Maica Domnului, preînchipuită prin toiagul lui Aaron


Toţi văd plini de mirare toiagul lui Aaron, din casa lui Levi, înverzit, odrăslit, înmugurit, înflorit şi rodit. Făcuse migdale. După aceea Domnul a zis lui Moise: „Ia toiagul lui Aaron şi pune-l înaintea Chivotului Sfânt spre păstrare, ca semn pentru fiii neascultători, spre a conteni a mai cârti asupra Mea, ca să nu moară”. Moise şi Aaron au făcut aşa cum le-a poruncit Domnul (Numeri 17).
Domnul Dumnezeu adevereşte preoţia lui Aaron printr-o mare şi minunată minune.
Domnul Dumnezeu porunci lui Moise: „Ia de la cei 12 mai-mari ai fiilor lui Israil douăsprezece toiege, câte un toiag de la fiecare seminţie şi trib al lui Israil. Scrie pe fiecare toiag numele tribului; iar pe toiagul lui Levi scrie Aaron. Toiegele acestea le vei pune în cortul mărturiei, înaintea Chivotului Sfânt, unde Eu mă arăt ţie. Şi va fi când toiagul bărbatului pe care îl voi alege va odrăsli. Astfel voi potoli cârtirea israelitenilor care cârtesc împotriva voastră”.
Moise ascultând, a făcut drept aşa. A luat câte un toiag de la fiecare seminţie de trib, adică 12 toiege, le-a pus în cortul adunării, înaintea Domnului. A doua zi, Moise cu Aaron şi 11 căpetenii ale poporului au intrat în cortul sfânt. Acolo toţi văd plini de mirare toiagul lui Aaron, din casa lui Levi, înverzit, odrăslit, înmugurit, înflorit şi rodit. Făcuse migdale. Moise luă toate toiegele căpeteniilor lui Israel şi dădu fiecărei căpetenii toiagul său. După aceea Domnul a zis lui Moise: „Ia toiagul lui Aaron şi pune-l înaintea Chivotului Sfânt spre păstrare, ca semn pentru fiii neascultători, spre a conteni a mai cârti asupra Mea, ca să nu moară”. Moise şi Aaron au făcut aşa cum le-a poruncit Domnul (Numeri 17).
Mare și minunată a fost minunea săvârșită de Domnul cu toiagul lui Aaron, dar mai mare, nespus de mare şi preaminunată a fost minunea zămislirii, întrupării şi Naşterii Pruncului Hristos Dumnezeu-Omul din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria.
(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, 2001, p. 13)

Maica Domnului – mijlocitoarea mântuirii noastre

Maica milei şi a milostivirii nu vrea ca Dumnezeu să piardă sufletele oamenilor, pentru că ştie că, dacă s-ar aprinde mânia Domnului, ar pierde toată lumea care s-a făcut sălaş al atâtor păcate şi răutăţi.

Toţi care Îl avem pe Dumnezeu ca Tată avem ca Maică duhovnicească pe Maica Domnului, care pururea se roagă şi pururea mijloceşte pentru noi şi pentru mântuirea neamului omenesc. De multă vreme ar fi pierdut Dumnezeu lumea, cum spun dumnezeieştii Părinţi, pentru multele păcate cu care oamenii mânie pe Dumnezeu; dar Maica Domnului, aşa cum L-a legat pe Iisus Hristos cu scutece şi L-a înfăşat pe El în iesle, tot aşa leagă ea şi acum mânia Domnului şi o opreşte, ca să nu piardă neamul omenesc.
Căci nu voieşte Maica milei şi a milostivirii ca Dumnezeu să piardă sufletele oamenilor, pentru că ştie că, dacă s-ar aprinde mânia Domnului, ar pierde toată lumea care s-a făcut sălaş al atâtor păcate şi răutăţi.
(Arhimandritul Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 146)

Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un gând

Noi nu ajungem la plinătatea iubirii Maicii Domnului şi de aceea nu putem înţelege pe deplin întristarea ei. Iubirea ei era desăvârşită. Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire şi norodul. Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de plăcute şi vesele sunt toate atunci. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt întristări şi, cu cât este mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi întristările. Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un gând, nici n-a pierdut vreodată harul, dar şi în ea au fost mari întristări; iar când stătea lângă Cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la izgonirea din Rai, pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare decât iubirea Lui Adam în Rai. Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a întărit-o puterea Domnului, fiindcă Domnul a vrut ca ea să vadă Învierea Lui şi, după Înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie Apostolilor şi noului popor creştin.
Noi nu ajungem la plinătatea iubirii Maicii Domnului şi de aceea nu putem înţelege pe deplin întristarea ei. Iubirea ei era desăvârşită. Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire şi norodul. Şi ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult, şi a căror mântuire o dorea până la capăt, au răstignit pe Fiul ei prea iubit?
Nu putem pricepe aceasta, pentru că în noi iubirea de Dumnezeu şi de oameni e puţină.
(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 106)

Maica Domnului este scară către Cer

Maica Domnului este scară către cer, pod către cer, porumbiţa care a încetat potopul păcatelor, precum porumbiţa lui Noe a adeverit încetarea potopului.
Maica Domnului este Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul, uşa Luminii, că Lumina cea neapropiată gânditoare prin ea a venit în lume. Ea este uşa Vieţii, că Viaţa Hristos prin ea a intrat în lume. Ea este poarta cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel.
Maica Domnului este scară către Cer, pod către Cer, porumbiţa care a încetat potopul păcatelor, precum porumbiţa lui Noe a adeverit încetarea potopului. Este cădelniţă dumnezeiască, căci a primit focul dumnezeirii, şi Biserică a Preasfântului Duh. Maica Domnului este Mireasa Tatălui, Maica Cuvântului şi Biserica Duhului Sfânt. (Arhimandrit Cleopa Ilie)
(Mănăstirea Sihăstria. Un pridvor al Raiului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2008)

Maica Domnului este „scumpa noastră mamă obștească”

Toate laudele, toate acatistele, toate meridianele de la răsărit şi de la apus și de pe tot pământul nu pot s-o laude după vrednicie pe Maica Domnului și pururea Fecioara Maria.
Viaţa cea mai strălucită a unei femei, a unei fiinţe omeneşti, apare între oameni. Sufletul ei cel preacurat şi sfânt n-a ajuns încă nimeni să-l desluşească. Ea a trăit pe Pământ acum aproape 2000 de ani. Toate laudele, toate acatistele, toate meridianele de la răsărit şi de la apus și de pe tot pământul nu pot s-o laude după vrednicie.
Ea este, în scurte cuvinte, „Scaunul lui Dumnezeu”, „Poarta cerului” şi „Bucuria lui Dumnezeu”. Rămâne să tăcem şi să privim cu mare mirare, cu multă bucurie şi cu adâncă smerenie la icoana ei cea sfântă şi feciorească, ţinând pe braţele sale pe Cel Atotţiitor din veşnicie, şi să plângem de bucurie şi de jale. Ea poate face mult pentru noi înaintea Fiului ei. Pentru aceasta să n-o uităm în toată viaţa noastră. Ea este scumpa noastră mamă obștească.
(Diacon Gheorghe Băbuț, Maica Domnului, ocrotitoarea României, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1992, p. 7)

Este „scumpa noastră mamă obștească”, Maica Domnului

Viaţa cea mai strălucită a unei femei, a unei fiinţe omeneşti, apare între oameni. Sufletul ei cel preacurat şi sfânt n-a ajuns încă nimeni să-l desluşească. Ea a trăit pe Pământ acum aproape 2000 de ani. Toate laudele, toate acatistele, toate meridianele de la răsărit şi de la apus și de pe tot pământul nu pot s-o laude după vrednicie.

Ea este, în scurte cuvinte, „Scaunul lui Dumnezeu”, „Poarta cerului” şi „Bucuria lui Dumnezeu”. Rămâne să tăcem şi să privim cu mare mirare, cu multă bucurie şi cu adâncă smerenie la icoana ei cea sfântă şi feciorească, ţinând pe braţele sale pe Cel Atotţiitor din veşnicie, şi să plângem de bucurie şi de jale. Ea poate face mult pentru noi înaintea Fiului ei. Pentru aceasta să n-o uităm în toată viaţa noastră. Ea este scumpa noastră mamă obștească.

(Diacon Gheorghe Băbuț, Maica Domnului, ocrotitoarea României, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1992, p. 7)

ÎN CERURI NOI AVEM O MAMĂ!

ÎN CERURI NOI AVEM O MAMĂ!

                      de Preot Sorin Croitoru
Cu totul înghițiți de lume,

Ba prea nervoși, ba plini de glume,

Distrați, nu mai băgăm de seamă

Că-n Ceruri noi avem o Mamă
Prin multe greutăți trecută,

Atât de blândă și tăcută,

Dispusă să ne-ajute-n toate,

Căci orice își dorește, poate..
Credință e aceasta, oare,

Să ne-ncruntăm de-ngrijorare,

Cu totul consumați de teamă,

Dar ignorând pe-a noastră Mamă?..
Ea ne privește cu durere,

Văzând că nu i se mai cere

Ca înainte ajutorul..

O fi uitat-o, vai, poporul?..
De-i recunoaștem Maicii rostul,

Văzând că îi începe Postul,

De mâine pân’ la Adormire,

Să-l ținem, demonstrând iubire!
Cu paraclise și-acatiste

Ne vom feri de zile triste,

Iar renunțarea la mâncare..

Ne-o va plăti cu-mbelșugare!
Creștin de ești, acum se vede!

De nu ții Postul, cin’ te crede??

Păcat e și ce scoți din gură,

Și să mănânci în Post friptură!
Măicuță Sfântă, dă-mi credință

Ca să postesc în nevoință,

Să te cinstesc cum se cuvine,

Arzând păcatele din mine!

                    Amin