Predica in Duminica Ortodoxiei

Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine ramane, si Eu intru el.” (Ioan 6, 56) Bucurati-va, cei ce v-ati impartasit cu evlavie! Pe cat e de nemincinos cuvantul Domnului, pe atat e de neindoielnic ca Domnul e in voi dupa impartasirea cu sfintele, preacuratele si de viata facatoarele Lui Taine. Insa, fratilor, Domnul, dupa ce a venit si S-a salasluit in noi, nu poate sa ramana nemarturisit intru aceasta lucrare launtrica a Lui in noi, asa cum nu Se lasa nemarturisit in purtarea de grija cea dinafara pentru noi, „dand noua ploi si vremuri roditoare.” (Fapte 14, 17) El insusi spune ca va intra la cel ce isi va deschide usa inimii si va cina cu El, si acela cu El (Apocalipsa 3, 20). Asadar, oare voi cinati cu Domnul, si Domnul cu voi? Va pun aceasta intrebare fiindca dintre voi, cei ce sunteti aici de fata, poate ca nu e nimeni care sa nu se fi impartasit deja cu Tainele lui Hristos. Ei bine, a inceput si in voi ceea ce ar trebui sa fie rodul limpede al acestei Taine preaslavite? Domnul, venind, aduce cu Sine cina: aduce toate bunatatile duhovnicesti spre mantuire, al caror bunatati El este singurul Izvor, si le da sufletului sa le guste. Deci, intrati inauntrul vostru si priviti.

Domnul este Lumina. El aduce cu sine lumina si in sufletul care L-a primit. Cand intr-o camera intunecoasa este adusa o faclie ce lumineaza puternic, camera si toate lucrurile din ea, de la mic la mare, se fac vazute impreuna cu insasi faclia si cu cel care a adus-o. Asa e si cu lumina duhovniceasca ce lumineaza sufletul care L-a primit pe Domnul. Ea e lumina cunostintei si intelegerii intregii iconomii a mantuirii noastre. In aceasta lumina ne dam seama limpede de nimicnicia si neajutorarea noastra, precum si de marele si mantuitorul pogoramant al lui Dumnezeu fata de noi, impreuna cu toate adevarurile legate de aceasta: despre Treimea Cea de o fiinta, despre caderea noastra, despre intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, despre moartea Lui pe cruce si despre inviere, despre randuirea sfintei Biserici, despre impartasirea dintre cei ceresti si cei pamantesti si despre mostenirea pregatita in cer credinciosilor care se ostenesc in viata pamanteasca dupa indreptarul credintei – intr-un cuvant, impreuna cu toata suma adevarurilor mantuitoare. Aceste adevaruri ne sunt cunoscute intotdeauna, ca unor crestini ce suntem; dar pana ce nu intram in viata dupa Hristos, aceasta cunoastere ramane exterioara. Domnul, venind, le uneste nu doar cu mintea, ci cu toata fiinta sufletului nostru, pana intr-acolo ca dupa asta nu mai ramane nici o umbra de indoiala, nici o clipa de uitare. Ne dam seama fara putinta de indoiala de faptul ca lumina ne inconjoara acum si lumineaza tot ce este in jurul nostru: la fel si cel ce L-a primit pe Domnul sta in mod constient cu mintea in adevarurile acestea si ramane in ele neabatut, lucrand in sfera sa proprie. Asa trebuie sa fie si in oricine s-a impartasit cu Tainele lui Hristos, cu oricine L-a primit in sine pe Domnul. Dar in noi oare asa stau lucrurile, fratilor?

Domnul este Putere atotfacatoare de viata. El aduce cu Sine putere duhovniceasca si in sufletul care L-a primit. Ganditi-va la un bolnav istovit, care zace in pat de-abia putand sa-si ridice mainile, de-abia vorbind, abia miscandu-si ochii in cap: dar indata ce se vindeca simtind in sine putere si sanatate, incepe sa mearga si sa lucreze nu doar fara durere, ci si cu placere, asemenea slabanogului vindecat de Domnul, care, luandu-si patul, a mers sarind si laudand pe Domnul. Asa e si cu sufletul pacatos, slabanogit duhovniceste: cand primeste in sine pe Domnul simte tarie si putere duhovniceasca, adica simte ravna insufletita pentru tot binele si pentru implinirea fiecarei porunci a lui Dumnezeu, ravna nebiruita de nici un fel de piedici – nici dinafara, nici launtrice – ridicate de patimi si de naravurile rele si necurmata nici de nelucrare, nici de amanari. Totdeauna facem nitelus bine – insa il facem atunci cand ne vine la indemana si cand implinirea binelui nu cere jertfe si stradanii deosebite. In starea de care va vorbesc eu, insa, ia nastere o energie deosebita, insotita de indreptarea tuturor gandurilor, dorintelor si hotararilor numai spre ceea ce e placut lui Dumnezeu, si care se vadeste nu doar prin vioiciune, ci chiar printr-o oarecare neinfranare in ostenelile facerii de bine si cucerniciei, care nu simte oboseala si saturare. Asa trebuie sa stea lucrurile in oricine se impartaseste cu Tainele lui Hristos, in oricine a primit in ele pe Domnul. Dar in noi oare asa stau lucrurile, fratilor?

Domnul e Pace. El aduce cu Sine pace si in sufletul care L-a primit. Pe marea Tiberiadei, cand se pornise furtuna mare, cand marea era involburata si Apostolii cazusera in tulburare, Domnul, imblanzind stihiile prin cuvantul Sau cel atotputernic, a instapanit liniste mare, care i-a odihnit si veselit pe toti. Asa e si cu sufletul ce indeobste este tulburat de multe ganduri, dorinte, planuri si miscari ale inimii: dupa ce vine in el Domnul, se salasluieste in el adanca liniste duhovniceasca, netulburata de nimic nici dinafara, nici dinauntru – liniste care da putinta de a auzi limpede chiar si un glas slab, fie ca acesta este din cer, fie ca este de pe pamant. Aceasta nu e ne miscare, ci randuiala si masura a tuturor lucrarilor duhului nostru, in toate aspectele lui, randuiala si masura care, fiind in vigoare inauntrul se vadesc si in afara prin cumpanirea tuturor miscarilor si printr-o intocmire a faptelor care nu tulbura nici una dintre randuielile intalnite. Asa trebuie sa stea lucrurile in oricine se impartaseste cu Tainele lui Hristos, in oricine L-a primit in sine pe Domnul. Dar cu noi oare asa stau lucrurile, fratilor?

Domnul e Foc incalzitor. El aduce cu Sine caldura duhovniceasca si in sufletul care L-a primit. Cel ce intra din frigul de afara intr-o camera incalzita simte o caldura care-l patrunde placut in intreg trupul. Asa e si cu caldura duhovniceasca: ea imbraca sufletul la fel ca o haina dupa primirea Domnului in Sfintele Taine. De sus – bunavointa lui Dumnezeu impacat, in urma – stergerea pacatelor, in viitor – incredintarea de negraita mostenire crestineasca, in jur – impartasirea plina de pace cu nevazutul si vazutul: iata razele acestei calduri duhovnicesti, raze care, adunandu-se in inima, pricinuiesc in ea arderea duhului, care atrage acolo toate puterile firii noastre: lucru prin care se intocmeste acolo o locuinta tare pentru a incapea Neincaputul. Aceasta caldura naste desfatare, un rai de desfatare, o comoara duhovniceasca pentru care omul este gata sa dea totul ca sa n-o piarda, ci sa o stapaneasca totdeauna. Asa trebuie sa stea lucrurile in oricine s-a impartasit cu Tainele lui Hristos, in oricine L-a primit in sine pe Domnul. Dar in noi oare asa stau lucrurile, fratilor?
Asadar, lumina cunostintei, puterea insufletirii spre bine, pacea sufletului, caldura dulce: iata martorii de capetenie ai salasluirii Domnului in inimile celor ce se impartasesc intru adevar, iata cina cu care hraneste El sufletul ce L-a primit. Auzind acestea, poate ca mai multi dintre voi se vor tulbura cu duhul si vor intreba: „Dar daca cineva nu vede in sine astfel de marturii, in el nu eSte Domnul ?” Nu va voi linisti cu minciuni: da, in acela nu este Domnul. Si mai mult de atat voi spune: nefiind in acela Domnul, pentru el nu este mantuire.
Totusi, luati seama sa nu va tulburati cu temeri mincinoase. Poate ca aceste bunatati duhovnicesti nu sunt in toata puterea lor, dar sunt ca incepaturi: si atunci trebuie spus ca sunt. Nici ziua nu rasare dintr-o data – dar indata ce crapa de ziua toti stiu ca noaptea a trecut si vine ziua. Nici floarea sau pomul nu cresc dintr-o data – dar indata ce din samanta da colt stim ca viata noii plante a inceput. Nici bolnavul nu se scoala dintr-o data in picioare dupa o boala grea – dar indata ce s-a aflat leac si acesta isi face efectul, stim ca bolnavul merge spre insanatosire. Asa sa judecati si cu privire la roadele primirii preacuratelor Taine, roade care marturisesc despre salasluirea in noi a Domnului. Ele nu sunt in putere, dar poate ca sunt ca incepaturi. Rabdati si ramaneti in randuiala care va indreptateste sa asteptati aratarea lor in starea desavarsita, si veti primi ceea ce asteptati. Intrebati: „Dar de unde sa stim daca sunt in noi macar aceste incepaturi?” O sa va raspund ca daca aveti grija de mantuire, ostenindu-va sa impliniti toate conditiile mantuirii, sa stiti ca Domnul a inceput deja lucrarea Sa in voi. Continuati cu rabdare osteneala inceputa, si veti vedea ca Cel ce a inceput va desavarsi. Dar daca nici aceasta nu se afla in voi, sa stiti ca nici incepaturile acelor roade nu sunt. Nepasarea si negrija de mantuire sunt semnul limpede ca in voi nu a inceput inca viata duhului, si trebuie refacute toate. Totusi, nici atunci nu va deznadajduiti. Viata ne este data tocmai ca sa ne venim in simtiri si sa ne pocaim. Asta si trebuie sa facem. Vremea bineprimita a postului inca mai este. Sa ne folosim de ea si sa ne ingrijim a ne face asa cum trebuie tot „tratamentul” pregatirii pentru spovedanie si primirea Sfintei Impartasanii!

Atunci, dupa ce ne vom fi impacat cu Domnul prin taina pocaintei si il vom fi primit in preacuratele Taine, vom incepe osteneala vietuirii care duce, in cele din urma intru lumina si intru desavarsirea bunatatilor care marturisesc ca Domnul este in noi si noi in El. Amin.

19 martie 1861

Sfantul Teofan Zavoratul

Ce este Ortodoxia?

Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.

Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita. Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.

Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti „inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc” au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.

Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.

A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.

Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.

Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.

Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.

Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.

Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou – Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.

O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.

Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.

Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.

Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.

Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.

Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.

Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.

Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.

Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!

Efrem Atonitul

O prapastie de netrecut fara Lumina Ortodoxiei


Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh! Domnul Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos si Biserica Sa, Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca pururea respinge orice unire (uniune) spirituala, ecclesiala sau duhovniceasca bazata pe amestecul dintre Adevar si minciuna, fiindca dupa cum prea bine se stie, dar lesne se si uita, intre Lumina si intuneric nu poate exista nici o partasie. Intruparea Fiului lui Dumnezeu, la plinirea vremii, a insemnat in modul cel mai real al cuvantului, izbavirea lumii de toate ratacirile idolilor si credintelor mincinoase. Biruinta Sa asupra vrajmasilor, dinafara si dinauntrul Bisericii dreptslavitoare, este vesnica, dar se actualizeaza in fiecare timp, loc si imprejurare istorica, pana la sfarsitul veacurilor.

Invatatura de capetenie adusa de Fiul lui Dumnezeu din Cer este cea despre Dumnezeul Cel vesnic Viu si in Prea Sfanta si Dumnezeiasca Treime inchinat si slavit: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. De intelegerea si trairea acestei invataturi, in duh si adevar, depinde intelegerea si trairea celorlalte invataturi ale Bisericii, depinde insasi mantuirea sufletului nostru. In Vechiul Testament, Dumnezeu S-a aratat ca prin ghicitura, in chip de ingeri, la stejarul Mamvri lui Avraam si Sarrei, iar in Noul Testament in chip desavarsit la raul Iordanului si pe Muntele Taborului. Mantuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu Omul, L-a facut cunoscut pe Tatal si voia Lui, Tatal L-a facut cunoscut pe Fiul Sau Cel Unul Nascut ca Mesia, iar Duhul Sfant, Care numai din Tatal purcede, trimis de Fiul peste Sfintii Apostoli la Cincizecime, L-a facut cunoscut pe Fiul, deschizand desavarsit intelegerea ucenicilor pentra Viata, Persoana si Invatatura Sa, unice in istoria omenirii prin iconomia cea dumnezeiasca, vesnic vie si nebiruita, pe langa care orice invatatura omeneasca paleste si dispare ca floarea campului, cum zice imparatul psalmist David!
Crearea lumii, dar si restaurarea ei, sunt opera Prea Sfintei si Dumnezeiestii Treimi. Biserica sfintitoare, slujitoare si luptatoare este opera Prea Sfintei Treimi. Ea este plina de Treimea cea de-o Fiinta si nedespartita. In numele Prea Sfintei Treimi ne-am botezat, in numele Prea Sfintei Treimi ne inchinam, facandu-ne semnul Sfintei Cruci dupa Sfanta Predanie, dupa pilda Sfintilor Apostoli, a dumnezeiestilor Parinti adunati de Duhul Sfant la Soboarele Ecumenice ale tuturor Sfintilor traitori in duhul apostolic, care au marturisit prin viu grai, apoi si in scris, credinta in Dumnezeul Cel vesnic Viu si in Prea Sfanta Treime inchinat si slavit, al Carui har vrea sa lucreze dimpreuna cu noi, pacatosii si nevrednicii, mantuirea noastra.
Nimeni nu poate in veci sa desparta pe Tatal de Fiul, pe Fiul de Tatal, pe Tatal de Duhul Sfant, pe Duhul Sfant de Tatal, pe Fiul de Duhul Sfant si pe Duhul Sfant de Fiul, asa cum ni se infatiseaza in Dumnezeiestile Scripturi. Chiar daca marturisesc ca sunt crestini, toti credinciosii care-si doresc sincer mantuirea in Hristos Domnul, trebuie sa primeasca si pe Tatal si pe Duhul Sfant. Pe Tatal, Care a nascut pe Fiul mai inainte de toti vecii si pe Duhul Sfant, Care numai de la Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si Fiul este inchinat si slavit si Care a grait prin Prooroci. De asemenea, trebuie s-o primeasca, preacinsteasca si marturiseasca si pe Maica Domnului ca pe Nascatoarea de Dumnezeu, Maica nenuntita si Pururea Fecioara Maria.
Trebuie sa primeasca cu inima deschisa si invatatura despre Sfanta Cruce, despre Biserica, despre Sfintele Taine si despre sfintele icoane. Exista o singura invatatura adevarata, dreptslavitoare si mantuitoare. Cea a Bisericii Ortodoxe, Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca. Mantuitorul nostru Hristos, Imparatul Vietii si Dumnezeu Omul este nedespartit in veci de Tatal si de Duhul Sfant, nedespartit in veci de Maica Domnului, nedespartit in veci de Sfanta Cruce, de Biserica Ortodoxa si de poruncile Lui; nedespartit in veci de Sfintii Parinti, de Dumnezeiestii Mucenici si de toti Sfintii; nedespartit de Dumnezeiasca Scriptura si de Dumnezeiasca Predanie, Izvor nesfarsit al darurilor sfinte in Biserica Sa, dimpreuna cu Duhul Sfant; nedespartit de credinta Lui Care a biruit lumea; nedespartit de sfintele icoane; nedespartit de adevaratii inchinatori si rugatori in duh si adevar, drept invatand si savarsind cuvantul Adevarului Sau, numai dupa voia lui Dumnezeiasca si nu dupa a lor cea omeneasca!

sfanta-treime

Nu exista comuniune cu cei care nu cred in Prea Sfanta Treime

Desigur, in mod absolut si irevocabil, Domnul Iisus Hristos este vesnic neimpacat cu vicleanul diavol, tatal tuturor minciunilor. Evident, in mod firesc, Biserica Lui este neimpacata cu vrajmasii Ei si cu toate ereziile din toate timpurile si din toate locurile (nascocite numai de diavol si slugile sale), indemnandu-i, invatandu-i si intarindu-i pe toti fiii sai devotati, credinciosi cu fapta, sa se lepede de diavol si de toate lucrarile lui intunecate, indiferent prin cine ar fi ele introduse in lume, caci daca inger din cer ar propovadui alta evanghelie, anatema sa fie asupra lui, cum zic toti Sfintii Parinti credinciosi pana la moarte Sfintei Predanii si vietii in Hristos Domnul!
Biserica Ortodoxa nu are comuniune cu cei care nu cred, nu marturisesc, ba chiar hulesc Prea Sfanta si Dumnezeiasca Treime. Prin urmare, nu are (si nu va avea in veci) nici o comuniune cu mahomedanismul sau cu mozaismul. Nu are (si nici nu poate avea) comuniune nici cu catolicismul care marturiseste rau, ca Duhul Sfant ar purcede si de la Fiul, contrar Revelatiei exprimate de Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan in Evanghelia sa, sustinand primatul papal pe temeiuri politice si pseudoreligioase.
Biserica Ortodoxa nu are comuniune de rugaciune cu protestantii si neoprotestantii. Nu are comuniune de rugaciune cu paganii, care nu cred in Intruparea Cuvantului Lui Dumnezeu de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria. Biserica Ortodoxa nu are comuniune (si nu va avea in veci) cu cei ce lupta impotriva Prea Sfintei Treimi si a invataturilor Bisericii dreptslavitoare, pe fata sau in ascuns; asadar, nu are si nu poate avea nici o comuniune cu teomahii, ateii, ocultofilii, hulitorii, ereticii sau satanistii. Totusi, in marea si cotropitoarea Sa iubire pentru toti oamenii, cununa creatiei dumnezeiesti, Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos nu vrea moartea pacatosului, ratacitului, necredinciosului sau demonizatului, ci sa se intoarca si sa fie viu. Biserica Ortodoxa ii primeste si pe catolici, protestanti, musulmani, mozaici, copti, armeni sau alti rataciti si orbi sufletesti, de orice neam ar fi acestia, cu conditia rebotezarii, mirungerii si implinirii tainei pocaintei lor reale, sincere si statornice, facand pogoramant dupa caz.
1Dar, niciodata Biserica Ortodoxa nu binecuvanteaza erezia, pacatul si ratacirea, nici nu se uneste in vreun fel cu ele, fiindca aceasta ar insemna lepadarea de Intruparea, Persoana si Invatatura Mantuitorului nostru Iisus Hristos si lepadarea de mantuire, întrucât numai El poate judeca, osandi si mantui oamenii. Nici un alt intemeietor de religie istorica (au fost destui!), de orice neam ar fi el, nu poate mantui pe nimeni, nici macar pe el insusi, ci va fi judecat, la randul sau, de Judecatorul tuturor, Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Caruia I S-a dat toata puterea in cer si pe pamant, dupa cum sta scris in Sfintele Scripturi si dupa cum a dovedit-o numai El prin Nasterea Sa mai presus de fire, prin viata si propovaduirea minunate, prin moartea pe Cruce si slavita Inviere a Lui cea de a treia zi, prin Inaltarea la cer si trimiterea Duhului Sfant, Mangaietorul, in chipul limbilor de foc, asupra Sfintilor Apostoli, in ziua Cincizecimii, si prin mainile lor asupra tuturor celor care au primit, primesc sau vor primi Botezul in numele Lui, dupa fagaduinta Sa de Trei ori Sfanta. Singurul Mantuitor al tuturor neamurilor este Cei ce S-a rastignit pentru noi, in zilele lui Pontiu Pilat. Si a patimit. Si S-a ingropat si a inviat a treia zi dupa Scripturi, si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a Carui Imparatie nu va avea sfarsit.
Intelegem, asadar, ce cadere infricosatoare a venit peste cei care s-au impacat cu ereziile de toate felurile, recunoscandu-le in mod naiv, imprudent sau interesat ca „biserici”. Biserica Ortodoxa ii numeste pe acestia ecumenisti (modernisti). Ei sunt cei care cred, in detrimentul Adevarului, ca ar avea mai multa dragoste decat Sfintii, desi nu au pus inceput bun unei reale vieti duhovnicesti (aceasta se vede pe chipurile lor intunecate, crispate si mereu nelinistite). Ei sunt cei care au parasit viata duhovniceasca, paza mintii, postul luminat, rugaciunea launtrica neincetata si cugetul Bisericii Ortodoxe. Cei care recunosc „tainele”, ereticilor, trecand necugetat peste doxologiile Prea Sfintei Treimi si canoanele Bisericii dreptslavitoare, peste Sfintii Parinti, se autoexclud de la Trupul tainic si vazut al Domnului nostru Iisus Hristos, ignorand sau chiar vrajmasind pe fata Canoanele Apostolice ale Sfintelor Sinoade si cuvantul de foc ceresc al tuturor Sfintilor.
Intre Biserica dreptslavitoare, drept invatand si savarsind cuvantul Dumnezeului cel vesnic Viu si in Prea Sfanta Treime inchinat si slavit (numai dupa voia Lui cea Dumnezeiasca si nu dupa a noastra cea omeneasca) si panerezia ecumenismelor de tot felul, a fost, este si va fi o prapastie de netrecut. Pastorii care drept savarsesc, cu certitudine si drept ii invata pe pastoritii lor, dar pastorii care drept invata si stramb savarsesc, in mod la fel de evident osanda isi agonisesc, fiindca doar cu buzele Adevarul ei Il marturisesc, iar cu faptele Il rastignesc, inimile lor stand departe de El!
De curand, un astfel de nefericit pastor, „renumit” pentru excesele sale reformiste, ecumeniste, manageriale, ocultofile si declarativ umaniste, a cutezat sa „porunceasca” oficial excluderea cuvantul erezie din lexicul celor care au datoria sfanta de a-i invata pe pastoriti dreapta credinta… Respectivul amagit si amagitor, el insusi un ereziarh inrait si fatis, a uitat insa sa „porunceasca” si ce cuvant vor folosi de acum incolo Sfintii Parinti pentru a desemna ratacirile grave ale tuturor ereticilor! Trebuie sa-l dezamagim definitiv si irevocabil pe acest biet si intunecat ereziarh, declarandu-i fara cel mai mic echivoc ca nimeni dintre cei inviati launtric nu-i va urma vreodata indemnul aberant si eretic, iar toti crestinii cu fapta vor continua sa-i numeasca eretici pe cei care se indeparteaza din ignoranta, ispitire sau rea credinta de la Sfanta Predanie si Dreapta Credinta.

1

Nu te teme turma mica

Biserica Ortodoxa, credincioasa in duh si adevar Sfintei Predanii, respinge cu fermitate, fara nici o teama, transant, nenegociabil si irevocabil, orice pseudoteologie, pseudohristologie, pseudopneumatologie, pseudomariologie sau pseudoecclesiologie eretica, indiferent cine ar fi (sau s-ar crede ca este!) cel care o initiaza, sustine si promoveaza, crezandu-se pe el insusi, sarmanul inselat si patimasul inselator, in mod nebuneste, a fi deasupra intelepciunii Sfintilor Parinti, inspirati si calauziti in mod vadit numai de catre Duhul Sfant. Biserica Ortodoxa va ramane credincioasa pana la sfarsit numai Capului ei Vesnic, Mantuitorul Iisus Hristos, indiferent de cate pierderi si caderi va suferi, caci cu slujitorii ei nebiruiti de duhurile acestei lumi, este Dumnezeul Cei vesnic Viu, intelegeti neamuri si va plecati!
Toti cei care sustin erezia tuturor ereziilor, panerezia ecumenismului, se afla sub anatema Bisericii si a Sfintilor Parinti. Pe acesti nefericiti inselati si inselatori Domnul Iisus Hristos ii scoate din Biserica, la sorocul vremii, pentru ca aceasta, Mireasa Sa, sa ramana fara prihana pana la sfarsitul veacurilor. Unii ca acestia nu au nici o biruinta, caci se lovesc de Piatra cea din capul unghiului, de Insusi Mantuitorul Hristos, care a biruit pe diavolul, tatal tuturor ereziilor gnostice sau neognostice, dar si a tuturor pseudospiritualitatilor mincinoase si pierzatoare de suflet.
Dumnezeul Cei vesnic Viu si Mantuitorul nostru nu dispretuieste pe nimeni, caci pentru oaia cea ratacita, le lasa pe celelalte 99, mergand dupa aceea, oriunde s-ar afla, punand-o pe umerii Lui si bucurandu-se de salvarea ei mai mult decat pentru toate celelalte deja puse la adapost. Asa se bucura Mantuitorul Iisus Hristos de toti paganii, de toti catolicii, protestantii, musulmanii, mozaicii si de toti pacatosii care vin la Dreapta Credinta (la Sfanta si Dumnezeiasca Ortodoxie, singura mantuitoare si sfintitoare) cu cainta si sinceritate, oricat de mult ar fi ratacit dramul…
Dupa pilda Sfantului Mare Ierarh Nicolae, a Sfintilor Ierarhi capadocieni, a Sfantului Ioan Maximovici, a Sfantului Ierarh Ignatie Brianceaninov, a Sfantului Ierarh Nicolae Velimirovici etc., misionarul ortodox merge peste tot, in Occident si in orient, propovaduind pilduitor Sfanta Ortodoxie, oriunde in lume. Se inchina la sfintele moaste ale Sfintilor occidentali din primul mileniu, dar niciodata nu se roaga impreuna cu reprezentantii sau adeptii altor spiritualitati. Se roaga pentru ei in rugaciunile particulare, dar niciodata in public, laolalta cu ereticii sau sectarii, pentru a nu legitima cu prezenta si rugaciunea lui falsele spiritualitati.
Asa cum nu ne putem lasa trupul pe mainile unui oarecare amatori nepriceput si iresponsabil, in loc sa ne adresam unui chirurg cu experienta si bun renume, cu atat mai mult nu trebuie sa ne incredintam sufletul unor lupi ecumenisti, imbracati in blana de mieluti iubitori, oricat de iscusita, si „iluminata” le-ar fi vorbirea (si prosper managementul pseudoreligios!), ci numai Pastorului Cei Bun, Care-si pune sufletul pentru oile Sale, ele urmandu-L, fiindca-L cunosc si recunosc vocea fara nici o greseala, printr-o taina negraita si de peste doua milenii nebiruita! Numai in Sfanta Ortodoxie se poate canta cu deplin temei sublima si stravechea cantare din imnografia bisericeasca: „Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinta cea adevarata. nedespartitei Sfintei Treimi închinându-ne, ca Aceasta ne-a mantuit pe noi!”
Mantuitorul
Avem incredere neclintita in cuvantul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, caci El va fi cu 15noi pana la sfarsitul veacurilor si nici portile iadului nu vor putea birui Biserica Sa, nici rapi turma cea mica si netematoare prin harul Sau; numai El ne va putea pazi si pe noi, pacatosii si nevrednici, prin mijlocirile Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si ale tuturor Sfintilor Parintilor nostri, de lupii cei intelegatori si necrutatori, adica fratii cei mincinosi strecurati in randurile credinciosilor, preotilor si arhiereilor dreptmaritori, atata timp cat vom pastra, iubi si lucra cuvintele Sale, slujind neclintit, cu vreme si fara vreme, invataturii si randuielilor statornicite la cele sapte Sfinte Sinoade Ecumenice ale Bisericii dreptslavitoare, Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca. Cine are urechi de auzit sa auda, punand cu adevarat la inima cuvintele Mantuitorului, fiindca sulul vremii se strange tot mai mult, iar candelele noastre launtrice trebuie tinute aprinse. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin.

8 iunie 2009
Prea Sfanta Treime, Sfintii Mucenici Marcian si Nicandru
Ieromonahul Teoclit

sursa

Mesajul Mitropolitului Onufrie, privind “marșul pentru egalitate”, din Kiev: Nu putem observa în tăcere călcarea în picioare și degradarea relațiilor familiale tradiționale

Cu ocazia „Marșului pentru egalitate“ din Kiev, programat pentru data de 17 iunie 2018, Mitropolitul Kievului, Onufrie, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice (de sub Patriarhia Moscovei), a trimis următorul mesaj, încă din data de 11 iunie, adresat credincioșilor și reprezentanților autorităților municipale din capitala Ucrainei:

„Biserica Ortodoxă Sfântă întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos și ghidată prin acțiunea Duhului Sfânt, este preocupată de secole de păstrarea purității adevărurilor Evangheliei. De-a lungul secolelor, bunicii noștri și străbunicii au păstrat cu sfințenie și au transmis descendenților lor valorile și tradițiile familiale, construite pe poruncile lui Dumnezeu.
Instituția familiei – ca unire dintre un bărbat și o femeie – a fost stabilită și sfințită de Dumnezeu Însuși. Și astăzi noi, Ortodoxia Ucraineană, nu putem observa în tăcere călcarea în picioare și degradarea relațiilor familiale tradiționale, în același timp încercându-se să ni se impună opinii ale unei lumi nu doar străine, ci și păcătoase.

Din nou, Biserica noastră subliniază faptul că realizarea unor astfel de evenimente este o propagandă publică și deschisă făcută păcatului, în special perversiunilor sexuale. Acest lucru poate provoca daune ireparabile inimilor pure și sufletelor copiilor noștri, și cel mai important, atrage mânia divină pe pământul ucrainean, care este plătit, de mai mulți ani consecutivi, cu sângele nevinovat al ucrainenilor.

Sfânta Scriptură condamnă păcatul sodomiei și toate celelalte abateri împotriva firii. Respectăm concepțiile lumii și interesele celorlalți. Cu toate acestea, ei nu trebuie să propage perversiuni păcătoase. Este inadmisibil să plasezi la același nivel păcatul și libertatea dată nouă de Dumnezeu. De asemenea, simțind responsabilitatea noastră în fața lui Dumnezeu și a oamenilor din prezent și ai generațiilor viitoare, ne adesăm dumneavoastră, reprezentanți ai autorităților, cerându-vă să nu permiteți marșul membrilor asociațiilor LGBT în Kiev.

Având în vedere cele de mai sus, o slujbă de mijlocire pentru păstrarea valorilor familiale creștine și a păcii în Ucraina va avea loc în data de 17 iulie, la ora 14:30, în Parcul Mariinsky din Kiev, în apropiere de Cruce. Acordăm binecuvântarea noastră pentru a fi înălțate rugăciuni în biserici și mănăstiri ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene, pentru ca Domnul să nu permită răspândirea, în rândul persoanelor dragi lui Dumnezeu, a păcatului sodomiei. Noi credem că rugăciunile întărite ale credincioșilor, înțelepciunea și chibzuința liderilor noștri vor călăuzi mila și binecuvântarea lui Dumnezeu către orașul slăvit al Kievului și pământul ucrainean!

+ Onufrie, Mitropolitul Kievului și al Întregii Ucraine, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene

Patr. Neofit al Bulgariei a slujit un tedeum împreună cu ereticul patr. Kirill al Moscovei

mospat.ru / patriarchia.ru via l.o.

Pe 3 martie 2018 în Bulgaria se sărbătorește aniversarea a 140 de ani de la eliberarea țării de sub jugul otoman. Cu această ocazie pe muntele Șipca[1] s-a săvârșit un tedeum de mulțumire, la care a participat și o delegație a Patriarhiei Moscovei în frunte cu patriarhul ecumenist Kirill.

După tedeum a urmat o întâlnire a delegației ruse cu sinodalii bulgari. În cuvântarea sa cu această ocazie, patr. Neofit a spus: „Prezența voastră în mijlocul nostru este o mare onoare pentru Biserica noastră Ortodoxă, o adevărată sărbătoare duhovnicească și o nouă mărturie a legăturilor strânse dintre noi, pentru care noi toți îi mulțumim Domnului nostru Iisus Hristos și Preafericirii Voastre, celui ce exprimați dragostea frățească întru Hristos și susținerea din partea Sfintei Biserici Ortodoxe Ruse pe care o conduceți și a întregului popor ortodox rus, pe care noi îl iubim din suflet și care este mereu în gândurile noastre și în rugăciunile noastre patriarhale”.

De asemenea la întâlnire a participat un alt ecumenist notoriu, mitropolitul Ilarion Alfeev, dar și episcopul Gavriil de Loveci, care avusese anterior declarații publice anti-ecumeniste.

Biserica Ortodoxă Bulgară a respins deciziile sinodului ecumenist din Creta și nu face parte din Consiliul Mondial al „bisericilor”, motiv pentru care s-a vehiculat în ultimul timp cum că sinodul bulgar ar avea o poziție ecleziologică sănătoasă.

Din păcate acest eveniment, alături de alte fapte și declarații, ridică semne de întrebare în privinței consecvenței poziției BOB.

[1] De fapt inițial denumirea muntelui era „Sf. Nicolae”, dar comuniștii l-au redenumit în 1977 în „Șipca”, în ciuda faptului că exista deja un munte denumit astfel.

Duminica Ortodoxiei

Praznicul Ortodoxiei nu este o sarbatoare fixa transferata in ciclul mobil, ci ea a fost nemijlocit instituita, pentru a fi serbata in prima duminica din Postul Mare, de catre patriarhul Metodie al Constantinopolului cu prilejul celei de-a doua restaurari definitive a sfintelor icoane, pe 11 martie 843. Aceasta sarbatoare solemna, cea mai importanta dintre comemorarile dogmatice repartizate in cursul anului liturgic, nu s-a generalizat insa imediat, impunerea ei definitiva fiind atestata abia in secolul XI. La Constantinopol, dupa o Panihida tinuta la biserica din Vlaherne si dupa privegherea de seara se facea o lunga procesiune pana la Sfanta Sofia, unde se celebra Liturghia, la sfarsitul careia patriarhul oferea la patriarhie un mare banchet oficialitatilor Bisericii si Imperiului. Aceste festivitati erau un prilej de adunare a unui mare numar de „monahi si de laici veniti din provincii, marcand astfel puternic sfarsitul primei saptamani a postului.

Praznicul Ortodoxei s-a suprapus peste vechea comemorare a profetilor Moise, Aaron si Samuel, pe care Typikon-ul Marii Biserici o indica drept singura praznuire a primei duminici din Postul Mare55, atestata cel putin in epoca patriarhului Gherman al Constantinopolului (+ 740), fiindca sub numele sau gasim in unele manuscrise un canon imnografic in cinstea profetilor. Potrivit Kontakarion-ului de la Patmos 213 (secolul XI), Postul Mare era plin odinioara de comemorari biblice: in Saptamana a II-a era comemorat Noe, in Saptamana a IV-a jertfa lui Isaac si Isaac insusi in vinerea Saptamanii a V-a, astfel ca aceste praznuiri corespundeau lecturilor din cartea Facerii. Typikon-ul Marii Biserici nu face insa decat aceasta singura aluzie la Vechiul Testament in timpul Postului Mare, a carei origine, dupa Karabinov, ar fi mai putin lectura cartii Facerii, cai o amplificare a pericopei evanghelice citite la Liturghia acestei duminici (In 1, 44-52), unde se face limpede aluzie la profeti. Aceasta ar apartine unui vechi sistem de lecturi biblice, potrivit caruia Evanghelia dupa Ioan se citea in timpul Postului Mare, iar nu in timpul perioadei Penticostalului. Oricare ar fi motivele instituirii ei, aceasta sarbatoare a prorocilor se potrivea perfect cu prima saptamana din Postul Mare si cu atmosfera vechi-testamentara a sistemului lecturilor. In chip fericit ea n-a fost cu totul suprimata de sarbatoarea Ortodoxiei, ramanand in imno-logie legata de aceasta intr-un mod armonios si pertinent din punct de vedere teologic, intrucat profetii figurau anticipat intruparea pe care o manifesta icoanele:

„Stralucit-a harul adevarului si cele ce de demult s-au preinchipuit umbros, acum s-au savarsit aratat. Caci iata Biserica, pe care o insemna mai inainte chipul cortului marturiei si care tine credinta dreapta [ortodoxa], se imbraca ca si cu o podoaba mai presus de lume cu icoana dupa trup al lui Hristos; ca tinand icoana Celui pe care-L cinstim, sa nu ratacim …”

Sfantul Ioan Damaschinul semnala deja, in discursurile sale despre icoane, analogia ce exista intre acestea si vedeniile prorocilor; acestia n-au privit vedeniile care le-au fost date cu ochii sensibili, ci cu „ochi duhovnicesti”, ca si apostolii pe Tabor, si au vazut „icoane” ale lui Dumnezeu, nu fiinta Sa. Ca intreaga Lege si prescriptiile sale, aceste vedenii care anuntau tipologic bunurile viitoare erau „imagini” a ceea ce avea sa fie dezvaluit pe deplin prin intrupare. Dupa sfasierea perdelei templului, prefigurarile s-au destramat si vedeniile profetilor au fost inlocuite de icoane: reprezentari analogice si actualizare efectiva a prezentei ipostatice a Cuvantului intrupat si a sfintilor. Vedeniile profetilor, ca si cele ale lui Moise, Isaia sau Iezechiel, erau prefigurari ale intruparii „Icoanei naturale a Tatalui”, pe care o reproduce imaginea sacra crestina; astfel, ele pot fi privite drept icoane ale acestor icoane, iar prorocii pot fi celebrati impreuna cu sfintele icoane in Duminica I a Postului Mare. Praznicul restabilirii icoanelor a fost intitulat Triumful Ortodoxiei, caci marca sfarsitul a 120 de ani de lupte si dispute de mai multe ori reluate si cu importante consecinte pentru definirea identitatii Bisericii Ortodoxe si a statului bizantin; dar si, pe un plan mai general dogmatic, pentru ca iconoclasmul reprezenta punctul final si consecinta tuturor ereziilor hristologice. De aceea, cel de-al doilea Sinod de la Niceea (787) a fost privit drept pecetea celor sapte mari Sinoade Ecumenice. Desigur, ulterior vor aparea multe alte erezii, dar ele toate vor putea fi respinse de definitiile dogmatice ale celor sapte Sinoade Ecumenice si de teologia ortodoxa a venerarii icoanelor. Asa cum se exprima foarte vechiul tropar al praznicului Ortodoxiei, venerarea icoanei lui Hristos e o marturisire a intregii Iconomii dumnezeiesti si semnul supunerii credinciosului fata de integralitatea invataturii Bisericii:

„Preacuratei Tale icoane inchinandu-ne, Bunule, cerem iertare greselilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Caci de bunavoie ai voit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca sa izbavesti din robia vrajmasului pe cei pe care i-ai plasmuit. Pentru aceasta cu multumire strigam Tie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mantuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mantuiesti lumea!”

Icoanele restaurate sunt privite de imnografii nostri drept „podoaba Bisericii” si pecetea Ortodoxiei. De aceea, de la celebrarea particulara a icoanelor s-a trecut rapid la o sarbatoare a Ortodoxiei in general, instituita definitiv o data cu a doua jumatate a secolului XI.

Synodikon-vl Ortodoxiei, al carui strat initial privitor la icoane trebuie atribuit patriarhului Metodie insusi, s-a imbogatit incepand din secolul XI cu numeroase anatematisme formulate impotriva noilor erezii de sinoade cohstantinopolitane reunite sub imparatii Comneni. Au inserate si decizii ale unor sinoade locale, iar in secolul XIV anateme impotriva , lui Varlaam, Achindin si adversarii isihasmului, astfel incat acum Synodikon-ul apare marturia fidela a traditiei dogmatice bizantine si a continuitatii ei in timp si in spatiu. Lectura sa solemna devenise un adevarat oficiu liturgic in sine. Initial (in secolele IX-X), aceasta avea loc la Liturghie intre „Sfinte Dumnezeule” si lectura din Apostol. Apoi, dezvoltandu-se in lungime si in importanta, se facea dupa concedierea de la Utrenie si procesiunea in timpul careia se canta un canon al Sfantului Metodie despre restaurarea sfintelor icoane (redactat probabil in 843 si atribuit pe nedrept Sfantului Teodor Studitul80). Odinioara, Synodikon-ul era declamat din amvon cu aceleasi formule de introducere ca si Evanghelia. Triodul grec nu mai are aceasta rubrica, prezentandu-l drept lectura unei omilii. El indica totusi raspunsurile poporului care trebuie sa puncteze lectura sa cu exclamatii „Anatema sa fie!” sau „Vesnica pomenire!” dupa cum sunt mentionati ereticii sau aparatorii adevaratei credinte Aceasta participare a comunitatii la proclamarea Ortodoxiei poate fi legata de invatatura ortodoxa, potrivit careia, in ultima instanta, poporul insusi e garantul unitatii traditiei si validitatii Sinoadelor Ecumenice.
Proclamarea Synodikon-ului in manastiri si in catedrale are in constiinta ortodoxa o valoare cu adevarat „sacramentala”; asa cum scria un episcop rus, el este „Taina innoirii duhovnicesti, Sfanta Taina a intaririi in adevar”. Triumful Ortodoxiei asupra ereziei e o eliberare, o innoire, o primavara duhovniceasca. Biserica straluceste atunci cu „stralucirea dogmelor” in bucuria si lumina harului. Aceasta proclamare poate fi supusa si unei transpuneri duhovnicesti, putand fi privita ca un adevarat exorcism al ereziilor ce incoltesc in fiecare din cei ce inca nu si-au curatit cu totul patimile, caci in definitiv erezia nu e decat varianta intelectuala a acestor patimi. Prin definitie, erezia divizeaza si separa, in timp ce credinta ortodoxa strange in unitate si sobornicitate membrii Trupului lui Hristos86. Ea este semnul impacarii cosmice a tuturor fapturilor trupesti si netrupesti in participarea lor armonioasa la unitatea divino-umana si la plinatatea cunoasterii Adevarului pe care-l are Biserica.

„Pustie si pamantule, bucurati-va, munti picurati si dealuri saltati, caci Hristos, Cuvantul, a dat pace celor de pe pamant si sfintelor biserici unitatea credintei”.

Semnificatia acestei sarbatori, ca si cea a Sfantul Grigorie Palama, in iconomia duhovniceasca a Triodului sta tocmai in aceasta conceptie despre unitatea in credinta. Armonia crestinilor uniti in credinta lor in acelasi Hristos e conditia necesara pentru celebrarea duhovniceasca a praznicului Ortodoxiei si pentru a duce un post folositor.
Ortodoxia apare din plin in cateheza Triodului, caci, potrivit Sfantului Vasile cel Mare, ea face parte din virtutile monahului si ale adevaratului crestin. Marturisirea dreptei credinte e, potrivit Sfantului Grigorie din Nazianz, o „sfintire a limbii” si, prin urmare, curatirea mintii rationale. In timp ce erezia decurge in fond din mandria mintii nerastignite si netransfigurate, Parintii leaga Ortodoxia de smerenie si de infranare, adica de orice virtute care aduna fiinta pentru a o face sa urce spre Dumnezeu. „O credinta tare este maica lepadarii”, spunea Sfantul Ioan Scararul. Nu ne-am putea astfel angaja in viata duhovniceasca rezumata in Postul Mare, fara sa fi fost intariti inca de la inceputul acestuia in credinta ortodoxa.

„Pe acestea [arhetipurile lucrurilor stricacioase] le vom vedea, daca vom duce o viata dreapta si ne vom ingriji de credinta dreapta, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul”.

Fiindca este cu neputinta sa gasim pe Hristos, plinatatea virtutilor, fara marturisirea exacta a „ceea ce este El” si alipirea totala de Trupul Sau tainic, pentru ca numai credinta ortodoxa afirma realitatea indumne-zeirii si a participarii trupului si sufletului omului la viata dumnezeiasca, fara sa existe contopire a firilor. Faptele ascezei practicate in timpul Postului Mare reprezinta, asadar, manifestarea si stralucirea adevaratei credinte confirmate de lectura Synodikon-ului.

„… credinta fara fapte e moarta si lipsita de consistenta, iar faptele fara credinta sunt desarte si nefolositoare. Harul Duhului a reunit astazi, in acest timp de post si nevointa pentru virtute, vestirea celor ce au impartasit cu credinta cuvantul dreptei credintei si lepadarea celor care n-au vrut sa-l impartaseasca cu credinta, ca noi insine sa ne grabim, cum se cuvine, atat spre una, cat si spre cealalta: aratand adica credinta prin fapte si dobandind folosul ostenelilor noastre prin credinta”.

Duminica Ortodoxiei si lectura Synodikon-ului pot fi, asadar, privite ca o transpunere in Triod a recitarii Simbolului de credinta niceo-constantinopolitan la Liturghie, inaintea anaforalei”. Desigur, Synodi-kon-ul e mai dezvoltat decat Crezul, vizand cazuri de erezie si persoane precise, in marea lor majoritate dintr-o epoca posterioara iconoclasmului. Pe de alta parte, el se inscrie intr-o scara temporala mai vasta, fiindca pentru a ne cumineca trebuie sa asteptam 40 de zile, in timp ce Crezul precede doar cu putin Euharistia; in ambele cazuri insa scopul ramane acelasi: exprimarea unitatii adunarii crestine in credinta in Acelasi Hristos, pe care o pecetluieste Cuminecarea euharistica. In dimensiunea pregatirii in vederea Pastelui si a catehezei baptismale a Triodului, praznicul Ortodoxiei reprezinta, asadar, un element fundamental si prima etapa a incorporarii in Hristos si Patima Sa.

„Crestin este – spune Sfantul Ioan Scararul – cel ce imita pe Hristos pe cat e cu putinta oamenilor prin cuvinte si fapte si crede” cu o cugetare dreapta si neprihanita in Sfanta Treime”.

Ieromonahul Makarios Simonopetritul, Triodul explicat : mistagogia timpului liturgic – Makarios Simonopetritul, Editura Deisis

O nouă sărbătoare în Calendarul BOR: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriaca

basilica.ro: Pe lângă înscrierea Sfintei Matrona din Moscova, Calendarul Bisericii Ortodoxe Române din 2019 va fi îmbogățit cu încă o sărbătoare: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea prahoveană Ghighiu în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii.

Totodată, în ședința de joi a Sfântului Sinod au fost aprobate și textele Acatistului și Slujbei Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriaca.

Icoana Maicii Domnului – Siriaca, pictată pe lemn de santal, datează din secolul al șaisprezecelea și a fost adusă la Mănăstirea Ghighiu în 1958 de PS Vasile Samaha de Serghiopolis din Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient.

De-a lungul timpului, numeroși credincioși care s-au rugat Maicii Domnului aducând cinstire icoanei de la Mănăstirea Ghighiu au mărturisit că au primit ajutor grabnic, vindecări și întărire în credință.

O altă icoană a Maicii Domnului a cărei cinstire s-a extins în Biserica Ortodoxă Română este Prodromița de la Muntele Athos, cu ziua de cinstire în 12 iulie.

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa (adică Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, din tezaurul Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul – Prodromu de la Sfântul Muntele Athos, supranumit Grădina Maicii Domnului.

În ultima întrunire a Sf. Sinod a fost aprobat textul Acatistului și al Slujbei Sfinților Mc. Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat (9 noiembrie) și cele ale Sfinților 26 de Mucenici din Goția (26 martie). De asemenea, au fost aprobate și textele a două Acatiste, anume Acatistul Sf. Apostol și Evanghelist Luca (18 octombrie) și cel al Acatistului Sf. Mc. Hristofor (9 mai).