Sfântul Macarie Egipteanul – Și cel care are darul vindecărilor poate cădea dacă se mândrește din pricină că este slăvit de oameni

„Un ascet înţelept, care trăia cu mine în aceeaşi casă, şi se ruga cu mine, era atât de bogat în har, încât vărsa lacrămi de pocăinţă când se ruga lângă mine.
Într adevăr, harul fierbea în el. I se dăduse şi darul vindecărilor, alunga pe demoni şi vindeca, prin punerea mâinilor, pe cei care erau paralizaţi de mâini şi de picioare şi sufereau cumplit.
Însă, în cele din urmă, s-a arătat neglijent: fiind slăvit de lume şi complăcându se în aceasta, s-a mândrit şi a căzut în cele mai adânci (abisuri) ale păcatului.
Vezi că şi cel ce a avut darul vindecărilor a căzut?
Vezi că înainte de a ajunge la măsura iubirii (desăvârşite) oamenii pot să cadă, pe când cel ce ajunge la măsura desăvârşită a iubirii se leagă şi se îmbată (de ea) este afundat în altă lume şi devine robul ei, ca şi când n ar mai simţi propria sa fire?”
Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii Duhovniceşti, Bucureşti, 1992, p. 220

Sursa

Singurul Care poate să vindece rănile sufletului este Domnul, să avem nădejde în El

Cel potrivnic întinde zeci de mii de curse, vrând să moleșească voia și să smulgă nădejdea și dragostea către Domnul, războind sufletul în mod diferit, aducând întristări înlăuntru prin duhurile răutății sau semănând gânduri spurcate și deșarte și nelegiuite și întinate și amintind păcatele de mai înainte, osândind sufletul pentru a aduce voia la moleșeală, cum că este cu neputință să dobândească mântuirea, încât să ducă sufletul în deznădejde, ca și cum sufletul de la el însuși ar naște în inimă nelegiuiri prin gândurile deșarte și rele, și nu duhul străin ar fi cel ce gândește păcatul înlăuntru și nu el le-ar semăna în suflet. Aceasta o sugerează răutatea, fiindcă nu vrea să se cunoască faptul că împreună cu sufletul este un duh lumesc, străin de Dumnezeu, al înșelării, ca să ducă sufletul în deznădejde, fie să rabde dureri și boli ale trupului, fie să suporte ocări și batjocuri și întristări prin oameni.
Și dacă prin acestea toate cel viclean încearcă să războiască sufletul, omul să nu iasă din nădejdea către Domnul, ci mai mult să se lipească de El întotdeauna, ca de Singurul bun și milostiv, care poate să vindece bolile sufletului, pururea pe El iubindu-L, la El meditând, având în sine însuși acest gând: Dacă te întorci de la Dumnezeu și din viața dreaptă a nevoinței, este cu neputință să pleci altundeva, decât poate numai spre pierzanie și gheenă, ca unul care te-ai predat pe sineți sfaturilor celui rău.

(Sfântul Macarie Egipteanul, Cuvinte duhovicești, Editura Doxologia)