Iisus Hristos ca inger

Una dintre reprezentarile iconografice rare ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos este aceea in care este infatisat sub chipul unui inger. In acest articol ne propunem sa aratam ca, desi aceasta reprezentare inedita a Mantuitorului poate induce o anumita confuzie si indoiala celor ce o privesc – intrucat El este Dumnezeu si Om adevarat si nu inger – ea este totusi conforma cu invatatura de credinta a Bisericii Ortodoxe.

Icoana, ca imagine a doctrinei, se intemeiaza pe textul Sfintei Scripturi, pe cugetarea teologica a Sfintilor Parinti si pe imnografia Bisericii. Iconografii sau zugravii, in lucrarea lor sfanta de scriere prin imagini a evenimentelor mantuitoare, de talcuire vizuala a adevarurilor credintei noastre, s-au straduit sa adanceasca intelegerea lucrarii de mantuire, vizualizand simbolurile si prefigurarile „tainei celei din veac ascunse”, realizand o teologie in imagini, o fereastra spre ceruri.
Iisus Hristos, Inger de mare sfat

Icoana in care Mantuitorul Iisus Hristos este reprezentat ca inger (sub chipul unui tanar inaripat, lipsit de barba) se intemeiaza pe textul scripturistic de la Isaia 9:5: „Inger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al pacii, Parinte al veacului ce va sa fie”.

In cuvinte aparent simple care par a se repeta, proorocul Isaia exprima de fapt intr-o forma concentrata adevarul despre persoana complexa a lui Iisus Hristos, pruncul nascut in iesle, Care insa este din vesnicie.

Acest Om-Dumnezeu are prin sine toata stapanirea. El este tare si biruitor nu asupra altui om, asupra unui semen mai slab. El este in schimb Cel care biruieste moartea, cel care aduce astfel pace in trupul omenirii dezbinat de pacat si moarte. Cuvantul („Inger de mare sfat”) si Intelepciunea („Sfetnic minunat”) lui Dumnezeu stapanesc nu prin teroare sau forta, ci prin pacea pe care doar El o poate darui omului, aceasta creatura care tinde spre dumnezeire, spre necreat. Astfel, Hristos nu este decat primul in care se savarseste acest ideal al omului. In acest sens, Iisus Hristos nu este doar prunc si Fiu, ci El este si „Parinte” al tuturor celor care se mantuiesc, al tuturor celor care vor patrunde in viata viitoare, „ca sa fie El cel dintai intru toate” (Col. 1, 18). Pentru ca doar prin El poate cineva sa se mantuiasca, el devine Parinte al veacului viitor.

Iisus Hristos  – Inger de mare sfat
Pentru primii crestini Hristos era „Ingerul de mare sfat”. Ei nu intelegeau insa ca El ar fi impartasit natura ingerilor adica faptul ca ar fi reprezentat o creatura a Tatalui. Hristos, fiind „ingerul de mare sfat“, in sensul de trimis (aggelos, „inger“) al lui Dumnezeu Tatal, ramane insa si Dumnezeu adevarat.

Iisus Hristos ca inger

Mantuitorul este numit inger (trimis, mesager), din perpectiva iconomiei mantuirii neamului omenesc, a misiunii pe care i-a incredintat-o Tatal („cuvantul pe care il auziti nu este al Meu, ci al Tatalui care M-a trimis” In. 14, 23)

Icoana Intelepciunii

O alta icoana in care Mantuitorul apare reprezentat sub chip de inger este „Intelepciunea lui Dumnezeu”. Cel care sta pe tron, avand aripi de inger, chipul lui Hristos -Emanuel, cu aureola crucifera, in care citim trigrama „o on”, este Iisus Hristos ( IC XC) asa il identifica monograma, dar un Iisus Hristos sub infatisarea „ingerului Marelui Sfat”- „ingerul Legamantului”- „chipul misiunii sale in lume”.

                                            C.O

Reclame

Sfântul Ierarh Dimitrie, mitropolitul Rostovului, Rusia (28 octombrie)

Acesta se născu în anul 1651 în apropiere de Kiev, Ucraina, primind la botez numele Daniil. Tatăl său fiind soldat şi lipsind adeseori vreme îndelungată de acasă, de creşterea micuţului Daniil se îngriji mama sa care îi insuflă dragostea pentru cele dumnezeişti.
Pe când avea 11 ani,  Daniil intră la seminarul din Kiev, al cărei conducător era un strălucit predicator şi cald apărător al Ortodoxiei. De la acesta deprinse tâlcuirea Sfintelor Scripturi şi deveni sensibil la setea de cuvânt a credincioşilor.
La 17 ani, intră în Mănăstirea Sfântului Chiril unde îmbrăcă haina monahală cu numele Dimitrie. Pe lângă ascultările pe care le săvârşea în obşte, tânărul monah se adânci în citirea scrierilor duhovniceşti şi începu a scrie cele dintâi cuvântări duhovniceşti.
Pe când avea 24 de ani, fu hirotonit preot, fiind numit a rosti predici pe lângă arhiepiscopul Lazăr Baranovici de Cernigov (al cărui chip poate fi aflat aici, clic). Mai apoi, în ciuda împotrivirii sale, căci mult iubea liniştea, fu numit în fruntea mai multor mănăstiri. De două ori, fără izbândă, încercă să renunţe la această slujire. În cele din urmă sfântul Teodosie de Cernigov împreună cu alţi apropiaţi reuşiră să îl înduplece să rămână stareţ.
Din pricina incursiunilor tătarilor şi a romano-catolicilor lituanieni şi poloni, multe scrieri bisericeşti, precum „Vieţile Sfinţilor”, fură distruse. Astfel, arhimandritul Varlaam din Marea Lavră a Peşterilor din Kiev îl rugă stăruitor pe sfântul Dimitrie să ia asupra sa această uriaşă lucrare. Smeritul nevoitor se temu de greutatea unei asemenea lucrări. Temându-se să nu cadă în păcatul neascultării şi cunoscând nevoile mari ale Bisericii, se supuse în cele din urmă. Astfel, vreme de 25 de ani, sfântul Dimitrie s-a dăruit cu toată puuterea sa acestei lucrări. În afara timpului pe care-l petrecea rugându-se în biserică sau în singurătate, restul timpului şi-l petrecea alcătuirii vieţilor de sfinţi. Petrecea cu sfinţii, vieţuia după pilda vieţii lor, împreună pătimea cu pătimirile lor şi cerceta cele mai mici amănunte despre dânşii din felurite documente.
Dragostea sa nemărurată pentru sfinţi îi fu răsplătită, căci Dumnezeu i-a dăruit adeseori vedenii. Astfel, în 1685, o văzu în vis pe sfânta muceniţă Varvara pentru care avea multă evlavie, iar dânsa îl dojeni că se roagă „în felul romano-catolicilor”, meditând asupra celor cinci răni ale Domnului. Într-adevăr, influenţa romano-catolică se făcea deja simţită în Biserica Rusă. Văzându-i tulburarea, sfânta Varvara zâmbi şi îl linişti. În acelaşi an, pe 10 noiembrie i se arătă sfântul Orest (al cărui chip poate fi aflat aici, clic), a cărui viaţă o alcătuise sfântul Dimitrie şi îi spuse:
– Iată, aceasta s-a făcut printr-un fier înroşit în foc.
Apoi îi întinse braţul drept şi îi arătă venele care fuseseră tăiate până la înălţimea cotului şi adăugă:
– Iată, aceastea au fost tăiate.
Îi arătă apoi alte răni asemenea la braţul stâng, repetându-i aceleaşi cuvinte, iar după aceea îi arătă rănile pe care le avea la genunchi, spunându-i:
– Acestea au fost tăiate.
Stătu drept, iar apoi sfârşi:
– Vezi, deci, că am suferit mai multe chinuri decât cele pe care le-ai amintit.
Sfântul Dimitrie îl întrebă dacă dânsul este sfântul Orest a cărui pomenire se săvârşeşte la 13 decembrie, iar mucenicul îi răspunse:
– Nu sunt Orest din cei cinci sfinţi mucenici, ci cel care se cinsteşte astăzi şi a cărui viaţă tocmai ai alcătuit-o.
În anul 1701, sfântul Dimitrie fu numit episcop al Mitropoliei de Siberia şi Tobolsk. Sănătătatea sa şubredă şi nevoia de a avea la îndemână scrieri trebuincioase pentru a continua scrierea vieţilor sfinţilor, îl făcu să ceară să fie mutat în altă parte. Astfel, în anul 1702, fu numit episcop al Rostovului, unde i se descoperi în vedenie că în mănăstirea Sfântului Iacov va trece la cele veşnice. Trei ani mai târziu, în 1705, îşi încheie opera sa monumentală, „Vieţile Sfinţilor”, dedicându-se apoi păstoririi oilor celor cuvântătoare. Se nevoi îndelung a îndrepta viaţa duhovnicească şi moravurile contemporanilor săi.
În pofida slăbiciunii trupeşti şi a îmbolnăvirilor dese, nu îşi curmă canonul aspru şi rugăciunea neîncetată.
Scrise multe lucrări pentru a-i readuce pe schismaticii „vechi-credincioşi” (lipoveni) în sânul Bisericii, arătându-le că duhul şi înţelesul mai adânc al Predaniei sunt mult mai importante decât detaliile tipiconale exterioare.
Mai ales prin vieţuirea sa pilduitoare insufla turmei sale dragostea faţă de post şi rugăciune, precum şi împreună-pătimirea şi mila faţă de toţi, buni sau răi.
Sfântul ierarh şi-a prevăzut adormirea cu trei zile înainte. Cerându-şi iertare de la părinţii şi cântăreţii care slujeau în biserică, se închise în chilia sa pentru a se ruga. A doua zi, pe 28 octombrie 1709, fu aflat îngenuncheat la rugăciune, iar sufletul său plecat la cele veşnice. În chilia sa sărăcăcioasă, se aflau puţine lucruri de trebuinţă, în rest cărţi şi manuscrise.
Proslăvirea cu sfinţii se săvârşi la 22 aprilie 1757. Pomenirea sa se mai săvârşeşte şi în ziua de 21 septembrie, ziua aflării moaştelor sale (1752).
+ * + * +

Moaştele Sfântului Ierarh Dimitrie al Rostovului

Sursă: https://ortodoxiadreaptacredinta.files.wordpress.com/2017/10/18b78-3-moastele-sf-dimitrie-rostov-mare.jpg)

(Sursă: https://ortodoxiadreaptacredinta.files.wordpress.com/2017/10/ca616-12-man-sf-dimitrie-de-rostov-mare.jpg)

Cârja de mitropolit a Sfântului Dimitrie al Rostovului

(Sursă: http://golden-ring-russia.ru/files/2010/03/Crosier.jpg)

+ * + * +

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0625/s0625011.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0625/s0625003.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0625/s0625020.jpg)

(Sursă:http://lib.pstgu.ru/icons/images/stories/base/orig/00001139.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0625/s0625014.jpg)

(Sursă: http://russkaya-icona.ru/d/98304/d/1.jpg)

(Sursă: http://lib.pstgu.ru/icons/images/stories/base/orig/00001137.jpg)

(Sursă: http://www.yarseminaria.ru/files/Image/svt.Dimitriy%20%285%29.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0625/s0625007.jpg)

(Sursă: http://www.artlib.ru/objects/gallery_587/artlib_gallery-293818-o.jpg)

(Sursă: http://hram-mezhgorie.prihod.ru/users/90/790/editor_files/image/%D0%94%D0%B8%D0%BC%D0%B8%D1%82%D1%80%D0%B8%D0%B9%20%D0%A0%D0%BE%D1%81%D1%82%D0%BE%D0%B2%D1%81%D0%BA%D0%B8%D0%B9.jpg)

Sursa

Icoana aghiografică a Sfântului Dimitrie (Atena)

În icoana centrală, Sfântul Dimitrie este zugrăvit călare pe un cal roșcat, care stă cu picioarele ridicate deasupra împăratului păgân Maximian. Acesta din urmă zace la pământ, străpuns de sulița sfântului. Marele Mucenic Dimitrie este înveșmântat cu o tunică roșie, peste care poartă îmbrăcămintea militară.

Această icoană aghiografică a Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir a fost zugrăvită în tempera, pe lemn, în anul 1646, de Emanuil Tzanes. Icoana are dimensiunea de 91,8 x 56 cm și este expusă în Muzeul Bizantin din Atena.
În icoana centrală, Sfântul Dimitrie este zugrăvit călare pe un cal roșcat, care stă cu picioarele ridicate deasupra împăratului păgân Maximian. Acesta din urmă zace la pământ, străpuns de sulița sfântului. Marele Mucenic Dimitrie este înveșmântat cu o tunică roșie, peste care poartă îmbrăcămintea militară (armura). Peste ar­mură observăm o mantie lun­gă (himation), de nuanţe ver­zui, înnodată la nivelul umărului stâng. În picioare, sfân­tul poartă sandale specifice sol­daţilor romani.
Deasupra Sfântului Mare Mucenic Dimitrie este zugrăvit un înger, care îi așază pe cap cununa muceniciei. În partea de sus a icoanei se observă inscripția O Agios Dimitrios (Sfântul Dimitrie), iar în planul îndepărtat se observă stâncile unor munți.
Scenele marginale zugrăvite în icoană sunt: în partea stângă – Judecarea Sfântului Dimitrie de către Maximian și lupta ucenicului Nestor, iar în partea dreaptă – Martiriul Sfântului Dimitrie (scena împungerii Sfântului cu sulițele) și Înmormântarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
În partea din stânga, jos, este pictat un bust al donatorului icoanei, iar în partea din dreapta, jos, se poate citi o inscripție în care se menționează numele lui (Loudovik Phoskardiou), precum și numele pictorului și anul în care a fost zugrăvită.
Icoana a fost pictată în perioada în care Emanuil Tzanes se afla în Rethymno sau în Kerkyra (Corfu), înainte de stabilirea sa la Veneția. Acest lucru face ca în icoană să fie evidente influențele artei italiene.

Din minunile de la Bisericani: Maica Domnului descoperă adevăratul criminal

wp-image--1891083397

Aici a fost minunea mare a Maicii Domnului: noaptea, chiar înainte de ziua procesului, poliția l-a prins pe adevăratul criminal. Cum, în ce context l-au descoperit, nu știu, dar a descoperit Maica Domnului pe cel care cu adevărat a înfăptuit crima”, își amintește Părintele protosinghel Serafim Mihali, starețul Mănăstirii Bisericani.

Un credincios era acuzat că ar fi săvârșit o crimă, dar de fapt nu era el vinovat. Omul acesta, nu știu în ce context, descoperise un cadavru. A anunțat poliția și crima aceasta i s-a pus lui în spate. S-a judecat cu rudele celui mort și ajunsese la ultima înfățișare la tribunal, în care urma să fie condamnat la 20 de ani de închisoare.
Omul se știa nevinovat, dar disperarea și frica îl cuprinseseră. A ajuns la Bisericani, a venit aici și mi-a spus:
‒ Am auzit că icoana face minuni.
‒ Da, cu adevărat face minuni pentru cine vine cu credință și se roagă și are încredere în ceea ce cere.
‒ Părinte, nu-s vinovat. Aceasta este fapta: am găsit, am denunțat, n-am făcut altceva. Dacă cu adevărat Maica Domnului de aici face minuni, să facă o minune cu mine, că eu mâine urmează să merg la tribunal, iar apoi să fiu ridicat și închis.
„Mergea, săracul, ca un miel spre junghiere”
Firește că rămâi neputincios în asemenea situație… Omul era dărâmat psihic. Nu mai avea nici o scăpare. Și-i zic: „Roagă-te la Maica Domnului cu credință, că va face ea o minune”. Am zis și eu așa, ca să-l consolez. Mă gândeam că Dumnezeu va descoperi, dar în sinea mea gândeam: ce știu eu, poate omul a greșit altceva în viață sau poate părinții lui, și acum ispășește acest păcat prin acest lucru.
Aici a fost minunea mare a Maicii Domnului: noaptea, chiar înainte de ziua procesului, poliția l-a prins pe adevăratul criminal. Cum, în ce context l-au descoperit, nu știu, dar a descoperit Maica Domnului pe cel care cu adevărat a înfăptuit crima. Mergea, săracul om, ca un miel spre junghiere, n-avea ce să mai zică. N-avea nici o mărturie cu care să se apere, decât prin aceea că spunea că nu-i adevărat. A venit plângând în hohote și spunându-mi: „Maica Domnului a făcut o minune, Părinte!”.

Sursa

Icoana Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți” – 16 septembrie


wp-image--784547234

Icoana Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți” este prăznuită pe 16 septembrie.

Icoana Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți” a apărut în anul 1420, în apropierea lacului Stonii din ținutul Pskovului.
Icoana a plâns cu lacrimi de sânge în septembrie 1426, fapt corelat cu evenimente ulterioare, precum: foamete, incendiu de proporții și invazia unui prinț lituanian aliat cu tătarii, toate din zona Pskovului. La 16 septembrie 1426 a avut loc mutarea icoanei în catedrala din Pskov, fapt comemorat până astăzi în Biserica Rusă.
În icoană, Maica Domnului e zugrăvită şezând. Capul îi este încununat de o coroană. În mâna dreaptă ţine sceptrul, iar cu stânga Îl ţine pe Dumnezeiescul Prunc. Pruncul este zugrăvit cum stă în picioare pe genunchii Maicii. Cu mâna dreaptă se atinge de obrazul ei, iar în stânga ţine globul pământesc ‒ simbol al stăpânirii asupra lumii. Această minunată icoană s-a aflat o perioadă îndelungată în catedrala din Pskov, dar în anul 1917 icoana a dispărut.
Una dintre copiile acestei icoane „care plânge pentru lume” se află la Kiev. Această copie a icoanei Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți” datează din secolul al XIX-lea.

În toamna anului 1992, această icoană a fost dăruită Mănăstirii Vvedensky (Intrarea Maicii Domnului în Biserică) din Kiev, de către monahia Teodora (†1994).

Icoana a atras imediat atenția credincioșilor, încă dinainte de a face minuni cărora să li se ducă vestea, nu doar prin frumusețea exterioară și strălucirea deosebită a culorilor, dar și fiindcă toți cei ajunși înaintea ei se simțeau îndemnați a se ruga vreme îndelungată acolo, spunând Maicii Domnului toate durerile lor.
Într-o zi a anului 1993, starețul Damian a observat că icoana Maicii Domnului, care era așezată într-un baldachin de lemn prevăzut cu geam de sticlă, devenise mai întunecată. Îndepărtând geamul, starețul a observat din nou culorile luminoase ale icoanei. Pe sticla situată în fața icoanei apăruse imprimată o copie identică a icoanei Maicii Domnului, argintată, care în urma cercetărilor științifice s-a dovedit ca fiind „nefăcută de mână omenească”. Sticla cu oglindirea argintată a icoanei a fost așezată lângă icoană, spre închinare.
Minunea vizibilă a fost doar începutul. Au urmat multe vindecări, prima minune consemnată este cea a tămăduirii minunate a unei femei însărcinate, care era în pericol să piardă sarcina, din cauza unei hepatite confirmate prin analize medicale.
Icoana a fost purtată în pelerinaj prin diferite locuri ale lumii, printre care și la Mănăstirea Danilovsky din Moscova. Aici, în Catedrala „Sfânta Treime”, preoții au săvârșit înaintea icoanei făcătoare de minuni paraclisul icoanei Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți”.

Sărbătoarea din 16 septembrie a fost stabilită în Rusia, cinstindu-se astfel mutarea în catedrala din Pskov a icoanei originale a Maicii Domnului „Prizni na smirenie”.

Icoana Maicii Domnului „Novonichita” – 15 septembrie

wp-image--784547234
La 15 septembrie, a doua zi după praznicul Înălțării Sfintei Cruci, sărbătorim o veche icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Hristos Care ține în mână o cruce cu care binecuvântează credincioșii. Această icoană poartă numele sfântului prin care ea a venit în lume: Sfântul Mare Mucenic Nichita Gotul.

Atât de mare este cinstea acordată acestui sfânt, încât numele său a devenit foarte comun ca nume de botez pentru creștinii ortodocși.
Sfântul Nichita s-a născut și a crescut pe malurile Dunării, pe actualul teritoriu al României. El era de neam got (un trib germanic) și ucenic al episcopului got Teofil, luminător al goților, care a participat la Sinodul I Ecumenic (din anul 325), și înaintea căruia Sfânta Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare, a descoperit Sfânta Cruce a Domnului la Ierusalim.

Sfântul Nichita, al cărui nume provine de la cuvântul grecesc care se tâlcuiește „biruință”, a primit Botezul de la Teofil, după ce o tânără creștină, Iuliana, l-a auzit cum povestește un vis misterios pe care-l avusese, în care un copil cu o cruce i-a zis să își privească pieptul. Când s-a trezit și a făcut acest lucru, a descoperit icoana pe care o pomenim astăzi, împreună cu Sfântul Nichita.

Sfântul Nichita a avut o lucrare importantă de răspândire a creştinismului printre discipolii săi goţi. Prin propriul exemplu şi prin cuvintele sale pline de duh, a adus mulţi păgâni la credinţa creştină.

Sfântul Nichita a devenit liderul spiritual al goților creștini, devenind chiar episcop. El l-a mustrat pe Atanaric, regele păgân al goților, pentru cruzimea sa și pentru faptul că persecuta creștinii.

Sfântul Nichita a îndurat multe chinuri din partea regelui got păgân şi a murit după ce a fost aruncat în foc, la 15 septembrie 372. Trupul său a rămas nevătămat de flăcări şi a fost iluminat cu o minunată strălucire. Noaptea, un prieten al mucenicului, un creştin pe care îl chema Marian, a recuperat trupul Sfântului Nichita. O parte din moaştele Marelui Mucenic Nichita se găsesc la Mănăstirea Vsokie Decani în Serbia.

Crucea pe care Copilul Hristos o ține în icoană ne amintește de biruința Domnului nostru, care nu a fost câștigată prin mijloace militare. El le-a interzis celor care Îl urmau ca să-L apere cu sabia. În schimb, El a îmbrățișat de bună voie Pătimirile Sale și Crucea, încrezându-Se în Tatăl Ceresc, de a folosi acest lucru pentru binecuvântarea lumii pe care a venit să o salveze datorită iubirii Sale nemăsurate. Murind pe Cruce, El a biruit moartea pentru totdeauna și dăruiește această biruință tuturor celor care-L slujesc. El i-a arătat soldatului Nichita că adevărata izbândă nu vine din faptele sale eroice de pe câmpul de luptă, ci din urmarea lui Dumnezeu, a vieții și a pătimirilor Sale.

Sfântul Nichita a câștigat într-adevăr o victorie de durată. Creștinii ortodocși consideră această victorie finală, sărbătorindu-l pe Sfântul Nichita și prin icoana sa, precum și prin însemnarea prescurilor folosite pentru Euharistie cu „IC XC NI KA” care înseamnă „Iisus Hristos, Biruitorul”.
Doamne, ajută-ne să trăim zilnic acestă biruință, să ne întoarcem către Domnul, să-I mulțumim, să-L ascultăm cu umilință și să ne pocăim pentru greșelile și păcatele noastre.

Nasterea Maicii Domnului in iconografie

Traditia atribuie Sfantului evanghelist Luca primele reprezentari ico­nografice ale Sfintei Fecioare. Originalele acestora nu s-au pastrat dar se crede ca ele au servit ca prototipuri pentru iconografia de mai tarziu. Textele liturgice confirma traditia ca Sfantul Evanghelist Luca este primul care a pictat icoanele Maicii Domnului. Astfel, in slujba utreniei, din ziua de 26 August, cand se praznuieste icoana Maicii Domnului din orasul Vladimir, in canon se consemneaza numele Evanghelistului Luca:

„Zugravind prea cinstitul tau chip, dumnezeiescul Luca, scriitorul cel insuflat de Dumnezeu al Evangheliei lui Hristos, a infatisat pe Ziditorul a toate pe bratele tale”. 

Nasterea Maicii Domnului, praznuita de Biserica pe data de 8 septembrie, este prima sarbatoare importanta a noului an bisericesc. Maica Domnului s-a nascut din parinti sterpi si inaintati in ani: Ioachim – descendent din neamul imparatesc al lui David, din spita lui Iuda – si Ana – care se tragea din neamul preotesc al lui Levi -, ca raspuns la rugaciunile lor.
Nasterea Maicii Domnului

*

wp-image--1316985483In iconografia traditionala, Nasterea Maicii Domnului este reprezentata astfel: Sfanta Ana sta pe pat inlauntrul unei case. Este zugravita la dimensiuni mari, in centrul icoanei.
In centrul icoanei sunt reprezentate slujitoarele, care se grabesc sa ii daruiasca mancare Sfintei Ana. Cea din mijloc probabil este Iudita, pe care o mentioneaza dupa nume Protoevanghelia lui Iacov.  In unele icoane, in spatele lor, se afla Sfantul Ioachim. Mai jos, in planul frontal, este reprezentata copila, Maica Domnului, gata sa fie imbaiata de doua femei. Sfanta Ana, Sfantul Ioachim si Maica Domnului au aureole.

wp-image-284168001.

Inscriptia icoanei, redata in partea de sus pe un rand sau pe doua, este: „Nasterea Maicii Domnului”.

Scena de sus din stanga a icoanei prezinta intalnirea lui Ioachim si a Anei dupa vestirea ingerului ca vor avea prunc. Cei doi parinti se imbratiseaza in usa casei lor. Sfanta Ana ii graieste lui Ioachim, potrivit Protoevangheliei: „Acum am cunoscut ca Domnul Dumnezeu mult m-a binecuvantat…”.

Imnografia bisericeasca pune in lumina semnificatia Nasterii Maicii Domnului in Troparul care se canta la slujbele praznicului: „Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, bucurie a vestit la toata lumea; ca din tine a rasarit Soarele Dreptatii, Hristos Dumnezeul nostru; si dezlegand blestemul, a dat binecuvantare; si stricand moartea, ne-a daruit noua viata vesnica.”

Sursa: CrestinOrtodox.ro