Sfântul Tihon din Zadonsk- Mărul stricat

Vezi un măr frumos pe dinafară, însă pe dinăuntru putregăit şi urât mirositor. Asemenea sunt şi mulţi dintre oameni: pe dinafară se mândresc şi se laudă cu nobleţea lor, dar înlăuntru, în sufletele lor, sunt putrezi şi plini de duhoare; pe dinafară îi stăpânesc pe alţii, poruncind unora dintre ei, iar lăuntric slujesc cu sufletul patimilor şi poftelor lor şi, de fapt, sunt robi acestora, fiind cu mult mai prejos chiar decât slugile lor. Căci mai bine este să slujeşti omului decât poftelor tale şi păcatului, întrucât omul este făptura lui Dumnezeu, iar păcatul este lucrarea diavolului.
Aşa sunt cei care se numesc stăpâni, însă îngăduie să domnească asupra lor mânia, răutatea, mamona, iubirea de argint, mândria, nedreptatea, invidia, desfrânarea, necurăţia, lăcomia pântecului şi alţi tirani scârbavnici. De aceea zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „De este cineva bogat şi de neam ales, dacă e robit de păcat, e mai nemernic decât toţi ticăloşii” (Omilia a noua la întâia Epistolă către Corinteni). Întocmai se aseamănă cu mărul cel frumos pe dinafară şi putregăit pe dinăuntru toţi acei creştini care pe dinafară se arată buni, iar înlăuntrul lor sunt plini de ură, de răutate şi de toată duhoarea şi stricăciunea, lucru care este o vădită făţărnicie şi viclenie.
(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucureşti, 2011, p. 106.)

Reclame

Cad în groapa pe care o sapă pentru altul cei răi


Se întâmplă uneori ca omul să sape o groapă pentru o oarecare trebuinţă a sa, dar din întâmplare să cadă el însuşi în ea. Tot aşa răul pe care oamenii vicleni îl uneltesc împotriva aproapelui lor se abate adeseori chiar asupra lor. Deseori, otrava pe care o pregătesc aproapelui lor o beau ei înşişi şi mor. Deseori se rănesc ei înşişi cu sabia pe care o ridică asupra aproapelui lor. Deseori pătimesc o defăimare mai mare atunci când caută să-l ponegrească cu clevetiri pe aproapele lor. Deseori se lipsesc de pământuri şi de alte avuţii ale lor atunci când caută şi se sârguiesc să pună stăpânire pe cele ale altuia, şi astfel cad în groapa pe care au săpat-o pentru alţii.

Vedem multe asemenea acestora în lume. Astfel se abate asupra celor nelegiuiţi dreapta Judecată a lui Dumnezeu. Astfel s-a abătut judecata lui Dumnezeu asupra prigonitorului Faraon, care alerga pe urmele lui Israil, cel ce se eliberase din robia lui, voind să-l supună din nou, să-l înrobească şi să-l împileze, dar, în loc de acestea, şi-a aflat el însuşi pieirea; şi unde îşi aştepta câştigul, acolo şi-a aflat moartea; în adâncul mării, ca într-un mormânt, împreună cu toată oştirea lui s-a îngropat (vezi Ieş. 14, 28). Abesalom, fiul lui David, voia să pună stăpânire pe regatul lui Israil şi cugeta să-l ucidă pe sfântul şi nevinovatul său tată; dar în loc de aceasta, agăţându-se într-un copac, a pierit spânzurat în văzduh şi astfel a căzut în groapa pe care i-a săpat-o dreptului său tată (vezi 2 Regi 18: 9-14). O judecată asemănătoare a cunoscut asupra sa Aman, căci la acea spânzurătoare pe care i-o pregătise nevinovatului Mardoheu, prin porunca regelui a fost el însuşi spânzurat (vezi Est. 7: 9-10). Astfel se abate judecata lui Dumnezeu asupra celor mândri şi vicleni şi ei cad pe neaşteptate în groapa pe care au săpat-o altora. Asemenea judecăţi se abat şi astăzi asupra celor fără de lege.
Auziţi, oameni vicleni şi făcători de rele! Cei răi cad în groapa pe care o sapă pentru altul; beau ei înşişi otrava pe care altora le-o pregătesc; ei înşişi pătimesc de acel rău în care voiau să-i arunce pe ceilalţi. Temeţi-vă şi feriţi-vă să faceţi rău aproapelui, ca să nu cădeţi voi înşivă mai înainte în acel rău. „Iată a poftit nedreptatea, a zămislit silnicia şi a născut nelegiuirea. Groapă a săpat şi a adâncit-o şi va cădea în groapa pe care a făcut-o. Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui şi pe creştetul lui silnicia lui să se coboare”(Psalm7: 14-16).

Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, „Comoară duhovnicească, din lume adunată”, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumeniţa, 2008

Sf. Tihon din Zadonsk:OTRAVA ASCUNSĂ ÎN OM

Se întâmplă ca oameni răi să-i dea cuiva otrava înălțării de sine: așa ne-a vărsat în fire otrava aducătoare de moarte a păcatului, vrăjmașul nostru, șarpele cel vechi. Dacă se întâmplă să se otrăvească, omul, chiar, dacă înainte era sănătos, ajunge în mare suferință: și firea noastră era curată, neprihănită, sfântă, bună dar când otrava vicleanului șarpe a pătruns în ea, a căzut în boală și nenorocire nevindecată. Aflându-se în om, otrava îi îmbolnăvește tot trupul: și otrava cea aducătoare de moarte a șarpelui ne-a îmbolnăvit toate puterile sufletești și trupești.
De aici iau naștere nu numai mândria, ci și semeața cugetare, disprețuirea apropelui, osândirea, clevetirea, grăirea de rău, ocările, răzbunarea cu fapte și cu cuvântul, dorirea și căutarea cinstirilor, slavei omenești și laudelor.

De aici iau naștere amăgirea, viclenia, șiretenia, minciuna și fățărnicia.

De aici iau naștere faptele și cuvintele de rușine.

De aici iau naștere mâncatul și băutul peste măsură și grija ospețelor.

Așa se face că oamenii născocesc schimbării în îmbrăcăminte, în zidirea și împodobirea caselor, precum și celelalte deșertăciuni.

Toate acestea și cele asemenea lor sunt de la cugetarea trupească și de la otrava aducătoare de moarte a șarpelui, care este semănată în inima omenească.

Otrava dinăuntrul omului îl chinuie pe acesta, și cu timpul îi face suferința de neîndurat: și otrava șarpelui, care este ascunsă în suflet, chinuie foarte sufletul și îi pricinuiește felurite dureri.
Uită-te ce face în om mândria! Cum îl chinuie!

Câte mijloace năsocește pentru a dobândi cinste, slava și lauda în această lume, și, odată ce le-a dobândit, cu câtă osteneală și grijă își păzește această comoară!

Cât de nemulțumită este atunci când cineva o disprețuiește!

Cât o doare atunci, cât se tulbură, cum cârtește și se îndârjește când e lipsită de cinstiri, încât mulți chiar își pun capăt zilelor!
Cum să biruim mândria

Lecții de vindecare a mândriei din sfaturile Sfinților Părinți

Editura Sofia – 2010

Sfâtnul Ierarh Tihon din Zadonsk, episcop de Voronej (1724 – 1783)

(Sursă: 

http://pravicon.com/

images/icons/10/10477.jpg)

Cum trebuie să-mi trăiesc viaţa?
Să-ţi trăieşti viaţa aşa: când te scoli din somn, să-I mulţumeşti şi să te rogi lui Dumnezeu. Când vii de la biserică, să citeşti dintr-o carte ceva spre folosul sufletului tău, apoi să te apuci de lucru. După ce ai lucrat destul, să te rogi din nou. După ce te-ai rugat, să citeşti iar, şi să te apuci iar de lucru. Şi aşa să faci totul pe rând – să te rogi, să citeşti, să lucrezi.

Dar şi la lucru, şi în osteneli, să-ţi ridici mintea ta la Hristos, să te rogi Lui, ca El să te miluiască şi să te ajute. Dacă vei face totul aşa, pe rând, atunci faţă de toate – şi faţă de citire, şi de rugăciune, şi de lucru – vei avea tragere de inimă şi sârguinţă.

Schimbarea provoacă tragerea de inimă şi sporeşte râvna… Să pomeneşti deseori moartea, judecata lui Hristos şi veşnicia. Cu aceste gânduri, ca şi cu un bici, se alungă tristeţea şi plictiseala.
Sfântul Tihon de Zadonsk, 1000 de întrebări şi răspunsuri despre viaţa duhovnicească – Alcătuite pe baza operelor Sfinţilor Părinţi şi ale nevoitorilor bunei credinţe, Editura Cartea Ortodoxă