Candela Mariei Brâncoveanu s-a întors acasă, la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou de la Kilometrul Zero al României

 


Candela de argint a Mariei Brâncoveanu veghează din nou, deasupra mormântului Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Din 1971, candela, veche de aproape trei secole, a fost găzduită de Muzeul Național de Istorie al Românie.  După 45 de ani, candela Doamnei Maria Brâncoveanu s-a întors acasă, la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou de la Kilometrul Zero al României. Bijuteria cântărește 12 kilograme de argint pur și, din 1971, a fost în custodia Muzeului Național de Istorie.
Despre aducerea și punerea candelei deasuprei mormântului Sfântul Martir și Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu,  ne vorbesc Părintele Dr. EMIL NEDELEA CĂRĂMIZARU, PAROHUL BISERICII SFÂNTUL GHEORGHE -NOU de la KILOMETRUL ZERO AL ROMÂNIEI și Dl. Academician RĂZVAN THEODORESCU, într-un material realizat de George Grigoriu.
sursa: Realitatea TV.

Publicat în Sfintii Mucenici Brâncoveni, Uncategorized | Lasă un comentariu

Icoana Maicii Domnului „Teodorovskaia” de la Mănăstirea Sfântul Teodor, Kostroma (16 August)

Icoana Maicii Domnului „Teodorovskaia” de la Mănăstirea Sfântul Teodor este prăznuită pe 14 martie și 16 august.
Conform tradiției, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Sfântul Teodor a fost pictată de către Sfântul Evanghelist Luca și seamănă cu celebra icoană a Maicii Domnului din Vladimir.

Această icoană și-a primit numele de la Marele Cneaz Iaroslav Vsevolodovici (†1246), tatăl Sfântului Alexandru Nevski, care la Sfântul Botez a primit numele Teodor, în cinstea Sfântului Teodor Stratilat (8 februarie).

Conform tradiției, icoana a fost găsită de fratele său mai mare, Sfântul Gheorghe (4 februarie), într-o capelă veche din lemn din apropierea orașului Gorodeț. După descoperire, a zidit o biserică pe locul vechii capele, în jurul căreia s-a format Mănăstirea Sfântul Teodor – Gorodeț. Cneazul Iaroslav (Teodor) a devenit Mare Cneaz de Vladimir după ce fratele său, Sfântul Gheorghe, a fost ucis în lupta cu mongolii de la râul Sita. În anul 1239, el a transferat în mod solemn moaștele fratele său de la Rostov, la Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Vladimir. El i-a oferit Sfântului Alexandru Nevski (fiul său) icoana pe care a moștenit-o de la fratele său.

Marele Cneaz Iaroslav (Teodor) este renumit în istoria Rusiei. El a continuat cu tradițiile glorioase ale unchiului său Sfântul Andrei Bogoliubski (4 iulie), și ale tatălui său, Vsevolod al III-lea. A fost conectat la aproape toate evenimentele importante din istoria Rusiei din prima jumătate a secolului al XIII-lea.

În perioada 1237-1238, Rusia a fost arsă și sfâșiată de mongoli. Iaroslav a ridicat-o din cenușă, a reconstruit și împodobit orașele, mănăstirile și bisericile. El a rezidit orașele devastate de inamici, aflate de-a lungul fluviului Volga: Kashin, Uglich , Yaroslavl, Kostroma, Gorodeț.

El a ctitorit biserica cu hramul Sfântului Teodor Stratilat din Kostroma, precum și Mănăstirea Teodorov de lângă Gorodeț, în onoarea patronului său spiritual. Timp de opt ani a condus țara din scaunul de mare cneaz, timp în care a trebuit să o ghideze printr-un traseu deosebit de dificil, menținând-o în echilibru militar-politic, deși la est se învecina cu Hoarda de Aur. Cel mai apropiat companion i-a fost fiul său, Sfântul Alexandru Nevski, care a continuat, de asemenea, politicile sale.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sfântului Teodor, a fost în permanență cu Sfântul Alexandru și acesta s-a rugat de multe ori înaintea ei. După ce Sfântul Alexandru Nevski a murit, pe 14 noiembrie 1263, la mănăstirea ctitorită de tatăl său, icoana a fost luată de către fratele mai mic, Vasile.

Vasile Yaroslavici a fost cel mai mic fiu a lui Iaroslav Vsevolodovici (al optulea copil). În 1246, după moartea tatălui său (Prințul Iaroslav a fost otrăvit în capitala Imperiului Mongol, Karakorum, când Vasile avea numai cinci ani), Vasile a devenit cneaz de Kostroma. În anul 1272 , el a devenit mare cneaz de Vladimir.

Deși a domnit doar patru ani ca mare cneaz, Vasile nu a fost scutit de intrigi, certuri și lupte. În 1272 a apărat Rusia de dușmanii externi, ieșind cu armata rusească și apărând Kostroma de incursiunile tătare. Urmând exemplul bunicului său, Sfântul Andrei Bogoliubski (care a luat cu el pe câmpul de luptă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Vladimir), cneazul Vasile a intrat pe câmpul de luptă cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Teodorovskaia”. O lumină orbitoare a ieșit din sfânta icoană. Văzând aceasta, tătarii s-au dispersat și au fugit din Rusia.

Cronicile spun că marele cneaz Vasile a avut o dragoste deosebită pentru Biserică și cler. După moartea martirică a Episcopului Mitrofan de Vladimir în timpul asaltului de la Vladimir din 4 februarie 1238, eparhia a rămas văduvă mai mulți ani. Aceasta l-a întristat pe marele cneaz Vasile. Cu ajutorul său a fost zidită o catedrală mare în Vladimir, sfințită în anul 1274. Acest lucru a fost aparent în legătură cu sfințirea ca episcop de Vladimir a fostului egumen de la Mănăstirea Peșterilor, Sfântul Serapion (12 iulie).
În anul 1276, marele cneaz Vasile și-a terminat călătoria vieții pe acest pământ. Cele mai multe evenimente importante din viața sa au avut loc cu binecuvântarea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Teodorovskaia”. El a adormit în Domnul la Kostroma, aici aflându-se și mormântul său. Din acel moment, sfânta icoană se află în Catedrala Sfântului Teodor Stratilat din Kostroma.
În ziua de 14 martie 1613, noul țar Mihail Romanov a fost proclamat suveran în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Teodorovskaia” din Kostroma. În memoria acestui eveniment istoric, 14 martie a fost stabilită ca zi de prăznuire a icoanei.
S-au făcut numeroase copii ale icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântului Teodor, iar una dintre primele copii a fost comandată și dusă la Moscova de către mama țarului Mihail Romanov, călugărița Marta. Din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, numeroase copii ale icoanei s-au îmbogățit cu scene ce zugrăvesc evenimente din istoria icoanei făcătoare de minuni.
Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântului Teodor este pictată față-verso. Pe verso se află icoana Sfintei Mari Mucenițe Parascheva, pictată într-un veșmânt superb de prințesă. Se crede că icoana Sfintei Parascheva de pe spatele icoanei are legătură cu soția Sfântului Alexandru Nevski.

Publicat în Icoana, Maica Domnului, Uncategorized | Lasă un comentariu

FAMILIA DE MUCENICI A BRANCOVENILOR – KILOMETRUL 0 AL DEMNITATII ORTODOXE ROMANESTI

“Fiii mei, fiii mei! Iata, toate avutiile si orice alta am pierdut. Sa nu ne pierdem inca si sufletele! Stati tare, barbateste, dragii mei, si nu bagati seama de moarte; priviti la Hristos Mantuitorul nostru, cate a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a murit! Credeti tare in aceasta si nu va miscati, nici va clatiti din credinta pravoslavnica pentru viata si pentru lumea aceasta! Aduceti-va aminte de Sfantul Pavel, ce zice: ca nici sabie, nici imbulzeala, nici moarte, nici alta orice nu-l va desparti de Hristos, ca nu sunt vrednice muncile si nevoile aceste de aici spre marirea ceea ce o va da Hristos. Acum, dara, o dulcii mei fii, cu sangele nostru sa spalam pacatele noastre!”

wp-image--1159227262

wp-image-1495919980

FRANTURI DE SINAXAR
“Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 35)

“În cununa slăvită a neomartirilor de neam românesc, străluceşte între pietrele de căpătâi familia Brâncovenilor. Aceştia au trecut la viaţa cea adevărată, la “casa nefăcută de mână, veşnică, în Ceruri”, mărturisind pe Hristos şi nevrând să se lepede de credinţa creştină în schimbul vieţii pământeşti, la 15 august 1714. Uciderea lor a fost de o cruzime care i-a îngrozit şi pe turci, Constantin Brâncoveanu fiind silit să privească cum pruncii săi de parte bărbătească – Constantin, Ştefan, Radu şi Matei – şi bunul său prieten şi sfetnic Ianache, au sfârşit ucişi prin tăierea capetelor.
Domnia îndelungată a lui Constantin Brâncoveanu a fost înainte de toate o pildă de viaţă creştină, sfârşindu-se prin înalta chemare a fiecăruia dintre noi, aceea de a fi martori ai slăvitei Învieri. Nenumărate sunt virtuţile sale pe care le-a lucrat în însăşi familia sa, model, de altfel, pentru supuşii săi. În 1674, prin căsătoria cu Doamna Maria, întemeiază o familie care îl va urma, fiecare în felul său, până la mărturia ultimă. Au fost binecuvântaţi de Bunul Dumnezeu cu unsprezece copii, patru băieţi şi şapte fete. Băieţii toţi, chiar şi mezinul la vârsta sa crudă, s-au alăturat mărturiei tatălui lor primind împreună cu acesta cununa martiriului. Fetele împreună cu doamna Maria, i-au însoţit prin prigonirile îndurate atât în temniţă, cât şi în nevoile surghiunului, având ca întărire ceata sfinţilor mărturisitori cărora li se alăturau şi ele.
Martiriul lor a avut loc într-un mod plin de însemnătate teologică mergând spre patimă împreună cu Mântuitorul Hristos Care-i întărea prin luminarea înţelesului jertfei lor. În miercurea săptămânii mari a postului Paştilor, când Însuşi Dumnezeul nostru a fost vândut, Sfântul Constantin află de trădarea căreia i-a căzut victimă, patimă care revine parcă prea des în istoria neamului nostru. Vinerea mare este şi pentru întreaga familie a Brâncovenilor drumul dureros spre Golgota, căci este ziua arestării, zi în care profetic, Sfântul Constantin îşi lasă trădătorii în mâna lui Dumnezeu. Duşi la Istanbul, sunt întemniţaţi şi supuşi chinurilor până în ziua de 15 august când poate, nu întâmplător, fericita Maria Brâncoveanu îşi serba ziua numelui, iar iubitul ei soţ împlinea 60 de ani.
La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mântuitorul Hristos se coboară precum oarecând pentru ridicarea sufletului Maicii Fecioare, să ridice ca pe o jertfă bineprimită sufletele curăţite ale Sfinţilor Constantin cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei împreună cu unchiul lor Ianache. Şi dacă greu i-a fost marelui voievod să-şi vadă odraslele de parte bărbătească ucise cu barbarie de gâdele lui Ahmet al III-lea, poate mai mult a îndurat fericita Maria, cu ale ei fiice, când s-au văzut lipsite de soţ şi tată, de copii şi fraţi. Apele Mării Negre au primit trupurile sfinţilor vrând parcă să le aducă acasă. În ţară va reveni doar voievodul Constantin, sfintele-i moaşte odihnindu-se la biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti.
Doamna Maria, văduvită de soţ şi de prunci, a fost condamnată la închisoare pe viaţă, dar cu ajutorul Celui de Sus, la sfârşitul anului 1716 revine în mult-iubita ţară. Toţi aceşti ani a fost chinuită prin temniţe îndurând curajos chinurile mărturisirii. În timpul prigonirii, ivindu-se posibilitatea să fie slobozită spre a reveni acasă şi a avea grijă de trupurile iubitei sale familii, a fost amăgită, pentru că aceiaşi trădători s-au asigurat încă o dată în răutatea lor, că fericita Maria Brâncoveanu va petrece restul vieţii în închisoare şi surghiun. Dar, cum bunul Dumnezeu nu trece cu vederea pătimirile celor bineplăcuţi ai Săi, a rânduit ca fericita să vină în Ţara Românească împreună cu noul domnitor Ioan Mavrocordat. Prigonitorii ei au sfârşit în chinuri groaznice, întărind parcă cuvântul Domnului care zice “a Mea este răzbunarea” (Romani 12, 19).
Chiar în momentul martiriului Brâncovenilor a avut loc o minune însemnată care tot nu a deschis spre pocăinţă inima cantacuzinilor trădători. La praznicul Adormirii Maicii Domnului în mânăstirea “De-un-lemn”, Doamna Păuna s-a demonizat rămânând multă vreme cu această îndrăcire. În loc să-şi revină întru sine, Ştefan Vodă a încercat să ascundă întâmplarea, săvârşind şi alte crime. Adâncit în răutatea sa, el s-a împotrivit voinţei fericitei Maria de a veni acasă, plătind preţ greu pentru surghiunirea ei. Neîntorcându-se până întru sfârşit, Ştefan Vodă şi tatăl său Stolnicul Constantin, au murit de mâna turcilor cărora vânduseră pe Sfinţii Brâncoveni.
Tăria acestor sfinţi în faţa morţii şi a prigonirilor pe care le înfruntau nu este întâmplătoare, ci se aşează pe temelia tare a familiei lor în mijlocul căreia stă Maria Brâncoveanu, mamă aleasă alături de pilda celorlalte mame de sfinţi, sfinte la rândul lor. Iar dacă fericita Maria nu s-a învrednicit alături de preaiubitul său soţ de cununa slăvită a muceniciei, a gustat din plin paharul cel amar al chinurilor trăite de sfinţii mărturisitori.
De aceea, truda binecuvântată de a prezenta lumii martiriul Brâncovenilor se plineşte acum printr-o a doua lucrare dedicată soţiei marelui Domnitor român. Actul prin care Sfânta noastră Biserică a recunoscut în rândul Sfinţilor pe Constantin al Ţării Româneşti şi pe fii săi dimpreună cu Ianache, poate fi întregit cu Maria “Doamnă a toată Ungrovlahia” reunind astfel chipul unei familii pildă, familie de sfinţi.
Pr. Nicolae Tănase
(in prefata la: ”Doamna Maria Brancoveanu. Tainica Biruinta a lacrimilor“, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008, pp. 140-141, 153-160)

wp-image--1159227262

Sfantul Radu Brancoveanu scria, insuflat de Sus si in chip prorocesc, in Cuvant la Patima cea Mantuitoare a Cuvantului Dumnezeu-Om:

“Cand Dumnezeu ne plange cu lacrimi de sange, oare ce suntem noi datori sa facem? Cand Ziditorul a toate lacrimeaza pentru moartea noastra cu sangele Sau, ajunge, oare, ca moartea Ziditorului sa o plangem numai cu o lacrima? O sange dumneziesc! O, dumnezeiesti lacrimi! Unde esti acum, Maria Magdalena, care erai obisnuita a cadea la picioarele Domnului, ca sa versi paraie de lacrimi si cu parul tau sa stergi picioarele Sale? Vino acum, aici, o suflet preasfant, ca sa aduni nepretuitele lacrimi ale Invatatorului tau! Adu vasele cu aromate pe care le-ai desertat in casa fariseului, pentru a le umple cu un balsam mai de pret, pe care, pentru a-l aduna mai usor, uite, iti dau inima mea ca burete, si aduna!O, daca noi toti, le-am primi de acolo in sufletele noastre, daca noi, cei care suntem intunecati prin pacat, ne-am invesmanta ca intr-o porfira cu Sangele cel rosu si curatitor de pacate al Mantuitorului!
(…) Iata, dar, este deschisa acum milostivirea indurarii dumnezeiesti pentru cei raniti; cu totii, dar, sa alergam cat mai cu grabire! De am avea piept de arama si inima de diamant, arama – in topirea dragostei dumnezeiesti, unde este un altfel de foc – se topeste, iar diamantul cu Sangele cel viu al Mielului se desface. Iarasi, de suntem raniti de moarte sau chiar morti, coasta cea impunsa a Mantuitorului fie-ne mormant! Si chiar vii de suntem, sa murim la Tronul vietii, la Crucea cea purtatoare de viata. Sa alergam cu totii si, lasand toata grija cea lumeasca, sa cadem cu suspinuri si lacrimi la picioarele cele pironite ale Dumnezeului celui Rastignit. Sa ne aruncam in bratele Crucii, pentru ca lumea sa se rastigneasca intru noi si noi lumii. Sa ne afundam intru acea ‘Mare Rosie’, pentru a fi numarati cu aceia “care si-au inalbit hainele lor in sangele Mielului“ (Apocalipsa 7, 14). Sa alergam cat mai iute, cu grabire sa ne sarguim, ca sa aflam in tarina cea arata – comoara, in pamantul cel binecuvantat – samanta cea aleasa, in izvorul vietii – apa cea plina de har, in ocari – cinstirile, in palmuiri – biruintele, in invinuiri – iertarea, in trestie – sceptrul, in uraciune – frumusetea, in nenorociri – fericirea, in imprejurari grele – norocirea, in prigoane – pe Dumnezeu, in moarte – viata. Amin”.
***

wp-image-451769563

RUGACIUNE CATRE SFINTII MARTIRI BRANCOVENI:

Sfintilor Martiri Brancoveni, la voi cadem acum cu rugaciune si, aducandu-ne aminte de seninul, de blandetea si de bunatatea ce se revarsa dintru voi, ne deschidem sufletele inaintea voastra, fiind incredintati ca ne intampinati cu dragostea lui Hristos.
Multe sunt cele pe care am vrea sa vi le spunem si nu stim pe care dintre ele sa vi le graim mai intai. Mahnirile, neputintele si sfasierile noastre launtrice ne impovareaza chiar si atunci cand nu pricepem. Nesimtirea si necunostinta au intrat in aluatul firii noastre si ne intuneca viata. Deznadejdea a ajuns painea noastra cea de toate zilele. Trupul patimeste si el in multe feluri si cu multime de dureri si impovarari. De aceea, nu va cerem decat aceasta: rugati-va pentru noi si ajutati-ne sa biruim minciuna si moartea din viata noastra si sa gustam si noi, macar putin din noianul dragostei lui Hristos, ca sa putem prinde nadejdi intru calea de intoarcere pe care am pornit catre Dumnezeu. Amin!”
(din: ”Doamna Maria Brancoveanu. Tainica Biruinta a lacrimilor“, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008, p.241-242

RUGACIUNE DIN ACATISTUL SFINTILOR BRANCOVENI:
O, Sfintilor martiri Brâncoveni, care, prin intelepte osteneli, comoara sfintei si dreptei credinte pina in sfirsit o ati pazit, si de la Imparatul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejita cununa muceniceasca ati primit! Ce graiuri vom indrazni a va aduce noi, nevrednicii, prin care sa laudam multravnitoarea voastra viata, de buni iconomi si credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum si sfarsitul vostru vitejesc, de adevarati eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ati facut priveliste de multa mirare oamenilor si ingerilor? Cu adevarat ar trebui mai degraba sa iubim noi tacerea, ca unii ce sintem ingreuiati de multe, mari, grele, si nepocaite pacate, si nimic bun nu aflam intru noi, care sa ne apropie de evlavioasele voastre lucrari si de sfintele voastre virtuti, si sa ne dea o cuvioasa indrazneala, spre a indrepta catre voi, cu buna nadejde, smerita noastra rugaciune. Dar unde si catre cine vom putea alerga, daca nu catre Atotputernicul si Atotstiitorul Dumnezeu, Cel minunat intru Sfintii Sai, si catre voi, ca si catre aceia care, calatoria vietii prin valea ispitirii si a plingerii acestui veac inselator bine savirsind, ca aurul trecut prin foc de sapte ori v-ati lamurit, si ati ajuns lacasuri sfintite, in care Tatal, Fiul, si Sfintul Duh Dumnezeu s-au salasluit.
O, fericitilor, sfintilor, si bunilor biruitori mucenici Brâncoveni! Cautati dintru inaltimea slavei cerestilor voastre lacasuri catre noi, care in tot ceasul in nenumarate chipuri ne primejduim, si care pentru multa noastra lenevie si mindrie, covirsiti de boli, pagube, necazuri, si de infricosate si negindite nevoi, mai mult decit toti, dupa dumnezeiasca dreptate, am ajuns ticalositi si asupriti. Dar cum oare s-ar fi putut sa nu ajungem pina aici? Voi, intru atita desfatare si avutie paminteasca aflindu-va, in toata viata voastra dorirea nestricacioaselor bogatii ale harului neincetat ati avut, iar noi, desi din mila proniei dumnezeiesti saraci si strimtorati fiind, cuvioasa neiubire de agoniseala defaimind, frumusetile mincinoase si stricacioase ale acestui veac trufas si nestatornic pururea rivnind, mai mult decit femeia cea girbova de ele ne-am pironit, iar cugetarea catre cele ceresti cu totul o am nimicit. Voi, socotind toata slava veacului de acum ca pe un fum, o umbra, si o nalucire de vis amagitor, stapinirea domneasca, multa avere, sanatatea, si insasi viata voastra, pe toate gunoaie le-ati socotit, ca pe Hristos in veci sa-L dobinditi; iar noi, de buna voie, si de nimeni siliti, prin lacomie materialnica in prapastia iubirii de placeri de care rusine este a si grai ne-am pravalit, si mai mult decit necredinciosii si rau credinciosii iubind prostia si nerusinarea patimilor ne-am paginizat. Pentru aceasta, in loc sa ajungem, dupa cuvintul Stapinului, sarea pamintului si lumina lumii, pentru noi se huleste tot mai mult intre neamuri numele cel preasfint si de mare cuviinta al lui Dumnezeu Cel Unul, Singur Adevarat, si in Treime inchinat. Ce raspuns vom da oare Infricosatului, Dreptului, si Nemitarnicului Judecator, caci stim prea bine ca de neinlaturat este pentru fiecare dintre noi moartea, judecata, hotarirea, si dreapta rasplatire, pentru cele care cu gindul, cu cuvintul, si cu fapta am lucrat, si pentru ce la chinurile cele vesnice nicicind cugetind, in primejdia de a ajunge in ele mai jos decit cei care pe Dumnezeu nu l-au cunoscut din dobitoceasca intelegere ne aflam, dupa cum Sfintului Macarie cel Mare i s-a descoperit.
Nu ne lasati sa ne netrebnicim mai mult si staviliti alunecarea noastra spre robia lumii, a trupului, si a diavolului, prin sfintele si pururea primitele voastre rugaciuni, o, preafericitilor martiri, rugatorilor fierbinte catre Dumnezeu pentru toata lumea, pentru Ortodoxie, pentru tara si neamul vostru, pentru toti cei ce alearga catre voi cu credinta tare si umilinta nefatarnica. Mijlociti pentru noi toate cele bune si de folos pentru luminarea ochilor mintilor si inimilor noastre celor intunecate de grija vietii de acum, rivna aprinsa si neostoita pentru fapta buna ce v-a insufletit pe voi, dobindirea intru cunostinta a margaritarului celui de mult pret al binecinstitoarei si lucratoarei prin dragoste credinte, pretuirea lui mai mult decit lumina ochilor si decit viata aceasta vremelnica, pina la suflarea noastra cea mai de pe urma. Plecati spre mila si indurare pe milostivul si iubitorul de oameni Dumnezeu, sa ne cheme la El pe toti, sa ne deschida usa luminii Sale spre a ne trezi cu un ceas mai devreme, ca sa voim sa lucram in via si pe ogorul Lui, rascumparind vremea trecuta, pe care rau am cheltuit-o fiind intunecati de nestiinta si biruiti de urite ginduri si de patimi de necinste.
Cereti pentru noi si statornicia neclintita si taria de diamant ce ati avut pina ce v-ati dat sufletele voastre, curatite prin botezul singelui, mai stralucitoare decit razele soarelui in miinile Ziditorului tuturor. Ca astfel, invrednicindu-ne si noi partii celei de-a dreapta, dimpreuna cu voi si cu toti sfintii care I-au bineplacut Lui de la inceputul veacurilor, sa-L slavim pe Dumnezeul vietii noastre, pe Tatal, pe Fiul, si pe Sfintul Duh, in nespusa fericire a Imparatiei Sale, in vecii vecilor. Amin.

DSC02883-e1313450259459-530x1024 (1).jpg

 

Sursa C.O

Publicat în Sfintii Mucenici Brâncoveni, Uncategorized | Lasă un comentariu

Sfinții Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache

wp-image--153367634


Viata

Acest binecredincios şi de Hristos iubitor Voievod al Ţării Româneşti s-a născut la anul 1654 din părinţi de bun neam, după tată fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar după mamă, nepot al voievodului Şerban Cantacuzino, în timpul căruia, la anul 1688, s-a tipărit pentru întâia dată în întregime Sfânta Scriptură în limba română.
Rămas orfan de tată încă din pruncie, tânărul Constantin a fost crescut de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învăţat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit să-i pună dascăli înţelepţi spre a primi învăţătură aleasă. Pentru iscusinţa şi înţelepciunea sa, Constantin a primit înalte dregătorii, bucurându-se de multă cinstire încă din tinereţe.
După moartea voievodului Şerban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la stăruinţele tuturor boierilor şi dregătorilor ţării, vrednicul Constantin Brâncoveanu a primit scaunul de domn al Ţării Româneşti, fiind uns de către patriarhul de Constantinopol Dionisie IV Seroglanul şi de mitropolitul Teodosie. împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a cârmuit ţara cu adâncă pricepere şi înaltă priveghere, cu blândeţe şi răbdare creştinească.
Luând în ajutor pe Hristos, Impăratul veacurilor, şi având pildă pe vrednicii săi înaintaşi, Constantin voievod îşi începu slăvita domnie punând temelia celei mai mari mănăstiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde şi-a pregătit şi loc de veşnică odihnă. Nenumărate sunt însă bisericile şi mănăstirile ridicate sau înzestrate de milostivul şi evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Ţării Româneşti.
Dărnicia şi purtarea de grijă a evlaviosului Voievod Constantin Brâncoveanu nu cunoşteau margini. Ele nu se vor opri la hotarele Ţării Româneşti, ci se vor revărsa şi la fraţii români din Moldova şi din Transilvania, la toate patriarhiile ortodoxe, la dreptcredincioşii creştini aflaţi în suferinţă pe meleagurile siriene, caucaziene şi arabe, la Locurile Sfinte ale Răsăritului: la Ierusalim, la Athos, la Sinai şi la mănăstirile din Grecia şi din insulele greceşti.
Iar după aproape 25 de ani de strălucită domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, precum şi cu sfetnicul Ianache, să fie părtaşi patimilor lui Hristos şi să fie încununaţi cu coroana sfântă a muceniciei. Aceasta s-a petrecut astfel:
În Săptămâna Patimilor din anul 1714, în urma trădării unor boieri, care l-au clevetit că unelteşte împotriva turcilor, la Bucureşti a sosit o mulţime de ostaşi trimişi de sultanul Ahmed al III-lea, care l-au luat pe Constantin Vodă cu fiii şi ginerii săi şi l-au dus la Inalta Poartă, în jalea tuturor locuitorilor oraşului. Luându-şi rămas bun, Constantin a zis noului domnitor şi celor din apropierea lui: „Dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-se voia Lui! Dacă sunt însă fructul răutăţii omeneşti, pentru pieirea mea, Dumnezeu să ierte pe duşmanii mei”.
La Constantinopol, creştinul voievod şi fiul său cel mare au fost chinuiţi cumplit de către necredincioşi vreme de patru luni, ca să dea toate averile lor, pe care turcii le bănuiau că sunt foarte mari, însă nu găsiseră decât puţine. Deci au fost supuşi la amarnice munci: întinderea pe roată, cetluirea capului cu un cerc de fier, arderea cu fierul înroşit în foc pe piept şi pe spate, înţeparea mâinilor şi a picioarelor. La sfârşit, după ce au smuls tot ce se putea de la bătrânul voievod, fără însă să găsească averea la care se aşteptau ei, turcii l-au pus să aleagă între trecerea la mahomedanism şi moarte. Dar Constantin şi fiii săi au rămas neclintiţi în credinţa lor, astfel că în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brancoveanul împlinea 60 de ani şi era ziua de nume a doamnei sale, Marica, el a fost scos din temniţă împreună cu fiii săi şi cu sfetnicul Ianache, pentru a primi sfârşitul mucenicesc.
Mărturisitorii lui Hristos au fost duşi pe străzile oraşului lui Constantin, îmbrăcaţi numai în cămăşi, desculţi, cu capetele descoperite şi legaţi în lanţuri, întocmai ca răufăcătorii. La locul de tăiere aştepta mulţime de popor, sultanul Ahmed al III-lea, vizirul său şi ambasadorii marilor puteri europene. Acolo mucenicii fiind puşi în genunchi, mult pătimitorul Constantin i-a îmbărbătat pe fiii săi: „Fiii mei, iată, toate avuţiile le-am pierdut. Să nu ne pierdem şi sufletele! Staţi tari, bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seamă la moarte. Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit! Credeţi tare în aceasta şi nu vă mişcaţi din credinţa ortodoxă pentru viaţa şi lumea aceasta! Aduceţi-vă aminte de Sfântul Pavel, ce zice: că nici sabie, nici îmbulzeală, nici moarte, nici alta orice nu-l va despărţi de Hristos; că nu sunt vrednice muncile şi nevoile acestea de aici spre mărirea ceea ce o va da Hristos. Acuma dară, o dulcii mei fii, cu sângele nostru să spălăm păcatele noastre”.
Deci au căzut capetele vistiernicului Ianache Văcărescu, apoi al fiului celui mare, Constantin, după aceea al lui Ştefan şi al lui Radu. Iar când a venit rândul copilului Mateiaş, care avea numai 12 ani, şi călăul a ridicat sabia să-i taie capul, acesta s-a înspăimântat şi a strigat sultanului să-l ierte că se va face musulman. Atunci tatăl său, plin de bărbăţie, i-a zis: „Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa. Dacă este cu putinţă, să mori de o mie de ori, decât să-ţi lepezi credinţa strămoşească pentru a trăi câţiva ani mai mulţi pe pământ”. Atunci copilul s-a întărit şi, întinzându-şi liniştit gâtul pe tăietor, a zis călăului: „Vreau să mor creştin. Loveşte!”
Trupurile mucenicilor au fost apoi aruncate de păgâni în mare, de unde au fost culese de creştini milostivi, care le-au îngropat în taină şi cu evlavie, nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mănăstirii Maicii Domnului, care fusese ajutată înainte de domnul Constantin. Credincioasa sa soţie, doamna Marica, cu care voievodul avusese 11 copii – patru fii şi şapte fete -, a fost surghiunită cu fetele sale şi cu ginerii pentru mai mulţi ani. In 1720, ea a reuşit să aducă în ţară sfintele moaşte ale domnitorului şi le-a înmormântat în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitoria sa, unde de atunci şi până în zilele noastre veghează lumina candelei care aminteşte locul de odihnă al Voievodului mucenic.
La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe marele Voievod martir Constantin Brânco-veanu, împreună cu cei patru fii ai săi şi cu rudenia sa, Ianache, trecându-i în rândul sfinţilor, cu zi de prăznuire în calendar la 16 august. Cu ale căror sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ganduridinortodoxie

1

Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni (16 August)

Troparul, glasul al 3-lea

Voia Tatălui Mântuitorul răstignindu-Se a împlinit-o, rămânând întru dragostea Tatălui, ci pe Acesta urmând Brâncovenilor și slava lumii călcând-o, Slăviților voia tatălui mucenicește ați împlinit cu care încununându-vă Stăpânului a toate pomeniți-ne.

Condac 1:

Veniți, binecinstitorilor creștini, să aducem cuvioase laude și cântare duhovnicească dreptcredinciosului voievod Constantin, căci pentru Împărăția cerurilor și pentru neam acestă moarte mucenicească a primit, dimpreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și cu sfetnicul Ianache. Pentru aceasta, din adâncul inimilor, cu veselitoare glasuri să le strigăm: Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință mult v-ați nevoit!

Icos 1:

Întregind lanțul de aur al noilor martiri, cu neasemănare mai curat decât cel de Ofir, în cetatea marelui Constantin cu îndrazneală pe Hristos Dumnezeu l-ați mărturisit și lepădările pentru bunătățile vremelnice ale acestui veac trufaș și nestatornic, desăvârșit le-ați zdrobit. Drept aceea, minunându-ne de mărimea voastră de suflet, vă aducem cu umilință graiuri ca acestea:
Bucurați-vă, că avuția cea stricăcioasă ați defăimat;
Bucurați-vă, că bogăția cea gândită ați aflat;
Bucurați-vă, că de frumusețea materialnică nu v-ați biruit;
Bucurați-vă, că pentru dragostea lui Hristos toate gunoaie le-ați socotit;
Bucurați-vă, preaînțelepților, voi partea cea bună ați ales;
Bucurați-vă, că roadele blagocestiei cu bucurie ați cules;
Bucurați-vă, că vitejească răbdare împreună până în sfârșit ați arătat;
Bucurați-vă, că biruință deplină asupra lumii, a trupului, și a diavolului ați câștigat.
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 2:

Luminați fiind dintru înălțime, ați primit a pătimi și a muri pentru Ziditorul tuturor, ca de El să fiți și proslăviți; iar mai dorită decât toată lumea văzută v-a fost cununa mucenicească, pentru care ați mers la jertfă având pe buze cântarea îngerească: Aliluia!

Icos 2:

Din fragedă pruncie ai înțeles, voievodule Constantin, că „frica Domnului este începutul înțelepciunii” și te-ai adăpat din izvorul cel nesecat al dumnezeieștilor Scripturi. Apoi la vreme cuviincioasă învrednicindu-te tainei Sfintei cununii, cu unsprezece odrasle domnești Dumnezeu te-a blagoslovit, pe care de asemenea în frică și în certarea Lui crescându-i, patru au ajuns mucenici măriți. De aceea de la noi acum auziți:
Bucurați-vă, că dumnezeiasca pronie din neființă în această lume v-a adus;
Bucurați-vă, că începutul cel bun, al fricii de Dumnezeu, cu toții l-ați pus;
Bucurați-vă, căci dulceața cea negrăită a Sfintelor Scripturi ați aflat;
Bucurați-vă, căci cu osârdie, ziua și noaptea, din izvoarele lor v-ați adăpat;
Bucurați-vă, căci cunoștiinței faptă cea bună ați adus;
Bucurați-vă, căci râvna voastră nu v-a dat clipă de repaos;
Bucurați-vă, căci zilele cele rele ale acestei vieți bine le-ați chivernisit;
Bucurați-vă, căci călătoria ați săvârșit și la limanul ceresc ați sosit;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 3:

Nu ai voit domnie și stăpânire pământească, fericite Constantine, știindu-te domn în casa și pe moșia ta, ci mai vârtos ai dorit să domnești, prin sfinte nevoințe și sfinte virtuți, peste patimi. Iubit-ai puterea cerească a harului Sfântului Duh mai vârtos decât pe cea lumească, și acum Domnului strigi împreună cu pruncii tăi și cu sfetnicul Ianache: Aliluia!

Icos 3:

Silit ai fost de sfatul cel mare al Țării Românești să primești a fi domnitor, căci în vremuri mult tulburate prin înconjurări de oști și de vrăjmași, blândețea și înțelepciunea ta au adus bună ocârmuire. Fericiți suntem noi că ți-ai tăiat voia ta și ai primit greul sceptru domnesc, căci spunând și tu întru sine-ți: „eu și neamul meu vom sluji lui Dumnezeu”, ne îndemnați pe toți cu dorire a vă striga:
Bucură-te, noule Moise al Țării Valahiei și a ei propășire;
Bucură-te, că împreună cu tainicul Ianache îi urzești bună sporire;
Bucură-te, feciorule Constantin, al lui Hristos viteaz oștean;
Bucură-te, bine urmându-l, tu, minunatule Ștefan;
Bucură-te, Radule, cel vrednic de laude multe;
Bucură-te, micule Matei, dar desăvârșitule la minte;
Bucurați-vă, podoabe neprețuite ale Țării Românești;
Bucurați-vă, mărgăritare și binecuvântari ale orașului București;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 4:

Lăcașuri ale Sfântului Duh ați ajuns prin mucenicie, căci și voi mult ați ajutat poporul lui Dumnezeu să se zidească în duh, ridicând mănăstiri, biserici, și tipărind cărți cu aleasă hrană duhovnicească. Cum dar nu vom cânta Stăpânului tuturor, Celui Ce a binevoit a lucra prin voi, cântarea: Aliluia!

Icos 4:

Întunericul necredinței și al neștiinței ai izgonit, și lumina cunoștiinței dumnezeiești a strălucit peste țară, căci, ca și Solomon, ai iubit, mărite Constantine, podoaba casei lui Dumnezeu. Din tiparnițe au ieșit sfinte cărți, comori de vindecări, bucuria creștinilor evlavioși, pentru care vă bucurăm pe voi zicând:
Bucurați-vă, iubitorilor de sfinte lăcașuri și altare;
Bucurați-vă, ctitori de mănăstiri și dăruitori de odoare;
Bucurați-vă, căci tipăriturile voastre din popor întunericul risipesc;
Bucurați-vă, cărțile Sfântului Ierarh Antim în țară lumina sporesc;
Bucurați-vă, căci voi tipărirea primei Biblii în română ați continuat;
Bucurați-vă, căci apoi Psaltirea, cărți de slujbă și zidire sufletească ne-ați dat;
Bucurați-vă, căci cărțile voastre și până astăzi se doresc;
Bucurați-vă, Treimea Sfântă în ctitoriile voastre toți o blagoslovesc.
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 5:

Făclii luminătoare pentru Țările Române și pentru toată Ortodoxia s-au arătat tiparnițele înființate sau restaurate de voi la Snagov și Bucuresti, Râmnicu Vâlcea și Târgoviște, Buzău, Tiflis, și Alep, făcând pe creștinii romani și greci, iviri și arabi, să cânte cu toții într-un glas: Aliluia!

Icos 5:

Slavă nepieritoare ți-ai dobândit, evlaviosule domn Constantin, și după dreptate ai fost socotit în vremea ta apărătorul întregii creștinătăți ortodoxe, căci cine a năzuit către tine și l-ai trecut cu vederea sau către cine nu s-a revărsat milostivirea ta mai presus de nădejde? Iată pentru ce limbi, seminții, și popoare îți cântă ție, Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, și împreună pătimitorilor tăi, unele ca acestea:
Bucurați-vă, vajnici apărători a toată Ortodoxia;
Bucurați-vă, căci ne sunteți tăria, slava și bucuria;
Bucurați-vă, stâlpi de foc ceresc, voi cerul și pământul uniți;
Bucurați-vă, că pentru țara voastră și întreaga lume mijlociți;
Bucurați-vă, că romani și greci cu graiuri alese vă heretisesc;
Bucurați-vă, că iviri și arabi din inimi recunoscătoare vă mulțumesc;
Bucurați-vă, că lucrarea voastră mană cerească pentru multe țări a însemnat;
Bucurați-vă, că roade cerești ați cules după ce cu lacrimi ați semănat;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 6:

Dar cum oare vom putea lăuda noi, nevrednicii, râvna voastră pentru Sfintele lui Dumnezeu lăcașuri? Căci unde nu ați zidit sau reînnoit biserici, mănăstiri, paraclise, schituri, bolnițe, trapeze? Pentru toate acestea, din toate părțile miluite de voi, orașe și sate Românești, mănăstiri din Sfântul Munte al Athonului, ca și din Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania, din ostroavele mării grecești și de peste tot Răsăritul Ortodox, până la muntele Sinai și Ierusalim răsună cântarea: Aliluia!

Icos 6:

Precum Binecredinciosul voievod Ștefan cel Sfânt în Moldova, și voi multe și alese lăcașuri de închinăciune ați ridicat, preafericiților, iar daniile voastre pretutindeni au ajuns. Bine ați înmulțit talanții voștri, turnul faptelor voastre cele bune desăvârșit l-ați înălțat, pentru care auziți:
Bucurați-vă, că Marelui Mucenic Gheorghe, lăcaș luminat în Bucuresti i-ați clădit;
Bucurați-vă, că și Mitropoliei muntene frumoasă clopotniță i-ați zidit;
Bucurați-vă, strigă vouă mănăstirile de la Sâmbăta de Sus, Râmnicu Sărat, și Viforita;
Bucurați-vă și vă veseliți, vă spun cele de la Brâncoveni, Bistrița-Vâlcea, și Arnota;
Bucurați-vă, tainic șoptesc cele de la Gura Motrului, Strehaia și Sadova;
Bucurați-vă, auziți dinspre Govora, Dintr-un lemn, Mamul și Tismana;
Bucurați-vă, vă spun bisericile voastre din Făgăraș, Șcheilor din Brașov și Ocna Sibiului;
Bucurați-vă, vi se cântă în cea a Sfântului Mucenic Dumitru din Târgoviște, de la Mogoșoaia și Potlogi;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 7:

Crăiasa ctitoriilor tale, sfânta mănăstire Hurezi-Vâlcea, menită să fie lăcaș de îngropare pentru tine și tot neamul tău, minunatule voievod Constantin, dă măsura dărniciei și râvnei de care ai fost și tu mistuit pentru înfrumusețarea casei lui Dumnezeu, Sfânta Biserică, pentru care niciodată n-ai socotit a fi ceva prea scump. Neasemuita ei frumusețe și armonie ne îndeamnă a cânta cu glas de prăznuire lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Piatra cea mare a mormântului ce ți-ai gătit în biserica cea mare de aici și azi suspină după moaștele voastre sfinte, căci mănăstirea din Halki și biserica Sfântului Gheorghe din București au primit această comoară de neprețuit. Dar duhul, rugăciunea, și urmele pașilor voștri sunt pretutindeni la Hurezi și în schiturile ce ați ridicat închipuindu-le în semnul crucii dimprejur, drept care cu smerenie vă lăudăm, grăind:
Bucurați-vă, ai marilor împărați bizantini adevărați următori;
Bucurați-vă, ctitoria voastră nu are pereche, e ca luceafărul între luminători;
Bucurați-vă, că șapte ani la dânsa, cu osteneală și fără preget s-a trudit;
Bucurați-vă, căci meșterul Manea, iscusit urzitor, bijuterie în piatra v-a izvodit;
Bucurați-vă, v-a strigat dintru înălțime schitul ocrotit de Botezătorul Ioan;
Bucurați-vă, vă șoptește Arhidiaconul întâi mucenic, din schitul închinat lui de coconul Ștefan;
Bucurați-vă, auziți și de la schitul patronat de Apostolii Sfinți;
Bucurați-vă, fericiți sunteți voi, feciori domnești și ai voștri părinți;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 8:

Nu a răbdat mai mult vrăjmașul neamului omenesc, tatăl minciunii și ucigașul de oameni, multa voastră lucrare săvârsită spre slava lui Dumnezeu Cel închinat în Treime și spre folosul întregii creștinătăți dreptslăvitoare, ci împotriviri a pus în calea voastră cea luminoasă. Dar voi, prin rugăciuni stăruitoare, postiri, milostenii, și vegheri, vă găteați pentru ziua încununării, și să primiți întâi paharul pătimirii, Domnului cântând: Aliluia!

Icos 8:

Mulți vrăjmași văzuți și nevăzuți a stârnit satana asupra voastră, ploaie de pâre, minciuni, și viclenii învolburând mințile hainului sultan Ahmet și sălbaticului său vizir Gin Ali pașa. Voi însă, îmbrăcându-vă în platoșa dreptății și într-armându-vă cu armele luminii, prin smerită pocăință vă întăreați, pentru care auziți de la noi așa:
Bucurați-vă, că iadul cu slugile lui asupra voastră se pornește;
Bucurați-vă, că oastea cerească spre ajutorul vostru grăbește;
Bucurați-vă, iconomi buni ai Domnului, ce fapte bune pururea râvneați;
Bucurați-vă, căci pentru aceasta veți fi și mărturisitori neînfricați;
Bucurați-vă, că înaintea crudului sultan fiind aduși, l-ați înfruntat;
Bucurați-vă, că pe băutorul de sânge vizir în nedumerire l-ați aruncat;
Bucurați-vă, că puterea cea nebiruită a Sfintei Cruci este cu voi;
Bucurați-vă, viteji netemători de ai semilunii puhoi;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 9:

Ritorii cei mult grăitori nu pot să spună cum voi, de neam domnesc fiind și crescuți în desfătări, ați putut merge cu neclintită hotărâre și pe calea cea strâmtă cu inimi pline de bărbăție. Acestea sunt minunile credinței noastre săvârșite în fiii luminii, ascultării, și jertfei! Lui Dumnezeu Celui minunat întru sfinții Săi pentru aceasta împreună să-I cântăm: Aliluia!

Icos 9:

În Sfânta și Marea Vineri a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, a îngăduit Iubitorul de oameni, cu judecățile Sale înfricoșate și neajunse minților noastre întunecate, să se abată mânia urgiei păgânești asupra casei voastre celei blagoslovite. Plângeau cu amar și jale neostoită toți locuitorii Bucureștiului, ba chiar și pietrele din drumul vostru, văzându-vă urcați în care și duși spre Țarigrad, sub pază aspră, spre înfricoșata cercetare. Pentru aceasta nici noi nu vom tăcea, ci vom grăi către voi:
Bucurați-vă, că pe Domnul domnitorilor în pătimire Îl urmați;
Bucurați-vă, că de Împaratul împăraților ați hotărât să nu vă lepădați;
Bucurați-vă, cu toții, domn, feciori, și gineri, că spre mărturisirea lui Hristos ați pornit;
Bucurați-vă, că dintre voi, șase cununa și slava mucenicească au dobândit;
Bucurați-vă și pentru mult îndurerata doamnă Maria, care pe voi vă însoțește;
Bucurați-vă, că mărita doamnă, pe Hecuba din vechime în slavă cu neasemănare o covârșește;
Bucurați-vă, căci călătoria voastră, cu a Sfântului Sfințitului Mucenic Ignatie s-a asemănat;
Bucurați-vă, că veșnica răsplătire cerească, precum acela, de la Domnul slavei ați luat;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 10:

Ajunși în cetatea Sfântului Împărat Constantin, ați fost aruncați în înfricoșata temniță Șapte Turnuri. În bezna și frigul ce îndurați înlănțuiți, Duhul Cel Preasfânt se ruga întru voi cu suspine negrăite, harul Lui vă lumina, vă încălzea și vă întărea, învățându-vă să multumiți fierbinte lui Dumnezeu pentru toate și să-I cântați: Aliluia!

Icos 10:

Cine va putea spune mulțimea caznelor și a chinurilor la care ați fost supuși vreme de aproape patru luni, prin care ați covârșit chiar și pe mulți dintre mucenicii cei din vechime. Îngerilor și oamenilor v-ați făcut priveliște înfricoșată și de mirare, lămurindu-vă ca aurul cel curățit de șapte ori în foc; iar noi, lăudând pe Cel Ce v-a slăvit în viață și după moarte, vă fericim zicând:
Bucurați-vă, că în temnița întunecată și umedă ați fost închiși;
Bucurați-vă, că în lanțuri și cătușe v-au dat ai voștri pârâși;
Bucurați-vă, că ați sângerat cumplit, strujiți ca mucenicii de odinioară;
Bucurați-vă, căci cu clește roșit în foc v-au ars pe piept și la subțioară;
Bucurați-vă, că tari ca diamantul ați rămas voi în ortodoxie;
Bucurați-vă, că ați crezut cu neclintire în viața veacului ce va să fie;
Bucurați-vă, că Mântuitorul Hristos și Preacurata Sa Maică din înălțime vă priveau;
Bucurați-vă, că toți sfinții și toate puterile cerești pentru voi se rugau;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 11:

Ziua împărătescului praznic al Adormirii Maicii lui Dumnezeu, când împlineai 60 de ani de viață, slăvite voievod, iar doamna Maria ar fi trebuit să o cinstească pe Preasfânta ei ocrotitoare, a fost aleasă de păgâni spre mărirea nenumăratelor tale dureri. Căci porțile cele grele ale temniței deschizându-le, ați fost aduși înaintea cruntului sultan, a curții sale, și a călăului cu iataganul scos, pentru ultima și cea mai grea înfruntare. Către care îndreptându-vă cu toții, cântați în inimile voastre: Aliluia!

Icos 11:

Istoviți de chinuri și suferințe, în grele lanțuri ferecați, cu capete descoperite, cu picioare goale și numai în cămăși, au stat vitejii mărturisitori în fața păgânului tiran, care cu îngrozire vicleană le făgădui viața dacă se vor lăsa de legea lor și vor trece la legea turcească. Răspunsu-i-a Vodă Brâncoveanu: „Noi de legea creștinească nu ne lăsăm; în ea ne-am născut și am trăit, în ea voim să murim”. Apoi către copiii săi zise: „Fiilor, fiți bărbați! Am pierdut tot ce aveam pe lumea asta pământească. Nu ne-au mai ramas decât sufletele; să nu le pierdem și pe ele, ci să le ducem curate înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru”. De aceea drept este ca acum să auziți:
Bucurați-vă, căci cuvintelor amăgitoare ale vicleanului sultan nu v-ați plecat;
Bucurați-vă, căci îngerii cu cununi cerești de voi s-au apropiat;
Bucurați-vă, că la botezul cel dintâi acum pe cel al sângelui îl adăugati;
Bucurați-vă, căci astfel toate păcatele voastre cu desăvârșire le spălați;
Bucurați-vă, oșteni viteji și nebiruiți ai Împăratului Ceresc;
Bucurați-vă, că vicleanul șarpe nu v-a putut amăgi cu nimic pământesc;
Bucurați-vă, că la momiri și îngroziri neplecându-vă, legea păgânului Mahomed ați defăimat;
Bucurați-vă, că pentru legea cea nouă, a darului și a iubirii lui Hristos ați răbdat și de El v-ați încununat;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 12:

De a și șovăit Mateiaș pentru o clipă, ca un prunc, înaintea fiorosului gâde, dar mai apoi, îmbărbătându-se, prin cuvintele domnescului său părinte, singur mergând și-a așezat capul pe butuc, râvnind cu dorire prealuminatei cete a sfinților mucenici, în care va cânta în veci de veci Sfintei, Celei de o ființă, și nedespărțitei Treimi: Aliluia!

Icos 12:

Cădeau ca spicele sub secera capetele copiilor domnești și al credinciosului Ianache sub ochii voievodului, din care curgeau pârâiașe de lacrimi pentru nespusă durere vremelnică și apropiata fericire veșnică. Dar în inima lui vitează răsunau cu putere cuvintele proorocești: „Iată, eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu”. Pentru aceasta, după vrednicie, aducem vouă aceste cântări de laudă:
Bucurați-vă, căci prin tare hotărâre păcatul, moartea, și iadul ați biruit;
Bucurați-vă, că puitorul de nevoințe Hristos întru cele cerești v-a primit;
Bucurați-vă, că se îngrozesc tiranii și răucredincioșii privindu-vă sau amintindu-și de voi;
Bucurați-vă, rugători bineprimiți pentru țară, neam, Ortodoxie, și sărmanii de noi;
Bucurați-vă, ocrotitori ai Bucureștiului și mijlocitori pentru toată suflarea românească;
Bucurați-vă, solitori pentru ea, ca înțelepciune de sus și milă bogată să dobândească;
Bucurați-vă, și nu ne lăsați să ne lepădăm de sfânta credință prin viața păgână;
Bucurați-vă, învingătorilor, și cereți îndurare pentru noi de la Preacurata Stăpână;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 13:

O, Sfinților martiri Brâncoveni, care ați biruit și v-ați încununat, căutați dintru înălțimea fericitei și nesfârșitei vieți cerești către noi, cei împovărați de multe, mari, grele, și nepocăite păcate, și primind puțina noastră rugăciune ca pe o gângurire pruncească, mijlociți de la Dumnezeul milei și al îndurărilor să ne izbăvească de chinurile cele veșnice ca, mântuiți fiind, pururea să-I cântăm împreună cu voi în negrăită bucurie a Împărăției Sale: Aliluia!

Apoi se zice iarași Icosul întâi: Întregind lanțul de aur al noilor martiri… și Condacul întâi: Veniți, binecinstitorilor creștini, să aducem cuvioase laude…

Icos 1:

Întregind lanțul de aur al noilor martiri, cu neasemănare mai curat decât cel de Ofir, în cetatea marelui Constantin cu îndrazneală pe Hristos Dumnezeu l-ați mărturisit și lepădările pentru bunătățile vremelnice ale acestui veac trufaș și nestatornic, desăvârșit le-ați zdrobit. Drept aceea, minunându-ne de mărimea voastră de suflet, vă aducem cu umilință graiuri ca acestea:
Bucurați-vă, că avuția cea stricăcioasă ați defăimat;
Bucurați-vă, că bogăția cea gândită ați aflat;
Bucurați-vă, că de frumusețea materialnică nu v-ați biruit;
Bucurați-vă, că pentru dragostea lui Hristos toate gunoaie le-ați socotit;
Bucurați-vă, preaînțelepților, voi partea cea bună ați ales;
Bucurați-vă, că roadele blagocestiei cu bucurie ați cules;
Bucurați-vă, că vitejească răbdare împreună până în sfârșit ați arătat;
Bucurați-vă, că biruință deplină asupra lumii, a trupului, și a diavolului ați câștigat.
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 1:

Veniți, binecinstitorilor creștini, să aducem cuvioase laude și cântare duhovnicească dreptcredinciosului voievod Constantin, căci pentru Împărăția cerurilor și pentru neam acestă moarte mucenicească a primit, dimpreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și cu sfetnicul Ianache. Pentru aceasta, din adâncul inimilor, cu veselitoare glasuri să le strigăm: Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință mult v-ați nevoit!

Rugăciune către Sfinții Martiri Brâncoveni

O, Sfinților martiri Brâncoveni, care, prin înțelepte osteneli, comoară sfintei și dreptei credințe până în sfârșit o ați păzit, și de la Împăratul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejită cunună mucenicească ați primit! Ce graiuri vom îndrăzni a vă aduce noi, nevrednicii, prin care să lăudăm mult-râvnitoarea voastră viață, de buni iconomi și credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum și sfârșitul vostru vitejesc, de adevărați eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ați făcut priveliște de multă mirare oamenilor și îngerilor? Cu adevărat ar trebui mai degrabă să iubim noi tăcerea, ca unii ce suntem îngreuiați de multe, mari, grele, și nepocăite păcate, și nimic bun nu aflăm întru noi, care să ne apropie de evlavioasele voastre lucrări și de sfintele voastre virtuți, și să ne dea o cuvioasă îndrazneală, spre a îndrepta către voi, cu bună nădejde, smerita noastră rugăciune. Dar unde și către cine vom putea alerga, dacă nu către Atotputernicul și Atotștiutorul Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinții Săi, și către voi, ca și către aceia care, călătoria vieții prin valea ispitirii și a plângerii acestui veac înșelător bine săvârșind, ca aurul trecut prin foc de șapte ori v-ați lămurit, și ați ajuns lăcașuri sfințite, în care Tatăl, Fiul, și Sfântul Duh Dumnezeu s-au sălășluit.
O, fericiților, sfinților, și bunilor biruitori mucenici Brâncoveni! Căutați dintru înălțimea slavei cereștilor voastre lăcașuri către noi, care în tot ceasul în nenumărate chipuri ne primejduim, și care pentru multa noastră lenevie și mândrie, covârșiți de boli, pagube, necazuri, și de înfricoșate și negândite nevoi, mai mult decât toți, după dumnezeiasca dreptate, am ajuns ticaloșiti și asupriți. Dar cum oare s-ar fi putut să nu ajungem până aici? Voi, întru atâta desfătare și avuție pământească aflându-vă, în toata viața voastră dorirea nestricăcioaselor bogății ale harului neîncetat ați avut, iar noi, deși din mila proniei dumnezeiești săraci și strâmtorați fiind, cuvioasa neiubire de agoniseală defăimând, frumusețile mincinoase și stricăcioase ale acestui veac trufaș și nestatornic pururea râvnind, mai mult decât femeia cea gârbovă de ele ne-am pironit, iar cugetarea către cele cerești cu totul o am nimicit. Voi, socotind toată slava veacului de acum ca pe un fum, o umbră, și o nălucire de vis amăgitor, stăpânirea domnească, multa avere, sănătatea, și însăși viața voastră, pe toate gunoaie le-ați socotit, ca pe Hristos în veci să-L dobândiți; iar noi, de bună voie, și de nimeni siliți, prin lăcomie materialnică în prăpastia iubirii de plăceri de care rușine este a și grăi ne-am prăvălit, și mai mult decât necredincioșii și rău credincioșii iubind prostia și nerușinarea patimilor ne-am păgânizat. Pentru aceasta, în loc să ajungem, după cuvântul Stăpânului, sarea pământului și lumina lumii, pentru noi se hulește tot mai mult între neamuri numele cel preasfânt și de mare cuviință al lui Dumnezeu Cel Unul, Singur Adevărat, și în Treime închinat. Ce răspuns vom da oare Înfricoșatului, Dreptului, și Nemitarnicului Judecător, căci știm prea bine ca de neînlăturat este pentru fiecare dintre noi moartea, judecata, hotărârea, și dreapta răsplătire, pentru cele care cu gândul, cu cuvântul, și cu fapta am lucrat, și pentru ce la chinurile cele veșnice nicicând cugetând, în primejdia de a ajunge în ele mai jos decât cei care pe Dumnezeu nu l-au cunoscut din dobitocească înțelegere ne aflăm, după cum Sfântului Macarie cel Mare i s-a descoperit.
Nu ne lăsați să ne netrebnicim mai mult și stăviliți alunecarea noastră spre robia lumii, a trupului, și a diavolului, prin sfintele și pururea primitele voastre rugăciuni, o, preafericiților martiri, rugătorilor fierbinte către Dumnezeu pentru toată lumea, pentru Ortodoxie, pentru țară și neamul vostru, pentru toți cei ce aleargă către voi cu credință tare și umilință nefățarnică. Mijlociți pentru noi toate cele bune și de folos pentru luminarea ochilor minților și inimilor noastre celor întunecate de grija vieții de acum, râvna aprinsă și neostoită pentru fapta bună ce v-a însuflețit pe voi, dobândirea întru cunoștiință a mărgăritarului celui de mult preț al binecinstitoarei și lucrătoarei prin dragoste credințe, prețuirea lui mai mult decât lumina ochilor și decât viața această vremelnică, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă. Plecați spre milă și îndurare pe milostivul și iubitorul de oameni Dumnezeu, să ne cheme la El pe toți, să ne deschidă ușa luminii Sale spre a ne trezi cu un ceas mai devreme, ca să voim să lucrăm în via și pe ogorul Lui, răscumpărând vremea trecută, pe care rău am cheltuit-o fiind întunecați de neștiință și biruiți de urâte gânduri și de patimi de necinste.
Cereți pentru noi și statornicia neclintită și tăria de diamant ce ați avut până ce v-ați dat sufletele voastre, curățite prin botezul sângelui, mai strălucitoare decât razele soarelui în mâinile Ziditorului tuturor. Ca astfel, învrednicindu-ne și noi părții celei de-a dreapta, dimpreună cu voi și cu toți sfinții care I-au bineplăcut Lui de la începutul veacurilor, să-L slăvim pe Dumnezeul vieții noastre, pe Tatăl, pe Fiul, și pe Sfântul Duh, în nespusa fericire a Împărăției Sale, în vecii vecilor. Amin.

Publicat în Sfintii Mucenici Brâncoveni, Uncategorized | Lasă un comentariu

Dacă au înşelat capii Bisericii, sigur… s-a terminat, e sfârşitul

Părintele Dionisie: Uniunea asta Europeană e după Dumnezeu? Ε desăvârşit după Satana. Desăvârşit, sigur. Că după Dumnezeu este numai Biserica. Biserica Ortodoxă e după Dumnezeu.
-Dar vedeţi că şi oamenii Bisericii zic că Uniunea Europeană e un lucru bun.
Părintele Dionisie: S-a terminat. Oamenii Bisericii au alunecat. Fiindcă ăştia, europenii, vezi cât sunt de diplomaţi? Întâi pe capii Bisericii vor să-i înşele. Dacă au înşelat capii Bisericii, sigur… s-a terminat, e sfârşitul. Ei, măi, măi, măi. Vezi ce se lucrează? (2003)
Părintele Dionisie: Conducătorii omenirii vor să îngenunche adevărul, fiindcă se apropie împărăţia lui Antihrist, şi aceia, cu diplomaţia lor, se osârduiesc să facă lesnicios drumul pentru Antihrist. Şi ca să fie lesnicios drumul, na, fac şărlătăniile lor.
Ei, ce să-i faci? Răbdare trebuie, răbdare, şi dacă vom fi aproape de Dumnezeu, ferice de noi că am trăit. Dar dacă te dai după dânşii, asta-i pieirea. (1999)”

Staretul Dionisie, Duhovnicul de la Sfantul Munte Athos

Sursa

Publicat în PARINTELE DIONISIE DE LA COLCIU, Uncategorized | Lasă un comentariu

IATA, MAMA NOASTRA! – IPS Iustinian Chira despre MAICA DOMNULUI

wp-image--110484267

Maica Domnului – mama tuturor timpurilor
Fecioara Maria a primit numele de „Maica Domnului”, de la Duhul Sfânt, prin gura Elisabetei, după cum ne spune Scriptura (Lc.1, 43). Acesta e numele ei adevărat, numele cel mai frumos şi mai minunat, numele unic, pe care numai ea l-a purtat.

wp-image--256085164

             „Iată mama ta!” 

Ce dar nepreţuit ne face Hristos prin aceste cuvinte! Mântuitorul nostru ne lasă tot ce avea mai scump pe lume: ne lasă pe Maica Sa, făcând din toţi fiii Evei, copiii Mariei, din fiii pierzării şi ai morţii, fii ai vieţii şi ai fericirii.

Maica Domnului este mama tuturor timpurilor”– acest cuvânt nu trebuie uitat!

Natura întreagă o preamăreşte pe ea, care este desăvârşirea şi împlinirea tuturor. Pentru flori, ea este trandafirul cel ales […] Pentru păsări, Maica Domnului este turtureaua cea aurită, porumbiţa cea nevinovată, privighetoarea cea cu dulce glas […] Pentru animale, Maica Domnului este mieluşeaua din care S-a născut Mielul cel Dumnezeiesc. Pentru preafrumoasele stele, Maica Domnului este luceafărul dimineţii, care prevesteşte răsăritul Soarelui vieţii, Hristos.
*
Maica Domnului este zidul de care se sfărâmă toate valurile pe care Satana le stârneşte împotriva planurilor lui Dumnezeu, împotriva lucrărilor lui Dumnezeu, împotriva Bisericii lui Hristos, împotriva tuturor fiilor Împărăţiei lui Dumnezeu.
*
În cinstea ei s-au scris cele mai frumoase cântări. Cu numele ei s-au mângâiat toţi cei ce se aflau în mari dureri şi necazuri. Martiri şi cuvioşi, bărbaţi luminaţi şi sfinte femei, tineri şi fecioare, copii şi bătrâni – toţi creştinii care aveau inimă curată, au trăit cu numele ei pe buze, întotdeauna.
*
Iisus Hristos, în marea Sa iubire de oameni, ne-a oferit, ca pe un dar ceresc, pe Mama Sa, ca să ne fie tuturor mamă bună, mamă care nu îmbătrâneşte, mamă care nu moare, mamă care nu ne părăseşte […] Mai puternică decât rugăciunea tuturor îngerilor, drepţilor şi sfinţilor este rugăciunea Maicii Domnului…
*
Când nu îndrăznesc să-şi ridice ochii spre dreptul Judecător, creştinii îşi îndreaptă privirile şi glasul, cu încredere şi umilinţă, către Maica Domnului, aşa cum şi-au îndreptat glasul şi cei de la nunta din Cana Galileii, ce erau gata să cadă în mare ruşine […] Maica Domnului niciodată nu rămâne nepăsătoare, ci, pe toţi cei care îi cer ajutor şi izbăvire, îi apără de ruşine şi de necazuri, de osânda şi de ispita cea rea.
wp-image-653420487
Din cartea Cuvintele Părintelui. Un ghid al frumuseţii lăuntrice, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009 sursa: Ramura inflorita

                        ***

           ADORMIREA Maicii Domnului

Dacă viaţa Maicii Domnului a fost sfânta, moartea ei a fost dumnezeiască. Moartea Maicii Domnului n-a fost moarte, ci o adormire lină.
Ceea ce a născut pe “Domnul vieţii” n-a fost cutremurata de umbrele morţii, pentru ca dincolo de acestea, vedea cum Hristos, Fiul ei o aştepta plin de lumină si bucurie, spre a o aşeza la dreapta Sa, după cuvântul psalmistului, ce zice: “Stătut-a Impărăteasa de-a dreapta Ta, imbrăcată in haină prea aurită si înfrumuseţată”(Ps. 44,11)Intr-un amurg, Arhanghelul Gavriil din nou este trimis către “Cea plina de dar”, ca să-i aducă veste îmbucurătoare, ca peste trei zile va fi chemata la Fiul ei. Inima de mama tresari de bucurie la aceasta veste.
Odată cu vestea adusă, arhanghelul ii dădu o stâlpare de finic strălucitoare, zicându-i:
“Prea Sfânta Stăpâna, Maica Domnului si Dumnezeului nostru Hristos, pregăteşte-te, ca, iată, Fiul tău va veni înconjurat de cetele îngereşti, ca pe tine, care in braţe L-ai purtat, la ceruri sa te ridice. Bucura-te, ca de acum vei petrece de-a pururi intru Imparatia Fiului tău. Pe tine moartea nu te va stăpâni. Preacuratul tău trup nu va fi dat hrana viermilor, ci va fi preaslăvit cu şederea de-a dreapta lui Hristos. De acolo te vei ruga întruna, pentru tot neamul omenesc. Tu vei fi de acum maica orfanilor, ocrotirea văduvelor, povăţuitoarea fecioarelor, bucuria scârbiţilor si limanul înviforaţilor”.
Ridicându-se atunci Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu se duse in Muntele Măslinilor si căzu in genunchi, acolo de unde Fiul sau se inaltase la ceruri, isi ridica mâinile, rugându-se:
“Fiul meu prea iubit, care te-ai pogarat din cer si te-ai întrupat din mine, ia-mă cu Tine. Ajunge-mi străinătatea, ajunge-mi despărţirea de Tine. Zis-ai ca unde vei fi Tu acolo va fi si cel ce-Ti va sluji Ţie. Aşadar unde eşti Tu, Fiul meu prea iubit, acolo mă învredniceşte sa fiu si eu; ca inima mea e arsa de dorul Tău.”
Si spune o veche istorie ca atunci când Maica Domnului se ruga, minunat lucru se făcea: codrul suspina adânc, iar copacii se plecau cu vârfurile la pamant, de cate ori Prea Curata se închina.
Pogorându-se apoi Fecioara din munte, se duse la casa sa, unde Apostolul Ioan si Petru o aşteptau, învăţând noroadele.
La împlinirea celor trei zile vestite de înger, un nor cuprinse pe toţi apostolii ce erau răspândiţi la propovăduirea Evangheliei si de la margini ii aduna dintr-o data in sătucul Ghetsimani, la casa Sfântului Apostol Ioan, unde era Maica Domnului.
Era printre ei si Pavel, alesul lui Hristos, dimpreună cu Timotei, iubitul lui fiu. Era si Ierotei cel minunat, cu Dionisie Areopagitul si toţi cei şaptezeci de ucenici ai Domnului.
Puterea Duhului Sfânt ii strânsese, ca sa fie de fata la plecarea Maicii Domnului. Singur Toma lipsea si acum ca si la arătarea Domnului Hristos după înviere. El era departe spre răsărit, in întunecatele ţinuturi ale Indului, si rânduiala lui Dumnezeu a fost ca el sa întârzie si de data aceasta, ca prin el sa fie arătate lucrurile lui Dumnezeu.
După ce Maica Domnului ii văzu adunaţi pe toţi, cu duioşie le zise:
“Astăzi, fraţilor, Fiul meu mă cheamă la El. Gavriil cel ce mi-a adus vestea naşterii, acela mi-a adus si solia chemării mele la ceruri. Mulţumesc Fiului mau ca v-a adunat pe toţi, ca înainte de plecare, aici pe pamant, sa ne mai vedem odată”.
Atunci, cu lacrimi, ridicându-se Ioan, zise: “Stăpâna Nascatoare de Dumnezeu, Fiul tău cel iubit, mângâierea noastră, s-a suit la ceruri, lăsându-te pe tine, noua alinare. Acum ne laşi si tu, dar cui ne laşi? Pe cine vom mai avea, aici pe pamant, dulce povăţuitoare, noi, fiii lacrimilor tale, ce suntem ocăraţi de oameni si uraţi de popoarele pamantului?”
Prea Curata Fecioara, mângâindu-i, zise:
“Nu va mâhniţi fiii mei, pentru mutarea mea, ca măcar de mă voi si muta de pe pamant, de voi nu mă voi desparţi, nici de toţi cei ca mă vor chema in necazurile lor, ci voi fi neîncetata mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu, pentru tot neamul creştinesc. De aceea nu plângeţi, ci mai degrabă va bucuraţi pentru ca daca până acum v-am mângâiat pe voi, de acum, din imparatia Fiului meu, voi cuprinde in rugăciunile mele pe toţi fiii pamantului. Pentru aceasta, fiii mei, grijiţi-va de mărturisiţi, luminaţi si îndreptaţi lumea cea rătăcita, doar cumva veţi putea-o aduce intru Imparatia Fiului meu. Nu va temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletului nu-i pot face nimic”.[…]
integral la sursa: Ramura inflorita

(din: Episcop Justinian Chira, Viata Maicii Domnului, Editura Episcopiei ortodoxe a Maramureşului si Sătmarului)
***

Publicat în Adormirea Maicii Domnului, Uncategorized | Lasă un comentariu

CEA MAI CUPRINZATOARE DECAT CERURILE. Omilie despre MAICA DOMNULUI a avvei Efrem Filotheitul: “Maica Domnului se intristeaza pentru necuviinta mare a poporului”

wp-image--539329089

OMILIA a XXIX-a a PARINTELUI EFREM FILOTHEITUL (Arizona) Cea mai cuprinzatoare decat cerurile[1]

Iubitii mei fii duhovnicesti,
Astazi vom spune putine lucruri in cinstea Maicii Domnului, pe care Biserica noastra ortodoxa o ridica deasupra heruvimilor si serafimilor, in timp ce ereticii o coboara la treapta de necinste.
Cand Maica Domnului s-a intalnit cu Sfanta Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul, i-a zis printre altele:
de acum ma vor ferici toate neamurile (Luca 1, 48),

adica, de acum inainte toate neamurile, oamenii care vor crede in Domnul ma vor ferici pentru vrednicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu Tatal, ca sa devin mama Fiului Lui. Ce cinste nemaiintalnita pentru o femeie!
In zilele noastre se vorbeste mult despre diferenta dintre genuri, barbat si femeie. Luptele acestea pentru egalitate si asa zisele miscari feministe au venit foarte tarziu. Crestinismul a rezolvat aceasta problema de doua mii de ani, desfiintand diferentele si cinstind-o pe femeie, ca fiind egala cu barbatul. Nu doar atat, dar i-a daruit femeii o cinste pe care n-a avut-o, n-o are si n-o va avea nici un barbat. Femeia aceasta este Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu. In crestinism, in Biserica, oamenii nu se masoara, nu sunt randuiti dupa criterii de neam, conditie sociala, instruire, situatie economica, inteligenta si altele. Singurul criteriu care ii defineste este sfintenia. Inaintea ochilor lui Dumnezeu nu exista barbati si femei, ci pacatosi si pocaiti, evlaviosi si lipsiti de evlavie, sfinti si mai putini sfinti.

wp-image-1900976815

La Adormirea Maicii Domnului se cinsteste omul cel mai sfant in chipul Maicii Domnului. Ea a ramas fara stricaciune atat in viata, cat si in moarte. Nasterea Fiului ei nu i-a distrus fecioria, pacatul nu i-a pierdut sufletul, iar moartea nu i-a distrus trupul. Precum trupul lui Hristos a ramas nestricacios prin moartea pe cruce, asa a ramas si trupul Maicii Domnului, ea a murit, dar nu s-a stricat.

Deoarece in Biserica Ortodoxa avem trupurile nestricacioase ale sfintilor pe care le cinstim, cu atat mai firesc era sa ramana nestricacios cortul purtator de Dumnezeu al Maicii Domnului si Dumnezeului nostru. Şi era oare posibil sa ramana pentru totdeauna pe pamant? Nu, ci a fost mutat la cer. Maica Domnului, adusa la templu, a intrat in Sfanta Sfintelor din templul lui Solomon, in timp ce, prin adormire, sufletul ei atotcurat si minunat impreuna cu trupul ei slavit si nestricacios, au intrat in Sfanta Sfintelor din ceruri.
Daca pentru ceilalti oameni moartea inseamna distrugerea trupului, pentru Maica Domnului ea a fost purtatoare de viata.
Desigur, la invierea obsteasca se va intampla preschimbarea tuturor credinciosilor, dar la Maica Domnului s-a intamplat la trei zile dupa inmormantarea ei. Pentru Nascatoarea de Dumnezeu, moartea este inceputul celei de-a doua existente, a celei vesnice, atat a sufletului, cat si a trupului. Nu era posibil ca moartea s-o tina pe cea „unita in intregime cu Dumnezeu”.
Cinstirea Maicii Domnului o manifestam puternic la sarbatoarea Adormirii. Cine a cinstit-o? Fiul ei si Dumnezeu si Mantuitorul lumii.

Daca, pentru calea pamanteasca a lui Iisus Hristos, inaintemergator a fost Sfantul Ioan Botezatorul, pentru calea cereasca a Nascatoarei de Dumnezeu, Inaintemergator a fost Hristos. El, primul, a biruit moartea si cu trupul Sau nestricacios, asa cum se cade unui Dumnezeu, S-a inaltat si S-a facut Inaintemergatorul Maicii Domnului la ceruri. Hristos este primul nascut din morti care S-a inaltat ca sa pregateasca calea pe care credinciosii vor merge la ceruri. Sfantul Apostol Pavel spune:
Unde Iisus a intrat pentru noi ca Inaintemergator, fiind facut Arhiereu in veac, dupa randuiala lui Melchisedec (Evrei 6, 20).

wp-image--1760009390

Maica Domnului a primit in pantecele ei pe Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, care a luat firea omeneasca din ea si a unit-o cu firea Lui divina, in Persoana lui Hristos, Care o primeste in ceruri deplina, cu trupul si cu sufletul. Iar Maica Domnului, prin primirea lui Hristos in pantecele ei, a devenit Platitera cerurilor (mai incapatoare decat cerurile). O vedem in aceasta ipostaza si in picturile din Biserica. Ea L-a primit pe Hristos, L-a purtat in pantece si L-a nascut. Acum El primeste in palmele Lui sufletul sfant al Maicii, Nascatoarea de Dumnezeu.

Sa ascultam acum pe Sfantul Ioan Damaschinul:
„Cum Cuvantul lui Dumnezeu, devenit Fiul, primeste in mod negrait pe palmele imparatesti pe Maica Sa cea sfanta, acest suflet sfintit (Cuvantul intai de lauda la Adormirea Maicii Domnului).

wp-image--374650451

Maica Domnului a avut grija, L-a ocrotit pe Iisus Hristos de cand era copil, iar acum Fiul o primeste pe mama Lui, ca Imparateasa a cerurilor:
Şezut-a imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si prea infrumusetata (Psalmul 44, 11).

Şi apostolii au cinstit-o pe Maica Domnului, s-au adunat cu totii la Ierusalim, ca sa inmormanteze trupul Nascatoarei de Dumnezeu si Maicii Invatatorului lor. Sfanta Traditie consemneaza:
„Apostoli de la margini, adunandu-va, ingropati trupul meu…”.
Nimeni sa nu se indoiasca de faptul ca apostolii s-au adunat de la marginile lumii, caci ei sunt vulturii Duhului Sfant. Cum s-au raspandit ei in toata lumea? Cine le-a dat „aripi la picioare” ca sa alerge pretutindeni? Puterea lui Dumnezeu. Aceasta putere ii aduce pe apostoli si acum, de la marginile lumii, si ii aduna la Ierusalim. Cel care i-a dat car de foc lui Ilie Tesviteanul si l-a urcat in inaltimi, cel care l-a luat pe Apostolul Filip din Gaza si l-a dus la Azot, asa cum citim in Faptele Apostolilor, Acela a trimis pentru fiecare apostol un car special, nu ca cele pe care le avem noi ci de nor luminos, ce i-a adus la Ierusalim.

wp-image-1076021612

Apostolii au cinstit pe Maica Domnului si, uimiti, plini de admiratie, au vazut ca a treia zi trupul ei lipseste din mormantul aflat in Gradina Ghetsimani. Maica Domnului a fost cinstita si de ingerii cerului care au primit-o la adormirea ei, au insotit-o si au ridicat-o la lacasurile, la corturile ceresti. Uimiti, au vazut-o urcand mai presus decat heruvimii si serafimii, asa cum se spune in Marimuri:


Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii”.

Ingerii sunt uimiti sa vada primul trup omenesc inaltandu-se si preamarindu-se in Imparatia Cerurilor.
Asa cum au inmarmurit la Inaltarea lui Hristos, pentru ca au vazut pe Dumnezeu Cel unit cu omul inaltandu-Se ca

wp-image-286571671

persoana divino-umana, in timp ce, atunci cand coborase pentru intrupare, era doar Dumnezeu, asa si acum sunt uimiti de mutarea Nascatoarei de Dumnezeu. Ingerii se obisnuisera sa primeasca doar sufletele sfintilor, mantuite si izbavite, acum, insa, primesc si trupul preacurat al Nascatoarei de Dumnezeu, pe care „mormantul si putrejunea nu l-au tinut”. Asa cum noi ne-am mirat cand l-am vazut pe primul astronaut urcand la inaltime si pasind pe luna, asa si ingerii au inmarmurit cand au vazut picior omenesc pasind in Sfanta Sfintelor din ceruri. Maica Domnului este prima femeie „astronaut” care s-a inaltat mai presus decat ingerii.

Maicii Domnului ii sunt inchinate cele mai multe biserici si cele mai multe manastiri o au drept ocrotitoare. Pictura bizantina, prin icoanele ei, exprima pozitia Bisericii noastre, dogmatica, fata de Maica Domnului, in fata careia se aprind cele mai multe lumanari. Pe Nascatoarea de Dumnezeu o chemam in momentele cele mai dureroase si grele ale vietii, si inaintea icoanei ei varsam rauri de lacrimi. Chipul ei este adanc inradacinat in constiinta poporului nostru ortodox.
Crestinii mei binecuvantati, v-am aratat pe cei care cinstesc pe Maica Domnului, sunt insa si din ceilalti, care necinstesc  persoana  ei.   S-a intamplat  un  incident la evenimentul Adormirii, consemnat de Sfantul Ioan Damaschin. Asa cum stiti, acesta a fost un mare ascet a carui pestera este in Manastirea Sfantului Sava cel sfintit din Palestina. Sfantul Ioan ne spune ca, in vremea cand apostolii si credinciosii primei Biserici au purtat trupul Maicii Domnului pe baldachin ca sa-l inmormanteze, un evreu a navalit si a smuls trupul ei ca sa-l arunce jos, dar n-a apucat. Mainile lui, in chip nevazut, au fost taiate de ingerii lui Dumnezeu si au ramas lipite de nasalie. La acest eveniment, infricosat de durere, evreul s-a pocait si a cerut iertare de la Maica Domnului si minunea s-a intamplat: mainile au revenit la locul lor.

wp-image--1668930406

Atunci, unul a necinstit-o pe Maica Domnului, astazi, sunt multi cei care o necinstesc printre care antihristii hiliasti. Ei vorbesc despre Maria, ca si cum ar fi doamna Maria, vecina lor, intr-asa hal de umilinta au coborat-o.

Ereticii protestanti accepta denumirea de Nascatoare de Dumnezeu, dar nu si pururea fecioria Maicii Domnului, si acesta este un alt mod de blasfemie. Ei arunca, astfel, diamantul cerului in noroiul iubirii si poftelor, trupesti prin credintele lor blestemate.
Auzim si vedem, anumiti paranoici ortodocsi spunand ca o vad, chipurile, pe Maica Domnului, care le dicteaza scrieri si epistole. Este vorba de asa numitii „luminati”, nemintosii care pun in gura Maicii Domnului tampeniile lor. Ar trebui sa plangem mult si pentru un alt lucru. Sute de mii de guri ale grecilor se deschid ca iadul in fiecare zi si blesteama in mod hidos pe fecioara curata din Nazaret. Voi face un mic bilant pentru ca stiu faptele: din zece barbati, opt blesteama cu certitudine pe Maica Domnului si pe Hristos. Ganditi-va acum la milioanele de barbati, separat de femei, care sunt atat de lipsiti de evlavie fata de persoana Preacuratei Maici a lui Dumnezeu.
Mai vedem si un alt lucru: femeile necinstesc pe Maica Domnului prin infatisarea lor provocatoare si prin goliciunea lor. Pe de o parte, saruta icoana smeritei Nascatoare de Dumnezeu si pe de alta scandalizeaza, darama si chinuiesc prin atitudinea lor provocatoare. Şi nu-si dau seama ca acest lucru este pacat.
Maica Domnului se intristeaza pentru necuviinta mare a poporului, deci, cati suntem credinciosi sa ne pocaim, s-o cinstim cu adevarat si sa spunem cu durere, cu dor si cu iubire pentru noi insine si pentru aproapele:
„Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi, fiii tai.”
Amin.
[1] Cuvantare tinuta inaintea preotilor din acelasi neam din Canada
(din: Ne vorbeste Staretul Efrem Filotheitul. Mestesugul mantuirii, Editura Egumenita

Sursa

Publicat în Adormirea Maicii Domnului | Lasă un comentariu

Sa praznuim ADORMIREA MAICII DOMNULUI daca nu e in Biblie?

wp-image--1468949744

Ierom. Calinic Berger:

Sa praznuim Adormirea daca nu e in Biblie?

Adormirea Maicii Domnului si traditiile asociate ei nu se gasesc in Biblie. Cum anume trebuie sa le apreciem? Merita ele pomenirea noastra? Cum le-au abordat Parintii Bisericii si ce anume inseamna exact aceasta sarbatoare pentru crestinii ortodocsi de azi?
Originile cinstirii Maicii Domnului se pierd in negura timpului, dar istoricii arata acum ca pe masura ce Biserica a iesit din epoca martirilor la inceputul secolului IV, locul important al Maicii Domnului in evlavia si teologia cres­tina era deja prezent. Deja in secolul II, sfintii Iustin Mar­tirul si Irineu al Lyonului vedeau uimitoare paralele intre Eva si Noua Eva, Fecioara Maria.
Termenul crestin unic, Theotokos („Nascatoare de Dumnezeu”), caruia i s-a dat autoritate dogmatica la Sinodul III Ecumenic (431), era deja in uz de-a lungul lumii mediteraneene inca din seco­lul III sau poate chiar din secolul II. Ca si intreaga teologie crestina, acest titlu n-a existat in gol. Oare nu indica el si o evlavie crestina fata de Maica Domnului?

wp-image--722470794

Intr-adevar. Cinstirea aratata Fecioarei Maria de comu­nitatea crestina e atestata inca deja in Noul Testament: Elisabeta o saluta pe Maria ca „binecuvantata intre femei“, iar Maria profeteste ca

toate generatiile ma vor numi binecuvantata“ (Lc 1, 48).



Elisabeta o numeste pe Maria „Maica Domnului meu“ (Lc 1, 43), o prefigurare limpede a titlului teologic „Theotokos”.
Scripturile sunt destul de interesate de viata sa pentru a-i schita un portret. Printre detaliile oferite vedem ca ea este sensibila la nevoile ce­lorlalti si intervine pentru ei la Fiul ei, ca la nunta din Cana (In 2); e contemplativa, adunand lucruri „in inima sa” (Lc 2,19.51); e credincioasa, neparasindu-si Fiul pe cruce (In 19,25); e iubita de Hristos, fiind data in timpul rastignirii Sale ucenicului iubit, ceea ce n-ar fi avut sens daca ar fi avut alti copii (In 19, 26); si e remarcata ca membru al primei Biserici apostolice (FA 1,14).
Nu e deloc departe de realitate sa o asezam ca martora a Invierii — ba chiar ca primul ei martor, daca acceptam exegeza sfintilor Ioan Hrisostom si Grigorie Palama. In toate aceste marturii scripturistice e limpede ca in timpul intregii activitati a Fiului ei Maria I-a fost alaturi de la inceput pana la sfarsit, ramanand in cercul interior al apostolilor si dupa inal­tarea Sa. Prin urmare, prezenta si pozitia ei unica de cin­stire ca „Maica a Domnului” poate fi vazuta drept con­stanta si omniprezenta in viata Fiului ei si a comunitatii ucenicilor Sai.
Desigur, un lucru e ca ea sa fie cinstita si cu totul altul sa i se ceara rugaciunile. Ce poate fi spus despre locul Mariei in evlavia si chiar cultul crestin? Ştim ca dupa Sinodul de la Efes (431) cinstirea Maicii lui Dumnezeu s-a raspandit universal in comemorari liturgice si rugaciuni. Dar ea e prezenta aici chiar inainte de aceasta epoca. De exemplu, unul din cele mai timpurii texte pastrate ale Liturghiei, versiunea sahidica (egipteana) a Liturghiei sfantului Vasile, cuprinde urmatoarele:
Adu-Ţi aminte, Doam­ne, de parintii nostri … mai ales totdeauna de sfanta si slavita Maria, Maica lui Dumnezeu, si pentru rugaciunile ei miluieste-ne…”
Aceasta rugaciune si faimoasa rugaciune egipteana din secolul III “Sub milostivirea ta” (cantata inca la sfarsitul pavecernitei mari in Postul Mare) trec amandoua dincolo de o simpla pomenire si cer rugaciunile Mariei.
Ajungem acum la Adormire. Una din cele mai timpurii marturii patristice ale traditiilor ce inconjoara sfarsitul vietii Mariei nu e una pozitiva: e continuta intr-o acuzatie impotriva unor crestini care-i aratau prea multa evlavie. Textul scris in jurul anului 377 ii apartine sfantului Epifanie din Cipru. El scrie ca in Scripturi
„nu vom gasi nimic des­pre moartea Mariei, nici ca ea a murit, nici ca nu a murit, nici ca a fost ingropata, nici ca nu a fost ingropata… Scriptura pur si simplu tace din pricina covarsitoarei ma­retii a Tainei, ca sa nu copleseasca mintile oamenilor cu uimirea”.
Mai departe Epifanie isi lamureste ideile: el nu stie daca Maria a murit, a fost martirizata sau a ramas vie, si trage concluzia ca
“de fapt, nimeni nu stie sfarsitul ei”.
Desi Epifanie a fost un om invatat, marturia lui sta in deplina izolare de toate celelalte texte si prin urmare nu poate fi luata in intregime ca atare. Faptul ca ceva care scrie opunandu-se unei anumite devotiuni fata de Maria arata un atat de notabil respect pentru ea este insa remar­cabil. De ce a ales insa moartea ei ca obiect al respingerii sale?
Ştiinta mai noua a aratat ca Epifanie era mai degraba preocupat de un document palestinian timpuriu care descria moartea Fecioarei. Cu alte cuvinte, Epifanie nu voia ca unei informatii dintr-un text nescripturistic sa i se dea o valoare canonica. O preocupare valida poate, dar una care trebuie precizata: scopul Scripturii nu era sa ofere biografii, ci marturii “ca sa credeti” (In 20, 31) si de aceea marturiseste ca nu pretinde sa fie exhaustiva (cf. In 21, 25).
Mai mult, Scripturile insele se refera la evenimente care nu exista in Vechiul Testament (de exemplu, Iuda 1, 9). Singura spusa a lui Iisus citata de sfantul Pavel (FA 20, 35) nu se gaseste in Evanghelii. Scripturile insele dau martu­rie ca totalitatea traditiei nu putea fi cuprinsa de ele, desi ceea ce se cuprinde in ele e desigur normativ pentru tot­deauna pentru invatatura crestina.

wp-image-2102069340

In ciuda declaratiei izolate a lui Epifanie, deja pe timpul sau exista marturii in aproape fiecare traditie (greaca, armeana, siriana etc.) ale unei pomeniri anuale a Maicii Domnului. In secolul VI celebrarea liturgica a Adormirii a fost stabilita pe 15 august. Traditiile mai timpurii din texte nu strict „canonice” si variind in detaliile miracu­loase au fost asimilate. Elementele lor cheie comune sunt urmatoarele: Fecioara Maria, traitoare in Ierusalim, e instiintata de un inger despre sfarsitul ei iminent. E incon­jurata de apostoli adunati in chip miraculos din toata lumea. Moare dandu-si sufletul in mainile Fiului ei. E in­gropata intr-un mormant in Ghetimani. Dupa trei zile, mormantul ei e gasit gol.

Cu toate acestea in minte, ce anume poate fi spus deopotriva din perspectiva ortodoxa si cea contemporana (critica) despre adormirea Maicii lui Dumnezeu?
Mai intai, cel mai important aspect al Adormirii e si cel mai evident si universal proclamat in traditia ortodoxa: Maica lui Dumnezeu a murit. Aceasta femeie, atat de centrala in taina economiei mantuitoare a lui Dumnezeu, atat de neprihanita si stabila, ea insasi model de sensibilitate fata de ceilalti, daruire si credinta fata de Hristos, a murit. In ciuda cuvintelor lui Epifanie, nu a existat nici un moment in traditia patristica rasariteana in care sa nu se fi crezut ca Maica Domnului a murit de o moarte naturala omeneasca. Prin urmare, imnele Bisericii Ortodoxe afirma fara echivoc ca ea a murit si a fost ingropata.
In al doilea rand, am putea observa ca prezenta lui Iisus la moartea ei nu e in afara traditiei Noului Testament. In fapt, e cu totul de asteptat. Vietile lor au fost intrepa­trunse si inseparabile. Din ea si-a luat Fiul lui Dumnezeu existenta omeneasca. Nu i S-a aratat Iisus lui Ştefan la moartea sa si i-a „primit” duhul sau (FA 7,56)? De ce n-ar fi facut la fel pentru mama Sa?

wp-image--941367847

 Parintii afirma si ca ea a fost luata in slava cerului. Aici sunt necesare cateva clarificari. Ce anume s-a intamplat cu Maica Domnului dupa ingropare e o taina. Discutand aceasta, Parintii incearca ceea ce un savant a numit o „abordare precauta” sau „imprecizie cultivata”: ei nu folosesc cuvantul „inviere”, ci alti termeni ca „mutare”, „transformare” si „luare”. Acest din urma cuvant are in limba greaca aceeasi radacina ca si „inaltare” (amandoua sunt formele verbului analambano). Putem trage concluzia ca Maica Domnului a fost intr-un anume fel mutata intr-o stare slavita impreuna cu Fiul sau. Cu alte cuvinte, ea a urcat cu trupul cum a facut-o si El.

Este oare acest fapt prea indepartat fata de continutu­rile Noului Testament? Ştim ca Iisus S-a inaltat. In chip asemanator ne vom inalta si noi, caci sfantul Pavel afirma clar ca la sfarsitul timpului “Il vom intampina pe Domnul in vazduh” ca sa fim impreuna cu El (1 Tes 4,17).
Este, prin urmare, ceva de neconceput ca Maica Domnului a urcat la cer? Mutarea ei, care a avut loc ca ea sa poata continua sa fie cu Fiul ei, Care e “de-a dreapta Tatalui”, inseamna ca ea ramane pe mai departe in stare sa se roage pentru altii ca in Cana Galileii, dar acum dintr-o pozitie unica.
Cu aceste consideratii in minte, putem afirma ca faptul central al praznuirii e acela ca Maica lui Dumnezeu a murit. A facut aceasta asa cum a trait: in prezenta Fiului ei. Dupa ingropare ea a fost cumva luata de El ca sa ramana cu El. Asa cum afirma sfantul Ioan Damaschinul, acesta e un lucru „potrivit” — cu totul adecvat pentru cine a fost ea si pentru ceea ce marturisesc despre ea Scripturile.

wp-image--744202494

De ce e importanta pomenirea mortii ei? Inainte de toate, pentru ca ea asaza cinstirea ortodoxa a Maicii lui Dumnezeu in contextul sau propriu. Ea e un om ca oricare din noi si, mai mult, a trait aceeasi viata cu noi. A murit cu moartea noastra, pentru ca a impartasit nasterea noastra. N-a fost zamislita in chip „imaculat”, intr-un mod unic si diferit de al nostru; nu i s-a dat o natura speciala, incapa­bila de pacat. Nici n-a fost ferita de moarte.

Prin urmare, Fecioara Maria si-a realizat desavarsirea duhovniceasca intr-o natura cazuta. Ceea ce a facut in viata ei n-a facut in mod mecanic, impersonal, ci cu lupta, dezvoltandu-si sfintenia personala prin rolul sau de Mama a lui Dumne­zeu. Nu numai ca a trait bine, dar a si sfarsit bine: si-a incu­nunat luptele desavarsirii ei duhovnicesti si rolul unic de Mama a lui Dumnezeu cu o moarte sfanta in prezenta lui Hristos si „fara durere, fara rusine, in pace” in cel mai inalt grad. Maica lui Dumnezeu e astfel un model pentru toti crestinii, atat in felul in care ea a trait, cat si in acela in care a murit.
Marturisind moartea ei, venerarea ortodoxa a Maicii Domnului ramane ceea ce trebuie sa fie: calda, plina de iubire si evlavie, si totusi sobra. Biserica Ortodoxa nu o asaza deasupra Bisericii (loc rezervat numai lui Hristos) atribuindu-i o nastere speciala si evitarea mortii prin “asumptie”. Nici nu-i negam, ca Maica a Domnului, un loc de cinstire unic in Biserica.
Inaltul ei statut in Ortodoxie o asaza in centrul Bisericii, atat pamantesti, cat si ceresti, in inima ei. Aici se afla ea ascultand rugaciunile noastre si indreptandu-ne pe noi toti spre Fiul ei. Nu „a parasit lu­mea” prin moartea ei, ci a devenit din nou un martor si o punte spre Hristos pentru umanitate, asa cum a fost in timpul vietii sale.
Din acest motiv Biserica Ortodoxa praznuieste an de an cu mare evlavie Adormirea ei.

(in: Ierom. Calinic, Provocari ale gandirii si vietii ortodoxe astazi, Editura Deisis, 2012)

Sursa C.Ortodox

Publicat în Adormirea Maicii Domnului, Uncategorized | Lasă un comentariu

Prohodul Adormirii Maicii Domnului mânăstirea Diaconesti

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Adormirea Maicii Domnului. Predici ale Parintilor Chiril Pavlov si Iachint Unciuleac


“Bucura-te, cea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!”

Arhim. Chiril Pavlov: Cuvant la inaintepraznuirea Adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

“Astazi, iubiti frati si surori, praznuind odovania Schimbarii la Fata, am coborat de pe Tabor, si tot astazi, intrand in inaintepraznuirea Adormirii, trebuie sa mergem in Ghetsimani – la mormantul Maicii Domnului, sa vedem cea din urma taina, ce s-a petrecut cu ea. Minunat este Taborul, incantatoare este si gra­dina Ghetsimani. Sfanta Biserica numeste Adormirea Maicii Domnului cea din urma taina ce s-a petrecut cu ea, cea din urma dintre toate, cate au insotit toata viata ei cea pamanteasca. Toata viata Preasfintei Fecioare, prin felul si continutul ei, a fost ceva tainic si minunat, care a purtat in sine pecetea dumnezeiasca. Spre lauda Maicii Domnului si spre zidirea noastra, cu credinta si cu dragoste sa ne amintim care au fost tainele ce s-au savarsit prin Pronia lui Dumnezeu asupra ei.

1Cea dintai taina din viata Maicii Domnului s-a aratat chiar la nasterea ei, la venirea ei pe lume. Din cine s-a nascut ea? Din niste parinti batrani – in urma rugaciunii deosebite si a unui legamant. Intelepciunea lui Dumnezeu a binevoit ca aceea, care trebuia sa-L nasca pe Dumnezeu-Omul, sa fie ea insasi rodul, nu atat al puterilor firesti ale naturii omenesti, cat al um­bririi Harului dumnezeiesc. Si, iata, Ioachim si Ana, ajunsi la adanci batraneti, cand oamenii nu mai au nicio nadejde de a deveni parinti, multumita credintei si nadejdii lor staruitoare in atotputernicia lui Dumnezeu, pentru rugaciunile lor primesc un adevarat dar ceresc – pe Preabinecuvantata Maria, astfel savarsindu-se cea dintai taina asupra ei.

Cea de-a doua taina s-a petrecut cu ea la intrarea ei, ca prunca de trei ani, in biserica.1 Insasi intrarea ei in biserica la aceasta varsta a fost ceva neobisnuit, ca urmare a legamantului deosebit al dreptilor Ioachim si Ana de a inchina Domnului rodul rugaciunilor lor. Astfel, inca din pruncie ea s-a putut inrudi cu duhul si cu inima cu toti sfintii. Aflandu-se in biserica, ea tre­buia, ca si celelalte fecioare, sa petreaca numai in prid­vorul ei, dar, printre altele, vedem cum marele preot, in urma unei descoperiri deosebite, o introduce pe Prunca cea sfanta in Sfanta Sfintelor, unde putea sa intre numai el si numai o data pe an. Dumnezeiasca intelepciune a binevoit ca viitoarea Maica a lui Dumnezeu, Chivotul cel insufletit al Domnului, sa pe­treaca acolo unde se pastra prototipul ei – chivotul Legamantului cu mana si cu tablele de piatra, pe care erau scrise cele zece porunci. Astfel s-a savarsit cea de-a doua taina asupra Fecioarei – in vremea intrarii ei in biserica.

Cea de-a treia taina ce s-a petrecut cu Maica Domnului s-a descoperit cand aceasta a atins varsta cea desavarsita. Vechiul Testament, precum se stie, nu cunostea starea fecioriei inchinate lui Dumnezeu si sfintite prin Lege, asa cum o cunoaste si o intelege Biserica nou-testamentara, de aceea Preasfanta Fecioara Maria, atingand varsta randuita, dupa exemplul celor­lalte fecioare, trebuia sa-si aleaga un sot. Insa Fecioara Maria a adus la cunostinta ca ea a hotarat cu tarie ca toata viata sa nu apartina nimanui decat numai lui Dumnezeu.

Mai-marii preotilor au cazut in nedumerire, nestiind ce sa faca; dupa consfaruiri si rugaciuni au ho­tarat s-o logodeasca cu un asemenea om, care sa se invoiasca a purta numele de sot, fara insa a se folosi de drepturile lui. Sortii au cazut pe batranul si dreptul Iosif, si astfel Preacurata a devenit sotie, fara a inceta sa fie fecioara, intrunind astfel in sine fecioria si casatoria, binecuvantarea Vechiului Testament si harul Noului Testament. Aceasta taina a logodirii a fost pana la un moment dat un acoperamant necesar pentru savarsirea marii taine a intruparii Fiului lui Dumnezeu.

1Cum s-a savarsit insasi taina dumnezeiestii intrupari, se stie din Evanghelie. Fecioara a spus: Iata roaba Domnului (Luca 1, 38) si puterea Celui Preainalt a umbrit-o, iar Cuvantul S-a facut trup. Aceasta a fost taina tainelor, insa cu ea nu s-au sfarsit tainele, ce se cuve­neau sa se savarseasca asupra ei. Ele doar s-au adancit, au devenit mai ascunse nevazute, ramanand totodata foarte ziditoare si mangaietoare pentru noi.

Dupa tainele acestea urmeaza si taina Rastignirii; pe Cruce nu a fost numai Fiul, ci si Maica Lui. In toata vremea vietii sale ea a fost pe cruce, dar mai ales atunci – pe Golgota; 1.jpgsi altfel nici nu putea fi. Caci Insusi Fiul ei dumnezeiesc a spus:

Cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine (Matei 10, 38).

Cine, dar, a fost mai vrednic de Domnul decat Maica Lui? De aceea, nimeni niciodata nu a purtat o aseme­nea cruce in toata viata sa, ca Preabinecuvantata fecioara Maria.

Crucea ei a fost alcatuita nu din lemn sau din ma­terie, ci din acele necazuri si umilinte, in care Maica Domnului a trait pana la moartea ei. Pregatita sa devina Maica Facatorului cerului si al pamantului si nu­mita de Arhanghel binecuvantata intre femei, ea a trebuit inselasi timp sa sufere din partea pazitorului fecioriei ei banuiala cum ca ar fi tradat casnicia. Oare nu a fost aceasta o cruce?
Apoi s-a apropiat vremea sa-L nasca pe Acela a Carui Imparatie nu va avea sfarsit, insa pentru familia lor nu s-a gasit loc in casele de oaspeti ale Betleemului si L-a nascut intr-o pestera, punandu-L intr-o iesle. Nu a fost o cruce aceasta? Ingerii cantau: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu (Luca 2,14), pastorii si magii se inchiriau si aduceau daruri, iar dusmanosul Irod cauta sa-L ucida pe Prunc; si au fost nevoiti sa fuga noaptea in Egipt. Oare aceasta nu a fost o cruce?

Iar pe Golgota ce a simtit inima ei curata cand Fiul ei in chinuri a stri­gat:

Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?(Matei 27, 46).

Aici, fara indoiala, s-a implinit in toata puterea cuvantului cumplita prevestire a lui Simeon:

Si prin sufletul tau va trece sabie(Luca 2, 35).

1Dupa taina rastignirii, au urmat infierea de catre Nascatoarea de Dumnezeu a ucenicului lui Hristos, Ioan, si intrarea in casa acestui Apostol, ca maica a lui. Astfel, in toata viata ei i-a fost dat sa ramana o necu­noscuta, purtand crucea unei crestine simple si sme­rite. Si intru aceasta s-a aflat marea taina lui Dumnezeu, caci nu fara insemnatate au fost spuse aceste minunate cuvinte de pe Cruce:

Femeie, iata fiul tau! (Ioan 19, 26);

ele au determinat caracterul intregii vieti ulterioare a Maicii Domnului. Cand Dumnezeirea Fiului, odata cu Invierea si Inaltarea Lui la Cer, s-a des­coperit in toata puterea ei, cand lumea a inceput sa se inchine inaintea numelui Celui Rastignit, atunci Maicii lui Iisus i-a revenit in chip firesc cea mai mare cinste si slava, ce se cuveneau Maicii Fiului lui Dumnezeu, a Mantuitorului tuturor oamenilor. Nimeni, fara indo­iala, nu putea fi mai vrednic decat Maria, de toata lauda, de toata cinstirea; totusi, slava si cinstea, daruite Preasfintei Fecioare in toata vremea vietii ei celei pa­mantesti, ar fi lipsit-o pe Maica de asemanarea desavarsita cu dumnezeiescul ei Fiu, Care pana la sfarsitul vietii sale nu a avut unde sa-Si plece capul; iar aceasta proslavire a ei ar fi fost insotita si de unele greutati in lucrarea raspandirii Evangheliei.

Iubiti frati si surori, Sfanta Biserica ne porunceste sa nu ne intristam in ziua Adormirii 1Maicii Domnului, ci sa ne bucuram, pentru ca in acest sfarsit minunat al Preabinecuvantatei Fecioare s-a aratat spre mangaierea tuturor, cu deosebita solemnitate, puterea Domnului, Care prin moartea si Invierea Sa a sfaramat boldul mortii, si din infricosata si chinuitoare a facut-o pentru credinciosii Sai urmatori aducatoare de bucurie si fe­ricire. Aici este cel dintai temei al bucuriei noastre.

In al doilea rand, ne bucuram pentru cea Preacurata, deoarece dupa necazurile si suferintele de care, dupa prezicerea dreptului Simeon, a fost plina toata viata ei, ea a primit, in cele din urma, rasplata cuvenita virtutii ei. Preacurata Fecioara pana la fericitul ei sfarsit s-a micsorat pe sine, s-a smerit si a rabdat; dar din acel moment, din ziua Adormirii ei, au inceput si marirea si proslavirea ei. Astfel, la mormantul Maicii Domnului s-a descoperit noua semnificatie a mortii, daruita de Cel ce a inviat din mormant: ceea ce fusese pana atunci pedeapsa a pacatului, a devenit acum martora a virtutii, rasplata pentru nevointele savarsite in tim­pul vietii.

1A treia pricina a bucuriei o lamureste cantarea bi­sericeasca:

Pe Nascatoarea de Dumnezeu, Ceea ce este in rugaciuni si in folosinte neadormita, nadejdea cea neschimbata, mormantul si moartea nu au tinut-o[1].

Daca in viata ei a fost mijlocitoare pentru cei sarmani inaintea Fiului ei, dupa Adormirea si inaltarea ei la cer au inceput sa se implineasca in toata puterea lor cuvintele pe care ea le-a spus spre mangaierea celor ce sufereau din pri­cina plecarii ei:

„Nu va voi lasa orfani dupa plecarea mea – nu numai pe voi, ci pe toata lumea o voi cerceta si pe cei sarmani ii voi ajuta”.

Dupa adormirea ei, Preasfanta Fecioara a devenit cea mai puternica Mijlocitoare si Ocrotitoare a tuturor, cu adevarat Maica intregii lumi crestine.

Amintindu-ne, iubiti frati si surori, de fericitul sfarsit al Maicii Domnului, trebuie sa avem grija sa ne pregatim si noi cum se cuvine pentru moarte, ca sa o intampinam nu cu frica, ci cu bucurie; iar pentru aceasta trebuie sa ne aducem mereu aminte de ea. Aceasta amintire va pregati treptat sufletul nostru pentru trecerea in viata vesnica, va dezlega inima noastra de toate legaturile cele pamantesti, trupesti si patimase. Sfintii Parinti spun:

“Cine a dobandit aducerea-aminte de moarte, acela niciodata nu va putea gresi”.

Al doilea mijloc impotriva temerii de moarte este constiinta curata. Omul care are constiinta curata va putea trece linistit pragul vesniciei – moartea trupeasca. Un asemenea om va putea spune linistit impreuna cu dreptul Simeon:

Acum slobozeste pe robul Tau, dupa cuvantul Tau, in pace (Luca 2, 29).

Dar a cui constiinta poate fi cu adevarat linistita? – A celui ce s-a straduit sa vietuiasca cu 1adevarat crestineste, a fost fiu ascultator al Bisericii, s-a impacat cu Dumnezeu si cu oamenii, s-a pregatit de moarte prin taina Pocaintei, care inlatura povara pacatelor, ce apasa constiinta, si a gustat in Taina Impartasaniei, Trupul si Sangele lui Hristos.
Urmatorul mijloc, care-i da putere omului impo­triva temerii de moarte, este credinta lui in nemurirea sufletului. Trupul se descompune si putrezeste, iar duhul, creat de Dumnezeu pentru nemurire, ramane viu in veci.
Iar cel din urma si cel mai puternic mijloc este cre­dinta nu numai in faptul ca sufletul este nemuritor, ci si in faptul ca va veni candva momentul ca el sa se uneasca cu trupul sau cel inviat si proslavit pentru viata vesnica de dincolo de moarte – fericita pentru drepti si chinuitoare pentru pacatosi. Avand credinta vie in acest adevar, crestinul nu numai ca nu se va teme de moarte, dar o va intampina chiar cu bucurie atunci cand ea va veni la el. Aceasta credinta vie in existenta dupa moarte a vietii vesnice si fericite a insufletit multimea nenumarata a mucenicilor in primele veacuri ale crestinismului, si a facut ca moartea sa fie pentru ei cel mai imbucurator fapt, in ciuda chinurilor lor cumplite.
Iubiti frati si surori, luand aminte la fericita ador­mire a Maicii Domnului, sa staruim si noi cu osardie pe calea vietii presarate cu virtuti, si prin dispretul fata de pacat sa dobandim sfarsit bun si cu pace. Cum a ajuns Preasfanta Fecioara la un sfarsit atat de fericit? – Prin curatia fecioriei, prin asprimea infranarii, prin sta­ruinta in rugaciune, prin smerenie si rabdare in impre­jurarile grele, prin nadejdea in Pronia lui Dumnezeu. Asadar, urmand exemplul Maicii Domnului, mergeti pe calea cea stramta, care duce la viata vesnica.

Da, intr-adevar, pe aceasta cale este nevoie de rabdare. Si, intarindu-va cu nadejdea in Dumnezeu, rabdati si in bucurie, spre a nu cadea in inselare, rabdati si in nenorocire, spre a nu cadea in deznadejde printre grelele ispite. Rabdati toate necazurile si bolile si toate greutatile, pe care se cuvine a le rabda, spre a ramane pe calea cea dreapta. Caci

cel ce va rabda pana in sfarsit, acela se va mantui (Matei 10,22).

Procedand astfel, fie­care dintre noi va avea in suflet pace adevarata si na­dejdea unui sfarsit fericit, cu pace; ceasul cel din urma nu ne va infricosa si sfarsitul vietii acesteia va fi pentru noi inceputul vietii vesnice, iar mormantul – scara catre cer. Amin.

Anul 1960

***

1

Cuvant la Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

Iubiti frati si surori, astazi toata lumea crestina praznuieste solemn si cu bucurie ziua luminatei ador­miri a Maicii lui Dumnezeu. Desi pare ca evenimentul praznuit ne intristeaza si ne umple de lacrimi, pentru ca aici ne intalnim cu moartea, totusi Sfanta Biserica este imbracata astazi in haine de sarbatoare, se bucura si se veseleste si ne cheama si pe noi sa ne bucuram si sa ne veselim. De ce trebuie astazi, in ziua Adormirii Maicii Domnului, sa ne bucuram? – Pentru ca insusi cuvantul “adormire” arata ca moartea Maicii Domnului a fost neobisnuita. Ea a fost un somn, dupa care indata a urmat trezirea cea plina de bucurie.
Cu cateva zile inainte de adormirea Preasfintei Fecioare s-a aratat Arhanghelul Gavriil cu vestea despre plecarea ei din viata aceasta. Adormirea MD_5Plina de credinta adanca in viata viitoare, viata vesnic-fericita, ea a primit aceasta veste nu cu frica si intristare, ci cu cea mai vie bucurie si cu cea mai mare multumire catre Dumnezeu. In acelasi timp, puterea cea mare a lui Dumnezeu i-a adunat din toata lumea pe Apostoli in Ierusalim, ca acestia sa-i dea Maicii Domnului cinstirea cuvenita si s-o inmormanteze. Chiar in ceasul adormirii, o lumina neobisnuita a luminat casuta Preasfintei Fecioare, si pe cerul deschis cei prezenti L-au vazut pe Insusi Domnul Slavei cu ingerii si sfintii, venind in intampinarea Maicii Sale. Apostolul Toma, prin iconomia deosebita a lui Dumnezeu, a ajuns dupa ingroparea Preacuratei, si a dorit sa i se inchine acesteia, si au deschis mormantul pentru el, insa trupul Maicii Domnului nu l-au mai gasit acolo.
In acest sfarsit minunat al Preabinecuvantatei Fecioare Maria s-au aratat spre mangaierea tuturor crestinilor cu deosebita solemnitate puterea si maretia Domnului nostru Iisus Hristos, Care, prin moartea si Invierea Sa, a sfaramat boldul mortii, si din infricosata si chinuitoare a facut-o pentru credinciosii Sai ucenici aducatoare de bucurie si fericire.
Pana la venirea lui Hristos pe pamant moartea era foarte infricosatoare pentru om, caci ea il rapea, cum isi rapeste fiara salbatica prada, fara putinta de intoar­cere si nu exista niciun mijloc prin care sa se izbaveasca de ea, caci pacatul domnea peste oameni. Dar, dupa aratarea Domnului in trup si biruinta dobandita de El asupra pacatului si a mortii, grozavia mortii a dispa­rut, si aceasta a devenit ca un somn linistit, dupa care va veni dimineata cea plina de bucurie a invierii celei de obste. In masura in care fiecare dintre noi biruieste pacatul ce inca mai locuieste in el, piere si frica mortii, astfel incat biruitorii pacatului o intampina cu bucurie si nu mai mor, ci doar se cufunda intr-un somn linistit.
Cel mai graitor exemplu al biruintei asupra mortii il vedem astazi in Adormirea Preacuratei Fecioare Maria. Ea a fost pusa in mormant doar pentru odihna de scurta vreme. Dupa Maica Domnului ii vedem pe Apostoli, pe mucenici si pe toti sfintii, intampinand moartea cu bucurie, ca pe cel mai scump prieten, care, in schimbul bunatatilor celor grabnic-trecatoare ale acestei lumi, al necazurilor si nenorocirilor ei, le daruieste fericirea vesnica.
Sfanta Biserica se straduieste sa sadeasca si in noi aceeasi neinfricare fata de moarte, indemnandu-ne sa alungam frica prin dezradacinarea treptata a pacatelor din noi si pe mortii ei numindu-i adormiti, pentru ca viata cea fara de moarte este un adevar neindoielnic pentru crestin, astfel incat el priveste moartea doar ca pe un somn. Amin.

Anul 1961

1

Cuvant la Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

Iubiti frati si surori intru Domnul, astazi toata Biserica lui Hristos si odata cu ea si noi praznuim si ne veselim duhovniceste, laudand slavita Adormire si mutare de pe pamant la cer a Maicii noastre, a tuturor crestinilor, a Puternicei noastre Ocrotitoare, a Preabinecuvantatei Fecioare Maria. Preamarita fiind de Proo­rocii din vechime si fericita de Duhul Sfant pentru bucuria si fericirea ce i-au fost dinainte hotarate de Dumnezeu, ea, Preacurata, vietuind pe pamant, inca nu vede implinindu-se in sine aceste preziceri dumne­zeiesti; dimpotriva, necazuri mari, lipsuri si incercari sufletesti insotesc viata ei cea pamanteasca. In viata ei pamanteasca s-au implinit asupra ei intocmai cuvintele dreptului Simeon:

Şi prin sufletul tau va trece sabie(Luca 2, 35).

Cata durere a rabdat Preasfanta Fecioara, cate lacrimi ascunse a varsat pe pamant cand a vazut suferintele cumplite si moartea Iubitului ei Fiu!

Şi, iata, astazi, in ziua Adormirii Maicii Domnului, se pune capat lucrarii ei, in vremea 1careia a semanat cu lacrimi. Din clipa mutarii ei de pe pamant la cer incep – si se descopera inaintea ochilor intregii lumi – maretia ei nepamanteana, slava si fericirea ei. Sfanta Traditie povesteste despre slavita Adormire a Maicii Domnului urmatoarele: dupa inaltarea Domnului nos­tru Iisus Hristos la cer, Preacurata Lui Maica a cercetat cu deosebita dragoste acele locuri de langa Ierusalim, care purtau semnul rugaciunii, al suferintei si al mortii Iubitului ei Fiu.

Muntele Eleonului, Golgota, pestera in care fusese ingropat Trupul Mantuitorului au deve­nit locurile ei preferate de rugaciune, in care isi revarsa in voie sfintele simtaminte ale inimii. Deseori si inde­lung cugeta la moartea ei si la viata viitoare de dupa moarte, deseori chiar se ruga Domnului pentru grab­nica ei plecare din aceasta viata si pentru unirea fericita cu El – cu Fiul sau si Dumnezeu. Şi, iata, odata, cand se ruga pe muntele Eleonului, i s-a aratat Vesti­torul cel Ceresc – Arhistrategul lui Dumnezeu, Gavriil, cel ce ii binevestise oarecand zamislirea cea fara sa­manta si nasterea din ea a Mantuitorului lumii. Acum, stand inaintea Preacuratei, el ii prevesteste ca a venit vremea mutarii ei de la pamant la cer si a impartasirii de mangaierile harului Duhului Sfant.
Plina de credinta adanca in viata viitoare, vesnic-fericita, ea a primit aceasta veste a Arhanghelului nu cu frica si intristare, ci cu cea mai vie bucurie si cea mai mare multumire catre Dumnezeu. Dumnezeiescul Arhanghel i-a inmanat o ramura din Rai, ca simbol al viitoarei ei bucurii si fericiri. Inaintea mortii ei, Prea­curata a dorit sa-i vada pe Sfintii Apostoli si L-a rugat pe Fiul ei sa-i implineasca dorinta aceasta. Apostolii erau in acea vreme raspanditi in toata lumea, propovaduind Evanghelia Imparatiei tuturor noroadelor.

1Şi, iata, la rugaciunea Preasfintei Fecioare, fiind rapiti de puterea dumnezeiasca, intr-o clipita au fost adusi prin vazduh pe nori la locul unde petrecea Preacurata in Ierusalim, spre a-i da acesteia ultima cinstire si cu sfin­tele lor maini sa dea ingroparii trupul ei neprihanit. Insa minunea aceasta nu a fost de ajuns; in clipa Ador­mirii ei s-a deschis insusi cerul si Somnul Slavei cu multimea ingerilor si a sfintilor a coborat El insusi in intampinarea Preacuratei Sale Maici.
S-a aratat Insusi Domnul ca sa arate tuturor veacurilor si noroadelor acea maretie, la care ajunsese Preasfanta Fecioara Maria prin inaltimea smereniei sale si prin sfintenia vietii celei intocmai cu a Ingerilor. Insusi preacuratul ei trup, ce il purtase in sine pe Dumnezeu-Cuvantul, nu a cunoscut stricaciunea, nefiind supus legii descompunerii firesti; in a treia zi dupa Adormirea ei, Preasfanta Fecioara a fost inviata de Domnul si cu noul ei trup proslavit a fost inaltata de la pamant la cer. De aceasta minunata mutare a ei la ceruri, Sfintii Apostoli au fost incredintati prin, urmatoa­rele fapte minunate. Prin purtarea de grija a lui Dumnezeu unul dintre cei doisprezece Apostoli ai lui Hristos, Apostolul Toma, nu a ajuns in Ierusalim la timp cu toti ucenicii, ci a ajuns abia in a treia zi, suferind puternic din pricina faptului ca nu s-a invrednicit sa fie in cele din urma clipe alaturi de Preacurata Maica a lui Dumnezeu si sa primeasca binecuvantarea ei.
Atunci ceilalti Apostoli, ca sa-l mangaie, au mers impreuna cu el in Ghetsimani, unde fusese ingropat trupul Preacuratei, ca sa se inchine acolo inaintea ei; insa, cand au deschis mormantul, trupul ei nu mai era acolo. Apostolii s-au intristat cumplit si erau nedumeriti, nestiind ce s-a intamplat. Dar, iata, catre seara, cand erau adunati toti in cetatea Sionului, li s-a aratat Maica Domnului, stralucind in slava cereasca, cu multimea ingerilor si a sfintilor si le-a grait:

„Bucurati-va, caci eu sunt cu voi in toate zilele!”.

Şi, desigur, foarte mult s-au bucurat Apostolii si s-au mangaiat la gandul ca Maica1Domnului, dupa cum ea insasi graise, era nedespartita de ei, pazindu-i prin rugaciunea si mijlocirea sa pe toate caile vietii anevoioase, pline de primejdii si incredintandu-i totodata si mai mult de adevarul invierii mortilor.
Asadar, moartea Maicii Domnlui este doar un somn usor, linistit sau, cum o numeste Biserica Ortodoxa, o adormire. Moartea Maicii Domnului nu are in sine nimic infricosator si trist pentru mintea si inima crestinului; dimpotriva, plecarea Preasfintei Fecioare il incredinteaza pe crestin ca si pentru el moartea trebuie sa fie un prilej nu de frica si de deznadejde, ci de cea mai mare bucurie si de cea mai stralucita nadejde, caci ea este doar un somn – mai lung sau mai scurt, dupa care va urma trezirea cea plina de bucurie intr-un trup nou, plin de slava pentru viata cea fericita in cer.
Maica Domnului, gustand moartea, ne incredin­teaza in chip deosebit de acest lucru, pentru ca, daca in moarte si dupa rascumpararea noastra de catre Domnul Iisus Hristos ar fi fost ceva nefiresc, rau si infricosator, atunci, cine alta daca nu Presfanta Fecioara ar fi fost supusa de Domnul acestui rau? Insa ea moare, platind astfel datoria fata de natura impreuna cu toti pamantenii – spre bucuria si mangaierea noastra si ale tuturor celor ce vor trebui sa treaca pragul mortii, ca sa stim ca moartea este cu neputinta de ocolit si ca, in acelasi timp, ea nu este pentru om un rau.
Moartea este cu neputinta de ocolit si nu vatama – iata cele doua adevaruri, pe care trebuie sa le tinem minte totdeauna spre a ne pregati cum se cuvine pentru ceasul sfarsitului si a nu ne speria de el si a nu tremura in fata lui. Moartea era foarte infricosatoare pentru om inainte de venirea pe pamant a Mantuitorului Hristos, cand pacatul – puterea ei – domnea in neamul ome­nesc si nu exista nici un mijloc, prin care omul se izbaveasca de pacat si de moarte. Dar, dupa aratarea Domnului pe pamant, cand El a biruit pacatul si moar­tea, toata grozaviei ei a disparut si ea a devenit ca un somn pasnic, dupa care va veni dimineata cea plina de bucurie a invierii de obste.

Iubiti frati si surori, sa cinstim cum se cuvine praznicul de astazi, pregatindu-ne cum se cuvine pen­tru moarte. In acest sens trebuie sa ne straduim dupa puterile noastre sa biruim pacatul ce salasluieste intru noi, ca pricina a ei. Urmand exemplul Preacuratei Maicii Domnului, sa mergem pe calea cea stramta, ce duce la viata vesnica. Pe aceasta cale avem nevoie de rabdare, cu care intarindu-ne intru nadejdea in ajuto­rul lui Dumnezeu, va trebui sa induram cu multumire toate neplacerile, suferintele si bolile ca, ramanand pe aceasta, sa dobandim fericirea cea fara de sfarsit a Imparatiei Ceresti. De ne vom petrece viata, asemenea Preacuratei Fecioare Maria, in chip bineplacut lui Dumnezeu, in pazirea poruncilor Lui, in curatia du­hului si a trupului si in neincetata cainta pentru paca­tele noastre, atunci, in ziua adormirii noastre se va savarsi si asupra noastra minunea cea mare, si mormantul nostri va deveni scara catre cer.
Sa alergam astazi cu rugaciune fierbinte la Maica Domnului, ceea ce a urcat apoi si la cer ca sa fie acope­ramant si ocrotitoare pentru lume; sa-i cerem cu umi­linta Acoperamantul ei de Maica asupra intregii noastre vieti, ca prin ocrotirea ei toti sa dobandim sfar­sit bun, in pace si odihna vesnica cu dreptii. Sa ne rugam ei din adancul sufletului si cu dragoste sa-i strigam:

Bucura-te, Ceea ce esti plina de bucurie [de har], care intru Adormirea ta nu ne parasesti pe noi.

Amin.

Anul 1962

[1] Condacul Adormirii.

(Arhimandrit Chiril (Pavlov), Lauda Maicii Domnului, Editura Egumenita, 2012)

***

1

Arhim. Iachint Unciuleac (fostul staret al Putnei): Panegiric la Adormirea Maicii Domnului

“Apostoli de la mar­gini, adunati-va aici in satul Ghetsimani, ingropati trupul Meu, iar Tu, Fiule si Dumnezeul Meu, primeste duhul Meu”.

(Svetilna praznicului)

“[…]

Iubiti credinciosi,

Astazi s-a mutat de pe pamant cortul cel ceresc, tronul cel de heruvimi, scaunul Fiului lui Dumnezeu. Astazi a adormit roaba Domnului, Maica Domnului nostru, Mama intregii omenirii. Astazi s-a despartit de cele pamantesti cea mai sfanta fiinta omeneasca, cea mai binecuvantata intre femei, cea mai devotata mama!
Astazi s-au inchis ochii cei mai limpezi, care au vazut atatea taine si au slobozit atatea izvoare de lacrimi. Astazi a tacut limba cea mai neobosita in rugaciuni, care a vorbit de atatea ori cu ingerii, care a dat nume Fiului lui Dumnezeu si a descoperit taine negraite. Astazi s-au asezat pe piept mainile cele mai nevinovate: de Fecioara si de Maica, care au leganat cu sarguinta pe Hristos, care s-au inaltat de atatea ori la rugaciune, care s-au binecuvantat cu atatea minuni si milostenii. Astazi a incetat sa bata inima celei mai desavarsite mame, in care au incaput atatea taine, atatea bucurii si lacrimi, atatea saltari de veselie si lovituri de sabie!
Astazi s-a invaluit cu giulgiu fata aceleia care a umbrit cu mila fata intregii omeniri. Astazi s-a mutat cu pace aceea care a impacat prin Hristos pe om cu preamilostivul Dumnezeu. Astazi a intrat intru odihna aceea care a linistit inimile si sufletele omenesti. Astazi s-a rupt o floare – cea mai frumoasa din cate au fost pe pamantul acesta. Astazi s-a scuturat un trandafir, s-a mutat un crin la cer – crinul dumnezeiestii feciorii. Astazi s-a luat dintre noi Maica Dumnezeului nostru, mijlocitoarea mantuirii noastre, acoperamantul sufletelor noastre, candela cea vesnic aprinsa, Fecioara cea pururea vie, comoara cea nefurata, rugul cel nemistuit de foc, lana cea plina de roua Duhului Sfant.
Astazi s-a luat de la noi podoaba Nazaretului, bogatia Bisericii, Aparatoarea crestinatatii, Biserica cea mai de taina, chivotul Dumnezeirii, camara cea incuiata, usa cea nedeschisa de minte de om, muntele cel netaiat de intelepciunea cuvantului. Astazi s-a innoit casa lui Dumnezeu, astazi s-a inchis cartea cea scrisa cu slove de foc, astazi s-a luat de pe pamant vasul Duhului Sfant, in care nu apa, nu hrana, nici mana cereasca s-a pus, ci insasi vapaia Dumnezeirii s-a odihnit, fara a se arde, fara a se mistui. Astazi a adormit cu pace Mijlocitoarea tuturor crestinilor, imbarbatarea Apostolilor, nadejdea cea buna a preotilor, Acoperitoarea calugarilor, hranitoarea sarmanilor, Mangaietoarea vaduvelor, primitoarea strainilor, alinarea bolnavilor, incununarea fecioarelor, veselia pruncilor, bucuria tuturor mamelor.
Astazi s-a mutat de pe pamant la cer Maica Domnului si mama sufletelor noastre, aceea care va ramane in veci si Maica si Fecioara si pentru toti mijlocitoare. Pe aceasta o lauda cu lacrimi Petru, pentru aceasta graieste Pavel, pentru mutarea ei suspina Apostolii, pentru adormirea ei se tanguieste Ierusalimul, suspina micul Nazaret, plang sarmanii si orfanii, mamele si fecioarele si toti saracii pamantului. Dar in acelasi timp, pe aceasta o lauda ingerii in ceruri, o cinstesc heruvimii si serafimii, o odihnesc puterile de sus, o slavesc crestinii de jos, o preamareste Biserica cu alese rugaciuni si cantari de lauda. Aceasta intelegand-o toata zidirea lui Dumnezeu, in decursul celor douazeci de veacuri, s-a silit sa cinsteasca pe Maica Domnului cu tot ce pastreaza in ea mai curat, mai sfant, mai de pret.
Florile si-au adus podoaba lor: crinii – aroma, trandafirii – petalele, busuiocul – mirosul. Pasarile si-au adus cantecul lor nevinovat, soarele – razele cele de foc, luna – gingasia ei, cerul – zarile albastre, codrii – tacerea lor, muntii – singuratatea, vaile – murmurul izvoarelor, campiile – aroma florilor, iar marea – freamatul valurilor. Culorile si-au adaugat si ele frumusetea, iar oamenii – darurile lor. Cantaretii, dregandu-si glasul, au cantat Fecioarei Maria cele mai alese melodii; pictorii, amestecandu-si vopselele, au impodobit sfintele ei icoane si biserici cu cele mai miscatoare culori. Preotii i-au inaltat cele mai alese rugaciuni, cele mai Inimoase imnuri, cele mai deosebite slujbe. Caci ei i se cuvin cele mai frumoase, cele mai alese cantari, cele mai de pret podoabe, cele mai curate inimi de fecioare, de mame, de crestini.
Se cade, dar, ca nici noi credinciosii sa nu lipsim de la praznicul cel luminat al Adormirii Nascatoarei de Dumnezeu. Veniti deci, frati crestini de pretutindeni, nu in satul Ghetsimani, ci in Biserica lui Hristos, ca sa impodobim praznicul Stapanei noastre cu smerite cuvinte de lauda si cantari duhovnicesti. Veniti, ravnitorilor apostoli care inca va truditi pentru Evanghelia lui Hristos, ca sa petrecem pe ultimul ei drum pe Maica Dumnezeului nostru. Veniti, smeritilor calugari, ca sa petrecem impreuna la mormant pe Aparatoarea sufletelor noastre. Veniti, cinstitelor femei, si voi, adevarate mame, care v-ati sfintit mainile cu nasterea de fii si v-ati impodobit casa cu zambet de copii, ca intr-un cuget sa laudam adormirea celei mai sfinte femei. Veniti si voi, neintinatelor fecioare si toti cei ce traiti in sfanta curatenie, ca sa sarutam cu lacrimi pe aceea care a fost si Maica si a ramas de-a pururea Fecioara.
Veniti toti si toate, mici si mari, tineri si batrani, simpli si invatati, cu totii siliti-va, sa impodobim praznicul Adormirii Maicii Domnului cu tot ce avem in sufletele noastre mai bun, mai sfant, mai luminat. Si cei fierbinti la suflet si cei caldicei la un loc adunati-va. Si cei sanatosi si cei suferinzi impreuna intalniti-va. Si cei indestulati si cei flamanzi la aceeasi masa asezati-va. Si cei ce ati postit, ca si cei ce nu ati putut posti in Postul Maicii Domnului, din acelasi ospat duhovnicesc gustati. Si cei mingaiati, si cei intristati, si cei multumiti, si cei necajiti, si cei ce simtiti bucurii in suflet, ca si cei ce purtati lacrimi in ochi, cu totii veniti, ca impreuna sa ne rugam, sa laudam si sa praznuim Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.
Nici unul din fiii Bisericii sa nu lipseasca. Nici rob, nici slobod, nici mic, nici mare, nici pacatos, nici vrednic. Si impreuna cu voi aduceti Stapanei noastre daruri alese si de pret – nu aur, nici argint, nu podoabe de margaritar, nici haine scumpe, nici feţe impodobite, nici inimi pline de ingamfare. Ci aduceti impreuna cu voi inimi pline de fapte bune, suflete stapanite de dragostea lui Hristos, cugete imbracate in vesmant de smerenie, ganduri ingradite cu sfanta rugaciune, ochi senini impodobiti cu lacrimi, maini sfintite prin milostenie, brate binecuvantate cu nasterea de fii, limbi daruite cu cantari duhovnicesti, trupuri impodobite cu neintinata feciorie, feţe senine de crestine. Caci acestea sunt podoabele noastre. La acestea adaugati inca credinta cea vie ce va stapaneste, dragostea care va calauzeste, ravna mantuirii, bucuria inimii, sinceritatea, umilinta, caldura Duhului Sfant. Fiecare din noi sa aduca cate ceva. Iar cel care nu are nimic cu ce impodobi icoana Adormirii Maicii Domnului sa-i daruiasca macar o mica rugaciune, o metanie, un cuvant bun sau cel putin un singur fir de floare sa aseze sub icoane ei, si acest mic dar poate face mai mult decat cei doi banuti ai vaduvei.

Iubiti credinciosi,
Sunt mai bine de douasprezece ore de cand clopotele vestesc praznicul Adormirii Maicii Domnului, de cand usile bisericii sunt deschise si sanii ei plini de credinciosi, de cand stranele rasuna duioase cantari ale Prohodului, insotite de rugaciuni si cuvinte de lauda. Dar pentru a dobandi intotdeauna ajutorul si mijlocirea Preasfintei Stapane de Dumnezeu Nascatoare, ce se roaga neincetat pentru noi Preasfintei Treimi, nu ne este de-ajuns numai atat. Este neaparata nevoie sa urmam dupa putere si pilda vietii ei. Altminteri, fara folos vor ramane rugaciunile noastre, fara ecou cantarile, fara valoare cuvintele noastre de lauda, fara sens buchetele de flori pe care le asezam cu grija sub icoana Maicii Domnului.
De altfel, ne este cunoscut ca omul in toate imprejurarile vietii sale simte nevoia unor mijlocitori care sa-l sprijine, sa-l imbarbateze, sa vorbeasca pentru el. Poate fiecare dintre noi am fost manati de nevoie sa batem la usa cuiva care ne-ar putea face bine. Stiti ce fior ne stapaneste atunci, cu cata greutate urcam treptele casei, cu cata emotie batem la usa, cu cata infrigurare asteptam dinauntru un raspuns si, daca ni se deschide usa, cu cata incetineala pasim pragul si incepem a ne spune pasul inimii. Ba de multe ori iesim de acolo fara sa aflam ceea ce cautam. Daca am avea un prieten sa mijloceasca la usa si la inima aceea, de multe sudori, emotii si lacrimi am fi scutiti si mult mai degraba ni s-ar indeplini cererile noastre! Tot asa si in viata crestina. Nu putem merge pe urmele lui Hristos, nu ne putem impartasi din bucuria slavei Lui dincolo de mormant fara sa avem mijlocitori care sa se roage pentru noi, care sa vorbeasca in locul nostru, care sa bata pentru noi la usa milostivirii lui Dumnezeu. Si acestia sunt toti sfintii din cer, incepand cu Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria. Asadar, pentru a dobandi ajutorul ei cel puternic in necazuri, in boala, in suparari, in tot felul de ispite, trebuie sa urmam cu multa evlavie pilda vietii ei.
Maica Domnului este adevarata pilda de smerenie, de rugaciune, de milostenie, de feciorie, de ascultare, de dragoste, de mama devotata. Sa urmam deci in toate Maicii Domnului nostru. In rugaciune cat mai mult staruiti, de Biserica niciodata nu va departati, cu toti oamenii, fara deosebire, traiti in dragoste si pace. De saraci nu va ingretosati, de milostenie nu va feriti, de bolnavi nu va ingreuiati, de nastere de fii niciodata nu va lepadati, fecioria si curatenia ca pe cele mai alese flori sa le paziti. De ura, de razbunare, de judecati si cearta in toata viata sa fugiti. In boli fiind, nu slabiti; in ispite cazand, nu va pierdeti; in saracii ajungand, nu cartiti; pe patul de moarte zacand, nu va deznadajduiti, ci, neincetat rugandu-va, cereti mila si ajutorul Maicii Domnului. Sanatosi fiind, cercetati pe cei din suferinta. Indestulati de paine, nu uitati de saracii lui Hristos. Pace in suflet avand si in casa dumneavoastra, impacati pe cei certati, linistiti pe cei tulburati si mare plata in cer veti dobandi prin mijlocirea Stapanei noastre.
Pe langa toate acestea, nu uitati ca inaintea noastra se afla o usa incuiata, pe care, vrand noi sau nevrand, va trebui odata sa o deschidem. Este usa mortii. Si numai Dumnezeu stie ce ni s-a gatit dincolo. Dar de vom urma vetii celei curate a Aparatoarei noastre, vom dobandi si in ceasul acela infricosator mijlocirea ei, si asa vom trece pragul acestei vieti cu multa nadejde si pace in suflet.
Cu niste indemnuri ca acestea intoarceti-va la casele dumneavoastra, acolo unde va asteapta toti cei dragi, acolo unde va asteapta bucuriile si lacrimile vietii, suferintele si incercarile familiei, acolo unde va asteapta sapa, furca sau condeiul cu care va castigati painea cea de toate zilele, si nu uitati de pilda vietii Maicii Domnului, nici de sfaturile Bisericii. Si pentru ca sa ne aratam recunostinta fata de Stapana noastra, sa facem inceput de fapte bune chiar din ziua aceasta. Sa incepem cu sfanta rugaciune, pe care Maica Domnului a iubit-o atat de mult. Intorcandu-ne asadar pe cale, sa zicem fiecare din noi in cugetul nostru o mica rugaciune catre Aparatoarea noastra, dupa ravna si putere. Un acatist, un paraclis, o cantare de lauda sau macar sa rostim de mai multe ori cuvintele acestea:

“Bucura-te cea plina de Dar, care intru adormirea ta nu ne lasi pe noi!”

Amin”.

(Parintele Iachint al Putnei, Editura Bizantina, 2000)

Publicat în Adormirea Maicii Domnului | Lasă un comentariu