Despre răbdare

Poate că cea mai mare calitate a unui om care Îl caută pe Dumnezeu este răbdarea!

Când venea cineva prăbușit sufletește la părintele Cleopa, părintele îi spunea: “Răbdare! Răbdare! Răbdare!”

Răbdarea arată smerenia omului care spune: “Doamne, am răbdare și aștept ca voia Ta să se împlinească, nu voia mea!”.
De cele mai multe ori mă pun și pe mine în această răbdare, dar vă sfătuiesc și pe Dvs. să încercați să vă așezați în ea. Adică, lucrurile trebuie făcute cu răbdare! În tot ce faci, ce întreprinzi, ce gândești, cheia este răbdarea. Părinții spun așa: când vrei să faci un lucru, să iei o decizie importantă, ceva care să-ți schimbe viața sau când ești supărat, mânios pe cineva, așteaptă măcar 3 zile până să iei o decizie!!! De ce? Pentru că în aceste 3 zile se topesc în tine nervii, se topește furia, încăpățânarea, mintea ți se limpezește și vezi lucrurile altfel.

Mai mult, vă îndemn ca atunci când se așează liniștea, să faceți o înțelegere cu cei dragi și să spuneți așa: “Când mă vezi furios, să nu mă iei în seamă, pentru că toate vorbele spuse la furie nu au valoare! Toate sunt aruncate la repezeală și fără sens! Toate sunt spuse dintr-o vărsare de răzbunare, mânie, orgoliu și egoism DEMONIAC fără sens! Toate sunt neputință și bine ar fi să nu iei decizii în funcție de ce-ți spun eu la nervi pentru că nimic nu e adevărat!!!”

După ce stă omul și se mai dumirește și își dă seama de lucrarea celui rău asupra sa, începe să-i pară rău, să-și ceară iertare.

Deciziile mari, deciziile importante se iau stând la masă, calm, liniștit sau la o plimbare în parc…nu la mânie! La mânie, dracu’ pune umărul ca să te răstoarne și pe tine și pe cei din jurul tău.

Sfinții sunt pentru noi, creștinii-ortodocși, exemple de răbdare, de smerenie, de lucrare a voii lui Dumnezeu și gândul la moarte, spuneau Părinții, este cel mai bun învățător pentru om…când te gândești la ea, te așezi cu picioarele pe pământ și îți spui:

“De ce să fiu mânios, de ce să fiu ambițios, de ce să pun dreptatea mea înainte, de ce să fiu supărat sau certat pe cutare…oricum mă fac praf și cenușă?!?! Ce contează dreptatea mea? Câți oameni nu au avut dreptate înainte mea și toți sunt acum oase goale?!?!

Vedeți, de cele mai multe ori, pentru noi viața în Dumnezeu este așa:

“Părinte, nu prea îmi merg lucrurile bine, cred că Dumnezeu nu mă iubește!” SAU “Părinte, am venit să donez la biserică pentru că mi-a mers totul foarte bine!”…de parcă Dumnezeu este un om de afaceri care investește alături de el în toate afacerile lui și îi aduce și profit.

Este însă greu să nu pui accentul așa: când totul îți merge bine, să crezi că Dumnezeu e cu tine și când ceva “se strică”, să spui că Dumnezeu nu te mai iubește, însă nu este vorba despre asta, ci despre ceea ce este în interiorul tău.

Vă dau două exemple:

Sfântul Antonie cel Mare a trait 20 de ani închis într-o chilie fără geam, doar cu o ușă și o ferestruică, pe care primea în fiecare zi un codru de pâine și un pahar cu apă. Știți cum arăta când a ieșit din chilie? Rumen în obraji și fericit, pentru că timpul petrecut cu Dumnezeu îți dă niște stări sufletești pe care nu le vei găsi nicăieri altundeva!

Un alt sfânt este Sf Ioan de Kronstadt.

Un preot căsătorit, om din lume, care este, după Sf. Serafim de Sarov, al doilea mare sfânt al Rusiei.

Se spune că Sf. Ioan de K. se îmbrăca foarte luxos, iar atunci când ieșea din casă mergea de cele mai multe ori într-o caleașcă extraordinar de frumoasă si deși trăia în luxul acesta era sfânt, săvârșea mari minuni, era vindecător de boli psihice, mai ales. Era foarte “boieros”, însă vedeți Dvs, inima lui nu era niciodată în acele lucruri, inima lui nu era acolo, legată de toate acestea. Stătea între ele, dar nu-l atingeau.

Nu bogăția îți oferă fericire, ci starea ta sufletească, relația ta cu Dumnezeu. Poți să ai foarte mulți bani, să duci o viață numai în bogății, călătorii, petreceri, însă acestea nu te fac mai bogat sufletește.

Dumnezeu a pogorât Har asupra Sf Ioan de K., pentru că săvârșea Liturghia în fiecare zi și, înainte de a începe Liturghia, stătea o oră sau poate chiar mai mult înaintea Sfintei Mese și nu se ridica, și nu începea Sfânta Liturghie până nu veneau peste el lacrimile de pocăință cu care își plângea păcatele unei zile. Pentru pocăința lui și pentru suferința lui sufletească, Dumnezeu a coborât peste el putere multă, pentru că Dumnezeu nu se împiedică “de ochi”, așa cum face omul. Dumnezeu nu judecă omul după aspectul său, după hainele pe care le poartă, după mașina pe care o conduce sau după zidurile între care locuiește, ci doar după curăția inimii lui.

Nu judecați omul după cum îl vedeți Dvs, ci încercați să credeți că în omul de lângă Dvs sălășluiește Bunul Dumnezeu, oricât de gras, slab sau păcătos ar fi!

Dacă veți înțelege lucrul acesta, Harul lui Dumnezeu coboară peste Dvs și aduce pace, liniște și, cel mai important lucru, aduce atâta putere în dvs încât mulți alți oameni se vor sprijini cu toată puterea, pentru darurile pe care Dumnezeu vi le va face.

Sfântul Serafim de Sarov spune lucrul acesta: “Cel ce se mântuiește pe sine, mântuiește alte zeci și sute de oameni!”

Faceți un experiment primar: duceți-vă acasă triști și posomorâți și vei vedea că pe toți ai casei îi cuprinde tristețea! Fiți bucuroși, voioși și plini de viață și veți vedea cum cei din jurul dvs se vor molipsi!

Așa este și Harul lui Dumnezeu, molipsitor. Când tu Îl dobandești, când dobândești pacea, zeci de oameni din jurul tău o dobândesc. Când tu binecuvântezi și îmbrățișezi pe cei ce te blesteamă, toți în jurul tău sunt uimiți de această bucurie a ta. Omul care are pace în el nu se mai tulbură și nu tulbură în jurul său!!!

Sunt lucruri fundamentale pe care de multe ori le-ați simțit și Dvs, pe care le trăim și simțim zi de zi, dar pe care poate nu ați reușit să le articulați, să le puneți cap la cap.

Astfel lucrează Dumnezeu în om, astfel coboară pacea și molipsește pe tot omul, astfel este împărtășită de la om la om și mare bucurie trăiesc, ca preot, când văd că din Harul Liturghiei, din Bucuria ei se împărtășesc atâția și atâția oameni…

Tulburarea, agitația sunt semne că încă nu ai înțeles, nu te-ai împărtășit cu trezvie, Harul lui Dumnezeu nu a poposit încă în adâncul tău, ești tot om lumesc, om de carne și oase, om neputincios.

Cere, răbdă, îndură, că nu degeaba îngăduie Domnul să vină peste tine “apa cea amară a acestei vieți”! Deschide inima ta și așteaptă să vezi de ce îngăduie Dumnezeu să porți atâtea necazuri sau poate chiar să porți un om pe care îl consideri ca pe “un cui” în viața ta.

Iubirea, smerenia, primirea Voii lui Dumnezeu (“Doamne, Tu le îngădui pe toate, Tu le-ai pus pe toate înaintea mea, întâmplări, oameni, ca toate să lucreze spre Mântuirea și spre descoperirea mea ca om. Pe toate le primesc, așteptând să văd calea pe care Tu o deschizi înaintea mea…”), toate acestea sunt mântuitoare.

Ne putem mântui în locul în care Dumnezeu ne așează…ești soție, ești soț, ești mamă, tată, profesor, economist, politician, informatician, medic, preot…fă ce ai de făcut, pentru că tot ce faci, faci înaintea Bunului Dumnezeu! Toate contractele pe care le semnezi, cu Însuși Dumnezeu le semnezi, înainte de toate și nu cu pixul, ci cu angajamentul sufletului tău!

Pr. Visarion Alexa

Sursa

Reclame