Sinaxar 8 noiembrie 2019-Soborului mai-marilor Arhistrategi (arhangheli) Mihail şi Gavriil (şi Rafail), şi al tuturor cereştilor puteri celor fără de trup.

sfarhangheli

În această lună, în ziua a opta, pomenirea Soborului mai-marilor Arhistrategi (arhangheli) Mihail şi Gavriil (şi Rafail), şi al tuturor cereştilor puteri celor fără de trup.

La adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.
Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc.
Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor” şi lăudându-se că „voi fi asemenea cu Cel înalt”, a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul („Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând”). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: „Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor”, ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric.
Pentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei. Arătatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. Arătatu-s-a lui Valaam, când mergea să blesteme pe Israel. Şi către Iosua al lui Navi a zis, când l-a întrebat: „Eu, Arhistrategul puterilor Domnului, acum am venit”. Acesta a cufundat de tot şi râurile ce se revărsaseră de păgâni asupra aghesmei şi a locaşului de închinare. Se află şi altele multe ce se spun despre el în Sfânta Scriptură. Pentru aceasta şi noi, având pe acesta ajutor şi păzitor vieţii noastre, prăznuim astăzi preacinstitul lui praznic. Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail, prăznuim astăzi şi pe prea frumosul şi prea veselitorul Arhanghel Gavriil. Pentru că şi acesta multe faceri de bine a făcut neamului omenesc, atât în Legea Veche, cât şi în cea Nouă. Căci în proorocia lui Daniil se pomeneşte însuşi numele lui, când tâlcuieşte Daniil visul ce a văzut pentru împăraţii mezilor şi ai perşilor şi ai elinilor: „Gavriile, zice, fă-l pe acela (adică pe Daniil) să înţeleagă vedenia” (Daniil. 8, 16). Şi iarăşi acelaşi Gavriil a arătat aceluiaşi Daniil că după şaptezeci de săptămâni de ani, adică după patru sute nouăzeci şi şapte de ani, are să vină Hristos. „Şi iată, zice Gavriil, bărbatul pe care l-am fost văzut la începutul vedeniei zburând, s-a atins de mine ca în ceasul jertfei de seară. Şi m-a făcut să înţeleg şi celelalte” (Daniil 9, 21). Acesta este cel care a binevestit femeii lui Manoe că are să nască pe Samson. Acesta este cel care a binevestit lui Ioachim şi Annei că au să nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea.
Iar în Legea Nouă, acesta a binevestit lui Zaharia, stând de-a dreapta altarului tămâierii, că va naşte pe marele Ioan înaintemergătorul. Acesta a hrănit şi pe pururea Fecioara Maria doisprezece ani înăuntru în Sfintele Sfintelor cu hrană cerească. Acesta însuşi, şi cine se îndoieşte? a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta s-a arătat lui Iosif în vis, precum zic mulţi, şi i-a zis să nu se teamă, ci să ia pe Mariam, femeia sa, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Acesta s-a arătat şi pastorilor şi le-a binevestit, că S-a născut Hristos Mântuitorul lumii. Acesta şi în vis a zis lui Iosif să ia pruncul şi pe Mama lui şi să fugă în Egipt. Şi iarăşi acesta însuşi i-a zis să se întoarcă în pământul lui Israel. Mulţi însă din sfinţiţii învăţători şi din scriitorii de cântări socotesc că dumnezeiescul Gavriil a fost şi îngerul cel îmbrăcat în veşmânt alb, care, pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Iisus, Dătătorului de viaţă, şi a şezut deasupra ei. Şi el a fost cel care a binevestit mironosiţelor învierea Domnului. Şi ca să spunem mai cuprinzător, dumnezeiescul Gavriil a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu din început până în sfârşit.
Pentru aceasta şi Biserica lui Hristos îl prăznuieşte pe el, împreună cu Arhanghelul Mihail, şi cheamă harul şi ajutorul lui, rugându-i ca prin ajutorul şi rugăciunile lor, şi în veacul de acum să aflăm scăpare de rele, şi în cel ce va să fie să ne învrednicim de bucuria cerească şi de împărăţie. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sfantul Vlasie, episcopul din Sevasta

Sfantul Vlasie este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 11 februarie. Sfantul s-a nascut intr-o familie instarita din Armenia, Asia Mica. Fiind mai intai medic, la vremea potrivita, Dumnezeu l-a randuit pe acesta episcop in cetatea Sevasta, din Armenia (actuala Sivas, din Turcia).
In vremea persecutiilor pornite de imparatul Diocletian impotriva crestinilor, Sfantul Ierarh Vlasie s-a retras intr-o pestera pustie din Muntele Argheos. Acest munte era inconjurat de paduri, in care traiau multe animale. Acestea veneau adesea la pestera Sfantului Vlasie, precum vedem si in iconografie, pentru binecuvantare si vindecare.

In viata sfantului citim ca, odata, pe cand slugile imparatului vanau pe Muntele Argheos, ele vazura o multime de animale adunate la un loc; mult se minunara ei ca leii nu-i atingeau pe cerbi, iar ursii pe caprioare. Sfantul Vlasie a aflat despre venirea vanatorilor, drept pentru care a binecuvantat animalele si le-a spus: „Fugiti mai repede, sa nu va omoare vanatorii!” Cand s-au apropiat, vanatorii n-au mau vazut nici urma de fiara, in fata lor aparand doar un batran carunt. „Esti un vrajitor! Cum ai fermecat aceste animale, ca sa te asculte?”, au spus ei. Sfantul insa le-a spus: „Nu sunt vrajitor. Eu sunt crestin din tinerete. Dusmanii credintei m-au alungat din oras. Mai bine traiesc cu fiarele salbatice, decat cu oamenii cei rai, dusmanii lui Hristos.”
Multi ani a sihastrit Sfantul Vlasie si, in toti anii acestia, s-a rugat pentru oameni si pentru prigonitorii sai, de asemenea. In tot rastimpul acesta, animalele salbatice veneau la el, dupa bunatatea sa, dupa mangaiere si dragoste. In vremea pustniciei sale, sfantul a privegheat si s-a rugat neincetat, tamaduind indata pe toti cei care il cautat, precum si animalele bolnave din padure.
Prigonitorii sai, care nu incetasera sa il caute, l-au aflat in cele din urma, ramanand uluiti la vederea unui al doilea Rai, unde leii, tigrii, ursii si lupii traiau in buna pace in preajma sfantului. Vlasie si-a intampinat cu bucurie vrasmasii, stiind de mai inainte despre venirea lor. Fiind prins de soldatii romani, in timpul domniei imparatului Licinius, sfantul a fost aruncat in temnita si chinuit aspru.
La judecata sa, Sfantul Vlasie si-a declarat cu tarie credinta in Iisus Hristos si si-a aratat dispretul pentru idolii romani. Nevrand sa se lepede de Hristos, sfantul a fost aruncat intr-un lac adanc, insa acesta nu s-a scufundat, ci a calcat pe apa. Vrand sa alerge la el, crezand in puterea zeilor lor, un numar de 68 de romani pagani s-au incecat in apa, neputand iesi sau inota. Un inger i-a spus sfantului sa iasa din apa, pentru a primi cununa muceniciei. Iesind, soldatii i-au sfasiat trupul, rupandu-l in bucati, iar mai apoi i-au taiat capul cu sabie.
Sfantul Vlasie a trecut la cele vesnice in ziua de 11 februarie 316. In timpul patimirii Sfantului Vlasie, sapte femei care ii urmau s-au alaturat marturisirii sale. Printr-un viclesug, aratandu-se dornice de a sluji idolilor, cele sapte femei au reusit sa surpe statuile acestora si sa le arunce in apa. Dupa ce au fost torturate, fericitelor femei le-au fost taiate capetele.

Sfantul Vlasie

In anul 855, cinstitele sale Moaste au fost aduse in Imperiul Roman de Apus si asezate in Manastirea Sfantul Vlasie, din Baden-Wurttemberg, Germania, iar o parte din ele au fost duse in localitatea Ragusa, dupa anul 972. Mai inainte de a fi aduse in orasul Ragusa (Dubrovnik), cinstitele Moaste au fost purtate prin toate asezarile unde traiau vlahi, din Asia Mica si pana in teritoriile de azi ale Greciei, Bulgariei, Albaniei si Macedoniei, ele oprindu-se pentru cativa ani la Cetinje, in Muntenegru. Capul sfantului este pastrat in Manastirea Constamonitu, din Sfantul Munte Athos.
Sfantul Vlasie este ocrotitorul orasului Dubrovnik, aflat pe malul Marii Adriatice, in Croatia. In vechime, localitatea Dubrovnik se numea Ragusa, iar locuitorii Venetiei doreau mult sa o cucereasca. Pe la sfarsitul secolului al X-lea, parintele Stoiko, slujitor in catedrala orasului, se plimba pe malul marii, rugandu-se. Deodata, un batran cu port luminos i-a aparut inainte, zicandu-i: „Pregatiti-va de razboi, caci venetienii va vor ataca in curand. Barcile lor, incarcate cu soldati, sunt ancorate aproape, in Gruz si langa Lokrum. Spune-le raguzenilor ca i-a avertizat Vlasie, episcopul martir al Sevastiei.” Avand vreme sa se pregateasca, localnicii i-au infrant pe atacatorii venetieni, in anul 972. Drept multumire, Sfantul Vlasie a fost numit ocrotitor al orasului Ragusa, fiind trecut pe sigiliul republicii si pe monezile emise in acea perioada.
Teodor Danalache
Sfantul Vlasie

Sursa

Troparul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana (26 decembrie)

‘ 

Troparul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana (26 decembrie)

Glasul 1

Celui Ce a Răsărit din Fecioara, Mai Marelui Păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părinte al nostru Sfinte Nicodim. Cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunile, te-ai făcut lucrător sfinţit de cele cereşti, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Pentru aceasta strigăm: Slavă Celui Ce te-a preaslăvit pe tine; Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.

*

Condacul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana

Glasul 8

Ca pe cel împreună râvnitor sfinţilor şi ca pe un părinte mare, toată lavra ta, Tismana, te cinsteşte pe tine cu credinţă, Sfinţite Nicodim; pe care păzeşte-o cu rugăciunile tale, fericite, totdeauna nebiruită şi netulburată de toate nevoile, ca un părinte cuvios şi pururea lăudat.

*

Condacul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana

Glasul 8

Apărătoare Doamnă…

Apărătorului nostru celui din multe nevoi şi primejdii, pentru izbăvirea şi tămăduirea a tot felul de boli cu lucrarea multor minuni, cu darul Sfântului Duh, laude cu mulţumiri aducem ţie, sfinte, noi fiii tăi. Ci, ca cel ce eşti mult milostiv şi grabnic ajutător celor ce vin la tine cu credinţă, eliberează-ne cu rugăciunile tale din toate nevoile şi de primejdia diavolească cea rea; ca să strigăm ţie: bucură-te, mare făcătorule de minuni, Preacuvioase Părintele nostru Nicodim, Sfinţite şi pururea mărite!

***

1

Viata

Sfântul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfinţit era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învaţă carte în patria sa, este chemat de Hristos la nevoinţa vieţii monahale în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde primeşte îngerescul chip, ajungând mai târziu egumen al acestei lavre şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.
Ajungând la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii Hilandar, răbdând grele ispite de la diavol. Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos, în puţină vreme s-a curăţit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni şi s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii şi al facerii de minuni, ajungând vestit în tot Muntele.
Ca egumen al Mănăstirii Hilandar, Cuviosul Nicodim a adunat în obştea sa până la o sută de călugări atoniţi, greci, sârbi, macedoneni, români şi bulgari, deprinzându-i pe toţi frica de Dumnezeu şi hrănindu-i cu învăţăturile Sfintei Scripturi. Căci era dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, adânc teolog şi părinte duhovnicesc pentru mulţi. Pentru aceea nu puţini sihaştri, călugări de chinovii şi egumeni veneau la el pentru sfat şi cuvânt de folos.
Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi Isaia şi Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia ecumenică. Deci, văzând patriarhul şi împăratul smerenia şi înţelepciunea cuviosului şi cucerindu-se de sfinţenia vieţii sale, îndată a ridicat anatema dată asupra Bisericii Sârbe, spre lauda lui Hristos şi bucuria creştinilor. Aşa înţelegea el să împlinească Evanghelia şi să ajute la mântuirea semenilor săi.
În urma unei descoperiri dumnezeieşti, Sfântul Nicodim vine din Muntele Athos cu mai mulţi ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde întemeiază două mici aşezări monahale: Vratna şi Mănăstiriţa.
Iar în anul 1364 trece în Ţara Românească şi se aşează pe valea râului Vodiţa, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) şi Radu (1377-1384) şi a sihaştrilor din partea locului, zideşte chilii şi biserică de piatră cu hramul Sfântul Antonie cel Mare, pe care o sfinţeşte în anul 1369. Mănăstirea Vodiţa a fost înzestrată apoi cu danii şi întărită prin hrisov domnesc ca „după moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic a pune în locul acela stareţ nici domnul, nici arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice chir Nicodim şi cum va aşeza, aşa să ţină călugării care sunt acolo şi ei singuri să-şi pună stareţ”.
Pe valea pârâului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul secolului XIV mai mulţi sihaştri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim a înălţat, de asemenea, la locul numit „Cascade”, Mănăstirea voievodală Tismana, cu acelaşi hram, cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti Radu I şi Dan I, între anii 1377-1378. Aici, marele stareţ formează o obşte renumită de zeci de călugări, ajută la menţinerea în continuare a vieţii isihaste pe valea Tismanei şi pune rânduiala călugărească de chinovie, după tradiţia Muntelui Athos. Apoi, adunând în jurul său câţiva călugări minuaţi, a întemeiat la Mănăstirea Tismana o vestită şcoală de caligrafi şi copişti de cărţi bisericeşti, renumită în toată peninsula Balcanică. De aici Cuviosul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el şi întreţinea corespondenţă cu egumeni şi ucenici din Athos, din Serbia şi din Ţara Românească, precum şi cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog şi părinte duhovnicesc.
Sfântul Nicodim, luând de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi putere asupra duhurilor necurate, a făcut multe şi nenumărate minuni, cât a trăit în viaţă, izgonind diavolii din oameni şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa. Se zice că a intrat şi în foc şi a ieşit nevătămat, încât nici chiar de haine şi nici de părul capului nu s-a atins focul. Apoi a făcut alte minuni şi nespuse lucruri cu puterea lui Hristos.
La bătrâneţe, Sfântul Nicodim încredinţează grija celor două mănăstiri, Vodiţa şi Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se retrage la mai aspră nevoinţă în peştera de deasupra mănăstirii, ce se păstrează până astăzi. Acolo se nevoia cuviosul toată săptămâna în post, în priveghere de toată noaptea şi în neîncetată rugăciune. Numai Duminica şi la praznice cobora din peşteră în Mănăstirea Tismana şi săvârşea Sfânta Liturghie. Apoi vindeca pe cei bolnavi care veneau la dânsul, mânca la trapeză cu părinţii, sfătuia şi mângâia pe toţi cu cuvinte de folos şi se urca din nou la peşteră.
Numele Sfântului Nicodim de la Tismana se făcuse cunoscut până dincolo de hotarele Ţării Româneşti, pentru sfinţenia vieţii sale şi darul vindecării a tot felul de boli. În tradiţia mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului, sau numai cât se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecaţi de Sfântul Nicodim se numără şi fiica regelui Sigismund, care era bolnavă de epilepsie.
La sfârşitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câţiva ucenici, întemeiază pe valea Jiului Mănăstirea Vişina, cu hramul Sfânta Treime, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 întemeiază Mănăstirea Prislop, numită şi Silvaşul de Sus, în ţinutul Hunedoarei, cu acelaşi hram, fiind ajutat de domnitorul Mircea cel Bătrân. În această mănăstire s-a nevoit Cuviosul câţiva ani, unde a şi scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405), care se păstrează până astăzi.
Ajungând la adânci bătrâneţi cu sfinţenie, Sfântul Nicodim de la Tismana s-a mutat din această viaţă vremelnică, la viaţa cerească şi nepieritoare, în ziua de douăzeci şi şase decembrie, anul mînturii 1406, fiind plâns de toţi ucenicii săi. Sfintele sale moaşte s-au îngropat cu multă plângere în biserica Mănăstirii Tismana, în mormântul dinainte pregătit, cum se vede până astăzi, unde se face în tot anul prăznuirea lui. După ce Dumnezeu i-a proslăvit moaştele cu mireasmă dumnezeiască de bun miros şi cu dar izvorâtor de mir şi cu facere de minuni, au fost scoase şi puse în raclă, fiind aşezate cu cinste în biserica zidită de el, ca şi moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, în Sfânta Mănăstire Bistriţa.
După trecere de mulţi ani, un domn al Ţării Româneşti, a voit să ridice din Mănăstirea Tismana moaştele Sfântului Nicodim şi să le ducă în oraşul Bucureşti. Dar, nefiind voia sfântului să se înstrăineze moaştele din locaşul său, a făcut minune, încât a părăsit domnul acela lucrul neplăcut sfântului. După aceea s-a arătat în vedenie unuia din călugări, poruncindu-i să spună egumenului ca să-i ascundă moaştele şi numai un deget să-i ia de la mâna pentru evlavia locuitorilor. În acest chip s-a arătat Sfântul Nicodim şi egumenului, poruncindu-i, asemenea, să-i facă precum îi spusese şi fratelui aceluia. Încredinţându-se egumenul, a luat un deget de la mâna sfântului şi mir de la moaştele sale şi au fost puse într-un vas de cositor, împreună cu o cruce mare de plumb, pe care o purta sfântul la grumaz; şi se află în sfânta Mănăstire Tismana până în ziua de astăzi, ca podoabe duhovniceşti cinstite şi de mare preţ. Însă din sfântul mir nu este îngăduit nimănui a lua măcar cât de puţin, fără numai vasul a-l săruta şi a se umple de bunămireasmă duhovnicească.
În acest chip fiind ascunderea moaştelor sfântului, multă vreme se ştia taina numai de către egumen şi de unul din fraţii mănăstirii. Mai pe urmă, din pricina multor răzmeriţe şi robii, au rămas moaştele sfântului tăinuite de tot şi neştiute de nimeni, până în ziua de astăzi. Poate că aşa a fost voia sfântului, cu toate că se găsesc cele mai susnumite sfinte odoare, spre mângâierea părinţilor mănăstirii şi a celorlalţi locuitori creştini, prin care şi acum se fac multe şi nenumărate minuni. Duhurile cele necurate din oameni se izgonesc cu chemarea numelui sfântului şi vindecări de multe feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc şi aleargă cu credinţă la ajutorul lui. Şi ţara aceasta, cu rugăciunile şi cu ajutorul Sfântului Nicodim, de multe nevoi se păzeşte şi se izbăveşte. Apoi şi Sfânta Mănăstire Tismana, care are în sine comoară de mare preţ a sfintelor sale moaşte, de multe primejdii şi bântuieli ale văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi este păzită şi apărată totdeauna cu grabnică şi călduroasă folosinţa sa. Pentru ale cărui rugăciuni, Hristoase, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

1

Acatistul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana (26 decembrie)

Troparul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, glasul 1:

Celui ce a răsărit din Fecioara, Mai-marelui păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părintele nostru Nicodim. Cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunile te-ai făcut lucrător sfinţit de cele cereşti, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Pentru aceasta grăim: slavă Celui ce te-a preaslăvit pe tine; slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.

Condacul 1

Arătătorului nostru de cele cereşti şi grabnic folositor, cele de laudă aducem ţie noi, robii tăi, ca unui mare ocrotitor; şi ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, izbăveşte-ne pe noi dintru toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Icosul 1

Îngerii din ceruri te laudă pe tine, Preacuvioase Părinte, minunându-se de viaţa ta cea mai presus de fire; iar mulţimea călugărilor lacrimi de bucurie îţi aduce ţie, cântându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, a îngerilor mirare;
Bucură-te, a demonilor pierzare;
Bucură-te, desfătarea raiului;
Bucură-te, îngere al darului;
Bucură-te, a cuvioşilor cunună;
Bucură-te, a sufletelor noastre duhovnicească arvună;
Bucură-te, a lavrei tale ocrotitor;
Bucură-te, al monahilor îndrumător;
Bucură-te, cerească lumină;
Bucură-te, a nevoitorilor odihnă;
Bucură-te, vas de Duhul Sfânt purtător;
Bucură-te, al pustnicilor veselitor;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 2-lea

Râvnitor al vieţii îngereşti din copilărie te-ai arătat, Părinte Nicodim; şi mergând în Sfântul Munte, te-ai dedat la cele mai aspre nevoinţe monahiceşti, încât se mirau toţi sihaştrii Athosului de văpaia dragostei dumnezeieşti ce ardea întru tine, şi slăvind pe Dumnezeu, cântau: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Lavra Hilandarului se veseleşte primind la sine odrasla preabinecuvântată, din os domnesc crescută şi în care Duhul lui Dumnezeu se odihneşte; iar noi, uimiţi de puterea Harului ce luminează întru tine, Părinte, cântăm cu bucurie unele ca acestea:
Bucură-te, lauda Sfântului Munte;
Bucură-te, de Dumnezeu prealuminată minte;
Bucură-te, iubitorul sfintelor nevoinţe;
Bucură-te, râvnitorul dumnezeieştilor ştiinţe;
Bucură-te, a Basarabilor lumină;
Bucură-te, inimă, de bucuriile Duhului plină;
Bucură-te, tămâia cea cu bun miros;
Bucură-te, a noastră dăruire celor de folos;
Bucură-te, împreună cu a ta rudenie după trup, Sava cel Sfinţit;
Bucură-te, că în sfânta lui lavră bine te-ai nevoit;
Bucură-te, cel ce ai fost om ceresc;
Bucură-te, cel ce eşti înger pământesc;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 3-lea

Întâistătător al marilor lavre athonite fiind, Preacuvioase Părinte, chip al nevoinţelor duhovniceşti te-ai arătat; iar noi pe tine ocrotitor avându-te, cântăm Domnului cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Chemare de la Dumnezeu având, Sfinte, să vii în patria ta şi să ridici vetre de lumină duhovnicească după rânduiala Sfântului Munte Athos, grădina Maicii Domnului cea binecuvântată, n-ai zăbovit a o împlini, Preacuvioase; şi acum mulţimile călugărilor, chip al nevoinţelor monahiceşti pe tine avându-te, laude ca acestea îţi aduc neîncetat, grăind aşa:
Bucură-te, a monahilor lumină;
Bucură-te, a noastră mângâiere, care orice durere alină;
Bucură-te, dulce ostenitor;
Bucură-te, al darurilor dumnezeieşti cuprinzător;
Bucură-te, orânduitorul vieţii monahiceşti;
Bucură-te, cel ce pe pustnici îi întăreşti;
Bucură-te, Părinte, al oropsiţilor ajutător;
Bucură-te, al duhurilor necurate izgonitor;
Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, ocrotitorul nostru de orice rău;
Bucură-te, preablândule păstor;
Bucură-te, al Ortodoxiei apărător;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 4-lea

Când marele Antonie ţi-a poruncit să treci în Ţara Românească, n-ai zăbovit, Sfinte, şi haina întinzând-o peste ale Dunării valuri, ai trecut, Părinte, pe ţărmul românesc, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

La Orăştie trecând în Ţara Românească, pentru a ridica sfânta mănăstire te-ai sârguit, Părinte, iar Vlaicu Vodă ţi-a împlinit dorirea, zicând către tine întru umilinţă unele ca acestea:
Bucură-te, înger binevestitor;
Bucură-te, al orânduielii monasticeşti începător;
Bucură-te, că valurile Dunării te-au ascultat;
Bucură-te, că marele Antonie, patronul tău, te-a binecuvântat;
Bucură-te, a Basarabilor bucurie;
Bucură-te, că ei rudenie după trup vor să te ştie;
Bucură-te, că Ungro-Vlahia se veseleşte;
Bucură-te, că fiu preaiubit pe tine te primeşte;
Bucură-te, că la Vodiţa aşezare de sihaştri ai ridicat;
Bucură-te, că truda ta Dumnezeu o a binecuvântat;
Bucură-te, a Banatului lumină;
Bucură-te, că ai tăi fii duhovniceşti întru adâncă smerenie lui Dumnezeu se închină;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 5-lea

Cum cerbul însetat aleargă spre izvoarele apelor, aşa sufletul tău, Părinte, prin dumnezeiasca chemare, a alergat la Cascada Apelor Cristaline, şi în peşteră sălăşluindu-te, cu îngerii împreună cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

După ce ai izgonit din peşteră balaurul ce te ameninţa, Părinte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi ai petrecut în neîncetată rugăciune, ca Dumnezeu să-ţi descopere voinţa Sa, unde să ridici marea lavră închinată Preacuratei Sale Maici, şi împlinindu-ţi dorirea, cu bucurie îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce în peşteră te-ai nevoit;
Bucură-te, că cererile tale s-au împlinit;
Bucură-te, iubitorule de sfinte nevoinţe;
Bucură-te, cunoscătorul înaltelor ştiinţe;
Bucură-te, aşezătorule de cele dumnezeieşti;
Bucură-te, îndrumătorul cetelor monahiceşti;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălţime;
Bucură-te, mângâietorul inimilor creştine;
Bucură-te, iubitorul sfintelor lui Dumnezeu lăcaşuri;
Bucură-te, cel ce pregăteşti ale Duhului sălaşuri;
Bucură-te, Părinte, al nostru învăţător;
Bucură-te, al dumnezeieştilor daruri cuprinzător;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul 6-lea

Stând pe o piatră la rugăciune trei zile şi trei nopţi, Părinte, o dumnezeiască lumină te-a cuprins şi ca un stâlp de foc, de la cer şi până la pământ, s-a făcut, din care Domnul ţi-a poruncit ca pe acel loc jertfelnic să ridici; şi luminat de raza Duhului Sfânt fiind, cu lacrimi de bucurie cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Mulţime de ucenici adunând, Părinte, la Tismana mare lavră ai ridicat, unde, zi şi noapte, rugăciuni neîncetate se înălţau la Dumnezeul îndurărilor, Care săvârşea prin tine lucruri mari şi preaslăvite; iar noi, fiii tăi, întru căldura Duhului îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Părinte, al nostru îndrumător;
Bucură-te, cel către Domnul pentru noi fierbinte rugător;
Bucură-te, vistierie a rugăciunii celei de taină cuprinzătoare;
Bucură-te, a Duhului Sfânt plăcută aşezare;
Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, în rugăciuni neîncetată veghere;
Bucură-te, cel ce de darul lacrimilor te-ai umplut;
Bucură-te, că, prin vărsarea acestora, lăcaş Sfântului Duh te-ai făcut;
Bucură-te, al monahilor păstor;
Bucură-te, al creştinilor ocrotitor;
Bucură-te, a Valahiei lumină;
Bucură-te, liră de duhovnicească viersuire plină;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 7-lea

Prin sfinţenia vieţii tale, Părinte, de mari daruri te-ai învrednicit; că şi duhurile necurate din cei cuprinşi de ele le izgoneai; şi la credinţa ortodoxă pe mulţi i-ai adus, Preacuvioase; pentru care şi cu bucurie te lăudăm pe tine, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Când împăratul Sigismund a alergat la tine, Părinte, cerând îndurarea ta pentru fiica lui, care era chinuită rău de duhul necurat din copilăria ei, şi văzând-o izbăvită şi cu totul sănătoasă prin mijlocirea ta către Domnul, cu lacrimi de recunoştinţă îţi cânta unele ca acestea:
Bucură-te, părinte al mângâierii;
Bucură-te, al inimilor credincioase alinătorul durerii;
Bucură-te, izbăvitorul celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, doctoria duhovnicească a sufletelor creştine;
Bucură-te, a lui Sigismund mirare;
Bucură-te, a lui Mircea prea luminoasă stare;
Bucură-te, că Sigismund te-a ascultat;
Bucură-te, că el prin apa botezului s-a luminat;
Bucură-te, propovăduitorul Ortodoxiei;
Bucură-te, risipitorul ereziei;
Bucură-te, iubitorul pravilelor sfinte;
Bucură-te, propovăduitorul dreptei credinţe;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 8-lea

Firea focului ai biruit, Părinte, că în mijlocul jăraticului stând ca la două ceasuri şi mai mult, nevătămat ai rămas, preafericite; şi împreună cu ucenicul tău, în mijlocul flăcărilor fiind, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

În mare uimire fiind Sigismund cu Mircea, şi mulţimile credincioşilor care erau de faţă văzându-te stând în mijlocul flăcărilor fără a te vătăma, Părinte, preamărind puterea lui Dumnezeu cea mare, care te ocrotea, îţi cântau unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce depăşeşti legile firii;
Bucură-te, cel plin de Harul dumnezeirii;
Bucură-te, că firea focului ţi s-a supus;
Bucură-te, că, în mijlocul văpăilor stând, cu duhul erai sus;
Bucură-te, minte dumnezeiască;
Bucură-te, înger în fire omenească;
Bucură-te, că orice minte copleşeşti;
Bucură-te, că pe cei ce ispitesc îi umileşti;
Bucură-te, că toţi au rămas fără de glas;
Bucură-te, Părinte, de focul dragostei creştine ars;
Bucură-te, a Duhului Sfânt iubire;
Bucură-te, a sfintei tale lavre mărire;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 9-lea

Sosind vremea trecerii tale din această viaţă către Domnul, Preacuvioase Părinte, mai înainte ai fost înştiinţat. Şi pentru ultima dată coborând din peşteră în sfânta lavră, la prealuminatul praznic al Naşterii Domnului, împreună cu ucenicii tăi cântai dumnezeiescului Prunc: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Întristare mare i-a cuprins pe toţi, Părinte, auzind despre trecerea ta din această viaţă; dar încredinţându-i că vei mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru ei şi pentru toţi acei care vor cere ajutorul tău în necazurile lor, de bucurie îţi cântau unele ca acestea:
Bucură-te, al lavrei tale mijlocitor;
Bucură-te, al tuturor celor ce aleargă la tine dulce mângâietor;
Bucură-te, hrană duhovnicească;
Bucură-te, a noastră tărie sufletească;
Bucură-te, al Tismanei înger păzitor;
Bucură-te, al monahilor dulce îndrumător;
Bucură-te, corabie duhovnicească;
Bucură-te, liman sigur celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, a noastră binecuvântare;
Bucură-te, a sufletelor obidite scăpare;
Bucură-te, far purtător de-a Duhului lumină;
Bucură-te, îngerească minte, de înţelepciune dumnezeiască plină;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 10-lea

Văzând preaslăvită mutarea Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim cel Sfinţit de la pământ la cer, şi noi să ne înstrăinăm de lumea cea deşartă şi la cele dumnezeieşti să ne suim, ca împreună cu dânsul să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Veniţi, credincioşilor, să lăudăm pe cel minunat între sfinţi, pe povăţuitorul monahilor şi lauda credincioşilor, pe cel din lavra Tismanei şi a Gorjului cunună, pe marele între cuvioşi Nicodim, şi cu un glas să-i cântăm cântare de bucurie, aşa:
Bucură-te, cel ce în căile Domnului ne eşti îndrumător;
Bucură-te, al celor neştiutori învăţător;
Bucură-te, a raiului desfătare;
Bucură-te, stea de dumnezeiască lumină purtătoare;
Bucură-te, că din pruncie, pe Hristos iubind, lumea o ai defăimat;
Bucură-te, că pe umerii tăi jugul cel bun şi sarcina cea uşoară a Domnului ai luat;
Bucură-te, izgonitorul duhurilor necurate şi grabnic ajutător al celor bântuiţi;
Bucură-te, izbăvitorul copilei îndrăcite şi bucuria cea negrăită a credincioşilor ei părinţi;
Bucură-te, al creştinilor grabnic sprijinitor;
Bucură-te, al sufletelor celor scârbite mângâietor;
Bucură-te, a oropsiţilor îmbărbătare;
Bucură-te, izbăvitorul nostru de a lui Lucifer pierzare;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 11-lea

Niciodată nu vom înceta a spune minunile tale, Părinte Nicodim, că toate bolile tămăduieşti şi pe toţi care cer ajutorul tău cel bogat în milă din necazuri îi izbăveşti. Pentru aceasta cu bucurie lăudându-te, cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a proslăvit pe tine: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Spre tine totdeauna nădăjduind, te fericim, Preacuvioase Părinte Nicodime, că ai împodobit cununa vieţii duhovniceşti prin dumnezeiasca ta sfinţenie, care peste veacuri pilduieşte sufletelor dornice de Dumnezeu; şi bucurându-ne noi, robii tăi, cu evlavie te preamărim şi, lăudându-te, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, mărgăritarul cel de mult preţ, întărirea vieţii duhovniceşti;
Bucură-te, a cuvioşilor cunună şi ocrotitorul Ţării Româneşti;
Bucură-te, cel ce cu preacuvioşii şi cu toţi sfinţii eşti împreună-vieţuitor;
Bucură-te, al dumnezeieştii slave moştenitor;
Bucură-te, buna conglăsuire a celor credincioşi;
Bucură-te, creştere aleasă celor evlavioşi;
Bucură-te, că prin sfinţenia vieţii tale pe toţi i-ai umplut de evlavie;
Bucură-te, lucrătorul rugăciunii celei de taină, care este a Duhului sabie;
Bucură-te, cel ce sabia nevăzuţilor vrăjmaşi o ai sfărâmat;
Bucură-te, că duhovniceasca ta moştenire lui Dumnezeu o ai închinat;
Bucură-te, candela aprinsă a sfintelor nevoinţe;
Bucură-te, că toţi credincioşii aleargă la tine cu credinţă;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 12-lea

Minunându-ne de dumnezeiescul har, care lucrează puteri preaslăvite prin sfintele tale moaşte, Părinte Nicodim, şi gândind la razele strălucirii cu care Dumnezeu te-a împodobit, de bucurie negrăită cântăm noi, credincioşii, Făcătorului de bine: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Chip al înstrăinării te-ai făcut, Părinte, şi de dumnezeiescul har umplându-te, pe toţi i-ai luminat, iar noi, prin tine, de duhovnicească mireasmă umplându-ne, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Părinte;
Bucură-te, Arhimandrite;
Bucură-te, a darului sălăşluire;
Bucură-te, a Duhului Sfânt iubire;
Bucură-te, luceafăr preaslăvit;
Bucură-te, de Domnul preamărit;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte;
Bucură-te, îţi spunem, prin sfinte simţăminte;
Bucură-te, al nostru bun păstor;
Bucură-te, al săracilor părtinitor;
Bucură-te, a celor năpăstuiţi scăpare;
Bucură-te, a rătăciţilor luminare;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 13-lea

O, Preafericite Părinte Nicodim, primind a noastră umilă rugăciune, mijloceşte nouă mila Celui Preaînalt, şi izbăvindu-ne din toata ispita, scoate-ne din chinul ce va să fie, pe toţi cei ce te lăudăm pe tine şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerii din ceruri te laudă…, Condacul 1: Arătătorului nostru de cele cereşti…

Icosul 1

Îngerii din ceruri te laudă pe tine, Preacuvioase Părinte, minunându-se de viaţa ta cea mai presus de fire; iar mulţimea călugărilor lacrimi de bucurie îţi aduce ţie, cântându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, a îngerilor mirare;
Bucură-te, a demonilor pierzare;
Bucură-te, desfătarea raiului;
Bucură-te, îngere al darului;
Bucură-te, a cuvioşilor cunună;
Bucură-te, a sufletelor noastre duhovnicească arvună;
Bucură-te, a lavrei tale ocrotitor;
Bucură-te, al monahilor îndrumător;
Bucură-te, cerească lumină;
Bucură-te, a nevoitorilor odihnă;
Bucură-te, vas de Duhul Sfânt purtător;
Bucură-te, al pustnicilor veselitor;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul 1

Arătătorului nostru de cele cereşti şi grabnic folositor, cele de laudă aducem ţie noi, robii tăi, ca unui mare ocrotitor; şi ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, izbăveşte-ne pe noi dintru toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Rugăciune către Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana

Sfinte Preacuvioase Părinte Nicodim, primind a noastră umilă rugăciune, mijloceşte nouă mila Celui Preaînalt. Izbăveşte-ne cu folosinţa ta, Preafericite, de relele ce vin asupra noastră, ca neîncetat să te slăvim pe tine. Ştii neputinţa firii noastre, dar şi credinţa o vezi şi suspinele le auzi; nu ne lăsa, Părinte, când alergăm la tine. Roagă-te Stăpânului pentru noi, nevrednicii, să ierte greşelile noastre şi să ne dea dragoste curată şi putere a face tot binele, spre slava Preasfântului Său nume. Pe tine te cerem şi ţie ne rugăm: ajută-ne, Părinte, că, deşi am greşit din ispita celui rău, dar cu inima zdrobită la tine alergăm să ne ocroteşti de săgeata cea ucigătoare a vrăjmaşului nostru diavol, care răneşte de moarte sufletele noastre. Cum ai miluit pe toţi care au alergat la tine cu credinţă, tămăduindu-i de neputinţele lor, şi pe fata chinuită de duhul necurat ai izbăvit-o, aşa şi pe noi, Părinte, ne izbăveşte de neputinţele noastre sufleteşti şi trupeşti, şi prin mijlocirea ta fiind mântuiţi, slavă, mulţumire şi închinăciune totdeauna să înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

2

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (26 decembrie)

Troparul Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, glasul 1:

Celui Ce a Răsărit din Fecioara, Mai Marelui Păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părinte al nostru Sfinte Nicodim. Cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunile, te-ai făcut lucrător sfinţit de cele cereşti, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Pentru aceasta strigăm: Slavă Celui Ce te-a preaslăvit pe tine; Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.

Cântarea 1, glasul 1.

Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce ai luat viaţă nestricăcioasă şi fericită, Preacuvioase Nicodim, stând totdeauna înaintea lui Hristos, dă-ne nouă luminare, sfinţite; ca, bucurându-ne, să lăudăm preamărită viaţa ta; că ai fost preamărit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cele lumeşti urând, Prea­cinstite Părinte Nicodim, toată fapta pustnicească ai iubit: întâi înfrânarea, apoi blândeţile şi nevoinţa cea grea, rugăciunile şi lacrimile şi privegherea cea de toată noaptea, înaintea lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Desfătările lumeşti, cele arzătoare ca focul, le-ai stins cu roua ostenelilor pustniceşti; pentru aceea ţi-a răsărit soarele nepătimirii, lumina tămăduirilor şi raza cea neapusă a darurilor Duhului Sfânt, vrednicule de laudă, Preasfinţite Nicodim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lucruri uimitoare s-au grăit despre tine în neam şi în neam, Ceea ce ai primit pe Dumnezeu în pântecele tău şi ai rămas Curată, Născătoare de Dumnezeu, Marie. Pentru aceasta toţi te cinstim pe tine, Ocrotitoarea şi Izbăvitoarea noastră, după Dumnezeu.

Catavasie:
Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit.

Catavasie:
Minune făcând a mântuit pe popor, Stăpânul, uscând oarecând valul mării. Şi din Fecioară născându-Se, ne-a deschis calea spre ceruri. Pe Cel de o Fiinţă cu Tatăl şi cu noi oamenii Îl slăvim.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Fiului Celui Născut…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La Razele Domnului cu credinţă privind, cuvioase părinte, Preamărite şi de Dumnezeu Înţelepţite Nicodim, cu lacrimi te-ai rugat să îţi ajungi dorirea. Pentru aceasta ai şi dobândit nădejdea, cu veselie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sufletul meu cel întunecat cu gânduri viclene luminează-l, Iubitorule de oameni, Cuvinte, cu rugăciunile Preacuviosului Tău Nicodim şi mă izbăveşte de întunericul cel neluminat, în ceasul judecăţii, Milostive.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu deşteptarea minţii frumuseţile cele cereşti întrezărind, nu te-ai înălţat nicidecum la vredniciile cele omeneşti, ci, cu aripile umilinţei uşurându-te, te-ai înălţat cu totul la cer, Preafericite Sfinţite Nicodim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai mai Înaltă decât Heruvimii şi decât Serafimii, Născătoare de Dumnezeu; că tu, Singură, pe Dumnezeu, Cel Neîncăput, L-ai zămislit în pântece. Pentru aceasta toţi credincioşii cu cântări te fericim.

Catavasie:
Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne!

Catavasie:
Vino spre cântarea robilor Tăi, Bunule, smerind sprânceana înălţată a vrăjmaşului; păzind, Fericite Atotvăzătorule, pe cântăreţi mai presus de păcat, întăriţi neclintit pe temeiul credinţei.

Cântarea a 4-a. Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe calea cea strâmtă ai umblat, preacuvioase părinte, cu postul trupul ţi-ai topit, mai presus de fire; pentru aceasta adunarea vrăjmaşilor s-a minunat de răbdarea ta cea neclintită, Sfinţite Nicodim. Iar Cetele îngereşti au strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Dumnezeu Cel Bun şi Preaîndurat, cu lacrimi, cu suspinuri şi cu inimă umilită L-ai căutat, Sfinţite Nicodim. Pentru aceea, dobândindu-ţi dorirea, roagă-L, preacuvioase părinte, să se milostivească spre sufletul meu cel dosădit, care a alunecat în adâncul răutăţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Brazdele sufletului tău, stropindu-le cu pâraiele lacrimilor, Sfinţite Nicodim, ai semănat cu adevărat sămânţa faptelor bune, pe care lucrând-o bine, cu ostenelile pustniceşti, ai secerat mănunchi, roduri strângând în jitniţele tale, preafericite părinte!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu eşti Lauda creştinilor, Ceea ce nu ştii de mire, Ocrotitoare şi Scăpare, Zid şi Liman. Că duci rugăciunile noastre către Fiul tău, Preanevinovată şi izbăveşti din nevoi pe cei ce cu credinţă te mărturisesc cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Catavasie:
Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai, Întrupându-Te din Cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă Puterii Tale, Doamne!

Catavasie:
Înnoirea neamului omenesc de demult cântând proorocul Avacum, mai înainte a vestit-o, învrednicindu-se în chip de negrăit a-i vedea Întruchiparea; că Prunc Tânăr din Muntele Fecioarei a ieşit Cuvântul, spre înnoirea popoarelor.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Dumnezeu fiind al păcii…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelepţeşte chivernisindu-ţi simţirile trupului, turn de bunătăţi ai ajuns, Preafericite Nicodim; că mânie numai şarpelui ai arătat, iar dragostea toată ţi-ai întors-o către Stăpânul Cel Iubitor de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sluga Ta, Doamne, Preafericitul, Sfinţitul Nicodim, lepădând grija cea de multe feluri, mintea sa netulburată a făcut-o locaş Ţie. Că, iubind fericitele fapte bune, s-a supus poruncilor Evangheliei Tale şi luând Crucea Ta, a urmat Ţie, Stăpânului tuturor, bucurându-se.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfărâmat-ai cu armele smereniei cursele vrăjmaşului şi purtând arşiţa zilei, părinte, de bucuria Domnului te-ai învrednicit. Pentru aceasta înălţându-te, sfinţite preacuvioase, te-ai făcut cetăţean ceresc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Însănătoşează, cu rugăciunile tale cele tari, rogu-mă ţie, Născătoare de Dumnezeu, sufletul meu cel ticăloşit şi bolnav din pricina asupririlor lui Veliar şi-mi trimite înmulţit darul tău de bucurie, Stăpână, Preacurată Fecioară Marie.

Catavasie:
Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, ai trimis nouă pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare, dăruindu-ne pace; deci povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni.

Catavasie:
Din noaptea lucrurilor întunecatei rătăciri, Curăţire eşti, Hristoase, nouă celor ce cântăm acum Ţie cântare cu priveghere, ca unui Făcător de bine; să vii dăruindu-ne şi cărare lesnicioasă, pe care umblând, vom afla laudă.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Pe Iona ca pe un prunc…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

N-au putut amăgi pe Dumnezeiescul Tău slujitor, Hristoase, nici asupririle şarpelui, nici focul ispitelor nu l-a înfricoşat. Că vieţuind pe pământ viaţă întocmai cu a îngerilor, cu daruri Dumnezeieşti l-ai împodobit, cu dreapta Ta, cea Atotstăpânitoare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Atrasu-te-a pe tine, Sfinţite Nicodim, dragostea Stăpânului tuturor şi acum te odihneşti întru Hristos, preafericite. Că dragoste curată câştigându-ţi cu înfrânarea şi cu rugăciunea, te-ai arătat oglindă neîntinată şi organ al Sfântului Duh, preacuvioase părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Primind înlăuntrul inimii tale Raza Cea Luminoasă şi fără materie, Preasfinţite Nicodim şi pierzând toată negura patimilor, te-ai luminat. Şi trecând peretele cel din mijloc, curat te desfătezi, preafericite părinte, lângă Sfânta Treime, Cea Nezidită şi Nedespărţită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce în chip de negrăit ai născut pe Hristos, Dătătorul luminii, Care S-a făcut Trup, roagă-L, Curată, cu Oştile cele îngereşti de sus, să-mi strălucească şi mie, celui acoperit de păcate, Raza cea Purtătoare de Lumină.

Catavasie:
Din pântece pe Iona, ca pe un prunc, l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit. Iar Cuvântul în Fecioară Sălăşluindu-Se şi Trup luând, a ieşit lăsând-o Nestricată; că Cel Ce n-a pătimit stricăciune, pe Ceea ce L-a născut a păzit-o Nevătămată.

Catavasie:
Petrecând Iona în adâncurile mării, se ruga să vină valul şi să-l aline. Iar eu, rănit fiind cu a tiranului săgeată, pe Hristos, Pierzătorul celor răi, Îl chem degrab să vină spre a mea alinare.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă…

Apărătorului nostru celui din multe nevoi şi primejdii, pentru izbăvirea şi tămăduirea a tot felul de boli cu lucrarea multor minuni, cu darul Sfântului Duh, laude cu mulţumiri aducem ţie, sfinte, noi fiii tăi. Ci, ca cel ce eşti mult milostiv şi grabnic ajutător celor ce vin la tine cu credinţă, eliberează-ne cu rugăciunile tale din toate nevoile şi de primejdia diavolească cea rea; ca să strigăm ţie: bucură-te, mare făcătorule de minuni, Preacuvioase Părintele nostru Nicodim, Sfinţite şi pururea mărite!

CONDAC, glasul al 8-lea.

Ca pe cel împreună râvnitor sfinţilor şi ca pe un părinte mare, toată lavra ta, Tismana, te cinsteşte pe tine cu credinţă, Sfinţite Nicodim; pe care păzeşte-o cu rugăciunile tale, fericite, totdeauna nebiruită şi netulburată de toate nevoile, ca un părinte cuvios şi pururea lăudat.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Tinerii în dreapta credinţă…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Omorându-ţi desfătările trupeşti şi mânia înfrânându-ţi Sfinţite Nicodim, ai primit răsplătirea moştenirii celei de sus, preafericite părinte. Şi îmbrăcându-te întru omorârea patimilor, ai mers la Viaţa cea fără de sfârşit, unde acum cu bucurie cânţi: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Călătorind pe cărarea cea dreaptă a faptelor bune şi neabătându-te în lături, preacuvioase părinte, te-ai sălăşluit în Cetatea cea nestricăcioasă a Edenului, unde acum cânţi cu veselie: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vestind Slava Preasfintei Treimi cu cucernicie, preafericite părinte, te-ai odihnit întru Lumina Cea Întreit Strălucitoare, Sfinţite Nicodim, unde acum cu bucurie cânţi: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toiag din rădăcina lui Iesei eşti, Fecioară Preafericită, care din Floare ai adus Rodul Cel de mântuire pentru toţi cei ce strigă cu credinţă Fiului tău: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Catavasie:
Tinerii în dreapta credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat; ci, în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Catavasie:
De dragostea Împăratului a toate fiind aprinşi tinerii, batjocorit-au păgâna limbă cea hulitoare, a tiranului celui ce se mânia fără măsură; de la aceia s-a îndepărtat focul cel mult, de la cei ce grăiau Stăpânului: în veci bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Cuptorul cel răcoritor…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce te-ai luminat cu Fulgerele cele fără de materie ale Luminii Celei Neapuse, Sfinţite Nicodim, scoate dintru întunericul necazurilor pe cei supăraţi de păcate şi povăţuieşte la Lumina Veseliei pe cei ce cântă: Binecuvântaţi pe Dumnezeu în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ziditorul patimilor a zidit cumplit pe spatele meu fărădelegea, Mântuitorule şi nu pot eu, robul Tău, să privesc la Tine. Ci, pentru rugăciunile Cuviosului Tău Nicodim, Milostive, milostiveşte-Te spre mine, păcătosul şi mă mântuieşte.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul!

Ca un râvnitor al lui Hristos şi slugă credincioasă şi împărţitor al Tainelor Lui, îndreptător adevărat arătându-te, Sfinţite Nicodim, ne rugăm ţie: tămăduieşte patimile sufletelor şi trupurilor noastre, ca să te lăudăm în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, roagă pe Hristos, Fiul tău şi Dumnezeul nostru, să izbăvească pe cei supăraţi de cumplite greşeli şi de amăgirile şarpelui şi care cântă: Binecuvântaţi pe Dumnezeu în veci.

Catavasie:
Cuptorul cel răcorit a închipuit Chipul Minunii celei mai presus de fire; că nu a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici Focul Dumnezeirii pântecele Fecioarei, în care a intrat. Pentru aceasta, cântând, să strigăm: să binecuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Catavasie:
Tinerii, cei nearşi de foc în Legea Veche, au închipuit pântecele cel nears al Fecioarei, Care mai presus de fire a născut, Pecetluită fiind; şi amândouă lucrând o facere de minuni, pe popoare la cântare le ridică Darul.

Cântarea a 9-a.Irmos: Taină uimitoare văd…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce eşti împreună cu sfintele Cete ale tuturor sfinţilor, Sfinţite Nicodim şi împodobit cu Dumnezeiască frumuseţe, preacuvioase părinte, ţie ne rugăm: roagă totdeauna pe Hristos Dumnezeu, Cel Împodobit mai presus decât toată frumuseţea, să împodobească inimile noastre cu Dumnezeiescul Său har.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca cel ce eşti cu adevărat crin cu bun miros al Raiului celui înţelegător, fericite părinte, veseleşte tot sufletul cu rugăciunile tale, Sfinţite Nicodim şi alungă întinăciunea patimilor mele; sănătate şi har dăruindu-mi mie, preacuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Adunarea celor ce vieţuiesc în cinstita şi mărita ta lavră bucurându-se, te laudă şi totdeauna te fericeşte, Sfinţite Nicodim, căci cu povăţuirea Stăpânului tuturor ai ajuns la limanul vieţii, preacuvioase părinte; şi te rogi lui Hristos Dumnezeu să ne dea şi nouă limanuri de mântuire şi mare milă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Milostiveşte-Te, Doamne, milostiveşte-Te, când vei veni să judeci. Ci, pentru rugăciunile pururea Fecioarei Maria, care Te-a născut pe Tine, Hristoase Dumnezeule şi ale tuturor Sfinţilor, să nu mă osândeşti pe mine atunci la foc, nici cu mânia Ta să mă cerţi.

La Cântarea a 9-a.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cea mai Cinstită şi mai Mărită decât Oştile cele de sus, pe Fecioara Preacurată, de Dumnezeu Născătoarea.

Irmosul: Taină Minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, Scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl slăvim.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut cu Trup din Fecioară.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Împăratul, Cel Ce S-a născut în peşteră din Fecioară.

Troparul:

Minunata mergere a Stelei celei noi şi neobişnuite, de curând ivită, înaintea căreia se plecau cerurile, văzând-o magii, au mărturisit pe Hristos Împăratul Născut pe pământ, în Betleem, spre mântuirea noastră.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Dumnezeu, Căruia I S-au închinat magii.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Cel Ce a fost vestit de Stea magilor.

Troparul:

Magii întrebând: unde este Pruncul Împărat, Cel de curând Născut, a Cărui Stea s-a arătat, că am venit să ne închinăm Lui, s-a mâniat Irod şi s-a tulburat, semeţindu-se luptătorul împotriva lui Dumnezeu, a omorî pe Hristos.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Preacurata Fecioară şi Singura de Dumnezeu Născătoarea, care a născut pe Hristos Împăratul.

Stih: Magii şi păstorii au venit să se închine lui Hristos, Celui Ce S-a născut în cetatea Betleemului.

Troparul:

Cunoscut-a cu dinadinsul Irod vremea Stelei, prin ale cărei povăţuiri s-au închinat magii în Betleem lui Hristos, cu daruri; şi de Înger fiind povăţuiţi către ţara lor, au lăsat batjocorit pe cumplitul ucigător de prunci.

Stih: Astăzi Fecioara naşte pe Stăpânul înăuntru, în peşteră!

Irmosul: Mai lesne este, Fecioară, pentru noi să iubim tăcerea, căci este lucru neprimejdios, decât a împleti din dragoste cântări cu osârdie alcătuite, căci este lucru anevoios. Ci, o, Maică, pe cât binevoieşti dă-ne şi nouă această putere.

Stih: Astăzi Stăpânul Se naşte ca un Prunc din Fecioară.

Stih: Astăzi păstorii văd pe Mântuitorul în scutece înfăşat şi în iesle culcat.

Stih: Astăzi Stăpânul Cel Nepipăit în scutece Se înfaşă ca un Prunc.

Stih: Astăzi toată zidirea se bucură şi se veseleşte, că Hristos S-a născut din Tânără Fecioară.

Troparul:

Chipurile cele nelămurite şi umbrele văzându-le sfârşite, o, Maică Preacurată a Cuvântului, Cel Ce S-a arătat de curând din uşă încuiată şi socotind a fi El Lumina adevărului, după vrednicie binecuvântăm pântecele tău.

Stih: Puterile cereşti vestesc lumii pe Mântuitorul, Domnul şi Stăpânul, Cel Ce S-a născut.

În loc de Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Stăpânirea Dumnezeirii Celei în Trei Ipostasuri şi Nedespărţită.

În loc de Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Cel Ce ne-a izbăvit pe noi din blestem.

Troparul:

Dorul dobândindu-şi şi învrednicindu-se de venirea lui Hristos, poporul cel plăcut lui Hristos se roagă acum, cu lacrimi, să-i dai, Preacurată Fecioară şi harul naşterii celei de a doua, cel de viaţă făcător, ca să se închine Strălucirii tale.

Catavasie:
Taină Minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, Scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându-L Îl slăvim.

Catavasie:
Mai lesne este, Fecioară, pentru noi să iubim tăcerea, căci este lucru neprimejdios, decât a împleti din dragoste cântări cu osârdie alcătuite, căci este lucru anevoios. Ci, o, Maică, pe cât binevoieşti dă-ne şi nouă această putere.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Arătatu-te-ai pe pământ ca un înger în trup şi ca un pom răsădit lângă apa înfrânării bine crescând ai fost, pustnicind. Pentru aceasta, spălând întinăciunea cu curgerea lacrimilor tale, locaş Dumnezeiesc te-ai făcut şi de minuni făcător, cel ce ai stins oarecând cu minunea ta văpaia focului, care nicidecum nu s-a atins de tine. Întru care Dumnezeu mărindu-te, ai luat de la Dânsul răsplătirea moştenirii celei de sus. Pe care acum, neîncetat, roagă-L să ne dea iertare de păcate nouă, celor ce prăznuim, cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Prăznuim cu credinţă strălucita şi luminata sărbătoare a pomenirii tale, adunându-ne astăzi în Lavra ta Tismana. Chemăm împreună cu noi la veselie toată latura şi dănţuind duhovniceşte, ne bucurăm foarte, ca de o vistierie mare, de trupul tău cel purtător de osteneli, preafericite părinte. Că lăsând viaţa ta cea stricăcioasă ai primit în cer pe cea nestricăcioasă; şi acolo, aflând mărire, minuni ai săvârşit, Preacuvioase, Sfinţite Nicodim. Pentru aceasta roagă pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de păcate tuturor celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Praznicului Naşterii Domnului (Crăciunului), glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină…

Să se bucure cerul, să se veselească pământul, că S-a născut pe pământ Mieluşelul lui Dumnezeu, dând izbăvire lumii. Cuvântul, Cel Ce era în Sânurile Tatălui, a ieşit din Fecioară fără de sămânţă; de Care magii s-au înspăimântat, văzând că Se naşte în Betleem, ca un Prunc, Acela pe Care toate Îl slăvesc.

Sfintii parinti Ioachim și Ana: Viata, Acatistul si Canonul de rugăciune (9 Septembrie)

Condacul Sfinţilor şi Drepţilor Dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana (9 Septembrie

Glasul 4

Căutând cele de sus…

Veseleşte-te acum, Sfântă Ana, dezlegându-te din legăturile nerodirii şi hrăneşte pe cea Preacurată, chemând pe toţi să laude pe Acela Ce a dăruit din pântecele ei oamenilor, pe Singura Maică ce nu ştie de bărbat.

*

Troparul Sfinţilor şi Drepţilor Dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana (9 Septembrie)

Glasul 2

Pomenirea drepţilor Tăi, Doamne, prăznuind, printr-înşii ne rugăm Ţie, mântuieşte sufletele noastre.

1

Viata

Sfântul şi dreptul Ioachim a fost din seminţia lui Iuda, trăgându-şi neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie şi pe Pamfir; Pamfir a născut pe Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu. Acesta petrecea în Nazaretul Galileii, având soţie pe Ana din seminţia lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul care a preoţit în zilele Cleopatrei şi ale lui Casopar, împăraţii Perşilor, mai înainte de împărăţia lui Irod, fiul lui Antipater. Iar Mathan avea femeie pe Maria din seminţia lui Iuda din Betleem şi a născut cu dânsa trei fiice: pe Maria, pe Sovia şi pe Ana.
Deci, s-a măritat cea dintâi Maria, în Betleem, şi a născut pe Salomeea. S-a măritat şi Sovia, cea de-a doua, de asemenea în Betleem, şi a născut pe Elisaveta, maica lui Ioan Înainte Mergătorul. Iar a treia, Sfânta Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a fost precum am zis, soţia lui Ioachim în pământul Galileei, din cetatea Nazaret. Această însoţire de neam mare, Ioachim şi Ana, vieţuind după lege, drepţi au fost înaintea lui Dumnezeu; iar fiind îndestulaţi cu bogăţia cea materialnică, mai presus de toate aveau pe cea duhovnicească. Şi aşa, cu toate bunătăţile se înfrumuseţau ei, umblând în toate poruncile Domnului fără de prihană. Iar la tot praznicul deosebeau din averile lor două părţi, din care o parte o dădeau lui Dumnezeu la bisericeştile trebuinţe, iar cealaltă parte la săraci. Şi atât au plăcut lui Dumnezeu, încât i-a învrednicit pe ei să fie născători Fecioarei celei fără de prihană, pe care mai înainte a ales-o Lui spre maică.

Din aceasta esta cunoscută viaţa lor cea sfântă, plăcută lui Dumnezeu şi cinstită, că li s-a dat lor fiică cea mai sfântă decât toţi sfinţii şi decât heruvimii mai cinstită, care mai mult decât toţi a plăcut lui Dumnezeu. Că nu era în acea vreme pe pământ, între oameni, mai bine primiţi lui Dumnezeu decât aceşti doi, Ioachim şi Ana, pentru viaţa lor cea neprihănită. Astfel că un dar ca acesta nu li s-ar fi dăruit lor dacă nu ar fi prisosit dreptatea şi sfinţenia lor mai mult decât a altora. Ci, precum singur Domnul avea să se în-trupeze din Preasfânta, Preacurata Maică, aşa se cădea ca şi Maica Domnului să se nască din părinţi sfinţi şi curaţi. Căci, precum şi împăraţii îşi fac porfirele lor, nu din postav simplu, ci din pânzeturi ţesute cu aur, aşa şi Împăratul ceresc a voit să aibă pe Maică Să cea Preacurată, întru al cărei trup ca într-o porfiră împărătească avea să se îmbrace, nu din neînfrânate însoţiri, ca din nişte postav prost, ci din părinţi curaţi şi sfinţi, ca dintr-o ţesătură de aur. Maica Domnului de demult a fost preînchipuită prin sfântul cort, despre care a poruncit Dumnezeu lui Moise să-l facă din postav mohorât, roşu şi din vison, întrucât cortul a simbolizat pe Fecioara Maria în care, sălăşluindu-se Dumnezeu, după cum este scris, avea să petreacă cu oamenii. „Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va locui cu dânşii” (Apoc. 21, 3).

Deci, materialul mohorât şi roşu, precum şi visonul din care s-a alcătuit cortul închipuiau pe mama Maicii lui Dumnezeu, care din curăţie şi din înfrânare s-a născut.
Dumnezeiasca voinţă, mai întâi, a ţinut multă vreme însoţirea acestor sfinţi fără de fii, ca prin zămislirea şi naşterea unei fecioare ca aceasta să se arate şi puterea darului lui Dumnezeu, şi cinstea celei născute, şi vrednicia părinţilor ei. Pentru că a face să nască pântecele cel neroditor şi sterp, aceasta este puterea darului dumnezeiesc, fiindcă aici nu firea, ci Dumnezeu Cel ce biruieşte firea dezleagă legăturile nerodirei. A se naşte din cei neroditori şi stră-ini, aceasta este cinstea celei născute, care a ieşit nu din părinţi care s-ar fi sârguit la fapte trupeşti, ci din cei înfrânaţi, fiind ei la bătrâneţe; pentru că petrecuseră în însoţire, neavând fii, cincizeci de ani. Se arată şi aici vrednicia părinţilor Maicii Domnului, că după lunga lor nerodire au născut pe bucuria a toată lumea. În acest lucru Sfinţii Ioachim şi Ana s-au asemănat Sfântului Patriarh Avra-am şi soţiei lui, cinstitei Sară, care la bătrâneţe a născut pe Isaac, după făgăduinţă. Iar noi zicem că mai mult decât Avraam este aici, că pe cât este mai mare Fecioara Maria decât Isaac, pe atât mai mare este vrednicia lui Ioachim şi a Anei, decât a lui Avraam şi a Sarei. Dar la această vrednicie nu au ajuns până ce nu au rugat pe Dumnezeu în amărăciunea sufletului lor şi în mâhnirea inimii, cu mult post şi cu rugăciuni. Că înainte merge mâhnirea şi apoi vine bucuria. Şi înainte mergătoare a cinstei este necinstea şi povăţu-itoare spre câştigarea celor bune este cererea, rugăciunea cu lacrimi către Dumnezeu.

Când se mâhneau ei mult şi se tânguiau pentru nerodirea lor, a adus Ioachim daruri Domnului Dumnezeu în biserica Ierusa-limului la un praznic mare, în care toţi fiii lui Israel aduceau darurile lor lui Dumnezeu. Iar Isahar, arhiereu fiind atunci, n-a voit să primească darurile lui Ioachim şi l-a defăimat când le-a adus, ocărându-l pentru nerodire: „Nu se cade a primi din mâinile tale daruri, că eşti fără de fii, neavând dumnezeiasca binecuvântare, pentru oarecare tăinuite păcate ale tale”. Asemenea şi un oarecare evreu, din seminţia lui Ruvim, aducând darurile sale cu ceilalţi oa-meni, a ocărât pe Ioachim, zicându-i: „De ce apuci înaintea mea, aducând darul lui Dumnezeu? Nu ştii că eşti nevrednic să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminţie în Israel?”

Acestea auzindu-le Ioachim s-a mâhnit şi s-a dus de la biserica Domnului foarte întristat, ruşinat şi defăimat şi i s-a întors lui praznicul acela în plângere şi bucuria praznicului aceluia în tânguire. Şi nu s-a întors atunci la casa lui, de mâhnirea cea mare, ci s-a dus în pustie, la păstorii turmelor sale, şi acolo a plâns pentru două lucruri: pentru nerodire şi pentru defăimare şi ocară. Apoi, adu-cîndu-şi aminte de Sfântul Avraam strămoşul, căruia i-a dat Dumnezeu fii după ce îmbătrânise, a început a se ruga Domnului cu dinadinsul, ca şi el de aceeaşi binecuvântare să se învrednicească, ca auzit şi miluit să fie, ca să se ridice ocara lui dintre oameni şi să se dea rod însoţirei lui la bătrâneţe, precum oarecând lui Avraam, ca să poată a se numi tată de fii, iar nu ca un neroditor şi lepădat de Dumnezeu să rabde de la oameni ocară. Şi a adăugat la rugăciune post, patruzeci de zile, nevrând să guste pâine. „Nu voi da – zicea – gurii mele hrană, nici mă voi întoarce la casa mea, ci lacrimile mele să-mi fie mie hrană şi pustia această casă, până ce va auzi şi mă va cerceta pe mine Domnul Dumnezeul lui Israel”.

Asemenea şi Ana, femeia lui, în casă şezând şi înştiinţându-se că arhiereul nu a vrut să primească darurile lor, ocărându-i pentru nerodire, şi că bărbatul ei, de mâhnire, lăsând-o pe ea, s-a dus în pustie, plângea cu nemângâiate lacrimi. „Acum – zicea – sunt mai ticăloasă decât toţi: de Dumnezeu lepădată, de oameni defăimată şi de bărbat lăsată. Deci de care lucru mai întâi voi plânge? Oare pentru văduvia mea sau pentru nerodire? Oare pentru sărăcia mea sau că nu m-am învrednicit a mă numi maică?” Şi se tânguia cu amar în toate zilele acelea. Iar o slujnică a ei, anume Iudit, o mîn-gîia pe ea, dar nimic n-a sporit, pentru că cine putea să o consoleze pe dânsa?!

Odată, tânguindu-se, a intrat în livada sa şi, şezând sub un co-pac de dafin, a suspinat din adâncul inimii. Şi ridicându-şi cu lacrimi ochii săi spre cer, a văzut în copac un cuib de pasăre având pui mici. Şi de acolo, luând pricină de mai mare durere a inimii, a înce-put a striga: „Vai, mie, celei lipsite! Că eu singură sunt mai păcă-toasă între fiicele lui Israel! Eu singură decât toate mai defăimată între femei. Toate îşi poartă rodul pântecelui pe mâinile lor, toate de fiii lor se mângâie, iar eu singură sunt străină de acea mângâiere. Vai, mie! Că toate în biserica lui Dumnezeu se primesc cu darurile şi au cinste pentru a lor naştere de fii, iar eu singură de la biserica Dumnezeului meu sunt lepădată. Vai, mie! Cine mai este ca mine? Nici cu păsările cerului nu m-am asemănat, nici fiarelor pământului, pentru că acelea sunt roditoare înaintea ta, Doamne Dumnezeule, iar eu neroditoare mă aflu. Nici pământului nu m-am asemănat, căci acela răsare şi-şi creşte seminţele sale şi, roduri aducând, Te binecuvântează pe Tine, Tatăl cel ceresc, iar eu sunt singură şi fără de fii pe pământ. Vai mie, Doamne, Doamne! Eu, păcătoasa, singură am sărăcit de facerea de roade. Tu, Cela ce ai dat Sarei oa-recînd, la bătrâneţele cele prea adânci, fiu pe Isaac; Tu, Cela ce ai deschis pântecele Anei, mama lui Samuil, proorocul tău, caută acum spre mine şi ascultă rugăciunile mele! Adonai Savaot! Ştii ocara nerodirii, deci singur să-mi dezlegi durerea inimei mele şi să deschizi jghiaburile pântecelui şi pe cea neroditoare să o arăţi rodi-toare, ca pe cea născută în dar să o aducem Ţie, binecuvântând, cântând, şi cu un gând slăvind milostivirea Ta”.

Unele ca acestea cu plângere şi cu tânguire grăindu-le, iată îngerul Domnului i s-a arătat ei, zicându-i: „Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta şi suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu şi, iată, vei zămisli şi vei naşte pe fiica cea prea binecuvântată, pentru care se vor binecuvânta toate seminţiile pământului. Printr-însa se va da mântuire la toată lumea şi se va chema numele ei Maria”.

Deci, auzind aceste cuvinte îngereşti, Ana s-a închinat lui Dumnezeu şi a zis: „Viu este Domnul Dumnezeu, că de voi naşte prunc, îl voi da pe el spre slujba Lui, ca să fie slujind şi lăudând nu-mele Lui cel sfânt ziua şi noaptea, în toate zilele vieţii sale”. Apoi, umplându-se de negrăită bucurie, Sfânta Ana a alergat la Ierusalim cu sârguinţă, ca acolo mulţumita şi rugăciunile sale să le dea lui Dumnezeu, pentru cercetarea Lui cea milostivă.

În acelaşi ceas, acelaşi înger s-a arătat lui Ioachim în pustie, zicându-i: „Ioachime, Ioachime, a auzit Dumnezeu rugăciunea ta şi a voit să-ţi dea ţie darul Său că, iată, femeia ta, Ana, va zămisli şi va naşte ţie o fiică, a cărei odrăslire pe pământ la toată lumea va fi bucurie! Şi acesta să-ţi fie ţie semnul adevăratei mele bune vestiri: să mergi în Ierusalim la biserica Domnului şi acolo vei afla, la porţile cele de aur, pe soţia ta Ana, căreia aceeaşi bucurie i s-a vestit”. Deci, se mira Ioachim de această bună vestire îngerească şi preamărea, mulţumind lui Dumnezeu cu inima şi cu gura de o milostivire ca aceasta a Lui. Apoi a alergat degrabă, bucurându-se şi veselindu-se, la biserica Domnului şi, precum i-a zis îngerul, a aflat pe Ana la porţile cele de aur rugându-se lui Dumnezeu, căreia i-a spus de buna vestire îngerească. Asemenea şi ea i-a spus lui că a văzut şi a auzit de la înger spunându-i pentru zămislire. Deci, proslăviră pe Dumnezeu Cel ce a făcut cu dânşii o milă ca aceea, Căruia, închinîndu-I-se în sfânta biserică, s-au întors la casa lor. Şi a zămislit Sfânta Ana în ziua a noua a lunii lui decembrie, iar în septembrie, la opt zile, a născut pe fiica cea preacurată şi binecuvântată Fecioara Maria, pe începătoarea şi mijlocitoarea mântuirii noastre, de a cărei naştere cerul şi pământul s-au bucurat.

Şi a adus Ioachim lui Dumnezeu daruri mari, jertfe şi arderi de tot şi s-a binecuvântat de arhiereu, de preoţi, de leviţi şi de tot poporul că s-a învrednicit de binecuvântarea lui Dumnezeu. Deci a făcut Ioachim ospăţ mare în casa sa şi toţi se veseleau, lăudând pe Dumnezeu.

Apoi, crescând Fecioara Maria, o păzeau părinţii ei ca lumina ochilor, ştiind din descoperire dumnezeiască că va să fie lumină a toată lumea şi înnoire a firii omeneşti. Deci o creşteau pe ea pre-cum se cădea aceleia care avea să fie mamă a Mântuitorului nostru, nu numai iubind-o pe ea ca pe o fiică dorită de mulţi ani, ci şi cin-stind-o ca pe o stăpână a lor, pentru că-şi aduceau aminte de înge-reştile cuvinte cele zise pentru ea şi înainte vedeau în duh cele ce erau să fie întru dânsa. Pentru că Fecioară, fiind plină de harul lui Dumnezeu, de acelaşi har şi pe părinţii săi în taină îi îmbogăţea, nu într-alt chip, ci precum soarele cu razele sale luminează stelele ce-rului, împărţindu-le lor lumina sa. Aşa Maria cea aleasă, ca un soare strălucea pe Ioachim şi pe Ana cu razele darului celui dat ei, încât erau plini de duhul lui Dumnezeu şi cu dinadinsul credeau împlinirea cuvintelor îngereşti.
Apoi, când era de trei ani, prin dumnezeiască poruncă au dus-o pe ea cu slavă în biserica Domnului, petrecând-o cu făclii, şi au dat-o pe ea lui Dumnezeu ca dar precum se făgăduiseră. Iar după ducerea ei, trecând câţiva ani, Sfântul Ioachim a trecut din aceste de aici, având vârsta de optzeci de ani, iar Sfânta Ana, fiind văduvă, a lăsat Nazaretul şi a mers la Ierusalim şi acolo petrecea aproape de fiica sa cea prea sfântă, rugându-se în biserica lui Dumnezeu. Petrecând în Ierusalim doi ani, s-a odihnit în Domnul, având şaptezeci şi nouă de ani.

Deci, o, cât de binecuvântaţi sunteţi, sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana, pentru cea prea binecuvântată fiică a voastră! Încă îndoit sîn-teţi binecuvântaţi pentru Domnul nostru Iisus Hristos, în Care s-au binecuvântat toate neamurile şi toate seminţiile pământului. Cu drept cuvânt v-au numit pe voi Sfânta Biserică părinţi ai lui Dumnezeu. Pentru că pe Cel ce S-a născut din fiica voastră cea prea sfântă, Dumnezeu Îl cunoaştem, Căruia acum, în cea cerească îna-inte stare aproape fiind, rugaţi-vă ca şi noi să nu fim depărtaţi de bucuria voastră care petrece în veci. Amin.

Unii zic cum că Mathan, tatăl Sfintei Ana şi moşul după ma-mă al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ar fi născut pe Iacov, tatăl lui Iosif teslarul. Dar aceasta este o greşeală, care mi se pare a fi ieşit de acolo că la evanghelistul Matei, în cap. I, se pomeneşte Mathan, tatăl lui Iacov, aşa: Eleazar a născut pe Mathan, iar Ma-than a născut pe Iacov, iar Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei. Oarecare socotind că acelaşi Mathan este tatăl lui Iacov şi tatăl ce-lor trei fiice – Maria, Sovia şi Ana, au scris că nu Mathan au născut pe Iacov şi pe cele trei fiice; ci altul este acesta şi altul acela. Pentru că acesta a fost din seminţia lui Levi, din fiii lui Aaron, preot, iar altul cel de la Evanghelie. Acela era din seminţia lui Iu-da, din casa lui David împăratul, al douăzeci şi treilea de la neamul lui David şi al lui Solomon, pe care Sfântul Epifanie, în cuvântul la naşterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi Sfântul Ioan Da-maschin în cartea 4, cea pentru credinţă, în cap. 15, scriu aşa: „Din seminţia lui Solomon, fiul lui David, s-a născut Mathan. Acesta a născut pe Iacov, tatăl lui Iosif, şi a murit, şi a luat Melhi pe femeia lui, pe mama lui Iacov, din seminţia lui Natan, fiul lui David, fiul lui Levi, fratele lui Pamfir, care a fost tată lui Varpafir şi moş lui Ioachim, iar strămoş era Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Şi a născut Melhi, din mamă lui Iacov pe Ili, şi era Iacov din sămânţa lui Solomon, iar Ili era din sămânţa lui Natan. Deci, şi-a luat femeie şi a murit fără de fii. Iar după dânsul Iacov, care era fratele lui de o mamă, dar nu de un tată, i-a luat pe femeia lui, deoarece legea poruncea: De va muri cineva neavând fii, să ia fratele lui pe femeia lui şi să ridice sămânţa fratelui său. Deci, după acea lege, a luat Iacov pe femeia fratelui său şi a născut pe Iosif teslarul, logodnicul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu; şi era Iosif fiul amîndorura; al lui Iacov după fire, iar al lui Ili după lege. Pentru aceasta, Sfântul evanghelist Luca, scriind de neamul lui Hristos, a pus lui Iosif pe Ili tată, grăind pentru Hristos: Fiind precum se părea, fiu al lui Iosif, al lui Ili, al lui Mathan. Pe Ili îl pune în locul lui Iacov. Iar cum că Mathan, preotul, cel ce a născut trei fiice, nu acela era pe care Evanghelistul în neamul lui Hristos îl pomeneşte, din aceasta se arată cu dinadinsul. Sfântul Evanghelist Luca scrie pentru Zaharia, tatăl Înainte Mergătorului Ioan, aşa: A fost în zilele lui Irod, împăratul Iudeii, un preot, anume Zaharia, şi femeia lui din fiicele lui Aaron, numele ei Elisaveta. Iar pe Elisaveta a născut-o Sovia, fiica lui Mathan preotul şi era Mathan moş Elisavetei după mamă. Deci, de ar fi fost Mathan unul şi acelaşi cel din cartea neamului lui Hristos, apoi n-ar fi zis evanghelistul, „femeia lui din fiicele lui Aaron”, ci cu adevărat ar fi zis, femeia lui din fiicele lui David, de vreme ce Mathan cel din cartea naşterii era pus nu din casa lui Aaron, ci din a lui David, din sămânţa lui Solomon. Dar de vreme ce acest Mathan preotul, altul era de cel din cartea naşterii, nu din David, ci din Aaron trăgându-şi seminţia sa, pentru aceea evanghelistul Luca, de nepoata lui, de Sfânta Elisaveta, femeia lui Zaharia a scris: „Femeia lui era din fiicele lui Aaron!”

De aici se dovedeşte că altul este Mathan cel din cartea naş-terii, care a născut pe Iacov tatăl lui Iosif, şi altul este Mathan acesta preotul Domnului, care a născut cele trei fiice: pe Maria, pe Sovia şi pe Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Aceasta se înştiinţează şi de Sfântul Mucenic Ipolit, pe care Nichi-for Calist în cartea 2, cap. 3, îl aduce mărturie. Acela, scriind de neamul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, pomeneşte pe Mathan preotul, moşul după mamă al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, că a născut trei fiice. Iar nu pomeneşte că acel preot ar fi născut pe Iacov, tatăl lui Iosif, ci numai fiicele, iar fiu nici unul. Şi încă să mai ştim şi aceasta, că seminţia lui Iuda şi casa lui David nu erau preoţi, ci numai seminţia lui Levi şi casa lui Aaron.

Arătat este deci că altul era tatăl lui Iacov, şi altul, tatăl celor trei fiice.

Nu fără trebuinţă mi se pare să ştim şi aceasta că în aşezământul cel vechi a poruncit Dumnezeu să nu-şi ia lor femei din altă seminţie, nici femeile să nu se mărite în altă seminţie, ci fiecare în moştenirea sa să se însoare. Drept aceea aici se va mira cineva, de ce Mathan preotul şi-a luat femeie din altă seminţie, din seminţia Iudei? Asemenea şi Sfântul Ioachim, fiind din casa lui David, a luat pe Sfânta Ana din fiicele lui Aaron. Oare n-a greşit, calcând porunca Domnului? N-a greşit! Că deşi altor seminţii ale lui Israel le-a fost poruncit ca fiecare în al său neam să se însoare şi să se mărite, însă, precum Sfântul Epifanie mărturiseşte, nu era oprită seminţia Iudei că să se unească cu a lui Levi; casa cea împărătească să fie rudenie cu casa cea preoţească, la care lucru începător a fost cel mai dintii arhiereu Aaron, care a luat pe Elisaveta, fiica lui Aminadav, sora lui Naason, care atunci era domn în Iudeea. Asemenea şi Iodae, arhiereul cel ce a luat pe Iosavet, fiica lui Ioram, împăratul Iudeii, sora lui Ohozie.

Aceasta s-a făcut cu rânduiala lui Dumnezeu, ca Preacurata Fecioară să fie fiică şi împărătească şi arhierească, fiindcă avea să nască pe Hristos, împăratul şi arhiereul.

1

Acatistul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana (9 Septembrie)

Troparul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, glasul al 2-lea:

Pomenirea Drepţilor Tăi, Doamne, prăznuind, pentru dânşii, rugămu-ne Ţie, mântuieşte sufletele noastre.

Condacul 1

Însoţirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, ca celor ce aţi născut pe Maica Vieţii noastre, binecuvântată de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cântări de laudă aducem vouă noi, rugătorii voştri; iar voi, ca cei ce aveţi îndrăzneală către Dumnezeu, păziţi-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cântăm: Bucuraţi-vă, Părinţi de trei ori fericiţi!

Icosul 1

Îngerul cel mai întâistătător din cer a fost trimis să spună vestirea de bucurie Dreptului Ioachim, zicând: „Ioachime, Ioachime, auzitu-s-a rugăciunea ta; şi iată, femeia ta va naşte ţie o fiică de care cerul şi pământul se vor bucura”, lăudându-te pe tine şi zicând:
Bucură-te, Ioachime, mângâierea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, mijlocitorul iertării celui greşit;
Bucură-te, că rugăciunile tale au străbătut cerurile;
Bucură-te, că darul cel mai presus de lume ai dobândit;
Bucură-te, că de aceasta Anei grăbindu-te ai vestit;
Bucură-te, că şi acesteia, de asemenea, i s-au descoperit;
Bucură-te, luminătorul cel cu raze veselitoare;
Bucură-te, aducătorule de roadă mântuitoare;
Bucură-te, că ai odrăslit din seminţie împărătească;
Bucură-te, că ai mărit vrednicia arhierească;
Bucură-te, cel ce ai întrecut cu darul pe Avraam;
Bucură-te, cel prin care întristarea nerodirii s-a pierdut;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul al 2-lea

Văzându-se Dreptul Ioachim defăimat din pricina nerodirii, s-a depărtat în pustie, cu post şi cu lacrimi rugându-se lui Dumnezeu, de la Care câştigând darul cel mai presus de lume, s-a bucurat cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Sfatul cel mai înainte de veci venind să se plinească, a fost trimis de la Dumnezeu Arhanghelul cel mai întâistătător să vestească bucurie Sfintei şi Dreptei Ana, zicând: „Ana, Ana, s-a auzit rugăciunea ta; şi iată, vei naşte pe Născătoarea de Dumnezeu Maria, prin care lumea se va mântui”, lăudându-te pe tine şi zicând:
Bucură-te, Ana, aşteptarea cea mult dorită de strămoaşa Eva;
Bucură-te, lună care ai risipit negura întristării;
Bucură-te, grădină de Dumnezeu sădită;
Bucură-te, că ai odrăslit floarea cea neveştejită;
Bucură-te, că de naşterea ta lumea s-a bucurat;
Bucură-te, că prin tine stârpiciunea s-a dezlegat;
Bucură-te, ceea ce ai hrănit pe hrănitoarea Vieţii;
Bucură-te, mângâierea celor necăjiţi;
Bucură-te, bogăţia celor lipsiţi;
Bucură-te, că prin tine s-a făcut începătura darului;
Bucură-te, că prin naşterea ta s-a stins datoria păcatului;
Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul al 3-lea

Văzându-se pe sine Sfânta şi Dreapta Ana întru întristarea nenaşterii de prunci, plângând cu amar în grădina sa, se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne al Puterilor, Cel ce ştii ocara nerodirii, dezleagă-mi stârpiciunea, că roada pântecelui meu în dar o aduc ţie”, lăudându-Te şi cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Alergat-a Ioachim în Ierusalim la Biserica Domnului, după ce i-a grăit lui Arhanghelul, şi aflând pe soţia sa, i-a spus vestirea cea de bucurie; şi au mulţumit împreună lui Dumnezeu pentru mila aceasta, pentru care şi noi îl lăudăm pe dânsul, zicând:
Bucură-te, bătrânule de Dumnezeu iubit;
Bucură-te, Prealăudate Părinte al Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, sfeşnicul lui Dumnezeu cel în fapte bune îmbătrânit;
Bucură-te, cel ce din coapsele tale ai îmbogăţit lumea;
Bucură-te, pomul psalmistului ale cărui frunze nu au căzut;
Bucură-te, că întru tine s-a plinit proorocirea;
Bucură-te, cu tu pe toţi părinţii ai întrecut;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi părinte Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, rădăcina sadului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că ai odrăslit din neamul împărătesc;
Bucură-te, că ai bineplăcut lui Dumnezeu pe pământ;
Bucură-te, că ai împodobit Ierusalimul cel de sus cu odrasla ta;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul al 4-lea

Înţelegând bătrânul sfatul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea neamului omenesc, intrând în biserică împreună cu soţia sa, cea de Dumnezeu înţelepţită, şi închinându-se, a cântat laudă: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind rudeniile Dumnezeieştilor Părinţi că a mărit Domnul mila Sa faţă de dânşii, au alergat lăudând într-un glas pe preaînţeleapta Ana, zicând:
Bucură-te, ceea ce ai prefăcut în bucurie lacrimile Evei;
Bucură-te, că întru naşterea ta îngerii dănţuiesc întru veselie;
Bucură-te, corabia care porţi pe porumbiţa ce vesteşte încetarea potopului;
Bucură-te, măslin plin de roadă în casa Domnului;
Bucură-te, ceea ce porţi scaunul împăratului;
Bucură-te, că prin naşterea ta se surpă împărăţia iadului;
Bucură-te, ţarină bine roditoare;
Bucură-te, holdă hrănitoare a săracilor;
Bucură-te, podoaba şi lauda maicilor;
Bucură-te, ajutătoarea şi mângâierea celor sterpe;
Bucură-te, cămara împărătesei îngerilor;
Bucură-te, vistieria mângâierii celor păcătoşi;
Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul al 5-lea

Steaua cea cu strălucire dumnezeiască răsărind din pântecele tău cel preafericit, Ana de Dumnezeu iubită, vesteşte bucurie la toată lumea şi pe toţi îi îndeamnă a cânta cu un glas: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând Dumnezeu-Cuvântul zidirea Sa chinuită de tiranul diavol şi voind a-Şi pregăti pe pământ cămară însufleţită, pe tine, Ioachim, te-a chemat la o vrednicie ca aceasta, ca din coapsele tale să răsară Mireasa cea Preacurată; pentru aceasta grăim ţie:
Bucură-te, sadul creştinătăţii cel preastrălucit;
Bucură-te, începătorul darului cel preamărit;
Bucură-te, că din sămânţa ta s-a lucrat cortul cel însufleţit;
Bucură-te, că acesta mai desfătat decât cerurile s-a arătat;
Bucură-te, meşter înţelept care ai întrecut pe Solomon;
Bucură-te, că fiica ta s-a făcut Biserică a lui Dumnezeu;
Bucură-te, rădăcina pomului vieţii;
Bucură-te, temelia turnului credinţei;
Bucură-te, râu care ai adus pe mărgăritarul cel de mult preţ;
Bucură-te, că pe acesta în Sfânta Sfintelor l-ai pus;
Bucură-te, cel ce ai primit făgăduinţa prin arhanghel;
Bucură-te, că prin aceasta s-a plinit sfatul cel mai înainte de veci;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul al 6-lea

După zilele acelea, încredinţându-se Ioachim că făgăduinţa cea dată lui prin arhanghel s-a plinit, aducând jertfă şi arderi de tot, a fost binecuvântat de arhiereu, de preoţi, de leviţi şi de tot poporul că s-a învrednicit de un dar mare că acesta şi împreună au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Apropiindu-se zorile mântuirii neamului omenesc, născut-ai, Sfântă şi Preafericită Ana, pe prunca cea făgăduită ţie de la Dumnezeu, pe pururea Fecioara Maria; pentru aceasta te lăudăm:
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Împărăteasa cerului;
Bucură-te, lâna cea preacurată din care s-a ţesut cortul împăratului;
Bucură-te, mijlocitoarea iertării şi a darului;
Bucură-te, steaua Nazaretului cea mult luminoasă;
Bucură-te, podoaba Bisericii cea preafrumoasă;
Bucură-te, lauda patriarhilor şi a drepţilor;
Bucură-te, maica nădejdii creştinilor;
Bucură-te, chivot purtător de tăbliţa darului;
Bucură-te, cuibul porumbiţei raiului;
Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Bisericii;
Bucură-te, reazemul cel nemărginit al credincioşilor;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe cea făgăduită lumii;
Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul al 7-lea

Vrând dumnezeiasca Ana să-şi plinească făgăduinţa, a adus pe prunca cea dăruită ei de Dumnezeu în Biserica Domnului şi în Sfânta Sfintelor a aşezat-o pe ea, ca ziua şi noaptea să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătat-a făptură nouă Stăpânul tuturor, din dreptul Ioachim răsărind pe înnoitoarea Evei şi mieluşeaua cea mai înainte vestită de prooroci; pentru aceea auzi de la noi aşa:
Bucură-te, păstrătorul tainelor celor nespuse ale lui Dumnezeu;
Bucură-te, plinitorul sfaturilor Lui celor nepătrunse;
Bucură-te, lucrătorul cămării de mire celei preacurate;
Bucură-te, părintele miresei celei cu totul neîntinate;
Bucură-te, că fiica ta a născut pe Hristos Domnul;
Bucură-te, că tu pentru aceasta de toată lumea eşti lăudat;
Bucură-te, plinitorule al Legii;
Bucură-te, începătorule al darului;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor neroditori;
Bucură-te, călduros mijlocitor al păcătoşilor;
Bucură-te, temelia cea neclintită a Bisericii;
Bucură-te, pavăza cea nebiruită a credinţei;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul al 8-lea

Văzând naşterea din făgăduinţă dăruită de Dumnezeu lui Ioachim şi Anei, să ne ridicăm mintea la cer şi să cântăm cu bucurie laudă Celui care a arătat cele preaslăvite, zicând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul după legile firii a fost naşterea ta, Ana Prealăudată; dar fiica ta, născând pe Dumnezeu-Cuvântul, a rămas fecioară; pentru aceasta te lăudăm pe tine, zicând:
Bucură-te, ceea ce ai născut pe lauda fecioriei;
Bucură-te, că prin fiica ta s-a plătit datoria strămoaşei;
Bucură-te, că ai purtat în braţele tale pe fiica Părintelui ceresc;
Bucură-te, că printr-însa s-a făcut mântuirea neamului omenesc;
Bucură-te, că din sânii tăi ai hrănit pe Împărăteasa făpturii;
Bucură-te, ceea ce ai născut după făgăduinţă pe Maica luminii;
Bucură-te, liman de scăpare a celor credincioşi;
Bucură-te, grabnică tămăduire a celor neputincioşi;
Bucură-te, lauda cea preamărită a dreptcredincioşilor;
Bucură-te, podoaba preastrălucită a arhiereilor;
Bucură-te, munte înalt care nu te ascunzi de la năzuinţa noastră;
Bucură-te, acoperământul celor ce se roagă ţie cu credinţă;
Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul al 9-lea

Nu pricepem de unde vom începe a-ţi aduce laudă, maică preafericită, sau cu ce cununi te vom încununa pe tine, care ai născut pe Împărăteasa cerului şi a pământului; numai să lăudăm cu umilinţă pe Dumnezeul minunilor, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Zicerile sfinţilor prooroci cele din descoperire dumnezeiască văzându-le plinite şi stând lângă scaunul Dumnezeirii, preafericite Ioachim, auzi-ne pe noi, care grăim ţie:
Bucură-te, că te desfătezi cu heruvimii în lumina cea necuprinsă;
Bucură-te, că vezi scaunul cel preaînalt dăruit fiicei tale;
Bucură-te, că dânsa a fost învrednicită a şedea de-a dreapta Fiului său;
Bucură-te, locuitorul Ierusalimului celui de sus;
Bucură-te, cel ce nu ne uiţi pe noi, rudele tale cele de jos;
Bucură-te, cel ce petreci cu arhanghelii;
Bucură-te, împreună-vorbitorule cu apostolii;
Bucură-te, veselia mucenicilor şi a cuvioşilor;
Bucură-te, lauda patriarhilor şi a proorocilor;
Bucură-te, luminătorul Legii şi al darului;
Bucură-te, vestitorule de bucurie celor din ascunzătorile iadului;
Bucură-te, cel prin care începe plinirea făgăduinţei de mântuire;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuiască lumea împodobitorul tuturor, în lume, căreia fusese făgăduit, a venit; şi întrupându-Se din sângiuirile cele preacurate ale fiicei tale celei cu totul nevinovate, Preafericite Ioachime, ne-a răscumpărat pe noi din robia diavolului; pentru aceasta cântăm cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid de apărare eşti credincioşilor şi turn de scăpare tuturor celor ce aleargă la tine, Ana, cea cu nume de împărăteasă; că prin mijlocirea ta se mântuiesc cei ce te laudă pe tine, zicând:
Bucură-te, ceea ce în chip nemijlocit vezi frumuseţea Dumnezeirii;
Bucură-te, ceea ce necontenit sădeşti pentru noi darul mântuirii;
Bucură-te, că de naşterea ta s-au îngrozit puterile iadului;
Bucură-te, că printr-însa s-au deschis nouă uşile raiului;
Bucură-te, că vezi întru veselie pe fiica ta cea preabinecuvântată;
Bucură-te, că, născând-o pe ea, de toată lumea eşti prealăudată;
Bucură-te, ceea ce ai crescut pe viţa cea adevărată;
Bucură-te, că aceasta a odrăslit pe strugurele vieţii;
Bucură-te, fântână de daruri izvorâtoare;
Bucură-te, rază aducătoare de bucurie;
Bucură-te, ceea ce ai născut căruţa cea purtătoare de fulger;
Bucură-te, că ai purtat scaunul cel împodobit cu chipul Soarelui;
Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul al 11-lea

Pereche preafrumoasă şi însoţire de Dumnezeu aleasă, Ioachim şi Ana, cei ce sunteţi acum străluciţi cu dumnezeiască lumină şi vă veseliţi cu îngerii şi împreună cu fiica voastră cea de Dumnezeu dăruită, aduceţi-vă aminte de noi cei de pe pământ, care cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Sfeşnic purtător de lumină te are Biserica pe tine, dumnezeiescule Părinte Ioachim, care îndreptezi spre cunoştinţa cea dumnezeiască pe toţi cei ce cu dor te laudă pe tine, zicând:
Bucură-te, luminătorul celor ce sunt în întunericul necunoştinţei;
Bucură-te, cârmuitorul cel bun al celor ce înoată în marea vieţii;
Bucură-te, grabnicule ajutător al celor ce sunt în primejdii;
Bucură-te, dulce mângâietor al celor întristaţi;
Bucură-te, cel ce uşurezi necazurile vieţii celei grele de purtat;
Bucură-te, ajutătorul cel preaînalt al mântuirii;
Bucură-te, nădejdea neînfruntată a celor ce te cheamă pe tine;
Bucură-te, îndemnătorul celor însoţiţi către fapte bune;
Bucură-te, temelia însoţirii celei de Dumnezeu rânduite;
Bucură-te, rădăcina mlădiţei celei neveştejite;
Bucură-te, iertarea celor ce mult au greşit;
Bucură-te, ridicarea strămoşilor;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul al 12-lea

Podoabă de mare cuviinţă a câştigat Biserica prin pomenirea voastră, prealăudaţilor părinţi; pentru aceea vă rugăm, pomeniţi-ne pe noi înaintea lui Dumnezeu, şi din toate nevoile izbăviţi-ne pe noi, cei ce cu dragoste vă lăudăm pe voi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Lăudând naşterea ta cu cântări de Dumnezeu insuflate, Ana, de trei ori fericită, slăvim pe Cel ce cu un dar ca acesta te-a învrednicit pe tine şi cu dragoste grăim ţie:
Bucură-te, ceea ce ai odrăslit pe viţa mlădiţei celei neveştejite;
Bucură-te, că ai născut pe Maica Luminii celei de negrăit;
Bucură-te, ceea ce mijloceşti nouă bunătăţile cereşti;
Bucură-te, ceea ce eşti dăruitoare îmbelşugată şi de cele pământeşti;
Bucură-te, lauda cea mult-strălucită a femeilor;
Bucură-te, cununa cea neveştejită a maicilor;
Bucură-te, născătoarea prealăudată a Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, soţie bineplăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, ascultătoare blândă a celor ce te cheamă pe tine;
Bucură-te, cea care împlineşti cererile cele bune ale credincioşilor;
Bucură-te, bogăţia săracilor şi a văduvelor;
Bucură-te, ceea ce eşti vindecare a neputincioşilor şi a bolnavilor;
Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul al 13-lea

O, preafericită însoţire a dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, cei ce staţi lângă scaunul Dumnezeirii, primind laudele acestea ale noastre, izbăviţi-ne cu rugăciunile voastre de chinurile cele veşnice şi de toată ispita, ca împreună cu voi să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerul cel mai întâistătător din cer…, Condacul 1: Însoţirii celei de Dumnezeu alese…,

Icosul 1

Îngerul cel mai întâistătător din cer a fost trimis să spună vestirea de bucurie Dreptului Ioachim, zicând: „Ioachime, Ioachime, auzitu-s-a rugăciunea ta; şi iată, femeia ta va naşte ţie o fiică de care cerul şi pământul se vor bucura”, lăudându-te pe tine şi zicând:
Bucură-te, Ioachime, mângâierea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, mijlocitorul iertării celui greşit;
Bucură-te, că rugăciunile tale au străbătut cerurile;
Bucură-te, că darul cel mai presus de lume ai dobândit;
Bucură-te, că de aceasta Anei grăbindu-te ai vestit;
Bucură-te, că şi acesteia, de asemenea, i s-au descoperit;
Bucură-te, luminătorul cel cu raze veselitoare;
Bucură-te, aducătorule de roadă mântuitoare;
Bucură-te, că ai odrăslit din seminţie împărătească;
Bucură-te, că ai mărit vrednicia arhierească;
Bucură-te, cel ce ai întrecut cu darul pe Avraam;
Bucură-te, cel prin care întristarea nerodirii s-a pierdut;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul 1

Însoţirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, ca celor ce aţi născut pe Maica Vieţii noastre, binecuvântată de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cântări de laudă aducem vouă noi, rugătorii voştri; iar voi, că cei ce aveţi îndrăzneală către Dumnezeu, păziţi-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cântăm: Bucuraţi-vă, părinţi de trei ori fericiţi!

şi se face otpustul.

1

Canon de rugăciune către Sfinţii şi Drepţii Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana (9 Septembrie)

Troparul Sfinţilor şi Drepţilor Dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, glasul al 2-lea:

Pomenirea drepţilor Tăi, Doamne, prăznuind, printr-înşii ne rugăm Ţie, mântuieşte sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmos: Întru adânc a aşternut…

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Făclia Care a strălucit pe Soarele Cel Înţelegător, Cel Ce trupeşte a Răsărit dintr-însa, cu strălucirea faptelor bune fiind împodobiţi, v-aţi învrednicit a o naşte, Sfântă Ana, ceea ce eşti de Dumnezeu Înţelepţită şi Sfinte Ioachim Preamărite.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu privire nemişcată, în tot chipul către Dumnezeu, Dumnezeiescul Ioachim şi Fericita Ana, rugându-se au născut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care covârşeşte toată făptura cu sfinţenia.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vieţuind cu fericită petrecere, mai cinstiţi decât toţi părinţii pământeşti v-aţi arătat şi Dumnezeieşti părinţi printr-însa v-aţi făcut; ca unii care aţi născut pe Fecioara cea fără de prihană.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preafericitul Ioachim şi Mărita Ana au născut Începătura mântuirii tuturor, pe cea fără prihană şi Preacinstită, de Dumnezeu Născătoarea; care, pentru buna cinstire, ca o răsplătire de la Dumnezeu dăruită le-a fost.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Pe piatra credinţei…

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stearpă fiind şi de fii lipsită şi cu lacrimi pe Ziditorul rugând, pe Singura cea Binecuvântată te-ai învrednicit a o naşte, de Dumnezeu primită Sfântă Ana, strigând: nu este Sfânt fără numai Tu, Doamne.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiescul Ioachim, cel însoţit cu bogăţia Dumnezeiescului bun dar, s-a învrednicit a naşte pe Solitoarea mântuirii omeneşti; către care strigăm: nu este fără prihană, fără numai tu, Stăpână.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să lăudăm preacinstita însoţire din care ne-a strălucit nouă Fecioara cea mai Sfântă decât toate făpturile; că pe Dumnezeu a născut, către Care strigăm: nu este Sfânt fără numai Tu, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din defăimarea nerodirii mântuindu-se Sfânta Ana, a născut pe Născătoarea de Dumnezeu, care cu preamărire a făcut să înceteze defăimarea Evei; către ea strigăm: nu este fără prihană, fără numai tu, Stăpână.

Irmosul: Pe piatra credinţei întărindu-mă, deschis-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei, că s-a veselit duhul meu a cânta: nu este Sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este Drept, afară de Tine, Doamne.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Venit-ai din Fecioară…

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Bucurându-se Sfântul Ioachim, de Dumnezeu Înţelepţitul, primeşte pe Fecioara din cea stearpă, prin care nerodirea cea lumească s-a dezlegat cu naşterea cea Feciorească.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Preafericitul strămoş al lui Hristos Sfântul Ioachim, acum ne pune nouă înainte ospăţ duhovnicesc, căci a născut pe Maica lui Dumnezeu şi Fecioara cea cu totul fără de prihană.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Din dar odrăsleşte cea care a mântuit de moarte şi de stricăciune pe oameni, ca o Maică a lui Dumnezeu; din care Cuvântul Cel pururea Veşnic, în chip de negrăit, S-a Întrupat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din rădăcina lui Iesei a odrăslit Toiagul, ce a purtat Floarea, care a umplut pe tot omul de mirosul cu buna mireasmă a Dumnezeirii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îndreptează viaţa mea, Născătoare de Dumnezeu, cu Dumnezeieştile porunci ale Cuvântului ce S-a Întrupat din tine; şi la lumină mă întrupează, Fecioară Maică Marie, Dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Mijlocitor Te-ai făcut..

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înţeleaptă însoţire, Sfinţii Ioachim şi Ana, cu raza curăţiei fiind luminaţi, au născut nouă pe cea care, cu Dumnezeiasca strălucire a Fecioriei, a împodobit firea omenească cea neroditoare.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cinstita căsătorie şi însoţirea cea de Dumnezeu înţelepţită, Sfinţii Ana şi Ioachim cei Prealăudaţi, au născut pe Ceea ce s-a arătat Scaun Dumnezeiesc prin Feciorie, Celui Ce ţine toate cu Palma Sa cea Atotputernică.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Drepţii Ioachim şi Ana, cu Dumnezeiesc gând vieţuind, s-au învrednicit a naşte în chip luminat Uşa cea Purtătoare de Lumină, ce a Răsărit de sus spre îndreptarea celor rătăciţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe Tăbliţa Legii celei noi cea de Dumnezeu scrisă, în care dezlegarea păcatelor Legii vechi Dumnezeiescul Cuvânt de demult mai înainte a însemnat-o, ca dintr-o piatră acum a tăiat-o din cea stearpă, cu voinţa Atotţiitorului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu raza ta, Maica lui Dumnezeu, mintea mea cea întunecată cu păcatul, binevoieşte, Fecioară, a o lumina, risipind negura necunoştinţei şi a greşelilor mele; că nu ştim afară de tine pe altă Păzitoare.

Cântarea a 6-a.

Irmos: În adâncul greşelilor…

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sfânta Ana cea mai înainte stearpă, din Dumnezeiesc Dar primind în pântece ca o Sămânţă Prearoditoare, s-a învrednicit a naşte pe Prunca, ce toată făptura covârşeşte cu sfinţenia.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Acum cea stearpă născând cu voia lui Dumnezeu, ne învaţă a crede că Fecioara a născut fără poftă trupească pe Însuşi Dumnezeu, Cel Ce aşa a binevoit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminându-se Proorocul Isaia cu Duhul, a văzut de demult pe Fecioara ce s-a născut din Sfinţii Ioachim şi Ana, Carte Nouă Închipuită, în care s-a scris Cuvântul Întrupat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înaintea minunii merge minunea, căci cu darul Dumnezeiesc cea stearpă mai înainte a născut Fecioară, pe Ceea ce prin naşterea sa, s-a arătat nouă Solitoare mântuirii.

Irmosul: În adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Căutând cele de sus…

Veseleşte-te acum, Sfântă Ana, dezlegându-te din legăturile nerodirii şi hrăneşte pe cea Preacurată, chemând pe toţi să laude pe Acela Ce a dăruit din pântecele ei oamenilor, pe Singura Maică ce nu ştie de bărbat.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Porunca cea potrivnică…

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Din rădăcina lui David cel de Dumnezeu înţelepţit, odrăslind sfânta însoţire, Toiagul cel Preasfinţit, lumii a născut pe Fecioara cea Preacurată, pe Floarea cea Preasfinţită, care a Răsărit nouă pe Hristos fără de sămânţă.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Născătoarea de Dumnezeu, Făclia mea Mult Luminoasă, Dumnezeiasca Ana, ca un Sfeşnic Strălucitor, ca aurul purtând-o, a luminat toată lumea prin Dumnezeiasca Lumină, cu Razele Fecioriei celei Strălucitoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Măriţilor strămoşi ai lui Dumnezeu Cel Atotputernic, Care S-a Întrupat pentru mila Sa Cea negrăită din Fiica voastră cea de Dumnezeu Înţelepţită, acum mie celui ce năzuiesc spre voi, cereţi dezlegare de greşeli.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca cei ce sunteţi mai presus decât alţi părinţi, aţi născut pe Ceea ce stăpâneşte toate făpturile, pe Preacurata Maria, care a născut pe Dumnezeu Întrupat, Cel Ce S-a făcut asemenea nouă din milostivirea Sa cea multă.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât…

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cinstitul Ioachim şi Sfânta Ana, cea de Dumnezeu Înţelepţită, prin bogăţia faptelor bune, s-au învrednicit a naşte pe Împărăteasa Fecioara, cea Împodobită cu Mărire Dumnezeiască, pe care toată făptura o laudă, ca pe Născătoarea de Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Toiag de putere prin voi, iubitorilor de Dumnezeu, a fost trimis nouă Mireasa cea Preacurată, prin care în mijlocul vrăjmaşilor celor fără de lege biruim, meşteşugirile lor călcându-le.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Prin preasfinţita voastră însoţire ni s-a dăruit nouă Armă de biruinţă de la Dumnezeu; cu care acum noi, credincioşii, ne încununăm, biruind pe cei potrivnici, pururea lăudând pe Ceea ce a născut pe Dumnezeu, pe Curata Fecioara Maică.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Părinţii tăi cei străluciţi, cu vărsările de lumină ale Celui Ce S-a Întrupat din tine pentru noi, să ne fie nouă solitori de bunătăţile cele cereşti, o, Stăpână, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu puterea lui Dumnezeu, deschizându-se pântecele cel sterp, rodeşte nouă pe Fecioreasca Uşă, cea cu totul luminată prin care a venit la cei de pe pământ Cuvântul, Întrupându-Se în chip de negrăit.

Irmosul: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînâlţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Fiul Părintelui…

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu un cuget şi cu un suflet la faptele cele bune fiind, o, preacinstiţi părinţi ai Preacuratei Fecioare, rugaţi-vă, ca să se mântuiască cei ce cu osârdie săvârşesc mărită pomenirea voastră.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stricăciunea morţii aţi oprit, măriţilor, născând pe Maica Vieţii, Ceea ce ne-a scăpat de osândă şi Solitoare de nădejdea Vieţii celei fără de moarte, prin credinţă, s-a arătat nouă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel frumos ca soarele, Dreptul Ioachim, împreunându-se cu Sfânta Ana cea de lumină purtătoare ca o lună, a născut Lumina Fecioriei, prin care Raza Dumnezeieştii Fiinţe, cu Trupul după Ipostas unindu-se, ne-a strălucit nouă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu întreagă înţelepciune şi cu dreaptă credinţă vieţuind, fericiţilor, desfătării celei negrăite părtaşi v-aţi făcut, învrednicindu-vă a vedea pe Dumnezeu care S-a arătat prin voi lumii. Pe Acela rugaţi-L să mântuiască sufletele noastre.

Irmosul: Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, Întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu cea Prealăudată o mărim.

SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună…

Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana prăznuind lui Dumnezeu, vrednic Dar au aflat şi au născut Rod Biserica cea de Dumnezeu Primitoare, pe Fecioara şi Maica lui Dumnezeu; pe cea Singură Binecuvântată; care se roagă neîncetat să se mântuiască sufletele noastre.

***

1

Rugăciune către Sfinții Părinți ai Maicii Domnului (9 Septembrie)

Cei ce ați născut pe Maica Vieții noastre, de Dumnezeu Năcătoarea și Pururea Fecioara Maria, păziți-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile! Luați aminte la sărăcia noastră sufletească și trupească și îmbogățiți-ne pe noi în Dumnezeu.
Sfântă Ana, ridică sfintele tale mâini, cu care ai îmbrățișat pe Împărăteasa Cerului și a pământului, către Părintele îndurărilor și a toată mângâierea! Ca astfel, trecând cu vederea mulțimea păcatelor noastre, să ne păzească pe noi de foamete, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Așează, Sfântă Ana, în inimile conducătorilor țării acesteia cele bune pentru sfintele lui Dumnezeu biserici!
Păzește pe cei ce te cheamă pe tine de moartea cea fără de veste. Apără-ne de vrăjmașii cei văzuți și de cei nevăzuți. Împacă neînțelegerile din familii, fii sprijin celor neputincioși. Celor căzuți în adâncul păcatelor, luminează-le mintea, ca să se întoarcă la pocăință. Iar în vremea plecării noastre din viața aceasta, să ne aperi pe noi de cei ce se silesc a vâna sufletele noastre.

Bucură-te, Ioachime, sfeșnicul lui Dumnezeu, cel în fapte bune îmbătrânit, prin care întristarea nerodirii s-a pierdut. Veselește-te, că Fiica ta s-a făcut Biserică a lui Dumnezeu, născând pe Hristos Domnul. Luminează-ne și pe noi spre fapte bune, cel ce ești luminătorul celor din întunericul necunoștinței, dulce mângâietor al celor întristați și îndemnătorul celor însoțiți în Sfânta Taină a Cununiei.

Bucură-te, Sfântă Ana, ceea ce ești dăruitoare îmbelșugată și de cele pământești. Veselește-te, lauda femeilor și cununa maicilor, ascultătoare blândă a celor ce te cheamă pe tine, ceea ce ne împlinești cererile cele bune, bogăția săracilor și a văduvelor!

Ne bucurăm și noi, văzând că prin nașterea ta s-a stins datoria păcatului. Fii și de acum înainte, Sfântă Ana, ajutătoarea și mângâierea celor care-și doresc copilași, grabnică tămăduire a celor neputincioși. Căci niciodată nu te-ai ascuns de la năzuința noastră! Ceea ce în chip nemijlocit vezi frumusețea Dumnezeirii, ai răsărit crinul fecioriei și ai hrănit pe Hrănitoarea Vieții. Oamenii au primit atâta mângâiere și încredințarea că vor fi răscumpărați atunci când te-au văzut pe tine alăptând pe Maica Izbăvitorului!
Sfinților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, statornicia și răbdarea voastră să ne-o împărtășiți și nouă, celor nevrednici și păcătoși. Ca văzând dragostea voastră, Dumnezeu să ne dea timp de pocăință și de întoarcere. Bucurați-vă și ajutați-ne și pe noi să ne bucurăm împreună cu voi, în Împărăția Cerurilor! Amin.

Sfântul Gheorghe Pelerinul – moșul desculț, făcător de minuni(17 august)

 

În Secerar sau Gustar – cum i se mai zice din bătrâni lunii august –, pe 17, a fost rânduită ziua de prăznuire a primului sfânt, și deocamdată singurul din calendarul ortodox român, care poartă numele de „Pelerinul”. El, care a secerat roadele rugăciunii și ale nevoinței, și care a gustat, săturându-se și dăruind și celorlalți, din copleșitoarea iubire de Dumnezeu, devine prietenul și ocrotitorul tuturor celor care îi respectă testamentul simplu: să facă milostenie și să deschidă Psaltirea în fiecare zi, rugându-se Domnului în psalmi. Gheorghe din Șugag așa a făcut, încă de când era copil în casa părintească, iar Psaltirea l-a luminat și l-a călăuzit pe drumul spre Hristos și spre iubirea de oameni, ca acum să-l pomenim ca Sfântul Gheorghe Pelerinul.

Racla cu Sfintele Moaste

Sfântul Gheorghe Pelerinul, „Moș Gheorghe” cum era numit la vremea aceea, într-o pictură care îl evocă înainte să fie canonizat

Sfântul Gheorghe Pelerinul, „Moș Gheorghe” cum era numit la vremea aceea, într-o pictură care îl evocă înainte să fie canonizat

Turnul clopotniță de la Biserica Sfântul Ioan Domnesc din Piatra Neamț, locul unde Sfântul Gheorghe Pelerinul s-a nevoit vreme de zeci de ani / Foto: Adrian Sârbu

Lumina e încă albăstruie, soarele a răsărit de puțină vreme, iar gerul – năprasnic. Din turnul lui Ștefan Vodă, un om coboară acoperit mai mult cu rugăciune, decât cu cojocul peticit tras pe spate. Zăpada îi scârțâie sub tălpile goale, aspre și crăpate adânc, cum e coaja nucului. Dacă se oprește mai mult într-un loc, stratul înghețat prinde-a se topi ușurel, ca la foc mic. Din cojocul descheiat la piept, de sub cămașa aspră de in se ițește crucea grea de lemn, atârnată de-o sforicică la gât. Barba încurcată și căruntă, scurtă, nu-i ajunge până la Psaltirea strânsă bine la inimă. În mâna dreaptă ține o cruce de lemn. De carte și de cruce nu se desparte niciodată, orice-ar fi! Din creștetul descoperit i se ridică fuior de abur, cum se ridică ceața alburie câteodată de pe Pietricica Neamțului.
Omul face o cruce și cu Doamne-ajută pornește pe strada mare, cântând pe de rost, tare și rar, psalmii lui David. Și cântă rugăciunea, și merge și merge, iar tălpile goale lasă adâncituri calde în zăpadă.
În calea lui, câinii asmuțiți de frig se liniștesc și prind a se gudura. Copiii care se-aleargă pe toate ulițele când îl văd se cumințesc, zici că din mâinile lui ar curge râuri de zaharicale. În curăția lor, pruncii simt blândețea și bunătatea omului, care i se citesc pe chip și în privirea senină.
Târgoveții guralivi, cum îl văd, cum aleargă să-i sărute Psaltirea și să-l roage de-un cuvânt bun, de-o binecuvântare. Nu există om în toată Piatra Neamțului să nu-l cunoască și să nu-l strige pe nume.
„Moș Gheorghe, mi-i bolnavă fată, roagă-te pentru ea!”
„Moș Gheorghe, intră și-n prăvălie la mine, că poate s-o milostivi Dumnezeu și mi-o merge bine, să am cu ce-mi crește copiii!”
„Moș Gheorghe, hai să-ți dau niște opinci și-o căciulă, că tare ți-o fi frig!”, îl roagă câte unii care încă nu s-au obișnuit cu nevoința lui și încă se lasă însuflețiți de o milă nepotrivită (Matei 16, 22), ca a ucenicului Petru care, din compătimire, voia să-L întoarcă pe Domnul de pe drumul crucii. „Lasă, drăguță, că picioarele mele sunt mai calde ca ale voastre!” – nu dă mai multe explicații. Dacă tălpile goale care se arată a fi mai puternice decât gheața și zăpada nu le arată nimic despre puterea lui Dumnezeu, ce ar putea el să le explice prin cuvinte? „Mulțumesc, drăguță, dar nu am nevoie de nimic. Dumnezeu să vă primească dragostea, dați la alții mai săraci!”
„Ține de-aici, Moș Gheorghe, câțiva gologani, să te rogi și pentru noi!” – dar Moș Gheorghe nu primește niciodată mai mult de un ban de la fiecare. Îi strânge în punga pe care o poartă cu el, iar în drumul lui trece pe la brutărie, de unde omul lui Dumnezeu cumpără un sac de pâine. Mare lucru, căci în târg mămăliga-i temelie, n-au oamenii cu ce plăti pâine în fiecare zi… Moș Gheorghe trimite pe cineva să lase sacul de pâine la turn, până s-o întoarce el, la asfințitul soarelui.
Omul lui Dumnezeu străbate de dimineață până seara tot orașul, cântând Psaltirea, bucuros de toți cei pe care-i întâlnește în cale. Întrerupe psalmii numai ca să vorbească despre Evanghelie, scurt și fără nici o fală, celor care-i cer cuvânt de învățătură.
Când Psaltirea e aproape gata de cântat, Moș Gheorghe face cale-ntoarsă către turnul clopotniță. Rostind ultimii psalmi, zărește ceata de săraci care-l așteaptă. S-au învățat să-l întâmpine la turn, seara, știind că îi omenește pe fiecare cu pâine și vorbă de folos. Câte-o văduvă sau câte-un orfan îi cere bani și se minunează că Moș Gheorghe bagă mâna în pungă și scoate exact cât are nevoie fiecare, fără să se uite sau să numere vreodată.
După întâlnirea cu săracii și cerșetorii târgului, Moș Gheorghe „urca în turn singur, numai cu Psaltirea sub braţ. Acolo zăbovea în rugăciuni de taină până către seară. După asfinţitul soarelui, mânca legume fierte şi îndată se culca”, spune  Părintele Ioanichie Bălan, în Patericul românesc. Dar dacă era luni, miercuri sau vineri, Moș Gheorghe nu gusta nimic.
„La ora 11 noaptea, bătrânul cobora din turn, se închidea în biserică şi se ruga acolo singur, neştiut de nimeni, până dimineaţa.” Avea cheie de la părintele și în fiecare noapte priveghea în biserica Sfântului Ioan Domnesc. Pe lespezile reci de piatră făcea metanii, rostea rugăciuni, îi pomenea pe cei de la care primea milostenie, se ruga pentru toată lumea și pomenea simplu toți sfinții din calendar, pe rând: „Maica Domnului, miluiește-ne pe noi păcătoșii! Sfinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Sfinte Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!” și tot așa.
În zorii zilei, se-ntorcea în turn, se mai odihnea o oră-două, apoi pleca din nou la drum cu Psaltirea, „cartea de rugăciuni cea mai iubită în viaţa bătrânului Gheorghe Lazăr. O ştia pe de rost din tinereţea sa şi o rostea regulat în fiecare zi. Bătrânul rostea psalmii în ison, cu glas tare şi rar, zicând:
«Acum să începem drăguţele de rugăciuni ale catismei întâi!»
După ce termina, adăuga:
«Acum să începem drăguţele de rugăciuni ale catismei a doua!»
Aşa continua până ce termina Psaltirea. Apoi împărţea milostenie şi se urca din nou în turn”.
Așa desculț și fără acoperământ pe cap, chit că afară era crivăț sau „cuptor”, a propovăduit Moș Gheorghe Evanghelia zeci de ani. Blândețea vocii, înfățișarea neobișnuită, Psaltirea și crucea pe care le strângea la piept oriunde mergea, sfaturile duhovnicești scurte și smerite, binefacerile, prorociile și minunile pe care le făcea – toate îl făcuseră cunoscut nu doar în Piatra Neamț, ci în toată Moldova.
Cum a ajuns acest om să trăiască în felul acesta? De unde venea și de ce ducea viață de pustnic în mijlocul lumii?
După cele mai elementare criterii formale de încadrare religioasă, el a fost un simplu mirean. Gheorghe Lazăr s-a născut în anul 1846, în comuna Șugag, județul Alba. Mai avea doi frați, Andrei și Nicolae, iar mama și tatăl erau agricultori, îndeletnicindu-se mai ales cu creșterea vitelor.
Toți puteau să vadă în viața copilului Gheorghe smerenie, ascultare, dragoste de biserică și de Psaltire, simplitate și nevinovăție, faptul că „mânca puțin și atunci de post”, după cum relatează Arhimandritul Ioanichie Bălan, cel care a devenit și biograful viitorului sfânt.
În 1870, la 24 de ani, s-a căsătorit cu o tânără credincioasă, Pelaghia Todescu (o „muncitoare agricolă, română ortodoxă”, care a trăit până la 90 de ani). Dar n-au făcut nunta ca de obicei cu muzică, joc și veselie, ci o nuntă modestă, creștinească. Una dintre fiicele Sfântului Gheorghe, mătușa Marta, povestea un lucru minunat, auzit din gura mamei sale: „A doua zi după nuntă – spunea bătrâna – tata a dispărut din casă. Nu era nicăieri. Mama și rudele l-au căutat peste tot. Numai în grădină nu l-au căutat. Când s-au dus unii în fundul grădinii l-au găsit la rugăciune. Stătea nemișcat, în genunchi, cu fața și cu mâinile întinse către cer. Toți s-au uimit, nimeni nu îndrăznea să-l deranjeze. Iar el, când a observat că l-au văzut oamenii, și-a lăsat mâinile în jos și s-a dus în casă” (din biografia consemnată de Părintele Ioanichie Bălan).
Cu Pelaghia Todescu a avut cinci copii: doi băieți (Ioan și Vasile, care a murit de mic) și trei fete (Maria, Ana și Marta). Dornic de cât mai multă liniște, tânărul Gheorghe și-a făcut casa la 4 km distanță de sat, spre munte, unde își avea și pășunea. „În casa sa se citea în fiecare zi Psaltirea” (Dumitru Stăniloae). Noaptea se retrăgea la marginea pădurii, făcea sute de metanii, stătea la rugăciune cu mâinile sus multă vreme, apoi citea la Psaltire, dădea din câte avea milostenie și postea permanent.
Gheorghe din Șugag devine pelerinul lui Hristos
Părintele Dumitru Stăniloae scrie: „După paisprezece ani de viață familială, în 1883-1884 [Moș Gheorghe] a luat hotărârea de a merge la Ierusalim cu mai mulți țărani din satul său. A primit consimțământul nevestei lui, care a rămas singură cu cei patru copii. A luat cu el Evanghelia și Psaltirea. Rugăciunea neîntreruptă a lui Iisus se afla în inima sa. A mers pe jos până la Constanța, de unde a luat vaporul; dormea două ore pe noapte și se ruga neîncetat. La Ierusalim a rămas patru zile, mergând în fiecare zi de câte trei ori la Sfântul Mormânt pentru a participa la Sfânta Liturghie și la alte slujbe. Apoi a vizitat alte locuri sfinte din Palestina și a trăit câtva timp în mănăstiri în post și rugăciune neîncetată. Un mare pustnic i-a spus că nu trebuia să se facă călugăr, ci să meargă, postind și rugându-se, prin lume pentru a redeștepta credința; înainte de aceasta, pentru a se pregăti, trebuia să petreacă patruzeci de zile în deșert într-o asceză totală”.
Despre această întâmplare care îi schimbă viața relatează Părintele Ioanichie Bălan: [a mers să ia] „binecuvântarea unui pustnic sfânt de la Peștera Sfântului Xenofont. Acesta i-a spus: «Să știi, frate, că tu nu ești chemat să fii călugăr, dar vei duce o nevoință mai înaltă decât a unui călugăr. Că vei trăi mergând din loc în loc în rugăciune, post și multă lipsă. Dar de vei avea neîncetat mintea la Dumnezeu, darul Lui va fi permanent cu tine și vei birui toate ispitele vrăjmașului. Avere să nu-ți aduni, pe călugări și pe preoți să-i cinstești, pe mireni să-i sfătuiești, pe săraci cât poți să-i ajuți, în biserici ziua și noaptea să te rogi, și așa te vei mântui.
― Dar cum voi împlini toate acestea, că sunt slab și neputincios? [a întrebat pelerinul Gheorghe]
― Du-te la pustie, unde nu este față de om, și postește 40 de zile. Iar pentru slăbiciunea firii, să iei puțină apă și pâine. Însă să fii cu luare aminte că multe ispite și năluciri vei pătimi. De vei sfârși aceste zile cu bine, vei primi mare dar de la Dumnezeu și vei birui toate cursele vicleanului diavol […].
Bunul nevoitor […] a postit patruzeci de zile rugându-se neîncetat și întărindu-se din când în când cu puțină hrană […]. Uneori îl speria vrăjmașul cu năluciri de fiare și șerpi veninoși, alteori îl chinuia cu foamea, cu setea, cu arșița și mai ales cu țânțarii […]. El însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, de toate s-a izbăvit”.
Împlinindu-se cele 40 de zile de post și rugăciune în pustia Iordanului, pelerinul Gheorghe s-a dus iarăşi la sihastrul din pustie. Părintele Ioanichie continuă: „Iar pustnicul, sărutându-l, i-a zis:
– Frate Gheorghe, pentru că ai biruit pe vrăjmaşul şi nu te-ai lăsat înşelat de cursele lui, iată, ţi-a dat Dumnezeu darul rugăciunii celei curate şi putere duhovnicească în nevoinţa ta. Că toată viaţa vei umbla desculţ şi fără acoperământ pe capul tău, dar nici frigul, nici căldura, nici boala nu te vor vătăma.
Apoi bătrânul, făcând metanie dascălului său, s-a întors la Ierusalim, s-a închinat la Mormântul Domnului, a primit Preacuratele Taine şi a plecat spre Muntele Athos. Aici a zăbovit încă un an şi jumătate, închinându-se pe la toate sfintele lăcaşuri şi cercetând pe cuvioşii călugări din mănăstiri şi peşteri. Apoi, luând de la toţi binecuvântare, s-a întors iarăşi în sânul familiei.”
În Șugag, Gheorghe n-a mai zăbovit prea mult după aceea. Punând ordine în treburile familiei și primind din nou învoirea și binecuvântarea soției sale, Gheorghe a pornit la drum, urmându-și dorul de Dumnezeu. A traversat astfel Transilvania, oprindu-se în sate și pe la mănăstiri, asigurându-se că este primit să privegheze noaptea în bisericile locului. Atunci când acest lucru nu era posibil, se ruga în mijlocul naturii, dar nu renunța niciodată la rugăciunea de noapte. „Mergea totdeauna recitând psalmi. Umbla fără grabă și fără să se lase tulburat de nimic. Sub cămașa de țăran se vedea o cruce mare și grea de lemn. Avea în inima sa o bucurie permanentă și o mare iubire pentru Hristos. Nu simțea nici căldura, nici frigul, nici foamea. Toată viața a purtat același veșmânt de piele, spălat din când în când. Nu vorbea niciodată decât despre lucruri privitoare la Dumnezeu și la mântuire. Se ruga de la douăzeci la douăzeci și două de ore pe zi. Toată țara îl cunoștea”, scrie Părintele Dumitru Stăniloae.
Asceza lui nu era una seacă și tipiconală, ci era motivată de dragostea lui față de Dumnezeu. „Sufletul lui era rănit de dragostea lui Hristos”, „Inima lui era rănită de dragostea lui Hristos” (Arhimandrit Ioanichie Bălan).
Pelerinul Gheorghe se adresa oamenilor cu apelativul „drăguță”: „Ei, drăguță, eu am să mor când s-or tulbura popoarele”, „Lasă, drăguță, picioarele mele sunt mai calde ca ale voastre”, „Rămâneți, drăguță, cu Dumnezeu și cu Maica Domnului”, „Drăguță, să nu te gândești decât la iad și la moarte. Că dacă te gândești la iad nu ajungi în iad”, „Drăguță, lasă să termin predica!”, „Drăguță, nu poți avea pace până nu-ți împlinești făgăduința!”, „Frate Ioane, drăguță, acolo te mântuiești unde sunt mai multe ispite”, „Hai, drăguță, hai la mănăstire!”.
A atras numeroși ucenici care, impresionați de ceea ce transmitea omul acesta încărcat de harul dumnezeiesc, i-au cerut sfătuire duhovnicească și au deprins de la el rugăciunea neîncetată a lui Hristos și dragostea de Psaltire. Dintre aceștia, mulți au intrat în monahism, „biruiți” de viața copleșitoare a pelerinului desculț, păstrând cu Sfântul Gheorghe o legătură duhovnicească vrednică de Pateric.
Așa a ajuns Moș Gheorghe în Moldova, unde a luat la rând mănăstirile, zăbovind pe la fiecare. Neamț, Văratec, Sihăstria și toate celelalte – oriunde ajungea, era primit cu căldură de monahii locului, care simțeau că este cu adevărat omul lui Dumnezeu. Cu smerenie, lua sfat de la călugări, iar călugării cereau sfat de la el, dorind să-i imite viața îmbunătățită.
Monahia Ana Nicău de la Mănăstirea Văratec a preluat de la monahiile mai în vârstă anumite tradiții despre minunatul Pelerin. Ea ne-a spus: „Moșul Gheorghe venea pe la Mănăstirea Văratec unde petrecea câte două săptămâni. Undeva în afara mănăstirii avea o colibă unde se retrăgea noaptea. Ajuna până când, rupt de foame, seara, cerea de la câte o maică ceva de mâncare. Maicile îl miluiau ca pe un om al lui Dumnezeu, dar evlavia lor era una îndurerată văzând cum din picioarele lui goale și crăpate cădeau picături de sânge”.
„Toți simțeau că Sfântul Duh era cu el”
„Aproape de Mănăstirea Sihăstria […], bătrânul Gheorghe și-a săpat o groapă în care se ascundea în momentul rugăciunii, ca să nu vadă decât cerul. Când se întorcea în mănăstire îi spunea plin de mulțumire lui Ioanichie: «Astăzi am fost în cer»” (Părintele Dumitru Stăniloae)
Printre ucenicii cei mai cunoscuți ai Sfântului Gheorghe Pelerinul se numără părinții Ioanichie Moroi și Damaschin Trofin, Mina Prodan și frații Chiril și Atanasie Păvălucă. Părinții Ioanichie Bălan și Ilie Cleopa aveau mare evlavie la „Moș Gheorghe”, pe care mulți îl denumeau deja „sfânt”. „Acesta era Moșul Gheorghe Lazăr care mânca o dată pe zi la apusul soarelui, iar în Postul Mare, săptămâna întâi și săptămâna de la Florii până la Paști nu gusta nimic, numai citea Psaltirea” (Ne vorbește Părintele Cleopa).
A ajuns și în Piatra Neamț, unde a și rămas. „Din 1895 i s-a dat o chilie în turnul clopotniță din Piatra Neamț din Moldova. În fiecare noapte se ruga timp îndelungat în biserică. Ziua străbătea în stare de rugăciune străzile orașului. Mulți credincioși, printre care și copii, îl urmau, sărutându-i Psaltirea, atingându-i  veșmântul de piele. Toți simțeau că Sfântul Duh era cu el […] În rugăciunile sale, el îi pomenea pe toți cei care îi făcuseră vreun dar pentru ajutorarea săracilor. Petrecea un anume timp primind pe câte unul din cei care doreau să-i ceară sfatul. Oamenii simțeau o putere dumnezeiască ieșind din prezența lui pașnică, senină, bună. Avea o transparență duhovnicească. Adesea vizita mănăstirile din Moldova. Mulți au devenit ucenicii săi în Moldova, luând calea sa, umblând cu picioarele goale, capul descoperit cu rugăciunea lui Iisus neîntreruptă în inimă”, adaugă Părintele Stăniloae.
Unui jurnalist contemporan cu el i se imprimă în conștiința sa, încă din copilărie, chipul minunatului Bătrân „desculț și veșnic descoperit”, iar la maturitate își reîmprospătează în memorie această imagine și o lasă ca moștenire posterității printr-un articol de jurnal. Iată și cuvintele lui: „În copilăria mea l-am văzut pe Moș Gheorghe de câteva ori. În piață desculț și vecinic descoperit – părul îi fu prăjit de soare ca spicele de grâu dinspre sfârșitul lui Iulie – îmbrăcat cu ițari și cojocel, vara și iarna era în aceeași ținută” De la un alt jurnalist înțelegem că cei care l-au cunoscut au fost atât de marcați de chipul său, încât au vorbit și generației următoare despre cel „desculț și cu capul gol”. Acesta nu l-a cunoscut direct pe „Moșul” Gheorghe, ci a aflat despre el de la „prietenii” săi:  „Prietenii noștri – spune jurnalistul Gheorghe Vereanul – au cunoscut […], pe Moș Gheorghe […], desculț  și cu capul gol (s.n.), vara și iarna” (A.L. Zissu și Eugen Relgis, pentru ziarul „Telegraful” în care apar descrise aspecte din viața ascetului misionar Gheorghe Lazăr).
Omul care n-avea mâini de luat, ci doar de dat
Trăia în deplină sărăcie (avea doar hainele de pe el, Psaltirea, Evanghelia și o cruce de lemn) și a cultivat virtutea milosteniei, cuvintele Psaltirii fiindu-i dascăl credincios în această privință: „Fericit cel care caută la sărac și la sărman, în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul” (Psalm 40, 1).
Arhimandritul Mina Prodan, un ucenic al milostivului Gheorghe Lazăr, amintește și el despre dărnicia lui, dar vorbește totodată și despre milostenia pe care o făcea prin rugăciunile sale, prin mângâierea și prin povățuirea sa. El povestește cum „[…] stăteau săracii la chilia sa pe două rânduri, cum alergau oamenii nevoiași ca să-i ceară ajutor și cum le scotea la fiecare din traistă atât cât cerea. Apoi venea rândul celor împresurați de ispite și alte necazuri, care alergau la bătrânul de peste tot ca la un mare sfetnic. El stătea de vorbă cu fiecare separat, îl sfătuia, îl mângâia, îl îmbărbăta și se ruga noaptea pentru cererea lui”. Dăruia tuturor cele de care aveau nevoie, inclusiv lucruri concrete. Așa a cumpărat, de pildă, o sobă de teracotă pentru monahii de la schitul Peștera Ialomicioarei, care țineau slujbele în biserica înghețată.
„Cât despre felul în care se ruga, ce cuvinte de taină rostea, sau ce simțea în inima lui în timpul rugăciunii, nimeni din oameni nu poate ști decât bunul Dumnezeu. Nici el nu a spus despre aceasta cuiva, dar înțelegem puterea rugăciunii lui din ispitele pe care le-a răbdat” (Părintele Ioanichie Bălan)
Minuni și semne
Ca drept dovadă a sfințeniei, Dumnezeu a lucrat prin alesul Său multe binefaceri și minuni, încă din timpul vieții lui.
Imediat după postul de 40 de zile din pustia Iordanului, bunul nevoitor s-a retras la Ierusalim, unde s-a închinat la Mormântul Domnului. Cum a intrat în biserică să aprindă lumânarea la Sfântul Mormânt, ca o dovadă că rugăciunile și postul lui au fost bineplăcute lui Dumnezeu, lumânarea din mâna ascetului Gheorghe s-a aprins singură.  Așadar, pe lângă mărturia din partea pustnicului de la Iordan, a primit și mărturia din partea lui Dumnezeu prin care viitorul sfânt a dobândit încredințarea neclintită că se află pe drumul către Dumnezeu. De aici înainte, nici iscodirile derutante ale oamenilor, nici nălucirile și șoaptele insidioase ale demonilor nu-l vor mai putea întoarce din cale.
Despre puterea lui de a săvârși vindecări, Părintele Cleopa ne vorbește la modul general, astfel: „Moșul Gheorghe avea darul de a face minuni, se vindecau oamenii. Pe urmă, pentru că a aflat de viața lui atât de înaltă, un boier din Piatra Neamț […] i-a dat Moșului Gheorghe vreo două-trei camere mari, unde să vină bolnavii […] Și când ajungea acolo […] le zicea: «Drăguță, întâi să primiți un dar». Și le dădea câte o pâine. Și el stătea în genunchi și citea Psaltirea. Și zicea: «Voi numai ascultați, că sunteți bolnavi, nu puteți face nimic». Și se ruga până către ziuă, el nu dormea toată noaptea, punea mâna pe capul lor și se făceau sănătoși”. Părintele Dumitru Stăniloae, vorbind despre „harismaticul” Gheorghe Lazăr și cei asemenea lui, spune că această categorie de oameni aleși „[…] practică o slujire de iubire față de toți oamenii […] și adesea primesc darul vindecării”.
Dar cea mai popularizată minune a sa este oprirea trenului în gara Pașcani, pe care o redă Părintele Ioanichie Bălan: „Moșul Gheorghe, voind să meargă cu trenul spre Roman, s-a urcat fără bilet în vagon căci nu avea bani. Conductorul de bilete, care din întâmplare nu-l cunoștea, i-a zis:
– Moșule, dacă n-ai bilet, la prima stație te dai jos din tren!
Bătrânul rostea în taină Psaltirea. Iar oamenii din tren îl rugau pe conductor să-l lase că este un om cu viață sfântă. Însă la prima stație acela l-a coborât din tren, iar bătrânul a plecat pe calea ferată zicând:
– Drăguță, rămâneți cu Dumnezeu și cu Maica Domnului!
Însă, când să pornească trenul, trenul nu mai pornea deloc. Nici o defecțiune. Au schimbat locomotiva; au schimbat conductorul. Nimic. Toți erau uimiți și alarmați. Iar unul din funcționarii gării a zis:
– Ați dat jos din vagon pe Moșul Gheorghe? De aceea nu poate pleca trenul. Acela este un om sfânt. Duceți-vă și-l chemați înapoi.
Au alergat îndată după el, l-au adus, l-au urcat în vagon și imediat a pornit trenul din gară”.
Observăm că oamenii evlavioși au pus această minune în legătură cu sfințenia omului lui Dumnezeu, iar el nu și-a făcut din aceasta un prilej de faimă, ci îndată, adresându-se oamenilor uimiți, le-a îndreptat privirea spre a slăvi puterea lui Dumnezeu, rostind înaintea lor un scurt cuvânt de învățătură așa cum am văzut într-un alt capitol.
Altădată, niște evrei au fost convertiți la creștinism și au primit botezul în urma unei minuni făcute de el. Părintele Ilie Cleopa consemnează această minune: „O evreică tânără nu putea să nască, era prima dată, când trebuia să nască primul copil, și era gata să moară. Au venit o mulțime de doctori, că zicea că nu mai poate, moare. Au venit evreii la Moșul Gheorghe (în timp ce acesta era la iarmarocul din Târgu Neamț și rostea oamenilor predică, n.n.):
– Moș Gheorghe, noi suntem evrei.
– Dar, drăguță, ce ai?
– Moare fata noastră. Hai la noi că gata, doctorul a spus că nu mai are ce-i face, moare fata noastră.
– Drăguță, lasă să termin predica!
– Moș Gheorghe, vino acum, chiar acum că moare!
– Nu moare până nu vin eu.
Și au stat până a terminat predica, apoi s-a luat un cârd de evrei după el. Zice:
– Dar vă botezați?
– Toți ne botezăm dacă trăiește fata, că numai pe aceea o avem. Boierul era bogat, om voinic. Când au ajuns acolo, un cârd de evrei pe lângă ea, ea era mai moartă […]. Dar Moșul Gheorghe când a deschis ușa a strigat:
– Hai, deschide-te cu Dumnezeu și cu Maica Domnului! Tot atunci a și născut. A venit și i-a făcut cruce pe cap și a spus:
– Să fie al lui Hristos! Și s-a făcut sănătoasă și s-a botezat și ea și copilul, și i-a pus numele Gheorghe, după Moșul Gheorghe. S-au botezat atunci 5-6 familii de evrei în Târgu Neamț”.
Darul profeției, ținut sub mare smerenie
Este cunoscut faptul că mulți dintre cei care au bineplăcut lui Dumnezeu printr-o viață trăită în sfințenie au avut darul înainte-vederii și al profeției. Există mărturii în acest sens și despre Sfântul Gheorghe Pelerinul, relatate tot de Părintele Ioanichie Bălan.
Evdochia Ștefan își aduce aminte de cele auzite de la tatăl său: „În anul 1914, tata măcina la moară și a venit Moșul Gheorghe și a intrat la el și a început a-i zice că va începe război, dar să nu se teamă că se va întoarce sănătos de pe front, însă fratele lui nu se va întoarce întreg. Și într-adevăr așa a fost, că tata s-a întors sănătos, iar fratele lui a venit fără o mână din război”.
A doua profeție împlinită este mărturisită de Maica Zenovia Iacov de la Mănăstirea Văratec. Ea amintește totodată și de un miraculos și neuitat dar pe care l-a primit de la Dumnezeu prin mijlocirea harismaticului om. Redăm chiar cuvintele ei: „M-am născut într-o familie numeroasă, eram săraci, purtam opinci vechi, rămase de la frații mei mari; mă plângeam tot timpul că-mi este frig la picioare. Când am împlinit șase ani, am mers cu bunica la Mănăstirea Văratec și am văzut un moș care umbla desculț prin zăpadă. Bunica mi-a zis: –
– Uite-l pe Moș Gheorghe Lazăr!
Eu am alergat la dânsul și l-am întrebat:
–Matale nu ți-e frig?
– Nu! A răspuns moșul. Uite, poți să pui mâna pe picioarele mele. Am pus mâna pe picioarele lui și am văzut că erau calde. Din clipa aceea nu mi-a mai fost niciodată frig la picioare.
După câțiva ani l-am întâlnit din nou pe Moșul Gheorghe Lazăr și l-am întrebat ce să fac pentru că părinții mei vreau să mă căsătorească, iar eu doream să vin la mănăstire. El mi-a răspuns:
– Vei mai rătăci câțiva ani în lumea cea deșartă, dar vei sfârși în mănăstire. Eu am ascultat de părinți, m-am căsătorit, iar după câțiva ani soțul meu s-a mutat la cele veșnice, așa că după câțiva ani am venit la Mănăstirea Văratec și așa s-a împlinit cuvântul Moșului Gheorghe Lazăr”.
O altă profeție a lui s-a împlinit odată cu evenimentele petrecute la Mănăstirea Sihăstria către sfârșitul vieții starețului Ioanichie Moroi. În ziua de 30 mai 1941, mănăstirea a ars în întregime și din cauza lipsei chiliilor, o bună parte din părinți și frați au fost risipiți pe la alte mănăstiri și schituri, spre îndurerarea păstorului care privea neputincios la cele petrecute. După aceste întâmplări nefericite a venit alta la fel de grea: Părintele Ioanichie a fost bătut și jefuit de tâlhari, întâmplare după care și-a pierdut lumina ochiului drept. Atunci și-a adus aminte de cuvintele mult pomenitului Moș Gheorghe, care prin anii 1910-1915 venea pe la Sihăstria și dădea multe sfaturi părinților și fraților. Odată a profețit Părintelui Ioanichie despre aceste multe și grele ispite. „Și acum, când vedea atâtea încercări singur se mângâia zicând: «Bietul Moș Gheorghe, de câți ani nu mi-a prevăzut el aceste ispite!».”
Blândul Gheorghe Lazăr și-a cunoscut dinainte și momentul trecerii la Domnul. „Adesea îl întrebau călugării apropiați și ucenicii:
– Când ai să mori, Moș Gheorghe?
– Ei, drăguță, eu am să mor când s-or tulbura popoarele […] și la moartea mea va fi sărbătoare și vor trage clopotele din țară (s.n.).
Era în 1916, la Adormirea Maicii Domnului, când România a intrat în război. Atunci când clopotarul Bisericii Sfântul Ioan din Piatra Neamț se urca grăbit să tragă clopotele din turn pentru mobilizare generală, l-a găsit pe pururea pomenitul Moș Gheorghe Lazăr adormit în Domnul sus în chilia sa.”
„O mulțime imensă a participat la înmormântarea sa. Toți simțeau că au pierdut un mare sfânt” (Părintele Dumitru Stăniloae)
La înmormântarea lui s-au adunat peste cincizeci de preoți, ierarhi, stareți, pustnici, călugări, maici și zeci de mii de credincioși. Toți vedeau în el un sfânt al neamului. Pe față avea același zâmbet duhovnicesc ca în toată viața. Fiecare căuta să ia o ultimă binecuvântare de la cel adormit în Domnul, cerându-i rugăciune de mijlocire către Dumnezeu. A fost îngropat în cimitirul orașului Piatra Neamț cu același cojoc rupt, desculț, fără acoperământ pe cap, cu toiagul pribegiei sale pus alături în sicriu. Era ziua de 18 august 1916.
Osemintele sale au fost dezgropate în vara anului 1934 de Protosinghelul Damaschin Trofin, ucenicul său. Acesta a vrut să ducă la Mănăstirea Râșca – unde era și stareț – rămășițele pământești ale neuitatului său dascăl. Pentru aceasta a venit cu căruța în Piatra Neamț și, punând cinstitele sale moaște într-un sicriaș, a pornit cu ele la drum. Prin lucrarea lui Dumnezeu, căruța cu osemintele nu a ajuns la Mănăstirea Râșca, ci la Mănăstirea Văratec: caii s-au oprit singuri, apoi au luat-o la galop spre Văratec. Osemintele au fost puse în gropnița (osuarul) mănăstirii, unde se află și astăzi și unde mulți închinători vin să ia binecuvântarea sfântului.
Evlavia oamenilor la Sfântul Gheorghe Pelerinul
Părintele Dumitru Stăniloae arată că oamenii care l-au cunoscut îl cinsteau ca pe un sfânt: „«Moșul Gheorghe» a fost cunoscut și cinstit ca sfânt nu numai în România, ci și la Athos. Și astăzi încă poporul îl consideră ca pe un sfânt al veacului nostru”.
Iar Părintele Ioanichie Bălan, încă de la începutul cărții în care scrie viața omului lui Dumnezeu, spune despre evlavia poporului față de el: „Moșul Gheorghe este considerat de popor ca un adevărat sfânt. Prin viața lui a răscolit inimile multora. Biserica noastră l-ar putea canoniza în orice moment și l-ar putea trece în rândul sfinților naționali”.
Cei mai mulți au exprimat dimensiunea umană a vieții sale și l-au numit îndeobște „Moșul” Gheorghe Lazăr. Dar alți contemporani și posteritatea, deși nu au evitat apelativul „Moșul”, i-au spus și „nebun pentru Hristos” sau „sihastru” (deși a trăit în mjlocul mulțimilor), iar alții l-au numit „ascet” și „călugăr” (deși nu s-a călugărit niciodată).
Anul acesta, în martie, a avut loc și canonizarea sa – Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților pe cel care toată viața a fugit de orice prilej de mândrie, urmându-L doar pe Hristos. Însă de ani și ani de zile creștinii care ajung la Mănăstirea Văratec se închină cu evlavie la moaștele sfântului, iar maicile din obștea mănăstirii au început de multă vreme să primească mărturii verbale sau scrisori despre binefacerile și minunile pe care Sfântul Gheorghe Pelerinul le dăruiește, prin harul Domnului, celor care-i cer ajutorul. În osuarul unde s-au păstrat moaștele până acum, când au fost mutate în paraclis, era cald și-n timpul geroaselor ierni nemțene – deși nu a existat niciodată o sursă de căldură pusă de mâna omului – și toți cei care coborau scările în osuar simțeau de la intrare un miros puternic și liniștitor de mir.
Sfântul Gheorghe Pelerinul – primul sfânt român din sinaxar care a primit această titulatură la canonizare – este ocrotitorul tuturor celor care-i cer ajutorul. Nu doar al pelerinilor, nu doar al nevoiașilor, nu doar al mirenilor, nu doar al monahilor, nu doar al bolnavilor, nici doar al românilor, ci al tuturor celor care-L caută pe Hristos și care fac din viața lor un drum continuu către Împărăția lui Dumnezeu. Și nu uitați, testamentul sfântului e simplu de împlinit și tare de folos: iubirea de Dumnezeu și de oameni, milostenie și rugăciune. Deschideți în fiecare zi Psaltirea și rugați-vă în psalmi atât cât puteți, ca să vă aflați printre moștenitorii marii bogății de har a Sfântului Gheorghe Pelerinul – slujitorul și prietenul lui Dumnezeu.
doxologia.ro

SFANTA MARINA – copila marturisitoare(17 iulie)


Doxologia/ Nicolae Pintilie: Mărturisire a credinţei, din Asia până la Iaşi

Îngrozitoare sunt relatările despre purtările omului faţă de om. Însă, curajul neclintit al unor credincioşi în confruntarea cu moartea, în cele mai teribile forme ale sale, ne uimeşte şi ne întăreşte. Oameni, ca şi noi, au stat drepţi în faţa durerii şi a nedreptăţilor lumeşti, primind, în schimb, viaţa cea veşnică. Astăzi o cinstim pe Sfânta Muceniţă Marina. O parte din moaştele sale se află, de sute de ani, în Iaşi.
Puţine lucruri sunt în istoria omenirii mai zguduitoare decât suferinţele sfinţilor mucenici. Ale acelor oameni cu sufletul inundat de veşnicie şi de Duh Sfânt ce se odihneşte în ei. Iubirea care L-a umplut pe Iisus Hristos, singura „mai tare decât moartea“, face o persoană să gândească cu o altă logică. Astfel, întâmplările de peste zi, bucuriile, dar şi suferinţa devin simple mijloace care ne pregătesc pentru veşnicie.
Mucenicii nu sunt altceva decât urmaşii blândului şi milostivului Dumnezeu. Martirii ne oferă perspectiva 141325_sfanta-marina-47sănătoasă de a pune pe primul loc, în toate, pe Mirele Hristos. Deşi lumea i-a considerat întotdeauna „fanatici“ şi „nebuni“, ei au prelungit şi au continuat „iubirea nebună a lui Dumnezeu“.
Încă din zorii creştinismului, fenomenul martiric a fost aşternut în scris, pentru a fi înveşnicit. Actele martirice au devenit, astfel, act de naştere al comunităţii creştine, majoritatea Părinţilor şi scriitorilor din primele secole având preocupări aghiografice. În acest context, în secolul al IV-lea a apărut „Legenda aurea“, o operă care însuma cele mai vechi surse despre martiriul unei copile de numai 15 ani.
Marina, copila cu bună înţelegere şi cu bun obicei

„Legenda aurea“ îşi deschide paginile cu relatările unui cleric creştin, „robul lui Dumnezeu Teofim“. Acesta mărturiseşte că „am scris ce am văzut cu ochii mei, fapte ce au fost văzute de întreaga Biserică a lui Dumnezeu, ce locuieşte vremelnic în Antiohia“. Vorbeşte aici despre Marina, o copilă născută într-o familie păgână din Antiohia Pisidiei, undeva în Asia Mică.
După moartea mamei sale, Marina a fost crescută de o doică. S-a arătat a fi frumoasă cu trupul, dar mai frumoasă cu sufletul, pentru că era împodobită cu bună pricepere şi cu bun obicei. La vârsta de 12 ani, ea a auzit de la un oarecare om că Dumnezeu S-a întrupat de la Duhul Sfânt în pântecele Preasfintei Fecioare. Era un lucru pe care societatea închinătoare la idolii făcuţi de mâini omeneşti nu putea să-l înţeleagă. Însă, inima ei s-a aprins cu dumnezeiască dragoste. Toată luarea ei aminte era acolo unde auzea ceva grăindu-se despre adevăratul Dumnezeu.
La vârsta de 15 ani a fost remarcată de către eparhul Olimvrie – guvernator roman al părţilor orientale ale imperiului, care călătorea prin Antiohia Pisidiei. Acesta a văzut-o frumoasă şi s-a mirat de neobişnuita ei înţelepciune. Auzind, însă, că fecioara este creştină, îndată a poruncit să fie arestată şi trimisă în palatele sale. Intrând în cetate, demnitarul roman a adus jertfă necuraţilor idoli, în cinstea împăratului Diocleţian. Cu acest prilej, a dorit s-o revadă şi pe Marina.
„Sunt roabă credincioasă Stăpânului care a pătimit de voie pentru mine“

s1359007Izvoarele istorice consemnează răspunsurile pline de înţelepciune ale copilei, atunci când aceasta a fost adusă la judecată. „Nu nădăjdui că vei schimba credinţa mea cea întru Hristos, nici cu îmbunări şi nici cu îngroziri, pentru că sunt roabă credincioasă Stăpânului care a pătimit de voie pentru mine. Dacă pentru mine El a răbdat cruce şi moarte, necruţându-Şi Sfântul Trup cel luat din Preasfânta Fecioară Maria, cu atât mai mult sunt eu datoare să mor şi să pătimesc pentru El, necruţându-mi cu nimic sănătatea şi păcătosul meu trup. Să nu socoteşti că mă vei înfricoşa cu îngrozirile tale. Iată, eu sunt gata spre toate muncile şi morţile tale, căci Acela spre care eu nădăjduiesc mă va întări“.
Auzind aceste cuvinte îndrăzneţe, guvernatorul s-a umplut de mânie şi a poruncit să i se dezbrace hainele miresei lui Hristos, să fie întinsă la pământ şi bătută cu vergi. A doua zi, a chemat-o din nou la judecată. Văzând-o cu faţa luminoasă, a poruncit să fie chinuită până se va lepăda de Hristos. A fost arsă, întinsă, strujită, apoi afundată într-un vas mare cu apă.
„Această apă să-mi fie spre Sfântul Botez şi spre a doua naştere“

În scrierea aghiografică nu se pomeneşte dacă tânăra era sau nu botezată. Dacă convertirea a avut loc la vârsta de 12 ani, iar mucenicia la 15, Marina era una dintre catehumenele Bisericii. Adică, se pregătea de primirea botezului creştin, fiind prezentă doar la o parte a adunării euharistice. Cu toate acestea, Dumnezeu a învrednicit-o de botezul dorinţei şi de cel al sângelui.
Pe când era afundată, tânăra a zis cu glas mare: untitled
„Doamne, Iisuse Hristoase, această apă să-mi fie spre Sfântul Botez şi spre a doua naştere, cea spre viaţa veşnică, pentru ca, dezbrăcându-mă de omul cel vechi, să mă îmbrac în cel nou şi să mă arăt Ţie în cămara Ta în haina cea de nuntă!“.
Auzind acestea, guvernatorul a condamnat-o pe Marina la tăierea cu sabia. Fiind scoasă afară din cetate, sfânta şi-a plecat cinstitul său cap sub sabie şi, astfel, a luat cununa muceniciei. Sfânta Mare Muceniţă Marina şi-a dat sufletul lui Hristos în ziua de 17 iulie a anului 271.
De două secole, în capitala Moldovei

Sfânta Marina este personalitatea care uneşte Orientul cu Occidentul. Născută în Asia, ea a fost cinstită în Imperiul Bizantin, dar a fost cunoscută şi în Apus, începând cu secolul al VII-lea – sub numele de Sfânta Margareta.
Toată lumea creştină o cinsteşte pe Sfânta Marina, iar ţara noastră nu face excepţie. Ieşenii, cu atât mai mult, ar trebui s-o aibă aproape de suflet, cu cât aici, în capitala Moldovei, se află un fragment din moaştele sale.
moaste_sf_trifon_si_marinaPreţiosul odor este legat de o mănăstire ce astăzi nu mai există şi de un domn fanariot, aproape necunoscut. Moaştele au fost aduse din Fanarul Constantinopolului de către domnul Constantin Moruzi (octombrie 1777-8 iunie 1782). Deşi grec de neam, acesta a fost printre puţinii fanarioţi care au simţit româneşte şi care au dat legi favorabile poporului român. De numele lui se leagă prima şcoală românească pentru copiii târgoveţilor şi a pălmaşilor, construirea unei biserici în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel pe dealul Tătăraşilor, dar şi aducerea în ţară a moaştelor Sfintei Marina.
Iniţial, acestea au fost aşezate într-o biserică din vremea bunicilor noştri. O biserică închinată Sfinţilor Voievozi, cunoscută după numele unuia dintre ctitorii ei – Dancu – şi aflată pe locul actual al Teatrului Naţional.
Singura mărturie şi amintire că această biserică a existat în centrul Iaşului – din 1541 şi până la dărâmarea ei, în 1903 – este legată tocmai de moaştele Sfintei Marina. În anii de ruină ai Mănăstirii Dancu, racla a fost transferată la Biserica „Sfântul Sava“. Astăzi, în ziua de pomenire a Sfintei Mare Muceniţe Marina, biserica ieşeană îşi sărbătoreşte unul dintre cele patru hramuri. Aici este loc de pelerinaj pentru creştinii care vin să se închine la moaştele Sfintei Marina şi, nu mai puţin important, la moaştele Sfântului Trifon.
Pemptousia: Sfânta Mare Muceniță Marina – 17 iulie

[…]
În unele icoane, Sfânta Marina este reprezentată ținându-l pe diavol de coarne, batjocorindu-l și rușinându-l. Aceasta arată că diavolul este neputincios și că oamenii, aparent fără putere, ca niște copii mici, pot să-l învingă și să-l umilească prin puterea lui Hristos.
Sfânta Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei în timpul domniei împăratului Claudius al II-lea (270 d. Hr.). Murind mama ei la câteva zile după naștere, tatăl, care era închinător la idoli, a încredințat educația acesteia unei femei extraordinare, fără să știe, desigur, că aceasta era creștină. Astfel, Sfânta Marina a învățat adevărul evanghelic de la o vârstă fragedă, iar la vârsta de cinsprezece ani i-a mărturisit tatălui ei că este creștină. Acela a fost încercat, la început, de sentimentul uimirii, apoi, de cel al mâniei și al răzvrătirii, şi a încetat să o mai considere copilul lui.
Prefectul Olímvrios a fost informat despre acest lucru, dând poruncă să fie închisă în temniță. Văzând-o însă, şi orbit fiind de frumusețea ei, i-a cerut să-i devină soție, dar mai întâi să se lepede de Hristos. Sfânta Marina, împotrivindu-se oricărei încercări a acestuia de a o convinge să renunțe la credință și să se închine idolilor, îi răspundea Prefectului cu îndrăzneală, spunându-i: „sunt creștină”. Prefectul a poruncit să fie supusă la chinuri grele. Au atârnat-o şi i-au sfâșiat carnea, apoi au aruncat-o în temniță;  pentru că rămânea neclintită în credință, au ars-o cu torțele aprinse. Rănile i s-au vindecat imediat, iar mulți dintre cei prezenți, văzând minunea, au crezut în Hristos. Prefectul, orbit de ură, a poruncit să i se taie capul, desăvârșindu-se în acest chip și luând cunună mucenicească.
[…]
– integral la SURSA
Doar Ortodox: Troparul Sfintei Mare Mucenițe Marina (17 iulie)

Mielușeaua Ta, Iisuse, Marina, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine cântându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și mă împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Condac

Frumoasa floare crescuta intre spinii idolesti si impodobita cu frumuseti sufletesti, avand minte cu buna intelegere si inima aprinsa de vapaia dragostei dum­nezeiesti, Sfanta Mare Mucenita Marina, vorbeai mereu de Mirele tau Hristos si de vesnica imparatie, asteptand cu dorire sa-ti jertfesti viata si sa te unesti cu El, pentru care iti cantam: Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Soborul Sfinților din Vladimir – 23 iunie



Cinstirea Sfinților din Vladimir în Sobor a fost instituită în anul 1982, la inițiativa IPS Serapion (Fadeev), Arhiepiscop de Vladimir și Suzdal cu binecuvântarea Preafericitului Pimen, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii.

A fost aleasă ca dată de prăznuire ziua în care Biserica Ortodoxă Rusă face pomenirea minunii săvârșite de Maica Domnului prin icoana Sa din Vladimir, atunci când a izbăvit Moscova de tătari în anul 1480.

Soborul Sfinților din Vladimir este alcătuit din:

a) Mitropoliți:

Sfântul Ierarh Maxim, Mitropolit al Kievului și al Întregii Rusii († 1305)
Sfântul Ierarh Alexei (Byakont), Mitropolit al Moscovei și al Întregii Rusii († 1378)
Sfântul Ierarh Iona, Mitropolit al Moscovei și al Întregii Rusii († 1461)
Sfântul Ierarh Ilarion, Mitropolit de Suzdal și Yuriev († 1707)

b) Arhiepiscopi:

Sfântul Ierarh Dionisie, Arhiepiscop de Suzdal și Nijni Novdorod († 1385)
Sfântul Ierarh Arsenie (Elassonsky), Arhiepiscop de Suzdal și Tarussky († 1627)

c) Episcopi:

Sfântul Ierarh Teodor, primul Episcop de Rostov († 1023)
Sfântul Ierarh Simon, Episcop de Vladimir († prima parte a secolului al XII-lea)
Sfântul Ierarh Ioan, Episcop de Rostov, Vladimir și Suzdal († 1214)
Sfântul Ierarh Simon, Episcop de Vladimir († 1226)
Sfântul Ierarh Chiril, Episcop de Rostov și Yaroslavl († 1262)
Sfântul Ierarh Serapion, Episcop de Vladimir, Suzdal și Nijni Novgorod († 1275)
Sfântul Ierarh Teodor, Episcop de Vladimir, Suzdal și Nijni Novgorod († 1286)
Sfântul Ierarh Vasile, Episcop de Ryazan și Murom († 1295)
Sfântul Ierarh Sofronie, Episcop de Suzdal și Tarussky († 1654)
Sfântul Ierarh Mitrofan, Episcop de Voronej († 1703)

d) Drepți:

Cneji:

Sfântul Gleb (botezat David), Cneaz de Murom († 1015)
Sfântul Iaroslav (botezat Constantin), Cneaz de Murom și Cernigov († 1129)
Sfântul Mihail, Cneaz de Murom (secolul XII)
Sfântul Teodor, Cneaz de Murom (secolul XII)
Sfântul Boris, Cneaz de Turov († aprox. 1160)
Sfântul Izjaslav Andreevici († 1165) – fiul Sfântului Andrei Bogolubsky
Sfântul Mstislav (botezat Teodor), Cneaz de Kiev și Vladimir († 1172)
Sfântul Andrei Bogolubsky, Mare Cneaz de Vladimir († 1174)
Sfântul Gleb, Cneaz de Vladimir († 1174)
Sfântul Mihail, Cneaz de Vladimir († 1176)
Sfântul Petru, Cneaz de Murom († 1228)
Sfântul Iurie (botezat Gheorghe), Mare Cneaz de Vladimir († 1238)
Sfântul Vasile, Cneaz de Rostov († 1238)
Sfântul Vsevolod, Cneaz de Vladimir († 1238)
Sfântul Mstislav, Cneaz de Vladimir († 1238)
Sfântul Vladimir, Cneaz de Vladimir († 1238)
Sfântul Dimitrie, Cneaz de Vladimir († 1238) – copil martirizat
Sfântul Iaroslav (botezat Teodor), Cneaz de Kiev și Vladimir († 1246)
Sfântul Svyatoslav, Mare Cneaz de Vladimir († 1253)
Sfântul Alexandru Nevsky, Mare Cneaz de Kiev și Vladimir(† 1263)
Sfântul Dimitrie Iuriev, Cneaz de Vladimir († 1269)
Sfântul Dimitrie Alexandrovici, Mare Cneaz de Vladimir († 1294)
Sfântul Teodor Starodubsky († 1330)
Cneaghine (soții sau fice de Cneji):
Sfânta Irina, Cneaghină de Murom († aprox. 1129) – soția Cneazului Constantin de Murom
Sfânta Fevronia, Cneaghină de Murom († 1228) – soția Cneazului Petru de Murom
Sfânta Agata, Cneaghină de Vladimir († 1238) – soția Cneazului Vsevolod de Vladimir
Sfânta Teodora, Cneaghină de Vladimir († 1238) – fica Cneazului Vsevolod de Vladimir
Sfânta Maria, Cneaghină de Vladimir († 1238) – soția Marelui Cneaz Iurie (botezat Gheorghe) de Vladimir
Sfânta Cristina, Cneaghină de Vladimir († 1238) – soția Cneazului Mstislav de Vladimir
Sfânta Evdochia, Cneaghină de Vladimir (secolul al XIV-lea) – fica Marelui Cneaz Alexandru Nevsky
Sfânta Evdochia (Eufrosina), Cneaghină a Moscovei († 1407) – soția Marelui Cneaz Dimitrie Ivanovici din Moscova

e) Călugări

Sfântul Cuvios Nichita Stâlpnicul († 1186)
Sfântul Cuvios Ilie de Murom (Muromeț) († aprox. 1188)
Sfântul Arhimandrit Pahomie († 1237)
Sfântul Egumen Teodosie († 1237)
Sfântul Cuvios Daniel († 1238)
Sfântul Cuvios Mihail Verizhnikov Vyaznikovsky († 1333)
Sfântul Cuvios Serghie de Radonej († 1392)
Sfântul Cuvios Roman Kirzhachskiy († 1392)
Sfântul Cuvios Pahomie Nerekhta († 1384)
Sfântul Cuvios Eftimie din Suzdal († 1404)
Sfântul Cuvios Stefan Mahrischskogo († 1406)
Sfântul Cuvios Nicon de Radonej († 1426)
Sfântul Cuvios Cosma Yakhroma († 1492)
Sfântul Arhimandrit Iov din Vladimir († aprox. secolul XV)
Sfântul Cuvios Arcadie Vyaznikovsky († 1592)
Sfântul Cuvios Prokhorov (1592)
Sfântul Cuvios Vasian (1592)
Sfântul Cuvios Dionisie († 1645)
Sfântul Cuvios Lucian († 1654)
Sfântul Cuvios Corneliu († 1681)
Sfântul Cuvios Zosima († cca. 1713)

f) Călugărițe:

Sfânta Cuvioasă Marta (mirean – Maria) († 1206)
Sfânta Cuvioasă Eufrosina (mirean – Teodosia) († 1244)
Sfânta Cuvioasă Eufrosina de Suzdal († 1250)
Sfânta Cuvioasă Teodora (mirean Vassa) de Nijni Novgorod († 1378)
Sfânta Cuvioasă Sofia de Suzdal († 1542)
Sfânta Cuvioasă Teodosia de Murom (secolul XVII)

g) Mucenici:

Sfântul Mucenic Avraam Bulgarul († 1229)
Sfântul Mucenic Mitrofan Arhiepiscopul († 1238)
Sfântul Mucenic Patriciu († 1411)
Sfântul Mucenic Serafim (Chichagov) Mitropolitul († 1937)
Sfântul Mucenic Leontie Arhimandritul († 1972)

h) Drepți:

Sfântul Gheorghe din Murom († 1604)
Sfânta Iuliana din Murom († 1604)
Sfântul Carp Medushcky (secolul XVII)
Sfântul Sava Moshksky († 1592)

i) Fericiți și nebuni pentru Hristos

Sfântul Parfenie din Suzdal († a doua jumătate a secolului al XVI-lea)
Sfântul Ciprian din Suzdal, cel nebun pentru Hristos († 1622)
Sfânta Evdochia din Suzdal, cea nebună pentru Hristos († 1776)