Cardinalul Leonardo Sandri în vizită la Patriarhia Română


Doi ERETICI…

”Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit Eminenței Sale Cardinalul Leonardo Sandri pentru bunele relații dintre cele două Biserici materializate prin găzduirea unor comunități ortodoxe românești și acordarea unor burse de studiu pentru tinerii teologi ortodocși.”

1

În ziua de 29 septembrie 2017, la Palatul Patriarhiei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit pe Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, aflat într-o vizită oficială în țara noastră. La întrevedere a mai participat și Excelența Sa Monseniorul Miguel Maury Buendía, Nunțiul Apostolic în România.
Eminenţa Sa Cardinalul Leonardo Sandri și-a exprimat bucuria de a-l revedea pe Preafericitul Părinte Patriarh și a transmis salutările din partea Papei Francisc și a cardinalilor adresate Preafericirii Sale.
Cardinalul Sandri a apreciat lucrarea importantă pastorală și misionară desfășurată în Italia de către Patriarhia Română prin Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

De asemenea, Eminența Sa a adresat aprecierile sale cu privire la proiectul și construcția Catedralei Naționale.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit Eminenței Sale Cardinalul Leonardo Sandri pentru bunele relații dintre cele două Biserici materializate prin găzduirea unor comunități ortodoxe românești și acordarea unor burse de studiu pentru tinerii teologi ortodocși.
Patriarhul României a apreciat buna colaborare dintre Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti și Institutul Pontifical Oriental, privind folosirea bibliotecii acestui institut de către studenţii ortodocşi români care urmează cursuri de teologie ortodoxă la Roma.
În cadrul întâlnirii au mai fost luate în discuție provocările sociale și pastorale ale fenomenului migrației, secularizarea accelerată și necesitatea reafirmării identității creștine europene.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale și Mare Cancelar al Institutului Pontifical Oriental, s-a născut în 18 noiembrie 1943 la Buenos Aires, Argentina. Excelenţa sa a fost hirotonit preot în 2 decembrie 1967 și deține un titlu de doctor în drept canonic acordat de Universitatea Pontificală Gregoriană.

În 1971 a intrat în Academia Pontificală Eclesiastică, iar în 1974 a slujit la nunțiatura din Madagascar. Din 1977 până în 1989, a lucrat la secretariatul de stat. În 1989 a fost trimis în Statele Unite consilier la nunțiatură și a slujit ca reprezentant papal la Organizația Statelor Americane.

În 22 iulie 1997 a fost numit Arhiepiscop de Cittanova și Nunțiu Apostolic în Venezuela. El a fost hirotonit episcop în data de 11 octombrie a acelui an.

1 martie 2000 a fost momentul în care a fost numit Nunțiu Apostolic în Mexic, iar mai târziu, în 16 septembrie, Membru supleant pentru Departamentul Afaceri Generale al Secretariatului de Stat. În 9 iunie 2007 l-a înlocuit pe Cardinalul Ignace Moussa I Daoud ca prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale.

La rangul de Cardinal a fost ridicat de Papa Benedict al XVI-lea în consistoriul din 24 noiembrie 2007.

basilica.ro

Proloagele din 30 septembrie

Luna septembrie în 30 de zile: pomenirea Sfântului, Sfinţitului Mucenic Grigorie Luminãtorul, episcopul Armeniei Mari (325).

      Acest Sfânt era din Armenia Mare, de neam împărătesc şi a trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi a marelui Constantin. De mic copil a fost dus în Cezareea Capadociei şi a fost crescut în creştinească credinţă, în care s-a şi botezat. Deci, desăvârşindu-se în cuvântul mântuirii, s-a aprins de marea dorinţă de a merge să binevestească Evanghelia în ţara sa şi la neamul armenilor. Şi Dumnezeu întărea cu minuni cuvântul şi viaţa Sfântului Grigorie, slujitorul Său. Multe chinuri a îndurat din partea neamului parţilor şi, mai ales, din partea lui Tiridate, împăratul lor, care jertfea Artemidei, idolul său, şi nu putea suferi credinţa în Hristos a Sfântului. Văzând însă semnele ce se făceau, la urmă, Tiridate împăratul a deschis singur ochii la lumină şi a primit botezul. Ca urmare, toată Armenia s-a întors la credinţa creştină în Hristos, poporul sfărâmând capiştele idoleşti şi zidind biserici. Şi a fost sfinţit Sfântul Grigorie, de către Leontie al Cezareei Capadociei, fiind cel dintâi episcop al armenilor şi sfinţind preoţi, a botezat tot poporul, până la cel din urmă sătean. Iar împăratul Tiridate, dăruia destulă avere bisericilor lui Dumnezeu. Şi multe mânăstiri a întemeiat, întru care bine înflorea evanghelica desăvârşire. Tot el a purtat flacăra credinţei la multe alte neamuri de pe lângă Marea Caspică şi a ajuns şi în Caucaz. Sfântul Grigore a păstorit Biserica Armeniei 31 de ani. Este al treizeci şi şaselea episcop, care a semnat pe lista celor 318 Părinţi de la Niceea (325). Se spune că el a înfiinţat alfabetul armenesc şi că el a tălmăcit şi Biblia în limba armenilor. O părticică din moaştele sale se află la biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” din Bucureşti. Se mai spune, de asemenea, că de la hirotonia sa ca episcop, Sfântul petrecea vreme îndelungată în singurătate şi prin munţi. Deci, foarte multe şi preaslăvite minuni făcând, şi la prea adânci bătrâneţe ajungând, cu pace s-a mutat către Domnul.


Întru aceastã zi, pomenirea Sfintelor Muceniţe Ripsimia, Gaiani şi alte treizeci şi douã cuvioase Muceniţe femei şi fecioare.

       Aceste două Sfinte femei erau de neam slăvit şi mare şi au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Tiridate, împăratul parţilor. Ele erau fecioare dăruite cu frumuseţe, fiind călugăriţe. Deci, fiindcă n-au voit a se însoţi cu împăratul Tiridate, Ripsimia împreună cu Gaiani au fugit în părţile Armeniei. Aflând însă de aceasta, Tiridate, împăratul acestor locuri, a trimis şi le-a adus acasă. Şi o silea pe Ripsimia către nelegiuita împreunare, dar cu puterea lui Hristos, n-a biruit-o pe ea. Şi nedobândindu-şi dorinţa, zăcea ca un mort. Deci, fugind ea, ostaşii împăratului gonind-o şi prinzând-o, mai întai i-au rupt hainele, apoi, legându-i mâinile dinapoi, i-au tăiat limba şi trupul i l-au ars şi i-au scos ochii şi, fiind tăiată în bucăţi, şi-a dat fericitul ei suflet. Au fost ucişi cu ea încă şaptezeci de bărbaţi creştini şi treizeci şi două de femei. Iar viteaza Gaiani a fost străpunsă prin gât şi, fiind despuiată de piele până la sâni, a fost zdrobită cu pietre şi i s-a tăiat capul.


Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre descoperirea Sfintei Jertfe.

         Grăia Sfântul Efrem despre un frate, că, fiind sobor într-o Duminică, sculându-se, după obicei, să intre în biserică, l-a batjocorit pe el diavolul, zicându-i lui în cuget: „La ce mergi în biserică? Ca să primeşti pâine şi vin, ca şi când ar fi Trupul şi Sângele lui Hristos? Nu te batjocori”. Iar fratele, crezându-şi cugetului său, n-a mers la biserică, după obicei. Însă fraţii îl aşteptau pe el, că aşa era obiceiul în pustia aceea: nu făceau sobor, adică rugăciuni, până nu se adunau toţi fraţii. Deci, l-au aşteptat pe el mult şi el nu venea. Iar unii dintre ei, sculându-se, au mers la chilia lui, zicând că fratele cumva s-a îmbolnăvit, sau, poate, a şi murit. Şi cum au venit la chilia lui, l-au întrebat pe el: „Pentru care pricină n-ai venit la sobor, frate?” Iar el se sfia şi se ruşina a le spune lor. Încă, cunoscând ei sfatul cel cu rău meşteşug al diavolului, au căzut la picioarele lui cu umilinţă, ca să le spună şi lor sfatul cel diavolesc. Iar el le-a mărturisit lor, zicând: „Ierati-mă, fraţilor, dar cum m-am sculat, după obicei, ca să merg la biserică, mi-a zis mie un cuget, că nu este Trupul şi Sângele lui Hristos acolo unde mergi, ci iei numai pâine şi vin. Deci, dacă voiţi să vin cu voi împreună, întăriţi-mi mie cugetul pentru Sfânta Jertfă”. Iar ei au zis: „Scoală-te şi să vii cu noi şi ne vom ruga lui Dumnezeu ca să-ţi ajute şi văzută să-ţi arate ţie puterea Lui cea tăinuită şi nevăzută”. Şi, sculându-se, a venit la dânşii în biserică. Şi s-a făcut rugăciune la Dumnezeu pentru acest frate, ca să i se arate lui puterea tainelor celor dumnezeieşti. Şi când au început a face sobor, adică rugăciune, l-au pus pe fratele în mijlocul bisericii, iar el, până la slobozirea soborului, n-a încetat cu lacrimi a-şi spăla faţa sa. Apoi, după sobor, adică după slobozirea de la rugăciune, chemându-l pe el, părinţii şi fraţii l-au întrebat zicând: „Cele ce ţi-a arătat ţie Dumnezeu, spune-ne nouă, ca şi noi să ne folosim”. Iar, el, cu lacrimi, a început a zice: „În vremea când s-a citit învăţătura Apostolului şi când a stat diaconul şi a citit Sfânta Evanghelie, atunci am văzut acoperământul bisericii deschis şi se vedeau cerurile şi fiecare cuvânt al Evangheliei, ca focul se făcea şi se vedea până la cer; şi după ce s-a făcut sfârşitul Evangheliei şi după aducerea Dumnezeieştilor Daruri la altar, chemând clericii pe Duhul Sfânt, am văzut cerurile deschise şi foc pogorându-se împreună cu mulţime de Sfinţi Îngeri, iar deasupra lor alte două feţe preafrumoase, a căror frumuseţe a o spune nu este cu putinţă, că era lumina lor ca fulgerul şi în mijlocul celor două feţe era un prunc mic; Îngerii stăteau în jurul Sfintei Mese, iar feţele cele două stăteau deasupra, pe Sfânta Masă, iar Pruncul în mijlocul lor. Iar, după ce s-a făcut sfârşitul Dumnezeieştilor Taine, s-au apropiat slujitorii din cler, ca să frângă Pâinea punerii-înainte şi am văzut eu cele două feţe, care erau deasupra, pe Sfânta Masă, că au legat mâinile şi picioarele pruncului celui din mijlocul lor şi au scos cuţitul şi au junghiat pe Prunc şi au vărsat Sângele Lui în Paharul ce era pe Sfânta Masă, şi sfărâmând Trupul Lui, pâinea şi vinul erau Trupul şi Sângele Domnului. Atunci, mi-am adus aminte de Apostolul care zice: „Paştele noastre, Hristos, S-a junghiat pentru noi”. Iar când se apropiau fraţii, ca să primească Sfânta Împărtăşanie, s-a făcut minune: că li se da lor şi Trupul cel de carne, iar după ce primeau, zicând: „Amin”, Trupul se făcea Pâine în mâinile lor. Şi eu, dacă am venit să primesc, mi s-a dat Trupul şi nu puteam să-l primesc, apoi, am auzit un glas în urechile mele, zicându-mi: „Omule, pentru ce nu primeşti? Au nu este aceasta ceea ce ai căutat tu?” Şi am zis: „Milostiv, fii Mie, Doamne, că Trup de carne nu pot să primesc.” Şi iarăşi, mi-a zis mie: „Dacă ar fi putut omul să primească Trup, Trup ar fi aflat, precum şi tu l-ai aflat. Dar nu poate nimeni să primească Trup, pentru aceasta a poruncit Dumnezeu, ca la Sfânta Jertfă Trupul Domnului să se prefacă în pâine, iar Sângele Lui în vin. Că, adică, dacă crezi, să primeşti ceea ce ai în mâini.” Şi îndată ce am zis: „Cred Doamne şi Amin” şi Trupul cel ce era în mâinile mele s-a făcut pâine. Şi, lăudând pe Dumnezeu, am primit Sfânta Jertfă. Iar, după ce s-a isprăvit cântarea soborului şi au venit clericii, împreună am văzut, iarăşi, pe Prunc în mijlocul celor două feţe. Şi am văzut acoperământul bisericii deschis şi dumnezeieştile Puteri şi înălţându-se la cer şi Pruncul în mijlocul feţelor”. Acestea auzindu-le, fraţii multă umilinţă au primit şi s-au dus pe la chiliile lor, înălţând slavă lui Dumnezeu.


Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre mãrturisirea pãcatelor.

      Mărturisiţi-vă păcatele voastre, pentru că, prin mărturisire se vindecă rănile cele sufleteşti, precum şi vătămarea trupească, arătându-se la doctor, se tămăduieşte, iar cea tăinuită, boală mare face, iar mai pe urmă aduce moarte. Asemenea şi păcatele cele tăinuite omoară şi trupul şi sufletul şi bucurie fac diavolului. Mare şi bun lucru este mărturisirea păcatelor, precât tăinuirea lor este bucurie satanei. Cineva, amăgindu-se grăieşte: „Astăzi să-mi fac plăcerea mea, iar mâine mă voi pocăi”. Dar cine ştie de va ajunge sau nu ziua de mâine? Că, fără de veste, vine moartea şi-l pierde pe el. Iar, dacă este cineva cărturar, apoi diavolul îi bagă lui în cap un gând ca acesta zicându-i: „Tu îţi ştii şi singur gândurile tale şi ceea ce zice Scriptura ştii, precum şi ceea ce Sfinţii Părinţi au poruncit; deci tămăduieşte-te şi singur, fără duhovnic”. Nu asculta gândurile acelea şi nu zăbovi a te tămădui, mărturisindu-ţi, păcatele tale, ca să fii iertat şi în veacul de acum şi în cel viitor.
Sursa:Constantin Dibos

PENTRU LEPADAREA DE LUME SI CUM CA CEL CE SE LEAPADA DE LUME TREBUIE SA SE INSTRAINEZE, SI CARE ESTE INSTRAINAREA CEA ADEVARATA(CAPITOLUL XX)

PENTRU LEPADAREA DE LUME SI CUM CA CEL CE SE LEAPADA DE LUME TREBUIE SA SE INSTRAINEZE, SI CARE ESTE INSTRAINAREA CEA ADEVARATA

1) Zis-a un batran : de stie monahul vreun loc care are sporire si pentru trebuintele trupului nu se duce acolo, unul ca acesta nu crede ca este Dumnezeu.
2) Un frate l-a intrebat pe un batran zicand : cum, parinte, neamul nostru nu poate sa stie nevointa parintilor ? Si a raspuns batranul : pentru ca nu-L iubeste pe Dumnezeu, nici nu fuge de oameni, nici nu uraste materia lumii. La omul ce fuge de oameni si de materie, de la sine si vine pocainta si nevointa. Caci precum cel ce voieste sa stinga focul care s-a aprins in holda sa de nu va apuca mai inainte sa taie partea cea din fata focului, nu poate sa-l stinga, asa si omul, de nu se va duce la loc unde cu osteneala sa-si afle painea sa, nu poate sa dobandeasca nevointa. Caci sufletul de nu va vedea, nu va pofti degraba.
3) Un frate l-a intrebat pe un batran zicand : care este lucrul instrainarii ? Si i-a raspuns batranul : stiu un frate instrainat, care s-a aflat la biserica si intamplator s-a facut agapa si a sezut sa manance cu fratii la masa. Iar unul a zis : cine l-a oprit pe acesta ? Si i-au spus fratelui : scoala-te, si du-te afara ! Si el sculandu-se a iesit, iar altii mahnindu-se s-au dus si l-au adus inauntru. Dupa aceea l-au intrebat : oare, ce este in inima ta, ca ai fost scos afara si iarasi ai fost adus inauntru ? Iar el le-a raspuns : m-am gandit in inima mea, ca sunt intocmai ca un caine care, cand este alungat se duce si cand este chemat, vine.
4) Povestit-a unul din parinti : erau doi frati aproape de el, unul strain si altul cunoscut. Si cel strain era putin mai lenevos, iar cel cunoscut foarte osarduitor. Si s-a intamplat de a murit mai inainte cel strain. Batranul fiind vazator cu mintea, a vazut multime de ingeri, cum ii povatuiau sufletul si daca au ajuns la cer si era aproape sa intre, s-a facut cercetare pentru dansul si a venit glas de sus zicand : vadit este ca era putin trandav dar pentru instrainarea lui, deschideti-i ! Apoi a adormit si cel cunoscut, adica cel de loc si in vremea mortii au venit toate rudeniile lui. Si a vazut batranul ca nu este nici un inger nicaieri si s-a minunat. Atunci, a cazut cu fata la pamant inaintea lui Dumnezeu zicand : Doamne, cum cel strain fiind trandav, a dobandit astfel de slava, iar osarduitorul acesta nu s-a invrednicit de nimic de acest fel ? Si i-a venit glas catre el, zicand : osarduitorul cand era sa moara, a deschis ochii sai si si-a vazut rudeniile plangand si i s-a mangaiat sufletul. Dar cel strain, desi era trandav pe nimeni dintre ai sai n-a vazut si suspinand a plans iar Dumnezeu l-a mangaiat pe el.
5) Un frate instrainandu-se l-a intrebat pe un batran : vreau sa ma duc la ale mele. Si i-a zis lui batranul : aceasta s-o stii, frate, ca venind din lume aici, aveai pe Domnul care te povatuia. Dar de vei intoarce, nui-L vei mai avea.
6) Un frate cerea binecuvantare de la un batran, silindu-se sa mearga in cetate. Iar batranul a zis catre el : nu te sili sa mergi in cetate, ci sileste-te sa fugi de cetate si asa te vei mantui.
7) Doi frati trupesti s-au dus sa locuiasca intr-o manastire, dintre care unui pustnic, iar celalat cu ascultarea si orice si zicea lui parintele, fara iscodire facea. Astfel, si zicea de multe ori : mananca de dimineata, si manca. Si iarasi : nu manca pana seara si nu manca si altele asemenea. Orice si poruncea, cu bucurie implinea. Pentru ascultarea lui , era slavit de toti in manastire. Fratele lui insa, pustnicul, zavistuindu-l, a zis intru sine sa-l incerce pe el de are ascultare. Si mergand la parintele, i-a zis : trimite-l pe fratele impreuna cu mine, sa mergem pentru o trebuinta. Si l-a slobozit pe el avva. Deci, dupa ce au venit ei la rau, in care era multime multa de crocodili, a zis fratelui pustnicul : pogoara-te in rau si treci. Si s-a pogorat si venind crocodilii si lingeau trupul si nu l-au vatamat. Iar pustnicul vazand i-a zis : iesi din rau, si a iesit nevatamat. Asa, calatorind ei au gasit un trup, aruncat pe cale. Si a zis pustnicul : de am fi avut vreo haina veche am fi pus peste dansul. Raspuns-a fratele : mai vartos sa ne rugam, poate va invia. Si au stat la rugaciune si rugandu-se ei a inviat mortul. Si se mandrea pustnicui zicand : pentru pustnicia mea a inviat mortul. Iar Dumnezeu a descoperit parintelui manastirii toate. Si intorcandu-se ei, a zis parintele catre pustnic : fiindca l-ai ispitit asa pe fratele tau la rau, pentru ascultarea lui a inviat mortul.
8) Zis-a un batran : desi s-au ostenit aici sfintii, au luat de acum si partea la odihna. Aceasta o zicea pentru ca erau slobozi de grija lumii.
9) Zis-a un batran : monahul cel ce dupa ce s-a lepadat de lume, se da pe sine iarasi la raspandirea si osteneala acestei ticaloase vieti, la a da si a lua, este asemenea cu un sarac ticalos si lipsit de brana cea de nevoie. Cu aceasta neafland cum sa se hraneasea si sa se imbrace, din multa lenevire se da la somn si se vedea in vis bogat, dezbracat de hainele cele intinate si imbracat in haine stralucite si de bucurie desteptandu-se, afla saracia cea de fata. Asa si monahul care nu se trezeste, ci isi cheltuie zilele in raspandire, batjocorit este de ganduri si inselat de dracii care isi bat joc de el. Ei ii pun in minte ca pentru Dumnezeu este raspandirea si osteneala lui si pentru aceasta va avea plata; unul ca acesta in ceasul departarii sufletului de trup, se afla pe sine gol, sarac si lipsit de toata fapta buna. Abia atunci va intelege de cate bunatati pricinuitoare este trezvia si luarea-aminte de sine, si de cate munci este aducatoare raspandirea vietii acesteia.
10) Zis-a un batran : mai bine este a locui cu trei care se tem de Domnul decat cu multi care nu au frica de Dumnezeu. Caci in zilele cele mai de pe urma la chinovii dintr-o suta abia de se vor afla cativa care se mantuiesc. Iar intre cincizeci nu stiu de se vor afla. Caci toti se vor abate, iubind mesele, imbuibarea pantecelui si iubirea de argint. Asadar, multi sunt chemati, dar putini alesi.
11) Un frate l-a intrebat pe un batran : de voi vedea pe vreunii din cei ce petrec cu mine ca se intorc la lume, cum pot sa nu ma smintesc ? Si i-a raspuns batranul : trebuie sa iei aminte la cainii care vaneaza iepuri : precum acolo unul din caini vazand iepurii, alearga neoprindu-se pana il va ajunge, pe cand ceilalti nu pe iepure, ci numai pe cainele ce alearga vazandu-l alearga si ei pana la un loc. Pe urma, intelegand se intorc inapoi. Insa cel ce a vazut iepurele alearga dupa el si nu inceteaza din alergare pana ce il va ajunge. El nu cauta la cei ce s-au intors inapoi, nici nu se sperie de prapastii si de maracini. Ci numai la acela cautand dupa care alearga. Asa si cel ce-L cauta pe Stapanul Iisus Hristos si se sileste sa-L ajunga, la Cruce neincetat luand aminte, toate le trece cu vederea si paseste peste smintelile pe care le intampina, pana va ajunge pe Cel rastignit si-L va apuca viu si asteptandu-l pe alergator.
12) Un frate l-a intrebat pe un batran : cum cei ce vietuiesc in lume, trecand cu vederea postul si defaimand rugaciunea, departandu-se de privegheri si de toata mancarea saturandu-se si dupa poftele lor facand de a da si a lua, sl intre dansii mancandu-se si in juraminte cea mai mare parte a zilei cheltuind-o, nu cad, nici nu zic ca au gresit, si nici de la Impartasanie nu se departeaza ? Iar noi monahii de-a pururi suntem in posturi si in privegheri, la culcatul pe jos si la mancarea uscata pironiti, de toata trupeasca odihna lipsiti, plangem, ne caim si zicem ca ne-am prapadit si suntem vinovati de gheena. Atunci batranul suspinand, a zis : frate, nu cad mirenii. Dupa ce au cazut cu cadere strasnica si cumplita, nu se pot scula, nici n-au unde sa cada, caci in caderea cea dintai petrecand ei pentru multa nestiinta, nici nu stiu ca au cazut, si ce grija are diavolul sa se lupte cu cei ce totdeauna zac ? Iar monahii aratati, impotrivindu-se vrajmasului, de-a Pururi se lupta.cu satana. Pentru aceea si biruiesc uneori, iar alteori sunt biruiti si nu inceteaza sa cada si sa se scoale, sa necajeasea si sa fie necajiti, sa loveasca si sa fie loviti, pana ce cu darul lui Dumnezeu il vor birui si slab si neputincios pentru dansii il vor face. Abia atunci desavarsit impacandu-se cu Dumnezeu si dobandind alinarea si bucuria Lui inauntrul lor, totdeauna se odihnesc.
13) Zis-a un batran : un frate era ispitit de un gand noua ani si din evlavie se osandea zicand : mi-am pierdut sufletul. Si aceasta o zicea fiindca se socotea pe sine pricinuitor al ispitei. Mai pe urma ingreuindu-se si deznadajduindu-se precum nu se cuvenea de mantuirea sa, a zis : ma voi duce in lume, de vreme ce m-am prapadit. Iar dupa ce a dat sa se duca, i-a venit un glas pe cale, zicand : cei noua ani, in care ai fost ispitit, cununi ti-au pricinuit tie. Pentru aceea, intoarce-te la locul tau si te vei usura de ganduri. Si intorcandu-se fratele a aflat odihna. De unde intelegem ca razboaiele pricinuiesc cununile.
14) Zis-a un batran : la inceputul lepadarii monahului de lume nu se slobod dracii sa-l ispiteasca pe om cu silnicie, ca nu spaimantandu-se de lucru sa se intoarca la lume degraba. Iar daca va spori cu vremea si cu lucrul monahul, atunci se slobod asupra-i razboaiele poftelor trupesti si ale celorlalte dezmierdari, poate si al maniei, al uraciunii si al celorlalte patimi. Atunci are nevoie omul sa se smereasca si sa planga, osandindu-se si prihanindu-se numai pe sine. Si asa, prin ispite se invata rabdarea iscusita si dreapta socoteala, apoi alearga la Dumnezeu cu lacrimi. Iar unii tulburandu-se de lucrul aeesta si ingreuindu-se de scarba nesuferita, au cazut in adancul deznadajduirii si s-au intors iarasi cu inima in lume, iar unii si cu trupul. Noi insa fratilor, niciodata sa nu deznadajduim sau sa ne imputinam, ci vitejeste si cu indelunga rabdare sa suferim ispitele, multumind lui Dumnezeu pentru toate cate ni se intampla noua. Caci multumirea catre Dumnezeu risipeste toate mestesugurile vrajmasului.
15) Zis-a un batran : daca atunci cand facem noi cele rele ne iarta Dumnezeu, indelung rabdand, oare nu mult mai mult ne va ajuta noua cand vom voi sa facem cele bune ?
16) Au venit odata sapte frati din Alexandria, la avva Macarie, ispitindu-l si i-au zis : spune-ne noua, parinte, cum sa ne mantuim ? Iar batranul suspinand le-a zis : o, fratilor, fiecare din noi stie cum sa se mantuiasca, dar nu vrem sa ne mantuim. Atunci ei au zis catre dansul : mult dorim sa ne mantuim, dar nu ne lasa gandurile cele rele. Ce vom face ? Iar batranul le-a raspuns : de sunteti monahi ( adica singuratici ), ce cautati cu mirenii, sau pentru ce va duceti unde petrec mirenii ? Cei ce s-au lepadat de lume si s-au imbracat in cinul cel sfant dar petrec intre mireni, se amagesc. Caci, in zadar le este toata osteneala si departe sunt de frica lui Dumnezeu. De la mirean nimic nu dobandim, decat odihna trupeasca. Si unde este odihna trupeasca, acolo frica lui Dumnezeu nu poate locui si mai ales in monah. Monahul pentru aceasta se cheama monah, adica singuratic, pentru ca noaptea si ziua vorbeste cu Dumnezeu si cugeta numai cele ce sunt ale Lui, nimic avand pe pamant. Iar monahul cel ce petrece cu mirenii si zaboveste cu dansii vreodata mai mult decat o zi, sau cel mult doua si asta pentru trebuinta cea de nevoie si pentru ca nu poate sa traiasca altfel, ( adica sa-si vanda lucrul mainilor sale si sa cumpere cele spre trebuinta sa ) trebuie sa se intoarca degraba si sa se intoarca inaintea lui Dumnezeu curat, pentru acele una sau doua zile, pe care le-a facut in lume pentru nevoia firii. Deci, cel ce nu face asa, ci adeseori merge la mireni, nesilindu-l vreo nevoie, sau zaboveste impreuna cu ei, nu este cu adevarat monah, nici nu se va folosi candva, ci necazuri va dobandi din petrecerea cu mirenii. La inceput, cand se apropie de ei, isi infraneaza limba, posteste si se smereste pana ce se va face cunoscut si-i va iesi vestea cum ca cutare monah este robul lui Dumnezeu. Indata satana pune in mintea mirenilor sa-i aduca toata trebuinta de vin si de untdelemn, de aur si de tot felul, zicand despre dansul : Sfantul ! Sfantul ! Iar el auzind cuvantul acela, se trufeste si ineepe sa sada cu ei, mancand si band, odihnindu-se si la cantarea de psalmi sculandu-se unde isi inalta glasul ca sa zica mirenii ca cutare monah canta si privegheaza si sa-l laude. Primind laude, mai mult se trufeste si se inalta. Astfel pleaca de la el cu totul smerenia. Deci, de si va zice cineva vreun cuvant aspru, el raspunde mai aspru. Si asa mania ajutorandu-se de slava desarta, creste in el. Inca si pofta mai tare se aprinde in el vazand adeseori femei si copii sau auzind cuvinte lumesti. Pentru aceea si preacurveste in toate zilele si nu simte, caci se zice : tot cel ce cauta la femeie spre a o pofti a preacurvit cu ea in inima sa. Se mai ispiteste sa adune cele de trebuinta peste an, pentru sine si pentru cei ce vin la el, dupa care le indoieste spre mai multa paruta odihna a celor ce vin la el. Si din aceasta pricina aduna aur si argint. Deci nu inceteaza a adauga la rautatile sale, pana ce dracii il vor amagi desavarsit, departartandu-l de la Dumnezeu si aruncandu-l in prapastia iubirii de argint. Caci iubirea de argint este radacina a tuturor rautatilor, precum a zis apostolul. Si pe cat este departe cerul de pamant, atat de departe este de slava lui Dumnezeu monahul cei iubitor de argint. Si nu este rautate mai presus decat rautatea monahului iubitor de argint. Monahul cel ce intampina vorbe lumesti, are trebuinta de multe rugaciuni ale sfintilor parinti caci de nu vor putea ceva putin sa-l foloseasca pe el, ca celui ce se arunca pe sine la moarte, cine il va ajuta ? Nu iubiti lumea, nici cele ce sunt in lume ! De iubeste cineva lumea, dragostea lui Dumnezeu nu este cu el. Si Iacov, fratele Domnului graieste : de se pare cineva ca este prieten lumii, vrajmas lui Dumnezeu se face, caci dragostea lumii acesteia este vrajba catre Dumnezeu. Deci, sa fugim fratilor, de lume, precum fuge cineva de sarpe, ca cel ce este muscat de sarpe sau moare, sau abia se face sanatos. De folos ne este noua sa avem un razboi iar nu multe si nenumarate. Spuneti, fratilor, parintii nostri unde au dobandit fapta cea buna ? In lume sau in pustie ? Stim ca in pustia cea neumblata de mireni. Iar noi de suntem in lume, cum vom putea sa dobandim fapta cea buna ? Caci de nu vom flamanzi si nu vom inseta si nu vom patimi de frig si de nu ne vom departa de materiiie lumii si nu vom muri voilor trupului, cum vom fi vii cu sufletul ? Cum vom dobandi Imparatia Cerurilor ? Ostasul de nu va lupta in razboi si sa biruie ( dupa care va lua si bani ), nu se invredniceste de cinste. Iar noi, mancand si band si intre mireni petrecand, intre care am fost si mai inainte, cum ne vom invrednici de Imparatia Cerurilor ? Monahul cel ce are aur, argint, sau materie, nu crede ca poate Dumnezeu sa-l hraneasca, Cel ce hraneste si fiarele si pestii marii. Si daca nu poate sa ne dea noua paine, nici Imparatia Lui nu poate sa ne-o dea. Asadar, la ce ne ostenim ? Spuneti-mi fratilor ! Ingerii in cer, aur si argint gramadesc sau slava lui Dumnezeu ? Si noi, pentru ce ne-am lepadat de lume ? Ca iarasi bani si materie sa adunam, sau sa ne facem ingeri ? Oare nu stiti ca ceata care a cazut din cer se impIlneste cu monahi ? Caci aceasta inseamna chipul nostru ingeresc, dupa cum zic toti.
17) Zis-a un batran : trebuie sa fugim de toti cei ce lucreaza faradelegea, chiar prieteni sau rude de ne vor fi, dregatorie preoteasca sau imparateasea de vor avea. Caci departarea de la cei ce lucreaza faradelegea ne daruieste noua dragostea si indrazneala catre Dumnezeu.
18) Tot aceasta a zis : nu este de folos sa se lipeasea cineva de calcatorii de lege, nici in biserica, nici in targ, nici la alt lucru, ci trebuie sa se departeze de prietenia lor. Tot calcatorul de lege este vrednic sa fie ocolit, fiind partas muncii celei vesnice.
19) Zis-a un batran : sa nu locuiesti in locul tinde vezi pe vreunii ca au zavistie asupra ta fiindca nu sporesti.

 Sursa

 

CUM CA NU SE CUVINE CA CINEVA SA SE MUTE LESNE, CACI PARINTII NICI DIN CHILIE NU SE STRAMUTAU CU INLESNIRE (CAPITOLUL XXI)

CUM CA NU SE CUVINE CA CINEVA SA SE MUTE LESNE, CACI PARINTII NICI DIN CHILIE NU SE STRAMUTAU CU INLESNIRE

1) Zis-a un batran : daca in locul unde este cineva se va stradui sa faca vreun bine si nu va putea, sa nu socoteasca ca in alt loc va putea sa-l faca.
2) Un frate sezand la chinovie, era suparat de ganduri sa se mute. Deci, intr-o zi luand o hartie si sezand, a scris pe ea toate pricinile pentru care ii ziceau lui gandurile sa se mute din chinovie. Si dupa ce le-a numarat pe toate, mai pe urma s-a scris si pe el intreband : suferi toate ? Apoi a adaugat, ca si cum ar fi raspuns : asa, cu adevarat, intru numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, sufar ! Si invelind hartia, a legat-o la braul sau. Deci, cand i se pornea vreo pricina pentru care i se da razboi si mai inainte navaleau asupra lui gandurile mutarii, mergand deoparte, lua hartia si o citea pana afla acel cuvant : ” intru numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu rabd „, si zicea catre sine : vezi ticaloase ? Nu vreunui om, ci lui Dumnezeu te-ai fagaduit. Si indata se odihnea si asa totdeauna facea fratele. Cand se ivea vreo tulburare, petrecea netulburat si in celelalte pricini. Deci, ceilalti frati cunoscind ceea ce facea fratele si cum petrecea citind hartia, in timp ce ei de multe ori se tulburau de zavistie, din ispita diavolului, se porneau cu uraciuni asupra fratelui. Si mergand la parintele lor, ziceau : fratele acela este fermecator si in brau are fermecatorie. Pentru aceasta noi nu putem sa petrecem impreuna cu el. Deci, sau pe el sau pe noi, slobozeste-ne de aici ! Parintele, cunoscand viclesugul vrajmasului, ( caci stia smerenia si evlavia fratelui ) le-a zis lor : mergeti de va rugati si ma voi ruga si eu si dupa trei zile va voi da raspuns. Iar noaptea, cand dormea fratele, mergand parintele incetisor, i-a dezlegat braul si citind hartia, l-a incins pe el iar si s-a dus. Dupa ce au trecut cele trei zile, au venit fratii la parintele pentru raspuns. Parintele, chemandu-l pe frate, i-a zis : pentru ce smintesti fratii ? Iar el indata cazand la pamant, a zis : am gresit, iarta-ma si va rugati pentru mine ! Si a zis parintele catre frati : ce ati zis despre fratele acesta ? Raspunzand ei, au zis : este fermecator si fermecatoria lui este in brau. Iar parintele : scoateti fermecatoriile lui. Atunci ei s-au pornit sa-i deslege braul si nu-i lasa fratele. Dar avva le-a spus : taiati-i braul ! Si taindu-l, au aflat intr-insul hartia, pe care au dat-o la unul din diaconi, poruncindu-i sa stea la un loc inalt si sa o citeasca, ca si vicleanul cel ce a semanat aceasta prihana, mai mult sa se rusineze. Dupa ce s-au citit cele de pe hartie precum si cuvantul acela : ” intru numele lui Iisus Hristos rabd „, auzind fratii, de rusine nu aveau ce sa se faca. Si au pus metanie parintelui lui, zicand : am gresit ! Iar el le-a zis : nu-mi puneti mie metanie, ci lui Dumnezeu si fratelui asupra caruia ati mintit, ca sa va ierte. Atunci ei au factit asa. Si i-au zis parintelui : sa ne rugam lui Dumnezeu, ca sa-i ierte ! Si s-au rugat pentru dansii.
3) Zis-a un batran : cei vechi nu degraba se mutau din locul lor, fara numai cand li se intampla una din aceste trei lucruri, adica : de va avea cineva vecin scarbit asupra lui din zavistie, adica pomenitor de rau si toate cele spre vindecarea lui facand, nu va putea sa-l schimbe. Sau de vor merge multi la dansul si si vor aduce multe lucruri pe care sa le primeasca si il vor slavi prea mult. Sau de i se va intampla sa cada in ispita curviei, locuind adica femei pe aproape. Daca cineva din aceste trei pricini se va muta din acel loc nu va fi mutarea lui fara de cuvant. Iar acestea nu se potrivesc celor ce petrec in viata de obste, ci celor ce locuiesc singuri si se linistesc.
4) Ziceau parintii : de ti se va intampla ispita in locul in care locuiesti, sa nu lasi locul in vremea ispitei ! Iar de nu, oriunde vei merge vei afla inaintea ta lucrul de care fugi. Ci rabda pana va trece ispita, ca fara sminteala sa se faca ducerea ta si in vremea pacii sa nu pricinuiasca despartirea ta vreo mahnire la cei ce locuiesc in locul acela.
5) Zis-a un batran : precum pomul rasadindu-se de mai multe ori nu poate sa faca roade, asa si monahul mutandu-se din loc in loc, nu poate savarsi vreo fapta buna.
6) Un frate sezand in chinovie si suparat fiind de gandurile mutarii, i-a vestit parintelui sau. Dar acela i-a zis : mergi si sezi in chilia ta, dandu-ti trupul zalog peretelui chiliei si sa nu iesi de acolo cu trupul ! Iar gandul lasa-l sa gandeasca ce voieste !
7) Zis-a un batran : chilia monahului este cuptorul Babilonului, unde cei trei tineri L-au aflat pe Fiul lui Dumnezeu. Si stalpul de nor, de unde Dumnezeu graia cu Moise.
8) Un frate a petrecut noua ani, luptandu-se sa iasa din viata de obste si in fiecare zi isi pregatea cojocul sa iasa. Si cand se facea seara, zicea intru sine : maine ma voi duce de aici. Si dimineata si zicea gandului : sa ne silim sa rabdam si astazi pentru Domnul ! Dupa ce s-au implinit noua ani, asa facand, a usurat Dumnezeu toata ispita de la dansul.
9) Un batran sedea in pustie, departe de apa – ca la douasprezece mile. Si mergand intr-o zi sa aduca apa, s-a suparat si a zis : de ce este nevoie de osteneala aceasta ? Voi veni si voi petrece aproape de apa. Aceasta zicand, a simtit pe cineva venind dupa dansul. Si intorcandu-se, l-a vazut pe cel ce venea dupa el, ca ii numara pasii. Si l-a intrebat batranul : cine esti ? Iar el i – a zis : ingerul Domnului sunt si sunt trimis sa numar pasii tai si sa-ti dau plata. Aceasta auzind batranul, intarindu-se cu sufletul, s-a facut mai osarduitor. Si a mai adaugat inca cinci mile, adica a locuit mai inauntrul pustiei, departe de apa saptesprezece mile.
10) Zis-a un batran : sederea cea buna in chilie umple pe monah de tot binele.
11) Zis-a tot acesta : dator este monahul, daca vreodata i se va intampla vreo vatamare trupeasca, sa o defaime si printr-ansa sa-si cumpere linistea sa.
12) Un frate a mers la un batran iscusit si i-a zis : patimesc, parinte. I-a raspuns batranul : sezi in chilia ta si Dumnezeu iti va da tie usurare !
13) Un chinoviarh l-a intrebat pe cel intru sfinti parintele nostru Chiril, patriarhul Alexandriei : cine este mai mare intru vietuire, noi cei ce avem frati sub noi si cu multe chipuri pe fiecare il povatuim spre mantuire, sau cei ce se mantuiesc numai pe sine in pustie ? Raspuns-a patriarhul : intre Ilie si Moise nu se poate face deosebire, caci amandoi au placut lui Dumnezeu.
14) Zis-a un batran : eu cred ca nu este nedrept Dumnezeu, ca sa ia din temnita si sa bage in temnita.
15) Zis-a un batran : spre tacere nevoieste-te, de nimic nu purta grija ! Ia aminte de cugetarea ta, culcandu-te si sculandu-te cu frica lui Dumnezeu si de navalirile paganilor nu te vei teme !
16) Doi prieteni s-au facut calugari si mare nevointa si viata inalta au aratat. Dar s-a intamplat de s-a facut unul incepator de viata de obste. Celalalt, petrecand in sihastrie si desavarsit nevoindu-se, facea multe si mari minuni. El vindeca indraciti, tamaduia bolnavi si spunea mai inainte cele ce erau sa fie. Deci, chinoviarhul auzind ca prietenul sau s-a invrednicit de atatea daruri, separandu-se de oameni trei saptamani, se ruga lui Dumnezeu, cu deadinsul, sa-i descopere, cum acela face minuni si este cinstit de Dumnezeu, iar el de nimic din acestea nu s-a invrednicit. Si s-a aratat lui ingerul Domnului, zicand : acela sade suspinand catre Dumnezeu si plangand ziua si noaptea, flamanzind si insetand pentru Domnul. Iar tu pentru multe ingrijindu-te, ai cercetarea celor multi si deajuns iti este tie mangaierea oamenilor.
17) Zicea un batran : nu trebuie ca cineva sa poarte grija de nimic, decat frica de Dumnezeu. Ca eu desi ma voi fi silit sa ma ingrijesc de trebuinta trupeasca, niciodata, mai inainte de vreme nu am gandit la dansa.
18) Un frate l-a intrebat pe un batran : cum trebuie sa se linisteasca cineva in chilie ? Si i-a raspuns batranul : sa nu aiba pomenirea vreunui om nicidecum, cand sade in chilie. Zis-a fratele : si care lucrare trebuie sa o aiba inima pentru ca sa se indeletniceasca cu ea ? Zis-a batranul : aceasta este lucrarea cea desavarsita a monahului : sa ia aminte la Dumnezeu totdeauna fara raspandire.
19) Un frate era la o chinovie si era in mare nevointa. Auzind fratii de la Schit despre dansul, au venit sa-l vada, intrand la locul unde el lucra. Atunci el sculandu-se, li s-a inchinat lor si intorcandu-se, a inceput iar sa lucreze. Vazand fratii ceea ce a facut, i-au zis : Ioane, cine ti-a pus chipul calugaresc si te-a facut calugar si nu te-a invatat cand va veni la tine vreun frate, sa-i intampini, sa-i iei cojocul si sa-i zicu sa se roage, sau sa sada ? Iar el a zis : pacatosul Ioan nu se indeletniceste cu aceasta.
20) Un frate l-a intrebat pe un batran : ce fel de ganduri trebuie sa am in inima mea ? Raspuns-a lui batranul : toate cate gandeste omul de la cer in jos, sunt desertaciuni. Iar cel ce staruieste la pomenirea lui Iisus, acesta in adevar este.
21) Tot acest batran a fost intrebat cum trebiiie sa fie monahul ? Si a raspuns : dupa mine, fiecare monah sa-L aiba pe Dumnezeu pururea in mintea lui. Ca precum strugurele zacand la pamant se face netrebuincios, tot asa si gandul celui ce se linisteste daca se smulge la cele pamantesti.
22) Cativa sfinti sihastri, trei la numar, intalnindu-se la un loc, au cerut unul de la altul sa spuna fiecare ce lucrare a inimii are in chilia sa. Si a zis cel dintai dintre dansii : eu, fratilor, de cand am inceput a ma linisti, cu totul m-am rastignit pe mine lucrurile celor din afara, punand in minte ceea ce este scris : sa rupem legaturile lor si sa lepadam de la noi jugul lor. Si facand zid intre sufletul meti si cele trupesti, am zis in cugetul meu ca precum cel dinlauntru de zid nu vede pe cel ce sta afara, asa nici tu sa nu voiesti sa vezi lucrurile cele din afara. Ci, ia aminte la tine, asteptand in fiecare zi nadejdea lui Dumnezeu ! Sa fii ca un strain si nemernic si ca maine o sa te izbavesti. Pune in minte si ingerii cei ce in tot ceasul se suie si pogoara la chemarea sufletelor. Si totdeauna asteptand sfarsitul, zic : gata este inima mea, Dumnezeule si privesc si ingerul cel ce staruieste langa mine, ca sta aproape de mine. Pe acesta vazandu-l totdeauna inaintea mea, ma pazesc pe sine-mi, temandu-ma de el ca de cel ce imi pandeste caile mele. Caci il vad in fiecare zi suindu-se la Dumnezeu si aratand lucrurile mele si cuvintele si gandurile. Al doilea a zis : eu adunarea puterilor celor din gand pururea o privesc si pe Domnul slavei in mijlocul ei stralucind mai presus de toti. Si cand ma trandavesc, ma intorc si socotesc frumusetile cele minunate ale ingerilor si a laudelor pe care ei le inalta neincetat catre Dumnezeu si ma uimesc de glasurile si versul lor iar toate cele de pe pamant le socotesc gunoaie. Al treilea a zis : eu de dimineata ma indrept catre Domnul meu si inchinandu-ma Lui, ma arunc cu fata in jos, marturisindu-mi greselile. Apoi pogorandu-ma, ma inchin ingerilor Lui, rugandu-i sa se roage pentru mine lui Dumnezeu si pentru toata zidirea. Dupa ce fac aceasta, ma pogor in adanc si inconjor chinurile privind madularele mele care se muncesc si plang impreuna cu ele, socotind ca si eu o sa ma osandesc impreuna cu ele. Si vad acolo tipete si lacrimi neincetate si nepotrivite si mare de foc clocotind si valvaind cumplit si valuri de foc ridicandu-se intr-insa, mai presus de muntii cei prea inalti si inlauntrul ei oameni nenumarati aruncati si paziti de ingeri salbateci si cruzi si ca niste gateji arzand toti si nemistuindu-se in foc pururea petrecand si cu dintii scrasnind si tare plangand si vaietandu-se. Apoi indurarile lui Dumnezeu le vad intoarse de la dansii pentru faradelegile si pacatele lor. Impreuna cu acestea tanguindu-ma, tin plansul in inima nea; incat, dupa cum este scris, paine lacrimile imi sunt, ziua si noaptea.
23) Spuneau parintii despre un batran care era la chilii, ca era inchis si isi avea viata cu toul retrasa, nici la biserica venind. El avea un frate trupesc care sedea in alta chilie. Si bolnavindu-se, a trimis la batranul, sa vina sa-l vada mai inainte de a iesi din trup. Iar el a raspuns catre cel trimis : nu pot veni, caci frate trupesc imi este ! Iar acela iar a trimis zicand : macar noaptea vino, sa te vad. Si i-a raspuns iarasi batranul : nu pot, ca de te voi vedea, nu voi avea inima curata catre Dumnezeu. Si s-a stins cel bolnav si nu s-au vazut unul cu altul.
24) Pe un frate il lupta gandul, zicandu-i : trebuie sa mergi si sa-l cercetezi pe cutare batran. Iar el amana zi dupa zi, zicand ca maine se va duce. Si asa, trei ani s-a luptat cu gandul. Iar mai pe urma si-a zis : iata, socotesti ca te-ai dus la batranul. Si a zis, ca si cum ar fi vorbit catre batranul acela : cum te afli, parinte, esti sanatos ? De cata vreme doream sa te vad ! Apoi adauga ca din partea batranului : bine ai venit, frate ! Iarta-ma, ca pentru mine te-ai ostenit. Domnul sa-ti dea plata. si punand lighean s-a spalat. Apoi facand fiertura a mancat si a baut deajuns. Si indata s-a dus razboiul de la dansui
. 25) Un frate l-a intrebat pe un batran : ce voi face, ca ma inconjoara gandurile cu pricina sa merg pe la batrani. Iar batranul i-a raspuns : de vei vedea gandurile tale ca pentru stramtorare voiesc sa te scoata din chilia ta, fa-ti mangaiere in chilie si sa nu iesi afara. Iar daca pentru folosul sufletului voiesti sa te duci, incearca gandul tau si iesi. Caci am auzit despre un batran, ca atunci cand il suparau gandurile sa mearga la cineva, se scula si-si lua cojocul sau si iesea si inconjura chilia sa apoi intra si isi facea mangaiere de straini si se odihnea de sila gandurilor.
26) Un batran avea un ucenic, care multi ani petrecea cu folos in ascultare. Dar inca nefiind desavarsit, dorea sa se linisteasca, si intr-o zi venind catre batranul, a pus metanie, zicand : fa-ma parinte, monah, sa locuiesc singur, aparte ! Si i-a zis batranul : cauta loc indemanatic si-ti voi face chilie ! Iar el mergand departare de un semn, a aflat loc si venind a vestit batranul si i-a facut chilie. A zis batranul catre frate : iata, ceea ce ai cerut ! Sezi in chilie si cind ai trebuinta, mananca, bea, dormi, numai din chilia ta sa nu iesi pana sambata ! Abia atunci vino la mine. Si acestea poruncindu-i batranul s-a dus. Iar fratele a facut doua zile dupa porunca, si in a treia zi trandavindu-se, a zis catre sine : de ce mi-a facut mie aceasta batranul ? Si sculandu-se, a cantat multi psalmi si a mancat, dupa ce a apus soarele. Si rugandu-se, s-a dus sa se culce pe rogojina. Atunci a vazut un arap stand jos si scrasnind cu dintii asupra lui. Si fratele degraba lasand chilia, a iesit si s-a dus la batranul si batand in usa, a zis : parinte, miluieste-ma si deschide ! Iar batranul nu i-a raspuns pana dimineata. Dimineata deschizand batranul usa l-a vazut rugandu-se si zicand cu lacrimi : miluieste-ma, rogu-te si primeste-ma sa petrec aproape de tine, caci am vazut un arap scrasnind cu dintii asupra mea, sezand pe rogojina cand m-am dus sa ma culc si nu mai pot locui acolo ! Iar batranului facandu-i-se mila, l-a bagat inauntru si l-a invatat dupa puterea lui celelalte ale vietii calugaresti; si cate putin acesta s-a facut monah iscusit.
27) Zis-a un batran ca este cate un om care face o suta de ani in chilie si nu invata cum trebnie sa sada in chilie.

 

PENTRU RUGACIUNE (CAPITOLUL XXII)

PENTRU RUGACIUNE



1) Povestit-a unul din parinti ca un calugar iubitor de osteneli lua aminte de sine, dar s-a intamplat ca s-a lenevit putin. Si pe cand se lenevea, prihanindu-se zicea : suflete, pana cand te lenevesti de mantuirea ta si nu te temi de judecata lui Dumnezeu ? Vezi, nu cumva sa fi apucat in lenevirea aceasta si sa te dai chinurilor celor vesnice ! Acestea zicand intru sine, se ridica la lucrul lui Dumnezeu. Intr-una din zile insa, facandu-si pravila, au venit dracii si l-au tulburat. Iar el a zis catre ei : pana cand ma necajiti ? Nu va indestulati cu lenevirea vremii celei trecute ? Zis-au lui dracii : cand erai in lenevire nici noi nu aveam grija de tine. Dupa ce te-ai sculat asupra noastra, si noi ne-am sculat asupra ta. Aceasta auzind fratele, se indemna pe sine la lucrul lui Dumnezeu si sporea cu darul lui Hristos.
2) Zis-a un batran : de voiesti sa traiesti dupa legea lui Dumnezeu, omule, vei avea ajutor pe Facatorul Legii. Iar de voiesti sa nu asculti poruncile lui Dumnezeu, vei afla ajutor pe diavolul la caderea ta. A zis iarasi : da vointa si primesti putere.
3) Un frate, ispitindu-se de draci, s-a dus la un batran si i-a vestit ispitele pe care le patimea. Si i-a zis batranul : frate, sa nu te inspaimante pe tine ispitele cele ce ti se intampla ! Caci cu cat vad vrajmasii sufletul inaltandu-se si unindu-se cu Dumnezeu, cu atat se scarbesc, topindu-se de zavistie. Dar cu neputinta este, cand se ispiteste omul, sa nu fie de fata Dumnezeu si ingerii Lui si sa-i dea mana de ajutor. Deci, nu inceta sa te indrepti catre El si sa-L chemi cu smerenie spre ajutor. Inca in vremea ispitei, pune in minte puterea Lui cea nebiruita si neputinta noastra si cruzimea vrajmasului nostru si vei dobandi degraba ajutorul lui Dumnezeu.
4) Zis-a un batran : de vei lucra lucrul mainilor tale in chilia ta si va sosi ceasul rugaciunii tale, sa nu zici : sa sfarsesc aceste putine smicele de finic si asa ma voi scula. Ci scoala-te la fiecare ceas si da-i lui Dumnezeu datoria. Fiindca de vreme ce cate putin te obisnuiesti sa te lenevesti la rugaciune si la pravila, sufletul tau se face pustiu de tot lucrul trupesc si duhovnicesc. Caci de dimineata se vede osardia ta.
5) Zis-a un batran : daca monahul, cand sta la rugaciune, numai atunci se roaga, unul ca acesta nicidecum nu se roaga.
6) Povestit-au niste frati, zicand : odata am mers la un batran si dupa obicei, facandu-se rugaciune, dupa ce ne-am inchinat intre noi, am sezut. Si dupa ce am vorbit, vrand sa ne ducem, am cerut sa se faca rugaciune. Iar unui din parinti a zis catre noi : de ce ? Dar nu v-ati rugat ? Si-am zis : cand am intrat, parinte, s-a facut rugaciune si am vorbit pana acum. Zis-a batranul : iertati, fratilor, ca sezand cu voi un frate si vorbind, a facut o suta si trei rugaciuni. Dupa ce a zis el aceasta, a facut rugaciune si i-a slobozit.
7) Zis-a un batran : omul are trebuinta sa se teama de judecata lui Dumnezeu, sa urasca pacatul, sa iubeasca fapta buna si sa se roage lui Dumnezeu totdeauna.
8) Pe un frate care sta la rugaciune, l-a muscat o scorpie la picior si atat s-a atins durerea de inima lui, incat putin a fost sa nu-si dea suftetul. Dar desi se afla asa si suferea dureri, nu s-a indepartat pana ce nu si-a implinit rugaciunea.
9) Un frate l-a intrebat pe un batran : pentru ce, cand stau la rugaciune, mai mult ma trage gandul la alte griji ? Si i-a raspuns batranul : diavolul dintru inceput nevrand sa se inchine Dumnezeului tuturor, s-a lepadat din ceruri si strain s-a facut de Imparatia lui Dumnezeu. Pentru aceasta se sileste si pe noi sa ne traga de la rugaciune la alte zabavi, vrand sa lucreze si in noi ceea ce a patimit el.
10) Un monah, care petrecea singur, nu lucra nimic, ci neincetat se ruga. Iar seara intra in chilia sa si-si afla painea sa si o manca. Deci, intr-una din zile a venit un frate avand smicele de finic si l-a facut de a lucrat. Facandu-se seara, a intrat sa manance dupa obicei si nu a aflat nimic. Atunci, s-a culcat mahnit si i s-a descoperit lui de sus : zabovindu-te impreuna cu Mine, te hraneam. Dar dupa ce ai inceput sa lucrezi, cauta-ti hrana din lucrul mainilor tale.
11) Era candva un batran in muntele Sinai si iesind de acolo l-a intampinat un frate, care suspinand i-a zis batranului : parinte, ne mahnim pentru neplouare. Iar el i-a raspuns : pentru ce nu va rugati lui Dumnezeu, ca sa ploua ? Zis-a fratele : ne rugam si facem litanie, dar nu ploua. Atunci a zis batranul : cu adevarat, nu va rugati cu deadinsul. Daca voiesti sa cunosti ca asa este, sa stam la rugaciune. Si intinzand mainile catre cer, s-a rugat. Si indata s-a pogorat ploaia. Iar fratele vazand, s-a infricosat si cazand s-a inchinat. Apoi batranul a fugit indata de acolo.
12) Un frate, suparandu-se de gandurile rele, cu multa smerenie zicea ca acestea gandind, nu are masura de mantuire. Deci, mergand la un batran iscusit, l-a rugat sa se roage sa i se usureze gandurile. Si a zis batranul catre el : nu-ti este de folos, fiule ! Dar el sta silindu-l pe batran si rugandu-se batranul, a ridicat Dumnezeu razboiul de la frate. Si indata a cazut in inalta cugetare si mandrie. De aceea, mergand, l-a rugat pe batran sa-i vina iarasi gandurile si smerenia pe care le-a avut mai inainte.
13) Zis-a un batran : sunt unii care isi petrec zilele in lenevie si cu cuvantul si cu gandul cauta sa se mantuiasca, dar cu lucrul nu se ispitesc, ci vietile sfintilor le citesc. Smerenia acestora si neagoniseala, infranarea si privegherea, rugaciunea si plecarea genunchilor, culcarea pe jos, linistea si celelalte nevointe, nu le lucreaza.Ci cu lenevirea si parerea lor fac mincinoase vietile sfintilor, zicand ca nu este cu putinta vreunui om sa sufere unele ca acestea, nesocotind ei, ca unde va locui Dumnezeu prin darul botezului si prin lucrarea poruncilor, acolo se fac lucruri si daruri mai presus de fire.
14) Un batran petrecea intr-o capiste de idoli si venind dracii ii ziceau : du-te din locul nostru ! Iar el le-a zis : voi nu aveti loc nicaieri. Si au inceput ei sa imprastie toate smicelele de finic ale batranului. Batranul sta si le aduna. Apoi dracul apucandu-l de mana l-a tras afara. Ajungand batranul la usa, cu cealalta mana tinea usa strigand : Iisuse, ajuta-mi ! Si indata a fugit dracul lasandu-l, iar batranul a inceput a plange. Si i-a venit lui glas de sus, zicand : de ce plangi ? Raspuns-a batranul : fiindca indraznesc ei sa-l apuce pe om si sa faca asa ! Glasul iarasi i-a zis : tu te-ai lenevit, caci cand M-ai cautat, vazut-ai cum M-am aflat la tine indata. Si multumind batranul, se tinea de lucrarea cea dupa Dumnezeu.
15) Un frate l-a intrebat pe un batran : ce sunt, parinte, nalucirile cele de noapte ? Si i-a raspuns batranul : precum ziua ne trage pe noi diavolul la ganduri straine sa nu ne indeletnicim cu rugaciunea si cu cugetarile cele bune tot asa si noaptea ne tulbura mintea cu naluciri mari si de multe feluri, ca sa faca netrebnica si rugaciunea cea de noapte, pizmasul oamenilor. Pentru aceea nu trebuie sa luam aminte la el nicidecum.
16) Un frate l-a intrebat pe un batran : care este plugaria sufletului, ca sa rodeasca ? I-a raspuns batranul : plugaria sufletului este linistea trupului, rugaciunea trupeasca cea multa si neluarea aminte la greselile oamenilor, ci numai la ale tale. De va petrece omul intru acestea, nu va zabovi sa-i rodeasca sufletul.
17) Un frate l-a intrebat pe un batran : ce lucrare trebuie sa aiba inima, ca sa se indeletniceasca cu dansa. Si i-a raspuns batranul : aceasta este lucrarea cea desavarsita a monahului : sa ia aminte la Dumnezeu fara raspandire. Zis-a fratele : dar gandurile cele rele nu lasa mintea sa ia aminte la Dumnezeu pururea. Cum trebuie sa le goneasca ? Si a zis batranul : nu poate mintea de la sine sa faca aceasta, ca nu are o astfel de putere, ci cand vor bantui gandurile, trebuie degraba sa alerge la Dumnezeu si Acela le va topi ca ceara, caci Dumnezeul nostru este foc mistuitor. Zis-a fratele : cum dar parintii Schitului intrebuintau gandul cel impotriva graitor ? Raspuns-a batranul – si lucrarea aceea este mare si buna, dar are osteneala si nu este cu folos pentru toti. Zis-a fratele : cum nu este cu folos pentru toti ? Zis-a batranul : cand gandul va veni asupra sufletului si va putea sufletul prin nevointa sa-l goneasca, altul napadind il va cuprinde. Si asa toata ziua graind impotriva miscarilor gandurilor, niciodata nu se va indeletnici la privirea lui Dumnezeu. Intrebat-a fratele : cu ce mestesug alearga dansul la Dumnezeu ? Zis-a batranul : de va veni la tine gandul curviei, indata smulgand mintea, inalt-o cu osardie catre Dumnezeu si nu zabovi. Zis-a fratele : dar de va veni gandul slavei desarte, nu trebuie sa graiesc impotriva gandului ? Raspuns-a batranul : in oricare ceas va grai impotriva cineva, mai tare se face gandul acela si mai puternic. Caci va grai impotriva mai multe decat tine, si nici Duhul Sfant nu iti va ajuta tie atat. Caci te afli ca si cum te-ai mandri si socotesti ca esti in stare sa te lupti cu patimile. Atunci mai vartos trebuie sa alergi catre Dumnezeu. Caci precum cel ce are parinte duhovnicesc, parintelui lasa toate si el este fara de grija. Asa si tu dandu-te lui Dumnezeu, nu trebuie sa ai grija nicidecum de gand, sa-i graiesti impotriva, sau sa-l lasi sa intre. Daca va intra, du-l sus catre parintele si zi-i : eu nu am nimic. Iata parintele meu, el stie ! Si ducandu-l in mijlocul caii lasandu-te, va fugi. Caci nu poate sa mearga cu tine la acela, nici sa stea inaintea altuia. Deoarece ca aceasta lucrare, nu este mai mare si mai fara de grija in toata Biserica.
18) Un batran povestea : un episcop s-a dus intr-un sat intr-o duminica si a zis diaconilor sai : cautati-l pe preotul satului, sa ne faca maine Sfanta Jertfa a Sfintelor Taine ! Si cautandu-l l-au aflat pe preot, om satean si fara viclesug si l-au dus la episcop. Apoi l-a indemnat episcopul sa faca Sfanta Liturghie. Cand preotul intra in Sfantul Altar, l-a vazut episcopul ca indata ce a stat in fata Sfintei Mese era tot un foc si nu ardea. Dupa ce s-a sfarsit Sfanta Liturghie, l-a chemat episcopul pe preot in vestmantarie si a zis catre dansul : blagosloveste-ma, vrednicule rob al lui Dumnezeu ! Iar preotul a zis : cum este cu putinta sa fie blagoslovit episcopul de catre preot, care este hirotonit de acesta ? Ci tu blagosloveste-ma, parinte ! Iar episcopul a raspuns : nu pot blagoslovi pe cel ce sta in foc si aduce Sfintele Daruri lui Dumnezeu. Caci totdeauna cel mai mic se blagosloveste de cel mai mare. Si preotul a zis : se poate, Sfintite stapane, ca vreun episcop sau preot sa staruiasca la Sfintele Taine, si sa nu stea in dumnezeiescul foc ? Aceasta auzind episcopul, s-a minunat de curatenia preotului si de nerautatea lui si folosindu-se s-a dus.
19) Povestesc unii despre un batran ca a petrecut patru luni umbland la un frate oarecare la Schit si niciodata nu l-a aflat fara indeletnicire. Iar mai tarziu venind odata si stand in afara usilor, l-a auzit plangand si graind singur : Doamne, de cand ma ostenesc atata, rugandu-ma Tie sa ma miluiesti ! Urechile Tale oare sa nu prinda de veste, cand strig sa ma miluiesti ?
20) Spunea cineva din batrani, ca a mers dracul la un batran, in chip de monah si batand la usa i-a deschis batranul si a zis : fa rugaciune ! Iar dracul i-a zis : si acum isi pururea si in vecii vecilor. Si iar a zis batranul : roaga-te si zi : Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor ! Iar dracul, fiind ars ca de foc, a fugit.
21) Zis-a un batran : odinioara m-am sculat sa-mi fac pravila si cand am inceput, am auzit trambite de razboi si m-am mahnit. Apoi am zis in mine : oare razboi sa fie acesta ? Si a raspuns dracul : razboi este si zarva. Iar de-ti este voia sa nu fi luptat, nu purta razboi ci mananca, bea, dormi si nu ma voi lupta cu tine !
22) Zis-au batranii : oglinda calugarului este rugaciunea.
23) Zis-a oarecare din batrani, ca precum nu este cu putinta a-si vedea cineva fata in apa tulbure, asa si sufletul, de nu se va curati de gandurile straine, nu poate sa se roage cu mintea.
24) Ziceau batranii despre un frate, ca niciodata nu si-a lasat lucrul mainilor sale si rugaciunea lui neincetat urca la Dumnezeu. Si era foarte smerit si cucernic.
25) Zis-a un batran : cand se pazeste omul sa nu-l asupreasca pe aproapele, atunci indrazneste cu gandul, caci rugaciunea lui este primita la Dumnezeu, iar de va asupri cineva pe aproapele sau, rugaciunea lui este urata si neprimita, caci suspinul celui asuprit nu lasa rugaciunea celui ce l-a asuprit sa intre si sa stea inaintea lui Dumnezeu.
26) Zis-a iarasi : de vei auzi despre cineva ca te-a ocarat si va veni la tine, sa nu-i arati ca stii ceva, ci vorbeste cu dragoste cu el si arata-ti fata vesela catre el, ca sa ai indrazneala la rugaciune.
27) Un batran oarecare rugandu-se ii sta mult impotriva diavolul, caci atunei cand isi ridica el mainile, se prefacea dracul in chip de leu si apucandu-l cu labele ceie dinainte isi infigea unghiile in amandoua partile in coapsele nevoitorului si nu-l lasa pana ce nu isi slobozea mainile. Sfantul nu slabea deloc insa pana ce isi implinea rugaciunile sale obisnuite.
28) Un batran sfant rugandu-se in pustie au venit dracii si o saptamana l-au trantit si l-au scuturat, ridicandu-l in sus cu rogojina dar n-au putut sa-i pogoare mintea de la rugaciunea cea fierbinte.
29) Alt batran, tot iubitor de Dumnezeu, avand pentru rugaciune purtarea de grija si prin pustie umbland, au venit doi ingeri la dansul si alaturi de dansul, mergeau de amandoua partile. El insa catusi de putin n-a cautat la ei, ca sa nu-si piarda comoara cea de mare pret. Caci isi aducea aminte de cuvantul apostolului, care zice : nici ingerii, nici incepatoriile, nici puterile nu vor putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Iisus Hristos.
30) Zis-a un batran. precum este mai mare vederea decat toate simturile asa si rugaciunea este mai mare decat toate faptele bune.
31) Zis-a un batran : roaga-te bland si canta lin dupa randuiala si cu intelegere si vei fi ca un pui de vultur, purtandu-te in slava !
32) Un batran se ducea sa-si vanda cosnitele. Dar diavolul, intampinandu-l, i le-a rapit si le-a facut nevazute. Atunci batranul, intorcandu-se la rugaciune, zicea : Dumnezeule, multumescu-ti Tie ca m-ai izbavit de osteneala ! Si nesuferind diavolul multumirea batranului, a strigat, zicand : iata-ti cosnitele, batrane ! Iar batranul, luandu-le, le-a vandut.
33) Monahul cel ce este gata sa sufere vitejeste cele ce se intampla, putin se va mahni in vremea ispitei. Iar cel ce nu primeste ispita, mai mult se va scarbi. Tulumbele se aduc in ziua aprinderii si lacrimile in vremea ispitei. Apa stinge flacara cea aprinsa pe casa si lacrimile la rugaciune, poftele cele rele.
34) Povestit-a un ucenic despre staretul sau ca timp de douazeci de ani nu a dormit pe coaste, ci pe scaunul la care lucra, sezand, dormea. Si in toti anii acestia manca la doua zile o data, sau la patru, sau la cinci. Iar cand manca, avea o mana intinsa la rugaciune, iar cu cealalta manca. Si intrebandu-l eu – zice ucenicul – pentru ce facea aceasta, a raspuns batranul : judecata lui Dumnezeu am pus-o inaintea ochilor mei si nu o pot suporta. Odata iesind batranul si aflandu-ma in curte dormind, a stat deasupra mea si a plans si tanguindu-se zicea : oare, unde este gandul acestuia, ca doarme fara de grija !
35) Un batran sedea in chinovia Sfantului Teodosie chinoviarhl, care timp de treizeci de ani acest canon pazea : in fiecare saptamana o singura data gusta paine si apa si lucra neincetat iar din biserica niciodata nu iesea.
36) Un batran avea un ingrijitor care locuia la sat si s-a intamplat ca odata zabovind ingrijitorul i-au lipsit cele de trebuinta batranului. Si inca zabovind, i-au lipsit cu totul cele de trebuinta si lucrul mainilor lui, pe care il lucra la chilie. Si se necajea, fiindca nici nu putea lucra, nici cele trebuincioase nu avea. Si a zis ucenicului sau : te duci pana in sat ? Iar el a zis : cum voiesti, asa voi face, caci se temea si fratele sa se apropie de sat, pentru sminteala. Dar ca sa nu se arate neascultator catre parintele sau, s-a hotarat sa mearga. Si i-a zis lui batranul : mergi si cred ca Dumnezeu te va acoperi de toata ispita ! Si facand rugaciune, l-a trimis. Iar fratele venind in sat si afland casa ingrijitorului, stand langa usa, a batut. Dar s-a intamplat atunci, ca ingrijitorul si toti ai casei lui se dusesera afara din sat la o pomenire. Acasa a ramas o fecioara a lui, care cum l-a vazut pe fratele, i-a deschis. Si vazandu-l si afland ce voieste, il indemna sa intre inauntru. El insa nu voia. Dar mult silindu-l l-a biruit si l-a tras la dansa. Ucenicul cum s-a cunoscut inconjurat de ganduri, suspinand din adanc, a zis catre Dumnezeu, Doamne, pentru rugaciunile parintelui meu, mantuieste-ma in ceasul acesta ! Si aceasta zicand, indata s-a aflat la rau, urcand spre munte si a ajuns fara de vatamare la parintele sau.
37) Ucenicul unui staret mare luptat fiind spre curvie, s-a dus in lume si s-a logodit. Iar batranul scarbindu-se s-a rugat lui Dumnezeu, zicand : Doamne, Iisuse Hristoase, nu-l slobozi pe robul Tau sa se spurce ! Deci, culcandu-se fratele cu logodnica si-a dat duhul, nespurcandu-se.

 

PENTRU ACEASTA, CA TOTDEAUNA SE CADE SA NE TREZIM (CAPITOLUL XXIII)

PENTRU ACEASTA, CA TOTDEAUNA SE CADE SA NE TREZIM

1) Povestesc unii despre un batran, ca sezand in chilie, a venit la dansul noaptea un frate si l-a auzit inauntru sfatuindu-se cu cineva si zicand : o, raule, pana cand ? Du-te de la mine. Vino incoace, iubite . Intrand fratele, i-a zis : parinte, cu cine graiai ? Si i-a raspuns : gandurile cele rele le goneam, iar pe cele bune le chemam.

2) Zis-a un batran : omul cel ce are in tot ceasul inaintea sa moartea, biruieste slabirea sufletului.

3) Zis-a iarasi : aurul sau argintul de il va pierde cineva, poate in locul lui sa afle altul. Dar vremea pierzand-o, alta nu va mai putea afla in locul ei.

4) Venit-a odinioara un batran la alt batran. Si vorbind ei, a zis unul : eu am murit lumii. I-a raspuns celalalt : sa nu nadajduiesti in tine, frate, pana cand vei iesi din trup, ca desi zici tu ca ai murit lumii diavolul este viu.

5) Zis-a un batran : ostasul sau vanatorul iesind la razboi nu se mai ingrijeste de nimic, daca se va rani sau va scapa, si amandoi numai de sine se ingrijesc. Asa se cade si calugarului sa fie.

6) Zis-a un batran : precum nimeni nu poate nedreptati pe cel ce sade aproape de imparat, asa si satana nu poate sa ne strice nimic noua, de va fi sufletul nostru aproape de Dumnezeu. Caci Dumnezeu zice : apropiati-va de Mine si Eu ma voi apropia de voi ! Cand ne raspandim cu mintea totdeauna, lesne rapeste vrajmasul sufletul nostru cel ticalos si il pogoara in patimile necuratiei.

7) Graiau batranii : trei puteri ale satanei sunt care merg inaintea a tot pacatul : uitarea, neingrijirea si pofta. Daca vine uitarea, se naste neingrijirea si negrija naste pofta. Cel ce nu este in uitare, nu cade in negrija, iar cel ce nu cade in negrija, nu ajunge la pofta si cel ce nu pofteste, nu cade niciodata de la darul lui Hristos.

8) Zis-a un batran : deprinde-te cu tacerea si nu te ingriji de nimic ! Ia aminte la invatatura ta, culcandu-te si sculandu-te cu frica lui Dumnezeu si nu te vei teme de naravurile tale cele necurate !

9) Zis-a un batran catre un frate : diavolul este vrajmasul, iar tu esti casa. Deci, vrajmasul nu inceteaza sa arunce in casa ta orice afla, toata rautatea turnand-o. Insa tu sa nu te lenevesti ci sa maturi afara tot. Dar de te vei lenevi, se va umple casa ta de toata necuratia si dupa aceea nu vei mai putea intra in ea. Ci, indata ce arunca el, matura si va fi casa ta curata, cu darul lui Hristos.
10) Zicea unul din batrani : cand se acopera ochii boului, atunci el se suceste si umbla in randuiala, iar de nu ii acoperi ochii, nu se supune. Asa si diavolul : de va apuca sa inchida ochii omului, il duce la tot pacatul, iar de se vor lumina ochii lui, lesne va putea scapa de mestesugurile vicleanului.

11) Povestit-au unii ca in muntele lui Antonie sedeau sapte frati si pe vremea curmalelor pazeau pe rand, sa alunge pasarile. Si era acolo un batran, care cand ii venea ziua, striga : fugiti de aici, gandurile mele cele dinauntru si pasarile cele din afara.

12) Povestesc unii despre un batran, ca tragea sa moara in Schit si i-au inconjurat fratii patul si iertandu-l, au inceput sa planga. Iar el deschizandu-si ochii, a ras, si iarasi a ras. A ras si a treia oara. Si l-au rugat fratii, graind : ce este, parinte, ca noi plangem si tu razi ? El le-a raspuns : radeam pentru ca va temeti toti de moarte si am mai ras pentru ca nu sunteti gata. A treia oara am ras ca de la osteneala merg la odihna. Si indata a adormit batranul.

13) Spunea ucenicul unui batran iscusit : candva mergand noi se cam oprea batranul si i-am zis : parinte, mai mergi macar un pic. Si mi-a raspuns : oare, nu auzi ca ingerii canta in ceruri ? Iar noi nu ne trezim, pentru ca a zis parintele Antonie : nu se cade monahului sa se ingrijeasca de nimic, decat pentru mantuirea sufletului sau.

14) Zis-a un batran : de la mic pana la mare, tot ce facem, sa privim la roada lor ce o vor naste : ori cu gandul, ori cu lucrul.

15) Doi filosofi au mers la un batran si l-au rugat sa le spuna un cuvant de folos. Dar batranul tacea. Iarasi i-au zis filosofii : nu ne spui, parinte, nimic ? Atunei le-a raspuns batranul : ca sunteti iubitori de vorba, iar nu filosofi adevarati, stiu si va spun pana cand va veti invata a vorbi, nestiind ce graiti. Aceasta sa va fie filosofia : sa va deprindeti pentru cele de moarte si pentru liniste si sa va paziti pe voi cu tacere.

16) Un batran oarecare sedea la Tebaida intr-o pestera si avea un ucenic iscusit. Si avea obicei batranul, seara, sa-l sfatuiasca cele de folos si dupa sfatuire facea rugaciune si-l slobozea sa doarma. Odata insa niste mireni cucernici, care stiau nevointa cea multa a batranului, s-au intamplat de au venit la el si i-au facut mangaieri. Si dupa ce s-au dus, a sezut iarasi batranul seara dupa obicei, sfatuindu-l pe frate si in timp ce vorbea cu el, a adormit. Iar fratele a asteptat sa se trezeasca batranul si sa-i faca rugaciune. Dar, mult sezand si nedesteptandu-se batranul, s-a suparat si nu s-a dus. Si a suferit asa de sapte ori la rand, suparandu-se si impotrivindu-se si nu s-a dus. Apoi, trecand o vreme din noapte, s-a desteptat batranul si vazandu-l pe ucenic sezand, i-a zis : nu te-ai dus pana acum ? Iar el a zis : nu, ca nu m-ai slobozit, parinte. Si a zis batranul : pentru ce nu m-ai desteptat ? I-a raspuns fratele : nu am indraznit sa te misc, ca sa nu iti stric somnul. Asa, au citit pravila cea de dimineata si dupa sfarsitul ei, l-a slobozit batranul pe frate si sedea singur. Atunci a fost rapit si iata cineva si arata lui un loc slavit, cu un scaun stralucit in el si deasupra scaunului sapte cununi stralucitoare. lar el l-a intrebat pe cel ce i le arata : ale cui sunt acestea ? Si i-a raspuns acela : ale ucenicului tau, si locul si scaunui i le-a daruit Dumnezeu pentru ascultarea lui, iar cele sapte cununi in noaptea aceasta le-a luat. Deci, venindu-si in sine batranul, l-a chemat pe frate si i-a zis : spune-mi, ce-ai facut in noaptea aceasta ? Iar el a raspuns : iarta-ma, parinte, dar nimic n-am facut ! Batranul, socotind ca smerindu-se nu marturiseste, i-a zis : nu te slobozesc de nu-mi vei spune ce-ai facut, sau ce-ai gandit in noaptea aceasta ! Fratele, nimic stiind sa fi facut, nu avea ce sa-i zica. Si i-a zis parintelui : parinte, nimic nu am facut decat aceasta : ca suparat fiind de ganduri de sapte ori, sa ma duc fara de slobozenia ta, nu m-am dus. Iar batranul auzind, a inteles ca de cate ori s-a luptat impotriva gandului, a primit cununa de la Dumnezeu. Si fratele nimic din cele ce a vazut nu i-a spus. Dar pentru folos le-a povestit acestea la barbati duhovnicesti, ca sa cunoastem ca si pentru mici osteneli ne daruieste noua Dumnezeu cununi stralucite. Sa ne mai invatam si a cere cu osardie rugaciunile parintilor si sa nu indraznim sa facem ceva, sau catusi de putin sa ne despartim de ei, fara blagoslovenie.

                                       sursa

CUM TREBUIE SA PRAZNUIASCA IUBITORII DE DUMNEZEU SI CARE ESTE OSPATAREA PARINTILOR LA PRAZNICE (CAPITOLUL XXIV)

CUM TREBUIE SA PRAZNUIASCA IUBITORII DE DUMNEZEU SI CARE ESTE OSPATAREA PARINTILOR LA PRAZNICE

1) Zis-a un batran : de iti va zice tie gandul sa faci multe feluri de bucate la praznic, sa nu-l asculti pentru ca necrestineste praznuiti, caci aceia asa gatesc. Iar hrana cea mai buna a monahului este plansul si lacrimile.
2) Zis-a unul din parinti : stiu un frate la chilii, care a postit saptamana Pastilor. Si cum s-au adunat seara, a fugit sa nu manance la masa. Si-a facut doar putine sfecte fierte si le-a mancat fara de paine.
3) Zis-a un batran : cu cuvinte dumnzeiesti sa ne desfatam si cu vietile sfintilor parinti sa praznuim, nu cu pantecele desfatandu-ne, ci duhovniceste veselindu-ne
4) Un monah lucra de ziua unui mucenic. Vazandu-l alt monah, i-a zis : oare ti se cade sa lucrezi astazi ? Iar el a raspuns : astazi a fost schingiuit robul lui Dumnezeu, muncit, pedepsit, dar eu sa nu ma ostenesc cu putina osteneata astazi ?
5) Ne-a povestit noua avva Pavel capadocianul acestea : in vremea cand s-a facut pustiirea persilor, am fugit si noi de la manastirea noastra si ne-am risipit. Deci intrand eu in Constantinopol, am aflat dupa intamplare o corabie care trebuia sa mearga la Alexandria. Si dandu-i plata, am intrat intr-insa. si in putine zile am ajuns la Alexandria. Afland eu acolo monahi din muntele Nitriei, am calatorit impreuna cu ei. Cand am ajuns la munte, am locuit impreuna cu unul din batrani. Si petrecand cu dansul un an si trei luni, m-am dus la egumenul muntelui si i-am zis : fa mila, avvo si da-mi o chilie, ca sa ma odihnesc, ca nu pot sa traiesc impreuna cu un batran care nu pazeste pravila monahilor, ci a mirenilor ! Acesta ma sileste sa postesc duminica, in celetalte sarbatori si in cele cincizeci de zile. Iar ce este mai rau, ca nici nu ma lasa sa cant canoanele si troparele, pe care toti le canta. In zilele Sfantului Post, afara de sambata si de duminica, nici paine, nici vin, nici untdelemn nu gustam, ci cu poame ne indestulam, la doua zile. Si a raspuns egumenul muntelui : intoarce-te, frate si locuieste impreuna cu batranul de voiesti sa te mantuiesti ! Ca cel ce pofteste mantuirea, nici in praznic, nici in ziua duminicii nu trebuie sa petreaca fara preamarirea lui Dumneze care cu post si priveghere se intareste si se pazeste. Caci precum pestele fara apa nu poate trai, tot asa, nici monahui fara rugaciune neincetata, fara post si priveghere, nu poate sa traiasca si sa petreaca dupa Dumnezeu. Inca indoite zile de post, numai sihastrilor li se cuvin. La fel, poame sa guste, iar de paine sa se departeze nu este lucru de folos, nici laudat, caci are semn de slava desarta iar patruzeci de zile de infranare in Sfantut si Marele Post, cu dezlegare si odihna de la Pasti pana la Pogorarea Duhului Sfant, mirenilor si bogatilor li se cuvine, nu monahilor. Troparele si canoanele de cantat si glasurile, preotilor celor din lume si celorlaiti li se cuvin. Caci, pentru aceasta si norodul obisnuieste in biserica sa se adune, iar monahilor care petrec departe de tulburarile lumii, un lucru ca acesta nu numai le este folositor, dar de multe ori si pricinuitor de vatamare. Caci precum pescarul cu undita si cu viermele vaneaza pestele, asa si diavolul cu aceste tropare si cu cantarea, cufunda monahul in slava desarta, in veselia oamenilor, in iubirea de dulceata si poate chiar si in curvie. In departarea de cantare se afla mantuirea pentru monahul cel ce cu adevarat voieste sa se mantuiasca.

PENTRU SOCOTINTA (CAPITOLUL XXV)


PENTRU SOCOTINTA



1) Un frate a zis unui batran : nu vad nici un bine inaintea mea. I-a raspuns batranul : tu esti cu patru usi iar cel ce voieste va intra si va iesi prin tine si tu nu pricepi. Insa de te vei scula si vei inchide usile si nu vei lasa sa intre prin ele gandurile cele rele, atunci le vei vedea afara stand si luptandu-se cu tine.

2) Si iarasi a fost intrebat : pentru ce ma trandavesc adeseori ? Si i-a raspuns : pentru ca n-ai instiintat inca starea ta.

3) Si iarasi l-a intrebat : ce se cade calugarului sa faca ? Si i-a raspuns : toata fapta buna sa o faca si de la tot raul sa se departeze.

4) Zis-au parintii : la tot gandul ce iti vine, sa ii zici : al nostru esti sau ai vrajmasilor nostri ? Si stiu ca iti va spune tie.
5) Si iarasi a zis : sufletul este asemenea izvorului : de-l vei curati, va izvori iar de il vei astupa, va pieri.

6) Si iarasi a zis : socotinta este mai mare decat toate faptele cele bune.

7) Au zis batranii : de vei vedea pe cel tanar de voia sa suindu-se la ceruri apuca-l de picior si trage-l, caci nu ii este de folos.

8) Zis-a un batran : neamul acesta nu cauta ziua de astazi, ci ziua de maine.

9) Iarasi a zis : indrazneala si rasul sunt asemenea focului care arde paiele.

10) Iarasi a zis : omul care se nevoieste pentru Dumnezeu asemenea este mucenicului.

11) Iarasi : de se va face cineva nebun pentru Dumnezeu, il va intelepti pe el Dumnezeu.

12) Si iarasi : acestea le cere Dumnezeu de la om : mintea, cuvantul si lucrul.

13) Si iarasi : acestea este dator omul sa faca : sa se teama de judecata lui Dumnezeu, sa urasca pacatul, sa iubeasca faptele cele bune si sa se roage totdeauna lui Dumnezeu.

14) Un frate l-a intrebat pe unul din parinti, daca isi spurca cineva mintea cu gandurile cele spurcate. Si s-a pus intrebarea aceasta mai multora si unii ziceau ca se spurca, iar altii ca nu. Daca nu, nu putem sa ne mantuim cei prosti. Ci mai degraba aceasta este : sa nu faci cu trupul pacat. Iar fratele mergand la un batran iscusit, l-a intrebat si i-a raspuns batranul : dupa masura fiecaruia este intrebat fiecare. Deci, se ruga fratele, batranului, zicand : talcuieste-mi acest cuvant ! Si i-a raspuns batranul : iata un vas poftit ! Si au intrat doi frati, unul avand pofta mare, iar celalalt mai mica. Si de va zice gandul celui desavarsit : as vrea sa am acest vas si nu va zabovi in aceasta, ci o va taia de la sine, nu s-a spurcat, neajungand la masura mare. Iar de va pofti si va zabovi gandind si nu-si va scoate gandul, s-a spurcat pe sine.

15) Zis-a un batran : nu vom fi judecati atat pentru gandurile cele dinauntrul nostru, cat mai ales pentru gandurile primite dinafara. Ca se intampla uneori a se prapadi din ganduri si alteori a se incununa din ganduri.
16) Zis-a un batran : proorocii au facut cartile si venind parintii, au trait dupa Scriptura. Cei de dupa dansii le-au invatat pe de rost si le-au si scris pe cand cei de pe urma, le-au pus desarte pe ferestre.
17) Niste frati iesind din chinovie, au mers in pustie la un sihastru. Acesta i-a primit cu parere de bine si precum este obiceiul sihastrilor, vazandu-i osteniti, le-a pus masa mai inainte de vreme si din cele ce avea le-a pus dinainte si i-a odihnit. Iar daca s-a facut seara, au cantat cei doisprezece psalmi. La fel si noaptea. Iar batranul priveghea singur si i-a auzit pe amandoi, graind unul catre altul : sihastrii cei din pustie se odihnesc mai mult decat noi, la manastirile cele mari. Dimineata, vrand ei sa plece la un batran aproape de sihastru, le-a zis : inchinati-va batranului din partea mea si sa-i ziceti sa nu ude buruienile. Si au facut asa. Iar acela auzind, a priceput cuvantul batranului si i-a tinut pana seara nemancati. Daca s-a facut seara, au facut slujba mare si dupa aceea le-a zis : sa mai odihnim, pentru voi, de vreme ce sunteti osteniti. Si le-au pus dinainte paine uscata si sare, graind ca se cade a praznui pentru ei si a turnat putin otet in sare. Apoi, sculandu-se, au facut priveghere pana la ziua si le-a zis : nu putem savarsi pentru voi pravila toata, de aceea, odihniti-va, de vreme ce sunteti calatori ! Si facandu-se ziua, voiau sa fuga, dar el ii ruga : mai sedeti putin la noi, macar trei zile, dupa obiceiul pustiuilui. Ei insa, n-au vrut sa sada, dar vazand ca nu-i lasa, au fugit fara stirea batranului.
18) Un frate l-a intrebat pe un batran : de mi se va intampla sa ma ingreuiez de somn si va trece vremea pravilei mele si nu vreau sa mai incep de suparare slujba, ce sa fac ? Si i-a raspuns batranul : de ti se va intampla sa dormi pana dimineala, sculandu-te, inchide usa si ferestrele si fa-ti slujba, pentru ca scris este : a Ta este ziua si a Ta este noaptea, caci in toata vremea este slavit Dumnezeu.
19) Zis-a un batran : este un om care mananca mult si inca nu se satura si este altul care mananca putin si se satura. Deci, cel ce mananca mult si inea i-ar mai trebui, are mai mare plata decat cei ce mananca putin si se satura.
20) Un frate l-a intrebat pe un calugar mic : oare, bine este sa taci, sau sa graiesti ? Si i-a raspuns : de sunt cuvinte desarte, lasa-le, iar de sunt bune, da-le loc bun si graieste-ie ! Insa si bune de sunt, sa nu zabovesti cu ele, ci indata sa le tai de la tine si te vei odihni.
21) Iesit-au oarecand niste calugari din Egipt Ia Schit. Si vazand cei de la oras pe cei de la Schit mancand degraba, s-au smintit. Instiintandu-se de aceasta preotul, a vrut sa-i mangaie si a propoveduit in biserica, zicand poporului : postiti si lungiti randuiala postului vostru, fratilor ! Atunci au dat sa plece egiptenii care venisera dar au fost opriti si daca n-au mancat in ziua cea dintai, s-au ingreuiat. Asa ca i-au facut sa manance tot a doua zi. Cei de la Schit insa n-au mancat toata saptamana. Iar daca a venit sambata, au sezut egiptenii cu batranii sa manance. Si fiindca egiptenii se temeau sa manance, unul din batrani l-a apucat pe un egiptean de mana si i-a zis : mananca cu socoteala, ca un calugar ! Acela si-a smucit mana, zicand : lasa-ma, ca mor de foame in aceasta saptamana, nemancand fiertura ! Si i-a zis batranul : daca pieriti mancand a doua zi, cum de va smintiti de cei ce postesc totdeauna cate o saptamana ? Iar ei cerand iertare, au plecat bucurandu-se.
22) Zis-a un batran : daca va petrece cineva intr-un loc si nu se va asemana locului, insusi locul il goneste pe acesta, caci nu face fapta locului.
23) Zis-a un batran : de face cineva lucrul lui Dumnezeu, asa fiindu-i voia, nu este pentru Dumnezeu lucrul lui. De este cu nestiinta, stiu ca va veni la calea lui Dumnezeu, neumbland la cei mai batrani sa asculte, ci ca si cum ar sti insusi se socoteste pe sine, cu anevoie va veni la calea lui Dumnezeu.
24) Iarasi a zis : de va petrece lucratorul la locul unde nu sunt lucratori, nu va spori. Insa poate sa se nevoiasca ca sa nu se pogoare. Iar cel ce nu lucreaza, daca va petrece cu lucratorii, si se va trezi, va spori, iar de nu, nici in jos nu se va pogori.
25) Iarasi a zis : sufletul de va avea cuvant iar fapte nu va avea, este asemenea cu pomul ce are numai frunze, iar roade nu are. Caci precum pomului, care este incarcat de roada si frunza, si sade bine, asa se aseamana cuvantul, sufletului care are lucruri bune.
26) Au mers odinioara trei frati la Schit, la un batran sfant si a zis unul : am invatat, parinte, Vechiul Testament de rost. Si i-a raspuns batranul : ai umplut vazduhul de cuvinte. Al doilea a zis : eu mi-am si scris Testamentul Vechi si cel Nou. Si i-a zis batranul : tu ai umplut ferestrele de hartii. Iar cel de ai treilea a zis : mie mi-au crescut buruieni pe vatra focului. Si i-a zis batranul : tu ai gonit iubirea de straini de la tine.
27) Un frate l-a intrebat pe un batran : pentru ce slabesc cu sufletul facand slujba mea cea putina ? Iar batranul raspunzand, i-a zis : asa se intelege dragostea catre Dumnezeu, cand face cineva cu toata inima lucrul lui Dumnezeu, cu umilinta si cu gand alinat.
28) Un frate oarecare, fugind din manastire si luand chipul cel calugaresc, s-a inchis zicand ca este sihastru. Auzind parintii, au venit sa-l izgoneasca si i-au dat canon sa umble pe la chiliile monahilor si sa faca metanie, zicand : iertati-ma, ca nu sunt sihastru, ci nou incepator !
29) Au mers candva cinci frati la Schit, la un batran sfant si a zis batranul celui dintai : ce lucrezi, frate ? Iar el a raspuns : impletesc, avvo. Deci, i-a zis batranul : Dumnezeu sa-ti impleteasca cununa, frate ! L-a intrebat pe al doilea : tu ce lucrezi ? Iar el i-a raspuns : rogojini fac. l-a zis : Dumnezeu sa te intareasca, fiule ! Apoi pe al treilea : tu ce lucrezi ? Iar el i-a raspuns : ciure fac. Deci, i-a zis si aceluia : Dumnezeu sa te pazeasca, fiule ! Celui de al patrulea : dar tu ce lucrezi ? El a zis : eu sunt scriitor bun. Lui i-a raspuns batranul : tu stii ! Zis-a si celui de al cincelea : ce lucrezi ? Iar el a raspuns : sunt tesator. Deci, i-a zis batranul : nu-i cu folos ! A zis pe urma batranul : cel ce impleteste de isi va pazi mintea ( adica de va avea trezvie ) cu Dumnezeu este si-si impleteste lui-si cununa. La rogojina trebuie virtute, fiindca este cu osteneala. Celui ce face ciure, ii trebuie paza, de vreme ce le vinde in sate. Iar scriitorul cel bun trebuie sa-si smereasca inima, caci lucreaza cu inaltarea mintii. Iar din tesatura panzei nu iese folosul ( sufletului ), pentru ca face negustorie. Cand va vedea cineva de departe pe cineva purtand cosnite, sau rogojini, sau ciure, va zice : iata, calugari sunt. Dar de va vedea pe cineva vanzand panza, va zice : iata, au venit negustorii ! Caci acest mestesug este al mirenilor si calugarilor nu este de folos.
30) Zis-a un batran : glasul care striga catre om, pana la rasuflarea cea de pe urma acesta este : astazi, indreptati-va !
31) Iarasi a zis : Iosif cel din Arimateea a luat Trupul lui Iisus, l-a infasurat in giulgiu curat, si l-a pus in mormant nou, adica in om. Sa se sileasca dar fiecare cu deadinsul sa nu greseasca, ca sa nu defaime pe Dumnezeu Cel care vietuieste in el si sa-L alunge din sufletul lui. Fiindca lui Israel i-a fost data mana in pustie sa manance, iar lui Israel cel adevarat, Trupul lui Iisus Hristos i s-a dat.
32) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : parinte, umblu la batrani si imi spun de mantuirea sufletului meu si nimic nu pricep din cuvintele lor ! Ce sa fac ? Oare sa nu merg sa mai intreb, de vreme ce nu fac nimic si sunt cu totui in necuratie ? Si avea batranul doua vase goale si i-a zis : mergi de adu un vas din acelea si toarna untdelemn si clatinindu-l varsa-l si pune-l la loc ! Daca a facut asa, de doua ori, i-a zis : adu-le pe amandoua acum, si vezi, care este mai curat ! I-a raspuns fratele : mai curat este cel in care am turnat untdelemn. I-a zis batranul : asa este si sufletul ! Chiar de nu va tine minte nimic din cele ce intreaba, tot mai mult se curateste decat cel ce nu intreaba nimic.
33) Intrebat a fost un batran, despre cei ce umbla si cer rugaciuni altora, iar singuri fiind petrec in lene. Si raspunzand a zis : ” mult poate rugaciunea dreptului, care se face „, adica : impreuna ajutand si nevoindu-se cel ce cere acea rugaciune. Pentru ca de va vietui fara socoteala, nu va avea nici un folos, de vor fi si sfinti cei ce se vor ruga pentru el. Ca unul zidind, iar altul risipind, amandoi, nu dobandesc decat osteneli !
34) Povestese unii despre-un sfant, ca pe vremea prigoanei a marturisit si a fost chinuit, incat l-au pus sa sada pe un scaun de arama infierbantat. Atunci ajungand imparat fericitui Constantin, au fost sloboziti crestinii cei inchisi si tamaduindu-se sfantul acesta, s-a intors la chilia sa. Si cand a vazut-o, de departe, a zis : amar mie, ca spre multe osteneli vin, gandind la luptele si nevointele dracilor.
35) Zis-a un batran : de vei vedea pe cineva cazut in apa si poti sa-l ajuti, da-i batul si-l trage la mal, iar de nu poti sa-l tragi, lasa-i bratut tau. Daca-ti intinde mana si nu poti sa-l tragi, te va trage el in jos si veti muri. Aceasta a zis-o pentru cei ce se arunca in ispite, sa ajute altora mai presus de puterea lor.
36) Unui calugar care petrecea in Schit i-a fost parat feciorul lui la stapanire si l-au prins. Deci, i-a dat de stire maica tanarului, graind : sa scrii stapanului sa-l slobozeasca. Calugarul i-a raspuns : de il va slobozi pe el, nu va prinde pe altul in locul lui ? Iar trimisul i-a raspuns : asa este, va prinde pe altul. Deci, raspunzand monahul, a zis : ce folos am eu, daca il va lasa pe acela, aducand bucurie in inima maicii sale si luand intrisarea de la ea o va arunca in inima altei mame ?
37) Acelasi parinte lucra rucodelie multa si lasa o mica parte pentru nevoia sa, iar cealaita o impartea lipsitilor. Dar fiind foamete, a trimis o maica pe fiii ei la dansul sa le dea cateva paini. Auzind aceasta batranul, a zis catre fiu : mai sunt si altii in oras sa le trebuie ca si voua ? Iar el a raspuns : sunt multi. Si a inchis usa dupa el si lacrimand, a zis : mergi, fiule ! Cel ce are purtarea de grija pentru toti, Acela sa faca si pentru voi. Deci, l-a intrebat un frate, zicandu-i : dar nu ti-a fost mila de l-ai lasat asa pe fiul tau ? Batranul i-a raspuns : de nu se va nevoi omul pentru tot lucrul, plata nu va avea.
38) Zis-a un batran : tot viclesugul care nu este deplin viclesug, acela nu este viclesug si toata dreptatea care nu este deplina, nu este dreptate. Caci se aseamana omul care nu are nici ganduri bune nici ganduri rele, pamantului din Sodoma si Gomora, care de vreme ce este sarat nu face nici roada, nici neghina. Pe cand pamantut cel bun rasare si grau si neghina.
39) Iarasi a zis : copilul cel ce isi rosteste cuvantul intre cei mai mari ai sai, este asemenea cu omul ce vara foc in sanul fratelui sau.
40) Un batran a fost intrebat : ce inseamna pentru cuvantul cel desert sa darn seama ? Raspuns-a batranul : orice cuvant s-ar grai despre pricina trupului, vorba desarta este. Numai ce se graieste despre mantuirea sufletului nu este vorba desarta. Mai bine este insa decat toate sa tacem. Daca incepi a grai de bine, la mijloc vine vorba desarta.
41) Zis-a un batran : cel ce fura si cleveteste sau alt pacat face si dupa savarsirea pacatului suspina si se defaima pe sine, vine la pocainta. Dar cel ce are ura in inima sa, ori mananca, ori bea, ori doarme, ori umbla, il mananca pe el ca un venin. De unde se vede ca nedespartit are cu sine pacatul iar rugaciunea i se face spre blestem si toata osteneala ii este neprimita, chiar de si-ar varsa sangele sau pentru Hristos.
42) Zis-a un batran : eu urasc slava desarta a tinerilor, de vreme ce se ostenesc si plata nu au, cautand spre slava omeneasca. Iar alt batran mai iscusit i-a zis : eu le-o iubesc, ca mai bine este si mai de folos, celui tanar a se slavi iar nu a se lenevi. Caci am vazut marindu-se, infranandu-se, priveghind, gol umbland si dragoste castigand si necazuri suferind pentru laudele cele omenesti. Dar vietuind asa, ii vine darul lui Dumnezeu si ii zice : de ce nu te ostenesti pentru tine, ci pentru oameni ? Atunci nu mai ravneste sa caute spre slava omeneasca, ci spre slava lui Dumnezeu. Si auzind batranul cel dintai, a zis : asa este, cu adevarat.
43) Un batran a fost intrebat : oare, bine este sa inveti dumnezeiasca Scriptura ? Iar el a raspuns : oile primesc pasunea, cea buna de la pastor si se induicesc sa manance, iar de mananca si lucruri din pustie si cand le prinde jig de spini pustietatii, rumega acea pasune si li se indulcesc gurile si, se astampara jigul de spini. Asa si pentru om, buna este deprinderea Sfintelor Scripturi spre pizmuirile dracilor.
44) Un frate l-a intrebat pe un batran, graind : care este fapta sufletului care sa faca roada ? Si i-a raspuns batranul : fapta sufletului este linistea trupului, rugaciunea cea multa a trupului, sa nu vezi greselile straine, numai ale tale. Si de va suferi omul acestea, nu va zabovi sa aduca roada sufletului.
45) Un frate l-a intrebat pe un batran : cum au unii descoperiri si aratari ingeresti ? I-a raspuns batranul : fericit este cel ce isi vede pacatele sale totdeaune, caci acesta totdeauna se tine treaz. Si i-a zis fratele : eu am vazut un frate izgonind dracii din alt frate. Si i-a zis batranul : eu nu voiesc sa izgonesc draci si sa tamaduiesc neputinte, ci doresc si-L rog pe Dumnezeu sa ma urasca pe mine diavolul si sa ma curatesc de gandurile cele spurcate si asa voi fi mare. De isi va curati cineva inima si isi va face fara lene slujba stiut este, ca impreuna cu parintii cei purtatori de minuni se va invrednici Imparatiei celei ceresti.
46) Zis-a un batran : minciuna este omul cei vechi, care se strica dupa poftele inselaciunii, iar adevarul este omul cel nou care s-a zidit dupa Dumnezeu. Zis-a iarasi : radacina lucrurilor bune este adevarul iar minciuna este moartea acestora.
47) Zis-a un batran : sezand eu candva aproape de alt batran, a venit la dansul o fecioara, graind : parinte, am postit doi ani, doar a sasea zi mancand paine si am invatat de rost Testamentul cei Vechi si cel Nou. Ce-mi mai lipseste sa fac ? I-a raspuns batranul : si care este roada acestora la tine ? Facutu-ti-s-a ocara ca cinstea ? Zis-a aceea : nu ! Paguba ta o socotesti ca pe o dobanda, sau pe straini ca pe rudeniile cele dupa trup, sau lipsa ca indestularea ? Iar ea i-a zis : nicidecum ! I-a raspuns batranul : nici n-ai postit cate sase zile, nici n-ai invatat de rost Testamentul Vechi si Nou, ci te inseli pe tine insati. Mergi de acum si incepe a lucra, ca nimic nu ai dobandit !
48) A zis unul din parinti despre smerita cugetare, o pilda, cum ca cedrii au zis trestiilor : cum voi, slabe si neputincioase fiind, nu va frangeti in vremea vijeliei, iar, noi atat de mari fiind, ne sfaramam ? Uneori si din radacina suntem scosi. Si au raspuns trestiile : noi, cand vine vijelia si sufla vanturile, ne pplecam impreuna cu vanturile intr-o parte si in alta si pentru aceasta nu ne rupem. Iar voi, impotrivindu-va vanturilor, va primejduiti. Si a zis batranul : trebuie sa ne dam in laturi cand se intampla cuvant de ocara si sa dam loc maniei si sa nu ne impotrivim si sa cadem in necuviincioase ganduri, cuvinte si lucruri.
49) Doi batrani, de multi ani sedeau impreuna si niciodata nu a fost cearta intre dansii. Si a zis unul catre celalalt : sa ne certam si noi ca oamenii. Iar celalalt a zis : nu stiu cum se face cearta. Al doilea a zis : iata, pun o caramida ln mijloc si zic ca este a mea. Tu zici nu, ca este a ta. Si de aici se face inceputul. Deci, au pus in mijioc caramida si a zis unul catre celalalt : aceasta este a mea ! Si a primit raspuns : nu, ca este a mea ! Si i s-a spus : daca este a ta ia-o si mergi. Si s-au dus, neputand sa se certe intre dansii.
50) A zis un batran : cearta il da pe om maniei, mania il da orbirii, si orbirea il face de lucreaza tot raul.
51) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : cum se cuvine sa savarsesc masura postului ? Si i-a zis batranul : nimic sa nu faci mai mult decat ceea ce este randuit. Caci multi vrand sa se ridice mai presus de altii, pe urma catusi de putin n-au putut savarsi.
52) S-a intrebat un batran : care este lucrul monahului ? Si si-a zis : dreapta socoteala.
53) Zis-a un batran : mintea cand rataceste o face de sta citirea, privegherea si rugaciunea. Pofta cand se aprinde, o vestejeste foamea, osteneala si sihastria. Mania cand se tulbura, o inceteaza cantarea de psalmi, indelunga rabdare si mila. Acestea daca se vor face in cuviincioase vremi si masuri. Caci cele fara de vreme si masura tin putin. Iar cele ce tin putin, sunt mai mult vatamatoare si nefolositoare.
54) Zis-a un batran : sa nu faci ceva inainte de a cerceta inima ta, daca se face dupa Dumnezeu ceea ce vrei sa faci.
55) Zis-a un batran : toate cele peste masura sunt de la draci.
56) Ziceau batranii : precum focul arde lemnele, asa lucrul calugarului trebuie sa arda patimile.
57) Un frate l-a intrebat pe un batran : spune-mi un cuvant, sa ma mantuiesc ! Iar el a zis : sa ne silim sa lucram cate putin si vom fi vii !
58) Era un monah in Tebaida care avea mare nevointa si petrecere. Si acesta se indeletnicea neincetat cu privegheri si rugaciuni aratand neagoniseala in chip desavarsit. El lua aminte la post, incat, o data pe saptamana, duminica spre seara, se hranea, mangaindu-si neputinta firii cu legumele ce se intamplau, sau cu verdeturi salbatice. Si multa vreme a petrecut asa. dar aflatorul rautatii, diavolul, zavistuindu-l pentru fapta lui cea buna, s-a silit sa-l surpe cu pacatul mandriei in care si el a cazut. Deci, i-a pus in minte gandurile puterii, zicandu-i ca face prea multa nevointa pe care nimeni altul nu poate s-o faca. Trebuie sa faci si minuni – a zis diavolul – ca si spre nevointa mai osarduitor sa te faci si pe oameni sa-i zidesti, ca vazand ei minunea lui Dumnezeu sa slaveasca pe Tatal nostru cel din ceruri. Sa cerem lucrarea minunilor, caci Insusi Mantuitorul a zis : cereti si vi se va da voua ! Deci aceasta rugaciune cu neincetata cerere trebuie sa o aduci lui Dumnezeu. Iubitorul de oameni, Dumnezeu, insa Cel ce voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca, vazand inselaciunea lui si aducandu-si aminte de osteneala si nevointa sa, nu l-a lasat sa fie biruit de vrajmas. Asa i-a venit lui in minte si a socotit, ca zice apostolul : ” Nu suntem din destul a socoti ceva de la sine „. Deci, daca unul ca acesta a zis : ” nu sunt din destul „, cu cat mai vartos am eu trebuinta de invatatura ! Ma voi duce dar la cutare sihastru si ceea ce imi va zice si ma va sfatui, ca de la Dumnezeu voi primi povatuire spre mantuire. Si era parintele la care avea sa mearga, mare si vestit, sporit in privirea mintii si mult i-a folosit pe cei ce mergeau la dansul. Deci, iesind din chilie a venit la el. Cand a intrat fratele inauntru, a vazut parintele doua maimute sezand pe umerii fratelui si cu lant de fier legandu-i gatul si la sine fiecare tragandu-l. Batranul a cunoscut ea acestia sunt draci, cel al slavei desarte si cel al mandriei, caci era batranul de Dumnezeu invatat. Deci, suspinand, a lacrimat in ascuns. Si dupa rugaciune si dupa sarutarea frateasca, a sezut tacand un ceas, fiindca acesta era obiceiul la parintii de acolo. Apoi a zis calugarul care mersese : parinte, foloseste-ma si da-mi sfaturi ale caii de mantuire ! Batranul i-a raspuns : nu ma pricep, fiule, la aceasta, caci si eu am nevoie de indreptare. Iar el a zis : nu te feri avvo, sa ma folosesti ca am incredere in tine si m-am hotarat sa primesc sfatut tau ! Iar el iarasi nu se pleca, zicand : nu ma vei asculta si pentru aceasta ma opun. Celalalt sta si il incredinla, zicand : orice imi vei zice, te voi asculta ca pe ingerul Domnului. Atunci i-a zis lui batranul : ia banul acesta si mergi in cetate si cumpara zece paini, zece masuri de vin, zece ocale de carne si adu-le aici ! Fratele auzind, s-a intristat, insa primind, s-a dus. Pe cale multe ganduri ii veneau si nedumeridu-se, isi zicea in sine : ce a socotit batranul cu aceasta ? Si cum voi cumpara bunurile ? Ca se vor sminti mirenii, cand le voi lua. Deci, plangand si rusinandu-se, s-a dus in cetate si prin altcineva a cumparat painea, prin altcineva vinul, dar pentru carne nu se lamurea, zicand : vai mie ticalosul, cum voi cumpara eu carnea, singur, sau prin altul ? Insa, gasind un mirean i-a dat acestuia un ban si cumparand, i-a adus carne calugaruuui. Acela luand carnea si celelalte, le-a dus la batranul. Atunci, i-a zis batranul : stii ca mi-ai dat cuvant, ca orice iti voi zice asculti ! Ia, dar aceasta si dupa rugaciune, mananca o paine si cate o oca de carne si bea cate o masura de vin in fiecare zi si, dupa zece zile, vino iarasi la mine ! Dar el auzind si neindraznind a se impotrivi, luandu-le, s-a dus plangand si zicand intru sine : vai mie, din ce fel de post, la ce am ajuns ! Oare voi face, sau nu ? De nu voi face, voi fi calcator de fagaduinta catre Dumnezeu. Ca mi-am dat cuvantul ca orice imi va cere batranul, am sa fac, primind ca de la Dumnezeu si acum, Doamne, cauta spre ticalosia mea si ma miluieste, iertandu-mi pacatele, ca iata, sunt silit sa fac peste voia si socoteala pe care am avut-o pentru infranarea mea ! Si asa plangand, a venit la chilie. Si precum i-a poruncit batranul, asa a facut. Cand trebuia sa manance, uda bucatele cu lacrimi, zicand catre Dumnezeu : pentru ce m-ai parasit ? Si a petrecut asa cele zece zile, plangand si tanguindu-se si socotindu-se pe sine nevrednic de calugarie. Dumnezeu luand aminte la smerenia lui, i-a dat mangaiere in inima si a cunoscut pentul ce i s-a intamplat sa fie nebagat in seama, dupa cum se socotea. Multumind Iubitorului de oameni Dumnezeu, a zis intru sine : cu adevarat, toata dreptatea omului este ca o carpa lepadata. Si iarasi : de nu va zidi Domnul casa si nu va pazi cetatea, in zadar privegheaza cel ce o zideste, sau cel ce o pazeste. Deci s-a intors la batranul, trudit cu trupul mai mult decat cand se nevoia, nemancand in celelalte saptamani. Si vazandu-l batranul asa smerit si maimutele facute nevazute s-a veselit si bucurandu-se, l-a primit si facand ei rugaciune, au sezut tacand. Apoi a zis batranul : fiule, Iubitorul de oameni, Dumnezeu, te-a certat si nu l-a lasat pe vrajmasul sa te stapaneasca. Caci obiinuieste vicleanul, ca pe cei ce se nevoiesc, cand nu va putea sa-i impiedice de la nevointa, sa-i indemne la cele peste masura, ca prin aceasta sa-i cufunde in groapa mandriei. Si nu este un lucru mai urat de Dumnezeu decat patima aceasta. Deci, tu calatoreste, precum zice Scriptura, pe calea imparateasca si nu te abate in dreapta sau in stanga, ci masura cea din mijloc intrebuintand-o la mancare, cu masura mananca in fiecare seara. Iar de-ti va veni tie nevoie, pentru vreo patima, sau pentru alta pricina, sa strici ceasul cel randuit, sau iarasi peste o zi sa mananci si sa nu te indoiesti. Ca nu suntem sub lege, ci sub dar. Insa cand mananci, sa nu te saturi, ci tine-te in infranare, mai vartos pentru bucatele cele poftitoare si indemnatoare spre lacomie. Cele proaste iubeste-le totdeauna si inima ta pazeste-o in tot chipul, cautand la smerenie. Ca jertfa lui Dumnezeu, precum zice proorocul, ” duhul umilit, inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi „. Si iarasi : ” smeritu-m-am si m-a mantuit Domnul „. Deci, toata nadejdea ta, fiule, aruncand-o spre Dumnezeu, mergi cu pace pe calea ta ! El va scoate ca o lumina dreptatea ta si judecata ta ca miazazi. Deci, asa folosindu-l pe frate si intarindu-l, l-a slobozit. Iar fratele se bucura, multumea Domnului si zicea : ” sa ma intoarca pe mine cei ce se tem pe Tine si cei ce stiu marturiile Tale, Doamne „. Si : ” certandu-ma, m-a certat Domnul dar mortii nu m-a dat „. Si : ” certa-ma-va Dreptul cu mila si ma va mustra „. Si catre sine : ” intoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, ca Domnul ti-a facut bine tie !”, si celelalte. Si asa intrand in chilie, a vietuit dupa sfaturile batranului si a ajuns monah iscusit.
59) Zis-a un batran : credeti-mi mie, fiilor, ca pe cat e de mare lauda si slava unui imparat ce se leapada si se face monah, pe atat este de mare rusinea unui monah care lasa calugaria si se face imparat. Pentru ca cele ce se inteleg de catre gand si de catre minte, sunt mult mai cinstite decat cele simtitoare.
60) Fost-a un batran mare vazator cu mintea si invata asa : puterea pe care am vazut-o stand la lumanare, aceeasi am vazut-o si la imbracamintea monahului cand este primit in manastire.
61) Un frate de la Schit mergand la seceris, s-a dus la un batran si i-a zis : spune-mi, parinte, ce sa fac la seceris ? Zis-a lui batranul : de iti voi zice, ma vei asculta ? Raspuns-a fratele : da, te voi asculta ! Zis-a batranul : de ma asculti, lasa-te de secerisul acesta si intorcandu-te in chilie, fa cele cincizeci de zile, mancand seara paine uscata cu sare si dupa aceea vino si-ti voi vesti ce trebuie sa faci ! Iar fratele mergand si facand cum i-a poruncit, dupa cincizeci de zile a venit iarasi la batran. Batranul cunoscand ca este lucrator, i-a spus cum trebuie sa sada in chilie. Asa ca, s-a aruncat la pamant cu fata in jos trei zile, plangand inaintea lui Dumnezeu. Apoi i-au zis gandurile : te-ai inaltat, te-ai facut mare. Iar el isi aducea neajunsurile lui inaintea sa, zicand : unde sunt toate greselile mele ? Si apoi le numara. Deci, i-au zis iarasi gandurile, schimbandu-se : multe greseli ai facut si nu poti sa te mantuiesti. Dar se impotrivea si el : voi face slujbe lui Dumnezeu si cred ca in bunatatea Lui cea nespusa, va avea mila de mine. Deci, asa luptandu-se, intr-o vreme biruite fiind duhurile, au stat inaintea lui simtitor graind : ne-am tulburat de tine. Iar el le-a zis : pentru ce ? Raspuns-au acelea : cand te inaltam, alergi la smerenie, iar cand te smerim, te inalti, si certandu-le, acelea s-au facut nevazute.
62) Un om avea trei copii si lasandu-i in cetate, s-a dus la o manastire. Petrecand in manastire trei ani, au inceput sa-l supere gandurile, care si puneau in minte aducerea aminte si dorinta de copii si el se mahnea pentru dansii. Nu vestise insa starelului dintru inceput ca are copii. Asadar, vazandu-l pe el parintele mahnit, i-a zis : ce ai de esti mahnit ? Si i-a povestit parintelui ca are trei copii in cetate si voieste sa-i aduca pe ei la manastire. Si i-a dat voie parintele. Deci, mergand fratele, a aflat ca doi dintr-insii murisera, iar unul traia. Luand copilul, s-a intors la manastire si cautandu-l pe staret, l-a aflat in pitarie si i-a adus copilul. Parintele, luand copilul, l-a imbratisat si l-a sarutat. Apoi a zis tatalui : il iubesti ? Acesta i-a raspuns : da ! Atunci a zis parintele : Ia-l si-l arunca in cuptor, asa cum arde ! Si luand acela fiul cu mainile sale, l-a aruncat in cuptor. Si s-a facut indata vapaia ca roua si nu a ars copilul. Iar tatal lui a primit slava ca patriarhul Avraam.
63) Zis-a un batran : obisnuieste-ti inima cate putin sa zica catre fiecare din frati : acesta ma intrece in ravna pentru Dumnezeu. Si iarasi : acesta este mai osarduitor decat mine. Si asa ajungi sa fii dedesubtul tuturor si locuieste in tine Duhul lui Dumnezeu. Iar de vei defaima vreun om, se departeaza darul lui Dumnezeu de la tine si te da intinaciunilor trupesti si ti se impietreste inima si nici o umilinta nu se afla in tine.
64) Un batran si-a trimis ucenicul in Egipt sa aduca o camila sa-si duca cosnitele. Iar dupa ce a adus fratele camila la Schit, l-a intampinat alt batran si i-a zis : de stiam ca te duci in Egipt ti-as fi zis sa-mi aduci si mie o camila. Si mergand fratele a spus parintelui sau cuvantul batranului. Iar el auzind, i-a zis fratelui : ia camila si du-o la el, si zi-i : iata, nu ne-am terminat cosnitele ! Ia camila si fa-ti treaba si mergi impreuna cu el in Egipt. Apoi adu iarasi camila, ca sa luam si vasele noastre. Si mergand fratele, a incarcat camila cu cosnitele batranului, si s-au dus impreuna in Egipt. Dupa ce a descarcat camila, luand-o, i-a zis batranului : roaga-te pentru mine ! Iar acesta i-a zis : unde te duci ? Zis-a fratele : la Schit, ca sa aduc cosnitele noastre. Batranul auzind aceasta s-a smerit si a pus metanie plangand si zicand : iertati-ma, ca dragostea voastra cea multa mi-a luat roada !
65) Se povestea despre un frate, ca facand cosnite si punandu-le toarte, l-a auzit pe vecinul lui, zicand : ce sa fac, ca targul este aproape si nu am toarte sa pun la cosnitele mele ? Si mergand acela a dezlegat toartele cosnitelor lui si le-a adus la frate, zicand : iata, acestea imi prisosesc, pune-le la cosnitele taie ! Si a facut de a sporit lucrul fratelui, iar pe al sau l-a lasat.
66) Un frate mergand pe drum, a gasit un lemn care cazuse de la o camila. incarcata cu lemne si luandu-l, l-a adus in chilie. Staretul vazand lemnul, i-a zis fratelui : unde l-ai gasit ? Iar fratele a zis : pe drum. Zis-a lui batranul : daca nu cumva era aruncat de vant, daca nimeni nu l-a pierdut, ci vantul din intamplare luandu-l din padure, adu-l inauntru ! Daca nu, mergi si-l pune la locul lui ! Si intorcandu-se fratele, l-a aruncat iarasi in drum.
67) Zis-a un batran : satana este impletitor de funii; pe cat ii dai suvite, impleteste. Iar aceasta o zic despre ganduri. Pe cat le primesti, pe atat se inmultesc si asupra ta se intaresc.
68) Un frate l-a intrebat pe un batran : cum trebuie sa alunge mintea gandurile cele rele ? Si i-a raspuns : nu poate de la sine nicidecum sa faca aceasta, caci nu are o putere ca aceasta. Ci cand napadesc asupra sufletului, indata trebuie sa alerge cu rugaciune catre Cel ce l-a facut pe el si Acela le topeste ca ceara.
69) Zis-a un batran : este unul care face lucruri bune si vicleanul si pune in minte pret mare la un lucru mic, ca sa piarda plata tuturor bunatatilor pe care le face. Sezand eu odata in Oxirinh, la un preot ce facea milostenie, a venit o vaduva cerand putin grau. Si i-a zis ei : adu o panza si-ti voi da. Iar ea a adus si apucand haina cu mana si cautand-o, a zis : mare este ! Si a rusinat-o pe vaduva. Deci, i-am zis lui : avvo, oare ai vandut graul ? Raspuns-a acela : nu, ci cu milostenie i l-am dat. Atunci eu iarasi am zis : daca l-ai dat ei cu milostenie, de ce te scumpeai la masura si ai rusinat-o ?
70) Un frate se lupta cu gandul mandriei, zicand : acum, suflete, ai ispravit faptele bune. Si vrand fratele sa-l biruiasca, si-a apropiat mana sub cazanul unde ardea foc si a zis catre sine : iata te arzi, nu te mai inalta cu cugetu ! Ca cei trei tineri in mijiocul vapaii fiind si nearzandu-se, nu s-au inaltat cu inima, ci cu multa smerenie laudandu-L pe Dumnezeu in mijlocul cuptorului, ziceau : cu suflete umilite si cu duhuri plecate sa fim primiti inaintea Ta. Iar tu la odihna stand, cugeti inalt. Si cu aceasta a biruit dracul mandriei.
71) Zis-a un batran : de se va osteni omul sa se mustre totdeauna si sa-si defaime sufletul in ascuns, il incredinteaza ca este mai necinstit decat cainii si decat fiarele. Ca acelea n-au maniat pe Facatorul lor si nu vin la judecata, decat sa ma scoale si sa ma munceasca vesnic.
72) Zis-a un batran : de sezi in pustie linistindu-te, sa nu socotesti ca faci vreun lucru mare, ci mai vartos sa te socotesti caine izgonit de oameni si legat, pentru ca musti si sari asupra lor.
73) Zis-a un batran : de vei locui in pustie si vei vedea ca poarta Dumnezeu grija de tine, sa nu ti se inalte inima, caci ridica Dumnezeu ajutorul Sau de la tine. Ci mai vartos zi ca pentru supararea si neputinta ta face Dumnezeti mila cu tine, ca sa rabzi si sa nu te trandavesti.
74) Zis-a un batran : de vei auzi despre vietuirile cele mari ale sfintilor parinti si aprinzandu-te, vei voi sa le urmezi, apuca-te si tu, chemand numele Domnului, ca sa te intareasca pentru lucrul pe care l-ai ales. Si daca cu ajutorul lui Dumnezeu vei savarsi, multumeste Celui ce ti-a ajutat ! Iar de nu vei putea sa savarsesti, cunoaste-ti neputinta si slabiciunea si defaimandu-te, smereste-ti gandul pana la moarte, socotindu-te nevrednic, sarac si nerabdator ! Astfel mustra-ti sufletul totdeauna, ca unul care ai inceput si nu ai savarsit ! Si asa poti si tu sa te mantuiesti.
75) Era un frate la o viata de obste si toate greutatile fratilor le purta si pana la curvie se prihanea, cum ca el a facut. Iar unii din frati nestiind lucrarea lui, au inceput sa carteasca asupra lui zicand : cate rautati face acesta si nimic nu lucreaza. Iar avva stiind lucrarea lui, le zicea fratilor : mai bine o rogojina a lui cu smerenie, decat toate ale voastre cu mandrie. Daca vreti, chiar de la Dumnezeu am sa va incredinlez. Deci, a poruncit sa se aprinda foc si aducandu-se cele trei rogojini ale acelora si rogojina fratelui, a poruncit sa fie aruncate in foc. Dupa ce le-au aruncat, indata au ars toate si a ramas numai a fratelui. Si vazand cei ce mai inainte l-au prihanit pe el, s-au infricosat si i-au pus metanie. Asa l-au cinstit de aici inainte ca pe un parinte.
76) Un monah intalnind pe niste calugarite, s-a ferit din calea lor. Vazand stareta lucrul facut de fratele, a zis cautand la dansul : bine ai facut, fiule, pentru neputinta ta ! De erai monah desavarsit, nu ai fi luat aminte la noi, ca la niste femei.
77) Zis-a un batran : oriunde vei merge, ia aminte de tine totdeauna, ca lacasul Erodiului povatuieste mai inainte de ele ( sau de el ). Adica, monahul se aseamatia cu Erodiul pentru neaverea de lucru si iubirea de pustie. Oriunde va merge, lacasul sau il are mai inainte de dansul, povatuind si tot locul ii este lacas. Sileste-te, ca in orice loc te vei afla, sa-ti faci canonul si sa nu te lenevesti la rugaciunile cele randuite ! Poarta grija inca si de ganduri, pe cat poti, si tot necazul sa-l ai inaintea ochilor tai. Iar acestea nu se pot ispravi fara de luare aminte si multa osteneala.
78) Se povestea despre avva Macarie, ca mergand odata la biserica sa citeasca pravila, a vazut in afara chiliei unuia dintre frati, multime de draci, din care unii se inchipuiau in muieri ce rosteau cuvinte necuviincioase, altii in copilandri ce vorbeau cuvinte de ocara, altii jucau, iar altii se schimbau in multe forme. Batranui fiind vazator cu mintea, a cunoscut pricina. Si suspinand, si-a zis : negresit, fratele petrece in lenevire si pentru aceasta duhurile cele viclene ii inconjoara chilia. Dupa ce a ispravit pravila, a intrat in chilia fratelui si i-a zis : sunt necajit frate si cred ca de te vei ruga pentru mine, cu adevarat ma va usura Dumnezeu de necazul acesta. El punand metanie batranului, i-a zis : avvo, nu sunt vrednic sa ma rog pentru tine. Insa batranul sta rugandu-l pe frate si zicand : nu ma duc, de nu-mi vei da cuvant ca vei face pentru mine cate o rugaciune in fiecare seara. Asa, a ascultat fratele porunca batranului. Acest lucru l-a facut batranul, vrand sa-i dea pricina sa se roage noaptea. Si, sculandu-se fratele in noaptea viitoare, a facut o rugaciune pentru batranul. Apoi umilindu-se, a zis : ticalosule suflete, pentru un batran ca acesta te-ai rugat, dar pentru tine nu te rogi ? Deci, a facut si pentru sine o rugaciune. Apoi asa facand el in fiecare noapte si savarsind cele doua rugaciuni, in duminica urmatoare, batranul ducandu-se la biserica, i-a vazut pe draci, stand afara din chilia fratelui, ca si mai inainte, dar tristi si posomorati. Si a cunoscut ca pentru rugaciunea fratelui s-au intristat dracii. Astfel, bucurandu-se, a intrat la fratele si a zis : rogu-te mai fa pentru mine inca o rugaciune ! El a ascultat si facand pentru batranul doua rugaciuni, iarasi s-a umilit si si-a zis : o, ticalosule suflete, adauga si pentru tine o rugaciune ! Deci, asa petrecand el si saptamana aceea si facand in fiecare noapte cate patru rugaciuni, duminica iarasi venind batranul, i-a vazut pe draci mai intristati si tacand. Si multumind lui Dumnezeu, cand s-a intors, a intrat iarasi la frate si l-a rugat sa mai adauge pentru dansul inca o rugaciune. Acesta primind si adaugand si pentru sine inca o rugaciune facea in fiecare noapte sase rugaciuni. Cand a trecut batranul, duminica i-a vazut pe draci, stand departe de chilia lui. Dar cum l-au vazut intrand la frate, l-au ocarat, mahnindu-se pentru mantuirea fratelui. Iar batranul, proslavind pe Dumnezeu, a intrat la frate si l-a sfatuit sa nu se leneveasca, ci neincetat sa se roage. Si asa, facandu-se fratele osarduitor la rugaciuni, cu darul lui Dumnezeu, s-au dus dracii cu totul de la dansul.

 Sursa

 

PENTRU RABDAREA IN BOLI (CAPITOLUL XXVI)


PENTRU RABDAREA IN BOLI

1) Un batran adeseori patimea si se imbolnavea. Si s-a intamplat intr-un an sa nu se imbolnaveasca si s-a intristat cumplit si plangea, zicand : m-a parasit Dumnezeu si nu m-a cercetat.
2) Un batran oarecare sezand deosebi la chilie, s-a imbolnavit. Neavand cine sa-i slujeasca, sculandu-se manca orice gasea in chilie. Si asa a facut multe zile, fiindca nu a venit nimeni sa-l caute. Dupa ce au trecut treizeci de zile, de vreme ce nu venise nimeni la el, a trimis Dumnezeu un inger sa-i slujeasca si a petrecut cu el sapte zile. Apoi si-au adus aminte fratii si au venit sa-l caute. Batand ei la usa, s-a dus ingerul. Iar batranul striga dinauntru : duceti-va de aici fratilor ! Dar ei stricand usa, au intrat si l-au intrebat, pentru ce striga. El le-a raspuns : treizeci de zile am patimit si nimeni nu m-a cercetat si iata, sapte zile sunt de cand a trimis Dumnezeu un inger care imi slujea si cum ati intrat voi, s-a departat de la mine. Acestea zicand, a adormit, iar fratii minunandu-se, au proslavit pe Dumnezeu.
3) Zis-a un batran : de-ti va veni boala, sa nu te scarbesti ! Caci daca vrea Stapanul sa patimesti cu trupui, tu cine esti de te necajesti ? Oare nu El poarta grija de tine in toate ? Sau fara Dansul traiesti ? Rabda, si roaga-l pe El, sa-ti dea cele de folos ! Aceasta este voia Lui, si deci sezi cu indelungata rabdare si mananca din milostenie !
4) Un monah nevoindu-se impotriva satanei, s-a impuns la ochi din greseala dar nu s-a rugat sa mai vada, ci rabda si pentru rabdarea lui i-a daruit Dumnezeu vedere si iarasi a vazut.

 Sursa

Proloagele din 29 septembrie

Luna septembrie în 29 de zile:

Cuviosul Pãrintele nostru Chiriac Sihastrul

Acesta a fost pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Tânăr (408-450) şi a lui Leon cel Mare (457-474) în cetatea Corint. Tatăl sau se chema Ioan, fiind preot al bisericii din Corint, iar mama lui era Evdochia. Era nepot al lui Petru episcopul, care l-a făcut citeţ la aceeaşi biserică. Deci, plinind el de la naşterea sa optsprezece ani, s-a dus la Ierusalim şi, mergând în lavră, a fost făcut călugăr de marele Eftimie. Şi, arătând el multă nevoinţă, a petrecut 30 de ani în ascultările mănăstirii cu viaţă de obşte apoi, la şaptezeci de ani, a început a se nevoi în peştera Sfântului Hariton, ca pustnic. În vremea aceasta, se înmulţea eresul lui Origen, în Sfânta Cetate, la a cărui dezrădăcinare, Cuviosul Chiriac a îndurat multe osteneli, cu rugăciunea şi cu cuvântul, întorcând pe cei înşelaţi de la amăgire şi întărind pe cei credincioşi în dreapta credinţă şi proorocind grabnica risipire a eresului, prin grabnica moarte a începătorilor ereziei, Hon şi Leontie. Deci, la nouăzeci şi nouă de ani ai vieţii sale, a mers Cuviosul Chiriac la linişte şi s-a liniştit în munte, vreme de încă nouă ani, înainte de sfârşitul său. Şi avea Cuviosul un leu mare şi înfricoşător, care nu vătăma pe fraţi, paznic al lui de tâlhari şi al verdeţurilor lui, de caprele sălbatice. Şi era Sfântul Chiriac blând şi primitor şi spunea mai dinainte cele ce aveau să fie. Şi era drept la trup, cu cuviinţă şi cu har, păstrând la peste o sută de ani de vârstă, toate părţile trupului întregi şi neschimonosite de bătrâneţe. Şi niciodată nu s-a aflat şezând degeaba, ci, sau se ruga sau lucra ceva. Şi, aşa, ajungând la adânci bătrâneţi şi făcând multe minuni, cu harul lui Hristos, a răposat în Domnul.

Întru aceastã zi, povestire din viaţa Pãrintelui nostru Chiriac Sihastrul.

        Întru această vreme se înmulţea eresul lui Origen, pentru dezrădăcinarea căruia Sfântul Chiriac a suferit multe osteneli şi, cu rugăciunea şi cuvântul, pierzând ereticeasca şi fără de Dumnezeu învăţătură, pe cei înşelaţi i-a întors de la amăgire, iar pe dreptcredincioşi i-a întărit în credinţă, de care lucru grăieşte Chiril, scriitorul cărţii acesteia, aşa: „Eu,” zice el, „ieşind atunci din Lavra marelui Eftimie, am mers în Lavra Sfântului Sava, la părintele Ioan, episcopul cel din linişte (sihăstrie) şi am fost trimis de dânsul cu cărţi la ava Chiriac, înştiinţându-l de războiul ce a fost cu ereticii în Sfânta Cetate şi rugându-l pe el să se ostenească în rugăciuni către Dumnezeu, ca degrabă să cadă învăţăturile lui Hon şi Leontie, căpeteniile ereticeşti, care bârfesc asupra lui Hristos hulirile lui Origen. Şi, sosind eu la locaşul Suchiului, am mers la peştera Cuviosului Hariton şi, închinându-mă fericitului Chiriac, i-am dat scrisoarea şi i-am spus şi din gură cele ce-mi poruncise minunatul Ioan Sihastrul.” Iar el mi-a zis mie: „Să nu se mai mâhnească părintele cel ce te-a trimis, că degrabă vom vedea, cu darul lui Dumnezeu, risipirea eresului”. Şi a proorocit despre grabnica moarte a lui Hon şi Leontie, care răspândeau dogmele lui Origen. Deci, întinzând cuvântul de învăţătură, Cuviosul mi-a arătat mie nebunia şi amăgirea origeniştilor şi cum că, prin dumnezeiască descoperire i s-a arătat lui otrava eresului acestuia şi pierzarea celor înşelaţi de el. Apoi, fericitul, înţelegând din vorbe că sunt călugăr din Lavra marelui Eftimie, mi-a zis: „Iată, dar, frate, părtaş al mănăstirii mele eşti”. Şi a început a spune multe despre Sfântul Eftimie, spre folosul meu. Şi aşa, cu povestirile cele folositoare şi cu vorba lui cea dulce hrănindu-mi sufletul meu, m-a slobozit cu pace. Şi degrabă s-a împlinit proorocia fericitului Chiriac, că au murit de năpraznică moarte începătorii eresurilor şi s-a risipit ereticeasca putere şi a încetat războiul cel din mijlocul dreptcredincioşilor. Atunci Chiriac, fără de grijă fiind, a ieşit din peştera Cuviosului Hariton şi a mers, iarăşi, la sihăstrie în Susachim, la nouăzeci şi nouă de ani ai vieţii sale şi a sihăstrit într-însa nouă ani. Drept aceea, eu iarăşi poftind să văd faţa cea cu sfântă podoabă a Cuviosului şi să mă îndulcesc de vorbele lui cele dulci, am mers în locaşul Suchiului, la fericitul Chiriac, şi am aflat acolo pe Ioan, ucenicul lui. Iar când ne apropiam de locul acela, ne-a întâmpinat pe noi un leu foarte mare şi înfricoşător pe care, văzându-l, m-am temut foarte. Iar Ioan, ucenicul Sfântului, văzându-mă înspăimântat, mi-a zis: „Nu te teme, frate Chiril, că leul acesta este ascultător al părintelui nostru şi nu vatămă pe fraţii ce vin la dânsul”. Iar leul, văzându-ne pe noi venind la stareţ, a păşit în lături din cale. Şi, văzându-mă pe mine, ava Chiriac a zis: „Iată, fratele mănăstirii mele, Chiril, vine la mine, şi s-a bucurat de mine”.Apoi, făcând rugăciune, am început să vorbim şi Ioan, ucenicul lui, i-a spus de mine: „Părinte, fratele Chiril, văzând leul, s-a temut foarte”. Deci, mi-a zis mie stareţul: „Să nu te temi, fiule Chiril, de leul acesta, că petrece cu mine, şi-mi păzeşte aceste puţine verdeţuri de caprele sălbatice”. Şi, vorbind, mi-a spus mie multe din marele Eftimie şi de alţi părinţi pustinici, care au vieţuit cu fapte bune; apoi, a poruncit să-mi pună înainte mâncare. Şi, mâncând noi, a venit leul şi stătea înaintea noastră. Şi, sculându-se, stareţul i-a dat lui o parte din pâine, zicându-i: „Mergi de păzeşte verdeţurile”. Iar mie mi-a zis: „Vezi, fiule, leul acesta? Nu numai verdeţurile îmi păzeşte, ci şi pe tâlhari şi pe barbari îi goneşte de aici. Că de multe ori, oameni răi au năpădit asupra acestui loc sărac şi i-a gonit pe ei leul”. Iar eu, auzind acestea, m-am mirat şi am proslăvit pe Dumnezeu, Cel ce a supus fiarele sălbatice, ca pe nişte oi, plăcutului Său. Şi am petrecut la dânsul o zi şi multă învăţătură de la dânsul am luat. Iar a doua zi, făcând rugăciune, mi-a dat blagoslovenie şi m-a slobozit cu pace, poruncind ucenicului său să mă petreacă. Şi, ieşind, am aflat leul şezând în cale şi mâncând o capră sălbatică. Şi m-am oprit, neîndrăznind a merge pe lângă el. Iar el, văzându-ne pe noi că stăm, şi-a lăsat vânatul său şi s-a abătut din cale, până ce am trecut. Locul unde Cuviosul vieţuia era sec şi fără apă şi fântână nu avea. Deci, săpând fericitul o groapă într-o piatră, aduna într-însa apă iarna şi destulă îi era, spre trebuinţă şi spre adăparea verdeţurilor, pe toată vara. Iar într-o vară, în luna lui iulie, fiind arşiţă mare, a secat apa cea adunată în piatră şi se mâhnea Sfântul, neavând apă. Deci, ridicându-şi ochii la cer, s-a rugat zicând: „Dumnezeule, Cel ce ai scăpat în pustie pe Israel cel însetat, dă-mi mie în pustiul acesta puţină apă, pentru cele de nevoie ale săracului meu trup”. Şi îndată s-a arătat un nor mic deasupra Susachimului, unde vieţuia, şi a plouat în jurul chiliei lui şi i-a umplut lui toate gropile, cele ce erau de piatră. Aşa, degrabă, a ascultat Dumnezeu pe robul său. Încă, socotesc de folos cu dreptate – zice scriitorul vieţii acesteia, Chiril – a spune aici şi aceasta pe care mi-a povestit-o mie părintele Ioan, ucenicul fericitului Chiriac. Umblând noi prin pustie, mi-a arătat mie un loc, zicându-mi: „Aceasta este locuinţa fericitei Maria”. Şi l-am rugat pe el, ca să-mi spună mie de dânsa. Iar el a început a-mi spune: „A fost, zicea el, ceva mai înainte, că mergând eu împreună cu prietenul meu, fratele Paramon, la părintele Chiriac, căutând, am văzut de departe un om stând. Şi socoteam că este un pustnic şi, sârguindu-ne, am mers la dânsul, vrând să ne închinăm lui. Şi, dacă ne-am apropiat de locul acela, el îndată s-a ferit de noi. Apoi, ne-am înfricoşat şi ne-am înspăimântat, socotind că am văzut un duh viclean şi stăteam la rugăciune. Iar, după rugăciune, căutând încoace şi încolo, am aflat o peşteră în pământ şi am cunoscut că nu duh viclean era, ci un rob al lui Dumnezeu este şi s-a ascuns dinaintea noastră. Şi, mergând aproape de peşteră, l-am rugat pe el cu jurământ, ca să se arate nouă şi să nu ne lipsească pe noi de rugăciunile sale şi de folositoarele lui cuvinte. Şi am auzit din peşteră un răspuns ca acesta: „Ce folos voiţi de la mine? Sunt o femeie păcătoasă şi proastă.” Şi ne-a întrebat pe noi, zicând: „Voi unde mergeţi?” Şi i-am răspuns ei: „Noi mergem la părintele Chiriac Sihastrul. Ci, să ne spui nouă, pentru Dumnezeu, cum îţi este numele şi viaţa ta şi de unde eşti şi pentru ce pricină ai venit aici.” Iar ea a răspuns: „Să mergeţi unde voiţi să mergeţi şi, când vă veţi întoarce, vă voi spune vouă”. Iar noi ne-am jurat, zicând: „Nu ne vom duce, până nu vom auzi de la tine numele şi viaţa ta.” Iar ea, văzându-ne pe noi că nu voim să ne ducem, a început, din peştera sa şi nearătându-se, a ne spune aşa: „Eu mă numesc Maria şi am fost cititoare de psalmi la biserica Învierii lui Hristos, dar diavolul pe mulţi îi rănea din pricina mea şi m-am temut ca să nu fiu vinovată de sminteala spurcatelor gânduri ale cuiva şi să nu adaug păcate peste păcatele mele. M-am rugat lui Dumnezeu cu osârdie, ca să mă izbăvească de păcat şi de unele sminteli ca acestea. Deci, umilindu-mă, odinioară, cu inima, de frica lui Dumnezeu, am mers la Siloam şi am scos un vas cu apă şi am luat şi o coşniţă de bob muiat şi am ieşit noaptea din cetate şi, încredinţându-mă dumnezeiescului ajutor, m-am dus în pustie. Iar Dumnezeu a binevoit de m-a adus în acest loc şi am optsprezece ani vieţuind aici şi, cu darul lui Dumnezeu, nu mi-a sfârşit apa, nici coşniţa de bob, până astăzi. Ci, mă rog vouă, mergeţi acum la părintele Chiriac şi sfârşiţi slujba voastră, iar, când vă veţi întoarce, să mă cercetaţi şi pe mine, săraca.” Aceasta auzind-o, am mers la părintele Chiriac şi i-am spus lui toate cele ce am auzit de la fericita Maria. Iar părintele s-a minunat şi a zis: „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, câţi sfinţi ascunşi ai, nu numai bărbaţi, ci şi femei, slujindu-Ţi Ţie în taină. Ci să mergeţi, fiii mei, la plăcuta lui Dumnezeu şi ce vă va zice vouă, să păziţi.” Deci, întorcându-ne de la părintele Chiriac, am mers la peştera fericitei Maria şi am strigat-o, zicând: „Roaba lui Dumnezeu, Maria, iată, am venit după porunca ta; şi nu ne-a răspuns.” Apoi, apropiindu-ne de intrarea peşterii, am făcut rugăciune şi nu ne-a răspuns nouă. Deci, intrând înlăuntrul peşterii, am aflat-o pe ea răposată în Domnul. Iar din sfânt trupul ei ieşea mare şi frumoasă mirosire şi nu am avut în ce să o învelim şi să o îngropăm pe ea. Şi ne-am dus la mânăstire şi am adus de acolo toate cele de trebuinţă şi, îmbrăcând-o, am îngropat-o pe ea în peşteră şi am astupat peştera cu pietre.” Aceasta mi-a spus părintele Ioan, iar eu m-am minunat de o viaţă ca aceasta, a roabei lui Dumnezeu şi am socotit să o dau în scris, spre umilinţa celor ce o vor auzi şi întru slava iubitorului de oameni Dumnezeu, Care dă răbdare celor ce-L iubesc pe El.

Întru aceastã zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Dada, Govdela şi Casdoas, 

fiu şi rudenii ai lui Saporie, împãratul perşilor (sec.IV).

Întru zilele lui Saporie cel Mare, împăratul perşilor, tatăl Sfântului Govdela, era un oarecare creştin anume Dada, mai de frunte la iatacul împărătesc, preaiubit şi neam împăratului, trimis să domnească în ţările ce erau sub stăpânirea perşilor şi el credea, arătat, în Hristos. Deci, pârându-l oarecine la împărat, acesta a trimis la dânsul pe Andramelec, cel mai mare dintre dregătorii lui, ca să afle adevărul, şi, găsindu-l că adevărat crede în Hristos, a scris de aceasta împăratului. Iar împăratul, scriindu-i răspunsul, i-a dat putere asupra oricărui creştin. Şi acest răspuns l-a trimis cu fiul său, Govdela. Deci, primind Andramelec răspunsul şi Govdela şezând alături cu dânsul, a început a face cercetare şi, luându-i seama ce aveau ei în gândul lor, au aflat pe Sfântul, crezând cu tot sufletul în Domnul nostru Iisus Hristos şi vrând să moară cu osârdie pentru Dânsul. Atunci, au aprins un cuptor de foc foarte mare şi au poruncit să bage pe Sfântul într-însul. Şi, aprinzându-se cuptorul foarte şi înălţându-se para focului, încât se îngrozeau cei ce o vedeau, au adus pe Sfântul Dada să-l arunce într-însul, că nu se supuneau păgâniei. Deci, dacă s-a apropiat de cuptor şi şi-a făcut semnul cinstitei şi de viaţa făcătoarei Cruci, au văzut cuptorul stins şi izvorând apă, în loc de văpaie. Şi se minunau toţi de o minune mare ca aceea. Iar fiul împăratului, Govdela, a zis: „Iubitul meu Dada, cine te-a învăţat nişte farmece ca acestea?” Iar el a zis către dânsul: „Măcar de te-ai fi învrednicit şi tu să fi învăţat de la dascălul meu”. Şi Govdela a zis: „Dar, de voi crede în Hristosul tău, putea-voi să fac şi eu lucruri ca acestea?” Zis-a Dada: „Nu numai ca acestea vei face, ci cu Dânsul vei împărăţi”. Şi a poruncit Govdela de a aprins un cuptor şi, chemând el numele lui Hristos, îndată l-a stins şi, căzând la Sfântul, a crezut în Hristos. Acestea văzând, Andramelec s-a dus de a spus toate împăratului. Deci, împăratul, auzind că fiul său s-a făcut creştin, a trimis de l-au adus şi a poruncit să taie toiege cu ghimpi şi a pus patru slujitori de l-au bătut, care, obosind şi nemaiputând, a pus pe alţii în locul lor. Iar Sfântul, fiind bătut peste tot trupul, se ruga întru sine, ca să i se dea răbdare. Şi, arătându-i-se, îngerul îl întărea zicându-i: „Fii bărbat, că eu sunt cu tine”. Şi, băgându-l în temniţă, a stat acolo cinci zile. După aceea, un oarecare Gargal, luând voie de la împăratul asupra Sfântului şi asupra tuturor creştinilor şi scoţând pe Sfântul din temniţă şi bătându-l cu vine de bou Sfântul se ruga şi osândea legea tatălui său. Atunci, a poruncit Gargal să-i scoată două fâşii de piele de la picioare până la cap, zicând: „Lasă, că va veni, cu adevărat, Hristosul tău şi te va tămădui”. Şi, după aceasta, legându-l foarte tare, l-au băgat iar în temniţă. Deci, legăturile singure dezlegându-se şi Sfântul îndată făcându-se sănătos, precum era şi mai înainte, Gargal văzând aceasta, se minună şi a mers de a spus împăratului. Iar împăratul i-a zis: „Mergi de-l omoară pe păgân, că nu-mi este fecior, ci-mi este vrăjmaş, de vreme ce a crezut în Hristos”. Deci, i-a băgat o frigare arsă prin ureche, ce a răzbătut în cealaltă ureche şi l-a aruncat în temniţă. Iar el, făcând rugăciune, a venit îngerul Domnului şi i-a scos frigarea şi l-a tămăduit. Deci, Gargal, văzând aceasta, iarăşi, l-a bătut cu vine de bou şi l-a închis, iar, a doua zi, l-a bătut cu beţe de rugi. După aceea, zgâriindu-i coastele cu unelte de fier, fără milă zicea: „Ia să vedem, veni-va Hristos să te tămăduiască?” Şi numai cât s-a rugat, fiind în temniţă, îndată s-a tămăduit, slăvind şi mulţumind lui Hristos Dumnezeu. Deci, văzându-l cei ce erau în temniţă s-au minunat, zicând: „Mare este Dumnezeul creştinilor !” Iar stăpânitorul, mâniindu-se, a poruncit să-l ia cu cârlige de fier, să-l spânzure de umeri şi să stea aşa de la al treile ceas, până la al noulea, şi, făcându-se aceasta, Sfântul se ruga întru sine, fiind spânzurat. Deci, pogorându-l de acolo, l-au dus, iarăşi, în temniţă. Iar mama sa şi sora sa doreau ca să-l vadă, dar se temeau de împărat. Deci, împăratul auzind, a zis către Gargal: „Încă tot trăieşte acel fermecător Govdela?” Iar el a zis: „Aşa, împărate, încă este viu. Şi eu multe chinuri i-am făcut lui, dar tot este viu”. Atunci, împăratul a poruncit să-i descopere pielea capului, începând de la spate, să-i acopere obrazul. Şi, făcându-i şi aceasta, iar l-a băgat în temniţă şi el slăvea pe Dumnezeu. Iar dimineaţa, aflând că tot este viu, i-au dezrădăcinat unghiile de la mâini şi de la picioare şi cele patru măsele mari şi l-au auncat în temniţă, ca pe un mort, poruncind să nu-i dea nici apă, nici să intre cineva la dânsul. Iar sora-sa, a mers la dânsul şi i-a dat apă, zicând temnicierului să nu spună cuiva, că-şi va pune capul. Deci, până aici primea Sfântul tămăduirile, de vreme ce încă nu era sufletul lui întărit şi întemeiat. Iar dacă i s-a adeverit credinţa, nu-i mai trebuia lecuire. Ci, luând răbdare, îndrăznire şi osârdie la chinuri, cu luminarea Sfânului Duh, aflându-se şi rănit, se bucura şi tămăduia pe toţi şi toţi se minunau de aceasta. Deci, mai era şi un alt oarecare Gargal, fermecător, ce se afla în temniţă, pentru multe rele ce făcuse, care, văzând răbdarea Sfântului şi acele slăvite şi minunate lucruri ce se făceau de către dânsul, a căzut la picioarele Sfântului, zicând: „Rogu-te, robul lui Dumnezeu, pomeneşte-mă şi pe mine înaintea Hristosului tău”. Iar Sfântul i-a zis: „Crede într-Însul şi te va izbăvi de toate relele tale”. Şi Gargal a zis: „Cred întru Tine, Doamne Iisuse Hristoase”. Şi s-a alăturat lui Govdela. Deci, a doua zi, i-a adus stăpânitorului pe amândoi înaintea sa şi, dezbrăcând pe Gargal, a poruncit de l-au bătut cu toiege şi el, cătând la cer, zicea: „Doamne Iisuse Hristoase, pentru numele Tău pătimesc, întăreşte-mă”. Şi acestea zicând, şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar pe Sfântul Govdela, punându-l într-un teasc de lemn, i-au strujit picioarele şi aprinzând nişte făclii, i-au ars subţiorile. Deci, băgându-l în temniţă, cei închişi se ungeau cu sângele de pe trupul Sfântului şi se lecuiau de rănile lor, ce le aveau din bătăi şi alţi bolnavi intrau şi se tămăduiau şi slăveau pe Dumnezeu. De care lucru auzind, dregătorul nu credea. Iar peste cincisprezece zile, scoţându-l din temniţă, l-au aflat întreg şi sănătos şi, văzându-l se minunau. Deci, punând într-o căldare iarbă, pucioasă şi smoală şi fierbându-le foarte, a poruncit să bage pe Sfântul într-însa, iar Sfântul, căutând la cer şi rugându-se, s-a aruncat înăuntru, dar spărgându-se căldarea, a ieşit sănătos şi neatins de smoală. Atunci Gargal socotindu-se cu soţii lui, au răstignit pe Sfântul gol, sus pe un lemn şi l-au săgetat multă vreme. Şi era de văzut lucru preaslăvit, de vreme ce, nu numai că Sfântul rămânea nerănit, ci şi săgeţile, ce se slobozeau asupra lui, se duceau în văzduh. Aceasta i-a făcut pe toţi de s-au cutremurat, iar cel ce a dat sfatul acesta a tras cu arcul asupra Sfântului, dar săgeata s-a întors şi i-a scos ochiul cel drept. Deci, văzând iarăşi, împăratul toate lucrurile deşarte, a trimit pe fiica sa, Casdoas, să înveţe pe Govdela şi să-l întoarcă. Iar ea, dacă s-a dus, învăţându-se de fratele său, s-a făcut creştină. Deci, împăratul mâniindu-se, de aceasta, a poruncit de a pus pe fiica sa de au bătut-o cu toiege, apoi au băgat-o în temniţă şi, durând-o rănile ce primise, a zis către Sfântul: „Roagă-te pentru mine, că nu pot răbda chinurile.” Iar Sfântul i-a zis: „Să nu-ţi lipsească credinţa lui Hristos şi nădăjduiesc în Acela în Care ai crezut, că nu te vor mai cuprinde chinurile, nici vei mai cunoaşte altă durere.” Apoi, scoţând împăratul pe Sfântul Govdela, a poruncit să-i lege mâinile şi picioarele şi să-l arunce în picioarele cailor de la moară, ca să-l calce toată noaptea. Deci, făcându-se şi aceasta, s-a păzit nevătămat, binecuvântând pe Dumnezeu. Iar dimineaţa, aflându-se sănătos şi dezlegat de legături, se minunau toţi. Deci, au ars şi nişte ţepi de fier şi l-au mai ars. Apoi, a poruncit de i-au băgat două cârlige de fier prin mâni şi l-au spânzurat între două lemne, fiind de trei coţi depărtare unul de altul. Dar Sfântul, şi spânzurat, tot se ruga. Iar Dadi şi Alvin, creştini fiind, stăruiau şi scriau chinurile Sfântului, în taină, de frica împăratului. Către ei a zis Sfântul: „De puteţi, aduceţi-mi apă şi undelemn, ca să mă botez, iar de nu puteţi, rugaţi-vă, ca să se facă aceasta.” Şi, grăind aceste cuvinte, iată, un norişor, mic cât o neghiniţă, l-a acoperit pe Sfânt şi au turnat pe capul lui undelemn şi apă multă şi a auzit glasuri zicându-i: „Iată că ai primit Sfântul Botez, robule al lui Dumnezeu, Govdela”. Şi s-a făcut faţa lui ca lumina şi a ieşit mult miros frumos. Iar Sfântul, auzind glasul, spânzurat fiind pe acel lemn, făcea rugăciune către Dumnezeu, mulţumindu-I şi slăvindu-L. Deci, Gargal pogorându-l şi dintru acel chin, ascuţind trestie, a pus de l-a împănat pe tot trupul de la picioare, până la cap. Şi, astfel, stând împănat multe ceasuri, şi, iarăşi, Sfântul rugându-se către Dumnezeu, şi-a dat sufletul. Atunci, Gargal i-a legat picioarele cu ştreanguri şi atârnându-l de cozile unor cai neînvăţaţi, i-au târât trupul gol, prin locuri rele şi pietroase, de i se rupea carnea în bucăţi de pe dânsul, şi ce a mai rămas din trupul lui, l-au tăiat şi l-au făcut trei părţi şi l-au risipit.

Iar creştinii, cei mai sus zişi, bărbaţi care erau şi preoţi, adică Dadi şi Avdin şi Armazac diaconul, le-au luat şi le-au dus la casele lor. Şi înfăşurându-le cu pânză şi cu aromate, le-au îngropat cu osârdie. Iar pe Sfântul Dada cel slăvit, vărul împăratului, chinuit mai înainte cu multe feluri de chinuri, l-au tăiat în bucăţi şi aşa s-a săvârşit şi el în Domnul. Iar oarecare iubitori de Dumnezeu, adunând şi bucăţile moaştelor lui, le-au îngropat la loc însemnat. Deci, cei trei bărbaţi, ce s-au pomenit mai înainte, cântând toată noaptea, când a fost la miezul nopţii, s-a aflat în mijlocul lor şi Sfântul Govdela, care le-a zis: „Îmbărbătaţi-vă în Domnul, fraţilor şi staţi întăriţi şi neschimbaţi şi nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar pe suflet nu pot să-l ucidă.” Iar ei, dacă l-au văzut, s-au bucurat şi, iarăşi, le-a zis: „Dumnezeu să vă dea plată pentru cele ce aţi ostenit pentru mine”. Deci, plecându-şi capul către Dadi, a zis: „Ia cornul cu undelemn şi Sfântul Trup al lui Hristos şi intră în grădina împăratului şi unge pe soră-mea Casdoas şi o împărtăşeşte cu Sfântul Trup.”. Deci, acelea luându-le, a mers şi cum a sosit la poartă i s-a arătat îngerul Domnului şi a intrat cu dânsul şi, botezând-o preotul şi împărtăşind-o cu Trupul Domnului i-a zis ei: „Mergi şi dormi, până la venirea Domnului nostru Iisus Hristos” şi, îndată, luând îngerul sufletul ei, l-a adus la cer. Iar dimineaţă, mama sa, intrând la dânsa şi aflând-o săvârşită, s-a dus la împărat şi i-a zis: „De acum înainte, bucură-te tu şi împărăţia ta. Că fiul meu, ca şi cum ar fi avut el singur greşelile a mii de ucigaşi, cu mii de chinuri muncindu-l tu, s-a săvârşit. Iată, acum, şi fiica mea, ca şi cum ar fi ucis pe tatăl ei, omorâtă cu toiege s-a săvârşit şi ea”. Acestea auzind, cumplitul şi nemilostivul acela băutor de sânge împărat nu s-a plecat nicidecum să cinstească sfintele moaşte ale sfintei fiicei sale şi, învelind-o spre milă. Iar împărăteasa, luând aromate de tot felul cu mirosuri scumpe, a uns într-o porfiră împărătească, a pus-o împreună cu Govdela, fiul ei. Întru slava Bunului şi Iubitorului de oameni Dumnezeului nostru, Căruia I Se cuvine slava în veci, Amin.
Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/septembrie/Proloage29Sep.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=26&p2000_imageid=1186

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie29.htm