Praznicul Intampinarii Domnului Condacul  Troparul Acatistul si Canonul de rugăciune (2 februarie)

Intampinarea Domnului Iisus Hristos

Glasul 1

Cel Ce cu naşterea Ta ai sfinţit pântecele Fecioarei şi mâinile Dreptului Simeon care Te-au întâmpinat acum le-ai binecuvântat şi precum se cuvenea ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeule, împacă lumea ce se găseşte în războaie şi întăreşte Biserica pe care o ai iubit, Unule Iubitorule de oameni.

*

Tropar la Praznicul Întâmpinării Domnului

Glasul 1

Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe Izbăvitorul sufletelor noastre, Cel Ce ne-a dăruit nouă şi Învierea.

***

1

După Naşterea Domnului Iisus Hristos, trecând patruzeci de zile şi împlinindu-se vremea curăţiei celei legiuite, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maică plecând din Betleem cu Sfântul Iosif, logodnicul, şi venind la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, purtând pe Hristos Pruncul cel de patruzeci de zile, au mers să împlinească Legea Domnului şi să se curăţească după naştere, prin aducerea jertfei celei cuviincioase lui Dumnezeu şi prin rugăciunea preotului. Apoi să pună înaintea Domnului pe Pruncul cel întâi născut şi să-L răscumpere cu preţul cel rânduit, precum s-a poruncit lui Moise de către Domnul, în Legea Veche şi cum se scrie despre aceea în legea curăţirii, şi anume: „Femeia care va zămisli şi va naşte parte bărbătească, necurată va fi şapte zile şi în ziua a opta să se taie pruncul împrejur, iar ea va şedea treizeci şi trei de zile sub acoperământul necurăţiei sale; de tot lucrul sfânt să nu se atingă şi în biserică să nu intre, până ce se vor sfârşi cele patruzeci de zile ale curăţiei ei. Şi când se vor împlini zilele curăţirii, să aducă un miel de un an, fără de prihană, spre arderea cea de tot şi un pui de porumbel sau de turturea, pentru păcat; iar de nu va fi bogată ca să aducă miel, atunci să aducă două turturele sau doi pui de porumbel, unul spre arderea cea de tot şi altul pentru păcat; apoi se va ruga pentru dânsa preotul şi se va curăţi”.
Despre punerea înaintea Domnului a celui dintâi născut, astfel este scris: „Sfinţeşte-Mi pe tot cel dintâi născut (parte bărbătească), care deschide pântecele”. Şi iarăşi: „Pe cel întâi născut al fiilor tăi să Mi-l dai Mie”. Aceasta se urma pentru facerea de bine cea mare a lui Dumnezeu, încă din Egipt, când s-au cruţat cei întâi născuţi ai lui Israil. Pentru aceasta, israilitenii aduceau pe pruncii lor cei întâi născuţi în biserică, dându-i dajdie lui Dumnezeu, ca pe o datorie stabilită prin lege. Şi iarăşi de la Dumnezeu îi răscumpăra pe aceia cu preţ, care se numea argintul răscumpărării, şi acela se da leviţilor care slujeau în Biserica Domnului, precum este scris despre aceasta în cartea a patra a lui Moisi. Preţul hotărât al răscumpărării era cinci sicli, iar fiecare siclu sfânt preţuia cam vreo trei lei.
Deci, acea lege a Domnului împlinind-o Maica lui Dumnezeu, a venit acum în biserică, cu Dătătorul Legii. A venit să se curăţească deşi nu-i trebuia curăţire, fiind neîntinată şi Preacurată. Pentru că aceea care a zămislit fără bărbat şi a născut fără dureri şi fără vătămarea curăţiei sale celei fecioreşti, aceea n-a avut nici un fel de necurăţie obişnuită femeilor celor ce nasc. Pentru că ceea ce a născut pe Izvorul curăţiei, cum putea să se afle sub necurăţie? Din ea S-a născut Hristos, ca un rod din pom; iar pomul nu se vatămă, nici se întinează după înflorirea rodului său.
Nevătămată şi curată a rămas Fecioară după naşterea lui Hristos, adică a rodului celui binecuvântat. Prin ea a trecut Hristos precum raza soarelui trece prin sticlă sau prin cristal. Precum nu se sfarmă nici întinează raza care trece prin sticlă şi prin cristal, ci mai curat îl străluceşte, tot aşa şi Soarele dreptăţii, Hristos, n-a vătămat fecioria Preacuratei Maicii Sale, nici cu durerile cele obişnuite femeilor n-a întinat uşa naşterii celei fireşti, cea cu curăţia pecetluită şi cu fecioria păzită, trecând mai presus de fire; ci mai ales i-a îndoit curăţia ei, sfinţind-o prin trecerea Sa şi luminând-o cu dumnezeiasca lumină a harului.
Nu era nevoie de curăţire a aceleia care a născut fără strică-ciune pe Dumnezeu Cuvântul. Dar ea, ca să nu se arate potrivnică Legii, ci mai ales să fie ascultătoare, a venit să se curăţească, ea cea cu totul curată şi fără prihană. Pe lângă această fiind şi smerită, nu se mândrea întru curăţia Sa, ci, ca şi cum ar fi fost necurată, a venit înaintea uşii bisericii Domnului, ca să stea şi să ceară curăţenie, neîngreţoşîndu-se de cei necuraţi şi păcătoşi. Apoi a adus jertfă, nu ca cei bogaţi, care aduceau un miel de un an fără prihană, ci ca acei săraci, care aduceau două turturele sau doi porumbei, arătând în toate smerenie şi iubind sărăcia, iar de mândria bogaţilor fugind. Din aurul cel adus de împăraţi puţin a luat şi acela l-a împărţit la săraci şi la scăpătaţi, păstrând foarte puţin pe calea spre Egipt. Deci, cumpărând păsările cele zise după Lege, le-a adus jertfă şi cu acelea a adus şi pe Pruncul său cel întâi născut, cum se spune: „Au adus părinţii pe Pruncul Iisus, în Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în legea Domnului, că toată partea bărbătească, ce deschide pântecele, sfânt Domnului se va chema. Deci, ţiindu-L în mâinile Sale, şi-a plecat genunchii şi cu cinste-L înălţa lui Dumnezeu, zicând:

„Iată, o! Preaveşnice Părinte, Acesta este Fiul Tău, pe Care L-ai trimis ca să se întrupeze din mine, pentru mântuirea neamului omenesc. Iată, pe Care Tu L-ai născut mai înainte de veci, fără maică; iar eu, prin a Ta bunăvoire, în anii cei mai de pe urmă, L-am născut fără de bărbat. Iată rodul pântecelui meu cel întâi născut, Care prin Duhul Tău cel Sfânt în mine S-a zămislit şi negrăit din mine a ieşit, precum Tu Însuţi ştii. Iată Fiul meu întâi născut – şi Care este al Tău mai întâi – cu Tine de o fiinţă şi fără de început, pentru că de la Tine S-a pogorât, nedepărtîndu-Se însă de dumnezeirea Ta. Primeşte pe Cel întâi născut, cu Care ai făcut toate. Primeşte pe cuvântul Tău cel din mine întrupat, prin Care ai întărit cerurile, ai întemeiat pământul şi ai adunat apele. Primeşte pe Fiul Tău cel din mine, pe Care Îl aduc Ţie, ca pentru El şi pentru Mine să rânduieşti precum Îţi este plăcut şi pentru ca cu trupul şi cu sângele Acestuia, cel din mine luat, să se răscumpere neamul omenesc”.

Unele ca acestea zicând, a pus pe iubitul ei Fiu în mâinile arhiereului, slujitorul lui Dumnezeu, ca în mâinile lui Dumnezeu. Şi, după Legea dumnezeiască L-a răscumpărat pe El, cu preţul cel hotărât, adică cu cinci sicli, care era înainte închipuire a celor cinci răni mari ale lui Hristos, pe Care le-a primit pe cruce, prin care toată lumea s-a răscumpărat de blestemul Legii şi de robia vrăjmaşului.
Se mai povesteşte încă, de Sfinţii Părinţi, că Sfântul prooroc Zaharia, tatăl Mergătorului înainte, a aşezat pe Preacurata Fecioară, care a intrat cu Pruncul pentru curăţire în biserică, nu în locul celor ce se curăţau, ci în locul fecioarelor, în care femeile care aveau bărbaţi nu se cădea să stea. Văzând cărturarii şi fariseii aceasta, au început a cârti, iar Zaharia a stat împotriva lor, încredinţându-i că acea maică şi după naştere e fecioară curată. Iar ei necrezând, sfântul le spunea că firea omenească, cu toată făptura, este slujitoare Ziditorului său, şi în mâinile Lui cele atotputernice este, ca după a sa voie să rânduiască toate, adică să facă astfel că fecioară să nască şi după naştere să rămâie iarăşi fecioară. „Deci pentru aceasta nu am deosebit pe această Maică de la locul fecioarelor, de vreme ce este fecioară cu adevărat”.
În aceeaşi vreme când părinţii au suit pe pruncul Iisus, ca să facă după obiceiul legii pentru dânsul, în biserică a venit, purtându-se de Duhul lui Dumnezeu, Sfântul Simeon, bătrânul, om drept şi credincios, aşteptând mângâierea lui Israil, care era să fie prin venirea lui Mesia, pentru că ştia că acum se apropie Mesia cel aşteptat, de vreme ce sceptrul lui Iuda trecuse la Irod, după proorocia strămoşului Iacov patriarhul, care mai înainte a zis: „Nu va lipsi domn din Iuda, până ce va veni aşteptarea neamurilor, Hristos Domnul”. Asemenrea şi cele şaptezeci de săptămâni de câte şapte ani ale lui Daniil, acum se sfârşiseră, după care se socotise că va fi venirea lui Mesia. Pe lângă această, lui Simeon era făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea mai înainte de a-L vedea pe Hristos Domnul.
Acela, privind spre Fecioara cea Preacurată şi spre Pruncul cel ţinut de ea, a văzut darul lui Dumnezeu, înconjurând pe Maica şi Pruncul ei şi cunoscând, cu duhul, că Acela este Mesia cel aşteptat, s-a apropiat cu sârguinţă şi, primind în mâini cu bucurie negrăită şi cu frică cucernică, cel albit ca o lebădă de cărunteţe a dat mare mulţumire lui Dumnezeu, înaintea sfârşitului său, cu veselie cântând şi zicând: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău, în pace. Eu n-am avut linişte în gândurile mele, în toate zilele aşteptându-Te şi în toate zilele îngrijindu-mă, când vei veni. Acum, văzându-Te, pace am câştigat şi de grijă scăpând, mă duc din cele de aici, veste de bucurie ducând părinţilor mei pentru că voi spune despre venirea Ta în lume, strămoşului Adam, lui Avraam, lui Moise, lui David, lui Isaia şi celorlalţi sfinţi părinţi şi prooroci.
Apoi voi umple de negrăită bucurie pe cei ce sunt mâhniţi acum şi către care degrabă mă slobozeşte, ca degrabă şi ei, lepădând mâhnirea, să se veselească de Tine, izbăvitorul lor. Slobozeşte-mă pe mine, robul Tău, ca să mă odihnesc, după ostenelile cele de mulţi ani, în sânul lui Avraam; căci acum au văzut ochii mei mântuirea Ta cea pregătită tuturor popoarelor. Ochii mei au văzut lumina cea pregătită pentru izgonirea întunericului, spre luminarea neamurilor, spre descoperirea tainelor dumnezeieşti cele neştiute, lumina care ai răsărit spre slava poporului Tău Israil, şi pe care, prin proorocul Isaia, ai făgăduit-o, zicând: „Am dat în Sion mântuire lui Israil, spre preamărire”. Auzind Iosif şi Preacurată Fecioară unele ca acestea despre Prunc, de la sfântul şi dreptul bătrân, se mirau de cele grăite pentru El, pentru că vedeau pe Simeon grăind către Prunc ca spre un om bătrân. Apoi, se ruga nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu Care are puterea vieţii şi a morţii şi Care putea să-l slobozească îndată pe bătrân spre altă viaţă sau să-l ţie încă în cea de aici.
Deci, i-a binecuvântat Simeon, lăudând şi mărind pe Maica cea Preanevinovată, care a născut pe Omul Dumnezeu şi, fericind pe Sfântul Iosif, părutul tată, care s-a învrednicit a fi slujitor unei Taine ca aceasta. Apoi a zis către Maria, Maica Lui, iar nu către Iosif, pentru că vedea cu prooroceşti ochi pe Maica cea fără de bărbat: „Iată, Acesta este spre căderea şi scularea multora în Israil”, adică spre căderea celor care nu vor voi să creadă cuvintele Lui, iar spre scularea celor ce vor primi cu dragoste sfântă Lui propovăduire; spre căderea cărturarilor şi a fariseilor, pe care i-a orbit răutatea lor, iar spre scularea pescarilor celor simpli şi neştiutori. Pentru că va alege pe cei neînţelepţi, ca să ruşineze pe cei înţelepţi ai veacului acestuia. Apoi va fi spre căderea sinagogii evreeşti a Legii celei Vechi şi spre ridicarea Bisericii lui Dumnezeu, prin darul cel nou şi spre semnul Căruia se va zice împotrivă. Căci multă grăire împotrivă va fi pentru Dânsul între popoare; unii vor zice că este bun, iar alţii nu, ci că înşeală poporul. Şi-L va pune pe El, după cuvântul proorocului Ieremia, ca pe o ţintă spre săgetare, spânzurându-L pe lemnul Crucii şi rănindu-L cu piroanele ca cu săgeţile şi cu suliţa. În acea vreme, ţie, o! Maică fără de bărbat, prin suflet îţi va trece sabia şi vei suferi dureri în inimă, când vei vedea pe Fiul tău pironit pe cruce, pe care l-ai născut în lumea aceasta fără de dureri. Pe Acela îl vei petrece din lumea aceasta cu multe dureri şi cu mare tânguire”.
Atunci era acolo şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuil, din seminţia lui Aşer, care îmbătrânise în văduvie foarte mult, ca la optzeci şi patru de ani şi care numai şapte ani vieţuise cu bărbatul său din fecioria ei. Rămânând văduvă, tot restul vieţii ei l-a petrecut cu dumnezeiască plăcere, nedepărtîndu-se de biserică, ci cu postul şi cu rugăciunile slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea. Aceea, apropiindu-se într-acel ceas, multe proorociri spunea despre Pruncul cel adus în Biserica Domnului, tuturor celor ce aşteptau izbăvirea în Ierusalim (Luca 2,36-38).
Auzind şi văzând aceasta, fariseii şi cărturarii cârteau în inimile lor, mâniindu-se cu zavistie asupra lui Zaharia, ca asupra unui călcător de lege, căci chiar în locul fecioarelor pusese pe Maica ce venise pentru curăţire. Iar asupra lui Simeon şi a Anei se mâniau, căci au dat aceste mărturii despre Prunc. Şi nu le-au tăcut acestea, nici chiar în faţa lui Irod împăratul, ci le-au spus pe toate cele făcute şi grăite în biserică. Pentru aceasta, îndată a fost căutat spre ucidere pe dumnezeiescul Prunc, Hristos Domnul, dar nu L-au aflat pentru că, prin dumnezeiască poruncă dată prin înger lui Iosif în vis, a fost dus în Egipt.
Atunci Sfântul Iosif cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu, sfârşind în biserică toate, după Legea Domnului, nu s-au întors în Betleem, ci în Galileea, în cetatea Nazaret, iar de acolo au pornit în Egipt. Iar Pruncul creştea şi se întărea cu duhul, umplându-se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste Dânsul (Luca 2,40).
Prăznuirea Întimpinării Domnului s-a aşezat în vremea împărăţiei lui Iustinian, căci mai înainte de aceea, deşi se făcea în Biserică pomenire despre Întimpinarea Domnului, nu era prăznuită ca sărbătoare. Iustinian, dreptcredinciosul împărat, a poruncit să se cinstească ca un praznic dumnezeiesc al Născătoarei de Dumnezeu, precum sunt şi alte praznice mari. Şi aceasta, pentru aceste pricini:
Pe vremea împărăţiei lui a fost molimă mare de moarte în Bizanţ şi în părţile de primprejur, trei luni, începând din zilele cele de pe urmă ale lui Octombrie, murind la început câte cinci mii de oameni în fiecare zi, apoi câte zece mii. Multe trupuri de ale oamenilor bogaţi şi cinstiţi erau neîngropate, pentru că murind slugile şi robii tuturor nu avea cine să îngroape pe stăpânii lor. Iar în Antiohia era îndoită pedeapsa lui Dumnezeu, căci la rana cea de moarte s-a adăugat, pentru păcatele omeneşti, şi un înfricoşat cutremur de pământ, încât toate casele cele mari, zidirile cele înalte şi bisericile au căzut şi mulţime de popor cazând sub ziduri a pierit. Între aceştia era şi Eufrasie, episcopul Antiohiei, căci, căzând pe dânsul biserica, a murit. Încă şi Pompeiopol, cetatea Misiei, s-a risipit de cutremur, iar jumătate din ea a fost înghiţită de pământ cu toţi locuitorii ei. În acea înfricoşată moarte şi pierzare i s-a descoperit unuia, din cei plăcuţi lui Dumnezeu, să se prăznuiască Întimpinarea Domnului şi a Născătoarei de Dumnezeu.
Venind ziua Întimpinării Domnului, la februarie, în ziua a doua, când a început să se prăznuiască cu priveghere de toată noaptea şi cu ieşire cu crucile, în acea zi s-a ridicat molima cea de moarte cu desăvârşire şi cutremurul pământului s-a alinat, prin milostivirea lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, căreia, împreună cu Cel ce S-a născut dintr-însa, Hristos, Dumnezeu, să-i fie cinste, slavă, închinăciune şi mulţumire în veci. Amin.

1

Acatistul Întâmpinării Domnului (2 februarie)

Condacul 1

Astăzi aleasa Maică merge de la Betleem la Ierusalim, iar dumnezeiescul Prunc Iisus în brațele ei ca un nor ușor este purtat. Iar noi, nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei și pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm celei binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Icosul 1

Cetele cerești, plecate spre pământ, văd pe Cel Unul Născut, pe Făcătorul lor și Stăpânul a toată făptura, în brațele feciorești ale Maicii celei neispitite de bărbat, mergând la Ierusalim, purtat ca un Prunc, și bucurându-se, cântă Lui și Împărătesei Fecioare laudă de sărbătoare:
Vino, Împăratul cerului și al pământului, în cetatea Marelui Împărat, Sionul cel sfânt;
Vino, Dumnezeule Preaînalt, din înălțimile cerești în biserica pământească și făcută de mâini;
Vino, Fiule Unule Născut, și Te sălășluiește cu oamenii pe pământ;
Vino, Mielul Cel nevinovat și dumnezeiesc, să Te aduci Domnului, Cel din ceruri;
Vino, Preacurată Porumbiță, Mireasă fără de bărbat, a Sfântului Duh;
Vino, Mielușea neîntinată, Maica neprihănită a Mielului Hristos;
Vino, Pruncă de Dumnezeu aleasă, Fiica cea preadorită a lui Dumnezeu Tatăl;
Vino, Împărăteasa Cerului, Stăpâna cea bună a întregii lumi;
Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Condacul al 2-lea

Preasfânta Fecioară pe sine s-a văzut fiind curată după Nașterea lui Iisus și nu i-a trebuit curățire, pentru că Hristos a trecut precum o rază de soare printr-un diamant, nestricând curăția feciorească a Preacuratei Maicii Sale. Totuși, fiind smerită și nemândrindu-se de neprihănirea curăției Sale, atunci când s-au împlinit zilele legiuite de curățire, a plecat de la Betleem, împreună cu Sfântul Iosif, logodnicul, și au adus pe dumnezeiescul Prunc, la Ierusalim, înaintea Domnului și împreună I-au cântat cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Văzându-te pe tine, printre veacuri, Fecioară, că porți în mâinile tale pe Dumnezeu întrupat, Isaia proorocul a glăsuit: „Domnul va ședea pe nor ușor”. Iar tu, o, Maică a lui Dumnezeu, mergând la Ierusalim și purtând dumnezeiescul Prunc în brațele tale, cugetai: „Cum, fiind mamă, am rămas fecioară?”. Totuși, văzând că această naștere a fost mai presus de fire, cu cutremur ai grăit întru sine: „Cum să Te numesc pe Tine, Fiul meu? Dacă Te numesc om, văd că ești mai presus decât omul, fecioria mea păstrând-o nestricată, pentru că zămislirea Ta a fost dumnezeiască. Dacă Te numesc Dumnezeu, văd că întru toate ești asemenea omului, afară de păcat. Pentru aceasta Te propovăduiesc pe Tine Dumnezeu adevărat și om adevărat”. Noi însă, întâmpinând venirea Ta, Hristoase, pe cea Curată o cinstim cântând așa:
Vino, Curată Fecioară, că ai născut curat pe Curatul Dumnezeu;
Vino, maică fără bărbat a lui Emanuel, care nu a cunoscut nunta;
Vino, ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii, că de a ta curăție s-a minunat Gavriil;
Vino, ceea ce ești mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, că ție ți s-a închinat firea îngerilor;
Vino, țarină nesemănată, că ne-ai răsărit nouă Spicul Vieții;
Vino, rug nears, că întru Naștere nu te-a ars focul dumnezeirii;
Vino, încăpere neîncăpută la care nu pot să privească cei cu câte șase aripi și cei cu ochi mulți;
Vino, masă cu chip de foc, pe care pământenii nu se pricep să te laude după cuviință;
Vino. Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 3-lea

Fiind purtată de putere dumnezeiască ai venit la Sfânta cetate, Ierusalim, Preasfântă Fecioară, ca o zi luminoasă, arătându-L întregii lumi pe Hristos, Soarele Dreptății. Pentru aceasta în chip vădit te-ai arătat prestol de Heruvimi, înălțat prin fecioreasca slavă, căci în mâna ta porți pe Împăratul Slavei, în fața Căruia stau în chip nevăzut Serafimii cei cu câte șase aripi, împreună cu toate puterile cerești cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având Fecioara pântece primitor de Dumnezeu, a venit la biserică, ținând în mâna sa pe dumnezeiescul Prunc Hristos, și, plecând genunchii înaintea Domnului, cu bucurie și cu bună-cuviință a grăit: ,,O, Părinte Preaveșnic, Acesta este Fiul Tău, pe Care L-ai trimis să Se întrupeze dintru mine pentru mântuirea oamenilor. Acesta este Rodul pântecelui meu, zămislit întru mine prin Duhul Tău cel Sfânt. Acesta este întâiul meu Născut. Primește Cuvântul Tău cel Întrupat dintru mine, primește de la mine pe Fiul Tău, pe Care Ți-L aduc, ca prin Trupul și Sângele Lui, primit de la mine, să răscumpere neamul omenesc”. Iar noi pricepând această tainică rugăciune, Preacurată, cântăm Fiului Tău și Dumnezeului nostru așa:
Vino, Preadulce Iisuse, pogorând pe pământ blând și smerit precum ploaia pe pământ curat;
Vino, Viață Preadulce, precum picătura ce picură pe pământ, arătându-Te nevăzut în Întruparea Ta;
Vino, Mântuitorule atotmilostiv, să cauți și să mântuiești pe cei pierduți;
Vino, Păstorule preabun, Cel ce ai voit să porți pe umerii Tăi oile rătăcite;
Vino, Doctorul celor fără de nădejde, Cel ce ai binevoit să porți bolile și neputințele noastre;
Vino, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ai voit să iei asupră-Ți toate păcatele lumii;
Vino, Domnul Slavei, purtat pe nor ușor, că ai gonit ademenirile întunericului;
Vino, Împăratul păcii, Cel ce șezi pe tronul lui David, a Cărui împărăție nu este din lumea aceasta;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 4-lea

Având întru sine furtună de gânduri îndoite marele arhiereu al lui Dumnezeu, Zaharia, s-a tulburat văzând pe Sfânta Fecioară cu Pruncul la un loc cu femeile necurate, înaintea ușilor bisericii, cerând curățirea cea după lege; a dus-o în Sfânta Sfintelor și a înțeles cu duhul că această Maică și după naștere este Fecioară Curată. Pentru aceasta a așezat-o în locul fecioarelor, unde femeilor având bărbat nu li se cuvine să stea, și, întâmpinând-o, cu frică și cu bucurie a cântat lui Dumnezeu Cel ce S-a arătat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind Zaharia minunatele tale cuvinte în fața lui Dumnezeu, Preacurată, și văzând că așezi copilul tău preaiubit în brațele lui de arhiereu al lui Dumnezeu, precum în înseși mâinile lui Dumnezeu, și împreună cu acesta aduci jertfă, după cum spune legea, doi pui de porumbel, s-a umilit cu inima și cu credință și cu frică a primit pe dumnezeiescul Prunc, zicând așa:
Vino, Cel vechi de zile, Care de demult ai dat lui Moise legea în Sinai;
Vino, Prunc Tânăr, că ai intrat acum în biserică, vrând să împlinești legea;
Vino, că, sălășluire având cerul, ai vrut să umpli biserica pământească de slavă cerească;
Vino, că, întrupându-Te din Fecioară, ai dorit să îndumnezeiești firea omenească;
Vino, că Te-ai coborât până la chipul de rob, ca pe noi, robii păcatului, să ne faci robii Adevărului dumnezeiesc;
Vino, că ești strălucirea Ipostasului Părintesc, ca pe noi să ne arăți fiii Tatălui Ceresc;
Vino, Împlinitorul legii, Care ai adus lui Dumnezeu pui de porumbel, ca noi să zburăm la ceruri mai curați decât aceștia;
Vino, Dătătorule de milostivire, Care milă voiești, iar nu jertfă, ca și noi să Te ungem cu untdelemnul milei;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 5-lea

Steaua cea de Dumnezeu luminată a strălucit, când a venit la biserică Simeon, purtat de Duhul Sfânt. Acestuia, tânăr cu Duhul, dar îmbătrânit cu trupul, fiind drept și credincios trăind în credință și așteptând mângâierea lui Israel, i s-a făgăduit prin Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până când nu va vedea pe Hristos Domnul venind în trup. Acesta, privind pe Preacurata Fecioară și pe Pruncul ținut de dânsa în brațe, a văzut harul lui Dumnezeu și, cunoscând cu Duhul că Acesta este Mesia Cel așteptat, în grabă s-a apropiat de Dânsul și, dând mulțumire lui Dumnezeu, cu frică și cu bucurie I-a cântat din inimă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând bătrânul Simeon în mâinile Fecioarei pe Cel ce a zidit pe om, purtat în chip de Prunc, s-a umplut de nespusă bucurie și, uitându-se pe sine, a grăit cu bucurie: Te doresc pe Tine, Dumnezeul părinților și Doamne al milei, la Tine privesc, Cel ce cuprinzi toate cu Cuvântul Tău, pe Tine Te întâmpin, Cel ce stăpânești viața și moartea, pe Tine Te aștept, Cel ce unești cerul și pământul. După Tine flămânzesc morții ce așteaptă învierea. După Tine însetează cei ce pătimesc și așteaptă mângâiere și Ție Îți cântă așa:
Vino, Cel așteptat de toți proorocii, să ne cercetezi cu mântuirea Ta;
Vino, Cel dorit de toate neamurile, să ne luminezi cu învățătura Ta;
Vino, Mântuitorul nostru, ca să izbăvești pe Adam și pe Eva de păcat, de vechiul blestem;
Vino, Cel ce Te-ai arătat pe pământ Mântuitorul nostru, ca să viețuiești cu oamenii și să-i scoți din întuneric și din umbra morții;
Vino, Luminătorul nostru, ca să binevestești anul plăcut Domnului;
Vino, Izbăvitorul nostru, ca să-i și slobozești pe cei zdrobiți cu inima;
Vino, Păstorule și Învățătorule, ca să propovăduiești robilor dezrobirea și celor orbi vederea;
Vino, Ziditorule și Stăpâne, să vestești celor umiliți mântuire și tuturor oamenilor iertare;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 6-lea

Propovăduitor minunat al venirii lui Hristos s-a arătat purtătorul de Dumnezeu Simeon, când mai ales umplându-se de Duhul Sfânt, primul dintre oameni L-a cunoscut pe Ziditorul său, venit cu trup, și primul a mărturisit dumnezeirea Lui, cântându-I în numele tuturor celor ce trăim pe pământ: „Ție ne închinăm, pentru că Tu ești Dumnezeul nostru; Ție ne rugăm, pentru că Tu ești biserica noastră, Ție Îți slujim, că Tu ești Făcătorul legii. Tu ești Unul Dumnezeu și nu este alt Dumnezeu afară de Tine și alt Fiu deoființă cu Tatăl. Prin Tine noi trăim și ne mișcăm și ființăm; Tu ești mai frumos decât toți fiii oamenilor, pentru că Tu ești Dumnezeu și om”. Pentru aceasta se bucură acum cerul, pentru că a miluit Domnul pe poporul său și saltă temeliile pământului și cei ce se află în iad, că s-a arătat celor morți învierea văzând acum pe Mântuitorul lumii și cântându-I: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Astăzi a strălucit la toată lumea lumina adevărului, că Preasfânta Fecioară a dat cu preacuratele sale mâini, bătrânului Simeon, pe dumnezeiescul Prunc, ca pe un cărbune făcător de viață, de la jertfelnicul Domnului, zicând: „Primește, cinstite bătrâne, pe Domnul tău, primește vistieria nesecată și puterea cea neajunsă. Spală necurăția și te înnoiește și te luminează de la Soarele Dreptății. Să nu ardă deci focul harului pe domnul meu, ci mai mult să-l lumineze, căci Acesta curăță păcatele și toată fărădelegea ta, ca să fii început al curățirii întregii lumi, și astfel te vei dezbrăca de toate cele vechi, ca să te îmbraci în toate cele noi”. Iar noi, pricepând această vestire milostivă, să-i cântăm Preacuratei unele ca acestea:
Vino, Fecioară, că strălucind de curăție cerească, ne-ai răsărit lumina cea neînserată;
Vino, Împărăteasă a preaminunatei lumi cerești, care ne-ai ridicat pe noi în locașurile cele de sus;
Vino, tainic rug, prin care, din înălțimile cerești, s-a aprins focul Dumnezeirii la toată lumea;
Vino, nor purtător de lumină, prin care dumnezeiescul Prunc Hristos S-a adus spre mântuirea tuturor;
Vino, masă de foc a Nevăzutului Împărat;
Vino, chivot ceresc, care ai încăput pe Hristos;
Vino, palat al Duhului Sfânt;
Vino, mireasă neprihănită a Împăratului cel fără de moarte;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 7-lea

Vrând Sfântul bătrân Simeon să primească o nouă curățire, precum Isaia cel de demult, s-a închinat Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și, atingându-se de dumnezeieștile ei picioare, a zis: „Foc duci, Curată, mă tem să iau în brațe Pruncul Cel ce stăpânește lumea. Tu însă, cu mâinile Tale, precum cu niște aripi îngerești luminează-mă, dându-mi pe Cel ce Heruvimii cei înaripați se înfricoșează să-L poarte”. Astfel Simeon, întinzându-și mâna, L-a primit în cinstitele sale brațe și cu bucurie a cântat: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Onouă și preaslăvită minune s-a săvârșit astăzi: bătrânul Simeon primește în mâini stricăcioase pe Ziditorul omului, pentru ca Dumnezeu să trăiască cu oamenii, iar omul să devină ceresc. Primind pe Cel dorit și văzând împlinirea făgăduințelor Simeon, precum grâul cel copt, a cerut slobozirea de trup și la apusul viețuirii sale a cântat cu bucurie: „Au văzut ochii mei mântuirea Ta, ca pe o taină ascunsă din veac. Acum însă, slobozește, Stăpâne, pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, de această trupească legătură către viața cea neîntinată și neîmbătrânitoare, ca, plecând de aici, să duc veste de bucurie despre venirea Ta în lume”. Pentru aceasta Îți cântăm:
Vino, Iisuse, Dătătorul vieții, că ai dăruit viață și înviere tuturor credincioșilor Tăi;
Vino, Stăpâne, Biruitorul morții, că ai slobozit din veșnica moarte poporul Tău;
Vino, Împăratul cel fără de moarte, că din întunericul și din umbra morții ai slobozit pe cei legați din veac;
Vino, Preadulce Viață, că porțile raiului iarăși le-ai deschis lui Adam, spre viață veșnică;
Vino, Mire Preadorit, că sufletul meu tânjește și dorește curțile Domnului;
Vino, Lumină Sfântă, că Te-a aflat sufletul meu plângându-și păcatele;
Vino, Dumnezeule Preaveșnic, că aproape este mântuirea Ta pentru cei ce se tem de Tine;
Vino, Mântuitorule Preabun, căci cuvântul Tău a adus pacea mult dorită;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 8-lea

Străine cuvinte auzind de la bătrân, minunatul Iosif și Preacurata Fecioară s-au mirat de cele spuse, l-au văzut pe Simeon proorocind despre Prunc, dar nu ca despre un prunc, ci ca despre Cel vechi de zile, și rugându-se la Dumnezeu, ca la Cel ce are putere asupra vieții și asupra morții și Care poate să-l sloboadă la o altă viață, și punând toate acestea în inima lor, au cântat cu mulțumire lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul fiind întru Dumnezeu, Sfântul bătrân Simeon s-a umplut de duh proorocesc și a vorbit despre dumnezeiescul Prunc că va ajunge chiar și la iad să dea tuturor celor legați iertare, orbilor vedere și nu va vorbi ca alții. Și, întorcându-se la Maria, Mama lui Iisus, a proorocit: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va ridica împotriviri. Și prin sufletul tău, o, Maică, fără de moarte, va trece sabie, când vei vedea pe Fiul tău bătut în cuie pe cruce, ca să se descopere gândurile din multe inimi, întru iertarea păcatelor lor”. Iar noi, înțelegând această proorocie, îi cântăm Preacuratei:
Vino, Maică și Fecioară, care, întru nașterea ta feciorească, nu ai simțit durerile nașterii;
Vino, Maica Mielului și a Păstorului, care vei suferi dureri înfricoșătoare lângă Crucea Fiului tău;
Vino, bucuria noastră, care, împreună cu Fiul tău pătimind, cu toată lumea te vei bucura de arătarea Slavei Sale;
Vino, mângâiere în necazuri, care fiind încercată precum aurul în foc, ești grabnic ajutătoare celor ce sunt ispitiți;
Vino, cea preaveselă, care ai vrut să o bucuri pe Eva, cea care a adus femeilor mâhnire;
Vino, preaslăvită, care ai dorit ca prin durerile tale să eliberezi lumea de toate durerile;
Vino, Fecioară, mai cinstită decât toată făptura, care prin nașterea ta ai înnoit toată zidirea cea văzută;
Vino, Maică mai sfântă decât toți sfinții, care prin întâmpinarea ta ai unit pe îngeri cu oamenii;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerilor s-a minunat de marea coborâre a lui Dumnezeu față de om zicând: minune preaslăvită, neînțeleasă și nespusă vedem astăzi, că Cel ce l-a făcut pe Adam încape în brațele bătrânului. Pline sunt marginile lumii de mila Lui, plină este făptura de lauda Lui, plină este omenirea de îngăduința Lui. Cele cerești, cele pământești și cele de dedesubt sunt pline de bunătatea Lui, sunt pline de darurile și binefacerile Lui. Plin este cerul și pământul de slava Lui! Pentru aceasta, toate neamurile, bateți din palme cântându-I: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Grăitorul și văzătorul de Dumnezeu Simeon, deși a spus multe și a lăudat pe Preanevinovata Maică a lui Dumnezeu, care a născut lumii pe Dumnezeu Omul, Mântuitorul sufletelor noastre, totuși nu a putut să o laude cu vrednicie pe aceea pe care mințile cele mai presus de lume nu se pricep să o cânte. Totuși, cuprins de iubire a slăvit-o zicând: Preasfântă și minunată cămară a lui Dumnezeu, tu ești începutul și sfârșitul prăznuirii noastre. Tu ne-ai răsărit Lumina Soarelui ne-ai deschis izvorul iubirii de oameni a Fiului tău. Pomenirea ta este mai presus de orice cuvânt și mărirea ta întrece neputința noastră. Te rugăm, pomenește-ne neîncetat pe noi, cei ce te lăudăm și îți cântăm:
Vino, bucuria noastră nesfârșită, care ai arătat lumii întregi bucuria lui Hristos;
Vino, dulceața noastră cea pururea fericită, care ții în mâinile tale focul dumnezeirii;
Vino, lumină pururea strălucitoare, care ai luminat biserica lumii vechi cu lumina harului;
Vino, făclie nestinsă, care întru întâmpinarea ta ai luminat sufletele credincioșilor cu lumina lui Hristos;
Vino, că porți cu mâinile Focul Ceresc, ca prin tine să se aprindă în locul cel sfânt frumusețea și sfințenia;
Vino, lumină neînserată, că ai născut în chip nestricat, fiind pururea Fecioară, ca prin tine să se vestească mântuirea până la marginile pământului;
Vino, chivot însuflețit și dumnezeiesc, că prin tine se arată întregii lumi harul cel mare și mântuitor;
Vino, cortul lui Dumnezeu și al oamenilor, că prin tine Dumnezeul dumnezeilor împărățește în Sion peste toți oamenii;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 10-lea

Propovăduitoare a mântuirii s-a arătat Ana, cea insuflată de Dumnezeu, că nu se depărta de biserica Domnului, slujind ziua și noaptea în post și în rugăciuni. Aceasta ieșind cu Dreptul Simeon în întâmpinarea Pruncului Iisus, a mărturisit că acesta este Ziditorul cerului și al pământului. Și îmbrățișând pe Hristos, L-a sărutat și Duhul S-a sălășluit întru ea și a grăit: „Tu ești Dumnezeu și Fiul Omului, Fiul împărăției și al umilinței. Tu auzi și taci, vezi și ești nevăzut, ești pretutindeni și ascuns”. Și a grăit și alte proorocii despre Pruncul adus, pentru cei ce așteptau izbăvirea în Ierusalim cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărate Preaveșnic și Cuvântul lui Dumnezeu, Tu acum în trup Te-ai arătat lumii întregi, ca un Prunc în biserică, purtat în brațe de Fecioara Maria, Maica Ta, ca să petreci cu oamenii și celor ce sunt din Adam să le vestești mântuirea. Adevărul Tău S-a pogorât din cer, mila Ta ne-ai trimis-o nouă și harul Tău împărățește pe pământ pentru că ai venit să cauți și să-i mântuiești pe cei pierduți. Pentru aceasta pe nimeni nu îndepărtezi, de la nimeni nu Te întorci, precum s-a întâmplat cu Uza, de demult, când s-a atins de chivotul Legământului Tău și a fost lovit de moarte. Acum însă desfrânata Îți cade la picioare și devine neprihănită, cea cu scurgerea de sânge se atinge de Tine și se vindecă, vameșii și păcătoșii stau împreună cu Tine și se fac prietenii Tăi, căci ai chemat la Tine pe toți cei trudiți și împovărați. Pentru aceasta cu bucurie și noi Te întâmpinăm și Îți cântăm așa:
Vino, o, Hristoase, împăratul tuturor, și scoală-Te întru întâmpinarea, noastră;
Vino, Iisuse, Doctorul inimilor noastre, și ieși întru ajutorul și mântuirea noastră;
Vino, Păstorul nostru Cel bun, Care Te-ai întrupat să cauți oile pierdute, și caută-ne și pe noi cei rătăciți;
Vino, Mângâietorule bun, Care ai căutat și ai găsit drahma cea pierdută, și află și sufletele oamenilor pierduți;
Vino, Atotbunule și Iubitorule de oameni, și ne primește și pe noi în brațele Tale părintești;
Vino, Atotmilostive și Îndurate, și ne sălășluiește și pe noi în cămările Tale cerești;
Vino, Mângâietorul celor întristați, ca să ne aperi și să ne cârmuiești pe noi, cei ce plutim pe marea acestei vieți deșarte;
Vino, Mântuitorul celor rătăciți, mântuiește-ne și ne scoate pe noi, cei ce ne înecăm în viforul păcatului;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 11-lea

Cântare de umilință au adus arătării Tale, Hristoase, purtătorul de Dumnezeu Simeon și dreapta Ana, arzând cu duhul și propovăduind cu buze de bucurie venirea Ta în lume tuturor celor ce așteptau izbăvirea. Iar cărturarii și fariseii, auzind astfel de mărturisiri despre Prunc, s-au mâniat și mai mult, l-au învinuit pe Zaharia, ca pe un vădit călcător de lege, că pe Maria a așezat-o în locul unde ședeau fecioarele, pentru care îndată l-au și ucis cu pietre. Iar Pruncul Iisus a fost dus în Egipt, din pricina lui Irod, ca și acolo, spre mărturie veșnică, Domnul să fie cunoscut egiptenilor și să I se aducă jertfă, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lumină spre descoperirea neamurilor ai fost, Hristoase, Soarele dreptății, pe nor purtat, precum Simeon astăzi a proorocit că vei fi începătură de nou har, din Egipt și până la marginile lumii, că Tu ești Izvorul Vieții și Lumina oamenilor, pentru că lumina luminează întru întuneric și întunericul nu o cuprinde. Cu această lumină a dumnezeirii Tale luminează și întunericul sufletelor noastre, pentru ca toți să aprindem în inimă lumina virtuților și împreună cu Simeon și cu Ana să-Ți cântăm Ție și Preasfintei Maicii Tale unele ca acestea:
Vino, Iisuse, Lumina lumii, pentru ca în lumina Sfinților Tăi să ne luminezi pe noi;
Vino, Hristoase Mântuitorule, Care locuiești întru Lumina cea nepătrunsă, pentru ca în lumina Feței Tale să ne îndumnezeim;
Vino, Soarele Dreptății, pentru ca în zilele Tale să strălucească adevărul și pacea pe pământ;
Vino, Lumină Sfântă, pentru ca să ajungă în inimile noastre focul credinței și iubirii Tale;
Vino, Împărate ceresc, pentru ca binecuvântată și prealuminată să fie venirea Ta;
Vino, Ziditorule și Stăpâne, pentru ca având aprinsă făclia curăției să ieșim întru întâmpinarea Ta;
Vino, Lumină lină și neînserată, pentru ca în liniște și în pace să trăim toate zilele vieții noastre;
Vino, Fiule Unule Născut al lui Dumnezeu și Cuvinte, pentru ca întru bucurie și frică să lucrăm a noastră mântuire;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 12-lea

Vechea biserică a legii cu nou har s-a umplut, când ai intrat într-însa, Hristoase, ca un Prunc purtat în brațe, ca să se plinească proorocia lui Agheu: „Va veni Cel dorit de toate neamurile și voi umple de slavă templul acesta și slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi și în locul acesta voi împărți pacea”. Pentru aceasta să se înfrumusețeze cu lumina Ta Dumnezeiască și Biserica noastră ce se gătește să Te primească luminat ca pe un Mire, iar pe noi ne învrednicește în curăție să ieșim întru întâmpinarea Ta și cu veselie să-Ți cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând, o, Maica lui Dumnezeu, venirea întru întâmpinarea ta a întregii lumi în Biserica Domnului, lăudăm nespusa ta curăție feciorească, ne închinăm Soarelui Dreptății, Hristos, Ce a răsărit dintru tine, Îl privim împreună cu Simeon și Îl primim în brațele noastre. Împreună cu Ana mărturisim dumnezeirea Lui, cu Iosif Îi aducem în dar doi pui de porumbel, adică sufletul și trupul nostru, și precum fecioarele înțelepte, luminat înfrumusețăm candelele sufletelor noastre și făclii aprinse de fapte bune lui Hristos, Lumina cea Adevărată, Ce S-a arătat lumii, Îi dăruim, iar astăzi, împletind precum florile coroană de cântări, îți aducem aceste laude:
Vino, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca sub acoperământul Fecioriei Tale să ne păzești pe noi întru curăție și feciorie;
Vino, palat purtător de Lumină al Stăpânului, ca prin darul tău să ne faci pe noi locaș al Duhului Sfânt;
Vino, Fecioară mai luminoasă decât dimineața, ca să fim și noi fii ai zilei până la sfârșitul vieții;
Vino, soare care porți pe Tatăl Luminii, ca și pe noi să ne luminezi cu darul tău;
Vino, sfântă slujitoare a măreței taine, ca să ne înveți a sluji cu sfințenie pe Fiul tău și Dumnezeu;
Vino, bună ajutătoare a toată lumea, ca să ne păzești nevătămați de lume, de trup și de diavol;
Vino, o, Fecioară Marie, ca să luminezi sufletele noastre întunecate de patimi;
Vino, o, pruncă minunată, ca să călăuzești spre mântuire această lume orbită de păcate;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 13-lea

O, întru tot cântată Maică și Fecioară, care ai adus în locul cel sfânt al sfinților pe Cuvântul cel mai presus decât toți sfinții, întru întâmpinarea noastră și pentru mântuirea lumii; primește această rugăciune a noastră, acoperă-ne și ne păzește pe noi de tot necazul și întristarea și ne izbăvește de toate cursele vrăjmașului. Tu, cea fără de prihană, ceea ce ești ușă dumnezeiască, deschide-ne nouă, celor ce dorim mântuirea, ușile cerești, ca, izbăvindu-ne prin tine de veșnica muncă, să cântăm întru Întâmpinarea Domnului în văzduh: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Cetele cerești, plecate spre pământ…, Condacul 1: Astăzi aleasa Maică merge acum de la Betleem la Ierusalim…, și aceste rugăciuni:

Icosul 1

Cetele cerești, plecate spre pământ, văd pe Cel Unul Născut, pe Făcătorul lor și Stăpânul a toată făptura, în brațele feciorești ale Maicii celei neispitite de bărbat, mergând la Ierusalim, purtat ca un Prunc, și bucurându-se, cântă Lui și Împărătesei Fecioare laudă de sărbătoare:
Vino, Împăratul cerului și al pământului, în cetatea Marelui Împărat, Sionul cel sfânt;
Vino, Dumnezeule Preaînalt, din înălțimile cerești în biserica pământească și făcută de mâini;
Vino, Fiule Unule Născut, și Te sălășluiește cu oamenii pe pământ;
Vino, Mielul Cel nevinovat și dumnezeiesc, să Te aduci Domnului, Cel din ceruri;
Vino, Preacurată Porumbiță, Mireasă fără de bărbat, a Sfântului Duh;
Vino, Mielușea neîntinată, Maica neprihănită a Mielului Hristos;
Vino, Pruncă de Dumnezeu aleasă, Fiica cea preadorită a lui Dumnezeu Tatăl;
Vino, Împărăteasa Cerului, Stăpâna cea bună a întregii lumi;
Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Condacul 1

Astăzi aleasa Maică merge de la Betleem la Ierusalim, iar dumnezeiescul Prunc Iisus în brațele ei ca un nor ușor este purtat. Iar noi, nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei și pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm celei binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Rugăciunea întâi, către Domnul nostru Iisus Hristos

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule Unule Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, Care mai înainte ai fost văzut de prooroci, ca prin oglindă, în ghicitură și mai pe urmă, în aceste zile, Te-ai născut nestricat cu trupul din Preasfânta Fecioară Maria și în a patruzecea zi, în locul cel sfânt, întru întâmpinarea întregii lumi, Te-ai arătat ca Prunc, purtat în brațele Dreptului Simeon pentru mântuirea tuturor celor din Adam! Cât de proslăvită și de prealuminată este aducerea Ta în brațele Născătoarei de Dumnezeu în biserica Domnului și Întâmpinarea Ta de către bătrânul Simeon. Astăzi cerurile se veselesc și pământul se bucură de venirea Ta, Dumnezeule, de venirea Dumnezeului și Împăratului nostru. De demult Moise s-a urcat în munte ca să vadă slava Ta, dar nu a putut să-Ți vadă fața Ta, pentru că i-ai arătat doar spatele. În această zi prealuminoasă a întâmpinării Tale, Tu Te-ai arătat pe Tine Om, strălucind de nespusă dumnezeiască Lumină, ca împreună cu Simeon să Te vedem față către față, să Te pipăim cu mâinile și să Te primim în brațele noastre ca să Te cunoaștem pe Tine ca Dumnezeu venit în trup. Pentru aceasta proslăvim nespusă coborârea Ta și marea Ta iubire de oameni, că prin venirea Ta ai dăruit acum bucurie cerească neamului omenesc căzut de demult în păcat. Că Tu prin dreapta Ta judecată ai izgonit pe strămoșii noștri din raiul desfătării în lumea aceasta, iar acum ne-ai miluit și iarăși ne-ai deschis locașurile cerești și ai prefăcut plânsul nostru întru bucurie, iar Adam nu se mai rușinează pentru neascultare și nici nu se va mai ascunde de la fața Ta, fiind chemat de Tine, pentru că Tu ai venit acum ca să iei asupră-Ți păcatele lui, să-l speli cu sângele Tău și să-l îmbraci pe el, gol fiind, în haina mântuirii, în podoaba veseliei și să-l înfrumusețezi pe el, ca pe un mire. Iar pe noi, pe toți, care prăznuim dumnezeiasca Ta întâmpinare, învrednicește-ne ca împreună cu fecioarele înțelepte să Te întâmpinăm pe Tine, Mirele nostru Ceresc, cu candelele credinței și curăției aprinse să privim cu ochii credinței dumnezeiasca Ta față, să Te purtăm în inimi, în toate zilele vieții noastre, ca să ne fii nouă Dumnezeu și noi să fim poporul Tău. Iar în slăvita și înfricoșătoarea zi a venirii Tale, când toți sfinții vor ieși în văzduh pentru marea Ta întâmpinare, învrednicește-ne și pe noi să Te vedem, și astfel pururea cu Domnul vom fi. Slavă milosârdiei Tale, slavă Împărăției Tale, slavă purtării Tale de grijă, Unule iubitorule de oameni, că a Ta este împărăția și puterea și slava, împreună cu Cel fără de Început al Tău Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua, către Preasfânta Stăpâna noastră Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Fecioară, care strălucești prin curăție cerească, porumbiță preablândă, mielușea neprihănită, ajutătoare bună a lumii, Maica lui Hristos Dumnezeul nostru, tu ești începutul și mijlocul și sfârșitul bucuriei noastre de acum, că dintru tine a strălucit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru, pe Care L-ai adus în sfintele tale brațe în a patruzecea zi, în locul cel sfânt, întru întâmpinarea noastră și spre bucuria și mântuirea întregii lumi. Pentru aceasta te fericim și te proslăvim, pentru că tu ești cortul lui Dumnezeu și prin tine S-a sălășluit între noi, pentru ca să fim poporul Lui. Tu ești ușa cerească vestită de Iezechiel, prin care iarăși ni s-a deschis intrarea în locașurile raiului. Tu ești scara cea înaltă văzută de Iacob, prin care Dumnezeu S-a pogorât pe pământ. Tu ești pod care duce de pe pământ la cer. Pentru aceasta te rugăm să privești spre noi, ca ceea ce ai intrat în locul cel sfânt purtând pe mâini Focul Dumnezeiesc, binecuvântată. Cu focul rugăciunii tale să arzi focul patimilor noastre, ca să ne izbăvim de focul cel veșnic al gheenei. În locul cel sfânt ai venit pentru curățirea cea după lege, ție netrebuindu-ți curățire, Fecioară Curată, și prin aceasta învață-ne cumse cuvine a ne păzi în neprihănire și curăție și cum să purtăm nevoința fecioriei, că tu, fiind mai presus decât Heruvimii, ai venit la biserică, laolaltă cu femeile necurate. Tu, o, Maică Preasfântă, însăți fiind biserica lui Dumnezeu care ai adus la biserica legii pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, învrednicește-ne și pe noi să iubim mai mult în lumea aceasta bisericile Fiului tău, să le cercetăm în toate zilele vieții noastre, acolo să vedem frumusețea Domnului, pentru că mai bine este să petrecem o zi în curțile Domnului, decât să locuim în locașurile păcătoșilor. Dăruiește-ne și nouă, Preacurată, precum lui Simeon, să purtăm neosândiți, în brațele inimii noastre, pe Fiul tău și Dumnezeul nostru, ca să fim părtași pururea Preacuratului Său Trup și Sânge, și ajută-ne să ne păzim în frica lui Dumnezeu și să nu întinăm biserica trupului nostru. Și așa întâmpinând totdeauna, o, Maica lui Dumnezeu, pe Fiul tău în inimile și în sufletele noastre, să ne învrednicim prin rugăciunile tale să dobândim și acea întâmpinare în văzduh a Domnului și așa vom slăvi și vom cânta împreună cu toți sfinții pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Apoi se face otpustul.

2

Canon de rugăciune la Praznicul Întâmpinării Domnului (2 febriarie)

Tropar la Praznicul Întâmpinării Domnului, glasul 1:

Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe Izbăvitorul sufletelor noastre, Cel Ce ne-a dăruit nouă şi Învierea.

Cântarea 1, glasul al 3-lea.

Irmosul: Pământul cel roditor de adâncime, uscat l-a trecut oarecând soarele; căci ca un zid s-a închegat apa de amândouă părţile, trecând poporul marea pedestru şi lui Dumnezeu cu plăcere cântând: să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Să picure norii apă, că Soarele Hristos a venit pe Nor Uşor, ca un Prunc în Templu, fiind purtat de braţe preacurate. Pentru aceasta credincioşii să strigăm: să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întăriti-vă mâini slăbite de bătrâneţe ale Dreptului Simeon şi picioare obosite ale bătrânului înainte vă mişcaţi, spre întâmpinarea lui Hristos; dănţuire împreună cu cei fără de trup începeţi. Să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceruri, ce cu înţelepciune sunteţi întinse, veseliţi-vă şi pământule bucură-te; că din Dumnezeieştile sânuri odrăslind Făcătorul Hristos, de Maică Fecioară lui Dumnezeu Tatălui este adus Prunc, Cel mai înainte de veci; căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Catavasie:
Pământul cel roditor de adâncime, uscat l-a trecut oarecând soarele; căci ca un zid s-a închegat apa de amândouă părţile, trecând poporul marea pedestru şi lui Dumnezeu cu plăcere cântând: să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Întărirea celor ce nădăjduiesc spre Tine, întăreşte, Doamne, Biserica Ta, pe care o ai câştigat cu Scump Sângele Tău.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Cel Unul-Născut din Tatăl mai înainte de veci, Prunc Unul-Născut din Fecioară Nestricată S-a arătat, lui Adam întinzându-i mâna.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe cel întâi zidit, care prin înşelăciune a ajuns cu minte de prunc, iarăşi l-a îndreptat Dumnezeu Cuvântul, Cel Ce Prunc S-a arătat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Firea ce se trage din pământ, care iarăşi se întoarce într-însul, a arătat-o Ziditorul asemenea Dumnezeirii, făcându-Se ca un Prunc, fără de schimbare.

Catavasie:
Întărirea celor ce nădăjduiesc spre Tine, întăreşte, Doamne, Biserica Ta, pe care o ai câştigat cu Scump Sângele Tău.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase; că ieşind din Chivotul Sfinţirii Tale, din Maică Nepătată, în Biserica Slavei Tale Te-ai arătat, ca un Prunc în braţe purtat. Şi s-au umplut toate de lauda Ta.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Bucurându-te Dreptule Simeon, tăinuitorule al celor negrăite, Născătoarea de Dumnezeu a strigat: pe Cuvântul Hristos, Cel Ce S-a făcut Prunc şi a fost vestit ţie de demult de la Duhul Sfânt, primeşte-L în braţe, strigând: umplutu-s-au toate de lauda Ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mângâierea Israelului Celui Sfânt, către care ai nădăjduit, Dreptule Simeon, de la vârsta pruncească, primeşte-o acum bucurându-te, pe Hristos Făcătorul Legii şi Stăpânul, Care a împlinit rânduiala Legii, strigându-I Lui: umplutu-s-au toate de lauda Ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Văzând Simeon pe Cuvântul Cel fără de început, pe Pricinuitorul fiinţei tuturor cu Trup ca un Prunc, purtat ca pe un Scaun de Heruvimi de Fecioara, minunându-se, a strigat Lui: umplutu-s-au toate de lauda Ta.

Catavasie:
Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase; că ieşind din Chivotul Sfinţirii Tale din Maică Nepătată, în Biserica Slavei Tale Te-ai arătat, ca un Prunc în braţe purtat. Şi s-au umplut toate de lauda Ta.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Când a văzut Isaia, cu închipuire pe Dumnezeu pe Scaun Preaînalt, de Îngerii Slavei înconjurat, a strigat: o, eu, ticălosul! Că am văzut mai înainte pe Dumnezeu Întrupat, Lumina Cea Neînserată, pe Cel Ce Stăpâneşte pacea.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Cunoscând Dumnezeiescul bătrân Slava cea mai înainte arătată, de demult, proorocului şi văzând pe Cuvântul ţinut de mâinile Maicii, a strigat: o, Preacurată! Bucură-te! Căci cuprinzi ca un Scaun pe Dumnezeu, Lumina Cea Neînserată, pe Cel Ce stăpâneşte pacea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Plecându-se bătrânul şi Dumnezeieşte insuflat atingându-se de picioarele Celei ce n-a ştiut de nuntă, ale Maicii lui Dumnezeu, a zis: Foc porţi, Preacurată şi mă înfricoşez a lua în braţe pe Dumnezeu, Lumina Cea Neînserată, pe Cel Ce stăpâneşte pacea.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Curăţitu-s-a Proorocul Isaia primind cărbunele de la Serafim şi bătrânul a strigat Maicii lui Dumnezeu: tu, ca un Cleşte, cu mâinile mă luminezi dându-mi pe Acela pe Care Îl porţi, Lumina Cea Neînserată, pe Cel Ce stăpâneşte pacea.

Catavasie:
Când a văzut Isaia, cu închipuire pe Dumnezeu pe Scaun Preaînalt, de Îngerii Slavei înconjurat, a strigat: o, eu, ticălosul! Că am văzut mai înainte pe Dumnezeu Întrupat, Lumina Cea Neînserată, pe Cel Ce Stăpâneşte pacea.

Cântarea a 6-a.

Irmosul: Strigat-a Ţie bătrânul, văzând cu ochii Mântuirea Care a venit popoarelor de la Dumnezeu: Hristoase, Tu eşti Dumnezeul meu.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

În Sion pentru cei neplecaţi ai fost pus Piatră de poticnire şi Piatră de sminteală; iar pentru cei credincioşi Neclintită Mântuire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Purtând cu statornicie Chipul Celui Ce Te-a născut mai înainte de veci, din milostivire, Te-ai îmbrăcat acum cu neputinţa omenească.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe cel ce se închină Ţie, Fiului Celui de sus, Fiului Fecioarei lui Dumnezeu, Celui Ce Prunc Te-ai făcut, acum slobozeşte-l în pace.

Catavasie:
Strigat-a Ţie bătrânul, văzând cu ochii Mântuirea Care a venit popoarelor de la Dumnezeu: Hristoase, Tu eşti Dumnezeul meu.

CONDAC, glasul 1.

Cel Ce cu naşterea Ta ai sfinţit pântecele Fecioarei şi mâinile Dreptului Simeon care Te-au întâmpinat acum le-ai binecuvântat şi precum se cuvenea ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeule, împacă lumea ce se găseşte în războaie şi întăreşte Biserica pe care o ai iubit, Unule Iubitorule de oameni.

Cântarea a 7-a.

Irmosul: Pe Tine, Cel Ce ai răcorit în foc pe tinerii cei ce Dumnezeu Te-au numit şi în Fecioară Nepătată Te-ai Sălăşluit, Dumnezeu Cuvântul, Te lăudăm cântând cu dreaptă credinţă: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Lui Adam celui ce locuieşte în iad, merg să-i dovedesc şi Evei să-i aduc bună vestire, a strigat Dreptul Simeon cu proorocii dănţuind: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dumnezeu, Cel Ce izbăveşte neamul pământesc, până la iad va veni; şi celor robiţi va aduce toată libertatea şi orbilor vedere va da; iar muţii vor putea să strige: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Şi prin inima ta, Preacurată, a zis mai înainte Dreptul Simeon Născătoarei de Dumnezeu, sabie va trece, pe Cruce văzând pe Fiul tău, Căruia strigăm: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Catavasie:
Pe Tine, Cel Ce ai răcorit în foc pe tinerii cei ce Dumnezeu Te-au numit şi în Fecioară Nepătată Te-ai Sălăşluit, Dumnezeu Cuvântul, Te lăudăm cântând cu dreaptă credinţă: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a.

Irmosul: În focul cel mistuitor uniţi fiind tinerii, cei ce au fost cei dintâi în cinstirea de Dumnezeu, dar de văpaie nefiind vătămaţi, cântare Dumnezeiască au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Popor al lui Israel, văzând pe Emmanuel, Slava ta, Prunc din Fecioară, înaintea Dumnezeiescului Chivot acum dănţuieşte, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Iată a strigat Simeon: Acesta va fi Semn de poticnire, Dumnezeu fiind şi Prunc; Acestuia, cu credinţă să-I cântăm: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Viaţă din fire fiind, Acesta va fi Cădere pentru cei neplecaţi, Prunc făcându-Se Dumnezeu Cuvântul; şi Sculare va fi pentru toţi cei ce cântă cu credinţă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Catavasie:
În focul cel mistuitor uniţi fiind tinerii, cei ce au fost cei dintâi în cinstirea de Dumnezeu, dar de văpaie nefiind vătămaţi, cântare Dumnezeiască au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a, glasul al 3-lea:

Nu pricep, Curată, nici îngerii, nici oamenii, Maică Fecioară, Ceea ce s-a Săvârşit în tine.

În mâini ţine Simeon, bătrânul, îmbrăţişat pe al Legii Făcător şi Stăpânul tuturor.

Ziditorul vrând să mântuiască pe Adam, în pântecele Curatei Fecioare S-a Sălăşluit.

Tot neamul omenesc, Curată, te fericim şi cu credinţă te mărim ca pe Maica lui Dumnezeu.

Veniţi şi vedeţi pe Hristos, Stăpânul tuturor, pe Care astăzi Simeon Îl poartă în Sfântul Locaş.

Cel Ce priveşti spre pământ şi-l faci de se cutremură, cum şezi în mâini de bătrân? Cum te ţin braţele lui?

Trăind încă Simeon până ce pe Hristos L-a văzut, către Dânsul a strigat: slobozeşte-mă acum.

Cleştele cel Tainic ce a luat în pântece pe Cărbunele Hristos, tu eşti, Marie.

Voind a se face Om, Cel fără de început şi Dumnezeu este adus în Sfântul Locaş în a patruzecea zi.

Pogorându-Se din cer Stăpânul tuturor, L-a primit pe El Simeon preotul.

Luminează-mi sufletul şi cu lumină simţită să văd limpede şi să Te vestesc pe Tine Dumnezeu.

De ce Curată Maică şi Fecioară, aduci în Templu Prunc Tânăr, dându-L în braţele lui Simeon?

Liberare cer acum de la Tine, Ziditorule, că Te-am văzut, Hristoase, Luminamântuirii mele.

Pe Cel Căruia slujitorii cereşti cu spaimă se roagă, Îl îmbrăţişează astăzi Simeon în braţe.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel cu Firea Singur şi în Feţe Întreit apără pe robii Tăi, cei ce în Tine se încred.

Alte Stihuri:

Stih: Născătoare de Dumnezeu, Nădejdea tuturor creştinilor, acoperă, apără, păzeşte pe toţi creştinii, ce nădăjduiesc întru tine.

Stih: Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, Bună Ajutoare a lumii, acoperă-ne şi ne păzeşte de toată nevoia şi necazul.

Irmosul: În Lege, în umbră şi în Scriptură închipuire vedem noi credincioşii: toată partea bărbătească ce deschide pântecele, Sfânt lui Dumnezeu este. Deci, pe Cuvântul Cel mai Înainte Născut, Fiul Tatălui Celui fără de început, Cel Întâi Născut din Maică, fără de ispită bărbătească Îl slăvim.

Stih: De Dumnezeu primitorule, Dreptule Simeon, vino şi ridică pe Hristos, pe Care L-a născut Preacurata Fecioară Maria.

Stih: Îmbrăţişează cu mâinile bătrânul Simeon, pe Făcătorul Legii şi Stăpânul a toate.

Stih: Nu Mă ţine pe Mine bătrânul, ci Eu îl ţin pe dânsul, fiindcă acesta cere eliberare de la Mine.

Stih: Cleşte Tainic, cum porţi Cărbunele? Cum hrăneşti pe Cel Ce toate le hrăneşte?

Pentru cei nou-născuţi, de odinioară, se aducea jertfă o pereche de turturele, sau doi pui de porumbei; pentru aceea Dumnezeiescul bătrân şi Înţeleapta Ana Proorociţa, Celui Născut din Fecioară şi Fiul Cel Născut din Tatăl, Care a venit la Templu, slujindu-I L-au slăvit.

Stih: O, fiică a lui Fanuil, vino şi stai împreună cu noi şi mulţumeşte lui Hristos Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu.

Stih: Sfânta Ana cea înţeleaptă mai înainte prooroceşte cele înfricoşătoare, mărturisind pe Ziditorul cerului şi al pământului.

Stih: Necuprinse sunt de îngeri şi de oameni cele ce s-au făcut de tine Maică, Fecioară Preacurată.

Stih: Porumbiţa cea Preacurată, Mieluşeaua cea Neîntinată, aduce pe Mielul şi Păstorul în Templu.

Datu-mi-ai mie, strigat-a Dreptul Simeon, Bucuria mântuirii Tale, Hristoase; primeşte pe slujitorul Tău, care a sfârşit de lucrat în umbra Legii, pe slujitorul propovăduitor al Harului Celui Nou, care cu laudă Te slăveşte.

Stih: O, Hristoase, Împărate al tuturor, dă biruinţă asupra vrăjmaşilor credincioşilor robilor Tăi.

Stih: O, Hristoase, Împărate al tuturor, dă-mi lacrimi fierbinţi, ca să plângă sufletul meu pe care rău l-am piedut.

În loc de Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stih: Dumnezeirea Cea în Trei Străluciri şi Ipostasuri, cu dreaptă credinţă să O lăudăm.

În loc de Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stih: O, Fecioară Marie, luminează sufletul meu cel întunecat în chip cumplit de dulceţile vieţii.

Cu sfinţită cuviinţă proorocind Proorociţa Ana cea înţeleaptă, cuvioasa şi bătrâna, s-a mărturisit Stăpânului în Templu în chip lămurit, iar pe Născătoarea de Dumnezeu propovăduind-o tuturor celor de faţă, a mărit-o.

Catavasie:
În Lege, în umbră şi în Scriptură închipuire vedem noi credincioşii: toată partea bărbătească ce deschide pântecele, Sfânt lui Dumnezeu este. Deci, pe Cuvântul Cel mai Înainte-Născut, Fiul Tatălui Celui fără de început, Cel Întâi-Născut din Maică, fără de ispită bărbătească Îl slăvim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

În Muntele Sinai, de demult, a văzut Moise pe Dumnezeu în nor şi de Glas Dumnezeiesc nedesluşit s-a învrednicit în nor şi în furtună. Iar acum Dreptul Simeon, pe Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat fără schimbare pentru, în braţe L-a primit şi bucurându-se s-a dus din acestea de aici la Viaţa Cea Veşnică. Pentru aceea a strigat: acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne.

Întâmpinarea Domnului predica Părintelui Ilie Cleopa

Parintilor si fratilor si iubiti credinciosi, iata care a fost istoria acestui praznic. Nichifor Calist, un istoric bizantin din secolul XIV, spune: Arhanghelul Gavriil s-a aratat sfântului si dreptului Simeon si i-a spus ca nu va muri pâna ce nu va vedea pe Hristos Domnul.


Iar marele istoric Egesip descrie mai pe larg istoria acestui praznic, zicând: De la zidirea lumii si pâna la moartea lui Avraam au trecut 3.407. În vechime, adica de la Set pâna la Avraam, oamenii traiau foarte mult, cum a trait Adam 930 de ani, cum a trait Matusalem 969 de ani, Set 812 ani si Eva 950. Dar dupa aceea, a început sa scada viata omului; înainte de potop, a zis Dumnezeu sa fie anii omului 120, iar pentru cei drepti numarul acesta a fost întrecut. Pentru ca îl vedem pe Avraam ca traieste 175 de ani. Deci de la Adam pâna la Avraam a scazut viata omului cu 755 de ani. De la Avraam si pâna la împaratul Ptolemeu Filadelf, când traia si Sfântul Simeon Batrânul, au trecut 1700 ani (Prolog, februarie).


Si în timpul acestui împarat Ptolemeu, care traieste cu 283 de ani înainte de venirea Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a întâmplat un mare eveniment cu Sfânta Scriptura. Atunci s-a facut traducerea ei din limba evreiasca în cea elineasca, numita Septuaginta, pentru ca a fost tâlcuita de 70 de mari carturari, pe care împaratul Ptolemeu Filadelf i-a pus sa tâlcuiasca Scriptura, deoarece evreii erau în robia lor. Si între acesti 7o de barbati care au tâlcuit Dumnezeiasca Scriptura a fost si Sfântul Simeon Batrânul, care pe vremea aceea avea 77 de ani. Si s-a împartit Biblia, dupa cum spune istoricul Egesip, în 70 de parti, iar fiecare carturar si preot, care era pus la tâlcuirea Scripturii, avea o parte a ei. Deci unul tâlcuia Facerea, altul Iesirea, altul Numerii, altul Deuteronomul si altul cartile Regilor, si celelalte care urmeaza în Scriptura. Iar sfântului si dreptului Simeon (care, cum am spus, era batrân de 77 de ani) i-a cazut sa traduca pe Sfântul Prooroc Isaia, care vorbeste de nasterea Mântuitorului din Fecioara. Si traducând el, a ajuns la locul unde Duhul Sfânt spune prin gura acestui prooroc: „Iata, Fecioara în pântece va lua si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuil” (Isaia 7, 13), care se tâlcuieste: „Cu noi este Dumnezeu”.


Si acest om, cu toate ca era sfânt si carturar mare, când a auzit acest cuvânt din Scriptura, s-a îndoit: Cum poate o fecioara sa nasca? Ca fecioara nu poate sa nasca, fara numai femeia care a trait cu barbat, numai aceea poate sa nasca. Si si-a zis în mintea lui, ca om, ca locul care s-a pus mai înainte de el în Scriptura nu e bun. Si si-a luat, fiindca fiecare tâlcuia în camaruta lui, exemplarele Scripturii, ce se scriau atunci pe piele de vitel sau pe piele de ied. Si a luat Sfântul Simeon cutit si a ras de pe membrana textul acela: „Iata, Fecioara în pântece va lua…” si a scris dupa mintea lui altceva: „O tânara tainuita de barbatul sau va lua în pântece” (cuvânt la Mineiul lui februarie).


Câta hula era aici:dintr-o fecioara facuse o femeie care a cazut pe ascuns de barbatul ei! Si a scris asa, ca i s-a parut lui ca asa trebuie sa fie: o tânara care fara stirea barbatului a trait cu altul poate sa nasca, macar ca nu-i femeia acelui barbat, dar fecioara sa nasca nu se poate. Asta-i mintea omului, dar nu a lui Dumnezeu. Si fiindca era seara,s-a dus sa se odihneasca. Si când a venit dimineata în camera sa, unde avea de lucru, a gasit scris din nou, mai frumos: „Iata, fecioara în pântece va lua…”. Si s-a minunat întrebându-se: Cine a intrat noaptea asta la mine si mi-a sters sensul si a scris altfel decât am scris eu? Si a ras a doua oara de pe membrana cuvântul cel hotarât de Duhul Sfânt: „Iata, Fecioara…” si scris: „O tânara tainuita de barbatul sau…”. Si a tradus mai departe, pâna seara, si atunci i-a zis gândul: „Lasa ca am sa încui camara, am sa pun lacat, sa vedem cine o sa intre sa mai poata sterge ceea ce am scris eu!”. Si s-a dus sa se odihneasca. Si când a venit, a treia zi, a gasit a doua oara, mai luminat si mai frumos: „Iata, Fecioara în pântece va lua…”; si s-a speriat, caci stiuse usa încuiata, si si-a zis: „Cine a putut sa stearga acest text pe care l-am sters eu si sa scrie iar cum era scris înainte?”. Si a îndraznit si a treia oara sa stearga, si atunci l-a prins de mâna Arhanghelul Gavriil, iar el a cazut cu cutremur la pamânt: „Stai, Simeoane! Au ti se pare ca acest lucru este cu neputinta la Dumnezeu? Adica Dumnezeu, Care a facut pe femeie din barbat la început fara de barbat – ca Adam a nascut femeie din coasta lui fara amestecare de femeie, nu poate sa scoata barbat din fecioara fara de barbat si fara sa-si strice pecetile fecioriei ei? Deci, pentru ca n-ai crezut cuvântul Domnului, care se va împlini la vremea lui, iata vei trai si n-ai sa mori pâna ce n-ai sa vezi cu ochii tai pe Hristosul Domnului si pâna n-ai sa-l pipai cu mâinile tale”. Si s-a dus Arhanghelul Gavriil de la dânsul.


Si era Simeon atunci, cum v-am mai spus înainte, de 77 de ani. Si de la faraonul Ptolemeu Filadelf si pâna la venirea Domnului au trecut 283 de ani. Acestia si cu 77 fac la un loc 360 de ani. Atâta a trait Simeon Batrânul. Si era o spaima în Ierusalim, ca atâtea rânduri de oameni murisera si lumea se minuna ca omul acesta traieste, nu dupa legile firii, ci dupa minunea lui Dumnezeu. Ca el era legat si nu spunea la nimeni taina ce-a vazut-o.


Dar toti carturarii legii vechi stiau ca el traieste de 360 de ani, într-un timp când nimeni n-a mai trait atâta. Ca v-am spus ca de la Adam pâna la Avraam au scazut 755 de ani din viata omului si a ramas Avraam cu 175 de ani. Si Isaac a trait 182, iar Iacov 147 de ani. Iar de la Avraam pâna la David, timp de 839 de ani, a mai scazut 100 de ani din viata omului si Duhul Sfânt a hotarât prin gura lui David: „Zilele anilor nostri sunt saptezeci de ani; iar de vor fi în putere, optzeci de ani… ” (Psalmii 89,10-11).


Va sa zica Sfântul Simeon Batrânul traieste dupa ce Duhul Sfânt a hotarât prin gura lui David sa traiasca oamenii 70 de ani, iar de vor fi în putere, 80. Si dupa alcatuirea firii, unii din ei traiesc si astazi pâna la 130-140, dar mai mult nu. Deci minune mare era sa vezi un om de 360 de ani, în timpul de la David pâna la Hristos, împaratul Ptolemeu traind cam la 600 de ani dupa David!


Si iata cum a luat fiinta, praznicul de astazi. Acestui Sfânt Simeon, pe care l-a legat Dumnezeu prin graiul Arhanghelului Gavriil sa nu moara pâna ce nu va vedea pe Hristosul Domnului, îi spuneau la Templul din Ierusalim, si carturarii, si arhiereii, “Simeon cel fara de moarte”, pentru ca credeau ca nu va mai muri. Si-l întrebau: “Pâna când ai sa traiesti tu?”. Iar el spunea: “Pâna când va voi Domnul”. Dar nu spunea taina, ca l-a legat pe el Domnul.


Iar când a venit Prea Sfântul nostru Dumnezeu cu trup, Cel ce s-a nascut din Prea Curata Fecioara Maria, la 40 de zile în biserica, dupa rânduiala legii evreiesti, sa aduca jertfa de curatire doua turturele sau doi pui de porumb, acest om sfânt si drept – caci spune Evanghelia de azi ca era drept si temator de Dumnezeu a venit în biserica, îndemnat fiind de Duhul. Duhul Sfânt i-a zis lui Simeon: “Batrâne care esti legat de ciolanele astea vechi, du-te acum în biserica si vezi pe Acela despre Care, cu 283 de ani în urma, nu credeai ca se va naste din Fecioara! Du-te si-L vezi, du- te si-L ia în brate, si te dezleaga de la Dânsul, ca El te-a legat, prin Arhanghelul Gavriil!”.


Si s-a dus Simeon în Templul lui Solomon. Acolo erau mii de evrei cu prunci de 40 de zile pentru curatire. Dar venind batrânul Simeon, gârbov si foarte plecat, cu vederea si auzul slabite, s-a facut de unde era Maica Domnului – între atâtea mii de femei si barbati – o raza de lumina ca soarele. Si pe acea raza de lumina el a mers pâna la Maica Domnului. Iar Mântuitorul stralucea în bratele Maicii Domnului ca fulgerul. Si când L-a vazut batrânul Simeon, L-a luat în brate si cu lacrimi a spus: „Acum slobozeste pe robul Tau, Stapâne, dupa Cuvântul Tau în pace”, adica acum da-mi, Doamne, drumul sa ma duc cu liniste în cealalta lume, „ca vazura ochii mei mântuirea Ta”. Caci Tu ai venit sa mântuiesti lumea, „ca vazura ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gatit-o înaintea fetii tuturor popoarelor…”.


Auzi, n-ai venit sa mântuiesti numai pe evrei, ci pe toate popoarele lumii! Si a mai zis: „… lumina spre descoperirea neamurilor”; adica prin acest Prunc se va descoperi lumina la toate popoarele pamântului. Si la urma a zis: „… si slava poporului tau Israil”, pentru ca dupa trup Mântuitorul se trage din neamul lui David si al lui Avraam, deci din neamul evreiesc. Si este slava pentru poporul acela.


Si zicând aceasta, batrânul s-a risipit acolo în biserica. Si osemintele lui le-au îngropat lânga biserica si le-a adus împaratul roman mai târziu la Constantinopol.


Iubiti credinciosi, asa s-a întâmplat Întâmpinarea Domnului.


Dar oare de ce femeile veneau la 40 de zile în biserica, sa aduca jertfa de curatire lui Dumnezeu? Oare exista legea aceasta si în legea darului? Da, exista, pentru ca în legea veche a spus Moise în Levitic (cap. al XII-lea): „Toata femeia care va zamisli si va naste… necurata este”; pâna la 40 de zile sa nu se culce cu barbatul sau si la 40 de zile sa aduca pruncul sa-l îmbisericeasca în biserica, sa i se faca aghiasma si sa aduca jertfa de curatire lui Dumnezeu, si apoi poate sa intre în biserica. Asa era în legea veche si aceasta rânduiala s-a pus în legea darului la fel. Dar oare se pazeste în legea darului? Ne-a venit la ureche ca nu. Ne-a venit la spovedanie si ni s-a spus ca barbatii n-au rabdare si femeile n- au ce face si nu pazesc curatenia pâna la 40 de zile. Si aceasta e mare pacat. Pentru ca copiii care se nasc din aceste amestecari, daca barbatul se împreuna cu sotia pâna ea nu se curateste, se nasc orbi, rahitici, cu oasele moi si cu nici un fel de fericire în viata. E o pedeapsa a lui Dumnezeu ca n-au înfrânare nici macar sase saptamâni, pâna se curateste femeia de urmele nasterii ei. Deci luati aminte de la praznicul Întâmpinarii si aduceti-va aminte sa nu va ispiteasca satana ca sa nu paziti curatenia dupa copiii dumneavoastra, ca veti fi sub blestem si veti avea pagube si scârbe în viata aceasta, iar dincolo – munca cea vesnica. Ca si legea casatoriei are o masura de curatenie. Nu dezlegati frâul – nici barbatul, nici femeia – ca dobitoacele, macar ca si acelea au rânduiala lor. Cât timp femeia este în timpul menstruatiei, barbatul n-are voie sa se culce cu dânsa; la fel timp de 40 de zile dupa nastere, cât este în curatenie,n-are voie; nici în sarbatori, nici în posturi, în duminici si asa mai departe. E o masura de curatenie pentru toti, si daca nu e pastrata, din mocirla asta ne ducem în fundul iadului.


Dar oare de ce trebuie sa aduca doi pui de porumb, iar cei mai bogati un miel fara meteahna, adica nici schiop, nici chior, nici cu vreo alta meteahna în trup? Acesta era simbolul lui Hristos celui desavârsit, Mielul lui Dumnezeu. Si simbolul desavârsirii jertfei noastre, adusa lui Dumnezeu, care trebuie sa fie curata, nu întinata de furtisaguri, sau de alte pacate. Iar cel mai sarac aducea jertfa doua turturele sau doi pui de porumb. De ce se aducea jertfa de catre cei saraci porumbelul? Pentru ca porumbelul este o pasare care foarte mult iubeste pe sotia sa, si sotia pe el. Mare dragoste este între porumbei. Asa trebuie sa traiasca sotul cu sotia, în mare unire, în mare dragoste, în mare blândete. Ca zice Hristos: „Fiti întelepti ca serpii si blânzi ca porumbeii!”. Si ce mai face porumbelul, chiar si cel salbatic din padure, si turturica? Daca i-a murit sotul, pâna la sfârsitul vietii el nu se mai însoteste. Tot asa si turturica. De aceea spune Sfântul Efrem despre calugari: „Pentru ce oare, monahe, cu turturica cea vaduva te-a asemanat pe tine proorocul, care niciodata sotie nu mai cauta, si se tine în vai si în pustie,cautându-si linistea? Asa trebuie sa fie calugarul: pururea fara casatorie, pururea cautând pe Hristos”. Asa face si porumbelul salbatic: dupa ce i-a murit sotia, el zboara prin munti, pe dealuri, prin poiene, prin vai, si plânge dupa sotia lui. Dar nu se mai casatoreste cu alta, si niciodata nu sta pe craca verde, ci totdeauna pe craca uscata.


Eram cu oile – ca eu am fost cioban la munte – acum vreo zece ani, si pe piciorul unui deal pândeam niste porumbei salbatici. Poate erau si aceia stingheri, ca de câte ori veneau, stateau pe vârful unui mesteacan uscat. Si ma minunam de ce stau pe cel uscat, când tot codrul e verde! Iata de ce stau pe pom uscat: aceasta este o taina si un simbol. Caci spune Marele Vasile ca din toate zidirile lui Dumnezeu pururea ne învatam cele ale întelepciunii. Caci toata lumea aceasta simtita si vazuta este scoala sufletelor celor cuvântatoare. Stiti de ce nu sta porumbelul si turturica pe lemn verde dupa ce i-a murit sotul? Lemnul verde e simbolul dulcetii omenesti, caci ceea ce-i verde si sanatos traieste în îndulcirea veacului de acum, iar lemnul uscat e simbolul ca femeia, dupa ce i-a murit barbatul, nu se mai îndulceste cu alt sot. Sa stea pe ramura uscata! Acesta e simbolul uscaciunii, al foamei, al setei, al chinului, al trudei – asa spun dumnezeiestii Parinti. Porumbelul care sta pe lemn uscat ne arata noua sa ne uscam cu postul, cu lacrimile, cu umilinta, cu foamea si cu setea. Femeia careia i-a murit barbatul sa plânga, sa se roage, sa duca o viata curata si cinstita, si de foarte mare fericire se va învrednici daca va ramâne asa pâna la sfârsitul vietii ei. Iar daca nu poate, atunci dupa îngaduinta marelui Pavel, poate sa se marite, dar mai bine este daca ramâne nemaritata si petrece în post, în rugaciune, în foame si în sete, în truda si în osteneala, plângând nu dupa mirele ce l-a avut, ci dupa Hristos; dupa Acela sa suspine, dupa Acela sa plânga, ca trebuie din nou sa fie cu Acela cu Care s-a împreunat la botez, ca Acela sa ne duca pe noi nu la unirea cea trupeasca, ci la cea duhovniceasca si la bucuria cea fara de margini din ceruri.


Iubiti credinciosi, dar de ce spune oare evanghelia de astazi ca batrânul Simeon a blagoslovit pe dreptul Iosif si pe Maica Domnului? Dupa unii istorici, el a fost preot al legii vechi; altii zic ca nu, ci a fost un om drept, batrân si sfânt. Dar mai târziu el s-a aratat oarecarora dintre sfinti îmbracat preoteste, dupa rânduiala legii vechi, si cu un toiag verde în mâna, încredintând ca a fost preot. Dar pe cine blagosloveste Simeon? Pe Maica Domnului si pe Pruncul pe Care-L tine în brate. Vedeti smerenia lui Hristos? Vedeti bunatatea Lui cea fara de margini? Se lasa blagoslovit de un om drept. Cel ce blagosloveste toate popoarele pamântului, si toate tarinile, si toate viile, si toate mosiile, si toate vietuitoarele din apa, din aer si de pe uscat, se lasa blagoslovit de un om, care avea darul preotiei.


Vedeti cât de mare e preotia? Duhul Sfânt da preotia preotului, dar ne învata ca si Însusi Dumnezeu S-a smerit ca sa fie binecuvântat de preot, de dreptul Simeon. Astazi, Dumnezeu Cuvântul, Care a facut cerul si pamântul, vine, Se face prunc întru smerenie si blândete si, tacând, Se lasa binecuvântat de un preot al legii vechi. Dar atunci cu cât e mai mare un preot al legii darului? N-am vreme sa va spun. Iar dumneavoastra, când treceti pe lânga un preot, poate nici buna-ziua nu-i ziceti. Vai de cel ce face asa! Sa stiti dumneavoastra ca arhiereii si preotii în lumea aceasta sunt izvoarele binecuvântarii. Deci fericit, de trei ori fericit este acela care doreste pururea sa fie blagoslovit de arhiereu si de preot! Când treci pe lânga un preot, chiar daca este departe, ia-ti caciula din cap,du-te si zi: Blagosloveste-ma,parinte sfinte! Caci zice dumnezeiescul Gura-de-Aur:„a preotului este numai a deschide gura si darul le lucreaza pe toate”. Si mai zice acelasi: „Sfânta este limba preotului si preasfânta este gura lui”. Si când te-ai dus la el si te-a binecuvântat, Domnul te-a umplut de toata blagoslovenia Duhului Sfânt, ca nu el blagosloveste, cu Duhul Sfânt cu Care este îmbracat.


Iata ce pilda ne-a dat Mântuitorul la sarbatoarea de astazi. El, Care blagosloveste pe toti Sfintii si Arhiereii, si pe toti Sfintii Îngeri, Se blagosloveste pe pamânt de la un preot? De un batrân cinstit?


Si apoi, pe cine tine Sfântul Simeon în brate? Pe un prunc. Dar cine era pruncul Acesta? Acesta este Cel ce tine în cumpana si în bratele Sale cerul si pamântul, si toate cerurile cerurilor si toate vazduhurile, si noianurile, si vânturile, si muntii, si toate cetele de sus, si toata zidirea cea de jos; si acum vine cu atâta smerenie ca sa-L tina în brate un batrân slab, care a asteptat cu suspin si cu umilinta 360 de ani venirea Lui. Iata bunatatea si mila lui Dumnezeu pâna unde se coboara, ca vrea sa fie binecuvântat de om, vrea sa fie purtat de om, în nemarginita Lui dragoste, ca si noi la vreme sa dorim blagoslovenia Lui, si sa-L purtam pe Dumnezeu.


Dar oare nu-L purtam si noi pe Iisus Hristos? Oare numai batrânul Simeon L-a purtat? Doamne fereste. Noi Îl purtam mai mult decât Sfântul Simeon. Sufletul omului are chipul si asemanarea lui Dumnezeu, caci are minte, gând si cuvânt. Mintea noastra, sufletul nostru sunt chipul si asemanarea lui Dumnezeu, Care sta în minte si în inima, si S-a varsat în toata firea trupului ca focul prin fier, cum arata dumnezeiescul Ioan Damaschin. Deci fiecare crestin, care s-a scaldat în biserica si s-a îmbracat cu Hristos, dupa cum cânta biserica: “Câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbracat, Aliluia!”, poarta pe Hristos în el. De aceea ne chemam toti crestini, ca purtam pe Hristos în noi, avem pe Dumnezeu Cuvântul si pe toata Sfânta Treime cu noi. Sfântul Simeon L-a purtat în brate, iar noi Îl purtam pururea pe Hristos în inima si în minte. Toti suntem purtatori de Dumnezeu, dupa cum a spus Sfântul Ignatie, caci când l-a întrebat împaratul Traian: „Dar de ce te chemi tu asa, Teoforul? (adica “purtator de Dumnezeu”), el i-a spus: „Nu te nedumeri, Împarate! Ma numesc Teofor pentru ca port pe Dumnezeu în mine; caci toti crestinii care s-au botezat poarta pe Dumnezeu în ei”.


Deci, fratii mei, daca purtam pe Dumnezeu în noi si daca acesta este adevarul, si nimeni nu poate sa-l tagaduiasca, atunci cum trebuie sa fie purtarile noastre, cum trebuie sa fie gândurile noastre, cum trebuie sa fie cuvintele noastre, ce fel de miscari trebuie sa facem? Oare ce nu stie Dumnezeu, Care este în noi si pe Care Îl purtam pâna la moarte? Ce nu stie El din viata noastra? Caci i-a spus lui Iov: „Oare cine este cel ce ascunde de la Mine sfatul?”. Care sfat? Sfatul inimilor.


Despre aceasta a proorocit batrânul Simeon. Caci dupa ce a spus cele de mai sus, a zis Maicii Domnului: „Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel” (Luca 2, 34). Care e caderea, care e ridicarea prin Hristos? Toti care Îl hulesc vor cadea de la Dânsul, caci de buna voie se desprind de dragostea Lui.Si-apoi,ce i-a mai proorocit Maicii Domnului? „Si prin sufletul tau va trece sabie”. Când a trecut sabia prin inima Maicii Domnului? La Sfintele Patimi. Maica Domnului a nascut dupa legea firii, dar în acelasi timp mai presus de fire, caci n-a avut dureri.


Dar durerea pe care trebuia sa o aiba la nastere a avut-o la sfintele si preaînfricosatele Patimi, când a vazut pe Mântuitorul rastignit, de a suferit nenumarate chinuri si a murit. Deci a trecut sabia prin inima ei nu la nastere, pentru ca n-a cunoscut înainte de ea dulceata de barbat si de aceea a nascut fara durere. Dar durerea de la nastere a trebuit s-o aiba la patima Domnului, ca sa fie partasa a patimilor si suferintelor Lui.


Iubiti credinciosi, luati seama: Hristos a venit spre surpare si stavilire. Toti care se împotrivesc, toti care hulesc, toti care defaima poruncile Lui vor cadea de la El. Si toti care cauta sa-L iubeasca din toata inima, si sa faca poruncile Lui, se vor ridica prin dragostea Lui la locasurile mai presus de ceruri.


V-am spus aceste putine, la praznicul de azi, ca sa nu îngreuiez auzul dumneavoastra, ca multe sunt care îmi vin în minte. Va spun numai atâta: tineti minte femeilor, de la praznicul acesta, sa paziti curatenia dupa copii pâna la 40 de zile. Daca una ramâne vaduva, sa stea pe lemn uscat, ca porumbita cea salbatica, adica sa petreaca în post, în rugaciune, în foame, în sete, si sa suspine dupa Mirele Cel ceresc, dupa Hristos, Care ne-a logodit pe noi cu Sine prin botez. Iar daca nu se va putea înfrâna si se va casatori, sa se casatoreasca cu un barbat crestin, care n-a mai lasat o sotie încurcata, si sa aiba cununie. Dar cununia nu se mai pune a doua oara pe capul celor ce se cununa, dupa rânduiala Sfintilor Parinti.


Apoi, sa dorim binecuvântarea preotilor si arhiereilor. Pâna veti ramâne în viata aceasta, sa doriti blagoslovenia slujitorilor Bisericii, pentru ca Însusi Dumnezeu S-a pogorât de sus, ca sa fie blagoslovit de un sfânt preot al legii celei vechi.


Dar sa va mai spun ceva: sa nu boliti de îndoiala. Niciodata nu am putea vorbi mai mult de îndoiala ca astazi, dar nu-i vreme. De ce a suferit Sfântul Simeon Batrânul 283 de ani, câti au fost de la faraonul Ptolemeu Filadelf pâna la Hristos? Pentru ca s-a îndoit. N-a crezut ca Hristos se poate naste dintr-o fecioara. Si i-a dat Dumnezeu canon sa mai traiasca 283 de ani, ca sa vada pe Cel nascut din Fecioara.


Asa s-a îndoit Avraam. Caci când i-a zis Domnul: „Eu sunt Domnul, Care te-a scos din Urul Caldeii, ca sa-ti dau pamântul acesta de mostenire… a zis Avraam: «Stapâne Doamne, pe ce voi cunoaste ca-l voi mosteni?». Atunci a zis Domnul catre Avraam: «Sa stii bine ca urmasii tai vor fi pribegi în pamânt strain, unde vor fi robiti si apasati patru sute de ani»” (Facerea 15,7-13). Dar a stat în robie 430 de ani. De aceea a întrebat Moise: de ce, Doamne, a depasit cei 400 de ani, ca s-au împlinit anii. Si a zis Dumnezeu: anii s-au împlinit, dar pacatele poporului, nu. Deci, în loc de 400 de ani,le-a dat canon de stat în robie 430 de ani. De ce n-a murit Moise în pamântul fagaduintei, ci a murit la muntele Nebo? Caci Moise, care a condus poporul acela, a fost cel mai blând om de pe fata pamântului, cum se spune la Numeri: „Moise însa era omul cel mai blând dintre toti oamenii de pe pamânt” (Numerii 12, 3). Pentru o greseala nu a intrat în pamântul fagaduintei, pentru o greseala l-a pedepsit Dumnezeu sa nu treaca Iordanul: pentru ca s-a îndoit la stânca Rafidim. Ca Dumnezeu i-a spus: „Ia toiagul si aduna obstea, tu si Aaron, fratele tau, si graiti stâncii înaintea lor si ea va va da apa; si le veti scoate apa din stânca si veti adapa obstea si dobitoacele ei.


A luat deci Moise toiagul din fata Domnului, cum poruncise Domnul. Si au adunat Moise si Aaron obstea la stânca si a zis catre obste: «Ascultati, îndaratnicilor, au doara din stânca aceasta va vom scoate apa?» Apoi si-a ridicat Moise mâna si a lovit în stânca cu toiagul sau de doua ori, si a iesit apa multa, si a baut obstea si dobitoacele ei. Atunci a zis Domnul catre Moise si Aaron: «Pentru ca nu M-ati crezut, ca sa aratati sfintenia Mea înaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu veti duce voi adunarea aceasta în pamântul pe care am sa i-l dau»” (Numerii 20,8-12).Pentru îndoiala aceasta Moise n-a vazut pamântul fagaduintei.


Asa s-a îndoit si Toma la Învierea lui Hristos si a trebuit sa fie mustrat oarecum de Hristos: „Fiindca M-ai vazut, Tomo, ai crezut; ferice de cei ce n-au vazut si au crezut!”. Hristos a pus astfel fericirea a zecea dupa Înviere, ca sa întareasca credinta celor ce nu vad si cred, precum suntem noi si cum trebuie sa fie toti crestinii pâna la sfârsit. Ce spune Apostolul Iacov: „Barbatul îndoielnic este nestatornic în toate caile sale” (Iacov 1, 8). Omul îndoielnic care zice: “Oare este, sau nu este Dumnezeu? Oare este iad, sau nu este?”, acela este ca un nor pe care îl poarta satana cum vrea, caci el nu crede cu fermitate, cu tarie, în existenta lui Dumnezeu. De aceea satana îl duce oriunde.


Sa va dau o pilda. A venit un mosneag deunazi si a zis: “Parinte, iata ce am vazut la restaurant în ziua de Sfântul Vasile. Vor merge toti aceia în iad? Eu cred ca nu vor merge toti”.I-am raspuns: “Nu crezi dumneata, dar Duhul Sfânt ne spune în psalmi, prin gura Sfântului Prooroc David: Ca Tu esti Dumnezeu care nu voiesti faradelegea, nici va locui lânga Tine cel ce vicleneste. Nu vor sta calcatorii de lege în preajma ochilor Tai.Urât-ai pe toti cei ce lucreaza faradelege (Psalmii 5,4-5). Nu crezi dumneata ca Dumnezeu nu-i partas la faradelegile noastre? Ce spune Scriptura? Pentru ce ai asezat asezamântul de lege al Meu prin gura ta, iar tu ai urât învatatura si ai lepadat cuvintele mele înapoia ta? (Psalmii 40,17-18).


Si mai zice în psalmi:Pune-voi faradelegea ta înaintea ta si te voi mustra. Iar Hristos a spus: Intrati pe poarta cea strâmta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla. Si strâmta este poarta si îngusta calea care duce la viata si putini sunt care o afla (Matei 7,13-14).Deci nu te mira ca merg multi la joc, sau ca cei care merg la bine pe cararea cea strâmta sunt putini”.


Tot lucrul bun este rar. Deci nu va îndoiti de cuvintele Mântuitorului. Nu sta la îndoiala când e vorba de a împlini porunca lui Hristos si de a te feri de pacate. Daca n-a crutat Dumnezeu pe Avraam si pe Moise pentru îndoiala, daca nu l-a crutat pe Toma si pe altii care s-au îndoit, nu ne va cruta nici pe noi. Aceia au fost sfinti,le-a dat astfel de pedeapsa ca sa nu se munceasca vesnic, dar noi, daca vom trai în îndoiala, vom avea nu numai pedeapsa lui Simeon, ci vom avea pedeapsa vesnica. Pe el l-a pedepsit pe merit sa nu moara, pâna nu-L va vedea pe Hristos Domnul, dar noi, de nu vom crede ca avem pe Hristos în noi si ca El traieste în noi si stie cuvintele noastre, si gândurile noastre, si faptele noastre, atunci munciti vom fi în vecii vecilor.


Mântuitorul Hristos si Prea Curata lui Maica sa ne ajute tuturor, sa nu uitam ca Îl purtam în toata vremea în noi, ca El stie toate gândurile noastre. Amin!


Parintele Ilie Cleopa