Mii de musulmani s-au rugat pe stadionul Dinamo, intr-o zi de mare sarbatoare. „Noi avem nevoie de multe moschei”

1

1

1

http://www.stirileprotv.ro/lbin/video_embed.php?media_id=61694053&section=3&video_section_id=

Cu totii isi doresc sa se adune intr-un viitor apropiat la cea mai mare moschee din tara, care va fi ridicata in Capitala. Asa cum cere traditia, toti copiii au fost rasplatiti cu cadouri, pentru ca au tinut post in luna sfanta: „Am primit o ciocolata si am luat si haine Spiderman”.
Dupa rugaciune, musulmanii au discutat despre construirea celei mai mari moschei din Romania. Muftiatul comunitatii musulmane a primit un teren de peste 11.000 de metri patrati in Bucuresti, unde va fi ridicata moscheea, cu fonduri de la statul turc.

Dr. Abu al Ola Nagi Al Ghithy, presedintele Centrului Cultural Islamic Islamul Azi: „Ia uitati-va acum cati sunt aici, peste 6.000. Si nici nu incapem in aceasta moschee. Noi avem nevoie de multe moschei”.

Lacasul de cult ar urma sa aiba o capacitate de 1.000 de locuri. In plus, acolo va exista si o scoala de vara, unde copiii vor putea studia religia musulmana. Costurile totale ale constructiei sunt estimate la un milion de euro, bani donati de statul turc. La schimb pentru terenul moscheii din Bucuresti, Patriarhia Romana ar urma sa primeasca un teren in cartierul Fener din Istanbul, pentru a construi, cel mai probabil, un camin.

Victor Opaschi, secr. de stat pentru Culte: „Aici, Biserica Ortodoxa Romana va trebui sa se pronunte ce vrea sa construiasca acolo. Institutia omoloaga din Turcia mi-a comunicat ca ei sunt pregatiti sa discute despre trei oferte pe care le vor face in perioada imediat urmatoare, pentru, probabil, o casa a pelerinilor romani.”

In Romania traiesc oficial 67.000 de musulmani, cei mai multi fiind in Dobrogea.

protv

Româncă de 23 de ani stropita cu benzina şi incendiata în Paris de trei arabi cu cagule!

*

1

12 persoane, între care trei români, au fost rănite într-un atac teribil, la Aubervilliers (Seine-Saint-Denis), după ce un restaurantul românesc Transilvania a fost incendiat de trei persoane. Atacatorii au aruncat cu grenade lacrimogene şi au turnat benzină peste tot, apoi au dat foc.
Potrivit unui comunicat al ministerului Afacerilor Externe, doi dintre cei trei români sunt în stare gravă, cu slabe şanse de supravieţuire.
Lidia este una dintre ele. Are 23 de ani, este din Rodna, Bistriţa-Năsăud, şi lucra la barul restaurantului. A avut ghinionul să se afle în timpul serviciului în momentul atacului cu cocktail Molotov.

Fata a fost operată, însă are arsuri pe 85% din suprafaţa corpului, iar şansele de supravieţuire sunt foarte mici.

Iuliana, patroana restaurantului Transilvania este în stare de şoc, în urma atacului de duminică.

„Au dat foc. Au turnat benzină pe fete, pe bar, peste tot şi au dat foc. Acum mă duc la spital, sunt într-o situaţie foarte gravă”, a declarat femeia pentru Observator.

Patroana restaurantului a spus că în stare gravă se mai află şi cealaltă fată care lucra la bar, Dominica, de 21 de ani, din Republica Moldova.
Iuliana a mărturisit că nu ar avea probleme cu nimeni în zonă şi nu ştie ce anume a dus la comiterea acestui act criminal.
Autorii de origine araba, trei la număr, au intrat mascaţi în local, au aprins sticle cu cocktail Molotiv şi au stropit cu benzină.

reporteronline.net

Terorism cu voie de la Poliție

                          *

2

3

1

*

*

La Channel 4 a fost dat un reportaj anul trecut în care un reporter, care a stat într-un mic grup de jihadiști din Londra, le-a filmat activitatea.

Surpriză, în film apare un terorist, Khuram Butt, care a atacat și omorât oamenii pe London Bridge.
Ar fi comic, dacă nu seamănă cu un subit acces de demență la nivel înalt: avem un potențial terorist care face propagandă ISIS într-un parc din Londra, membru al unui grup care s-a format in jurul predicatorului Anjem Choudary, iar autoritățile așteaptă ca el să se activeze și să producă morți. Deci în loc să-i aresteze pe toți cei născuți în Marea Britanie în secunda doi, moscheea unde predica acel ideolog al morții să fie imediat închisă, iar pe cei care sunt emigranți să-i deporteze cu primul avion, decidenții culeg cadavrele de pe străzile orașului străbătut de Tamisa.
Tot acest circ sângeros se întâmplă în orașul cel mai controlat din lume, Londra având camere pe toate străzile, ce sunt urmărite permanent. Dar controlul este asupra cetățenilor, cei care sunt posibile victime. În urma atacului cu cuțite de zilele trecute, premierul britanic Thereza May, în loc să își dea demisia odată cu tot guvernul pentru incompetență, sau măcar să demită șefii serviciilor secrete și ai Poliției, a anunțat nici mai mult, nici mai puțin decât o mai serioasă cenzură (regularizare) a internetului, făcând un apel ca măsurile să fie luate pe plan mondial*. Deci în loc să îndiguim terorismul, se cere o altă măsură de control a populației.
Marea Britanie este parte importantă a destabilizării Orientului Mijlociu și a N. Africii, fapt care a dus la descătușarea orgiei sângeroase organizate de ISIS, care și-a creat un stat cu sprijinul Arabiei Saudite, Turciei și a altor dinastii wahhabite din zona Golfului. State care sunt, în mod aparent bizar, și partenerii strategici ai SUA în zonă.
Care a fost rezultatul „primăverii arabe” se știe: țări viabile distruse iremediabil, vechile comunități creștine pulverizate, sute de mii de copii nevinovați morți, un val de refugiați care s-a năpustit peste Europa, destabilizând viața socială în multe țări unde au fost adăpostiți.
Ca și teroriștii din Franța, care își lăsau ca amprentă cardurile de identitate în mașinile folosite în atacuri, Kuram Butt își lasă această amprenta video incredibilă, care demonstrează ori o nepăsare criminală a autorităților, ori faptul că acestea se folosesc deliberat de terorism – pe care Vestul l-a potențat prin distrugerea unor state laice foarte stabile (Irak, Siria, Libia etc.) – iar apoi îl acceptă ca să poată folosi pretextul pentru transparentizarea vieții private a propriilor cetățeni și controlul pe plan mondial al internetului. Sigur că pot fi acuzat de teoria conspirației, e cea mai simplă metodă de a ridiculiza problematica, dar nu găsesc răspunsuri serioase la faptele prezentate. Doar o epidemie de cretinism endemic ce atacă exclusiv decidenții politici, militari și din servicii, ar mai putea fi un răspuns la problemă.

Dar ce face presa?

CNN secretă ceea ce știe să facă perfect: fake news. Întrucât musulmanii britanici nu au ieșit în stradă ca să își manifeste dezaprobarea față de ultimul atentat din Londra, șefii CNN au decis că trebuie rezolvată problema: au luat un grup de figuranți de origine musulmană, le-au printat pancarte, au pus câțiva polițiști de culoare ca să-i păzească (se vede cum polițiștii albi părăsesc scenă, doar corectitudinea politică trebuie să apară fără cusur), au pus lumini „artistice” și au dat reportajul în fluxul de știri ca fiind unul real.**

Atenție, dacă se pretează la astfel de tertipuri, postului CNN– un brand mondial în știri – înseamnă că nu-i mai pasă de propria credibilitate și se arată strict că o mașină de propagandă globalistă, ceea ce se și specula că este, de fapt. Numai că acum este pe față, cinic, fără să se mai piardă în subterfugii inutile.

Presa Noii Ordini Mondialeface evenimente care să schimbe percepția publicului, manipulează conflicte interne pentru ca să se poată interveni în modificarea granițelor și schimbarea conducerii statelor, creează războaie locale, panică pentru ca legile Big Brother să poată fi acceptate de public etc.

Tot această presă globalistă, împreună cu elitele politice, au creeat un orizont de așteptare pentru o conflagrație mondială.

Benzina este aruncată deja. Singurul lucru care mai lipsește este chibritul aprins.

*http://www.independent.co.uk/news/uk/politics/theresa-may-internet-regulated-london-bridge-terror-attack-google-facebook-whatsapp-borough-security-a7771896.html

**https://medium.com/@Cernovich/cnn-becky-anderson-staging-fake-news-scene-london-terror-march-2e6bdc3aa68c

activenews.ro

Coranul – argument pentru violenta?

Inainte de a prezenta versetele coranice, care incita la violenta sau, mai precis, spre reprimarea oricarui „dusman al lui Allah”, as dori sa urmaresc fenomenul „conflictelor de falie”, asa cum le defineste cunoscutul politolog Samuel P. Huntington, in cartea sa Ciocnirea civilizatiilor.
Desi se spera ca secolul al XX-lea sa fie un secol al eliberarii oamenilor de unilateralitatea unei religiozitati absurde si exclusivistea unui antagonism religios, care a marcat istoria cu acel demonic „non licet esse vos”, pe care l-au primit crestinii din partea paganilor, dar care apoi a fost de atatea ori reiterat in istoria omenirii, fie ca a fost vorba de crestini (a se vedea cruciadele), fie ca a fost vorba de invazia islamului, etc, lumea a suferit si sufera permanent sub infuzia de fanatism, pe care liderii religiosi si cei politici o administreaza popoarelor, pentru a impune pretentia de drept absolut asupra unui teritoriu sau a unor constiinte.

In loc ca lumea sa fie mai deschisa spre prietenie, spre cunoastere reciproca, mai ales ca dezvoltarea mass-mediei da posibilitatea de a transmite repede mesajele oamenilor, dimpotriva mijloacele media au devenit uneltele transmiterii urii pe calea undelor, pentru a invenina inimile oamenilor sinceri, dar usor de manevrat din punct de vedere religios si politic.

Lucrul acesta s-a putut cel mai bine observa in mediul islamic. Au existat doua mari razboaie de tranzitie, urmate de un al treilea, total diferit fata de primele, dar in acelasi timp si foarte periculos.

Primul razboi a fost cel declansat de invazia militara sovietica din Afganistan, din perioada anilor 1979-1989. Incercarea Uniunii Sovietice de a mentine un regim satelit la puterea Afganistanului s-a soldat cu un esec si bineinteles cu invazia sovietica, care isi vedea eliminata din aceste teritorii suprematia sa. Era o pierdere majora, cata vreme S.U.A. avea influenta in Iran (afacerea Watergate) si in Pakistan, doua tari care flancau Afganistanul.

Insa, si acest lucru este foarte important, fiecare parte (SUA si afganii) au privit victoria impotriva Uniunii Sovietice prin prisma lor proprie. Americanii au vazut-o ca pe o actiune reusita in cadrul razboiului rece, prin care aria comunista a fost restransa. „Pentru americani si, in general, pentru occidentali, Afganistanul a fost victoria finala, decisiva, Waterloo-ul Razboiului Rece”. Totusi nu aceasta a fost optica islamului fata de aceasta victorie. Dimpotriva, Afganistanul a considerat aceasta victorie ca pe o rezistenta reusita a islamului fata de orice imperialism din afara. Deci nu ideea de lupta anticomunista, ci cea de jihad era concluzia la care ajunsesera mahomedanii la finalul acestei reusite. Inca un lucru trebuie retinut: solidaritatea islamica, lucru prea putin experimentat inainte. Sa nu uitam ca sprijinul arab a fost foarte mare in sustinerea acestei cauze, vazuta in primul rand ca una a islamului si abia in plan secundar ca pe una a afganilor.Cateva exemple sunt elocvente: sauditii au dat, intre anii 1984 si 1986, nu mai putin de 525 de milioane de dolari pentru rezistenta, iar in anul 1989 au oferit insurgentilor afgani 436 de milioane de dolari, restul provenind din partea Statelor Unite.De asemenea, au participat ca voluntari, veniti din alte tari islamice, un numar de aproximativ 25.000 de luptatori (mujahedini). Ei au exploatat galeriile subterane, din muntii afgani, creand coridoare de legatura si de strategie, foarte necesare pentru lupta de hartuire a trupelor sovietice. Din acest moment s-a putut vedea o solidaritate islamica foarte puternica, ceea ce a contribuit la redesteptarea ideii de renastere a constiintei musulmane. De asemenea serviciile de spionaj pakistaneze si-au oferit tot concursul pentru a prezenta permanent miscarile de trupe si planurile sovieticilor in aceasta lupta. Care au fost consecintele acestui lung razboi?

Pe langa cimentarea constiintei islamiste a luptatorilor participanti, a ramas in Afganistan un popor de luptatori bine antrenati, o retea trans-islamica foarte organizata, o cantitate substantiala de echipament militar, incluzand circa 300-500 de rachete Stinger, etc. Un expert in analiza politica afirma: „scrisorile de acreditare, religioase si politice ale voluntarilor afgani sunt impecabile. Cu ajutorul lor a fost infranta una din cele doua superputeri si acum se lucreaza asupra celei de a doua”.Al doilea caz de razboi, care a devenit la scurt timp o lupta intre civilizatii, ca si cea din Afganistan, dar de data asta intre musulmani si americani, a fost cea din Irak. Interesanta este reactia musulmana la agresiunea irakiana, dar mai ales la cea americana. Desi la inceput guvernele arabe si cele musulmane au condamnat agresiunea Irakului fata de Kuweit, la scurt timp, sub presiunea strazii, adica a popoarelor, aceasta condamnare s-a indreptat impotriva regimului George Bush, vazut ca un atacator al lumii islamice.La scurt timp Sadam Hussein a devenit pentru mentalitatea araba liderul care a avut curajul sa infrunte jandarmul universal, pe americani, chiar daca sortii lui de izbanda erau relativ mici. Pentru aceasta el a fost aclamat ca un „erou musulman”.Desi considerat de catre toti musulmanii ca un dictator, totusi Sadam Husein era vazut de catre toti arabii ca „tiranul nostru”, cu alte cuvinte orice imixtiune in perimetrul tarilor musulmane nu se poate face, chiar daca argumentele ar cere-o.Irakul devenea o problema strict islamica. De exemplu, Safar al-Hawali, decanul Colegiului Islamic din Mekka, a declarat pe o banda inregistrata, cunoscuta apoi in intreaga Arabie Saudita si nu numai, ca razboiul „nu este al lumii impotriva Irakului, ci al Occidentului impotriva islamului”. Prin interventia americana s-a probat inca o data devotamentul islamic pentru cauza flamurei verde, deoarece chiar si tarile musulmane, care au criticat invazia irakiana si au trimis trupe militare in aceasta coalitie, au cedat in cele din urma in fata demonstratiilor populatiei lor, condamnand agresiunea occidentala Mai mult decat atat, s-a accentuat astfel ura fata de Occident si fata de civilizatia lui, considerata opera lui Satan, de care orice musulman trebuie sa se fereasca pentru a se putea pastra in cadrele shariei islamice.In fine, ultimul razboi intercivilizational, la care a asistat omenirea, este cel dintre regimul talibanilor de la Kabul si armata americana, dupa atentatele din 11 septembrie 2001. Desi lumea a condamnat terorismul in unanimitate, totusi interventia americanilor asupra Afganistanului nu este unanim acceptata, din mai multe motive.

In primul rand, elementele care il indica pe Osama Bin Laden ca artizanul actelor de terorism, nu sunt suta la suta sigure ca el ar fi autorul. In al doilea rand, atacarea unui popor, care l-ar fi ascuns pe Bin Laden, este de asemenea, un gest prea dur si marcat de razbunarea americana, cautatoare de tapi ispasitori. Oricum au murit in aceasta lupta oameni nevinovati, poate mai multi decat cele aproximativ 4.000 de new-yorkezi disparuti la World Trade Center.

In fine, atrocitatile razboiului impotriva unui popor islamic, va duce mai devreme sau mai tarziu la glorificarea lui Bin Laden, asemenea lui Sadam Hussein, care vor fi considerati eroii luptei impotriva Occidentului.

Dupa aceasta introducere mai vasta asupra ideii de razboi intercivilizational, marcat de referintele religioase, voi incerca sa prezint aceasta stare de conflict ca pe un razboi de falie, pentru a putea ajunge apoi la ideea de religie ca argument al violentei.

Secolul al XXI-lea continua un tip de razboi, inceput in secolul trecut, cunoscut sub numele de „razboi de falie”, prin care se intelege lupta militara pentru a realiza falii de religiozitate comuna, eliminandu-se celelalte credinte, care nu corespund, considerate ca inovatii satanice.

Diferenta dintre acest nou tip de razboi si cel clasic este mare. In primul rand, ele pot fi intra-civilizationale sau inter-civilizationale, mai precis in cadrul unei tari sau intre doua sau mai multe tari. Important este faptul ca razboiul de falie incearca epurarea religioasa si etnica.

De asemenea, el este un conflict de lunga durata, de cel putin sase ori mai mare decat un razboi conventional clasic. in fine, razboiul de falie este o lupta cu mari pierderi umane. De fapt, aceste pierderi umane nu mai conteaza in contextul unor lupte de eliminare totala. Aceste tipuri de hartuieli nu au o rezolvare definitiva, deoarece ele pot oricand sa reizbucneasca, chiar daca la masa tratativelor s-au luat decizii definitive.

Interesant este faptul, si aici as vrea sa ma opresc, ca in cadrul acestor razboaie inter-religioase de falie, islamul detine o pondere mare, fiind considerata cea mai agresiva religie. „Frontierele islamului sunt sangeroase” zice Samuel Huntington si, chiar daca afirmatia lui a atras multe critici, acest fapt este evident.

Antagonisme interne si conflicte violente s-au infiltrat intre musulmanii locali si popoarele non-musulmane. Harta conflictelor musulmane este foarte mare. Guvernele albanez si grec sunt certate din cauza drepturilor minoritatii albaneze musulmane din Grecia; turcii si grecii sunt in stare de alarma de secole, iar Creta este un exemplu viu al acestui conflict, care a reusit sa fie stagnat doar prin trasarea unei zone verzi de frontiera, aparat de soldatii O.N.U.; in Caucaz turcii musulmani si armenii crestini sunt de asemenea dusmani istorici; de asemenea, armenii mai au conflict Kossovo a fost permanent locul sacru al rezistentei lor impotriva islamismului, locul care i-a ingenuncheat timp de secole in fata otomanilor. Cineva il considera ca fiind Ierusalimul suferintelor sarbilor , care nu merita sa ramana iarasi in mainile celor care i-au suprimat.
Alte cercetari socio-antropologice, vad in violenta islamului o cauza a exploziei demografice din tarile musulmane, unde populatia s-a marit de circa patru-cinci ori in ultimele decenii. Acest proces a determinat o crestere a presiunilor fata de societatea respectiva, precum si cresterea numarului de someri, care pot fi apoi foarte usor racolati pentru a fi trimisi sa lupte pentru cauza islamului in diferite locuri de conflict de pe glob. Sunt deci o masa usor manevrabila, atat din punt de vedere militar, cat si din punct de vedere religios.

Fara a contesta cauzele violentei islamiste, expuse anterior, consider totusi ca una din cauzele majore al luptelor din acest spatiu este si cea religioasa. Mohamed insusi este pomenit a fi „un mare luptator si un comandant militar dibaci”, lucru care evident nu se poate afirma despre Iisus sau despre Buddha.

Coranul este plin de versete care incita la lupta, chiar daca lupta la care se referea atunci Mohammed era cea impotriva quraishitilor. Sa amintim cateva dintre aceste versete, lucru care ne va elucida enigma de ce sunt atat de usor de fanatizat musulmanii in raport cu celelalte religii contemporane.

„Luptati-va pentru calea lui Dumnezeu impotriva celor ce voiesc sa se lupte cu voi. Omorati-i oriunde ii gasiti si goniti-i de acolo, de unde v-au gonit pe voi, caci ispita este mai rea decat omorul, insa nu luptati impotriva lor langa templul sfant, doar daca se lupta ei acolo impotriva voastra; omorati-i, caci aceasta este rasplata celor necredinciosi.” (Sura 2, 186-187).

Evident aici este vorba de lupta pe care o duceau medinezii impotriva armatei trimise de catre cei din Mekka. In acest context, Mohammed isi „orienteaza” viziunile lui spre antrenarea luptatorilor pentru cauza islamului. Evident in acest caz toate revelatiile primite din cer prin arhanghelul Djabrail sunt incatatoare la lupta si nu orice fel de lupta, ci una de exterminare totala: „omorati-i oriunde ii gasiti”. Deci ideea de clementa este aproape exclusa. „Ispita este mai rea decat omorul”, adica nu este important cate vieti dispar, ci doar daca flamura islamului se impune in lume. Iar afirmatia ” omorati-i caci aceasta este rasplata pentru cei necredinciosi” a fost argumentata de multe ori in istoria islamului.

„Cine va ataca pe voi, atunci atacati-l si voi pe el, intocmai cum v-a atacat pe voi” (Sura 2, 190), este o lege a talionului in limbaj islamic. Cu alte cuvinte nimic nu trebuie sa ramana fara rasplata in lumea musulmana. Departe de ei ideea „daca te loveste cineva peste obrazul drept, intoarce-l si pe celalalt” (Matei 5, 39). Ar fi un semn al slabiciunii religiei lui Mohamed si nu al smereniei, despre care vorbeste Hristos.

Expresia „razboiul va este oranduit” (Sura 2 212) pare un testament al Profetului fata de o noua religie si un nou imperiu, care se va cladi pe rauri de sange, care vor umezi pamantul din India pana in Spania si din Rusia pana in Sudul Africii.

„Poate ca urati tocmai ceea ce este bun pentru voi, poate ca iubiti tocmai ceea ce este rau pentru voi. Razboiul este greu, insa a te abate de la calea lui Dumnezeu si a te lepada de El si de templul sau cel sfant si a alunga poporul sau de acolo este pacatul cel mai mare inaintea Domnului. Ispita este mai grea decat omorul. Cei ce cred si purced la lupta pentru drumul lui Dumnezeu, aceia sa nadajduiasca in mila lui Dumnezeu (Sura 2, 213-215).

Aceste versete vin tocmai ca o confirmare a celor care ar incerca sa-si justifice de ce sunt necesare aceste razboaie, care, oricum ar fi ele argumentate, aduc suferinta. Aici apare ideea de determinism divin, deoarece in ochii lui Allah omul este un neputincios, care nu cunoaste care ar fi calea cea buna, ce duce spre Allah.

Ori aici intervine jocul de-a „vointa lui Allah”, care ii face pe multi lideri religiosi musulmani sa argumenteze actiunile lor militare prin expresia „aceasta este voia lui Allah”, la care poporul, simplu in judecata lui, consfinteste cele spuse prin strigatul de lupta „Allahu Akhbar”.

De asemenea, expresia „ispita este mai grea decat omorul” este un leit motiv, care este intalnit foarte des in cartea Coranului, tocmai pentru a elimina orice contestare a ideilor para-logice, care pot fi intalnite in cartea sacra.

„Luptati-va pentru drumul lui Dumnezeu si sa stiti ca Dumnezeu aude si vede ” (Sura II, 245), cu alte cuvinte cel care nu se lupta pentru calea lui Allah, acesta poate cadea sub greaua pedeapsa a Lui, caci Allah pedepseste groaznic” (Sura III).

De asemenea, ca un testament al musulmanului poate fi considerat si versetul 97 din Sura III: „nu muriti decat fiind musulmani”, deoarece pentru cei care nu sunt asa, nu exista alta varianta decat iadul („spune celor necredinciosi: veti fi biruiti si veti fi adunati in iad”, Sura III, 10).

Extremismul islamic poate fi de asemenea argumentat pe un alt verset coranic, care spune: „nu incheiati prietenie cu cei ce nu-s de-ai vostri”, (Sura III, 114), evident acest loc dand sansa comentariului de a putea exclude orice nemusulman din cercul prietenilor.

Fanatizarea, care duce pana la moarte deliberata pentru cauza islamului, se poate argumenta pe versetele urmatoare: „daca veti fi omorati pentru drumul lui Dumnezeu sau veti muri, este iertarea lui Dumnezeu si indurarea lui mai buna decat toate averile pe care le-ati adunat. Caci daca veti muri sau veti fi omorati, va veti aduna la Dumnezeu (Sura III, 151-152).

Cu alte cuvinte, toti cei morti pentru cauza Coranului vor avea bucuria fericirii paradisiace. Deci moartea pentru Allah inseamna automat intrarea in rai. Iar raiul este descris astfel: „cei cuviosi vor primi de la Domnul lor o gradina patrunsa de rauri pe dedesupt; in veci vor fi acolo; si muieri curate (n.n. adica fecioare spre desfatare) si harul lui Dumnezeu, caci Allah priveste la servii sai” (Sura III, 13, IV, 60, VII 40-41). Tema recompensei pentru cei care mor pentru calea lui Allah o gasim si in alte versete coranice, tocmai pentru a sublinia ideea de jertfa pentru cauza islamului.

Ideea de jertfa a vietii pentru Allah este un gest, pe care il datoreaza orice musulman. „Sa se lupte deci in drumul lui Dumnezeu numai aceia care dau in schimb viata lumii de acum pentru lumea de apoi. Iar cel ce se lupta pe drumul lui Dumnezeu, fie ca este omorat, fie ca biruieste, lui ii dam la sfarsit rasplata mare” (Sura IV, 76). Chemarea la lupta – jihad – transforma lumea in doua: lumea lui Allah si lumea lui Satan. „Luptati impotriva prietenilor lui Satan, caci viclesugul lui Satan este slab ” (Sura IV, 78).

Orice incercare de redobandire a identitatii popoarelor supuse de catre adeptii islamului, trebuie sa fie inabusita inca din fasa. „De cate ori se vor rascula din nou, sa fie zdrobiti intru aceasta. Daca insa nu se departeaza de la voi si nu va imbie cu pace si ridica mainile impotriva voastra, prindeti-i si omorati-i, oriunde ii gasiti” (Sura IV, 93).

Pedepsele celor care nu recunosc autoritatea islamului pot fi foarte aspre, lucru de care contemporaneitatea nu este straina, deoarece se cunosc executiile in public, pe stadioane, a celor care nu accepta islamul in forma lui rigida sau arderea femeilor pe fata cu acid, daca nu poarta burqa (valul pe fata) , etc.

Daca la inceput, pentru motivul luptei de a-i racola impotriva tribului qurraisitilor, evreii sau crestinii au fost respectati, la scurt timp orice apropiere de ei este condamnata de cartea Coranului: „voi cei ce credeti, nu lasati pe crestini sa va fie prieteni, ci numai laolalta. Cine dintre voi insa si-i alege ca prieteni, este ca unul dintre ei iar Dumnezeu nu ocarmuieste un popor nelegiuit” (Sura V, 56).

Deci chiar daca este recunoscuta inspiratia Sfintei Scripturi totusi faptic, musulmanii trebuie sa evite orice legatura cu crestinii sau cu evreii. Mai mult decat atat, toti cei care nu accepta inspiratia Coranului, sunt considerati mai rau decat animalele. Mai rai decat vitele sunt la Allah cei surzi si muti, care nu voiesc sa inteleaga (Sura VIII, 22), deoarece ” cei care nu cred se vor aduna in iad” (Sura VIII, 37).

Jihadul, asa cum este conceput de catre fundamentalistii islamici, inseamna de fapt o straduinta de universalitate a islamului. Oricum se recunoaste pretentia de absolutism a acestei religii. „Luptati impotriva lor, zice Profetul, pana nu mai este rascoala si pana va fi la toti credinta in Allah” (Sura VIII, 40). De aceea, misiunea Profetului este de „a-i atata pe cei credinciosi la lupta” (Sura VIII, 66), deoarece necesitatea de a „misionariza” lumea implica prinderea si convertirea captivilor30.

Termenul de „a macelari pe pamant” este o justificare a crimelor sangeroase, deoarece profetismul arab implica si ideea de crima, pentru ca numai asa ultimul profet a reusit sa elimine orice contestatar din cadrul lumii arabe si sa instituie, prin califii sai „bine ghidati” sharia, care astazi reprezinta punctul de reintoarcere a lumii islamiste.

Evident sunt foarte multe alte versete coranice, care vorbesc fiecare despre necesitatea de a lupta impotriva crestinismului si a altor religii conlocuitoare, care nu au alta vina decat aceea de a fi contemporane cu islamismul.

Am dorit sa prezint prin aceste citate din cartea Coranului cat de usor pot fi fanatizati adeptii islamismului, chiar daca versetele pot fi interpretate si altfel. Evident ca formatiunile para-militare de tip terorist au reusit sa reuneasca in jurul lor o serie de adepti, nemultumiti de impartirea nedreapta a lumii in „saraci” si „bogati” sau de invazia unei civilizatii, care nu se potriveste cu spiritul musulmanului.

In concluzie, este foarte usor ca cineva, care se erijeaza in lider spiritual si politic, (atentie, la islamisti politicul este acelasi cu religiosul si invers) sa fanatizeze mase intregi de oameni, pornind de la cartea Coranului, care a fost scrisa de catre cineva care la randul lui a fost inainte de orice un luptator si apoi un reformator religios.

Pr. Conf. Dr. Emil Jurcan

Sursa

Sacrificiul in islam

In islam intalnim cateva particularitati care ne fac sa credem ca in acesta religie nu se poate vorbi despre un sacri­ficiu propriu-zis. Acest lucru se datoreaza unor motive atat interne, care tin de esenta doctrinara islamica privind pe cel credincios si relatia lui cu Allah, cat si externe, legate de mediul saracacios in care au trait arabii. Fata de Allah, cel credincios nu are nici un fel de drepturi, intreaga creatie fiind proprietatea sa de jure. Accentuand mai mult din necesitate asupra suprematiei si puterii absolute a lui Allah, Mohomed a ajuns sa atribuie originea binelui cat si a raului lui Allah. Drept aceea Mohamed sugereaza ca Allah este cel care predestineaza pe unii spre mantuire iar pe altii spre pierzare : „Pe cine Dumnezeu doreste sa indrume, El va deschide inima aceluia spre islam; insa pe cel pe care doreste sa-l induca in eroare, aceluia ii va ingusta pieptul, ca si cum el ar trebui sa urce spre ceruri”.In acest context al predestinatiei intreaga viata cu adevarat religiosa este aceea de a cunoaste ca „nimic nu va veni asupra noastra decat ceea ce ne-a fost scris de Allah”.Exista in general un fatalism absolut in islam, care reduce la nimic orice incercare sau stradanie omeneasca spre perfectiune. Datoria prima si esentiaia a omului este de a se supune vointei lui Allah, descoperita prin Mohanned si inregistrata de acesta in Coran, ca fiind adevaratul cuvant (kallam) al lui Allah. Chiar daca arabii preislamici ar fi avut o conceptie despre sacrificiu si ar fi practicat  anumite forme de sacrificiu ele nu ar fi putut  fi oficiate din abundenta din cauza mediului saracacios in care traiau. Cu toate ca islamul nu favorizeaza deci ideea de sacrificiu, din motivele mentionate, intalnim in Corandoua situatii cand se face referire directa la sacri­ficiu. Prima este pusa in legatura cu incalcarea juramantului depus fata de Allah. Cel care si-a incalcat juramantul trebuie sa faca unul din urmatoarele lucruri: sa hraneasca 10 saraci cu aceeasi mancare cu care isi hraneste propria familie, sa le dea imbracaminte sau sa elibereze un prizonier. Daca nu poate duce la indeplinire nici unul din aceste acte, atunci credinciosul trebuie sa posteasca o perioada de trei zile. Cea de a doua referire este pusa in legatura cu uciderea de vanat in timpul pelerinajului. Credinciosul musulman care, aflat in pelerinaj a vanat un ani­mal sau o pasare, trebuie sa jertfeasca un animal sau o pasare domestica de egala valoare, pentru a compensa castigul facut prin vanatoare. Ca si in primul caz, cel care a incalcat porunca Coranuluitrebuie, sa hraneasca zece persoane, sa sacrifice un animal sau sa posteasca. In afara de aceste sacrificii de compensatie, care reprezinta si un act al religiei, mai intalnim mentionat in Coranun sacrificiu comemorativ, care nu are un aspect religios ci unul pur istoric. Acest sacrificiu este oficiat in timpul pelerinajului anual de la Mecca in ziua a 10-a a lunii a douasprezecea.Potrivit traditiei coranice, Dumnezeu ar fi poruncit lui Avraam sa-l sacrifice pe Ismael si nu pe Isaac, iar locul unde acesta urma sa fie sacrificat a fost valea Mina, nu departe de Mecca. Berbecul care a fost trimis de Dumnezeu pentru jertfa ar fi coborat de pe muntele Thabir. Pentru a comemora acest eveniment din istoria religioasa a arabilor, se savarseste in fata unei multimi numeroase de credinciosi un sacrificiu care se rezuma de cele mai multe ori la o risipa de alimente vitale. Acest sacrificiu este doar un obicei national. Ceea ce mantuieste pe credinciosii musulmani nu este aceasta jertfa in sine, ci pelerinajul la Mecca.

Sursa

Scrierile sacre in Islamism

             ISLAMISMUL
Coranul este cuvantul lui Dumnezeu, cuvant vesnic. In cer exista Cartea pe care ingerul Gabriel a facut-o cunoscuta lui Mahomed.

Cartea sacra a islamului este cunoscuta sub denumirea de Coran. Aceasta reprezinta pentru musulmani Cuvantul lui Allah (kalam Allah), intrucat Allah a fost cel care a dat-o. Intrucat vine de la Allah, Coranul este necreat, iar autoritatea lui este ab­soluta nu numai in probleme religioase ci si politice, etice si chiar stiintifice. Dupa conceptia islamica, fiind un instrument al revelatiei divine, Coranul ramane dupa moartea lui Mohamed legatura unificatoare a celor credinciosi si nu o simpla amin­tire a personalitatii profetului si nici a Bisericii.

Cuvantul lui Dumnezeu, asa cum il avem consemnat in Coran, a fost pur si simplu dictat. Acest lucru este revelat chiar in textul Coranului unde ni se spune ca a fost revelat verbal si nu numai in semnificatia lui generala sau in idei ci in ama­nunt.
Potrivit traditiei islamice, Coranul a fost revelat lui Mohamed intr-un rastimp care a inceput aproximativ la anul 609 si a durat pana la moartea acestuia (632). Aceasta perioada de descoperire a suferit o intrerupere de 6 luni pana la trei ani, cunoscuta sub numele de ialmh – pauza, intrerupere. Deoarece surele (capitolele) descoperite catre sfarsitul acestei perioade poarta amprenta vizibila a unor influente iudeo-crestine se presupune ca Mohamed a folosit acest interval pentru a studia mai bine Biblia. Acest lucru nu a fost insa pe deplin stabilit. Avem totusi certitudinea ca idei crestine circulau deja in lumea araba, in special printre triburile siriene, ba mai mult decat atat, ca au existat chiar cateva comunitati crestine in inima Arabiei. In astfel de imprejurari nu se poate nega ca Mohamed ar fi fost in intregime strain de ideile mesajului crestin si de continutul Sfintei Scripturi. Prezenta atator episoade si idei biblice in Coran clarifica de altfel aceasta situatie.

In timpul vietii lui Mohamed nu a existat o aranjare sistematica a Coranului. Acesta era scris fie pe frunze de palmier, bucati de piele sau chiar bucati de piatra. Situatia aceasta a dainuit pana dupa moartea Profetului, in urma bataliei de la Ye-mama, in timpul careia multi dintre recitatorii Coranului au fost ucisi, Omar temandu-se ca nu cumva toti recitatorii sa fie exterminati intr-o alta batalie si astfel reve­latiile Profetului sa se piarda, sugereaza califului Abu Bekr punerea acestora in scris. Astfel, Zeid este insarcinat sa duca la indeplinire aceasta sarcina. Manuscrisul Cora­nului compilat de Zeid a fost dat in pastrare vaduvei lui Mohamed, Hafsa. Acest text a fost considerat normativ in timpul califatului lui Omar. Inaintea editarii definitive a textului Coranului au mai existat inca patru ver­siuni rivale. Uthman numeste din nou o comisie care sa se ocupe de redactarea unei versiuni autorizate. Coranul de astazi este rezultatul muncii acestei comisii.

Sursa