Cultura occidentului ateist: Moaștele Sfântului Clement găsite la gunoi în Londra

activenews.ro: O companie de deșeuri de mediu din Londra a avut o surpriză când a descoperit în gunoiul selectat un relicvariu ce conținea un os al Sfântului Clement, relatează site-ul Crux Now.

1

Biserica Sfantului Clement din Roma

Sfântul Clement a fost un creștin din primul secol care s-a convertit de la iudaism la creștinism devenind discipol al Sf. Petru și Pavel și episcop al Romei. Alungat de împăratul Traian în insula Crimeea, episcopul Clement a fost martirizat în anul 100 drept pedeapsă pentru convertirea populației de aici.

Compania Enviro Waste a postat descoperirea pe site și a declarat că nu a putut identifica locația exactă de unde a fost colectat relicvariu, doar faptul că provine de undeva din centrul Londrei.

„Vă puteți imagina uimirea noastră când am realizat că echipele noastre de verificare au găsit moaște aparținând unui episcop din primul secol – nu este ceva ce te aștepți să vezi pentru genul nostru de activitate”, a declarat James Rubin, proprietarul Enviro Waste.

El a adăugat că a solicitat ajutorul unui laborator din Marea Britanie pentru a testa autenticitatea. Fragmentul oaselor este încapsulat în ceară și include o inscripție: „din oasele Sfântului Clement, Episcop și Mucenic”.

Pe site-ul lor, Enviro Waste au creat o cutie de sugestii electronice, cerând publicului să se pronunțe unde ar trebui să fie ultimul loc de odihnă al sfintelor moaște.

ATEUL Dan Brown: „Dumnezeu va fi înlocuit de o nouă formă de conștiință”

Omenirea nu mai are nevoie de Dumnezeu și ar putea, cu ajutorul inteligenței artificiale, să dezvolte o nouă formă de conștiință colectivă care va putea să îndeplinească rolul religiei, a declarat joi scriitorul american Dan Brown, autorul seriei literare „Codul lui Da Vinci”, informează Reuters.

Romancierul american a făcut aceste declarații la Târgul de Carte de la Frankfurt unde își promovează noul său roman, „Origin”, cel de-al cincilea volum dedicat unui profesor de la Harvard, expertul în simbolistică Robert Langdon, protagonistul din „Codul lui Da Vinci”, o carte care a pus sub semnul întrebării istoria creștinismului.

Romanul „Origin” s-a inspirat din întrebarea „Va supraviețui Dumnezeu științei?”, spune Dan Brown, adăugând că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în istoria omenirii.

„Suntem oare atât de naivi astăzi încât să credem că zeii din prezent vor supraviețui și vor mai fi adulați peste o sută de ani?”, a declarat Dan Brown, în vârstă de 53 de ani, în timpul conferinței sale de presă de la Frankfurt, la care au fost prezenți numeroși admiratori ai scriitorului american.

„Din punct de vedere istoric, niciun zeu nu a supraviețuit științei, zeii evoluează”, a adăugat Dan Brown.

Sursa

„TĂCEREA EPISCOPILOR ESTE ATEISM ŞI CRIMĂ”-Ep. Augustin Kandiotul – 

TĂCEREA EPISCOPILOR ÎNSEAMNĂ ATEISM ŞI CRIMĂ.

CE ALTCEVA MAI AŞTEAPTĂ SĂ FACĂ PATRIARHUL BARTOLOMEU,

 CA EVLAVIOŞII NOŞTRI EPISCOPI SĂ VORBEASCĂ?

CE ALT SFÂNT CANON AŞTEAPTĂ SĂ MAI ÎNCALCE?

BĂTRÂNUL EPISCOP AUGUSTIN KANDIOTUL RĂSPUNDE:

          „TĂCEREA EPISCOPILOR ESTE ATEISM ŞI CRIMĂ”

Conform cuvintelor lui Hristos, Episcopul este cioban şi trebuie să-şi păzească oile.

          Ereticii sunt lupii. Şi ciobanul are câini. Fiecare stână îşi are câinii ei, câinii ciobăneşti care latră ca să alunge lupul departe. Şi precum câinele ciobănesc latră, strigă toată noaptea, nu doarme pentru a ţine departe lupii, aşa şi preotul cel bun şi episcopul cel bun trebuie să strige şi să izgonească lupii. Izgoniţi din stână câinii ciobăneşti şi nu va mai rămâne nicio oaie în stână. Izgoniţi din Biserică pe propovăduitorii cuvântului lui Dumnezeu, pe preoţii evlavioşi, pe predicatorii râvnitori, pe înflăcăraţii episcopi şi Biserica lui Hristos se va goli. Lupii vor triumfa.
(fragment dintr-o omilie, Florina, 13.03.1971)

CUNOAŞTEREA EPISCOPULUI BUN

Suntem aşadar obligaţi să predicăm şi să mustrăm. Ştiţi ce vor ateii?

          Dacă veţi vedea că într-un sat sau într-o mitropolie nimeni nu-l judecă pe episcop sau pe preot şi că gurile tuturor vor spune dimpreună cu ateii şi masonii şi iehoviştii: „bun, bun”. Când veţi auzi [că aceştia zic] că este bun, atunci nu este bun, deoarece vorbeşte despre toţi într-un asemenea mod ca să-i mulţumească.

          Ateii şi necredincioşii nu vor să existe predică, nu vor să existe mustrare în societate, pentru ca această societate să se autodistrugă.

          Şi acel episcop sau acel preot care îşi închide gura şi nu protestează pentru cele ce se întâmplă în societate, acela este împreună cu ateii şi îi ajută. De aceea spune Sfântul Grigorie: A tăcea episcopul în astfel de zile este o crimă faţă de Biserică, tăcerea episcopului este ateism.

          Cu alte cuvinte, orice preot, orice rasofor, orice episcop, care nu mustră, nu este întru nimic diferit de ateu. Este împreună cu ateii şi cu materialiştii şi cu necredincioşii, care sunt vinovaţi pentru această stare proastă.

RECUNOAŞTEREA PREOTULUI ŞI EPISCOPULUI BUN

Da, aşa se întâmplă în lumea aceasta! Toţi aceia care îşi fac datoria, toţi aceia care au îndrăzneală – a spus-o Hristos: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33). A spus-o Apostolul Pavel că „cei care vor să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (II Timotei 3, 12); o mărturiseşte astăzi mucenicia lui Hristos.

          Arătaţi-mi, vă rog! Citiţi Vieţile Sfinţilor – arătaţi-mi un sfânt, arătaţi-mi un sfânt care nu a trecut prin cuptorul necazului şi al durerii. „Prin multe necazuri trebuie să intrăm în Împărăţia Cerurilor” (Fapte 14, 22). Da, creştinii mei. Dacă vrei să trăieşti conform Evangheliei, vei merge contra cu casa ta, contra cu societatea, contra cu toţi; cu tine va fi Hristos.

          De mii de ori sărac cu Hristos, decât milionar cu diavolul! De mii de ori femeie de serviciu măturând trotuarele, decât doamna lui Kolonakios cu turpitudine şi imoralitate. De mii de ori diacon, de mii de ori călugăr cu Hristos, decât patriarh care încalcă Dumnezeieştile şi Sfintele Canoane! De mii de ori exilat în beciuri, decât un ticălos rasofor predicând minciuna!

          Fie ca Hristos să ridice în Biserica noastră ierarhi de înălţimea, de curajul şi de măreţia Sfântului Ioan Gură de Aur, prin ale cărui rugăciuni fie ca  Dumnezeu să ne miluiască pe noi toţi. Amin.
(traducere din elină: monahul Leontie; sursa audio: http://www.youtube.com/watch?v=hVh2rzf29is&feature=player_embedded)

Crestinii ortodocsi sarbatoresc 8 Martie?

Deşi feminismul, idee de sorginte iluminist-masonică, îşi găsea temeiuri în Constituţia de la 1793 (printre altele, se cerea, pentru prima oară, recunoaşterea divorţului, practicarea de către femei a meseriilor masculine, abolirea pedepsei pentru adulter), după sângeroasa revoluţie atee de la 1789 din Franţa, în Ţările Române nu prinsese rădăcini nici la finalul veacului al XIX-lea, decât, prin excepţie, la unele femei ce proveneau din elita intelectuală boierească sau princiară. Creuzetul feminismului a fost Occidentul, SUA, Anglia, Franţa, Ţările de Jos, apoi Germania şi Austria unde au luat fiinţă organizaţii sindicale feminine, celule socialiste şi comuniste cu departamente pentru femei, grupări intelectuale exclusiviste, reviste şi cluburi pentru femei.

Cine a ales emanciparea raţiunii de credinţă, a omului de Dumnezeu, a neamului de monarhie, a credincioşilor de parohie, a dus lucrarea şi mai departe pentru distrugerea cuplului familial, rânduit de Dumnezeu, prin dezbinarea femeii de bărbat. Iluminism, marxism, socialism, comunism, feminism, liberalism, anarhism, avangardism, modernism, umanism, postmodernism, acestea din urmă ca faze finale ale nihilismului, toate şi încă multe, multe altele constituie trepte spre moartea duhovnicească, lucrări succesive ale apostaziei. În toate aceste curente operează otrava ideologică a negării lui Dumnezeu şi înlocuirea acestuia cu omul care, automat, intră sub înrâurirea şi puterea demonilor.

Aceste gânduri amare ne-au fost inspirate de frenezia cu care, la 8 martie, românii, femei şi bărbaţi, au petrecut nebuneşte, aflându-se în a treia săptămână a Postului Mare. Acesta este postul Jertfei pe Cruce şi al Învierii Mântuitorului, etapă esenţială de pregătire pentru urmarea lui Hristos în veşnicie, de înfrânare a poftelor şi abţinere de la păcate, iar noi ne-am întrecut în a face daruri scumpe, felurite flori, ne-am aprins simţurile şi afectele, am mâncat carnea cea mai bună, am băut alcool fără oprelişte, am dănţuit, am desfrânat, am vorbit toate măscările şi răutăţile posibile, am chiuit şi ne-am bucurat. Televiziunile comerciale anunţau cu o săptămână înainte că, pentru ziua de 8 martie, toate locurile în restaurante şi locarne au fost deja reţinute prin precomenzi. Eram în plin post şi noi am acontat toate, absolut toate locurile pierzării! Aţi mai văzut cumva creştini îmbrăcaţi în sac şi cu cenuşă pe cap?!! Dar păgâni, dezmărginiţi în orgii, aţi văzut?
Oare, cu un veac în urmă, românii reacţionau la fel de pătimaş, mânaţi parcă de un magnetism demonic, pentru călcarea postului şi sfidarea lui Dumnezeu? Nici vorbă! Nici măcar nu auziseră de 8 martie. Mişcări feministe se înregistrau în SUA pe la 1908, iar ziua de 8 martie este întemeiată în 1910, de Clara Zetchin (născută Asser), la Conferinţa Femeilor Socialiste de la Copenhaga.

Era o mutare importantă pe care o făcea Internaţionala Socialistă, prin crearea unei sărbători pentru femeia-revoluţionar. Comuniştii, revoltaţi împotriva lui Dumnezeu şi a rânduielilor puse de Acesta în lume, voiau să înroleze alături de ei şi femeile. Întâi de toate le-au oferit o zi a feminităţii păgâne, o sărbătoare bună pentru dezlimitarea patimilor şi slăvirea femeii, adică a făpturii, negându-l pe Creator. De la bun început, această sărbătoare a fost anticreştină, antihristică, apostată, antisocială, pierzătoare de suflete. Prin propagandă insistentă privind dreptul la vot dar mai ales „drepturile” anticreştine, precum şi prin adunări sfidătoare, prin ziare şi cărţi, mişcarea feministă s-a impus în conştiinţa cât mai multor oameni. În Vest, după al doilea Război Mondial, din feminism au izbucnit revoluţia sexuală, lesbianismul, mişcările protestatare ale tinerilor hippy, cu consecinţe dezastruoase privind pruncuciderea (legea dreptului la avort), homosexualitatea, concubinajul şi distrugerea familiei.

În Est, a lucrat bolşevismul satanist, prin organizaţiile de femei şi tineret care au impus rânduieli noi, joia tineretului, regina balului, 8 Martie, deturnată în mod fals către „ziua mamei”, implicându-i astfel şi pe copii, apoi discoteca şi concursurile de miss au înlocuit tradiţiile morale şi creştine ale românilor. Privind înapoi cu amărăciune, observăm că vrăjmaşii nevăzuţi, dar şi cei văzuţi au făcut cu noi exact ceea ce au vrut. S-au bizuit pe păcatele şi patimile noastre, pe naivitatea şi neştiinţa noastră, pe slaba credinţă şi pe slăbiciunile noastre şi ne-au spălat creierele, după care le-au „remobilat” cu ideile, opiniile, obiceiurile şi năravurile lor. Le-au fost suficiente două generaţii, cel mult trei, pentru ca să ne preschimbe din creştini în păgâni sadea.
Oare noi ştim ce sărbătorim la 8 Martie? Diaconul Andrei Kuraev, a cercetat această problemă şi a ajuns la concluzia că, pe lângă originea comunistă, pe lângă păgânismul ei, pe lângă închinarea la idolul frumuseţii (mitul Afroditei face astăzi ravagii prin aceea că el reprezintă, în realitate, pe diavolul plăcerilor şi desfrânărilor fără frontiere, demon ce domină lumea), sărbătoarea de la 8 martie mai are un sens, ceva mai adânc şi bine ascuns.
Autorul, evocat mai înainte, susţine, cu argumente, că iniţiatoarea sărbătorii, Clara Zetchin i-a dedicat această zi femeii revoluţionar şi a ales-o pe Estera din Vechiul Testament.

Ba chiar este posibil ca, în anul 1910, sărbătoarea Purimului să fi căzut chiar pe 8 martie. Cine doreşte să se lămurească în detaliu, să revadă cartea Estera, din care va afla că, în luna Adar, a douăsprezecea a anului, ziua 13, din porunca regelui Artaxerxe, evreii au măcelărit 75.000 de perşi din elită, pe care îi considerau duşmani personali. A doua zi, au sărbătorit cu mare veselie această ucidere.

Diaconul Andrei Kuraev se întreabă: „Cum se poate sărbători o zi de măcel? Nici un popor din lume nu serbează o asemenea zi cu bucurie. Purimul – sărbătoare în special pentru copii ( unde se cântă, se joacă, iar Talmudul recomandă celor maturi chiar să bea băuturi spirtoase până nu mai deosebesc diferenţa dintre expresiile “blestemat fie Aman” şi “binecuvântat este Mardoheu”) este comemorarea unui masacru în care au murit poate mii de copii. Nu a fost o bătălie (cum încearcă unii să explice), în care şi evreii şi perşii să se lupte cu armele în mână, ci anume un măcel. […]
Internaţionala a avut scopuri mondiale. Ea a avut ce spune lumii: că Purimul e sărbătoarea nimicirii duşmanilor, iar duşmanii Revoluţiei bineînţeles au fost nu numai capitaliştii, ci şi Biserica. În acest caz e lipsită oare de motivaţie presupunerea că în conştiinţa liderilor evrei ai Internaţionalei, mişcarea revoluţionară feminină se asocia cu Estera, iar 8 Martie – din obişnuinţă cu sărbătoarea Purim?” (Ce sărbătorim, de fapt, la 8 Martie?).
Câţi dintre români s-au gândit vreodată, dar mai ales în aceste vremuri de aşa zisă libertate, că celebrează „creştineşte”, în Postul Mare, cu jocuri, spirtoase, daruri, dezmăţ şi culpabilă bucurie, o sărbătoare străină, pătată cu sânge din belşug? Fac acest lucru fără să conştientizeze nici unul din sensurile sărbătorii respective.

cfc2bf233c798ecf7564d8339295e0b6.jpgSfântul Episcop Nicolae Velimirovici ne avertizează că această slăvire a frumuseţii feminine, cum ne amăgim noi că facem la 8 martie, este o grea cădere: „Dintre toate ispitele cu care omul are a se măsura în sine însuşi, frumuseţea este, oricum, cea mai anevoie de biruit. […] Căci frumuseţea este un gheţar de pe care se alunecă sigur în adâncul de foc” iar „concursurile moderne de Miss sunt […] în fapt, un comerţ abil disimulat cu prostituate” (Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Sophia, Buc., 2002, p. 227).

Că e frumuseţe revoluţionară, adică supradesfrânată, larg mediatizată şi comercializată, că e manipulare sentimentală, camuflată sub „ziua mamei” (mamele creştine nu s-au identificat niciodată cu feministele, nici sfintele muceniţe, nici cuvioasele care împodobesc calendarul creştin), că e profund păgână, că e străină şi antihristică, această neghină amară şi neagră, numită 8 Martie, face mult rău credinţei noastre ortodoxe. Care sunt duşmanii comuniştilor (deghizaţi în spirite postmoderne, în internaţionalişti democraţi etc.), ai ateilor şi apostaţilor contemporani? Hristos şi Biserica Lui.
Noi, creştinii ortodocşi, am luat locul perşilor de altă dată. Şi dacă nu suntem măcelăriţi cu săbiile, în mod sigur suntem ucişi sufleteşte, lucru făptuit cu neegalată râvnă în comunism şi continuat în prezent cu mijloace sofisticate. Culmea prostiei noastre e şi culmea vicleniei duşmanilor noştri: ne-au format reflexe condiţionate, precum câinilor lui Pavlov, aşa încât, cum se apropie 8 Martie, dăm iama în magazine, florării şi restaurante, ni se dezlănţuiesc patimile trupeşti, facem foarte urât, precum păgânii bestializaţi. Ne secătuim postul, curăţirea sufletească, veselindu-ne de propria înfrângere, de propria nimicire.
8 Martie e un ritual cumplit în care, jucând, ne călcăm în picioare propriile suflete, slăvim moartea pe care ne-o administrează subtil vrăjmaşii noştri. Feminismul, ca vlăstar otrăvit al masono-iluminism-comunismului, e un fel de magie a ielelor pătrunsă în mintea femeilor creştine, năucind, prin contaminare, şi mintea bărbaţilor creştini, aşa de rău, încât toţi, de-a valma, îl uită pe Hristos, se dezbracă de viaţa veşnică şi se aruncă, robi, în braţele Satanei. Moşii noştri de acum un veac nu ar fi făcut aşa ceva nici dacă ar fi fost ameninţaţi cu moartea. Noi, însă, de bunăvoie şi cu plăcere beteagă, ridicăm imne Satanei prin discoteci, taverne şi birturi. Numai biciul lui Hristos ne mai poate trezi! Doamne, atinge-ne acum, ca să ne mai rămână timp de revenire!

Sursa

Tăcerea – al treilea tip de ateism

1

Filocatolicii nu se neliniștesc. Planul se aplică.

Toți aceia care au planificat și a plică subjugarea ortodocșilor față de papa aveau până acum toate motivele să fie mulțumiți, pentru că vedeau că, înciuda existenței anumitor reacții, planul înainta și sperau că la o nouă Ferrara-Florența vor reuși acceptarea și semnarea unui nou „horos” (hotărâre) unionist, a unei noi uniații.
Comparativ cu vechiul sinod de la Ferrara-Florența (1438-1439), acum condițiile sunt mai prielnice. Multă lume necatehizată și neinformată în temele cre dinței a fost narcotizată de agapologhia [„iubirismul”, teologia fățarnică a „iubirii” – n.n.] ipocrită și mincinoasă, care se potrivește spiritului globalizării și ștergerii diferențelor și particularităților. În biserici, predicile te sufocă prin analize sociale și exaltări patriotice sau cu pietisme superficiale și ipocrite. Rar se dezvoltă temele credinței cu referire la erezii și la eretici, în mod deosebit la erezia papismului și la pan erezia ecumenismului. Prin urmare, nu există teama dezaprobării și reacției poporului la cele uneltite, cum s-a întâmplat la vechea Ferrara-Florența, pentru că acum poporul ignoră cele ale credinței și a fost supus unei spălări a creierului sub falsul iubirism newage-ist și împotriva Iubirii împletite cu Adevărul, împotriva adevăratei iubiri, care nu ascunde înșelarea și minciuna, ci le denunță, pentru a-i păzi mai dinainte pe credincioși. Conducerea bisericească și teologică a suferit o eroziune și o alienare – desigur cu lăudabile excepții – sau, precum zice un respectabil stareț și egumen, sunt partizanii unei noi erezii, ai ereziei liniștirii (relaxării). Nu vor să-și piardă liniștea și să se tulbure. Petrec bine în festivități și hramuri, și cu famenii lor fii duhovnicești, ce îi înconjoară și îi urmează. Credința se alienează, dogmele ortodoxe nu sunt băgate în seamă, rătăcirea triumfă și cei mai mulți tac. Însă această tăcere, cum de multe ori am scris, este – după marele sfânt Grigorie Palama, cel care l-a învins definitiv pe monahul apusean Varlaam Calabrezul și teologia scolastică papistașă – al treilea tip de ateism.
Primul este negarea existenței lui Dumnezeu, al doilea este erezia, care desfigurează adevărul despre Dumnezeu, iar al treilea liniștirea (relaxare), tăcerea care contribuie la răs pândirea celorlalte două tipuri de ateism. Toate încercările de reacție și de împotrivire, ce s-au înregistrat până în anul trecut prin scrierea de articole și studii, prin texte apologetice semnate de clerici și monahi, nu au neliniștit serios cercurile filocatolice și ecumeniste. Le-au neutralizat cu argumentul că provin din partea unei mici grupări zelotiste, pe care i-au încoronat și cu epitete ornante pe măsură și cu asigurarea că vremurile s-au schimbat, iar lumea nu este interesată de credință. Desigur, desele vizite ale patriarhului ecumenic în diferite orașe, în care lumea a prețuit și prețuiește așezământul, istoria, vechea lumină a renumitei Cetăți (a Constantinopolului), iar nu deschiderile filocatolice și ecumeniste, pe care de altfel le ignoră, au trimis și trimit un mesaj greșit că lumea l-ar urma pe patriarh și ar fi de acord cu cele pe care le face. Să strige prea micii zelotiști! Cine îi aude? Desigur, ar fi dorit, precum s-a văzut din textul patriarhal, să purcedem la dizidență și întreruperea pomenirii, ca din momentul acesta să ne pedepsească oficial și să ne diminueze influența, catalogându-ne drept neascultători și schismatici. Fără ca lucrul acesta să fie exclus pe viitor, de vreme ce, conform Sfintelor Canoane, schisma o provoacă cei cepropovăduiesc erezia și nu cei ce o stigmatizează, care sunt vrednici de laudă și de onoruri, în prezent am ales să informăm clerul și poporul, pentru a-i ajuta și pe alții să înțeleagă ce se întâmplă, să se neliniștească, să se trezească. Nu se cuvine să ne interesăm și de ceilalți, și – de sigur, mai ales atunci când este primejduită mântuirea lor prin impunerea ereziei și a rătăcirii?

Se schimbă imaginea. Amenințări și calomnii.

Aceasta s-a întâmplat în prima fază prin alcătuirea și punerea în circulație a cunoscutei de acum „Mărturisiri de Credință împotriva ecumenismului”, care s-a bucurat de o primire pozitivă. Au semnat-o destui episcopi, sute de clerici și monahi și mii din popor, de toate vârstele și de toate categoriile sociale și profesiile. Susținerea propagandistică referitoare la o mică grupare de zeloți izolați se prăbușește. Episcopi renumiți printr-o înaltă teologie și chiar altă pregătire și printr-o morală ireproșabilă se află în fruntea catalogului semnatarilor. Respectabilii Egumeni aghioriți și ai mănăstirilor din afara Sfântului Munte, stareți merituoși, ieromonahi și monahi, clerici și monahi curajoși și viteji și mii din credinciosul popor ortodox. Tot ce are mai ales Biserica s-a ridicat pe meterezele luptei împotriva căderii castrului Ortodoxiei.
Scenariul s-a schimbat și va urma să se schimbe prin trezirea continuă a cât mai multor credincioși. Strângerea de semnături continuă. Lucrurile se complică pentru cei care considerau calea unionistă, fără pocăință și fără proclamarea rătăcirii din partea papei, ca o promenadă ușoară, ca pe o nouă uniație, adică a ne uni păstrându-ne fie care cele ale lui, prin unitatea în diversitate cum proclamă ingenios și înșelător.
Văzând această schimbare a scenariului în dauna lor și pentru Ortodoxie, că deacum nu pot să fie siguri asupra rezultatului, că, precum zice Sfântul Ioan Gură-de-Aur într-un caz similar, înseși oile devin străjeri ai turmei, când arhi păstorii și păstorii nu priveghează, au început să se enerveze, să se simtă deranjați, să se tulbure și să amenințe. Patriarhul ecumenic de două ori a săgetat amenințări împotriva celor ce au redactat „Mărturisirea de Credință împotriva ecumenismului” acționând și intervenind desigur dincolo de limite în hotarele altei jurisdicții bisericești, a Bisericii Autocefale a Eladei. Putea să-și exercite jurisdicția doar în Sfântul Munte și în toate regiunile elene ce aparțin jurisdicției lui. Pe 29 august, din Cetate, a amenințat în predica sa din biserica Sfântului Ioan Înaintemergătorul, că vom primi răspunsul corespunzător, fără să se gândească prin asociere că în mod asemănător a cerut și el „capetele pe tipsie” ale curajoșilor luptători și mărturisitori.

Răspunsul nu a fost părintesc, iubitor, ca față de eretici, ci pedepsitor și răzbunător.

A cerut printr-o scrisoare adresată arhiepiscopului Atenelor și a toată Elada, kir Ieronim, să se ia măsuri urgente de către Întrunirea Ierarhiei din octombrie împotriva celor care au alcătuit „Mărturisirea de Credință”. Actul patriarhal a funcționat ca un bumerang. S-a întors împotriva celui ce l-a trimis, nu doar pentru că un ierarh curajos a demonstrat că patriarhul a deformat și falsificat textul „Mărturisirii…”, ci și pentru că actul patriarhal s-a transformat într-un pașaport, o punte, pentru a trece – în sfârșit, spre dezbaterile Ierarhiei tema ecumenismului și a dialogului teologic cu papa. Și, în plus, Ierarhia esențialmente a rămas surdă și nu a răspuns la cererea patriarhului de a lua măsuri împotriva noastră.
Din nefericire, amenințările continuă în alt mod. Unii arhierei au preluat ștafeta, arhierei care, se pare, cedează ușor la propuneri și constrângeri. Doi dintre ei aplică un plan de terorizare a preoților lor, pentru a nu îndrăzni să purceadă la Rezistența ortodoxă împotriva ecumenismului. În același timp, defăimează și clevetesc pe cel ce scrie rândurile de față cu nerozii și fabulații, creații ale imaginației lor sau ale informatorilor cu care se aseamănă. La siaxele preoțești pe care le-a organizat unul din ei, imediat după întrunirea Ierarhiei în octombrie, iar celălalt în ianuarie (2010), s-au întors cu mânie împotriva „Mărturisirii…” și au depreciat-o. Al doilea a interzis clericilor, sub amenințarea izgonirii lor din mitropolie, să facă orice discuție fie pro, fie contra ecumenismului și a papei. Și nu doar că nu a luat măsuri, dar se mândrește și-l laudă pe egumenul unei istorice sfinte mănăstiri din eparhia lui, care revigorând metode papale ev medievale – aceasta este morala filocatolicilor – a ars în fața ochilor înmărmuriți ai credincioșilor cărți care conțineau „Mărturisirea de Credință împotriva ecumenismului”.
Fapta sa ne amintește de arderea a 26 de sfinți mucenici din Sfânta Mănăstire Zografu de către latinocugetătorii patriarhului Ioan Vekkos (1275). Să judece oamenii cine sunt fanaticii și cât de mare e slăbiciunea minciunii în fața Adevărului. Încercând arhiereii cu pricina să clatine și încrederea clericilor, respectul și dragostea lor față de persoana celui ce scrie, au formulat clevetiri cu desăvârșire neîntemeiate, unica armă a oamenilor lași și a bărbăției și onestității lor îndoielnice. Când nu ai argumente, împroști cu noroi și aduci acuzații murdare, și desigur în absența celui calomniat.
Noi, respectând demnitatea arhierească a Preasfintei Preoții, și nu persoanelelor care nu merită să le respecți, ne ferim în prezent să publicăm numele lor și să combatem clevetirile lor false și neîntemeiate. Ne bucurăm, pentru că Domnul ne învrednicește să fim huliți și să fim clevetiți pentru Adevăr și Ortodoxie. Am purces doar la aducerea la cunoștință a acestor amenințări și calomnii, în primul rând pentru a-i încuraja pe nevoitorii luptători să nu se teamă de acești episcopi nevrednici, care nici de Dumnezeu nu se tem, nici de oameni nu se rușinează, pentru a ne păzi anticipativ de toți aceia care întâmplător (poate) vor crede clevetirile și smintelile. Încă și pentru a informa pe abuzatorii demnității arhierești, care tiranizează despotic și lumesc pe clerici și turma, că și ei sunt oi ai arhipăstorului Hristos, Care va proteja Biserica Lui de lupii papismului și ai ecumenismului și de păstorii năimiți, care își părăsesc oile și nu se jertfesc pentru ele, pentru că se interesează doar de traiul bun, doar de laptele și lâna lor (Ioan 10, 1-15).

Protoprezbiterul Theodor Zisis
Extras din Revista Gând Și Slovă Ortodoxe N.32

(tradus din elină: monahul Leontie; sursa: Ortodox Tipos, 19 februarie 2010)

sursa