Sfântul Gheorghe Pelerinul – moșul desculț, făcător de minuni(17 august)

 

În Secerar sau Gustar – cum i se mai zice din bătrâni lunii august –, pe 17, a fost rânduită ziua de prăznuire a primului sfânt, și deocamdată singurul din calendarul ortodox român, care poartă numele de „Pelerinul”. El, care a secerat roadele rugăciunii și ale nevoinței, și care a gustat, săturându-se și dăruind și celorlalți, din copleșitoarea iubire de Dumnezeu, devine prietenul și ocrotitorul tuturor celor care îi respectă testamentul simplu: să facă milostenie și să deschidă Psaltirea în fiecare zi, rugându-se Domnului în psalmi. Gheorghe din Șugag așa a făcut, încă de când era copil în casa părintească, iar Psaltirea l-a luminat și l-a călăuzit pe drumul spre Hristos și spre iubirea de oameni, ca acum să-l pomenim ca Sfântul Gheorghe Pelerinul.

Racla cu Sfintele Moaste

Sfântul Gheorghe Pelerinul, „Moș Gheorghe” cum era numit la vremea aceea, într-o pictură care îl evocă înainte să fie canonizat

Sfântul Gheorghe Pelerinul, „Moș Gheorghe” cum era numit la vremea aceea, într-o pictură care îl evocă înainte să fie canonizat

Turnul clopotniță de la Biserica Sfântul Ioan Domnesc din Piatra Neamț, locul unde Sfântul Gheorghe Pelerinul s-a nevoit vreme de zeci de ani / Foto: Adrian Sârbu

Lumina e încă albăstruie, soarele a răsărit de puțină vreme, iar gerul – năprasnic. Din turnul lui Ștefan Vodă, un om coboară acoperit mai mult cu rugăciune, decât cu cojocul peticit tras pe spate. Zăpada îi scârțâie sub tălpile goale, aspre și crăpate adânc, cum e coaja nucului. Dacă se oprește mai mult într-un loc, stratul înghețat prinde-a se topi ușurel, ca la foc mic. Din cojocul descheiat la piept, de sub cămașa aspră de in se ițește crucea grea de lemn, atârnată de-o sforicică la gât. Barba încurcată și căruntă, scurtă, nu-i ajunge până la Psaltirea strânsă bine la inimă. În mâna dreaptă ține o cruce de lemn. De carte și de cruce nu se desparte niciodată, orice-ar fi! Din creștetul descoperit i se ridică fuior de abur, cum se ridică ceața alburie câteodată de pe Pietricica Neamțului.
Omul face o cruce și cu Doamne-ajută pornește pe strada mare, cântând pe de rost, tare și rar, psalmii lui David. Și cântă rugăciunea, și merge și merge, iar tălpile goale lasă adâncituri calde în zăpadă.
În calea lui, câinii asmuțiți de frig se liniștesc și prind a se gudura. Copiii care se-aleargă pe toate ulițele când îl văd se cumințesc, zici că din mâinile lui ar curge râuri de zaharicale. În curăția lor, pruncii simt blândețea și bunătatea omului, care i se citesc pe chip și în privirea senină.
Târgoveții guralivi, cum îl văd, cum aleargă să-i sărute Psaltirea și să-l roage de-un cuvânt bun, de-o binecuvântare. Nu există om în toată Piatra Neamțului să nu-l cunoască și să nu-l strige pe nume.
„Moș Gheorghe, mi-i bolnavă fată, roagă-te pentru ea!”
„Moș Gheorghe, intră și-n prăvălie la mine, că poate s-o milostivi Dumnezeu și mi-o merge bine, să am cu ce-mi crește copiii!”
„Moș Gheorghe, hai să-ți dau niște opinci și-o căciulă, că tare ți-o fi frig!”, îl roagă câte unii care încă nu s-au obișnuit cu nevoința lui și încă se lasă însuflețiți de o milă nepotrivită (Matei 16, 22), ca a ucenicului Petru care, din compătimire, voia să-L întoarcă pe Domnul de pe drumul crucii. „Lasă, drăguță, că picioarele mele sunt mai calde ca ale voastre!” – nu dă mai multe explicații. Dacă tălpile goale care se arată a fi mai puternice decât gheața și zăpada nu le arată nimic despre puterea lui Dumnezeu, ce ar putea el să le explice prin cuvinte? „Mulțumesc, drăguță, dar nu am nevoie de nimic. Dumnezeu să vă primească dragostea, dați la alții mai săraci!”
„Ține de-aici, Moș Gheorghe, câțiva gologani, să te rogi și pentru noi!” – dar Moș Gheorghe nu primește niciodată mai mult de un ban de la fiecare. Îi strânge în punga pe care o poartă cu el, iar în drumul lui trece pe la brutărie, de unde omul lui Dumnezeu cumpără un sac de pâine. Mare lucru, căci în târg mămăliga-i temelie, n-au oamenii cu ce plăti pâine în fiecare zi… Moș Gheorghe trimite pe cineva să lase sacul de pâine la turn, până s-o întoarce el, la asfințitul soarelui.
Omul lui Dumnezeu străbate de dimineață până seara tot orașul, cântând Psaltirea, bucuros de toți cei pe care-i întâlnește în cale. Întrerupe psalmii numai ca să vorbească despre Evanghelie, scurt și fără nici o fală, celor care-i cer cuvânt de învățătură.
Când Psaltirea e aproape gata de cântat, Moș Gheorghe face cale-ntoarsă către turnul clopotniță. Rostind ultimii psalmi, zărește ceata de săraci care-l așteaptă. S-au învățat să-l întâmpine la turn, seara, știind că îi omenește pe fiecare cu pâine și vorbă de folos. Câte-o văduvă sau câte-un orfan îi cere bani și se minunează că Moș Gheorghe bagă mâna în pungă și scoate exact cât are nevoie fiecare, fără să se uite sau să numere vreodată.
După întâlnirea cu săracii și cerșetorii târgului, Moș Gheorghe „urca în turn singur, numai cu Psaltirea sub braţ. Acolo zăbovea în rugăciuni de taină până către seară. După asfinţitul soarelui, mânca legume fierte şi îndată se culca”, spune  Părintele Ioanichie Bălan, în Patericul românesc. Dar dacă era luni, miercuri sau vineri, Moș Gheorghe nu gusta nimic.
„La ora 11 noaptea, bătrânul cobora din turn, se închidea în biserică şi se ruga acolo singur, neştiut de nimeni, până dimineaţa.” Avea cheie de la părintele și în fiecare noapte priveghea în biserica Sfântului Ioan Domnesc. Pe lespezile reci de piatră făcea metanii, rostea rugăciuni, îi pomenea pe cei de la care primea milostenie, se ruga pentru toată lumea și pomenea simplu toți sfinții din calendar, pe rând: „Maica Domnului, miluiește-ne pe noi păcătoșii! Sfinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Sfinte Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!” și tot așa.
În zorii zilei, se-ntorcea în turn, se mai odihnea o oră-două, apoi pleca din nou la drum cu Psaltirea, „cartea de rugăciuni cea mai iubită în viaţa bătrânului Gheorghe Lazăr. O ştia pe de rost din tinereţea sa şi o rostea regulat în fiecare zi. Bătrânul rostea psalmii în ison, cu glas tare şi rar, zicând:
«Acum să începem drăguţele de rugăciuni ale catismei întâi!»
După ce termina, adăuga:
«Acum să începem drăguţele de rugăciuni ale catismei a doua!»
Aşa continua până ce termina Psaltirea. Apoi împărţea milostenie şi se urca din nou în turn”.
Așa desculț și fără acoperământ pe cap, chit că afară era crivăț sau „cuptor”, a propovăduit Moș Gheorghe Evanghelia zeci de ani. Blândețea vocii, înfățișarea neobișnuită, Psaltirea și crucea pe care le strângea la piept oriunde mergea, sfaturile duhovnicești scurte și smerite, binefacerile, prorociile și minunile pe care le făcea – toate îl făcuseră cunoscut nu doar în Piatra Neamț, ci în toată Moldova.
Cum a ajuns acest om să trăiască în felul acesta? De unde venea și de ce ducea viață de pustnic în mijlocul lumii?
După cele mai elementare criterii formale de încadrare religioasă, el a fost un simplu mirean. Gheorghe Lazăr s-a născut în anul 1846, în comuna Șugag, județul Alba. Mai avea doi frați, Andrei și Nicolae, iar mama și tatăl erau agricultori, îndeletnicindu-se mai ales cu creșterea vitelor.
Toți puteau să vadă în viața copilului Gheorghe smerenie, ascultare, dragoste de biserică și de Psaltire, simplitate și nevinovăție, faptul că „mânca puțin și atunci de post”, după cum relatează Arhimandritul Ioanichie Bălan, cel care a devenit și biograful viitorului sfânt.
În 1870, la 24 de ani, s-a căsătorit cu o tânără credincioasă, Pelaghia Todescu (o „muncitoare agricolă, română ortodoxă”, care a trăit până la 90 de ani). Dar n-au făcut nunta ca de obicei cu muzică, joc și veselie, ci o nuntă modestă, creștinească. Una dintre fiicele Sfântului Gheorghe, mătușa Marta, povestea un lucru minunat, auzit din gura mamei sale: „A doua zi după nuntă – spunea bătrâna – tata a dispărut din casă. Nu era nicăieri. Mama și rudele l-au căutat peste tot. Numai în grădină nu l-au căutat. Când s-au dus unii în fundul grădinii l-au găsit la rugăciune. Stătea nemișcat, în genunchi, cu fața și cu mâinile întinse către cer. Toți s-au uimit, nimeni nu îndrăznea să-l deranjeze. Iar el, când a observat că l-au văzut oamenii, și-a lăsat mâinile în jos și s-a dus în casă” (din biografia consemnată de Părintele Ioanichie Bălan).
Cu Pelaghia Todescu a avut cinci copii: doi băieți (Ioan și Vasile, care a murit de mic) și trei fete (Maria, Ana și Marta). Dornic de cât mai multă liniște, tânărul Gheorghe și-a făcut casa la 4 km distanță de sat, spre munte, unde își avea și pășunea. „În casa sa se citea în fiecare zi Psaltirea” (Dumitru Stăniloae). Noaptea se retrăgea la marginea pădurii, făcea sute de metanii, stătea la rugăciune cu mâinile sus multă vreme, apoi citea la Psaltire, dădea din câte avea milostenie și postea permanent.
Gheorghe din Șugag devine pelerinul lui Hristos
Părintele Dumitru Stăniloae scrie: „După paisprezece ani de viață familială, în 1883-1884 [Moș Gheorghe] a luat hotărârea de a merge la Ierusalim cu mai mulți țărani din satul său. A primit consimțământul nevestei lui, care a rămas singură cu cei patru copii. A luat cu el Evanghelia și Psaltirea. Rugăciunea neîntreruptă a lui Iisus se afla în inima sa. A mers pe jos până la Constanța, de unde a luat vaporul; dormea două ore pe noapte și se ruga neîncetat. La Ierusalim a rămas patru zile, mergând în fiecare zi de câte trei ori la Sfântul Mormânt pentru a participa la Sfânta Liturghie și la alte slujbe. Apoi a vizitat alte locuri sfinte din Palestina și a trăit câtva timp în mănăstiri în post și rugăciune neîncetată. Un mare pustnic i-a spus că nu trebuia să se facă călugăr, ci să meargă, postind și rugându-se, prin lume pentru a redeștepta credința; înainte de aceasta, pentru a se pregăti, trebuia să petreacă patruzeci de zile în deșert într-o asceză totală”.
Despre această întâmplare care îi schimbă viața relatează Părintele Ioanichie Bălan: [a mers să ia] „binecuvântarea unui pustnic sfânt de la Peștera Sfântului Xenofont. Acesta i-a spus: «Să știi, frate, că tu nu ești chemat să fii călugăr, dar vei duce o nevoință mai înaltă decât a unui călugăr. Că vei trăi mergând din loc în loc în rugăciune, post și multă lipsă. Dar de vei avea neîncetat mintea la Dumnezeu, darul Lui va fi permanent cu tine și vei birui toate ispitele vrăjmașului. Avere să nu-ți aduni, pe călugări și pe preoți să-i cinstești, pe mireni să-i sfătuiești, pe săraci cât poți să-i ajuți, în biserici ziua și noaptea să te rogi, și așa te vei mântui.
― Dar cum voi împlini toate acestea, că sunt slab și neputincios? [a întrebat pelerinul Gheorghe]
― Du-te la pustie, unde nu este față de om, și postește 40 de zile. Iar pentru slăbiciunea firii, să iei puțină apă și pâine. Însă să fii cu luare aminte că multe ispite și năluciri vei pătimi. De vei sfârși aceste zile cu bine, vei primi mare dar de la Dumnezeu și vei birui toate cursele vicleanului diavol […].
Bunul nevoitor […] a postit patruzeci de zile rugându-se neîncetat și întărindu-se din când în când cu puțină hrană […]. Uneori îl speria vrăjmașul cu năluciri de fiare și șerpi veninoși, alteori îl chinuia cu foamea, cu setea, cu arșița și mai ales cu țânțarii […]. El însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, de toate s-a izbăvit”.
Împlinindu-se cele 40 de zile de post și rugăciune în pustia Iordanului, pelerinul Gheorghe s-a dus iarăşi la sihastrul din pustie. Părintele Ioanichie continuă: „Iar pustnicul, sărutându-l, i-a zis:
– Frate Gheorghe, pentru că ai biruit pe vrăjmaşul şi nu te-ai lăsat înşelat de cursele lui, iată, ţi-a dat Dumnezeu darul rugăciunii celei curate şi putere duhovnicească în nevoinţa ta. Că toată viaţa vei umbla desculţ şi fără acoperământ pe capul tău, dar nici frigul, nici căldura, nici boala nu te vor vătăma.
Apoi bătrânul, făcând metanie dascălului său, s-a întors la Ierusalim, s-a închinat la Mormântul Domnului, a primit Preacuratele Taine şi a plecat spre Muntele Athos. Aici a zăbovit încă un an şi jumătate, închinându-se pe la toate sfintele lăcaşuri şi cercetând pe cuvioşii călugări din mănăstiri şi peşteri. Apoi, luând de la toţi binecuvântare, s-a întors iarăşi în sânul familiei.”
În Șugag, Gheorghe n-a mai zăbovit prea mult după aceea. Punând ordine în treburile familiei și primind din nou învoirea și binecuvântarea soției sale, Gheorghe a pornit la drum, urmându-și dorul de Dumnezeu. A traversat astfel Transilvania, oprindu-se în sate și pe la mănăstiri, asigurându-se că este primit să privegheze noaptea în bisericile locului. Atunci când acest lucru nu era posibil, se ruga în mijlocul naturii, dar nu renunța niciodată la rugăciunea de noapte. „Mergea totdeauna recitând psalmi. Umbla fără grabă și fără să se lase tulburat de nimic. Sub cămașa de țăran se vedea o cruce mare și grea de lemn. Avea în inima sa o bucurie permanentă și o mare iubire pentru Hristos. Nu simțea nici căldura, nici frigul, nici foamea. Toată viața a purtat același veșmânt de piele, spălat din când în când. Nu vorbea niciodată decât despre lucruri privitoare la Dumnezeu și la mântuire. Se ruga de la douăzeci la douăzeci și două de ore pe zi. Toată țara îl cunoștea”, scrie Părintele Dumitru Stăniloae.
Asceza lui nu era una seacă și tipiconală, ci era motivată de dragostea lui față de Dumnezeu. „Sufletul lui era rănit de dragostea lui Hristos”, „Inima lui era rănită de dragostea lui Hristos” (Arhimandrit Ioanichie Bălan).
Pelerinul Gheorghe se adresa oamenilor cu apelativul „drăguță”: „Ei, drăguță, eu am să mor când s-or tulbura popoarele”, „Lasă, drăguță, picioarele mele sunt mai calde ca ale voastre”, „Rămâneți, drăguță, cu Dumnezeu și cu Maica Domnului”, „Drăguță, să nu te gândești decât la iad și la moarte. Că dacă te gândești la iad nu ajungi în iad”, „Drăguță, lasă să termin predica!”, „Drăguță, nu poți avea pace până nu-ți împlinești făgăduința!”, „Frate Ioane, drăguță, acolo te mântuiești unde sunt mai multe ispite”, „Hai, drăguță, hai la mănăstire!”.
A atras numeroși ucenici care, impresionați de ceea ce transmitea omul acesta încărcat de harul dumnezeiesc, i-au cerut sfătuire duhovnicească și au deprins de la el rugăciunea neîncetată a lui Hristos și dragostea de Psaltire. Dintre aceștia, mulți au intrat în monahism, „biruiți” de viața copleșitoare a pelerinului desculț, păstrând cu Sfântul Gheorghe o legătură duhovnicească vrednică de Pateric.
Așa a ajuns Moș Gheorghe în Moldova, unde a luat la rând mănăstirile, zăbovind pe la fiecare. Neamț, Văratec, Sihăstria și toate celelalte – oriunde ajungea, era primit cu căldură de monahii locului, care simțeau că este cu adevărat omul lui Dumnezeu. Cu smerenie, lua sfat de la călugări, iar călugării cereau sfat de la el, dorind să-i imite viața îmbunătățită.
Monahia Ana Nicău de la Mănăstirea Văratec a preluat de la monahiile mai în vârstă anumite tradiții despre minunatul Pelerin. Ea ne-a spus: „Moșul Gheorghe venea pe la Mănăstirea Văratec unde petrecea câte două săptămâni. Undeva în afara mănăstirii avea o colibă unde se retrăgea noaptea. Ajuna până când, rupt de foame, seara, cerea de la câte o maică ceva de mâncare. Maicile îl miluiau ca pe un om al lui Dumnezeu, dar evlavia lor era una îndurerată văzând cum din picioarele lui goale și crăpate cădeau picături de sânge”.
„Toți simțeau că Sfântul Duh era cu el”
„Aproape de Mănăstirea Sihăstria […], bătrânul Gheorghe și-a săpat o groapă în care se ascundea în momentul rugăciunii, ca să nu vadă decât cerul. Când se întorcea în mănăstire îi spunea plin de mulțumire lui Ioanichie: «Astăzi am fost în cer»” (Părintele Dumitru Stăniloae)
Printre ucenicii cei mai cunoscuți ai Sfântului Gheorghe Pelerinul se numără părinții Ioanichie Moroi și Damaschin Trofin, Mina Prodan și frații Chiril și Atanasie Păvălucă. Părinții Ioanichie Bălan și Ilie Cleopa aveau mare evlavie la „Moș Gheorghe”, pe care mulți îl denumeau deja „sfânt”. „Acesta era Moșul Gheorghe Lazăr care mânca o dată pe zi la apusul soarelui, iar în Postul Mare, săptămâna întâi și săptămâna de la Florii până la Paști nu gusta nimic, numai citea Psaltirea” (Ne vorbește Părintele Cleopa).
A ajuns și în Piatra Neamț, unde a și rămas. „Din 1895 i s-a dat o chilie în turnul clopotniță din Piatra Neamț din Moldova. În fiecare noapte se ruga timp îndelungat în biserică. Ziua străbătea în stare de rugăciune străzile orașului. Mulți credincioși, printre care și copii, îl urmau, sărutându-i Psaltirea, atingându-i  veșmântul de piele. Toți simțeau că Sfântul Duh era cu el […] În rugăciunile sale, el îi pomenea pe toți cei care îi făcuseră vreun dar pentru ajutorarea săracilor. Petrecea un anume timp primind pe câte unul din cei care doreau să-i ceară sfatul. Oamenii simțeau o putere dumnezeiască ieșind din prezența lui pașnică, senină, bună. Avea o transparență duhovnicească. Adesea vizita mănăstirile din Moldova. Mulți au devenit ucenicii săi în Moldova, luând calea sa, umblând cu picioarele goale, capul descoperit cu rugăciunea lui Iisus neîntreruptă în inimă”, adaugă Părintele Stăniloae.
Unui jurnalist contemporan cu el i se imprimă în conștiința sa, încă din copilărie, chipul minunatului Bătrân „desculț și veșnic descoperit”, iar la maturitate își reîmprospătează în memorie această imagine și o lasă ca moștenire posterității printr-un articol de jurnal. Iată și cuvintele lui: „În copilăria mea l-am văzut pe Moș Gheorghe de câteva ori. În piață desculț și vecinic descoperit – părul îi fu prăjit de soare ca spicele de grâu dinspre sfârșitul lui Iulie – îmbrăcat cu ițari și cojocel, vara și iarna era în aceeași ținută” De la un alt jurnalist înțelegem că cei care l-au cunoscut au fost atât de marcați de chipul său, încât au vorbit și generației următoare despre cel „desculț și cu capul gol”. Acesta nu l-a cunoscut direct pe „Moșul” Gheorghe, ci a aflat despre el de la „prietenii” săi:  „Prietenii noștri – spune jurnalistul Gheorghe Vereanul – au cunoscut […], pe Moș Gheorghe […], desculț  și cu capul gol (s.n.), vara și iarna” (A.L. Zissu și Eugen Relgis, pentru ziarul „Telegraful” în care apar descrise aspecte din viața ascetului misionar Gheorghe Lazăr).
Omul care n-avea mâini de luat, ci doar de dat
Trăia în deplină sărăcie (avea doar hainele de pe el, Psaltirea, Evanghelia și o cruce de lemn) și a cultivat virtutea milosteniei, cuvintele Psaltirii fiindu-i dascăl credincios în această privință: „Fericit cel care caută la sărac și la sărman, în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul” (Psalm 40, 1).
Arhimandritul Mina Prodan, un ucenic al milostivului Gheorghe Lazăr, amintește și el despre dărnicia lui, dar vorbește totodată și despre milostenia pe care o făcea prin rugăciunile sale, prin mângâierea și prin povățuirea sa. El povestește cum „[…] stăteau săracii la chilia sa pe două rânduri, cum alergau oamenii nevoiași ca să-i ceară ajutor și cum le scotea la fiecare din traistă atât cât cerea. Apoi venea rândul celor împresurați de ispite și alte necazuri, care alergau la bătrânul de peste tot ca la un mare sfetnic. El stătea de vorbă cu fiecare separat, îl sfătuia, îl mângâia, îl îmbărbăta și se ruga noaptea pentru cererea lui”. Dăruia tuturor cele de care aveau nevoie, inclusiv lucruri concrete. Așa a cumpărat, de pildă, o sobă de teracotă pentru monahii de la schitul Peștera Ialomicioarei, care țineau slujbele în biserica înghețată.
„Cât despre felul în care se ruga, ce cuvinte de taină rostea, sau ce simțea în inima lui în timpul rugăciunii, nimeni din oameni nu poate ști decât bunul Dumnezeu. Nici el nu a spus despre aceasta cuiva, dar înțelegem puterea rugăciunii lui din ispitele pe care le-a răbdat” (Părintele Ioanichie Bălan)
Minuni și semne
Ca drept dovadă a sfințeniei, Dumnezeu a lucrat prin alesul Său multe binefaceri și minuni, încă din timpul vieții lui.
Imediat după postul de 40 de zile din pustia Iordanului, bunul nevoitor s-a retras la Ierusalim, unde s-a închinat la Mormântul Domnului. Cum a intrat în biserică să aprindă lumânarea la Sfântul Mormânt, ca o dovadă că rugăciunile și postul lui au fost bineplăcute lui Dumnezeu, lumânarea din mâna ascetului Gheorghe s-a aprins singură.  Așadar, pe lângă mărturia din partea pustnicului de la Iordan, a primit și mărturia din partea lui Dumnezeu prin care viitorul sfânt a dobândit încredințarea neclintită că se află pe drumul către Dumnezeu. De aici înainte, nici iscodirile derutante ale oamenilor, nici nălucirile și șoaptele insidioase ale demonilor nu-l vor mai putea întoarce din cale.
Despre puterea lui de a săvârși vindecări, Părintele Cleopa ne vorbește la modul general, astfel: „Moșul Gheorghe avea darul de a face minuni, se vindecau oamenii. Pe urmă, pentru că a aflat de viața lui atât de înaltă, un boier din Piatra Neamț […] i-a dat Moșului Gheorghe vreo două-trei camere mari, unde să vină bolnavii […] Și când ajungea acolo […] le zicea: «Drăguță, întâi să primiți un dar». Și le dădea câte o pâine. Și el stătea în genunchi și citea Psaltirea. Și zicea: «Voi numai ascultați, că sunteți bolnavi, nu puteți face nimic». Și se ruga până către ziuă, el nu dormea toată noaptea, punea mâna pe capul lor și se făceau sănătoși”. Părintele Dumitru Stăniloae, vorbind despre „harismaticul” Gheorghe Lazăr și cei asemenea lui, spune că această categorie de oameni aleși „[…] practică o slujire de iubire față de toți oamenii […] și adesea primesc darul vindecării”.
Dar cea mai popularizată minune a sa este oprirea trenului în gara Pașcani, pe care o redă Părintele Ioanichie Bălan: „Moșul Gheorghe, voind să meargă cu trenul spre Roman, s-a urcat fără bilet în vagon căci nu avea bani. Conductorul de bilete, care din întâmplare nu-l cunoștea, i-a zis:
– Moșule, dacă n-ai bilet, la prima stație te dai jos din tren!
Bătrânul rostea în taină Psaltirea. Iar oamenii din tren îl rugau pe conductor să-l lase că este un om cu viață sfântă. Însă la prima stație acela l-a coborât din tren, iar bătrânul a plecat pe calea ferată zicând:
– Drăguță, rămâneți cu Dumnezeu și cu Maica Domnului!
Însă, când să pornească trenul, trenul nu mai pornea deloc. Nici o defecțiune. Au schimbat locomotiva; au schimbat conductorul. Nimic. Toți erau uimiți și alarmați. Iar unul din funcționarii gării a zis:
– Ați dat jos din vagon pe Moșul Gheorghe? De aceea nu poate pleca trenul. Acela este un om sfânt. Duceți-vă și-l chemați înapoi.
Au alergat îndată după el, l-au adus, l-au urcat în vagon și imediat a pornit trenul din gară”.
Observăm că oamenii evlavioși au pus această minune în legătură cu sfințenia omului lui Dumnezeu, iar el nu și-a făcut din aceasta un prilej de faimă, ci îndată, adresându-se oamenilor uimiți, le-a îndreptat privirea spre a slăvi puterea lui Dumnezeu, rostind înaintea lor un scurt cuvânt de învățătură așa cum am văzut într-un alt capitol.
Altădată, niște evrei au fost convertiți la creștinism și au primit botezul în urma unei minuni făcute de el. Părintele Ilie Cleopa consemnează această minune: „O evreică tânără nu putea să nască, era prima dată, când trebuia să nască primul copil, și era gata să moară. Au venit o mulțime de doctori, că zicea că nu mai poate, moare. Au venit evreii la Moșul Gheorghe (în timp ce acesta era la iarmarocul din Târgu Neamț și rostea oamenilor predică, n.n.):
– Moș Gheorghe, noi suntem evrei.
– Dar, drăguță, ce ai?
– Moare fata noastră. Hai la noi că gata, doctorul a spus că nu mai are ce-i face, moare fata noastră.
– Drăguță, lasă să termin predica!
– Moș Gheorghe, vino acum, chiar acum că moare!
– Nu moare până nu vin eu.
Și au stat până a terminat predica, apoi s-a luat un cârd de evrei după el. Zice:
– Dar vă botezați?
– Toți ne botezăm dacă trăiește fata, că numai pe aceea o avem. Boierul era bogat, om voinic. Când au ajuns acolo, un cârd de evrei pe lângă ea, ea era mai moartă […]. Dar Moșul Gheorghe când a deschis ușa a strigat:
– Hai, deschide-te cu Dumnezeu și cu Maica Domnului! Tot atunci a și născut. A venit și i-a făcut cruce pe cap și a spus:
– Să fie al lui Hristos! Și s-a făcut sănătoasă și s-a botezat și ea și copilul, și i-a pus numele Gheorghe, după Moșul Gheorghe. S-au botezat atunci 5-6 familii de evrei în Târgu Neamț”.
Darul profeției, ținut sub mare smerenie
Este cunoscut faptul că mulți dintre cei care au bineplăcut lui Dumnezeu printr-o viață trăită în sfințenie au avut darul înainte-vederii și al profeției. Există mărturii în acest sens și despre Sfântul Gheorghe Pelerinul, relatate tot de Părintele Ioanichie Bălan.
Evdochia Ștefan își aduce aminte de cele auzite de la tatăl său: „În anul 1914, tata măcina la moară și a venit Moșul Gheorghe și a intrat la el și a început a-i zice că va începe război, dar să nu se teamă că se va întoarce sănătos de pe front, însă fratele lui nu se va întoarce întreg. Și într-adevăr așa a fost, că tata s-a întors sănătos, iar fratele lui a venit fără o mână din război”.
A doua profeție împlinită este mărturisită de Maica Zenovia Iacov de la Mănăstirea Văratec. Ea amintește totodată și de un miraculos și neuitat dar pe care l-a primit de la Dumnezeu prin mijlocirea harismaticului om. Redăm chiar cuvintele ei: „M-am născut într-o familie numeroasă, eram săraci, purtam opinci vechi, rămase de la frații mei mari; mă plângeam tot timpul că-mi este frig la picioare. Când am împlinit șase ani, am mers cu bunica la Mănăstirea Văratec și am văzut un moș care umbla desculț prin zăpadă. Bunica mi-a zis: –
– Uite-l pe Moș Gheorghe Lazăr!
Eu am alergat la dânsul și l-am întrebat:
–Matale nu ți-e frig?
– Nu! A răspuns moșul. Uite, poți să pui mâna pe picioarele mele. Am pus mâna pe picioarele lui și am văzut că erau calde. Din clipa aceea nu mi-a mai fost niciodată frig la picioare.
După câțiva ani l-am întâlnit din nou pe Moșul Gheorghe Lazăr și l-am întrebat ce să fac pentru că părinții mei vreau să mă căsătorească, iar eu doream să vin la mănăstire. El mi-a răspuns:
– Vei mai rătăci câțiva ani în lumea cea deșartă, dar vei sfârși în mănăstire. Eu am ascultat de părinți, m-am căsătorit, iar după câțiva ani soțul meu s-a mutat la cele veșnice, așa că după câțiva ani am venit la Mănăstirea Văratec și așa s-a împlinit cuvântul Moșului Gheorghe Lazăr”.
O altă profeție a lui s-a împlinit odată cu evenimentele petrecute la Mănăstirea Sihăstria către sfârșitul vieții starețului Ioanichie Moroi. În ziua de 30 mai 1941, mănăstirea a ars în întregime și din cauza lipsei chiliilor, o bună parte din părinți și frați au fost risipiți pe la alte mănăstiri și schituri, spre îndurerarea păstorului care privea neputincios la cele petrecute. După aceste întâmplări nefericite a venit alta la fel de grea: Părintele Ioanichie a fost bătut și jefuit de tâlhari, întâmplare după care și-a pierdut lumina ochiului drept. Atunci și-a adus aminte de cuvintele mult pomenitului Moș Gheorghe, care prin anii 1910-1915 venea pe la Sihăstria și dădea multe sfaturi părinților și fraților. Odată a profețit Părintelui Ioanichie despre aceste multe și grele ispite. „Și acum, când vedea atâtea încercări singur se mângâia zicând: «Bietul Moș Gheorghe, de câți ani nu mi-a prevăzut el aceste ispite!».”
Blândul Gheorghe Lazăr și-a cunoscut dinainte și momentul trecerii la Domnul. „Adesea îl întrebau călugării apropiați și ucenicii:
– Când ai să mori, Moș Gheorghe?
– Ei, drăguță, eu am să mor când s-or tulbura popoarele […] și la moartea mea va fi sărbătoare și vor trage clopotele din țară (s.n.).
Era în 1916, la Adormirea Maicii Domnului, când România a intrat în război. Atunci când clopotarul Bisericii Sfântul Ioan din Piatra Neamț se urca grăbit să tragă clopotele din turn pentru mobilizare generală, l-a găsit pe pururea pomenitul Moș Gheorghe Lazăr adormit în Domnul sus în chilia sa.”
„O mulțime imensă a participat la înmormântarea sa. Toți simțeau că au pierdut un mare sfânt” (Părintele Dumitru Stăniloae)
La înmormântarea lui s-au adunat peste cincizeci de preoți, ierarhi, stareți, pustnici, călugări, maici și zeci de mii de credincioși. Toți vedeau în el un sfânt al neamului. Pe față avea același zâmbet duhovnicesc ca în toată viața. Fiecare căuta să ia o ultimă binecuvântare de la cel adormit în Domnul, cerându-i rugăciune de mijlocire către Dumnezeu. A fost îngropat în cimitirul orașului Piatra Neamț cu același cojoc rupt, desculț, fără acoperământ pe cap, cu toiagul pribegiei sale pus alături în sicriu. Era ziua de 18 august 1916.
Osemintele sale au fost dezgropate în vara anului 1934 de Protosinghelul Damaschin Trofin, ucenicul său. Acesta a vrut să ducă la Mănăstirea Râșca – unde era și stareț – rămășițele pământești ale neuitatului său dascăl. Pentru aceasta a venit cu căruța în Piatra Neamț și, punând cinstitele sale moaște într-un sicriaș, a pornit cu ele la drum. Prin lucrarea lui Dumnezeu, căruța cu osemintele nu a ajuns la Mănăstirea Râșca, ci la Mănăstirea Văratec: caii s-au oprit singuri, apoi au luat-o la galop spre Văratec. Osemintele au fost puse în gropnița (osuarul) mănăstirii, unde se află și astăzi și unde mulți închinători vin să ia binecuvântarea sfântului.
Evlavia oamenilor la Sfântul Gheorghe Pelerinul
Părintele Dumitru Stăniloae arată că oamenii care l-au cunoscut îl cinsteau ca pe un sfânt: „«Moșul Gheorghe» a fost cunoscut și cinstit ca sfânt nu numai în România, ci și la Athos. Și astăzi încă poporul îl consideră ca pe un sfânt al veacului nostru”.
Iar Părintele Ioanichie Bălan, încă de la începutul cărții în care scrie viața omului lui Dumnezeu, spune despre evlavia poporului față de el: „Moșul Gheorghe este considerat de popor ca un adevărat sfânt. Prin viața lui a răscolit inimile multora. Biserica noastră l-ar putea canoniza în orice moment și l-ar putea trece în rândul sfinților naționali”.
Cei mai mulți au exprimat dimensiunea umană a vieții sale și l-au numit îndeobște „Moșul” Gheorghe Lazăr. Dar alți contemporani și posteritatea, deși nu au evitat apelativul „Moșul”, i-au spus și „nebun pentru Hristos” sau „sihastru” (deși a trăit în mjlocul mulțimilor), iar alții l-au numit „ascet” și „călugăr” (deși nu s-a călugărit niciodată).
Anul acesta, în martie, a avut loc și canonizarea sa – Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților pe cel care toată viața a fugit de orice prilej de mândrie, urmându-L doar pe Hristos. Însă de ani și ani de zile creștinii care ajung la Mănăstirea Văratec se închină cu evlavie la moaștele sfântului, iar maicile din obștea mănăstirii au început de multă vreme să primească mărturii verbale sau scrisori despre binefacerile și minunile pe care Sfântul Gheorghe Pelerinul le dăruiește, prin harul Domnului, celor care-i cer ajutorul. În osuarul unde s-au păstrat moaștele până acum, când au fost mutate în paraclis, era cald și-n timpul geroaselor ierni nemțene – deși nu a existat niciodată o sursă de căldură pusă de mâna omului – și toți cei care coborau scările în osuar simțeau de la intrare un miros puternic și liniștitor de mir.
Sfântul Gheorghe Pelerinul – primul sfânt român din sinaxar care a primit această titulatură la canonizare – este ocrotitorul tuturor celor care-i cer ajutorul. Nu doar al pelerinilor, nu doar al nevoiașilor, nu doar al mirenilor, nu doar al monahilor, nu doar al bolnavilor, nici doar al românilor, ci al tuturor celor care-L caută pe Hristos și care fac din viața lor un drum continuu către Împărăția lui Dumnezeu. Și nu uitați, testamentul sfântului e simplu de împlinit și tare de folos: iubirea de Dumnezeu și de oameni, milostenie și rugăciune. Deschideți în fiecare zi Psaltirea și rugați-vă în psalmi atât cât puteți, ca să vă aflați printre moștenitorii marii bogății de har a Sfântului Gheorghe Pelerinul – slujitorul și prietenul lui Dumnezeu.
doxologia.ro

Sfanta Cuvioasa Teodora de la Sihla: Viata si Acatistul (7 August)


Troparul Sfintei, glasul 1

Cele pământeşti părăsind şi jugul pustniciei luând, te-ai făcut mireasă lui Hristos, fericită; cu postul, cu privegherea cereştile daruri luând şi cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenească ai biruit şi la cele cereşti te-ai mutat, lăsându-ne spre mângâiere peştera şi sfintele tale moaşte. Pentru aceasta, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.


Viata

Viaţa Preacuvioasei Maicii noastre Teodora de la Sihla, care, la sfârşitul secolului al XVII-lea, a sihăstrit mulţi ani într-o peşteră din preajma Schitului Sihla – Neamţ.

In luna august, ziua a saptea, facem pomenirea Prea Cuvioasei Maicii noastre Teodora de la Sihla, care a sihastrit multi ani, la sfarsitul secolului al XVIl-lea, intr-o pestera din preajma Schitului Sihla-Neamt.

Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamantul binecuvantat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, in satul Vanatori-Neamt, din parinti binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu. Tatal ei, Stefan Joldea Armasul, avea dregatorie ostaseasca, asa cum si numele il arata, fiind paznic al Cetatii Neamtului si „armas”, adica facator de arme pentru cei ce aparau vestita Cetate a Moldovei. Iar mama sa, al carei nume nu ne este cunoscut, se ingrijea de casa si de buna crestere, in frica de Dumnezeu, a celor doua fiice, Teodora si Maghita (Maghiolita).
Fiica mai tanara s-a mutat curand la Dumnezeu iar fericita Teodora, ajungand la varsta randuita a fost casatorita de catre parinti, impotriva vointei ei, cu un tanar evlavios din Ismail. Dar, neavand ei copii, iar sufletul Teodorei fiind ranit de dragostea pentru mirele ei lisus Hristos inca din copilarie, ardea de dorinta unei vieti cu totul curate, inchinate numai lui Dumnezeu. La aceasta o indemna si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, ravna pentru rugaciunea de taina si amintirea marilor sihastri ce se nevoiau in acea vreme prin padurile si muntii din tinutul Neamt – vechii ei sfatuitori.
Astfel, fericita Teodora a imbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Vrancea, iar dupa doi ani sotul ei s-a calugarit in Schitul Poiana Marului, sub, numele de Eleodor. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amandoi pe calea sfinteniei si a mantuirii.
Fiecare dintre vietuitoarele schitului de maici se nevoia cu mare ravna pentru Hristos, insa Cuvioasa Teodora, fiind intarita de harul Duhului Sfant, intrecea pe toate celelalte surori cu rugaciunea, cu smerenia si cu nevointa duhovniceasca.
Dupa cativa ani, navalind turcii in partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Atunci toate surorile din obste s-au risipit in padurile seculare din partea locului, asteptand sa treaca primejdia si mania lui Dumnezeu. La fel a facut si Cuvioasa Teodora, care s-a retras in munti impreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, a carei ucenica era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mania lui Dumnezeu, in post si rugaciune, rabdand multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de incercari.
Dupa ce a trecut la Domnul stareta ei, fericita Teodora, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, a parasit muntii Buzaului si s-a retras in patria ei mult iubita din partile Neamtului, pentru a se nevoi in padurile neumblate din jurul schiturilor Sihastria si Sihla. Dupa ce mai intai s-a inchinat la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt, egumenul Lavrei a trimis-o la Sihastria sa urmeze sfatul egumenului de aici. Cu binecuvantarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihastriei, fericita Teodora a fost incredintata duhovnicului Pavel, care a dus-o in pustie, in apropierea Schitului Sihla, sfatuind-o ca, de va rabda asprimea vietii pustnicesti, sa ramana acolo pana la moarte; iar de nu va putea suferi ispitele si frigul iernii, sa se aseze la o sihastrie de calugarite.
Asa a ajuns fericita Teodora in muntii Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, nu departe de schit si de pestera care ii poarta numele pana astazi. Acolo s-a nevoit Cuvioasa barbateste multi ani, ostenindu-se singura in post si rugaciuni de toata noaptea, in lacrimi si mii de metanii, uitata de lume, indurand multe ispite si naluciri de la diavoli foame, lipsa, ganduri si mai ales frigul aspru al iernii. Numai Cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din cand in cand, o marturisea, o imbarbata, o impartasea cu Sfintele Taine si ii ducea cele de trebuinta. Dupa un timp a raposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, intr-o mica coliba pustniceasca, iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. Cu timpul i s-au rupt si hainele, iar ca hrana avea doar macris, fructe de padure si alune, in aceasta scoala a linistii si nevointei a dobandit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza in inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, caci dobandise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor in muntii Sihlei, fiind uitata de oameni, dar umbrita de darul Duhului Sfant.
Odata, navalind turcii sa prade manastirile si satele, au ajuns pana la Sihla, iar Sfanta Teodora s-a adapostit in pestera ei din apropiere. Descoperind-o paganii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mainile lor. in clipa aceea, prin minune, s-a crapat stanca din fundul pesterii, cum se vede pana astazi, iar fericita s-a izbavit de moarte, in aceasta pestera s-a nevoit Sfanta Teodora in ultimii ani ai vietii sale, rugandu-se neincetat lui Dumnezeu cu rugaciunea cea de taina a inimii, incat i se lumina fata, iar trupul ei se ridica de la pamant, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp in timp pasarile cerului ii aduceau in ciocurile lor, prin voia Domnului, faramituri de paine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stanci din apropiere, numita astazi „Fantana Sfintei Teodora”.
Ajungand Sfanta Teodora aproape de sfarsitul vietii si cunoscand ca o cheama Hristos la cerestile locasuri, unde este odihna si desfatarea tuturor sfintilor, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sa-i trimita un preot ca sa o impartaseasca cu Preacuratele Taine, inainte de obstescul sfarsit. Astfel, cu randuiala de sus, egumenul Sihastriei a observat ca pasarile duceau faramituri spre Sihla si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mana lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga cu mainile inaltate spre cer, invaluita in lumina de foc. Atunci, infricosandu-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haina sa se acopere, caci era goala si le-a poruncit sa coboare la Sihastria si sa aduca un duhovnic ca s-o impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos.
Calauziti de o lumina cereasca, fratii au mers repede si dimineata au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. Dupa ce Sfanta Teodora si-a facut cuvenita spovedanie si si-a destainuit viata, ostenelile si ispitele ei, a rostit Crezul, s-a inchinat, a primit dumnezeiestile Taine si, multumind lui Dumnezeu pentru toate, si-a dat duhul in mainile Lui. Apoi, parintii au facut slujba inmormantarii si au ingropat sfantul ei trup in pestera. Aceasta s-a petrecut in al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea.
Trupul Sfintei Teodora a ramas tainuit in pestera pana dupa anul 1830, cand familia domnitorului moldovean Mihail Sturdza, care a reinnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei in racla de pret si le-a depus in biserica schitului spre inchinare. Apoi, zidind o biserica noua la mosia lor din satul Miclauseni-Iasi, le-a adus in aceasta biserica si multa lume venea aici spre inchinare, primind ajutorul Cuvioasei, in anul 1856 familia Sturdza a convenit cu conducerea Manastirii Pecersca din Kiev sa le daruiasca sfintele moaste, in schimbul unor vesminte preotesti si arhieresti, ceea ce s-a facut. Asa s-au instrainat moastele Sfintei Teodora din patria ei si se pastreaza in catacombele de la Pecersca, asezate in racla de mult pret, pe care scrie aceste cuvinte: „Sfanta Teodora din Carpati”.
Aceasta este, pe scurt, viata Sfintei Teodora de la Sihla si acestea sunt faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, numarandu-se in cetele sfintilor din cer si fiind socotita cea mai aleasa nevoitoare pe care a odraslit-o vreodata tara noastra.

Cu ale ei sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi toti, impreuna cu tara si poporul cel binecredincios.

1

Acatistul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla (7 August)

Condac 1:

Veniți, toți cei iubitori de Hristos, cu credință și cu evlavie la pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora, care în pustia Sihlei în mari nevoințe a petrecut și lumină sihaștrilor s-a făcut. Cu laude să slăvim pe Dumnezeu și să cinstim pe cuvioșii Lui, zicând: Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Icos 1:

Îngerească râvnă din tinerețe având, Teodora, părinții și familia părăsind, departe de lume ai fugit și lui Hristos Dumnezeu cu mare evlavie ai slujit. Pentru care noi, smeriții, cu laude te cinstim:
Bucură-te, mlădiță sfântă care prin Sfântul Botez în Hristos te-ai altoit;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care din copilărie lui Hristos Dumnezeu ai slujit;
Bucură-te, căci glasul Evangheliei Lui ai ascultat;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui de lume te-ai depărtat;
Bucură-te, că slava veacului de acum ai trecut-o cu vederea;
Bucură-te, că spre slava lui Hristos ai alergat cu toată puterea;
Bucură-te, că necazurile veacului de acum pe tine nu te-au împiedicat;
Bucură-te, slugă credincioasă a Marelui Împărat;
Bucură-te, mlădiță tânără, cu rod preafrumos;
Bucură-te, mielușea blândă a lui Hristos;
Bucură-te, că poruncilor Evangheliei lui Hristos ai fost ascultătoare;
Bucură-te, a sfinților pustnici vrednică următoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 2:

La marea stăruință a părinților tăi te-ai căsătorit, dar prea scurtă vreme în căsătorie ai viețuit. Pe soțul tău la un gând cu tine l-ai adus, căci, părăsind lumea, amândoi la viața monahicească v-ați dus și lui Dumnezeu ați cântat: Aliluia!

Icos 2:

La Mănăstirea Vărzărești, cu bătrâna stareță Paisia ai viețuit și pildă de ascultare tuturor călugărițelor ai fost, pentru care cu laudă te cinstim:
Bucură-te, Teodora, că prin ascultare și smerenie lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că și Mântuitorul nostru prin ascultare pe noi ne-a răscumpărat;
Bucură-te, că prin ascultare și tăierea voii muceniță te-ai arătat;
Bucură-te, că prin ascultare smerenie ai câștigat;
Bucură-te, că prin rugăciune și tăierea voii tale partea Mariei ai ales;
Bucură-te, că prin smerenie și ascultare roadele mântuirii ai cules;
Bucură-te, că ascultarea și rugăciunea ți-au fost bogăție;
Bucură-te, că, aceasta înțelegând-o, cununa lor sfântă ți-ai ales ție;
Bucură-te, că prin ascultare și rugăciune mintea ți-ai luminat;
Bucură-te, că, venind prigoana turcilor, la pustie cu stareța ta ai plecat;
Bucură-te, că pustia și liniștea v-au fost folositoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 3:

Ajungând în pustie cu stareța ta Paisia, aceasta întru Domnul a adormit, iar tu singură rămânând, fără de nici o mân­gâiere, cu rugăciunea te întăreai și din inimă lui Dumnezeu cântai: Aliluia!

Icos 3:

După adormirea fericitei tale starețe Paisia, către locurile părintești ai socotit să vii și un loc de liniște în munții Neamțului ți-ai ales. Pentru care noi ne-vrednicii, cinstind a ta dorință, cu evlavie te lăudăm:
Bucură-te, că loc de liniște și de pustnicie ai căutat;
Bucură-te, că pentru aceasta starețului Varsanufie al Sihăstriei ai cerut sfat;
Bucură-te, că, după sfătuirea lui, în pustia Sihlei ai plecat;
Bucură-te, că, acolo ajungând, cu lacrimi din inimă lui Dumnezeu ai mulțumit;
Bucură-te, că foarte te-ai bucurat de acel loc liniștit;
Bucură-te, că în peștera cea de sub stâncă ai locuit;
Bucură-te, că acolo cu măcriș și verdețurile pustiei te-ai hrănit;
Bucură-te, că duhovnicul tău, ieroschimonahul Pavel, aici te-a găsit;
Bucură-te, că prin duhovnicești sfaturi te-a povățuit;
Bucură-te, că de Preacuratele Taine te-ai învrednicit;
Bucură-te, că nevoința pustniciei cu mare dragoste o ai primit;
Bucură-te, că a iubitorilor de liniște ai fost vrednică următoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 4:

Ziua și noaptea petrecând în rugăciunea cea cu lacrimi și în meditațiile cele duhovnicești, din inimă suspinând, lăudai pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icos 4:

Petrecând vreme îndelungată în pustia Sihlei, cu lacrimi duhovnicești mai mult decât cu hrana trupului te întăreai și cu nădejdea veșnicelor bucurii în toată vremea te mângâiai. Pentru care și noi nevrednicii te lăudăm:
Bucură-te, că prin rugăciune neîncetată dragostea lui Dumnezeu ai câștigat;
Bucură-te, că pe treptele urcușului duhovnicesc te-ai ridicat;
Bucură-te, că pe treapta făptuirii morale repede ai ajuns;
Bucură-te, că pe treapta vederii sfinte te-ai suit;
Bucură-te, că pe treptele îndumnezeirii prin har ai urcat;
Bucură-te, că și din îndumnezeirea cea după har ai gustat;
Bucură-te, că inima ta cu lacrimile dragostei de Dumnezeu o adăpai;
Bucură-te, că sufletul tău cu nădejdea veșnicelor bunătăți îl mângâiai;
Bucură-te, că trupul tău cu puțină hrană îl hrăneai;
Bucură-te, că din verdețurile pustiei și din apă puțin gustai;
Bucură-te, că ochii minții pururea priveau bunătățile viitoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 5:

Multe ispite și năluciri de la draci ai întâmpinat, fericită Teodora. Dar având în sufletul tău dragostea lui Hristos, pe toate le-ai biruit și pentru toate ai cântat lui Dumnezeu laudă de mulțumire: Aliluia!

Icos 5:

Având mintea luminată de Prea Sfântul Duh, ai trecut cu vederea ispitele cele de-a stânga și cele de-a dreapta, care de multe ori năvăleau asupra ta. Căci prin darul lui Dumnezeu cunoscând vicleniile duhurilor celor rele, pururea la rugăciunile cu lacrimi către Dumnezeu ai alergat. Pentru care și noi cu evlavie te lăudăm:
Bucură-te, stâncă duhovnicească, pe care ispitele viclenilor draci nu au clintit-o;
Bucură-te, că, având darul lui Dumnezeu, pe toate le-ai biruit;
Bucură-te, căci cu multă smerenie lui Dumnezeu te rugai;
Bucură-te, căci din adâncul inimii tale către El strigai;
Bucură-te, că frigul, foamea și singurătatea, pentru Hristos ai răbdat;
Bucură-te, că liniștea și rugăciunea pe tine te-au ajutat;
Bucură-te, că postirea și înfrânarea nu le-ai împuținat;
Bucură-te, că neîncetata rugăciune cu umilință tărie ți-a dat;
Bucură-te, că prin rugăciune fierbinte ai biruit;
Bucură-te, că prin nevoințe duhovnicești ai sporit;
Bucură-te, că prin trezvia minții pururea ai fost rugătoare;
Bucură-te, că prin post și rugăciune sfinților sihaștri ai fost următoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 6:

Șaizeci de ani ai petrecut în pustia Sihlei în post și în rugăciune, răbdând cu bărbăție nevoințele pustniciei, și din inimă lui Dumnezeu cântai: Aliluia!

Icos 6:

Duhovnicul tău, Părintele Pavel, venea din când în când la tine, aducându-ți pesmeți și altă hrană pustnicească. Iar tu, cu mare smerenie a inimii, la el te spovedeai și sfaturi duhovnicești îi cereai, pe care în inimă le scriai. Pentru care și noi, văzând a ta iscusință, te lăudăm:
Bucură-te, că din copilărie Sfintele Scripturi le-ai citit;
Bucură-te, căci cu învățăturile Sfinților Părinți pe tine te-ai întărit;
Bucură-te, că învățăturile Sfinților Părinți în viață te-au călăuzit;
Bucură-te, că viața pustnicilor ai căutat;
Bucură-te, că învățăturile lor pe tine te-au luminat;
Bucură-te, că, prin rugăciune și citire, trezvia minții ai câștigat;
Bucură-te, că Mântuitorul, pururea te-ai rugat;
Bucură-te, că pe Maica Domnului pururea o ai lăudat;
Bucură-te, că pe ea pururea mijlocitoare către Mântuitorul o aveai;
Bucură-te, că în desăvârșire prin rugăciunile ei sporeai;
Bucură-te, că și rugăciunile sfinților pururea ai cerut;
Bucură-te, sfântă, către Sfânta Treime pururea rugătoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 7:

Mângâiatu-te-ai cu nădejdea veșnicelor bucurii și toate luptele și ispitele veacului de acum cu bărbăție de suflet le-ai primit, căci muntele s-a deschis prin rugăciunea ta, cântând cu mulțumire pentru toate lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Toate ispitele și luptele care de la lume, de la trup și de la diavol asupra ta au venit, cu darul și cu ajutorul lui Dumnezeu le-ai biruit. Cu lacrimi și suspin, din adâncul inimii rugându-te, ai luat de la El îndurare, de aceea și noi cu smerenie te lăudăm:
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, sluga lui Hristos cea preaînțeleaptă;
Bucură-te, că, având milă de la El, ai mers pe calea cea dreaptă;
Bucură-te, că de la El pururea ajutor ai luat;
Bucură-te, slugă înțeleaptă care pururea Lui ai urmat;
Bucură-te, că toate cele ale veacului de acum le-ai trecut cu vederea;
Bucură-te, că Hristos Iisus ți-a fost ție toată mângâierea;
Bucură-te, albină duhovnicească ce mierea Duhului Sfânt ai adunat;
Bucură-te, că în cugetarea cuvintelor Domnului mare dulceață ai aflat;
Bucură-te, privighetoare duhovnicească, ce pururea lui Hristos ai cântat;
Bucură-te, porumbiță cuvântătoare, ce pururea pe Hristos ai lăudat;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a vieții pustnicești râvnitoare;
Bucură-te, a multor sihaștri vrednici următoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 8:

Avut-ai pururea în minte Patericul și învățăturile celor ce în pustie au locuit și cu desăvârșirea s-au împodobit. De aceea și tu cu mare dragoste în urma lor ai alergat și lui Dumnezeu din toată inima ai cântat: Aliluia!

Icos 8:

Ajuns-ai la adânci bătrâneți locuind în pustia Sihlei și duhovnicul tău, Pavel, trecând către Domnul, postit-ai patruzeci de zile pregătindu-te cu rugăciune pentru viața viitoare. De aceea și noi, înțelegând minunata nevoință, te lăudăm:
Bucură-te, căci cu îndelungă răbdare în pustia Sihlei ai viețuit;
Bucură-te, că, având candela rugăciunii aprinsă în inimă, așteptai pământescul sfârșit;
Bucură-te, că în credință roditoare Domnul te chema la Sine;
Bucură-te, că din inimă doreai să te sfârșești cu bine;
Bucură-te, că împărtășirea cu Preacuratele Taine foarte o doreai;
Bucură-te, că pentru aceasta lui Dumnezeu mult te rugai;
Bucură-te, că Bunul Dumnezeu rugăciunea ta a auzit;
Bucură-te, că de sufletul tău El s-a îngrijit;
Bucură-te, că prin niște păsări pe tine te-a descoperit;
Bucură-te, că acele păsări, în trapeza Sihăstriei, pe geamul deschis intrau;
Bucură-te, că pentru tine pâine de pe masă luau;
Bucură-te, căci cu pâinea în cioc spre Sihla zburau;
Bucură-te, că Dumnezeu a vrut să te descopere prin aceste zburătoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 9:

Văzând călugării din Sihăstria că păsările luau pâine de pe masă și zburau cu ea numai spre Sihla, s-au luat după ele, iar păsările se opreau ca și cum i-ar aștepta. Și așa, prin aceste păsări, te-au găsit pe tine, pentru care laudă au dat lui Dumnezeu, cântând: Aliluia.

Icos 9:

Ajuns-au frații care urmăreau păsările, odată cu noaptea, în pustia Sihlei, unde deodată au văzut între stânci o lumină mare și venind mai aproape lumina a dispărut și le-ai spus: „Părinților, aruncați-mi o haină”. Și unul din frați ți-a aruncat rasa sa ca să te îmbraci, iar noi, mirându-ne de această descoperire a ta, glăsuim:
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care în pustie ai îmbătrânit;
Bucură-te, că în mare sărăcie ai viețuit;
Bucură-te, că și hainele de pe tine toate au putrezit;
Bucură-te, că Bunul Dumnezeu pe tine te-a descoperit;
Bucură-te, că pe frații care la tine au venit i-ai rugat;
Bucură-te, că le-ai zis: Să vină duhovnicul Antonie neîntârziat;
Bucură-te, că frații aceia, cu bucurie, la Sihăstria au alergat;
Bucură-te, că pe duhovnicul Antonie despre tine l-au înștiințat;
Bucură-te, că el, auzind, foarte s-a bucurat;
Bucură-te, că, luând la sine Preacuratele Taine, spre Sihla a plecat;
Bucură-te, că ajungând duhovnicul Antonie, pe tine te-a spovedit și cuminecat;
Bucură-te, maică smerită, a pustiei luminătoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 10:

Arătatu-te-a Dumnezeu pe tine, Cuvioasă Teodora, ca pe o luminătoare a pustiei Sihlei; pentru care monahii și frații Sihăstriei au dat slavă lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icos 10:

Îngropat-au cu mare evlavie părinții și frații Sihăstriei sfântul tău trup în peștera unde te-ai nevoit. Auzind, bine-credin­cioșii creștini la sfintele tale moaște alergau cu credință și evlavie închin-ndu-se și te lăudau, zicând așa:
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care cu viețuirea ta pustia Sihlei o ai sfințit;
Bucură-te, căci cu sfintele tale moaște pustia Sihlei o ai împodobit;
Bucură-te, că sfintele tale moaște multă vreme în pustia aceasta au luminat;
Bucură-te, căci prin pronia lui Dumnezeu în altă parte s-au mutat;
Bucură-te, că în amintirea ta, o bisericuță de lemn s-a zidit;
Bucură-te, că această bisericuță cu hramul „Schimbării la Față” s-a sfințit;
Bucură-te, că de sute de ani creștinii spre peștera ta călătoresc;
Bucură-te, că pentru evlavia ta pururea se ostenesc;
Bucură-te, că și biserica Sfântului Ioan Botezătorul aproape de peștera ta s-a zidit;
Bucură-te, că în Schitul Sihla mulți călugări s-au nevoit;
Bucură-te, maică, a poruncilor Evangheliei păzitoare;
Bucură-te, sfântă, a nevoințelor pustnicești următoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 11:

Toate cetele de monahi și monahii cinstesc cu evlavie pomenirea ta, Cuvioasă Teodora și, aducându-și aminte de nevoințele tale, cu credință laudă pe Dumnezeu, care pe tine te-a întărit a urma cuvioșilor părinți și a cânta Lui: Aliluia!

Icos 11:

Auzit-a vestea sfințeniei tale Ieroschimonahul Elefterie, cel care în lume ți-a fost soț, care venind la Sihla și aflând peștera ta, cu multe lacrimi și suspine, a început a zice către tine așa:
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care din tinerețe pe Hristos ai iubit;
Bucură-te, că, părăsind lumea, în această pustie ai venit;
Bucură-te, că și pe mine la viață călugărească m-ai îndemnat;
Bucură-te, că sfatul și îndemnul tău le-am urmat;
Bucură-te, că pentru aceasta duhovnicește m-am bucurat;
Bucură-te, că după plecarea din lume înapoi nu te-ai mai uitat;
Bucură-te, că lui Hristos cu mare nevoință ai urmat;
Bucură-te, că în pace și sfințenie călătoria ai săvârșit;
Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui în toată vremea te-ai nevoit;
Bucură-te, maică, a vieții celei pustnicești râvnitoare;
Bucură-te, a pustiei sfântă locuitoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 12:

Darul lui Dumnezeu te-a umbrit pe tine, Cuvioasă Teodora, și ți-a ajutat până în sfârșit a sluji Lui în pustnicească nevoință. Pentru care, în toată viața ta, din inimă I-ai cântat: Aliluia!

Icos 12:

Trecut-au sute de ani și numai stâncile de la Sihla cu peștera ta mărturisesc viețuirea cea pustnicească în care atâția ani ai viețuit. Și astăzi mulțime de monahi și monahii, precum și mare mulțime de credincioși aleargă cu sete duhovnicească să vadă peștera în care te-ai nevoit și să-ți ceară sfintele tale rugăciuni în ajutorul lor. Pentru care și noi pe tine te cinstim cu aceste smerite laude:
Bucură-te, Teodora, că nevoințele vieții pustnicești le-ai răbdat;
Bucură-te, că prin post și rugăciune în toată vremea te-ai înarmat;
Bucură-te, că până azi binecredincioșii creștini cu evlavie ție ți se închină;
Bucură-te, a lui Hristos cerească albină;
Bucură-te, că mierea cea duhovnicească în sufletul tău ai purtat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu din toată inima L-ai iubit;
Bucură-te, că El cu al Său dar te-a miluit;
Bucură-te, că prin viețuirea ta ca o lumină ai strălucit;
Bucură-te, că fecioarelor celor înțelepte ai urmat;
Bucură-te, că numai fericirea cea veșnică ai căutat;
Bucură-te, că tuturor poruncilor lui Hristos ai fost împlinitoare;
Bucură-te, că dreapta credință ai făcut-o roditoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 13:

O, Prea Cuvioasă Maică Teodora, fiind acum în ceata înțeleptelor fecioare și având îndrăzneală către Prea Înaltul nostru Mântuitor, adu-ți aminte și de noi, nevrednicii, care suntem în acest veac, petrecând în lupte, în ispite și în necazuri, ca prin sfintele tale rugăciuni să aflăm și noi milă și îndurare de la Dumnezeu, învrednicindu-ne a cânta Lui în veci: Aliluia! (de trei ori)

Apoi Icosul 1: Îngerească râvnă… și Condacul 1: Veniți, toți cei iubitori…

Icos 1:

Îngerească râvnă din tinerețe având, Teodora, părinții și familia părăsind, departe de lume ai fugit și lui Hristos Dumnezeu cu mare evlavie ai slujit. Pentru care noi, smeriții, cu laude te cinstim:
Bucură-te, mlădiță sfântă care prin Sfântul Botez în Hristos te-ai altoit;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care din copilărie lui Hristos Dumnezeu ai slujit;
Bucură-te, căci glasul Evangheliei Lui ai ascultat;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui de lume te-ai depărtat;
Bucură-te, că slava veacului de acum ai trecut-o cu vederea;
Bucură-te, că spre slava lui Hristos ai alergat cu toată puterea;
Bucură-te, că necazurile veacului de acum pe tine nu te-au împiedicat;
Bucură-te, slugă credincioasă a Marelui Împărat;
Bucură-te, mlădiță tânără, cu rod preafrumos;
Bucură-te, mielușea blândă a lui Hristos;
Bucură-te, că poruncilor Evangheliei lui Hristos ai fost ascultătoare;
Bucură-te, a sfinților pustnici vrednică următoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 1:

Veniți, toți cei iubitori de Hristos, cu credință și cu evlavie la pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora, care în pustia Sihlei în mari nevoințe a petrecut și lumină sihaștrilor s-a făcut. Cu laude să slăvim pe Dumnezeu și să cinstim pe cuvioșii Lui, zicând: Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

O, Prea Cuvioasă Maică Teodora, care din copilărie pe Hristos L-ai iubit și pentru dragostea Lui în toată viața ta te-ai nevoit; multe nevoințe și ispite ai suferit și în viața cea pustnicească, cu darul lui Dumnezeu ai sporit. Cu mulțimea înfrânării și a lacrimilor celor duhovnicești, sufletul tău l-ai luminat și în singurătatea pustiei cu isprăvile faptelor tale celor bune ai strălucit. Pustia Sihlei cu viața ta o ai sfințit și pildă sihaștrilor te-ai făcut. Iar Prea Bunul Dumnezeu, la vremea cuvenită, sfințenia vieții tale a descoperit-o și ca pe o comoară ascunsă lumii te-a arătat.
De aceea și noi nevrednicii, cu evlavie și cu credință, cerem sfintele tale rugăciuni, și te chemăm, roagă-te Prea Înduratului nostru Mântuitor, ca și noi păcătoșii în vremea vieții noastre și în vremea sfârșitului nostru să dobândim mila și mântuirea Lui, spre a slăvi și a ne închina în veacul de acum și în cel viitor Tatălui și Fiului și Sfântului Duh în vecii vecilor. Amin!

Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie: Viata, Acatistul si Canonul de rugăciune (10 februarie)

Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni (10 februarie)

Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi…

Ca o comoară de mult preţ a câştigat Biserica al tău cap, Sfinte Sfinţite Mucenice, pătimitorule şi purtătorule de biruinţă, Haralambie. Drept aceea se şi bucură, slăvind pe Ziditorul.

*

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni

Glasul 4

Arătatu-te-ai, Înţeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos şi ca un sfeşnic pururea luminos al Lumii, strălucit-ai în lume prin mucenicie, fericite şi ai risipit întunecimea idolilor. Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuiască pe noi.

***

Viata

Impărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, se risipea slujba care se făcea diavolilor şi se strica închinarea idolească, pe vremea lui Sever, păgânul împărat al Romei. Atunci, în cetatea Magnesiei vieţuia sfântul episcop Haralambie. El învăţa popoarele cuvântul lui Dumnezeu, povăţuindu-le la calea mântuirii şi le zicea: „Împăratul meu, Iisus Hristos, a trimis pe prooroci şi pe apostoli cu puterea Duhului Sfânt, ca toţi oamenii, prin propovăduirea lor cea sfântă, să se înţelepţească şi să meargă neabătuţi pe calea dreptăţii. Sever, împăratul vostru, a născocit cumplite prigoniri, ca să se aducă jertfe idolilor celor neînsufleţiţi şi să dea sufletele la moarte. Iar Iisus Hristos, Împăratul meu, prin prooroci şi prin apostoli ne-a trimis cuvintele vieţii cereşti, prin care vrăjmaşii se izgonesc, şarpele se calcă, necredinţa se preface în credinţă, iar nălucirea diavolească piere şi cade cu cădere cumplită toată puterea vrăjmaşului. Să credem mai mult cuvintelor care ne arată căile vieţii veşnice, decât să ne îndeletnicim în lucruri care ne aduc pierzare”.
Aceste cuvinte grăind sfântul episcop, a fost prins de cei necredincioşi şi adus la judecată şi întrebare înaintea ighemonului Luchian şi a lui Luchie. Înaintea lor grăind acelea, ighemonul a zis: „Din prisosinţa inimii tale scoate gura ta cuvinte fără de socoteală, nealegând binele de rău, dar să nu socoteşti, o, bunule bătrân, că pentru acele cuvinte nu vei fi chinuit. De aceea, ascultă sfatul nostru, câştiga-ţi obiceiurile ce se cuvin la nişte bătrâneţi ca ale tale şi să-ţi alegi o socoteală mai sănătoasă, apoi să te apropii cu jertfe de zei, ca să nu punem pe tine chinurile pe care niciodată nu le-ai cunocut”.
Sfântul Haralambie a răspuns: „Eu care am îmbătrânit şi mi-am sfârşit vremelnica viaţă, nu voi să trec cu vederea bunătăţile cele nevăzute care sunt aproape”. Mâniindu-se judecătorii, începură a pregăti cumplite chinuri şi ziseră: „Jertfeşte zeilor, o! răule bătrân”. Dar Sfântul Haralambie răspunse: „Fiilor, nu jertfesc diavolilor, căci să ştiţi că diavolii pe care îi cinstiţi se cutremură şi se scutură de semnul Crucii”. Atunci judecătorii au poruncit să ia de pe dânsul sfintele veşminte şi dezbrăcând pe sfântul bărbat, cel cu chip îngeresc, au început a-l tortura, iar torturile erau într-acest fel: doi slujitori l-au spânzurat şi l-au strujit cu unghiile de fier până ce i-au rupt toată pielea de la cap până la picioare. Iar sfântul, fiind rănit cu totul, a zis către prigonitori: „Mulţumesc vouă, fraţilor, că, strujind trupul meu cel vechi, mi-aţi înnoit duhul, care doreşte să se îmbrace în viaţa cea nouă şi veşnică”. Zicând sfântul acestea, a căzut spaimă peste amândoi slujitorii care îl torturau şi au zis către judecători: „Necinstea făcută de voi omului acestuia se preface în cinste, iar torturile, întru răcorire. Oare nu este acesta Însuşi Hristos, Care, luând asemănarea bătrânului bărbat, a venit să cerceteze Asia, ca să întoarcă pe locuitorii ei? Căci strujindu-se trupul lui cel mai tare ca fierul, cu unghii de fier, acelea se topesc, iar trupul rămâne fără vătămare”.
Acestea grăind slujitorii, ighemonul a scrâşnit din dinţi şi a zis către dânşii: „O! slujitori răi şi leneşi la împlinirea poruncii, nu faceţi cele ce vi s-au poruncit, ci apăraţi cu cuvinte pe cel osândit la chinuri”.
Slăbind slujitorii, au început a mărturisi şi a preamări puterea lui Hristos, care întărea pe pătimitor şi amândoi au fost tăiaţi pentru numele lui Hristos, iar numele lor este Porfirie şi Vaptos. Asemenea şi trei femei, privind la pătimirea mucenicului au crezut în Hristos şi preamăreau pe sfântul şi preaputernicul său nume; deci şi pe ele le-au tăiat îndată. Atunci Luchie s-a sculat de la locul său, a luat singur uneltele de tortură şi a început a-l chinui pe Sfântul Haralambie, strujindu-i tare trupul. Dar îndată i s-au rupt mâinile din coate, ca tăiate de o sabie, apoi s-au lipit şi atârnau de trupul mucenicului. Luchie, căzând fără mâini la pământ, striga: „Omul acesta este fermecător. Ajută-mi, o, ighemoane”. Iar ighemonul, alergând şi văzând mâinile aceluia agăţate de trupul mucenicului, a scuipat în faţa acestuia şi îndată capul ighemonului s-a sucit înapoi.
Magnezienii, fiind cuprinşi de mare frică, au rugat pe sfânt, zicându-i: „Lasă mânia şi întoarce dumnezeiasca pedeapsă, că îţi este poruncit să nu răsplăteşti rău cu rău”. Iar Sfântul Haralambie le-a răspuns: „Viu este Domnul Dumnezeu, că nu este răutate în inima mea, nici vicleşug în limba mea. Să ştiţi că Hristos Dumnezeu a pedepsit pe începătorii cei fărădelege. El ne va da nouă viaţa veşnică, iar pe cei pagini îi va pierde”.
Atunci toţi strigară către Dumnezeu, zicând: „Să nu ne pierzi pe noi, cei care Ţi-am greşit Ţie, Doamne. Iartă-ne pe noi, O! Dumnezeule, căci acum ai pedepsit pe boierii noştri, ca să ne aduci la lumină şi să ne faci vrednici vieţii veşnice”. Atunci a crezut în Hristos o mulţime de lume. Luchie a zis: „Omule al lui Dumnezeu, îngere al Domnului, miluieşte-mă pe mine, căci mă doare cumplit! Iată, mâinile mele te îngreuiază, fiind agăţate de trupul tău. Deci rânduieşte-le la locul lor, ca să scapi de greutate, şi eu să mă izbăvesc de durere; iar de vei face aceasta, voi crede şi eu în Dumnezeul tău”.
Sfântul a făcut rugăciuni către Dumnezeu, zicând: „Mulţumim Ţie, Stăpâne, Care ne păzeşti totdeauna şi Care ai venit în trup! Învăţătorul meu, caută spre smerenia celor ferecaţi şi dezleagă din legăturile pedepselor pe judecătorii aceştia şi mă vindecă pe mine martorul tău, cel cu totul rănit”. Atunci un glas s-a auzit din nori, zicând: „Bucură-te, Haralambie, luminătorul pământului şi strălucitorul cerului, părtaş al îngerilor, împreună vieţuitor al proorocilor, prieten al apostolilor şi împreună vrednic ostaş al mucenicilor. Am auzit rugăciunile tale şi am primit cuvintele buzelor tale. Iată cuvântul tău să fie vindecare bolnavilor”. Şi îndată se tămăduiră Luchie şi Luchian, ighemonul. Apoi Luchie a căzut la picioarele mucenicului, cerând Sfântul Botez, pe care l-a şi câştigat, iar ighemonul s-a lăsat de prigonirea creştinilor, până ce va înştiinţa pe împărat.
Într-acea vreme, mulţi, alergând la sfânt, s-au botezat, mărturisindu-şi păcatele şi cei bolnavi de diferite neputinţe primeau tămăduiri. Luchian, ighemonul, ducându-se la împăratul Sever, care era atunci în Antiohia Pisidiei, i-a spus toate cele ce s-au făcut în Magnesia, zicând: „S-a arătat un om între noi, din adunarea galilienilor, care îi întoarce pe toţi de la zei, iar bolnavilor le dă sănătate. Şi Luchie, tămăduindu-se, a crezut în Hristos şi toată Magnesia a primit credinţa lui, iar eu, însănătoşindu-mă, am venit aici, să spun acestea împărăţiei tale”. Sever, auzind acestea, s-a umplut de mânie şi a strigat: „O! veşnici zei, cei necinstiţi de oamenii necredincioşi, de ce s-a întărit pe pământ acea grăire a mincinoşilor?” Apoi îndată a trimis trei sute de ostaşi plini de neomenie şi cruzime să prindă pe Sfântul Haralambie şi, punând multe răni pe dânsul, să-l aducă din Magnesia în Antiohia.
Mergând ostaşii şi prinzind pe mucenicul lui Hristos, i-au bătut piroane de fier ascuţite în tot trupul, iar barba lui cea lungă împletind-o ca pe o funie au pus-o pe grumajii săi, de care trăgeau pe sfântul pe cale, ducându-l la împărat. Mergând cale de 15 stadii de la cetatea Magnesia, un cal ce mergea pe partea dreaptă, întorcându-se spre ostaşi, a vorbit cu glas ca de om, grăind: „O! de trei ori blestemaţilor, slujitori diavoleşti, nu vedeţi pe Hristos Dumnezeu şi pe Sfântul Duh, care este în omul acesta? Pentru ce îi faceţi acestea o! împietriţilor cu inima? Dezlegaţi pe cel ce nu puteţi să-l legaţi, că singuri să vă sloboziţi din legături”.
La cuvântul acesta ca de om, ce s-a grăit de cal, ostaşii s-au înfricoşat, dar împlinind împărăteasca poruncă, trăgeau pe mucenic spre Antiohia. Diavolul, închipuindu-se în om bătrân, a stat înaintea împăratului Sever, zicând: „Vai mie, o împărate, eu sunt împărat al Sciţilor, iată a venit în stăpânirea mea un om, anume Haralambie, vrăjitor mare, care toată oastea a întors-o de la mine şi poporul s-a lipit de dânsul. Eu, de toţi fiind părăsit, am venit să-ţi spun acestea ca să nu ţi se întâmple şi ţie ceva”. Acestea grăindu-le diavolul, Sfântul Haralambie, târât de ostaşi, s-a adus înaintea împăratului.
Văzându-l împăratul, îndată i-a înfipt în piept trei ţepuşe lungi şi a poruncit ca, aducând lemne, să aprindă foc şi să ardă pe mucenic încet, ca să nu moară îndată, ci să-l chinuiască cât mai mult. Dar fiind ars sfântul, o femeie care stătea acolo, vrând să facă plăcerea împăratului, a luat spuză fierbinte şi a turnat peste capul sfântului mucenic, precum şi pe faţa şi pe barba sa, zicând: „Mori, bătrânule, mori, că mai bine este a muri, decât a ne sminti pe noi cu înşelăciunile tale”. Femeia aceea era soţia împăratului şi a zis către dânsa sora ei: „Oare nu te temi tu de Dumnezeu, ticăloaso, că, împlinind voia împăratului, minii pe Dumnezeu? Nu-ţi va ajuta ţie Sever când se va mânia Hristos asupra ta!” Şi, întorcându-se către mucenic, a zis: „Omule al lui Dumnezeu, cinstite sunt bătrâneţele tale şi Dumnezeu este cu tine şi eu vreau să cred în El şi să mă izbăvesc de păcatele mele”.
După aceasta, stingându-se focul şi slujitorii slăbind, iar sfântul fiind nevătămat de arderea focului, împăratul a zis: „Să se dezlege omul acela de tortură şi să-mi răspundă”. Mucenicul, fiind adus mai aproape de dânsul, i-a zis împăratul: „Omule, în această zi de dimineaţă, vorbind cu împăratul sciţilor m-am mâniat pe tine şi te-am necinstit, iar tu, răbdând chinurile, vei fi cinstit de noi. Însă să-mi răspunzi la ce te voi întreba: Mulţi ani ai?” Sfântul Haralambie a răspuns: „Mulţi ani am petrecut în viaţa aceasta deşartă, pentru că am trăit 113 ani”.
Împărarul Sever a zis: „De ai trăit atâţia ani, cum de n-ai venit până acum, în pricepere, ca să poţi cunoaşte pe dumnezeii cei fără de moarte?” Răspuns-a sfântul: „Mulţi ani vieţuind, O! împărate şi câştigând multă înţelegere, am cunoscut pe Hristos Dumnezeu, Unul adevărat şi am crezut într-Însul”. Zis-a împăratul: „Ai avut femeie sau nu?” Răspuns-a sfântul: „Pe cereasca fecioară am însoţit-o mie, adică împărăţia Hristosului meu, iar pe pământ n-am cunoscut femeie”. Împăratul a zis: „Ştii să înviezi morţii?”. Sfântul a răspuns: „Nu este în puterea omenească un lucru ca acesta, ci într-a lui Hristos”. Şi a poruncit împăratul ca să aducă un om îndrăcit de multă vreme, pe care de 35 de ani îl chinuia diavolul, izgonindu-l prin pustietăţi şi prin munţi, aruncându-l în păduri şi bălţi şi în crăpăturile pământului ca să-l piardă.
Aducând aproape pe omul acela, îndată diavolul, simţind bună mireasmă a sfântului, a strigat: „Rogu-mă ţie, robul lui Dumnezeu, nu mă chinui mai înainte de vreme, ci porunceşte-mi cu cuvântul şi voi ieşi! Iar de vei voi, apoi îţi voi spune cum am intrat în omul acesta”. Deci a poruncit sfântul ca să spună diavolul aceasta, şi îndată el a început a spune: „Vrând omul acesta ca să fure pe aproapele său, a zis în mintea sa: de nu voi ucide mai întâi pe moştenitor, nu voi putea să iau moştenirea lui. Ucigând pe aproapele, mergea să-i răpească bunătăţile lui, iar eu, aflându-l într-un loc ca acesta, am intrat în el şi de 35 de ani locuiesc aici”.
Sfântul Haralambie a zis diavolului: „Ieşi din omul acesta şi să nu-l vatămi nicidecum”. Şi îndată a ieşit diavolul, iar omul a rămas sănătos. Atunci împăratul a zis: „Cu adevărat mare este Dumnezeul creştinilor!” După trei zile a murit un tânăr şi poruncind împăratul să aducă pe cel mort înaintea sa, a zis către Sfântul Haralambie: „Roagă-te Dumnezeului tău să învieze pe acest mort”. Sfântul, rugându-se, a înviat pe cel mort şi mulţi din popor crezură în Hristos, văzând nişte minuni ca acelea, iar împăratul era în mare mirare.
Atunci se afla la împărat un eparh, anume Crisp. Acela a sfătuit pe împărat zicând: „Să pierzi pe omul acesta de pe pământ, că este vrăjitor şi face minuni cu farmecele”. Împăratul, crezând cuvintele lui Crisp şi schimbându-se din gândul cel bun, a zis către mucenic: „Jertfeşte idolilor, Haralambie, ca să scapi de mâinile ucigaşilor”. Sfântul a răspuns: „Mult mă folosesc muncile, căci cu cât trupul meu se zdrobeşte cu bătăile, cu atâta se bucură în mine duhul meu”. Apoi, mâniindu-se împăratul, a poruncit să bată pe sfânt cu pietre peste gură, iar cei ce-l băteau ziceau: „Supune-te împăratului, ca să nu piei în deşert”. Împăratul a zis către slujitori: „Luaţi făclii aprinse, ardeţi-i barba şi pîrliţi-i faţa”. Slujitorii, punând făcliile în barba sfântului, un foc mare a ieşit din barbă şi, întorcându-se către cei ce stăteau împrejur, a ars ca la 70 de păgâni.
Umplându-se de mânie, Sever a zis: „Bine mi-a spus împăratul sciţilor că eşti vrăjitor, Haralambie, şi voieşti ca şi de la mine să se întoarcă ostaşii”. Apoi, către boierii săi a zis: „Nu-mi spuneţi cine este Hristos, în Care crede Haralambie?”. Eparhul Crisp a zia: „Hristos este Fiul Mariei, Cel născut din desfrânare”. Iar un oarecare Aristarh a zis lui Crisp: „Nu bârfi, căci de unde ai cunoscut taina aceea? De unde ştii cine a fost Maria şi cine Hristos?” Crisp zise cu mânie: „Diavole, mai înţelept eşti tu decât mine?” Răspuns-a Aristarh: „Înţeleg mai bine decât tine”. Împăratul Sever a zis către Aristarh: „O! cap rău, grăieşti împotriva mea”. Răspuns-a Aristarh: „Nicidecum, împărate, nu împotriva ta, nici a nimănui, ci pentru Hristos grăiesc”. Împăratul, arzând de mânie, a luat un arc şi, încordându-l, a azvârlit săgeata spre înălţime, zicând: „Vino aici, Hristoase, pogoară-Te pe pământ, jos, să-Ţi pui corturile Tale, că iată gătesc asupra Ta război! Am destule puteri ca să stau împotriva Ta! Pogoară-Te şi stai puţin aproape de mine, iar de nu, apoi voi surpa cerurile, voi stinge soarele şi te voi prinde cu mâinile!”
Nişte hule ca acestea zicând împăratul, cu îndrăzneală şi fără de ruşine asupra lui Hristos Dumnezeu, s-a cutremurat pământul şi frică mare a căzut peste toţi, căci, mâniindu-se Dumnezeu în cer, pământul se clătina ca o frunză şi se auzeau de sus din nori glasuri înfricoşate, fulgere şi tunete şi au murit de frică mulţi oameni. Împăratul, cu Crisp eparhul, erau legaţi cu nevăzute legături şi spânzurau în văzduh. Apoi, a strigat împăratul către mucenic, zicând: „Haralambie, acestea le sufăr pentru păcatele mele. Cu dreptate primesc pedeapsa, dar zi tu un cuvânt către Dumnezeul tău, ca să mă izbăvesc din chinurile acestea şi voi scrie numele Dumnezeului tău ca şi pe al tău în toată cetatea, ca să se slăvească, pentru că sunt lovit cu mare furie de Hristos al tău”.
Atunci a venit acolo fiica împăratului, anume Galini, şi a zis către tatăl său: „Crede în Dumnezeu şi te vei izbăvi din legăturile cele nevăzute cu care eşti legat, pentru că Dumnezeu, care te-a legat, este veşnic şi neatins”. Apoi, cazând fericită Galini înaintea mucenicului, a zis: „Mă rog ţie, robul lui Dumnezeu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu şi dezleagă pe tatăl meu din legăturile nevăzute”. Rugându-se sfântul, a încetat înfricoşata mânie a lui Dumnezeu, iar împăratul şi eparhul, liberându-se de pedeapsă, au zis: „Stăpâne al cerului şi Ziditorule al pământului, Cel ce locuieşti în cer, miluieşte-ne, caută cu milostivire pe pământ”. Apoi s-a dus împăratul cu eparhul şi cu toţi boierii în palatele sale şi au petrecut trei zile, neieşind de frica cea dumnezeiască şi de groaznica certare ce li se întâmplase.
În acea vreme, fiicei împăratului i s-a făcut o vedenie, pe care a spus-o Sfântului Haralambie: „Mi se părea că stau lângă apă şi am văzut îndată o livadă mare îngrădită, în care erau sădiţi tot felul de copaci mirositori, iar în mijloc era o vie frumoasă şi în vie un cedru înalt. De la rădăcina copacului ieşea un izvor, iar străjerul locului aceluia era înfricoşat şi nu lăsa pe nimeni să intre acolo. Văzând pe tatăl meu şi pe Crisp eparhul, stând aproape, străjerul a întins spre dânşii toiagul său cel de foc, gonindu-i de acolo. Însă eu, stând cu frică, l-am rugat să-mi poruncească să rămân acolo”. Dar acela mi-a zis: „Vino aici şi eu te voi duce pe umeri cu cinste”. Pe când eram înăuntru, lingă izvorul cel de sub cedru, am auzit un glas, zicându-mi: „Ţie-ţi este dat locul acesta şi celor ce sunt asemenea ţie”. O vedenie ca aceasta văzând, mă rog ţie să-mi spui tâlcul ei.
Sfântul Haralambie i-a răspuns: „Tâlcuirea visului tău este: apa cea mare este darul Sfântului Duh, locul cel îngrădit este Raiul, via este locuinţa drepţilor, copacii cei mirositori sunt cetele sfinţilor îngeri, cedrul cel înalt este slava Crucii, izvorul cel de la rădăcina cedrului înseamnă viaţa veşnică, care prin Sfânta Cruce se dăruieşte neamului omenesc, iar Străjerul locului, Cel ce te-a luat pe umeri, este Hristos Domnul, Care pe cele 99 de oi lăsându-le, a mers în urma celei rătăcite şi, găsind-o, a luat-o pe umerii Săi. Tatăl tău şi eparhul vor fi izgoni din Raiul lui Dumnezeu, căci acei ce n-au mulţumit Domnului întâi şi pe urmă vor fi nemulţumiţi, pentru că se abat de la Dumnezeu prin diavoleştile amăgiri”.
După acea înfricoşată pedepsire ce s-a făcut, trecând 30 de zile, împăratul s-a răzvrătit iarăşi şi, lăsând pe Dumnezeu, a Cărui mână tare a cunoscut-o, s-a întors la idoli. Deci, chemând pe mucenic i-a zis: „Haralambie, ascultă sfatul meu şi te închină zeilor, ca să fii cinstit”. Sfântul a răspuns: „Nu se poate să fie aceasta, adică să poată a se răzvrăti robul lui Dumnezeu de cuvintele tiranului, căci cu adevărat cuvintele tale, o! împărate, sunt nesocotite şi nebune”. Mâniindu-se împăratul, i-a zis: „Cap nepriceput! zici că ale mele cuvinte sunt nepricepute şi nebune?”. Atunci a poruncit să pună la gura lui undiţa şi să-l poarte de gât prin toată cetatea.
Fiica împăratului, apropiindu-se de tatăl său, a zis: „Ce faci? o! tată, de ce chinui pe dreptul acesta? Pentru ce te tu legi de cursele diavoleşti şi, lăsând cele bune, alegi cele rele? De ce voieşti moartea şi lepezi viaţa? Pentru ce te şcoli cu mânie tiranică asupra robului lui Hristos? Ascultă, tată, glasul meu şi precum te sârguieşti la rău, tot aşa sârguitor să fii spre bine: căci cel ce seamănă rele, rele va seceră, iar cel ce seamănă întru bună credinţă, va secera cele bune. Adu-ţi aminte de pedeapsa lui Dumnezeu ce a fost peste tine, când erai legat şi spânzurat în văzduh, cu nevăzute legături. Pe Dumnezeu Cel adevărat L-ai mărturisit şi, fiind dezlegat din legături, acum Îl laşi? Mulţi puternici, fiind pedepsiţi, cunosc puterea Aceluia, dar scăpând de pedeapsă, iarăşi Îl uită”.
Acestea auzindu-le, împăratul nu s-a îndreptat, ci, mai aspru făcându-se, i-a spus: „Jertfeşte zeilor, Galino!” Ea, întorcându-se către dânsul i-a răspuns: „Voi face ceea ce voieşti, tată”. Împăratul, bucurându-se, a zis: „Să se dezlege Haralambie, de vreme ce fiica mea jertfeşte zeilor”. Fiind adus Haralambie, împăratul i-a zis: „Iată, s-a schimbat fiica mea, Galini, de la credinţa ta la a noastră şi voieşte să jertfească zeilor”. Deci vino şi tu, Haralambie, cu dânsa, în capiştea zeilor noştri şi fă ceea ce noi dorim”. Tăcând Haralambie, împăratul socotea că se învoieşte. Apoi fiica împăratului a mers în capiştea lui Dia şi a lui Apolon şi a zis slujitorilor: „Căindu-mă, am venit să rog pe zeii pe care i-am mâniat, crezând în Hristos”. Deci, strigară slujitorii: „Mare Dia, puternice Apolon, făcătorii cerului, domnii domnilor, căutaţi spre doamna Galini şi miluiţi-o pentru Sever împăratul”.
Fericită Galini, intrând în capiştea idolească, a chemat pe slujitori şi le-a zis: „Pe care să-l surp mai întâi: pe Dia, pe Iraclie sau pe Apolon?”. Zis-au slujitorii: „Nu, doamnă, nici unuia să nu-i gândeşti rău nici să batjocoreşti pe mântuitorii noştri, ca să nu se mânie şi să clatine cerul şi să răstoarne pământul”. Atunci, fericită Galini, apucând pe idolul Dia, i-a zis: „Dacă tu eşti zeu, apoi cum n-ai înţeles că am venit să te răstorn?”. Şi zicând aceasta, l-a surpat; iar el, căzând la pământ, s-a sfărâmat în trei bucăţi. Asemenea, apucând şi pe Apolon, i-a zis: „Şi tu, satano, gârbovitule bătrân, să cazi la pământ, făcându-te praf”. Apoi a sfărâmat pe ceilalţi zei, care erau acolo. Şi-au alergat slujitorii la Sever, zicând: „Stăpâne, împărate, a pierit nădejdea noastră, acum şi soarele se va stinge şi lumea va pieri, că au murit zeii”. Împăratul a zis: „Ce sunt cuvintele acestea?” Răspuns-au slujitorii: „Galinia, fiica ta, a sfărâmat pe zei”. Zis-a împăratul: „Mergeţi şi chemaţi în această noapte 50 de meşteri şi înnoind idolii, să-i puneţi în capiştea lor, apoi să ziceţi că au înviat din morţi, precum şi Galileenii spun despre Hristos al lor, că a înviat din morţi”.
Slujitorii, cu sârguinţă făcând aşa, au mers a doua zi la fiica împăratului, zicându-i: „Vino la capişte, stăpâna, să vezi pe zei înviaţi”. Apoi a zis fericită Galinia: „Au înviat zeii? voi merge să-i văd”. Intrând în capişte, a văzut pe idoli din nou ciopliţi şi a zis: „Mare minune am văzut”. Iar slujitorii ziseră: „Cu adevărat, mare minune; pentru că ieri, fiind necinstiţi şi batjocoriţi, acum strălucesc cu mai mare cinste şi slavă”. Fericită Galinia a zis: „Pe zeii cei noi mai cu înlesnire îmi este a-i răsturna decât pe cei vechi”. Deci, a zis către idolul Dia: „Ţie îţi zic Dia, cela ce ai înviat din morţi, să te duci iarăşi la cei morţi”. Aceasta zicând-o, iarăşi a sfărâmat pe idoli. Atunci, slujitorii, umplându-se de mânie, au spus iarăşi împăratului despre sfărâmarea idolilor. Împăratul, punând de faţă pe fiica sa, i-a zis: „De ce ai sfărâmat pe idoli?” Ea a răspuns: „De vreme ce voi sunteţi amăgiţi cu deşartă părere, îi numiţi zei pe când ei sunt materie neînsufleţită”. Împăratul a zis: „Jertfeşte idolilor, sămânţa necurată, iar nu fiică a mea”. Iar Galinia a răspuns, batjocorindu-l: „Acum am jertfit, precum am ştiut, iar de voieşti şi celorlalţi zei ai tăi, voi face asemenea”. Mâniindu-se împăratul, a lăsat pe fiica sa şi, întorcându-se către mucenicul Haralambie cu iuţime, l-a dat la o femeie văduvă spre batjocură.
Intrând sfântul în casa văduvei, s-a lipit lângă un stâlp, ce era lângă casă şi îndată stâlpul cel uscat a odrăslit şi a crescut copac mare, acoperind cu ramurile sale toată casa văduvei. Văzând femeia o minune ca aceea, s-a înfricoşat şi a zis: „Ieşi de la mine, omule, că nu sunt vrednică a primi pe un asemenea bărbat, pentru că socotesc că tu eşti Hristos sau înger sau prooroc sau apostol. Pleacă de la mine, mă rogu ţie, că nu sunt vrednică să intri sub acoperământul meu”. Sfântul i-a zis ei: „Îndrăzneşte fiică, pentru că ai aflat dar de la Dumnezeu. Crede în El, că mare este Domnul, milostiv şi foarte lăudat”.
A doua zi, văzând vecinii copacul cel înalt şi cu multă frunză care acoperea cu umbra sa casa văduvei, ziceau între dânşii: „Ce este această minune?”. Unii ziceau: „Fiindcă a intrat acolo Haralambie, pentru aceea a odrăslit stâlpul şi a crescut copac mare”. Şi, intrând, găsiră pe sfânt şezând şi învăţând pe văduvă, grăind astfel către dânsa: „Fericită eşti tu, femeie, că ai crezut în Hristos; fericită eşti că se iartă păcatele tale, pentru că Dumnezeu primeşte pe cei ce se pocăiesc”. Deci ziseră lui oamenii care veniseră: „Pentru ce nu ne spui nouă de eşti Tu Hristos cu adevărat?” Răspuns-a Sfântul Haralambie: „Iertaţi-mă, fiilor, sunt slugă a voastră, dar slujitor al lui Hristos şi în numele Lui se fac acestea”.
Atunci femeia, luând îndrăzneală, a strigat cu glas mare: „Bucură-te, Haralambie, care totdeauna luminezi lumea cu lumina cea nestinsă. Bucură-te Haralambie, cel mare cu darul; bucură-te Haralambie, sfeşnicule cel prealuminos, pentru că mulţi prin învăţătura ta s-au apropiat de Hristos!” Acestea grăindu-le femeia, toţi au căzut la picioarele Sfântului Haralambie, mărturisind pe Hristos, iar cu inimile crezând Într-însul, au primit mântuitorul Botez.
În altă zi, a poruncit împăratul ca să aducă pe mucenic la judecată şi, alergând înainte, cei ce crezuseră în Hristos au spus împăratului minunea ce se făcuse, cum a odrăslit stâlpul cel uscat şi s-a făcut copac mare.
Mirându-se împăratul de aceea, Crisp, eparhul, i-a spus: „Stăpâne împărate, de nu vei porunci ca degrab să ucidă cu sabia pe vrăjitorul acela, toţi se vor amăgi de minunile făcute de dânsul şi, lăsând pe zeii noştri şi pe noi, vor merge în urma lui”. Atunci, împăratul a hotărât asupra sfântului judecată de sabie, despre care auzind Sfântul Haralambie, a cântat cu bucurie psalmul lui David: „Milă şi judecată voi cânta Ţie, Doamne; cînta-voi şi voi înţelege în cale fără prihană, când vei veni către mine”; apoi a mai zis şi un alt psalm până în sfârşit.
Ajungând cu veselie la locul în care avea să-şi sfârşească nevoinţa, a zis: „Mulţumesc, Ţie, Doamne Dumnezeule, că eşti milostiv şi îndurat. Tu ai ucis pe vrăjmaşi, ai sfărâmat iadul şi durerile morţii le-ai dezlegat. Pomeneşte-mă, Doamne Dumnezeul meu, întru împărăţia Ta”. Astfel rugându-se el, s-au deschis cerurile şi S-a pogorât la dânsul Domnul cu mulţimea sfinţilor îngeri, pe un scaun de smarald cu foarte mare podoabă, şi a şezut pe dânsul Domnul, zicând către mucenic: „Vino, Haralambie, prietenul Meu, cel ce ai răbdat multe pentru numele Meu. Cere de la Mine ce voieşti şi îţi voi da ţie”.
Sfântul Haralambie a spus: „Mare este taina aceasta, Doamne, că m-ai învrednicit a vedea înfricoşata Ta slavă. Doamne, de-Ţi place Ţie, mă rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune moaştele mele şi se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios, care să piardă rodurile. Ci să fie mai ales în locurile acelea pace şi sănătate trupească, mântuire sufletească şi îndestulare de grâu şi vin, cum şi înmulţire de dobitoace, pentru trebuinţa oamenilor. Doamne, Tu ştii că oamenii sunt trup şi sânge, iartă-le lor păcatele şi le dă îmbelşugare din rodurile pământului, ca, cu îndestulare, pentru osteneala lor, să se sature şi să se îndulcească, preamărindu-Te pe Tine, Dumnezeul lor, Dătătorul tuturor bunătăţilor; iar roua ce se pogoară de la Tine, să le fie tămăduire. O! Doamne Dumnezeul meu, varsă peste tot darul tău şi îi izbăveşte de boala ciumei”.
Astfel rugându-se sfântul, Domnul i-a zis: „Fie după cererea ta, viteazul meu ostaş”. Deci s-a dus Domnul cu îngerii Săi la cer şi i-a urmat sufletul Sfântului Mucenic Haralambie. Atunci ostaşii, ducându-se la împărat, i-au spus despre slava mucenicului şi cum i s-a arătat Domnul şi că a murit fără tăiere de sabie şi au văzut sufletul lui suindu-se la ceruri. Atunci a căzut împăratul în mare mirare şi frică, iar fericită Galinia, fiica lui, a cerut de la dânsul trupul mucenicului şi, luându-l, l-a învelit în pânze curate şi subţiri şi l-a uns cu aromate şi mir de mare preţ şi l-a pus în raclă de aur, slăvind pe Dumnezeu. Împăratul s-a temut să judece şi să facă rău fiicei sale, pentru că vedea pe Dumnezeu care era cu dânsa. Deci a lăsat-o să vieţuiască în dreapta credinţă creştinească, după voia ei.
Acestea toate s-au făcut în acel timp când era Sever în Antiohia, iar întru noi împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos. Acesta este nebiruitul Mare Mucenic Haralambie, arhiereul lui Dumnezeu, care mijloceşte pentru toată lumea, care a pătimit în ziua a zecea a lunii februarie şi totdeauna stă de-a dreapta scaunului lui Dumnezeu, rugându-se pentru noi Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava şi împărăţia, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Sfântul Haralambie

Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie (10 februarie)

Troparul, glasul al 4-lea

Arătatu-te-ai, înțeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos, și ca un sfeșnic pururea luminos al lumii, stră­lucit-ai în lume prin mucenicie, fericite, și ai ri­sipit întunecimea idolilor. Drept aceea, roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, să ne mântuiască pe noi.

Condac 1:

Alesule din ceata arhiereilor, mare mu­cenice Haralambie, dorind a-ți aduce cântări de laudă, simțindu-ne nevrednici și cu împuținarea graiului omenesc, tu, care porți nume întocmai cu darul dat de la Preaputernicul Dum­nezeu, a fi luminător de bucurie, luminează-mi cugetul și dă putere graiurilor noastre ca întru bucurie să-ți cântăm ție: Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Icos 1:

Acinsti căruntețile tale cele adânci și sfin­te, bine este, deoarece, întru ve­chimea vârstei și a sfințeniei tale, te-ai arătat viteaz răbdător tuturor chinurilor ce ai suferit de la păgâni. Tu ai înmulțit ceata mucenicilor, tu ai adăugat numărul apostolilor și al propovă­dui­torilor lui Iisus Hristos; ție, dar, se cuvine, după vrednicie, să-ți cânte toți ortodocșii creștini unele ca acestea:
Bucură-te, vrednicule și bunule între arhierei Haralambie;
Bucură-te, cel ce ai sfințit și ai cinstit bătrânețile;
Bucură-te, podoaba arhiereilor și luminăto-rul cetății Magnezia;
Bucură-te, învățătorul cuvântului lui Dum­nezeu spre calea mântuirii;
Bucură-te, povățuitorul cel bun, care ai ară­tat păgânilor calea mântuirii;
Bucură-te, strălucitorul cel drept, care ai în­demnat la credință duhurile tiranilor;
Bucură-te, mucenice, cel ce ai adus la cre­dința adevărată pe cei necredincioși;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăință sufle­tească pe cei păcătoși;
Bucură-te, următor al apostolilor și al proo­rocilor celor luminați de Duhul Sfânt;
Bucură-te, purtătorule de chinuri Hara­lam­bie, care ai dat sfaturi bune prin cuvânt;
Bucură-te, că tu ai îndepărtat rătăcirile păgânilor;
Bucură-te, că tu ai luminat nedumerirea credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 2:

Văzând, Sfinte Mucenice Haralambie, că prin chinurile tale ai dobândit viața cea cerească și veșnică din viața cea vremelnică; văzând că tu ai primit cu bucurie de la Stăpânul lumii dreapta credință, ca să o împarți la cei as­cultători cuvintelor lui Hristos, s-au îndemnat bi­ne­credincioșii a-ți aduce ție laudă de mul­țu­mire și a cânta lui Dumnezeu într-un glas: Aliluia!

Icos 2:

Glăsuind popoarele că tu ești luminat, prin puterea dumnezeiască, cu lumina cunoștinței adevărului, au cunoscut totodată că și faptele tale cele sufletești sunt spre mântuirea neamului omenesc; pentru că ai stat ca un ade­vărat ostaș mărturisitor al lui Hristos și pro­po­vă­duitor al învățăturii Sale. De aceea, ca pe o piatră neclintită a credinței arătându-te binecre­din­cio­șilor, au venit a-ți cânta ție aceste cântări:
Bucură-te, răbdătorule de chinuri, ce ai su­ferit de la păgâni;
Bucură-te, mângâietorule, că prin răbdarea ta ai făcut între ei minuni;
Bucură-te, cel ce te-ai chinuit pentru dra­gostea lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te-ai jertfit în lume ca un adevărat credincios;
Bucură-te, moștenitorul vieții celei veșnice;
Bucură-te, propovăduitorul credinței, bunule mucenice;
Bucură-te, că prin pedeapsa trupului ai do­bândit fericirea raiului;
Bucură-te, că prin smerenia sufletului ai biruit osânda iadului;
Bucură-te, cel ce ai suferit pe trupul tău piroanele păgânilor;
Bucură-te, cel ce prin răbdarea ta ai dobândit pocăința oamenilor;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat biruitor vrăjmașilor;
Bucură-te, cel ce prin minunile tale ai adus veselie credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 3:

De înțelegerea dumnezeirii, sufletul tău fiind luminat, ca un adevărat viteaz al Mântuitorului Hristos ai stat, pentru că ai răs­puns închinătorului de idoli Luchian dregătorul, că tu asculți numai de dreptele și mântuitoarele porunci ale Împăratului Hristos, iar nu de idolii cei fără de suflet, care duc poporul la pierzare; pentru aceea, binecredincioșii au venit cu în­doită umilință, cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Ieșind glas de bucurie din gura creștinilor, când au văzut că nu ți s-a întâmplat nici o durere trupească prin despuierea trupului tău, ce ai suferit de la acel tiran, au adeverit totodată că scăparea și izbăvirea ta este venită prin puterea Mântuitorului lumii, pentru că în numele Său ai suferit acele pedepse fără vreo vătămare. Pentru aceea, binecredincioșii cu umilință aduc ție aceste cântări:
Bucură-te, cel ce prin puterea dumnezeiască ai depărtat durerea trupească;
Bucură-te, cel ce ai biruit pe tiranii care au îndrăznit să te chinuiască;
Bucură-te, că tu ai primit în loc de odihnă chinurile celor ce te chinuiau;
Bucură-te, logodnicul tuturor mucenicilor;
Bucură-te, vorbitorule cu îngerii și prieten al apostolilor;
Bucură-te, cel ce ai înălțat crucea credincioșilor;
Bucură-te, cel ce ai luminat cugetul păcătoșilor;
Bucură-te, stâlpul cel tare pe care s-a sprijinit credința;
Bucură-te, pomul cel plin de rod prin care s-a dobândit credința;
Bucură-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete;
Bucură-te, tămăduitorule de răni și boli;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 4:

Zicând ostașii și toți slujitorii dregă­to­rului către mai-marii poporului că tu ai dorit mai mult necinstea osârdiei în loc de cinste, iar cârligele cu care ei te chinuiau s-au tocit cu totul și numai au zgâriat trupul tău fără a-l fi vătămat întru nimic, toți s-au mirat între ei de răbdarea chinuirii tale; iar binecredincioșii, slă­vind pe Dumnezeu pentru facerile Sale de bine, s-au silit a-I cânta Lui: Aliluia!

Icos 4:

Arătându-se mai tiran, unul dintre că­peteniile păgânilor între ostașii cei ce te chinuiau, dreptule mucenice, și văzând că nicidecum n-ai căpătat vreo vătămare trupească din osânda la care erai supus, a îndrăznit acel tiran cu batjocură a smulge cârligele din mâna chinuitorilor și, pornindu-se iute cu mânie a sfâșia mai cu putere trupul tău, îndată a venit urgia dumnezeiască asupra lui, căci i s-au tăiat mâinile de la coate, stând spânzurate de trupul tău, și căzând jos, la pământ, cerea zadarnic ajutor dregătorului. Iar tot poporul grăia către tine unele ca acestea:
Bucură-te, minunea cea adevărată a cre­dincioșilor;
Bucură-te, închinarea și limanul păcătoșilor;
Bucură-te, îngrozitorul semeției osân­di­torului;
Bucură-te, cel ce ai potolit gândul rău al vrăjmașului;
Bucură-te, că ai biruit pe cel nelegiuit;
Bucură-te, că ai smerit pe cel nesocotit;
Bucură-te, bucuria minunilor tale;
Bucură-te, veselia chinurilor tale;
Bucură-te, propovăduitorul adevărului;
Bucură-te, luminătorul cugetului;
Bucură-te, părintele celor smeriți;
Bucură-te, mijlocitorul celor pocăiți;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 5:

Când a văzut poporul că dregătorului Luchian i s-a întors gura la ceafă, pentru că a îndrăznit a scuipa fața ta cea sfântă, toată cetatea Magnezia s-a spăimântat de o minune ca aceasta și, într-un glas, se ruga ție să o mân­tuiești; iar binecre­din­cioșii cântau lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 5:

Lăudându-se numele tău, Sfinte Hara­lambie, în toată cetatea Magnezia și în Asia, pentru că mai apoi, prin rugăciunile tale către Dumnezeu, ai dat tămăduire dregătorului Luchian și tiranului Luciu, care și-au cerut ier­tare de greșelile lor și s-au pocăit, îndată au alergat mulți din popor la credința cea adevărată și bote­zându-se în numele Sfintei Treimi, au grăit într-un glas: „Mare este Dumnezeul milelor și al îndu­­rărilor”; pentru aceasta aducem ție aceste cântări:
Bucură-te, cel ce ai adus la credință pe împotrivitori;
Bucură-te, cel ce ai fost lor tămăduitor;
Bucură-te, minunatule între sfinți, care ai făcut pe păgâni a se boteza;
Bucură-te, duhovnicescule părinte, care ai adus pe oameni prin botez a se lumina;
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit pe bolnavi a tămădui;
Bucură-te, cel ce te-ai stăruit pe păcătoși a milui;
Bucură-te, cel ce ai dat șchiopilor și ologilor însănătoșire;
Bucură-te, cel ce ai vindecat de orbire;
Bucură-te, că tu pe cei întinați de păcate i-ai curățit;
Bucură-te, că tu pe diavoli i-ai izgonit;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale morții au înviat;
Bucură-te, că prin suferințele tale darul sfințeniei ai câștigat;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 6:

Mărturisind însuși dregătorul despre minunile tale către Sever împăratul, acesta s-a mâniat foarte asupra idolilor lui, pentru că n-au putut sta împotriva acelor minuni; iar tu, ca un biruitor asupra lor, prin statornica ta credință, ai câștigat nemărginite daruri cerești. Pentru aceea, o sfinte prealăudate, primește mul­țumirea binecredincioșilor, care cu bucurie cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Nouă și înfricoșătoare minune ai să­vâr­șit, sfinte, când ai fost din nou chinuit de tirani după porunca lui Sever, pentru că, pri­mind cu veselie piroanele bătute peste tot trupul tău și fiind tras de barbă și așezat pe un cal ca să te ducă de la Magnezia la Antiohia, la cinci­sprezece stadii în cale, prin gura calului, glas mare s-a auzit, blestemând pe slugile diavolului ca să te dezlege de legăturile cu care erai cuprins; pentru aceea tot poporul cântă ție:
Bucură-te, strălucite arhiereule, pentru noua răbdare de chinuri ce ai avut;
Bucură-te, mucenicule sfinte, pentru noua minune ce ai săvârșit;
Bucură-te, părinte, că prin gura calului pentru tine s-a vorbit;
Bucură-te, sfinte, că, șezând pe cal, l-ai îmblânzit;
Bucură-te, că tu pe toți trimișii lui Sever i-ai umilit;
Bucură-te, că tu pe slujitorii diavolului i-ai îngrozit;
Bucură-te, cel ce ai stins văpaia tiranilor;
Bucură-te, cel ce ai îngrozit furia ucigașilor;
Bucură-te, că toate chinurile tale ce ai primit s-au potolit;
Bucură-te, cel ce ca un trandafir cu multă mireasmă ai înflorit;
Bucură-te, părinte, cel ce ca om multă osândă ai pătimit;
Bucură-te, sfinte, cel ce ca un viteaz toate aceste chinuri le-ai biruit;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 7:

Ostașii lui Sever, văzând minunile tale cele puternice, n-au îndrăznit să te mai chinuiască și pe cale cu liniște te-au dus la An­tio­hia ca să împlinească porunca. Acolo Sever, cu diavolească pornire, s-a înfuriat iar asupra ta, dând poruncă ca să-ți înfigă o frigare arsă în piept. Dar multa lor osteneală cu nimic nu te-a vătămat, pentru că focul s-a stins și oamenii cei împărătești au ostenit. De aceea, o preaputernice sfinte, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu cu umilință: Aliluia!

Icos 7:

În furia lui, pierzând Sever răbdarea, dacă a văzut el însuși această minune, a încercat cu viclenie a te îmblânzi și a te cerceta cu ce putere faci aceste minuni. Iar el, luând de la tine răs­puns, că în credința lui Hristos-Dumnezeu nă­dăj­duiești, te-a ispitit a cere să învii morții și să izbăvești pe cei stăpâniți de diavoli. Atunci tu, dreptule părinte, primind dar și putere de la Dum­­nezeu, ai arătat în fața acestui necredincios încă o minune, căci și pe mortul ce ți l-a adus l-ai în­viat, pe cel stăpânit de diavol l-ai izbăvit și însuși satana s-a înspăimântat și a ieșit din om, stri­gând către tine, cu rugăminte, ca să nu-l chinu­iești fără de vreme. Pentru aceasta, tot poporul cu umilință cântă ție unele ca acestea:
Bucură-te, mare mucenice Haralambie, fă­cătorule de minuni;
Bucură-te, mare mucenice sfinte, izbăvi­to­rule de nebuni;
Bucură-te, cel ce pe diavol din om cu un singur cuvânt l-ai izgonit;
Bucură-te, cel ce pe satana pe loc tu l-ai zdrobit;
Bucură-te, că însuși el a dat glas de rugă­minte, mărturisindu-te pe tine om dumnezeiesc;
Bucură-te, că tu cu aceste minuni ai rușinat pe Sever și pe Crisp, eparhul de neamul idolesc;
Bucură-te, că însuși împăratul Sever, văzând acea minune, a zis: „Mare este Dumnezeul creștinilor”;
Bucură-te, că tu ai făcut atunci pe mulți din popor a crede în Hristos-Dumnezeul milelor și al puterilor;
Bucură-te, izbăvitorule de tot soiul de neca­zuri și boli;
Bucură-te, că tu toate vicleșugurile și por­nirile diavolului omori;
Bucură-te, că înșiși îngerii cerești te numesc alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că toți creștinii pământești cin­s­tesc numele tău;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 8:

Arăsărit lumina cea adevărată a cunoș­tinței celei sufletești din rodul oste­ne­lilor tale, Sfinte Haralambie, care ai fost osândit cu multe feluri de chinuri și toate le-ai biruit prin credința ta cea puternică către Dumnezeu. Acea lumină îndată s-a răspândit peste închinătorii la idoli și mulți din aceștia crezând în numele Sfin­tei Treimi, s-au botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Pentru aceea, lăudând noi vrednicia ta cea sufletească, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Împăratul Sever, socotind mai apoi că tu faci cu farmece acele minuni, ți-a poruncit să jertfești idolilor lui, pentru ca să te scape de grozavele sale chinuri; însă tu, ca un om dum­nezeiesc, cunoscând rătăcirea sa, ai răspuns că pe cât trupul tău se zdrobește cu bătăile, pe atât se bucură întru tine duhul tău. Atunci Sever, mâni­indu-se din nou, a poruncit să te omoare, bă­tându-te cu pietre și arzând cu făclii aprinse barba și obrazul tău; iar tu, cu vitejia cea sufle­tească, ai întors focul asupra slujitorilor împă­ratului și i-ai pârlit pe ei. Pentru aceasta noi, creștinii, cu bucurie cântăm ție aceste cântări:
Bucură-te, dumnezeiescule sfinte, care ai biruit a lui Sever rătăcire;
Bucură-te, bunule părinte, care ai răspuns lui cu milostivire;
Bucură-te, cel ce ai primit pedepse grele în loc de odihnă trupească;
Bucură-te, cel ce ai socotit bătăile drept bucurie sufletească;
Bucură-te, viteazule ostaș, care ai îndreptat focul asupra dușmanilor tăi;
Bucură-te, vrednicule sutaș, care ai scăpat trupul tău de tiranii cei răi;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat ca un stâlp neclintit Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat ca un sfeșnic pururea luminos;
Bucură-te, înțelepte mucenice, care ai risipit întunecarea idolilor;
Bucură-te, strălucite Haralambie, care ai potolit durerea păcătoșilor;
Bucură-te, comoara cea neprețuită a cereș­tilor cununi;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 9:

Trecând, bunule părinte, fără vreo vătă­mare trupească acele chinuri pe care ți-au dat păgânii, ai dobândit prin aceasta lauda tu­turor apostolilor și bucuria mucenicilor, căci te-ai învrednicit a fi cu ei părtaș dumnezeieștii cu­nuni, prin care s-a întărit neamul creștinesc. Pentru aceea, o sfinte prealăudate, primește de la noi laudă de mulțumire, ca împreună cu tine să cân­tăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Ucigașul și nelegiuitul Sever, înțelegând mai la urmă că puterea și minunile tale sunt venite de la Hristos, Mântuitorul lumii, a îndrăznit dimpreună cu slujitorii săi a cârti și a huli chiar împotriva lui Dumnezeu. Atunci, pentru o asemenea cutezare, a venit asupra lor arătare cerească, pentru că pământul s-a cutre­murat și fulgere și trăsnete au cuprins pe Sever și pe Crisp, eparhul său, ca să cunoască puterea lui Dumnezeu. Pentru aceea, îndrăznim și te rugăm, Sfinte mare mucenice Haralambie, fii apărătorul nostru de toate primejdiile și ne întărește și pe noi în credința Sfintei Treimi, ca să nu cădem în primejdia păgânilor. Așa, sfinte mare mucenice, mijlocește către Dumnezeu ca să ne miluiască după mare mila Sa, pentru ca să putem cânta unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai dobândit puterea mi­nunilor tale de la Mântuitorul;
Bucură-te, cel ce ai avut mărirea faptelor tale de la Ziditorul;
Bucură-te, cel ce întru Hristos te-ai jertfit și întru El te-ai sfințit;
Bucură-te, cel ce întru Domnul te-ai întărit și prin El ai biruit;
Bucură-te, că pe tiranii tăi i-ai osândit, ca să te cunoască de om dumnezeiesc;
Bucură-te, că pe dușmanii tăi i-ai umilit, ca să te cinstească de părinte sufletesc;
Bucură-te, că prin tine s-a înnoit izvorul bunătăților și al îndurărilor;
Bucură-te, că prin tine s-a vestit pomul milelor și al dreptăților;
Bucură-te, că însuși Sever împăratul și Crisp eparhul te-au rugat să-i scapi de pedeapsa lui Dumnezeu trimisă lor;
Bucură-te, că împăratul și eparhul au lăudat credința creștinilor;
Bucură-te, cel ce ai primit dumnezeiești da­ruri pentru creștini;
Bucură-te, cel ce ai primit bunătăți pentru pământeni;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 10:

Fierbinți au fost rugăciunile tale către Dum­­nezeu, dreptule mucenice, pentru că, mijlocind pentru iertarea și tămăduirea duș­ma­nilor tăi, Sever împăratul și Crisp ispravnicul, i-ai scăpat pe ei din osânda în care erau căzuți și, slobozindu-i în pace, le-ai dat sfătuire bună ca să nu mai greșească. Drept aceea, cunoscând și noi păcătoșii facerile tale de bine, bunule sfinte, ve­nim către tine cu umilință a te ruga să ne iz­băvești și pe noi din toate nevoile și necazurile pentru ca împreună cu tine să cântăm lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 10:

Harul dumnezeiesc a fost asupra ta, prea­lă­udate părinte, pentru că, învred­­ni­cindu-te a aduce la credința cea adevărată pe fiica împăratului Sever, anume Galini, ea însăși a stat mărturisitoare și propovăduitoare bună­tă­ților cerești și a îndemnat pe tatăl ei să se lepede de tirania păgânătății, ca să dobândească întru Hristos milostivirea bunătății. Pentru aceasta, o lăudatule sfinte, primește de la noi cu bucurie a-ți aduce aceste cântări:
Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale ai scă­pat de la pedeapsă pe vrăjmașii tăi;
Bucură-te, cel ce prin mijlocirile tale ai slo­bozit în pace pe cei ce erau în nevoi;
Bucură-te, cel ce i-ai sfătuit pe ei ca să nu mai greșească;
Bucură-te, cel ce i-ai îndemnat pe ei ca să se pocăiască;
Bucură-te, că tu ai adus la adevărata credință pe fiica împăratului Sever, anume Galini;
Bucură-te, că tu ai întărit a ei cunoștință și ai învățat-o în Domnul a se povățui;
Bucură-te, că ea însăși a îndemnat pe tatăl ei să se lepede de tirania păgânătății;
Bucură-te, că tot ea l-a chemat la Hristos, ca să câștige milostivirea bunătății;
Bucură-te, cel ce ai luminat cugetul celor întunecați;
Bucură-te, cel ce ai dobândit pocăința celor deșteptați;
Bucură-te, viața care ai odrăslit pentru în­tărirea neamului creștinesc;
Bucură-te, roada prin care ai primit harul dum­nezeiesc pentru tămăduirea neamului omenesc;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 11:

În vis, văzând fiica împăratului Sever că ea ședea într-o grădină cu pomi înmiresmați și cu fântâni preafrumoase și tot prin vis văzând că pe tatăl ei și pe Crisp ispravnicul i-a gonit de acolo păzitorul grădinii, a alergat cu grăbire la tine, bunule părinte, rugându-te ca să-i tâlcuiești acel vis. Iar tu, ca un izvor al cunoștinței, pre­țuind râvna cea adevărată a binecredincioasei fiice a împăratului, îndată i-ai dat povățuirea cea sufletească, căci ai numit grădina raiul drepților, și păzitorul raiului ai socotit că este Însuși Hristos; căci El a așezat în rai pe cei credincioși și a iz­gonit de acolo pe cei necredincioși. Pentru aceea, noi cu umilință cântăm Lui: Aliluia!

Icos 11:

Trecând treizeci de zile de la înfrico­șă­toarea pedepsire primită de la Dum­nezeu, împăratul s-a răzvrătit iarăși împotriva lui Hristos, Dumnezeul pe Care însuși Îl mărtu­risise. Și, chemându-te după aceea ca să jertfești idolilor lui spre a scăpa de pedeapsa sa, ai stat și aici vitejește împotriva păgânătății sale, căci i-ai răspuns că mari și nepricepute sunt cuvintele sale. Atunci el, mâniindu-se din nou, ți-a pus spre batjocură frâu și zăbale în gură și te-a tras prin toată cetatea ca și cum ai fi fost o ființă fără grai. Iar tu, mucenicule sfinte, făcând rugăciuni către Dumnezeu, ai scăpat și din aceasta. Pentru aceea, noi, cei binecredincioși, aducem cu mulțumire laudă biruinței tale, și voim a-ți cânta într-un glas unele ca acestea:
Bucură-te, tâlcuitorul visului credincioasei întru Hristos;
Bucură-te, propovăduitorul raiului celui frumos;
Bucură-te, viteazule împotrivitor cuvintelor păgânești;
Bucură-te, dreptule mângâietor sfaturilor sufletești;
Bucură-te, că tu ai întărit în credință pe Galini, fiica împăratului, de a sfărâmat idolii cei turnați;
Bucură-te, că prin tine s-a risipit necuviința slujitorilor idolești celor înrădăcinați;
Bucură-te, că însăși Galini a înfruntat pe tatăl ei de la închinarea păgânătății;
Bucură-te, că însăși ea a îmbrățișat și a apărat neamul creștinesc;
Bucură-te, că ai lăsat spre pomenire fapte duhovnicești;
Bucură-te, că ai dobândit spre răsplătire dra­goste îngerească;
Bucură-te, sfinte părinte, de roada bu­nă­tăților tale;
Bucură-te, cuviosule mucenice, de faptele minunilor tale;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 12:

Șezând tu, strălucitule sfinte, rezemat de stâlpul cel uscat al casei văduvei, unde te-a trimis Sever, ca să fii pus spre batjocură, ai arătat acolo încă o minune, căci stâlpul acela, înverzind, a înfrunzit și a făcut atâtea ramuri încât a acoperit casa. Atunci văduva, cunoscând puterea cea dumnezeiască, a căzut la picioarele tale, închinându-se și zicându-ți să mergi de la casa ei căci este nevrednică să fii aproape de ea. Iar tu, minunatule părinte, răspunzând cu blân­dețe să nu se teamă, ci să creadă în Domnul că este foarte milostiv și lăudat, ai îndoit după aceea minunile tale, căci a doua zi acel pom a înflorit și a rodit, iar vecinii văduvei, văzând asemenea minune, s-au mirat foarte. Și văduva, întărindu-se în credință, după râvna sa, și cunoscând că acele minuni le-ai făcut cu darul și puterea Mântuitorului Hristos, îndată s-a bo­tezat în numele Sfintei Treimi, izbăvindu-se de toate răutățile sale. Pentru aceea, toți drepts­lă­vitorii creștini vin cu bucurie să cânte lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 12:

Psalmul lui David cu bucurie l-ai cântat, sfinte, când erai dus la locul osândei, spre pierzare, ca să ți se taie capul, după porunca lui Sever, ca să nu mai abați pe păgâni din ră­tăcirea de care erau cuprinși, și așa ai zis în cale: „Mila și judecata Ta voi cânta ție, Doamne; cânta-voi și voi merge cu pricepere în cale fără prihană, când vei veni către mine”. Iar către sfârșit, ridicând ochii și mâinile tale către ceruri, ai mulțumit cu smerenie Dumnezeului milelor și al îndurărilor pentru mântuirea ta, zicând: „Po­menește-mă, Doamne, întru împărăția Ta”. A­tunci cerurile deschizându-se, S-a arătat Domnul puterilor cu mulțime de îngeri asupra ta și te-a chemat pe tine în locașurile drepților ca pe un prieten preaiubit, care ai fost chinuit în lume pentru dragostea Sa, dându-ți totodată dar de tămăduire asupra celor ce vor cinsti în lume și vor prăznui numele tău, ca să fie scăpați de toate bolile și nevoile lor, iar mai ales de năprasnica boală a ciumei. Pentru aceea, o lăudatule sfinte, primește cu bucurie a-ți cânta ție aceste cântări:
Bucură-te, strălucite arhiereule, că ai înverzit și ai rodit stâlpul cel uscat al văduvei;
Bucură-te, strălucitule mucenice, că ai potolit și ai smerit pe păgânul cel înfuriat al cetății;
Bucură-te, cel ce ai adus la credința cea adevărată pe văduva care trăia în desfrâu;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăința cea dorită pe păgâna care era în nebunie;
Bucură-te, că prin minunile tale ai deșteptat în ea cuvântul adevărului;
Bucură-te, că prin sfaturile tale ai câștigat și asupra sa darul botezului;
Bucură-te, bunule sfinte, care ai săvârșit în viața ta destule minuni;
Bucură-te, dreptule părinte, care ai mântuit mulțime de păgâni prin chinurile tale;
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit a vedea cerurile deschise și frumusețea cea nemărginită a slavei dumnezeiești;
Bucură-te, cel ce ai primit glasul Domnului puterilor și bucuria cea negrăită a cetelor cerești;
Bucură-te, comoara cea neprețuită cu care s-a încununat cinstitul tău cap când s-a tăiat de păgâni;
Bucură-te, podoaba cea neașteptată cu care s-a îmbrăcat măritul tău trup când s-a despărțit de tirani;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 13:

O, întru tot lăudate Sfinte Haralambie, primește de la noi aceste cântări, ce cu umilință le aducem înaintea ta, și ne izbăvește pe noi din toate nevoile și necazurile, ca un bun și de oameni iubitor. Căci, deși suntem ne­vrednici milostivirii tale, pentru păcatele noastre cele multe și grele, pe care le săvârșim în tot timpul vieții noastre și în tot ceasul, însă cu­noscând bunătatea ta cea mare pe care ai arătat-o asupra celor ce te cinstesc pe tine și asupra celor ce se pocăiesc cu credință întru numele Dom­nului, năzuim cu fierbinți lacrimi a mărturisi înaintea ta că am greșit. De aceea, ne rugăm ție ca să fii mijlocitorul nostru către preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră de toate bolile și de toate primejdiile și pentru întărirea noastră în credința cea ade­vă­rată, ca să nu mai greșim.

Așa, strălucite sfinte, rugămu-te pe tine ca să ne aperi pe noi de toate răutățile, după făgă­duința ta, căci toți te cinstim și prăznuim numele tău, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de 3 ori).

Apoi se zice iarăși Icosul 1: „A cinsti căruntețile tale cele adânci și sfinte…“, și Condacul 1: „Alesule din ceata arhiereilor, mare mucenice Haralambie, dorind a-ți aduce cântări de laudă…“

Icos 1:

Acinsti căruntețile tale cele adânci și sfin­te, bine este, deoarece, întru ve­chimea vârstei și a sfințeniei tale, te-ai arătat viteaz răbdător tuturor chinurilor ce ai suferit de la păgâni. Tu ai înmulțit ceata mucenicilor, tu ai adăugat numărul apostolilor și al propovă­dui­torilor lui Iisus Hristos; ție, dar, se cuvine, după vrednicie, să-ți cânte toți ortodocșii creștini unele ca acestea:
Bucură-te, vrednicule și bunule între arhierei Haralambie;
Bucură-te, cel ce ai sfințit și ai cinstit bătrânețile;
Bucură-te, podoaba arhiereilor și luminăto-rul cetății Magnezia;
Bucură-te, învățătorul cuvântului lui Dum­nezeu spre calea mântuirii;
Bucură-te, povățuitorul cel bun, care ai ară­tat păgânilor calea mântuirii;
Bucură-te, strălucitorul cel drept, care ai în­demnat la credință duhurile tiranilor;
Bucură-te, mucenice, cel ce ai adus la cre­dința adevărată pe cei necredincioși;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăință sufle­tească pe cei păcătoși;
Bucură-te, următor al apostolilor și al proo­rocilor celor luminați de Duhul Sfânt;
Bucură-te, purtătorule de chinuri Hara­lam­bie, care ai dat sfaturi bune prin cuvânt;
Bucură-te, că tu ai îndepărtat rătăcirile păgânilor;
Bucură-te, că tu ai luminat nedumerirea credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 1:

Alesule din ceata arhiereilor, mare mu­cenice Haralambie, dorind a-ți aduce cântări de laudă, simțindu-ne nevrednici și cu împuținarea graiului omenesc, tu, care porți nume întocmai cu darul dat de la Preaputernicul Dum­nezeu, a fi luminător de bucurie, luminează-mi cugetul și dă putere graiurilor noastre ca întru bucurie să-ți cântăm ție: Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

și apoi se face otpustul.

sf-sf-mc-haralambie-preot-in-magnezia-langa-efes-5-2[1].jpg

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni (1) (10 februarie)

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni, glasul al 4-lea:

Arătatu-te-ai, Înţeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos şi ca un sfeşnic pururea luminos al Lumii, strălucit-ai în lume prin mucenicie, fericite şi ai risipit întunecimea idolilor. Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuiască pe noi.

Cântărea 1, glasul al 6-lea.

Irmos: Ca pe uscat umblând Israel…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Umblând cu bucurie prin Locaşurile Cereşti cele înţelegătoare şi luminându-te cu Lumina Cea Neînserată, izbăveşte-mă de patimi, cu rugăciunile tale, înţeleptule, ca să te laud pe tine.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta, cea purtătoare de lumină, străluceşte daruri ca de soare şi luminează pe cei ce întru dânsa cu credinţă te cinstim pe tine, cel asemenea cu numele bucuriei celei preluminate, cu adevărat.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu picăturile sângelui înecând marea cea sărată a necredinţei, râu mare de evlavie te-ai făcut lui Hristos, adăpând cu adevărat Biserica, pururea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Furtunile păcatelor şi valurile cele potrivnice ale cugetelor şi primejdiile patimilor au venit asupra mea; ci, cu rugăciunea ta cea tare, izbăveşte-mă, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Nu este sfânt precum Tu…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nicidecum nu este cu putinţă a povesti mulţimea minunilor pe care le-ai făcut, încă fiind în viaţă şi după ce te-ai mutat către Dumnezeu, purtătorule de biruinţă, mucenice, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărit fiind cu Putere Dumnezeiască, ai surpat semeţia cea neputincioasă a celor fărădelege, ca un tare ostaş, ca un într-armat al Dumnezeieştii tabere, Sfinte Haralambie, luptătorule.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvoare de sânge scurgându-se din trupul tău, fericite, au stins toată văpaia necredinţei şi arderea de foc cea cumplită; iar ţie ţi-au mijlocit pârâul desfătării.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Dumnezeu, Sfântul Sfinţilor, L-ai născut Preasfântă, arătându-te Casă Preacurată a Sfinţeniei şi Singura Poartă prin care a trecut Hristos, ca să mântuiască pe om.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Hristos este Puterea mea…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frumos te-ai făcut, ungându-te cu sângele cinstitei mucenicii şi cu podoabe ai luminat-o pe ea, Sfinte Haralambie, podoaba şi întărirea luptătorilor.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe idolii demonilor i-ai zdrobit cu bărbăţia ta, purtătorule de biruinţă, arătându-te pe tine însuţi locaş al Sfântului Duh, stâlp şi pildă a răbdării celei adevărate.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicând mâinile în sus, mărite, apărătorii întunericului scrijeleau cu ghiare de fier coastele tale, mijlocindu-ţi ţie adevărata Desfătare Veşnică.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tăria şi Lumina mea este Hristos Domnul, Cel Ce a Răsărit din tine, întrecând orice măsură, pentru mulţimea bunătăţii, Preacurată şi ne-a izbăvit pe noi de călcarea Poruncii celei de demult.

Cântarea a 5-a: Irmos:

Cu Dumnezeiască Strălucire…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând întocmai Dumnezeieştii Patimi a lui Hristos, Cel Ce pentru noi a suferit patimi, mucenice, cu tărie ai răbdat pironirile cuielor peste tot trupul.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl, îndreptând nebunia prigonirilor, a insuflat în chip vădit cuvânt celor fără de înţelegere, care spuneau să te dezlege din legături, preaînţeleptule.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu frigări fiind străpuns ai rănit cu lancea bărbăţiei şi a răbdării tale inima cumplitului vrăjmaş al pământenilor, înţelepţite de Dumnezeu, pătimitorule, vrednicule de laudă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu Dumnezeiasca lumina ta, Ceea ce eşti Bună, îndreptează la lumină sufletul meu cel întunecat de plăceri şi mă povăţuieşte spre calea mântuirii, Ceea ce Singură ai născut pe Mântuitorul Hristos.

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea vieţii văzând-o…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminător te-ai făcut cu lumina patimilor tale, îndreptând la Lumină marginile pământului; mărturisit-ai numele lui Hristos înaintea tiranilor, purtătorule de biruinţă al Domnului, Sfinte Haralambie, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înflăcărându-te de focul dragostei Dumnezeieşti, cu rourarea credinţei ai stins focul celor nelegiuiţi, arătând necredincioşilor minunile lui Hristos, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind după Viaţa Cea Nemuritoare, ai omorât săltările trupului cele spre păcat, Mucenice Haralambie şi cu rugăciunea pe morţi ai înviat, lăudând pe Cel Ce în toate te-a slăvit pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Clătinându-mă de potrivnicele năvăliri ale patimilor, întăreşte-mă, Maică a lui Dumnezeu, ca Ceea ce ai născut pe Izvorul nepătimirii; căci către tine am scăpat, Ceea ce eşti Scăparea cea Mare a oamenilor.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Făcutu-te-ai preoţilor strălucit purtător de lumină şi părinţilor laudă şi cinste înveselitoare, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie. Că tu păzeşti de vătămare pe robii tăi.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Ca o comoară de mult preţ a câştigat Biserica al tău cap, Sfinte Sfinţite Mucenice, pătimitorule şi purtătorule de biruinţă, Haralambie. Drept aceea se şi bucură, slăvind pe Ziditorul.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Tinerii în Babilon…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind supus la chinuri şi topindu-te, purtătorule de biruinţă al lui Hristos, ai ajuns mai curat decât aurul şi prinos Sfinţit cu adevărat te-ai făcut.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu roua rugăciunilor tale, înţeleptule, s-a stins cuptorul celor fărădelege şi te-ai izbăvit, cântând Celui Ce te-a zidit: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu prelungirea chinurilor tale, copac cu frunziş des te-ai arătat, umbrind pe credincioşii ce sunt aprinşi de văpaia păcatului, care strigau: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai primit Bucurie în Preacuratul tău pântece, Preacurată, umple de bucurie inima mea, alungând întunecarea patimilor, pururea Fecioară.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Din văpaie cuvioşilor…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu valurile sângelui fiind stropit, cu podoaba rănilor înfrumuseţat şi frumos împodobit cu diademă de biruinţă, stai înaintea lui Dumnezeu, mucenice.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mulţimile chinurilor nu au acoperit bărbăţia şi vitejia ta mucenice şi nici împotrivirea prigonitorilor nu a întunecat răbdarea ta cea prealuminată, de Dumnezeu înţelepţite.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preot şi mucenic nebiruit, ostaş viteaz şi stâlp neclintit, sprijin credincioşilor şi vrăjmaş nelegiuirii, cu adevărat te-ai arătat, purtătorule de biruinţă, de Dumnezeu înţelepţite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce a făcut toate cu voia cea Dumnezeiască, voind S-a Sălăşluit în pântecele tău, Preacurată, vrând să ne înnoiască pe noi, cei ce am fost stricaţi; pe Acela Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nici focul, nici sabia, nici moartea, nici prigoana, nici întristarea, nici foamea, nici primejdia şi nici născocirea a tot felul de chinuri, n-au putut, cu adevărat, să te despartă de dragostea Celui Ce te-a zidit, pătimitorule, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu scrijelirile ghearelor de fier lepădând hainele trupului, te-ai împodobit pe tine cu podoabele sângelui, purtătorule de biruinţă; pentru aceasta bucurându-te, stai cu îndrăzneală înaintea Stăpânului şi Dumnezeului tuturor, nebiruite mucenice.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, a răsărit lumii prilej de bucurie şi de Dumnezeiască Strălucire, alungând iarna patimilor şi pe toţi luminându-i; pe care prăznuind-o, să aflăm iertare de greşeli, cu rugăciunile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Viforul patimilor mă tulbură şi întreitele valuri ale necazurilor mă îneacă; ci, Preacurată, ca Una ce ai născut pe Mântuitorul Hristos, întinde-mi mână de ajutor şi mă miluieşte, Ceea ce Singură eşti Ocrotitoarea celor ce cu credinţă te fericesc pe tine.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea…

Stâlp neclintit al Bisericii şi sfeşnic nestins al lumii te-ai arătat, purtătorule de biruinţă Sfinte Haralambie; şi strălucind mai luminat decât soarele, goneşti întunericul idolilor. Mucenice mărite, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Cetele credincioşilor adunându-ne, cu evlavie să lăudăm, după vrednicie, pe mucenicul lui Hristos, pe Sfântul Haralambie cel Mare, pe apărătorul dreptei credinţe, pe diamantul şi supărătorul nelegiuiţilor, pe cel ce a propovăduit Dumnezeu a toată lumea pe Hristos Dumnezeu Omul.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Marie, Ceea ce eşti Locaş Preacinstit al Stăpânului, ridică-ne pe noi cei căzuţi în prăpastia cumplitei deznădăjduiri şi a greşelilor şi a necazurilor. Că tu eşti Mântuirea păcătoşilor şi Ajutătoarea şi Apărătoarea Tare şi miluieşti pe robii tăi.

Sf.-Haralambie-05

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni (2) 10 Februarie

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni, glasul al 4-lea:

Arătatu-te-ai, Înţeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos şi ca un sfeşnic pururea luminos al Lumii, strălucit-ai în lume prin mucenicie, fericite şi ai risipit întunecimea idolilor. Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuiască pe noi.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmos: Deschide-voi gura mea…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind a lăudacinstitul cap şi luptele slujitorului tău, Doamne, cer Dumnezeiască Strălucire din Înălţime, prin care voi putea să-l laud pe acesta, cu cântări.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Sever, cel fără de Dumnezeu, leul cel ce răcnea, împreună cu nebunul de Crisp i-ai surpat, Sfinte Mucenice Haralambie, lepădându-te de păgânătatea lor. Pentru care te-ai încununat de mâna Ziditorului tău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împărătească podoabă Biserica te-a câştigat, Dumnezeiescule Haralambie şi demonilor izgonitor şi a tot felul de boli izbăvitor. Pentru aceasta prăznuieşte sfântă pomenirea ta, sfinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Maria cea Preacurată şi de Dumnezeu Născătoare, Muntele cel Sfânt, Năstrapa cea cu totul de aur, care a purtat Dumnezeiasca Mană Cea Firească, Ceea ce hrăneşte pururea pe credincioşi cu harul, să o lăudăm.

Catavasia:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Pe ai tăi cântăreţi…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe ai tăi cântăreţi, purtătorule de Dumnezeu, carecu credinţă s-au adunat în Biserică să se închine ţie şi capului tău cel Dumnezeiesc şi cinstit, apără-i şi-i păzeşte de smintelele protivnicului.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înviind pe tânărul cel mort şi demonilor izgonitor arătându-te, mulţimile oamenilor ai înspăimântat şi lui Hristos le-ai adus prin sângele tău mucenicesc, smulgându-le din mâinile balaurului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Veniţi, mulţime a celor numiţi cu numele lui Hristos, să lăudăm cu credinţă pe mucenicul Domnului şi cu cântări duhovniceşti să încununăm preacinstitul său cap, ca să aflăm dezlegarea de greşeli.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Încăpând în pântecele tău pe Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul, Cel Neîncăput în toată lumea, în braţele tale L-ai purtat Fecioară Maică Preacurată, Scăparea creştinilor.

Catavasia:
Pe ai tăi cântăreţi, Născă­toare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Cel Ce şade în Slavă…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, te-a primit pe tine ca pe un porumbel cu aripi mărite, zburând către Cereştile Locaşuri ca un nebiruit şi slăvit pătimitor.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit fiind de Slava lui Dumnezeu, mucenice slăvite te-ai aflat fără de teamă înaintea scaunelor de judecată ale celor fărădelege şi pe Hristos cu îndrăzneală L-ai propovăduit Dumnezeu Desăvârşit cu firea omenească îmbrăcat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mare comoară cu adevărat şi preafericită s-a arătat cinstitul tău cap, nebiruite Haralambie, care alungă tot felul de boli şi molima ciumei, cu Puterea Duhului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Preacurata Maria, Născătoarea de Dumnezeu să o lăudăm, pe cea care întru curăţie a născut pe Soarele dreptăţii, Poarta cea Cerească, prin care intră întru Împărăţia lui Dumnezeu cei ce o preamăresc pe dânsa.

Catavasia:
Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Norul cel Uşor, a venit Iisus, Cel cu totul Dumnezeiesc, din Preacurata Fecioară şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Spăimântatu-s-au toate…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Spăimântatu-s-au toţi de Dumnezeiască mărirea ta; căci preacinstitul tău cap îndepărtează bolile, pe demoni alungă şi tuturor credincioşilor ce aleargă la el, le dăruieşte vindecare şi izbăvire de rele.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bolile trupeşti şi sufleteşti contenesc, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, prin căderea la pământ înaintea Dumnezeiescului tău cap şi prin cinstirea lui cu sfinţenie; căci Hristos ni l-a dăruit nouă vindecător şi mijloc de izbăvire din necazuri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Spăimântatu-s-au demonii şi elinii cei fără de Dumnezeu, văzând mâinile îndrăzneţului defăimător ighemon, tăiate cumplit şi spânzurate de trupul tău; iar tu, ca un următor al lui Hristos, l-ai făcut iarăşi pe el sănătos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul lui Dumnezeu Cel Ipostatnic, Ceea ce eşti fără de prihană, S-a pogorât ca Ploaia pe Lână în pântecele tău, Preacurată şi a mântuit toată firea omenească ce era uscată de arsura căderii.

Catavasia:
Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Înţelepţii lui Dumnezeu…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârşind acest Dumnezeiesc şi preacinstit praznic al Preafericitului Haralambie, veniţi să sărutăm preacinstitul lui cap şi să primim izbăvire de necazuri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având Izvor de tămăduiri cinstitul tău cap, Sfinte Haralambie, cu căldură alergăm, căzând la pământ înaintea lui şi lăudând pe Dumnezeu, Cel Ce te-a slăvit pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mare har ai luat de la Dumnezeu, preaviteazule luptător, Mucenice Haralambie; că a făcut Domnul capul tău izvor bogat de tămăduiri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Focul Dumnezeirii S-a Sălăşluit întru tine, Preacurată, Dumnezeiască Mireasă şi n-a ars pântecele tău, Preafericită, ci mai vârtos l-a rourat şi l-a luminat.

Catavasie:
Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-însa.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Făcutu-te-ai preoţilor strălucit purtător de lumină şi părinţilor laudă şi cinste înveselitoare, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie. Că tu păzeşti de vătămare pe robii tăi.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Ca o comoară de mult preţ a câştigat Biserica al tău cap, Sfinte Sfinţite Mucenice, pătimitorule şi purtătorule de biruinţă, Haralambie. Drept aceea se şi bucură, slăvind pe Ziditorul.

Cântarea a 7-a.

Irmos: N-au slujit făpturii…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te lăudăm pe tine strigând: bucură-te, Slăvite Mucenice Haralambie; că ne-ai dăruit Dumnezeiescul tău cap, ca o fântână ce izvoreşte bogăţie neînpuţinată, care veseleşte sufletele celor ce cu credinţă te măresc pe tine.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mărim nevoinţele şi luptele tale, Dumnezeiescule mare mucenic al lui Hristos; că ai surpat altarele idoleşti şi vitejeşte ai nimicit îngâmfarea demonilor, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un Luceafăr pururea strălucitor a răsărit nouă capul tău, care ferindu-ne de întunericul înşelăciunii, de primejdii şi de necazuri, ne izbăveşte de pierzătoarele boli şi ne dăruieşte sănătate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Răsărit-a tuturor oamenilor, din pântecele tău, pe Marele şi Neînseratul Soare Care a luminat, cu lumina cunoştinţei, pe toţi cei ce strigă: Binecuvântat este Preacurată, Rodul pântecelui tău.

Catavasia:
N-au slujit făpturii cuge­tătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!

Cântarea a 8-a.

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mare ajutor ortodocşilor şi izbăvitor din primejdii te-ai arătat, Preaînţeleptule Haralambie. Că izbăveşti pururea pe toţi cei ce aleargă la cinstitul tău cap şi cer dezlegare de rele, preaînălţând pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împotrivitu-te-ai lui Sever, la locul de chinuri, fiind întărit ca un diamant şi ca un stâlp neclintit, Mărite Mucenice Haralambie şi pe Hristos L-ai propovăduit Dumnezeu şi Om şi nu te-ai plecat nicidecum, fericite, la măgulirile cele pierzătoare de suflet ale ucigaşilor.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Dezleagă lanţurile greşealelor mele, celui ce laud, Sfinte Haralambie, capul tău, care izvorăşte pururea ape de vindecări, dăruindu-mi mie, celui ce te laud pe tine, întru toţi vecii, scăpare de ispite şi izbăvire de boala cea cumplită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Aflându-te pe tine Mirele tău, Stăpână Dumnezeiască Mireasă, Trandafir în spini şi Floare bine mirositoare în văi şi Crin Preacurat, de sus întru tine S-a Sălăşluit şi a umplut de mireasmă toată lumea, care te preaînalţă întru toţi vecii.

Catavasie:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Tot neamul pământesc…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toţi credincioşii să mergem la capul cinstitului mucenic; că Stăpânul tuturor a dat acestuia har preamare prin care pe demoni îi îndepărtează, bolile le conteneşte şi dăruieşte tuturor celor ce se ating de el sănătate, întărire şi mare milă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pământul şi cerul se înspăimântează astăzi de minunile marelui mucenic; căci taberele demonilor sunt alungate, bolnavilor li se dă întărire trupească şi boala ciumei conteneşte cu atingerea de capul tău, mărite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să stăm cu evlavie în Casa Domnului nostru şi să cădem înaintea cinstitului cap, cel cu adevărat sfânt şi vrednic de laudă, care s-a înroşit prin sângele Dumnezeiescului mucenic şi face minuni uimitoare, că unul ce a fost încununat de mâna Atotţiitorului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cântări de laudă primeşte de la noi, Dumnezeiască Mireasă, Ceea ce eşti de Dumnezeu cu har Dăruită, Maica Dumnezeului nostru; şi harul tău dăruieşte-l nouă, robilor tăi, celor ce cu evlavie te cinstim. Iar pe Hristos, pe Care în chip de negrăit L-ai născut, Milostiv dăruieşte-ne-L nouă, Fecioară.

Catavasie:
Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea…

Stâlp neclintit al Bisericii şi sfeşnic nestins al lumii te-ai arătat, purtătorule de biruinţă Sfinte Haralambie; şi strălucind mai luminat decât soarele, goneşti întunericul idolilor. Mucenice mărite, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Cetele credincioşilor adunându-ne, cu evlavie să lăudăm, după vrednicie, pe mucenicul lui Hristos, pe Sfântul Haralambie cel Mare, pe apărătorul dreptei credinţe, pe diamantul şi supărătorul nelegiuiţilor, pe cel ce a propovăduit Dumnezeu a toată lumea pe Hristos Dumnezeu Omul.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Marie, Ceea ce eşti Locaş Preacinstit al Stăpânului, ridică-ne pe noi cei căzuţi în prăpastia cumplitei deznădăjduiri şi a greşelilor şi a necazurilor. Că tu eşti Mântuirea păcătoşilor şi Ajutătoarea şi Apărătoarea Tare şi miluieşti pe robii tăi.

Amin

Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului – 1 februarie

Tropar la Praznicul Înainteprăznuirii Întâmpinării Domnului

Glasul 1

Cereasca ceată a îngerilor privind spre pământ vede venind pe Cel mai Întâi-Născut decât toată făptura, aducându-Se ca un Prunc în Biserică, purtat de Maica ce nu ştie de nuntă şi cântă acum, împreună cu noi, cântare de Înainteprăznuire, bucurându-se.

*

Condac la Praznicul Înainteprăznuirii Întâmpinării Domnului

Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi…

Credincioşilor, deschideţi-vă astăzi inimile, ca nişte braţe şi primiţi cu cuget preacurat pe Domnul, Cel Ce vine, cântându-i cântare de Înainteprăznuire.

***

Canon de rugăciune la Praznicul Înainteprăznuirii Întâmpinării Domnului

Troparul Înainteprăznuirii Întâmpinării Domnului, glasul 1:

Cereasca ceată a îngerilor privind spre pământ vede venind pe Cel mai Întâi-Născut decât toată făptura, aducându-Se ca un Prunc în Biserică, purtat de Maica ce nu ştie de nuntă şi cântă acum, împreună cu noi, cântare de Înainteprăznuire, bucurându-se.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul: Cânta-voi Ţie, Doamne, Dumnezeul meu; că ai povăţuit pe popor în mijlocul mării şi ai acoperit carele de război ale lui Faraon şi puterea lui.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Cânta-voi Ţie, Doamne Dumnezeul meu, Celui Ce Te-ai făcut Prunc cu Trupul şi Legii Te-ai supus şi ai mântuit pe om, pentru care Om Te-ai făcut.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

În braţe primind bătrânul pe Dătătorul de viaţă şi Dumnezeu, din viaţă s-a desprins, strigând: acum slobozeşte-mă, că Te-am văzut pe Tine, astăzi.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Legilor firii Te-ai plecat şi aşezămintelor Scripturii după Lege Te-ai supus, Hristoase, Cel Ce mai înainte mi-ai dat mie Legea, în Muntele Sinai.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cânta-voi Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, că Te-ai născut din Maică Fecioară Sfântă şi pe Aceasta ai arătat-o Nădejdea sufletelor noastre.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Întăritu-s-a inima mea întru Domnul Dumnezeul meu; drept aceea cei slabi s-au încins cu putere.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Să se deschidă Biserica! Că Biserica lui Dumnezeu a venit acum să ne facă pe noi biserici ale Sfântului Duh.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Venind harul, umbra a trecut acum şi în locul ei a venit Adevărul; Drepte Simeon, primeşte acum pe Hristos.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Văduva Ana cea înţeleaptă, care trăia retrasă, dar lui Dumnezeu îi era cunoscută, să se mărturisească acum Celui Ce S-a făcut Prunc cu Trupul pentru noi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Maica lui Dumnezeu, Fecioara, cu dreaptă credinţă să o lăudăm; că se roagă Domnului neîncetat pentru noi.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase şi pământul s-a umplut de Slava Ta. Pentru aceasta neîncetat strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Cetele îngereşti s-au înspăimântat văzând în braţele bătrânului pe Cel Ce este Lăudat împreună cu Tatăl şi cu Duhul, ca Fiu şi ca Dumnezeu al nostru.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Nedesăvârşirea noastră însuşindu-Şi-o Dumnezeu, Cel Ce este cu totul Desăvârşit, cu aducerea Sa cea după Lege ne-a dăruit nouă desăvârşirea harului.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Fost-ai mai cinstit decât Moise, cel ce a primit Legea în Muntele Sinai: că pe Hristos Domnul în braţe L-ai purtat, bătrâne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfânta Ana proorocind cele viitoare, pe Cel din pântecele tău, mai înainte L-a vestit Dumnezeu. Pentru aceasta neîncetat roagă-te, Maica lui Dumnezeu, să se mântuiască robii tăi.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Cel Ce ai Răsărit Lumina şi ai luminat zorile şi ai arătat ziua, Slavă Ţie! Slavă Ţie Iisuse, Fiul lui Dumnezeu!

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

În umbra Legii, Dreptul Simeon a făcut cunoscut în chip vădit Cuvântul harului, primind trupeşte pe Hristos.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Ca pe un Prunc primindu-l în braţe Simeon şi cu duhul Dumnezeu a fi văzându-L, a propovăduit pe Hristos Mântuitorul lumii.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Acesta spre cădere şi spre ridicare este pus; spre căderea necredincioşilor şi spre ridicarea credincioşilor, a zis oarecând Dreptul Simeon, mai înainte proorocind.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De Dumnezeu Născătoare Preacurată, roagă pe Fiul tău să mântuiască de nevoi şi de toată asuprirea pe cei ce te măresc pe tine, Născătoare de Dumnezeu Preacurată.

Cântarea a 6-a.

Irmosul: Precum ai izbăvit pe proorocul Iona din chit, Hristoase Dumnezeule, aşa şi pe mine scoate-mă din adâncul greşealelor şi mă mântuieşte, Iubitorule de oameni.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Înştiinţare luase bătrânul că nu va muri mai înainte de a vedea pe Stăpânul Hristos; iar astăzi în braţe Îl poartă şi-L arată pe El la tot poporul lui Israel.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Pe Făcătorul veacurilor primindu-L bătrânul, ca pe un Prunc, Dumnezeu mai înainte de veci pe Hristos L-a cunoscut şi Lumină a neamurilor şi a lui Israel.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Acum Sfântul şi Dreptul Simeon prooroceşte; acum Sfânta Proorociţă Ana se mărturiseşte lui Dumnezeu: acela Maicii şi Fecioarei, iar aceasta Cerului Ce S-a arătat din Fecioară cu Trup.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O, fericit pântece! De unde ai odrăslit o Slavă ca aceasta? Dumnezeu este Cel Ce S-a născut, o, Fecioară! Şi Lumina neamurilor şi Slava şi Izbăvirea.

CONDAC,glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Credincioşilor, deschideţi-vă astăzi inimile, ca nişte braţe şi primiţi cu cuget preacurat pe Domnul, Cel Ce vine, cântându-i cântare de Înainteprăznuire.

Cântarea a 7-a.

Irmosul: Dumnezeul părinţilor, nu ne ruşina pe noi, ci ne dăruieşte nouă a striga cu îndrăzneală Ţie: Binecuvântat eşti Dumnezeule.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Dumnezeu, Cel Ce S-a Sălăşluit în pântecele Fecioarei, stă astăzi în braţele Dreptului Simeon, ca pe un scaun de foc.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Luând firea noastră cea pământească, Cuvinte, Prunc Te-ai făcut cu Trupul şi curăţirilor celor după Lege Te-ai împărtăşit, ca un Prunc.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Înţeleaptă Ana ne prooroceşte nouă cele viitoare şi arată de mai înainte, în chip Tainic, Aşteptarea neamurilor şi Izbăvirea lui Israel.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te Pământ Neînsămânţat, care ai născut din pântecele tău, fără de sămânţă bărbătească, pe Cuvântul Întrupat, Ceea ce eşti Acoperământul sufletelor noastre.

Cântarea a 8-a.

Irmosul: Pe Împăratul Hristos, pe Care L-au mărturisit tinerii cei robiţi în cuptor, grăind cu mare glas cântau: toate lucrurile lăudaţi-L ca pe Domnul.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Pe Cel Ce pentru noi S-a făcut Prunc asemenea nouă, Care a fost adus sub Lege, ca să izbăvească pe toţi de legea cea scrisă, toate făpturile lăudaţi-L ca pe Domnul.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Văzându-Te pe Tine, Lumina Cea Înţelegătoare, Dreptul Simeon, bătrânul, în braţe Te-a luat, strigând: acum mă slobozeşte, Stăpâne, din această viaţă trecătoare, la viaţa cea întru Duhul.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Pe Dumnezeu, Cel mai înainte de veci, Care a binevoit a Se face Prunc pentru noi şi în braţele bătrânului Simeon a fi primit, toate lucrurile lăudaţi-L ca pe Domnul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Împăratul Hristos, pe Care L-a născut nouă Fecioara Maria, care şi după naştere a rămas Fecioară Curată, toate făpturile lăudaţi-L ca pe Domnul.

Cântarea a 9-a.

Irmosul: Mărim cu toţii iubirea Ta de oameni Hristoase Mântuitorul nostru, Cel Ce eşti Mărirea robilor Tăi şi Cununa credincioşilor; Care ai mărit pomenirea Celei ce Te-a născut pe Tine.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Cel Ce a săpat pe table Legea Scripturii, de mâinile bătrânului este îmbrăţişat ca un Prunc şi ne dă nouă ca Lege Sfântă, Dumnezeiasca Evanghelie.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Astăzi în Templu, bătrânul Simeon a luat în braţe pe Hristos Dumnezeul nostru şi a strigat, zicând: acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Cetele îngerilor văzând în Trup pe Ziditorul lor în chip de Prunc, în braţele bătrânului, cu frică lăudându-L, L-au slăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Primitorule de Dumnezeu, Dreptule Simeon, văzătorule al Domnului, cel ce eşti sfârşitul Legii şi începutul harului, fă pomenire şi de noi, cei ce cinstim sfântă mutarea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te Preacinstită Curată, Lauda fecioriei şi Bucuria lumii, Marie, Maica şi Slujitoarea Mântuitorului Hristos. Pe Acela roagă-L pentru sufletele noastre.

SEDELNA Înainteprăznuirii Întâmpinării Domnului, glasul 1. Podobie: Piatra fiind pecetluită…

A vieţii Comoară şi a tuturor Viaţă, Prunc sub Lege venit-ai în lume pentru minune, Cel Ce odinioară ai scris Legea pe plăci în Muntele Sinai, ca pe toţi să-i slobozeşti din robia cea veche a Legii. Slavă milostivirii Tale, Mântuitorule; Slavă Împărăţiei Tale; Slavă Iconomiei Tale, Unule Iubitorule de oameni.

Cinstirea Sfantului Arhidiacon Stefan

Se poate oricine intreba de ce il praznuieste Biserica pe Sfantul Arhidiacon Stefan, cel dintai martir al crestinatatii, in chiar ziua a treia de Craciun, numaidecat dupa Nasterea Domnului si dupa Soborul Prea Curatei Maicii Sale?

De ce aceasta mare si exceptionala cinstire?

Spre a raspunde, bine este a ne opri nitel asupra unei distinctii de ordin gramatical; ea ne va usura talmacirea exacta (si descoperirea semnificatiei adanci) a textului principal referitor la acel pe care il praznuim.
Limba noastra cunoaste doua verbe vecine, totusi nu identice. A sedea vrea sa zica in romaneste a se afla asezat pe ceva (un scaun, o banca, o lavita .
), iar a sta inseamna a se tine in picioare, vertical. Oamenii, in vorbirea curenta, incurca lucrurile si folosesc nediscriminatoriu (si deci gresit) cei doi termeni. Ei spun, pleonastic, sezi jos ori stai in picioare. Mai zic, vrand sa pofteasca pe careva sa sada: stati, va rog, ceea ce, din nou, e o eroare. Dar pentru a intelege cum se cuvine textul de la Fapte, capitolul 7, versetele 55-56 trebuie neaparat sa luam aminte la sensul corect al verbelor a sedea si a sta. Ce anume citim la Fapte, 55-56? „A vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Si a zis: Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu.”
Cum este caracterizat acel care a vorbit astfel in vreme ce aruncau cu pietre asupra lui. Ca un barbat plin de credinta si de Duh Sfant, plin de har si de putere, facator de minuni si semne mari in popor, intelept; iar fata lui „ca o fata de inger”.
Sfantul Arhidiacon Stefan, caci despre el e vorba, era unul din cei sapte diaconi alesi spre a sluji la mese. A fost dat in judecata sinedriului in temeiul unor marturii mincinoase, invinuit a fi rostit cuvinte de hula impotriva templului si a Legii, si osandit a fi ucis cu pietre. Ceea ce a si avut loc, victima rugandu-se, intocmai ca Domnul Hristos, pentru iertarea ucigasilor sai.
De ce, ne intrebam iarasi, foloseste textul Noului Testament verbul a sta, adica a se afla in picioare, iar nu pe a sedea? In icoane, doar, Hristos e mereu infatisat sezand, de-a dreapta Tatalui, pe tronul Sau ceresc. Iar textele liturgice si exegetice mereu se refera la Iisus sezand in slava, niciodata stand.
Nu incape indoiala ca pentru a privi jertfa primului mucenic al Sau, Domnul S-a ridicat in picioare. Si pentru care pricina? Din respect pentru Archidiaconul Stefan si spre a-i aduce osebita cinstire. La acest dintai act de jertfa, marturisire si curaj, Domnul intelege sa asiste din ceruri intr-o atitudine cinstitoare. Domnul il respecta si-l admira pe Stefan pentru curajul de care da dovada, pentru ca Il marturiseste si nu se leapada si nu se rusineaza de Mantuitorul sau, pentru ca si-a infruntat potrivnicii si s-a straduit sa le demonstreze adevarul dreptei credinte.
Iata care este talcul simplu al prezentei verbului a sta in textul de la Fapte, capitolul 7, versetele 55-56. Nu e o prezenta intamplatoare ori o inadvertenta, o confuzie de vocabule. Verbul a sta este preferat celuilalt, obisnuit tocmai spre a marca vointa lui Hristos de a da in vileag consideratia si iubirea Sa pentru un om curajos si care nu se rusineaza de El, care-i gata sa-si dea viata pentru credinta pe care, fara sfiala, a expus-o
Ce deducem? Ce concluzie tragem din relatarea de la Fapte? Una si neindoielnica: Hristos iubeste curajul, El care de atatea ori a spus: nu te teme, nu va temeti, nu va inspaimantati, nu fiti fricosi, pentru ce sunteti fricosi, indrazneste, indrazniti, indrazniti, Eu am biruit lumea. In vreme ce la Apocalipsa dezvaluita Sfantului Evanghelist Ioan, fricosii sunt cei dintai mentionati (cap. 21, v. 8) printre cei sortiti iezerului de foc.
Sfantul Stefan aceasta chiar este: pilda de curaj crestinesc: el crede, isi marturiseste credinta, nu se leapada ori rusineaza de Hristos si primeste sa moara pentru El.
Textele evanghelice fundamentale fata de care martirul Stefan si-a dovedit prin moarte devotamentul, sunt patru la numar si suna cum nu se poate mai limpede, aratand deslusit ce asteapta Hristos de la aceia care cuteaza a spune ca-i sunt ucenici. Sa le citim in intregime, cu toate ca tuspatru exprima aceeasi idee: Matei 10, 32-33: „Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. Iar cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri.”

Marcu 8, 38: „Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri.”

Luca 9, 26: „Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, de acesta si Fiul Omului se va rusina, cand va veni intru slava Sa si a Tatalui si a sfintilor ingeri.”

Luca 12, 8-9: „Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, si Fiul Omului va marturisi pentru el inaintea ingerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor, lepadat va fi inaintea ingerilor lui Dumnezeu.”

Textelor acestora le-a dat ascultare deplina Sfantul Stefan, care nu s-a rusinat, nu s-a lepadat, si-a infruntat acuzatorii si a ramas neclintit in credinta sa pana la moarte.
Un alt text fundamental pentru problema curajului si a lepadarii de Hristos, il gasim in Epistola catre romani, capitolul 10, versetul 10: „Caci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire.”
Textul acesta pare a-i fi fost calauza celui pe care-l praznuim astazi si gandesc ca trebuie sa ne fie si noua indreptar permanent.
Sfantul Apostol Pavel ne invata ca nu ajunge credinta launtrica, oricat ar fi ea de sincera, de calda, de adanca. Nu ajunge. Mai este negresit nevoie, de vrem sa ne mantuim, de marturisirea ei cu gura ori de cate ori suntem pusi in situatia de a vadi cine suntem, ce credem si ce hram purtam. Despre aceasta indatorire a crestinilor am mai avut prilejul sa vorbim. Nu strica totusi deloc sa repetam: daca nu-l marturisim pe Hristos cu gura, adica public, cu glas puternic si nesovaitor, oricare ar fi riscurile implicate de aceasta profesiune de credinta a noastra, in zadar ni se pare ca-L iubim pe Hristos si ne amagim cu iluzia ca suntem crestini. Ori poate ca-L si iubim, in parte, nevolnic, temporar, subred, necinstit. Sfantul Stefan ne arata cum se cade sa ne purtam si in ce fel va sa ne dovedim, la nevoie, crestinatatea.
Textul de la Romani 10, 10, va invit, frati crestini, sa-l luati foarte in serios si-n intelesu-i cel mai categoric. Nu va imbatati cu apa rece rostind in sinea voastra: Il iubesc pe Domnul in taina, nu indraznesc a-L marturisi cu glas tare, de va fi nevoie ma voi si lepada de forma de El, Il voi lepada pentru ca sa nu mi se intample necazuri ori sa intampin greutati. „De forma” nu exista, e o iluzie, un siretlic pe care vi-l pune la indemana diavolul, o minciuna a sa. Daca – in orice fel – Il tagaduim pe Hristos in fata oamenilor, a semenilor nostri, daca le dam acestora impresia ca nu suntem tari in credinta noastra, ca ne jucam cu ea de-a v-ati ascunselea, ca o schimbam ca pe o haina, l-am si lepadat pe Hristos fara a mai fi nevoie sa aducem jertfe idolilor. A lua, bunaoara parte la adunari ateiste, a sustine o doctrina ateista (ori a si achiesa la formularea ei), a ne feri sa facem acele gesturi ori a rosti acele cuvinte care ne vadesc a fi ceea ce suntem, inseamna a ne rusina de Hristos si prin urmare a ne meni sa fim lepadati de El in ziua Judecatii.
Sa nu uitam, sa nu uitam niciodata ca Hristos iubeste curajul, ca S-a ridicat in picioare spre a-l cinsti pe viteazul martir Stefan; ca ne cere sa fim netematori, indrazneti, neinfricati si nestaviliti de necazuri, suferinte, ba si de moarte.
De nu, va fi vai si amar de noi: vom fi inrobiti si batjocoriti in lumea aceasta, ne vom pierde libertatea pe pamant prin lasitatea noastra data pe fata si ne vom pierde si mantuirea, dandu-ne noua insine cea mai grea si mai jalnica lovitura ce poate fi, osandindu-ne singuri la ocara si obida in viata aceasta si la osanda in viata de dincolo. Crezand ca-L putem pacali pe Dumnezeu – mare nerozie – pe noi ne lipsim dintr-odata de tot binele si pe pamant si in ceruri. Sa nu fie asa! Sa retinem lectia Archidiaconului-marturisitor: pentru cei curajosi si nerusinati de El, Hristos se ridica in picioare, cu dragoste si respect, pe cei fricosi ori caldicei ori fatarnici ori cu doua sau mai multe fete ori crezand in vic1enii ieftine de tipul „am facut-o numai de forma” ii leapada, se rusineaza de ei, ii stie ca se sortesc de buna voia lor iezerului de foc. Sa fii crestin inseamna, in istorie, sa asumi anumite riscuri, sa poti infrunta pericole de pe pozitii de tarie sufleteasca. Curajul, frati crestini, se dovedeste pana la urma a fi si calea cea mai inteleapta si e nu numai o virtute ci si o datorie crestineasca.
Suntem intrupati si traim in lume. De aceea relatia noastra cu Hristos nu este numai de ordin pur intim. Ea presupune legatura dintre suflet si Mantuitorul sau dar imbraca si chipul legaturii indirecte ins-comunitate-Dumnezeu. Ne indreptam, ne curatim si ne inaltam crezand cu inima; ne adeverim insa fiinta si credinta prin marturisire in fata oamenilor; nu putem face abstractie de „ceilalti „. Domnul ne-o spune deslusit si pilda stralucita a Sfantului Stefan confirma dumnezeiestile cuvinte relatate de evanghelisti.

Nicolae Steinhardt

sursa

Sfântul Cuvios Ioan Damaschin: Viata si Canonul de rugăciune (4 decembrie)

john-damascus2064353333.jpg

Troparul Sfântului

Cuvios Ioan Damaschin (4 decembrie)

Glasul 8

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Ioan, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

*

Condacul Sfântului Cuvios Ioan Damaschin

Glasul 4

Cel Ce Te-ai Înălţat…

Pe scriitorul de cântări şi cin­stitul grăitor de Dumnezeu, pe învăţătorul Bisericii, pe dască­lul şi luptătorul împotriva vrăj­maşilor, pe Sfântul Ioan să-l lăudăm. Că luând Crucea Domnului toată înşelăciunea eresurilor a alungat-o şi ca un cald mijlocitor către Dumnezeu, tuturor cere iertare de greşeli.

***

john_of_damascus2436865654.jpg

Viata

Cetatea Damascului din Siria a odrăslit pe Ioan Damaschin din părinţi credincioşi şi de bun neam, a căror dreaptă credinţă în Hristos le-a fost mult mai scumpă decât aurul, cel pieritor prin foc lămurit. Acea vreme era cumplită, căci saracinii robiseră partea aceea, luând cetatea slăvită, făcând multă răutate creştinilor, pe unii omorându-i, iar pe alţii vânzându-i în robie, încât pe nimeni nu lăsau ca să slăvească pe Hristos pe faţă.
Atunci, părinţii lui Ioan, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu fiind acoperiţi, au fost păziţi întregi, cu sănătatea şi cu averea, păstrând întreagă credinţa. Pentru că le dăduse lor Preabunul Dumnezeu a afla dar înaintea săracilor, precum odinioară a avut Iosif înaintea egiptenilor şi Daniil înaintea sirienilor. Deci, nu opreau răucredincioşii agareni, pe părinţii sfântului a crede în Hristos şi a preamări pe faţă, preasfânt numele Lui. Ba, chiar au pus judecător al cetăţii pe tatăl lui Ioan şi stăpânitor peste isprăvniciile poporului. Iar el, fiind într-o fericire că aceea, mult bine făcea fraţilor celor de o credinţă, pe cei robiţi răscumpărîndu-i, pe cei închişi prin temniţe liberându-i de prin legături şi izbăvindu-i de la moarte şi dând mâna de ajutor celor ce pătimeau în necazurile cele mai mari.
Astfel, erau în Damasc părinţii cuviosului, în poporul agarenilor, ca o făclie în întuneric, ca o sămânţă în Israil şi ca o scânteie în cenuşă, păziţi de Dumnezeu, ca aşa să iasă dintre dânşii făclia cea aprinsă a Bisericii lui Hristos, strălucind luminos la toată lumea. Adică, acest fericit Ioan Damaschin, pe care, născându-l părinţii după fire, s-au străduit a-l naşte şi după dar, făcând un lucru care în acea vreme era foarte cu anevoie, că nu lăsau agarenii pe nimeni a se naşte din apă şi din duh (adică a se boteza). Însă părinţii lui Ioan fără piedică şi-au născut pe fiul lor prin botez, numindu-l cu numele darului de Ioan.
Crescând pruncul, părintele lui se îngrijea pentru dânsul să-l crească bine şi să-l înveţe nu obiceiurile saracinilor, nici vitejiile cele ostăşeşti, nici vânarea fiarelor, nici altfel de meşteşug omenesc; ci blândeţea, smerenia, frica de Dumnezeu, cum şi înţelegerea dumnezeieştilor scripturi. Tatăl său ruga pe Dumnezeu cu sârguinţă, să-i trimită un om înţelept şi binecredincios, ca să fie fiului său bun învăţător şi propovăduitor spre faptele cele bune. Deci, fiind auzit de Dumnezeu, a dobândit ceea ce dorea, într-acest chip: barbarii care erau în Damasc, ieşind adeseori pe mare şi pe uscat, în părţile cele de primprejur, robeau pe creştini şi, ducându-i în cetatea lor, pe unii îi vindeau în târguri, iar pe alţii îi ucideau cu sabia. S-a întâmplat odată că au prins un monah oarecare, cinstit cu chipul, dar mai cinstit cu sufletul, de neam din Italia, cu numele Cozma, şi-l vândură pe el în târg, împreună cu alţii din cei robiţi. Iar cei ce aveau să fie tăiaţi cu sabia, căzând la picioarele monahului aceluia, îl rugau cu lacrimi, ca şi el să se roage lui Dumnezeu pentru sufletele lor.
Saracinii, văzând închinăciunile ce le făceau către monahul Cozma cei ce erau rânduiţi spre moarte, l-au întrebat pe monah cu ce dregătorie şi cu ce cinste a fost cinstit de creştini în patria sa? El a răspuns: „N-am avut nici un fel de dregătorie, nici cu cinstea preoţiei n-am fost cinstit, că sunt numai monah netrebnic. Dar am învăţat filosofia, nu numai a noastră creştinească, ci şi aceea pe care au alcătuit-o filosofii cei vechi”. Acestea zicând, vărsa lacrimi din ochi.
Stătea acolo, nu departe, tatăl lui Ioan, care, văzând pe bătrân plângând şi după haină cunoscându-l că este monah, s-a apropiat de dânsul, vrând a-l mângâia în necaz şi i-a zis: „Pentru ce plângi, omule al lui Dumnezeu, de părăsirea lumii acesteia de care demult te-ai lepădat şi ai murit pentru ea, precum te cunosc după chip?” Iar monahul a răspuns: „Nu plâng eu pentru părăsirea lumii acesteia, căci, precum ai zis, am murit pentru lume şi nu bag în seamă nimic dintre acestea ce sunt în ea, ştiind că altă viaţă mai bună şi fără moarte şi veşnică este gătită robilor lui Hristos, pe care cu darul lui Hristos Dumnezeului meu, nădăjduiesc şi eu a o ajunge; ci pentru aceasta mă tânguiesc, căci mă duc din lumea aceasta fără fiu, nelăsând după mine moştenitor”. Mirându-se bărbatul acela a zis: „Tu eşti monah care te-ai dat pe sine-ţi lui Dumnezeu spre păzirea curăţeniei, iar nu spre naşterea de fii; deci, pentru ce te mâhneşti că n-ai fiu?” Monahul a răspuns: „Nu înţelegi, stăpâne, cele grăite de mine; nu grăiesc de fiu trupesc, nici despre moştenirea materialnică, ci despre cea duhovnicească, pentru că eu, precum mă vezi, deşi sunt călugăr sărac, am mare bogăţie de înţelepciune, cu care din tinereţile mele, cu ajutorul Dumnezeului meu ostenindu-mă, mult m-am îmbogăţit. Că am străbătut toată înţelepciunea omenească, am învăţat retorică, logica şi filosofia, pe care Staghiriţii şi fiul lui Areston au aşezat-o. Apoi, am cunoscut bine măsurarea pământului şi cu meşteşugul muzicii m-am deprins, mişcarea planetelor cerului şi umblarea lor am învăţat din destul, pentru că din făpturi, care au atâta podoabă şi cu atâta înţelepciune sunt aşezate, să ajung întru cea mai luminoasă cunoştinţă a însuşi Făcătorului. Mai pe urmă şi tainele teologiei, cele drept alcătuite de teologii greci şi romani, desăvârşit le-am învăţat. Deci, atâtea daruri având, nu le-am dăruit nimănui şi ceea ce singur am învăţat, pe altul n-am învăţat şi nici nu mai pot de acum să mai învăţ pe cineva, nemaifiind nici vreme şi neavând nici ucenic, că mi se pare că şi eu voi muri aici de sabia agarenilor şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu ca un pom fără roadă şi ca robul care a ascuns în pământ talantul stăpânului său. Deci, pentru aceasta plâng şi mă tânguiesc, că precum se mâhnesc părinţii cei trupeşti când vieţuiesc în însoţire şi nu lasă fii, aşa şi eu mă mâhnesc că n-am născut nici un fiu duhovnicesc, care să rămână după mine moştenitor, la atâta bogăţie de înţelepciune”.

Auzind aceste cuvinte, tatăl lui Ioan s-a bucurat că a aflat comoara pe care o dorea şi a zis către bătrân: „Nu te mâhni, părinte, poate Dumnezeu va împlini dorinţa inimii tale”. Zicând acestea s-a dus degrabă la domnul saracinilor şi, căzând la picioarele lui, l-a rugat cu sârguinţă ca să-i dăruiască pe acel rob; nu a fost lipsit de cererea sa, că i s-a dăruit lui de la Domnul acel dar, care, cu adevărat, era mai vrednic decât multe alte daruri. Deci, luând cu mare bucurie pe fericitul Cozma, l-a dus în casa să şi-l mângâia pe el de pătimirea cea rea şi îndelungată, pe care a avut-o, dându-i toată îndemânarea şi odihnă; apoi a zis către dânsul: „Părinte, fii domn al casei mele, precum sunt şi eu, cum şi părtaş tuturor bucuriilor şi necazurilor mele”. Apoi i-a mai zis: „Iată că nu numai libertate ţi-a dăruit Dumnezeu, ci şi dorinţa inimii tale a împlinit-o. Pentru că am aceşti copii (punându-i înaintea lui pe amândoi copiii), unul îmi este fiu după fire, adică Ioan, iar celălalt este luat în loc de fiu, de neam din Ierusalim, care, rămânând sărac din copilărie, l-am luat în loc de fiu şi este de un nume cu cuvioşia ta, pentru că se cheamă Cozma. Deci, rogu-te, părinte, învaţă-i pe dânşii înţelepciunea ta şi obiceiurile cele bune, povăţuieşte-i spre toate lucrurile cele bune şi fă-i pe dânşii fiii tăi duhovniceşti; naşte-i pe dânşii prin învăţătură, creşte-i prin blinda pedepsire şi-i lasă pe ei după tine moştenitori nefuratei tale bogăţii cele duhovniceşti”.

Fericitul bătrân Cozma s-a bucurat şi a preamărit pe Dumnezeu; apoi luând pe amândoi copiii, îi învăţa pe dânşii cu toată sârguinţa. Copiii aceştia erau isteţi la minte, pricepând toate cele ce li se puneau înainte de dascăl şi învăţau cu spor. Ioan era ca un vultur ce zboară prin văzduh şi ajunge tainele cele mai înalte ale învăţăturii; iar Cozma, fratele lui cel duhovnicesc, era ca o corabie pe mare, pe care, suflând-o vântul, înoată iute; aşa ajungea el de repede adâncul înţelepciunii. Amândoi învăţând cu sârguinţă şi cu bună sporire, în puţină vreme au străbătut toată învăţătura ce se afla în logică, în filosofie şi în aritmetică, ca şi ucenicii lui Pitagora şi ai lui Diofant, iar măsurarea pământului au învăţat-o aşa, încât se părea că sunt că oarecare noi Euclizi. Meşteşugul muzicii în aşa chip l-au învăţat, precum îi arată cântările bisericeşti cele alcătuite de dânşii şi stihurile cele scrise de ei. Apoi n-au rămas neînvăţate de dânşii nici astronomia şi nici tainele dreptei credinţe, pe care prea bine le-au cunoscut. Au învăţat şi obiceiurile cele bune şi către viaţă plină cu fapte bune s-au povăţuit de bunul lor dascăl, făcându-se desăvârşiţi, atât întru înţelepciunea cea duhovnicească, cât şi în cea lumească. Ioan atât a sporit încât chiar dascălul se minună de dânsul, pentru că în unele din învăţături, chiar covârşea ucenicul pe dascăl. Apoi s-a făcut un renumit teolog, precum îl arată a fi cărţile lui cele de Dumnezeu insuflate şi înţelepţite. El nu se mândrea de înţelepciunea sa, ci precum un pom bineroditor, cu cât face mai mult rod, cu atât îşi pleacă la pământ ramurile sale, aşa şi fericitul filosof Ioan, cu cât creşteau mai mult în mintea sa roadele înţelepciunii, cu atât se socotea întru inima sa a fi mai mic şi ştia a potoli în sine gândurile tinereţii şi a stinge năvălirile patimilor, iar sufletul său, ca pe o candelă plină cu undelemnul înţelepciunii celei duhovniceşti, ştia a-l aprinde cu focul dumnezeieştii doriri.

După aceasta, dascălul Cozma a zis către tatăl lui Ioan: „Iată s-a împlinit dorinţa ta, stăpânul meu, căci copiii tăi au învăţat bine, încât acum chiar şi pe mine mă covârşesc cu înţelepciunea. Căci n-a fost destul acestor ucenici să fie că dascălul lor, ci cu mare ţinere de minte şi cu neîncetate osteneli, mai mult au cercetat adâncul înţelepciunii, înmulţind Dumnezeu într-înşii darul acesta. De acum nu le mai trebuie să înveţe de la mine, singuri fiind destoinici ca să-i înveţe şi pe alţii. Deci, rogu-mă ţie, stăpâne, lasă-mă într-o mănăstire, ca acolo însumi să fiu ucenic şi să învăţ de la călugării cei mai desăvârşiţi înţelepciunea cea de sus; pentru că această filosofie lumească, pe care am învăţat-o mai înainte, mă trimite către filosofia cea duhovnicească, care este mai cinstită şi mai curată, folosind şi mântuind sufletul”.

Tatăl lui Ioan, auzind aceasta, s-a mâhnit, nevrând să se lipsească de un părinte că acela, cinstit şi înţelept; însă n-a îndrăznit a-l opri cu sila, ca să nu mâhnească pe bătrân, ci a făcut după voia lui şi, dându-i cele trebuincioase de cale din destul, l-a liberat în pace. Iar el mergând s-a sălăşluit în lavra Cuviosului Sava şi acolo, binevieţuind până la sfârşitul vieţii, a trecut la Dumnezeu, acela care ajunsese înţelepciunea cea desăvârşită. Apoi şi tatăl lui Ioan, după câţiva ani, s-a mutat la Domnul. Iar domnul saracinilor, chemând pe Ioan, a voit a-l face mai întâi sfetnic al său, dar el se lepăda avîn-du-şi dorinţa înclinată în altă parte, adică spre a sluji Domnului în linişte; însă fiind silit, s-a supus şi a primit dregătoria chiar nevrând şi s-a făcut stăpânilor în cetatea Damascului, mai mare decât tatăl său.
În vremea aceea, împărăţea peste greci Leon Isaurul, care, ca o fiară, s-a sculat asupra Bisericii lui Dumnezeu şi ca un leu ce răpeşte şi răcneşte. Pentru că, lepădând sfintele icoane de prin bisericile lui Dumnezeu, le ardea cu foc, iar pe cei ce credeau bine şi se închinau sfintelor icoane, îi rupea cu dinţii cumplitei tiranii, fără milă. Auzind despre acestea, Ioan s-a aprins cu râvnă pentru bună credinţă, urmând lui Ilie Tesviteanul şi celui de un nume cu dânsul, adică lui Ioan Mergătorul înaintea lui Hristos. Deci, scoţând sabia cuvântului lui Dumnezeu, a început a tăia ca pe un cap dogma cea ereticească a împăratului celui cu nărav de fiară. Căci, scriind mai multe cărţi despre cinstea sfintelor icoane, le-a trimis către cei dreptcredincioşi, pe care îi ştia, în care cărţi arăta cu înţelepciune din Scriptură şi din vechile aşezăminte ale purtătorilor de Dumnezeu Părinţi, că se cuvine a da cuviincioasa închinăciune sfintelor icoane. Apoi, ruga pe acei către care scria, să arate acele cărţi ale lui şi altor fraţi care sunt de o credinţă, spre întărirea dreptei credinţe.
Deci, se sârguia fericitul Ioan a alerga prin toată lumea, dacă nu cu picioarele, cel puţin cu cărţile sale cele de Dumnezeu insuflate, care, împărţindu-se prin toată împărăţia grecească, întărea pe cei binecredincioşi întru dreapta credinţă, iar pe cei eretici îi înţepa cu sabia cuvântului. Acestea ajungând la auzul împăratului Leon cel răucredincios şi el, nerăbdînd mustrarea credinţei sale celei rele, a chemat pe ereticii cei de o credinţă cu el şi le-a poruncit, ca, prefăcându-se a fi de dreaptă credinţă, să caute între cei binecredincioşi vreo scrisoare de-a lui Ioan, care ar fi fost scrisă chiar de mâna lui şi să o ceară de la dânşii ca să o citească pentru folos.

Atunci ajutătorii răutăţii, sîrguindu-se mult, au aflat undeva la cei binecredincioşi o epistolă scrisă de mâna lui Ioan, pe care, cerând-o cu vicleşug, au dat-o în mâna împăratului. Iar acela a dat-o în mâna unor scriitori iscusiţi ai săi, ca astfel privind la scrisoarea lui Ioan, cu acelaşi fel de litere să scrie o carte către împărat, ca şi cum ar fi fost scrisă chiar de mâna lui Ioan şi trimisă de la Damasc. Scrisoarea aceea era astfel: „Bucură-te, împărate! Eu mă bucur de stăpânirea ta pentru unirea credinţei noastre şi dau închinăciunea şi cinstea ce se cuvine măriei tale celei împărăteşti. Înştiinţare fac stăpânirii tale, că cetatea noastră Damascul, pe care o stăpânesc saracinii, este foarte nebăgată în seamă de dânşii, neavând nicidecum strajă tare, iar oastea agarenilor care se află într-însa este foarte slabă şi puţină; deci, milostiveşte-te pentru această cetate, rogu-mă pentru Dumnezeu, trimite oastea ta cu bărbăţie, ca şi cum ar avea să meargă aiurea, fără veste să năvălească asupra Damascului, căci fără osteneală vei lua cetatea sub stăpânirea ta şi la aceasta mult îţi voi ajuta chiar şi eu, de vreme ce şi cetatea şi chiar şi laturile acestea sunt sub mina mea”.

O scrisoare ca aceasta fiind făcută ca şi cum ar fi fost scrisă de Ioan către împărat, a poruncit să scrie altă scrisoare, din partea lui Leon cel viclean către domnul saracinilor, într-acest chip: „Nimic mai fericit decât aceasta mi se pare a nu fi alta decât a avea pace între noi, a petrece în prietenie şi a păzi aşezămintele cele de pace; căci este foarte lăudat lucru şi lui Dumnezeu plăcut. Drept aceea şi eu, pacea care am făcut-o împreună cu tine, voiesc a o păzi nerisipită şi neschimbată până la sfârşit. Însă, un creştin care petrece în stăpânirea ta, adeseori mă îndeamnă, prin scrisorile sale către mine, ca să risipesc pacea şi făgăduieşte către mine, că-mi va da în mâini cetatea Damascului, fără osteneală, de voi trimite acolo oastea mea fără de veste. Şi pentru ca să crezi cele scrise de mine, iată îţi trimit una din scrisorile ce mi-a scris, din care vei cunoaşte prietenia mea. Iar acelui creştin, care a îndrăznit a scrie către mine unele ca acestea, îi vei pricepe vicleşugul şi vrăjmăşia şi vei şti în ce chip să-l pedepseşti”.

Amândouă aceste scrisori le-a trimis împăratul cel cu numele de leu şi cu năravul de fiară, printr-un om al său către domnul barbarilor în Damasc. Iar acela, luându-le şi citindu-le, a chemat pe Ioan şi i-a arătat acea scrisoare cu vicleşug, ce era scrisă către împăratul Leon. Iar Ioan, citind şi luând seamă scrisorii, a zis: „Literele ce se află pe hârtia aceasta văd că sunt asemenea cu scrisoarea mâinii mele; dar n-a scris mina mea acestea, pentru că mie nici în minte nu mi-a venit cândva să scriu unele ca acestea către împăratul grecesc (să nu fie aceasta!) şi să slujesc eu cu vicleşug domnului meu?” Deci a cunoscut Ioan că pizma cea cu rău meşteşug a ereticilor a făcut una ca aceasta.
Atunci domnul, umplându-se de mânie, a poruncit să-i taie mâna cea dreaptă, nevinovatului Ioan; iar acesta se rugă cu sârguinţă domnului ca să aştepte puţin şi să-i dea câtăva vreme pentru adeverirea nevinovăţiei sale şi pentru dovedirea vrăjmăşiei îndreptată asupra sa de către înrăutăţitul eretic, împăratul Leon. Dar n-a dobândit ceea ce cerea, pentru că fiind foarte mânios păgânul, îndată a poruncit a se desăvârşi pedeapsa. Deci s-a tăiat dreapta lui Ioan; dreapta aceea care făcea puterea celor dreptcredincioşi, pentru Dumnezeu; dreapta aceea care, prin scrisorile sale, mustra pe cei ce ocărăsc pe Domnul şi în loc de a o întinde în cerneală cu care scria, pentru cinstirea sfintelor icoane, s-a udat chiar cu sângele său. Iar după tăiere, a spânzurat-o în târg, în mijlocul cetăţii.

Apoi Ioan, slăbind de durere şi de curgerea cea multă a sângelui, a fost dus la casa sa. Sosind seara, fericitul a socotit că s-a potolit de mânie barbarul şi a trimis către dânsul să-l roage, zicând: „Se înmulţeşte durerea mea şi nespus mă munceşte şi nu pot avea uşurinţă, câtă vreme stă spânzurata în văzduh mina mea cea tăiată; deci rogu-mă ţie, stăpânul meu, porunceşte ca să mi se dea mâna s-o îngrop în pământ, că atunci se va uşura durerea mea”. Tiranul, umilindu-se de o asemenea rugăminte, a poruncit să ia mâna de la privelişte şi să o dea lui Ioan.

Ioan, luându-şi mâna cea tăiată, a intrat în camera sa de rugăciune şi, căzând la pământ înaintea sfintei icoane a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, care avea în mâinile sale Pruncul, a lipit dreapta cea tăiată la locul ei. Apoi a început a se ruga suspinând din adâncul inimii şi, plângând, zicea: „Preacurată Stăpâna, Maică care ai născut pe Dumnezeul meu, iată că pentru dumnezeieştile icoane mi s-a tăiat mâna dreaptă. Nu ştiu pricina pentru care s-a tulburat Leon, dar tu întâmpină-mă degrabă cu ajutor şi-mi vindecă mina mea. Dreapta celui Preaînalt Care S-a întrupat din tine, face multe minuni prin rugăciunile Tale. Deci, mă rog ca, prin mijlocirea ta, să vindece Domnul şi dreapta mea, o! maică a lui Dumnezeu, pentru ca să scrie mina aceasta oricâte laude vei voi tu singură. Să scrie ţie şi Fiului tău şi să ajute cu scrisorile sale dreapta credinţă; pentru că poţi toate câte le voieşti, ca o mamă a lui Dumnezeu”.

Zicând acestea cu multe lacrimi, Ioan a adormit şi a văzut în vis icoana Preacuratei Maicii lui Dumnezeu cu ochii luminoşi şi milostivi, căutând spre dânsul şi zicând: „Iată mâna ta este sănătoasă. De acum nu te mai mâhni. Însă osteneşte-te cu dânsa fără lenevire, precum ai făgăduit mie şi fă-o condei al scriitorului ce scrie degrabă”. Apoi, deşteptându-se Ioan, dacă a pipăit şi a văzut mâna lui vindecată, s-a bucurat cu duhul de Dumnezeu Mântuitorul său şi de maica Lui cea fără de prihană, că i-a făcut mărire cel puternic. Stând în picioare şi, ridicându-şi mâinile în sus, a adus mulţumire lui Dumnezeu şi Maicii Domnului. Apoi, în noaptea aceea s-a veselit cu toată casa sa, cântând cântare nouă şi zicând: „Dreapta Ta, Doamne, s-a binecuvântat, întru tărie, mâna Ta cea dreaptă a vindecat dreapta mea cea tăiată şi cu aceasta va sfărâma pe vrăjmaşii cei ce nu cinstesc chipul Tău şi al Preacuratei Maicii Tale şi va zdrobi cu dânsa pe vrăjmaşii sfărâmători de icoane, spre înmulţirea măririi Tale”.

Astfel, Ioan veselindu-se cu toţi casnicii săi şi cântând cântări mulţumitoare, au auzit toţi vecinii care locuiau împrejur şi înţelegând pricina bucuriei şi a veseliei lui Ioan se mirau foarte. Apoi degrabă s-a înştiinţat despre acestea şi domnul saracinilor şi îndată chemând pe Ioan, i-a poruncit ca să arăte mâna cea tăiată. Şi se cunoştea la încheietura de unde se tăiase mina, un semn al tăieturii ca o aţă roşie, care se însemnase prin purtarea de grijă a Maicii Domnului, spre arătarea cu adeverire a mâinii ce a fost tăiată. Văzând-o domnul a întrebat pe Ioan, care doctor şi cu ce fel de doctorii a împreunat mâna aşa de bine la încheietura sa şi aşa degrab s-a vindecat, ca şi cum n-ar fi fost tăiată?

El n-a tăinuit minunea, ci cu glas mare a vestit-o, zicând: „Domnul meu, doctorul cel atotputernic, prin Preacurata Sa Maică, ascultându-mi rugăciunea cea cu multă sârguinţă, a vindecat cu mâna Sa cea atotputernică această rană şi mi-a dat mâna pe care ai poruncit tu de mi-a tăiat-o”.

Atunci domnul a strigat: „Vai mie, cu nedrept am judecat şi fără milă te-am pedepsit, omule drept, luând seamă la clevetirea cea mincinoasă! Deci, rogu-mă ţie, iartă-mă, căci cu mânie şi fără de socoteală, am adus asupra ta o judecată ca aceasta. Primeşte de la noi dregătoria şi cinstea cea dintâi şi fii cel dintâi dintre sfetnicii noştri, iar de acum înainte fără de tine şi fără de sfatul tău, nimic să nu se săvârşească în stăpânirea noastră”. Ioan, căzând la picioarele boierului, l-a rugat mult să-l libereze şi să nu-l oprească a se duce în calea sa, unde doreşte sufletul său, ca să urmeze Domnului, cu monahii care s-au lepădat de lume şi au luat jugul Domnului”. Însă acesta nu vroia să-l libereze, ci-l silea să fie domn al casei lui şi rînduitor întru toată împărăţia lui. Deci multă vorbă era între dânşii, unul pe altul rugind şi unul pe altul silindu-se a se birui prin rugăminte. Apoi Ioan a biruit, deşi nu degrab, şi îmblânzind pe boier, l-a liberat ca să facă ceea ce-i va plăcea.
Întorcându-se Ioan în casa sa, îndată şi fără zăbavă a împărţit săracilor toată averea sa, care era foarte mare şi a liberat pe toţi robii săi; iar el s-a dus la Ierusalim împreună cu Cozma, care a fost ucenic cu dânsul şi acolo, închinându-se sfintelor locuri, a venit în lavra Sfântului Sava şi a rugat pe egumen să-l primească, ca pe o oaie rătăcită şi să-l numere în turma să cea aleasă.
Atunci a fost cunoscut Ioan de egumen şi de fraţii de acolo cine este, pentru că era slăvit şi ştiut de toţi, pentru stăpânirea şi cinstea sa, cum şi pentru înţelepciunea sa cea mare. Şi se bucură egumenul pentru dânsul, căci un om ca acela a venit întru atâta smerenie şi sărăcie, încât voieşte să se facă monah. Primindu-l pe el cu dragoste, a chemat pe unul din fraţi, care era monah mai iscusit şi mai nevoitor, vrând a i-l încredinţa pe Ioan pentru ucenicie, ca să-l înveţe filosofia cea duhovnicească şi obiceiurile monahiceşti. Iar acela s-a lepădat, nevrând să fie dascăl unui om ca acela, care cu învăţătura lui prea înţeleaptă, pe mulţi îi covârşea. Deci a chemat egumenul un altul, dar nici acela n-a voit. Aşijderea şi al treilea şi al patrulea, toţi s-au lepădat, fiecare dintr-înşii zicând că nu este vrednic de povăţuirea unui asemenea bărbat prea înţelept, de care se ruşinau. După aceştia, a chemat un bătrân oarecare, simplu cu obiceiul, având însă şi multe cunoştinţe şi osârdie; acela nu s-a lepădat a fi povăţuitorul lui Ioan.
Luând bătrânul pe Ioan în chilia sa şi, începând al învăţa temelia vieţii celei cu fapte bune, mai întâi i-a dat acest fel de orânduiala ca nimic să nu facă după voia sa. Apoi să aducă lui Dumnezeu ostenelile şi rugăciunile cu sârguinţă, ca pe o jertfă. După aceea, să verse lacrimi din ochii săi, dacă voieşte a-şi curăţi păcatele vieţii trecute, pentru că acelea se socotesc înaintea lui Dumnezeu, ca jertfă mai scumpă decât tămâia. Aceste rânduieli erau un început al lucrurilor care se săvârşesc prin osteneală trupească.
Iar pentru cele ce se cuvin sufletului, stareţul i-a legiuit acestea: să nu aibă în mintea sa vreo nălucire lumească, nici să închipuiască într-însa feţe necuvioase; ci să-şi păzească mintea sa întreagă şi curată de toată împătimirea cea deşartă şi de toată îngâmfarea. Să nu se laude cu mulţimea înţelepciunii sale şi cele ce a învăţat să nu i se pară că le-a ajuns toate bine şi până în sfârşit. Să nu poftească descoperiri şi înştiinţare de taine ascunse, să nu nădăjduiască în priceperea sa până la sfârşitul vieţii, cum că este neclintită şi că nu poate cădea şi rătăci din calea adevărului. Ci să ştie că gândurile sale sunt neputincioase şi să cunoască că înţelegerile sale sunt greşite. Pentru aceea să se sârguiască a nu-şi lăsa gândul să se împrăştie pretutindeni şi să-l îngrijească a-l aduna într-una, pentru că mintea lui să se lumineze de Dumnezeu şi sufletul să i se curăţească de toată întinăciunea. Apoi trupul şi sufletul să se unească cu mintea şi aşa se va face chipul Sfintei Treimi şi se va desăvârşi omul nu trupesc, nici sufletesc ci cu totul duhovnicesc, schimbându-şi voia celor două părţi, adică a trupului şi a sufletului, întru a treia şi cea dintâi, adică în minte.
Nişte rânduieli ca acestea scriind tatăl fiului şi dascălul ucenicului, a adăugat şi aceste cuvinte către dânsul: „Nimănui să nu trimiţi vreo scrisoare, nici să grăieşti către cineva din învăţăturile lumeşti. Tăcerea s-o iubeşti, pentru că ştii că nu numai iubitorii noştri de înţelepciune învaţă tăcerea, ci şi Pitagora porunceşte ucenicilor săi să păzească multă vreme tăcerea. Apoi să nu ţi se pară că este bine a grăi cele bune, chiar fără vreme, ascultă pe David care zice: Tăcut-am din bunătăţi. Apoi ascultă ce folos a avut din aceasta: Înfierbîntatu-s-a inima mea înăuntru meu, adică, negreşit, cu focul dragostei către Dumnezeu, care se aprinde prin cugetarea la El.
Toate învăţăturile acestea ale bătrânului au căzut în inima lui Ioan că o sămânţă într-un pământ bun şi, odrăslind, s-au înrădăcinat. Pentru că, vieţuind Ioan multă vreme lângă acel bătrân de Dumnezeu insuflat, păzea cu dinadinsul toate cuvintele lui şi asculta poruncile lui, supunându-se fără făţărnicie, fără grăire împotrivă şi fără cârtire. Nici măcar cu gândul nu s-a împotrivit cândva poruncii bătrânului; căci, ca pe nişte lespezi, a scris pe inima sa aceasta: toată porunca părintelui să o împlinesc, după învăţătura Apostolului, fără mânie şi fără îndoire. Pentru că, ce folos este ascultătorului celui ce are în mâini lucrul, iar în gură cârtirea, când împlineşte porunca şi apoi cu limba sau cu mintea grăieşte împotrivă? Când va veni unul ca acela întru săvârşirea faptei? Niciodată. Unii ca aceia în deşert se ostenesc; lor li se pare că săvârşesc faptă bună, când lucrează ceva, dar au în sânul lor şarpele cârtirii. Însă fericitul Ioan, ca un adevărat ascultător, era fără cârtire, în toate slujbele ce i se porunceau.

Odată, vrând bătrânul să ispitească ascultarea şi smerenia lui Ioan, a adunat o mulţime de coşniţe, căci acela era lucrul mâinilor lor, şi a zis către Ioan: „Am auzit, fiule, că în Damasc se vând coşurile cu mai mare preţ decât în Palestina şi noi avem în chilii multe nevoi de împlinit, precum singur vezi; deci, ia coşniţele acestea şi te du degrabă la Damasc, de le vinde acolo. Dar caută să nu le vinzi cu preţ mai mic decât cel rânduit”.

Atunci a rânduit bătrânul preţ mare coşniţelor, îndoit mai mult decât se cuvenea. Iar ascultătorul cel adevărat nu s-a împotrivit nici cu cuvântul, nici cu mintea, nici n-a zis că nu-s vrednice coşniţele de un asemenea preţ, nici că este calea prea departe; nici n-a grăit în sufletul său: „mă ruşinez a mă duce în cetatea Damascului, în care odinioară am fost cunoscut tuturor ca stăpânitor slăvit”. Nimic din acestea n-a zis, nici a cugetat, fiind următor Stăpânului Hristos, Celui ce s-a făcut ascultător până la moarte. Şi îndată, zicând „Binecuvintează părinte”, a luat coşniţele în spate şi s-a dus degrabă la Damasc. El umbla prin cetate îmbrăcat în haine proaste şi rupte, vânzând în târg coşniţele sale. De voia vreun om să cumpere o coşniţă din acelea, întreba cât costă; apoi auzind un preţ ca acela mare, îl batjocorea şi râdea de el. Alţii îl mustrau şi-l ocărau, pentru că fericitul Ioan nu era cunoscut de toţi, de vreme ce era îmbrăcat cu haine proaste. Cel care odinioară purta haine ţesute cu aur, acum şi faţa îi era schimbată de post şi obrazul şi frumuseţea vestejită.
Un oarecare cetăţean, care odinioară îi era slugă în vremea stăpânirii sale, stând acolo în dreptul lui şi luând seamă bine la faţa lui, l-a cunoscut cine este acesta; apoi s-a mirat de chipul lui şi s-a umilit şi oftând din inimă s-a apropiat de dânsul, ca de un necunoscut şi i-a dat preţul cel orânduit de stareţul său pe toate coşniţele; dar nu că-i trebuiau lui coşniţele, ci s-a milostivit spre un om ca acela, care dintru atâta slavă şi bogăţie a ajuns pentru Dumnezeu întru atâta smerenie şi sărăcie. Iar el, luând preţul pe coşniţe s-a întors la cel ce l-a trimis, ca un biruitor de la război, aruncând la pământ pe potrivnicul diavol şi, împreună cu dânsul, mândria şi mărirea deşartă prin ascultare şi prin smerenie.

După câtăva vreme s-a mutat la Domnul un monah din lavra aceea care avea un frate după trup. Deci, rămânând singur, plângea după fratele său nemângâiat. Ioan îl mângâia cu multe cuvinte, dar nu putea să fie mângâiat cel rănit cu întristarea fără măsură după fratele său. Apoi, plângând, l-a rugat pe Ioan să-i scrie oarecare cântări de umilinţă spre mângâierea şi uşurarea întristării sale; iar Ioan se lepăda, temându-se să nu calce porunca bătrânului său, care îi poruncise să nu facă nimic fără voia lui. Dar, fratele care se tânguia, îl supăra cu multă rugăminte, zicând: „Pentru ce nu-mi miluieşti sufletul cel întristat şi nu-mi dai puţină doctorie pentru durerile cele mari ale inimii mele? Căci de ai fi fost doctor trupesc şi mi s-ar fi întâmplat să am o boală trupească şi te-aş fi rugat să mă tămăduieşti, iar tu puţind a mă vindeca, m-ai fi trecut cu vederea? Apoi, de aş fi murit din boala aceea, oare n-ai fi dat răspuns lui Dumnezeu pentru mine, că puţind a mă vindeca m-ai trecut cu vederea? Eu acum mai mare durere pătimesc în inimă şi aştept puţină doctorie de la tine, dar tu mă treci cu vederea. De voi muri din această întristare, oare nu vei da lui Dumnezeu mai mare răspuns pentru mine? De te temi de porunca stareţului tău, eu voi ascunde ceea ce îmi vei scrie tu, încât să nu ştie, nici să audă el despre aceasta”.

Cu nişte cuvinte ca acestea înduplecat fiind Ioan, i-a alcătuit aceste tropare ce se cântă la înmormântări: „Unde este desfătarea cea lumească? Oamenilor, pentru ce în deşert ne tulburăm? Toate cele omeneşti sunt deşertăciuni!” şi celelalte care şi până acum se cântă de biserică la îngroparea celor răposaţi. Ducându-se atunci stareţul din chilie undeva, Ioan, fiind înăuntru, cânta troparele cele alcătuite. Iar când s-a întors stareţul, apropiindu-se de uşa chiliei, a auzit glasul lui Ioan cântând şi, intrând înăuntru, a început cu mânie a zice: „Oare aşa degrabă ai uitat făgăduinţele tale, că, în loc să te plângi pe sine-ţi, tu te bucuri şi te veseleşti, alcătuind aceste cântări?” Ioan, spunând pricina cântării sale şi, arătându-i că a fost silit de lacrimile fratelui să scrie, îşi cerea iertare, căzând cu faţa la pământ. Însă bătrânul, ca o piatră tare neînduplecîndu-se la rugămintea lui, îndată, despărţidu-l de petrecerea cea împreună cu dânsul, l-a izgonit din chilie.
Ioan, fiind izgonit, şi-a adus aminte de izgonirea lui Adam din Rai, care s-a făcut pentru neascultare şi se tânguia înaintea chiliei bătrânului, precum odinioară Adam înaintea Raiului. Apoi s-a dus la alţi părinţi pe care îi ştia că sunt aleşi prin faptele cele bune şi i-a rugat să meargă la duhovnicul său, să-i ierte greşeala. Ei, mergând, l-au rugat pe duhovnicul lui Ioan să-l ierte pe ucenicul său şi să-l primească iarăşi în chilie, dar acela s-a făcut ca un stâlp neînduplecat spre rugămintea lor. Atunci unul din părinţii aceia, a zis către bătrânul: „Dă canon celui ce a greşit şi nu-l despărţi de petrecerea împreună cu tine”. Bătrânul a răspuns: „Acest canon îi dau, dacă voieşte a dobândi iertare neascultării sale, ca toate ieşitorile (haznalele) chiliilor lavrei, să le curăţească cu mâna sa şi toate scaunele cele necurate să le spele”.

Auzind părinţii, s-au ruşinat de nişte cuvinte ca acestea şi s-au dus, mirându-se de cuvântul aspru şi neînduplecat al bătrânului. Iar Ioan, întâmpinându-i şi închinându-se lor după obicei, i-a întrebat ce a zis părintele său. Aceştia, arătându-i împietrirea bătrânului, nu îndrăzneau a-i spune ce-i porunceşte, că se ruşinau de porunca cea de ruşine a stareţului. Iar el stărui, prin rugăminte cu sârguinţă, să-i spună porunca părintelui său. Înştiinţându-se, s-a bucurat mai presus de nădejdea lor, parându-i bine de un lucru ca acela ce i se poruncise, deşi era necurat. Apoi, îndată pregătind uneltele şi vasele de curăţit, a început a face cu credinţă ceea ce i se poruncise, atingându-se de necurăţenie cu mâinile acelea, pe care mai înainte le ungea cu miresme de felurite arome, şi-şi întina dreapta sa, care cu minune s-a vindecat de Preacurata Născătoare de Dumnezeu. O, smerenie adâncă a bărbatului celui minunat şi a ascultătorului celui adevărat! Văzând stareţul o smerenie că aceea, s-a umilit şi alergând a căzut pe grumajii lui şi-i săruta capul, umerii şi mâinile, zicând: „O, ce fel de pătimitor am născut eu întru Hristos? O, acesta este fiu adevărat al fericitei ascultări!” Iar Ioan se ruşina de cuvintele bătrânului, căzând cu faţa la pământ cu lacrimi înaintea lui, ca înaintea lui Dumnezeu, neîngâmfîndu-se de cuvintele de laudă ale părintelui său, ci mai mult smerindu-se şi rugându-se să-i ierte greşeala. Iar părintele, luându-l, l-a dus de mâna în chilia sa, de care Ioan s-a bucurat, ca şi cum ar fi fost iarăşi întors în Rai, şi vieţuia în unirea cea dintâi împreună cu bătrânul.
Nu după multă vreme s-a arătat bătrânului în vis noaptea, Stăpâna lumii, Preacurata şi binecuvântată Fecioară, zicând: „Pentru ce ai astupat izvorul, care poate izvorî apă dulce şi cu îndestulare, apă mai bună decât aceea care a izvorât din piatra cea din pustie, apă de care a poftit David să bea, apa pe care a făgăduit-o Hristos Samarinencii? Lasă izvorul să curgă, căci va izvorî fără împuţinare, va curge şi va adăpa toată lumea şi va acoperi mările eresurilor şi le va preface într-o dulceaţă minunată. Cei însetaţi să meargă cu sârguinţă la apă şi câţi nu au argintul vieţii celei curate să-şi vândă împătimirile lor şi mergând să-şi cumpere de la Ioan curăţire mai luminată atât în dogme, cât şi în fapte, pentru că acesta va lua alăuta cea proorocească – Psaltirea lui David – şi va cânta Domnului Dumnezeu cântări noi, care vor covârşi cântările lui Moise şi dănţuirile Mariamei. Întru nimic se vor socoti în faţa lui cântările de laudă cu cuvinte neînţelese şi nefolositoare ale lui Orfeu, căci acesta va cânta cântare duhovnicească şi cerească. El, ca heruvimii, va urma cu cântarea şi pe toate bisericile Ierusalimului le va face ca pe nişte fecioare, care cântă în timpane, spre lauda Domnului, vestind moartea şi învierea lui Hristos. Acesta va scrie dogmele dreptei-credinţe şi va mustra răzvrătirile cele ereticeşti. Inima lui va răspunde cuvânt bun şi va grăi lucrurile cele minunate ale împăratului”.

Dimineaţa, chemând bătrânul pe Ioan, a zis către dânsul: „O, fiule al ascultării lui Hristos, deschide gura ta pentru ca să tragi duh şi cele ce ai primit în inima ta, spune-le cu gura. Gura ta să vorbească înţelepciunea care ai învăţat-o prin cugetarea lui Dumnezeu. Deschide gura ta, nu spre povestiri, ci spre cuvinte adevărate şi nu spre ghicitoare, ci spre dogme. Vorbeşte în inima Ierusalimului, care vede pe Dumnezeu, spre împăcarea Bisericii Lui. Vorbeşte, nu cuvinte deşarte care se duc în văzduh, ci pe acelea pe care Duhul Sfânt le-a scris în inima ta. Suie-te la înălţimea Sinaiului, adică a vederii lui Dumnezeu şi a descoperirilor tainelor celor dumnezeieşti şi, pentru smerenia ta cea mare, prin care te-ai pogorât până în adânc, suie-te acum la muntele bisericii şi propovăduieşte; înalţă-ţi glasul tău cu tărie, binevestind Ierusalimului că lucruri prea slăvite s-au vorbit despre tine de Maica lui Dumnezeu, iar pe mine mă iartă, rogu-mă, că din simplitate şi din neştiinţă, am fost piedică ţie”.

Din acea vreme fericitul Ioan a început a scrie cărţi dumnezeieşti şi a făcut cântări izvorâtoare de miere, alcătuind Octoihul, prin care şi până astăzi se veseleşte Biserica lui Dumnezeu, ca printr-o alăută duhovnicească. Iar începutul cărţii sale l-a făcut zicând astfel: „Dreapta ta cea purtătoare de biruinţă, cu dumnezeiască cuviinţă, întru tărie s-a preamărit”. Şi aceasta a zis-o din pricina dreptei sale, care după tăiere a fost vindecată cu preamărire, despre a cărei vindecare, bucurându-se, a strigat către Născătoarea de Dumnezeu: „De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura” şi celelalte. Iar basmaua cu care a fost înfăşurată mina lui tăiată, o purta pe cap, întru pomenirea acelei minuni, ce s-a făcut de Preacurata Născătoare de Dumnezeu. El a scris şi vieţile unor sfinţi, a alcătuit cuvinte la praznice şi multe feluri de rugăciuni de umilinţă, apoi dogmele credinţei celei adevărate şi multe taine teologhiceşti. După aceea a scris şi împotriva ereticilor, dar mai ales împotriva luptătorilor de icoane şi tot felul de învăţături folositoare de suflet, cu care şi până acum se hrănesc credincioşii, avându-le ca pe o hrană duhovnicească şi ca un râu ce curge lin.
Cuviosul Ioan avea pe fericitul Cozma, care-l îndemna la o osteneală ca aceasta, ca unul ce crescuse împreună cu dânsul şi împreună învăţaseră la un dascăl; acela deştepta pe Ioan pentru scrierile dumnezeieştilor cărţi şi spre alcătuirea cântărilor bisericeşti şi, care, însuşi îl ajuta. Mai târziu, Cozma a fost hirotonisit episcop al cetăţii Maiuma de către patriarhul Ierusalimului. După aceasta, acelaşi patriarh chemând şi pe Cuviosul Ioan, l-a hirotonisit preot. Însă el, nevrând a zăbovi mult în lume şi a fi lăudat de mireni, s-a întors în locaşul Sfântului Sava şi se ascundea în chilia sa ca o pasăre în cuib, sîrguindu-se întru citirea şi scrierea dumnezeieştilor cărţi, îngrijindu-se pentru mântuirea sa. Apoi, adunând toate cărţile sale pe care le scrisese mai înainte, le recitea iar şi îndreptând, cu multă luare aminte, cele ce se arătau lui că au trebuinţă de îndreptare, ori în cuvinte ori în alcătuire ca nimic să nu fie într-însele fără trebuinţă. El a petrecut ani mulţi întru asemenea osteneli foarte folositoare, atât lui şi Bisericii lui Hristos, cât şi pentru nevoinţele cele monahiceşti.

Apoi, ajungând întru desăvârştă cuvioşie şi sfinţenie şi bine plăcând lui Dumnezeu, a plecat către Hristos şi către Preacurata Lui Maică, ca astfel, nu întru închipuire, ci întru vederea feţii Lor, întru slava cea cerească, să se închine Lor şi să se roage pentru noi; ca şi noi să ne învrednicim de aceeaşi vedere dumnezeiască, prin sfintele lui rugăciuni, cu darul lui Hristos, Căruia împreună cu prealăudata şi preabinecuvântata Lui Maică se cuvine, slavă şi închinăciune, în veci. Amin.

st-john-of-damascus-211x300-882289459.jpg

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Damaschin (4 decembrie)

Troparul Sfântului Cuvios Ioan Damaschin, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Ioan, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmos: Întru adânc a aşternut…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Laude voind a-ţi aduce, aş avea nevoie de glasul tău cel dulce ca mierea, cuvioase, prin care ai luminat cu cântări, Părinte Ioan, Biserica Orto­doxă, care prăznuieşte pomenirea ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un judecător înţelept şi iscusit, cugetând preabine la firea celor ce sunt, ai ales cele veşnice, în locul celor trecă­toare şi ai schimbat cele vre­melnice cu cele mai bune, Sfinte Părinte Ioan. Pentru aceasta şi Hristos acum te-a preamărit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Şarpele cel viclean, insuflându-mi pofta de a fi ase­menea cu Ziditorul, ca pe un rob m-a răpit. Iar prin tine, Preacurată, am fost chemat ia­răşi la cele dintâi, îndumnezeit fiind cu adevărat. Că tu, Maica lui Dumnezeu, ai născut pe Cel Ce m-a îndumnezeit.

Catavasie:
Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Înflorit-a pustiul…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Risipitu-ţi-ai averea, dând cu împrumut lui Dumnezeu; pentru aceasta ţi s-a gătit Împărăţia Cerurilor, şi ai luat răsplătire cu mult mai mare, Sfinte Părinte Ioan.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Talantul înţelepciunii primind şi cu faptele împodobindu-te, ai luminat, Sfinte Ioan, Biserica lui Hristos; pe care îl înmulţeşti şi după ce ai ieşit din viaţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cetele îngereşti s-au minunat, Preacurată şi inimile omeneşti s-au înfricoşat de naşterea ta. Pentru aceasta cu credinţă te cinstim pe tine, de Dumnezeu Născătoare.

Catavasie:

Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne!

Cântarea a 4-a.

Irmos: Venit-ai din Fecioară…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Supunându-te Poruncilor lui Hristos ai lăsat frumuseţea lumii, bogăţia, desfătarea şi strălucirea şi ai urmat lui Hristos, luându-ţi crucea ta, Sfinte Ioan.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împreună sărăcind cu Hristos, Cel Ce a sărăcit pentru mântuirea oamenilor, împreună cu El te-ai preamărit, precum Însuşi a făgăduit şi împreună împără­teşti cu Cel Ce Împărăteşte pururea, Sfinte Ioan.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine toţi credincioşii te ştim Liman de mântuire şi Zid Neclintit, Născătoare de Dum­nezeu, Stăpână; că tu, cu rugăciunile tale, izbăveşti sufletele noastre din nevoi.

Catavasie:
Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbră deasă. Venit-ai, Întrupându-Te din Cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă Puterii Tale, Doamne!

Cântarea a 5-a.

Irmos: Mijlocitor lui Dumnezeu…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Începând a te deprinde, părinte, cu frica lui Hristos, pentru viaţa cea Dumnezeiască ai supus toată gândirea cea tru­pească duhului, curăţindu-ţi simţirile, Sfinte Ioan.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Curăţindu-ţi trupul şi sufle­tul ca Sfânta Varvara Muceniţa, cu grijă ai primit, Sfinte Ioan, de Dumnezeu înţelepţite, Strălucirea Cea de trei ori mai Luminoasă decât soarele, care te-a îmbogăţit cu daruri luminoase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Roagă, Fecioară Preacurată, pe Fiul tău şi Domnul să dăruiască celor robiţi, care se încred în tine, izbăvire paşnică din îm­prejurarea cea potrivnică.

Catavasie:
Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, ai trimis nouă pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare, dăruindu-ne pace; deci povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Întru adâncul greşelilor…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminat fiind de harul Duhului şi îmbogăţit cu adevărat cu ştiinţa lucrurilor Dumnezeieşti şi omeneşti, le-ai împărţit pe acestea din belşug, Sfinte Ioan, celor ce aveau nevoie de ele.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luându-te la întrecere cu Cetele cereşti, înţelepte, ai pus rânduială în cetele cântăreţilor bisericilor, pentru a aduce Preasfintei Treimi cântare de Dumnezeu grăitoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără ispită bărbătească ai născut, Fecioară şi Fecioară în veci ai rămas, arătând semnele Adevăratei Dumnezeiri a Fiului şi Dumnezeului tău.

Catavasie:
Din pântece pe Iona, ca pe un prunc, l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit. Iar Cuvântul în Fecioară Sălăşluindu-Se şi Trup luând, a ieşit lăsând-o Nestricată; că Cel Ce n-a pătimit stricăciune, pe Ceea ce L-a născut a păzit-o Nevătămată.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Pe scriitorul de cântări şi cinstitul grăitor de Dumnezeu, pe învăţătorul Bisericii, pe dască­lul şi luptătorul împotriva vrăjmaşilor, pe Sfântul Ioan să-l lăudăm. Că luând Crucea Domnului toată înşelăciunea eresurilor a alungat-o şi ca un cald mijlocitor către Dumnezeu, tuturor cere iertare de greşeli.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Porunca cea potrivnică…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De râvnă fiind aprins, toată vrăjmăşia eresurilor celor potrivnice Dumnezeirii ai surpat-o, prin scrieri osârduitoare lămurind tuturor în chip limpede cele scrise de demult pe alocuri, cu agerime, de cei înţelepţi, Sfinte Părinte Ioan!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin cuvintele şi dogmele cele drepte, pe care le-ai alcătuit, Sfinte Ioan, ai defăimat cu căldură nelegiuita hulă a ucenicilor lui Manant, celor cu nume rău, care se ispiteau să strice Biserica lui Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sfântă a Sfinţilor te cunoaş­tem pe tine, ca pe Ceea ce Singură ai născut pe Dumnezeu Cel Neschimbat, Fecioară Neîntinată, Maică Nenuntită. Că prin naşterea ta cea Dumnezeiască ai izvorât tuturor credincioşi­lor Nestricăciunea.

Catavasie:
Tinerii în dreapta credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat; ci în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Cuptorul cel cu foc…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vădit-ai limpede în scris, Sfinte Ioan, erezia lui Nestorie, care despărţea cele două firi în Hristos, şi erezia lui Sever care le amesteca, ca şi nebunia monotelită şi credinţa cea într-o singură lucrare; şi ai făcut să strălucească tuturor marginilor lumina Ortodoxiei.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Semănat-a vrăjmaşul, după obicei, neghina ereticilor în Biserica lui Hristos, pentru a nimici închinarea Lui la cinstitele icoane; ci, te-a aflat neador­mit pe tine, Sfinte Preacuvioase Părinte Ioan, smulgând toată sămânţa cea înşelătoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Cel Nedespărţit de Tatăl, Care ca Dumnezeu şi Om a petrecut în pântecele tău, fără sămânţă L-ai zămislit şi L-ai născut în chip de negrăit, Născătoare de Dumnezeu Preacurată. Pentru aceasta pe tine te ştim Izbăvirea noastră a tuturor.

Catavasie:
Cuptorul cel răcorit a închipuit Chipul Minunii celei mai presus de fire; că nu a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici Focul Dumnezeirii pântecele Fecioarei, în care a intrat. Pentru aceasta, cântând, să strigăm: să binecuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Fiul Părintelui…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învăţat-ai pe toţi fiii Bise­ricii să cânte cu dreaptă credinţă Cinstita Unime Cea în Treime şi să teologhisească Dumnezeiasca Întrupare a Cuvântului, Sfinte Ioan, lămurind în sfintele tale scrieri, cele cu anevoie de înţeles de cei mulţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cetele Sfinţilor cu cântări lăudându-le, cuvioase, pe Curata Născătoare de Dumnezeu, pe Mergătorul înainte al lui Hristos şi pe Apostoli, pe proo­roci împreună cu sihaştrii, pe înţelepţii învăţători, pe drepţi şi pe mucenici, în locaşurile lor acum sălăşluieşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca o Lână primind în pântece Ploaia Cea Cerească, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, ai născut nouă pe Cel Ce dă dulceaţă celor ce-L laudă cu dreaptă credinţă şi te vestesc pe tine Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti cu totul Lăudată.

Catavasie:
Taină Minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, Scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându-L Îl slăvim.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule…

Lăudăm cinstitele şi sfintele lupte pe care le-ai purtat cu adevărat pentru Biserică, cinstim cu cântări sfintele viersuiri, pe care ni le-ai lăsat spre lauda Domnului şi spre veselia credincioşilor, Sfinte Părinte Ioan Preaminunate, vrednicule de laudă.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule…

Minunea cea Uimitoare a zămislirii şi chipul cel negrăit al naşterii, întru tine, s-au făcut cunoscute, Curată, pururea Fecioară. Mintea mi se înfricoşează şi cugetul mi se înspăi­mântă de mărirea ta, ce se în­tinde asupra tuturor, spre mân­tuirea sufletelor noastre.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule…

Lângă Crucea Domnului stând şi plângând, ca o Maică Bună, Curata striga: vai mie, Fiul meu! Vai mie, Lumina ochi­lor mei! Cum ai fost întins pe cruce, Tu, Care Dumnezeieşte ai întins cerul ca un cort şi scoţi din mare izvoare de ape, cu Porunca Ta?

Rugăciunea Sfântului Ioan Damaschinul

Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, cela ce singur ai putere de a ierta oamenilor păcatele, ca un bun şi iubitor de oameni, iartă mie toate greşelile făcute cu ştiinţa şi cu neştiinţa, şi mă învredniceşte, fără de osândă să mă împărtăşesc cu dumnezeieştile, preamăritele, preacuratele, şi de viaţă făcătoarele Tale Taine, nu spre pedeapsă, nici spre adăugarea păcatelor, ci spre curăţire şi sfinţire, şi spre agonisirea vieţii şi împărăţiei ce va să vie, spre zid de ajutor, şi spre fugărirea celor potrivnici, spre stârpirea greşelilor mele celor multe. Că Tu eşti Dumnezeul milei, şi al îndurărilor, şi al iubirii de oameni, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Tatălui, şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

SFANTUL APOSTOL ANDREI, CEL INTAI CHEMAT – prima sa intalnire cu Hristos

Predica Mitropolitului Augustin de Florina






Astăzi, iubiţii mei, Sfânta noastră Biserică sărbătoreşte pomenirea Sfântului Apostol Andrei.
Andrei este unul dintre cei 12 ucenici ai lui Hristos. Tradiţia spune că după Înălţarea lui Hristos la Cer şi după Cincizecime a propovăduit Evanghelia în Sciţia sau în Kolhida. Există şi mărturii scrise, că a predicat în Bitinia şi Pontul Euxin, în Propontida, în Calcedon şi în Bizanţ, în Macedonia, în Tracia, în Tesalia şi în Grecia până la Herson. De la Herson s-a întors în Bizanţ şi după ce l-a hirotonit acolo episcop pe Stahie, a venit în Peloponez. În Patras a fost arestat de către antipatul Egheat care l-a răstignit cu capul în jos.
Acesta a fost sfârşitul Sfântului. Dar care a fost începutul? Astăzi se citeşte acea pericopă evanghelică care vorbeşte despre prima întâlnire a Apostolului cu Hristos (vezi Ioan 1, 35-52).

6a00e5502b4212883400e554fb6f3a8834-320wi1112737454.jpg

Sf. Andrei era originar din Betsaida. Aparţinea unei familii sărace de pescari. Cap al familiei era Iona. Andrei şi fratele său, Simon, împreună cu tatăl lor aveau o barcă pescărească şi pescuiau în lacul Galileii. Trăiau o viaţă smerită şi liniştită. Pentru multă lume erau nişte necunoscuţi.
Cei doi fraţi, Andrei şi Petru – aşa s-a numit mai târziu Simon – erau nişte fiinţe nobile. Interesele lor nu se limitau doar la meseria lor. Nu se îngrijeau doar de cum vor pescui, ce vor mânca, cum vor trăi. Aveau şi preocupări mai înalte. Ca iudei, în religia pe care o aveau, credeau în adevăratul Dumnezeu. Credeau în toate câte le învăţau Moise şi profeţii. Mergeau regulat la sinagogă şi prin toate câte auzeau sau citeau, în inima lor înflorea o nădejde vie că se apropie momentul venirii lui Hristos-Mesia, care va mântui pe Israel şi întreaga lume. Cu această nădejde trăiau aceşti săraci pescari din Galileea.
De aceea, când au auzit că la râul Iordan s-a arătat Ioan proorocul, care profeţea că vine Mesia şi chema lumea la pocăinţă, Andrei şi Petru au alergat şi s-au dus la Iordan, devenind ucenicii lui Ioan Înaintemergătorul. Cât de multţumiţi erau că-l ascultă şi că-l văd!
Dar când într-o zi, Hristos, ca un necunoscut, păşea pe ţărm, Ioan, care L-a cunoscut, plin de bucurie şi de veselie Îl arată lui Andrei şi lui Ioan Evanghelistul şi zice:

Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan 1, 36) sau precum a zis în altă împrejurare:

Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).

În aceste puţine cuvinte se cuprinde taina dumnezeieştii iconomii. Să fim atenţi. După cum observă Sfântul Ioan Gură-de-Aur, Ioan nu spune simplu „Miel”, nu Îl numeşte simplu „Miel”, ci „Mielul”. Acest articol hotărât „l” înseamnă că Hristos nu este unul dintre mulţii miei pe care evreii îi înjunghiau în fiecare an de Paşti, ci este Unicul Miel. Mielul în comparaţie cu care mieii evreilor erau doar nişte icoane şi nişte umbre. El este Izbăvitorul şi Mântuitorul lumii. Sfântul Ioan Gură-de-Aur, tâlcuind şi cuvântul „Cel ce ridică”, observă că jertfa Sa de pe Golgota a fost unică. Iar prin mijlocirea acestei jertfe unice se iartă păcatele întregii lumi. Întotdeauna Hristos ridică, ia asupra Sa, iartă păcatele lumii, prin mijlocirea credinţei şi a săvârşirii Tainei Dumnezeieştii Euharistii. Andrei şi Ioan, când au auzit aceste cuvinte ale Înaintemergătorului Ioan, cuvinte care-L prezentau pe Hristos ca Izbăvitor al lumii, au hotărât să se apropie de Hristos şi să-L cunoască de aproape. Ioan Înaintemergătorul nu avea să se întristeze că vor pleca de lângă el şi vor merge după Hristos. Avea să se bucure. Pentru că aveau să-L cunoască pe Acela căruia el Îi era Înaintemergător, precum el însuşi spusese, că nu este vrednic să dezlege „cureaua încălţămintelor” Lui (Marcu 1, 7). În felul acesta ucenicii aveau să progreseze spre o învăţătură şi spre o cunoaştere neasemănat mai înaltă. Pentru că Hristos este „Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul” (Apocalipsa 22, 13). Andrei şi Ioan se apropie de Hristos. Hristos îi vede că vin după El, se întoarce şi îi întreabă:

 Ce căutați?

Ei răspund:

„Învăţătorule, unde locuieşti?”

Iar Hristos le spune:

Veniţi şi vedeţi!” (Ioan 1, 39).

1130andrew-apostle05-678227586.jpg

Ucenicii ajung acolo unde locuia Hristos. Avea casa Lui? Nu. Locuia provizoriu în casa vreunui străin. În acea casă săracă Hristos i-a primit pe Andrei şi pe Ioan şi a deschis o discuţie cu ei, care a ţinut ore întregi. Cât am vrea să ştim şi noi ce au discutat! Evanghelia nu ne zice ce au discutat. Dar nu există nici o îndoială că subiectul dezbaterii a fost Împărăţia Cerurilor, care venea în lume. Iar ei, peste puţin, vor fi chemaţi ca primi predicatori şi învăţători ai acestei Împărăţii. Înaintea ochilor ucenicilor se deschidea o nouă lume. Pentru prima dată, ascultau lucruri care le luminau cugetul, le încălzeau inima şi care pe om îl zguduie, îl îndeamnă spre acţiune.
Aceasta a fost prima întâlnire a celor doi ucenici cu Hristos. Atât de impresionaţi au fost Andrei şi Ioan de această întâlnire, încât unul dintre ei, Ioan, care a scris mai apoi Evanghelia, a consemnat şi ora întâlnirii, că era „ca la ceasul al zecelea” (Ioan 1, 40). Ceasul al zecelea după ceasul ebraic, corespunde cu ora 4 după-amiază conform ceasului nostru. Iar că impresia pe care le-a făcut-o această întâlnire a fost uriaşă se vede şi din faptul că Andrei, plin de entuziasm, a alergat şi l-a aflat pe fratele său Petru şi i-a spus :

„L-am aflat pe Mesia!” (Ioan 1, 46).

Pentru că Hristos este izvorul cristalin, „apa cea vie” (Ioan 4,10), copacul cel nemuritor, „pâinea vieţii” (Ioan 6,35), lumina, soarele care luminează, încălzeşte şi viază, mărgăritarul cel de mult preţ. Orice imagine am folosi este inferioară realităţii. Acesta este Mesia şi Izbăvitorul lumii.
Pentru Andrei, cel mai important moment din viaţă a fost momentul în care L-a cunoscut pe Hristos. S-a întipărit atât de viu în sufletul său, încât avea să-l ţină minte până în celălalt moment. Ultimul moment din viaţă, în care şi el, răstignit, dar mai mult, răstignit cu capul în jos, după cum am spus, şi-a dat sufletul său pe cruce.

andrei1430976197.jpg

Cel mai important moment! Şi acum vă întreb: Care este cel mai important moment din viaţa voastră? Oamenii acestui veac ne vor răspunde la această întrebare potrivit importanţei pe care o dau anumitor persoane sau lucruri. Pentru cel care este dator sume uriaşe, cel mai important moment este cel în care datoria i se şterge. Pentru cel întemniţat, cel mai important este momentul în care închisoarea se deschide şi el iese afară. Pentru cel captiv, momentul eliberării, pentru cel bolnav, care se primejduieşte să moară, cel mai important este momentul în care sănătatea i se restabileşte şi iese din spital. Pentru un student, momentul în care îşi ia diploma. Pentru altul, momentul în care îşi face nunta. Pentru altul, momentul în care i se naşte un copil. Iar pentru altul, momentul în care lozul său a câştigat milioane…
Dar din toate aceste momente, neasemănat mai important este momentul în care omul se trezeşte din somnul păcatului şi zăreşte lumina cea dulce a credinţei în Hristos.
O, momentul în care cineva Îl cunoaşte pe Hristos, nu formal, ci duhovniceşte, şi Îl simte de acum ca pe Mântuitorul şi Izbăvitorul lui personal. Acest moment este cel mai important. Deoarece nicăieri în altă parte, da, nicăieri în altă parte, omul nu poate să-şi găsească bucuria, pacea, iubirea, izbăvirea şi mântuirea.
Iubiţii mei, îngăduiţi-mi să vă întreb pe fiecare dintre voi: Există în viaţa voastră un astfel de moment?
Răspundeţi-vă singuri!
† Episcopul Augustin
(Omilia Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotul, luată din prima ediţie a cărţii „Picături din apa cea vie”, Atena, 1982, cu o mică revizuire în 30-11-2002 ).
(traducere din elină: monahul Leontie)

Sursa

Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat,Viata ,Acatistul si Paraclisul

Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, glasul al 4-lea:

Cel ce ai fost dintre Apostoli mai întâi-chemat şi lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andrei, roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.

Viata

 

 

   Datori suntem noi creştinii a aduce slavă, cinste şi închinăciune către toţi sfinţii, de vreme ce ei, bine vieţuind şi toate poruncile lui Dumnezeu păzindu-le, s-au făcut prieteni de aproape ai Lui. Căci, învrednicindu-se de împărăţia cerurilor şi fiind aproape de Dânsul, acum se roagă de-a pururea pentru mântuirea şi ocrotirea noastră.

    Dar mai ales Sfinţilor Apostoli, toată omenirea cea de sub soare le este datoare, în toată vremea şi în toate zilele, ca şi în tot ceasul, a le mulţumi, a-i slăvi, a-i lăuda şi a săvîrşi pomenirea lor cu bucurie, cu osârdie şi cu evlavie; iar zilele lor de pomenire se cuvine a le prăznui cu tot poporul, cu psalmi, cu cântări de laude şi de mulţumire şi a le cinsti duhovniceşte. Pentru că ei, de toată lumea lepădându-se şi de Hristos Dumnezeul nostru lipindu-se, slujindu-I Lui cu toată osârdia şi cu tot sufletul, s-au făcut următori ai sfintei şi dumnezeieştii vieţi, cum şi petrecerii lui Hristos pe pământ şi, fiind văzători ai minunilor celor de El făcute, au urmat şi patimilor, răstignirii, morţii, învierii şi înălţării Lui la cer.

    Apoi şi cu putere de sus s-au îmbrăcat şi cu limbi de foc s-au îmbogăţit, făcându-se din pescari, apostoli şi din vânători de peşti, vânători de oameni, după cum însuşi Domnul le-a făgăduit, zicând: Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi vânători de oameni. Apoi ca nişte cai, după cum zicea proorocul Avacum, prin toată lumea pe care o vede soarele au alergat şi pe neamuri le-a întors din rătăcire şi de la închinarea de idoli la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu le-a adus, prin fiecare ţară, cetate, sat şi loc, răbdând bătăi, chinuri, vărsări de sânge şi moarte în fiecare zi.

    Despre aceasta ascultă pe Pavel, zicând:

    Întru osteneli multe, întru bătăi cu covârşire, în temniţă cu prisosinţă, în primejdii de moarte de multe ori; de la iudei de cinci ori câte patruzeci de lovituri fără una am luat. De trei ori cu toiege am fost bătut, o dată cu pietre am fost împroşcat, de trei ori s-a spart corabia cu mine, o noapte şi o zi am fost întru adânc; în călătorii de multe ori, în primejdii în râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la cei de un neam, în primejdii de la neamuri, în primejdii prin cetăţi, în primejdii prin pustietăţi, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi. Întru osteneală şi în trudă, în privegheri de multe ori, în foame şi în sete; în postiri de multe ori, în frig şi fără haine”.

    Şi acestea pentru ce? Pentru ca să întoarcă pe oameni de la înşelăciune la adevăr şi de la întunericul închinăciunii la idoli, la lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Astfel, au fost şi ei ca şi dascălul lor, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Care Şi-a vărsat sângele Său pe Cruce pentru mântuirea noastră.

    Deci, pentru aceasta suntem datori a le mulţumi Sfinţilor Apostoli, a-i cinsti şi a-i lăuda neîncetat, după putere, căci după vrednicie numai lui Dumnezeu Îi este cu putinţă să-i cinstească. Şi încă îi va cinsti mai ales când va şedea la judecată pe scaunul slavei Sale. Atunci şi ei vor şedea împreună cu Hristos pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.

    Unul dintre aceştia, şi decât toţi mai întâi chemat, este Sfântul, slăvitul şi prealăudatul Apostol Andrei, a cărui viaţă şi petrecere voim a o istorisi după putere şi după vrednicie, lăsîndu-o spre folos celor puternici şi desăvârşiţi întru cuvinte şi fapte bune.

    Slăvitul Apostul Andrei, cel întâi chemat, s-a născut în cetatea ce se numeşte Betsaida, care este lângă Marea Galileii, în hotarul Zabulonului, din care seminţie i se trăgea şi neamul. Cetatea era mică şi neînsemnată mai înainte, iar după răsărirea acestuia, a fratelui său, verhovnicul Petru, şi a lui Filip, s-a făcut renumită şi slăvită. Şi se numea evreieşte Betsaida, ce se tâlcuieşte „casa vânătorilor”. După cuviinţă se numea aşa, căci astfel era patria Sfinţilor Apostoli Petru, Andrei şi Filip, care au vânat peşte până au aflat adevărul, Care este Hristos.

    Deci dintr-o patrie neslăvită ca aceasta au răsărit apostolii amândoi, având un tată sărac, anume Iona, care, fiind sărac, a învăţat pe fiii săi meşteşugul său. Căci Iona era pescar şi prindea peşti în Marea Galileii şi prin alte iezere ce se aflau prin Galileea. Apoi Apostolul Petru a învăţat meşteşugul tatălui său şi după aceasta şi-a luat de femeie pe fiica lui Aristobul, fratele Apostolului Varnava. Iar dumnezeiescul Andrei, lepădând toată tulburarea lumească, şi-a ales să petreacă întru feciorie, nevoind să se însoare.

    Auzind că Ioan, Înaintemergătorul Domnului, umblă prin locurile de pe lângă Iordan şi propovăduieşte credinţa şi pocăinţa, Andrei s-a dus la dânsul şi i s-a făcut ucenic, că dorea a se sui cu mintea sa la înţelegeri mai înalte. De aceea n-a voit, precum ceilalţi, să petreacă în tulburările şi grijile lumii. Căci auzind cuvintele prooroceşti şi având sufletul său curăţit de păcate, a cunoscut îndată că învăţătura Botezătorului este din porunca lui Dumnezeu şi că este pricinuitoare de mântuire. Pentru aceasta i-a şi urmat cu toată inima şi cu totul şi-a afierosit mintea sa învăţăturii lui Ioan.

    Deci, dumnezeiescul Înaintemergător, vrând să înalţe gândul ucenicilor lui întru mai multe cugetări şi să nu creadă că el este Hristos, ci rob slujitor, Înaintemergător şi propovăduitor al lui Hristos, a luat cu sine pe doi din ucenicii săi, pe Apostolul Andrei şi pe un altul, care zic unii că ar fi cuvântătorul de Dumnezeu Ioan, şi a mers cu dânşii acolo unde se afla atunci Hristos. Şi văzându-l pe El, a zis: Iată mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii.

    Auzind aceşti doi ucenici mărturia lui Ioan pentru Hristos, au lăsat pe Ioan şi au urmat pe Hristos. Iar Iisus Hristos, întorcându-se şi văzându-i pe dânşii urmându-l, a zis către dânşii: Ce căutaţi? Iar ei au răspuns către Dânsul: Ravi – care se tălmăceşte învăţătorule -, unde petreci? Iar Iisus le-a zis lor: Veniţi şi vedeţi. Deci au venit şi au văzut unde petrecea şi au rămas în acea zi acolo, căci era ceasul al zecelea. Însă vedeţi bună voire a Sfântului Apostol Andrei? Căci după ce a aflat el comoara, n-a voit să o aibă numai el singur, ci a chemat şi pe fratele său, Petru, spre câştigarea acesteia.

    După această a aflat pe fratele său Petru, care se numea atunci Simon, şi a zis către dânsul: Am aflat pe Mesia, Care se tălmăceşte Hristos. N-a zis: „Am aflat un mesia, ci pe Mesia”. Ce va să zică aceasta? A arătat Sfântul Andrei că a cunoscut pe Cel pe Care L-au propovăduit proorocii. „Acela este Iisus”. Pentru aceasta n-a zis că „am aflat un mesia”, adică pe un oarecare Hristos, căci „mesii” şi „hristoşi” se numeau şi împăraţii iudeilor, pentru că se ungeau cu mir, care era amestecat cu mesa (untdelemn). Dar i-a zis: Am aflat pe Mesia, adică pe Hristosul acela, pe care mai înainte l-au vestit proorocii.

    Andrei, după ce a zis acest cuvânt către Apostolul Petru, fratele său, l-a luat cu sine şi l-a dus la Hristos. Iar Hristos, văzând pe Petru, a zis către dânsul: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa, care se tălmăceşte Petru. Acestea aşa s-au săvârşit atunci, şi în acest chip au vorbit cu Hristos amândoi aceşti fraţi, apoi s-au dus iarăşi la Sfântul Ioan Botezătorul. Iar în zilele acelea Irod împăratul a prins pe Ioan Botezătorul şi l-a închis în temniţă pentru că îl mustrase, că a luat cu fărădelege de soţie pe Irodiada, femeia fratelui său, Filip. Acolo unde era el închis ca un prooroc şi mai mult decât prooroc, a cunoscut că va fi omorât de Irod, iar ucenicii lui vor rămâne iarăşi întru întunericul Legii Vechi.

    Deci, pentru ca să nu se întâmple că ucenicii lui să rămână fără să cunoască desăvârşit că Hristos este Dumnezeu, Sfântul Ioan Botezătorul a ales pe doi din ucenicii săi, care erau mai înalţi cu înţelepciunea. Adică pe slăvitul şi cinstitul Andrei şi pe altul pe care l-am pomenit mai înainte şi i-a trimis la Hristos să-L întrebe: Tu eşti Acela pentru Care au scris proorocii că are să vie, sau pe altul vom aştepta?

    Dar Iisus Hristos, Care cunoştea cele ascunse ale oamenilor, nici nu a ascuns cu totul cele pentru Sine, nici nu le-a descoperit dumnezeirea Sa, ci a voit să le arate adevărul prin lucruri, iar nu prin cuvinte, că singuri ei din lucruri să înveţe şi să înţeleagă că El, Care face minunile acestea, este Acela care va să vie, spre mântuirea oamenilor.

    Deci le-a răspuns lor Hristos: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan că orbii văd, surzii aud, morţii înviază, şchiopii umblă, săracilor bine li se vesteşte. Cum? Adică aud cuvinte bune: Fericiţi cei săraci cu Duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor şi fericit este cel ce nu se va sminti întru Mine. Dar care este înţelegerea cuvântului? Oare nici Ioan nu ştia că El era Hristos, pe Care proorocii mai înainte L-au proorocit şi L-au propovăduit? Oare pentru aceasta a trimis pe ucenicii săi să întrebe pe Hristos cine este? Cum era cu putinţă să nu fi cunoscut el pe Hristos cine este, când însuşi Ioan Înaintemergătorul, fiind încă în pântecele maicii sale, Elisabeta, L-a cunoscut? Dar nici Hristos, cu răspunsul Lui, nu voia să adeverească pe Ioan despre Sine că este Hristos, căci îl cunoştea Hristos, cu mult mai mult decât el Îl cunoştea pe Hristos.

    Ci, pentru aceasta le-a răspuns lor aşa şi a făcut minuni înaintea lor, ca să cunoască amândoi ucenicii, adică Andrei şi Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, că mare este deosebirea dintre Hristos şi Ioan. Căci Ioan nu a făcut nicidecum minuni, iar Hristos a făcut nenumărate. Avea şi dreptate că atunci aceia socoteau pe Ioan Botezătorul mai mare, căci era din neam arhieresc şi născut din tată prooroc, din Zaharia şi însuşi el era prooroc şi că din maică stearpă, prin făgăduinţă, era născut. Iar Hristos se arăta ca un sărac şi fiu de săraci şi nici ucenici nu avea până atunci.

    Fiind Ioan închis în temniţă, Hristos a plecat din Ierusalim şi S-a dus la lacul Ghenizaretului. Acolo a aflat pe Andrei şi pe Petru în corabie, cîrpindu-şi mrejele. Deci, Hristos nici nu le-a imputat ceva, nici nu le-a grăit vreun cuvânt aspru, fiindcă L-au lăsat şi pe El şi pe dascălul lor, Ioan, închis în temniţă – căci Dumnezeu fiind, cunoştea că sărăcia i-a silit pe dânşii să lucreze -, ci le-a zis: Veniţi după Mine şi Eu vă voi face pe voi pescari de oameni. Iar ei, lăsându-şi mrejele, au urmat lui Hristos. Şi, cum zice evanghelistul Matei, îndată au urmat lui Iisus; adică nu au aşteptat, nici nu au întârziat, nici nu au zis: „Să cârpim mrejele noastre şi apoi vom veni după Tine”. N-au zis aşa. Ci îndată, lăsându-şi mrejele, corabia, casa, neamul, prietenii, rudele şi cunoscuţii, au urmat lui Hristos. Şi încă aveau proaspătă mărturia Botezătorului, care le spusese despre Hristos şi ţineau minte şi minunile pe care le-au văzut, făcându-se de El.

    Deci Apostolul Andrei lăsând toate, cu tot sufletul a urmat lui Hristos, mai înaintea celorlalţi apostoli, fiind chemat la învăţătura lui Hristos, pentru care s-a şi numit „întâi chemat”. Căci Andrei a înţeles mai înainte din cărţile cele prooroceşti că, cu adevărat, El este Cel Care va să vie. Mai ales, după ce a văzut boli nevindecate tămăduindu-se, pe orbi văzând, pe şchiopi umblând, dracii izgonindu-se, pe morţi sculându-se din groapă, mai cu înlesnire decât din somn, numai cu porunca şi cuvântul lui Hristos; asemenea şi celelalte minuni ale lui Hristos, pe care este de prisos a le povesti cu de-amănuntul.

    După ce-a văzut apostolul acestea, cu mult mai mult s-a încredinţat şi s-a întărit în cugetarea cea bună pe care o avea pentru Hristos. Căci ca un înţelept şi priceput, Apostolul Andrei socotea că, deşi proorocii cei de demult au făcut câteva minuni, nu le-au făcut cu stăpânire ca Hristos, ci cu rugăciune şi cerere către Dumnezeu. Iar Hristos cu cuvintele ţie îţi zic şi cu alte cuvinte ca acestea stăpânitoare, făcea minunile Sale.

    Văzând apostolul că Hristos Îşi punea mâna Sa pe ochiul orbului şi vedea, poruncea dracilor şi ca nişte fum piereau, furtunile mărilor le domolea; apoi umblă pe mare ca pe uscat şi alte minuni preaslăvite făcea, a cunoscut şi a crezut negreşit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Acestea socotindu-le slăvitul Apostol Andrei, era ucenic nedespărţit al lui Hristos. Avea încă şi osârdie multă şi râvna înfocată, încât dorea să şi moară pentru numele Lui.

    După ce Hristos a lăsat cetăţile şi s-a dus în pustie, nici acolo nu l-au lăsat mulţimea oamenilor şi ucenicii Lui, ci L-au urmat ca să-I asculte învăţătura. Şi fiind pustiu locul şi neavând hrană să mănânce atâţia oameni, s-a dus dumnezeiescul Andrei şi i-a zis lui Hristos – că aveau doar cinci pâini de orz la dânşii, şi puţini peşti -, cum să ajungă acestea la atâta mulţime? Atunci Hristos a binecuvântat cele cinci pâini şi le-a mâncat tot poporul acela, ca la cinci mii, afară de femei şi de copii, şi s-au săturat şi au prisosit încă douăsprezece coşuri de fărmituri.

    Despre minunea aceasta se poate încredinţa cineva din dumnezeiască şi Sfânta Evanghelie a Sfântului Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu, în capitolul al şaselea. Şi din altă povestire a Sfintei Evanghelii poate să înţeleagă cineva prietenia şi îndrăzneala Apostolului Andrei către Hristos, dascălul său. Căci povesteşte însuşi Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în capitolul 12, că în vremea sărbătorii Paştelui iudeilor au mers la praznic şi nişte elini, ca să vadă biserica şi să-şi facă obişnuita rugăciune, fiindcă erau şi ei de credinţa şi din neamul evreiesc, dar născuţi şi crescuţi prin alte neamuri, a căror limbă o învăţaseră.

    Pe aceştia i-a înspăimântat vestea lui Hristos, căci făcuse atunci, de curînd, minunea învierii lui Lazăr şi Îl întimpinase pe El poporul cu stâlpari şi făcuse mai înainte şi multe alte semne. Pentru aceea veniseră ei întru cugetare de Dumnezeu şi, având dorinţă ca să-L vadă, au venit la Filip, rugându-l şi zicându-i: Doamne, vrem să vedem pe Hristos. Iar el, neavând atâta îndrăzneală către Hristos şi dându-i lui Andrei cinstea ca unui întâi chemat, s-a dus la dânsul şi i-a spus pricina. Iar Andrei, luând cu sine pe Filip, s-a dus la Hristos şi I-au spus amândoi cuvintele elinilor, de unde putem cunoaşte dragostea şi îndrăzneala ce o avea el către Hristos.

    Deci, lăsând pe celelalte câte le-a lucrat împreună cu Hristos, până a venit la patima Sa cea de bunăvoie, să scurtăm cuvântul nostru.

    Iar după ce a pătimit pentru noi Domnul, S-a răstignit, a murit, S-a îngropat şi a înviat din mormânt cu puterea dumnezeirii Sale, a adunat iarăşi la Sine pe ucenicii şi prietenii Săi, S-a arătat lor în muntele Galileii şi le-a zis: Mergând, învăţaţi toate neamurile. Şi după ce le-a trimis lor Preasfântul Duh şi i-a luminat să grăiască în toate limbile neamurilor câte se aflau sub cer, atunci Apostolii, adunându-se, au aruncat sorţi între dânşii, ca să se ştie ce parte de pământ urma să ia fiecare dintre dânşii, spre propovăduire.

    Deci, celorlalţi apostoli le-a căzut sorţul spre propovăduire pentru alte părţi de pământ. Iar Sfântului Apostol Andrei i-a căzut sorţul să propovăduiască în toată Bitinia – şi se numeşte Bitinia tot locul cât este în mijloc, de la Scutari care este peste canalul Constantinopolului spre răsărit, ce se numea mai înainte Hrisopoli, până la Nicomidia şi până la Niceea. Şi nu numai în Bitinia, ci şi în partea Mării Negre, spre partea răsăritului, cu toate locurile şi amândouă părţile cele de pe lângă Marea Neagră, până la Camupolin. Pe lângă acestea se număra şi Calcedonul şi Bizanţul, care este cetatea lui Constantin şi toată partea Traciei, de la Constantinopol până la Cavala, care, în Faptele Apostolilor, se numeşte Neapolis, iar la alţii se numeşte Hristupolis. În sorţul său era şi Tesalonicul şi Tesalia, până la Farsala şi Elada şi până la Zitunion şi Ahaia, apoi de la Zitunion până la Paleapatra.

    Toate cetăţile acestea, ce se cuprind în hotarele acestor ţări amintite, au căzut în sorţul Apostolului Andrei, ca să meargă să le înveţe cunoştinţa lui Dumnezeu. Şi nu numai acestea, ci încă şi alte neamuri câte se află între Tracia şi Macedonia, până la râul cel mare Istrul, care acum se numeşte Dunărea, şi acestea tot în sorţul Sfântului Apostol Andrei au căzut. Toate neamurile acestea erau ţarina pusă înaintea lui, în care voia să semene sămânţa cuvântului lui Dumnezeu.

    Deci, Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat n-a căutat la mulţimea oamenilor, a locurilor, a ţărilor şi a cetăţilor, nici n-a slăbit cu sufletul, nici n-a pregetat la lungimea şi mulţimea călătoriilor, nici nu s-a îngreunat cu nevoinţele ce-i stăteau înainte, nici nu s-a temut de barbaria, sălbăticia şi cruzimea tiranilor şi a închinătorilor de idoli. Ci avea în mintea sa porunca lui Hristos, Care a zis: Iată Eu vă trimit pe voi, ca pe nişte oi în mijlocul lupilor…, să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu-l pot ucide.

    Având în sine mare dragoste către Hristos, dascălul său, fiind plin de credinţă şi tare nădăjduind în puterea Lui cea nebiruită, cu sârguinţă s-a apucat de călătorie, pornind de la Ierusalim, ca să meargă la fiecare din locurile pe care le-am zis. A luat cu sine şi pe nişte ucenici din cei şaptezeci de apostoli, pe care i-a socotit îndemânatici la propovăduire.

    Deci, multe sunt călătoriile şi drumurile acestui apostol, dar mai multe cele prin cetăţi şi prin sate, în care, semănând cuvântul cunoştinţei de Dumnezeu, a secerat spicele bunei credinţe. Însă cu neputinţă este a descrie cu amănuntul toate călătoriile, primejdiile şi necazurile pe care le pătimea în fiecare cetate şi sat. Dar ca să nu lipsim pe ascultători de povestirile folositoare, despre Sfântul Andrei, vom povesti pe cele mai vestite şi mai mari, pentru dragostea lor.

    Umblând apostolul lui Hristos din loc în loc, a mers într-o cetate care este în partea dreaptă a Mării Negre, când, plutim spre Cafa, care se numeşte Amisonul şi este departe de Sinopi, ca la o sută douăzeci şi opt de mile şi jumătate. Acolo a aflat Sfântul Andrei mulţi oameni rătăciţi şi necredincioşi. Unii, cuprinşi de rătăcirea elinească, iar alţii, de cea iudaică. Însă între aceste deosebite rătăciri şi păgânătăţi aflându-se amisinenii, aveau şi o bunătate, iubirea de străini, adică să primească pe oamenii străini şi să ospăteze pe drumeţi.

    Deci, mergând sfântul la dânşii, a găzduit la casa unui iudeu şi socotea cum şi în ce chip să atragă atâta mulţime de oameni rătăciţi şi să-i prindă în năvodul învăţăturii şi propovăduiri sale. Aşa socotind sfântul, s-a sculat într-o dimineaţă şi a mers la sinagogă iudeilor, unde erau adunaţi ei după obiceiul lor. Acolo l-au întrebat iudeii cine este, de unde este şi ce fel este propovăduirea lui.

    Sfântul, începând propovăduirea lui despre Hristos, i-a învăţat şi din cărţile lui Moise, dar i-a învăţat şi din cele prooroceşti. Din toate acestea a dovedit că Hristos este acelaşi pe Care L-au vestit mai înainte proorocii; Care, pentru mântuirea oamenilor a venit în lume, aducând spre dovedire martori şi pe însuşi Mergătorul înainte şi câte a învăţat el. Acestea şi altele asemenea, după ce le-a zis către dânşii şi după ce a scris adevărata credinţă în sufletele lor şi după ce i-a adus pe dânşii în mrejele sale, în acest chip s-a arătat vânător de oameni, după cuvântul Dascălului său, pe care l-a zis când i-a chemat la ucenicie: Veniţi după Mine şi Eu vă voi face pe voi vânători de oameni.

    Auzind iudeii cuvântul Apostolului, îndată s-au întors la Domnul şi, pocăindu-se, s-au botezat şi s-au făcut creştini, în loc de iudei; robi ai lui Hristos, în loc de ai pierzării. După aceasta, pe câţi bolnavi aveau îi aduceau înaintea apostolului şi fiecare îşi lua tămăduire de orice boală ar fi fost cuprins. Şi s-a făcut apostolul acolo, nu numai doctor al sufletelor, ci s-a arătat tămăduitor al multor feluri de boli. Apoi a zidit biserici şi le-a hirotonit preoţi din iudeii care crezuseră.

    Ducându-se de acolo, a mers în Trapezunda şi acolo, asemenea, învăţând şi botezând pe mulţi, încă şi preoţi hirotonind; după aceasta s-a dus în Lazichia. Iar Trapezunda şi Lazichia sunt cetăţi şi neamuri din partea de răsărit a Mării Negre şi câţi au umblat în părţile acelea, ştiu cetăţile acestea. Ci şi acolo iarăşi asemenea făcând apostolul şi mulţime nenumărată de iudei şi de elini aducând la Hristos, a pus în gând să se ducă la Ierusalim. Pe de o parte, ca să serbeze acolo praznicul Paştelui ce se apropia, iar pe de altă parte, ca să se întâlnească cu fratele său Petru. Şi mai ales dorea să vadă şi pe Apostolul Pavel, de care auzise că s-a întors de la legea evreiască şi a venit la propovăduirea apostolilor şi cum că este şi el apostol şi dascăl al neamurilor.

    Deci s-a dus şi şi-a împlinit dorinţa lui cea după Dumnezeu. După aceasta s-a întors împreună cu Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu la cetatea Efesului, care era în soartă (grijă) lui Ioan.

     Însă acolo aflându-se apostolul a văzut o descoperire de la Dumnezeu ca să meargă în Bitinia, să înveţe pe oamenii cei din soarta lui. Pentru aceasta s-a pornit şi s-a dus în cetatea Niceei, care se numea atunci Elicori, şi era nezidită împrejur. Mai pe urmă Cezarul Traian a zidit-o pe dânsa şi turnuri are întru ea, şi pentru ca să biruiască, a numit-o Niceea.

    Dar nici iezerul ce este în ziua de astăzi aproape de dânsa, şi se numeşte Ascania, nu era atunci atât de limpede şi curăţit precum se vede astăzi. Că după cum scriu hronografii, mai pe urmă de cutremure s-a umplut de apă şi ca Marea Pontului s-a făcut şi s-a limpezit precum este acum.

    În această cetate mergând Sfântul Apostol Andrei şi văzând mulţime nenumărată de oameni, iudei şi elini, a cugetat să facă mai întâi minuni, ca să-i înduplece să se întoarcă de la rătăcirea lor. Pentru că oamenii cei simpli, mai lesne se încredinţează când văd minuni, decât numai cu cuvântul. Pentru aceasta şi apostolul de multe ori pe cei muţi îi făcea să vorbească, iar alteori tămăduia pe cei bolnavi. Încă şi alte minuni de multe feluri făcând, s-a făcut doctor fără de plată celor bolnavi. Încă şi balauri, fiare mari şi înfricoşătoare, care se încuibaseră în locul acela, numai cu toiagul cel de fier pe care îl purta, al cărui vârf avea cruce înfiptă, îi izgonea şi-i omora.

    Şi capiştile zeilor celor cu nume mincinoase, ale elinilor, ale Afroditei şi ale Artemidei, pe toate din temelii le-a sfărâmat. Iar citi din elini nu au crezut în învăţătura apostolului, umplându-se de duh rău, săreau şi săltau, cărnurile îşi mâncau şi alte nenumărate rele pătimeau, primind vrednică muncă pentru necredinţa lor. Iar ucenicul lui Hristos, Andrei, care a venit să mântuiască pe cei păcătoşi, nu i-a lăsat până în sfârşit să piară aşa întru întunericul rătăcirii, ci izbăvindu-i pe dânşii de lucrarea cea diavolească, a tămăduit şi sufletele lor şi le-a luminat cu lumina credinţei în Dumnezeu.

    Deci, doi ani după ce a zăbovit acolo în cetatea Niceei şi le-a hirotonit preoţi din oamenii cei ce crezuse, s-a dus în Nicomidia în care era un mare număr de oameni, dar care erau cu totul întunecaţi de înşelăciunea elinească. Apostolul lui Hristos şi acolo a făcut tot asemenea. Apoi botezând pe mulţi din elini, de acolo s-a dus la Calcedon şi de la Calcedon a umblat prin toată Propontida, adică prin tot locul de la scutarul Constantinopolului până la Neocastra. De acolo s-a dus la Pontoiraclia, şi de aici s-a dus la cetatea Amastrida, care era foarte mare, şi se afla în partea de răsărit a Mării Negre.

    Dar în cetăţile acestea nu umbla Sfântul Apostol Andrei aşa precum noi povestim pe scurt. Ci în fiecare cetate unde umblă, multe ispite şi multe împotriviri avea, dar, cu ajutorul lui Hristos, pe toate le biruia, fiindcă Hristos era apărătorul lui şi pe toate cele potrivnice le făcea lesnicioase. Căci şi cu nebunia cea văzută a propovăduirii, biruia pe înţelepţii elinilor.

    După acestea, ieşind din Amastrida, s-a dus în altă cetate care se numeşte Sinopi, unde se povesteşte în nişte cuvântări vechi, cum că ar fi venit şi Sfântul Apostol Petru să vadă pe fratele său. Chiar şi creştinii din Sinopi arată până în ziua de astăzi două scaune de marmură, pe care le au în mare cinste şi evlavie, şi zic că acolo şedeau dumnezeieştii Apostoli, Petru şi Andrei, şi învăţau poporul.

    Încă şi o icoană din acea vreme se află acolo la Sinopi, având închipuirea Apostolului Andrei, care face minuni nenumărate şi până în ziua de astăzi întru slava lui Hristos şi întru cinstea apostolului, ca să vadă creştinii că nu numai în vremea cât au trăit apostolii au făcut minuni, ci şi după moarte pot să facă asemenea minuni cu puterea lui Hristos, dascălul lor.

    Dar şi altă veste ne povesteşte că Apostolul Matia, unul din cei doisprezece apostoli, care împreună s-a numărat cu cei unsprezece apostoli, în locul vânzătorului Iuda, şi el se întâmplase a veni mai înainte în Sinopi, vrând să meargă la Cafa să propovăduiască; iar sinopienii l-au prins şi l-au închis în temniţă.

    Deci mergând Apostolul Andrei acolo şi auzind că Apostolul Matia este închis în temniţă, a făcut rugăciune şi, cu semnul Sfintei Cruci, îndată s-au zdrobit legăturile, temniţa s-a deschis şi a ieşit Apostolul Matia din închisoare, iar împreună cu dânsul şi ceilalţi legaţi. Iar sinopienii iudei aveau credinţă, dar erau cruzi şi sălbatici cu sufletele încât numai cu chipul şi cu faţa se vedeau că nu sunt fiare.

    Deci auzind că Apostolul a zdrobit legăturile şi a deschis temniţa, adunându-se toţi, voiau să vadă casa în care găzduia el. Unii, privindu-l cu cruzime şi cu nemilostivire, îl târau de picioare, alţii îl trăgeau de mâini şi-l tăvăleau prin ţarina. Alţii, cu dinţii ca nişte fiare sălbatice îl muşcau, cu lemne îl băteau, cu pietre îl loveau, şi fiecare dădea cu orice apuca. Mai pe urmă socotind că a murit din chinuirea cea multă, l-au aruncat afară din cetate la gunoi. Apostolul a pătimit acestea, urmând lui Hristos, dascălul său.

    Dar Hristos nu a trecut cu vederea pe apostolul Său, ci în noaptea aceea arătându-i-se lui şi dându-i îndrăzneală, l-a sculat sănătos. Şi nu numai această, ci şi un deget al lui pe care îl muşcase unul din mâncătorii aceia, i l-a făcut sănătos. După aceea, binecuvântându-l pe dânsul, învăţându-l şi îndemnându-l să nu se lenevească de propovăduirea Lui, s-a înălţat la cer. Iar apostolul dimineaţa s-a sculat şi s-a dus sănătos în Sinopii neavând nici măcar un semn de răni, încât ar fi putut zice că vine de la vreun praznic, bucurându-se.

    Această minune după ce au văzut-o sinopenii, minunându-se de răbdarea sfântului, cea mai presus de om, şi pe de alta de facerea de minuni a lui Hristos, cum într-o noapte L-a făcut pe el sănătos; căindu-se, s-au întors de la rătăcirea lor şi, pocăindu-se, au căzut la picioarele Sfântului Apostol, cerând iertare. După aceea, sfântul, învăţându-i pe dânşii cuvântul adevărului şi botezându-i în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, i-a făcut pe dânşii robi ai lui Hristos în loc de robi ai diavolului. Încă şi alte nenumărate minuni a făcut sfântul apostol în cetatea aceea, în numele lui Hristos, dintre care ascultaţi o preaslăvită minune spre încredinţarea celorlalte.

    O femeie oarecare avea un fiu, unul născut, pe care un om duşman l-a ucis apoi s-a făcut nevăzut şi nu s-a aflat, iar mortul zăcea aruncat în drum. De acest lucru înştiinţându-se apostolul, s-a dus acolo l-a locul unde era mortul. Şi făcându-i-se milă de mama celui ucis, apoi vrând să atragă şi pe popor spre mai multă credinţă, prin rugăciune l-a înviat şi l-a dat pe el viu mamei sale. Această minune după ce au văzut-o sinopenii, cu toţii, împreună cu femeile şi cu copiii, au crezut în Hristos. Atunci apostolul le-a hirotonit acolo preoţi, pe cei mai iscusiţi din cei ce crezuse, şi aşa după ce a luminat pe cei mai mulţi din sinopeni cu Sfântul Botez şi i-a făcut popor sfinţit al lui Hristos şi vrednic cu adevărat de turma lui, s-a duş a doua oară în cetatea Amisonului şi de acolo s-a dus iarăşi la Trapezunda.

    Deci, botezând şi pe ceilalţi oameni care mai rămăseseră necredincioşi din întâia propovăduire de acolo, s-a dus la cetatea Neocezareea şi acolo, asemenea, cuvântul bunei credinţe semănându-l şi pe mulţi la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu întorcându-i şi cu Sfântul Botez luminându-i, s-a dus de la Neocezareea în altă cetate ce se numeşte Samosata. Iar în această cetate lucuiau în acea vreme oameni cufundaţi în deşertăciune elinească, iar întru înşelăciunea cea din afară a lumii, erau foarte pricopsiţi. Şi din pricina înşelăciunii erau neîntorşi către credinţa lui Hristos, fiindcă pentru meşteşugul filosofiei lor, fiecare se ferea să vorbească cu dânşii.

    Iar dumnezeiescul Apostol Andrei prin râvna propovăduirii, ca pe o ţesătură de păianjen a rupt împletiturile ritorilor şi le-a arătat lor că înţelepciunea pe care o aveau este deşartă şi n-au cunoştinţă nici cât un copil mic. Aşa, în puţine zile, cu cuvintele şi cu minunile, pescarul înfruntând învăţătura filosofilor şi cu lucrările semnelor plecând sufletele acestora, şi către bună credinţă întorcându-i, s-a dus la Ierusalim şi s-a întâlnit cu ceilalţi apostoli, pentru ca să facă un sobor, cum să se serbeze praznicul Paştelui.

    Iar cum că apostolii se adunau în Ierusalim şi făceau sobor pentru pricinile ce se întâmplase în vremurile acelea, poate cineva să cunoască din Faptele Apostolilor, pe care le-a scris dumnezeiescul Luca Evanghelistul. Căci scrie el acolo în Fapte, capitolul 15, şi zice: Şi apostolii şi preoţii s-au adunat ca să cerceteze despre acest cuvânt şi celelalte. Iar după ce s-a sfârşit praznicul, luând cu sine pe apostolul Matia şi pe Tadeu, care se aflau la Ierusalim pentru aceeaşi pricină, s-au întors la cetatea Edesa, care în ziua de azi se numeşte Horasan şi este spre părţile răsăritului în hotarele Mesopotamiei.

    Deci, acolo puţine zile petrecând apostolul Andrei, pe Matia şi pe Tadeu i-a lăsat să propovăduiască în părţile acelea, iar el s-a întors în părţile Mării Negre cele dinspre răsărit. Întâi s-a dus în ţara Alanilor, unde, propovăduind Evanghelia Darului şi pe mulţi întorcând către credinţa cea întru Hristos, s-a mutat la Avazgi şi, intrând în Sevastopole, cetatea de acolo, îi învăţa şi propovăduia taina lui Hristos şi nenumărate mulţimi de oameni a întors la cunoştinţa de Dumnezeu.

    Însă nici de mântuirea Zachenilor şi a Vosporanilor nu s-a lenevit, ci şi la aceştia a mers şi de vreme ce pe zacheni i-a aflat cu totul nesupuşi, urând nesupunerea cu sălbăticia acestora, a voit a se duce de la dânşii, căci erau neprimitori de dumnezeiasca sămânţa a cuvântului lui Dumnezeu şi nevrednici de sfânta credinţă, iar bună supunere a vosporanilor lăudând-o, s-a dus la dânşii. Vosporanii se numesc toţi aceia care locuiesc în strâmtoarea Cafa, căci Cafa aceasta de care auzim nu este cetate, ci este un loc în chipul şi asemănarea Moreii.

    La Vosporani a petrecut Sfântul Apostol Andrei multă vreme, căci i-a aflat foarte supuşi şi lesne primitori de învăţătură a apostolului, în care se povestea că s-au aflat şi nişte icoane de sfinţi închipuiţi cu ceară şi că dovedeau un meşteşug preaiscusit, cu anevoie de urmat şi cu multă înţelepciune de mâini făcute, care întrec tot meşteşugul.

    Deci, petrecând la Vosporani multă vreme, de acolo Sfântul Andrei s-a dus la Cafa, care se numeşte Herson, ţară strălucită şi cu mulţi oameni, deşi întru credinţă sănătoasă, nu lesne înfiptă, ci către alte învăţături lesne primitoare aflându-se. Acolo intrând cu înţelepciune şi propovăduind cuvântul dreptei credinţe şi făcând minuni, i-a întors la cunoştinţa de Dumnezeu.

    În acest chip vânând apostolul pe kersoneni şi, ca pe nişte peşti cuvântători, aducându-i dar lui Hristos, după pronia lui Dumnezeu s-a mutat de aici şi în părţile cele mai dinăuntru ale Rusiei şi a ajuns până la râul Niprului; şi în Munţii Kievului a poposit, unde a rămas într-o noapte. A doua zi, sculându-se din somn, a zis către ucenicii care erau cu dânsul: „Vedeţi aceşti munţi? Credeţi-mă că peste aceştia o să strălucească darul lui Dumnezeu şi o să se facă cetate mare aici şi multe biserici o să se ridice lui Dumnezeu şi o să se lumineze cu Sfântul Botez tot pământul Rusiei”.

    Şi suindu-se pe munţii aceia, i-a binecuvântat şi a înfipt o cruce, mai înainte vestind încredinţarea poporului aceluia de la scaunul său cel apostolesc, care s-a întemeiat în Bizanţ şi a mers şi prin părţile cele mai dinăuntru ale Rusiei, până unde este acum marea cetate a Novgorodului.

    De acolo s-a întors pe mare iarăşi la cetatea Sinopi. Şi învăţând iarăşi acolo cuvântul Domnului, şi mai întorcând şi pe ceilalţi oameni, câţi au rămas nebotezaţi din propovăduirea cea dintâi şi pe cei credincioşi întărindu-i în credinţă, le-a hirotonit episcop al acelui loc pe un apostol din cei şaptezeci, cu numele Filolog.

    De acolo a venit în Bizanţ, care în acea vreme nu era în starea în care se vede în ziua de astăzi, ci cuprindea numai o părticică – cât este palatul împărătesc -, ci mai pe urmă, Constantin a strălucit-o şi a adus-o în starea în care se vede acum şi, după numele său, a numit-o „Cetatea lui Constantin”.

    În această cetate mergând acest mare apostol, a făcut şi acolo asemenea. Căci cu cuvintele sale şi cu minunile învăţându-i şi cu Sfântul Botez luminându-i, a întors şi pe bizantini la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, făcându-i fii ai luminii prin primirea credinţei. Încă şi o biserică minunată a ridicat în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în mijlocul cetăţii, aşezând-o păzitoare şi apărătoare a dreptei credinţe de acei împăraţi din vremurile cele mai de pe urmă. Apoi hirotonisindu-le şi episcop pe Sfântul Stahie, unul din cei şaptezeci de apostoli, de acolo s-a dus în Iraclia Traciei, care este departe de Constantinopol, spre apus, cale de două zile.

    Deci întru această cetate asemenea învăţând şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu şi pe mulţi întorcându-i la cunoştinţa Darului, le-a hirotonit episcop în locul acela pe Apelin. De acolo a ieşit în cetăţile şi satele de primprejur, asemenea, învăţând, botezând şi întorcând pe popoare la credinţa în Hristos, adevăratul Dumnezeu şi biserici zidind în numele Lui, a făcut din sufletele lor biserici însufleţite ale Sfântului Duh. Aşa a făcut prin toată Tracia, prin Macedonia şi prin toată Tesalia, prin cea dintâi şi prin cea de-a doua şi de la Tesalonic până la Licostom şi până la Farsala.

    După ce a trecut Tesalia şi Elada, s-a dus în vestitul ostrov al Peloponezului, care acum se numeşte Moreia. Şi în acest loc este cetatea care în ziua de astăzi se numeşte Paleapatra. În această cetate a intrat Sfântul Apostol Andrei şi, ducându-se pedestru, a găzduit în casa unui om, care se numea Sosie, şi care zăcea în pat, fiind bolnav de o grea boală. Acesta a aflat doctor pe sfântul, căci, cum a intrat în casa lui şi a pus sfânta lui mână pe dânsul, îndată s-a sculat Sosie sănătos, neavând nici urmă de boală.

    Dar nu numai acesta, ci şi un rob al femeii Maximila, soţia antipatului Patrelor, se afla în zilele acelea aruncat într-un gunoi al cetăţii, cu totul topit de boală, şi nu mai avea acum nici o nădejde de viaţă. Sfântul Andrei, fiind ucenic al lui Hristos, la Care nici rob, nici slobod nu se socoteşte prost, ci pe toţi întocmai îi are, n-a trecut cu vederea pe robul acela, ca să se bântuie cu totul de cumplita boală, ci numai cu cuvântul zicând: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos, pe Care eu Îl propovăduiesc, scoală-te!” Şi îndată, o, minunile Tale, Hristoase Împărate! s-a sculat cu totul sănătos. Robul acela, mergând la stăpâna sa, i-a povestit ei toate cele ce i s-au întâmplat.

    N-au trecut multe zile la mijloc şi femeia aceea, Maximila, stăpâna robului celui tămăduit, a căzut într-o boală grea, în aşa fel încât nici meşteşugurile doctorilor nu puteau să-i folosească, nici bogăţia bărbatului ei nu-i ajungea să o dea pentru doctori, căci bărbatul ei era, precum am zis, domn al locului aceluia şi se numea Egheat.

    Într-o boală ca aceasta aflându-se, şi-a adus aminte de străinul, de săracul, de defăimatul apostol şi, numaidecât, l-a chemat, şi după ce a venit, a căzut la picioarele lui. Şi ce a făcut apostolul? El şi-a pus sfânta sa mână pe femeia cea bolnavă şi numaidecât s-a făcut cu totul sănătoasă. Această minune văzând-o Egheat, a luat multă avuţie şi a aruncat-o la picioarele apostolului, rugându-l să o ia pentru doctorie.

    Dar scopul Sfântului Apostol nu era să strângă bogăţia cea vremelnică, ci bogăţia cea veşnică, pentru mântuirea poporului şi pentru pocăinţa şi întoarcerea antipatului Egheat. Pentru aceasta sfântul nicidecum nu a primit, ci mai vârtos a zis: „Dascălul nostru Hristos aşa ne-a poruncit nouă: În dar aţi luat, în dar să daţi”. Acestea zicându-le sfântul şi învăţându-i pe dânşii cuvântul adevărului, s-a dus de la dânşii.

    Umblând prin cetate, a văzut zăcând într-un cerdac pe un om slăbănog, care era de multă vreme bolnav, neputând să umble nicidecum, nici să se mişte şi nu avea nici un om care să-l îngrijească. Iar sfântul şi pe acesta numai cu numele lui Hristos l-a făcut sănătos. Şi nu numai minunile acestea le-a făcut Sfântul Apostol Andrei acolo, ci şi ochii multor orbi i-a deschis. Pe un om lepros, care zăcea afară din cetate pe gunoi, ca Iov cel de demult, şi pe acela l-a tămăduit, numai cât l-a botezat în mare în numele Sfintei Treimi; şi acela, după ce s-a botezat şi s-a însănătoşit, s-a făcut următor al apostolului şi propovăduia cu mare glas tuturor, prin puterea lui Hristos.

    Astfel, apostolul cu cuvintele sale, cu minunile şi cu semnele întorcând la cunoştinţa de Dumnezeu pe tot poporul care era în toată Ahaia, făcându-i turmă a lui Hristos şi popor sfânt, se bucură şi se veselea cu duhul, slăvind pe Dumnezeu. După aceasta, singură mulţimea creştinilor care crezuseră a surpat capiştile idoleşti, a zdrobit pe idoli şi a ars cărţile cele elineşti ca pe nişte pricini ale rătăcirii oamenilor, dând cu aceasta o pildă de adeverire a credinţei lor celei adevărate. Apoi, adunându-şi avuţia lor, au aruncat-o la picioarele Apostolului.

    Iar el a lăudat osârdia lor şi socoteală cea bună a primit-o, iar avuţia nu a primit-o. Ci le-a poruncit, pe unele să le împartă la cei lipsiţi şi săraci, iar pe altele să le cheltuiască la zidirea bisericii, care în puţine zile s-a săvârşit. Şi se adunau acolo creştini, unde se slujea Sfânta Liturghie şi se sfinţeau de episcopii şi de preoţii cei hirotoniţi de Sfântul Apostol Andrei, ascultând şi învăţătura cea de miere izvorâtoare a sfântului. Fiindcă, totdeauna îi învăţa din cărţile lui Moise şi din ale proorocilor şi dovedea cum că unul şi acelaşi purtător de lege este şi al Aşezământului celui vechi şi al celui Nou, care la sfârşitul veacului S-a pogorât din cer şi S-a întrupat din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului omenesc.

    Dar în timp ce s-au făcut acestea, antipatul Egheat – despre care mai înainte am zis că avea femeie pe Maximila, pe care a tămăduit-o apostolul -, s-a dus la Roma, la Cezarul, ca să-şi dea seama pentru slujba împărătească pe care o avea şi să se sârguiască ca să-şi ia iarăşi stăpânirea sa. Iar fratele său, Stratoclis cu numele, care era înţelept şi învăţat şi care abia venise atunci de curînd de la Atena, unde fusese pentru învăţăturile filosofice, a rămas epitrop în locul lui. Şi avea un rob credincios şi preaînţelept, pe care îl iubea foarte mult. Pe acesta, în acele zile, l-a apucat un drac înfricoşat şi era vedere pricinuitoare de multă jale. Acestea văzându-le Stratoclis, plângea, se supăra, se amăra şi căuta doctor spre tămăduirea acestei boli. Însă, să vedeţi iconomia lui Dumnezeu, cum aduce pe om la cunoştinţa adevărului.

    Auzind Maximila, femeia antipatului, pricina aceasta, l-a vestit aşa: „Pentru ce tu fratele bărbatului meu şi cumnate, având în mâinile tale doctor fără de plată te întristezi şi te necăjeşti? Aici este un om străin şi sărac cu numele de Andrei, pe acela dacă îl vei chema, fără plată într-un ceas poate şi pe robul tău cel credincios să-l tămăduiască şi pe tine de supărarea aceasta să te mângâie şi să te veselească. Căci şi eu, precum ai auzit, cât de cumplită boală aveam încât şi de viaţă mă deznădăjduisem şi numai cu un cuvânt al lui sunt acum sănătoasă”.

    Acestea auzind Stratoclis, îndată a chemat pe sfântul. Şi numai cum a intrat apostolul lui Hristos, îndată a ieşit dracul şi s-a dus din locul acela. Şi s-a făcut sănătos şi înţeleptul rob, cel mai înainte legat cu lanţuri de fier. Această minune dacă a văzut-o Stratoclis şi Maximila îndată au anatematizat înşelăciunea elinească şi s-au făcut creştini, botezându-i apostolul. De atunci erau nedespărţiţi de sfântul şi în toate zilele învăţau de la dânsul cunoştinţa cea mai desăvârşită a tainei sfintei credinţe creştineşti.

    Acestea astfel făcându-se, s-a întors şi Egheat, antipatul, de la Roma. Şi după câteva zile a vrut să-şi cunoască femeia sa. Iar ea, fiind botezată şi nevrând să se împărtăşească cu bărbatul ei cel necredincios şi nebotezat, întâi s-a prefăcut că este bolnavă. Iar după câteva zile, pentru că a văzut că nu se poate ascunde până la sfârşit, s-a arătat. Căci famenii au arătat bărbatului ei şi au zis: „Ea, de când tu te-ai dus la Roma, nici bucatele de mai înainte nu le mai mănâncă, nici marilor zei nu se închină, ci cu totul s-a pironit cu socoteală şi cu scopul ei, de un oarecare om bătrân şi străin care este aici.

    Acestea dacă le-a auzit Egheat, cu totul s-a îndrăcit de mânie, şi cu totul şi-a ieşit din minţi. Ocăra şi înfricoşa şi numai un scop avea: cum să omoare pe Apostolul Andrei. Deci, câtăva vreme l-a pus în temniţă, până când va socoti cu ce moarte îl va omorî. Iar la miezul nopţii, Stratoclis, luând pe cumnata sa Maximila şi pe alţii, care erau mai sârguitori în credinţă dintre cei ce crezuseră, s-au dus în temniţa care era pecetluită cu pecetea lui Egheat şi pe care ostaşii cu grijă o străjuiau.

    Deci acolo ducându-se, încetişor au bătut la uşă încât să audă sfântul. Auzindu-i sfântul, cu rugăciunea a deschis uşa temniţei şi au intrat înăuntru. Atunci Stratoclis şi Maximila au căzut la picioarele sfântului, rugându-se şi cerând ca să-i întărească şi să-i împuternicească în credinţa lui Hristos. Iar sfântul multe zicând, i-a învăţat cele cuviincioase şi i-a sfătuit, iar pe Stratoclis hirotonindu-l episcop al Paleopatrelor, i-a trimis pe dânşii cu pace. Ducându-se ei, Sfântul Andrei iarăşi cu rugăciunea închizând uşile temniţei, precum erau şi mai înainte pecetluite, şedea înăuntru aşteptând hotărârea păgânului Egheat.

    Deci, antipatul, văzând că femeia lui Maximila, cu totul s-a lepădat de dânsul, aprinzându-se de mânie, a hotărât asupra Sfântului Apostol moarte de cruce. El socotea căci cu aceasta va supăra pe Sfântul Andrei, dar nu ştia că o moarte ca aceasta era bucurie, veselie şi viaţă veşnică a sfântului, căci vrea să se facă împreună părtaş al patimilor lui Hristos, dascălul lui.

    Pentru aceasta, ducându-l ostaşii ca să-l răstignească, văzând crucea a lăudat-o pe dânsa, ca pe una ce avea să se facă pricină a suirii lui la cer. Apoi pe creştinii cei ce s-au aflat acolo, învăţându-i şi întărindu-i, s-a suit pe cruce bucurându-se, iar ostaşii lui Egheat, făcând voia domnului lor, au pironit pe cruce mâinile şi picioarele apostolului, pentru care lucru preoţii şi diaconii din Ahaia au scris aşa:

    „Pătimirea Sfântului Apostol Andrei, pe care noi am văzut-o cu ochii noştri, toţi preoţii şi diaconii bisericilor Ahaiei, scriem tuturor Bisericilor, care sunt la Răsărit şi la Apus, la Miazăzi şi la Miazănoapte, care sunt alcătuite şi zidite în numele lui Hristos, pace vouă şi tuturor celor ce cred întru Unul desăvârşit Dumnezeu în Treime, întru adevăratul Părintele Cel nenăscut, întru adevăratul Fiul Cel născut, întru adevăratul Sfântul Duh, Care din Tatăl purcede şi întru Fiul se odihneşte. Căci această credinţă am învăţat de la Sfântul Andrei, apostolul lui Hristos, a cărui pătimire noi văzând-o, am biruit şi după cât am putut o istorisim”.

    Antipatul Egheat, întorcându-se de la Roma cu stăpânire înnoită şi intrând în cetatea Patrelor, a început a sili pe cei ce credeau în Hristos să aducă jertfe idolilor. Acestuia, ieşindu-i înainte Sfântul Andrei, i-a zis: „Ţi se cade ţie, judecător fiind al poporului, a cunoaşte pe Judecătorul tău, care este în cer, şi cunoscându-L pe El, să te închini Lui şi, închinându-te adevăratului Dumnezeu, să te întorci de la aceia care nu sunt dumnezei”.

    Iar Egheat a zis către dânsul: „Au tu eşti Andrei care risipeşti locaşurile zeilor şi sfătuieşti pe popor să primească credinţa cea vrăjitorească, care de curînd s-a arătat şi pe care împăraţii Romei au poruncit să o piardă?”

    Sfântul Andrei a zis: „Împăraţii Romei încă nu au cunoscut această, că Fiul lui Dumnezeu venind pe pământ pentru mântuirea oamenilor întru adevăr a arătat cum că idolii aceia, nu numai că nu sunt dumnezei, ci draci necuraţi şi vrăjmaşi ai neamului omenesc, care îi învaţă pe oameni şi îi îndeamnă spre toată necurăţia. Căci miniind pe Dumnezeu să se întoarcă de la dânşii şi să nu-i asculte. Iar când se va mânia Dumnezeu asupra lor şi se va întoarce de la oameni, atunci diavolii îi iau pe ei sub a lor stăpânire şi până întru atât îi amăgesc pe dânşii încât îi scot goi cu totul de faptele bune, nimic altceva având, decât păcatele lor pe care le duc cu ei”.

    Egheat a zis: „Aceste cuvinte băbeşti şi deşarte, când le propovăduia Iisus al vostru, iudeii l-au pironit pe cruce”. Sfântul Andrei a răspuns: „O, de ai fi voit a cunoaşte taina Crucii, cum Ziditorul neamului omenesc, pentru dragostea Sa către noi, a răbdat Crucea, nu fără de voie, ci de bunăvoie, pentru care eu însumi sunt martor, cum că şi vremea patimilor Sale o ştia mai dinainte şi mai dinainte ne-a spus despre Învierea Sa, cea de a treia zi şi la cina cea mai de pe urmă împreună cu noi şezând, ne-a spus despre vânzătorul Său, ne-a spus şi despre cele ce aveau să fie asupra Sa. Şi ştiind locul acela, în care era să fie dat iudeilor, de bunăvoie a venit”. Iar Egheat a zis: „Mă minunez de tine, căci om înţelept fiind tu, urmezi Aceluia pe care în orice chip, cu voie, ori fără voie, îl mărturiseşti că a fost răstignit pe cruce”.

    Apostolul a răspuns: „Mare este taina Sfintei Cruci şi, dacă vei voii să asculţi, eu îţi voi povesti ţie”. Iar el a răspuns: „Nu este aceea taină, ci pedeapsă a făcătorilor de rele”. Sfântul Andrei a răspuns: „Acea pedeapsă este taina înnoirii oamenilor, numai să voieşti a mă asculta cu îndelungă răbdare”. Egheat a zis: „Iată, te ascult pe tine cu îndelungă răbdare, însă şi tu, de nu vei face ceea ce eu îţi poruncesc, aceeaşi taină a Crucii, asupră-ţi vei purta”. Iar apostolul a zis: „De m-aş fi temut eu de pedeapsa Crucii nu aş fi lăudat Crucea niciodată”. Egheat a zis: „Precum din nebunia ta lauzi Crucea, aşa dintru îndrăzneala ta nu te temi de moarte”.

    Apostolul a răspuns: „Nu din îndrăzneală, ci din credinţă nu mă tem de moarte. Căci moartea drepţilor este cinstită, iar a păcătoşilor este cumplită. Deci, eu voiesc ca să asculţi taina Crucii, şi cunoscând adevărul să crezi şi, crezând, să-ţi afli sufletul tău”. Egheat a zis: „Acel lucru se află care a pierit? Au doar a pierit sufletul meu că îmi porunceşti a-l afla pe el printr-o credinţă pe care nu o ştiu în ce fel este?”

    Sfântul Andrei a răspuns: „Aceasta este care o vei învăţa de la mine, căci eu îţi voi arăta ţie pierderea sufletelor omeneşti, ca să cunoşti mântuirea lor, care prin cruce s-a lucrat. Omul cel dintâi prin călcarea poruncii, adică prin lemn a adus moartea în lume şi se cădea neamului omenesc ca prin pătimirea cea de pe lemn, să se izbăvească de moarte. Şi precum din pământul cel curat era zidit omul cel dintâi, care a adus moartea prin lemnul încălcării de poruncă, aşa se cădea a se naşte Hristos din Fecioara cea curată, om desăvârşit, Care este Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a zidit pe omul cel dintâi şi a înnoit viaţa cea veşnică, pe care toţi oamenii o pierduseră şi prin lemnul Crucii să se întoarcă de la lemnul poftei, spre care omul cel dintâi, întinzându-şi mâinile, a greşit, aşa se cădea ca Fiul lui Dumnezeu să-şi întindă pe Cruce mâinile Sale cele nevinovate, pentru neînfrânarea mâinilor omeneşti. Pentru hrana cea dulce a lemnului celui oprit, să guste fierea amară şi luând asupra Sa moartea noastră, să ne dea nemurirea Sa”.

    După acestea Egheat a zis: „Aceste cuvinte povesteşte-le acelora care te ascultă, iar tu de nu vei asculta porunca mea şi de nu vei aduce jertfă zeilor, apoi bătându-te cu toiege, te voi răstigni pe Crucea pe care tu o lauzi”.

    Sfântul Andrei a răspuns: „Eu Unuia, Adevăratului şi Atotputernicului Dumnezeu, în toate zilele îi aduc, nu fum de tămâie, nici carne de boi, nici sânge de ţapi, ci pe Mielul cel fără de prihană, care S-a jertfit pe altarul Crucii, cu al Cărui preacinstit Trup se împărtăşeşte tot poporul cel credincios şi bea Sângele Lui, pe când Mielul acesta rămâne întreg şi viu. Deşi cu adevărat se înjunghie şi cu adevărat Trupul Lui de toţi se mănâncă şi Sângele Lui de toţi se bea, însă, precum zic, totdeauna petrece întreg, fără de prihană şi viu”. Egheat a zis: „Cum poate fi aceasta?”

    Sfântul Andrei a răspuns: „Dacă voieşti să ştii, fă-te ucenic, ca să înveţi aceea pentru care întrebi”. Egheat a zis: „Eu acea învăţătură de la tine cu chinuri o voi cerca”. Apostolul a răspuns: „Mă mir de tine, că tu, om înţelept fiind, grăieşti cele nebune. Dar oare vei putea, ispitindu-mă cu munci, să cunoşti de la mine Tainele lui Dumnezeu? Ai auzit taina Crucii, ai auzit şi taina Jertfei! De vei crede că Dumnezeu Cel răstignit de iudei este Dumnezeu adevărat, atunci îţi voi arăta cum, omorât fiind trăieşte şi cum jertfit fiind şi mâncat, petrece întreg întru Împărăţia Sa”. Egheat a zis: „Dacă este omorât, şi de oameni este mâncat, precum zici, apoi cum poate fi viu şi întreg?” Apostolul a răspuns: „Dacă vei crede cu toată inima ta, vei putea cunoaşte această Taină; iar de nu vei crede, nu vei cunoaşte niciodată această taină”.

    Atunci Egheat, mâniindu-se, a poruncit să arunce pe apostol în temniţă. Şi aruncat fiind sfântul în temniţă, s-a adunat la dânsul mult popor din toată latura aceea şi voia să-l ucidă pe Egheat, iar pe Sfântul Andrei să-l scoată din temniţă. Iar Sfântul Apostol i-a oprit pe dânşii, învăţându-i şi grăind: „Nu prefaceţi pacea Domnului nostru Iisus Hristos întru tulburare diavolească, că Domnul nostru Iisus Hristos, dându-se pe Sine spre moarte, a arătat toată răbdarea şi împotrivă n-a grăit, nici n-a strigat, nici nu s-a auzit glasul Lui în uliţe. Deci şi voi, tăceţi şi fiţi în pace.

    Şi nu numai să nu faceţi împiedicarea muceniciei mele, ci şi voi singuri să vă gătiţi ca nişte buni nevoitori şi ostaşi ai lui Hristos, a nu vă teme de îngrozirile tiranului, ci a purta cu răbdare pe trupurile voastre rănile ce vi se vor aduce asupra voastră de chinuitori. Că de este nevoie a se teme cineva de frică, apoi se cuvine a se teme de frica aceea care nu are sfârşit. Pentru că frica şi îngrozirile de la oameni sunt asemenea fumului, că arătându-se îndată se sting. Şi de dureri dacă voim a ne teme, apoi se cuvine a ne teme de acelea ce nu au sfârşit niciodată.

    Căci durerile acestea vremelnice, deşi sunt mici, cu înlesnire se rabdă, iar dacă sunt mari, apoi degrabă ieşind sufletul din trup, singure se sfârşesc. Durerile acelea sunt cumplite, care sunt acolo veşnice, unde este plângerea cea neîncetată, strigare, tânguire şi munci fără de sfârşit, spre care Egheat nu se teme a merge. Deci fiţi gata spre aceasta mai vârtos, ca prin supărările acestea vremelnice să treceţi spre bucuria cea veşnică, unde vă veţi veseli totdeauna cu Hristos şi veţi împărăţi cu El”.

    Astfel Sfântul Andrei, toată noaptea a petrecut-o învăţând pe popor. Iar a doua zi antipatul Egheat a şezut la judecată şi a adus înaintea sa pe Sfântul Andrei şi a zis către dânsul: „Oare socotit-ai să-ţi laşi nebunia ta şi să nu mai propovăduieşti pe Hristos, ca să poţi a te veseli cu noi în această viaţă? Căci mare nebunie este de a se duce cineva de bunăvoie spre chinuri şi spre foc”. Sfântul Andrei a răspuns: „A mă veseli împreună cu tine, voi putea numai când tu vei crede în Hristos şi te vei lepăda de idoli; căci pe mine Hristos m-a trimis în partea aceasta în care mult popor am câştigat Lui”.

    Egheat a zis: „Deci pentru aceasta te silesc spre jertfe, ca cei amăgiţi de tine să lase deşertăciunea învăţăturii tale şi să aducă jertfele cele plăcute zeilor. Căci nu este cetate în Ahaia în care să nu fi pustiit lăcaşurile zeilor. Deci acum se cuvine ca iarăşi prin tine să se înoiască cinstea lor, ca cei miniaţi prin tine, tot prin tine să fie îmblânziţi şi tu să petreci întru dragostea noastră cea prietenească. Iar dacă nu, apoi multe feluri de chinuri vei lua, pentru necinstea care prin tine s-a făcut lor, şi vei fi spânzurat pe Crucea pe care tu o lauzi”.

    La acestea Sfântul Andrei a răspuns: „Ascultă, fiule al pierzării, paiule gătit pentru focul cel veşnic, ascultă-mă pe mine sluga Domnului şi apostolul lui Iisus Hristos, că până acum am vorbit cu tine cu blândeţe vrând a te învăţa sfânta credinţă, că doar după cum ai înţelegere, să cunoşti adevărul lepădându-te de idoli, să te închini Dumnezeului Celui ce locuieşte în ceruri. Dar de vreme ce tu petreci în întuneric şi socoteşti că eu mă tem de chinurile tale, apoi găteşte asupra mea chinuri de acelea ce ştii tu că sunt mai grele, căci cu atât voi fi mai bine primit Împăratului meu cu cât mai grele chinuri voi răbda pentru El”.

    Atunci a poruncit Egheat, ca, întinzându-l pe pământ, să-l bată. Şi după ce s-au schimbat de şapte ori câte trei cei ce-l băteau, l-au ridicat pe Sfântul Andrei şi l-au dus la judecător, care a zis către dânsul: „Andreie, ascultă-mă pe mine, nu-ţi vărsa sângele în deşert, că de nu mă vei asculta, apoi pe cruce te voi răstigni”. Sfântul Andrei a răspuns: „Eu sunt rob Crucii lui Hristos, şi mai mult doresc moartea Crucii, decât să mă izbăvesc de chinuri, de care nicidecum nu mă tem; iar tu vei putea scăpa de chinurile cele veşnice care te aşteaptă, dacă ispitind răbdarea mea, vei crede în Hristos, căci eu mai mult pentru pierzarea ta mă mâhnesc, decât tu pentru pătimirea mea. De vreme ce pătimirile mele vor fi numai într-o zi, sau cel mult două şi vor sfârşi, iar patimile tale nici după o mie de ani nu vor avea sfârşit. De aceea nu-ţi mai înmulţi patimile, nici îţi mai aprinde focul cel veşnic”.

    Deci, mâniindu-se Egheat, a poruncit să-l răstignească pe Sfântul Andrei pe cruce, legându-i mâinile şi picioarele, că nu voia să-l pironească cu piroane, ca să nu moară degrabă, ci să-l spânzure aşa legat ca mai mult chin să pătimească şi să sufere.

    Deci, slugile ighemonului, ducând pe sfântul la răstignire, alerga poporul, strigând: „Ce a greşit omul acesta drept şi prietenul lui Dumnezeu? Pentru ce îl duc la răstignire?” Iar Sfântul Andrei ruga poporul, ca să nu facă împiedicare pătimirii lui. Căci mergea cu veselie şi neîncetat învăţa pe popor. Iar după ce a venit la locul lui, în care era să-l răstignească, văzând de departe crucea gătită pentru dânsul, a strigat cu glas mare:

    „Bucură-te, Cruce sfinţită cu trupul lui Hristos şi cu mădularele Lui ca nişte mărgăritare împodobite, căci mai înainte de a se răstigni Domnul pe tine, erai înfricoşată oamenilor, iar acum eşti iubită şi cu dorire primită. Căci cunosc credincioşii câtă bucurie ai în tine şi ce fel de răsplătire li se pregăteşte pentru tine. Eu cu îndrăzneală şi cu bucurie vin către tine; deci tu cu veselie primeşte-mă pe mine, că sunt ucenic al Aceluia Care a fost spânzurat pe tine. Primeşte-mă, că totdeauna te-am dorit şi am poftit a te îmbrăţişa. O, preabună Cruce, care ţi-ai câştigat frumuseţea şi bunacuviinţă din mădularele Domnului meu. Ceea ce eşti de mult dorită şi cu osârdie iubită, pe care neîncetat te-am căutat şi abia acum te-am aflat gătită după dorirea inimii mele. Deci ia-mă pe mine dintre popor, şi mă dă Învăţătorului meu, ca prin tine să mă primească Cel ce prin tine m-a răscumpărat pe mine”.

    Acestea zicând şi-a dezbrăcat de pe sine hainele şi le-a dat chinuitorilor, iar ei l-au înălţat pe Cruce, legându-i mâinile şi picioarele cu frânghii, l-au răstignit şi l-au spânzurat. Şi stătea împrejurul lui mulţime de popor, ca la douăzeci de mii, întru care era şi Stratoclis, fratele lui Egheat, care striga împreună cu poporul: „Cu nedreptate pătimeşte acest bărbat sfânt”. Iar Sfântul Andrei întărea pe cei ce credeau în Hristos, îi îmbărbăta spre răbdarea muncilor vremelnice, învăţându-i că nu este vrednică nici o muncă a vremii de acum, pe lângă răsplătirea bunătăţilor celor ce vor să fie.

    Apoi a alergat tot poporul la curtea lui Egheat strigând şi zicând: „Nu se cuvine a pătimi acestea, acest om sfânt, cinstit şi învăţător bun, cu bun şi blând obicei şi înţelept, ci se cade a fi coborât de pe cruce, căci iată este a doua zi de când este spânzurat pe cruce şi nu încetează învăţând dreptatea”.

    Atunci Egheat, temându-se de popor, a alergat împreună cu dânşii ca să coboare pe Sfântul Andrei de pe cruce. Iar Sfântul Andrei, văzând pe Egheat, a zis către dânsul:

    „Egheat, pentru ce ai venit? Dacă voieşti să crezi în Hristos, apoi, precum ţi-am făgăduit, ţi se va deschide uşa darului. Iar dacă numai pentru aceasta ai venit, ca să mă dezlegi de pe cruce, apoi să ştii că eu, până voi fi viu, nu voiesc să fiu coborât de pe cruce, căci acum văd pe Împăratul meu, acum mă închin lui, acum stau înaintea lui şi mă bucur; iar pentru tine mă mâhnesc şi-mi pare rău, că te aşteaptă pierzarea cea veşnică, care este gătită şi te aşteaptă pe tine. Deci, îngrijeşte pentru tine, până când este în puterea ta, că nu în vremea aceea să începi, când nu-ţi va fi ţie cu putinţă”.

    Şi vrând slugile să-l dezlege, nu puteau a se atinge de dânsul, apoi şi cealaltă mulţime a oamenilor care veniseră acolo, se sârguiau unii după alţii ca să-l dezlege, cu toate acestea n-au putut, căci păreau mâinile lor ca moarte. După acestea, Sfântul Andrei a strigat cu glas mare: „Doamne Iisuse Hristoase, nu mă lăsa să fiu dezlegat de pe crucea pe care sunt spânzurat pentru numele Tău, ci primeşte-mă. Învăţătorul meu, care Te-am iubit, care Te-am cunoscut şi care Te-am mărturisit în toată viaţa mea, şi acum încă Te mărturisesc, care doresc a Te vedea şi prin care sunt ceea ce sunt; primeşte Doamne Iisuse Hristoase în pace sufletul meu, căci acum este vremea a veni şi a Te vedea pe Tine cel dorit. Primeşte-mă bunule Învăţător, şi nu porunci a fi pogorât de pe cruce, mai înainte până nu vei lua sufletul meu”.

    Zicând el acestea, iată o lumină mare din cer l-a strălucit ca un fulger, pe care toţi o vedeau şi de jur împrejur l-a strălucit pe el, încât nu era cu putinţă ochiului omenesc, celui de tină, a privi spre dânsa. Şi a petrecut acea lumină cerească strălucindu-l ca la o jumătate de ceas; şi când lumina a dispărut, atunci şi Sfântul Apostol şi-a dat sufletul său cel sfânt şi împreună cu dânsa s-a dus ca să stea înaintea Domnului.

    Şi aşa s-a sfârşit sfântul bătrân, fiind plin de zile, că a trăit ca la optzeci de ani. Că aşa se cădea, ca adevăratul ucenic a lui Hristos, apostol fiind, cu sfârşit mucenicesc să-şi săvârşească drumul propovăduirii. Iar urâtul de Dumnezeu Egheat, de îndrăcire fiind cuprins, de demonii cei slujiţi şi cinstiţi de dânsul, vrednice răsplătiri a luat, că s-a suit într-un deal înalt şi de acolo cazând jos păgânul, s-a zdrobit şi – după cum a zis dumnezeiescul David -, s-au risipit oasele lui lângă iad.

    Iar Stratoclis şi Maximila, care era de bun neam şi fată a unui senator, care crezuse în Hristos, pogorând cinstitul şi sfântul trup al apostolului de pe cruce şi cu miruri ungându-l, l-au pus în loc însemnat. Deci, Stratoclis împărţind la săraci toată avuţia fratelui său Egheat şi zidind episcopie din avuţia sa, pe locul în care au pus trupul sfântului, acolo şi-a petrecut cealaltă parte din viaţa sa, bine păscând turma încredinţată lui. Asemenea şi Maximila, împărţind cea mai mare parte din bogăţia sa săracilor, şi-a oprit o parte cu care a zidit două mânăstiri: una de călugări şi alta de călugăriţe.

    Şi astfel cu plăcere de Dumnezeu vieţuind ea, s-a dus la veşnicele locaşuri, în locul lucrurilor celor pământeşti şi stricăcioase dobândind frumuseţile cele cereşti şi nestricăcioase.

    Iar moaştele Sfântului Apostol Andrei au rămas în episcopia din Paleapatra mulţi ani, făcând neîncetat minuni şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa, până în zilele marelui Constantin, întâiul creştin între împăraţi, care a avut trei fii: Constantie, Constantin şi Constă. Doi din fii săi au luat fiecare câte o parte din împărăţia sa. Consta a luat Roma, Constantin Portugalia, iar Constantie, al treilea fiu, a luat Constantinopolul, adică scaunul tatălui său.

    Deci, acest Constantie, a primit în inima să o dorire bună şi de suflet folositoare. A dorit să aducă în Constantinopol moaştele Sfinţilor Apostoli, ale lui Andrei, Luca şi Timotei şi să le aşeze în biserica Sfinţilor Apostoli, pe care o zidise tatăl său, marele Constantin. În acea vreme Sfântul Artemie, care a mărturisit credinţa mai pe urmă, în vremea lui Iulian Paravatul, era domn şi augustalie în Alexandria, şi pe dânsul l-a socotit vrednic de o slujbă ca aceasta. Deci l-a chemat la sine şi i-a poruncit ca unui vrednic, să-i slujească în această lăudată slujbă.

    Apoi s-a dus Sfântul Artemie şi a luat de la Efes moaştele Sfântului Apostol Timotei, pe ale Sfântului Apostol Luca, de la Tivele Beoţiei, iar de la Paleapatra a luat cinstitele şi sfintele moaşte ale Sfântului Apostol Andrei.

    Şi aşa le-a adus cu mare cinste la împăratul Constantie în Constantinopol. Iar împăratul primindu-le şi cu multă evlavie închinându-se lor, apoi cu dragoste sărutându-le, le-a aşezat în prea vestită şi luminată biserică a Sfinţilor Apostoli, în partea cea de-a dreapta Sfântului Altar şi acolo au fost închinate şi cinstite de cei binecredincioşi, cât timp au avut creştinii împărăţie. Iar când a fost prădat Constantinopolul, s-au împărţit sfintele moaşte în mâinile binecredincioşilor creştini.

    Aceasta este viaţa şi petrecerea Sfântului Apostol Andrei, acestea sunt povestirile cele după puterile noastre, despre ucenicul lui Hristos, cel întâi chemat. Aşa a petrecut sfântul, aşa s-a nevoit, aşa a schimbat vânarea de peşti pe vânarea de oameni, aşa a dobândit împărăţia cerului şi acum se odihneşte şi se veseleşte întru împărăţia cea rânduită de Învăţătorul său, după cum singur I s-a făgăduit zicând: şi Eu vă făgăduiesc vouă, precum mi-a făgăduit Mie Tatăl Meu, împărăţie.

    Acum şade la masa cea gătită lui, după făgăduinţa cea nemincinoasă, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea, întru Împărăţia Mea. Şi se roagă neîncetat pentru noi, cei luminaţi prin propovăduirea lui, ca de păcate pocăindu-ne şi curăţindu-ne să ne învrednicim şi noi aceleiaşi Împărăţii, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia I se cuvine toată slava şi închinăciunea, împreună şi Părintelui Său, Celui fără de început, şi Preasfântului, Bunului şi de viaţă făcătorului Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Acatistul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat


In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele
Condacul 1

Pe ucenicul cel intai chemat si urmatorul Patimilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, sa-l laudam credinciosii, ca pe cel ce pe pagani din inselaciune i-a intors la botez. Pentru aceasta ii cantam : Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Icosul 1
Sufletul meu cel tulburat de ganduri si de cuvinte rele, curateste-l cu dumnezeiescul tau dar, care s-a salasluit intru tine, propovaduitorul lui Hristos Andreie, ca, fiind curat, sa izvorasca cantare vrednica asa:
Bucura-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;

Bucura-te, ca mai intii ai avut pe Sfantul Ioan Botezatorul ca dascal;

Bucura-te, ca din ceata ucenicilor tu de Mantuitorul mai intai ai fost chemat la darul apostolesc;

Bucura-te, ca te-ai facut cu multa credinta ucenic al lui Hristos;

Bucura-te, ca si pe fratele tau Petru l-ai adus la Hristos;

Bucura-te, ca impreuna cu toti apostolii ai urmat Domnului;

Bucura-te, ca esti dintre cei dintai apostoli ai lui Hristos;

Bucura-te, ca ai pastrat dragoste incuviintata catre Domnul;

Bucura-te, ca pentru dragostea Lui, prin multe tari L-ai propovaduat Dumnezeu datator de viata;

Bucura-te, ca propovaduind la pagini credinta cea in Iisus Hrastos, multe scarbe ai rabdat;

Bucura-te, ca ai fost batut cu lemne si cu pietre;

Bucura-te, ca salbaticii aceia te muscau si cu dintii;

Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!


Condacul
2
Cu cuvantul Evangheliei, Andreie prealaudate, din adancul inselaciunii ai vanat popoarele precum te-ai fagaduit Domnului Iisus Hristos, Cel ce te-a invatat a vana pe oameni la credinta Lui. Pentru aceasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul
2
Cel ce esti cetatean de taina, insuti vazatorule, si ritor al cunostintei lui Hristos cel de negrait, care ai luat de sus Duhul cel Sfant, graiesti in limbi si imparti darurile. Pentru aceasta laudam darul luat si tie-ti cantam acestea:
Bucura-te, primitorule al Duhului Sfant in limbi de foc;

Bucura-te, ca prin multe tari ai mers din loc in loc;

Bucura-te, ca fiind sfasiat de pagani, Domnul Iisus te-a facut sanatos;

Bucura-te, ca pe multi dintre cei mai buni crestini i-ai hirotonit episcopi si preoti;

Bucura-te, ca prin orase si sate umbland si propovaduind, pe multi i-ai facut crestini;

Bucura-te, ca dupa multi ani de propovaduire, la sfarsit ai ajuns la mucenicie;

Bucura-te, ca paginii necredinciosi chinuindu-te pe cruce te-au pironit cu capul in jos;

Bucura-te, ca dumnezeiescul tau suflet la cer s-a dus;

Bucura-te, ca Domnul Hristos a pus scumpa cununa pe capul tau;

Bucura-te, ca toate cetele ceresti pentru incununare cantari preafrumoase au cantat;

Bucura-te, ca ingerii si sfintii cu bucurie in palatul tau osebit te-au asezat;

Bucura-te, al Preasfintei Treimi smerit inchinator;

Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!


Condacul
3
Alergat-ai cu sete la chemarea Mantuitorului Apostole Andrei si de bunavoie te-ai dat spre ascultarea invataturii Lui ca un cerb la izvoarele apelor si tuturor le-ai propovaduit pe Dumnezeu adevarat; pentru aceasta cantam: Aliluia!


Icosul 3

Margaritarul cel de mult pret, cel ascuns in taina inimii tale, in lume l-ai pus inainte, Apostole Andrei; pe acela cu credinta paganii primindu-l, comoara l-au facut. Pentru aceasta aducem tie acestea:
Bucura-te, al Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu laudator;

Bucura-te, cel impreuna cu ingerii si cu toti sfintii cantator;

Bucura-te, al nostru pazitor;

Bucura-te, al nostru mijlocitor inaintea preacinstitei Maicii lui Dumnezeu;

Bucura-te, al nostru rugator catre Domnul Dumnezeu;

Bucura-te, al tainelor lui Hristos slujitor;

Bucura-te, temelia prea intemeiata a marturisirii lui Hristos;

Bucura-te, ca tu ai propovaduit credinta cea data de Domnul Iisus Hristos;

Bucura-te, luminatorul cerestii cunostinte;

Bucura-te, invatatorui dreptei credinte;

Bucura-te, prin care Domnul Hristos Se salasluieste;

Bucura-te, prin care satana se nimiceste;

Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!


Condacul 4

Ca o vestire Evanghelia in maini luand, mult-laudate Andreie, tot pamantul ai imbogatit de dumnezeiasca propovaduire. Pentru aceasta cinstim pomenirea ta, impreuna cu chinurile tale, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 4

Capistele prefacandu-le in biserici lui Dumnezeu, preacinstite Apostole Andreie, ai sfintit in ele pe fiii botezului pe care darul i-a innoit prin apa sa prin Duh. Pentru aceasta cantam tie laudele acestea:
Bucura-te, al cantarilor ingeresti ascultator;

Bucura-te, ca ai rastignit cele lumesti si intru tine vietuieste Iisus Hristos;

Bucura-te, prin care intunericul s-a risipit;

Bucura-te, prin care lumea s-a luminat;

Bucura-te, indumnezeitule cu Dumnezeu unitule;

Bucura-te, cerule mai inalt decat cerul;

Bucura-te, ca te-ai aratat partas al firii dumnezeiesti;

Bucura-te, ca pe fiii oamenilor i-ai adus lui Dumnezeu;

Bucura-te, al bisericii de trebuinta folositor;

Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!


Condacul 5

Cunoscut-ai asezamintele firii, marite Andreie, vrednicule de minune, si partas pe fratele tau Petru l-ai primit graind: aflat-am pe Cel dorit! si i-ai aratat cunostinta Duhului. Pentru aceasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 5

Cu mreaja cuvantului, dintru adancul inselaciunii, ai vanat pesti cuvantatori, fericite Apostol Andrei, si la masa lui Hristos, mancare curata i-ai adus luminati; pentru aceasta iti cantam:
Bucura-te, Andreie, indulcire a mintilor;

Bucura-te, dumnezeiasca desfatare a oamenilor;

Bucura-te, prin care credinta s-a latit;

Bucura-te, prin care ratacirea s-a zadarnicit;

Bucura-te, ca pentru Hristos pe toate cele lumesti gunoaie le-ai socotit;

Bucura-te, ca tuturor toate te-ai facut, ca pe multi sa-i mantuiesti;

Bucura-te, al intelepciunii lui Dumnezeu vas mult-incapator;

Bucura-te, al lui Hristos dulce cugetator;

Bucura-te, pentru cei orbi dumnezeiasca alifie;

Bucura-te, pentru cei bolnavi minunata doctorie;

Bucura-te, adancimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;

Bucura-te, noianul intelegerilor celor intelepte de Dumnezeu;

Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!


Condacul 6

Dumnezeiasca punte, Atotfacatorul si de lumina stralucitorul Duh, intru tine, marite apostole Andrei, salasluindu-se cu dumnezeiasca cuviinta in chipul limbii de foc, te-a aratat propovaduitor al celor de negrait. Pentru accasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 6

Lepadand mrejele cele pescaresti si luand crucea, ai urmat lui Hristos, Celui ce te-a chemat, si mreaja Duhului aruncand, in loc de peste, pe oameni ai vanat. Slava Duhului ce ti s-a dat tie! Pentru aceasta aducem laudele acestea:
Bucura-te, al dumnezeiestii intrupari inalt talcuitor;

Bucura-te, carte de Dumnezeu inchipuita, foarte folositoare mintii;

Bucura-te, comoara dumnezeiasca a cerestilor comori;

Bucura-te, cel ce esti invatatura de trebuinta celor invatatori;

Bucura-te, cel ce la impartirea muncii de propovaduitori ai ales neamurile;

Bucura-te, ca intre cei neputinciosi minuni alese ai facut;

Bucura-te, al umbrei legii surpator;

Bucura-te, al adevarului stalp intaritor;

Bucura-te, cel ce in cuvinte preaintelepte te-ai imbogatit;

Bucura-te, cel ce pe credinciosi cu rabdare i-ai mantuit;

Bucura-te, casa preacinstita a Sfintei Treimi;

Bucura-te, Biserica a fiilor duhovnicesti;

Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!


Condacul 7

Dobindit-ai pe Cel pe care L-ai dorit, fericite apostole Andrei. Iar acum in locasurile cele nestricacioase cu Dansul locuind, seceri snopii ostenelilor tale dupa vrednicie; pentru aceasta cu cantari slavim pe Dumnezeu, zicand: Aliluia!


Icosul 7

Iubit-ai pe Stapinul si dupa Dansul ai mers pe urmele Lui, in viata bine povatuit si patimilor Lui fara inselaciune, preacinstite Andreie, pana la moarte urmind; pentru aceasta iti cantam acestea:
Bucura-te, al cuvantarii de Dumnezeu neapropiata inaltime;

Bucura-te, iconomia lui Dumnezeu necunoscuta in adancime;

Bucura-te, a Mangaietorului gura cinstita;

Bucura-te, gura de foc ingradita;

Bucura-te, doborarea intelepciunii celor intelepti;

Bucura-te, lepadarea priceperii celor priceputi;

Bucura-te, imparatia ceruriior cea de veselie primitorului;

Bucura-te, al tainelor lui Hristos vestitorule;

Bucura-te, privighetoarea cerului cea dulce graitoare;

Bucura-te, limba de foc suflatoare care graiesti cele dumnezeiesti;

Bucura-te, indulcire a urechilor noastre;

Bucura-te, cel prin care Hristos mantuieste sufletele noastre;

Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!


Condacul
8
Cu darul cel dat tie de la Dumnezeu, intru-tot-laudate Andrei, duhurile demonice cu cuvantul se izgonesc, bolile fug, multimea patimilor sufletesti se indeparteaza de la cei bolnavi; pentru aceasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul
8
Cel ce din Betsaida ai iesit, pe noi ne chemi a pranzi praznuirea ta, punandu-ne-o noua inainte astazi; cu vitejiile luptelor tale si cu sarea lui Hristos mintea noastra sarand-o, mancarurile tale dulci s-au facut noua, adica : invataturile de sfaturi ceresti; pentru aceasta cantam tie unele ca acestea:
Bucura-te, lumina celor intunecati eu paginatatea;

Bucura-te, calea cea adevarata a celor rataciti;

Bucura-te, al luminilor lui Hristos vazator timiii propovaduitor;

Bucura-te, al patimilor lui Uristos preaales marturisitor;

Bucura-te, al minunilor Domnului bun lucrator;

Bucura-te, iconomia frumusetii celei intii inchipuite;

Bucura-te, stapinirea dogmelor lui Dumnezeu;

Bucura-te, al luminii celei gindite luminoasa descoperire;

Bucura-te, dreapta aratare a chinurilor ce asteapta pe cei pacatosi;

Bucura-te, gura care vestesti pe Hristos Dumnezeu;

Bucura-te, privitorule al priveliffilor lui Dumnezeu;

Bucura-te, cel ce auzi cele de oameni neauzite;

Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!


Condacul
9
Poruncindu-ti-se a te sui la muntele Sionului cel intelegator, Apostole Andreie, si paharul mantuirii luand, bucurandu-te l-ai baut, trecand prin moarte la viata cea dumnezeiasca, unde este Hristos Dumnezeu, cantand: Aliluia!


Icosul
9
Focul Preasfintului Duh ce s-a coborit de sus peste tine, intru-tot-laudate Apostole Andrei al lui Hristos, ti-a poruncit lie cu limba noua, cu care niciodata nu ai grait, sa vestesti pana la marginile lumii maririle Lui. Pentru aceasta aducem tie laudele acestea:
Bucura-te, ca tu ai binevestit patimile si invierea lui Hristos;

Bucura-te, ca tu singur lamuresti pogorarea in iad a dracilor;

Bucura-te, cel ce esti plin de roadele Preasfantului Duh;

Bucura-te, de Darurile Lui indestulatorule;

Bucura-te, prin care Sfanta Treime s-a propovaduit;

Bucura-te, prin care Unimea Treimii s-a slavit;

Bucura-te, sanatate preaminunata impartita credinciosilor;

Bucura-te, cel ce esti rana de mult plans demonilor;

Bucura-te, lumina mai stralucitoare decit soarele;

Bucura-te, povatuitorul si lumina orbilor;

Bucura-te, de lumina al tuturor facator;

Bucura-te, al vrajmasilor puternic biruitor;

Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!


Condacul
10
Cine te-a invatat a grai asa, Sfinte Apostole Andrei? Cine ti-a luminat mintea ta ca sa vezi limpede raza slavei celei neapropiate, care a stralucit lumina Adevarului in inimile noastre, fara numai Iisus Hristos Dumnezeu? Pentru aceasta cantam Lui: Aliluia!


Icosul 10

Se spaimanteaza tot cugetul de propovaduirea ta, pe care ai trambitat-o in tot pamantul, tainuitorule al lui Hristos si vazatorule al celor de sus, cel ce esti cinstit de Domnul intre cei doisprezece apostoli; pentru aceasta cantam tie:
Bucura-te, rugatorule pentru noi catre Domnul;

Bucura-te, ca prin sfintele tale rugaciuni Domnul ne trimite milele Sale bogate;

Bucura-te, ca prin ajutorul tau, tiranul satana se izgoneste de la noi;

Bucura-te, ca gandurile si bolile cele rele le indepartezi de la noi;

Bucura-te, margaritarul cel luminos al lui Hristos;

Bucura-te, mangaierea sufleteasca a pamantenilor celor necajiti;

Bucura-te, sanatatea trupeasca a oamenilor imbolnaviti;

Bucura-te, carmaci preaminunat al celor ce inoata pe ape;

Bucura-te, impreuna-calator cu cei ce calatoresc pe uscat;

Bucura-te, ajutorul celor ce te cheama cand zboara in aer;

Bucura-te, hranitorul nostru al celor flamanzi de fapte bune;

Bucura-te, cel ce ajuti rugaciunilor noastre spre mantuire;

Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!


Condacul 11

Cu suflarea cea de sus a Duhului, Dumnezeu mai inainte aprinzindu-te cu ravna de credinta, ritor de Dumnezeu graitor te-a aratat pe tine, marite apostole Andrei, cel ce canti Mantuitorului tau: Aliluia!


Icosul 11

Cel de lumina purtator si de veselie facator, fericite Andrei apostole al lui Hristos, dumnezeiasca pomenirea ta raza de tamaduire straluceste noua celor ce cantam tie unele ca acestea:
Bucura-te, stea mai luminoasa decat soarele;

Bucura-te, sfesnic care stralucesti cu raza de aur;

Bucura-te, datator de daruri al crestinilor dreptcredinciosi;

Bucura-te, al calugarilor celor mahniti ajutator in necazuri;

Bucura-te, cel ce esti izgonitor infricosator al demonilor;

Bucura-te, frumusetea cea prealuminata a Bisericii lui Hristos;

Bucura-te, camara preacinstita cu bun miros a lui Hristos;

Bucura-te, podoaba cea preacinstita a apostolilor;

Bucura-te, luminatorul cel preamarit al mucenicilor;

Bucura-te, veselia cea de bucurie facatoare a cuviosilor;

Bucura-te, lauda cea fericita a tuturor sfintilor;

Bucura-te, rugatorule, mijlocitorule si folositorule al tuturor ortodocsilor;

Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!


Condacul 12

Ca un ucenic preaales al Celui ce s-a pironit de buna voie pe Cruce, Stapanului tau pana la moarte urmand, te-ai suit bucurandu-te la inaltimea crucii, mergere facandu-ti la ceruri, de trei ori fericite apostole Andrei. Pentru aceasta cantam cantarea cea ingereasca lui Dumnezeu, zicand: Aliluia!


Icosul 12

Multumim tie, marite apostole Andrei, noi neamurile cele de tine luminate si de pe pamant la ceruri de tine ridicate, ca de la slujirea vrajmasului departandu-ne, ne-am facut impreuna-locuitori cu sfintii ingeri si partasi ai slavei Domnului. Pentru aceasta aducem tie dupa vrednicie acestea:
Bucura-te, apostole Andrei, nume preascump si dulce noua dreptcredinciosilor;

Bucura-te, izgonitorul tuturor eresurilor;

Bucura-te, pazitorule cu dinadinsul al fecioriei;

Bucura-te, floarea cea preafrumoasa si bine mirositoare a raiului;

Bucura-te, ca rugaciunile tale sint ca o scara, care ne urca pe noi la ceruri;

Bucura-te, arma cea nebiruita a binecredinciosului popor;

Bucura-te, cel ce biruiesti in zile de razboi tabara potrivnicilor;

Bucura-te, cel ce ne dai noua ploi potrivite;

Bucura-te, cel ce ne izbavesti pe noi din tot felul de nevoi;

Bucura-te, cel ce aperi sfant locasul acesta de aprinderea focului;

Bucura-te, cel ce ne izbavesti pe noi de viclesugul vrajmasului;

Bucura-te, cel ce la sfarsitul vietii noastre ne ajuti ca prin pocainta sa ne mantuim;

Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!


Condacul 13

O, preaminunate sfinte si marite apostole Andrei, cu plangere alergam la sprijinul tau, ca sa ne izbavesti pe noi cu rugaciunile tale de chinul cel de veci, prealaudate, si sa ne invrednicesti de bucuria raiului; ca impreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

(acest condac se zice de trei ori)


Apoi se zice iarasi Icosul intai



Sufletul meu cel tulburat de ganduri si de cuvinte rele, curateste-l cu dumnezeiescul tau dar, care s-a salasluit intru tine, propovaduitorul lui Hristos Andreie, ca, fiind curat, sa izvorasca cantare vrednica asa:

Bucura-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;

Bucura-te, ca mai intii ai avut pe Sfantul Ioan Botezatorul ca dascal;

Bucura-te, ca din ceata ucenicilor tu de Mantuitorul mai intai ai fost chemat la darul apostolesc;

Bucura-te, ca te-ai facut cu multa credinta ucenic al lui Hristos;

Bucura-te, ca si pe fratele tau Petru l-ai adus la Hristos;

Bucura-te, ca impreuna cu toti apostolii ai urmat Domnului;

Bucura-te, ca esti dintre cei dintai apostoli ai lui Hristos;

Bucura-te, ca ai pastrat dragoste incuviintata catre Domnul;

Bucura-te, ca pentru dragostea Lui, prin multe tari L-ai propovaduat Dumnezeu datator de viata;

Bucura-te, ca propovaduind la pagini credinta cea in Iisus Hrastos, multe scarbe ai rabdat;

Bucura-te, ca ai fost batut cu lemne si cu pietre;

Bucura-te, ca salbaticii aceia te muscau si cu dintii;

Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!


si Condacul intai



Pe ucenicul cel intai chemat si urmatorul Patimilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, sa-l laudam credinciosii, ca pe cel ce pe pagani din inselaciune i-a intors la botez. Pentru aceasta ii cantam: Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!


Apoi se zice aceasta

RUGACIUNE
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut faptura, nu intoarce dumnezeiasca Ta fata de la noi cei pacatosi, ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre pe care in toata ziua cu nesocotinta in chip nenumarat le savarsim. Noi suntem pacatosi si patimasi, netrebnici si plini de rautate, iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii; nu ne lasa, Doamne; nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici nu rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci, pentru ca nu sintem vrednici a castiga prin sarguinta cea de toate zilele milostivirea Ta, daruieste-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugaciunile apostolului Tau Andrei, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne intareste cu darul Tau cel stapanitor, ca din adincul inimilor noastre, cu bucurie sa laudam praznuirea lui, si sa slavim preasfint numele Tau, in vecii vecilor. Amin.

sfantul_apostol_andrei_cel_intai_chemat_ocrotitorul_romaniei_22.jpg

Paraclisul Sfântului Andrei

Preotul face obisnuitul inceput, zicand: Binecuvantat este Dumnezeul nostru…

Citetul
: Amin. Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie! Imparate ceresc… Sfinte Dumnezeule… Preasfanta Treime… Tatal nostru…


Preotul
: Ca a Ta este imparatia…


Citetul
: Amin. Doamne miluieste (de 12 ori). Slava…Si acum…

Veniti sa ne inchinam… si indata psalmul 142: Doamne, auzi rugaciunea mea…


Apoi cantam pe glasul al IV-lea
: Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua, bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului (de 3 ori)


Apoi troparele acestea, glasul al IV-lea (forma glasului al II-lea), podobie: „Cel ce Te-ai inaltat pe cruce…”:



Catre biserica celui intai chemat venind noi si inchinandu-ne icoanei lui celei cinstite dintru adancul sufletului sa-l rugam: Sfinte, ii auzi pe fii tai, ce te cheama pe tine, de Dumnezeu graitorule Andreie si le trimite grabnic har de la Hristos ca sa fie ei paziti de toata primejdia. (de 2 ori)


Slava… Si acum… asemenea:

Nu vom tacea nicicand, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca daca nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.
Apoi indata psalmul 50: Miluieste-ma, Dumnezeule…
Canonul
glasul al 8-lea, il punem pe 4, fara irmoase:


Cantarea I

irmos : „Apa trecand-o ca pe uscat…”


Stih
: Sfinte Apostole Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!
Andreie, Apostolul lui Hristos, primeste-ne ruga si o du catre Dumnezeu, ca ai catre El indraznire sa mijlocesti pentru noi, cei ce te chemam.

Stih
: Sfinte Apostole Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cinstitul si sfantul locas al tau aduna multimea celor ce te cinstesc cu dor, iar tu, auzindu-le strigarea, ii ocroteste si-i apara pururea.


Stih:
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Vazand, o, Andreie, pe cei ce plang si vin catre tine, mijloceste la Cel Preabun ca sa-i izbaveasca de primejdii cu harul Sau, Sfinte fiu al lui Iona.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
De boli, de dureri si de intristari, Stapane Hristoase, Te rugam sa ne izbavesti pentru mijlocirea Maicii Tale si a intaiului Tau ucenic Andrei.


Cantarea a III-a

irmos : „Doamne, Cel ce ai facut…”
Stih: Sfinte Apostole Andreie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!
L-ai aflat pe Mesia, chemand pe Petru, fratele tau, si ai strabatut cetati si sate, multe minuni facand si L-ai vestit pe Hristos, pe Care roaga-L, Andreie, pentru noi, cei ce suntem plini de patimi si dureri.
Stih: Sfinte Apostole Andreie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!
Aratatu-te-ai, Sfinte, al Betsaidei vlastar ales, pe Hristos aflandu-L, Andreie, pe Cel ce te-a chemat, Caruia roaga-te sa izbaveasca de patimi pe cei ce la tine vin, o, intaiule chemat.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
De la Botezatorul ai primit bune invataturi, dar, urmand apoi pe Mesia, ai primit har de sus ca Evanghelia sa o vestesti pretutindeni si tamaduiri sa dai celor ce le trebuie.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
De nevoi izbaveste si de primejdii acopera, Sfinte, fericite Andreie, pe cei ce te cinstesc si cu evlavie a ta icoana saruta, ca tu pentru noi te rogi cu Maica lui Dumnezeu.


Apoi aceste stihiri:

Izbaveste de primejdii, Intaiule chemat, pe cei ce se roaga tie, venind adesea la biserica ta, cazand inaintea sfintelor tale moaste si inchinandu-se cinstitei Crucii tale.
Cauta cu milostivire, prealaudata, de Dumnezeu Nascatoare, spre necazul cel cumplit al trupului meu si vindeca durerea sufletului meu.
Apoi preotul rosteste ectenia la care pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul, iar dupa ecfonis cantam:


Sedealna
glas 2, podobie:
Ceea ce esti rugatoare calda…
Cerem, Apostole, a ta fierbinte solire catre Hristos Dumnezeu, strigandu-ti cu staruinta : o, prealaudate Andreie, intaiule chemat, sarguieste degrab sa ne izbavesti din primejdii pe noi, cei ce te cunoastem ajutator si ocrotitor.


Cantarea a IV-a

irmos: „Auzit-am, Doamne, taina…”
Stih: Sfinte Apostole Andreie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!
Evanghelia Harului ai binevestit-o, mergand din loc in loc, si cu pasii tai cei preafrumosi ai adus vestirea pacii vesnice.
Stih: Sfinte Apostole Andreie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!
Prin minuni si prin semne mari ai adus la Domnul poporul cel pagan, luminand cu Evanghelia pe stramosii nostri, o, Apostole.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
La mormantul tau vin cu dor cei ce cu evlavie cheama pururea folosinta ta, Apostole, si primesc degraba mila Domnului.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Visterie a harului, capul tau, Andreie, il stiu crestinii toti, ca de-a pururi pentru noi te rogi cu Fecioara, Maica a lui Dumnezeu.


Cantarea a V-a

irmos: „Lumineaza-ne pe noi, Doamne…”
Stih: Sfinte Apostole Andreie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sa ne luminezi cu lumina Duhului Preasfant, Care-n chip de limbi de foc te-a adumbrit, ca si noi fii ai luminii de acum sa fim.
Stih: Sfinte Apostole Andreie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!
Toti ne inchinam Crucii pe care ai patimit, caci te stim ca te-ai jertfit pentru Hristos, o, Andreie, mucenic al Adevarului.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Mult ai suferit, primind chinuri de la rai tirani, iar pe noi, cei ce acum ne inchinam Crucii tale, ne pazeste de dureri si boli.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Noi, cei luminati prin cuvantul tau, Apostole, te rugam sa ne pazesti cu mila ta, impreuna cu Fecioara, Maica Domnului.
Cantarea a VI-a
irmos: „Rugaciunea mea voi varsa…”
Stih: Sfinte Apostole Andreie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!
Urmas al tau ai ales pe Stratocleu, vestitorul lui Hristos in Ahaia, cel ce-a venit catre tine, Andreie, mai inainte sa fii rastignit pe lemn. Deci binecuvinteaza-ne si pe noi ca pe niste fii iubiti ai tai.
Stih: Sfinte Apostole Andreie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cerat-ai pe ucenicii tai, Sfinte, pe stramosii nostri cei intru credinta, care voiau sa te scape de chinuri, pe tine, cel ce priveai spre cununi ceresti. Deci si pe noi sa ne opresti cand umblam pe cararea pacatului.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
La Cina Imparatiei vesnice ai gatit si fiilor tai masa. Deci si de noi poarta grija, Andreie, ca sa fim vrednici de Cina Stapanului si toti sa fim gasiti alesi si nu numai chemati si nepregatiti.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cu nume de barbatie aleasa esti numit, Apostole Andreie, ca vitejeste rabdand in primejdii, in multe locuri Biserici ai asezat; ajuta-ne, dar, si pe noi, impreuna cu Maica lui Dumnezeu.
Apoi aceste stihiri:
Izbaveste de primejdii, Intaiule chemat, pe cei ce se roaga tie, venind adesea la biserica ta, cazand inaintea sfintelor tale moaste si inchinandu-se cinstitei Crucii tale.
Preacurata, care, prin cuvant, negrait ai nascut pe Cuvantul in zilele cele mai de apoi, roaga-te Lui, ca una ce ai indraznire de Maica.
Preotul rosteste ectenia, asa cum s-a aratat dupa cantarea a III-a, apoi cantam:
Condacul, glasul al 6-lea, podobie : Ceea ce esti folositoare…

Ocrotirea ta o cautam noi, Apostole, ca sa fim izbaviti de nevoi cu solirea ta; rugaciunea celor ce vin la tine nu o departa, ci sarguieste ca un milostiv spre al nostru ajutor si de primejdii ne apara, ca cel dintai ai dus tu pe elini la Hristos Domnul, pe Care si pentru noi sa-L rogi, Andreie, Cel intai chemat.
Prochimenul, glas 4:
Mai inainte am vazut pe Domnul inaintea mea pururea, ca de-a dreapta mea este, ca sa nu ma clatin.
Stih: Cunoscute mi-ai facut mie caile vietii, umpleama-vei de veselie cu fata Ta.
Si se citeste Sfanta Evanghelie de la Ioan (XII, 20 – 25):
In vremea aceea erau niste elini din cei ce se suisera sa se inchine la praznic. Deci acestia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileei, si l-au rugat zicand: Doamne, voim sa vedem pe Iisus. Filip a venit si i-a spus lui Andrei, si Andrei si Filip au venit si I-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a raspuns, zicand: A venit ceasul ca sa fie preaslavit Fiul Omului. Adevarat, adevarat zic voua ca, daca grauntele de grau, cand cade in pamant, nu va muri, ramane singur; iar daca va muri, aduce multa roada. Cel ce isi iubeste viata o va pierde, iar cel ce isi uraste viata in lumea aceasta o va pastra pentru viata vesnica.

Slava… glas 2:
Pentru rugaciunile Apostolului Tau, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.
Si acum…
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.
Stihira, glas 6 (forma glasului 2)
podobie: „Toata nadejdea…”
Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.
Andreie Apostole, cel mai intai cu chemarea, ucenic al Domnului, rugaciunea robilor tai primeste-o, de primejdii scapa-ne, vindeca-ne bolile si din toate incercarile scoate-i pe cei ce vin, Sfinte, la al tau acoperamant; ca tu ai putere si bunavointa, ca un preabun, si cu indraznire acum stai langa tronul lui Hristos, Caruia roaga-te pururea sa ne mantuim si noi.
Diaconul (iar in lipsa lui, preotul) rosteste Rugaciunea:
Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale Sfantului, slavitului, intru tot laudatului Apostol Andrei, Cel intai chemat, ocrotitorul Romaniei, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.
Strana: Doamne, miluieste (de 12 ori), cantat alternativ de cele doua strane.
Preotul rosteste ecfonisul: Cu mila si cu indurarile si cu iubirea de oameni ale Unuia-Nascut Fiului Tau, cu Care esti binecuvantat, impreuna cu Preasfantul si bunul si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Strana : Amin.

Cantarea a VII-a
irmos: „Tinerii cei ce au mers…”
Stih: Sfinte Apostole Andreie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi !
Ca o jertfa sfintita, ai rabdat rastignire, precum Stapanul tau, Apostole Andreie, avand si indraznire, ne acopera ca un bun pe noi, cei ce preamarim pe Domnul totdeauna.
Stih: Sfinte Apostole Andreie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi !
Castigandu-te, Sfinte, preafierbinte parinte si bun ocrotitor, iti cerem cu credinta sa aperi totdeauna tara noastra in care tu pe Iisus L-ai vestit prin grai si prin viata.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Rugaciunile fiilor tai, Andreie, degrab primeste-le si ii invredniceste de har si indurare de la Domnul, pe Care tu L-ai ascultat ca un fiu si L-ai vestit in lume.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Pe ai Tai robi, Stapane, de primejdii ii scapa ca un Pastor preabland, primind si mijlocirea Curatei Maicii Tale si solirile lui Andrei, al tau ales ucenic si bun pescar de oameni.
Cantarea a VIII-a
irmos: „Pe Imparatul ceresc…”
Stih: Sfinte Apostole Andreie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi !
Intru toti vecii Te laudam, Iisuse, ca cerestile puteri Te preainalta si Andrei pe Tine Te-a cunoscut Mesia.
Stih: Sfinte Apostole Andreie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi !
De ajutorul cel de la tine, Andreie, trebuinta avem toti, dorind fierbinte sa fim gasiti vrednici la dreapta judecata.
Stih: Binecuvantam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu.
Invatatura intru credinta primind noi de la cel intai chemat, Andrei sfintitul, laudam pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Noi te cunoastem de Dumnezeu Nascatoare si Fecioara totodata, Marie, pe Hristos, al tau Fiu, de-a pururi preaslavindu-L.
Cantarea a IX-a
irmos: „Cu adevarat Nascatoare…”
Stih: Sfinte Apostole Andreie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi !
Placut cu frumusetea afland pe Hristos Domnul, ai lasat mrejele tale si L-ai urmat, pe Care noi cu credinta, Andreie, Il slavim.
Stih: Sfinte Apostole Andreie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi !
Urmat-ai de indata lui Hristos, Andreie, ca si Ioan, ucenicul iubit al Sau si lucratori v-a pus Domnul Imparatiei Lui.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cel ce din bunatate grijesti toata faptura, Mantuitorule, vrednici ne fa pe noi purtarii Tale de grija celei dumnezeiesti.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cu blanda Ta privire, Stapane, cerceteaza poporul Tau si-l pazeste de orice rau, cu rugaciunile celei ce Te-a nascut.
Apoi indata:
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Apoi aceste stihiri (megalinarii), glasul al 8-lea, podobie: „Ceea ce esti mai cinstita…”, in timpul carora preotul cadeste altarul si poporul:

Pe cel mai intai de Hristos chemat, pe cel ce pe Domnul ca Mesia L-a cunoscut, pe luminatorul Ahaiei si al Patrei sa-l laudam din inimi cu multa dragoste.
Urmator facandu-te lui Hristos, pironit pe cruce ai rabdat multe incercari; tu, dar, o, Andreie, din incercari ne scoate, cand te chemam pe tine, intaiule chemat.
Bucura-te, sfant intemeietor al Marii Biserici a Cetatii imparatesti ! Bucura-te, bunul ocrotitor al Patrei, Andreie fericite, al nostru bland pastor !
Alte megalinarii, care nu sunt in izvodul grecesc:
Pe strabunii nostri I-ai luminat cu invatatura Evangheliei lui Hristos si ai uns prin Duhul pastori acestei turme, pe care o pazeste sub ocrotirea ta.
Cel ce esti numit dupa adevar cu al barbatiei virtuos nume, o, Andrei, pe toti cei ce poarta, marite, al tau nume, fa-I vrednici de locasurile cele ceresti.
Propovaduind tu pana la sciti, si in miazanoapte ai adus raza lui Hristos, caci si Marea Neagra inconjurand-o toata, Balcanii si Elada te stiu luminator.
O, Sfinte Andreie, cel intai chemat, bunule Apostol, ocroteste cu harul tau toata Romania, pe care ai chemat-o sa fie urmatoare lui Iisus Hristos.
Nu lasa, Apostole, turma ta sa fie rapita de fatarnicii lupi cumpliti, ci de toti vrajmasii pazeste, fericite, poporul care poarta numirea lui Hristos.
Ingerii si cetele Sfintilor, cu Botezatorul, cu Apostolii lui Hristos si cu Nascatoarea de Dumnezeu Maria, faceti rugaciune ca sa ne mantuim.
Sfinte Dumnezeule…Preasfanta Treime…Tatal nostru…
si dupa ecfonis cantam Troparul, glasul 1:
Fiu al Galileei si frate al lui Petru, dintre pescari in soborul Apostolilor intai ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormantul tau din Patra chemi popoarele la Dumnezeu si atunci ne-ai umplut de bucurie cand in Romania iarasi ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovaduit.
Preotul rosteste ectenia, pomenind pe cei pentru care se face paraclisul si Otpustul mic.
Apoi cantam aceasta stihira glas 2, podobie: „Cand de pe lemn…”, vreme in care ne inchinam icoanei sfantului:
Catre Domnul indraznire avand tu, cu bunavointa, Andreie, inainte I-ai adus pe Elinii ce doreau a-I vorbi si a-L vedea, iar cu ei ai auzit si tu: Sosit este ceasul ca sa fie preaslavit Hristos, Fiul Omului! Deci acum si pe noi ne asculta, pe Hristos rugandu-L sa scoata din toata primejdia pe robii Sai.
Stapana, primeste rugaciunile robilor tai si ne izbaveste pe noi de toata nevoia si necazul.
Toata nadejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ma sub acoperamantul tau.
Alcatuit de I.P.S. Nicodimos, mitropolitul Patrelor, aprobat de Sf. Sinod al Bisericii Greciei si publicat la Patra in 1998. Prezenta traducere este adaptata pentru ca textul sa poata fi cantat intocmai dupa irmoasele si podobiile grecesti. Traducere din limba greaca de protos. Chiril Lovin.

 



 

 

Troparul Sf. Cuvios Stelian Paflagonul (26 noiembrie) Viața ,Acatistul si Paraclisul

Troparul Sf. Cuvios Stelian Paflagonul (26 noiembrie)

Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Steliane; cu postul, cu privegherea, și cu rugăciunea, cereștile daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credintă. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. (gl. 1)

linie-23.gif

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Steliane, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele oastre. (glasul al 8-lea)

             Viata

Sfântul Stelian Paflagonul s-a nascut în veacul al saselea în Adrianopole, în provincia Paflagonia (în Turcia de astazi) într-o familie foarte bogata. La o vârsta frageda, Stelian s-a alaturat eremitilor din pustie, cu gândul de a-si curati sufletul printr-o perioada de meditatie si rugaciune precum si prin vietuirea alaturi de oameni care, precum el însusi, doreau a-si darui viata Domnului Iisus Hristos.

Spre deosebire de alti pustnici însa, el nu s-a retras complet din lume, preferând sa mearga între oameni pentru diverse faceri de bine, pentru a se întoarce apoi în mica lui pestera pentru linistire si rugaciune.

Conform traditiei, rugându-se într-o noapte pentru îndrumare în a-i ajuta pe ceilalti, sfântul Stelian a simtit o prezenta dumnezeiasca, fiind cuprins de slava cea mare a Sfântului Duh. A doua zi, a iesit din pestera sa cuprins de o bucurie si pace duhovniceasca pe care nu le mai cunoscuse înainte.

În peregrinarile lui obisnuite, în care sfatuia si mângâia, s-a simtit atras sa-si aseze mâna pe un copil ranit, ceea ce înainte nu îndraznise sa faca; a simtit puterea Domnului trecând asupra copilasului suferind prin mâna sa cea întinsa. Copilul si-a revenit imediat, iar de atunci Sf. Stelian a fost cautat de catre fiecare suflet aflat în suferinta din împrejurimi, tineri sau batrâni. Pestera sa a devenit un loc de atractie pentru bolnavi si oameni aflati în diverse suferinte, multi dintre ei primind vindecari complete nu doar prin puterea lui, ci chiar si prin propria lor credinta, fara de care oricum cel care suferea nu putea fi ajutat.

În aceasta perioada, Sfântul Stelian s-a preocupat în principal de copii, nu doar de cei neputinciosi trupeste, ci si de cei care aveau nevoie de îndrumare duhovniceasca. Familii din toate categoriile sociale se spune ca au încredintat Sf. Stelian educarea copiilor lor, iar el a fost constrâns sa caute un spatiu mai mare si sa aleaga dintre prietenii sai ermiti asistenta de care avea nevoie pentru a se îngriji de atât de multi oameni. El a creat probabil prima gradinita din lume, unde mamele îsi puteau lasa copiii în siguranta, în timp ce se îngrijeau de treburile zilnice. Stelian va deveni si sfântul protector al copiilor înca nenascuti, datorita povestirilor despre rugaciunile sale miraculoase pentru o tânara femeie care îl ajuta cu îngrijirea copiilor, dar care nu putea avea copii. Când femeia a ramas însarcinata, sotul ei a raspândit vestea despre aceasta minune si femei care nu puteau naste de multi ani au venit la pustnic. Cele care au avut credinta adevarata în Mântuitorul Iisus Hristos au primit darul nasterii de prunci.

Sf Stelian Paflagonul (1)  Bucuria senina a chipului Sf. Stelian a fost caracteristica sa definitorie, pentru ca zâmbea mereu. Conform povestirilor orale, a fost cautat de catre mercenari lacomi si ispitit cu tot felul de propuneri pentru a-si vinde darurile si a-l jefui de bogatia sa cea curata, dar pentru acesti oameni, el a avut întotdeauna acelasi raspuns: ca a fost platit în avans pentru munca sa când pacea Sfântului Duh a venit peste dânsul. Iar în timp ce ei se îndepartau, el continua sa zâmbeasca.

A trait pâna la adânci batrânete si se spune ca atunci când a fost înmormântat, chipul sau înca pastra stralucirea unui zâmbet discret al luminii Domnului.

Sfinte Moaste ale Sfântului Stelian se pastreaza la Biserica Sf. Stelian – Lucaci din Bucuresti (str. Logofat Udriste nr. 6-8), unde se afla din anul 1736, fiind daruite acestei biserici de catre Mitropolitul stefan al tarii Românesti, ctitorul acesteia. În ziua de pomenire a Sfântului, racla este scoasa în curtea sau pridvorul bisericii, spre închinare credinciosilor. Fragmente ale moastelor Sfântului mai sunt si la Biserica Mihai-Voda si la Biserica Icoanei din Bucuresti.


   ACATISTUL CUVIOSULUI.   PĂRINTELUI NOSTRU STELIAN (26 noiembrie)



După obişnuitul început, se zic: CONDACELE şi ICOASELE:

Condacul 1

Iubite al lui Hristos, făcătorule de minuni, grabnic ajutătorule al nostru, cuvioase părinte, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce te-a sfinţit pe tine din sânul maicii tale, cele de laudă aducem ţie. Din toate nevoile scapă-ne pe noi, cei ce grăim către tine:Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Icosul 1

Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a ales pe tine dintru început ca să preamăreşti cu viaţa ta îngerească numele Sfintei Treimi şi lepădând purtarea de grijă a lumii, că o rază prealuminoasă a Soarelui dreptăţii strălucind viaţa ta, noi privind preacinstitele tale nevoinţe, cu smerenie şi cu bucurie zicem unele ca acestea:

Bucură-te, cinstea Bisericii Sfinte;

Bucură-te, stâlpul cel puternic al Paflagoniei;

Bucură-te, rugătorul cel mare al pustiei;

Bucură-te, îndreptătorul credinţei şi al iubirii;

Bucură-te, chipul cel blând al smereniei;

Bucură-te, mângâierea credincioşilor;

Bucură-te, îndreptătorul cel bun al păcătoşilor;

Bucură-te, alinarea cea blândă a bolnavilor;

Bucură-te, lauda cea curată a credincioşilor;

Bucură-te, îngrădirea cea lină a pustnicilor;

Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al 2-lea

Văzându-te pe tine Dumnezeu a fi sămânţă Sfântă şi aleasă, de la sânul maicii tale te-a sfinţit pe tine, şi vas al Sfântului Duh te-a arătat. Îndreptându-ţi viaţa spre însingurare, cu Sfânta Cruce pe care ai purtat-o până la sfârşitul vieţii, ai însemnat dragostea cea mare pentru noi a lui Hristos-Dumnezeu, Căruia Îi aduci cântare: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înţelegere cerească s-a dăruit ţie, Părinte Stelian, că din tinereţile tale necontenit ai cugetat la cele înalte şi împărţind averea ta la săraci ai aflat adăpostire peştera întunecată, pe care luminând-o cu Sfintele tale rugăciuni, auzi de la noi unele ca acestea:

Bucură-te, lauda cea vestită a pământului Paflagoniei;

Bucură-te, strălucirea monahilor cea dorită;

Bucură-te, floarea cuvioşiei de Dumnezeu împodobită;

Bucură-te, frumuseţea Sfinţilor cea strălucită;

Bucură-te, cel ce pentru Domnul Hristos lumea ai părăsit;

Bucură-te, cel ce în peşteră ai locuit;

Bucură-te, că din tinereţe lui Dumnezeu ai urmat;

Bucură-te, că în viaţă fiind, de trup te-ai depărtat;

Bucură-te, cel ce până la moarte cu Crucea Domnului ai biruit;

Bucură-te, cel ce numai pe Hristos în tot locul şi în tot chipul ai slujit;

Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al 3-lea

Spre tine nădăjduind, de multe boli sufleteşti şi trupeşti ne-ai tămăduit şi ne-ai ferit de primejdii şi necazuri pe noi cei care ne rugăm ţie. Năzuind la tine cu lacrimi cerem să duci la tronul Celui Preaînalt rugăciunile celor ce slăvesc pe Dumnezeu cântând: Aliluia!
Icosul al 3-lea

Având osârdie spre lupta vieţii monahicesti şi iubind sihăstria, într-o peşteră luminată doar de dragostea lui Dumnezeu ţi-ai făcut chilie şi acolo hrană de la înger ai primit sfârşindu-ţi viaţa cea bineplăcută lui Dumnezeu în nevoinţe, în post şi în rugăciune. Iar noi, minunându-ne de ostenelile tale cele Sfinte, aducem aceste cântări:

Bucură-te, cel ce de cele pieritoare te-ai lepădat;

Bucură-te, că de împărăţia cerească cu dorul inimii ai fost legat;

Bucură-te, că pe Hristos Domnul cu toată inima L-ai iubit;

Bucură-te, cel ce mintea şi inima prin rugăciune întru Domnul le-ai întărit;

Bucură-te, înţelepte al înţeleptilor luminător;

Bucură-te, cald binevestitor al bucuriei cereşti;

Bucură-te, izvorul de viaţă purtător al pustiei;

Bucură-te, glasul cel puternic risipitor al trândăviei;

Bucură-te, grabnicule mângâietor al necazurilor şi al durerilor sufleteşti;

Bucură-te, grabnicule tămăduitor al suferinţelor trupeşti;

Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Anunțuri

Condacul al 4-lea

Viforul ispitelor celor rele alungând, ai trecut calea cea strâmtă şi cu suferinţe de multe feluri purtând jugul lui Hristos, jugul tăcerii şi al privegherii de multe nopţi cu darul lui Dumnezeu te-ai suit pe calea desăvârşirii, învrednicindu-te ca împreună cu îngerii să slăveşti pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia!
Icosul al 4-lea

Auzind şi văzând viaţa ta cea curată şi Sfântă, Cuvioase Părinte Steliane, toată ceata monahilor din ţara Paflagoniei s-a minunat şi s-a întrecut în a te lăuda pe tine; iar noi, credincioşii cu credinţă şi bucurie grăim aşa:

Bucură-te, cel ce la înălţimea sfinţeniei ai ajuns;

Bucură-te, crin ales cu bună mireasmă al pustiei;

Bucură-te, cel ce eşti a cerului minune şi vas de cinste al Bisericii lui Hristos;

Bucură-te, ostaşule al lui Hristos cu daruri cereşti înarmat;

Bucură-te, înainte rugător al nostru la tronul Marelui Împărat;

Bucură-te, slugă bună a Domnului cel spre bine folositor;

Bucură-te, ostenitorule preaplăcut al lui Dumnezeu;

Bucură-te, sprijinitorul nostru cel tare şi grabnic ajutător;

Bucură-te, că lui Hristos Domnul cu smerenie ai slujit;

Bucură-te, că ai întărit pe credincioşi în rugăciunile lor

Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al 5-lea

Năpraznica moarte a pruncilor ai contenit, Sfinte Stelian, punându-i în afară de primejdie şi de moarte prin chemarea numelui tău şi prin zugrăvirea icoanei tale; şi atunci maicile cele mâhnite s-au bucurat de vederea fiilor lor şi au slăvit pe Dumnezeu cântând: Aliluia!
Icosul al 5-lea

Mâhnirea maicilor în bucurie ai prefăcut, Sfinte Stelian, dând lor naştere de prunci buni şi ridicând din boli pe cei bolnavi cu rugăciunile tale, că cel ce ai în tine sălăşluirea harului dumnezeiesc; pentru aceasta noi credincioşii, cunoscând faptele tale cele minunate şi Sfinte, cântăm către tine aşa:

Bucură-te, cela ce cu blândeţea ai depărtat duhul cel rău;

Bucură-te, că ai mângâiat pe maicile mâhnite de boala fiilor lor;

Bucură-te, că ai ridicat din boli pe mulţi prunci;

Bucură-te, că prin aceasta ocrotitor al copiilor te-ai arătat;

Bucură-te, că la tine copiii neîncetat au alergat;

Bucură-te, că lucrător al dragostei lui Dumnezeu te-ai arătat prin faptele tale;

Bucură-te, liniştirea celor înfricoşaţi;

Bucură-te, pururea ajutător al familiilor noastre;

Bucură-te, pururea ocrotitor al pruncilor;

Bucură-te, pustnice, înarmat cu daruri cereşti;

Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al-6-lea

Ţinutul Paflagoniei laudă şi astăzi luptele şi nevinţele tale, Sfinte Stelian; că locurile cele neumblate ale pustiei, cu rugăciunile tale le-ai umplut de bună mireasmă, că un alt Ilie Tesviteanul, odraslă pustiei arătându-te; pentru aceasta, laudă aducem lui Dumnezeu şi cântăm: Aliluia!
Anunțuri

Icosul al-6-lea

Ca un luceafăr strălucind, întunericul necredinţei ai risipit, şi cu numele tău cel Sfinţit pe mulţi din umbra păcatului la lumina mântuirii i-ai ridicat; pentru aceasta şi darul de a face minuni de la Domnul ai primit. Pentru ale tale osteneli şi daruri duhovniceşti cântăm către tine aşa:

Bucură-te, văzatorule de Dumnezeu prea luminat;

Bucură-te, locaş prea înfrumuseţat al Sfântului Duh;

Bucură-te, prin care se împodobesc cuvioşii;

Bucură-te, prin care se întăresc credincioşii;

Bucură-te, că ai gustat dulceaţa Raiului, aflându-te în trup stricăcios;

Bucură-te, că te-ai îndulcit de pâinea vieţii;

Bucură-te, că te-ai adăpat cu apa vieţii;

Bucură-te, că ne-ai arătat nouă calea la cer;

Bucură-te, focule care arzi taberele demonilor;

Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;

Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al-7-lea

Toată firea omenească s-a minunat de viaţa ta cea însingurată, Cuvioase Stelian, îmbrăcat fiind în haina smereniei celei adevărate şi de la Domnul învrednicindu-te de mari daruri; pentru aceea, împreună cu tine slăvim pe Dumnezeu cântând: Aliluia!
Icosul al-7-lea

Arătat-a faptură nouă Stăpânul tuturor prin tine, cuvioase părinte, prin tine care toată viaţa pentru Domnul Hristos în pustie ai petrecut, cu smerenie gândind spre cele înalte şi cu rugăciunea izvor de daruri îmbelşugând. Iar noi, cei întunecaţi cu grijile şi patimile, cu umilinţă lăudăm dragostea ta cea curată şi Sfântă pentru Dumnezeu şi cu bucurie cântăm către tine aşa:

Bucură-te, trandafir înmiresmat cu mirosul cel de taină;

Bucură-te, izvor nesecat de bunătate;

Bucură-te, rugător fierbinte pentru cei cuprinşi de patimi;

Bucură-te, păstorul nostru cel preabun;

Bucură-te, părintele nostru cel milostiv şi blând;

Bucură-te, vindecătorul suferinţelor noastre;

Bucură-te, călăuzitorul vieţii noastre;

Bucură-te, mângâietorul sufletelor întristate;

Bucură-te, liniştitorul sufletelor tulburate;

Bucură-te, ridicarea celor căzuţi în păcat;

Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al-8-lea

În trup fiind tu încă toţi s-au bucurat de îngereasca ta viaţă, iar acum, în slăvile cereşti fiind, înaintea Împăratului Hristos stând, nu ne uita pe noi cei ce săvârşim pomenirea ta; ci te roagă pentru noi, cerând pentru noi iertare de păcate şi împărtăşire de veşnicele bunătăţi, că să cântăm împreună cu tine în veci: Aliluia!
Icosul al-8-leaVăzându-te pe tine vas ales al Sfântului Duh, din locuri îndepărtate la tine au alergat mulţimile de credincioşi, şi de la tine au cerut ajutor; cărora vindecări revărsând, auzi de la noi unele ca acestea:

Bucură-te, rugătorule spre mântuire al celor ce te cinstesc;

Bucură-te, tămăduirea celor bolnavi şi a celor suferinzi;

Bucură-te, cel ce ai biruit cu rugăciunea săgeţile vrăjmaşului;

Bucură-te, că Dumnezeu a sălăşluit în inima ta curată;

Bucură-te, că nevoinţele tale pe îngeri au veselit;

Bucură-te, că prin ele pe cel rău ai biruit;

Bucură-te, că ai izbăvit pe credincioşi de vrăjmaşi cu rugăciuniie tale;

Bucură-te, stâlpul cel drept al monahilor;

Bucură-te, cinstea şi podoaba credincioşilor;

Bucură-te, cel ce te rogi necontenit pentru toţi către Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al-9-lea

Când ai ajuns la sfârşitul ostenelilor tale cele mântuitoare, Cuvioase Stelian, ţi-ai încredinţat sufletul tău curat în mâinile lui Dumnezeu; iar Sfinţii îngeri l-au purtat la tronul cel mai presus de ceruri cântând cântare de laudă către Dumnezeu, Care este minunat întru Sfinţii Lui: Aliluia!
Icosul al-9-lea

Înţelepţii cei binevorbitori nu pot lăuda cum se cuvine puterea dragostei tale către Dumnezeu, că ai miluit cu rugăciunea şi cu fapta, arătându-te: bună călăuzire celor rătăciţi, bolnavilor tămăduire, maicilor rămase fără de prunci mângâiere; iar noi, bucurându-ne de darul acesta minunat dat ţie, cu multumire cântăm:

Bucură-te, că din lume în pustie te-ai ascuns ca pe Dumnezeu să-L lauzi;

Bucură-te, că şi acum nu încetezi a te ruga pentru noi;

Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a dat ţie darul facerii de minuni;

Bucură-te, că pe maicile mâhnite de moartea pruncilor cu rodire iarăşi le-ai mângâiat;

Bucură-te, că te-ai arătat tămăduitor de multe patimi;

Bucură-te, doctor grabnic tămăduitor;

Bucură-te, ajutătorul nostru cel fierbinte;

Bucură-te, cel ce aperi pe prunci de boli;

Bucură-te, mare folositor al celor ce-ţi poartă numele;

Bucură-te, grabnicule ajutător al celor ce te cinstesc pe tine;

Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al 10-lea

Având îndrăzneală către Hristos, Dumnezeul nostru, pe acesta roagă-L, Sfinte Stelian, pentru noi cei ce săvârşim cu dragoste pomenirea ta, preaslăvind pe Dumnezeu şi cântând: Aliluia!
Icosul al 10-lea

Cu smerenie ne închinăm lui Dumnezeu şi cu credinţă sărutăm sfântă icoana ta, Cuvioase Părinte Stelian; şi sufletul nostru şi trupul nostru primesc ajutor şi izbăvire de patimi, de ispite şi de primejdii; pentru aceasta te lăudăm cântând:

Bucură-te, mirul cel bun mirositor al lui Hristos;

Bucură-te, că ale tale rugăciuni sunt bine-primite;

Bucură-te, că prin ele credincioşii primesc har;

Bucură-te, cel ce biruieşti ispitele de tot felul;

Bucură-te, cel ce doreşti mântuire sufletelor noastre;

Bucură-te, curăţitorule de patimi al trupurilor noastre;

Bucură-te, ocrotitorul celor din primejdii;

Bucură-te, că tu ne eşti apărător la Judecată;

Bucură-te, cel ce prin împărtăşire eşti fiu al lui Dumnezeu

Bucură-te, înălţarea credincioşilor spre mântuire;

Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al 11-lea

Cuvioase Părinte Stelian, tu care toată viaţa te-ai arătat împlinitor al poruncilor Domnului, dă-ne şi nouă ajutor ca să fim lucrători poruncilor Sale şi moştenitori ai împărăţiei cerurilor făcându-ne, să cântăm împreună cu tine în veci: Aliluia!
Icosul al 11-lea

Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm în biserica Domnului şi să ne rugăm Cuviosului Stelian, pe care, cinstindu-l cu cântări duhovniceşti şi cu făclii aprinse, să cântăm aşa:

Bucură-te, înger de trup purtător;

Bucură-te, omule cu îngerii vorbitor;

Bucură-te, că viaţa toată Domnului o ai închinat;

Bucură-te, că prin aceasta slugă bună a Domnului te-ai arătat;

Bucură-te, că tu cununa nemuririi de la Dumnezeu ai primit;

Bucură-te, că fericirea cerească cu toţi Sfinţii ai moştenit;

Bucură-te, că de acolo pe noi ne priveghezi;

Bucură-te, că prin rugăciunile tale pe noi ne întăreşti;

Bucură-te, că şi acum la ajutorul tău alergăm;

Bucură-te, învăţătorul tinerilor şi sprijinitorul bătrânilor;

Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al 12-lea

Lăudând proslăvirea ta te fericim toţi credincioşii, Cuvioase Părinte Stelian, lauda Bisericii şi podoaba monahilor; roagă pe Milostivul Dumnezeu să ocrotească Biserica şi pe credincioşii robii Săi de toată reaua întâmplare; ocroteşte casele noastre cu căldura rugăciunilor tale ca împreună să cântăm cântare sfântă: Aliluia!
Icosul al 12-lea

Ca un trandafir nevestejit cu bună mireasmă a darului lui Dumnezeu ai umplut, cuvioase părinte, marginile lumii; umple de bună mireasmă duhovnicească pe cei ce praznuiesc pomenirea ta şi ţi-au alcătuit laude ca acestea:

Bucură-te, cel ce cu iubirea ta pe credincioşi ai luminat;

Bucură-te, cel ce cu dar dumnezeiesc pe bolnavi ai vindecat;

Bucură-te, izvor nesecat al laudei celei Sfinte;

Bucură-te, desfătarea celor minunate şi negrăite;

Bucură-te, alinarea cea dulce a pruncilor celor iubiţi;

Bucură-te, că pe toţi îi mângâi, făcându-i fericiţi;

Bucură-te, că toţi primim îndemnurile tale;

Bucură-te, că toţi urmându-ţi pilda vieţii ne mântuim;

Bucură-te, mângâierea celor ce cer la tine ajutor;

Bucură-te, sprijin şi Sfânt ocrotitor al creştinilor;

Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Condacul al 13-lea

O, preafericite, Sfinte şi făcătorule de minuni Părinte Stelian, primind această puţină rugăciune ce se înalţă întru lauda ta, mijloceşte la Bunul Dumnezeu pentru noi cei ce te cinstim pe tine, iertare de păcate să ne dăruiască, sănătate nouă şi copiilor noştri, pace lumii şi linişte caselor noastre, ale celor ce slăvim pe Dumnezeu şi cântăm: Aliluia!  (acest condac se zice de trei ori)
Apoi iarăşi se zice  Icosul întâi

Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a ales pe tine dintru început ca să preamăreşti cu viaţa ta îngerească numele Sfintei Treimi şi lepădând purtarea de grijă a lumii, că o rază prealuminoasă a Soarelui dreptăţii strălucind viaţa ta, noi privind preacinstitele tale nevoinţe, cu smerenie şi cu bucurie zicem unele ca acestea:

Bucură-te, cinstea Bisericii Sfinte;

Bucură-te, stâlpul cel puternic al Paflagoniei;

Bucură-te, rugătorul cel mare al pustiei;

Bucură-te, îndreptătorul credinţei şi al iubirii;

Bucură-te, chipul cel blând al smereniei;

Bucură-te, mângâierea credincioşilor;

Bucură-te, îndreptătorul cel bun al păcătoşilor;

Bucură-te, alinarea cea blândă a bolnavilor;

Bucură-te, lauda cea curată a credincioşilor;

Bucură-te, îngrădirea cea lină a pustnicilor;

Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
Şi  Condacul întâi

Iubite al lui Hristos, făcătorule de minuni, grabnic ajutătorule al nostru, cuvioase părinte, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce te-a sfinţit pe tine din sânul maicii tale, cele de laudă aducem ţie. Din toate nevoile scapă-ne pe noi, cei ce grăim către tine: Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
După aceasta se zice această:

RUGĂCIUNE

Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul şi călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupeşti biruind şi împreună cu îngerii locuind, priveşti neîncetat mărirea cea gătită Sfinţilor, de lumina cerească umplându-te. Acum, în mărirea cerească vieţuind şi înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioşii care cu îndrăzneală înalţă rugăciuni şi cer sprijinul tău. Cel ce de la sânul maicii tale ai fost Sfinţit, şi vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat, luând sub ocrotirea ta pe mame şi pe copii, ferindu-i de întristare şi de boală, arată-te grabnic vindecător al suferinţelor şi al bolilor sufleteşti şi trupeşti ale celor ce te laudă pe tine. Cel ce din pustiul Paflagoniei ai făcut loc de preamărire a Sfintei Treimi, fă şi din pustiul inimilor noastre ţarină bine-plăcută a harului dumnezeiesc, în care să înflorească crinii cei mântuitori ai credinţei şi să se înmulţească roadele sfinţitoare ale faptelor bune; ocroteşte cu rugăciunile tale familiile şi pe copiii noştri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate şi mântuire, că prin tine şi împreună cu tine să lăudăm Numele cel Sfânt al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.


PARACLISUL SFÂNTULUI CUVIOS STELIAN PAFLAGONUL (26 noiembrie)

Rugăciunile începătoare
Troparul
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare ; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Steliane, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Slava… Si acum… asemenea:

Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.
Psalmul 50
Canonul Sf. Stelian

Cântarea I

Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui ,,Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel fugăritul şi mergătorul pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu”.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Stelian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu nevoințele sihăstriei încununându-te și vas ales al Sfintei Treimi făcându-te, mare ocrotitor al pruncilor te-ai făcut și acum cu razele rugăciunilor tale pe noi cei ce întru nedesăvârșirea noastră duhovnicească suntem prunci la minte, dă-ne din destul darul Duhului ca să începem a împleti cu înțelepciune cununi de laude întru prea cinstită prăznuirea ta.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Stelian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorul de Hristos te-a făcut să ieși din pământul viețuirii în lume și către limanul dulce al monahilor te-ai îndreptat, următor făcându-te Marelui Păstor, pe Care Îl roagă pentru sufletele noastre.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Averea ta o ai dat în mâinile săracilor și ai luat din mâna lui Hristos bogăția cea necheltuită a cereștii măriri, desfătându-te acum întru lumina cerească.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Împreună cu Sfântul Stelian roagă-Te Preacurată, ca să ne facem și noi lăcașuri vii ale pocăinței și iubirii de Dumnezeu.

Cântarea a III-a

,, Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, iubitorule de oameni.”
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Stelian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dn pruncie ai fost sfințit vas ales al Ziditorului, Cel Ce te-a ales pe tine rugător pentru lumea ce zăcea în multe și grele necazuri.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Stelian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Deșertăciunile lumii ai părăsit, râvnind după viețuirea cea sihăstrească, la limanurile căreia ajungând, te-ai dat cu totul în mâinile Făcătorului Tău, Cel Ce te-a arătat lăcaș sfințit al darurilor Sale.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
În peșteră te-ai adăpostit, dorind a căuta mai adânc în peștera inimii tale pe Hristos- Pruncul Cel Smerit, Care a binevoit a te și arăta pe tine mare tămăduitor al pruncilor nevinovați.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Din valurile grijilor lumeşti mă slobozeşte, ca una ce ai născut pe Cel Ce a chemat toate popoarele la limanul mântuirii.
Apoi aceste stihiri:

De toate grijile lumești te-ai depărtat și te-ai făcut vas al Treimii pe Care O roagă să păzească sufletele noastre de toată asuprirea celui rău .
Maica Luminii, alungă de la mine întunericul cel cumplit al neştiinţei şi mă arată vrednic slujitor al Cuvântului .
Sedealna
Ca unul ce ești ocrotitor pruncilor și al tuturor celor necăjiți, de toate primejdiile ne izbăvește pe noi cu ale tale grabnice rugăciuni.
Cântarea a IV-a

,, Nepăzind poruncile Tale Stăpâne, cu mintea mea intrând în patimile desfătărilor, am fost golit de har şi pentru răni zac gol; ci mă rog Ţie, Mântuitorule, mântuieşte-mă !”.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Stelian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu undița rugăciunii ai pescuit din adâncurile inimii mărgăritarele gândurilor dumnezeiești cu care ți-ai împodobit cămara sufletului, depărtându-te de toată grija lumească.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Stelian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un soare te-ai arătat în mijlocul pustiei, încălzind cu razele rugăciunii tale pe cei întunecați de multe ispite.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cumplita boală a pruncilor o au depărtat maicile cele ce erau cu evlavie către tine și icoana ta o zugrăveau cu credință.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cu mâna Ta cea tare doboară pe vrăjmaşii care ne necăjesc şi întoarce-i la pocăinţă pe cei ce multe necazuri ne pricinuiesc.
Cântarea a V-a
,, Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, şi care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ţi-ai plecat capul pe Cruce şi Te-ai trezit de bunăvoie, micşorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce eşti lumina dreptăţii”.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Stelian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe noi, cei ce aducem înaintea icoanei tale cereri și mulțumiri, păzește-ne de toată vicleania celui rău cu săgețile rugăciunilor tale de foc.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Stelian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din prucnie iubind rugăciunea te-ai făcut sălaș al darurilor ei, mângâind multe suflete necăjite.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Dă-ne mână de ajutor nouă, celor ce suntem în primejdii și risipește norii cei grei ai răutății.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Scoate-mă de la vrăjmaşii mei Preafericită, ca una Ce prin naşterea Ta ai biruit pe vrăjmaşii nevăzuţi, deschizând nouă porţile Împărăţiei cerurilor.
Cântarea a VI-a
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Stelian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din primejdii izbăvește pe cei ce te cheamă în ajutor și departe de noi alungă duhurile răutății cu puterea rugăciunii tale.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Stelian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu lacrimile tale ți-ai gătit pahar de veselie în cer și cu suspinurile cele îndelungate ai agonisit viața cea veșnică întru lumina Treimii.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Întru Tine S-a preaslăvit Hristos, Cel Ce a binevoit a te arăta pe tine stâlp al rugăciunii pentru poporul necăjit.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Maica Cuvântului, aşează cuvântul Vieţii în cartea inimii mele şi mă povăţuieşte către viaţa cea întru fapte bune.
Apoi aceste stihiri:

Păzește pe pruncii noștri de toată răutatea, ca unul ce ai luat dar de la Hristos a veghea întru rugăciune liniștea făpturilor lui Dumnezeu.

Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.
Condacul
Cu curăţie sufletească dumnezeiască întrarmându-te şi cu neîncetata rugăciune, şi ca o suliţă tare în mâini ţinând-o, ai junghiat taberele drăceşti, Steliane, Părintele nostru, neîncetat roagă-te pentru noi toţi.

Prochimenul :
Evanghelia
Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule…
Slavă… glas 2:
Pentru rugăciunile Cuviosului Tău, Milostive, curaţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Şi acum…
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.
Stihira

Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.

Din mâna celui rău scoate-ne pe noi, înălțând mâinile tale la rugăciune și oprind dreapta mânie a Ziditorului pentru mulțimea păcatelor noastre.
Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale Sfântului Cuvios Stelian, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.

Doamne, miluieste (de 12 ori).
Cântarea a VII-a
Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri ! ”.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Stelian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din valurile necazurilor scoate pe cei necăjiți, ca să îți aducă ție laudă cu prisosință.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Stelian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca unul ce stai cu îngerii înaintea Făcătorului a toate, cere să se lumineze și sufletele noastre adâncite în păcat.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Ca unul ce ești rod sfințit al pustiei, fă să înflorească și în inimile noastre roadele faptelor bune.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Pe Tine Te punem înainte rugătoare, Preacurată Fecioară, ca să ne slobozeşti pe noi din cursele vrăjmaşului.
Cântarea a VIII-a

,, Văzându-Te soarele întins pe Cruce, şi-a strând razele şi tot pământul s-a clătinat cu cutremur, Împărate al tuturor, văzându-Te de voie pătimind, Cel Ce eşti din fire nepătimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tămăduieşte ca un doctor patimile sufletului meu !”.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Stelian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îmbrățișând rugăciunea cea smerită, te-ai lepădat cu totul de orice dorire pământească și te-ai făcut stâlp de foc al credinței.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Stelian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Caută Sfinte, cu milostivire spre noi, cei împovărați cu grele păcate, și ne dă nouă a viețui cu adâncă pocăință până la sfârșitul vieții noastre.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Ca unul ce ai aflat îndrăzneală către Hristos, roagă-L să dea iertare răutăților noastre și să ne facă părtași părții celor mântuiți.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Ca Una Ce eşti Podoaba fecioarelor, cu miresmele rugăciunilor tale îndulceşte şi sufletele noastre cele ce au pierdut frumuseţea cea dintâi a curăţiei.
Cântarea a IX-a

Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar Tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi Te slăvim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Stelian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Bogăția cea lumească ai disprețuit și comoara duhovnicească ai aflat, dând din destul și celor necăjiți tămăduiri și mângâiere sufletelor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Stelian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Voilor Stăpânului ai urmat și de toată slava lumii te-ai lepădat, rugându-te acum pentru lumea care zace în păcat.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Izvor de minuni te-ai arătat maicilor celor necăjite și bucurie pruncilor celor încercați de boală, de tirania căreia păyește-ne pe toți, fericite Stelian.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
În ceasul sfârşitului meu să Te am pe Tine Preacurată, ocrotitoare nebiruită, alungând pe vrăjmaşii nevăzuţi care cumplit vor căuta să tulbure sufletul meu .
Cuvine-se cu adevărat să Te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.
Bucură-te, podoaba sihăstriei, lumina monahilor, bucuria maicilor, mângâierea pruncilor, sălașul darurilor dumnezeiești, nu înceta a te ruga pentru cei ce cu evlavie prăznuiesc luminată pomenirea ta.

Fiindu-ți milă de făptura mâinilor dumnezeiești, ai revărsat râuri de vindecări prin rugăciunile tale celor ce erau cuprinși de neputințe trupești.

Numele tău prea dorit este maicilor celor iubitoare de Hristos, căci prin ale tale mijlociri se revarsă râuri de tămăduiri.

Blândețea și smerenia inimii tale să ne povățuiască și pe noi la pocăință, îmblânzind patimile noastre cele de ocară.

Fiind mângâierea multor suflete, milostivește-te și spre noi, cei greșiți, și cere nouă de la Hristos iertare, pace și mare milă .

Fiind al pruncilor scut nebiruit de apărare, păzește-ne și pe noi de săgețile celui rău și ne dă a petrece în pace vremea acestei vieți.

Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos, cu Sfântul Cuvios Stelian şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.
Sfinte Dumnezeule…Preasfanta Treime…Tatal nostru…
Caută cu blândețe spre sufletele noastre cele necăjite de multe ispite și oglinda inimii noastre o curățește cu roua pocăinței, ca să închipuiască pe Hristos, Împăratul păcii.
Fiind cununa pustnicilor, cu ale tale rugăciuni păzește pe robii tăi de toată suflarea viforului ispitelor și de răutatea celor potrivnici.
Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbaveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.

Toata nădejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-mă sub sfânt acoperământul Tău.

Sfanta Mare Mucenița Ecaterina: Viata, Acatistul si Canonul de rugăciune

Troparul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina (25 noiembrie)

Glasul 4

Cu înțelepciunea ca și cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni și ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinței, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa o ai încredințat, dimpreună și pe prigonitorul l-ai mustrat, de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino!Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos, și de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească, înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.

Condacul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina

Glasul 8

Ceată cinstită ridicați acum dumnezeiește, iubitorilor de mucenici cinstind pe preaînțeleapta Ecaterina. Că aceasta în priveliște pe Hristos L-a propovăduit și pe balaurul l-a zdrobit, cunoștința ritorilor defăimând.

Viata

Pe vremea păgânului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte împărat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă şi foarte înţeleaptă. Căci învăţase tot meşteşugul cărţii elineşti şi se deprinsese cu înţelepciunea tuturor făcătorilor de cărţi, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon şi ale celorlalţi. Dar nu numai ale filosofilor, ci şi cărţile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin şi, în scurt, tot meşteşugul ritoricesc şi silogistic a învăţat, încât toţi se mirau de înţelepciunea ei. De aceea mulţi din domnii cei bogaţi căutau să o ia de soţie de la maicasa, care era creştină în ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase în acea vreme asupra creştinilor păgânul Maximin.

Deci, rudeniile şi maică să adesea o sfătuiau să se mărite, ca să nu se înstrăineze împărăţia tatălui său vreunui alt străin şi astfel să se lipsească de dânsa. Iar fecioara Ecaterina, ca o înţeleaptă ce era, foarte mult iubea fecioria şi nicidecum nu voia să se mărite. Dar, văzând că o supără mult, a zis către dânşii: „De voiţi să mă mărit, apoi aflaţi-mi un tânăr care să fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sunt eu, precum singuri mărturisiţi că întrec pe toate celelalte fecioare şi atunci îl voi lua de bărbat; pentru că mai nevrednic şi mai prost decât mine nu voiesc a lua. Cercetaţi dar pretutindeni şi de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogăţia, cu frumuseţea şi cu înţelepciunea, atunci mă mărit. Iar dacă îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine”.

Ei, văzând că nu este cu putinţă a se afla vreun tânăr aşa, îi spuneau că feciorii de împăraţi şi alţii de domni mari pot să fie de bun neam şi mai bogaţi decât dânsa, dar în frumuseţe şi în înţelepciune nu se va asemăna nimeni cu dânsa. Iar Ecaterina zicea: „Eu bărbat necărturar nu voiesc a avea!”

Maică-sa cunoscând un părinte duhovnicesc, om sfânt şi plăcut lui Dumnezeu, care vieţuia într-un loc ascuns afară de cetate, a luat pe Ecaterina şi a mers cu dânsa la acel bărbat ce petrecea cu plăcere de Dumnezeu, ca să primească un sfat bun de la dânsul. Iar el, văzând pe fecioara cu chip frumos şi cu bună rânduială şi auzind măsuratele ei cuvinte cele cu bună înţelegere, şi-a pus în minte s-o vâneze pentru slujba lui Hristos, Împăratul ceresc.

Astfel, a zis către dânsa: „Eu ştiu un tânăr minunat, care fără asemănare te întrece pe tine în toate darurile care ai zis că le ai; pentru că frumuseţea Lui întrece strălucirea soarelui, iar înţelepciunea Lui îndreptează toate făpturile şi pe cele simţite şi pe cele gândite. Apoi vistieria bogăţiei Lui se împarte în toată lumea şi niciodată nu se împuţinează, ci cu cât este împărţită, tot mai mult se înmulţeşte; iar neamul Lui cel bun este negrăit, neajuns şi neştiut”.

Acestea auzindu-le fericită Ecaterina, socotea că spune de vreun domn pământesc şi s-a tulburat cu inima şi s-a schimbat la faţă şi a întrebat pe bătrânul dacă sunt adevărate cele grăite. Iar el o încredinţa că sunt adevărate şi încă mai multe daruri are tânărul acela pe care nu-i este cu putinţă a le spune. Atunci a întrebat fecioara: „Al cui fecior este Acela pe care tu Îl lauzi atâta?”. Iar el a răspuns: „Acest tânăr nu are tată pe pământ, ci S-a născut negrăit mai presus de fire dintr-o fecioară de bun neam, preacurată şi preasfânta, care, pentru curăţenia şi sfinţenia ei, s-a învrednicit a naşte un fiu ca acesta. Ea este înălţată mai presus de ceruri şi ei i se închină toţi îngerii, ca unei împărătese a toată făptura”.

Ecaterina a zis către dânsul: „Oare este cu putinţă ca să-L văd pe tânărul Acela, de care vorbeşti nişte lucruri atât de minunate?” Iar bătrânul a zis către dânsa: „Dacă vei face precum te voi învăţa eu, apoi te vei învrednici a vedea preastrălucita Lui faţă”. Iar ea a zis către dânsul: „Te văd pe tine om priceput, bătrân cinstit şi cred că nu minţi. Deci gata sunt a face toate cele ce-mi vei porunci, numai să văd pe Cel lăudat de tine”.

Atunci bătrânul i-a dat icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care avea pe dumnezeiescul Prunc în braţe şi a zis către dânsa: „Aceasta este închipuirea Fecioarei şi a Maicii tânărului Aceluia, de Care ţi-am spus nişte asemenea minunate vrednicii. Deci, ia-o în casa ta, şi închizând uşile cămării tale, fă rugăciune către dânsa cu bună cucernicie, toată noaptea; iar numele ei este Maria. Apoi roag-o pe dânsa, ca să-ţi arate pe Fiul său; şi am nădejde că de o vei ruga cu credinţă, te va asculta pe tine şi te va învrednici a vedea pe Acela de Care doreşte sufletul tău”.

Atunci, luând fecioara sfântă icoană s-a dus la casa sa. Şi după ce a înnoptat s-a închis singură în camera sa şi s-a rugat precum o învăţase bătrânul. Deci rugându-se, a adormit de osteneală şi a văzut în vedenie pe Împărăteasa îngerilor, precum era închipuită pe icoană, cu Preasfântul Prunc în braţe, care dădea raze mai strălucite decât soarele. Dar îşi întorcea faţa către Maică Să, încât nu putea Ecaterina să-L vadă în faţă; deci a mers în acea parte, iar Hristos şi-a întors faţa Sa şi de acolo.

Aceasta făcându-se de trei ori, a auzit pe Preasfânta Fecioară zicând către Fiul său: „Vezi, Fiule, pe roaba Ta Ecaterina, cât este de frumoasă şi cu chip cuvios”. Iar El a răspuns: „Foarte întunecată este şi grozavă, încât nu pot privi la dânsa!” Apoi iarăşi a zis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: „Dar oare nu este mult mai înţeleaptă decât toţi ritorii, mai bogată şi mai de bun neam decât fecioarele tuturor cetăţenilor?” Iar Hristos a răspuns: „Adevăr zic ţie, Maica Mea, că fecioara aceasta este fără de minte, săracă şi de neam prost; căci se află în păgânătate şi de aceea nu voi căuta spre dânsa, nici nu voiesc ca să Mă vadă la faţă”.

Iar Preabinecuvântata Maică a zis către Dânsul: „Rogu-te, Fiul meu preadulce, nu trece cu vederea zidirea Ta, ci o învaţă pe ea şi-i spune ce să facă, ca să se îndulcească de slava Ta şi să vadă prealuminata şi preadorita Ta faţă pe care doresc îngerii să o vadă”. Iar Hristos a răspuns: „Să meargă la bătrânul care i-a dat ei icoana şi precum o va învăţa acela, aşa să facă; şi atunci Mă va vedea şi va afla de la Mine dar”.

Acestea văzând şi auzind Ecaterina, s-a deşteptat şi se miră de acea vedenie. Făcându-se ziuă, a mers cu câteva roabe ale sale la chilia sfântului bătrân şi, căzând cu lacrimi la picioarele lui, i-a spus vedenia şi-l rugă să o povăţuiască pe dânsa ce trebuie să facă pentru ca să se îndulcească de dragostea Celui dorit. Iar cuviosul i-a spus ei cu de-amănuntul toate tainele adevăratei credinţe creştineşti, începând de la facerea lumii, de la crearea lui Adam, până la venirea cea mai de pe urmă a Stăpânului Hristos; despre slava cea negrăită a raiului şi despre munca cea cu durere şi fără de sfârşit a iadului. Iar ea, ca ceea ce era foarte învăţată şi înţeleaptă, degrabă le-a priceput toate şi a crezut din toată inima în Hristos; apoi a primit de la dânsul Sfântul Botez. Deci i-a poruncit ei bătrânul să se roage iarăşi cu multă râvnă către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ca să i se arate ei ca şi mai înainte.

Dezbrăcându-se Ecaterina de omul cel vechi şi îmbrăcându-se în haina înnoirii Duhului, s-a dus la casa sa şi toată noaptea s-a rugat cu lacrimi până când a adormit. Şi atunci, iarăşi a văzut pe Împărăteasa cerului cu dumnezeiescul Prunc în braţe, Care căuta asupra Ecaterinei cu multă milostivire şi blândeţe. Şi a întrebat Maica lui Dumnezeu pe Fiul Său, zicând: „Îţi place Ţie Fiul meu, fecioara aceasta?” Iar El a răspuns: „Foarte plăcută îmi este, pentru că acum este prealuminată şi slăvită, pe când mai înainte era ruşinată şi ocărita. Acum este bogată şi înţeleaptă, pe când mai înainte era săracă şi nepricepută; acum o iubesc pe dânsa, pe când mai înainte o compătimeam; şi atât de mult o iubesc, încât voiesc să Mi-o logodesc mireasă”.

Atunci Ecaterina a căzut la pământ, zicând: „Nu sunt vrednică, Preaslăvite Stăpâne, a vedea împărăţia Ta; ci mă învredniceşte ca să fiu împreună cu robii Tăi”. Iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a luat pe Ecaterina de mâna cea dreaptă şi a zis către Fiul său: „Dă-i Fiul meu, inel de logodnă şi o fă pe dânsa mireasa Ta, ca să o învredniceşti împărăţiei Tale”. Atunci Stăpânul Hristos i-a dat ei un inel preafrumos, zicând acestea: „Iată, astăzi te primesc pe tine mireasa Mea veşnică; deci să păzeşti arvuna aceasta cu dinadinsul şi să nu mai primeşti nicidecum arvună de la alt mire pământesc”.

Acestea zicând Hristos Domnul, s-a sfârşit vedenia. Şi deşteptându-se fecioară, a văzut cu adevărat în dreapta sa un inel preafrumos şi a primit în inima ei atâta veselie şi bucurie, încât din acel ceas s-a robit cu inima ei de dumnezeiasca dragoste. Şi atât s-a schimbat de minunat, încât nu mai gândea nicidecum la lucrurile pământeşti, ci numai la preaiubitul său Mire cugeta ziua şi noaptea. Pe Acela Îl dorea şi de la Acela se povăţuia întotdeauna.

În acea vreme a venit în Alexandria împăratul cel fără de lege care avea râvna fără măsură pentru nesimţitorii zei, fiind el însuşi nesimţitor. Şi voind să le facă praznic mare, a trimis prin toate cetăţile şi laturile de primprejur, poruncind popoarelor ca să se adune la dânsul cu jertfe pentru ca să cinstească pe zei. Deci, s-a adunat mulţime de popor fără de număr, aducând fiecare după puterea sa la jertfă unii boi, alţii oi, iar cei săraci păsări şi altele asemenea. Iar când a sosit ziua urâtei prăznuiri, a jertfit mai întâi nebunul împărat o sută şi treizeci de junci iar ceilalţi domni şi boieri au jertfit mai puţin şi fiecare om aducea jertfă după puterea sa. Deci, s-a umplut toată cetatea de răcnet, de glasul dobitoacelor ce mugeau şi de mirosul din fumul jertfelor, încât pretutindeni era strâmtorare şi tulburare şi tot văzduhul era necurat.

Săvârşindu-se acestea şi văzând binecredincioasa şi preafrumoasa Ecaterina atâta înşelăciune şi pierzare de suflete omeneşti, s-a rănit cumplit la inimă, fiindu-i jale de pieirea lor. Deci, pornindu-se din dumnezeiască râvnă, a luat cu sine puţine slugi şi a mers la capiştea unde se săvârşeau jertfele. Iar când a stat în uşile capiştei, a atras privirile tuturor prin frumuseţea ei, ceea ce era mărturie a frumuseţii ei celei dinlăuntru. Apoi a vestit pe împăratul că are să-i spună un cuvânt foarte de folos. Iar el a poruncit să intre.

Venind Ecaterina înaintea împăratului, mai întâi i s-a plecat, dându-i cinstea cuviincioasă, apoi i-a zis: „Cunoaşte, o, împărate, înşelăciunea cu care v-aţi înşelat de diavoli, de slujiţi ca unui Dumnezeu idolilor stricăcioşi şi nesimţitori. Cu adevărat mare ruşine este a fi cineva atât de orb şi de nesimţitor, ca să se închine unor uriciuni ca acestea. Măcar crede pe înţeleptul tău Diodor care grăieşte că zeii voştri au fost odinioară oameni şi şi-au sfârşit viaţa lor ticăloşeşte; şi pentru nişte lucruri vestite ce au făcut ei, le-au zidit oamenii statui. Iar neamurile cele de pe urmă, neştiind gândul strămoşilor lor, numai pentru pomenire le- au pus lor statui şi părîndu-li-se că este un lucru de mare cinste şi de bună cuviinţă, au început a se închina lor ca unor zei; de care şi Plutarh Hironeanul se îngreţoşase şi-i trecea cu vederea.

Drept aceea, crede măcar învăţătorilor noştri, o! împărate, şi nu fii pricină pierzării atâtor suflete pentru care ai să moşteneşti munca cea veşnică. Ci cunoaşte pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel pururea fiitor, fără de început şi fără de moarte, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a făcut om pentru mântuirea noastră. Prin El împăraţii împărăţesc, ţările se îndreptează şi toată lumea împreună se bucură şi cu singur cuvântul Lui toate s-au zidit. Acestui Dumnezeu preaputernic şi preabun nu-i trebuiesc jertfe ca acestea, nici nu se veseleşte de junghierea nevinovatelor dobitoace; ci numai porunceşte ca să păzim poruncile Lui neclintite”.

Acestea auzindu-le împăratul, s-a mâniat foarte şi a rămas fără de răspuns mult timp. Apoi, neputând a se împotrivi cuvintelor ei a zis: „Lasă-ne acum să ne săvârşim jertfă şi după aceasta vom asculta cuvintele tale”.

Deci, săvârşind necredinciosul împărat praznicul său cel păgânesc, a poruncit să aducă pe sfânta fecioară la palatul împărăţiei sale şi a zis către dânsa: „Spune-ne nouă, fecioară, cine eşti tu şi ce sunt cuvintele pe care le-ai grăit către noi?” Eu sunt fiica împăratului celui ce a fost mai înainte de tine şi mă cheamă Ecaterina. Am învăţat tot meşteşugul cărţilor ritoriceşti, filosofice şi a măsurării pământului şi alte înţelepciuni, dar pe toate acestea le-am trecut cu vederea căci sunt deşarte şi nefolositoare şi am voit a mă face mireasa Stăpânului Hristos, care grăieşte prin proorocul Său acestea:

Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa ştiutorilor o voi lepăda. Iar împăratul s-a mirat de înţelepciunea ei şi, văzând la dânsa atâta bună cuviinţă şi frumuseţe, i se părea că nu este născută din părinţi muritori, ci o zeiţă din zeii pe care-i cinstea el; încât abia a vrut să creadă că a ieşit din pământeni aşa frumuseţe negrăită, de a cărei frumuseţe rănindu-se, a început a-i grăi cuvinte de desfrânare.

Iar Sfânta, cunoscând gândul lui cel fărădelege, a zis către dânsul: „Diavolii pe care îi cinstiţi ca pe nişte zei, aceia vă înşeală şi vă atrag la pofte dobitoceşti; iar eu mă socotesc a fi pământ sau tină, zidită de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Şi m-a cinstit cu această frumuseţe, ca din aceasta mai vârtos să se minuneze oamenii de înţelepciunea Ziditorului, cum într-o faţă atât de proastă şi făcută din tină, a putut să dea o bună înţelegere şi frumuseţe ca aceasta”.

Atunci s-a supărat împăratul de aceste cuvinte ale ei şi a zis: „Nu grăi de rău zeii care au slavă nemuritoare”. Iar sfânta a răspuns împotrivă: „Dacă vei vrea să scuturi puţin de pe minte negura şi întunericul înşelăciunii, vei pricepe prostimea zeilor tăi şi vei cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu al Cărui nume, numai dacă se grăieşte de cineva sau dacă se însemnează Crucea Lui în văzduh, izgoneşte pe zeii tăi şi-i sfărâma. Şi de vei porunci, îţi voi arăta adevărul aievea”.

Împăratul, auzind vorba ei cea slobodă, n-a vrut să mai vorbească cu dânsa, temându-se să nu-l biruiască prin cuvintele sale înţelepte şi să-l ruşineze, ci a zis acestea: „Nu este cu cuviinţă împăratului a vorbi cu femeile, ci voi aduna filosofii cei înţelepţi ca să vorbească cu tine; şi atunci vei cunoaşte neputinţa ghiciturilor tale şi vei crede în dogmele noastre”.

Zicând acestea a poruncit să păzească pe sfânta fecioară cu dinadinsul. Şi îndată a trimis cărţi prin toate cetăţile stăpânirii sale, în acest fel: „Împăratul Maximin, înţelepţilor filosofi şi ritori care vă aflaţi sub stăpânirea noastră, bucuraţi-vă! Toţi care slujiţi preaînţeleptului zeu Ermi şi chemaţi pe muze, pricinuitoarele înţelepciunii, veniţi la mine să astupaţi gura unei femei preaînţelepte, care s-a arătat zilele acestea şi batjocoreşte pe marii zei, numind faptele lor basme şi bârfeli. Deci, arătaţi-vă înţelepciunea voastră părintească, pentru ca să vă preamăriţi între oameni iar de la mine să primiţi răsplată şi daruri pentru osteneala voastră.

Deci, s-au adunat ritorii cei mai aleşi şi mai înţelepţi, cincizeci la număr, isteţi cu mintea în înţelepciune şi puternici în grai, cărora împăratul le-a zis astfel: „Gătiţi-vă cu sârguinţă şi fără de lenevire spre o nevoinţă cu bărbăţie împotriva unei fecioare, pentru ca să o puteţi birui în cuvinte; şi nu fiţi cu nebăgare de seamă şi să socotiţi că aveţi să vorbiţi cu o femeie, ci ca şi cum aţi avea a sta împotrivă unui nevoitor cu bărbăţie şi preaînţelept, aşa să puneţi toată sârguinţa şi să vă arătaţi înţelepciunea voastră, de vreme ce eu o cunosc preabine, căci covârşeşte în înţelepciune chiar şi pe minunatul Platon. Deci vă rog, ca şi cum aţi avea a vă lupta cu un filosof, să puneţi multă sârguinţă, şi dacă o veţi birui, apoi mari daruri vă voi da; iar de veţi fi biruiţi, apoi vă veţi umplea de negrăită ruşine şi în loc de daruri veţi primi moarte cumplită”.

Zicând acestea împăratul, un ritor care era mai vestit şi mai înţelept, a răspuns zicând: „Nu te teme, împărate, că deşi este isteaţă la minte acea femeie, însă ea nu poate fi desăvârşita în înţelepciune şi în meşteşugul iscusitei retorici; porunceşte numai să stea înaintea noastră şi vei vedea că îndată ce va vedea atâţia ritori şi filosofi, se va ruşina”. Iar împăratul, auzind pe filosoful care se lăuda, s-a umplut de bucurie şi de veselie, nădăjduind că limba cea îndrăzneaţă va birui pe fecioara cea plină de blândeţe şi de dumnezeiască înţelepciune.

Deci a poruncit să aducă îndată pe Sfânta Ecaterina înaintea lor – fiind adunată la privelişte mulţime de popor -, vrând să vadă şi să audă acea dispută de cuvinte. Dar mai înainte, până a nu ajunge trimişii la sfânta, a venit la dânsa din cer Arhanghelul Mihail şi a zis: „Nu te teme, prunca Domnului, căci Domnul tău îţi va da mai multă înţelepciune, ca să biruieşti cu pricepere pe cei cincizeci de ritori şi nu numai aceia ci şi mulţi alţii vor crede prin tine în Hristos şi toţi vor primi cununa muceniciei”.

Acestea zicându-i îngerul, s-a dus. Şi venind trimişii au luat-o şi au dus-o înaintea împăratului, a filosofilor şi a toată priveliştea. Îndată acel viteaz filosof care se lăuda, a zis cu mândrie către Sfânta Ecaterina: „Tu eşti aceea care fără de ruşine şi fără de minte ocărăşti pe zeii noştri?” Iar sfânta i-a răspuns cu blândeţe: „Eu sunt, însă nu fără de ruşine, nici fără de minte, precum zici tu; ci cu măsură şi iubire de adevăr grăiesc acestea, că zeii voştri sunt nimicuri”. Dar ritorii au zis:

„De vreme ce marii făcători de stihuri, poeţii, îi lăudau pe zeii cei înalţi, deci cum grăieşte limba ta cu atâta îndrăzneală asupra lor, de la care ai luat atâta înţelepciune şi te-ai împărtăşit de dulceaţa darurilor lor?” Însă ea a răspuns: „Eu nu de la zeii voştri ci de la Unul adevăratul Dumnezeul meu, Care singur este Înţelepciune şi viaţă, am darul înţelepciunii. Şi dacă cineva se teme de Dânsul şi păzeşte dumnezeieştile Lui porunci, acela este cu adevărat filosof, iar lucrurile zeilor voştri şi poveştile voastre sunt vrednice de râs şi de ocară şi pline de înşelăciune. Însă spune-mi, care sunt marii făcători de stihuri ai tăi şi cum i-au numit pe ei zeii?”

Ritorul a zis: „Mai întâi preaînţeleptul Homer, rugându-se către Die, grăieşte: „Prea slăvite Zeus, prea mare zeule şi alţi zei fără de moarte”. Asemenea şi preaslăvitul Orfeu, mulţumind lui Apolon, grăieşte acestea: „O, fiul lui Laton, departe săgetătorule, puternice Fivie, care spre toţi priveşti şi împărăţeşti peste cei muritori şi peste cei fără de moarte; soare care te ridici cu aripi de aur!” În acest fel cinsteau pe zei cei dintâi, şi mării şi slăviţii făcători de stihuri, şi aievea i-au numit pe ei fără de moarte. Deci tu nu te înşela, nici nu te închina Celui răstignit ca unui Dumnezeu, căci nimeni din înţelepţii cei de demult nu L-au numit Dumnezeu şi nici nu L-a cunoscut cineva a fi Dumnezeu”.

Sfânta Ecaterina a răspuns: „Acelaşi Homer al vostru grăieşte în alt loc despre marele zeu Die că este mincinos, înşelător şi viclean şi că au vrut să-l lege alţi zei, adică Hera, Poseidon şi Atena, de n-ar fi fugit să se ascundă. Asemenea şi multe alte lucruri de ocară asupra zeilor voştri arată cărţile voastre. Iar de vreme ce ai zis că pe Cel răstignit nici unul din dascălii cei vechi nu-L mărturisesc a fi Dumnezeu, apoi deşi nu se cade a cerceta mult despre Dânsul, pentru că este Dumnezeu adevărat, Făcătorul cerului şi al pământului, al mării, al soarelui, al lunii şi a tot neamul omenesc, neajuns, neurmat şi negrăit; dar pentru o mai învederată încredinţare, voi arăta dovezi din cărţile voastre.

Ascultă ce grăieşte despre dânsul prea înţeleapta voastră Silvia, mărturisind despre dumnezeiasca Lui întrupare şi despre mântuitoarea răstignire: „Va veni mai târziu cineva pe acest pământ şi va fi trup fără de păcat, cu hotarele dumnezeirii celei fără de osteneală va dezlega patimile cele nevindecate, şi Acestuia I se va face zavistie de către poporul cel necredincios şi va fi spânzurat la înălţime, ca şi cum ar fi fost vrednic morţii”. Ascultă şi pe nemincinosul tău Apolon, cum fără voia lui a mărturisit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, fiind silit de puterea Lui: „Unul Cel ceresc mă sileşte pe mine, Cel Care este Lumina în trei străluciri; şi Cel ce a pătimit este Dumnezeu, dar nu cu dumnezeirea a pătimit, căci amândouă sunt, şi muritor cu trupul şi străin de stricăciune, acelaşi Dumnezeu este bărbat, răbdând toate de la cei muritori, adică cruce, ocară şi îngropare”.

Acestea le-a zis Apolon despre adevăratul Dumnezeu, Care este fără de început, asemenea cu Cel ce L-a născut pe El şi pururea deofiinţă, început, rădăcină şi izvor al tuturor bunătăţilor zidite; a zidit lumea din nefiinţă în fiinţă şi o chiverniseşte pe dânsa şi, fiind de o fiinţă cu Tatăl, S-a făcut om pentru noi şi a umblat pe pământ, arătând, învăţând şi bine făcând oamenilor. Apoi a primit moarte pentru noi cei nemulţumitori, ca să deslege osândirea cea dintâi şi să primim îndulcirea şi fericirea cea de demult.

Şi astfel, iarăşi ne-a deschis uşile raiului ce au fost încuiate şi, înviind a treia zi, S-a înălţat la cer, de unde a trimis Duhul Sfânt ucenicilor Săi. Iar ei, mergând în toată lumea, au propovăduit dumnezeirea Lui, în care şi ţie, filosofule, ţi se cade a crede, ca să cunoşti pe adevăratul Dumnezeu şi să fii rob al Aceluia, Care este milostiv şi mult îndurat şi pe cei ce au greşit îi cheamă, zicând: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni.

Deci, crede măcar pe învăţătorii şi pe zeii tăi, pe Platon, pe Orfeu şi pe Apolon, care au mărturisit curat şi luminat pe Hristos Dumnezeu.

Acestea şi multe altele ca acestea grăind preaînţeleapta Ecaterina, s-a spăimântat filosoful, rămânând fără răspuns şi neputând să mai grăiască ceva împotrivă. Iar împăratul, văzându-l biruit, minunându-se, a poruncit celorlalţi să vorbească cu sfânta fecioară. Dar ei s-au lepădat, zicând: „Nu putem sta împotriva adevărului, căci dacă începătorul nostru a tăcut, fiind biruit, apoi noi ce vom zice?” Atunci împăratul mâniindu-se, a poruncit să aprindă un foc mare în mijlocul cetăţii pentru ca să ardă pe toţi filosofii şi ritorii. Însă ei, auzind judecata şi răspunsul împăratului asupra lor, au căzut la picioarele sfintei, cerând să se roage pentru dânşii către Unul adevăratul Dumnezeu, ca să le ierte toate câte au greşit din neştiinţă şi să-i învrednicească de Sfântul Botez şi de darul Preasfântului Duh.

Sfânta, umplându-se de bucurie, a zis către dânşii: „Cu adevărat sunteţi fericiţi, căci lăsând întunericul, aţi cunoscut lumina cea adevărată şi, trecând cu vederea pe acest împărat stricăcios de pe pământ, v-aţi apropiat de Cel ceresc. Deci, să nădăjduiţi fără îndoială spre milă Lui şi să credeţi că focul cu care vă înfricoşează păgânii vă va fi vouă botez şi scară care vă înalţă la cer. În acest foc curăţindu-vă de toată necurăţia trupului şi a duhului, vă veţi afla ca nişte stele luminate şi curate înaintea slavei Împăratului şi veţi fi iubiţii Lui prieteni”.

Zicând acestea Sfânta, i-a bucurat cu această nădejde şi a însemnat pe fiecare pe frunte cu pecetea lui Hristos, adică cu Sfânta Cruce. Apoi au mers cu bucurie spre chinuire şi, luându-i ostaşii, i-au aruncat în foc, în a şaptesprezecea zi a lunii noiembrie. Făcându-se seară, au mers nişte oameni binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu ca să adune moaştele lor şi i-au aflat pe toţi întregi, căci nici părul capului lor n-a fost ars; pentru care mulţi s-au întors la adevărata cunoştinţă, iar moaştele lor le-au îngropat cu cinste la un loc cuviincios.

Dar împăratul avea purtare mare de grijă pentru Sfânta Ecaterina în ce chip ar putea s-o întoarcă la a sa păgânătate. Şi nesporind nimic cu silogismele filosofice, a început cu îmbunări şi vicleşuguri a o amăgi, zicând: „Ascultă, fiică bună, te sfătuiesc ca un părinte iubitor de fii, închină-te marilor zei şi mai vârtos muzicescului Ermi, care te-a împodobit cu atâtea daruri filosofice, şi eu voi împărţi cu tine împărăţia mea, martori îmi sunt zeii, şi îţi voi da jumătate din stăpânirea mea şi vei vieţui împreună cu mine, veselindu-te neîncetat”.

Iar Sfânta, ca o înţeleaptă ce era, pricepând gândul, vicleşugul şi înşelăciunea lui, a zis către dânsul: „Leapădă, o, împărate, vicleşugul şi nu te asemăna vulpii; pentru că eu ţi-am spus o dată că sunt creştină şi m-am logodit cu Hristos; pe Dânsul Îl am Mire şi Sfetnic şi frumuseţea fecioriei mele. Deci, mai mult poftesc hainele muceniceşti decât porfira împărătească”. Împăratul iarăşi a zis: „Mă sileşti, deşi nu voiesc, să-ţi necinstesc vrednicia ta şi trupul tău să-l înfăşor cu multe răni”.

Dar Sfânta a răspuns: „Fă ce voieşti, pentru că, cu această ocară vremelnică, îmi vei mijloci mie slava cea veşnică şi mulţime de popor, precum nădăjduiesc, va crede prin mine în Hristosul meu. Şi din palatul tău mulţi vor merge împreună cu mine în sfinţitele cămări cereşti”. Acestea a proorocit Sfânta, iar Dumnezeu, Care priveşte din înălţime, a adus la îndeplinire proorocia ei.

Atunci împăratul, mâniindu-se foarte, a poruncit să dezbrace de pe dânsa porfiră şi aşa s-o bată fără milă cu vine de bou. Deci au bătut-o slugile pe Sfânta Muceniţă Ecaterina două ceasuri peste spate şi peste pântece, până ce s-a umplut de răni tot trupul ei cel fecioresc şi s-a făcut fără chip în bătăi, ea, care mai înainte era atât de frumoasă. Iar sângele ei curgea şiroaie şi s-a înroşit pământul de dânsul. Dar Sfânta stătea cu bărbăţie şi vitejie, încât toţi cei ce o vedeau se mirau foarte tare. Mai pe urmă a poruncit fiara cea cumplită ca s-o ducă în temniţă şi să nu-i dea mâncare până când se va mai gândi cu ce fel de munci s-o piardă pe dânsa.

Augusta, soţia împăratului, avea însă mare dorinţă să vadă faţa Sfintei Ecaterina, căci o iubea mult, auzind de faptele ei cele bune, de înţelepciunea şi de bărbăţia ei; iar mai vârtos, că avusese o vedenie în somn, din care pricină s-a rănit cu inima spre dragostea ei, încât nu mai putea nici să doarmă. Ieşind împăratul din cetate pentru o pricină şi zăbovind acolo câteva zile, împărăteasa a avut prilejul să dobândească ceea ce dorea. Căci era acolo un boier mare, credincios prieten al împăratului, cu dregătoria voievod, anume Porfirie, om foarte înţelept. Acestuia i-a mărturisit Augusta gândul său, în taină, zicându-i acestea:

„Într-una din nopţile trecute am văzut în vedenie pe Ecaterina, şezând în mijlocul multor tineri şi fecioare frumoase, îmbrăcată în haine albe; şi atâta strălucire ieşea din faţa ei, încât nu puteam privi la dânsa. Iar ea m-a aşezat aproape de dânsa şi mi-a pus pe cap o cunună de aur, zicându-mi: „Stăpânul Hristos îţi trimite ţie această cunună”. De atunci am atâta dorinţă ca să o văd, încât nu aflu odihnă inimii mele. Rogu-te dar, fă în vreun chip ca să o văd în taină”. Iar Porfirie i-a răspuns: „Eu voi împlini dorinţa ta împărătească”. Deci, făcându-se noapte, voievodul a luat cu sine două sute de ostaşi şi a mers la temniţă împreună cu împărăteasa şi dând străjerilor bani, au intrat la Sfânta.

Când a văzut-o împărăteasa, s-a mirat de strălucirea feţei ei, care înflorea cu dumnezeiescul dar. Căzând degrabă la picioarele ei, cu lacrimi în ochi a început a zice acestea: „Acum sunt împărăteasă fericită, că m-am învrednicit a te vedea, lucru foarte mult dorit sufletului meu; şi însetam ca cerbul să aud limba ta cea izvorâtoare de miere. Şi acum, fiindcă m-am învrednicit a dobândi ceea ce am dorit, nu mă voi mai mâhni, chiar dacă m-aş lipsi şi de împărăţie şi de viaţă. Căci mă bucur cu inima şi cu sufletul, privind la atâta strălucire ce răsare din preafrumoasa ta faţă. Fericită eşti tu şi vrednică de laudă că te-ai lipit de un Stăpân ca Acesta, de la Care primeşti atâtea daruri”.

Iar Sfânta i-a răspuns, zicând: „Fericită eşti şi tu, o! împărăteasă pentru că văd cununa capului tău, ridicată la înălţime de cetele îngereşti, pe care după trei zile o vei primi pentru puţina pătimire ce vei răbda, ca să mergi la adevăratul Împărat şi să împărăţeşti cu El veşnic”. Iar ea a zis către dânsa: „Mă tem de munci şi mai vârtos de bărbatul meu, căci este foarte aspru şi fără de omenie”. Zis-a ei Sfântă: „Îndrăzneşte, că vei avea pe Hristos în inima ta, Care îţi va ajuta ca să nu se atingă nici o muncă de sufletul tău. Căci numai puţin va boli trupul tău, câtăva vreme şi apoi se va odihni acolo veşnic”.

Acestea zicând Sfânta, a întrebat-o pe ea Porfirie, zicând: „Ce dăruieşte Hristos celor care cred într-Însul? Pentru că voiesc şi eu să cred într-Însul şi să fiu ostaşul Lui”. Zis-a lui Sfânta Muceniţă: „Dar n-ai citit sau n-ai auzit Scriptura creştinească?” Iar Porfirie a răspuns: „Eu din copilăria mea tot cu războiul m-am îndeletnicit şi de alte lucruri n-am avut purtare de grijă”. Zis-a lui Sfânta: „Nu poate limbă să mărturisească bunătăţile pe care le-a gătit Preabunul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El şi păzesc poruncile Lui”.

Atunci Porfirie s-a umplut de bucurie negrăită şi a crezut în Hristos, împreună cu cei două sute de ostaşi şi cu împărăteasa. Şi sărutând toţi cu bună cucernicie pe muceniţă, s-au dus. Iar milostivul şi iubitorul de oameni Hristos, n-a lăsat pe sfânta Sa mireasă nebăgată în seamă atâtea zile ci, ca un părinte iubitor de fii, avea purtare de grijă de dânsa şi-i trimitea în toate zilele hrană, printr-o porumbiţă. Apoi, chiar Hristos a venit de a cercetat-o cu mare slavă şi cu multe cete cereşti. Şi mai mult a întărit bărbăţia ei şi a umplut-o de îndrăzneală, zicând: „Nu te teme, iubita Mea mireasă, pentru că Eu sunt cu tine şi prin răbdarea ta pe mulţi vei întoarce către Mine, şi de multe cununi te vei învrednici”. Cu astfel de cuvinte mângâind-o pe ea Domnul, S-a dus.

A doua zi, şezând împăratul la judecată, a poruncit să o aducă pe muceniţă, care a intrat în curţile împărăteşti cu lumina cea strălucitoare şi cu atâtea daruri duhovniceşti, încât cei ce stăteau înainte se minunau de strălucirea frumuseţii ei. Şi s-a minunat împăratul foarte tare, văzând că n-a slăbit cu trupul, nici nu s-a schimbat frumuseţea feţii sale în atâtea zile, socotind că i-a dat cineva hrană în temniţă şi de aceea voia să pedepsească pe străjeri. Dar Sfânta Ecaterina, ca să nu fie alţii munciţi fără vină pentru dânsa, a mărturisit adevărul, zicând: „Să ştii, împărate, că mie nu mi-a dat hrană vreo mână omenească, ci Stăpânul meu Hristos, Care îngrijeşte de robii Săi. Acela m-a hrănit pe mine”.

Deci, mirându-se împăratul de o frumuseţe ca aceea, a vrut să o ispitească pe dânsa iarăşi cu îmbunări şi cu vicleşug, zicându-i acestea: „Ţie ţi se cade să împărăţeşti, fiica mea, căci eşti doamnă în chipul soarelui, care şi pe Artemida o covârşeşti cu frumuseţea. Vino dar de jertfeşte zeilor, ca să împărăţeşti cu noi şi să ai viaţă plină de bucurie. Rogu-te, nu voiesc a-ţi pierde cu muncile o aşa podoabă şi frumuseţe”. Sfântă a zis: „Eu sunt pământ şi cenuşă şi toată frumuseţea ca o floare se veştejeşte şi ca visul piere prin boală sau de bătrâneţe; iar după moarte cu totul putrezeşte. Deci nu te îngriji de bună cuviinţă şi de frumuseţea mea”.

Acestea vorbindu-le Sfânta Ecaterina cu împăratul, un eparh cu numele Hursaden, aspru cu obiceiul, tiran şi chinuitor nemilostiv, vrând să arate către împăratul dragoste şi bună voire, a zis: „Eu, împărate, am aflat o muncă prin care vei birui pe această fecioară. Porunceşte să se facă patru roţi de lemn într-o osie şi să bată împrejur suliţe ascuţite şi alte fiare ascuţite; două roţi să se întoarcă în stânga şi două în dreapta, iar în mijlocul lor să fie fecioară legată. Şi aşa, întorcându-se roţile, să-i zdrobească trupul ei. Însă mai întâi să se întoarcă roţile singure înaintea fecioarei, pentru ca, văzându-le, să se teamă de munca cea cumplită şi să se plece la voia ta; iar de nu, apoi să primească amară moarte”.

Plăcând împăratului sfatul eparhului, a poruncit să facă acel fel de roţi. Şi fiind adusă sfântă la acea cumplită muncă, a întors roţile cu multă nevoie înaintea ochilor ei, ca să o înfricoşeze. Apoi a zis tiranul către dânsa: „Oare vezi ce muncă ţi s-a pregătit, în care vei lua moarte amară, de nu te vei închina zeilor?” Iar ea a răspuns: „De multe ori ţi-am spus gândul meu; de aceea nu mai pierde vremea, ci fă ceea ce voieşti”.

Văzând el că nu poate să o înfricoşeze cu nimic şi să o întoarcă de la Hristos, a poruncit să o lege între roţi şi să le întoarcă repede, pentru ca, cu acele fiare ascuţite, să fie zdrobită în bucăţi şi să moară cu cumplită moarte. Deci începându-se acea muncă, îndată s-a pogorât îngerul Domnului din cer şi a dezlegat pe Sfânta din legături, iar roţile le-a sfărâmat în bucăţi, iar acelea, sărind din locul lor, pe mulţi pagini rănindu-i, i-au omorât. Iar poporul ce era de faţă, văzând acea minune preamărită, striga: „Mare este Dumnezeul creştinilor!” Dar împăratul se întunecase de mânie şi iarăşi se gândea ca să afle asupra muceniţei vreo muncă mai nouă.

Împărăteasa, auzind acea minune, a ieşit din camera ei şi a început a mustra pe împăratul, zicând: „Cu adevărat eşti nebun şi fără de minte, dacă îndrăzneşti a te lupta cu Dumnezeul Cel viu, şi a munci pe roaba Lui cu nedreptate!” Acestea fără nădejde, auzindu-le împăratul, s-a sălbăticit de mânie şi s-a făcut fără de omenie, mai mult decât toate fiarele. Şi, lăsând pe Sfânta Ecaterina, şi-a întors minia asupra soţiei sale, uitându-şi dragostea cea firească faţă de dânsa.

Deci a poruncit ca să aducă o ladă mare şi să o umple cu plumb, ca să fie nemişcată. Acolo a pus sânii femeii sale, între capac şi ladă şi a bătut cuie prin capac şi prin ladă, străpungându-i, încât i s-a pricinuit o durere nespusă şi i s-au rupt cu mare nevoie. Iar fericită Augusta, răbdând acea durere negrăită, se bucura, pătimind pentru adevăratul Dumnezeu, către Care se şi rugă ca să-i trimită ajutor din înălţime.

Deci, rupându-se sânii ei, curgea sângele ca un izvor şi toţi care erau de faţă s-au umplut de jale şi-i durea inima pentru aceea care pătimea munca cea mai amară şi mai nesuferită. Iar tiranul cel nemilostiv n-a miluit pe soţia sa, ci a poruncit să-i taie capul cu sabia. Dar ea primind cu bucurie osânda aceasta a zis către Sfânta Ecaterina: „Roaba adevăratului Dumnezeu, fă rugăciune pentru mine!” Iar aceea a zis: „Mergi cu pace, ca să împărăţeşti cu Hristos în veci!” Şi astfel a fost tăiată fericită împărăteasă afară din cetate în ziua de douăzeci şi trei a lunii noiembrie. Iar voievodul Porfirie, luând noaptea trupul ei, l-a îngropat cu cinste. Iar a doua zi a stat înaintea împăratului, împreună cu ostaşii cei ce crezuseră în Hristos, şi a zis: „Şi noi suntem ostaşi ai marelui Dumnezeu”.

Aceasta nerăbdînd împăratul să audă, a oftat din adâncul inimii, zicând: „Vai, am pierit, că m-am păgubit de minunatul Porfirie!” Apoi, întorcându-se către ceilalţi ostaşi, a zis: „Şi voi, ostaşii mei preaiubiţi, v-aţi înşelat şi v-aţi îndepărtat de zeii părinteşti? Dar cu ce v-au greşit vouă zeii de i-aţi părăsit pe dânşii?” Iar ei nu i-au răspuns lui cuvânt, ci numai Porfirie a zis: „Pentru ce laşi capul şi întrebi picioarele? Vorbeşte cu mine”. Iar el a zis: „Cap rău, tu eşti pricina pierzării lor”. Şi neputând mai mult a grăi de mânie, a poruncit să le tăie capetele tuturor; şi aşa s-au sfârşit. Deci, s-a împlinit proorocia Sfintei Ecaterina, care a zis împăratului: „Că mulţi din palatele tale vor crede în Hristos Dumnezeu”.

După acestea, aducând muncitorul pe Ecaterina la divan, a zis către dânsa: „Multă supărare şi pagubă mi-ai făcut! Tu ai înşelat pe femeia mea şi pe viteazul meu voievod l-ai pierdut, el care era puterea oştilor mele şi alte multe răutăţi mi s-au întâmplat mie prin tine şi se cădea îndată fără de milă să te omor; dar te iert pentru că îmi este milă a te pierde pe tine, o fecioară atât de frumoasă şi înţeleaptă. Deci, fă-mi voia, iubita mea! Jertfeşte zeilor ca să te fac împărăteasă şi niciodată nu te voi mai supăra, nici voi face vreun lucru fără de sfatul tău. Şi vei vieţui împreună cu mine într-atâta veselie şi fericire, în care nici una din împărătese n-a fost vreodată”.

Acestea şi multe altele grăia vicleanul, căutând să înşele pe mireasă lui Hristos cea aleasă. Dar n-a putut cu cuvintele sale cele înşelătoare să o despartă de Hristos, cu Care ea se legase tare, cu legătura dragostei celei adevărate. Apoi, văzând că nici cu momeli, nici cu făgăduinţe, nici cu îngroziri, nici cu munci nu poate să o înduplece pe cea mai tare decât diamantul, a dat asupra ei hotărârea să-i fie tăiat capul afară din cetate.

Deci, luând-o ostaşii, au dus-o la locul de chin. Şi mergea în urma ei popor mult, bărbaţi şi femei, plângând pentru dânsa, căci avea a se pierde, precum ziceau ei, o tânără preafrumoasă şi prea înţeleaptă. Iar cele mai alese dintre femei şi de neam bun ziceau către dânsa, tânguindu-se: „O, preafrumoasă şi prealuminată fecioară, pentru ce eşti aşa de aspră cu inima şi cinsteşti mai mult moartea decât viaţa aceasta preadulce? Şi pentru ce-ţi pierzi în deşert şi fără de vreme floarea tinereţelor tale? Oare nu este mai bine să asculţi pe împăratul şi să te îndulceşti de atâtea bunătăţi în viaţa aceasta, decât să mori ticăloşeşte?”

Iar ea a răspuns: „Lăsaţi plânsul cel fără de folos şi mai vârtos vă bucuraţi, că eu văd acum pe iubitul meu Mire, Iisus Hristos, Făcătorul şi Mântuitorul meu, Care este frumuseţea mucenicilor, cununa şi slava mea. Şi mă cheamă către frumuseţea raiului cea negrăită, ca să împărăţesc împreună cu Dânsul şi să mă veselesc în veacul cel fără de sfârşit. Deci nu plângeţi pentru mine, ci plângeţi pentru voi, căci pentru necredinţa voastră aveţi să mergeţi în focul cel fără de sfârşit, ca să vă munciţi în veci”.

Apoi, ajungând la locul de tăiere, a făcut rugăciunea aceasta: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, mulţumescu-Ţi că ai pus pe piatra răbdării picioarele mele şi ai îndreptat paşii mei. Tinde-Ţi acum prea cinstitele Tale palme pe care le-ai întins pe Cruce şi primeşte sufletul meu, pe care l-am adus Ţie ca jertfă, pentru dragostea Ta. Adu-Ţi aminte, Doamne, căci trup şi sânge sunt, şi nu lăsa greşelile mele cele făcute din neştiinţă, ca să fie arătate de cumpliţii ispititori la înfricoşata Ta judecată, ci spală-le cu sângele pe care-l vărs pentru Tine şi rânduieşte ca trupul acesta, care, rănindu-se, se taie cu sabia, să fie nevăzut de vrăjmaşii tăi cei ce mă prigonesc.

Caută dintru înălţimea Ta, Doamne, şi asupra poporului acestuia ce stă înainte şi-l povăţuieşte la lumina cunoştinţei Tale. Şi acelora care vor chema prin mine numele Tău Cel preasfânt, dă-le toate cererile cele spre folos, pentru ca de toţi să se laude măririle Tale în veci”.

Astfel rugându-se, a zis chinuitorului: „Săvârşeşte-ţi porunca!” Iar el, întinzând sabia, i-a tăiat cinstitul ei cap; şi a curs din rană lapte în loc de sânge. Iar cinstitele ei moaşte le-au luat în acel ceas sfinţii îngeri, precum s-a văzut de credincioşii cei vrednici şi le-au dus cu cinste în Muntele Sinai, în slava lui Hristos Dumnezeu, Care, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, într-o dumnezeire împărăţeşte în veci. Amin.

11-25-sf_ecaterina615794875.jpg

Acatistul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina (25 Noiembrie)

Condac 1:

Vrednicei de laudă, muceniței Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu și cu învățătura ei cea preaînaltă a uimit știința învățaților de atunci și a întrecut limba oratorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem cântare de biruință, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmașilor și să-i cântăm: Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Icos 1:

Împărătesei și Maicii lui Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai arătat vrednică de dragoste, înțeleaptă Ecaterina, căci cu Duhul Sfânt umbrindu-te, ai lepădat de la tine toată dorirea pământească și te-ai logodit cu Mirele tău cel ceresc spre a căpăta viață nemuritoare; pentru aceasta, îți cântăm:

Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;

Bucură-te, dulce privighetoare;

Bucură-te, frumusețe netrecătoare;

Bucură-te, mielușea încântătoare;

Bucură-te, minte înaltă;

Bucură-te, tânără preaînvățată;

Bucură-te, fecioară blândă și înțeleaptă;

Bucură-te, inimă tare și neîntinată;

Bucură-te, lauda învățaților;

Bucură-te, dulceața maicilor;

Bucură-te, mângâierea săracilor;

Bucură-te, apărătoarea bătrânilor;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 2:

Bogățiile pământului și mărirea părintească lepădând, viață curată ai trăit, Sfântă Muceniță Ecaterina; și îndeletni­cindu-te mai ales în dreapta credință, calea cea nerătăcită a lui Hristos ai luat și te-ai închinat Lui, cântând: Aliluia!

Icos 2:

Ajungând la vârsta de 18 ani, frumusețea ta a atras pe mulți tineri din neamurile păgâne, voind a se căsători cu tine; tu însă, respingând cererea lor cu foarte înțelepte cuvinte, ei înșiși se mustrau pentru nepriceperea lor și îți grăiau unele ca acestea:

Bucură-te, cea mai frumoasă dintre tinere;

Bucură-te, că ești și cea mai bogată;

Bucură-te, sămânță din neam împărătesc;

Bucură-te, porfiră care împodobești cunoștințele;

Bucură-te, cunună care răsplătești vrednicia;

Bucură-te, ceea ce întărești obiceiurile bune;

Bucură-te, cuvântătoare mai presus decât ritorii;

Bucură-te, judecătoare mai alesă decât toți judecătorii pământești;

Bucură-te, ceea ce ești nebiruită în sfaturi și povățuiri;

Bucură-te, lumină care faci să se plece privirile neînțelepte;

Bucură-te, comoara tuturor cunoștințelor;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 3:

Rătăcirile mustrând și nevoind a crede că acele chipuri turnate și cioplite de mâini omenești ale idolilor ar putea fi făcătorii cerului, ai pământului și a toată făptura, fost-ai luminată cu darul Duhului Sfânt să cunoști Dumnezeirea cea adevărată și pururea veșnică și cu smerenie ai cântat Ei: Aliluia!

Icos 3:

Învățații adunați din îndemnul împăratului, ca să te scoată din credința în care erai, văzându-te lepădând idolii, au cerut a te înfățișa lor. Tu însă, intrând în vorbă cu cel mai învățat, după îndelungă vorbire, l-ai făcut să nu mai știe altceva să răspundă decât numai a grăi:

Bucură-te, închinătoarea dreptei credințe;

Bucură-te, deslușirea adevăratei religii;

Bucură-te, luminarea celor cufundați în eresuri;

Bucură-te, povățuitoarea celor rătăciți;

Bucură-te, arma buneivoințe;

Bucură-te, căderea înșelăciunii idolilor;

Bucură-te, dovada neputinței lor;

Bucură-te, că ești vrednică de toată cinstirea;

Bucură-te, că, prin înțelepciunea ta, ai gonit rătăcirea;

Bucură-te, căci cu dar ai fost dăruită de Cel Preaînalt;

Bucură-te, cunoștința sfințeniei cerești;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 4:

Gurile ereticilor ce, mai înainte, huleau Biserica lui Hristos s-au deschis atunci, pentru întâia oară, spre a binecu­vânta glasul tău fecioresc, urând capiștile idolești și zicând că unul este Dumnezeu și Lui se cuvine cântare: Aliluia!

Icos 4:

Hrănind în tine, din pruncie, darul credinței lui Hristos, Sfântă Mare Muceniță Ecaterina, nu te-ai putut împăca cu obiceiurile păgânești ale părinților tăi, ci, petrecând în sfințenie, fără a fi încă luminată cu Sfântul Botez, poruncile lui Dumnezeu urmai și te închinai în taină lui Hristos; pentru aceasta îți cântăm:

Bucură-te, muceniță preamărită;

Bucură-te, mireasă preacinstită;

Bucură-te, pătimitoare nebiruită;

Bucură-te, podoaba Bisericii;

Bucură-te, cuvântătoare de Dumnezeu;

Bucură-te, slujitoarea Ortodoxiei;

Bucură-te, cununa învățăturii;

Bucură-te, lauda Alexandriei;

Bucură-te, apărătoarea acelei cetăți;

Bucură-te, comoara minunilor;

Bucură-te, mustrătoarea împăratului Maxențiu;

Bucură-te, luminătoarea împărătesei lui;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 5:

Inima lui Constantin, tatăl tău, foarte s-a întristat văzându-te pe tine, fiica lui, una la părinți și așa de frumoasă precum erai, lepădând mulțimea zeilor la care se închina și propovă-duind un Dumnezeu necunoscut. Iar împăratul Maximian a voit să cerceteze credința ta prin cei mai învățați dascăli de atunci. Cât de mare i-a fost însă nedumerirea când i-a văzut și pe aceia înduplecați de cuvintele tale și cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Judecătorii nedrepți, aflând de credința ta în Hristos, te-au hotărât pedepsei; și răbdând chinurile cele mai amare, până la moarte, cu mărire te-ai preamărit, lăudând numele Domnului nostru Iisus Hristos și al Preacuratei Fecioare, Maicii Sale, Care s-au arătat ție în vedenie; iar noi, lăudând tăria credinței tale, îți grăim:

Bucură-te, defăimătoarea judecătorilor tirani;

Bucură-te, mustrătoarea rătăcirii;

Bucură-te, că în popor te-ai făcut strălucitoare;

Bucură-te, că ale tale chinuri pe ei îi ardeau;

Bucură-te, că nădejdea mântuirii te veselea;

Bucură-te, căci cu răbdarea mai mult i-ai otrăvit;

Bucură-te, că, pentru dragostea ta către Dumnezeu, n-ai simțit suferințele;

Bucură-te, că vorbele tale îi făceau să amuțească;

Bucură-te, că nepriceperea lor nu putea să te oprească;

Bucură-te, că, îndrăznind, ai ieșit biruitoare;

Bucură-te, că suferind te-ai făcut vindecătoare;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 6:

Cântare de mulțumire îți aducem ție noi, smeriții, căci cu mare dar ne-ai învrednicit, jertfindu-te pentru dragostea drep­tei credințe. Primește, dar, muceniță, această rugăciune și dă vindecare neputințelor noastre, pentru ca dimpreună cu tine să binecuvântăm pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icos 6:

Cei mai mult de o sută de învățați care ascultau cuvintele prin care tâlcuiai Evanghelia lui Hristos, luminându-se de Duhul Sfânt, s-au creștinat, iar împăratul, îngrozindu-se de această minune, a poruncit să fie arși, ca să nu mai răspândească credința creștină prin locurile de unde erau, și așa s-a preamărit mulțimea aceea de învățați care îți cântă ție așa:

Bucură-te, Ecaterina, de necazuri izbăvitoare;

Bucură-te, învățată, de lumină dătătoare;

Bucură-te, lăudată și de daruri aducătoare;

Bucură-te, frumusețe tuturor covârșitoare;

Bucură-te, bunătate de nimic îngrijorată;

Bucură-te, ostaș de viteji biruitoare;

Bucură-te, mult vestită și de chinuri răbdătoare;

Bucură-te, lăudată de cântări răsunătoare;

Bucură-te, muceniță de minuni izvorâtoare;

Bucură-te, lăcrămioară preafrumos mirositoare;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 7:

Soborul îngeresc, văzând ceata mucenicilor în văpaie arzând, cu cântări a primit-o; și pe tine, Sfântă Muceniță Ecate­rina, ca pe o următoare a lor, cu dar te-a învrednicit a suferi chinurile cele mai îngrozitoare; pentru care pomenirea ta în veci a rămas folositoare celor ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Toată făptura s-a minunat de răbdarea cea multă pe care ai arătat-o, rămânând neclintită în hotărârile credinței și mărturisind că unul este Dumnezeu: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, Treimea una și nedespărțită, și te închini Ei; iar noi ne bucurăm, lăudându-te:

Bucură-te, propovăduitoare către Tatăl ceresc;

Bucură-te, închinătoare a Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu;

Bucură-te, cinstitoare a Duhului Sfânt;

Bucură-te, mărturisitoare a Treimii celei de o ființă;

Bucură-te, purtătoare în credință a Sfintei Cruci;

Bucură-te, următoare a patimilor lui Hristos;

Bucură-te, bine-tâlcuitoare a Sfintei Evanghelii;

Bucură-te, primitoare a botezului lui Dumnezeu;

Bucură-te, ascultătoare a Maicii lui Dumnezeu;

Bucură-te, închinătoare a Bisericii Ortodoxe;

Bucură-te, viețuitoare împreună cu puterile cerești;

Bucură-te, vrednică păzitoare a creștinilor;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 8:

Iubită ai fost de Mirele tău cel ceresc, prea-lăudată Muceniță Ecaterina, că te-ai împodobit cu toată frumusețea trupească și sufletească; încă și vas ales te-a făcut, spre întărirea credinței multora, cu care necredincioșii s-au luminat și s-au învățat a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Vindecă rănile sufletelor noastre, mare muceniță, că greu pătimim, și te roagă pentru noi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să ne izbăvească de ispitele și de primejdiile cu care vrăjmașul ne îngrozește; pentru aceasta, știindu-te pe tine grabnică apărătoare de vrăjmași, îți cântăm:

Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne izbăvești de vrăjmași;

Bucură-te, izbăvitoare grabnică de primejdii;

Bucură-te, păzitoare de otrăviri;

Bucură-te, vindecătoare de venin;

Bucură-te, izbăvitoare de farmece;

Bucură-te, izgonitoare de năluciri;

Bucură-te, risipitoare de eresuri;

Bucură-te, păzitoare tare de necazuri;

Bucură-te, îndreptătoare a traiului rău în căsnicie;

Bucură-te, ceea ce împaci pe cei învrăjbiți;

Bucură-te, că ești în necazuri ajutătoare;

Bucură-te, că dai celor bolnavi vindecare;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 9:

Ca o ramură de finic te-ai dat Mântuitorului, împodobind Biserica cu biruințele tale cele mai presus de fire, și cu sângele tău cel feciorelnic ai spălat ocara credincioșilor; că s-au rușinat prigonitorii văzând slava minunilor tale și au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Pământul s-a umplut de bună-mireasmă, primindu-ți trupul, și cerul s-a veselit, văzând duhul tău ridicându-se la dânsul de către puterile îngerești. Pentru această slăvită lucrare a tainei lui Dumnezeu toți credincioșii te laudă, cântând pentru tine așa:

Bucură-te, ajutătoare a fecioarelor înțelepte;

Bucură-te, mângâietoare a văduvelor necăjite;

Bucură-te, izbăvitoare a copiilor sărmani;

Bucură-te, ajutătoare a celor din primejdii;

Bucură-te, folositoare a celor fără de ajutor;

Bucură-te, izbăvitoare a femeilor cu grele nașteri;

Bucură-te, vindecătoare a celor bolnavi din naștere;

Bucură-te, întăritoare a pruncilor slabi;

Bucură-te, hrănitoare a orfanilor săraci;

Bucură-te, ocrotitoare a celor cu mintea tulburată;

Bucură-te, vindecătoare a celor căzuți în boală grea;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 10:

Facerilor de bine ale tale nu suntem vrednici a mulțumi, Sfântă Muceniță Ecaterina, pentru că nici o sârguință n-am împlinit care să ne apropie de dragostea lui Dumnezeu și nici un bine n-am lucrat pentru aproapele nostru, care să ne aducă îndurare, ci tu, ca bună și blândă ce ești, roagă-te lui Dumnezeu să ne ierte nesocotința și păcatele noastre, primind pocăința noastră atunci când cântăm: Aliluia!

Icos 10:

Ispitele cele fără de număr ale vicleanului diavol le cunoști, sfântă, pentru că trup purtând și ispitită fiind, ai rămas biruitoare. Iar noi, cei ce suntem învăluiți în ispite, ca niște neputincioși, rugămu-te să ne întărești cu puterea ta, ca să venim la pocăință și să dobândim iertarea greșelilor noastre, lăudându-te:

Bucură-te, smerenie înaltă;

Bucură-te, podoabă prealăudată;

Bucură-te, vistierie nedeșertată;

Bucură-te, îndurare nestrămutată;

Bucură-te, blîndețe neschimbată;

Bucură-te, lumină neînserată;

Bucură-te, dragoste nevinovată;

Bucură-te, răbdare neîncetată;

Bucură-te, dărnicie neasemănată;

Bucură-te, speranță nebiruită;

Bucură-te, vindecătoare binecuvântată;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 11:

Mai presus de fire te-ai făcut, Sfântă Muceniță Ecaterina, întărindu-te în credința lui Hristos și slujind Făcătorului a toate, iar nu făpturii; de la Care, luând darul tămăduirii și cununa îngerească, de tine se cutremură duhurile necurate și le alungi de la tot sufletul creștinesc care aduce lui Dumnezeu cântarea de laudă: Aliluia!

Icos 11:

Toată suflarea dreptcredincioșilor se veselește astăzi de prăznuirea ta, muceniță, că, din neamul păgânesc și dintre închinătorii de idoli, cea mai învățată și înțeleaptă fecioară a venit la Biserica lui Hristos, suferind durerile roții și alte nespuse chinuri de la poporul cel păgânesc, pentru dragostea Mântuitorului lumii; pentru aceasta, îți cântăm:

Bucură-te, biruitoarea păgânilor;

Bucură-te, căderea obiceiurilor urâte;

Bucură-te, luptătoare pentru darurile sfinte;

Bucură-te, surpătoarea capiștilor idolești;

Bucură-te, închinătoarea icoanelor creștinești;

Bucură-te, stavila răutăților diavolești;

Bucură-te, lauda cununei mucenicești;

Bucură-te, că pe roată ai fost întinsă;

Bucură-te, căci cu piroane ai fost împunsă;

Bucură-te, pentru că de sabie ai murit;

Bucură-te, căci cu slavă te-ai preaslăvit;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 12:

Iubitorilor de mucenici, cinstind pe înțe-leapta Ecaterina, pentru că aceasta înaintea oamenilor pe Hristos a predicat, pe șarpele a călcat și mintea învățaților a rușinat, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Lupte pentru credință ai dus, întru chinuri, cu dragoste pentru Hristos, Mirele tău, Sfântă Muceniță Ecaterina, ceea ce, prin înțelepciunea ta, pe toți ai luminat ca o bună cuvântătoare; pentru aceasta-ți cântăm:

Bucură-te, păzitoare sfântă a canoanelor sobornicești;

Bucură-te, următoare a legilor bisericești;

Bucură-te, vrednică propovăduitoare a Evangheliei lui Hristos;

Bucură-te, prigonitoare neîmpăcată a păcatelor;

Bucură-te, aspră îndemnătoare a smereniei pustnicești;

Bucură-te, cea mai iscusită cuvântătoare a cântării cerești;

Bucură-te, neobosită rugătoare a slujitorilor cucernici;

Bucură-te, bună ajutătoare a credincioșilor cinstitori de Dumnezeu;

Bucură-te, mărgăritar de mare preț al împărăției cerești;

Bucură-te, piatră scumpă a Bisericii creștinești;

Bucură-te, grabnică izbăvire a celor cuprinși de supărări;

Bucură-te, vindecătoare tare a celor plini de răni și dureri;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 13:

Înțeleaptă și frumoasă Ecaterina, vrednică muceniță a lui Hristos, primește această puțină rugăciune a noastră și te roagă pentru noi, să ne dăruiască Bunul Dumnezeu iertare păcatelor, pace, sănătate și ajutor în toate cele bune, când cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Împărătesei și Maicii lui Dumnezeu… și Condacul întâi: Vrednicei de laudă muceniței Ecaterina…

Icos 1:

Împărătesei și Maicii lui Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai arătat vrednică de dragoste, înțeleaptă Ecaterina, căci cu Duhul Sfânt umbrindu-te, ai lepădat de la tine toată dorirea pământească și te-ai logodit cu Mirele tău cel ceresc spre a căpăta viață nemuritoare; pentru aceasta, îți cântăm:

Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;

Bucură-te, dulce privighetoare;

Bucură-te, frumusețe netrecătoare;

Bucură-te, mielușea încântătoare;

Bucură-te, minte înaltă;

Bucură-te, tânără preaînvățată;

Bucură-te, fecioară blândă și înțeleaptă;

Bucură-te, inimă tare și neîntinată;

Bucură-te, lauda învățaților;

Bucură-te, dulceața maicilor;

Bucură-te, mângâierea săracilor;

Bucură-te, apărătoarea bătrânilor;

Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 1:

Vrednicei de laudă, muceniței Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu și cu învățătura ei cea preaînaltă a uimit știința învățaților de atunci și a întrecut limba oratorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem cântare de biruință, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmașilor și să-i cântăm: Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

1450241_1414485232120183_1634065982_n.jpg


Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina (25 noiembrie)

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, glasul al 4-lea:

Cu înţelepciunea ca şi cu ra­zele soarelui ai luminat pe filosofii cei păgâni şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa ai încredinţat-o, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat, mireasă de Dumnezeu chemată, Fericită Ecaterina! Cu bucurie ai alergat la Cămara cea Cerească, către Hristos, Mirele Cel Preafrumos şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească. Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmos: Pe Faraon urmăritorul…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru rugăciunile Preaînţeleptei Muceniţe Ecaterina, Hristoase ochiul sufletului meu cel întunecat luminează-l, dându-mi mie, Stăpâne, Razele revărsării Luminii Tale, care împrăştie toată negura greşelilor mele celor ucigătoare de suflet.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Călăuzită fiind de Dumnezeieştile porunci ale Stăpânului, preaînţeleaptă şi cu dragostea Lui aprinzându-te, ai alergat sârguitoare la lupte; şi minţile tiranilor le-ai uluit, Sfântă Ecaterina, cu cuvântul, cu înţelepciunea şi cu darul.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ocârmuită fiind de mâna cea tare a lui Hristos, mărită, de viforul idolesc ai scăpat neatinsă, muceniţă, plutind pe valuri cu pânzele crucii şi cu Dumnezeieştile vânturi ale Duhului, înălţând cântare lui Dumnezeu.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bucurându-te cu podoabele fecioriei, Înţeleaptă Ecaterina şi Dumnezeiască cunoştinţă din cer având, pe întâistătătorii cunoştinţei cei cu nume mincinos cu bună îndrăzneală şi bărbăteşte i-ai ruşinat, cu putere biruindu-i.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce te cunoaşte, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, întoarcere de la tot eresul poartă. Că ai născut pe Cel Ce S-a făcut Trup fără schimbare, pe Cel mai Înalt decât toată făptura, Născătoare de Dumnezeu, pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel Veşnic.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din îndemnurile inimii tale ai venit la patimă de bună voie, pe Hristos urmând. Şi biruind luminat pe stăpânitorul întunericului lumii, de cunună purtătoare te-ai arătat, Sfântă Ecaterina, de Dumnezeu primită.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu tăria minţii ai înfruntat pe tiranii cei afundaţi în adâncul păgânătăţii, grăind lămurit despre învăţăturile cunoştinţei de Dumnezeu, luminată fiind cu Dumnezeiască înţelepciune, muceniţă, cu totul lăudată.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce a şoptit în urechile Evei ispita asemănării cu Dumnezeirea este zdrobit acum de o fecioară tânără. Că îngrădindu-se cu arma crucii, ai ruşinat, Sfântă Ecaterina, muceniţă, pe acel îngâmfat fără măsură.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cugetul meu cel omorât înviază-l cu lucrarea Vieţii Celei Ce S-a arătat din tine lumii, ungându-mi rănile şi urmele păcatului, de Dumnezeu Născătoare, Ceea ce eşti Una cu totul fără prihană.

Cântarea a 4-a. Irmos:

Tu eşti Tăria mea, Doamne…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vitejească împotrivire ai arătat, Sfântă Muceniţă Ecaterina, pururea lăudată, împotrivindu-te vrăjmaşului cu multă răbdare şi zdrobindu-l cu picioarele tale cele înfrumuseţate prin Puterea Crucii, purtătoare de biruinţă, lauda mucenicilor.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mireasă a lui Hristos te-ai arătat, Sfântă Ecaterina Preafericită, cu Razele Cele Luminoase ale Dumnezeieştii Frumuseţi luminându-te şi cu podoabă strălucind. Pentru aceasta şi veselindu-te, cânţi Stăpânului: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mândria prigonitorilor ai surpat-o şi cu Dumnezeiescul cuvânt al înţelepciunii tale, ca dintr-o prăpastie a slujirii înşelătoare a idolilor pe cei amăgiţi i-ai smuls învăţând pe cei ce cântă să strige lui Hristos: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bine vestita şi de lumină purtătoare prăznuire a slăvitei tale pomeniri, prealăudată, zdrobind cu tărie îndrăzneala vrăjmaşului, ca un soare a răsărit. Pentru care, cu mare glas Stăpânului strigăm: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Acum s-a surpat, Fecioară, tăria celor ce se leapădă de închinarea Cinstitei Icoanei tale şi a Celui Ce mai presus de minte S-a Întrupat din tine şi lumea toată a luminat şi a tuturor sfinţilor. Iar pe cei ce te cinstesc cu credinţă i-ai luminat, Ceea ce eşti Una Prealăudată!

Cântarea a 5-a.

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dragostea Stăpânului tău fiind aprinsă, muceniţă prealăudată şi căutând să vezi Frumuseţea Lui cea fără asemănare, cu gând de bunăvoie rănilor pe tine te-ai dat, strălucind cu darurile fecioriei.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu chinuri preasfinţite înfrumuseţându-te pe tine însăţi înţelepţeşte, bună fecioară, ai intrat în Cămara Cerească a lui Hristos. Şi acum, luminat veselindu-te, cu Mirele tău împreună eşti, preafericită!

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fecioară prealuminată te-ai arătat, iubind pe Unul Cel Dorit şi în urma Lui grabnică alergare săvârşind, la mireasma Mirelui tău Celui duhovniceşte Deşertat, ai strigat: alerg, Mirele meu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Adevărată de Dumnezeu Născătoare pe tine toţi cunoscându-te, Preacurată Stăpână, pe Cel Ce S-a născut din tine Dumnezeu Cuvântul ştiindu-L, Îl vestim cunoscut în două firi şi două voinţe de Sine Stăpâne, Fecioară Dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 6-a.

Irmos: De adâncul păcatelor…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine toată, strălucită cu preafrumoasă raza fecioriei şi cu muceniceştile sângiuri înroşită, văzându-te Cuvântul Cel Bun şi Preacurat, în Cămările Cereşti te-a sălăşluit, fecioară!

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izbutit-ai să zdrobeşti prin Sfânta Cruce puterea tiranilor şi deşertăciunea înţelepciunii lumeşti ai vădit, izvorând dogmele învăţăturii celei de Dumnezeu insuflate, Înţeleaptă Ecaterina, pururea pomenită.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cel ce cu înşelăciune mai întâi a izgonit pe Adam din desfătarea Raiului, l-ai zdrobit pe pământ, muceniţă prealăudată, durerile rănilor cu tărie răbdând şi cu cununile Împărăţiei încununându-te.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Judecătorul şi Fiul tău, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, Milostiv fă-L în ziua Judecăţii şi Izbăvitor din nevoi, cu rugăciunile tale, Maică. Căci către tine, Una, nădejdea îmi pun.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând…

Ceată cinstită ridicaţi acum Dumnezeieşte, iubitorilor de mucenici, cinstind pe Preaînţeleapta Ecaterina. Că aceasta în locul luptei pe Hristos a propovăduit şi pe balaurul l-a zdrobit, cunoştinţa ritorilor ruşinând.

Cântarea a 7-a. Irmos:

De pogorârea lui Dumnezeu…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Laudă a mucenicilor şi învăţătoare a dreptei credinţe ai fost, Luminatului tău Mire, Hristos, mulţime de mucenici aducând. Cu care împreună strigi, prealăudată, cântând: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul tău, preaînţeleaptă, spre mântuire pe mulţi i-a smuls din nebunia idolească. Şi mucenici purtători de lumină i-a arătat pe cei ce cu mare glas, împreună cu tine, strigă: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fecioara urmându-Te, Ţie s-a adus ca jertfă, de sabie fiind tăiată, a Ta Preacurată Patimă urmând şi Ţie, Ziditorului, strigând şi grăind: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfântul Sfinţilor, întru tine cu sfinţenie sălăşluindu-Se, Curată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Întrupându-Se din tine, S-a născut, ca să mântuiască pe cei ce strigă ţie cu credinţă: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a.

Irmos: De şapte ori tiranul…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin învăţăturile tale crezând împărăteasa, a trecut la creştinătate şi a răbdat cu tărie simţirea durerilor. Şi Împărăţiei Cerurilor celei neschimbate s-a învrednicit lămurit, strigând: pe Stăpânul, preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mucenicii să fie cererile credincioşilor! Că purtătoarea de chinuri stă înaintea lui Hristos, cerând cele mai bune şi dătătoare de mântuire celor ce săvârşesc cu osârdie preasfântă şi cinstită pomenirea ei şi cu credinţă cântă: popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Deschizând uşile Raiului, te-a primit Mirele pe tine, preaînţeleaptă şi Cămară Preacinstită ţi-a pregătit să locuieşti. Şi Împărăţiei părtaşă, ca pe Ceea ce ai împărtăşit Patimile Lui, te-a arătat. Înaintea Căruia stând acum, fiica împăratului, strălucit împodobită, să nu ne uiţi pe noi.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvinte amăgitoare te ispitea tiranul, vorbe de momeală folosind cumplitul şi nădăjduind că va slăbi tăria ta, mărită. Dar tu, năzuind să te faci mireasă a lui Hristos, ai strigat: pe Stăpânul, preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mai Sfinţită decât Ceata îngerilor cea mai presus de lume eşti, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Că pe Ziditorul şi Stăpânul lor L-ai născut din pântece Fecioresc şi Neispitită de nuntă, pe Dumnezeu Cel Întrupat în două firi, fără amestecare şi fără schimbare şi într-Un Ipostas.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Spăimântatu-s-a cerul…

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mutatu-te-ai la Cămările cele Luminoase, cu îmbrăcăminte de mireasă împodobită fiind, făclie feciorească purtând în dreapta ta, iar în cealaltă purtând capul tău cel tăiat. Şi acum, stând înaintea lui Hristos, Mirelui tău, pe cei ce te laudă pe tine ocroteşte-i.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primită a fost rugăciunea ta, de Dumnezeu înţelepţită. Că pe cei ce cheamă cu credinţă numele tău cel cinstit, îi mântuieşte Stăpânul de ispite şi bună sănătate le dăruieşte, tâmăduindu-i de neputinţe sufleteşti şi trupeşti. Pentru aceasta, bucurându-ne, pe tine te fericim, Sfântă Ecaterina.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ajuns-ai acum cu cuviinţă la limanul cel lin, străbătând liniştit marea cea luminoasă, muceniţă, nefiind ispitită de valuri, preaînţeleaptă. Şi bogăţie de multe feluri lui Hristos aducând mulţimea de mucenici, Fecioară Ecateria, Preafericită.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înăuntru în Cămările Cereşti dănţuind acum cu ceata fecioarelor, strălucind împrejur cu razele muceniceşti, Preaînţeleaptă Ecaterina, dezleagă legăturile greşelilor mele, cu osârdie rugând pe Făcătorul de bine al tuturor, pentru Care sângele ţi-ai vărsat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arătatu-te-ai Maică a lui Dumnezeu, o, Fecioară, mai presus de fire născând cu Trup pe Cuvântul Cel Bun, pe Care Tatăl L-a născut din Sine mai înainte de toţi vecii, ca un Bun. Pe Care acum şi mai presus de trupuri Îl ştim, deşi în Trup S-a şi îmbrăcat.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea…

Înţelepciunea cea cu adevărat din cer, prin gura Arhanghelului Mihail primind, muceniţă prealăudată şi întru lupte nebiruită, cu înţelepciunea cea lumească pe ritori ai ruşinat; iar cu Înţelepciunea cea Dumnezeiască rătăcirea ai micşorat. Pentru aceasta, văzând nevoinţa ta, Ziditorul a stat de faţă întărindu-te şi zicând: vino, suie-te, că vistieriile te aşteaptă. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină pe noi…

David, mergi înainte în Locaşul lui Dumnezeu şi bucurându-te, primeşte pe Împărăteasa noastră şi către Dânsa strigă: intră, Doamnă, în Locaşul Împăratului, intră. A Cărui Slavă acoperit se cunoaşte, din care miere şi lapte va curge tuturor, Lumina Hristos.

f814040bd5bfa4762f2c.png

Paraclisul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina (25 noiembrie)

Preotul face începutul obișnuit: Binecuvântat este Dumnezeul nostru;

strana: Împărate ceresc, Sfinte Dumnezeule, Preasfânta Treime, Tatăl nostru;

preotul: Că a Ta este împărăția;

strana: Doamne miluiește (de 12 ori), Slavă, Și acum, Veniți să ne închinăm (de 3 ori),

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta; auzi-mă întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pamânt însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață, întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

și iarăși

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.

Duhul Tău Cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.

Slavă, Și acum, Aliluia (de trei ori) și Dumnezeu este Domnul (de trei ori); apoi

Troparul, glasul a 4-lea. “Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce”

La înțeleapta purtătoare de chinuri Ecaterina să venim credincioșii, cinstind-o cu evlavie, din suflet strigând: Mare Muceniță, pe robii tăi izbăbește-i de răul cel de acum și nevoia ce vine, că îndrăznire ai către Hristos și cauți degrabă spre cei ce te laudă.

Slavă, același sau cel al hramului;

Și acum, al Născătoarei de Dumnezeu

Niciodată nu vom tăcea, de-Dumnezeu-Născătoare, a vesti noi nevrednicii puterile tale; că de nu ai fi stătut înainte, rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea primejdii?; sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi?; de la tine, Stăpână, nu ne vom depărta, că pe robii tăi pururea îi izbăvești din toate nevoile.

apoi Psalmul 50: Miluiește-mă Dumnezeule…

Canonul

Cântarea 1-a. Glas 8. «Apa trecând-o ca pe uscat»

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Curată mireasă a lui Hristos, caută din ceruri către cei care te cinstesc cu caldă credință, Muceniță Ecaterina, plinindu-le cererea.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cu ochi milostiv vezi-mi și acum, Sfântă Muceniță, tulburarea sufletului și mână de ajutor imi intinde, Ecaterina, că vin la icoana ta.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Vărsându-mi vrăjmașul cu vicleșug în suflet, fecioară, amărala plăcerilor, mort m-a arătat viclenește; ci tu degrab, Muceniță, viază-mă.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Sălaș al dreptății te-ai arătat și vistierie curăției dumnezeiești, de-Dumnezeu-Născătoare Fecioară; ci curățește-mi și trupul și sufletul.

Cântarea a 3-a.”Tu ești întărirea”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Celor ce te laudă, Ecaterina, ajută-le, zid întărit, întru-tot-cinstită, tuturor arătându-te.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Șterge întristarea mea și tot amarul durerilor schimbă-l degrab întru bucurie, Muceniță, cu harul tău.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Grabnic dăruiește-le înzdrăvenire și liniște celor bolnavi, Mare Muceniță, bucurându-le sufletul.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Maica Ziditorului, tămăduire preagrabnică dă și acum, Pururea-fecioară, celor ce te laudă.

Izbăvește, fecioară-muceniță Ecaterina, de felurite necazuri și boli pe cei care cer dumnezeiască ocrotirea ta.

Caută cu milostivire, de-Dumnezeu-Născătoare prealăudată, spre necazul meu cel cumplit al trupului și vindecă durerea sufletului meu.

Preotul zice ectenia: Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, și pomenește pe cei pentru care se face paraclisul;

strana: Doamne miluiește (de 12 ori), ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni; și îndată

Sedealna, glasul al 2-lea. “Cele de sus căutând”

Înțeleapă fecioară, slăvită purtătoare de chinuri, mireasă a lui Hristos, întru-tot-cinstită Ecaterina, izbăvire de rele și iertare de toate greșalele pe al tău Mire roagă-L ca să dea celor ce chinurile tale le cinstesc cu dragoste.

Cântarea a 4-a. „Auzit-am, Stăpâne, taina iconomiei”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De durerile trupului și de întristare și toată patima izbăvește-i pe cei care cer, o, Ecaterina, ajutorul tău.

Mijlocirea ta facă-se rouă, bucurându-i pururi pe robii tăi, Muceniță, și stingându-ne arșița cuptorului ispitelor.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Mijlocește rugându-te dulcelui tău Mire, fecioară, pururea pentru cei ce se întorc smerinți din străina țară a greșalelor.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Spre suspinul și plângerea tuturor celor ce aleargă la tine pleacă-te și alină-le durerile, o, Ecaterina, cu puterea ta.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Dintru tine născutu-S-a Cel împodobit cu frumusețea, Hristos; cu a Cărui frumusețe-acum, Preacurată, cugetul rănește-mi-l.

Cântarea a 5-a. “Luminează-ne pe noi”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Surpă-l și acum și zdrobește-l pe vicleanul vrăjmaș, că nebunește se aruncă asupra noastră, preaînțeleaptă Ecaterina, cu puterea ta.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Varsă-ne de sus untdelemnul mijlocirilor și întru totul ne sfințește pe noi, slăbănogiții și cu trupul și cu sufletul.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Știm cu-adevărat întru vreme de primejdie milostivirea ta fierbinte spre noi, care alină toată asprimea durerilor.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Ceea ce-ai născut Mântuirea păcătoșilor, milostivește-te spre sufletul meu care bolește, și-l mântuiește, Stăpâna mea.

Cântarea a 6-a. “Îndură-Te mie, Mântuitorule”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Podoabă cu-adevărat a Cetelor Mucenicilor, Ecaterina slăvită, pe noi îndreptează-ne la calea poruncilor Celui ce pe tine te-a mărit întru tăria Lui.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Păcatele mi-au adus mulțimile strâmtorărilor, și-al răutăților vifor degrabă mă-învăluie; ci tu ajutându-mă, Mare Muceniță, risipește năvălirea lor.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Trupeștile cugetări omoară-mi cu mijlocirea ta și înviază-mi, fecioară, și-mi vindecă sufletul, și dă-i să poftească iar sfintele suișuri ale căilor Stăpânului.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Căzut-am prin ispitiri și viforul amăgirilor, și a minciunii rodire o secer, netrebnicul; ci, Maica Stăpânului, caută spre mine și viața mea împacă-o.

Izbăvește, fecioară-muceniță Ecaterina, de feluritele necazuri și boli pe cei care cer dumnezeiască ocrotirea ta.

Curată, care prin cuvânt pe Cuvântul în chip netâlcuit L-ai născut în zilele din urmă, nu înceta rugându-L, ca una ce ai îndrăznire de maică.

Preotul pomenește cum s-a arătat mai sus; strana: Doamne miluiește (de 12 ori);

ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni; și

Condacul, glasul al 2-lea. “A îndurării fiind”

Îndurându-te, cinstită Muceniță, cu bunăvoință ascultă rugăciunile noastre; trimite nouă ajutorul tău, izvorăște-ne nouă curgerile darurilor tale, celor ce la tine venim totdeauna cu dragoste, Ecaterina, bucuria Mucenițelor.

PROCHIMENUL, glasul al 4-lea.

Așteptând am așteptat pe Domnul, și a căutat către mine și a auzit rugăciunea mea.

Stih: Și a așternut pe piatră picioarele mele și a îndreptat pașii mei.

Evanghelia

Diaconul: Înțelepciune drepți…

Din Sfânta Evanghelie de la Marcu citire. (V, 24-34)

În vremea aceea mulțime multă venea după Iisus, și Îl îmbulzea pe El. Și era o femeie, având de doisprezece ani curgere de sânge, și multe pătimise de la mulți doctori, cheltuindu-și toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci înspre mai rău mergând. Auzind ea despre Iisus, venind în mulțime, pe la spate s-a atins de haina Lui; căci își zicea: Măcar de haina lui să mă ating, și mă voi vindeca. Și îndată a secat izvorul sângelui ei, și a cunoscut în trup că s-a vindecat de boală. Și îndată Iisus cunoscând în Sine puterea ieșită din El, întorcându-se în mulțime a întrebat: Cine s-a atins de hainele Mele? Și Îi ziceau Lui ucenicii Lui: Vezi mulțimea înbulzindu-Te și zici: Cine s-a atins de Mine? Și Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta. Iar femeia, înfricoșându-se și tremurând, știind ce se făcuse cu ea, a venit, și a căzut înaintea Lui, și a mărturisit Lui tot adevărul; iar El i-a zis ei: Fiică, credința ta te-a mântuit; mergi în pace, și fii sănătoasă de boala ta.

Slavă, glasul al 2-lea

Pentru rugăciunile Purtătoarei-de-chinuri, Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Și acum,

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Stihira, glasul al 6-lea. “Toată nădejdea”

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea.

Lauda fecioarelor, Ecaterina slăvită, floarea curăției și dumnezeiesc locaș al Înțelepciunii, de ale vrăjmașului sfaturi preaviclene izbăvește-mă, rogu-te, și învrednicește-mă întru curăție și în dreptate a umbla totdeauna în viața aceasta cea trecătoare, ca apoi de la Domnul neînbătrânitoarele bunătăți să le capăt, Muceniță, cu fierbinte mijlocirea ta.

Preotul zice: Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău;

Strana: Doamne miluiește (de 12 ori)

Apoi ecfonisul: Cu mila și restul Canonului:

Cântarea a 7-a. “În cuptor feciorii Evreilor”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cuptorul patimilor mele stinge-mi-l degrabă, Mare Muceniță, și la apa cea vie a nepătimirii, Ecaterina, poartă-mă cu rugăciunile tale.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Luata-i mare îndrăzneală către al tău Mire, Sfântă Muceniță; nu lipsi, de aceea, o, Preaînțeleaptă, a te ruga acestuia pentru cei ce vin la tine.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Primește-ne, Mare Muceniță, cu a ta știută dragoste firbinte, pe cei care mereu îți cerem ajutorul, potolind smintelile și tulbutarea cea vicleană.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Caută pururea cu milă, Mare Muceniță, spre noi înviforații, dăruindu-ne pace, o, Ecaterina, și sufletească liniște, cu purtarea ta de grijă.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Dumnezeiesc untdelemnul îndurărilor tale și al bunătății șuvoi plin de dulceață, celor care cumplit se chinuie, Stăpână Preacurată, revarsă-le, ceea ce ești fântână milostivirii.

Cântarea a 8-a. “Pe Împăratul Ceresc”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De la Stăpânul ce te-a-ntărit, Muceniță, dă și nouă să-nvingem, fecioară, patimile cele de suflet pierzătoare.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De sus acoperi pe cei ce vin, Muceniță, la a ta ocrotire preacaldă, pururi izbăvindu-i de multele primejdii.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Ni-L îmblânzește robilor tăi totdeauna pe doritul tău Mire, fecioară, multă îndrăznire având către Acesta.

Stih: Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Luând aminte la Purtătoarea-de-chinuri, Îndurate și Milostive, iartă-ne, Hristoase, mulțimea de păcate.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Mântuitoare adăpostire, Curată, cunoscându-te, Maică-Fecioară, îmi pun întru tine nădejdea mântuirii.

Stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L întru toți vecii.

Cântarea a 9-a. “Adevărată de-Dumnezeu-Născătoare”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cu îngerii în ceruri stând, Ecaterina, nu înceta, Muceniță, să ne cercetezi, că alergând cu credință, venim la icoana ta.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De reaua pătimire și toată bântuiala nevătămați ne păzește pe cei ce te cinstim, a lui Hristos Muceniță, cu mijlocirea ta.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cu raza neapusă a Soarelui dreptății, Ecaterina, podoaba Cetei feciorești, întunecarea din suflet grabnic alungă-mi-o.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Biserică cinstită arată-mă, Fecioară de-Dumnezeu-Născătoare, dumnezeieștii suflări, povățuindu-mă pururi la calea virtuților.

Cuvine-se cu adevărat și megalinariile:

Bucură-te, vasule preacurat al înțelepciunii și cinstirii-de-Dumnezeu, lăcașul fecioriei, cinstită Muceniță, Sfântă Ecaterina, podoaba Bisericii.

Având frumusețea cea după trup, iarăși preafrumoasă și cu duhul te-ai arătat, sălaș Înțelepciunii, fecioară înțeleaptă, Celeia nezidite în Duhul făcându-te.

Pe Cel cu frumusețea împodobit mai presus, fecioară, decât fiii oamenilor, cu nestricăcioasă nuntă, Muceniță, L-ai dobândit de Mire prin nevoința ta.

Al Alexandriei cinstit vlăstar, pază și tărie și-ajutor muntelui Sinai, o, preaînțeleaptă Mare Muceniță, floare a curăției lumii te-ai arătat.

Față către față vezi pe Hristos Mirele tău, Sfântă Muceniță, Cel preadorit, Aceluia te roagă iertare de greșale nouă să dăruiască, celor ce te cântăm.

Fii acoperire și ajutor, Mare Muceniță, celor care te lăudăm, scăpându-ne de boală și toată vătămarea, Sfântă Ecaterina, cu mijlocirea ta.

Sfântă Muceniță a lui Hristos, dă înțelepciune și pricepere tuturor, rugându-te, fecioară, Stăpânului a toate ca să ne ierte toate fărădelegile.

și aceste două tropare ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Din tine, Născătoare de Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul întrupându-Se negrăit, covârșești, Fecioară, Oștirea cea Cerească; ție, dar, îți aducem cântare de laudă.

Cu toate oștirile Îngerești, cu Botezătorul, cu apostolii cei slăviți și cu tot soborul Sfinților, Preacurată, Fiului tău te roagă toți să ne mântuim.

După care zicem: Sfinte Dumnezeule, Preasfântă Treime, Tatăl nostru;

preotul: Că a Ta este Împărăția; apoi cântăm

Troparul Muceniței, glasul al cincilea. “Pe Cuvântul Cel împreună-fără-de-început”

Cu a Duhului sabie încingându-te, ai biruit, Înțeleaptă, pe cărturarii păgâni, lui Hristos mucenicește aducându-te; pentru aceasta și acum, către Dânsul mijlocind, Slăvită Ecaterina, nestricată înțelepciune și a Lui milă dăruiește-ne.

apoi preotul zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule…,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

Încă ne rugăm pentru mila, viața, pacea…,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

Încă ne rugăm să se păzească…,

strana: Doamne miluiește (de 40 ori),

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule…,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

iar preotul zice ecfonisul: Că milostiv; apoi face otpustul cel mic, fără însă a zice Pentru rugăciunile; și

Troparul acesta, glasul al 2-lea. “Când de pe lemn”

Mare Muceniță a lui Hristos, Ecaterina slăvită, mireasa Stăpânului, izbăvește-ne pe noi de toată patima și de toate nevoile, de dureri și de boală și toată-nșelăciunea vicleanului vrăjmaș, Sfântă purtătoare-de-chinuri, că ai câștigat îndrăznire înaintea Mântuitorului.

Apoi, pe același glas

Stăpână, primește rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește pe noi din toată nevoia și necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o înalț, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău.

și acest tropar, glas întâi

Pentru rugăciunile tuturor Sfinților Tăi, Doamne, și ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă-ne-o nouă și ne miluiește pe noi, ca un singur Îndurat.

și preotul încheie, zicând: Pentru rugăciunile.

Dumnezeului nostru slavă. Amin.