Ereticul Bartolomeu va participa la sfinţirea Catedralei Naţionale, anunţă Patriarhul Daniel


basilica.ro: Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va participa la sfinţirea Catedralei Naţionale, a anunţat marţi Părintele Patriarh Daniel în cadrul şedinţei Consiliului Național Bisericesc întrunit la Reşedinţa Patriarhală.

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a fost invitat verbal de Părintele Patriarh Daniel în timpul „Sfântului și Marelui Sinod”!? care a avut loc în Creta în anul 2016, apoi prin intermediul unei scrisori oficiale.

1

Anul trecut, Patriarhul Ecumenic și-a exprimat dorința de a participa la acest eveniment deosebit de important pentru Ortodoxia românească într-un interviu acordat postului de televiziune al Patriarhiei Române.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, încă de anul trecut, după Sfântul și Marele Sinod din Creta, m-a chemat să iau parte la târnosirea acestei Catedrale. De fiecare dată, când revin în România, pentru mine este un prilej special de bucurie, veselie și cinstire, cu atât mai mult atunci când voi veni, dacă mă voi învrednici să vin, la un eveniment atât de mare și istoric, cum va fi inaugurarea noii Catedrale Patriarhale în inima Bucureștilor, spunea Sanctitatea Sa în interviul din 27 august 2017.

Festivitătile legate de sfințirea locașului de cult vor dura cinci zile, din 25 până în 30 noiembrie, a evidenţiat astăzi Patriarhul Daniel care prezentat şi stadiul actual al lucrărilor la Catedrala Naţională.

„Au fost realizate în proporție de 80% lucrările de execuție a suprastructurii Catedralei Naționale, între cotele + 36,00 – + 62,00 metri”, a spus Preafericirea Sa.

Zămislirea Bisericii

„Vino, am să-ţi arăt Mireasa, Femeia Mielului” (Apoc. 21:9)

„Cînd Hristos a fost înjunghiat ca un miel, El S-a logodit cu Biserica prin propriul Său Sînge. Precum femeia a fost făcută pentru Adam în timpul somnului lui prin scoaterea coastei, la fel şi Biserica a luat chip prin curgerea Sîngelui din coasta lui Hristos în timpul adormirii de bună voie pe cruce cu somnul morţii, şi s-a unit cu Cel ce S-a răstignit din iubire pentru noi”.

Sf. Andrei al Cezareei – Comentariu la Apocalipsă, cap. 67

sursa

Patriarhia Română infirmă că s-a discutat despre Basarabia la întâlnirea dintre Patriarhul Daniel și Patriarhul Chiril. PF Daniel, invitat la Moscova

Contactat de ActiveNews, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a infirmat faptul că la întâlnirea dintre cei doi patriarhi s-ar fi discutat despre problema celor două Mitropolii din Basarabia.

„În calitatea mea de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, pot să infirm că la întâlnirea dintre PF Părinte Patriarh Daniel și PF Părinte Chiril s-a discutat despre problema Basarabiei. Subiectele de discuție au fost cele menționate în comunicatul oficial”, ne-a declarat domnul Vasile Bănescu.

Știrea inițială

Vizita Patriarhului Chiril la București ar fi prilejuit o discuție la nivelul cel mai înalt al Bisericii Ortodoxe despre situația canonică din Basarabia, acolo unde există două Mitropolii în conflict mai vechi, a scris agenția de stat, Itar Tass, citată de Vlad Cubreacov.

”Șefii celor două Biserici vor discuta despre conflictul legat de Mitropolia Basarabiei, care durează deja de un sfert de secol, precum și despre Legea educației din Ucraina, împotriva căreia Biserica Rusă ar dori să se pronunțe împreună cu Biserica Ortodoxă Română”, scria agenția de la Moscova înainte de vizita delegației la București.

Informația a fost confirmată indirect, chiar de către siteuloficial al Patriarhiei Moscovei:

„În cadrul dialogului, conducătorii celor două Biserici au făcut schimburi de informații cu privire la problemele bisericești și relațiile dintre cele două Patriarhii”.

Conform siteului Patriarhiei Ruse, discuția a durat peste două ore și s-a desfășurat într-un spirit „fratern”. De asemenea, conform aceleiași surse, s-a discutat despre problemele ortodocșilor din Ucraina, iar Patriarhul Daniel a primit invitația de a merge la Moscova, cu ocazia viitoarelor manifestări dedicate aniversării a 100 ani de la Sinodul din 1917-1918, restabilirea Patriarhatului și întronizarea patriarhului Tihon și persecutarea Bisericii Ortodoxe în perioada regimului comunist.

De asemenea, s-a discutat despre Sinodul din Creta, de anul trecut.

activenews.ro

Iconomia, pogorământul și scumpătatea…


Iconomia – cuvântul îsi are originea în verbul a iconomisi, care înseamnă a întrebuinţa, a administra, iar expresia: ”iconomi ai tainelor dumnezeiești” înseamnă administratori ai tainelor dumnezeiești, adică cei care săvârșesc Tainele. Însă acest lucru ei îl fac nu după a lor socotinţă, ci urmând învăţăturilor lăsate de Sfinţii Apostoli și Sfinţii Părinţi, răspunzători fiind de iconomisirea acestora. Acesta este sensul gramatical simplu și curat. Pentru studiul de faţă sensul cuvântului se schimbă, cuvântul în cauză căpătând altă valoare, mult mai profundă, el definindu-se ca fiind ”cadrul dumnezeiesc” în care Dumnezeu Însusi e iconomul tainei, fapt datorat unor neputinţe sau necesităţi caracteristice nouă oamenilor.

Acesta este sensul corect de întrebuinţare al acestui cuvânt cu privire la cele amintite. Când facem apel la iconomie, facem apel direct la mila lui Dumnezeu, cerând ajutor pentru neputinţa noastră. Este greșit a întelege prin iconomie un mod mai puţin rigorist de a trata un anumit aspect, Sfinţii Părinţi când spun că au întrebuinţat iconomia pentru cutare lucru, se referă la plinătatea actului în sine, cuvintele “prin iconomie” neînsemnând nicidecum “prin îngăduinţă”, ”mai lăsăm de la noi”, ci prin iconomia Lui Dumnezeu, în cadrul dumnezeiesc al Proniei putem să săvârsim acestea, altfel ele neputând fi săvârsite în acest fel.

Pogorământul – de la verbul a pogorî care înseamnă a coborî, a lăsa mai jos, deci pogorământ înseamnă coborâre. Ca act în sine pogorământul este unul din cele două criterii, alături de scumpătate (acrivie) prin prisma cărora în cadrul iconomiei sunt gestionate Tainele Bisericii lui Hristos Celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, și prin care se face o anumită concesie în detrimentul unui anumit canon, coborând pentru un anumit timp și anumite necesităţi sau nevoi de importanţă majoră, prin iconomia lui Dumnezeu, coborând deci la un nivel mai accesibil celor în cauză cerinţele acestuia (ale canonului). Cu alte cuvinte pogorământul este ”organul executiv’’ al iconomiei.

Scumpătatea – sau acrivia îi spunem mai nou, are înţelesul comun de rigorism, intransigenţă, fiind de fapt starea naturală a lucrurilor și nu așa cum este ea înţeleasă mai ales în timpurile de acum, ca un mod să zicem rigorist de a privi lucrurile. Nu! Scumpătatea este canonul în sine. Deci, este foarte gresit să spunem că am judecat un anume canon cu scumpătate, adică am adoptat exact atitudinea corectă în duhul căruia acel canon a fost pus. Un anume canon nu poate fi iconomisit cu scumpătate, scumpătatea fiind insăsi canonul, acesta putând fi iconomisit altfel doar prin pogorământ. S-a ajuns la forma pe care o folosim astazi, formă care scoate din ecuaţie pogorământul, tocmai datorită faptului că atunci când a fost nevoie să se administreze un canon altfel de cum el a fost dat, adică literă cu literă, ceea ce cu alte cuvinte înseamnă scumpătate, s-a apelat la iconomie, astfel forma de derogare de la canon s-a adoptat ca fiind iconomia si nu pogorământul, care este actul în fapt prin care se împlineste iconomia.
Corect este să spunem că prin iconomia Lui, Dumnezeu facem un pogorământ, prin care noi deviem de la prevederile canonului, adică de la scumpătate, și doar pentru o anume neputinţă sau necesitate, nu așa după voia noastră, de frică sau din lenevie, invocand iconomia și inventând motive false. Este de reţinut că iconomia o face Dumnezeu și doar în cadrul ei putem și noi a ne face pogorămintele, fără de care după cum se observă cădem sub greutatea scumpătăţii, scumpătate cu care Sfânta Biserica s-a apărat de-a lungul veacurilor si până astazi.

Atât de tare au fost denaturate înţelesurile acestor chestiuni încât cei care doresc să ţină acestea așa cum au fost așezate, atenţie: DE CĂTRE SFINŢII APOSTOLI ȘI SFINŢII PĂRINŢI, URMAȘII ACESTORA, sunt priviţi ca niște căpcăuni cu un singur ochi, sălbatici care nu știu altceva decât să apeleze la Sfinţii Părinţi! Adică sunt percepuţi ca făcând exces de zel în aceste chestiuni, de parcă acriviștii ”ăstia” au cerut patru afundări ale unui Sfânt Botez! Nu, au cerut doar trei! Atât! Nu două, nu una, nu stropiri, nu turnări! Ci trei, simple și mântuitoare afundări!

Putem spune fără să greșim nici măcar “o iotă” că și Hristos a privit lucrurile din prisma scumpătăţii, ca dovadă nu a zis: ”să nu furi mult”, ci a zis “să nu furi”! Atât! Nu a zis: ”să nu desfrânezi dacă poţi”, a zis: ”să nu desfrânezi” etc., nu prea încape loc de pogorăminte aici, nu-i loc decât de acrivie, bineînțeles dacă noi vrem să ajungem la răsplata promisă de Hristos, adică mântuirea.

Este crucial a înțelege faptul că este o chestiune strict personală, la alegerea fiecăruia, dacă el vrea sau nu să se mântuiască, problema însă apare când mântuirea altora depinde de tine, ca slujitor, știut fiind faptul că tu poţi foarte “lesne” a închide “usile Împărăţiei” altora, neîmplinind cele predate de Sfinţii Apostoli și de Sfinţii Părinţi. Mărturie pentru aceasta ne dă chiar Mântuitorul, zicând: ”vai vouă, cărturarilor si fariseilor făţarnici! Că închideţi Împărătia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, si nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.” (Matei 23, 13)

În concluzie, trebuie reţinut că:

1) iconomia este o stare de fapt dumnezeiască, care are început și sfârșit nefiind veșnică [1], care se invocă ca urmare a unei neputinţe sau necesităţi; pogorământul este actul în sine de derogare de la un anumit canon, în virtutea iconomiei, iar scumpătatea sau acrivia, este canonul în sine, literă cu literă;
2) cei care fac anumite pogorăminte invocând iconomia, nu sunt de fapt “ortodocșii cei buni” care te acceptă și așa cu anumite neajunsuri, din “dragoste mare” făcând și inventând mereu iconomii și pogorăminte;
3) cei care privesc lucrurile cu scumpătate nu sunt ortodocși fanatici, fundamentaliști, sunt doar mai atenţi la cele așezate de Sfinţii Apostoli și continuate de Sfinţii Părinţi la cele 7 Sinoade Ecumenice, și mai dispuși a îndeplini cele hotărâte de aceștia odată pentru totdeauna!

1 Sfântul Nicodim Aghioritul, Pidalion, tipărit cu binecuvântarea P.S.Calinic al Argesului, Editura Credinţa Strămosească, ediţie îngrijită de Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil, 2007, pp 90-91.

Fragment din Studiul teologic patristic și canonic al Sinaxei Naționale Ortodoxe Române 01 iunie 2017

g.s.

Ortodoxia, ce este?


Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul şi inima dumnezeiescului Pavel. Aşa cum l-a descris ucenicul iubirii şi alţi apostoli şi evanghelişti cu lumina cerească a Sfântului Duh. Ortodoxia este acea sinteză minunată dintre dogmă şi obiceiuri, dintre teorie şi practică. Aşa cum ne-a fost predanisită de către părinţii duhovniceşti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei şi, mai târziu, ai Sfântului Munte.

Toţi aceştia, de la Sfântul ierarh Policarp, care a fost, după cum ştiţi, ucenicul apostolilor, şi până la Sfântul Nicodim Aghioritul, care a adormit la începutul secolului al XIX-lea, cu înţelepciunea şi sfinţenia lor, cu jertfele şi nevoinţele pe care le-au îndurat, ne-au înmânat preţioasa moştenire a credinţei şi vieţii drepte, comoara tradiţiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunări binecuvântate formate din membri ai Bisericii lui Hristos veniţi din toată lumea. Atunci, purtătorii de Dumnezeu părinţi, „înzestraţi cu toţii cu ştiinţa sufletului şi Duhul dumnezeiesc”, au discutat despre marile probleme care îl preocupă pe omul duhovnicesc, şi au aşezat postamentul, temelia civilizaţiei duhovniceşti.

Ortodoxia a fost pecetluită cu sânge de mucenicii tuturor vremurilor. De toată oastea sfântă formată din milioane de eroi şi mărturisitori, bărbaţi, femei şi copii. De la arenele Romei până în lagărele de concentrare din Rusia, toţi au dovedit că învăţătura creştină nu este o simplă teorie, ci adevăr şi viaţă. Cel mai frumos eroism, izbânda împotriva violenţei crude şi a puterii materiale, domnia şi împărăţia Duhului.
A venit apoi să laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie şi imnografia sa insuflată de Dumnezeu, care îmbibă firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obştescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vădit cu ceea ce este tainic. Într-o atmosferă de înălţare şi sfinţenie este înfăţişată în cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiască a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participă credincioşii. De asemenea, acolo sunt lăudate şi slăvite izbânzile mai-marilor credinţei şi ale Stăpânei aşezământului bisericesc, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamărită dogma, nu numai ca adevăr, ci şi ca răspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. După cercetătorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovnicească ce s-a luptat pentru dobândirea libertăţii duhovniceşti, pentru desăvârşirea omului. Scopul lui a fost să dea chip sufletului pentru înnoirea minţii. Exact în acest punct este inima duhului monahal, este scopul şi izbânda monahismului. Nevoinţele duhovniceşti ale asceţilor sunt noile lupte duhovniceşti ale duhului. Îl conduc pe om întru totul spre viaţa iubitoare de înţelepciune, spre îndumnezeire. Drumul monahismului este drumul curăţirii şi întoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificaţia sfinţeniei nu numai asceţilor, ci întregii lumi creştine.
Prin această semnificaţie a înălţat obiceiurile societăţii. Vedem acest lucru îndeosebi în percepţia socială. Elementul de bază al Ortodoxiei este iubirea de oameni, luată în cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie, ci în general, ca afecţiune. Ocrotirea socială este descoperită în ultimele decenii. Dar a luat naştere la Ierusalim, după Învierea Mântuitorului. Acolo s-au făcut primele cantine, în care au slujit primii şapte diaconi, după cum apare în Faptele Apostolilor. Apostolul neamurilor, Pavel, a fost totodată şi primul lucrător social. Odată cu propovăduirea Evangheliei, a înfăptuit şi cheta dragostei, numită în multe feluri. Lucrători sociali au fost şi urmaşii apostolilor, episcopii. Nu există o sugrumare mai cruntă a adevărului decât să susţină cineva că Părinţii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma şi nimic altceva. În timpul sinoadelor, în Cezareea a apărut, după cum se ştie, Vasiliada, sub călăuzirea Sfântului Vasile cel Mare. În Constantinopol funcţionau cantine pentru şapte mii de săraci, iar în Alexandria s-au întemeiat primele maternităţi. Nu numai episcopii, ci şi împăraţii şi chiar monahii participau la astfel de lucrări ale dragostei. Pentru toţi aceştia Ortodoxia a fost în acelaşi timp şi dreaptă lucrare.

Un alt element important al Ortodoxiei a fost întotdeauna eroismul pe care îl vedem în mucenicie. Dar nu s-a oprit numai la jertfa sângelui. Fiii Ortodoxiei au arătat mereu curaj şi vitejie în faţa oricărui fel de samavolnicie, fie că provenea de la Iulian, împăratul cel nelegiuit, fie de la arieni şi monofiziţi ori de la iconoclaşti şi de la monahii atraşi de rătăcirile latinilor. Această mulţime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sfântul Atanasie, Sfântul Vasile şi Sfântul Ioan Gură de Aur, ci şi pe Sfântul Teodor Studitul, egumenul mănăstirii Studion, împreună cu toţi monahii ei, pe Maxim Mărturisitorul şi pe marele erou – Sfântul Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.

O caracteristică a Ortodoxiei a fost dintotdeauna şi misiunea către barbari, combinată cu civilizarea. Biserica noastră, fără să facă vreodată prozelitism, a răspândit lumina Evangheliei şi a scrierilor, a iubirii şi blândeţii. Această cale spre învăţătură şi civilizare ne este arătată îndeosebi de Sfinţii trei ierarhi prăznuiţi astăzi, care au iluminat toată făptura cu razele vii ale dreptei învăţături despre Dumnezeu şi om. Sfinţii trei ierarhi sunt marii aştri ai tărâmului duhovnicesc al Bisericii.

Ortodoxia a fost întotdeauna calea împărătească a Evangheliei. A păstrat curat şi autentic duhul creştinismului în faţa misticismului întunecat al ereziilor din Răsărit, a centralizării papalo-cezareene a latinilor şi a subiectivismului raţionalist al protestantismului. A păstrat mereu măsura şi armonia, n-a făcut nimic greşit. Pentru că Părinţii au fost mişcaţi de duh, au fost călăuziţi de Dumnezeu în chip sfânt şi duhovnicesc.

Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici înţelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasă. Le-a explicat pe toate şi a creat cultura. După cum spune troparul Sfinţilor Trei Ierarhi, a întărit firea celor ce sunt şi obiceiurile oamenilor le-a îndreptat.

Ortodoxia este marşul omului către Făcătorul lui, către îndumnezeire. Îl conduce pe om la dezvoltarea lui deplină întru Hristos şi pentru Hristos. Ortodoxia nu este numai teologie, este totodată şi adevărată psihologie, şi umanism autentic, şi sociologie. Este un diamant care reflectă prin toate laturile adevărul.

Să cunoaştem deci Ortodoxia noastră. Nu teoretic, ci să o simţim şi să o trăim în toată profunzimea şi lărgimea ei. Doar aşa vom putea să o provocăm şi să-i arătăm valoarea.

Ortodoxia noastră nu este muzeu, nu este trecut, ci viaţă, creaţie şi strălucire. Este marele nostru ideal, este nădejdea preţioasă a mântuirii noastre. Este mândria noastră întru Hristos să o propovăduim cu eroism şi slavă, ca nişte fii adevăraţi ai marilor eroi ai Ortodoxiei.

Ortodoxie preafrumoasă, mireasă împodobită a lui Hristos, să nu te tăgăduim noi, nevrednicii, ci dacă vremurile şi împrejurările o vor cere, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge din noi!

Părintele Efrem Athonitul (Filotheitul), Despre credinţă şi mântuire, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 5-9

Nu va lapadati de Ortodoxie

Un strigat din «CATACOMBE»

Cei care au oprit pomenirea ierarhilor apostaţi împreună cu mirenii care îi urmează, au intrat în «catacombe». Nu vă temeţi Hristos este cu noi!

Am fost judecat în consistoriul monahal al Arhiepiscopiei Vâlcea şi m-au exclus din monahism, cu inderdicţia de a purta hainele monahale. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Mă bucur că sunt prigonit pentru Dreapta Credinţă şi mă rog Domnului Iisus, Maicii Domnului şi Tuturor Sfinţilor să mă ajute să păstrez credinţa curată, neschimbată şi neînnoită.
Cu ajutorul Domnului i-am înfruntat, criticat, am vorbit împotriva ecumenismului şi al sinodului eretic din Creta dar şi împotriva sistemului antihristic şi consistoriul de judecată mi-a dat această hotărâre.
Să urmăm Sfinţilor Mărturisitori din toate veacurile care au fost adevăraţi Stăjeri ai Ortodoxiei, să mergem după părinţii chilioţi din Athos care au întrerupt pomenirea.

Fericiţi vom fi de toţi Sfinţii, de vom păstra în adevăr mântuirea, căci învăţătura lor ne învaţă să alegem între Ortodoxie sau moarte!

Să ne opunem numerelor, cnp-urilor şi tuturor documentelor electronice, ca să nu ne lepădăm de numele de la botez şi să nu acceptăm sub nici o formă implantul cipului care este pecetluirea şi pentru care nu vom avea iertare de la Dumnezeu. Cu ajutorul şi din îndemnul Maicii Domnului «Portăriţa», nu sunt de acord cu nici un document antihristic cu cnp sau fără, fiindcă Sfinţii din «Sarea Pământului» ne-au avertizat: «să nu vă semnaţi pe nici un act, nimic demonic nu trebuie acceptat, lepădarea de Hristos începe de la primirea oricărui document al acestei conduceri antihristice». Sfinţii nu binecuvântau să se primească nici un fel de acte, nici un fel de buletine. Diavolul îşi însemnează slujitorii săi cu numere, Dumnezeu cu nume.
Cu binecuvântarea Maicii Domnului care s-a arătat acelor persoane din Rusia şi le-a spus: «să nu se primească nici un document antihristic», mă dezic de ele pentru că este o închinare la Fiară. Buletin nu mai am, pentru că are cnp- ul care este numărul Fiarei care înseamnă înregimentarea în sistemul satanicesc şi nu mai sunt trecute numele părinţilor. Acest buletin cu cnp cât şi celelalte documente care conţin cnp sau fără cnp constituie lepădare de Hristos – prima treaptă. Şi noi, în privinţa globalizării numerelor, buletinelor şi tuturor celorlalte acte cu cnp sau fara cnp, trebuie să ţinem cont de învăţătura lui Hristos.
Zice în Pateric că pasărea care se prinde în plasă doar cu o gheară piere toată, aşa şi noi, de ne vom agăţa puţin de cnp şi de orice document, atunci ne vom pierde sufletele pentru totdeauna. Dacă veţi primi un act, îl veţi primi şi pe altul, un act demonic de veţi primi, veţi primi şi pecetea, nu veţi mai avea putere să luptaţi. Ne vom mântui sufletele prin refuz şi fugă de sistem. Sfinţii au văzut în acte pecetea lui Antihrist prin etape şi ne îndeamnă să nu recunoaştem autoritatea Fiarei, să nu primim nimic de la noua guvernare. Nu trebuie să ne închinăm sistemului Fiarei. Scopul elitei globale este distrugerea totală a omenirii prin numere, o religie unică, un guvern mondial şi un conducător planetar. Scopul ordinii mondiale este să pregătească omenirea pentru venirea lui Antihrist. Ei doresc să distrugă Sfânta Ortodoxie şi să unească lumea într-un singur lagăr electronic şi fiecăruia să-i atribuie câte un număr de identificare, pentru a controla omul prin intermediul acestuia. Ceea ce şi astăzi se întâmplă, vor să ne robească şi să ne ducă la picioarele lui Antihrist.
Chiar dacă suntem scoşi în afara condiţiilor vieţii societăţii contemporane suntem în «surghiun» pentru Hristos, fiindcă spun marii duhovnici:«În vremurile de pe urmă creştinii adevăraţi vor fi ilegali din punct de vedere statal şi vor sta pe unde va rândui Dumnezeu».
Deziceţi-vă de toate documentele şi public, aşa cum făceau primii creştini care nu jertfeau idolilor. Să urmăm îndemnul celor din «Sarea Pământului» şi din «Convorbiri răspândite în Apocalipsă». Părinţii prigoniţi din Rusia spun să fugim de sistem, să nu intrăm în el şi dacă suntem să ieşim ca să ne mântuim.
Vremea a sosit, să luptăm cu Antihrist, ferindu-ne de înşelările, amăgirea şi semnele lui mincinoase.

Nu vă lepădaţi de Hristos, fiţi vigilenţi căci timpul este pe sfârşite.

Valerică Buşă –
fost frate la Măn. Lacul Frumos
Com. Vlădeşti,
Sat Pleaşa
Jud. Valcea
26.05.2017

ortodoxinfo

Vor fi introduşi în calendarul Bisericii Ortodoxe Poloneze patruzeci de Sfinţi Români


Biserica Poloniei a fost prima Biserică Ortodoxă Autocefală care a răspuns pozitiv propunerii Patriarhiei Române de a introduce sfinţi români în calendarul bisericesc local.

Potrivit unui comunicat remis de cancelaria sinodală, în cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Poloniei din data de 16 mai, ierarhii polonezi au decis trecerea în calendarul local a unor sfinţi români.

Înaltpreasfinţitul Părinte Jerzy (Gheorghe), Arhiepiscop ales al Eparhiei de Wrocław și Szczecin, a declarat pentruBasilica.ro că Sfântul Sinod al Bisericii Poloniei a aprobat trecerea în calendar a unui număr de aproximativ patruzeci de sfinţi români canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română începând cu anul 1950.

Conform rânduielii bisericeşti, după ce Sfântul Sinod al unei Biserici Ortodoxe locale hotărăşte canonizarea unui sfânt, celelalte Biserici surori sunt informate cu privire la această decizie prin intermediul unei scrisori fraterne. Prin această scrisoare se adresează şi rugămintea ca sfântul respectiv să fie introdus în calendarul bisericesc local în vederea confirmării şi consfinţirii cinstirii sale de către poporul binecredincios de pretutindeni.

În ultimii ani, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea în calendar a mai multor sfinţi canonizaţi de Bisericile Ortodoxe surori. Printre aceştia se numără: Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, Sfântul Cuvios Gheorghe din Drama, Sfântul Ierarh Luca al Crimeii, Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul. De asemenea, de curând, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a aprobat icoana Sfântului Cuvios Porfirie Cavsocalivitul în vederea trecerii sale în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.

*****

Lista Sfinţilor Români introduşi în calendarul Bisericii Ortodoxe Poloneze (în ordinea cronologică a datelor de pomenire):

  • Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti (10 ianuarie);
  • Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului (11 aprilie);
  • Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului (14 aprilie);
  • Sfântul Ierarh Simion Ştefan, mitropolitul Transilvaniei (24 aprilie);
  • Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie);
  • Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici (3 mai);
  • Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi (1 iulie);
  • Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (2 iulie);
  • Sfinţii Mucenici Epictet preotul şi Astion diaconul (8 iulie);
  • Sfinţii Cuvioşi Rafail şi Partenie de la Agapia Veche (21 iulie);
  • Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel (26 iulie);
  • Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (5 august);
  • Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (7 august);
  • Sfinţii Martiri Brâncoveni Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache (16 august);
  • Sfântul Cuvios Iosif de la Văratic (16 august);
  • Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei (30 august);
  • Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit) (1 septembrie);
  • Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi (7 septembrie);
  • Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău (9 septembrie);
  • Sfântul Voievod Neagoe Basarab (26 septembrie);
  • Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti (27 septembrie);
  • Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani (1 octombrie);
  • Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti (28 octombrie);
  • Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu (12 noiembrie);
  • Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei (30 noiembrie);
  • Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie);
  • Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (26 decembrie).

basilica.ro