Dumnezeu dă rugăciunea celui ce se roagă

Dumnezeu nu cere de la începători rugăciune neîmprăştiată, care se dobândeşte în timp îndelungat şi cu multă trudă.
Citind scrierile Sfinţilor Părinţi, ai văzut că cel ce vrea să-şi curăţească inima de patimi, trebuie să cheme în ajutor pe Dumnezeu. Aşa este. Însă nu vei putea să zici rugăciunea lui Iisus dacă nu vei alunga gândurile. Dumnezeu nu cere de la începători rugăciune neîmprăştiată, care se dobândeşte în timp îndelungat şi cu multă trudă. Aşa zic şi scrierile Sfinţilor Părinţi: „Dumnezeu dă rugăciunea celui ce se roagă”, iar de rugat, totuşi trebuie să ne rugăm, cu buzele şi cu mintea. (Sfântul Cuvios Ilarion de la Optina)
(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 59)

Avem nevoie de duhovnic, de ce și pentru ce?


Pentru ce avem nevoie de părinte duhovnicesc? Pentru ca prin ajutorul lui să păşim nerătăciţi şi să ajungem în Împărăţia Cerurilor, iar pentru aceasta trebuie, mai ales, să împlinim cu fapta poveţele, sfaturile şi îndrumările duhovnicului, petrecându-ne viaţa în bună cuviinţă.

Au fost cazuri când unii aveau putinţa să meargă des la stareţ, iar alţii şedeau tot timpul lângă el, îi ascultau îndrumările în toată vremea, chiar vieţuiau împreună, şi au rămas neroditori. Iar alţii rareori aveau posibilitatea să-l viziteze şi să audă vreo scurtă îndrumare, însă au adus mult rod…

Astfel, puterea noastră nu stă în a merge cât mai des la părintele duhovnicesc, ci în a împlini îndrumările lui, ca să nu rămânem neroditori. Şi eu vă rog, siliţi-vă, ca să nu se piardă puţina mea trudă. (Sfântul Cuvios Nicon de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, vol. I, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 166)

untitled8-1761188988.png

Trebuie sa ai tăria de a le rabda pe toate

Pentru a avea roade duhovniceşti, trebuie anumite condiţii: sămânţa(cuvântul) şi ţarina să fie bune. Rodul se coace doar în prezenţa răbdării. Câte cazuri au fost când omul, nevăzând roadele pe care le aşteaptă, a căzut în deznădejde şi toate strădaniile au fost în zadar. Trebuie să ai tăria de a le răbda pe toate. Doar atunci poţi nădăjdui că vei primi cele dorite. „Întru smerenia voastră vă veţi păstra sufletele.”

Niciodată nu a fost şi nu va fl pe pământ un loc fără mâhnire. Un astfel de loc poate fi doar în inimă, atunci când Domnul este aici, într-însa.

(Starețul Nicon de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 226)

Un adevărat slujitor al lui Dumnezeu – În amintirea Sfântului Mărturisitor Nikon, ultimul stareţ al Optinei(25 iunie)

„Doamne, dă‑mi mie să întâmpin cu linişte sufletească tot ceea ce îmi va aduce ziua care vine. Dă‑mi mie să mă încredinţez cu totul voii Tale sfinte…” Rugăciunea ultimilor stareţi optineni este introdusă astăzi în multe cărţi de rugăciuni. A fost alcătuită în vremuri când nimeni din obştea monahală a Optinei nu ştia la începutul zilei ce se va întâmpla cu mânăstirea până la asfinţitul soarelui. În 1923, Pustia Optina a fost lovită din nou: „cooperativa agricolă” sub a cărei formă a existat o vreme mânăstirea a fost desfiinţată, iar în locul acesteia s‑a înfiinţat un muzeu. Bisericile, trapeza, schitul, 70 de hectare de pădure ce aparţineau mânăstirii şi chiar cimitirul au intrat sub administrarea muzeului. Au fost lăsaţi zece‑cincisprezece monahi, în calitate de paznici şi muncitori, iar celorlalţi li s‑a poruncit să părăsească mânăstirea. Datorită rugăciunilor ţăranilor, monahilor li s‑a permis să mai slujească în biserica Icoanei Maicii Domnului Kazanskaia. Părintelui Nikon Beliaev i s‑a îngăduit să rămână preot slujitor. Ca un căpitan al unei corăbii ce naufragiază, Părintele Nikon nu a părăsit mânăstirea până în ultima clipă.
Sfântul Nikon (în lume Nicolae Mitrofanovici Beliaev) a fost un mare exemplu de răbdare şi ascultare, din zilele tinereţii şi până la sfârşitul său pământesc. A suferit cu bunăvoinţă tot ce i‑a trimis de sus Dumnezeu.
Încă din copilărie a trecut prin întâmplări uimitoare şi pline de semnificaţii. În anul 1888, casa familiei Beliaev a fost vizitată de Sfântul şi Dreptul Ioan de Kronstadt. Slujind molitfa, el a blagoslovit‑o pe tânăra mamă şi i‑a dăruit fotografia sa cu semnătura şi data scrise de el: „Anul 1888, anul naşterii fiului Nicolae”.
A doua întâmplare minunată a fost vindecarea de o boală mortală. La vârsta de cinci ani, băieţelul s‑a îmbolnăvit grav. Toate strădaniile doctorilor au fost zadarnice. Îmbrăţişând trupuşorul rece şi fără suflare al copilului, mama sa îl ruga fierbinte pe Sfântul Nicolae să‑i păstreze viaţa. Şi s‑a întâmplat o minune: copilul mort a revenit la viaţă. Mai târziu, stareţul Varsanufie de la Optina accentua cu deosebire însemnătatea tainică a acestei întâmplări, în sensul menirii vădite a lui Nicolae pentru viaţa monahală.
Tânărul Nicolae, student al Universităţii, împreună cu fratele Ivan au hotărât să plece la mânăstire, dar nu ştiau la care dintre ele. Au tăiat în fâşii hârtia cu lista mânăstirilor ruseşti şi, rugându‑se, au tras o fâşie pe care scria „Pustia Optina”. Fraţii au primit aceasta ca pe o ascultare. Astfel Domnul i‑a adus la Optina.
Pe 9 decembrie 1907, în ziua prăznuirii icoanei Maicii Domnului „Bucurie neaşteptată”, fraţii Beliaev au fost primiţi în obşte şi s‑au stabilit la schitul ridicat în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul din Pustia Optina. Timp de un an, au avut diferite ascultări, inclusiv unele care aveau legătură cu munca fizică grea, necunoscută lor până atunci.
Sufletul său nu cunoştea nici întristarea, nici nemulțumirea
Nicolae îndeplinea cu tragere de inimă şi cu bucurie toate ascultările: lucra la trapeză, aduna zăpada, aducea lemne, spăla vasele, mătura podeaua. În biserică era ajutor de paracliser. Lucra şi în grădină: căra gunoiul, săpa, planta copaci. Răsfăţat şi crescut aproape în lux, neobişnuit cu munca fizică, Nicolae nu se ferea de nimic. Sufletul său nu ştia nici întristarea, nici nemulţumirea, nici cârtirea.
Îndrumătorul duhovnicesc al fraţilor a devenit Cuviosul Varsanufie. În octombrie 1908, Nicolae a fost numit secretarul stareţului. La acea vreme, tânărul ucenic devenise cel mai apropiat ucenic şi sfătuitor de taină al stareţului Varsanufie, care a prevăzut înalta lui menire şi l‑a pregătit pentru a‑i fi succesor, i‑a călăuzit viaţa duhovnicească.
În 1915, Nicolae a fost tuns monah şi a primit numele de Nikon, în cinstea Sfântului Mucenic Nikon, iar în 1917 s‑a învrednicit de treapta de ieromonah. În această treaptă, ultimul dintre stareţii de la Optina a rămas până la sfârşitul său mucenicesc.
După Revoluţia din Octombrie, Optina a fost închisă şi au început prigoanele. „Voi muri, însă nu voi pleca”, aşa scria Cuviosul Nikon în jurnalul său, fiind încă ucenic de mânăstire. Aceste cuvinte exprimau starea sufletească generală a obştii optinene. Monahii apţi de muncă au întemeiat o „cooperativă agricolă”, care le oferea hrană. Cuviosul Nikon muncea cu râvnă, făcând tot ce era posibil pentru a ocroti mânăstirea.
În anul 1923, Pustia Optina, asemenea multor mânăstiri ruseşti, a fost închisă. Cu binecuvântarea ultimului arhimandrit al Pustiei Optina, Isaakie al II ‑lea, ieromonahul Nikon a rămas să slujească la biserica mânăstirii închinată icoanei Maicii Domnului Kazanskaia. „Te binecuvântez să slujeşti şi să primeşti oamenii la spovedanie”, i‑a spus Părintele Isaakie ieromonahului Nikon. Şi acesta a mai rămas în jur de un an între pereţii mânăstirii distruse, hrănind duhovniceşte mica obşte alcătuită din surorile mânăstirii de maici Şamordino, închisă la acea vreme.

Ultimul stareț al Optinei
Astfel, Cuviosul Nikon, pentru sfânta ascultare faţă de egumenul mânăstirii, a devenit ultimul stareţ al Optinei. La el veneau fiii duhovniceşti din Kozelsk (oraşul apropiat Pustiei Optina) şi numeroşi credincioşi, dornici să ajungă din toate colţurile Rusiei la mormintele stareţilor; cărarea poporului cu credinţă în Dumnezeu nu se lăsa năpădită de buruieni. În acei groaznici ani, fiii devotaţi ai Bisericii aveau nevoie cu deosebire de îmbărbătare şi mângâiere, iar un astfel de sprijin duhovnicesc era Cuviosul Nikon.
L‑au arestat în iunie 1927. Aproape un an, Cuviosul Nikon a fost închis în temniţa din oraşul Kaluga, apoi trei ani groaznici i‑a îndurat în lagărul Kemperpunkt. În august 1930, bolnav de tuberculoză, a fost surghiunit în regiunea Arhanghelsk, în satul Vospola.
Acel loc a fost ultimul său refugiu pământesc, ultimul răstimp al suferinţei sale pământeşti. Şi‑a găsit adăpost în casa unei femei, care i‑a pus chiriaşului său condiţia de a îndeplini toate muncile grele de pe lângă casă. Starea sănătăţii Cuviosului Nikon se înrăutăţea cu fiecare zi, era istovit.
Într‑o zi, din cauza muncii peste puterile sale, nu s‑a mai ridicat. În cele din urmă, aflând că este bolnav de tuberculoză, femeia l‑a alungat pe cuvios din casă pe un ger năprasnic, aruncând afară toate lucrurile sale. Atunci, un tovarăş de suferinţă, fost vieţuitor al Pustiei Optina, ierodiaconul Petru, l‑a adus pe muribundul Părinte Nikon în satul Valdokurie, unde locuia el însuşi.
Fiind bolnav, în ciuda suferinţelor din ce în ce mai mari şi, spre sfârşit, în ciuda neputinţei totale, Părintele Nikon a rămas devotat făgăduinţei sale de a răbda totul şi nu numai că aproape nu se plângea nimănui de boala sa, dar nu cerea nimic pentru uşurarea chinurilor, nearătându‑şi vreo nemulţumire nici cu fapta, nici cu cuvântul, nici chiar cu privirea, primind tot ce i‑a fost dat de sus ca pe ceva ce se cuvine.
Până în ultimele clipe, a continuat să îşi îndeplinească pravila sa de rugăciune, citea din Sfânta Scriptură, se îngrijea de fiii săi duhovniceşti şi le scria răvaşe cu mâna vlăguită.
În ziua fericitului său sfârşit – 25 iunie/ 8 iulie 1931 –, s‑a împărtăşit şi a ascultat canonul pentru ieşirea sufletului. Chipul celui adormit întru Domnul era neobişnuit de alb, luminos, zâmbind şi bucurându‑se de ceva tainic. Domnul, dăruindu‑i slugii Sale credincioase un sfârşit paşnic, l‑a învrednicit de o înmormântare potrivită cinului şi meritelor sale.
I s‑a făcut slujbă şi a fost înmormântat, după rânduiala monahală, în cimitirul satului Valdokurie. Au venit să‑l petreacă pe ultimul drum o mulţime de exilaţi. Prin pronia dumnezeiască, la înmormântarea Cuviosului Nikon s‑au adunat 12 slujitori ai Bisericii. Chiar dacă ei se aflau la muncă (la 60 de kilometri de Valdokurie), au primit deodată zi liberă, de parcă fuseseră lăsaţi să meargă la înmormântare.
În anul 1996, Cuviosul Nikon a fost trecut în rândul sfinţilor Pustiei Optina cinstiţi local, iar în 2000 a fost proslăvit spre cinstirea universală a Bisericii.
Învățăturile duhovniceşti ale Sfântului Nikon
Sfaturi pentru cei care vieţuiesc în lume
„Dacă eşti mirean, vieţuieşte printre mireni şi îndeplineşte faptele lor…”
Aceste cuvinte trebuie înţelese astfel: oricărui fel de vieţuire creştinească îi sunt caracteristice virtuţile şi ocupaţiile sale. Nouă ne este greu să facem faptele celor care au un mod de viaţă diferit de al nostru. De exemplu, mama care are copii mici nu poate să meargă în fiecare zi la toate slujbele Bisericii şi să se roage acasă vreme îndelungată. Această situaţie va duce nu numai la tulburare, ci şi la păcat, dacă, de exemplu, în lipsa mamei, copilul lăsat fără supraveghere se va schilodi sau va face năzbâtii când va creşte.
Mama nu poate să renunţe la toată avuţia de dragul propriei nevoinţe, fiindcă are datoria să hrănească şi să întreţină copiii. Ea are datoria să fie bineplăcută lui Dumnezeu prin faptele care îi sunt potrivite: prin răbdarea greutăţilor vieţii de familie, prin rugăciunea după puteri, învăţarea şi educaţia copiilor, respectarea posturilor, mersul la biserică în zilele de sărbătoare, prin păzirea de cârteală, bârfe etc.

Despre talanţi şi aptitudini

Prin talant nu trebuie să înţelegem doar bogăţie, erudiţie, faimă. Talanţii sunt nişte mijloace prielnice pentru mântuirea sufletului. Fiecăruia dintre noi îi sunt daţi talanţi. Sărăcia, bolile, necazurile de tot felul – toate acestea sunt talanţi.
Din punct de vedere al lumii, talanţii sunt socotiţi a fi deşteptăciunea, erudiţia, aptitudinile muzicale sau artistice. Acestea nu sunt păcătoase şi este bine când o astfel de însuşire este îmbinată cu viaţa creştină, când este închinată lui Dumnezeu.
Dacă însă această aptitudine împiedică vieţuirea după Dumnezeu şi mântuirea sufletului, ea trebuie lăsată. Este mai bine să fii mai prost şi mai simplu, dar să te mântuieşti. Ce folos vei avea dacă vei câştiga lumea întreagă, dar sufletul tău îl vei pierde?”

Despre necazuri

„Viaţa fără necazuri este semnul lipsei de bunăvoinţă a lui Dumnezeu faţă de om. Nu trebuie să invidiezi pe cei care trăiesc fără necazuri, fiindcă sfârşitul lipsei lor de necazuri este vrednic de plâns.”
„Nu trebuie să te arunci cu neînfricare în vâltoarea necazurilor, aceasta înseamnă o îngâmfată încredere în sine. Dar când necazurile vin fără voia ta nu te speria de ele, nu gândi că au venit întâmplător, printr‑un concurs de împrejurări. Nu, ele sunt lăsate de pronia de nepătruns a lui Dumnezeu.”
„Folosul adus de necazuri în curăţarea sufletului şi a stării lui duhovniceşti. Acesta trebuie păstrată.”
„Niciodată nu a fost, nu este şi nu va fi pe pământ un loc fără mâhnire. Un loc fără mâhnire poate fi doar în inimă, atunci când în ea este Dumnezeu.”

Despre mândrie

Nu trebuie să te mândreşti nici cu sănătatea, nici cu frumuseţea, nici cu alte daruri de la Dumnezeu… Toate cele pământeşti sunt nestatornice – şi frumuseţea, şi sănătatea. Trebuie să Îi mulţumeşti lui Dumnezeu, să Îi mulţumeşti cu smerenie, conştientizând propria‑ţi nevrednicie, şi să nu te mândreşti cu nimic.”
„Când simţi ostilitate faţă de cineva…”
„Când simţi ostilitate faţă de cineva, sau ură, sau iritare, atunci trebuie să te rogi pentru acei oameni, indiferent dacă sunt vinovaţi sau nevinovaţi. Roagă‑te cu simplitatea inimii, aşa cum povăţuiesc Sfinţii Părinţi: «Mântuieşte‑l, Doamne, pe robul Tău (numele) şi pentru sfintele lui rugăciuni ajută‑mă pe mine, păcătosul!» De la această rugăciune inima se linişteşte, chiar dacă uneori nu îndată.”

Despre rugăciune

„Noi, de unii singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, nici să ne rugăm nu suntem în stare: nu putem să ne rugăm cum se cuvine şi nu ştim cum şi pentru ce să ne rugăm.”
„În orice vreme, orice aţi face – ori de staţi aşezaţi, ori de mergeţi, sau lucraţi –, spuneţi cu inima: «Doamne, miluieşte‑mă!»”
„Totul se dobândeşte prin rugăciune. Voi numai vă apropiaţi de prima treaptă, nu vă ridicaţi, ci doar vă apropiaţi, dar încă trebuie să treceţi prin uşă. Cu nici un fel de efort nu este cu putinţă să intraţi prin aceasta, dacă nu va fi mila lui Dumnezeu; de aceea primul lucru pe care trebuie să‑l cereţi este: «Uşa milostivirii, Doamne, deschide‑mi mie!»”
„Când vei fi în suferinţă şi mâhnit şi se va abate asupra ta o grea ispită, tu spune numai aceasta: «Doamne, îndură‑Te, mântuieşte şi miluieşte pe robul Tău!» Şi suferinţa se va uşura.”
„Străduieşte‑te să nu laşi la o parte pravila de rugăciune nici dimineaţa, nici seara, însă dacă, din oarecare pricini, o vei lăsa la o parte, mai ales din cauza unor împrejurări care nu depind de tine, atunci să nu te tulburi, ci mustră‑te cu smerenie pentru neputinţă, fiindcă mustrarea de sine este o ascensiune nevăzută, iar tulburarea, după cuvintele Părintelui Ambrozie, nu este nicăieri pusă în rândul virtuţilor.”

Despre patimi

„Biruinţa asupra patimilor se săvârşeşte cu puterea lui Dumnezeu. Puterile noastre şubrede nu ajung pentru aceasta. Trebuie să recunoşti smerit acest fapt şi cu smerenie să atragi asupra ta milostivirea şi ajutorul lui Dumnezeu.”
Sfinte Cuvioase Mărturisitorule, Părinte Nikon, roagă‑te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii!
Olga Rojniova
Traducere din limba rusă

de Angela Voicilă

sursa: http://www.pravoslavie.ru

Sfinţii sunt cele dintâi roade ale patimilor Domnului Iisus Hristos

Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită (Is. Sir. 2, 1).
Sfinţii sunt cele dintâi roade ale patimilor Domnului Iisus Hristos, sunt întâii născuţi ai Bisericii lui Hristos. Iată, în faţa noastră stau patriarhii, care au trăit ca nişte peregrini, proorocii, apostolii, care, propovăduind Sfânta Evanghelie, au răbdat atâtea dureri, mucenicii, sfinţiţii slujitori care şi-au jertfit viaţa, cuvioşii, care au dobândit de pe pământ viaţa cea îngerească, oamenii evlavioşi, bărbaţi şi femei de vârste diferite, care s-au învrednicit de sfinţenie în mijlocul vâltorilor vieţii. Să ne luăm drept pildă un sfânt care se potriveşte cu starea noastră şi să ne străduim a-l urma în fapte şi credinţă. Toţi sfinţii au pătimit deoarece au urmat calea pe care a mers Mântuitorul, Cel ce a pătimit, a fost prigonit, batjocorit, clevetit şi, în cele din urmă, răstignit. Toţi cei ce merg după El pe această cale vor pătimi, inevitabil. „În lume necaz veţi avea” (Ioan 16, 33); „Și toţi care voiesc cu bună cinstire a vieţui întru Hristos Iisus prigonise-vor” (II Timotei 3, 12); „Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită” (Is. Sir. 2, 1). Pentru a purta mai uşor durerile trebuie să ai credinţă puternică, dragoste fierbinte faţă de Domnul, să nu te legi de nimic din cele pământeşti şi să te laşi pe deplin în voia lui Dumnezeu.
(Starețul Nicon de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 216)

Îţi recomand să te rogi cu simplitate

Foloseşte rugăciunea rece, fără conţinut, ca pe o hrană a smereniei. Repetă mereu: „Sunt nevrednic, Doamne! Sunt nevrednic, Doamne!”.
Îţi recomand să te rogi cu simplitate. Nu dori şi nu aştepta să obţii rezultate impresionante sau „daruri” ale harului lui Dumnezeu. Consideră-te nevrednic de toate acestea. Numai astfel îţi vei găsi pacea interioară.
Foloseşte rugăciunea rece, fără conţinut, ca pe o hrană a smereniei. Repetă mereu: „Sunt nevrednic, Doamne! Sunt nevrednic, Doamne!”. Dar rosteşte cuvintele acestea cu linişte, fără să te tulburi. Rugăciunea smerită, total opusă celei care îţi face plăcere, este primită de Dumnezeu.

(Sfântul Macarie de la Optina, Poveţe duhovniceşti, Editura Egumeniţa, p. 126)

Sa ne pocaim de pacatele noastre si sa ne cercetam pe noi insine in fiecare seara

1304676941444.jpg

Când intri în biserică, să-ţi aduci aminte că ea este casa lui Dumnezeu. Să stai în ea cugetînd neîncetat în mintea ta că te afli în casa Lui. Şi să nu laşi nici o clipă să fugă din mintea ta gîndul că Dumnezeu Se afla alături de tine. Şi să nu-ţi îngădui niciodată, sub nici un motiv, vreo libertate şi vreun confort în mişcările tale, cât timp te afli înlăuntrul bisericii.
Cu cât trăieşti mai atent şi mai aspru, cu atât mai sălbatic te ataca vrăjmaşul. Încearcă să te tragă în păcat mai ales în sărbători. Să le aştepţi pe toate. Să fii pregătit pentru toate… Domnul este îndurător. Sărbătorile pricinuiesc daruri. Şi voi veţi lua ceva şi vă veţi încredinţa de asta după mulţi ani, poate chiar după 40 de ani… Atunci veţi înţelege ce dar v-a trimis Domnul în sărbătoarea cutare.
Gîndurile îndoielii, precum şi cele ruşinoase şi de hulă, trebuie să le dispreţuiţi. Să nu le daţi nici o importanţă! Dispreţuiţi-le! Şi atunci vrăjmaşul diavol nu va mai rezistă, ci va fugi. Diavolul nu rezistă dispreţului, deoarece a fost călcat. Dar dacă începeţi totuşi acest dialog cu gîndurile (nu uitaţi că gîndurile aceste nu sunt ale voastre, ci ale vrăjmaşului, venite din afară), diavolul vă va aduce atâtea gînduri, încât vă vor încovoia şi aşa vă vor “întuneca”.
Să nu daţi importanta faptului că după Sfînta Împărtăşanie vă vin multe gînduri urâte şi dorinţe rele. Satana va lupta mai tare în această zi, ca să vă pierdeţi folosul ce l-aţi primit. (…) Şi să nu spuneţi niciodată: “Mâine mă voi împărtăşi“, ci: “Dacă Domnul se va milostivi şi mă va învrednici, mă voi împărtăşi“.
Cînd te tulbura gînduri de frică pentru mâhnirile ce vor urma, să nu începi să vorbeşti cu ele, ci să spui simplu: Facă-se voia Domnului! Şi asta te va umple de linişte. Toate faptele noastre cele bune trebuie să fie încercate, adică probate dacă sunt cu adevărat după Dumnezeu. Toate, chiar şi credinţa noastră. Încercarea se face prin amărăciuni şi suferinţe
Mîndria este urmată la fiecare pas de desfrânare. Aşadar este bine să ne osîndim pe noi înşine şi să ne smerim. Mulţi urca spre cer, ducînd cu ei multe osteneli şi izbânzi, dar nu vor să se smerească.
Mintea se luminează atunci cînd se îndeletniceşte cu cercetarea Scripturilor şi cu rugăciunea. În timp ce, afundîndu-se în cele pămînteşti se face grea şi neputincioasă să înţeleagă cele duhovniceşti. De asemenea este absolut necesar să cercetăm cărţile duhovniceşti ca să ne ajute să ne luptăm şi să biruim patimile. Iar patimile le biruim uşor atunci cînd sunt numai în gînd. Cînd trec în cuvinte şi în fapte, se înrădăcinează.
Atunci dezrădăcinarea lor este foarte grea, dacă nu chiar imposibilă. Toată viaţa monahului este o luptă cu gîndurile sale şi de aceea este nevoie de Rugăciunea lui Iisus. Cine nu s-a unit cu Domnul Iisus aici, nu se va uni cu El niciodată, spune Sfîntul Simeon Noul Teolog. Cuvinte înfricoşătoare! Să păziţi TĂCEREA cât puteţi de mult. Dar cînd sunteţi întrebaţi, chiar şi în biserică, să răspundeţi fără să vă întărâtaţi sau să vă posomorâţi.
Celui care flecăreşte nu-i este cu putinţă să trăiască în trezvie. Acesta va avea în permanenţă imprăştierea minţii. Din tăcere se naşte liniştea, iar din linişte rugăciunea. Este cu putinţă să se roage omul care are mintea împrăştiată? Ia aminte! Viaţa cu trezvie şi atenţie înlesneşte rugăciunea şi ne duce aproape de Dumnezeu. Ia aminte la tine însuţi! Tăcerea este o nevoinţă! Cel ce se dă pe sine acestei nevoinţe să se pregătească de mâhniri, pentru că tăcerea nu se dobîndeşte nici repede, nici uşor.
În fiecare seară să vă cercetaţi pe voi înşivă şi să vă pocăiţi de păcatele voastre. Cercetarea vieţii noastre ne povăţuieşte la cunoaşterea neputinţei noastre şi la pocăinţă. Iar pocăinţa ne povăţuieşte la neîncetată pomenire a lui Dumnezeu şi a morţii. De noi depinde începerea unei vieţi de atenţie şi trezvie.
Frică de lume şi de viaţa lumească este o frică mîntuitoare. Fugiţi de acest monstru înfricoşător, adică de lume! Dumnezeu să vă ajute să fugiţi de ea cu totul. Să vă temeţi numai de păcat.
Domnul ne-a făgăduit că ne va ierta păcatele dacă ne pocăim, iar nu că vom trăi şi mâine. De aceea, este absolut necesar ca în oricare din situaţii, bune sau rele, să păzim poruncile şi datoriile noastre, fără să uităm vreodată cuvintele: “Iată, ACUM este vremea potrivită, iată, ACUM este vremea mîntuirii”.

Sf Varsanufie de la Optina

sursa