A purtat toate neputințele și neajunsurile firii noastre, în afară de păcat, Hristos nu a venit la noi în „vizită”

Este adevărat că după cădere ne-am pierdut orientarea, am uitat că suntem plăsmuiți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, că aici în această lume suntem exilați și în scurtă vreme vom pleca și ne vom întoarce la locașurile veșniciei. Dar care veșnicie? Căci veșnicie este în ambele laturi. Veșnicie este acolo unde este fericirea și bucuria cu Dumnezeu. Dar tot veșnicie este și acolo unde este osânda și conviețuirea cu diavolul.

Prin urmare omul cu înțelepciune trebuie să-și potrivească cele care contribuie la fericirea lui în veșnicie. Și acestea ni le-a descoperit Dumnezeu în felurite chipuri, cum aflăm din Scriptură. În vechime ni le-a descoperit prin oamenii sfinți, prorocii, ulterior, prin triumful milostivirii Lui celei fără de asemănare, prin venirea unei Persoane din Sfânta Treime, a Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, Care Și-a manifestat atotdragostea Lui specială față de om. Ne-a vizitat nu doar așa pentru a ne mângâia, ci a purtat firea noastră, S-a unit cu toate neputințele și neajunsurile firii noastre, afară numai de păcat. Ne-a vorbit personal și ne-a arătat în mod practic modul întoarcerii de la faptele morții la faptele vieții. Toate acestea le avem din descoperire. Nu sunt teorii abstracte. Nu sunt concluziile cunoașterii omenești pe care oamenii le spun în fiecare zi și ziua următoare le răstoarnă. Aici nu se întâmplă așa ceva. A venit Îngerul de Mare Sfat și ne-a vorbit personal! Numai ne-a vorbit? A venit la noi și ne-a deschis calea. Acum și cu ochii închiși, drumul este deschis. Cel ce vrea să urce în viață, va urca umblând pe urmele însângerate ale Începătorului mântuirii noastre și nu încape vorbă să se poticnească undeva.

(Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere, traducere de Laura Enache, în curs de publicare la Editura Doxologia)

Preţul cu care ne-a răsumpărat Hristos nu are seamăn

Dacă lumea întreagă este socotită zestre, ce este mai preţios decât Sângele lui Hristos care a răscumpărat lumea?

 

Si ce altceva mai mare să-I aducă Lui, când Hristos I S-a dat ca mire, şi Şi-a pus în balanţă sângele Său ca zestre şi dar? Aşadar, cei care îşi iau soţii obişnuiesc să aducă zestre, să ofere daruri şi să-şi dea averile lor în schimbul pierderii fecioriei; încât par că mai degrabă îşi cumpără soţii şi nu că se căsătoresc cu ele.
Soţul tău, fecioară, Şi-a dat pentru tine sângele Său ca zestre, cu acesta te răscumpără, cu acesta te-a făcut ruda Sa, pentru ca să nu-ţi pierzi fecioria şi să ai răsplată.
Cu cât mai mare este răsplata pentru darul [zestrei] Sale, cu atât mai nemăsurată este iubirea Lui.
Fiindcă El mult iubeşte pe cea cu care S-a căsătorit cu preţul propriului Său sânge. Şi pentru aceasta a ales să-şi dea trupul loviturii vătămătoare a sabiei, pentru ca să-Şi cumpere pentru Sine curăţia ta şi să păzească fecioria ta. El a iubit pe toţi oamenii la fel.
Căci aşa cum moartea Sa este viaţa noastră, iar smerenia Sa este leacul pentru mândria noastră, tot astfel deplinătatea noastră a fost cumpărată prin rănile Sale, de vreme ce era mai dornic să îngăduie a fi lovit, decât să ne lase să fim loviţi de „ciocanul lumii întregi”. „Cu preţ aţi fost cumpăraţi”, a spus apostolul. „Nu vă faceţi robi oamenilor”.
De ce ai dori tu, o, fecioară, să-ţi dai trupul unui bărbat, când Hristos l-a răscumpărat deja?
Unul te-a răscumpărat, iar tu vrei să te măriţi cu altul? Tu lupţi cu preţul libertăţii altui om şi te osândeşti la o robie de bunăvoie?
Dacă lumea întreagă este socotită zestre, ce este mai preţios decât sângele lui Hristos care a răscumpărat lumea?
Cântăreşte răsplata şi preţul, ca să poţi înţelege că Cel care a răscumpărat valorează mult mai mult decât ceea ce a răscumpărat.
Şi astfel, cât de greşit înţelege această Jertfă fecioara care simte dispreţ pentru cumpărător, dar îndrăgeşte banii; care arată nepăsare faţă de sângele lui Hristos, dar îmbrăţişează lumea ce a fost răscumpărată.
(Sfântul Leandru, Arhiepiscopul Sevillei, Despre rânduiala fecioarelor şi dispreţuirea celor lumeşti, Editura Doxologia, Iași, 2016, colecţia Patristica, ser. Traduceri, nr. 13)



Sursa: Sfântul Leandru, Arhiepiscopul Sevillei, Despre rânduiala fecioarelor şi dispreţuirea celor lumeşti, Editura Doxologia

Taierea-împrejur a Domnului. Sfantul Vasile cel Mare

Intrucât Anul Nou este începutul zilelor anului, se cuvine ca în această zi să adunăm în suflet cugetări, simţiri şi stări sufleteşti care ar putea să îndrepteze, în chip vrednic de numele de creştin, toate lucrările săvârşite de el în răstimpul acestui an. Să ne gândim puţin şi vom afla ce înseamnă Anul Nou în viaţa duhovnicească.

In viaţa duhovnicească, An Nou este atunci când oarecine dintre cei ce trăiesc în nepăsâre începe să aibă râvnă pentru a se mântui şi a plăcea lui Dumnezeu, căci atunci când el se hotărăşte la aceasta, pe dinlăuntrul şi pe din afara lui toate se reclădesc pe temeiuri noi – cele vechi trec şi se fac toate noi. Dacă ai această stare, înnoieşte-o; iar dacă n-o ai, dobândeşte-o – şi va fi la tine Anul Nou.

Se mai apropie şi cinstita prăznuire a Tăierii-împrejur a Domnului şi a pomenirii Sfântului Vasile cel Mare. Miezul prefacerii amintite stă în aceea că omul începe din această clipă să trăiască numai pentru Dumnezeu, spre mântuirea sa, în vreme ce mai înainte trăia doar pentru sine, gătindu-şi pierzarea. Acum, el leapădă deprinderile vechi, toate plăcerile sale şi toate lucrurile în care afla desfătare; taie patimile şi aplecarea spre pofte şi îşi însuşeşte faptele asprei lepădări de sine, iar această preschimbare este întocmai ceea ce trebuie să fie, potrivit Apostolului, tăierea-împrejur a inimii – de care pomeneşte şi la care ne îndatorează prăznuirea Tăierii-împrejur a Domnului şi a cărei pildă ne-o înfăţişează prin sine însuşi Sfântul Vasile cel Mare. Astfel, toate lucrurile care se îmbulzesc în conştiinţa noastră de Anul Nou se înmănunchează într-unul singur: înnoirea noastră lăuntrică prin tăierea-împrejur a inimii. Dacă, prin bunăvoinţa Domnului, cineva se va pregăti de Anul Nou într-acest chip, adică dacă nu va cugeta doar acestea, ci le va şi împlini cu lucrul, acela va prăznui Anul Nou în cel mai desăvârşit chip creştinesc şi se va pregăti să petreacă creştineşte întregul an. De următorul An Nou, el va trebui doar să reînnoiască şi să reîmprospăteze ceea ce a primit acum.
Sfantul Teofan Zavoratul

Cuvânt despre Teodor negustorul, care luând împrumut, a dat chezas chipul lui Hristos, făcut pe poarta, cu vopsea

In Constantinopol a fost un negustor Teodor. Iara dupa o intamplare i s-a inecat lui corabia si si-a pierdut toata averea sa. Insa, avea prietesug cu un pagan bogat. Si, venind, a inceput a-l ruga pe el sa-i dea lui aur din destul pentru negustorie. Iar paganul i-a zis lui: „Da-mi mie zalog si vei lua ceea ce poftesti”. Iar crestinul il ruga pe el, neavand ce sa-i dea. Si, mergand cu dansul pe cale, a cautat si a vazut chipul lui Hristos pe poarta, zugravit cu vopsea, si a zis catre pagan: „Pe acest chip al lui Hristos, Dumnezeul meu, il am mai cinstit decat toate si, mai mult decat viata mea, pe acesta il pun tie chezas”. A raspuns pagantul: „Cu adevarat, crezi tu intr-insul? Iata, iti dau tie cat aur voiesti”. Si, intorcandu-se la casa sa, i-a dat lui o mie de litre de aur. Iar Teodor, cumparand cele trebuincioase, s-a dus in Alexandria si toate bunurile sale, precum a voit asa le-a vandut.

Si se intorcea cu alte cumparaturi la Constantinopol, si, inca neajungand acolo, i s-a inecat corabia lui. Deci, auzind acel pagan de venirea lui Teodor si nestiind de inecare, a venit la dansul, asteptand sa-si ia partea sa, cu dobanda, si l-a aflat pe el, plangand in casa sa. Deci, instiintandu-se de pierderea lui, il mangaia ca sa nu se intristeze, ci sa creada in Hristos, care se pusese chezas pentru dansul. Inca l-a luat paganul in casa sa, iarasi, i-a mai dat o mie de litre de aur si, ducandu-l pe el la poarta, a pus martor pe acelasi chip al lui Hristos. Iar Teodor, cumparand smoala, s-a dus in Egipt si a schimbat smoala pe plumb si, de acolo, s-a dus la Efes si a schimbat plumbul pe arama si, multa bogatie dobandind, mergea bucurandu-se. Si iarasi neajungand el, iarasi i s-a spart corabia si a pierdut toate ce le castigase si, venind la casa lui, sedea plangand.

Iar paganul acela, instiintandu-se din nou de pierderea aurului sau, l-a chemat pe Teodor si a inceput a-l ocara, batjocorind pe Hristos: „Vezi, zicea, cum va inselati voi, crezand in Acela ce nu este Dumnezeu. Daca ar fi fost Acela Fiul lui Dumnezeu, spre care tu nadajduiesti, nu ai fi cazut, iata, acum pentru a treia oara, in ispita inecarii”. Iar Teodor cu multe lacrimi, zicea paganului: „Nu, prietene, nu huli pe Dumnezeu cel adevarat, ca pentru pacatele mele mi s-au intamplat mie toate acestea si pentru aceea a ingaduit ca sa-mi faca nedreptate valurile marii. Dar ma rog tie, mai da-mi inca si a treia oara si cred ca, pentru hulele tale, ma voi mantui si pe toate ale tale cu dobanda ti le voi intoarce”. Iar pagandul i-a dat si a treia oara o mie de lire de aur si l-a dus pe el la acelasi Chip al lui Iisus Hristos, cel de pe poarta si i-a zis: „Pe Tine, dar, si acum te primesc martor si chezas, ca daca esti Fiul lui Dumnezeu, mantuieste-l pe el, si pe mine cu dansul, ca si eu sa cred, iar de nu, apoi sa nu se mai insele cel ce cred intru Tine.” Si Teodor, luand aurul si cumparand cele de trebuinta, s-a dus in Calabria. Iar de acolo, cumparand grau in Gundal si a luat acolo cate un galben masura, si vanzand graul, a cumparat vin, cu cate un argint masura. Si venind in Antiohia, a vandut aceiasi masura cu cate un galben.

Deci, numarand patru mii de litre de aur si punandu-le intr-un sipet, a scris o epistola asa: „Eu Teodor crestinul, scriu facatorului meu de bine, lui Avram. Iata, patru mii de litre de aur am pus in sipet si, incredintandu-le chezasului meu Hristos, socotesc ca El le va pune pe acestea in mana ta”. Si, le-a asezat in sipet pecetluindu-l, si, intrand la capul corabiei dinainte, l-a aruncat in mare, zicand: „Doamne Iisuse Hristoase, Tu, precum stim indrepteaza acest sipet si il da aceluia ce mi-a dat mie imprumut”. Deci, s-a facut un vant cumplit in mare, nu numai acolo intr-un loc, ci in toata lumea, cat si pe sub mal corabiile, care stateau in Constantinopol, se spargeau de furia valurilor. Si cum toti din cetate au iesit la mare sa o vada, a iesit si paganul acela sa vada marea. Si, fiind el pe mal, iata s-a desfacut un val si a aruncat sipetul cu aur inaintea lui. Iar el, luandu-l pe acela, l-a dus in casa sa si, deschizandu-l, a aflat deasupra scrisoarea cea pentru aur, de la Teodor, catre dansul. Si pe scrisoare era scris: „Eu, Iisus Hristos, de la Teodor crestinul ti-am adus tie aurul cu dobanda, ca sa nu Ma hulesti pe Mine. Ca, iata, de chezasuire M-am dezlegat si sa Ma crezi pe Mine cu adevarat”.

Iar, dupa o vreme, a venit Teodor sanatos, cu multa bogatie. Deci, luand daruri multe, a mers la paganul acel, iar el, luand darurile, l-a intrebat de aurul cel imprumutat. A raspuns Teodor: „Cred in Hristos, Cel ce m-a luat pe mine in chezasie, ca ti-a dat tie aurul si-l ai pe el in casa ta”. Iar paganul, ispitindu-l, a raspuns: „Nu l-am luat de la nimeni”. Atunci Teodor i-a zis lui: „Nu am cu tine nici o pricina. Daca n-ai luat sipetul cu patru mii de litre de aur, avand deasupra scrisoarea cea cu mana mea scrisa, iata sa stii ca tot aurul tau, in sipet asezandu-l l-am dat in mare, ca Dumnezeul meu si chezasul tau sa aiba a-l pune in mainile tale. De nu l-ai luat, acum sa mergi cu mine la chipul lui Hristos si sa te juri ca nu l-ai luat”. Iar paganul, temandu-se, a luat scrisoarea ceare a fost in sicrias deasupra aurului si a zis catre Teodor: „Oare cunosti aceasta?” Deci a vazut Teodor scrisoarea sa, inca si alta scrisoare. Si amandoi minunandu-se de scrisoare, au proslavit pe Dumnezeu. Si dintru aceasta pricina paganul a crezut in Hristos si, mergand, s-a botezat cu toata casa sa.

Luna august in 16 zile: Istorisire despre chipul cel nefacut de mana al Domnului nostru Iisus Hristos, si despre aducerea lui din Edesa, in Constantinopol


PROLOAGE

  In zilele in care Mantuitorul nostru Hristos S-a aratat pe pamant si propovaduia Imparatia lui Dumnezeu, savarsind multe minuni, era carmuitor in cetatea Edesei, din Siria, un oarecare Avgar. Acesta patimea de o boala cumplita, ca avea lepra neagra, care-i cumprinsese tot trupul si statea toata vremea in casa, chinuit de suferinte, si nu voia sa-l vada nimeni dintre supusii sai, fiind atat de urati de boala incat, vazandu-se, se scarbea singur de chipul sau. Deci, auzind el de Domnul Hristos si de minunatele tamaduiri ce facea numai prin cuvant, a fost cuprins de dorinta de a-L vedea cu ochii lui, incredintat fiind ca va primi si el tamaduire de suferintele sale. Dar, neputand sa mearga el insusi in Iudeea, a trimis o scrisoare, cu rugamintea catre Hristos, ca sa vina Domnul la dansul, in cetatea Edesei. Scrisoarea aceluia este scrisa astfel:
„Avgar, domnul Edesei, lui Hristos, Mantuitorul cel bun, Care S-a aratat, in partile Ierusalimului, in Trup, sa se bucure.   Eu am auzit de Tine si de slavitele Tale fapte minunate ca tamaduiesti fara doctorii, bolile; orbilor le dai vedere, schiopilor umblare, pe cei leprosi ii curatesti, gonesti din oameni duhurile cele necurate, pe cei paralizati, care de multi ani zac in pat, ii tamaduiesti prin cuvant si pe cei morti ii inviezi, deci, unele ca acestea auzind eu, din doua, una gandesc ca esti, ori Dumnezeu, pogorat din Cer, ori Fiul lui Dumnezeu, ca faci niste lucruri ca acestea, de mirare. Pentru aceasta, scriu catre Tine smerita mea carte, cu rugamintea ca sa Te ostenesti a veni la mine, sa-mi vindeci boala mea cea netamaduita, de care patimesc de multi ani. Aud, inca, si acestea, ca evreii Te urasc pe Tine si ca vor sa-Ti faca rau. Deci, eu am o cetate, care, desi nu este foarte mare, insa este preafrumoasa si indestulata cu toate bunatatile. Vino, deci, la mine si locuieste in cetatea mea, care ne va fi indestulata cu toate cele de trebuinta”.
Temandu-se insa ca Hristos nu va veni, Avgar a socotit de cuviinta sa trimita, odata cu scrisoarea, si pe un zugrav vestit, ce se numea Anania, ca acesta sa-i inchipuiasca fata Mantuitorului pe panza, ca, macar in felul acesta, sa poata vedea pe cel ce stapaneste toate tainele firii. Mergand, deci, la Ierusalim si afland pe Hristos, Anania privea cu multa luare aminte fata Lui, straduindu-se sa zugraveasca, cu mestesugul lui, chipul Domnului, si nu izbutea. Dar Domnul, Cel a toate vazator, cunoscand gandul lui Anania, a trimis pe Apostolul Toma sa cheme la sine pe acel barbat, care sta pe o piatra, in mijlocul multimii, si incerca sa-i zugraveasca fata. Iar Domnul, citind scrisoarea, a scris raspuns lui Avgar, astfel:
„Fericit esti Avgar, cel ce nu M-ai vazut si ai crezut in Mine, ca scris este despre Mine: Cei ce Ma vad pe Mine, nu vor crede, iar cei ce nu Ma vad, vor crede si vor mosteni viata cea de veci. Imi scrii Mie, sa vin la tine, dar se cade Mie sa savarsesc cele pentru care sunt trimis, iar, dupa savarsirea lor, sa Ma intorc la Tatal, Care M-a trimis pe Mine. Dupa Inaltarea Mea, insa, voi trimite la tine pe unul din Apostolii Mei. Acela te va tamandui de bolile ce te-au cuprins si viata vesnica iti va darui tie si celor ce sunt cu tine”.
Deci, savarsind Domnul scrisoarea Sa, a pecetluit-o cu a Sa pecete, pe care scria cu litere evreiesti: „A lui Dumnezeu fata, dumnezeiasca minune”. Si a implinit Domnul si cealalta dorire a lui Avgar si a zugravului Anania. Ca Domnul, cerand putina apa si spalandu-Se pe fata, I s-a dat o naframa, ca sa se stearga, si, stergandu-Se, chipul Domnului s-a intiparit pe panza, atat de limpede, cum n-ar fi putut nici o mana omeneasca sa-L zugraveasca. Si Domnul, chemand pe Anania, i-a dat, o data cu scrisoarea si aceasta panza, sa o duca stapanului sau, cu rasplatire pentru credinta sa. Iar Avgar, primind mahrama ca pe o icoana a Mantuitorului nefacuta de mana, si inchinandu-se ei, indata a simtit cum il parasesc durerile si cum i se curateste trupul de lepra, ca n-a mai ramas din ea decat o mica pata.
Deci, dupa ce Domnul a inviat si s-a inaltat la Cer, Sfantul Apostol Tadeu a venit in Edesa, propovaduind credinta cea noua. Si l-a chemat, indata, la sine Avgar si, primind, de la Sfantul Apostol, botezul, s-a tamaduit deplin. A daramat, apoi, si idolul cel paganesc, de la poarta cetatii, si, zidind o firida rotunda deasupra intrarii, a asezat acolo icoana cea nefacuta de mana a lui Hristos, pentru ca toti cei ce vor intra si vor iesi pe poarta, sa dea cinstire lui Dumnezeu cel adevarat. Si a stat acolo sfanta mahrama tot timpul cat a domnit Avgar si fiul sau. Dar a venit, la carma treburilor, un nepot al lui Avgar, care s-a lepadat de credinta cea dreapta si acesta vroia sa aseze un idol, in locul dumnezeiescului chip. Drept aceea, episcopul locului a pus noaptea, de s-a zidit firida in care se afla sfanta mahrama, iar necredinciosul nepot, nemaivazand-o, si-a parasit gandul sau.
Au trecut, dupa aceea, multi ani si Edesa a cazut sub turci, iar icoana a ramas tot acolo. Si a fost lasata in acel loc pana la anul 944, cand a fost adusa la Constantinopol, de imparat, platita cu slobozirea unor turci vestiti, care erau in robie la greci. Deci, s-a adus cu slava chipul cel nefacut de mana au lui Hristos in imparateasca cetate si, asezandu-se praznuirea aducerii chipului cel nefacut de mana la 16 august, sfanta mahrama a fost pusa in biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, numita a Farului, spre apararea cetatii si spre slava lui Hristos Dumnezeu, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin. Intru aceasta zi, cuvant al Cuviosului Parintelui nostru Ioan Damaschin, despre inchinarea la Sintele icoane.
De vreme ce unii ne urasc pe noi, pentru ca ne inchinam si cinstim chipul Mantuitorului nostru si al imparatesti Maicii lui Dumnezeu, si, inca si ale altor Sfinti, robi ai lui Hristos, sa auda acestia ca la inceput, Dumnezeu a facut pe om dupa chipul si asemanarea Sa. Caci, pentru ce ne cinstim unii pe altii, numai pentru ca suntem ziditi dupa chipul lui Dumnezeu? Ca, precum graieste de Dumnezeu purtatorul si cel dintre Sfinti marele Vasilie: „Cinstirea chipului de pe icoana merge la chipul Sfantului din cer, dupa a carui asemanare s-a intocmit icoana”. Aceasta a fost si pricina ca oamenii, din timpul lui Moise se inchinau cortului celui sfant, care avea inchipuite pe el zugraveli ceresti si, mai ales, asemanari din toata faptura, inconjurandu-l Pentru ca a zis Dumnezeul lui Moise: „Vezi, sa faci toate dupa chipul cel aratat tie, in munte”. Iar heruvimii, cei ce umbreau altarul, oare, n-a fost zidit cu mestesug de maini omenesti? Deci, Sfanta Scriptura osandeste pe cei ce se inchina la chipuri cioplite si care jertfesc dracilor. Pentru ca si paganii si iudeii jertfeau; dar paganii aduceau jertfe dracilor, iudeii, lui Dumnezeu. Drept aceea, jertfele cele paganesti erau lepadate si blestemate, iar jertfa iudeilor era binecuvantata si primita de Dumnezeu. Astfel, a adus si Noe jertfa si a placut lui Dumnezeu, cu miros de buna mireasma, pentru ca era adusa Lui, din inima curata si de buna voie. Iar ciopliturile paganesti, de vreme ce erau idoli dracesti, sunt oprite si blestemate,  ca fiind spurcate si lui Dumnezeu urate. Pe langa aceasta, cine poate sa zugraveasca fata lui Dumnezeu, Celui nevazut, fara de trup, necuprins, nici inchipuit? Este, deci, cea mai de pe urma si fara de Dumnezeu nebunie, sa inchipuiasca cineva Dumnezeirea, precum se afla Ea insasi. Pentru aceasta in Testamentul Vechi, nu se invata cinstirea icoanelor. Iar, dupa aceea, cand milostivul Dumnezeu a oranduit, cu indurarile Sale, a noastra mantuire, s-a facut om cu adevarat si nu S-a aratat numai cu inchipuire omeneasca, precum S-a aratat lui Avraam, oarecand, si Proorocilor, ci, dupa fiinta si cu adevarat, om s-a facut, instrainandu-Se, pe pamant, a petrecut cu oamenii, a facut minuni, a patimit, pe cruce S-a rastignit si ingropat fiind, a treia zi a inviat si la ceruri S-a inaltat. Atunci, toate acestea s-au facut cu adevarat si au fost vazute de oameni. Dar, noi, nefiind intr-acele vremi si acestea nevazandu-le, ele au fost scrise, spre invatatura noastra si aducerea aminte, ca, pe cele ce nu le-am vazut, auzindu-le si crezand, sa castigam dumnezeiasca fericire. Dar, de vreme ce nu tuturor s-a dat stiinta Scripturilor, nici silinta la citirea cartilor, Sfintii Parinti, cu un glas, au judecat, ca pentru o mai grabnica aducerea minte, acestea sa fie inchipuite pe icoane, ca niste semne preaslavite si de biruinta purtatoare. Pentru ca, adeseori, dintr-a noastra nepurtare de grija, mintea uita patimirea Domnului, dar, privind spre inchipuirea rastignirii lui Hristos, indata ne aducem aminte de mantuitoarele Lui patimi, si, cazand, ne inchinam nu zugravelii, ci Aceluia, ca Carui inchipuire este. Ca nu materia din care este facuta cartea Evangheliei o cinstim, ci Cuvantul lui Dumnezeu, scris intr-insa. De asemenea, nici lemnul din care este facuta crucea, ci rastignirii lui Hristos, celei amintite prin cruce, ne inchinam, caci astfel, ce ar fi insemnat crucea, de n-ar fi inchipuit prin ea rastignirea lui Hristos? Acelasi lucru se cuvine a-l sti si despre icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca cinstea aceea, pe care o aducem Maicii lui Dumnezeu, merge spre Cel ce S-a intrupat dintr-insa. Asemenea, si vitejestile nevointe, cele inchipuite pe icoane, ale Sfintilor placuti lui Dumnezeu, ne desteapta pe noi la barbatie duhovniceasca, la ravna si la urmarea faptelor celor bune, spre slava lui Dumnezeu. Ca, precum am zis, cinstirea, in icoanele lor, a celor alesi, este marturia osardiei noastre inaintea Domnului tuturor. Si cinstirea aceasta merge, cu adevarat, la chipul cel dintai. Este drept, ca aceasta predanie a icoanelor nu este pusa in Sfanta Scriptura, precum nici inchinarea spre rasarit, cinstirea Crucii si multe altele asemenea. Se afla scris, insa, in istorie ca Avgar, domnul Edesei, a trimis pe zugravul sau, ca sa zugraveasca pentru sine chipul Domnului. Dar acela, din pricina luminarii minunate ce iesea din fata lui Hristos, n-a putut sa implineasca ceea ce i se poruncise. Atunci, Insusi Domnul a intiparit pe mahrama, chipul Lui cel dumnezeiesc si de viata facator, inchipuind in acest fel asemanarea Sa, si a trimis-o lui Avgar, implinindu-i dorinta.
Iar ca Sfintii Apostoli ne-au dat noua multe randuieli in afara de Scriptura, aceasta, Pavel, Apostolul neamurilor, o marturiseste astfel: „Deci, dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat, fie prin cuvant, fie prin epistola noastra” (II Tes. 2, 15). Si iarasi: „Fratilor, va laud ca in toate va aduceti aminte de mine si tineti predaniile, precum vi le-am dat (I Cor. 11,2). Intru aceasta zi, patimirea Sfantului Mucenic Diomid, doctorul (+304).
Sfantul Diomid era de neam din Tarsul Ciliciei, cu mestesugul, doctor, iar cu credinta, crestini tamaduia nu numai trupurile, ci si sufletele omenesti. Ca invata pe pagani sa creada in Hristos si-i aducea pe ei la Sfantul Botez. Iar in vremea imparatului Diocletian, lasand Tarsul, a mers in Niceea, cetate din Bitinia, si, acolo, dupa obiceiul sau, facand leacuri, tamaduia toate bolile, nu atat cu cele materiale, cat, mai ales, prin chemarea numelui lui Iisus Hristos, cel Atotputernic si datator de tamaduiri, si cu insemnarea cinstitei Cruci. Si, asa, ii castiga pe cei necredinciosi. Si multi se intorceau, prin leacurile si invatatura lui, de la inselaciunea idoleasca, spre Hristos. De acest lucru instiintandu-se Diocletian imparatul, care se afla atunci, in partile acelea ale Rasaritului, a trimis sa-l prinda pe el. Si, cand au ajuns la dansul, ostasii trimisi l-au aflat pe el tocmai adormit in Domnul. Deci, i-au taiat capul mortului, ca sa-l duca la imparat. Iar, dupa taierea capului, indata, ostasii aceia si-au pierdut lumina ochilor si au ramas orbi. Si, indrumati fiind de altii, au mers la imparat, ducand capul taiat al lui Diomid. Deci, imparatul, vazand capul si pe ostasi orbi, le-a poruncit lor ca, iarasi, sa duca inapoi capul, la locul sau. Si cand ostasii au facut aceasta, indata au vazut. Si au crezut in Hristos, adevaratul Dumnezeu. Caruia se cuvine slava, in veci! Amin. Intru aceasta zi, cuvant din proorocestile invataturi, catre episcopi si catre toata ceata sfintita, ca sa invete pe oameni dreapta credinta fara teama.
Asa zice Domnul: „Fiul omului sa mergi si sa spui fiilor lui Israel si sa greiesti cuvintele Mele catre dansii. Sa nu te temi de dansii, nici sa nu te inspaimantezi de fata lor, fiindca neam indaratnic sunt. Pentru ca straja te-am pus pe tine peste casa lui Israel. Ca, auzind tu cuvantul din gura Mea, sa-i ingrozesti pe ei, in numele Meu. Cand zic Eu celui fara de lege: Cu moarte vei muri, si nu-i vei spune lui, nici nu vei zice celui fara de lege sa paraseasca si sa se intoarca din calea lui cea rea, ca sa fie viu, iar cel fara de lege va muri in faradelegile lui, apoi, sangele lui, din mainile tale, il voi cere. Iar, de-i vei spune tu celui fara de lege si nu se va intoarce de la faradelegile sale, si din calea sa cea rea, si cel pacatos va muri intru faradelegile sale, atunci tu  iti vei izbavi sufletul tau. Si, daca vreun drept se va abate din calea cea dreapta a sa si va face pacate, si osanda este pusa inaintea sa, si el va muri, fiind de tine lasat sa moara in faradelegile sale, ca si cum faptele lui bune nu s-ar pomeni, atunci, sungele lui, din mainile tale, il voi cere. Iar, de vei spune tu dreptului aceluia sa nu greseasca, si te va asculta, dreptul acela va trai in veac, iar tu iti vei izbavi sufletul tau”.
Sa mai zicem, iarasi, si din Faptele Sfintilor Apostoli, precum a zis Pavel: „Voi stiti cum m-am purtat cu voi, in toata vremea, din ziua cea dintai, cand am venit in Asia, slujind Domnului, cu toata smerenia si cu multe lacrimi si incercari, care mi s-au intamplat, prin uneltirile iudeilor. Si cum nu v-am ascuns nimic din cele folositoare, ca sa nu vi le vestesc si sa nu invat, fie inaintea poporului, fie prin case, marturisind si iudeilor si elinilor intoarcerea la Dumnezeu prin pocainta si credinta in Domnul nostru Iisus Hristos. Iar, acum, iata, ca fiind eu manat de Duhul, merg la Ierusalim, nestiind cele ce mi se vor intampla acolo. Pentru aceea, va marturisesc, in ziua de astazi, ca sunt curat de sangele tuturor. Caci nu m-am ferit sa va vestesc toata voia lui Dumnezeu. Drept aceea, luati aminte de voi insiva si de toata turma… Ca eu stiu aceasta, ca dupa plecarea mea, vor intra, intre voi, lupi ingrozitori, care nu vor cruta turma.” (Fapte 20, 18-22,26-29). Acelasi Pavel, in Epistola sa catre Timotei, a zis: „De pofteste cineva episcopie, bun lucru doreste. Se cuvine, dar, ca episcopul sa fie fara de prihana, barbat al unei singure femei, veghetor, intelept, cuviincios, iubitor de straini, destoinic sa invete pe altii, nebetiv, nedeprins sa bata, neagonisitor de castig urat, ci bland, pasnic, neiubitor de arginti, bine chivernisind casa lui, avand copii ascultatori, cu toata bunacuviinta; ca daca nu stie cineva sa-si randuiasca propria lui casa, cum va putea purta grija de Biserica lui Dumnezeu” (I Tim. 3, 1-5). Si, iarasi, acelasi Apostol zice: „Propovaduieste cuvantul, staruieste cu timp si fara de timp, mustra, cearta, indeamna, cu toata indelunga-rabdare si invatatura. Caci, va veni o vreme, cand nu vor mai suferi invatatura sanatoasa si – dornici sa-si desfateze auzul – isi vor ingramadi invatatori dupa poftele lor si isi vor intoarce auzul de la adevar si se vor abate catre basme.” (II Tim. 4, 2-4).
Drept aceea, fratilor, acestea auzindu-le, sa ne ingrijim de mantuirea noastra si a oamenilor, pe de o parte, cu rugaminte, iar, pe de alta , cu certarea, invatand poporul lui Dumnezeu sa pazeasca viata curata si sa-L faca lor, pe Dumnezeu, milostiv. Si, asa, ne vom mantui si pe noi, si pe dansii. Ca a Lui este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

ortodoxism.ro

Sfânta Mahramă a Domnului: Acatistul si Canonul de rugăciune la Praznicul Sfintei Mahrame a Domnului (16 august)


Condac la Praznicul Sfintei Mahrame a Domnului (16 August)

Glasul 2

Pe cea întru rugăciuni…

Negrăită şi Dumnezeiască este orânduiala Ta cea către oameni, Cuvinte al Tatălui; iar Chipul Cel Nezugrăvit de mână, ci de Dumnezeu scris, nemincinos arată Întruparea Ta. Pentru aceea Icoana Ta o cinstim, sărutând-o.

*

Condac la Praznicul Sfintei Mahrame a Domnului (16 August)

Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi…

Arătatu-s-a astăzi Dumnezeiescul Chip, veselind şi luminând toată lumea cea de sub soare. Aceluia, închinându-ne, strigăm: venit-ai şi Te-ai arătat Lumina Cea Neapropiată.

*

Tropar la Praznicul Sfintei Mahrame a Domnului (16 August)

Glasul 2

Preacuratului Tău Chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că ai binevoit a Te sui cu Trupul pe Cruce, ca să mântuieşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumire strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel Ce ai venit să mântuieşti lumea.

***

82

In acele zile în care Domnul nostru Iisus Hristos arătându-se pe pământ şi petrecând cu oamenii, a cercetat cetăţile şi satele iudeilor cele dimprejur, propovăduind împărăţia lui Dumnezeu şi tămăduind toată neputinţa şi toată boala din popor; era în cetatea Edesa cea din Siria, care se află de partea cealaltă a râului Eufrat, un boier cu numele Avgar. El pătimea de o boală grea, pentru că pe dinafară suferea de lepră vânătă, iar pe dinăuntru de sfărâmarea oaselor, şi era chinuit cu slăbănogirea tuturor mădularelor.
Acesta auzind de Domnul nostru Iisus Hristos şi de acele minuni pe care le făcea, căci cu cuvântul tămăduia stricăciunile şi slăbănogirile şi toate bolile între oameni, a dorit să vadă cu ochii săi pe lucrătorul unor minuni ca acelea, nădăjduind că va câştiga tămăduire de la El. Dar de vreme ce lui îi era cu neputinţă să meargă el însuşi în Iudeea, a trimis rugăminte către Domnul Hristos, ca El să vină la dânsul, în Edesa. Dar îndoindu-se şi de aceasta, că nu va voi să vină la dânsul Domnul, a trimis pe un zugrav iscusit, cu numele Anania, ca cel puţin să-i închipuiască faţa Lui pe icoană; ca măcar închipuirea feţei Lui să o vadă şi să o aibă pe aceea întru răcorirea bolii sale, pentru că mare dragoste câştigase către El, încredinţân-du-se din auzire.
Scrisoarea lui Avgar era scrisă astfel: „Avgar, domnul Edesei, lui Iisus Mântuitorul cel bun, Care S-a arătat în laturile Ierusalimului în trup, să se bucure! Eu am auzit despre Tine şi despre preaslavitele Tale faceri de minuni, cum că fără de doctorii şi fără de buruieni tămăduieşti bolile; orbilor le dai vedere; şchiopilor, umblare; pe cei leproşi îi curăţeşti şi izgoneşti din oameni duhurile necurate; pe cei slăbănogi, care de mulţi ani zac pe pat, îi tămăduieşti cu cuvântul, şi pe cei morţi îi înviezi. Deci unele ca acestea auzindu-le eu, din două una gândesc despre Tine: că eşti ori Dumnezeu coborât din cer, ori Fiul lui Dumnezeu, căci lucrezi nişte minuni ca acestea de mirare.
De aceea scriu către Tine această smerită „a mea rugăminte, ca să Te osteneşti a veni la mine şi să-mi vindeci bolile mele cele netămăduite, de care pătimesc de mulţi ani. Aud încă şi aceasta, că evreii Te urăsc şi voiesc să-Ţi facă şi oarecare rău. Iar eu am o cetate care, deşi nu este foarte mare, însă este preafrumoasă şi îndestulată cu toate bunătăţile; deci vino la mine şi locuieşte în cetatea mea, care ne va fi nouă amândurora îndestulată cu toate cele de trebuinţă”.
Cu o scrisoare ca aceasta de la Avgar, ajungând zugravul Anania la Ierusalim, l-a găsit pe Iisus Hristos în mijlocul mulţimii poporului, stând la arătare şi spunând cuvânt de învăţătură, de aceea nu a putut să se apropie îndată de El din pricina înghesuirii şi strâmtorării poporului. De aceea, aşteptând o vreme până ce se va risipi poporul, s-a suit pe o piatră care era puţin mai sus de la pământ şi, privind cu dinadinsul spre faţa Mântuitorului, se căznea să o închipu-iască pe dânsa, dar nu putea; astfel voind Atotvăzătorul şi Preasfânta Sa faţă schimbând-o cu darul şi cu slava dumnezeiască neînchipuită şi neajunsă. Deci Anania ostenindu-se mult, n-a sporit nimic.
Atunci Domnul a poruncit Apostolului Toma să meargă şi să cheme pe acel bărbat care stătea pe piatră şi închipuia faţa Lui. Iar acela fiind adus şi neîncepând a grăi ceva, l-a chemat Domnul pe el la sine pe nume şi după meşteşug, numindu-l Anania zugravul. Deci, spunându-i pricina venirii lui, i-a zis: „Unde este scrisoarea stăpânului tău, Avgar, pe care ai adus-o din Edesa?” Iar Anania, uimindu-se de mirare şi de spaimă pentru mai înainte-vederea Domnului, a scos degrabă din sân scrisoarea domnului său şi cu cutremur a dat-o în mâinile Mântuitorului. Iar Domnul, citind-o, a scris răspuns lui Avgar, astfel: „Fericit eşti Avgare, cela ce nu m-ai văzut şi ai crezut în Mine, căci scris este pentru Mine, că cei ce mă văd pe Mine nu vor crede, iar cei ce nu mă văd, vor crede în Mine şi vor moşteni viaţa cea veşnică. Imi scrii Mie ca să vin la tine, dar Mie Mi se cade să săvârşesc aceea pentru care sunt trimis şi după săvârşire să Mă întorc la Tatăl, Cel ce M-a trimis pe Mine. După ce Mă voi înălţa, voi trimite la tine pe unul din ucenicii Mei. Acela te va tămădui desăvârşit de bolile cele ce te-au cuprins pe tine şi prin botez îţi va da viaţa cea veşnică ţie şi celor ce sunt cu tine”.
Scriind Domnul nostru Iisus Hristos o scrisoare ca aceasta lui Avgar, a pecetluit-o cu pecetea pe care era scrisă cu slove evreieşti aceasta: „A lui Dumnezeu vedere, dumnezeiască minune!” Iar după scrierea şi pecetluirea ei, împlinind Domnul o altă dorinţă a lui Avgar şi a zugravului, a poruncit ca să-i aducă apa şi Şi-a spălat Preasfânta Sa faţă şi a şters-o cu mahrama cea în patru colţuri ce i s-a dat Lui. Şi, o, minune! Apa cea proastă s-a schimbat prin iconomie în zugrăvire de vopsele şi preasfânta asemănare a feţei celei dumnezeieşti s-a închipuit pe mahrama aceea, pe care Domnul dând-o cu scrisoarea lui Anania, i-a zis: „Du-o şi dă-o celui ce te-a trimis pe tine!” Acestea au fost în zilele cele mai de pe urmă ale petrecerii pe pământ a lui Hristos, aproape de pătimirea Lui.
Şi s-a întors Anania în Edesa la domnul său şi i-a dat lui acea închipuire a feţei lui Hristos nefăcută de mână pe mahramă şi epistola cea scrisă. Iar Avgar, luând-o, s-a umplut de mare bucurie şi, sărutându-le pe amândouă cu dragoste şi închinându-se chipului lui Hristos, îndată a câştigat schimbare de durerile sale, fără numai puţină parte de stricăciune rămăsese pe faţa lui, până la acea vreme în care avea să vină la dânsul ucenicul cel trimis de Domnul.
Iar după pătimirea cea de bunăvoie a Domnului, după înviere şi după Inălţarea Lui la cer, a mers la Edesa Tadeu, cel trimis de dumnezeiescul Duh. El a fost unul din cei şaptezeci de apostoli. Acesta, învăţându-l destul pe Avgar sfânta credinţă cea întru Hristos, l-a adus la botez. Şi când a intrat Avgar în sfânta scăldătoare şi s-a botezat, îndată s-a tămăduit şi de acea parte de lepră ce mai rămăsese, şi a ieşit curat şi sănătos cu trupul şi cu sufletul. Cu dânsul s-a botezat şi toată casa lui, apoi şi toată cetatea şi se slăvea în Edesa numele Domnului nostru Iisus Hristos/ al Unuia adevăratului Dumnezeu.
La porţile cetăţii Edesa era un idol al unui oarecare zeu elinesc, care stătea de mulţi ani acolo, şi căruia îi era dator să i se închine oricine intra în cetate. Pe acel idol, Avgar, aruncându-l de acolo şi sfărâmându-l, a făcut în zidul de piatră, deasupra porţilor, un loc rotund şi adânc încât să nu-l vatăme ploaia. Apoi, lipind pe o scândură de lemn neputregăios mahrama chipului lui Hristos cel nefâcut de mână, punându-i împrejur aur cu mărgăritare de mare preţ şi împodobind-o, a pus-o în locul acela în zid deasupra porţilor, făcând încă şi o scrisoare de aur în acest fel: „Hristoase Dumnezeule, tot cel ce nădăjduieşte spre Tine nu se va ruşina!”
Şi a poruncit popoarelor ca oricine va intra în cetate şi va ieşi, să se închine acelui dumnezeiesc chip al Domnului nostru Iisus Hristos şi a întărit şi prin lege aceea, ca şi în neamurile cele mai de pe urmă, cu neschimbare, să se dea o cinste ca aceea închipuirii Domnului. Acea evlavioasă poruncă şi aşezare de lege s-a păzit în toate zilele vieţii lui şi în zilele fiului lui, care a domnit după dânsul în Edesa, asemenea şi în zilele nepotului său, vreme de mulţi ani. După aceea, unul din strănepoţii lui Avgar luând domnia acelei cetăţi, iar s-a înnoit păgânătatea cea de demult, pentru că boierul acela, îndărătnicindu-se şi depărtându-se de Hristos, s-a abătut la elineasca închinare de idoli. Deci, văzând pe porţile cetăţii chipul lui Hristos, care se cinstea de toţi cei ce intrau şi ieşeau, i-a venit greu, fiind vrăjmaş al lui Hristos, şi a voit să surpe de acolo acea dumnezeiască închipuire, iar în locul ei să pună un idol diavolesc.
Iar episcopul cetăţii, înştiinţându-se de acest lucru şi fâcându-i-se lui vestire de la Dumnezeu, s-a dus noaptea cu clerul său la porţile acelea şi, suindu-se pe o scară, a gătit o candelă cu untdelemn şi, aprinzând-o, a pus-o înaintea sfântului chip al lui Hristos. Apoi, astupând-o cu cărămizi şi cu var, a zidit locul şi l-a netezit, pentru că aşa i se poruncise lui din dumnezeiasca arătare. Şi după ce s-a făcut nevăzut acel chip al lui Hristos nefăcut de mână, a încetat păgânul stăpânitor de la scopul său. Deci, după multă vreme, s-a dus din pomenirea omenească chipul acela şi s-a uitat locul unde se zidise, încât nimeni nu ştia de el, până la arătarea lui cea minunată, care s-a făcut astfel, după mulţi ani.
În zilele binecredinciosului împărat Iustinian, Hosroe, împăratul Persiei, ducându-se cu multă putere de oaste împotriva cetăţii Edesei, a înconjurat-o şi cu vitejie s-a bătut multă vreme, iar în urmă, cei din cetate slăbind, s-au aflat în mare frică şi nepricepere şi s-au rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. Iar într-o noapte i s-a arătat episcopului Edesei, care se numea Evlavie, o femeie oarecare prea luminoasă, arătându-i cu degetul porţile cetăţii şi locul din zid, zicându-i: „Deasupra acestor porţi este ascuns dumnezeiescul chip cel nefăcut de mână al Mântuitorului Hristos. Scoate-l din zid şi vei face bine!” Iar episcopul s-a dus cu sârguinţă la porţile acelea şi, suindu-se la locul arătat în zid, l-a aflat precum i se spusese în descoperire, pentru că a cunoscut zidirea aceea. Deci, destupând-o şi luând cărămizile, a aflat chipul cel preacinstit şi preasfânt al lui Hristos întreg şi nevătămat, şi candela nestinsă de atâţia ani şi plină de untdelemn. Incă şi pe cărămida cu care era astupat chipul, se închipuise altă asemănare a feţei lui Hristos, nefăcută de mână.
Deci luând episcopul din locul acela acea sfântă mahramă pe care era închipuirea Mântuitorului, a arătat-o oamenilor din cetate. Şi toţi au avut bucurie mare şi îndrăzneală, nădăjduind spre Domnul. Iar episcopul a dus cu litie chipul Domnului pe zidurile cetăţii şi a arătat faţa Mântuitorului oştirilor persieneşti care tăbărâseră asupra cetăţii. Deci îndată toată puterea perşilor s-a tulburat de frică mare şi a început să fugă, gonită fiind de puterea dumnezeiască. Astfel cetatea Edesa s-a izbăvit de vrăjmaşii săi prin milostivirea lui Hristos Domnul nostru şi prin arătarea preasfântului Său chip, cel nefăcut de mână.
După aceea, trecând iarăşi mulţi ani, a fost la greci împăratul Roman Lecapenul, care se mai numea şi Porfirogenet, cel ce a împărăţit cu ginerele său, Constantin, fiul împăratului Leon cel înţelept. Atunci acea sfântă mahramă, care avea pe dânsa închipuirea cea nefacută de mână a dumnezeieştii feţe a lui Hristos, a fost adusă din Edesa, care era stăpânită de saracini, în Constantinopol, căci în vremea aceea, toată Siria, în care era şi cetatea Edesa, era sub stăpânirea saracinilor. Acea aducere s-a făcut astfel:
Împăratul grec Roman, dorind să aibă în cetatea sa împărătească acea vistierie fără de preţ, a trimis rugăminte de multe ori emirului saracinilor, ca să-i dea chipul lui Hristos cel nefăcut de mână. Dar emirul, fiind rugat de creştinii Edesei, n-a voit să dea chipul acela împăratului grec, ci a făcut război, căci împăratul Roman a trimis putere grecească asupra Edesei şi a strâmtorat-o, oştindu-se împrejurul laturii Edesei. Atunci edesenii au trimis rugăminte către împăratul grecesc, să nu-i bată şi să nu le pustiască pământul. Iar împăratul cerea de la dânşii chipul lui Hristos, însă emirul saracinilor, în a cărui stăpânire era Edesa, nu voia să-l dea în dar. De aceea, împăratul creştinesc, fiind cuprins de mare dorinţă să aibă la el chipul lui Hristos, cel nefăcut de mână, a dat emirului douăsprezece mii de arginţi şi două sute de saracini vestiţi, care fuseseră în robie la greci. El i-a dat încă şi o scrisoare a sa cu pecete împărătească de aur, ca niciodată să nu ridice război împotriva Edesei şi asupra cetăţilor celor dimprejurul ei.
Astfel şi-a câştigat dorinţa, luând chipul cel nefăcut de mână al lui Hristos şi împreună cu dânsul şi scrisoarea aceea, pe care Domnul nostru Iisus Hristos o scrisese către Avgar, domnul Edesei, precum s-a zis mai înainte. Deci l-a adus cu slavă pe mâinile arhiereilor şi ale celorlalţi cinstiţi bărbaţi ai rânduielii duhovniceşti, în cetatea împărătească. Şi se făceau în cale şi în Constantinopol multe minuni de la acel preacinstit chip, pentru că toate bolile se tămăduiau, orbii se luminau, surzii auzeau, şchiopii umblau şi diavolii se izgoneau. Iar un oarecare om îndrăcit striga, zicând: „Primeşte, Constantinopole, slava şi veselia ta, şi tu, Porfirogenete, cinstea împărăţiei tale!” Astfel strigând omul acela, s-a tămăduit de îndrăcire.
Deci s-a aşezat prăznuirea aducerii chipului cel nefăcut de mână al lui Hristos, în ziua a 16-a a lunii august, în care l-a luat pe el înăuntrul său împărăteasca cetate, cu mare cinste şi prăznuire, şi l-a pus în Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numeşte Fare, spre apărarea cetăţii şi spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel împreună slăvit cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Notă. Chipul cel nefăcut de mână al lui Hristos s-a adus din Edesa în Constantinopol în anul 6452 de la facerea lumii – după mărturia scriitorului de ani al Constantinopolului, Gheorghe Chedrinos -, adică în anul 944 de la întruparea lui Dumnezeu.

2

Acatistul Chipului nefăcut de mână al Domnului Nostru Iisus Hristos sau al Sfintei Mahrame a Domnului (16 August)

Troparul Sfintei Mahrame, glasul al 2-lea:

Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să mântuieşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu mulţumire strigăm Ţie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea.

Condacul 1

Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să-i izbăveşti de robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit; pentru aceasta cu nădejde strigăm Ţie: Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Icosul 1

„Iisuse, Bunule Mântuitor”, se ruga Avgar, guvernatorul Edesei, „vino şi la mine şi vindecă-mi boala fără de leac de care sufăr de mulţi ani”. Asemenea şi noi, plini de lepra păcatului, strigăm către Domnul astfel:
Doamne al nostru, miluieşte-ne după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegile noastre;
Doamne, Mântuitorul nostru, cu roua milostivirii Tale, spală-ne păcatele şi fărădelegile;
Doamne, întoarce-Ţi faţa Ta de la păcatele mele şi de fărădelegi ne curăţeşte;
Doamne, inimă curată întru noi zideşte şi cu duh drept ne înnoieşte;
Doamne, nu ne lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt să nu ni-L răpeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 2-lea

Văzând dragostea şi credinţa lui Avgar, Doamne, i-ai scris lui: „Eşti fericit, Avgar, că nu M-ai văzut şi ai crezut. Eu îţi trimit pe ucenicul Meu, care te va vindeca şi-ţi va hărăzi viaţa veşnică, ţie şi celor împreună cu tine”. Trimite-ne şi nouă, Doamne, mila Ta, celor ce-Ţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Mintea nu pricepe cum Domnul, ştergându-Şi preacurata Sa Faţă, a lăsat întipărit pe mahramă chipul Său cel sfânt şi i l-a trimis lui Avgar, împlinindu-i dorinţa. Acesta a avut mare bucurie, privind şi sărutând Chipul lui Hristos. Şi noi, închinându-ne cu credinţă şi evlavie, ne rugăm:
Doamne, buzele noastre vei deschide şi gura noastră va vesti lauda Ta;
Doamne, redă-ne bucuria mântuirii şi Duh stăpânitor a avea;
Doamne, Ţie Unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, dar iartă-ne, ca un Îndurător;
Doamne, Mântuitorul nostru, vezi necazurile sufletelor noastre şi vino în ajutor;
Doamne, auzi-ne, că din necazuri doar Tu ne izbăveşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 3-lea

Plin de puterea dragostei şi a bucuriei, Avgar s-a închinat chipului nefăcut al Mântuitorului lumii şi, căpătând vindecare, cu credinţă a strigat: „Hristoase Dumnezeule, cel ce se încrede în Tine nu se va ruşina în veac”; învaţă-ne şi pe noi să nădăjduim în mila Domnului şi să-Ţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având dragoste pentru neamul omenesc, prin ucenicul Tău ai chemat pe Avgar din bezna păcatului, luminându-i sufletul cu lumina adevărului Tău; cheamă-ne şi pe noi din adâncul păcatelor, ca şi noi, plângând, să-ţi strigăm aşa:
Doamne, dă-ne lacrimi de umilinţă ca, rugându-ne, să ne cureţi fărădelegile noastre;
Doamne, pătrunde-ne cu lumina dumnezeieştii cunoştinţe şi condu-ne spre Împărăţia Ta;
Doamne, dă-ne pricepere şi goneşte de la noi toate ispitele, şi pe calea mântuirii vom umbla;
Doamne, nu ne întoarce rugăciunea, auzi-ne şi cu frica Ta să ne întăreşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 4-lea

Viforul patimilor şi grijile vieţii ne tulbură, iar inima ne este cuprinsă de frica morţii, de aceea strigăm: Doamne, n-avem pe nimeni aici să ne ajute, scapă-ne, ca odinioară pe Avgar, şi fă ca împreună cu dânsul să-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 4-lea

„Auzind că iudeii Te urăsc şi vor să-Ţi facă rău, scria Avgar, Doamne, vino aici şi vei locui cu mine.” Şi noi, urmând dragostea lui, din adâncul căderii noastre, cu îndrăzneală Te rugăm, Hristoase, astfel:
Doamne, Dumnezeul nostru, intră în inima noastră şi rămâi pentru totdeauna cu noi, păcătoşii;
Doamne, Dumnezeul sufletelor noastre, vino şi ne uneşte pe vecie cu Tine pe noi, ticăloşii;
Doamne, Doamne, de Tine se lipesc sufletele noastre, umple-ne inima de bucurie;
Doamne, auzi rugăciunea noastră şi nu ne părăsi în a credinţei noastre sărăcie;
Doamne, caută spre noi cu mila Ta, inimile să ni le veseleşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 5-lea

„Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!”, au cântat pruncii evreilor, întâmpinând pe Domnul în Ierusalim; şi noi, acum, deschizând uşile noastre, Celui ce vine la noi, cu umilinţă Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ce minunate cuvinte ai spus, Doamne, celor în necazuri: „Să nu se tulbure inima voastră, credeţi în Dumnezeu, credeţi în Mine, şi veţi moşteni Împărăţia gătită vouă de la întemeierea lumii”. Noi însă, gândind la fărădelegile noastre, Te rugăm, Bunule, luminează ochii minţii noastre, ca să nu adormim în somnul morţii, ci treji să-ţi strigăm:
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, credem în Tine, ajută necredinţei noastre;
Doamne, Împărate Preaputernic, trimite-ne tăria credinţei şi deplină încredere;
Doamne, Cel ce ai scos pe Israel din robia lui Faraon, arată-ne calea şi adevărul Tău;
Doamne, nu cu mânia Ta să ne cerţi şi nu ne părăsi în păcatele noastre;
Doamne, rugăciunile bolnavilor Te rugăm din suflet să le primeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 6-lea

Nu îndrăznim, Doamne, să ne uităm la chipul Tău, căci suntem ticăloşi şi nevrednici; ci, ca vameşul suspinând, ne rugăm: Curăţeşte-ne pe noi, păcătoşii, izbăveşte-ne de făţărnicia fariseică şi învaţă-ne cu inimă curată să cântăm milostivirii Tale: Aliluia!

Icosul al 6-lea

În necazuri, Mântuitorule, ne-ai strălucit mângâietoarele Tale cuvinte pe care le-ai spus: „Nu vă voi lăsa orfani, ci voi veni la voi”. De aceea şi noi, ieşind din bezna deznădejdii, nădăjduim în iubirea Ta de oameni şi ne rugăm aşa:
Doamne, Doamne, ni se topesc sufletele de durere, înţelepţeşte-ne şi poruncile Tale vom păzi;
Doamne, Doamne, Adăpostul nostru, în necazuri nu ne părăsi;
Doamne al nostru, Doamne, nevinovat fiind, ai fost socotit de cei răi, izbăveşte-ne de cei ce ne prigonesc;
Doamne al nostru, Doamne, iartă-ne şi ne primeşte, ca pe fiul cel rătăcit, în braţele Tale când ne pocăim;
Doamne al meu, Doamne, din necazul de acum Te rog să ne mântuieşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 7-lea

Minunile Tale ni le-ai arătat, în preacuratul Tău chip, căci prin El ai dăruit mângâiere tuturor pământenilor, învăţându-i ca în toate necazurile şi împrejurările vieţii să alerge la milostivirea Ta şi cu dragoste să-Ţi cânte: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Purtând trupuri, suntem întinaţi de mulţimea faptelor cele rele, ne înfioară înfricoşătoarea zi a Judecăţii şi Te rugăm: uşile pocăinţei deschide-le nouă, Dătătorule de viaţă, ca să-Ţi strigăm cu David:
Doamne, auzi rugăciunea noastră şi îndură-Te de noi;
Doamne, ai Tăi suntem, înţelepţeşte-ne ca să venim să Te cinstim pe Tine;
Doamne, Dumnezeule, Păstorul nostru, rătăcim ca oaia cea pierdută, caută-ne şi ne mântuieşte;
Doamne, nu-Ţi întoarce faţa Ta de la noi, pleacă-ţi urechea, auzi-ne şi ne miluieşte;
Doamne, îndură-Te şi vindecă sufletele noastre că am greşit Ţie, căci iubitor de oameni eşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 8-lea

De ziua cea înfricoşătoare a venirii Tale ne temem, Hristoase, ne cutremurăm şi ne înfiorăm noi, cei plini de păcate, dar Tu, mai înainte de sfârşit întoarce-ne, Mântuitorule, şi ne mântuieşte pe noi, cei ce-Ţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Iubire ai, o, Iisuse, spre lumea căzută şi ai dăruit chipul Tău cel sfânt, zicând duios tuturor celor în necazuri şi în supărări: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi”. De aceea şi noi, cei căzuţi, cu îndrăzneală Te rugăm, Hristoase, zicând acestea:
Doamne, Păzitorul nostru, fereşte-ne de vrăjmaşii care ne fac supărare;
Doamne, Mântuitorul nostru, scapă-ne, căci ne afundăm în ispite ca-n mare;
Doamne, Cel ce locuieşti întru cele înalte şi spre cei smeriţi priveşti, caută spre noi şi ne mântuieşte;
Doamne, să nu se tulbure inimile noastre, ci să mărturisim că în numele Tău nădăjduim;
Doamne, Doctorul cel mare, credem că orice boală poţi să lecuieşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 9-lea

Veniţi cu dragoste şi frică, toate neamurile, să ne închinăm preacuratului chip al Mântuitorului lumii, Cel ce ne-a izbăvit de robia vrăjmaşului, Biruitorul morţii şi al iadului, şi cu mulţumire să-I cântăm cântare îngerească: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Fiind atinşi de lepra păcatului, nu ne pricepem cum să Te slăvim mai bine, o, Milostive Stăpâne; mărturisim cu toată inima că eşti cu adevărat Fiul Dumnezeului Celui viu, cu umilinţă privim chipul Tău cel sfânt, zicând acestea:
Doamne Iisuse, bucuria noastră, dă-ne să ne bucurăm de milostivirea Ta;
Doamne, Mântuitorul nostru cel bun, mântuieşte pe robii Tăi de toată necredinţa şi fărădelegea;
Doamne, Mântuitorule, Tu eşti scăparea noastră, la cine vom merge;
Doamne, Îndurate, nimiceşte cu harul Tău mânia inimilor noastre;
Doamne al nostru, Curăţie sfântă, curăţeşte-ne inimile şi minţile de rele;
Doamne, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, luminează-ne pe noi, cei împresuraţi de grijile pământeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 10-lea

Doamne, Mântuitorul nostru Cel milostiv, ridică-ne sufletele cele căzute în fapte de ruşine şi trupurile noastre slăbănogite de boli, ca oarecând pe slăbănogul de la scăldătoarea oilor, şi îndreptează-ne pe calea mântuirii, ca să-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărate, veşnice Mângâietor, Hristoase adevărate, curăţă-ne de toată întinăciunea, precum ai curăţit pe cei zece leproşi, şi vindecă-ne, precum ai vindecat sufletul cel iubitor de arginţi al lui Zaheu vameşul, ca să-Ţi cântăm Ţie astfel:
Doamne al nostru, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, tămăduieşte-ne rănile sufletelor noastre;
Doamne, Cel ce ai purtat neputinţele şi suferinţele noastre, vindecă-ne bolile trupurilor noastre;
Doamne Iisuse, Ajutorul nostru, ajută-ne, că ni se stinge sufletul de atâta tristeţe;
Doamne, Cel ce ai deschis ochii orbului, dă-ne să vedem a Ta răbdare şi blândeţe;
Doamne, Îndelung-răbdătorule, sufletele noastre de toată nenorocirea Te rugăm să le mântuieşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 11-lea

Cântare de umilinţă aducându-Ţi, cu inimă zdrobită Te rugăm: nu ne trece cu vederea, Preabunule Doamne, nu-Ţi întoarce faţa Ta de la păcatele noastre, auzi-ne, căci şi în necazurile noastre Îţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Hristoase, Lumina cea adevărată Care luminezi pe tot omul ce vine în lume, ia aminte la rugăciunea nevrednicilor Tăi robi şi îndreptează viaţa noastră după poruncile Tale, sfinţeşte-ne sufletele ca să-Ţi aducem rugăciunea aceasta:
Doamne Iisuse Hristoase, Lumina lumii, luminează-ne cu strălucirea Ta;
Doamne, Izvorul vieţii, dă-ne viaţă veşnică şi ne întăreşte în legea Ta;
Doamne Iisuse Hristoase, Soarele dreptăţii, cu dreptatea Ta străluceşte mintea noastră;
Doamne, povăţuitorul lumii, învaţă-ne să Te iubim din suflet şi să facem voia Ta;
Doamne, Cel ce ai dat vedere orbilor, deschide-ne uşile pocăinţei şi de păcatele mele să ne curăţeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 12-lea

Atotputernice Doamne, cu harul Tău, întăreşte-ne inimile în credinţă, nădejde şi dragoste, ca întru adâncă pocăinţă şi împlinirea poruncilor Tale să ne învrednicim de Împărăţia Ta, unde cu cetele sfinţilor îngeri să-Ţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Doamne, Păstorul cel Bun, Tu ai zis: „Mă duc să vă gătesc loc… şi iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu”. Ştiind această frumoasă făgăduinţă, îndrăznim şi noi, cei cufundaţi în întristări, să ne apropiem şi să ne rugăm aşa:
Doamne al nostru, Mântuitorule, mântuieşte-ne pe noi, cei ce pierim;
Doamne, depărtează norii necredinţei, zavistiei şi duşmăniei, căci Duhul Tău cel bun Îl cerem;
Doamne, mângâierea sufletelor noastre, scapă-ne de supărare;
Doamne, scapă-ne din necaz şi din boală şi redă-ne înviorare;
Doamne, Împărate Preaputernic, întru Împărăţia Ta să ne pomeneşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 13-lea

Mântuitorul nostru cel milostiv, caută spre robii Tăi, care ne afundăm în marea încercărilor şi a necazurilor, şi precum oarecând pe Petru cel care se îneca L-ai izbăvit, scapă-ne şi pe noi cu harul Tău cel sfânt, sfinţeşte-ne sufletele şi ne întăreşte pe calea mântuirii, ca, având inimi şi buze curate, cu dragoste să-Ţi cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: „Iisuse, Bunule Mântuitor”, se ruga Avgar…, Condacul 1: Preacuratului Tău chip ne închinăm…,

Icosul 1

„Iisuse, Bunule Mântuitor”, se ruga Avgar, guvernatorul Edesei, „vino şi la mine şi vindecă-mi boala fără de leac de care sufăr de mulţi ani”. Asemenea şi noi, plini de lepra păcatului, strigăm către Domnul astfel:
Doamne al nostru, miluieşte-ne după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegile noastre;
Doamne, Mântuitorul nostru, cu roua milostivirii Tale, spală-ne păcatele şi fărădelegile;
Doamne, întoarce-Ţi faţa Ta de la păcatele mele şi de fărădelegi ne curăţeşte;
Doamne, inimă curată întru noi zideşte şi cu duh drept ne înnoieşte;
Doamne, nu ne lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt să nu ni-L răpeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul 1

Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să-i izbăveşti de robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit; pentru aceasta cu nădejde strigăm Ţie: Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Rugăciune

O, Preabunule, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, cândva, sfânta Ta faţă, chipul omenesc, ai spălat-o cu apă şi ai şters-o cu mahramă, pe care minunat s-a închipuit chipul Tău, şi l-ai trimis lui Avgar, guvernatorul Edesei, spre vindecarea bolii lui, pentru că aşa ai binevoit Tu. Iată, şi noi, păcătoşii robii Tăi, cuprinşi de neputinţe trupeşti şi sufleteşti, căutăm faţa Ta, Doamne, şi cu David întru umilinţă strigăm: Nu-Ţi întoarce faţa Ta, Doamne, de la noi, ci abate-Ţi mânia Ta de la noi, robii Tăi. Fii-ne ajutor, nu ne respinge şi nu ne părăsi. Atotmilostive Doamne, Mântuitorul nostru, întipăreşte-Te în sufletele noastre ca, trăind în sfinţenie şi dreptate, să-Ţi fim fii şi moştenitori Împărăţiei Tale celei fără de început şi neîncetat să Te slăvim în vecii nesfârşiţi. Amin.

Şi se face otpustul.

3

Canon de rugăciune la Praznicul Sfintei Mahrame a Domnului (16 August)

Tropar la Praznicul Sfinte Mahrame a Domnului, glasul al 2-lea:

Preacuratului Tău Chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că ai binevoit a Te sui cu Trupul pe Cruce, ca să mântuieşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumire strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel Ce ai venit să mântuieşti lumea.

Cântarea 1, glasul al 6-lea. Irmos: Ca pe uscat umblând…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce era fără de trup, mai înainte a luat, cu bunăvoinţa Tatălui, Chip Trupesc, precum suntem noi. Şi netăgăduindu-şi chipul, ne-a dăruit nouă Dumnezeiasca însemnare a Icoanei Sale.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Firea Cea Neschimbată şi cu adevărat Chipul Tatălui venind pe pământ în Trup omenesc şi apoi la cer suindu-Se, ne-a lăsat nouă pe pământ Chipul Său Cel trupesc în Preacinstita Sa Icoană.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Moştenirea Ta cea clătinată de amăgirea vrăjmaşului ai îndreptat-o, Hristoase, cu Cinstitele Tale Patimi şi cu Închipuirea Feţei Tale ai întărit-o.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce din Curat pântecele tău a luat trup în chip mai presus de fire, Cel care dă tuturor oamenilor viaţă, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, în chip lămurit nu S-a depărtat de Ceea ce a fost mai înainte.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Nu este sfânt precum Tu…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu îmbrăcămintea faptelor bune, ai îmbrăcat, Mântuitorule, cinstita Biserică, îndemnând inima împărătească să caute în asemănarea Ta acoperământ.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Roditorul de zavistie vrând să jefuiască bunătăţile şi să le împuţineze după vremuri, în mâinile cele necurate le-a dat fără ruşine, dar a fost biruit, în deşert gândind.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Luminat s-a bucurat oarecând David, dănţuind înaintea Sicriului Celui Sfânt. Iar acum cel ce a luat spre îndreptare sceptrurile cele împărăteşti mai mult se bucură de Dumnezeiescul Chip.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vrând Fiul tău, Fecioară, să taie din rădăcină toată neascultarea strămoşului cea crescută, a luat din pântecele tău, Curată, toată firea omenească.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Hristos este Puterea mea…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Dulce cu adevărat este soarele ce luminează ochii, dar mai dulce este vederea asemănării Tale, Hristoase. Pentru că acela luminează simţirile trupeşti, iar acesta pe cele duhovniceşti.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Tăria ismaelitenească a slăbit, că, prin arma Dreptei Cruci, înţelepţeşte, toată îngrădirea acelora a surpat-o la pământ, stăpânitorul împărat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Toţi domnii şi judecătorii pământului, care v-aţi învrednicit de vederea lui Hristos, Binecuvântaţi-L pe EI, împreună cu arhiereii şi cu preoţii astăzi şi cu tot poporul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Roagă-te, Preacurată, ca să fie păzită cetatea ta de năvălirea vrăjmaşilor; că iată cât meşteşugesc pizmăreţii asupra ei.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Cu Dumnezeiască Strălucirea…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cetate mică ţi-a gătit ţie locaş de demult oarecând Hristos, în care venirea lui Tadeu a izbăvit bolile şi scrisoarea mâinii tale şi Dumnezeiasca însemnare a Feţei Sale.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Darurile harurilor Tale s-au înmulţit, Hristoase; că acelea avându-le în sân mai înainte de Edesa, se lăuda; iar acum Roma cea nouă, primindu-le, se bucură.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Ochii Domnului spre împăraţii cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea împăraţilor celor binecredincioşi, care cu bună credinţă cinstesc Chipul Lui Cel Nezugrăvit de mână.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Potoleşte, Fecioară, desele întăriri ale vrăjmaşilor şi strică sfaturile lor şi ajută moştenirii tale, că am slăbit în răutăţi.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Prins a fost dar nu s-a…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Împodobit eşti cu Frumuseţea, Mântuitorule, mai mult decât toţi fiii omeneşti. Căci măcar că în vremea Patimii n-ai avut, nici chip nici frumuseţe, dar ca Cel Ce este, toate le-ai luminat şi ai arătat Chipul Feţei Tale. A cărei asemănare închipuită în Sfânta Mahramă, ca o vistierie s-a dat nouă.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Tăria Feţei Tale fiind adusă de la mulţimea agarenilor, ca şi Arca Alianţei de la cei de alt neam, a fost dată acum noului Israel Icoana Ta, Hristoase şi slava pe care a câştigat-o; că nu se cădea să se arunce câinilor cele sfinte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De la tăria mâniei Tale, Mântuitorule, eu am lipsit şi bătăile Tale le-ai depărtat de la mine, pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut pe Tine fără ispită bărbătească, Cuvinte. Nu mă lăsa pe mine să înot cumplit şi să mă înec în viforul păcatului, Unule, Mântuitorule.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Arătatu-s-a astăzi Dumnezeiescul Chip, veselind şi luminând toată lumea cea de sub soare. Aceluia, închinându-ne, strigăm: venit-ai şi Te-ai arătat Lumina Cea Neapropiată.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe cea întru rugăciuni…

Negrăită şi Dumnezeiască este orânduiala Ta cea către oameni, Cuvinte al Tatălui; iar Chipul Cel Nezugrăvit de mână, ci de Dumnezeu scris, nemincinos arată Întruparea Ta. Pentru aceea Icoana Ta o cinstim, sărutând-o.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Tinerii în Babilon…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu cuvântul toată boala ai gonit, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe pământ umblând; şi suindu-Te la Scaunul Părintesc, cu Chipul Tău vindeci toate bolile noastre.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce cu cuvântul toate le-ai zidit şi Te-ai Închipuit întru cei străin, nouă ne-ai lăsat însemnările Feţei Tale, pe care primindu-le, cu bucurie ne veselim.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Din tot sufletul căutând însemnarea Chipului Tău, credinciosul împărat precum a căutat aşa a şi dobândit, Doamne, cu cuviinţă aflând împlinirea Dumnezeiescului dor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dezlegatu-s-a din osânda cea de demult omenirea prin naşterea ta; că pe tine Singură mai desfătată decât cerurile aflându-te Dumnezeu, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, S-a sălăşluit întru tine.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Pentru Legile părinteşti…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Nădăjduind că vei veni ca de faţă, Doamne, tot poporul cetăţii Ţi-a făcut Ţie întâmpinare minunată. Şi mergând Dumnezeiasca ceată a arhiereilor, care Te purta pe umeri şi în moştenirea Ta intrând, Îndurate, în biserica Maicii Tale Te-ai odihnit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Gurile pruncilor celor fără răutate Te-au lăudat pe Tine mergând Tu de demult la cetatea cea ucigătoare de prooroci. Dar adunarea iudeilor sălbătăcindu-se, mână ucigaşă a întrarmat asupra Ta. Iar acum cetatea cea legiuitoare de obşte, strângându-se şi pe Tine ca pe un Făcător văzându-Te, se bucură primind Chipul Feţei Tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Voind a purta Trup, Îngerul Sfatului Celui mare al Tatălui, în pântecele tău, Preacurată, desăvârşit S-a lucrat şi pe tine Maică te-a Însemnat, Curată şi firea omenească cea stricată a înnoit-o. Pe Acela Îl Binecuvântăm toţi ca pe un Făcător şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Din ospăţul Stăpânului…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu nebunie s-a pornit asupra Ta poporul cel fără minte, Mântuitorule şi în locul facerii de bine lucruri necuvioase cu îndrăzneală a pornit asupra Ta. Dar noi, cei ce stăm departe, cu Patimile Tale, Mântuitorule, fii ne-am făcut.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Ajutor împotriva vrăjmaşilor dăruieşte binecredincioşilor Tăi, ca, agonisindu-şi semnele trupului Tău, ca o îngrădire nebiruită, Stăpâne, prin ele să vadă mântuirea Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Văzut a fost de cei de pe pământ Cuvântul purtător de Trup, îndoit după Fire din tine, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, prin săvârşirea Dumnezeirii, într-un Ipostas, fără amestecare, Unit fiind cu amestecarea. Pe Acela Îl slăvim.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Împăratul Edesei cunoscându-Te pe Tine, Împăratul tutu­ror, Cel Ce nu porţi nici sceptruri, nici oaste, ci mulţime de minuni, Te-a rugat ca să dobândească pentru sine Dumnezeiasca Ta Fire omenească. Şi în Icoană, dacă Te-a văzut pe Tine, a stigat: Dumnezeu eşti Tu şi Domn.

SEDELNA Praznicului Adormirii Maicii Domnului, glasul 1. Podobie: Piatra fiind pecetluită…

Ceata cea Dumnezeiască a Apostolilor s-a adunat să te îngroape pe tine, Preacinstită Născătoare de Dumnezeu Preacurată. Cu aceia şi cetele îngerilor au cântat mutarea ta, strigând, Prealăudată. Împreună cu care şi noi, credincioşii, cu dragoste prăznuim, Curată, laudă ţie aducând cu glasuri de cântări şi strigăm: Bucură-te, Folositoarea celor ce pururea te fericesc pe tine.

Este cel mai înalt lucru care poate fi dorit Hristos

Sa-L iubim pe Hristos și singura noastră nădejde și grijă să fie El. Să-L iubim pe Hristos numai pentru El. Niciodată pentru noi. Să ne așeze unde voiește. Să ne dea orice voiește. Să nu-L iubim pentru darurile Lui. Este egoism să spunem: „O să mă așeze Hristos într-un locaș frumos, pe care mi l-a făcut, mi l-a pregătit El Însuși, precum spune Evanghelia: În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt… ca să fiți și voi unde sunt Eu” (Ioan 14, 2-3). Corect este să spunem: „Hristoase al meu, ce voiește iubirea Ta îmi ajunge ca să trăiesc în dragostea Ta”.
Eu, Sărmanul, ce să vă spun… sunt foarte neputincios. N-am izbutit să-L iubesc atât de mult pe Hristos, să-L dorească fierbinte sufletul meu. Simt că sunt mult în urmă. Așa simt. Nu am ajuns acolo unde vreau, nu trăiesc această iubire. Dar nu deznădăjduiesc. Mă încredințez iubirii lui Dumnezeu. Îi zic lui Hristos: „Știu, nu sunt vrednic. Trimite-mă unde voiește iubirea Ta. Asta vreau, asta doresc. Ți-am slujit toată viața mea”.
Când am fost grav bolnav și era să plec spre ceruri, nu voiam să mă gândesc la păcatele mele. Voiam să mă gândesc la iubirea Domnului meu, a Hristosului meu, și la viața veșnică. Nu voiam să am frică. Voiam să merg la Domnul și să mă gândesc la bunătatea Lui, la iubirea Lui. Iar acum, când se apropie sfârșitul vieții mele, nu am frământări, nici chinuri, dar mă gândesc că, atunci. când mă voi înfățișa la A Doua Venire și Domnul îmi va spune: „Prietene, cum ai intrat aici, neavând haină de nuntă?” (Matei 22, 12), îmi voi pleca îndată capul și voi zice: „Ce vrei Tu, Doamne, ce voiește iubirea Ta; sunt vrednic de iad. Și în iad dacă mă așezi, mi-ajunge să fiu împreună cu Tine. Eu una vreau, una îmi doresc, una cer: să fiu împreună cu Tine, unde și cum voiești Tu”.
Mă străduiesc să mă dăruiesc iubirii și slujirii lui Dumnezeu. Am simțământul păcătoșeniei, dar trăiesc cu nădejdea. Este rău să deznădăjduiești, fiindcă cel deznădăjduit se amărăște și își pierde bunăvoirea și puterea, în vreme ce acela care nădăjduiește înaintează mereu. Întrucât simte că este sărac, se străduiește să se îmbogățească. Ce face, săracul? Dacă este grijuliu, se străduiește să găsească un chip de a se îmbogăți.
Deși mă simt atât de neputincios și n-am izbândit ceea ce-mi doresc, totuși nu deznădăjduiesc. Ceea ce mă mângâie este că nu contenesc a mă strădui. Însă nu fac ceea ce voiesc. Să faceți rugăciune pentru mine. Problema este că nu-L pot iubi deplin pe Hristos fără harul Lui. Hristos nu-Și lasă vădită iubirea, dacă sufletul meu nu are ceva care să-L atragă.
Și s-ar putea ca tocmai acest „ceva” să-mi lipsească, de aceea mă rog lui Dumnezeu și zic: „Sunt foarte slab, Hristoase al meu. Numai Tu vei izbândi, prin harul Tău, să mă învrednicești așa, ca pe Apostolul Pavel care se bucura și se mândrea, să pot zice și eu împreună cu el: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine (Gal. 2, 20)”.
Cu acestea mă îndeletnicesc. Mă străduiesc să aflu chipuri de a-L iubi pe Hristos. Această iubire nu se satură vreodată. Cu cât Îl iubești pe Hristos, cu atât ți se pare că nu-L iubești și tânjești în întregime, tot mai mult, să-L iubești. Însă, fără să-ți dai seama, urci tot mai sus, tot mai sus!

Când vine Hristos în inimă, viața se schimbă

Când Îl afli pe Hristos, este de-ajuns, nu vrei nimic altceva, te liniștești. Devii alt om. Trăiești pretutindeni unde este Hristos. Trăiești în stele, în nemărginire, în cer împreună cu îngerii, cu sfinții, pe pământ împreună cu oamenii, cu animalele, cu toți și cu toate. Acolo unde există iubirea lui Hristos, singurătatea se risipește. Ești liniștit, bucuros, plin. Nici melancolie, nici boală, nici apăsare, nici frământare, nici tristețe, nici iad.
Hristos este în toate gândurile tale, in toate faptele tale. Ai harul și poți suferi toate pentru Hristos. Poți chiar să și pătimești pe nedrept. Să rabzi nedreptăți pentru Hristos, ba chiar cu bucurie. Precum El a pătimit, tot așa poți și tu poți să pătimești pe nedrept. L-ai ales pe Hristos ca să nu pătimești? Ce zice Apostolul Pavel? Mă bucur în pătimirile mele (Col. 1, 24). Aceasta este religia noastră. Să se deștepte sufletul și să-L iubească pe Hristos, să devină sfânt. Să se predea numai dragostei dumnezeiești. Așa și El îl va iubi.
Când vine Hristos în inimă, viața se schimbă. Hristos este totul. Cel ce trăiește în Hristos, trăiește lucruri despre care nu se vorbește, lucruri sfinte. Trăiește în bucurie. Ele sunt adevărul. Le-au trăit oameni, asceți din Sfântul Munte. Fără încetare, cu dor fierbinte șopteau rugăciunea: „Doamne lisuse…”.
Când intră Hristos în inimă, patimile se mistuie. Nu mai poți nici să înjuri, nici să urăști, nici să te răzbuni, nici, nici… Unde să se mai găsească urile, antipatiile, osândirile, egoismele, frământările, întristările? Stăpânește Hristos și dorul fierbinte după lumina cea neînserată. Acest dor te face să simți că moartea este numai puntea pe care o vei trece cândva pentru a continua viața cu Hristos. Aici pe pământ ai de înfruntat o piedică, de aceea este nevoie de credință. Această piedică este trupul. În vreme ce după moarte credința dispare și Îl vezi pe Hristos așa precum vezi soarele. În veșnicie, firește, le vei trăi pe toate mai intens.
Însă atunci când nu trăiești cu Hristos, trăiești în melancolie, în necaz, în frământare, în strâmtorare; nu trăiești corect. Atunci apar multe anomalii și în organism. Este influențat trupul, glandele endocrine, ficatul, fierea, pancreasul, stomacul. Ti se spune: „Ca să fii sănătos ia de dimineață lapte, un oușor, unt și doi-trei pesmeți”. Însă, dacă trăiești corect, dacă-L iubești pe Hristos, cu o portocală sau cu un măr ești foarte bine. Marele medicament este ca omul să se dăruiască slujirii lui Hristos. Toate se tămăduiesc. Toate lucrează după rânduială, Iubirea lui Dumnezeu le preface pe toate, le sfințește, le îndreaptă, le schimbă.
Mult se va mângâia suflețelul nostru când vom dori fierbinte după Domnul. Atunci nu ne vom mai îngriji de cele zilnice și ticăloase, ci de cele duhovnicești și de sus, vom trăi în lumea cea duhovnicească. Când trăiești în lumea duhovnicească, trăiești într-o altă lume, în aceea după care tânjește sufletul tău și care îi place sufletului tău. Nu ești însă nepăsător față de om; vrei să-și afle și el mântuirea, lumina, sfințirea. Să intre toți în Biserică.

Iubirea lui Hristos nu se satură niciodată

Hristos este cel mai înalt lucru care poate fi dorit. Ceva mai înalt nu există. Toate cele simțite duc la o săturare, numai Dumnezeu nu. El este totul. Dumnezeu este cel mai înalt lucru care poate fi dorit. Nici o altă bucurie, nici o altă frumusețe nu se poate compara cu El. Ce altceva ar putea sta alături de lucrul cel mai înalt? Dragostea pentru Hristos este altceva. Ea nu are sfârșit, este nesăturată. Dă viață, dă putere, dă sănătate, dă, dă… Și cu cât dă, cu atât mai mult omul vrea să se îndrăgostească. În vreme ce dragostea omenească îl poate strica pe om, îl poate înnebuni.
Când Îl iubim pe Hristos, toate celelalte iubiri rămân în umbră. Celelalte iubiri au o săturare, numai iubirea lui Hristos nu are. Iubirea trupească ajunge la acest sațiu. Apoi poate începe gelozia, nemulțumirea, până și crima. Se poate preface în ură. Iubirea în Hristos nu se schimbă. Iubirea lumească durează puțin și încet-încet se stinge, în vreme ce iubirea dumnezeiască se mărește și se adâncește. Orice altă dragoste poate să-l aducă pe om la deznădejde. Dragostea dumnezeiască însă ne înalță către tărâmul lui Dumnezeu, ne dăruiește liniște, bucurie, plinătate. Celelalte plăceri istovesc, în vreme ce aceasta nu se satură niciodată. Este o plăcere fără de sațiu, de care omul nu se îngreuiază vreodată. Este cel mai înalt lucru care poate fi dorit.
Doar într-un singur punct încetează dorirea: când omul se unește cu Hristos. Iubește, iubește, iubește, și cu cât iubește, cu atât vrea mai mult să iubească. Vede că încă nu s-a unit, nu s-a predat iubirii lui Dumnezeu. Are mereu imboldul, dorința, bucuria, spre a izbuti să ajungă la cel mai înalt lucru care poate fi dorit, la Hristos. Tot postește, tot face metanii, tot se roagă, și totuși nu află mulțumire. Nu-și dă seama că a ajuns deja la această iubire. Nu simte că ceea ce dorește l-a umplut, a primit-o deja, o trăiește. După această dragoste dumnezeiască, după această iubire dumnezeiască tânjesc fierbinte toți asceții. Ei se îmbată cu o beție dumnezeiască. În această beție trupul poate îmbătrâni, poate trece, însă duhul întinerește și înflorește.

Ne vorbește Părintele Porfirie, Editura Egumenița

1