SFÂNTUL Siluan Athonitul

O SCRISOARE INEDITĂ A SFÂNTULUI SILUAN ATHONITUL.

Scrisoare inedită a Sfântului Siluan Athonitul

Când Arhimandritul Sofronie Saharov s-a angajat să adune corespondența Părintelui său duhovnicesc, Starețul Siluan, i-a rugat pe toți corespondenții Părintelui sau duhovnicesc să ii încredințeze originalul scrisorilor, păstrand pentru ei o copie. Astfel, aproape toate manuscrisele scrisorilor Sfântului Siluan sunt acum în Anglia, în arhivele Mănăstirii Sfântului Ioan Botezătorul, întemeiată de el[Parintele Arhim. Sofronie n.t.] la Essex.

Părintele Serghie [Şevici n.t.] a păstrat cu grijă în arhivele sale copiile pe care i le-au lăsat ca moștenire unii dintre destinatari. Ar trebui să amintim faptul că la Podvorije, la [comunitatea n.t.] „Sfinții Trei Ierarhi„, și în parohiile sau comunitățile care depindeau direct [de aceasta n.t.], se găseau numeroși corespondenți direcți ai Sfântului Siluan: Ieromonahul Dimitri (Balfour), Episcopul Benjamin (Fedtchenkov), Nadia Soboleva (viitoarea maică Siluana), ieromonahul Serafim (Rodionov, ulterior Mitropolit de Zurich), Vera Lavrova (viitoare maică Genoveva)și Vera Kiparissova (viitoare maica Anne), Vera Orlova (viitoare maică Teodosia), Chiril Chévitch (mai târziu Arhimandritul Serge ) …

Astfel, a fost descoperită o copie a scrisorii pe care Starețul Siluan a trimis-o Verei Alekseevna Lavrova, mai târziu tunsa în monahism caMonahia Genoveva, de către Părintele Sofronie la Sainte Geneviève des Bois, și la o a doua destinatară, al cărui nume era, de asemenea, Vera,Vera Vasilievna Kiparissova, devenită mai apoi Monahia Ana. Aceasta a fost probabil tunsă în monahism de către Parintele Serge și a trăit în Vanves, str. Alexander.

Vera Alekseevna Lavrova
Vera Vasilievna Kiparissova

Scrisorile Sfântului Siluan sunt întotdeauna de mare interes, atât din punct de vedere istoric cât și din punct de vedere spiritual. Așadar vom publica aici
1) imaginea acestei scrisori,
2) transcrierea sa în rusă și
3) traducerea acestuia franceză.
[4) traducerea în româna după textul din franceză n.t.]

***

Mai 1937.

Scrisoarea pe care am primit-o de la Părintele Siluan. Ca răspuns la o scrisoare de-a mea, în care i-am cerut să se roage pentru Vera Vas. Kiparissova și pentru mine.

Hristos a înviat!

Vera și Vera! Fie ca Dumnezeu să vă dea să înțelegeți prin Duhul Sfânt că sufletul omului este mireasa lui Hristos, iar Hristos Mirele sufletului; să cugetați ziua și noapte la dragostea Lui și la dulceața duhul lui Hristos și niciodată să nu vă gândiți la treburi lumești, chiar dacă acestea sunt necesare – de a cumpăra sau vinde ceva – dar sufletul este atât de captivat de Mirele său, că se gândește la El zi și noapte. Iată cum este Domnul nostru; și El vrea sălocuiască sufletele noastre; dar noi putem și să-L pierdem din lipsă de experiență; dar sufletul tânjește atât de mult după El, zi și noapte:  unde Te-ai ascuns, O  (… [i]) meu, departe de sufletul meu!

Vezi, Doamne, sufletul meu tânjește după Tine, cum [aș putea eu] să nu Te caut! Pacea și dulceața Ta au atras sufletul și inima mea, și sufletul Te-a iubit și am pierdut harul tău și-L caut de 44 de ani și nu-l regăsesc, dar sufletul-l caută zi și noapte și dorește să-l găsească. Vă amintiți cuvintele Domnului: „Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor„. Cine-L iubește pe Domnul, acela se roagă de bună voie zi și noapte, fără să se sature, de aceea sufletul meu își amintește de Domnul și vrea să trăiască cu El. Domnul nu-și amintește de păcatele noastre, ci El iartă, în mila și iubirea Sa. Ah, dacă oamenii ar fi știut ce Domn avem, atunci cum toți oamenii de pe pământ s-ar fi întors la El.

Sfântul Munte Athos

Traducere din franceza de Roman Ortodox in Franta 

Sfântul Siluan Atonitul

Lettre inédite de saint Silouane de l’Athos

Lorsque l’archimandrite Sophrony (Sakkharov) entreprit de rassembler la correspondance de son père spirituel, le starets Silouane, il pria tous les correspondants qu’il connaissait de lui confier les originaux tout en gardant pour eux une copie. Ainsi, presque la totalité des manuscrits des lettres de saint Silouane sont à présent en Angleterre, dans les archives du monastère de Saint Jean Baptiste par lui fondé en Essex.

Le père Serge conservait ainsi précieusement dans ses archives les copies que lui léguèrent certains des destinataires. Il faut rappeler qu’au Podvorije des Trois Saints Hiérarques, ainsi que dans les paroisses ou communautés qui en dépendaient directement, on trouvait de nombreux correspondants directs de saint Silouane: le hiéromoine Dimitri (Balfour), l’évêque Benjamin (Fedtchenkov), Nadia Soboleva (future moniale Silouane), le hiéromoine Séraphin (Rodionov, futur métropolite de Zurich),Vera Lavrova (future moniale Geneviève)et Vera Kiparissova (future moniale Anne), Vera Orlova (future mère Théodosie), Kyrill Chévitch (le futur archimandrite Serge)…

Ainsi fut retrouvée la copie de la lettre que le starets avait envoyée Vera Alexeevna Lavrova, plus tard tonsurée moniale Geneviève par le père Sophrony à Sainte Geneviève des Bois, ainsi qu’à une deuxième destinataire dont le nom était aussi Vera, Vera Vassilievna Kiparissova, devenue par la suite moniale Anne. Celle-ci fut tonsurée vraisemblablement par le père Serge et vécut à Vanves, impasse Alexandre.

Les lettres de saint Silouane sont toujours du plus haut intérêt, tant sur le plan historique que spirituel, et nous publions donc ici 1) l’image de cette copie, 2) sa transcription russe et 3) sa traduction française.

Mai 1937. La lettre que j’ai reçue de p. Silouane.

En réponse a une lettre de moi où je lui demandais de prier pour Vera Vas. Kiparissova et pour moi.

Le Christ est ressuscité!

Vera et Vera ! Que Dieu vous donne de comprendre par l’Esprit Saint que l’âme de l’homme est la fiancée du Christ, et le Christ, son fiancé; que vous pensiez jour et nuit à Son amour et à la douceur de l’esprit du Christ et que vous ne pensiez jamais à des affaires mondaines, même si elles sont nécessaires – acheter ou vendre quelque chose, mais l’âme est si captivée par le Fiancé qu’elle pense à Lui jour et nuit. Voila comment Il est, notre Seigneur ; et Il veut habiter nos âmes ; mais nous pouvons Le perdre aussi à cause du manque d’expérience, mais l’âme languira tellement après Lui, jour et nuit : où T’es Tu caché, ô mon (…[i]), loin de mon âme !

Tu vois, Seigneur, que mon âme languit après Toi, comment [pourrais-je] ne pas Te chercher! Ton aspect paisible et doux a attiré mon âme et mon cœur, et l’âme T’a aimé et j’ai perdu Ta grâce et je la cherche depuis 44 ans et je ne la retrouve pas, mais l’âme cherche jour et nuit et désire trouver. Vous vous souvenez de la parole du Seigneur: « Je suis avec vous jusqu’à la fin des siècles. » Celui qui aime le seigneur, celui-là prie volontiers jour et nuit sans se rassasier, c’est pourquoi mon âme se souvient du Seigneur et désire vivre avec Lui. Le Seigneur ne se souvient pas de nos péchés, mais Il pardonne dans Sa miséricorde et Son amour. Ah, si les hommes avaient su quel Seigneur nous avons, alors combien tous les hommes sur la terre seraient revenus vers Lui.

Sainte montagne de l’Athos.

[i] Mot illisible ou omis par la rédactrice.

***

Май 1937. Письмо полученное мною от о. Силуана.

В отвѣт на мое письмо, гдѣ просила молить за Вѣру Вас.(ильевну) Кипарисовy и за меня.

Христос Воскресе!

Вѣра и Вѣра! Дай Бог Вам духом Cвят.(тым) познать, что душа человѣчeская невѣста Христова, а Христос ей жених, что день и ночь будете думать о Его любви и сладости духа Христова и никогда не будете мыслить мирское, хотя и нужное купить или продать, но душа так пленина(!) женихом, что день и ночь думает об Нем. Вот какой наш Господь и Он хочет в наших душах жить, но Eго можно и потерять, по неопытности, но душа так будет по Нем скучать, день и ночь: где Ты мой (…) скрылся от души моей ! Ты видишь Господи, душа моя скучает по Тебѣ, как мне Тебя не искать ! Твой тихiй и кроткий взор привлек душу мою и мое сердце и душа возлюбила Тебя и я потерял Твою благодать и ищу ее 44 года и не обретаю, но душа ища день и ночь и хочет найти. Я мню вы помните слова Господни: «Я с вами до скончанiя века.» Кто любит Господа, тот молится охотно день и ночь ненасытно, ибо помнит душа Господа с Ним хочет жить. Господь не помянет нам грѣхов, но по милосердию и любви Своей простит. Ах! Как бы люди знали какой наш Господь, то все бы люди на землѣ обратились бы к Нему.

Святая Гора Афон!

sursa: http://corortodox.blogspot.ro/2016/02/scrisoare-inedita-sfantului-siluan.html

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL SILUAN ATHONITUL

Sfantul Siluan“O, Sfinte 

Siluane, cu lacrimile tale ai dobândit smerenia lui Hristos în Duhul Sfânt şi dascăl al iubirii de vrăjmaşi ai devenit în acest veac plin de ură şi de tulburare! O, dulce psaltire a pocăinţei şi alaută binecântatoare a Duhului Sfânt! Noi, cei însufleţiţi de vieţuirea ta cea aleasă, ne plecăm genunchii în faţa sfinţeniei tale care ruşinează pe cei ce nu mai cred că Dumnezeu lucrează în Biserica Sa şi îţi mărturisim că inimile noastre suspină după liniştea ta, după dragostea ta de Dumnezeu, de oameni şi de vrăjmaşi.

Mărturisim că avem nevoie de mijlocirea ta pentru noi la Dumnezeu, Sfinte Siluane, că mult suntem tulburaţi în această lume care ne învaţă să fim răi, iubitori de slavă deşartă şi robi ai păcatului. Roagă-L, Părinte sfinte, să ne daruiască şi nouă blândeţea Sa, îndelunga-răbdare, tăcerea, înfrânarea şi iubirea Lui cea dumnezeiască pentru toată făptura.

Sfinte Siluane, tu care ai trecut prin atâtea încercări duhovniceşti, întarit de Sfântul Duh, nu ne lăsa să fim înghiţiţi de marea lumii acesteia. Fii călauza noastră, fii povăţuitorul nostru, mijloceşte pururea pentru noi ca să stingem văpaia patimilor, să biruim răul din inimile noastre şi astfel să ne mântuim sufletele.

Aşa, Cuvioase Părinte Siluane, podoaba călugarilor din Sfântul Munte al Athosului, cel care te-ai făcut pe tine lăcaş Sfintei Treimi, izbăveşte pe cei ce cu credinţă săvârşesc prea cinstită pomenirea ta şi pe cei ce sărută cu evlavie moaştele tale, spre slava Celui ce S-a proslăvit în tine şi dăruieşte prin tine tămăduire tuturor celor ce aleargă la ajutorul tău.

Văzând răutatea şi nimicnicia noastră, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce l-ai numărat pe Sfântul Siluan în ceata aleşilor Tăi, trimite-l nouă ca pe un adevarat Părinte, spre a ne povăţui cum să trăim o viaţă cuviincioasă, o viaţă de nevoinţă şi de rugăciune, ca să Te aflăm milostiv în ceasul morţii şi la Înfricoşătoarea Judecată, Amin”

 ŞI SFINTII AU FOST PRIETENI  – Sfântul Nicolae VELIMOROVICI şi SFÂNTUL SILUAN ATHONITUL

Părintele Sofronie (Saharov) vieţuise deja aproape cinci ani în Mănăstirea Sfântului Panteleimon înainte de a-l cunoaşte personal pe sfânt. El fusese hirotonit diacon în 1930 de 18_-_prietenia_sfintilor_nicolae_velimirovici_si_siluan_athonitul1Episcopul Nicolae Velimirovici, care era un mare prieten al Sfântului Siluan şi îl vizita adeseori.

Părintele Sofronie îmi spunea că Sfântul Siluan avea ca ascultare să se ocupe de magazinul de cărţi şi odată s-a simţit grozav de stânjenit pentru că Episcopul Nicolae a venit şi a cumpărat multe cărţi, cerându-i Sfântului Siluan să-l ajute să şi le pună în geantă. În felul acesta a făcut ca fiecare carte să treacă prin mâinile acestuia. Sfântul Siluan a înţeles ce făcea episcopul şi s-a simţit stânjenit. Aşa că, în timp ce făcea precum îi ceruse Episcopul Nicolae, a arătat spre „Omiliile” Sfântului Macarie şi a spus: „Iată un mare părinte, omiliile sale sunt pline de har”. La care Episcopul Nicolae a răspuns: „Şi în zilele noastre există părinţi de aceeaşi măsură cu Sfântul Macarie”. Şi Sfântul Siluan mărturisea mai târziu: „M-am simţit grozav de stânjenit după cuvântul său”, înţelegând că episcopul se referise la el.

Hirotonia Părintelui Sofronie a avut loc la Vechiul Russikon, în spatele Mănăstirii Sfântului Panteleimon, la o distanţă de o oră de mers pe jos. Sfântul Siluan mergea împreună cu Episcopul Nicolae Velimirovici; Părintele Sofronie îi urma din spate, dar numai după un oarecare răstimp de la hirotonia sa a vorbit pentru prima dată cu Sfântul Siluan.

Mai târziu, când Nicolae Velimirovici era bolnav la Londra, Părintele Sofronie l-a vizitat şi l-a întrebat: „Cum vi se pare cartea despre Sfântul Siluan?”. Părintele Sofronie îi cerea părerea pentru că Părintele Iustin Popovici îi scrisese o scrisoare Părintelui Sofronie spunând că scrierile Sfântului Siluan erau asemenea scrierilor Sfântului Simeon Noul Teolog. Părintele Sofronie i-a repetat Episcopului Nicolae Velimirovici cuvintele Părintelui Iustin Popovici, iar acesta a rămas pe gânduri un răstimp, apoi ridicându-şi capul a spus: „Niet! Niet! Nu! Nu! El este mai mare. Cuvântul lui este tămăduitor”. Da, aceasta a fost mărturia acestui sfânt episcop, Nicolae Velimirovici.

(Arhimandritul ZahariaLărgiţi şi voi inimile voastre, traducere din limba engleză de monahia Mariam Vicol în colaborare cu monahiile Tecla şi Fevronia de la Essex, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009)

„Intariturile” si „decoratiile” monahului

Monahul cugetă la legea Domnului ziua şi noaptea; de asemenea, el duce zi şi noapte un război necontenit cu ne­prietenul. El trebuie să cucerească şapte „întărituri”:

Prima întăritură – să-şi taie voia proprie.

A doua întăritură – să se predea ascultării de „bătrâ­nul” [„stareţul”] său.

A treia întăritură – să se usuce pe sine însuşi de dragul lui Dumnezeu.

A patra întăritură – să iubească sărăcia.

A cincea întăritură – să-şi biruie iubirea de sine.

A şasea întăritură – să se smerească.

A şaptea întăritură – să-şi predea sufletul lui Dumne­zeu, adică să lase orice lucru pe seama voii lui Dumnezeu.

Să vedem acum ce „decoraţii” pentru biruinţă primeşte monahul de la Domnul încă de pe pământ:

Prima – pacea conştiinţei.

A doua – sufletul şi trupul au pacea care vine de la Domnul.

A treia – sufletul iubeşte pe Domnul şi văzându-L, gân­deşte că Domnul ne iubeşte.

A patra – din iubirea lui Dumnezeu sufletul iubeşte pe aproapele lui ca pe sine însuşi.

A cincea – sufletul îşi găseşte odihna în Dumnezeu şi vede măreţia lui Dumnezeu şi mila Lui.

A şasea – sufletul merge pe pământ şi lucrează cu mâi­nile, dar mintea e în Dumnezeu şi văzându-L, uită pămân­tul, pentru că iubirea lui Dumnezeu atrage sufletul să iu­bească pe Cel Iubit.

A şaptea – sufletul simte harul lui Dumnezeu în gân­durile lui.

A opta – sufletul simte harul în inima lui.

A noua – sufletul simte harul şi în trupul lui.

A zecea – iubirea lui Dumnezeu îi deschide împărăţia cerurilor şi sufletul cunoaşte prin Duhul Sfânt cum este Domnul nostru.

Pentru cele scrise de mine, vouă, celor ce mă veţi citi, vă cer iertare pentru toate greşelile mele şi vă cer să vă ru­gaţi pentru mine.siluan33

Dar am scris acestea atras de iubirea lui Dumnezeu de care nu mă ştiu sătura. Şed la masă şi tot sufletul meu e ocupat de Dumnezeu şi nici un gând viclean nu se apropie de mine şi nu-mi împiedică mintea să scriu despre Dom­nul pe Care-L iubesc. Când scriu un cuvânt, nu ştiu care va fi următorul, ci acesta se naşte în mine şi eu îl scriu. Dar când sfârşesc de scris, gândurile vin din nou şi tulbu­ră mintea mea cea slabă şi neputincioasă, iar atunci plâng Domnului Cel Milostiv şi Domnul mă miluieşte pe mine, zidirea Sa cea căzută.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

 PUTEREA IUBIRII DE APROAPELE

Intr-o zi m-am dus la mănăstirea sârbească Hilandar.

Mi s-a alăturat părintele Nikolai, de la arhondaricul schi­tului nostru al Tebaidei.Mergeam noaptea printr-o pădu­re the return verde; drumul era plăcut, asemenea şi conversaţia. Vor­beam despre iubirea de aproapele şi părintele Nikolai mi-a povestit o întâmplare remarcabilă.

In sudul Rusiei, în împrejurimile Rostovului, lucra o echipă de douăzeci de oameni. Unul din ei, pe numele lui Andrei, avea un caracter şi o purtare rea, astfel că era greu de trăit împreună cu el. Un altul, cel mai tânăr dintre toţi, era un om foarte bun; iubea pe Dumnezeu şi păzea porun­cile Domnului; numele lui era Nikolai. Cum Andrei făcuse multe rele şi tot felul de neplăceri tovarăşilor lui, aceştia s-au hotărât să-l omoare, dar tânărul Nikolai n-a fost de acord cu această fărădelege şi i-a îndemnat ca în nici un caz să nu ucidă. Muncitorii echipei nu l-au ascultat pe Ni­kolai şi l-au ucis pe Andrei. Crima a fost descoperită. Afa­cerea a ajuns la poliţie. Atunci Nikolai, văzând nenoroci­rea lor, le-a zis: „Voi toţi aveţi soţie şi copii, eu însă sunt fecior şi singur. Spuneţi că eu l-am omorât, şi eu voi spune acelaşi lucru. Mie nu-mi este greu să merg la ocnă şi, ori­cum, mă voi duce acolo fiind singur. Dar dacă vă condam­nă pe voi, câtă lume va suferi!” La început muncitorii n-au răspuns nimic, căci se ruşinau de Nikolai care-i îndemna­se să nu ucidă, dar până la urmă acesta a reuşit totuşi să-i convingă şi s-au înţeles să spună că Nikolai a omorât.

Au venit la locul faptei procurorul, judecătorul de in­strucţie şi jandarmii, şi au început ancheta:„Cine a omo­rât?” Nikolai spune: „Eu am omorât”. Au fost interogaţi şi ceilalţi; aceştia au spus şi ei că Nikolai era făptaşul. Nikolai avea o faţă blândă şi un caracter smerit şi vorbea liniştit şi tihnit. Judecătorul de instrucţie a făcut intero­gatorii foarte lungi, căci nu se putea convinge că un om atât de blând şi paşnic era un ucigaş. Dar afacerea şi-a urmat cursul ei şi a fost înaintată tribunalului. Şi la tribu­nal toţi s-au minunat cum a putut omori un om atât de smerit şi liniştit, şi nici un judecător n-a vrut să-l creadă, deşi Nikolai susţinea sus şi tare că el a ucis. Multă vreme judecătorii n-au putut da o sentinţă. Nimeni nu voia să semneze condamnarea lui. Atât Nikolai, cât şi toţi ceilalţi au fost interogaţi din nou pentru a elucida misterul şi au fost conjuraţi să spună adevărul. In cele din urmă, Nikolai, acuzatul nevinovat, a declarat că, dacă adevăratul vi­novat nu va fi pedepsit, va spune adevărul. In timpul an­chetei, a ieşit la iveală că Andrei era un om rău, astfel că toţi, procurorul şi judecătorul, au fost de acord să claseze afacerea dacă li se va face cunoscut adevărul. Şi atunci, nu Nikolai, ci ceilalţi au povestit cum se petrecuseră lucrurile şi cum Nikolai hotărâse să ia totul asupra lui, ca să-i salve­ze de pedeapsă. Judecata a fost suspendată şi s-a spus că crima lui Nikolai n-a fost stabilită, iar unul din judecători a spus:„Andrei a fost un om rău şi după faptă şi răsplată, dar aceştia sunt oameni buni: să trăiască în pace”.

Din această întâmplare se poate vedea ce putere are iu­birea de aproapele. In inima tânărului Nikolai era harul lui Dumnezeu şi el se oglindea pe faţa lui şi lucra asupra tuturor celorlalţi.“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Icași Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”i

„Cât de mare este harul Duhului Sfânt în monahi!”

Pe 14 septembrie 1932 a avut loc la Muntele Athos un puternic cutremur de pământ. El s-a produs în timpul nopţii, la ceasul al patrulea [din noapte], în timpul prive­gherii praznicului înălţării Sfintei Cruci. Mă găseam în strană alături de părintele egumen, iar acesta stătea chiar lângă locul unde spovedea. O cărămidă s-a desprins din tavan şi a   căzut în acest loc împreună cu mult moloz. La început am fost puţin înfricoşat, dar repede m-am liniştit şi am zis egumenului:„Iată că Domnul Cel Milostiv vrea ca noi să ne pocăim”. Şi m-am uitat la ceilalţi monahi aflaţi în biserică şi puţini se temeau; şase oameni au ieşit din biserică, dar ceilalţi au rămas la locul lor, iar priveghe­rea a continuat după rânduială la fel de liniştit, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi m-am gândit: „Cât de mare este harul Duhului Sfânt în monahi!” Pentru că avusese loc un puternic cutremur de pământ, întreagă uriaşa clă­dire a mănăstirii se zdruncina, tencuiala cădea, candela­brele, candelele şi lumânările se legănau, clopotele din clopotniţă începuseră să sune şi însuşi marele clopot s-a auzit sunând şi el o dată din cauza puterii năprasnice a zdruncinăturilor, iar ei stăteau liniştiţi. Şi m-am gândit iarăşi:

„Sufletul care a cunoscut pe Domnul nu se teme de nimic, afară de păcat, şi îndeosebi de păcatul mândriei. El ştie că Domnul ne iubeşte, iar dacă El ne iubeşte, de ce să ne temem? Domnul Cel Milostiv ne-a trimis prin aceasta povaţa:

« Copiii mei, pocăiţi-vă şi trăiţi în iubire, fiţi ascul­tători şi înfrânaţi, învăţaţi de la Mine smerenia şi blânde­ţea şi veţi afla odihnă sufletelor voastre » [Mt 11, 28].

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Icași Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,200 · 10:59 PM

” Domnul iubeşte şi pe cel păcătos”

Povestea părintele Lazăr – un căpitan [în lume].

Un mujic mergea în pădure după lemne. Obosit de mun­că, s-a aşezat sub un stejar mare să se odihnească şi, pri­vind la crengile stejarului, a văzut o mulţime de ghinde mari şi 89572s-a gândit întru sine:„Ar fi fost mai bine dacă în stejar ar fi fost dovleci”. O dată cu acest gând şi-a fixat pri­virea şi deodată a căzut o ghindă şi l-a lovit tare peste bu­ze. Atunci mujicul a zis: „Am greşit, Doamne, cu mintea mea, bine ai făcut ca în stejar să crească ghinde, iar nu do­vleci. Dacă aceasta ar fi fost un dovleac, m-ar fi omorât cu greutatea sa”.

Astfel, adeseori noi judecăm făpturile lui Dumnezeu în loc să ne predăm voii lui Dumnezeu. Cine se predă pe sine voii Lui sfinte, acela află odihnă, dar cine îşi chinuie min­tea să priceapă toate, acela e neiscusit în viaţa duhovni­cească. Ca să cunoască voia lui Dumnezeu, trebuie să se supună ei, şi atunci Domnul îl va povăţui prin harul Său şi viaţa îi va fi uşoară. Chiar dacă acel om ar fi bolnav sau nenorocit, va fi bucuros în sufletul lui pentru că e sănătos la suflet şi la minte şi vede cu mintea pe Domnul şi îl iubeşte în smerenia duhului, iar din pricina iubirii Lui uită lumea şi chiar dacă îşi aduce aminte de ea, iubirea lui Dumnezeu îl învaţă să se roage pentru lume, şi aceasta până la lacrimi.

Atât de plăcută e calea Domnului pentru duhul nostru.

Nu de mult a fost un foc la Chilia Sfântul Ştefan. Mo­nahul acelei chilii era afară când clădirea luase foc, dar, vrând să salveze unele lucruri, s-a repezit înăuntru şi a ars şi el. Dacă s-ar fi rugat însă Domnului şi ar fi zis: „Doam­ne, aş vrea să salvez cutare sau cutare lucru, spune-mi ce să fac?”, Domnul i-ar fi zis negreşit: „Du-te”, dacă aceas­ta ar fi fost cu putinţă, sau„Nu te du”, dacă nu se putea. Atât de aproape de noi este Domnul şi atât de mult ne iubeşte.

In viaţa mea am întrebat de multe ori pe Domnul in ceas de nenorocire şi întotdeauna am primit răspuns.

Această iubire o înţelegem nu cu mintea noastră, ci prin milostivirea lui Dumnezeu de la harul Duhului Sfânt. Poa­te cineva va spune: „Aşa ceva se întâmplă numai cu sfin­ţii”, dar eu spun că Domnul iubeşte şi pe cel păcătos şi-i dă mila Sa; numai să se întoarcă sufletul de la păcat şi Domnul îl primeşte cu mare bucurie în braţele Sale şi-l duce la Tatăl, şi atunci se bucură de el tot cerul.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Icași Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001


Doamne, dă-le Duhul Tău Cel Sfânt, ca ei să Te cunoască prin Duhul Sfânt!”



Cunoaşte că atunci când o nenorocire loveşte un norod şi sufletul tău plânge pentru el înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu se va milostivi de el. Pentru aceasta, Duhul Sfânt69250 se atinge de suflet şi îi dă rugăciune pentru oameni, ca ei să fie miluiţi. Aşa iubeşte Domnul Cel Milostiv zidi­rea Sa.

Poate va spune cineva: „Cum să mă rog pentru lumea întreagă, când nu mă pot ruga nici pentru mine însumi?” Dar aşa vorbeşte cine n-a înţeles că Domnul ascultă rugăciunile noastre şi ia aminte la ele.

Roagă-te simplu, ca un copil, şi Domnul va asculta ru­găciunea ta, pentru că Domnul nostru este un Părinte atât de milostiv că noi nu putem să înţelegem sau să ne închi­puim aceasta, şi numai Duhul Sfânt ne descoperă marea Lui iubire.

Celui ce iubeşte pe cei întristaţi, Domnul îi dă o rugă­ciune fierbinte pentru oameni. El se roagă cu lacrimi pen­tru norodul pe care-l iubeşte şi pentru care se întristează, şi această întristare a lui este plăcută lui Dumnezeu.

Domnul îşi alege rugători pentru întreaga lume. Nevoi­torului [ascetului] Parfeni din Kiev [secolul XIX], care do­rea să ştie ce este„schima cea mare” a monahilor, Maica Domnului i-a spus:„Schimnicul e un rugător pentru în­treaga lume”.

Domnul vrea să-i mântuiască pe toţi oamenii şi în bu­nătatea Lui cheamă la El lumea întreagă. Domnul nu ia voinţa de la suflet, ci prin harul Său El o îndreptează spre bine şi o atrage spre iubirea Lui. Când Dumnezeu vrea să miluiască pe cineva, atunci insuflă altora dorinţa de a se ruga pentru acesta şi-i ajută în rugăciunea aceasta. De aceea, trebuie ştiut că atunci când se iveşte dorinţa de a te ruga pentru cineva, e semn că Domnul însuşi vrea să mi­luiască acest suflet şi ascultă cu milostivire rugăciunile tale. Nu trebuie însă confundată această dorinţă de a te ruga insuflată de Domnul cu dorinţa iscată de legătura pă­timaşă faţă de cel sau cea pentru care te rogi.

Când rugăciunea izvorăşte numai din întristare faţă de cineva aflat în viaţă sau care a murit, ea este liberă de ori­ce legătură pătimaşă. In această rugăciune sufletul se în­tristează pentru acesta şi se roagă din inimă, iar aceasta e un semn al milei lui Dumnezeu.

Sufletul meu a făcut experienţa şi a văzut o mare milă faţă de mine şi faţă de cei pentru care m-am rugat. Şi am înţeles aşa că atunci când Domnul ne dă întristare pentru cineva şi ne insuflă dorinţa de a ne ruga pentru el, aceasta înseamnă că Domnul vrea să miluiască acel om. De aceea, dacă te întristezi pentru cineva, trebuie să te rogi pentru el, fiindcă atunci Domnul vrea să-l miluiască pentru tine. Tu roagă-te şi Domnul te va asculta şi vei preamări pe Dumnezeu.

Orice mamă când află de copiii ei că sunt în nenorociri suferă greu sau chiar şi moare. Ceva asemănător am în­cercat şi eu. Un copac doborât şi cu toate crengile tăiate a început să se rostogolească cu repeziciune pe coastă spre un om. Il vedeam dar, din pricina marii spaime care m-a cuprins, n-am putut să strig: „Repede, fereşte-te!” Inima mi s-a strâns într-un hohot de plâns şi copacul s-a oprit. Omul era un străin pentru mine; nu-l cunoşteam, dar, da­că ar fi fost rudenie cu mine, nu cred că aş mai fi rămas în viaţă.

Rugăciunea celor mândri nu e plăcută Domnului, dar atunci când se întristează sufletul unui om smerit, Dom­nul îl ascultă negreşit.

Un bătrân ieroschimonah, ce trăia la Muntele Athos, a văzut cum urcau la cer rugăciunile monahilor – şi nu mă mir de aceasta. Acelaşi „bătrân” [„stareţ”], în copilărie, vă­zând supărarea tatălui său din pricina unei mari secete care ameninţa să nimicească întreaga recoltă de grâne, s-a dus pe un câmp cu cânepă din grădină şi a început să se roage:

„Doamne, Tu eşti bun, Tu ne-ai făcut, ne hrăneşti şi îmbraci. Tu vezi, Doamne, cum se întristează tatăl meu pentru că nu plouă. Fă să cadă ploaie pe pământ.”

Şi îndată s-au strâns nori şi a căzut ploaie, şi pământul s-a umplut de apă.

Un alt „bătrân” [„stareţ”] ce trăia pe malul mării, lângă un liman, mi-a povestit următoarele:

„Era o noapte întu­necată. Limanul era plin de bărci de pescari. S-a pornit în­să o furtună, a cărei tărie creştea cu repeziciune. Bărcile au început să se lovească unele de altele. Oamenii încer­cau să le lege de mal, dar lucrul era cu neputinţă pe întu­neric şi pe furtună. Toţi se tulburau. Pescarii strigau cu voce tare şi era groaznic să auzi strigătele înspăimântate ale oamenilor. Am simţit o adâncă durere pentru norod şi m-am rugat cu lacrimi: „Doamne, potoleşte furtuna, liniş­teşte valurile, ai milă de oamenii Tăi chinuiţi şi scapă-i!”

Şi îndată furtuna a încetat, marea s-a liniştit şi oamenii, liniştindu-se, au mulţumit lui Dumnezeu.

Odinioară, credeam că Domnul face minuni numai la rugăciunile sfinţilor, dar acum am cunoscut că Domnul fa­ce minuni şi pentru cel păcătos, de îndată ce sufletul lui se smereşte, fiindcă atunci când omul învaţă smerenia, Dom­nul ascultă rugăciunile lui.

Mulţi zic din lipsă de experienţă: Cutare sfânt a făcut o minune, dar eu am cunoscut că Duhul Sfânt Care viază în om săvârşeşte minunile. Domnul vrea ca toţi să se mân­tuiască şi să fie veşnic împreună cu El, şi de aceea ascultă rugăciunile omului păcătos pentru folosul altora sau al ce­lui ce se roagă.

Cu lacrimi îl rog pe Domnul pentru cei ce îmi cer să mă rog pentru ei:

„Doamne, dă-le Duhul Tău Cel Sfânt, ca ei să Te cunoască prin Duhul Sfânt!”.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Icași Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”




Mă iubiţi voi pe Mine?”



Iubirea e cunoscută prin Duhul Sfânt. Iar pe Duhul Sfânt sufletul îl recunoaşte prin  pace şi dulceaţă. O, cum trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne iubeşte atât86393de mult. Gândiţi-vă, fraţilor preaiubiţi: unui suflet păcătos Domnul îi dă Duhul Sfânt şi-l face să cunoască mila Lui. Iar pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu nu e nevoie de bogăţie, trebuie doar să-l iubeşti pe aproapele, să ai duh smerit, să fii înfrânat şi ascultător, şi pentru aceste fapte bune  Domnul ne dă să-L cunoaştem. Şi ce poate fi mai de preţ pe lume decât această cunoaştere? Să cunoşti pe Dumne­zeu, să ştii cum ne iubeşte, cum ne înalţă duhovniceşte!

Unde găseşti un asemenea părinte care să moară pe cruce pentru fărădelegile copiilor?  De obicei, un părinte se mâhneşte şi îşi plânge fiul care trebuie pedepsit pentru nelegiuirile lui; dar, deşi îi e milă de fiul său, îi spune în acelaşi timp:

„N-ai făcut bine şi eşti pedepsit după drep­tate pentru faptele tale cele rele”.

Domnul însă nu ne spune niciodată aceasta. Ca şi pe Apostolul Petru, El ne va întreba: „Mă iubeşti tu pe Mine?” [In 21,15]. Tot aşa şi în rai va întreba toate noroadele: „Mă iubiţi voi pe Mine?” Şi toţi vor răspunde:

„Da, Doamne, Te iubim. Tu ne-ai mântuit prin pătimirile Tale pe cruce şi acum ne-ai dat în dar împărăţia cerurilor”.

Şi nu va fi în cer nici o ruşine, cum au fost ruşinaţi Adam şi Eva după cădere, nu va fi decât blândeţe, iubire şi smerenie. Nu o smerenie aşa cum o vedem acum, când ne smerim şi îndurăm reproşuri sau când ne socotim mai răi decât toţi; ci în toţi va fi smerenia lui Hristos, care e de neînţeles pentru oameni, afară de cei care au cunoscut-o prin Duhul Sfânt.

Nu pot înţelege de ce oamenii nu cer pacea de la Dom­nul. Doar Domnul ne iubeşte atât de mult, încât nu ne va refuza nimic. Odinioară nu ştiam aceasta şi gândeam: Se va mai griji Domnul de mine, de vreme ce L-am întristat atât de mult? Dar când sufletul meu s-a umplut de iubirea lui Dumnezeu şi de dulceaţa Duhului Sfânt, el a fost um­plut atât de mult că dacă Domnul m-ar fi întrebat:

„Vrei să-ţi dau încă şi mai mult din iubirea Mea şi din harul Du­hului Sfânt?”,

sufletul meu ar fi spus:

„Tu vezi, Doamne, că nu pot purta mai mult, pentru că aş muri”.

Şi dacă atât de necuprinsă este minunata milă a Domnului faţă de un păcătos, ce să mai spunem de sfinţi? Ce fel de har au ei?

Cineva ar putea spune:

„Atunci pentru ce Domnul nu mă iubeşte şi pe mine atât de mult şi nu-mi dă şi mie un asemenea har?”

Intr-o zi un bătrân l-a întrebat pe Antonie cel Mare:

„De ce, părinte Antonie, te osteneşti mai puţin decât mine, dar ai mai multă slavă ca mine?”

La care Sfân­tul Antonie a răspuns:

„Pentru că iubesc pe Dumnezeu mai mult decât tine”.

Şi noi trebuie să ne gândim la aceasta şi să ne aducem aminte că cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe fratele lui, cum spune Ioan Teologul [1 In 4, 21]; şi atunci când cineva ne supără şi ne ocărăşte trebuie să ne rugăm pen­tru el lui Dumnezeu ca pentru noi înşine, şi aşa aceasta va ajunge o obişnuinţă. Noi înşine nu putem face nimic, dar Domnul ne ajută la aceasta, pentru că ne iubeşte mult.

Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Icași Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”


Sursa


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s