Un cetăţean congolez, ajuns în România din cauza tulburărilor politice din ţara natală, a fost botezat creştin-ortodox la Mănăstirea Petru Vodă de către un sobor de preoţi condus de Iustin Pârvu. După 10 ani de la acel moment spune că este ataşat la fel de mult de noua lui religie şi că a devenit un credincios practicant.
Aime Lema (48 de ani) este un cetăţean originar din Congo care trăieşte în Bucureşti de 26 de ani. Este fiul unui diplomat de carieră, fost secretar de stat al preşedintelui Mobutu Sese Seko Kuku.
Tatăl lui l-a îndemnat încă din adolescenţă să plece la studii în străinătate. Tânărul era obişnuit cu schimbările dese de domiciliu deoarece, până la 18 ani, locuise cu familia în zece ţări, acolo unde părinţii au ajuns cu slujbele. De altfel, dintre cei zece copii ai familiei, unul singur a rămas în Congo. Restul locuiesc în ţări europene, urmând sfatul părinţilor de a-şi găsi loc în zone sigure pentru a evita eventualele repercusiuni cauzate de schimbările de putere violente.
A venit să studieze Chimie Industrială
„Am venit în România în ianuarie 1991, să studiez Chimie Industrială la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Am plecat din Africa, de la o temperatură de 34 de grade, iar când am ajuns la Bucureşti erau -13 grade. A fost un şoc destul de puternic şi m-am gândit imediat să plec înapoi. Am făcut anul pregătitor, în care trebuia să învăţ limba romănă, la Piteşti“, îşi aminteşte Aime Lema de primul contact cu ţara noastră.
A reuşit să depăşească cu brio problemele de adaptare şi privirile ciudate pe care i le aruncau pe stradă cetăţenii în România anilor ‘90. A descoperit că oamenii erau mai mult curioşi decât răutăcioşi, fapt datorat sistemului comunist din care abia ieşiseră.
După facultate, Aime Lema a deschis o afacere cu o mică firmă de construcţii şi a rămas în România, beneficiind de statutul de azilant politic.
Tot în anii ’90, a început să joace fotbal, la „Acumulatorul Bucureşti” – în divizia C, la Roşiorii de Vede – tot în C, la Dacia Unirea Brăila şi la Oneşti, unde s-a accidentat la ligament şi a fost nevoit să renunţe.
Datorită fotbalului şi-a cunoscut şi viitoarea soţie. ”Ne-am cunoscut pe terenul unde jucam noi, la Politehnică, prin intermediul cumnatei mele. Ea era pietenă cu un amic de-al meu care nu mai e în ţară şi care juca şi el fotbal. Au fost probleme foarte mari pentru socrul meu nu a vrut să mă accepte. Cu soacra mea nu au fost probleme. El nu a vrut sub nicio formă. Chiar au fost discuţii de genul că e o ruşine pentru ei o atfel de căsătorie”, mărturiseşte Aime.
Aime Lema, alături de soţia româncă şi cei doi copii FOTO Arhivă personală
Credinţa i-a schimbat viaţa
În 2007, în timpul unei călătorii prin ţară, a ajuns la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, unde l-a cunoscut pe duhovnicul Iustin Pârvu. „Eu nu ştiam cine este, nu-l cunoaşteam pe părintele Iustin. Am ajuns acolo, am vizitat mănăstirea de maici, n-am vrut să intru la părintele pentru că era coada prea mare. Dar m-a văzut el, s-a uitat la mine şi m-a întrebat: „Tu al cui eşti?». Toată lumea mă întreabă asta. Mi s-a părut un om deschis. «Eu sunt din Congo», i-am răspuns. «Dar al cui din Congo?», m-a mai întrebat. I-am zis atunci «Dar eu mai ştiu al cui sunt, la cât am umblat prin lume…?»“, povesteşte Aime Lema primul său dialog cu Iustin Pârvu. „Părintele era un om la care te uitai, dar parcă nu vedeai nimic. Simţeai că-i un spirit. Parcă nu era acolo. De când erai în anticamera sa ştia cine vine şi cu ce probleme“, a completat congolezul.
Imediat după această întâlnire, aflând că are o firmă de construcţii, părintele Iustin i-a cerut lui Lema să-l ajute la construirea unui azil de bătrâni în incinta aşezământului monahal.
Deşi era botezat catolic, Lema mărturiseşte că părintele este cel care a reuşit să-i insufle dragostea de Dumnezeu. „N-am fost niciodată un practicant. Când te botezi, te botezi de mic, nu alegi, aleg părinţii pentru tine. Eu, o parte din şcoală am facut-o la protestanţi, alta la catolici. Mă duceam la biserică, ştiam că există Dumnezeu pentru că n-ai cum să nu crezi în ceva, dar nu eram practicant“.
Deoarece se căsătorise doar civil, iar soţia sa era ortodoxă şi el catolic, Lema i-a cerut părerea părintelui Iustin Pârvu despre posibilitatea oficierii căsătoriei religioase. Mai întâi, duhovnicul i-a spus că o să-i facă o mirungere (n.r. – împărtăşirea darurilor şi a harismelor Duhului Sfînt, săvârşită prin invocarea Duhului Sfînt şi ungerea cu mir). Apoi, părintele Iustin i-a spus să se pregătească pentru a primi botezul ortodox.
Ioan din Congo
„Au venit şapte preoţi. Aşa m-am botezat. Mi-au dat o haină albă, m-au băgat într-un cazan foarte mare. M-au băgat ca şi cum aş fi fost un copil mic. Era frig, era noiembrie. Simţeam că sunt foarte uşurat. Mă gândeam la lucrurile la care nu m-am gândit niciodată. Stând pe lângă un altfel de om te gândeşti la faptele rele pe care le faci şi la faptele bune pe care ar trebui să le faci. La mine începuse o luptă, trebuia să fiu atent la tot ceea ce făceam, o chestie care nu conta înainte“, sunt amintirile din clipa în care congolezul a devenit membru al Bisericii Ortodoxe Române.
A primit la botez numele de Ioan, un nume de care este mândru şi pe care-l sărbătoreşte ori de câte ori în calendar este menţionat acest sfânt. A devenit un creştin practicant. „Sunt un om cu mult mai echilibrat, mult mai calculat şi un om care accepta tot ce i se întamplă deoarece nimic nu este întâmplător. Eu am zis că a fost o întâmplare, dar n-a fost întamplare. Aşa a fost scris pentru mine“, concluzionează Aime Lema. După botez, Aime Lema a întrerupt orice legături cu preotul de la Petru Vodă, care l-a sfătuit atunci să-şi caute un duhovnic la Bucureşti.
Căsătorit cu o româncă
Congolezul este căsătorit cu o româncă, pe care a cunoscut-o în perioada facultăţii, şi are o familie fericită. O fiică la liceu şi un băiat în şcoala generală, ambii sportivi de performanţă, sunt mândria sa. Îşi dedică o bună parte din timp antrenând echipa de fotbal Romprim, din Liga a IV-a. Nu-şi mai doreşte decât să obţină, după 26 de ani, cetăţenia română: „Când plec din România am dorul de casă. La mine, în ţara natală, stăteam câte 2 ani şi plecam unde era trimis tatăl meu ca diplomat. Practic, cunosc România mai bine dacât Congo. Nu sunt încă în acte, dar eu sunt român chiar dacă alţii nu vor. Eu sunt român, România este casa mea. Şi când pierd ceva îi mulţumesc lui Dumnezeu“.
Controversatul duhovnic de la Mănăstirea Petru Vodă
Părintele Iustin Pârvu este unul dintre cei mai respectaţi duhovnici ai Ortodoxiei Române din toate timpurile. A murit în 2013 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Petru Vodă, dar a rămas controversat pentru declaraţiile sale prin care a susţinut mişcarea legionară. Adeziunea lui la curentul de sorginte fascistă l-a adus de mai multe ori în centrul unor scandaluri cu ecouri internaţionale. Oficialii Institutului „Ellie Wiesel” i-au cerut în repetate rânduri să se dezică de afirmaţiile sale referitoare la „evrii care conduc lumea din umbră” şi au cerut autorităţilor statului român să nu-l includă în rândul martirilor din temniţele comuniste.
În urmă cu câteva zile, numele duhovnicului a fost pomenit în contextul atrocităţilor comise de naţionaliştii albi la Charlottesville, în Statele Unite ale Americii. Unul dintre iniţiatorii protestului transformat ulterior în mişcări de stradă violente, Matthew Heimbach, a apărut la tribunal cu un tricou pe care era inscripţionat numele şi chipul lui Corneliu Zelea Codreanu. Jurnaliştii care au analizat momentul au descoperit că Heimbach declarase într-un interviu de acum câţiva ani: „Cred că Codreanu şi legiunile sale erau susţinute activ de Biserică în acea vreme. Dacă stau la acelaşi nivel cu domnul Justin Pârvu, care a sprijinit Legiunile, atunci stau în spatele lui Codreanu şi stau în spatele declaraţiilor lui”.
Primise Taina Mirungerii in exarhatul rus de Constantinopol inainte de botez. A fost excomunicat pentru ca s-a botezat! Cea mai mare binecuvantare este sa fii afurisit de Patriarhul ecumenist de Constantinopol si de acolitii lui.
Journey to Life: Baptized into Christ in the Orthodox Church
nota: trebuie sa specificam faptul ca in cazuri speciale si un mirean crestin ortodox poate boteza pe cineva in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, iar daca nu are apa poate folosi si pamant sau nisip. Dar daca botezul e savarsit de un eretic, chiar daca ar face randuiala botezului perfect, prin afundare, tot nu este botez ci minciuna, conform Sinodului de la Cartagina din 256, canonul 1. Sinodul Trulan care reglementeaza prin iconomie primirea diferitilor eretici in Biserica, fie prin marturisirea credintei, fie prin Taina Mirungerii, fie prin Botez, fiind iconomie, a fost aplicat la cazurile particulare de atunci. In nici un caz nu poate deveni iconomia sau pogoramantul regula in Biserica. Motivul pentru care astazi eterodocsii sunt primiti in Biserica prin Taina Mirungerii, in anumite cazuri,are legatura cu erezia ecumenista si recunoasterea botezului savarsit de eterodocsi (eretici). Sfintii Parinti niciodata nu au recunoscut tainele eterodocsilor si cu atat mai mult botezul lor. Taina Mirungerii nu tine loc de Botez si nici nu poate umple haric un botez savirsit de eterodocsi, chiar daca ar fi savarsit prin afundare. Deja avem aproape 1000 de ani de cand Roma s-a despartit de Biserica cea Una, cazand din erezie in erezie.
Serafim Larsen, dupa numele complet Serafim Jens Christian Larsen s-a nascut in erezia Luterana si a fost pseudobotezat acolo prin stropire. Pentru ca nu era multumit de acest pseudo crestinism in care fusese crescut, inceput sa caute adevarul si linistea sufleteasca in religiile
Pr. Matei Vulcanescu impreuna cu Serafim Larsen in Grecia (18 Octombrie 2012)
orientale. Ajunsese practicant al meditatiei budiste dar si posedat de demoni,mai ales din cauza experientelor sale tibetane. A inceput sa apeleze la diferiti vindecatori orientali, dar totul a fost in desert.
In anul 2006 a ajuns in insula Creta pentru a-si petrece vacanta. Aici a vizitat o manastire ortodoxa. In aceasta manastire a simtit liniste sufleteasca si pace.Cu alta ocazie a cumparat o icoana a Maicii Domnului, care i-a placut lui si a mers in camera hotelului sau unde a inceput sa isi faca meditatiile yogine obisnuite. In acel timp un miros de tamaie a intrat in camera si a auzit un glas din interior care il indemna ca nu e bine ce face si ca ar trebui sa caute Biserica Ortodoxa. A gasit scris pe spatele icoanei: Icoana Crestin Ortodoxa dupa un original Bizantin.
Cand sa intors in Danemarca a inceput sa caute pe internet o biserica ortodoxa.
In felul acesta a dat de biserica parintelui Paul Sebbelov, biserica a unei comunitati rusesti din Kopenhaga (biserica Acoperamantui Maicii Domnului), ce tinea insa de patriarhia de Constantinopol sub Exarhul Patriarhului Bartolomeu, si anume Arhiepiscopul Gabriel de Comane cu sediul la Paris (Colegiul Ortodox Sfantul Serghie, Paris).
In urmatoarea saptamana a mers la parintele Paul Sebbelov care l-a primit in Biserica Ortodoxa prin Taina Mirungerii, dupa o iconomie prost inteleasa, ce nu poate fi aplicata ereticilor din ziua de azi (papistasilor si celor ce se trag din ei- luteranilor, baptistilor, etc) pentru ca ei nu respecta nici macar tipul botezului, ci stropesc cu trei picaturi de apa. Iar conform Sfantului Ciprian de Cartagina si a constiintei Bisericii, Botez inafara Bisericii Ortodoxe nu este valabil. Desi era primit prin Taina Mirungerii, pe baza recunoasterii de la Balamant a pseudo-tainelor ereticilor, si mai ales a pseudo-botezului eretic, Jens Christian Larsen nu se simtea deloc bine si era suparat de demoni. Un gand de la Dumnezeu a venit in mintea lui, si anume sa mearga in Valahia, in Romania. Aici a ajuns la Schit. De cum a ajuns la Schit , le-a spus parintilor ca a fost primit in Biserica Ortodoxa si ca se bucura nespus ca e si el ortodox. Parintii insa, i-au explicat faptul ca ii lipseste Taina esentiala prin care se merge in Imparatia Cerurilor si anume Taina Sfantului Botez in Biserica cea Una, cea Dreptslavitoare. Parintii au adus in sprijinul afirmatiei si cartea Pidalion sau Carma Bisericii unde i-au aratat conform canoanelor ( Canonul 1 al Sinodului din Cartagina din anul 256) ca nu exista Botez inafara Bisericii. In Canon se explica si faptul ca apa Botezului trebuie curatita si sfintita prin ruga preotului si prin Darul Duhului Sfant, iar ereticii si schizmaticii nu sunt preoti, iar botezul lor nu poate fi primit de Dumnezeu pentru ca sunt vrajmasii lui Dumnezeu si antihristi.Sfantul Vasile cel mare recunoaste acest Sinod de la Cartagina, iar Sinodul Trulan nu il inlatura, acest canon ramanand valabil in toata Biserica, fiind recunoscut de Sinoadele Ecumenice. Iconomia avand un caracter local si temporal, nu poate fi aplicata economia bisericeasca pentru a intari o erezie, asa cum este erezia ecumenista. Jens Christian Larsen a acceptat sa fie botezat.
Astfel duminica a fost savarsita Taina Botezului de catre parintele de la Manastire. In momentul botezului, la a doua afundare, “in numele Fiului”, Serafim marturiseste ca L-a vazut pe Hristos in apa botezului asa cum este in icoana, si l-a imbratisat. A simtit apoi cum demonul a iesit din el. Din clipa aceea a devenit un Om Nou, renascut prin Taina Botezului Ortodox, asa cum spunem in Simbolul de Credinta: “Cred intr-Un Botez spre iertarea pacatelor” si cum spune Sfanta Scriptura: “Este Un Domn, O Credinta, Un Botez” (Efeseni 4, 5). Dupa primirea Tainei Sfantului Botez, Serafim Jens Christian Larsen a plecat in Danemarca si i-a spus preotului Paul Sebbelov faptul ca: “Deabea cum sunt crestin ortodox! Am primit Botezul in Romania la Schitul din Arges.” Redau mai jos in limba engleza scrisoarea pe care a primit-o Serafim Larsen de la preotul ecumenist Paul Sebbelov, care a anuntat pe arhiepiscopul sau, anume pe IPS Gabriel de Comane care a trimis arhiepiscopului Calinic al Argesului o scrisoare de reclamatie la adresa ieromonahului care a indraznit sa il boteze pe Serafim Larsen, iar pe Serafim la excomunicat(afurisit) din Biserica. Arhiepiscopul Calinic al Argesului a cerut din partea lui Serafim Larsen o scrisoare in care sa povesteasca ce s-a intamplat. Motivatia afurisirii lui Serafim era pentru indraznirea de a calca porunca Patriarhului Ecumenic ca papistasii, luteranii, anglicanii si alti eretici sa fie primiti prin Taina Mirungerii si nu prin Botez. Serafim a fost insa primit in Biserica Ortodoxa ce tine de Patriarhia Moscovei si are duhovnic in acea Biserica:
Iata ce imi scrie Serafim:
“Draga p. Matei,
Aici se afla scrisoarea (in limba daneza) si traducerea ei in limba engleza pe care Parintele Paul Sebbelov mi-a trimis-o (email) dupa cateva zile dupa ce mi-a spus ca nu ma mai poate primi la Sfanta Impartasanie (aceasta insemna excomunicare):
To: valentin vulcanescu <valentin.vulcanescu@gmail.com>
Dear F. Matthew,
Here is the letter I wrote (attached), and the translation regarding the email, that Fater Paul Sebbelov me some days after he told he could not receive me in his Church for the Holy Communion:
“You were received at my hand and ministry, in our Lords church by the holy confession, the holy anoitment and the holy communion. All three parts you have thrown to wreckage by letting you baptise in another place”
“It is important that you understand the implication of this act, most of the guilt is related to your priest in Rumania, who has commited a serious sin by ignoring the holy mysteries, lawfully ordained by a danish priest who is under a canonic orthodox bishop!
“You have accepted the Priests unlawful premises, by letting you baptise by him!And together with him you have insulted and put down: “Protection by Theotokos”(our parish), my priesthood, our diocese under Archbishop Gabriel and his apostolic authority, and finally the Ecumenic Patriarcate”
“For this reason it is at this moment not possible for me to let you receive for the holy communion. It is my intention to inform our Dean of Skandinavia and the Arcbishop for their evaluation”
“ I do not know whether you at all are interested to have any further contact with our parish and with me as a priest. If you wish to return, there is a need for a totally different attitude to what has happened, and by the arrogance by which you were relatin me and others from the perish about you totally unallowed acts”
Priest Father Paul Sebbelov
( Church Protection of the Theotokos Kopenhaga)
Med venlig hilsen / Best Regards
Seraphim Jens Christian Larsen”
Traducerea in limba romana a scrisorii preotului Paul Sebbelov de catre siteul grai ortodox:
„Ai fost primit prin mâna şi slujirea mea în Biserica Domnului nostru, prin Sfânta Mărturisire, prin Mirungere şi Sfânta Împărtăşanie. Toate acestea le-ai azvârlit ca pe nimic, îngăduind să fii botezat altundeva. Este important să înţelegi implicaţia acestui act (gest), în care cea mai mare parte de vină o are preotul tău din România, cel care a făcut un mare păcat, dispreţuind Sfintele Taine săvârşite în mod legitim de un preot danez, aflat în ascultare canonică de episcopul sau. Ai aceptat (premisa) lucrarea necanonică a preotului, lăsându-te botezat de el! Şi, împreună cu el ai jignit şi ai lepădat Acoperământul Maicii Domnului (parohia noastră), preoţia mea, dioceza noastră, aflată sub păstorirea Arhiepiscopului Gavriil şi a autorităţii sale apostolice, ba chiar şi Patriarhia Ecumenică. Din aceste pricini, pentru moment, îmi este cu neputinţă să îţi îngădui să primeşti Sfânta Împărtăşanie. Mă văd nevoit să îl înştiinţez de acest lucru şi pe vicarul (protopopul) nostru din Scandinavia, precum şi pe Arhiepiscop, pentru a le cere părerea în această problemă”. Nu ştiu dacă mai eşti interesat în vreun fel să mai ai vreo legătură cu parohia noastră, ori cu mine, în calitate de preot. Dacă vrei să te întorci, e nevoie să îţi schimbi în întregime atitudinea faţă de cele întâmplate, precum şi să lepezi aroganţa cu care mi-ai istorisit mie, precum şi altor parohieni faptele tale cu totul nepermise.
Preot,
Părintele Pavel Sebbelov,
Biserica (Parohia) Acoperământul Maicii Domnului,
Copenhaga.
Pentru ca interviul telefonic cu Serafim Larsen e lung si poate obositor redau mai jos esenta lui:
Fragment dintr-un interviu telefonic cu Serafim Larsen, un danez de confesiune luterana, care a ajuns sa cunoasca Ortodoxia prin minune dumnezeiasca si apoi, vrand sa se boteze, s-a lovit de prejudecatile preotilor ecumenisti care doar l-au miruns, dar Dumnezeu nu l-a lasat, ci a ajuns in Romania, unde ieromonahul l-a botezat la Schitul Bradet din Arges.
Pr. Matei Vulcanescu: Domnule Serafim Larsen, cum v-ati simtit atunci cand ati fost afurisit de episcopul Gabriel de Comane (din Patriarhia de Constantinopol) pentru ca ati indraznit sa incalcati hotararea Patriarhiei Ecumenice de a veni la Ortodoxie numai prin Mirungere, fara Botez?
Serafim Larsen: In apa botezului, am vazut pe Hristos care m-a imbratisat! Credeti ca ma intereseaza de afurisirile oamenilor atata timp cat Hristos m-a luat in brate in cel mai real mod in timpul Botezului oficiat de Parintele de la schit?
Pr. Matei Vulcanescu: Ati mai putut merge la Biserica dumneavoastra dupa ce ati fost afurisit din motivul botezului?
Serafim Larsen: Nu am mai fost primit in Biserica ce tinea de Mitropolitul Gabriel de Comane ci am plecat in Biserica ce tine de Patriarhia Moscovei, unde am gasit si un duhovnic bun si de atunci sunt in aceasta Biserica si ma lupt cu patimile mele.
Pr. Matei Vulcanescu:Va multumesc, domnule Larsen!
Fraza aceasta de mai jos, scrisa de mine, este eronata, mai jos puteti citi ce spune Canonul 19. nota:Daca cineva este preot sau episcop si a fost primit prin Taina Mirungerii in Biserica Ortodoxa, deci fara Taina Botezului, Harul Duhului Sfant lucreaza pentru credinciosi prin el, dar pe preot sau episcop il osandeste, pentru ca ramane doar un organ al Harului, fara ca el sa primeasca o schimbare interioara.ata canonul 19 al SInodului I ecumenic:
CANON 19
Pentru cei ce s-au făcut următori lui Pavel (Samosatelui), apoi au năzuit la
Catoliceasca Biserică, sau pus hotărâre a doua oară a se boteza ei negreşit. Iar dacă
unii în timpul trecut, s-ar fi rânduit în Cler, de s-ar arăta neprihăniţi şi nemânjiţi
după ce de al doilea se vor boteza Hirotonisească-se de Episcopul Catoliceştii
Biserici. Iar dacă certare i-ar afla pe ei neharnici, se cuvine a se caterisi ei. Aşişderea
încă şi pentru Diaconiţe, şi de Obşte pentru toţi cei cercetaţi [număraţi] în Canon,
aceastaşi închipuire se va păzi. Am pomenit însă pentru Diaconiţe care se numără în
Schimă; fiindcă nici vreo hirotesie oarecare au, negreşit între mireni să se numere
ele. [Apostol: 47; Sobor 1: 2; Sobor 5: 95; Laodiceea: 7, 8; Cartagina: 66] [Sobor 4: 15;
Sobor 5: 14, 40; Vasilie: 44; Cartagina 5, 51, 135]
TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduieşte pentru cei ce s-au născut în eresul lui Pavel
Samosateului, iar după aceasta au năzuit la Catoliceasca Biserică, zicând că, Canon şi
tip s-au dat ca negreşit a doua oară să se boteze ereticii cei de acest fel (vezi însă că cu
rea întrebuinţare numeşte Sinodul Botez pe Botezul Pavlianíştilor, şi alăturându-l pe el
cu Botezul nostru, nu cu însuşi acela al lor, au întrebuinţat graiul acesta, adică a doua
oară să se boteze; şi vezi Prolegomena Sinodului din Calcedon, fiindcă nu se botează ei
întocmai ca şi cei Dreptslăvitori). Iar dacă unii dintr-înşii s-au Hirotonisit Clerici mainainte
de Drepslăvitorul Botez, neştiind Arhiereii ce i-ar fi Hirotonisit, că sunt eretici,
sau că au Hirotonisiţi în Clerul Pavlianiştilor. Aceştia zic după ce a doua oară se vor
Boteza în Dreptslăvitorul Botez, de se va vedea viaţa lor neprihănită, şi nemânjită, să se
Hirotonisească de Episcopul Catoliceştii şi Dreptslăvitoarei Biserici, fiindcă întâia
Hirotonie ce au luat eretici fiind, cu totul nici se socoteşte Hirotonie. Căci cum este cu
putinţă cel ce nu este Botezat după Dreptslăvitoarea Credinţă, a lua venirea Sfântului
Duh, şi Darul şi Hirotonie? Iar cercetându-se de se vor afla nevrednici de Preoţie, se
133
cuvine a se caterisi, adică a se scoate din Cler. Că cu rea întrebuinţare s-au luat aici
caterisirea de scoatere. Fiindcă se cateriseşte chiar, cel ce s-a ridicat mai-nainte la
înălţimea Ierosirii şi a Clirosului. Iar aceştia ce nici ca cum au luat Hirotonia, din care
înălţime se vor caterisi? Cu adevărat nici din una. Sau poate că zice, a se caterisi din
Preoţia şi Clirosul Pavlianiştilor. Că precum Botez au numit pe cel după a lor rânduială
făcut, aşa au numit şi Cler pe cel al lor, şi prin urmare caterisis; precum şi Canonul al 8-
le al celui din Laodiceea Cler numeşte pe cel al Montaniştilor. Şi aceasta ce am zis
pentru bărbaţi, trebuie a se păzi fără schimbare, şi la femei. Adică dacă unele din
femeile Pavlianiştilor se vor fi Hirotonisit de Episcop Dreptslăvitor Diaconiţe, neştiind
eresul lor, sau de vor fi şi fost Hirotonisite în ceata Diaconiţelor cea a Pavlianiştilor,
acestea, zic, să se Boteze a doua oară, şi de se vor arătat vrednice de Diaconie după
Botez, Hirotonisească-se Diaconiţe (şi vezi şi Canoanele 46 şi 47 Apostolesc, şi pe al 7-
lea al Sinodului al 2-lea). Iar ceea ce adaugă Canonul, zicând: Am pomenit de Diaconiţe
care se numără în shimă, fiindcă nici au vreo hirotesie, negreşit între mireni să se
numere ele; măcar că este cu anevoie de înţeles. Însă înţelegerea este aceasta, că, am
pomenit însă osebit pentru Diaconiţe, care la Pavlianişti avea shima aceasta, adică
slujba Diaconiţelor, că şi acestea, precum şi ceilalţi Clerici ai lor, ca nişte mireni se
cuvine a se socoti. Pentru că, precum acia nu aveau vreo hirotonie, lipsiţi fiind de
Dumnezeiescul Dar, aşa şi Diaconiţele cele ce erau la dânşii, numai shima (adică
chipul) Diaconiţelor aveau, iar hirotesie adevărată, şi de Dar dătătoare nu aveau. încât,
ca nişte mirence se cade a se cunoaşte şi ele după botez, precum era şi mai-nainte.
Copil fiind, am crescut într-o casă cu credințe amestecate. Tatăl meu provine dintr-o străveche familie de evrei așkenazi din Polonia. El crede că provenim dintr-o familie de preoți evrei (Cohen). Cu toate acestea, membrii familiei mele din partea tatălui sunt atei declarați. Bunicul meu credea în Dumnezeu și era șeful masonilor din Statul New York. Bunica mea era atee și socialistă activă. Unul dintre prenumele mele este Karl, în cinstea fratelui ei – iar fratele ei a fost numit așa după Karl Marx. Tatăl meu însuși este un ateu convins, cu toate că merge la o sinagogă reformată unde rabin este o femeie lesbiană. Am crescut aproape fără nici o influență evreiască: doar spuneam împreună, în fiecare an, o rugăciune în ebraică, de Hannuka, atunci când aprindeam menorah. Toate rudele din partea tatei sunt atee. În prezent, sunt singurul din familia mea care crede în vreun fel în divinitate. De cealaltă parte, dinspre mamă, provin dintr-un neam de luterani norvegieni și germani. Ea a crescut într-o biserică luterană conservatoare. Când părinții mei au decis să se căsătorească, mama mea a fost renegată, pentru că tatăl ei îi ura pe evrei. Pe bunicul meu nu l-am întâlnit decât atunci când era pe patul de moarte, iar eu eram în liceu. Din cauza acestui amestec de religii, eu am fost și botezat și circumscris. Nașii de botez au fost evrei. În copilărie, din când în când mergeam la o biserică luterană, dar asta nu era un aspect important al vieții noastre. Eu credeam în Dumnezeu, dar nu știam prea multe despre El, nici nu-mi păsa de El. Părinții mei au divorțat pe când aveam zece ani și ne-am mutat, eu, fratele meu și mama, într-un orășel din statul New York, în munții Catskill. La școală nu mă puteam integra, așa că mama a avut o idee. Fratele meu mergea deja la un cerc biblic baptist pentru tineri și își făcuse mulți prieteni acolo, așa că mama mi-a zis să merg și eu. Am mers destul de regulat, dar biserica tot nu intra în preocupările mele. Însă eram adesea mișcat de cele pe care le auzeam.
Pe când aveam 14 ani, m-am împrietenit cu o fată de care m-am îndrăgostit. Prietenia noastră a durat un an de zile, după care ea a întrerupt relația. Am fost distrus și am făcut o depresie. Cinci luni de zile plângeam până adormeam. Într-o noapte mi-a venit un gând. Mi-am adus aminte că am o biblie de la biserica luterană și am decis să fac o încercare: „Ce am de pierdut?” Am luat Biblia și am început să citesc din cartea Facerii, dar nu am găsit nimic care să mă ajute. La cercul biblic aflasem, însă, că există și un Nou Testament, așa că am deschis la Evanghelia de la Matei. În ciuda lungii genealogii din primul capitol, harul lui Dumnezeu a lucrat. Am citit jumătate din Evanghelie în noaptea aceea. Îmi aduc aminte că am simțit o frică sfântă tot timpul, cu toate că nu înțelegeam cele ce citeam. Am știut atunci că Dumnezeu există, și mi-am dorit să-L urmez.
Am început să merg la cercul biblic în fiecare săptămână; apoi de două și chiar de trei ori pe săptămână. Întreaga mea viață s-a schimbat în câteva luni. Stăteam treaz până la răsăritul soarelui citind din Biblie. Am încercat să-i aduc pe mulți oameni la credință! Interesant, și regretabil pentru mine acum: odată am fost foarte aproape să convertesc la protestantism un amic grec-ortodox. Nu știam nimic despre Ortodoxie, iar ortodocșii pe care îi cunoșteam nu erau preocupați de Biserică. Așa că, trebuia să-i salvez, așa credeam.
Entuziasm
După o vreme am început chiar să ajut la „slujbele” de la biserica noastră. Bisericile evanghelice nu sunt nici pe departe liturgice! În loc de altar aveam o scenă unde „formația de rugăciune” cânta. Eu cântam la saxofon într-o formație pe care am numit-o „Ascultarea Unului”. Biserica aceea făcea parte din mișcarea harismatică, penticostală. Câteodată ne vizitau și „profeți”; unul chiar mi-a profețit odată. Cunoșteam oameni care „vorbeau în limbi”, dar acest lucru nu era ceva obișnuit la noi la biserică. Însă, în timpul „slujbelor”, atmosfera se încălzea – plângeam, ne clătinam, băteam din palme și credeam că simțim Sfântul Duh în timpul celor mai intense momente. Mai ales în timpul rugăciunii, credeam că simțim cum Dumnezeu ne îndeamnă să vorbim oamenilor, ca și cum cu toții eram profeți întrucâtva. Privind în urmă, este cât se poate de evident că noi confundam emoțiile și impulsurile omenești cu inspirația divină.
După numai doi ani de când am început să cred, am început un cerc biblic în liceu și mă pregăteam să devenim un mentor al tinerilor din biserica noastră, căci dădeam sfaturi altor adolescenți. Am fost botezat din nou, pentru că baptiștii cred că omul trebuie să se boteze în deplinătatea facultăților mintale, după s-a pocăit și L-a recunoscut pe Hristos ca Domn și Mântuitor.
Îndoială și descoperire
În tot acest timp eram luptat de îndoială. Educația atee în care crescusem m-a învățat să pun totul la îndoială. Citeam critici aduse Bibliei – presupuse contradicții, dovezi că creștinismul este o invenție, și multe alte articole care-mi tulburau sufletul. Zile întregi petreceam într-o mare tensiune, chinuit de gândul că religia mea este o invenție – poate că relația mea cu Dumnezeu este numai în capul meu și are o explicație psihologică? Din fericire, însă, am descoperit apologetica. Am aflat că există o apărare rațională a creștinismului. Foarte curând am observat că un argument care tot apărea se rezuma la un singur cuvânt: tradiție. Citind cărți protestante, precum Apărarea lui Hristos a lui Lee Strobel și alte lucrări apologetice de pe internet, am văzut că putem să avem încredere în Biblie pentru că putem să avem încredere în tradiția apostolică timpurie. Din moment ce putem avea încredere în Scriptură din cauza tradiției, cum mai poate fi adevărată doctrina protestantă sola scriptura, adică faptul că numai Sfânta Scriptura poate fi crezută?
Acest gând mi s-a strecurat în minte încet, încet. Într-o zi, ca printr-o descoperire dumnezeiască, mi-am pus întrebarea: „De ce cred eu, oare, că biserica protestantă este adevărată, când ea are cel mult 500 de ani?” Îndată am înțeles că nu poate fi adevărată, fiind așa de nouă, așa că am pornit în căutarea Bisericii primare. Am căutat pe internet și mi-am dat seama că trebuie să aleg între Ortodoxie și Catolicism. Am început să vizitez ambele biserici. În orașul meu se afla singura biserică ortodoxă din zonă și ea era deschisă numai jumătate de an pentru grecii din New York care veneau acolo în vacanță. Slujbele erau integral în greacă, cu excepția câtorva ectenii mici care erau în engleză. Preotul era un om bun, cred că a murit între timp – îl chema Părintele Mihai. Am mers și la o biserică romano-catolică. Vroiam să rămân deschis față de ambele tradiții. Eram în ultimul meu an de liceu, chiar înainte de facultate.
Nu după mult timp, mi-a devenit clar că Biserica Ortodoxă era cea corectă. Și aceasta pentru că am aflat de bisericile monofizite (coptă, armeană etc.). Am văzut că, deși bisericile ortodoxe și monofizite sunt despărțite de 1500 de ani, ele au o doctrină foarte apropiată, în timp ce Biserica Catolică învață ceva total diferit. (Nu spun că biserica monofizită este ortodoxă; însă ei sunt în mod clar mai aproape de noi decât Biserica Catolică.) Imaginați-vă un proces: doi martori, care nu sunt prieteni, ba chiar își sunt ostili unul altuia câteodată, spun că un lucru s-a întâmplat, în timp ce un alt martor spune ceva cu totul diferit. Nu ați găsi că cei doi martori sunt mult mai credibili? Mi-am dat seama că Biserica Catolică nu poate explica cum de Biserica Ortodoxă și cea Monofizită sunt atât apropiate ca doctrină, fără să transpară faptul că doctrina lor are elemente noi. Pe lângă aceasta, vizita mea la biserica catolică a fost dezamăgitoare. Preotul mi-a dat pliante scrise de catolici despre cum ar trebui noi să ne bucurăm de toate religiile lumii prin practicarea metodelor lor de rugăciune și de meditație!
Ortodoxie și protestantism
Tot ce am aflat despre Ortodoxie mă ajuta să înțeleg creștinismul. Țineam legătura cu un om de rugăciune, citețul Arsenie, căruia îi datorez dragostea mea pentru Biserică. Cu toate acestea, a fost o adevărată luptă ca să-mi determin mintea și inima să accepte Ortodoxia. De exemplu, obișnuiam să cred tot ceea ce spunea pastorul meu protestant ca și cum venea din gura lui Dumnezeu. După ce am început să mă gândesc să devin ortodox, el a început să predice împotriva botezului copiilor și împotriva cinstirii Maicii Domnului. Știam că Dumnezeu nu putea fi în Biserica Ortodoxă și, în același timp, să vorbească prin gura pastorului meu. Privind în urmă, lucrurile sunt clare – câțiva ani după aceea, acel pastor și-a părăsit soția pentru o femeie care venea adesea la cercul nostru biblic. Cum putea Dumnezeu să îndemne un om nu numai la adulter, dar și la a se căsători cu amanta? Bineînțeles că nu știam că aceste lucruri se întâmplau cu el în acea perioadă.
Protestanții sunt tot timpul în căutarea Bisericii primare. Însă, foarte puțini dintre ei citesc vreun Sfânt Părinte: ei citesc în principal Biblia și cărți moderne care-i inspiră. Pe când, dacă ar citi scrisorile Sfântului Ignatie de Antiohia (†107), ar putea vedea că Euharistia este descrisă ca fiind Trupul adevărat și Sângele adevărat al lui Hristos. Iar dacă ar citi Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului (†386), ar vedea credința ortodoxă predicată în secolul al IV-lea.
Protestanții mai spun și că nu putem avea încredere decât în Scriptură, pentru că tradiția poate fi alterată. Însă, propria lor Biblie este produsul tradiției. Biblia nu a căzut din cer, ci cărțile care o alcătuiesc au fost puse laolaltă, în timp, de către sfinți episcopi adunați în sinod și inspirați de Sfântul Duh. Abia pe timpul Sfântului Atanasie cel Mare (†373), Noul Testament a luat forma finală, cuprinzând scrierile pe care le avem astăzi. Așa că, dacă Scriptura provine din tradiție [și nu invers], de ce protestanții condamnă tradiția?
Un alt argument folosit frecvent de protestanți este acela că închinarea la icoane este idolatrie și că evreii niciodată nu au avut icoane. Însă, în Vechiul Testament, Dumnezeu le-a poruncit evreilor să facă perdele pentru templu brodate cu imagini de heruvimi (Ieșirea 36, 8) și să facă Chivotul Legii, care avea, de asemena, imaginea unor heruvimi (Evrei 9, 5). Pe lângă aceasta, din Vechiul Testament este evident că evreii arătau o deosebită cinstire Chivotului. Bineînțeles, evreii aveau conștiința că, cinstind Chivotul, dădeau cinste lui Dumnezeu, așa cum facem și noi când cinstim icoanele.
În sfârșit, este o mare ironie, de care mulți protestanți nu-și dau seama, anume că sola scriptura nu se regăsește în Biblie. Unde anume în Biblie poți găsi un verset care să afirme că numai Biblia singură poate fi considerată drept inspirată? Nu există niciunul. De asemenea, unde în Biblie poți găsi un verset care să spună care cărți alcătuiesc Biblia? Nu există. Fără să-și dea seama, protestanții nu au respins tradiția; pur și simplu au făcut schimb între tradiția Ortodoxă și una nouă, făcută de oameni.
Ortodox
La începutul anului al doilea de facultate am fost primit în Biserică prin mirungere. În facultate făceam parte dintr-un grup evanghelic și conduceam cercul lor biblic, unde propovăduiam pe față Ortodoxia. Mulțumesc lui Dumnezeu că, din cauza aceasta, unii dintre cei mai apropiați prieteni ai mei s-au convertit – unul este un fost penticostal, care acum este ipodiacon în Biserica Rusă, altul este fiul unui pastor evanghelic și s-a botezat anul acesta, în Sâmbăta lui Lazăr. Am înființat și o frăție ortodoxă în facultate. Am început disputele cu o fată penticostală care era președinta unui cerc protestant. Părinții ei sunt amândoi pastori în biserica penticostală. Ea a început să vină la întâlnirile grupului ortodox și acum este soția mea.
Imediat după facultate am venit la Seminarul Ortodox Sfântul Tihon din South Canaan, Pennsylvania, și am fost hirotonit diacon, în anul 2011, și preot, în 2013. Locuiesc la mănăstire de cinci ani, luând parte la Dumnezeiasca Liturghie în fiecare zi a săptămânii. Suntem binecuvântați să-l avem pe stareț ca părintele nostru duhovnic. În prezent mă ocup de pangarul mănăstirii și în curând voi merge în orașul Albany, statul New York pentru a păstori o parohie.
Preoteasa Rebecca Markewich
Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu zece ani că într-o zi, nu numai că voi deveni ortodoxă, dar și soție de preot ortodox, aș fi spus că este o nebunie. Pentru că cea mai mare parte a vieții mele nu am știut aproape nimic despre Ortodoxie și atunci când am aflat ceva mai mult despre ea, tot păreri greșite aveam. Acum, când Ortodoxia este în creștere în America, mulți protestanți află pentru prima dată despre ea.
Am crescut într-o familie foarte religioasă. Părinții mei erau foarte activ implicați în viața bisericii lor, devenind pastori când eu eram în liceu. Bunicii mei au fost și ei pastori amândoi. Eram penticostală și îmi plăcea foarte mult. Și eu eram foarte activă: în facultate am condus un cerc de studiu al Scripturii, eram una dintre cei care conduceau rugăciunile la biserica noastră și am ajutat la organizarea unui grup protestant în facultate. Plănuiam să încep o școală de misionari penticostali după ce aveam să-mi iau masterul în istorie.
Ca o ironie a sorții, unul dintre catalizatorii convertirii mele a fost participarea la o conferință penticostală. De fapt, a fost un eveniment de o zi în care, mii de oameni, înghesuiți într-un stadion de fotbal, țineau post și se rugau pentru țară. Toți studenții au primit câte o carte despre cum să începi o misiune în campusul universitar. Am primit cartea cu plăcere. Cartea era penticostală – nici pe departe ortodoxă. Însă vorbea cu o așa de mare pasiune despre Biserica primară încât, după ce am citit-o, mi-am dorit foarte mult să aflu cum se rugau primii creștini și ce credeau ei.
În acel semestru am urmat un curs intensiv despre Biserica primară. Am citit cărți de dogmatică și despre Sfinții Părinți. M-am împrietenit cu un student la istorie care era ortodox. Am început să dezbatem chestiuni teologice, ceea ce m-a făcut să încep să strâng dovezi despre faptul că Ortodoxia nu era așa de corectă precum penticostalismul. Ceea ce este interesant este că cu cât studiam mai mult problema cu atât îmi dădeam seama că nu pot demonstra asta. De îndată ce am aflat despre Succesiunea Apostolică și despre Sfânta Euharistie ca fiind prezente în învățăturile primilor creștini, am știut că trebuie să fiu ortodoxă. Căci cum puteam să continui a fi creștină fără să primesc Trupul și Sângele lui Hristos?
Totuși, una dintre principalele piedici pentru mine era viața spirituală. Văzusem și auzisem despre multe minuni în biserica penticostală. Vorbisem adesea în limbi și începeam să învăț cum să fac profeții. Îmi părea că Biserica Ortodoxă este săracă din punct de vedere spiritual. Însă nu puteam accepta marea diferență de doctrină dintre biserica penticostală și credința Bisericii primare. Penticostalii nu cred că Euharistia este Trupul și Sângele lui Hristos – ei cred că este doar un simbol, ceva care se face în amintirea lui Hristos. Ori, eu nu mai puteam crede aceasta. Pe măsură ce cunoșteam mai mult Ortodoxia, am aflat că existau minuni și în Biserica Ortodoxă. Unii oameni erau străvăzători. Mai important, însă, am aflat că alte grupuri, unii pe care nici măcar nu-i consideram creștini, au și ei minunile lor. Aceasta m-a învățat că nu poți să judeci o biserică după minunile ei. Pe lângă aceasta, am cunoscut mulți oameni care au crezut că li s-a întâmplat o minune, dar care aveau în continuare aceeași boală. Dacă vrei ca Dumnezeu să te vindece și aștepți ca aceasta să se întâmple în timpul unei slujbe la biserică, este oare o surpriză ca acestea să aibă un efect placebo?
Am citit și scrierile Părintelui Serafim Rose despre penticostalism. Deși a fost dur pentru mine să le citesc, ele conțineau multe argumente bune în favoarea faptului că nu poți judeca o biserică după minunile pe care le are. El menționează, de asemenea, faptul că experiențele spirituale penticostale pot proveni de la demoni. Am cunoscut și alte persoane care s-au convertit de la penticostalism la Ortodoxie și le-am ascultat experiențele. Acestea m-au încurajat mult.
Am decis să devin catehumen. A fost greu pentru familia mea, pentru că ei erau (și încă mai sunt) penticostali. A fost greu și pentru mine pentru că, deși eram foarte recunoscătoare pentru faptul că am crescut penticostală, știam că trebuie să devin ortodoxă. Părinții mei iubesc biserica penticostală, la fel cum am iubit-o și eu. A mă despărți de ea a fost foarte greu. Iar ceea ce a făcut ca trecerea să fie și mai tensionată este faptul că, pe când am decis să mă convertesc, am început să mă întâlnesc cu studentul cu care obișnuiam să am dezbaterile teologice. Bineînțeles că mulți din jurul meu credeau că mă convertesc ca să pot fi împreună cu el. Nu era adevărat, dar în mod cert îmi era greu să le explic. A trecut timpul de la acele zile dificile din timpul facultății. Sunt ortodoxă de mai bine de cinci ani. M-am căsătorit cu studentul acela ortodox, care acum este preot. Ne-am mutat în alt stat, pentru ca el să meargă la seminar. A absolvit seminarul acum doi ani, iar de atunci lucrează pentru Mănăstirea Sfântul Tihon. Locuim pe terenul mănăstirii împreună cu cei doi copilași ai noștri. De când trăiesc aici am descoperit cât de tare mă înșelam atunci, la început, când credeam că viața spirituală ortodoxă este mai slabă în comparație cu cea a penticostalilor. În penticostalism, oamenii sunt încurajați să vorbească despre experiențele lor spirituale. Din moment ce credința lor se bazează în principal pe acțiuni spirituale și minuni, a le discuta deschis întărește credința tuturor. În Ortodoxie, însă, viața spirituală a unei persoane este intimă. Cu cât trece mai mult timp de când am devenit ortodoxă, cu atât încep să înțeleg, încet-încet, viața spirituală ortodoxă. Este cu mult mai adâncă decât puteam bănui. În bisericile penticostale, oricine se poate „obișnui” să i se întâmple o minune. Oricine poate profeți și orice poate vindeca bolnavi. Fiecare se simte bine atunci când știe că este atât de important. În Ortodoxie, însă, numai oamenii care sunt cu adevărat aproape de Dumnezeu fac aceste lucruri. Noi ne dorim să fim asemenea sfinților, dar nu credem că suntem sfinți. Smerenia și faptul a te vedea pe tine însuți ca pe cel mai mare dintre păcătoși sunt mai importante decât „facerea de minuni”.
De asemenea, penticostalii pun adeseori mare preț pe ceea ce simt. Este mult sentimentalism în slujbele lor. După ce am devenit ortodoxă, am aflat că nu-ți poți baza credința pe emoții. Emoțiile sunt trecătoare – dispar într-o clipă. Emoțiile sunt adesea doar ispite, nu ceva pe care să îți fundamentezi viața spirituală.
O altă diferență interesantă este modul în care penticostalii și ortodocșii Îl văd pe Dumnezeu. Pentru penticostali, Dumnezeu este un tată care te iubește atât de mult, dar tot te va osândi la un iad veșnic, dureros, plin de foc, dacă nu accepți creștinismul. Acesta este un fel de dumnezeu schizofrenic. În Ortodoxie credem că Dumnezeu ne iubește pe toți. Pentru noi, iadul înseamnă a fi despărțit de Dumnezeu, și este alegerea noastră, nu ne trimite Dumnezeu acolo pentru că este mânios din cauza păcatelor noastre.
De când locuim lângă seminar am întâlnit oameni cu experiențe similare. Cel puțin jumătate dintre seminariști sunt convertiți de la protestantism. Biserica Ortodoxă câștigă mulți adepți dintre protestanți pentru că oamenii caută o credință deplină. Sunt așa de bucuroasă că am descoperit Ortodoxia, o iubesc atât de mult!
Sufletul lui Cary-Hiroyuki Tagawa, cel mai bine cunoscut pentru rolul răuluivrăjitor Shang Tsung din filmul Mortal Kombat, a fost capturat de către Rusia– se pare că a decis să fie botezat în Biserica Ortodoxă.
Tagawa, un actor american de originejaponeză, care au luat parte la un noufilm rusesc numit The Priest-San, a decissă renunțe la credința lui și a devenit unadevărat urmaș al învățăturilor ortodoxe a lui Isus Hristos, rapoartează Interfax.
Vestea s-a raspandit prin intermediul Facebook si a fost postata de catre unul dintre colegii săi, Ivan Okhlobystin, unactor și o figura religioasa proeminentă din Rusia. El a distribuit o fotografie cu Tagawa in care apare cu ocruce mare la gat, probabil surprinsă în timpul filmărilor, nu departe deMoscova.
„Sunt fericit să spun că … după o analizăprofundă și temeinică Cary Tagawa,care a jucat rolul unui preot ortodoxjaponez în noul nostru filmThe Priest–san, va primi Taina Sfântului Botez.”
„E greu de inteles esenta Ortodoxiei Rusesti …Când am venit prima dată Rusia am avut foarte puțin timp pentru a intelege personajul din film. Așa că am vizitat oserie de catedrale rusești în Yaroslavl șiRostov. Pur și simplu fiind în interiorullor, a avut un efect foarte puternicasupra mea „, a declarat într-un interviuTagawa pentru Kinopoisk.ru în 2013, atunci când a filmat în Rusia.
Cary-Hiroyuki Tagawa a primit ca numede botez, numele Sfantului Pantelimon,a scris Okhlobystin pe pagina sa de Facebook.
Tagawa si-a exprimat, de asemeneaintenția de a deveni cetățean rus, la oconferință de presă, în conformitate cusite-ul de știri ortodoxe, pravmir.ru.
Nu merg după noua tendinta „, a spus el, cel mai probabil aluzie la boxer-ulamerican Roy Jones Jr și actorul francez Gerard Depardieu. „Mi-amurmat inima. Nu există decizii ușoare, fie în America sau oriunde altundeva în lume. Aceasta va fi o nouă provocarepentru mine.„
Filmul, care în curând va aparea pe ecranele din Rusia, spune povestea unui preot japonez, care lasă Japonia din cauza războaielor provocate de Yakuzași se indreaptă spre un mic oraș din Rusia, pentru a ajuta localnicii să lupte cu corupția larg răspândită. Filmul este cel mai mare proiect al celor de la Studioul de Filme „Ortodoxe”. –rt.com
Recent, unul dintre producătorii fondatori ai postului de televiziune american Fox News, Jack Hanick, a acceptat o invitație de lucru în Rusia, iar pe 30 aprilie 2016, in Sâmbăta Sfântă si Mare, el și membrii familiei sale au fost botezați in Biserica Sfanta Mucenita Tatiana, la Universitatea Lomonosov din Moscova – conform unor informatii semnalate de surse proprii, care citeaza Tarigrad TV. Ceremonia, care a inclus primirea jurnalistului Jack Hanick in sanul Ortodoxiei și botezul ortodox al membrilor familiei sale, a durat de la ora 11:00, pana la 13:00, mai informeaza Tarigrad TV. Hanick a mărturisit că el și întreaga sa familie au încercat să respecte tradițiile ortodoxe: au ținut Postul Mare, s-au pregătit pentru Sărbătoarea Sfintelor Paști, au vopsit ouă și au copt pasca.
„Așteptam, intr-adevar, cu nerăbdare sfârșitul Postului Mare. Acesta este un test dificil, dar suntem fericiți că am rezistat”, a spus Hanick.
In urma sosirii sale în Rusia, Hanick a ramas uimit de numărul mare de tineri care frecventează Biserica.
„Am realizat că oamenii vin la Liturghie, vor sa se spovedeasca si sa sa impartaseasca. Cu alte cuvinte, ei vin la Hristos, asa cum o faceau oamenii acum o mie de ani”, a concluzionat acesta.
Iti aducem aproape informatia la care altfel nu ai avea acces. Daca apreciezi activitatea noastra, acum ai ocazia sa primesti un Certificat de Membru Sustinator (Simpatizant). Aflandu-ne in cel de-al 10-lea an, te imbratisam ca membru al echipei noastre, cu bucurie!
