Viata, Acatistul si Canonul de rugăciune către Sfântul Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul (20 Iulie)

Viata

Vrând să începem viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, văzătorul cel slăvit, râvnitorul după Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fără de lege, învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, pedepsitorul proorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marele plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup şi va să fie, ca o înainte cuvântare, înainte mergător la a doua venire a lui Hristos, vom pune înainte faptele care le-a făcut el, pentru mai luminoasa arătare a râvnei lui, cu care a râvnit după Domnul Dumnezeu.

La început, popoarele lui Dumnezeu cele alese, care se înmulţiseră în douăsprezece seminţii, după numărul celor doisprezece fii ai lui Israel, au fost nedespărţite între dânsele, cu o împreunare şi cu o sfătuire, îndreptându-se cu un povăţuitor care s-a început de la Moise, de la Isus al lui Navi şi de la ceilalţi judecători ai lui Israel, până la împăratul David şi Solomon. Iar când după Solomon a luat împărăţia fiul său, Roboam, şi, ca un tânăr, neascultând sfatul cel bun al bătrânilor celor înţelepţi, ci ascultând sfatul cel răzvrătit al tinerilor celor asemenea cu dânsul, a început a asupri poporul lui Israel, îngreunându-l cu felurite dajdii şi pedepsindu-l cu bătăi şi risipiri, atunci zece seminţii ale lui Israel, rupându-se de dânsul, şi-au ales alt împărat cu numele Ieroboam. Acel Ieroboam a fost mai înainte rob al lui Solomon, şi vrând Solomon să-l bată pentru oarecare pricină, el a fugit în Egipt, unde a stat până la moartea lui Solomon. Iar după moartea lui Solomon întorcându-se, seminţiile lui Israel, care se rupseseră de Roboam, şi l-au pus lor împărat.
Deci Roboam, fiul lui Solomon, împărăţea în Ierusalim numai peste două seminţii: peste seminţia lui Iuda şi peste cea a lui Veniamin. Iar Ieroboam, robul lui Solomon, împărăţea peste zece seminţii ale lui Israel, în cetatea Sichem cea înnoită de dânsul, care mai înainte fusese risipită. Deci cele două seminţii care rămăseseră cu fiul lui Solomon, Roboam, se numeau împărăţia lui Iuda; iar cele zece seminţii care se rupseseră cu robul lui Solomon, Ieroboam, se numeau împărăţia lui Israel. Iar de vreme ce seminţiile lui Israel, deşi se despărţiseră în două părţi, totuşi ele slujeau împreună unui singur Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, neputând să mai aibă alte biserici, decât numai pe cea din Ierusalim zidită de Solomon, şi nici alţi preoţi, decât numai pe cei puşi de Dumnezeu, de aceea popoarele din împărăţia lui Israel veneau în toţi anii la Ierusalim să se închine Domnului Dumnezeu, cu aducere de jertfe.
Iar Ieroboam, împăratul lui Israel, văzând aceea, s-a gândit în sine, zicând: „Aceste popoare, dacă vor merge totdeauna astfel pe la Ierusalim, pentru închinare lui Dumnezeu, iarăşi se vor lipi de împăratul lor cel dintâi – de fiul lui Solomon şi pe mine mă vor ucide”. Acestea gândindu-le, căuta cum ar putea să întoarcă pe israeliteni, ca să nu se mai ducă în Ierusalim; deci s-a gândit ca mai întâi să-i întoarcă pe dânşii de la Dumnezeu, zicând: „Nu se poate ei să lase Ierusalimul, dacă nu mai întâi vor părăsi pe Dumnezeu”.
Deci ştiind el că poporul acela este lesne aplecat spre închinarea de idoli şi spre toată spurcata fărădelege, s-a gândit să-i depărteze pe ei de la Dumnezeu printr-un meşteşug ca acesta: A făcut doi vitei de aur – precum şi israelitenii cei de demult care ieşiseră din Egipt, au făcut un viţei de aur – şi chemând la dânsul tot poporul acela şi arătându-le lor viţeii, le-a zis: „Aceştia sunt zeii tăi, Israele, care te-au scos din pământul Egiptului! Nu mai umblaţi de acum la Ierusalim, ci să vă închinaţi acestor zei”. Apoi a pus acei viţei în felurite locuri; pe unul în Betel şi pe altul în Dan, zidindu-le case prea frumoase. Şi le-a rânduit lor praznice şi multe jertfe; şi el însuşi s-a făcut slujitor al lor. Apoi a poruncit, spre înşelarea popoarelor celor iubitoare de păcate, să săvârşească toată fărădelegea lângă acei idoli în chip de viţei de aur, la necuratele lor praznice.
Astfel, acel împărat păgân, pentru împărăţia cea vremelnică, şi el însuşi a căzut de la Dumnezeu şi pe toate cele zece seminţii le-a întors de la Dânsul. Deci, după acel împărat, şi ceilalţi împăraţi ai lui Israel şi idoli, precum se deprinsese de la Ieroboam. Dar Preabunul Dumnezeu, nepărăsind pe poporul care îl părăsise pe El şi căutând întoarcerea lor, le trimitea pe proorocii Lui cei sfinţi, ca să le arate rătăcirea lor şi să-i sfătuiască, ca, izbăvindu-se din cursele diavolului, să se întoarcă iarăşi la binecredincioasa cinstire a Dumnezeului cel adevărat. Intre alţi prooroci, care în felurite vremuri au fost trimişi la dânşii, a fost şi acesta, despre care ne este nouă cuvântul, adică Sfântul Ilie cel mare între prooroci, despre a cărui naştere se povesteşte aşa de către cei vrednici de credinţă:
Patria Sfântului Ilie, proorocul lui Dumnezeu, a fost ţara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan, care se învecinează cu Arabia, şi cetatea Tesvi, pentru care s-a numit şi Tesviteanul. El s-a născut din seminţia lui Aaron, din tată cu numele Sovac. în timpul în care maica sa l-a născut, Sovac, tatăl lui, a văzut nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, vorbind cu pruncul şi învelindu-l pe el cu foc, şi băgându-i văpaie de foc în gură, ca să mănânce. Aceasta văzând-o tatăl său şi spăimântându-se, s-a dus la Ierusalim şi a spus preoţilor vedenia sa. Iar unul din acei preoţi, bărbat mai înainte- văzător, i-a zis: „Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tău, ci să ştii că el va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvântul lui va fi ca focul de puternic şi de lucrător. Râvna lui către Domnul şi viaţa lui va fi bineplăcută lui Dumnezeu, şi va judeca pe Israel cu sabie şi cu foc”.
Un semn ca acesta şi o mai înainte-vestire pentru Sfântul Ilie la naşterea lui i-a fost arătată, adică în ce fel avea el să fie, după ce va veni la vârsta bărbatului desăvârşit. Iar pruncul, crescând, se deprin- dea printre preoţi, ca unul ce era din seminţie preoţească, şi punându-şi nădejdea spre Dumnezeu din tinereţe, a iubit curăţia fecioriei şi petrecea într-însa ca un înger al lui Dumnezeu, curat cu sufletul şi cu trupul. Şi îi plăcea să se îndeletnicească în dumnezeiasca gândire şi adeseori ieşea la linişte în locurile pustiului şi astfel mult vorbea cu însuşi Dumnezeu, prin rugăciunea cea fierbinte, arzând ca un serafim de dragoste înfocată către Dânsul. Şi era iubit şi el însuşi de Dumnezeu, pentru că Domnul iubeşte pe cei ce-L iubesc pe El. Deci se învrednicise Ilie vorbirii celei milostive cu Dumnezeu şi a câştigat mare îndrăzneală la El, pentru viaţa sa cea asemenea cu îngerii, căci toate câte cerea de la milostivirea lui Dumnezeu, le lua, ca cel ce aflase înaintea Lui mult dar.
Sfântul Ilie, auzind şi văzând fărădelegile ce se făceau în poporul cel răzvrătit a lui Israel – împăraţii petrecând în păgânătatea cea potrivnică lui Dumnezeu, judecătorii şi cei mai mari făcând nedreptăţi, popoarele slujind urâciunilor idoleşti, tăvălindu-se în toate necurăţiile fără frică şi fără teamă de Dumnezeu, şi aducând pe fiii şi pe fiicele lor ca jertfă diavolilor; iar adevăraţii cinstitori de Dumnezeu primejduindu-se în strâmtorare şi în prigonire, necăjindu-se şi fiind daţi la moarte -, îl durea foarte tare inima şi plângea; pe de o parte tânguindu-se pentru pierderea sufletelor omeneşti celor fără de număr, iar pe de alta, pentru prigonirea cea cumplită împotriva drepţilor. Şi mai ales se întrista şi se umplea de râvnă văzând necinstirile ce se făceau adevăratului Dumnezeu de cei necredincioşi.
Deci mai întâi se ruga la Dumnezeu ca să întoarcă pe cei păcătoşi la pocăinţă; dar de vreme ce Dumnezeu are trebuinţă de la cei păcătoşi de însăşi voinţa lor spre bine, iar în acei oameni împietriţi nu era deloc acea voinţă a binelui, de aceea proorocul râvnind foarte tare, s-a rugat lui Dumnezeu să-i pedepsească pe ei vremelnic, ca măcar astfel să se înţelepţească. Dar, văzând pe Domnul zăbavnic spre pedepsire, ca un iubitor de oameni şi îndelung răbdător, a îndrăznit a cere să-i poruncească lui să pedepsească pe călcătorii de lege, că poate se vor întoarce oamenii spre pocăinţă când vor fi pedepsiţi de om. Şi nu s-a depărtat de la o rugăciune ca aceea până ce nu a câştigat-o şi a luat cererea aceea de la Preaînduratul Dumnezeu, pentru că nu voia Preamilostivul Dumnezeu, ca un Părinte iubitor de fii, să mâhnească pe acel iubit rob al Său, care îi slujea Lui ca un fiu, necălcând nici cea mai mică poruncă a Lui; ci precum Ilie îi era în toate ascultător, nemâhnindu-L câtuşi de puţin vreodată, tot aşa şi Dumnezeu îi asculta rugăciunile lui, nemâhnindu-l pe dânsul.
Pe acea vreme împărăţea peste Israel, Ahab, împăratul cel fără de lege, având scaunul său în Samaria. Ahab şi-a luat de soţie pe Izabela, fata lui Ieteval, împăratul Sidonului şi a adus cu ea în Samaria pe urâciunea Sidonului, pe spurcatul idol Baal şi a pus idolul în casa urâciunii lui, pe care o zidise în Samaria. Şi se închina aceluia ca unui Dumnezeu şi tot Israelul venea la închinarea lui Baal. Acel împărat a mâniat pe Dumnezeul Cel Preaînalt mai mult decât toţi împăraţii care au fost în Israel înaintea lui, căci a înmulţit foarte închinăciunea de idoli în împărăţia sa. Deci proorocul lui Dumnezeu Ilie, fiind plin de râvnă către Dumnezeu, a mers la Ahab şi l-a mustrat pentru rătăcire, căci, părăsind pe Dumnezeul lui Israel, se închina diavolilor şi pe toate popoarele le trăgea cu sine în pierzare.
Şi văzând pe împărat că nu-i asculta sfaturile lui, Sfântul Prooroc Ilie a adăugat şi fapte pe lângă cuvinte, pedepsind pe potrivnicul lui Dumnezeu şi pe poporul lui. El a zis:Viu este Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stau eu, că nu va fi în anii aceştia rouă şi ploaie din cer pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii mele. Aceasta zicând, a plecat dinaintea lui Ahab. Deci, îndată cu cuvântul proorocului, s-a încuiat cerul şi s-a făcut secetă şi nici o picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pământ, iar uscăciunii pământului i-a urmat nerodirea, lipsa de hrană şi foametea poporului. Pentru că unul împăratul greşind, a venit mânia lui Dumnezeu asupra tuturor, precum şi mai înainte pentru David singur care greşise, se primejduia toată împărăţia. Iar proorocul lui Dumnezeu, Ilie, aştepta să se înţelepţească Ahab, împăratul lui Israel şi, cunoscându-şi rătăcirea sa, să se întoarcă prin pocăinţă la Dumnezeu şi pe popoarele cele răzvrătite cu el să le întoarcă la calea cea dreaptă.
Iar după ce l-a văzut pe Ahab petrecând în împietrire ca pe Faraon şi că nici nu gândea să se lase de acea păgânătate, ci mai vârtos mergând spre mai mare adânc de răutate, prigonind şi ucigând pe cei ce slujeau lui Dumnezeu cu dreaptă credinţă, a lungit acea pedeapsă până în al doilea şi al treilea an. Atunci s-a împlinit cuvântul Sfântului Prooroc Moise, întâiul văzător de Dumnezeu, care a zis către Israel:Va fi cerul deasupra capului tău de aramă şi pământul cel de sub tine de fier. Pentru că, încuindu-se cerul, pământul nu avea umezeală, nici nu îşi dădea rodul său, iar văzduhul fiind aprins întotdeauna, şi arşiţă de soare în toate zilele, pomii şi florile se veştejiseră, toată iarba pământului se uscase şi pieriseră toate roadele pământului; grădinile, ţarinile şi câmpiile se făcuseră pustii, fiindcă nu era cine să are, nici să semene. încă şi izvoarele apelor se uscaseră, râurile erau mici şi pâraiele secaseră, iar apele care erau mari se împuţinaseră. Şi tot pământul rămăsese fără de apă şi uscat, iar oamenii, dobitoacele şi păsările mureau de foame. Dar această foamete nu era numai asupra poporului lui Israel, ci venise şi asupra ţărilor dimprejur, pentru că atunci când se aprinde o casă din cetate, sunt în primejdie şi cele de primprejur. Astfel, casa lui Israel atrăgând asupra sa mânia lui Dumnezeu, din această pricină pătimea toată lumea.
Iar acestea s-au făcut nu atât cu mânia lui Dumnezeu, cât cu râvna proorocului Ilie, pentru că Domnul, Preamilostivul iubitor de oameni, biruindu-se de îndurările Sale şi văzând primejdia popoarelor şi pieirea tuturor vieţuitoarelor, voia să trimită ploaie pe pământ; dar se oprea, făcând voia proorocului, ca să nu fie mincinoase cuvintele care le zisese:Viu va fi Domnul, că nu va pogorî ploaie sau rouă pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii mele. Şi zicând acestea, el era cuprins cu atâta râvnă după Dumnezeu, încât nu se cruţa nici pe sine; căci ştia că, dacă va lipsi hrana de pe pământ, atunci şi el va răbda aceeaşi foamete ca şi celelalte popoare. însă nu se îngrijea de aceasta, că mai bine voia să moară de foame decât să miluiască pe păcătoşii care nu se pocăiau şi erau ca nişte vrăjmaşi ai lui Dumnezeu.
Dar ce a făcut Domnul cel milostiv? A trimis pe prooroc într-un loc oarecare osebit, depărtat de oameni, zicându-i:Du-te spre răsărit şi ascunde-te la pârâul Cherit care este în faţa Iordanului. Vei bea apă din pârâu, iar corbilor le-am poruncit să te hrănească acolo. Domnul a făcut aceasta, pe de o parte, ca să păzească pe prooroc de mâinile ucigaşe ale Izabelei, iar pe de altă parte, că nu voia să-l omoare cu foamea, ci să-l aducă în umilinţă pentru popoarele care se topeau şi mureau de foame şi sete, prin pilda corbilor şi a râului Cherit. Căci firea corbilor este mult mai mâncăcioasă de cărnuri decât a altor păsări şi nu numai spre oameni nu se milostivesc, dar nici spre puii lor; căci cum fac pui, îndată îi părăsesc să moară de foame, zburând aiurea, dar purtarea de grijă a lui Dumnezeu îi hrăneşte, trimiţându-le în gură muşte din văzduh. Deci corbii, zburând în toate zilele la prooroc, după porunca lui Dumnezeu, îi aduceau hrană: dimineaţa pâine, iar seara carne. Iar Dumnezeu, orânduind aceasta, părea că-i grăieşte cu vorbe tainice în inima lui: „Vezi cum corbii, care sunt sălbatici, lacomi, mâncăcioşi, urâtori de pui, se ostenesc pentru hrănirea ta? Ei singuri, fiind flămânzi, îţi aduc ţie de mâncare; iar tu, fiind om, nu te milostiveşti spre oameni şi nu numai pe oameni voieşti să-i omori, ci şi dobitoacele şi păsările!” Asemenea, când proorocul a văzut după câteva zile şi râul secat, Dumnezeu a zis către dânsul: „Iată acum este vremea de a milui făptura cea muncită şi a trimite ploaie spre dânsa, ca să nu mori şi tu de sete”. Însă râvnitorul lui Dumnezeu se întărea, rugându-se lui Dumnezeu dimpotrivă, ca să nu fie ploaie, până ce nu se vor pedepsi cei neînvăţaţi şi se vor pierde de pe pământ vrăjmaşii lui Dumnezeu.
Deci Domnul, plecând cu înţelepciune spre milă pe robul Său, l-a trimis în Sarepta Sidonului, care nu era sub stăpânirea împăratului lui Israel, la o femeie văduvă şi săracă, ca să se gândească în sine câtă primejdie a adus nu numai asupra oamenilor bogaţi şi însuraţi, dar şi asupra văduvelor sărace, cărora, nu numai în vreme de foamete, ci şi în îndestulare şi belşug, de multe ori le lipseşte hrana zilnică.
Şi ducându-se proorocul la porţile acelei cetăţi, a văzut acolo o văduvă adunând lemne, nu mai mult decât două despicături mici; căci nu avea nici făină mai multă în vas, decât numai un pumn şi într-un ulcior o picătură de untdelemn. Deci, fiind el flămând, a cerut de la dânsa o bucată de pâine. Iar ea, spunându-i despre sărăcia sa cea mare, i-a zis şi aceasta, că din acel pumn de făină are să-şi gătească masa sa cea mai de pe urmă pentru ea şi pentru copilul ei, iar după aceea să moară de foame.
Omul lui Dumnezeu putea şi prin aceea să se umilească şi să-i fie milă de toate văduvele cele sărace, care se topeau de foame, dar râvna cea mare din el către Dumnezeu biruia pe toate, neîngrijindu-se de făptura care pierea, voind să proslăvească pe Făcătorul şi să arate în toată partea cea de sub cer tăria cea atotputernică a Aceluia. Şi având de la Dumnezeu darul facerii de minuni, după măsura credinţei sale, a înmulţit cu îndestulare făina şi untdelemnul în casa văduvei şi astfel a fost hrănit de dânsa până ce a trecut vremea de foamete. Şi a înviat Sfântul Ilie cu rugăciunea sa pe fiul ei care murise, prin suflarea de trei ori asupra lui, de care lucru se citeşte în dumnezeiasca Scriptură şi se povesteşte de fiul acela înviat al văduvei că numele lui era Iona şi, venind în vârstă, s-a învrednicit de darul proorocesc. El a fost trimis de Dumnezeu să propovăduiască pocăinţa în cetatea Ninive şi, fiind înghiţit de un chit în mare, a ieşit din el după trei zile, mai înainte închipuind în sine învierea lui Hristos cea de a treia zi, precum se povesteşte pe larg în cartea cu proorociile lui şi în viaţa lui.
Iar după trecerea celor trei ani de neplouare şi de foamete, preabunul Dumnezeu, văzând zidirea sa că se topise desăvârşit de foame, s-a pornit spre milostivire şi a zis către robul Său Ilie: „Du-te şi te arată lui Ahab, pentru că voiesc să miluiesc lucrul mâinilor mele, să dau ploaie şi să adăp pământul cel uscat prin cuvântul gurii tale, ca să-l fac aducător de roade; căci acum şi Ahab se pleacă spre pocăinţă şi te caută, şi te va asculta la ceea ce-i vei porunci”. Deci plecând Proorocul Ilie din Sarepta Sidonului, a mers la Samaria, cetatea împărăţiei lui Israel.
Împăratul Ahab avea un iconom cu numele Obadia, bărbat temător de Dumnezeu, slujind cu credinţă aceluia. El ascunsese de sabia Izabelei o sută de prooroci ai Domnului, în două peşteri, câte cincizeci într-una, şi îi hrănea cu pâine şi cu apă. Pe acest iconom chemându-l împăratul Ahab la sine mai înainte de venirea lui Ilie la dânsul, l-a trimis să caute iarbă pe la pâraiele apelor celor uscate, pentru hrănirea puţinilor cai ce rămăseseră şi a celorlalte dobitoace. Şi când Obadia a ieşit din cetate, a întâmpinat pe Sfântul Prooroc Ilie şi i s-a închinat până la pământ, apoi i-a spus că Ahab l-a căutat cu dinadinsul prin toată împărăţia sa. Şi a zis Sfântul Ilie către Obadia: Du-te şi spune Stăpânului tău că vin la dânsul. Iar Obadia se lepăda, zicând:Mă tem că, dacă voi pleca de lângă tine, Duhul Domnului să nu te răpească în altă parte şi mă voi face mincinos înaintea stăpânului meu, care, mâniindu-se, mă va ucide. Sfântul Ilie i-a zis: Viu este Domnul puterilor, Căruia îi stau înainte, că astăzi mă voi arăta lui Ahab. Deci, Obadia, ducându-se, a spus împăratului toate acestea, iar el, grăbindu-se, a ieşit în întâmpinarea omului lui Dumnezeu şi când l-a văzut, îndată, din răutatea pe care o avea în sine, a îndrăznit a zice către dânsul un cuvânt aspru ca acesta:Oare tu eşti cel ce răzvrăteşti pe Israel? Iar proorocul lui Dumnezeu i-a răspuns împotrivă fără frică:Nu eu răzvrătesc pe Israel, ci tu şi casa tatălui tău; căci aţi părăsit pe Domnul Dumnezeul vostru şi aţi mers în urma spurcatului Baal.
Apoi, proorocul lui Dumnezeu, ca cel ce avea în sine puterea ajutorului dumnezeiesc, a început a porunci împăratului cu stăpânire, zicându-i: „Acum trimiţând, adună la mine în muntele Carmelului, pe toate cele zece seminţii ale lui Israel şi să aduci pe cei patru sute şi cincizeci de prooroci fără de ruşine ai lui Baal. Asemenea să aduci şi pe ceilalţi patru sute şi cincizeci de prooroci, care jertfesc la alţi necuraţi idoli în munţii cei înalţi şi în prăpăstii, şi cu toţii mănâncă din masa Isabelei. Toţi aceia să se întrebe cu mine despre Dumnezeu şi vom vedea care este Dumnezeul cel adevărat”.
Şi trimiţând împăratul îndată în pământul lui Israel, a adunat în muntele Carmelului mulţime de popor nenumărat şi pe toţi proorocii cei mincinoşi, împreună cu slugile lor şi cu mult popor; apoi însuşi Ilie, râvnitorul către Dumnezeu, a mers acolo. Şi stând el înaintea tuturor, a zis către împărat şi către tot poporul lui Israel:Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul Dumnezeu, Care v-a scos pe voi din pământul Egiptului cu mână tare, este Dumnezeu, apoi pentru ce nu mergeţi în urma Lui? Iar dacă Baal este zeul vostru, apoi mergeţi după el. La aceste cuvinte ale lui, poporul tăcea şi nici nu putea răspunde ceva; căci toţi câţi erau israeliteni, erau mustraţi de conştiinţă pentru rătăcirea lor. Iar proorocul le-a zis: „Iată acum, ca să cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu, faceţi ceea ce vă voi porunci. Mă vedeţi pe mine proorocul Domnului, rămas singur în tot Israelul, căci pe toţi ceilalţi i-aţi ucis. Vedeţi aici şi pe proorocii lui Baal, cei atât de mulţi; deci aduceţi-ne nouă doi viţei spre jertfe – mie unul, iar slujitorilor lui Baal altul -, şi să nu faceţi foc. Drept aceea, peste a cărui jertfă va cădea focul din cer şi o va arde, al aceluia este adevăratul Dumnezeu şi toţi să vă închinaţi acelui Dumnezeu, iar potrivnicii să se dea morţii”.
Aceasta auzind poporul, a lăudat judecata proorocului lui Dumnezeu şi a zis: „Aşa să fie! Bun este cuvântul acesta”. Deci, fiind aduşi amândoi viţeii în mijlocul soborului, Sfântul Ilie a zis către proorocii cei fără de ruşine ai lui Baal: „Alegeţi-vă un viţel şi aduceţi-l întâi voi jertfă, de vreme ce voi sunteţi mai mulţi, iar eu însumi voi face pe urmă. Şi punând viţelul pe lemne, să nu aprindeţi focul, ci să vă rugaţi către zeul vostru Baal, ca să vă trimită foc din cer şi să vă ardă jertfa”. Deci proorocii lui Baal au făcut aşa. Aruncând sorţi, ei şi-au luat un viţel, apoi, punând lemne multe, au junghiat viţelul, l-au tăiat în bucăţi, l-au pus pe altar şi au început a se ruga către Baal, zeul lor, ca să le trimită foc spre jertfa lor. Şi au chemat numele aceluia de dimineaţă până la amiază, strigând: „Ascultă-ne, Baale, ascultă-ne pe noi!” Dar nu era nici glas, nici ascultare şi toţi alergau împreună împrejurul jertfelnicului lor.
Iar când s-a făcut amiază, Ilie, proorocul lui Dumnezeu, îi batjocorea şi le zicea:Strigaţi cu glas mare ca să vă audă zeul vostru, de vreme ce acum poate are altă îndeletnicire; poate face altceva sau vorbeşte cu alţii sau benchetuieşte sau doarme. Deci, strigaţi cu glas mare, ca să-l deşteptaţi! Iar proorocii cei mincinoşi strigau tare şi se crestau cu cuţitele, după obiceiul lor; iar unii se băteau cu bicele până la vărsarea sângelui lor.
Apoi trecând amiaza şi slujitorii cei fără de ruşine nesporind nimic, Sfântul Ilie Tesviteanul le-a zis:Tăceţi de acum şi încetaţi, căci a sosit vremea jertfei mele. Iar proorocii lui Baal au încetat şi Ilie a zis către popoare:Apropiaţi-vă de mine! Şi toate popoarele s-au apropiat de dânsul şi a luat douăsprezece pietre, după numărul celor douăsprezece seminţii ale lui Israel, şi le-a pus pe altarul Domnului, apoi, tăind viţelul în bucăţi, l-a pus pe lemne, a săpat groapă împrejurul altarului şi a poruncit popoarelor ca, luând patru vase de apă, să toarne apa pe jertfă şi pe lemne, şi au făcut aşa. Apoi le-a zis: „Turnaţi al doilea rând!” Şi au turnat. Apoi le-a mai zis: „Turnaţi al treilea rând!” Şi au turnat. Şi a străbătut apa împrejurul altarului, şi groapa s-a umplut cu apă.
Atunci Sfântul Ilie, privind către cer, a strigat către Dumnezeu: Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui lacob, ascultă-mă pe mine, robul Tău, şi trimite de sus foc peste această jertfă, ca astăzi să cunoască toate aceste popoare, că Tu singur eşti Dumnezeul lui Israel şi eu robul tău şi Ţie ţi-am înălţat această jertfă. Ascultă-mă pe mine, Doamne, ascultă-mă cu foc, pentru ca să se întoarcă inimile acestor popoare în urma Ta. Şi a căzut foc din cer de la Domnul şi a mistuit toate jertfele cele întregi, lemnele, pietrele, ţărâna şi apa care erau în groapă. Şi au căzut popoarele cu feţele la pământ, strigând: „Cu adevărat Acesta este Unul Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de El”. Iar Sfântul Ilie le-a zis:Prindeţi pe proorocii lui Baal, ca să nu scape nici unul dintr-înşii. Deci i-au prins pe toţi proorocii mincinoşi şi Sfântul Ilie i-a dus la râul Chişon, care intră cu repejuni de apă în marea cea mare, şi acolo i-a junghiat cu mâna sa; iar necuratele lor stârvuri le-a aruncat în apă, ca să nu se spurce pământul cu ele, nici să se vatăme văzduhul de putoarea lor.
După aceasta, Sfântul Ilie a grăit către împăratul Ahab ca degrabă să mănânce şi să bea, apoi să înhame caii la caretă ca să alerge în cale, pentru că o să se coboare ploaie mare şi o să-i ude pe toţi. Deci Ahab şezând să mănânce şi să bea, Sfântul Ilie s-a suit în muntele Carmelului şi, plecându-se la pământ, şi-a pus faţa între genunchii săi şi s-a rugat lui Dumnezeu să trimită ploaie pe pământ. Şi îndată cu rugăciunea lui, s-a deschis cerul ca şi cu o cheie şi s-a pogorât o ploaie mare, încât a udat pe toţi şi pământul cel însetat l-a adăpat din destul. Atunci împăratul Ahab, cunoscând rătăcirea sa, plângea pentru păcatele sale, mergând pe cale spre Samaria. Iar Sfântul Ilie, încingându-şi mijlocul, a alergat pe jos înaintea lui Ahab, bucurându-se în Domnul Dumnezeul său.
Dar spurcata împărăteasa Izabela, soţia lui Ahab, înştiinţându-se de toate acestea, s-a umplut de iuţime şi de mânie pentru pierderea proorocilor săi celor fără de ruşine şi a trimis la Sfântul Ilie, jurân- du-se pe zeii săi, că a doua zi, în care ceas a ucis el proorocii lui Baal, în acelaşi ceas îl va ucide şi ea. Iar Sfântul Ilie s-a temut de moarte, ca un om supus neputinţei firii omeneşti, după ceea ce s-a zis:Ilie era om asemenea nouă, pătimitor. Şi a fugit de frica Izabelei în Beer-Şeba, pământul Iudeei. Şi ducându-se în pustie cale de-o zi, a stat să se odihnească sub un ienupăr şi, fiind mâhnit, îşi cerea moarte de la Dumnezeu, zicând: „Doamne, destul am trăit pe pământ până acum, ia acum de la mine sufletul meu. Oare eu sunt mai bun decât părinţii mei?” Aceasta a grăit-o proorocul, nu că era supărat de acea prigonire, ci ca un râvnitor al lui Dumnezeu, care nu suferea răutăţile omeneşti, necinstirea lui Dumnezeu şi hulirea Preasfântului Său nume. Căci îi era mai uşoară moartea, decât să audă şi să vadă oamenii cei fără de lege, defăimând şi lepădând pe Dumnezeu, Ziditorul lor.
Astfel rugându-se, s-a culcat şi a adormit sub copacul acela, când iată, îngerul Domnului s-a atins de el, zicându-i:Scoală-te şi mănâncă. Deşteptându-se Ilie, a văzut la căpătâiul său o azimă caldă şi un ulcior cu apă. Deci, sculându-se, a mâncat şi a băut şi apoi iarăşi a adormit. Atunci îngerul s-a atins a doua oară de el, zicând: Scoală şi mănâncă, căci calea îţi este depărtată! Deci, sculându-se el, a mâncat şi a băut, şi, cu puterea mâncării aceleia, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, până la muntele Horeb. Acolo a locuit în peşteră, vorbind mai întâi cu îngerul, după aceea cu însuşi Domnul Dumnezeu, Care i S-a arătat în vânt subţire, suflând cu linişte prin văzduh luminos. Iar când Domnul se apropia de dânsul, mergeau înainte semnele cele înfricoşate ale venirii Lui. La început era un vifor mare, care răsturna dealurile şi sfărâma pietrele; după aceea venea foc, dar nu era în foc Domnul, iar după foc un glas de lumină subţire şi acolo era Domnul.
Şi când Ilie a auzit venirea Domnului, şi-a acoperit faţa cu cojocul lui şi, ieşind, stătea înaintea peşterii. Şi a auzit pe Domnul grăind către dânsul: „Ce faci aici, Ilie?” El a răspuns: „Râvnind, am râvnit după Tine, Doamne Atotţiitorule, că fiii lui Israel au părăsit legea Ta, altarele Tale le-au risipit, pe proorocii Tăi i-au tăiat cu sabia şi am rămas numai eu singur; şi acum ei caută şi sufletul meu, ca să mi-l ia”. Iar Domnul, mângâindu-l pe el în necaz, i-a spus că nu tot poporul lui Israel s-a depărtat de la Dânsul; ci mai are ascunşi încă şapte mii de robi ai Săi, care nu şi-au plecat genunchii zeului Baal. După aceea, i-a vestit şi pierzarea lui Ahab şi a Izabelei împreună cu toată casa lor, care avea să fie degrab; şi a poruncit Domnul ca, pe un oarecare bărbat vestit cu numele Iehu, să-l numească mai înainte la împărăţia lui Israel, ca unul ce avea să piardă toată seminţia lui Ahab. încă a mai poruncit ca şi pe Elisei să-l ungă prooroc şi astfel mângâind Dumnezeu pe robul Său, S-a dus de la dânsul.
Iar proorocul Ilie, plăcutul lui Dumnezeu, ducându-se de acolo după porunca Domnului, a găsit pe Elisei, fiul lui Safat, arând pământul cu douăsprezece perechi de boi. Deci şi-a pus cojocul şi i-a spus lui voia Domnului, numindu-l pe el prooroc şi poruncindu-i să meargă în urma sa. Iar Elisei a zis către dânsul: „Rogu-mă ţie, lasă-mă puţin să sărut pe tatăl şi pe maica mea şi apoi voi merge după tine”. Iar Sfântul Ilie neoprindu-l, Elisei s-a dus de a sărutat pe tatăl şi pe maica sa şi, înjunghiind o pereche de boi, cu care el singur ara, a dat ospăţ vecinilor şi casnicilor săi; apoi a plecat după Sfântul Ilie, fiindu-i lui slugă şi ucenic şi urmându-i în tot locul. În acel timp, împăratul Ahab, fiind stăpânit de Izabela, nelegiuita lui soţie, pe lângă cele mai dinainte fărădelegi ale sale, a adăugat altă fărădelege în acest fel.
Un oarecare israelitean, anume Navute, avea o vie în Samaria, lângă aria împăratului Ahab. Acesta a zis către Navute:Dă-mi mie via ta, ca să fac o grădină de verdeţuri, pentru că este aproape de casa mea; iar eu îţi voi da ţie altă vie mai bună decât acesta. Iar de nu-ţi va fi cu plăcere, atunci îţi voi da argint pe ea. Navute a răspuns: Să nu-mi fie mie acesta de la Domnul Dumnezeul meu, ca să-mi dau eu ţie moştenirea părinţilor mei. Auzind aceasta Ahab, s-a întors la casa sa tulburat şi necăjit de cuvintele lui Navute şi de necaz n-a mâncat pâine. Atunci Izabela, înştiinţându-se de pricina mâhnirii lui, a râs de dânsul şi a zis: „Oare în acest fel este stăpânirea ta, împărate al lui Israel, că nu eşti puternic asupra unui om, să faci după voia ta? Nu mai fi mâhnit şi mănâncă pâine; apoi aşteaptă puţin că eu singură îţi voi da în mâini via lui Navute”.
Aceasta zicând, a scris poruncă în numele împăratului la mai- marii cetăţilor lui Israel şi a pecetluit-o cu pecete împărătească. Iar într-însa a scris ca să pună asupra lui Navute o pricină nedreaptă, ca şi cum ar fi vorbit rău de Dumnezeu şi de împărat; apoi, punând de faţă martori mincinoşi, să-l ucidă cu pietre afară din cetate. Astfel s-a săvârşit acea nedreaptă ucidere, din porunca celor fără de lege. Şi murind nevinovatul Navute, Izabela a zis către Ahab: „Acum moşteneşte via lui Navute iară de argint, pentru că el s-a dus dintre cei vii”. Ahab, auzind de uciderea lui Navute, s-a mâhnit puţin, apoi s-a dus să ia via; dar pe drum a fost întâmpinat, din porunca lui Dumnezeu, de Sfântul Prooroc Ilie, care a zis către dânsul: „Deoarece ai ucis cu nedreptate pe Navute cel nevinovat şi i-ai răpit via lui, pentru aceasta zice Domnul: «În locul în care au lins câinii sângele lui Navute, tot în acel loc şi sângele tău îl vor linge câinii. Asemenea şi pe femeia ta, Izabela, o vor mânca câinii şi toată casa ta se va pierde»”.
Iar Ahab, auzind cuvintele acestea, a plâns şi, lepădând hainele sale împărăteşti, s-a îmbrăcat în sac şi a postit. Şi atât a putut de mult acea puţină pocăinţă a lui înaintea lui Dumnezeu, încât acea vremelnică pedeapsă asupra casei lui a mutat-o după moartea sa, pentru că Domnul a zis către proorocul Său Ilie: „De vreme ce Ahab s-a smerit, pentru aceasta nu voi aduce rele asupra casei sale în zilele lui, ci în zilele fiului lui”. După aceasta, Ahab a mai vieţuit trei ani şi a fost ucis în război. Şi l-au adus în Samaria cu careta lui, iar sângele care a curs pe roate l-au lins câinii, după cuvântul proorocului lui Dumnezeu. Asemenea şi cele proorocite despre Izabela şi despre toată casa lui Ahab, s-au împlinit toate la vremea lor, după răpirea Sfântului Ilie.
După moartea lui Ahab, a împărăţit în locul lui fiul său, Ohozie; dar precum a fost moştenitor al scaunului tatălui său, tot aşa a fost şi al păgânătăţii lui, căci, ascultând pe Izabela, ticăloasa sa mamă, a slujit cu jertfe şi cu închinăciuni necuratului Baal şi a mâniat foarte tare pe Domnul Dumnezeul lui Israel. Iar din întâmplare a căzut de pe fereastra foişorului său şi s-a îmbolnăvit. Atunci a trimis soli la spurcatul zeu Baal sau mai bine zis la diavolul care locuia în acel idol şi dădea răspunsuri mincinoase la cei ce-l întrebau. La acela a trimis ca să întrebe despre sănătatea sa, adică dacă se va scula din pat.
Şi ducându-se trimişii lui Ohozie la Baal, i-a întâmpinat în cale proorocul lui Dumnezeu Ilie, din porunca Domnului, şi a zis către dânşii:Oare nu este Dumnezeu întru Israel de vă duceţi să întrebaţi pe întinatul Baal? Deci întoarceţi-vă şi spuneţi împăratului, care v-a trimis: Domnul zice astfel: «Nu te vei mai scula de pe patul pe care te-ai culcat, ci pe el vei muri». Iar ei, întorcându-se, au spus aceste cuvinte împăratului cel bolnav. Şi i-a întrebat împăratul: „Ce fel de om era acela care a spus aceste cuvinte?” Ei au răspuns: „Era păros şi încins cu o curea peste mijloc”. Împăratul a zis: „Acela este Ilie Tesviteanul”.
Apoi a trimis pe un mai mare peste 50 şi 50 de bărbaţi cu el, ca să prindă pe Ilie şi să-l aducă la dânsul. Iar aceia ducându-se, l-au găsit în muntele Carmelului, pentru că acolo obişnuia a petrece mai mult. Deci mai-marele acela, văzându-l şezând în vârful muntelui, a zis către dânsul: „Omule al lui Dumnezeu, împăratul îţi porunceşte să te pogori de aici şi să mergi la dânsul”. Sfântul Ilie a răspuns: „Dacă sunt om al lui Dumnezeu, atunci să se pogoare foc din cer să te mistuie pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi”. Atunci a căzut îndată foc din cer şi i-a prefăcut pe toţi în cenuşă. Apoi împăratul a trimis pe un alt mai-mare peste 50, cu acelaşi număr de bărbaţi, şi acelora li s-a făcut acelaşi lucru; căci, căzând foc din cer, i-a mistuit. Deci împăratul a trimis şi pe al treilea mai mare peste 50 de bărbaţi.
Iar acela, ştiind ce au pătimit trimişii cei mai dinainte de el, s-a dus la Sfântul Ilie cu frică şi cu smerenie şi, plecându-se înaintea lui, l-a rugat, zicând: „Omule al lui Dumnezeu, sufletul meu şi sufletele acestor robi care sunt cu mine sunt gata înaintea ta. Miluieşte-ne pe noi, care n-am venit de voia noastră, ci fiind trimişi; deci nu ne pierde cu foc, ca pe cei trimişi mai înainte de noi”. Iar proorocul a cruţat pe cei ce veniseră cu smerenie, iar pe cei ce veniseră cu mândrie şi cu stăpânire şi voiau să-l ducă ca pe un rob, nu i-a cruţat. Şi s-a făcut porunca Domnului către Sfântul Ilie, ca să meargă la împărat fără de temere cu cei din rândul al treilea şi să-i zică aceleaşi cuvinte, care le zisese mai înainte.
Deci sculându-se omul lui Dumnezeu, a mers cu cel mai mare peste cei 50 şi cu oamenii lui şi, ajungând la împărat, a zis către dânsul:Aşa grăieşte Domnul; deoarece ai trimis la Baal să întrebe despre viaţa tay ca şi cum n-ar fi fost Dumnezeu în Israelg pe care ai fi putut să-L întrebi, pentru aceea nu te vei scula de pe patul pe care zaci, ci vei muri. Şi a murit Ohozie, după cuvântul Domnului cel grăit prin gura proorocului. După Ohozie, împărăţia lui Israel a luat-o Ioram, fratele lui, deoarece Ohozie n-a avut fiu. In vremea lui Ioram, s-a sfârşit casa lui Ahab, pierzându-se de mânia dumnezeiască, în zilele Sfântului Prooroc Elisei, precum se scrie în viaţa lui.
Iar când s-a apropiat vremea în care voia Domnul să ia pe Ilie la Sine viu cu trupul, Ilie şi Elisei mergeau de la cetatea Galgal la cetatea Betel. Şi văzând cu dumnezeiască descoperire răpirea lui, care i se apropiase, voia să lase pe Elisei în Galgal, tăinuind înaintea lui, cu smerită cugetare, preamărirea ce era să i se facă de Dumnezeu. Deci a zis către Elisei:Tu să şezi aici, că pe mine m-a trimis Domnul până la Betel. Iar Sfântul Elisei, ştiind de asemenea din dumnezeiasca descoperire ceea ce avea să fie, i-a răspuns:Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi lăsa pe tine. Deci au mers amândoi până la Betel. Iar fiii proorocilor care locuiau în Betel, apropiindu-se deosebi de Elisei, i-au zis:Oare pricepi tu că Domnul va lua pe stăpânul tău de la tine, pe deasupra capului tău? Elisei a răspuns: Cunosc şi eu, dar tăceţi. După aceasta Sfântul Ilie a zis către Elisei: Tu şezi aici, că pe mine m-a trimis Domnul la Ierihon. Elisei a răspuns:Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi lăsa. Şi au mers amândoi la Ierihon.
Şi apropiindu-se fiii proorocilor din Ierihon de Elisei, i-au zis: Oare pricepi că Domnul va lua astăzi pe stăpânul tău de la tine, pe deasupra capului tău? Elisei a răspuns:Am priceput, tăceţi. Sfântul Ilie a zis către Elisei:Şezi aici, că Domnul m-a trimis la Iordan. Elisei a zis:Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu mă voi depărta de tine. Şi au mers amândoi, iar 50 de bărbaţi din fiii proorocilor s-au dus în urma lor, de departe. Iar când amândoi sfinţii prooroci au ajuns la Iordan, Ilie a luat cojocul său şi, învârtindu-l, a lovit apa cu dânsul şi s-a despărţit în două; şi au trecut amândoi ca pe uscat. Iar după ce au trecut ei Iordanul, Ilie a zis către Elisei:Cere de la mine ce vrei, mai înainte de a fi luat de la tine. Elisei a zis:Cer ca darul din tine să fie îndoit în mine. Ilie i-a zis:Greu lucru ai cerut; însă, dacă mă vei vedea când voi fi luat de la tine, ţi se va împlini cererea; iar de nu mă vei vedea, nu ţi se va împlini cererea.
Şi pe când mergeau ei şi grăiau, deodată s-a arătat între amândoi un car de foc cu cai de foc şi Ilie a fost luat spre cer. Iar Elisei privea şi striga:Părinte, părinte, carul şi caii lui Israel, ca şi cum ar fi zis: „O, părinte, tu ai fost toată puterea lui Israel, care mai mult cu rugăciunea şi cu râvna ta ai ajutat împărăţia lui Israel, decât multă mulţime de viteji şi de ostaşi înarmaţi”. Şi nu l-a mai văzut Elisei. Deci s-a apucat de hainele sale şi le-a rupt, tânguindu-se. Atunci a căzut de sus cojocul lui Ilie şi, luându-l Elisei, a stat pe ţărmurile Iordanului; şi despărţind cu el apa ca şi Ilie, a trecut pe uscat; şi s-a făcut moştenitor darului care lucra în învăţătorul lui.
Iar Sfântul Ilie, proorocul lui Dumnezeu, fiind luat cu trupul în carul cel de foc, până acum este viu în trup, păzindu-se de Dumnezeu în locaşurile raiului. El a fost văzut în Tabor de cei trei Sfinţi Apostoli în vremea Schimbării la Faţă a Domnului şi iar se va vedea de oamenii cei muritori trupeşte, înaintea venirii a doua pe pământ a Domnului. în acea vreme, cel ce mai înainte a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi de sabia lui Antihrist. Şi atunci nu numai ca prooroc, dar şi ca mucenic în ceata sfinţilor se va învrednici de mai mare cinste şi slavă, de la dreptul dătător de plată Dumnezeu, Cel Unul în trei feţe, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Căruia se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul (20 Iulie)

Condac 1:

Tu, cel ce ai fost alesul Domnului pentru întoarcerea lui Israel de la închinarea lui Baal, aspru mustrător al împăraților nelegiuiți strălucind cu văpaia râvnei pentru Dumnezeu atotțiitorul, cu sfințenia vieții și a minunilor, cel ce te-ai ridicat cu trupul la ceruri și vei veni înaintea celei de a doua veniri a lui Hristos, laudă îți aducem ție, profetule al lui Dumnezeu Ilie, tu, care ai mare îndrăzneală către Domnul, slobozește-ne pe noi din toate nevoile și necazurile cu rugăciunile tale, pe noi cei ce-ți cântăm : Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Icos 1:

Înger viețuitor în trup te-ai arătat, proorocule, prin râvna cea pentru Dumnezeu și prin viața ta curată; căci încă prunc fiind, părintele tău, Sovah, văzut-a îngeri luminați cu tine vorbind, cu foc înfășurându-te și cu văpaie hrănindu-te, arătând astfel că râvna ta e fierbinte pentru Dumnezeu și că puterea graiurilor și a vieții tale e ca o lumină neprihănită; pentru aceea, cu uimire grăim ție unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce din veac ai fost ales a sluji pentru mântuirea fiilor lui Israel;
Bucură-te, cel ce încă din pântecele maicii tale ai fost ales vestitor al adevărului și al bunei cinstiri a lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce asupra căruia s-a descoperit preaslăvita arătare, ce a minunat pe părintele tău;
Bucură-te, cel ce din tinerețe ai iubit curăția feciorelnica și tăcerea;
Bucură-te, cel ce ai urât deșertăciunile lumii și toate bucuriile ei, iar sufletul tău în întregime l-ai închinat lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce cu lumina înțelepciunii de Dumnezeu ai fost luminat și cu învățătura temerii de Dumnezeu din pruncie ai fost adăpat;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 2:

Văzând nelegiuire și răzvrătire în Israel, preamărite profetule, te-ai întristat cu duhul și în râvna pentru slava lui Dumnezeu te-ai aprins, pentru că fiii lui Israel se închinau la idolii cei urâți și de Dumnezeu cel adevărat se îndepărtau, Căruia toate oștile cerești cu cutremur Ii cântau : Aliluia !

Icos 2:

Mintea întunecându-și cu pornirile cele rele, Ahab, împăratul cel ce făcea fărădelege, lepădându-se de adevăratul Dumnezeu, Atotțiitorul, și închinându-se josnicului Baal, a înmulțit închinarea la idoli și nelegiuirea în împărăția sa. Iar tu, proorocule, ca un mare râvnitor pentru Dumnezeu, cu îndrăzneală ai înfruntat pe împărat, amenințându-l, prevestind pedeapsa pentru el și pentru împărăția sa, ca trei ani și șase luni nu va cădea ploaie, nici rouă și foamete mare va fi peste tot pământul. Drept aceea, minunându-ne de râvna ta și de îndrăzneala ta cea mare pentru Dumnezeu, cu iubire grăim ție :
Bucură-te, propovăduitorul neînfricat al adevărului și mare luptător pentru cucernicie;
Bucură-te, cel ce cu râvna ta dojenești toată nelegiuirea;
Bucură-te, cel ce ai înduplecat pe Domnul îndelung-răbdătorul să nu pedepsească cu desăvârșire pe cei păcătoși;
Bucură-te, cel ce cu cuvântul ai încuiat cerul, iar pământul cel roditor l-ai făcut sterp;
Bucură-te, cel ce pentru nelegiuirea oamenilor, foamete de trei ani de la Dumnezeu ai cerut;
Bucură-te, că Domnul cel Preaînalt te-a trimis la Ahab, precum oarecând pe Moise la Faraon;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 3:

Cu puterea rugăciunii tale, preaminunate proorocule, în adevar ai incuiat cerul și n-a plouat trei ani și sase luni și a fost mare foamete peste tot pământul, până când, chinuiți de arșiță și foamete, cei nelegiuiți s-au întors către Domnul, pocăindu-se și cu umilință cântând Lui : Aliluia !

Icos 3:

Având negrăită bunăvoire către tine, proorocule, vrut-a Domnul să te deosebească de fiii cei fără de lege ai lui Israel ca să nu înduri împreună cu ei foametea și setea și ți-a poruncit să te duci la râul Cherit, unde corbii te-au hrănit, aducându-ți pâine și carne. De aceea, îți aducem laudele acestea:
Bucură-te, cel ce cu postul și cu privegherea ai nimicit toate deșertăciunile și cugetările pământești;
Bucură-te, cel ce cu rugăciuni și gânduri curate, mintea ți-ai înălțat-o spre cele de sus;
Bucură-te, mărirea patriarhilor și podoaba proorocilor;
Bucură-te, lauda celor feciorelnici și mărirea cuvioșilor;
Bucură-te, îndrumătorul ierarhilor și tăria mucenieilor;
Bucură-te, că ai întors pe calea adevărului pe fiii lui Israel orbiți de nelegiuire și necredință;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 4:

Vifor mare, dărâmând munți, mergea înainte, când Domnul S-a apropiat de tine în Horeb, proorocule; încă și cutremur s-a făcut, dar nu în cutremur S-a arătat Domnul, iar după cutremur foc, și nici în foc s-a arătat Domnul; ci, după foc, adiind vânt răcoritor, în el ți S-a arătat Domnul a Cărui apropiere simțind, cu veșmânt ți-ai acoperit fața, cântând cu frică și bucurie : Aliluia !

Icos 4:

Auzind nelegiuitul împărat Ahab de porunca ta, ca să aduni toate semințiile lui Israel pe muntele Carmel, unde să fie aduși și profeții cei mincinoși ai lui Baal, îndată trimițând, i-a adunat pe toți și a venit și el acolo. Iar tu, râvnitor de slava lui Dummezeu, dorind să rușinezi cu desăvârșire pe idolii cei urâți și să preaslăvești pe adevăratul Dumnezeu, ai poruncit să se pregătească două altare pentru jertfă, iar foc să nu le pună, zicând : Adevăratul Dummezeu va fi acolo, Care la rugăciunea noastră ne va asculta, trimițând foc. Auzind acestea, poporul a grăit, zicând : bine a zis Ilie, să fie așa; iar noi, mărindu-te, cântăm ție :
Bucură-te, marele sol al Împăratului ceresc și vestitor al sfintelor Sale porunci;
Bucură-te, diamant statornic în râvna și stâlp neclintit al bunei cinstiri;
Bucură-te, puternice apărător al adevărului și luptător neînvins împotriva vrăjmașilor Domnului;
Bucură-te, dezrădăcinătorul necinstei ce sădești evlavia și curăția;
Bucură-te, râvnitor înflăcărat al slavei lui Dumnezeu;
Bucură-te, că și în ultimele zile ale lumii acesteia vei propovădui pe adevăratul Dummezeu și vei mustra pe antihristul cel blestemat;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 5:

Împărăteasa Isabela cea fără de lege, cugetând să te stingă pe tine cel ce ești stea de Dumnezeu luminată, aprinzându-se de mânie asupra ta pentru nimicirea profeților ei mincinoși a pus la cale uciderea ta. Totodată i s-a împietrit inima, nevoind să creadă în minunile tale, proorocule, nici să cunoască pe Adevăratul Dumnezeu, ca să-I cânte Lui : Aliluia !

Icos 5:

Toți israelitenii văzând că, la rugăciunea ta, foc de la Domnul din cer s-a pogorât peste jertfa ta, preamărite proorocule, de s-a aprins și, mistuind-o pe ea, au ars toate : lemnele, pietrele precum și apa, căzut-au cu fețele lor la pământ, strigând : Cu adevărat Domnul Dumnezeu Acela este Dumnezeul cel adevărat ! Și au crezut oamenii în Dumnezeul ce adevărat, iar pe proorocii cei mincinoși i-au junghiat. Deci slăvind pe Atotputernicul Dumnezeu, făcătorul de minuni, ție, celui ce ai plăcut lui Dumnezeu, îți cântăm unele ca acestea :
Bucură-te, cel ce ai dobândit mare îndrăzneală înaintea Stăpânitorului tuturor;
Bucură-te, cel ce prin semne și minuni adevărul dumnezeiesc ai întărit;
Bucură-te, cel ce înșelăciunea demonilor ai rușinat, iar credința adevărată o ai preamărit;
Bucură-te, cel ce pe necredincioși cu adevărata cunoștință de Dumnezeu i-ai luminat;
Bucură-te, cel ce prin turnarea apei de trei ori pe jertfelnic Taina Preasfintei Treimi ai descoperit;
Bucură-te, că toată firea cea fiitoare ție s-a supus, iar focul și apa ți-au fost ascultătoare, slujind ție;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 6:

Propovăduitor al cunoașterii și cinstirii de Dumnezeu te-ai arătat, proorocule, nu numai întru Israel, ci și între păgâni, căci trimis ai fost de Domnul în Sarepta Sidonului, la o văduvă săracă, hrănindu-te pe tine însuți și mai ales pe ea hrănind-o în timpul foametei, prin darul facerii de minuni și înmulțind făina și uleiul în casa ei, pe tot timpul foametei. Și după ce te-ai rugat, suflând de trei ori, ai înviat pe fiul văduvei, cântând lui Dumnezeu, Celui ce face minuni : Aliluia !

Icos 6:

Strălucind cu mare râvnă pentru Dumnezeu Atotțiitorul, te-ai întristat foarte, proorocule, pentru că fiii lui Israel au părăsit legământul, au dărâmat altarele Lui și au omorât pe profeții Lui. Domnul, însă, pentru mângâierea ta, ți-a vestit că nu tot Israelul s-a îndepărtat de la El, ci are încă șapte mii de robi necunoscuți, care nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal. Pentru aceasta, amintindu-ne de râvna ta cea pentru Dumnezeu, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, slujitor credincios și prieten apropiat al Domnului;
Bucură-te, chip și lauda binecredincioșilor păstori;
Bucură-te, îndrumătorul mântuirii și luminătorul celor ce zac întru întuneric;
Bucură-te, cel ce îmbărbătezi pe apărătorii adevărului și-i întărești în lupte și suferințe pentru dreptate;
Bucură-te, cel ce ardeai ca o flacără serafimică pentru dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, ca și Domnul în toate te-a ascultat și, la rugaciunea ta, toate ți le-a împlinit;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 7:

Domnul cel iubitor de oameni voind să arate milostivirea Sa păcătoșilor ce se pocăiesc, după trecerea timpului de foamete profețit de tine, proorocule, prin graiul buzelor tale a trimis ploaie îmbelșugată și pașnică pământului însetat; iar fiii lui Israel învrednicindu-se de aceasta mare milostivire, cu inima umilita și mulțumitoare au cântat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icos 7:

O nouă fărădelege a adăugat faptelor sale celor rele necinstitul împărat Ahab, când a poruncit să-l omoare pe nevinovatul Nabot și a răpit via lui. Drept aceea, mustrând pe împăratul călcător de lege, i-ai profețit, sfinte proorocule, ca, în locul unde a fost omorât Nabot, porcii și câinii îi vor linge sângele, iar pe Isabela, femeia lui o vor mânca câinii și toată casa lui va fi nimicită. Cunoscând că această profeție grozavă s-a împlinit, ne cutremurăm grăind ție unele ca acestea:
Bucură-te, groaznicule răzbunător al asupriților și asupra celor cu inima împietrită;
Bucură-te, apărător tare al orfanilor și al celor năpăstuiți;
Bucură-te, cel ce pedepsești pe călcătorii sfintelor sărbători ale Bisericii Ortodoxe;
Bucură-te, cel ce ai coborât din domnie pe defăimătorul numelui lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce cu cuvântul nimicești ca prin trăznet gândurile cele rele;
Bucură-te, cel ce cunoșteai viitorul ca și prezentul, și cele îndepărtate ca pe cele apropiate le-ai proorocit;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 8:

Purtare de grijă minunată și mai presus de fire ți-a arătat Dommul, proorocule, când a poruncit corbilor nesățioși și sălbatici să te hrănească, în timpul foametei lângă râul Cherit, unde îți petreceai timpul în rugăciuni și în cugetare de Dumnezeu, cântând lui Dumnezeu : Aliluia !

Icos 8:

Pe deplin ai fost împodobit cu smerenie, proorocule al lui Dumnezeu; pentru aceasta, pe cei doi sutași, care cu mândrie au venit la tine cu ostași ca să te ducă înaintea nelegiuitului împărat Ohozia, tu cu foc i-ai ars; iar pe Avdie, cel ce hrănea pe ucenicii profeților, care cu smerenie a venit la tine, l-ai miluit. Pentru aceasta, îți aducem aceste cântări de laudă:
Bucură-te, umilitorul și pedepsitorul celor îngâmfați și ocrotitorul și apărătorul celor smeriți;
Bucură-te, cel ce ești groaza judecătorilor iubitori de mită și ajutătorul celor ce judecă cu dreptate;
Bucură-te, cel ce ești sprijin celor credincioși și doborâtorul dușmanilor nelegiuiți;
Bucură-te, cel ce ești imbrăcat cu platoșa înțelepciunii și cu dreptatea ca de un scut ai fost apărat;
Bucură-te, cel ce cu sabia râvnei de Dumnezeu ai fost înarmat și te-ai ridicat pe aripile înfrânării;
Bucură-te, cel ce cu credința ca de un coif al mântuirii ai fost acoperit și cu cununa dragostei prealuminat te-ai încununat;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 9:

Toată firea omenească se minunează foarte cum tu, preamărite proorocule, ai mers 40 de zile fără să mănânci și să bei până la muntele Horeb, unde te-ai învrednicit de strălucita arătare a lui Dumnezeu Atotțiitorul și de preadulcea vorbire cu El cântându-I cu cutremur : Aliluia !

Icos 9:

Ritorii cei mult-grăitori nu se pricep îndeajuns și nu înțeleg, cum tu cel cu nume mare, Sfinte Ilie, în trup omenesc fiind, asemănător nouă în neputințe, ai fost răpit cu trupul la cer prin carul și caii de foc, care ți s-au arătat ție. Deci, minunându-ne de înălțarea ta la cer, slăvim pe Dumnezeu, Cel ce te-a înălțat astfel și cu umilință te chemăm:
Bucură-te, cel ce cu minunata înfrânare ai omorât în tine pe omul cel vechi;
Bucură-te, cel ce cu focul râvnei dumnezeiești, ai ars în tine toată cugetarea cea materială;
Bucură-te, cel ce, ridicându-te la cer, neamului omenesc veselie îi dăruiești și viața veșnică o întărești;
Bucură-te, cel ce ești însenmat de la Dumnezeu cu cinstea și mărirea cea mai presus de fire și mai mult decât proorocii cei vechi ai fost preamărit;
Bucură-te, cel ce ai fost întâmpinat cu bucurie de cetele îngerești în locașurile cerești;
Bucură-te, că numele tău în toată lumea se cinstește și râvna ta pentru Dumnezeu mult se preamarește;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 10:

Vrând Preabunul Dumnezeu să mântuiască poporul lui Israel de înșelăciunile lui Baal, te-a ales pe tine, mare proorocule, drept unealta voii Sale sfinte și te-a umplut cu putere dumnezeiască de a întoarce pe cei fără de lege, de a îndrepta pe cei păcătosi, de a lumina pe cei întunecați și pe toți să-i înveți a cânta lui Dumnezeu:Aliluia !

Icos 10:

Zid de apărare fii nouă, preasfinte proorocule, mult mijlocind pentru potolirea mâniei lui Dumnezeu, Care pe bună dreptate ne pedepsește pe noi păcătoșii și netrebnicii cu secetă, foamete, cu vânturi nimicitoare aducătoare de boli, ca, izbăvindu-ne din nevoi, să-ți cântăm ție :
Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale încui și descui cerurile și trimiți pe pământ, de la Dumnezeu, belșug sau lipsă;
Bucură-te, îndelung-mijlocitorule înaintea lui Dumnezeu, cel ce trimiți ploi, liniște și rouă dătătoare de viață pe pământul amorțit;
Bucură-te, cel ce potolești valurile năpraznice ale mărilor și furtunilor groaznice și cu voia lui Dumnezeu stăpânești tunetele și fulgerele;
Bucură-te, cel ce oprești vânturile nimicitoare și ferești oamenii și necuvântătoarele de plăgile cele de moarte;
Bucură-te, hrănitorul orfanilor și al văduvelor și apărătorul celor milostivi;
Bucură-te, cel ce dobori pe prigonitorii hulitori ai credinței adevărate și alungi duhurile necurate de la credincioșii Domnului;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 11:

Cântare de umilință îți aducem ție, proorocule al lui Dumnezeu, Ilie; precum ai primit ruga lui Elisei, când a cerut de la tine, ca puterea ce-o aveai să treacă asupra lui și înălțându-te spre cer, i-ai slobozit veșmântul tău, pe care luându-l a despărțit apa, precum și tu odată ai despărțit apele Iordanului, moștenind darul lui Dumnezeu ce lucra în tine, așa, acum, acoperă-ne și pe noi cu veșmântul milei tale și ne izbăvește de toate nevoile și necazurile, ca să cântăm lui Dumnezeu : Aliluia !

Icos 11:

Arătatu-te-ai ca un luceafăr luminos întru Israel, prea lăudate proorocule, strălucind asemenea îngerilor cu viața și înțelepciunea ta și cu darul facerii de minuni și ai luminat pe oameni cu propovăduirea adevărului dumnezeiesc, alungând întunericul slujirii idolilor; drept aceea, lăudându-te te mărim cântând:
Bucură-te, stea strălucitoare, ce cu strălucirea ta luminezi toată lumea;
Bucură-te, făclie pururea arzătoare, care, arzând, luminezi celor ce stau în întuneric;
Bucură-te, cel ce cu mintea și cu duhul înțelepciunii ai fost luminat și cu duhul înțelegerii și întăririi ai fost împuternicit;
Bucură-te, cel ce ai fost luminat cu duhul cunoștinței și al smereniei și adăpat ai fost cu temerea de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce te-ai împodobit cu virtuțile cele înalte și cu minunile cele mai presus de înțelegere;
Bucură-te, cel ce ai împlinit pe pământ judecățile Domnului și ai uns pe împărați și prooroci;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 12:

Mare har ai aflat înaintea lui Dumnezeu, prealăudate proorocule Ilie, căci în viața ta pământească ai proorocit și ai săvârșit mari minuni, iar mai pe urmă, răpit cu trupul la cer și după suirea cea mai presus de fire, te-ai înfățișat pe Muntele Taborului unde Domnul S-a schimbat la față și ai vorbit cu El; și până astăzi nu încetezi a săvârși minuni și a izvorî bogăția milelor și a tămăduirilor, celor ce cu osârdie te cinstesc, cântând lui Dumnezeu cu credință : Aliluia !

Icos 12:

Cântând râvna ta cea fierbinte pentru Dumnezeu și viața ta cea îngerească, precum și minunile tale cele mari și bunăvoința lui Dumnezeu arătată pentru tine, laudă aducem ție, mare prooroc Ilie, cel cu nume mare, dar neputând înfățișa după cuviință, cinstea și mărirea ta, cu umilință cântăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, chivot al dumnezeieștii măriri și locaș preasfințit al Sfintei Treimi;
Bucură-te, sfeșnic prea luminat al Bisericii neînserate și mireasma cea cu bun miros a raiului dumnezeiesc;
Bucură-te, povățuitorul pustnicilor cuvioși iar celor feciorelnici îndrumător și ajutător;
Bucură-te, cel ce îndemni pe cei păcătoși la pocăință și mijlocești viața veșnică pentru mântuirea întregului neam creștinesc;
Bucură-te, cel ce te-ai îndulcit de lumina sfinților și a negrăitei slave și pururea preaslăvesti pe Dumnezeu;
Bucură-te, că la sfârșitul vremurilor vei arăta semne mari și vei săvârși minuni pentru întărirea oamenilor în credința cea adevărată spre a înfrunta pe vrăjmașul antihrist;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 13:

O , preaminunate și preaînaltate proorocule al lui Dumnezeu Ilie, mare râvnitor pentru slava lui Dumnezeu, cel ce trimiți pe pământ ploile și seceta, belșugul și lipsa, ascultă această puțină rugăciune, pe care cu evlavie o aducem, și prin mijlocirea ta cea fierbinte către Domnul Dumnezeu, apără-ne de secetă, de foamete și de bolile cele aducătoare de moarte și dăruiește nouă bună întocmire a văzduhului și toată îmbelșugarea pământului întărindu-ne în dreapta credință și viață curată, ca, izbăvindu-ne de chinurile cele veșnice, să ne învrednicim de fericirea raiului cântând lui Dumnezeu : Aliluia ! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi și Condacul întâi

Icos 1:

Condac 1:

Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

Preamărite și preaminunate proorocule al lui Dumuezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viața ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotțiitorul, cu semnele și cu minunile tale, și cu marea lui Dumnezeu bunăvoință față de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, în timpul schimbării Lui la față, acum sălășluind în locașurile raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane, și cu umilință alergăm către mijlocirea ta. Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate și cu atotputernica Sa bunăvoință să ne ajute să ne depărtăm din calea păcatului, îdrumâdu-ne spre tot lucrul bun; ca să ne întărească în lupta împotriva poftelor și a patimilor noastre, sădind în inimile noastre duhul smereniei, al blândeții, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunătății, al răbdării, al înțelepciunii, al râvnei pentru cuvântul lui Dumnezeu și al izbăvirii aproapelui. Nimicește prin rugăciunile tale, proorocule, năravurile cele rele ale lumii, ce întinează neamul creștinesc prin necinstirea credinței dreptslăvitoare, față de rânduielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea părinților și a stăpânitorilor ce ne stăpânesc, aruncând astfel lumea în bezna necinstei, a desfrâului și a pierzaniei.
Depărtează de la noi, preamărite proorocule, prin mijlocirea ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu; apără orașele, satele și țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de neînțelegeri între frați, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Prin rugăciunile tale, preamărite, întărește poporul nostru binecredincios și ajută-l în toate faptele lui bune. Mijlocește, proorocule al lui Dumnezeu, păstoriților noștri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriților, înțelepciune în purtare și învățătura, cucernicie și tărie în ispite; judecătorilor dăruiește-le nepărtinire și lepădare de pofta câștigurilor, dreptate și milă față de cei obijduiți; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă față de supuși, milă și dreaptă judecată, iar dreptcredincioșilor supunere și ascultare față de cârmuitori, cum și îndeplinirea cu sârguință a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace și cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtășirea bunătăților celor veșnice în Împărăția lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul la vreme de secetă

Te cinstim pe tine proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, căci pentru râvna ta întru mărirea Domnului Atotțiitorului, neputând răbda să vezi închinarea la idoli și nelegiuirea fiilor lui Israel, l-ai înfruntat pe regele Ahab, călcătorul de lege și pentru pedepsirea acestora prin rugăciune ai cerut de la Dumnezeu foamete de trei ani pe pământul lui Israel, spre a-l îndepărta de idolii netrebnici, pentru ca să se lase de fărădelegi și de nedreptăți, să se întoarcă spre unul adevăratul Dumnezeu și spre împlinirea sfintelor Sale porunci. În timp de foamete, preaminunate, ai hrănit pe văduva din Sarepta, iar pe fiul ei cel mort, prin rugăciune l-ai inviat. După trecerea timpului de foamete proorocit, ai adunat pe Muntele Carmelului poporul israelit învechit în păcătoșenie și lepădare de Dumnezeu și prin rugăciune foc din cer ai dobândit peste jertfa ta, cu aceasta minune întorcând pe Israel către Domnul. Pe proorocii cei mincinoși ai lui Baal i-ai rușinat, iar după aceea, prin rugăciune, cerul iarăși l-ai deschis și ploaie multă pe pământ ai dobândit, iar pe credincioșii din Israel i-ai umplut de bucurie. Către tine, preafericitul Domnului Ilie, cu umilință alergăm, noi păcătoșii și smerioții, chinuiți de arșiță și secetă : Mărturisim că nu suntem vrednici de mila și de harul lui Dumnezeu; mai curând suntem vrednici pe dreptate de amenințarea aspră a mâniei Lui cu tot felul de rele boli, necazuri și jale. Căci n-am umblat în frică de Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui, ci în poftele desfrânării inimilor noastre, și tot felul de greșeli fără de număr am săvârșit. Fărădelegile noastre ne-au întunecat mintea și nu suntem vrednici a ne arăta în fața Domnului și a privi la cer. Mărturisim că și noi ca și vechiul Israel, ne-am îndepărtat de Domnul Dumnezeul nostru prin fărădelegile noastre, și de nu ne închinaăm lui Baal și altor idoli netrebnici atunci prin robia patimilor și prin poftele noastre slujim idolului; prin patima îmbuibării și a poftelor slujim idolului lăcomiei și al trufiei, idolului mândriei și al îngâmfării și mergem pe urmele împotrivirii față de Dumnezeu prin năravuri rele și slujim duhului pierzător al veacului. Mărturisim, că pentru aceea s-a închis cerul și s-a făcut ca arama, fiindcă s-au închis inimile noastre în fața milei și iubirii adevărate față de aproapele nostru. Pentru aceea pământul s-a uscat și s-a facut neroditor, fiindcă nu aducem Domnului nostru roadele faptelor bune. De aceea, nu ne dă ploaie și rouă, fiindcă nu avem lacrimi de umilință și rouă dătătoare de viață a cugetului către Dumnezeu. De aceea s-au vestejit toate bucatele și toată iarba câmpului fiindcă s-a uscat în noi tot gândul cel bun. De aceea s-a întunecat văzduhul pentru că mintea noastră s-a întunecat de gânduri rele, iar inima noastră s-a întinat de poftele fărădelegii. Mărturisim că și ție, proorocul Domnului suntem nevrednici a ne ruga. Căci tu, om fiind, asemănându-te nouă prin patimi, cu viața ta asemenea îngerilor te-ai făcut și ca unul fără trup ai fost înălțat la cer; iar noi prin faptele și gândurile noastre rușinoase, sufletul nostru deopotrivă trupului l-am făcut. Tu prin post și priveghere i-ai minunat pe ingeri și pe oameni, iar noi ne-am făcut robi necumpătării și poftelor. Tu râvneai la slava lui Dumnezeu, noi însă, ne depărtăm de slăvirea Domnului și Creatorului nostru și ne rușinăm a mărturisi preamărit numele Lui. Tu ai stârpit necinstea și deprinderile rele, iar noi ne robim năravurilor lumii potrivnice Domnului mai vârtos decât poruncilor Lui și a rânduielilor Bisericii. Și câte păcate și nedreptăți n-am săvârșit noi păcătoșii ! Prin păcatele noastre am istovit îndelunga răbdare a Domnului. Pentru toate acestea dreptul Judecător s-a mâniat pe noi și în mânia Lui ne-a pedepsit. Deci, cu îndrăzneala mare față de Dumnezeu și nădăjduind în iubirea ta față de neamul omenesc, cutezăm a te ruga, mărite proorocule. Milostiv fii față de noi nemernicii și nevrednicii, roagă pe Atotbunul Dumnezeu să nu se mânie pe noi până în sfârșit, ca să ne piardă pentru fărădelegile noastre, ci să ne trimită pământului însetat ploaie îmbelșugată și curată și să ne dăruiască roadă bogată și bunaintocmire a văzduhului; mijlocește mila Împăratului ceresc, dar nu pentru noi păcătoșii și nevrednicii, ci pentru aleșii robii Lui care nu și-au plecat genunchii în fața lui Baal al lumii acesteia, pentru blândetea și curăția copiilor, pentru dobitoacele cele necuvântătoare și pentru păsările cerului, care îndură din pricina fărădelegilor noastre și pier de foame, de arșiță și de sete. Dobândește pentru noi prin rugăciunile tale bine-plăcute lui Dumnezeu : duhul pocăinței și al smereniei, duhul blândeții și al înfrânării, al iubirii, al răbdării, al temerii de Dumnezeu și al bunei cinstiri, ca astfel, întorcându-ne de la căile necinstei la calea cea dreaptă a faptelor bune, să umblăm în lumina poruncilor Domnului și să ajungem la bunurile făgăduite nouă, binecuvântând pe Cel fără de început Dumnezeu-Tatăl, pe iubitorul de oameni Unul-Născut Fiul Său și pe sfințitorul Duh Preasfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul (1) (20 Iulie)

Troparul Sfântului Slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul, glasul al 4-lea:

Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie Măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, goneşte bolile şi pe cei leproşi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăşte tămăduiri.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmos: Să cântăm Domnului…

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Voind noi a cânta puterea minunilor Proorocului Ilie, cea cu foc însuflată, cu vrednicie să chemăm puterea limbii celei cinstite şi cu chip de foc a Duhului.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Milostiveşte-te, de Dumnezeu purtătorule şi strâmtorarea limbii celei nepricepute şi prostimea glasului deschide-o cu lucrarea Duhului, Celui Ce este întru tine şi o limpezeşte spre lauda minunilor tale.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dai cele mai presus de fire, Cuvinte, celor ce se supun cinstitelor Tale porunci şi ascultătoare faci uşile ploii prin Duhul, cuvânt întărit făcând.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce Singura eşti Binecuvântată, Vistieria bogăţiei cea Curată şi Dumnezeiască, curăţeşte-mă de întinăciunea cea necurată a patimilor, cerându-mi iertare de greşelile mele.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Pe piatra credinţei…

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât este de preacuvios, proorocule, Ospătătorul ce ţi-a făcut ţie ospăţ prin corb, Cel Ce satură cu bunăvoinţă tot ce viază, Căruia toţi îi cântăm: Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este sfânt fără numai Tu, Doamne.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mulţumită să fie Făcătorului de bine şi Chivernisitorului, Cel Ce a hrănit pe văduva şi pe proorocul cu purtarea de grijă în chip de negrăit, Căruia toţi îi cântăm: Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este sfânt fără numai Tu, Doamne.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce ai încuiat norii cei aducători de ploaie, ca să nu plouă, ai făcut rămăşiţele de mâncare să nu se împuţineze pentru femeia din Sarepta, cea lipsită de hrană, grăind: Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este sfânt fără numai Tu, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Numai tu Singură mai mult decât toţi cei din veci de mari lucruri te-ai învrednicit şi mai presus de fire; că pe Dumnezeu Cel Neîncăput în toată făptura în pântece L-ai primit şi L-ai Întrupat. Pentru aceasta, pe tine, de Dumnezeu Născătoare, cu credinţă te cinstim.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Auzit-am, Doamne, Taina…

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tăietor de rădăcina răutăţii te-ai arătat cu adevărat, proorocule şi săditor de bunătate; pentru aceasta te cinstim.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ocărâtu-te-a pe tine cu cuvinte văduva ce te hrănea, proorocule, pentru moartea fiului său, la învierea lui îndemnându-te.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Însemnat-a lămurit slava Treimii cu suflarea cea de trei ori, pe fiul viu maicii dăruindu-l.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca o Viţă Roditoare, Curată, pe Strugurele Cel Ce izvorăşte tuturor vinul mântuirii, în pântece L-ai purtat.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Dătătorule de lumină…

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Legea cea părintească pe tine ca pe un rugător preaadevărat te-a arătat de minuni făcător, cel ce ai schimbat firile şi cu ape ai ars jertfa cea cuvioasă, Sfinte Proorocule Ilie.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un slujitor al adevărului, Preafericite Ilie, preabine ai ruşinat pe proorocii cei de urâciune, puterea Treimii lămurit închipuind.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvântul Darului fiind tu preot, Sfinte Ilie, ai înjunghiat pe preoţii urâciunilor cu nevinovatele tale mâini, cu râvna ca şi cu o haină arhierească împodobit fiind.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ţie, ca Ceea ce ai născut pe Hristos Atoatefăcătorul, grăim: Bucură-te, Curată; Bucură-te, Ceea ce ne-ai răsărit nouă Lumina; Bucură-te, Ceea ce ai încăput pe Dumnezeu Cel Neîncăput.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Întru adâncul păcatelor…

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Chip al cinstirii de Dumnezeu şi al vieţii celei preacurate, săditor al curăţiei şi îngerilor următor ai fost, Minunate Ilie, de Dumnezeu purtătorule.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mâna femeii celei ucigătoare de prooroci înfricoşându-te pe tine, cel ce te-ai învrednicit a lega şi a dezlega curgerea ploilor, Ilie Dumnezeiescule Prooroc, te-a izgonit.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţatu-ţi-ai ochiul minţii preaînalt, plecându-ţi genunchii, prin sfinţită rugăciune dezlegare făcând şi brazdele pământului le-ai săturat cu ploaie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rugul cel ce s-a împreunat în Sinai cu focul fără de ardere, mai înainte te-a însemnat pe tine, pururea Fecioară, Ceea ce nu ştii de mire, de Dumnezeu Născătoare.

CONDAC, glasul al 2-lea:

Proorocule şi înainte văzătorule al lucrurilor celor mari ale lui Dumnezeu, Sfinte Prooroc Ilie cel cu nume mare, care cu cuvântul tău ai oprit norii cei curgători de apă, roagă pentru noi pe Unul, Iubitorul de oameni.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Rugul în munte…

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu preaslăvire îmbrăcându-te cu putere închipuită ţie de la Dumnezeu, cu o mâncare patruzeci de zile lungă cale ai călătorit, Proorocule Ilie, Minunate. Pentru aceasta, în Horeb dănţuind, ai cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vânt lin şi preasubţire, nu vânt cu vifor, nici cutremur, nici foc îngrozitor ţi-a arătat Domnul ţie pe Muntele Horeb, Sfinte Proorocule Ilie, celui ce cu râvnă ai urmat lui Dumnezeu Atotputernicul. Pentru aceasta lui Iisus celui blând ai cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De arătarea lui Dumnezeu te-ai învrednicit şi de proorocie ca şi marele Moise, prooroci şi împăraţi ungând prin Duhul, Proorocule Ilie Minunate. Şi slavei lui Hristos văzător fiind în Tabor, ai cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

În pântecele tău, Preacurată, sălăşluindu-Se mai presus de fire Cuvântul Cel Preabun al lui Dumnezeu Tatăl, iarăşi ne-a zidit pe noi şi de viaţa cea din Eden ne-a învrednicit. Pentru aceasta, ţie, de Dumnezeu Născătoare, toţi credincioşii acum închinându-ne, cântăm: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Înfricoşatu-s-a tot auzul…

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După dreptate a luat Ahab neamului său vătămare cu totul pierzătoare, prin mustrarea proorocului, spre răsplătire, pentru pizma spurcatei ucideri. Iar Tesviteanul, din gând suflător de foc, cânta cântare Dătătorului de viaţă: pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plouatu-ţi-a ţie, Proorocul Ilie, ca unui slujitor preaales al lui Dumnezeu, foc din cer, care a ars pe cei de două ori câte cincizeci ce se rânduise. Că Celui Ce ţine hrana cea pururea vieţuitoare, cu dumnezeiască cuviinţă cântare ai cântat: pe Domnul lăudaţi-L lucrurile.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Hristos, Odrasla Cea Dumnezeiască a Fecioarei, prin dumnezeiască întrupare te-a arătat pe tine tăinuitor, ca pe un săditor al curăţiei, arâtându-ţi în Tabor Lumina Cea Necuprinsă a Dumnezeirii în Trupul Său, ţie celui ce cântai: pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Pe Luminătorul Dumnezeu…

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neumblată de oameni călătorie pe pământ săvârşind şi cu cojocul curgerea Iordanului trecând Tesviteanul, mergător în căruţă prin văzduh fiind, pe sub cer mergătoare străină călătorie a făcut prin Duhul.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu râvna cinstirii de Dumnezeu Sfântul Prooroc Tesviteanul fiind aprins, în căruţă în chipul focului s-a suit, cojocul aruncându-l peste Elisei, de care a se tăinui nu s-a putut, îndoit dumnezeiesc dar lăsându-i.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În chip lămurit, văzătorul de Dumnezeu, Ilie Tesviteanul, a văzut în Tabor împreună cu Moise cele ce ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi inima oamenilor pământeni nu le-a gândit: pe Domnul Atotstăpânitorul Întrupat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, Pierzătoare a osândirii celei grele de demult, Îndreptătoare a strămoaşei, Pricină a apropierii neamului omenesc către Dumnezeu şi Podul către Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu, te slăvim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea…

Ca un Prooroc al dumnezeieştii Lumini cu adevărat, pe proorocii cei mincinoşi surpându-i şi prin aceasta ai mustrat pe Ahav cel ce făcea fărădelege, învăţându-l să nu se închine lui Baal, preamărite. Şi cu rugăciune ai cerut de sus ape, pentru care te-ai şi înălţat către Domnul, Sfinte Proorocule Ilie, în căruţă de foc şezând. Pentru aceasta, grăim către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea…

Pe tine, ca pe Ceea ce numai tu eşti între femei Fecioară, care ai născut fără sămânţă pe Dumnezeu cu trup, toate neamurile omeneşti te fericim. Că Focul Dumnezeirii s-a Sălăşluit întru tine şi ca pe un prunc cu lapte ai hrănit pe Făcătorul şi Domnul. Pentru aceasta, neamul îngeresc şi omenesc după vrednicie măresc preasfântă naşterea ta şi cu un glas grăim către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce se închină cu credinţă naşterii tale celei fără sămânţă.

Canon de rugăciune către Sfântul Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul (2) (20 Iulie)

Troparul Sfântului Slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul, glasul al 4-lea:

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmos: Pe Faraon ce se purta…

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sufletul meu cel omorât înviază-l, ca pe fiul văduvei şi cu fapte dumnezeieşti, fericite, luminează-l şi la viaţă povăţuieşte-l; şi-l arată părtaş desfătării celei veşnice pe cel ce doreşte să se desfăteze cu tine.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Când te-ai născut tu, a învăţat părintele tău taină preamare, minune cu adevărat! Că te-a văzut pe tine, fericite, hrănindu-te cu foc şi înfăşându-te în văpaie. Pentru aceasta, cu rugăciunile tale mă mântuieşte pe mine de focul cel veşnic.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mărit fiind cu privirile cele spre Dumnezeul tău, râvnind ai râvnit cu adevărat, fericite, Domnului totdeauna. Pentru aceasta, întăreşte-mă pe mine, cel ce m-am umplut de râvnă dumnezeiască, să fac dumnezeiasca voie, ca să te cinstesc pe tine, fiind mântuit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dumnezeu Cel mai presus Înfiinţat din tine S-a întrupat, Ceea ce eşti cu totul fără prihană şi pentru noi S-a arătat, precum suntem noi, ca un om. Pe Acela neîncetat roagă-L, Preacurată, să mă mântuiască pe mine, cel ce am greşit mai mult decât toţi oamenii.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Cel Ce ai făcut cele…

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe preoţii cei de ruşine ca pe nişte vrăjmaşi i-ai omorât, mărite proorocule, cu dumnezeiască râvnă fiind aprins; pentru aceasta grăiesc către tine: scoate-mă din lucrurile cele de ruşine şi din focul cel veşnic.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine te pun rugător preamare către Dumnezeu, Care poate să mântuiască de toată răutatea, fericite; pleacă-te spre smerită rugăciunea mea şi să nu mă treci cu vederea pe mine, cel ce mă rog ţie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Te măreşte pe tine Dumnezeu Atoatefăcătorul, Mărite Proorocule Ilie, Cel Ce te-a hrănit pe tine de demult prin pasăre; pe Acela roagă-L să mă facă pe mine părtaş hranei celei veşnice şi luminii ce va să fie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti Uşă Neumblată, care duce la Dumnezeu, deschide-mi mie uşile pocăinţei, Fecioară, curăţindu-mi întinăciunea păcatelor mele cu ploile milei tale, Ceea ce eşti de Dumnezeu Dăruită.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne…

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plecat-a Dumnezeu râvna ta cea înfocată, Proorocule Ilie şi te-a trimis la văduvă, ca să te hrăneşti pe tine, cel ce fugiseşi şi mai înainte de îngrozirea femeii. Pentru aceasta, pe tine te rog, minunate, sufletul meu cel flămând hrăneşte-1 cu dumnezeieştile daruri.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Norii cei cumpliţi ai păcatelor mă acoperă, întreitele valuri ale vieţii mă înfricoşează şi suflă cumplit asupra sufletului meu duhurile vicleniei. Proorocule de Dumnezeu grăitorule, ocârmuitor fii mie, la limanul mântuirii îndreptându-mă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tărie sufletului, tărie şi trupului dă-mi, rugându-te Domnului Slavei, Cel Ce a tămăduit bolile tuturor, Fericite Prooroc Ilie şi-mi ajută ca să trec smintelile vieţii fără vătămare. Că pe tine te pun înainte al meu bun folositor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu toate puterile cereşti, Stăpână, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, cu toţi proorocii şi pătimitorii şi cu Apostolii şi cu cuvioşii, roagă-te ca să dobândesc mântuire eu, cel ce mult am greşit şi să mă mântuiesc de chinul ce va să fie.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Norii cei aducători de ploaie i-ai încuiat, de râvna credinţei fiind aprins. Deci, mă rog ţie, Sfinte Ilie, ca prin sfinţitele tale mijlociri, să-mi adăpi cu dumnezeieşti ploi sufletul meu, cel topit de văpaia desfătărilor şi să mă mântuieşti.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preot fiind, preafericite, ai înjunghiat cu nevinovatele tale mâini pe preoţii urâciunilor cei ce făceau lucruri de ruşine. Deci, mă rog ţie, proorocule, păzeşte-mă nevătămat de tot păcatul cel urât.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Minunat te-ai făcut, proorocule, cu dumnezeieştile chemări arzând apele, săvârşind lucrul cu credinţa, pentru aceasta, neîncetat te rog: aprinde în inima mea sfinţit dor, care să ardă patimile cele necurate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Peste tine ca nişte ploaie s-a pogorât Cuvântul Cel mai presus Înfiinţat; pe Care roagă-L, Fecioară, ca să plouă şi peste mine acum curate picături de umilinţă, spălând toată întinăciunea răutăţilor celor nemăsurate, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Milostiv fii, Mântuitorule, mie, celui ce fără de minte mult Ţi-am greşit Ţie şi mă mântuieşte de chinul ce va să fie acolo, Cel Ce ai pe Marele Prooroc Ilie şi pe Preacurata Maica Ta rugători pentru mine.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un săditor al curăţiei, păzeşte-mă pe mine curat la suflet. Ca pe un alt Prooroc Ilie, râvnitor de râvnă dumnezeiască, umple gândul meu, ca să gonesc năvălirile răutăţii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Postit-ai, căci cale de patruzeci de zile cu o mâncare ai făcut, prin dumnezeiasca voire. Pentru aceasta, mă rog ţie, întăreşte-mă, ca să mă opresc de la toată călcarea de poruncă, de Dumnezeu purtătorule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Uşa lui Dumnezeu, arată dumnezeieştile intrări smeritului meu suflet, ca să intru în ele mărturisindu-mă şi dezlegare de cele rele să iau, de Dumnezeu Născătoare.

CONDAC, glasul al 2-lea:

Cântarea a 7-a.

Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu…

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De poporul cel pieritor făcându-ţi-se milă, prin râvna credinţei cu chemări dumnezeieşti ai pogorât foc, care a ars cuvioasa jertfă, mărite. Pentru aceasta, te rog: de văpaia cea veşnică mă scapă şi mă mântuieşte.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învrednicitu-te-ai a vedea faţa lui Dumnezeu în muntele Tabor. Pe Acela roagă-L, proorocule, să treacă cu vederea păcatele mele şi în ziua judecăţii să văd faţa Lui cu suflet neosândit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe calea vieţii umblând, multor înşelăciuni mă supun. Bunule, al meu folositorule, îndreptează-mă cu folosinţa ta şi mă întăreşte pe mine cel ce mă clatin la minte şi privesc la desfătările trupului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Te laud pe tine, Prealăudată şi slăvesc, Curată, pântecele tău, Ceea ce eşti de Dumnezeu Dăruită. Ajută-mi mie, celui învăluit cu valurile vieţii şi dă umilinţă curăţitoare de spurcăciuni smeritului meu suflet.

Cântarea a 8-a.

Irmos: De şapte ori cuptorul…

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vas încăpător de Dumnezeiescul Duh pe tine te-am cunoscut, înger pe pământ, care ai suflat focul dumnezeieştii râvne şi păgânătatea ai biruit şi împăraţi ai mustrat, Sfinte Proorocule Ilie, care ai uns prooroci şi pe preoţii cei de ruşine cu cuţitul i-ai înjunghiat. Pentru aceasta, grăim către tine: izbăveşte-ne pe noi de ruşinea ce va să fie.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Căruţă de foc te-a ridicat de pe pământ pe tine, cel aprins de dumnezeiască râvnă, Proorocule Ilie de Dumnezeu insuflate. Pentru aceasta, mă rog ţie: ridică mintea mea din toate răutăţile cele de pe pământ cu căruţa bunătăţilor tale şi roagă pe Dumnezeu şi Împăratul tuturor ca să ajung eu la locaşul ceresc.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvânt viu ai încuiat cerul cel ce ploua, cu cuvântul tău cel duhovnicesc deschide-mi acum uşile pocăinţei, sfinte, trimiţându-mi sufletului meu ploile umilinţei şi mă mântuieşte pe mine, cel ce cânt: preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cinstim pe Treimea Cea Împreună Atotputernică, Cea Împreună Cinstită şi de o fiinţă, Cea cu un Scaun, slăvind într-o Dumnezeire pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, o rază neapusă şi împreună împărţitoare putere şi cântăm cu un glas: preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce cu lege a pus buna credinţă şi a învăţat pocăinţa, Emanuel, din tine născându-Se, S-a arătat. Pe Acela acum roagă-L, Preasfântă Stăpână, ca să-mi deschidă uşile dreptăţii şi să mă mântuiască pe mine, cel ce grăiesc: preoţi, binecuvân taţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Spăimântatu-s-a cerul…

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

A vedea pe Dumnezeu în vânt prea subţire, cât era cu putinţă a vedea, te-ai învrednicit, prin obişnuinţele pustniceşti, mai întâi trupul topindu-ţi, mărite. Pentru aceasta, te rog: subţiază cu rugăciunile tale grosimea minţii mele şi cu dumnezeieştile raze de pocăinţă mă luminează.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Precum de demult, despărţind Iordanul cu cojocul, ai trecut, preafericite, aşa şi vărsările păcatelor mele cele cumplite le usucă, ploi de lacrimi trimiţând sufletului meu totdeauna, proorocule, de Dumnezeu grăitorule, care să-mi dăruiască mie curgerea desfătării.

Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De smintelile cele de multe chinuri de viaţă şi de tot necazul vrăjmaşilor celor fără de lege, de boala trupească şi de vătămarea sufletească şi de osânda veşnică cea din gheena, izbăveşte-mă cu rugăciunile tale, mărite proorocule, ca un bun folositor al meu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Răpit ai fost spre înălţime, îndoit dar al Duhului lăsând lui Elisei cel ce cerea, Mărite Proorocule Ilie. Cu acela împreună cere neîncetat biruinţă din cer pentru cei binecredincioşi şi iertare de greşeli celui ce se îmbogăţeşte cu tine, folositorul cel neruşinat, către Stăpânul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Glasurile robilor tăi nu le tre ce cu vederea ca o Bună Stăpână, Ceea ce eşti cu totul fără prihană; ci cu dinadinsul roagă pe Făcătorul tuturor să dea biruinţă binecredincioşilor creştini şi bună întărire sufletească, Fecioară şi împărtăşirea Dumnezeieştii Împărăţii.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea…

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea…

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanu (20 Iulie)

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul: Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Cel Ce a făcut minunate minuni cu braţ înalt şi a mântuit pe Israel, că S-a preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca Una care ai născut pe Fiul Cel fără de ani sub ani Întrupat, Preasfântă Curată, toate patimile cele de peste ani ale sufletului meu, cel cu totul pătimaş, le vindecă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rănile sufletului meu, Preacurată şi învârtoşarea inimii, întunecarea gândului şi alunecările minţii pierde-le, ca o Milostivă, cu rugăciunile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai născut pe Mântuitorul, Lumina mea, din întuneric mă izbăveşte şi de chinurile cele veşnice de acolo, Preacurată; ca, fiind mântuit, să laud măririle tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Întunecările minţii mele, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, cu lumina ta goneşte-le; că tu ai născut Lumina cea mai presus de minte şi dăruieşte-mi ca o bună să văd Lumina care din tine a Răsărit nouă.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Să se întărească inima mea în voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Care peste ape ai întărit cerul al doilea şi ai întemeiat pământul peste ape, Atotputernice.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nerodirea gândului meu celui sterp toată o goneşte şi aducător de roadă prin fapte bune sufletul meu îl arată, Preasfântă de Dumnezeu Născătoare, Ajutătoarea creştinilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izbăveşte-mă de toată osânda şi de multe sminteli ale şarpelui, de focul de veci şi de întuneric, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, care ne-ai născut nouă Lumina Cea Neînserată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De judecata ta cea neîmblânzită şi de focul nestins de acolo şi de răspunsul cel înfricoşător, eu cu totul mă înspăimântez; grăbeşte de mă izbăveşte mai înainte de sfârşit, ca o Bună, pe mine, robul tău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Binecuvântat este Rodul pântecelui tău, Fecioară cu totul fără prihană; că pe cei stricaţi, cu roadă lemnului, prin Crucea Lui, i-ai făcut părtaşi nestricăciunii cu dumnezeiescul dar.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Cu Duhul văzând mai înainte, Proorocule Avacum, Întruparea Cuvântului, ai propovăduit grăind: când se vor apropia anii Te vei cunoaşte, când va veni vremea Te vei arăta. Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară Preasfântă, Cortul Cel Nespurcat, pe mine, cel spurcat cu greşelile, curăţeşte-mă acum cu picăturile cele preacurate ale îndurărilor tale şi-mi dă mână de ajutor, ca să cânt: Slavă ţie, Curată, de Dumnezeu Preaslăvită!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Biserică Sfinţită te-ai arătat lui Dumnezeu, Cel Ce S-a sălăşluit întru tine mai presus de cuget, Fecioară. Pe Acela roagă-L să ne curăţească pe noi de întinăciunea păcatelor, ca să ne cunoaştem casă şi locaş Duhului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Miluieşte-mă, Ceea ce ai născut Izvorul milei, Născătoare de Dumnezeu şi dezleagă cumplita neputinţă a sufletului meu şi învârtoşarea inimii, izvoare de lacrimi şi umilinţă dumnezeiască mai înainte de sfârşit dăruindu-mi, cu mijlocirile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cunoscându-te proorocul, cu Duhul lui Dumnezeu, Munte Umbrit pe tine mai înainte te-a însemnat, Curată. Pe cei topiţi de văpaia multor greşeli curăţeşte-i cu mijlocirile tale, Fecioară, Ceea ce Singură eşti Îndreptarea oamenilor.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Pacea Ta o dă nouă, Fiule al lui Dumnezeu; că fără de Tine alt Dumnezeu nu cunoaştem, numele Tău numim; că Dumnezeu al celor vii şi al celor morţi Tu eşti.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ochii inimii mele deschide-i, Curată, ca să văd luminat Dumnezeiasca Strălucire şi a ta negrăită slavă, ca să dobândesc milă şi slavă veşnică.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

În două voiri pe Unul din Cinstita Treime ai născut, Preacurată, Care poartă Un Ipostas. Pe Acela roagă-L cu osârdie să ne mântuim noi toţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată, ca Una care ai născut pe Mântuitorul şi Dumnezeu roagă-L ca, de tot necazul şi de boli şi de chinuri, să păzească pe robul tău cel netrebnic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Roagă pe Cel Ce L-ai născut mai presus de cuget, Fecioară, să mântuiască pe cei ce strigă către tine cu credinţă: Bucură-te, Fecioară cu totul fără prihană; Bucură-te, Binecuvântată, Ceea ce eşti Folositoare lumii.

Cântarea a 6-a.

Irmosul: Proorocului Iona urmând, grăiesc: viaţa mea din stricăciune o scapă, Bunule; şi mă mântuieşte, Mântuitorul lumii, pe mine cel ce cânt: Slavă Ţie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mă rog ţie, Celei după adevăr Bună şi Cort Nespurcat, pe mine cel spurcat cu multe păcate, spală-mă de toată înşelăciunea cu mijlocirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ocârmuitoare fii mie, celui ce sunt învăluit pururea în marea cumplitelor ispite ale vieţii şi mă mântuieşte, la limanul mântuirii îndreptându-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Întreitele valuri ale gândurilor şi asuprelile patimilor şi adâncul păcatelor învăluiesc ticălosul meu suflet. Ajută-mi, Stăpână Sfântă!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Măriri pururea ţi-a făcut ţie Hristos: pe Acela roagă-L pururea să mărească spre mine milele Sale cele bogate, de Dumnezeu Dăruită.

Cântarea a 7-a.

Irmosul: De tinerii Tăi cei din cuptor, Mântuitorule, nu s-a atins, nici nu i-a supărat pe ei focul. Atunci cei trei cu o gură cântau şi binecuvântau, grăind: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sufletul robului tău, cel ce se spurcă totdeauna, Preasfântă Curată, sfinţeşte-l; cumplita robie a minţii, împietrirea inimii şi năvălirea demonilor degrab le pierde.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mintea mea, cea omorâtă cu patimile trupului, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, înviaz-o şi cele plăcute lui Dumnezeu mă întăreşte a face, ca să te măresc şi să slăvesc pururea bunătatea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Omoară-mi, Stăpână Curata, patimile trupului meu; şi spurcăciunea cea rea a smeritului meu suflet curăţeşte-o, Fecioară şi de clevetirea nevăzuţilor vrăjmaşi mă scapă şi mă izbăveşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

La tine, Preasfântă Cinstită Curată, noi robii tăi totdeauna ziua şi noaptea cădem, cu gând umilit rugându-ne, ca să aflăm noi mântuire de păcate cu rugăciunile tale.

Cântarea a 8-a.

Irmosul: Pe Cel de care se înfricoşează îngerii şi toate oştirile ca de Făcătorul şi Domnul, lăudaţi-L, preoţi, preaslăviţi-L, tineri, binecuvântaţi-L, popoare şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Întrupatu-S-a din tine cu dumnezeiască cuviinţă Cel fără trup. Pe Acela roagă-L, Preacurată, să omoare patimile sufletului meu şi să-l învieze pe el, fiind omorât de demult cu păcatul cel rău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vindecat-ai sfărâmarea lui Adam celui din ţărână, pe Mântuitorul şi Dumnezeu născând, Preacurată. Pe Acela roagă-L să vindece rănile sufletului meu cel fără vindecare bolnav.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ridică-mă pe mine, cel ce zac în adâncul răutăţilor şi pe vrăjmaşii cei ce se luptă cu mine biruieşte-i; şi sufletul meu, cel rătăcit cu felurite desfătări, Curată, nu-l trece cu vederea, ci-l miluieşte şi-l mântuieşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vindecă, Preacurată, patimile inimii mele, Ceea ce ai născut pe Doctorul tuturor şi cetei drepţilor mă arată părtaş, Fecioară, pe Hristos rugând.

Cântarea a 9-a.

Irmosul: Pe Norul cel Purtător de Lumină, întru care Stăpânul tuturor din cer ca ploaia pe lână S-a Pogorât şi S-a Întrupat pentru noi, făcându-Se Om Cel fără de început, să o slăvim toţi, ca pe Maica cea Curată a Dumnezeului nostru.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iubitor de păcate fiind, întru nepurtare de grijă petrec şi de judecata cea fără de milă mă cutremur, Curată. De care cu sfinte rugăciunile tale păzeşte-mă neosândit, Dumnezeiască Mireasă, ca să te fericesc pe tine pururea ca pe o Folositoare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mă înspăimântez de Divanul şi de ochiul Fiului tău, de Care nimic nu poate fi tăinuit, Fecioară. Fapte de ruşine am săvârşit pe pământ şi pentru aceasta către tine strig: cu totul Îndurată Stăpână, ajută-mi şi din nevoia cea de atunci să mă scoţi şi să mă mântuieşti, Curată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cât va fi de înfricoşătoare ziua întrebării, Fecioară, cât va fi de groaznic răspunsul, cât va fi de cumplită ruşinea; cine va putea să stea atunci? Preacurată Stăpână, miluieşte pătimaşul meu suflet şi mai înainte de sfârşit dă-mi iertare, Curată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai născut Lumina cea Dumnezeiască, pe mine cel întunecat cu toate asuprelile vicleanului şi cu toate răutăţile şi care am mâniat pe Dumnezeu, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, luminează-mă, povăţuindu-mă la fapte bune, Ceea ce eşti Pricina tuturor bunătăţilor.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea…

ortodoxiadreaptacredinta

Viata, Acatistul si Canonul de rugăciune către Sfântul Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul (20 Iulie)

Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul la vreme de secetă

Lasă un comentariu Anulează răspunsul

Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul la vreme de secetă

Partajează asta:

Similare

Lasă un comentariu Anulează răspunsul