Starețul Hariton îl obligă pe monahul Sava Vulpe, de la Petru Vodă, să devină nepomenitor

 Luni seara, în curtea Schitului Rădeni, a parcat o mașină de la Mănăstirea Petru Vodă, care l-a debarcat, cu bagaje cu tot, pe monahul Sava Vulpe, în vârstă de peste 60 de ani, imobilizat într-un cărucior cu rotile, ca urmare a evoluției unei poliomelite pe care a contactat-o la vârsta de doi ani.
Motivul acestei decizii: în urmă cu mai bine de o săptămână, monahul Sava a difuzat prin mănăstire câteva foi volante în care se făcea o informare sumară cu privire la evenimentele legate de pseudo-sinodul din Creta, de anul trecut.

Din spusele monahului, starețul mănăstirii l-ar fi întrebat dacă are binecuvântare să împrăștie aceste foi volante, iar când acesta i-a spus că nu, l-a somat ca în câteva zile să își facă bagajul și să plece din mănăstire. Destinația – Schitul Rădeni. Perioada de canon – nelimitată.
Analizând, din relatarea părintelui Sava, pe care o puteți asculta integral în materialul ce va fi publicat în cursul zilei de azi, modul în care au decurs lucrurile, se trag următoarele concluzii:
1.Monahul Sava era călugăr de 15 ani în Mănăstirea Petru Vodă, fiind tuns în monahism cu binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu, și nu a avut abateri disciplinare anterioare.
2.Deși preocupat de propria mântuire și îngrijorat de situația legată de sinodul din Creta, nu și-a pus problema asumării întreruperii comuniunii bisericești și a plecării din mănăstirea de metanie, dată fiind condiția sa fizică.
3.A continuat să participe la toate slujbele din mănăstire și nu a întrerupt pomenirea ierarhului, nici comuniunea cu obștea.
4.S-a făcut “vinovat” de distribuirea, în câteva exemplare, a unui pliant de informare legat de sinodul din Creta.
5.A fost alungat din mănăstire, printr-o decizie arbitrară a starețului mănăstirii, fiind la prima sa abatere, fără a primi o sancțiune prealabilă, menită să conducă la îndreptarea sa, fără nicio judecată a Consiliului Duhovnicesc al mănăstirii sau a Consiliului de Judecată, fără nicio decizie semnată și aprobată de sectorul Exarhat la Arhiepiscopiei Iașilor. Art. 38, lit. e) din Regulamentul pentru organizarea vieții monahale prevede: “Pentru orice abatere a vreunui monah de la canoanele monastice, starețul, mai întâi, după învățătura Sfintei Evanghelii, îl va sfătui părintește și-l va povățui la îndreptare. Dacă vinovatul nu va asculta și va continua neorânduiala sa, starețul supune cazul Consiliului Duhovnicesc. Dacă vinovatul nu s-ar îndrepta nici prin sfaturile și povățuirile duhovnicilor, atunci starețul convoacă Consiliul de Judecată, pentru a se pronunța conform art. 245-248 din Regulamentul instantelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, precum și conform art. 117 și urm. din acest Regulament”.
1.Fără nicio grijă din partea stăreției pentru mântuirea sufletului său, părintele Sava a fost trimis la un schit despre care propaganda oficială a MMB afirmă, la unison cu conducerea Mănăstirii Petru Vodă, că s-ar afla „în afara Bisericii” și ar fi “schismatic”.
2.În adoptarea acestei decizii, nu s-a ținut seama în niciun fel de cei 15 ani de participare la viața monahală a obștii, de vârsta și de suferința fizică a părintelui Sava.
3.Trimițându-l la Rădeni, starețul Mănăstirii Petru Vodă a stabilit un precedent în Biserica Ortodoxă Română, transformându-l pe părintele Sava Vulpe în primul monah silit de către starețul său să întrerupă pomenirea ierarhului care a semnat documentele sinodului din Creta.
4.Pe linia “teologumenelor” specifice Mănăstirii Petru Vodă de după plecarea la Domnul a Părintelui Justin Pârvu, starețul Hariton ar fi afirmat că ierarhul va plăti pentru păcatul de a fi semnat în Creta, dar că mănăstirea Petru Vodă este în deplină ortodoxie, în ciuda faptului că, în conformitate cu art. 9 din Regulamentul pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a mănăstirilor, “Chiriarhul este conducătorul suprem al mănăstirilor, schiturilor și metocurilor care aparțin canonic de jurisdicția sa”, un principiu reflectat fidel de art. 75 din Statutul de funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, iar pomenirea ierarhului la slujbe înseamnă părtășie la învățătura pe care acesta o propovăduiește.
Această întâmplare greu de înțeles aruncă, dacă mai era nevoie, o lumină și asupra pretenției unora de a întrerupe pomenirea ierarhului, dar de a păstra comuniunea cu acesta și cu cei ce îl pomenesc, o contradicție în termeni, în realitate, deoarece întreruperea pomenirii înseamnă întreruperea comuniunii cu cel părtaș la erezie și cu cei care îl pomenesc la slujbe și sunt în comuniune directă cu el. Starețul Mănăstirii Petru Vodă le arată acelora cât de dispuși sunt preoții și ieromonahii care continuă să-și pomenească ierarhii participanți la sinodul din Creta sau susținători, într-un fel sau altul, ai deciziilor acestuia de a fi în comuniune chiar și cu cei care au obiecții măcar cu privire la sinodul din Creta, ca să nu mai vorbim de cei ce au întrerupt deja pomenirea ierarhului.
Părintele Pamvo Jugănaru l-a primit cu dragoste pe Părintele Sava Vulpe în micuța comunitate monahală de la Rădeni și l-a ajutat să se cazeze și să își reia în schit viața și preocupările de monah.
ortodoxinfo

IDOLII NEAMURILOR SUNT DEMONI

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău […]. Să nu ai alti dumnezei afară de Mine! Să nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, si nici din câte sunt pe pământ, jos, si din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujesti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos.
(les. 20, 2-5)

In Vechiul Testament, Dumnezeu le-a descoperit oamenilor cu toată tăria că există un singur Dumnezeu adevărat. Mai mult decât atât, prin cele zece porunci pe care le-a dat prorocului Moise, El a oprit cu strictete orice formă de adorare a idolilor sau a vreunui oarecare fals Dumnezeu.
Cu aproximativ 350 de ani după Moise si cu 1000 de ani înainte de Hristos, Dumnezeu 1-a călăuzit pe bătrânul proroc Samuel să-1 ungă ca urmas al său pe un neînsemnat fiu de păstor, pe mezinul unei familii israelite sărace, anume pe David.
Bucurându-se de ajutorul permanent si de contactul nemijlocit cu Dumnezeu, la capătul unei întregi suite de evenimente minunate, David se dovedeste un mare rege al statului israelit. Totodată, având duhul lui Dumnezeu asupra sa, el devine proroc. Profetiile sale îmbracă forma unor poezii si se numesc Psalmi, întrucât David cânta la harpă în timp ce rostea poeziile profetice.
Psalmii alcătuiesc asadar una dintre cărtile profetice ale Sfintei Scripturi. Ei cunosc o foarte largă folosintă, fiind cititi zilnic în cadrul slujbelor Bisericii.
Prin modul de viată si prin experientele sale, Sfântul proroc David a dobândit o foarte profundă cunoastere a lui Dumnezeu. A vestit si el cu hotărâre – iar glasul său străbate veacurile până la noi – că toti idolii neamurilor sunt demoni (Ps. 95, 5). Aceeasi putere demonică se ascunde în spatele măstilor cu felurite chipuri ale idolilor, cu scopul de a-i îndepărta pe oameni cât mai mult de cunoasterea si cinstirea Adevăratului si Bunului Dumnezeu, determinându-i să-1 mărturisească pe demon ca Dumnezeu si să-1 venereze ca atare. Aceasta este rătăcirea cea de pe urmă (Matei 27, 64), durerea cea mai adâncă, tragedia cea mai cumplită, înrobirea spirituală a omului.
La mii de ani distantă de David si fără nici un fel de contact cu Biserica Ortodoxă, oameni contemporani cu noi ajung prin propriile lor experiente la exact aceeasi concluzie: idolii neamurilor sunt demonii Unii dintre oamenii acestia au fost chiar adepti si slujitori ai idolilor fără să cunoască nimic despre Hristos. Ei au ajuns să mărturisească franc că Diavolul si îngerii lui se află în spatele tuturor zeilor si religiilor mincinoase. Nu este lipsit de interes să urmărim mărturia lor scrisă.
Germanul Heinrich Harrer a plecat în Tibet însotit de un prieten în jurul anului 1940. După multe peripetii, au ajuns în Lhassa, capitala statului teocratic buddhist, unde au fost bine primiti de membrii clasei conducătoare si au trăit sapte ani întregi. Harrer a devenit chiar profesor al lui Dalai Lama, care este socotit încarnarea lui Buddha si este liderul religios si politic absolut al statului buddhist. Textul de mai jos este un fragment extras din cartea lui Harrer intitulată Sapte ani în Tibet.

Oracolul statului
„Precum poporul de rând le cere lamaitilor sfat si ajutor pentru problemele zilnice, tot astfel si conducătorii se sfătuiesc cu oracolul statului înainte de marile hotărâri. L-am rugat la un moment dat pe prietenul meu Vandghila să mă ia împreună cu el la o ceremonie oficială de consultare a oracolului. Asa se face că, în dimineata următoare, porneam în mare viteză spre mănăstirea Netsung. Vrednicia de oracol al statului era detinută de un monah în vârstă de 19 ani. Provenea dintr-o familie simplă, însă produsese deja o vie impresie prin capacitătile sale spirituale. Desi experienta sa nu era atât de vastă ca a predecesorului său (care contribuise la descoperirea lui Dalai Lama), totusi se investiseră în el multe asteptări.
Pentru ca acest monah să-si manifeste calitatea de oracol, trebuie să-si despartă spiritul de corp, astfel încât zeul templului să-1 ia în stăpânire si să vorbească prin gura lui. Aceasta este convingerea tuturor tibetanilor, precum mi-a explicat Vandghila pe parcursul celor 8 kilometri pe care i-am străbătut până la mănăstirea Netsung. O dată ajunsi, ne atrag atentia acordurile unei muzici răsunând stins din interiorul templului. Intrăm înăuntru. Privelistea este lugubră! De pe pereti se strâmbă la noi măsti fioroase si capete de mort; aerul greu, impregnat de fumul de tămâie, ne apasă pieptul. Chiar în clipa aceea, monahul este adus din camera sa în sumbra sală a templului. La pieptul său atârnă o oglindă metalică rotundă; slujitorii îl înfăsoară în mantii colorate de mătase si îl conduc pe tronul său, apoi se îndepărtează cu totii. în afară de muzica înăbusită, nu se mai aude nimic altceva. Mediumul îsi începe autoconcentrarea. îl urmăresc cu atentie, fără a-mi dezlipi ochii de pe el. Nu-mi scapă nici cea mai fină modificare a trăsăturilor sale. Putin câte putin, viata pare că îl părăseste. Acum rămâne împietrit, chipul lui devine o mască inexpresivă. Brusc, corpul îi este zgâltâit ca de un trăsnet. Un murmur străbate locul: zeul 1-a luat în stăpânire. Mediumul tremură din ce în ce mai tare, sudoarea îi picură de pe frunte. Slujitorii se apropie de el si îi pun o diademă imensă. Este atât de grea încât trebuie să i-o aseze pe cap doi bărbati, iar trupul descărnat al monahului se afundă si mai adânc în tron sub greutatea coroanei.
Spasmele cresc în intensitate, capul se clatină încoace si încolo, ochii sar din orbite. Fata i se umflă si devine de un rosu nefiresc. Suierături stranii îi ies printre dinti. Deodată, mediumul se ridică; slujitorii aleargă să-1 ajute, dar el le scapă din mâini si începe un dans extatic în acordurile oboiului. Suspinele si scrâsnetele tânărului monah sunt singurele sunete umane din templu. Acum începe să izbească plăcuta lucioasă de la pieptul său cu un inel mare; zgomotul acoperă sunetul înăbusit al instrumentelor de percutie. In această clipă se învârte într-un picior, sub povara coroanei pe care mai devreme o căraseră cu mare greutate doi bărbati. Slujitorii îi umplu mâinile cu boabe de orz pe care el le aruncă multimii înfiorate a privitorilor. Toti se pleacă cu smerenie.
Acum se linisteste întrucâtva. Slujitorii îl tin zdravăn si un ministru se postează în fata lui. Aruncă o cordelută de mătase în jurul capului încovoiat de greutate si începe să pună întrebările. încheierea unui portofoliu ministerial, identificarea unei încarnări superioare, iminenta războiului sau prelungirea stării de pace – pe toate acestea le va hotărî oracolul. Deseori este nevoie ca o întrebare să fie repetată insistent, până când oracolul începe să vorbească. Mă străduiesc să extrag un sens din acele succesiuni de murmure. Cu neputintă! în vreme ce reprezentantul guvernului se pleacă smerit, încercând să înteleagă ceva, un monah bătrân transcrie rapid răspunsurile. Este o sarcină care i-a revenit de sute de ori în viata sa, fiind si secretar al oracolului precedent. Răspunsurile transcrise sunt întotdeauna orientative si ambigue, dar suficiente pentru a absolvi consiliul de ministri de responsabilitatea decizională. Dacă un medium furniza numai răspunsuri gresite, procedura era simplă: îl destituiau din această calitate. Niciodată n-am putut întelege logica unei asemenea măsuri. Nu era zeul cel care vorbea prin medium?
Cu toate acestea, pozitia oracolului statului este extrem de invidiată, întrucât el posedă rangul de Dalama si se bucură de statutul cel mai privilegiat din mănăstire.
Ultimele întrebări pe care le adresează reprezentantul guvernamental rămân fără răspuns. Tânărul monah si-a pierdut puterile, sau zeul s-a mâniat? Monahii se apropie de medium, care freamătă din toate mădularele, si îi oferă mici cordelute de mătase. El le înnoadă cu mâinile tremurânde. Aceste cordelute se socotesc a fi talismane păzitoare de orice fel de pericole si nenorociri. Mediumul se străduieste să mai facă alti câtiva pasi de dans, apoi se prăbuseste la pământ si, lipsit de simtire, este transportat afară din sală de patru monahi.
Fascinat, părăsesc templul si redescopăr lumina soarelui. Structura mea rationalistă nu se împacă deloc cu cele pe care tocmai le-am văzut. Mai târziu aveam să particip regulat la slujbe de felul acesta. Era de fiecare dată o experientă ciudată să-1 întâlnesc pe oracolul statului în viata de zi cu zi. Nu mă puteam obisnui să stau cu el la aceeasi masă si să-1 aud sorbindu-si supa în rând cu celelalte persoane. Când ne întâlneam pe drum, eu îmi scoteam pălăria, iar el îmi zâmbea, facându-mi semn cu noblete. Atunci chipul său era cel al unui tânăr manierat si nu amintea cu nimic de figura umflată, rosie, a extazului.
L-am văzut si în prima zi a anului împleticindu-se spasmodic pe ulite… De-a dreapta si de-a stânga era purtat de slujitori; la fiecare 30-40 de metri se prăbusea epuizat în tronul care era transportat special pentru el. Toti se îndepărtau, iar poporul se bucura în tăcere de acea priveliste demonică.
Oracolul statului are parte de mari onoruri si cu ocazia asa numitei „Mari Procesiuni“, în cadrul căreia Dalai Lama este adus în oras pentru a vizita templul central, spre deosebire de procesiunea obisnuită, în care este dus la grădina de vară. Lhassa clocoteste. N-ai unde să arunci un ac… într-un colt liber este înăltat un cort. Monahi-soldati înarmati cu bice tin la distantă multimea curioasă. Acest cort ascunde de ochii poporului marele secret: Dalama din Netsung se pregăteste pentru starea de extaz. Regele-zeu se apropie încet, purtat în lectică de 36 de persoane. Muzica monahilor însoteste procesiunea sărbătorească; tromboane, basuri si timpane marchează punctul culminant. Acum Dalai Lama a ajuns în fata scenei oracolului. în acea clipă, monahul iese clătinându-se, stăpânit de zeul său. Fata îi este iarăsi umflată si din gură scoate suierături. Se află pe punctul de a se prăbusi la pământ sub povara tiarei. Dar, lovindu-i deodată cu sălbăticie pe toti cei din jur care îl ajutau să se deplaseze, ia mânerele lecticii pe umerii săi si începe să alerge, în timp ce regele se clatină primejdios. Slujitorii si purtătorii lecticii o iau la goană în urma lui, încercând să-1 ajute. După aproape 30 de pasi, se prăbuseste lesinat si este adus înapoi în cortul său. Multimea a urmărit vrăjită această scenă fulgerătoare; deja procesiunea continuă normal. N-am putut întelege niciodată ce simbolizează acest ceremonial. Este posibil să reprezinte supunerea vreunui zeu protector în fata lui Buddha cel viu.

In afară de oracol si de omul care aduce ploaia, există în Lhassa încă cel putin sase mediumuri, printre care si o femeie bătrână, considerată întruparea unei zeite protectoare. Pentru o sumă modică, era gata să cadă în extaz, lăsând-o pe zeită să vorbească. Erau zile în care cădea în această stare chiar si de patru ori. Totusi, nu mi s-a părut a fi mai mult decât o impostoare destul de abilă.
Există de asemenea oracole care, atunci când se află în extaz, îndoaie săbii uriase, curbându-le atât de mult încât le transformă într-un fel de arcuri; multi nobili din Lhassa păstrau astfel de săbii în coltul de meditatie al caselor lor. Toate eforturile mele de a îndoi cât de putin o astfel de sabie esuaseră.
Practica adresării de întrebări oracolului datează din perioada pre-buddhistă, când zeii cereau jertfe omenesti, si continuă aproape neschimbată până astăzi. Eu însumi eram întotdeauna profund impresionat de această experientă neobisnuită, dar în acelasi timp eram satisfăcut să stiu că hotărârile mele nu depindeau de oracole.“
Este posibil ca istorisirile de mai sus să le pară ciudate unor occidentali de secol XX. însă pentru oamenii care au trăit înainte de nasterea lui Hristos, pe vremea când aproape pretutindeni stăpânea politeismul, astfel de evenimente se înscriau în firescul vietii cotidiene. întreg teritoriul Greciei era presărat pe atunci de oracole. Printre cele mai cunoscute se numărau cele de la Delfi, Dodoni, Livadia, Oropos. Influenta lor socială era covârsitoare. Se întâmpla deseori ca ele să pretindă până si jertfe omenesti. De pildă, înaintea marii campanii militare împotriva Troiei, oracolul Kalhas a spus că zeii voiau să fie jertfită Ifigenia, fiica lui Agamemnon, conducătorul grecilor. Tragedia lui Euripide ne pune în contact cu o serie întreagă de conceptii si practici sociale răspândite în epocă.
Să lăsăm însă loc si mărturiei istoricilor. Textul de mai jos este extras din Enciclopedia Papiros-Larousse (voi. V, p. 456). Sunt impresionante asemănările dintre oracolele vechii Elade si cele ale Tibetului buddhist contemporan.
„Prezicerile de la Delfi: Cel ce voia să-i adreseze întrebări oracolului trebuia să îndeplinească un ritual de purificare la izvorul Kastalia si să plătească o taxă pentru a se aduce o jertfă la marele altar al lui Apollon, fără de care nu era îngăduită intrarea în templu. De obicei erau jertfite capre, câteodată porci si rareori tauri. Pentru a se considera că jertfa a fost primită, trebuia ca, în momentul stropirii animalului, acestuia să-i tremure toate mădularele; altminteri, prezicerea era amânată. Apoi, cei care urmau să pună întrebări pătrundeau în spatiul din fata altarului. Femeilor le era interzisă intrarea în acest sanctuar.

Pythia fusese o tânără provenind dintr-o familie aristocratică din Delfi. […] înainte de prezicere, săvârsea si ea un ritual de curătire în Kastalia. După aceea intra în templu si tămâia partea de sus a sanctuarului. Apoi cobora scara ce duce la oracolul principal, si se oprea în fata trepiedului de unde prezicea. în această sală se spune că exista o statuie de aur al lui Apollon, mormântul lui Dionysos si asa-numitul Ťombilicť. în continuare, se aseza pe trepied, bea apă provenită din izvorul Kassotida, mesteca frunze de dafin si se apleca asupra ombilicului pentru a inhala aburii ce ieseau din pământ. Traditia spune că pretextul nasterii primului oracol 1-a constituit existenta unui orificiu în pământ din care emanau aburi naturali. Când ciobanul Kouritas a descoperit cel dintâi acest orificiu, a început de îndată să murmure cuvinte neîntelese, al căror continut a fost socotit profetic. De acest orificiu se leagă aparitia primului oracol. […] în cele din urmă ajungea la un delir paroxistic, iar atunci cei interesati trebuiau să adreseze întrebările cu voce tare zeului. Răspunsurile erau date de Pythia prin soapte neinteligibile, transcrise si traduse în formă versificată de către preoti.
Cel interesat nu trebuia să întrebe despre lucruri banale, vagi sau prea generale. Răspunsurile oracolului erau, dimpotrivă, neclare si ambigue. Adresantul întrebărilor era totdeauna nevoit să ceară ajutorul tâlcuitorului pentru a-i explica prezicerea.“
Distanta geografică si cronologic dintre oracolele vechii Elade si cele ale Tibetului contemporan este uriasă. Similitudinile sunt însă impresionante:
a) zeul îl ia în stăpânire pe oracol si vorbeste prin el;
b) oracolul cade în extaz, se comportă nebuneste, rosteste cuvinte confuze, emite sunete nearticulate întrerupte de mugete si urlete;
c) lângă oracol se află „secretarul“ sau „tâlcuitorul“, care transcrie si explică celorlalti cuvintele oracolului.
Se impun semnalate si câteva lucruri legate de căderea în extaz.
Pythia inhala aburii care emanau din străfundurile pământului si mesteca frunze de dafin. Efectul narcotic era astfel dublu. Tot asa, în Orient este foarte răspândită utilizarea zilnică a narcoticelor. In cadrul misteriilor eleusine se folosea un microorganism parazit al grâului, care are efecte asemănătoare cu cele ale L.S.D.-ului (cunoscutul „lărgitor“ al constiintei uzitat de hipioti în anii ’60-’70, care produce halucinatii acustice, auditive si vizuale).
Multi dintre yoghinii si ocultistii pe care i-am cunoscut consumau astfel de substante. La un moment dat, discutând pe tema experientelor neobisnuite pe care le intermediază narcoticele, Demostene masonul mi-a spus: „E periculos să fie folosite de către neinitiati, deoarece vin în contact cu puteri spirituale, cu fiinte spirituale care pot să-i înnebunească si să-i distrugă“.
Desigur, toate cele de mai sus revelează un anumit aspect al problemei, fără însă a o epuiza. întrebarea fundamentală rămâne: Ce sau cine este zeul care îl ia în stăpânire pe oracol si vorbeste prin el?
Răspunsul ni-1 oferă extrem de limpede Sfânta Scriptură. Sfintii Apostoli Pavel si Sila, îndemnati fiind de Duhul Sfânt, veniseră să propovăduiască în Macedonia. Se aflau în Filipi, un vechi orăsel situat în vecinătatea Kavalei de astăzi, unde s-au întâmplat următoarele:
Odată, pe când ne duceam la rugăciune, ne-a întâmpinat o slujnică care avea duh pitonicesc si care aducea mult câstig stăpânilor ei, ghicind. Aceasta, tinându-se după Pavel si după noi, striga, zicând: Acesti oameni sunt robi ai Dumnezeului Celui Preaînalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii. Si aceasta o făcea timp de multe zile. Iar Pavel, mâniindu-se si întorcându-se, a zis duhului: în numele lui Iisus Hristos îti poruncesc să iesi din ea! Si în acel ceas a iesit. Si stăpânii ei, văzând că s-a dus nădejdea câstigului lor, au pus mâna pe Pavel si pe Sila si i-au dus în piată înaintea judecătorilor (Fapte 16, 16-19).
Iată, prin urmare, că oracolele se află cu adevărat sub posesia unui oarecare duh, potrivnic Duhului Sfânt. Urmând porunca lui Hristos -pe demoni scoateti-i (Matei 10, 8) -, Apostolul 1-a alungat pe demonul care sălăsluia în acea slujitoare.
Asadar, acest duh, pe care idolatrii îl numesc zeu, nu este altcineva decât demonul camuflat în încercarea de a-i însela pe oameni. Una dintre dorintele demonului este de a fi slujit si venerat ca dumnezeu, în locul Adevăratului Dumnezeu.
Să părăsim acum Tibetul si Grecia antică si să ne oprim în Africa de astăzi, pentru a întelege încă si mai bine modul în care lucrează Diavolul în lume.
Istoria unui mare vrăjitor care a devenit crestin
Yelo a fost până la 55 de ani unul dintre cei mai mari vrăjitori de pe continentul negru. Puterea Satanei se concentrase în el si se manifesta în cele mai diverse chipuri. Despre toate acestea relatează el însusi, convertit astăzi la crestinism:
„Am vindecat multi oameni, însă n-as fi putut face nimic fără ajutorul Satanei. îmi era imperios necesar să mă aflu întotdeauna cu el într-o legătură directă, pentru a mă putea călăuzi în toate actiunile mele. De fiecare dată când eram chemat la un bolnav, îl întrebam în prealabil pe Diavol dacă trebuie să merg. Uneori îmi spunea ŤPoti merge, căci vreau să-1 vindec4 pe bolnavť, si atunci porneam la drum. Insă alte dati îmi răspundea: ŤNu vreau să-1 vindecť.
[ Părintele Paisie atrăgea atentia asupra faptului că Satana nu poate vindeca decât bolile pe care le-a provocat el însusi.]
I mi era îngăduit să-i pun Satanei orice întrebare, iar el îmi răspundea. Ori de câte ori eram întrebat ceva în calitatea mea de vrăjitor, trebuia să cer mai întâi răspunsul Satanei. Absolut tot ceea ce realizează un vrăjitor se datorează puterii Satanei. Dacă Satana îl părăseste, va deveni un om obisnuit.
Multi veneau la mine deoarece prin mine intrau în legătură cu o putere care era infinit mai mare decât a lor. Vedeau cum vizitam un om bolnav, îi deschideam gura si scuipam înăuntru, în timp ce îl chemam pe Satana si îl rugam. Minunea se producea pe dată: Satana îl ridica din pat.
îi uimeam pe toti într-o asemenea măsură încât îmi puteam permite orice. In apropiere de locuinta mea se afla un vast teren de aplicatii militare, unde numai soldatilor le era îngăduit să intre. Cu toate acestea, eu aveam acces nerestrictionat. Oriunde mergeam, lumea îsi etala admiratia. Manifestau deplină obedientă si obisnuiau să-mi ofere daruri substantiale. Multi dintre ei îmi aduceau cu regularitate vaci, capre, găini… Am devenit foarte repede un om din cale afară de bogat.
Noi, vrăjitorii, ne aflam într-o permanentă conlucrare. Ne sustineam reciproc sub toate aspectele si, în acelasi timp, primeam noi membri în cercul nostru. Ceilalti vrăjitori mă cinsteau ca pe cel mai mare. Eu conduceam ceremoniile în cadrul cărora îl cântam si îl invocam pe Satana la initierea unui nou membru. Cântecul care se intonează special în această ocazie se numeste ŤAngať. Puneam tămâie în foc. Când fumul se înălta în văzduh, atunci sosea momentul initierii. Tânărul vrăjitor trebuia să se închine focului si să inhaleze tămâia care fusese oferită Satanei. Atunci spiritul intra în el si Satana venea la noi toti, astfel încât vorbeam cu vocea lui. Folosea limba noastră pentru a spune ceea ce dorea.
Tânărul vrăjitor îmi dădea mâna strânsă pumn, ca semn si făgăduintă că mă va urma întru totul. Eu îi deschideam palma, luam putin din tămâie si îi scuipam în palmă. Apoi îi dădeam în numele Satanei binecuvântarea de a deveni vrăjitor ca si mine. Acum Satana sălăsluia în el. Se întorcea acasă cu o putere nouă. In satul său trebuia să aducă dovada că Satana se găseste cu adevărat înlăuntrul său. Proba se desfăsura în întunericul noptii. Aprindeau focuri, iar el începea să-1 roage pe Satana. După putin timp era luat în stăpânire de către spirit, cădea în extaz si vorbea cu o altă voce. Sărea în foc, în vreme ce oamenii priveau încremeniti si strigau: „Arde, arde!“. Când sărea înapoi afară din foc, lumea blestema si înjura de frică, întrucât stiau cu totii că oricine s-ar atinge de piciorul lui se va îmbolnăvi de moarte. Tânărului vrăjitor nu i se ardea nici măcar un fir de păr din cap. Era ocrotit de Satana.
După o vreme, oamenii prindeau curaj si se apropiau, formând un cerc în jurul său. Urma cel de-al doilea test. Puneau un cutit în flacăra focului si îl lăsau acolo până ce devenea rosu. Tânărului vrăjitor i se atingeau apoi cu cutitul incandescent ambii obraji si buzele. Nu se alegea nici măcar cu vreo băsicută de pe urma focului. Era limpede pentru toti că în fata lor se afla cineva care dobândise capacităti supraomenesti.
Se temeau de el. Cu toate acestea, o putere nevăzută îl făcea să atragă lumea. Oamenii ajungeau să se roage spiritului care sălăsluia înlăuntrul său. Făceau tot ce puteau ca să nu trimită asupra lor blestemul si osânda.
La vârsta de 40 de ani mi s-a întâmplat să fiu atacat de trei indivizi. Unul voia să-mi taie gâtul, celălalt îmi fixase teava unui pistol în spinare, în vreme ce al treilea le propunea să mă lege de mâini si de picioare si să mă azvârle în lacul cu crocodili. S-au învoit către această ultimă variantă. Asadar, mă târau spre lac, legat de mâini si de picioare. Brusc, o entitate invizibilă m-a răpit din mâinile lor si am început să zbor în aer ca o pasăre. Nu mi-am putut explica foarte limpede cele întâmplate, însă stiam că Satana îmi salvase viata.
Când am devenit vrăjitor, credeam că toată viata mea va fi o desfătare, mai ales că puteam face orice lucru cu maximă usurintă, oamenii mi se închinau oriunde mergeam, si deveneam din ce în ce mai bogat. Dar încetul cu încetul am observat că Satana este un stăpân lipsit de milă. Se mânia câteodată pe mine si se dezlăntuia asupra mea cu sălbăticie. Atunci trebuia să-i cer iertare în diverse feluri, să-i aprind tămâie si chiar să suport noi ritualuri initiatice pentru a mă sustrage blestemului său si a-1 recâstiga ca si colaborator.
Cu timpul, am devenit tot mai nelinistit; nu aveam pace deloc si simteam o frică adâncă. Sotia mea a fost luată în stăpânire de un spirit rău care spunea prin ea că pruncul pe care urma să-1 nască va muri. A născut fără probleme, dar la scurtă vreme s-a arătat Satana si ne-a luat copilul pentru totdeauna. Atunci am înteles în ce stare înfricosătoare ajunsesem. Am început în acea perioadă să-L caut pe Hristos. îmi doream să găsesc adevărata cale către Dumnezeu. In cele din urmă, Hristos m-a chemat lângă El. Atunci am distrus toate lucrurile din casa mea care aveau vreo legătură cu Satana. Hristos este Cel care m-a călăuzit si m-a ajutat clipă de clipă pe acest drum, căci singur n-as fi avut niciodată puterea să mă ridic din prăpastie.
A.P. “
Este impresionantă constatarea că în toate colturile planetei noastre, din Antichitate si până astăzi, minciuna cea veche, înselătorul oamenilor, sarpele cel de demult, Satana, se străduieste din răsputeri să se impună lumii ca dumnezeu în locul Adevăratului Dumnezeu.
O astfel de strădanie poate fi identificată cu usurintă si în istoria lui Krishnamurti. Să urmărim însă evenimentele cronologic, pentru a localiza cu precizie rădăcinile din care odrăslesc asemenea „poame“.
In 1875, rusoaica Helena Blavatsky si colonelul de origine evreiască Henry S. Olcott întemeiază la New York Societatea Teozofică, având ca obiect de activitate ocultismul. Blavatsky era medium. In 1873 1-a cunoscut pe generalul Albert Pike, liderul a 23 de loji masonice din lume. La sugestia Helenei, acesta impune crearea de loji destinate femeilor. Tot la propunerea lui Blavatsky, se introduc sedinte de spiritism în cadrul tuturor acestor loji. în 1878, generalul Pike acordă Helenei gradul masonic 33. în aceeasi perioadă, cartierul general al Societătii Teozofice se mută din New York în Andyar, o suburbie a orasului Madras din India. Blavatsky a decedat pe 8 mai 1891.
Evreica Annie Besant Stein (1874-1933), fidelă discipolă a sa, îsi arogă sarcina de a asigura continuitatea Societătii Teozofice. Unul dintre cei mai importanti colaboratori ai ei a fost masonul Charles Leadbeater, care declara că este mag alb si că reusise să-si trezească sarpele Kundalini. Cei doi au fost artizanii a ceea ce as numi „marea înselăciune“.
In India, datorită cruntei sărăcii, deseori părintii îsi vând copiii încă de mici unor bordeluri sau unor oameni bogati. Besant si Leadbeater au „selectat“ asadar un copil mic al unei familii indiene foarte sărace (întrucât, spuneau ei, acesta ar fi avut „o aură foarte pură“) si l-au luat împreună cu ei pentru a-1 creste ca pe un Mesia al Noii Ere. Krishnamurti a fost educat din fragedă vârstă pentru acest rol. Desi n-a izbutit niciodată să fie admis într-o universitate, a „studiat“ totusi în Anglia si a devenit un anglo-indian după toate tiparele spiritului modern.
In tot acest răstimp, Anny Besant îi pregătea sistematic terenul, răspândind prin intermediul Societătii Teozofice stirea că „Mesia a revenit pe pământ“!
Când Krishnamurti a ajuns la o vârstă potrivită, Besant si-a adus scenariul la punctul culminant, întemeind în cinstea acestuia misticul „Ordin al Stelei“. Membri ai ordinului deveneau numai cei care credeau în noua venire a lui Mesia. Krishnamurti a fost declarat „conducător onorific“ al ordinului.
în 1925, la Madras, Krishnamurti (în vârstă acum de 30 de ani) s-a proclamat oficial drept Mesia si a ales doisprezece „apostoli“ pentru a-1 însoti în călătoriile sale din toată lumea.
întreaga masinărie a acestei imense fraude spirituale fusese pusă în miscare, si a functionat perfect vreme de sase ani, înglobând un număr impresionant de persoane. Influenta organizatiei crestea considerabil, pe măsură ce îsi recruta tot mai multi adepti dintre oamenii bogati si puternici.
în noiembrie 1931, după sase ani de zile, minciuna bine ticluită s-a prăbusit „dinăuntru“. Krishnamurti, la cei 36 de ani ai săi, se revoltă împotriva celor care îi planificaseră viata până în cele mai mici detalii, împotriva celor care îl crescuseră în această minciună, împotriva celor care urmăriseră să dobândească prin micul „zeu“ indian bani, putere si influentă, împotriva celor care îl transformaseră într-o simplă unealtă pusă în slujba intereselor lor. Asa se face că, în timp ce se afla la sediul său central din California, Krishnamurti a refuzat să mai fie adorat ca Mesia. El a declarat textual: „Nu sunt actor, refuz să port hainele lui Mesia“. Astfel a îndepărtat masca pe care i se impusese să o etaleze. S-a arătat dornic să-si regăsească adevărata identitate si să respire ca un om liber pe acest pământ.
Tratamentul la care a fost supus Krishnamurti este cel putin odios. Din cea mai fragedă vârstă se exercitase sistematic asupra sa o teribilă spălare a creierului. Cantitatea si intensitatea constrângerii psihologice pe care a suferit-o acest om sunt înfricosătoare.
Hitler, care – din câte se pare – fusese initiat într-o ramură a Societătii Teozofice, a utilizat astfel de metode pentru cresterea si formarea militarilor S.S. A folosit chiar ca emblemă a sa un vechi simbol magic hindus, svastica sau „roata lui Shiva“ – cum este cunoscută în India.
Astfel de proiecte se derulează cu asiduitate si în zilele noastre. Micii „zei“ sunt confectionati mai cu seamă în Orientul sărac (de pildă Maharadji în India, ori Moon în Coreea). Până unde pot ajunge acesti oameni lipsiti de orice scrupule? Câti gurusi contemporani nu se autoproclamă drept „încarnări ale lui Dumnezeu“?
Este însă la mijloc numai înselăciune? Nu cumva mai există si altceva în aceste istorii, în afară de viclenie si minciună? Părintele Paisie spunea că magia este o împletire între înselăciune si lucrare demonică. Diavolul se străduieste întotdeauna să se disimuleze pentru a-i amăgi pe oameni, însă Dumnezeu nu-i îngăduie să se camufleze deplin, căci altfel nimeni nu s-ar mai putea elibera din mrejele lui. întotdeauna vor rămâne expuse vreun „corn“ sau vreo „codită“, asa încât oamenii să prindă de veste si să se păzească.
• Vom identifica urmele acestei lucrări demonice în chiar mărturiile apropiatilor lui Krishnamurti.
Câteva fragmente din cartea „Viata si moartea lui Krishnamurti“ (Ed. Kastanioti, 1991) scrisă de Mary Lutyens, membră a unui cerc foarte intim de ucenici ai „Noului Mesia“, ne vor cdnvinge că în procesul de formare si educare a lui Krishnamurti au colaborat si alte puteri, de natură metafizică, practic entităti spirituale dirijate asupra sa de către magi precum Leadbeater si Besant.
Cu mentiunea că în cuprinsul cărtii Krishnamurti este numit scurt si familiar Krishna, iată ce scrie Mary Lutyens: „Vestea pe care i-a dat-o Leadbeater lui Krishna în Sydney 1-a influentat enorm. Pe 12 august a scris către Lady Emily că în ultimele cincisprezece zile meditase asupra acestei vesti în fiecare dimineată câte o jumătate de oră, precum si seara înainte de a se culca. Ťîmi voi reface vechea legătură cu învătătorii mei si, în tot cazul, acesta este singurul lucru care are importantă în viatăť, adăuga el. Cinci zile mai târziu, pe 17 ale lunii, a traversat o experientă care a durat trei zile si i-a revolutionat viata“.
Asadar, Leadbeater îi inoculează lui Krishnamurti ideea necesitătii de a „reface“ legătura cu învătătorii lui. La ce învătători se referă? Desigur, nu la magul-mason si la Besant; cu acestia se afla deja în legătură. Atunci la cine? Si în ce mod se va stabili această legătură?
Krishnamurti se retrage cu un mic grup de intimi ai săi într-o casă, pentru a veni în contact cu „învătătorii“, care nu sunt oameni, ci „fiinte spirituale“. Aici, el cade pradă unei stări neobisnuite. Se derulează o întreagă serie de fenomene stranii, dintre care spicuim:
a) „Domnul Warington sedea în celălalt colt al camerei si a înteles, asa cum ne-a mărturisit mai târziu, că niste entităti sau energii suprafiresti străbăteau trupul lui Krishna, ca rezultat al unor influente canalizate asupra lui dintr-un alt tărâm“.
b) „Krishna a întrebat: ŤDe ce m-au adus aici? Nu stiu unde sunt!ť. Si repeta apoi obsesiv: ŤNu stiu unde mă aflu!ť. Dacă cineva începea să se deplaseze prin casă, el aproape că sărea în picioare din pat si, de fiecare dată când intram în camera sa, trebuia să-1 avertizăm în prealabil, însă în jur de ora 6, pe când serveam cina, s-a linistit până ce am terminat. Apoi, întreaga casă a părut că se umple brusc de o energie terifiantă, în timp ce Krishna se comporta deja ca un demonizat“.
c) în primele zile ale lui octombrie, învătătorii nevăzuti au început să lucreze asupra ochilor lui Krishnamurti. Era un martiriu înspăimântător.
„In acea seară i-au spus lui Krishna că ochii îi vor fi purificati, astfel încât să poată să „Il“ vadă. Purificarea era însă o procedură înfricosătoare chiar si pentru cei care trebuiau să-i fie simpli martori. II auzeam pe Krishna exclamând: ŤEste ca si când s-ar afla cineva legat într-un desert, cu fata spre soare si cu pleoapele smulse!ť“.
In după-amiaza următoare, când Krishna a iesit din baie si s-a retras sub o tulpină înaltă de piper pentru a medita, le-a spus celorlalti că în acea seară vor avea un „vizitator important“, pe „domnul Maytreya“. „Procedura“ la care a fost supus în acea noapte s-a dovedit cea mai dureroasă dintre toate cele pe care le-a avut de suferit corpul lui Krishna. însă toti au simtit în mijlocul lor, pentru o clipă, „Marea Prezentă“. Mai târziu, când Nitia si Rozalind se aflau cu Krishna în camera lui, acesta a început să le vorbească unor persoane pe care ei nu le vedeau.
d) „Besant si Leadbeater au atribuit experienta lui Krishna trecerii în cea de-a treia initiere. N-au putut găsi însă nici o explicatie pentru Ťprocedurăť. însusi Krishna era convins că a fost un proces absolut necesar pentru a-si pregăti corpul să-1 primească pe domnul Maytreya, si că nu trebuia initiată nici o tentativă de a usura sau întrerupe acest proces“.
e) „Ceea ce pare sigur este că, indiferent ce anume s-a întâmplat în corpul lui Krishna, pentru următorii ani 1-a făcut capabil să devină canalul unei energii sau puteri colosale, care a constituit totodată si sursa învătăturilor sale ulterioare“.
Pentru un crestin cu o minimă experientă duhovnicească dăruită de Hristos în Duhul Sfânt, lucrurile sunt mai mult decât limpezi. Avem de-a face în acest caz cu oameni care nu sunt pur si simplu „influentati“ de către demon, ci „stăpâniti“ în întregime de acesta. învătăturile lor, oricât de seducătoare ar putea eventual părea, sunt inventii demonice care au drept scop îndepărtarea oamenilor de adevăr si de viata adevărată, călăuzirea lor pe cărările întunecate ale minciunii si ale autodistrugerii. Acestia nu sunt altceva decât hristosii mincinosi despre care însusi Domnul Iisus Hristos ne-a avertizat cu 2000 de ani înainte de aparitia lor:
Si atunci dacă vă va zice cineva: Iată, aici este Hristos, sau iată acolo, să nu credeti. Se vor scula hristosi mincinosi si proroci mincinosi, si vor face semne si minuni, ca să ducă în rătăcire, de este cu putintă, si pe cei alesi. Dar voi luati seama. Iată, dinainte v-am spus vouă toate (Marcu 13, 21-23).
Din nefericire, Krishnamurti nu este nicidecum un caz singular. în vremea noastră s-a umplut planeta de „hristosi“ ai Noii Ere si de „dumnezei încarnati“, care înseală si exploatează milioane de oameni…


Sursa

VIATA ARMONIOASĂ“ SAU TEHNICA ÎNSELĂRII

Una din liniile directoare ale prozelitismului hindus în spatiul crestin este producerea si cultivarea confuziei în mintile oamenilor. Se atentează astfel la însăsi capacitatea de gândire critică a individului, pentru a-1 face infinit mai usor de cucerit. In instrumentarul acestei strategii misionare se înscrie si practica substituirii continutului cuvintelor. Să recurgem la un exemplu sugestiv: cuvântul „Hristos“. Sensul pe care îl are acest cuvânt pentru civilizatia crestină este: persoană istorică concretă care a activat în regiunea Palestinei (actualul Israel) în urmă cu aproximativ 2000 de ani; ca Fiu al lui Dumnezeu, a propovăduit o seamă de adevăruri de credintă, dobândind multi discipoli si întemeind Biserica. Atunci când un crestin spune „Mă rog lui Hristos“, întelege că se adresează unei persoane concrete, unice, pe care o crede si o mărturiseste ca fiind întruparea Persoanei A Doua a Sfintei Treimi.
Iată acum o mostră de pervertire a sensului acestei notiuni:

Gurusii care intră în contact cu lumea crestină au ajuns să pretindă că termenul „Hristos“ desemnează un plan superior al constiintei umane, ceea ce înseamnă că orice om poate evolua spiritual până la gradul echivalent cu accederea la acest plan, devenind si el prin aceasta Hristos! Astfel, când un dascăl oriental spune „Mă rog lui Hristos“, întelege că se străduieste să atingă acest plan superior al constiintei si să devină, fie si pentru putin timp, Hristos.
Evident că între acest concept de „Hristos“ si Hristos al Evangheliei nu se poate stabili nici cea mai vagă asemănare. însă lucrul acesta nu numai că este trecut sub tăcere, ci se pretinde cu obstinatie tocmai contrariul. De ce recurg maestrii hindusi la un astfel de artificiu? Explicatia este foarte simplă: pentru că într-o tară cu o puternică traditie crestină, cu atât mai mult într-o tară ortodoxă, le-ar fi considerabil mai greu să convingă că personaje precum Indra, Kali, Shiva, Vishnu, Krishna sau Brahman sunt… dumnezei! Până si un crestin nepracticant si peste măsură de ignorant va ezita în primă instantă să se închine miilor de zeităti idolatre ale panteonului hindus. Ceea ce i se cere este mult prea exotic si nefamiliar. Prin urmare, propagatorii învătăturilor orientale se văd nevoiti să recurgă la tactica drumului ocolit si în trepte. Ei se camuflează în spatele unor măsti care ne sunt familiare. Astfel, ne vor vorbi despre „psihologie aplicată“. Ne vor propune o „alimentatie corectă“. Ne vor îmbia cu „exercitii de gimnastică“ („yoga pentru sănătate si frumusete“). Ne vor recomanda „metode“ si „tehnici“ pentru combaterea angoasei, a nervozitătii, a stresului si a fobiilor. Ne vor sugera, în cadrul unor conferinte si seminarii, modalităti de a rezolva orice problemă cu care ne confruntăm zilnic, inclusiv problema singurătătii.
In acest fel, încetul cu încetul, ne vor transforma în discipoli ai lor, ne vor convinge să adoptăm stilul de viată si modul de gândire indian, ne vor exploata economic, percepându-ne cotizatii lunare sau cel putin taxe pentru „întelepciunea“ care se împarte la conferintele organizate de ei, ne vor familiariza în cele din urmă pe de-a-ntregul cu hinduismul. Aceasta este de fapt marea lor miză si principalul lor scop. Pentru că acesti oameni nu sunt nici filosofi, nici difuzori de stiintă, nici psihologi, nici medici. Acesti oameni sunt hindusi, misionari ai unei idolatrii exotice. Mai mult decât atât, ei urmăresc să se propovăduiască si pe ei însisi ca dumnezei.
Să ne amintim de Sai Baba, gurul indian care se prezintă pe sine ca fiind Dumnezeu, infinit superior lui Buddha, lui Mahomed sau lui Hristos. Iată ce spune Sai Baba despre el însusi: „Prostii nu mă cunosc, când locuiesc în trup omenesc! Ignoră firea mea superioară, căci Domn Preaînalt sunt Eu al tuturor fiintelor…“ (extras din periodicul miscării Satya Sai Baba, „Pacea Supremă -Prashanti Vahini“, Atena 1997, p. 5). Liderul miscării Viata Armonioasă din Grecia, americanul Bob Nazemy, adresându-se unor discipoli avansati, a spus despre Sai Baba: „El este prezent pretutindeni, atotstiutor si atotputernic Dumnezeu, care se află întotdeauna împreună cu noi, în toate ceasurile si în toate părtile lumii“ (B. Nazemy, „Te rog, Baba, dă-mi ascultare“, p. 1, Articole din ziare si periodice, Ed. a Ii-a, Ilianthos).
Toti gurusii respiră aceeasi mândrie demonică. Babaji era „învătătorul învătătorilor“ si „Dumnezeu întrupat“. In 1984, un ucenic de-al lui a devenit… Hristos! A slujit chiar „Cina cea de taină“ în ashramul său, iar apoi a plecat, fără să-1 mai revadă cineva vreodată. Concluzia implicită era că Babaji i-a fost superior lui Hristos…
Maharadji se prezintă ca noul „Mesia“, „Hristosul epocii contemporane“, „Domnul tuturor yoghinilor“, „Spirit preaînalt si atotvenerat“, fără de care „totul s-ar distruge“.
Satyananda a declarat că gurul este superior lui Dumnezeu. Rajneesh a confirmat explicit aceeasi afirmatie. Amândoi primesc si după moarte adorare din partea ucenicilor. Lista unor astfel de personaje poate continua la nesfârsit.
Ce s-ar putea adăuga? De-a lungul sutelor de ani, toti marii asceti crestini au spus că mândria conduce la nebunie. Ea îl rupe pe om de realitate în această viată, si îl sorteste mortii duhovnicesti în vesnicie. Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriti le dă har (Iac. 4, 6).
Urmarea căii unor asemenea „mentori“ înseamnă asumarea celor mai mari si mai serioase riscuri cu putintă. Se porneste treptat, desigur, de la elemente superficiale sau cu un grad mai mic de însemnătate (alimentatie, exercitii de gimnastică), pentru a se ajunge la altele mai profunde (psihologie, comportament, analiza sinelui) si, în cele din urmă, la probleme de credintă (înviere sau metempsihoză, Biserică sau ashram, Hristos sau Sai Baba) în care miza este omul întreg, si nu doar o ipostază oarecare a vietii sale. în final, omul îsi periclitează extrem de grav, si poate ireversibil, atât viata trecătoare de acum, cât si soarta sa în vesnicie. Pentru că scopul si menirea omului este viata vesnică! Nimic mai putin! Fie o va dobândi, în Iisus Hristos, fie o va pierde, lăsându-se amăgit de minciuni seducătoare. Dar să-L auzim pe Hristos Cel Adevărat grăind prin Evanghelie:

• Iisus a zis: Eu sunt învierea si viata; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Si oricine trăieste si crede în Mine nu va muri în veac (Ioan 11,25-26).

• Iisus a zis: Eu sunt Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii (Ioan 8, 12).

• Căci Dumnezeu asa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viată vesnică (Ioan 3, 16).

• Cel ce va crede si se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi (Marcu 16, 16).

Pentru a ne ocroti si a ne feri de amăgire, Hristos ne avertizează cu 2000 de ani mai înainte că vor apărea în lume oameni vicleni care se vor prezenta drept „hristosi“ si chiar vor săvârsi minuni diavolesti cu scopul de a-i însela inclusiv pe cei alesi:
Vedeti să nu vă amăgească cineva. Căci multi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, si pe multi îi vor amăgi… Atunci, de vă va zice cineva: iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeti. Căci se vor ridica hristosi mincinosi si proroci mincinosi si vor da semne mari si chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putintă, si pe cei alesi (Matei 24′ 4’5′ 23-24).
In acelasi timp, Hristos îi încurajează pe toti cei care II caută cu sinceritate si cu inimă curată, încredintându-i: Veti cunoaste adevărul, iar adevărul vă va face liberi (Ioan 8, 32). El a făgăduit să-i ajute pe toti oamenii care însetează după acest adevăr: Cereti si vi se va da, căutati si veti afla, bateti si vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, si celui care bate i se va deschide (Matei 7, 7-8).

Sursa

”Ești înșelat, fratele meu. Ești victima diavolului, ai căzut în cursa lui” – Scrisoare de destăinuire a unui înșelat

Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Monahul Teodosie de la Mănăstirea Sfântul Pavel, scriitorul cărții «Spiritismul, urâciunea pustiirii», deoarece prin ea s-a regăsit pe sine și s-a slobozit din ghearele diavolului.

Părinte Teodosie,

Citind cartea Sfinției Voastre, „Spiritismul, urâciunea pustiirii”, am simțit o mare nevoie să vă scriu, ca să vă mulțumesc prin această scrisoare, dar și ca să mărturisesc, eu nevrednicul, pe scurt, despre marea înșelare în care am căzut. Vă rog să mă iertați că vă rețin și vă obosesc, scriindu-vă marile mele păcate.Cu vreo zece ani în urmă, Părinte Teodosie, am cunoscut în Tesalonic un bărbat în vârstă care se îndeletnicea cu hydromanția (vrăjitorie care se bazează pe observarea caracteristicilor apei (culoarea, transparența, formele, umbrele, reflecțiile și unduirile). Căra cu el o geantă în care avea „uneltele sale”. Doream și eu mult să învăț acest mod de comunicare cu duhurile, însă, cu toate rugămințile mele, nu m-a învățat nimic. Mintea fiindu-mi mereu la acest mod de comunicare, într-o noapte, în somn, a venit cineva și s-a așezat lângă patul meu. Mi-a spus că este „Sfântul Gheorghie” și că de atunci înainte mă va povățui și ocroti. Vă puteți da seama ce bucurie m-a cuprins! A doua zi dimineața am chemat-o pe sora mea, care avea 33 de ani, fiind cu șapte ani mai mică decât mine și de curând măritată. Acel bătrân o pusese de multe ori pe sora mea să privească într-o cană de lut, plină cu apă. I-am spus că am pregătite cana, cuțitașul cu mânerul negru și că poate privi în apa din cană. Dar ea a râs și mi-a spus că dacă va fi de față bătrânul Vasile ca să-i citească, ea nu va putea vedea nimic, pentru că și ea încercase singură să privească în apă, dar fără să reușească ceva. Atunci, spunându-i ce mi se întâmplase în somn, ea s-a așezat și s-a concentrat asupra cănii. După două-trei minute a început să vadă o biserică, necunoscută nouă, la capătul Acropolei, numită „a Cuviosului David”. În partea de sus a ei se află o piatră din care curge agheasmă, numită a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului. Acolo aveam să mergem să ne rugăm, să ne spălăm cu agheasmă, să luăm și cu noi și în continuare să intrăm în comuniune cu duhurile. Și într-adevăr, am acționat potrivit cu îndrumările duhului. De atunci au început răspunsurile-îndrumări la diferitele noastre întrebări. Și încet-încet, odată cu trecerea timpului, am înaintat în această „știință” a satanei, ca apoi să venim în contact cu președintele de atunci al Societății Cercetărilor Spiritiste, Nicolae Firihon sau Barbeta. Acela ne-a rezolvat diferite nedumeriri referitoare la comuniunea pe care o aveam și, concret, m-a dăscălit cum să primesc stăpânirea celor patru arhangheli (Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil). Nu-mi aduc aminte exact câte zile am postit. În fiecare zi citeam câțiva psalmi ai Proorocului David, apoi făceam comuniunea cu sora mea. Ea îi vedea pe cei patru arhangheli cum mă însemnează în chipul Crucii și-mi dau stăpânirea să supun duhurile viclene, să vindec nebuni, fermecați și bolnavi. De asemenea, președintele ne-a dat permisiunea pentru lucru. De acum înainte eram deja profesioniști și lumea venea pe zi ce trecea din ce în ce mai multă.
Ar fi trebuit multe foi de hârtie să vă scriu amănunțit, însă vă scriu foarte puține lucruri despre comuniunea (cu duhurile) pe care am avut-o. Nu am vrut să înaintez la magia albă, așa cum este numită ea de obicei către spiritiști. Astfel permanentul nostru îndrumător, presupusul „arhanghel Gavriil”, într-una din învățăturile sale ne-a spus că Evanghel (adică eu) este născut numai pentru bine. Tu, roabă Chiriachi (sora mea), în cealaltă cămăruță poți da oamenilor diferite buruieni-ape etc.
Faptul că în anumite cazuri (bolnavi, împăcarea soților despărțiți etc.) nu aveam nici un rezultat, îmi pricinuia nedumerire, de vreme ce îndrumătorul ne făgăduise că în toate vom avea izbândă; răspunsul lui că lipsește credința de la oameni, precum și faptul că unele proorocii nu se împlineau și că ne spunea uneori cuvinte încurcate, potrivit cu puterea mea de pricepere, toate acestea m-au făcut să mă îndoiesc de „sfânta” noastră comuniune. De aceea i-am recomandat surorii mele să ne rugăm mai mult și să împlinim, pe cât se poate mai corect, îndatoririle noastre creștinești.
Am început să pun multe întrebări și să insist asupra întrebării: de ce luăm bani de la cei ce suferă, de vreme ce Domnul a spus: «În dar ați primit, în dar să dați.»? Și multe altele. Dar fiindcă diavolul este mincinos și mult-meșteșugăreț, găsea întotdeauna justificări potrivite. Din păcate, însă, pe sora mea nu o prea mâhnea aceasta, ci, dimpotrivă, era mulțumită că câștiga bani și că viața ei devenea mai bună cu fiecare zi ce trecea. Astfel, s-a înțeles cu bărbatul ei, fără să știu nimic, să mă alunge și să lucreze numai ei doi. În felul acesta ar fi putut câștiga mulți bani de la oameni și ar fi fost toți ai lor. Dar trebuiau să învețe să faci invocarea. De aceea m-a întrebat pe mine într-o zi despre ea, iar eu, fără să gândesc nimic rău, i-am învățat. Fapta lor m-a mâhnit și mai mult pentru că mi s-au înmulțit îndoielile despre autenticitatea „sfintei comuniuni”.
A trecut destul de multă vreme în care am căutat să aflu omul potrivit „să vadă”. Astfel, am găsit o femeie căsătorită, însă despărțită de bărbat, care avea o fetiță. Fiind necăjită, a acceptat să lucreze împreună cu mine. A început instruirea care consta zilnic din rugăciuni, paraclise, spălare cu agheasmă la diferite Biserici unde izvora Agheasmă etc. Și astfel, numita Hristina a început să „vadă” limpede și de multe ori cu ochii deschiși.
Îndrumătorul nostru era același „arhanghel Mihail”. Acum însă aveam mai multă experiență și, pe lângă aceasta, mă rugam și studiam mai mult decât altă dată Sfânta Scriptură. Dar și aici satana devenise mai tare și mai meșteșugăreț decât mai înainte. Omilii uimitoare și vindecări spectaculoase mă făceau să cred că de această dată dețin într-adevăr „sfânta comuniune”. Dar ca un mincinos ce este, diavolul a venit în contradicție din pricina multor mele întrebări. De aceea a început să mă lingușească până acolo unde se oprește mintea omului. A început să mă îndrume prin acea femeie și să mă urce la înălțime cu egoismul, spunându-ne că purtăm aceeași îmbrăcăminte (uniforma romană de culoarea aurului a soldatului roman), numai că noi avem Crucea în față. Nu s-a mulțumit numai cu aceasta, ci a luat chipul Maicii Domnului și ne-a vorbit, ne-a arătat țărmurile Asiei Mici, Constantinopolul, Sfânta Sofia, spunându-ne că foarte curând vor deveni iarăși grecești. Se apropia praznicul Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, 25 martie, și mincinosul arhanghel Mihail mi-a făgăduit că după terminarea slujbei de la bisercă, îmi va aduce un dar de vreme ce sărbătoresc ziua numelui (în greacă Buna-Vestire este Evanghelismos). Așteptam cu multă nerăbdare să văd ce dar îmi va aduce „arhanghelul”. După ce ne-am despărțit la Biserica Sfintei Varvara, noi ne-am făcut îndatoririle noastre (am tămâiat, am stropit cu agheasmă locul comuniunii, am făcut invocarea așa cum obișnuiam). Apoi Hristina vede cu ochii deschiși pe mincinosul arhanghel cum îi dă o floare de „crin”, iar ea mi-o dă mie spunându-mi să fiu atent să nu o stric. Desigur a premers heretisirea și binecuvântarea și că crinul este adus din Muntele Sinai. Apoi mi-a dat un sfat: să iau aminte în viața mea la fapte, pentru că orice cădere și păcat va fi ca și cum aș călca în picioare acest „crin”. Desigur, nu am văzut niciodată crinul, ci numai Hristina îl vedea întotdeauna lângă icoane. Si când l-a dus la ea, casa ei a fost plină de mireasma lui vreme de trei zile.
După aceea îmi pregătește o surpriză. Într-o zi Hristina îl vede pe „Iisus Hristos” cum ne binecuvintează, mă îmbrățișează și mă sărută spunându-mi:

„Fratele meu, am venit lângă tine ca să te sui pe cele 40 de trepte ale luminii și adevărului. De acum înainte voi veni în fiecare Miercuri la ora 4 după amiază ca să te îndrum și să te sui pe acele trepte. Îți dau ceva de la mine. Îți dau mâinile mele ca să-i vindeci pe cei bolnavi.” Și într-adevăr, mâinile mele vindecau. Pe lângă aceasta, în mijlocul palmelor mele au apărut două pete negre. Odată când l-am întrebat pe mincinosul arhanghel despre ele, mi-a spus că sunt de la piroanele cu care a fost răstignit Domnul.

Apoi mi-a spus: „Eu te voi povățui corect, deoarece cunosc această lume, am trăit-o cu viața mea când am venit pe pământ, în timp ce «arhanghelul Mihail» nu a trăit cu trup, ca să-i cunoască bine pe oameni. Ești fratele meu mai mic, am ieșit din aceeași mamă, numai că eu am tată pe Dumnezeu, și atunci când învățam lumea, tu alergai în brațele mele” etc.
Atunci Hristina îl vede pe mincinosul arhanghel că se închină înaintea mea. Învățăturile sale sunt pline de dragoste, pace și dăruire față de Dumnezeu. Acum mincinosul hristos ne suie la cele cerești, ne arată raiul, pe însuși dumnezeu, ne învață cum slujesc îngerii, arhanghelii, sfinții etc. Ne arată și iadul și orice își poate închipui mintea noastră cea săracă. Îmi spune de mai înainte și despre moartea tatălui meu cu 6-7 luni mai devreme, însă nu mi-a spus o dată fixă.
Apoi mi s-a întrerupt comuniunea, pentru că, într-o zi când am pus-o pe Hristina „să vadă”, a văzut întuneric și a auzit un glas, spunându-i: „Îți luăm lumina și o dăm iarăși fratelui tău, pentru că crinul pe care ți l-am dat și ție l-ai stricat, l-ai făcut bucăți”. Atunci am întrebat-o pe Hristina ce a făcut, iar ea i-a spus mamei mele că a „mers” cu bărbatul surorii ei, adică a făcut preadesfrânare.
Astfel, am început din nou să caut un om care „să vadă”. De această dată, pe toți cei care îi găseam, după ce îi instruiam cu multă osteneală, plecau. Așa cum am pățit cu o femeie de curând măritată, cu al cărei bărbat aveam legături de prietenie. De îndată ce am instruit-o și a început încet-încet „să vadă” și să am din nou comuniunea, a început să spună că mă iubește și că, în fiecare zi, dragostea ei pentru mine se mărește, până când am fost nevoit să întrerup iarăși comuniunea. În cele din urmă, când am ajuns s-o instruiesc pe nepoata mea (23 de ani și măritată), mi s-a arătat satana sub numele Sfântului Nicolae.
Și aici învățăturile continuă, ca întotdeauna, cu cuvinte de dragoste și mântuire.
În viața mea am avut întotdeauna ghinioane. Nu am putut să dobândesc un serviciu statornic și nu am făcut nici o pricopseală. De asemenea, aveam multe neliniști în somn în timpul nopților, auzeam voci, aveam vise urâte, până și cerceaful îl trăgeau de pe mine. De multe ori simțeam că mi se oprește respirația și mă presează o greutate, de care mă ușuram și pleca de la mine ca o albină, numai după ce cu multă greutate izbuteam să mă însemnez cu semnul Crucii. De asemenea, aveam întotdeauna o frică înlăuntrul meu și de multe ori mă înfuriam, dar atunci când îmi reveneam, plângeam pentru halul în care ajunsesem. Acum, în ultima vreme, la sărbătorile la care participam (vreme de aproape trei ani am mers la Biserica Sfântului Terapont din Tumba de Jos, Tesalonic), Îl rugam mereu pe Domnul să-mi arate adevărul și să scap de eventuala înșelare. Și într-adevăr, Domnul și Mântuitorul nostru a auzit rugămințile mele și într-o zi când am mers la lucru (eram intreținător de ascensoare) în strada Dimitrie Gunari, nr. 1, l-am găsit pe portarul de la bloc și am început o discuție cu el. Cuvintele lui m-au magnetizat. Am arătat celor ce erau cu mine ce trebuiau să facă, iar eu am continuat discuția cu fratele Gheorghie. Era un om simplu, binevoitor, de vreo 53 de ani, și continuu scotea din gura sa cuvintele lui Hristos. La sfârșit mi-a spus:

– Ia această iconiță a Maicii Domnului și nu amâna! Începe din această clipă să devii un ostaș al Domnului.

Atunci i-am spus că și eu propovăduiesc fiecărui om cuvântul lui Hristos, vindec bolnavi și am o comuniune sfântă, vorbesc cu Sfinții. Dar el mi-a închis gura, spunându-mi:

 

– Ești înșelat, fratele meu. Ești victima diavolului, ai căzut în cursa lui.

 

Și îndată a alergat și mi-a adus cărticica:

Chipuri contemporane athonite, «Sava duhovnicul», a Arhim. Heruvim și mi-a arătat la pagina 87, unde spune:

„Îngerul care nu era înger, ci diavol”.

În după-amiaza aceleiași zile am chemat-o pe nepoata mea, am pregătit locul de rugăciune și de comuniune și am pus-o să „vadă”, pe jumătate hipnotizată ca întotdeauna. Vă scriu și cuvintele invocării: „Întru numele Dumnezeului celui viu săvârșim invocare către povățuitorul nostru, Sfântul Nicolae”.
Și îndată am primit „bună seara” și binecuvântarea lui:

– Sunt iarăși lângă tine, robule al lui Dumnezeu, Evanghele. În ce vrei să te povățuiesc?

– Sunteți Sfântul Nicolae? am întrebat.

– Da, robule al lui Dumnezeu, Evanghele, ca întotdeauna și acum în ultima vreme.

– Atunci vă rog să-mi spuneți ce gândesc în această clipă?

– Ce întrebare este aceasta? De ce ești tulburat?

– Vă rog să-mi răspundeți la întrebarea mea.

– Așadar, ți s-a zdruncinat credința. Păcat.

Eu am continuat să insist și atunci acela mi-a spus că mă gândesc la Hristos, la Biserică, la faptul cum să mă apropii și mai mult de Domnul.

– Acestea le gândesc în fiecare zi, dar în această clipă la ce mă gândesc?

– Robule al lui Dumnezeu, Evanghele, îl pui la încercare pe Sfântul Nicolae care a primit poruncă de la Domnul să te ocrotească și să te povățuiască?

– Pe Sfântul Nicolae îl cinstesc și mă închin lui ca și tuturor Sfinților lui Iisus Hristos, însă pe tine te leg cu Numele Sfintei Treimi să te arăți sub chipul tău adevărat.

Și îndată nepoata mea s-a tulburat și m-am rugat să alung acel monstru de lângă ea. Apoi am îngenuncheat și am mulțumit Domnului și Dumnezeului nostrum; Îi mulțumesc și Îi cer iertare în fiecare zi că m-a învrednicit să scap de marea înșelăciune a satanei. Mă rog și pentru fratele Gheorghie, care a ieșit în drumul meu. Acum mă aflu în Germania de la 1 mai 1974 și locuiesc la 20 km de Stuttgart. Aici aproape avem o biserică ortodoxă grecească unde merg în fiecare Duminică și sărbătoare la Dumnezeiasca Liturghie. De la biserică am cumpărat cartea Sfinției Voastre, care m-a folosit mult, mi-a dăruit curaj și putere. Mă rog mereu Domnului să vă ocrotească și să vă lumineze ca să mântuiți cât mai multe suflete. Caut să mă spovedesc, dar mai întâi aștept răspunsul Sfinției Voastre, ca să-mi spuneți dacă știți vreun duhovnic grec aici în Germania.
Și încă ceva. Scrisoarea adresată Sfinției Voastre am început-o la 29 mai și cu multă osteneală o termin astăzi, 10 iulie. De fiecare dată când stau să vă scriu mi se oprește mintea, amețesc și satana îmi pune mereu piedici. Dar cu toate că îmi aduce gânduri urâte, deznădejdi, însă ele țin puține minute, după care mă liniștesc. Mă rog Domnului nostru Iisus Hristos să mă ierte și să-mi dea puterea și curajul să merg înainte. Și cred că voi ieși din mocirla păcatului și că voi merge cu pas statornic înspre El. Rău este că nu am oameni care să mă sprijine, ci mă lupt singur, rugându-mă și citind Sfânta Scriptură, precum și orice altă carte sfântă găsesc.
Ah, Dumnezeul meu, cât de mare bucurie aș fi simțit dacă m-aș fi aflat, fie și pentru câteva clipe, lângă Sfinția Voastră!
Părinte Teodosie, încheind, mă rog eu, păcătosul, nevrednicul, neînsemnatul, ca Domnul nostru Iisus Hristos să continue să vă dea puterea și luminarea să dărâmați temnițele de fier ale satanei și să sloboziți cât mai multe suflete. Aici, în străinătate, aștept medicamentul Sfinției Voastre, ca să mi se închidă rănile, pentru că în decursul acestor ani satana mi-a făcut multe răni în suflet. Am făcut multe greșeli, multe păcate mari, încât mă scârbesc de mine însumi. Nu vreau să-mi mântuiesc numai sufletul meu, ci și cele bolnave ale atâtor frați care trăiesc aici în străinătate.
Cu evlavie vă sărut mâna eu, nevrednicul Evanghel I. Gugusis.
07. 1974.

Iubiți cititori, cele petrecute iubitului Evanghel sunt atât de revelatoare, încât trebuie să-i pună pe gânduri pe toți și pe toate care sunt „luminați”, care sunt „povățuiți”, care „scriu” având drept îndrumător pe Maica Domnului, pe Sfinți, pe Îngeri. Căci există probabilitatea de 99% ca ei să fie povățuiți într-o manieră sistematică de către diavolul. Noi aceasta am putut face, să le tragem semnalul de alarmă al pierzării lor, iar de aceia depinde dacă-l vor primi sau nu.
Revista «Cuviosul Filotheos din Paros»
Nr. 29, Mai – August 2010
Orthodoxos Kypseli, Tesalonic.
Τrad.: Ierom. Ștefan.

Sursa

”Acum, aproape de sfarsitul lumii vor aparea multi hristosi mincinosi si prooroci mincinosi sa insele lumea. Deci, totdeauna sa tineti credinta cu statornicie. Un Domn, o credinta si un Botez. In ceea ce ne-am nascut, in aceea sa murim !” – Pr. Cleopa

”Sfantul Ioan Evanghelistul a predicat Evanghelia in tot pamantul. Cand a ajuns cu predica Evangheliei in insula Patmos, a aflat acolo inchinatori la idoli, cum era atunci; toata lumea se inchina diavolilor.
Cand a ajuns acolo, ostrovul acela avea un mare vrajitor, care statea in pustie, pe care il chema Chinops. si ei ziceau ca acela-i dumnezeul lor, ca acela, cu puterea draceasca, facea farmece mari, facea fel de fel de ” minunatii „. Acestui vrajitor ii slujeau 1000 de demoni, sa sa poata face fermecatorii, minuni cu puterea draceasca si vrajitorii mari.
Cand a ajuns Sfantul Ioan Evanghelistul acolo, a inceput sa predice Evanghelia, cu puterea lui Hristos. Sfantul Ioan avea putere de la Mantuitorul sa faca minuni, caci tuturor apostolilor le daduse aceasta putere : Intru numele Meu, draci veti scoate, morti veti invia, in limbi noi veti vorbi… ( Marcu 16, 17 ).
Si cand a inceput Sfantul Ioan Evanghelistul sa predice cu putere, a crezut multa lume in Hristos. Toti care erau bolnavi se vindecau; care erau morti inviau si multe minuni facea cu puterea Mantuitorului. Atunci oamenii s-au dus la idolul lor in pustie, in munti, si i-au spus lui Chinops, vrajitorul, care era sluga satanei.
– Stapane, a venit un ucenic al Celui rastignit, pe care il cheama Ioan. Face minuni si semne mari, invie mortii, tamaduieste bolnavii, vindeca orbii, surzii, indracitii si crede multa lume intr-insul.
– Mergeti in cetate, ca eu o sa trimit un inger de-al nostru sa-l ia si o sa-l dau judecatii celei vesnice.
Dar duhurile care veneau la Sfantul Ioan erau legate si trimise afara din insula Patmos. Chinops, daca a vazut ca nu se mai intorc duhurile, s-a umplut de manie si a luat toata multimea draceasca si s-a dus in cetate. A batut de trei ori din palme, l-au luat dracii pe nori, l-au dus pe sus si l-au pus in mijlocul orasului. A inceput lumea sa strige :
– Mare esti, Chinoapse, dumnezeul nostru ! Dar a venit unul din ucenicii Celui rastignit si face minuni si semne mari.
Cand au vazut cei ce crezusera in Hristos, au inceput a se teme : ” Mai, si dumnezeul nostru-i mare ! Ulte vine pe sus !” Dar il aduceau dracii pe sus. El a inceput a-i mustra:  – Oameni orbi, asa de repede credeti in el ? Ascultati-ma pe mine ! De este drept Ioan, sa faca minunile pe care le fac si eu !
Si s-a dus acolo unde predica Ioan Evanghelistul :
– De ce-ai intrat in tara mea, Ioane, si faci minuni si predici pe Cel pe Care L-au rastignit evreii pe cruce si n-a putut sa se salveze pe Sine ? Ce crezi ca numai tu faci minuni ? Sa va arat eu ce pot sa fac !
Si Chinops cheama un tanar, caruia-i murise tatal :
– Unde este tatal tau ?
– A murit inecat in mare.
– Uite, eu il aduc acum imediat !
Si a batut din palme de trei ori si s-a scufundat in mare Chinops. Dracii care-i slujeau lui, erau cu dansul. Numai ce vede ca a iesit Chinops din mare cu tatal copilului. Era nalucire draceasca. Si toti oamenii de pe mal s-au mirat si au zis :
– Mare esti, Chinoapse, dumnezeul nostru !
Sfantul Ioan Evanghelistul ii vedea ca sunt draci.
Se duce Chinops la o femeie :
– Femeie, unde sunt feciorii tai ?
– Feciorii mei s-au inecat cu o corabie mergand la Cipru de doi ani de zile.
– Ia sa ti-i aduc si pe aceia !
A batut de trei ori din palme, s-a bagat in mare si i-a scos feciorii femeii.
” Sarut mana, mama ! Vai de mine ! Inchinati-va la dumnezeul Chinops, ca acesta ne-a scos pe noi din muncile iadului si ne-a adus aici ”
Si mama ii saruta, dar nu vedea ca-s draci ! ( Asa are sa fie acum la sfarsit. Bagati de seama ! ).
Cand au vazut oamenii asa, au inceput a striga :
– Mare esti, Chinoapse, si mai mare dumnezeu ca tine nu este ! Si a zis Ioan lui Chinops :
– Minunile tale sunt vrajitorii dracesti !
Cand au auzit paganii, s-au repezit asupra lui Ioan, l-au prins si l-au omorat.
Cei ce crezusera in Hristos, prin predicarea lui Ioan, au prins mare frica : ” Daca au omorat pe Sfantul Ioan, o sa ne omoare si pe noi !”
Atunci Chinops a inceput a predica :
– Ticalosilor ! Vedeti ce-am facut eu cu Ioan ? Si voi ati crezut in el ! Eu am putere mare !
Si a venit un inger al Domnului si s-a atins de Ioan Evanghelistul : ” Ioane, scoala-te si predica pe Hristos !”
Numai ce aude :
– Ioan, pe care l-am omorat noi cu trei zile in urma, predica grozav si toata lumea crede in el.
Cand a auzit Chinops ca Ioan a inviat, s-a dus la el cu acei draci, despre care credea poporul ca i-a inviat Chinops. Sfantul Ioan predica pe malul marii.
– Ioane, ce crezi ca daca ai inviat, ma tem de tine ? Oameni buni, stiti corabia care s-a scufundat deunazi cu vreo 400-500 de oameni ?
– Da !
– Uite, eu acum ii aduc odata cu corabia si ii invii pe toti !
Si a batut din palme de trei ori Chinops si s-a scufundat in mare, sa aduca corabia cu tot cu oameni. Dracii care-i slujeau lui, erau cu dansul.
Sfantul Ioan Evanghelistul, cand a vazut ca s-a scufundat, a luat Sfanta Cruce si a zis :
– Aici sa se scufunde toata puterea satanei ! Oamenii, care erau pe mal si asteptau venirea lui Chinops, cu cei inviati de dansul, au zis :
– Nu mancam nimic, pana nu vine Chinops !
– El nu mai vine niciodata, ca l-am trimis eu in fundul iadului.
Si astepta poporul sa vina Chinops cu corabia cu oamenii si au stat trei zile si mureau de foame pe malul marii.
Marea a fiert trei zile, asa ca in clocot, iar dracii l-au parasit pe Chinops si el a ramas in fundul marii. Toti asteptau si ziceau : ” Nu mai vine Chinops, nici intr-un fel ! Nici singur, nici cu altii !” Sfantul Ioan le-a zis :
– Vedeti cum v-a inselat ? Vedeti inselaciune ? Vedeti ca pe el n-a putut sa se salveze ? Si acum, pe cei pe care i-a inviat, ii cunoasteti ?
– Ii cunoastem, vai de mine !
– Hai sa-i intrebam pe cei ce au inviat, daca sunt mortii vostri!
– Cu puterea Sfintei Cruci va leg sa spuneti cine sunteti voi !
– Noi suntem diavoli, care ii slujim lui Chinops de atatia ani ! Atunci oamenii au inceput a-i intreba pe cei inviati : ” Mai, barbate, dar nu esti tu ? Dar voi, mai feciori, dragii mamei ?…”
Sfantul Ioan Evanghelistul i-a legat.
– Ia sa va faceti oleaca voi, nu tare urati, sa nu moara lumea de frica. Asa cum se poate, sa vada oamenii cine sunteti !
S-au facut niste aratari, aceia pe care Chinops i-a inviat, si cand au suflat odata cu foc, toti au cazut la pamant.
– Vai de mine, Sfinte Ioane, alunga-i de aici ca murim !
Scaparau scantei pe nari, gura le era de foc, aveau unghii de arama, si cand au racnit la oameni, toti s-au speriat !… Erau draci !
– Vedeti cui va inchinati voi ? A zis Sfantul Apostol Ioan. Gata, voi ati crezut ca Chinops a inviat morti !
– Vai de noi, murim ! Trimite-i de aici !
I-a blestemat sa se duca in gheena si oamenii nu i-au mai vazut. Cand a vazut aceasta, poporul a crezut in Hristos si Sfantul Ioan Evanghelistul a inceput sa faca minuni si mai mari.
Vedeti cum i-a inselat diavolul pe oameni ? Ai vazut ca unui vrajitor ii slujeau o mie de draci ! Dar in fata puterii lui Dumnezeu nimic nu pot. Acesta a fost razboiul Sfantului Ioan Evanghelistul cu Chinops vrajitorul, in insula Patmos. Acolo Sfantul Ioan Evanghelistul a facut preoti, episcopi si a increstinat tot ostrovul Patmos. Acolo a scris el si Apocalipsa, care este in Sfanta Scriptura, cu care se termina Noul Testament.
Asa au sa vina si pe timpul lui Antihrist. Bagati de seama, poate eu sunt in groapa. Voi fi putred pe atunci. Sa va aduceti aminte cand invatam eu aici. Sa va insemnati cu Sfanta Cruce, cea mai puternica arma, de care se cutremura tot iadul, si nu veti fi biruiti de nimic.
Auzi cum canta Biserica la Sfantul Maslu : „Doamne, arma asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat noua, ca se scutura si se cutremura nesuferind a cauta spre puterea ei; ca moartea ai calcat si mortii ai sculat. Pentru aceasta ne inchinam ingroparii Tale si Invierii. „
Deci sa nu credeti in descantece, in tot felul de vraji, in cei ce cauta in bobi, in cafea, in palma; cei ce sting carbuni, cei care deschid carti sfinte, cei care descanta cu numele lui Hristos si pomenesc sfintii. Toti sunt impotriva lui Hristos! Toti sunt in slujba satanei !
Nici o vedenie sa nu primiti. O vedenie care-i de la Dumnezeu, v-am spus ca nu se supara Dumnezeu daca nu o primesti, ca El stie ca tu te temi sa nu primesti lup in loc de pastor.
Vedenia, stiti care este ? Ai auzit care-i vedenia noastra ? Care o spune Sfantul Efrem Sirul : Asa, Doamne, imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele, sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti !
Si iarasi ceea ce spune Duhul Sfant prin Proorocul David : Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu, inaintea mea este pururea ( Psalm 50, 4 ). Sa ne vedem pacatele, nu vedenii. Ca Sfantul Isaac Sirul spune : De mii de ori mai fericit este cel ce-si vede pacatele, decat cel ce vede vedenii; ca vedeniile pot fi draci si te duc la pieire vremelnic si vesnic.
Sa ne vedem pacatele noastre, sa petrecem in smerenia mintii si a inimii si sa nu ne socotim vrednici ca putem vedea vedenii, ca asta este cea mai mare mandrie si cutezanta. Daca de pe acum crezi in vedenii, cand va veni Antihrist, ce-ai sa faci atunci ? Ca spune la II Tesaloniceni, cap. 9, despre venirea lui Antihrist : a carui venire este intru toata puterea satanei, facand semne si minuni mari, de va putea sa insele si pe cei alesi.
Sfantul Andrei al Cezareei, in talcuirea Apocalipsei, spune : ” Cand vor veni ucenicii lui Antihrist, vor face pe femei si barbati sa zboare pe sus „. Ai sa vezi tu atunci ! Cand vei vedea ca din paie uscate de grau iti face paine proaspata si, din vita uscata de vie, iti face sa curga vinul cel mai bun.
Vor face multe minuni cu puterea satanei, incat cei care nu sunt intemeiati in credinta vor zice : ” Mai, astia sunt de la Dumnezeu !”
Vor merge cu tine la cimitir si vor intreba :
– Unde-i mama ta ingropata ?
– Aici !
– Unde-i tatal tau ingropat ?
– Aici !
Si vor zice slugile lui Antihrist :
– Iesi, mai Gheorghe! Iesi, mai Ioane! Iesi, Vasile! Iesi, Marie! Iesiti din morminte!
Si o sa-ti iasa tatal tau si o sa te sarute; si mama ta o sa te ia in brate, cu hainele cu care-i pusa in mormant, si iti va zice :
– Dragul tatei, credeti in acestia, ca de la Dumnezeu sunt ! Credeti, ca ei ne-au scos pe noi din iad !
Toti vor fi draci ! Si cei scosi din morminte si cei care vin cu dansii. Luati aminte ! Sa nu credeti in proorocii mincinosi, ca fac minuni cu puterea satanei si pe cei slabi in credinta o sa-i insele. Ei lucreaza cu satana, iar noi suntem cu Hristos ! Atunci ce-ai sa faci, daca incepi a crede de pe acum in vraji, in descantece si in ghicitorii de tot felul ?
Eu umblu prin credinta, nu prin vedere. Asa ne invata Biserica in Simbolul Credintei. N-am nevoie sa vad. Ca zice Hristos :Fericiti cei ce n-au vazut, si au crezut ! ( Ioan 20, 29 ). Asa este.
Acum aproape de sfarsitul lumii vor aparea multi hristosi mincinosi si prooroci mincinosi sa insele lumea.
(…)
Deci, totdeauna sa tineti credinta cu statornicie. Un Domn, o credinta si un Botez. In ceea ce ne-am nascut, in aceea sa murim !”

Parintele Cleopa
SURSA:

Din „minunile” de la “schitul” din Padure (Prilog-Vii) al preotului Emanuel Oros. Marturia unui fost vietuitor.

Presupunem ca sunt un criminal, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ascund ce am vazut cu ochii mei…” spune monahul Teodot Rogojina, un fost vietuitor al “schitului” necanonic de la Padure, continuand: “…A insistat sa merg acolo, iar cand am plecat de la Padure mi-a spus sa raman. Acum cand am spus adevarul despre ce se petrece acolo spune ca sunt un om fara credibilitate. Nu mai recunoaste nimic din ce a facut acolo.”

Preotul Emanuel Oros, acuzat de complicitate la furtul sfintelor moaste din Grecia, nu recunoaste nimic din acuzele ce i se aduc. Pretinde ca toti care il vadesc sunt mincinosi, oameni imorali, si fara credibilitate care “au ceva personal cu mine”, in timp ce fetele de la “schitul” sau privat il apara pana in panzele albe. 


ASTRADROM a contactat fosti vietuitori ai “schitului” privat de la Prilog-Vii carora le-a cerut detalii despre ce s-a petrecut la “schitul cu mistere”. Printre cei care au raspuns solicitarilor a fost si monahul Teodot care ne-a trimis urmatoarele:

 1. Parintele Vasile a intrat pentru sfat la Parintele Justin Parvu si i-a spus necazul: avea o deficienta lacrimara la ochi care il deranja. Parintele l-a ascultat dar nu i-a spus nimic in legatura cu aceasta (dupa cum il stim insa, sigur s-a rugat pentru el). Apoi Parintele Vasile l-a intrebat ce sa faca ca sa se mantuiasca ca si preot. Parintele l-a indemnat sa citeasca zilnic cele 7 laude. Raspunsul l-a lasat putin descumpanit pe Parintele Vasile. Revenind in Ardeal, a mers la Mesteacan la Preotul Emanuel si i-a spus si lui necazul. „Plangi, ma !!!”, a raspuns Preotul Emanuel hotarat si, indata Parintelui Vasile au inceput sa-i curga lacrimile. Aceasta a fost prima „minune” traita de Parintele Vasile in preajma Preotului Emanuel. Iata, deci, in zilele noastre un „mare tamaduitor”, care numai prin cuvant „vindeca” bolile… De atunci Parintele Vasile a inceput prietenia cu „noul tamaduitor”.
2. Tatalui Preotului Emanuel i-a spus o ghicitoare: „Ai doi copii cu parul de aur iar la unul dintre ei i se va inchina multa lume”. Care este duhul care a facut aceasta proorocie?   Cine este obsedat sa i se inchine oamenii? Oare nu acela care i-a propus Mantuitorului sa i se inchine in muntele Carantaniei?  Si ce i-a raspuns Dumnezeul-Om?  „Mergi inapoia Mea satana”.
3. „Nu-ti dai seama langa cine stai”, mi-a spus de cateva ori Parintele Vasile: „Parintele Emanuel are duhul Parintelui Arsenie Boca!!! „. Mai sa fie. In zilele noastre un asa mare tamaduitor!?
4. Dupa celebrele “exorcisme” de la Mesteacan, Preotul Emanuel se simtea mereu extenuat.  Duhul Sfant, prin a Carui putere se izgonesc  demonii, nu oboseste pe nimeni. Sf. Ap. Petru izgonea cu umbra demonii, iar sfintii fugeau cat puteau de laudele oamenilor. Parintele Justin Parvu trimitea pe oamenii cu probleme la alti preoti mai tineri din obste sa le citeasca rugaciuni. Parintele Cleopa trimitea cazurile cele mai grele la Parintele Justin. Dar daca ai „mare har”, mai ales daca ai „duhul Parintelui Arsenie Boca”, trebuie neaparat sa-l pui in lucrare, mai ales cand vine multa lume si ceva… euro. Vorba ceea: „o mana o spala pe alta”. Este in acelasi timp, foarte adevarat, ca cei trei preoti sunt foarte milostivi.
5. O fata de la Padure l-a pictat pe P. Justin incadrat de preotul Emanuel si de Gherontie (George Aldea). Cineva  a  zis: „Parintele Emanuel seamana cu Parintele Ilarion Argatu”. Auzind acestea, „noul exorcist” a afirmat: „Intr-adevar, eu am mai ramas”. – om „smerit”, intr-adevar.
6. Cineva l-a smintit pe parintele Emanuel iar acesta a renuntat sa mai de-a admitere la Teologie. A avut insa un vis in care i-a aparut intr-o „Biserica” cineva luand infatisarea “Parintelui Ilarion Argatu” care i-a spus: „Daca vrei sa-ti fie bine in viata, da la Teologie”. Oare acest vis a fost de la Dumnezeu? Sa analizam putin cat de bine i-a fost in viata Parintelui Ilarion Argatu: condamnat la moarte de comunisti, ascuns pentru 7 ani in podul casei, sotia moarta intr-un accident de masina, iradiat in timpul slujbei la Cernica de catre un securist… Atunci, oare cine o fi fost „Parintele Ilarion Argatu” din vis? Lasam la judecata dumneavoastra. Cineva, poate va spune: „Nici preotului Emanuel nu ia mers bine in viata . Uite cat e de prigonit!!!”. Pentru ce? Pentru Hristos? Cine l-a indemnat sa faca sminteala mondiala cu mana Sf.Haralambie? Cine l-a indemnat si-l indeamna sa tina la Padure 7 fete si sa nu stea cu preoteasa si copiii…? Hristos Dumnezeu si Om? Parintele Justin Parvu, pe care il revendica a-i fi dat binecuvantare? In nici un caz. Alt inselat, mai mare ca el, le este sfetnic celor de la Padure: mascariciul imoral Gherontie, despre care voi scrie mai jos.
George Aldea -Gherontie
7. Asa-zisul „nebun pentru Hristos” Gherontie (George Aldea, identificat in lista bolnavilor psihici de la Spitalul de boli Psihice Vulcan de langa Brasov) este „preacuviosul” celor de la Padure. Toti asculta acolo de el. Mai multe fete au vrut, de multe ori, sa plece de acolo, dar le-a oprit „preacuviosul”: „Daca il parasiti pe «preacucernicul» Emanuel, veti merge in iad. Daca stati cu el, mergeti in rai” – si unele au ramas. Te  poti pune cu „sfantul”?  Una din ele a ajuns sa-si renege mama, daca n-o lasa acolo si daca da marturie despre cele ce a vazut acolo. La Padure este regim de manastire, se citesc si se pun in practica multe carti cu stareti rusi, cu nebuni pentru Hristos, dar fara a fi nimeni calugar acolo!!! Cu rusine si cu regret spun ca am ratacit si eu 7 luni pe acolo si am participat si eu la aceasta inselare, pana m-am dumirit.

      8. Pe „Preacuviosul” Gherontie (foto) l-am crezut eu insumi, in inselarea mea, nebun pentru Hristos autentic, pana in Postul Mare din 2015, cand am vazut impreuna cu inca o persoana, ce facea dupa ce se imbata. Nu scriu ca sa nu smintesc lumea. Cand si-a dat seama ca l-am vazut, a vrut sa ma stranga de gat, dar l-am imobilizat. Parintelui Emanuel i-a „proorocit” ca va muri ca si Sf. Brancoveni iar altadata ca va fi rapit dintr-un supermarket impreuna cu Maria Molnar si cu el, iar apoi vor fi dusi in SUA, intr-un lagar. Care din cele doua “prorocii” va fi adevarata? Niciuna. Altuia i-a „proorocit” ca daca pleaca de acolo se va alege praful de el si respectivul n-are nimic pana azi. 

        9. De multe ori spuneam ca parintele Justin ma invata sa procedez intr-un anumit fel. „Acum EU SUNT” – era cuvantul preotului Emanuel spus cu mare autoritate, mai mare decat a marelui duhovnic. M-am rugat Maicii Domnului ca, daca imi pierd sufletul in preajma acestor oameni, sa ma scoata de acolo. La 4 zile eram inapoi in Moldova.
10. Sf. Haralambie a trecut in vesnicie in 10 februarie. La aceasta data, in anul 1919, este nascut si parintele Justin Parvu. Sminteala mondiala cu furtul mainii Sf. Haralambie a avut loc in 7 oct., de ziua Cuv. Iosif de la Radeni – Neamt.
11. Preotul Emanuel este hirotonit pe 30 ianuarie 2005 (daca nu ma insel), de ziua Sf. Trei Ierarhi. De Sf. Trei Ierarhi venea lumea de pe lume la Mesteacan . „Preacucernicul” zice ca Sf. Trei Ierarhi i s-au aratat si i-au dat o metanie. Mai sa fie!!!  Adevar sau inselare ?  Daca acesti  „Sf. Trei Ierarhi” sunt prieteni cu „Parintele Ilarion Argatu” (din vis) care l-a indemnat sa dea la Teologie ca sa-i fie bine in viata, pentru mine este clar cine sunt.
12. Zilele trecute, preotul Emanuel imi scria sms-uri. Intre altele, nu mai recunostea nimic din cele petrecute acolo in cele 7 luni si adauga: „Nu poti sa-mi faci nimic. Cine va crede un calugar inselat si dat afara din m-re?”, „Eu raman preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec”. Vreau sa-i  atrag atentia  “preacucernicului”  ca,  „tu esti preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec” este numit doar Marele Arhiereu Iisus Hristos. Aceasta numire i-o face Sf. Ap. Pavel Mantuitorului in Epistola catre Evrei. Se pare ca adanca-i smerenie ii da „preacucernicului” pe afara. Sa se ia in continuare dupa Gherontie, poate ajunge „ierarh”. Asadar, cine ar putea fi „Sf. Trei Ierarhi” care i-au daruit o metanie? Dupa smerenia „preacucernicului”,  par din aceeasi legiune cu „Parintele Ilarion Argatu” din vis.
13. L-am intrebat pe Parintele Justin o data: „Parinte, mai este posibil astazi in viata monahala sa urmezi treptele duhovnicesti ascultare, smerenie, dragostea dumnezeiasca, cunoasterea tainelor?” Mi-a raspuns „Este posibil, dar trebuie statornicie. Adica sa stai intr-un loc si sa faci cele ale calugariei” Aici, „purtatorul duhului parintelui Arsenie Boca” s-a aflat in treaba, si nefiind calugar, a afirmat: „statornicie in post si rugaciune”. Aici cred eu, este cheia inselarii de la Padure. Acestia, indemnati de „noul exorcist”, tin post si se roaga pentru a dobandi harisme, ceea ce este cale deschisa spre inselare.
14. Parintele Justin nu i-a mai primit ultima oara, inainte de a trece in vesnicie, pe cei de la Padure, cand au venit la Petru-Voda, cu toate insistentele noastre. Nu a dorit sa-si ia ramas bun de la ei. Oare este intamplator? Sfintii nu urasc pe nimeni, dar niciodata nu vor binecuvanta inselarile. Cat suntem in trup, ne putem mereu insela. Parintele Justin le-a propus atat preotului Emanuel (cu toata familia), cat si Mariei si Claudiei sa vina la Petru-Voda si sa se calugareasca. El le-ar fi asigurat toate cele necesare. N-au vrut, n-au putut… El si-a exprimat supararea in legatura cu legatura dintre „preacucernic” si fete. Ca in multe alte cazuri, le-a intins si lor, o mana de ajutor.
15. In ziua de 1 ian. 2015, „preacucernicul” mi-a „proorocit” ca voi mai sta mult timp la el (ani buni).  Dupa 44 de zile eram inapoi in Moldova.
Am scris acestea doar pentru a atenua inselaciunea de la Padure (ca de stins complet, numai Dumnezeu ar putea, dar si daca acolo ar fi dorinta de indreptare). Cat timp Gherontie (care are o viata dubla) o face pe nebunul pentru Hristos, acolo lucrurile vor merge din rau in mai rau. De altfel, el fiind desconspirat de unii, a si amenintat ca „in curand vor muri  zugrumati” toti potrivnicii inselarii de acolo, pentru ca el este cel care a dat „binecuvantare” pentru terenuri si pentru constructiile de acolo. Si de aici se vede furia lui oarba si duhurile cu care lucreaza. Mi-e mila de cei de acolo si de parintii lor. Eu unul, cat traiesc, pe acolo nu mai calc daca nu vad semne de indreptare. Puteam sa tac, dar vazand parinti ai celor de acolo in disperare, am scris. Doua semne ca acolo Dumnezeu face lumina sunt: sminteala cu mana Sf. Haralambie si plecarea a cel putin 5 din vietuitorii care au stat un timp  acolo. Cred ca, Dumnezeu s-ar bucura de intoarcerea lor mai mult decat de viata altora care n-au trecut prin aceste incercari. Poate toate acestea nu trebuiau date publicarii, ca sa nu sporeasca scandalurile in Biserica. Insa ne amintim ca Sf. Ap. Pavel l-a mustrat public (si a ramas si scris peste veacuri) pe Sf. Ap. Petru atunci cand a vrut sa le impuna crestinilor jugul taierii-imprejur. Inca, Sfintii Apostoli au scris clar peste veacuri in Evanghelii despre fuga lor de langa Mantuitorul din noaptea Joii celei Mari, despre lepadarea lui Petru dar si despre pocainta lui, despre tradarea lui Iuda, despre necredinta Apostolilor in Invierea Domnului pana ce li S-a aratat… ca sa se stie ca Unul singur este fara de pacat – Iisus Hristos, Dumnezeul-Om.

Nota redactiei: Am prezentat aceasta marturie fiindca vine din partea unui martor care a trait acolo, desi multe lucruri  sunt deja cunoscute. Valoarea ei consta in faptul ca vine din partea unei persoane care cunoaste lucrurile din interior. Reamintim ca Biserica Ortodoxa nu a dat binecuvantarea pentru intemeierea acelui asezamant clandestin ridicat la Prilog-Vii.

Sursa

Despre rătăcirile Pr.Ilarion Argatu

                          *
Va sfatuieste Arhimandritul Ilarion Argatul:

“Poate auzi soneria de la uşă:

a) Dacă sună o dată este un hoţ. Este bine să aprinzi luminile, să faci zgomot ca să fugă.

b) Dacă sună de două ori, este diavol. Îl alungi cu tămâie, rugăciuni, semnul Sfintei Cruci. Zici de 3 ori: În numele Mântuitorului Iisus Hristos, pleacă de la mine şi de la casa mea. Pe pustiu să te duci şi aici să nu te mai întorci.

c) Dacă sună de trei ori, este un Înger. Fii atent, că îţi aduce un mesaj, te avertizează de ceva.

Punctele b şi c se referă la faptul că soneria sună singură, nu sună o persoană. La scurt timp apare şi persoana, dar tu ştii ce fel de om este după felul în care a sunat soneria mai înainte. “
-chiar asa o fi oameni buni; daca auzi soneria de 3 ori e un inger ? pai ce diavolul nu poate sa apese de 3 ori numai de 2? nu vedeti ce aberatii,ce argatisme…
“…Poate trimite o pisică care intră şi se şterge de tot ce ai în casă.

Pisica o stropeşti cu Agheasmă. Dacă poartă vrăji, va miorlăi ca friptă, iar de Agheasmă fuge. “
-asa ne invata sfintii? asa citim in filocalii si scrierile sfintilor?
Gheorghe Anitulesei este parinte la Biserica “Invierea Domnului” Suceava, la marginea Radautilor ; este impotriva ecumenismului preotul Gheorghe Anitulesei vorbeste de aceste rataciri ale parintelui Argatu:

„-sunt crestini naivi si creduli care-l cinstesc mai mult pe Ilarion Argatu decat pe Hristos,care se iau dupa invatatura p Ilarion Argatu in loc sa tina cont de invatatura Bisericii si a sfintilor;
-din cartea “va sfatuieste Ilarion Argatu” p 56:”

– intrebare: imi cade parul. Medicii nu cunosc cauza

Raspuns: Faci Spovedanie generala + impartasanie.Tai din par macar un centimetru din tot capul. Parul tuns il pui intr-un pachet , il arzi undeva afara din casa.Apoi te speli pe cap. Dupa ce te-ai uscat, te uzi din nou cu Agheasma. Repeti aceasta de 3 ori Ia 3 tunsuri consecutive.”
Comentariul preotului Gheorghe Anitulesei:unde ati auzit astfel de sfaturi la sfintii parinti,asta parca-i vraja,aceasta este o vraja ,chiar este o vraja. Se spunea despre el ca era dezlegator de vraji..pai era de fapt legator de vraji.
-din cartea “va sfatuieste Ilarion Argatu”:

-intrebare: ce sa fac sa ma vindec de mirosul greu al picioarelor, de mirosul greu de sub brat?

-Raspuns: Faci Spovedanie generala + impartasanie.zilnic iei dimineala pe nemancate anafura

+ Agheasma 3 inghitituri. post negru pana la ora ora 24 + Rugaciuni. Te ungi cu Agheasma pe picioare si la subrat.”
Comentariul preotului Gheorghe Anitulesei:dar ce-I aghiasma spray? Spala-te cu sapun pe picioare si subrat ,nu cu aghiasma te speli cand puti;  astea sunt sfaturi de la sfintii parinti fratilor?…

Ratacirile parintelui Ilarion Argatu 1: http://youtu.be/MTu6psAvwzc

                           *

Ratacirile parintelui Ilarion Argatu 2: http://youtu.be/TBpQLxr3_sI

“Despre vraji

Despre vrăji, felul lor, cum te aperi de ele.

1. Dacă găseşti în casă tăbliţe de metal, sârme mici îndoite în unghi drept, pietricele sau vreun ghemotoc de aţe sau vreo cârpă etc.

– Înainte să te atingi de ele, te ungi cu Agheasmă pe faţă, ca să nu sară diavolul de pe ele pe tine.

– Apoi le iei pe un făraş şi le duci la o margine de grădină şi le îngropi în pământ, deci îngropi diavolul. ” [Va sfatuieste Arhimandritul Ilarion Argatul]
Comentariul preotului Gheorghe Anitulesei: asa de 7500 de ani de cand a fost izgonit Adam din Rai se ingropau toti dracii; cum puteti sa credeti astfel de prostii? Nu aveti discernamant deloc ?
Întrebare:“Mi s-a furat ceva din casă şi nu ştiu cine este hoţul.

Răspuns: Dumnică duci la Altar un litru de vin (cel sărac duce mai puţin) şi o prescură (chiflă, pâine) cu trei lumânări aprinse, şi să scoată preotul în timpul Sfintei Liturghii Părticica pentru descoperirea celui care a furat.

Scrii: Liturghie Vii :

Robul lui Dumneteu (N) se roagă ca Dumnezeu să-i descopere pe cel care i-a furat şi să facă judecată dreaptă. Aceasta o dai Preotului. La sfârşitul Sfintei Liturghii ceri preotului Părticica“
Comentariul preotului Gheorghe Anituleseiarticica cand se scoate la sfanta proscomidie se pune in sfantul potir ,iar persoanele care sunt pomenite la proscomidie cu particica prin punerea acelor particele in potir,se impartasesc nevazut cu trupul si sangele mantuitorului nostru Iisus Hristos. Daca eu iti dau particica acasa te-am despartit de Hristos mai frate draga.Asta este erezie totala,strigator la cer.Primul criteriu in canonizarea unui sfant este ortodoxia neindoielnica a acelei persoane. Iertat sa-mi fie :ORTODOXIA PENTRU ARGATU ESTE TOTAL INDOIELNICA.NU ARE NIMIC DE-A FACE CU INVATATURA SFINTILOR PARINTI SI CU DOGMELE BISERICII. Iata cum se inpun astfel de “duhovnici” si ei sunt de fapt INSELATI DE VRAJMASU (DIAVOLUL).

Ar fii bine ca ierarhii si preotii sa-i faca dezlegari de duhuri rele ca-i posedat de satana.Credeti ca un om(pr Argatu) care a invatat astfel de lucruri poate ajunge la sfintenie ? Asta inseamna ecumenism fratilor, asta inseamna ca si-n afara bisericii ortodoxe se poate cineva mantuii . Inseamna ca si sectantii si catolicii..toti se pot mantui…Unii au ajuns la ora actuala sa se inchine mai mult la oameni decat la Dumnezeu. Judecati drept nu dupa judecata voastra ci dupa invatatura Bisericii si a sfintilor.Fiti cu luare aminte pentru ca diavolul si minciuna chiar daca aparent par ca zidesc mai tarziu vor avea efecte dezastruoase spune Sfantul Grigorie de Nysa. Diavolul nu zideste nicioadata suflete spre mantuire 

Daca cazurile de posedare a trupului sunt foarte rare ,cazurile de posedare a mintii sunt mai dese,chiar si in biserica noastra,credinciosi,chiar clerici…datorita pacatelor in care traiesc oamenii.

La ora actuala se confunda calea cea dreapta cu cea stramba,pt ca sunt mai multi creduli decat credinciosi adevarati.
SFANTUL COSMA ETOLIANUL zice “noi avem o porunca sa anatematizam pe oricine adauga sau nu crede in ceva mic din cele pe care le-au randuit parintii bisericii noastre.In afara de ortodoxie nu exista mantuire..asta (ca exista mantuire in afara ortodoxiei) cred doar ecumenistii,nebunii astia care sunt la ora actuala.

Nu venim cu inovatii in Biserica,cu invataturi noi si rastalmacite .Fratilor nu mai fiti atat de creduli ,nu credeti orice fara sa discerneti,mai ganditi o data mai dar poate sa fie si altfel; doamne fereste sa fie satana in loc de Hristos (si diavolul se poate arata inselator ca inger de lumina); poate sa fie un duh pitonicesc .

Ascultarea este buna dar pana la o limita pentru ca si Nestorie era Patriarh –ereticul Nestorie-si daca Biserica s-ar fi luat dupa invatatura lui era vai de capul nostru,ca toti care s-au luat dupa el au mers in fundul iadului.Deci ascultare dar cu discernamant.

Diavolul poate face o minune ,o vindecare trupeasca dar sa piarda sufletul omului care este mai important decat trupul.Si dracu poate vindeca trupul ( ca sa piarda sufletul) si dracu poate ghici..”

Parintele Cleopa-DESPRE VRĂJITORI ŞI GHICITORI

“− Cei care deschid pravila, călugări sau preoţi de mir sau maici, au căzut din dreapta credinţă. Aceia se cheamă ghitii, adică vrăjitori cu lucruri sfinte. Cine se duce la cei care deschid pravila, 10 ani nu se pot împărtăşi. Iar cel care deschide pravila, dacă-i preot sau călugăr, este anatema şi este despărţit de Biserică, pentru că face vrăji cu lucruri sfinte.

Voi când veţi auzi că unul deschide cartea, să fugiţi ca de satana de el, că acela-i ghitiu, vrăjitor cu lucruri sfinte. Şi baba care face cruce la descântece este tot ghitie, tot diavolul o ţine, ca să te înşele pe tine. „Măi, dar n-a fi păcat! N-a fi păcat, că baba a zis Tatăl nostru şi a făcut cruce!”

Auzi cum amestecă diavolul otrava cu mierea şi lumina cu întunericul, ca să te ducă în iad?

Ce legătură are Crucea sau Maica Domnului cu vrăjitorii şi fermăcătorii toţi sunt anatema, despărţiţi de Trupul lui Hristos, care este Biserica!

Ştiţi voi ce înseamnă ghitii? Sunt diavoli pitoniceşti şi spun ce are să fie mâine, poimâine; ei ghicesc viitorul.

Voi ştiţi că acum la sfârşitul lumii o să iasă înaintemergătorii lui Antihrist şi au să facă minuni şi semne mari?

Vezi sectarii? Sunt înaintemergătorii lui Antihrist, că strâmbă credinţa. Aceştia care strâmbă dreapta credinţă sunt înaintemergătorii lui Antihrist orice sectă ar fi. Păziţi-vă de aceştia ca de foc, ca de lucrurile întunericului! “
Parintele Cleopa- ROLUL CELOR PATRUZECI DE SFINTE LITURGHII 

“Trebuie sa stiti ca din toate slujbele care se fac la biserica, cea mai folositoare si mai puternica este Sfanta Liturghie. Sfanta Liturghie este jertfa si rascumpararea lumiii intregi. Am sa va zic istoria celor 40 de Sfinte Liturghii.

In fiecare zi pe Sfanta Masa, unde se face Liturghia, Se jertfeste Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Cum spune preotul slujitor : ” Se jertfeste Mantuitorul lumii, Cel ce ridica pacatele lumii “. O picatura din Sangele lui Iisus Hristos curata toate pacatele lumii. Si de aceea cele dintai slujbe care se pun si pentru vii si pentru morti sunt Sfintele Liturghii. Al doilea vin panacizile pentru morti, psaltirea, acatistele, vamile, ctitoriile.

Dar liturghiile nu se pot pune pentru oricine. Uite cum este ! Oamenii care injura de lucruri sfinte, nu-i poti pune la Sfanta Liturghie. Este pacat. Oamenii care traiesc necununati nu-i poti pune la Sfanta Liturghie ca este mare pacat. Cei ce au trecut la sectari nu-i poti pune la Sfanta Liturghie, ca s-au lepadat de botez si de Biserica. Cei ce au refuzat Sfintele Taine la moarte, nu-i poti pune la Sfanta Liturghie. Cei ce au murit necununati, nu s-au cununat nici la moarte, la fel nu-i poti pune. Si aceia care au fost in casatorie cu rudenii prea de aproape; incepand cu gradul cinci in jos. Aceia se pot pune la slujbe, la Psaltire; iar la Liturghie nici intr-un caz.

Apoi voi vedeti ca noi scoatem particele in fiecare dimineata la Sfanta Proscomidie, pentru toate miile de pomelnice care-s acolo. La noi in altar sunt 15 – 20 de parinti la pomenit dimineata. Ei se duc la preotul ce face Sfanta Proscomidie si zic : ” Parinte, blagosloveste sa pomenesc viii si mortii “. Iar preotul scoate doua particele cu sfanta copie, zicand asa : ” Primeste, Doamne, jertfa aceasta pentru mila, viata, pacea, sanatatea, iertarea pacatelor a robului lui Dumnezeu – arhimandritul cutare, sau preotul cutare, sau diaconul cutare si toti care de el se vor pomeni, vii si morti “. Atunci preotul slujitor pune o particica la vii si la morti pe Sfantul Disc, pentru fiecare preot si calugar care pomeneste.
O particica pusa in potir este ca o raza de soare; poti sa pomenesti un milion de suflete. Dar acele particele reprezinta fata sufletului pomenit la Sfanta Liturghie. Mare greseala fac preotii care dau particele acasa la oameni. Mare pacat fac ! Nu-i voie. Sa vii sa-mi aratai unde scrie sa dai particica acasa.Daca ii dai particica omului acasa, l-ai lipsit pe el de Liturghia din ziua aceea; nu mai are parte. Particelele se scot la Sfanta Proscomidie, din prescura a patra pentru vii si din prescura a cincea pentru morti si morti grabnic. Ele raman pe Sfantul Disc, ca dimineata sunt numai blagoslovite, nu-s inca sfintite. Iar la Sfanta Epicleza, la invocarea Sfantului Duh, cand preotul ridica mainile in sus si face trei metanii pana la pamant si cheama pe Sfantul Duh, zicand : ” Doamne, Cela ce pe Preasfantul Tau Duh L-ai trimis in ceasul al treilea Apostolilor Tai, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ne innoieste pe noi care ne rugam Tie “. Apoi face o metanie cu fruntea pana la pamant si iar ridica mainile si cheama pe Preasfantul Duh, de trei ori. Si cand termina aceasta chemare a Sfantului Duh, el arata dumnezeiescul Agnet si Sfantul Potir si zice : ” Si fa, Doamne, painea aceasta, cinstit si preacurat Trupul Hristosului tau. Amin. Iar ce este in acest Sfant Potir, preascump Sangele Hritosului Tau. Amin “.

Si binecuvantandu-le, zice : ” Prefacandu-le pe ele cu Duhul Tau cel Sfant. Amin. Amin. Amin ! ” Apoi preotul sta in genunchi si se roaga impreuna cu tot poporul, pentru toata lumea.

Aceasta este inima Sfintei Liturghii, caci acum se coboara Duhul Sfant peste Sfintele Daruri, care se prefac in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Iar particelele ce se scot pentru vii si pentru morti nu se prefac in Trupul si Sangele Domnului, ci se pun la urma in Sfantul Potir si se sfintesc cand se ating de Preacuratele taine. Atunci preotul zice : ” Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sangele tau, pentru rugaciunile Sfintilor Tai. Amin “.
„N-ai voie să iei părticica acasă. Nici un preot n-are voie să dea părticica acasă. Este o mare greşală a preoţilor care dau părticele acasă! Nu-i voie, Doamne fereşte! Sfântul Simion al Tesalonicului zice: „Preotul care va da părticele din altar poporului să nu mai fie preot”. (Parintele Cleopa)