Pentru cei care afirma ca in BOR nu mai este har dupa adunarea de la Creta.

potirul euharistic

Erezia ecumenismului are o vechime de aproape 100 de ani. In tot acest timp a vatamat o mare parte din Biserica, mai ales patriarhi, mitropoliti, episcopi, preoti, dar si din ce in ce mai multi credinciosi. Aceasta molima s-a extins mai ales in ultimii 20 de ani, de cand a devenit doctrina oficiala in aproape toate statele lumii, prin campaniile mass-media aservite sionismului si masoneriei mondiale.

Presedintele guvernului mondial va fi si un foarte abil diplomat si negociator intre partile religioase aflate in conflict, de aceea politica ecumenismului se muleaza perfect. El nu va admite nicidecum existenta unui Adevar Absolut pe pamant, Acesta fiind Insusi Adevaratul Mesia Iisus Hristos, fata de care  are o ura personala. Pentru el, acestea sunt „conflicte de rezolvat”, pentru ortodocsi in schimb, acestea inseamna mantuire, pastrarea Adevarului, fara de care nu poate exista mantuirea.

Aceasta erezie a ecumenismului a fost, pana la Creta, propovaduita mai mult de cei care voiau sa ajunga in functii cheie, fiind cel mai important criteriu de promovare. Acum, dupa Creta, a capatat valoare dogmatica, legiferata in Biserica. In loc sa fie condamnata, pan-erezia ecumenista a devenit o noua dogma.

Ecumenismul nu poate fi argumentat cu Sf.Parinti, ci doar cu texte din Evanghelie intelese in duh demonic, o dragoste fara adevar, opusa celei descrise de Sf.Apostol Pavel in Epistola a II-a catre Corinteni. Cel putin trei Sfinti contemporani au combatut-o cu toata vehementa :Sf.Ioan Maximovici, Sf.Justin Popovici si Sf.Paisie Aghioritul. Niciunul dintre acestia nu a fost mentionat in documentele Adunarii de la Creta. Numai si acest fapt arata ca aceasta Adunare, numita in mod gresit Sinod, nu a fost de la Duhul Sfant, ci a tradat invataturile Purtatorilor de Duh Parinti, a Sfintilor. Au existat totusi 33 de arhierei ortodocsi care nu au semnat, mai ales Documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”.

Dintre toti 25 de arhierei romani participanti, din pacate, niciunul nu a avut taria de a marturisi Ortodoxia pana la capat, ci toti au tradat, semnand compromisul. La intoarcerea in Romania a ierarhilor cretani, cu totul diferit de experientele din istoria Bisericii, tradarile lor sunt in mod fals argumentate ca fiind marturisire ortodoxa, atat de semnatari cat si de cei de un cuget cu ei.

Aceasta stare de lucruri de acum din Biserica a fost proorocita de Sfinti, mai ales de Sf.Anatolie de la Optina : “Fiul meu, să ştii că în zilele de pe urmă vor veni vremuri grele, după cum spune Apostolul vei vedea că din pricina împuţinării credinţei, rătăcirile şi dezbinările vor apărea în biserici şi, cum mai dinainte au spus Sfinţii Părinţi, pe scaunele ierarhilor şi în mânăstiri nu va mai fi atunci nici un bărbat încercat în viaţa duhovnicească. Din care pricină, rătăcirile se vor răspândi pretutindeni şi pe mulţi vor înşela. Vrăjmaşul neamului omenesc va lucra cu pricepere, ducând în rătăcire, de e cu putinţă, şi pe cei aleşi. Nu va începe prin lepădarea dogmelor despre Sfânta Treime, Dumnezeirea lui Iisus Hristos sau Născătoarea de Dumnezeu, ci pe nesimţite va începe a strâmba învăţăturile Sfinţilor Părinţi primite de la Duhul Sfânt– însăşi învăţătura Bisericii.”

Slava lui Dumnezeu ca in BOR exista si marturisitori care se opun hotararilor eretice de la Creta. Chiar dintre arhiereii ramasi in Tara, sunt voci care se ridica impotriva, nu public – unii nadajduiesc ca, dupa Sinodul din octombrie vor fi publice – ci mai mult in convorbirile particulare.

Singura terapie eficace – pe langa scrisori, predici, articole – in vindecarea Trupului Bisericii de aceasta rana a ecumenismului, dupa canoanele Sf.Parinti, este intreruperea pomenirii arhiereilor care au semnat la Creta – conform Canonului 15 al Sinodului I-II de la C-nopol, sinod convocat de Sf.Fotie cel Mare.

Sunt cativa preoti care au intrerupt pomenirea arhiereilor care au semnat erezii la Creta, cei mai multi in Moldova, Oltenia, unul in Ardeal. Impotriva acestor eroi ai Ortodoxiei, ierarhii cretani, prin protopopi si exarhi, s-au abatut cu o turbata “dragoste ecumenista” oprind de la slujire, defaimand, amenintand si blestemand calugarii si maicile, preotii si ieromonahii care au indraznit sa marturiseasca sub semnatura, deschis, impotriva ecumenismului. Se vede cum din doctoratele in strainatate ale ierarhilor cretani, acestia au deprins tehnicile prigonitorilor, a ighemonilor, precum dregatorii monoteliti (Constans al II-lea) impotriva Sf.MaximMarturisitorul sau ale imparatesei Eudoxia asupraSf.Ioan Hrisostom, taind maini si limbi (nu scrie si nu vorbi impotriva), exiland spre exterminare parintii si maicile Ortodoxiei.

In Muntenia, din cate se cunosc pana acum, nici un preot n-a reusit sa sparga zidul terorii, instaurate de 9 ani de „ocrotire parintesca” din Dealul Patriarhiei. Dar si aici, pe langa unii credinciosi care s-au ridicat la lupta, sunt in stare de asteptare preotii doritori de mantuire.

Pe de alta parte, in aceasta lupta au aparut si unele voci care afirma ca, din iunie 2016, in BOR nu mai este har mantuitor acolo unde sunt pomeniti arhiereii care au semnat la Creta. Si de aceea, zic acestia, la acele biserici, nu mai are rost sa mergi la nici o slujba pentru ca Duhul Sfant lipseste, ca hirotoniile dupa luna iunie 2016 facute de ierarhii cretani nu mai sunt valide. Aceasta este o afirmatie destul de grava, care i-a pus pe multi pe ganduri, in indoiala, si pe unii chiar i-a determinat sa renunte la a mai merge la bisericile unde mergeau de multi ani, datorita pomenirii in continuare de catre preoti, a arhiereilor care au semnat la Creta.

Pe ce se intemeiaza ideea ca la slujbele unde sunt pomeniti cretanii nu mai este har, nu mai sunt Sf.Taine .Nimeni din Biserica nu a avut vreo descoperire in acest sens, si atunci trebuie aflat raspunsul privind in decursul istoriei luptele Bisericii cu ereziile si cu arhiereii eretici. Istoria Sf Soboare ne invata ceva esential: Cand „s-a luat harul” (taine nevalide) de la episcopii arieni? – Cu SIGURANTA, DUPA sinodul (inteles nu ca adunare exclusivista a episcopilor ci ca pliroma treaza ortodoxa) de la anul 325 din Niceea. Au fost episcopii arieni eretici inainte de Sinodul Intai? Bineinteles. Dar cu CERTITUDINE, DUPA Soborul din anul 325, ierarhii arieni nu au mai avut Duhul Sfant intr-insii.

La fel putem judeca si Soborul II ecumenic din anul 381 impotriva hulitorilor de Duhul Sfant: cu CERTITUDINE, DUPA Soborul din anul 381, ierarhii pnevmatomahi au pierdut harul Duhului Sfant.

Aceeasi judecata a certitudinii o putem aplica si celorlate Soboare, culminand cu anul 783, cand la Niceea au fost anatematizati iconoclastii.

Observam ca Biserica a cantarit totdeauna si pretutindeni astfel episcopii eretici: pana la Sinod a folosit iconomia, legatura frateasca, epistolara, ca sa-i atraga, sa-i convinga; dar post-Sinod a folosit din plin acrivia ca sa pazeasca Turma de lupi. Aceasta a fost “strategia” Sfintilor Atanasie, Vasile, Grigorie, Chiril etc., pe care si noi trebuie sa o urmam in aceste vremuri tulburi.

Ideea cu „se va lua harul” ierarhilor cretani si celor care pomenesc ierarhii cretani, oricate citate favorabile am afla, trebuie inteleasa in duhul Bisericii, tocmai pentru ca poate fi (si a fost) interpretata subiectiv de catre schismatici si eretici.
Nu intamplator, aceleasi citate (de la Sf.Maxim Marturisitorul, Sf.Teodor Studitul, Sf.Teofan Zavoratul, S.Ciprian al Cartaginei … ) le folosesc si stilistii Slatioara, si stilistii mateiti, si Adevărata Biserică Ortodoxă Rusă din Catacombe (vezi cazul Preoteasa), si Mitropolia Moldovlahiei (Secuieni, mitr.Vasilache) etc. atunci cand reboteaza si recununa de zeci de ani ortodocsii din BOR.

Intr-adevar, am indemnat cu toata responsabilitatea pe cei drept-credinciosi sa nu mai mearga la slujbele arhiereilor cretani in semn de protest fata de erezie, pentru a nu se contamina cu duhul rau al ecumenismului pe acestia-l imprastie in predici, pentru trezvie, dar nu pentru ca la cretani nu ar mai fi Sf.Tainevalide. Totodata, am lansat tuturor indemnul de a-si regasi in BOR duhovnici autentici anti-ecumenisti (si sunt multi, slava Domnului), tocmai pentru a se spovedi si impartasi in continuare cu constiinta curata. Lupta pentru adevar IN Biserica, pastreaza Harul Duhului Sfant. Cei care-si doresc o ALTA biserica ortodoxa, mai adevarata, mai perfecta, dupa cum au citit prin citate, “sa stea bine, sa stea cu frica, sa ia aminte” si sa caste bine ochii la lista din poza de mai jos grupari-eretice-schismatice.

Ca sa intelegem mai bine ce inseamna “anti-ecumenismul”, va invit sa privim mai atent lupta istorica impotriva ereziei Filioque. Pana in anul 850, grecii nu au dat nici o importanta problemei, considerand adaosul ca fiind “neautorizat”. Rasaritul si Apusul alcatuiau o singura Biserica.In anul 858 vine Sf. Fotie ca Patriarh al Constantinopolului, in 863 este demis si incepe lupta marturisirii. In 867 scrie Enciclica denuntand Filioque ca erezie, urmata de un sinod in care-l excomunica pe papa Nicolae, facandu-l eretic. In 869-870 se tine “sinodul anti-fotian” (format din 12 episcopi) care-l anatemizeaza pe Sf.Fotie. In 877 Sf.Fotie redevine patriarh si in 879 convoaca un sinod la Constantinopol, la care participa 383 episcopi, unde se reconfirma crezul ortodox si hotararile acestui sinod sunt acceptate (temporar) din partea Romei.Observam o lupta ortodoxa care s-a intins vreme de 14 ani, o inlantuire a iertarii cu marturisirea, incepand cu anul 863 – la 4 ani sinod ortodox, dupa 3 ani sinod talharesc, dupa 7 ani sinod ortodox. La anul 1009 papa Sergius IV-lea trimite o scrisoare cu Filioque la Constantinopol. La anul 1014 papalitatea adopta oficial Filioque al Roma, iar in 1054 se arunca anatemele. Iata in continuare, un citat anti-ecumenist, folosit de unii pentru a argumenta ca in BOR, dupa Creta, nu mai este har la slujbele unde sunt pomeniti arhiereii care au semnat acolo.Sfantul Teofan Zăvorâtul spune: „Fie se pronunţă, fie nu se pronunţă asupra învăţăturii şi numelui tău anatema, tu deja eşti căzut sub ea atunci când cugeţi cele potrivnice Bisericii şi stărui în această cugetare.” (Sf. Teofan Zăvorâtul – Manuscrise din chilie, Cuvânt la Duminica Ortodoxiei)Sfantul Teofan zice bine, insa trebuie sa deosebim un lucru – clericii si ierarhii ne-anatemizati de vreun sinod isi pierd automat harul dat la hirotonie in momentul in care au rostit prima fraza eretica? Istoria Bisericii invata ca nu.Sa fim cu grija la ce inseamna “anatematizarea sinodala a ierarhului eretic”, nu vorbim aici de departarea harului Duhului Sfant, care vine din savarsirea pacatelor personale, ci de ceva mult mai adanc, de o pecete care nu mai poate imprima Chipul. In talcuirea din Pidalion la botez, acolo se vorbeste de un chip nedesavarsit in botezul ereticilor.Pecetea, in cazul nostru, similara pecetluirii baptismale, este legata de acea vrednicie la arhierie ca o pecete (de-a doua, sa zicem, dupa botez) de nesters. Daca ierarhul devine eretic nu-si pierde „pecetea arhieriei”, nu devine mirean, ci doar Chipul (harul de a mai hirotoni) de pe pecete.  Chiar daca nu se pocaieste si nu se intoarce, ierarhul eretic va fi ierarh in vecie, va fi judecat ca ierarh, nu ca mirean, de catre Hristos la Judecata de apoi. De aceea si osanda lui va fi mai mare decat cea a vrajitorilor idolesti.


Si mai amintim un lucru: cand Sfintii Parinti vorbesc despre “ierarhi eretici” inseamna ca, acea erezie+eretici nominalizati, au fost deja condamnati de un Sinod Ortodox.Din nefericire, dupa cum si Pr.Calciu remarca, exista la noi in tara o un puternic curent ecumenist, o majoritate semnificativa de teologi ortodocsi care au adoptat o atitudine mai “liberalista” privind “unitatea crestinilor”. Aici se detaseaza Facultatile din Sibiu si Cluj, varfuri in propovadurirea si practicarea ecumenismului eretic. Sa argumentam putin cuvantul.


1. Facultatile din Sibiu si Cluj au fost primele care au primit (2009-2010) si apoi raspandit in toata tara, fara discernamant, ratacirile lui Klaus Kenneth.


Pr. Prof. Vasile Mihoc, “redutabilul” profesor de teologie de la Sibiu, chiar l-a invitat pe Klaus Kenneth în biserica sa pentru a tine predica. Iar un alt “redutabil” si excentric Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula i-a tinut microfonul.


In anul 2015, in octombrie, acelasi inselat (care se pozeaza cu toti duhovnicii pentru autenticitate) Klaus Kenneth a revenit in Ascor Cluj pentru re-lansarea invechitelor idei new-age.


https://saccsiv.wordpress.com/2010/05/12/articolul-zilei-12-05-2010-klaus-kenneth-un-ratacit/si “raspunsul”

http://www.agnos.ro/blog/category/klaus-kenneth/

2. Cand mitropolitul Corneanu s-a impartasit la catolici, NIMENI din Facultatile din Sibiu si Cluj nu a luat atitudine.

3. In toata zona Ardealului sunt numerosi preoti ortodocsi care si acum boteaza prin stropire si cununa mixt. Cu siguranta, formatorii acestor preoti de la Facultatea de Teologie, printre care si Pr. Prof. Vasile Mihoc, nu au nici o problema cu aceasta practica impotriva Sfintelor Canoane. Aplicand Pidalionul, preotii ortodocsi care boteaza prin stropire sunt schismatici. La fel, dupa Pidalion, preotii ortodocsi care cununa mixt sunt schismatici. 

Insa, de zeci de ani, preotii din Sibiu si Cluj aplica fara nici o jena hotararile ECUMENISTE de la Sinodul din Creta referitoare la botez si cununie.Pana ce erezia s-a legiferat la Creta, vedeti cum ea s-a aplicat tacit in Biserica Ortodoxa la nivel de preoti pro-ecumenisti? Vedeti cum schismaticii de ieri au devenit ereticii cretani de astazi? Ar fi trebuit demult sa ne rupem de dansii si sa-i dam anatemei…

Totusi, fratilor, Parintele Justin nu-i reboteza pe cei botezati prin stropire si nici nu-i considera pe preotii savarsitori ca fiind lipsiti de har, desi canonic era indreptatit sa o faca. Parintele Justin nu-l considera pe pr. Vasile Mihoc schismatic, desi canonic era indreptatit sa o faca.A gresit cumva P.Cleopa de la M-rea Sihastria, ca nu l-a dat anatemei pe actualul Patriarh Daniel, ucenicul sau, pentru ecumenism ?A gresit oare Parintele Justin cand a “tolerat” schismele si ereziile preotilor din Ardeal si Banat, primindu-i ca frati ortodocsi, desi erau tradatori ai Ortodoxiei? A gresit oare Parintele Justin ca nu l-a dat anatemei pe (Parintelui )Prof. Vasile Mihoc pentru generatiile de preoti de care si-a batut joc? Poate astazi nu ar mai fi propovaduit ecumenismul cretan in Biserica…Nu, sa nu fie. Sfintii Parinti aveau o alta lucrare, cea a discernamantului, vazuta doar la UNII dintre anti-ecumenistii de astazi.


Cea a mustrarii care se impleteste cu intristarea. Cea a dreptatii care se tine de mana cu mila. Da, Sfintii anatemizau ereticii, dupa ce zeci de ani au plans si s-au rugat pentru dansii, le-au trimis epistole, iar cand ereticii anatemizati se intorceau la credinta, erau primiti ca fratii.


Sfintii nu fugeau din Biserica prin case particulare pentru a-si pastra neintinata propria credinta. Era taman invers. Sfintii paraseau pustia pentru lupta fatisa, cand Biserica era vatamata de eres. Nu propovaduiau propria ortodoxie, ci cea a sobornicitatii. Mustrau erezia pe fata, dar nu osandeau ereticii cu o inima lipsita de cea mai adanca mila.


Sa privim cu atentie la parintii duhovnicesti din Athos si Grecia, care se regrupeaza impotriva sinodului cretan, fara a-si anatematiza ierarhii. IPS Ieremia al Gortinei da anatemei pe papa francisc, condamna ecumenismul, dar n-a dat inca anatemei pe nici un ierarh grec care a semnat la Creta, nici chiar pe Patriarhul Bartolomeu, care este evident, ereziarh.

http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/10/08/mitropolitul-ieremia-de-gortina-anatematizeaza-panerezia-ecumenismului-semnata-de-tradatorii-ortodoxiei-participanti-la-adunarea-din-creta/


Fara a-si anatematiza ierarhii, Parintele athonit Ierom. Sava de la M-rea Marea Lavra, vorbeste de un alt sinod care să condamne acest sinod eretic de la Creta, precum si de faptul ca putem merge la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii eretici, pana cand vor fi condamnati de un nou Sinod.


Si stilistii, si mateitii si ceilalti ca dansii, au dorit sa pastreze propria credinta curata, dar cautand exclusiv adevarul, au pierdut harul, ajungand sa lupte impotriva ecumenismului DIN AFARA Bisericii. Singur adevarul, fara dragoste, naste schisme. Singura iubirea, fara adevar, zamisleste ecumenisme.


Aceste doua aripi, adevarul si mila, acrivia si iconomia, ne vor ajuta sa deosebim ortodox, caderile altora, de ispitele noastre.


Astazi, dupa ce am dat drumul la acest articol, am primit un comentariu interesant : ” sinodul bor va fi in ianuarie 2017.

nu mai e in octombrie 2016.

se asteapta documentele oficiale ale intrunirii din creta, apoi vor fi impuse in toate eparhiile, in parohii si manastiri, care nu va semna va fi caterisit sau afurisit. prigoana cea mare a început. popor roman ortodox, pregateste-te de mucenicie. Maica Domnului sa ne intareasca. ”


Am ajuns vremurile despre care vorbeste proorocia P.Adrian Fagetan, cu obligativitatea semnaturilor pro-creta.

Cei care credeau ca eresul cretan este doar o problema nesemnificativa, acum vor trebui sa-si marturiseasca fortat Ortodoxia.


Concluzionand, spunem ca, ceea ce s-a semnat la Creta, este clar erezie, dar Capul Bisericii fiind Insusi Hristos iar nu vreun arhiereu, prin iconomie, pana la un nou Sinod Ortodox – format din cei care nu au semnat la Creta, si poate si din unii din cei care nu au participat – care sa-i condamne pe cretani, inca mai este har in Biserica Ortodoxa Romana. Daca preotii se vor uni in nepomenirea cretanilor – care este acum indreptatita si nu constituie schisma – acestia vor da inapoi, cum au facut-o in cazul ereticilor N.Corneanu si S.Drincec. Dumnezeu si Maica Domnului, pentru rugaciunile Tuturor Sfintilor Romani, sa ne ajute sa nu cadem in extreme, sa fie mai multa fratietate intre marturisitorii romani si sa mistuim “dragostea ecumenistilor” cu adevarul Ortodoxiei.

SURSA

Un gând despre „Pentru cei care afirma ca in BOR nu mai este har dupa adunarea de la Creta.

  1. Si totusi ceva nu e in regula cu pomenirea ierarhilor eretici ! Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „Nu numai cei cazuti in erezie, dar si cei care PASTREAZA COMUNIUNEA CU ACESTIA, sunt VRAJMASII LUI DUMNEZEU !!!!!!

    Asadar… au vrajmasii lui Dumnezeu Har ???!!! Conform celor afirmate in acest articol asa rezulta. Nu e ciudat ?!

    Apreciază

Lasă un comentariu