Mitropolitul Augustin de Florina – Predica la duminica a XXIX- a dupa Rusalii

1

„Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât acesta de alt neam?” (Luca 17, 18)

„…Omul este cea mai desăvârşită făptură pe care a creat-o Dumnezeu pe pământ. Este coroana creaţiei lui Dumnezeu. Din acest motiv toată dragostea şi grija lui Dumnezeu se îndreaptă spre el. Pronia lui Dumnezeu asigură omului toate cele necesare vieţii: aerul, pe care-l respiră, apa, pe care o bea, lumina, care-l luminează, copacii şi plantele, care-l hrănesc, păsările, care-i cântă, marea, care-l răcoreşte, uscatul, unde trăieşte şi propăşeşte. Închipuiţi-vă ce s-ar întâmpla (să presupunem!), dacă ar lipsi aceste bunuri zilnice, pe care Dumnezeu le oferă gratuit şi celui mai sărac om. Dacă, de pildă, s-ar fi stins soarele, cum s-a stins în ziua răstignirii lui Hristos; atunci, întreaga D.E.I. să funcţioneze, n-ar putea înlocui nici pentru puţin timp lumina naturală. Gândiţi-vă iarăşi: Ce s-ar întâmpla, dacă râurile şi izvoarele ar seca? Omul ar suferi după un pahar de apă.
Spun unii că astronautul american, care a ajuns şi a călcat primul pe lună, a însetat şi, pentru că acolo nu există nici măcar o picătură de apă, astronautul a spus: „Ah, Dumnezeul meu, când mă voi întoarce pe pământ să deschid robinetul casei mele să beau!… Putem să spunem că înotăm la propriu în marea nesfârşitelor binefaceri ale lui Dumnezeu.

Dar cea mai mare binefacere a lui Dumnezeu nu sunt acestea. Cea mai mare binefacere este că L-a trimis pe Fiul Său Cel Unul Născut şi S-a făcut Om în peştera din Bethleem, iar mai apoi, pe Golgota, a oferit înfricoşătoarea jertfă a Crucii, ca să ne elibereze de păcat, de stricăciune şi de moarte.

Un oarecare misionar, vrând să facă mai lesne de înţeles celor ce-l ascultau marea binefacere, pe care ne-a dăruit-o Hristos, a făcut următoarele: S-a aplecat la pământ, a desenat un cerc şi l-a îngrădit de jur împrejur cu lemne mici. După aceea a dat foc lemnelor, iar când s-au aprins bine şi s-a alcătuit o coroană de foc, a luat un vierme şi l-a aruncat în mijlocul cercului. Viermele a simţit focul dimprejurul lui şi a început să se mişte în dreapta şi-n stânga. Nu putea însă să găsească o ieşire pe nicăieri, pentru că de pretutindeni îl înconjura focul. Aşadar, era condamnat să ardă. Atunci, întinzându-şi mâna, misionarul a scos viermele din cuşca de foc şi ţinându-l în palmă a spus oamenilor, care urmăreau cu interes scena: Aţi înţeles ce înseamnă lucrul acesta? Foc este păcatul, care ne ameninţă de pretutindeni, vierme suntem noi, care suntem condamnaţi să ardem în iad, iar Cel care S-a aplecat este Hristos; ne-a apucat şi ne-a mântuit. Unui astfel de Binefăcător ce fel de recunoştinţă ar trebui să-I arătăm!

***

În faţa atâtor binefaceri mici şi mari să nu ne arătăm nerecunoscători ca cei nouă leproşi. Nerecunoscătorul este mai prejos şi decât animalele, care de mute ori îşi manifestă recunoştinţa faţă de binefăcătorul lor. Arunci, de pildă, câinelui un os şi, pentru că nu are gură să-ţi spună „mulţumesc”, dă din coadă. Şi nu doar câinele, ci şi alte animale îşi manifestă recunoştinţa. Se spune despre un leu, care fusese rănit de un spin în care călcase, că s-a apropiat de un om cu răgete tânguitoare de durere şi i-a întins piciorul. Omul, cu toată teama lui, a scos cu atenţie spinul care intrase în piciorul fiarei şi aceea s-a liniştit. De atunci animalul nu a uitat binefacerea. Când după o vreme omul acela s-a aflat în primejdie, leul l-a salvat!
Să fim deci recunoscători tuturor şi desigur mai întâi lui Dumnezeu. Dar poate veţi întreba: Şi cum poate să-şi arate cineva recunoştinţa sa Domnului? Sfântul Ioan Gură-de-Aur indică mai multe moduri. Iată câteva din acestea. Întâi şi întâi să nu uităm, ci continuu să purtăm în mintea noastră darurile pe care ni le-a făcut. Apoi, să propovăduim şi să mărturisim pretutindeni binefacerea pe care am primit-o. Să avem, apoi, dispoziţia de a întoarce pe cât putem binele pe care l-am primit şi să dorim să oferim tot ce avem Binefăcătorului nostru; şi după ce Îi vom fi dat toate, să simţim că nu I-am dat nimic însemnat; apoi, să ne supunem voii Lui. Desigur, să-I rămânem credincioşi, chiar dacă vreodată va îngădui să ne găsească şi încercările. Mai mult, să-I mulţumim noi înşine, dar să-i sfătuim şi pe alţii să facă acelaşi lucru cu noi (vezi Ieromonahul Benedict Aghioritul, „Hrisostomikon Tameion”, Tesalonic 1994, Cuvântul „recunoştinţă” – în elină). Nu putem să facem nimic din acestea? Cel puţin să ne hotărâm să mergem regulat la biserică, să mergem la biserică în duminici şi în marile sărbători. 168 de ore are săptămâna. Ce cere de la noi Dumnezeu? O oră durează Dumnezeiască Liturghie. Să mergem atunci şi să-I spunem lui Dumnezeu un „Mulţumesc!”
Recunoscători lui Dumnezeu, dar recunoscători şi oamenilor care ne-au făcut bine. Copiii – recunoscători faţă de părinţi; să le arate toată afecţiunea şi îngrijirea la bătrâneţile lor. Recunoscători – elevii faţă de învăţătorii şi profesorii, care i-au învăţat carte. Recunoscători – credincioşii faţă de părinţii lor duhovniceşti, preoţii şi arhiereii, care ostenesc la zidirea sufletelor. Recunoscători – toţi elinii faţă de binefăcătorii naţionali; cei care şi-au jertfit întreaga lor avere pentru binele patriei. Recunoscători să fim toţi oricărui binefăcător, tutore şi protector.

***

Astăzi, iubiţii mei, când cei mulţi au uitat verbul „a mulţumi” şi rar îl mai aude cineva cu sinceritate, să cultivăm virtutea elementară a recunoştinţei. Şi, aşa cum atunci când facem vreun bine unui om, vrem să auzim din gura lui „Mulţumesc!”, aşa şi-atunci când primim o binefacere de la altcineva, să nu uităm să-i spunem din inima noastră „Mulţumesc!”
„Mulţumesc!” este un cuvânt mic, dar recunoştinţa, pe care o exprimă, aduce un mare bine. Împacă inima, face societatea umană. Puteţi să şi observaţi acest lucru de multe ori în viaţa cotidiană. Remarc – şi aţi remarcat şi voi – ce se întâmplă de pildă în comportamentul conducătorilor auto. Dorinţa de a ajunge mai repede la serviciul lor îi face adesea să se enerveze şi să aibă accese de furie. Când însă cineva se află în dificultate, ceilalţi îl facilitează, oprind şi oferindu-i cu politeţe prioritate. Primul îşi arată recunoştinţa printr-un simplu semn cu mâna. Atunci nervii sunt daţi la o parte, iar în sufletul tuturor se instalează o dispoziţie plăcută. Aceasta este o imagine şi un exemplu. Aşa cum suntem pe drumul rutier, aşa şi pe celălalt mare drum, drumul vieţii, să fim recunoscători şi gata să spunem „Mulţumesc!” binefăcătorului nostru.
Aşadar, recunoscători faţă de toţi. Dar mai ales recunoscători Domnului nostru Iisus Hristos, Care este cel mai mare Binefăcător al nostru al tuturor.„

Traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarh

Patriarhul Bartolomeu îi cere Patriarhului Teofil să nu insiste asupra Sinaxei Primaților

1

spzh.news: Sinaxa Primaților nu poate servi în niciun mod unității Ortodoxiei, deoarece la ea nu va fi prezent primul din Diptic, a declarat Patriarhul Bartolomeu.

Ca răspuns la invitația Patriarhului Ierusalimului Teofil al III-lea la Sinaxa Primaţilor Bisericilor Ortodoxe Locale, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului i-a cerut să nu mai insiste asupra inițiativei sale. Acest lucru a fost raportat de agenția de știri „Orthodox Times„.

În primul rând, Primatul Fanarului s-a plâns că Întâistătătorul Bisericii din Ierusalim a scris invitaţia în limba engleză și nu în greacă.

„Ne surprinde neplăcut faptul că pentru prima dată în lunga istorie a celor două Patriarhii „Patriarhia ortodoxă greacă din Ierusalim” se adresează Patriarhului Ecumenic într-o limbă străină și nu în limba maternă, de parcă ar fi încetat brusc să simtă gradul de rudenie şi că aparține aceleiași națiuni istorice suferinde”, cu aceste cuvinte Patriarhului Bartolomeu s-a adresat Patriarhului Teofil III. „Ce a determinat Preafericirea Voastră să ne trimiteţi această circulară onorifică în limba engleză, în loc să urmaţi tradiţiei milenare de corespondență între Bisericile noastre?”

Întâistătătorul Bisericii de la Constantinopol i-a amintit Patriarhului Teofil despre locul Bisericii sale în Diptic și i-a comunicat că ideea convocării unei Sinaxe a Întâistătătorilor nu va duce la unitatea Ortodoxiei, întrucât la acestă Sinaxă nu va participa președintele Întâistătătorilor, adică el însuşi.

„Nu este necesar să vă amintim despre poziția pe care Patriarhia Ierusalimului o ocupă în Dipticul Preasfintei Biserici Ortodoxe, precum și de faptul că în conformitate cu ordinea canonică, care a fost mereu respectată de toate Bisericile Ortodoxe, toate Sinoadele Ortodoxe Ecumenice ale Întâistătătorilor au fost întotdeauna convocate de către Patriarhul Ecumenic, care prezidează aceste Sinoade”, a scris Patriarhul Bartolomeu. „Ce fel de unitate poate să aducă inițiativa Dvs., dacă la Sinodul pe care l-ați propus nu va fi prezent Primul Întâistătător Ortodox?”

Capul Fanarului a mai scris că inițiativa de a convoca un astfel de Sinod, în opinia sa, servește unor forțe străine și subminează tronul Constantinopolului, și că comuniunea euharistică dintre Biserici nu a fost niciodată întreruptă de nimeni altul decât de Biserica Ortodoxă Rusă.

Anterior am publicat textul invitației Primatului Bisericii Ortodoxe din Ierusalim, Patriarhul Ierusalimului Teofil III la Sinaxa Primaților, pe care a trimis-o Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului. În scrisoare Patriarhul Teofil al III-lea s-a adresat Întâistătătorului din Fanar ca la un frate în Hristos și a subliniat că respectă privilegiul de vechime al Patriarhului Constantinopolului. Patriarhul Teofil a subliniat că Întâistătătorii Bisericilor Locale trebuie să se adune la Sinaxa Primaților, deoarece unitatea Ortodoxiei este necesară lumii ca un „martor-mucenic viu”.

1

2

Cum poate ajunge cineva la pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu?

 

 

Apostolul Pavel poruncește creștinilor să se roage neîncetat, spuse Părintele Filip. Oare acea rugăciune este rugăciunea minții sau a inimii?


Într-adevăr, este rugăciunea minții. Este un îndemn către creștinii din Tesalonic: „Pururea vă bucurați. Neîncetat vă rugați!” (I Tesaloniceni 16, 17). Este foarte important să se spună că rugăciunea minții este o îndatorire și pentru mireni, pentru creștinii care trăiesc în lume. Pe atunci, de bună seamă, nu exista monahism, ci toți creștinii duceau viață monahicească. Toți cei care primiseră botezul prin apă și apoi Botezul prin Duhul erau temple ale Duhului Sfânt și aveau cu siguranță rugăciune mentală lăuntrică.

Totuși cum poate avea cineva pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu? Cum se poate ruga cineva neîncetat în inimă? Nu este oare stânjenit de îndeletnicirile sale de fiecare zi?

Întrucât distingem mintea de rațiune și, desigur, rugăciunea minții de rugăciunea înțelegerii, putem spune că cele două lucrări se pot desfășura în paralel. Rațiunea se ocupă de cele pământești sau de slujirea înțelegătoare; în același timp, mintea poate avea necontenita pomenire a lui Dumnezeu, rugându-se mereu. Când Sfinții Părinți spun că trebuie să lepădăm toate gândurile, ei înțeleg mai ales că trebuie să ni le scoatem din minte, iar aceasta este de fapt curățirea minții. Toate gândurile părăsesc mintea, rămânând acolo pomenirea lui Dumnezeu, numele lui Hristos, rugăciunea numindu-se rugăciune de un singur gând; însă rațiunea poate avea gânduri.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Boala şi tămăduirea sufletului în Tradiţia Ortodoxă, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, pp. 154-155)

sursa: Doxologia

Părintele Ilie Cleopa – Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului (Despre chipul omului desăvârșit)

Părintele Cleopa: Acesta este singurul păcat care rămâne în veci neiertat!

Fiti, dar, voi desavirsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavirsit este (Matei 5, 48)

Iubiti credinciosi,
Dumnezeiasca Evanghelie de astazi vorbeste in chip luminat despre aspra si ingereasca viata a Sfintului slavitului prooroc Ioan Botezatorul si Înaintemergatorul care, dupa marturia Domnului Este cel mai mare om nascut din femeie si cu adevarat prooroc si mai mult decit prooroc (Luca 7, 26-29). Întrucit chipul Sfintului Ioan Botezatorul este chipul omului desavirsit, voi vorbi astazi despre desavirsirea crestina, dupa a mea slaba putere. Zice Sfintul Maxim Marturisitorul: „Multi sint cei ce vorbim, dar putini cei ce facem. Însa nimenea nu trebuie sa strice cuvintul lui Dumnezeu pentru negrija sa propie, ca sa-si marturiseasca neputinta sa si sa ascunda adevarul lui Dumnezeu. Aceasta ca nu cumva sa ne facem vinovati, pe linga calcarea poruncilor, si de rastalmacirea cuvintului lui Dumnezeu” (Filocalia, vol. II, Sibiu 1945, p. 114).

Deci, mingiindu-ma cu marturiile de mai sus si nadajduind la mila si puterea cea fara margine a Preabunului nostru Dumnezeu, am indraznit sa vorbesc putin despre desavirsirea omului, macar ca eu nici cu virful degetului nu m-am atins prin lucrare de aceasta. Mai intii, o intrebare: ce este desavirsirea? La aceasta voi raspunde nu cu cuvintele mele ci cu ale Sfintilor Parinti. Astfel Sfintii Calistrat si Ignatie zic: „Desavirsirea omului sau nepatimirea este acelasi lucru” (Filocalia, vol. VIII, Bucuresti, 1979, p. 191-192). Iar Sfintul Ioan Scararul, zice: „Desavirsirea este invierea sufletului inainte de cea a trupului si a doua treapta dupa cea a ingerilor in cunostinta cea desavirsita a lui Dumnezeu” (Filocalia, vol. IX, Bucuresti, 1980, p. 418-419). Sfintul Simion noul Teolog arata ca desavirsirea este a patra treapta duhovniceasca, zicind: „La aceasta se adauga a patra treapta si schimbare de virsta duhovniceasca. Ea este a batrinului si a celui albit la par si consta in atintirea neabatuta a privirii catre cele dumnezeiesti” (Filocalia, vol. VIII, Bucuresti, 1979, p. 538).

Sfintul Vasile cel Mare, zice: „Cel ce s-a facut iubitor de Dumnezeu si doreste sa aiba cit de putin nepatimirea Lui, si pofteste sa guste cit de putin din sfintenia Lui, precum si din bucuria si veselia ce se naste din aceasta, sa se straduiasca sa-si departeze gindul de la toata patima materiala care ii tulbura sufletul; sa priveasca cu ochi curati, neumbriti, la cele dumnezeiesti si sa se faca locas nesaturat al luminii de acolo. Adica, omul desavirsit este locas al Bunului Dumnezeu care doreste sa cuprinda cit mai mult pe Dumnezeu”.

Iar Sfintul Isaac Sirul spune despre nepatimire: „Nepatimirea nu inseamna a nu mai simti patimile, ci a nu le mai primi” (Idem, p. 189). Sfintul Diadoh al Foticeei zice: „Nepatimirea inseamna nu a fi fara de patimi, caci asa ar trebui, dupa Sfintul Apostol Pavel, sa iesim din lume (I Corinteni 5 10); ci, fiind razboiti, sa fim si sa raminem nebiruiti” (Idem, p. 191).

Sfintul Maxim Marturisitorul zice: „Nepatimirea este starea pasnica a sufletului, datorita careia este greu miscata spre pacat” (Idem, p. 192).

Sfintii Parinti ne mai arata ca prin „indumnezeire” sau desavirsire, inceteaza lucrarea naturii umane si este inlocuita cu lucrarile dumnezeiesti, atributele naturale fiind coplesite de slava dumnezeiasca. Astfel Sfintul Maxim Marturisitorul spune: „Sufletul devine ca un dumnezeu, odihnindu-se prin participarea la harul dumnezeiesc de toate lucrarile sale mintale si sensibile si odihnind deodata cu sine toate lucrarile naturale ale trupului care se indumnezeieste impreuna cu sufletul in proportie cu participarea lui la indumnezeire, asa incit, atunci se va arata numai Dumnezeu, atit prin suflet cit si prin trup, atributele naturale fiind biruite de prisosinta slavei” (Pr. Prof. D. Staniloae, Morala crestina, vol. 3, 1981, 313-314).

A doua intrebare: oare desavirsirea omului drept pe pamint este cu totul desavirsita? Si la aceasta intrebare ne raspund Sfintii Parinti, zicind: „Cei nepatimitori intinzindu-se peste ei fara sa se sature, urmaresc desavirsirea fara sfirsit (nedesavirsita) ca una ce se ridica pururea peste sine insasi prin adaosurile neostenite ce se inalta neincetat prin suisurile spre Dumnezeu” (Filocalia, vol. VIII, op. cit., p. 192-193). Sfintul Nil Sinaitul, aratind ca sint doua desavirsiri, zice: „Trebuie sa intelegem doua desavirsiri: Una vremelnica si alta vesnica”. Despre cea dintii zice Sfintul Apostol Pavel: Iar cind va veni desavirsirea atunci ceea ce este in parte se va desfiinta (I Corinteni 13, 10).

Cind va veni desavirsirea, inseamna ca aici pe pamint nu putem cuprinde desavirsirea dumnezeiasca. Si iarasi, doua desavirsiri cunoaste Sfintul Apostol Pavel si stie pe acelasi om desavirsit. Pentru viata de fata il numeste desavirsit, iar fata de cel cu adevarat desavirsit il numeste nedesavirsit. De aceea zice: Nu ca am luat rasplata ori sint desavirsit (Filipeni 3, 12). Dupa putin zice: Citi sintem desavirsiti aceasta sa gindim (Filipeni 3, 15). Sfintul Ioan Scararul zice: „Desavirsirea celor desavirsiti este nedesavirsita” (Filocalia, vol. IX, 419). Înca si Sfintul Macarie cel Mare zice: „Nimeni nu ajunge desavirsit in veacul de acum ca atunci n-ar fi arvuna ceea ce se da aici”. Si iarasi: „Stiu pe multi, si ma numar si eu printre acestia, prin experienta, si stiu bine ca nimeni nu este desavirsit aici; chiar de ar ajunge cu totul nematerial si s-ar uni aproape cu Bunul Dumnezeu, pacatul merge in urma lui si niciodata nu piere cu desavirsire inainte de moarte” (Filocalia, vol. V, p. 227-228).

Iubiti credinciosi,
Daca ati ascultat cu atentie cele ce s-au vorbit pina aici, ati inteles ce este desavirsirea omului pe pamint si ca toata desavirsirea omului in aceasta viata isi are nedesavirsirea ei. Dar cum se poate una ca asta, ca sa fie cineva desavirsit si in acelasi timp sa fie si nedesavirsit? Iata cum. Desavirsirea oamenilor, mai ales in fata Ziditorului, este prea neinsemnata desavirsire. Pentru ca oricit s-ar desavirsi cineva prin darul lui Dumnezeu in viata aceasta, el pururea se afla la inceput de desavirsire, in crestere in cele duhovnicesti. Deoarece omul drept si sfint, dupa ce a trecut din viata aceasta in veacul viitor, el merge pururea spre o desavirsire mai inalta. Caci in veacul viitor si sfintii si ingerii merg dintr-o masura de cunoastere a slavei lui Dumnezeu in alta, dupa marturia Duhului Sfint care zice: Merge-vor din putere in putere (Psalm 83, 8) (Filocalia, vol. VII, p. 339-340.>. Asa merg din slava in slava sfintii lui Dumnezeu, pina la masura plinirii lui Hristos, dupa cum arata Sfintul Apostol Pavel: Pina vom ajunge toti la unitatea credintei si a cunoasterii Fiului lui Dumnezeu, la starea barbatului desavirsit, la masura virstei deplinatatii lui Hristos (Efeseni 4, 13).

În acest fel stind lucrurile, trebuie sa intelegem clar, ca desavirsirea omului in viata de acum isi are nedesavirsirea ei, deoarece cel desavirsit pururea inseteaza dupa mai multa desavirsire, pentru ca cei nepatimitori pururea se intind spre virful cel dorit al desavirsirii fara sa se mai sature. Prin aceasta ei fac desavirsirea lor nedesavirsita, deoarece bunatatile vesnice, dupa cum am zis, n-au hotar. „Omul duhovnicesc se desavirseste in veacul de acum, pe masura puterii omenesti, iar fata de oceanul cel fara de margini al desavirsirii dumnezeiesti el pururea este la inceput de desavirsire, fiindca niciodata nu poate cuprinde pe deplin nemarginirea desavirsirii” (Filocalia, vol. IX, p. 419, nota 933).

Iata dar pentru care pricina si Marele Apostol Pavel zice ca: desavirsirea noastra este in ceruri (I Corinteni 13, 10; Evrei 11, 40; 12, 23). De aceea, in aceasta viata, oricit de sporit ar fi omul in cele duhovnicesti, este numai la inceput de desavirsire.

Dar oare desavirsirea omului pe pamint este obligatorie tuturor? Si oare numai cei desavirsiti se pot mintui? La aceasta intrebare vom putea raspunde daca ne vom aduce aminte de cuvintele Mintuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis catre tinarul bogat care L-a intrebat: Ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci? (Matei 19, 16). La aceasta intrebare Mintuitorul i-a raspuns: De vrei sa intri in viata, pazeste poruncile lui Dumnezeu (Matei 19, 17). Iar de vrei sa fii desavirsit, du-te, vinde-ti averile tale si da-le saracilor, apoi ia-ti Crucea si urmeaza Mie (Matei 19, 21). De aici intelegem destul de clar ca porunca Mintuitorului pentru desavirsire este lasata la voia omului.

În alt loc zice Domnul: Eu am venit ca viata sa aiba si mai mult sa aiba, adica cel ce vrea sa se mintuiasca, sa pazeasca poruncile lui Dumnezeu, iar cel ce vrea sa aiba si mai multa viata, adica sa fie desavirsit, acela trebuie sa paraseasca toate ale lumii si sa urmeze lui Hristos cu multa rabdare si lepadare de sine pina la sfirsit. De se va urca cineva la treapta cea mai inalta a desavirsirii ramine la voia lui. Asadar sa intelegem ca desavirsirea este lasata la voia si silinta omului, spre a lui mai mare rasplata si a avea rasplata in cer!

Acum sa ne intrebam prin ce virtute poate ajunge omul la desavirsire si care sint virtutile de temelie ale celor ce vor sa fie desavirsiti? La aceasta intrebare ne raspunde preaindumnezeitul la minte, Sfintul Grigorie Palama care, in aceasta privinta, zice: „Virtutea rugaciunii curate este inceputul unirii noastre cu Dumnezeu, caci rugaciunea este legatura fapturilor rationale cu Facatorul. Dar unirea cu Dumnezeu, adica desavirsirea, este mai presus de rugaciunea curata. Desavirsirea inseamna dragoste desavirsita si aceasta nu o da omul de la sine, ci vine de la Dumnezeu”.

Asadar dragostea desavirsita catre Bunul Dumnezeu este temelia celor desavirsiti. Însa nimeni nu ajunge la aceasta dragoste, decit prin curatia cea curata. Acest lucru il arata si Sfintul Maxim Marturisitorul, zicind: „Toate virtutile ajuta mintii sa urce la dragostea de Dumnezeu, dar mai mult decit toate ajuta rugaciunea curata, caci prin aceasta zburind catre Bunul Dumnezeu iese afara din toate cele ce sint” (Filocalia, vol. II, 1945, p. 39).

Rugaciunea curata ajuta foarte mult omului sa cistige dragostea de Dumnezeu, iar dragostea este „desavirsirea”. Despre aceasta spune Sfintul Maxim Marturisitorul: „Cel desavirsit in iubire si ajuns la culmea nepatimirii nu mai cunoaste deosebirea intre al sau si al altuia, sau intre a sa si a alteia, sau intre credincios si necredincios, intre rob si slobod sau, peste tot, intre barbat si intre femeie. Ci este ridicat mai presus de tirania patimilor si, cugetind la firea cea una a oamenilor, priveste pe toti la fel si are fata de toti aceeasi dragoste. Caci nu mai este in el elin sau iudeu, nici barbat sau femeie, nici rob sau slobod ci in toate si in toti este Hristos” (Idem, p. 615).

Înca si Isaac Sirul aratind ca prin rugaciune cistiga omul dragostea de Dumnezeu, zice: „Dragostea este din rugaciune”.

Care sint semnele prin care putem cunoaste pe cei ce au ajuns la desavirsire? Iata ce ne raspunde Sfintul Isaac Sirul: „Semnele celor ce au ajuns la desavirsire sint acestea: De vor fi pedepsiti de zece ori sa fie arsi pentru dragostea oamenilor, nu se vor inlatura de ei” (Filocalia, vol. X, p. 395). Asa a zis Moise catre Dumnezeu: De le ierti lor pacatul, iarta-l; iar de nu, sterge-ma si pe mine din cartea Ta in care m-ai scris (Iesirea 32, 32). La fel a zis Apostolul Pavel: M-as ruga sa fiu anatema de la Hristos pentru fratii mei.

Deci primul semn al desavirsirii este sa aiba crestinul dragoste desavirsita catre oameni, dupa cuvintul: Cine iubeste pe Dumnezeu, acela iubeste si pe aproapele sau (I Ioan 4, 21). Al doilea semn al celor desavirsiti este sa iubeasca la fel pe toti oamenii, atit pe dusmani, cit si pe prieteni (Matei 5, 44; 10, 37). Al treilea semn al celor desavirsiti este sa-si puna cineva sufletul pentru altii (II Corinteni 12, 15; I Tesaloniceni 2, 8). Al patrulea semn al celui desavirsit este a sti cineva sa-si stapineasca cu desavirsire limba (Iacov 3, 2). Al cincilea semn al celor desavirsiti este a nu se rezema cineva pe puterea sa duhovniceasca (Iov 9, 20; Filipeni 3, 12). Al saselea semn al celor desavirsiti este a nu avea frica de moarte, deoarece dragostea scoate afara desavirsit frica (I Ioan 4, 18). Al saptelea semn al desavirsirii este a avea cineva desavirsita smerenie si a se socoti pe sine cel mai pacatos (Luca 17, 10: I Timotei 1, 15: I Corinteni 15, 9; Iov 22, 29). Al optulea semn al celor desavirsiti este a se cunoaste omul pe sine si a avea in el roadele Duhului Sfint care sint: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare si toate celelalte (Galateni 15, 23). Al noualea semn al celor desavirsiti este sa aiba in inima lor totdeauna numai intelesurile simple ale lucrurilor, fie in vreme de veghe a trupului, fie in somn (Filocalia, vol. II, p. 52).

Iubiti credinciosi,
Duminica de astazi dinaintea Botezului Domnului este cea dintii Duminica a Anului Nou pe care l-am inceput. Tocmai de aceea am vorbit astazi despre desavirsirea crestina in Hristos, care este scopul suprem al fiecarui credincios ortodox pe pamint. Ati auzit ce ne invata Sfinta Scriptura si Sfintii Parinti despre desavirsire. Începutul desavirsirii este curatirea de patimi sau despatimirea, care se face prin pocainta, spovedanie, rugaciune si post. Mijlocul desavirsirii este iluminarea, adica plantarea virtutilor in locul patimilor cu ajutorul harului Sfintului Duh. Iar sfirsitul sau cununa desavirsirii este dumnezeiasca dragoste de Dumnezeu si de oameni. Toate faptele bune ne ajuta la desavirsire, dar cel mai mult rugaciunea, postul, fecioria sau curatia, smerenia, milostenia si dumnezeiasca dragoste care este Însusi Dumnezeu.

În sarbatorile de la Nasterea si Botezul Domnului, Biserica Ortodoxa ne-a pus in fata doua modele ale sfinteniei si desavirsirii crestine, pe cei mai mari sfinti ai Bisericii lui Hristos, adica pe Maica Domnului si pe Sfintul Ioan Botezatorul.

Preasfinta Fecioara Maria este model al desavirsirii pentru noi toti, dar mai ales pentru femeile crestine, prin cele mai mari virtuti ale ei: credinta puternica in Dumnezeu, ascultare, feciorie (curatie), rugaciune neincetata, smerenie, care au facut-o vrednica sa nasca in trup omenesc pe Iisus Hristos, Mintuitorul lumii.

Sfintul Ioan Botezatorul este modelul desavirsirii crestine mai ales pentru barbati, prin marile sale virtuti: viata ingereasca in post, rugaciune, feciorie si liniste si apoi marturisirea Evangheliei lui Hristos in lume prin cuvint, prin exemplul personal si prin propria jertfa a vietii pamintesti.

Acum la inceput de an nou sa luam de model pentru mintuire si desavirsire a vietii noastre in Hristos, atit pe Maica Domnului, cit si pe Sfintul Ioan Botezatorul, ca si pe toti sfintii Bisericii noastre. Femeile sa rivneasca mai ales virtutile Maicii Domnului: fecioria, mergerea regulata la biserica, rugaciunea cu lacrimi, ascultarea, smerenia, milostenia si nasterea de copii. Iar barbatii sa rivneasca a urca pe scara desavirsirii, urmind virtutile Sfintului Ioan Botezatorul: rugaciunea, postul, infrinarea trupului, tacerea, linistea, marturisirea credintei ortodoxe prin viata proprie, prin cuvint si, la nevoie, prin jertfa propriei vieti.

Sa ne silim, fratii mei, a urma lui Hristos si sfintilor Lui. Sa punem inceput bun de pocainta, de impacare, de innoire duhovniceasca a vietii noastre, prin toate faptele bune, dar mai ales prin rugaciune si iubire care formeaza cea mai scurta cale a desavirsirii noastre in Iisus Hristos, Mintuitorul lumii, Caruia I se cuvine slava, in vecii vecilor. Amin.

Sfântul Cuvios Serafim de Sarov: Viata, Acatistul si Canonul de rugaciune (2 ianuarie)

SONY DSC(icoana de Ioan Popa, Man. Sihastria Putnei)

Tropar

glasul al 4-lea

Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

*

Condac

glasul al 2-lea

Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mânăstirea Sarovului și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

***

Viata

Acest mare mărturisitor al luminii Sfântului Duh s-a înălţat ca un astru deasupra pământului rusesc, la 19 iulie 1759, în epoca în care spiritul aşa-numit „al Luminilor” invada Europa şi Rusia, pregătind deja, din depărtare, timpurile întunecate ale ateismului şi persecuţiei religioase.
Fiu al unor negustori cucernici din oraşul Kursk, el a crescut în smerenie şi dragoste faţă de Biserică şi a avut parte la vârsta copilăriei de arătarea milei Maicii Domnului, care l-a vindecat în chip miraculos.
La 17 ani părăsi lumea, cu binecuvântarea mamei sale, şi intră în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare şi virtuţi monahale. Îndeplinea cu bucurie şi zel toate sarcinile, chiar cele mai obositoare, pentru folosul fraţilor, postea pentru a înfrânge pornirile trupului şi îşi păstra, ziua şi noaptea, mintea aţintită la Dumnezeu, cu ajutorul rugăciunii lui Iisus.
După câtva timp, el s-a îmbolnăvit foarte grav şi, în ciuda durerilor, refuza ajutorul medicilor, cerând numai acel unic leac, care este potrivit celor ce au părăsit totul pentru Dumnezeu: Sfânta Împărtăşanie. Când, crezându-se că va muri, i-a fost adusă merindea cea sfântă pentru calea din urmă, Preasfânta Maică îi apăru, în mijlocul unei puternice lumini, însoţită de Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan Teologul. Arătându-i-l pe tânărul novice, ea le spuse: „Acesta este din neamul nostru!”. Puţin după aceasta, se însănătoşi cu totul şi construi o bolniţă pe locul acelei apariţii minunate.
La capătul a opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, a fost tuns monah, primind numele Serafim („înfocat”, „arzător”), nume care îi spori şi mai mult zelul în a urma pe aceşti slujitori ai Domnului, netrupeşti şi arzând de dragoste pentru El. Hirotonit diacon, el petrecea noaptea întreagă în rugăciune, înainte de a săvîrşi dumnezeiasca Liturghie; şi sporind fără încetare în sfintele nevoinţe, Domnul îi dărui ca răsplată nenumărate clipe de extaz şi mângâieri duhovniceşti. Fiind îndrumat cu grijă de cei mai înaintaţi în vârstă şi înţelepciune, el nu a căzut în păcatul slavei deşarte de care este pândit cel care se bucură de darurile lui Dumnezeu; dimpotrivă ele l-au făcut să se smerească şi mai mult, învinovăţindu-se pe sine în tot timpul şi căutând şi mai mult singurătatea.
La puţină vreme după hirotonirea sa şi după moartea duhovnicului său, el a primit încuviinţarea de a se retrage în singurătate, în adâncul pădurii, la 6-7 km de mănăstire. Aici el îşi făcu o colibă de lemn, înconjurată de o mică grădină, pe o colină, pe care el a numit-o „Sfântul Munte”, gândindu-se la Athos. El petrecea acolo toată săptămâna, întorcându-se la mănăstire numai duminicile şi în zilele de sărbătoare, stăruind în rugăciune, citirea Sfintelor Scripturi şi chinuindu-şi trupul pentru a plăcea Domnului.
Orice ar fi făcut, îşi păstra mintea înălţată la lucrările lui Dumnezeu; era cu totul lipsit de orice pângărire, nu se îngrijea deloc de trup şi suporta cu răbdare asprimea iernii şi năvălirile insectelor vara, fericit că poate fi astfel părtaş la suferinţele Domnului, dorind să-şi curăţească sufletul. Căra mereu în spate o Evanghelie grea, numind-o „povara lui Hristos”, şi se ducea în anumite locuri din pădure, pe care le numise, după Locurile Sfinte: Betleem, Iordan, Tabor, Golgota, citind acolo pericopele evanghelice corespunzătoare. El retrăia, astfel, în mod intens, în fiecare zi, viaţa şi Patimile Domnului nostru Iisus Hristos.
Meditaţia continuă pe textele Sfintei Scripturi nu-i dăruia numai cunoaşterea adevărului, dar şi curăţenia sufletului şi străpungerea inimii, în aşa fel încât în afara slujbelor dumnezeieşti făcute la ore fixe şi în afară de miile de îngenuncheri de fiecare zi, el era în stare să se roage fără încetare, având mintea unită cu inima.
La început se hrănea cu pâinea primită de la mănăstire, apoi numai cu roadele grădinii sale; dar putea foarte bine să se lipsească de tainul său pentru a-l împărţi animalelor care veneau la coliba sa, mai ales unui urs uriaş, dar ascultător ca o pisică.
Văzând viaţa sa atât de plăcută lui Dumnezeu şi atât de apropiată de cea a netrupeştilor puteri, duşmanul de totdeauna al neamului omenesc, diavolul, ars de invidie, porni împotriva pustnicului obişnuitele lui atacuri: gânduri de slavă deşartă, zgomote infernale, apariţii înspăimântătoare ş.a.; dar viteazul ostaş alunga toate acestea prin rugăciune şi semnul Crucii. Cum războiul gândurilor se înteţea tot mai mult, sfântul hotărî să lupte ca stâlpnicii de odinioară: el petrecu o mie de zile şi o mie de nopţi pe o stâncă în picioare, sau îngenuncheat, repetind fără încetare rugăciunea vameşului: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului (Luca 18, 13). Astfel, el a fost eliberat pentru totdeauna de lupta gândurilor.
Dar diavolul nu s-a dat bătut şi a trimis trei tâlhari, care, furioşi că n-au găsit la sărmanul monah banii la care sperau, l-au bătut cu ciomegele şi cu dosul unui topor, lăsându-l pe jumătate mort, cu totul însângerat şi cu oasele rupte. Cu toate că avea o constituţie robustă, blândul Serafim nu a încercat nici o clipă să se apere şi s-a lăsat cu totul în voia lor, cu gândul că astfel se făcea părtaş suferinţelor Domnului. În starea de plâns în care se afla, a reuşit totuşi să se târască până la mănăstire, unde, după cinci luni de suferinţă, a fost vindecat în chip minunat printr-o nouă apariţie a Maicii Domnului, asemănătoare celei din timpul uceniciei sale în mănăstire. A rămas totuşi gârbov până la sfârşitul zilelor sale şi nu se putea mişca decât cu mare greutate, sprijinindu-se într-un toiag.
Această infirmitate l-a făcut să urce o nouă treaptă pe scara vieţii lui îndreptate spre cer şi să înceapă, din 1807-1810, lupta tăcerii, în deplină singurătate. Odată însănătoşit, se reîntoarse în „pustia” sa şi, nemaiputând veni la mănăstire cu regularitate, cum făcea înainte, el încetă cu totul să mai vorbească cu oamenii. De fiecare dată când întâlnea pe cineva în pădure, i se închina până la pământ, fără a scoate un cuvânt, rămânând aşa până când omul se îndepărta. El a reuşit astfel să-şi păstreze mintea înălţată la Dumnezeu fără întrerupere şi fără abatere.
Între timp, egumenul mănăstirii muri şi unii călugări au început să se arate duşmănoşi faţă de sfântul pustnic, acuzându-l că s-a despărţit de comuniunea cu Biserica. Până la urmă i-au poruncit chiar să se întoarcă în mănăstire. Sfântul s-a supus fără nici o împotrivire şi s-a stabilit într-o chilie strâmta, unde a început o nouă etapă a vieţii sale ascetice: recluziunea (închiderea cu totul în chilie).
În antreul chiliei a pus un sicriu, în care se ruga, iar în chilie, unde nu intra nimeni niciodată, nu avea decât un sac cu pietre drept aşternut, un trunchi de copac drept scaun şi o icoană închipuind-o pe „Fecioara mângâietoare”, numită de el „Bucuria bucuriilor”, în faţa căreia ardea în permanenţă o candelă. El trăia astfel într-o tăcere completă, sporind în trai aspru, citind şi interpretând în fiecare săptămână întreg Noul Testament, rugându-se fără încetare, cu inima priveghind şi având drept martori ai deselor extaze şi răpiri în Duh ale minţii sale numai pe îngeri şi sfinţii din cer.
La sfârşitul a cinci ani de retragere totală, deschise uşa chiliei, lăsând să intre pe cei ce voiau să-l vadă, dar fără a rupe totuşi legământul tăcerii, chiar când era vorba de vizitatori importanţi. Apoi, în 1826, Maica Domnului îi vesti că a sosit vremea să părăsească tăcerea şi el începu să le împărtăşească semenilor din roadele experienţei sale ascetice: mai întâi călugărilor, pe care-i îndemna la stricta respectare a regulilor monahale şi la zel desăvârşit în lucrarea lor pentru mântuire; apoi sosiră şi mirenii în număr din ce în ce mai mare.
După ce s-a făcut părtaş de bunăvoie Patimilor mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, timp de 47 de ani, trăind în asceză absolută, trecând pe rând prin starea de vieţuitor în obşte, sihastru, stâlpnic şi zăvorit, acest bătrân mic de statură, înveşmântat în alb, încovoiat pe toiagul său, s-a întors între semenii săi, plin de har şi lumina Sfântului Duh, pentru a îndeplini slujirea duhovnicească superioară, a stăreţiei spirituale, şi a devenit pentru tot poporul rus un adevărat „apostol”, martor şi propovăduitor al Învierii.
Uşa chiliei sale era deschisă oricui până târziu în noapte. Îşi salută vizitatorii cu veselie, zicându-le: „Bucuria mea, Hristos a înviat!”; dovedea o bucurie cu totul specială faţă de păcătoşii care veneau la el pocăindu-se, ca Fiul risipitor care se întoarce la Tatăl (Luca 11). Blândeţea sa neobişnuită înmuia inimile cele mai aspre, umilinţa să îi smerea pe cei mândri, făcându-i să verse lacrimi de copil. Pentru cei mari, ca şi pentru oamenii din popor, chilia „sărmanului Serafim” era asemenea unui pridvor al cerului. O convorbire cu el sau o simplă binecuvântare deveneau adevărate întâlniri cu Dumnezeu, capabile să schimbe cu totul sensul vieţii lor.
Datorită darului înainte-vederii, el citea în inimile păcătoşilor, dezvăluind cele ce ei nu îndrăzneau să mărturisească, răspundea la scrisori fără a le deschide şi ştia să dea fiecăruia sfatul, mângâierea, încurajarea şi mustrarea de care aveau nevoie. Predat cu totul voii lui Dumnezeu, el le spunea, fără multă cercetare, primul cuvânt pe care i-l descoperea Dumnezeu, şi acesta era, totdeauna, cel mai potrivit pentru ei. Mila lui, izvorâtă din dragostea lui Dumnezeu care era în el, se revărsa asupra tuturor. A vindecat în chip minunat pe mulţi, ungându-i cu uleiul din cadela şa sau dându-le să bea din izvorul numit mai apoi „puţul lui Serafim”, aflat în apropierea mănăstirii, în „pustia cea apropiată”, unde îi plăcea să-şi petreacă după-amiezele. I se aduceau atâtea cereri de rugăciune, pentru morţi şi vii, încât îi era cu neputinţă să-i pomenească pe toţi; de aceea aprindea pentru fiecare o lumânare, chilia sa fiind mereu încălzită şi luminată de sute de flăcări, închipuind sufletele credincioşilor.
Dumnezeu i-a acordat, de asemenea, darul profeţiei şi el a prezis cele viitoare, atât pentru anumiţi oameni, cât şi pentru ţara sa, ca războiul Crimeii, foametea şi groaznica încercare care a răvăşit Biserica şi poporul rus un secol mai târziu; dar el îşi ascundea, din smerenie, profeţiile îndărătul unor cuvinte tainice, astfel încât ele nu erau înţelese decât după împlinirea evenimentelor.
Marele proprietar Motovilov, care fusese vindecat în chip minunat de omul lui Dumnezeu şi care devenise cel mai râvnitor ucenic al său, îl întrebă într-o zi: „Care este scopul vieţuirii creştine?”. Părintele Serafim îi răspunse: „Dobândirea Sfântului Duh, pe care-L primim dacă îndeplinim faptele de sfinţenie cerute de Biserică şi mai ales prin rugăciune”.
Şi fiindcă interlocutorul său îi cerea să-i spună mai precis ce este harul Duhului Sfânt, stareţul îl strânse brusc în braţele sale, îl privi drept în ochi, faţa lui devenind dintr-o dată mai strălucitoare decât soarele la amiază, şi îi zise cu putere: „Priveşte-mă, prietene al lui Dumnezeu, nu-ţi fie teamă! I-am cerut Domnului, din adâncul ini-mii, să te facă demn de a vedea cu ochii tăi trupeşti pogorârea Sfântului Duh; şi iată ai devenit, ca şi mine, cu totul luminos. Şi te-ai umplut şi tu de harul Sfântului Duh, căci altfel n-ai putea să mă vezi în această lumină. Ce simţi?” Motovilov a răspuns: „Linişte, o pace de nespus. Inima mea s-a umplut de o bucurie inexprimabilă”. „Şi ce încă?” „O căldură şi o mireasmă, pe care nu le-am mai simţit vreodată”. „Această mireasmă este bună mirosire a Sfântului Duh, răspunse sfântul, şi această căldură nu este din afară, căci suntem în plină iarnă şi pădurea în jurul nostru e acoperită de zăpadă; ea este în noi, după cuvântul Domnului: Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru (Luca 17, 21).
Această minunată întrevedere dură mai mult timp şi, la sfârşitul ei, sfântul îi ceru ucenicului său să o pună în scris şi s-o transmită lumii. Manuscrisul lui Motovilov n-a fost găsit decât mult mai târziu, în 1903, în preajma canonizării lui Serafim. El a cunoscut de atunci o răspândire impresionantă. Este un ultim cuvânt, un testament plin de lumină şi nădejde, pe care profetul de la Sarov l-a lăsat Rusiei şi întregii Biserici, cunoscând încercările ce vor fi în timpurile din urmă.
În învăţăturile sale, sfătuia adesea: „Bucuria mea, câştiga duhul păcii şi atunci mii de inimi se vor mântui în preajma ta”. Această pace interioară pe care el o dobândise cu preţul atâtor trude, se răspândea în preajma lui ca bucurie şi lumină; iată că Sfântul Serafim nu a lăsat urmaşilor o învăţătură ci, mai curînd, un model de vieţuire.
Pe când era numai diacon, fondatoarea mănăstirii din Diveievo, situată la câţiva km de Sarov, i-a încredinţat părintelui Serafim conducerea duhovnicească a obştii sale abia înfiinţate. De-a lungul întregii sale vieţi el s-a purtat ca un părinte cu fiicele sale duhovniceşti. Cu toate dificultăţile economice, obştea a sporit repede. Sfântul Serafim a organizat-o după regulile stricte ale vieţii de obşte, dându-le drept îndrumar cuvintele: „În tot timpul să aveţi mâinile ocupate cu lucrul şi buzele cu rugăciunea”.
La porunca Maicii Domnului, el a mai înfiinţat o a doua mănăstire, zisă a „Morii”, în care vieţuiau fiicele sale duhovniceşti cele mai sporite, cărora le-a dat o regulă de vieţuire având în centru „rugăciunea lui Iisus”. Din nefericire, după moartea stareţului, diavolul atâta un călugăr pizmaş şi intrigant, care se strădui din toate puterile să ruineze renumele şi lucrarea Sfântului Serafim; el închise „Moara”, călugăriţele fiind supuse multor strâmtorări şi necazuri.
Odată, cu puţin timp înainte de săvârşirea călătoriei pământeşti, Serafim ceru să vină o călugăriţă de la Diveievo şi acoperînd-o cu rasa sa, îi spune: „Maica Domnului va veni acum la noi”. Curînd se auzi un sunet asemănător unui vânt violent în pădure, apoi cântări bisericeşti; uşa se deschise singură şi chilia fu brusc inundată de lumină şi de o mireasmă delicată. Sfântul căzu în genunchi şi Maica Domnului apăru, urmată de doi îngeri, însoţită de Sfântul Ioan Teologul şi de douăsprezece sfinte fecioare mucenice. Călugăriţa a căzut la pământ, înspăimântată de moarte, dar Sfântul Serafim a stat drept, vorbind duios cu Împărăteasa cerurilor, ca şi cu un prieten. Ea îi făgădui să aibă mereu în grijă sa pe surorile de la Diveievo şi, dispărând, Preasfânta Fecioară îi zise: „Iubite Serafime, în curînd vei fi cu noi”. Rămaşi singuri, stareţul îi mărturisi călugăriţei că este a douăsprezecea vedenie de care Domnul i-a făcut parte.
Ajuns la vârsta de 70 de ani, suferind cumplit de pe urma rănilor, dar neslăbind cu nimic în lucrarea sa, Sfântul Serafim vorbea din ce în ce mai des despre apropiata sa moarte, cu bucurie şi cu faţa strălu-cind de lumină. La întâi ianuarie 1833, după ce s-a împărtăşit, el s-a închinat la toate icoanele din biserică, aprinzând în faţa fiecăreia o lumânare şi i-a binecuvântat pe toţi fraţii, zicându-le: „Lucraţi pentru mântuirea voastră; vegheaţi! Cununile vă sunt pregătite”. Apoi, după ce merse să-şi vadă mormântul dinainte pregătit, se închise în chilie şi, îngenunchind şi cântând imnele Învierii, îşi dădu duhul în mâinile lui Dumnezeu chiar în aceeaşi noapte.
Tot poporul din împrejurimi se strânse la înmormântarea să. Şi chiar şi după moarte omul lui Dumnezeu a continuat să viziteze şi să-şi îmbărbăteze fiii duhovniceşti prin numeroase apariţii şi vindecări minunate, astfel că evlavia poporului dreptcredincios nu a încetat să sporească, cu toate împotrivirile vrăjmaşilor.
Lupta să a fost încununată prin canonizarea care a avut loc la 19 iulie 1903, în prezenţa familiei imperiale, a numeroşilor ierarhi şi a unei mulţimi de sute de mii de persoane, venite din toate părţile Rusiei. Aceasta a fost ultima manifestare a unităţii de suflet a poporului rus, înainte de marea încercare ce avea să fie. Moaştele sale, purtate atunci în procesiune, au făcut multe minuni. În 1926, bolşevicii le-au confiscat, vrând să le expună într-un muzeu al ateismului! Dar ele n-au ajuns niciodată în acel loc şi se presupune că ar fi păstrate de un credincios pios, în aşteptarea unor zile mai bune.

2

Acatistul Sfântului Serafim de Sarov mare făcător de minuni (2 ianuarie)

Troparul, glasul al 4-lea

Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condacul, glasul al 2-lea

Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mânăstirea Sarovului și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 2:

Văzând maica ta preacuvioasă, Părinte Serafime, dragostea ta cea fierbinte către viața călugărească, a cunoscut voia Domnului cea Sfântă pentru tine și, ca pe un dar desăvârșit lui Dumnezeu aducându-te, te-a binecuvântat pe calea cea îngustă a călugăriei cu a sa sfântă cruce pe care tu ai purtat-o la piept până la sfârșitul vieții, arătându-ți dragostea ta cea mare către Cel ce s-a răstignit pentru noi, Hristos, Dumnezeul nostru, căruia toți cu umilință să-i cântăm: Aliluia!

Icos 2:

Cuget ceresc ți s-a dăruit ție, Sfinte al lui Dumnezeu, căci din tinerețile tale, necontenit năzuind la cele cerești, ai lăsat casa părintească pentru împărăția lui Dumnezeu și adevărul ei. Pentru aceasta primește de la noi laudele acestea:
Bucură-te, fiu de Dumnezeu ales, al orașului Kursk,
Bucură-te, al părinților celor cucernici odraslă preaslăvită,
Bucură-te, cel ce ai moștenit virtuțile maicii tale,
Bucură-te, cel ce ai învățat de la dânsa evlavia și rugăciunea,
Bucură-te, că de la maica ta la lupte duhovnicești, cu crucea ai fost binecuvântat,
Bucură-te, că până la moarte această binecuvântare cu sfințenie o ai păstrat,
Bucură-te, că din dragoste către Domnul casa părintească o ai lăsat,
Bucură-te, cel ce frumusețile lumii acesteia de nimic le-ai socotit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 3:

Din tinerețile tale puterea celui Preaînalt cu adevărat te-a acoperit, preacuvioase, tu, căzând din înălțimea bisericii, nevătămat păzindu-te pe tine Domnul, iar atunci când de boală cumplit pătimeai, însăși Stăpâna lumii s-a arătat aducându-ți vindecare din ceruri căci din pruncie drept ai slujit lui Dumnezeu neîncetat cântându-I: Aliluia!

Icos 3:

Având stăruința către lucrarea vieții călugărești celei asemenea îngerilor, ai mers la Sfânta cetate a Kievului pentru a te închina Cuvioșilor de la Pecerska, primind din gura Cuviosului Dositei porunca să-ți îndreptezi calea ta în Pustia Sarovului, căci cu credință venind de departe ai sărutat acel Sfânt loc și, acolo sălășluindu-te, ai sfârșit viata ta cea plăcută lui Dumnezeu. Iar noi minunându-ne de o asa purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, cel ce de lumeasca deșertăciune te-ai lepădat,
Bucură-te, cel ce patria cerească cu ardoare o ai dorit,
Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit,
Bucură-te, căci jugul cel bun al lui Hristos asupra ta l-ai luat,
Bucură-te, cel ce ai fost desăvârșit ascultător,
Bucură-te, păzitorul cel adevărat de poruncile dumnezeiești,
Bucură-te, cel ce mintea și inima ta, prin rugăciune, către Dumnezeu le-ai întărit,
Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Ortodoxiei,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 4:

Viforul năpastelor celor rele potolindu-l, ai străbătut toată calea cea îngustă și îndurerată a nevoinței călugărești purtând jugul vieții pustnicești al zăvorârii, al tăcerii și al privegherii de multe nopți și astfel, prin harul dumnezeiesc urcând din putere în putere, de la fapte către contemplarea lui Dumnezeu, te-ai mutat în lăcașurile de sus unde cu îngerii îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Auzind și văzând viata ta cea sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, obștea toată s-a mirat de tine și, venind, lua învățătură din cuvintele și din faptele tale slăvind pe Domnul cel ce este minunat întru Sfinții Săi. Iar noi cu credință și cu dragoste te lăudăm, preacuvioase Părinte, cântându-ți asa:
Bucură-te, cel ce cu totul jertfă lui Dumnezeu te-ai adus,
Bucură-te, cel ce înălțimea nepătimirii ai ajuns,
Bucură-te, ostașule al lui Hristos, cel cu bună biruință,
Bucură-te, bun și credincios slujitor al Cerescului Stăpân,
Bucură-te, înainte stătătorule cel neînfricat pentru noi către Domnul,
Bucură-te, rugătorule al nostru cel neobosit către Născătoarea de Dumnezeu,
Bucură-te, al crinului din pustie minunată mireasmă,
Bucură-te, al harului dumnezeiesc vas fără prihană,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 5:

Lumină dumnezeiască a strălucit în casa ta, preacuvioase, atunci când tu, bolnav fiind și pe patul morții zăcând, însăși Preacurata Fecioară a venit la tine cu Sfinții Apostoli Petru și Ioan și a zis: „Acesta este din neamul meu!”- și s-a atins de capul tău. îndată dar, făcându-te sănătos, cu mulțumire lui Dumnezeu ai cântat: Aliluia!

Icos 5:

Văzând pizmașul neamului omenesc viața ta cea curată și sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, a vrut să te piardă pe tine trimițând asupra ta oameni răi care fără milă te-au bătut lăsându-te abia viu. Tu însă, Părinte Serafime, ca un miel blând pe toate le-ai îndurat rugându-te Domnului pentru prigonitorii tăi. De aceea, minunându-ne de a ta nerăutate, noi toți îți cântăm ție:
Bucură-te, căci cu blândețea și smerenia ta lui Hristos Dumnezeu I-ai fost următor,
Bucură-te, căci cu nerăutatea ta pe duhul răutății l-ai biruit,
Bucură-te, al curăției sufletești și trupești sârguincios păzitor,
Bucură-te, pustnice cu darurile Duhului plinit,
Bucură-te, ascetule de Dumnezeu preaslăvit și înainte văzător,
Bucură-te, povățuitorule al monahilor cel minunat și de Dumnezeu întelepțit,
Bucură-te, a Sfintei Biserici laudă și bucurie,
Bucură-te, a Mânăstirii Sarovului slavă și lăudare,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 6:

Pustia Sarovului propovăduiește nevoințele și ostenelile tale, de Dumnezeu purtătorule, plăcutule al lui Hristos, căci desișurile și pădurile ei de bună mireasmă cu rugăciunea ta le-ai umplut. Urmând lui Ilie, prorocul lui Dumnezeu, și Botezătorului Ioan, te-ai arătat vlăstar pustiei mult roditoare prin darurile Duhului Sfânt cu a cărui putere multe și preaslăvite fapte ai săvârșit, îndemnând pe credincioși să-I cânte lui Dumnezeu, dătătorului de bunătăți: Aliluia!

Icos 6:

Răsărit-a întru tine, fericite Serafime, un nou ales de Dumnezeu, văzător asemenea lui Moise căci, fără prihană slujirea la altarul Domnului săvârșind, te-ai învrednicit a-L vedea pe Hristos în Biserică, cu puterile cele netrupești venind. Iar noi, de această bunăvoință a lui Dumnezeu minunându-ne, îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu Lumina cea întreit strălucită ai fost luminat,
Bucură-te, al Preasfintei Treimi slujitor credincios,
Bucură-te, al Duhului Sfânt lăcaș împodobit,
Bucură-te, cel ce pe Hristos împreună cu îngerii, cu ochii trupești L-ai văzut,
Bucură-te, că încă în trupul cel putrezitor fiind, dulceața Raiului mai înainte ai gustat,
Bucură-te, cel ce cu pâinea vieții ai fost îndestulat,
Bucură-te, cel ce cu apa nemuririi ai fost adăpat,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 7:

Voind iubitorul de oameni, Dumnezeu să arate întru tine, preacuvioase, a Sa nespusă milostivire către oameni, cu adevărat luminător de Dumnezeu strălucit te-ai arătat, căci cu faptele și cuvintele tale pe toți îi aduci la evlavia și la dragostea dumnezeiască. Astfel, cu strălucirea faptelor tale fiind luminați și cu pâinea învățăturii tale fiind îndestulați, pe tine cu sârguință te mărim și lui Hristos, Celui ce te-a preaslăvit pe tine îi cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Văzându-te pe tine nou ales al lui Dumnezeu, din locuri îndepărtate au alergat la tine credincioșii în necazuri și suferințe fiind, iar tu pe cei apăsați de nevoi nu i-ai depărtat, revărsând vindecări, dăruind alinare, cu rugăciunile pentru ei mijlocind. Pentru aceasta în tot pământul rusesc vestea minunilor tale se răspândea iar fii tăi duhovnicești te slăveau pe tine așa:
Bucură-te, păstorul nostru cel bun,
Bucură-te, părinte milostiv și blând,
Bucură-te, lecuitorul nostru cel grabnic ajutător și plin de har,
Bucură-te, tămăduitorul neputințelor noastre cel milostiv,
Bucură-te, în nevoi și împresurări grabnic ajutătorule,
Bucură-te, mai înainte văzătorule al celor ce vor să fie,
Bucură-te, înainte văzătorule și mustrătorule al greșealelor celor ascunse,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 8:

Străină minune vedem la tine, preacuvioase, căci, împovărat de ani, slăbit și obosit fiind, o mie de zile și o mie de nopți pe piatră în rugăciune ai petrecut. Cine este dar îndreptățit să vestească suferințele și luptele tale pe care le-ai răbdat, fericite Părinte, ridicându-ți mâinile către Dumnezeu, pe Amalec cel închipuit biruindu-l și Domnului cântându-I: Aliluia!

Icos 8:

„Întru totul ești dorire, întru totul dulceață, preadulce Iisuse!”- Asa strigai în rugăciune, Părinte, în liniștea deplină a pustiei tale. Iar noi, cei întunecați cu deșertăciunile și în păcate toată viața petrecând, dragostea ta către Dumnezeu preamărim și ție îți cântăm așa:
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii celor ce te iubesc și te cinstesc pe tine,
Bucură-te, cel ce aduci pe păcătoși la îndreptare,
Bucură-te, sihastru tăcut și preaminunat,
Bucură-te, rugătorul pentru noi cel stăruitor,
Bucură-te, cel ce ai arătat înflăcărată dragoste către Domnul,
Bucură-te, cel ce cu focul rugăciunii săgețile vrăjmașului le-ai ars,
Bucură-te, lumânare nestinsă prin rugăciune, în pustie strălucind,
Bucură-te, luminătorule ce încălzești și luminezi cu daruri duhovnicești,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a mirat de această deosebită vedere când Starețului în zăvorâre aflat, împărăteasa Cerului și a Pământului S-a arătat, poruncindu-i să iasă din pustie și să nu-i oprească pe oamenii credincioși să vină la el, ci pe toți să-i învețe a cânta lui Hristos: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep a spune puterea dragostei tale, fericite, căci împlinind porunca Maicii Domnului, tuturor ce veneau la tine în slujire te-ai predat, iar celor nepricepuți ai fost sfetnic bun, celor întristați mângâietor, celor rătăciți blând povățuitor, celor bolnavi lecuitor și tămăduitor. Pentru aceasta ție îți cântăm asa:
Bucură-te, că din lume în pustie te-ai sălășluit ca să agonisești virtuți,
Bucură-te, că din pustie în mânăstire te-ai întors ca sămânța virtuților să o semeni,
Bucură-te, cel ce ești luminat de harul Duhului Sfânt,
Bucură-te, cel ce ești plin de blândețe și smerenie,
Bucură-te, al celor ce aleargă către tine Părinte iubitor de fii,
Bucură-te, cel ce îmbărbătare și întărire prin cuvinte de iubire acestora le dai,
Bucură-te, că pe cei ce veneau la tine bucurie și comoară îi numeai,
Bucură-te, că pentru dragostea ta cea sfântă de bucuriile împărăției Cerești te-ai învrednicit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 10:

La sfârșitul mântuitoarelor nevoințe ajungând, preacuvioase, în rugăciune plecându-ți genunchii, sufletul tău cel sfânt în mâinile lui Dumnezeu l-ai dat, pe care sfinții îngeri l-au înălțat sus, la Tronul Atotțiitorului, ca împreună să te înfățișezi întru slava cea neînserată, cântare de laudă cântând Cuvântului celui mai sfânt decât sfinții: Aliluia!

Icos 10:

Zid tuturor sfinților și mângâiere monahilor fiind, Preasfinte, Fecioara ți s-a arătat înaintea sfârșitului tău vestindu-ți că aproape este strămutarea ta către Domnul. Deci noi, minunându-ne de o asa cercetare a Maicii Domnului, îți cântăm așa:
Bucură-te, că pe împărăteasa Cerului și a Pământului la față ai văzut-o,
Bucură-te, că prin arătarea Maicii Domnului te-ai umplut de bucurie,
Bucură-te, cel ce ai primit de la ea vestea mutării tale la cele cerești,
Bucură-te, că prin glasul tău cel fără prihană sfințirea vieții tale ai arătat,
Bucură-te, că în rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului duhul tău cel smerit lui Dumnezeu I l-ai dat,
Bucură-te, căci cu sfârșitul tău fără durere, prevestirea ta mai înainte o ai împlinit,
Bucură-te, cel ce cu cununa nemuririi de mâna Atotțiitorului ai fost încununat,
Bucură-te, că fericirea Raiului împreună cu toți sfinții ai moștenit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 11:

Cântare neîncetată Preasfintei Treimi înălțând preacuvioase, prin întreaga ta viață mare ascet al evlaviei te-ai arătat: celor rătăciți spre povățuire, celor bolnavi cu trupul și cu sufletul spre tămăduire, iar noi, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru mulțimea cea nemăsurată a milelor Lui, neîncetat îi cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Făclie dătătoare de lumină în timpul vieții fiind, Părinte de Dumnezeu fericit, și după moarte ca o stea strălucitoare a pământului rusesc ai luminat, căci reverși de la cinstitele tale moaște râuri de minuni celor ce cu credință și cu dragoste aleargă către tine. Iar noi, ca celui ce ești fierbinte rugător pentru toată lumea și făcător de minuni, ție-ți cântăm acestea:
Bucură-te, cel ce cu mulțimea minunilor de Dumnezeu ești preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu dragostea ta lumea întreagă o ai luminat,
Bucură-te, iubirii lui Hristos urmașule cel credincios și drept,
Bucură-te, mângâierea tuturor celor ce cer de la tine ajutor,
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor,
Bucură-te, al celor bolnavi și neputincioși lecuitor,
Bucură-te, al apei celei tămăduitoare, fântână nesecătuită,
Bucură-te, că toate marginile pământului nostru cu dragostea ta le-ai cuprins,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 12:

Cunoscând harul și îndrăzneala ta cea mare înaintea lui Dumnezeu cădem la tine, preacuvioase Părinte, roagă-te fierbinte către Domnul ca să apere Sfântă Biserica Sa de necredință și dezbinare, de nevoi și necazuri, ca să cântăm împreună cu tine Făcătorului de bine, Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icos 12:

Cântând preaslăvirea ta te fericim pe tine, preacuvioase Părinte, ca pe un puternic mijlocitor pentru noi către Domnul, ca pe un mângâietor și apărător, și cu dragoste îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, lauda Bisericii Ortodoxe,
Bucură-te, scut și îngrădire a creștinătății,
Bucură-te, călăuza ce-i îndreaptă pe toți către ceruri,
Bucură-te, apărătorul și ocrotitorul nostru,
Bucură-te, cel ce cu puterea lui Dumnezeu multe minuni ai săvârșit,
Bucură-te, cel ce cu vesmântul tău pe mulți bolnavi ai vindecat,
Bucură-te, cel ce toate uneltirile diavolești le-ai biruit,
Bucură-te, cel ce jivinele sălbatice cu blândețea ta le-ai supus,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 13:

O,preaminunate sfinte și mare făcător de minuni, preacuvioase Părinte Serafime, primește această sărmană rugăciune a noastră ce se înalță spre lauda ta și stând acum înaintea Tronului Împăratului Împăraților, al Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te pentru noi toți ca să aflăm mila Lui in Ziua Judecatii, cu bucurie cantandu-I: Aliluia!

(Acest condac se citește de trei ori.)

Apoi, se repetă Icosul 1 și Condacul 1.

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Rugăciunea întâia către Sfântul Serafim

O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toți cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, în zilele vieții tale nimeni de la tine sărman n-a ieșit ci tuturor plăcută le-a fost vederea feței tale și glasul cel cu bună întâmpinare a cuvintelor tale. Pe lângă acestea și darul tămăduirilor, darul înainte vederii și darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu îmbelșugare în tine s-au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământești la odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi și nu este cu putință a număra minunile tale care s-au înmulțit ca stelele cerului căci iată, în toate marginile pământului te arăți oamenilor credincioși și le dăruiești tămăduiri. Pentru aceasta și noi strigăm ție: O, preabunule și blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu îndrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei ce te cheamă pe tine, înalță pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să întărească poporul nostru binecredincios și să ne dăruiască nouă cele de trebuință în viata aceasta și toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească de căderi în păcat și să ne învețe pocăința cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm în împărăția Cerurilor unde tu acum strălucești în slava neapusă, și să cântăm cu toți Sfinții, lăudând Treimea cea de Viață dătătoare, în veci! Amin.

Rugăciunea a doua către Sfântul Serafim

O, preasfinte Cuvioase și de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriți și neputincioși, împovărați cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor și mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate și ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ținem cu tărie credința ortodoxă, cu sârguință să-I aducem lui Dumnezeu pocăință pentru păcatele noastre în evlavie creștinească, cu harul bine să sporim și să fim vrednici de ajutorul și mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credință și cu dragoste ne rugăm ție și nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum și în ceasul sfârșitului nostru ajută-ne și apără-ne cu rugăciunile tale de săgețile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne învrednicim a moșteni fericirea lăcașurilor Raiului. Căci în tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire și adună-ne la lumina cea neinserată a vieții veșnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim și să cântăm împreună cu toți Sfinții Numele cel vrednic de închinare, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

4

Canon de rugaciune al Sfântului Serafim de Sarov (2 ianuarie)

Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: „Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata”. Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos.

Cântarea I

Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui „Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel fugăritul şi mergătorul pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu”.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Gândurile inimii mele ca niște spice dănțuiesc întru adierile Duhului, dar clătinarea lor închipuie lămurit și nepriceperea mea de a aduce ție Cuvioase Serafim, roadele laudelor îngerești cu care să împodobesc masa cea duhovnicească așezată întru cinstirea ta; dar, te rog, fericite, nu te întoarce nici dinspre mine, cel biruit de întunericul minții, ci mă ajută a umple hambarul cel de sus cu grânele cuvintelor înțelepciunii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un soare ești între Sfinți, strălucind cu razele minunilor tale tot pământul, pe care neîncetat îl păzește cu legătura păcii lui Hristos de toată tulburarea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Din pământul Rusiei ai răsărit ca o mlădiță a Vieții, plină de roadele faptelor bune, cu care hrănește înțelegător și inimile noastre cele spurcate cu multe gânduri rele.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Stăpâna lumii, ca Una Ce Te-ai arătat lumii pe pământ oglindă a cereștii frumuseți a Treimii, arată și inima mea cea întinată de multe păcate oglindă a vederilor duhovnicești.

Cântarea a III-a

„Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, iubitorule de oameni.”

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din copilărie s-a arătat că mâna Domnului te ocrotea nevăzut pe tine, alesul lui Hristos, ca mai apoi să ocrotești cu rugăciunile tale sufletele cele înviforate de multe necazuri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De pe schela turnului de clopote ai căzut, dar ai rămas nevătămat, primind încă și tămăduire de la Stăpâna lumii când erai cuprins de cumplita boală; mila Domnului arătată ție fă să se reverse acum Sfinte, și asupra celor cuprinși de multe boli și necazuri.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

De bucurie s-a umplut inima maicii tale când a auzit hotărârea ta de a-I sluji lui Hristos în mănăstire, iar noi, veselindu-ne de biruințele tale în arena cea duhovnicească, te avem scut de apărare împotriva vrăjmașilor nevăzuți.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Împreună cu Sfântul Serafim, roagă-Te, Maica Luminii, Ceea Ce ești mai slăvită decât serafimii, să ne izbăvim noi din cursele celui viclean.

Apoi aceste stihiri:

Vasul inimii tale a fost pecetluit de binecuvântările dumnezeiești revărsate prin rugăciunile Sfinților ale căror moaște se cinsteau în peșterile din Kiev; aceștia nevăzut ți-au călăuzit pașii spre ținuturile în care aveai să te desăvârșești duhovnicește .

Maica Vieții, cu rugăciunile Tale scapă de cumplita pedepasă pe cei ce Te cinstesc pe Tine și ne dă tuturor împăcare cu Ziditorul mai înainte de a sta înaintea Lui în ceasul judecății.

Sedealna
Primind cu toată inima sfatul Cuvioasei Dositeea de a te retrage la mănăstirea din pustia Sarovului, ca un porumbel ai zburat către locul nevoințelor duhovnicești, unde ai aflat pe Hristos odihnindu-se pe culmile inimii tale împreună cu Tatăl și cu Duhul, Cel Ce S-a arătat lumii în chip de porumbel.

Cântarea a IV-a

„Nepăzind poruncile Tale Stăpâne, cu mintea mea intrând în patimile desfătărilor, am fost golit de har şi pentru răni zac gol; ci mă rog Ţie, Mântuitorule, mântuieşte-mă!”

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toate ascultările încredințate le-ai plinit cu multă râvnă, pe toți uimind cu smerenia și desăvârșita ta ascultare; cu rugăciunile tale, scoate-ne pe noi, cei leneși, din cursa multor ispite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adesea te retrăgeai în pădure, alinându-i și acesteia dorul de Dumnezeu cu adierea rugăciunii lui Iisus, cu care umbrește și pădurea inimii noastre, cea întru care s-au sălășluit fiarele tuturor patimilor.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cumplita boală a hidropiziei te-a ținut în legăturile ei vreme de trei ani, dar maica domnului te-a tămăduit în chip minunat, ca veșnic să-i fii recunosător și să te rogi Ei și pentru tămăduirea sufletelor și trupurilor noastre.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cunoscându-Te pe Tine Cetate neclintită a Împăratului slavei, roagă-L pe Acesta să ne sălășluiască și pe noi în cămările cerești.

Cântarea a V-a

„Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, şi care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ţi-ai plecat capul pe Cruce şi Te-ai trezit de bunăvoie, micşorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce eşti lumina dreptăţii”.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Locul arătării minunate a Maicii Domnului, care te-a vindecat de boală, a slujit pentru înălțarea unei infirmerii, însă vino Sfinte, și sfințește și lăcașurile inimilor noastre cu untdelemnul rugăciunii tale.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După opt ani de alergare pe treptele desăvârșirii ai fost călugărit, numele tău fiind icoană vie a dragostei tale pentru Dumnezeu, Cel Ce te-a chemat la înălțimea viețuirii îngerești.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Dragostea și râvna ta pentru rugăciune te-a arătat ca pe un adevărat serafim aprins de focul cel nematerialnic, cu care arde toată spurcăciunea gândurilor noastre lumești.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Moștenitor al binecuvântărilor Tale l-ai arătat Preacurată, pe Sfântul Serafim de Sarov, pururea ocrotindu-l sub acoperământul rugăciunilor Tale; deci, nu Te întoarce nici dinspre noi, cei ce toată nădejdea noastră de mântuire ne-am pus-o întru Tine.

Cântarea a VI-a

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În timpul slujbelor din biserică lucruri minunate îți arăta Domnul și pe îngerii împreună slujitori, cu care roagă-te acum, să stăm și noi cu frică de Dumnezeu în lăcașurile Sale.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În timpul Sfintei Liturghii din Joia Mare ai văzut pe Domnul Hristos înconjurat de puterile îngerești; Acestuia roagă-te Sfinte Serafim, ca unul ce ai mare îndrăzneală către Dânsul să ne dea nouă a vedea păcatele noastre și a sta cu umilință și cu smerenia vameșului în sfintele Sale lăcașuri, strigând: ,, Iisuse al meu, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

În chilia din pădure adesea te retrăgeai, dăruindu-te cu totul rugăciunii lui Iisus, pe Care roagă-l să Se odihnească și în chilia cea smerită și sărăcăcioasă a inimii noastre .

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Fiind Tu Slava cetelor îngerești și pe pământ oamenilor Candelă nestinsă a rugăciunii, cu ale Tale rugăciuni învrednicește-ne pe noi, cei mult greșiți, slavei Împăratului ceresc.

Apoi aceste stihiri:

Urmând dorului de pustnicie, după hirotonirea întru ieromonah, și mai mult te-ai odihnit în inima pustiei, purtând în inima ta pe Cel Ce stăpânește peste toată făptura; Acestuia roagă-te Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, să îmblânzească patimile cele ascunse în pustia inimii noastre cu biciul rugăciunii.

Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.

Condacul
Frumuseţea lumii şi cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălăşluit în Mănăstirea Sarovului, şi acolo, îngereşte vieţuind, multora le-ai fost cale spre mântuire.

Pentru aceasta şi Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogăţindu-te cu darul tămăduirilor şi al minunilor. Drept aceea îţi cântăm ţie: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Prochimenul :

Evanghelia

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule…

Slavă… glas 2:

Pentru rugăciunile Cuviosului Tău, Milostive, curaţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.

Stihira

Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.

Cu toată luarea aminte citind Evanghelia lui Hristos și scrierile Sfinților Părinți, ca o albină te-ai hrănit cu mierea înțelepciunii, îndulcind și mințile cele neputincioase cu picăturile cuvintelor tale.

Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.

Doamne, miluieste (de 12 ori).

Cântarea a VII-a

Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri ! ”.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cântarea imnelor celor bisericești ți-ai îndulcit dorul de desăvârșire, acestea slujindu-și ca niște trepte spre ajungerea la Împăratul luminilor, pe Care Îl roagă, fericite, să ne dea nouă înțelepciune spre înțelegerea duhovniceștilor cuvinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu postul cel aspru ai veștejit săltările trupului și ca un înger ai zburat cu mintea aprinsă de focul Duhului la Soarele Cel mai înainte de Soare, Cel împreună șezător pe scaun cu Tatăl.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Pe stâncă ai petrecut o mie de nopți și o mie de zile întru rugăciune, văzând cu ochii minții pe Soarele dreptății strălucind pe cerul inimii tale.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Ca Una Ce ai născut și ai purtat în brațe pe Împăratul Cel fără de moarte, din moartea păcatului scoate pe robii Tăi, cei ce dorm întru întunericul patimilor.

Cântarea a VIII-a

„Văzându-Te soarele întins pe Cruce, şi-a strând razele şi tot pământul s-a clătinat cu cutremur, Împărate al tuturor, văzându-Te de voie pătimind, Cel Ce eşti din fire nepătimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tămăduieşte ca un doctor patimile sufletului meu !”.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De hoți fiind călcată chilia ta, ai suferit de la aceștia răni înfricoșătoare, dar Împărăteasa cerurilor arătându-se ție cu Sfinții Apostoli Petru și Ioan, te-a tămăduit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălțimea iubirii de vrăjmași ne-ai arătat Părinte, iertând pe cei răufăcători și rugându-te să nu fie ei pedepsiți; roagă-te să ni se dea și nouă putere a ierta din inimă pe cei ce ne necăjesc pe noi.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Înțelegând că pacea lui Hristos revărsată în inimi este comoara cea ascunsă în țarină care mântuiește mii de suflete, pe aceasta o ai dobândit prin însutite osteneli și te rogi acum să fie întărite și sufletele noastre cu legătura păcii Domnului.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Ca un soare al slavei luminezi toată Biserica, Preacurată, Ceea Ce cu lumina rugăciunilor Tale risipești întunericul necunoștinței de Dumnezeu.

Cântarea a IX-a

Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar Tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi Te slăvim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând voii Domnului, ai deschis ușa noii tale chilii tuturor sufletelor necăjite, punând în slujba oamenilor darurile dobândite de la Dumnezeu: darul înaintevederii, al facerii de minuni și alte daruri ale Duhului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tainele dobândirii harului Duhului Sfânt ai descoperit lui Motovilov, ucenicul tău iubit, dar nu ne lipsi nici pe noi Părinte, de ocrotirea lui Hristos prin ale tale sfinte mijlociri.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu multă dragoste te-ai îngrijit de orfani și de maicile de la mănăstirea Diveyevo, însă nu ne uita nici pe noi, oile cele rătăcite, Sfinte, ci ne călăuzește către staulul cel ceresc al lui Hristos.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Roagă-Te Preacurată, să ne izbăvim noi de întunericul păcatelor și să-L vedem pe Soarele slavei strălucind cu razele înțelepciunii Sale.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.

Bucură-te, comoara cea duhovnicească a călugărilor, solitorul păcii lui Hristos, lauda Bisericii Ortodoxe, mângâierea cea dulce a celor necăjiți, împodobitorul pustiei cu strălucirile rugăciunii, nu înceta a soli Bisericii pace și întărire pe piatra dreptei credințe.

Fiu prea iubit al Maicii Domnului fiind, te-ai bucurat din plin de minunată ocrotirea Ei în boli și în necazuri, dar acum adu-ți aminte Părinte, și de noi, cei încercați în focul multor ispite, pe care îl stinge cu ploaia rugăciunii tale.

Cunună prea slăvită ești monahilor, căci părăsind toate desfătările acestei lumi trecătoare, ai iubit nevoințele pentru dobândirea Împărăției celei veșnice, pe care roagă-te să o moștenească și cei ce te cinstesc pe tine.
Bucurie ai picurat în sufletele cele biruite de mâhnire și cuvintele tale s-au făcut multor sufletele temelie a unei noi vieți renăscute prin pocăință, pe piatra căreia întărește și inimile noastre.
De multe vedenii și bucurii duhovnicești te-ai învrednicit pentru curățirea viețuirii tale întru Duhul; nu înceta a soli și pentru noi izbăvire din robia patimilor celor necurate.

Cu serafimii slujind Făcătorului a toate și cântarea întreit sfântă aducând Celui mai presus de toată lauda omenească și îngerească, adu-ți aminte și de cei ce te măresc pe tine, mijlocindu-ne sfârșit cu pace, izbăvire de veșnicele chinuri și răspuns bun la judecata lui Hristos.

Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos, cu Sfântul Serafim de Sarov şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.

Sfinte Dumnezeule…Preasfanta Treime…Tatal nostru…

Cu nevoințele cele mai presus de fire te-ai asemănat serafimilor, cu care roagă-te acum preafericite Părinte Serafim, să ni se dea nouă înțelepciune a lăuda nevoințele viețuirii tale celei îngerești .

Trecut-ai la cele veșnice pe când te aflai în rugăciune înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu, împreună cu care roagă-te Sfinte, să fim și noi moștenitori ai vieții celei de-a pururea fericite.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbaveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.
Toata nădejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-mă sub sfânt acoperământul Tău.

*

5

Rugăciune scurtă către Maica Domnului a Sfântului Serafim de Sarov

Atotmilostivă, Împărăteasa mea, Preasfantă Doamnă, Fecioară Preacurată, Născătoare de Dumnezeu, Marie, Maica lui Dumnezeu, singura şi neîndoielnica mea nădejde. Nu te scârbi de mine. Nu mă depărta, nu mă părăsi. Apără-mă, mijloceşte, auzi-mă, vezi-mă… Stăpână ajută-mă, iartă-mă, iartă-mă… Preacurată.

Duminica după Nașterea Domnului (a Sfinților Iosif Logodnicul, David Prorocul și Iacob, ruda Domnului. Fuga în Egipt)

1

Condac la Duminica după Naşterea Domnului

Glasul 3

Fecioara astăzi…

De veselie astăzi, Dumneze­iescul David se umple; şi Dreptul Iosif împreună cu Iacob, laudă aduce; că luând cunună pentru înrudirea cu Hristos se bucură; şi pe Cel Ce s-a născut în chip de negrăit pe pământ, Îl laudă şi strigă: mântuieşte, Îndurate, pe cei ce Te cinstesc pe Tine.

*

Tropar la Duminica după Naşterea Domnului

Glasul 2

Binevesteşte Iosif lui David, Dumnezeiescului părinte, minunile: văzut-ai pe Fecioara născând; cu magii te-ai închinat; cu păstorii ai slăvit şi prin îngeri înştiinţare ai primit. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

***

1

 

Canon de rugăciune la Duminica după Naşterea Domnului

Tropar la Duminica după Naşterea Domnului, glasul al 2-lea:

Binevesteşte Iosif lui David, Dumnezeiescului părinte, mi­nunile: văzut-ai pe Fecioara născând; cu magii te-ai închi­nat; cu păstorii ai slăvit şi prin îngeri înştiinţare ai primit. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmos: Cânta-voi Ţie, Doamne…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Cânta-voi Ţie, Doamne Dumnezeul meu, că din Sfânt pântecele Fecioarei în chip de negrăit îmbrăcându-Te în Îm, l-ai înnoit, ca un Milostiv.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Astăzi păstorii teologhisesc împreună cu îngerii, cântând cântare de Slavă şi magii daruri aduc, Celui Ce a fost purtat ca un Prunc în Trup.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Slavă întru cei de sus, cântau Cetele îngereşti, stând înaintea păstorilor în Betleem; împreu­nă cu care să lăudăm pe Cel Ce a binevoit a Se Întrupa.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Câţi săvârşim cele de naştere ale Celui Ce S-a Întrupat pentru noi, cu bucurie să lăudăm pe Iacob, fratele lui Dumnezeu şi pe David, Dumnezeiescul părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

David, al lui Dumnezeu pă­rinte după trup, laudă cu alăuta pe Cuvântul, Cel Ce s-a Întrupat din rădăcina lui Iesei; Care a tras la Sine pe Dreptul Iacob.

Catavasie:
Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Întărirea celor ce nădăjduiesc…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Pe Hristos, Cel Ce S-a năs­cut cu Trup fără de să­mânţă din Fecioara Maria, cu îngerii toţi să-L lăudăm, stri­gând: Slavă întru cei de sus!

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Păstorii, petrecând noaptea pe câmp, strigă cu credinţă lui Hristos, Păstorului Celui Ade­vărat, Celui Ce a fost Binevestit de îngeri: Slavă întru cei de sus!

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Să se veselească cerurile şi să dănţuiască tot pământul cântând astăzi Celui Ce S-a născut: Slavă întru cei de sus, lui Hristos Dumnezeu!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sărbătoarea cea de toţi prăznuită a Celui Ce S-a micşorat pentru noi să o cinstim, credin­cioşilor, împreună cu David şi cu Iacob, cu cântări, după vrednicie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un mire din cămară va ieşi acum Domnul, a zis David, din pântece de Maică; pe Care împreună cu Iacob să-L lăudăm.

Catavasie:
Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne!

Cântarea a 4-a.

Irmos: De venirea Ta pe pământ…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Mai înainte văzând Proorocul Avacum cu ochii minţii Po­gorârea cea Nespusă a Cuvân­tului lui Dumnezeu, a strigat: din Teman va veni Dumnezeu, Mântuitorul nostru.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Stătut-au înaintea ieslei Tale, celei de Dumnezeu primitoare, Oştile celor fără de trup, Fiule al lui Dumnezeu, slăvind cu cutremur şi cu spaimă naşterea Ta cea mai presus de cuvânt.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Cu magii să ne închinăm Stă­pânului, cu îngerii şi cu păstorii să dănţuim, strigând cu Dum­nezeiască cuviinţă: Slavă întru cei de sus, lui Hristos Dumnezeu!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel Ce Împărăteşte peste toţi împăraţii, Hristos, născându-Se după Trup din sămânţa lui David, pe Iacob cel ales l-a primit frate, precum a binevoit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce din Fecioară S-a ară­tat în Trup Dumnezeu şi Domn, a preamărit pomenirea voas­tră, sfinţilor: Iacob, cel mai ales dintre Apostoli şi Preafericitul David.

Catavasie:
Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbră deasă. Venit-ai, Întrupându-Te din Cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă Puterii Tale, Doamne!

Cântarea a 5-a.

Irmos: Cel Ce ai Răsărit Lumina…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Cel Ce ai făcut să ne Răsară nouă, celor dintru întu­neric, Lumina Dumnezeieştii Tale Arătări, Slavă Ţie! Slavă Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu!

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Cel Ce Te-ai născut din Fecioară şi ai luminat pomenirea lui David şi a lui Iacob, slavă Ţie! Slavă Ţie Iisuse, Fiul lui Dumnezeu!

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Cel Ce Te-ai îmbrăcat în chip de rob din pântece Preacurat, Cuvinte, Slavă Ţie! Slavă Ţie, Iisuse Fiul lui Dumnezeu!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe Care Proorocul David prin Dumnezeiasca insuflare L-a numit Ploaia cea de pe Lână, pe Iisus Fiul lui Dumnezeu, pe Acela Iacob L-a propovăduit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Făptura aduce ţie, Fecioară, fără încetare, glasul Îngerului: Bucură-te Preacurată, Maica lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu!

Catavasie:
Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, ai trimis nouă pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare, dăruindu-ne pace; deci povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Strigat-am mai înainte…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Doamne, Cetele îngerilor privind cu uimire Taina Naşterii, au strigat: Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu, că S-a Născut pe pământ acum.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Bine ai voit a Te naşte în vremurile cele mai de pe urmă din Fecioară, ca un Om, Cel Ce din Tatăl Te-ai născut mai înainte de veci, ca un Dumnezeu; ca pe Adam cel stricat iarăşi să-l zideşti, ca un Iubitor de oameni.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Şezut-ai, Doamne, pe scau­nul Proorocului Tău David, precum Te-ai jurat, ieşind din Rodul pântecelui lui; iar lui Iacob i-ai dat, Hristoase, Scau­nul Bisericii.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Stătut-au înspăimântându-se Cetele cereşti înaintea peşterii şi au lăudat Naşterea cea Prea­curată, cântând fără de încetare: Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împăratul David s-a arătat Prooroc minunat şi strămoş al Dumnezeieştii Întrupări; iar Iacob s-a vădit ucenic, întâi episcop şi mucenic.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rugămu-ne, roagă-te pentru noi robii tăi, Fecioară, de Dum­nezeu Născătoare, Celui Ce S-a Întrupat din tine; că pe tine te ştim Singura noastră Ocrotitoare.

Catavasie:
Din pântece pe Iona, ca pe un prunc, l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit. Iar Cuvântul în Fecioară Sălăşluindu-Se şi Trup luând, a ieşit lăsând-o Nestricată; că Cel Ce n-a pătimit stricăciune, pe Ceea ce L-a născut a păzit-o Nevătămată.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

De veselie astăzi, Dumneze­iescul David se umple; şi Dreptul Iosif împreună cu Iacob, laudă aduce; că luând cunună pentru înrudirea cu Hristos se bucură; şi pe Cel Ce s-a născut în chip de negrăit pe pământ, Îl laudă şi strigă: mântuieşte, Îndurate, pe cei ce Te cinstesc pe Tine.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Tinerii lui Avraam…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

În Betleem păstorii, slăvind pe Cel Născut din Fecioară, au vestit pe Mântuitorul şi Domnul, Cel Ce S-a arătat pe pământ, ca să mântuiască nea­mul omenesc.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

De Naşterea cea mai presus de cuvânt a Născătoarei de Dumnezeu, a Mariei, mirându-se Cetele îngereşti au strigat: Slavă întru cei de sus, Dum­nezeului nostru şi pe pământ pace!

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Arătatu-te-ai mai Înaltă decât Heruvimii, Fecioară, purtând în braţele tale, pe Cel purtat de dânşii; pe Care nu înceta a-L ruga pururea să ne mântuiască pe noi.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Aducătorul de mireasă, David şi Dumnezeiescul Iacob, purtătorul de grijă al Cămării de mire a Bisericii fiind, ziceau: Cel Ce Te-ai Întrupat pentru noi, Hristoase, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel ce între prooroci eşti îm­părat şi între împăraţi prooroc, cântă împreună cu Iacob de Dumnezeu înţelepţitul şi cu noi: Cel Ce pentru noi Te-ai Întrupat, Hristoase, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

În rugul cel ce ardea şi nu se mistuia şi în cuptorul cel ră­corit, Maică Preacurată, mai înainte fiind închipuită, ai năs­cut fără de sămânţă pe Dumnezeu Întrupat, Curată şi Binecuvântată.

Catavasie:
Tinerii în dreapta credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat; ci în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Pe Împăratul Hristos…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Pe Împăratul Hristos, pe Care L-au vestit păstorii în Betleem şi steaua L-a arătat cu înfăţişare de rob, toate lu­crurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Pe Hristos, Cel Ce s-a Născut, Căruia magii s-au închinat cu daruri şi Oştile îngerilor L-au teologhisit, toate lucrurile lău­daţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Pe Hristos, Cel Ce S-a Întrupat şi pe Care L-au slavoslovit Puterile cerurilor cele cu ochi mulţi, neîncetat Îl laudă: toate lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Pe Hristos, Cel Ce S-a Întru­pat, pe Care L-a proorocit David, al lui Dumnezeu după trup părinte, şi Iacob popoarelor L-a propovăduit: toate lucru­rile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Împăratul Hristos, pe Care L-a născut nouă Fecioara Maria şi după naştere a rămas Fecioară Preacurată, toate lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Catavasie:
Cuptorul cel răcorit a închipuit Chipul Minunii celei mai presus de fire; că nu a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici Focul Dumnezeirii pântecele Fecioarei, în care a intrat. Pentru aceasta, cântând, să strigăm: să binecuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Moise în munte a văzut…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Pe Cuvântul şi Fiul Cel mai înainte de veci, în chip de negrăit Născut din Tatăl, pe Acesta în vremurile cele mai de pe urmă L-a născut cu Trup, astăzi, Fecioara; pe Care Îl laudă păstorii cu îngerii, strigând: Slavă întrucei de sus, lui Dumnezeu!

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Văzând magii steaua, au ve­nit la Dânsul pe cale minunată, căutând pe Cel Născut; pe Care aflându-L, cu daruri L-au cin­stit, cu aur şi cu tămâie şi cu smirnă, strigând: Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu, Cel Ce S-a născut!

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Betleeme veseleşte-te acum, cetate făcându-te Noului David; şi tu Sioane, cetăţuia bisericilor, bucură-te, privind acum la ve­selia cea de obşte a Împăratului tuturor şi a slujitorilor Lui.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Lui Dumnezeu, Celui Ce S-a născut din Fecioara, L-a slujit toată făptura cu cutremur: ce­rurile cu steaua, pământul cu ieslea, muntele cu peştera, magii cu darurile, păstorii cu minunea şi îngerii aducându-I cântare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împărat din păstor făcutu-s-a David de demult, iar tu, Iacob, cel din seminţia cea împără­tească a lui Iuda, păstor te-ai arătat turmei Celui Ce S-a În­trupat, Mielului Celui Preaînalt şi Fiului lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Oştile îngerilor te măresc pe tine, de Dumnezeu Născătoare şi neamul omenesc te cinsteşte neîncetat cu cântări; că tu ai unit cu Dumnezeiasca Naştere pe pământeni cu cele cereşti. Pentru aceasta pe tine te lăudăm.

Catavasie:
Taină Minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, Scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându-L Îl slăvim.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească…

Tatălui Ceresc slujind cu ade­vărat, Dreptule Iosif, tată ai şi fost socotit al Fiului Celui fără de început, Ce S-a făcut Prunc cu Trupul. Pentru aceasta astăzi prăznuind preasfântă pomeni­rea ta, cu veselie în inimă şi te lăudăm cu credinţă.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească…

Ceata Proorocilor Dumneze­ieşte prăznuieşte Minunea ce s-a făcut cu tine, o, Fecioară: că ai născut pe Dumnezeu Întru­pat pe pământ. Pentru aceasta îngerii cu păstorii cântă astăzi şi cu credinţă magii împreună cu Iosif vestesc lui David, Dum­nezeiescului părinte, minunile.

Unul dintre cele mai mari daruri este să cunoaştem voia lui Dumnezeu

Când primim un cuvânt de la părintele nostru şi ne „ascuţim” auzul pentru a-l prinde cu credinţă, atunci Dumnezeu ne dă ceea ce ne este de trebuinţă ca să ne tămăduim duhovniceşte. Dar vindecarea depinde de ascultare şi de cunoaşterea „limbii lui Dumnezeu”.
După cum sublinia Părintele Sofronie, taina legăturii duhovniceşti dintre stareţ şi ucenic ne ajută să recunoaştem „firul subţire” al voii dumnezeieşti în cuvintele de Dumnezeu insuflate ale părintelui duhovnic. Cu toate acestea, există oameni care niciodată nu fac ascultare. Atunci când primesc un cuvânt de la părintele lor, ei încearcă să-l „îmbunătăţească”, adăugând încă alte zece cuvinte de la ei. Duhovnicul nu le poate împărtăşi nici măcar un gând, nicio fărâmă de har. Însă dacă trăim în ascultare şi ne străduim să înţelegem şi să vorbim „limba lui Dumnezeu”, atunci cu credinţă cerem a cunoaşte voia Domnului, iar părintele duhovnic ne răspunde la rândul său cu credinţă. El crede, pentru aceea şi grăieşte.
Căutând darurile Duhului Sfânt în rânduielile Bisericii noastre, aflăm belşug de viaţă; iar unul dintre cele mai mari daruri este a cunoaşte voia lui Dumnezeu, pentru a o putea împlini întocmai în viaţa noastră. Când primim un cuvânt de la părintele nostru şi ne „ascuţim” auzul pentru a-l prinde cu credinţă, atunci Dumnezeu ne dă ceea ce ne este de trebuinţă ca să ne tămăduim duhovniceşte. Dar vindecarea depinde de ascultare şi de cunoaşterea „limbii lui Dumnezeu”.

(Arhimandritul Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iaşi, 2015, p. 285)