Un Mitropolit, exarh în Cipru al Sfântului Mormânt, justifică o convocare a Întâistătătorilor la Ierusalim prin faptul că nu ar fi prima de acest fel

1

theodosie.ro: Timotei, Mitropolit de Vostra, exarh al Sfântului Mormânt în Cipru, aduce câteva argumente pentru întrunirea conducătorilor bisericești în Ierusalim. Pe lângă istoria bisericească și statutul actual al Sfintei Cetăți, mai există cel puțin un precedent răsunător în această privință.

De ce nu o întrunire a Întâistătătorilor la Ierusalim?

Patriarhii de Alexandria, Antiohia și Ierusalim nu sunt la prima întâlnire în Sfânta Cetate pe teme de cea mai înaltă însemnătate pentru Biserică! După Sinodul Ferrara-Florența, s-au întâlnit cei trei Întâistătători în Ierusalim și au condamnat semnarea Unirii.

Să nu uităm că Biserica Ierusalimului a fost centrul la care se întorceau Apostolii de la evanghelizare popoarelor pentru a dezbate subiectele care se iveau între neamuri și acolo, în Ierusalim, decideau despre ce e de făcut.

Desigur că istoric centrul s-a mutat acolo unde a fost stăpânirea politică. Mai întâi la Roma, apoi la Constantinopol, de aceea și Moscova astăzi revendică o astfel de poziție. Totuși Sfânta Cetate a rămas în conștiința creștinilor «Scaunul Împăratului Hristos», după cum a fost întipărit și în procesele verbale (practicalele) Sinoadelor Ecumenice, și Biserica Sionului, a beneficiat de respectul tuturor Bisericilor și a înseși Tronurilor dintâi ca fiind incontestabil «Maică a tuturor Bisericilor».

Bisericile fiice astăzi, având în vedere impasul care a fost creat în Ortodoxie din cauza problemei ucrainene și care trăiesc deja o schismă groaznică, dacă sunt interesate în realitate de unitatea bisericii, care este cea mai mare teama (temă) în viața și activitatea urmașilor apostolilor, «ca să fie una», vor trebui să dea de-o parte interesele și prerogativele de proveniență lumească și, îmbrăcând haina smereniei și a împăcării, să se întrunească cu prilejul referatului Preafericitului Patriarh Teofil al Ierusalimului, după multă rugăciune, și să se consulte în Duhul Sfânt în vederea găsirii unei soluții la problema care dezbină Biserica lui Hristos, astfel încât să fie restabilită unitatea ortodocșilor.

Notă: Desigur că îndemnurile la smerenie și împăcare sună bine, totuși situația actuală este dominată de orgolii foarte puternice, la care greu vor renunța atât fanarioții, cât și rușii. Aceste orgolii au fost puse deja în discuție de această propunere a Mitropolitului Timotei și probabil va fi greu să aibă un ecou favorabil, deși ar fi necesar să se reunească un Sinod chiar fără să existe astfel de voci și îndemnuri. Deja mai toată suflarea ortodoxă își dorește o dezbatere deschisă a problemelor tot mai fierbinți care macină Biserica. Patriarhia de Constantinopol este cea care le provoacă, ieșind tot mai mult în decor atât prin ecumenismul său feorce, cât și prin intervenția schismatică în Ucraina, trăgând după sine câteva Biserici loiale (Alexandria și Grecia) prin pârghii politice. Deja sunt semne tot mai clare că până și Sfântul Munte alunecă pe această pantă periculoasă.

Orgoliile la care fac referire sunt pretențiile rușilor de centru politic principal în lumea ortodoxă, care reclamă o poziție mai importantă pentru Moscova, și prerogativa Constantinopolului de a avea inițiativa măcar în problemele cele mai arzătoare. Ambele ar trebui să fie de importanță secundară pentru că Evanghelia nu este dependentă de lumea aceasta materială, ci izvorăște din lumina cea neînserată, din harul Duhului Sfânt (din smerenie, dreptate, dragoste nefățarnică și credință blândă și nezdruncinată).

Articolul Mitropolitului de Vostra conține în fotocopie și dovada întrunirii unui Sinod la Ierusalim (1443) la care a fost condamnată semnarea unirii de la Ferrara-Florența (1439) și depunerea Patriarhului de Constantinopol.

Amintim că Patriarhul Ierusalimului a propus în cursul vizitei la Moscova întrunirea unei întrevederi a tuturor Întâistătorilor de Biserici în Iordania, la care Arhiepiscopul Ieronim al Atenei a răspuns cu un refuz pe motiv că doar Patriarhul Constantinopolului are dreptul de a face astfel de convocări.

Renumit teolog grec: „Nu mă voi împărtăși din același potir cu arhiep. Ieronim al Greciei”

Savantul și teologul grec s-a opus nedreptății față de Preafericitul Mitropolit Onufrie și Biserica Ortodoxă Ucraineană.
Omul de știință și teologul grec (doctor în fizică și teolog al Universității din Atena) Vasile Eustafiu în scrisoarea sa către Primatul Bisericii Ortodoxe a Greciei a declarat că nu se va mai ruga și nu se va mai împărtăși în bisericile unde va săvârși slujbele Primatuil BOG. Scrisoarea lui Vasile Eustafiu a fost publicată integral de resursa informațională greacă „Romfea„.
Teologul scrie că regretă profund pentru „situația creată în biserica ucraineană, care a afectat plinătatea întregii Ortodoxii iubitoare de Hristos”, în special după participarea Preafericitului Ieronim la liturghia din Salonic împreună cu Patriarhul Bartolomeu, când Epifanie Dumenko a fost pomenit în rând cu Întâistătătorii Bisericilor Locale.

Profesorul i-a amintit Preafericitului Ieronim că „până în acest moment Dumenko nu a fost pomenit de nici un alt Întâistătător, nici dintre cei dintre ce se află înaintea voastră în dipticuri și cu atât mai mult dintre cei care urmează după Preafericirea Voastră”.
Vasile Eustafiu a subliniat că „nu s-a luat prin vot hotărârea asupra acestei probleme importante, iar dreptul de a decide asupra aceastei probleme a fost acordat Arhiepiscopului Ieronim printr-un comunicat de presă prezentat ca o decizia Sinodului Arhieresc” și „mulți ierarhi au aflat despre această „decizie” după ce s-a încheiat ședința Sinodului”.
Teologul grec consideră că astfel de acțiuni au un substrat „de natură anti-canonică și anti-sinodală”.
În plus, se subliniază că „Comisia pentru probleme panortodoxe și inter-creștine nici nu a prezentat concluziile sale” și „nu a fost făcută nici cea mai mică analiză a problemei legate de valabilitatea hirotonisirilor și a succesiunii apostolice a schismaticilor excomunicați și autosfințiți, care datorită Tomosului au obținut autocefalia”.
Teologul a accentuat, de asemenea, că „Biserica canonică ucraineană a Mitropolitului Onufrie a fost complet ignorată, deși canonicitatea sa până în prezent este recunoscută de majoritatea Ortodoxiei mondiale, și suportă persecuție dureroasă în multe regiuni ale Ucrainei din partea turmei „Mitropolitului Epifanie, pe care astăzi l-ați pomenit”.
Totodată, Vasile Eustafiu i-a amintit Arhiepiscopului Ieronim că „nu a fost luată în considerare decizia Bisericii Ruse care, dorind să protejeze turma canonică din Ucraina, v-a avertizat despre încetarea comuniunii bisericești cu dvs. și despre extinderea și aprofundarea ulterioară a schismei la nivel panortodox”.

Anume din acest motiv, afirmă teologul, „după toate aceste evenimente triste și dureroase pentru Biserica noastră și unitatea ei am ajuns la concluzia că, din punct de vedere eclesiastic sau omenesc, conștiința nu-mi va permite să coslujesc cu Dvs. sau în eparhiile din jurisdicția Dvs. din Atena sau în alte locuri unde, probabil, veți sluji sau veți fi la o coslujire arhierească și unde veți fi pomenit împreună cu Mitropolitul Epifanie”.
Vasile Eustafiu susține că nu-și va schimba poziția „până când Ortodoxia Universală nu va găsi o soluție pentru „problema ucraineană” și nu vor mai exista obstacole pentru comunicarea între Bisericile Ortodoxe, care au fost create prin contribuția și atitudinea Dvs. actuală, iar comuniunea va fi pe deplin restabilită”.
Astfel, profesorul insistă: „Protestez ca un fiu credincios al Bisericii, împotriva nedreptății față de mitropolitul Onufrie și față de Biserica canonică suferindă din Ucraina, pe care Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a umilit-o prin decizia sa din 11 octombrie 2018, și la care ați luat parte și Dvs. prin ultimele voastre acțiuni”.
Mai mult, potrivit lui Vasile Eustafiu, „dacă situația se înrăutățește, ceea nu doresc cu profuzime, dar, din păcate, acest lucru se va întâmpla după momentul pomenirii lui Epifanie la liturghia comună de astăzi, deci, dacă se va ajunge la dezbinare și dificultăți serioase în ierarhia Greciei, voi urma cu fidelitate orice inițiativă ale celor zece ierarhi venerabili care, în timpul ședinței extraordinare a Sinodului Arhieresc din 12 octombrie 2019, au susținut și exprimat adevărul ecleziastic, regulamentul sfintelor canoane și structura sinodală a Bisericii Ortodoxe, dar au fost în totalitate ignorați. Opiniile lor trebuie să fie considerate ortodoxe și patristice”.
Recent, UJO a menționat că Epifanie a fost pomenit la liturghia Bisericii Elene din Salonic.

Sursa

Sectantii și ortodoxia, Duhul Sfânt și lumea modernă

O parte a lumii creștine în care trăiește și Ortodoxia de astăzi include nu numai catolici, protestanți, ci și penticostali. Făcând furori la intrarea lor pe scena religioasă modernă în jurul anului 1900, penticostalii au fost grupul creștin cu cea mai rapidă creștere și au avut o influență enormă peste tot, cu excepția ortodocșilor.
Am trăit doi ani într-o comunitate harismatică, unde mi-am întâlnit și soția. Eram un penticostal fervent. Astăzi judec altfel lucrurile și văd gândirea și practica penticostală în cu totul altă lumină. Merită să vă împărtășesc puțin din propria experiență. Principalul motiv al plecării mele din gruparea penticostală este ceea ce astăzi aș numi o „schizofrenie” în chiar esența acesteia. [În penticostalism] există o schizofrenie între limbajul folosit și realitatea vieții. Astfel, limbajul folosit pentru experiențele religioase personale este cât se poate de concret: „Dumnezeu mi-a vorbit… etc.” Pentru ei, a vorbi în termeni mai cuminți, mai echilibrați, însemna a vorbi fără credință. Schizofrenia apărea când mă uitam la mine și la cei din jurul meu. Crezând că vorbeam cu credință, vorbeam într-un fel, foarte înalt, și trăiam altceva.

Asta nu înseamnă doar că eram ipocriți. Bineînțeles că exista ipocrizie – niciun creștin nu trăiește la nivelul credinței lui.

Ipocrizia aceasta este un păcat, dar nu acest păcat personal mă scandalizează!

Pericolul apare, însă, atunci când în limbajul vieții creștine folosim un nivel foarte înalt din punct de vedere teologic și duhovnicesc, chiar și pentru cea mai obișnuită dintre experiențele noastre personale. Astfel, în Penticostalism se fac niște promisiuni care pur și simplu nu sunt adevărate, și aceasta datorită unei învățături spirituale mediocre. „Marea Deșteptare” de la sfârșitul anilor 1700 a fost printre primele mișcări religioase care au făcut astfel de promisiuni legate de o experiență particulară. Acolo, fie se făcea o confuzie de limbaj între a fi „născut din nou” și faptul teologic de a fi născut de sus de către Duhul Sfânt și înfiat ca fiu al lui Dumnezeu, fie se confunda acea experiență cu niște emoții puternice sau cu o experiență dureroasă, hotărâtoare. Oricum, concluzia la care se ajungea era că o singură astfel de experiență personală este suficientă pentru a-ți schimba viața. Pasajele din Scriptură care se refereau la a fi „născut din nou” și care, în mod tradițional, au fost interpretate dintotdeauna ca referințe despre Botez, erau acum transferate în sfera experiențelor subiective. Așa încât astăzi, atunci când oamenii sunt întrebați dacă au fost „născuți din nou”, sunt de fapt întrebați despre experiența lor interioară. Dar, conform tradiției ortodoxe, o experiență este doar o experiență. Aceasta poate fi importantă în viața noastră și poate fi chiar un catalizator pentru o schimbare majoră, dar nu există nicio experiență în urma căreia cineva să devină altcineva.
Experiența Sfântului Pavel pe drumul Damascului, descrisă în termeni foarte dramatici și repetată de câteva ori în Faptele Apostolilor, este relevantă pentru această distincție. Eu cred întru totul relatarea și cred că raportarea Sfântului Pavel la Hristos Domnul cel înviat s-a schimbat imediat. Nu cred, însă, că Saul a devenit Sfântul Pavel în momentul acela! Îndată ce a ajuns în Damasc și a găsit pe creștinul către care l-a trimis Domnul, Saul a fost botezat și a devenit un creștin plin de căință. În momentul acela a început o perioadă îndelungată din viața Sfântului Pavel. În Epistola către Galateni 1, 17, Sfântul Pavel menționează o perioadă petrecută în Arabia (prin care înțelegea pustia de la est de Damasc, nu Arabia Saudită de astăzi) care a durat până la 10 ani, după estimările unor cercetători. Apoi s-a întors în Damasc și acolo a petrecut 3 ani înainte să meargă la Ierusalim. A avut nevoie de răstimpul acesta nu numai ca să stea în pustie și ca Hristos să-i vorbească despre viața Lui, așa cum susțin unii fundamentaliști, ci pentru a înainta în viața duhovnicească. Așadar, el a devenit marele om al lui Dumnezeu nu în urma unei singure experiențe, ci în urma tuturor experiențelor trăite de el și mai ales în urma multor necazuri, încercări și suferințe. Am spus în trecut că americanii vor viața spirituală a Maicii Tereza și toți pantofii Imeldei Marcos, faimoasa colecționară de pantofi. Și mare parte din Penticostalismul modern și din vlăstarele lui chiar asta oferă: o trăire a lui Dumnezeu care poate transforma cele mai banale persoane în profeți ai Împărăției, fără să-i transforme în același timp și în asceți ai pustiului. Ori, Sfântul Pavel a fost un ascet, nu un penticostal!
Am părăsit Mișcarea Harismatică la douăzeci de ani, pentru că am observat că mă ducea spre ateism. Gândul meu a fost simplu: dacă limba Scripturii, pe care noi o foloseam cu atâta ușurință, nu conține mai mult adevăr decât aiurelile pe care le vedeam, atunci poate că ea nu este deloc adevărată. Eram încercat de deznădejde. Pentru a crede, voiam o mărturie sigură a existenței lui Dumnezeu, dar nu o mărturie care să fie o interpretare forțată sau subiectivă. Am început atunci o întoarcere la Tradiție. Mi-a luat ani de zile până să străbat tot drumul până la Ortodoxie, și nu fără abateri din drum. Dar criticile și bănuielile mele inițiale s-au dovedit a fi adevărate.
1Ortodoxia, fără îndoială, a păstrat autenticitatea întâlnirii omului cu Dumnezeu. Cunoașterea nemijlocită a lui Dumnezeu prin experierea energiilor necreate este dogmă în Ortodoxie. Cu toate acestea, nu avem o slujbă unde vii și primești „descoperirea energiilor necreate”, cum cred penticostalii că ar trebui să fie. Altfel Îl cunoaștem pe Dumnezeu și ne apropiem de El. Pentru aceasta ajungem la lecția grea a supunerii față de poruncile Lui: ne mărturisim păcatele, primim iertarea, suntem povățuiți să ne rugăm neîncetat cu toate că arareori reușim, postim regulat, citim Scriptura, citim despre viețile sfinților. Și așa ne adâncim în teologia care nu a fost scrisă ieri sau alaltăieri, ci în teologia dintotdeauna a Bisericii. Nu mai căutăm o „ultimă revelație” care trebuie experimentată, pentru că nu există – există Hristos. El este revelația Tatălui. Alte revelații pe care penticostalii pretind că le primesc sunt adesea altceva – dar nu de la Dumnezeu.
Nu sunt deloc surprins că Penticostalismul american crește, creează și formează multe lucruri pe lângă el. Este, în multe privințe, o experiență „americană”, foarte potrivită pentru a susține expansiunea și dominația noastră asupra culturii lumii. Dar adevărata teologie trebuie întemeiată în ultimă instanță pe adevărul experienței vii a Bisericii. „Noi”, însă, așa cum Hristos spunea despre iudei, „vorbim despre ceea ce știm”. Ne închinăm Dumnezeului viu și adevărat, pe Care Îl cunoaștem în Iisus Hristos prin Duhul Sfânt. La noi în Ortodoxie minunile n-au încetat niciodată.
Zilele trecute am avut „o experiență ortodoxă”, una din situațiile care au devenit obișnuite în viața mea. Am ajuns la magazinul unei fiice duhovnicești „la fix”. Ea mersese mai devreme la serviciu în ziua aceea și era aproape timpul să închidă. Dar afară a început să plouă și ea avea un aparat care trebuia cărat acasă. Mă gândisem la ea și trecusem doar așa, ca să vorbim puțin. Ne-am dat seama amândoi că nu ajunsesem acolo întâmplător. Dumnezeu m-a dus unde a vrut El, dar nu erau nici surle, nici trâmbițe și nimic care să mă facă să gândesc despre mine mai înalt decât o făcea măgarul lui Valaam.

Altă dată stăteam pe un doc, meditând la spovedania pe care urma să o fac curând. În timp ce așteptam, am văzut un bărbat cu un caiac pe râu. În cele din urmă acesta a ieșit la mal și, surprinzător, a venit pe doc. I-am vorbit politicos și apoi l-am ignorat dar, spre consternarea mea, el a început o discuție. Trebuie spus că eram îmbrăcat civil. Din una în alta, discuția, care era despre căutarea spirituală, a ajuns la Ortodoxie și mi-a spus că tot căutase pe cineva cu care să vorbească despre creștinismul ortodox. În momentul acela l-am întrerupt: „Știi unde te afli?” „Nu!”, a răspuns.

I-am spus că suntem în Așezământul ortodox „Sfântul Siluan Athonitul”. De asemenea, i-am spus că în cinci minute am programată o întâlnire, care în mod clar era pentru el și nu pentru mine. L-am condus la capelă, i-am făcut cunoștință cu părintele John Breck, spunându-i succint despre cum ne-am întâlnit. „În mod clar el este aici ca să vorbească cu dumneavoastră. Eu o să mă mărturisesc după Vecernie.” Nu surle. Nu trâmbițe. Doar Dumnezeu la lucru. Un prieten de-al meu, călugărul bielorus Inochentie, spunea: „Voi, americanii! Vorbiți despre minuni ca și cum n-ați crede în Dumnezeu.” Foarte adevărat. Înțeleg foamea care întreține Penticostalismul și îi compătimesc pe membrii acestei mișcări. Cultura secularizată în care trăim i-a despuiat pe mulți oameni de credința în Dumnezeu sau de credința în orice tip de realitate dincolo de propria lor experiență personală. Și totuși, inima tânjește după Dumnezeu. Dar, pe mine, aceeași tânjire nu mă lasă să ignor faptul că oamenii se lasă manipulați emoțional și se angajează într-o teologie de proastă calitate, pentru a confecționa un răspuns care nu este Dumnezeu. Când tata, care este predicator penticostal, a aflat că m-am botezat ortodox, a fost dărâmat. Mi-a zis: „Aveam așa mari speranțe în tine. Urma să ai o mega-biserică…” Dar eu i-am spus: „Tată, în sfârșit am găsit o teologie care este vrednică de demnitatea sufletului uman. O teologie care transcende puterea vieții și a morții.” Provocarea cea mai mare pentru o persoană ca mine, care o viață întreagă am fost penticostal, este aceea de a scăpa de modelul „Iisus pe post de drog”, adică de a folosi credința ca să continui să trăiesc bine, să fiu cât mai plin de succes, cât mai profitabil etc. Dumnezeu este prea important pentru ca noi să ne mulțumim cu altceva decât El. Unul dintre cele mai importante aspecte din spiritualitatea ortodoxă este un simț acut în problematica înșelării spirituale. Cartea clasică „Despre înșelare” a Sfântului Ignatie Briancianinov este una dintre cele mai bune în domeniu. Inimile noastre tânjesc după Dumnezeu, dar sunt adesea victime ale surogatelor, chiar în cadrul Ortodoxiei. Trăirea personală este extrem de importantă, dar este inevitabil un tărâm minat. Numai înțelepciunea lui Dumnezeu, manifestată în Scriptură și în viețile sfinților Lui, ne pot călăuzi printr-un asemenea teritoriu.

putna.ro

Un profesor suedez spune că planeta ar putea fi salvată dacă omenirea adoptă canibalismul 

Un profesor suedez din domeniul ştiinţei comportamentale aplicate a sugerat că omenirea ar putea fi nevoită să regândească canibalismul şi să înceapă să mănânce carne de om, pentru a salva planeta de schimbările climatice.

Într-un interviu pentru TV4, profesorul Magnus Soderlund a vorbit despre subiectul controversat al unei prezentări pe care a făcut-o recent la Târgul gastronomic din Stockholm – un eveniment bazat pe „mâncarea viitorului”.

Subiectul a fost consumul de carne de om, ca mod de a combate schimbările climatice. Soderlund şi militanţi pentru mediu care gândesc în termeni asemănători tind să dea vina pe carne, consumul de carne şi industria agricolă pentru încălzirea globală.

Potrivit lui Soderlund, profesor de marketing şi şef al Centrului pentru Marketing de la Şcoala de Economie din Stockholm, o cale prin care se poate limita emisia de gaze cu efect de seră este pur şi simplu să ne mutăm dieta spre consumul bazat pe carne umană.

În timpul interviului, Soderlund spune că principalul obstacol care stă în faţa propunerii este tabuul care înconjoară consumul de carne de om. Soderlund mai precizează că mulţi oameni sunt „uşor conservatori” atunci când vine vorba despre consumul de alimente cu care nu sunt obişnuiţi.

                                         Sursa:Adevarul

PROFANARE! Spurcatii de unguri au acoperit cu saci de gunoi crucile eroilor români din cimitirul Valea Uzului!!! ”Sunt amplasate ilegal!”

a1.ro: Un autointitulat ”grup de inițiativă maghiar” a luat decizia de a acoperi, cu saci de gunoi, crucile eroilor români din Cimitirul Internațional din Valea Uzului, pe care le-au considerat ”amplasate ilegal”. Locul este subiect de dispută între UDMR și autoritățile locale, fiind situat la ”granița” dintre județele Bacău și Harghita. Primăria Dărmănești a hotărât ca lângă ostașii maghiari să odihnească și cei români.

Crucile a zeci de eroi români, amplasate de primăria orașului Dărmănești în Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului, au fost profanate de către un ”grup de inițiativă maghiar”, după cum se arată pe site-ul Erdely.ma. Pentru că sunt considerate a fi ”amplasate ilegal”, monumentele au fost acoperite cu…saci de gunoi, de culoare neagră, legați cu scotch!

1

2

1

Locul este subiect de dispută, de ani buni, între UDMR și autoritățile locale, fiind situat la granița județelor Bacău și Harghita. Primăria Dărmănești a amenajat o parte a cimitirului pentru a amplasa și cruci ale unor eroi români, lângă cele ale maghiarilor sau ale ostașilor ruși ori italieni. Conform presei de la Budapesta, pe 12 mai a avut loc o slujbă ecumenică, maghiarii prezenți aici solicitând anchetarea tuturor ilegalităţilor săvârşite în timpul activităţii profanatoare şi pedepsirea celor vinovaţi, restaurarea fără întârziere a stării iniţiale a cimitirului, rezolvarea imediată a disputei privind linia de demarcaţie dintre localităţi şi judeţe, stoparea imediată a proceselor de pângărire a maghiarilor şi de falsificare a istoriei, scuze publice adresate aparţinătorilor soldaţilor care se odihnesc în cimitirul profanat şi naţiunilor ofensate”. La final acțiunii, s-au intonat imnurile maghiare și cel secuiesc.

1

Care este adevărul istoric?

În Cimitirul Internațional al Eroilor din localitate sunt înhumați 1143 de soldați aparținând de șapte naționalități diferite, decedați pe frontul ambelor Războaie Mondiale și care au provenit din patru armate (austro-ungară, germană, română și rusă), motiv pentru care locația a căpătat această denumire. Astfel, pe lângă majoritatea formată din soldați maghiari și germani, au fost înmormântați aici ostași români, precum și soldați ruși, sârbi, austrieci și italieni. O proporție semnificativă (984) este formată din suflete neidentificate. Inițial, a reprezentat cimitirul civil al localității, profilul său schimbându-se în timpul Primul Război Mondial, mai exact în anul 1917, când Armata Ungară a îngropat aici 350 de soldați din regimentele 9 și 10 Honvezi.

*

1

Asta e Cosmin. Nascut in Sfantu Gheorghe, Covasna. E student la Brasov si militeaza pentru unitate nationala si pentru drepturile romanilor din Harghita si Covasna. Astazi a fost batut in fata Cimitirului din Valea Uzului fiindca a mers acolo sa scoata sacii de gunoi de pe crucile Eroilor români. Politia a venit la fata locului dupa mai bine de o ora! Azi, ora 19:00, protest tacut fata de tacerea autoritatilor „romanesti”! (In fata ministerului de interne, Piata Revolutiei)

Statul Washington este pe punctul de a legaliza îngrășământul uman ca măsură ecologică

Statul Washington ar urma să legalizeze în curând transformarea corpurilor persoanelor defuncte în compost (îngrășământ natural). O alternativă ecologică ce va fi folosită în recipientele cu plante, conform companiei Recompose, care dezvoltă această idee.
Pe 24 aprilie, Congresul statului Washington (din nord-vestul SUA) a aprobat o lege care permite transformarea corpului unei persoane defuncte în compost. Această inițiativă, inedită (chiar și) în Statele Unite, ar reprezenta o bună alternativă ecologică față de alte forme de înmormântare, potrivit Slate Magazine, dar stârnește totodată nemulțumirile locuitorilor, informează Courrier International, citând Le Réveil Courrier.

„Locuitorii din Seattle vor putea în curând să folosească pe post de îngrășământ și altceva decât gunoiul și resturile alimentare. Legislativul statului Washington tocmai a votat legea SB5001 care autorizează „reducerea organică naturală” a rămășițelor umane – cu alte cuvinte, îngrășământul de origine umană”, relatează Slate Magazine.
Washingtonul ar urma să devină astfel primul stat din S.U.A. care legalizează îngrășământul uman, alegere considerată necesară de cei care iau în serios ecologia.
De mai mulți ani încoace, relevă site-ul american, trecerea din această viață constituie totodată un subiect pentru reflecții asupra mediului înconjurător: „în zilele noastre se practică îngroparea fără sicriu, îmbălsămarea fără substanțe toxice, sunt alese ca alternative de îngropare adâncurile mării sau chiar culturile de bacterii saprofite.”
Până ce, în 2013, compania Recompose a pus la punct un proces de descompunere care facilitează transformarea cadavrelor în îngrășământ în decurs de o lună.

Sursa

Pentru că e Postul Sfintelor Paști, ziarul “Adevărul” ne povestește despre evreul Nicu Haas, care ar fi demonstrat că Iisus Hristos n-ar fi fost crucificat precum vedem în icoane

Articolul Povestea românului care a revoluţionat iconografia creştină. Descoperirea uluitoare despre poziţia în care erau crucificaţi oamenii acum 2.000 de ani a bucurat nespus de mult puzderie de comentatori eretici și atei ai ziarului Adevărul. Îl puteți citi integral la hiperlink, eu însă ii voi face un rezumat.

În titlu scrie ca ar fi un roman, însă din articol aflam ca este, de fapt, vorba despre evreul Nicu Haas, născut în Romania, căsătorit cu fiica unui rabin și plecat în Israel.
În Romania a lucrat la Institutul de Antropologie „Francis Rainer“, ajungând directorul secţiei de paleoantropologie, așa ca în Israel tot cu așa ceva s-a ocupat. Astfel, în 1967, a găsit scheletul unui bărbat îngropat în perioada „37 îH şi până la mijlocul primului secol”, la care „oasele călcâielor, acoperite cu o crustă calcaroasă, sunt străpunse de un cui de fier ruginit, lung de 17 – 18 centimetri”.

Plecând de la acestui cui, a tras concluzia ca respectivul fusese crucificat și fusese crucificat precum în imaginea de mai sus. Conluzia 2 a concluziei principale a fost ca toți crucificatii erau crucificati doar astfel.

Mai departe, concluzia 3 a concluziei principale ar fi ca trebuie revolutionata iconografia. Sau și mai bine nu mai revolutionam nimic și sarim direct la concluzia finala: dacă icoanele arata așa dar crucificarea era altfel, se cheamă ca totul e o minciuna iar Jertfa de pe Golgota nici n-ar fi avut loc.
Iar celor ce nu indraznesc a ajunge cu mintea pana la conluzia finala de mai sus, li se ofera oportunitatea unei întrebari „principale”: nu cumva acela o fi chiar scheletul lui Iisus Hristos?
Articolul i-a bucurat pe tot soiul de eretici ce au considerat ca s-a găsit astfel dovada istorica irefutabila ca iconografia ortodoxa este greșită. Iar pe atei ii bucura oricum orice astfel de „dovada”, chiar daca fundamentul stiintific lipsește cu desavarsire.
Vom demonstra ca toată construcția evreului Nicu Haas este un simplu basm plecat de la un cui.
I.
Se știe foarte clar din istoriografie ca crucificarea nu se facea într-un singur fel. Putea fi si pe un stalp, putea fi și pe un X. Ideea însă ramanea aceeași: greutatea trupului atârnat de mâini ducea la sufocare. Dar pentru a nu muri prea repede, condamnatului i se fixau și picioarele. Adică murea încet și în chinuri groaznice. Dacă la un moment dat se dorea ca totul să se termine mai rapid, se zdrobeau fluierele picioarelor.

Așa ca, eventual, cineva putea imagina și un supliciu precum cel din imaginea lui Nicu Haas, însă asta, evident, nu demonstrează ca toți condamnatii erau crucificati astfel.
Dar oare chiar și acel om fusese crucificat precum în imaginea de la inceputul articolului?
II.
De ce în imagine un singur cui strapunge calcaiele ambelor picioare?
În text ni se spune ca „intâmplarea a făcut ca, în cazul lui, cuiul înfipt în călcâi să fie îndoit şi astfel nu a mai putut fi scos, rămânând acolo timp de 2.000 de ani”. Iar în fotografia de pe wikipedia arata astfel:

By Rubén Betanzo S. – Hombre_de_”Giv’at_ha-Mivtar”.jpg, Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=10053493

Adică din text și din fotografie rezulta ca un singur cui strapunge un singur calcai. De treaba asta scrie chiar și în articolul

https://en.wikipedia.org/wiki/Jehohanan#CITEREFZiasSekeles1985, conform caruia la o reexaminare din 1985, Joe Zias, curator al Departamentului pentru Antichități și Muzee din Israel și Dr. Eliezer Sekeles, de la Centrul Medical Hadassah, au descoperit că analiza lui Haas era plină de erori. Cuiul era mai scurt decât mintise Haas și astfel nu ar fi fost suficient de lung pentru a străpunge două oase de călcâi și lemnul. Concluzia lor era indubitabila: cuiul a străpuns doar un călcâi.
Așadar, e absolut sigur ca acel cui din acel calcai nu demonstrează ca posesorul calcaiului ar fi fost rastignit astfel.
Dar oare a fost rastignit?
III.
Tot în textul din Adevărul scrie la un moment dat cum ca „oasele călcâielor erau acoperite cu o crustă calcaroasă”.

Eu am avut fractura deschisa. Îmi iesise tibia prin pantaloni după ce m-am luat la tranta cu o mașina. Fractura fusese foarte aproape de glezna și mi s-a spus ca în procesul vindecarii se va forma o crusta calcaroasa pana spre inchietura piciorului încă mult timp după ce voi fi din nou în stare sa merg. Ca atare, mi s-a indicat sa fac anumite exerciții ce-o vor macina în zona aia, altfel voi avea dureri la mers și chiar alte complicatii. N-am fost însă cuminte, așa ca durerile au apărut, m-am dus la medic, iar la radiografie am văzut ochii mei ca s-a petrecut exact ceea ce am fost avertizat. Așa ca m-am apucat foarte constiincios de acele miscari și pana la urma durerile au trecut și mulțumită bunului Dumnezeu a fost totul bine.
Nu știu dacă acea crusta calcaroasa de pe calcaiul acelui schelet era de același tip cu ce-am descris eu mai sus, însă dacă era, nu avea ce cauta la un rastignit, deoarece rastignitul moare, deci nici crusta nu se mai formeaza. Deci exista și ipoteza ca acel om sa nu fi fost rastignit. Ce cauta însă un cui în glezna unui om nerastignit, nu va pot spune. Asta doar o noua reexaminare ne-ar putea arata. Fiare se baga în oase, în cazul unor fracturi, de exemplu.

Sursa