Despre ura impotriva dracilor, EVAGRIE PONTICUL

Foarte mult ne foloseste spre mantuire ura impotriva dracilor, care ne ajuta si la lucrarea virtutii. Dar sa o nutrim aceasta de la noi, ca pe un vlastar bun, nu suntem in stare, pentru ca duhurile iubitoare de placeri o sting si cheama din nou sufletul la prietenie si obisnuinta cu ei.

Aceasta prietenie, sau mai bine aceasta rana, anevoie de lecuit, o tamaduieste insa doctorul sufletelor, prin parasirea noastra. Caci ne lasa sa  patimim lucruri infricosate de la duhuri, noaptea si ziua, pana ce sufletul alearga iarasi la ura cea de la inceput, invatandu-se a zice catre Domnul, asemenea lui David: „Cu ura desavarsita i-am urat, ca vrajmasi s-au facut mie”.

Iar cu ura desavarsita uraste pe vrajmasi acela care nu pacatuieste nici cu fapta nici cu gandul, lucru care este semnul celei mai mari si celei dintai nepatimiri.

      Sursa                                                                                                                                                              

Reclame

CAND VEZI CA ALTA MINTE SE LUPTA CU MINTEA TA…

“Dacă vezi cu mintea demoni, smereşte-te şi sileşte-te să nu-i vezi şi mergi degrabă la duhovnicul sau „bătrânul” [„stareţul”] căruia ai fost încredinţat. Spune totul duhov­nicului şi atunci Domnul te va milui şi vei scăpa de înşela­re. Dar dacă crezi că ştii mai multe în privinţa vieţii du­hovniceşti decât duhovnicul tău şi dacă la mărturisire [spovedanie] nu-i spui ce ţi s-a întâmplat, atunci pentru mândria aceasta va fi îngăduit unei înşelări să pună stă­pânire pe tine spre povăţuire.
Cu vrăjmaşii trebuie să luptăm prin smerenie.
16SSSR Deisis S Silouan0Când vezi că se luptă altă minte cu mintea ta, sme­reşte-te şi lupta va înceta.
Dacă ţi se întâmplă să vezi demoni, nu te înspăimânta, ci smereşte-te, şi demonii vor pieri; dar dacă te stăpâneşte frica, nu scapi de o nenorocire. Fii curajos. Adu-ţi aminte că Domnul te priveşte să vadă dacă-ţi pui nădejdea în El.
Dacă ţi se întâmplă să cazi în înşelare şi vrei să te izbă­veşti de ea, nu deznădăjdui, pentru că Domnul iubeşte pe oameni şi-ţi va da îndreptare şi vei avea odihnă de la gân­durile pe care le aduc vrăjmaşii. Dar pentru ca sufletul să afle odihna de la demoni, trebuie să se smerească şi să zică: „Sunt mai rău decât toţi oamenii, mai rău decât orice dobitoc sau fiară sălbatică” şi îndată să se mărturisească [spovedească] cinstit preotului şi atunci demonii vor fi iz­goniţi.
Aşa cum oamenii intră şi ies dintr-o casă, aşa şi gân­durile iscate de demoni vin şi iarăşi pleacă dacă nu le pri­meşti.
Dacă gândul îţi spune: „Fură!” şi tu-l asculţi, ai dat prin aceasta demonului o putere asupra ta. Dacă gândul îţi spune: „Mănâncă mult!” până la ghiftuială şi tu vei mânca mult, demonul a luat din nou putere asupra ta. Şi aşa, da­că gândul fiecărei patimi te va stăpâni, vei ajunge un bâr­log de demoni. Dar dacă înţelegi să te pocăieşti cum se cuvine, vor tremura şi vor fi siliţi să plece.
Când plângem pentru păcate şi smerim sufletul nos­tru, atunci n-avem vedenii şi sufletul nostru nu le doreşte, dar când părăsim plânsul şi smerenia, atunci putem fi atraşi de ele.
Multă vreme n-am ştiut de ce trebuie să mă întristez, de vreme ce Domnul mi-a iertat păcatele. Şi am cunoscut că cine nu are întristare nu poate sta în smerenie, pentru că duhurile rele ne insuflă mândrie, iar Domnul învaţă blân­deţea, smerenia şi iubirea, prin care sufletul află odihna.
In lupta noastră trebuie să fim curajoşi. Domnul a zis Prorocului Ieremia: „Du-te, vesteşte şi fii curajos, iar Eu îţi voi porunci” [cf. Ir 1, 17].
Domnul iubeşte sufletul curajos şi înţelept, iar dacă în noi nu este nici una, nici alta, trebuie să le cerem de la Domnul şi să ascultăm de duhovnici: în ei viază harul Du­hului Sfânt. Îndeosebi omul a cărui minte e stricată de lu­crarea demonilor nu trebuie să se încreadă în sine însuşi şi în ei, ci să asculte de duhovnic.
Nenorocirea sufletească ne vine de la mândrie, iar cea trupească este adeseori îngăduită de Dumnezeu după iu­birea Lui pentru noi, cum a fost cu mult-încercatul Iov.
A recunoaşte în tine însuţi mândria e lucru foarte chinu­itor. Dar iată semnele ei: dacă te năpădesc vrăjmaşii [demonii] sau te chinuie gândurile rele, aceasta înseamnă că în tine nu e smerenie, şi de aceea, chiar dacă n-ai înţeles mândria ta, smereşte-te“.

(in: Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu)

Demonul urlând din gura unei femei, la mormântul Sfântului Paisie Aghioritul: „Încă puțin şi am să vă pun la toți 666 pe mână”

Intr-o dimineata de decembrie a anului 1996, la pangarul manastirii de la Suroti se aflau maica responsabila, doi soti impreuna cu copilul si cu tatal lor, doua femei de varsta mijlocie si un barbat tanar. Deodata s-a auzit un strigat puternic.

Una dintre femeile de varsta mijlocie, care era destul de voinica, tocmai cazuse la pamant si incepuse sa se loveasca, sa urle salbatic si sa-si miste repede capul intr-o parte si alta. Privelistea era ingrozitoare. Femeia cu copilul au iesit afara, iar ceilalti s-au apropiat de ea ca s-o ajute. Mugea, gafaia si spunea cu o voce barbateasca, salbatica si amenintatoare:
“Am sa va arat eu voua, astora care nu credeti, am sa va arat eu… Inca putin si am sa va pun la toti 666 pe mana…O sa va inchinati cu totii mie…Ticalosilor, imbecililor…” si alte ocari. Apoi a inceput sa scuipe si spunea infricosata: “Paisie, ma arzi, vrei sa ma trimiti inapoi in tartar… Si aceasta femeie nenorocita numai pe la manastiri ma duce… De ce o ajuti? Ma arzi, ma arzi!” Urla si se lovea atat de tare, incat toti credeau ca isi va sparge capul. Era lucru vadit ca o chinuia diavolul. “Aaa…Aaa…“, striga iarasi. “Uite, a venit si Maria acum…Ma arzi, Paisie!” si strigand acestea, ramase nemiscata, de parca ar fi lesinat. Cei care erau de fata s-au apropiat pentru a o ajuta, iar femeile au acoperit-o cu hainele ei.
Dupa aceasta au ridicat-o in picioare. Atunci femeia si-a deschis ochii si a inceput sa planga linistit, iar din adancurile inimii ei s-au revarsat aceste cuvinte: “Iti multumesc, Gheronda… Iti multumesc, Dumnezeul meu!” Si repeta aceste cuvinte cu multa recunostinta. Apoi s-a ridicat, a mers inaintea icoanei lui Hristos si a Maicii Sale si a inceput sa se roage cu suspine negraite: “Dumnezeul meu…Dumnezeul meu…Cum de m-ai primit pe mine, nevrednica? Iti multumesc, Gheronda…Nu meritam, Dumnezeul meu, un astfel de ajutor.”
Toata aceasta priveliste era deosebit de miscatoare. Apoi au salutat-o pe maica de la pangar si au plecat. Aceasta femeie care s-a izbavit de diavol a povestit ca in noaptea de dinaintea venirii ei la manastire l-a vazut pe Staretul Paisie care i-a spus: “Vino la mormantul meu si te voi face bine.” A doua zi a venit la manastire si dupa ce s-a inchinat la mormantul Staretului a venit la pangar, unde s-au petrecut cele descrise mai sus.

Din cartea Viata cuviosului Paisie Aghioritul

sursa