Pr. Mihai Andrei Aldea despre neintemeierea unui Sinod „panortodox”

Despre Adunarea din Creta

Mă tot întreabă fii şi fiice duhovniceşti, precum şi alţii, care este părerea mea despre numitul „Sfântul şi Marele Sinod Panortodox” ce ar urma să se adune în Creta în acest an.
Părerea mea este prea puţin importantă, fiind eu neînsemnat şi cel din urmă dintre clericii Bisericii lui Dumnezeu. Dar, chiar şi aşa fiind, am datoria să răspund la întrebare, mai ales că este stăruitoare, spre a nu fi numărat cu cei care tac atunci când li se cere să mărturisească. Nu există în toată Istoria Bisericii lui Dumnezeu vreo adunare a clericilor de orice fel care să se numească „sinod panortodox”. Un asemenea organ al Bisericii nu a existat niciodată.
Este adevărat, Biserica are puterea de a institui multe lucruri noi, ca de pildă sărbători, timpuri ale întrunirii sinoadelor, îndreptări ale calendarului şi altele asemenea. Dar numai într-un sinod canonic! Fie el local – pentru sărbători locale şi alte asemenea lucruri -, fie sinod ecumenicpentru chestiunile ce privesc întreaga Biserică – precum îndreptarea calendarului sau altele probleme universale.
Iar canonic, un nou fel de sinod al întregii Biserici se poate înfiinţa numai şi numai într-unsinod ecumenic!
Or, cum nu există un sinod ecumenic ce să fi înfiinţat tipul de întrunire clericală numit „sinod panortodox”, în Biserică nu există aşa ceva („sinod panortodox”).
Deci întrunirea unui „sinod panortodox” nu este ortodoxă. Este doar o adunare politică, după cum vom dovedi îndată.
Negarea canonicităţii unui aşa-zis „sinod panortodox” „doar” pe baza lipsei oricăror canoane care să îl aducă la fiinţă din nefiinţă poate părea, unora, un formalism. Eventual exagerat. Însă întreaga lucrare a Bisericii se realizează în temeiul unei depline organicităţi, în care nu există rupturi, salturi mortale, mutaţii genetice. Dimpotrivă, totul se întemeiază şi creşte printr-o dezvoltare continuă, coerentă, neîntreruptă, armonică (simphonică). Nu sunt îngăduite în Biserica lui Dumnezeu contradicţii doctrinare, nu se îngăduie în Biserica lui Dumnezeu acceptarea de „adevăruri” ce stau împotriva Adevărului revelat şi mărturisit de veacuri, sau alte asemenea abateri şi auto-contraziceri.
Din acest punct de vedere aşa-zisul „sinod panortodox” suferă de o profundă necanonicitate şi ne-ortodoxie încă din titlu. Titlu care, trebuie să o spunem cu maximă tristeţe, este ne-ortodox. Sau, ca să fim pe deplin în adevăr, este eretic.
Afirmaţia este extrem de grea şi o facem cu mare durere, după ani de zile în care am tăcut şi ne-am rugat să nu fie nevoie să o facem.
Dar de ce spunem că este eretic titlul de „Sfântul şi Marele Sinod Panortodox”?
Pentru că „pan-ortodox” înseamnă „a tot ceea ce este ortodox”. Deci un asemenea sinod ar fi unul al întregii Ortodoxii.

Ceea ce înseamnă că:

1. Dacă Biserica Ortodoxă în întregul ei este Biserica lui Dumnezeu, un asemenea sinod este pur şi simplu sinod ecumenic şi ar fi trebuit numit ca atare.
2. Dacă un asemenea sinod nu este ecumenic, atunci Biserica Ortodoxă nu este Biserica lui Dumnezeu, ci este o erezie.

Prin urmare, ortodocşii care acceptă denumirea de „sinod panortodox” săvârşesc o greşeală uriaşă, negând ortodoxia Bisericii de care aparţin!
Faptul că, de fapt, această rătăcire animă pe unii dintre cei care au produs, impus şi/sau susţinut o astfel de ciudată denumire se vede şi prin justificările absurde pe care le dau poziţiei lor.
Trecem peste faptul că nu văd – aşa cum se întâmplă adesea cu cei orbiţi de învăţături străine – contradicţia logică elementară prezentată mai sus.
Trecem peste acest fapt deoarece „scuzele” pentru o asemenea purtare şi stranie denumire sunt cele care arată limpede rătăcirea. Şi se împart, din câte am văzut noi, în două:

1. Spun unii că sinodul nu se poate denumi ecumenic pentru că „lipseşte Biserica Romei”.
Afirmaţia este neadevărată de două ori.
În primul rând, pentru că Biserica Romei nu lipseşte, de vreme ce la Roma există biserici ortodoxe şi clerici ortodocşi, ce vor fi reprezentaţi în Creta. Ba chiar există Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, având sediul episcopal… la Roma!
Deci, în chip categoric, Italia în general şi Roma în particular nu lipsesc din adunarea clericală denumită „sinod panortodox”.
În al doilea rând, pentru că niciodată nu a fost condiţionată canonic ecumenicitatea unui sinod ecumenic de prezenţa unei episcopii, fie ea a Romei, Constantinopolului sau Ierusalimului, chiar dacă este foarte bine să fie prezente cât mai multe dintre ele, iar acceptul lor ulterior – chiar şi în lipsa reprezentanţilor la sinod – este vital.

2. Spun unii că sinodul nu se poate numi ecumenic pentru că „există o ruptură în Biserică”.
Prin „ruptură” înţeleg aceşti „unii” faptul că o serie de grupări ce se bazează într-o măsură mai mare sau mai mică – dar niciodată deplină – pe Sfânta Scriptură nu sunt în comuniune cu Biserica lui Christos. (Aici intră, după ideologiile ecumeniste ale acelor „unii”, ba Papalitatea, ba unele sau altele din grupările protestante ori neoprotestante, ba copţii sau iacobiţii etc.)

Dar niciodată nu au fost toţi cei care se revendică ai Scripturii în comuniune!
În vremea Întrupării Domnului nostru Iisus Christos cei care se revendicau ca fiind ai Scripturiierau împărţiţi în farisei, saduchei, esenieni şi alţii asemenea. Dar nu formau, nici pe departe, un întreg.
În vremea creşterii Bisericii şi propovăduirii apostolice erau pe lângă adevăraţii creştini şi nicolaiţii, simoniştii şi alţii asemenea. Care se revendicau a fi ai Scripturii, dar nu erau.
La fel a fost şi în timpul Sinoadelor Ecumenice, când grupări mai multe sau mai puţine, mai largi sau mai restrânse, după epocă, pretindeau a fi ale Scripturii, fără să fi fost.
Fie în vremea Sfinţilor Apostoli, fie în vremea Sinoadelor Ecumenice, orice sinod ortodox a fostsinod deplin fără participarea celor care se pretindeau ai Bibliei deşi o încălcau! Cu atât mai mult Sinoadele Ecumenice au fost depline şi ecumenice indiferent de lipsa unora sau altora din grupările eterodoxe.
De fapt şi prima grupă de pretexte pentru denumirea eretică „sinod panortodox”, şi a doua grupă de pretexte ţin de una şi aceaşi rătăcire, aceea care confundă Biserica şi ucenicii lui Christos cu toţi cei care se pretind a fi aşa ceva.
Pare greu de crezut că un om logic poate să facă o asemenea confuzie.
Dar acolo unde sentimentalismele şi interesele subiective domină, orice confuzie devine posibilă.
Desigur, se poate pretinde că eu sunt cel care greşeşte (şi cei care au aceeaşi părere cu mine). Că fie sentimentalismele, fie interesele subiective mi-ar putea întuneca discernământul, astfel încât eu să fiu cel confuz.
Şi, desigur, o asemenea ipoteză trebuie acceptată ca probabilă pentru oricare părere personală.
Doar că se poate vedea în ceea ce am prezentat nu doar o logică foarte clară – ceea ce este insuficient într-un asemenea caz – ci şi mărturia Bisericii de-a lungul veacurilor. Care constituie o mărturie invincibilă!
Cei numiţi „creştini” sociologic sau social – cum vrem să spunem -, adică indiferent de apartenenţa lor la Biserică sau la alte grupări, erau în jurul anului 300 sub 10% din populaţia Romaniei (denumită astăzi „Imperiul Roman”).
În vremea unor sinoade ecumenice membrii Bisericii alcătuiau o minoritate din masa „creştinilor după nume”.
Şi totuşi niciodată Biserica nu s-a împiedicat de problema raportului numeric, teritorial, de prestigiu etc. între ea şi eterodocşi.
Nici una dintre cele două tipuri de scuze pentru denumirea „sinod panortodox” nu există în Istoria Bisericii!
Există cel mult texte ale eterodocşilor (ereticilor) care se plâng împotriva Sinoadelor Ecumenice sau împotriva Bisericii în baza unor asemenea scuze…
De aceea, de altfel, nici nu a existat vreodată în Istoria Bisericii ideea sau termenul de „sinod panortodox”, pentru că nicicând nu a fost primită în Biserică ideea eretică a „lipsei” sau „mutilării” Bisericii prin faptul că există eterodocşi (în afara ei, unde le este, logic, locul).
O a treia grupare de scuze vede în denumirea necanonică de „sinod panortodox” un fel de „pogorământ” pentru cei din afara Bisericii. Care, pentru mulţi din cei afectaţi de rătăcirea ecumenistă, sunt mai importanţi în neadevărul lor decât ortodocşii sau Adevărul Dumnezeiesc.
Pentru că, de fapt, nu ascunzând lumina sub obroc sau adevărul sub denumiri „diplomatice” îi putem ajuta pe cei din afara Bisericii. Dimpotrivă, trebuie să trăim în Lumină astfel încât să fim lumină, spre a-i putea elibera pe cei care vor să vadă Adevărul şi să fie în Lumină. Aceasta este datoria Bisericii şi a ucenicilor lui Christos. Iar diplomaţia iubirii, deşi necesară în lucrarea misionară, devine rătăcire atunci când afectează Învăţătura Bisericii sau organicitatea ei. Ceea ce denumirea de „sinod panortodox” o face din plin.
Pentru toate aceste pricini socotesc, plin de tristeţe, că întrunirea sau adunarea din Creta nu este de fapt un sinod, ci o adunare politică, sortită eşecului. Am spus acest lucru în particular de câte ori am fost întrebat şi, iar fiind întrebat, o spun din nou şi public.
De altfel, dată fiind pretenţia de sobornicitate şi unanimitate a adunării din Creta denumită „sinod panortodox” putem vedea că a eşuat deja! Nu doar pentru faptul că din ultra-clericalism a închis dintru început porţile fundamentalei deschideri către plinătatea Bisericii (în limba română nici astăzi majoritatea documentelor nu au fost măcar traduse, cu atât mai puţin să fie cercetate de întreaga Biserică). Nu doar prin dispreţul arătat faţă de toţi creştinii şi clericiii ne-înregimentaţi administrativ, care nu au avut nici un cuvânt de spus pe temă – atitudine total necanonică ce adaugă la necanonicitatea aşa-numitului „sinod panortodox”.
Mai mult decât atât, opoziţia Patriarhiei Gruziei, dar şi a multor ierarhi a căror ortodoxie şi jertfelnicie creştină este binecunoscută, au făcut din această adunare un copil mort înainte de a se naşte.
Din fericire, spun eu, pentru că astfel se uşurează durerile cumplite prin care, altfel, ar fi trecut Biserica. Şi care, de altfel, nu sunt încă îndepărtate cu totul, deşi sunt mari şanse ca adunarea din Creta să rămână, asemenea altor pseudo-sinoade şi întruniri necanonice, doar sursa unor documente sterpe, diplomatice şi pseudo-teologice, şi un exemplu despre cum nu trebuie să lucreze ortodocşii.
Ultra-clericalismul, monahomania, ecumenismul, etnofobia şi filetismul sunt câteva din rătăcirile ce au dus izvodirea unui asemenea mutant eterodox denumit „sinod panortodox”. Nu am atins această problemă, aşa cum nu am atins nici problema convocării canonice a unui sinod ecumenic – ceea ce ar fi fost adunarea din Creta dacă era canonică – şi nici alte probleme foarte grave ce ar fi trebuit lămurite de foarte multă vreme. Şi care au fost acoperite de cele cinci rătăciri amintite mai sus, cele mai grave, din câte ştiu eu, din toate cele care luptă Biserica din interior în aceste vremuri.
Îmi cer iertare înaintea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce nu am izbutit să exprim îndeajuns de limpede şi adevărat!
Îmi cer iertare înaintea celor care citesc ori aud aceste cuvinte pentru orice supărare pe care ele le-ar pricinui-o!
Dar cred întru Dumnezeu că acesta este adevărul, oricât de neplăcut sau dureros ar fi de auzit şi asumat!

Preot al lui Hristos, Mihai-Andrei Aldea

sursa

Reclame

Mitropolitul Nifon al Targovistei se roaga impreuna cu ereticii si marturiseste alt crez decat Crezul Ortodox la intrunirea „Consiliului Mondial al Bisericilor” din 4 noiembrie 2013 in Busan, Republica Koreea

La momentul 1:34:56 o sa vedeti cum IPS Nifon marturiseste impreuna cu eterodocsii crezul CMB si apoi se roaga impreuna cu ei: „Sa recunoastem unul in celalalt Biserica cea Una, Sfanta, Sobornicesca si Apostoleasca” adica teoria ramurilor (ideea conform careia orice grupare protestanta este Biserica cea Una, Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca). Iata in ce mizerie este bagata Biserica Ortodoxa! Sa intelegem ca Inaltpreasfintitul Nifon are alt crez decat crezul ortodox, care afirma faptul ca Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca este numai Biserica Ortodoxa?

Pentru ca sa faci parte din Biserica cea Una, trebuie sa marturisesti aceeasi credinta, pe cand membrii CMB marturisesc credinte diferite fata de credinta Bisericii cea Una, care este reflectata in invataturile Sinoadelor Ecumenice si Locale, in scrierile Sfintilor Parinti si in Evanghelie. Daca Dogmele Bisericii ar fi mincinoase, atunci si Evanghelia ar fi mincinoasa.

Dumneavoastra Inaltpreasfintite Nifon prin marturisirea facuta la CMB marturisiti o alta „evanghelie” straina Bisericii Ortodoxe:

preot Matei Vulcanescu

Pregatiri intense pentru “al optulea Sinod”

o analiza a revistei Presa Ortodoxa

“În ultima perioadă au circulat prin agenţiile de presă „de nişă”, într-un mod destul de discret, ştiri despre un preconizat sinod “pan-ortodox.” Aflam, astfel, din aceste ştiri, că agentul mobilizator al acestei vaste acţiuni este Patriarhia Ecumenică, făcând apel la întâi-stătătorii ortodocşi să participe, în luna iunie a.c., la întâlniri pregătitoare ale sinodului preconizat a se desfăşura la sfârşitul anului 2009. Întâlnirile ar urma să aibă loc în Rhodos, declarat (fără vreun temei istoric) „centru al Ortodoxiei”, datorită faptului că acolo s-au ţinut şedinţele pregătitoare Conferinţei Bisericilor Europene (CEE) precum şi Simpozionul dedicat Sfântului Apostol Pavel din octombrie 2008, precedenta întrunire a întâi-stătătorilor ortodocşi.

Temele întâlnirii pregătitoare din iunie a.c., după cum suna comunicatul oficial din partea Patriarhiei Ecumenice, sunt grăitoare prin sine însele:

1. Diaspora ortodoxă – definirea jurisdicţiei asupra populaţiei creştine ortodoxe din afara graniţelor naţionale (Patriarhia Ecumenică pretinde că, potrivit canoanelor în vigoare, înainte de creşterea fenomenului migraţiei, credincioşii din afara graniţelor ţării natale îi aparţin).
2. Modul de recunoaştere a statutului de biserică autocefală.
3. Modul de recunoaştere a stării de biserică autonomă.
4. Dipticele, adică regulile recunoaşterii canonice mutuale între bisericile ortodoxe.
5. Stabilirea unui calendar comun al sărbătorilor. (La ora actuală, sărbătorile cu dată schimbătoare [calculate după Paşti] se ţin de către toţi ortodocşii în aceeaşi zi, iar cele cu dată fixă [de ex., Naşterea Domnului] se sărbătoresc la o distanţă de 13 zile, unii după calendarul nou, alţii după calendarul vechi).
6. Impedimentele şi canonicitatea sfinţeniei căsniciei.
7. Problema postului în lumea contemporană.
8. Relaţiile cu alte confesiuni creştine.
9. Mişcarea ecumenică.
10. Contribuţia Ortodoxiei în afirmarea idealurilor creştine de pace, fraternitate şi libertate.

Am subliniat cele mai izbitoare teme pentru conţinutul lor inovator: încercările de extindere a noului calendar la toate bisericile (5); de permisivitate a Bisericii faţă de metodele contraceptive (6); de „relaxare” a postului tradiţional ortodox, după model catolic (7); de întărire a orientării ecumeniste (8, 9) şi de sprijinire a noilor forme de guvernământ mondial (10).
Istoria tentativelor de întrunire a unui sinod “pan-ortodox” din ultima sută de ani stă, de altfel, fără excepţie, sub semnul modernizării şi reformării Bisericii Ortodoxe. Elementele comune ce se desprind din această istorie sunt: ele sunt convocate de patriarhii ecumenici (Patriarhul Meletie, Patriarhul Athenagora, ambii acuzaţi că au avut legături cu anumite cercuri oculte), au o tematică vădit inovatoare faţă de tradiţie şi întăresc implicarea bisericilor ortodoxe în mişcarea ecumenică.
Astfel, în 1923 a avut loc prima întrunire cu titlul de „pan-ortodoxă”, (deşi lipseau reprezentanţi ai mai multor Biserici Ortodoxe surori) sub oblăduirea Patriarhului Meletie (Metaxakis), care a produs în Biserică o mare tulburare prin introducerea noului calendar, acceptat de unele Biserici Ortodoxe locale, printre care şi a noastră. Printre celelalte puncte adoptate la acel congres (şi care nu au fost ratificate oficial de nici o biserică ortodoxă) se numărau şi:

* posibilitatea căsătoriei preoţilor şi diaconilor după hirotonie, inclusiv a celor rămaşi văduvi;
* a mutării praznicelor care cad în timpul săptămânii în ziua de Duminică, „pentru a nu intra în conflict cu orarul de lucru săptămânal”;
* şi, nu în ultimul rând, preoţii şi monahii erau încurajaţi să-şi taie barba şi părul şi să-şi poarte veşmintele doar în biserică.

A rămas în seama unui „mare sinod pan-ortodox” ulterior întărirea acestor decizii, precum şi discutarea altora, ca „problema posturilor”, a „lungimii slujbelor”, a „căsătoriei episcopilor” etc. În 1961, Patriarhul Athenagora (Spirou) preia ideea şi convoacă o întrunire „pan-ortodoxă” la Rhodos (de aici provenind tradiţia modernă a întrunirilor în acest oraş, în vechime un cunoscut centru al păgânătăţii). Întrunirea a avut un caracter deosebit de ruşinos prin faptul că, la insistenţele trimisului oficial al Patriarhiei Ruse (aflată atunci sub înrâurire sovietică), patriarhul a avut o atitudine prietenoasă faţă de regimurile comuniste, refuzând să ridice problema ateismului şi prigoanei anticreştine din aceste ţări (atitudine păstrată, de altfel, şi la întâlnirile ulterioare). Patriarhul Athenagoras anunţa mai apoi, într-o pastorală din 1968, „apropiata bucurie a unui Mare Sinod ce va avea ca scop reînnoirea Bisericii, precum şi stabilirea unităţii tuturor bisericilor creştine”.
Prima întrunire „pre-sinodală” de importanţă mai mare a avut la Chambessy, în anul 1976. Este relevant faptul că lista de teme stabilită la această întâlnire este aproape identică cu cea citată de mai sus. Aceleaşi probleme legate de jurisdicţia asupra diasporei ortodoxe, diptice şi recunoaşteri canonice, precum şi reformele ce se vor a fi aduse caracterului ortodox al nunţii, tradiţiei postului, calendarului liturgic şi datelor marilor praznice ale creştinătăţii. Până şi apelul la „pace, fraternitate şi libertate” este afirmat în aceleaşi fraze. Şi, evident, nu lipseşte apelul la angajarea statornică în „dialogurile” ecumenice din Consiliul Mondial al Bisericilor, precum şi cu anglicanii, romano-catolicii şi alte confesiuni, inclusiv cu religiile necreştine (istoric realizat cu ajutorul informaţiilor din revista „The Orthodox Word”, nov.-dec. 1976).
Vedem, aşadar, că tentativele inovatoare şi ecumeniste în sens sincretist, alături de cele ce vor să politizeze profund Biserica, au deja o istorie în spate. Planurile de slăbire a Bisericii prin instituţionalizarea adaptării la duhul lumesc, prin dezrădăcinarea marilor izvoare de viaţă ale tradiţiei (posturile, marile praznice, căsătoria), precum şi promovarea „dialogurilor ecumenice” vădit păgubitoare pentru ortodocşi arată că toate acestea fac parte dintr-o serie de acţiuni concertate cu acelaşi scop – înrobirea Bisericii de către puternicii acestei lumi. Cu atât mai mult în zilele noastre… căci nu este întâmplător faptul că al doilea summit G20 va avea loc în toamna anului 2009, fiind urmat, după cum se preconizează, de acest „mare sinod pan-ortodox”.

2
Deoarece în anumite cercuri de oameni fără pregătire teologică se încearcă prezentarea acestui sinod drept „cel de-al optulea sinod ecumenic”, trebuie spus că denumirea este una cu totul improprie, pentru următoarele motive:

1. Nici un sinod nu poate fi numit a priori „ecumenic”, în înţelesul celor șapte Sfinte Sinoade Ecumenice, pentru că recunoașterea caracterului ecumenic al sinodului poate veni doar după încheierea lui, urmată de receptarea unanimă tuturor hotărârilor lui ca fiind ortodoxe de către pleroma Bisericii (adică de către ortodocșii de pretutindeni).
2. Deși s-a încetăţenit oarecum numărul de șapte pentru Sinoadele Ecumenice, în conștiinţa Bisericii Ortodoxe există deja un „al optulea sinod”. De-a lungul vremii au fost considerate ca Ecumenice și alte sinoade cu caracter profund dogmatic, precum cel prezidat de Sfântul Fotie de la Constantinopol, din 879 (care a condamnat adăugirile apusene la Crez și este numit „al optulea Sinod Ecumenic” în vestita Enciclică a tuturor Patriarhilor ortodocși de la 1848) sau cel în care a strălucit Sfântul Grigorie Palama, tot de la Constantinopol, din 1351, unde se dezvoltă formularea dogmei ortodoxe a energiilor necreate şi învăţătura isihastă. Acest sinod este numit „al nouălea Sinod Ecumenic” de mari teologi contemporani precum Pr. Prof. Dr. Ioannis Romanidis şi Pr. Prof. dr. Gheorghios Metallinos). Iată ce declara acesta din urmă:
„Cauza convocării unui Sinod Ecumenic este întotdeauna o problemă anume, și se pune întrebarea: care e problema capitală cu care ne confruntăm azi?… În mod tradiţional, Sfinţii Părinţi ridicau în Sinod trei mari tematici: probleme privind dogma Treimii, probleme privind hristologia sau probleme privind harul dumnezeiesc și mântuirea omului… Nu mai avem nevoie de nimic nou pe lângă cele deja statornicite pentru a ne mântui; trebuie doar să trăim și să lucrăm potrivit Predaniei ortodoxe”.
3. Trebuie precizat faptul că cele șapte Sfinte Sinoade Ecumenice recunoscute sobornicește de Biserica Ortodoxă au avut ca temei de convocare o problemă dogmatică arzătoare, iar nu una administrativă. În schimb, după cum se poate observa din problematicile „pre-sinodale”, acestea sunt toate de natură organizatoric-administrativă și, în mare majoritate, nu au un caracter imperativ, cu implicaţii asupra mântuirii oamenilor. Deoarece problematica ridicată de acest preconizat sinod este vastă şi fiecare temă în parte trebuie să fie abordată din punct de vedere ortodox tradiţional, vom deschide, cu acest număr, o rubrică dedicată acestor controverse teologice contemporane. Ce este un sinod ortodox şi, mai ales, unul “pan-ortodox”? Cum s-au raportat sfinţii apropiaţi vremurilor noastre precum şi marii teologi la un astfel de sinod? Acestea vor fi temele abordate în numerele viitoare. Deocamdată începem seria articolelor referindu-ne la tema raporturilor cu alte confesiuni creştine. În comunicatul citat la începutul articolului se afirmă că „schisma din 1054, cu toate consecinţele sale grave asupra Bisericii Universale, a privat Biserica Ortodoxă de forţa necesară şi abilitatea de a fi prezentă în societate în mod constant de-a lungul istoriei.” Afirmaţia este gravă pentru erezia conţinută implicit: Biserica Universală este prezentată ca fiind ceva diferit de Biserica Ortodoxă, iar răul schismei este arătat ca fiind unul ce ţine de eficienţa angrenajului instituţional, şi nu de faptul că în Apus s-a impus erezia papismului.
Să fie oare această abordare un semn că se doreşte o apropiere mai mare de romano-catolici? Care ar fi premisele unei astfel de apropieri? (…)”

Articol aparut in revista “Presa Ortodoxă”, nr. 4/2009

sursa

Patriarhul Giorgiei Ilia II respinge documentul despre ecumenism pregătit pentru Marele Sinod

Catholicos-Patriarhul Ilia II, a anuntat ca Biserica Georgiei RESPINGE documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștina” pregatit pentru Sinodul Pan-ortodox.


În urma sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Apostolice din Georgia care a avut loc pe 16 februarie 2016, Sanctitatea Sa Ilia al II-lea, Catholicos-Patriarhul întregii Georgii, Arhiepiscop de Mtskheta și Tbilisi a anunțat că Sinodul a respins documentul„Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină” , care a fost pregătit pentru viitorul Sinod Pan-ortodox, ce va avea loc în Creta, în iunie 2016.
Biserica Georgiei a deplâns, de asemenea, și alte documente. La Marele Sinod unde vor lua parte cele paisprezece Biserici Ortodoxe Autocefale, dacă un document nu va primi acordul unanim va fi respins. „Sfântul și Marele Sinod care va avea loc în iunie … Biserica noastră va rămâne cu vechiul calendar … Biserica noastră a fost, este și va fi o apărătoare a Ortodoxiei.
Biserica Ortodoxă Georgiană respinge documentul despre ecumenism pregătit pentru Marele Sinod. Biserica noastră este cea care a salvat țara și poporul nostru. În viitor Biserica noastră va rămâne o apărătoare a Ortodoxiei”.

sursa: graiulortodox

Parintele Iustin Pârvu: Nu vă puteţi căsători până ce nu vă botezaţi ortodox, că nu există o cununie pentru două confesiuni diferite

Au mai început şi căsătoriile ortodocşi-catolici. Ori aşa ceva nu se poate. Au fost doi tineri acum un an de zile şi îmi spuneau că ea e catolică şi el e ortodox şi voiau să se căsătorească, şi eu le-am spus: „Nu vă puteţi căsători până ce nu vă botezaţi ortodox, că nu există o cununie pentru două confesiuni diferite. Mergeţi şi întrebaţi însă şi un ierarh”. Şi s-au dus la un ierarh şi i-au spus că un părinte i-a sfătuit să nu se căsătorească. Şi i-a întrebat: „La cine aţi fost? …Ei, dacă nu ştiţi la cine să mergeţi!… Fă o cerere, frumos, că tu eşti ortodox şi ea este catolică şi vă cununaţi fără probleme!”. Ce autoritate să mai ai tu când adevărul liturgic e astfel scindat? Aşa că noi suntem în starea de executare a canoanelor prin prisma Securităţii. De aceea au şi pus mâna prima oară pe Biserică, în 1944. Nu ştiu dacă aţi apucat pe acei împuterniciţi, acei securişti ai Mitropoliei când episcopul nu avea voie să vorbească la vreo sfinţire decât ceea ce îi spunea politrucul. Ce te faci cu o şcoală pustiită şi ţinută în ordinea Securităţii? Poţi să faci compromisuri în orice domeniu: economic, social, dar nu în credinţă. De aceea şi Securitatea şi-a ales oameni din Biserică ca să-i poată manipula.

(Preluat din Ne vorbește Părintele Justin, vol III)

Noi reactii fata de Marele Sinod Pan-Ortodox: Scrisoarea Mitropolitul Hierotheos (Vlachos), adresata Sinodului Greciei


Mitropolitul Hierotheos (Vlachos) de Nafpaktou s-a adresat, printr-o scrisoare, Arhiepiscopului Atenei și Sfântului Sinod al Bisericii din Grecia, pe tema textelor pre-sinodale ale Sfantului si Marelui Sinod Pan-Ortodox (iunie 2016), care ar urma sa fie aprobate.

„Preafericirea Voastră, Președinte al Sinodului,
Soborul întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe (6-9 martie 2014) a decis să creeze o comisie inter-ortodoxa speciala, constând din cate un episcop și un consilier din fiecare Biserică autocefală. Printre indatoririle comisiei, s-ar numara si revizuirea textelor: Biserica Ortodoxă și mișcarea ecumenică; Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine și contribuția Bisericii Ortodoxe la promovarea păcii, dreptății și iubirii între popoare și eradicarea formelor rasiale și a altor forme de discriminare. Această lucrare a inceput in luna septembrie 2014 și s-a incheiat de Sfintelor Paști, în anul 2015 .
ntrucat fiecare Biserică Autocefală va constitui „o singură voce”, adică un vot, la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, ramasesem cu impresia că revizuirea textelor urma să fie făcută de către reprezentanții Bisericii noastre, care ar primi instrucțiuni și îndrumare din partea Sfântului Sinod al Bisericii (local).
Cu toate acestea, am fost informat recent că textele pe marginea acestor subiecte au fost completate de către Comisia Speciala Inter-Oortodoxa și au fost deja prezentate Sfântului si Marelui Sinod, fără cunoștința ierarhilor Bisericii noastre, și nu știu ca ele sa fi fost vazute de Sfântul Sinod permanent (local)”.
In continuare, acesta acuza, in scrisoarea sa, faptul ca unele texte deja adoptate si verificate anterior, au suferit, intre timp, unele modificari, despre care ierarhii Bisericii Greciei nu ar fi fost informati:

„Ca membru al Sfântului Sinod Permanent, am cerut, în decembrie 2015, sa ni se puna la dispozitie textele, care ne-au fost oferite în ianuarie 2016. Ulterior, am studiat textele hotarate, comparandu-le cu textele redactate anterior, de cele patru Sinaxe Presinodale pan-ortodoxe, și am constatat că existau diferențe, ca urmare a revizuirii acestora.
Aceasta dă naștere mai multor întrebări:
Ce Sfant Sinod permanent a aprobat revizuirea acestor texte specifice ale Sinaxelor Presinodale Pan-Ortodoxe?
Ce Sfânt Sinod peramanent s-a ocupat de aceste subiecte și de remarcile făcute?
Caror si cator ierarhi le-au fost aduse la cunostinta acele părți care au fost revizuite?
De ce aceste texte nu au fost prezentate spre aprobare Ierarhiei, facand referire la Sfântul si Marele Sinod fără știrea Ierarhilor?
Câti ierarhi au fost conștienți de textele revizuite, cu excepția mitropoliților Sinodului, care au fost recent instiintati de ele, desi între timp au fost aprobate de către reprezentanții Bisericilor autocefale și trimise Sfântului si Marelui Sinod?

Preafericite,
Întrebările care se nasc sunt grave și au nevoie de răspunsuri, care trebuie să fie transmise tuturor ierarhilor Bisericii noastre, deoarece prezenta Sinodului Permanent nu este în măsură să-și asume o astfel de mare responsabilitate.
Acest lucru este deosebit de important, deoarece intr-un loc se specifica: „Biserica Ortodoxă consideră că orice tentativă de rupere a unitatii Bisericii, intreprinsă de indivizi sau de grupuri, sub pretextul păstrării sau apărarii adevăratei Ortodoxii, trebuie condamnata” (Relația Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine §22).
Cu alte cuvinte, în cazul în care decretele adoptate de către Sfântul si Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, ignorandu-i pe ierarhi, călugării și teologi, vin în contradicție cu viziunea patristică, acestia vor fi considerați raspunzatori, judecati și condamnati, în cazul în care ar refuza să le pună în aplicare?

+ Ierotei de Nafpaktos și Sfantul Vlasios”

sursa

Cuvinte profetice şi mântuitoare

Oamenii care vor trăi în mileniul al optulea (7500 de la zidirea lumii), vor trăi în ticăloşie şi desfrânare. Atunci se va face tulburare mare şi se vor certa mereu, fără să iasă la vreun capăt.

Apoi se va face sinodul al optulea…, şi atunci oamenii se vor linişti puţin, şi iarăşi îi va duce gândul la cele viclene, la pierzanie, … şi nu vor cunoaşte ce este cununa căsătoriei, ci se vor duce spre pierzanie şi vor trăi în desfrânare, mai rău ca in Sodoma şi Gomora…, şi alte mulţimi de rele se vor întâmpla. Şi cu cât răutăţile vor fi mai mari, cu atât nenorocirile care se vor abate asupra lor vor fi mai crunte. Vor hotărî că cel care lucrează răuta­tea este bun… şi cu cât oamenii vor fi mai lacomi, cu atât mai multe nenorociri vor veni în lume… Iubirea de arginţi este patimă nesătulă… Lăcomia este călăuzitorul spre pierzanie, iar lepădarea de cele lumeşti este călăuzitorul spre mântuire. Te lăcomeşti? îţi vei pierde mântuirea, deoarece mântuirea omului riscă să se piardă în lăcomie.
Această desfrânare va aduce în lume întris­tare şi fericirea va pieri. Aceasta va instaura di­honia în lume şi în societate… Lăcomia este tronul antihristului… Lăcomia a adus minciuna în lume şi oamenii sunt atraşi de minciună şi nele­giuire, săvârşind nedreptatea. Adevărul va pieri şi oamenii se vor lăfăi în minciună. Adevărul este iconomia întrupată a lui Hristos şi propovăduirea Evangheliei. Minciuna provine de la antihrist şi de la împărăţia acestuia, care are ca scop adu­cerea nefericirii şi a pierzaniei în lumea întreagă. Şi în timp ce proorocii vorbesc despre venirea Domnului, lăcomia va întuneca cugetul oameni­lor, pentru a-i face nesimţitori faţă de mântuirea lor, prin multele griji pe care le vor avea. Mântuirea va lucra doar pentru cei care nu se vor lăsa atraşi în lucrarea antihristului. Căci lucrarea antihristului este grija lumească şi strângerea de avuţii… Şi astăzi oamenii se dedau strângerii de avuţii şi mulţimii de griji şi au fost predaţi pierzaniei prin răpire, trădare, minciună, lăcomie, mândrie, prin întărirea inimii şi prin iubirea de arginţi.

Când lumea va fi lipsită de harul Sfântului Duh, atunci va fi cuprinsă de toate necazurile.

Mai întâi lumea va fi lipsită de iubire, armonie şi înţelepciune. Apoi fiecare ţară va fi răvăşită şi stăpânitorii ei vor pieri, iar Biserica lui Hristos va fi si ea lipsită de arhierei, păstori şi duhovnici.

După această nenorocire se va naşte necura­tul din pântecele necurăţiei, şi va săvârşi semne si minuni prin închipuiri diavoleşti, prefăcându-se în faţa lumii că este blând şi smerit la inimă, pe când el va fi învârtoşat la inimă şi sălbatic la cuget. Hrana antihristului va fi tulburarea oamenilor.
Tulburarea oamenilor va fi judecarea aproa­pelui, invidia, ţinerea de minte a răului, ura, duş­mănia, lăcomia, adulterul, desfrânarea, pierderea credinţei şi mândria. Acestea îl vor hrăni pe an­tihrist şi el va fi căpetenie peste ţară… şi stăpâ­nitorul lumii. Va stăpâni peste simţurile omului, și toţi vor crede în el, fiindcă el va fi legiuitor şi împărat, şi-i va duce pe toţi la pierzanie. Şi cel ce se va afla pe calea pierzaniei, acela va crede că lucrează la mântuirea lui.

Atunci Evanghelia Bisericii va fi nesocotită, căci pierzania va aduce mare nefericire în lume, i se vor face mari semne şi minuni. Va fi o foamete mare, iar oamenii nu se vor mai sătura, căci atunci vor mânca de şapte ori cât mănâncă acum și tot nu se vor sătura, şi pretutindeni va fi mare durere…

Atunci, dintre cei care s-au pecetluit cu pe­cetea lui antihrist mulţi vor muri pe drumuri şi inima li se va împuţina şi mai mult şi neputând răbda foamea vor tăbărî să-i mănânce pe cei morţi… şi pe pecetea lui va scrie: „eşti al meu, da, sunt al tău de bunăvoie, nu cu forţa”, şi vai de cei care vor primi această pecete. Atunci se va face mare tulburare în lume… şi văzând Dumnezeu tulbura­rea oamenilor, va porunci mării să-şi recapete prma stare, care era fierbinte… şi când antihrist va sta pe tronul lui blestemat, apa va fierbe ca într-o oală, şi plantele şi copacii de pe pământ se vor usca de fierbinţeala mării şi izvoarele vor seca, iar animalele şi păsările vor muri. Atunci ziua va de­veni ca ceasul, săptămâna ca ziua, luna ca săptămâna, căci din pricina vicleniilor omului toate se vor scurge în grabă, pentru a se termina repede timpul pe care l-a grăit Dumnezeu…

Atunci vor veni să propovăduiască proorocul Ilie şi dreptul Enoh. Cel ce va face răbdare şi nu va primi pecetea antihristului se va mântui şi Dumnezeu îl va lua în Rai; e suficient să nu pri­mească pecetea şi să-şi facă semnul crucii, fiindcă semnul crucii îl scapă pe om de chinurile iadului, pe când pecetea antihristului îl predă lor. Şi dacă le e foame, să nu ceară mâncare, ci să aibă răbdare, şi Dumnezeu, văzând răbdarea lor, va trimite ajutor de Sus.

Fiii netrebnici ai lui antihrist sunt desfrânarea, adulterul, crima, răpirea, furtişagul, nedrep­tatea, minciuna, tirania, negoţul cu oameni… atât de vicleană va deveni atunci firea omenească…, şi vor lucra viclenia lor mai mult decât demonii…, şi văzând antihrist că firea omenească devine mai vicleană decât demonii, se va bucura mult…

Urgia lui Dumnezeu vine să-i chinuiască pe cei care lucrează fărădelegea”.

Despre venirea antihristului şi despre oamenii din vremea de apoi

„Prin anul 1900, lumea din vremea aceea va deveni de nerecunoscut.

Când se va apropia vremea antihristului necuviinţa şi fărădelegea se vor înmulţi însutit. Atunci lumea va fi de nerecunoscut.

Chipul oamenilor se va preschimba şi nu se vor deosebi bărbaţii de femei prin hainele neruşi­nate şi prin părul capului.

Oamenii de atunci se vor sălbătici din prici­na rătăcirii antihristului.

Nu va mai exista respectul faţă de părinţi şi fată de cei mai vârstnici.

Iubirea va lipsi, iar preoţii creştinilor vor fi oameni iubitori de slavă deşartă, nedeosebind calea dreaptă de cea strâmbă.

Atunci se vor schimba moravurile şi tradiţii­le creştinilor şi ale Bisericii.

Cumpătarea va lipsi de la oameni şi va stă­pâni risipirea.

Minciuna şi iubirea de arginţi vor ajunge la măsura maximă, şi toţi vor alerga să strângă bogăţii.

Desfrânarea, adulterul, furtişagurile şi cri­mele vor stăpâni în vremea aceea şi prin lucrarea păcatului necuviinţei, oamenii vor fi lipsiţi de harul Sfântului Duh, pe care l-au primit la Sfântul Botez, precum şi de mustrările de conştiinţă.

Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de pre­oţi evlavioşi şi cucernici şi vai de creştinii aflaţi atunci în lume, care vor fi total lipsiţi de credinţă, căci nu vor avea nicio luminare. Atunci vor pleca din lume în sfintele locuri de refugiu pentru a afla odihnă sufletească în necazurile lor şi pretutin­deni vor găsi piedici şi supărări. Acestea se vor întâmpla pentru că antihrist va împăraţi peste toate şi va deveni stăpânitorul lumii, făcând semne şi minuni închipuite, şi va da înţelepciune vicleană sărmanilor oameni, şi vor vorbi unul cu altul de la un capăt la altul al pământului. Atunci oamenii vor zbura în aer ca nişte păsări şi vor străbate adâncurile mării ca nişte peşti.

Acestea toate săvârşindu-le sărmanii oa­meni, vor trăi în huzur, neştiind că acestea sunt rătăcirile lui antihrist. Şi vicleanul va face ca ştiința să evolueze atât de mult, încât oamenii vor fi amăgiţi şi nu vor crede în existenţa Dumnezeului Treimic.

(Nil Aghioritul, Izvorâtorul de mir „Grădina evanghelică”, Sfânta Mănăstire Stavrovounios, Cipru)