PF Teoctist mare iubitor al ecumenismului

Ȋn ultimii ani s-au intensificat eforturile globaliştilor de a uni toate religiile lumii ȋntr-o singurǎ bisericǎ mondialǎ, iar ceea ce m-a frǎmântat ȋn mod constant a fost dacǎ şi fostul patriarh al României a fost un “stâlp” al Bisericii ortodoxe ce şi-a pus “ȋnțelepciunea” ȋn favoarea unirii cu râmlenii (papistasii)…

1

Pe mulți dintre voi ar putea sǎ vǎ surprindǎ, ȋnsǎ iata ce se regǎseşte ȋn revista “ORTODOXIA – revista Patriarhiei române” la paginile 10-11:

“…5.APĂRĂTOR AL ORTODOXIEI ŞI MARE ECUMENIST

Dar personalitatea ilustrului sǎrbǎtorit nu ar fi conturatǎ deplin, dacǎ nu am ȋnfǎțişa şi activitatea sa ȋn contextul Ortodoxiei şi al mişcǎrii ecumenice. Ȋn anii slujirii arhiereşti, şi mai ales ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a vizitat toate scaunele patriarhale apostolice, ȋn frunte cu Patriarhia Ecumenicǎ a Constantinopolului, şi celelalte Biserici Ortodoxe surori, Biserici vechi Orientale, Catolice şi Protestante, a invitat pe toți Ȋntâistǎtǎtorii Bisericilor Ortodoxe surori sǎ viziteze, ȋn mai multe rânduri, Biserica noastrǎ, ȋntǎrind unitatea panortodoxǎ. Având marele merit de a pǎstra unitatea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ȋntr-o vreme ȋn care alte Biserici Ortodoxe surori au avut loc schisme, Prea Fericitul Pǎrinte Patriarh Teoctist a contribuit enorm de mult la pǎstrarea şi ȋntǎrirea unitǎții panortodoxe, lucru apreciat şi ȋn țarǎ şi ȋn strǎinǎtate. De aceea, se bucurǎ de o mare prețuire, respect şi apreciere din partea Ȋntâistǎtǎtorilor Bisericilor Ortodoxe surori şi ȋn special a Sanctitǎții Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, care ne-a vizitat țara ȋn nenumǎrate rânduri.

Totodatǎ, P.F. Teoctist este un mare ecumenist, participând la ȋntâlnirile bisericeşti inițiate cu diferite prilejuri, de organizațiile intercreştine şi internaționale, vizitând Biserici Catolice şi Protestante, ducând pretutindeni mesajul Evangheliei, al dragostei, ȋnțelegerii şi unitǎții, al dorinței de colaborare, ȋnfrǎțire, cunoaştere şi unire. Ȋn mai 1999, a organizat istorica vizitǎ a papei Ioan Paul al II-lea ȋn Biserica noastrǎ şi a efectuat prima vizitǎ oficialǎ a unui patriarh român la Vatican, ȋn luna octombrie 2002, evenimente fǎrǎ precedent ȋn istoria relațiilor dintre cele douǎ Biserici, care vor rǎmâne ȋnscrise cu litere de aur ȋn istoria Bisericii Ortodoxe Române şi ȋn cronica vieții ilustrului nostru Ȋntâistǎtǎtor. Prin toate acestea, Prea Fericitul Pǎrinte Patriarh Teoctist a dovedit deschiderea pentru dialogul teologic cu celelalte Biserici creştine, singura şi unica modalitate de conviețuire şi apropiere dintre Biserici.
Ca prețuire şi apreciere a acestei deschideri şi a spiritului ecumenic de care este animat şi pe care l-a imprimat ȋntregii lucrǎri a Bisericii noastre, Prea Fericirea sa a fost ales membru al unor prestigioase instituții teologice, de culturǎ şi cu caracter ecumenic, de peste hotare, ȋntre care amintim Academia Teologicǎ Ortodoxǎ din Creta, Fundația ecumenicǎ “Pro oriente”, din Austria şi Universitatea catolicǎ din Lublin-Polonia. De asemenea, i s-au decernat importante distincții şi decorații strǎine, de stat şi bisericeşti.

Pe plan național, Prea Fericirii sale i s-a acordat titlul academic de doctor Honoris Causa al Universitǎților din Oradea, Piteşti, Bucureşti, Galați, Petroşani, al Universitǎții creştine Dimitrie Cantemir din Bucureşti şi al Universitǎților din Craiova, Constanța şi Iaşi. Pe plan internațional, i s-a conferit acelaşi titlu de cǎtre Universitatea catolicǎ din Lublin, Polonia.”

Orice comentariu privind apartenența lui Teoctist la mişcarea ecumenistǎ internaționalǎ este de prisos, faptele lui vorbind de la sine…

Uitați-vǎ numai la titlul fragmentului “apǎrǎtor al ortodoxiei şi un mare ecumenist”!!! Nu vedeți o disonanțǎ? Cum se poate sǎ fii şi apǎrǎtor al ortodoxiei dar ȋn acelaşi timp şi “un mare ecumenist”?… Nu se poate aşa ceva…Canoanele primelor 7 Sinoade Ecumenice nu permit rugǎciunea ȋn comun cu ereticii…cum sǎ fii şi ortodox şi sǎ fii şi ecumenist (adicǎ sǎ ai o pǎrere cǎ şi celelalte biserici sunt mântuitoare)?

A uitat cǎ “…nu puteți sluji la doi domni!” Sfânta noastrǎ Ortodoxie nu este relativistǎ, deoarece ȋn Sfânta Scripturǎ scris este “ce este da, da, ce este nu, nu, ce este ȋn plus este de la diavol!”

Şi-a ȋnsuşit el dreptul de a primi ȋn țara noastrǎ ȋn 1999 pe ereticul de papǎ Ioan Paul al II-lea (acest papa fiind la rândul lui cunoscut ca fiind primul papǎ ce a scos masoneria de sub anateme)…

Dar nu numai atât, şi-a permis sǎ calce şi ȋn cetatea Vaticanului (târfa Babilonului din cartea Apocalipsei), ȋntorcându-i vizita dupǎ numai 3 ani, ȋn 2002…

Ce sǎ mai zic, cǎ ȋn perioada lui de pǎstorire a BOR, ȋn 1993, România, prin Sinodul BOR, a luat parte la Acordul de la Balamand, recunoscând mizeriile, pardon “tainele” catolice ca fiind valide; …cu toate cǎ celelalte țǎri participante au refuzat acest acord, numai Romania l-a semnat…

“Ce-ai pǎzit “prea-fericite?!””, ar fi o ȋntrebare legitimǎ pentru Teoctist, dacǎ ar mai fi trǎit…

Dar vom trece cu toții ȋn lumea de dincolo şi vom vedea cu toții cât este el de fericit…

Dumnezeu sǎ ne deschidǎ ochii minții şi ai sufletului şi sǎ ne revenim din erezia ȋn care purcedem ȋmpreuna cu “pǎstorii” BOR…

1

Şi Dumnezeu sǎ ierte România pentru toate nelegiuirile la care a luat parte şi ȋncǎ mai ia prin concetǎțenii noştri…Adicǎ orice zi care trece şi ȋn care nimeni dintre capii Bisericii noastre nu ia atitudine ȋn mod public ȋmpotriva pseudo-sinodului din Creta retrǎgându-şi totodatǎ şi semnǎtura este o nelegiuire la care, din nefericire participǎm cu toții direct sau indirect;…ştiți voi, “cu ştiința sau cu neştiința”

blacktopics

Reclame

Unde am ajuns! Un patriarh “ortodox” daruieste un Coran(2009)

DIN OMILIA PATRIARHULUI ECUMENIC LA SEDIUL COCA-COLA, SUA, 29.10.2009 (TRADUCERE, pr. Leontie)
Respectabililor Muhtar şi Daphni Kent [preşedintele musulman al Coca-Cola şi soţia lui], mult iubiţi prieteni şi gazde… iubiţi Domnului […].
Iubite prietene Muhtar… cunoaştem că încercările eroice ale părinţilor tăi pentru evrei în perioada celui de-al doilea Război Mondial nu se întemeiază pe o convingere religioasă despre lume, ci pe viziunea sferică a iubirii pentru toţi oamenii şi a valorii fiecărei vieţi umane.
Fie ca Domnul tuturor să le dăruiască veşnică odihnă împreună cu Drepţii fiecărei generaţii ce s-au arătat bineplăcuţi Aceluia […].
Mulţumesc. Vă rog, luaţi loc.
Am un mic suvenir. Mic, dar important. Suvenir pentru Daphni şi pentru Muhtar. Acesta este Sfântul Coran. Sfânta carte a fraţilor noştri musulmani” [Aplauze].
**********************************

CORANUL:
„Şi au spus creştinii că Mesia a fost fiul lui Allah. Acestea sunt cuvintele care au ieşit de pe buzele lor şi care imită cuvintele acelora care mai demult au negat Credinţa. Să cadă în pierzarea prin care s-au îndepărtat de la Adevăr şi s-au întors către minciună!” (Şura 9 „el-Tevbe”, § 30).
„O! Partizani ai Bibliei! Nu vă folosiţi rău religia şi nu spuneţi despre Allah nimic altceva fără numai adevărul. Iisus Hristos, fiul Mariei, nu este mai mult decât Apostolul lui Allah, şi Cuvântul Lui către Maria, şi un Duh de la El (Allah). Credeţi deci în Allah şi în Apostolii Lui şi nu spuneţi „[Sfânta] Treime”. Dezertaţi, ar fi cel mai bun lucru pentru voi” (Şura 4 „el-Nisa”, §171).
ALLAH: „O, Iisuse, fiul Mariei! Ai spus cumva oamenilor: „Închinaţi-vă mie ca lui Dumnezeu şi nu lui Allah””?
IISUS: „Slavă Ţie! Niciodată nu aş spune ceva ce nu am dreptul să spun. Şi dacă aş fi spus un asemenea lucru, Tu ai fi cunoscut-o imediat. Deoarece ştii ce ascunde inima mea, dar eu nu ştiu ce se află în a Ta. Pentru că Tu eşti Cunoscătorul tuturor celor ascunse. Niciodată nu le-am spus nimic altceva decât cele pe care mi le-ai poruncit să le spun: „Să vă închinaţi lui Allah, Domnului meu şi Domnului vostru”” (Şura 5 „el-Maide”, §72).
SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN [Comentează ultimul citat din Coran:]
„Şi scriind [Mahomed] multe alte asemenea monstruozităţi în această scriere [Coran], care este de râs (ridicolă), se laudă că ea a coborât la el de la Dumnezeu!” («Περί αιρέσεων», [„Despre eresuri”], ρα’, stihurile 38-39, traducere).

Sursa

ÎNCĂ O CĂDERE… UNITATE ÎN SATANA. EPISCOPATUL BISERICII ORTODOXE UCRAINENE CANONICE, TRĂDEAZĂ BISERICA ŞI PE HRISTOS

Notă: Oare aceasta nu reprezintă o cădere duhovnicească şi o lepădare de Hristos? Pe de o parte, mitropolitul Onufrie împreună cu episcopatul său, se află într-o opoziţie cu masonul Bartolomeu de Constantinopol care susţine autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene schismatice, iar pe de altă parte îl trădează pe Hristos, rugîndu-se împreună cu schismaticii-eretici şi luptători contra Domnului. Deci ce doreşte mitropolitul Onufrie de fapt?! Ajutorul Domnului?! Nu va avea parte de acest ajutor, atîta timp cît împreună cu obştea sa de episcopi şi preoţi îl trădează pe Hristos. Ierarhi ale celor trei jurisdicţii ortodoxe ucraineie – Biserica Ortodoxă Ucraineană / Patriarhia Moscovei (canonică), Biserica Ortodoxă a Ucrainei / Patriarhia Kievului (schismatici), şi Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană – împreună au sfinţit un tunel pe tronsonul de cale ferată “Beskid – Skotarske” în Transcarpatia, pe data de 24 mai. Liturghia comună, la care a asistat şi actualul preşedinte al Ucrainei, Petr Poroşenco, a fost condusă de arhiepiscopul Teodor (Mamasuev) de Mukachevo şi Uzhgorod al Bisericii Ortodoxe Ucraineie / Patriarhia Moscovei, “episcopul” schismatic Varsanufii de Uzhgorod şi Zakarpatia al Bisericii Ortodoxe Ucrainene / Patriarhia Kievului, şi “episcopul” Victor (Bedi) de Mukachevo şi Carpaţi al Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei. În partea de vest a tunelului căii ferate a fost instalată o statuie a sfintei aşa-numitei mari-mucenice Varvara, pe care aceştia o cinstesc ca ocrotitoarea minerilor. Însă de fapt această statuie nu reprezintă o sfîntă ortodoxă, ci al unei doamne împopoţate. Cu toate acestea, acest fapt nu a fost unul deranjant pentru episcopul ortodox din partea Patriarhiei Moscovei, astfel că el împreună cu ereticii şi schismaticii au luat parte la sfinţirea statuii.

 
https://www.aparatorul.md/inca-o-cadere-unitate-in-satana-episcopatul-bisericii-ortodoxe-ucrainene-canonice-tradeaza-biserica-si-pe-hristos/

Ereticul Patriarh Daniel a primit în audienta o delegaţie a Comitetului Executiv al Comisiei de dialog între Vatican şi Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB).

basilica.ro: În ziua de joi, 7 iunie 2018, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în audienţă o delegaţie a Comitetului Executiv al Comisiei de dialog între Vatican şi Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB).

Din delegaţie au făcut parte Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, comoderator al Comitetului, Excelenţa Sa Martin Diarmuid, Arhiepiscopul romano-catolic de Dublin, Primat al Irlandei şi comoderator al Comitetului, Pr. Ioan Sauca, Secretar General adjunct al CMB, Excelenţa Sa Episcopul Brian Farrel, Secretar al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştină, Vatican, Pr. Dr. Andrzej Choromański, Director la Consiliul Pontifical pentru Unitatea Creştină, Prof. Dr. Matheus Odair, Directorul Comisiei pentru Credinţă şi Constituţie şi Dr. Martin Robra, Director la CMB pentru Relaţii cu Bisericile membre.

Anterior, în perioada 4-7 iunie 2018, delegaţia a avut o şedinţă de lucru la Târgovişte, găzduită de Arhiepiscopia Târgoviştei.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a urat bun venit în România delegaţiei Comitetului Executiv al Comisiei de dialog între Vatican şi Consiliul Mondial al Bisericilor şi a evidențiat importanţa cooperării creştine în fața diferitelor provocări actuale, precum migraţia, secularizarea şi conflictele militare din unele regiuni ale globului.
Aceste realităţi ale lumii contemporane au un profund impact asupra comunităţilor creştine, fenomenul migraţiei afectând într-o măsură importantă societatea românească şi care are ca efect îmbătrânirea comunităţilor, în special din mediul rural. În acelaşi timp, secularizarea tot mai accentuată din unele părţi ale Europei şi conflictele din societate cheamă comunităţile creştine la o acţiune comună.

În acest context, Patriarhul României a subliniat importanţa intensificării activităţilor cu tinerii pentru a contracara efectele negative ale secularizării şi migraţiei.

În numele delegaţiei, Excelenţa Sa Martin Diarmuid, Arhiepiscopul Primat al Irlandei, a mulțumit Patriarhului României pentru primire și a subliniat necesitatea aprofundării dialogului intercreştin adaptat contextului lumii de astăzi, pentru a putea vesti, cu mai multă tărie și cu deplină credibilitate, Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos.

Excelenţa Sa a amintit şi de contribuţia culturală şi spirituală a comunităţilor de români ortodocşi din Irlanda la îmbogăţirea societăţii irlandeze, multiculturale şi plurireligioase.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulţumit Primatului Bisericii Catolice din Irlanda pentru sprijinul acordat celor trei parohii ortodoxe româneşti din Dublin, în special parohiei Sfântul Columba, prin oferirea unui spaţiu liturgic şi a exprimat speranţa că aceste comunităţi vor contribui la consolidarea şi aprofundarea bunelor relaţii dintre cele două popoare şi Biserici.

Sectorul relaţii bisericeşti, interreligioase
şi comunităţi bisericeşti externe

Noua Ordine Mondială si Patriarhia Ecumenică


de Vladimir Moss

Căci ce-i foloseşte omului să cîştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?
Marcu 8, 36

Recent Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a vizitat Școala de Economie a Londrei și a ținut o prelegere în care a comparat două modele principale de relații Biserică-Stat în Europa contemporană: separarea totală exemplificată în Franța și relațiile mai strînse ce se găsesc în țări ca Marea Britanie, Danemarca și Grecia.

Potrivit articolului lui Marcus Plested din London Times (26 noiembrie, 2005, p. 82), patriarhul a susținut că ”oricare model… este perfect acceptabil din perspectiva religioasă. Ceea ce e mai important e că guvernele și comunitățile religioase ar trebui să colaboreze împreună pentru cauza toleranței, respectului și înțelegerii reciproce. Avem nevoie, cu alte cuvinte, să găsim un model de cooperare pozitivă și nu doar separare sau chiar un patronaj exclusiv al vreunei tradiții religioase particulare.”

”El a numit acest nou model, unul de ”simfonie” – conlucrare în unison. Simfonia e un concept vechi derivat din modelul bizantin de armonie dintre Biserică și imperiu – ambele instituite de Dumnezeu pentru îngrijirea de nevoile spirituale și temporale ale poporului.”

”Patriarhul a dat o nouă interpretare acestei concepții antice, transformînd-o într-o chemare profetică de redefinire a relației dintre religie și politică, eliberată de dihotomiile obosite ale secolelor 19 și 20.”

”Evenimentele recente din lume, de la 11 septembrie 2011 și din 7 iulie anul curent, la revoltele stradale din Paris, ne-au amintit că religia nu va dispărea pur și simplu ca o problemă socială și politică. Rămîne o forță adînc înrădăcinată. Marea virtute a prelegerii patriarhului a fost să ofere o viziune pentru direcționarea tuturor acestor energii religioase către slujirea unui bun social mai mare, pentru bunăstarea celor de toate credințele și celor de nici o credință.”

Ce putem spune despre acest model de relație Biserică-Stat? Oare corespunde în vreun fel cu modelul ”simfonic” bizantin? Oare ce ne promite ”simfonia” propusă de Patriarhul Ecumenic?

Simfonie sau Cacofonie?

Modelul bizantin de relații Biserică-Stat este formulat în Novela[1] a Șasea a Împăratului Iustinian precum urmează: ”Cele mai mari daruri date de Dumnezeu oamenilor prin bunătatea Sa supremă sînt preoția și imperiul, din care primul slujește lucrurilor lui Dumnezeu și al doilea conduce lucrurile oamenilor și își asumă povara grijii lor. Ambele provin dintr-o sursă și împodobesc viața omului. Nimic nu va fi mai dorit de către împărați decît cinstea preoților, odată ce ei mereu se roagă lui Dumnezeu pentru ambele aceste lucruri. Căci dacă primul este fără de ocară și este împodobit cu credincioșie lui Dumnezeu, iar celălalt împodobește statul încredințat lui în mod drept și competent, atunci va fi o bună simfonie ce va oferi tot ce e de folos rasei omenești. De aceea noi purtăm cea mai mare grijă față de adevăratele dogme ale lui Dumnezezeu și față de cinstea preoților…, căci prin aceasta vor fi dăruite de Dumnezeu cele mai bune lucruri – ambele acele lucruri pe care le avem deja vor fi întărite, iar acele lucruri ce încă nu le avem, le vom căpăta. Toate vor merge bine dacă chestiunile de principiu vor fi drepte și plăcute lui Dumnezeu. Considerăm că aceasta se va realiza dacă vor fi respectate sfintele canoane, ce ne-au fost înmînate de Apostoli, acei veghetori și slujitori ai Domnului demni de laudă și cinstire, și care au fost păstrate și tălmăcite.”

Nu e doar vreun fel de armonie sau cooperare pusă în discuție aici, ci o adevărată simfonie ce izvorăște de la Dumnezeu. Precum I.N. Andrușchevici arată, cuvîntul ”simfonie” (consonantia în originalul latin) denotă aici mult mai mult decît un simplu consens sau bună înțelegere. Biserica și Statul pot fi în acord pe o cale rea, cu țeluri rele. Cum și, ministrul cultelor din Guvernul Provizoriu al Rusiei, A.V. Kartașiov subliniase ”asta nu mai este simfonie, ci cacofonie”[2]. Adevărata simfonie este posibilă cînd atît Biserica ”este fără de ocară și este împodobită cu credincioșie lui Dumnezeu”, cît și Statul este condus ”în mod drept și competent” – adică în acord cu poruncile Domnului[3]. Aceasta presupune că ambele părți dintr-o ”simfonie” sunt Ortodoxe. ”Simfonia” în orice alt context este de neconceput.

Acum, Patriarhia Ecumenică e departe de a fi ”fără de ocară și împodobită cu credincioșie lui Dumnezeu”. Încă de la faimoasa enciclică din 1920 și, în special, de la intrarea în Consiliul Mondial al Bisericilor în 1948, a fost o participantă entuziastă în ”erezia ereziilor”, ecumenismul. Și ecumenismul nu e singurul mare păcat împotriva Credinței Ortodoxe… Cu toate astea, de dragul discuției, să presupunem că Patriarhul Ecumenic este ortodox. Atunci apare întrebarea: cu ce guvern și în ce condiții poate intra într-o relație cu adevărat ”simfonică”?

Patriarhul Global

Scaunul episcopal al Patriarhului Bartolomeu este în Turcia. Dar o relație ”simfonică” cu o putere islamică este imposibilă. Majoritatea turmei sale locuiește în Europa Occidentală, America de Nord și Grecia. Dar și puterile occidentale tot nu sînt ortodoxe. Președintele Greciei s-ar putea spune că e ortodox. Dar partenerul său ”simfonic” este Arhiepiscopul Bisericii de Stat a Greciei.

În lipsa unui împărat ortodox sau a unui conducător ortodox ce nu ar avea deja un ”partener simfonic” al său sub forma întîistătătorului Bisericii sale Locale, Patriarhul Ecumenic este nevoit să cuprindă… ecumena, adică întreaga lume locuită! Oricît de nebunește ar părea, este un fel de logică în asta. Haideți să vedem care este aceasta.

În anii 1920 Patriarhul Ecumenic Meletie IV (Metaxakis) a furat teritorii largi din Europa ce aparțineau jurisdicțiilor Patriarhiilor Rusă și Sîrbă și a creat o Arhiepiscopie a Americii de Nord și de Sud și alta a Australiei. Poate părea că e doar o dovadă a faptului că Patriarhia avea credincioși răspîndiți în toatoă lumea. Totuși, a fost ceva mai mult de atît…

În 1938 Sf. Ioan Maximovici, pe atunci Episcop de Shanghai, raporta Sinodului a toată Diaspora a Bisericii Ruse din Exil: ”Sporindu-şi fără de măsură dorinţa de a-şi supune părţi ale Rusiei, Patriarhii Constantinopolului au început chiar să declare ca fiind necanonică anexarea Kievului la Patriarhia Moscovei [în 1686], şi că fosta Mitropolie a Kievului, din sudul Rusiei, ar trebui să fie supusă Tronului Constantinopolului. Un asemenea punct de vedere nu este doar exprimat vădit în Tomos-ul din 13 noiembrie 1924, în legătură cu despărţirea Bisericii Poloniei [de la Patriarhia Rusă la cea Ecumenică], dar este şi promovat destul de ferm de către Patriarhi. Astfel, vicarul mitropolitului Evloghie din Paris, care a fost hirotonit cu încuviinţarea Patriarhului Ecumenic, şi-a însușit titlul de ”al Hersonesului”; adică Hersonesul, care acum e pe teritoriul Rusiei, aparține Patriarhului Ecumenic. Următorul pas logic pentru Patriarhia Ecumenică ar fi să declare întreaga Rusie ca fiind sub jurisdicţia Constantinopolului…
În concluzie, Patriarhia Ecumenică, în teorie cuprinzînd aproape întregul univers şi, de fapt, întinzându-şi autoritatea doar asupra cîtorva eparhii, iar în alte locuri avînd doar un control superficial şi primind niște cîștiguri sigure pentru asta; prigonită de guvern acasă şi nesusţinută de nici o autoritate guvernamentală din afară; pierzîndu-şi însemnătatea de stîlp al adevărului şi devenind ea însăşi o sursă de dezbinare, fiind, în acelaşi timp, posedată de o imensă iubire de stăpînire – reprezintă un spectacol jalnic care aduce aminte de cele mai rele perioade din istoria Scaunului Constantinopolului.”[4]

Patriarhul Bartolomeu a continuat acest curs. În iulie 1993 el a convocat un ”Sinod mare și complet (παντελής)” care să-l judece pe Patriarhul Diodor al Ierusalimului și cîțiva din colaboratorii săi pentru presupusa lor intervenție în Arhiepiscopia Australiei a Patriarhiei Ecumenice și pentru alte careva chestiuni. Problema de bază era o valoroasă proprietate din Australia pe care proprietarul și fondatorul ei, arhimandritul Ierotei, a refuzat să o dea Arhiepiscopiei grecești, dar a donat-o Patriarhiei, care a acceptat-o și a trimis doi episcopi, Isihie și Timotei, să organizeze transferul și să stabilească acolo un exarhat. Total contrar canoanelor, s-a presupus că Ierusalimul ”intervenea” în Australia pe motiv că Patriarhia Ecumenică avea jurisdicție exclusivă pe toate pămînturile ce nu erau direct între hotarele unei alte patriarhii și, prin urmare, și în Australia, în ciuda faptului că Patriarhia Ierusalimului avea o misiune în Australia încă din 1892, pe cînd Patriarhia Ecumenică abia din 1924.

Consecința clară a acestei acțiuni este că doar Patriarhia Ecumenică are jurisdicție în Australia, Europa Occidentală, America de Nord și de Sud, Asia și Antarctica. Aceasta nu e chiar toată ecumena – dar nici foarte departe de ea! Ba mai mult de atît, dacă ne amintim că Bartolomeu contestă și jurisdicția Bisericii Ruse în Ucraina și Estonia, va deveni mai clar că chiar și teritoriile stabile ale altor Patriarhii nu sînt în siguranță față de lăcomia lui! De la capitularea Ierusalimului în fața lui la Sinodul ”complet”, Patriarhiile Răsăritene sunt efectiv în buzunarul său. Cît despre teritoriile Rusiei, României, Bulgariei, Serbiei, ar putea replica el, odată ce ele toate au fost cîndva în trecut sub jurisdicția Constantinopolului, de ce nu ar fi așa și acum?

Cu toate acestea, există o patriarhie pe care Bartolomeu nici nu ar îndrăzni s-o supere sau s-o uzurpe – cea a Romei, care prin eresul ecumenist el o recunoaște ca sora mai mare a Bisericii sale (sau al doilea plămîn, precum la Balamand[5]). Dar Roma deja pretinde jurisdicție asupra întregii ecumene. Așa că ambițiile lui Bartolomeu de a conduce întreagă Ortodoxie mondială, de o parte, și recunoașterea sa a autorității Papei de la Roma, de altă parte, duce la o stare paradoxală a lucrurilor conform căreia, după cum scrie A.D. Delimbasis, Bartolomeu ”încearcă să pună Ierusalimul sub Antiohia, Antiohia sub Alexandria, Alexandria sub Constantinopol și Constantinopolul sub ereziarhul Papă…”[6]

Statul Global

Pînă aici am scris despre Biserici. Dar simfonia este între Biserică și Stat. Deci ne întoarcem la întrebarea: care este Statul cu care Bartolomeu, ca Patriarh Ecumenic al Răsăritului supus Ecumenicului Papă al Apusului, dorește să fie în simfonie?

Nu există nici un stat, în sensul obișnuit al cuvîntului, care ar putea fi partener al unui asemenea Patriarh Global. Ar putea fi doar un Stat Global sau un Guvern Mondial – guvernul acelei ”comunități internaționale” a națiunilor occidentale căruia îi place să vorbească de parcă ar fi din numele întregii lumi.

Totuși, acest Guvern Mondial sau ”Noua Ordine Mondială” nu este loial vreunei credinței anume, doar dacă această credință nu e una pur secularistă a democrației și a drepturilor omului. De aici și necesitatea ca patriarhul să accentueze în prelegerea sa (conform articolului din ziar) că modelul lui simfonic nu implică ”patronajul exclusiv al vreunei tradiții religioase particulare”, ci are drept scop ”bunăstarea celor de toate credințele și celor de nici o credință”.

Dar ce consens sau simfonie poate exista între Ortodoxie și erezie, între credință și necredință?

În a sa Novela 131, Împăratul Iustinian a decretat: ”Canoanele Bisericii au aceeași putere în Stat ca și legile Statului: ce e permis sau interzis de primele este permis sau interzis de ultimele. De aceea încălcările contra primelor nu pot fi tolerate în Stat conform legislației Statului.” Aceasta este adevărata simfonie: Statul recunoaște că urmărește același țel ca și Biserica și, prin urmare, adoptă legi în toate lucrurile în conformitate cu legislația Bisericii. Căci, după cum scrie pr. Alexei Nikolin, ”prin însăși munca lor în slujirea lui Dumnezeu atît Biserica, cît și Statul se formează ca un întreg, un organism – ”neamestecate”, dar și ”neseparate”. În această constă diferența de bază dintre ”simfonia” Ortodoxă și ”papocezarismul” Latin, și ”cezaropapismul” Protestant”[7].

Bartolomeu este, totuși, atît un papocezarist latin prin supunerea sa Papei, cît și un cezaropapist protestant prin supunerea sa Noii Ordini Mondiale dominată de protestanți.

Posibil că e ceva mai rău de atît…
Mitropolitul Serghie Stragorodski, ulterior Patriarh al Moscovei (1943-1944)

1

Mitropolitul Serghie Stragorodski, ulterior Patriarh al Moscovei (1943-1944)

În Rusia principala învinuire adusă fondatorului actualei Patriarhii a Moscovei, Mitropolitul Serghie[8], a fost că a declarat că bucuriile și tristețile Statului Comunist luptător-de-Dumnezeu sînt bucuriile și tristețile Bisericii. Cu alte cuvinte, interesele Bisericii Ortodoxe el le-a identificat cu cele ale comuniștilor. Urmașii săi l-au și numit pe Stalin ”noul Constantin”… Această erezie a fost numită ”serghianism” și a fost anatematizată de Adevărata Biserică Ortodoxă a Rusiei.

Oare n-a devenit Patriarhul Bartolomeu serghianist în aceea că, de fapt, sub masca învățăturii ortodoxe despre simfonia puterilor, a identificat interesele Bisericii cu interesele lumii antihristice?

Concluzie: Proorocul mincinos

Jurnalistul ce a relatat discursul patriarhului l-a lăudat că ”trăiește la înălțimea titlului său de Patriarh Ecumenic – un titlu ce subliniază universalitatea slujirii sale.”

”Această vocație ecumenică nu este doar pentru a veghea unitatea Bisericii Ortodoxe sau chiar printre creștinătatea fracționată, dar și pentru zidirea punților între tradițiile religioase și pentru apărarea și demonstrarea vredniciei meritelor rolului central al religiei în afacerile umane.”

”În toate aceste domenii, Patriarhul Ecumenic ne-a arătat că el nu e simpla relicvă a unui imperiu pierdut, ci mai degrabă o voce și poate chiar un prooroc pentru propriile noastre vremuri.”

Putem fi de acord că Patriarhul Ecumenic este o voce – dar nu ca vocea Botezătorului ce striga în pustie mesajul pocăinței, ci mai curînd glasul șarpelui ce adoarme conștiința și șoptește: ”Nu veți muri” (Facerea 3, 4). Am putea fi de acord chiar că este un prooroc, dar un prooroc precum Caiafa care, ”fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam” (Ioan 11, 51). Căci Bartolomeu, în timp ce predică cea mai deplină toleranță pentru oamenii de toate credințele și chiar pentru cei de nici o credință, ”proorocește” că sfînta mănăstire Esfigmenu trebuie să moară de dragul neamului Grec și el singur își trimite slujitorii cu spade și topoare să împlinească ”profeția”!

Dar el e cel mai aproape dintre toți de un alt prooroc mincinos – acel profet mincinos despre care Apostolul Ioan scrie în Apocalipsă că ”avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur… și face pămîntul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintîi” (13, 11-12) – Antihristul. Căci dacă, chipurile, el, ca un așa numit întîi ierarh al Ortodoxiei, poate intra într-o uniune ”simfonică” cu Noua Ordine Mondială, de parcă aceasta ar fi guvernul a unui nou Constantin sau Iustinian, el își trădează turma sa în brațele fiului pierzării. Căci tocmai din această Nouă Ordine Mondială, această ”mare” de popoare (Apocalipsa 13, 1) ”de toate credințele și de nici o credință”, se va ridica fiara ce va să ia locul lui Hristos și să se așeze în templu ca dumnezeu…

19 noiembrie/2 decembrie, 2005
Sf. Filaret, Mitropolitul Moscovei

[1] Novelă, sau în limbaj arhaic românesc, nearală – orînduire nouă a unui împărat adăugată la o lege de drept roman. – n. trad.
[2] A. V. Kartașiov, ”Refacerea Sfintei Rusii” (”Воссоздание Святой Руси”), Moscova, 1991, p. 83.
[3] I. N. Andrușchevici, ”Doctrina sf. Împărat Iustinian cel Mare” (”Доктрина Св. Императора Юстиниана Великого”), Rusia Ortodoxă (Православная Русь), № 4 (1529), 15/28 Februarie, 1995, p. 4-12.
[4] Episcopul Ioan, ”Declinul Patriarhiei Constantinopolului” („The Decline of the Patriarchate of Constantinople” ) în Cuvîntul Ortodox (The Orthodox Word), vol. 8, Nr. 4 (45) iulie-august, 1972, p. 175
[5] A se vedea Acordul de la Balamand semnat între reprezentanți papistași și ecumeniștii ”ortodocși”: http://lumea-ortodoxa.ro/acordul-de-la-balamand-1993/– n. trad.
[6] A. D. Delimbasis, ”Combaterea unui ”verdict” anticanonic” (Rebuttal of an Anticanonical “Verdict”), Atena, 1993, p. 21.
[7] Pr. Alexei Nikolin, ”Biserica și Statul” (”Церковь и государство”), Moscova, 1997, p. 17.
[8] Serghie Stragorodski (1867-1944) – mitropolit rus, vicar al locțiitorului patriarhal Petru de Krutițk după moartea Patriarhului Tihon Bellavin al Moscovei. După falsa știre a morții mitr. Petru de Krutițk, a fost ales în decembrie 1936 locțiitor patriarhal, iar între 1943-1944 a fost ales Patriarh al Moscovei. Este cunoscut pentru faimoasa sa declarație din 16/29 iulie 1927 prin care declară loialitate statului sovietic antihristic din numele Bisericii, subordonînd astfel Biserica lui Hristos unui stat apostat și prigonitor. Ca urmare a acestei declarații o bună parte din ierarhii închiși și arestați de bolșevici, precum și cei din emigrație, au întrerupt comuniunea cu mitropolitul Serghie, constituind ulterior Biserica din Catacombele Rusiei ce era în comuniune cu Biserica Rusă din afara granițelor Rusiei (BORuEx/ROCOR). – n.trad.

Vladimir Moss – Essays on Orthodox Ecclesiology, 2013, p. 46-51

l.o.

Clerici „ortodocși” ruși pozându-se cu ereticul papă Francisc, la Vatican


danielvla: Institutul de vară al reprezentanților Patriarhiei Moscovei a avut loc la Roma

În perioada 19-26 mai 2018, Institutul de vară 3d pentru reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ruse a avut loc la Roma, ca parte a cooperării academice și culturale dintre Patriarhia Moscovei și Biserica Romano-Catolică. Proiectul a fost organizat de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, cu participarea Departamentului Patriarhiei Moscovei pentru relațiile externe bisericești (DECR) și cu Institutul Ss Cyril și Metodiu pentru Studii Postuniversitare (CMI).

Grupul de participanți a inclus membrii personalului departamentelor sinodale ale Patriarhiei Moscovei și reprezentanți ai școlilor teologice și ai clerului din diverse dieceze ale Bisericii Ortodoxe Ruse. Grupul a fost condus de episcopul Arseni din Yuryev, vicar al Diecezei de la Novgorod.

Programul institutului a inclus vizite la locuri sfinte creștine comune, introducerea în activitatea instituțiilor de învățământ superior ale Bisericii Romano-Catolice și întâlniri cu liderii diferitelor instituții ale Curiei Romei, printre care întâlnirea cu Secretarul de Stat al Sfântului Scaun, Cardinalul Pietro Parolin, care a durat o oră și jumătate. De asemenea, aceștia s-au întâlnit cu ambasadorul Rusiei la Vatican A. Avdeyev și fostul Nunțiu Apostolic în Rusia, arhiepiscopul Antonio Mennini. În timpul vizitei, grupul a fost însoțit de Rev. Hyacinthe Destivelle, membru al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor.

La 20 mai, oaspeții Bisericii Ortodoxe Ruse au vizitat Bazilica Sf. Clement, în care au sărbătorit o mulțumire pentru moaștele Sfântului Chiril Egal la Apostoli, Iluminătorul slavilor, anul următor marchează cea de-a 150-a aniversare a decesului său.

La 23 mai, grupul a participat la audiența generală papală din Piața San Pietro. După aceasta, ei au fost prezentați Papei Francis. În salutul său scurt, șeful „Bisericii” papistase a subliniat actualitatea dialogului inter-creștin. După aceea, părțile au schimbat cadouri.

La 24 mai, ziua de comemorare a Sfinților Chiril și Metodie, cei întocmai cu apostolii, învățătorii slavilor, Episcopul Arseniy a sărbătorit Sfânta Liturghie la Sf. Ecaterina din Roma. El a fost asistat de membrii delegației în ordine sfântă. După slujire, s-a cântat la mulți ani Preafericirii Sale Patriarhul Kirill, căci era ziua lui.

Institutul Regal de Vară din Rusia pentru reprezentanții Bisericii Romano-Catolice este așteptat să aibă loc în această toamnă.

Serviciul de comunicare DECR

Fotografii de Serviciul de presă al CMI

mospat.ru/en

Dacă pretindeau că au făcut poze cu maimuța, nu-i acuza nimeni. Realitatea crudă este ca sunt ecumeniști, trădători ai Ortodoxiei, iar faptele lor intră sub incidența canoanelor:

 

CANONUL 46 apostolic(TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE)

Poruncim sa se cateriseasca episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Caci ce fel de împartasire (întelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15).

(47, 68 ap.; 19 sin. I ec; 7 sin. 11 ec; 95 Trui.; 7, 8 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare)

ÎN CAZUL CELOR ADORMIŢI, CU CARE ÎMPĂRTĂŞANIE AU MURIT, DE ACEEA AU ŞI PARTE. DESPRE POMENIREA ERETICILOR ADORMIȚI

După cum ați putut citi la sfârșitul scrisorii deschise adresate tuturor preoților români ce s-au îngrădit de ecumenism, este o întrebare la care nici unul dintre părinții cărora li se adresează scrisoarea nu a răspuns până acum și anume: ”Cei care mor în stare de părtășie la erezie unde ajung?”  Luând în considerare faptul că există câțiva preoți și mireni ce s-au căznit în ultimele trei luni să demonstreze că între ortodox și eretic mai există o stare intermediara și anume: ”starea părtaşului la erezie, a aceluia ce se clătina în credinţă dar nu a făcut pasul trecerii la erezie”, e bine să căutăm răspunsul la Sfinții Părinți, deși această frământare nici măcar nu ar fi trebuit să existe la cei botezați în dreapta credință. În scrisoarea de mai jos, Sfântul Teodor Studitul îi spune unui monah pe nume Simeon că: ”în cazul celor adormiţi, cu care împărtăşanie [au murit], de aceea au şi parte.” În scrisoarea 452 adresată egumenului Nichita, Sfântul Teodor ne spune că: ”împărtăşire şi părtăşie este acelaşi lucru, una trăgându-şi numele de la a avea parte împreună de ceva, iar una de la a face părtaşi pe cei ce au ceva împreună.” Așadar, la ce-i folosește ”cugetarea ortodoxă” unuia ce se face partaș la erezie, adică devine eretic? A avea cuget ortodox astăzi înseamnă în primul rând a te îngrădi de erezie. Ce folos că un preot vorbește împotriva ecumenismului și a sinodului tâlhăresc dar își ține turma în comuniune cu aceia pe care îi blamează?

SCRISOAREA 534
Lui Simeon monahul
Întrebarea pusă de cinstita ta [faţă] ar fi trebuit să primească limpezire de la tine însuţi. Căci nu eşti dintre cei neiniţiaţi [nebotezaţi în dreapta credinţă], ci dintre cei care pot să-i folosească şi pe alţii.[1] Fiindcă „ce fel de împărtăşire este”, zice Apostolul, „între întuneric şi lumină, sau ce parte are cel credincios cu cel necredincios?” (cf II Cor. 6, 14-15). Aşadar, dacă paharul binecuvântării este împărtăşirea de sângele lui Hristos şi pâinea pe care o frângem este împărtăşirea de trupul lui Hristos, e limpede că paharul ereticesc şi pâinea [ereticească] este împărtăşire de potrivnicul. Şi dacă acestea astfel le mărturisim, e clar că şi în cazul celor adormiţi, cu care împărtăşanie [au murit], de aceea au şi parte. Iar noi, în cazul unora ca aceştia, trebuie să ne păzim să nu facem pomenire la Sfânta Liturghie spre osânda [noastră], ca să nu auzim „cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău” (lac. 4, 3)[2].
1. Probabil monahul întrebase dacă pot fi pomeniţi la Sfânta Liturghie eretici adormiţi. Sfântul spune că această chestiune ar trebui să fie limpede oricărui creştin şi că ea este problemă neclară doar pentru unul nebotezat. E limpede că toate neclarităţile lumii contemporane, în ceea ce priveşte ecumenismul si dreapta credinţă, derivă din faptul că nu ne asumăm conştient ortodoxia. Doar cel neiniţiat în chip conştient are îndoieli de acest gen.
2. Nu cerem cu dreaptă credinţă, adică după voia lui Dumnezeu.
| Dreapta Credință în scrierile Sfinților Părinti, Ed. Sophia 2006, vol.1, pag.156

Sursa