E de preferat să eşuezi ca mirean, decât ca monah

Părintele susţinea că nu este corect ca rugăciunile în biserică să fie făcute neglijent. Monahii nu trebuie să rostească „Doamne, miluieşte!” în grabă şi cu nepăsare.
Un tânăr oarecare i-a spus Părintelui că se gândeşte să urmeze viaţa monahală. Părintele, însă, a văzut cu duhul că nu i se potriveşte călugăria şi l-a sfătuit să-şi continue lupta creştină în lume. Tânărul i-a mărturisit că se teme foarte tare să nu eşueze. Părintele i-a replicat atunci: „E de preferat să eşuezi ca mirean, decât ca monah…”.
Un monah l-a întrebat pe Părintele:
‒ Părintele, cum trebuie să se roage un începător?
‒ Să citească Vieţile Sfinţilor şi Noul Testament.
Părintele susţinea că nu este corect ca rugăciunile în biserică să fie făcute neglijent. Monahii nu trebuie să rostească Doamne, miluieşte! în grabă şi cu nepăsare. Rugăciunea trebuie să curgă din gură asemeni fluviului, fără pauze, cu trăire adâncă şi înţelegere, ca nu cumva să irosim vorbe în vânt.
(Sfântul Părinte Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 254-255)

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul și Revoluția Română din ’89

Scriu această epistolă dintr-un imbold lăuntric de a vorbi despre Gheronda Porfirie. Am trăit atâtea întâmplări timp de 14 ani alături de el, eu fiind unul dintre medicii săi, și simt că nu trebuie să ascund de frații mei tot ceea ce am trăit alături de el. Vă voi povesti câteva întâmplări care îl prezintă pe Gheronda Porfirie atât ca bolnav, dar și ca medic. Îmi cer iertare pentru elementele personale pe care le voi scoate din aceste relatări și care, poate, vor afecta expunerea. Cu siguranță, și alții au trăit lucruri minunate alături de el. Toate acestea nu trebuie să se piardă, pentru că sunt semne ale vieții sale trăită în sfințenie, dovezi ale prezenței Sfântului Duh în viața noastră și sfaturi pentru întreaga noastră viață.

Gheorghios Papazachos, prof. univ, medic cardiolog

1Specialitatea Cuviosului Porfirie era „tele-diagnoza”. „Vedea” cu extraordinară exactitate schimbările ce aveau loc în organismul său, dar și ceea ce se întâmpla cu ceilalți, printre care se aflau și medici. El singur mi-a spus că i-a pus diagnosticul de hipogonadism unui tânăr doar privindu-l, și de fractură de coloană în cazul unei monahii ce se găsea în alt oraș. Sunt mii, poate, cei care au fost diagnosticați astfel de către Gheronda, diagnostic pe care l-au confirmat mai apoi medicii în mod științific, în urma investigațiilor medicale.
Amintesc aici și un diagnostic pe care și l-a pus singur. A prezis schimbări ale valorilor electrocardiogramei fără a fi ajutat de aparat. Într-o seară m-a sunat și era puțin neliniștit. ,,Haide, treci pe la mine cât de târziu ar fi și vei vedea schimbări pe electrocardiogramă. Am avut dureri azi, în piept, de mai multe ori”. Am depistat, într-adevăr, schimbări ischemice la v3 și v6 și l-am întrebat ce s-a întâmplat în ziua aceea, ce l-a supărat de au apărut aceste schimbări.
A început să plângă și, cu lacrimi în ochi, mi-a descris luptele de stradă ce aveau loc în1România. Era ziua în care poporul se ridicase împotriva lui Ceaușescu, iar Gheronda, cu harisma sa, vedea împușcăturile și oamenii care cădeau secerați pe străzi, lucruri pe care le-au confirmat ziarele de a doua zi. A continuat să plângă, iar eu l-am rugat să-I ceară lui Dumnezeu să-i ridice această vedenie. Inima lui nu mai putea suporta mult această tensiune. Ar fi putut să facă infarct. În aceeași tensiune mă aflam și eu, văzând fragilitatea inimii sfântului din fața mea…
Mi-am acoperit ochii cu hârtiile cardiogramei realizate mai devreme și mă gândeam în sinea mea: ,,Ce importanță au pentru tine, Gheronda, medicamentele pe care mă pregătesc să ți le dau? Tu nu ești din lumea aceasta. Inima ta bate la Oropós, unde ne găsim, dar ea este de fapt, acum, în România. Pe electrocardiogramă, inima pare a fi în ,,depresie” ischemică, dar, în realitate, ea se află în ,,urcare”, către ceruri. Am plecat târziu de la el cu teamă și cutremur căci văzusem puțin din lumina unui sfânt.

Articolul a apărut în periodicul Sýnaxi, în ianuarie 1992, la 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a părintelui Porfirie Kavsokalivitul

1

sursa

SFANTUL PORFIRIE – concentrate duhovnicesti de folos: “Trebuie sa te doara pentru cel pe care il iubesti. Iubirea se osteneste pentru cel iubit. Alearga toata noaptea, privegheaza, isi insangereaza picioarele…”. “IUBITI-L PE HRISTOS SI SA NU VRETI NIMIC IN LOCUL IUBIRII LUI”

(icoana a maicilor de la Manastirea Diaconesti)

  • “Cand te inhata satana si te apasa, sa nu ramai nemiscat, asa cum raman unii ce devin melancolici si cad pe ganduri ore intregi, ca si cand i-ar preocupa probleme importante, desi nu e vorba despre asa ceva, ci pur si simplu sunt robiti de satana. Sa fii pregatit sa reactionezi, sa te opui, sa respingi asediul satanei, asa cum pe un om pe care il prind raufacatorii si-l blocheaza, face o miscare brusca si, dand din maini il impinge, scapa din strangerea lor si se indreapta spre alta directie, spre Hristos, care il elibereaza”.
  • “Zadarnicie e tot ce iei din egoism. Vesnicie este tot ce dai din iubire. Iar cea mai generoasa vesnicie este sa primesti cu iubire, pentru a darui bucuria reciprocitatii aceluia ce ti se ofera cu iubire”.
  • “Cand te rogi pentru un om pe care il muncesc patimi pacatoase, sa nu i-o spui, fiindca diavolul va afla si va ridica indarjire in sufletul tau si astfel rugaciunea ta nu va da rod. Sa te rogi pentru acel om in taina, si astfel rugaciunea ta il va ajuta“.

  • “Sa nu te necajesti, mai, niciodata. Hristos a inviat ca sa ne dea multa iubire si bucurie, inca de pe acum. Asadar, de acum sa incepem sa participam tot mai intens la ziua luminata a Imparatiei iubirii lui Hristos, unde nu se insereaza niciodata”.
  • “In taina imbratiseaza-ti in inima-ti intreaga obste si intreaga Biserica. Nu te lupta cu ceilalti, nici nu incerca sa faci sa dispara sau sa corectezi cusururile celuilalt. Iubeste-l asa cum e, cu defectele sale. Domnul se va ingriji de acestea. Sa-ti sfintesti tacerea, sa nu fie neroditoare”.
  • “Nu mi-e frica de iad si nu ma gandesc la rai. Ii cer numai Domnului sa fie milostiv cu toata lumea si cu mine”.
  • – Cuvioase, spuneti ceva despre viata duhovniceasca.

– Oricine nu se pocaieste, va fi pierdut.

– Acesta e un cuvant greu, cuvioase.

– Ti-l voi spune inca o data:oricine nu se pocaieste va fi pierdut”.

  • “Mai intai iarta-i pe aceia care te intristeaza”.
  • “Fii atent, caci trebuie sa ne luptam pana cand ne vom da ultima suflare. Fii cu bagare de seama”.
  • “Iubiti-l pe Hristos… Hristos este totul, este izvorul vietii. Toate cele frumoase salasluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristetea, melancolia, mânia, supararea, amintirea ranilor ce le-am primit în viata, a greutatilor si a ceasurilor de agonie. Iubiti-L pe Hristos si sa nu vreti nimic în locul iubirii Lui”.
  • “Manastire poate fi si casa ta, numai sa vrei. Nu e cu nimic diferita de o manastire. Este de-ajuns sa faci ce-ti spun. Nu locul face manastirea, ci felul in care vietuiesti. Du-te acum, roaga-te si fii rabdator in toate”.
  • “Sa nu incerci sa arunci relele din tine in exterior ci, mai bine, deschide-ti poarta sufletului spre a primi Lumina care este Hristos, si-atunci se vor risipi si negurile ce s-au instapanit in tine”.
  • “Fii atent cum te nevoiesti. Nevoieste-te cu smerenie si nu asa cum faci tu, cu incrancenare. Incet-incet fiule, si cu smerenie.Altminteri pacatuiesti”, imi spunea Bunicutul.
  • Ascultarea aduce smerenia; smerenia discernamantul;discernamantul aduce vederea cu duhul, iar aceasta din urma aduce inaintevederea”.
  • “Trebuie sa-ti spui mereu acestea: “Doamne, cei ce se indeparteaza de Tine se pierd“. Noteaza-ti aceste cuvinte, ca sa le tii minte, caci sunt pline de inteles”.
  • “Sa fii bun si ascultator. Sa ai rabdare cu ceilalti, sa nu te necajesti, sa nu fii prea sensibil, sa fii destoinic in munca ta. Sa nu vorbesti la serviciu prea mult despre lucruri religioase, daca nu esti intrebat. Sa fii un exemplu demn de urmat, in drumul spre Hristos”.
  • “Sa mergi la biserica in mod regulat, sa te spovedesti si sa te impartasesti dessi-atunci vei scapa de toata frica si ti se vor tamadui toate ranile sufletesti”.
  • “Te povatuiesc sa ai mereu dragoste pentru toti. In primul rand dragoste apoi toate celelalte”.
  • “Cand se revarsa asupra noastra Harul cel dumnezeiesc, rugaciunea noastra devine cu totul curata. Sa te rogi neincetat, zi si noapte, chiar si cand dormi in pat”.
  • “Nu trebuie sa-i silim pe altii sa mearga la Biserica. Hristos a spus: Cine voieste, sa-Mi urmeze Mie”.
  • “Cand citesti Sfanta Scriptura, caci trebuie sa o citesti necontenit spre a te lumina, Vietile Sfintilor sau alte carti bisericesti, de gasesti o propozitie sau un cuvant ce te-a impresionat, zaboveste mai mult in acel loc si vei vedea ca mult te vei folosi”.
  • “Cand citesti sa incerci sa citesti limpede, astfel incat sa se auda si ultima litera a fiecarui cuvant. La fel sa procedezi si cand canti la biserica sau cand te rogi, fiindca astfel te obisnuiesti sa fii corect si smerit in toate, in cuget, in cuvinte si in fapte”.
  • “Cand canti, sa canti smerit, fara sa faci grimase, fara sa faci miscari dezordonate si fara sa tot salti psaltirea. Sa privesti mereu spre analog si sa nu discuti cu cel de langa tine. Sa traiesti ceea ce canti, fiindca doar astfel cele cantate se transmit celor adunati in biserica la slujba”.
  • “Cu cat se afla omul mai departe de Dumnezeu, cu atat mai mult este necajit si chinuit de felurite lucruri. Trebuie sa mergem la duhovnic de fiecare data cand ne chinuie ceva”.
  • “Sa te spovedesti periodic si temeinic, fiindca,chiar de-ai fi Patriarh, daca nu te spovedesti, nu te mantuiesti“.
  • “Hristos a inviat!Acesta este cel mai inalt inteles al crestinismului”.

[sursa: Manastirea Saraca (selectie personala a cuvintelor)]

***

Știi că iubești atunci când îl chemi pe celălalt să locuiască în inima ta

Sufletul creştinului trebuie să fie delicat, sensibil, să zboare, să tot zboare, să trăiască printre visări. Să zboare în nemărginire, în stele, în măreţiile lui Dumnezeu, în tăcere.

Cel ce voieşte să devină creştin trebuie mai întâi să devină poet.Asta e! Trebuie să te doară. Să iubeşti şi să te doară. Să te doară pentru cel pe care îl iubeşti. Iubirea se osteneşte pentru cel iubit. Aleargă toată noaptea, priveghează, îşi însângerează picioarele ca să-l întâlnească pe cel iubit. Se jertfeşte, nu ia nimic în seamă, nici ameninţări, nici greutăţi, din pricina iubirii. Iubirea pentru Hristos este alt lucru, nemărginit mai înalt.

Şi când zicem iubire, nu este vorba de virtuţile pe care le vom dobândi, ci deinima iubitoare către Hristos şi către ceilalţi. Toate să le întoarcem către aceasta. Vedem o mamă cu copilaşul în braţe, sărutându-l şi răsfăţându-l? Îi vedem chipul luminos atunci când îşi ţine în braţe îngeraşul? Omul lui Dumnezeu vede toate acestea, îl impresionează şi, însetat, zice: „Să fi avut şi eu această dragoste fierbinte pentru Dumnezeul meu, pentru Hristosul meu, pentru Maica Preacurată, pentru sfinţii noştri!” Da, aşa trebuie să-L iubim pe Hristos, pe Dumnezeu. O doreşti, o vrei şi o dobândeşti prin harul lui Dumnezeu.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 183-184)

***

Doxologia: Când te rogi pentru cineva, îl copleșești cu iubire

Când aveţi o iubire mare, iar această iubire vă mişcă spre rugăciune, atunci valurile iubirii voastre merg şi-l influenţează pe cel pentru care vă rugaţi; creaţi în jurul lui un scut de apărare şi-l înrâuriţi, îl călăuziţi spre bine. Văzând strădania voastră, Dumnezeu vă dă har bogat şi vouă, şi aceluia. Dar trebuie să murim pentru noi înşine. Aţi înţeles?

Voi sunteţi necăjiţi atunci când ceilalţi nu sunt buni, în vreme ce ar trebui să vă dăruiţi rugăciunii, ca să se împlinească ceea ce dorim prin harul lui Dumnezeu. Voi vă faceţi cunoscuţi prin înţelepciunea voastră, dar asta nu-i chiar aşa de bine. Taina este alta, nu ce vom spune sau ce vom arăta celorlalţi. Taina este dăruirea noastră, rugăciunea către Dumnezeu, pentru ca fraţii noştri să aibă parte de ceea ce trebuie, prin harul lui Dumnezeu. Asta este. Ceea ce noi nu putem face, o va face harul lui Dumnezeu.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie– Viaţa şi cuvintele,traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 223-224)

***

Doxologia/ extrase din: Monahul Patapios Kavsokalivitul,Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul – Sfințenia în secolul al XXI-leaEditura Doxologia, Iași, 2015:

În Ortodoxie nu există drum închis

Nu există un lucru mai înalt decât cel numit pocăință și mărturisire. Această Taină este acordarea iubirii lui Dumnezeu omului. Prin acest mijloc desăvârșit, omul scapă de rău. Mergem, ne mărturisim, simțim împăcarea cu Dumnezeu, harul vine înăuntrul nostru, vina pleacă. În Ortodoxie nu există drum închis. Nu există drum închis deoarece există duhovnicul, care are harul de a ierta.

Pentru ca sufletul să se pocăiască, trebuie să se trezească. Acolo, în cadrul acestei treziri, are loc miracolul pocăinței. Iar aici se găsește intenția omului. Însă trezirea nu ține doar de om. Omul singur nu o poate realiza. Intervine Dumnezeu. Atunci vine harul divin. Fără har, omul nu se poate pocăi. Iubirea lui Dumnezeu face totul. Iubirea lui Dumnezeu poate întrebuința ceva – o boală sau altceva, depinde – pentru a-l aduce pe om la pocăință. Deci pocăința se realizează prin harul divin. Trebuie doar ca noi să facem o mișcare înspre Dumnezeu și de aici încolo vine harul.

Mare lucru este duhovnicul! De aceea, în Ortodoxie nu există deznădejde. Nu există drum închis pentru că există duhovnicul, care are harul de a ierta.

Să vă mărturisiți des, să vă împărtășiți și să-i iubiți pe oameni.

Spovedania este o modalitate prin care omul vine la Dumnezeu. Este acordarea iubirii lui Dumnezeu omului. Nimic și nimeni nu-l poate lipsi pe om de această dragoste.

***

Înțelepciunea lui Dumnezeu nu vine singură, trebuie să o cerem noi în rugăciune și lectură duhovnicească

Încă de foarte tânăr, muncind în Sfântul Munte, Cuviosul Porfirie a conștientizat influența bună pe care o are studierea textelor sacre asupra instruirii, formării și transfigurării conștiinței umane. În legătură cu aceasta, învață următoarele:

„Sufletul se sfințește și se curăță prin studierea cuvintelor Părinților, prin învățarea pe de rost a Psalmilor, a locurilor scripturistice, prin muzica psaltică, prin rugăciune.Toate sfintele cărți ale Bisericii noastre conțin cuvinte sfinte, pline de dragoste față de Hristos. Să le citești cu bucurie, dragoste și încântare. Când vă dedicați acestei strădanii cu dorință, sufletul vostru se sfințește într-un mod delicat, tainic, fără să vă dați seama.

Să vă dedicați studiului Sfintei Scripturi, al Psalmilor, al textelor patristice. Să vă dedicați studiului cu iubire divină. Lumina lui Hristos vă va copleși sufletul.

Noul Testament este un izvor nesecat. Și cu cât îl citești mai mult, cu atât pricepi mai bine înțelepciunea lui Dumnezeu. Înțelepciunea lui Dumnezeu nu vine singură. Trebuie să o cerem noi.”

***

Toate se aranjează prin rugăciune, dar trebuie să-ți pui încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu

Iubiți rugăciunea. Să vă îndreptați continuu mintea la Dumnezeu… Pentru a nu trăi în întuneric, apăsați „întrerupătorul” rugăciunii,ca să vină lumina divină în sufletul vostru. În adâncul sinelui vostru va străluci Hristos… Când mintea omului se pregătește pentru rugăciune, într-o miime de secundă vine harul divin. Atunci omul se umple de har și vede totul cu alți ochi.

Toate se aranjează cu ajutorul rugăciuniiDar trebuie să ai dragoste, să ai căldură în rugăciune. Să nu îți faci griji, ci să îți pui încrederea în dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Când te afli în rugăciune, toate devin așa cum trebuie. Înăuntrul tău vine harul lui DumnezeuCând ai harul, toate se fac cu bucurie, fără efort.

În cazul rugăciunii, nu are importanță durata temporală, ci încordarea. Să vă rugați lui Dumnezeu fie și pentru cinci minute, dar dedicați lui Dumnezeu cu dragoste și dor. Adică rugăciunea trebuie să fie conștientă, cu mintea concentrată.

Ca Iisus să vină înăuntrul nostru atunci când Îl chemăm cuDoamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă,inima noastră trebuie să fie curată, să nu aibă nici o piedică, să fie liberă de ură, egoism și răutate.

***

Cea mai convenabilă și mai sigură rugăciune, recomandată de Sfântul Porfirie Kafsokalivitul

Rugăciunea pentru alții făcută cu dragoste profundă este dezinteresată și are un mare folos duhovnicesc. Îl umple de har pe rugător, dar îl umple de har și pe cel pentru care se roagă, aducându-i harul lui DumnezeuCând aveți dragoste puternică și această dragoste vă mișcă la rugăciune, atunci valurile dragostei voastre pornesc și îl influențează pe cel pentru care vă rugați, și îl conduc spre bine. Văzându-vă strădania, Dumnezeu vă dă și vouă harul Său bogat, și celui pentru care vă rugați.

În rugăciune să cereți doar mântuirea sufletului vostru. Nu a zis Domnul: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga vouă? Ușor, în cel mai ușor mod, Hristos poate să ne dea ceea ce dorim. Este suficient să zicem Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă. Dumnezeu nu are nevoie să fie informat despre diferitele noastre nevoi. El le cunoaște în mod incomparabil mai bine decât noi și ne dă dragostea Sa. Problema este să răspundem noi acestei iubiri prin rugăciune și prin ținerea poruncilor Sale. Să cerem să se facă voia lui Dumnezeu; acest lucru este cel mai convenabil, cel mai sigur pentru noi și pentru cei pentru care ne rugăm.

***

„Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă” – pentru toate grijile voastre, pentru toate și pentru toți

Să vă orientați fiecare supărare spre cunoașterea lui Hristos, spre iubirea Sa, spre adorarea Sa. Și Hristos, Care așteaptă permanent cu dor să ne ajute, vă va da harul Său și puterea Sa și va transforma supărarea în bucurie, în dragoste față de frați, în adorare a Sa. Astfel va pleca întunericul.

Să vă dăruiți sufletul rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă,pentru toate grijile voastre, pentru toate și pentru toți. Nu priviți la ceea ce vi se întâmplă, ci priviți Lumina, pe Hristos, așa cum copilul privește spre mama sa atunci când i se întâmplă ceva.Să le priviți pe toate fără grijă, fără mâhnire, fără presiune, fără strângere de inimă. Întreaga voastră strădanie să fie aceea de a privi spre Lumină. Astfel, în loc să vă dedați mâhnirii, vă dedați slăvirii lui Dumnezeu.

***

În sufletul îndrăgostit de Hristos nu poate intra diavolul

Mulți spun că viața creștină este neplăcută și grea. Eu spun că este fericită și ușoară, dar pretinde două condiții: smerenie și dragoste.

Sufletul se îndrăgostește de Hristos atunci când cunoaște și împlinește poruncile Sale.Atunci când sufletul se îndrăgostește de Hristos, îi iubește și pe oameni, nu poate să îi urască.

În sufletul care este îndrăgostit de Hristos nu poate intra diavolul. În sufletul în care tot locul este ocupat de Hristos nu poate să intre și să locuiască diavolul, oricât ar încerca, deoarece nu încape, nu există loc liber pentru el. În acest fel, vom putea să trăim adevărata viață creștină.[…]

Să fim întru toate smeriți: în gândire, în cuvinte și în comportament. Cel smerit crede că toate depind de Hristos și că Hristos îi dă harul Său, și astfel merge înainte. Cel care are smerenie trăiește de pe acum în Biserica pământească necreată. Are bucuria lui Hristos și în cele neplăcute.

***

Tot ceea ce omenește nu se poate realiza devine posibil cu harul lui Dumnezeu

Stresul este boala sufletului și nu depinde de lipsuri materiale. Este combătut prin încrederea în pronia lui Dumnezeu și prin lupta cea bună.

Toate cele neplăcute care rămân în sufletul vostru și provoacă stres pot să devină un pretext pentru adorarea lui Dumnezeu și să înceteze de a vă istovi. Aveți încredere în Dumnezeu. Nu spune Apostolul Pavel: „Întru toate suntem necăjiți, dar nu striviți?”.

Pe toate să le abordați cu dragoste, bunătate, blândețe, răbdare și smerenie. Să fiți stânci! Toate să se spargă de voi și, asemenea valurilor, să se întoarcă în larg. Voi să fiți calmi. Dar veți zice: Ei, este posibil acest lucru? Da, cu harul lui Dumnezeu, este întotdeauna posibil. Dacă le privim doar omenește, nu este posibil.

Chiar dacă ești nedreptățit, să nu contrazici, nici să nu te enervezi, ci să rabzi și să taci, preferând să îi înștiințeze Dumnezeu pe alții despre tine.Căci aceasta este spre folosul tău și nu pentru a deveni avocatul și apărătorul tău propriu.

Hristos vrea să ne unim cu El și așteaptă afară, la poarta sufletului nostru. Doar harul divin ne poate schimba. Noi nu putem face nimic singuri. Harul ni le va da pe toate, dar noi trebuie să încercăm să ne micșorăm egoismul și iubirea de sine, să fim smeriți, să ne dăruim lui Hristos, și toate cele contrare pleacă – trupești și sufletești.

(Monahul Patapios KavsokalivitulSfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul – Sfințenia în secolul al XXI-leaEditura Doxologia, Iași, 2015)

***

Sfântul Porfirie ‒ „Numai prin sfințenie se schimbă omul. Oricât de păcătos ar fi, tot se curăţă de rănile sufletului”

Unei mame cu nervii zdruncinaţi din cauza unor încercări grele Părintele i-a spus să se lupte pentru a se sfinţi. În acelaşi timp, i-a dat şi sfaturi practice pentru a-şi birui starea de melancolie: să alunge amintirile neplăcute şi temerile şi să-şi amintească numai evenimentele plăcute, să cultive mereu gânduri optimiste despre viitor, să asculte muzică bună, să facă plimbări, să meargă împreună cu prietenele ei creştine la Sfânta Liturghie, la Vecernii şi Privegheri şi să se roage cu nădejde lui Hristos.

Părintele vedea în sufletele oamenilor ceea ce-i descoperea Dumnezeu. Despre un cunoscut al meu, a zis:

‒ Văd în sufletul lui ceva nu prea curat, un lucru rău. E o traumă veche, ceva demonic. Nu ştiu exact ce e. Poate-mi va descoperi Dumnezeu mai târziu.

După câteva săptămâni, când m-am dus din nou la el, mi-a zis:

‒ Acel lucru rău pe care l-am văzut în sufletul lui poate dispărea, dar numai dacă el însuşi se va sfinţi. Numai prin sfinţenie se schimbă omul.Oricât de păcătos ar fi, tot se curăţă de rănile sufletului.Astăzi, medicii le numesc psihastenii, când, de fapt, ele nu sunt altceva decât influenţe demonice provocate de păcate.

(Sfântul Părinte PorfirieAntologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 449-450

sursa)

Sunt uniți de harul lui Dumnezeu, cei care se roagă împreună

Când toţi aud în acelaşi ceas, în acelaşi loc, Psaltirea şi toate citirile, se unesc prin auzire cu harul lui Dumnezeu, pentru că ceea ce este de spus de către citeţ este auzit şi împărtăşit tuturor. Puterea celor mulţi se înmulţeşte, ca şi când ar vedea un lucru frumos şi l-ar privi toţi cu ardoare. Ei, privirea lor, care se întâlneşte pe acest lucru frumos, îi uneşte. De pildă, izbăvirea Apostolului Petru din temniţă: „…se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el, de către Biserică” (Fapte 12, 5). Această rugăciune l-a slobozit pe Petru din legăturile temniţei.

Iubirea, dăruirea către Dumnezeu, ardoarea, unirea cu Dumnezeu, unirea cu Biserica sunt Raiul cel de pe pământ. Dacă dobândim harul dumnezeiesc, toate sunt uşoare, fericite, şi devin binecuvântare a lui Dumnezeu. Hai, ia găseşte-mi altă religie care să-l facă pe om desăvârşit şi fericit. Şi este păcat să nu înţelegem această măreţie.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 222-223)

1

Când te trezeşti noaptea, să nu te întorci pe partea cealaltă ca să adormi la loc, ci să te ridici, să îngenunchezi în faţa lui Hristos răstignit şi a sfinţilor Săi şi să te rogi cu smerenie şi cu iubire.

 

“Să nu te indignezi, nici măcar în tine, pentru orice acuzaţie nedreaptă ce ţi s-ar aduce. Este un lucru rău. Şi răul începe prin gânduri rele. Când te amărăşti şi te indignezi, fie doar cu gândul, îţi strici atmosfera duhovnicească. Împiedici Sfântul Duh să lucreze şi îngădui diavolului să mărească răul. Tu trebuie să te rogi totdeauna, să iubeşti şi să ierţi, alungând de la tine orice gând rău.”

 

“Nu trebuie să-ţi duci lupta creştinească cu predici şi contestaţii, ci cu o adevărată iubire ascunsă. Când contestăm, ceilalţi reacţionează. Când îi iubim sunt mişcaţi şi-i câştigăm. Când iubim, credem că noi le oferim ceva celorlalţi pe când, în realitate, întâi ne oferim nouă înşine. Iubirea cere sacrificii. Să sacrificăm cu umilinţă ceva de-al nostru, care în realitate este al lui Dumnezeu.”

 

“Când te trezeşti noaptea, să nu te întorci pe partea cealaltă pentru a adormi la loc. Să te ridici, să îngenunchezi în faţa Celui Răstignit şi a Sfinţilor şi să te rogi smerit şi cu iubire. O jumătate de oră, un sfert, zece minute, cinci, cât poţi.”
“Astăzi oamenii caută să fie iubiţi şi de aceea eşuează. Corect e să te intereseze nu dacă ei te iubesc, ci dacă tu Îl iubeşti pe Hristos şi pe oameni. Doar astfel sufletul îţi este împlinit.”
“Iubiţi-l pe Hristos. Hristos este totul, este izvorul vieţii. Toate cele frumoase sălăşluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristeţea, melancolia, mânia, supărarea, amintirea rănilor ce le-am primit în viaţă, a greutăţilor şi a ceasurilor de agonie. Iubiţi-L pe Hristos şi să nu vreţi nimic în locul iubirii Lui”.
“Fiule, de Hristos trebuie să ne apropiem nu de teamă că nu ştim ce va fi după ce vom muri. Lui Hristos trebuie să-I deschidem inimile noastre şi, aşa cum tragem perdeaua, lăsând soarele să intre în casă, trebuie să-L lăsăm şi pe Hristos să vină la noi şi să-L iubim cu iubire adevărată. În felul acesta ne putem apropia cel mai bine de El”.
“Să nu vă preocupaţi de cele de pe urmă, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindcă să ştiţi că, atâta timp cât Îl avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vătăma cu nimic.”
“Fii atent la mine. Şi iadul şi satana şi Raiul, toate sunt adevărate. Eu însă nu vreau să te temi de ele, sau să te gândeşti la ele aşa cum faci tu. Vreau să-L iubeşti pe Hristos, Care este Totul. Atunci, oriunde te vei afla, nu te vei mai teme de nimic din toate acestea. Vei avea toate lucrurile bune, fie că te afli aici, fie că te afli altundeva. Da, Hristos ne aşteaptă şi, îndată ce ne vom deschide inima cât de puţin, El va pătrunde în ea de îndată şi vom avea parte de toate cele bune. Este întocmai ca soarele. Când tragi fie şi puţin perdeaua, lumina pătrunde imediat în odaie, iar razele sale ne încălzesc.”
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

„Când eram obosit, Îl căutam și mai mult pe Dumnezeu”

MONAHUL PATAPIOS KAFSOKALIVITUL
„Trebuie să credeți acest lucru și să înțelegeți că într-adevăr era cu putință. Este o chestiune de dragoste. Datorită dragostei, devii neobosit. Să vezi atunci cum pleacă păcatele!”
Rațiunea pentru care Cuviosul Porfirie s-a supus la suferințe de bunăvoie și la tot feluri de lipsuri nu a fost ura față de trup sau față de viață, ci „viața din belșug”, care izvorăște din iubirea lui Hristos, când aceasta lucrează și aprinde inima.
„Nu simțeam nici o lene. Eram fericit să mă rog și când eram obosit. Când eram obosit, Îl căutam și mai mult pe Dumnezeu. Trebuie să credeți acest lucru și să înțelegeți că într-adevăr era cu putință. Este o chestiune de dragoste. Nu înseamnă pur și simplu a face totul repede. Îți faci munca, începi alta, te întorci, faci o altă muncă și încerci să le termini pe toate, să irigi, să sapi, să aduci pământ și crengi, să mergi în munte ca să aduci lemne pentru lucrul de mână. Datorită dragostei, devii neobosit. Să vezi atunci cum pleacă păcatele! Toate dorm. Auziți? Aceasta este cu adevărat viață străină, viață cuvioasă, sfântă, viață paradisiacă”.
(Monahul Patapios Kavsokalivitul, Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul – Sfințenia în secolul al XXI-lea, Editura Doxologia, Iași, 2015, pp. 69-70)

Sursa Doxologia.ro