România, motorul MONDIAL al masoneriei. Mare Maestru al Marii Loji Naţionale face dezvăluiri,teoria Conspirației, distrusă de liderul masonilor din România. Relația dintre BOR și MasonerieRelația dintre Masonerie și Biserică apare în mute teorii ale conspirației. În general, aceste teorii spun că masoneria este o forță ocultă care se opune Bisericii și credinței în Divinitate.    

Stare

România a devenit motorul mondial al masoneriei.

     

de  Anca Murgoci 

Prof.univ. dr. Radu Bălănescu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România, în interviul anului 2016 pe care l-a acordat la DC News Live, a explicat cum a ajuns țara noastră să ‘câștige’ această titulatură.

„Anul 2016 așează România în topul marilor loji din lume. În masonerie nu se fac clasamente, dar acesta este adevărul. Este o părere unanimă a celor care au vizitat țara noastră, a celor care lucrează în boardul Conferinței Mondiale. România este, în acest moment, considerată motorul mondial al masonieriei. Cei care au spus acest lucru sunt oameni care au organizat conferințe europene, mondiale, sunt oameni de expertiză”, a spus Prof.univ. dr. Radu Bălănescu.

Cel mai mare eveniment masonic care s-a întâmplat vreodată în lume

Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România a vorbit și despre cel mai mare eveniment masonic care s-a întâmplat vreodată în lume: Conferința Mondială a Marilor Loji Masonice Regulare. România a fost preferată în fața Rusiei pentru a organiza reuniunea din 2014. Decizia a fost luată la Cartagena de Indes (Columbia), unde a avut loc a XI-a Conferință Mondială a Marilor Loji Masonice Regulare.

„În 2014 am găzduit Conferința Mondială a Marilor Loji Masonice Regulare și am fost ales Secretarul Executiv al acestei conferințe fiind oarecum, prin această alegere, numărul 1 în masoniera mondială urmându-l pe Thomas Jackson, cel care a conceput și inițiat evenimentul. (…) Din 2014 și până acum a urmat o dezvoltare continuă pentru că evenimentul s-a bucurat de un succes extraordinar. Au fost prezente 106 mari loji de pe toate continentele. A fost cel mai mare eveniment masonic care s-a întâmplat vreodată în lume. A avut loc la București în urma unor alegeri care au avut loc cu un an înainte. Am concurat cu Rusia. Votul marilor maeștri prezenți a fost în favoarea României”, a mai zis Prof.univ. dr. Radu Bălănescu la interviurile DC News Live.

Răspunsul complet după minutul 9:

sursa


Marele Maestru al MLNR, Conf. Dr. Radu Bălănescu, a declarat pentru DC NEWS că Biserica Ortodoxă Română este importantă și că cine atacă Biserica, nu dorește binele țării. Astfel, teoria conspirației creată în jurul relației dintre Biserică și Masonerie este contrazisă, chiar de liderul masonilor din România.

”Este un proiect extraordinar de important pentru România, Catedrala Neamului. Trebuie ridicată, trebuie dusă până la Capăt. Biserica Ortodoxă Română este foarte importantă în contextul eruopean și mondial. Cum să ataci Biserica? S-a întâmplat și asta. Poate să o atace cineva care vrea binele țării? Niciodată?

Avem relații de normalitate cu BOR. Eu sunt un foarte bun creștin ortodox. Nu avem niciun fel de problemă.  Se renovează Biserici, ajutăm la renovarea lor. Nimic ne la locu lui. Trăim în deplinul respect al instituțiilor din România. Toate religiile sunt respectate”, a spus Radu Bălănescu.

Declarația începe de la minutul 57.14.

SURSA

Conferință ecumenistă despre Sinodul din Creta la papistaşi acasă e rușine!

Cum să faci conferințe despre Sinodul Panortodox acasă la papistaşi?


Ecumenism pe față, dar nu au reuşit să ne facă să ne rugăm împreună cu papistaşii.
Doamne fereşte!
Când am intrat în sală am crezut că am greşit locația, că erau papistaşi.
La sfârşit eram pregătiți cu întrebări :

1) De ce s-a modificat postul (se poate spurca postul prin lactate, că aşa zic spurcații ecumenişti de la Sinod)

2) De ce s-a hotărât împotriva poporului căsătoria mixtă dacă canonele interzic aşa ceva.

CANOANELE SINODULUI DIN LAODICEEA

Can. 6 Laod. 343 – Ereticii să nu intre în biserică:
Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres
[Apostolic, can. 45, 65]
TÂLCUIRE– Nu sloboade canonul acesta pe eretici să intre în Biserica lui Dumnezeu, cea de ortodocşi ţinută, dacă nu vor a se întoarce şi stăruie în eres. Vezi şi cel apostolesc 45.

Can. 31 Laod. 343 – Este oprită căsătoria cu eretici:
Cu nici un eretic nu se cuvine a încheia căsătorie sau a se da fiii sau fiicele după eretici, ci mai ales a-i lua dacă ar făgădui că se fac Ortodocşi.

Casătoria mixtă este o blasfemie!
Pentru că se fac rugăciuni în comun cu ereticii, iar femeia ortodoxă/bărbatul ortodox se leapădă de Hristos afurisindu-se prin Canonul 10 Apostolic .

CANOANELE APOSTOLICE

CANONUL 10 apostolic (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISIŢI).

Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.

(11, 12, 32, 45, 48, 65 ap.; 5 sin. 1 ec; 2 Antioh.; 9 Cartag.)

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească.

(10, 11, 46, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.)

Cele două Canoane 10 şi 45 Apostolice, afurisesc mireanul şi caterisesc preotul.

Nu poate avea loc o căsătorie mixtă prin simplul fapt că neortodocsul sau neortodoxa Nu au fost Botezați de preot :

CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE)

Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15).

(47, 68 ap.; 19 sin. I ec; 7 sin. 11 ec; 95 Trui.; 7, 8 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare)

CANONUL 47 apostolic (BOTEZUL VALID NU SE REPETA)

Episcopul sau presbiterul dacă ar boteza din nou pe cel ce are botezul cu adevărat sau dacă nu ar boteza pe cel spurcat de către eretici (cei fără credinţă adevărată), să se caterisească, ca unul care ia în râs crucea şi moartea Domnului şi nu deosebeşte preoţii adevăraţi de preoţii mincinoşi.

(46, 49, 50 ap.; 8, 19 sin. I ec; 7 sin. 11 ec; 84, 95 Trui; 32 Laod.; 48, 72 Cartag.; 1, 47, 91 Vasile cel Mare)

CANONUL 64 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU NECRESTINII ŞI ERETICII)

Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se şi caterisească şi să se şi afurisească.

(7, 45, 70, 71 ap.; 11 TruL; 1 Antioh.; 6, 29, 33, 37, 38 Laod.)

Sursa de aici

UN DUHOVNIC ROMÂN DEZVĂLUIE INTENȚIILE ASCUNSE ALE MASONILOR

Părintele Sofian Boghiu a spus depre masoni că “ei fac și bine”, doar că nu se știe “ce rău se ascunde în acest bine”. Avertismentele duhovnicului sunt, însă, mult drastice de atât.
Sofian Boghiu a fost starețul Mănăstirii Antim din București. Acesta a fost și pictor bisericesc, lăsându-și amprenta asupra multor lăcașuri de cult atât din România, cât și din străinătate.  În timpul vieții sale, arhimandritul a vorbit și despre masonerie. “Parcă acum, în vremea noastră, diavolul a căpătat foarte multă putere în conștiințele lipsite de evlavie și de Dumnezeu ale oamenilor. Am aflat  că în America de pildă, într-un oraș, e un templu al diavolului cu șase etaje. Un templu al diavolului! Sunt sataniști- îi știm- în societatea noastră de astăzi,  sataniști care au niște jurăminte,  un învățământ și un crez al lor cu totul potrivnic creștinismului. În vechime erau păgânii și aveau temple cum sunt acum, de pildă, templele masonice. Cine a fost în America a văzut că în orice oraș e o biserică a Bunei Vestiri, un templu masonic, o biserică a înălțării, un templu masonic. Masonii nu sunt prietenii creștinilor, sunt dușmanii lor.  (…) Acum sunt aceste instituții care vor răul total al creștinilor. În primul rând este diavolul cu templele lui”, a avertizat părintele Sofian Boghiu, după cum se arată în cartea “Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe”.
“ARE MIJLOACE DE A TE OBLIGA SĂ TACI”
Referitor la masoni, părintele a continuat: “Trebuie să ne păzim pe noi înșine, dar și pe cel de lângă tine să-l păzești, să-l ajuți să meargă pe calea lui Dumnezeu, care este calea vieții. Cealaltă este calea morții, a întunericului, a nimicniciei. (…) Ei (n.r.- masonii) fac bine, dar nu știm ce rău se ascunde în acest bine. De pildă…tot la biata Americă mă gândesc. Am fost acolo pentru ochi și, deși ochii erau bolnavi, am văzut magazine foarte bogate, de câte o sută de metri lungime sau mai lungi, cu de toate: de la ac până la elicopter. Tot acolo este și templul diavolului, acolo sunt și demonizați sau satanizați și acolo sunt și templele acestor masoni. Așa încât sunt amestecate lucrurile. Bietul pește, săracul, din ape, din ocean, se agață și el de o bucățică de pâine sau de ceea ce e acolo în undiță și-o mănâncă cu lăcomie, că-i flămând, și-i rămâne undița în gât și-l trage pescarul afară și-l pune la frigare. Cam așa sunt aceste bunuri pământești care ni se oferă. Cine ni le oferă vrea să ne închidă mintea și ochii să rămână numai la ele. Și sufletul, care este de o valoare extraordinară. (…) Masoneria este o asociație și o mișcare universală care are mijloace de a te obliga să taci. Și încât nu se pot lua măsuri împotriva acestei mișcări universale, nu avem decât să ne păstrăm credința”

Dezvaluitorul

Parintele Justin despre acordul de la Balamand: Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbeste prin Sfintii Parinti

Stare

Cum vedeti ratificarea tratatului de la Balamand, din 1993, de catre sinodul Bisericii Ortodoxe Romane, pe tema raportului dintre Biserica Ortodoxa si cea catolica? Toate celelalte Biserici Ortodoxe au respins sinodal acele declaratii din tratat, ca fiind eretice, numai Biserica Romana fiind singura care nu l-a respins nici pana azi…
Nu poporul nostru poarta vina, atata timp cat aceste tratate s-au facut si s-au semnat pe ascuns. Ierarhii nostri nu au cerut parerea si acordul poporului, dar nici macar nu am fost instiintati. Doamne fereste, maine poimaine ne trezim ca Biserica Romana nu se mai cheama Biserica Ortodoxa, ci catolica. Noi nu ne putem asuma greselile lor dogmatice. Si vom tine la hotararile celor 7 sfinte sinoade ecumenice cu pretul vietii. Pentru noi aceasta este sfant: marturisirea de credința a celor 7 sinoade ecumenice. Acestea au fost stabilite de Sfintii Parinti prin Duhul Sant. Daca ne lepadam de ele, ne lepadam de Duhul Sfant. Nu e loc de indoiala in privinta dogmelor. Ierarhii nostri cand sunt investiți in episcopie depun un juramant cum ca se obliga sa pazeasca dreapta credința si cele 7 sinoade ecumenice. Daca incalca juramantul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun Sfintilor ierarhi, pastorii lor.
Deci daca ei nu se supun mai marilor lor, adica Sfintilor Parinti, cum sa ne pretinda noua ascultare? Noi nu ascultam de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbeste prin Sfintii Parinti, nu prin minti imbatate de mitrele aurite din capul lor. Ei au datoria sa revada acordurile de la Balamand si Biserica sa isi revizuiasca pozitia ortodoxa, spre linistea poporului nostru ortodox. Biserica catolica detine erezii foarte mari in sanul ei, noi nu avem ce discuta cu niste fatarnici care si-au inventat propria lor biserica in afara harului lui Dumnezeu, pentru a fi independenta si de sine statatoare, asemenea lui Lucifer care a vrut sa isi ridice alt scaun pe tronul Dumnezeirii. Papalitatea a inchis credinciosilor bisericii lor portile Imparatiei cerurilor ca sa se inchine lui pe un alt tron, la Vatican. Au incercat sa ne subjuge si pe noi, aruncand in ograda noastra soparla uniatismului, dar sangele martirilor nostri marturisitori i-a alungat cu puterea harului lui Dumnezeu. Aceste compromisuri ale ierarhilor nostri se savarsesc nu dintr-o convingere dogmatica, ei stiu prea bine adevarul, ci se poarta asa datorita intereselor politice. Nu au puterea sa se opuna, pentru ca a fi episcop in zilele noastre, inseamna sa accepti condiția de mucenic. Nu e usor nici pentru ei. Noi avem datoria sa ii trezim si sa ne rugam pentru ei sa aiba puterea de a se opune ratacirilor dogmatice si sa fortifice Biserica cu marturisirea lor dreapta.
Noi, cei care am ramas ortodocsi in acest popor, ne dezicem de ratacirile si compromisurile lor. Au intrat lupii in turma noastra pentru ca semanatorii sunt putini, lipsesc teologii in masura sa poata combate niste rataciri de la adevarurile de credinta. Se duc degeaba in strainatate si fac atatea scoli teologice, dar nu auzi pe niciunul care sa marturiseasca niste realitati dureroase din sanul Bisericii. Pentru ca ei cand vin din strainatate asteapta o coroana de arhiereu, o coroana de secretar, sa isi puna gulerase frumoase, genti stralucitoare si masini luxoase si cica formeaza Biserica Ortodoxa. Dar nu asta formeaza Biserica Ortodoxa, Biserica ortodoxa o formeaza poporul simplu de rand binecredincios, babuca aceea care isi aprinde lumanarea cu lacrimi in ochi si taranul care nu cedeaza ortodoxia strainilor. Ortodoxia nu e in catedrale si in zgarie nori, nu e in caracterul Biserici noastre, ci Ortodoxia salasluieste in Pestera boilor de la Betleem, in care s-a nascut smerit Dumnezeu. Acolo coboara Duhul Sfant, aici e culcusul harului Duhului Sfant, in inima smerita si infranta. De la Parintele Staniloae nu mai avem profesori teologi care sa faca o reala catehizare studentilor. Si teologii se formeaza asa cum vad la pastorii lor. Dar ar trebui sa inteleaga ca pastorii supremi sunt Sfintii Parinti si slava Domnului sunt atatea carti publicate. Nimeni nu poate spune ca nu a stiut.
Teologilor nostri le lipseste ravna sau scanteia dragostei de adevar. Sa invatam de la greci, care asa mandri cum sunt ei, totusi nu renunta la principiile ortodoxe ale Bisericii, ei fac educatie religioasa, catehetica si dogmatica de mici copiilor lor, astfel incat poporul grec este crescut intr-un mediu bizantin si inteleg usor dogma ortodoxa. La noi a fost o teologie sporadica si o ortodoxie plina de necazuri si greutati. Eu rar am intalnit profesori de teologie in puscarie, si daca erau, erau fara atitudine. Au fost cațiva buni dar puțini, cum a fost Parintele Arsenie; mai mult cei simpli si fara carte au aparat Biserica la noi. Sa ne rugam sa inmulteasca Domul seceratorii ca sunt putini. Orice credincios trebuie sa isi insuseasca un minim de cunostinte dogmatice, catehismul ortodox si sa fie trezvitor sa nu primeasca orice invatatura cu usurinta de la oricine, numai de la Sfintii Parinti si preoții marturisitori. Sa fim vigilenti pentru ca sectele iau amploare si in curand Ortodoxia romaneasca, daca o tine tot asa, o sa iasa la pensie…

Sursa

ACORDUL DE LA BALAMAND INTRE ORTODOCSI SI CATOLICI (1993): o analiza critica de parintele Ioannis Romanidis

      

ACORDUL ORTODOCSI – VATICAN

Balamand, Liban, iunie 1993, de pr. Ioannis S. Romanidis
Publicat in THEOLOGIA – Periodicul Bisericii Greciei, VOL VI 1993, Nr. 4, paginile 570-580
I. Introducere

1) Reprezentanti a noua Biserici Ortodoxe au semnat un acord cu reprezentanti ai Vaticanului, cuprins intr-un document intitulat “Uniatismul, calea de unire a trecutului, si cautarea actuala pentru comuniune deplina“, produs de membrii Dialogului Ortodocsi-Vatican, la a VII-a sedinta plenara din 17-24 iunie 1993 de la Balamand, Liban.
2) Sase Biserici Ortodoxe nu si-au trimis reprezentantii. Unele au boicotat aceasta intrunire, in semn de protest fata de responsabilitatile anti-ortodoxe si anti-musulmane ale Vaticanului in razboiul din Bosnia, si alte actiuni anti-ortodoxe, din parti ale Europei Rasaritene si ale Orientului Mijlociu. Unele Biserici Ortodoxe au ajuns sa realizeze ca “modelul” sau “tactica” veche de secole a Vaticanului, cea a “razboiului si dialogului in acelasi timp”, s-a transformat in anii 1960 in “atacuri ale Dragostei si dialogului in acelasi timp, in public” si “activitati ascunse, in privat”.
3) Exemplul clasic al acestei tactici folosite inainte este dialogul dintre Franko-Latini si Romanii Ortodocsi, de la Bari, Italia, in 1098. Franko-latinii tocmai ispravisera inlaturarea din Papalitate a romanilor ortodocsi, intre 1009/12-1046. Aceasta actiune a fost urmata de cucerirea Angliei in 1066, de catre Wilhelm Cuceritorul, si numirea de catre acesta a lombardului Lanfranc ca intaiul Arhiepiscop Franko-latin al Canterbury-ului, cu binecuvantarea papei Alexandru al II-lea, lombardul, in 1070. Lanfranc si episcopii sai franko-latini si-au dobandit succesiunea apostolica inlaturandu-i in grup pe toti predecesorii lor celti si saxoni [1]. I-au osandit pe acestia ca fiind eretici si schismatici si i-au condamnat la inchisoare pe viata, unde au fost torturati si infometati pana la moarte [2]. Succesorul lui Lanfranc a fost, in 1093, lombardul Anselm de Canterbury, principalul exponent al pozitiilor franko-latine la intalnirea mentionata mai sus, de la Bari, din 1098.
4) Nemaiputand folosi aceasta putere militara medievala, pe care a mai intrebuintat-o in mod deschis pana la Revolutia Franceza, Vaticanul a invatat, la mijlocul acestui secol, sa atace in public prin mijloacele ”dragostei si dialogului” si a ”activitatilor ascunse, in realitate”. Astfel, sinceritatea “dragostei” si “dialogului” publice ale Vaticanului, ce i-au fost impuse de raspandirea moderna a democratiei, are nevoie de mult mai multa consistenta pentru a fi convingatoare. Pana si musulmanii bosniaci au invatat aceasta, in urma experientei tragice avuta dupa intalnirea de rugaciune cu insusi Papa.
II. Asa-zisa Schisma [3]
5) In spatele acestui acord se afla experti Latini [romano-catolici, n.t.] familiari cu cercetarile contemporane asupra naturii militare, politice si sociale a schismei cu romanii rasariteni, pe care frankii si aliatii lor au provocat-o deliberat. Doctrina a jucat rolul principalei arme franko-latine impotriva romanilor rasariteni, pricinuind revolte in randul romanilor apuseni impotriva opresiunii teutone [4]. Desigur ca Latinii de la Balamand nu au simtit nevoia sa abordeze acest tip de cercetare.
6) Ignorand cele de mai sus, ortodocsii de la Balamand le-au facut pe plac Latinilor, alaturandu-li-se in folosirea contextului propagandei medievale Franko-latine despre schisma, cu un continut mai mult sau mai putin ortodox, o combinatie ce a dominat o lunga perioada scolile ortodoxe.
7) Acest acord evita, astfel, implicatiile faptului ca incepand din secolul al 7-lea, Franko-latinii si-au dobandit, de obicei, succesiunea apostolica prin exterminarea predecesorilor lor romani-apuseni, celti si saxoni, reducand romanii din apus la statutul de serbi si tarani ai feudalismului Frank. Acest lucru s-a petrecut nu numai in Galia, ci si in Italia de nord, Germania, Anglia, Italia de sud, Spania si Portugalia.
8 ) Nasterea civilizatiei Frankilor este descrisa intr-o scrisoare a Sfantului Bonifaciu catre Papa Zaharia (Natione Graecus [5]) din 741. Frankii i-au indepartat din Biserica Franciei pe toti episcopii Romani, pana in anul 661, si s-au facut pe ei insisi episcopi si administratori clericali ai acesteia. Au impartit proprietatea Bisericii in fiefuri, ce au fost acordate ca beneficii corespunzatoare rangului in piramida vasalitatii medievale. Acesti episcopi Franki nu au avut Arhiepiscop si nu s-au intrunit in sinod, vreme de 80 de ani. Ei sunt, cu cuvintele Sf. Bonifaciu, “mireni lacomi, clerici adulterini si betivi, care lupta intr-o oaste inarmata pana in dinti si care, cu propriile maini, ii ucid atat pe crestini, cat si pe pagani.” [6]
9) Deja, in 794 si 809, Frankii ii condamnasera pe romanii rasariteni ca fiind “eretici” si “elini“, la sinoadele de la Frankfurt si Aachen, cu alte cuvinte, cu aproape 260 de ani inaintea asa-zisei schisme din 1054. Frankii au inceput sa-i numeasca pe romanii rasariteni “elini“(greci) si “eretici”, ca astfel romanii apuseni subjugati sa isi uite treptat fratii – Romanii din Rasarit.
10) Apoi, Frankii i-au impartit si pe Parintii Romani vorbitori de greaca si vorbitori de latina, in asa-numitii Parinti Latini si Greci, si apoi s-au alipit de cei asa-zisi Latini. Astfel, au creat iluzia ca traditia lor franko-latina este parte a unei traditii neschimbate si neintrerupte, aceeasi cu cea a Parintilor Romani vorbitori de latina. Deoarece romanii apuseni inrobiti devenisera serbi si tarani ai feudalismului Franko-latin, au incetat sa mai dea capi si Parinti ai Bisericii, ci doar la cativa sfinti stiuti.
11) In timpul anilor 1009-1046, franko-latinii au incheiat eliminarea Romanilor Ortodocsi din Biserica Vechii Rome si, in cele din urma, s-au asezat in locul lor, inventand astfel papalitatea de astazi.
12) Frankii secolului al 8-lea si-au inceput erezia anti-Romana cu disputa icoanelor si apoi a lui ”Filioque”, pe vremea cand erau niste barbari iliterati. Papii Romei de mai apoi au protestat. Dar inca nu i-au osandit pe franki. Si-au inchipuit ca, in cele din urma, ii vor convinge, asa cum face cineva cu un copil incapatanat. Romanii Vechii si Noii Rome nu au banuit insa ca Frankii provocau in mod deliberat schisma dintre ei si romanii liberi, ca parte a permanentei lor strategii defensive impotriva Imperiului Roman de Rasarit si a propriilor planuri de cucerire a lumii.
13) Papii Romei nu au avut nici o alta alegere decat sa tolereze tirania Frankilor, in interesul usurarii poverii fratilor lor romani apuseni inrobiti si in cel al asigurarii libertatii lor, precum si celei a cetatenilor romani ai Statelor Papale.
14) Insa papa Ioan al VII-lea al Romei a luat parte la al Optulea Sinod Ecumenic, din 879, in Noua Roma [Constantinopol, n.t.], unde au fost osandite ereziile Frankiste asupra icoanelor si cea a lui ”Filioque”, fara a-i numi, totusi, pe eretici, de teama represaliilor.[7]
15) O data cu aparitia Decretaliilor Pseudo-Isidoriene in 850, Papii Romei au inceput sa se simta indeajuns de puternici pentru a cere cu agresivitate conducerii Frankiste sa accepte standarde de comportament civilizate. Dar aceste eforturi s-au intors pana la urma impotriva lor. Franko-latinii au reactionat in forta la popularitatea acestor decretalii, alungandu-i pe Romani de la conducerea politica si bisericeasca a Romei si a statelor papale. Franko-latinii si-au inceput atacul final impotriva libertatii si romanitatii papalitatii intre 973-1003 si au incheiat inrobirea papalitatii romane si a libertatii statelor papale, intre 1009 si 1046 [8]. Dupa aceasta data, totii Papii sunt membri ai nobilimii Franko-latine, ce foloseau denumirile de Papa al Romei si Papalitate Romana pentru a-i face sa creada in continuare pe romanii apuseni ca au un Papa Roman.
16) Din toate cele de mai sus, ar trebui sa fie clar faptul ca stabilirea datei schismei in 1054, intre distinctiile contrafacute ale “Rasaritului Grec” si ale “Apusului Latin”, nu este corecta. Schisma a avut loc intre Franko-latini, pe de-o parte, si Romanii apuseni si rasariteni, pe de alta. In 1054 s-a petrecut doar una dintre manifestarile tarzii ale unei schisme ce exista deja, din 794, vremea in care Frankii au decis sa o provoace intre ei si asa-zisii “Greci”, din motive politice. Biserica Vechii Rome a luptat eroic sa ramana unita cu Noua Roma [Constantinopolul, n.t.], pana in anul 1009.
17) Din anul 809 incoace, Frankii nu s-au abatut niciodata de la pozitia ca Romanii Rasariteni, adica asa-zisii “Greci”, sunt eretici. Pana in anul 1009, Biserica Vechii Rome a rezistat cu indarjire acestei politici Frankiste premeditate, care pana la urma a fost impusa cu forta.
18) Faptul ca aceasta traditie a continuat pana in mijlocul secolului al 20-lea era foarte evident in timpul tineretii scriitorului acestor randuri. In cartile Latine de apologetica, ortodocsii erau descrisi cu vehementa ca fiind eretici si fara sfinti. Desigur, acest lucru din pricina disputei ”Filioque”, care a izbucnit puternic inaintea celui de-al optulea Sinod Ecumenic, din 879. De aici, si supozitia ca ortodocsii nu au avut Parinti ai Bisericii dupa Sf. Ioan Damaschin (cca. 675-749) si Sf. Teodor Studitul (759-826). [9]
19) Dar Franko-latinii si Papalitatea lor si-au continuat cuceririle insotite de exterminarea si/sau inlaturarea episcopilor si a egumenilor Ortodocsi, si de reducerea credinciosilor la statutul de serbi si tarani, prin lipsirea lor deplina de orice proprietate. Cuceritorii musulmani, nici cei arabi, nici cei turci, nu au facut niciodata asa ceva.
20) Dar chiar si la inceputul acestui secol al 20-lea, Vaticanul mai facea aceste lucruri. Astfel, in 1923, Italia a primit in posesie Insulele Dodecaneze (”Cele Douasprezece”), de la Turcia. Episcopii ortodocsi fura inlocuiti de episcopi toscani-franki si lombarzi, care, din 1870, se infatisau ca fiind italieni. Vaticanul a nadajduit ca credinciosii Ortodocsi vor accepta clerul hirotonit de acesti episcopi ai Vaticanului, caci altfel ar fi ramas fara preoti. Situatia s-a schimbat atunci cand Grecia a luat in posesie aceste insule. Episcopii Ortodocsi exilati s-au intors, sub omoforul Patriarhiei Ortodoxe a Constantinopolelui.
21) Dar apoi Vaticanul si-a schimbat chipul si a produs recunoasterea unilaterala a tainelor Ortodoxe, la conciliul Vatican II. Intrebarea ramane:
Este aceasta trecere de la razboi la dragoste una reala? Sau este tot dragostea lupului, acum imbracat in haine de oaie, gata sa-si inhate “prada” traditionala? Invazia tarilor ortodoxe de catre Vatican, cu atatia clerici umbland dupa “prada”, pare sa vorbeasca de la sine.
22) Ceea ce este dispus sa faca doctrinar Vaticanul va depinde de ceea ce va face cu toate Conciliile sale Ecumenice. Cel putin in privinta primatului si a infailibilitatii papale, Vatican II continua sa sustina ca acestea sunt o problema de revelatie divina si nu de lege canonica.

III. Eclesiologie
23) Nici din secolul al 7-lea pana in anul 1054, si nici dupa, episcopii si papii Franko-latini nu au avut nici cea mai mica cunostiinta, sau vreun interes, in ceea ce priveste tamaduirea personalitatii omului prin curatirea si luminarea inimii si proslavire (indumnezeire – theosis). Ei au inca o intelegere magica a succesiunii apostolice, pe care au acceptat-o si multi ortodocsi, din vremea asa-ziselor reforme ale lui Petru cel Mare.
24) Acordul de la Balamand este intemeiat si pe o interpretare a rugaciunii Domnului nostru din Ioan 17, care nu face parte din traditia patristica. Hristos se roaga aici ca ucenicii Sai si ucenicii acestora sa poata deveni, in aceasta viata, una in vederea slavei Sale (pe care El o are prin fire de la Tatal) atunci cand vor ajunge madulare ale Trupului Sau, Biserica, ce va fi intemeiata la Rusalii si ai carei membri sunt meniti a fi luminati si proslaviti (indumnezeiti) in aceasta viata. Proorocii Vechiului Testament l-au vazut in propria lor proslavire pe Domnul Slavei inainte de a se intrupa. Asemenea, ucenicii au vazut slava necreata a lui Hristos, pe care El o are prin fire de la Tatal Sau, pana la, si dupa Rusalii, dar nu ca madulare ale Trupului Sau. Proslavirea (theosis) de la Rusalii a facut parte din transformarea Bisericii Vechiului si Noului Testament in Trupul lui Hristos. Astfel, aceasta forma finala de proslavire (indumnezeire) constituie nucleul istoriei Trupului lui Hristos, care este adevaratul nucleu al istoriei Bisericii.
Rugaciunea lui Hristos din Ioan 17 este, deci, pentru implinirea proorociilor, a invataturilor si a fagaduintelor Vechiului si Noului Sau Testament, indeosebi a acelora din Evanghelia dupa Ioan si, mai ales, in 16:13. Aceasta proslavire finala este ceea ce se repeta in viata fiecaruia dintre sfinti, in istorie, si care la care nici nu se mai poate adauga ceva, nici nu se poate imbunatati, mai ales de vreme ce aceasta experienta transcende cuvintele si conceptele, chiar si pe cele ale Bibliei. Astfel inteleg Parintii aceasta rugaciune.
25) Rugaciunea aceasta nu este pentru unirea membrilor Bisericii lui Hristos cu acei ce nu se gasesc in starea de curatire (despatimire), luminare si proslavire (theosis). Desigur, rugaciunea implica intrarea ne-membrilor trupului lui Hristos in aceasta stare de tamaduire, dar cu siguranta nu este o rugaciune pentru unirea bisericilor. Ca Ioan 17 ar putea fi aplicat unor Biserici ce nu au nici cea mai mica intelegere a proslavirii (indumnezeirii – theosis) si a modului cum pot ajunge la aceasta tamaduire in viata prezenta, este un lucru foarte interesant, ca sa nu spunem mai mult.
26) Acordul acesta profita de acei ortodocsi naivi care insista ca sunt o Biserica “Sora” a unei Bisericii “Sore” a Vaticanului, ca si cum indumnezeirea (theosis) ar putea avea o alta sora decat pe sine. Ortodocsii de la Balamand au cazut in propria lor capcana, din moment ce aceasta implica validitatea tainelor Latine. Este, intr-adevar, un fenomen ciudat, tinand cont de faptul ca latinii nu au crezut niciodata ca proslavirea (indumnezeirea) in aceasta viata este temelia succesiunii apostolice si a tainelor (sacramentelor) ce apartin si se gasesc in Trupul lui Hristos. Pana astazi, Latinii si protestantii traduc 1 Corinteni 12:26 cu “cinstit” in loc de “proslavit”.
27) Dar si conciliul Vatican II si-a intins capcana, cea a recunoasterii unilaterale a tainelor ortodoxe, in care ortodocsii de la Balamand au cazut, conform planului.
28) Mult mai importanta decat validitatea tainelor este intrebarea cine ia parte la ele. Proslavirea (indumnezeirea) este dorinta lui Dumnezeu pentru toti, atat in viata aceasta, cat si in cea viitoare. Dar slava lui Dumnezeu intru Hristos este viata vesnica pentru cei ce sunt tamaduiti si pregatiti cum se cuvine. Insa aceeasi slava necreata a lui Hristos este foc vesnic pentru cei ce refuza sa fie tamaduiti. Grupul dintai este proslavit (indumnezeit), iar celalalt devine vesnic fericit in egoismul sau ca “dumnezeu actus purus“, in care crede. Cu alte cuvinte, toti vor fi mantuiti. Unii vor fi mantuiti prin participarea lor la proslavire (indumnezeire) si la Adevarul deplin. Ceilalti vor fi mantuiti prin cunostiinta adevarului deplin, care va fi pentru ei vederea slavei necreate a lui Hristos, ca foc vesnic si intunecime inconjuratoare. Aceasta este starea de fericire “actus purus“, dupa care au nazuit intreaga lor viata. Cu alte cuvinte tainele pot fi valide si neparticipante, in acelasi timp. La fel de importanta ca validitatea tainelor este curatirea si luminarea inimii, si proslavirea (indumnezeirea) din timpul acestei vieti, care reprezinta realitatea esentiala a tainelor si a participarii la ele. (…)
29) S-ar parea ca ortodocsii ar putea, in mod legitim si smerit, sa doreasca si sa nadajduiasca, din dragoste, ca tainele Latine si protestante sa fie cu adevarat valide si lucratoare, insa lasa aceasta problema in mainile Domnului. Dar a le declara valide, 1) cand Latinii nu accepta indumnezeirea (theosis) din aceasta viata, ca nucleu central al traditiei si al succesiunii apostolice si 2) cand ei cred, in loc de aceasta, ca scopul final al individului este fericirea, este, intr-adevar, ceva ciudat. (…)
30) Invataturile oficiale franko-latine asupra tainelor au fost, din punct de vedere istoric, nu numai ne-ortodoxe, ci si anti-ortodoxe. In aceasta privinta, majoritatea protestantilor sunt de acord in principiu cu ortodocsii, si anume ca harul mantuitor impartasit este necreat. Erezia Latina ce sustine ca harul impartasit este creat nu a fost inca respinsa de Vatican.

IV. “Ratiunea de-a fi” a Uniatismului inceteaza sa existe
31) Reprezentantii Vaticanului au propus aceasta pozitie generica si ortodocsii de la Balamand au acceptat-o. Oricum, se presupune ca ortodocsii de la Balamand erau niste experti, care stiau ca propunerea aceasta a fost facuta in contextul ambelor dogme Latine referitoare la papa, si oficial, de asemenea, in contextul tuturor Conciliilor Ecumenice ale Vaticanului. Dar pozitia ortodoxa in aceasta disputa nu reiese din acest acord. Astfel, se creeaza impresia ca ortodocsii, cel putin implicit, au acceptat dogma latina despre papa, ca si pe cele ale tuturor Conciliilor Ecumenice ale Vaticanului.
32) In vremea conciliului Vatican II, ziarul New York Times a anuntat pe prima sa pagina faptul ca schisma dintre ortodocsi si Vatican a luat, teoretic, sfarsit. Aceasta afirmatie se datoreaza faptului ca Latinii au inteles ridicarea anatemelor din 1054 ca fiind o ridicare a excomunicarii. Constantinopolul a ridicat, dupa cum se pare, numai anatemele. Pentru Latini, acest lucru a fost in concordanta cu Vatican II, in ceea ce priveste validitatea tainelor ortodoxe, fapt care face posibil ca Latinii sa se impartaseasca in bisericile ortodoxe si, conform Latinilor, si reciproc. Ortodocsii au avut dificultati in a refuza impartasania latinilor, iar Vaticanul a suspendat temporar practica.
33) Acordul de la Balamand a fost acceptat de reprezentantii a noua din cele 14 Biserici Ortodoxe, dar inca nu si de catre Sinoadele acestora sau de catre un Sinod Pan-Ortodox. In aceasta perioada, Vaticanul ar putea incuraja din nou Latinii si Uniatii sa se impartaseasca in Bisericile Ortodoxe, incurajand in acelasi timp ortodocsii sa faca la fel. Insusi faptul ca ortodocsii prezenti la Balamand au extins recunoasterea la toate tainele Latine, inseamna ca s-ar putea crea cu usurinta impresia ca singurul motiv pentru refuzul inter-comuniunii si al con-celebrarii [cu romano-catolicii] este intoleranta.
34) Mai este posibil ca, la un moment dat, papa sa nu mai numeasca un succesor pentru cel putin unul dintre arhiepiscopii sau chiar patriarhii sai uniati curenti, si sa aseze credinciosii sai Uniati locali sub conducerea spirituala a arhiepiscopului sau patriarhului ortodox local, drept incercare.
35) Incepand din 1975 (cel putin), WCC (Consiliul Mondial al Bisericilor) a cultivat cu grija si cu un mare succes o imaginea ortodocsilor ce ii infatiseaza ca lipsindu-le dragostea crestina, din pricina refuzului comuniunii cu ceilalti. Un refuz probabil al ortodocsilor, de a accepta Uniatii sub unul dintre arhiepiscopii sau patriarhii lor, poate deveni parte a unei practici asemanatoare de a-i descrie pe ortodocsi ca fiind niste adevarati bigoti, mai ales din moment ce, in acest caz, ei ar refuza comuniunea si con-celebrarea cu un cler ale carui taine le recunoaste pe deplin.
36) Acum ca acordul de la Balamand a devenit candidat la o continuare a [conciliului] Vatican II si in urma caruia Uniatismul nu va mai avea nici un motiv pentru a exista, ortodocsii vor fi confruntati cu consecintele refuzului lor neincetat de a avea comuniune cu Latinii si Uniatii.
37) Faptul cel mai interesant este ca, potrivit acordului de la Balamand, tainele sunt valide, indiferent daca sunt acceptate 7 sau 22 de Sinoade Ecumenice, cu invataturile si practicile lor. Va fi creata cu siguranta impresia ca singurul motivul pentru care ortodocsii continua sa refuze inter-comuniunea si con-celebrarea cu Vaticanul este lipsa de dragoste.

V. Intrebarea
38) Se pare ca ortodocsii de la Balamand incearca sa introduca o inovatie referitoare la tainele Biblice. Pana acum, Bisericile Ortodoxe au acceptat de obicei in randul lor indivizi sau biserici prin mijloacele strictetii (AKRIBEIA) sau pogoramantului (OIKONOMIA).
(a) Prin Acrivie, o persoana este primita prin botez, mirungere si marturisirea credintei Ortodoxe, insotita de respingerea greselilor de dinainte.
(b) Prin Iconomie, o persoana este primita prin mirungere, marturisirea credintei Ortodoxe si respingerea greselilor de dinainte.
39) Nici una din aceste doua modalitati de a intra in Biserica nu este, in sine, o judecata a validitatii sau a ne-validitatii sacramentelor Bisericii de origine, de vreme ce nu exista taine in afara Trupului lui Hristos. O persoana este fie un madular al Trupului lui Hristos, prin botezul lui in Duhul, adica luminarea si/sau proslavirea (indumnezeirea) in Hristos, fie este inca stadiul de curatire, prin botezul lui cu apa spre iertarea pacatelor si in curs de a deveni un madular al Trupului lui Hristos si templu al Duhului Sfant. Cineva poate fi un credincios intru Hristos, fara a apartine nici uneia din aceste doua categorii. Acest lucru este adevarat si pentru ortodocsii nominali. Este la latitudinea fiecarui sinod de episcopi ortodocsi sa hotarasca starea fiecaruia dintre grupurile celor ce cauta partasie in Trupul lui Hristos.
40) Referitor la tamaduirea prin curatire, luminare si indumnezeire, nu exista nici o diferenta intre Latini si majoritatea protestantilor, din moment ce ei nu sunt angajati in aceasta tamaduire, care nu are nimic de a face cu misticismul. Lucru adevarat si pentru ortodocsii nominali. Motivul pentru cresterea numarului celor din urma (mai ales din vremea lui Petru cel Mare) este ca profesorii facultatilor ortodoxe nu mai cunosteau, si multi inca nu cunosc, aceasta traditie Biblica/Patristica a tamaduirii si, prin urmare, tind sa copieze din lucrari ne-patristice sau ne-ortodoxe, pentru a-si scrie manualele. Rezultatul a fost aparitia unei grup numeros de clerici care nu mai vad nici o diferenta majora intre intelegerea Latina si cea Ortodoxa a Tainelor in cadrul Trupului lui Hristos.
41) Intrebarea fundamentala care se pune este clara:
Este dogma 1) o protectie impotriva ipotezelor falsilor tamaduitori si 2) o calauza catre tamaduirea oferita de curatire si luminarea inimii si indumnezeire (theosis), sau nu?
42) “Sa se cerceteze insa omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar. Caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit.” (1 Cor. 11:28-30). Cu alte cuvinte, cineva se cerceteaza pe sine pentru a vedea daca este un madular al Trupului lui Hristos aflat in starea de luminare (…). Altfel, el se impartaseste din paine si din pahar “cu nevrednicie” (1 Cor. 11:27). Intr-un astfel de situatie, acela este inca “neputincios” sau “bolnav” si chiar “mort” duhovniceste (1 Cor. 11:30), de ex. nu ia parte intru invierea persoanei launtrice si astfel inca nu se impartaseste la Euharistie spre viata in Hristos, ci mai degraba spre judecata. “Caci de ne-am fi judecat noi insine, nu am mai fi judecati. Dar, fiind judecati de Domnul, suntem pedepsiti, ca sa nu fim osanditi impreuna cu lumea” (1 Cor. 11:31-32). In starile de luminare si indumnezeire, o persoana este invatata intru duhul ei de catre Insusi Hristos. Aceasta este tamaduirea pe care Pavel o descrie in detaliu in 1 Cor. 12-15:11. [10]

VI. Nu trebuie facuta confuzie intre formulari ale dogmei si taina lui Dumnezeu
43) Condamnarea ereziilor, prin formulari dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice si Locale, a fost facuta doar pentru a-l pastra pe credincios in interiorul acestei traditii, a tamaduirii in Hristos. Aceste formulari nu au nimic in comun cu analogia fidei si analogia entis augustiniana si franko-latina, adica cu speculatiile teologice si filosofice intemeiate pe o presupusa similaritate intre creat si necreat. Credinta intr-o asemenea similaritate a fost caracteristica de baza a ereziilor, devenind obisnuita si printre unii ortodocsi. Singurul scop al formularilor dogmatice este acela de a sluji la tamaduirea sufletului omenesc intru si prin Hristos Insusi.

VII. Tainele
44) Doctrinele franko-latine despre sacramente (taine) si harul creat sunt intemeiate pe Hristologia lui Augustin si pe cautarea acestuia dupa fericirea neo-platonica. El a respins, fara sa stie, identificarea lui Hristos cu Ingerul vechi testamentar al lui Dumnezeu, Cel Ce este, Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov Care I-a aparut lui Moise in tufisul ce ardea, si Imparatul Slavei, Domnul Savaot, Pantocratorul, si Ingerul de Mare Sfat Care s-a aratat proorocilor Vechiului Testament, identitate definita la primul si cel de-al doilea Sinod Ecumenic. Augustin a fost indrumat gresit sa creada ca aceasta identificare a fost doar invatatura ereticilor arieni. El nu a stiut ca aceasta a fost si invatatura Parintilor de la cel dintai si cel de-al doilea Sinod Ecumenic. In timp ce arienii si eunomienii credeau ca acest Domn si Inger al Slavei a fost creat de Dumnezeu, Parintii Ortodocsi stiau, din propria lor proslavire intru Hristos si din Biblie, ca El este Fiul necreat al lui Dumnezeu si de o fiinta cu Tatal Sau. La aceasta necunoastere a identificarii lui Hristos cu Imparatul Slavei vechi-testamentar, Augustin a mai adaugat si cautarea sa personala dupa fericirea neo-platonica, care nu are nimic de a face cu proslavirea dumnezeiasca a apostolilor si proorocilor.
45) Augustin este parintele invataturii ciudate a franko-latinilor, conform careia Dumnezeu aduce la existenta creaturi pentru a fi vazute si auzite de prooroci si de apostoli, si pe care El le trece inapoi in inexistenta, dupa fiecare revelatie anume[11]. Astfel, inainte-mentionatul Inger al lui Dumnezeu vechi testamentar si focul din tufisul ce ardea, stalpul de foc si norul, pasarea de la botezul lui Hristos, slava si legea lui Dumnezeu din ambele Testamente, si chiar limbile de foc de la Rusalii, se presupune ca au fost aduse toate la existenta si apoi scoase din existenta. Cu alte cuvinte, simbolurile lingvistice folosite de cei ce au scris Biblia pentru a indica proslavirile/revelatiile si lucrarea harului lui Dumnezeu sunt transformate in creaturi vremelnice, care intra si ies din existenta. Intr-adevar, pentru franko-latini aceasta se presupune a fi cea mai joasa forma de revelatie, care este inlocuita de revelatiile divine facute direct intelectului.
46) Aceasta a fost invatatura lui Varlaam din Calabria, care venise din Apus, devenind ortodox fara a cunoaste credinta Bisericii in aceste probleme. Dupa dispute cu monahii ortodocsi, aparand aceste pozitii franko-latine, invataturile sale au fost osandite la Sinodul Ecumenic al noualea [12], de la Constantinopol, din 1341 [Sinoadele palamite, n.t.]. Putin mai tarziu, a devenit cunoscut faptul ca invataturile sale erau de fapt originalitatile lui Augustin, urmate de catre intreaga Biserica Franko-latina. Este vadit faptul ca din aceasta pricina, si nu doar din cauza lui ”Filioque”, a fost asezat Augustin la marginea autoritatii patristice. In contrast, Biserica serbeaza praznicul Sf. Grigorie Palama in a doua Duminica a Postului Mare, ca a doua Duminica a Ortodoxiei, pentru rolul covarsitor avut impotriva ereziilor franko-latine ale lui Varlaam si cu scopul de a-i ocroti pe credinciosi in drumul lor spre harul necreat, prin curatirea, luminarea si proslavirea lor intru Hristos. Astfel, ei devin dumnezei prin har, si il vad pe Dumnezeu in Logosul Lui intrupat si prin Sfantul Duh.
NOTE
[1] Pentru surse documentate cu detalii ale uciderii episcopilor si egumenilor celti si saxoni, si inlocuirea lor cu nobili din regatele Frankiste al Franciei, adica Galia, Germania si Italia, vezi Auguste Thierry, “Histoire de la Conquete de l’Angleterre par les Normands,” Paris 1843, vol. 2. pp. 147 (1071-1072), 215-219 (1075-1076), 284, 313-314, 318 (1087-1094);vol. 3, pp. 35 (1110-1138), 214-215 (1203).
[2] Ibid., vol. 2, pp.55, 66 (1068), 111, 145, 184 (1070-1072),215 (1075-1076), 240-242 (1082), 313-316 (1088-1089); vol. 3, pp. 35, 44, 47 (1110-1140). Vezi si J. S. Romanides, “Church Synods and Civilization,” in Theologia, Atena, vol. 63, nr. 3, 1992, p. 427-428.
[3] In adaugire la lucrarea mentionata in nota [1], vezi J. S. Romanides, “Franks, Romans, Feudalism and Doctrine, an interplay between theology and society,” Holy Cross Orthodox Press, Brookline, Massachusetts 1982.
[4] Ibid., pp. 11-14.
[5] Adica un locuitor al provinciei romane Magna Graecia, din Italia de sud
[6] Migne P L, 89, 744; Mansi 12, 313-314.
[7] J. S. Romanides, “Franks, Romans, Feudalism and Doctrine,” pp. 19-20.
[8] Ibid., pp. 20-38.
[9] Vezi, de exemplu, vol. 2, pp. 314-349, de F. Cayre, A. A. Manual of Patrology and History of Theology, (English version), Tournai vol 1, 1935, vol 2, 1940. Incepand de la pag. 351 a vol. 2 si mai departe, ni se spune despre Urmasii Scolastici ai Parintilor si apoi de Marii Urmasi ai Parintilor iar, in sfarsit, incepand de la pagina 661, ni se spune despre “Decaderea Generala a Scolasticismului”
[10] Vezi studiul la care se refera nota [1]
[11] Vezi, de exemplu, lucrarea sa De Trinitate, Cartile II si III.
[12] Dupa Legea Romana.
Sursa: http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/balamand_romanides.htm
Nota noastra:
In contextul participarii patriarhale la adunarea sincretista Sant` Egidio de la Munchen, a fost readus in prim-plan un mai vechi Acord incheiat intre unele delegatii ale bisericilor ortodoxe (printre care si delegatia BOR) si romano-catolici: Acordul de la Balamand, care face si subiectul articolului de mai sus.
Punctul esential si controversat al acestui Acord este nr. 14:
14. Potrivit celor spuse mai înainte, Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică se recunosc reciproc ca Biserici-surori, responsabile împreună de menţinerea Bisericii lui Dumnezeu în credincioşie faţă de planul divin. După cuvintele papei Ioan-Paul II, efortul ecumenic al Bisericilor-surori din Răsărit şi Apus, bazat pe dialog şi rugăciune, caută o comuniune perfectă şi totală, care să nu fie nici absorbţie, nici fuziune, ci întâlnire în adevăr şi dragoste (cf. „Slavorum Apostoli”, nr. 27)
Asadar, teoria eretica a “bisericilor surori”, sau ale “celor doi plamani” (metafora folosita de Ioannis Zizioulas) a capatat prin acest Acord o forma oficiala. “Problema” – pentru ecumenisti si catolici – este ca documentul, ca si altele de acest gen, nu a depasit stadiul de lucratura de comitet, nereprezentativa pentru pleroma si pentru Biserica Ortodoxa Universala. Chiar si in momentul semnarii sale, in 1993, la Balamand, nu au fost prezente toate delegatiile ortodoxe.
In plus, se pare ca ar fi fost acceptata sinodal doar de BOR, conform Sfintei Chinotite, desi patriarhia nu face trimitere la acest document in siteul sau oficial, la sectiunea de relatii cu romano-catolicii, lucru sugestiv pentru modul netransparent in care se dosesc sub pres anumite compromisuri.
Este, in schimb, mentionat in cadrul sectiunii dedicate dialogului cu greco-catolicii. Motivul poate parea paradoxal: partea ortodoxa romana evoca Balamand pentru ca in el Vaticanul admite sa renunte la uniatism ca metoda de unire cu rasaritul ortodox:
Biserica Unită nu a respectat nici măcar dispoziţiile Romei în acest sens, ajungând până acolo încât a respins Documentul de la Balamand (1993), semnat şi recunoscut de Biserica Romano-Catolică. E adevărat însă că, prin acest Document, Biserica Catolică recunoaşte că uniaţia nu a fost în istorie decât o încercare a Romei de a face prozelitism printre ortodocşi, metodă perimată şi ineficientă de unire a celor două Biserici.
Asadar, este limpede care a fost “momeala” Vaticanului, atat de cinic incat sa puna la bataie legitimitatea uniatilor pentru a smulge de la ortodocsi recunoasterea validitatii propriilor taine. Un targ absolut necinstit si viclean, iezuit in metoda si obiective, cu totul specific papismului.
Dincolo de aceste documente care se plimba prin sertarele clericilor de comitet si rareori ajung la cunostinta si constiinta credinciosilor de rand, preocupa insa idea “bisericilor surori”. Este clar ca pana si promotorii principali ai ecumenismului isi dau seama ca strategia semnarii unor acorduri la varf nu este cea mai potrivita si de succes cale de a obisnui oameni intr-un spirit sincretist sau, cel putin, unionist.
Ramane, asadar, un alt obiectiv, mai realist, mai pragmatic: a descuraja fidelitatea acrivica fata de curatia si integritatea ortodoxiei, a descuraja raportarea onesta si ferma – dar in duhul dragostei – la catolicism ca la o erezie. O apropiere, asadar, care nu mai forteaza institutional, nici nu bruscheaza prin “gesturi profetice”, ci care asteapta sa se formeze o aglutinare la firul ierbii, cum a descris noul ecumenism al caritatii insusi PF Daniel. Asadar, o strategie a “pasilor marunti” adoptata, pare-se, si de Vatican.
Pericolul cel mai mare, in acest sens, nu pare a fi semnarea unilaterala a vreunui document unionist sau o inter-comuniune fortata ortodocsi-catolici, inter-comuniunea ramanand insa obiectivul declarat al demersurilor ecumeniste. Asta mai ales in contextul actual, cand este vizibil un joc de putere intre patriarhiile ortodoxe in care relatia cu papa constituie, se pare, una din mize. Daca una din patriarhiile ortodoxe ar forta inter-comuniunea, unilateral, cu Papa, atunci ar pierde negresit locul tinut pana atunci in lumea ortodoxa. Prefera, mai degraba, sa jongleze cu relatiile ecumeniste si cu apropierea de Papa in asa fel incat sa obtina avantaje de prestigiu, de influenta, de putere din Apus pe care sa le foloseasca in relatiile cu celelalte patriarhii.
Care ar fi pericolul, atunci?
Am inceput mica noastra nota aducand aminte de adunarea sincretista de la Munchen din acest an, organizata de “comunitatea Sant Egidio”. Seful acesteia, Andrea Ricardi, a facut intr-un anume context o afirmatie care, probabil, constituie strategia “ecumenismului caritatii” si a “pasilor marunti”:
„Pe vremuri se vorbea despre moştenirea comună a trecutului. Dar acum, pentru întâia dată, se vorbeşte despre aşteptarea noastră împreună, pe viitor, a lui Mesia şi a sfârşitului de veac”.
La întrebarea dacă înţelege această aşteptare ca o posibilă unire a religiilor, Ricardo a răspuns: „Nu, ci ca o aşteptare unul lângă altul”, potrivit principiului „unităţii în diversitate”. Viclenia abordării este următoarea: pentru a nu da naştere la şocuri şi împotriviri din partea oamenilor, nu se declară şi nici nu se caută contopirea marilor religii. Se doreşte în schimb ca acestea să fie golite de substanţă, de partea lor de autenticitate, oricât de mică ar fi, şi să meargă în aceeaşi direcţie. Astfel, toate religiile devin legitime una faţă de alta, deoarece toate îl aşteaptă pe acelaşi Mesia al fariseilor – nimeni altul decât „înlocuitorul lui Hristos”, adică Antihrist.
Declaratiile respective erau facute despre relatiile dintre catolici si evrei, insa ele pot capata validitate generala si daca relatiile dintre catolici si ortodocsi nu se pot finaliza, in ciuda vointei promotorilor “uniatiei”, in inter-comuniune. De aceea trebuie sa luam aminte, caci, pana la urma, inter-comuniunea poate fi evitata, insa stergerea, din praxisul ortodox, a autenticitatii de traire si de dogma, a diferentelor care conteaza, nu a celor secundare despre care vorbeste si “unitatea in diversitate”, intr-un cuvant, sarea stricata care nu mai e de folos prin contaminarea credinciosilor ortodocsi cu duhul lumesc, astazi duh antihristic, este, in opinia noastra, pericolul cel mai de seama.

La nivel mai concret, acest duh antihristic se regaseste in abordarea umanist-crestina: un bun exemplu in acest sens este enciclica Papei Benedict pe teme sociale, in care recomanda, ce sa vezi, o autoritate mondiala coercitiva…
Pana una alta, ramane sa vedem, insa cum va raspunde PF Daniel invitatiei Papei Benedict de a participa la re-editarea evenimentul sincretist de la Assisi si daca va exista si o vizita papala in Romania in perioada urmatoare

Sursa

A murit jidanul si fostul președinte israelian Shimon Peres  care a declarat, în timpul vizitei sale la Vatican, că a propus crearea unui ”ONU al religiilor”care sa fie condus de Papa 


Un “ONU al religiilor”, condus de Papa Francisc. Vatican: Propunere surprinzătoare venită din Israel

Fostul președinte israelian Shimon Peres a declarat, în timpul vizitei sale la Vatican, că a propus crearea unui ”ONU al religiilor”, ținând cont de ineficiența actualei Organizații a Națiunilor Unite, transmite AFP.

”Azi, războaiele izbucnesc în primul rând folosind pretexte religioase. Ne confruntăm cu sute și mii de organizații teroriste, care pretind că ucid în numele lui Dumnezeu”, a declarat Peres, 91 de ani, într-un interviu pentru revista Famiglia Cristiana.
”Pentru a lupta împotriva acestor derive avem ONU. Este o instituție politică, care nu are nici armele de care dispun națiunile, nici convingerea pe care o presupune religia”, spune fostul preşedinte israelian. ”Prin urmare, ținând cont de fapul că ONU este depășit, avem nevoie de o Organizație a religiilor unite, un ONU al religiilor. Ar fi cel mai bun mod de a ne opune teroriștilor care ucid în numele credinței”, a spus Peres.
El a declarat că îl vede în fruntea noii organizații pe actualul Papă Francisc, considerând că, ”poate pentru prima dată în istorie”, Papa este respectat și de adepții altor religii. ”Poate că este singurul lider respectat”, a completat Peres.

Sursa

Scrisoarea Nr. 20 – Nu recunosc Adunarea din Creta (Bulgarii nu dau nici anafură românilor ortodocși aflați în concediu în țara vecină, pentru că ierarhii români au semnat trădarea Ortodoxiei în Creta)

Mărturie despre o ”neîntâmplare” petrecută în urmă cu trei săptămâni într-o biserică ortodoxă din Bulgaria
Anul acesta, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, am întâmpinat-o într-o biserică din Nesebar, pe litoralul sudic al Bulgariei. Aşteptam cu bucurie să participăm la Sf. Liturghie, cu atât mai mult cu cât slujba urma să fie oficiată de un părinte care nu avea „nici o problemă” legată de pseudo-sinodul din Creta din vara acestui an, având în vedere că Biserica bulgară nu a participat la acest nefericit eveniment. Eram un grup format din trei români.

La sfârşitul Sf. Liturghii credincioşii s-au aşezat la rând pentru a săruta Sf. Cruce şi a primi anafura din mâna părintelui. Ne-am aşezat şi noi la rând. Când am ajuns în faţa părintelui, mi-a dat să sărut crucea şi m-a întrebat de unde sunt. Comunicarea avea loc în limba engleză. I-am răspuns că sunt din România. Am fost întrebat dacă îl am ca patriarh pe P.F. Daniel, şi am răspuns că da.
Așteptam ca părintele să-mi pună în mână anafura, cum văzusem că au primit cei de dinaintea mea. În urma răspunsului pe care l-am dat, părintele a refuzat să-mi dea anafură şi mi-a spus să merg în biserică, în aşa fel încât să poată veni să sărute crucea şi să primească anafură şi ceilalţi credincioşi care stăteau la rând.
M-am dat puţin la o parte, cât să poată trece ceilalţi credincioşi, dar nu am plecat de lângă părintele. Am intuit faptul că refuză să-mi dea anafură datorită faptului că B.O.R. a participat la Adunarea din Creta. I-am spus că nu sunt de acord cu cele hotărâte în Creta, ştiind faptul că Biserica Ortodoxă Bulgară nu participase la „sinaxa lărgită a întîistătătorilor din Creta”.
Părintele îmi cerea cu insistenţă să plec, refuzând în continuare să-mi dea anafură. Refuzam să plec, încercând să-i explic faptul că sunt de acord cu gestul pe care-l făcea (acela de a nu-mi da anafură, considerând că nu sunt vrednic să o primesc, datorită semnării documentelor apostate din Creta de către delegaţia B.O.R.), dar că eu personal nu fac parte din categoria celor care acceptă ereziile semnate în Creta.

Văzând că nu plec, părintele a început să se scuze, spunându-mi că nu știe foarte bine limba engleză. Nici eu nu sunt un bun cunoscător al acestei limbi. În felul acesta, îmi sugera, în mod politicos, că ar fi mai bine să plec. Mi-au venit în minte numele celor doi drept-mărturisitori din Biserica Greciei, care prin dialogul purtat cu înaltul cler al Bisericii Ortodoxe Bulgare, au determinat neparticiparea Bisericii Ortodoxe Bulgare la pseudo-sinodul din Creta: Pr. Prof. Theodoros Zisis și Prof. Dimitrios Tselenghidis. Am pomenit, de asemenea, numele ÎPS Hieroteos Vlachos. Deși am folosit numele acestor mărturisitori ai dreptei credințe, părintele rămânea ferm pe poziția sa.
Am plecat de lângă părintele cu gândul de a reveni după ce se vor fi închinat toți credincioșii. M-am dus la soția mea și la nașa acesteia (ele fiind celelalte două persoane din grupul nostru), care stăteau la rând și le-am relatat cele petrecute. Au fost surprinse de cele întâmplate, mă văzuseră că am stat mai mult de vorbă cu părintele, neînțelegând ce se petrece. Când au ajuns, la rândul lor, în fața părintelui, au avut parte de același ”tratament”.

După ce a sărutat Sf. Cruce și ultimul credincios aflat la rând, m-am dus cu soția mea la părintele. M-a întrebat cine este episcopul meu. Neavând să-i dau nici un nume al vreunui episcop din B.O.R. cu care să pot argumenta poziția mea de dezavuare a documentelor apostate semnate în Creta, i-am spus numele ÎPS Longhin, precizând că este din Moldova și că sunt de acord cu poziția publică manifestată de acest episcop mărturisitor al credinței noastre.
Părintele mi-a spus că ÎPS Longhin este din Ucraina. Eu am confirmat acest lucru. Părintele a pronunțat numele ÎPS Serafim de Pireu și a spus că acesta este un ”mare bărbat”. I-am spus cu bucurie părintelui că și noi avem aceeași părere despre ÎPS Serafim, sperând că dacă ”vorbim aceeași limbă”, dăm aceeași mărturie, se vor risipi suspiciunile cu privire la părtășia noastră cu cei ce au semnat hotărârile din Creta. Nu a fost așa. Ne-a spus că refuză să ne dea anafură pentru că acest lucru i-a fost spus de către mitropolitul său.

Ne-a întrebat când urmează să plecăm spre casă și i-am spus că duminică. Ne-a invitat la Sf. Liturghie și ne-a promis că îl va suna pe mitropolitul lui, urmând să ne spună mai multe despre situația creată, după Liturghia de duminică.
Am înțeles că suntem ”puși la colț” pentru o mărturie pe care noi nu am dat-o și nu o dăm, dar au dat-o ierarhii noștri prin semnăturile din Creta.
Am plecat cu bucurie în suflet. Da, cu bucurie, pentru că ”tratamentul” ce ne-a fost administrat venea să confirme atitudinea drept-mărturisitoare a preoților, monahilor, monahiilor și mirenilor de la noi, care cu dragoste de Dumnezeu și cu curaj au afirmat în mod public că nu se fac părtași ereziilor semnate de ierarhii noștri în Creta.

Duminică dimineața (11.09.2016) ne aflam din nou în aceeași biserică. Urma să participăm la Sfânta Liturghie și apoi să plecăm spre țară. Încă de la utrenie, când a ieșit să cădească, părintele ne-a văzut în biserică și ne-a dat de înțeles că ne-a văzut.

Înainte de a împărtăși credincioșii, părintele a ținut un scurt cuvânt de cateheză. Avea un ton foarte categoric. Afirmațiile sale erau confirmate de credincioși. A spus că doar ortodocșii se pot împărtăși și că nu se cuvine să primească anafură: catolicii, protestanții, ecumeniștii, ereticii și rascolnicii (membrii unei secte din Rusia).
Deși a vorbit în limba bulgară, noi, cei trei români care fusesem și la Liturghia din 8.09.2016 (de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului), am înțeles cele spuse de părinte în același fel (am vorbit după plecarea din biserică, și fiecare dintre noi a confirmat celorlalți doi acest lucru). Am înțeles, de asemenea, că acesta este cuvântul transmis părintelui de către mitropolitul său, în urma telefonului pe care ne promisese că îl va da mitropolitului.
Acum lucrurile erau cât se poate de clare! Ne așteptam ca la sfârșitul Liturghiei să ni se dea din nou să sărutăm crucea și să fim din nou ”puși la colț”, adică să nu ni se dea anafură. Părintele nu a împărtășit o fetiță de vreo 5-6- ani, după ce în prealabil avusese un dialog cu mama fetiței, iar pe o femeie îmbrăcată necuviincios a trimis-o să-și pună o ”fustă” (un material textil în jurul mijlocului, pentru că era în pantaloni scurți) și batic pe cap, după care a împărtășit-o.
Considerând că am primit răspunsul așteptat, am hotărât să merg să sărut crucea după ultimul credincios din biserică, intenționând să-i spun părintelui că pentru mine Biserica este doar Una, cea Ortodoxă, că restul sunt erezii și că mă încred în faptul că Domnul nostru Iisus Hristos-Dumnezeu vede în inimile noastre. În timp ce așteptam să treacă spre a săruta Sf. Cruce ceilalți credincioși, am observat că părintele a refuzat să-i dea anafură unui tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani. Am sesizat surprinderea tânărului și am mers în biserică să ”văd” dacă nu cumva este tot român ca și noi. Când am ajuns în apropierea tânărului, acesta vorbea în limba română cu mama lui, care participase și ea la Liturghie, spunându-i mirat că părintele a refuzat să-i dea anafură. Le-am spus motivul pentru care nu a primit anafură, motiv pe care părintele îl spusese în fața întregii biserici înainte de momentul împărtășirii. Între timp a venit lângă noi și tatăl tânărului, care a relatat și el soției și fiului că părintele a refuzat să-i dea anafură. I-am întrebat de unde sunt, și mi-au spus că sunt de la București. Le-am spus că atitudinea părintelui este urmare faptului că face ascultare de mitropolitul său și că avem parte de acest ”tratament” ca urmare a participării delegației B.O.R. la parodia de sinod din Creta. Nu știau nimic despre subiect. Mi-au spus că în biserica în care ei merg nu s-a vorbit nimic despre ”evenimentul împricinat”.
M-am așezat din nou la rând, pentru a merge și a săruta Sf. Cruce și a da mărturie cu privire la Credința cea Drept-Măritoare pe care o împărtășesc. Dar ce să vedeți? În timp ce eu stăteam la rând, nașa soției mele a ajuns în fața părintelui. Acesta a luat anafura în mână, i-a pus-o în mâna nașei soției mele și privind-o în ochi i-a spus ceva. Nașa soției mele răspundea plină de bucurie. Am rămas plin de uimire. Cu 15 minute mai înainte spusese cine nu este vrednic de a primi anafură, cu trei minute mai înainte nu dăduse anafură tânărului din București și tatălui său, și acum îi dădea anafură nașei soției mele.
La scurt timp am ajuns și eu în fața părintelui, împreună cu soția mea.A luat anafură în mână, ne-a privit în ochi, a pronunțat cu entuziasm numele părintelui Theodoros Zisis, al profesorului Dimitrie Tselenghidis și al mitropolitului Serafim de Pireu și după aceea ne-a pus anafura în mână. Am repetat și noi cu bucurie numele celor trei mărturisitori ai Bisericii. I-am mulțumit și am plecat din biserică.
Am apreciat faptul că după ce noi dăduserăm joi (8.09.2016) mărturia noastră, el și-a ținut cuvântul dat, și-a sunat mitropolitul, iar duminică ne-a tratat potrivit cu mărturia pe care noi o dădeam. Pentru noi a fost o mare bucurie să vedem că am fost ascultați, că nu ne-a tratat ca pe trei turiști rătăciți ajunși accidental în biserica în care slujea, că și-a ”deranjat” mitropolitul pentru trei ”eretici ecumeniști din România”, și că în final ne-a primit și binecuvântat ca pe trei drept-credincioși veniți în Biserica cea Una, la rugăciune.
Se pare că pentru Biserica Ortodoxă a Bulgariei contează mai mult a plăcea lui Hristos-Dumnezeu decât a plăcea oamenilor. Litoralul bulgăresc este ”deasupra” litoralului românesc. O leva valorează doi lei și douăzeci de bani. Biserica Ortodoxă Bulgară s-a retras din Consiliul Mondial al Bisericilor din anul 1998 iar B.O.R. se află încă în acest for al ereticilor. Mitropolitul bulgar Gavriil a afirmat: ”Ar fi urmat să mergem la un Sinod la care totul era dinainte stabilit!”, iar mitropoliții noștri s-au întors ”victorioși” de la acest pseudo-sinod și nu înțeleg de ce nu mai sunt pomeniți de către unii ”preoți răzvrătiți”.
Biserica Ortodoxă Bulgară nu a trimis reprezentanți la Comisia Mixtă Catolico-Ortodoxă de la Chieti (Italia, 15-22 septembrie 2016). Sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare a afirmat la 21 aprilie 2016: ”În afară de Sfânta Biserică Ortodoxă nu există alte Biserici, ci doar eretici, iar a numi orice altceva ”biserică” nu este, din punct de vedere spiritual, dogmatic și canonic, decât o mare greșeală… Sfânta Biserică Ortodoxă, care e Una și Unica, n-a pierdut niciodată unitatea în credință și părtășia Duhului Sfânt și va dura până la sfârșitul veacurilor. Domnul a spus că ”porțile iadului nu o vor birui.”

În Bulgaria există tot atâția monahi și monahii câte monahii există la noi numai la mănăstirea Văratec.
Am ținut să vă împărtășesc această ne-întâmplare cu nădejdea că poate este sau va fi de folos cuiva.
Bunul Dumnezeu să ne lumineze întunericul!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește neamul românesc și ajută-l să rămână întreg în dreapta credință!

Cu dragoste și recunoștință față de toți cei care cu bună-credință se opun hotărârilor neortodoxe adoptate în Creta,

Avocat Nicolae Stoian

Sursa de aici