Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului – 7 ianuarie

Tropar la Sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (7 ianuarie)

Glasul 2

Pomenirea dreptului este cu laude; iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat şi decât prorocii mai cinstit. Că şi a boteza în ape pe Cel Propovăduit, te-ai învrednicit. Drept aceasta pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în Trup, pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.

*

Condac la Sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

Glasul 6

De venirea Ta cea Trupească temându-se Iordanul, cu cutremur s-a întors; şi slujba cea duhovnicească plinind-o Prorocul Ioan, cu frică s-a tras înapoi. Cetele îngereşti s-au înspăimântat, văzându-Te pe Tine în Iordan, cu Trupul botezându-Te şi toţi cei dintru întuneric s-au luminat, lăudându-Te pe Tine, Cel Ce Te-ai arătat şi ai luminat toate.

***

A doua zi după Sfânta şi dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului proroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului.
Deci, îndată după Botezul Domnului, Botezătorul se cinsteşte de toţi şi cu cântări se slăveşte, pentru că prin sobor se înţelege adunarea poporului în biserică, la cântarea şi slăvirea lui Dumnezeu, întru cinstea şi lauda marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Celui ce se prăznuieşte.
Un sobor ca acesta, măcar că se săvârşea la toate bisericile ce sunt în toată lumea, ba încă se săvârşeşte şi astăzi; însă se face mai ales mare prăznuire în bisericile zidite în numele Botezătorului, precum oarecând în biserica lui de lângă Iordan, unde a botezat pe Hristos; în Sevastia, unde s-a tăiat de către Irod; în Antiohia, unde mina lui cea dreaptă a fost dusă de Sfântul Evanghelist Luca, şi în Constantinopol, unde acea sfântă mina se adusese din Antiohia şi unde mai ales se făcuse soborul acela, de vreme ce se adusese mina chiar în seara dumnezeieştii Arătări, când se face sfinţirea apelor.
Se părea atunci că însuşi Botezătorul soseşte nevăzut la sfinţirea apelor, făcându-se bucurie împăraţilor şi la tot poporul, care cu multă prăznuire săvârşea soborul lui, după ziua dumnezeieştii Arătări. Deci, să săvârşim şi noi cu bucurie duhovnicească soborul Sfântului marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul, rugându-l să mijlocească pentru noi către Stăpânul Hristos, ca să fim şi noi în Biserica celor ce prăznuiesc veşnic, în locaşul cel nefăcut de mină şi acolo, în ceruri, să auzim glasul celor ce dănţuiesc şi prăznuiesc dumnezeieştile arătări cele veşnice, săturîndu-ne cu ei de vederea feţei lui Dumnezeu, Care Se arată sfinţilor Săi; şi să slăvim cu toate cereştile cete pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în veci. Amin.

Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie)

Troparul, glasul al 4-lea

Prorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita și cinstita nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.

Condac 1:

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Icos 1:

Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane prorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumina necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 2:

Văzând toți prealuminata vedenia ta, prorocule, și noi zicem că preamăritul tău chip cu nepricepută înstrăinare nouă se arată, căci, atingându-te cu mana de creștetul Stăpânului, ai grăit așa: Aliluia!

Icos 2:

Înțelegere din buze întinate, cum este cu putință a lauda, numele tău, dumnezeiescule Ioane prorocule și cel mai întâi tuturor cetelor drepților? Ci rugăciune cu cântare aducem ție așa:
Bucură-te, luminătorul vedeniei celei neobișnuite;
Bucură-te, plinirea a multă lumină;
Bucură-te, lauda dumnezeiască a sfinților lui Hristos;
Bucură-te, cer cinstit al drepților lui Dumnezeu;
Bucură-te, cunoștința fără de număr ce o dăruiești cântăreților tăi;
Bucură-te, sănătate preaminunată îimpărțită credincioșilor;
Bucură-te, minune mult mărită de îngeri;
Bucură-te, cel ce ești rana demonilor de mult plâns;
Bucură-te, lumina mai strălucită decât soarele;
Bucură-te, zarea focului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, luminarea și dulceața credincioșilor;
Bucură-te, povața și lumina orbilor;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 3:

Putere din cer, Ioane prorocule, dăruiește nouă celor ce lăudăm înfricoșătoarea și uimitoarea ta minune cea purtătoare de lumină și ca aurul strălucitoare și preamărită, că luminezi inimile credincioșilor, celor ce cu credință cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Toată lumea te are pe tine mare apărător și bun ajutor întru nevoi; pentru aceea ca pe un apărător al credincioșilor, și grabnic izbăvitor, te cinstim pe tine, și întru pomenirea ta daruri ca acestea aducem ție:
Bucură-te, făcătorule de multe minuni;
Bucură-te, înțelepte dătător de poruncă nouă;
Bucură-te, fierbinte risipitor de vrăjmași;
Bucură-te, mângâietor al firilor celor necăjite;
Bucură-te, că te rogi pentru noi către Domnul;
Bucură-te, că tu pe tiranul îl gonești de la noi;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, că îndepărtezi gândurile cele pline de răutate;
Bucură-te, fierbinte folositor al bolnavilor;
Bucură-te, mărgăritarul cel luminat al lui Hristos;
Bucură-te, prin care se luminează lumea;
Bucură-te, prin care s-a gonit vicleșugul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 4:

Din toate necazurile slobozești pe toți, care cu dragoste și bucurie săvârșesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Sfinte Ioane prorocule și botezătorule; căci, ca o făclie purtătoare de strălucire, luminezi pe cei ce laudă pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

Icos 4:

Soare purtător de lumină, sfeșnic cu strălucire de aur, sfințește, curățește pe cei ce prăznuiesc pomenirea ta cea dumnezeiască, că se înfricoșează toți, grăind ție așa:
Bucură-te, sfeșnicul luminii celei neapuse;
Bucură-te, scaun de nematerialnic foc;
Bucură-te, mângâierea sufletească a pământenilor celor necăjiți;
Bucură-te, sănătate trupească a oamenilor celor bolnavi;
Bucură-te, stâlpul de bucurie cel în chip de foc al drepților;
Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită, și frumusețea oamenilor;
Bucură-te, cârmaci prealuminat celor ce înoată;
Bucură-te, hrănitor preamărit al celor flămânzi;
Bucură-te, stea mai luminată decât soarele;
Bucură-te, sfeșnic strălucitor cu raze de aur;
Bucură-te, dătătorule de daruri înțelepților;
Bucură-te, ajutătorul celor lipsiți;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 5:

Prorocule, vrând să mântuiască Domnul pe pământeni din înșelăciune, ai iesit din pustie ca un Înaintemergător al Domnului și ai înmulțit pe pământ darul din destul, sfinte, și toate le-ai luminat cu dumnezeiască cunoștință; pentru aceea cântăm lui Dumnezeu așa: Aliluia!

Icos 5:

Văzut-au fiii oamenilor, prorocule, cinstita mâna ta, când s-a atins să boteze pe Domnul și s-au înfricoșat, și cântare dumnezeiască cu bună alcătuire s-au nevoit a cânta ție așa:
Bucură-te, slujitorul cel prealuminat al lui Hristos;
Bucură-te, înțelepciunea tuturor neamurilor;
Bucură-te, doctore luminat al bolnavilor;
Bucură-te, gonitorul cel înfricoșător al demonilor;
Bucură-te, frumusețea cea prealuminată a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, loc preacinstit cu bun miros al lui Dumnezeu;
Bucură-te, minunea minunilor cu multă mărire;
Bucură-te, dare cinstită cu multă dăruire;
Bucură-te, vas duhovnicesc prealuminat;
Bucură-te, comoara darului cea preacinstită;
Bucură-te, luminătorule al măriților mucenici;
Bucură-te, podoaba cea cinstită a preoților;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 6:

Capul tău cel dumnezeiesc tăindu-ți-se, Ioane prorocule, Irodiada purtându-l se minuna, că n-a cunoscut de ce se mustra; și acum ca un înger petreci și cu oamenii vorbești, iar ucenicii, văzând tăierea ta, tânguindu-se, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Prorocule, când ai zis: nu sunt vrednic a dezlega curelele de la picioarele Celui ce vine după mine, s-au înfricoșat toți auzind acestea, pâna când au văzut pe Acela botezat, și cântând au grăit către tine unele ca acestea:
Bucură-te, mărgăritar de mult preț;
Bucură-te, gura cântărilor celor cinstite;
Bucură-te, lauda cea dulce a prorocilor;
Bucură-te, arma cea nebiruită a credincioșilor;
Bucură-te, graiul cel frumos al pustnicilor;
Bucură-te, mirul cel cu bun miros al cucernicilor preoți;
Bucură-te, turnul cel nebiruit al credincioșilor;
Bucură-te, făclia cea prealuminată a Bisericii;
Bucură-te, hrănitorul săracilor și al străinilor;
Bucură-te, vindecătorul orbilor și al schiopilor;
Bucură-te, piatra scumpă de mult preț;
Bucură-te, făclie mult-luminoasă;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 7:

Mare acoperitor și folositor, ca pe un turn de tărie, te-a aflat pe tine Ioane lumea, cel ce ești mai cinstit decât toți pământenii, și decât toți drepții și preacuvioșii și arhiereii, că se spăimântează toți cunoscându-ți viața cea nematerialnică și de aceea cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-a făptura nouă Stăpânul tuturor, prin tine, Ioane, căci, fiind atins creștetul Stăpânului de mâna ta care tremură, ne-a sfințit pe noi, și a luminat pe cei ce grăiesc către tine unele ca acestea:
Bucură-te, dătătorul bucuriei celei dumnezeiești;
Bucură-te, pierzătorul blestemului înșelăciunii celei diavolești;
Bucură-te, luminarea și lauda sfintelor;
Bucură-te, desfătarea și bucuria dreptcredincioșilor;
Bucură-te, trandafir cu frumoase vopsele ale mirosului celui de taină;
Bucură-te, crin cu bun miros;
Bucură-te, vedenie înfricoșătoare;
Bucură-te, că umpli de bună mireasmă sufletele;
Bucură-te, păzitorul cel nebiruit al pământenilor;
Bucură-te, scara cea cu bună-suire a credincioșilor;
Bucură-te, prin care se înnoiesc cele de jos;
Bucură-te, prin care se închină cele de sus;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 8:

Vedenie străină dacă a văzut Zaharia pentru tine, fiul lui, Ioane prorocule, s-a spăimantat când a văzut pe Gavriil, de a cărui frică a rămas mut până când te-ai născut, și îndată a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul ești tu celor din nevoi strajă tare, și ocârmuitorilor slavă și stăpânie, că prin tine, Ioane, credincioșii biruiesc toate semințiile vrăjmașilor și, lăudându-te, te măresc cu tocmita cântare așa:
Bucură-te, izbăvirea și curățirea păcatelor;
Bucură-te, vas cinstit al Domnului;
Bucură-te, cântare înfrumusețată a Stăpânului;
Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită și rai de hrană;
Bucură-te, loc de Dumnezeu umblat și lumina vieții;
Bucură-te, că ai înflorit rodul curăției;
Bucură-te, că izvorăști raiul înțelepciunii;
Bucură-te, săditorul livezii celor fără de materie;
Bucură-te, lucrătorul odraslei celei nestricăcioase;
Bucură-te, prin care ne-am luminat toți;
Bucură-te, prin care s-au mântuit credinciosii;
Bucură-te, că izvorăști luminarea dreptei credințe;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 9:

Înfricoșatu-s-a Elisabeta, daca a văzut pe Maica lui Iisus, venind către dânsa la închinare, și pruncul în pântecele ei cu bucurie a grăit: Cel ce luminezi toate, luminează-ne și pe noi care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Dacă au intrat în urechile lui Zaharia graiurile Elisabetei înțelegând dezlegarea celor nevăzute ce vor să fie, toți s-au minunat și au grăit așa:
Bucură-te, tăinuitorule al celor negrăite;
Bucură-te, dezlegătorule al stricăciunii celui întâi-zidit;
Bucură-te, dătătorul cunoștinței de cele ce vor să fie;
Bucură-te, surpătorul mândriei celor potrivnici;
Bucură-te, reazem și tărie dreptmăritorilor ocârmuitori;
Bucură-te, tărie și folositor credincioșilor domni;
Bucură-te, că luminezi ochii inimilor;
Bucură-te, că întuneci gândurile cele rele;
Bucură-te, cântare frumoasă și cu bun miros;
Bucură-te, suflet cinstit al sufletelor celor bune;
Bucură-te, doctorul sufletelor și al trupurilor;
Bucură-te, arătătorul minunilor celor multe;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 10:

Sfinte, izbăvește de toate nevoile pe toți cei ce aleargă către tine, la dumnezeiască pomenirea ta cea purtătoare de lumină și cu raze strălucitoare; că ai îndrăznire către Dumnezeu, și poți să izbăvești din nevoi pe cei ce cu dragoste Îi cântă Lui: Aliluia!

Icos 10:

Zid ești oamenilor, Sfinte Ioane, și turn nebiruit întru războaie, ca, prin folosirea ta cea nebiruită, se biruiesc taberele vrăjmașilor; iar noi, fiind mântuiți grăim către tine unele ca acestea:
Bucură-te, folositorul cel tare al pământenilor;
Bucură-te, alungătorul cel tare al dușmanilor;
Bucură-te, cel ce biruiești tabere în zile de război;
Bucură-te, cel ce dăruiești sfaturi de taină;
Bucură-te, crin iubitor de mir al mirosului celui de taină;
Bucură-te, trandafirul cel nevestejit al mirosului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că izvorăști râul vindecării;
Bucură-te, că din tine curg pâraie minunate;
Bucură-te, steaua care luminezi lumea;
Bucură-te, lumina care luminezi cele întunecate;
Bucură-te, umblarea și tăria șchiopilor;
Bucură-te, povața și lumina orbilor;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 11:

Prorocule sfinte Botezătorule, pentru mulțimea minunilor tale celor vrednice de laudă, de ți-am aduce cântări și glasuri care să minuneze tot neamul omenesc, nimic nu săvârșim cu vrednicie, față de darurile tale, pe care le dăruiești nouă celor ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11:

Purtătorule de lumină și dumnezeiescule Ioane prorocule, cu înfricoșătoarele și luminatele tale minuni luminează și strălucește inima noastră a celor ce cu dragoste aducem ție rugăciuni și graiuri ca acestea:
Bucură-te, folositorul săracilor și al văduvelor;
Bucură-te, vindecătorule al multor neputincioși și bolnavi;
Bucură-te, lauda cea dulce a celor necăjiți;
Bucură-te, mângâierea frumoasă a celor osteniți;
Bucură-te, întărirea cea preamărită și minunată a credincioșilor;
Bucură-te, prorocia și îngrădirea de apărare a Bisericilor;
Bucură-te, că celor ce înoată tu le ești povățuitor;
Bucură-te, că te-ai arătat doctor celor bolnavi;
Bucură-te, locul hranei celei fără de moarte;
Bucură-te, pacea vieții celei nestricăcioase;
Bucură-te, țarină a pomilor celor înfloriți;
Bucură-te, rădăcina din odrasla pururea vie;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 12:

Sfinte botezătorule, dă dar dumnezeiesc din cer cântăreților tăi, că luminezi ca o făclie prealuminată pe cei credincioși și arzi pe cei ce nu cântă cinstitei tale biserici și lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Se luminează credincioșii de a ta vedere, lăudându-te cu cântări prea mărite, căci ca un rai frumos dumnezeiesc și stăpânesc, botezătorule sfinte, înmiresmezi sfințind pe cei ce te laudă pe tine cu fierbințeală și-ți cântă așa:
Bucură-te, mărgăritarul cel frumos și de mult preț;
Bucură-te, izvorul cel preafrumos și preabogat;
Bucură-te, vasul cel iubitor de mir îngerilor și oamenilor;
Bucură-te, numele cel scump al prorocilor și al apostolilor;
Bucură-te, sabie înfricoșătoare asupra ereticilor;
Bucură-te, pecetea celor două Testamente;
Bucură-te, că izbăvești din nevoi pe cei robiți;
Bucură-te, că biruiești pe cei protivnici credincioșilor;
Bucură-te, floarea cea preafrumoasă a dreptei credințe;
Bucură-te, mirul celor cu bun dar;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 13:

Sfinte Ioane prorocule, dulceața lumii, frumusețea cerului cea împătrit luminată, primind această rugăciune de acum, izbăvește pe toți din toate nevoile, și-i scoate din chinul cel ce va să fie pe cei ce te laudă cu credință, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi și Condacul întâi.

Icos 1:

Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane prorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumina necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 1:

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Canon de rugăciune la Sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul(7 ianuarie)

Tropar la Sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, glasul al 2-lea:

Pomenirea dreptului este cu laude; iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat şi decât prorocii mai cinstit. Că şi a boteza în ape pe Cel Propovăduit, te-ai învrednicit. Drept aceasta pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în Trup, pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmos: Calea mării cea nebătută…

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe mine cel cufundat în viforul patimilor mele, Înaintemergătorule, cu rugă­ciunile tale ai fost locaş cinstit şi preacurat al nepătimirii, Domnului Celui de sus dăruit fiind din pruncie.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îngerul, cel ce sta înaintea lui Dumnezeu, bucurându-se te-a vestit lui Zaharia, cinstitului tău părinte, când slujea cele sfinte, pe tine, cel întocmai cu îngerii, preafericite, cel ce te-ai făcut Domnului Înaintemergător şi prieten.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plin de Duhul Cel Preasfânt te-ai arătat încă de pe când erai purtat în pântecele maicii tale şi cu plăcută săltare bucurându-te, ai vestit Rodul Fecioarei şi te-ai închinat Lui, prorocule preacinstite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe cel ce a deschis calea Vieţii Cea Minunată şi mai înainte cu neputinţă de umblat de toţi oamenii şi a botezat pe Hristos în apele Iordanului, pe Dumnezeiescul Înaintemergător al Domnului şi de Dumnezeu înţelepţit, să-L lăudăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Locaş Preasfinţit al Fecioriei, Curată, care ai purtat în pântece pe Dumnezeu Cuvântul, miluieşte, cu rugăciunile tale, pe cei ce aleargă la tine şi te cheamă, risipind năvala primejdiilor, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Catavasie:
Fundul adâncului l-a descoperit şi pe uscat pe ai Săi i-a trecut, întru acelaşi acoperind pe potrivnici, Domnul, Cel Tare întru războaie, că S-a preaslăvit.

Catavasie:
Umblat-a Israel prin valul cel învăluit al mării, cel ce s-a arătat uscat îndată. Iar negrul luciului pe voievozii egipteni i-a înecat cu totul, mormântul cel aşternut cu apă, cu Puterea cea tare a dreptei Stăpânului.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Pe piatra credinţei…

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dezlegat-ai ocara nerodirii, cunoscut-ai Dumnezeiasca Naştere cea din Fecioară şi ai săltat bucurându-te în pântecele maicii tale, prealăudate, împreună locuitorule cu îngerii, Înaintemergătorule al Domnului, învăţătorule al harului.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pregătind cărările Domnului, prorocule, ai mers înaintea feţei Sale. Că luminând tuturor ca un sfeşnic, Strălucirea Slavei Tatălui, Care S-a ivit în Trup, prin apă ai arătat-O, cel ce eşti decât toţi mai ales.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Răsărit-ai ca un Luceafăr, pe Soarele dreptăţii vestindu-L celor dintru întuneric, că tu ai fost propovăduitor şi Înaintemergător al mântuirii tuturor şi tuturor ai zis: apropiaţi-vă de Hristos cu credinţă şi vă veţi mântui.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucuria cea nespusă primind, Maica lui Dumnezeu, ai zămislit fără sămânţă pe Stăpânul tău, Cel Ce cheamă toată firea cea de sub soare, Căruia Îi şi strigăm: nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Catavasie:
Domnul, Cel Ce dă cârmuitorilor noştri tărie şi înalţă fruntea unşilor Săi, S-a născut din Fecioară şi vine către Botez. Deci credincioşii să-I strigăm: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept, afară de Tine, Doamne.

Catavasie:
Câţi ne-am dezlegat din cursele cele vechi, de leii cei mâncători cărora li s-au sfărâmat dinţii, să ne bucurăm şi să împletim cuvânt din cuvintele cântării, cucare de la noi de daruri se îndulceşte.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Te laud pe tine căci cu auzul…

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trimis ai fost de Stăpânul să speli cu apă pe cei întinaţi, pregătindu-i ca să primească pe Hristos, Cel Ce a ridicat păcatul şi ai alungat înşelăciunea, cu Raza cunoaşterii de Dumnezeu, preacinstite.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să mă vindec de veninul cel din muşcătura diavolului, roagă-te, fericite, cel ce ai botezat pe Hristos cu apele Iordanului, în care Mântuitorul a sfărâmat răutatea vrăjmaşului, cea încuibată acolo.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înţelepciunea lui Dumnezeu fiind împodobit, ai venit propovăduitor al lui Hristos. Că glasul celui ce strigă, fiind tu, ai strigat: pocăiţi-vă! Ca un proroc mai dinainte arătând pe Cel Ce te-a arătat pe tine mai presus decât toţi oamenii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Viaţă uimitoare şi neobişnuită oamenilor petrecând, ai stat de faţă la apele Iordanului, cel ce eşti mai bun decât toţi, auzind Glasul Tatălui şi văzând venirea Duhului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Domnul, Cel Ce toate a zidit, Se zideşte ca unul din noi. Că sălăşluindu-Se, Preacurată, în pântecele tău cel Preasfânt, S-a îmbrăcat cu chip omenesc şi Chipul Său a mântuit.

Catavasie:
Auzitu-s-a, Doamne, Glasul Tău, Care ai zis: glasul celui ce strigă în pustiu, când ai tunat peste ape multe, mărturisind Fiului Tău,cu totul fiind de faţă, iar prin Duhul a strigat: Tu eşti Hristos, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu.

Catavasie:
Curăţindu-se cu Lumina Privirii Celei Tainice, cântând prorocul a oamenilor înnoire, a glăsuit mişcat fiind de Duhul, arătând Întruparea Cuvântului Celui Negrăit, de care s-au sfărâmat stăpânirile celor puternici.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Cel Ce eşti Luminarea…

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu strălucirile faptei bune, celei mai presus de fire, fiind luminat, ca din cerească slujiretainică ai venit la apele Iordanului, Înaintemergătorule, botezând şi curăţind cu apă pe cei ce veneau la tine, cu credinţă în suflet.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lumina Cea Curată şi Nestricăcioasă vrând să o botezi, vas preacurat te-ai arătat. Că de Dânsul ai fost socotit mai maredecât toţi a fi şi decât prorocii mai cinstit; că te-ai învrednicit a vedea pe Cel prorocit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înaintemergătorul, cel ce a fost trimis înaintea feţei Domnului şi a arătat oamenilor cărările cele drepte, cutremurându-se, s-a atins de creştetul Stăpânului şi L-a botezat, zicând: pe alt dumnezeu afară de Tine nu ştiu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiul lui Dumnezeu limpede S-a arătat Fiu al tău, Fecioară, săvârşind lucruri numai cu vrerea, ca un Dumnezeu. Pentru aceasta pe tine toţi te numim, cu adevărat şi cu dreptate, Născătoare de Dumnezeu; că altă Maică a lui Dumnezeu nu cunoaştem.

Catavasie:
Iisus, Începătorul vieţii, vine să dezlege osânda lui Adam celui întâi zidit; iar curăţire, ca Unui Dumnezeu, netrebuindu-I, pe cel căzut îl curăţeşte în Iordan, întru care omorând vrajba, dăruieşte pacea, care covârşeşte toată mintea.

Catavasie:
Cei ce ne-am spălat prin curăţirea Duhului de veninul spurcatului şi întunecatului vrăjmaş, plecat-am pe calea cea nouă, fără rătăcire, care duce la Bucuria Cea Neapropiată, apropiată numai celor împăcaţi cu Dumnezeu.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Deadâncul păcatelor…

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, glasul Cuvântului, ai mers înainte şi ca un Luceafăr de dimineaţă ai răsărit, limpede vestind, Înaintemergătorule, pe Soarele dreptăţii.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Grijile pământeşti nu le-ai cunoscut şi cu cereştile nădejdi te-ai îmbogăţit, petrecând pe pământ viaţa ca un înger, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pecete a prorocilor pe tine te cunoaştem, ca unul ce eşti mijlocitor al Legii Vechi şi al Legii Noi, şi Botezător şi Înaintemergător al Mântuitorului Hristos, pe tine te mărturisim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Netâlcuită este cu adevărat zămislirea; de negrăit este naşterea ta şi cu neputinţă de înţeles; de toţi credincioşii este cunoscută şi crezută, Ceea ce eşti Una Dumnezeiască Mireasă.

Catavasie:
Glasul Cuvântului, sfeşnicul Luminii, luceafărul mergă­tor înaintea Soarelui, în pustiu strigă tuturor popoarelor: pocăiţi-vă şi mai înainte vă curăţiţi; că de faţă stă Hristos, izbăvind lumea din stricăciune.

Catavasie:
Pe Cel Dorit L-a mărturisit cu Preafericit Glas Tatăl, pe Care din pântece L-a născut.Adevărat, zice, Acesta de o Fire fiindu-Mi Fiu, Luminat a ieşit din neamul omenesc: Cuvânt al Meu Viu şi Om după rânduială.

CONDAC, glasul al 6-lea.

De venirea Ta cea Trupească temându-se Iordanul, cu cutremur s-a întors; şi slujba cea duhovnicească plinind-o Prorocul Ioan, cu frică s-a tras înapoi. Cetele îngereşti s-au înspăimântat, văzându-Te pe Tine în Iordan, cu Trupul botezându-Te şi toţi cei dintru întuneric s-au luminat, lăudându-Te pe Tine, Cel Ce Te-ai arătat şi ai luminat toate.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Pe heruvimi urmând tinerii…

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După ce ai slujit Botezul, Înaintemergătorule şi ai săvârşit în chip lămurit, faţă de Dumnezeu, Tainele cele date ţie, junghiindu-te ca un miel fără de răutate, te-ai adus jertfă. Pentru aceasta cu tine, cu un glas, cântăm: bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nou Ilie te-ai făcut cu îndrăz­neală, Înaintemergătorule; căci ca şi acela, pe împăraţii cei ce făceau fărădelege, de faţă i-ai mustrat şi viaţă nematerialnică ai arătat, de trei ori fericite. Pentru aceasta împreună cu tine, prorocule, cântăm: bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel ce eşti mai presus decât toţi prorocii şi decât Apostolii lui Hristos, Înaintemergătorule, Dumnezeiască cinstire moştenind, te-ai arătat lămurit plinirea Legii şi începătura harului celui nou. Pentru aceasta, împreună cu tine, de trei ori fericite, cântăm: bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu cântări de laudă, după vrednicie să lăudăm cu toţii pe Stăpâna cea Preacurată, Primitoare de Dumnezeu, ca pe Ceea ce ne-a născut nouă pe Dumnezeu, Cel Unul-Născut, Care S-a arătat oamenilor. Către Acela credincioşii, cu un glas, cântăm: bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Catavasie:
Pe tinerii cei binecredincioşi, care au intrat în cuptorul cel cu foc, suflând Duhul Cel Răcoritor şi pogorârea Dum­nezeiescului înger, nevătămaţi i-a păzit. Pentru aceea, în văpaie răcoriţi fiind, cu mulţumire cântau: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Catavasie:
Ars-a cu apă capetele vrăjmaşului Cel Ce a potolit văpaia cea înălţată a cuptorului în care erau tinerii cei binecredincioşi. Negura cea grea, care este din păcat, toată o spală cu Roua Duhului.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât…

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petine, cel ce te-ai arătat pe pământ, la fel cu îngerii, printr-o viaţă uimitoare şi mai presus decât toţi, Preafericite Ioan, cu veselie te cinstim, strigând: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O Fire a Dumnezeirii în Trei Ipostasuri şi de o Fiinţă ai învăţat, prorocule; că prin Glasul Părintelui şi prin venirea Duhului ai cunoscut pe Cel Ce S-a botezat a fi Cuvântul lui Dumnezeu Cel pururea Veşnic.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zori înţelegătoare, care vesteşti pe Soarele Cel Ce a Răsărit din Fecioară, Preacinstite Ioan, ai alergat mai înainte din cea stearpă şi ai propovăduit pe Mielul, Cel Care pentru iubirea de oameni a ridicat păcatul lumii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

De sus privind acum, fericite, păzeşte-ne cu rugăciunile tale pe noi, cei ce urmăm Dumne­zeieştii tale propovăduiri, preafericite şi umblăm, Înaintemergătorule, întru Dumnezeieştile tale învăţături şi mântuitoarele dogme.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Slava Părintelui, Raza Cea mai înainte de veci ai zămislit-o în chip de negrăit şi pe Cuvântul Cel fără de început, Care a fost întru început înţeles, iar acum din tine Cel Întâi-Născut, Prea­curată, făcându-Se asemenea făpturii, fără schimbare.

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Catavasie:
Taină Minunată a arătat cuptorul Babilonului, care a izvorât rouă. Că în valurile sale vrea să primească Iordanul pe Focul Cel Netrupesc şi îngăduie pe Ziditorul, Cel Ce Se botează cu Trupul, pe Care ÎI binecuvintează popoarele şi Îlpreaînalţă întru toţi vecii.

Catavasie:
Slobodă făptura se cunoaşte şi fii luminii sunt cei mai înainte întunecaţi. Singur domnul întunericului suspină. Acum toată moştenirea neamurilor, ceea ce era mai înainte ticăloasă, cu osârdie să binecuvinteze pe Pricinuitorul.

La Cântarea a 9-a.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cel dintre proroci, Marele Înaintemergător. Botezătorule al lui Hristos, roagă-te pentru noi.

Irmos: Luceafărul cel mai înainte de soare…

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din pustiu, glasul Înaintemegătorului ne arată pe Cuvântul, venit la noi Trupeşte. Şi pe Cel Ce este de faţă se pregăteşte a-L boteza cu bucurie, pe Cel Ce curăţeşte sufletele de păcat, prin credinţă.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Şi Harul şi Legea în chip vădit te pune înainte cinstit mijlocitor pe tine, care Legea pecetluieşti şi Harul începi, cel ce eşti mai iubit de Cuvântul decât toţi prorocii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel ce a arătat viaţă deopotrivă cu a celor fără de trup, împreună cu Cetele îngereşti se veseleşte şi stă înaintea Scaunului Stăpânului, iertare şi mântuire cerând pentru cei ce-l laudă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izbăvitorul tuturor, pentru milostivire, Om S-a făcut şi plin de iubire de oameni, a luat naştere Trupească din Feciorescul tău pântece, pentru oameni, Cel Ce din fire este Iubitor de oameni, Născătoare de Dumnezeu, Preafericită.

Catavasie:
Nu izbuteşte nici o limbă a te lăuda după vrednicie, ci se întunecă şi mintea cea mai presus de lume să cânte ţie, de Dumnezeu Născătoare. Însă, fiind Bună, primeşte credinţa; că ştii râvna noastră cea Dumnezeiască; că tu creştinilor eşti Ocrotitoare, pe tine te mărim.

Catavasie:
O, minunile naşterii tale celei mai presus de minte, Mireasă Preacurată, Maică Binecu­vântată, prin care dobândind desăvârşit mântuire, cântăm după vrednicie Făcătoarei de bine, aducând ca dar cântare de mulţumire.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Ploaia Cea Mare vine către apele Iordanului, vrând să Se boteze cu trupul. Către Care Dumnezeiescul Înaintemergător, înspăimântându-se zicea: cum Te voi boteza pe Tine, Cel Ce nu ai nicidecum întinăciune? Cum voi întinde dreapta mea spre creştetul de Care se cutremură toate?

SEDELNA Praznicului Botezului Domnului, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

De bunăvoie a venit pe pământ şi S-a Întrupat pentru noi precum Însuşi a binevoit Dumnezeul Cel Necuprins cu mintea; şi a Se boteza a răbdat, Luminarea noastră. Pentru aceea Înaintemergătorul către Dânsul a grăit, strigând: nu cutez, Mântuitorule, să mă ating de creştetul Tău, văzând că este ceva mai presus de înţelegere, Doamne. Cel Ce ai rânduit toate spre folosul nostru, Cuvinte, Slavă Ţie.

Mana Sfantului Ioan Botezatorul, cea care l-a botezat pe Hristos

In data de 7 ianuarie, Biserica Ortodoxa praznuieste atat Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, cat si aducerea mainii sale drepte, din Antiohia la Constantinopol.  Potrivit traditiei, Inaintemergatorul Domnului a fost inmormantat in cetatea Sevastia din Samaria. Sfantul Evanghelist Luca dorind sa mute trupul lui Ioan de aici in Antiohia, nu a reusit sa obtina si sa mute decat mana dreapta a sfantului.

Istoricii Teodoret si Rufinus mentioneaza ca mormantul Sfantului Ioan Botezatorul a fost profanat in 362, in timpul imparatului Iulian Apostatul, o parte dintre moaste fiind arse. Cealalta parte a fost dusa in Ierusalim, apoi in Alexandria, unde, la 27 mai 395, a fost asezata in biserica ce ii poarta numele.
Cronica lui Ioan Skylitzes (istoric bizantin din secolul al XI-lea) afirma ca mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul a fost mutata in 956 din Antiohia la Constantinopol de catre imparatul Constantin VII Porfirogenetul (913 – 959), pentru a fi depusa intr-una dintre capelele Marelui Palat, mai precis, in biserica Maicii Domnului Peribleptos.
Sfantul Ioan Botezatorul

La sfarsitul secolului al XII-lea, Antonie de Novgorod, Arhiepiscop rus aflat in pelerinaj la Constantinopol, mentioneaza in scrierile sale, tot ceea ce cuprinde tezaurul acestei biserici, amintind si mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul.
Potrivit lui Du Cange, in 1263, Othon de Cicon, atesta prezenta unei particele din mana dreapta a Sfantului Ioan, la Abatia Citeaux in Franta. Othon a asigurat refugiu lui Baudouin II, imparatul latin de Constantinopol, in 1261. In schimbul unei sume de bani, imparatul i-a oferit acestuia particle din sfintele moaste.
De la anul 1404, dateaza marturia unui ambasador spaniol, Clavijo, care atesta faptul ca, mana sfanta, inca se mai afla in biserica Maicii Domnului Peribleptos din Constantinopol. Dupa caderea Constantinopolului (1453), mana Sfantului Ioan Botezatorul, impreuna cu alte odoare, au fost confiscate de turci si pastrate in trezoreria imperiala.
In anumite dosare fiscale turcesti, pastrate in arhivele Topkapi si ale Ministerului Turc, se aminteste ca in 1484, mana Sfantului Ioan a fost trimisa Ordinului Ospitalierilor din Rodos, prezenti pe insula, din timpul primului sfert al secolului al XIV-lea, de catre sultanul Baiazid II (1481-1512), pentru a le castiga bunavointa. Acestia au dus-o in insula Malta, unde si-au stabilit sediul.

Botezul Domnului

La anul 1799, a urmat transferul mainii sfinte din insula Malta in Gatchina (Rusia). Mutarea s-a datorat faptului ca imparatul rus Paul I (1796-1801) devenise marele maestru al ordinului maltez dar si amenintarii razboiului lui Napoleon. Evenimentul e pomenit in sinaxarele ruse in ziua de 12 octombrie. Din 1799 moastele sfinte au apartinut tarilor rusi, dar au fost scoase din tara de catre Maria Fiodorovna in 1917 pentru a o feri de furia anti-crestina a bolsevicilor. Din acel moment, mana dreapta a lui Ioan Botezatorul a fost pastrata in Germania, Iugoslavia si, in prezent, in biserica Manastirii Cetinje din Muntenegru.

Manastirea Cetinje – Muntenegru

In luna iunie a anului 2006, pentru o perioada de doua saptamani, mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul s-a intors in Rusia. Sute de mii de pelerini s-au inchinat la sfintele moaste in catedrala cu hramul Hristos Mantuitorul din Moscova. Dupa Moscova si Nijni Novgorod, sfntele moaste au fost expuse spre inchinare la  Ecaterinburg, Rostov, Minsk, Saint-Petersbourg si la Kiev (Ucraina). In data de 16 iulie moastele s-au intors in Muntenegru.

Mana Sfantului Ioan Botezatorul – Manastirea Cetinje din Muntenegru

Se pare, totusi ca o parte din mana Sfantului Ioan oferita de catre sultanul Baizid II Ordinului Ospitalierilor, a revenit in mainile otomanilor spre sfarsitul secolului al XVI-lea. Aceasta se pastreaza, in prezent, in Palatul Topkapi din Istambul.

Muzeul Topkapi – Istambul
Este surprinzator sa gasesti sfinte moaste in posesia unui sultan. Insa locul pe care il ocupa Sfantul Ioan Botezatorul in religia islamica permite, intr-o anumit sens,  sa ne explicam acest fapt. In Coran, Sfantul Ioan Botezatorul este numit Yahya, profetul care il precede pe ‘Isa (Iisus).

Mana Sfantului Ioan Botezatorul          Mana Sfantului Ioan Botezatorul – Topkapi

Moastele, asa cum le putem vedea astazi, sunt protejate de o ferecatura medievala de tip occidental, din metal, care re-creeaza forma unui brat intr-o maniera realista. Aceasta ferecatura este fara indoiala, lucrata intr-un atelier venetian. Putem observa pe ferecatura doua peceti in argint reprezentand leul venetian si crucea malteza din secolul al XVI –lea, epoca in care Ordinul Ospitalierilor a devenit Ordinul Cavalerilor de Malta.

Mana Sfantului Ioan Botezatorul – Topkapi

Pozitia degetelor este binecunoscuta. Este un gest de binecuvantare pe care il intalnim in arta bizantina dar si ca gestul prin care Sfantul Ioan il desemneaza pe Hristos ca fiind „Mielul lui Dumnezeu”. Ferecatura cuprinde trei inscriptii. Prima, in jurul incheieturii mainii: „Mana lui Ioan Botezatorul”. Cea de-a doua, aflata pe degetul aratator, face referire la predica Sfantului Ioan care il arata pe Hristos ca fiind Mesia: „Iata, Mielul lui Dumnezeu”. A treia, aflata la nivelul cotului, pomeneste numele unui calugar necunoscut: „O rugaciune a robulului lui Dumnzeu Daniel”.

Inscriptie – Mana Sfantului Ioan Botezatorul

De asemenea, particele din mana dreapta a Sfantului Ioan se mai afla la Manastirea Dionisiu din Muntele Athos, precum si la manastirea copta Sfantul Macarie cel Mare din Sketis, Egipt.

Sursa: crestinortodox.ro

Gatiti calea Domnului

Sfântul Ioan a propovăduit înaintea Domnului, și a făcut-o atât de bine încât mulți se întrebau dacă nu cumva el este Hristosul, Mesia cel așteptat de poporul ales ca să îl scoată din robie. A trebuit să le spună însă, celor ce veneau la el, că este doar un Înaintemergător, că el doar pregătea terenul pentru cel ce avea să vină după el, „Căruia nu era vrednic să-i dezlege cureaua încălțămintei” (Ioan 1, 27), și care va fi adevăratul semănător, al semințelor vieții veșnice. Vedem că Ioan își asumă un rol de o mare smerenie, o umilință liber asumată. Își înțelege foarte bine locul și rostul, nevrând nimic pentru sine, nici măcar prețuirea pe care oamenii care veneau la el i-o arătau. Știa că va veni Hristos, chiar dacă nu îl cunoștea ca persoană, și știa că atunci când va întinde mâna spre El și va spune: „iată Mielul Domnului, cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29) misiunea lui se va fi încheiat. Până aici era menirea lui, iar de aici încolo trebuia să scadă. Până și adepții, cei ce îl urmau pe Ioan, îi îndreaptă către Hristos.
De ce veneau oamenii la Ioan? Nu le spunea nimic din ceea ce ar fi vrut ei să audă, nu le menaja deloc orgoliul, liniștea, împăcarea cu sine. Le spunea „pui de năpârci” (Matei 3, 7), pentru că năpârca era animalul cel mai detestat din Vechiul Testament. Iar Ioan le arăta celor ce veneau la el toate neputințele, păcatele, ororile, atât cele din lume cât și cele din sufletele lor. Este un mesaj de o duritate extremă, mai ales în comparație cu blândețea lui Hristos care, la prima venire, smerită, doar a predicat, a învățat, a curățat și vindecat pe om. A lăsat pentru a Doua Venire, când va judeca lumea, asprimea.

Ce rost avea propovăduirea lui Ioan, și de ce oamenii totuși veneau la el, cu toate că nu erau menajați deloc? Ioan le spunea astfel de cuvinte, pentru că doar ele puteau duce la starea de pocăință, singura în care mesajul lui Hristos ar fi fost primit. Iar oamenilor care li se vorbea atât de dur li se ridica, în fine, glasul conștiinței. Era momentul în care ei puteau să își dea seama de păcatele pe care le săvârșeau și să încerce să scape de ele.

Veneau și saducheii și fariseii să îl asculte pe Ioan. Erau, pesemne, fascinați pe figura lui, chiar dacă nu îl urmau precum ucenicii. Nu îl urmau pentru că ei aveau deja învățătura, nu le mai trebuia altceva, erau conducătorii poporului, învățătorii lui. Luau aminte totuși la el, intrau în dialog. Ce le lipsea lor? Îndoiala, căutarea, instalarea prea comodă în adevărurile credinței, care deveneau astfel simple instrumente de acomodare la lume, de dominare a ei. Erau încredințați că, avându-l părinte pe Avraam, se vor mântui. Cam același lucru îl facem și noi care, fiind creștini ortodocși, suntem convinși că deținem adevărul absolut, iar Dumnezeu ne va mântui automat, în timp ce pe cei de altă credință, orice ar face, îi vor paște chinuriule iadului.

Mesajul profeților Vechiului Testament era : „pocăiți-vă!”. Ioan face un pas mai departe: „pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”, prin care reia mesajul cel vechi, dar îl completează și îl duce către cel nou. Hristos reia mesajul exact din punctul în care l-a lăsat Ioan, îl repetă chiar, dar aduce și ceva în plus, cu El Împărăția nu doar se apropie, ci chiar vine. Acesta este mesajul nou și esențial pe care îl aduce Hristos, dar care n-ar fi putut fi primit dacă nu pregătea terenul Ioan Botezătorul.

În ce constă îndreptarea căii Domnului? Golind inima și mintea omului de patimi și de păcate, curățind-o de tot conținutul mincinos, curățind locul în care avea să se așeze Împărăția. Arătând că Hristos nu este nici asta, nici asta, neidentificându-l cu vreuna din realitățile lumii, nelăsând nimic din frumusețea aparentă neatins, nepermițând vreo identificare falsă, vreo iluzie, nelăsând vreo comoditate să se instaleze. De aceea și are limbajul atât de dur, e atât de rigorist.

Ioan se situează la terminarea lumii vechi, care simte chemarea celei noi, dar încă nu a ajuns la ea. Trăim în lumea veche cât timp, chiar dacă auzim de Dumnezeu, nu îl întâlnim, nu mergem pe cărările Lui, nu facem voia Lui. Am fost botezați însă, putem spune că am intrat în lumea cea nouă. Dar avem capacitatea de a face ca botezul să fie nelucrător. Să nu ne bazăm pe numele de creștin pe care-l purtăm, căci, așa cum Hristos poate scoate din pietre fii ai lui Avraam, poate scoate și creștini pravoslavnici.

Propovăduirea lui Ioan are loc în pustiu, loc identificat în Vechiul Testament cu răul. Dealtfel, și Hristos va merge în pustiu, după botezul lui Ioan, ca să fie ispitit de diavol. Și totuși, în acel loc neprimitor și ostil vin oameni, vrând să-l asculte pe cel ce le vorbea despre viața lor. Pustiul este acela al lumii, dar este, la fel de bine, al sufletului nostru părăsit de orice urmă de har, însetând însă după el.
Hristos spune niște cuvinte enigmatice despre Ioan: „Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el.” (Matei 11, 11) Ce face Ioan? Critică lumea, are chiar cele mai dure cuvinte la adresa ei. Această atitudine s-a repetat de atunci de mii și mii de ori, se va mai repeta, probabil, încă pe atât. O regăsim în orice critică socială, politică, economică, în literatura care arată rapacitatea lumii de azi, mercantilismul ei, nimicnicia chiar, neputința de a oferi un sălaș adecvat viețuirii umane. Asta este faza de pregătire, echivalentul laic la ceea ce a făcut Ioan, și constă în depărtarea de lume, în părăsirea ei. Iar el este cel mai mare dintre cei născuți din femeie pentru că vede lumea în adevărata ei lumină, cu patimile și dezbinarea ei nesfârșită. Dar nu este suficientă pentru că această critică, cu toate că e necesară pentru a părăsi lumea de aici, nu-ți arată în ce constă lumea spre care te cheamă Dumnezeu. La nivelul lor, și ceilalți critici fac același lucru, uzând de mijloacele specifice diverselor științe sociale, de limbajul literaturii și al artei.

Este, pe de altă parte și o critică pozitivă, de pildă în fizică, în medicină, în psihologie, acolo unde se arată că omul nu este numai organismul care se mișcă și are dorințe, că nu poate fi limitat la un animal superior, că există un „dincolo” pe care știința nu-l poate numi, dar nu poate nici să-l ignore. E și asta tot o cărare deschisă, o invitație, chiar dacă cel ce o propune nu a mers încă pe ea și chiar dacă, nici aici, nu știm în ce constă acel ceva intuit.

Dar, în același timp, acest nivel nu este suficient. Rămâne cel mai mic în împărăție dacă nu face pasul dincolo, către Hristos și urmarea Lui. Critica lumii, a stării de lucruri existente, oricât de impecabilă științific, de măiastră literar, oricât ar fi de convingătoare, oricât ar fascina pe cei ce o văd, nu e decât un prim pas. Iar cuvintele lui Hristos, „cel mai mic din împărăția cerurilor” ni se adresează nouă, celor ce suntem critici acerbi ai realităților dezastruoase ai lumii noastre, sau lăsăm să se întrevadă o altă realitate fără însă să o numim, și credem că astfel ne-am făcut datoria. Căci Sfântul Ioan este arătat, în icoana Deisis, stând în stânga tronului lui Hristos ca împărat, în timp ce în dreapta easte Maica Domnului. Este mic cel ce rămâne la nivelul criticilor, oricât de corecte și de profunde ar fi, și nu face pasul mai departe.

Între sfântul Ioan și criticii lumii acesteia sunt asemănări puține și palide. Asta însă nu înseamnă că ele trebuie ignorate căci, dacă e să învățăm ceva din cărțile sfinte, o facem numai raportând cele scrise acolo la situația și oamenii timpului nostru. Oricât de puține ar fi asemănările, iar asta vine din puținătatea credinței și faptelor noastre, e tot ce putem face și putem afla. În plus însă, ele ne dau și calea pe care putem merge.

„Gătiți calea Domnului” înseamnă, așadar, atât să arăți patimile și păcatele lumii, cât și faptul că lumea nu-și este suficientă sieși, că înăuntrul ei trebuie să mai fie ceva care te duce dincolo de ea. Dar făcând aceasta ești „cel mai mic în Împărăție”. Așa că mai trebuie un lucru: să umbli tu însuți pe calea pe care o pregătești, să te afli în permanență pe ea și să îi chemi și pe alții cu tine.
Paul Curca

 

Predica Sfantului Iustin Popovici Ia NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL. “Ce iti ramane de facut, frate? Sa te pocaiesti pentru tine si pentru fratii din jurul tau, pentru oamenii din jurul tau”/ LUCRAREA DEZINTERESATA A “CELUI MAI MARE OM NASCUT DIN FEMEIE”

*****

Arhim. Arsenie Kotsopoulos:



Lucrarea dezinteresată a Sfântului Ioan Botezătorul



Sfântul Ioan Botezătorul, despre care Sfânta Scriptură spune că„nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul“ (Matei 11, 11),şi-a jertfit viaţa, slava, faima, pentru Hristos. A îndreptat lumea spre Cel mai bun decât el, Hristos. S-a nesocotit pe el pentru ca Hristos să fie slăvit. Indemna lumea iudaică, care venea la el pentru a se boteza, să se îndrepte spre Mesia ce va să vină şi să-l părăsească pe el. Era de aceeaşi vârstă cu Hristos şi rudă cu Acesta după trup, însă nu voia să se impună pe sine, nu voia să-şi păstreze faima, ci dorea doar ca lumea să se mântuiască. De aceea, striga acele cuvinte sfinte:

“Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3,30),
„Cel care vine după mine a fost înaintea mea” (Ioan 1, 15).

Unde este zavistia omenească? Unde este invidia în această inimă iubitoare? Vrea să piară, să-şi ascundă lumina, fiindcă acea Lumină care va veni le acoperă pe toate, pe cele pământeşti şi pe cele cereşti. Iar Hristos Se emoţionează, îl lasă să-L boteze şi îl numeşte „cel mai mare om născut din femeie“.
Fraţilor, Ioan a lucrat dezinteresat, şi-a înăbuşit dorinţa de posesie. Noi cât de uşor îi lăsăm pe copiii noştri să se apropie de cei mai sporiţi? Sfântul Ioan Botezătorul, care trăia după rânduiala Vechiului Testament, s-a întrecut pe sine. A devenit măreţ. Să-l urmăm.
(din: Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos, Lucrari minunate ale harului – eroi contemporani ai duhului, Editura Egumenita, 2013)

SFANTUL IUSTIN POPOVICI:



Inaintemergătorul Domnului
Predica întâi la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Astăzi slăvim naşterea celui mai mare între cei născuţi din femeie (Matei 11, 11), a celui mai mare om după Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Astăzi slăvim naşterea Zorilor care au premers Zilei arătării lui Hristos anunţată în această lume. Astăzi slăvim naşterea pustnicului, a pruncului şi a omului pustnic, cel care a făcut cunoscut şi a arătat lumii pe Dumnezeu în trup. El este întâiul, el este cel mai important martor.
Iată, imediat după naştere, Irod l-a căutat ca să-l omoare; atunci când a ucis pruncii din Betleem (Matei 2,13-18) şi nu l-a găsit pe pruncul Ioan, pe care mama sa l-a dus în pustie şi l-a ascuns în peşteră; el a trimis soldaţi în templu şi acolo îl ucid pe Sfântul Zaharia, tatăl său. Nimeni, înaintea acestui mic prunc, nu a mai cunoscut acea bucurie pe care a făgăduit-o Arhistrategul. Iar mama, sărmana mamă, a murit în peşteră şi a lăsat pruncul tânăr de ani, şi nimic mai mult, l-a lăsat singur. Cine a avut grijă de el, căci el a rămas în pustie? Copil fiind, nu s-a arătat până la cei treizeci de ani ai săi, după Evanghelia dumnezeiască, ca Propovăduitor al Evangheliei, ca Premergător al lui Hristos. Cine l-a crescut în pustie, cine? Ingerii. Dumnezeu şi îngerii – iată educaţia lor, iată creşterea lor. Iar bucuria, unde este bucuria pentru părinţii săi? Bucuria este în Ceruri, veşnica bucurie.

nasterea_sfioan_botezatorul-297x3001708372651.jpg

Când s-a născut pruncul, după opt zile trebuia să i se pună numele. Când prietenii au vrut să-i pună numele tatălui său, Zaharia, Sfânta Elisabeta s-a împotrivit acestora şi i-a pus numele de Ioan, după descoperirea Sfântului Duh (Luca 1, 60). Atunci i-a dat o tăbliţă, o scândurică Sfântului Zaharia, ca să scrie care este numele său, şi el a scris „numele lui este Ioan” (Luca 1, 63).

 Şi ce înseamnă numele Ioan? Inseamnă har. In întregime plin de bunătăţi cereşti, aceasta înseamnă numele de Ioan: milostenie de la Dumnezeu, cea mai mare milostenie. Şi atunci, abia de atunci a început să vorbească Sfântul Zaharia, s-a umplut de Duh Sfânt şi a prorocit despre prunc că este Proroc al Dumnezeului Celui înalt şi că este trimis în această lume ca să gătească calea Domnului (Luca 1, 64-76). Calea prin care lume? Prin pustia acestei lumi.

Ce a fost înaintemergătorul în această lume? El nu a vrut să aibă nimic în această lume, nu a vrut niciun bun al lumii acesteia, nicio bogăţie a lumii acesteia. Ce spun? Nu a avut nici acoperiş deasupra capului, nici pâine n-a mâncat, s-a hrănit cu miere sălbatică, a avut pe el numai o haină din păr de cămilă (Marcu 1, 6). Aceasta a fost totul. Toată averea sa. Şi el pe toate acestea le-a avut ca şi cum nu le avea. El a privit prin sine însuşi şi a văzut pustia, pretutindeni pustia. A trăit în pustie, însă atunci când a privit spre oameni a văzut până la capătul pământului o nesfârşită pustie din nisip. Căci această lume este transformată din Rai, într-o înfricoşătoare pustie a morţii, în pustia păcatului.
Şi, într-adevăr, viaţa Sfântului în această lume a constat în a merge înaintea Domnului, în a fi Precursorul Său, Precursorul Domnului, Care S-a arătat în trup, Precursorul Sfintei Sale Evanghelii, Precursorul Bisericii Sale, Precursorul tuturor Apostolilor Săi – aşa cum este numit El în rugăciunile care se citesc astăzi: Apostolul universal. Precursor şi al tuturor Mucenicilor – da, Mucenic, căci a pătimit din cauza lui Irod, fiind ucis. Şi ce a fost viaţa sa dacă nu o necontenită mucenicie din leagăn până la mormânt: pustia, nisipul, viziunea înfricoşătoare a păcatelor omeneşti, a morţii omeneşti – bucurie nu a fost pentru el. Se spune că niciodată nu a râs. Nu este ceva neobişnuit. La fel scriu şi martorii oculari ai Domnului Hristos că Domnul Hristos nu a râs niciodată în această lume. Cum să râdă Dumnezeu, Care vede oamenii robiţi morţii din toate părţile? Cum să râdă înaintemergătorul, căruia Dumnezeu i-a deschis ochii sufletului să privească toate păcatele oamenilor, toate păcatele neamului omenesc? Nu. Trebuia să dispară orice zâmbet de pe faţa marelui Pustnic al lui Dumnezeu, de la Sfântul Ioan Botezătorul.
El pregăteşte sufletele oamenilor pentru venirea Mântuitorului lumii. Cum le pregăteşte? Prin pocăinţă! Aceasta era singura virtute care conducea la Dumnezeu, şi atunci, şi acum.

agiosioannisprodromos10-1817893178.jpg
Priviţi astăzi în voi înşivă şi în lumea din jurul vostru: iată, ce vifor al păcatelor, ce furtună a păcatelor, fărădelegi, grozăvii, nori! Ce îţi rămâne de făcut, frate? Să te pocăieşti pentru tine şi pentru fraţii din jurul tău, pentru oamenii din jurul tău. Sunt mulţi care nu vor să se pocăiască, care nu-şi văd păcatele, care nu-şi văd crimele, însă tu, ca creştin, tu pocăieşte-te pentru el şi roagă-te în sineţi pentru el:
Doamne, dăruieşte-i pocăinţă! Dăruieşte pocăinţă fraţilor din jurul meu, iar în primul rând dăruieşte-mi pocăinţă mie însumi! Invaţă-mă să mă lupt împotriva păcatului şi să stăpânesc orice păcat din mine.
Căci ce vrea pocăinţa, pentru ce este pocăinţa în această lume? Ca să omoare păcatul care este în tine şi în mine, ca să omoare păcatul din lume. Aceasta a fost principala propovăduire şi Evanghelia de seamă a Sfântului Ioan Botezătorul – pocăinţa. Şi Domnul Hristos a început de la pocăinţă. El a acceptat această deviza a mântuirii, El Şi-a început astfel propovăduirea:
Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia Cerurilor (Matei 4, 17),
ca să arate că Sfântul Ioan este prorocul şi precursorul Său; că aceeaşi Evanghelie o începe Ioan şi o împlineşte însuşi Domnul Hristos, însuşi Dumnezeu.
473d0-dscf1148-710x10241708372651.jpg

Ce bogăţie a dăruit Domnul lumii prin fiecare Sfânt? Iată, o astfel de bogăţie a făcut-o cunoscută şi a anunţat-o prin întâiul Său Apostol – prin Sfântul Ioan Botezătorul; prin întâiul Său Evanghelist – Sfântul Ioan Botezătorul. Şi toţi ceilalţi Sfinţi ai lui Dumnezeu, toţi reprezintă această întruchipare a biruinţei asupra păcatului. In primul rând asupra păcatului, iar dincolo de păcat – asupra morţii, iar dincolo de păcat şi moarte – biruinţa asupra diavolului. Iată, aceasta este fiecare Sfânt: biruinţa fiecăruia dintre noi prin această putere a lui Hristos: prin Dreptatea veşnica dumnezeiască a biruit toată nedreptatea acestei lumi. Nu mai este minciună, nu mai este neadevăr pe care tu să nu-l poţi înlătura de la tine, dacă eşti creştin adevărat. Căci Domnul Hristos este Adevărul, veşnicul Adevăr, tot Adevărul întregii lumi. Tot ceea ce există în această lume, dacă nu este de la Hristos şi împreună cu Hristos, este minciună, este amăgire, este înşelare. Numai Adevărul Său este Adevărul veşnic, Adevărul nemuritor: niciun fel de moarte nu poate să-l nimicească, niciun fel de om nu poate să-l piardă, niciun luptător împotriva creştinismului, niciun luptător împotriva Bisericii.
Fie ca Bunul Dumnezeu, cu rugăciunile marilor Săi Sfinţi, să deschidă ochii sufletelor omeneşti, ca să înceapă să vadă Adevărul şi să se trezească.
Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape (Romani 13, 12).
Noaptea în care împărățeşte păcatul şi moartea trece, ziua lui Hristos se arată, ziua Domnului Hristos Celui înviat, care biruieşte moartea în fiecare suflet în întreaga lume şi asigură Viaţa veşnică fiecărui creştin care crede în El.
(din: Cuviosul Iustin de la Celie, Cuvinte despre vesnicie – predici alese, Editura Egumenita, 2013)

Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului (7 Ianuarie)


Condac la Sărbătoarea Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul (7 Ianuarie)

Glasul 6

De venirea Ta cea Trupească temându-se Iordanul, cu cutremur s-a întors; şi slujba cea duhovnicească plinind-o Proorocul Ioan, cu frică s-a tras înapoi. Cetele îngereşti s-au înspăimântat, văzându-Te pe Tine în Iordan, cu Trupul botezându-Te şi toţi cei dintru întuneric s-au luminat, lăudându-Te pe Tine, Cel Ce Te-ai arătat şi ai luminat toate.

*

Tropar la Sărbătoarea Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

Glasul 2

Pomenirea dreptului este cu laude; iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat şi decât proorocii mai cinstit. Că şi a boteza în ape pe Cel Propovăduit, te-ai învrednicit. Drept aceasta pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în Trup, pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.

***

1

A doua zi după Sfânta şi dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului.
Deci, îndată după Botezul Domnului, Botezătorul se cinsteşte de toţi şi cu cântări se slăveşte, pentru că prin sobor se înţelege adunarea poporului în biserică, la cântarea şi slăvirea lui Dumnezeu, întru cinstea şi lauda marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Celui ce se prăznuieşte.
Un sobor ca acesta, măcar că se săvârşea la toate bisericile ce sunt în toată lumea, ba încă se săvârşeşte şi astăzi; însă se face mai ales mare prăznuire în bisericile zidite în numele Botezătorului, precum oarecând în biserica lui de lângă Iordan, unde a botezat pe Hristos; în Sevastia, unde s-a tăiat de către Irod; în Antiohia, unde mina lui cea dreaptă a fost dusă de Sfântul Evanghelist Luca, şi în Constantinopol, unde acea sfântă mina se adusese din Antiohia şi unde mai ales se făcuse soborul acela, de vreme ce se adusese mina chiar în seara dumnezeieştii Arătări, când se face sfinţirea apelor.
Se părea atunci că însuşi Botezătorul soseşte nevăzut la sfinţirea apelor, făcându-se bucurie împăraţilor şi la tot poporul, care cu multă prăznuire săvârşea soborul lui, după ziua dumnezeieştii Arătări. Deci, să săvârşim şi noi cu bucurie duhovnicească soborul Sfântului marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul, rugându-l să mijlocească pentru noi către Stăpânul Hristos, ca să fim şi noi în Biserica celor ce prăznuiesc veşnic, în locaşul cel nefăcut de mină şi acolo, în ceruri, să auzim glasul celor ce dănţuiesc şi prăznuiesc dumnezeieştile arătări cele veşnice, săturîndu-ne cu ei de vederea feţei lui Dumnezeu, Care Se arată sfinţilor Săi; şi să slăvim cu toate cereştile cete pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în veci. Amin.

Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie)

Troparul, glasul al 4-lea

Proorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita și cinstita nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.

Condac 1:

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Icos 1:

Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane proorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumina necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 2:

Văzând toți prealuminata vedenia ta, proorocule, și noi zicem că preamăritul tău chip cu nepricepută înstrăinare nouă se arată, căci, atingându-te cu mana de creștetul Stăpânului, ai grăit așa: Aliluia!

Icos 2:

Înțelegere din buze întinate, cum este cu putință a lauda, numele tău, dumnezeiescule Ioane proorocule și cel mai întâi tuturor cetelor drepților? Ci rugăciune cu cântare aducem ție așa:
Bucură-te, luminătorul vedeniei celei neobișnuite;
Bucură-te, plinirea a multă lumină;
Bucură-te, lauda dumnezeiască a sfinților lui Hristos;
Bucură-te, cer cinstit al drepților lui Dumnezeu;
Bucură-te, cunoștința fără de număr ce o dăruiești cântăreților tăi;
Bucură-te, sănătate preaminunată îimpărțită credincioșilor;
Bucură-te, minune mult mărită de îngeri;
Bucură-te, cel ce ești rana demonilor de mult plâns;
Bucură-te, lumina mai strălucită decât soarele;
Bucură-te, zarea focului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, luminarea și dulceața credincioșilor;
Bucură-te, povața și lumina orbilor;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 3:

Putere din cer, Ioane proorocule, dăruiește nouă celor ce lăudăm înfricoșătoarea și uimitoarea ta minune cea purtătoare de lumină și ca aurul strălucitoare și preamărită, că luminezi inimile credincioșilor, celor ce cu credință cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Toată lumea te are pe tine mare apărător și bun ajutor întru nevoi; pentru aceea ca pe un apărător al credincioșilor, și grabnic izbăvitor, te cinstim pe tine, și întru pomenirea ta daruri ca acestea aducem ție:
Bucură-te, făcătorule de multe minuni;
Bucură-te, înțelepte dătător de poruncă nouă;
Bucură-te, fierbinte risipitor de vrăjmași;
Bucură-te, mângâietor al firilor celor necăjite;
Bucură-te, că te rogi pentru noi către Domnul;
Bucură-te, că tu pe tiranul îl gonești de la noi;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, că îndepărtezi gândurile cele pline de răutate;
Bucură-te, fierbinte folositor al bolnavilor;
Bucură-te, mărgăritarul cel luminat al lui Hristos;
Bucură-te, prin care se luminează lumea;
Bucură-te, prin care s-a gonit vicleșugul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 4:

Din toate necazurile slobozești pe toți, care cu dragoste și bucurie săvârșesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Sfinte Ioane proorocule și botezătorule; căci, ca o făclie purtătoare de strălucire, luminezi pe cei ce laudă pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

Icos 4:

Soare purtător de lumină, sfeșnic cu strălucire de aur, sfințește, curățește pe cei ce prăznuiesc pomenirea ta cea dumnezeiască, că se înfricoșează toți, grăind ție așa:
Bucură-te, sfeșnicul luminii celei neapuse;
Bucură-te, scaun de nematerialnic foc;
Bucură-te, mângâierea sufletească a pământenilor celor necăjiți;
Bucură-te, sănătate trupească a oamenilor celor bolnavi;
Bucură-te, stâlpul de bucurie cel în chip de foc al drepților;
Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită, și frumusețea oamenilor;
Bucură-te, cârmaci prealuminat celor ce înoată;
Bucură-te, hrănitor preamărit al celor flămânzi;
Bucură-te, stea mai luminată decât soarele;
Bucură-te, sfeșnic strălucitor cu raze de aur;
Bucură-te, dătătorule de daruri înțelepților;
Bucură-te, ajutătorul celor lipsiți;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 5:

Proorocule, vrând să mântuiască Domnul pe pământeni din înșelăciune, ai iesit din pustie ca un Înaintemergător al Domnului și ai înmulțit pe pământ darul din destul, sfinte, și toate le-ai luminat cu dumnezeiască cunoștință; pentru aceea cântăm lui Dumnezeu așa: Aliluia!

Icos 5:

Văzut-au fiii oamenilor, proorocule, cinstita mâna ta, când s-a atins să boteze pe Domnul și s-au înfricoșat, și cântare dumnezeiască cu bună alcătuire s-au nevoit a cânta ție așa:
Bucură-te, slujitorul cel prealuminat al lui Hristos;
Bucură-te, înțelepciunea tuturor neamurilor;
Bucură-te, doctore luminat al bolnavilor;
Bucură-te, gonitorul cel înfricoșător al demonilor;
Bucură-te, frumusețea cea prealuminată a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, loc preacinstit cu bun miros al lui Dumnezeu;
Bucură-te, minunea minunilor cu multă mărire;
Bucură-te, dare cinstită cu multă dăruire;
Bucură-te, vas duhovnicesc prealuminat;
Bucură-te, comoara darului cea preacinstită;
Bucură-te, luminătorule al măriților mucenici;
Bucură-te, podoaba cea cinstită a preoților;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 6:

Capul tău cel dumnezeiesc tăindu-ți-se, Ioane proorocule, Irodiada purtându-l se minuna, că n-a cunoscut de ce se mustra; și acum ca un înger petreci și cu oamenii vorbești, iar ucenicii, văzând tăierea ta, tânguindu-se, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Proorocule, când ai zis: nu sunt vrednic a dezlega curelele de la picioarele Celui ce vine după mine, s-au înfricoșat toți auzind acestea, pâna când au văzut pe Acela botezat, și cântând au grăit către tine unele ca acestea:
Bucură-te, mărgăritar de mult preț;
Bucură-te, gura cântărilor celor cinstite;
Bucură-te, lauda cea dulce a proorocilor;
Bucură-te, arma cea nebiruită a credincioșilor;
Bucură-te, graiul cel frumos al pustnicilor;
Bucură-te, mirul cel cu bun miros al cucernicilor preoți;
Bucură-te, turnul cel nebiruit al credincioșilor;
Bucură-te, făclia cea prealuminată a Bisericii;
Bucură-te, hrănitorul săracilor și al străinilor;
Bucură-te, vindecătorul orbilor și al schiopilor;
Bucură-te, piatra scumpă de mult preț;
Bucură-te, făclie mult-luminoasă;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 7:

Mare acoperitor și folositor, ca pe un turn de tărie, te-a aflat pe tine Ioane lumea, cel ce ești mai cinstit decât toți pământenii, și decât toți drepții și preacuvioșii și arhiereii, că se spăimântează toți cunoscându-ți viața cea nematerialnică și de aceea cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-a făptura nouă Stăpânul tuturor, prin tine, Ioane, căci, fiind atins creștetul Stăpânului de mâna ta care tremură, ne-a sfințit pe noi, și a luminat pe cei ce grăiesc către tine unele ca acestea:
Bucură-te, dătătorul bucuriei celei dumnezeiești;
Bucură-te, pierzătorul blestemului înșelăciunii celei diavolești;
Bucură-te, luminarea și lauda sfintelor;
Bucură-te, desfătarea și bucuria dreptcredincioșilor;
Bucură-te, trandafir cu frumoase vopsele ale mirosului celui de taină;
Bucură-te, crin cu bun miros;
Bucură-te, vedenie înfricoșătoare;
Bucură-te, că umpli de bună mireasmă sufletele;
Bucură-te, păzitorul cel nebiruit al pământenilor;
Bucură-te, scara cea cu bună-suire a credincioșilor;
Bucură-te, prin care se înnoiesc cele de jos;
Bucură-te, prin care se închină cele de sus;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 8:

Vedenie străină dacă a văzut Zaharia pentru tine, fiul lui, Ioane proorocule, s-a spăimantat când a văzut pe Gavriil, de a cărui frică a rămas mut până când te-ai născut, și îndată a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul ești tu celor din nevoi strajă tare, și ocârmuitorilor slavă și stăpânie, că prin tine, Ioane, credincioșii biruiesc toate semințiile vrăjmașilor și, lăudându-te, te măresc cu tocmita cântare așa:
Bucură-te, izbăvirea și curățirea păcatelor;
Bucură-te, vas cinstit al Domnului;
Bucură-te, cântare înfrumusețată a Stăpânului;
Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită și rai de hrană;
Bucură-te, loc de Dumnezeu umblat și lumina vieții;
Bucură-te, că ai înflorit rodul curăției;
Bucură-te, că izvorăști raiul înțelepciunii;
Bucură-te, săditorul livezii celor fără de materie;
Bucură-te, lucrătorul odraslei celei nestricăcioase;
Bucură-te, prin care ne-am luminat toți;
Bucură-te, prin care s-au mântuit credinciosii;
Bucură-te, că izvorăști luminarea dreptei credințe;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 9:

Înfricoșatu-s-a Elisabeta, daca a văzut pe Maica lui Iisus, venind către dânsa la închinare, și pruncul în pântecele ei cu bucurie a grăit: Cel ce luminezi toate, luminează-ne și pe noi care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Dacă au intrat în urechile lui Zaharia graiurile Elisabetei înțelegând dezlegarea celor nevăzute ce vor să fie, toți s-au minunat și au grăit așa:
Bucură-te, tăinuitorule al celor negrăite;
Bucură-te, dezlegătorule al stricăciunii celui întâi-zidit;
Bucură-te, dătătorul cunoștinței de cele ce vor să fie;
Bucură-te, surpătorul mândriei celor potrivnici;
Bucură-te, reazem și tărie dreptmăritorilor ocârmuitori;
Bucură-te, tărie și folositor credincioșilor domni;
Bucură-te, că luminezi ochii inimilor;
Bucură-te, că întuneci gândurile cele rele;
Bucură-te, cântare frumoasă și cu bun miros;
Bucură-te, suflet cinstit al sufletelor celor bune;
Bucură-te, doctorul sufletelor și al trupurilor;
Bucură-te, arătătorul minunilor celor multe;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 10:

Sfinte, izbăvește de toate nevoile pe toți cei ce aleargă către tine, la dumnezeiască pomenirea ta cea purtătoare de lumină și cu raze strălucitoare; că ai îndrăznire către Dumnezeu, și poți să izbăvești din nevoi pe cei ce cu dragoste Îi cântă Lui: Aliluia!

Icos 10:

Zid ești oamenilor, Sfinte Ioane, și turn nebiruit întru războaie, ca, prin folosirea ta cea nebiruită, se biruiesc taberele vrăjmașilor; iar noi, fiind mântuiți grăim către tine unele ca acestea:
Bucură-te, folositorul cel tare al pământenilor;
Bucură-te, alungătorul cel tare al dușmanilor;
Bucură-te, cel ce biruiești tabere în zile de război;
Bucură-te, cel ce dăruiești sfaturi de taină;
Bucură-te, crin iubitor de mir al mirosului celui de taină;
Bucură-te, trandafirul cel nevestejit al mirosului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că izvorăști râul vindecării;
Bucură-te, că din tine curg pâraie minunate;
Bucură-te, steaua care luminezi lumea;
Bucură-te, lumina care luminezi cele întunecate;
Bucură-te, umblarea și tăria șchiopilor;
Bucură-te, povața și lumina orbilor;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 11:

Proorocule sfinte Botezătorule, pentru mulțimea minunilor tale celor vrednice de laudă, de ți-am aduce cântări și glasuri care să minuneze tot neamul omenesc, nimic nu săvârșim cu vrednicie, față de darurile tale, pe care le dăruiești nouă celor ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11:

Purtătorule de lumină și dumnezeiescule Ioane proorocule, cu înfricoșătoarele și luminatele tale minuni luminează și strălucește inima noastră a celor ce cu dragoste aducem ție rugăciuni și graiuri ca acestea:
Bucură-te, folositorul săracilor și al văduvelor;
Bucură-te, vindecătorule al multor neputincioși și bolnavi;
Bucură-te, lauda cea dulce a celor necăjiți;
Bucură-te, mângâierea frumoasă a celor osteniți;
Bucură-te, întărirea cea preamărită și minunată a credincioșilor;
Bucură-te, proorocia și îngrădirea de apărare a Bisericilor;
Bucură-te, că celor ce înoată tu le ești povățuitor;
Bucură-te, că te-ai arătat doctor celor bolnavi;
Bucură-te, locul hranei celei fără de moarte;
Bucură-te, pacea vieții celei nestricăcioase;
Bucură-te, țarină a pomilor celor înfloriți;
Bucură-te, rădăcina din odrasla pururea vie;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 12:

Sfinte botezătorule, dă dar dumnezeiesc din cer cântăreților tăi, că luminezi ca o făclie prealuminată pe cei credincioși și arzi pe cei ce nu cântă cinstitei tale biserici și lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Se luminează credincioșii de a ta vedere, lăudându-te cu cântări prea mărite, căci ca un rai frumos dumnezeiesc și stăpânesc, botezătorule sfinte, înmiresmezi sfințind pe cei ce te laudă pe tine cu fierbințeală și-ți cântă așa:
Bucură-te, mărgăritarul cel frumos și de mult preț;
Bucură-te, izvorul cel preafrumos și preabogat;
Bucură-te, vasul cel iubitor de mir îngerilor și oamenilor;
Bucură-te, numele cel scump al proorocilor și al apostolilor;
Bucură-te, sabie înfricoșătoare asupra ereticilor;
Bucură-te, pecetea celor două Testamente;
Bucură-te, că izbăvești din nevoi pe cei robiți;
Bucură-te, că biruiești pe cei protivnici credincioșilor;
Bucură-te, floarea cea preafrumoasă a dreptei credințe;
Bucură-te, mirul celor cu bun dar;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 13:

Sfinte Ioane proorocule, dulceața lumii, frumusețea cerului cea împătrit luminată, primind această rugăciune de acum, izbăvește pe toți din toate nevoile, și-i scoate din chinul cel ce va să fie pe cei ce te laudă cu credință, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi și Condacul întâi.

Icos 1:

Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane proorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumina necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 1:

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Canon de rugăciune la Sărbătoarea Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul (7 ianuarie)

Tropar la Sărbătoarea Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, glasul al 2-lea:

Pomenirea dreptului este cu laude; iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat şi decât proorocii mai cinstit. Că şi a boteza în ape pe Cel Propovăduit, te-ai învrednicit. Drept aceasta pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în Trup, pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmos: Calea mării cea nebătută…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe mine cel cufundat în viforul patimilor mele, Înaintemergătorule, cu rugă­ciunile tale ai fost locaş cinstit şi preacurat al nepătimirii, Domnului Celui de sus dăruit fiind din pruncie.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îngerul, cel ce sta înaintea lui Dumnezeu, bucurându-se te-a vestit lui Zaharia, cinstitului tău părinte, când slujea cele sfinte, pe tine, cel întocmai cu îngerii, preafericite, cel ce te-ai făcut Domnului Înaintemergător şi prieten.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plin de Duhul Cel Preasfânt te-ai arătat încă de pe când erai purtat în pântecele maicii tale şi cu plăcută săltare bucurându-te, ai vestit Rodul Fecioarei şi te-ai închinat Lui, proorocule preacinstite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe cel ce a deschis calea Vieţii Cea Minunată şi mai înainte cu neputinţă de umblat de toţi oamenii şi a botezat pe Hristos în apele Iordanului, pe Dumnezeiescul Înaintemergător al Domnului şi de Dumnezeu înţelepţit, să-L lăudăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Locaş Preasfinţit al Fecioriei, Curată, care ai purtat în pântece pe Dumnezeu Cuvântul, miluieşte, cu rugăciunile tale, pe cei ce aleargă la tine şi te cheamă, risipind năvala primejdiilor, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Catavasie:
Fundul adâncului l-a descoperit şi pe uscat pe ai Săi i-a trecut, întru acelaşi acoperind pe potrivnici, Domnul, Cel Tare întru războaie, că S-a preaslăvit.

Catavasie:
Umblat-a Israel prin valul cel învăluit al mării, cel ce s-a arătat uscat îndată. Iar negrul luciului pe voievozii egipteni i-a înecat cu totul, mormântul cel aşternut cu apă, cu Puterea cea tare a dreptei Stăpânului.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Pe piatra credinţei…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dezlegat-ai ocara nerodirii, cunoscut-ai Dumnezeiasca Naştere cea din Fecioară şi ai săltat bucurându-te în pântecele maicii tale, prealăudate, împreună locuitorule cu îngerii, Înaintemergătorule al Domnului, învăţătorule al harului.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pregătind cărările Domnului, proorocule, ai mers înaintea feţei Sale. Că luminând tuturor ca un sfeşnic, Strălucirea Slavei Tatălui, Care S-a ivit în Trup, prin apă ai arătat-O, cel ce eşti decât toţi mai ales.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Răsărit-ai ca un Luceafăr, pe Soarele dreptăţii vestindu-L celor dintru întuneric, că tu ai fost propovăduitor şi Înaintemergător al mântuirii tuturor şi tuturor ai zis: apropiaţi-vă de Hristos cu credinţă şi vă veţi mântui.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucuria cea nespusă primind, Maica lui Dumnezeu, ai zămislit fără sămânţă pe Stăpânul tău, Cel Ce cheamă toată firea cea de sub soare, Căruia Îi şi strigăm: nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Catavasie:
Domnul, Cel Ce dă cârmuitorilor noştri tărie şi înalţă fruntea unşilor Săi, S-a născut din Fecioară şi vine către Botez. Deci credincioşii să-I strigăm: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept, afară de Tine, Doamne.

Catavasie:
Câţi ne-am dezlegat din cursele cele vechi, de leii cei mâncători cărora li s-au sfărâmat dinţii, să ne bucurăm şi să împletim cuvânt din cuvintele cântării, cucare de la noi de daruri se îndulceşte.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Te laud pe tine căci cu auzul…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trimis ai fost de Stăpânul să speli cu apă pe cei întinaţi, pregătindu-i ca să primească pe Hristos, Cel Ce a ridicat păcatul şi ai alungat înşelăciunea, cu Raza cunoaşterii de Dumnezeu, preacinstite.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să mă vindec de veninul cel din muşcătura diavolului, roagă-te, fericite, cel ce ai botezat pe Hristos cu apele Iordanului, în care Mântuitorul a sfărâmat răutatea vrăjmaşului, cea încuibată acolo.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înţelepciunea lui Dumnezeu fiind împodobit, ai venit propovăduitor al lui Hristos. Că glasul celui ce strigă, fiind tu, ai strigat: pocăiţi-vă! Ca un prooroc mai dinainte arătând pe Cel Ce te-a arătat pe tine mai presus decât toţi oamenii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Viaţă uimitoare şi neobişnuită oamenilor petrecând, ai stat de faţă la apele Iordanului, cel ce eşti mai bun decât toţi, auzind Glasul Tatălui şi văzând venirea Duhului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Domnul, Cel Ce toate a zidit, Se zideşte ca unul din noi. Că sălăşluindu-Se, Preacurată, în pântecele tău cel Preasfânt, S-a îmbrăcat cu chip omenesc şi Chipul Său a mântuit.

Catavasie:
Auzitu-s-a, Doamne, Glasul Tău, Care ai zis: glasul celui ce strigă în pustiu, când ai tunat peste ape multe, mărturisind Fiului Tău,cu totul fiind de faţă, iar prin Duhul a strigat: Tu eşti Hristos, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu.

Catavasie:
Curăţindu-se cu Lumina Privirii Celei Tainice, cântând proorocul a oamenilor înnoire, a glăsuit mişcat fiind de Duhul, arătând Întruparea Cuvântului Celui Negrăit, de care s-au sfărâmat stăpânirile celor puternici.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Cel Ce eşti Luminarea…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu strălucirile faptei bune, celei mai presus de fire, fiind luminat, ca din cerească slujiretainică ai venit la apele Iordanului, Înaintemergătorule, botezând şi curăţind cu apă pe cei ce veneau la tine, cu credinţă în suflet.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lumina Cea Curată şi Nestricăcioasă vrând să o botezi, vas preacurat te-ai arătat. Că de Dânsul ai fost socotit mai maredecât toţi a fi şi decât proorocii mai cinstit; că te-ai învrednicit a vedea pe Cel proorocit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înaintemergătorul, cel ce a fost trimis înaintea feţei Domnului şi a arătat oamenilor cărările cele drepte, cutremurându-se, s-a atins de creştetul Stăpânului şi L-a botezat, zicând: pe alt dumnezeu afară de Tine nu ştiu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiul lui Dumnezeu limpede S-a arătat Fiu al tău, Fecioară, săvârşind lucruri numai cu vrerea, ca un Dumnezeu. Pentru aceasta pe tine toţi te numim, cu adevărat şi cu dreptate, Născătoare de Dumnezeu; că altă Maică a lui Dumnezeu nu cunoaştem.

Catavasie:
Iisus, Începătorul vieţii, vine să dezlege osânda lui Adam celui întâi zidit; iar curăţire, ca Unui Dumnezeu, netrebuindu-I, pe cel căzut îl curăţeşte în Iordan, întru care omorând vrajba, dăruieşte pacea, care covârşeşte toată mintea.

Catavasie:
Cei ce ne-am spălat prin curăţirea Duhului de veninul spurcatului şi întunecatului vrăjmaş, plecat-am pe calea cea nouă, fără rătăcire, care duce la Bucuria Cea Neapropiată, apropiată numai celor împăcaţi cu Dumnezeu.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Deadâncul păcatelor…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, glasul Cuvântului, ai mers înainte şi ca un Luceafăr de dimineaţă ai răsărit, limpede vestind, Înaintemergătorule, pe Soarele dreptăţii.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Grijile pământeşti nu le-ai cunoscut şi cu cereştile nădejdi te-ai îmbogăţit, petrecând pe pământ viaţa ca un înger, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pecete a proorocilor pe tine te cunoaştem, ca unul ce eşti mijlocitor al Legii Vechi şi al Legii Noi, şi Botezător şi Înaintemergător al Mântuitorului Hristos, pe tine te mărturisim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Netâlcuită este cu adevărat zămislirea; de negrăit este naşterea ta şi cu neputinţă de înţeles; de toţi credincioşii este cunoscută şi crezută, Ceea ce eşti Una Dumnezeiască Mireasă.

Catavasie:
Glasul Cuvântului, sfeşnicul Luminii, luceafărul mergă­tor înaintea Soarelui, în pustiu strigă tuturor popoarelor: pocăiţi-vă şi mai înainte vă curăţiţi; că de faţă stă Hristos, izbăvind lumea din stricăciune.

Catavasie:
Pe Cel Dorit L-a mărturisit cu Preafericit Glas Tatăl, pe Care din pântece L-a născut.Adevărat, zice, Acesta de o Fire fiindu-Mi Fiu, Luminat a ieşit din neamul omenesc: Cuvânt al Meu Viu şi Om după rânduială.

CONDAC, glasul al 6-lea.

De venirea Ta cea Trupească temându-se Iordanul, cu cutremur s-a întors; şi slujba cea duhovnicească plinind-o Proorocul Ioan, cu frică s-a tras înapoi. Cetele îngereşti s-au înspăimântat, văzându-Te pe Tine în Iordan, cu Trupul botezându-Te şi toţi cei dintru întuneric s-au luminat, lăudându-Te pe Tine, Cel Ce Te-ai arătat şi ai luminat toate.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Pe heruvimi urmând tinerii…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După ce ai slujit Botezul, Înaintemergătorule şi ai săvârşit în chip lămurit, faţă de Dumnezeu, Tainele cele date ţie, junghiindu-te ca un miel fără de răutate, te-ai adus jertfă. Pentru aceasta cu tine, cu un glas, cântăm: bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nou Ilie te-ai făcut cu îndrăz­neală, Înaintemergătorule; căci ca şi acela, pe împăraţii cei ce făceau fărădelege, de faţă i-ai mustrat şi viaţă nematerialnică ai arătat, de trei ori fericite. Pentru aceasta împreună cu tine, proorocule, cântăm: bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel ce eşti mai presus decât toţi proorocii şi decât Apostolii lui Hristos, Înaintemergătorule, Dumnezeiască cinstire moştenind, te-ai arătat lămurit plinirea Legii şi începătura harului celui nou. Pentru aceasta, împreună cu tine, de trei ori fericite, cântăm: bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu cântări de laudă, după vrednicie să lăudăm cu toţii pe Stăpâna cea Preacurată, Primitoare de Dumnezeu, ca pe Ceea ce ne-a născut nouă pe Dumnezeu, Cel Unul-Născut, Care S-a arătat oamenilor. Către Acela credincioşii, cu un glas, cântăm: bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Catavasie:
Pe tinerii cei binecredincioşi, care au intrat în cuptorul cel cu foc, suflând Duhul Cel Răcoritor şi pogorârea Dum­nezeiescului înger, nevătămaţi i-a păzit. Pentru aceea, în văpaie răcoriţi fiind, cu mulţumire cântau: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Catavasie:
Ars-a cu apă capetele vrăjmaşului Cel Ce a potolit văpaia cea înălţată a cuptorului în care erau tinerii cei binecredincioşi. Negura cea grea, care este din păcat, toată o spală cu Roua Duhului.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petine, cel ce te-ai arătat pe pământ, la fel cu îngerii, printr-o viaţă uimitoare şi mai presus decât toţi, Preafericite Ioan, cu veselie te cinstim, strigând: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O Fire a Dumnezeirii în Trei Ipostasuri şi de o Fiinţă ai învăţat, proorocule; că prin Glasul Părintelui şi prin venirea Duhului ai cunoscut pe Cel Ce S-a botezat a fi Cuvântul lui Dumnezeu Cel pururea Veşnic.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zori înţelegătoare, care vesteşti pe Soarele Cel Ce a Răsărit din Fecioară, Preacinstite Ioan, ai alergat mai înainte din cea stearpă şi ai propovăduit pe Mielul, Cel Care pentru iubirea de oameni a ridicat păcatul lumii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

De sus privind acum, fericite, păzeşte-ne cu rugăciunile tale pe noi, cei ce urmăm Dumne­zeieştii tale propovăduiri, preafericite şi umblăm, Înaintemergătorule, întru Dumnezeieştile tale învăţături şi mântuitoarele dogme.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Slava Părintelui, Raza Cea mai înainte de veci ai zămislit-o în chip de negrăit şi pe Cuvântul Cel fără de început, Care a fost întru început înţeles, iar acum din tine Cel Întâi-Născut, Prea­curată, făcându-Se asemenea făpturii, fără schimbare.

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Catavasie:
Taină Minunată a arătat cuptorul Babilonului, care a izvorât rouă. Că în valurile sale vrea să primească Iordanul pe Focul Cel Netrupesc şi îngăduie pe Ziditorul, Cel Ce Se botează cu Trupul, pe Care ÎI binecuvintează popoarele şi Îlpreaînalţă întru toţi vecii.

Catavasie:
Slobodă făptura se cunoaşte şi fii luminii sunt cei mai înainte întunecaţi. Singur domnul întunericului suspină. Acum toată moştenirea neamurilor, ceea ce era mai înainte ticăloasă, cu osârdie să binecuvinteze pe Pricinuitorul.

La Cântarea a 9-a.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cel dintre prooroci, Marele Înaintemergător. Botezătorule al lui Hristos, roagă-te pentru noi.

Irmos: Luceafărul cel mai înainte de soare…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din pustiu, glasul Înaintemegătorului ne arată pe Cuvântul, venit la noi Trupeşte. Şi pe Cel Ce este de faţă se pregăteşte a-L boteza cu bucurie, pe Cel Ce curăţeşte sufletele de păcat, prin credinţă.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Şi Harul şi Legea în chip vădit te pune înainte cinstit mijlocitor pe tine, care Legea pecetluieşti şi Harul începi, cel ce eşti mai iubit de Cuvântul decât toţi proorocii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel ce a arătat viaţă deopotrivă cu a celor fără de trup, împreună cu Cetele îngereşti se veseleşte şi stă înaintea Scaunului Stăpânului, iertare şi mântuire cerând pentru cei ce-l laudă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izbăvitorul tuturor, pentru milostivire, Om S-a făcut şi plin de iubire de oameni, a luat naştere Trupească din Feciorescul tău pântece, pentru oameni, Cel Ce din fire este Iubitor de oameni, Născătoare de Dumnezeu, Preafericită.

Catavasie:
Nu izbuteşte nici o limbă a te lăuda după vrednicie, ci se întunecă şi mintea cea mai presus de lume să cânte ţie, de Dumnezeu Născătoare. Însă, fiind Bună, primeşte credinţa; că ştii râvna noastră cea Dumnezeiască; că tu creştinilor eşti Ocrotitoare, pe tine te mărim.

Catavasie:
O, minunile naşterii tale celei mai presus de minte, Mireasă Preacurată, Maică Binecu­vântată, prin care dobândind desăvârşit mântuire, cântăm după vrednicie Făcătoarei de bine, aducând ca dar cântare de mulţumire.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Ploaia Cea Mare vine către apele Iordanului, vrând să Se boteze cu trupul. Către Care Dumnezeiescul Înaintemergător, înspăimântându-se zicea: cum Te voi boteza pe Tine, Cel Ce nu ai nicidecum întinăciune? Cum voi întinde dreapta mea spre creştetul de Care se cutremură toate?

SEDELNA Praznicului Botezului Domnului, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

De bunăvoie a venit pe pământ şi S-a Întrupat pentru noi precum Însuşi a binevoit Dumnezeul Cel Necuprins cu mintea; şi a Se boteza a răbdat, Luminarea noastră. Pentru aceea Înaintemergătorul către Dânsul a grăit, strigând: nu cutez, Mântuitorule, să mă ating de creştetul Tău, văzând că este ceva mai presus de înţelegere, Doamne. Cel Ce ai rânduit toate spre folosul nostru, Cuvinte, Slavă Ţie.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul

wp-image-872338332

Capul Sfantului Ioan Botezatorul este una dintre cele mai de pret Sfinte Moaste ale Bisericii, acesta fiind pierdut si gasit de mai multe ori. In calendar, Biserica a randuit a se praznui trei minunate aflari ale Capului Sfantului, anume in ziua de 24 februarie, cand gasim scris: Intaia si a Doua Aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul, si in data de 25 mai, cand se face amintire de a Treia Aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul.

„Capul Inaintemergatorului, ascuns oarecand in vas de lut, s-a vazut iesind din sanurile pamantului la aratare; care si rauri de tamaduiri izvoraste. Caci cu ape a spalat Capul Celui ce acum acopera cu ape inaltimile cele mai de deasupra si izvoraste oamenilor dumnezeiasca iertare: Deci pe acesta ce este dupa adevar marit, sa-l fericim si intru aflarea lui cu bucurie sa praznuim, ca el roaga pe Hristos sa daruiasca lumii mare mila” (Mineiul pe Februarie).
Capul Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in satul Ain Karem, la mica distanta de Ierusalim, fiind fiul Elisabetei, verisoara Maicii Domnului, si al preotului iudeu Zaharia. Sfantul Ioan s-a nascut cu cateva luni mai inainte de Iisus Hristos, caruia i-a si pregatit calea. Retras de tanar in pustie, postind aspru si petrecand in neintrecuta rugaciune, Sfantul Ioan va veni in lume, in zona Iordanului, abia la varsta de 30 de ani, varsta la care barbatul este considerat matur si apt de propovaduire.

Sfantului Ioan Botezatorul – Icoana din Prodromu


Sfantul Ioan a fost invrednicit de Dumnezeu spre a-L boteza cu apa pe Fiul sau cel Unul Nascut, Iisus Hristos, pe Acela care va boteza pe om cu Duh Sfant si cu foc. Acesta este punctul culminant al vietii sale sfinte, moment in care Fiul lui Dumnezeu, Facatorul a toate, si-a plecat capul sub mana lui.

Avand curajul specific celor care nu cruta adevarul pentru nimic si pentru nimeni, el a mustrat personal si public pe tetrarhul Irod Antipa, care se casatorise cu fosta sotie a fratelui sau vitreg. Viclenia si mandria Irodiadei a dus la intemnitarea Sfantului Ioan in Cetatea Maherus – Machaerus din Pereia, loc aflat astazi in Iordania.

La un mare ospat, cu mancaruri grase, cu vinuri si bauturi aromate, cu dansuri si alte desfatari, Salomeea, fiica Irodiadei, a castigat inima regelui, care i-a zis ca ii va da orice ii va cere, pana la o jumatate din imparatia sa. Fata fara minte a intrebat-o pe mama ei ce sa care, iar aceea, din pizma si ura, a cerut Capul Sfantului Ioan Botezatorul. Nebunul rege a ascultat pe fata, poruncind taierea capului sfantului, in inchisoare. Capul Sfantului Ioan a fost adus pe o tipsie (tava) si dat fetei, care l-a dat mamei sale.

Pentru ca se temea ca Sfantul Ioan Botezatorul ar putea invia, daca trupul ar fi fost ingropat alaturi de cap, nestiutorul Irod nu a dat ucenicilor decat numai trupul sfantului. Trupul sfantului a fost luat de ucenicii sai si dus in localitatea Sevastia, undeva in Cisiordnia de astazi, unde l-au si ingropat.

Se crede ca, mai tarziu, in jurul anului 360, imparatul roman pagan Iulian Apostatul ar fi ars ramasitele Sfantului Ioan Botezatorul. Din trupul sfantului nu ar mai fi ramas nearse decat numai un brat si un deget.

Sinaxarul din data de 24 februarie spune ca Irodiada, luand Capul Sfantului Ioan, a impuns cu un ac mare limba acestuia, care de atatea ori ii aratase pacatele. Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost ingropat de Irodiada in curtea casei sale, la mare adancime, in pamant, intr-un loc „ascuns si necinstit”.

Despre acest lucru stia numai Ioana, femeia lui Huza, economul lui Irod, amintita si in Evanghelia dupa Luca: „Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod” (Luca 8, 3). Despre aceasta ni se spune ca slujea Apostolilor din avutul ei, pe cand acestia propovaduiau prin cetati. Potrivit traditiei crestine a Locurilor Sfinte, se crede ca Sfanta Ioana a dezgropat Capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat in Ierusalim, pe Muntele Eleonului – Muntele Inaltarii, intr-un vas de lut. Aici este locul care aminteste de Prima Aflare a Capului Sfantului, loc pe care astazi se inalta Manastirea ruseasca Sfantul Ioan Botezatorul.

Prima Aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul

La multa vreme dupa aceasta, vrednicul Inochentie, aprinzandu-se spre viata cea monahala, a mers in Tara Sfanta. Ajuns pe Muntele Eleonului, el isi zidi aici o chilie smerita. Cand vru insa sa sape santul pentru a pune temelia unei mici bisericute, el dadu peste nepretuita comoara: Capul Sfantului Ioan Botezatorul. Nevoitorul a tinut Capul Sfantului in bisericuta sa. Cand s-a apropiat insa de trecerea la cele vesnice, spre a nu fi gasit si pangarit de paganii ce se inmultisera in zona, el il lua si il ascunse din nou in pamant, in acelasi loc.

A doua Aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul

Capul Sfantului Ioan Botezatorul s-a pastrat ingropat pe Muntele Inaltarii pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena. In vremea Sfintilor Imparati, doi monahi nevoitori din Rasarit venira sa se inchine la Locurile Sfinte. Unuia dintre ei i s-a arata in vis Sfantul Ioan, care i-a descoperit cele cu privinta la Capul sau cel Sfant. Necrezand nici unul dintre cei doi, Sfantul Ioan li s-a aratat inca o data celor doua, la cateva zile distanta, zicandu-lea: „Toata necredinta si lenevirea lepadand-o, faceti ceea ce v-am poruncit.”

wp-image-270071801

Se zice apoi ca cei doi au luat Capul Sfantului si l-au pus intr-un sac de piele de camila, purtandu-l cu ei pe unde calatoreau. Imprietenindu-se pe cale cu un negustor olar din Emesa, din Siria, ei au dat si aceluia sacul, spre a-l cara o bucata de drum. Luand sacul, Sfantul Ioan i s-a aratat acestuia, spunandu-i: „Lasand pe calatorii tai, fugi de dansii cu acest sac, pe care il ai in maini.” Aceasta a vrut-o sfantul din pricina necredintei monahilor cea de la inceput si din pricina lenevirii cea de pe cale, ei incredintand Sfintele Moaste unui necunoscut.
Mult a fost cinstit si iubit Capul Sfantului de catre acest olar din Emesa, intreaga lui casa fiind binecuvantata de sfant. La moartea acestuia, el a luat Capul cel Sfant si l-a asezat intr-un sicriu pecetluit, pe care la incredintat, mai apoi, surorii sale, careia i-a spus sa nu umble la el pana ce Sfantul Ioan insusi nu va voi acest lucru. Astfel, mai multe generatii au mostenit si pastrat sicriul cu Moaste.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul – Moaste din Top Kapi

In cele din urma, Capul Sfantului a ajuns la un monah numit Eustatie, locuitor intr-o pestera de langa Emesa. Desi acesta nu era cu viata curata, avand pacate si invatand gresit lumea, se faceau multe minuni prin Moastele sfantului. Calugarul ascundea de toti nepretuita comoara, spunand tuturor ca pentru rugaciunile lui se fac minunile. Vazand oamenii reaua viata a calugarului, ei rugara pe episcop sa il alunge de la ei. Eustatie mai ceru o zi ragaz, spre a pleca singur. Noaptea, el ingropa Capul Sfantului in pamant, spre a-l lua alta data.

A treia Aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul

Imediat dupa plecarea lui, niste calugari cu viata sfanta se asezara in pestera lui. Langa pestera aceasta se va zidi, in timp, o manastire. Arhimandritul Marcel este cel care a gasit Capul Sfantului, el marturisind: „Bine este cuvantat Domnul nostru Iisus Hristos, ca m-a invrednicit pe mine, Marcel, robul Sau, a fi vazator al vedeniei de fata, care mi s-a facut in 18 zile ale lunii Februarie, in saptamina din mijlocul postului sfintelor 40 de zile, descoperindu-se in somn noaptea, caci am vazut toate portile manastirii noastre deschise. Deci m-am infricosat si mi se parea ca ies sa le inchid. Apoi iarasi am vazut un rau trecand prin poarta manastirii, si ma miram de unde iese acea multime de apa. Pe cand gandeam aceasta, am auzit un glas de multe cete, venind spre noi dinspre rasarit, cu sunet mare, iar fiecare ceata avea deosebit grai si striga: „Iata, se arata Sfantul Ioan, Botezatorul lui Hristos”.

Sfantul Simeon Metafrast, in Viata Cuvioasei Matroana, scrie si el despre aceasta Aflare a cinstitului Cap al Mergatorului Inainte, el spunand ca „Marcel, Ghenadie si Chiriac au mers la episcop si au spus lui Uranie (episcopul Emesei in acea vreme), cele despre o minune dintr-o pestera. Episcopul, cunoscand ca este un lucru mare, a luat pe clericii sai si au mers la locul acela, in pestera in care alta data locuia Eustatie, ereticul. Si facand rugaciune, a poruncit episcopul ca in locul acela sa sape pamantul. Acolo a fost gasit Sfantul Cap al lui Ioan.

In anul 453, episcopul Uranie al Emesei, va lua cinstitul Cap al Sfantului Ioan si-l va aseza in biserica cea mare a cetatii Emesa, Siria.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul – Comani, Constantinopol, Amiens

In vremea de trista amintire a iconoclasmului, cand iconele au fost prigonite, Capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comani, unde a fost ingropat si trupul Sfantului Ioan Gura de Aur. In cetatea Comani, Sfantul Cap a stat pana in vremea imparatului Mihail, fiul lui Teofil si al maicii sale Teodora, imparateasa, cei ce au restabilit dreapta credinta, pe vremea imparatiei caruia, prin dumnezeiasca aratare, iarasi s-a aflat Sfantul Cap al Sfantului Ioan.

De aici, Capul Sfantului va fi dus in Constantinopol de catre Sfantul patriarh Ignatie, in anul 860, in vremea imparatului Mihail. In cetatea Constantinopol, Sfantul Cap a fost asezat in Biserica Sfantului Ioan, in locul Edomon cel prea frumos, zidit prin imparateasca randuiala.

In anul 1204, in vremea cruciadelor, cruciatii vor lua o parte din Capul Sfantului Ioan Botezatorul, aflat la acea vreme inca in Constantinopol, si il vor duce in Franta, unde il vor si aseza intr-o biserica din Amiens (astazi, ele se afla in Catedrala din Amiens). Sfintele Moaste se afla aici inca si astazi.

O alta traditie legata de Capul Sfantului Ioar este aceea care zice ca acesta ar fi fost salvat si dus la Alexandria, in Egipt, iar mai apoi la Constantinopol, in Turcia, de unde a fost dus in provincia Poitou, in Franta, de catre regele francon Pippin al III-lea (715-768).

Teodor Danalachi

Crestin.Ortodox

CUM A AJUNS IROD SA ACCEPTE TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN? Legile duhovnicesti ale luptei cu patimile si tragedia sufletului slab, sovaielnic sau: DE CE NU SUNT SUFICIENTE BUNELE INTENTII PENTRU MANTUIRE?


Incepand razboiul, trebuie sa ne luptam cu hotarare, fara sovaiala. „Cine sovaie e pierdut”, spune proverbul englezesc. Renuntati la orice autocompatimire si nu faceti nici o concesie egoismului. Concesiile tot n-o sa va salveze, si pe aceasta cale nu veti cumpara pacea cu diavolul. Dimpotri­va: acolo unde vede slabiciune, el ataca tot mai puternic. Urmeaza imediat noi ispite, si mai serioase, care cer noi con­cesii”.


                          *


“Vreti sa iesiti din mlastina care va soarbe a patimii? Luati mana lui Hristos! Cand va lasa puterile si piere ultima raza de nadejde in eliberarea duhovniceasca, adresati-va direct Domnului, cu rugaciune fierbinte din inima, si, credeti-ma, chemarea voastra nu va ramane desarta. Ajutorul cerut nu va intarzia!”

Regulile luptei cu patimile

(Capitolul 6, versetele 14-29 [din Evanghelia dupa Marcu])

In istoria executiei lui Ioan Botezatorul, despre care isto­riseste Sfantul Evanghelist, in fata noastra se contureaza figura tragica a lui Irod, ucigasul Marelui Proroc.
Acesta nu este Irod cel care a omorat pruncii din Bethleem in nadejdea zadarnica de a-L da pierzarii pe Iisus. Acela, dupa cum stim, a murit pe cand Sfanta Familie se afla inca in Egipt. Irod cel ce l-a omorat pe Ioan Botezatorul era asa-numitul Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om poate nu atat stri­cat, cat slab de caracter. Faradelegea savarsita il chinuia. Nu putea sa il uite pe Ioan, atata doar ca in urma slabiciunii sale de caracter nu traia mustrari de constiinta, ci un simta­mant irezistibil de teama. Spectrul insangerat al Prorocului il urmarea pretutindeni. Cand a auzit de Domnul, cu privire la Care in popor aveau loc dispute aprige, primul lui gand, insuflat de teama, a fost ca Ioan cel omorat a inviat. El se temea ca va gasi in persoana Prorocului nou-aparut un raz­bunator al sangelui varsat, si aceasta teama era cu atat mai puternica, cu cat isi dadea seama mai bine ca l-a omorat pe Botezator pe nedrept. Doar un concurs fatal de imprejurari il impinsese la aceasta faradelege, pe care el o ingaduise fara voia sa. In pofida asprelor mustrari indreptate de Ioan impotriva Irodiadei si a tetrarhului, acesta din urma il respecta in adancul sufletului pe acuzatorul sau, deoarece stia ca este un barbat drept si sfant. De aceea, cu toate ca la staruintele Iro­diadei il aruncase in inchisoare, il cruta, il asculta cu placere si de multe ori urma sfatul lui. Atunci cand Salomeea, fiica Irodiadei, a cerut de la el capul lui Ioan Botezatorul, carmuitorul s-a intristat. Cum de s-a intamplat asa ceva? Cum de a ingaduit Irod aceasta ucidere? Cum a putut sa ajunga intr-o asemenea stare incat, in pofida inclinarilor inimii sale, a fost silit sa fie de acord cu ingrozitoarea cerere a Salomeei si sa taie, la porunca ei, capul Prorocului?

wp-image--1077609350

Sa incercam sa privim in acest suflet intunecat si sa urmarim cum se „coace” treptat in el faradelegea pricinuita de patima, si cum s-a aprins si s-a intarit insasi patima. Este foarte important pentru noi sa ne lamurim legile dezvoltarii pacatului si patimii, fiindca ele lucreaza cam la fel in sufletul oricarui om, si din exemplul lui Irod ne putem da seama ce determina propriile noastre caderi.

Totul incepe aici prin pofta, prin iubirea necurata fata de Irodiada, cumnata lui Irod, sotia fratelui sau Filip. Fara sa se ingrijeasca deloc de oprirea patimii nelegiuite care se dez­volta, Irod trece in curand la fapta, paseste cu usurinta peste cea dintai piedica si se insoara cu nevasta fratelui sau. Acest prim pas arata deja destul de limpede cat de mult se dezvol­tase patima in sufletul lui, fiindca puterea patimii se masoara prin marimea piedicilor pe care le depaseste; altfel spus, cu cat sunt mai mari piedicile biruite de patima, cu atat e mai mare aceasta. Depasind prima piedica, Irod se ciocneste insa imediat de alta: propovaduirea acuzatoare a lui Ioan Botezatorul, care ii spunea lui Irod: Nu ti-e ingaduit sa tii pe femeia fratelui tau. Fara indoiala ca reprosurile acestea aveau pentru Irod mai mare insemnatate decat stinghereala fata de fratele sau si teama de opinia publica; aceasta, multumita servilismului fariseilor si saducheilor, care aveau o inraurire hotara­toare asupra ei, putea fi usor redusa la tacere. A-l sili sa taca pe incoruptibilul Ioan ori a-l face sa indulceasca tonul franc al mustrarilor sale a fost cu neputinta. Pe langa asta, si asupra constiintei lui Irod insusi acele cuvinte aspre trebuie sa fi avut o mare inraurire, fiindca Irod nutrea un mare respect fata de Proroc si, fara indoiala, tinea cont de parerea lui. Şi totusi, nici aceasta noua piedica nu l-a putut sili sa-si invinga pati­ma. Mai mult decat atat: nu numai ca nu da inapoi in fata ei, ci, atatat de Irodiada, il aresteaza pe Proroc, pe care il res­pecta, si il arunca in inchisoare. Aceasta arata cat se poate de limpede cat de departe ajunsese patima lui. In fine, in scena cu Salomeea aproape ca isi pierde cu totul stapanirea de sine. Senzualitatea ajunsa in ultimul hal ii intuneca mintile, si face juramantul acela nebunesc. Este deja rob patimii pe deplin! Astfel, atunci cand nu intampina impotrivire, patima prin­de putere, cotropind cu stapanirea sa despotica sufletul omenesc. Alaturi de aceasta observam si alt fenomen: odata inga­duit, un fel al pacatului atrage dupa sine o multime de alte feluri. In cazul de fata, in urma poftei desfranate vin miselia fata de fratele sau, preacurvia, nedreptatea, cruzimea, silnicia fata de Ioan, juramantul desert, slava desarta fata de oaspeti, orgoliul mincinos si, in cele din urma, omorul. De parca in urma primului sarpe al patimii care s-a trezit si si-a dat sea­ma de puterea sa incep indata sa suiere si sa se agite o intreaga ceata de serpi, care pana atunci dormitau pasnic in suflet. In fine, nu putem trece sub tacere nici faptul ca ispitele prin care trece Irod devin tot mai serioase, iar faradelegile tot mai gre­le – de parca s-ar verifica pana la ce treapta de cadere poata sa ajunga omul acesta, care s-a supus patimii.
Asadar, vedem cum latul pacatului se strange tot mai mult si cum ramane tot mai putina nadejde ca omul care a cazut in el se va putea elibera. Situatia devine aproape fara iesire cand din suflet dispar ultimele puteri si chiar dorin­ta de a rupe acest lat, si omorul sau o alta faradelege nu mai putin grava devine atunci doar urmarea fireasca, inevitabilul acord final al patimii dezlantuite.
Cercetand procesul dezvoltarii ispitelor asa cum este el descris in istorisirea evanghelica despre Irod, putem gasi o tripla lege careia ii este supusa aceasta dezvoltare daca nu intam­pina rezistenta din partea vointei constiente a omului.
Prima lege poate fi numita „legea amplificarii”. Ea consta in aceea ca forta patimii, intensitatea ei si stapanirea pe care o are asupra sufletului cresc progresiv, pe masura ce i se fac concesii. Concesiile nu o linistesc, ci o fac si mai pretentioa­sa si autoritara. Omul care a ingaduit o data pacatul slabes­te moral si la urmatoare ispita il face cu mai mare usurinta decat cel ce a rezistat in prima lupta. Vointa omului se intareste prin biruinte si slabeste prin infrangeri: aceasta este o lege a psihologiei. Curentul moral, odata infiltrat in suflet, se preface rapid intr-un torent navalnic si strica tot stavilarul legii morale a constiintei, daca nu ne luptam cu el.
Doctorul Mutt povesteste despre un student care sufe­rea de viciul masturbatiei, care i-a marturisit ca in cursul primului an cedase viciului doar o data, in anul urmator de trei ori, dupa care s-a masturbat saptamana de saptamana. Aces­ta este un fenomen obisnuit. Adeseori il observam in dez­voltarea impatimirii de alcool. Cum zice proverbul, „primul pahar pare ca roata carului, al doilea ca un soim, iar urmatoarele ca niste pasarele“. Concesiile si caderile joaca aici rolul de vreascuri uscate pe care le aruncati in foc. Cu cat aruncati mai mult vreascuri, cu atat devine mai mare si mai lacoma flacara. Cu cat pacatuim mai mult, cu atat se aprinde mai tare patima.
Cea de-a doua lege este legea extinderii. Unui pacat ii urmeaza inevitabil o serie de noi pacate. O patima, aprinzandu-se in suflet, trezeste la viata si alte patimi, de par­ca intre ele exista o tainica legatura nevazuta. Reusita unei patimi slujeste parca drept semnal pentru celelalte, si, toa­te deodata sau una dupa alta, se grabesc sa se napusteasca asupra nefericitului suflet, de parca ar vrea sa-i dea lovitura de gratie potrivnicului slabit. Patimii curviei ii urmeaza nea­parat gelozia, neincrederea, minciuna, invidia, mania si asa mai departe. Aici este ca la razboi: a fost strapuns frontul intr-un loc, si dusmanul isi concentreaza imediat fortele in bresa creata, pentru a o largi si a obtine o victorie deplina.
Odata, demult, pe un santier naval olandez se constru­ia o corabie. Pentru chila, de care se prind coastele corabiei, trebuie gasita o barna buna, lunga, solida. In mormanele de lemne care zaceau in curtea santierului doi lucratori au gasit una care parea, la prima vedere, potrivita…
– Uite, a zis unul dintre ei, buna barna! Hai, mai, s-o luam…
Celalalt a privit insa cu atentie barna si a clatinat din cap a tagada.
– Nu, nu e buna!
– De ce?
– Vezi gaurica asta? Inseamna ca in lemn s-au cuibarit deja viermii…
– Fleacuri… Ce inseamna o mica gaura la o asemenea bar­na uriasa? De-abia se vede… S-o luam, omule!
S-au incontrat putin, si in cele din urma cel mai prevazator a cedat. Au luat barna si din ea au facut chila noii corabii.
Aceasta a plutit cu bine pe mari vreme de cativa ani. Era usoara, trainica si n-avea teama de furtuni. O admirau toti, dar intr-o buna zi s-a scufundat fara nici o pricina aparenta, pe vreme buna. Cand s-au coborat scufundatorii s-o cerceteze s-a dovedit ca fundul corabiei fusese ros de viermi. In anii cat corabia plutise pe marile lumii, viermii se inmultisera si gaurisera de tot lemnul. O micuta carie in lemn a fost fatala vasului urias.
Asa este si in suflet. Un singur viermisor al patimii, daca nu-l nimicesti la timp, se poate inmulti colosal de mult, nas­cand noi vicii, cotropind toate partile sufletului si erodandu-i tesuturile sanatoase.
Pricina consta in slabirea credintei. Biruita de un pacat, vointa isi pierde puterea de rezistenta, cedand cu usurinta si altora. In adancul sufletului omenesc exista intotdeauna pacatul, sub forma celor mai diferite inclinatii vicioase si patimi. Aceste patimi fierb si spumega ca intr-un cazan, cau­tand iesire – dar daca omul nu le cedeaza, vointa lui joaca rolul unui capac greu, din plumb, care nu lasa sa iasa aburul sub presiune. Daca ridici cat de putin capacul, in deschiza­tura, oricat de mica ar fi ea, navalesc cu putere toate patimi­le din suflet. Cedand in felul acesta, omul da automat frau liber si celorlalte patimi, nemaifiind in stare sa le faca fata.
Cea de-a treia lege este cea a adancirii patimii. Lucra­rea acesteia consta, in primul rand, din aceea ca mijloacele de satisfacere a patimii dezlantuite, care a pus stapanire pe suflet, devin tot mai rele si mai urate din punct de vedere moral. Patima devine tot mai pretentioasa, tot mai capri­cioasa, tot mai extravaganta. Ea nu se mai multumeste cu formele obisnuite ale pacatului, ci cauta unele noi, mai rafi­nate, capabile sa excite mai mult nervii uzati, tociti. Astfel, patima curviei este complicata adeseori de cruzime, transformandu-se in sadism. Lacomia pantecelui cere noi si noi mancaruri, tot mai sofisticate. Legea adancirii se mai mani­festa cateodata si altfel: pentru a-si satisface patima care creste, omul incepe sa faca faradelegi tot mai grele. El sacrifica totul de dragul ei, toate valorile morale care s-au mai pastrat in sufletul lui.
Peste bordul vietii sunt aruncate toate cate impiedica patima: obiceiurile, convingerile si principiile morale, impe­rativele datoriei si religiei – toate zboara afara, incepand cu valorile cele mai putin importante si incheind cu cele mai mari. Astfel, zgarcitul, cuprins de patima iubirii de arginti, pentru a face rost de bani nu se da in laturi de la nimic: la inceput inceteaza sa faca milostenie, pe urma se cufunda in avaritie, refuzand sa-i ajute pana si pe cei mai apropiati oameni; in continuare, se deda afacerilor murdare, sacrifi­cand dreptatea si decenta, ajungand adeseori pana la hotie, uneori chiar pana la omor, si asa mai departe. Treptat, sufle­tul se pustieste, pierzand in folosul patimii tot ce avea de pret. Omul decade tot mai mult, ajungand la fundul paca­tului si al viciului. Examinand legile care actioneaza in pro­cesul dezvoltarii patimii, putem observa fara greutate: con­ditia generala, principala, fundamentala, de care depinde tot acest proces este absenta regulilor morale ferme si slujirea exclusive a propriului egoism, a propriului eu.
De ce a cazut Irod atat de jos? Fara indoiala, fiindca egois­mul lui, eul lui erau idolul lui cel mai insemnat, caruia ii slu­jea de o viata intreaga; nu recunostea deasupra sa alta vointa mai inalta decat propriile capricii si pofte; principii mora­le nu vedem deloc in activitatea lui, si daca asculta de Ioan Botezatorul asculta, bineinteles, nu fiindca pretuia inalti­mea si curatia morala a sfaturilor acestuia, ci, cel mai proba­bil, fiindca intrezarea in el un clarvazator, care zareste mai bine cararile vietii, ce se impletesc in negura viitorului.
Ne-am oprit asupra explicarii amanuntite a mijloacelor si a cailor pe care se desfasoara dezvoltarea patimii si a conditiilor care o sprijina si o intretin, ca prin aceasta analiza sa usuram rezolvarea unei probleme de o insemnatate esentiala in viata crestinului: lupta cu patimile. Pentru a ne lupta cu suc­ces impotriva dusmanului trebuie sa-i cunoastem procedee­le, subterfugiile si metodele. Bineinteles, problema este atat de vasta si de complexa, incat nu poate fi epuizata in cadrul unei discutii scurte, si ca atare vom fi nevoiti sa ne marginim aici doar la cateva sfaturi practice.
In primul rand, dupa cum se poate vedea din toate cele spuse mai inainte, pentru a ne lupta cu succes impotriva patimii trebuie, mai intai de toate, sa avem principii moral-religioase temeinice. Fara acestea lupta este absolut imposibila: cum altfel sa gaseasca omul un punct de sprijin si in numele a ce se va lupta? In propria personalitate? In numele dorin­telor propriului eu? Dar tocmai acolo se afla focarul patimii, si a ne sprijini pe propriile dorinte si inclinatii in lupta cu ea este ca si cum, luptandu-ne cu curvia, ne-am imprieteni cu prostituate si am cauta la ele sprijin moral. Este la fel de nefo­lositor si a cauta sa gasim acest reazem in ceea ce este util pentru societate, deoarece „folosul obstesc” este un concept prea precar, prea vag, este inteles in mod diferit de diferiti oameni si este supus unor interminabile schimbari, in func­tie de imprejurari si de conditiile epocii.
Legile morale capata pentru om o obligativitate si neschimbare neconditionata numai atunci cand el constien­tizeaza provenienta lor suprafireasca si aude in ele glasul lui Dumnezeu. Numai atunci ele au o temeinicie absoluta si o autoritate neclintita. In limbajul bisericesc, aceasta dispozi­tie sufleteasca, care consolideaza legea morala, se numeste „frica de Dumnezeu“. Astfel, frica de Dumnezeu este baza moralitatii si reazemul in lupta cu patimile.
Daca aceasta dispozitie, care face sufletul omului sa se supuna regulilor morale, este posibila, pana la un anumit punct, in orice religie, cealalta conditie care il intareste pe om in lupta cu patimile in numele legii morale este prezen­ta numai in crestinism: este acea putere harica, acel ajutor nevazut, dar mereu simtit, pe care Domnul il trimite pacato­sului ce se lupta chemand numele Lui cel sfant.
Nu stiu cui apartine urmatoarea descriere pitoreasca a relatiei dintre diversele religii si omul cazut in groapa mur­dara a pacatului, care doreste sa iasa de acolo, care arata ce-i spun in acest caz nefericitului care piere diversele religii si cum se straduie ele sa-l ajute si sa il mangaie.
Confucius rosteste: „Experienta aceasta sa-ti fie invata­tura de minte!”


Hinduismul: „In urmatoarea reincarnare vei fi mai fericit!”


Mahomed: „In toate este voia lui Allah!”


Dar Hristos? Hristos spune: „Ia mana Mea!”
Cu cat este mai presus aceasta atitudine fata de pacatos decat atitudinea celorlalte

wp-image--1785967311

Cu cat este mai multa dragoste in ea si cu cat este mai roditoare si mai de folos pentru om decat ace­le consolari ce nu ies din domeniul vorbelor goale! Vreti sa iesiti din mlastina care va soarbe a patimii? Luati mana lui Hristos! Cand va lasa puterile si piere ultima raza de nadejde in eliberarea duhovniceasca, adresati-va direct Domnului, cu rugaciune fierbinte din inima, si, credeti-ma, chemarea voastra nu va ramane desarta. Ajutorul cerut nu va intarzia!
Asadar, prima regula pentru lupta cu patima: lupta aceas­ta poate fi purtata cu succes doar pe teren religios, sub stindardul nadejdii in Domnul Iisus Hristos. In aceasta nadejde e principalul reazem, principala putere a crestinului!
In al doilea rand, este mai bine sa incepem lupta atunci cand patima n-a iesit inca din primul stadiu de dezvoltare – din taramul gandului. Luptati-va indata ce veti simti pri­ma pornire a unei patimi, indata ce v-a venit in cap cel dintai gand la ea. Cand patima incepe sa se infaptuiasca si, supunandu-va ei, faceti deja ceva ca s-o satisfaceti este nemasurat mai greu sa o opriti dupa aceea. Chiar si in cazul cand ati cazut deja, savarsind pacatul cu fapta, chiar daca ati inceput sa va obisnuiti cu el, lupta cea mai energica trebuie purtata in con­tinuare pe taramul gandului. Respingeti insasi imaginea paca­tului si pornirea catre acesta, indata ce se arata in ganduri, invatati-va sa invingeti inchipuirea patimasa, fiindca aici este radacina pacatului.
Dinauntru, din inima omului, zice Dom­nul, ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile, adulte­rul, lacomiile, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, ochiul piz­mas, hula, trufia, usuratatea (Mc. 7, 21-22).
Nu putem opri gandurile pacatoase in asa fel incat ele sa nu ne mai deranje­ze deloc. Aceasta nu depinde de noi, fiindca ele sunt adeseori insuflate de puterea straina, necurata, vrajmasa noua, care nu cruta nici cele mai sfinte clipe, nici cele mai evlavioase dispo­zitii sufletesti. Ele pot veni chiar si in timpul rugaciunii celei mai fierbinti si mai incordate.
Odata, la un staret pustnic a venit tanarul lui ucenic, plangandu-se de gandurile pacatoase ce-l bantuiau. Staretul l-a scos afara.

– Ia desfa-te la haina! Ucenicul s-a supus.

– Poti sa opresti vantul, ca sa nu patrunda sub haina ta?

– Nu pot, avo!

– Asa este si cu gandurile… Nu le putem opri venirea. Putem numai sa ne luptam cu ele, neingaduindu-le sa rama­na in suflet…

Cum este mai bine si mai potrivit sa facem asta? Cel mai bine este sa ne luptam cu gandurile prin metode pozitive, nu negative. Daca repetam in sinea noastra: „Nu o sa ma gan­desc la asta! Nu vreau! Nu o sa permit!” asta nu ne va ajuta prea mult. Mai bine sa incercam sa ne gandim la altceva si sa inlocuim gandurile rele cu ganduri bune. Este bine sa avem ceva pregatit dinainte pentru asemenea situatii: imagini din istoria sfanta, probleme de credinta si moralitate sau pur si simplu inchipuiri nobile in duh crestin. De obicei, Sfintii Parinti se foloseau in asemenea situatii de rugaciuni scurte (cel mai des de Rugaciunea lui Iisus), ca sa abata mintea de la ispita. Uneori isi aminteau texte din Sfanta Scriptura indrep­tate impotriva tentatiei, care destrama soaptele ei. De texte din Sfanta Scriptura S-a folosit, dupa cum stim, si Domnul pentru a-l alunga pe diavol atunci cand acesta a venit la El in pustie pentru a-L ispiti. In al treilea rand, porniti la lupta imediat, fara sa intarziati nici macar o clipa si fara sa faceti vreo concesie. Concesiile duc de obicei la infrangere. Daca hotul incepe sa reflecteze la modul: „Anul acesta o sa fur 10000, la anul 5000, peste inca un an doar 1000… iar in cele din urma voi inceta de tot sa fur”, se poate spune cu incredere ca el va ramane hot. Fumatorii inveterati care incearca sa se lase de fumat micsorand treptat numarul de tigari fumate zilnic rareori au succes.
Exista o veche povestire pentru copii despre un baiat olan­dez care si-a scapat patria de inundatie. Olanda se afla sub nivelul marii si este aparata de diguri. Candva, intreaga tara era fund de mare si se afla sub apa. Doar pas cu pas, cu o incre­dibila darzenie si staruinta, olandezii au smuls-o marii cu aju­torul digurilor, si pe polderele[1] grase, acoperite de namol fer­til, isi lucrau campiile. Olanda se afla intotdeauna in primej­dia de a fi inundata – este destul sa se sparga undeva digurile. Toti locuitorii stiu asta si pazesc digurile cu mare grija.
Odata, noaptea, pe malul marii mergea un baietel. Ştia bine drumul spre casa si noaptea nu il inspaimanta. Deodata i-a atras atentia un sunet neobisnuit: se auzea plescait si susur de apa, de parca ar fi curs un paraias. S-a oprit, si-a incordat auzul si a dat fuga la diguri. Cat de mare i-a fost groaza cand a vazut ca digul se fisurase intr-un loc si jetul de apa, marindu-se tot mai mult, tasnea ca dintr-o arteziana! Ce era de facut? Baiatul intelegea tot pericolul situatiei si stia ca daca nu va opri acel jet de apa, spre dimineata acesta se va transforma intr-un suvoi nimicitor, care va surpa digurile si va inunda tara. S-a uitat in stanga si in dreapta. Ţarmul era pustiu, nici tipenie de om. N-avea de unde sa astepte ajutor. Cele mai apropiate case erau destul de departe de tarm, si pana cand ar fi ajuns la ele primejdia putea sa creasca nemasu­rat… Atunci, fara stea pe ganduri, si-a scos haina, si-a infasu­rat strans cu ea mana dreapta si a astupat gaura, varand mana in ea pana aproape de umar. Scurgerea s-a oprit. Noaptea era cetoasa si rece. Aerul era imbibat de o umezeala patrunza­toare. In curand, baiatul a inceput sa tremure. Camasuta lui veche si peticita nu-i tinea aproape deloc de cald. Se facuse albastru, dintii ii clantaneau, mana ii amortise, dar a ramas cu barbatie la postul sau. Ştia ca daca va scoate mana apa va tasni cu si mai mare putere si, cine stie, poate ca vor pieri atunci parintii lui, surioara lui, prietenii lui…
Nu putea sa plece nici daca a ramane ar fi insemnat moar­tea… Atunci cand rondul de dimineata al paznicilor de dig i-a vazut silueta maruntica, baiatul aproape ca nu se mai putea misca, atat de amortit era.
„Ce faci aici, baiete?” – i-a strigat unul dintre paznici.

Micutul s-a uitat la el si, abia desfacandu-si falcile, a spus incet: „Ţin marea.”
Acesta era, literalmente, adevarul. Micul erou si-a sal­vat patria de inundatie si de pieire sigura. Daca ar fi intar­ziat putin, valurile marii ar fi ingropat in adancul lor rece tot tinutul, cu locuitorii lui harnici si cu campiile cele rodni­ce.
„Intarzierea este asemeni mortii”, spunea Petru cel Mare cu privire la tactica militara. Acelasi lucru se poate spune si despre lupta duhovniceasca. Aici, intarzierea este adeseori echivalenta cu moartea duhovniceasca. Exista o parere ras­pandita, potrivit careia poti sa te intorci la Dumnezeu chiar si in ultima clipa a unei vieti traite in cel mai mare dezmat. De aceea, pacatosii calculati, in minutele rarelor mustrari de constiinta, se consoleaza uneori singuri cu logica urmatoare: „Sa ne mai facem placerile, ca mai intai trebuie sa ne saturam de ele, iar la batranete o sa ne pocaim si o sa ne rugam! Dom­nul iarta!” Aceasta logica are o mare hiba. Este bine daca, in pofida vietii sale desfranate, omul reuseste cumva sa pas­treze in suflet credinta vie si iubire de Dumnezeu. Atunci mantuirea inca mai e posibila pentru el – dar daca, din cade­re in cadere, ajunge la starea de care Domnul spune: Nu va ramanea Duhul Meu in oamenii acestia in veac, fiindca sunt numai trup (Fac. 6, 3), pentru el renasterea este cu putin­ta numai ca o minune deosebita a milostivirii dumnezeiesti, pe care nimeni nu are dreptul sa conteze. Exista o multime de oameni care aproape ca s-au prefacut in animale, carora trairile duhovnicesti le sunt cu totul inaccesibile si care au pierdut orice sensibilitate fata de influentele duhovnicesti. Aceasta este deja moarte duhovniceasca.

In orice caz, lupta cu pacatul si cu patimile devine incre­dibil de grea daca am petrecut in ele vreme indelungata. Dia­volul si pacatul nu renunta atat de usor la victima lor, si amin­tirile trecutului furtunos, obiceiurile rele, parerea de rau pen­tru placerile pierdute continua multa vreme sa tulbure si sa infierbante sangele, momindu-l pe om sa se intoarca la via­ta dinainte si adeseori aducandu-l la deznadejde. Este nevo­ie de nevointa pentru a sterge din suflete aceste pete murdare ale trecutului, dar pentru nevointa trebuie vointa tare, iar in momentul respectiv vointa este, de obicei, deja slabita de con­cesiile facute mereu pacatului. In plus, cu cat omul se gaseste mai multa vreme in betia vietii pacatoase, cu atat se leaga de ea mai tare si cu atat mai slaba este dorinta de a o rupe cu aceasta viata si de a incepe una noua, curata, placuta lui Dumnezeu. Iata de ce „inteleptii” care conteaza pe pocainta de la batrane­te isi fac in general un calcul gresit si, ajungand la pragul fatal, vad cu groaza ca sufletul este molipsit iremediabil de pacat, ca vointa e subrezita, ca nu mai au puteri si dorinta sa inceapa o viata noua si ca nu mai sunt in stare sa se pocaiasca… Dezno­damantul tragic este inevitabil.

Asadar, cu cat incepem mai devreme lupta, cu atat mai sigura este biruinta. Cu cat mai grabnic, cu atat mai bine. Incepand razboiul, trebuie sa ne luptam cu hotarare, fara sovaiala. „Cine sovaie e pierdut“, spune proverbul englezesc!
Renuntati la orice autocompatimire si nu faceti nici o concesie egoismului. Concesiile tot n-o sa va salveze, si pe aceasta cale nu veti cumpara pacea cu diavolul. Dimpotri­va: acolo unde vede slabiciune, el ataca tot mai puternic. Urmeaza imediat noi ispite, si mai serioase, care cer noi con­cesii. Asadar, sa nu va linistiti cu sofismul obisnuit: „Nu e nici o problema daca cedez intr-o bagatela; concesii serioase n-o sa fac!” Nu exista bagatele in viata duhovniceasca, fiind­ca acestea au de obicei urmari serioase.
„Tratarea bolilor duhovnicesti (patimilor), zice parintele Ioan din Kronstadt, se deosebeste cu totul de tratarea boli­lor trupului. In bolile trupului trebuie sa dai atentie bolii, sa oblojesti locul bolnav cu mijloace blande, cu apa calda, cu comprese calde si asa mai departe, pe cand in bolile duhov­nicesti lucrurile stau pe dos: daca a navalit boala asupra ta nu trebuie sa-ti opresti deloc atentia asupra ei, nu trebuie s-o mangai deloc, sa nu fii ingaduitor cu ea, sa n-o incalzesti, ci s-o bati si s-o rastignesti; fa pe dos decat cere ea. Daca nava­leste asupra ta ura fata de aproapele, rastigneste-o cat mai grabnic si iubeste-ti indata aproapele. Daca a navalit zgar­cenia, fii cat mai grabnic darnic. Daca a navalit invidia, fii cat mai grabnic doritor de bine. Daca a navalit trufia, smereste-te pana la pamant cat mai grabnic. Daca a navalit iubi­rea de arginti, lauda cat mai grabnic neagonisirea si ai ravna pentru aceasta. Daca te chinuie duhul vrajmasiei, iubeste pacea si dragostea. Daca te biruie lacomia pantecelui, rav­neste cat mai grabnic infranarea si postul. Toata arta de a trata bolile duhului sta in a nu ne opri catusi de putin aten­tia asupra lor si a nu fi catusi de putin indulgenti cu ele, ci a le taia fara intarziere”.
Inca doua sfaturi: sa nu va jucati cu ispitele; straduiti-va sa le evitati si nu va apropiati de ele nici macar din curiozitate. Cel ce hoinareste pe bulevarde, merge la petreceri si la spectacole, asculta discutii libertine si anecdote necuviincioase, dar totodata isi inchipuie ca va putea sa isi pastreze curatia gandului si a inimii, se insala profund. Ca si cum te-ai juca cu focul in magazia cu praf de pusca: explozia poate sa vina in orice clipa.
In fine, pentru a va inta­ri vointa in directia necesara folositi-va de clipele de „incetare a focului”. Ispitele nu navalesc asupra omului in continuu, in clipele de liniste pregatiti-va de razboi prin rugaciune, prin citirea cartilor sfinte si prin cugetarea la cele dumneze­iesti. Prost soldat este cel care incepe sa invete trasul cu pusca abia pe campul de lupta. El va fi negresit invins.
Alfa si ome­ga luptei sunt, totusi, alcatuite de nadejdea in Domnul Iisus Hristos.
Fiindca nu este alt nume in cer si pe pamant… intru care se cuvine sa ne mantuim noi.
[1] Poldere se numesc in Olanda portiunile de uscat smulse marii (n.tr.).
(din: Sfantul Vasile al Kineşmei, Evanghelia pentru omul modern. Învățături din Evanghelia după Marcu – volumul 1, Editura Sophia, 2013)

wp-image-872338332.

C.O