Poate oare exista Ortodoxia fără Patriarhia Constantinopolului?

1

spzh.news: Oare conform canoanelor Patriarhul ecumenic este capul Ortodoxiei și acțiunile sale sunt în folosul Bisericii? Și cum acțiunile sale afectează viața creștinilor simpli?

În 2018-2019 evenimentele care s-au produs în Ortodoxia mondială ar putea duce la o divizare globală în Biserica Ortodoxă Ecumenică.

În octombrie 2018 ierarhii Fanarului i-au legalizat pe liderii organizațiilor schismatice din Ucraina, iar în decembrie au creat cu ei o structură, care a fost numită Biserica Ortodoxă Autocefală a Ucrainei – BOaU.

În octombrie 2019 BOaU a fost recunoscută de Biserica Ortodoxă Greacă, în noiembrie – de Biserica Alexandriei.

Patriarhul Bartolomeu, membrii BOaU, funcţionarii și mass-media care au susținut proiectul Tomosului inițiat de Petro Poroșenko sărbătoresc victoria. Victoria, eveniment atât de rar întâlnit în Ucraina. Totul pare a fi frumos și logic: Rusia este din nou înfrântă, biserica patriotică intră în Europa, este recunoscută ş.a.m.d.

Evenimente similare sunt deja conturate în Macedonia și Muntenegru, unde conducătorii locali intră în contact cu Fanarul pentru a legaliza structurile schismatice ale țărilor lor și pentru a primi Tomosul de la Patriarhul Bartolomeu.

Se pare că politicieni au o anumită dreptate în căutarea căii de creare a propriei biserici naționale.

Dar din punctul de vedere al creștinului ortodox care frecventează în mod regulat biserica din Ucraina, Muntenegru, Macedonia, situația pare a fi complet diferită – el nu poate înțelege cum cei care întotdeauna au fost numiți mireni mascați și schismatici acum au devenit sau vor deveni Biserică canonică? Oare într-adevăr în bisericile fostei Patriarhii de la Kiev și BOaU au început să fie valabile Sfintele Taine? Și acum acolo ne putem mărturisi, împărtăși și, în general, ne putem mântui prin ele? Oare cine are dreptate – grecii care afirmă că BOaU este Biserică, sau restul Bisericilor Locale, care ca și în trecut îi numesc pe membrii acestei structuri schismatici?

În acest reportaj vom aduna faptele și vom da răspunsuri simple la întrebări complicate.

Oare Patriarhul Constantinopolului este într-adevăr capul Bisericii?

Din punct de vedere al învățăturii Bisericii, nimeni nu poate să le acorde mirenilor în retrospectivă cinul preoției și al episcopiei, aceasta este o absurditate completă. Dar Patriarhia Constantinopolului, și apoi o parte a Bisericii Elene și a Bisericii Alexandriei, susțin că nu este deloc absurd. De ce? Pentru că așa a hotărât Patriarhul Constantinopolului, iar el nu poate greși, pentru că în ochii grecilor el este Primatul întregii Biserici. Dar oare aşa stau lucrurile în realitate?

Unul dintre cele mai importante adevăruri din Evanghelie este că în Biserică nu există mai mari. Capul Bisericii este Hristos. Mântuitorul a hotărât o dată şi pentru totdeauna problema întâietății între oameni: „Şi şezând jos, a chemat pe cei doisprezece si le-a zis: „Daca cineva vrea sa fie intâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor”. (Marcu 9, 35).

Este deosebit de semnificativ faptul că Hristos a rostit aceste cuvinte tocmai după ce apostolii au dorit să afle care dintre ei este mai mare: „Şi au venit în Capernaum. Şi fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeaţi între voi pe drum? Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se întrebaseră unii pe alţii cine dintre ei este mai mare” (Mc. 9, 33-34).

Este foarte posibil să facem o analogie între apostoli și Bisericile locale și, prin urmare, putem spune cu siguranță că toate Bisericile Locale care împreună formează o singură Biserică Ecumenică sunt absolut egale între ele. În ea nu sunt nici primii, nici ultimii. Da, există așa-numitul Diptic, adică o listă în care Bisericile sunt consemnate într-o anumită ordine, dar locul în el nu oferă alte privilegii decât privilegiul de onoare și respect între frații egali.

Totuşi, la Fanar gândesc altfel.

În secolul al XX-lea, în Patriarhia Constantinopolului s-a iscat opinia că ei deţin superioritate asupra altor Biserici și au dreptul să le domine.

„Ortodoxia nu poate exista fără Patriarhia Ecumenică … Dacă Patriarhia Ecumenică … părăsește scena ortodoxă ecumenică, Bisericile Locale vor deveni „ca niște oi fără păstor”.

Patriarhul Bartolomeu

„Arhiepiscopul Constantinopolului și, respectiv, Patriarhul ecumenic este primul fără egal”.

Arhiepiscopul Elpidofor

„Biserica Ortodoxă fără Patriarhia Ecumenică ar fi un fel de protestantism … Este de neconceput ca unele Biserici Locale … să întrerupă comuniunea cu ea, din moment ce canonicitatea existenței sale provine din ea”.

Mitropolitul Adrianopolului Amfilohie (Stergiu)

„Deși în general îl considerăm pe Hristos ca fiind Capul Bisericii noastre. Dar pe pământ acesta este Patriarhul ecumenic”.

Mitropolitul Eustatie de Monemvasia și Sparta

„Pe baza canoanelor, potrivit învățăturilor Bisericii Ortodoxe, Patriarhia Ecumenică are privilegii. Cine nu este de acord cu ele, se desprinde de fapt de Ortodoxie”.

Arhiepiscopul Iov (Ghecea) de Telmis

Așadar, arhiepiscopul Iov menționează că întâitatea Fanarului este precizată în canoane. Deci să clarificăm:

În conformitate cu care canoane Constantinopolul este capul Bisericii?

Patriarhia de la Constantinopol a apărut destul de târziu, în secolul al IV-lea. Pe lista Bisericilor – în Diptic, ea a fost imediat plasată pe al doilea loc după Roma. Exclusiv din motive politice, doar pentru că Constantinopolul era capitala imperiului, unde locuia împăratul și unde guvernul convoca sesiunile. După ce Biserica Romană a intrat în schismă, Constantinopolul a devenit automat primul în Diptic, şi acest lucru exte explicabil – apropierea de împărat i-a dat influență și drepturi corespunzătoare.

Dar în 1453 Constantinopolul a fost cucerit de turci, Imperiul Bizantin a căzut, iar Patriarhia Constantinopolului s-a transformat într-un mic grup de ortodocși izolat într-o țară musulmană imensă.

Adică absolute toate condițiile în urma cărora Biserică a fost plasată prima în Diptic au dispărut. A dispărut și Constantinopolul, care s-a transformat în Istanbul.

Cu toate acestea, alte Biserici, în care slujeau în majoritate grecii, dorind să-și păstreze centrul spiritual, au continuat să considere Constantinopolul primul în cinste.

Şi iată că acum Constantinopolul a decis să monetizeze acest respect în primatul puterii. Și declară că confirmarea acestei puteri este prevăzută în canoane.

***

Există mai multe reguli canonice emise în timpul existenței imperiului, pe care Constantinopolul le citează ca dovadă a dreptului său de autoritate asupra altor Biserici. Să le examinăm cu mai multă atenţie.

Regula a 3-a a celui de-al II-lea Sinod ecumenic de la Constantinopol (anul 381): „Episcopul Constantinopolului să aibă avantajul onoarei după episcopul Romei, deoarece acest oraș este noua Roma”.

De fapt, regula spune că în Diptic Bisericii de la Constantinopol o s-a acordat al doilea loc după cea Romană. Motivul este din nou că împăratul a locuit la Constantinopol și guvernul acolo îşi convoca sesiunile. Atât. Nici un fel de drepturi de supremație asupra altor Biserici. Aşa este scris.

A 28-a Regulă a Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon (anul 451): „orașul care a primit onoarea de a fi orașul împăratului și al sigclitului (senatului) și are privilegii egale cu vechea Roma împărătească, va fi ridicat în cele bisericeşti în mod similar și va fi al doilea după ea. Prin urmare, numai mitropoliții regiunilor pontice, asiatice și tracice, precum și episcopii din regiunile străine de mai sus, să fie numiți de pe sfântul tron a Sfintele Biserici de la Constantinopol”.

Aici sunt menționate din nou drepturile de onoare ale Constantinopolului, bazate pe vecinătatea cu regele și de guvernul. Dar pentru prima dată sunt menționate drepturile puterii: peste regiunile Pontului, Asiei și Traciei. Să aruncăm o privire la harta modernă: regiunea pontică este coasta de sud a Mării Negre, situată în Turcia, regiunea asiatică este partea de est a Turciei, spălată de Marea Egee, regiunea tracică – partea de est a Turciei, adiacentă Bulgariei pe de o parte și spălată de Marea Marmara – pe de altă parte.

Adică, potrivit acestei reguli, Patriarhia Constantinopolului are dreptul de putere asupra teritoriului Turciei moderne și nimic mai mult.

Regula a 36-a a celui de-al VI-lea Sinod Ecumenic, Trulan (anul 691): „Fie ca tronul Constantinopolului să aibă privilegii egale cu tronul Romei antice și, la fel ca ea, să fie înălțat în cele bisericeşti, fiind al doilea după ea”.

Observăm că se dublează aceeași teză ca şi în regulile anterioare – că Constantinopolul este al doilea după Roma. Îi acordă oare acest lucru dreptul de a conduce cu alte Biserici. Nu, nu se spune nimic despre acest lucru, deși regula a fost adoptată în perioada de înflorile a imperiului.

Regula a 17-a a celui de-al IV-lea Sinod ecumenic care ar spune că îi acordă Constantinopolului dreptul de judecată asupra tuturor episcopilor.

„Dacă cineva este jignit de mitropolitul său: să fie judecat în fața exarhului regiunii sau în fața tronului Constantinopolului”.

Într-adevăr, dacă vom citi această regulă luată aparte, smultă din context, şi în special după frumoasele pasaje ale fanarioţilor contemporani, poate să pară că Patriarhul Constantinopolului are dreptul să-i judece pe toți. Dar să ne amintim de cea de-a a 28-a regulă a celui de-al IV-lea Sinod ecumenic, care îi atribuie tronulului Constantinopolului doar autoritatea asupra zonelor „pontice, asiatice și tracice”.

Marele canonist bizantin din secolul al XII-lea Ioan Zonara se exprimă mai exact la acest subiect: „Dar Patriarhul Constantinopolului nu este numit judecător peste toți mitropoliții fără excepție, ci doar peste cei care îi sunt subordonați. Și el nu poate să-i aducă în fața judecăţii sale pe mitropoliții Siriei, sau ai Palestinei și ai Feniciei, sau ai Egiptului împotriva voinței lor; dar mitropoliții din Siria sunt supuși judecăţii Patriarhului Antiohiei, iar palestinienii – judecăţii Patriarhului Ierusalimului, iar cei egipteni trebuie să fie judecaţi de către Patriarhul Alexandriei”.

Constatăm că în conformitate cu canoanele Fanarul nu are nici un drept să domine asupra altor Biserici. Și dacă nu a avut acest drept în perioada imperiului bizantin, atunci este evident că nu îl poate avea nici acum.

Și în această nostalgie pentru vremurile măreției imperiului și măreția civilizației elene se ascunde principala cheie pentru a înțelege ce face Fanarul acum.

Cauza dezbinării în Ortodoxie: grecii împotriva slavilor sau Biserica împotriva nelegiuirilor?

Puțini se pot compara cu grecii prin ceea ce au oferit ei omenirii: cultură, filozofie, poezie, politică, matematică, fizică, medicină … Probabil că nu există un domeniu în care nu ar exista moștenire elenă.

Aproape toate cărțile Noului Testament au fost scrise în limba greacă. Majoritatea Sfinților Părinți și dascăli ai Bisericii au fost greci. Toată rânduiala slujbelor în Biserica noastre se săvârșește conform Tipicului rânduit de greci, Sfinții Făcători de Minuni Nicolae de Miralichia și Spiridon de Trimitunda sunt din neamul grec.

Pe de altă parte, toate aceste realizări au dus la dezvoltarea naționalismului elen. Dându-și seama de măreția culturii lor și de măreția imperiului bizantin, grecii, care au constituit nucleul lui, au început să se considere superiori faţă de alte popoare, pe care adesea le-au numit cu dispreţ barbare.

În 1453 imperiul a căzut, grecii s-au risipit prin lume, dar a rămas nostalgia după trecutul imperial. Restaurarea marelui Imperiu Bizantin a rămas pentru greci o idee fixă. Şi odată ce această idee nu se poate înfăptui în domeniul politic, unii dintre greci văd realizarea ei în Biserică.

Marea majoritate a episcopatului din Bisericile locale contemporane sunt greci. Grecii sunt Primații Bisericilor Constantinopolului, Greciei, Alexandriei, Ierusalimului, Ciprului, Bisericilor Albaneze. În Biserica Alexandriei, care păstorește toate țările din Africa, din cei 37 de episcopi doar 5 sunt africani, ceilalţi sunt greci.

Și deși ei cunosc la perfecţie cuvintele Apostolului Pavel că în Biserică nu există nici elen, nici iudeu, pentru mulți dintre grecii ortodocși măreția Patriarhului Constantinopolului este prototipul măreției națiunii elene. Iar protestele mai multor Biserici Locale împotriva acțiunilor ilegale ale Fanarului, ei preferă să le interpreteze ca un conflict etnic – revolta slavilor împotriva grecilor. Cică barbarii ruși tind la întâietate și de aceea contestă acțiunile Constantinopolului.

În toamna anului 2018 Patriarhul Bartolomeu a declarat în faţa diasporei grecești:

„Patriarhia noastră ecumenică. De aici provin idealurile, valorile Neamului nostru, gloria Neamului nostru, pasiunea și martiriul Națiunii noastre, sursa lor este aici … în acest moment, Patriarhia noastră încearcă să rezolve problema Bisericii Ucrainene și își arată privilegiile și drepturile în conformitate cu Regulile Sfintelor Sinoade Ecumenice, și aceste Reguli, în primul rând al celui de-al IV-lea Sinod ecumenic de la Calcidon, care acordă privilegii specifice pentru a apela la Patriarhia ecumenică, aceste reguli sunt obligatorii pentru întreaga Ortodoxie, indiferent dacă sunt sau nu pe placul fraților noștri ruși, mai devreme sau mai târziu vor respecta decizia pe care o va adopta Patriarhiea Ecumenică, pentru că ei nu vor avea o altă alegere… Iată de ce frații noștri slavi nu tolerează superioritatea Patriarhiei Ecumenice și, prin urmare, națiunea noastră în Ortodoxia Mondială”.

S-a ajuns la faptul că Patriarhul Bartolomeu i-a acuzat pe membrii Bisericii Ortodoxe Ucrainene în dezbinarea săvârșită de Filaret și i-a numit ruși: „Anume rușii au săvârşit schisma, și nu Patriarhia ecumenică sau ucrainenii, așa cum declară ei acum… În calitate de Biserică-mamă , suntem nevoiți să avem grijă de unitatea canonică a milioane de ucraineni care nu doresc să fie în aceeași Biserică cu rușii”.

Încercarea Fanarului de a prezenta schisma în ortodoxie ca o acțiune națională – a rușilor împotriva grecilor, se încadrează bine în contextul geopolitic, unde multe forțe politice insistă asupra „amenințării rusești”, dar acest lucru nu are nici o legătură cu realitatea în Biserică. Bisericile Rusă, Sârbă, Poloneză, Biserica Antiohiei, Biserica Ținuturilor Cehe și a Slovaciei nu se opun deloc grecilor. Ele se opun nelegiuirii, împotriva introducerii schismaticilor și a mirenilor în Biserică și împotriva încercărilor Fanarului de a impune Bisericii orice decizie a sa, pur și simplu pentru că acolo ar avea dreptul de autoritate asupra celorlalți.

Schițăm analogii simple: dacă îi spui fratelui tău cu voce tare despre fărădelegile săvârșite, acest lucru nu înseamnă deloc că tu însuți vrei să comiți această nelegiuire, doar îi spui că a comite o asemenea fărădelege este rău și greșit.

Și dacă nu grecii ar conduce Fanarul, ci, să zicem, evreii, nemţii sau portughezii, acest lucru nu ar schimba atitudinea critică față de ei.

Să trădezi la timp – nu înseamnă să trădezi, ci să anticipezi?

Știm că Biserica este un loc de întâlnire a omului cu Dumnezeu și, prin urmare, avem cerințe și așteptări deosebit de mari faţă de slujitorii ei, și mai ales faţă de Întăistătători.

Aceștia apriori nu pot acționa în modul în care acționează politicienii: să mintă, să trădeze și să își schimbe poziția în zbor.

Timp de un sfert de secol, Patriarhul Bartolomeu i-a considerat pe membrii Patriarhiei de la Kiev și ai BOUA drept mireni, iar în 2018 pe neaşteptate i-a numit episcopi. În 2016 Patriarhul l-a numit pe mitropolitul Onufrie unicul Întâistătător al Bisericii din Ucraina, iar în 2018 a început să-l numească astfel pe Serghei Dumenko. Și toate acestea au coincis în mod miraculos cu începutul campaniei electorale prezidențiale a lui Poroșenko, unde accentul principalul a fost pus pe Tomos și pe BOaU.

Și mai surprinzătoare este metamorfoza Primatului Bisericii Alexandriei Patriarhului Teodor.

Până în 2019 el a făcut numeroase declarații în care l-a numit pe Preafericitul Onufrie unicul Întâistătător legitim al Bisericii din Ucraina și i-a îndemnat pe enoriași să rămână credincioși Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Dar apoi a venit noiembrie 2019, şi Patriarhul Teodor a uitat de Mitropolitul Onufrie și de Biserica Ortodoxă Ucrainenă, care au dispărut pentru el.

Patriarhul Teodor (în 2016): „Preafericitul Onufrie să ştie că Patriarhia Alexandriei și noi toți suntem alături de Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică condusă de Preafericitul Mitropolit Onufrie”.

Patriarhul Teodor (în 29 octombrie 2018, după „reabilitarea” lui Filaret și Macarie): „Am trecut ptrintr-o perioadă dificilă a schismei, când au început toate aceste procese, mișcarea spre autocefalie pentru a crea propria biserică schismatică. Am trăit aceste dificultăți la Odesa, când au dorit să ne ia cu forţa bisericile noastre ortodoxe. Zi și noapte am fost de veghe la biserica noastră din Odesa. Cum s-a exprimat Preafericitul Onufrie, Biserica trebuie să fie departe de politică. Nu ne putem ascunde după degetul nostru, trebuie să vedem că interesul politic este ascuns în spatele tuturor acestor lucruri”.

Nu putem să nu ne amintim și de metamorfozele de pe Muntele Athos. Starețul mănăstirii Vatoped arhimandritul Efrem i-a îndemnat de nenumărate ori pe ucraineni să fie credincioși doar Bisericii Ortodoxe Ucrainene și Preafericitului Mitroplit Onufrie.

Arhimandritul Efrem: „Mă adresez la poporul ucrainean și rog să se ţină de Biserica Ortodoxă canonică, condusă de Preafericitul Mitropolit Onufrie. Întregul Sfântul Munte acceptă și recunoaște numai Biserica Ucraineană canonică, condusă de mitropolitul Onufrie”.

În cele din urmă, arhimandritul a sosit la Kiev la întronizarea lui Epifanie și nu a putut să participe la ceremonie în exclusivitate din motive de sănătate, iar schismaticii din BOaU au fost primiți la mănăstirea sa de pe Muntele Athos.

***

Hristos în Evanghelie ne învaţă: „Feriți-vă de proorocii mincinoși care vin la voi îmbrăcați în haine de oaie, dar în interior sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoște. Deci, orice copac bun aduce roade bune, iar un copac rău aduce roade rele”.

Privind la personalitățile maiestuoase ale ierarhilor fanarioți, este aproape imposibil să crezi că ei pot săvârși fapte anti-bisericești. Dar, din păcate, faptele lor vorbesc exact despre acest lucru.

Declarațiile Fanarului la momentul creării BOaU arătau frumos – erau îndreptate spre vindecarea schismei și unirea Ortodoxiei ucraineene. Dar ce vedem peste un an, care sunt rezultatele, care sunt roadele lor?

  • Nu s-a produs unificarea Ortodoxiei în Ucraina. Biserica Ortodoxă Ucraineană există aparte, iar structura creată din schismaticii Patriarhiei de la Kiev și ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene Autocefale – aparte.
  • Legalizarea lui Filaret de către Fanar fără actul de pocăință s-a dovedit a fi o greșeală evidentă. Filaret nu s-a schimbat deloc și a dezbinat deja BOaU, din care a ieşit împreună cu o parte din episcopii săi schismatici și acum îi hirotonește activ pe alții. Mai mult, Filaret a declarat că nici o anatemă posibilă din partea Fanarului nu îl tulbură.
  • Crearea BoaU a adus un alt factor de dezbinare în societatea ucraineană – unul religios. Poroșenko nu a reușit să ademenească episcopii și preoții Bisericii Ortodoxe Ucrainene în structura Biserica Osrtodoxă a Ucrainei şi a dat instrucțiuni autorităților locale să transfere bisericile fără să ia în considerare părerea enoriașilor. Locuitorilor din sate li s-a impus poziția că BOaU este o biserică patriotică, iar Biserica Ortodoxă Ucraineană este o structură a agresorului, și trebuie de-i luat biserica până şi cu forţa. Bisericile au fost capturate, enoriașii au fost alungați. În satele în care până ieri domnea liniștea și prietenia a început un adevărat război. Dușmănia și ura au prins rădăcină între vecini, prieteni și chiar în interiorul familiilor.
  • Cu un an în urmă relațiile dintre Bisericile Locale au fost destul de frăţeşti și prietenoase. Acum Bisericile sunt împărțite în cele care au sprijinit acțiunile Fanarului privind legalizarea BOaU, și cele care sunt împotrivă. Și este evident că divizarea se va aprofunda și mai mult.
  • Recunoașterea BoaU de către Biserica Ortodoxă a Greciei și Biserica din Alexandria a provocat conflicte și neînţelegeri în interiorul lor. Există mulți episcopi greci care au refuzat să recunoască BOaU și consideră că membrii ei sunt nişte mireni. Nu există nici o îndoială că aceeași situație va fi și în orice altă Biserică în care se decide recunoașterea BOaU.
  • Și cel mai important este că potrivit canoanelor un preot care intră în comuniune cu schismaticii, devine el însuși schismatic. Regula a 10-a apostolică prevede clar acest lucru: „Dacă cineva se roagă cu cel excomunicat din biserică, fie şi în casă: să fie excomunicat”.

Această regulă nu face parte din categoria canoanelor care îi acordă Fanarului drepturi mitice de autoritate asupra altor Biserici. Ea se aplică fiecărui creștin și este direct legată de mântuirea noastră.

Scopul final al fiecărui creștin este mântuirea sufletului și dobândirea Împărăției Cerurilor. A asigurat Biserica Ortodoxă acest obiectiv pe tot parcursul existenței sale? Incontestabil. Asigură acum acest scop cei care au recunoscut și au legalizat schisma din Ucraina, ca să nu mai vorbim de BOaU în sine? Este foarte îndoielnic.

Atacul actual al Fanarului împotriva Ortodoxiei le-a adus credincioșilor doar schismă, ceartă și discordie. Amintim cu această ocazie cuvintele lui Hristos: „Orice copac care nu aduce roade bine este tăiat și aruncat în foc. Nu oricine care îmi spune: „Doamne! Doamne!”, va intra în Împărăția Cerurilor, doar cel ce împlinește voia Tatălui Meu din ceruri”.

E prezentă oare în faptele fanarioților voința Tatălui Ceresc? Și merită oare ca noi să susținem acțiunile lor?

De-a lungul istoriei sale, Biserica Ortodoxă a depășit erezii, schisme și încercări de unire. Ea fost întemeiată de Hristos și va exista până la sfârșitul veacului. Însă soarta celor care au încercat să distrugă Biserica este tristă.

Fiecare dintre noi are libertatea de alegere. Și acum vine momentul când trebuie să facem această alegere. Dar trebuie să luăm aminte la ce preț vom plăti pentru ea în cele din urmă.

Poruncile lui Hristos ne pun în faţa alegerii: dobândirea întregii lumi și, în același timp, pierderea sufletului, sau păstrarea sufletului nostru prin lipsirea de beneficiile lumești. Alegerea este întotdeauna a noastră.

Patriarhul Teodor – Patriarhului copt: „Suntem o singură Biserică”

1

spzh.news: Primatul Bisericii Alexandriei a vizitat sediul Patriarhiei Copte pentru a-l felicita pe Patriarhul Tavadros II cu ocazia celebrării Epifaniei.

La 20 ianuarie 2020 Patriarhul Teodor al Alexandriei l-a felicitat pe Primatul Bisericii Copte Patriarhul Tavadros II cu ocazia Sărbătorii de Bobotează, și a declarat că Biserica din Alexandria și Biserica Coptaă sunt o singură Biserică condusă de Iisus Hristos, relatează „Romfea„.

1

Patriarhul Teodor a remarcat activitatea misionară a Bisericii Alexandriei în Africa şi a discutat cu Patriarhul copt despre dificultăţile misionarismului pe continent.

„Bisericile noastre sunt o singură Biserică, condusă de Iisus Hristos”, a declarat Patriarhul Teodor . „Știu că vă rugați, pentru că aveți o turmă de păstorit, iar pământul este inundat de sângele enoriașilor Bisericii Copte”.

La rândul său, Patriarhul Tavadros II i-a mulțumit Primatului Bisericii Alexandriei pentru vizita frăţească și felicitări. „De fiecare dată când vă întâlnesc, simt o bucurie lăuntrică. <…> Avem un singur nume, lucrăm în acelaşi domeniu și suntem copiii Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu”, a menționat Patriarhul copt.

Am scris în legătură cu acțiunile anticanonice ale Patriarhului Alexandriei Teodor că Biserica Ortodoxă Rusă și-a scos din jurisdicția Patriarhiei Alexandriei parohiile sale de pe continentul african.

SFANTUL EFREM SIRUL despre inselaciunea   Antihristului in vremurile din urma

 

 

“Eu, Efrem cel prea mic si pacatos si plin de greseli, cum voi putea sa spun cele mai presus de puterea mea ? Dar de vreme ce Mantuitorul plin de a Sa milostivire, pe cei neintelepti i-a invatat intelepciunea si prin ei pe credinciosii de pretutindeni i-a Luminat; si pe a noastra limba cu indestulare o va lamuri spre folosul si zidirea mea, a celui ce zic, si a tuturor ascultatorilor, si voi grai intru durere si voi spune intru suspinuri pentru sfarsitul lumii acesteia de acum, si pentru cel fara de rusine si cumplit balaur (adica Antihrist) cel ce va tulbura toate de sub cer, si sa bage teama si spaima si cumplita necredinta in inimile oamenilor… Va face aratari, semne si infricosari, incat, de ar putea sa amageasca si pe cei alesi. Si se va sargui ca pe toti sa-i insele cu mincinoasele semne, cu naluciri de aratari vrajitoresti si cu fermecatoriile care se vor face de el…

 

Caci cu ingaduinta lui Dumnezeu va lua stapanire ca sa insele lumea, fiindca s-au inmultit paganatatile oamenilor, si pretutindeni se lucreaza tot felul de lucruri cumplite… Pentru aceasta Dumnezeu va slobozi a fi ispitita lumea cu duhul inselaciunii, pentru paganatatea oamenilor. De vreme ce asa au voit oamenii a se departa de Dumnezeu si a iubi pe vicleanul. Mare nevointa va fi fratilor in vremurile acelea, mai ales celor credinciosi, cand se vor savarsi semne si minuni de insusi balaurul cel cu multe stapaniri; cand se va arata ca un Dumnezeu, cu naluciri infricosate, zburand in vazduh, si toti dracii ca ingerii inaltandu-se inaintea tiranului. Si va striga cu tarie schimbandu-si chipul si infricosand fara de masura pe toti oamenii. Atunci fratilor, oare cine se va afla ingradit si neclintit petrecand? Avand in sufletul sau semnul Unuia-Nascut Fiului lui Dumnezeu, adica sfanta Lui venire.

 

Si in vremea aceea nu va fi slabire pe pamant, si marea vazandu-o toata lumea tulburata, va fugi fiecare sa se ascunda in munti. Unii vor muri de foame, altii de sete se vor topi ca ceara. Si nu va fi cine sa-i miluiasca pe ei. Atunci vor vedea toate fetele lacrimand si cu durere intreband: Nu cumva se afla vreun grai a lui Dumnezeu pe pamant? Si nu vor auzi de nicaieri raspuns…

 

Cine va suferi zilele acelea? Si cine va rabda necazul cel nesuferit, cand vor vedea amestecarea popoarelor care vor veni de la marginile pamantului, pentru vederea tiranului. Multi se vor inchina inaintea spurcatului si vor striga cu cutremur, incat si locul se va clatina de strigatele lor, zicand: Tu esti mantuitorul nostru… Atunci marea se va tulbura si pamantul se va usca. Cerurile nu vor ploua si sadurile se vor usca. Si toti cei ce vor fi pe pamant, de la rasarit pana la apus vor fugi cu multa frica. Si iarasi cei ce vor fi in partile de apus vor fugi in rasarit cu cutremur…

 

Luand atunci obraznicul stapanirea, va trimite pe draci in toata lumea, ca sa propovaduiasca cu indrazneala, ca s-a aratat cu slava: Veniti de-l vedeti pe el. Cine oare va avea suflet de diamant, ca sa sufere vitejeste toate smintelile acelea? Cine oare va fi acest om precum am zis, ca toti ingerii sa-l fericeasca pe el? Caci eu fratilor, iubitor de Hristos, desavarsit m-am infricosat numai din pomenirea balaurului, cugetand intru sine necazul ce va sa fie asupra oamenilor in vremea aceea, si in ce fel se va arata acest balaur pangarit asupra neamului omenesc. Insa sfintilor mai cumplit se va arata. Ca vor fi multi cei ce se vor arata bine placuti lui Dumnezeu, care vor putea scapa prin munti si dealuri si locuri pustii, cu multe rugaciuni si plangeri nesuferite. Ca vazandu-i Dumnezeu in asa plangere nemangaiata si intru credinta curata, se va milostivi spre dansii ca un Parinte milostiv, iubitor de fii, si-i va pazi pe ei unde se vor ascunde. Ca prea pangaritul nu va inceta sa caute pe sfinti pe pamant si pe mare, socotind ca stapaneste tot pamantul. Si pe toti ii va supune, si va socoti ca se poate impotrivi lui Dumnezeu din cer, nestiind ticalosul neputinta sa si mandria pentru care a cazut…

 

Cu toate acestea va tulbura pamantul, va infricosa cu semnele sale vrajitoresti pe toti. Si in vremea aceea nu va fi slabire pe pamant, ci necaz mare, tulburare si necaz, moarte si foamete peste tot pamantul. Ca insusi Domnul a zis: “Ca unele ca acestea nu s-au facut de la intemeierea lumii”. Iar noi pacatosii, cu ce vom asemana acele nevoi peste masura de mari? Insa, sa-si puna fiecare in mintea sa cuvintele Mantuitorului, cum ca, pentru nevoia si necazul cel prea mare, va scurta zilele acelea prin milostivirea Sa.

 

Viteaz suflet va fi acela care va putea sa-si tina viata atunci in mijlocul smintelilor; Ca daca putin va slabi credinta sa, lesne va fi inconjurat si va fi robit de semnele balaurului celui rau si viclean. Si neiertat se va afla unul ca acesta in ziua judecatii, ca insusi lui-si vanzator se va afla, ca cel ce a crezut tiranului de buna voie. De multe rugaciuni si lacrimi avem trebuinta, o, fratilor! ca sa fie cineva dintre noi intarit intru ispite. Fiindca multe vor fi nalucirile fiarei. Caci luptator impotriva lui Dumnezeu fiind, va voi sa le piarda pe toate …

 

Luati aminte, fratii mei! Covarsirea fiarei si mestesugirea ei de la pantece incepe. Caci dupa ce va fi stramtorat cineva, de lipsa de bucate, sa fie silit a primi pecetea lui. Nu oricum, ci pe mana dreapta si pe frunte va fi pus semnul. Ca sa nu mai aiba stapanire omul a se pecetlui cu mana dreapta, cu semnul Sfintei Cruci, si nici pe frunte a se mai insemna cu Numele Sfant al Domului, nici cu preasfanta si slavita cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Ca stie ticalosul ca daca se va pecetlui cineva cu crucea Domnului, ii risipeste toata puterea lui. Pentru aceasta pecetluieste dreapta omului, ca aceasta este care pecetluieste toate madularele noastre. Asemenea si fruntea care este ca un sfesnic ce poarta faclia luminii. Deci fratii mei, infricosata nevointa va fi tuturor oamenilor celor iubitori de Hristos, si pana in ceasul mortii sa nu se teama, nici sa stea cu molesire cand balaurul va incepe a pune pecetea sa, in locul crucii Mantuitorului. Si va face in asa fel incat sa nu se mai faca nici un fel de pomenire Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

 

Si aceasta o va face, fiindca se teme si se cutremura de puterea Mantuitorului nostru. Ca de nu se va pecetlui cineva cu pecetea sa, nu va putea fi robit de nalucirile vicleanului, si nici Dumnezeu nu-i va parasi, ci ii va lumina si-i va atrage la Sine. Ni se cade, noua fratilor, a intelege nalucirile vicleanului, ca nemilostiv si fara de omenie este. Iar Domnul nostru cu liniste va veni la noi, ca sa goneasca mestesugirile balaurului. Deci noi tinand neabatuta si curata credinta in Hristos, lesne vom birui puterea vrajmasului; si se va departa de la noi neputinciosul, neavand ce sa ne faca. Ca eu, fratilor, va rog pe voi iubitorilor de Hristos, sa nu ne molesim, ci mai ales puternici sa ne facem cu puterea crucii. Cu toate acestea ni se cade noua a ne ruga, ca sa nu cadem in ispita. Deci fiti gata ca niste credinciosi robi, neprimind pe altul. Ca de vreme ce furul si pierzatorul si cel fara de omenie, mai intai va veni intru ale sale vremuri, vrand sa fure si sa junghie si sa piarda turma cea aleasa a lui Hristos, adevaratul Pastor; Caci se va da pe sine drept adevaratul Pastor, ca sa insele oile turmei lui Hristos.

 

Aceasta cunoscand-o vrajmasul, ca iarasi va sa vina din cer Domnul cu slava, a socotit aceasta ca sa ia asupra sa chipul venirii Lui, ca sa ne insele pe noi. Iar Domnul nostru va veni ca un fulger infricosat pe pamant. Dar vrajmasul nu va veni asa. Se va naste cu adevarat dintr-o femeie spurcata, care va fi unealta a lui. Deci nu se va intrupa diavolul, ci in acest fel va veni ca sa insele pe toti. Fiind smerit, linistit, urand cele nedrepte, spre iudei intorcandu-se, bun, iubitor de saraci, peste masura de frumos, cu buna asezare, lin catre toti, cinstind in mod special pe evrei (caci ei asteapta venirea lui). Iar intru toate acestea se vor face semne, aratari si infricosari cu multa stapanire, si se va mestesugi cu viclesug ca sa placa tuturor, si sa fie iubit de multi. Si daruri nu va lua, cu manie nu va grai, mahnit nu se va arata, si cu chipul bunei randuieli va amagi lumea, pana ce se va face imparat. Si dupa ce vor vedea multe popoare niste fapte bune ca acestea, toti impreuna cu o socoteala se vor face, si cu bucurie mare il vor propovadui pe el imparat, zicand unii catre altii: Au doara se mai afla vreun om ca acesta bun si drept? Si mai mult poporul cel ucigas al evreilor il vor cinsti si se vor bucura de imparatia lui. Pentru aceea si ca unul ce va cinsti mai mult locul si templul, va arata tuturor ca are grija de ei. Si cand va imparati balaurul pe pamant, cu mare sirguinta, toate popoarele ii vor veni in ajutor: Edom si iarasi Moab, inca si fiii lui Amon, ca unui adevarat imparat i se vor inchina lui cu bucurie, si ei se vor face cei dintai aparatori ai lui.

 

Apoi imparatia aceluia se va intari si va bate cu manie pe trei imparati mari. Iar dupa aceasta se ve inalta inima lui, si-i va varsa amaraciunea lui, punand inainte, din Sion, veninul mortii, tulburand lumea, va clatina marginile, va necaji toate, va pangari sufletele. Nu se va arata ca un cucernic, ci in toate ca unul fara de omenie: manios, cumplit, nestatornic, infricosat, urat, uracios, salbatic, pierzator si silindu-se a arunca in groapa paganatatii tot neamul omenesc, prin a sa nebunie.

 

Si stand multimea inaintea lui si alte popoare multe, laudandu-l pe el pentru naluciri, vor striga cu glas mare, incat se va clatina locul in care popoarele vor sta inaintea lui. Si le va grai cu indrazneala: Cunoasteti toate popoarele puterea si stapanirea mea? Iata dar inaintea voastra a tuturor, poruncesc acestui munte mare ce este de cealalta parte ca sa vina aici la noi. Si va zice spurcatul: si va alerga, adica muntele in privirea tuturor, insa nicidecum din temeliile lui mutandu-se. Caci cele ce Dumnezeu Prea Inalt dintru inceputul zidirii le-a intemeiat si le-a inaltat, asupra acestora spurcatul Antihrist, stapanire nu are, ci va amagi lumea cu naluciri vrajitoresti. Si iarasi altui munte ce va sta in adancul marii, ostrov foarte mare fiind, ii va porunci sa se duca pe uscat. Dar ostrovul nu se va misca nicidecum, ci nalucire va fi. Si iarasi isi va intinde mainile lui, si va aduna multime de taratoare si pasari. Asijderea inca va pasi pe deasupra adancului, si pe mare si pe uscat va umbla; insa toate acestea vor fi naluciri. Si multi vor crede intru el si-l vor slavi ca pe un Dumnezeu tare. Iar cei ce vor avea pe adevaratul Dumnezeu, li se vor lumina ochii inimii lor, si cu de-amanuntul vor privi prin credinta curata si vor cunoaste inselaciunea lui. Acestea, toate facandu-le, va insela lumea si multi vor crede lui, slavindu-l ca pe un Dumnezeu tare. Iar cati vor avea frica lui Dumnezeu in ei si ochii inimii luminati, vor cunoaste ca nici muntele nu s-a mutat din locul sau, nici ostrovul nu a iesit din mare pe pamant. Si toate acestea intru numele sau le va savarsi Antihrist si nu vor fi adevarate, precum am zis mai sus. Caci cu farmece va savarsi toate mincinoasele lui minuni, fermecand vederile oamenilor ce se vor pleca a crede lui.

 

Si acestea asa facandu-se, si popoarele inchinandu-se lui, laudandu-l ca pe un Dumnezeu, din zi in zi se va mania Cel Prea Inalt in ceruri si isi va intoarce fata Sa de la el. Si dupa aceea se vor face cumplite semne: foamete neintrerupta, cutremur neincetat, morti necontenite si temeri infricosate. Atunci cerul nu va mai ploua, pamantul nu va mai rodi, izvoarele vor seca, raurile se vor usca, iarba nu va mai rasari, verdeata nu va fi, copacii din radacina se vor usca si nu vor odrasli. Pestii si chitii marii in ea vor muri si putoare pierzatoare va trimite marea si sunete infricosate, si de huietul valurilor vor muri oamenii de frica.Nicaieri nu vor afla sa se sature de mancare, caci se vor pune peste tot conducatori tirani. Si daca cineva va aduce cu sine pecetea tiranului insemnata pe frunte si pe mana dreapta, va cumpara putine din cele ce se vor afla. Atunci va plange si va suspina cumplit tot sufletul, si ziua si noaptea se vor chinui. Atunci vor muri pruncii la sanul mamelor, vor muri si mamele deasupra pruncilor lor. Va muri tatal cu fiii si femeia pe drum, si nu va fi cine sa-i ingroape sau sa-i stranga in morminte.

 

Putoare rea va fi din cauza multimii mormintelor, si a trupurilor ce vor fi aruncate pe strazi si pretutindeni, care mult vor necaji pe cei vii. Dimineata toti vor zice cu suspinuri si cu durere: cand se va face seara ca sa dobandim odihna? Si venind seara, iarasi cu lacrimi prea amare vor grai intre dansii: oare cand se va lumina, ca de necazul ce ne sta deasupra sa scapam? Atunci se va vesteji frumusetea fetei tuturor, si vor fi fetele lor ca de morti, si va fi urata frumusetea femeilor. Si toti cei ce s-au plecat cumplit fiarei si au luat pecetea aceluia, adica paganescul chip al spurcatului, alergand catre el, vor zice cu durere: da-ne noua sa mancam si sa bem, ca toti murim de foame, si goneste de la noi fiarele cele veninoase. Si neavand ce raspunde ticalosul, va zice cu multa asprime: de unde sa va dau eu, oamenilor, ca sa mancati si sa beti? Ca cerul nu voieste sa dea pamantului ploaie, si pamantul nicidecum n-a dat seceris sau roada. Si auzind acestea multimile, vor plange si se vor tangui cu totul, neavand nici o mangaiere. Necaz peste necaz va fi lor nemangaierea, caci de buna voie au crezut tiranului. Si ticalosul nu va putea nici lui sa-si ajute, si cum ar putea sa-i miluiasca pe ei? Intru acele zile vor fi nevoi mari din cauza balaurului, de frica, si de cutremurul cel mare si huietul marii, de foamete, de sete si de muscarile fiarelor. Toti cei ce vor lua pecetea lui Antihrist si se vor inchina lui, nu vor avea nici o parte de Imparatia lui Hristos, ci dimpreuna cu balaurul se vor arunca in iad.

 

Fericit va fi acela ce se va afla curat si credincios, si va avea in inima lui credinta fara de indoiala catre Dumnezeu, ca fara de frica vor lepada intrebarile lui Antihrist, defaimand muncile si nalucirile lui. Iar mai inainte de acestea, va trimite Dumnezeu pe Ilie Tesviteanul si pe Enoh, ca un milostiv ca sa propovaduiasca cu indrazneala cunostinta de Dumnezeu tuturor, ca sa nu creada lui Antihrist. Ca vor striga si vor zice: Inselator este, o, oamenilor! Nimeni sa nu creada lui nicidecum, sau sa-l asculte pe acest luptator de Dumnezeu! Nimeni din voi sa nu se infricoseze, ca degrab se va surpa. Iar Domnul cel Sfant vine din cer, sa judece pe toti cei ce s-au plecat semnelor lui.

 

Insa putini vor fi cei ce vor asculta si vor crede propovaduirea proorocilor. Iar aceasta o va face Mantuitorul ca sa-si arate negraita Sa iubire de oameni, ca nici odata nu voieste moartea pacatosului, ci voieste ca toti sa se mantuiasca. Ca nici in vremea aceea nu va lasa neamul omenesc fara de propovaduire, ca fara de raspuns sa fie toti la Judecata. Deci multi din sfintii care se vor afla atunci vor varsa rauri de lacrimi cu suspinuri catre Dumnezeu Cel Sfant, ca sa fie izbaviti de balaur, si cu mare sarguinta vor fugi in pustietati, in munti si in pesteri si cu frica se vor ascunde. Si li se va darui aceasta de la Dumnezeu Cel Sfant, si-i va povatui pe ei harul in locuri hotarate si se vor mantui, fiind ascunsi in gauri si in pesteri, nevazand semnele si infricosarile lui Antihrist. Ca celor ce au cunostinta, cu lesnire le va fi cunoscuta venirea lui. Iar celor ce isi au mintea permanent la lucruri lumesti, macar daca ar si auzi, nu vor crede, si urasc pe cei ce le-ar spune. Pentru aceasta sfintii primesc putere de a scapa, pentru ca toata invaluirea si grijiile vietii acesteia le-au lepadat.

 

Atunci va plange tot pamantul. Marea si aerul vor plange impreuna, si dobitoacele cele salbatice cu pasarile cerului. Vor plange muntii si dealurile si lemnele campului. Vor plange si luminatorii cerului dimpreuna cu stelele pentru neamul omenesc. Caci toti s-au abatut de la Dumnezeu Cel Sfant si ziditorul tuturor, si au crezut inselatorului, primind pecetea spurcatului Antihrist, in locul facatoarei de viata Cruci. Vor plange toate bisericile lui Hristos cu plangere mare, ca nu va mai sluji sfintirea si prinosul! Iar dupa ce se vor implini trei ani si jumatate ai stapanirii spurcatului si dupa ce se vor implini toate smintelile in tot pamantul, dupa cum zice gura Domnului, atunci va veni Domnul si Mantuitorul nostru ca un fulger stralucind, din cerul cel sfant, eel prea curat si infricosat si prea slavit. Dumnezeul nostru si Imparatul si Mirele cel fara de moarte, pe nori cu slava neasemanata, alergand inaintea lui ingerii si arhanghelii, toti vapaie de foc fiind. Heruvimii avand ochii in jos, si Serafimii zburand si fetele si picioarele ascunzandu-le cu aripile, strigand cu frica unul catre altul: Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot. Si glas de trambita graind cu frica: Sculati-va cei ce dormiti, iata a venit Mirele.

 

Atunci se vor deschide mormintele si va auzi tarina cea putrezita acea mare si infricosata venire a Mantuitorului, si intr-o clipa se vor scula toate semintiile si vor cauta la frumusetea cea sfanta a Mirelui. Si milioane si mii de mii de ingeri si de arhangheli si nenumarate ostiri se vor bucura cu bucurie mare. Atunci sfintii, dreptii si toti care nu vor lua pecetea balaurului celui pagan, se vor bucura foarte mult. Si se va aduce tiranul legat de ingeri cu dracii impreuna inaintea divanului. Iar cei ce vor fi luat pecetea lui si toti paganii si pacatosii vor fi adusi legati. Si va da Imparatul hotararea asupra lor, aceea a osandei celei vesnice in focul cel nestins. Amin”.

 

(Sursa de pe internet: Orthodoxphotos.com

Sfântul Cuvios Efrem Sirul: Viata, Acatistul si Canonul de rugaciune (28 ianuarie)

Sfantul Efrem Sirul

Glasul 2

Condacul Sfântului Cuvios Efrem Sirul (28 ianuarie)

Căutând cele de sus…

Ceasul judecăţii pururea mai dinainte văzându-l, ai plâns cu amar, Sfinte Părinte Efrem, ca un iubitor de linişte; şi îndemânatic învăţător ai fost cu faptele, cuvioase. Pentru aceasta, părinte preafericite, pe cei leneşi îi ridici spre pocăinţă.

*

Troparul Sfântului Cuvios Efrem Sirul

Glasul 8

Harul ce izvorăşte din gura ta cuvioase, a umplut de apele vieţii Biserica şi lumii a izbucnit râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinţei; ci, învăţându-ne cu cuvintele tale, Sfinte Părinte Efrem, roagă-te lui Hristos, Dumnezeul nostru să mântuiască sufletele noastre.

***

2

Viata

Minunatul Efrem a răsărit din pământul sirienilor. Şi fapta bună din pruncie alegând-o, se silea de-a pururea a fugi de vorbirile cele vătămătoare ale celor de o vârstă. El citea neîncetat, mai vârtos sfintele cărţi, iar sârguinţa, îndeletnicirea şi cugetarea întru acestea îi erau lui Efrem mai plăcute decât toată dulceaţa. Încât şi el împreună cu proorocul zicea: Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea.
De atunci a avut tovarăşe fapta bună şi sârguinţa în osteneli. Căci care faptă cu dinadinsul nu s-a săvârşit de dânsul? Nu postul? Nu privegherea? Nu culcarea pe jos? Nu blândeţea? Nu necâştigarea? Nu, peste atâta bogăţie de bunătăţi, şi smerită cugetare? Încă şi de darul cel învăţătoresc a fost împărtăşit. Apoi şi până acum prin cuvintele sale, vorbeşte cu noi, îndemnându-ne, mângâindu-ne şi sfătuindu-ne. Din care putem folosi nu numai cuvântul credinţei cel drept, ci şi ne deşteptăm spre câştigarea faptei bune. Iar de nădejdea cea către Dumnezeu şi de dragostea cea către aproapele, atâta grijă a avut Efrem, încât el însuşi când a vrut să se ducă din viaţă, zicea astfel:
„Nicidecum în toată viaţa mea n-am ocărit pe Domnul şi cuvânt nebun din buzele mele n-a ieşit. În toată viaţa mea n-am blestemat pe nimeni. Şi nicidecum nu m-am sfădit cu vreunul din cei dreptcredincioşi”.
Avea încă şi lacrimi neîncetat în ochii lui, încât mai cu înlesnire puteau izvoarele cele de-a pururea curgătoare să-şi înceteze curgerea, decât Efrem Şirul lacrimile. Şi împreună cu lacrimile ieşeau şi suspinurile, arătând focul cel dinlăuntru aprins al umilinţei, pe care mai luminat îl va pricepe cineva citind scrierile aceluia. Căci el se află pretutindeni filozofând despre judecata şi a doua venire a lui Hristos, înfricoşatul divan avându-l înaintea ochilor şi ziua aceea în minte întipărind-o; apoi pe sine osândit socotindu-se şi foarte cu jale tânguindu-se. În astfel de cugetări ale minţii îndeletnicindu-se Efrem, pururea se nevoia după cântătorul de psalmi, fugind de gâlceavă cea lumească şi în pustie sălăşluindu-se. Apoi, din loc în loc se muta pentru a sufletelor zidire şi folos, fiindcă era mişcat de duhul dumnezeiesc.
Odată îşi lăsă patria şi aceasta fiindu-i poruncit ca dumnezeiescului Avraam, a ajuns la cetatea Edesa, pe de o parte, pentru închinăciunea sfintelor moaşte, care erau întru dânsa, iar pe de alta, pentru întâlnirea cu un oarecare bărbat dintre cei cuvîn-tători, ca să ia model de viaţă de acolo. Acest lucru îl cerea de la Dumnezeu, adesea, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Stăpâne al tuturor, învredniceşte-mă ca, intrând în cetatea Edesa, să mă întâlnesc cu acel bărbat, care va fi puternic a-mi grăi cele spre folosul sufletului”. Astfel rugându-se, când a ajuns la porţile cetăţii, era îngrijorat: cum adică se va apropia de acel bătrân, ce va afla de la dânsul şi ce folos va dobândi?
Deci, călătorind astfel cu aţintirea minţii, o femeie îndată îl întâmpină şi aceasta era desfrânată. Negreşit al lui Dumnezeu lucru era acesta; căci pentru cele bune, de multe ori le rânduieşte tainic pe cele potrivnice. Deci, sfinţitul Efrem, astfel întâlnind pe desfrânată, stătea uimit oarecum, căutând către dânsa, mîhnindu-se şi pătimind întru sine cu sufletul, că nu i s-a împlinit cererea după rugăciune, ci cu totul potrivnic. Iar ea văzându-l, iarăşi privea la dânsul cu ochi necuvioşi. Şi fiindcă astfel multă vreme se priveau unul pe altul, vrând s-o ruşineze şi întru sfiala ce se cuvine femeilor a o aduce, i-a zis: „Pentru ce nu te ruşinezi, o! femeie, privind la mine cu ochii aţintiţi?” Şi aceea zise: „Dar mie aşa mi se cade a privi la tine, că din tine şi din a ta coastă sunt luată. Iar ţie ţi se cade a te uita nu către noi, ci în pământ, din care ai şi fost luat”.
Acestea auzindu-le Efrem a mulţumit şi femeii, pentru folosul ce a avut din vorbele ei, şi lui Dumnezeu cu fierbinţeală îi înălţa mulţumire; care chiar prin cele fără de nădejde de multe ori poate face lucruri bune.
Deci, după ce au trecut zile destule, în cetatea Edesei dumnezeiescul Efrem era, locuind aproape de dânsul, o desfrânată care s-a făcut organ de răutate al vicleanului. Şi printr-însa, ca prin şarpele cel dintâi, năvălea asupra dreptului. Deci, de vreme ce s-a întâmplat, că dumnezeiescul Efrem fierbea nişte bucate, acea femeie deschizând fereastra care era în perete, se plecă cu neruşinare, apoi cu obrăznicie căutând la cuviosul, îi zise: „Binecuvintează, părinte”. Iar el cu blândeţea cea cuviincioasă lui şi cu graiul îi zice: „Domnul să te binecuvânteze”. Şi aceasta iarăşi cu râs necuvios a zis: „Dar ce lipseşte bucatelor tale?”. Iar acela a zis: „Trei pietre şi puţin noroi, ca fereastra aceasta să se astupe”. Aceea cu obrăznicie a zis: „Pentru că te-am cinstit, aceasta a făcut întru tine mândrie? Eu voiesc a dormi împreună cu tine, iar tu de prima dată mă deznădăjduieşti?”.
Însă precum aceea avea graiuri sataniceşti, astfel şi el cu mult mai vârtos n-a fost lipsit de cuvinte duhovniceşti, căci a zis: „De voieşti împreună cu mine a dormi, trebuie s-o faci unde-ţi voi zice eu”. Iar aceea, dacă a auzit cuvântul, a şi întrebat de locul unde voieşte a dormi. „Nu într-alt loc, a zis el, decât chiar în mijlocul cetăţii voi dormi cu tine”. Iar ea a zis: „Dar nu ai sfială şi ruşine de bărbaţii ce ne vor vedea dormind în mijlocul cetăţii?”. Deci, femeia aceea dorind să vâneze sufletul cel pătimaş, n-a voit a cunoaşte ceea ce zice Solomon: Că ochii Domnului Celui Preaînalt de milioane de ori mai luminaţi sunt decât soarele; căci caută peste tot căile oamenilor.
Atunci sfântul a răspuns îndată: „Dacă ochii oamenilor i-ai judecat că sunt puternici a ruşina sufletul şi a-l opri de la fapta cea rea, dar oare de ochii lui Dumnezeu, care văd toate câte se lucrează în ascuns şi întru arătare, nu ne vom teme şi nu ne vom spăimânta cu mult mai vârtos?”. Acestea destule au fost ca să înduplece pe desfrânata a se depărta de vicleană poftă către dânsul şi să se căiască de cele dintâi fapte rele ale ei. Căci îndată apropiindu-se şi căzând la pământ, cerea iertăciune de dobitoceasca şi neînfrânata ei pornire.
Apoi, făcând adevărată pocăinţă, a luat povăţuitor şi dascăl pe Sfântul Efrem în calea cea către mântuire. Iar el fiind gata a sluji unei cereri ca aceasta, o sfătui cele cuviincioase, spre a nu merge iarăşi, după cum zice dumnezeiescul Ieremia, în urma gândurilor inimii celei rele; apoi s-a îngrijit a o aduce într-o mânăstire femeiască, spre a face fapte bune. Şi în scurt, pe aceea care a voit a-l împie-dica din calea cea dreaptă, el mai vârtos întorcând-o de la calea cea rea, a avut ca rod al dreptăţii întoarcerea ei spre calea mântuirii.
Astfel, dumnezeiescul Efrem întâlnindu-se cu două femei desfrânate, pe una a folosit-o, iar de la cealaltă însuşi a primit folos sau, mai adevărat să zic, de la amândouă, fiindcă ajutorul dumnezeiesc a folosit tuturor. De acolo fiind povăţuit către Cezareea Capadociei, de darul care îl purta de sus, a văzut pe marele Vasile, glasul Bisericii şi izvorul dogmelor. Pe care Efrem văzându-l, cu multe cuvinte a început a-l lăuda. Căci cu ochiul cel prea binevăzător al sufletului a văzut o porumbiţă asemenea cu razele soarelui şezând pe umărul cel drept al acestuia, fiind strălucită şi vorbind la ureche lui Vasile. Apoi, învăţându-se în taină prin acea cinstită porumbiţă cele pentru Efrem, l-a cunoscut cine este şi pentru ce a venit; de aceea se şi împărtăşesc unul cu altul de vorbire şi se îndulcesc de bunătăţile care erau întru dânşii.
Dar să ne întoarcem iarăşi către dumnezeiescul Efrem şi ale acestuia să le povestim. Căci nici un gând care să nu-i folosească în lucrarea faptei bune nu avea şi cum că îndestulător i s-a dat de la Dumnezeu talentul învăţătoresc pe care sfântul cu covârşire l-a împărtăşit în adâncul sufletelor credincioşilor de-a pururea. Şi aceasta chiar el o însemnează, zicând: Încă fiind tânăr, era ca o viţă îngreuiată de mulţi struguri, din limba lui crescută, la mare înălţime ridicată şi pe spatele a tot pământul întinsă; şi toată pasărea odihnindu-se într-însa, zbura împrejur şi din struguri mânca. Iar viţa cu cât strugurii i se culegeau şi pe păsări cu îndestulare le ospăta, cu atât mai mult cu rodul se înmulţea. Şi aceasta însuşi o zicea despre sine.
Încă şi alţii din cei ce s-au învrednicit a vedea unele ca acestea, o mărturisesc despre Efrem. Odată, a spus unul dintre ei că a văzut o mulţime de îngeri pogorându-se de sus şi având în mâini o carte, scrisă şi înăuntru şi afară, şi făcea cercetare despre vederea ce se arătase, cine oare ar fi putut lua cartea? Unii dintr-înşii puneau înainte pe Efrem, iar alţii pe altul dintre aceia citi cu adevărat săvârşeau viaţa cucernică şi înţeleaptă în acea vreme. Iar la urmă toţi s-au învoit că lui Efrem i se încredinţase cartea.
Deci, deşteptându-se cel ce a avut vedenia, a ajuns la biserică şi a aflat într-însa pe Efrem cu învăţături prea bune şi decât mierea mai dulci, ospătând pe cei ce erau de faţă. Iar acela, după vrednicie mulţumeşte lui Dumnezeu. Dintr-acea vreme, atât de mult i-au fost lui Efrem curgerile cuvântului şi necurmarea gândurilor, încât nici limbă nu putea sluji din destul grăbniciei vorbelor; încât chiar el a zis odată către Dumnezeu: „Stăvileşte, o! Stăpâne, valurile darului Tău”. Căci făcându-se adâncul dăscăliei ca un noian, nu-l lăsa, spre a nu învăţa. Iar cuvintele cu nimic altceva nu le întrerupea decât numai cu rugăciunea, şi pe aceasta cu lacrimile.
Nopţile apucându-l priveghind, se trezea iarăşi la lumină, fiindcă se temea de stăpânitorul întunericului, canu cumva să-l prindă cu somnul, fiind împiedicat; şi de aceea priveghea pentru năvălirea aceluia, căci cât de puţin somn îi era destul, gustându-l numai, nu spre saţiu, ci numai de nevoie, ca să-i ţie trupul, care la cele multe sudori şi osteneli se întindea; şi aşa făcea să fugă din ochii lui somnul. Şi multe alte fapte îi erau lui iubite, dar mai ales culcarea pe jos, aspra petrecere şi chinuirea de tot felul a trupului şi necăjirea.
Apoi, a adunat atâta bogăţie, încât martori pentru dânsul chiar gura să o iau şi graiurile lui cele mai de pe urmă, decât care nimic nu este mai vrednic de credinţă sau mai adevărat. Acestea sunt în acest chip: „Efrem n-a avut niciodată pungă, nici toiag, nici traistă, nici argint, nici aur. Nici vreo avere pe pământ n-am câştigat, zice el, fiindcă am ascultat pe Bunul Împărat, care în Evangheliile ucenicilor Săi porunceşte: Nimic pe pământ să nu câştigaţi. De aceea nu am avut nici un lucru cu patimă de acest fel”.
Astfel a supus toate, cel râvnitor cu adevărat şi următor al ucenicilor celor dintâi; iar în smerita cugetare, zdrobirea inimii şi smerenie, cine era atât de mare, fierbinte şi tare? Căci cenuşa, ca pâinea o mânca şi băutura cu plângere o amesteca şi de laude se ferea foarte mult; pe cei ce-l lăudau, nu numai că nu-i primea, dar se arăta chiar supărat asupra lor, dar precum este cineva asupra celor care-l iau în râs şi-l defaimă; el se ruşina şi privea la pământ, culoarea feţii o schimbă uneori, cu sudori era asudată şi cu totul fără de glas petrecea, ca şi cum ruşinea i-ar fi oprit glasul.
Aceasta încă era deosebirea smeritei lui cugetări: căci când era să moară, unele ca acestea cu certare poruncea: „Să nu cântaţi la moarte pe Efrem, să nu-i faceţi cuvânt de laudă, să nu-l îngropaţi cu haine de mare preţ, să nu puneţi deosebi trupului meu mormânt, căci am făgăduit lui Dumnezeu a mă sălăşlui împreună cu cei străini, căci străin sunt eu şi nemernic ca toţi părinţii mei”.
Iar despre iubirea de oameni, despre hrănirea săracilor şi despre milostivirea către cei săraci multă grijă avea el şi mult dorea folosirea acelora şi de la sine nu avea ce să le dea; ci cu înţelepciunea limbii şi priceperea deschizând inima şi mâna multora din bogaţi, cum şi vistieriile, printr-înşii dădea cu îndestulare celor ce aveau trebuinţă. Căci cuvântul lui nu era numai ca să moaie sufletele şi să le pornească spre milă, ci şi însăşi vederea şi blândeţea lui mişcau sufletele altora spre umilinţă. Acestea erau astfel, ca măsură pentru toată faptabună ce strălucea într-însul. Iar ceea ce acum cuvântul pune înainte, se cade să spun, căci este înveselitoare.
Apolinarie, cel ce a grăit multă nedreptate şi a izvodit toate spre răsturnarea credincioaselor dogme, încredinţase unei femei scrierile sale, care femeie slujea voiei aceluia şi dezmierdărilor lui. Deci, de aceasta înştiinţându-se Efrem, care avea trebuinţă de înţelepciune, s-a prefăcut în chipul unuia din cei ce cugetă caApolinarie, şi se apropia către păzitoarea cărţilor, prefăcându-se că-i aduce binecuvântare şi că se împrieteneşte cu acea femeie, pe când lipsea Apolinarie. Şi de vreme ce femeia se încredinţase acum cu totul cum că Efrem este ucenic al lui Apolinarie şi din ceata păgânătăţii lui, s-a rugat ei ca să i se dea lui scrierile dascălului, „ca să pot, zicea el, să mă lupt cu ereticii”. Iar ea amăgindu-se prin acest înţelept meşteşug, i-a dat în mână cărţile, rugându-l a le înapoia grabnic.
Deci, Sfântul Efrem, amăgind ca şi Iacov pe Isav şi luând dreptul de întîi-născut, cu vitejie a ţintit pe pierzătorul. Căci, deschizând cărţile şi pe fiecare din file despărţindu-le, şi cu clei de peşte ungându-le pe toate, şi una cu alta împreună lipindu-le, şi ţinându-le mult timp cu mâna şi strângându-le, încât toate una să le facă, cu lipirea uneia de alta, aşa că nici una de alta să nu poată să se dezlipească sau să se rupă, le-a dat înapoi femeii. Iar ea luându-le şi necercetându-le, nici deschizându-le, şi văzând că erau bine pe din afară, s-a mulţumit cu aceasta. Deci, a ţinut câtva timp cărţile la dânsa; apoi a chemat pe Apolinarie la vorbă cu credincioşii, după sfatul dumnezeiescului Efrem, care ştia necuvioasele cărţi ce lucrase acela.
Deci, Apolinarie era chemat ca să vorbească cu viteazul apărător al cuvântului. Însă Apolinarie, fiind obosit şi de bătrâneţe şi de răutăţile cele multe, el s-a lepădat de vorbă, iar către ale sale cărţi îndată a căutat şi pe acestea a poruncit să i le aducă, „că acestea, zicea el, îmi vor sluji mult”. Pentru aceasta, luând una din cărţi, încerca a o deschide. Iar după ce a văzut că nu se dezlipeşte nici o filă, a cerut altă carte, care asemenea era lipită. Atunci, în multă nedumerire căzând, şi de mâhnire umplându-se cu sufletul, cum şi de ruşine, s-a risipit sinodul, iar mai pe urmă chiar şi Apolinarie rău a pierit.
Astfel era Efrem cu râvnă pentru Hristos, încât în sufletul lui se sădise fapta cea bună şi se socotea că un izvor ce curge cu multe feluri de ape, sau ca o livadă împodobită cu multe feluri de flori şi de trandafiri, sau că alt cer pe pământ cu mulţimea stelelor, şi pretutindeni înfrumuseţat. El era ca un răi care înflorea şi strălucea de-a pururea şi niciodată nu se veştejea; iar de şarpele cel veşnic clevetitor al mântuirii noastre, cu totul era neatins şi necălcat.
Însă acum, către sfârşit, trebuie să spun şi povestirile cele despre Efrem. Pentru aceea este de nevoie a povesti sfârşitul aceluia, şi mai ales a spune îndestularea darului celui unit cu dânsul. Căci, atunci când avea să se ducă, cu cea de pe urmă durere a poruncit celor ce erau de faţă ca să nu-l îngroape cu haină de mare preţ. Unele ca acestea poruncind către cei ce stau împrejur, un oarecare dintre dânşii – şi acesta era din cei mai străluciţi, gătind o haină de mare preţ şi scumpă, socotea a înfăşura trupul lui Efrem după moarte.
Auzind aceasta, sfântul care bolea foarte rău, s-a mâhnit, că şi osârdia lui i s-a nesocotit. Pentru aceea omul acela rănindu-se de diavol, chiar lângă patul sfântului, în mijlocul tuturor celor ce-l priveau, se tânguia, sucindu-şi mâinile şi întorcându-şi ochii, apoi curgându-i spume din gură, făcea şi alte lucruri ce sunt ale îndrăcirii, prin socoteala dumnezeieştii iconomii, acestuia i-a dat pedeapsă, căci a defăimat părinteasca poruncă.
Deci, cel ce prevedea cele ascunse şi grăia cu duhul cel dumnezeiesc, a înţeles că boala era rodul păcatului. Atunci dumnezeiescului Efrem făcându-i-se milă şi mărturisirea primind-o, cu rugăciunea şi cu punerea mâinilor l-a izbăvit de diavol, poruncindu-i a-i împlini făgăduinţa, după poruncă. Deci, într-acest chip sfinţitul Efrem, la sfârşitul vieţii, cu atât de mare minune dojenind pe cei ce erau de faţă şi sfătuindu-i din destul la lucrarea faptei bune, a trecut către locaşurile cele cereşti şi de acolo către strălucirea, care pe unii ca aceştia îi aşteaptă întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia se cade slavă, cinste şi stăpânire, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

ganduridinortodoxie

4

Acatistul Sfantului Efrem Sirul (28 ianuarie)

Condac 1

Pe gura cea de miere curgatoare a cuvintelor dumnezeiestii intelepciuni, pe predicatorul cel inflacarat al pocaintei, tezaurul adancii umilinte celei izvoratoare de nesecate lacrimi si surpatorul invataturilor inselatoare, pe sfantul Efrem sa-l laudam si ca unui mare luminator sa-i cantam: Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efreme, trambita de foc a pocaintei!

Icos 1

Minunat si plin de stralucire s-a aratat chipul vietuirii tale, sfinte Efreme, ingerule cel pamantesc rasarit din neamul sirian si din slavita cetate Nisibe; drept aceea, cunoscandu-te ca pe un sfintit iconom al darului, iti faurim podoabe de cantari si cu tot sufletul iti graim unele ca acestea:
Bucura-te, cel hranit din pruncie si crescut in cugetarea dumnezeiestilor Scripturi,
Bucura-te, iubitorule de Dumnezeu si ravnitorule al faptelor cucernice,
Bucura-te, sarguitorule in ostenelile dobandirii virtutilor,
Bucura-te, ca de la desertaciunile lumesti te-ai intors si slava cea vesnica ai cautat,
Bucura-te, ca privelistea infricosatoarei judecati ai avut-o de-a pururi zugravita inaintea ochilor mintii,
Bucura-te, ca gandul acesteia ti-a deschis in suflet ranile nevindecatelor lacrimi,
Bucura-te, vlastar inflorit din lacrimi si suspine,
Bucura-te, caci cu lacrimile pocaintei ai inecat naravurile necuvantatoarelor patimi,
Bucura-te, parinte al umilintei si smereniei,
Bucura-te, gura lui Hristos ce inmoi inimile impietrite si destepti spre pocainta pe cei nepasatori,
Bucura-te, cel ce cu seva cuvintelor Vietii saturi pe cei flamanzi de dreptate,
Bucura-te, veghetorule si dreptarale al monahilor,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 2

Copil fiind tu, fericite, parintii tai au vazut in vedenie o vita imbelsugata de roade ce crestea din limba ta, umpland tot pamantul; iar pasarile cerului venind si indestulandu-se din fructele sale, cu cat acelea ciuguleau, cu atat via se umplea de struguri, aratand mai dinainte darul Sfantului Duh ce avea sa tasneasca din gura ta suvoaiele apei celei vii, marturisind Cuvantul Cel dintru inceput si cantandu-i: Aliluia!

Icos 2

Cuvintele Domnului fiindu-ti mai placute decat toata dulceata desfatarilor lumesti, te sarguiai in toata vremea la citirea sfintelor carti; si fugind de vorbirile cele vatamatoare, te avantai in sfinte cugetari, incat gata erai a spune cu proorocul: „in cugetul meu se va aprinde foc”. Daruieste si noua, prealaudate, o scanteiere de dorire sfanta, celor care iti cantam:

Bucura-te, ca frumusetea casei Domnului ai iubit,
Bucura-te, ca podoaba sufletului, asemenea Mariei ai ravnit,
Bucura-te, scara a virtutii urcata prin smerenie,
Bucura-te, cununa de aur a tuturor harismelor adunate laolalta,
Bucura-te, smirna binemirositoare aprinsa cu vapaia rugaciunii curate,
Bucura-te, ca materiei nu te-ai inchinat prin impatimire catre ea,
Bucura-te, adiere cereasca de sfintenie,
Bucura-te, vesmant de lumina neinserata,
Bucura-te, oglindirea Raiului cea minunata,
Bucura-te, nadejdea mantuirii sufletelornoastre,
Bucura-te, ghiocel neprihanit ce privesti cu gingasie spre cei te cheama,
Bucura-te, rugatorule si izbavitorule al nostru neinfruntat,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 3

Grija de intrebarea ce va sa fie la judecata cea de pe urma avandu-o ca pe un bold in inima ta, ai lepadat grijile cele desarte si nimicind spinii pacatului, te desfatezi acum in odihna si lumina cea neinserata a imparatiei Cerurilor. Soleste si noua, prea cantate, roua pocaintei care sa stinga focul cel vesnic pregatit dupa faptele noastre, ca slavindu-te sa-ti strigam: Aliluia!

Icos 3

Nevrednic de camara de nunta socotindu-te, te-ai plans pe sine parinte in toata ziua si noaptea si eu nemangaiata tanguire prihanindu-te, cereai indurarea si milostivirile divine. Cum, oare, nu ne vom umili noi, nevrednicii, auzind plangerile tale, pe care, cape un dar de mare pret le-ai lasat noua? Marturisind saracia noastra duhovniceasca, te cinstim ca pe o comoara a pocaintei si-ti inaltam glasuri ca acestea:

Bucura-te, porfira tesuta cu lacrimile pocaintei,
Bucura-te, fagure duhovnicesc ce ne reversi mierea umilintei,
Bucura-te, ca numai la sineti si la Dumnezeu ai luat aminte,
Bucura-te, ca ai taiat din radacina sclipirile pacatului,.
Bucura-te, ca prin zdrobirea inimii ai inabusit miscarile patimase,
Bucura-te, lance ascutita asupra gandurilorpotrivnicului,
Bucura-te, soare luminos ce ne vestesti primavara curatiei,
Bucura-te, heruvim ce prin abisul smereniei ai vazut Fata lui Dumnezeu,
Bucura-te, limanul celor impovarati de pacate,
Bucura-te, biruitorul robiei mortii celei sufletesti,
Bucura-te, arma tare, asupra inrauririlor diavolesti,
Bucura-te, dascaliile prealuminate ce ne scoti din caile pierzarii,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita, de foc a pocaintei!

Condac 4

Cu ce indrazneala ne vom apropia de tine, parinte, fiind incatusati in lantul slavei desarte si alipirii de cele lumesti? Tu, fericite, aveai rasuflarea unita cu sfasierea duhului, iar noi cautam cu osardie cele ce vatama sufletul nostru. Pleaca-ne, sfinte, a uri dezmierdarea pacatelor si a umbla in poruncile Domnului, cantandu-i neincetat: Aliluia!

Icos 4

Cercetand pesterile muntilor dimprejurul cetatii, ai aflat, preacinstite, pe sihastrul Iacob, cel ce avea sa devina unul dintre episcopii participanti la intaiul Sinod Ecumenic de al Niceea, caruia te-ai facut ucenic. Statornicindu-ti acela invataturile cele pentru dreapta credinta, te-a hirotonit diacon si te-a luat cu sine in slujba Bisericii celei incercate de invataturi rastalmacite si erezii, iar noi te laudam zicand:
Bucura-te, cel chemat de Dumnezeu la slujba Jertfei Mielului Mantuitor,
Bucura-te, cu heruvimii si serafimii impreuna slujitorule,
Bucura-te, diaconie ingereasca stropita cu lacrimi de zdrobire si evlavie,
Bucura-te, vas ales si piatra scumpa a temeliei Bisericii,
Bucura-te, vultur neclintit in contemplarea lucrarii celei inalte,
Bucura-te, gradina inmiresmata ce ai atras bunavointa cerului,
Bucura-te, apostol trimis la propovaduire de dreapta Celui Preainalt,
Bucura-te, fecioara inteleapta ce ti-ai agonisit untdelemn in ulcior si l-ai impartasit fiilor duhovnicesti,
Bucura-te, sluga credincioasa ce ai imprastiat talantii imparatiei pe ogorul sufletelor,
Bucura-te, para de foc ce te-ai ridicat prin Liturghie la cer si L-ai coborat pe Dumnezeu pe altarul inimii,
Bucura-te, troita ce infatisezi rastignirea de lume si urmarea Pastorului celui Bun,
Bucura-te, felinar ce luminezi pana la marginile pamantului,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 5

Vedenie cereasca s-a aratat unuia dintre parintii cei imbu-natatiti, cum, multime de ingeri pogorandu-se din cer tineau in maini o carte; si sfatuindu-se intre dansii cui sa o incredinteze pe aceea, mai vrednic decat toti te-au gasit pe tine, sfinte, si ti-au inmanat-o. Sfarsindu-se vedenia si mergand cel caruia i se descoperise la biserica, te-a vazut, prealaudate vorbind poporului cu putere multa si a cunoscut ca de la Dumnezeu era plinatatea darului, intarindu-se a-I canta Celui ce lucreaza unele ca acestea: Aliluia!

Icos 5

Insuflandu-ti Duhul noianul cuvintelor ca niste suvoaie prea repezi ce se rostogoleau in privelisti si intelegeri negraite si neputand asterne in grai multimea cea covarsitoare a intelesurilor, ai strigat catre Stapanul: „opreste, Doamne, valurile harului tau”, de care lucru minunandu-ne, te laudam, zicand:
Bucura-te, ca Mirele tau te-a impodobit cu coroana intelepciunii de sus,
Bucura-te, ritor inteleptit de Duhul Sfant,
Bucura-te, tom purtator al Cuvantului vietii,
Bucura-te, ca Domnul ti-a daruit cheile adancului intelegerilor,
Bucura-te, talcuitorule al Sfintei Scripturi,
Bucura-te, ca adancul minunilor celor ascunse, la lumina le-ai adus, faclie avand pe Duhul,
Bucura-te, ca ai scris imnuri si versuri nenumarate,
Bucura-te, ca omilii si talcuiri ai lasat Bisericii mostenire,
Bucura-te, ca prin grai si prin scrieri ai combatut cu inversunare ratacirile vremii,
Bucura-te, ca pe Apolinarie, pe Bardesan si pe Nuat si pe multii altii i-ai rusinat,
Bucura-te, caprin catehezele tale ai statornicit multimii lumina adevarului,
Bucura-te, aparatorule infocat al Treimii Celei de o Fiinta,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 6

Dreasa cu sare si plina de dragoste parinteasca este rostirea ta, preacuvioase, aducand lui Hristos vistierie bogata de roade, pe cei slabi nescarbind spre deznadejde si sufletele vartoase frangand spre pocainta. Daruieste-ne si noua, fericite, ocrotirea mijlocirilor tale si ne aduna a canta in duh de iubire si umilinta: Aliluia!

Icos 6

Prihanindu-te, parinte, in toata vremea vietii tale si din multa smerenie izvorand lacrimi amare, cu acestea, ca si cu niste dulci chemari ai trezit la viata pe cei cuprinsi de lenevire si nepasare si orbiti de ura, ingamfare si de alte multe patimi si pacate. Toti plecandu-se propovaduirii tale, te preamaresc cu laude de acest fel:
Bucura-te, curgere neoprita de lacrimi curatitoare,
Bucura-te, curcubeu al impacarii pacatosilor cu Creatorul,
Bucura-te, minune negraita ce izvorasti plans mantuitor din inimi precum piatra,
Bucura-te, tunet ce opresti lucrarile patimilor,
Bucura-te, intoarcerea oilor ratacite la pasunea dreptatii,
Bucura-te, ca ai deschis usile pocaintei celor incuiati in moarte,
Bucura-te, ca salbaticia rautatii ai prefacut-o in bunatate,
Bucura-te, ca nemilostivirea ai intors-o in mila si iubire,
Bucura-te, ca fecioria ai insemnat-o peste cei mai inainte scaldati in mocirla desfranarii,
Bucura-te, smarald cu sclipire de evlavie si blandete,
Bucura-te, sirena melodioasa de care cetele diavolesti se ingrozesc,
Bucura-te, rugatorule cel fierbinte pentru neamul omenesc,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 7

Fugind de zarva lumii vremelnice, te-ai retras in sihastriile locului, staruind in rugaciuni fierbinti, in aspra postire, in priveghere neincetata si intru saracie desavarsita si avand lacrimile hrana si bautura ziua si noaptea, cu care inchinandu-te lui Dumnezeu, cu suspine sfasietoare cantai: Aliluia!

Icos 7

Arzand de dragoste dumnezeiasca, ai dorit, cuvioase Efem, a cerceta cetatea Edessa pentru a saruta sfintele moaste cele de acolo si a castiga folos de la parintii cei intelepti; si rugand pe Dumnezeu sa-ti implineasca dorirea, Acela ti-a vorbit prin gura unei desfranate, iar noi, cutremurandu-ne, iti zicem:

Bucura-te, ingerescule Efreme, cel mistuit de doruri ingeresti,
Bucura-te, stea preafrumoasa ce stralucesti prin iubire,
Bucura-te, ca, in chip tainic, Domnul ti-a raspuns prin desfranata,
Bucura-te, ca, privindu-te ea cu ochi necuviosi, ai mustrat-o,
Bucura-te, ca intrebandu-o de ce nu se rusineaza a te privi, ea ti-a spus ca este femeie si coasta din barbat luata,
Bucura-te, ca ti-a mai zis ca barbatului se cade a privi spre pamant, ca unul ce e din acela intocmit,
Bucura-te, ca mult te-ai minunat auzind spusele ei,
Bucura-te, ca slavind pe Stapanul, l-ai inaltat fierbinte multumire,
Bucura-te, ca poruncindu-i Domnul, unealta satanei a rostit cuvant de mantuire,
Bucura-te, si ne intareste a capata folos din toate cele randuite de Sus in viata noastra,
Bucura-te, si ne usureaza cuptorul patimilor ce ne tulbura,
Bucura-te, mijlocitorul nostru cel tare, ce ne acoperi la judecata cea infricosatoare,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 8

Pe alta femeie desfranata care se silea, prin cuvinte lingusitoare sa te ademeneasca in pofta pacatului sau, luminandu-o cu intelepciunea sfintelor tale graiuri, ai intors-o, parinte cuvioase, la calea pocaintei; si ducandu-o intr-o manastire, aceea si-a plans faptele ei cele necuviincioase, cantand: Aliluia!

Icos 8

Facandu-se tie descoperire de la Dumnezeu despre sfantul Vasile, preacinstite, ca asemenea este unui stalp de foc ce se inalta pana la cer, ai luat cu tine un talmaci iscusit in limba elineasca si ai pornit spre Cezareea Capadociei ca sa-l intalnesti, iar noi, slavind ravna ta cea mare, iti cantam:
Bucura-te, cerb insetat de apele virtutii,
Bucura-te, ca, ajungand in Catedrala Capadociei, te-ai dosit intr-un colt al bisericii,
Bucura-te, ca de acolo admirai pe placutul lui Dumnezeu rob,
Bucura-te, ca, prin Duhul, ai vazut o porumbita asemenea razelor soarelui sezand pe umarul sfantului Vasile, ce ii insufla cuvintele ce le spunea,
Bucura-te, ca aceeasi porumbita i-a vestit arhiepiscopului despre venirea ta,
Bucura-te, ca acela si-a trimis arhidiaconul sa te cheme in sfantul altar,
Bucura-te, ca, instiintandu-te prin talmaci, i-ai raspuns ca esti strain si nestiut si ca te confunda cu un altul,
Bucura-te, ca venind a doua oara, trimisul pe nume te-a chemat,
Bucurarte, ca te-ai spaimantat auzindu-ti numele rostit,
Bucura-te, ca v-ati imbratisat in: Domnul, stiind prin descoperire unul despre celalalt,
Bucura-te, ca darul vorbirii elinesti, pe sfantul Vasile l-ai rugat a-ti mijloci,
Bucura-te, ca de dar invrednicindu-te, ectenia in limba elineasca ai cantat,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 9

Mare mahnire, cuprinde sufletele noastre, parinte, vazand vremea vietii trecand, si aflandu-ne fara chip de indreptare. Vointa ne e slabita din pricina lucrarii pacatelor si neputinciosi suntem in fata propriilor noastre rautati. Tinde-ne, o, sfinte, mana ta folositoare si ne izbaveste de chinul cel nesuferit, ca izbaviti prin tine sa glasuim cantarea cea veselitoare: Aliluia!

Icos 9

Neinrobit de nimic din cele trecatoare, ca o pasare a cerului fiind, prealaudate, nu ai purtat in lumea aceastaj nici toiag, nici traista si nici alta bogatie, ci doar pe Domnul l-ai cautat si l-ai iubit si de acela lasandu4e purtat acolo unde El randuia a sluji oilor sale, cu smerenie te plecai, pentru care primeste de la noi:

Bucura-te, astru stralucitor rasarit pe bolta bisericii,
Bucura-te, munte al sfinteniei si al dragostei de Dumnezeu,
Bucura-te, pana a Duhului sfant spre indreptarea multora,
Bucura-te, conducatorul scolii teologice din Edessa,
Bucura-te, ca turma lui Hristos ai ferit-o de lupii rapitori,
Bucura-te, sprijinitorul poporului la vreme de foamete,
Bucura-te, ca bogatilor le-ai deschis bratele indurarii,
Bucura-te, ca, prin rugaciunea ta, un nor de insecte s-a napustit asupra armatei lui Sapor si a imprastiat-o,
Bucura-te, ca darul facerii de minuni si al inainte vederii ai primit,
Bucura-te, ca, prin punerea mainilor, pe neascultatorul indracit l-ai slobozit de demon,
Bucura-te, ca pe Efrem, strigandu-te in rugaciune, din robia barbarilor l-ai izbavit,
Bucura-te, ajutorul nostru in valtoarea primejdiilor si a ispitelor,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac10

Sosind vremea iesirii tale din trup, marturisit-ai, fericite, celor ce te inconjurau, ca, nicicand nu ai grait cuvant nebunesc cu buzele tale, pe nimeni nu ai blestemat si asupra nici unui credincios nu te-ai luptat. Auzind unele ca acestea noi, nevrednicii, muti de uimire si umilindu-ne cu sufletul, iti cantam: Aliluia!

Icos 10

Cum te vom lauda pe tine, parinte preaiubite? Sau, cu ce margaritare de cinstiri vom impodobi dupa vrednicie pomenirea ta cea de peste an? Macar ca departe sunt aceste smerite cantari de marimea ispravilor tale, nu trece cu vederea pe cei ce din suflet iti graiesc:

Bucura-te, rau de cuviosie revarsat in toata lumea cea de sub soare,
Bucura-te, mucenice, al nesangeroasei mucenicii,
Bucura-te, apostol al iubirii dumnezeiesti,
Bucura-te, Samuile, cel ce din pruncie te-ai daruit lui Dumnezeu,
Bucura-te, alt Moise, ceia ce te-ai salasluit in pustie, rugind de faraonul cel gandit,
Bucura-te, al lui Iosif frate intru curatie,

Lasat-ai porunca fiilor tai, preacuvioase, sa-ti ingroape mult truditul trup in cimitirul strainilor, iara ceremonii fastuoase si omagii, iar, in loc de flori si miresme, cerut-ai sa iii intampinat cu rugaciunile lor; drept aceea, adunandu-se sobor de pustnici si calugari, te-au ingropat dupa porunca, lacri-mand si cantand in cugetele lor: Aliluia!

Icos 11

Faclie purtatoare de lumina fiind, ai raspandit razele stralucirii tale pana la marginile pamantului, adapand cu priso-sinta cu bautura scrierilor tale, marite, pe cei insetati de mantuire, care impreuna cu noi, te lauda zicand:

Bucura-te, balsam de mangaiere sufletelor indurerate,
Bucura-te, licoare racoritoare a celor cuprinsi de arsita patimirii,
Bucura-te, trandafir ce daruiesti mireasma nadejdii si a rabdarii,
Bucura-te, mir ce reversi har si binecuvantare,
Bucura-te, ploaie calda ce asterni pacea in inimi,
Bucura-te, ancora si zid in lupta nevazuta,
Bucura-te, vapaie ce ne aprinzi de ravna,
Bucura-te, taria neputinciosilor impovarati de suferinta,
Bucura-te, lauda celor ce in tine afla scapare,
Bucura-te, biruinta celor ce te cheama in ajutor,
Bucura-te, bucuria celor ce se roaga tie,
Bucura-te, folositorul cel mare al tuturor,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac12

Rugaciunile robilor tai, nu le trece cu vederea, preacuvioase Efreme, macar ca, departe de lucrarea faptelor bune aflandu-ne, nevrednici suntem a fi ascultati; insa, catre tine singura nadejde avand, soleste-ne noua harul cel dumnezeiesc si ne pune pe buze cantarea: Aliluia!

Icos 12

Cantand laudele tale, te cinstim ca pe un mare dascal al pocaintei si intelept cuvantator si inchinandu-ne tie, intr-un glas te fericim zicand:

Bucura-te, cantare minunata ingerilor si oamenilor,
Bucura-te, limpezime a vietuirii scaldate in lumina,
Bucura-te, liman de bucurie si desfatare,
Bucura-te, camara imparateasca a bunatatilor ceresti,
Bucura-te, raza a luminii neapuse,
Bucura-te, punte ce ne treci peste furtuni si vifor,
Bucura-te, odor ce ne ras-cumperi din pacat,
Bucura-te, izbavitorul nostru din ispitele vrajmasului,
Bucura-te, mijlocitorul cel mare al pacatosilor,
Bucura-te, tamaduitorul bolilor sufletesti si trupesti,
Bucura-te, ca „harpa Duhului” te-au numit crestinii siriaci,
Bucura-te, ca „ lira a Sfantului Duh” te cunoastem si noi,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac13

O, preamimmate parinte Efreme, cel ce, pentru ravna dumnezeiasca, darul lacrimilor neincetate ai primit si ca un stalp al pocaintei ai stralucit in lume, primeste smeritele noastre cantari ce cu dragoste ti le aducem si ne soleste mila in ziua judecatii, invrednicindu-ne de cantarea ingereasca: Aliluia!

Rugaciune

O, fericite parinte Efreme, cel ce, cu botezul lacrimilor ti-ai curatit vasul sufletului, facandu-l sa straluceasca de harul sfinteniei si ne-ai lasat noua pilda vietuirii tale placute lui Dumnezeu si comoara invataturilor insuflate din intelepciunea Duhului Sfant, cauta cu indurare spre pacatosii robii tai. Usureaza povara pacatelor noastre si ne aprinde in suflet focul pocaintei, ca in pace cu toti oamenii si in liniste desavarsita sa ajungem sfarsit crestinesc, invrednicindu-ne prin sfintele tale rugaciuni, dantuirii si veseliei negraite a imparatiei Cerurilor, cantand Tatalui si Fiului si Sfantului Duhj acum si pururea si in vecii vecilor, amin!

ganduridinortodoxie

2

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Efrem Sirul (28 ianuarie)

Troparul Sfântului Efrem Sirul, glasul al 8-lea:

Harul ce izvorăşte din gura ta cuvioase, a umplut de apele vieţii Biserica şi lumii a izbucnit râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinţei; ci, învăţându-ne cu cuvintele tale, Sfinte Părinte Efrem, roagă-te lui Hristos, Dumnezeul nostru să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 6-lea.

Irmos: Ca pe uscat umblând Israel…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ploaia cea plină de desfătare a rugăciunilor tale adapă sufletul meu, care s-a uscat de seceta patimilor şi insuflă întru mine cuvânt, ca să laud praznicul tău, preafericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind luminat lumină duhovnicească, Părinte Efrem, soare te-ai arătat, luminând toată mulţimea credincioşilor cu fapte bune, dătătoare de lumină şi cu frumuseţile dogmelor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stingând văpaia patimilor cu râurile lacrimilor, ai ajuns, Părinte Efrem, vas cinstit al Sfântului Duh, izvorând izvoare de învăţături, de Dumnezeu fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Primindu-L în pântecele tău, fără stricăciune ai născut pe Cuvântul, Cel Ce izbăveşte din stricăciune pe cei ce slujesc Lui pururea, Maică Fecioară Preasfântă, Uşa Vieţii Celei Adevărate.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Nu este Sfânt ca Tine…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curăţindu-te pe tine de toată întinăciunea patimilor, te-ai arătat năstrapă a faptelor bune cu adevărat şi vas încăpător al darurilor Sfântului Duh.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nedând nicidecum somn ochilor tăi, te-ai arătat locaş al Preasfintei Treimi şi comoară a înţelepciunii, îmbogăţind lumea cu dogme strălucitoare ca aurul, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfânta Biserică a lui Hristos te cunoaşte pe tine ca pe un alt Eufrat, cu unde de aur, ce te reverşi cu undele dogmelor celor înţelepte şi adăpi toată făptura.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Unul din Sfânta Treime Întrupându-Se în două firi din Curate sângiurile tale, Prea­curată, cu Dumnezeiască cuviinţă a ieşit să mântuiască pe cei din Adam, pentru bunătatea Sa.

Irmosul: Nu este Sfânt ca Tine, Doamne, Dumnezeul meu, care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule; şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Hristos este Puterea mea…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Puterea cuvintelor tale s-a răspândit în toată lumea, alungând orbirea sufletelor cu strălucirea smereniei celei dătătoare de înălţime, fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fără prihană ţi-ai dus viaţa până la capăt, udându-ţi faţa cu lacrimi şi povestind tuturor cu înţelepte cuvinte, venirea Judecătorului, descoperitorule de cele Dumnezeieşti, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând Domnul, strălucita înălţime a smereniei tale, ţi-a hărăzit cuvânt înălţător, prin care au fost înjosite înălţimile cele cumplite ale eresurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărit fiind de harul Atotţiitorului, ai stat împotriva puterii demonilor şi ai biruit-o părinte; roagă-te pentru noi, care cu căldură te lăudăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe un Locaş Dumnezeiesc, ca pe un Munte Sfânt, ca pe un Izvor al Nestricăciunii, ca pe Ceea ce Singură a fost Aleasa Ziditorului nostru, Dumnezeu, pe Fecioara să o fericim.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu curgerile lacrimilor tale ai uscat, părinte, întreg noianul poftelor şi cu izvorul învăţăturilor tale ai nimicit pâraiele eresurilor, preafericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetul tău luminându-se cu plecarea cea către Dumnezeu, Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, a ajuns cu totul Dumnezeiesc, primind, ca o oglindă a Dumnezeiescului Duh, răsfrângerile de lumină, cele fără de materie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcutu-te-ai, părinte, adevărat locaş încăpător al Preasfintei Treimi şi împodobit fiind cu har, cu limpezirea curatelor fapte bune şi cu învăţăturile cele drepte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mort m-a făcut pe mine în Eden gustarea cea rea din pom, prin meşteşugirea şarpelui; iar tu, născând pe Dătătorul de viaţă Hristos, m-ai înviat, Ceea ce Singură eşti cu har Dumnezeiesc Dăruită.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Marea vieţii văzând-o…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorul de Dumnezeu, punând temelie nu pe nisip, ci pe credinţa cea statornică, a rămas netulburat de toate vicleşugurile vrăjmaşului, ocârmuindu-se de Puterea Cea Nebiruită.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Limba ta s-a făcut, cu adevărat ca un condei de scriitor, cu scriere repede, învăţând cunoaşterea dreptei cinstiri de Dumnezeu şi săpând pe lespezile inimilor Legea Duhului, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei ce plutesc pe oceanul cel lin al dogmelor tale, Părinte Efrem, cugetătorule de Dumnezeu, se izbăvesc de întreitele valuri păgubitoare de suflet şi cu credinţă privind în sus, se mântuiesc de furtuna eresurilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce este mai presus decât toată făptura cea înţelegătoare şi de cea văzută, Întrupându-Se ca un Dumnezeu, a ieşit din pântecele tău, păzindu-te Nevătămată, precum ai fost înainte de naştere.

Irmosul: Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Căutând cele de sus…

Ceasul judecăţii pururea mai dinainte văzându-l, ai plâns cu amar, Sfinte Părinte Efrem, ca un iubitor de linişte; şi îndemânatic învăţător ai fost cu faptele, cuvioase. Pentru aceasta, părinte preafericite, pe cei leneşi îi ridici spre pocăinţă.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Dătător de rouă, cuptorul…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iscusit dătător de Lege al sihaştrilor te-ai arătat, preacinstite şi ajutător în luptele de tot felul cu vrăjmaşii. Pentru aceasta cinstim pe pământ sfinţita şi cinstita ta pomenire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcutu-te-ai organ plin de melodie al Duhului, pururea lăudate, cu suflarea de totdeauna a Lui, scoţând sunete şi cântare de pocăinţă mântuitoare, pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislirea ta, Mireasă Dumnezeiască, este mai presus de cuvânt. Că ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, pe Cel Ce a izbăvit de necuvântare pe toţi oamenii şi dă cuvânt a striga: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Din văpaie ai izvorât…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai ca un alt soare purtător de lumină, trimi­ţând raze de învăţături până la marginile lumii, fericite, împu­ţinând, cu lumina pocăinţei, întunericul cel înfiorător a tot păcatul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

De râurile Dumnezeieştilor dogme fiind înconjurat, ai ieşit ca un râu mare din alt Eden, adăpând faţa pământului şi înecând neghinele nelegiuirii, Dumnezeiescule Efrem.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mărturisindu-te cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, strigăm ţie cu credinţă ca îngerul: Bucură-te, că numai tu ai născut pe pământ Bucuria lumii, pe Hristos Dumnezeu, Ceea ce eşti Plină de har, pururea Binecuvântată.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Din văpaie ai izvorât cuvioşilor rouă şi cu apă ai stins jertfa dreptului, că pe toate câte le voieşti le faci, Hristoase; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind rănit de dragostea Atotţiitorului, ai petrecut toată viaţa plângând, Sfinte Preacuvioase Părinte Efrem, strigând cu spaimă: slăbeşte, Mântuitorule, valurile harului Tău, păstrându-l pe acesta mie, din belşug întru viaţa cea viitoare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dulce este cuvântul tău cel dătător de umilinţă şi plin de luminare pentru cei ce aleargă către tine, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Minunate Părinte Efrem. Şi viaţa ta este fără de prihană, împodobită şi luminată cu toate faptele bune, cele luminate de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Locaş te-ai făcut Duhului şi râu plin de ape curgătoare de viaţă, temelie neclintită Bisericii, reazem sihaştrilor, pârâu pururea curgător al Dumneze­ieştii umilinţe, vrednice de laudă, Sfinte Efrem.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cugetul omenesc nu poate să înţeleagă Taina cea mai presus de gând a naşterii tale, Fecioară. Că sălăşluindu-Se Dumnezeu înlăuntrul tău, n-a mişcat încuietorile Fecioriei, ca Cel Ce Singur le-a aşezat, El Cel Necuprins de pricepere.

Irmosul: Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor; spre Care nu cutează a căuta Cetele îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat; pe Care mărindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te fericim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel fără de…

Pe comoara înţelepciunii Tainelor lui Hristos, pe paharul cel Dumnezeiesc al umilinţei să-l lăudăm credincioşii întru pomenirea lui. Că potrivit cu numele lui, Sfântul Cuvios Efrem veseleşte pururea inimile credincioşilor, cu cântări Dumnezeieşti; ca un lucrător şi îndrumător în descoperirile Domnului.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel fără de…

Apărătoarea cea Fierbinte şi Nebiruită, Nădejdea cea Sigură şi Neînfruntată, Zidul şi Acoperământul şi Limanul celor ce aleargă la tine, pururea Fecioară fără prihană, roagă, împreună cu îngerii, pe Fiul tău şi Dumnezeu să dea pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel fără de…

Cu Crucea Fiului tău, cea plină de har Dumnezeiesc, toată înşelăciunea idolilor a încetat şi puterea demonilor a fost călcată în picioare. Pentru aceasta noi, credincioşii după datorie pururea te lăudăm şi te Binecuvântăm; şi mărturisindu-te cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.1_(7)

3

Imnul al III-lea al Sfântului Efrem Sirul despre Post

Cine a privit şi a văzut pe Adam şi Eva şi pe şarpele viclean care, cu amăgirea în inimă şi cu pacea pe buze, se sârguia să-i linguşească? Adam era neştiutor şi Eva era naivă. Pomul înflorea şi rodul lui strălucea; mare a fost păcatul, sfântă şi puternică dreptatea. Binecuvântat fie Cel ce a amestecat valul milostivirii în judecata Sa cea dreaptă şi s-a îndurat de cei vinovaţi!

Cine ar putea suferi înfăţişarea celor doi dintr-o dată dezbrăcaţi şi coborâţi din înalt? Cel rău stătea privind cu bucurie; Cel Bun vedea şi urmărea din ochi. Cine n-ar fi plâns văzând pe marele Adam umilit şi ruşinat cosându-şi frunzele pentru a-şi acoperi goliciunea? Binecuvântat fie Cel ce S-a milostivit de el în frunzele lui şi a trimis veşmânt de slavă pentru goliciunea sa.

Cine ar putea tâlcui pomul care i-a tulburat pe iscoditori? Căci este o ţintă ascunsă care, nevăzută pentru ochi, istoveşte arcaşii; pom al cunoştinţei este precum şi al neştiinţei: pricină a cunoştinţei prin care omul a cunoscut care a fost darul pe care l-a pierdut, şi care pedeapsa venită pentru aceasta. Binecuvântat fie rodul care a amestecat cunoştinţa pomului vieţii în cei muritori!

Şarpele a privit şi a văzut porumbiţa în rai (pe Eva)… căci o poftea… S-a prefăcut în porumbiţă…, el, şarpele, cel cu totul blestemat. A luat din ea, ca şi aceasta să ia din el. S-a îmbrăcat în culorile ei, ca şi ea să se îmbrace în urâciunea lui. A cântat pentru ea un cântec vesel, ca să rătăcească jelind. Binecuvântat fie glasul Tatălui, Care S-a pogorât, a mângâiat şi a nimicit întristarea maicii noastre!

Să nu fie postul nostru ospăţ pentru cel rău, prin aceea că ne muşcăm semenii! Căci s-a rânduit post şi Nabot a fost ucis cu pietre. Cel rău s-a bucurat de postul lor. O, postitorii aceştia! În loc de pâine au mâncat carne de om şi în postul lor au lins sânge. Pentru că au mâncat carne de om, au ajuns hrană câinilor (III Regi cap. 21). Binecuvântat fie Cel ce Şi-a dat trupul Său gurii noastre înfuriate, ca să înceteze a mai muşca!

Cel Milostiv a privit, a văzut sufletul în adânc şi a găsit o cale ca să-l scoată de acolo. Măcar că un singur semn al Său ar fi fost n stare să-l scape de acolo, El a întipărit iubirea Sa peste lucrul Său: S-a înverşunat în firea omenească, a dobândit neştiinţa ei, pentru ca să o aducă la ştiinţă. A cântat la harfa Sa cântări smerit, ca ea să vină la înălţare; a ridicat crucea Sa în înalt, ca fiii Evei să se poată înălţa spre cele cereşti!1_(7)3

Imnele Răstignirii Domnului scrise de Sfântul Efrem Sirul (fragment)

3
1. În ziua a paisprezecea se jertfea mielul de Paști „între sori“ precum este scris [Levitic XXIII, 5 și Ieșirea XII, VI; XXX, 8], arătând dinainte că avea să fie un apus [de soare] pentru El. “ Fiindcă așa s-a prorocit ceasul junghierii Mielului celui adevărat. Ceasul Său ne învață cât era de desăvârșit: în ziua a cincisprezecea fost-a junghiat când cele două stele [cf. Ieșirea XII, VI] erau în faza plină.

4
12. Catapeteasma ruptă [Matei XXVII, 51 par.] strigă de durere împotriva lăcașului cel sfânt, se tânguie fiindcă are să fie nimicit și pustiit. Arhiereul vremelnic și-a rupt cămașa, preînchipuind preoția pe care venea să o îmbrace adevăra¬tul Arhiereu. Lăcașul cel sfânt și-a sfâșiat vălul său, preînchipuind pe Cel ce lua în slujba Sa altarul lăcașului sfânt.

13. Cutremurându-se [Matei XXVII, 51], pământul arăta nimi¬cirea sălașurilor lor și clătinarea picioarelor lor arăta că pământul avea să-i izgonească aruncându-i în toate cele patru zări și risipindu-i în mânia Sa. Poporul a fost risipit, ca să se adune neamurile [păgâne]. Templul a fost nimicit, iar lăcașul nostru sfânt s-a zidit.

14. Chiar și soarele, luminătorul oamenilor, s-a stins el însuși [Matei XXVII, 45]. A luat și a întins înaintea feței sale acoperământul întunericului, ca să nu vadă rușinea Soarelui dreptății, în a Cărui lumină strălucesc îngerii în înălțime. Zidirea s-a clătinat, cerul s-a plecat, iadul a vărsat și a scuipat morții afară.

15. Și luminătorii I-au slujit în ziua Pătimirii. Erau în faza lor plină, preînchipuind plinătatea ce nu cunoaște micșorare. Soarele era simbolul slavei Lui, luna era simbolul umanității Sale; și amândouă L-au vestit. Dimineața luna, văzând soarele, mergea în întâmpinarea Lui, icoană a turmei Sale ce venea spre El.

16. Și mormântul în care L-au pus a fost nou [Matei XXVII, 60], preînchipuire a neamurilor [păgâne] care au fost botezate, spălate, curățite și înnoite, amestecând în trupurile lor Trupul și Sângele, chipuri ale morții împăratului. Iar a treia zi a înviat și a lăsat mormântul: în noi moartea Sa e viața de veci.

17. Piatra mormântului, pe care a răsturnat-o îngerul de sus [Matei XXVIII, 2], se aseamănă robului care deschide ușa cu teamă în fața stăpânului său. Trei îngeri au fost văzuți la mormânt , vestind că va învia a treia zi. Maria care L-a văzut e icoana Bisericii, care vede de pe-acum semnul venirii Sale celei de-a doua…

5
…2. Și această zi [de vineri] și amurgul ei sunt mare simbol și prefigurare minunată. E ziua în al cărei amurg a fost osândit Adam: simbol mare! Căci soarele s-a plecat și lumina s-a stins, depărtându-se de Adam, iar el a fost îngropat în întuneric. A rămas în întuneric, după care lumina s-a întors. Ziua care s-a întunecat a început să licărească [din nou] tâlcuind preînchipuirea…

6
1-5: cele trei ceasuri de întuneric și apoi de lumină de la răstignire fac o zi; comparație cu minunea opririi soarelui de Iosua; 6-11: simbolul celor trei ceasuri prisositoare ale anului; 12: lipsa câte unei jumătăți de zi pe lună; 13-15: explicarea simbolismului acesta al lunii și soarelui; 16: din nou despre minunea opririi soarelui de Iosua; 17-18: calendar solar și lunar; 19: ceasul învierii; 20: rugăciunea lui Efrem

1. Trei zile se numără pentru Hristos ca și pentru Iona [Matei XII, 40]. Iată ziua de vineri, a cărei lumină a apus departe de popor. Cealaltă zi e sâmbăta, simbolul odihnei care a adus odihna morții. Cel care S-a întunecat și a stră¬lucit a făcut apoi o [altă] zi din răstimpul în care a întunecat soarele .

REFREN: Slavă Ție, Domnul nostru, căci cei doi luminători vestesc prefigurările crucii Tale!

2.O timp atât de scurt, dar a cărui putere e mai mare decât anii! Căci în el și-a predat Cel Slăvit duhul Său Tată¬lui [Ioan XIX, 30]: întuneric s-a făcut în el, lumină s-a făcut în el, cutremur s-a făcut în el, sfâșiere s-a făcut în el: toate acestea s-au făcut în [acest răstimp]. Dintr-o singură zi Iisus a făcut două așa cum Iosua făcuse din două zile una [Iosua Navi X,12-14].

3. Și în acea slăvită prefigurare, pe care Iosua a gătit-o Domnului numelui său, ziua a fost împărțită și unită, a fost una și două în același timp: prin răsărit și apus a fost doar o singură zi, prin măsura somnului două zile, îndoită Și totuși una. Și Vinerea mare a fost o singură zi prin mă-sura somnului, dar două prin despărțirea făcută de semnul minunat arătat în ea [întunecarea soarelui].

4. Primiți dar, cei ce ascultați, cuvintele mele despre socoteala celor trei zile. Iată ziua de vineri și seara ei cea mare, sâmbăta și seara sa și, afară de aceasta, celălalt răstimp cu apusul și răsăritul luminii, și care s-a făcut o zi. Seara acestei alte zile arată că învierea va fi desăvârșirea zilei de vineri.

5. Să fie pus deoparte răstimpul în care lumina s-a întu¬necat și iarăși a strălucit. Privește-l deosebi ca pe o zi! în locul ceasurilor [zilei] el a așezat ceasurile de pe urmă ale serii, și așa a fost împlinită vinerea neîncheiată: trei ceasuri de întuneric și trei de lumină, o noapte și o zi dau o nouă zi.

6. O, preînchipuire care vestești simbolic dinainte cele trei ceasuri prisositoare! Tot la patru ani se adună o întreagă zi. Simbol mare! El prefigura cele trei ceasuri în care avea să domnească întunericul la moartea Sa. Domnul luminătorilor a înscris în lumină simbolurile Lui și soarele L-a vestit mai dinainte.

7. Cele trei ceasuri prisositoare nu umpleau nici o lipsă; sunt ceasuri care se revarsă dincolo de măsură. Nu sunt nici o îndreptare, nici o reașezare, ci mai degrabă o tulburare, căci aceste trei ceasuri tulbură anul. Ele au fost așezate numai pentru ca să vestească cele trei ceasuri de întuneric la vremea răstignirii.

8. Sunt învățați care spun că prin aceasta e împlinită lipsa lunii. Dar să ne întrebăm: de ce lipsește lunii jumătate de zi? Și acest lucru e o tulburare a lunilor. Slavă Ție, Lumina noastră! Căci pe Tine Te închipuie luminătorii, soarele și luna cu simbolurile lor.

9. Soarele Te-a vestit mai întâi prin cele trei ceasuri prisositoare. Sunt ceasuri pe care numai mintea le poate socoti în numărul ceasurilor anului. Pentru ochi sunt ascunse: prefigurare a zilei aceleia în care soarele și-a ascuns lumina ca să vestească prin cele văzute tainele Sale.

10. Și ceasurile în care s-a făcut întuneric n-au putut fi deosebite cu ochii. Ele au putut fi cuprinse doar cu mintea, cu ajutorul ceasului de apă. Simbolul se asemăna realității, amândouă fiind ascunse. Cele trei ceasuri ascunse au urmat, au îmbrăcat și au împlinit de cele trei ceasuri ascunse.

11. Pentru că am spus „trei“ și „trei“, să nu înțelegi „șase“. Căci numai trei ceasuri prisositoare sunt în fiecare an, și în anul acela în cele trei ceasuri s-a făcut întuneric. Învață că de aceea au și fost făcute la început. Simbolul trecea și umbla pretutindeni, iar când și-a găsit Stăpânul, a pătimit împreună cu El.

12. O, slăvite Iisuse! Și luna Te vestește pe Tine. Căci în fiecare lună lipsește măsurii sale o jumătate de zi. Și cu cât prisosește măsura deplină a ceasurilor anului, pe atât lip¬sește măsurii lunilor. Crucea pe care s-a urcat e jugul carului său, la care a înhămat soarele și luna.

13. Căci luminătorii slujesc Stăpânului tuturor luminătorilor; soarele și luna, închinate odinioară [de oameni] , sunt acum roabe Fiului Celui singur vrednic de închinare. Soarele prin cele trei ceasuri, iar luna prin cele șase. II poartă înjugate de către cele două simboluri. în soare și în lună Iisus și-a închipuit simbolurile Sale, ca prin ele să vestească taina venirii Sale.

14. Dar de ce s-a întâmplat această prisosire în măsura soarelui, și de ce măsura lunii a fost nedesăvârșită și micșorată? Soarele care-și revarsă și dăruie plinătatea lui e simbolul darului Dumnezeirii Sale. Luna e simbolul trupu¬lui Său; îmbrăcându-se în el, Cel desăvârșit a desăvârșit măsura ei nedesăvârșită.

15. Soarele a vestit cele trei ceasuri, ceasuri de lumină asemenea Domnului său, iar luna a vestit cele trei ceasuri de întuneric asemenea lui Adam. Cu cele trei ceasuri care erau simbolul bunătății [dumnezeiești] , iată [împreună] nouă ceasuri vestesc cele două: vremea Fiului, Care la ceasul al nouălea și-a dat cu glas tare duhul Său Tatălui [Matei XXVII,45-50; Ioan XIX, 30].

16. Prin Iosua, fiul lui Nun, ziua s-a făcut îndoită și a fost mai lungă decât toate zilele, ca simbol al poporului pe care l-a înălțat mai presus decât toate neamurile. Prin Domnul nostru Iisus o zi s-a făcut mai mică decât toate zilele ca simbol al poporului care a fost disprețuit de toți. Acolo soarele s-a întărit, după cum s-a întărit și poporul, aici poporul s-a întunecat asemenea soarelui.

17. Întărește-mă, Doamne, să scriu și într-alt chip despre cele ale lunii! 11 zile lipsesc anului ei din cele 356 de zile care fac numărul deplin al anului soarelui. Ceea ce am grăit și grăiesc să fie Ție, Doamne, spre laudă, iar mie spre ispășire, prin milostivirea Ta!

18. Moise a unit și a amestecat calendarul anului cu socoteala lunii. El a rânduit, a alcătuit și așezat calendarul anului. Anul lui Noe avea două calendare, după cei doi luminători. Iscusitul cărturar [Moise] a făcut din ele unul singur. Doamne, fă ca să fiu pentru Tine un cărturar al tainelor Tale, ca Tu să tâlcuiești prin robul Tău asemănările Tale!…

7
4-6: soarele și luna la moartea Domnului; 7-10: cele patru puncte cardinale cinstesc fiecare cu ale sale pe Domnul; 11: lor li se adaugă înălțimea și adâncul; 12: numerele 6 și 100 și simbolismul lor.

…s-a făcut primăvară în iad. Fața morților a strălucit, oasele lor uscate s-au veselit, frumusețea lor stinsă a strălucit.

4. În întuneric te-a împodobit soarele cu frumoasă cunu¬nă. Intrând întru sine a împletit-o și în trei ore a sfârșit-o, ca să încununeze cele trei zile ale morții Tale. El vestea prin aceasta că lupta cu moartea, ca prin cruce să biruie fiecare asupra morții. A luat asupra Sa [crucea] și a biruit prin ea asupra ei, ca Goliat care a pierit ucis de propria lui sabie [1 Regi 17, 51].

5. Soarele vestea despre El că e nevăzut și văzut, că trupul Său s-a îmbrăcat în pătimire, dar Firea Sa a rămas nepătimitoare. Prin taina trupului Său a pătimit iar prin taina puterii Lui a strălucit. O, soare văzut, care jelea pe Cel nevăzut! O, luminător ce s-a întunecat din pricina Luminii! Dar a fost mângâiat și s-a înălțat și ne-a mângâiat, căci din mormântul Său El S-a sculat pentru Biserica Sa.

6. Soarele s-a ascuns în înălțime, luna în adânc, și din toate părțile drepții fugeau, căutau și găseau scăpare. înge¬rilor le-a vestit soarele, iar celor îngropați luna că cei tică¬loși L-au omorât cu viclenie pe Domnul lor. Soarele a stră¬lucit ca îngerii ce au fost trimiși, luna a urcat împreună cu morții cei înviați, iar în mijloc răstignitorii se înăbușeau.

7. Fie ca răsăritul să-i aducă cu dreapta sa cunună. Din simbolurile și prefigurările arcei să i-o împletească! De pe muntele Kardu [Ararat] și-a cules el florile, din ținutul lui Noe și Sem și al celui ce este cap lumii [Adam], al lui Avraam, slăvitul, al binecuvântaților magi și al stelei, și al raiului, slăvitul său vecin.

8. Apusul să-i aducă două cununi strălucite, a căror mireasmă se revarsă în toate părțile. Apusul în care au apus stelele gemene, cei doi Apostoli, care strălucesc din mormintele lor pururea raze neînserate. Căci Simon a întrecut soarele, iar Apostolul [Pavel] a covârșit luna.

9. Ținutul din miazăzi să-i aducă cunună din Faran [Sinai, Deuteronom XXXII, 2]! El a încolțit și înflorit flori evreiești și legea cea înfricoșătoare, pe care nimeni n-a împlinit-o vreodată. Aceasta e cununa Domnului nostru care a împlinit-o până la capăt. îmbătrânind, ea a tăcut și s-a odihnit. Doar ca mărturie mai este citită, și ca o bătrână istovită se odihnește.

10. Din pricina asprimii sale ținutul din miazănoapte nu cunoaște flori, ci doar zăpadă și gheață și vijelii năprasnice. Păgânătatea elină o închipuie vântul de miază noapte. Dar iată că și el aduce prin flori noi cunună Soarelui milostivirii care l-a făcut roditor. Iată că încolțesc și în el osemintele mucenicilor și florile strălucitoare ale fecioarelor.

11. Înaltul și adâncul Te încununează pe Tine, Doamne. Iată cele șase zări îți aduc cununile lor, fiindcă în ziua a șasea ți-au împletit cunună de spini. Pe Tine să Te încu¬nuneze și prin Tine pe Părintele Tău! Trupul lui Adam care a biruit prin Tine, mare a fost rușinea lui când a fost biruit, dar cu cununi de biruință ai acoperit înfrângerea lui.

12. Din toate zările mulțumită fie adusă Celui ce S-a născut în mileniul al șaselea. Numărul „șase“ e desăvârșit, fără lipsă. Iar numărul „o sută“ e o cunună în mâna dreaptă . Ca niște cununi aduce dreapta noastră imne. Prin simbolul lor să ne izbăvești de partea stângă și prin preînchipuirea lor călăuzește-ne de-a dreapta, în care stă împletit [cunună] numărul „o sută“!

***

Cele 7 Plansuri ale Sfantului Efrem Sirul

5

Plansul de luni seara

Primeste rugaciunea gurii mele celei intinate si necurate, Stapane al tuturor, iubitorule de oameni, Iisuse Hristoase; si sa nu te ingretosezi de mine ca de unul ce sunt nevrednic si nepriceput. Nici sufletul meu, care de iad se apropie, nu-l judeca nevrednic de mangaierea Ta. Cauta-ma pe mine ca pe oaia cea pierduta, caci m-am facut pustiu de a ma indrepta catre toata osardia si tot gandul cel bun. Caci, dupa ce m-am orbit cu dulcetile si cu dezmierdarile, am intunecat sufletul meu si de betia patimilor este innegrita inima mea.
Marturisesc Tie Doamne, Mantuitorul lumii, toata amaraciunea, rautatea si dobitocia mea. Voi spune, iarasi, din inima, toata bunatatea si veselia Ta pe care Tu, Doamne, din nemarginita iubire le-ai revarsat peste mine. Din pricina mea Te-am intaratat, Doamne; m-am aratat fara osardie catre facerea de bine, m-am gandit des la rau si lesne am savarsit tot pacatul. Iar Tu, Stapane, ai trecut cu vederea toata rautatea mea din pricina nemarginitei intinderi a indurarii Tale, Fiule al lui Dumnezeu. Capul meu se inalta prin darul Tau, Stapane, dar se smereste iarasi pentru pacatele mele. Ma trage pe mine, iarasi, darul Tau catre viata, iar eu, mai vartos, catre moarte cu staruinta ma duc.
O, cat de cumplita e obisnuinta patimilor ! Cum leaga mintea cu legaturi de nedezlegat! Si eu, pacatosul, ma leg cu ele de buna mea voie. Si inca ma si bucur cand ma vad legat. Cufundat sunt in adanc: si-n fiecare zi ma bucur de lanturile vrajmasului si ma indulcesc intr-insele. Ne leaga cu legaturi pe care nu vrem sa le vedem, si de-a pururi ne intinde curse, in care ma prind. Pentru ca el insusi cunoaste cugetul si pornirea. Si fiindca este mai tare, intr-o clipita ma leaga.
Acesta este plansul, aceasta este tanguirea, pentru ca ma ferec eu singur, ca si cu niste obezi, cu voile mele. Caci putand sa zdrobesc legaturile intr-o clipita de ochi si sa ma fac slobod de toate cursele, nu vreau s-o fac. Ma las biruit de trandavie si de obisnuinta patimilor. Cu voia ma supun lor. Acest lucru, de rusine plin,este mai greu de plans. Pentru ca merg cu voile mele la vrajmasul meu si el imi leaga sufletul si ma omoara in patimi, bucurandu-se. Si putand sa sfarm legaturile, iata ca nu poftesc! Este oare alta rusine mai cumplita decat aceasta a mea? O, nu !
Nimic nu este mai de rusine decat ca cineva sa faca voile vrajmasului sufletului sau ! Si asa, aflandu-ma eu, ticalosul, si cunoscand legaturile mele, le ascund din falsa evlavie.
Iar cugetul meu ma mustra si ma omoara in adancul sufletului: „pentru ce nu te trezesti ticalosule?”.
Oare nu stii ca langa usa este infricosata zi a judecatii?
Scoala-te ca un puternic! Rupe-ti legaturile! In tine este puterea dezlegarii ca si puterea legarii. Asa ma mustra pururea, in adancul sufletului, sfanta stiinta. Si eu nu vreau sa ma izbavesc din legaturile curselor. Ma tanguiesc si suspin in fiecare zi, si iarasi in chip zilnic ma descopar legat. Vrednic de jale si ticalos sunt eu, nesporit in lucrul cel bun al vietii mele, fiindca nu ma tem de cursele mortii.
Trupul imi este imbracat cu chip de cucernicie, de ochii privitorilor mei, dar sufletul imi este ferecat, ca in niste obezi, de ganduri necuvioase. Pe dinafara ma fac cucernic cu multa sarguinta dar inauntru sunt uraciune in fata lui Dumnezeu. Imi indulcesc graiul cu oamenii, cautand sa par bun, in timp ce sunt amar si rau cu voirea.
Si ce oare voi face in ziua cunostintei? Atunci cand judecatorul Dumnezeu va da pe fata totul inaintea judecatii? O! Ce mare frica ticaloseste inima mea, fiindca ma strang eu insumi in lantul nemarginitelor faraldelegi!
Eu insumi stiu ca acolo ma voi munci daca nu voi imblanzi aici, cu lacrimi, pe Judecatorul. Pentru aceasta, ma rog sa nu Iti incui indurarile, Stapane, intru urgie; ca Tu Insuti astepti intoarcerea mea, pentru ca nu voiesti sa vezi pe cineva arzand, ci voiesti ca toti oamenii sa se mantuiasca in viata cea vesnica. Indraznesc deci, la indurarile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, cad inaintea Ta, rugandu-ma. Cauta spre mine si ma miluieste! Scoate din temnita faradelegilor sufletul meu!
Straluceste-mi in minte raza de lumina, mai inainte de a ne duce la judecata ce va sa-mi fie infricosata. Frica mare ma apuca pe mine, ticalosul si inversunatul. Cum ma duc eu acolo, cu totul gol de fapte bune! Frica si cutremur ma cuprinde, Doamne, cand ma vad pe mine fara de osardie spre bunatate. Si cu ganduri potrivnice ma svarcolesc intr-una, plecandu-mi dracilor, care, cu dezmerdarile patimilor, spre pierzare pururea ma amagesc. Ma aseman prea bine negustorului trandav si lenes, care, in fiecare zi, isi pagubeste capitalul cu castigul. La fel si eu ticalosul, ma pagubesc zilnic de bunatatile mele cele ceresti intru multe invaluiri, care mi trag spre rau, caci simt in mine cum, in fiecare ceas, eu ma fur singur. Si vrand, ma aflu intru acelea pe care le urasc. Ma inspaimant eu insumi de voirea mea, care, in multe chipuri, se arunca intru necazuri in pricina ca pacatuiesc. Si ma inspaimant iarasi de pocainta mea, care nu are temelie tare pe stanca cea izbavitoare care ma poate mantui. O, cum nu ma lasa in pace vrajmasul sufletului!
Cum pune in fiecare zi temelia zidirii pe care, cu mainile mele, iarasi o risipesc!
N-am pus inceput bun pocaintei sufletului. Sunt un rob al trandaviei. Cu insasi voia mea si cu multa osardie slujesc vrajmasului. O, cine va da capului meu apa cea fara de nume care sa-l spele? Si cine ochilor mei izvoare de lacrimi cu care sa plang totdeauna catre induratul Dumnezeu? Sa cer dar de la el sa trimita har mie, pacatosului, Si sa ma scape de marea cea innebunita, care, cu valurile pacatului, inviforeaza necontenit inima mea.
Caci voile mele au biruit ca niste rani care nicidecum nu primesc doctorii de vindecare.
Femeia cea pacatoasa, inteleapta s-a aratat fiindca s-a temut si s-a sarguit si-a urat lucrurile pacatului, aducandu-si aminte de rusinea cea vesnica ce va sa fie si de chinuirea cea nesuferita a muncii iadului.
lar eu, pentru patimile pacatului,in fiecare zi rugandu-ma, nu ma indepartez de dansele, ci raman de-a pururea nebun,intru obiceiul cel rau. Spre nadejdea de pocainta imi este asteptarea, furandu-ma cu desarta-i fagaduinta si zicand: ma pocaiesc, in vreme ce eu niciodata nu ma pocaiesc cu adevarat. Ma pocaiesc numai cu graiul in timp ce cu lucrurile, mult stau in urma de adevarata pocainta. Deci imi uit firea, facand cunostinta cu raul si, intaratand pe Domnul, neintrerupt pacatuiesc. Izvor de pocainta nu am aflat caci cu intarire am facut pacatul, si nu fara de voie am pacatuit. Si Iuda, vanzatorul, loc de pocainta nu a aflat, caci cu Domnul fiind, a pacatuit si stia ceea ce facea, fiindca avea cunostinta Domnului. Deci pentru pacatele noastre,intru cunostinta facute, ce voi astepta eu, ticalosul?
Si daca cel ce numai gandeste raul intocmai e cu cel ce-a lucrat, apoi eu ce raspuns voi da pentru nenumaratele multimi, ale faradelegilor mele? Ham, gandind rasul tatalui sau, lepadat a fost. Cei ce s-au unit, in car de foc s-au inghitit nimic zicand sau facand. Si cei din vremea lui Ilie, asemenea au patimit. Si Saul cu gandurile slujirii de idoli numai invoindu-se, s-a lepadat de Dumnezeu. Si Aristotel, numai sfatuind pentru pacat, a murit. Si fiii lui Aron, gresind, s-au sfarsit. Si Anania si Safira, cu nebagare de seama petrecand, vreme de pocainta n-au aflat.
Dar eu cel ce fac intru cunostinta fapta mea, privesc la invoirea mea si zic ca astept cu credinta hotararea dreptatii ce mi se cuvine.
Pentru ce ma las amagit de chipul smereniei mele cand eu sunt eu totul strain de faptele cele bune si cele potrivnice fac inaintea lui Dumnezeu? Fariseii au suferit mustrare atunci cand Mantuitorul Hristos le arata pe fata minciuna portului si-a chipului lor !
Iar eu adesea ma plictisesc de mustrarile cugetului si caut sa mi-l adorm spre a scapa de ele. Atunci amar este adevarul celor ce cauta sa-l ascunda. Ci eu vin acum, Doamne, sa-mi descopar chipul si se vor arata viermii, si voi dezveli fata si ochii, si vor vedea cei de fata fatarnicia mormantului si minciuna faptei mele se va descoperi si vor privi toti fata mea de fariseu. Caci chiar aici, in lume, ea se face vazuta, nu numai dincolo in vesnicie, unde o va arde focul.
Tinde-i mana de ajutor celui ce se tavaleste Doamne! Caci voind a ma scula nu pot, pentru ca sarcina pacatelor mele s-a ingreunat peste masura si obiceiul cel rau ma opreste, legandu-ma. Vad si ca intr-o negura umblu, si intru mult intuneric misc mana mea, si ca un slabanog sunt. Mi se pare ca sunt sarguitor si iata ca ma plictisesc curand.
Ma rog sa ma izbavesc, si cu toate ca postesc, vad ca sunt impiedicat de duh vrajmas. Vreau sa ma blagoslovesc mult, dar cu inima nu-L iubesc pe Dumnezeu.
Cum voi indrazni sa cer iertare pentru pacatele, mele, cand petrecerea de mai inainte eu nu o uit; sau cum ma voi dezbraca de omul cel vechi, care se strica, cand poftele amagirii celei vechi nu ma leapada ?
Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa indurarile Tale sterge faradelegile mele.
Gura mea netrebnica striga catre Tine, Stapane, si inima mea necurata si sufletul meu intru pacate intinat. Auzi-ma pentru bunatatea Ta, si rugaciunea mea nu o lepada. Caci nu lepezi rugaciunea mea, ci a celor ce nu se pocaiesc intru adevar. Dar pocainta mea, Doamne, nu este curata! Un ceas ma pocaiesc si doua Te intarat. Intareste sufletul meu pe piatra pocaintei. Lumineaza, cu darul Tau, intunericul din mine.
Pleaca-Te, bunule Dumnezeu, catre plansul inimii mele, dar nu pentru dreptatile mele, caci nu au nici o bunatate, ci pentru multa si negraita Ta bunatate si pentru indurarile Tale!
Ridica din nou, Doamne madularele mele pe care le-a frant pacatul! Si lumineaza inima mea pe care a intunecat-o pofta cea rea!
Izbaveste-ma, Doamne, de tot lucrul cel rau cu care se straduieste sa ma surpe pe mine potrivnicul. Nu-Ti intoarce fata de la mine.
Sa nu-mi zici mie: ” Adevar zic tie, nu te cunosc pe tine „.
Mantuieste, Doamne, din moarte, sufletul necajit! Tu, cel ce ai stapanire peste viata si peste moarte! Caci Tu ai zis, Stapane: ” Cere si ti se va da! ”
Curata-ma, Doamne, de tot pacatul, mai inainte de sfarsit. Si daruieste-mi, iubitorule de oameni, in toata viata aceasta care mi-a mai ramas, sa izvorasc lacrimi din inima spre curatirea intinaciunii mele celei sufletesti, ca sa pot sterge de aici din datoriile mele cele multe, macar putine greseli, si sa ma mantui acolo prin acoperamantul mainii Tale celei atotputernice, atunci cand va tremura tot sufletul de Slava Ta cea Infricosata.
Asa, Stapane, Fiule al lui Dumnezeu, auzi-Ma si primeste rugaciunea pacatosului robul Tau!
In dar mantuieste-Ma pe mine cu Darul Tau!
Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeule esti si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor – Amin. –

*

5

Plansul de marti seara

Vai mie, in ce fel de deznadajduim stau, in ce fel de rusine zac ! Nu este omul cel dinlauntru, precum este cel vazut. Caci macar ca vorbesc despre sfintenie, cugetarea uratelor patimi este in mine ziua si noaptea. Si macar ca ridic in slavi curatenia prin graiurile mele, totusi in inima mea, ma gandesc la necuratenie.
Vai mie, ce fel de judecata imi este gatita ! Pentru ca numai chip de sfintenie am, iar nu si putere. Cu ce fala ma voi apropia oare eu, care de atatea rautati sunt vinovat, de Domnul Dumnezeul meu, Cel Ce-mi cunoaste si cele ascunse ale inimii mele. Ma tem, stand la rugaciune, sa nu se pogoare foc din cer si sa ma arda pe mine, precum, oarecand, pe cei care in pustie, cu foc de la Dumnezeu, Domnul i-a ars.
Dar eu ce voi astepta de la cele ale mele, care cu multa si nemasurata greutate de pacate sunt infasurate?
S-a infocat inima mea, s-a schimbat gandul meu cel dreptcredincios, s-a intunecat mintea mea. De-a pururea ma intorc ca un caine in varsatura sa.
Nu este in mine nici o indrazneala catre Cel Ce cearca inima si rarunchii. Mintea nu-mi este curata si lacrimile imi lipsesc in rugaciune. Caci daca vreau sa suspin, fata mi se apleaca scufundata in rusine. Bate-mi, o, Doamne, pieptul care este locas al patimilor si al gandurilor rele !
Slava Tie, Facatorule de bine al sufletelor si trupurilor noastre. Mari si multe sunt indurarile Tale peste noi pacatosii, Doamne!
Sa nu ma lepezi pe mine cu cei ce zic Tie „Doamne, Doamne”, dar cu inima nu implinesc voia Ta, pentru rugaciunile Prea Curatei Stapanei noastre, Nascatoarea de Dumenezeu. Caci Tu cunosti, Doamne, patimile cele ascunse intru mine. Tu stii ranile sufletului meu. Vindeca-ma, Doamne! Imi vei zidi casa sufletului la care se ostenesc toti ziditorii, caci ma pregatesc catre impotrivirea patimilor. Cand ma apuc de lupta, insa, atunci reaua mestesugire a dusmanului imi slabeste taria sufletului prin placeri, si fara sa fie nimeni care sa ma sileasca, ca pe un robit ma trage catre ele.
Ma sarguiesc sa ma smucesc din vapaia care ma arde si din neiscusinta, dar, impreuna cu ea ma scufund. Cert pe cel bolnav, in timp ce eu sunt mai bolnav ca dansul. Doctor al patimilor vreau sa ma fac eu, ticalosul, si iata ca eu insumi ma dau lor robit. Lumineaza-mi Doamne, ochii inimii ca sa-mi cunosc multimea patimilor.
Darul Tau sa umbreasca peste mine, Stapane. Lumineaza-mi mintea cea intunecata, salasluind in mine lumina dumnezeirii ! Caci Tie nimic nu-Ti este cu neputinta.
Cine nu ma va plange pe mine oare, cand, pentru o mica placere, focul cel nestins l-am cumparat si de Imparatia cea vesnica m-am lepadat?
M-am robit patimior, eu ticalosul!
Cu slobozenia sufletului meu, dobitoc m-am facut. Si nu pot sa caut catre Domnul cel milostiv. Am ingropat in lene darurile Stapanului, cele de viata purtatoare, si am iubit mai mult saracia patimilor! Strain m-am facut de faptele cele bune, in tara departata a rautatii ducandu-ma.
Pe jumatate sunt mort, in viata fiind.
Plangeti-ma, lucratori infrinati, pe mine, care sunt indaratnic si indracit cu pacatele si iubitor de dezmierdari! Plangeti-ma, cei miluiti, pe mine, care L-am amarit pe Cel Ce m-a miluit! Plangeti-ma, cei ce ati iubit cele bune si ati urat cele rele, pe mine, care am iubit cele rele si am urat cele bune. Plangeti-ma, cei cu viata imbunatatita, pe mine, cel ce numai cu chipul sunt imbunatatit, dar cu faptele sunt patimas si nebagator de seama. Plangeti-ma, cei ce bine ati placut lui Dumnezeu, pe mine, care am placut oamenilor. Plangeti-ma, cei ce dragostea cea desavirsita catre Dumnezeu si catre aproapele o aveti, pe mine, care numai cuvintele iubesc, dar cu lucrurile stau departe de adevarata dragoste. Plangeti-ma, cei ce aveti rabdare, si aduceti roade prisositoare Bisericii Domnului, pe mine, cel nerabdator si neroditor. Plangeti-ma cei ce fara de rusine si cu indrazneala va rugati lui Dumnezeu, pe mine, cel ce ma rusinez a cauta la fata Domnului. Plangeti-ma, cei ce aveti blandete, pe mine, cel ce sunt strain de blandete. Plangeti-ma, cei smeriti si curati cu inima, pe mine, cel ingamfat si mandru si necuviincios. Plangeti-ma, cei ce necastigarea apostolilor ati castigat, pe mine, cel indracit, cel ce cu materia sunt ingreunat. Piangeti-ma, cei ce aveti in minte pe Judecatorul si Judecata cea de dupa moarte, pe mine, cel ce marturisesc ca o pomenesc, dar impotriva ei traiesc. Plangeti-ma, mostenitorii Imparatiei Cerurilor, pe mine, mostenitorul gheenei focului.
Rugati-va, Sfinti ai lui Dumnezeu, pentru sufletui meu cel inviforat. Intru ceea ce puteti, Sfinti ai lui Dumnezeu, ajutati-mi !
Caci stiu ca daca veti ruga pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu, toate se vor ierta noua, pentru noianul bunatatii Sale!
Si precum Dumnezeu este iubitor de oameni, asa si voi sa nu treceti cu vederea rugaciunea mea, a pacatosului ! Caci eu n-am indrazneala, din pricina multelor mele pacate rele. Lucrul vostru este, o, Sfinti ai lui Dumnezeu, a va ruga pentru cei pacatosi ! Iar la Dumnezeu, lucrul este ca pe cei deznadajduiti sa-i miluiasa
Rugati-va vietii pentru cel mort! Sa trimita Domnul darul Sau si sa opreasca alunecarea sufletului meu smerit! Stapane al tuturor, primeste rugaciunea pacatosului ! Indulceste sufletul amarat de pacat ! Impartasesc celui insetat din izvorul vietii si il povatuiesc cand inima ca intr-un lant de fier imi e tinuta. Sa ma intampine indurarile Tale, Doamne, prin indurarile Sfintilor Tai, inainte de a ma trage impreuna cu cei ce lucreaza faradelegea ! Acolo se vor descoperi cele intru intuneric si cele intru lumina, lucrate de mine.
Vai mie, ce fel de rusine ma va cuprinde, cand ma vor vedea osandit pe mine, care ma socotese acum fara prihana.
Lucrarea cea duhovniceasca am parasit-o, eu ticalosul, si patimilor m-am supus. Vai mie suflete, pentru ce innegresti soarele cu negura patimilor? Pentru ce nu se risipeste negura cand vine de fata raza? Pentru, ce alegem mai curand stricaciunea decat nestricaciunea? Pentru ce ne framantam cugetul pe pamant cu patimile?
Haina cea dumnezeiasca am netrebnicit-o, si nevrednic de Nunta cea imparateasca m-am facut. De bunavoie ne-am daruit pacatelor vrajmasului si vietii noastre robi ne-am facut.
Ce vei zice, suflete al meu Judecatorului, in ziua cea infricosata si groaznica ? Am flamanzit pentru Tine, sau inselat sau gol m-am facut, sau m-am smerit? Te-am iubit pe Tine cu tot sufletul meu? Cu indrazneala striga suflete, catre Domnul ! Primeste darul Lui, tu, cel ce esti slobod.
Pentru ce tot amani intoarcerea cand El te cheama? Pentru ce apuci pierzania si nu mantuirea? Pentru ce nu-ti asculti cugetul cat mai ai inca vreme; pana ce esti domn al gandurilor, pana nu se osteneste trupul si mintea inca e vie, pana nu va zacea in puterea altora binele tau, pana ce mai poti prinde inca Darul cu puterea crediniei si nu, cu indoiala, sa te prazi tu singur.
Pana cand lacrimile tale sunt vestite intoarcerii, intampina, stai vitejeste impotriva patimilor. Lupta cu tarie, cu toata puterea, cu ajutorul lui Dumnezeu. arunca-te cu vitejie asupra lui Goliat, sa nu te apuce mai inainte talharul, sa nu te rapeasca mai inainte ucigasul. Ca nu cumva slujitorii Imparatiei sa te incuie afara. Se cuvine sa ne temem si cu toata strajuirea sa ne pazim. Se cade sa nu ne aratam mincinosi ai marturisirii noastre.
Ca vamesul suspin, ca si curva lacrimez, ca talharul slobod glas, ca si fiul cel curvar strig catre Tine, Iubitorule de oameni, Hristoase, Mantuitorul lumii, Lumina cea adevarata. Intareste sufletul meu cel slabit si robit cu betia dezmierdarilor !
Tamaduieste ranile acestea, precum si abaterile mintii mele!
Spala-ma cu scumpul Tau Sange pe mine, cel inegrit, Rascumparator al pacatului ! Acum este vremea bine primita ! Acum este zi de mantuire. Cu multumirea milei Tale, intoarce-ma, Unule, indelung Rabdatorule! Si ma slobozeste de toata desfatarea cea dezmierdatoare. Sa nu ma arda cuptorul patimilor. Ci, cu roua milei Tale sterge sufletul meu!
Vai mie, ca mi-ai daruit, Doamne, lumina cunostintei si eu o lepad, netrebnicul. De cate daruri ma mai umpli pe mine pacatosul, Stapane, iar eu ticalosul sunt nemultumit si nerecunoscator cu voia ! Totdeauna ma indulcesc cu darul Tau, totdeauna ma intaresc si totdeauna il lepad intru amaraciunea mea si iar ma schimb. Imi aduc aminte, Prea Bunule, de moarte, de muncile cele vesnice; ci ma tragi pe mine totdeauna catre viata, sa ma mantuiesc, iar eu in rautatea mea raman de-a pururi. Pentru aceasta nu voi avea nici im raspuns acolo ! Bat sa mi se deschida usa milei Tale, Doamne; ingaduie-mi ca rugandu-ma sa-mi dobindesc cererea ! Ca nu fara rusine caut sa ma miluiesc. Fii indelung rabdator asupra mea, razvratitul ! Si izbaveste-ma de pacatele care m-au inconjurat, ridica-ma sanatos din adancul faradelegilor !
Slobozeste-ma pe mine de tot lucrul cel rau mai inainte de a ma apuca sfarsitul. Caci in Iad cine se va marturisi Tie? Albeste-mi vestmantul cel intinat mai inainte de a veni porunca cea infricosata si a ma lua nepregatit si nerusinat. Izbaveste-mi sufletul necajit din gura leului si miluieste-l pe dansul cu darul si indurarile Tale.
Pentru rugaciunile Prea Curatei Stapanei noastre, Nascatoarea de Dumnezeu si ale tuturor Sfintilor, ca binecuvantat esti in vecii vecilor – Amin. –

*

5

Plansul de miercuri seara

Dorul de-a grai catre Tine, Doamne, ma sileste sa-Ti vorbesc, dar nevrednicia si pacatosena mea imi poruncesc sa tac. Durerile si necazurile vietii ma indeamna sa cuvantez, dar faradelegile trecutului imi spun sa fiu mort. Sufletul meu geme din adancuri si ochii mei lacrimi poftesc. Gresit-ai, suflete !
Pocaieste-te! Caci iata, zilele noastre ca umbra trec si infricosate si groaznice locuri va sa treci, sufletul meu! Nu intarzia multa vreme amanand zi de zi intoarcerea ta la Domnul !
Umileste-te, sufletul meu, de toate bunatatile cate le-ai luat de la Domnul si nu le-ai pazit. Umileste-te pentru toate cate ai lucrat si Dumnezeu indelung a rabdat pentru tine ca nu intru intunericul cel mai dinafara sa te dai inaintea infricosatului Divan al lui Hristos. Vai mie, pacatosului, ca am intinat si de-a pururi intarzii curatenia inimii mele din pricina trandavirii.
Indrazneala inimi mele a fost rusinata adanc de lene si de fatarnicie, iar pofta cea rea, ca un stapan robului, imi porunceste. Si eu, intocmai ca un prunc, cu frica o ascult. Ma rataceste si ma pierde pe mine, iara eu ma bucur.
Vai mie, Doamne, caci Darul Tau ma trage pe mine la viata iara eu, mai vartos, spre moarte ma trag.
Dimpotriva si-ntocmai cu ingerii, Te sirguiesti ca sa ma faci!
Iar eu, intru rautate, pe mine ma micsorez . Inmultitu-s-au pacatele mele, si de-a pururea se inmultesc si nu este margine intru multimea lor. Si cine va plange pentru mine? Numai Tu singur, Mantuitorule, de-a Ta bunatate indemnat fiind, cauti spre mine, cel necajit. O, cum Te voi ruga pe Tine, Stapane, cind gura mi-am umplut-o cu ocari? Sau cum Te voi iubi cand sunt plin de patimi ? Sau cum va salaslui in mine adevarul cand eu cu minciuna pe mine m-am ocarat? Sau cum Te voi chema pe Tine, cand poruncile Tale nu le-am pazit ? Caci dupa ce-am luat cunostinta adevarului m-am facut rapitor, prigonitor, rau sfatuitor, aspru si cu cugetele asupra aproapelui aruncandu-ma. Nemilostiv spre saraci, manios, lenes si de haina stralucitoare iubitor. Si inca si acum ma aflu intru ganduri intinate, intru intaratati, intru iubire de placere, intru slava desarta, intru mandrie, intru voirea cea rea, intru prigonire, intru manie.
Nimic fiind, ma socotesc pe sine-mi ca sunt ceva. Mintind, de-a pururea impotriva celor mincinosi strig. Intind biserica trupului meu cu ganduri si cu fapte curvesti, impotriva curvarilor propovaduiesc. Judec pe cei ce gresesc, insumi de greseli fiind plin. Judec pe deosebitori si furi, insumi fiind fur si deosebitor. Luminat oamenilor vreau sa ma arat, inauntrul sufletului fiind necurat. In biserica si la masa in fata vreau sa stau. Femeilor vreau sa ma arat vesel si inaintea strainilor ma inalt. Si intre ai mei, cuminte si intelept, iar intre cei intelepti, desavirsit ma socotesc. Si catre cei credinciosi numai intelept ma am pe sine-mi, iar pe cei fara de minte si neinvatati, ca pe niste dobitoace ii defaim. Cand sunt vrednic de ocara, ma mandresc. Cand gandesc sa fiu cinstit, ma dispretuiesc. Daca mi se cere sa fiu drept, ma razvratesc. Iar cand cele adevarate mi se spun, urasc. Mustrat fiind de fratele meu, ma manii. Iar voind sa ma impotrivesc ispitei, obosesc. Nu voi a cinsti pe cel vrednic si nevrednic fiind, cinste cer. Nu voiesc a ma osteni. Daca nu-mi slujeste cineva, ma manii pe el. Nu vreau a merge cu cei ce lucreaza. Si daca nu ma lauda pe mine cineva, il graiesc de rau. Cand il vad pe fratele meu in nevoi, nu-l cunosc, iar cand e sanatos si-n cinste, il vizitez. Pe cei mai mari ca mine ii defaim, iar pe cei mai mici ii trec cu vederea. Cand izbutesc sa ma stapanesc de la vreo fapta rea, ma trufesc. Daci voi ispravi, postul si privegherea, cu nesupunere si cu graire de rau, ca intr-o cursa ma prind. Iar cand intru rugaciune stau si staruiesc, nu iert. Cand face cineva o fapta buna, nu o vad. Dar e destul cu o mica fapta sa greseasca si-l mustru. Pe toate cele frumoase ale oamenilor le nesocotesc, insa de faptele cele desarte ale lor, ma las robit
Pe dinafara ma arat smerit si bland, dar pe dinlauntru sunt mandru si neindurat. Cu pareraa sunt ca si cum n-as dori nimic, dar in fundul inimii sunt bolnav de dragoste de argint. Si ce sa mai vorbesc despre chipul in care imi folosesc vremea, caci numai cu parerea m-am lepadat de lume, pe cand inlauntrul cugetului, eu lumii vorbesc. Barfirile cele din adunari, cercetarile, gandurile ascunse ale oamenilor, pomenirile cele desarte, vorbirile cele fara de folos de la mese, nesatiul darurilor si al luarilor, certurile cele pierzatoare, iata lucrurile pe care le fac cu cugetul meu.
Aceasta este viata mea. Acesta este cugetul cu care ma lupt impotriva mantuirii mele. Si trufia, si slava desarta a mea nu ma lasa sa-mi privesc ranile ca sa ma vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Aceasta e oastea de pacate cu care vrajmasul ma cuprinde. Si intru acestea aflandu-ma si ramanand eu, ticalosul, cu slava sfinteniei caut sa ma infasor.
Petrecand in pacate, vreau sa fiu socotit un drept. Si ce raspuns pot sa dau pentru toate astea? Ca diavolul este cel care m-a sfatuit. Dar nici lui Adam un astfel de raspuns nu i-a folosit. Sau poate vreau sa ma indreptatesc cu ispita lui Cain? Dar nici el n-a scapat de-a Domnului dreapta hotarare. Ce raspuns voi da eu cand ma va judeca Dumnezeu?
Nu este nici un raspuns pentru lenevirea mea. Ma tem sa nu fiu si eu dintre aceia pe care i-a zugravit Pavel drept vase ale urgiei pe care diavolul le cere in stapanire, pe care, pentru nebagare de seama, in patimi si in necinste i-a lasat Dumnezeu. O, cat imi este de frica sa nu cada o astfel de hotarare asupra mea!
Doamne, Tu mie, pacatosului, mi-ai pus pocainta. Si pururea vrei sa ma mantuiesti pe mine, nevrednicul. Inviaza, Datatorule de viata, sufletul meu cel omorat cu pacatele. Spala-mi orbirea cea invechita a ticaloasei mele inimi. Si plangi ! Caci cu adevarata lepadare de lume inca nu m-am lepadat si de lanturile trufiei mele inca nu m-am scuturat. Din postul cel adevarat al Bisericii n-am gustat. Si cu slava cea inselatoare a lumii sunt infasurat. Pragurile facerilor de bine nu le-am trecut si bucuriile cele adevarate ale dragostei nu le-am cunoscut. La indrazneala facerilor de bine n-am pasit. Iar pentru greselile lui, pe fratele meu l-am osandit. La lumina cunoasterii adevarului n-am ajuns, dar pe altii despre mantuire vreau sa-i invat. Toate Ti le-a dat Tie Prea Bunul Dumnezeu, o suflete: cunostina, pricepere, intelepciune. Cunoaste-ti folosul! Cum te socotesti a da lumini aproapelui, intunecat fiind? Fa-te tie doctor, o suflete! Suspina ! Lacrimeaza ! Si spala-ti prin post cuviincios necuratia pacatelor!
Dumnezeule Cel prea bun si inalt, Care singur ai, Stapane, stapanire peste viata si moarte, daruieste-mi, mie pacatosului, in ceasul acela infricosat al venirii Tale, indurarile Tale cele multe, ca sa nu fiu parat acolo, inaintea strasnicului Tau Divan, si sa nu fiu de ocara inaintea privitorilor : ingeri, arhangheli, prooroci, apostoli, patriarhi, ucenici, pustnici si drepti. Mantuitorul meu, pedepseste-ma aici, unde de dulceata pacatului m-am indulcit, ca un parinte bun si iubitor de fii. Si acolo iarta-mi, ca un Dumnezeu ceresc, singur si fara de pacat. Caci tot pacatul eu, ticalosul, l-am lucrat. Si daca pornesc sa ma pocaiesc, nu am lacrimi.
Vai mie ! Cu ce ochi voi mai vedea eu, pacatosul si trandavut strasnicul Tau Divan pe care, Doamne, sezand, ma vei vadi pe mine.
Te stiu Judecator infricosat intru Slava dumnezeirii, vrand sa ma mustri pe mine. Toata viata mea, vrednicul de jale, cu inversunare am cheltuit-o totdeauna si in noroiul dezmierdariior m-am tavalit. Toate greseliie ascunse in adancul sufletului meu, Tu singur le cunosti, Ziditorul meu!
Nimenea nu este ca mine, un locas al pacatului. Nimenea asa ca mine n-a intaratat bunatatea Ta, Stapane, pornirile rautatii intru toate urmand. Dar pentru ca esti adanc fara de fund al tuturor milelor, arde adancul pacatelor mele ! Si sa nu-mi rasplatesti mie cu rasplatiri vrednice de cele ce-am lucrat. Sa nu ma osandesti ln vapaia gheenei, caci nesuferita este urgia Ta, Doamne.
Caci cine va putea suferi oare, ingrozirea ei? Pentru ca focul nu se stinge si viermele nu doarme. Teme-te de ingrozirea iadului, o suflete al meu! Leapada somnul cel greu al lenevirii si dormirea cea pierzatoare a trandavirii. Aproape este sfarsitul ! Langa usa, Judecata. Oare ce ne va intampina dupa ce se va desparti sufletul de trup ? Adunati-va impreuna cu mine, Cuviosi si Drepti, cei ce cu nevointa cea buna v-ati nevoit si ca pe un mort plangeti-ma sau ca pe un jumatate viu si jumatate mort indurati-va, fiindca eu sunt plin de rusine si nu am indrazneala pentru pacatele facute de mine intru cunostinta. Varsati peste mine mila voastra ca pe o tainica lucrare a milostivului Dumnezeu, Mantuitorul nostru.
Rugati-va Lui ca in dar sa ma intoarca si nu nevrednic sa ma aflu in ceasul venirii Lui. Si sa nu aud nicidecum acea infricosata hotarare: ” Du-te de la mine, blestematule, lucrator al nedreptatii, caci nu te cunosc !”. De aceea, Te rog pe Tine, Lumina cea adevarata, Nastere binecuvantata din Sfantul Tau Parinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce sezi de-a dreapta Slavei Lui necuprinse, Fiu al lui Dumnezeu prea dulce, Hristoase al meu!
Sa nu ma lepezi pe mine cel urat. Caci mult se veseleste vrajmasul meu cand vede ca deznadajduiesc din pricina rautatii si se bucura cind in deznadejde ma dau lui orbit. Tu, cu milostivirea Ta, rusineaza nadejdea lui si ma smulge din dintii si din lanturile lucrarii lui, care, cu mult mestesug, a tabarit Doamne, asupra mea.
Daruieste-mi lumina launtrica ca sa cunosc deplin mestesugurile lui. Caci nenumarate sunt alunecarile pe care mi le pune inainte: semintele, vatamarile, multa castigare, trufia, placerile cele trupesti, teama de post, fuga de rugaciune, lene si odihna multa pentru zburdalniciile trupului. Pe cat se sarguieste ca sa ma piarda pe mine, de atita ma lenevesc pentru a ma mantui. Si pe cat acela ma pandeste si ma vaneaza, pe atat eu nu ma bag in seama si ma las prins.
Ia aminte, suflete ! Grijeste-te si nu dormi! Nu lua aminte la greselile altora, ci mai vartos cerceteaza-ti greselile tale. Nu umbla sa scoti paiul din ochiul fratelui si al aproapelui, ci osteneste-te zi si noapte, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa-ti scoti barna din ochii tai. Sarguieste-te ! Apuca a te judeca inainte de Hristos, Cel Ce pentru tine s-a rastignit cu trupul pe cruce, caci de nu ne vom judeca aici cu asprime pe noi insine, cum vom putea scapa dincolo de judecata cea groaznica si de osanda lui Dumnezeu?
Indura-Te spre Mine, Doamne pentru milostivirea Ta ! Si ma mantuieste pe mine pentru bunatatea Ta, cu solirile Prea Curatei noastre Stapane, de Dumnezeu Nascatoare, si ale tuturor Sfintilor Tai. Ca binecuvintat esti in vecii vecilor . – Amin. –

*

5

Plansul de joi seara

Iata, iarasi cad la usa Stapanului meu cu cucernicie, inchipuindu-ma si strigand cu frica. De folos ii este robului a nu fugi de mainile stapanului sau dupa ce-a gresit lui ci mai vartos a starui langa dansul. Auzi, Stapane, suspinul meu si, primeste graiul cererii mele pe care il aduc eu, pacatosul, cu cucernicie.
Varsa peste mine, ticalosul, macar o picatura din nesfarsitul noian al indurarii Tale, ca sa am putina osardie spre a ma indrepta pe sine-mi. Caci daca nu vei da lumina Darului Tau sufletului meu, nu voi mai putea sa-mi cunosc pacatosenia.
Vai mie, caci apucand inainte, pacatul a aflat loc de odihna intru inima mea si ma innegreste si ma cufunda, silindu-ma pururea a-L intarata pe Domnul Dumnezeu.
O, vai mie, ticalosul ! Cum nu ma infranez eu de focul cel nestins si cum nu ma cutremur, eu de muncile cele vesnice!
Caci iata: a pus lege in mine si fara intrerupere ma trage intru pierzare. Caci macar ca ma mustru adesea si pacatele nu incetez sa le marturisesc, totusi raman cu sufletul intru cele rele.
Vazand nu vad, fiindca pacatuiesc. Nu ma ostenesc cu sufletul ca, in adevar, sa ma indrept, ci, zi cu zi si fara intrerupere, pocainta mea o prihanesc. Rob sunt pacatului, si nevrand fac raul, ca un ostasit de pacat, lui ma supun. Si putand a fugi de el, m-am facut birnic lui, fiindca l-am lasat sa ajunga imparat in mine.
Platesc leafa trupului ingrijindu-mi patimile. Si macar ca-mi dau seama ca ii sunt rob, cand mi se porunceste de catre el ascult fara intarziere, fug de mania ce va sa fie, dar ca un caine legat in fier ma supun in graba celui ce-mi porunceste. Urasc adica pacatui, fug de faradelege, dar raman in patima, caci sunt robit. Ca un siroi curg asupra mea patimile, ca o fantana adinca . se aduna in mine indemnurile lor. Inlauntrul cugetului de multa vreme le-am unit cu mine si nu imi vine sa primesc despartire de ele. Ma sarguiesc sa-mi schimb vrerea, dar iata ca-mi sta impotriva asezarea cea dintii a patimilor mele. Imi ajuta necontenit sa ma imbogatesc in patimi si datoria cea veche nu-mi ingaduie sa o platesc. Vreau sa-i dau inapoi si el imi mai adauga. Si oricat ma-s sili ca sa platesc dintr-ansa, el adauga necontenit tot altele, ca sa-mi arate intruna ca din a lui platesc. Si vazind el ca necurmarea datoriei ma pleaca pe mine sa fiu ticalos, aseaza in mine zilnic pofte noi si ma face sa uit patimile, ca sa nu le marturisesc. Ma intimpina cu patimi straine, si implinindu-le pe acestea, le uit pe cele ce au venit asupra-mi si necontenit descopar ca sunt dator.
Alerg la patimi ca la niste prieteni si, imprumutandu-ma de la dansele, le am ca niste stapani. Si cele pe care cu putin inainte ma sarguiau ca sa ma izbavesc, iata ca acum ma fac, printr-insele, rob desavarsit vandut.
Ma chinuiesc sa tai si sa rup legaturile lor si iata ca patimi noi ma cuprind si ma tin. Ma lupt si ma ostenesc sa scap intru totul de stapanirea lor si la apropierea de lupta ma simt si ma descopar un ecou al lor.
O, cumplita stapanire in mine a legaturilor pacatului ! O, stapanire a raului, a vicleanului balaur. Ma zbat sa scap de el si mai mult ma prinde, ba inca si mintea mi-am vandut-o pacatului. De somn ma las cuprins, cand vreau sa lupt. Nici macar sa ma rog nu-mi ingaduie vrajmasul, ci ca intr-o funie de arama imi tine legata mintea si voind sa fug, nu lasa legatura. Intemeind pacatul, tot mai adanc in mine trage zavorul puternic pe usa cunostiiniei. Si pentru ca nu cumva sa se uneasa cu Dumnezeu, aseaza drept paznic la usa duhul rau . El mi-aduce mereu inainte tot felul de ganduri proaste, si ma pleaca sa cred ca nu e judecata pentru dansele, pentru ca nimeni nu le tine minte. Iar eu pun inainte oglinda cugetului si stiu ca deasupra mea este spanzurata osanda. Cu aceasta ma tine pe mine, cu aceasta ma leaga, cu aceasta ma vinde si ma cumpara, cu aceasta imi porunceste sa ma supun, dupa cum zice apostolul: ” Iar omul cel trupesc vandut pacatului ” (Romani). Caci pacatul, in trupul meu fiind, imi stapaneste mintea si sufletul, din pricina trupului pe care il unelteste si-l necajeste mereu si-l impileaza. Nici a fugi nu poate, nici sa ma ajute. Vai mie, mort sunt eu, cel vinovat ! Si. orb, cel ce vad ! Ca un caine m-am facut eu, omul. Si eu, cel ce gandesc, m-am pogorat in rand cu necuvantatorele.
Miluieste-te pe sine-ti, o, suflete al meu ! Sarguieste-te, inainte de despartire, sa nu ne incuiem afara impreuna cu fecioarele cele nebune ! Caci nu le e cu putinta a mosteni viata celor morti in pacat. Si nici a castiga cununa alergarii celei bune, celor ce au dormitat.
Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa marea Ta mila si, dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Caci daca ma vei ajuta sa ma izbavesc din ticaloasa robie a patimilor, atunci numai voi putea sa Te slavesc ca pe Dumnezeul meu. Si daca numai Tu vei vrea, ma vei mantui! Si numai daca ma vei binecuvinta Tu, ma voi izbavi.
O, Doamne Dumnezeule! Cred ca poti toate acestea si nu deznadajduiesc. Stiu ca dupa multimea indurarilor Tale, vei curati multimea pacatelor mele. Stiu ca pe toti i-ai miluit si-i miluiesti pe cei ce se intorc catre Tine din toata inima ! Marturisesc ca si eu m-am indulcit de Darul Tau, am pacatuit ca nimeni altul. Tu, cel ce pe morti i-ai sculat, ridica-ma pe mine, cel ce sunt mort cu pacatul.
Tu, cel ce pe orbi i-ai tamaduit, lumineaza si ochii cei intunecati ai inimii melei Tu, cel care din gura sarpelui pe Adam l-ai izbavit, trage-ma si scoate-ma si pe mine din noianui faradelegilor mele.
Caci oaia Ta sunt si mancat de leu m-am facut cu pacatele, dar fiu ma voi face, daca ma voi tamadui cu darul Tau.
Lepadat m-am facut ca un lepros, dar Tu, daca vei voi, sa ma curati ! Stiu, vai, ca intru cunstinta am pacatuit ! Tu, Doamne, pe Zaheu l-ai miluit ca pe un vrednic. Miluieste-mi si pe mine care sunt netrebnic! Lup, era Pavel oarecand, gonind oile Tale. Fiara era rupand oile Tale, dar pastor l-ai facut cu darul Tau, tamaduind si grijind oile Tale. Stiu ca el intru necunostinia a pacatuit. Dar pe mine. Doamne, cela ce cu cunostinta am gresit, miluieste-ma cu darul Tau cel covarsitor ! Vai mie ! Ma sfiesc de cei ce acum se sfiesc de mine, ca nu cumva sa ma rusinez de dansii pentru pacatele mele cele ascunse! Ma rusinez de cei ce m-au nascut pe mine. Ca vaduva din Evanghelie, care suparand pe Judecatorul cu staruinta ei si-a dovedit cererea, vreau sa ma fac. Si ca prietenul cel indraznet vreau sa ma arat catre Tine, prea bunule si singurul Stapan, ca sa intorci sufletul meu cel ce in pacat s-a robit. Acela paine a cerut spre mangaiere, iar eu dezlegarea sufletului de osteneala cer. Acela hrana trupeasca a cerut, iar eu chemarea inapoi a sufletului cersesc. Asculta, ca un bun si prea bun, glasul plangerii si al lacrimilor mele si intoarce-ma ca sa fac rod bun de pocainta.
Racoreste-mi arsita constiintei mele, innoindu-ma pe mine cel invechit cu patimile pacatului, ca, de robia acestora dupa ce ma voi izbavi, sa rasuflu cu usurare vazduhul slobozeniei mele si cu bucurie si veselie sa slavesc bunatatea Ta !
Stiu, o Stapane, ca milostiv esti, Doamne, si voiesti ca sa ma schimbi. Astepti cu nespusa bucurie si bunatate rodul voirii mele. Si gata esti ca sa ma miluiesti o, nemarginit de bunule Doamne ! Dar vrei sa vezi asezamantul meu. Caci miluind, voiesti sa ma inveti. Si iertandu-ma, voiesti sa ma castigi partas al imparatiei Tale.
Vai de simtirea mea ! Vai de ticalosia mea ! O, grasul si pamantescul suflet ! O, inima razvratita ! O, gura. plina de amaraciune ! O, gitlej, mormant deschis ! Pentru ce nu-ti aduci aminte o, suflete, de calea netrecuta a despartirii tale? Pentru ce nu te gandesti catre calatoria aceea? Pentru ce iti tragi asupra-ti pedepsele cele vesnice? Ce faci o, suflete, petrecand ca un animal fara de pricepere ?
Vai, mie cum aleg intunericul mai mult decit lumina!
Cum pe placerea care astazi este, dar maine nu mai e, o iubesc mai mult decat bunatatile cele vesnice si negraite.
Vai mie, cum voiesc, decit podoaba aceea in chipul soarelui, mai mult pe cea intunecata si innegrita s-o imbrac.
Cum, decat imparatia Cerurilor, mai mult cinstesc locuinia cea intunecata si innegrita a iadului eu, pacatosul, singur si intru cunostinta voind sa ma ranesc.
Vino-ti in fire, suflete ! Teme-te de Dumnezeu! Slujeste-L ! Slujeste-I intru toate faptele bune, ca sa nu primesti din mana Lui indoite pedepse. Iubeste pe Dumnezeul tau si umbla in calea Lui cu dreapta credinta. Intelege o, suflete, ca veacul acesta se aseamana locului de lupta al balaurului… Balaurul cel tare, negresit se nevoieste sa biruiasca. El se surpa si e batjocorit de unii care vedem ca se incununeaza prin inselarea lui. Altii prin amaraciunea pricinuita de el, veselia vesnica o dobandesc, altii, prin placerea lor, amaraciunea vietii vesnice vedem ca o afla. Unii, prin lepadarea de sine, pe diavol il biruiesc. Iar pe altii, care se infasoara in sine, cu inlesnire el ii biruieste. Celor ce iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul lor, razboiul cu diavolul li se pare usor. Dar celor ce iubesc lumea, razboiul greu si nesuferit le este.
Intelege, suflete ticaloase, ca bucuria veacului acesta si desfatarea si odihna lui, pline de scarbe si amaraciune sunt. Iar necazurile si rastignirile luptei bucurie negraita si viata vesnica pricinuiesc.
Intoarce-te, o, suflete ! Nevoieste-te intru liniste! Ca ceasul mortii si al despartirii sa nu te prinda nepregatit. Intelege o, suflet al meu, care iti este chemarea. Cum iti este priceperea, cum mergi, pentru cine si pana cand? Toti la sfarsitul lucrurilor celor pamantesti au sosit, deci sfarsitul va sosi si la a ta neingrijire.
Intoarce-te o, suflete, la Domnul ! Intoarce-te cat mai ai timp!
Incredinteaza-ti viata cu hotarare in mamile lui Dumnezeu!
Lucreaza cu El si pentru El ! Si pregateste-te ca sa intri in a Lui slava atunci cand, din indurare, va binevoi sa te cheme la El, caruia i se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, acum si pururea si in vecii vecilor – Amin –

*

5

Plansul de vineri seara

Sufletul meu necajit se apropie de Tine, Sfinte Stapane! Cu lacrimi iti vorbeste Tie despre vrajmasul cel pierzator. Si cu smerenie cade inaintea Ta, rugandu-se din pricina potrivnicului care-l necajeste.
Deci, de vreme ce vine la Tine, auzi-l pe el degraba! Si alergand la Tine cu dorire, cerceteaza-l cu sarguinta ! Daca il vei trece cu vederea, el necajit fiind; va pieri. Iar daca pentru indurarile Tale il vei auzi si-l vei cerceta, se va afla. Daca vei cauta spre el se va mantui. Daca il vei auzi, va prinde putere. Sa nu-l treci cu vederea pe el ca sa nu- apuce vrajmasul. Sa nu pomenesti intaratarile mele cele prea rele cu care am intaratat Darul Tau, Stapane, milostive. Sa nu-mi rasplatesti dupa toate faptele mele. Ci mai vartos daruieste mie, pacatosului, putina vreme spre a afla pocainta adevarata, Iubitorule de oameni, Bunule. A suferit Darul Tau o multime de nelegiuiri ale tineretilor mele, ca acum sa sufere si lepadarea, intaratarea si indrazneala mea.
Nu pot sa uit, o, Doamne, ca Tu insuti Te-ai jurat asupra-Ti ca nu voiesti moartea pacatosului, ci mai vartos sa se pocaiasea de pacatele lui prin indurarile Tale. Darul Tau, Stapane, Iubitorule de suflete, totdeauna biruieste cu indurarile si milostivirile Tale.
Miluieste si mantuieste pe cei ce Te doresc! Si iarasi, indurarile Tale, pretutindeni propovaduiesc prin Evanghelii, prin Apostoli si prin toate scripturile Sfintilor Parinti si Dascali. Stiind pilda curvarului, a lui Zaheu, a Canaainencei, a celei ce-i curgea sangele, a slabanogului, a orbului, a fiicei lui Iair si-a tuturor celor mai inainte scrisi, venind la Tine, ma rog: deschide-mi usa milostivirilor Tale si primeste-ma si pe mine ! Indulceste-mi mintea, ca de multe ori cad intru faradelegile mele cele dintai zacand ca in noroi in gandurile cele intinate. Si vrand sa se coboare Darul Tau in mintea mea, afla mirosul urat, respingator, al gandurilor mele cele intinate. Indata se indeparteaza de mine, neafland o inima pregatita in care sa poata indrepta si sa slujeasca.
Spala-mi, Doamne, inima cu a Ta apa prea luminoasa ca sa-mi vin in simtire!
O, bunatatea si iubirea de oameni a lui Dumnezeu ! Cum doresti sa indemni pe toti oamenii sa se mantuiasca!
Cruta, Doamne, pe netrebnicul tau rob. Cruta milostive Hristoase Mantuitorule, zidirea Ta. Caci daca Tu, Doamne, nu ma vei inlelepti pe mine ticalosul si nu-mi vei da lumina inimii, nu voi putea, din cauza rautatii, sa-mi inteleg lenevirea si pierzania. Cata vreme sunt robit de amarul vrajmas care ma necajeste, voi striga cu lacrimi, ziua si noaptea catre bunatatea Ta : izbaveste-ma pe mine din cursele lui, care in fiecare ceas, cu ginduri desfranate si cu fel de fel de placeri, imi necajeste sufletul.
Puterea Ta, Hristoase, care a certat valurile marii, sa-l certe si pe el si sa-l goneasca de la mine, netrebnicul robul Tau.
Trimite-mi, Stapine, degraba Darul Tau, sa alunge de la mine pe balaurul cel mare impreuna cu toate gandurile grozave si rele. Fiindca strapunsaturile sagetilor lui s-au facut putreziciuni intru inima mea. Si eu in tot chipul le ascund intru a mea nebunie.
Doctorul cel bun striga catre mine. El plati nu ia, sange nu varsa, dar lenevirea mea nu-mi da voie sa ma duc la El. Vine El sa ma tamaduiasca si ma afla mancandu-mi ranile. Dupa ce le-am mancat, ma caiesc, insa cainta mea nu e adevamta.
Izvor al tuturor tamaduirilor si Parinte al indurarilor Tu esti, prea bunule si milostive Dumnezeule, Cel ce daruiesti de-a pururi cele bune celor care cer de la Tine. Caci eu insumi am cerut adesea nenumaratele Tale vindecari si darurile cele bune pe care mi le-ai daruit zi de zi. Nemasurata este adancirea milostivirii Tale care vindeca pe toti care vin la Tine.
Pentru aceasta fara de sfiala rog bunatatea Ta, mult suferitorule de rau, Doamne, sa vina iar peste mine Darul Tau, sa-mi adune mintea si sa-mi vindece ranile cele grele. Caci iata, invaluiri si griji vremelnice ma tulbura si ma fac sa nu ma mai ingrijesc de bunatatile Tale cele vesnice. Fii indelung rabdator asupra mea ! Nici cerul, nici pamantul, nu vor putea sa-ti multumeasca dupa vrednicie pentru tamaduirile pe care Tu le reversi asupra noastra. Caci cu ce cinste vrednica vor putea oare sa Te rasplateasca? Prin lacrimi le daruiesti si prin plans le inmultesti, Tu; in mijlocul nostru. O, putere a lacrimilor !
Daruieste-mi, Doamne, mie, nevrednicului, lacrimi de pocainta ca sa-mi spal pacatele si sa-mi luminez inima, sa-mi sterg datoriille cele multe prin putine lacrimi. O, de-as putea sa-mi spal zapisul pacatelor cu lacrimile mele, sa sting cu ele focul ochillor mei ce arde pentru mine in adancurile iadului. Caci cei care pling aici se vor izbavi de plansurile vesnice.
Dar eu cum stau Doamne? Imi adun necontenit gandurile de pretutindeni, si inca nu m-am slobozit de lucrarile duhurilorcelor rele ce vor sa ma opresc in vazduh din pricina lor. Si inca nu mi-am cunoscut multimea nemarginita a pacatelor mele. Caci cele ce ma cufunda in pacat, rodesc inca in sarmanul meu trup.
O, pana cand eu, ticalosul, ma voi imbata fara de vin de-ale mele pacate? Ca un rob rau, asa-mi bantuiesc si-mi vrajmasesc eu singur mantuirea. Ca si cum altii ar trebui sa vina si sa ia asupra lor ostenelile mele. O, cum nu priveghez si cum totdeauna intarat indelung rabdarea Ta, Doamne ! Inaintea ochilor pururea am amaraiciunea mea. Si Tu toate le rabzi indelung, pentru bunatatea Ta, Doamne. Daruieste-mi doctorie de intoarcere ca sa ma vindece de amaraciunile mele.
Ajuta-ma, Doamne, sa ma pot infrana. Daruieste-mi umilinta inimii ca sa-mi petrec in pocainta toate zilele vietii mele.
Lumineaza ochii cei intunecati ai inimii mele, ca sa vin cu osardie sa lucrez in Biserica Ta. Caci mi-am pierdut vremea vietii in pacate si desertaciune. Ceasul al unsprezecelea a sunat pentru mine, o suflete! Carmuieste-mi, Doamne, corabia vietii mele ! Si daruieste-mi din plin, o Doamne, pricepere si intelepciune ca sa-mi calauzesc calatoria vietii. Caci ceasul despartirii a venit, o suflete, pentru mine.
Si foarte m-am infricosat intelegandu-mi saracia. In loc sa ma bucur, eu mai vartos m-am infricosat. Infricosata cu adevarat este, o suflete, sosirea ceasului mortii pentru cei pacatosi, trandavi si pentru cei ce nu se sarguiesc sa petreaca in curatenie viata aceasta vremelnica. Doar lucratorii cu rugaciune si cu post se pot bucura in ceasul de despartire. Caci vad inaintea ochilor osteneala cea mare a pustnicilor: privegherile, ajunarile, metaniile, rugaciunile, lacrimile; si sufletul lor salta vrand sa piece din casa trupului, la loc de odihna. Pe cand pacatosului ii este scarba de vremea despartirii, el vede inaintea ochilor lenea sa si tradavia. Insa nu i se mai da voie sa graiasca ceva, in stradania lui de implinire a poruncii, dupa cainta ce este atunci in inima lui. Inima lui s-a impietrit de atata lenevire si nu mai e in stare sa se intoarca in clipa aceea.
Vai mie, suflete! Pentru ce nu te ingrijesti de viata ta? Pentru ce te risipesti atata in lumea care te inconjoara? Fara de veste se va face chemarea ta si ce vei face acolo, daca aici nu lucrezi nimic? Inaintea Divanului Judecatorului celui infricosat ce vei raspunde?
O, cum te fura vrajmasul si tu nu pricepi! Cum te jefuieste pe tine de bogatia cea cereasca si tu nu cunosti, mandrule si risipitorule!
Indelung rabdatorule, Fiu al lui Dumnezeu, bunule, milostivule si prea blandule Hristoase, sprijineste-ma! Daruieste-mi, Mantuitorule, cugetare statornica la viata ce va sa fie ca sa indeplinesc bine voia Ta. Macar la batranete fa-ma, Doamne, ajutor si impreuna lucrator al Darului Tau ! O, cum oare voi putea sa stau inaintea infricosatului Tau Scaun eu, risipitorul ? Cum ma voi afla eu, nerabdatorul si cel fara de roada, impreuna cu cei desavarsiti; cu cei ce au adus roada in voia Bisericii Tale. intru ce fel de osanda voi fi aruncat eu, Doamne, atunci cand sfintii se vor cunoaste unii pe altii intru camarile cele ceresti? Cind voi vedea pe Cuviosi, pe Drepti pe imparati, intru lumina neinserata pe veci ducandu-se? lar pacatosii cei rai, mandri si trufasi, cei ce-au benchetuit fara de grija, mergand sa arda in focul nestins.
O, suflete nepricepute, o suflete fara simtire, care ti-ai urat viata cea vesnica! Pana cand obiceiul cel rau, cu pofte blestemate, te va robi pe tine? Oare nadajduiesti, in levenirea ta, ca intarzie de-a veni sfarsitul tau? Nu ! Caci va veni la tine ca un fulger ! Atunci cand nu te astepti, il vei auzi cum te striga sa-ti platesti vama. Privegheaza, o, suflete, cu lacrimi rugandu-te!
Striga din toata inima spre a te gasi intors spre rugaciune in ceasul despartirii, al mortii tale, pentru rugaciunile Prea Curatei Stapanei noastre, Nascatoarea de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, si ale tuturor Sfintilor Tai ca bine esti cuvantat in vecii vecilor – Amin –

*

5

Plansul de sambata seara

Si astazi, Doamne, cu fata rusinata si-n pamant plecata, indrazesc catre Tine, Stapanul ingerilor si Ziditorul tuturor, eu ca ce sunt pamant si cenusa, ocara oamenilor si defaimarea norodului, vierme si nu om. Sunt mustrat si prihanit cu totul, plin de durere si de intristare.
Cum voi cauta catre bunatatea Ta, Stapane? Ce fel de limba necredincioasa si intinata voi indrazni sa misc catre Tine? Si cum voi face inceputul marturisirii mele? Peste masura am intinat eu, ticalosul, numele Tau. Si mai ticalos decat curvarul din Evanghelie am vietuit curveste. Caci pe acela ce este intru mine dupa chipul Tau l-am intinat si l-am lasat fara paza.                                                                                                                                Care pacate ale mele, eu ticalosul, voi cere mai intaii sa mi le ierti? Pe cele intru cunostinta, cu neasemanare neiertate? Sau a tuturor calcaturilor de porunci pe care, cu gandurile mele si cu simturile, nevraind le-am savarsit?
Stiu, Doamne, ca, pentru multele intinari ale sufletului meu si pentru necuratia mea, nu sunt vrednic de chemarea Ta. Nu pot sta intru rugaciune inaintea Ta. Nu pot sa caut si sa privesc la inaltimea cerurilor, caci pornirile rele, fara randuiala uneltind, intru totul sufletul l-au intinat. Haina cea de nunta a Botezului mi-am manjit. Caci toata mintea s-a framantat in gandurile dracilor. Prin toate lucrurile si gandurile, pururea Te amarasc. Iar pe vrajmasul meu, care se lupta cu mine de-a pururi, il trag catre mine si lui ii slujesc. Cugetul ma mustra, fata mi se rusineaza in inima mea. Osandit de mine insumi, astept judecata Ta.
O, cum ma da pe fata inversunarea din mine! Si cum, fara intrerupere, in noroi ma tavalesc. De-a pururi cu ganduri desfranate ma pangaresc. Caci din pruncie chiar m-am facut vas pacatului. Si acum, in fiecare zi, stiind ca ma asteapta Judecata, eu totusi pacatuiesc. Nu vreau sa ma impotrivesc poftelor trupului. Ci intocmai, intotdeauna, ma ratacesc si patimilor robesc.
Vai mie Doamne! – indelunga Ta rabdare cat de rau am cheltuit-o. Vai mie! Vremea vietii am petrecut-o in desertaciuni. Doamne, sa nu ma mustri cu mania Ta! Sa nu dai la vedere toate lucrurile mele cele urate si necuviin- cioase ca sa le afle toata lumea. si nici inaintea ingerilor, spre osana vesnica sa nu ma dai. Stiu ca de toata rusinea si de toata osanda sufletului sunt vrednic, Stapane! O, cum voi putea plange orbirea sufletului meu? Cum voi plange atata necunostinia? Cum voi plainge voirea mea atat de patimasa si nepocaita?
Alaturatu-m-am cu dobitoacele cele fara de minte si m-am asemanat lor. Gol m-am facut eu, ticalosul, prin a mea trandavie caci strain sunt de cei ce intru rugaciune si intru priveghere s-au nevoit. Cauta spre mme, Stapane, cu mila dintru inaltimea cea sfanta a Ta. Vezi neindreptarea sufletului meu celui ticalos si cu judecatile Tale miluieste-ma si ma indreapta.
Ca si cum as sta inaintea Sfantului Scaun al Slavei Tale, ca si cum m-as fi atins de prea curatele Tale picioare, asa ma rog si ma daruiesc Tie cu inima zdrobita.
Miluieste-ma, Milostive, pe mine, faptura Ta. Intoarce-ma pe mine cu Darul Tau. Stiu ca toate le poti si cu neputinta nimic nu este inaintea.Ta. Sa nu astepti vointa mea cea stricata, caci nu am osardie spre a ma indrepta. Plangeti toata firea cea vazuta si nevazuta, pentru mine, cel care intru pacate si-n patimi de tot am imbatranit. Plangeti pentru mine, cel care pentru cei ce ma vad sunt intreg si intelept, dar pe dinlauntru de-a pururea curvesc.
O, suflete ticalos, s-a apropiat dezlegarea ta de trup! Pentru ce te veselesti de privirile cele straine de tine, de care vrei sa te lasi? Cu care lucruri ai veselit pe Domnul, pe Nascatoarea de Dumnezeu, pe Sfinti si pe vecinii tai?
Trezeste-te, suflete ticalos, ca sa nu te afli in scarbe si-n suspine! Ca sa nu plangi fara de folos in vecii vecilor. Caci de ar veni atunci toate in mintea ta, nu te vei ajutora. acum este vremea rascumpararii, pe care toti au folosit-o.
Trimite-mi puterea Ta, Doamne, spre ajutor.Intoarce-ma si miluieste-mi inima, care s-a facut pestera si locas dracilor. Nu sunt vrednic sa-ti cer iertare, Doamne, ca de multe ori m-am fagaduit sa ma pocaiesc Tie si mincinos al fagaduintei m-am facut. De multe ori m-ai ridicat si eu iarasi am cazut. Pentru aceasta atrag osanda asupra mea si marturisesc ca sunt vrednic de toata munca si pedeapsa. Caci de cate ori mi-am luminat mintea cea intunecata si ai adunat din ratacire gandurile mele si eu iarasi, cu sufletul meu, vin spre cel rau.
Totul ma inspaimanta si ma cutremur cand ma gandesc cum m-a biruit patima. Cum voi povesti darurile ce mi s-au dat mie de la Darul Tau Doamne, pe care eu, ticalosul, le-am lepadat si le lepad din pricina lenevirii mele! Caci Tu Stapane, cu nenumarate daruri m-ai umplut pe mine, iar eu, ticalosul, Ti-am rasplatit cu cele potrivnice.
Si Tu, Doamne, cel ce firesc ai indelunga rabdare si adincul milostivirii, sa nu ma parasesti ca sa fiu taiat precum smochinul cel neroditor. Sa nu te grabesti a ma secera din viata crud si fara de vreme. Sa nu ma rapesti pe mine nefiind pregitit. Sa nu ma ridici pe mine mai inainte de a-mi aprinde candela. Sa nu ma iei pe mine neavand imbracaminte de nunta. Ci ca un bun iubitor de oameni, miluieste-ma pe mine, si daruieste-mi ani de pocainta. Si nu pune sufletul meu gol, la jalnica mustrare inaintea infricosatului Tau Divan. Caci daca dreptul abia se mantuieste, apoi eu cel necredincios pacatos unde ma voi arata? Si daca stramta si necajita este calea ce duce in viata, atunci eu, cel ce am benchetuit desfatandu-ma si inaltandu-ma, cum ma voi invrednici bunatatilor celor vesnice? Tu Doamne, Mantuitorul meu, Fiu al adevaratului Dumnezeu, in dar intoarce-ma de la rautatea ce este in mine si din pierzare.
La mila Ta nazuiesc eu, ratacitul. Primeste suspinele mele ca pe lacrimile curvei. Caci Tu, stii, Stapane, cat de lesne e alunecarea spre pacat a firii omenesti!
Adu-ti aminte ca din tinerete se pleaca mintea omului spre cele rele. Sa nu te manii asupra noastra, ci deschide-mi usa milei Tale.
Sa nu biruiasca trandavia mea iubirea Ta de oameni, sa nu biruiasca lenevia mea sarguinta Ta. Primeste, Stapane, si auzi intinata si nevrednica mea rugaciune. Cela ce nu Te intorci de la rugaciunea pacatosilor. Cela ce dai mana celui ce zace jos. Povatuieste-ma pe mine la frica Ta! Da-mi lacrimi de umilinta !
Am ridicat ochii cei duhovnicesti ai sufletului meu catre Tine, Doamne. Sa nu ma lepezi de la fata Ta, ca Binecuvantat este numele Tau in vecii vecilor – Amin –

*

5

Plansul de duminica seara

Ca inaintea infricosatului Tau Divan, Doamne, sunt eu osanditul si fiind mustrat de privelistea cea ingrozitoare a faptelor mele si vazand dreapta hotarare rostita de gura Ta care ma asteapta, strig eu cu lacrimi: Drept esti, o Judecatorule, si dreapta este judecata Ta! Caci intocmai cum mi se cuvine, primesc eu de la Tine!
O, luminilor, prea sfinti Ingeri, picati lacrimi asupra mea!
Caci mila lui Dumnezeu am nesocotit-o statornic, si nu m-am umilit pre mine precum a vrut El. Deci, cu adevarat, dupa dreptate sunt pedepsit. Cand Domnul, mila Sa mi-a pus-o inainte, eu, necugetand, n-am luat-o in seama. Deci cu dreptate, se intoarce acum de la mine. Si cu ce urgie imi vor grai atunci ingerii: ” S-a dus vremea de pocainta. Acum este rasplatirea ” ? Mangaierea a slabit. Pocainta si lacrimile sunt nelucratoare. Muncile se inmultesc. Suspinele mele nu se aud.
Acum este tanguirea nesfarsita. Acum du-te, ia-ti rasplata pentru lucrurile tale cele amare si cumplite, arzandu-te ca o materie a firii celei neadormite si-a viermelui celui amar!
Ca un fiu al intunericului, desfateaza-te! Ai iubit intunericul cel vesnic, indulceste-te de fetele cele negre, pentru ca ai urat lumina cea de-a pururea nemuritoare ! Acolo va fi plansul cel neincetat si scrasnirea cea dureroasa. Vai mie, sufletul meu ticalos, ca esti gol cu totul de fapte bune!
Cum vei vedea pe Judecatorul cel nemitarnic, Arhanghelii stand si cantandu-I toti pamantenii stiindu-i, de infricosatul Scaun tremurand toti? Caci Judecatorul este fara de mila celor ce n-au lucrat aici mila. Vai mie atunci, suflete necajit! Caci nu va fi glas, nici ascultare. Vesnic se vor veseli cei drepti, vesnic se vor munci ceilalti. Pentru ca pe Dumnezeu cel vesnic nu L-am ascultat.
Deci de nevoie este de-aici sa strigam spre Dumnezeu si oamenilor sa le vestim. Chezasi, pentru aceasta sunt Cuviosii si Dreptii. De aceea, si eu Doamne, vestesc Numele Tau. Iarta-ma pe mine netrebnicul, robul Tau!
Sa nu treci cu vederea ticaloasa mea rugaciune. Mainile mele, intinate, catre tine le intind. Sa nu ma lepezi pe mine cel incarcat de patimi! Ci cauta spre mine cu iubire de oameni si cu blanda Ta milostivire. Pe mine, cu dezmierdarile de tot m-am intinat. Si frumusetea sufletului intru totul am necinstit-o. Cugetelor celor trupesti m-am robit. Si stapanirea mea cea dintai am pierdut-o. Vrajmasul sfatuindu-ma, nebuneste pe el l-am ascultat. Si pe idolii patimilor, in suflet i-am inaltat. Poftele pantecului le-am implinit si stralucirea mintii, de tot am innegrit-o. In cinstea de fiu adevarat fiind, dobitoacelor celor necuvantatoare m-am asemanat.
Frica strasnica si cutremur ma tin cand vad inainte taierea mortii care vine asupra tuturor in chip tainic si ma gaseste pe mine, vai, tot neindreptat.
Pentru aceea, din adancuri strig catre Tine, Doamne, si cad inaintea Ta cu lacrimi. Fii mie milostiv si iubitor de oameni, caci spre Tine am nadejdile mele. Ajuta-ma sa scap de urgia de dincolo!
Binevoieste ca sufletul meu cel impietrit sa castige inaintea Ta puterea de a rodi fapte bune! Gandurile cele sterpe scutura-le cu focul Sfantului Tau Duh ! Sa nu ma tai ca pe pomul eel neroditor si in focul cel nestins, Doamne, sa nu ma trimiti ! Sa nu faci din mine paie ale vapaii iadului, ci ca pe niste grau, Dumnezeul meu, primeste-ma in hambarul Tau.
Genunchii inimil mele imi plec eu, ticalosul. Caci nu indraznesc sa caut la ceruri. Primeste rugaciunea gurii mele celei intinate, Cel Ce esti fara de pacat, Ziditorule si Imparate al tuturor si Atotputernice. Surpa-l pe vrajmasul meu din tot felul de faradelegi izbavindu-ma. O, cum se bucura ingerii si muritorii vazand intoarcerea mea!
Am calcat toate poruncile Tale. M-am amagit cu fapte urate. Sa nu Te ingretosezi de mine, preabunule Stapane ! Izbaveste-ma de robia vicleanului! Cu inima infricosata, Te rog pe Tine, Doamne, Cel Ce cu voia Ta m-ai auzit si m-ai iubit atat de mult, incat pentru mine te-ai intrupat si moarte ai suferit.
O, cum am putut uita dragostea Ta ! Cum am putut sa ma fac rob tuturor dezmierdarilor, spurcandu-mi trupul si sufletul in tot felul si-n tot locul? Pentru aceasta strig: Pacatuit-am, Doamne, si pururea pacatuiesc ! De aceea, inaintea Ta, eu stau acum osandit. Ci da-mi dezlegare de rautatile mele, ca un Dumnezeu milostiv si indurat!
Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, Maica lui Dumnezeu, Usa cea cereasca si Chivot sfant, mantuire intemeiata te am pe tine. Maintuieste-ma, Stapana, in Dar!
Legiuni de Ingeri, in cer, de multe ori suspina pentru mine, ca nu cumva sa se rapeasca fara de veste sufletul meu si sa merg in curgerile focului. Legiutori, Apostoli infricosati sezand pe scaune cu Judecatorul, Ingeri cu palose inarmati si infricosatori, vor desparti inimile pacatosilor.
Atunci se va taingui toata suflarea caci nu vor avea margine, vai, muncile cele cumplite. Apuca mai inainte de toate acestea, suflete. Urmeaza plansul desfranatei si striga dimpreuna cu dansa:
Izbaveste-ma, Mantuitorule, de infricosata groaza a muncilor celor vesnice! Pe Tine te lauda neincetat Heruvimii si necontenit Serafmiii cei cu sase aripi. Te canta Cetele cele ceresti si iti slujesc si se inchina Tie, Treime in Unime. Lumina nenascuta esti, Parinte, si dimpreuna, fara de inceput, Il ai pe Fiul Tau. Si de-a pururea impreuna vecuitor Il ai pe Duhul Sfant, Care daruieste tuturor suflare de viata, ca un milostiv, indurat si bun.        Cu rugaciunile Mucenicilor si ale Proorocilor, ale apostolilor, ale Cuviosilor si ale Ierarhilor, primeste si glasul nostru, Parinte ceresc. Slava Tie, Doamne, caruia Ti se cuvine Slava si stapaniirea, impreuna cu prea sfantul, bunul si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! – Amin –

Mănăstirea Cașin, Bucuresti: Împotriva săptămânii de rugăciune ecumenistă – 25 ianuarie 2020

2

danielvla: Sâmbătă 25 ianuarie 2020, conform programului, în biserica ortodoxă cu numele „Mânăstirea Cașin”, în apropierea Arcului de Triumf s-a desfășurat „rugăciunea comună” a ecumeniștilor cu reprezentanții a șase confesiuni eterodoxe/eretice (romano-catolici, greco-catolici, armeni, anglicani, evanghelici luterani si reformati calvini).

Un mic grup de ortodocși, aproximativ 18 – inclusiv doi copii – le-au transmis participanților, la intrare, la ieșire sau pe parcursul slujbei adevărul de credința al Ortodoxie precum și faptul că rugăciunea comună cu cei de alte confesiuni nu este permisă de sfintele canoane.

Iată relatarea unui frate care a ajuns mai devreme la fața locului:

Un rezumat al protestului de astăzi 25 ian 2020 de la Biserica Măn. Cașin.

În buna tradiție a anilor trecuți am fost tot circa 12-15 participanți (cu tot cei doi copii) – (vreo trei au ajuns mai tîrziu).

Momentul de interes a fost la sosirea PS Varlaam Ploieșteanul cu diaconul său. Ambii s-au oprit in dreptul nostru intenționat pt ceea ce eu aș spune că a fost o încercare de justificare. Episcopul și-a expus și anul acesta slabul și falsul argument cu milioanele de români plecati în străinătate… și, vedeți bine, de aceea se cuvine să arătăm și noi deschidere (către ce??) acasă la noi…

Diaconul a fost mai agresiv puțin și a dus mai departe argumentarea episcopului susținând că ei, de fapt, intră în biserică să săvârșească slujba Vecerniei iar oaspeții rătăciți de la credință doar asistă la ceea ce fac ortodocșii noștri… Care va să zică, nu-i treaba lor ce fac ereticii din biserică întâmplați acolo – doar privesc, spun poezii sau rugăciuni în gând… I-am replicat că aici avem de a face cu ceva ORGANIZAT de ei, de ortidocși și că i-au invitat special pe aceia, pe eretici, nu că s-au nimerit întâmplător ereticii în biserica Man. Cașin…

Diaconul a completat cu alte false argumente colaterale: ce, noi când mergem în străinătate, nu intrăm prin “bisericile” catolicilor? Sau dacă ne nimerim pe undeva (în avion de pildă) cu altii de alte confesiuni, nu ne rugăm practic împreună cu aceia? În fine, “argumente de doi lei”… servite ca pt unii considerați proști.
Diaconul a ținut chiar să precizeze că el “are pregătire”, nu vorbește (ca noi, vezi bine) după ureche….

Le-am spus să ia aminte la canoanele care interzic ceea ce fac ei acum în mod organizat și că vor da răspuns pt aceasta! Chiar i-am atras atenția diaconului că ne vom vedea la Judecată și să nu spună atunci că nu l-am atenționat.

La terminarea evenimentului, cineva dintre noi l-a talonat pe PS Varlaam cateva zeci de metri, timp în care i-a spus mai multe: despre canoanele încălcate; să se dezică de semnătura de la sinodul din Creta, dar și despre pericolul iadului… PS Varlaam mai mult a tăcut… ca să scape mai ușor…

Pentru paza evenimentului, spre deosebire de anii trecuți nu a mai venit Jandarmeria ci doar un echipaj de treabă de la Politia Locală. Unul dintre polițiști s-a dovedit a fi mai informat asupra urâciunii acesteia cu rugăciunea în comun si chiar s-a bucurat alături de noi.

Câțiva dintre mireni nu știau ceea ce se întâmplă de fapt în biserica lor și au aflat astfel că nu este îngăduită de către canoane rugăciunea în comun. Unul a spus că nu va imai veni la această biserică.

Preotul paroh si coslujitorii au ieșit în ușa bisericii imediat pt primirea episcopului, dar nu au coborât la noi să ne întrebe ceva. Doar paznicul – un bătrânel – a fost putin agresiv cu sora care a sosit prima la protest, pe la 15:30

Grupul de ortodocși antiecumeniști s-a împărțit oarecum în două, căci unii au rămas jos pe trotuar afișând pancarte și icoane, iar cealalta parte au atacat scările lăcașului de cult împărțind pliante cu materiale împotriva ecumenismului și actelor cu cip sau încercând discuții de lămurire cu credincioși neștiutori sau cu eterodocși interesați de subiect.

Datorită și acestui aspect (discuțiile de lămurire intense), finalul slujbei ecumeniste a luat oarecum prin surprindere grupul de pe scări și nu s-a reușit o organizare prea bună în sensul ca unii să filmeze și alții să împartă pliante celor ce ieșeau din biserică.

Așadar, în momentul ieșirii tartorului ecumenist Varlaam Ploieșteanul (pseudo-episcop vicar patriarhal) și admonestării lui de către cei din grupul de protestari, s-a ratat o filmare. Imediat după el au ieșit și șefii locali din România ai pseudo-bisericilor participante.

Un amănunt semnificativ a fost participarea nelipsită a „cavalerilor templieri”, care spre deosebire de anul trecut păreau destul de deranjați de prezența oponenților ecumenismului și mai cu seamă soțiile acestora, care se comportau cumva ca niște gazde grijulii încercând să protejeze oarecum unii oaspeți de seamă, dintre eretici, de „agresiunea” mărturisitorilor ortodoși.

Este evident că această organizație ocultă are un rol important în organizarea acestei săptămâni de urâciune ecumenistă.

Diaconul din filmare este Ionuț Mavrichi, ecumenist notoriu și consilier patriarhal, care fugea ca dracul de tămâie de fluturașii cu canoane și texte din Sfinții Părinți.

1

3

4

6

Adunătura din biserică:

1

2

3

4

5

6

7

8

Patronii neoficiali ai săptămânii ecumeniste, „cavalerii templieri” și nevestele lor:

1

2

3

Dan Vasiliu, șeful „cavalerilor templieri” din România („Marele Prior Magistral al Romaniei”):

1

3

***

Însă nu doar Bucureștiul a fost gazda unor astfel de manifestări, ci și alte orașe din țară. Există câteva filmări oficiale, la care ar trebui să se adauge și întâlnirile organizate în diaspora, mult mai expusă unor astfel de concesii nedorite.

Reșița, cu participarea Episcopului Lucian Mic de Caransebeș:

Făget, Timiș:

Italia:

Toate sunt deșertăciune

sf_ioan_kronstadt_20_decembrie_0

Înţeleptului Solomon, care se dedase deşertăciunii asemenea tuturor muritorilor, i-a fost dat să cunoască în ce necontenită deşertăciune sunt cufundaţi toţi oamenii, şi el a vestit cu glas răsunător întregului neam omenesc: Deşertăciunea deşertăciunilor… toate sunt deşertăciune (Eclesiastul 12, 8).
După adevărul fiinţării lui Dumnezeu nu este adevăr mai neclintit ca adevărul nemuririi sufletului omenesc. „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov…” Nu este Dumnezeu, Dumnezeu al morţilor, ci al viilor (Matei 22, 32): adică sufletele lui Avraam, Isaac şi Iacov, după ce s-au despărţit de trup, nu au murit, ci au fost vii, fiindcă pentru El toţi sunt vii. Astfel, Domnul Însuşi dă mărturie despre nemurirea sufletului omenesc după moarte. În această viaţă, puţini, puţini oameni se cunosc pe sine – cei mai mulţi trăiesc ca în vis şi se îndeletnicesc cu deşertăciuni. Ceasul cel ameninţător al morţii le va arăta de năprasnă cât de cumplită este visarea lor, însă va fi târziu, nu va mai fi chip de întoarcere, va veni darea în vileag a întregii minciuni a acestei vieţi şi a adevăratelor lucrări ale dreptăţii şi luminii.
Înţeleptului Solomon, care se dedase deşertăciunii asemenea tuturor muritorilor, i-a fost dată să cunoască în ce necontenită deşertăciune sunt cufundaţi toţi oamenii, şi el a vestit cu glas răsunător întregului neam omenesc: Deşertăciunea deşertăciunilor… toate sunt deşertăciune (Eclesiastul 12, 8), deşerţi sunt din fire toţi fiii oamenilor. El a cunoscut în cele din urmă următorul adevăr: Teme-te de Dumnezeu şi poruncile Lui le păzeşte, că în aceasta este totul pentru om (Eclesiastul 12, 13), tot scopul vieţii, tot binele ei. În adevărul dumnezeiesc au vieţuit şi s-au mişcat toţi sfinţii – aceşti adevăraţi filosofi, adevăraţi eroi creştini, luptători cu deşertăciunea şi cu tot păcatul, următori ai adevărului şi virtuţii, adevăraţi cunoscători de sine şi de Dumnezeu, adevăraţi iubitori ai Lui.
(Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, pp. 62-63)

Papa Francisc aclamă că și-a atins scopul: “Unitatea” cerută în 1999 a fost deja atinsă, mergem spre o nouă “biserică”. Opozanții vor fi numiți adepți ai culturii urii și ai dezbinării

Foto: Flux24Trio pentru antihrist: un luteran, un papistaș, un ortodox ecumenist
apologeticum.ro: Pe fondul dezbinării naționale, generată de lupta politică, care a instigat român contra român, vizita papei Francisc a părut pentru mulți naivi “aducătoare de pace și mângâiere”. De la #rezist la #insist, toți au făcut apologia unirii dintre creștini, divagând o teologie ce avea ca efect doar pregătirea venirii marelui înșelător, antihrist, ce-i va uni pe toți acești papă-lapte sub imperiul său satanic. O spunem cu milă, dar nepăsarea și prostia sunt mari păcate, iar cei înșelați nu vor avea nicio îndreptățire în fața judecătorului Hristos, care le va spune cu dreptate: “Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi!”

În plan spiritual, terenul a fost pregătit pentru acest nou pas, prin sinodul eretic din Creta. Denumirea istorică de “Biserici” recunoscută prin semnătura tuturor ierarhilor BOR în Creta a evoluat acum la titulatura de “frate drag”, așa cum i s-a adresat papa patriarhului Daniel. Bineînțeles că nu e vorba de un termen ce simbolizează fraternitatea lumească dintre două persoane, ci exprimă erezia “bisericilor surori”, căci vorbim de doi conducători religioși. Sub o falsă smerenie papa Francisc s-a considerat simplu pelerin în România, dar viclenia sa l-a făcut să adauge: frate pelerin. Aceeași idee o induce și referirea la cei doi Sfinți Apostoli, Petru și Andrei, deși Sf. Petru nu are nicio legătură cu Roma. Se merge “pas cu pas”, vorba sasului, spre ținta finală a papismului: subordonarea ortodocșilor față de papă.

Preafericirea Voastră, Frate drag, acum douăzeci de ani, întâlnirea dintre Predecesorii noștri a fost un dar pascal, un eveniment care a contribuit nu doar la reînflorirea relațiilor dintre ortodocși și catolici în România, ci și la dialogul dintre catolici și ortodocși în general. Călătoria aceea, prima pe care un episcop al Romei o întreprindea într-o țară majoritar ortodoxă, a deschis calea altor evenimente asemănătoare.

Isus i-a chemat pe frații Andrei și Petru să-și părăsească mrejele ca să devină împreună pescari de oameni (cf. Mc 1,16-17). Chemarea proprie nu este completă dacă lipsește chemarea fratelui.

Papa Francisc: Unitatea urmărită este deja înfăptuită

În discursul său de la Palatul patriarhal (1:14:00), papa adaugă “spontan”, pe lângă cele deja stabilite dinainte, și faptul că ținta Vaticanului a fost atinsă: “Aceasta deja este unitate” (E questo già è «unitate»). Făcea referire la faptul că s-a trecut la următorul stadiu de la vizita papei Ioan Paul al II-lea din 1999, când doar se exclama termenul ecumenist de “unitate” (în diversitate):

Aș dori să adresez un gând de recunoscătoare amintire Patriarhului Teoctist. Cum să nu ne amintim strigătul spontan de „Unitate, unitate!” care s-a ridicat aici, la București, în zilele acelea? A fost un anunț de speranță izvorât din Poporul lui Dumnezeu, o profeție care a inaugurat un timp nou: timpul de a merge împreună pentru a redescoperi și trezi fraternitatea care deja ne unește. Și aceasta deja este unitate! (Basilica.ro).

Răul cel mare identificat ca fiind păstrarea Dreptei Credințe

Mai departe, papa ne invită să ne descotorosim de trecutul care ne separă de erezie, adică de moștenirea neprețuită a tezaurului ortodox, constituit de Canoanele Sfintelor Sinoade Ecumenice și de Învățăturile Sfinților Părinți, ca fiind răul de care trebuie să ne izbăvească Dumnezeu:

Să lăsăm trecutul în urmă și să îmbrățișăm împreună prezentul. Ajută-ne, Tată, să nu cedăm în fața fricii, să nu vedem în deschiderea față de celălalt un pericol;

Iar când răul, pândind la ușa inimii (cf. Gen 4,7), ne va împinge să ne închidem în noi înșine, când ispita de a ne izola ne va copleși, ascunzând substanța păcatului care constă în îndepărtarea de Tine și de aproapele nostru, Tată, continuă să ne susții.

De subliniat că tematica acestui discurs, deși pare de reconciliere socială în contextul dezbinării actuale din România, este eminamente teologică și trasează noile direcții ecumeniste.

Să mergem împreună spre noi Rusalii. Traseul care ne așteaptă duce de la Paște la Rusalii: de la zorile pascale ale unității, răsărite aici, acum douăzeci de ani, am pornit la drum spre noi Rusalii.

Spre finalul discursului său, deloc fad sau reconciliant cum afirmă teologii de carton, ci profund ecumenist, papa Francisc invocă focul “Duhului” ecumenist pentru înfăptuirea “noii biserici”- noi rusalii, prin căi inedite (nu prin cele moștenite de la Sfinții Părinți), spre o nouă viață (“new age”).

Să ne reînnoiască Duhul Sfânt, El care respinge uniformitatea și căruia îi place să plăsmuiască unitatea în cea mai frumoasă și mai armonioasă diversitate. Focul lui să mistuie lipsa noastră de încredere; suflul său să înlăture reținerile care ne împiedică să dăm mărturie împreună despre viața nouă pe care ne-o oferă.

El, făuritor de fraternitate, să ne dea harul de a merge împreună. El, creator al noutății, să ne insufle curaj să trăim inedite căi de împărtășire și de misiune. El, tăria martirilor, să ne ajute să nu zădărnicim sacrificiul lor.

Martirii pentru papă sunt cei pe care-i beatifică el, cei ce au fost potrivnici Ortodoxiei (vezi prozelitismul greco-catolicilor din Ardeal).

Actorii ce și-au dat concursul alături de papă pentru sprijinirea scenariului de mai sus

Ierarhii ortodocși. Aceștia au fost prezenți la întâmpinarea papei încă de la aeroport. Simpla recunoașterea a papei ca șef de stat, implică din partea ierarhilor români un compromis în materie de credință, întrucât Vaticanul este eminamente stat religios, reprezentând puterea ereziei papistașe la nivel mondial. Protocolul nu ar fi cerut prezența ierarhilor ortodocși pe aeroporturi întrucât papa a fost invitat de președintele Iohannis, iar nu de conducerea BOR. Memorabilă este atitudinea stânjenitoare și nedemnă a unor ierarhi români la întâlnirea cu papa Francisc de la Palatul patriarhal, unde roșeau ca niște fetișcane în așteptarea pețitului de către “prințul alb” al întunericului. Grețos spectacol!

Cât despre prezența mitr. Iosif al Europei Occidentale și Meridionale la mesa papistașă de la catedrala Sf. Iosif din București, aceasta ar trebui să fie urmată de o sancționare aspră conform Sfintelor Canoane. Dar cine să o facă?

Cel mai grav este momentul din Catedrala Națională când rugăciunea împreună a fost cât se poate de evidentă. Deși în momente distincte, toți s-au rugat la grămadă, când cu papa, când cu patriarhul, și ortodocși și catolici. Impresia transmisă și receptată de popor a fost că “e minunat” pasul făcut de cei doi de a se ruga împreună, căci îngroapă sute de ani de dezbinare între cele “două biserici”. Și într-adevăr îngroapă sute de ani de luptă pentru păstrarea Dreptei Credințe, care s-a făcut cu jertfa a mii de mucenici și martiri, eroi ai neamului românesc, cu a căror sânge este îmbibat fiecare metru din acestă țară. Mulți dintre ei nerecunoscuți nici până astăzi ca sfinți…

Concesia făcută de patr. Daniel de a-i permite papei să se “roage” în Catedrala Națională, au explicat-o din perspectiva unui pragmatism managerial, ce știm că-l caracterizează pe “Marele Alb”, doar că de fapt, ca și în Creta, cel ce este pus vremelnic în fruntea BOR are o întreagă agendă ecumenistă de urmat. Nu se justifică recunoștința pentru lăcașurile de cult oferite preoților români din diaspora de către papistași pentru că și acest gest are ca efect slăbirea credinței în Biserica cea Una, mărturisită în Crez. Ca să nu mai precizăm și faptul că dacă nu ar fi oferite comunităților de români, acele lăcașuri ar fi goale, ca semn al declinului în care se află erezia papistașă, sau mai e la modă transformarea lor în biblioteci, restaurante, baruri… Prin urmare, preferă oferirea lor, de multe ori gratis, către ortodocși și astfel sunt și conservate și mai ales servesc și planului ecumenist. Pe urmă vin papistașii cu pretenții de slujire împreună, de rugăciune împreună, de căsătorii mixte și alte compromisuri la care majoritatea preoților ortodocși cedează, beneficiind de dispensa pseudo-episcopului ortodox al zonei.

Tot patr. Daniel a vorbit de apărarea împreună cu papa a credinței în Hristos, când știe prea bine că toți Sfinții îl contrazic când induce ideea că avem aceeași credință cu papistașii.

O fi evitat patriarhul ceva mai fățiș, doar pentru a potoli spiritele unora și a le îmbăta pe ale altora, însă răul a fost făcut. Fratele său de la Vatican a cucerit cetatea sufletelor celor naivi, dar mulți. Necatehizarea credincioșilor este vina preoților ce nu și-au întărit turma în fața vicleanului lup pe când dădea târcoale, iar acum a intrat în staul la sfâșiat de mioare. Ș-apoi cine știe ce ia mai șoptit papa la ureche patr. Daniel după ușile închise. Ceva ce unui simplu credincios nu i se dă dreptul să știe, ci doar să ia act, când deja totul e prea târziu.

Prin aceste compromisuri, ierarhii BOR au întărit în cugetele oamenilor ideea ecumenistă că nimic nu ne desparte de papistași, că nu sunt mari diferențe și că prin astfel de gesturi putem ajunge la unire. Să nu fie! Și nici să ne trezim că mirajul papei manifestat în aceste zile va duce la ceva convertiri consistente la catolicism a unor pravoslavnici de carton de la noi.

Presa. Dintre actori face parte și o categorie cu mare putere de convingere și de răspândire a informației, anume presa, fie cea clasică sau cea modernă – online. Ni se spune că au fost acreditați 1000 de jurnaliști din 25 de țări, numărul lor ajungând la 3000 cu tot cu personalul tehnic. Astfel, vizita papei în România a putut fi receptată din orice colț al pământului, iar și mai important pentru ei, mesajul înșelător al papei nu a iertat pe nimeni. Vedem ce luptă imensă duc acești amăgitori pentru a atrage cât mai mulți naivi la religia lor eretică. Pentru ei este de ajuns să se lepede cât mai mulți de Ortodoxie, unica stavilă ce le mai stă în cale de 2000 de ani și le va sta până la sfârșitul veacurilor.

Iar slujbașii presei s-au întrecut între ei în ale teologiei – de baltă, cu termeni folosiți cât mai pompos, devenind peste noapte din propagatori ai urii în “apostolii papei”, adică au căzut, după înțelepciunea populară, din lac în puț. Scribii noii ere aveau pe buze numai cuvinte mieroase precum iubirea, unirea, unitatea, iertarea, reconcilierea s.a.m.d. Toți într-un glas propagau emoții peste emoții, aclamau miracole și minuni ale minunilor săvârșite de papa, simțeau energii și vibrații la binecuvântările și zâmbetele papei, erau într-un delir total generat de prezența “magicianului” de la Vatican. Nu mai conta logica, ci într-un exces de ipocrizie, acum nu se mai discuta de câte milioane de euro a costat vizita papei și cât de exagerată părea paza din jurul său; era fluturată doar imaginea cu Dacia în care era plimbată mascota papistașilor, ca semn al “smereniei”, în contrast cu limuzinele ierarhilor bortodocși din alte ocazii. Nici pomeneală de vreun gând că papa face programat aceste gesturi gratuite, căci acesta este scopul cu care a venit: să înșele pe cât mai mulți. Păi să vedeți – care mai apucă – antihrist câte acte de smerenie, de caritate și de magie va face și atunci să te ferești frate de relatările presei! Va fi vrajă în toată regula, va fi amăgire la scară mondială, vai de cel ce se va uita în gura acestor portavoci înșelătoare. Deja trăim vremea lui scapă cine poate, căci atunci nu prea mai ai șanse de scăpare dacă te afli în mijlocul unor astfel de evenimente.

Și ca să se consolideze și mai mult figura papei s-au difuzat, mai ales pe postul național de televiziune, un număr considerabil de documentare despre viața papei. Acestea negreșit au dus la încrestarea în memoria oamenilor mai adânc imaginea papei și rolul său “mesianic”.

Iată dovada clară că aceste instrumente de comunicare servesc mai mult pentru înșelarea oamenilor și vor fi puse total în slujba lui antihrist când va fi momentul.

Figura de talie mondială a papei a stârnit snobismul multora de a lua binecuvântare de la el, de a se fotografia împreună, căci așa e trendul, iar papa e un super-star și nu trebuie să ratezi ocazia istorică de a avea amintire cool cu el.

Trebuie luați în calcul, tot ca actori ai scenariului pregătit în laboratoarele Vaticanului, și oamenii de rând, adepți ai cultului papei, cât și alde gură-cască, românii ce n-aveau altceva mai bun de lucru. Pentru a genera multă emoție, papa s-a folosit de cazurile nefericite ale unor oameni cu diverse maladii și infirmități. În văzul tuturor, fiind mereu înconjurat de camere de filmat, papa împărțea mângâieri și ușoare palme pe obraz unor năpăstuiți ai soartei ce cu adevărat îți stârneau mila, atât pentru viața grea de aici, cât și pentru înșelarea în care se afla sufletul lor, ce nădăjduia zadarnic în ajutorul papei. Cu adevărat nu aveai cum să nu plângi pentru ei și să te rogi către Sfânta Parascheva de la Iași să-i scape din gheara înaintemergătorului lui antihrist. Dar în scenariul papei conta doar emoția ce trecea dincolo de ecrane, deschizând inimile oamenilor pentru înșelarea ce avea să intre instantaneu.

Tinerii fac parte și ei din masa de manevră a papei, deloc întâmplătoare fiind întâlnirea “marianică” chiar de 1 iunie – Ziua copilului – la Iași. Prin acei tineri speră să înșele alți tineri.

Până și actorașii de pe scena politică de la noi și-au adus oficial contribuția din plin pentru a atesta puterea unificatoare a papei, când s-au desfășurat scene în care îi vedeai unul lângă altul pe Iohannis și Tăriceanu, Ponta cu Orban, personaje care până mai ieri spumegau unul contra altuia. Dar de, acum le-a venit unul din stăpânii cei mari și s-au aliniat pentru noi ordine. Teorema că politica e o curvă se confirmă.

Până la urmă întreg sistemul a fost angrenat în asigurarea succesului acestei vizite cu caracter fățiș ecumenist, fiind clar că Ortodoxia este mare problemă a papei, iar România constituie punctul de plecare pentru unirea cea mincinoasă a tuturor religiilor. În acest sens pontiful a numit țara noastră ca fiind „o casă a tuturor, un loc al întâlnirii, o grădină în care înflorește împăcarea și comuniunea”. Comuniunea nu însemnă altceva decât împărtășirea în comun.

De ce a pierdut foarte mult imaginea Bisericii Ortodoxe?

Papa a făcut ceea ce trebuia de mult timp să înfăptuiască Sinodul BOR: canonizarea Sfinților muceniciți în temnițele comuniste. Deși nu poate fi vorba de vreo sfințenie în cazul ereticilor catolici sau greco-catolici, papa recunoaște jertfa lor, chiar dacă blasfemiază cu afrontul pe care-l aduce din nou Bisericii Ortodoxe, prin reactualizarea ingerințelor papistașe în Ortodoxie odată cu crearea hibridului greco-catolic, opera iezuiților vicleni, din a căror tagmă face parte chiar el, papa Francisc.

Papa dă lecții de smerenie, chiar dacă falsă, dar publicul nu o percepe așa, prin plimbarea cu o Dacia, mașină mult mai modestă decât limuzinele cu care se afișează uneori ostentativ o parte bună a ierarhiei BOR.

Iașul s-a văzut ca un oraș majoritar catolic – aprox. 150 de mii de oameni au fost prezenți, o lovitură de imagine pentru capitala Moldovei, provincia cu cele mai multe mănăstiri și unde Ortodoxia ar trebui să fie cea maivie din țară.

Și tot întâmplător, această rușinare a Iașului a avut loc în ziua prăznuirii Sf. Iustin Martirul și Filosoful, când Părintele Justin Pârvu, un reper și un simbol al monahismului ortodox, obișnuia să-și serbeze ziua numelui.

Discursul papei este mereu axat pe provocările actuale ale societății. Nu o zice doar în predici, cum mai fac unii slujitori ortodocși de la noi, ci și în vizite sale “apostolice” sau prin comunicate – celebrele bule papale, evitând orice partizanat de factură politică și enunțând maxime, idei, valori de urmat, îndemnând la luptă morală. Presa de la noi prelua și repeta spusele papei ca pe niște învățături nemaiauzite, apreciind că ar trebui să constituie un exemplu pentru patriarh, căci așa se cuceresc masele, așa se aduc tinerii la biserică.

O imagine a cum poate arăta “biserica” ecumenistă după blestemata unire cu papistașii am putut vedea la slujba de la Blaj, când struțo-cămila religie greco-catolică și-a expus slujba ciuntită din cea ortodoxă, o confuzie totală creată de papistași, prin care nu dorit decât recunoașterea papei ca episcop și astfel au devenit eretici. Acesta este și scopul ecumenismului. De altfel, papa le-a mulțumit celor uniți cu Roma, pentru cei 300 de ani de la ruperea de Biserica Ortodoxă.

Și imaginea țării a pierdut…

Relatările din presa internațională fac referire la pasaje din discursul papei care ne atrage atenția față de ura ce domnește în societatea românească. E umilitor pentru un popor majoritar ortodox, cu tradiție milenară și o salbă neprețuită de sfinți și purtători ai Duhului Sfânt, să i se dea lecții de creștinism și moralitate de către capiștea ereziei papistașe.

Nu sunt de neluat în seama anumite tendințe revizioniste manifestate în Ardeal, prin sprijinul papei nu numai a minorităților religioase, ci și a celor etnice. Raportarea strictă la Transilvania, cu participarea președintelui maghiar, cu arborarea de drapele revizioniste ale Ținutului Secuiesc au consolidat sentimentul iredentist al ungurilor ce încă visează la ruperea Ardealului de România. Edificator este și un cântec, ce s-a auzit în ungurește după liturghia de la Șumuleu Ciuc, a cărui versuri spuneau: “Doamne binecuvântează-i pe unguri cu bunăvoie și belșug, dacă se luptă cu vrăjmașii lor”.

Miturile legate de papă

I se atribuie papei titlul de mare lider mondial, chiar al doilea după dictatorul din China, întrucât se află la conducerea unei adunări ce numără aprox 1,3 miliarde de oameni. Asta este exact ca la referendumul pentru familie, când s-a constatat că țara noastră majoritar ortodoxă are maxim 20% credincioși activi, restul sunt doar cu numele. În cazul papei, acesta ar fi mulțumit și cu câteva milioane de papistași practicanți la nivel mondial. Dar ce contează pentru cei din umbra papei nu este supremația numerică, cât sprijin pentru supremația învățăturii papistașe, care trebuie diseminată maselor de către sclavul plimbat în papa mobil.

Vremea ce se anunța nefavorabilă pentru vizita papei devenea miraculos însorită în prezența lui. Îmbătați deja de atâtea miracole, mulți propagandiști puneau și soarele pe seama papei, uitând că și cu alte ocazii, pentru a vrăji masele și a le face docile în receptarea anumitor mesaje, s-au mai folosit astfel de intervenții (să ne amintim de curcubeul din timpul vizitei lui George Bush junior, care venise la București pentru o altă integrare globalistă a României, cea în NATO).

Un alt mit este smerenia cu care pupă crucile și engolpioanele ierarhilor ortodocși. Gestul pare al unui “balaur” ahtiat după putere, care vrea să înghită și să supună sub propriul papuc, ierarhii din Biserica lui Hristos.

Setea poporului român de a avea un lider, sete ce devine tot mai primejdioasă cu timpul

Recurgând la un discurs pacifist, unificator, plin de iubire și tot tacâmul, papa pare că a potolit setea unora de a avea un lider de la care să audă sfaturi și pe care să-l urmeze. S-a văzut același lucru la ceremonia de înmormântare a regelui Mihai, când mulți regretau că nu au avut parte de un așa conducător. Este adevărat că și noi ortodocșii am rămas tot mai orfani, prin plecarea Marilor Duhovnici la Domnul, dar este de neîngăduit ca un ortodox să vadă lider pe cineva străin de neamul românesc și de Dreapta Credință. Tendința spre astfel de înșelări ar putea fi explicată și de mirajul sutanei în care au căzut mulți, un surogat ce a luat locul evlaviei sănătoase pe care un credincios trebuie să o aibă față de un slujitor al Domnului și să nu-l transforme într-un idol, uneori chiar infailibil. De aici și adularea papei de câțiva ortodocși de carton.

Dacă e de luat ceva bun din ce-a vorbit papa este aducerea aminte de o datorie ce ne-o cere Biserica. Papa tot făcea referire la legătura cu părinții, iar noi îi vom aminti că-i avem pe pe părinții Bisericii, pe Sfinții Părinți, care toți ne învață să nu avem vreo legătură cu erezia papistașă și nici cu reprezentantul ei de la Vatican.

Vraja și-a făcut efectul, ideea unității cu ereticii a prins rădăcini, cei potrivnici find considerați adepți ai culturii urii

Deja sunt luați în vizor cei care ar periclita falsa armonie adusă de papă, cei ce ar atenta la mult dorita unire în minciună. Aceștia sunt numiți exponenți ai culturii urii, denunțată de papă în discursurile sale, iar orice argument patristic, ce nu poate fi negociat, va fi pur și simplu măturat de toleranța față de erezie, ce i-a cuprins pe cei cuceriți de vraja papală.

Și da, toate s-au umplut iar de antihrist!

1

Patriarhul Alexandriei: Ortodocșii și copții sunt o singură Biserică

alexandreias koptes 2

alexandreias koptes 2

alexandreias koptes 2

alexandreias koptes 2

alexandreias koptes 2

alexandreias koptes 2

În ciuda împărțirii îndelungate, Biserica Ortodoxă Greacă din Alexandria și Biserica Coptă din Alexandria sunt aceeași Biserică, crede Patriarhul Theodoros din Alexandria.
Șeful Bisericii Ortodoxe din Alexandria l-a vizitat pe Patriarhul Tawadros II, șeful Bisericii Copte ieri, 20 ianuarie, la sediul Patriarhiei Copte din Alexandria, pentru a-l saluta și a-l felicita cu sărbătoarea Teofaniei, sărbătorită cu o zi înainte, relatează Romfea .
Referindu-se la activitatea misionară a Patriarhiei Alexandriei în toată Africa, Pat. Theodoros a spus Patriarhului copt: „Bisericile noastre sunt o singură Biserică, condusă de Isus Hristos.”
„Grecia și Egiptul luptă pentru pace în Libia și știu că vă rog pentru că aveți o turmă acolo, iar pământul este udat cu sângele martirilor Bisericii Copte și acest sânge strigă pentru libertate și pace”, a continuat primatul Alexandrian.
Mulțumind Pat. Theodoros pentru salutul său fratern, Pat. La rândul său, Tawadros a spus: „De fiecare dată când ne întâlnim, simt o bucurie interioară. Prezența ta și cuvintele tale ne umplu pe toți cu sentimente fericite. Îți monitorizez și admir ministerul tău în toate țările africane, în special în domeniile educației și alăptării și în toate domeniile de îngrijire a celor care suferă. Avem același nume, lucrăm în același domeniu și suntem copii ai sfântului Marcu Evanghelistul. ”
Biserica coptă s-a despărțit de Biserica Ortodoxă în urma celui de-al patrulea Sinod ecumenic de la Calcedon, în anul 451, conform căruia Hristos este o persoană în două naturi – Divin și uman. Biserica coptă împreună cu celelalte biserici „ortodoxe orientale” îl mărturisesc pe Hristos într-o singură natură.

Sursa

Sufletul sănătos trăieşte darurile Sfântului Duh

Le aveţi pe acestea? Aveţi fericirea, pe Hristos, Raiul. Şi chiar şi organismul trupesc funcţionează minunat, fără anomalii. Harul lui Dumnezeu îl schimbă pe om, îl preface sufleteşte şi trupeşte. Se duc atunci toate bolile.

Dacă-L iubim pe Hristos, toate sunt uşoare. Eu n-am izbândit încă. Acum mă străduiesc să-L iubesc. La Hristos sunt toate; toate cele frumoase, cele sănătoase. Sufletul sănătos trăieşte darurile Sfântului Duh, care sunt dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea (Galateni 5, 22-23). Omul lui Dumnezeu trăieşte încă şi toate câte le spune Apostolul Pavel în imnul dragostei: Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare… nu gândeşte răul… toate le suferă, toate le crede… dragostea nu cade niciodată (I Corinteni 13, 4-8).

Le aveţi pe acestea? Aveţi fericirea, pe Hristos, Raiul. Şi chiar şi organismul trupesc funcţionează minunat, fără anomalii. Harul lui Dumnezeu îl schimbă pe om, îl preface sufleteşte şi trupeşte. Se duc atunci toate bolile. Nici colită, nici tiroidă, nici stomac, nimic. Toate funcţionează normal. Este frumos să păşeşti, să munceşti, să te mişti şi să ai sănătate. Dar mai întâi să ai sănătate sufletească. Temelia este sănătatea sufletească; cea trupească îi urmează acesteia. Aproape toate bolile izvorăsc din lipsa încrederii în Dumnezeu, iar aceasta naşte neliniştea. Neliniştea izvorăşte din nimicirea simţământului religios. Dacă nu aveţi dragoste pentru Hristos, dacă nu vă îndeletniciţi cu lucruri sfinte, neîndoielnic vă veţi umple de melancolie, de lucruri rele.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 295-296)

Creștinii masacrați în Nigeria: ucigaș minor manipulat de ISIS execută un student

Creștini masacrați în Nigeria: Ropvil Daciya Dalep, un student universitar răpit de extremiștii islamici, a fost ucis. Ucigașul identificat  este un băiat de 8 ani. Execuția macabră a fost confirmată într-un videoclip lansat de Amaq, „agenția de știri” a statului islamic auto-stilat.

În Nigeria, un grup terorist afiliat statului islamic l-a executat pe Ropvil Daciya Dalep , un student universitar în vârstă de 22 de ani răpit în 9 ianuarie. Un băiat de numai 8 ani a luat arma în mână și stând în spatele victimei sale cu fața acoperită, înainte de a apăsa pe trăgaci, a spus : „Nu ne vom opri până nu ne vom răzbuna pentru tot sângele care a fost vărsat”. Execuția macabră a fost filmată într-un videoclip lansat de Amaq, agenția de știri ISIS. Pretinsa vârstă a criminalului a fost confirmată de Rita Katz, directoarea site-ului, institutul s-a angajat să monitorizeze activitatea online a organizațiilor teroriste.

Studentul Ropvil Daciya Dalep s-a născut în Pankshin, un oraș din statul Platou, unde cea mai răspândită religie este cea creștină.  Și tocmai datorită credinței sale a fost răpit și ucis . Daciya a fost răpit  pe 9 ianuarie de teroriști din provincia Africa de Vest a Statului Islamic , coasta jihadistă a lui Boko Haram , grupul care a semănat de ani buni moartea și distrugerea Nigeriei și a statelor  vecine . Împreună cu Daciya, extremiștii islamici au luat alți doi tineri cu forța: Lilian Daniel Gyang în vârstă de 20 de ani, tot de religie creștină și student în zoologie și MK, care a fst eliberat câteva zile mai târziu.

Copilul convertit în criminal prin nebunia jihadistă, înainte de a-l ucide pe Daciya a trimis un mesaj înfiorător: „Vrem să le spunem creștinilor că nu am uitat ce le-au făcut părinților și strămoșilor noștri. Ne adresăm tuturor creștinilor din lume:  nu am uitat și nu ne vom opri ”.

 

Rita Katz

 

@Rita_Katz

 

 

 

 

New. There is NO end to ‘ immorality. A child, approx 8, featured in a vid by its Amaq Age executing Nigerian Christian prisoner under its in . Kid warns Christians: “We won’t stop until we take revenge for all the blood that was spilled” https://ent.siteintelgroup.com/Statements/child-executes-nigerian-christian-held-by-iswap-in-amaq-video.html 

Vezi imaginea pe Twitter

Informații despre Reclamele Twitter și confidențialitate

Sursa