Sa ne pocaim de pacatele noastre si sa ne cercetam pe noi insine in fiecare seara

1304676941444.jpg

Când intri în biserică, să-ţi aduci aminte că ea este casa lui Dumnezeu. Să stai în ea cugetînd neîncetat în mintea ta că te afli în casa Lui. Şi să nu laşi nici o clipă să fugă din mintea ta gîndul că Dumnezeu Se afla alături de tine. Şi să nu-ţi îngădui niciodată, sub nici un motiv, vreo libertate şi vreun confort în mişcările tale, cât timp te afli înlăuntrul bisericii.
Cu cât trăieşti mai atent şi mai aspru, cu atât mai sălbatic te ataca vrăjmaşul. Încearcă să te tragă în păcat mai ales în sărbători. Să le aştepţi pe toate. Să fii pregătit pentru toate… Domnul este îndurător. Sărbătorile pricinuiesc daruri. Şi voi veţi lua ceva şi vă veţi încredinţa de asta după mulţi ani, poate chiar după 40 de ani… Atunci veţi înţelege ce dar v-a trimis Domnul în sărbătoarea cutare.
Gîndurile îndoielii, precum şi cele ruşinoase şi de hulă, trebuie să le dispreţuiţi. Să nu le daţi nici o importanţă! Dispreţuiţi-le! Şi atunci vrăjmaşul diavol nu va mai rezistă, ci va fugi. Diavolul nu rezistă dispreţului, deoarece a fost călcat. Dar dacă începeţi totuşi acest dialog cu gîndurile (nu uitaţi că gîndurile aceste nu sunt ale voastre, ci ale vrăjmaşului, venite din afară), diavolul vă va aduce atâtea gînduri, încât vă vor încovoia şi aşa vă vor “întuneca”.
Să nu daţi importanta faptului că după Sfînta Împărtăşanie vă vin multe gînduri urâte şi dorinţe rele. Satana va lupta mai tare în această zi, ca să vă pierdeţi folosul ce l-aţi primit. (…) Şi să nu spuneţi niciodată: “Mâine mă voi împărtăşi“, ci: “Dacă Domnul se va milostivi şi mă va învrednici, mă voi împărtăşi“.
Cînd te tulbura gînduri de frică pentru mâhnirile ce vor urma, să nu începi să vorbeşti cu ele, ci să spui simplu: Facă-se voia Domnului! Şi asta te va umple de linişte. Toate faptele noastre cele bune trebuie să fie încercate, adică probate dacă sunt cu adevărat după Dumnezeu. Toate, chiar şi credinţa noastră. Încercarea se face prin amărăciuni şi suferinţe
Mîndria este urmată la fiecare pas de desfrânare. Aşadar este bine să ne osîndim pe noi înşine şi să ne smerim. Mulţi urca spre cer, ducînd cu ei multe osteneli şi izbânzi, dar nu vor să se smerească.
Mintea se luminează atunci cînd se îndeletniceşte cu cercetarea Scripturilor şi cu rugăciunea. În timp ce, afundîndu-se în cele pămînteşti se face grea şi neputincioasă să înţeleagă cele duhovniceşti. De asemenea este absolut necesar să cercetăm cărţile duhovniceşti ca să ne ajute să ne luptăm şi să biruim patimile. Iar patimile le biruim uşor atunci cînd sunt numai în gînd. Cînd trec în cuvinte şi în fapte, se înrădăcinează.
Atunci dezrădăcinarea lor este foarte grea, dacă nu chiar imposibilă. Toată viaţa monahului este o luptă cu gîndurile sale şi de aceea este nevoie de Rugăciunea lui Iisus. Cine nu s-a unit cu Domnul Iisus aici, nu se va uni cu El niciodată, spune Sfîntul Simeon Noul Teolog. Cuvinte înfricoşătoare! Să păziţi TĂCEREA cât puteţi de mult. Dar cînd sunteţi întrebaţi, chiar şi în biserică, să răspundeţi fără să vă întărâtaţi sau să vă posomorâţi.
Celui care flecăreşte nu-i este cu putinţă să trăiască în trezvie. Acesta va avea în permanenţă imprăştierea minţii. Din tăcere se naşte liniştea, iar din linişte rugăciunea. Este cu putinţă să se roage omul care are mintea împrăştiată? Ia aminte! Viaţa cu trezvie şi atenţie înlesneşte rugăciunea şi ne duce aproape de Dumnezeu. Ia aminte la tine însuţi! Tăcerea este o nevoinţă! Cel ce se dă pe sine acestei nevoinţe să se pregătească de mâhniri, pentru că tăcerea nu se dobîndeşte nici repede, nici uşor.
În fiecare seară să vă cercetaţi pe voi înşivă şi să vă pocăiţi de păcatele voastre. Cercetarea vieţii noastre ne povăţuieşte la cunoaşterea neputinţei noastre şi la pocăinţă. Iar pocăinţa ne povăţuieşte la neîncetată pomenire a lui Dumnezeu şi a morţii. De noi depinde începerea unei vieţi de atenţie şi trezvie.
Frică de lume şi de viaţa lumească este o frică mîntuitoare. Fugiţi de acest monstru înfricoşător, adică de lume! Dumnezeu să vă ajute să fugiţi de ea cu totul. Să vă temeţi numai de păcat.
Domnul ne-a făgăduit că ne va ierta păcatele dacă ne pocăim, iar nu că vom trăi şi mâine. De aceea, este absolut necesar ca în oricare din situaţii, bune sau rele, să păzim poruncile şi datoriile noastre, fără să uităm vreodată cuvintele: “Iată, ACUM este vremea potrivită, iată, ACUM este vremea mîntuirii”.

Sf Varsanufie de la Optina

sursa

STAREŢII DE LA OPTINA DESPRE EREZIE

                      EREZIA

Fiul meu, să ştii că, în zilele din urmă, precum zice Apostolul, vor veni vremuri grele. Şi aşa, din cauza împuţinării bunei cuviinţe, în biserică vor apărea erezii şi dezbinări, şi nu vor fi atunci, după cum au prezis Sfinţii Părinţi, oameni cu experienţă şi iscusiţi în viaţa duhovnicească nici pe prestolurile arhiereşti, nici în mănăstiri. De aceea ereziile se vor răspândi pretutindeni şi pe mulţi vor amăgi. Vrăjmaşul neamului omenesc va lucra cu viclenie, ca să atragă în erezie, dacă este cu putinţă, şi pe cei aleşi. El nu va respinge cu grosolănie dogma Sfintei Treimi, cea despre Dumnezeirea lui Iisus Hristos, despre Născătoarea de Dumnezeu, ci pe neobservate va începe să strâmbe predanisirile Sfinţilor Părinţi, primite de la Duhul Sfânt-învăţătura Bisericii înseşi. Uneltirile vrăjmaşului şi rânduielile lui vor fi observate doar de puţini, de cei mai iscusiţi în viaţa duhovnicească. Ereticii vor prinde putere asupra Bisericii, vor pune peste tot slujitori de-ai lor şi buna cuviinţă va fi nesocotită. Dar Dumnezeu nu va lăsa pe robii Săi fără apărare şi în neştiinţă. El a spus: După roadele lor îi veţi cunoaşte (Matei 7:16). La fel şi tu, după roadele lor, adică după faptele ereticilor, să te străduieşti a-i deosebi pe aceştia de păstorii cei adevăraţi. Aceştia sunt hoţi duhovniceşti, care fură turma duhovnicească, şi nu intră prin uşi în staulul oilor, ci sar pre aiurea (Ioan 10:1), precum a zis Domnul, adică intră pe căi fără de lege, nimicind prin silnicie rânduielile lui Dumnezeu. Domnul îi numeşte pe aceştia tâlhari…
Monahii vor suferi o mare prigoană de la eretici şi atunci viaţa monahicească va fi pângărită. Se vor împuţina mănăstirile şi călugării; cei care vor rămâne vor fi asupriţi. Aceşti urâtori ai vieţii monahiceşti, ce poartă doar la suprafaţă chipul cuvioşiei, se vor sili să atragă călugării de partea lor, promiţându-le ocrotire şi bunătăţi vremelnice, iar cei ce nu se vor supune vor fi ameninţaţi cu izgonirea. Din cauza acestor ameninţări, cei slabi cu duhul vor fi foarte umiliţi. Dacă vei ajunge aceste timpuri, fiul meu, bucură-te, pentru că atunci celor credincioşi, care nu vor dori alte bunătăţi, le vor fi gătite cununi doar pentru răbdarea în credinţă, după cuvântul Domnului. Tot cela ce va mărturisi pre Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu pre dânsul înaintea Tatălui Meu, Carele eşti în ceruri (Matei 10:32).
(…) Dimpreună cu erezia va intra în mănăstire şi dracul, şi atunci aceasta nu va mai fi sfântă mănăstire, ci simple ziduri.
(…) Să nu vă fie frică de scârbe, ci de obrăznicia ereticilor, ce se înverşunează să despartă pe om de Hristos, fapt pentru care Hristos a poruncit să-i socotim drept păgâni şi vameşi.
Aşadar, fiul meu, întăreşte-te prin harul lui Iisus Hristos. Cu bucurie grăbeşte-te spre nevoinţele mărturisirii dreptei credinţe şi rabdă suferinţele, ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos, Care a zis: Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii (Apoc. 2:10). Căci Lui, dimpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine slava şi puterea în vecii vecilor Amin. (Cuviosul Anatolie, 2, p. 44)
Îmi scrieţi despre al vostru N. la care vieţuiţi, numindu-l ideal al moralităţii în toate privinţele, dar adăugând că acesta crede ,,în felul său” – la nimereală. Dar această credinţă originală nu este nicicum semnul unui om ideal moraliceşte. Dimpotrivă, astfel de oameni au fost şi sunt dintotdeauna numiţi eretici… (Cuviosul Anatolie, 23, Partea I, p.200)
SURSA: Filocalia de la Optina, vol. 1.

Sf. Nicon de la Optina: Să credeţi că este iad!

Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16,18) sunt cuvinte spuse în Sfânta Evanghelie. Apostolul zice că frângerea pâinii, adică Taina Euharistiei, se va săvârşi până la a Doua Venire a Domnului. Cuviosul Efrem Sirul spune că va veni vremea când jertfa cea fără de sânge va înceta. Aici pare a fi o contradicţie, dar nu este. Trebuie să înţelegem aşa: în chip deschis, pe faţă nu se vor săvârşi slujbe în biserică, dar Taina Euharistiei va continua să se săvârşească până la a Doua Venire a Mântuitorului.
Cuviosul Antonie al Pecerskăi adormise întru Domnul. Încă nu fusese încredinţat pământului, când el s-a trezit. Stând în sicriu, a răspuns la toate întrebările fraţilor vărsând lacrimi. În cele din urmă, după multe rugăminţi, cu lacrimi în ochi, a mai spus doar un cuvânt: „Mântuiţi-vă, mântuiţi-vă!”, apoi s-a dus şi s-a zăvorât. Tăcea şi plângea în toată vremea, iar peste zece sau paisprezece ani s-a săvârşit din viaţă. Şi celălalt nevoitor (Cuviosul Teodosie) a adormit şi când s-a trezit, după multe rugăminţi ale fraţilor, a răspuns: „Fraţilor! Să credeţi că este iad!”. (Sfântul Nicon de la Optina)
(Starețul Nicon de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 222)

Sursa: doxologia.ro

Sfântul Stareț Nectarie de la Optina (1853-1928): „În ultimele zile înainte de venirea lui Hristos Biserica își va păstra acest chip: un singur episcop ortodox, un singur preot ortodox, un singur laic ortodox. Eu nu îți spun că nu vor mai fi biserici, dar Ortodoxia se va păstra doar în acest chip. Tu ia aminte la aceste cuvinte, și înțelege ca așa va fi în întreaga lume.”

În convorbirile sale, Starețul Nectarie nu o dată a prevestit timpurile grele care aveau să vină curând, pregatindu-și fiii duhovnicești pentru încercarile viitoare. Cu mult timp înainte de revolutie, Domnul i-a descoperit vederea catastrofei ce avea sa fie. Odata, Parintele Nectarie i-a destainuit lui Serghie Nilus ca cineva dintre calugari (nu el însusi) a avut un vis deosebit. Era ca si cum mergea spre Usile Împaratesti, iar acolo i se arata imaginea fiarei apocaliptice. Monstrul si-a schimbat de trei ori înfatisarea, ramânând însa aceeasi fiara.

Chiar dupa revolutie, Staretul Nectarie a povestit aceasta vedenie, pe care o avusese un monah cu mult timp înainte de razmerita. Sezând în pridvorul chiliei sale el a vazut deodata ca totul a disparut: si casele, si copacii si în locul lor, pâna la cer, siruri de sfinti; iar între rândul de sus si cer ramasese un spatiu foarte mic. Si monahului i s-a descoperit ca atunci când acest spatiu se va umple va veni sfârsitul lumii. „Iar spatiul era deja foarte mic”, a spus Staretul.
Devreme, înca din 1910, Nilus a consemnat alte cuvinte proorocesti ale Staretului despre ceea ce vazuse în vis.

„Acest vis a durat aproape toata noaptea, spunea Parintele Nectarie. Nu pot sa va relatez toate detaliile, caci ar dura prea mult. Iata esentialul: vad o câmpie imensa, unde are loc o batalie cumplita între nenumarate gloate de apostati si o mica oaste de crestini. Toti apostatii sunt foarte bine înarmati si duc lupta dupa toate regulile stiintei razboiului; crestinii sunt însa fara arme. Eu, cel putin, nu vad la ei nici o arma. Si deja se poate ghici, spre îngrozirea mea, deznodamântul acestei lupte inegale: survine momentul biruintei totale a gloatelor de apostati, deoarece dintre crestini nu a mai ramas aproape nimeni.

Îmbracati sarbatoreste, apostatii, împreuna cu sotiile si copiii lor triumfa si deja sarbatoresc victoria… Deodata, un grup neînsemnat de crestini, printre care sunt femei si copii, executa un atac neasteptat împotriva apostatilor si într-o clipa imensa câmpie de lupta se acopera de trupurile ostii atee si toata nenumarata adunatura este nimicita si, pe deasupra, spre uimirea mea, fara ajutorul vreunei arme. Si l-am întrebat atunci pe un ostas crestin, ce statea lânga mine:

– Cum ati putut înfrânge aceasta nenumarata oaste?

– Dumnezeu ne-a ajutat! a fost raspunsul.

– Dar cu ce? întreb eu. Doar nu ati avut nici un fel de arme.

– Cu ce s-a nimerit, a raspuns osteanul.

Cu aceasta s-a sfârsit visul meu”, a încheiat Staretul.

Când un frate a fost certat de fata cu Parintele Nectarie pentru pasiunea sa de a aduna carti, acesta, spre tulburarea multora, l-a încurajat:

Curând va fi o foamete de carti duhovnicesti, nu se vor putea procura carti duhovnicesti. Este bine ca el îsi face o biblioteca duhovniceasca, un tezaur duhovnicesc. Ea va fi foarte, foarte folositoare”.
Si mai departe a povestit despre vedenia catastrofei, descoperita vederii lui duhovnicesti:

„Timpurile grele vin chiar acum. În lume a sosit numarul sase si vine numarul sapte. Vine veacul tacerii. Vei tacea, vei tacea, spunea Staretul si lacrimile i se rostogoleau pe obraji… si iata, Măria Sa nu va mai fi el însusi, câte umilinte nu va îndura… Anul 1918 va fi si mai greu: Măria Sa şi toată familia vor fi ucişi. Da, acest împărat va fi mare mucenic“, confirma el.

Staretul s-a dus la el în chilie si vreun ceas si jumatate s-a rugat acolo. Dupa rugaciune a iesit concentrat, a luat de mâna pe fiul sau duhovnicesc si i-a zis:

Eu stiu foarte multe despre tine, dar nu orice cunostinta îti va fi de folos. Va veni foamete, vei flamânzi… va veni timpul când si manastirea noastra va fi distrusa. Si atunci cred ca voi veni si eu în sat la voi. Atunci sa ma primiti, pentru dragostea lui Hristos. Sa nu ma refuzati. Nu voi avea unde sa ma duc”.
Nina D., prin anii ’20, l-a întrebat pe Staretul Nectarie:

– Se spune ca toate semnele celei de A Doua Veniri s-au împlinit…

– Nu, nu toate, – a raspuns Parintele.

Desigur si cei ce au o vedere simpla observa ca multe se împlinesc, dar celor duhovnicesti li se descopera mai înainte. Biserica era un cerc imens în întreg orizontul, iar acum este un cerculet. Iar în ultimele zile înainte de venirea lui Hristos ea îsi va pastra acest chip: un singur episcop ortodox, un singur preot ortodox, un singur laic ortodox. Eu nu îti spun ca nu vor mai fi biserici, dar Ortodoxia se va pastra doar în acest chip. Tu ia aminte la aceste cuvinte, si întelege ca asa va fi în întreaga lume.

Si monahia Nectaria l-a întrebat pe Staret despre sfârsitul lumii.

El a raspuns:

„De ce ma întrebati pe mine, cel cu minte marginita? – mergeti la monahii din Optina. Sunt oameni care se ocupa cu cercetarea semnelor sfârsitului lumii, dar nu se îngrijesc de sufletele lor.

wp-image--283162953

Oamenii nu au nici un folos daca stiu timpul celei de A Doua Veniri. „Privegheati si va rugati” (Matei 26, 41), a spus Mântuitorul. Înseamna, deci, ca nu trebuie sa ghicim evenimentele.  La timpul lor toate vor fi descoperite. Toate acestea vor fi, dar acestea sunt o mare taina.În zilele lui Noe, Dumnezeu, timp de o suta de ani, a spus ca va fi potopul, dar oamenii nu au crezut, nu s-au pocait, si dintr-o multime de oameni s-a gasit doar un singur drept cu familia lui.Asa va fi si la venirea Fiului Omului” (Matei 24, 37).

Multi, cunoscând darul proorocesc al Parintelui, îl întrebau: „Ce ne asteapta pe noi?” Staretul Nectarie raspundea:

Sfântul Serafim a prevazut revolutia si schisma bisericeasca, dar spunea: Daca în Rusia se vor pastra doar câtiva credinciosi ortodocsi, Dumnezeu o va milui; iar noi avem astfel de drepti. Oamenii aveau presimtirea unor catastrofe sociale. Toate acestea se simt prin instinct, precum furnicile. Dar credinciosii nu au pricini sa se teama, caci pe ei îi ocroteste harul. În ultimele timpuri, credinciosilor li se vor întâmpla aceleasi lucruri care li s-au întâmplat Apostolilor înainte de Adormirea Maicii Domnului. Fiecare credincios, oriunde ar fi, va fi adus pe nori în Corabia-Biserica. Doar cei ce se vor afla în ea vor fi mântuiti“.

Si nu o data repeta:

Tineti cu tarie Ortodoxia… Noi traim acum timpuri însemnate în Apocalipsa, cele despre care îngerul a strigat: „Vai de cei ce traiesc!” – înainte de venirea lacustelor. „Istoria ne arata ca Dumnezeu conduce popoarele si da lectii de morala întregii lumi”. Viata sociala se masoara cu anii, secolele, mileniile, dar principalul este: „A fost dimineata, a fost seara, ziua întâi” (Facerea 1, 5).
„Va veni ziua rugaciunilor – învata Staretul pe fiii sai duhovnicesti. În timp ce lucrezi, spune rugaciunea lui Iisus: mai întâi cu buzele, apoi cu mintea, apoi ea singura trece în inima“.
Si le dadea o rugaciune compusa de el însusi, pe care le poruncea sa o învete pe de rost:

„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Care vei veni sa judeci viii si mortii, miluieste-ne pe noi pacatosii, iarta caderile noastre în pacat din aceasta viata si ne acopera pe noi de fata antihristului în pustia tainica a mântuirii Tale”.

Si facea o observatie:

„Cele mai grele dureri ale noastre sunt asemenea întepaturilor insectelor, în comparatie cu durerile veacului ce va sa fie“.
Despre viitorul Rusiei prezicea ca peste ani de încercari ea se va trezi si nu va fi bogata materialiceste, dar va fi bogata cu duhul, si la Optina vor fi din nou sapte luminatori, sapte stâlpi. Cu putin timp înainte de revolutie, Staretul îi spunea lui Serghei Nilus:
„Atâta timp cât se mai mentine la Optina staretismul, fagaduintele lui se vor împlini. Când vor sigila „bordeiele” staretesti si vor pune lacate la usi, atunci te vei putea astepta la toate”. Si iata ca acele timpuri au venit…”
(Profetii si mărturii crestine pentru vremea de acum, Ed. Biserica Ortodoxa, Alexandria, 2004, pag 119-125 sau Viața Sfântului Stareț Nectarie de la Optina, traducere din limba rusă de Preot Prof. Teoctist Caia, Schitul românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos, 2002, pag. 83-88.)

Sursa

Staretii de la Optina, despre erezie


Fiul meu, să ştii că, în zilele din urmă, precum zice Apostolul, vor veni vremuri grele. Şi aşa, din cauza împuţinării bunei cuviinţe, în Stareti de la Optinabiserică vor apărea erezii şi dezbinări, şi nu vor fi atunci, după cum au prezis Sfinţii Părinţi, oameni cu experienţă şi iscusiţi în viaţa duhovnicească nici pe prestolurile arhiereşti, nici în mănăstiri. De aceea ereziile se vor răspândi pretutindeni şi pe mulţi vor amăgi. Vrăjmaşul neamului omenesc va lucra cu viclenie, ca să atragă în erezie, dacă este cu putinţă, şi pe cei aleşi. El nu va respinge cu grosolănie dogma Sfintei Treimi, cea despre Dumnezeirea lui Iisus Hristos, despre Născătoarea de Dumnezeu, ci pe neobservate va începe să strâmbe predanisirile Sfinţilor Părinţi, primite de la Duhul Sfânt-învăţătura Bisericii înseşi. Uneltirile vrăjmaşului şi rânduielile lui vor fi observate doar de puţini, de cei mai iscusiţi în viaţa duhovnicească. Ereticii vor prinde putere asupra Bisericii, vor pune peste tot slujitori de-ai lor şi buna cuviinţă va fi nesocotită.

Dar Dumnezeu nu va lăsa pe robii Săi fără apărare şi în neştiinţă. El a spus: După roadele lor îi veţi cunoaşte (Matei 7:16). La fel şi tu, după roadele lor, adică după faptele ereticilor, să te străduieşti a-i deosebi pe aceştia de păstorii cei adevăraţi. Aceştia sunt hoţi duhovniceşti, care fură turma duhovnicească, şi nu intră prin uşi în staulul oilor, ci sar pre aiurea (Ioan 10:1), precum a zis Domnul, adică intră pe căi fără de lege, nimicind prin silnicie rânduielile lui Dumnezeu. Domnul îi numeşte pe aceştia tâlhari…

Monahii vor suferi o mare prigoană de la eretici şi atunci viaţa monahicească va fi pângărită. Se vor împuţina mănăstirile şi călugării; cei care vor rămâne vor fi asupriţi. Aceşti urâtori ai vieţii monahiceşti, ce poartă doar la suprafaţă chipul cuvioşiei, se vor sili să atragă călugării de partea lor, promiţându-le ocrotire şi bunătăţi vremelnice, iar cei ce nu se vor supune vor fi ameninţaţi cu izgonirea. Din cauza acestor ameninţări, cei slabi cu duhul vor fi foarte umiliţi. Dacă vei ajunge aceste timpuri, fiul meu, bucură-te, pentru că atunci celor credincioşi, care nu vor dori alte bunătăţi, le vor fi gătite cununi doar pentru răbdarea în credinţă, după cuvântul Domnului. Tot cela ce va mărturisi pre Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu pre dânsul înaintea Tatălui Meu, Carele eşti în ceruri (Matei 10:32).

(…) Dimpreună cu erezia va intra în mănăstire şi dracul, şi atunci aceasta nu va mai fi sfântă mănăstire, ci simple ziduri.

(…) Să nu vă fie frică de scârbe, ci de obrăznicia ereticilor, ce se înverşunează să despartă pe om de Hristos, fapt pentru care Hristos a poruncit să-i socotim drept păgâni şi vameşi.

Aşadar, fiul meu, întăreşte-te prin harul lui Iisus Hristos. Cu bucurie grăbeşte-te spre nevoinţele mărturisirii dreptei credinţe şi rabdă suferinţele, ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos, Care a zis: Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii (Apoc. 2:10). Căci Lui, dimpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine slava şi puterea în vecii vecilor Amin. (Cuviosul Anatolie, 2, p. 44)

Îmi scrieţi despre al vostru N. la care vieţuiţi, numindu-l ideal al moralităţii în toate privinţele, dar adăugând că acesta crede „în felul său” – la nimereală. Dar această credinţă originală nu este nicicum semnul unui om ideal moraliceşte. Dimpotrivă, astfel de oameni au fost şi sunt dintotdeauna numiţi eretici… (Cuviosul Anatolie, 23, Partea I, p.200)

sursa: Filocalia de la Optina, vol. 1.

Sfantul Nicon, ultimul staret de la Optina ne invata CUM SA NE PREGATIM DE PRIGOANE. Este bine sa ne dorim sa traim chiar in timpul venirii lui ANTIHRIST?

Dorinta de a trai pana la venirea antihristului este una gresita. Atunci vor fi dureri atat de mari, incat se spune ca cel drept abia se va mantui. Iar a cauta si a dori suferinte este un lucru primejdios si gresit. Aceasta se intampla din pricina mandriei si a nesocotintei.

Umpleti-va de Duh… (…). Ce inseamna aceasta? 

Doar noi [Crestinii ortodocsi] ne-am invrednicit sa primim la Botez darurile Sfantului Duh. Dar cati oare isi mai aduc aminte despre aceasta? Este mai putin important ca l-am primit, trebuie sa-l pastram, sa-l desavarsim, sa-l inmultim. Pentru aceasta trebuie aprinsa ravna. Cum?

  • 1. Sa citim Sfanta Scriptura, care este scrisa de Duhul Sfant. Duhul rasufla din Sfanta Scriptura. Nici o multumire lumeasca nu ne poate da acea pace, acea bucurie pe care ne-o da Duhul Sfant.
  • 2. Sa luam aminte la sine.
  • 3. Sa participam mai des la savarsirea Sfintelor Taine. Sfantul Duh se impartaseste omului prin acestea.
  • 4. Sa mergem mai des la sfanta biserica, deoarece biserica este locul deosebit al prezentei Duhului Sfant.
  • 5. Rugaciunea. Sa rostim mai ales rugaciunea Imparate Ceresc. Trebuie sa o ascultam cu deosebita evlavie nu doar in biserica, ci sa o rostim si cand lucram, cerand ajutorul Duhului Sfant. (…)”.

(din: Monahia Maria,  VIAŢA SFÂNTULUI NICON, ULTIMUL

STAREŢ DE LA OPTINA, Editura Predania, 2009

Catehetica: Ce vom face cand va veni prigoana?

Câteva … ganduri la venirea sfarsitului lumii, prigoanei, vremurilor tulburi și pline de înșelare – de la Starețul Nicon vom găsi mai jos într-o scrisoare adresată mamei lui pe vremea când fusese arestat. Astăzi majoritatea creștinilor își pun astfel de întrebări și greu poate fi deslușită o cale reală plină de înțelepciune duhovnicească și de dreaptă socotință. Staretul ne învață cum să ne raportăm acestor situații și cum să abordăm viața noastră duhovnicească în așa fel încât să ne fie bine:
“Hristos să fie în mijlocul nostru, dragă mamă!
Pace și bucurie întru Domnul Iisus cu osârdie îți doresc și cer sfintele tale rugăciuni și binecuvântarea ta părintească. Despre mine ce să-ți scriu? Sunt viu și sănătos, nici o nevoie deosebită nu am, primesc tot ce îmi trebuie, mă ostenesc puțin cu corespondența, sunt foarte ocupat cu diversele treburi ale mănăstării, sau, mai bine zis, cu treburile care privesc în general viața noastră de obște. Cânt la strană și, în sfârșit, slujesc, stând înaintea prestolului lui Dumnezeu în Sfântul Altar. În ceea ce privește viața mea lăuntrică, și din chilie, și din suflet, nu toți o cunosc. Chilia mea are în lungime 5 arșini și în lățime 3 arșini și 6 verșoci și o singură fereastră. Chilia mea îmi este mai dragă decât toate casele și camerele luxoase. În ceea ce privește condițiile vieții noastre de obște este lucru complicat și, în același timp, foarte simplu. Este complicat, căci este greu să aștern pe hârtie tot ce repezintă acum fosta mănăstire și toate cele prin care trecem și în tot ce întreprindem. Și este simplu, căci ,,de n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc”, după cuvântul psalmistului (Ps.126, 1).
Da, trebuie să luăm măsuri potrivite, chibzuite de o minte sănătoasă, nu potrivnice duhului creștinesc și vieții călugărești, și, luându-le, trebuie să așteptăm izbânda numai din mâinile Domnului.
Mândria omenească zice: noi facem, noi realizăm, și începem să construim turnul Babel.
Îi cerem Lui Dumnezeu socoteală pentru faptele Lui, vrem să fim conducătorii lumii, visăm la tronuri dincolo de nori – însă nimeni și nimic nu se supune lumii și neputința omenească se dovedește cât se poate de clar o experință amară. Urmărind experiența aceasta în istorie, și în anichitate, și în contemporaneitate, am ajuns la concluzia că nepătrunse sunt pentru noi căile Proniei lui Dumnezeu, că nu le putem înțelege și de aceea trebuie cu toată smerenia să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu. Aceasta este prima concluzie. Urmează a doua.
Nimeni și nimic nu-l poate vătăma pe om, dacă el însuși nu se vatămă pe sine și, dimpotivă, pe cel ce nu renunță la păcat, nicio mie de mijloace mântuitoare nu îl pot ajuta. Prin urmare, singurul rău este păcatul. Iuda a căzut, aflându-se alături de Măntuitorul, iar dreptul Lot s-a mântuit, trăind în Sodoma.
Aceste gânduri și altele asemenea lor îmi vin în minte când citesc Sfinții Părinți și uneori privesc cu mintea la cele din jur.
Ce va fi? Cum va fi? Când va fi? Dacă se va întâmpla ceva – încotro vom apuca? Dacă va începe prigoana – unde vom găsi întărire și mângâiere duhovnicească?
O, Doamne, Doamne! Și o nedumerire cumplită îți învăluie sufletul când vrei să prevezi totul cu mintea ta, să pătrunzi în taina viitorului, necunoscut nouă și tocmai de aceea înfricoșător. Mintea este neputincioasă. Planurile ei, mijloacele născocite de ea – sunt vise copilărești. Omul se trezește și totul dispare, lovit de crunta realitate. Și toate planurile se năruiesc. Unde este așadar, nădejdea?! Nădejdea este în Dumnezeu. Domnul este nădejdea mea și scăparea mea! Dacă mă las pe mine și tot ce mă înconjoară în voia lui Dumnezeu, îmi găsesc pacea sufletului meu. Dacă mă las în voia lui Dumnezeu, Dumnezeu va face voia Lui cu mine. Iar ea este întotdeauna bună și desăvârșită. Dacă eu sunt al lui Dumnezeu, Domnul mă va ocroti și mă va mângâia. Dacă pentru folosul meu mi se trimite vreo ispită – binecuvântat fie Domnul Care îmi lucrează mântuirea mea. Chiar și în vâltoarea necazurilor Domnul îmi poate da mare și preaslăvită mângâiere… Așa gândesc eu, așa simt eu, aceasta urmăresc și așa cred. Auzind acestea, să nu crezi că am trecut prin multe necazuri și ispite. Nu, mie mi se pare că încă nu am văzut necazurile. Chiar dacă am avut niște încercări care, în aparență, la o privire de ansamblu, au fost oarecum triste, totuși ele nu nu mi-au pricinuit dureri puternice, nu mi-au provocat necazuri, de aceea nu le pot numi suferințe. Dar nu închid ochii la ceea ce se întâmplă, nici la ceea ce va fi, ca să-mi pregătesc sufletul pentru ispite, ca să pot spune cu cuvintele psalmistului: ,,gata am fost și nu m-am tulburat”.
Ți-am spus că am avut anchetă penală, au cercetat treburile din obștea noastră. Ancheta aceasta nu s-a încheiat încă, judecata încă nu a avut loc. Când va fi judecata și cum se va termina ea – numai Dumnezeu știe. Dar, fără îndoială, fără voia lui Dumnezeu nici mie particular, nici nouă în general nu ni se poate întâmpla nimic și de aceea stau liniștit. Iar, când în suflet sunt liniștit, ce aș putea să mai caut? Acum am venit de la priveghere și termin această scrisoare, pe care am început-o înainte de priveghere”.
wp-image-1972878046

Catehetica: Cum sa ne pregatim si ce vom face cand va veni prigoana?

[…] Nimic nu ne va salva vreodată în afara Harului lui Dumnezeu dobândit prin iubirea de Dumnezeu si a semenului. Aceast fragment scris de starețul Nicon este o continuare a trei articole postate anterior De ce sa urmam blandetea – sfaturi in vreme de prigoana- Staretul Nicon , Mila si adevarul – sfaturi in vreme de prigoana – Staretul Nicon , Ce vom face cand va veni prigoana? – care ne fac să înțelegem că numai Dumnezeu ne va ajuta la vremea grea să izbândim și să ne mântuim, dacă ne vom lupta până la sânge cu păcatul, cu iubirea de sine și cu tot ceea ce ne desparte de El. Iată ce ne spune starețul Nicon mai departe:
“Doamne ce fericire! Ce cuvinte minunate ni se vestesc în biserică! E pace și liniște. Duhul sfințeniei se simte din plin în biserică. Se încheie slujba lui Dumnezeu, toți merg la casele lor. Ies din biserică și eu. Ce noapte minunată! Este puțin ger! Luna revarsă lumina argintie peste colțișorul nostru liniștit. Mă duc la mormintele stareților răposați, mă închin înaintea lor, cer ajutorul rugăciunilor lor, iar pentru ei cer de la Domnul fericire veșnică în cer. Mormintele acestea spun multe cugetelor și inimilor noastre – dinspre aceste morminte reci adie un aer cald. Înaintea privirilor minții se înalță minunatele chipuri ale răposaților titani ai duhului. Zilele acestea nu o dată mi-am amintit de batiușca Varsanufie. Mi-am amintit cuvintele lui, învățătura lui, pe care mi-a dat-o o dată și, poate, nu numai o dată. Îmi spunea: ,,Apostolul poruncește: ,,Cercetați-vă pe voi înșivă și vedeți dacă aveți credință” și continua: ,,Uitați ce spune același apostol: ,,Călătoria am săvârșit, credința am păzit, de acum mi se pregătește cununa”. Da, mare lucru să-ți păstrezi credința. De aceea vă spun și eu, cercetați-vă pe voi înșivă și vedeți dacă aveți credință. Dacă vă păziți credința – puteți avea bună nădejde cu privire la soarta voastră”.
Când mi-a spus toate acestea răposatul stareț, și mi-a spus frumos, cu însuflețire, pe cât îmi aduc aminte, seara, la lumina liniștită a candelei, în chilia lui dragă și plăcută, am simțit că îmi spune ceva minunat, înalt, duhovnicesc. Mintea și inima mea au absorbit cu lăcomie cuvintele lui…
Și înainte auzisem această cugetare apostolică, dar nu produsese asupra mea un asemenea efect, o asemena impresie. Mă întrebam ce este deosebit în a-ți păstra credința? Eu credeam, și credeam ortodox. Nu aveam nici o îndoială. Însă atunci am simțit – nu spun că am înțeles, ci numai că am simțit – că în cugeterea aceasta există ceva măreț, ceva cu adevărat măreț, ca în pofida tuturor ispitelor, a tuturor încercărilor vieții, a tuturor smintelilor, să păstrezi în inima ta focul sfintei credințe nestins, și nestins până la moarte, căci s-a spus: ,,călătoria am săvârșit”, adică toată viața pământească a trecut, s-a terminat. A fost parcurs drumul care trebuia parcurs. Mă aflu deja la granița vieții pământești. Dincolo de mormânt va începe o altă viață, pe care mi-a pregătit-o credința ce am păzit-o.
Călătoria am săvârșit, „credința am păzit”. Și mi-a poruncit minunatul stareț să mă cercetez din când în când și să văd dacă mă aflu în adevărurile credinței ortodoxe, ca să nu mă abat de la ele fără să-mi dau seama. M-a sfătuit, printre altele, să citesc ,,Catehism Ortodox” al mitropolitului Filaret și să fac cunoștință cu ,,Mărturisirea de credință ortodoxă a patriarhilor răsăriteni”.
Astăzi, când stâlpii Bisericii Ortodoxe Ruse au început să se clatine, văd cât de prețioasă este învățătura starețului. Acum a veni parcă vremea încercării – să se vadă dacă suntem în credință sau nu. Trebuie să știm știm și faptul că își poate păzi credința numai acela care crede sincer și cu înflăcărare, căruia Dumnezeu îi este mai scump decât orice. Iar aceasta, ultima, poate exista numai în cel care se păzește de tot păcatul, care își păstrează curăția.
O, Doamne! Păstrează-mă în credință cu harul Tău! Căci ideea despre putința păstrării credinței numai în curăție nu este a mea – aceasta este învățătura Evangheliei și a Sfinților Părinți. Iată ce se spune în Sfânta Evanghelie de la Ioan (cap.3, 19-21):
,,Lumina a venit în lume și oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârșite”.
Lumină aici Hristos Se numește pe Sine. El a încercat să-i convingă pe iudeii contemporani să renunțe la dobândirea slavei de la oameni, în care este cu neputință dobândirea slavei de la Unicul Dumnezeu, în care omul este inapt pentru credință. Ei doar au râs…
,,Cum puteți voi să credeți, când primiți slavă unii de la alții și slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutați?” (Ioan 5, 44).
Și episcopul Ignatie Brianceaninov, făcând referire la aceste cuvinte evanghelice, spune că la fel ca celelalte patimi, patima slavei deșarte nimicește credința în inima omului. Asemenea lor ea face inima inaptă pentru credința în Hristos, pentru mărturisirea lui Hristos…
De aceea cer cu stăruință sfintele tale rugăciuni, ca să mă păzească Domnul de tot răul, adică de păcat sub toate aspectele lui. Atunci nici o împrejurare exterioară nu mă va putea vătăma.
Am vrut doar să-ți spun pe scurt că sunt sănătos și vioi și, mai presus de orice așteptări, sunt atras de scris. Scriind acestă scrisoare, abia am reușit să-mi urmăresc cugetul și să notez ceea ce am dictat. Toate acestea parcă fără să vreau au curs din peniță și reprezintă convingerea mea adâncă…
Domnul să vă ocrotească pe toți! Cer sfintele voastre rugăciuni. Iar eu, după măsura puterilor mele slabe, vă pomenesc întotdeauna pe toți la rugăciune. Iertați! Harul Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu toți. Amin.

Păcătosul ieromonah Nicon                               Ora două. Schitul Optina. 15-28 noiembrie 1922
(Din: Starețul Nicon de la Optina, Sfaturi în vremuri de prigoană, Editura Egumenița 2009)

Sursa

STARETUL NICON DE LA OPTINA – sfaturi si indreptari duhovnicesti pentru SPOVEDANIE, NADEJDE si DISCERNAMANT cuprinse in scrisorile sale (I): “Nu deznadajdui cand vezi in tine feluritele neputinte. RABDA-TE SI PE TINE!“

Fragmente din SCRISORILE CUVIOSULUI STARET NICON DE LA OPTINA catre fiii sai duhovnicesti:



Iubitoare de Dumnezeu domnişoară L.,

Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu tine în veci! Am primit cele două scrisori ale tale şi am de gând să-ţi răspund cu ajutorul lui Dumnezeu în amanunt, dar, pentru că cea care mi-a adus scrisorile tale se grăbeşte, nu voi putea face acest lucru acum şi îţi voi trimite scrisoarea prin poştă. Acum însă îţi spun numai că deocamdată nici să scriu, nici să merg după scrisorile primite nu se cuvine, deşi în cererea de a merge se menţionează faptul că este „pentru Hristos“. Acest lucru nu trebuie să-l ascult. In întărirea acestor cuvinte ale mele pot spune multe, însă acum voi rela­ta doar o simplă istorisire din vieţile Sfinţilor Părinţi. Un frate a văzut un pustnic care mergea pe cale şi a alergat după el, dorind să discute cu el pentru folosul sau sufletesc. Pustnicul, văzând acest lucru, a fugit de el dorind să se ascundă. Acela a început să-l strige şi sa-i spună că aleargă după el pentru Dumnezeu. Cel ce fugea, însă, continua să fugă, strigând şi răspunzandu-i fratelui că şi el fuge tot pentru Dumnezeu. In această istorisire vedem că amândoi fugeau, de fapt, pentru Dumnezeu…
Despre celelalte lucruri îţi voi scrie data urmă­toare. Domnul să te păzească de toate relele şi nenorocirile! Mă voi ruga pentru tine pe măsura puteri­lor mele. Pentru mine să nu te îngrijorezi, căci totul se săvârşeşte şi se poate săvârşi numai după voia lui Dumnezeu. Pace ţie!
Kozelsk. 15/28 septembrie 1924

Iubitoare de Dumnezeu domnişoară L.,

Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu tine în veci! Continui să răspund la scrisoarea ta, dar mai întâi de toate vreau să-ti mulţumesc din inimă pentru dragostea pe care o ai faţă de mine, netrebnicul. Pachetul pe care l-ai trimis de ziua numelui meu l-am primit. Domnul să te mântuiască! Nu ştiu cu ce v-aş putea răsplăti pe tine şi pe ceilalţi binefăcători. Mă rog pentru voi toţi pe măsura puterilor mele slabe. Să vă răsplătească Domnul pe toţi cu milele Sale, şi vremelnice, şi veşnice, şi să mântuiască sufletele voas­tre! Mai bun de atât nu ştiu ce să vă doresc.
Am sfinţit pentru tine alte metanii, pe care mă şi străduiesc să ţi le trimit cu prima ocazie, iar celor trimise de tine le voi da altă menire. Nu voi intra în analiza cuvintelor care ţi-au fost spuse la încredinţarea metaniilor, dar îţi voi spune că eu îţi trimit metaniile pentru rugăciune, căci doresc ca tu să-I slu­jeşti Domnului şi cu mintea şi cu inima şi să nu-i slujeşti vrăjmaşului prin niciun simţământ de-al tău. Crede-mă că nu am nici cel mai mic dispreţ fata de tine. Inima mea se îndreaptă către tine cu sincera compătimire şi iubire întru Domnul. Să te înţelepţească Domnul şi să plece de la tine duhul iubirii de sine, care îţi insuflă unele gânduri necuviincioase.
Mă voi ruga după puterea mea pentru sora ta N. Să o ierte Domnul dacă cu voie sau fără voie a făcut ceea ce nu trebuie! In orice caz, eu nu cred că ea putea să facă rău de dragul de a face rău.

wp-image-368688819

Acum – despre batiuşka Nectarie. I-am spus tot ce m-ai rugat să-i transmit şi nu i-am spus că nu ai respectat hotărârea lui. Batiuşka a spus ca tu să nu-i scrii acelei persoane şi să nu te duci la ea. Aceasta a spus-o chiar fără ca eu să-l întreb. Te-a sfătuit să te adresezi Domnului cu rugăciunea „Doamne, miluieşte-mă!” şi prin aceasta să atragi asupra ta mila şi ajutorul lui Dumnezeu. Rămăşiţele amintirilor neplăcute incetul cu încetul vor pieri şi-ţi va fi mai uşor.

Apoi am discutat problema despre schimbarea locuinţei tale. In cele din urmă, batiuşka ţi-a dat blagoslovenie să-ti cauţi alt loc, dar nu a arătat vreun loc anume. Principalul este că eu am primit de la o anumită persoană, în care am încredere şi pe care o cunosc datorită batiuşkăi Varsanufie, nişte scrisori, din care se poate vedea situaţia de acolo; bagă de seamă că nu au duhovnic. Scrisorile acestea ti le trimit tie, în cazul în care te întorci. Nu pot să nu-i spun batiuşkăi despre ele şi de aceea problema referitoare la Diveevo a fost lăsată de-o parte, iar alte locuri deocamdată nu cunoaştem. Desigur, i-am cerut să se roage pentru tine şi să te binecuvânteze. Batiuşka n-a uitat pe nimeni dintre voi, vă ţine minte şi ţine la voi.
Despre intrarea în mănăstire, deşi am vorbit, totuşi am vorbit puţin. Impresia mea este că batiuşka ar da binecuvântare dacă s-ar găsi un loc potrivit. Imi scrii că ai vrea să pleci, să mergi un­deva departe. Mie mi se pare că acest lucru este fără importanţă, căci de tine nu poţi fugi nicăieri, doar te indepărtezi de oamenii care te iubesc sincer. Ca să lo­cuieşti în Kozelsk, nu insist, dar înţeleg foarte bine că in Kaluga este foarte greu să trăieşti şi de aceea cu toată inima îti dau binecuvântare să-ti cauţi undeva un loc în afara Kalugăi. Dumnezeu să-ţi fie ajutor! Din partea mea eu voi fi atent la ştirile despre asemenea locuri, dar nu-ţi pot făgădui nimic dinainte. Să se facă cu tine voia Domnului cea atotbună! Mi-ai scris oarecum despre rânduiala vieţii tale, că te simţi străină. Că nu-ţi găseşti locul şi numai la suprafaţă îţi îndeplineşti îndatoririle la serviciu, fără să te integrezi în vreun cerc. Este bine, adică lucrul acesta este necesar la un moment dat în situaţia ta.
Pace sufletească nu ai datorită împrejurărilor potrivnice ale vieţii, datorita încercărilor şi amărăciunilor. Nu-ţi pierde nădejdea, ci lasă-te în voia lui Dumnezeu! Din tot ce mi-a spus batiuşka Nectarie la ultima vizită pe care i-am făcut-o, cel mai mult mi-au plăcut cuvintele despre lăsarea în voia lui Dumnezeu. Nu-mi aduc aminte ale cui erau cuvintele pe care mi le-a spus, dar sunau cam aşa:

„Nu este nimic mai primejdios pentru monah ca dorinta sau stăruinţa de a-şi rândui viaţa după mintea sa”.

Aşadar, dacă tinzi spre monahism, lasă-te pe tine în voia lui Dumnezeu! Mă rog Domnului să îndrepteze calea ta către mântuire. Rugăciunea împreună cu lăsarea în voia lui Dumnezeu au făcut şi fac minuni, ceea ce este cu neputinţă fac să fie cu putinţă. De ace­ea mă rog pentru tine, ca duhovnic al tău, şi tu să te rogi – şi Dumnezeu va trimite mila Sa, fără îndoiala te va ajuta. Cum anume te va ajuta, nu-ţi pot spune căci mai departe nimic nu văd şi nu ştiu, dar cred şi ştiu că te va ajuta. Observ că ţi-ai pierdut nădejdea, din care pricină te socoteşti nevrednică de ajutorul lui Dumnezeu şi de iertare. Nu numai o dată ţi-am spus că, dacă gândeşti aşa, jigneşti iubirea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire. Niciun păcat nu poate birui bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu dacă noi ne căim pentru el şi cerem iertare. Nimeni nu te dispreţuieşte, ci îngerii lui Dumnezeu se bucură de mântuirea ta şi plâng atunci când eşti în deznădejde şi te îndoieşti de mila lui Dumnezeu.
Mi-ai mai scris că te-a tulburat grija mea pentru starea ta materială, pentru faptul că vei rămâne fără serviciu şi, prin urmare, fără salariu. Dar eu mă mir de tulburarea ta. Toate cuvintele şi exemplele pe care le-ai adus nu se potrivesc deloc aici. Nouă ni s-ar potrivi cuvintele cuviosului Ioan Scărarul:„A ne minuna de ostenelile acestor sfinţi este un lucru de laudă, a râvni la ele – este spre mântuire; iar a dori să devenim dintr-o data urmatorii vietii lor este un lucru nesabuit si cu neputinta de implinit“.

(Cuv.4, 42)

wp-image--1650535513.

Varsanufie mi-a spus:

„Am vrea noi să lăsăm pântecele nostru dincolo de gardul schitului, dar nu putem – el rămâne tot cu noi”
şi, prin urma­re, şi trebuinţele sale rămân. Dacă noi am fi cuvioşii Antonie şi Macarie, am putea face faptele lor. Dar, pentru că nici măcar nu ne asemănăm cu ei, trebuie să pe conştientizăm neputinţa noastră şi să ne smerim, să săvârşim nevoinţa după putere. Căci din pricina lipsei de măsură sau a condiţiilor grele de viaţă unii au renunţat de tot la nevoinţa. Să mergem încet-încet catre mântuire, compensând lipsurile şi neputinţa cu mustrarea de sine şi alungând deznădejdea cea diavo­lească cu nădejdea în mila lui Dumnezeu, dar nicide­cum căzând în păcate de bunăvoie. Episcopul Ignatie Brianceaninov este, de asemenea, un om ieşit din comun şi de aceea nici cu el nu se pot compara toţi; dar şi despre el se poate spune că nu a putut trăi în anumi­te mănăstiri din pricina nevoii materiale şi a nepu­tinţei trupeşti, dând ascultare fără să vrea neputinţei omeneşti.
Prin aceasta eu nu vreau să te dezamăgesc şi să te las pradă grijilor privitoare la bunăstarea materială şi la belşug, nu – eu voiesc doar ca tu să mergi pe calea de mijloc, pe care Sfinţii Părinţi au numit-o împărătească. Ca tu să fii cumpătată şi înţeleaptă în năzuinţele tale şi să înţelegi că şi se poate şi trebu­ie să te îngrijeşti de cele trupeşti, dar nu „cu sufletul tău“, cum se spune în Evanghelie, căci în Evanghelie nu este interzisă orice grijă, ci numai aceea care aca­parează sufletul nostru şi nu îi dă voie să slujească lui Dumnezeu. Lucrarea pământului este o muncă cin­stită, binecuvântată de Dumnezeu, dar grija pentru ea ocupă tot timpul. Abia îşi strânge plugarul recolta, căci trebuie să semene şi să are pentru recolta din anul următor. Şi acest lucru trebuie să-l facă el, dar recolta trebuie s-o aştepte din partea Proniei lui Dumnezeu, căci ea, cu adevărat, depinde numai de Dumnezeu. Este clar pentru oricine se gândeşte la oameni, seceta, grindină, vânturi, viermi, lăcuste şi alte lucruri, care depind numai de Pronia lui Dumnezeu. După tot ce ţi-am scris şi ţi-am citat, cred că nu te vei tulbura şi vei înţelege pe deplin cum trebuie văzute grijile privitoa­re la viaţa noastră trupească.
Cuvintele Apostolului Pavel către Corinteni (1 Cor. 15, 10):

„Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt”

trebuie înţelese astfel: Sfântul Apostol Pavel, uitându-se la viaţa sa dinainte, la faptul că fu­sese prigonitorul Bisericii lui Hristos, se socoteşte cel mai mic dintre apostoli, chiar călău, dar în acelaşi timp nu poate să nu vadă harul ce i s-a dăruit, pe care avându-l, s-a ostenit mai mult decât toţi apostolii. Şi iată ce spune: oricum aş fi fost eu înainte şi, poate, şi  acum, ca om, dar acum sunt ceea ce a făcut din mine harul lui Dumnezeu. Sunt apostol. Sunt propovăduitor şi mă ostenesc, dar înţeleg că toate acestea depind de harul lui Dumnezeu, care mi s-a dat, şi nu de persoana mea. Eu, personal, sunt nevrednic să mă numesc apostol. Aceste cuvinte ale apostolului au fost şi sunt repetate de mulţi. Am îndrăznit să le rostesc şi eu, căci înţeleg pe deplin – ca om sunt nimic, dar ca preot am în mine harul preoţiei şi lucrez aşa cum îmi dă harul acesta să lucrez.
Acum mă întorc puţin înapoi. De vreme ce încă nu s-a hotărât noua ta locuinţă, găsesc că este întru totul admisibil să dai lecţii particulare contra cost. Dar sa nu te osteneşti peste puteri. Apoi găsesc că este posibil, în cazul schimbării locuinţei, să-i scrii proprietarului că pleci din Kaluga, pentru un timp – nu ştii cât, şi de aceea ai hotărât să-i laşi cheia surorii N. Atunci vei putea alcătui scrisori pentru redacţie. In privin­ţa şcolii, părintele Nectarie a fost de acord cu părerea mea, că trebuie să continui şcoala, dar să nu cedezi în ceea ce priveşte credinţa şi, dacă ţi se cere să-ţi calci pe conştiinţă, atunci, desigur, trebuie să renunţi la şcoală şi să te laşi în voia şi mila lui Dumnezeu. Domnul să te păzească! Din inimă îţi doresc toate mi­lele lui Dumnezeu, pace sufletească şi bucurie întru Domnul!

wp-image-1789785869

Mai adaug nişte extrase din operele Episcopului Ignatie Brianceaninov:

  • 1. Nr. 211. Când omul îşi mătură camera, nu se ocupă cu examinarea gunoiului, ci îl face pe tot grămadă şi îl dă afară. Aşa să faci şi tu. Să spovedeşti toate păcatele tale la duhovnic şi atât, iar în judecarea lor nu te băga. Sfinţii Părinţi deseori le interzic acest lucru celor care nu se pot analiza corect pe ei înşişi. O asemenea analiză nu are rost, ea duce la slăbănogire şi neorânduială. Păzeşte-te de păcate, căieşte-te pentru cele săvârşite din pricina neputinţei şi a patimii, fără să-ţi îngădui ca în timpul pocăinţei să cazi în nedumerire şi deznădejde. Şi nu aştepta să fii fără de păcat Potirul lui Hristos. Vol. 1
  • 1. Roagă-L pe Dumnezeu să depărteze de la tine orice năpastă, orice ispită. Nu trebuie să te arunci cu îndrăzneală în vâltoarea necazurilor (iar lipsa hranei este tot un necaz). Aici este vorba de mândrie si încredere prea mare în sine. Iar când necazurile vin singure – să nu te temi de ele…
  • Vol. 5. Cap. 7. Despre viaţa în ascultare faţă de un stareţ

…Ascultarea călugărească în felul şi natura prin care a intrat în mediul vechiului monahism este o mare taină duhovnicească. Inţelegerea ei şi împlinirea ei desăvârşită au devenit cu neputinţă pentru noi. Astăzi este cu putinţă numai cercetarea ei, săvârşirea cu  evlavie şi înţelepciune, este cu putinţă numai însuşirea duhului ei. Noi vom păşi pe calea dreptei cugetări şi a înţelepciunii celei mântuitoare de suflet atunci când, citind răspunsurile şi regulile vechilor pă­rinţi – ascultările lor, la fel de minunat împlinite şi de ocârmuitori şi de supuşi – vom vedea declinul general al creştinismului, vom conştientiza că nu suntem în stare să moştenim lucrarea părinţilor în deplinătatea si în toată bogăţia ei. Şi mare este mila lui Dumnezeu faţă de noi, mare fericire pentru noi este faptul că ne este dat să ne hrănim cu firimiturile ce cad de la masa duhovnicească a părinţilor. Aceste firimituri nu alcă­tuiesc în sine o hrană consistentă, dar pot, chiar dacă rămâne senzaţia lipsei şi a foamei, să ne păzească de moartea sufletească.

  • Vol. 5. Cap. 30. Necazurile sunt soarta călugă­rilor vremurilor din urmă.

Sfinţii Părinţi, călugării primelor veacuri creş­tine, fiind creştini desăvârşiţi, plini de Sfântul Duh, au avut descoperire de sus cu privire la monahismul vre­murilor din urmă şi au rostit cu privire la el o proorocie, care se împlineşte înaintea ochilor noştri. Toate prezicerile părinţilor sunt asemănătoare între ele şi vestesc că monahismul vremurilor din urmă va avea o viaţă foarte slabă, că nu va avea nici acele puteri trupeşti şi sufleteşti, nici acea bogăţie de daruri harismatice, pe care le-au avut primii monahi, că însăşi mântuirea va fi pentru el foartea grea… Inaintea lui Dumnezeu sunt vădite şi viclenia satanei şi greutatea luptelor îndreptate de el împotriva monahismului de­săvârşit. Dumnezeu îi încununează pe noii luptători nu mai puţin decât pe cei vechi, deşi nevoinţa celor dintâi este mai puţin dovedită decât a celorlalţi. Nu trebuie să ne dedăm slăbănogirii, deznădejdii şi trân­dăviei. Dimpotrivă, să ne îndreptăm toată atenţia şi toată strădania spre împlinirea poruncilor evanghe­lice.
Trebuie să înţelegem duhul vremurilor şi să nu ne lăsăm atraşi de ideile şi impresiile dinain­te, pe care în prezent este cu neputinţă a le înfăptui. Importanţa este a creştinismului, nu a monahismului. Monahismul este important în măsura în care duce la creştinismul desăvârşit.
***


Iubitoare de Dumnezeu N.,

Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu tine în veci! Am primit scrisoarea ta şi pacheţelul. Să te mântuiască Domnul! îti sunt foarte recunoscător. Dar, drept să-ţi spun, nu îmi este chiar uşor, deşi eu cred că toate acestea îmi sunt trimise din inimă curată.

wp-image--676924058

–Problema spovedaniei trebuie rezolvată, aşa că este mai bine să mergi la alt duhovnic, dar cu păcate­le nespovedite să nu rămâi. Nu este bine să schimbi duhovnicii fără să ai vreun motiv, dar, dacă există un motiv care te îndeamnă să-i schimbi, atunci este posi­bil, în această privinţă l-am întrebat pe arhipăstorul nostru, pe care îl cinstesc foarte mult şi, de asemenea, pe batiuşka Nectarie şi mi-aduc aminte că există câte ceva despre acest lucru şi la stareţul Lev. Apoi, poţi să nu menţionezi deloc în timpul spovedaniei persoa­nele, ci să spui numai păcatul. Numele aici nu au im­portanţă. Şi tot ceea ce ai spovedit deja nu mai trebuie să mărturiseşti iar. Toate acestea sunt deja iertate, trebuie să crezi acest lucru. Şi, dacă eu am spus că tre­buie să ţi se citească rugăciunea de dezlegare, îţi dau blagoslovenie să nu spui pentru ce a fost rânduită ea, şi celălalt duhovnic va citi rugăciunea fără repetarea spovedaniei. Desigur, dacă ai dorinţa şi posibilitatea, eu cu dragă inimă ţi-aş da blagoslovenie să vii să vor­beşti cu mine. Atunci aş putea adăuga multe dacă am sta personal de vorbă. Dar deocamdată închei, nădăj­duind totuşi că voi termina această scrisoare şi o voi trimite cu trenul poştei. Domnul să te păzească! Pace ţie şi mântuire!
*


Iubitoare de Dumnezeu N.,

Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu tine în veci! Iţi mulţumesc din inimă pentru urările şi pa­cheţelul pe care mi le-ai trimis de ziua numelui meu. Domnul să te mântuiască! Şi să te răsplătească pentru toate cu mila Sa!
Voi termina acum scrisoarea începută dinain­te. Când am fost la batiuşka Nectarie, i-am cerut să se I roage pentru tine şi să-ţi dea binecuvântare. El te ţine bine minte. La întrebarea despre continuarea cores­pondenţei cu acea persoană batiuşka nu te-a sfătuit să faci acest lucru, ci mai bine să te rogi pentru mân­tuirea ei, de câte ori îti aduci aminte de ea. La întrebarea despre postul dinaintea împărtăşaniei, batiuşka a spus că nu este obligatoriu să te împărtăşeşti în fie­care sărbătoare, ci el te-a sfătuit numai, căci datorită împărtăşirii relativ dese cu Sfintele lui Hristos Taine sufletul se linişteşte mai mult şi se simte mai uşor. De aceea, nu ai greşit faţă de stareţ dacă nu te-ai apropiat de Sfintele Taine, dar ai procedat nechibzuit. Eu însă îţi mai spun o dată că poţi să te împărtăşeşti şi mai des şi mai rar, dar trebuie să te spovedeşti mai des pentru ca conştiinţa ta să fie întotdeauna curată, nepă­tată. Aşa cum ne străduim să ne spălăm întotdeauna trupul când îl murdărim, aşa şi sufletul trebuie să-l păstrăm întotdeauna curat, ca să nu ne mustre conşti­inţa niciun pic.
Acum cu privire la scrisoarea ta. Personal ţi-aş spune multe, fetiţa mea, dar în scrisoare îmi prescurtez ideile. Mai întâi de toate trebuie să-ţi spun ca m-ai înţeles cu totul greşit. Aceasta este greşeala ta. La început ai gândit exagerat despre mine, iar apoi, aşa cum se întâmplă întotdeauna, au venit dezamăgi­rea, răcirea. Eu îţi spun că sunt un om obişnuit, că ma străduiesc să nu fac nimic din mine, dar mă străduiesc să mă port faţă de toţi aşa cum îmi dictează conştiin ţa, pentru mântuirea şi a mea, şi a celui care vine Ia mine. Tot aşa m-am purtat şi faţă de tine, după cum mi-a dictat conştiinţa. Chiar m-am apropiat sufleteşte de tine, căci durerea ta sufletească s-a atins de inima mea. De fiecare dată te-am primit cu dragoste şi ani suferit pentru tine, m-am rugat pentru tine şi mă rog şi acum şi nu mi-am schimbat deloc părerea şi sentimentele ce le am faţă de tine. Nu am nici cel mai mic dispreţ sau dezgust faţă de tine. Dacă tu mi-ai destăinuit mie sufletul tău, păcatele tale, ca unui părinte duhovnic, nu ai greşit. Aşa şi trebuia, iar eu doar te-am compătimit, mi-a fost milă de tine.
După învăţătura Sfinţilor Părinţi, noi trebuie să urâm păcatul, căci păcatul a fost şi este urât, dar pe păcătos trebuie să-l iubim. Faţă de aceste cuvinte ale Sfinţilor Părinţi eu nu am greşit. Ţi-am oferit dragoste întru Domnul. Dar de ce ţi-ai schimbat atitudinea, nu pot înţelege; prin faptul că te-ai închis în tine ai continuat să mă ţii în neştiinţă, lucru pentru care mi-a părut rău, dar apoi am lăsat totul în voia lui Dumnezeu, având încredere că Domnul voieşte mântuirea tuturor şi că ne rânduieşte tot ce ne este de folos. Şi ştiind că este „vai omului, când toţi oamenii îl vor vorbi de bine!“, precum se spune în Evanghelie, sunt chiar mulţumit când părerile despre mine sunt împărţite, căci acest lucru, deşi este neplăcut pentru iubirea de sine, totuşi este foarte folositor pentru mântuire. Şi îţi spun sincer că eu cred că, în fapt, nu am greşit faţă de tine, dar, dacă tu ai văzut neajunsuri în mine, atunci cu adevărat sunt vrednic de acest lucru. Eu însumi le văd şi, poate, mult mai mult decât ceilalţi şi îi cer Domnului iertare. Pentru faptul că există neajunsuri în mine, nu trebuie să-ţi pierzi credinţa în oameni şi nicidecum să te răceşti faţă de săvârşirea binelui, de lucrarea plăcută lui Dumnezeu. Imi ceri iertare. Cu dragoste te iert şi, la rândul meu, îţi cer iertare şi Domnul să ne ierte pe toţi. Nici nu m-am su­părat pe tine, dar am socotit că nu se cuvine să insist, dacă tu însăţi fugi de mine. Acum însă, când vii iarăşi la mine, pe cel ce vine la mine nu-l voi scoate afară şi inima mea iarăşi se deschide faţă de tine. Imi pare rău pentru greşeala ta. Pentru ce a trebuit să te ascunzi, să te chinui, să greşeşti, să cârteşti şi să deznădăjduieşti?!
Imi pare rău pentru tine, sincer te compătimesc fetiţa mea. Domnul să te ierte si sa te intelepteasca. Imi dau acordul deplin la rugamintea ta de a purta corespondenţă cu mine. Scrie-mi! Dupa puterea mea iti voi raspunde. Dimineaţa, pana la pranz, potrivit rugamintii mele, acum nu prea ma mai deranjeaza nimeni si cred că voi răspunde mai bine la scrisori. In privinta spovedaniei mi se pare ca ti-am scris tot ce trebuia, dar dacă nu înţelegi ceva – scrie-mi. Dacă în duhovnicul pe care ţi l-am recomandat nu ai deplina incredere, pentru că îl cunoşti prea putin, fereste-te sa te apropii de el si şi foloseşte-te doar de spovedanie, spovedind numai păcatele. Pe viitor vei vedea cum va fi. Domnul să te păzească! Mă grabesc si de aceea inchei aici. Iti doresc din inimă toate milele lui Dumnezeu. Pace ţie şi mântuire!


Multcinstită intru Domnul roaba lui Dumnezeu N.,

Pace ţie şi binecuvantarea lui Dumnezeu! Am primit scrisoarea ta, dar am intarziat putin cu raspunsul din anumite motive. Insa crede-ma, copilaşul meu cel drag, că întotdeauna te pomenesc şi mă rog pentru tine pe măsura puterilor mele celor slabe. In zile­le următoare, dacă Domnul ma va ajuta, voi scrie un răspuns amănunţit la scrisoarea ta, dar acum vreau numai să-mi exprim fata de tine compatimirea ce o am pentru stările triste prin care treci, căci te compătimesc sincer şi din toata inima. Domnul sa te ajute si sa te aline. La El totul este cu putinta. Se spune în psalmul 93:
Doamne, când s-au înmulţit dureri­le mele în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu”.
Aşadar, nădăjduieşte. Crede că aproape este Domnul… Din inimă îti doresc toate milele lui Dumnezeu şi îţi urez numai bine în sfintele zile ale postului şi sărbătorii care vin.

Kozelsk. 15/28 decembrie 1924



Iubitoare de Dumnezeu domnişoară L.,

Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu tine în veci! Iti comunic că am trimis scrisoarea ta batiuşkăi Nectarie, însă până acum nu am primit niciun răspuns.

wp-image-623367612

Din toată inima te compătimesc, copilaşul meu, eu ma rog pe măsura puterilor mele pentru sănătatea si mântuirea ta. Te rog, pentru Dumnezeu, nu-ţi pierde nădejdea! Eu cred cu tărie că Domnul nu te va lăsa şi-ţi va dărui mila Sa, numai tu să nu refuzi această milă.

Chiar dacă mama şi-ar uita rodul pântecelui său, Eu însă nu te voi uita,
zice Domnul Atotţiitorul. Nu deznădăjdui, ci pune-ţi nădejdea în Dumnezeu.
In privinţa călătoriei la Moscova nu mi-ai scris nimic, unde anume şi pentru ce te duci, de aceea îmi este greu să-ţi spun ceva lămurit. Totuşi, sunt de pă­rere că poţi merge. Dumnezeu să te binecuvânteze. Numai să nu faci acolo lucruri nechibzuite. Inainte de a face ceva, să te rogi şi să te gândeşti, să vezi dacă acel lucru este înţelept şi plăcut lui Dumnezeu. Să te pazeasca Domnul în această călătorie. In privinţa spovedaniei – nu pot să te sfătuiesc să ascunzi păcatul care continuă să fie săvârşit sau se repetă după spovedanie. Dar despre păcatul dinainte nu trebuie să mai vorbeşti, căci el a fost deja spovedit asa cum se cuvine şi de aceea nu este nevoie să-l repeti. Chiar nu te sfătuiesc să vorbeşti despre cele săvârşite înainte. Când spovedeşti cele prezente, poţi să nu faci deloc referire la cele trecute, spunând că în ceea ce priveşte perioada dinainte nu ai ascuns nimic, ai spovedit totul – şi astfel vei scăpa de întrebări. Dar cu păcate nespovedite nu trebuie să te apropii de Sfântul Potir, şi chiar spovedania însăşi din pricina ascunderii unor păcate îşi pierde însemnătatea. Să-ţi ajute Domnul! Ţine minte, copilaşul meu, că Domnul nu îngăduie ispite mai presus de măsura şi puterile noastre. De aceea nu trebuie să te descurajezi. Trebuie sa stai cu bărbăţie împotriva păcatului şi cu ajutorul lui Dumnezeu el va fi biruit. Crede-mă că în scurta mea slujire am văzut multe exemple de ridicare din tina păcatului. Nu trebuie nici tu să pieri. Nu aceasta este voia lui Dumnezeu. Domnul voieşte mântuirea ta.
Surioarei tale N. îi trimit urările mele de bine şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Să o păzească Domnul! Pentru fratele tău K. mă voi ruga după puterile mele. Domnul cel atotîndurat să tămăduiască bolile lui su­fleteşti şi trupeşti. Domnişoarei N. îi trimit binecuvântarea lui Dumnezeu. Sănătatea mea deocamdată, slavă lui Dumnezeu, este bună, iar mai departe – ce va da Dumnezeu.
Din inimă îţi doresc toate milele lui Dumnezeu, îţi urez numai bine cu ocazia sfintelor zile ale postului şi sărbătorii care vin.
Kozelsk. 15/28 decembrie 1924


Iubitoare de Dumnezeu şi multcinstită întru Domnul roaba lui Dumnezeu N.,

Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu tine în veci! Scriindu-ti câteva cuvinte, zoresc să-ti scriu mai in amănunt. Mai întâi de toate despre păcat. Imi scrii ca eu te dispreţuiesc, că îţi este clară atitudinea mea fată de tine… Nu cred că te-am dispreţuit, iar atitudinea mea faţă de tine, după câte văd eu, nu ai înţeles-o pana acum. Cum să te conving, copilaşul meu, de sentimentele şi de atitudinea ce le am faţă de tine? Se spune undeva că Sfinţii Părinţi urau păcatul, dar pe păcătoşi îi iubeau. Aşa trebuie să facem şi noi. Aşa mă străduiesc să fac şi eu. Dacă nu îţi răspund degrabă, tu singură trebuie să înţelegi de ce se întâmplă aşa. Ai văzut viaţa mea. Şi faptul că nu-ţi pot răspunde degra­bă este o durere neîncetată pentru mine. Dacă tu ţi-ai dori să mă vezi personal, eu cu dragoste sunt gata să te

wp-image-466621093

 primesc. Să se depărteze de la tine vrăjmaşul, care iti insuflă gânduri mincinoase şi te duce la deznădej­de! Domnul te aşteaptă cu braţe părinteşti, aşteaptă pocăinţa ta. El cu iubire atotiertătoare îţi spune ţie şi tuturor celor împovăraţi de păcate:

Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi“.
Domnul este gata să te ierte, să-ţi ierte păcatele şi odată cu iertarea păcatelor să-i dăruiască inimii tale chinuite pacea Sa. Să se înaripeze, aşadar, nădejdea ta! Imi ceri să mă rog pentru tine ca şi cum niciodată nu m-aş fi rugat. Nu, copilaşul meu, crede cuvân­tul meu de preot că întotdeauna aduc înaintea Domnului pentru tine rugăciunea mea săracă. Roagă-te şi tu după puterile tale, căci acest lucru are mare însemnătate. Domnul a făgăduit că va împlini cererile atunci când I se va aduce rugăciune potrivita pentru ele (Mt. 18,19-20). Numai că nu spune cât de repede vor fi împlinite aceste cereri. De aceea trebuie să ne rugăm şi să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu. Să crezi că aproape este de noi ajutorul lui Dumnezeu!
Nu deznădăjdui când vezi în tine feluritele ne­putinţe. Acest lucru depinde mult de stările prin care treci şi de nervii încordaţi.

 Rabdă-te şi pe tine! Să dea Dumnezeu să ţi se întărească puterile sufleteşti şi trupeşti! Despre sinucidere să nu-ţi îngădui nici cel mai mic gând! Alungă de la tine această cursă a vrăjmaşu­lui! Eu văd în tine dorinţa de a duce o viată creştinească bună, iar dacă aceasta există, înseamnă că sufletul tău este viu.

Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda şi judecăţile Tale îmi vor ajuta mie” (Ps. 118, 175).
Aşa striga Sfântul Prooroc David din partea fiecărui cre­dincios care alerga la Dumnezeu. Strigă şi tu aşa cu nădejde în mila lui Dumnezeu – şi Domnul nu te va lăsa, căci nici Domnul, nici îngerul-păzitor nu s-au depărtat de la tine, ci cu dragoste te păzesc, te ocro­tesc. Doar că deocamdată ţi se îngăduie să nu simţi, să nu vezi această ocrotire, deşi tu însăţi recunoşti că din când în când simţi, totuşi, o uşurinţă şi o oarecare pace. Mulţumeşte Domnului şi pentru această milă.
Acum îţi voi răspunde la întrebările tale. Când ai faţă de cineva antipatie, sau răutate, sau supărări, trebuie să te rogi pentru acea persoană, indiferent dacă este vinovată sau nu. Roagă-te întru simplitatea inimii, aşa cum sfătuiesc Sfinţii Părinţi:
„Mântuieşte-o, Doamne, şi miluieşte-o pe roaba Ta (numele) şi pen­tru sfintele ei rugăciuni ajută-mă pe mine, păcătoasa!”.
Datorită acestei rugăciuni inima se linişteşte, chiar dacă uneori nu dintr-odată. Te poţi ruga aşa chiar dacă acest lucru se întâmplă în prezenţa oamenilor, fără vreo manifestare exterioară a rugăciunii, sezând, mergând, stând în picioare sau culcată – căci Dumnezeu Se uită la inimă. Şi, când vine această ispita, atunci să te şi rogi, fără să zăboveşti şi fără să ţii cont de loc, deşi, desigur, este mai bine să te retragi şi abia atunci să te rogi.
Dacă nu vezi vreo vătămare pentru sufletul tău in legătura cu fratele şi cu soţia lui, atunci ajută-i în treburile lor şi străduieşte-te să eviţi discuţiile în care cei ai casei se osândesc unul pe altul sau, în general, pe ceilalţi. Mai încolo vei vedea cum va trebui să procedezi pe mai departe.
Pentru că nu m-ai ascultat în legătură cu mama ta – Dumnezeu să te ierte! Nu este o greşeală prea mare.
spovedanie_13Cu privire la ceea ce ţi-am spus despre spove­danie, că nu este nevoie să te apropii de duhovnicul tau care nu ai deplină încredere, trebuie să înţelegi aşa: că poţi să-ţi mărturiseşti păcatele şi să primeşti dez­legarea lor de la orice duhovnic ortodox, căci orică­rui preot îi este dată puterea de a lega şi a dezlega păcatele. Iar pentru sfat în legătură cu treburile vieţii şi cu cele duhovniceşti te poţi adresa altei persoane, care chiar nu are cinul preoţesc. Multe asemenea cazuri au existat şi există. La Athos şi acum există ocârmuitori ai mănăstirilor mici (şi, prin urma­re, conducători ai întregii vieţi mănăstireşti), care nu au niciun cin preoţesc. Eu nu vreau să spun că sunt de acord cu o asemenea atitudine fată de duhovnic. Nu, eu văd acest lucru ca pe un fenomen foarte trist, atunci când nu poţi discuta cu duhovnicul la care tre­buie să alergi când ai nevoie. Taina se săvârşeşte, ier­tarea păcatelor se primeşte. La nevoie trebuie să ne mulţumim şi cu aceasta. De unde să luăm duhovnici sfinţi?
„Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios”!
Mie poţi să-mi scrii totul deschis, pentru uşu­rarea sufletului tău, deşi îmi cer iertare că nu-ţi pot răspunde degrabă.
Cu privire la faptul că ai confundat la spove­danie vârsta pe care o aveai când ai săvârşit un pă­cat, nu te tulbura. In cazul de fată lucrul acesta nu are importanţă. In general, pentru uşurarea sufletului, eu îţi dau voie, copilaşul meu, să-mi spui tot, fără sfia­lă. Cu cât vorbeşti mai deschis, cu atât mai bine. Nu te teme, eu nu mă supăr pe tine. Nu îţi este clar de ce ţi-am scris că nu ai greşit neascultându-l pe stareţ. Mai întâi de toate, pentru că aşa a spus stareţul. Sfatul lui – să te împărtăşeşti în fiecare lună – nu te-a făcut să te simţi obligată să faci acest lucru, orice ar fi pre­supus el. Sfatul rămâne sfat şi nerespectarea sfatului nu este un păcat, ci o părere. Altceva este atunci când dă o poruncă sau, oricum ar fi el, fiul duhovnicesc se leagă de duhovnicul sau stareţul său. Atunci orice în­călcare a poruncii este un păcat, care trebuie dezlegat la spovedanie, căci altfel însăşi porunca continuă să lege conştiinţa omului, să o împovăreze. Acest lucru este explicat în amănunt la Sfinţii Părinţi. Şi despre el, mi se pare, mi-a fost dat să discut cu domnişoara N. Poate că ea a reţinut, întreab-o, căci acum nu pot scrie amănunţit despre el.
Nu te sfătuiesc să-i scrii acelui om. Deşi mi-e milă de el – eu întotdeauna mă rog pentru el – totuşi nu pot face concesii. M-am gândit mult la întrebarea ta despre soţul tău. Eu privesc acest lucru nu cu ochii surorii tale, ci în lumina Evangheliei. M-am gândit mult la ceea ce m-ai întrebat în legătură cu soţul. Şi am ajuns la următoarea concluzie: dacă iubirea este reciprocă, nu aveţi motive să vă despărţiţi. „Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă” – aşa spune Sfânta Evanghelie. Eu vă dau binecuvântare să vă reuniţi.
In duhul Evangheliei despărţirea soţilor trebu­ie să aibă loc numai dacă s-a încălcat fidelitatea reci­procă. Dar, dacă, aşa cum bag de seamă, aveţi dorinţa de a vă continua viaţa împreună, dacă vă iertaţi to­rtul unul altuia, atunci nu există nicio piedică pentru o asemenea viaţă. Neputinţele soţului, greşelile lui sunt un fenomen foarte trist, dar trebuie să înduri şi să te rogi lui Dumnezeu să-l ajute. Roagă-te cu osâr­die Domnului, lasă-te în voia Lui! Dacă ceva nu-ti este clar sau trebuie completat, înştiinţează-mă, mă voi strădui să-ţi răspund.
Domnul să te păzească! îţi doresc din inimă toate milele lui Dumnezeu!
Kozelsk. 22 ianuarie/4: februarie 1925
***

Iubitoare de Dumnezeu domnişoară L.,

 Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu tine în veci! Am primit scrisoarea ta cu întârziere şi, chiar eu, contrar aşteptărilor, am întârziat datorită unui concurs de împrejurări.
Dacă problema încă nu s-a rezolvat, eu îţi dau blagoslovenie să mergi la batiuşka Nectarie, dacă ai mijloace materiale şi împrejurările îţi permit. Dar în­totdeauna pentru fiecare călătorie la părintele duhov­nic sau stareţ trebuie să faci rugăciune, aşa cum ţi-am spus deja. Domnul să rânduiască totul spre folosul sufletului tău şi spre mântuire.
Dumnezeu să te binecuvânteze, copilaşul meu, să-ţi începi viaţa în înnoirea duhului şi să te ajute şi să te desăvârşească!
Rugăciunea lui Iisus săvârşeşte-o în smerenia duhului şi a inimii tale. Este bine că primeşti mângâ­iere din această lucrare, dar ţine bine minte că Sfinţii Părinţi socotesc că este vătămător de suflet să cauţi mângâieri şi desfătări în rugăciune. De aceea, lipeşte-te mai mult de simţământul smereniei şi al pocăinţei. Atunci nu vei rătăci de la calea rugăciunii. Singura jertfă bineplăcută lui Dumnezeu este duhul umilit şi zdrobit pentru păcatele tale, pentru căderea ta, pen­tru patimile tale.
Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Despre aceasta există multe învăţături la Sfinţii Părinţi şi la episcopul Ignatie Brianceaninov. Să-ţi ajute Domnul!
Pentru trimiterea banilor şi a dulciurilor îţi mulţumesc. Domnul să te mântuiască! Din inimă îti doresc toate milele lui Dumnezeu.
Kozelsk. 23 ian./5 febr. 1925
[va urma]
(Din: Starețul Nicon de la Optina, Sfaturi în vremuri de prigoană, Editura Egumenița 2009)

sursa Cuvântul Ortodox