Maica Domnului este scară către Cer

Maica Domnului este scară către cer, pod către cer, porumbiţa care a încetat potopul păcatelor, precum porumbiţa lui Noe a adeverit încetarea potopului.
Maica Domnului este Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul, uşa Luminii, că Lumina cea neapropiată gânditoare prin ea a venit în lume. Ea este uşa Vieţii, că Viaţa Hristos prin ea a intrat în lume. Ea este poarta cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel.
Maica Domnului este scară către Cer, pod către Cer, porumbiţa care a încetat potopul păcatelor, precum porumbiţa lui Noe a adeverit încetarea potopului. Este cădelniţă dumnezeiască, căci a primit focul dumnezeirii, şi Biserică a Preasfântului Duh. Maica Domnului este Mireasa Tatălui, Maica Cuvântului şi Biserica Duhului Sfânt. (Arhimandrit Cleopa Ilie)
(Mănăstirea Sihăstria. Un pridvor al Raiului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2008)

Maica Domnului este „scumpa noastră mamă obștească”

Toate laudele, toate acatistele, toate meridianele de la răsărit şi de la apus și de pe tot pământul nu pot s-o laude după vrednicie pe Maica Domnului și pururea Fecioara Maria.
Viaţa cea mai strălucită a unei femei, a unei fiinţe omeneşti, apare între oameni. Sufletul ei cel preacurat şi sfânt n-a ajuns încă nimeni să-l desluşească. Ea a trăit pe Pământ acum aproape 2000 de ani. Toate laudele, toate acatistele, toate meridianele de la răsărit şi de la apus și de pe tot pământul nu pot s-o laude după vrednicie.
Ea este, în scurte cuvinte, „Scaunul lui Dumnezeu”, „Poarta cerului” şi „Bucuria lui Dumnezeu”. Rămâne să tăcem şi să privim cu mare mirare, cu multă bucurie şi cu adâncă smerenie la icoana ei cea sfântă şi feciorească, ţinând pe braţele sale pe Cel Atotţiitor din veşnicie, şi să plângem de bucurie şi de jale. Ea poate face mult pentru noi înaintea Fiului ei. Pentru aceasta să n-o uităm în toată viaţa noastră. Ea este scumpa noastră mamă obștească.
(Diacon Gheorghe Băbuț, Maica Domnului, ocrotitoarea României, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1992, p. 7)

Este „scumpa noastră mamă obștească”, Maica Domnului

Viaţa cea mai strălucită a unei femei, a unei fiinţe omeneşti, apare între oameni. Sufletul ei cel preacurat şi sfânt n-a ajuns încă nimeni să-l desluşească. Ea a trăit pe Pământ acum aproape 2000 de ani. Toate laudele, toate acatistele, toate meridianele de la răsărit şi de la apus și de pe tot pământul nu pot s-o laude după vrednicie.

Ea este, în scurte cuvinte, „Scaunul lui Dumnezeu”, „Poarta cerului” şi „Bucuria lui Dumnezeu”. Rămâne să tăcem şi să privim cu mare mirare, cu multă bucurie şi cu adâncă smerenie la icoana ei cea sfântă şi feciorească, ţinând pe braţele sale pe Cel Atotţiitor din veşnicie, şi să plângem de bucurie şi de jale. Ea poate face mult pentru noi înaintea Fiului ei. Pentru aceasta să n-o uităm în toată viaţa noastră. Ea este scumpa noastră mamă obștească.

(Diacon Gheorghe Băbuț, Maica Domnului, ocrotitoarea României, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1992, p. 7)

ÎN CERURI NOI AVEM O MAMĂ!

ÎN CERURI NOI AVEM O MAMĂ!

                      de Preot Sorin Croitoru
Cu totul înghițiți de lume,

Ba prea nervoși, ba plini de glume,

Distrați, nu mai băgăm de seamă

Că-n Ceruri noi avem o Mamă
Prin multe greutăți trecută,

Atât de blândă și tăcută,

Dispusă să ne-ajute-n toate,

Căci orice își dorește, poate..
Credință e aceasta, oare,

Să ne-ncruntăm de-ngrijorare,

Cu totul consumați de teamă,

Dar ignorând pe-a noastră Mamă?..
Ea ne privește cu durere,

Văzând că nu i se mai cere

Ca înainte ajutorul..

O fi uitat-o, vai, poporul?..
De-i recunoaștem Maicii rostul,

Văzând că îi începe Postul,

De mâine pân’ la Adormire,

Să-l ținem, demonstrând iubire!
Cu paraclise și-acatiste

Ne vom feri de zile triste,

Iar renunțarea la mâncare..

Ne-o va plăti cu-mbelșugare!
Creștin de ești, acum se vede!

De nu ții Postul, cin’ te crede??

Păcat e și ce scoți din gură,

Și să mănânci în Post friptură!
Măicuță Sfântă, dă-mi credință

Ca să postesc în nevoință,

Să te cinstesc cum se cuvine,

Arzând păcatele din mine!

                    Amin

Rugăciunea, către Maica Domnului, pe care Părintele Sofian ne îndeamnă să o rostim

Părintele Sofian ne relatează o lecție de viață, prin intermediul unei rugăciuni și tot el ne spune „Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului! Minuni mari de tot face Maica Sfântă!! 

Aşa să o chemi: Rugăciunea aceasta în 16 cuvinte să o spui din tot sufletul, când nu te ajută nimeni şi eşti la necaz!
Rugăciune Părintele Sofian – Să vă spun o mică istorioară de la închisoare.

Cineva a fost închis şi a stat 20 de ani în închisoare, un tânăr îmbătrânit în suferinţe. Într-o anchetă extraordinar de grea, i s-a terminat răbdarea şi şi-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-şi curme viaţa.

Şi-a adus aminte însă, că în tinereţe, când era liber, bunica îi spunea: „Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”. Şi-a adus aminte de acest lucru, şi spunea el:
„Către Mântuitorul n-aveam curajul să mă rog – pentru că a avut şi omul acesta greşelile lui – dar către Maica Domnului, care a fost şi ea pământeană ca şi noi, m-am rugat! Scurt.
O rugăciune la disperare: Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile şi presiunile care mi se fac aici! Ajută-mă!”.

Se ruga în celulă. Şi peste câteva clipe vede intrând prin uşa înaltă a celulei o făptură în alb cu un Prunc în braţe:
„M-ai chemat! Am să te ajut. Fii în pace!”.
Şi a plecat mai departe. Nu l-au mai chemat după aceea la anchetă. L-au mutat într-un alt loc, la Polul Nord undeva, şi toată viaţa lui de după aceea – că a trăit încă mulţi ani în închisoare – a avut o viaţă foarte liniştită în sufletul lui, deşi suferinţele din afară erau destul de grele din când în când.

Maica Domnului l-a ajutat în momentul următor după rugăciunea sa.”

Rugăciune Părintele Sofian – Maica Domnului ne ascultă rugile și ne cere iertare în fața lui Dumnezeu!
„Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine!”
Să o avem pe Maica Domnului în conştiinţa noastră ca pe aceea care, născându-L pe Domnul nostru Iisus Hristos, de ea se bucură, fiindcă ea este plină de dar, toată făptura, adică toţi îngerii şi toţi oamenii cei drept credincioşi. Se bucură de Maica Domnului pentru această calitate a ei, că a fost aleasă de Dumnezeu Tatăl, a purtat pe Dumnezeu Fiul, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ea, pentru că îngerul binevestitor i-a adus salutul:

„Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine”, a numit-o „binecuvântată între femei”, pentru că Sfânta Elisabeta a avut bucuria, prin puterea Duhului Sfânt, să o cunoască pe verişoara sa Maria ca Maica Domnului: „De unde mie cinstea aceasta, să vină Maica Domnului meu la mine?”, iar aceste cuvinte le-a spus după ce a izbucnit din sufletul său cu bucurie şi sub puterea Duhului Sfânt: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău” (Luca 1, 42-43).

Mai apoi, o femeie a ridicat glas din popor, după mărturia Sfântului Evanghelist Luca, pe când Domnul Hristos vorbea şi era impresionată de învăţătura Lui şi a zis:
Rugăciune Părintele Sofian – „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt”
Domnul Hristos a răspuns:
„Adevărat, fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc pe el” (Luca 11, 27-28). În aceste cuvinte de laudă aduse de îngerul binevestitor, rostite de îngerul binevestitor, rostite de Sfânta Elisabeta, rostite de femeia aceea care a ridicat glas din popor şi a fericit-o pe Maica Domnului, în aceste cuvinte este temeiul cultului pe care Sfânta noastră Biserică îl aduce Maicii Domnului.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Sofian, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 63-64)

Maica Domnului ne va închina ca pe nişte copii iubiţi ai Ei la tronul Fiului Său şi îl va ruga să ducă sufletele noastre în cereştile Lui locaşuri ale Raiului

Maica Domnului ne va închina ca pe nişte copii iubiţi ai Ei la tronul Fiului Său şi îl va ruga să ducă sufletele noastre în cereştile Lui locaşuri ale Raiului
Să fim întotdeauna alături de Preacurata, prin rugăciunile noastre stăruitoare către Ea. Să năzuim întotdeauna spre acoperământul Ei matern, cu credinţă tare, că nici una din rugăciunile noastre, nici una din lacrimile noastre, nici unul din suspinele noastre, nu vor pieri fără urmă.

Şi atunci Ea, nu numai că ne va mântui mereu de orice rău în toată viaţa noastră, dar va fi cu noi şi la trecerea noastră în viaţa de dincolo, ca să se împlinească asupra noastră cuvintele din Acatistul în cinstea Icoanei Maicii Domnului Bogoliubskaia: „În ceasul morţii arată-Te nouă, Preacurată” (Acatistul Icoanei Maicii Domnului Bogoliubskaia, condacul al 13-lea). Ea va alunga de la noi, după moarte, toţi demonii, ne va îngrădi de toate vămile diavoleşti ale văzduhului, ne va închina ca pe nişte copii iubiţi ai Ei la tronul Fiului Său şi îl va ruga să ducă sufletele noastre în cereştile Lui locaşuri ale Raiului.

Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia

Soborul Maicii Domnului; Sfantul Nicodim de la Tismana

Soborul Maicii Domnului

In ziua de astazi, 26 decembrie, praznuim sarbatoarea cu numele de „Soborul Maicii Domnului.” Cuvant bisericesc, „sobor” insemneaza „adunare de oameni” si in imprejurarea de acum el vrea sa spuna doua lucruri: intai, cuvantul acesta este o chemare catre cei credinciosi, sa ne adunam astazi, in cinstea Maicii Domnului, aici pe pamant; dar, pe de alta parte, cuvantul „sobor” ne aduce aminte ca Maica Domnului se afla preaslavita, fara de asemanare, in mijlocul tuturor Sfintilor fericiti din ceruri si ca, asa fiind, adunarea noastra de astazi, de pe pamant este, de fapt, o impreuna-praznuire a noastra cu cetele tuturor Sfintilor si Ingerilor din ceruri. Adunarea cea cereasca, adica, se uneste, astazi, cu adunarea noastra pamanteasca, la cinstirea Maicii Domnului.
Si, este drept sa fie asa, dupa ce am praznuit ieri Taina in care Maica Domnului este aceea care uneste pe veci toata omenirea cu Dumnezeu, nascand ca mama pe Domnul Hristos, adica pe Dumnezeu cel intrupat si ascuns intr-un prunc de om. E ca si cand Maica Domnului, privind la Domnul Iisus, in primul rand, si apoi la noi toti, cei credinciosi, „frati mai mici” ai Domnului, care-i aducem aceasta cinstire, ar spune astazi, catre Tatal ceresc, cuvantul acesta de fericita si adanca multumire, de la Apostolul din ajunul Craciunului; „Iata, Doamne, eu si toti pruncii pe care mi I-ai dat, fii binecuvantat in veci! Amin.”

„Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-Te, Mireasa, pururea Fecioara.”

wp-image-4503476132225349993.jpg

Sfantul Cuvios Nicodim de la Tismana (+1406)

Cuviosul Nicodim s-a nascut in satul Prilep si se tragea dintr-o familie de aromani. Istet de mic, Nicodim a invatat citirea Sfintelor Scripturi si s-a umplut de ravna pentru slujirea lui Hristos. Iar cand parintii sai au inceput a cugeta sa-l aseze in dregatorii, dupa avutia si rangul pe care le aveau, Nicodim s-a lepadat de toata averea parinteasca si de toata slava lumii acesteia. Imbracat in haine saracacioase, a fugit intr-ascuns din casa parinteasca si s-a dus la Sfantul Munte, unde, dupa trei ani de ucenicie, s-a invrednicit a fi tuns calugar intr-o manastire de acolo. Dovedindu-se adanc cunoscator al dumnezeiestilor invataturi, smerit si evlavios, in putina vreme a ajuns diacon, apoi egumen si staret al acelei manastiri. Plin de dragoste pentru poporul sau, Nicodim a mijlocit impacarea intre scaunul patriarhal din Constantinopol si Biserica sarbeasca si, ascultand rugamintea cneazului Lazar, a parasit Sfantul Munte si a venit in tara sa. Repede ducandu-se vestea despre evlavia si smerenia sa, preotii si credinciosii voiau sa-l inalte patriarh al Bisericii sarbesti, dar Sfantul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea cinste.

 Sfantul Cuvios Nicodim de la Tismana

In timpul domniei voievodului roman Vlaicu, Sfantul a trecut Dunarea si, venind in Tara Romaneasca, a zidit manastirea Vodita, cea dintai asezare manastireasca temeinica si cu buna randuiala din tara noastra, despre care s-au pastrat dovezi si hrisoave. Dupa oarecare trecere de vreme, Sfantul a parasit ctitoria lui de la Vodita, unde a lasat staret pe un ucenic al sau, anume Agaton, a mers prin munti in sus si, ajungand la locul unde apa Tismanei cade cu zgomot de la inaltime, a ridicat acolo o manastire mai mare si mai trainica. Aici s-a asezat Cuviosul Nicodim, cu cativa din ucenicii sai, dar numarul acelor ce veneau sa slujeasca lui Hristos, sub povatuirea si indrumarea vrednicului staret, sporea fara incetare. Pe toti ii invata cu blandete si-i calauzea spre implinirea voii lui Dumnezeu. Sfantul Nicodim a fost un mare intemeietor si indrumator al vietii monahale la noi, dupa randuielile de la Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au ctitorit cu ajutor de la binecredinciosii domni si voievozi romani, cele dintai manastiri mari in Tara Romaneasca. Vremea insa, cand a venit la noi Sfantul Nicodim, era o vreme de mari framantari in lumea manastirilor ortodoxe. Miezul framantarilor era Muntele Athos, tocmai locul de unde venise Sfantul Nicodim. Este vorba de marea framantare pentru „rugaciunea mintii.” Sfantul venea la noi, intre altele, tocmai pentru ca a gasit aici un loc de liniste si singuratate, prielnic lucrarii duhovnicesti a rugaciunii.
Dar Sfantul Nicodim si manastirile zidite de el, dupa tipicul din Sfantul Munte, au luat parte si la nevoile duhovnicesti ale crestinilor din aceasta tara. Schimbul de scrisori, de curand descoperit, dintre Sfantul Nicodim si marele Patriarh bulgar Eftimie de la Tarnova si intrebarile pe care staretul Tismanei le pune marelui Patriarh, ni-l arata pe Sfantul Nicodim dornic sa se inarmeze cu acele cunostinte trebuitoare in lupta impotriva ratacirii bogomililor, secta din Bulgaria, care tocmai trecuse in Tara Romaneasca si bantuia tara. El si manastirea lui erau ca o obste de apostoli ai dreptei credinte. Prin de dragoste pentru popor, Sfantul s-a nevoit intru invatarea tuturor si pentru lucrarea treburilor bisericesti in preajma manastirii sale.

A trait si a lucrat pe pamantul romanesc sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan si Mircea, fiind cinstit si pretuit, dupa cuviinta, de toti patru. Scriitorul, din vremea lui, a cartii Viata lui Isaia de la Hilandar, vede in Sfantul Nicodim, pe „barbatul cinstit si sfant, tare in carti si mai tare la judecata, in cuvinte si raspunsuri, intemeietor de manastiri, puternic la rugaciune si luptator pentru dreapta credinta”. Pe langa frumoasa manastire Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfantul Nicodim ne-a ramas si o Evanghelie, numita Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisa in limba slavona, chiar de mana Sfantului.

A adormit cu pace in Domnul la anul 1406, la 26 de zile ale lunii decembrie, petrecut cu jale de calugari si de multime de credinciosi. Si a fost ingropat in mormantul pe care singur si-l pregatise in manastirea sa Tismana. Dupa oarecare vreme, dovedindu-se ca trupul sau a ramas nestricacios, a fost scos din mormant si asezat cu cinste intr-o racla din biserica manastirii. Din pricina tulburarilor si vitregiei trecutelor vremi, sfintele lui moaste au fost ascunse apoi in locuri tainice, pe care nu le stia decat staretul manastirii; cu timpul insa li s-a pierdut urma si au ramas intr-un loc, pe care numai unul Dumnezeu il mai stie.

Pentru dragostea lui catre Domnul si pentru toata slujirea si osteneala lui intru slava Bisericii Ortodoxe, dreptcredinciosii din tara noastra cinstesc pe Sfantul Nicodim cu multa evlavie, ca pe unul din marii indrumatori ai nostri pe calea mantuirii. Cu ale carui rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Sursa