Patru episcopi greci cer convocarea unui Sinod Panortodox (Ecumenic)

Κατάνιξη.gr: “Cerem smerit ca toată Biserica Ortodoxă Sobornicească/catolică să se ocupe într-un Sfânt Sinod Panortodox (mai drept, Ecumenic) de problema arzătoare a autocefaliei ucrainene.”

Comentariu Katanixi.gr (Pr. Nicolae Manolis și cei din jurul Pr. Teodor Zisis): Nădăjduim să nu fie vorba de praf în ochi. Nădăjduim că episcopii care se poartă ca niște lei să aibă dinți, și nu spumă. Vrem fapte care să justifice comunicatele lor. Vrem statornicie și combativitate până la sfârșit. Am auzit că unul din cei patru și-a formulat recent neputința de a reacționa dacă pseudo-episcopul din Ucraina vizitează Mitropolia lui. Nădăjduim să fie vorba de o nepolitețe, și nu de un fapt.

Să le arătăm credincioșie acum, când ies în fața celorlalți și să-i sprijinim. Nădăjduim că se vor arăta consecvenți și ne vor forța să ne lăudăm cu ei în veacul de acum și în ceruri!
Cei patru Mitropoliți care au semnat cererea în data de 29 noiembrie a.c. sunt: Andrei de Konița, Serafim de Pireu, Serafim de Kitire și Cosma de Etolia.

Vom reveni cu traducerea integrală a Comunicatului adresat Întâistătătorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale.

Sursa

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României: Viata, Acatistul si Canonul de rugăciune

2

Condacul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României (30 noiembrie)

Glasul 2

Pe cea întru rugăciuni…

Pe grăitorul de Dumnezeu cel cu numele de bărbăţie numit şi cel mai întâi chemat dintre ucenicii Mântuitorului, pe fratele lui Petru să-l lăudăm. Că precum de demult acestuia şi nouă acum a strigat: veniţi, aflat-am pe Cel Dorit.

*

Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României

Glasul 1

Fiu al Galileei şi frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tau din Patra chemi popoarele la Dumnezeu şi atunci ne-ai umplut de bucurie când în România iarăşi ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit.

*

Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României

Glasul 4

Ca cel decât Apostolii mai întâi chemat şi verhovnicului frate adevărat, Stăpânului tuturor Andrei, roagă-te pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.

***

1

Viata

Datori suntem noi creştinii a aduce slavă, cinste şi închinăciune către toţi sfinţii, de vreme ce ei, bine vieţuind şi toate poruncile lui Dumnezeu păzindu-le, s-au făcut prieteni de aproape ai Lui. Căci, învrednicindu-se de împărăţia cerurilor şi fiind aproape de Dânsul, acum se roagă de-a pururea pentru mântuirea şi ocrotirea noastră.
Dar mai ales Sfinţilor Apostoli, toată omenirea cea de sub soare le este datoare, în toată vremea şi în toate zilele, ca şi în tot ceasul, a le mulţumi, a-i slăvi, a-i lăuda şi a săvîrşi pomenirea lor cu bucurie, cu osârdie şi cu evlavie; iar zilele lor de pomenire se cuvine a le prăznui cu tot poporul, cu psalmi, cu cântări de laude şi de mulţumire şi a le cinsti duhovniceşte. Pentru că ei, de toată lumea lepădându-se şi de Hristos Dumnezeul nostru lipindu-se, slujindu-I Lui cu toată osârdia şi cu tot sufletul, s-au făcut următori ai sfintei şi dumnezeieştii vieţi, cum şi petrecerii lui Hristos pe pământ şi, fiind văzători ai minunilor celor de El făcute, au urmat şi patimilor, răstignirii, morţii, învierii şi înălţării Lui la cer.
Apoi şi cu putere de sus s-au îmbrăcat şi cu limbi de foc s-au îmbogăţit, făcându-se din pescari, apostoli şi din vânători de peşti, vânători de oameni, după cum însuşi Domnul le-a făgăduit, zicând: Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi vânători de oameni. Apoi ca nişte cai, după cum zicea proorocul Avacum, prin toată lumea pe care o vede soarele au alergat şi pe neamuri le-a întors din rătăcire şi de la închinarea de idoli la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu le-a adus, prin fiecare ţară, cetate, sat şi loc, răbdând bătăi, chinuri, vărsări de sânge şi moarte în fiecare zi.

Despre aceasta ascultă pe Pavel, zicând:

Întru osteneli multe, întru bătăi cu covârşire, în temniţă cu prisosinţă, în primejdii de moarte de multe ori; de la iudei de cinci ori câte patruzeci de lovituri fără una am luat. De trei ori cu toiege am fost bătut, o dată cu pietre am fost împroşcat, de trei ori s-a spart corabia cu mine, o noapte şi o zi am fost întru adânc; în călătorii de multe ori, în primejdii în râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la cei de un neam, în primejdii de la neamuri, în primejdii prin cetăţi, în primejdii prin pustietăţi, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi. Întru osteneală şi în trudă, în privegheri de multe ori, în foame şi în sete; în postiri de multe ori, în frig şi fără haine”.

Şi acestea pentru ce? Pentru ca să întoarcă pe oameni de la înşelăciune la adevăr şi de la întunericul închinăciunii la idoli, la lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Astfel, au fost şi ei ca şi dascălul lor, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Care Şi-a vărsat sângele Său pe Cruce pentru mântuirea noastră.
Deci, pentru aceasta suntem datori a le mulţumi Sfinţilor Apostoli, a-i cinsti şi a-i lăuda neîncetat, după putere, căci după vrednicie numai lui Dumnezeu Îi este cu putinţă să-i cinstească. Şi încă îi va cinsti mai ales când va şedea la judecată pe scaunul slavei Sale. Atunci şi ei vor şedea împreună cu Hristos pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
Unul dintre aceştia, şi decât toţi mai întâi chemat, este Sfântul, slăvitul şi prealăudatul Apostol Andrei, a cărui viaţă şi petrecere voim a o istorisi după putere şi după vrednicie, lăsîndu-o spre folos celor puternici şi desăvârşiţi întru cuvinte şi fapte bune.
Slăvitul Apostul Andrei, cel întâi chemat, s-a născut în cetatea ce se numeşte Betsaida, care este lângă Marea Galileii, în hotarul Zabulonului, din care seminţie i se trăgea şi neamul. Cetatea era mică şi neînsemnată mai înainte, iar după răsărirea acestuia, a fratelui său, verhovnicul Petru, şi a lui Filip, s-a făcut renumită şi slăvită. Şi se numea evreieşte Betsaida, ce se tâlcuieşte „casa vânătorilor”. După cuviinţă se numea aşa, căci astfel era patria Sfinţilor Apostoli Petru, Andrei şi Filip, care au vânat peşte până au aflat adevărul, Care este Hristos.
Deci dintr-o patrie neslăvită ca aceasta au răsărit apostolii amândoi, având un tată sărac, anume Iona, care, fiind sărac, a învăţat pe fiii săi meşteşugul său. Căci Iona era pescar şi prindea peşti în Marea Galileii şi prin alte iezere ce se aflau prin Galileea. Apoi Apostolul Petru a învăţat meşteşugul tatălui său şi după aceasta şi-a luat de femeie pe fiica lui Aristobul, fratele Apostolului Varnava. Iar dumnezeiescul Andrei, lepădând toată tulburarea lumească, şi-a ales să petreacă întru feciorie, nevoind să se însoare.
Auzind că Ioan, Înaintemergătorul Domnului, umblă prin locurile de pe lângă Iordan şi propovăduieşte credinţa şi pocăinţa, Andrei s-a dus la dânsul şi i s-a făcut ucenic, că dorea a se sui cu mintea sa la înţelegeri mai înalte. De aceea n-a voit, precum ceilalţi, să petreacă în tulburările şi grijile lumii. Căci auzind cuvintele prooroceşti şi având sufletul său curăţit de păcate, a cunoscut îndată că învăţătura Botezătorului este din porunca lui Dumnezeu şi că este pricinuitoare de mântuire. Pentru aceasta i-a şi urmat cu toată inima şi cu totul şi-a afierosit mintea sa învăţăturii lui Ioan.

Deci, dumnezeiescul Înaintemergător, vrând să înalţe gândul ucenicilor lui întru mai multe cugetări şi să nu creadă că el este Hristos, ci rob slujitor, Înaintemergător şi propovăduitor al lui Hristos, a luat cu sine pe doi din ucenicii săi, pe Apostolul Andrei şi pe un altul, care zic unii că ar fi cuvântătorul de Dumnezeu Ioan, şi a mers cu dânşii acolo unde se afla atunci Hristos. Şi văzându-l pe El, a zis: Iată mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii.

Auzind aceşti doi ucenici mărturia lui Ioan pentru Hristos, au lăsat pe Ioan şi au urmat pe Hristos. Iar Iisus Hristos, întorcându-se şi văzându-i pe dânşii urmându-l, a zis către dânşii: Ce căutaţi? Iar ei au răspuns către Dânsul: Ravi – care se tălmăceşte învăţătorule -, unde petreci? Iar Iisus le-a zis lor: Veniţi şi vedeţi. Deci au venit şi au văzut unde petrecea şi au rămas în acea zi acolo, căci era ceasul al zecelea. Însă vedeţi bună voire a Sfântului Apostol Andrei? Căci după ce a aflat el comoara, n-a voit să o aibă numai el singur, ci a chemat şi pe fratele său, Petru, spre câştigarea acesteia.
După această a aflat pe fratele său Petru, care se numea atunci Simon, şi a zis către dânsul: Am aflat pe Mesia, Care se tălmăceşte Hristos. N-a zis: „Am aflat un mesia, ci pe Mesia”. Ce va să zică aceasta? A arătat Sfântul Andrei că a cunoscut pe Cel pe Care L-au propovăduit proorocii. „Acela este Iisus”. Pentru aceasta n-a zis că „am aflat un mesia”, adică pe un oarecare Hristos, căci „mesii” şi „hristoşi” se numeau şi împăraţii iudeilor, pentru că se ungeau cu mir, care era amestecat cu mesa (untdelemn). Dar i-a zis: Am aflat pe Mesia, adică pe Hristosul acela, pe care mai înainte l-au vestit proorocii.
Andrei, după ce a zis acest cuvânt către Apostolul Petru, fratele său, l-a luat cu sine şi l-a dus la Hristos. Iar Hristos, văzând pe Petru, a zis către dânsul: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa, care se tălmăceşte Petru. Acestea aşa s-au săvârşit atunci, şi în acest chip au vorbit cu Hristos amândoi aceşti fraţi, apoi s-au dus iarăşi la Sfântul Ioan Botezătorul. Iar în zilele acelea Irod împăratul a prins pe Ioan Botezătorul şi l-a închis în temniţă pentru că îl mustrase, că a luat cu fărădelege de soţie pe Irodiada, femeia fratelui său, Filip. Acolo unde era el închis ca un prooroc şi mai mult decât prooroc, a cunoscut că va fi omorât de Irod, iar ucenicii lui vor rămâne iarăşi întru întunericul Legii Vechi.

Deci, pentru ca să nu se întâmple că ucenicii lui să rămână fără să cunoască desăvârşit că Hristos este Dumnezeu, Sfântul Ioan Botezătorul a ales pe doi din ucenicii săi, care erau mai înalţi cu înţelepciunea. Adică pe slăvitul şi cinstitul Andrei şi pe altul pe care l-am pomenit mai înainte şi i-a trimis la Hristos să-L întrebe: Tu eşti Acela pentru Care au scris proorocii că are să vie, sau pe altul vom aştepta?

Dar Iisus Hristos, Care cunoştea cele ascunse ale oamenilor, nici nu a ascuns cu totul cele pentru Sine, nici nu le-a descoperit dumnezeirea Sa, ci a voit să le arate adevărul prin lucruri, iar nu prin cuvinte, că singuri ei din lucruri să înveţe şi să înţeleagă că El, Care face minunile acestea, este Acela care va să vie, spre mântuirea oamenilor.
Deci le-a răspuns lor Hristos: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan că orbii văd, surzii aud, morţii înviază, şchiopii umblă, săracilor bine li se vesteşte. Cum? Adică aud cuvinte bune: Fericiţi cei săraci cu Duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor şi fericit este cel ce nu se va sminti întru Mine. Dar care este înţelegerea cuvântului? Oare nici Ioan nu ştia că El era Hristos, pe Care proorocii mai înainte L-au proorocit şi L-au propovăduit? Oare pentru aceasta a trimis pe ucenicii săi să întrebe pe Hristos cine este? Cum era cu putinţă să nu fi cunoscut el pe Hristos cine este, când însuşi Ioan Înaintemergătorul, fiind încă în pântecele maicii sale, Elisabeta, L-a cunoscut? Dar nici Hristos, cu răspunsul Lui, nu voia să adeverească pe Ioan despre Sine că este Hristos, căci îl cunoştea Hristos, cu mult mai mult decât el Îl cunoştea pe Hristos.
Ci, pentru aceasta le-a răspuns lor aşa şi a făcut minuni înaintea lor, ca să cunoască amândoi ucenicii, adică Andrei şi Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, că mare este deosebirea dintre Hristos şi Ioan. Căci Ioan nu a făcut nicidecum minuni, iar Hristos a făcut nenumărate. Avea şi dreptate că atunci aceia socoteau pe Ioan Botezătorul mai mare, căci era din neam arhieresc şi născut din tată prooroc, din Zaharia şi însuşi el era prooroc şi că din maică stearpă, prin făgăduinţă, era născut. Iar Hristos se arăta ca un sărac şi fiu de săraci şi nici ucenici nu avea până atunci.
Fiind Ioan închis în temniţă, Hristos a plecat din Ierusalim şi S-a dus la lacul Ghenizaretului. Acolo a aflat pe Andrei şi pe Petru în corabie, cîrpindu-şi mrejele. Deci, Hristos nici nu le-a imputat ceva, nici nu le-a grăit vreun cuvânt aspru, fiindcă L-au lăsat şi pe El şi pe dascălul lor, Ioan, închis în temniţă – căci Dumnezeu fiind, cunoştea că sărăcia i-a silit pe dânşii să lucreze -, ci le-a zis: Veniţi după Mine şi Eu vă voi face pe voi pescari de oameni. Iar ei, lăsându-şi mrejele, au urmat lui Hristos. Şi, cum zice evanghelistul Matei, îndată au urmat lui Iisus; adică nu au aşteptat, nici nu au întârziat, nici nu au zis: „Să cârpim mrejele noastre şi apoi vom veni după Tine”. N-au zis aşa. Ci îndată, lăsându-şi mrejele, corabia, casa, neamul, prietenii, rudele şi cunoscuţii, au urmat lui Hristos. Şi încă aveau proaspătă mărturia Botezătorului, care le spusese despre Hristos şi ţineau minte şi minunile pe care le-au văzut, făcându-se de El.
Deci Apostolul Andrei lăsând toate, cu tot sufletul a urmat lui Hristos, mai înaintea celorlalţi apostoli, fiind chemat la învăţătura lui Hristos, pentru care s-a şi numit „întâi chemat”. Căci Andrei a înţeles mai înainte din cărţile cele prooroceşti că, cu adevărat, El este Cel Care va să vie. Mai ales, după ce a văzut boli nevindecate tămăduindu-se, pe orbi văzând, pe şchiopi umblând, dracii izgonindu-se, pe morţi sculându-se din groapă, mai cu înlesnire decât din somn, numai cu porunca şi cuvântul lui Hristos; asemenea şi celelalte minuni ale lui Hristos, pe care este de prisos a le povesti cu de-amănuntul.
După ce-a văzut apostolul acestea, cu mult mai mult s-a încredinţat şi s-a întărit în cugetarea cea bună pe care o avea pentru Hristos. Căci ca un înţelept şi priceput, Apostolul Andrei socotea că, deşi proorocii cei de demult au făcut câteva minuni, nu le-au făcut cu stăpânire ca Hristos, ci cu rugăciune şi cerere către Dumnezeu. Iar Hristos cu cuvintele ţie îţi zic şi cu alte cuvinte ca acestea stăpânitoare, făcea minunile Sale.
Văzând apostolul că Hristos Îşi punea mâna Sa pe ochiul orbului şi vedea, poruncea dracilor şi ca nişte fum piereau, furtunile mărilor le domolea; apoi umblă pe mare ca pe uscat şi alte minuni preaslăvite făcea, a cunoscut şi a crezut negreşit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Acestea socotindu-le slăvitul Apostol Andrei, era ucenic nedespărţit al lui Hristos. Avea încă şi osârdie multă şi râvna înfocată, încât dorea să şi moară pentru numele Lui.
După ce Hristos a lăsat cetăţile şi s-a dus în pustie, nici acolo nu l-au lăsat mulţimea oamenilor şi ucenicii Lui, ci L-au urmat ca să-I asculte învăţătura. Şi fiind pustiu locul şi neavând hrană să mănânce atâţia oameni, s-a dus dumnezeiescul Andrei şi i-a zis lui Hristos – că aveau doar cinci pâini de orz la dânşii, şi puţini peşti -, cum să ajungă acestea la atâta mulţime? Atunci Hristos a binecuvântat cele cinci pâini şi le-a mâncat tot poporul acela, ca la cinci mii, afară de femei şi de copii, şi s-au săturat şi au prisosit încă douăsprezece coşuri de fărmituri.
Despre minunea aceasta se poate încredinţa cineva din dumnezeiască şi Sfânta Evanghelie a Sfântului Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu, în capitolul al şaselea. Şi din altă povestire a Sfintei Evanghelii poate să înţeleagă cineva prietenia şi îndrăzneala Apostolului Andrei către Hristos, dascălul său. Căci povesteşte însuşi Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în capitolul 12, că în vremea sărbătorii Paştelui iudeilor au mers la praznic şi nişte elini, ca să vadă biserica şi să-şi facă obişnuita rugăciune, fiindcă erau şi ei de credinţa şi din neamul evreiesc, dar născuţi şi crescuţi prin alte neamuri, a căror limbă o învăţaseră.
Pe aceştia i-a înspăimântat vestea lui Hristos, căci făcuse atunci, de curînd, minunea învierii lui Lazăr şi Îl întimpinase pe El poporul cu stâlpari şi făcuse mai înainte şi multe alte semne. Pentru aceea veniseră ei întru cugetare de Dumnezeu şi, având dorinţă ca să-L vadă, au venit la Filip, rugându-l şi zicându-i: Doamne, vrem să vedem pe Hristos. Iar el, neavând atâta îndrăzneală către Hristos şi dându-i lui Andrei cinstea ca unui întâi chemat, s-a dus la dânsul şi i-a spus pricina. Iar Andrei, luând cu sine pe Filip, s-a dus la Hristos şi I-au spus amândoi cuvintele elinilor, de unde putem cunoaşte dragostea şi îndrăzneala ce o avea el către Hristos.

Deci, lăsând pe celelalte câte le-a lucrat împreună cu Hristos, până a venit la patima Sa cea de bunăvoie, să scurtăm cuvântul nostru.

Iar după ce a pătimit pentru noi Domnul, S-a răstignit, a murit, S-a îngropat şi a înviat din mormânt cu puterea dumnezeirii Sale, a adunat iarăşi la Sine pe ucenicii şi prietenii Săi, S-a arătat lor în muntele Galileii şi le-a zis: Mergând, învăţaţi toate neamurile. Şi după ce le-a trimis lor Preasfântul Duh şi i-a luminat să grăiască în toate limbile neamurilor câte se aflau sub cer, atunci Apostolii, adunându-se, au aruncat sorţi între dânşii, ca să se ştie ce parte de pământ urma să ia fiecare dintre dânşii, spre propovăduire.
Deci, celorlalţi apostoli le-a căzut sorţul spre propovăduire pentru alte părţi de pământ. Iar Sfântului Apostol Andrei i-a căzut sorţul să propovăduiască în toată Bitinia – şi se numeşte Bitinia tot locul cât este în mijloc, de la Scutari care este peste canalul Constantinopolului spre răsărit, ce se numea mai înainte Hrisopoli, până la Nicomidia şi până la Niceea. Şi nu numai în Bitinia, ci şi în partea Mării Negre, spre partea răsăritului, cu toate locurile şi amândouă părţile cele de pe lângă Marea Neagră, până la Camupolin. Pe lângă acestea se număra şi Calcedonul şi Bizanţul, care este cetatea lui Constantin şi toată partea Traciei, de la Constantinopol până la Cavala, care, în Faptele Apostolilor, se numeşte Neapolis, iar la alţii se numeşte Hristupolis. În sorţul său era şi Tesalonicul şi Tesalia, până la Farsala şi Elada şi până la Zitunion şi Ahaia, apoi de la Zitunion până la Paleapatra.
Toate cetăţile acestea, ce se cuprind în hotarele acestor ţări amintite, au căzut în sorţul Apostolului Andrei, ca să meargă să le înveţe cunoştinţa lui Dumnezeu. Şi nu numai acestea, ci încă şi alte neamuri câte se află între Tracia şi Macedonia, până la râul cel mare Istrul, care acum se numeşte Dunărea, şi acestea tot în sorţul Sfântului Apostol Andrei au căzut. Toate neamurile acestea erau ţarina pusă înaintea lui, în care voia să semene sămânţa cuvântului lui Dumnezeu.
Deci, Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat n-a căutat la mulţimea oamenilor, a locurilor, a ţărilor şi a cetăţilor, nici n-a slăbit cu sufletul, nici n-a pregetat la lungimea şi mulţimea călătoriilor, nici nu s-a îngreunat cu nevoinţele ce-i stăteau înainte, nici nu s-a temut de barbaria, sălbăticia şi cruzimea tiranilor şi a închinătorilor de idoli. Ci avea în mintea sa porunca lui Hristos, Care a zis: Iată Eu vă trimit pe voi, ca pe nişte oi în mijlocul lupilor…, să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu-l pot ucide.
Având în sine mare dragoste către Hristos, dascălul său, fiind plin de credinţă şi tare nădăjduind în puterea Lui cea nebiruită, cu sârguinţă s-a apucat de călătorie, pornind de la Ierusalim, ca să meargă la fiecare din locurile pe care le-am zis. A luat cu sine şi pe nişte ucenici din cei şaptezeci de apostoli, pe care i-a socotit îndemânatici la propovăduire.
Deci, multe sunt călătoriile şi drumurile acestui apostol, dar mai multe cele prin cetăţi şi prin sate, în care, semănând cuvântul cunoştinţei de Dumnezeu, a secerat spicele bunei credinţe. Însă cu neputinţă este a descrie cu amănuntul toate călătoriile, primejdiile şi necazurile pe care le pătimea în fiecare cetate şi sat. Dar ca să nu lipsim pe ascultători de povestirile folositoare, despre Sfântul Andrei, vom povesti pe cele mai vestite şi mai mari, pentru dragostea lor.
Umblând apostolul lui Hristos din loc în loc, a mers într-o cetate care este în partea dreaptă a Mării Negre, când, plutim spre Cafa, care se numeşte Amisonul şi este departe de Sinopi, ca la o sută douăzeci şi opt de mile şi jumătate. Acolo a aflat Sfântul Andrei mulţi oameni rătăciţi şi necredincioşi. Unii, cuprinşi de rătăcirea elinească, iar alţii, de cea iudaică. Însă între aceste deosebite rătăciri şi păgânătăţi aflându-se amisinenii, aveau şi o bunătate, iubirea de străini, adică să primească pe oamenii străini şi să ospăteze pe drumeţi.
Deci, mergând sfântul la dânşii, a găzduit la casa unui iudeu şi socotea cum şi în ce chip să atragă atâta mulţime de oameni rătăciţi şi să-i prindă în năvodul învăţăturii şi propovăduiri sale. Aşa socotind sfântul, s-a sculat într-o dimineaţă şi a mers la sinagogă iudeilor, unde erau adunaţi ei după obiceiul lor. Acolo l-au întrebat iudeii cine este, de unde este şi ce fel este propovăduirea lui.
Sfântul, începând propovăduirea lui despre Hristos, i-a învăţat şi din cărţile lui Moise, dar i-a învăţat şi din cele prooroceşti. Din toate acestea a dovedit că Hristos este acelaşi pe Care L-au vestit mai înainte proorocii; Care, pentru mântuirea oamenilor a venit în lume, aducând spre dovedire martori şi pe însuşi Mergătorul înainte şi câte a învăţat el. Acestea şi altele asemenea, după ce le-a zis către dânşii şi după ce a scris adevărata credinţă în sufletele lor şi după ce i-a adus pe dânşii în mrejele sale, în acest chip s-a arătat vânător de oameni, după cuvântul Dascălului său, pe care l-a zis când i-a chemat la ucenicie: Veniţi după Mine şi Eu vă voi face pe voi vânători de oameni.
Auzind iudeii cuvântul Apostolului, îndată s-au întors la Domnul şi, pocăindu-se, s-au botezat şi s-au făcut creştini, în loc de iudei; robi ai lui Hristos, în loc de ai pierzării. După aceasta, pe câţi bolnavi aveau îi aduceau înaintea apostolului şi fiecare îşi lua tămăduire de orice boală ar fi fost cuprins. Şi s-a făcut apostolul acolo, nu numai doctor al sufletelor, ci s-a arătat tămăduitor al multor feluri de boli. Apoi a zidit biserici şi le-a hirotonit preoţi din iudeii care crezuseră.
Ducându-se de acolo, a mers în Trapezunda şi acolo, asemenea, învăţând şi botezând pe mulţi, încă şi preoţi hirotonind; după aceasta s-a dus în Lazichia. Iar Trapezunda şi Lazichia sunt cetăţi şi neamuri din partea de răsărit a Mării Negre şi câţi au umblat în părţile acelea, ştiu cetăţile acestea. Ci şi acolo iarăşi asemenea făcând apostolul şi mulţime nenumărată de iudei şi de elini aducând la Hristos, a pus în gând să se ducă la Ierusalim. Pe de o parte, ca să serbeze acolo praznicul Paştelui ce se apropia, iar pe de altă parte, ca să se întâlnească cu fratele său Petru. Şi mai ales dorea să vadă şi pe Apostolul Pavel, de care auzise că s-a întors de la legea evreiască şi a venit la propovăduirea apostolilor şi cum că este şi el apostol şi dascăl al neamurilor.
Deci s-a dus şi şi-a împlinit dorinţa lui cea după Dumnezeu. După aceasta s-a întors împreună cu Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu la cetatea Efesului, care era în soartă (grijă) lui Ioan.
Însă acolo aflându-se apostolul a văzut o descoperire de la Dumnezeu ca să meargă în Bitinia, să înveţe pe oamenii cei din soarta lui. Pentru aceasta s-a pornit şi s-a dus în cetatea Niceei, care se numea atunci Elicori, şi era nezidită împrejur. Mai pe urmă Cezarul Traian a zidit-o pe dânsa şi turnuri are întru ea, şi pentru ca să biruiască, a numit-o Niceea.
Dar nici iezerul ce este în ziua de astăzi aproape de dânsa, şi se numeşte Ascania, nu era atunci atât de limpede şi curăţit precum se vede astăzi. Că după cum scriu hronografii, mai pe urmă de cutremure s-a umplut de apă şi ca Marea Pontului s-a făcut şi s-a limpezit precum este acum.
În această cetate mergând Sfântul Apostol Andrei şi văzând mulţime nenumărată de oameni, iudei şi elini, a cugetat să facă mai întâi minuni, ca să-i înduplece să se întoarcă de la rătăcirea lor. Pentru că oamenii cei simpli, mai lesne se încredinţează când văd minuni, decât numai cu cuvântul. Pentru aceasta şi apostolul de multe ori pe cei muţi îi făcea să vorbească, iar alteori tămăduia pe cei bolnavi. Încă şi alte minuni de multe feluri făcând, s-a făcut doctor fără de plată celor bolnavi. Încă şi balauri, fiare mari şi înfricoşătoare, care se încuibaseră în locul acela, numai cu toiagul cel de fier pe care îl purta, al cărui vârf avea cruce înfiptă, îi izgonea şi-i omora.
Şi capiştile zeilor celor cu nume mincinoase, ale elinilor, ale Afroditei şi ale Artemidei, pe toate din temelii le-a sfărâmat. Iar citi din elini nu au crezut în învăţătura apostolului, umplându-se de duh rău, săreau şi săltau, cărnurile îşi mâncau şi alte nenumărate rele pătimeau, primind vrednică muncă pentru necredinţa lor. Iar ucenicul lui Hristos, Andrei, care a venit să mântuiască pe cei păcătoşi, nu i-a lăsat până în sfârşit să piară aşa întru întunericul rătăcirii, ci izbăvindu-i pe dânşii de lucrarea cea diavolească, a tămăduit şi sufletele lor şi le-a luminat cu lumina credinţei în Dumnezeu.
Deci, doi ani după ce a zăbovit acolo în cetatea Niceei şi le-a hirotonit preoţi din oamenii cei ce crezuse, s-a dus în Nicomidia în care era un mare număr de oameni, dar care erau cu totul întunecaţi de înşelăciunea elinească. Apostolul lui Hristos şi acolo a făcut tot asemenea. Apoi botezând pe mulţi din elini, de acolo s-a dus la Calcedon şi de la Calcedon a umblat prin toată Propontida, adică prin tot locul de la scutarul Constantinopolului până la Neocastra. De acolo s-a dus la Pontoiraclia, şi de aici s-a dus la cetatea Amastrida, care era foarte mare, şi se afla în partea de răsărit a Mării Negre.
Dar în cetăţile acestea nu umbla Sfântul Apostol Andrei aşa precum noi povestim pe scurt. Ci în fiecare cetate unde umblă, multe ispite şi multe împotriviri avea, dar, cu ajutorul lui Hristos, pe toate le biruia, fiindcă Hristos era apărătorul lui şi pe toate cele potrivnice le făcea lesnicioase. Căci şi cu nebunia cea văzută a propovăduirii, biruia pe înţelepţii elinilor.
După acestea, ieşind din Amastrida, s-a dus în altă cetate care se numeşte Sinopi, unde se povesteşte în nişte cuvântări vechi, cum că ar fi venit şi Sfântul Apostol Petru să vadă pe fratele său. Chiar şi creştinii din Sinopi arată până în ziua de astăzi două scaune de marmură, pe care le au în mare cinste şi evlavie, şi zic că acolo şedeau dumnezeieştii Apostoli, Petru şi Andrei, şi învăţau poporul.
Încă şi o icoană din acea vreme se află acolo la Sinopi, având închipuirea Apostolului Andrei, care face minuni nenumărate şi până în ziua de astăzi întru slava lui Hristos şi întru cinstea apostolului, ca să vadă creştinii că nu numai în vremea cât au trăit apostolii au făcut minuni, ci şi după moarte pot să facă asemenea minuni cu puterea lui Hristos, dascălul lor.
Dar şi altă veste ne povesteşte că Apostolul Matia, unul din cei doisprezece apostoli, care împreună s-a numărat cu cei unsprezece apostoli, în locul vânzătorului Iuda, şi el se întâmplase a veni mai înainte în Sinopi, vrând să meargă la Cafa să propovăduiască; iar sinopienii l-au prins şi l-au închis în temniţă.
Deci mergând Apostolul Andrei acolo şi auzind că Apostolul Matia este închis în temniţă, a făcut rugăciune şi, cu semnul Sfintei Cruci, îndată s-au zdrobit legăturile, temniţa s-a deschis şi a ieşit Apostolul Matia din închisoare, iar împreună cu dânsul şi ceilalţi legaţi. Iar sinopienii iudei aveau credinţă, dar erau cruzi şi sălbatici cu sufletele încât numai cu chipul şi cu faţa se vedeau că nu sunt fiare.
Deci auzind că Apostolul a zdrobit legăturile şi a deschis temniţa, adunându-se toţi, voiau să vadă casa în care găzduia el. Unii, privindu-l cu cruzime şi cu nemilostivire, îl târau de picioare, alţii îl trăgeau de mâini şi-l tăvăleau prin ţarina. Alţii, cu dinţii ca nişte fiare sălbatice îl muşcau, cu lemne îl băteau, cu pietre îl loveau, şi fiecare dădea cu orice apuca. Mai pe urmă socotind că a murit din chinuirea cea multă, l-au aruncat afară din cetate la gunoi. Apostolul a pătimit acestea, urmând lui Hristos, dascălul său.
Dar Hristos nu a trecut cu vederea pe apostolul Său, ci în noaptea aceea arătându-i-se lui şi dându-i îndrăzneală, l-a sculat sănătos. Şi nu numai această, ci şi un deget al lui pe care îl muşcase unul din mâncătorii aceia, i l-a făcut sănătos. După aceea, binecuvântându-l pe dânsul, învăţându-l şi îndemnându-l să nu se lenevească de propovăduirea Lui, s-a înălţat la cer. Iar apostolul dimineaţa s-a sculat şi s-a dus sănătos în Sinopii neavând nici măcar un semn de răni, încât ar fi putut zice că vine de la vreun praznic, bucurându-se.
Această minune după ce au văzut-o sinopenii, minunându-se de răbdarea sfântului, cea mai presus de om, şi pe de alta de facerea de minuni a lui Hristos, cum într-o noapte L-a făcut pe el sănătos; căindu-se, s-au întors de la rătăcirea lor şi, pocăindu-se, au căzut la picioarele Sfântului Apostol, cerând iertare. După aceea, sfântul, învăţându-i pe dânşii cuvântul adevărului şi botezându-i în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, i-a făcut pe dânşii robi ai lui Hristos în loc de robi ai diavolului. Încă şi alte nenumărate minuni a făcut sfântul apostol în cetatea aceea, în numele lui Hristos, dintre care ascultaţi o preaslăvită minune spre încredinţarea celorlalte.
O femeie oarecare avea un fiu, unul născut, pe care un om duşman l-a ucis apoi s-a făcut nevăzut şi nu s-a aflat, iar mortul zăcea aruncat în drum. De acest lucru înştiinţându-se apostolul, s-a dus acolo l-a locul unde era mortul. Şi făcându-i-se milă de mama celui ucis, apoi vrând să atragă şi pe popor spre mai multă credinţă, prin rugăciune l-a înviat şi l-a dat pe el viu mamei sale. Această minune după ce au văzut-o sinopenii, cu toţii, împreună cu femeile şi cu copiii, au crezut în Hristos. Atunci apostolul le-a hirotonit acolo preoţi, pe cei mai iscusiţi din cei ce crezuse, şi aşa după ce a luminat pe cei mai mulţi din sinopeni cu Sfântul Botez şi i-a făcut popor sfinţit al lui Hristos şi vrednic cu adevărat de turma lui, s-a duş a doua oară în cetatea Amisonului şi de acolo s-a dus iarăşi la Trapezunda.
Deci, botezând şi pe ceilalţi oameni care mai rămăseseră necredincioşi din întâia propovăduire de acolo, s-a dus la cetatea Neocezareea şi acolo, asemenea, cuvântul bunei credinţe semănându-l şi pe mulţi la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu întorcându-i şi cu Sfântul Botez luminându-i, s-a dus de la Neocezareea în altă cetate ce se numeşte Samosata. Iar în această cetate lucuiau în acea vreme oameni cufundaţi în deşertăciune elinească, iar întru înşelăciunea cea din afară a lumii, erau foarte pricopsiţi. Şi din pricina înşelăciunii erau neîntorşi către credinţa lui Hristos, fiindcă pentru meşteşugul filosofiei lor, fiecare se ferea să vorbească cu dânşii.
Iar dumnezeiescul Apostol Andrei prin râvna propovăduirii, ca pe o ţesătură de păianjen a rupt împletiturile ritorilor şi le-a arătat lor că înţelepciunea pe care o aveau este deşartă şi n-au cunoştinţă nici cât un copil mic. Aşa, în puţine zile, cu cuvintele şi cu minunile, pescarul înfruntând învăţătura filosofilor şi cu lucrările semnelor plecând sufletele acestora, şi către bună credinţă întorcându-i, s-a dus la Ierusalim şi s-a întâlnit cu ceilalţi apostoli, pentru ca să facă un sobor, cum să se serbeze praznicul Paştelui.
Iar cum că apostolii se adunau în Ierusalim şi făceau sobor pentru pricinile ce se întâmplase în vremurile acelea, poate cineva să cunoască din Faptele Apostolilor, pe care le-a scris dumnezeiescul Luca Evanghelistul. Căci scrie el acolo în Fapte, capitolul 15, şi zice: Şi apostolii şi preoţii s-au adunat ca să cerceteze despre acest cuvânt şi celelalte. Iar după ce s-a sfârşit praznicul, luând cu sine pe apostolul Matia şi pe Tadeu, care se aflau la Ierusalim pentru aceeaşi pricină, s-au întors la cetatea Edesa, care în ziua de azi se numeşte Horasan şi este spre părţile răsăritului în hotarele Mesopotamiei.
Deci, acolo puţine zile petrecând apostolul Andrei, pe Matia şi pe Tadeu i-a lăsat să propovăduiască în părţile acelea, iar el s-a întors în părţile Mării Negre cele dinspre răsărit. Întâi s-a dus în ţara Alanilor, unde, propovăduind Evanghelia Darului şi pe mulţi întorcând către credinţa cea întru Hristos, s-a mutat la Avazgi şi, intrând în Sevastopole, cetatea de acolo, îi învăţa şi propovăduia taina lui Hristos şi nenumărate mulţimi de oameni a întors la cunoştinţa de Dumnezeu.
Însă nici de mântuirea Zachenilor şi a Vosporanilor nu s-a lenevit, ci şi la aceştia a mers şi de vreme ce pe zacheni i-a aflat cu totul nesupuşi, urând nesupunerea cu sălbăticia acestora, a voit a se duce de la dânşii, căci erau neprimitori de dumnezeiasca sămânţa a cuvântului lui Dumnezeu şi nevrednici de sfânta credinţă, iar bună supunere a vosporanilor lăudând-o, s-a dus la dânşii. Vosporanii se numesc toţi aceia care locuiesc în strâmtoarea Cafa, căci Cafa aceasta de care auzim nu este cetate, ci este un loc în chipul şi asemănarea Moreii.
La Vosporani a petrecut Sfântul Apostol Andrei multă vreme, căci i-a aflat foarte supuşi şi lesne primitori de învăţătură a apostolului, în care se povestea că s-au aflat şi nişte icoane de sfinţi închipuiţi cu ceară şi că dovedeau un meşteşug preaiscusit, cu anevoie de urmat şi cu multă înţelepciune de mâini făcute, care întrec tot meşteşugul.
Deci, petrecând la Vosporani multă vreme, de acolo Sfântul Andrei s-a dus la Cafa, care se numeşte Herson, ţară strălucită şi cu mulţi oameni, deşi întru credinţă sănătoasă, nu lesne înfiptă, ci către alte învăţături lesne primitoare aflându-se. Acolo intrând cu înţelepciune şi propovăduind cuvântul dreptei credinţe şi făcând minuni, i-a întors la cunoştinţa de Dumnezeu.
În acest chip vânând apostolul pe kersoneni şi, ca pe nişte peşti cuvântători, aducându-i dar lui Hristos, după pronia lui Dumnezeu s-a mutat de aici şi în părţile cele mai dinăuntru ale Rusiei şi a ajuns până la râul Niprului; şi în Munţii Kievului a poposit, unde a rămas într-o noapte. A doua zi, sculându-se din somn, a zis către ucenicii care erau cu dânsul: „Vedeţi aceşti munţi? Credeţi-mă că peste aceştia o să strălucească darul lui Dumnezeu şi o să se facă cetate mare aici şi multe biserici o să se ridice lui Dumnezeu şi o să se lumineze cu Sfântul Botez tot pământul Rusiei”.

Şi suindu-se pe munţii aceia, i-a binecuvântat şi a înfipt o cruce, mai înainte vestind încredinţarea poporului aceluia de la scaunul său cel apostolesc, care s-a întemeiat în Bizanţ şi a mers şi prin părţile cele mai dinăuntru ale Rusiei, până unde este acum marea cetate a Novgorodului.
De acolo s-a întors pe mare iarăşi la cetatea Sinopi. Şi învăţând iarăşi acolo cuvântul Domnului, şi mai întorcând şi pe ceilalţi oameni, câţi au rămas nebotezaţi din propovăduirea cea dintâi şi pe cei credincioşi întărindu-i în credinţă, le-a hirotonit episcop al acelui loc pe un apostol din cei şaptezeci, cu numele Filolog.

De acolo a venit în Bizanţ, care în acea vreme nu era în starea în care se vede în ziua de astăzi, ci cuprindea numai o părticică – cât este palatul împărătesc -, ci mai pe urmă, Constantin a strălucit-o şi a adus-o în starea în care se vede acum şi, după numele său, a numit-o „Cetatea lui Constantin”.

În această cetate mergând acest mare apostol, a făcut şi acolo asemenea. Căci cu cuvintele sale şi cu minunile învăţându-i şi cu Sfântul Botez luminându-i, a întors şi pe bizantini la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, făcându-i fii ai luminii prin primirea credinţei. Încă şi o biserică minunată a ridicat în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în mijlocul cetăţii, aşezând-o păzitoare şi apărătoare a dreptei credinţe de acei împăraţi din vremurile cele mai de pe urmă. Apoi hirotonisindu-le şi episcop pe Sfântul Stahie, unul din cei şaptezeci de apostoli, de acolo s-a dus în Iraclia Traciei, care este departe de Constantinopol, spre apus, cale de două zile.
Deci întru această cetate asemenea învăţând şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu şi pe mulţi întorcându-i la cunoştinţa Darului, le-a hirotonit episcop în locul acela pe Apelin. De acolo a ieşit în cetăţile şi satele de primprejur, asemenea, învăţând, botezând şi întorcând pe popoare la credinţa în Hristos, adevăratul Dumnezeu şi biserici zidind în numele Lui, a făcut din sufletele lor biserici însufleţite ale Sfântului Duh. Aşa a făcut prin toată Tracia, prin Macedonia şi prin toată Tesalia, prin cea dintâi şi prin cea de-a doua şi de la Tesalonic până la Licostom şi până la Farsala.
După ce a trecut Tesalia şi Elada, s-a dus în vestitul ostrov al Peloponezului, care acum se numeşte Moreia. Şi în acest loc este cetatea care în ziua de astăzi se numeşte Paleapatra. În această cetate a intrat Sfântul Apostol Andrei şi, ducându-se pedestru, a găzduit în casa unui om, care se numea Sosie, şi care zăcea în pat, fiind bolnav de o grea boală. Acesta a aflat doctor pe sfântul, căci, cum a intrat în casa lui şi a pus sfânta lui mână pe dânsul, îndată s-a sculat Sosie sănătos, neavând nici urmă de boală.
Dar nu numai acesta, ci şi un rob al femeii Maximila, soţia antipatului Patrelor, se afla în zilele acelea aruncat într-un gunoi al cetăţii, cu totul topit de boală, şi nu mai avea acum nici o nădejde de viaţă. Sfântul Andrei, fiind ucenic al lui Hristos, la Care nici rob, nici slobod nu se socoteşte prost, ci pe toţi întocmai îi are, n-a trecut cu vederea pe robul acela, ca să se bântuie cu totul de cumplita boală, ci numai cu cuvântul zicând: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos, pe Care eu Îl propovăduiesc, scoală-te!” Şi îndată, o, minunile Tale, Hristoase Împărate! s-a sculat cu totul sănătos. Robul acela, mergând la stăpâna sa, i-a povestit ei toate cele ce i s-au întâmplat.
N-au trecut multe zile la mijloc şi femeia aceea, Maximila, stăpâna robului celui tămăduit, a căzut într-o boală grea, în aşa fel încât nici meşteşugurile doctorilor nu puteau să-i folosească, nici bogăţia bărbatului ei nu-i ajungea să o dea pentru doctori, căci bărbatul ei era, precum am zis, domn al locului aceluia şi se numea Egheat.
Într-o boală ca aceasta aflându-se, şi-a adus aminte de străinul, de săracul, de defăimatul apostol şi, numaidecât, l-a chemat, şi după ce a venit, a căzut la picioarele lui. Şi ce a făcut apostolul? El şi-a pus sfânta sa mână pe femeia cea bolnavă şi numaidecât s-a făcut cu totul sănătoasă. Această minune văzând-o Egheat, a luat multă avuţie şi a aruncat-o la picioarele apostolului, rugându-l să o ia pentru doctorie.
Dar scopul Sfântului Apostol nu era să strângă bogăţia cea vremelnică, ci bogăţia cea veşnică, pentru mântuirea poporului şi pentru pocăinţa şi întoarcerea antipatului Egheat. Pentru aceasta sfântul nicidecum nu a primit, ci mai vârtos a zis: „Dascălul nostru Hristos aşa ne-a poruncit nouă: În dar aţi luat, în dar să daţi”. Acestea zicându-le sfântul şi învăţându-i pe dânşii cuvântul adevărului, s-a dus de la dânşii.
Umblând prin cetate, a văzut zăcând într-un cerdac pe un om slăbănog, care era de multă vreme bolnav, neputând să umble nicidecum, nici să se mişte şi nu avea nici un om care să-l îngrijească. Iar sfântul şi pe acesta numai cu numele lui Hristos l-a făcut sănătos. Şi nu numai minunile acestea le-a făcut Sfântul Apostol Andrei acolo, ci şi ochii multor orbi i-a deschis. Pe un om lepros, care zăcea afară din cetate pe gunoi, ca Iov cel de demult, şi pe acela l-a tămăduit, numai cât l-a botezat în mare în numele Sfintei Treimi; şi acela, după ce s-a botezat şi s-a însănătoşit, s-a făcut următor al apostolului şi propovăduia cu mare glas tuturor, prin puterea lui Hristos.
Astfel, apostolul cu cuvintele sale, cu minunile şi cu semnele întorcând la cunoştinţa de Dumnezeu pe tot poporul care era în toată Ahaia, făcându-i turmă a lui Hristos şi popor sfânt, se bucură şi se veselea cu duhul, slăvind pe Dumnezeu. După aceasta, singură mulţimea creştinilor care crezuseră a surpat capiştile idoleşti, a zdrobit pe idoli şi a ars cărţile cele elineşti ca pe nişte pricini ale rătăcirii oamenilor, dând cu aceasta o pildă de adeverire a credinţei lor celei adevărate. Apoi, adunându-şi avuţia lor, au aruncat-o la picioarele Apostolului.
Iar el a lăudat osârdia lor şi socoteală cea bună a primit-o, iar avuţia nu a primit-o. Ci le-a poruncit, pe unele să le împartă la cei lipsiţi şi săraci, iar pe altele să le cheltuiască la zidirea bisericii, care în puţine zile s-a săvârşit. Şi se adunau acolo creştini, unde se slujea Sfânta Liturghie şi se sfinţeau de episcopii şi de preoţii cei hirotoniţi de Sfântul Apostol Andrei, ascultând şi învăţătura cea de miere izvorâtoare a sfântului. Fiindcă, totdeauna îi învăţa din cărţile lui Moise şi din ale proorocilor şi dovedea cum că unul şi acelaşi purtător de lege este şi al Aşezământului celui vechi şi al celui Nou, care la sfârşitul veacului S-a pogorât din cer şi S-a întrupat din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului omenesc.
Dar în timp ce s-au făcut acestea, antipatul Egheat – despre care mai înainte am zis că avea femeie pe Maximila, pe care a tămăduit-o apostolul -, s-a dus la Roma, la Cezarul, ca să-şi dea seama pentru slujba împărătească pe care o avea şi să se sârguiască ca să-şi ia iarăşi stăpânirea sa. Iar fratele său, Stratoclis cu numele, care era înţelept şi învăţat şi care abia venise atunci de curînd de la Atena, unde fusese pentru învăţăturile filosofice, a rămas epitrop în locul lui. Şi avea un rob credincios şi preaînţelept, pe care îl iubea foarte mult. Pe acesta, în acele zile, l-a apucat un drac înfricoşat şi era vedere pricinuitoare de multă jale. Acestea văzându-le Stratoclis, plângea, se supăra, se amăra şi căuta doctor spre tămăduirea acestei boli. Însă, să vedeţi iconomia lui Dumnezeu, cum aduce pe om la cunoştinţa adevărului.

Auzind Maximila, femeia antipatului, pricina aceasta, l-a vestit aşa: „Pentru ce tu fratele bărbatului meu şi cumnate, având în mâinile tale doctor fără de plată te întristezi şi te necăjeşti? Aici este un om străin şi sărac cu numele de Andrei, pe acela dacă îl vei chema, fără plată într-un ceas poate şi pe robul tău cel credincios să-l tămăduiască şi pe tine de supărarea aceasta să te mângâie şi să te veselească. Căci şi eu, precum ai auzit, cât de cumplită boală aveam încât şi de viaţă mă deznădăjduisem şi numai cu un cuvânt al lui sunt acum sănătoasă”.

Acestea auzind Stratoclis, îndată a chemat pe sfântul. Şi numai cum a intrat apostolul lui Hristos, îndată a ieşit dracul şi s-a dus din locul acela. Şi s-a făcut sănătos şi înţeleptul rob, cel mai înainte legat cu lanţuri de fier. Această minune dacă a văzut-o Stratoclis şi Maximila îndată au anatematizat înşelăciunea elinească şi s-au făcut creştini, botezându-i apostolul. De atunci erau nedespărţiţi de sfântul şi în toate zilele învăţau de la dânsul cunoştinţa cea mai desăvârşită a tainei sfintei credinţe creştineşti.

Acestea astfel făcându-se, s-a întors şi Egheat, antipatul, de la Roma. Şi după câteva zile a vrut să-şi cunoască femeia sa. Iar ea, fiind botezată şi nevrând să se împărtăşească cu bărbatul ei cel necredincios şi nebotezat, întâi s-a prefăcut că este bolnavă. Iar după câteva zile, pentru că a văzut că nu se poate ascunde până la sfârşit, s-a arătat. Căci famenii au arătat bărbatului ei şi au zis: „Ea, de când tu te-ai dus la Roma, nici bucatele de mai înainte nu le mai mănâncă, nici marilor zei nu se închină, ci cu totul s-a pironit cu socoteală şi cu scopul ei, de un oarecare om bătrân şi străin care este aici.

Acestea dacă le-a auzit Egheat, cu totul s-a îndrăcit de mânie, şi cu totul şi-a ieşit din minţi. Ocăra şi înfricoşa şi numai un scop avea: cum să omoare pe Apostolul Andrei. Deci, câtăva vreme l-a pus în temniţă, până când va socoti cu ce moarte îl va omorî. Iar la miezul nopţii, Stratoclis, luând pe cumnata sa Maximila şi pe alţii, care erau mai sârguitori în credinţă dintre cei ce crezuseră, s-au dus în temniţa care era pecetluită cu pecetea lui Egheat şi pe care ostaşii cu grijă o străjuiau.

Deci acolo ducându-se, încetişor au bătut la uşă încât să audă sfântul. Auzindu-i sfântul, cu rugăciunea a deschis uşa temniţei şi au intrat înăuntru. Atunci Stratoclis şi Maximila au căzut la picioarele sfântului, rugându-se şi cerând ca să-i întărească şi să-i împuternicească în credinţa lui Hristos. Iar sfântul multe zicând, i-a învăţat cele cuviincioase şi i-a sfătuit, iar pe Stratoclis hirotonindu-l episcop al Paleopatrelor, i-a trimis pe dânşii cu pace. Ducându-se ei, Sfântul Andrei iarăşi cu rugăciunea închizând uşile temniţei, precum erau şi mai înainte pecetluite, şedea înăuntru aşteptând hotărârea păgânului Egheat.

Deci, antipatul, văzând că femeia lui Maximila, cu totul s-a lepădat de dânsul, aprinzându-se de mânie, a hotărât asupra Sfântului Apostol moarte de cruce. El socotea căci cu aceasta va supăra pe Sfântul Andrei, dar nu ştia că o moarte ca aceasta era bucurie, veselie şi viaţă veşnică a sfântului, căci vrea să se facă împreună părtaş al patimilor lui Hristos, dascălul lui.

Pentru aceasta, ducându-l ostaşii ca să-l răstignească, văzând crucea a lăudat-o pe dânsa, ca pe una ce avea să se facă pricină a suirii lui la cer. Apoi pe creştinii cei ce s-au aflat acolo, învăţându-i şi întărindu-i, s-a suit pe cruce bucurându-se, iar ostaşii lui Egheat, făcând voia domnului lor, au pironit pe cruce mâinile şi picioarele apostolului, pentru care lucru preoţii şi diaconii din Ahaia au scris aşa:

„Pătimirea Sfântului Apostol Andrei, pe care noi am văzut-o cu ochii noştri, toţi preoţii şi diaconii bisericilor Ahaiei, scriem tuturor Bisericilor, care sunt la Răsărit şi la Apus, la Miazăzi şi la Miazănoapte, care sunt alcătuite şi zidite în numele lui Hristos, pace vouă şi tuturor celor ce cred întru Unul desăvârşit Dumnezeu în Treime, întru adevăratul Părintele Cel nenăscut, întru adevăratul Fiul Cel născut, întru adevăratul Sfântul Duh, Care din Tatăl purcede şi întru Fiul se odihneşte. Căci această credinţă am învăţat de la Sfântul Andrei, apostolul lui Hristos, a cărui pătimire noi văzând-o, am biruit şi după cât am putut o istorisim”.

Antipatul Egheat, întorcându-se de la Roma cu stăpânire înnoită şi intrând în cetatea Patrelor, a început a sili pe cei ce credeau în Hristos să aducă jertfe idolilor. Acestuia, ieşindu-i înainte Sfântul Andrei, i-a zis: „Ţi se cade ţie, judecător fiind al poporului, a cunoaşte pe Judecătorul tău, care este în cer, şi cunoscându-L pe El, să te închini Lui şi, închinându-te adevăratului Dumnezeu, să te întorci de la aceia care nu sunt dumnezei”.

Iar Egheat a zis către dânsul: „Au tu eşti Andrei care risipeşti locaşurile zeilor şi sfătuieşti pe popor să primească credinţa cea vrăjitorească, care de curînd s-a arătat şi pe care împăraţii Romei au poruncit să o piardă?”

Sfântul Andrei a zis: „Împăraţii Romei încă nu au cunoscut această, că Fiul lui Dumnezeu venind pe pământ pentru mântuirea oamenilor întru adevăr a arătat cum că idolii aceia, nu numai că nu sunt dumnezei, ci draci necuraţi şi vrăjmaşi ai neamului omenesc, care îi învaţă pe oameni şi îi îndeamnă spre toată necurăţia. Căci miniind pe Dumnezeu să se întoarcă de la dânşii şi să nu-i asculte. Iar când se va mânia Dumnezeu asupra lor şi se va întoarce de la oameni, atunci diavolii îi iau pe ei sub a lor stăpânire şi până întru atât îi amăgesc pe dânşii încât îi scot goi cu totul de faptele bune, nimic altceva având, decât păcatele lor pe care le duc cu ei”.

Egheat a zis: „Aceste cuvinte băbeşti şi deşarte, când le propovăduia Iisus al vostru, iudeii l-au pironit pe cruce”. Sfântul Andrei a răspuns: „O, de ai fi voit a cunoaşte taina Crucii, cum Ziditorul neamului omenesc, pentru dragostea Sa către noi, a răbdat Crucea, nu fără de voie, ci de bunăvoie, pentru care eu însumi sunt martor, cum că şi vremea patimilor Sale o ştia mai dinainte şi mai dinainte ne-a spus despre Învierea Sa, cea de a treia zi şi la cina cea mai de pe urmă împreună cu noi şezând, ne-a spus despre vânzătorul Său, ne-a spus şi despre cele ce aveau să fie asupra Sa. Şi ştiind locul acela, în care era să fie dat iudeilor, de bunăvoie a venit”. Iar Egheat a zis: „Mă minunez de tine, căci om înţelept fiind tu, urmezi Aceluia pe care în orice chip, cu voie, ori fără voie, îl mărturiseşti că a fost răstignit pe cruce”.

Apostolul a răspuns: „Mare este taina Sfintei Cruci şi, dacă vei voii să asculţi, eu îţi voi povesti ţie”. Iar el a răspuns: „Nu este aceea taină, ci pedeapsă a făcătorilor de rele”. Sfântul Andrei a răspuns: „Acea pedeapsă este taina înnoirii oamenilor, numai să voieşti a mă asculta cu îndelungă răbdare”. Egheat a zis: „Iată, te ascult pe tine cu îndelungă răbdare, însă şi tu, de nu vei face ceea ce eu îţi poruncesc, aceeaşi taină a Crucii, asupră-ţi vei purta”. Iar apostolul a zis: „De m-aş fi temut eu de pedeapsa Crucii nu aş fi lăudat Crucea niciodată”. Egheat a zis: „Precum din nebunia ta lauzi Crucea, aşa dintru îndrăzneala ta nu te temi de moarte”.

Apostolul a răspuns: „Nu din îndrăzneală, ci din credinţă nu mă tem de moarte. Căci moartea drepţilor este cinstită, iar a păcătoşilor este cumplită. Deci, eu voiesc ca să asculţi taina Crucii, şi cunoscând adevărul să crezi şi, crezând, să-ţi afli sufletul tău”. Egheat a zis: „Acel lucru se află care a pierit? Au doar a pierit sufletul meu că îmi porunceşti a-l afla pe el printr-o credinţă pe care nu o ştiu în ce fel este?”

Sfântul Andrei a răspuns: „Aceasta este care o vei învăţa de la mine, căci eu îţi voi arăta ţie pierderea sufletelor omeneşti, ca să cunoşti mântuirea lor, care prin cruce s-a lucrat. Omul cel dintâi prin călcarea poruncii, adică prin lemn a adus moartea în lume şi se cădea neamului omenesc ca prin pătimirea cea de pe lemn, să se izbăvească de moarte. Şi precum din pământul cel curat era zidit omul cel dintâi, care a adus moartea prin lemnul încălcării de poruncă, aşa se cădea a se naşte Hristos din Fecioara cea curată, om desăvârşit, Care este Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a zidit pe omul cel dintâi şi a înnoit viaţa cea veşnică, pe care toţi oamenii o pierduseră şi prin lemnul Crucii să se întoarcă de la lemnul poftei, spre care omul cel dintâi, întinzându-şi mâinile, a greşit, aşa se cădea ca Fiul lui Dumnezeu să-şi întindă pe Cruce mâinile Sale cele nevinovate, pentru neînfrânarea mâinilor omeneşti. Pentru hrana cea dulce a lemnului celui oprit, să guste fierea amară şi luând asupra Sa moartea noastră, să ne dea nemurirea Sa”.

După acestea Egheat a zis: „Aceste cuvinte povesteşte-le acelora care te ascultă, iar tu de nu vei asculta porunca mea şi de nu vei aduce jertfă zeilor, apoi bătându-te cu toiege, te voi răstigni pe Crucea pe care tu o lauzi”.

Sfântul Andrei a răspuns: „Eu Unuia, Adevăratului şi Atotputernicului Dumnezeu, în toate zilele îi aduc, nu fum de tămâie, nici carne de boi, nici sânge de ţapi, ci pe Mielul cel fără de prihană, care S-a jertfit pe altarul Crucii, cu al Cărui preacinstit Trup se împărtăşeşte tot poporul cel credincios şi bea Sângele Lui, pe când Mielul acesta rămâne întreg şi viu. Deşi cu adevărat se înjunghie şi cu adevărat Trupul Lui de toţi se mănâncă şi Sângele Lui de toţi se bea, însă, precum zic, totdeauna petrece întreg, fără de prihană şi viu”. Egheat a zis: „Cum poate fi aceasta?”

Sfântul Andrei a răspuns: „Dacă voieşti să ştii, fă-te ucenic, ca să înveţi aceea pentru care întrebi”. Egheat a zis: „Eu acea învăţătură de la tine cu chinuri o voi cerca”. Apostolul a răspuns: „Mă mir de tine, că tu, om înţelept fiind, grăieşti cele nebune. Dar oare vei putea, ispitindu-mă cu munci, să cunoşti de la mine Tainele lui Dumnezeu? Ai auzit taina Crucii, ai auzit şi taina Jertfei! De vei crede că Dumnezeu Cel răstignit de iudei este Dumnezeu adevărat, atunci îţi voi arăta cum, omorât fiind trăieşte şi cum jertfit fiind şi mâncat, petrece întreg întru Împărăţia Sa”. Egheat a zis: „Dacă este omorât, şi de oameni este mâncat, precum zici, apoi cum poate fi viu şi întreg?” Apostolul a răspuns: „Dacă vei crede cu toată inima ta, vei putea cunoaşte această Taină; iar de nu vei crede, nu vei cunoaşte niciodată această taină”.

Atunci Egheat, mâniindu-se, a poruncit să arunce pe apostol în temniţă. Şi aruncat fiind sfântul în temniţă, s-a adunat la dânsul mult popor din toată latura aceea şi voia să-l ucidă pe Egheat, iar pe Sfântul Andrei să-l scoată din temniţă. Iar Sfântul Apostol i-a oprit pe dânşii, învăţându-i şi grăind: „Nu prefaceţi pacea Domnului nostru Iisus Hristos întru tulburare diavolească, că Domnul nostru Iisus Hristos, dându-se pe Sine spre moarte, a arătat toată răbdarea şi împotrivă n-a grăit, nici n-a strigat, nici nu s-a auzit glasul Lui în uliţe. Deci şi voi, tăceţi şi fiţi în pace.

Şi nu numai să nu faceţi împiedicarea muceniciei mele, ci şi voi singuri să vă gătiţi ca nişte buni nevoitori şi ostaşi ai lui Hristos, a nu vă teme de îngrozirile tiranului, ci a purta cu răbdare pe trupurile voastre rănile ce vi se vor aduce asupra voastră de chinuitori. Că de este nevoie a se teme cineva de frică, apoi se cuvine a se teme de frica aceea care nu are sfârşit. Pentru că frica şi îngrozirile de la oameni sunt asemenea fumului, că arătându-se îndată se sting. Şi de dureri dacă voim a ne teme, apoi se cuvine a ne teme de acelea ce nu au sfârşit niciodată.

Căci durerile acestea vremelnice, deşi sunt mici, cu înlesnire se rabdă, iar dacă sunt mari, apoi degrabă ieşind sufletul din trup, singure se sfârşesc. Durerile acelea sunt cumplite, care sunt acolo veşnice, unde este plângerea cea neîncetată, strigare, tânguire şi munci fără de sfârşit, spre care Egheat nu se teme a merge. Deci fiţi gata spre aceasta mai vârtos, ca prin supărările acestea vremelnice să treceţi spre bucuria cea veşnică, unde vă veţi veseli totdeauna cu Hristos şi veţi împărăţi cu El”.

Astfel Sfântul Andrei, toată noaptea a petrecut-o învăţând pe popor. Iar a doua zi antipatul Egheat a şezut la judecată şi a adus înaintea sa pe Sfântul Andrei şi a zis către dânsul: „Oare socotit-ai să-ţi laşi nebunia ta şi să nu mai propovăduieşti pe Hristos, ca să poţi a te veseli cu noi în această viaţă? Căci mare nebunie este de a se duce cineva de bunăvoie spre chinuri şi spre foc”. Sfântul Andrei a răspuns: „A mă veseli împreună cu tine, voi putea numai când tu vei crede în Hristos şi te vei lepăda de idoli; căci pe mine Hristos m-a trimis în partea aceasta în care mult popor am câştigat Lui”.

Egheat a zis: „Deci pentru aceasta te silesc spre jertfe, ca cei amăgiţi de tine să lase deşertăciunea învăţăturii tale şi să aducă jertfele cele plăcute zeilor. Căci nu este cetate în Ahaia în care să nu fi pustiit lăcaşurile zeilor. Deci acum se cuvine ca iarăşi prin tine să se înoiască cinstea lor, ca cei miniaţi prin tine, tot prin tine să fie îmblânziţi şi tu să petreci întru dragostea noastră cea prietenească. Iar dacă nu, apoi multe feluri de chinuri vei lua, pentru necinstea care prin tine s-a făcut lor, şi vei fi spânzurat pe Crucea pe care tu o lauzi”.

La acestea Sfântul Andrei a răspuns: „Ascultă, fiule al pierzării, paiule gătit pentru focul cel veşnic, ascultă-mă pe mine sluga Domnului şi apostolul lui Iisus Hristos, că până acum am vorbit cu tine cu blândeţe vrând a te învăţa sfânta credinţă, că doar după cum ai înţelegere, să cunoşti adevărul lepădându-te de idoli, să te închini Dumnezeului Celui ce locuieşte în ceruri. Dar de vreme ce tu petreci în întuneric şi socoteşti că eu mă tem de chinurile tale, apoi găteşte asupra mea chinuri de acelea ce ştii tu că sunt mai grele, căci cu atât voi fi mai bine primit Împăratului meu cu cât mai grele chinuri voi răbda pentru El”.

Atunci a poruncit Egheat, ca, întinzându-l pe pământ, să-l bată. Şi după ce s-au schimbat de şapte ori câte trei cei ce-l băteau, l-au ridicat pe Sfântul Andrei şi l-au dus la judecător, care a zis către dânsul: „Andreie, ascultă-mă pe mine, nu-ţi vărsa sângele în deşert, că de nu mă vei asculta, apoi pe cruce te voi răstigni”. Sfântul Andrei a răspuns: „Eu sunt rob Crucii lui Hristos, şi mai mult doresc moartea Crucii, decât să mă izbăvesc de chinuri, de care nicidecum nu mă tem; iar tu vei putea scăpa de chinurile cele veşnice care te aşteaptă, dacă ispitind răbdarea mea, vei crede în Hristos, căci eu mai mult pentru pierzarea ta mă mâhnesc, decât tu pentru pătimirea mea. De vreme ce pătimirile mele vor fi numai într-o zi, sau cel mult două şi vor sfârşi, iar patimile tale nici după o mie de ani nu vor avea sfârşit. De aceea nu-ţi mai înmulţi patimile, nici îţi mai aprinde focul cel veşnic”.

Deci, mâniindu-se Egheat, a poruncit să-l răstignească pe Sfântul Andrei pe cruce, legându-i mâinile şi picioarele, că nu voia să-l pironească cu piroane, ca să nu moară degrabă, ci să-l spânzure aşa legat ca mai mult chin să pătimească şi să sufere.

Deci, slugile ighemonului, ducând pe sfântul la răstignire, alerga poporul, strigând: „Ce a greşit omul acesta drept şi prietenul lui Dumnezeu? Pentru ce îl duc la răstignire?” Iar Sfântul Andrei ruga poporul, ca să nu facă împiedicare pătimirii lui. Căci mergea cu veselie şi neîncetat învăţa pe popor. Iar după ce a venit la locul lui, în care era să-l răstignească, văzând de departe crucea gătită pentru dânsul, a strigat cu glas mare:

„Bucură-te, Cruce sfinţită cu trupul lui Hristos şi cu mădularele Lui ca nişte mărgăritare împodobite, căci mai înainte de a se răstigni Domnul pe tine, erai înfricoşată oamenilor, iar acum eşti iubită şi cu dorire primită. Căci cunosc credincioşii câtă bucurie ai în tine şi ce fel de răsplătire li se pregăteşte pentru tine. Eu cu îndrăzneală şi cu bucurie vin către tine; deci tu cu veselie primeşte-mă pe mine, că sunt ucenic al Aceluia Care a fost spânzurat pe tine. Primeşte-mă, că totdeauna te-am dorit şi am poftit a te îmbrăţişa. O, preabună Cruce, care ţi-ai câştigat frumuseţea şi bunacuviinţă din mădularele Domnului meu. Ceea ce eşti de mult dorită şi cu osârdie iubită, pe care neîncetat te-am căutat şi abia acum te-am aflat gătită după dorirea inimii mele. Deci ia-mă pe mine dintre popor, şi mă dă Învăţătorului meu, ca prin tine să mă primească Cel ce prin tine m-a răscumpărat pe mine”.

Acestea zicând şi-a dezbrăcat de pe sine hainele şi le-a dat chinuitorilor, iar ei l-au înălţat pe Cruce, legându-i mâinile şi picioarele cu frânghii, l-au răstignit şi l-au spânzurat. Şi stătea împrejurul lui mulţime de popor, ca la douăzeci de mii, întru care era şi Stratoclis, fratele lui Egheat, care striga împreună cu poporul: „Cu nedreptate pătimeşte acest bărbat sfânt”. Iar Sfântul Andrei întărea pe cei ce credeau în Hristos, îi îmbărbăta spre răbdarea muncilor vremelnice, învăţându-i că nu este vrednică nici o muncă a vremii de acum, pe lângă răsplătirea bunătăţilor celor ce vor să fie.
Apoi a alergat tot poporul la curtea lui Egheat strigând şi zicând: „Nu se cuvine a pătimi acestea, acest om sfânt, cinstit şi învăţător bun, cu bun şi blând obicei şi înţelept, ci se cade a fi coborât de pe cruce, căci iată este a doua zi de când este spânzurat pe cruce şi nu încetează învăţând dreptatea”.

Atunci Egheat, temându-se de popor, a alergat împreună cu dânşii ca să coboare pe Sfântul Andrei de pe cruce. Iar Sfântul Andrei, văzând pe Egheat, a zis către dânsul:

„Egheat, pentru ce ai venit? Dacă voieşti să crezi în Hristos, apoi, precum ţi-am făgăduit, ţi se va deschide uşa darului. Iar dacă numai pentru aceasta ai venit, ca să mă dezlegi de pe cruce, apoi să ştii că eu, până voi fi viu, nu voiesc să fiu coborât de pe cruce, căci acum văd pe Împăratul meu, acum mă închin lui, acum stau înaintea lui şi mă bucur; iar pentru tine mă mâhnesc şi-mi pare rău, că te aşteaptă pierzarea cea veşnică, care este gătită şi te aşteaptă pe tine. Deci, îngrijeşte pentru tine, până când este în puterea ta, că nu în vremea aceea să începi, când nu-ţi va fi ţie cu putinţă”.

Şi vrând slugile să-l dezlege, nu puteau a se atinge de dânsul, apoi şi cealaltă mulţime a oamenilor care veniseră acolo, se sârguiau unii după alţii ca să-l dezlege, cu toate acestea n-au putut, căci păreau mâinile lor ca moarte. După acestea, Sfântul Andrei a strigat cu glas mare: „Doamne Iisuse Hristoase, nu mă lăsa să fiu dezlegat de pe crucea pe care sunt spânzurat pentru numele Tău, ci primeşte-mă. Învăţătorul meu, care Te-am iubit, care Te-am cunoscut şi care Te-am mărturisit în toată viaţa mea, şi acum încă Te mărturisesc, care doresc a Te vedea şi prin care sunt ceea ce sunt; primeşte Doamne Iisuse Hristoase în pace sufletul meu, căci acum este vremea a veni şi a Te vedea pe Tine cel dorit. Primeşte-mă bunule Învăţător, şi nu porunci a fi pogorât de pe cruce, mai înainte până nu vei lua sufletul meu”.
Zicând el acestea, iată o lumină mare din cer l-a strălucit ca un fulger, pe care toţi o vedeau şi de jur împrejur l-a strălucit pe el, încât nu era cu putinţă ochiului omenesc, celui de tină, a privi spre dânsa. Şi a petrecut acea lumină cerească strălucindu-l ca la o jumătate de ceas; şi când lumina a dispărut, atunci şi Sfântul Apostol şi-a dat sufletul său cel sfânt şi împreună cu dânsa s-a dus ca să stea înaintea Domnului.
Şi aşa s-a sfârşit sfântul bătrân, fiind plin de zile, că a trăit ca la optzeci de ani. Că aşa se cădea, ca adevăratul ucenic a lui Hristos, apostol fiind, cu sfârşit mucenicesc să-şi săvârşească drumul propovăduirii. Iar urâtul de Dumnezeu Egheat, de îndrăcire fiind cuprins, de demonii cei slujiţi şi cinstiţi de dânsul, vrednice răsplătiri a luat, că s-a suit într-un deal înalt şi de acolo cazând jos păgânul, s-a zdrobit şi – după cum a zis dumnezeiescul David -, s-au risipit oasele lui lângă iad.
Iar Stratoclis şi Maximila, care era de bun neam şi fată a unui senator, care crezuse în Hristos, pogorând cinstitul şi sfântul trup al apostolului de pe cruce şi cu miruri ungându-l, l-au pus în loc însemnat. Deci, Stratoclis împărţind la săraci toată avuţia fratelui său Egheat şi zidind episcopie din avuţia sa, pe locul în care au pus trupul sfântului, acolo şi-a petrecut cealaltă parte din viaţa sa, bine păscând turma încredinţată lui. Asemenea şi Maximila, împărţind cea mai mare parte din bogăţia sa săracilor, şi-a oprit o parte cu care a zidit două mânăstiri: una de călugări şi alta de călugăriţe.
Şi astfel cu plăcere de Dumnezeu vieţuind ea, s-a dus la veşnicele locaşuri, în locul lucrurilor celor pământeşti şi stricăcioase dobândind frumuseţile cele cereşti şi nestricăcioase.
Iar moaştele Sfântului Apostol Andrei au rămas în episcopia din Paleapatra mulţi ani, făcând neîncetat minuni şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa, până în zilele marelui Constantin, întâiul creştin între împăraţi, care a avut trei fii: Constantie, Constantin şi Constă. Doi din fii săi au luat fiecare câte o parte din împărăţia sa. Consta a luat Roma, Constantin Portugalia, iar Constantie, al treilea fiu, a luat Constantinopolul, adică scaunul tatălui său.
Deci, acest Constantie, a primit în inima să o dorire bună şi de suflet folositoare. A dorit să aducă în Constantinopol moaştele Sfinţilor Apostoli, ale lui Andrei, Luca şi Timotei şi să le aşeze în biserica Sfinţilor Apostoli, pe care o zidise tatăl său, marele Constantin. În acea vreme Sfântul Artemie, care a mărturisit credinţa mai pe urmă, în vremea lui Iulian Paravatul, era domn şi augustalie în Alexandria, şi pe dânsul l-a socotit vrednic de o slujbă ca aceasta. Deci l-a chemat la sine şi i-a poruncit ca unui vrednic, să-i slujească în această lăudată slujbă.
Apoi s-a dus Sfântul Artemie şi a luat de la Efes moaştele Sfântului Apostol Timotei, pe ale Sfântului Apostol Luca, de la Tivele Beoţiei, iar de la Paleapatra a luat cinstitele şi sfintele moaşte ale Sfântului Apostol Andrei.
Şi aşa le-a adus cu mare cinste la împăratul Constantie în Constantinopol. Iar împăratul primindu-le şi cu multă evlavie închinându-se lor, apoi cu dragoste sărutându-le, le-a aşezat în prea vestită şi luminată biserică a Sfinţilor Apostoli, în partea cea de-a dreapta Sfântului Altar şi acolo au fost închinate şi cinstite de cei binecredincioşi, cât timp au avut creştinii împărăţie. Iar când a fost prădat Constantinopolul, s-au împărţit sfintele moaşte în mâinile binecredincioşilor creştini.
Aceasta este viaţa şi petrecerea Sfântului Apostol Andrei, acestea sunt povestirile cele după puterile noastre, despre ucenicul lui Hristos, cel întâi chemat. Aşa a petrecut sfântul, aşa s-a nevoit, aşa a schimbat vânarea de peşti pe vânarea de oameni, aşa a dobândit împărăţia cerului şi acum se odihneşte şi se veseleşte întru împărăţia cea rânduită de Învăţătorul său, după cum singur I s-a făgăduit zicând: şi Eu vă făgăduiesc vouă, precum mi-a făgăduit Mie Tatăl Meu, împărăţie.

Acum şade la masa cea gătită lui, după făgăduinţa cea nemincinoasă, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea, întru Împărăţia Mea. Şi se roagă neîncetat pentru noi, cei luminaţi prin propovăduirea lui, ca de păcate pocăindu-ne şi curăţindu-ne să ne învrednicim şi noi aceleiaşi Împărăţii, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia I se cuvine toată slava şi închinăciunea, împreună şi Părintelui Său, Celui fără de început, şi Preasfântului, Bunului şi de viaţă făcătorului Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

ganduridinortodoxie

2

Acatistul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat (30 noiembrie)

Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, glasul al 4-lea:

Cel ce ai fost dintre Apostoli mai întâi-chemat şi lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andrei, roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.

Condacul 1

Pe ucenicul cel întâi chemat şi următorul Pătimirilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, să-l lăudăm credincioşii, că pe cel ce pe păgâni din înşelăciune i-a întors la botez. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Icosul 1

Sufletul meu cel tulburat de gânduri şi de cuvinte rele curăţeşte-l cu dumnezeiescul tău dar, care s-a sălăşluit întru tine, propovăduitorul lui Hristos Andrei, ca, fiind curat, cântare vrednică să izvorască aşa:
Bucură-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;
Bucură-te, că mai întâi ai avut pe Sfântul Ioan Botezătorul ca dascăl;
Bucură-te, că din ceata ucenicilor de Mântuitorul mai întâi ai fost chemat la darul apostolesc;
Bucură-te, că te-ai făcut cu multă credinţă ucenic al lui Hristos;
Bucură-te, că şi pe fratele tău Petru l-ai adus la Hristos;
Bucură-te, că împreună cu toţi apostolii ai urmat Domnului;
Bucură-te, că eşti dintre cei dintâi apostoli ai lui Hristos;
Bucură-te, că ai păstrat dragoste încuviinţată către Domnul;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui, prin multe ţări L-ai propovăduit Dumnezeu dătător de viaţă;
Bucură-te, că propovăduind la păgâni credinţa cea în Iisus Hristos, multe necazuri ai răbdat;
Bucură-te, că ai fost bătut cu lemne şi cu pietre;
Bucură-te, că sălbaticii aceia te muşcau;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 2-lea

Cu cuvântul Evangheliei, Andrei prealăudate, din adâncul înşelăciunii ai vânat popoarele precum te-ai făgăduit Domnului Iisus Hristos, Cel ce te-a învăţat a vâna pe oameni la credinţa Lui. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cel ce eşti cetăţean de taină, însuţi văzătorule, şi ritor al cunoştinţei lui Hristos cel de negrăit, care ai luat de sus Duhul cel Sfânt, grăieşti în limbi şi împarţi darurile. Pentru aceasta lăudăm darul luat şi îţi cântăm acestea:
Bucură-te, primitorule al Duhului Sfânt în limbi de foc;
Bucură-te, că prin multe ţări ai mers din loc în loc;
Bucură-te, că fiind sfâşiat de păgâni, Domnul Iisus te-a făcut sănătos;
Bucură-te, că pe mulţi dintre cei mai buni creştini i-ai hirotonit episcopi şi preoţi;
Bucură-te, că prin oraşe şi sate umblând şi propovăduind, pe mulţi i-ai făcut creştini;
Bucură-te, că, după mulţi ani de propovăduire, la sfârşit ai ajuns la mucenicie;
Bucură-te, că păgânii necredincioşi, chinuindu-te, pe cruce te-au pironit cu capul în jos;
Bucură-te, că dumnezeiescul tău suflet la cer s-a dus;
Bucură-te, că Domnul Hristos a pus scumpă cunună pe capul tău;
Bucură-te, că toate cetele cereşti pentru încununare cântări preafrumoase au cântat;
Bucură-te, că îngerii şi sfinţii cu bucurie în palatul tău osebit te-au aşezat;
Bucură-te, al Preasfintei Treimi smerit închinător;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 3-lea

Alergat-ai cu sete la chemarea Mântuitorului, Apostole Andrei, şi de bunăvoie te-ai dat spre ascultarea învăţăturii Lui, ca un cerb la izvoarele apelor, şi tuturor le-ai propovăduit pe Dumnezeu adevărat; pentru aceasta cântăm: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Mărgăritarul cel de mult preţ, cel ascuns în taina inimii tale, în lume l-ai pus înainte, Apostole Andrei; pe acela cu credinţă păgânii primindu-l, comoară l-au făcut. Pentru aceasta aducem ţie laudă:
Bucură-te, al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu lăudător;
Bucură-te, cel împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii cântător;
Bucură-te, al nostru păzitor;
Bucură-te, al nostru mijlocitor înaintea Preacinstitei Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, al nostru rugător către Domnul Dumnezeu;
Bucură-te, al tainelor lui Hristos slujitor;
Bucură-te, temelia preaîntemeiată a mărturisirii lui Hristos;
Bucură-te, că tu ai propovăduit credinţa cea dată de Domnul Iisus Hristos;
Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe;
Bucură-te, învăţătorul dreptei credinţe;
Bucură-te, prin care Domnul Hristos Se sălăşluieşte;
Bucură-te, prin care satana se nimiceşte;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 4-lea

Ca o vestire Evanghelia în mâini luând, mult-lăudate Andrei, tot pământul ai îmbogăţit de dumnezeiască propovăduire. Pentru aceasta cinstim pomenirea ta, împreună cu chinurile tale, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Capiştile prefăcându-le în biserici ale lui Dumnezeu, preacinstite Apostole Andrei, ai sfinţit în ele pe fiii botezului, pe care darul i-a înnoit prin apă şi prin Duh. Pentru aceasta cântăm ţie laudele acestea:
Bucură-te, al cântărilor îngereşti ascultător;
Bucură-te, că ai răstignit cele lumeşti şi întru tine vieţuieşte Iisus Hristos;
Bucură-te, prin care întunericul s-a risipit;
Bucură-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, îndumnezeitule cu Dumnezeu unitule;
Bucură-te, cerule mai înalt decât cerul;
Bucură-te, că te-ai arătat părtaş al firii dumnezeieşti;
Bucură-te, că pe fiii oamenilor i-ai adus lui Dumnezeu;
Bucură-te, al Bisericii de trebuinţă folositor;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 5-lea

Cunoscut-ai aşezămintele firii, mărite Andrei, vrednicule de minune, şi părtaş pe fratele tău Petru l-ai primit grăind: „Aflat-am pe Cel dorit!” Şi i-ai arătat cunoştinţa Duhului. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cu mreaja cuvântului, dintru adâncul înşelăciunii, ai vânat peşti cuvântători, fericite Apostol Andrei, şi la masa lui Hristos, mâncare curată i-ai adus luminaţi; pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, Andrei, îndulcire a minţilor;
Bucură-te, dumnezeiască desfătare a oamenilor;
Bucură-te, prin care credinţa s-a lăţit;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a zădărnicit;
Bucură-te, că pentru Hristos pe toate cele lumeşti gunoaie le-ai socotit;
Bucură-te, că tuturor toate te-ai făcut, ca pe mulţi să-i mântuieşti;
Bucură-te, al înţelepciunii lui Dumnezeu vas mult-încăpător;
Bucură-te, al lui Hristos dulce cugetător;
Bucură-te, pentru cei orbi dumnezeiască alifie;
Bucură-te, pentru cei bolnavi minunată doctorie;
Bucură-te, adâncimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;
Bucură-te, noianul înţelegerilor celor înţelepte de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 6-lea

Dumnezeiască punte, Atotfăcătorul şi de lumină strălucitorul Duh, întru tine, mărite Apostole Andrei, sălăşluindu-Se cu dumnezeiască cuviinţă în chipul limbii de foc, te-a arătat propovăduitor al celor de negrăit. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Lepădând mrejele cele pescăreşti şi luând crucea, ai urmat lui Hristos, Celui ce te-a chemat, şi mreaja Duhului aruncând, în loc de peşte, pe oameni ai vânat. Slavă Duhului ce ţi s-a dat ţie! Pentru aceasta aducem laudele acestea:
Bucură-te, al dumnezeieştii întrupări înalt tâlcuitor;
Bucură-te, carte de Dumnezeu închipuită, foarte folositoare minţii;
Bucură-te, comoară dumnezeiască a cereştilor comori;
Bucură-te, cel ce eşti învăţătură de trebuinţă celor învăţători;
Bucură-te, cel ce la împărţirea muncii de propovăduitori ai ales neamurile;
Bucură-te, că între cei neputincioşi minuni alese ai făcut;
Bucură-te, al umbrei legii surpător;
Bucură-te, al adevărului stâlp întăritor;
Bucură-te, cel ce în cuvinte preaînţelepte te-ai îmbogăţit;
Bucură-te, cel ce pe credincioşi cu răbdare i-ai mântuit;
Bucură-te, casă preacinstită a Sfintei Treimi;
Bucură-te, Biserică a fiilor duhovniceşti;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 7-lea

Dobândit-ai pe Cel pe Care L-ai dorit, fericite Apostole Andrei. Iar acum în lăcaşurile cele nestricăcioase cu Dânsul locuind, seceri snopii ostenelilor tale după vrednicie; pentru aceasta cu cântări slăvim pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Iubit-ai pe Stăpânul şi după Dânsul ai mers pe urmele Lui, în viaţă bine povăţuit, şi Pătimirilor Lui fără înşelăciune, preacinstite Andrei, până la moarte urmând; pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, a necuvântării de Dumnezeu neapropiată înălţime;
Bucură-te, iconomia lui Dumnezeu necunoscută în adâncime;
Bucură-te, a Mângâietorului gură cinstită;
Bucură-te, gura de foc îngrădită;
Bucură-te, doborârea înţelepciunii celor înţelepţi;
Bucură-te, lepădarea priceperii celor pricepuţi;
Bucură-te, al Împărăţiei cerurilor celei de veselie primitorule;
Bucură-te, al tainelor lui Hristos vestitorule;
Bucură-te, privighetoarea cerului cea dulce grăitoare;
Bucură-te, limbă de foc suflătoare care grăieşti cele dumnezeieşti;
Bucură-te, îndulcire a urechilor noastre;
Bucură-te, cel prin care Hristos mântuieşte sufletele noastre;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul 8-lea

Cu darul cel dat ţie de la Dumnezeu, întru tot lăudate Andrei, duhurile demonice cu cuvântul se izgonesc, bolile fug, mulţimea patimilor sufleteşti se îndepărtează de la cei bolnavi; pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cel ce din Betsaida ai ieşit, pe noi ne chemi a prânzi prăznuirea ta, punându-ne-o nouă înainte astăzi; cu vitejiile luptelor tale şi cu sarea lui Hristos mintea noastră sărând-o, mâncărurile tale dulci s-au făcut nouă, adică: învăţăturile de sfaturi cereşti; pentru aceasta cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, lumina celor întunecaţi cu păgânătatea;
Bucură-te, calea cea adevărată a celor rătăciţi;
Bucură-te, al luminilor lui Hristos văzător şi propovăduitor;
Bucură-te, al pătimirilor lui Hristos preaales mărturisitor;
Bucură-te, al minunilor Domnului bun lucrător;
Bucură-te, iconomia frumuseţii celei întâi închipuite;
Bucură-te, stăpânirea dogmelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, al luminii celei gândite luminoasă descoperire;
Bucură-te, dreaptă arătare a chinurilor ce-i aşteaptă pe cei păcătoşi;
Bucură-te, gură care vesteşti pe Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, privitorule al priveliştilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce auzi cele de oameni neauzite;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 9-lea

Poruncindu-ţi-se a te sui la Muntele Sionului cel înţelegător, Apostole Andrei, şi paharul mântuirii luând, bucurându-te l-ai băut, trecând prin moarte la viaţa cea dumnezeiască, unde este Hristos Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Focul Preasfântului Duh ce s-a coborât de sus peste tine, întru tot lăudate Apostole Andrei al lui Hristos, ţi-a poruncit ţie cu limbă nouă, cu care niciodată nu ai grăit, să vesteşti până la marginile lumii măririle Lui. Pentru aceasta aducem ţie laudele acestea:
Bucură-te, că tu ai binevestit Pătimirile şi Învierea lui Hristos;
Bucură-te, că tu singur lămureşti pogorârea în iad a demonilor;
Bucură-te, cel ce eşti plin de roadele Preasfântului Duh;
Bucură-te, de darurile Lui îndestulătorule;
Bucură-te, prin care Sfânta Treime S-a propovăduit;
Bucură-te, prin care Unimea Treimii s-a slăvit;
Bucură-te, sănătate preaminunată împărţită credincioşilor;
Bucură-te, cel ce eşti rană de mult plâns demonilor;
Bucură-te, lumină mai strălucitoare decât soarele;
Bucură-te, povăţuitorul şi lumina orbilor;
Bucură-te, luminătorul tuturor;
Bucură-te, al vrăjmaşilor puternic biruitor;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 10-lea

Cine te-a învăţat a grăi aşa, Sfinte Apostole Andrei? Cine ţi-a luminat mintea ca să vezi limpede raza slavei celei neapropiate, care a strălucit lumina Adevărului în inimile noastre, fără numai Iisus Hristos Dumnezeu? Pentru aceasta cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Se înspăimântează tot cugetul de propovăduirea ta, pe care ai trâmbiţat-o în tot pământul, tăinuitorule al lui Hristos şi văzătorule al celor de sus, cel ce eşti cinstit de Domnul între cei doisprezece apostoli; pentru aceasta cântăm ţie:
Bucură-te, rugătorule pentru noi către Domnul;
Bucură-te, că prin sfintele tale rugăciuni Domnul ne trimite milele Sale bogate;
Bucură-te, că, prin ajutorul tău, tiranul satana se izgoneşte de la noi;
Bucură-te, că gândurile cele rele şi bolile le îndepărtezi de la noi;
Bucură-te, mărgăritarul cel luminos al lui Hristos;
Bucură-te, mângâierea sufletească a pământenilor celor necăjiţi;
Bucură-te, sănătatea trupească a oamenilor îmbolnăviţi;
Bucură-te, cârmaci preaminunat al celor ce înoată pe ape;
Bucură-te, împreună călător cu cei ce călătoresc pe uscat;
Bucură-te, ajutorul celor ce te cheamă când zboară în aer;
Bucură-te, hrănitorul nostru al celor flămânzi de fapte bune;
Bucură-te, cel ce ajuţi rugăciunilor noastre spre mântuire;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 11-lea

Cu suflarea cea de sus a Duhului, Dumnezeu mai înainte aprinzându-te cu râvnă de credinţă, orator de Dumnezeu grăitor te-a arătat pe tine, mărite Apostole Andrei, cel ce cânţi Mântuitorului nostru: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cel de lumină purtător şi de veselie făcător, fericite Andrei, apostole al lui Hristos, dumnezeiască pomenirea ta rază de tămăduire străluceşte nouă, celor ce cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, stea mai luminoasă decât soarele;
Bucură-te, sfeşnic care străluceşti cu raza de aur;
Bucură-te, dătător de daruri al creştinilor drept-credincioşi;
Bucură-te, al călugărilor celor mâhniţi ajutător în necazuri;
Bucură-te, cel ce eşti izgonitor înfricoşător al demonilor;
Bucură-te, frumuseţea cea prealuminată a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, cămară preacinstită cu bun miros a lui Hristos;
Bucură-te, podoaba cea preacinstită a apostolilor;
Bucură-te, luminătorul cel preamărit al mucenicilor;
Bucură-te, veselia cea de bucurie făcătoare a cuvioşilor;
Bucură-te, lauda cea fericită a tuturor sfinţilor;
Bucură-te, rugătorule, mijlocitorule şi folositorule al tuturor ortodocşilor;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 12-lea

Ca un ucenic preaales al Celui ce S-a pironit de bunăvoie pe Cruce, Stăpânului tău până la moarte urmând, bucuros te-ai suit la înălţimea crucii, mergere făcându-ţi la ceruri, de trei ori fericite Apostole Andrei. Pentru aceasta cântăm cântarea cea îngerească lui Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Mulţumim ţie, mărite Apostole Andrei, noi, neamurile cele de tine luminate şi de pe pământ la ceruri de tine ridicate, că de la slujirea vrăjmaşului depărtându-ne, ne-am făcut împreună locuitori cu sfinţii îngeri şi părtaşi ai slavei Domnului. Pentru aceasta aducem ţie după vrednicie acestea:
Bucură-te, Apostole Andrei, nume preascump şi dulce nouă, drept-credincioşilor;
Bucură-te, izgonitorul tuturor eresurilor;
Bucură-te, păzitorule cu dinadinsul al fecioriei;
Bucură-te, floarea cea preafrumoasă şi binemirositoare a raiului;
Bucură-te, că rugăciunile tale sunt ca o scară, care ne urcă pe noi la ceruri;
Bucură-te, arma cea nebiruită a binecredinciosului popor;
Bucură-te, cel ce biruieşti în război tabăra potrivnicilor;
Bucură-te, cel ce ne dai nouă ploi potrivite;
Bucură-te, cel ce ne izbăveşti pe noi din tot felul de nevoi;
Bucură-te, cel ce aperi sfânt lăcaşul acesta de foc;
Bucură-te, cel ce ne izbăveşti pe noi de vicleşugul vrăjmaşului;
Bucură-te, cel ce la sfârşitul vieţii noastre ne ajuţi ca prin pocăinţă să ne mântuim;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 13-lea

O, preaminunate Sfinte şi mărite Apostole Andrei, cu plângere alergăm la sprijinul tău, ca să ne izbăveşti pe noi cu rugăciunile tale de chinul cel de veci, prealăudate, şi să ne învredniceşti de bucuria raiului; ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Sufletul meu cel tulburat…, Condacul 1: Pe ucenicul cel întâi chemat…,

Icosul 1

Sufletul meu cel tulburat de gânduri şi de cuvinte rele curăţeşte-l cu dumnezeiescul tău dar, care s-a sălăşluit întru tine, propovăduitorul lui Hristos Andrei, ca, fiind curat, cântare vrednică să izvorască aşa:
Bucură-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;
Bucură-te, că mai întâi ai avut pe Sfântul Ioan Botezătorul ca dascăl;
Bucură-te, că din ceata ucenicilor de Mântuitorul mai întâi ai fost chemat la darul apostolesc;
Bucură-te, că te-ai făcut cu multă credinţă ucenic al lui Hristos;
Bucură-te, că şi pe fratele tău Petru l-ai adus la Hristos;
Bucură-te, că împreună cu toţi apostolii ai urmat Domnului;
Bucură-te, că eşti dintre cei dintâi apostoli ai lui Hristos;
Bucură-te, că ai păstrat dragoste încuviinţată către Domnul;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui, prin multe ţări L-ai propovăduit Dumnezeu dătător de viaţă;
Bucură-te, că propovăduind la păgâni credinţa cea în Iisus Hristos, multe necazuri ai răbdat;
Bucură-te, că ai fost bătut cu lemne şi cu pietre;
Bucură-te, că sălbaticii aceia te muşcau;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul 1

Pe ucenicul cel întâi chemat şi următorul Pătimirilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, să-l lăudăm credincioşii, că pe cel ce pe păgâni din înşelăciune i-a întors la botez. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Rugăciune către Sfântul Apostol Andrei

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim. Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

ganduridinortodoxie

1

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României (1) (30 noiembrie

Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, glasul al 4-lea:

Ca cel decât Apostolii mai întâi chemat şi verhovnicului frate adevărat, Stăpânului tuturor Andrei, roagă-te pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.

Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, glasul 1:

Fiu al Galileei şi frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tău din Patra chemi popoarele la Dumnezeu şi atunci ne-ai umplut de bucurie când în România iarăşi ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit.

Cântarea 1, glasul 1.

Irmos: Dreapta Ta cea purtătoare…

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sufletul meu cel tulburat de gânduri şi de cuvinte, curăţeşte-l cu Dumnezeiescul har, care s-a sălăşluit întru tine, propovăduitorul lui Hristos, Apostole Andrei. Ca ţie curat să izvorăsc cântare vrednică.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preacinstită căpetenia ucenicilor săi, Mergătorul înainte al lui Hristos, cel ce a odrăslit din cea stearpă, lui Hristos Celui Preaslăvit, Care S-a născut din Fecioară, pe Sfântul Andrei, bucurându-se, l-a adus.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dragoste, cu dorinţă neschimbată, treptele virtuţii începând şi la suişuri pururea gândind, din putere slabă la preaînaltă putere, Sfinte Andrei, ai ajuns.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te, Izvorul harului; Bucură-te, Scară şi Uşă cerească; Bucură-te, Sfeşnic şi Năstrapă de aur şi Munte Netăiat, Ceea ce pe Dătătorul de viaţă Hristos, lumii L-ai născut.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Unule, Cel Ce ştii…

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Alergat-ai cu sete, nu chemat fiind, Sfinte Andrei, ci de bunăvoie la Izvorul vieţii ca un cerb şi pe Acesta aflându-L, tuturor L-ai propovăduit. Şi bând, ai adăpat cu apele nestricăciunii marginile cele topite de sete.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscut-ai aşezămintele firii, Sfinte Andrei, vrednicule de minuni şi părtaş pe fratele tău l-ai primit, strigând: aflat-am pe Cel Dorit; şi celui ce a făcut calea naşterii celei trupeşti i-ai arătat cunoştinţa Duhului.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mreaja cuvântului, din adâncul înşelăciunii, ai prins peşti cuvântători, Apostole şi la masa lui Hristos mâncare curată i-ai adus, luminaţi cu harul Celui Ce S-a arătat întru asemănarea trupului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Dumnezeu zămislindu-L în pântece, Fecioară, prin Duhul Cel Preasfânt, ai rămas Nearsă, pentru că rugul cel aprins care n-a ars mai înainte lămurit te-a însemnat lui Moise, dătătorului de Lege, pe tine Ceea ce ai primit Focul Cel Nesuferit.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Munte umbrit de harul…

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiasca Putere a Atotfăcătorului şi de lumină Strălucitorului Duh, pierzătoarea celui rău, întru tine, Sfinte Andrei, sălăşluindu-se cu Dumnezeiască cuviinţă, în chipul limbii de foc, te-a arătat propovăduitor celor negrăite.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu arme trupeşti spre mântuire a luat, spre surparea celor tari ale vrăjmaşului, Sfântul Andrei Preacinstitul, ci cu Hristos întărindu-se, robind pe păgâni, i-a adus spre ascultare.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei ce săvârşesc cu dragoste pomenirea ta întru cântări, din harul cel de prisosit al Învăţătorului tău Hristos, Sfinte Andrei Preafericite, cu apele duhovniceştii veselii umple-i neîncetat, cu rugăciunile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Lăudăm marea şi înfricoşata Taină a ta. Că de căpeteniile cetelor celor mai presus de lume tăinuindu-se, Acela Ce este de-a pururea la tine S-a Pogorât ca Ploaia pe Lână, Prealăudată, spre mântuirea şi înnoirea noastră.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Străluceşte nouă luminat…

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luat-ai pe Acela de care ai dorit, Sfinte Andrei Apostole, întru Locaşurile cele Nestricăcioase cu Dânsul locuind şi snopii ostenelilor tale secerând după vrednicie. Pentru aceasta cu cântări te mărim.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iubit-ai pe Stăpânul şi după Dânsul ai mers, pe urmele Lui la viaţă fiind povăţuit şi Patimilor Lui fără minciună, Preacinstite Andrei, până la moarte urmând.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Încordându-te pe tine ca pe o săgeată puternică, fericite, te-a trimis în toată lumea Domnul, rănind pe demoni şi pe oamenii cei răniţi de păgânătate vindecând.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Se veselesc Puterile cereşti văzându-te. Se bucură împreună cu dânsele şi adunările oamenilor. Că prin Cel Născut al tău s-au împreunat, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, pe tine după vrednicie slăvindu-te.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Înconjuratu-ne-au pe noi…

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Marea vieţii trecând în luntrea trupului, pe Hristos, Cel Ce toate le îndreptează, ai aflat Cârmaci, preafericite şi de Dânsul Fericite Andrei, bucurându-te, te-ai alipit.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Duhurile se alungă cu cuvântul, bolile fug, mulţimea patimilor sufleteşti departe de la cei bolnavi se duce cu harul cel dat ţie de la Dumnezeu, Sfinte Andrei.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un văl plin de duh blând fiind mişcat, fericite, ai uscat mările cele viclene ale mulţimii zeilor cu Dumnezeieştile curgeri; şi râurile cunoştinţei de Dumnezeu tuturor le-ai izvorât.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Se veselesc de tine, Fecioară Curată, strămoşii neamului nostru, Edenul luându-l prin tine, pe care pentru neascultare l-au pierdut. Că tu Curată şi mai înainte de naştere ai fost şi după naştere.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe cea întru rugăciuni…

Pe grăitorul de Dumnezeu cel cu numele de bărbăţie numit şi cel mai întâi chemat dintre ucenicii Mântuitorului, pe fratele lui Petru să-l lăudăm. Că precum de demult acestuia şi nouă acum a strigat: veniţi, aflat-am pe Cel Dorit.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Pe Tine Cuptor Înţelegător…

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făgăduinţa Ta cea nemincinoasă arătat s-a împlinit, Hristoase. Că Dumnezeiescul Tău ucenic, viforul cu cuvântul oprind, întru linişte cuvioasă l-a mutat, cântând: Dumnezeule al părinţilor, Cel Lăudat şi Preaslăvit.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La muntele Sionului cel înţelegător, a te sui, Apostole, poruncindu-ţi-se şi paharul mântuirii luând, bucurându-te l-ai băut, trecând prin moarte la Dumnezeiasca viaţă, unde este Hristos Dumnezeul părinţilor, Cel Preaslăvit.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu pământean fiind, Apostole, mai presus de fire faci minuni. Că prin dragoste unindu-te, ai urmat lui Hristos, Celui Ce te-a iubit, cântând: Lăudat este Dumnezeu şi Preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te, Curată, din care a ieşit Păstorul, cu adevărat Cel Preaînalt, Cel Ce S-a îmbrăcat în pielea lui Adam şi pe mine tot omul în pântecele tău iarăşi m-a zidit Dumnezeul părinţilor, Cel Lăudat şi Preaslăvit.

Cântarea a 8-a.

Irmos: În cuptor tinerii…

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiască pomenirea ta, cea de lumină purtătoare şi de veselie făcătoare, Sfintei Andrei Apostole al lui Hristos, raze de tămăduiri ne străluceşte nouă, celor ce strigăm: toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind părtaş la firea omenească, ai depăşit Legile ei şi la locuinţa îngerilor ai trecut, Sfinte Andrei Apostole şi strigi: toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suflarea cea de sus a Duhului lui Dumnezeu mai înainte aprinzându-te, ritor de Dumnezeu grăitor te-a arătat pe tine, Apostole, cel ce strigi Hristosului tău: toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit ca un fulger spre lumină păgânilor ai ieşit, întunericul necunoştinţei alungând şi luminând pe credincioşii cei ce strigă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Ceea ce fără sămânţă şi mai presus de fire, din Dumnezeiescul fulger a născut pe Hristos, Mărgăritarul cel de mult preţ, să o lăudăm toţi strigând: toate lucrurile Domnului, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Chipul naşterii Tale…

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un ucenic preaales al Celui Ce S-a pironit de bunăvoie pe Cruce, Stăpânului Tău până la moarte urmând, te-ai suit bucurându-te la înălţimea Crucii, mergere făcând la ceruri, Fericite Apostole.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Uşa Edenului ţie ţi s-a deschis şi ţi s-a pus înainte Scară Cerească şi te-au primit Cereştile Locaşuri şi ai stat bucurându-te, Apostole, înaintea lui Hristos, Dătătorul de viaţă, pentru lume rugător Preabun.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu patimi asemănătoare cu ale Învăţătorului tău, te-ai preamărit, Fericite Andrei Preaînţelepte. Că prin Cruce sfârşit sfânt ai luat şi te-ai sfinţit prin legătură cu Dumnezeu. Pentru aceasta te rugăm: pentru noi roagă-te pururea.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bucură-te pereche preaaleasă, ceea ce acum cetăţenie ai moştenit în ceruri şi conduci aplecarea cântăreţilor, întrecând puterea acelora şi luminezi cu Strălucirile Dumnezeieştilor haruri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din rădăcina proorocească a lui David, Dumnezeiescul părinte, ai odrăslit, Fecioară, dar şi pe David cu adevărat tu l-ai slăvit, ca Ceea ce ai născut pe Domnul Slavei Cel proorocit. Pe Care după vrednicie Îl mărim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Ca pe cel chemat mai întâi decât toţi ucenicii şi însuţi văzătorul Cuvântului şi slujitorul, Sfinte Andrei Apostole, după datorie te cinstim pe tine. Că Mielului Celui Ce a ridicat păcatele lumii, cu neîndoielnică credinţă, fierbinte ai urmat. Încă şi Patimilor părtaşi te-ai arătat, ale Celui Ce a răbdat moarte cu Trupul de bunăvoie. Pentru aceasta strigăm către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Semeţiile idolilor surpându-le şi de Patimile Mântuitorului dorind, Sfinte Andrei Fericite, te-ai arătat Apostol, din cer tuturor izvorând minuni şi păgânilor te-ai făcut învăţător, preafericite. Pentru aceasta, a ta pomenire după vrednicie cinstind, întru cântări o mărim şi cu credinţă o lăudăm, Apostole al Domnului: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Bucură-te, Scaunul lui Dumnezeu cel în chipul focului. Bucură-te, Fecioară, Jilţul Împăratului, Patul cel cu porfiră Aşternut, Cămara cea cu aur Împestriţată, Hlamida cea cu roşu Vopsită, Altar Preacinstit, Căruţă Purtătoare de Fulger, Sfeşnic mult Luminat. Bucură-te, de Dumnezeu Născătoare, Cetatea cea cu douăsprezece ziduri şi Uşa cea cu aur Ferecată şi Camera de sărbătoare, cea cu chip frumos, Masa cea Strălucită cu aurul, Cortul cel Împodobit lui Dumnezeu. Bucură-te, Mărită Mireasă, din care Soarele a Izvorât. Bucură-te, Ceea ce Una eşti Cuviinţa sufletului meu.

ganduridinortodoxie

1

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României (2) (30 noiembrie)

Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, glasul al 4-lea:

Ca cel decât Apostolii mai întâi chemat şi verhovnicului frate adevărat, Stăpânului tuturor Andrei, roagă-te pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.

Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, glasul 1:

Fiu al Galileei şi frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tau din Patra chemi popoarele la Dumnezeu şi atunci ne-ai umplut de bucurie când în România iarăşi ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit.

Cântarea 1, glasul 1.

Irmos: Lui Dumnezeu, Celui Ce…

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu trestia Evangheliei din adâncul rătăcirii scoţând, Sfinte Andrei Prealăudate, tu ai prins popoare precum ţi-a făgăduit Hristos, Cel Ce te-a învăţat a prinde pe oameni ca pe nişte peşti.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce este stâlp al credinţei, scaunul învăţăturilor celor adevărate ale lui Hristos, Sfântul Andrei cel de Dumnezeu insuflat, toate marginile pământului astăzi le cheamă, să facă prăznuirea de fiecare an. Deci să ne adunăm toţi credincioşii.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe chitul mării cu mrejele cercându-l, cel ce ai fost cu meşteşugul pescar, în năvodul Duhului, neamurile şi popoarele le-ai pescuit cu Duhul şi adâncul cel de sus, mult minunate, lămurit l-ai descoperit nouă.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce eşti cetăţean de taină, însuşi văzătorule şi ritor al cunoştinţei lui Hristos celei negrăite, care ai luat de sus Duhul Sfânt, Cel Ce grăieşte în limbi şi şade pe foc împărţind darurile, roagă-L să ne mântuiască pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).

Unimii Celei mai presus de fire, Treimei Celei fără de început, cu credinţă mă închin neîmpărţind Dumnezeirea. Că este Un Chip Singură prin Sine, Nedespărţită; şi O Împreunez în Fiinţa Persoanelor şi în Feţe cu credinţă O despart.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prunc S-a făcut din Fecioară Dumnezeu şi a înnoit pe cei stricaţi din Adam şi a stricat zidul cel din mijloc şi peretele vrăjmăşiei cu trupul Său, blestemul strămoaşei l-a binecuvântat, din Preacurata Maică ieşind.

Catavasie:
Hristos Se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă. Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Să întărească inima mea…

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Celui Ce a chemat cu cuvântul „vino după Mine”, lui Hristos îndată şi a urmat cu Apostolii Andrei şi Chefa, pe tatăl lor lăsând şi luntrea şi mrejele, ca nişte apărători ai credinţei.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Capiştile prefăcându-le în biserici lui Dumnezeu, preacinstite, ai sfinţit într-însele pe fiii botezului, pe care harul i-a înnoit prin apă cu Duhul.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mărgăritarul cel de mult preţ, cel ascuns în ţarina inimii tale, în taină lumii l-ai pus înainte, Apostole, pe care cu credinţă păgânii aflându-l, comoară l-au făcut.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o vistierie Evanghelia în mâini luând mult lăudate, tot pământul ai îmbogăţit de Dumnezeiasca învăţătură. Pentru aceasta şi pomenirea ta cinsteşte, împreună cu luptele tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).

O Treime, o Putere cu dreaptă credinţă toţi să lăudăm; pe Dumnezeu, Cel fără de început, Cel Nezidit, Cel de o Fiinţă, Cel de un Scaun, Cel înTrei Ipostasuri, Întreit Luminător, pe Acesta să-L preamărim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiecare maică după ce naşte prunc, nu poate să mai fie fecioară. Iar tu, după ce ai născut pe Hristos, Maică Fecioară ai rămas, cu lapte hrănind pe Viaţa noastră şi Curată rămânând.

Catavasie:
Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat mai presus de fire, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti Doamne.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Cu Duhul văzând mai înainte…

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mrejele tale lepădând şi luând Crucea, pe cale ai urmat lui Hristos, Celui Ce te-a chemat şi mreaja Duhului întinzând, în loc de peşti pe oameni ai vânat. Slavă Duhului Celui Ce ţi S-a dat ţie.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văpaia Duhului pe limbă luând, te-ai făcut, Apostole, bărbat de Dumnezeu primitor, frumuseţile celor cereşti înconjurând şi podoabele cele înţelegătoare dintr-însele cunos­când şi nouă descoperindu-le pe acelea.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pustia cea însetată ai adăpat-o, înţelepte, cu Dumnezeieştile tale cuvinte şi ai arătat-o foarte mult roditoare, fiii Bisericii rodind sămânţa propovăduirii. Slavă Duhului Celui Ce ţi S-a dat ţie.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frumuseţea Ta Cea Negrăită, Sfântul Andrei mai înainte văzând-o, Iisuse, pe fratele său luminat l-a chemat: Sfinte Petre, cel ce eşti de un sânge cu mine, aflat-am pe Mesia Cel Propovăduit în Lege şi în Prooroci. Vino să ne alipim cu adevărat de Viaţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).

Treimea întru Unime să o lăudăm credincioşii, întru o Dumnezeire, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Cel Dumnezeiesc, o Fiinţă şi o Fire, în Chip Nedespărţit, Neosebit, Neîmpărţit. Că Unul este Dumnezeu în Treimea Feţelor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Unul din Treime Negrăit în pântece zămislindu-L, L-ai născut fără stricăciune ca pe un Fiu. Şi Treimea adăogire nicicum n-a avut şi Curăţia precum a fost şi mai înainte de naştere Întreagă a rămas, Maică a lui Dumnezeu.

Catavasie:
Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Tu Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai Întrupându-Te din cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu, Slavă Puterii Tale, Doamne!

Cântarea a 5-a.

Irmos: Lumina Ta cea Neapusă, Hristoase…

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind de Cruce, ucenice al lui Hristos, ai dobândit cu Crucea ta Nestricată Împărăţie. La care pe toţi tăinuitorii lui Dumnezeu trăgându-i cu Crucea, moştenire ne-ai dat nouă, celor cuvântători de Dumnezeirea Lui.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Căutat-ai pe Hristos, Viaţa Cea Adevărată şi căutându-L, tu întâi L-ai aflat. Şi aflându-L, cu Taină L-ai primit şi ai luat pe Aceea, în Cel Ce ţi-a dat-o şi te-ai făcut vistierie de viaţă nestricată.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvintele Dumnezeieştilor tale tunete s-au vărsat în lume şi de la margini până la marginile pământului au trecut. Că au înconjurat ca o roată şi au luminat fulgerele tale lumii, precum zice David.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomeneşte-ne, ucenice al lui Hristos, pe noi, cei ce săvârşim pomenirea ta şi cinstim moaştele tale. Roagă-te pururea stăruitor pentru turma căreia ai fost dintru început şi păzitor şi mântuire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).

Pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Dumnezeu, pe Treimea Cea Nedespărţită, Împărăţie în Trei Feţe, să O slăvim cu un glas credincioşii, cu neîncetate teologhisiri, pe Dânsa întru credinţă cu cântări lăudând-O.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai Lumina neştiind în ce chip, Prealuminate Sfeşnice, care ai purtat Soarele şi te-ai făcut Locaş Nou Luminii Celei fără de materie, care izvorăşte în tot pământul razele cunoştinţei de Dumnezeu.

Catavasie:
Dumnezeul păcii fiind şi Tată al îndurărilor, pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare dăruindu-ni-L, Pace L-ai trimis nouă. Deci, povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Proorocului Iona urmând…

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce din Betsaida a ieşit, ne cheamă pe noi să săvârşim prăznuirea sa, punându-ne nouă înainte şi vitejiile luptelor sale.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel cu meşteşugul pescar şi cu credinţa ucenic, ca un adânc cercetând inimile credincioşilor, aruncă undiţa Cuvântului şi ne pescuieşte pe noi.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Focul dragostei lui Hristos în inima ta purtând, ucenice, ai strigat împotriva păgânilor: văpaia voastră s-a stins cu adevărat, arătându-Se Hristos.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sarea lui Hristos mintea sărându-vă, mâncărurile voastre dulci s-au făcut nouă, adică învăţăturile cereştii şi nestricatei desfătări.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).

Tatălui şi Fiului şi Duhului Celui Drept să ne închinăm credincioşii, Firii Celei în Trei Ipostasuri, Celei Nedespărţite, strigând: Slavă lui Dumnezeu în Treime.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu bunăvoirea Tatălui S-a Întrupat Fiul în pântecele tău, Curată, prin Duhul lui Dumnezeu şi a mântuit chipul cel dintâi, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Catavasie:
Din pântece pe Iona ca pe un prunc l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit; şi în Fecioară sălăşluindu-Se Cuvântul şi Trup luând, a ieşit, păzind-o Nestricată. Că Cel Ce nu a pătimit stricăciune, pe Ceea ce L-a născut, a păzit-o Nevătămată.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe cea întru rugăciuni…

Pe grăitorul de Dumnezeu cel cu numele de bărbăţie numit şi cel mai întâi chemat dintre ucenicii Mântuitorului, pe fratele lui Petru să-l lăudăm. Că precum de demult acestuia şi nouă acum a strigat: veniţi, aflat-am pe Cel Dorit.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Tinerii în cuptor…

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Focul Preasfântului Duh, Cel Ce S-a Pogorât de sus, Apostole al lui Hristos, în limbi noi, cu care niciodată n-ai grăit, ţi-a poruncit ţie să grăieşti marginilor lumii Măririle Lui.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preaînspăimântează tot cugetul învăţătura pe care au răspândit-o în tot pământul tăinuitorii lui Hristos şi văzătorii celor de sus! Că singuri, voi doisprezece fiind, mulţimile pământului aţi luminat.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Minunat s-a făcut harul Tău, Stăpâne Hristoase, întru ucenicii cei de Dumnezeu înţelepţiţi. Că mici şi simpli fiind, tot pământul au înconjurat, de la marginile lui până la toate marginile.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cine te-a învăţat a grăi, Apostole? Cine ţi-a luminat mintea ta, ca să vezi limpede Raza Slavei Celei Neapropiate, care a strălucit lumina adevărului în inimile noastre?

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).

În Sfânta Treime să lăudăm credincioşii slăvind pe Tatăl Cel fără de început şi pe Fiul şi pe Duhul Cel Drept, o Fiinţă Singură, pe Care Întreit să o lăudăm: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe Cel Ce Unul eşti din Treime, pe Tine Hristoase Te slăvim, că din Fecioară Întrupându-Te fără schimbare, cele omeneşti toate le-ai purtat, nedespărţindu-Te de firea pământească, Iisuse, măcar de Te-ai şi unit cu noi.

Catavasie:
Tinerii în dreaptă credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat, ci, în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Rugul cel aprins în Sinai…

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu meşteşugul pescăriei, din mare ai vânat peşti, preaînţelepte; iar acum cu credinţa pe oameni vânezi lui Hristos, din rătăcirea vrăjmaşului. Că adâncă era oarecând rătăcirea care cufunda pe păgâni în viforul necunoştinţei.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adâncul vieţii cel înţelegător, fără valuri l-ai trecut, Apostole, întinzând pânza Duhului, prin credinţa lui Hristos. Pentru aceasta şi la limanul vieţii ai ajuns, bucurându-te întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împreună cu Soarele Cel Înţelegător, Care a apus pe Lemn de a Sa bunăvoie, luminătorul soarelui, căutând a se dezlega şi a apune întru Hristos, pe Lemnul Crucii a fost spânzurat Marele Apostol Andrei, luminătorul Bisericii.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, ucenice şi prietene al lui Hristos, Sfinte Apostole Andrei, cel împreună numărat cu Apostolii Lui, când va şedea pe scaun Judecătorul, împreună cu voi cei doisprezece să judece, precum făgăduinţa grăieşte, fiţi atunci nouă zid al iubirii de oameni.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Unimea Cea Întreit Luminată şi Treimea Cea Împreună Şezătoare, să O slăvim nedespărţind-O, ci împreunând-O pe Ea după Fire, ca pe o Fiinţă cu adevărat Unită, în Trei Feţe Neamestecată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Unul din Treime zămislindu-L, L-ai născut Întrupat din tine, pe Cel Ce a înnoit Legile firii cu naşterea ta, Curată. Pe Acesta, ca pe Dumnezeu, pururea pentru noi rugându-L nu înceta, de Dumnezeu Născătoare.

Catavasie:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cuptorul cel răcorit a închipuit chipul minunii celei mai presus de fire, că nu a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici Focul Dumnezeirii nu a ars pântecele Fecioarei în care a intrat. Pentru aceasta, cântând să strigăm: să binecuvinteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe pe Dânsul întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Pe Norul cel Purtător…

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce mreaja gândirii celei de Taină ai întins şi ca nişte peşti în ea ai prins frumuseţile cereştilor înţelesuri, roagă-te, Sfinte Apostole, Sfintei Treimi, să ne izvorască şi nouă ispăşire.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mulţumim neamurilor celor prin tine luminate şi de pe pământ la ceruri de tine ridicate. Că de la slujirea vrăjmaşului depărtându-ne, ne-am făcut împreună locuitori cu sfinţii îngeri şi părtaşi ai Slavei Domnului.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzătorilor de cele negrăite şi slujitori ai Cuvântului şi tăinuitorilor şi privitorilor la cele fără urmă, rugaţi-vă, Sfinţilor Apostoli, ca şi noi următori să fim Împărăţiei lui Hristos şi părtaşi ai Dumnezeirii Lui.

Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce aţi luat putere de la Hristos de a lega şi a dezlega, să dezlegaţi pe toţi de legăturile multor greşeli când va veni Hristos şi voi toţi cei doisprezece veţi şedea pe tot atâtea scaune, să judecaţi toate seminţiile lui Israel.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).

Firea Cea în Trei Ipostasuri şi Slava Cea Nedespărţită, care se laudă întru o Dumnezeire, neîncetat în cer şi pe pământ, Treimea Cea Nedespărţită să O slăvim, Fiului, împreună şi Tatălui şi Duhului, închinându-ne cu dreaptă credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe cei ce scapă sub milostivirea ta cu credinţă şi se închină cu evlavie Fiului tău, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, pe Acela, ca pe Dumnezeul şi Domnul lumii, roagă-L să ne izbăvească de stricăciune şi de primejdii şi de toate încercările.

Catavasie:

Taină Străină văd şi Preaslăvită, cer fiind peştera, Scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care s-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl mărim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Ca pe cel chemat mai întâi decât toţi ucenicii şi însuţi văzătorul Cuvântului şi slujitorul, Sfinte Andrei Apostole, după datorie te cinstim pe tine. Că Mielului Celui Ce a ridicat păcatele lumii, cu neîndoielnică credinţă, fierbinte ai urmat. Încă şi Patimilor părtaşi te-ai arătat, ale Celui Ce a răbdat moarte cu Trupul de bunăvoie. Pentru aceasta strigăm către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Semeţiile idolilor surpându-le şi de Patimile Mântuitorului dorind, Sfinte Andrei Fericite, te-ai arătat Apostol, din cer tuturor izvorând minuni şi păgânilor te-ai făcut învăţător, preafericite. Pentru aceasta, a ta pomenire după vrednicie cinstind, întru cântări o mărim şi cu credinţă o lăudăm, Apostole al Domnului: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Bucură-te, Scaunul lui Dumnezeu cel în chipul focului. Bucură-te, Fecioară, Jilţul Împăratului, Patul cel cu porfiră Aşternut, Cămara cea cu aur Împestriţată, Hlamida cea cu roşu Vopsită, Altar Preacinstit, Căruţă Purtătoare de Fulger, Sfeşnic mult Luminat. Bucură-te, de Dumnezeu Născătoare, Cetatea cea cu douăsprezece ziduri şi Uşa cea cu aur Ferecată şi Camera de sărbătoare, cea cu chip frumos, Masa cea Strălucită cu aurul, Cortul cel Împodobit lui Dumnezeu. Bucură-te, Mărită Mireasă, din care Soarele a Izvorât. Bucură-te, Ceea ce Una eşti Cuviinţa sufletului meu.

vinieta

21270961_332474143831345_7354263576447104491_n

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria la Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României (30 Noiembrie)

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul: Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Celui Ce a făcut semne minunate cu braţ înalt şi a mântuit pe Israel, că S-a preamărit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce Singură ai născut Întrupat sub ani pe Dumnezeul Cel fără de ani, Preasfântă Curată, vindecă toate patimile preaticălosului meu suflet, cele de mulţi ani.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rănile sufletului meu, Preacurată, înfocarea inimii şi schimbările minţii, pierde-le ca o Bună cu rugăciunile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai născut Lumina, pe Mântuitorul meu, izbăveşte-mă de întuneric şi de chinurile veşnice de acolo, Preacurată, ca mântuindu-mă să laud milostivirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cântare de umilinţă Născătoarei de Dumnezeu cu ardoare să-i aducem, o, suflete al meu ticălos, care te-ai întinat rău, ca să ne izbăvim din focul cel veşnic.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Care peste ape ai întărit cerul al doilea şi ai întemeiat pământul peste ape, Atotputernice.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toată nerodirea minţii mele celei sterpe o pierde şi roditor de virtuţi sufletul meu arată-l, întru tot Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Ajutătoare credincioşilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izbăveşte-mă de toată primejdia şi de multe sminteli ale şarpelui, de flacăra cea veşnică şi de întuneric, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, care ne-ai născut nouă Lumina Cea Neîn­serată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De judecata cea de neocolit, Fecioară şi de focul cel nestins şi de hotărârea cea cumplită cu totul mă tem, Curată. Sârguieşte-te şi mântuieşte mai înainte de sfârşit pe robul tău, Ceea ce eşti Bună.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născătoare de Dumnezeu Neispitită de nuntă, rugăciunile noastre du-le Făcătorului tău şi Dumnezeu, Celui Ce S-a născut din pântecele tău, ca să aflăm desăvârşit mântuire de cele cumplite.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: În Duh văzând mai înainte, proorocule Avacum, Întruparea Cuvântului, ai propovăduit strigând: când se vor apropia anii Te vei cunoaşte, când va veni vremea Te vei arăta; Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Cort Neîntinat, pe mine cel întinat cu greşeli curăţeşte-mă acum cu Preacuratele picături ale îndurărilor tale. Şi-mi dă mână de ajutor ca să strig: Slavă ţie Curată, de Dumnezeu Slăvită.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Biserică Sfinţită a lui Dumnezeu, Celui ce S-a Sălăşluit întru tine mai presus de minte, te-ai arătat, Fecioară. Pe Dânsul roagă-L să ne curăţească pe noi de întinăciunea păcatelor, ca să ne cunoaştem case şi locaşuri ale Duhului Sfânt.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Miluieşte-mă, Ceea ce Una ai născut, Născătoare de Dumnezeu, pe Izvorul milei. Şi-mi dezleagă cumplita boală a sufletului meu şi împietrirea inimii, curgeri de lacrimi şi umilinţă mai înainte de sfârşit dându-mi şi scăpare de cele cumplite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Spăimântatu-s-au Oştile îngerilor, văzând cum Cel Nevăzut în chipul nostru din tine S-a văzut, Fecioară de Dumnezeu Născătoare. Pe Care roagă-L să învrednicească de mântuire pe toţi cei ce cu credinţă te măresc pe tine.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Pacea Ta o dă nouă, Fiule al lui Dumnezeu. Că fără de Tine alt dumnezeu nu cunoaştem, numele Tău numim. Că Dumnezeu al celor vii şi al celor morţi Tu eşti.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mort m-a făcut pe mine gustarea cea rea oarecând în Eden. Iar tu, Curată, care ai născut Viaţa, pe Cel Ce a murit pe Lemn de demult, înviază-mă şi pace dăruieşte-mi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Miluieşte-mă, Preacurată, de primejdii cumplite. Ridică din gunoiul patimilor şi scapă de robire şi de răutatea răilor demoni pe netrebnicul robul tău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ochii sufletului meu deschide-i Curată, ca să văd eu luminat, Dumnezeiasca Strălucire şi Slava ta, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, ca să dobândesc mila şi mărirea cea veşnică.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Împărăteasă şi Fecioară te vesteşte David pe tine cea Curată, Ceea ce eşti Neîntinată, pentru aceea te rog: fă-mă pe mine moştenitor al Împărăţiei celei Cereşti, ca să te fericesc pe tine.

Cântarea a 6-a.

Irmosul: Proorocului Iona urmând, strig: scapă din stricăciune viaţa mea, Bunule şi mă mântuieşte, Mântuitorul lumii, pe mine cel ce strig: Slavă Ţie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe mine, cel întinat la suflet cu multe păcate, te rog spre înduplecare pe tine, Cortul cel Neîntinat: spală-mă de tot felul de întinăciune cu mijlocirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cârmuitoare te fă mie, Curată, celui ce înot în noianul cel cumplit al ispitelor vieţii. Şi îndreptează-mă către calea mântuirii şi mă miluieşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Marie, Ceea ce te-ai arătat Cort al Sfinţeniei, pe ticălosul meu suflet cel întinat cu desfătările sfinţeşte-l şi fă-l părtaş al Dumnezeieştii Măriri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, Maica lui Dumnezeu şi cea Bună între femei, stăruitor te rog, să nu mă treci cu vederea, Curată, ci, milostiveşte-te şi întreg păzeşte-mă de toată vătămarea.

Cântarea a 7-a.

Irmosul: De tinerii Tăi, cei din cuptor, Mântuitorule, nu s-a atins, nici i-a supărat pe dânşii focul. Atunci acei trei ca şi cu o gură cântau şi binecuvântau grăind: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sufletul meu cel întinat cu patimile sfinţeşte-l, Curată Stăpână, Ceea ce eşti cu totul Neîntinată şi cumplitele robiri ale minţii şi orbirea inimii şi pornirile demonilor degrab pierde-le.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mintea mea cea omorâtă de patimile trupului, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, înviaz-o şi cele plăcute lui Dumnezeu a le săvârşi întăreşte-mă, ca să te măresc pe tine şi să laud de-a pururea milostivirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izbăveşte de gheenă, Stăpână Curată, pe robul tău; scapă-mă de osânda cea înfricoşată a Fiului tău, izbăveşte-mă de tot chinul pe mine cel osândit, rugând pe Dumnezeul Cel Preabun.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Omoară-mi degrab, Stăpână Curată, patimile trupului şi ale smeritului meu suflet; spală-mi întinăciunea cea cumplită, Fecioară şi de pâra demonilor celor răi izbăveşte-mă şi mă miluieşte.

Cântarea a 8-a.

Irmosul: De Care se înfricoşează îngerii şi toate Oştile, ca de Făcătorul şi Domnul, lăudaţi-L, preoţi, preamăriţi-L, tineri, binecuvântaţi-L, popoare şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel fără de trup Se Întrupează din tine cu Dumnezeiască cuviinţă. Pe Care roagă-L, întru tot Curată, să omoare patimile trupului meu şi să învieze sufletul meu cel omorât cu păcatele.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vindecat-ai zdrobirea lui Adam celui de ţărână, născând pe Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Ceea ce eşti cu totul Neîntinată. Pe Dânsul roagă-L să tămăduiască rănile sufletului meu, cel ce nevindecat boleşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Scoală-mă pe mine cel ce zac în adâncul relelor, fă război vrăjmaşilor celor ce se luptă cu mine; sufletul meu cel rănit cu plăceri necuvenite, Curată, să nu-l treci cu vederea, ci îndură-te şi-l miluieşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vindecă, Preacurată, patimile inimii mele, Ceea ce ai născut pe Doctorul tuturor şi părţii celor drepţi părtaş arată-mă, Fecioară, pe Hristos rugându-L.

Cântarea a 9-a.

Irmosul: Pe Norul cel Purtător de Lumină, întru care Stăpânul tuturor din cer ca Ploaia pe Lână S-a Pogorât şi S-a Întrupat pentru noi, făcându-Se Om Cel fără de început, să-L mărim toţi, ca pe o Maică Curată a Dumnezeului nostru.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iubitor de păcate fiind, întru lenevire petrec şi de judecata cea nemitarnică mă cutremur, întru care păzeşte-mă cu sfintele tale rugăciuni nevinovat şi neosândit, ca să te fericesc pe tine de-a pururea, ca pe o Ocrotitoare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mă înfricoşez de judecată, Fecioară şi de ochiul cel neamăgit al Fiului tău, căci am săvârşit fapte urâte pe pământ; pentru aceasta strig ţie: Preamilostivă Stăpână, ajută-mi şi din nevoia cea de atunci scoate-mă şi mă miluieşte, Curată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cât de înfricoşătoare este ziua cercetării, Fecioară! Cât de înfricoşată este hotărârea! Cât de cumplită ruşinea! Cine va suferi de aceea, Stăpână cu totul Neîntinată? Miluieşte ticălosul meu suflet şi mai înainte de sfârşit, dă-mi iertare greşelilor Curată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai Născut Lumina Cea Dumnezeiască, pe mine cel întunecat cu toate năvălirile vrăjmaşului şi care cu trândăvire vieţuiesc şi întărât pe Dumnezeu, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, luminează-mă, povăţuieşte-mă către lucrările cele bune, ca Ceea ce eşti Pricina tuturor celor bune.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Bucură-te, Scaunul lui Dumnezeu cel în chipul focului. Bucură-te, Fecioară, Jilţul Împăratului, Patul cel cu porfiră Aşternut, Cămara cea cu aur Împestriţată, Hlamida cea cu roşu Vopsită, Altar Preacinstit, Căruţă Purtătoare de Fulger, Sfeşnic mult Luminat. Bucură-te, de Dumnezeu Născătoare, Cetatea cea cu douăsprezece ziduri şi Uşa cea cu aur Ferecată şi Camera de sărbătoare, cea cu chip frumos, Masa cea Strălucită cu aurul, Cortul cel Împodobit lui Dumnezeu. Bucură-te, Mărită Mireasă, din care Soarele a Izvorât. Bucură-te, Ceea ce Una eşti Cuviinţa sufletului meu.

Drabynko s-a rugat cu uniaţii și papistașii de la Bruxelles

1.jpg

spzh.news: „Ierarhul” noii structuri bisericești a slujit împreună cu reprezentanți ai BUGC și BRC cu ocazia comemorării Holodomorului în Catedrala Catolică din Bruxelles.

La catedrala diecezană din Bruxelles și Mechelen a Bisericii Romano-Catolice în cinstea Sfinților Mihail și Gudula din Bruxelles, „arhiereul” BOaU Alexandr Drabynko s-a rugat împreună cu papistasii și uniații cu ocazia comemorării Holodomorului. Drabynko a menţionat acest lucru pe pagina sa de Facebook.

„Am participat la evenimentul funerar cu ocazia comemorării Holodomor-genocidului poporului ucrainean în Catedrala Sfinților Mihail și Gudula din Bruxelles”, a scris el. „Am săvârşit o litie de pomenire pentru compatrioți uciși fără de vină”.

La oficiere a participat şi parohul bisericii Sf. Vladimir cel Mare a BUGC de la Bruxelles Nazar Mihailiuk și clerul BUGC din Belgia.

La eveniment au luat parte ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Ucrainei în Regatul Belgiei, șeful misiunii ucrainene în UE Mykola Tociţki, şi reprezentanți ai Misiunii Ucrainei în UE, Ambasada Ucrainei în Belgia, Misiunea Ucrainei la NATO, reprezentanți ai corpului diplomatic, precum și rezidenți ai Ucrainei și Belgiei.

Anterior, Drabynko a declarat că Biserica ortodoxă Ucraineană ar fi avut dreptul la existenţă doar până de războiul în Donbass. „Din păcate, până la un anumit grad avem o psihologie de sclavi pe care am dezvoltat-o ​​pe parcursul a 300 de ani de aflare în componenţa Imperiul Rus în termenii bisericeşti, și încă 70 de ani în captivitatea babiloniană a Imperiului sovietic”, a adăugat el. „Avem o anumită reverență între credincioși şi cler. Credincioșii – faţă de preot: așa cum spune preotul, așa trebuie să fie. Episcopatul poartă frică faţă de Sfântul Sinod. Sper doar că această psihologie de slavi nu va mai exista în Biserica Ortodoxă a Ucrainei.”

Ce înseamnă păcatul și cum să ne vindecăm sufletul?

Taina Sfintei Spovedanii, mărturisirea păcatelor

Această făgăduinţă din inimă trebuie să încununeze simţămintele de pocăinţă şi să dea mărturie pentru sinceritatea lor. Ea trebuie să fie nu în cuvânt, ci în simţământ, şi alcătuieşte legământul cel lăuntric al inimii cu Dumnezeu, repune în drepturile ei religia inimii.  

Cel ce a dobândit dezgust faţă de păcat, acela a ajuns în afara păcatului, altfel spus l-a alungat din sine şi are acum deplină libertate de a lucra fără să simtă atracţiile lui. Iată, aceasta este clipa când poţi să purcezi cu îndrăzneală la făgăduinţa de a nu mai păcătui, făgăduinţă ce se rosteşte în inima ta înaintea feţei Domnului. Să cazi atunci înaintea Lui şi să Îi spui: „Nu o să mai păcătuiesc niciodată, chiar de ar fi să mor, numai să mă mântuieşti şi să mă miluieşti!”. Această făgăduinţă din inimă trebuie să încununeze simţămintele de pocăinţă şi să dea mărturie pentru sinceritatea lor. Ea trebuie să fie nu în cuvânt, ci în simţământ, şi alcătuieşte legământul cel lăuntric al inimii cu Dumnezeu, repune în drepturile ei religia inimii. 

 

Până aici am vrut să aduc luarea voastră aminte. Începeţi prin cunoaşterea păcătoşeniei voastre, treceţi prin demascarea de sine şi simţămintele îndurerate de pocăinţă şi sfârşiţi prin hotărârea de a nu mai păcătui, întărind-o prin legământul dat înaintea feţei Domnului de a fi de aici încolo îndreptaţi şi cu viaţa.

 

Cel care va străbate tot acest şir de lucrări nu va avea nicio greutate în a-şi descoperi la spovedanie, cu inimă curată, toată necurăţia sa: el va aduce mărturisire deplină, sinceră, fără cruţare de sine, şi pentru asta va primi dezlegare atoatelucrătoare de la Domnul prin gura părintelui său duhovnicesc, dezlegare care va umple cu adâncă pace şi bucurie toată fiinţa lui.

 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, Editura Sophia, 2002, pp. 84-85)

Un ierarh bulgar a oficiat în Grecia o slujbă cu pomenirea lui Epifanie

Liturghie în biserica Sf. Atanasie și Sfinţilor Akakie și Damaschin Studitul din Langada. Imagine: romalewfronimati.blogspot.com

În Langada (Biserica Ortodoxă Elenă), în prezența Mitropolitului bulgar Nicolae, diaconul orașului l-a pomenit în diptic pe liderul BOaU.

La 27 noiembrie în biserica Sf. Atanasie și Sfinţilor Akakie și Damaschin Studitul din Langada oficierea Liturghiei a fost condusă de Mitropolitul Nicolae din Plovdiv. În timpul Liturghiei diaconul a citit dipticul local care a fost inclus primatul Bisericii Ortodoxe a  Ucrainei Epifanie Dumenko, informează site-ul «Romalewfronimati».

Mitropolitul bulgar a oficiat Liturghia împreună cu Mitropolitul local Ioan al Lankadei, Litiei și Rentina, Mitropolitul Ștefan de Filipia, Tasos din Napoli, episcopul de Andrianopol, egumenul Mănăstirii Rylska (BOB).

Eparhia de Langada este inclusă în lista diecezele nerecomandate pentru pelerinii Bisericii Ortodoxe Ruse. Lista completă a diecezelor poate fi găsită aici.

UJO a informat că Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Bulgare Patriarhul Neofit s-a întâlnit cu ambasadorii Greciei și al Statelor Unite.

Sursa

VIATA SI MUCENICIA SFANTULUI NOU MARTIR FILUMEN CIPRIOTUL, torturat, ucis si despicat in forma de Cruce in 1979 la Fantana lui Iacob de militanti iudei fanatici(29 noiembrie)

Sursa Cuvântul Ortodox

***

Fragmente din articolul apărut în Orthodox America, al monahului Yeghia Yenovkian de la Măn. Paradise, Ellisville, Mississippi:

„…În săptămâna de dinainte, un grup de sionişti fanatici venise la mănăstire, la Fântâna lui Iacov, pretinzând că este un loc sfânt al iudeilor şi cerând să fie înlăturate toate crucile şi icoanele… Grupul a plecat proferând ameninţări, jigniri şi obscenităţi pe care creştinii din zonă le aud în mod regulat.

După câteva zile, pe 16/29 noiembrie, în timpul unei ploi torenţiale, un grup a năvălit în mănăstire; [Părintele Filumen] îşi pusese deja epitrahilul pentru vecernieTăierea în bucăţele a celor trei degete cu care făcea Semnul Crucii arată faptul că a fost chinuit, pentru a-l face să se lepede de credinţa sa creştină ortodoxăChipul îi era despicat în formă de CruceBiserica şi cele sfinte au fost pângărite. Nimeni n-a fost arestat pentru aceasta, niciodată.

Aş vrea să afirm că dacă nu l-aş fi cunoscut pe noul sfinţit mucenic Filumen, poate mi-aş fi pierdut credinţa. Eram necăjit, precum mulţi alţii, pentru că Adevărul este slujit atât de rău. Propăşesc tot felul de greşeli. Noi, clerul, suntem rareori păstori buni, şi cei ce-l caută pe Dumnezeu nu sunt mulţi, în vreme ce ereticii şi sectarii atrag la ei mulţimi, fără a conta cât de rele sunt învăţăturile şi vieţuirea lor. Reuşesc să merg mai departe doar ţinând înaintea ochilor mei chipul Părintelui Filumen.”

Din buletinul informativ nr. 46, al Departamentului de relaţii externe al Sinodului episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, apărut în Orthodox America, aprilie-mai 1984:

Pe 17/30 noiembrie, patriarhul Diodor al Ierusalimului, însoţit de mai mulţi episcopi, arhimandriţi, preoţi şi monahi greci, a deschis mormântul arhimandritului Filumen, ce fusese omorât cu sălbăticie la Fântâna lui Iacov, cu patru ani înainte (în 1979).

Sicriul fu scos cu grijă din mormântul aflat în cimitirul Frăţiei Sfântului Mormânt de pe Muntele Sionului, şi, după ce fu înlăturat giulgiul, moaştele sale au fost aflate a fi nestricateApoi trupul a fost spălat cu vin, şi înfăşurat într-o pânză. După aceasta, s-a cântat o scurtă slujbă de pomenire.

Arhimandritul Filumen a fost păzitorul Mănăstirii Ortodoxe greceşti de la Fântâna lui Iacov, din oraşul Nablus, în Cisiordania(West Bank). A vieţuit în sfinţenie şi a slujit ca un iconom credincios al lui Iisus Hristos, însufleţit de o râvnă arzătoare pentru Ortodoxie.

Virtutea sa îl scotea în evidenţă printre monahii şi preoţii Ţării Sfinte. Se cunoaşte că cu puţină vreme înainte de mucenicia sa, arhimandritul Filumen a fost abordat de un grup de militanţi iudei fanatici, care i-au cerut să înlăture Crucea şi icoanele din preajma Fântânii lui Iacov, deoarece este un loc sfânt al religiei lor, iar ei nu primesc să se roage în prezenţa unor astfel de simboluri ale creştinismului. Părintele a refuzat să facă aşa ceva, susţinând că Fântâna lui Iacov este de secole a creştinilor. Atunci, a fost ameninţat şi i s-a spus să părăsească acel loc sfânt sau va suporta urmările.

Pe 16/29 noiembrie 1979 (ziua Sfântului Apostol Matei), în timpul unei ploi torenţiale, ucigaşii au năvălit în mănăstire şi l-au măcelărit pe Arhimandritul Filumen cu un topor, închipuind o cruce. Cu o lovitură de-a lungul, i-au despicat chipul, cu altă lovitură de-a latul i-au tăiat obrazul, de la o ureche la alta. I-au scos ochii. I-au tăiat în bucăţi degetele mâinii sale drepte, iar pe cel mare l-au retezat dintr-o dată. Erau degetele cu care făcea semnul Crucii.”

Ucigaşii nu s-au mulţumit să-l măcelărească pe monahul cel fără de vină, ci au continuat apoi să profaneze şi biserica. A fost distrusă o troiţă, au fost împrăştiate şi murdărite vasele sfinţite, şi întreaga biserică a fost pângărită într-un chip înspăimântător.

Autorităţile israeliene au declarat pe moment că poartă o investigaţie, pentru a-i identifica pe cei vinovaţi, dar nici până astăzi nu a fost anunţat vreun rezultat.

Fie ca Dumnezeu, pentru rugăciunile Noului Sfinţit Mucenic Filumen, să-i învrednicească pe ortodocşii prigoniţi ai Ţării Sfinte să reziste valului de violenţă împotriva creştinilor, ce se ridică, ameninţând să-i copleşească, şi fie ca El să le dăruiască tăria şi harul de a mărturisi Credinţa cu bărbăţie şi râvnă fierbinte.

Trad.: R. H.

Sursa

***

Kostis Kokkinoftas, cercetător la Mănăstirea Kikku despre SFANTUL MUCENIC FILUMEN
Generalităţi

Oamenii care au oferit faptic mărturia credinţei ortodoxe au reprezentat puncte de referinţă pentru poporul nostru şi exemple de urmat. Mai ales în timpul ocupaţiei turceşti, au fost mii de oameni care au înfruntat moartea cu mult curaj, întărind prin jertfa lor sfântă spiritul luptei pentru eliberare naţională. Între aceştia au fost şi ciprioţii Polidor († 1794), Gheorghe († 1752) şi Mihail († 1835), la care se adaugă jertfa celor treisprezece mucenici din Kandara, din perioada ocupaţiei francilor, care au căzut omorâţi de catolici († 1231). Singurul imbold al sfinţilor mucenici era dragostea faţă de Hristos şi faţă de aproapele. Semnele care au însoţit moartea acestora nu numai că i-au convins pe oameni de intrarea lor în rândul sfinţilor mucenici, dar le-au oferit încă o dată dovada tăriei credinţei lor, fapt care le dădea mai multă putere de a lupta împotriva cotropitorilor.

Tema mucenicilor nu este numai istorică, ci mai ales de ordin duhovnicesc, deoarece influenţează conştiinţa credincioşilor de-a lungul veacurilor. Un exemplu în acest sens este şi jertfa arhimandritului Filumen, în spaţiul Patriarhiei Ierusalimului.

2. Copilăria părintelui Filumen

Sofocle Hasapis, după numele de mirean, s-a născut pe 15 octombrie 1913, în parohia Sfântului Sava din Lefkosia. A fost frate geamăn cu Alexandru, cel care a devenit mai apoi arhimandritul , un alt cleric de mare excepţie al Ciprului. Părinţii lor, Gheorghe şi Magdalena Hasapis sau Orundiotis, aşa cum mai erau ei cunoscuţi, pentru că se trăgeau din satul Orunda, au avut în total 13 copii, din care au supravieţuit 10 – 7 băieţi şi 3 fete. Familia locuia într-o casă din parohia Sfântul Sava. Se bucurau de o stare materială destul de bună, întreţinându-se din munca tatălui, care avea în proprietatea sa un cuptor de pâine şi un han. Mama avea ca singură ocupaţie îngrijirea casei şi creşterea copiilor. Fiind oameni foarte evlavioşi, ei au transformat una din camerele casei lor în iconostas şi loc de rugăciune. Înainte de culcare, aveau obiceiul să treacă cu toţii prin acea cameră ca să spună rugăciunea de seară. Cei doi fraţi gemeni se rugau cu cea mai multă râvnă, zăbovind multă vreme dinaintea icoanelor. Ca urmare, uneori copiii se certau între ei, pentru că trebuiau să stea la rând ca să-şi spună rugăciunea de seară, iar gemenii nu mai terminau de rugat.

Un rol important în educaţia copiilor l-a jucat bunica lor, Loxandra, prin exemplul vieţii sale. Posturile, rugăciunile şi privegherile bunicii au fost o şcoală de religie unică, în care au învăţat foarte multe. Şi pentru că bunica nu ştia carte, cei doi fraţi gemeni îi citeau cu multă râvnă din lucrări religioase, mai ales din Vieţile Sfinţilor. Desigur, aceste lecturi au avut şi asupra lor o influenţă deosebită, formându-le caracterul.

3. Viaţa monahală

Dorinţa atât a părintelui Filumen, cât şi a părintelui Elpidie să trăiască la Mănăstirea Stavrovuni, faimoasă pentru respectarea tradiţiei monahale, alături de părinţi sporiţi duhovniceşte, era puternică, în ciuda vârstei lor fragede. Astfel, la câţiva ani după terminarea şcolii primare, în iulie 1928, fără să spună nimic părinţilor, au plecat spre mănăstire. În acel an, familia şi-a petrecut vara în Lefkosia, unde trebuiau să meargă şi cei doi gemeni, după tatăl lor, care lucra acolo. I-au căutat peste tot, fără nici un rezultat. La un moment dat, un căruţaş le-a spus părinţilor că i-a văzut pe băieţi pe drumul către Stavrovuni. S-au dus imediat acolo. Dinaintea stareţului mănăstirii, tatăl lor i-a întrebat dacă se gândiseră bine înainte să ia hotărârea de a urma viaţa monahală. Atunci Elpidie, temându-se ca tatăl lor să nu-i oblige să se întoarcă înapoi, i-a spus: „Ce rost are să ne iei acasă, dacă noi iar o să plecăm… Ai mulţi copii. Lasă-ne să mergem pe drumul nostru“. Atunci tatăl lor i-a binecuvântat şi a plecat.

Pe vremea aceea, la Mănăstirea Stavrovuni trăiau unii din cei mai mari părinţi ai secolului douăzeci, cum ar fi egumenul Varnava Haralambidis (1864-1948) şi fraţii săi după trup Calinic (†1943) şi Grigorie (1870-1933), ca şi ieromonahul Ciprian (1878-1955). Alături de aceşti părinţi, cei doi fraţi au învăţat foarte multe, trăind după rânduiala aspră de la Stavrovuni. Dar viaţa lor avea să ia o nouă întorsătură în 1934, când Mănăstirea a fost vizitată de Timotei Themelis, Arhiepiscopul de atunci al Iordanului (1878-1955), care a fost mai apoi Patriarh al Ierusalimului. Acesta i-a propus stareţului Varnava şi tatălui celor doi gemeni să-i ia pe copii la Ierusalim, unde aveau posibilitatea să facă gimnaziul. De altfel, viaţa aspră de la Stavrovuni şi condiţiile grele de trai de pe atunci le şubreziseră sănătatea, fapt care l-a determinat pe stareţ să accepte propunerea Arhiepiscopului Iordanului. Starea de sănătate a celor doi a impus pentru o perioadă întoarcerea lor acasă, ca să-şi revină. Respectându-le voia, tatăl lor le-a dat din nou binecuvântarea şi, în acelaşi an, gemenii au plecat spre Palestina.

4. Şederea părintelui Filumen la Ierusalim

Sub protecţia lui Themelis, cei doi fraţi gemeni s-au înscris la Gimnaziul Sfântului Mormânt, pe care l-au terminat în 1939. În tot acest timp, s-au distins prin faptul că respectau cu stricteţe regulile călugăreşti, aşa cum fuseseră învăţaţi la Stavrovuni. Obişnuiau să se închidă în camerele lor şi să-şi petreacă timpul citind şi rugându-se. Colegii lor, care erau în majoritate mai mici ca vârstă decât ei, îi evitau, deoarece ştiau că petrec mult timp citind cărţi sfinte, ceea ce pe ei nu îi entuziasma. După ce au terminat gimnaziul, cei doi fraţi au pornit fiecare pe un drum diferit.

În 1937, Alexandru s-a călugărit, primind numele de Elpidie. În acelaşi an a fost hirotonit diacon, iar în 1940, presbiter. A slujit în diferite locuri aflate sub ascultarea Patriarhiei. Între altele, a fost stareţ al Mănăstirii Cinstitului Înaintemergător al Domnului din Ierusalim şi epitrop patriarhal în Nazaret.

În 1947 a intrat în slujba Patriarhiei Alexandriei, fiind trimis în Mozambic în calitate de responsabil arhieresc al comunităţii greceşti. Mai târziu, în 1952, a ajuns în Atena, unde a studiat teologia. A absolvit în 1956, iar în anul următor a plecat spre Londra, unde a slujit la biserica Tuturor Sfinţilor. În paralel, a urmat cursuri de interpretare a Noului Testament şi de Istorie Bisericească, la Colegiul Regal. Trei ani mai târziu, în 1959, a fost trimis de Patriarhia Alexandriei mai întâi la Odessa, iar apoi în Grecia. În continuare, a activat în Cipru, ca preot al Mitropoliei din Pafos, după care a fost ales stareţ la Mănăstirea Maicii Domnului din Maheras. Puţin mai târziu, s-a întors în Atena, unde a slujit aproximativ şase ani ca preot la Spitalul Crucii Roşii. În timpul acesta, a primit mii de oameni, care mergeau la el ca să afle sprijin şi îndrumare în viaţa grea pe care o duceau. Apoi a activat la biserica Sfintei Treimi, iar de acolo, a plecat în Athos. Fiind bolnav, a fost dus la Spitalul Crucii Roşii din Atena, unde, la puţină vreme, s-a săvârşit din această viaţă, pe 29 noiembrie 1983.

Părintele Filumen a avut în viaţă un cu totul alt drum, rămânând până la moarte la Ierusalim. S-a călugărit în 1937, când a primit numele de Filumen. Doi ani mai târziu, pe 5 septembrie 1939, la puţină vreme de la terminarea Gimnaziului Sfântului Mormânt, a fost hirotonit diacon. Presbiter a devenit pe data de 1.11.1943, iar cinci ani mai târziu, pe 20.03.1948, a fost hirotonit arhimandrit. A slujit în foarte multe locaţii, începând cu Patriarhia, unde a fost ghid, în 1940. În continuare, din iunie 1940 până în septembrie 1941, a stat la Mănăstirea Sfântul Sava, după care s-a întors la Patriarhie, unde a devenit supraveghetor al birourilor Patriarhiei. Pe 15 iulie 1944 i-a fost încredinţat postul de ajutor de supraveghetor la bucătăria centrală. În februarie 1946 a fost numit stareţ în Tiberiada, până în martie 1953, când a devenit stareţ în Ioppe. Acolo a rămas şase ani, până pe 6 noiembrie 1959, când a fost rechemat de Patriarhie şi numit director al Orfelinatului Şcolii Patriarhale. A mai împlinit şi alte slujiri, cum ar fi: de pe 9 mai 1961 până pe 23 februarie 1962 a fost stareţ la Mănăstirea Arhanghelos; apoi, până pe 7 august 1965, a fost stareţ în Ramalla; după aceea, până pe 12 august 1970, a fost stareţ la Mănăstirea Avvei Teodosie, iar până pe 18 august 1970, a ocupat aceeaşi poziţie, la Mănăstirea Proorocului Ilie. În continuare, până pe 14 ianuarie 1976, a fost iarăşi în Ramalla şi, în fine, de pe 8 mai 1979, a slujit la Fântâna lui Iacov, unde a şi primit moartea mucenicească.

Pe tot parcursul activităţii sale, ca membru al comunităţii Sfântului Mormânt, părintele Filumen a trăit în smerenie şi linişte. Ascetismul şi râvna cu care a respectat regulile monahiceşti au fost principalele trăsături ale vieţii sale. Preţuind duhul Ortodoxiei, a căutat ca niciodată să nu îşi promoveze numele în nici un fel. Principala sa grijă era să îşi ducă traiul ca un călugăr smerit şi să sporească duhovniceşte. Cei care nu îl cunoşteau bine nu-şi puteau da seama de înălţimea vieţii duhovniceşti pe care o ducea. De multe ori, se prefăcea nebun, pentru a se putea ascunde de lume. Se ştie faptul că vreme de opt ani, cât a pustnicit împreună cu Imeneu, Arhiepiscopul Lidei, cei doi nu stăteau nicicând la masă, ci mâncau în picioare, din oală.

5. Moartea mucenicească

În ultimul loc unde a slujit, şi anume la veneau des evrei fanatici ca să scoată icoanele şi crucea din biserică, deoarece considerau că era un loc de închinăciune iudaic. Unul dintre aceşti evrei venea în fiecare zi şi se ruga în lăcaş. Părintele Filumen, păzitor credincios al aşezămintelor Sfântului Mormânt din Palestina, i-a explicat cu blândeţe şi smerenie că Fântâna lui Iacov aparţinea de multe secole creştinilor. Vrând să evite provocările, atunci când evreul acela intra în biserică să se roage, părintele Filumen întrerupea slujba şi o continua mai târziu. Scopul acestui evreu, ca, de altfel, al tuturor evreilor fanatici, era să transforme cu orice preţ biserica în loc de închinăciune iudaic.

Astfel, pe 29 noiembrie 1979, în ziua în care Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Filumen, părintele a fost atacat cu toporul şi omorât în timp ce săvârşea Vecernia. După aceea, ucigaşii au jefuit biserica, iar la plecare au aruncat cu o grenadă. Comunicatul Poliţiei spunea că făptaşii erau „necunoscuţi“.

Înmormântarea mucenicului Arhimandrit Filumen din Cipru a avut loc pe 4 decembrie 1979, slujba săvârşindu-se la biserica Sfintei Tecla. A fost îngropat în cimitirul comunităţii Sfântului Mormânt din Sion. Patru ani mai târziu, când a murit un alt membru al comunităţii, s-a deschis mormântul părintelui Filumen pentru a i se muta osemintele de acolo. Atunci, toţi cei de faţă au avut parte de o privelişte minunată: trupul său era neputrezit şi răspândea un miros plăcut, aşa cum s-a întâmplat cu moaştele atâtor sfinţi, ca, de exemplu, Sfântul Ioan Rusul etc. După aceea, mormântul a fost închis din nou, până în anul 1984, de Crăciun, în timpul îngropării lui Claudiu, Arhiepiscopul din Pella. Şi de această dată, trupul era neputrezit şi răspândea un miros plăcut, semn că smeritul rob al lui Dumnezeu Filumen intrase în ţara celor vii, ca sfânt. Moaştele sale au fost aşezate cu evlavie în partea nordică a Altarului bisericii Sfântului Sion, devenind obiect de închinăciune pentru mii de credincioşi.

(…) Viaţa sa ascetică, moartea mucenicească, trupul nestricat, minunile care au fost săvârşite după moartea sa, toate acestea constituie mărturii incontestabile ale sfinţeniei sale. Fie pomenirea sa veşnică!

(Acest studiu s-a bazat îndeosebi pe mărturiile celor care l-au cunoscut, fapt pentru care bibliografia este săracă. Cele mai însemnate surse bibliografice sunt:

1. Kostas Gheorghiadis, Chipul contemporan al Bisericii Sionului. Părintele Filumen, Mărturia ortodoxă, Nr. 4, Lefkosia, 1982.
2. Ioan, Noul Mucenic Filumen, Mărturia ortodoxă, nr. 19, Lefkosia.
3. Necrolog: Moartea mucenicească a Arhimandritului Filumen Hasapis, Noul Sion, Vol. 72, Ierusalim, 1980.
4. Arhimandritul Filumen: un mărturisitor contemporan al credinţei noastre, Drumul nevoinţei, nr. 101, Lefkosia, 1992.
5. Arhimandritului Elpidie, în cartea lui Iosif Monahul Figuri patristice de la Nea Skiti, Salonic, 1988, pp. 63-70.
6. Din revista Mărturie ortodoxă, nr. 41, 1993, pp. 34-37.).

Sursa: Patericul secolului XX

Patriarhul Bartolomeu: Dialogul cu Vaticanul este o prioritate a noastră

Întâlnirea Patriarhului Bartolomeu cu delegația de la Tbilisi. Imagine: romfea.gr

Patriarhul Constantinopolului i-a lăudat pe reprezentanții Universității din Tbilisi pentru menținerea bunelor relații cu comunitatea romano-catolică din Georgia.

Primatul Bisericii Constantinopolului Patriarhul Bartolomeu în cadrul întâlnirii cu o delegație de la Universitatea din Tbilisi a declarat că dialogul cu alți creștini, în special cu Biserica Romano-Catolică, este una dintre prioritățile Patriarhiei Ecumenice, relatează site-ul grec„Romfea”.

La 23 noiembrie Întâistătătorul Patriarhiei Constantinopolului s-a întâlnit la Fanar cu profesori și studenți ai Universității Sulhan-Saba Orbeliani din Tbilisi. Delegația a fost condusă de episcopul catolic al Caucazului Giuseppe Pasotto. La întâlnire au participat și rectorul Vaje Vardidze și decanul școlii teologice universitare, profesorul vorbitor de limbă greacă Goa Barnovi.

Patriarhul Bartolomeu a vorbit în discursul său despre dificultățile slujirii sale într-o țară neortodoxă și a subliniat importanța cooperării cu alte confesiuni: „Facem tot posibilul pentru a consolida unitatea în lumea ortodoxă, aceasta nu este o sarcină foarte ușoară în momentul în care în care resimțim dificultăți în relațiile ortodoxe ecumenice”.

Patriarhul a salutat bunele relații ale universității cu comunitatea catolică din Georgia și a declarat că dialogul cu Biserica Romano-Catolică este una dintre prioritățile Patriarhiei Ecumenice.

Capul Fanarului și-a exprimat totodată admirația pentru personalitatea Primatului Bisericii Georgiene, Patriarhul Ilie.

UJO a raportat că în timpul vizitei sale pe Muntele Athos, Patriarhul Bartolomeu a încercat să convingă obștea monahală de ireversibilitatea unității ortodoxiei și a catolicismului.