Mai

1

Acatistul Sfântului Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului (2 mai)

Troparul Sfântului Atanasie al III-lea, patriarhul Constantinopolului, glasul al 8-lea:

Dumnezeiască odraslă a cretanilor, păstor al cetăţii celei împărăteşti şi povăţuitor sfinţit al creştinilor de la Dunăre, comoara cea de mult preţ a Harkovului, Atanasie înţelepte, primit-ai har bogat de Sus, cu nume nemuritor fiind. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Apărătorule al dreptei credinţe şi dăruitorule de vindecări preaminunate, Sfinte Ierarhe Atanasie, luminezi inimile noastre cu lumina faptelor tale slăvite şi ne întăreşti pe calea mântuirii. Pentru aceasta şi noi, cu smerenie, aducem ţie cântare de laudă, împreună cu îngerii zicând: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Icosul 1

Înger locuitor pe pământ şi om ceresc te-ai arătat tuturor în lume, Sfinte Ierarhe Atanasie, biruind prin străduinţele tale firea cea trecătoare şi umplându-te de dumnezeieşti daruri, prin harul Preasfântului Duh. De aceea, într-un glas, toţi credincioşii, primind prin sfintele tale moaşte mulţime de vindecări, îţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, slujitor preaales al Bisericii dreptmăritoare;
Bucură-te, căutător neostenit al Împărăţiei netrecătoare;
Bucură-te, împlinitor desăvârşit al poruncilor sfinte;
Bucură-te, învăţător preaînţelept al dumnezeieştilor cuvinte;
Bucură-te, apărător neînfricat al credinţei, multpătimitor;
Bucură-te, ierarh luminat, al adevărului cel veşnic vestitor;
Bucură-te, propovăduitor al lui Hristos şi în suferinţă;
Bucură-te, mărturisitor al Lui cu fierbinte dorinţă;
Bucură-te, tămăduitor minunat al celor fără de scăpare;
Bucură-te, sprijinitor smerit al celor ce caută vindecare;
Bucură-te, sfinte care povăţuieşti spre cele duhovniceşti;
Bucură-te, călăuzitor desăvârşit spre lăcaşurile cereşti;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul al 2-lea

Din părinţi dreptcredincioşi şi de bun neam în insula Creta născându-te, te-ai dăruit din fragedă vârstă învăţăturii dumnezeieştilor Scripturi şi dogmelor creştineşti, luminându-ţi mintea cu înţelegerea celor mai presus de fire. Iar prin râvna ta plină de credinţă, ai dobândit şi înţelepciunea lumească, arătându-te vas ales al cerescului Părinte, Căruia neîncetat Îi cântai: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Crescut în patria Sfântului Apostol Tit, ai căutat încă din tinereţe, Sfinte Atanasie, a afla înţelesul cel tainic al cunoştinţei, adunând ca o albină de la şcolile timpului întreaga învăţătură de suflet folositoare. Ai devenit dascăl iscusit şi, darul vorbirii în multe limbi dobândind, ai tălmăcit Psaltirea proorocului David, arătându-te astfel mare învăţător al credinţei. Pentru aceasta şi noi, cu bucurie, îţi cântăm:
Bucură-te, pildă de sârguinţă, care din copilărie lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, tânăr plin de râvnă, care cunoştinţa dumnezeiască ai căutat;
Bucură-te, tâlcuitor iscusit al psalmilor în grai elinesc;
Bucură-te, învăţător mult lăudat pe pământ românesc;
Bucură-te, minte luminată, căutătoare de cele cereşti;
Bucură-te, veşmânt plin de slavă al cunoştinţei dumnezeieşti;
Bucură-te, vers înmiresmat al harului dăruitor de înţelepciune;
Bucură-te, comoară de sfinte cuvinte dobândite în rugăciune;
Bucură-te, carte tainică, plină de îndemn duhovnicesc;
Bucură-te, slovă adâncă a Cuvântului ceresc;
Bucură-te, fântână a învăţăturii de sus insuflate;
Bucură-te, sfeşnic al luminii pururi neînserate;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul al 3-lea

Viaţă pustnicească dorind şi pe Dumnezeu cinstind mai mult decât deşertăciunile lumii, ai părăsit patria natală şi te-ai îndreptat spre locuri pline de linişte duhovnicească, făcându-te monah îmbunătăţit şi călător înţelept spre patria cerească. Pentru aceasta ai fost aşezat în rândul slujitorilor sfinţiţi şi cu bucurie cântai Mântuitorului Hristos: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Ca pe o grădină, cu florile virtuţilor ţi-ai împodobit sufletul, fericite Atanasie, locuitor fiind al Muntelui Athos, grădina duhovnicească a Născătoarei de Dumnezeu, unde povăţuitor încercat te-ai arătat nevoitorilor din sihăstrie. Prin străduinţele tale, s-a rezidit Schitul Sfântului Andrei, care s-a arătat loc sfinţit de neîncetată rugăciune. Alinându-ne de dumnezeiescul dar ce ţi s-a dat, cu umilinţă îţi grăim:
Bucură-te, floare a nevoinţei monahiceşti;
Bucură-te, casă a pâinii celei duhovniceşti;
Bucură-te, vas preacurat al Duhului Mângâietor;
Bucură-te, înger în trup, pe pământ trăitor;
Bucură-te, smerenie înaltă ce stăpâneşti peste patimi;
Bucură-te, munte aspru al pocăinţei pline de lacrimi;
Bucură-te, cămară a tăcerii celei înţelegătoare;
Bucură-te, rugăciune către Hristos mijlocitoare;
Bucură-te, apă prefăcută în vin de dumnezeiescul har;
Bucură-te, smochin roditor înnoit prin puterea cerescului dar;
Bucură-te, haină de nuntă a minţii depărtate de tot ce-i pământesc;
Bucură-te, drahmă duhovnicească ce porţi chipul Împăratului ceresc;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul al 4-lea

Vestirea faptelor tale minunate a făcut înconjurul lumii, iar marele între patriarhi Chiril te-a chemat la Constantinopol pentru a întări Biserica creştină greu încercată de tulburarea necredincioşilor. Fără de şovăire te-ai alăturat, sfinte, cinstitorilor de Dumnezeu şi luptător neînfricat pentru apărarea ortodoxiei te-ai arătat, cântând cu osârdie Celui Atotstăpânitor: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ca o cetate a credinţei te-ai arătat lumii, Sfinte Atanasie, adăpostind sub zidurile tale duhovniceşti sufletele doritoare de mântuire. Lăudându-ţi neostenita străduinţă şi puterea cu care te-a întărit Dumnezeu spre lucrarea faptelor bune, cu mulţumire grăim unele ca acestea:
Bucură-te, propovăduitor înţelept al dreptei cunoştinţe;
Bucură-te, luptător neînfrânt, care ai biruit deşartele credinţe;
Bucură-te, apostol al Cuvântului ce te-ai făcut tuturor întărire;
Bucură-te, năvod duhovnicesc aruncat lumii spre mântuire;
Bucură-te, străduinţă vie, care lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, râvnă sfântă, care cu slavă ai fost încununat;
Bucură-te, toiag al puterii dumnezeieşti în lume arătată;
Bucură-te, vargă a dreptăţii, spre necredincioşi îndreptată;
Bucură-te, apă prin care focul rătăcirilor străine s-a stins;
Bucură-te, foc ce văpaia dumnezeieştilor dogme ai aprins;
Bucură-te, candelă a Adevărului Care în lume a biruit;
Bucură-te, sabie, prin care ura necredincioşilor s-a zdrobit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul al 5-lea

Ales fiind mitropolit al cetăţii Tesalonicului şi pe scaunul Sfântului Grigorie Palama fiind aşezat, te-ai arătat corabie duhovnicească pentru creştinii tăi, povăţuindu-i la limanul mântuirii. Multe asupriri ai răbdat, Sfinte Atanasie, în temniţă ai fost închis şi umilinţe de la slujitorii minciunii cu bărbăţie ai pătimit, dar şi în încercări ai slăvit pe Hristos, Marele Arhiereu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 5-lea

În tronul patriarhal al Constantinopolului pentru scurtă vreme ai fost aşezat, preaînţelepte, dovedindu-te un mare luminător al tainelor Bisericii, încât lumea s-a întărit cu bogăţia faptelor tale minunate. Pentru aceasta şi noi, sub omoforul tău cel plin de binecuvântare, îţi cântăm aşa:
Bucură-te, podoabă a arhiereilor binecredincioşi;
Bucură-te, păstor bun al creştinilor evlavioşi;
Bucură-te, învăţător neobosit al tainelor cereşti;
Bucură-te, vestitor sfinţit al voilor dumnezeieşti;
Bucură-te, cuvântător slăvit, care Sfântului Ioan Gură de Aur te-ai asemănat;
Bucură-te, ierarh preaînţelept, care Sfântului Grigorie Teologul i-ai urmat;
Bucură-te, zid nestricat, întărit de puterile îngereşti;
Bucură-te, semănător nemitarnic al păcii duhovniceşti;
Bucură-te, fântână din care izvorăşte apă vindecătoare;
Bucură-te, vultur înălţat deasupra celor trecătoare;
Bucură-te, turn neclintit care înveţi chipul pocăinţei;
Bucură-te, scară ce ne urci spre înălţimea cunoştinţei;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul al 6-lea

Vremuri potrivnice te-au împiedicat, ierarhe prealăudate, să-ţi păstoreşti credincioşii, următor făcându-te Sfântului Atanasie cel Mare în surghiun şi suferinţe. De aceea, ai căutat ocrotire la mult-milostivul voievod Vasile al Moldovei, care te-a primit în cetatea Iaşilor, la puţină vreme după aducerea moaştelor Sfintei Parascheva, iar mai apoi te-a aşezat în Mănăstirea Sfântului Nicolae de la Galaţi şi ţi-a rânduit cele de trebuinţă, dorind ca şi în primitorul pământ românesc să cinsteşti pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Asemenea Sfântului Apostol Andrei, luminător al binecredinciosului nostru popor te-ai arătat, Sfinte Atanasie, păstorind cu înţelepciune turma cea duhovnicească încredinţată ţie. Iar noi, cei ce am moştenit ca dar amintirea vieţii tale în aceste locuri, cu mulţumire te lăudăm şi te cinstim zicând:
Bucură-te, brazdă a credinţei în pământ românesc;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii pentru cinul monahicesc;
Bucură-te, lucrător iscusit în via duhovnicească;
Bucură-te, pom cu bună roadă în livada cerească;
Bucură-te, glas păstoresc al sfintei cunoştinţe;
Bucură-te, pildă înaltă de neostenite sârguinţe;
Bucură-te, luminător al inimilor întărite cu dumnezeiască bărbăţie;
Bucură-te, călăuză credincioasă spre cereasca Împărăţie;
Bucură-te, izvor din care primim apa curăţirii;
Bucură-te, adânc de înţelepciune ce arăţi calea mântuirii;
Bucură-te, iconom credincios al vistieriilor Duhului;
Bucură-te, tâlcuitor înţelept al tainelor văzduhului;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul al 7-lea

Nu ai precupeţit, Sfinte Sfinţite Părinte Atanasie, nici un efort pentru ajutorarea creştinilor pe care i-ai păstorit. Nici povara bătrâneţilor, nici suferinţele trupeşti nu te-au oprit a călători în ţinuturile Rusiei spre a aduna daruri, prin care să acoperi o parte din trebuinţele cetăţilor ortodoxiei asuprite de duşmani. Pentru aceasta, toţi te-au cinstit, căci nimic nu împlineai fără să cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătat-a întru tine făptură nouă Ziditorul tuturor, căci, covârşind cele omeneşti prin dobândirea darurilor celor dumnezeieşti, te-ai făcut chip de milostivire desăvârşită, prealăudate Atanasie! Iar noi, înţelepţindu-ne prin tine, cu laude îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, adânc de milă revărsată peste lume;
Bucură-te, chip al blândeţilor încununat cu fapte bune;
Bucură-te, dragoste dumnezeiască, oamenilor mărturisită;
Bucură-te, hrană cerească, cu evlavie tuturor dăruită;
Bucură-te, sare a pământului care dregi sufletul râvnitor;
Bucură-te, mir nedeşertat, dăruit din belşug spre cel nevoitor;
Bucură-te, bogăţie de milostivire pentru păstoriţii credincioşi;
Bucură-te, rugăciune neîncetată pentru cei neputincioşi;
Bucură-te, liman lin al celor pe care îi povăţuieşti;
Bucură-te, bun samarinean al turmei duhovniceşti;
Bucură-te, bucurie a lumii, către credincioşi cel dintâi slujitor;
Bucură-te, nădejde de mântuire, în necazuri ajutător;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul al 8-lea

Străină viaţă petrecând pe pământ, Sfinte Atanasie, te-ai înstrăinat de lumea aceasta, mutându-te în locaşurile cele cereşti când te aflai pe drumul de întoarcere spre mănăstirea ta din oraşul de pe Dunăre. Şi, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ţi-ai dăruit sufletul în mâinile Lui, la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă”. Pentru aceasta, cinstindu-te cu evlavie, Îi cântăm împreună cu tine Mântuitorului Hristos cântarea: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Credinţa cea dreaptă păzind, calea săvârşind şi plin de virtuţi fiind, ţi-ai săvârşit viaţa pământească, iar sufletul a trecut în odihna cea veşnică, primind plata ostenelilor şi neodihnelor tale din lumea aceasta. Pentru aceasta, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, sfinte, care lângă tronul Preasfintei Treimi te odihneşti;
Bucură-te, preamărite, care mulţime de vindecări ne dăruieşti;
Bucură-te, om desăvârşit, pentru îngeri străină uimire;
Bucură-te, înger trupesc călăuzitor spre mântuire;
Bucură-te, biruitor înţelept al încercărilor pământeşti;
Bucură-te, călăuzitor smerit spre lăcaşurile cereşti;
Bucură-te, candelă aprinsă ce străluceşti în lumină;
Bucură-te, rază pururea vie pe bolta senină;
Bucură-te, bob sfărâmat care te faci pâine duhovnicească;
Bucură-te, viţă de taină ce dăruieşti băutură cerească;
Bucură-te, icoană a Împărăţiei arătată pe pământ;
Bucură-te, biserică vie în care sălăşluieşte Duhul Sfânt;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerească s-a minunat de slăvita arătare a cinstitelor tale moaşte, căci, după opt ani de la aşezarea ta în mormânt, trupul ţi-a fost găsit întreg şi plin de duhovnicească mireasmă. Şi astfel, şezător în scaunul tău păstoresc, ne binecuvântezi şi te arăţi lumii întregi, care cinstesc sfintele tale moaşte, slăvind pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Retorii cei mult-vorbitori nu se pricep să spună cum tu, Sfinte Atanasie, om pământesc fiind, te-ai ridicat la slava cerească şi, prin sfintele tale moaşte, dăruieşti acum mulţime de tămăduiri. Drept aceea, preamărind multele tale minuni pe care le săvârşeşti neîncetat asupra celor ce cinstesc sfinţitul tău trup, te lăudăm cântându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, lumină a lumii care sub obroc nu s-a putut pune;
Bucură-te, nesecat izvor de fapte bune;
Bucură-te, tămăduitor plin de dumnezeiască doctorie;
Bucură-te, izbăvitor şi dătător de bucurie;
Bucură-te, apă vindecătoare a bolilor nevindecate;
Bucură-te, nădejde tare a celor cufundaţi în păcate;
Bucură-te, luptător împotriva patimilor sufleteşti;
Bucură-te, vindecător al neputinţelor trupeşti;
Bucură-te, rugător pentru cei ce se roagă cu credinţă;
Bucură-te, dăruitor de puteri şi cunoştinţă;
Bucură-te, leac al celor lipsiţi de sănătate;
Bucură-te, alinare a sufletelor întristate;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul al 10-lea

Vrând să lumineze lumea cu pilda vieţii tale celei desăvârşite, Împodobitorul tuturor a arătat în cetatea Harkovului chipul faptelor tale preaînţelepte, aşezându-ţi sfintele moaşte spre cinstire şi închinare. Pentru aceasta, lăudând dumnezeiasca Sa purtare de grijă, strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Departe fiind cu trupul de Moldova de Jos, cu duhul nicicând nu ne-ai părăsit, Sfinte Ierarhe, ocrotindu-ne în chip minunat din înălţimea lăcaşului tău ceresc. Iar noi, care ne-am învrednicit a te afla cald sprijinitor, cu bucurie te slăvim zicând:
Bucură-te, sfinte, care de credincioşii de la Dunărea de Jos nu te-ai depărtat;
Bucură-te, păstor plin de milostivire, care mereu i-ai ascultat;
Bucură-te, povăţuitor iscusit, care de rugăciunile tale nu ne lipseşti;
Bucură-te, prieten adevărat, care mulţime de îndurări neîncetat ne dăruieşti;
Bucură-te, înţelepciune, care deşertăciuni pe cele trecătoare le-ai socotit;
Bucură-te, slavă dumnezeiască, prin care spre cele înalte am privit;
Bucură-te, poartă a cerului arătată nouă spre mântuire;
Bucură-te, lăcaş sfinţit, care ne mijloceşti izbăvire;
Bucură-te, uşă a tainelor dorită nespus;
Bucură-te, cheie a Împărăţiei celei de sus;
Bucură-te, chivot purtător de mană cerească;
Bucură-te, altar pe care se jertfeşte voia omenească;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul al 11-lea

Cunoscând evlavia credincioşilor de la Dunăre, te-ai dăruit şi lor, mărite Atanasie, printr-o părticică a sfintelor tale moaşte, cu nespusă bucurie fiind primit de poporul cel binecredincios, după mai bine de trei veacuri de la slăvita ta adormire. De aceea, cinstind darul cel primit prin tine, înălţăm lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie primitoare de lumină de la cerescul Împărat, luminând pe cei din întunericul necunoştinţei, te-ai arătat tuturor, Sfinte Atanasie, iar acum binecuvântezi şi întăreşti şi sufletele creştinilor din ţara noastră. De aceea, cu bucurie te cinstim cântându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, sămânţă nerătăcită a Semănătorului duhovnicesc;
Bucură-te, talant înmulţit în vistieria Împăratului ceresc;
Bucură-te, văpaie a credinţei ce aprinzi mintea plină de înţelepciune;
Bucură-te, rouă cerească ce rourezi inima cu străină minune;
Bucură-te, casă însufleţită ridicată pe stânca dreptei credinţe;
Bucură-te, rug nears arătat în muntele sfinţitoarei cunoştinţe;
Bucură-te, hrană duhovnicească, liniştitoare a sufletelor tulburate;
Bucură-te, băutură înţelegătoare, întăritoare a cugetelor curate;
Bucură-te, lumină lină a zilei celei neapuse;
Bucură-te, zefir mângâietor al bucuriei nespuse;
Bucură-te, sfeşnic duhovnicesc luminat prin curăţie;
Bucură-te, oglindă dumnezeiască ce ne arăţi cereasca Împărăţie;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul al 12-lea

Suflarea creştinească a cetăţii Galaţilor te-a lăudat, cu bucurie, când veşmântul care a îmbrăcat sfintele tale moaşte a fost primit ca un dar de mare preţ. Iar acum, cu evlavie sărutându-l, îţi mulţumim şi cântăm lui Dumnezeu, Cel ce Se preaslăveşte în Sfinţii Săi: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând şi slăvind viaţa ta cea plină de virtute şi minunile tale pe care pururea le faci pentru noi, mărite ierarhe, te cinstim ca o mărturie văzută a unităţii Bisericii lui Hristos. Căci tu ai adus laolaltă, la Dumnezeu, pe creştinii greci, români şi slavi răspândiţi în laturile lumii şi i-ai înfăţişat ofrandă bineplăcută Mântuitorului Hristos. Pentru aceasta, cu toţii te cinstim cu laude ca acestea:
Bucură-te, comoară duhovnicească dăruită credincioşilor;
Bucură-te, viaţă închinată cu dragoste tuturor ortodocşilor;
Bucură-te, îndreptător sfinţit al vieţii creştineşti;
Bucură-te, locuitor desăvârşit al lăcaşurilor cereşti;
Bucură-te, spic al cunoştinţei ce însutit ai rodit;
Bucură-te, aluat sfânt ce frământătura lumii ai dospit;
Bucură-te, temelie a Împărăţiei cerurilor tuturor arătată;
Bucură-te, jertfă neobosită, de Hristos încununată;
Bucură-te, rază înţelegătoare a Soarelui Care luminează întreaga lume;
Bucură-te, fierbinte mijlocitor pentru noi, cei ce lăudăm al tău nume;
Bucură-te, vas preaales al Preasfintei Treimi;
Bucură-te, sfântă lumină între sfinte lumini;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul al 13-lea

O, Sfinte Ierarhe Atanasie, îndreptător al credinţei şi grabnic ajutător în necazuri, primeşte aceste puţine rugăciuni ale noastre şi le înalţă cerescului Împărat, ca, prin tine dobândind milostivire, lui Dumnezeu, Cel ce te-a încununat în lăcaşurile Sale cele veşnice, să-I cântăm neîncetat: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Înger locuitor pe pământ…, Condacul 1: Apărătorule al dreptei credinţe…,

Icosul 1

Înger locuitor pe pământ şi om ceresc te-ai arătat tuturor în lume, Sfinte Ierarhe Atanasie, biruind prin străduinţele tale firea cea trecătoare şi umplându-te de dumnezeieşti daruri, prin harul Preasfântului Duh. De aceea, într-un glas, toţi credincioşii, primind prin sfintele tale moaşte mulţime de vindecări, îţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, slujitor preaales al Bisericii dreptmăritoare;
Bucură-te, căutător neostenit al Împărăţiei netrecătoare;
Bucură-te, împlinitor desăvârşit al poruncilor sfinte;
Bucură-te, învăţător preaînţelept al dumnezeieştilor cuvinte;
Bucură-te, apărător neînfricat al credinţei, multpătimitor;
Bucură-te, ierarh luminat, al adevărului cel veşnic vestitor;
Bucură-te, propovăduitor al lui Hristos şi în suferinţă;
Bucură-te, mărturisitor al Lui cu fierbinte dorinţă;
Bucură-te, tămăduitor minunat al celor fără de scăpare;
Bucură-te, sprijinitor smerit al celor ce caută vindecare;
Bucură-te, sfinte care povăţuieşti spre cele duhovniceşti;
Bucură-te, călăuzitor desăvârşit spre lăcaşurile cereşti;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Condacul 1

Apărătorule al dreptei credinţe şi dăruitorule de vindecări preaminunate, Sfinte Ierarhe Atanasie, luminezi inimile noastre cu lumina faptelor tale slăvite şi ne întăreşti pe calea mântuirii. Pentru aceasta şi noi, cu smerenie, aducem ţie cântare de laudă, împreună cu îngerii zicând: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Atanasie, mare făcător de minuni!

Rugăciune:

O, Sfinte şi întru tot lăudate Părinte Atanasie, apărător neostenit al credinţei şi vindecător milostiv al credincioşilor de pretutindeni, auzi-ne pe noi în ceasul acesta şi ne dăruieşte cele bune şi de folos sufletelor noastre. Roagă pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care L-ai iubit fierbinte, să coboare peste noi dumnezeiescul Său har, ca să te lăudăm cu alese cuvinte şi să îţi dăruim ofranda sufletelor noastre rugătoare.
Păzeşte-ne pe noi şi ne îndreaptă viaţa pe calea mântuirii. Pe cei slabi îi întăreşte, pe cei tulburaţi îi povăţuieşte, pe cei bolnavi îi tămăduieşte, pe cei rătăciţi îi uneşte cu Sfânta şi apostoleasca Biserică a Mântuitorului Hristos. Fii tuturor toate cele de trebuinţă: orfanilor – părinte, bătrânilor – sprijinire, săracilor – ajutător în suferinţă, celor pe care nu îi iubeşte nimeni – prieten şi mijlocitor în neputinţă. Nu lăsa fără de milostivirea ta pe cei încercaţi de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de asuprirea altor oameni sau de războiul dintre noi. Pe noi, pe toţi, ne întăreşte în dragoste şi frăţietate, arătându-ne fii ai luminii şi ai veşnicei Împărăţii.
Părinte sfinte, tu ai păstorit cu râvnă credincioşii din cetatea Tesalonicului, din cetatea cea mare a lui Hristos de la Constantinopol şi din Moldova, iar după sfârşitul tău, ne dăruieşti vindecări prin sfintele tale moaşte care odihnesc în pământul Ucrainei. De aceea, cu umilinţă te rugăm: sădeşte în inimile noastre dorul şi dragostea pentru unitatea tuturor drept-măritorilor tăi în Sfânta noastră Biserică, aşa cum tu, ca un înţelept ierarh şi învăţător, ai săvârşit printre felurite neamuri aceeaşi bineplăcută lucrare, adunându-le şi înfăţişându-le Dumnezeului celui Viu.
Iar nouă, poporului cel credincios de la Dunăre, care te-am cinstit cu bucurie în Mănăstirea „Sfântul Nicolae” de la Galaţi vreme de doisprezece ani, înnoieşte-ne astăzi darul dreptei credinţe şi al milostivirii iubitoare de semeni, pe care l-ai arătat străbunilor noştri. Prin puterea sfintelor tale moaşte şi prin binecuvântarea veşmintelor pline de sfinţenia trupului tău, ridică mintea noastră spre cele cereşti şi dăruieşte tămăduiri bolilor noastre sufleteşti şi trupeşti. Ajută-ne pe noi, sfinte, să ne zidim duhovniceşte, prin depărtarea de la tot răul pierzător de suflet, ca împreună să lăudăm pe Dumnezeu, Cel în Treime slăvit şi închinat, pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

*

1

Acatistul Sfintei Cuvioase Matrona din Moscova (2 mai)

Condacul 1

Din scutece de Duhul lui Dumnezeu fiind aleasă, fericită maică Matrona, orbirea și neputința trupească pentru curăția duhovnicească de la Dumnezeu primind, cu darul înainte-vederii și al minunilor te-ai îmbogățit. Pentru aceasta și noi, cu mulțumire, cunună de laudă îți aducem, cântând: Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Icosul 1

Înger în trup te-ai arătat pe pământ, fericită Matrona, împlinind voia lui Dumnezeu. Căci din naștere în orbire trupească ai fost, însă Dumnezeu, înțelepțindu-i pe cei orbi și iubindu-i pe cei cuvioși, a luminat ochii tăi duhovnicești, ca să slujești oamenilor și lucrurile lui Dumnezeu să se arate prin tine. Iar noi cu dragoste îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, din pruncie de Dumnezeu fiind aleasă;
Bucură-te, din scutece cu harul Sfântului Duh fiind însemnată;
Bucură-te, din copilărie cu darul minunilor fiind îmbogățită;
Bucură-te, cu înțelepciune de la Dumnezeu fiind înzestrată;
Bucură-te, cu gândul voia lui Dumnezeu ai aflat;
Bucură-te, că pe înțelepții veacului orbi la minte ai rușinat;
Bucură-te, că sufletele rătăcite la Dumnezeu le întorci;
Bucură-te, că scârbele și necazurile le alini;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 2-lea

Văzând oamenii și preotul când te-ai botezat, fericito, un stâlp de fum minunat înălțându-se deasupra capului tău și simțind mirosul bineplăcut, se minunau, ce va deveni acest prunc, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Minte având luminată, slujitorul lui Dumnezeu Vasile a aflat că cea botezată de el este vasul ales al lui Dumnezeu și pe tine, Cuvioasă Matrona, sfântă te-a numit. Iar noi din tot cugetul nostru îți aducem laudele acestea:
Bucură-te, ceea ce în cristelniță harul Sfântului Duh ai primit;
Bucură-te, ceea ce pe trupul tău crucea întipărită ai avut;
Bucură-te, rugătoare de la Dumnezeu oamenilor dăruită;
Bucură-te, lumină arzătoare ce în fața lui Dumnezeu luminezi;
Bucură-te, ceea ce cu darul facerii de minuni Dumnezeu pe pământ te-a slăvit;
Bucură-te, ceea ce cu cununa neveștejită de la Dumnezeu în cer te-ai împodobit;
Bucură-te, că prin mila lui Dumnezeu pe cei păcătoși i-ai ridicat;
Bucură-te, că din izvorul apei celei vii pe cei însetați i-ai adăpat;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 3-lea

Puterea harului lui Dumnezeu simțind încă din pruncie, fericita Matrona, către sfintele icoane te îndreptai și, cu inimă curată și cu buzele de prunc, laudă lui Dumnezeu înălțai, cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având din copilărie darul înainte-vederii, fericită maică, inimile ascunse celor ce veneau la tine cunoscând și viitorul ca pe cele de față spunând, pe mulți pe calea mântuirii i-ai îndreptat. Pentru aceasta pe Dumnezeu Cel ce a înțelepțit orbii îi preamărim, cântând ție acestea:
Bucură-te, a Domnului străvăzătoare;
Bucură-te, a păcatelor ascunse văditoare;
Bucură-te, celor întristați cu sufletul, luminată povățuitoare;
Bucură-te, celor rătăciți, milostivă călăuzitoare;
Bucură-te, stea, celor credincioși calea arătând;
Bucură-te, lumină, în întunericul veacului acestuia luminând;
Bucură-te, Unului Dumnezeu slujitoare;
Bucura-te, a uneltirilor diavolești cu darul Sfântului Duh pierzătoare;
Bucura-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 4-lea

Viforul nedumeririlor și al tulburărilor despre minunile tale în oameni răspândindu-se, maică fericită, și aceștia, pe care i-ai îndreptat spre Dumnezeul Cel minunat întru sfinții Săi, preamărindu-te și lăudându-te, lui Dumnezeu cu mulțumire au cântat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind oamenii, maică Matrona, că aduci ajutor în boli sufletești și trupești, la tine vin cu nădejde și, primind sfat bineplăcut și vindecare, îi mulțumesc lui Dumnezeu, cântând ție:
Bucură-te, că pe cei bolnavi și suferinzi îi primești;
Bucură-te, că pace sufletelor îndurerate dăruiești;
Bucură-te, celor în rătăcire fiind îndreptătoare;
Bucură-te, a evlaviei învățătoare;
Bucură-te, a necazurilor noastre alinare;
Bucură-te, în scârbe mângâietoare;
Bucură-te, doctorul cel fără de arginți;
Bucură-te, a oricăror neputințe tămăduitoare;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 5-lea

Ca o stea dumnezeiască ai răsărit, maică fericită Matrona, în zilele grele în Rusia, căci, ca o nouă mărturisitoare, jugul lui Hristos cu îndrăzneală și fără frică toată viața ai purtat și, cu harul lui Dumnezeu fiind întărită, ai dat celor nedumeriți povățuire, celor slabi și bolnavi vindecare, tuturor celor ce cu mulțumire cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând mulți ruși minunile și vindecările date de harul lui Dumnezeu prin tine: celor șchiopi – umblare, celor slabi și nemișcati – vindecare, celor îndrăciți – a duhurilor rele alungare, îndreptându-ne către tine, maică, ca și către un izvor nesecat, din care adăpându-ne cu nesaț, cu inimă smerită, strigăm ție acestea:
Bucură-te, din pruncie pe calea mântuirii fiind chemată;
Bucură-te, cuvioasă, de Dumnezeu nouă dăruită;
Bucură-te, tămăduitoare ce bolile noastre le vindeci;
Bucură-te, în nevoile noastre, grabnică ajutătoare;
Bucură-te, ceea ce cu sfaturi folositoare de suflet ne povățuiești;
Bucură-te, ceea ce nedumeririle noastre degrabă le limpezești;
Bucură-te, ceea ce duhurile necurate de la om le alungi;
Bucură-te, ceea ce de toată răutatea cu rugăciunile tale ne aperi;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 6-lea

Vestitorul sfințeniei și al cuvioșeniei vieții tale, fericită maică, s-a arătat sfântul și cuviosul părinte Ioan din Kronstadt, când te-a văzut în biserică și te-a numit moștenitoarea sa și al optulea stâlp al Rusiei. Iar toți cei ce au auzit acestea L-au lăudat pe Dumnezeu, înălțând Lui cântarea: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Aprinde cu rugăciunile tale, maică Matrona, lumina harului lui Dumnezeu în inimile ce n-au aflat pe Dumnezeu și cu multe păcate L-au supărat. Căci, văzând minunile săvârșite de tine, mă îndrept către Dumnezeu, cântându-ți:
Bucură-te, ceea ce cu faptele tale pe Dumnezeu L-ai slăvit;
Bucură-te, ceea ce slava lui Dumnezeu ne-ai arătat;
Bucură-te, ceea ce pe calea cea dreptă pe necredincioși i-ai îndreptat;
Bucură-te, ceea ce întinăciunea păcatelor cu rugăciunile tale ai curățat;
Bucură-te, că la pocăință ne-ai îndemnat;
Bucură-te, că lui Dumnezeu pentru toate să-I mulțumim ne-ai povățuit;
Bucură-te, că biserica lui Dumnezeu s-o iubim ne-ai învățat;
Bucură-te, ceea ce în ograda Bisericii oile cele risipite ai adunat;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 7-lea

Vrând Preasfintei noastre Stăpâne, Maicii Domnului, să-i placi, maică Matrona, ai poruncit oamenilor să zugrăvească preacinstitul chip al ei, numit „Aflarea celor pierduți”, și în biserica lui Dumnezeu să-l așezi, ca toți cei ce privesc chipul luminat al Preacuratei, cu umilință, s-o laude, iar lui Dumnezeu să cânte: Aliluia!

Icosul al 7-lea

O nouă apărătoare, rugătoare și mijlocitoare către Domnul te-a dăruit în anii grei tuturor rușilor, căci mulți s-au îndepărtat de Sfânta Biserică, însă tu, maică, pe cei necredincioși și rătăciți îi învățai cu fapta și cu cuvântul, arătându-le minuni de la Dumnezeu. De aceea îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, pentru țara rusească neîncetată nevoitoare;
Bucură-te, pentru mântuirea noastră mijlocitoare;
Bucură-te, al Dumnezeului Drept Judecător îmblânzire;
Bucură-te, celor bolnavi și jigniți ocrotire;
Bucură-te, celor neputincioși și deznădăjduiți ajutătoare;
Bucură-te, împotriva duhurilor rele neîncetată luptătoare;
Bucură-te, că tremură în fața ta diavolii;
Bucură-te, că se bucură pentru tine îngerii și oamenii;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, calda rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 8-lea

Pe cei puțin credincioși și nechibzuiți i-ai minunat, cum, oarbă din naștere fiind, vezi și cunoști nu numai cele din prezent, ci și cele viitoare, nevăzând ei puterea lui Dumnezeu ce lucrează în neputințele oamenilor. Pentru aceasta și noi, fericită maică, înțelepciunea lui Dumnezeu în tine văzând, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Toate supărările și jignirile, prigonirile și mustrările ai răbdat, fericită maică, însă nu te-ai tânguit, ci pentru toate lui Dumnezeu ai mulțumit. Cu aceasta învățându-ne noi cu răbdare să ne purtăm crucea, îți aducem laudele acestea:
Bucură-te, ceea ce în rugăciune neîncetată stăruiai;
Bucură-te, ceea ce duhurile rele cu post și rugăciune le alungai;
Bucură-te, ceea ce pacea binecuvântată dobândeai;
Bucură-te, ceea ce cu dragostea ta pe mulți îi mântuiai;
Bucură-te, ceea ce prin viața ta oamenilor ai slujit;
Bucură-te, că și după moarte pe oameni neîncetat îi ajuți;
Bucură-te, ceea ce acum rugămințile noastre le asculți;
Bucură-te, că pe cei ce se încred în tine nu-i părăsești;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 9-lea

Toate necazurile și durerile le-ai răbdat, maică Matrona, neîncetat luptând cu puterile întunericului, uneltirile și vicleniile lor vădind și pe diavoli din îndrăciți alungând, până la sfârșitul vieții pe cei îndurerați, bolnavi și întristați i-ai ajutat, pururea cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult grăitori nu vor putea cu vrednicie să-ți preamărească sfânta ta viață și minunile tale cele cu puterea lui Dumnezeu de tine săvârșite, sfântă maică. Însă noi, dorind pe Dumnezeu cu psalmi să-L lăudăm și îndemnați de iubire curată, îndrăznim să cântăm acestea:
Bucură-te, ceea ce calea cea strâmtă și poartă îngustă ai ales;
Bucură-te, ceea ce cu multe fapte bune te-ai luminat;
Bucură-te, ceea ce toate cele stricăcioase din viață le-ai lepădat;
Bucură-te, ceea ce cu cununa smereniei te-ai împodobit;
Bucură-te, ceea ce după Evanghelie, ca păsările cerului, pe pământ ai locuit;
Bucură-te, ceea ce Fiului, ce nu avea unde să-Și plece capul, I-ai urmat;
Bucură-te, ceea ce acum în lăcașurile raiului te desfătezi;
Bucură-te, ceea ce pe noi, păcătoșii, către tine rugându-ne, nu ne lași;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 10-lea

Dorind să-i scapi pe mulți de suferințele trupești și de bolile sufletești, cuvioasa lui Dumnezeu, toată noaptea petreceai în rugăciune, rugându-te pentru ajutorul și întărirea lor Domnului nostru Iisus Hristos, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid și acoperământ erai în timpul vieții tale, fericită maică, tuturor celor ce alergau la tine și după moarte nu încetezi să mijlocești înaintea lui Dumnezeu pentru cei ce cu credință vin la mormântul tău. Pentru aceasta, auzindu-ne pe noi, păcătoșii, îndurerați și de multe necazuri fiind stăpâniți și nădăjduind toți în ajutorul rugăciunilor tale, îți cântăm:
Bucură-te, celor jigniți grabnică apărătoare;
Bucură-te, celor săraci mângâiere;
Bucură-te, a căsătoriei cinstite ocrotitoare;
Bucură-te, celor certați împăcare;
Bucură-te, celor judecați pe nedrept apărătoare;
Bucură-te, și a celor vinovați față de judecata lumească către Dumnezeu milostivă mijlocitoare;
Bucură-te, celor fără casă adăpostire;
Bucură-te, tuturor celor ce te cheamă în ajutor ocrotire;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 11-lea

Cântare îngerească auzeai, cinstită maică Matrona, încă pe pământ fiind. Învață-ne și pe noi, nevrednicii, cum trebuie să-L slăvim pe Dumnezeu, Cel slăvit în Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Căruia oștirile cerești într-un glas Îi cântă: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cu lumina strălucitoare luminează viața ta, fericită Matrona, gonind întunericul lumii acesteia deșarte, și ne atrage sufletele noastre: ca și noi cu razele harului lui Dumnezeu să ne luminăm și calea plină de scârbe a acestei vieți trecătoare să o trecem și în Împărăția cerurilor să ajungem, unde tu, maică, acum te desfătezi, auzind glasul nostru către tine, strigând:
Bucură-te, lumina lui Dumnezeu pururea arzătoare;
Bucură-te, mărgaritar scump, cu strălucirea sfințeniei tale luminându-ne;
Bucură-te, floare binemirositoare, ce mireasma Duhului Sfânt o răspândești;
Bucură-te, piatră a credinței, care pe cei slabi de fire în evlavie îi întărești;
Bucură-te, stea preastrălucită, ce calea dreaptă ne-o arăți;
Bucură-te, luptătoare neînfricată a lui Hristos, ce cu sabia rugăciunii armatele demonilor înspăimânți;
Bucură-te, căci ai avut o viață sfântă și curată;
Bucură-te, căci în fața lui Dumnezeu ai avut o moarte cinstită;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 12-lea

Harul lui Dumnezeu din belșug încă din scutece ai primit, maică fericită, care a fost cu tine toată viața. Credem neclintit că și după moarte acest har e cu tine. Pentru aceasta, căzând la tine, ne rugăm: nu ne lăsa pe noi, călători încă pe pământ, lipsiți de ajutorul și ocrotirea ta, rugându-L pe Dumnezeu să ne miluiască pe toți cei ce-I cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântăm minunile tale cele multe, maică Matrona, Îl lăudăm pe Dumnezeu Care te-a dăruit orașului Moscova și Rusiei, în zilele grele și de prigoană, pe tine, stâlpul neclintit al evlaviei și credinței. Și acum, maică fericită, cu inima recunoscătoare îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, ceea ce pacea lui Hristos în suflet ai dobândit;
Bucură-te, ceea ce pentru lume jertfă lui Dumnezeu te-ai adus;
Bucură-te, ceea ce în trup neputincios puterea harului dumnezeiesc ai arătat;
Bucură-te, ceea ce la aflarea cinstitelor tale moaște mila lui Dumnezeu ne-ai arătat;
Bucură-te, a cetei sfinților din Moscova minunată înflorire;
Bucură-te, a orașului Moscova preaslăvită podoabă;
Bucură-te, pentru Rusia înaintea lui Dumnezeu neîncetată rugătoare;
Bucură-te, la pocăință și rugăciune pentru țara Rusiei îndemnare;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 13-lea

O fericită maică, ascultă această cântare de laudă pe care ți-o aducem ție și cere pentru noi de la Domnul nostru Iisus Hristos iertarea păcatelor, sfârșit bun creștinesc și răspuns bun la înfricoșătoarea Lui judecată, ca să ne învrednicim și noi în lăcașurile raiului să slăvim Sfânta Treime, cântând: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice Icosul 1: Înger în trup te-ai arătat pe pământ…, Condacul 1: Din scutece de Duhul lui Dumnezeu fiind aleasă…, și această

Icosul 1

Înger în trup te-ai arătat pe pământ, fericită Matrona, împlinind voia lui Dumnezeu. Căci din naștere în orbire trupească ai fost, însă Dumnezeu, înțelepțindu-i pe cei orbi și iubindu-i pe cei cuvioși, a luminat ochii tăi duhovnicești, ca să slujești oamenilor și lucrurile lui Dumnezeu să se arate prin tine. Iar noi cu dragoste îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, din pruncie de Dumnezeu fiind aleasă;
Bucură-te, din scutece cu harul Sfântului Duh fiind însemnată;
Bucură-te, din copilărie cu darul minunilor fiind îmbogățită;
Bucură-te, cu înțelepciune de la Dumnezeu fiind înzestrată;
Bucură-te, cu gândul voia lui Dumnezeu ai aflat;
Bucură-te, că pe înțelepții veacului orbi la minte ai rușinat;
Bucură-te, că sufletele rătăcite la Dumnezeu le întorci;
Bucură-te, că scârbele și necazurile le alini;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul 1

Din scutece de Duhul lui Dumnezeu fiind aleasă, fericită maică Matrona, orbirea și neputința trupească pentru curăția duhovnicească de la Dumnezeu primind, cu darul înainte-vederii și al minunilor te-ai îmbogățit. Pentru aceasta și noi, cu mulțumire, cunună de laudă îți aducem, cântând: Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Rugăciune

O, fericită maică Matrona, cu sufletul în cer, în fața Tronului lui Dumnezeu stând, iar cu trupul pe pământ odihnind și cu binefacere de sus înzestrată multe minuni săvârșind; coboară ochii tăi milostivi spre noi, păcătoșii, cei ce în scârbe, dureri și păcate viața ne-o petrecem, alină-ne pe noi, cei deznădăjduiți, vindecă-ne de bolile noastre cumplite pe care pentru păcatele noastre de la Dumnezeu le primim; izbăvește-ne de mulțimea necazurilor și a primejdiilor, roagă-L pe Domnul nostru Iisus Hristos să ne ierte toate păcatele și fărădelegile pe care din tinerețile noastre și până acum le-am săvârșit, ca, primind cu rugăciunile tale binefacere și mare milă, să slăvim pe Dumnezeu Cel Unul în Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Și se face otpustul.

*

1

Acatistul Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici (3 mai)

Troparul Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, glasul al 5-lea:

Pe luceafărul nostru cel din Oltenia, cu închinare de taină, ca pe un părinte ales să-l slăvim acum noi, ucenicii lui; că înainte-văzător s-a făcut Sfântul Irodion, de boli pe toţi vindecându-i şi duhovnic dumnezeiesc s-a arătat în viaţa sa.

Condacul 1

Pe luceafărul din Lainici, pe Irodion cel cu numele de Apostol, toţi să-l lăudăm; că acesta, ajungând iscusit duhovnic, al Olteniei păstor s-a arătat strălucit, iar în munte a înmulţit pe ucenicii săi, care-i strigă: Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Icosul 1

Marele Ierarh Calinic de la Cernica părinte duhovnic te-a ales pe tine, Cuvioase Irodioane, şi povăţuitor al călugărilor te-a aşezat; că în tinereţea ta a văzut desăvârşirea vieţii tale cuvioase, pentru care îţi strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, luceafărule din Lainici;
Bucură-te, păstorule cel bun;
Bucură-te, că te-ai împărtăşit din potirul veşniciei;
Bucură-te, inimă de părinte şi născător de fii ai luminii;
Bucură-te, fiu al plaiului oltean, primit ca frate la Cernica;
Bucură-te, că în Mănăstirea Lainici mare stareţ ai ajuns;
Bucură-te, că mulţi ucenici ai născut aici în Duhul Sfânt;
Bucură-te, vas al darului înainte vederii;
Bucură-te, purtătorule al crucii cu îndelungă răbdare;
Bucură-te, sprijin al celor neputincioşi;
Bucură-te, dezlegare prin har a zidirii înrobite;
Bucură-te, cuvânt cu dumnezeiască rodire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 2-lea

Adeseori venea la tine Sfântul Calinic să primească sfat şi dezlegare, cu toate că erai mai tânăr decât el, dar sporirea ta duhovnicească, cu preţ de jertfă câştigată, făcea mai mult decât anii cei îndelungaţi. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Ajungând ierarh în Oltenia, de Dumnezeu purtătorul Ierarh Calinic te-a chemat, Părinte Irodioane, să slujeşti ca stareţ şi te-a numit „Luceafăr al Lainiciului”. Pentru aceasta, împreună cu el îţi cântăm:
Bucură-te, desăvârşire în chipul îngeresc;
Bucură-te, smerenie de om ceresc;
Bucură-te, luminător al credincioşilor cel cu nume de apostol;
Bucură-te, prieten al Mirelui îmbrăcat în haina veacului viitor;
Bucură-te, următor al părinţilor pustiului;
Bucură-te, podoabă a ieromonahilor cu sfinţenie lucrată;
Bucură-te, pământ ce rodeşti însutit sămânţa Cuvântului;
Bucură-te, rod al Pomului Vieţii;
Bucură-te, înţelegere de taină a tainelor Scripturii;
Bucură-te, preoţie cuvioasă şi slujire îngerească;
Bucură-te, jertfă roditoare de înviere;
Bucură-te, făclia cea luminoasă a sufletelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 3-lea

Fiind primit, Cuvioase Irodioane, în obştea Mănăstirii Cernica, stareţul tău, Sfântul Calinic, s-a minunat de viaţa ta îmbunătăţită, căci în osteneli călugăreşti haină de nuntă neîntinată ţi-ai alcătuit şi la Sfânta Liturghie cu cetele îngereşti neîncetat cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Ca la un izvor de apă alergând fraţii în mănăstirea ta, obşte mare s-a întocmit, Cuvioase, iar tu, Sfinte, privind la ei, mulţumeai lui Dumnezeu, zicând: ,,Iată eu şi pruncii daţi mie de Dumnezeu”. Drept aceea, împreună cu ei strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, trâmbiţa Duhului Sfânt;
Bucură-te, candelă aprinsă din lumina cea neînserată;
Bucură-te, vas ales al Preasfintei Treimi ce porţi Cuvântul cel necuprins;
Bucură-te, vieţuire îngerească într-un duh cu Sfântul Ierarh Calinic;
Bucură-te, chip îndumnezeit de fiu al lui Dumnezeu;
Bucură-te, că în rugăciune ai văzut lumea în dumnezeiasca lumină;
Bucură-te, veşmânt al înfrânării pătruns de razele Schimbării la Faţă;
Bucură-te, liturghisire a prefacerii de taină;
Bucură-te, canon al sihaştrilor, împreună vieţuitor cu îngerii;
Bucură-te, paraclis al mângâierii de sus;
Bucură-te, stăruitor în închinarea duhovnicească;
Bucură-te, zidirea înnoitoare a sufletelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 4-lea

Având darul înaintevederii, n-ai primit, Sfinte Cuvioase, laptele femeii ce dădea celui rău făptura lui Dumnezeu, pentru că darul de jertfă numai cu dragoste şi rugăciune curată se cuvine să-l aducem lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Părinte al călugărilor, îndemn şi lumină te arăţi credincioşilor, Cuvioase, şi tuturor celor care vin la tine cu credinţă. Pentru aceasta, închinându-ne icoanei şi sfintelor tale moaşte, primim luminare minţii şi inimii, pentru care strigăm aşa:
Bucură-te, iubitorule al liniştirii duhovniceşti;
Bucură-te, rugătorule neîncetat către Dumnezeu;
Bucură-te, făclia Duhului Sfânt care luminezi pe cei binecredincioşi;
Bucură-te, învăţătorule în tainele Scripturii;
Bucură-te, glăsuitorule al Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, mărgăritarul din ţarină aşezat în Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, temelie nesurpată de valurile lumii;
Bucură-te, pace dumnezeiască în vremuri de tulburare;
Bucură-te, proorocie luminată ce îndemni şi zideşti;
Bucură-te, lumină a monahilor evlavioşi;
Bucură-te, bucuria Sfântului Calinic de la Cernica;
Bucură-te, cel sfinţit de harul Duhului Sfânt;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 5-lea

Săracilor te-ai făcut pâine hrănitoare, Preacuvioase, orfanilor tată, celor rătăciţi călăuzire, sărmanilor mângâiere, bolnavilor alinare şi tuturor părinte de Dumnezeu purtător, fericite, pentru aceasta acum împreună cu cetele cereşti cânţi neîncetat Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Smerit păstor şi dulce povăţuitor te-ai arătat în Biserica slavei lui Dumnezeu, Sfinte Cuvioase, fiind ridicat stareţ al monahilor prin chemare de sus şi aşezat în scaunul întâistătătorilor lavrei tale, de către Sfântul Ierarh Calinic. Pentru aceasta toţi, cunoscând viaţa ta asemenea îngerilor, se bucurau cântând unele ca acestea:
Bucură-te, lauda Mănăstirii Lainici;
Bucură-te, slava Olteniei;
Bucură-te, trup făcut altar de jertfă Domnului;
Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu şi de oameni;
Bucură-te, iconom al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, fiu al lui Dumnezeu şi părinte al oamenilor;
Bucură-te, doctor iscusit al bolilor sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, ocrotitor neputincioşilor şi săracilor alinare;
Bucură-te, pom cu luminoasă roadă de mântuire;
Bucură-te, om ceresc şi înger pământesc;
Bucură-te, cale nerătăcită spre bucurie veşnică;
Bucură-te, că rugăciunea ta scară de la pământ la cer s-a făcut;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 6-lea

Mare apărător al celor asupriţi de duhurile necurate te-ai făcut, Sfinte Irodioane, căci prin rugăciunile tale pe diavoli numai cu cuvântul îi alungai şi pe cei cuprinşi de mrejele lor cu binecuvântarea îi dezlegai. Pentru aceasta şi noi, cunoscând puterea rugăciunilor tale, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Binecuvântare şi sfat primind de la tine Sfântul Ierarh Calinic, în drumul spre scaunul episcopal de la Râmnic a văzut mai înainte mutarea stareţului Nicandru. Pentru aceasta, deşi mâhnindu-se de despărţire, se bucura că te avea pe tine blând ajutător, drept aceea şi noi îţi cântăm împreună cu el:
Bucură-te, întărirea ierarhilor;
Bucură-te, dezlegătorule al păcătoşilor;
Bucură-te, mlădiţă a Împărăţiei cerurilor;
Bucură-te, aleasă alcătuire de pământ şi lumină;
Bucură-te, bărbatul doririlor dumnezeieşti;
Bucură-te, pustnic sfânt ce atragi pe oameni la iubirea lui Hristos;
Bucură-te, că permanent ai unit rugăciunea cu răsuflarea;
Bucură-te, întâmpinare de părinte a fiului risipitor;
Bucură-te, inimă în rugăciune, în care se odihneşte Dumnezeu;
Bucură-te, că sufletul şi inima ţi-au fost cuprinse de lumina negrăită;
Bucură-te, că prin cruce ai odrăslit floarea nestricăciunii;
Bucură-te, fiu iubit al Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 7-lea

De Dumnezeu Născătoarea te-a luminat şi te-a călăuzit în toată viaţa ta, Cuvioase Părinte, că tu pe toate sub Acoperământul ei le aduceai şi, la măsura Părinţilor de demult ajungând, cântai împreună cu Sfinţii lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

În Biserica din ceruri slujind acum, Sfinte Irodioane, Părinte, şi cu vrednicie locuind împreună cu Sfântul Calinic în lumina neînserată, te rugăm cu căldură, mijloceşte la Tatăl cel ceresc pentru sufletele noastre, să aflăm milă şi har în vremea judecăţii, ca să-ţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, ridicarea celor căzuţi;
Bucură-te, întărirea celor slabi în credinţă;
Bucură-te, stâlp de foc şi nor luminos pe calea mântuirii;
Bucură-te, armă asupra duhurilor rele în viaţa sihăstrească;
Bucură-te, luminarea celor întunecaţi de patimi;
Bucură-te, curăţirea celor afundaţi în păcate;
Bucură-te, purtătorule al darurilor tainice;
Bucură-te, că reverşi daruri dumnezeieşti peste zidire;
Bucură-te, liman de mântuire al credincioşilor;
Bucură-te, măslin roditor care miluieşti pe cei ce te cheamă în ajutor;
Bucură-te, rai al virtuţilor şi călăuză spre Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, cale nerătăcită a celor ce se nevoiesc cu smerenie;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 8-lea

În chip de taină, proorocul David dumnezeiasca lege cu privegheri şi post a primit-o, iar tu, Cuvioase Irodioane, cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos împărtăşindu-te, darul proorocesc al Duhului l-ai primit; pentru aceasta cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Viaţa cea îmbunătăţită având din pruncie, Sfinte Cuvioase, duhovnic iscusit te-ai arătat şi cu credinţă şi evlavie Sfântului Calinic ai urmat. Drept aceea, fii nouă ajutător şi mijlocitor către Domnul, ca să aflăm de la El milă şi har şi cu veselie să-ţi cântăm:
Bucură-te, duhovnic binecuvântat sub candelă aprinsă;
Bucură-te, Părinte al celor ce caută înfierea dumnezeiască;
Bucură-te, vedere cu duhul a tainelor Împărăţiei;
Bucură-te, conştiinţă a descoperirilor minunate;
Bucură-te, închinare neîncetată, poartă către cer;
Bucură-te, făclie purtătoare de lumină a Bisericii;
Bucură-te, ajutător al preoţilor lui Hristos;
Bucură-te, ocrotitor al monahilor şi monahiilor în ispite şi prigoane;
Bucură-te, făclie aprinsă pentru cei credincioşi;
Bucură-te, că în smerenie ai ajuns la asemănarea Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, că în alergarea ta ai ajuns la răsplata chemării de sus;
Bucură-te, jertfă primită şi bineplăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 9-lea

Vrednic fiind, Părinte, să stai înaintea Tronului dumnezeirii, te rugăm: revarsă har din cer peste noi, ca prin cuvântul tău Însuşi Dumnezeu să vorbească şi cu bucurie să strigăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ca o stea ai luminat pe sihaştri şi cu faptele credinţei ai strălucit pe pământ, petrecând împreună cu îngerii, Părinte. Şi pentru credinţa Evangheliei pe toţi într-un duh i-ai adunat, sfătuindu-i să vieţuiască în chip vrednic, Cuvioase. Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, floarea ostenelilor sihăstreşti;
Bucură-te, îmbărbătare spre nevoinţă a mirenilor;
Bucură-te, priveghere în rugăciune cu cetele călugărilor;
Bucură-te, mulţumire adusă în numele Domnului cu soborul preoţilor;
Bucură-te, cunoaştere a iubirii lui Dumnezeu cea mai presus de cunoştinţă;
Bucură-te, ascultare de ucenic înaintea arhiereilor;
Bucură-te, că ţi-ai răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele;
Bucură-te, că te-ai asemănat în Duhul cu marii Părinţi ai Bisericii;
Bucură-te, că împreună cu ei ai dobândit răsplata vieţii cereşti;
Bucură-te, fiu şi moştenitor al Împărăţiei lui Dumnezeu;
Bucură-te, Părinte, prin care Hristos ia chip în cei chemaţi de El;
Bucură-te, primire prin credinţă a făgăduinţei Duhului Sfânt;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 10-lea

Prin post şi rugăciune ai alungat, Părinte, lucrarea vrăjmaşă din sufletul şi din trupul tău, luând de la Dumnezeu cuvânt cu putere multă. Drept aceea, mulţimile de oameni, primind vindecare de la harul tău, cu mulţumire strigau: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Înger în trup arătându-te, ai primit să trăieşti ca sihastru în Mănăstirea Lainici, fericite Părinte. Şi cu puterea credinţei biruind patimile, mulţime de credincioşi ai adunat în jurul tău, care slăveau pe Dumnezeu, cântând:
Bucură-te, cuvântătorule cu putere Duhului Sfânt;
Bucură-te, mângâiere a dragostei şi păcii celei de Sus;
Bucură-te, că îmbrăţişezi pe toţi cu îmbrăţişare sfântă;
Bucură-te, gând roditor spre ascultarea lui Hristos;
Bucură-te, că te-ai îmbogăţit cu sărăcia Fiului lui Dumnezeu înomenit;
Bucură-te, pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău;
Bucură-te, făptură nouă în Domnul;
Bucură-te, curăţie a dragostei duhovniceşti;
Bucură-te, purtătorule în trup a răstignirii lui Hristos;
Bucură-te, trup în care s-a arătat viaţa Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, suflet stăpânit de dragostea Preasfintei Treimi;
Bucură-te, că te-ai înnoit duhovniceşte, urcând din treaptă în treaptă;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 11-lea

Simţindu-ţi sfârşitul aproape, fraţii s-au strâns să asculte îndemnul tău cel din urmă. Deci văzând în duh cele de pe urmă ale lor, le-ai zis: „Să stăm bine, să stăm cu frică şi să luăm aminte la sfânta jertfă, pe care în pace să o aducem, cântând: Aliluia!”.

Icosul al 11-lea

Fericite Irodioane, sufletul tău suindu-se la cer împreună cu îngerii, trupul însă ni l-ai lăsat comoară nestricată în veac, pentru tămăduirea sufletelor şi trupurilor noastre. Drept aceea toţi credincioşii îţi cântă:
Bucură-te, văzătorule al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, mângâiere a monahilor şi a creştinilor;
Bucură-te, tăiere împrejur a inimii, în duh;
Bucură-te, roadă spre sfinţire;
Bucură-te, slujire întru înnoirea Duhului;
Bucură-te, împreună pătimire cu Hristos;
Bucură-te, preamărire împreună cu El;
Bucură-te, altar al numelui lui Iisus;
Bucură-te, biruitorule împotriva răului cu faptele bune;
Bucură-te, că te-ai liniştit în împlinirea voii dumnezeieşti;
Bucură-te, cuvântătorule în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt;
Bucură-te, împreună lucrător cu Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 12-lea

Maicii Domnului rugându-te, ai ţinut la piept Crucea Mântuitorului Hristos şi duhul ţi-ai dat în mâinile Stăpânului, iar nouă ne-ai lăsat trupul tău plin de sfinţenie care tămăduieşte bolile şi dezleagă legăturile nedezlegate, spre împărtăşirea celor ce cântă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Astăzi, toată obştea sihaştrilor la harul de sus se adună şi la ospăţul Stăpânului pe Sfântul Irodion prăznuieşte, mărind cinstită adormirea sa şi cu veselie cântând:
Bucură-te, intrare întru bucuria Domnului;
Bucură-te, lăcaş al Preasfintei Treimi;
Bucură-te, trup îmbrăcat în nemurire;
Bucură-te, prefacere din slavă în slavă;
Bucură-te, iubire desăvârşită care alungi frica;
Bucură-te, părtaş al dumnezeieştii firi;
Bucură-te, împărtăşire din sfinţenia Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, păzire fără de prihană întru venirea Domnului;
Bucură-te, milostivire spre lumea deznădăjduită;
Bucură-te, nume scris în cartea vieţii;
Bucură-te, fericită odihnire în duh de isihie;
Bucură-te, chip făcut icoană, de pururi închinare;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 13-lea

O, Cuvioase Părinte Irodioane, mare slujitor al harului lui Dumnezeu, primeşte de la noi această puţină rugăciune şi o du la Tronul Preasfintei Treimi, ca izbăvindu-ne din toate necazurile şi suferinţele să-ţi cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice Icosul I şi Condacul 1:

Icosul 1

Marele Ierarh Calinic de la Cernica părinte duhovnic te-a ales pe tine, Cuvioase Irodioane, şi povăţuitor al călugărilor te-a aşezat; că în tinereţea ta a văzut desăvârşirea vieţii tale cuvioase, pentru care îţi strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, luceafărule din Lainici;
Bucură-te, păstorule cel bun;
Bucură-te, că te-ai împărtăşit din potirul veşniciei;
Bucură-te, inimă de părinte şi născător de fii ai luminii;
Bucură-te, fiu al plaiului oltean, primit ca frate la Cernica;
Bucură-te, că în Mănăstirea Lainici mare stareţ ai ajuns;
Bucură-te, că mulţi ucenici ai născut aici în Duhul Sfânt;
Bucură-te, vas al darului înainte vederii;
Bucură-te, purtătorule al crucii cu îndelungă răbdare;
Bucură-te, sprijin al celor neputincioşi;
Bucură-te, dezlegare prin har a zidirii înrobite;
Bucură-te, cuvânt cu dumnezeiască rodire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul 1

Pe luceafărul din Lainici, pe Irodion cel cu numele de Apostol, toţi să-l lăudăm; că acesta, ajungând iscusit duhovnic, al Olteniei păstor s-a arătat strălucit, iar în munte a înmulţit pe ucenicii săi, care-i strigă: Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

*

1

Acatist către Maica Domnului, pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul Nesecat” (5 mai)

Troparul:

Veniţi, drept-măritorilor creştini, la dumnezeiescul şi minunatul chip al Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care satură inimile celor credincioşi din Potirul Nesecat al milostivirii sale şi arată minuni poporului celui binecinstitor. Acestea văzând şi auzind, cu duhul prăznuind, cu căldură să strigăm: Stăpână Preamilostivă, tămăduieşte neputinţele şi patimile noastre, rugând pe Fiul tău, Hristos, Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre!

Condacul 1

Cinstitul tău chip, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ne-a fost dăruit ca o izbăvire aleasă şi minunată, căci prin descoperirea Lui ne eliberează de neputinţele sufleteşti şi trupeşti şi de întâmplările cele mâhnitoare. Pentru aceasta, laudă îţi aducem Apărătoare Preamilostivă. Tu, dar, Stăpână, numită de noi „Potirul Nesecat”, aplecându-te cu bunăvoinţă spre suspinele şi strigătele noastre cele izvorâte din inimă, dăruieşte izbăvire celor ce suferă de boala beţiei, ca să-ți cântăm cu credinţă: Bucură-te, Stăpână, Potir Nesecat care ne astâmperi setea cea duhovnicească!

Icosul 1

Oştile îngereşti şi cetele drepţilor te slăvesc neîncetat, Împărăteasă de Dumnezeu Născătoare, mijlocitoarea multpăcătosului neam creştinesc, pe care văzându-l cufundat în nelegiuiri şi păcate, îi dăruieşti spre mângâiere şi mântuire, milostivire prin osebitele tale icoane făcătoare de minuni, care precum stelele cerului pot fi văzute în tot pământul. Văzând noi pe aceea dintre ele numită „Potirul Nesecat”, din adâncul sufletului te chemăm astfel:
Bucură-te, sălaşul Dumnezeirii cel neajuns
Bucură-te, mirarea cea neîncetată a oamenilor
Bucură-te, ceea ce prin mâhniri cureţi păcatele noastre
Bucură-te, căci prin întristări tămăduieşti neputinţele noastre
Bucură-te, că ne trimiţi de sus milostivire prin icoanele tale făcătoare de minuni
Bucură-te, căci prin descoperirea lor înveseleşti inimile noastre cele mâhnite
Bucură-te, împăcarea preaminunată a oamenilor cu Dumnezeu
Bucură-te, Stăpână, Potir Nesecat, care ne astâmperi setea cea duhovnicească!

Condacul al 2-lea

Văzând, Preasfântă Stăpână, întristarea inimii, chinurile duhovniceşti şi pocăinţa nemincinoasă a celor ce sunt supuşi patimii celei pierzătoare a beţiei, ai binevoit să arăţi oraşului celui plăcut lui Dumnezeu, Serpuhov, milostivirea ta prin descoperirea icoanei tale prea minunate, „Potirul Nesecat”, pentru ca toţi cei ce cad la ea cu credinţă şi cu inimă smerită, dobândind vindecare de cumplita lor boală să Îi strige din adâncul inimilor lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înţelegând prin întreita arătare în vis a Cuviosului Varlaam, porunca de a merge în oraşul cel iubit de Dumnezeu, Serpuhov, un oarecare om supus patimii beţiei a aflat acolo în mănăstire sfânta ta icoană, numită „Potirul Nesecat”. Drept aceea, văzând atâta purtare de grijă pentru noi, păcătoşii, cu evlavie îţi grăim unele ca acestea:
Bucură-te, că prin oamenii cei evlavioşi ne descoperi mărirea minunilor tale
Bucură-te, călăuză clarvăzătoare care le arăţi unora ca aceştia calea mântuirii
Bucură-te, îndrumătoarea noastră cea bună, care cu dragoste ne apropii de tine
Bucură-te, căci ne îndemni la recunoştinţă pentru binefacerile tale
Bucură-te, ceea ce preschimbi întristarea noastră în bucurie
Bucură-te, că ne înveseleşti cu nădejde neclintită
Bucură-te, căci nimiceşti patimile noastre cele pierzătoare
Bucură-te, Stăpână, Potir Nesecat, care ne astâmperi setea cea duhovnicească!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui Preaînalt şi harul Stăpânei l-au întărit pe un oarecare om cuprins de patima beţiei atunci când, având picioarele slăbănogite, mergea în oraşul Serpuhov, împlinind astfel porunca Maicii Domnului vestită lui în vis de Cuviosul Varlaam, stareţul mănăstirii de acolo; ajungând el în acest oraş, a aflat icoana Preacuratei care l-a vindecat îndată de suferinţa sa duhovnicească şi trupească, plecându-l să-i strige din adâncul sufletului, cu mulţumire lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având ca izvor pururea curgător Potirul cel Nesecat al râurilor cereşti, nu numai credincioşii din Serpuhov, ci şi dreptslăvitorii creştini din alte oraşe şi locuri, care au venit către minunatul tău chip, numit „Potirul Nesecat”, primind înaintea lui tămăduire, ți s-au închinat cu graiuri pline de recunoştinţă ca acestea:
Bucură-te, scăldătoare în care se află toate necazurile noastre
Bucură-te, potirul prin care primim bucuria mântuirii
Bucură-te, ceea ce vindeci neputinţele noastre duhovniceşti şi trupeşti
Bucură-te, că ne stingi patimile prin puterea rugăciunilor tale
Bucură-te, că dai cele de folos celor care îţi cer ajutorul
Bucură-te, că dăruieşti tuturor daruri nenumărate
Bucură-te, că ne deschizi comoara milostivirii
Bucură-te, că ai inima plină de milă faţă de cei căzuţi
Bucură-te, Stăpână, Potir Nesecat, care ne astâmperi setea cea duhovnicească!

Condacul al 4-lea

Vifor de gânduri necredincioase având întru sine, dar cu pocăinţă sinceră venind la nespusa ta milostivire, cei cuprinşi de patima beţiei capătă tămăduire şi, din adâncul inimii, spun Celui născut de tine, Mântuitorul nostru: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind Domnul mâhnirea adâncă, vaiete şi plânsul soţiilor şi mamelor, copiilor şi rudelor celor tulburaţi cu firea de patima beţiei, le-a dăruit, Stăpână, icoana ta prin care toţi cei care se apropie, capătă mângâiere duhovnicească şi-ți grăiesc cu lacrimi unele ca acestea:
Bucură-te, mieluşeaua care ai născut Mielul Cel care a ridicat păcatele lumii
Bucură-te, potir ce pentru noi te umpli de bucurie din Izvorul cel fără de moarte
Bucură-te, că eşti mângâierea mamelor celor cuprinse de mâhnire
Bucură-te, nădejdea celor fără de nădejde
Bucură-te, apărătoarea plină de har a celor ce vin la tine
Bucură-te, bucuria şi înveselirea celor necăjiţi
Bucură-te, ceea ce potoleşti patimile cele izvorâte din beţie
Bucură-te, că întinzi mâna celor ce au nevoie de ajutorul tău
Bucură-te, Stăpână, Potir Nesecat, care ne astâmperi setea cea duhovnicească!

Condacul al 5-lea

Ca pe o stea de la Dumnezeu purcezătoare ne-ai arătat nouă, o, împărăteasă a lumii, prea cinstita ta icoană pe care, văzând-o, ne rugăm din inimă cu credinţă, grăindu-ţi: Născătoare de Dumnezeu, tămăduieşte beţia şi orice altă boală sufletească şi trupească a celor aflaţi în suferinţă, iar pe cei credincioşi învaţă-i să-I aducă lui Dumnezeu cântarea de laudă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând, Maică de Dumnezeu Născătoare, minunile preaslăvite şi semnele uimitoare venite nu numai de la icoana ta cea descoperită în oraşul Serpuhov, ci şi de la cele zugrăvite întocmai cu această icoană, cădem la ele cu smerenie şi zicem:
Bucură-te, grabnică mijlocitoare, ajutătoarea celor ce aleargă la tine cu sârguinţă
Bucură-te, ceea ce asculţi cu bunăvoinţă rugăciunile noastre
Bucură-te, ceea ce ai luminat oraşul Serpuhov cu binecuvântarea ta
Bucură-te, că împrejmuirile Moscovei au arătat slava minunilor tale
Bucură-te, comoară nesecată de tămăduiri pentru toţi cei aflaţi în nevoi
Bucură-te, ocrotitoare atotputernică a celor ce lucrează pentru dobândirea trezviei
Bucură-te, bună ajutătoare a celor ce luptă împotriva lumii, a trupului, a diavolului şi a beţiei
Bucură-te, apărătoare grabnică a drept credincioşilor celor ce trăiesc în lume
Bucură-te, Stăpână, Potir Nesecat, care ne astâmperi setea cea duhovnicească!

Condacul al 6-lea

Propovăduind, Născătoare de Dumnezeu, minunile săvârşite prin icoana ta cea numită „Potirul Nesecat”, te rugăm cu lacrimi: O, Preacurată, izbăveşte-ne pe noi toţi de patima băutului fără de măsură, de căderea în păcat şi învaţă-ne înfrânarea pe noi, cei ce ne sârguim să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Străluceşti de lumina slavei dumnezeieşti, Fecioară, pruncă dumnezeiască, uitându-te cum Copilul, Dumnezeu Cel mai înainte de veci, Domnul nostru Iisus Hristos stă în cupă că într-un Potir Nesecat, precum te vedem zugrăvită în icoana „Potirul Nesecat” care este sortită ca, în chip tainic, să dăruiască izbăvire de patima beţiei celor ce cu credinţă vin să i se închine. De aceea, cu lacrimi îţi aducem aceste rostiri neîncetate:
Bucură-te, cea de care se bucură şi pe care o prăznuieşte neamul omenesc
Bucură-te, că slava ta este mai mare decât ţi-o pot aduce laudele celor pământeşti şi celor cereşti
Bucură-te, că prin chipul tainic al Fiului în potir ne descoperi taina Dumnezeieştii Euharistihii
Bucură-te, ceea ce ne arăţi în chip minunat Mielul Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte
Bucură-te, potir al vieţii şi al nemuririi, care ne duci la porţile vieţii veşnice
Bucură-te, că adapi sufletele noastre cele însetate din izvorul nestricăciunii şi al bucuriei
Bucură-te, căci în bunătatea ta nemărginită nu lepezi nici pe cei mai dispreţuiţi şi mai prigoniţi
Bucură-te, căci din milostivirea ta îi răpeşti din groapa pieirii pe cei fără de nădejde
Bucură-te, Stăpână, Potir Nesecat, care ne astâmperi setea cea duhovnicească!

Condacul al 7-lea

Vrând un oarecare om să-ţi mulţumească, Stăpână, Maica lui Dumnezeu pentru vindecarea de suferinţa beţiei, a împodobit icoana ta prea minunată ce se găseşte în oraşul Serpuhov, cântând din toată inima sa: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Minune nouă vedem, Stăpână, prin sfânta ta icoană, căci un oarecare om, cuprins de suferinţa beţiei, robul lui Dumnezeu Ştefan, venind la mijlocirea ta cea de Maică, s-a izbăvit de boala lui cea grea, pentru aceasta, cu mulţumire, ți-a împodobit icoana cu daruri de mult preţ şi căzând la ea, cu lacrimi grăia unele ca acestea:
Bucură-te, că eşti izvorul cel dătător de Viaţă al vindecării
Bucură-te, potirul ceresc al darurilor dumnezeieşti
Bucură-te, râu de vindecare de-a pururea curgător
Bucură-te, că eşti marea care îneci toate patimile noastre
Bucură-te, ceea ce cu mâinile tale ridici pe cei ce cad zdrobiţi de greutatea păcatului beţiei
Bucură-te, că primeşti darurile recunoştinţei
Bucură-te, căci înveseleşti inimile celor binecredincioşi
Bucură-te, că împlineşti toate cererile noastre cele bune
Bucură-te, Stăpână, Potir Nesecat, care ne astâmperi setea cea duhovnicească!

Condacul al 8-lea

Străin lucru şi cu anevoie de crezut le este tuturor celor necredincioşi să audă că la sfânta ta icoană „Potirul Nesecat” se săvârşesc minuni şi tămăduiri dumnezeieşti. Noi însă, bineştiind cuvântul tău ce l-ai rostit către întâia icoană ce te înfăţişa, anume că: „Harul Celui Ce s-a născut din mine şi al meu vor fi cu această icoană”, credem că şi din cea numită „Potirul Nesecat” izvorăşte harul Tău. De aceea, plecându-ne cu evlavie, o sărutăm, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Toată nădejdea lor în tine şi-o pun, Stăpână, cei ce suferă de patima beţiei. Pogoară-te spre neputinţele şi patimile noastre, căci cine ne va scoate pe noi, păcătoşii, din groapa pieirii, a sărăciei duhovniceşti şi trupeşti, fără numai tu, Stăpână. De aceea, plecându-ne genunchii în faţa preacuratului tău chip, îţi grăim unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce nu îţi întorci faţa de la rugăciunile păcătoşilor
Bucură-te, căci trimiţi ajutorul tău ceresc celor ce te cheamă
Bucură-te, ceea ce arăţi adâncimea milostivirii tale către toţi păcătoşii
Bucură-te, ceea ce îi îmbărbătezi pe cei fără de nădejde şi cu totul deznădăjduiţi
Bucură-te, căci întinzi mână de ajutor celor supuşi patimilor pricinuite de beţie
Bucură-te, căci prin daruri pline de har îi mângâi pe cei ce suferă cu răbdare
Bucură-te, ceea ce vindeci neputinţele noastre sufleteşti şi trupeşti
Bucură-te, că ne-ai învăţat să socotim întru nimic bucuriile cele deşarte ale acestei lumi
Bucură-te, Stăpână, Potir Nesecat, care ne astâmperi setea cea duhovnicească!

Condacul al 9-lea

Toată firea cea îngerească se minunează, Doamne, de lucrarea Ta cea plină de milostivire, căci ai dăruit mult păcătosului neam omenesc o apărătoare şi ajutătoare prea puternică. Ea se pleacă spre neputinţele noastre şi ne slobozeşte de groaznica patimă a beţiei, învăţând pe cei credincioşi să-I cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei înţelepţi nu ştiu, Stăpână, să laude după cuviinţă slăvita descoperire a icoanei tale. Cu atât mai mult noi, păcătoşii, cu buzele noastre întinate, nu vom putea să aducem apărătoarei noastre laude după cuviinţă. Însă, văzând nenumăratele minuni înfăptuite prin icoana ta, bucurându-ne cu duhul şi cu inima, îţi zicem:
Bucură-te, ceea ce izvorăşti minuni de la sfântul tău chip
Bucură-te, că degrab ne izbăveşti de nenorociri şi de întristări
Bucură-te, că îi ruşinezi pe cei ce nu te primesc pe tine
Bucură-te, că îi păzeşti de orice rău pe cei cad la tine
Bucură-te, ceea ce cu blânda ta strălucire izgoneşti întunericul păcatului şi ceaţa patimilor noastre
Bucură-te, ceea ce umpli sufletele noastre de iubire pentru tine şi pentru Fiul tău
Bucură-te, că ne îndreptezi cu înţelepciune pe calea pocăinţei
Bucură-te, că ne eşti mijlocitoare osârdnică pentru răspunsul cel bun înaintea Dreptului Judecător
Bucură-te, Stăpână, Potir Nesecat, care ne astâmperi setea cea duhovnicească!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuieşti, o, Maică a lui Dumnezeu, mulţimea ce suferă de boala beţiei, ne-ai dăruit icoana ta cea preaminunată pentru ca toţi cei cuprinşi de această patimă să poată veni la chipul tău făcător de minuni şi primind lecuire, cu umilinţă să-I cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid şi pavăză, o, Maică a lui Dumnezeu, celor ce suferă de boala beţiei şi tuturor celor ce vin la Tine cu grăbire şi cinstesc cu evlavie sfânta ta icoană. Căci ne-a dăruit-o Domnul Dătătorul bunătăţilor spre ajutor şi vindecare de patimile aducătoare de moarte, îndemnându-ne astfel să îţi cântăm acestea:
Bucură-te, alinarea mâhnirilor noastre şi nădejdea celor deznădăjduiţi
Bucură-te, vindecarea suferinţelor noastre sufleteşti şi trupeşti
Bucură-te, ceea ce prin curăţia ta cureţi întinăciunea noastră
Bucură-te, căci prin harul tău luminezi nemernicia noastră
Bucură-te, că îmbraci în nestricăciune stricăciunea noastră cea trupească
Bucură-te, ceea ce prin mijlocirea ta ne întăreşti în rugăciune;
Bucură-te, că întăreşti toată neputinţa noastră;
Bucură-te, că grabnic risipeşti norul patimilor ce ne înconjoară;
Bucură-te, Stăpână, Potir Nesecat, care ne astâmperi setea cea duhovnicească!

Condacul al 11-lea

Cântarea noastră, ce cu smerită dragoste şi cu osârdie o aducem ție, n-o trece cu vederea, Preacurată şi nu-ți întoarce faţa de la cei fără nădejde ce pătimesc din pricina beţiei, ci ajută-i pe ei şi pe noi să ne curăţim de toată întinăciunea păcatului şi să putem cânta cu vrednicie şi cu dreptate lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie dătătoare de lumină te vedem, Preasfântă Fecioară, căci sfântul tău chip goneşte cu razele harului tău ceaţa păcatelor şi ne îndrumă pe calea luminoasă a virtuţii pe noi, cei ce cu credinţă îţi grăim acestea:
Bucură-te, căci prin acoperământul Tău ne izbăveşti de deşertăciunea acestei lumi mult răzvrătite;
Bucură-te, că ne ajuţi să alungăm neliniştea patimilor trupeşti
Bucură-te, ceea ce pui în inimile noastre gândurile cele bune
Bucură-te, că aduci lumină în cugetul cel întinat
Bucură-te, că îi izbăveşti pe cei cuprinşi de suferinţa chinuitoare a beţiei
Bucură-te, că îi chemi pe aceştia la pocăinţă nefăţarnică
Bucură-te, ceea ce îmbunezi sufletele celor înrăiţi
Bucură-te, că mântuieşti pe cei ce te cheamă în ajutor şi slăvesc numele tău
Bucură-te, Stăpână, Potir Nesecat, care ne astâmperi setea cea duhovnicească!

Condacul al 12-lea

Harul lui Dumnezeu care este dăruit prin icoana ta, „Potirul Nesecat”, îi apropie de ea, Stăpână, pe toţi cei întristaţi şi oropsiţi: văduve, bătrâne şi mai ales pe toţi cei cuprinşi de suferinţa beţiei, care niciodată nu pleacă deşerţi de la tine, Preacurată, de la Potirul Nesecat al darurilor tale dumnezeieşti, o, preamilostivă, şi vindecare deplină primind de la chipul tău făcător de minuni, Îi cântăm cu mulţumire Domnului: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând minunile şi marea ta milostivire arătată celor cuprinşi de patima beţiei, te rugăm, Stăpână, mântuieşte şi povăţuieşte-ne pe cărarea cea dreaptă şi nu ne lăsa pe noi, cei care căutăm ocrotirea ta şi îţi zicem acestea:
Bucură-te, Ceea ce chemi pe toţi la înfrânarea de la beţie
Bucură-te, că prin roua milostivirii Tale îi slobozeşti pe aceştia de patima băutului fără măsură a vinului
Bucură-te, ceea ce eşti tămăduirea veşnică a celor ce suferă din pricina greului păcat al beţiei
Bucură-te, ajutătoare grabnică a celor ce se chinuiesc din pricina patimilor
Bucură-te, îmbărbătarea minunată a celor împuţinaţi cu duhul
Bucură-te, că eşti bucuria negrăită a celor buni la suflet
Bucură-te, că îi smereşti pe cei trufaşi
Bucură-te, ceea ce ridici pe cei smeriţi şi le doreşti tuturor mântuirea
Bucură-te, Stăpână, Potir Nesecat, care ne astâmperi setea cea duhovnicească!

Condacul al 13-lea

O, Preamilostivă Maică a Preadulcelui nostru Domn Iisus Hristos, ascultă această rugăciunea a noastră şi ne izbăveşte de toate nevoile sufleteşti şi trupeşti, dar mai ales slobozeşte-i pe cei cuprinşi de suferinţa beţiei, pe robii tăi (numele), ca să nu piară aceştia cuprinşi de rău, ci, mântuiţi fiind prin tine, să-I aducă lui Dumnezeu cântarea: Aliluia! (Acest condac se citește de de trei ori.)

Apoi se citesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1:

Icosul 1

Oştile îngereşti şi cetele drepţilor te slăvesc neîncetat, Împărăteasă de Dumnezeu Născătoare, mijlocitoarea multpăcătosului neam creştinesc, pe care văzându-l cufundat în nelegiuiri şi păcate, îi dăruieşti spre mângâiere şi mântuire, milostivire prin osebitele tale icoane făcătoare de minuni, care precum stelele cerului pot fi văzute în tot pământul. Văzând noi pe aceea dintre ele numită „Potirul Nesecat”, din adâncul sufletului te chemăm astfel:
Bucură-te, sălaşul Dumnezeirii cel neajuns
Bucură-te, mirarea cea neîncetată a oamenilor
Bucură-te, ceea ce prin mâhniri cureţi păcatele noastre
Bucură-te, căci prin întristări tămăduieşti neputinţele noastre
Bucură-te, că ne trimiţi de sus milostivire prin icoanele tale făcătoare de minuni
Bucură-te, căci prin descoperirea lor înveseleşti inimile noastre cele mâhnite
Bucură-te, împăcarea preaminunată a oamenilor cu Dumnezeu
Bucură-te, Stăpână, Potir Nesecat, care ne astâmperi setea cea duhovnicească!

Condacul 1

Cinstitul tău chip, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ne-a fost dăruit ca o izbăvire aleasă şi minunată, căci prin descoperirea Lui ne eliberează de neputinţele sufleteşti şi trupeşti şi de întâmplările cele mâhnitoare. Pentru aceasta, laudă îţi aducem Apărătoare Preamilostivă. Tu, dar, Stăpână, numită de noi „Potirul Nesecat”, aplecându-te cu bunăvoinţă spre suspinele şi strigătele noastre cele izvorâte din inimă, dăruieşte izbăvire celor ce suferă de boala beţiei, ca să-ți cântăm cu credinţă: Bucură-te, Stăpână, Potir Nesecat care ne astâmperi setea cea duhovnicească!

Rugăciune către Maica Domnului

Preamilostivă Stăpână! La acoperământul tău alergăm acum: rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, ci ne auzi cu milostivire pe noi – soţii, copii şi mame – , şi vindecă-i pe fra­ţii şi pe surorile şi pe rudeniile noastre, câţi sunt stăpâniţi de greaua patimă a beţiei, iar din această pricină cad de la maica lor, Biserica lui Hristos.
O, Milostivă Maică a lui Dumnezeu! Atinge-te de inimile lor şi degrab ridică-i din căderile pă­cătoase, adu-i pe ei la înfrânarea mântuitoare. Roagă-L pe Fiul tău, pe Hristos Dumnezeul nos­tru, ca să ne ierte nouă greşelile noastre şi să nu abată milele Sale de la norodul Său, ci să ne întă­rească în trezvie şi curăţie. Primeşte, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile maicilor care varsă lacrimi pentru copiii lor, ale soţiilor care se tânguiesc pentru soţii lor, ale copiilor săr­mani care sunt părăsiţi de cei rătăciţi, şi ale noas­tre, ale tuturor celor ce cădem la icoana ta, şi să ajungă această strigare a noastră, cu rugăciuni­le tale, la Tronul Celui Preaînalt.
Acoperă-ne şi ne păzeşte de vânarea celui viclean şi de toate cursele vrăjmaşului, iar în ceasul cel cumplit al ieşirii noastre, ajută-ne să trecem fără poticnire prin vămile văzduhului şi cu rugăciunile tale ne izbăveşte de osânda cea veşnică, ca să ne acope­re pe noi mila lui Dumnezeu, în vecii cei nesfârşiţi. Amin.

 

*

1

Acatistul Sfântului Efrem Cel Nou (5 mai şi 3 ianuarie, ziua aflării moaştelor)

Troparul şi Condacul

Ai strălucit ca soarele pe Colina Neprihăniţilor şi ai urcat la Domnul pe calea martiriului, dându-ţi sufletul sub loviturile necredincioşilor, Sfinte Părinte Efrem, Mare Mucenic al lui Hristos. Pentru aceasta, ai făcut ca dumnezeiescul har să se reverse neîncetat spre cei ce cu evlavie îţi strigă ţie: slavă Celui Ce ţi-a dăruit putere, slavă Celui Ce ţi-a dăriut harul tămăduirilor, slavă Celui Care dă tuturor tămăduiri prin tine.

Pe Colina Neprihăniţilor te-ai întărit vieţuimd întru nevoinţă, Părinte de Dumnezeu înţelepţite, şi de acolo ai purces pe calea muceniciei. Pentru aceasta, Cel Care dăruieşte lumii viaţa cu îndoită cunună te-a încununat, Mare Mucenice Efrem, şi te-a dăruit nouă ca în tot locul să avem ajutător şi să ne rugăm cu stăruinţă: miluieşte-i pe cei ce te cinstesc pe tine.

Condacul 1:

Strălucitu-ne-ai tuturor, ca o nouă stea, când s-au descoperit sfintele tale moaşte, Părinte, iar cu strălucirea minunilor tale luminezi întreaga lume. Prin mila şi smerenia ta, plineşte cererile celor care se apropie cu credinţă şi care îţi strigă ţie:
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Icosul 1:

Ca un Înger nemaivăzut ai fost trimis din Cer şi ne-ai arătat nouă harul Preasfântului Duh, cu care îi mângâi pe toţi credincioşii, Sfinte Mucenice Efrem. Pentru aceasta „Preafericit” te numim şi îţi strigăm ţie:
Bucură-te, căci odinioară lupta cea bună ai purtat;
Bucură-te, căci acum tu străluceşti prealuminat;
Bucură-te, cela ce ne dăruieşti nouă veselie;
Bucură-te, căci pricinuieşti în Ceruri bucurie.
Bucură-te, stea cu totul nouă a Bisericii lui Christos –Dumnezeu;
Bucură-te, sabie cu două tăişuri împotriva nebuniei celui rău;
Bucură-te, căci tuturor te-ai făcut pildă de sfântă nevoinţă;
Bucură-te, căci în ale tale lupte ai dobândit cununi de biruinţă;
Bucură-te, întărirea cea nouă a credinţei;
Bucură-te, rana şi surparea necredinţei;
Bucură-te, că eşti putere dăruită celor credincioşi;
Bucură-te, că preschimbi inimile celor necredincioşi;
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 2-lea:

Viaţa ta sfântă şi sfârşitul preafericit au fost neştiute de oameni, dar prin descoperirea sfintelor tale moaşte, Preafericite Efrem, te-ai făcut cunoscut până la marginile pământului, îndemnându-i pe toţi să laude dumnezeiasca Iconomie şi să cânte Preasfintei Treimi: Aluluia!

Icosul al 2-lea:

Dobăndind noi cunoştinţa dumnezeiască a vieţii tale întru Domnul, prin arătarea sfintelor tale oseminte, lăudăm pe Cel Care te-a proslăvit prin mulţime mare de minuni, Preafericite Efrem. Prin ele tu dăruieşti mângâiere celor care îţi cântă cu umilinţă:
Bucură-te, că lui Christos-Dumnezeu îi eşti slujitor;
Bucură-te, că al luminii nematerialnice eşti văzător.
Bucură-te, următor plin de sârg al nevoinţei pustniceşti;
Bucură-te, fierbinte râvnitor al luptelor muceniceşti.
Bucură-te, vas preacurat, ce ai primit dumnezeiască insuflare;
Bucură-te, floare sfântă răspândind tainica înmiresmare.
Bucură-te, înţelepte care ai lepădat deşertăciunea cea lumească;
Bucură-te, căci în chip tainic ai văzut lumea cea Cerească.
Bucură-te, căci mulţime de înviforări ai potolit;
Bucură-te, că dorirea cea bună a duhului ţi-ai hrănit.
Bucură-te, că prin dragostea ta sfântă pavăză ne eşti;
Bucură-te, că înşelăciunile diavoleşti tu le stârpeşti.
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 3-lea:

Prin sfintele tale arătări, ai descoperit celor ce te-au văzut, o, Sfinte Efrem, Mucenice al Domnului, slava cea ascunsă pe care ai dobândit-o de la Dumnezeu. Iar prin mulţimea mununilor umpli de nădejde pe toţi cei ce strigă Domnului cu credinţă: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Ai strălucit odinioară pe Colina Neprihăniţilor, arătându-te plăcut lui Christos prin sfântă vieţuire, iar acum, Sfinte, sfinţeşti cu sfintele tale moaşte mănăstirea ta, care se veseleşte duhovniceşte şi îţi strigă:
Bucură-te, luminător preastrălucit al isihiei;
Bucură-te, chip al cumpătării şi trezviei.
Bucură-te, căci veseleşti minţile cele credincioase;
Bucură-te, că amesteci cugetele inimilor necredincioase.
Bucură-te, că veşmintele sufletului tău sunt cu sânge împurpurate;
Bucură-te, căci cu pecetea mucenicească faptele ţi-s încrustate.
Bucură-te, căci caznele păgânilor le-ai îndurat cu răbdare;
Bucură-te, că ai râvnit să dobândeşti cununile nepieritoare.
Bucură-te, far străluminat ce ne scoţi la neclătit liman.
Bucură-te, cela ce îndepărtezi săgetările celui viclean.
Bucură-te, că mănăstirii tale îi eşti bucurie roditoare;
Bucură-te, cupă veşnic primitoare a Întreitului Soare.
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 4-lea:

Risipind tulburarea şi aducând încredinţare, te-ai arătat cinstitei egumene şi i-ai descoperit în chip limpede că sfintele oseminte pe care le găsise erau ale tale. Iar ea, văzându-te, s-a umplut de dumnezeiască insuflare şi a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Egumena, căreia i te-ai arătat, întru tot Fericite, ţi-a auzit glasul şi te-a văzut că îi vorbeai, iar tu i-ai descoperit numele şi chipul morţii tale. Pentru aceasta, îţi cântă unele ca acestea:
Bucură-te, Mare Mucenice din ceata călugărilor;
Bucură-te, cel proslăvit întru soborul Sfinţilor.
Bucură-te, căci ai vieţuit în chipul îngeresc;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de rodul cel ceresc.
Bucură-te, cunună aurită a sfintei tale mănăstiri;
Bucură-te, pom pururea neveştejit, plin de sfintele rodiri.
Bucură-te, că pe Colina Neprihănitilor ai vieţuit întru nevoinţă;
Bucură-te, că dragostea de Dumnezeu ţi-a fost armă şi iscusinţă.
Bucură-te, că ai sfărâmat puterea celui pizmaş şi duşmănos;
Bucură-te, că te-ai împodobit cu frumuseţea Domnului Christos.
Bucură-te, căci sufletele întinate de păcat le curăţeşti;
Bucură-te, căci mulţimea credincioşilor o veseleşti.
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 5-lea:

Prin uimitoare minuni şi prin mulţimea arătărilor tale, tu descoperi tuturor, în vis ori în stare de trezie, slava pe care ai dobândit-o de la Dumnezeu, Sfinte Părinte Efrem!Pentru aceasta, privind cu bucurie către slava ta, strigăm Celui Care te-a înveşmântat în lumină: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Racla cu sfintele tale moaşte revarsă tămăduiri, bucurie şi sănătate celor care vin să se închine în sfânta mănăstirea ta şi-ţi cer stăruitor ajutorul, Sfinte Părinte Efrem. De acea, copleşiţi fiind de darurile tale care se revarsă atât de bogat, strigăm către tine cu credinţă:
Bucură-te, cela care ne eşti izvor de tămăduire;
Bucură-te, că suferinzilor le eşti neîncetată izbăvire.
Bucură-te, că te arăţi celor ce dorm, dar şi celor ce veghează;
Bucură-te, că vii degrab la cei ce după ajutorul tău însetează.
Bucură-te, că tainic îi sfinţeşti pe cei ce cheamă numele tău;
Bucură-te, veselia negrăită a celor ce văd slava chipului tău.
Bucură-te, căci tu tămăduieşti de bolile ce nu au vindecare.
Bucură-te, că ne ridici poverile ce le purtăm prin drăceasca insuflare.
Bucură-te, că prin Pronia de Sus, multor credincioşi te-ai arătat;
Bucură-te, căci îi umpli de bucurie pe cei care ţi s-au rugat.
Bucură-te, căci Cortului ceresc îi eşti locuitor;
Bucură-te, preafierbinte şi minunat ocrotitor.
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 6-lea:

Cei care au dobândit facerile tale de bine s-au făcut solitori ai minunilor tale celor fără de număr şi prin razele cuvintelor au întraripat sufletele tuturor credincioşilor. Pentru aceasta, Sfinte Părinte Efrem, mulţimile aleargă la sfântă mănăstirea ta şi dobândesc har din belşug prin sfintele tale moaşte, cântând Preasfântului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Strălucind ca un alt soare, te-ai arătat şi ţi-ai făcut auzit glasul pogorât din Cer, pe Colina Neprihăniţilor. Neştiut fiind de către pământeni, te-ai făcut cunoscut acum Bisericii lui Christos, prin descoperirea sfintelor tale moaşte, făcându-i pe toţi oamenii să îţi aducă dulce cântare:
Bucură-te, stâlp al pătimirilor muceniceşti;
Bucură-te, viţă a dreptarelor dumnezeieşti.
Bucură-te, sfeşnic al luminii lui Christos;
Bucură-te, cel nou arătat nouă, celor de jos.
Bucură-te, scară nou zidită a Bisericii Mântuitorului;
Bucură-te, că nevoinţa virtuţilor ţi-a zugrăvit chipul teoforului.
Bucură-te, piatra cea din capul unghiului a luptelor muceniceşti;
Bucură-te, că tiranilor cugetului trupesc li te împotriveşti.
Bucură-te, că întru slava muceniciei ai suit calea ceacerească.
Bucură-te, cel ce preamăreşti bunătatea dumnezeiască.
Bucură-te, cela ce ţi-ai vădit bărbăţia sufletului
Bucură-te, tu, care abaţi turbarea vrăjmaşului.
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 7-lea:

În sânurile pământului ai rămas ascuns vreme de mai multe veacuri, Purtătorule de Dumnezeu, iar în anii din urmă te-ai arătat prin bunăvoirea Domnului, ca o comoară sfântă, Părinte Efrem, îmbogăţindu-i cu harul tău pe cei care-I strigă lui Christos: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Te-ai arătat ca un nou astru în Biserica lui Christos, luminându-i cu dumnezeieştile raze ale minunilor tale, iar pe cei care cer cu râvnă mijlocirea ta cea caldă îi izbăveşti din asuprirea întunecatelor patimi. Pentru aceea, şi noi, Sfinte Părinte Efrem, îţi strigăm fără de încetare:
Bucură-te, ciorchine ce cu veselie ne-ndulceşti,
Bucură-te, căci amarele mâhniri tu risipeşti.
Bucură-te, tămăduire minunată a celor aflaţi în grele pătimiri,
Bucură-te, izbăvire a celor ce sunt împovăraţi de multe ispitiri.
Bucură-te, că eşti purtător de Dumnezeu şi Sfinţilor următor,
Bucură-te, atlet preiscusit şi Mucenic al Împăratului tuturor.
Bucură-te, că nevoinţa cu lupta mucenicească ai impreunat,
Bucură-te, cela care slava cea de Sus ne-ai arătat.
Bucură-te, că întunericul patimilor tu îl risipeşti,
Bucură-te, că în inima drepţilor bucurie zămisleşti.
Bucură-te, că sângeroşilor păgâni le-ai biruit nebunia,
Bucură-te, că fără de strămutare ţi-ai purtat mucenicia.
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 8-lea:

Harul pe care-l dăruieşti, Preafericite Efrem, tuturor celor ce te cheamă în ajutor se revarsă asupra lor în chip preaminunat. Pentru aceasta, vestea minunilor tale s-a răspândit în toată Attica, iar noi, care alergăm cu grăbire la sfintele tale Moaşte, Îi strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Întru totul luminat fiind de strălucirea dumnezeiască, nu te îndepărtezi nici o clipă de sfânta ta mănăstire, Sfinte Mare Mucenice Efrem, arătându-te în felurite chipuri celor cu inima curată şi dăruind har îmbelşugat celor ce cu râvnă îţi cântă ţie:
Bucură-te, slavă a călugăriei,
Bucură-te, stâlpule al Ortodoxiei.
Bucură-te, curcubeu al luminii nezidite,
Bucură-te, că eşti părtaş al firii îndumnezeite.
Bucură-te, alabastru plin cu mirul lacrimii de umilinţă,
Bucură-te, surâs de bucurie izvorât din aspră nevoinţă.
Bucură-te, jertfă sfinţită prin război până la sânge,
Bucură-te, că prin tine nebunia necredinţei se îfrânge.
Bucură-te, viaţă înveşmântată cu monahicească haină,
Bucură-te, mireasmă bună a vieţuirii fără de prihană.
Bucură-te, stea care pe Colina Neprihăniţilor răsare,
Bucură-te, că în bezna vremurilor noastre eşti precum un soare.
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 9-lea:

Tu dezlegi legăturile celor slăbănogi, îi tămăduieşti pe cei îndrăciţi şi faci să înceteze mulţimea bolilor fără de leac. Pentru aceasta, atenienii, locuitorii din Pireu şi din împrejurimi se zoresc în număr mare spre mănăstirea ta, Părinte Efrem, lăudându-te pe tine şi cântând Celui Care te-a încununat: Aluluia!

Icosul al 9-lea:

O, preaminunate Părinte Efrem, când tânăra cea evlavioasă te-a văzut strălucind cu o slavă care nu era din lumea aceasta şi a auzit dumnezeieştile tale cuvinte, a mărturisit tuturor grija pe care tu o porţi mănăstirii tale. Pentru acestea toate, după cuviinţă îţi cântăm:
Bucură-te, slava călugărilor din vremea de acum,
Bucură-te, că spre Cer suit-ai pe mucenicescul drum.
Bucură-te, că ocrotitor neobosit al mănăstirii tale eşti,
Bucură-te, căci cu Sfinţii Îngeri dimpreună locuieşti.
Bucură-te, că i-ai tămăduit pe cei cuprinşi de noianul durerii,
Bucură-te, că pe paralitic tu l-ai ridicat prin harul înfierii.
Bucură-te, căci cu darul tău ai risipit groaznice dureri de cap,
Bucură-te, că boala diabetului tot prin darul tău a încetat.
Bucură-te, potir ceresc ce te pogori în revărsări de har,
Bucură-te, nestemată dată firii omeneşti în dar.
Bucură-te, Mare Mucenice, podoaba nevoitorilor,
Bucură-te, icoană preaslăvită a cetei călugărilor.
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 10-lea:

Cuvioasele monahii te-au văzut în dumnezeiască vedenie ori în vis, preumblându-te prin locaşul tău, Sfinte Părinte Efrem, şi umplându-se ele de o mare bucurie, te-au ales drept Sfântul lor ocrotitor. Pentru unele ca aceste daruri, dintru smerenia inimii strigă către Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Adunând în sufletul tău mirul cel de taină dobândit întru adâncul smereniei, dăruieşti mângâiere inimilor celor credincioşi, iar din racla cu sfintele tale moaşte răspândeşti minunată mireasmă tuturor celor care, cu capetele plecate, îţi cântă cu evlavie:
Bucură-te, mir al smereniei preabinemirositor,
Bucură-te, că turmei tale îi eşti dumnezeiesc păstor.
Bucură-te, rai ce răspândeşte ale nestricăciunii bune-nmiresmări,
Bucură-te, chiparos înalt al sfintei nepăsări.
Bucură-te, că pe potrivnicul cu răstignirea ta l-ai biruit,
Bucură-te, că prin chinurile muceniceşti Christos te-a proslăvit.
Bucură-te, că moaştele tale în tainiţa pământului s-au aflat,
Bucură-te, căci din dumnezeiască poruncă tu te-ai arătat.
Bucură-te, că întinăciunea sufletelor noastre tu o curăţeşti,
Bucură-te, că răutatea credincioşilor degrab o pârjoleşti.
Bucură-te, că tu în toată vremea dăruieşti tămăduire,
Bucură-te, căci ne ocroteşti fără de contenire.
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 11-lea:

Noroadele credincioşilor de predutindeni L-au lăudat pe Domnul când au fost aflate sfintele tale moaşte, căci El, prin dumnezeiasca Sa iconomie, le-a ţinut tăinuite în pământ şi nestricate de curgerea atâtor ani. Pe acestea cinstindu-le, Sfinte Efrem, şi noi ne închinăm înaintea Împăratului Vieţii, zicând: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Prin mijlocirea ta la tronul Mântuitorului Christos păzeşteţi mănăstirea de toată nevoia şi necazul, dăruindu-i binecuvântarea ta, Părinte Efrem, căci iat-o alergând spre dobândirea darului tău şi strigând cu umilinţă către tine:
Bucură-te, zidul nostru nesurpat,
Bucură-te, al credincioşilor turn nestrămutat.
Bucură-te, păzitorul de nădejde al mănăstirii tale,
Bucură-te, căci pe copii îi ţii sub ocrotirea trezviei tale.
Bucură-te, sprijin nebiruit al monahiilor celor cu sârguinţă,
Bucură-te, tainică slavă a maicilor iubitoare de nevoinţă.
Bucură-te, cela care cererile credincioşilor plineşti.
Bucură-te, căci rugăminţile copiilor tăi primeşti.
Bucură-te, că ne dăruieşti toate bunătăţile,
Bucură-te, că alungi de la noi toate răutăţile.
Bucură-te, că pentru lumea întreagă te rogi neîncetat,
Bucură-te, că prin tine mângâiere mare am aflat.
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 12-lea:

Din destul reverşi daruri şi belşug de veselie şi de fericire dumnezeiască, Părinte Efrem, iar racla cu sfintele tale moaşte veseleşte sufletele noastre şi ne sfinţeşte chiar şi trupurile, nouă, celor sărmani, ce îndrăznim să grăim Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Lăudându-ţi luptele în cântările nostre, Părinte Mucenice Efrem, slăvim darul de care te-ai învrednicit şi, apropiindu-ne de sfintele tale moaşte, îţi cerem să ne ocroteşti până în sfârşitul vieţii noastre pământeşti. Iar pentru tainica ocrotire ce ne-o arăţi în toată vremea, îţi aducem această cântare:
Bucură-te, cela ce eşti asemenea cu toţi Sfinţii,
Bucură-te, cela ce te numeri dimpreună cu Mucenicii.
Bucură-te, căci ai dobândit cununile netrecătoare,
Bucură-te, că ai cuprins lumina Întreitului Soare.
Bucură-te, apărător nepreţuit al celor ce trăiesc în mănăstire,
Bucură-te, temelia nou arătată Bisericii, vrednicule de cinstire.
Bucură-te, că mulţimi de credincioşi ai umplut de veselie,
Bucură-te, că tu înalţi sufletele, întărindu-le în curăţie.
Bucură-te, căci tu mă slobozeşti de grijile pierzătoare,
Bucură-te, că mă scoţi din patimile cele stricătoare.
Bucură-te, că la tronul lui Christos eşti mijlocire,
Bucură-te, cela ce mă izbăveşti dintru mâhnire.
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 13-lea:

O, de trei ori Preafericite Părinte, Sfinte Mucenice Efrem, împreună-locuitorule cu Sfinţii, roagă-L pe Christos, dimpreună cu ei, să ne izbăvească din toate nevoile, făcându-ne părtaşi Vieţii celei Veşnice, pe noi, cei ce-I strigăm lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zic din nou Icosul 1

Ca un Înger nemaivăzut ai fost trimis din Cer şi ne-ai arătat nouă harul Preasfântului Duh, cu care îi mângâi pe toţi credincioşii, Sfinte Mucenice Efrem. Pentru aceasta „Preafericit’! te numim şi îţi strigăm ţie:
Bucură-te, căci odinioară lupta cea bună ai purtat;
Bucură-te, căci acum tu străluceşti prealuminat.
Bucură-te, cela ce ne dăruieşti nouă veselie;
Bucură-te, căci pricinuieşti în Ceruri bucurie.
Bucură-te, stea cu totul nouă a Bisericii lui Christos –Dumnezeu;
Bucură-te, sabie cu două tăişuri împotriva nebuniei celui rău.
Bucură-te, căci tuturor te-ai făcut pildă de sfântă nevoinţă;
Bucură-te, căci în ale tale lupte ai dobândit cununi de biruinţă.
Bucură-te, întărirea cea nouă a credinţei;
Bucură-te, rana şi surparea necredinţei.
Bucură-te, că eşti putere dăruită celor credincioşi;
Bucură-te, că preschimbi inimile celor necredincioşi.
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul 1:

Strălucitu-ne-ai tuturor, ca o noua stea, când s-au descoperit sfintele tale moaşte, Părinte, iar cu strălucirea minunilor tale luminezi întreaga lume. Prin mila şi smerenia ta, plineşte cererile celor care se apropie cu credinţă şi care îţi strigă ţie:
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Rugăciune:

O, Sfinte Părinte Efrem, căzând înaintea ta cu umilinţă ridicăm acum glasul nostru spre tine. Cum se cuvine oare să te numim: minunat următor al Domnului Christos, mare Nevoitor şi Pustnic, Cuvios Părinte, Mare Mucenic, Preot al Dumnezeului Celui Preînalt, Izvorâtor de mir, Făcător de minuni, Grabnic ajutător, mare Tămăduitor de multe feluri de boli, Slobozitor din multe necazuri şi primejdii, Mângâietor în deznădejde sau Ajutător întru toate nevoile ?Cu adevărat, toate aceste numiri le poţi dintru darul Duhului Sfânt şi de aceea te rugăm să nu ne treci cu vederea, ci degrabă venind întru întâmpinarea noastră, mijloceşte-ne mare milă de la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Christos. Şi fie ca prin puterea inunată a rugăciunilor şi a predicilor tale să dobândim întărire în a purcede şi noi pe calea cea strâmtă ce duce spre Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin.

Şi se face otpustul.

*

1

Acatistul Sfintei Marii Muceniţe Irina (5 mai)

Rugăciunile începătoare, apoi:

Condacul 1:

Cu veselie duhovnicească să prăznuiască astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare pe făclia cea mult luminoasă, pe Sfânta slăvită fecioară Irina, care, prin strălucirea faptelor şi a cuvintelor ei, multora s-a făcut lumină; pe care lăudând-o, cu evlavie aşa să-i strigăm:
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Icosul 1:

Îngerilor asemănându-te cu curăţia şi cu râvna, apostoleşte te-ai nevoit pentru dragostea Mirelui tău, Hristos; multe scârbe şi osteneli ai răbdat şi cu dumnezeiescul dor după El ai murit; pentru care şi noi, smeriţii, cu evlavie pe tine te lăudăm aşa:
Bucură-te, mlădiţă cerească din vlăstarul lui Hristos;
Bucură-te, vlăstarule tânăr cu rod preafrumos;
Bucură-te, sămânţă aleasă şi mult roditoare;
Bucură-te, porumbiţă sfântă şi mult cuvântătoare;
Bucură-te, a multor suflete rază de mântuire;
Bucură-te, curată ţi blândă mieluşea din turma lui Hristos;
Bucură-te, că învăţăturile tale multora au fost de folos;
Bucură-te, că prin strălucirea vieţii tale, Hristos S-a proslăvit;
Bucură-te, sămânţa cea bună cu rod însutit;
Bucură-te, a nemuritoarelor bucurii veşnică moştenitoare;
Bucură-te, a nevăzuţilor vrăjmaşi biruitoare;
Bucură-te, rază mult luminoasă a tainicului Soare;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 2-lea:

Văzând tatăl tău, împăratul Licinius, frumuseţea cu care înfloreai, ţi-a ridicat un turn şi acolo cu mare grijă ca pe un crin preafrumos te creştea. Dar tu, înţeleaptă fecioară, cunoscând acolo pe Ziditorul lumii, I-ai cântat laudă: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Înţelegerea dumnezeiască a strălucit în inima ta, sfântă fecioară, când fericitul bătrân Apelian ţi-a tâlcuit taina celor trei păsări şi cu toată dorirea inimii te-ai supus proniei şi dumnezeeştii chemări; pentru care, după cuviinţă te lăudăm:
Bucură-te, crin preafrumos, peste care Duhul Sfânt S-a odihnit;
Bucură-te, trandafirul cel preagingaş, care în mijlocul crinilor ai înflorit;
Bucură-te, stea prealuminoasă care Biserica lui Hristos ai luminat;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos slava şi bogăţia cea muritoare ai defăimat;
Bucură-te, că spre veşnica slavă şi bucurie cu mare sârguinţă ai alergat;
Bucură-te, că din toată inima pe Mirele Hristos L-ai iubit;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui în mare sfinţenie ai vieţuit;
Bucură-te, că pe Adevăratul Dumnezeu cu mare îndrăzneală L-ai propovăduit;
Bucură-te, că pe mincinoşii dumnezei foarte i-ai batjocorit;
Bucură-te, că sămânţa cea bună în lume o ai semănat;
Bucură-te, că prin credinţă, nădejde şi dragoste, pe Hristos, Mirele tău, L-ai urmat;
Bucură-te, că impreună cu fecioarele cele înţelepte în cămara nestricăciosului Mire ai intrat;
Bucură-te, crin preafrumos peste care Duhul Sfânt S-a odihnit;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 3-lea:

Puterea Ziditorului a toate din frumuseţea rânduielilor ai cunoscut-o, preaînţeleaptă fecioară, şi foarte minunându-te de înţelepciunea cea neajunsă de minte ai strigat: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Având tu, fecioară, dascăl pe fericitul bătrân Apelian şi prin ale lui învăţături primind lumina, nu ai ascuns-o sub obroc, ci prin propovăduirea adevărului, pe mulţi de la slujirea de idoli i-ai chemat; pentru care te rugăm, primeşte această cântare:
Bucură-te, că pronia Celui preaveşnic pre tine spre lumină te-a chemat;
Bucură-te, că minunată chemare spre tine s-a arătat;
Bucură-te, că trei păsări spre tine au venit;
Bucură-te, că acele păsări taina vieţii tale au închipuit;
Bucură-te, că şi corbul cel cu şarpele în cioc mâhnire şi ispită ţie îţi vestea;
Bucură-te, că pe sufletul tău cel tare aceasta nu-l înspăimânta;
Bucură-te, mireasă logodită de veşnicul împărat;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui multe necazuri ai răbdat;
Bucură-te, că prin a Lui putere şi dar pe corbul întunericului l-ai defăimat;
Bucură-te, porumbiţă a lui Hristos care pe şarpe l-ai călcat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 4-lea:

Vifor de spaimă şi tulburare a cuprins inima împăratului Licimus, tatăl tău, când te-a auzit pe tine, fiica sa, defăimând pe mincinoşii săi dumnezei şi mărturisind cu mare îndrăzneală pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, şi strigând: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Auzit-ai în vedenia somnului pe îngerul Domnului, Irina numindu-te pe tine, în loc de Penelopia, şi ai primit cu bucurie schimbarea numelui tău, urmând voii Celui ce te-a chemat; pentru care şi noi zicem aşa:
Bucură-te, fecioară aleasă de Mirele-Cuvântul;
Bucură-te, cea chemată spre nestricăcioasă nuntă;
Bucură-te, că îngerul a fost trimis spre a ta chemare;
Bucură-te, că şi numele tău ţi l-a schimbat, spre a multora mirare;
Bucură-te, că, prin schimbarea numelui, lui Petru te-ai asemănat;
Bucură-te, că Timotei preotul taina credinţei te-a învăţat;
Bucură-te, că acest bătrân apostol pe tine te-a botezat;
Bucură-te, că prin sfătuirea dumnezeiescului Timotei, adâncul învăţăturilor tale s-a luminat;
Bucură-te, că de la sfinţitul preot binecuvântare ai luat;
Bucură-te, că după luminare ziua şi noaptea întru rugăciuni petreceai;
Bucură-te, că pe Mirele Hristos îl slavosloveai;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 5-lea:

Stea înţelegătoare de dimineaţă te-ai arătat, sfântă fecioară, multe suflete luminând şi către Soarele dreptăţii povăţuindu-le, le-ai învăţat a-I cânta Lui această laudă: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Văzând vechiul vrăjmaş al firii omeneşti că prin tine, aleasă fecioară, din multe cetăţi şi inimi va fi alungat, se împotrivea ţie spre a nu intra în cetatea Macedoniei; iar tu, cu arma crucii întrarmându-te, veneai. Auzi-ne şi pe noi, care cu smerenie te lăudăm:
Bucură-te, că din turn pogorându-te spre cetate ai plecat;
Bucură-te, că în cetatea Macedoniei cu mare cinste ai intrat;
Bucură-te, că diavolul văzându-te, foarte a strigat;
Bucură-te, că tu cu puterea lui Hristos l-ai certat;
Bucură-te, căci cu numele lui Hristos l-ai legat;
Bucură-te, că a spune „cine eşti” l-ai întrebat;
Bucură-te, că după ce a spus, cu hotărâre i-ai poruncit;
Bucură-te, căci cu puterea lui Hristos din cetate l-ai izgonit;
Bucură-te, că diavolul văzându-se biruit a fugit;
Bucură-te, că asupra ta alte rele a uneltit;
Bucură-te, că şi tu cu pavăza credinţei te-ai întrarmat;
Bucură-te, că toate uneltirile lui foarte le-ai sfărâmat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 6-lea:

Mărturisit-ai cu mare îndrăzneală numele lui Hristos înaintea împăratului Licinius, tatăl tău, şi arătându-i a sa rătăcire, l-ai învăţat pe el a cânta laudă adevăratului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Strălucit-a mai mult lumina adevărului în inima maicii tale, împărăteasa Licinia, şi a început a mustra pe împăratul Licinius pentru a sa orbire. Iar el foarte mâniindu-se, spre chinuire pe tine, fiica sa, te-a dat; pentru care noi te întâmpinăm cu aceste cântări:
Bucură-te, că pentru a sa nedumerire pe împăratul Licinius l-ai mustrat;
Bucură-te, că pentru mărturisirea adevărului de tatăl tău la chinuri ai fost dată
Bucură-te, că sub picioarele unor cai sălbatici ai fost aruncată;
Bucură-te, că a ta moarte de tatăl tău era aşteptată;
Bucură-te, că în aceste munci cu suflet viteaz ai intrat;
Bucură-te, că prin unul din aceşti cai minune s-a arătat;
Bucură-te, că dezlegându-se calul, asupra împăratului cu furie s-a aruncat;
Bucură-te, că mâna dreaptă a împăratului, calul cu dinţii a scos-o;
Bucură-te, că din această rană împăratul mort a rămas;
Bucură-te, că acest cal a vorbit cu glas omenesc;
Bucură-te, că prin vorbirea dobitocului, Dumnezeu S-a proslăvit;
Bucură-te, că „porumbiţă a lui Hristos” calul pe tine te-a numit;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 7-lea:

Vrând să arăţi, o, porumbiţă a lui Hristos, nerăutatea inimii tale, ai făcut rugăciune cu multă căldură a inimii şi ai înviat pe împăratul, tămăduindu-i mâna lui; iar el, înviind, cu trei mii de oameni a crezut în Hristos, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Arătatu-te-ai, sfântă fecioară, cu mare îndrăzneală şi înaintea împăratului Sedechie, care după tatăl tău luase împărăţia, şi a lui necredinţă tu, fecioară, ai numit-o fărădelege. Iar el, de furie umplându-se, cu felurite munci pe tine te-a chinuit; pentru care te rugăm, primeşte aceste smerite cântări:
Bucură-te, că în groapa cu şerpi te-a aruncat, pentru mărturisirea Domnului Hristos;
Bucură-te, că dintre târâtoarele veninoase, cu puterea lui Hristos, sănătoasă din groapă ai ieşit;
Bucură-te, că ieşind de acolo, pe nebunul împărat cu gheena l-ai îngrozit;
Bucură-te, că el, nesuferind mustrarea, foarte s-a sălbaticit;
Bucură-te, căci cu ferăstrăul a poruncit să fii tăiată;
Bucură-te, că şi ferăstrăul sfărâmându-se, ai rămas nevătămată;
Bucură-te, că alt ferăstrău muncitorii spre tăierea ta au adus;
Bucură-te, că şi pe acela, cu puterea lui Hristos, l-ai distrus;
Bucură-te, că trupul tău cel curat cu al treilea ferăstrău l-au tăiat;
Bucură-te, că acum sângele tău cel feciorelnic pământul l-a adăpat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 8-lea:

Văzând păgânul împărat că a reuşit cu al treilea ferăstrău să taie feciorelnicul tău trup, râzând, a început a huli pe Hristos; iar tu, înţeleaptă şi vitează fecioară, în acele dureri, slavă ai dat lui Dumnezeu-Hristos, cântând. Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Cu totul întru mare frică şi spaimă s-a întors bucuria împăratului, atunci când, odată cu hula lui, tunete şi fulgere din cer s-au pogorât şi pe mulţi din cei necredincioşi a omorât; pentru care şi noi, slăvind pe Dătătorul minunilor, către tine, sluga Sa cea înţeleaptă, zicem aşa:
Bucură-te, că peste cei ce te tăiau cu ferăstrăul, pedeapsă de sus a venit;
Bucură-te, că deodată căzând la pământ rău au pierit;
Bucură-te, că nebunul împărat, de frică fiind cuprins, la palat a fugit;
Bucură-te, că piatra cea mare de pe pieptul tău au aruncat-o jos;
Bucură-te, că rana trupului tău s-a vindecat;
Bucură-te, că apoi, de acolo de jos, sănătoasă te-ai ridicat;
Bucură-te, că toate aceste minuni, de cei ce erau de faţă au fost văzute;
Bucură-te, că prin a lor vedere, opt mii de suflete au crezut în Domnul nostru lisus Hristos;
Bucură-te, că aceasta văzând-o, şi nelegiuitul împărat s-a tulburat;
Bucură-te, că de roata unei mori pe tine strâns te-a legat;
Bucură-te, că roata morii, oprindu-se, nemişcată a rămas
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 9-lea:

Toată adunarea poporului, văzând aceste minuni, cu furie s-a ridicat împotriva blestematului împărat, cu pietre asupra lui aruncând şi strigând „Mare este Dumnezul Irinei!” şi cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Ritoricească cântare de laudă se cade a aduce ţie, Sfântă Mare Muceniţă Irina, căci multă vistierie duhovnicească pentru împăratul cerurilor ai adunat prin lumina propovăduirii tale. Dar noi, nepricepându-ne, în loc de cele cuviincioase, prin sărace cuvinte îţi zicem aşa:
Bucură-te, că pre Sedechie împăratul l-ai ruşinat;
Bucură-te, că şi împotriva lui Sabeh împăratul, cu rugăciunea te-ai într-armat;
Bucură-te, că pe Sabeh şi oştile lui cu orbirea i-ai lovit;
Bucură-te, că Sabeh, tiranul împărat, înfuriat foarte asupra ta s-a pornit;
Bucură-te, că pe tine, legată în obezi te-a băgat în închisoare;
Bucură-te, că acolo venind Hristos, Mirele tău, te-a veselit cu a Sa arătare;
Bucură-te, că „fiica Sa” Domnul numindu-te, foarte te-ai bucurat;
Bucură-te, că după închisoare, cu cuie ascuţite picioarele tale păgânii le-au spart;
Bucură-te, că un sac de nisip în spate ai purtat;
Bucură-te, căci cu acele cuie în picioare, cinci stadii de loc ai umblat;
Bucură-te, că în această călătorie, tu pe Dumnezeul slavei îl slavosloveai;
Bucură-te, că pe îngerii Domnului împreună cu tine i-ai văzut pe când călătoreai;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 10-lea:

Văzând Atotputernicul toate chinurile tale şi voind să facă izbăvirea ta, roaba Lui cea vrednică, a trimis un înger al Său care cu toiagul a despicat pământul şi îndată a înghiţit pe cei care te chinuiau; iar tu, răbdatoare de chinuri, ai dat slavă lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Ziditorul tuturor zidirilor, a celor simţite şi a celor gândite, iarăşi a trimis pe îngerul Său spre ajutor ţie, care cu a sa venire, zece mii din cei necredincioşi cu năprasnică moarte i-a omorât. Pentru care şi noi, slăvind pe Dumnezeul izbândirii tale, pe tine te lăudăm aşa:
Bucură-te, că îngerul Domnului pe împăratul Sabeh l-a pierdut;
Bucură-te, că după a lui pierzare, zece mii de suflete în Hristos au crezut;
Bucură-te, că, prin a ta rugăciune, pe tânărul cel mort la viaţă l-ai întors;
Bucură-te, că în cetatea Macedoniei, cincizeci de mii la Hristos ai adus;
Bucură-te, că Timotei preotul, această mulţime a botezat;
Bucură-te, că de la Macedonia, spre cetatea Caliopi ai plecat;
Bucură-te, că acolo pe Numerian împăratul l-ai mustrat;
Bucură-te, că şi acest tiran spre a te munci s-a pornit;
Bucură-te, că aici ai fost aruncată în trei boi de aramă încinsă;
Bucură-te, că şi din aceste chinuri ai ieşit biruitoare;
Bucură-te, căci cu tine în munci era mâna lui Dumnezeu cea tare;
Bucură-te, că prin al Lui ajutor multora le-ai făcut spaimă şi mirare;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 11-lea:

Împăratul veacurilor şi Dumnezeul puterilor minune preaslăvită a arătat, căci al treilea bou de aramă, în care se pregătea arderea şi în care ai fost aruncată, pornindu-se din loc ca unul viu, a mers cale ca la jumătate de stadie şi acolo, desfăcându-se bucăţi, cu mare sunet pe tine, slăvită fecioară, sănătoasă jos te-a lăsat. Iar poporul, aceasta văzând şi pe adevăratul Dumnezeu cunoscând, a strigat: Aliluia!

Icosul al 11

Făclie duhovnicească cu multe raze în lume ai strălucit şi întunericul slujirii de idoli foarte l-ai risipit şi mulţime mare de suflete le-ai adus la cunoştinţa Dumnezeului Cel adevărat. Pentru care cu credinţă te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că îngerul Domnului a pierdut pe necredinciosul împărat Numerian;
Bucură-te, că iarăşi zeci de mii de suflete s-au botezat;
Bucură-te, că eparhului Babodan spre chinuire trimisă ai fost;
Bucură-te, că acolo focul grătarului l-ai suferit pentru Hristos;
Bucură-te, că din această chinuire sănătoasa, cu darul lui Hristos, ai scăpat
Bucură-te, că eparhul Babodan, cunoscând pe Dumnezeu, cu mult popor s-a botezat;
Bucură-te, că după încreştinarea lui Babodan, spre cetatea Memsevriei ai plecat;
Bucură-te, că şi acolo pe Savorie împăratul l-ai biruit;
Bucură-te, că din a lui poruncă ostaşii cu sabia te-au tăiat;
Bucură-te, că Hristos-Viaţa pe tine din morţi te-a înviat;
Bucură-te, că în cetatea Memsevriei după înviere te-ai arătat;
Bucură-te, că acolo Evanghelia lui Hristos şaptezeci de zile ai predicat;
Bucură-te, că văzând aceasta, Savorie împăratul, cu tot poporul crezând în Hristos s-au botezat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 12-lea:

Vrând tu, o, fericită fecioară, să cercetezi pentru ultima oara pe parintii tăi şi părăsind Memsevria şi întorcându-te către Macedonia, cetatea ta, ai găsit adormit pe fericitul tău tată şi plângând ai cântat lui Dumnezeu laudă: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Cântare şi slavoslovie cânţi acum lui Dumnezeu-Hristos, Mirele tău, în Biserica Sa cea biruitoare şi în soborul fecioarelor celor înţelepte te veseleşti. Adu-ţi aminte şi de noi, cei păcătoşi şi smeriţi, care ne rugăm cu umilinţă către tine, lăudându-te aşa:
Bucură-te, că la Memsevria puţine zile ai vieţuit;
Bucură-te, că de acolo la cetatea ta ai venit;
Bucură-te, că de acolo un nor pe tine te-a răpit;
Bucură-te, că pe acel nor la cetatea Efesului ai sosit;
Bucură-te, că acolo în linişte întru Domnul te-ai săvârşit;
Bucură-te, că într-un mormânt nou, bătrânul Apelian pe tine te-a îngropat;
Bucură-te, că a patra zi, sfântul tău trup în mormânt nu s-a mai aflat;
Bucură-te, că Mirele tău Cel fără de moarte, pe pământ pe tine te-a preaslăvit
Bucură-te, că în cămara Sa cea de Mire, pe tine, mireasa Sa, te-a primit;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui multe chinuri ai suferit;
Bucură-te, căci cu învăţăturile tale multe suflete ai luminat;
Bucură-te, că pentru turma Păstorului Cel Mare, multe oi cuvântătoare ai adunat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 13-lea:

O, Sfântă slăvită Mare Muceniţă a lui Hristos, Irina, auzi-ne pe noi păcătoşii şi smeriţii cei ce alergăm cu credinţă către tine; fii mijlocitoare pentru noi, nevrednicii, care prin tine cerem ajutorul lui Dumnezeu; ajută-ne nouă, prin sfintele tale rugăciuni, la vremea sfârşitului nostru şi în ziua Judecăţii de apoi, că, fiind mântuiţi, împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu în veci laudă: Aliluia! (de 3 ori).

Apoi se zice iarăşi Icosul 1:

Îngerilor asemănându-te cu curăţia şi cu râvna, apostoleşte te-ai nevoit pentru dragostea Mirelui tău, Hristos; multe scârbe şi osteneli ai răbdat şi cu dumnezeiescul dor după El ai murit; pentru care şi noi, smeriţii, cu evlavie pe tine te lăudăm aşa:
Bucură-te, mlădiţă cerească din vlăstarul lui Hristos;
Bucură-te, vlăstarule tânăr cu rod preafrumos;
Bucură-te, sămânţă aleasă şi mult roditoare;
Bucură-te, porumbiţă sfântă şi mult cuvântătoare;
Bucură-te, a multor suflete rază de mântuire;
Bucură-te, curată ţi blândă mieluşea din turma lui Hristos;
Bucură-te, că învăţăturile tale multora au fost de folos;
Bucură-te, că prin strălucirea vieţii tale, Hristos S-a proslăvit;
Bucură-te, sămânţa cea bună cu rod însutit;
Bucură-te, a nemuritoarelor bucurii veşnică moştenitoare;
Bucură-te, a nevăzuţilor vrăjmaşi biruitoare;
Bucură-te, rază mult luminoasă a tainicului Soare;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul 1:

Cu veselie duhovnicească să prăznuiască astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare pe făclia cea mult luminoasă, pe Sfânta slăvita fecioară Irina, care, prin strălucirea faptelor şi a cuvintelor ei, multora s-a făcut lumină; pe care lăudând-o, cu evlavie aşa să-i strigăm:
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Rugăciune:

Cu umilinţa inimii şi cu evlavie venim noi, păcătoşii şi săracii, către tine, Sfântă slăvită fecioară şi Mare Muceniţă Irina, albina lui Hristos cea multlucrătoare, care pe cuvintele Sfântului Duh, cele luminate şi mai dulci decât mierea şi fagurele, pe buzele tale le-ai purtat şi prin a lor dulceaţă şi lumină multe suflete ai îndulcit şi ai luminat; auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, cei întristaţi şi apăsaţi de conştiinţa mulţimii păcatelor noastre, care, prin a noastră nesimţire şi lenevire, sporesc şi se întăresc, şi ca o rugină veche, prin obişnuinţă, cheltuiesc şi strică în toată vremea tăria şi frumuseţea sufletelor noastre. Şi de aceea, te rugăm pe tine, porumbiţa lui Hristos cea curată şi preablândă, care prin sfântă neprihănire ai zburat de pe pământ către acoperământul cerescului Vultur, nu ne uita pe noi cei nemernici şi cu totul neputincioşi, care ne zbatem, zăcând jos în această vale a plângerii şi a ispitirii, şi care îndrăznim a te pune pe tine mijlocitoare, sfântă fecioară, către Preabunul şi Preacuratul tău Mire, Hristos. Ia aminte la toţi cei care cu credinţă şi cu dragoste alergăm către tine la vreme de necaz şi de primejdii.
Ştim că tu ai mare îndrăzneală către Preabunul nostru Mântuitor, pentru a Cărui dragoste ţi-ai pus sufletul tău; de aceea credem fără de îndoire că la toată cererea spre folosul nostru vei fi ascultată de Preamilostivul Dumnezeu pe Care roagă-L să ne povăţuiască pe noi pe calea mântuirii şi să ne sprijinească cu darul Său la vreme de ispite şi de încercări şi să ne acopere cu a Sa milă de toate primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Să ne trimită frica Sa în inimile noastre, că prin ea să vieţuim cu trezvie şi cu luare aminte, spre a scăpa de veşnicele munci şi a dobândi bucuria cea necuprinsă de minte şi fără de margini şi să slăvim împreună cu tine, Sfântă fecioară, pe Dumnezeul nostru, Cel închinat în Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

*

Acatistul Înălţării Sfintei Cruci (Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer; Duminica a 3-a din Postul Paştelui – Duminica Crucii; (7 mai) (14 Septembrie) (1 august – Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci)

Condacul 1:

De trei ori fericită şi preacinstită Cruce, ţie ne închinăm credincioşii şi te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta înălţare; ci ca o pavăză şi armă nebiruită, ocroteşte şi acoperă cu darul tău, pe cei ce cântă:
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!

Icosul 1:

Îngerii din cer în chip nevăzut înconjoară cu frică Crucea cea de viaţă purtătoare şi, văzând-o că dă credincioşilor har de lumină dătător, cu strălucire, se spăimântează şi stau zicând către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a lumii;
Bucură-te, slava Bisericii;
Bucură-te, că izvorăşti tămăduiri cu îndestulare;
Bucură-te, că luminezi marginile lumii;
Bucură-te, lemn de viaţă mirositor şi visteria minunilor;
Bucură-te, preafericită şi de daruri dătătoare;
Bucură-te, ca eşti dumnezeiesc aşternut picioarelor;
Bucură-te, că te-ai aşezat spre închinarea tuturor;
Bucură-te, pahar plin de curată băutură;
Bucură-te, luminător al strălucirii celei de sus;
Bucură-te, prin care se binecuvântează zidirea;
Bucură-te, prin care este închinat Ziditorul;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!

Condacul al 2-lea:

Văzându-se Elena pe şineşi întru dorire, a zis împăratului cu îndrăznire: lucrul cel preadorit sufletului tău se arată prea de bucurie osârdiei mele; căutând însă arma cea biruitoare pentru tine, precum zici, cântă: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Cunoştinţa cea necunoscută mai înainte, împărăteasa cunoscând-o, a strigat către cei ce slujeau: din sânurile pământului şiliţi-vă în grabă a afla şi Crucea a mi-o da, către care privind cu frică a zis, cântând aşa:
Bucură-te, semnul adevaratei bucurii;
Bucură-te, izbăvirea vechiului blestem;
Bucură-te, comoară, pentru zavistie în pământ ascunsă;
Bucură-te, ceea ce Te-ai arătat cu stele închipuită;
Bucură-te, Cinstită Cruce cu împătrite raze în chipul focului;
Bucură-te, scară pe înălţime rezemată, mai înainte arătată;
Bucură-te, lumina îngerilor cea cu alinare închipuită;
Bucură-te, rana demonilor cea mult suspinată;
Bucură-te, odor veselitor al Cuvântului;
Bucură-te, stingătoarea focului rătăcirii;
Bucură-te, Cinstită Cruce, apărătoare a deznădăjduiţilor;
Bucură-te, tare apărătoare a celor ce bine călătoresc;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!

Condacul al 3-lea:

Puterea Lemnului s-a arătat atunci, spre adevărata încredinţare a tuturor şi pe cea fără de glas şi moartă, spre viaţă o a sculat, înfricoşătoare privire celor ce vor a culege mântuire, când cântă aşa: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Având Elena arma cea nebiruită, a alergat către fiul său; iar el, tare săltând îndată, Crucea cea prea mare cunoscând-o, se bucură şi cu săltările ca şi cu nişte cântări, zicea către Dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, vasul luminii;
Bucură-te, Cinstită Cruce, vistierul vieţii;
Bucură-te, dătătoarea darurilor Duhului;
Bucură-te, limanul cel neînviforat al celor ce călătoresc pe mare;
Bucură-te, masă care ţii ca pe o jertfă pe Hristos;
Bucură-te, viţă care porţi Strugurele cel copt care dă vinul cel tainic;
Bucură-te, că păzeşti sceptrurile împăraţilor;
Bucură-te, că zdrobeşti capetele balaurilor;
Bucură-te, strălucită cunoştinţă a credinţei;
Bucură-te, păzitoarea a toată lumea;
Bucură-te, binecuvântarea Lui Dumnezeu către muritori;
Bucură-te, mijlocirea către Dumnezeu a celor muritori;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!

Condacul al 4-lea:

Dumnezeiască râvnă întru şine luând Elena, cu osârdie a căutat şi a aflat Crucea care în pământ era ascunsă şi pe cer împăratului se arătase, pe care lăudând-o a zis: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Ca chipul soarelui s-a arătat Crucea în lume şi toţi de luminare umplându-se şi ca şi către o stea alergând, o văd pe aceasta ca pe o pricinuitoare de bunătăţi, în mâinile cele sfinte înălţată, pe care lăudând-o au zis:
Bucură-te, raza Soarelui celui gândit;
Bucură-te, izvorul Mirului celui nedeşertat;
Bucură-te, chemarea lui Adam şi a Evei;
Bucură-te, omorârea stăpânitorilor iadului;
Bucură-te, că înălţându-Te împreună acum, pe noi ne înalţi;
Bucură-te, că închinându-te pe suflete le sfinţeşti;
Bucură-te, lauda apostolilor cea în lume propovăduită;
Bucură-te, tăria nevoitorilor cea preaiubită;
Bucură-te, Cinstită Cruce, mustrarea evreilor;
Bucură-te, lauda credincioşilor;
Bucură-te, prin care s-a surpat iadul;
Bucură-te, prin care a răsărit Darul;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!

Condacul al 5-lea:

Lemnul cel de Dumnezeu dăruit, privindu-l toţi, la acoperământul lui acum să alergăm şi ca pe o armă ţinându-l, printr-însul să biruim taberele vrăjmaşilor şi, pipăind pe cel nepipăit, cu bucurie să cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Văzut-a lumina din cer marele Constantin, arătându-se semnul Crucii cu stele, întru care şi biruind mulţimea vrăjmasilor, s-a sârguit de a descoperit lemnul Crucii şi a zis către dânsul unele ca acestea:
Bucură-te, marginea sfatului celui negrăit;
Bucură-te, tăria poporului celui binecuvântat;
Bucură-te, cel ce înfrângi taberele vrajmaşilor;
Bucură-te, cel ce arzi cu văpaia de demoni;
Bucură-te, sceptrul ceresc al împărăteştii oşti;
Bucură-te, arma nebiruită a iubitoarei de Hristos oşti;
Bucură-te, ceea ce dobori sprânceana barbarilor;
Bucură-te, ceea ce ocârmuieşti sufletele oamenilor;
Bucură-te, izbăvitoarea multor răutăţi;
Bucură-te, dăruitoarea multor bunătăţi;
Bucură-te, prin care saltă purtătorii de Hristos;
Bucură-te, prin care iudeii se tânguiesc;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!

Condacul al 6-lea:

Scară până la cer s-a făcut Crucea Domnului, pe toţi suindu-i de la pământ spre înălţimea cerului, ca să locuiască împreună şi totdeauna cu cetele îngerilor, lăsând pe cele ce sunt acum ca pe cele ce nu sunt şi ştiind ei a cânta: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Lumină, Mântuitorule, strălucind peste toţi cei din iad, ai luminat pe cei ce zăceau jos; iar portarii iadului nesuferind raza Ta, ca nişte morţi au căzut şi cei ce s-au izbăvit de dânşii, acum, văzând Crucea, cânta aşa:
Bucură-te, învierea celor omorâţi;
Bucură-te, izbăvirea celor ce se tânguiesc;
Bucură-te, deşertarea visteriilor iadului;
Bucură-te, câştigarea desfătării raiului;
Bucură-te, toiag care pe oastea egipteană o ai cufundat;
Bucură-te, că iarăşi pe poporul israelitean l-ai adăpat;
Bucură-te, lemn însufleţit, a tâlharului mântuire;
Bucură-te, trandafir bine mirositor, a binecredincioşilor mirosire;
Bucură-te, hrana celor ce flămânzesc întru Duhul;
Bucură-te, pecetea pe care oamenii o au luat;
Bucură-te, Cinstită Cruce, uşa tainelor;
Bucură-te, prin care se revarsă râuri Dumnezeieşti;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!

Condacul al 7-lea:

Moise, vrând preamult truditul neam a-l mântui din stricăciune, te-ai dat lui ca un toiag, dar te-ai cunoscut lui şi semn dumnezeiesc. Pentru aceea s-a spăimântat, Cruce Cinstită, de tăria ta, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Cel ce demult a dat lege văzătorului de Dumnezeu în şinai, de voie pe Cruce s-a pironit pentru cei fără de lege, de bărbaţii cei fără de lege şi blestemul cel vechi al legii l-a dezlegat, că puterea Crucii văzând-o toţi acum să cânte:
Bucură-te, ridicarea celor căzuţi;
Bucură-te, îndreptarea celor robiţi de patimile lumeşti;
Bucură-te, înnoirea învierii Lui Hristos;
Bucură-te, dumnezeiască desfătare a monahilor;
Bucură-te, copac bine înfrunzit sub care se adăpostesc credincioşii;
Bucură-te, Lemn de prooroci grăit a fi pe pământ sădit;
Bucură-te, ajutorul împărăţiei împotriva vrăjmaşilor;
Bucură-te, apărare tare a cetăţii;
Bucură-te, a Dreptului Judecător arătare;
Bucură-te, a greşiţilor osândire;
Bucură-te, Cinstită Cruce, sprijinirea sărmanilor;
Bucură-te, Cinstită Cruce, îmbogăţirea săracilor;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!

Condacul al 8-lea:

Străină minune văzând, străină viaţă să vieţuim, mintea la cer înălţând-o; că pentru aceasta Hristos pe Cruce s-a pironit şi cu trupul a pătimit, vrând a-i atrage la şine pe cei ce-I cântă Lui: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Tot a venit din înălţime, avându-şi Dumnezeirea, şingur Cuvântul cel mai înainte de veacuri şi, născându-Se din Fecioara Maică şi lumii arătân-du-Se om smerit şi Crucea primind, a făcut vii pe cei ce cântă Lui:
Bucură-te, Cinstită Cruce, arma păcii;
Bucură-te, semnul călătorilor;
Bucură-te, înţelepciunea şi întărirea celor ce se mântuiesc;
Bucură-te, nebunia şi sfărâmarea celor ce se dosădesc;
Bucură-te, sad bine rodit, nemuritor şi de viaţă purtător;
Bucură-te, floare, care ai înflorit mântuirea noastră;
Bucură-te, că împreunezi pe cele de pe pământ cu cele de sus;
Bucură-te, că luminezi inimile celor de jos;
Bucură-te, prin care stricăciunea s-a stricat;
Bucură-te, prin care mâhnirea s-a pierdut;
Bucură-te, bogăţia bunătăţilor celor înmiite;
Bucură-te, lauda credincioşilor cea de mii de ori numită;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!

Condacul al 9-lea:

A căzut tabăra demonilor cea cu tot felul de săgeţi întrarmată şi neamul evreilor s-a ruşinat, văzând ei că de către toţi cu dor Crucea este închinată şi că de-a pururea izvorăşte tămăduiri celor ce cântă: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Râurile cugetelor celor de rea credinţă s-au oprit, fiind pironit pe lemn Tu, Hristoase; căci, cu adevărat, nu se pricep cum şi cruce ai suferit şi de stricăciune ai scăpat; iar noi, învierea slăvind-o, cântăm:
Bucură-te, înălţimea înţelepciunii Lui Dumnezeu;
Bucură-te, adâncimea Proniei Lui;
Bucură-te, necunoştinţa necuvântătorilor bârfitori;
Bucură-te, pierderea nebunilor de stele vrăjitori;
Bucură-te, că arăţi învierea Lui Hristos;
Bucură-te, că pătimirile Lui le înnoieşti;
Bucură-te, ceea ce călcarea de poruncă a celor dintâi zidiţi ai dezlegat;
Bucură-te, ceea ce intrările Raiului le-ai deschis;
Bucură-te, Cinstită Cruce, cea de toţi cei drept-credincioşi cinstită;
Bucură-te, a neamurilor celor necredincioase potrivnică;
Bucură-te, Cinstită Cruce, doctorul celor ce bolesc;
Bucură-te, de-a pururea ajutătoare a celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!

Condacul al 10-lea:

Lumea vrând a o mântui, împodobitorul lumii la dânsa S-a pogorât în chip de negrăit şi, întrupat fiind, Crucea a suferit şi pentru noi pe toate ca noi le primeşte; pentru aceea şi izbăvindu-ne pe noi, de la toţi aude: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Zid nebiruit şi dumnezeiesc al lumii te înţelegem, o, purtătoare de viaţă Cruce; că Făcătorul cerului şi al pământului pe tine gătindu-te, îşi întinde mâinile – străină auzire – şi pe toţi învaţă a cânta:
Bucură-te, temeiul dreptei credinţe;
Bucură-te, biruinţa creştinilor;
Bucură-te, că pe Amalec cel gândit l-ai înfrânt;
Bucură-te, că de mâinile lui Iacov mai înainte te-ai închipuit;
Bucură-te, că tu umbrele cele prea vechi le-ai înnoit;
Bucură-te, că tu glasurile cele de prooroci grăite le-ai împlinit;
Bucură-te, că ai purtat pe Mântuitorul tuturor;
Bucură-te, că ai stricat pe stricătorul sufletelor;
Bucură-te, prin care cu îngerii ne-am unit;
Bucură-te, prin care cu lumina ne-am strălucit;
Bucură-te, că cinstindu-te, ţie ne închinăm;
Bucură-te, că strigând, ţie glăsuim;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!

Condacul al 11-lea:

Cântarea toată se micşorează, vrând a urma mulţimii minunilor tale, fiindcă de-ţi vom aduce ţie, o preacinstită Cruce, mulţime de laude, nimic vrednic nu împlinim, faţă de cele ce ai dat nouă, dar cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Strălucire de lumină dătătoare, celor ce sunt întru întuneric se dăruieşte Crucea aceasta de viaţă dătătoare; că lumina cea nematerialnică a primit-o şi spre Dumnezeiască cunoştinţă pe toţi povăţuieşte şi, înălţându-se acum, pe mintea noastră o înalţă a cânta acestea:
Bucură-te, luminătorul cel ce te arăţi celor ce sunt întru întuneric;
Bucură-te, stea, care străluceşti lumea;
Bucură-te, fulger, care orbeşti pe ucigaşii Lui Hristos;
Bucură-te, trăsnet, care slăbănogeşti pe cei necredincioşi;
Bucură-te, că ai strălucit cetele dreptmăritorilor;
Bucură-te, că ai risipit capiştele idolilor;
Bucură-te, al căreia chip din cer s-a arătat;
Bucură-te, al căreia dar pe vicleşuguri le-a gonit;
Bucură-te, ceea ce însemnezi omorarea trupului;
Bucură-te, ceea ce omori pornirea patimilor;
Bucură-te, pe care Hristos s-a răstignit;
Bucură-te, prin care toată lumea s-a mântuit;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!

Condacul al 12-lea:

Har voind Hristos a da oamenilor, mâinile pe lemn Îşi întinde şi neamurile toate le cheamă şi Împărăţia Cerurilor o dă tuturor celor ce cu vrednicie şi cu credinţă cântă cântarea: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Cântând cântarea Ta, Te lăudăm cu dor pe Tine lemnul Domnului ca pe un însufleţit; că pe tine pironindu-se cu trupul Cel ce stăpâneşte peste puterile cele de sus, ne-a sfinţit, ne-a mărit şi ne-a învăţat a zice acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, arma cea înţelegătoare;
Bucură-te, sfântă privire a Sfinţilor;
Bucură-te, înainte-propovăduirea proorocilor şi a drepţilor;
Bucură-te, purtătoare de lumină, meşteşugire a Lui Hristos;
Bucură-te, frumuseţea şi cununa dreptcredincioşilor ocârmuitori;
Bucură-te, stăpânirea şi întărirea cuvioşilor preoţi;
Bucură-te, podoaba cea prealăudată a adevărului;
Bucură-te, începutul cel preabun al mânutuirii;
Bucură-te, strălucirea cea luminată a tuturor;
Bucură-te, izgonirea agarenilor;
Bucură-te, făclie a luminii celei nestricate;
Bucură-te, veselia sufletului meu;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!

Condacul al 13-lea:

O, întru tot cântat Lemn pe care a fost răstignit Hristos, Cuvântul cel mai Sfânt decât Sfinţii, primind rugăciunile noastre, de toată primejdia pe toţi izbăveşte-ne şi de chinurile veşnice scapă pe cei ce cântă Lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1:
Îngerii din cer în chip nevăzut înconjoară cu frică Crucea cea de viaţă purtătoare şi, văzând-o că dă credincioşilor har de lumină dătător, cu strălucire, se spăimântează şi stau zicând către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a lumii;
Bucură-te, slava Bisericii;
Bucură-te, că izvorăşti tămăduiri cu îndestulare;
Bucură-te, că luminezi marginile lumii;
Bucură-te, lemn de viaţă mirositor şi visteria minunilor;
Bucură-te, preafericită şi de daruri dătătoare;
Bucură-te, ca eşti dumnezeiesc aşternut picioarelor;
Bucură-te, că te-ai aşezat spre închinarea tuturor;
Bucură-te, pahar plin de curată băutură;
Bucură-te, luminător al strălucirii celei de sus;
Bucură-te, prin care se binecuvântează zidirea;
Bucură-te, prin care este închinat Ziditorul;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!

Condacul 1:

De trei ori fericită şi preacinstită Cruce, ţie ne închinăm credincioşii şi te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta înălţare; ci ca o pavăză şi armă nebiruită, ocroteşte şi acoperă cu darul tău, pe cei ce cântă:
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!

Rugăciune:

Doamne, Iisuse Hristoase, dulce Mântuitorul sufletelor noastre, mărturisesc înaintea Ta, întru acestă zi a răstignirii Tale, în care ai pătimit şi ai luat moarte pe Cruce pentru păcatele noastre, că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele, că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe şi cu fărădelegile mele cele rele. De aceea mă rog bunătăţii Tale celei nemărginite, ca să mă faci şi pe mine părtaş sfintelor Tale Patimi, cinstitelor răni şi morţii Tale celei de viaţă făcătoare, pentru ca să mă învrednicesc, prin Darul Tău, să câştig şi eu asemnea Ţie, pentru dragostea Ta, precum Tu cel milostiv le-ai răbdat pentru mântuirea mea, întărindu-mă pururea cu aceeaşi putere şi răbdare ce ai avut când Te-au răstignit nemulţumitorii evrei.
De aceea întăreşte-mă, Doamne, ca să pot ridica cu bucurie de astăzi înainte Crucea Ta cu deplină pocăinţă. Întristarea morţii Tale să o simt, precum au simţit-o Preasfânta Ta Maică, ucenicii Tăi şi mironosiţele femei. Şi-mi viază simţirile mele cele sufleteşti, ca să cunoască moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut şi zidirile cele neînsufleţite, care s-au mişcat la răstignirea Ta; cum Te-a cunoscut talharul cel credincios şi, rugându-ţi-se, l-ai primit în Rai.
Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău darul Tău, precum ai dat atunci aceluia şi iartă păcatele mele pentru Sfintele Tale Patimi şi mă primeşte prin pocăinţă împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Asemenea fă cu toţi creştinii, vii şi morţi, precum se roagă Ţie în toate zilele Sfânta Biserică şi le lasă lor toate păcatele şi-i învredniceşte pe ei de Împărăţia Ta şi să vadă Lumina Ta şi să mărească slava Ta. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi zic către Dânsa: mărire Ei pentru dragostea Ta.
Bucură-te preacinstită Cruce a Lui Hristos, că prin tine s-a mântuit lumea, ridicând asupra ta pe Iisus ţintuit. Bucură-te, pom preamărit, pentru că Tu ai ţinut rodul vieţii ce ne-a mântuit din moartea păcatului.
Bucură-te toiagul cel tare ce ai sfărâmat uşile iadului. Bucură-te cheia împărătească ce ai deschis uşa Raiului. Mă bucur şi eu pentru că văd pe vrajmaşii Tăi surpaţi jos, iar pe prietenii Tăi că împărăţesc în ceruri. Pe vrăjmaşii Tăi biruiţi de puterea Ta, iar pe creştinii ce ţi se închină înarmaţi cu puterea Ta. O, Răstignitul meu Hristoase, câte ai pătimit pentru noi, câte răni, câte scuipări, câte batjocuri şi necinste ai răbdat pentru păcatele noastre, pentru ca să ne dai pildă de adevarată răbdare! De aceea cum pot eu să fug de Cruce, văzând pe Hristos că este ridicat pe ea? Cum să-mi pară grele chinurile văzând pe Stăpânul meu că le iubeşte şi le cere şi le socoteşte Lui de mare cinste? Ruşine-mi este, cu adevărat, de mă voi întrista de relele ce-mi pricinuiesc oamenii, sau de ispitele ce-mi aduc diavolii, trupul şi gândul meu cel rău, sau pentru sărăcia şi bolile ce-mi vin din voia Lui Dumnezeu, deoarece acestea toate le trimite pentru ca să mă apropie mai mult de El; pentru ca să-L slăvesc şi să mă pedepsesc în această viaţă pentru binele meu, pentru ca să mă odihnesc cu mai multă mărire întru împărăţia Lui cea veşnică. Şi de vreme ce este aşa, înmulţeşte-mi, Doamne, ostenelile, ispitele şi durerile, dar să-mi înmulţeşti împreună şi să-mi prisoşeşti şi răbdarea şi puterea, ca să pot răbda toate câte mi s-ar întâmpla. Pentru că recunosc că sunt neputincios de nu mă vei întări, orb de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneţ, rău de nu mă vei preface în bun, pierdut de nu mă vei ierta, rob de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

*

1

Acatistul Sfantului Simon Zilotul (10 mai)

Condacul 1:

Pe cel ce cu râvnă apostolească, a aşezat în suflete oamenilor învăţăturile înţelepciunii cu laude să-L fericim pe Simon de Dumnezeu grăitorul. Că înaintea Scaunului Slavei stă şi împreună cu ceilalţi Apostoli în ceruri se veseleşte, rugându-se neîncetat pentru noi, cei ce-L cinstim şi ne închinăm Sfintelor sale Moaşte cântându-i: Bucură-te Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu râvnitorule.

Icosul 1:

Împreună cu Domnul Hristos, din Galileea ai fost, Apostole Sfinte, iar înainte de chemarea ta la Apostolat, bună învăţătură primind şi legea cu frică respectând, ai făcut parte din tagma Zeloţilor. La vârsta căsătoriei ajungând, mireasă ţi-ai ales şi nuntă la Cana Galileii ai făcut, unde Domnul împreună cu Maica Sa şi Ucenicii Săi au venit, iar apă în vin a prefăcut minune pe care văzând-o L-ai urmat pe Hristos pentru care noi te lăudăm, zicând:
Bucură-te, cel ce din Cana Galilei împreună cu Domnul ai fost;
Bucură-te, cel ce dintre zeloţi la Apostolat ai fost chemat;
Bucură-te, cel ce, ca mire, pe Mirele Hristos L-ai primit;
Bucură-te, cel mai cinstit dintre toţi câţi în Cana Galileei au fost;
Bucură-te, cel ce i-ai bucurat pe toţi cei ce la nuntă au venit;
Bucură-te, pricinuitorule al celei dintâi minuni a lui Hristos;
Bucură-te, cel ce din vinul cel minunat ai gustat;
Bucură-te, că atunci bucuria minunii Dumnezeirii ai aflat;
Bucură-te, cel dintâi grăitorule al minunilor lui Hristos;
Bucură-te, cel ce Nunta prin venirea lui Hristos, Taina ai arătat;
Bucură-te, între miri, cei dintâi de Hristos binecuvântat;
Bucură-te, cel ce la nunta ta şi pe Apostoli i-ai chemat;
Bucură-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 2-lea:

Apostole Simone, cel ce ai fost numit Cananeul de către Evanghelistul Matei şi fiind din Cana Galileii, de Hristos Domnul Apostol, ai fost ales, iar dupa nuntă, împreună cu ceilalti Ucenici, pe Domnul L-ai urmat, drept pentru care-ţi aducem laude, cântând împreună lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 2-lea:

Minunată râvnă având Simone, înţelepţeşte Evanghelistul Ioan, „Zilotul” te-a numit, tu mirele cel din Cana Galileii, că văzând pe Hristos binecuvântând şi prefăcând apă în vin, de dumnezeiască dragoste te-ai umplut şi Apostol şi prieten al Domnului ai devenit, pe tine însuţi lucrător de dumnezeieşti minuni Mântuitorul te-a arătat, dându-ţi putere cu milostivirea bunătăţii Sale. Pentru aceasta, noi, cei ce ne închinăm Sfintelor tale Moaşte, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Apostole, cel ce cu nume de râvnă ai fost numit;
Bucură-te, cel ce la nunta ta, pe Hristos L-ai chemat;
Bucură-te, cel ce pe Hristos întâia oară, în casa ta L-ai primit;
Bucură-te, mire fericit, ca Mântuitorul în casa ta Dumnezeieştile Sale minuni întâi le-a arătat;
Bucură-te, cel ce minunea văzând de apostolească râvnă te-ai umplut;
Bucură-te, cel ce îndată pe Hristos L-ai urmat;
Bucură-te, cel ce Apostol al Domnului ai fost ales;
Bucură-te, al învăţăturilor lui Hristos propovăduitorule;
Bucură-te, cel ce pentru Hristos, casa şi prietenii ai lăsat;
Bucură-te, cel ce împreună cu ceilalţi apostoli în ogorul Domnului ai lucrat;
Bucură-te, al tainelor lui Hristos vestitorule;
Bucură-te, al nostru către Domnul Dumnezeul rugatorule;
Bucură-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 3-lea:

Simone cel minunat, lauda Apostolilor, învăţătorul cel luminat al păgânilor, care cu învăţăturile primite de la Hristos, i-ai adăpat pe toţi cei ce doreau cu căldură cunoştinţă de Dumnezeu, mulţumire aducem ţie, iar Mântuitorului nostru cântarea: Aliluia.

Icosul al 3-lea:

Strălucirea Duhului peste tine s-a pogorât în chip de foc şi dumnezeiesc vas te-a făcut pe tine Apostole, cel ce cu osârdie ai alungat negura păgânătăţii. iar lumea ai luminat cu învăţătura Lui Hristos şi cu strălucirea prea înţeleptelor tale cuvinte la adevărata credinţă pe mulţi i-ai adus. Pentru aceea şi noi te lăudam pe tine cântând:
Bucură-te, Simone, de Dumnezeu înţelepţite şi preafericite;
Bucură-te, cel ce prin viaţă curată, ales al Domnului te-ai arătat;
Bucură-te, propovăduitorule al tainelor lui Hristos;
Bucură-te, ritorul cel bine-grăitor al Bisericii;
Bucură-te, mare învăţător al neamurilor;
Bucură-te, al credincioşilor născător, prin râvna propovăduirii;
Bucură-te, prin cuvântul căruia întunericul s-a alungat;
Bucură-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, lumina celor întunecaţi cu păgânătatea;
Bucură-te, luminătorul cereştilor cunoştinţe;
Bucură-te, lumină mai strălucitoare decât soarele;
Bucură-te, primitorul Duhului Sfant, care ţi-a dăruit strălucirea;
Bucură-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 4-lea:

La Cana Galileii, Apostole Născătoarea de Dumnezeu era alături de tine, iar la nunta au fost chemaţi şi Iisus şi Ucenicii Săi şi pentru că nu mai era vin, Maica lui Dumnezeu L-a rugat pe Hristos să facă minunea, drept pentru care te socotim pe tine mare şi întâi rugător al Maicii Domnului. Pentru aceasta împreună cu toţi cei ce te cinstesc pe Tine îi cântăm: Aliluia.

Icosul al 4-lea:

După porunca Maicii lui Dumnezeu, cei ce slujeau au adus vasele cele făcute din piatră, care luau fiecare câte două sau trei vedre, şi după cum le-a zis, cu apă pe toate până sus le-au umplut. Apoi după ce Mântuitorul apa în vin a prefăcut, îinceput al minunilor s-a petrecut, drept pentru care pe tine pricinuitorul minunii te lăudăm zicând:
Bucură-te, mirele sufletelor curate;
Bucură-te, cel ce pe Hristos la nuntă L-a primit;
Bucură-te, mirele din Cana, cel pururea binecuvântat;
Bucură-te, cel ce la cererea Maicii Domnului, primitor al minunii te-ai arătat;
Bucură-te, cel ce nuntă cu alai dumnezeiesc ai primit;
Bucură-te, cel ce, ca mire, de Născătoarea de Dumnezeu ai fost ocrotit;
Bucură-te, cel ce mire prea cinstit te-ai arătat;
Bucură-te, cel ce împreună cu naşii te-ai minunat;
Bucură-te, ca împreună cu naşii vinul cel dumnezeiesc aţi gustat;
Bucură-te, cel ce dai binecuvântarea ta, celor ce pentru bucuria nunţii ţie cu credinţă se roagă;
Bucură-te, cel ce ocrotitor al mirilor te-ai arătat;
Bucură-te, cel ce dezlegi inimile tuturor celor ce prin tine se roagă pentru nuntă cinstită;
Bucură-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 5-lea:

Sfinte Apostole, după ce Mântuitorul a săvârşit la Cana Galileii minunea, inima ta s-a lipit de dragostea lui şi te-ai învrednicit a-I fi ucenic cu mult zel pentru toată viaţa şi ţi-ai arătat râvna şi strîdania de a-I sluji prin cuvânt şi cu viaţa ta bineplăcută, pentru care noi cei ce ne plecăm genunchii înaintea sfintelor tale Moaşte, mulţumind cântăm lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 5-lea:

Râvnitorul propovăduitor Apostol al lui Hristos, înaintea păgânilor şi tiranilor ai predicat pe Dumnezeu Cuvântul ajungând până în Egipt şi Mauritania şi aprinzând în sufletele oamenilor, candelă nestinsă a mărturisirii lui Hristos. Drept aceea toţi te socoteau pe tine, mare ucenic al Domnului, pentru care noi te cinstim şi ne închinăm sfintelor tale Moaşte zicând:
Bucură-te, cel ce pe locuitorii Egiptului i-ai încreştinat;
Bucură-te, cel ce în Mauritania Cuvântul lui Dumnezeu cunoscut L-ai făcut;
Bucură-te, cel ce peste tot ca şi cunoscător al minunilor lui Hristos ai propovăduit;
Bucură-te, cel ce familii de creştini ai format;
Bucură-te, cel ce peste tot pe mirii i-ai binecuvântat;
Bucură-te, cel ce aduci binecuvântarea în familii;
Bucură-te, cel ce eşti ocrotitorul familiilor creştine;
Bucură-te, cel ce pretutindeni ai insuflat nădejdea mântuirii;
Bucură-te, cel ce pe părinţi şi pe copii la Hrisos i-ai adus;
Bucură-te, cel ce ai descoperit oamenilor pe Hristos;
Bucură-te, cel ce ai izbăvit pe oameni de închinarea la idoli;
Bucură-te, al minunilor lui Dumnezeu bun lucrător;
Bucură-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 6-lea:

Cu darul dat ţie de Dumnezeu, întrutot lăudate Apostole Simone, duhurile cele rele care învrăjbesc pe oameni, cu cuvântul tău se izbăvesc şi toate neînţelegerile din familii se izgonesc, bolile fug, mulţimea patimilor sufleteşti se îndepărtează, drept pentru care cântăm lui Dumnezeu alături de tine: Aliluia.

Icosul al 6-lea:

Prin darul dat ţie de Dumnezeu, Sfinte Apostole Simone, ţi-a poruncit ţie cu limbă nouă, cu care niciodată nu ai grăit, să vesteşti Cuvântul până în Britania, după care întorcându-te în părţile răsăritului, în ţara Perşilor ai propovăduit pe Dumnezeu Cel din Treime mărit, pentru care-ţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce până în Britania Cuvântul lui Dumnezeu L-ai făcut cunoscut neamurilor;
Bucură-te, cel ce în limbi noi ai grăit;
Bucură-te, cel ce peste şerpi şi scorpii ai călcat;
Bucură-te, cel ce neamurile le-ai botezat;
Bucură-te, cel ce bolnavi ai tămăduit;
Bucură-te, cel prin care durerile sufleteşti s-au tămăduit;
Bucură-te, cel ce pe cei din întuneric i-ai izbăvit;
Bucură-te, cel ce pe demoni cu puterea lui Hristos i-ai izgonit;
Bucură-te, că în numele lui Hristos alese minuni ai făcut;
Bucură-te, prin care lumea de cei rai s-a mântuit;
Bucură-te, prin care întunericul s-a risipit;
Bucură-te, ca împreună cu ingerii eşti lui Dumnezeu lăudător;
Bucură-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu râvnitorulel

Condacul al 7-lea:

Văzând înmulţirea creştinilor în a lor ţară, persanii ce nu cunoşteau adevărata credinţă, prinzându-te Apostole te-au supus la nenumărate chinuri şi patimi pe care le-ai răbdat cu multă bărbăţie în timp ce slăveai pe Dumnezeu şi cântai: Aliluia.

Icosul al 7-lea:

Mărgăritarul cel de mare preţ, cel ascuns al inimii tale, în lume l-ai pus înainte Sfinte Apostole Simone şi tuturor l-ai propovăduit, ca Născătoarea de Dumnezeu fiind alături la nunta ta din Cana Galileii, ţi-a pricinuit minunea prefacerii apei în vin, învăţându-i pe toţi că mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului, pentru care şi noi aducem cântare grăind:
Bucură-te, al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu lăudător;
Bucură-te, ca împreună cu Apostolii pe Maica lui Dumnezeu ai cinstit;
Bucură-te, cel ce cu Apostolii Născătoarei de Dumnezeu împreună v-aţi rugat;
Bucură-te, cel ce Fecioarei Maria cântări de mulţumire i-ai adus;
Bucură-te, cel ce ai arătat că Maica Stăpânului pe cele în lipsa le împlinelte;
Bucură-te, cel ce pe Maica Domnului, ca pe izvorul bunptăţilor ai vestit;
Bucură-te, prin care lumea pe Stăpâna Cerurilor a cunoscut;
Bucură-te, cel prin care credinţa s-a răspândit;
Bucură-te, cel ce la răstignirea Fiului pe mama Lui Iisus ai sprijinit;
Bucură-te, cel ce galileean fiind de Sfânta Fecioară apropiat ai fost;
Bucură-te, cel ce ai arătat oamenilor folosul rugăciunilor făcute către Maica Domnului;
Bucură-te, părtaşule al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 8-lea:

Între cei de sus stând înaintea Stăpânului, Celui ce te-a preamărit pe tine, şi luminat ucenic al Său te-a arătat, Apostole Simone, îndreptează viaţa noastră cu puterea rugăciunilor tale şi luminează-i pe toţi cei care se închină Sfintelor Tale Moaşte şi săvârşesc cu credinţă pomenirea ta lăudând pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia.

Icosul al 8-lea:

Arătat te-ai făcut marginilor lumii cu lumină strălucind şi focul Duhului Sfant luând, în chip luminos oamenilor te-ai arătat Apostole a lui Hristos Simone, cel ce ai zis celor ce te chinuiau: „râvnind patima ta Hristoase, sufăr moarte pe cruce răstignire răbdând” pentru care cu umilinţă cântăm:
Bucură-te, cel cei ai urmat şi în pătimire pe Hristos Domnul;
Bucură-te, întâiule mire care mărturisind pe Hristos ai fost răstignit;
Bucură-te, cel ce şi în Africa ai fost prigonit;
Bucură-te, cel ce pe Hristos în Britania L-ai vestit;
Bucură-te, cel ce în Răsărit te-ai întors;
Bucură-te, cel ce în ţara Perşilor prigoane ai răbdat;
Bucură-te, cel ce peste tot mânia păgânilor ţi-ai atras;
Bucură-te, cel ce în Persia ai fost pentru ultima oară întemniţat;
Bucură-te, cel ce în oraşul Snanir credincioşii te-au slăvit;
Bucură-te, cel ce şi în temniţă pe Hristos L-ai vestit;
Bucură-te, cel ce mulţi ucenici în Persia ai avut;
Bucură-te, ca mulţi dintre ei împreună cu tine au pătimit;
Bucură-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 9-lea:

Cel ce pe Hristos L-ai mărturisit Apostole Simone, cel ce urmărea Lui în toată viaţa ta ai căutat, Evanghelia pretutindeni cunoscută făcând, ai fost întru totul urmaş al Domnului şi ca şi ceilalţi Ucenici la moarte ai fost osândit, pe cruce răstignit şi apoi îngropat ca unul ce ai avut râvnă fierbinte către învăţătorul, pentru care te lăudăm şi împreună cântăm: Aliluia.

Icosul al 9-lea:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi cu cântări să cinstim pe Apostolul şi ucenicul lui Hristos, pe preacinstitul Simon, care pretutindeni a slăvit minunile Domnului şi care cu moarte pe cruce s-a proslavit, Stăpânului Său până la moarte urmând şi cale la ceruri făcându-şi, drept pentru care laude ca acestea îi aducem:
Bucură-te, cel ce prin răstignirea ta ai urmat întru toate pe Domnul;
Bucură-te, purtătorule al rănilor lui Hristos;
Bucură-te, cel ce în cuie pentru credinţa în Hristos ai fost bătut;
Bucură-te, ca Domnul Hristos a pus pe capul tău cununa scumpă;
Bucură-te, că dumnezeiescul tău suflet la cer s-a dus;
Bucură-te, că cetele îngerilor te-au primit cu cântări;
Bucură-te, că sufletul tău pe Domnul, ca pe o jertfă l-a primit;
Bucură-te, că apostolia prin mucenicie ţi-ai sfinţit;
Bucură-te, al patimilor Domnului următorule;
Bucură-te, că înainte de răstignire ai fost chinuit;
Bucură-te, că toate chinurile Lui în trupul tău le-ai inchipuit;
Bucură-te, cel ce în afara cetăţii SNANIR ai pătimit;
Bucură-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 10-lea:

Jertfind lui Dumnezeu, prea desăvârşit jertfa cea fără de sânge, te-ai jertfit pentru Dânsul Apostole Simone, făcându-te pe tine propovăduitor al neamurilor, apostol, învăţător şi cu râvnă cuvântător de Dumnezeu. Pentru aceasta alături de învăţătorul stai şi împreună cu cei ce te cinstesc şi se închina Moaştelor tale cânţi lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 10-lea:

Sicriul Moaştelor tale, cu dumnezeiescul Dar, izvorăşte râuri de tămăduiri celor ce au trebuinţă şi izbăveşte de patimi, dezleagă suferinţele cele amare, curăţă de patimi şi îneacă duhurile cele necurate ale tuturor celor ce cu credinţă se roaga şi-ţi aduc laude ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Ucenice, al lui Hristos propovăduitorule;
Bucură-te, cel ce prin minuni ţi-ai întărit propovăduirea;
Bucură-te, ca pentru propovăduire ţi-ai atras răstignirea pe cruce;
Bucură-te, cel ce ai izgonit diavolii prin cuvântul tău;
Bucură-te, că la rastignirea ta cununa lui Hristos ai primit;
Bucură-te, cel ce patimile Domnului ai iubit;
Bucură-te, că văzând răbdarea ta mulţimea în Hristos a crezut;
Bucură-te, ziceau cei ce patima ta au văzut;
Bucură-te, cel ce te rogi pururea pentru noi;
Bucură-te, al tinerilor căsătoriţi ocrotitor;
Bucură-te, cel ce pentru familiile credincioşilor mijloceşti;
Bucură-te, cel ce-i împaci pe cei învrăjbiţi;
Bucură-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 11-lea:

Ca un ucenic preaales al celui ce de bună voie pe Cruce S-a pironit, Stăpânului tău până la moarte urmând, Sfinte Apostole, te-ai rugat pentru cei ce te prigoneau, întărind prin răbdarea ta pe cei ce cu tine lăudau şi Cântau lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 11-lea:

Sfinte Apostole Simone, dumnezeiescul râvnitor, cel ce ai strălucit cu lumina cununii tale când pe cruce ai fost răstignit, primind chipul cel luminos al muceniciei, ai luminat inimile celor ce împreună cu tine mărturiseau pe Hristos. Drept aceea pe toţi cei ce se închină Sfintelor tale Moaşte, puterea mărturisirii o dăruieşti şi-i înveţi pe toţi să-ti cânte:
Bucură-te, Apostole Simone, nume prea scump şi de mare pret al credincioşilor noştri;
Bucură-te, ocrotitorul acestui Sfânt lăcaş;
Bucură-te, că de mânia viitoare izbpveşti pe cei ce te cinstesc;
Bucură-te, povăţuitorul tinerilor;
Bucură-te, ajutătorul bătrânilor;
Bucură-te, împlinirea rugăciunilor fecioarelor;
Bucură-te, cel ce păzeşti şi călăuzeşti paşii pruncilor;
Bucură-te, al celor lipsiţi ajutător;
Bucură-te, al celor în necazuri sprijinitor;
Bucură-te, alinarea cea blândă a bolnavilor;
Bucură-te, îndreptător al celor rătăciţi;
Bucură-te, cel ce dăruiesti celor legaţi slobozire;
Bucură-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 12-lea:

Bolile cumplite, neputinţele şi necazurile de tot felul alungă-le, Sfinte Apostole Simone, de la toţi cei ce te cheamă cu credinţă şi cinstesc Sfintele tale Moaşte, oprind năvălirile vrăjmaşilor, curăţind pe oameni de cumplitele lor patimi şi dând tămăduiri tuturor celor ce lăudându-te pe tine, cânta lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 12-lea:

Între cei de sus stând înaintea Stăpânului, Celui ce te-a preamărit
pe tine şi ucenic al Său luminat te-a arătat, Apostole Simone, cel ce ai milă şi îndurare de la Maica Dumnezeului Nostru, cu dumnezeieştile tale rugăciuni străluceşti şi cu dumnezeiască lumină, cea neapusă, luminezi pe toţi cei ce se închină şi cinstesc sfintele tale Moaşte, lăudându-te pe tine aşa:
Bucură-te, Sfinte Apostole Simone, propovăduitorul veşniciei;
Bucură-te, cel ce în chip de limbi de foc pe Duhul, Sfant ai primit;
Bucură-te, cel ce din izvorul dumnezeiesc ai băut;
Bucură-te, cel ce adapi sufletele credincioşilor;
Bucură-te, cel ce eşti podoabă preacinstită a Apostolilor;
Bucură-te, mijlocitorule şi folositorule al tuturor credincioşilor;
Bucură-te, sănătatea trupească a celor bolnavi;
Bucură-te, curăţenia gândurilor noastre cele rele;
Bucură-te, pricinuitorul nunţii celei tainice;
Bucură-te, nădejdea tinerilor ce aşteaptă binecuvântarea nunţii;
Bucură-te, podoaba bisericii noastre;
Bucură-te, cel ce patronezi, ajuţi şi aperi Sfânt locaşul acesta;
Bucură-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 13-lea:

O întru tot lăudate Sfinte Apostole Simone, cel cu nume de râvnă numit, având fierbinte dragoste pentru Hristos, ai răbdat, prigoana, chinurile şi răstignirea pe cruce. Pentru aceasta alături de Domnul Hristos fiind şi cu cetele cele înalte locuind, ucenice al Mântuitorului şi al nostru păzitorule, roagă-te neîncetat să ne izbăvească pe noi din nevoi, cere pace la toata lumea, iertare de greşeli, mântuire şi biruinţă asupra celui rău, iar pe noi toţi, cei ce ne închinăm Sfintelor Moaştelor tale, ne învredniceşte veşnicei împărăţii ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia.
(Acest Condac se zice de 3 ori, după care se zice iaraşi Icosul 1 şi Condacul 1, după care se citeşte rugăciunea Sfântului.)

Rugăciune:

Sfinte Apostole Simone, cel ce de dumnezeiască dragoste te-ai umplut şi prin viaţa ta cea sfântă şi prin sfârşitul tău de chinuri muceniceşti, batjocoriri şi moarte ai primit, ţie Sfinte cu umilinţă şi cu căldură, înălţându-ne gândurile, ne rugăm caută din înălţimea cea plină de slavă a cerurilor, unde alături de Stăpânul şi Domnul nostru Hristos sălăşluire veşnică ţi-ai dobândit, izbăveşte de la noi patimile, necazurile şi bolile noastre sufletesti şi trupeşti.
Pe tine, cel ce ai îndrăznire la Maica Domnului, te rugăm mijloceşte pentru toţi cei ce au trebuinţă de milă şi ajutor. Ascultă rugile noastre, fii nouă după nevoile noastre ale fiecăruia: celor neliniştiţi – liniştitor, celor asupriţi – apărător, celor în primejdii – izbăvitor, celor învăluiţi în păcate – îndreptător, bolnavilor – deplin vindecător, tinerilor – îndrumător şi luminător al minţilor, celor săraci – bogăţie neîmpuţinată şi tuturor celor ce se roagă ţie – grabnic ajutător.
Roagă-te pentru noi, Sfinte Apostole, iubitorului de oameni Dumnezeu, ca să nu ne lase să rătăcim prin răspântiile păcatului, ci să ne lumineze mintea şi inima, cu lumina harului Său, pentru ca întăriţi fiind cu acest har, să ne învrednicim ca, în cealaltă parte a vieţii noastre să sălăşluim în locaşurile drepţilor.
Sfinte Apostole Simone, ai propovăduit izbăvirea de sub păcat prin unirea cu Hristos, arătând ca acela care nu este mânat de păcat, acela nu este robit de patimile sufleteşti şi trupeşti, pe tine dar te rugăm întăreşte-ne în această luptă a fiecăruia dintre noi cu patimile, încredinţându-ne prin ajutorul tău că nu suntem şinguri.
Sfinte Apostole, Tu, mirele cel din Cana Galileii, ocroteşte prin puterea ta toate familiile şi îndepărtează toate neînţelegerile vieţii casnice, ajută-i pe tinerii care doresc să întemeieze familii creştine să scape de orice legătură pusă asupra lor cu răutate şi ură şi ascultă-i pe toţi cei ce se roagă pentru nuntă cinstită şi fără de păcat. Roagă-te lui Hristos, să trimită familiilor noastre harul Său, ca să înceteze cugetele noastre cele rele şi aprinde în noi evlavia primilor tăi credincioşi ca astfel să biruim meşteşugirile diavoleşti şi făcându-ne părtaşi dumnezeiescului har, să ne întărim familiile noastre şi să sporim în viaţa cea neprihănită.
Sfinte Apostole Simone, nădejdea credincioşilor noştri şi mijlocitorul nostru, apără-ne pe noi cei ce te cinstim pe tine şi nu încetam a te ruga să domnească între noi pacea, unitatea şi înţelegerea; să fie între noi dragoste între păstori şi oi, între clerici şi mireni, între întâistătători şi supusi; roagă-te Sfinte Apostole să se îndepărteze de la noi smintelile, tulburările, schismele – pentru că toate acestea sunt dăunătoare sufletelor caselor noastre şi la toată obştească vieţuire creştinească.
Te rugăm, Sfinte Apostole Simone, ca pe toţi cei pe care Dumnezeu ni i-a dat spre călăuzire, să-i ai întotdeauna spre mila ta cea îndurătoare, spre a gusta din slava cea neveştejită a sfinţilor şi drepţilor în Împărăţia lui Dumnezeu, cea gătita lor, după cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinarea, împreună şi Celui fără de început al Său Părinte şi Prea Sfântului şi Bunului şi de viaţă Făcătorului Său Duh, în vecii vecilor. Amin.

*

1

Acatistul Sfantului Amfilohie de la Poceaev – Sfânt Preacuvios Părinte! (12 mai)

După obişnuitul început se zice:

Condacul 1:

Alesule al lui Hristos şi noule făcător de minuni al mânăstirii Poceaev, grabnic mângâietor al celor aflaţi în suferinţe şi celor bolnavi binecuvântat tămăduitor te-ai arătat, Preacuvioase Părinte Amfilohie. Pentru aceasta, cu dragoste lăudând viaţa ta bineplacută lui Dumnezeu, cântări de laudă pentru tine îi aducem. Tu însă, ca un rugător cu îndrăznire către Dânsul şi fierbinte mijlocitor, cere pentru toţi care vin la tine cu credinţă, izbăvire de necazurile sufleteşti şi trupeşti, căci din inimă strigăm către tine: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Amfilohie, ocrotitorul şi tămăduitorul nostru cel minunat!

Icosul 1:

Asemănatu-te-ai, Preacuvioase, Arhanghelului Rafail, care aduce înaintea lui Dumnezeu rugăciunile celor aflaţi în suferinţă, şi sănătate prin harul Preasfintei Treimi din cer ne trimite. Aşa, ca un mare doctor te-ai arătat, vindecându-ne, Părinte, de nenumăratele boli. Noi însă, aducându-ne aminte preaslavita ta viaţă, îţi cântăm ţie:
Bucură-te, sfânt vlăstar al pământului Volani;
Bucură-te, al părinţilor cucernici copil binecuvântat;
Bucură-te, că din copilărie în adevărata credinţă ai fost crescut;
Bucură-te, că din copilărie rugăciunea şi curăţia trupească ai îndrăgit;
Bucură-te, că din tinereţe ai strălucit în cucernicie;
Bucură-te, moştenitor al virtuţilor părinteşti;
Bucură-te, că din tinereţe de la tatăl tău te-ai deprins a vindeca iscusit;
Bucură-te, al evlaviei şi smereniei maicii tale următor;
Bucură-te, că duşman al poftelor trupeşti fiind, fecioria şi curăţia trupului ţi-ai păstrat;
Bucură-te, înarmare cu înţelepciune împotriva patimilor;
Bucură-te, biruitor cu smerenia al mândriei vieţii;
Bucură-te, plinitor al poruncilor lui Hristos, al dragostei de Dumnezeu şi aproapele;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Amfilohie, ocrotitorul şi tămăduitorul nostru cel minunat!

Condacul al 2-lea:

Văzând peste tine dreapta lui Dumnezeu, care cu adevărat te acoperea, şi înţelegând deşertăciunea acestei vieţi, ai renunţat la toate ispitele lumii viclene şi ai venit pe muntele Poceaev. Şi pe tine însuţi jertfă Ziditorului în cinul monahal te-ai adus, neîncetat cântându-l: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Desăvârşită dreaptă socoteală la tine au aflat cei drept credincioşi, văzându-ţi viaţa bineplacută lui Dumnezeu. Iar tu, multă dragoste pentru Hristos în inimă având, ca un Părinte i-ai îngrijit. Din înălţimea cerului, dumnezeiesc dar ai primit şi l-ai pus în lucrare, învăţând pe cei începători în viaţa duhovnicească. Pentru aceasta te lăudăm, strigând:
Bucură-te, împlinitor al voii Atotţiitorului;
Bucură-te, iconom al mântuirii aproapelui;
Bucură-te, dobândire a Duhului Sfânt;
Bucură-te, luminătorul celor rătăciţi în întunericul necredinţei;
Bucură-te, mângâietorul celor aflaţi în necazuri şi suferinţe;
Bucură-te, osârdnic hrănitor al creştinilor;
Bucură-te, ostaş al Bisericii pământeşti;
Bucură-te, alungător al cetelor diavoleşti;
Bucură-te, următor al Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, vădire a ereticilor;
Bucură-te, învăţătorule al pocăinţei;
Bucură-te, izbăvitorul celor din robia păcatului;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Amfilohie, ocrotitorul şi tămăduitorul nostru cel minunat!

Condacul al 3-lea:

Întărit fiind de puterea lui Dumnezeu, cu bărbăţie te-ai ridicat la înălţimea nepătimirii fericite şi primind de la El multe daruri binecuvântate, pentru mântuirea aproapelui le-ai folosit. Pentru aceasta, nu încetai a-L lăuda pe Milostivul Dumnezeu, cu smerenie cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Având darul vindecării, cu adevărat te-ai arătat izvor minunat al harului pe muntele Poceaev, Părinte Amfilohie. Pentru aceasta, cu pocăinţă şi credinţă mulţime de bolnavi la tine veneau şi primind în dar vindecare, prin puterea rugăciunilor tale, cu mulţumire îţi strigau:
Bucură-te, tămăduitor, prin puterea Celui Preaînalt, de incurabile boli;
Bucură-te, că prin puterea Aceluiaşi pe morţi i-ai înviat;
Bucură-te, că pe orbi văzători i-ai făcut;
Bucură-te, că celor surzi auzul şi celor muţi graiul le-ai deschis;
Bucură-te, îndreptător al oaselor sfărâmate;
Bucură-te, că şira spinării, celor bolnavi le-o întăreai;
Bucură-te, că mâinile şi picioarele uscate le-ai umplut de viaţă;
Bucură-te, că trupurile opărite le-ai înnoit;
Bucură-te, că rănile şi infecţiile urât mirositoare le-ai curăţit;
Bucură-te, că părţile trupului ce trebuiau amputate, în chip minunat le-ai vindecat;
Bucură-te, ca ai daruit minte sănătoasă celor lipsiţi, prin rugăciunile tale către Născătoarea de Dumnezeu;
Bucură-te, că ai izbăvit cu numele lui Hristos pe cei posedaţi de duhuri necurate;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Amfilohie, ocrotitorul şi tămăduitorul nostru cel minunat!

Condacul al 4-lea:

Prin darul clarvederii pe neaşteptate dăruit ţie de la Dumnezeu, ai luat cunoştinţă de furtuna invaziei cotropitorilor, cunoscând din acea clipă sufletele şi vieţile celor ce veneau la tine. Şi plin de dragoste pentru cucernicie fiind, păcatele cele nemărturisite le vădeai, aducând bogată roadă de pocăinţă. Către aceasta şi noi râvnim, cu inima curată să strigăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Ascultător cuminte al cuvintelor Evangheliei şi înţelept împlinitor al lor te-ai arătat, Preacuvioase. Pentru ele hotărât ai păşit pe calea jertfei, lipsurilor şi suferinţelor, neîncetat lui Hristos urmând. Deci minunându-ne noi de o astfel de urmare a Mântuitorului, cu umilinţă şi inimă înfrântă către tine strigăm:
Bucură-te, dorire adevărată de a fi cu Hristos împreună;
Bucură-te, neîncetată căutare a luminii Feţei Lui;
Bucură-te, osârdnic împlinitor al voturilor monahale;
Bucură-te, harnic lucrător în via lui Hristos;
Bucură-te, lumina strălucitoare, ce ne călăuzeşti spre mântuire;
Bucură-te, cetate aflată în vârful muntelui, către care credincioşii se îndreaptă;
Bucură-te, solie a cucerniciei, care-i izbăveai pe oameni din stricăciunea sufletească;
Bucură-te, că toate cu jertfelnicie le săvârşeai;
Bucură-te, iubitor al cuviincioşiei şi smereniei lui Hristos;
Bucură-te, aflător al liniştii cereşti încă de aici, de pe pământ;
Bucură-te, rău al harului lui Dumnezeu;
Bucură-te, potolire a setei celor ce cu credinţă se apropie;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Amfilohie, ocrotitorul şi tămăduitorul nostru cel minunat!

Condacul al 5-lea:

Apărător, de Dumnezeu trimis, al Catedralei Sfintei Treimi din Lavra Poceaev te-ai arătat, Cuvioase, apărând-o de profanare şi pustiire. Căci pe prigonitorii atei cu curaj i-ai alungat din biserică, chemându-i pe credincioşi să apere până la moarte credinţa în Hristos şi lui Dumnezeu Celui în Trei Ipostasuri fără teamă să-l cânte: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Osârdnic apărător al Mânăstirii Poceaev şi pildă pentru poporul lui Dumnezeu văzându-te pe tine hulitorii cei răi, s-au pornit asupră-ţi şi ţi-au pricinuit nenumărate suferinţe şi supărări; noi însă, cântare de laudă îţi aducem, strigând:
Bucură-te, pătimitorule pentru mărturisirea neînfricată a credinţei;
Bucură-te, pururea închinare lui Dumnezeu cel în Treime preaslăvit;
Bucură-te, urmare a lui Hristos cu sfântă îndrăzneală;
Bucură-te, că ai fost închis împreună cu cei îndrăciţi şi furioşi;
Bucură-te, mult răbdător în chinuri cumplite;
Bucură-te, cuget necârtitor în suferinţe;
Bucură-te, inimă fără de ură către chinuitori;
Bucură-te, chip strălucind de dragostea dumnezeiască;
Bucură-te, priveghere şi rugă în lungile încercări;
Bucură-te, neostenită chemare în ajutor a Născătoarei de Dumnezeu;
Bucură-te, că în Dumnezeu ţi-ai pus toată nădejdea;
Bucură-te, că de credinţa şi nădejdea ta nu te-ai ruşinat;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Amfilohie, ocrotitorul şi tămăduitorul nostru cel minunat!

Condacul al 6-lea:

Propovăduitor al pocăinţei şi vieţii cucernice învăţător te-ai arătat, Părinte Amfilohie, căci înainte de a vindeca trupurile, tămăduiai de păcate şi nelegiuiri sufletele celor ce veneau la tine. Şi aşa ne-ai învăţat, Cuvioase, că suferinţele şi bolile ne cuprind pentru că nu avem o viaţă plăcuta lui Dumnezeu; ci numai prin pocăinţă vindecare vom căpăta, cu bucurie cântând: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Prin judecată duhovnicească de Dumnezeu dăruită ţie, ai strălucit, Părinte, îndreptând-o spre purtarea de grijă de suflete şi din robia patimilor izbăvindu-i pe cei ce te-au urmat. Primeşte acum de la noi aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, sabie ascuţită a smereniei şi dragostei, care tai cursele duşmanilor;
Bucură-te, următor al Apostolilor, întărirea credinţei ortodoxe;
Bucură-te, ascet curajos, al voturilor monahale cu râvnă împlinitor;
Bucură-te, împreună vorbitor cu îngerii şi al celor ce poartă chipul îngeresc îndrumător;
Bucură-te, rob credincios al lui Dumnezeu, urmaş al mărturisitorilor credinţei;
Bucură-te, Părinte mult milostiv, lauda Preacuvioşilor;
Bucură-te, preot de Dumnezeu rânduit, care ai slujit cu sfinţenie Taina Jertfei celei fără de Sânge pentru oameni;
Bucură-te, bun păstor, oricând gata să-ţi dai sufletul pentru oile cele cuvântătoare ale lui Hristos;
Bucură-te, doctor purtător de har, care prin apă şi bucate sfinţite pe bolnavi îi vindecai;
Bucură-te, preot destoinic, care prin puterea harului lui Dumnezeu grabnic le ajuţi tuturor;
Bucură-te, izvor dăruit de Dumnezeu, de viaţă dătător şi tămăduitor;
Bucură-te, cel plin de dragostea lui Hristos, ridicare a celor căzuţi şi îmbărbătare a deznădăjduiţilor;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Amfilohie, ocrotitorul şi tămăduitorul nostru cel minunat!

Condacul al 7-lea:

Unindu-te cu Hristos în inima ta, chemai cu buzele preadulcele Lui Nume şi prin focul harului, sufletul biserică cinstită ţi-ai făcut. Deci şi pe noi ne-ai învăţat că mintea şi inima din lume să le îndepărtăm şi spre Dumnezeu să le atintim, şi aşa întru bucuria cea veşnică să-l cântăm: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Odraslă a Apostolilor, care erau gata să moară pentru a se uni cu Hristos, te-ai arătat, Părinte, când cei fără de lege şi ticăloşiţi au vrut să te omoare în cimitirul monahal. Însă prin dragostea jertfelnică a fratelui Irinarh, ai fost salvat în ultima clipă de la moarte. Prin această faptă şi noi întăriţi fiind în Dumnezeu, către tine grăim:
Bucură-te, iubitor de Hristos din tinereţile tale;
Bucură-te, desăvârşita jertfire a sufletului şi a trupului;
Bucură-te, voinţa încredinţată lui Dumnezeu;
Bucură-te, neclintită nădejde în Dânsul, izvorătoare de mântuire;
Bucură-te, că înainte de moarte ai murit patimilor;
Bucură-te, că încă de pe pământ viaţă veşnică împreună cu Hristos ai gustat;
Bucură-te, chip desăvârşit al credinţei şi dragostei;
Bucură-te, oglindă a nădejdii neclătinate;
Bucură-te, moştenitor al smereniei lui Hristos;
Bucură-te, următor al milostivirii Lui;
Bucură-te, neîncetată amintire de ceasul morţii;
Bucură-te, că prin aceasta mrejele vrăjitorului le-ai învins;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Amfilohie, ocrotitorul şi tămăduitorul nostru cel minunat!

Condacul al 8-lea:

Minune mare ni se arată numele tău, fericite, împreună cu al Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi cu al Preacuviosului Iov, celor ce vă chemam într-ajutor; rugăciunea noastră este neputincioasă, însă la voi alergăm, ca de grelele neputinţe şi boli degrab să ne izbăviţi, şi împreună lui Dumnezeu cu bucurie să cântăm: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Învăpăiat de dumnezeiască dragoste, hrăneai cu sfinţenie mulţimea care ca la un mare stareţ venea la Malaia Ilovita, unde ai fost alungat. Şi cu milostivire durerile lor le potoleai, pe mulţi la o viaţă plăcută lui Dumnezeu călăuzindu-i. Astfel şi noi, prin chipul vieţii tale întăriţi în adevăr şi cucernicie, te chemăm:
Bucură-te, noule doctor fără de arginţi;
Bucură-te, sfinte, întărire a adevăratei credinţe;
Bucură-te, robul lui Dumnezeu, care te-ai făcut toate tuturor şi pe mulţi la Hristos i-ai adus;
Bucură-te, slujitor smerit, care pe cei ce te supărau îi miluiai şi îi iubeai;
Bucură-te, păstor înţelept, care le-ai dăruit oamenilor nădejdea mântuirii;
Bucură-te, stareţ purtător de har, care ai reînnoit sufletele celor ce se pocăiau;
Bucură-te, Părinte sfânt, că ai îndreptat inimile fiilor către parinţi;
Bucură-te, învăţător al pocăinţei, care spălai cu harul de Sus conştiinţa celor ce se pocăiau;
Bucură-te, prooroc al Dumnezeului Celui Viu, care ai turnat untdelemnul milei peste cei suferinzi;
Bucură-te, glas de tunet al lui Dumnezeu, înfricoşător vrăjmaşilor credinţei;
Bucură-te, dobândire a Simplităţii ce ruşinează înţelepciunea acestui veac;
Bucură-te, slujitorul Adevărului, care luminezi mintea celor smeriţi;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Amfilohie, ocrotitorul şi tămăduitorul nostru cel minunat!

Condacul al 9-lea:

Plină de nenumărate suferinţe şi nedreptăţi a fost viaţa ta şi prin acestea dracii şi oamenii răi căutau să te rănească, însă nimic n-au izbutit; iar noi am căpătat în tine un stâlp neclintit al credinţei şi un izvor nesecat al dragostei, întru acestea sporind şi har îmbelşugat dobândind, până la fericita ta adormire cu evlavie ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

În toate zilele şi clipele vieţii tale, nenumărate rugăciuni către Preacurata Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare ai înălţat, Părinte, preacinstind mărirea şi dragostea ei de Maică pentru noi, păcătoşii. Acum însă, în mânăstirea ta, laude îţi aducem tie şi Preacuviosului Iov, avându-te grabnic mijlocitor şi rugător neîncetat către Maica Domnului:
Bucură-te, alesul Maicii Domnului;
Bucură-te, ostaş încununat al sfantului ei lăcaş;
Bucură-te, cinstire cu sfinţenie a Icoanei făcătoare de minuni a Preacuratei;
Bucură-te, închinare cu evlavie înaintea tălpii Maicii Domnului;
Bucură-te, cântare de preamărire a Pururea Fecioarei în toate zilele;
Bucură-te, nădăjduire în milostivirea Ei;
Bucură-te, că sfântului Iov, prin luptele monahale şi mărturisire te-ai asemănat;
Bucură-te, moştenitor al darului facerii de minuni de la acest mare Părinte;
Bucură-te, lucrător trimis la secerişul duhovnicesc de către Dumnezeu;
Bucură-te, vrednic lucrător în aria lui Hristos;
Bucură-te, cântare a bunăvoinţei împăratului ceresc;
Bucură-te, fugă de slavă şi laudă deşartă;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Amfilohie, ocrotitorul şi tămăduitorul nostru cel minunat!

Condacul al 10-lea:

Îndrumător al mântuirii ne eşti şi acum, Preacuvioase, iar privind noi la trupul tău neputrezit, de deşertăciunea acestei lumi a fugi ne deprindem. Lenea şi nepurtarea de grijă de suflet prin rugăciune şi muncă ne sârguim a le alunga şi întru curăţia duhului şi trupului a petrece ne învăţăm de la tine, din toată inima păzind nădejdea mântuirii şi lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Apărător puternic împotriva relelor ai fost, preafericite: mângâind pe cei în suferinţă, pe bolnavi vindecându-i, pe draci izgonindu-i şi de nenorociri apărându-ne. Până în ziua de astăzi, puterea lui Dumnezeu care în tine sălăsluieşte, le-o arăţi tuturor celor ce cu credinţă şi cu dragoste vin la tine. Pentru aceasta, cu mulţumire îţi cântăm:
Bucură-te, că încă în viaţă fiind, ca la un stareţ sfânt veneau oamenii la tine;
Bucură-te, că torentul de oameni ce caută vindecare la cinstitele tale Moaşte, nesecat se arată;
Bucură-te, vădire a luptătorilor împotriva lui Dumnezeu;
Bucură-te, dezrădăcinare a nelegiuirilor împotrivitoare lui Dumnezeu;
Bucură-te, chip purtător al bucuriei dumnezeieşti;
Bucură-te, că această bucurie nespusă pe mulţi i-ai povăţuit s-o guste;
Bucură-te, inimă întemeiată în adevărată smerenie;
Bucură-te, căci cu această armă, împreună cu rugăciunea, pe demoni i-ai doborât;
Bucură-te, că ai slujit ca un fiu Tatălui Ceresc;
Bucură-te, adevărat ucenic al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, binecuvântată alăuta a Duhului Sfânt;
Bucură-te, comoară luminoasă a Preasfintei Treimi;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Amfilohie, ocrotitorul şi tămăduitorul nostru cel minunat!

Condacul al 11-lea:

Cântare de mulţumire în toate strâmtorările vieţii, lui Hristos neîncetat i-ai adus, plăcutule al lui Dumnezeu. Iar nouă, celor ce avem un astfel de mijlocitor în faţa Domnului şi tare apărător în necazurile ce ne copleşesc, cu adevărat ni se cuvine, după pilda vieţii tale, în suferinţele şi bucuriile noastre lui Dumnezeu să-i cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Mare luminător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, cu razele minunilor şi chipul cucerniciei, încât nici după adormirea ta n-au secat în tine aceste binecuvântări. Căci celor ce cu credinţă de sicriul tău se apropie, le reverşi cu prisosinţă daruri, spre a slăvi pe Dumnezeu, Izvorul tuturor minunilor. Pentru aceasta, cu mulţumire îţi strigăm:
Bucură-te, lauda doctorilor fără de arginţi şi făcătorilor de minuni;
Bucura-te, sănătatea trupurilor şi mântuirea sufletelor noastre;
Bucură-te, mijlocitor al izbăvirii de patimile trupeşti;
Bucură-te, revărsare a binecuvântărilor duhovniceşti;
Bucură-te, lauda renumitei Lavre Poceaev;
Bucură-te, a tuturor înţeleptilor înţeleaptă bunătate;
Bucură-te, salvare a multora de la pierzanie;
Bucură-te, ferire a lor de nenumărate vătămari;
Bucură-te, biruitorul demonilor;
Bucură-te, luminătorul pământului Volani;
Bucură-te, lumină ce risipeşti negura suferinţei;
Bucură-te, icoană ce luminezi întunericul necredinţei;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Amfilohie, ocrotitorul şi tămăduitorul nostru cel minunat!

Condacul al 12-lea:

Prin har ai fost curăţit precum aurul, în focul suferinţelor strălucind cu cununa mărturisirii şi cuviosiei, iar după sfârşitul tău, în Lavra Poceaev te-ai întors. Cu voia Preasfintei Treimi, prin aflarea Moaştelor tale ni te-ai arătat în ultimii ani, sfinte, pe toţi mângâindu-i duhovniceşte. Pentru aceasta bucurându-ne, lui Dumnezeu cel minunat întru sfinţii Săi, cu mulţumire-l cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Cântând viaţa ta cea bineplăcută lui Dumnezeu şi minunile tale, Părinte Amfilohie, a te lăuda după cuviinţă nu suntem vrednici. Însă văzând bunătatea ta faţă de cei neputincioşi, rugamu-te să ne trimiţi a ta binecuvântare, ca prin rugăciunile tale să fim ocrotiţi, şi în nădejdea mântuirii să te lăudăm aşa:
Bucură-te, că ai fost ales de Dumnezeu Tatăl;
Bucură-te, inimă curăţită printr-o viaţă de suferinţă;
Bucură-te, că sufletul tău pentru aproapele ţi l-ai pus;
Bucură-te, moştenitorule al raiului;
Bucură-te, lumină a lumii prin darurile Duhului Sfânt;
Bucură-te, viaţă plină de har;
Bucură-te, că sfinţenia ta e mărturisită prin vindecările de la mormântul tău;
Bucură-te, că prin crucile zugrăvite din nori în ziua proslăvirii tale, Părintele Ceresc te-a proslăvit;
Bucură-te, chip încununat de însuşi Hristos;
Bucură-te, părtaş cu cei drepţi la Cina împărăţiei;
Bucură-te, că în locaşul ceresc fericit petreci;
Bucură-te, că la Prestolul Preasfintei Treimi pentru noi mijloceşti;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Amfilohie, ocrotitorul şi mijlocitorul nostru cel minunat!

Condaculal 13-lea:

O, prea fericite Părinte Amfilohie, tămăduitor minunat şi grabnic ajutător al celor ce aleargă la tine, nu ne lipsi nici pe noi, care cu smerenie cădem către tine, de Simtirea prezenţei tale binecuvântate. Vindecă dar bolile noastre şi suferinţele ni le potoleşte, ca viaţa în pace să ne-o petrecem; iar prin mijlocirea ta către Stăpânul Preaînalt, de tot răul şi toată lucrarea celui viclean izbăvindu-ne, împreună cu tine lui Dumnezeu să-l cântăm: Aliluia!
(de trei ori)

Apoi Icosul 1 şi Condacul 1.

*

1

Acatistul Sfântului Ioan Valahul Noul Mucenic (alcătuit de Preotul Dimitrie Buzatu) (12 mai)

După obişnuitul început se zic

Condacul 1:

Nevoitorului cel tânăr al lui Hristos, mucenicului Ioan Valahul, cu toţii să-i aducem acum cântare de laudă pentru nevoinţele sale, ca celui ce străluceşte în sfintele lăcaşuri cele de sus; şi ca unui apărător al credinţei şi ajutător întru nevoi cu mulţumire să-i cântam:
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Icosul 1:

Îngerii şi oamenii slăvesc pe Dumnezeu pentru nenumăratele faceri de bine arătate către făpturile Sale, din dragoste nesfârşită şi din milostivire fără de margini. Căci în vremi şi în locuri pe care înţelepciunea Sa nepătrunsă le alege au răsărit luceferi călăuzitori, care să lumineze cărările vieţii noastre vremelnice, îndrumându-ne spre cele nestricăcioase. Ca unuia dintre aceşti aleşi, bine-plăcuţi lui Dumnezeu, îţi cântăm ţie, Sfinte Ioane Valahule, laude ca acestea:
Bucură-te, vas ales şi de Dumnezeu preţuit;
Bucură-te, tânăr înţelept şi frumos, prin care credinţa s-a înălţat;
Bucură-te, trandafir odrăslit în pământul Valahiei;
Bucură-te, crin răsădit în grădina cea de sus;
Bucură-te, cel renăscut în duh la Constantinopole;
Bucură-te, că de toate te-ai lipsit, dar pe Hristos ai dobândit;
Bucură-te, cel ce ai înfruntat pe păgâni;
Bucură-te, cel ce ai risipit meşteşugurile satanei;
Bucură-te, părtaş al bucuriilor îngereşti;
Bucură-te, cel ce petreci laolaltă cu toţi sfinţii;
Bucură-te, moştenitor al cereştii împărăţii;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 2-lea:

Deşi tânăr cu vârsta, ai dovedit curată înţelepciune când ai ales mai bine a pătimi pentru Ziditorul şi a muri pentru El, decât a trăi şi a avea câştigare vremelnică; căci ai dorit a te încununa cu cununa muceniciei şi a cânta Domnului: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Slavă Ţie, Atotputernice Doamne, Care dintre noi oamenii şi pentru noi ai ales pe sfinţii Tăi, mucenici, apostoli, cuvioşi şi drepţi, ca să ne arate voia Ta, spre a ne împărtăşi de negrăitele Tale bunătăţi; şi aşa să se proslăvească numele Tău cel întru tot sfânt; iar alesului Tău să-i cântăm:
Bucură-te, Ioane Valahule, de Dumnezeu cinstitorule;
Bucură-te, cel ce vezi şi guşti acum înalte desfătări;
Bucură-te, ocrotitor al orfanilor;
Bucură-te, cel ce scapi din nevoi pe cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, că izbăveşti pe cei ce se află în primejdii;
Bucură-te, mângâierea întristaţilor;
Bucură-te, izvor nesecat de alintări duhovniceşti;
Bucură-te, că luminezi pe cei întunecaţi la minte;
Bucură-te, floare îmbobocită a creştinătăţii;
Bucură-te, far de lumină în cărările tinerimii;
Bucură-te, că pentru legea creştină vitejeste ai luptat;
Bucură-te, cel ce te rogi şi mijloceşti pentru noi toţi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 3-lea:

Credinţa ortodoxă mult a fost încercată de-a lungul vremurilor şi în laturile pământului, ca să se întărească temeliile sale. Ieşind dară, voi, slăviţi mucenici, din rândurile popoarelor, v-aţi pus viaţa pentru întărirea ei, dând liniştea şi sângele vostru pentru întinderea împărăţiei lui Dumnezeu, ca noi cu un glas să putem cânta totdeauna: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Viaţa ta, plină de necazuri şi cu totul lipsită de bucurii pământeşti a fost, preafericite Ioane. Că din copilărie te-au smuls de lângă sânul părinţilor tăi şi te-au purtat pe drumuri nesfârşite în amară robie. Pentru că tuturor împotrivirilor le-ai făcut faţă cu vrednicie, de aceea îţi cântăm laude ca acestea:
Bucură-te, robule, cel ce duci rugăciunea noastră către Stăpânul cel Prea-îndurat;
Bucură-te, cel ce cu vrednicie în veacul al XVII-lea: ai mărturisit pe Hristos
Bucură-te, că pe timpul lui Mihnea, voievodul cel turcit, ţi-a fost dat să pătimeşti;
Bucură-te, că agarenii luându-te rob te-au târât în chinuri spre Ţarigrad;
Bucură-te, cel ce în împărăteasca cetate ai primit cununa muceniciei;
Bucură-te, jertfă bine-primită înaintea Domnului;
Bucură-te, că nu ai ales să te bucuri de cele pământeşti;
Bucură-te, că bucuriile tale, în ceruri ţi le-ai adunat;
Bucură-te, că şi astăzi, tot de acolo, se revarsă milele tale;
Bucură-te, mângâierea maicilor îndurerate;
Bucură-te, aur lămurit în focul încercărilor;
Bucură-te, obraz sfânt, de Domnul mângâiat;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 4-lea:

Trimite-ne nouă, sfinte, de la Dumnezeu hrană de mântuire, ca să nu pierim de mulţimea păcatelor. Căci noianul greşelilor noastre numai nemărginita milostivire a lui Dumnezeu îl poate covârşi; şi aşa, împreună cu tine să-I cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Legat şi bătut, purtat ai fost pe drum lung, în vreme de iarnă; dar nici gerul, nici foamea, nici semnul însângerat al legăturilor nu au slăbit virtutea ta; că pe toate le-ai răbdat cu bărbăţie în trupul tău fraged; pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, mucenic tânăr, dar viteaz;
Bucură-te, cel ce ca şi Stăpânul şi Domnul ai pătimit;
Bucură-te, umbrar de odihnă pentru prigoniţii vieţii;
Bucură-te, toiagul şi călăuza călătorilor la drum lung;
Bucură-te, mângâierea celor îndepărtaţi de ţara lor;
Bucură-te, râvnitorule pentru slobozenie şi pace;
Bucură-te, cel ce te rogi pentru înfrăţirea oamenilor;
Bucură-te, izbăvitorule de prădăciuni;
Bucură-te, că te desfătezi în cămara cea de sus;
Bucură-te, că senin ai mers spre locul muceniciei tale, mulţumind lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce cu multă răbdare ai îndurat chinurile, foamea şi oboseala
Bucură-te, cel ce robit fiind cu trupul, nu ai pierdut slobozenia duhului;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 5-lea:

Pe cât de lung a fost drumul robiei şi al pătimirilor tale, o, fericite Ioane, pe atât de scurtă ţi-a fost calea vieţii celei de jos. Dar plăcutu-I-a milostivului Stăpân cum tinereasca ta făptură s-a împodobit cu cununa ostenelilor biruitoare, şi chemându-te la şine Îi cânţi cu veselie: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Ca şi când poverile robiei nu ar fi fost de ajuns, uneltirile celui viclean aprind patima cea blestemată a păgânului agarean, care cumpărându-te cu aur, privea cu nelegiuită căutătură spre mândreţea cea din afară a făpturii tale. Deci l-ai înfruntat pe acesta, mărturisindu-te rob al lui Hristos, care te-a răscumpărat odinioară cu preţ de sânge nevinovat, iar nu rob al patimilor păgâne şi urâte. Drept care, vrednic eşti de cinstire ca aceasta:
Bucură-te, cel ce ca um al doilea David ai biruit pe Goliat;
Bucură-te, căci ca un nou Nestor ai tăiat rădăcinile poftei celei dobitoceşti
Bucură-te, că ai mărturisit adevărul faptei cu curajul deplinei răspunderi;
Bucură-te, că de judecata vizirului nu te-ai temut;
Bucură-te, că din nou ai fost dat în robie ismaelitencei din Ţarigrad, şi supus altui fel de ispite;
Bucură-te, că nu ai luat în seamă ispitirile tinerei ismaelitence;
Bucură-te, că ţi-ai păzit cu straşnicie feciorescul trup, ca pe un templu al Duhului Sfânt;
Bucură-te, chip duhovnicesc, luminat împodobit;
Bucură-te, suflet de Dumnezeu blagoslovit;
Bucură-te, cel plin de virtute;
Bucură-te, înţelepciune înaltă în trup tineresc;
Bucură-te, faptă vie pentru toţi spre pilduire;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 6-lea:

Din rob puteai să fii slobod, din sărac să te îmbogăţeşti, din pripăşit, om cu aşezare. Dar cu ce preţ? Întinându-ţi trupul şi pierzându-ţi sufletul, pentru bunătăţi vremelnice şi pieritoare. Iar tu ai ales a cânta lui Dumnezeu cântare curată: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Ne minunam de cugetarea ta cea dreaptă, cinstitule mucenic. Că fragezimea minţii tale, la vârsta de 18 ani, a ştiut să aleagă fără greş lucrul cel mai de preţ. Că ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Şi de ar câştiga lumea toată, dar sufletul şi l-ar pierde, ce bun a dobândit? Vrednicule de laudă, primeşte şi de la noi cântările acestea:
Bucură-te, minte vârstnică în trup nevârstnic;
Bucură-te, temelie de piatră a credinţei;
Bucură-te, neprecupeţită iubire către Dumnezeu;
Bucură-te, viteaz împotrivitor la păgâneşti furii;
Bucură-te, nădejde împlinită a celor ce te roagă pe tine;
Bucură-te, cel ce ţi-ai păstrat curăţia trupului;
Bucură-te, că ochii duhului tău au putut privi peste deşertăciunea veacurilor;
Bucură-te, că nădejdea ţi-ai pus numai în Hristos-Dumnezeu, de la Care putere ai primit şi biruinţă ai dobândit;
Bucură-te, că mintea ta a fost luminată de harul Duhului Sfânt;
Bucură-te, logodnic al cereştii împărăţii;
Bucură-te, comoară scumpă a lumii creştine;
Bucură-te cel ce prin moartea-ţi trupească ai chezăşuit nădejdea nemuririi
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 7-lea:

Când suntem în necazuri şi în strâmtorare, pândiţi de ispite omeneşti şi de iscodirile celui viclean, gândul îl îndreptăm către Mântuitorul Hristos, Cel ce a poruncit oarecând: Înapoia Mea, satano!. Pentru că prin mijlocirile sfinţilor Săi fiind izbăviţi, să cântăm Treimei celei de o fiinţă cu toţii într-un glas: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Îndurat-ai amărăciunea înstrăinării, suferinţele robiei, îmboldirile multor feluri de ispite, de la agareanul cel păgân şi de la femeia cea de acelaşi neam cu el, şi pe toate le-ai înfruntat cu destoinicie creştină. Multă mâhnire ţi-a adus însă poftirea nelegiuitei femei de a te lăsa de credinţa creştină, ca să te poată avea soţ după legea ei. Valuri de împotrivire au ţâşnit atunci din inima ta şi oţelindu-te ai mărturisit cu hotărâre pe Hristos Domnul, de Care nici viaţa, nici moartea nu te-au putut despărţi; pentru aceasta auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, dar, viteazule mărturisitor;
Bucură-te, cel ce ai gustat amarul asupririi păgâneşti;
Bucură-te, că ai rămas neclintit în hotarele credinţei;
Bucură-te, că te împărtăşeşti de lumina cea neînserată a împărăţiei lui Hristos;
Bucură-te, făclie nestinsă din policandrul ceresc, cel cu mii de braţe al sfinţilor;
Bucură-te, rugător neadormit pentru sufletele noastre;
Bucură-te, cel ce pe cei greşiţi îi aduci la pocăinţă;
Bucură-te, aducător de înviorare duhovnicească;
Bucură-te, pavăză şigură a tinerilor evlavioşi;
Bucură-te, cumpănă înţeleaptă a vârstnicilor cuvioşi;
Bucură-te, că şi copiii te cinstesc după putere;
Bucură-te, caănici trupul nu ţi-ai întinat, nici credinţa nu o ai lepădat;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 8-lea:

Aprins fiind de dumnezeiască râvnă ţi-ai adunat puterile, ţi-ai întărit duhul şi cu ochii launtrici ţintă la cer ai înfruntat nelegiuirea. Că bucurându-ne şi noi, cu veselie sfântă să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Adusu-ţi-ai aminte, Ioane Valahule, că şi Iosif, fiul lui Iacob cel de demult, a înfruntat ademenirea femeii lui Putifar, dregătorul din ţara Egiptului. Că încercările vieţii sunt îngăduite de Dumnezeu spre lămurirea credinţei. Prin atâtea trecând şi pe toate biruindu-le, noi te cinstim cu cântări glăsuitoare ca acestea:
Bucură-te, cel ce te-ai războit împotriva îndulcirilor pământeşti;
Bucură-te, că de frumuseţea trupului nu te-ai amăgit;
Bucură-te, cel ce ţi-ai preţuit întru totul viaţa, jertfind-o pentru Hristos;
Bucură-te, că prin jertfa ta te-ai făcut trâmbiţaş al credinţei ortodoxe;
Bucură-te, că faptele tale întăresc credinţa noastră;
Bucură-te, că lăudând vredniciile tale slăvim pe atotputernicul Dumnezeu
Bucură-te, cel ce ai înţeles că pentru Hristos a muri este în fapt cu El veşnic a vieţui;
Bucură-te, mustrarea celor ce cu viclenie tăinuiesc păcatele;
Bucură-te, cel asupra poftelor biruitor;
Bucură-te, al înstrăinaţilor povăţuitor;
Bucură-te, al tuturor către Dumnezeu mijlocitor;
Bucură-te, cel din cetatea cea de sus priveghetor;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 9-lea:

Văzându-se înfruntată aspru de tine, ismaeliteanca şi-a dezlănţuit răzbunarea dându-te pe mâna mai-marelui cetăţii, care te-a azvârlit în temniţă. Dar nici negura şi umezeala temniţei nu te-au spăimântat, nici nu te-au împiedicat a cânta neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

O, temniţă înfricoşătoare! Cât de groase au fost zidurile tale şi cât de grea povara beznei tale! Şi, ca şi când închiderea înăuntrul tău, în lanţuri ferecate, nu ar fi fost de ajuns, s-au adăugat sfântului mucenic cumplite şi ucigătoare chinuri, ca noi să-i cântăm cu săltări duhovniceşti aşa:
Bucură-te, că pentru Dumnezeu, pe toate cele dureroase, desfătări le-ai socotit;
Bucură-te, cel ce petreci laolaltă cu toţi sfinţii;
Bucură-te, cel ce acum faţa lui Dumnezeu nemijlocit o priveşti;
Bucură-te, că floarea tinereţii cu vederea o ai trecut;
Bucură-te, purtător de finicul păcii lăuntrice;
Bucură-te, că oricare aleargă la ajutorul tău nu iese deşert;
Bucură-te, descoperirea gândurilor ascunse;
Bucură-te, cel ce trezeşti conştiinţele;
Bucură-te, că pentru cei cuprinşi de patimi eşti rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, că nu suferi pe cei ce petrec în nelegiuiri;
Bucură-te, vestitor de bucurii spirituale;
Bucură-te, lumină aprinsă în bezna nepăsărilor;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 10-lea:

Moartea pe martiri nu-i înspăimântă; căci dragostea de Hristos învinge toate. Neocolind aceştia moartea cea trupească şi dispreţuind-o, ei primesc cu seninătate trecerea spre veşnica împărăţie, unde cu cetele cele de sus dănţuiesc şi cântă Dumnezeirii fără oprire: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Miratu-s-a făptura de mirarea ta cea multă, că neşovăielnic ai străbătut drumul drept al credinţei, mărturisind astfel pe Dumnezeul cel întreit sfânt, Căruia şi noi dimpreună cu tine ne închinăm şi bucurându-ne te lăudăm grăind unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce prin spânzurare nemurire ai agonisit;
Bucură-te, că prin răbdare sufletul ţi-ai mântuit;
Bucură-te, că din mâna Domnului ai primit cununa biruinţei;
Bucură-te, că de sus ţi-a venit răsplată credinţei;
Bucură-te, că numele tău în cartea vieţii s-a scris;
Bucură-te, că astăzi dănţuieşti în cerescul paradis;
Bucură-te, că nu te-au amăgit cele trecătoare;
Bucură-te, cel ce ai ştiut să preţuieşti pe cele nepieritoare;
Bucură-te, al celor din primejdii apărător;
Bucură-te, al celor întristaţi de nădejde dătător;
Bucură-te, al ispitiţilor întăritor;
Bucură-te, al oropsiţilor ajutător;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 11-lea:

Cum să te slăvim mai bine, vrednicule mucenic, decât lăudând îndelunga ta răbdare şi iubirea de cele înalte? Căci fire omenească având, spre cele îngereşti ai râvnit. Pentru care, cu toţii cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Văzând păgânii că nu te lepezi de credinţa ta şi nu te supui poftelor stricăcioase, cerut-au vizirului să te omoare. Iar vizirul a poruncit eparhului să facă aceasta. Şi te-au dus călăii de te-au spânzurat. Deci, ca cel ce ai primit încoronare mucenicească, vrednic eşti de cântări ca acestea:
Bucură-te, Ioane de Dumnezeu iubit;
Bucură-te, mucenice prea fericit;
Bucură-te, cuget neprihănit;
Bucură-te, cel cu trupul nepîngărit;
Bucură-te, pildă de sufletească tărie;
Bucură-te, rază dătătoare de bucurie;
Bucură-te, lumină sfântă;
Bucură-te, armă nebiruită;
Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, dar dumnezeiesc;
Bucură-te, ancoră tare;
Bucură-te, zid de scăpare;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 12-lea:

Slavă lui Dumnezeu pentru toate, a zis oarecând Ioan cel cu gură de aur, încheindu-şi în surghiun viaţa cea pământească. Iar tu, Ioane Valahule, privind cu ochii duhului tău dincolo de hotarele zărilor şi veacului acestuia, ai mulţumit lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Cu cântări cinstim amintirea ta, fericim chinurile tale şi neclintită răbdarea ta, mărim şi lăudăm bărbăţia ta cea neînvinsă, binecuvântându-te ca pe un mare ajutător şi păzitor al nostru, şi din inima grăind:
Bucură-te, tânăr mult ispitit;
Bucură-te, luptătorule neostenit;
Bucură-te, nădejdea tinerilor cea tare;
Bucură-te, în nevoi a lor apărare;
Bucură-te, izbăvitorul celor umiliţi;
Bucură-te, scăparea celor prigoniţi;
Bucură-te, că pe necredincioşi i-ai smerit;
Bucură-te, că pe iubitorii de Hristos i-ai veselit;
Bucură-te, cel ce întăreşti pe cei în suferinţă;
Bucură-te, ca te-ai învrednicit de biruinţă;
Bucură-te, cel ce risipeşti gândurile necurate;
Bucură-te, alungătorul poftelor spurcate;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 13-lea:

O, răbdătorule de chinuri, preafericite noule mucenice, purtător al semenlor de biruinţă, Sfinte Mucenice Ioane Valahule, ascultă acum nevrednica rugăciune ce-ţi aducem din toată inima, ca să ne izbăveşti pe noi de năpastă, de primejdii, de dureri şi de ispite, spre a cinsţi pomenirea ta, slăvind pe Dumnezeu, Cel de oameni iubitor, că împreună cu tine, în veacul ce va să fie, să-I cântăm Lui: Aliluia! Aliluia! Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1

Îngerii şi oamenii slăvesc pe Dumnezeu pentru nenumăratele faceri de bine arătate către făpturile Sale, din dragoste nesfârşită şi din milostivire fără de margini. Căci în vremi şi în locuri pe care înţelepciunea Sa nepătrunsă le alege au răsărit luceferi călăuzitori, care să lumineze cărările vieţii noastre vremelnice, îndrumându-ne spre cele nestricăcioase. Ca unuia dintre aceşti aleşi, bine-plăcuţi lui Dumnezeu, îţi cântăm ţie, Sfinte Ioane Valahule, laude ca acestea:
Bucură-te, vas ales şi de Dumnezeu preţuit;
Bucură-te, tânăr înţelept şi frumos, prin care credinţa s-a înălţat;
Bucură-te, trandafir odrăslit în pământul Valahiei;
Bucură-te, crin răsădit în grădina cea de sus;
Bucură-te, cel renăscut în duh la Constantinopole;
Bucură-te, că de toate te-ai lipsit, dar pe Hristos ai dobândit;
Bucură-te, cel ce ai înfruntat pe păgâni;
Bucură-te, cel ce ai risipit meşteşugurile satanei;
Bucură-te, părtaş al bucuriilor îngereşti;
Bucură-te, cel ce petreci laolaltă cu toţi sfinţii;
Bucură-te, moştenitor al cereştii împărăţii;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul 1:

Nevoitorului cel tânar al lui Hristos, mucenicului Ioan Valahul, cu toţii să-i aducem acum cântare de laudă pentru nevoinţele sale, ca celui ce străluceşte în sfintele lăcaşuri cele de sus; şi ca unui apărător al credinţei şi ajutător întru nevoi cu mulţumire să-i cântam:
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Rugăciune:

Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul nostru, Cel neîntrecut în înţelepciune şi minunat întru lucruri! Căci din iubirea de oameni cea nemăsurată, fiind Dumnezeul a toată mângâierea şi nădejdea, ai binevoit a ridica dintre seminţiile pământului fii aleşi, care prin credinţă tare şi prin viaţă pilduitoare să menţină trează credinţa în puterea şi în milostivirea Ta, şi să nu lase neamul omenesc a se prăbuşi în întunericul cel fără fund al neştiinţei de cele înalte şi al păcatului.
Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, Cel ce primeşti cu bunătate şi cu îndurare mijlocirile sfinţilor bine-plăcuţi Ţie, pentru nevoile de tot chipul, duhovniceşti şi trupeşti, ale nevrednicilor fiilor Tăi, cei ce plutesc pe marea cea sărată şi de atâtea ori înviforată a acestei vieţi vremelnice, pline de ispite şi de poveri nenumărate.                 Însuţi dar, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu şi cele ale Sfântului Mucenic Ioan Valahul, primeşte şi acum smeritele noastre cereri, şi ne izbăveşte pe noi de toată întâmplarea cea rea, de năpastă, de prigoană, de uneltirile celui viclean, ocrotind viaţa noastră prin milostivirea Ta cea mare, şi nu pentru vrednicia noastră. Căci Tu ştii neputinţa firii omeneşti şi cunoşti pe fiecare, cu casa, cu cererea şi trebuinţa lui. Primeşte, dar, Stăpâne, şi rugăciunile noastre, apărându-ne de tot răul şi dăruindu-ne cele spre mântuire. Că pentru toate cele ce ne-ai dat şi ne dăruieşti nouă în toate zilele vieţii noastre, binecuvântat şi preaslăvit să fii, Părinte al luminilor şi izvorul bunătăţilor, dimpreună cu Cel fără de început al Tău Fiu şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Si se face otpustul.

*

1

Acatistul Sfantului Ignatie Briancianinov (13 mai)

Condac 1

Cel ce ai fost ales de împăratul Ceresc şi proslăvit de El, Părinte Ierarhe Ignatie, prăznuind acum preacinstită pomenirea ta, cu osârdie te rugăm: călăuzeşte-ne la calea mântuirii, izbăveşte-ne de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de scârbe şi de dureri pe cei ce cu dragoste strigăm tie: Bucură-te, Ierarhe Ignatie, al pocăinţei şi rugăciunii lucrător şi dascăl prea ales!

Icosul 1:

Arhanghelii şi îngerii se minunau de vieţuirea ta, Părinte Ierarhe Ignatie, căci din pruncie ai avut mare dorire către Dumnezeu şi întru poruncile Lui ai petrecut neabătut viaţa ta. Minunându-ne de această bună pricepere a ta, cu umilinţă strigăm ţie:
Bucură-te, că pe părinţii tăi îndureraţi de nerodire, cu naşterea ta i-ai mângâiat;
Bucură-te, odraslă minunată şi de neam cinstit;
Bucură-te, necontenită bucurie a îngerului tău păzitor;
Bucură-te, cele ce cu blândeţea şi supunerea ta pe părinţii şi povăţuitorii tăi i-ai uimit;
Bucură-te, cela ce din pruncie te-ai gătit pentru ascultare monahicească;
Bucură-te, cel ce sufletul tău de prunc către Dumnezeu l-ai îndreptat;
Bucură-te, cel ce clipele de răgaz ale prunciei tale în rugăciune şi cugetare la Dumnezeu le-ai petrecut;
Bucură-te, cela ce pentru fraţii şi surorile tale mai mici pildă de rugăciune şi ascultare te-ai arătat;
Bucură-te, Ierarhe Ignatie, al pocăinţei şi rugăciunii lucrător şi dascăl prea ales!

Condacul al 2-lea:

Văzând darurile tale cele mari, părinţii tăi te-au îndreptat către oraşul împărătesc, ca să dobândeşti învăţătură spre a primi cinul ostăşesc. Ci tu, alesule al lui Dumnezeu, tânăr fiind cu anii, dar bătrân cu înţelegerea, toate acestea stricăcioase şi degrab trecătoare le-ai socotit şi către şingura Frumuseţe şi Negrăită Desfătare – Domnul Iisus Hristos – cu mintea şi cu inima ai năzuit, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Înţelegere Dumnezeiască ai primit de la Iubitorul tău Mântuitor Hristos, Ignatie, vrednicule de mirare, atunci când încă prunc fiind, în toate chipurile cele văzute ale acestei lumi vedeai mâna Cerescului Făcător şi Purtător de grijă. Pentru aceasta mult slăvindu-te, îţi strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, cela ce în priveliştile cele văzute ale firii L-ai contemplat pe Dumnezeu Cel Nevăzut;
Bucură-te, cela ce liniştea şi însingurarea pădurii ai iubit;
Bucură-te, cela ce din anii copilariei mare dorire către Dumnezeu ai avut;
Bucură-te, cela ce toate cele frumoase şi desfătate ale lumii acesteia cu vederea le-ai trecut;
Bucură-te, cela ce de la Domnul răsplătire cerească ai primit;
Bucură-te, cela ce rugăciunea lui Iisus neîncetat ai săvârşit-o cu gura şi ai păstrat-o în minte;
Bucură-te, cela ce iubire desăvârşită către Domnul ai arătat;
Bucură-te, cela ce pe mult doritul tau Iisus în inimă pururea L-ai purtat;
Bucură-te, Ierarhe Ignatie, al pocăinţei şi rugăciunii lucrător şi dascăl Preaales!

Condacul al 3-lea:

Umbrit ai fost de puterea Celui Prea înalt, Părinte preafericite, atunci când cele ce în lumea aceasta se socotesc ca bunătăţi le-ai lepădat, şi luând crucea, după porunca Mântuitorului Hristos urmatu-l-ai fără a te uita înapoi, neîncetat cântând în inima ta: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Având în sufletul tău înflăcărată dorinţă de a părăsi lumea şi a urma lui Hristos, nu te-ai temut nici de mânia ţarului, nici de împotrivirile Părinteşti, şi încă vieţuind în lume, cu petrecere monahicească te-ai împodobit. Pentru aceasta, cinstind bărbăţia şi iubirea ta către Preadulcele Domn Iisus, te fericim aşa:
Bucură-te, cela ce în tinereţile tale tărie de diamant a duhului ai arătat;
Bucură-te, cela ce împărtăşirea în fiecare săptămână cu Sfintele lui Hristos Taine ca pe cea mai mare comoară, o, ai dorit;
Bucură-te, cela ce te împărtăseşti acum de Hristos în ceruri, precum ai dorit încă fiind pe pământ;
Bucură-te, că sămânţa cea Dumnezeiască pusă în pământul cel bun al inimii tale, cu lacrimi îmbelşugate, o, ai udat;
Bucură-te, că în mijlocul neghinelor lumii roada cea însutită a virtuţilor Domnului ai adus;
Bucură-te, păzitor plin de osârdie al curăţiei sufletului şi trupului;
Bucură-te, podoaba cea aleasă a înfrânării;
Bucură-te, că marea cuviinţă a chipului tău frumuseţea ta sufletească o mărturisea;
Bucură-te, Ierarhe Ignatie, al pocăinţei şi rugăciunii lucrător şi dascăl preaales!

Condacul al 4-lea:

Viforul gândurilor necredincioase nu te-a clătit, Ignatie, fericite, atunci când, netemindu-te de mânia ţarului, cinul ostăşesc l-ai lepădat şi luând asupra ta jugul lui Hristos, lumea cu smintelile ei ai trecut-o cu vederea şi în pustie te-ai sălăşuit. Acolo dobândind odihna cea dorită sufletului tău, neîncetat ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Când s-a auzit pe meleagurile tale că tu, tânăr fiind de ani, împodobit cu frumuseţe şi cu daruri, ai urat slavă acestei lumi şi desfătarea ei, şi de aceea în pustie ai plecat, toate rudeniile tale mult se mirau; iar îngerii în ceruri foarte se bucurau şi proslăveau pe Dumnezeu, Cel Ce te-a răpit din calea lumească cea deşartă şi te-a aşezat pe calea cea strâmtă a călugariei, care duce în împărăţia Cerurilor. Iar noi, lăudând sfânta ta râvnă pentru Domnul, strigăm ţie:
Bucură-te, cela ce ai socotit mai de cinste a fi ostaş al împăratului Ceresc decât al celui pământesc;
Bucură-te, cela ce împotriva ispitelor ce vin de la lume, de la trup şi de la diavol, cu tărie te-ai ostit;
Bucură-te, cela ce cu Dumnezeiască armă, Crucea lui Hristos, toate uneltirile vrăjmaşului le-ai biruit;
Bucură-te, cela ce cu platoşa dreptăţii te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, cela ce coiful mântuirii ai dobândit;
Bucură-te, cela ce duhovnicească sabie, care este Cuvântul lui Dumnezeu, mai presus de toată arma omenească, o, ai iubit;
Bucură-te, cela ce de săgeţile celui viclean cu pavăza credinţei te-ai îngrădit;
Bucură-te, cela ce negrăită fericire a cinului îngeresc în cămara cerească, o, ai dobândit;
Bucură-te, Ierarhe Ignatie, al pocăinţei şi rugăciunii lucrător şi dascăl preaales!

Condacul al 5-lea:

Asemănatu-te-ai unei stele cu Dumnezeiască mergere, Ignatie, Prea Cuvioase, atunci când înaintea egumenului unei mănăstiri îndepărtate şi sărace ai stătut, cerându-i a te primi în rândul obştei; iar egumenul, cercându-te, nimica împotrivă n-a grăit, blagoslovindu-te să păşeşti pe calea cea monahicească. Iar tu, învrednicindu-te de plinirea legămintelor tale, cu recunoştinţă ai strigat, întru zdrobirea inimii, Făcătorului tău de bine, Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Toată obştea mănăstirii s-a minunat văzând marea ta osârdie spre plinirea ascultărilor prin care îţi cerca smerenia Părintele tău duhovnicesc. Iar noi, cinstind nevoinţele şi ostenelile tale, pe care tânăr fiind cu vârsta le-ai îmbrăţişat pentru Hristos, cu uimire strigpm ţie:
Bucură-te, cela ce pe umeri crucea ta o ai luat şi urmptor lui Hristos te-ai arătat;
Bucură-te, cela ce calea monahicească cea strâmtă şi necăjită de voie, o, ai ales;
Bucură-te, cela ce nicicând îndărăt nu te-ai întors;
Bucură-te, cela ce prin smerenia ta duhul trufiei l-ai surpat;
Bucură-te, cela ce talantul tău în pământ nu l-ai îngropat;
Bucură-te, cela ce întru slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor omeneşti l-ai întrebuinţat;
Bucură-te, cela ce prin scrierile tale pline de Dumnezeiască înţelepciune multe suflete înglodate în păcat ai înviat;
Bucură-te, cela ce dulcele glas al Cerescului Stăpân: „Slugî bunî şi credincioasî, intră întru bucuria Domnului Tău”, ai auzit;
Bucură-te, Ierarhe Ignatie, al pocăinţei şi rugăciunii lucrător şi dascăl preaales!

Condacul al 6-lea:

Prin smerenie, prin osârdie şi mai cu seamă prin necontenită rugăciune, asupra patimilor trupeşti cu dârzenie te-ai ostit, Ierarhe, până ce trupul tău rob duhului l-ai făcut; pentru aceasta dimpreună cu cetele îngerilor stai acum înaintea Scaunului Prea Sfintei Treimi, pururea cântând: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Cu îmbelşugare a răsărit în tine harul lui Dumnezeu atunci când, primind tu cinul cel îngeresc, cu treapta preoţiei curând ai fost cinstit, căci duhul tău, primit în braţele cele Părinteşti deschise ţie, nespusă fericire a gustat. Iar când ai fost ales de Dumnezeu egumen al mănăstirii Pelsema, ziua şi noaptea ai grijit de oile cele cuvântătoare încredinţate ţie de Domnul, ca nici una din ele să nu piară din nepăsarea ta. Bucurându-ne de o asemenea purtare de grijă Dumnezeiască pentru tine, strigăm ţie:
Bucură-te, cela ce prin primirea cinului îngeresc săvârşirea aşteptărilor tale, o, ai văzut;
Bucură-te, cela ce apărătorului tău ceresc, Sfântului Mucenic Ignatie, Purtătorul de Dumnezeu, ai urmat;
Bucură-te, cela ce în inima ta pe Domnul Iisus Hristos pururea, ca şi acela, L-ai purtat;
Bucură-te, cela ce dregătoria preoţiei ca pe un mare dar de la Dumnezeu, o, ai primit;
Bucură-te, cela ce eşti numit cu numele focului, aprins fiind de focul credinţei şi iubirii de Dumnezeu şi de aproapele;
Bucură-te, cela ce Jertfa cea fără de sânge, cu mare evlavie şi frică, o, ai adus;
Bucură-te, cela ce pe Maica Cea Preanevinovată a lui Hristos, Dumnezeului nostru, ca pe o Prea Curată Vistierie şi Sfânt Odor al Dumnezeieştii slave, o, ai cinstit;
Bucură-te, cela ce în mănăstire biserica frumos împodobită, cu hramul Milostivei Portaitisse ai înălţat;
Bucură-te, Ierarhe Ignatie, al pocăinţei şi rugăciunii lucrător şi dascăl preaales!

Condacul al 7-lea:

Voind Domnul Cel iubitor de oameni ca să nu stea sub obroc făclia virtuţilor tale, ci tuturor să lumineze, încât toţi oamenii văzându-te, să slăvească pe Tatăl Cel Ceresc, te-a scos din însingurata mănăstire, spre a-ţi da ascultări mult-ostenicioase. Minunându-ne de asemenea purtare de grijă a lui Dumnezeu, cu zdrobire strigăm: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Noii mănăstiri a Prea Cuviosuui Serghie, care este în apropierea oraşului împărătesc, te-a dăruit pe tine Domnul că întâi-stătător şi bun păstor, iar tu, fără de odihnă ai purtat grijă de turma ta cea cuvântătoare şi ai râvnit la înfrumuseţarea chinoviei. Pentru aceasta, obştea ta te slăvea, strigând:
Bucură-te, cela ce Ocrotitorului Ceresc al mănăstirii tale, Prea Cuviosului Serghie, Egumenului de la Radonej, următor ai fost;
Bucură-te, cela ce mănăstirea cu minunate biserici şi clădiri, o, ai împodobit;
Bucură-te, cela ce, ca un Părinte iubitor de fii, pe fiii tîi, pe calea mântuirii către împărăţia Cerurilor i-ai călăuzit;
Bucură-te, cel ce pe cei însetaţi a purcede pe calea monahicească în mănăstire cu bucurie i-ai primit;
Bucură-te, cela ce pe monahii cei neascultători, prin îndemnurile tale, la pocăinţa înlăcrimată i-ai adus;
Bucură-te, cela ce, ca un bun păstor, prin viaţa şi obiceiurile tale, pildă de nevoinţă monahicească întregii obşti ai dat;
Bucură-te, cela ce pentru mântuirea lor gata a-ţi pune sufletul ai fost;
Bucură-te, lauda şi slava monahilor;
Bucură-te, Ierarhe Ignatie, al pocăinţei şi rugăciunii lucrător şi dascăl preaales!

Condacul al 8-lea:

Străin şi călător fost-ai pe pământ, Ierarhe, ca şi ceilalti oameni. Dar Domnul te-a ales, ca pe un bine-plăcut al Său, încă din anii tinereţii tale, iar prin viaţa şi scrierile tale cele de Dumnezeu insuflate cu osârdie Domnului ai slujit. Drept aceea, slavă înălţând Făcătorului tău de bine, Dumnezeu, îi strigam: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Întru totul fiind plin de virtuţi, înger în trup cu adevărat te-ai arătat, Ierarhe Ignatie, cu dragoste primind pe toţi cei ce alergau la tine, durerile lor alinând, la calea pocăinţei povăţuind, neîncetată rugăciune şi plânsul cel din inimă învăţând. Pentru aceasta, bogaţi şi săraci, oameni cu faimă şi sărmani, fiii tăi duhovniceşti, strigau ţie:
Bucură-te, noule Gură de Aur, care prin cuvintele tale de foc, pe mulţi rătăciţi prin pocăinţă i-ai adus la Dumnezeu;
Bucură-te, cela ce prin scrierile tale, sufletele şi inimile celor ce te cinstesc le-ai luminat;
Bucură-te, cela ce a ne ruga pentru vrăjmaşi ne-ai povăţuit;
Bucură-te, cela ce însuţi te-ai rugat cu dragoste fierbinte pentru vrăjmaşii tăi;
Bucură-te, cela ce ne-ai învăţat a vedea în cei ce ne vrăjmăşesc unelte ale lui Dumnezeu spre îndreptarea noastră;
Bucură-te, cela ce ochilor duhovniceşti ai celor ce se pocăiau lacrimile lui Ezechia şi suspinările lui Manase ai înfăţişat;
Bucură-te, cela ce în cărţile tale pline de Dumnezeiască înţelepciune nevoinţele şi ostenelile vechilor nevoitori ai arătat;
Bucură-te, cela ce în viaţa ta acestora cu desăvârşire ai urmat;
Bucură-te, Ierarhe Ignatie, al pocăinţei şi rugăciunii lucrător şi dascăl preaales!

Condacul al 9-lea:

Toată oştirea cea îngerească şi soborul ierarhilor se minunau văzându-te pe tine, noul bineplăcut al lui Dumnezeu, cum străluceai prin mari osteneli şi nevoinţe. Iar noi, fericindu-te, lui Dumnezeu, Celui ce te-a proslăvit, strigăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Către o nouă şi mult ostenicioasă ascultare într-un ţinut îndepărtat al patriei tale, ai plecat, Ierarhe Ignatie, atunci când de la Arhiereul Cel mai înainte de veci, Domnul nostru Iisus Hristos, ţi s-a înmânat toiagul arhieresc de Arhipăstorul oraşului împărătesc, în catedrala din Kazan a împărătesei Cereşti. Cunoscând întru aceasta voia lui Dumnezeu, ca şi în ţara străină să se propovăduiască de către tine Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu, cu smerenie strigăm ţie:
Bucură-te, cela ce la hirotonie harul Dumnezeiesc cu îmbelşugare l-ai primit;
Bucură-te, cela ce eşti plin de apostolească învăţătură şi cu darurile ei mântuitoare pe toţi credincioşii îi adapi;
Bucură-te, credincios lucrător al viei lui Hristos;
Bucură-te, alăută duhovnicească, mişcată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, podoaba cea de Dumnezeu insuflată a arhiereilor;
Bucură-te, că prin gura ta Domnul Cel iubit de tine propovăduia;
Bucură-te, ca pe fraţii şi fiii tăi duhovniceşti din mănăstirea Prea Cuviosului Serghie, deşi cu trupul i-ai părăsit, însă în rugăciunile tale nicicum nu i-ai uitat;
Bucură-te, milostiv apărător al tuturor credincioşilor şi necredincioşilor, care te cheamă în ajutor;
Bucură-te, Ierarhe Ignatie, al pocăinţei şi rugăciunii lucrător şi dascăl preaales!

Condacul al 10-lea:

Îngreunat fiind de neputinţă trupească şi de nevoinţele întru care ai petrecut, ai mers în mănăstirea Sfântului Nicolae, cea care este lângă râul Volga, Ierarhe Ignatie, venind a-ţi găti sufletul pentru plecarea din această lume; şi acolo întru cugetare la Dumnezeu şi pustnicească rugăciune zilele săvârşindu-ţi, fără tăcere ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea:
Grabnic ajutător şi mângâietor, ai fost Ierarhe Ignatie, nu numai celor ce veneau la tine, ci şi celor din depărtare, cu scrierile tale mângâindu-i, duhul lor îmbărbătându-l şi înţelepţindu-l. Pentru aceasta îţi şi strigă cei ce preţuiesc cărţile tale cele pline de Dumnezeiască înţelepciune:
Bucură-te, păstorul nostru cel bun;
Bucură-te, că pe cei care veneau la tine nicicând afară nu i-ai scos;
Bucură-te, că pe cei de aproape şi de departe care cereau ajutorul tău cu dragoste i-ai îmbrăţişat;
Bucură-te, ca pe cei ce cu osârdie cinstesc scrierile tale în cea mai strânsă unire cu sufletul tău i-ai primit;
Bucură-te, ca pe fiii tăi cei duhovniceşti cu răbdarea creştinească i-ai deprins;
Bucură-te, că a vedea în patimirile noastre purtarea de grijă a lui Dumnezeu ne-ai povăţuit;
Bucură-te, ca pe fiii tăi, a se încredinţa cu totul Dumnezeieştii pronii i-ai învăţat;
Bucură-te, ca împlinirea întru noi a voii Lui, la Domnul ca pe o mare milă a o cere ai poruncit;
Bucură-te, Ierarhe Ignatie, al pocăinţei şi rugăciunii lucrător şi dascăl preaales!

Condacul al 11-lea:

Cântare preaumilicioasă ai adus Prea Sfintei Treimi în toate zilele vieţii tale pământeşti, Ignatie prealăudate. Iar acum, stând înaintea Scaunului împăratului Slavei, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta, ca prin rugăciune şi pocăinţă curăţindu-ne, dimpreună cu tine să cântăm în veci lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Mare luminător al Sfintei Biserici Ortodoxe ai fost în viaţa ta, Ierarhe Ignatie, şi pentru aceasta ţi-a dăruit sfărşit minunat Domnul Atotţiitorul, şi în ceruri te-a proslăvit. Rugamu-te, milostive ierarhe, cere şi pentru noi, păcătoşii, care îţi cerem ajutorul şi mijlocirea, sfârşit în pace şi fără de durere vieţii noastre, răspuns bun la înfricoşata Judecată a lui Hristos şi moştenirea împărăţiei Cerurilor, ca să strigăm Ţie cu bucurie:
Bucură-te, cela ce prin dreptul tău sfârşit viaţa ta cea dreaptă, o, ai pecetluit;
Bucură-te, cela ce apropierea plecării tale mai înainte, o, ai văzut;
Bucura-te, cela ce pe Cerescul Mire al sufletului tău cu făclia aprinsă l-ai întâmpinat;
Bucură-te, cela ce în ziua sfârşitului tău, pe Mântuitorul înviat dimpreună cu femeile mironosiţe L-ai văzut;
Bucură-te, cela ce pe cinstitorii tăi nici după moarte de mijlocirea ta nu îi lipseşti;
Bucură-te, cela ce pe toţi care se roagă ţie cu osârdie, cu harul şi cu purtarea ta de grijă îi acoperi;
Bucură-te, cela ce pe fiii tăi a se ţine fără abatere de sfântă credinţă ortodoxă, singura adevărată, i-ai învăţat;
Bucură-te, cela ce a primi înşelările cele ereticeşti şi a lua aminte la viclenele lor îndemnuri cu străşnicie ai oprit;
Bucură-te, Ierarhe Ignatie, al pocăinţei şi rugăciunii lucrător şi dascăl preaales!

Condacul al 12-lea:

Har s-a dat ţie de la Dumnezeu, Ierarhe al lui Hristos, Ignatie, a te ruga pentru noi şi a ne călăuzi pe calea mântuirii, ca fiind curăţiţi prin pocăinţă, în cămara cea preaîmpodobită a Mântuitorului sa intrăm şi acolo, dimpreună cu tine şi cu toţi cei ce bine au plăcut lui Dumnezeu, bucurându-ne să-I cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Cântând lui Dumnezeu, Celui Minunat întru sfinţii Săi, te lăudăm pe tine, Ignatie fericite, ca pe un prieten al lui Hristos, care prin neabătută lucrare a poruncilor Lui fericirea raiului ai dobândit. Roagă-te pentru noi, păcătoşii, ca dimpreună cu tine părtaşi ai Cinei Domnului să fim şi noi, cei ce cu dorire strigăm ţie:
Bucură-te, că prin preaadâncă smerenia ta, şi prin sărăcia cea duhovnicească împărăţia Cerurilor ai aflat;
Bucură-te, că această virtute la temelia tuturor nevoinţelor monahiceşti a o pune ai poruncit;
Bucură-te, că plângând pentru păcatele tale, de Domnul însuşi ai fost mângâiat;
Bucură-te, că pentru blândeţea sufletului tău, drept răsplată moştenirea vieţii veşnice ai dobândit;
Bucură-te, că în viaţa cea pământească dreptatea lui Hristos, iar nu hrană trupească ai căutat, iar acum, în ceruri, cu ea din belşug te-ai săturat;
Bucură-te, că pentru milostivirea ta faţă de aproapele, de Dumnezeu, Dăruitorul îndurărilor ai fost miluit;
Bucură-te, că pentru curăţia îngerească a inimii tale pe Dumnezeu L-ai văzut;
Bucură-te, că toate clevetirile şi ocările celor ce te urau, pentru Domnul le-ai iertat, şi pentru aceasta, de comoara cea mare – Dumnezeiască înfiere – ca un făcător de pace te-ai învrednicit;
Bucură-te, Ierarhe Ignatie, al pocăinţei şi rugăciunii lucrător şi dascăl preaales!

Condacul al 13-lea:

O, preaminunatule şi bine-plăcutule al lui Hristos, Părinte Ierarhe Ignatie! Primeşte această mică rugăciune, însă din inimi ce te iubesc şi te cinstesc adusă, şi ne izbăveşte pe noi cu atotputernica ta mijlocire de toată durerea, suferinţa şi întristarea, aprinde inimile noastre reci cu focul credinţei şi al dragostei de Dumnezeu, daruieşte-ne pocăinţa mai înainte de sfârşit, fii nouă călăuzitor către împărăţia Cerurilor, ca acolo, dimpreună cu tine şi cu toţi cei ce au bineplăcut lui Dumnezeu, în vecii vecilor să îi cântăm: Aliluia!
Acest condac se citeste de 3 ori şi iarasi icosul 1 şi condacul 1.

Rugăciune:

O, mare, preaminunate şi bineplăcutule al lui Hristos, Părinte Ierarhe Ignatie! Primeşte cu milostivire rugăciunile pe care cu dragoste şi recunoştinţă ţi le aducem! Auzi-ne pe noi, cei sărmani şi neajutoraţi, care cu credinţă şi iubire la tine cădem şi cerem călduroasa ta solire pentru noi înaintea Scaunului Domnului Slavei. Ştim că mult poate rugăciunea dreptului, care milostiv face pe Stăpânul. Tu, din anii prunciei tale, pe Domnul cu înflăcărare l-ai iubit şi numai Lui a-I sluji voind, toate cele frumoase ale lumii acesteia întru nimica le-ai socotit. Tu, lepădându-te de tine şi luându-ţi crucea ai urmat lui Hristos. Tu de voie ai ales calea cea strâmtă şi mâhnicioasă a vieţii monahiceşti şi pe această cale virtuţi mari ai dobândit. Tu, prin scrierile tale, inimile oamenilor de cea mai adâncă evlavie şi supunere către Atotputernicul Ziditor le-ai umplut, iar pe păcătoşii cei căzuţi cu înţeleptele tale cuvinte a-şi cunoaşte nimicnicia şi a alerga întru pocăinţă şi smerenie la Dumnezeu i-ai povăţuit, îmbărbătându-i cu nădejdea în milostivirea Lui. Tu, pe cei ce alergau la tine afară nicicând nu i-ai scos, ci Părinte iubitor de fii şi bun păstor tuturor le-ai fost: nici acum nu ne părăsi pe noi, care ţie cu osârdie ne rugăm şi la ajutorul şi acoperământul tău scăpăm. Cere pentru noi de la Domnul Cel iubitor de oameni sănătate sufletului şi trupului, neclintită fă credinţa noastră, întăreşte puterile noastre care slăbesc întru ispitele şi întristările veacului acestuia, încălzeşte cu focul rugăciunii sufletele noastre cele reci, ajută-ne, ca prin pocăinţă fiind curăţiţi, sfârşit creştinesc vieţii noastre să primim şi în cămara cea preaîmpodobită a Mântuitorului să intram dimpreună cu toţi cei aleşi, şi împreună cu tine să ne închinăm Tatalui şi Fiului şi Sfantului Duh. Amin!

Tropar – glas 8

Apărătorule al Ortodoxiei, al pocăinţei şi rugăciunii lucrător şi dascăl preaales, podoaba cea de Dumnezeu insuflată a arhiereilor, slavă şi laudă monahilor, cu scrierile tale pe noi toţi ne-ai înţelepţit; alaută duhovnicească, noule Gură de Aur, Ierarhe Ignatie, roagă pe Cuvântul, Hristos Dumnezeu, pe care în inima ta L-ai purtat, să ne dăruiasca nouă mai înainte de sfârşit a ne pocăi.

*

1

Acatistul Sfântului Părintelui nostru Pahomie cel Mare (15 mai)

Rugăciunile începătoare, apoi:

Condacul 1:

Apărătorul nostru şi grabnic folositor, pustnicul Domnului cu laude te cinstim că ai omorât toate patimile cu multă răbdare şi înfrânare şi ai ruşinat pe duşmanul cel nevăzut. Pentru toate acestea cântăm ţie:
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Pahomie!

Icosul 1:

Înger trupesc şi om ceresc, cel ce ai avut viaţă îngerească, ca cel ce ai îndrăzneala către Dumnezeu, izbăveşte-ne din toate nevoile şi primejdiile ca să-ţi cântăm acestea:
Bucură-te, vlăstar nevestejit al Egiptului;
Bucură-te, că din tinereţe lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că fireşte de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, arătătorule al căilor monahiceşti;
Bucură-te, că ai ales fecioria;
Bucură-te, că te-ai logodit cu curăţia;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit ca Adam şi Eva;
Bucură-te, că prin pustiuri ai potolit săltările trupului;
Bucură-te, că ai auzit glas din cer, zicând: „O, Pahomie, înţelege că acesta este semnul darului care ţi se dă de la Hristos Dumnezeu”;
Bucură-te, că ai ales viaţa calugărească;
Bucură-te, că povăţuitorul tău a fost şihastrul Palamon;
Bucură-te, Sfinte Preacuvincioase Părinte Pahomie!

Condacul 2:

Văzându-te, de Dumnezeu purtătorule Sfinte Pahomie, vrăjmaşul la înălţime ridicat, te ispitea a te împiedica de la fapte bune, dar după puţin s-a ruşinat de sporirea ta, pentru acesta cântăm: Aliluia!

Icosul 2:

Având cunoştinţa celor ce sunt ca şi cum n-ar fi, ai trecut cu vederea cele trcătoare ale vieţii şi punându-ţi nădejdea în Dumnezeu ai ajuns la înalte sporiri, de aceea noi îţi cântăm:
Bucură-te, că la locul numit Tabenisiot, glas din cer ţi-a venit;
Bucură-te, că acolo ai poruncit de a zidi mănăstiri;
Bucură-te, că odată cu glasul din cer un înger înaintea ta a stat;
Bucură-te, că viaţa călugărească te-a învăţat;
Bucură-te, căci cu osteneala ta multe ai făcut;
Bucură-te, că prin viaţa ta bună, o mie de călugări ai adunat;
Bucură-te, că tuturor acestora purtător de grijă ai fost;
Bucură-te, că demonii multe năluciri ţi-au făcut;
Bucură-te, că tu cu rugăciunea şi cu arma Crucii le-ai biruit;
Bucură-te, pierzătorule a nebuniei vrăjmaşilor;
Bucură-te, neînspăimântătorule de înfricoşările lui;
Bucură-te, biruitorule a uneltirilor diavoleşti;
Bucură-te, Sfinte Preacuvincioase Părinte Pahomie!

Condacul 3:

Puterea Celui Preaînalt puternic te-a făcut întru toate, Sfinte Pahomire fericite, că neclintit ai rămas în darurile lui Dumnezeu, înconjurat fiind de vrăjmaşi, dar neîncetat ai cântat: Aliluia!

Icosul 3:

Având dorinţa de a fi necăjit şi mai mult, cugetătorule de Dumnezeu, ai văzut Dumnezeiescul înger din cer pogorându-se şi cercetându-te pe tine în nevoinţele tale şi un glas ai auzit îmbărbătându-te, iar noi strigăm aşa:
Bucură-te, fiule al Dumnezeistii lumini;
Bucură-te, locaş al Duhului Sfânt;
Bucură-te, făclie nestinsă a liniştii;
Bucură-te, canonul cel drept al înfrânării;
Bucură-te, izgonitorul patimilor omeneşti;
Bucură-te, îmbogăţitorul de dumnezeiescul Dar;
Bucură-te, Părinte al părinţilor întâistătătorule;
Bucură-te, că ai adus lui Dumnezeu viaţa ta;
Bucură-te, că ai fost pildă spre mântuire;
Bucură-te, căci cu sudorile şihăstriei ai stins cărbunii patimilor;
Bucură-te, că ai înflorit ca un trandafir şi crin binemirositor în pustiul Egiptului
Bucură-te, că nevoinţele tale au strălucit ca soarele;
Bucură-te, Sfinte Preacuvincioase Părinte Pahomie!

Condacul 4:

Fiind aprins de Dumnezeiească dragoste ai alergat către muntele pustiului, bucurântu-te, iar vrăjmaşul multe rele ţi-a făcut, dar tu ca pe firele de păianjen le-ai rupt, pentru acestea noi îţi cântăm: Aliluia!

Icosul 4:

Chemării Domnului tău ai urmat, lepădând lumea cu toate frumuseţile ei, cu osârdie ai suferit greutatea pustiei şi ai rănit taberele demonilor bărbăteşte, de aceea îţi strigăm:
Bucură-te, că a doua oară a venit îngerul către tine;
Bucură-te, că ţi-a poruncit să-i primeşti pe toţi;
Bucură-te, că pe tot omul ai primit;
Bucură-te, că mănăstire ai făcut;
Bucură-te, că ai slujit fraţilor tăi;
Bucură-te, că multă smerenie ai câştigat;
Bucură-te, că iubitor de osteneală ai fost;
Bucură-te, că şingur masa puneai;
Bucură-te, că şi în grădină săpând, verdeţuri puneai;
Bucură-te, că bolnavilor slujeai;
Bucură-te, că şi portar ai fost;
Bucură-te, că toate slujbele cele mai grele ai făcut;
Bucură-te, că pe toţi cu fapta şi cu cuvântul ai întărit;
Bucură-te, că toţi în cinste ca pe un sfânt te avem;
Bucură-te, Sfinte Preacuvincioase Părinte Pahomie!;

Condacul 5:

Stea mult luminoasă povăţuită de Duhul Sfânt, te-ai arătat în pustietăţi şi în oraşe, strălucind cu minunile, demonii gonind şi bolile vindecând şi pe noi învăţându-ne să cântăm: Aliluia!

Icosul 5:

Văzându-te tinerii Egiptului în pustie, ca pe un mai presus de oameni şi auzind învăţăturile tale s-au schimbat cu Dumnezeiască schimbare, pentru care mărind pe Dumnezeu îţi cântăm ţie:
Bucură-te, cel între oameni înger;
Bucură-te, între îngeri, omule;
Bucură-te, frumuseţea Cuvioşilor Părinţi;
Bucură-te, că fericitul preot Dionisie pentru prietenie te-a chemat în oraşul lui;
Bucură-te, că o femeie bolnavă cu credinţă s-a atins de hainele tale şi îndată s-a făcut sănătoasă;
Bucură-te, că dintr-o fată ai scos pe diavolul;
Bucură-te, că şi pe un om l-ai tămăduit printr-o pâine trimisă de tine;
Bucură-te, că prin rugăciuni şi post mult, multe boli ai tămăduit;
Bucură-te, căci cu darul Sfântului Duh multe minuni ai făcut;
Bucură-te, că pe monahul şilvan prin răbdare l-ai îndreptat;
Bucură-te, că noi dorim să ne îndreptezi la pocăinţă;
Bucură-te, Sfinte Preacuvincioase Părinte Pahomie!

Condacul 6:

Strălucit-au faptele cele bune ca soarele pe pământ şi în cer, bună slugă a lui Hristos, căci cu dreaptă mărire ne-ai propovăduit nouă credinţa lui Hristos, pentru care cântăm: Aliluia!

Icosul 6:

Văzând noroadele faptele tale cele bune şi viaţa ta cea mai presus de om, cu credinţă alergau ca la un om trimis de Dumnezeu, primind folosul cererilor, pentru aceasta ai adunat 7000 de călugări în multe mănăstiri, iar noi te lăudăm aşa:
Bucură-te, că ai fost Proestos peste multe mănăstiri;
Bucură-te, că acelor 7000 de călugări le purtai de grijă;
Bucură-te, că şi pe noi ne ocroteşti;
Bucură-te, că Dumnezeu ţi s-a arătat ţie cu cunună de spini;
Bucură-te, că Domnul Hristos ţi-a spus: ”că seminţia ta cea duhovnicească nu va lipsi până la sfârşitul veacului”;
Bucură-te, că Domnul învăţături folositoare dându-ţi, s-a înălţat la cer;
Bucură-te, că meştesugurile diavoleşti le-ai risipi;
Bucură-te, că satana a fost supus sub picioarele tale;
Bucură-te, Sfinte Preacuvincioase Părinte Pahomie!

Condacul 7:

Vrând pe tine tot a te sfinţi, Părinte Pahomie, şi dorind slava cea nemuritoare, la Dânsul ai alergat cu căldură prin vieţuire curată, prin pusnicie şi prin viaţa prea luminată, cântând: Aliluia!

Icosul 7:
Nou oraş ai arătat adâncimii pustiului, Pahomie fericite, cel deopotrivă cu îngerii, căci ca un alt Ierusalim şi şinai, mănăstirile tale s-au proslăvit şi ca un alt Moise şi Ilie arătându-te, auzi de la noi aceste laude: ;
Bucură-te, al doilea Moise cu faptele;
Bucură-te, al doilea Ilie cu chinurile;
Bucură-te, cel ce cărările mergătorului ai urmat;
Bucură-te, cel ce blândeţii lui David te-ai asemănat;
Bucură-te, că rugându-te Preadulcelui Iisus, într-un ceas toate limbile le-ai învăţat;
Bucură-te, că pe monahul ce avea nevoie, în limba sa grecească l-ai îndreptat;
Bucură-te, că în fiecare zi pe monahi i-ai sfătuit şi pe cei greşiţi la pocăinţa i-ai adus;
Bucură-te, cel ce izgoneşti de la noi patimile sufleteşti;
Bucură-te, cel ce ne vindeci de durerile sufleteşti;
Bucură-te, că ne izbăveşti de meşteşugurile diavoleşti;
Bucură-te, Sfinte Preacuvincioase Părinte Pahomie!

Condacul 8:

Străină viaţă petrecând pe pământ, Părinte Pahomie, cu totul ţi-ai înălţat mintea spre cele cereşti, minunând pe îngeri şi pe oameni cu răbdarea ta, pentru aceasta acum luând răsplătirile de la Dumnezeu, Îi cânţi Lui împreună cu îngerii: Aliluia!

Icosul 8:

Cu totul vesel te-ai arătat, Părinte, văzând înălţarea sufletului monahului la care te grăbeai să mergi, ducându-se cu cântări de îngeri, pe care o ai arătat celor împreuna cu tine, de Dumnezeu purtătorule Părinte Pahomie, deci văzând noi sfinţirea ta, minunându-ne cântăm ţie acestea:
Bucură-te, al tainelor lui Dumnezeu văzătorule;
Bucură-te, al pământeştilor lucruri cu vederea trecătorule;
Bucură-te, că în trup fiind ai auzit cântare îngerească;
Bucură-te, că prin lacrimi şi post trupul ţi-ai topit;
Bucură-te, al celor căzuţi ridicare;
Bucură-te, că şi pe noi ne sfătuieşti şi povăţuieşti a urma ţie;
Bucură-te, că ascultându-te ne adunăm bogăţii;
Bucură-te, cel ce ai batjocorit mândria demonilor;
Bucură-te, Sfinte Preacuvincioase Părinte Pahomie!

Condacul 9:

Covârşind, Părinte, pe toţi cu blândeţea sufletului şi cu smerenta cugetare, Darul Sfântului Duh l-ai primit, după cum zice cuvântul: „Spre cine vom căuta fără numai spre cel blând şi smerit”, cântând: Aliluia!

Icosul 9:

Pe ritorii cei muritori ca pe nişte peşti fără de glas i-ai arătat prin cuvintele tale, că ritorisind despre Dumnezeu, cuvintele tale asemănându-le cu lucrurile, te-ai făcut minunat şi slăvit, pentru acesta cântăm ţie:
Bucură-te, vistieria cuvintelor Lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel decât filosofii mai înţelept;
Bucură-te, înaintarea şi vârful Cuvioşilor;
Bucură-te, prin care toţi credincioşii s-au îndreptat;
Bucură-te, că toată tabăra demonilor ai ruşinat;
Bucură-te, că arşiţa zilei şi gerul nopţii ai suferit;
Bucură-te, că sufletul tău hrană cerească a caştigat;
Bucură-te, Sfinte Preacuvincioase Părinte Pahomie!

Condacul 10:

Vrând a te asemăna unicului Hristos, cu nerăutate ai iubit pacea şi dragostea, răsplătind răul în bine; pentru aceasta şi pentru toate faptele bune plăcute lui Dumnezeu cântăm cu mulţumire: Aliluia!

Icosul 10:

Zid nebiruit împotriva patimilor şi turn nesurpat al curăţeniei te-ai arătat, Părinte Cuvioase, căci cu privegherea gonind somnul lenei, te-ai făcut casă Duhului Sfânt, pentru aceasta noi lăudându-te, cântăm aşa:
Bucură-te, ca rănile lui Hristos le-ai purtat;
Bucură-te, slujitorul Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, că vieţuind lui Dumnezeu, ai ajuns la adânci bătrâneţi;
Bucură-te, că fiind bolnav, ucenicul tău Teodor te-a îngrijit;
Bucură-te, că mai înainte cu două zile de sfârşitul tău, ai învăţat pe fraţii tăi să se ferească de eretici;
Bucură-te, că blagoslovindu-i ai adormit;
Bucură-te, că fraţii mult s-au tânguit pentru moartea ta;
Bucură-te, Sfinte Preacuvincioase Părinte Pahomie!

Condacul 11:

Împăratul împăraţilor Dumnezeu, vrând să te cheme la şine, ca să-ţi răsplătească cu bogate daruri pentru multele tale osteneli, a trimis mulţime de îngeri şi cetele Sfinţilor în întâmpinarea ta şi mergând înaintea lui Dumnezeu cu toţii aţi cântat: Aliluia!

Icosul 11:

Făclie primitoare de lumină înţelegătoare, te cunoaştem pe tine, Părinte Pahomie, că asemănându-te cetelor îngereşti, ne mijloceşti şi nouă mântuire pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că ceata proorocilor înainte ţi-a slujit;
Bucură-te, că apostolii te-au întâpinat;
Bucură-te, că Sfinţii Ierarhi ţi-au cântat;
Bucură-te, că mucenicii la cer te-au ridicat;
Bucură-te, căci Cuvioşii cu bucurie te-au primit;
Bucură-te, că Heruvimii cu cântări te-au suit;
Bucură-te, că Sfinţii toţi cu bucurie te-au primit în palatul lor şi osebit te-au aşezat;
Bucură-te, Sfinte Preacuvincioase Părinte Pahomie!

Condacul 12:

Cânţi acum împreună cu Îngerii, ca mai înainte cu oamenii, în ceruri veselindu-te, fericite, cântarea cea întreită Sfântă lui Dumnezeu, pe Care roagă-L pentru cei care te cinstesc, Sfinte Părinte Pahomie, şi cu dragoste cântăm: Aliluia!

Icosul 12:

Izvor de tămăduire dobândindu-te, mai înainte şi după moarte Preacuviincioase, ca pe un părinte şi doctor al sufletelor noastre, te cântăm aşa:
Bucură-te, închinător smerit al Sfintei Treimi;
Bucură-te, lăudător al Sfintei Treimi;
Bucură-te, cântătorule împreună cu îngerii şi cu toţi Sfinţii;
Bucură-te, al nostru rugător;
Bucură-te, că închinându-ne Sfintelor Moaşte ale tale izbăvire de patimi primim;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale iertare de păcate luăm;
Bucură-te, apărătorule de grindină, omizi şi insecte;
Bucură-te, că mijloceşti împreună cu Născătoarea de Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Preacuvincioase Părinte Pahomie!

Condacul 13:

O, Preaînţelepte de Dumnezeu purtătorule, Pahomie Precuviincioase, vrednicia Părinţilor şi slava Cuvioşilor, primeşte de la noi laude pe care cu tot sufletul le aducem ţie şi roagă-te lui Dumnezeu pentru noi cei ce-ţi cântăm ţie: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1

Înger trupesc şi om ceresc, cel ce ai avut viaţă îngerească, ca cel ce ai îndrăzneala către Dumnezeu, izbăveşte-ne din toate nevoile şi primejdiile ca să-ţi cântăm acestea:
Bucură-te, vlăstar nevestejit al Egiptului;
Bucură-te, că din tinereţe lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că fireşte de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, arătătorule al căilor monahiceşti;
Bucură-te, că ai ales fecioria;
Bucură-te, că te-ai logodit cu curăţia;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit ca Adam şi Eva;
Bucură-te, că prin pustiuri ai potolit săltările trupului;
Bucură-te, că ai auzit glas din cer, zicând: „O, Pahomie, înţelege că acesta este semnul darului care ţi se dă de la Hristos Dumnezeu”;
Bucură-te, că ai ales viaţa calugărească;
Bucură-te, că povăţuitorul tău a fost şihastrul Palamon;
Bucură-te, Sfinte Preacuvincioase Părinte Pahomie!

Condacul 1:
Apărătorul nostru şi grabnic folositor, pustnicul Domnului cu laude te cinstim că ai omorât toate patimile cu multă răbdare şi înfrânare şi ai ruşinat pe duşmanul cel nevăzut. Pentru toate acestea cântăm ţie:
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Pahomie!

Rugăciune:

Prefericite şi Preacuvioase Părinte Pahomie, ascultă-ne pe noi păcătoşii, care ne rugăm ţie: du rugăciunea către milostivul şi iubitorul de oameni Dumnezeu, căci tu pururea salţi în bucurie cu Sfinţii şi cu puterile cele fără de materie înaintea Lui. Roagă milostivirea lui Dumnezeu să nu ne osândească pentru fărădelegile noastre, ci să facă cu noi după mare mila Lui. Cere pentru noi viaţă paşnică, sănătate trupească şi sufletească, roduri îmbelşugate pământului, întru toate belşug şi binefacere, iar noi să-i întoarcem toate bunătăţile cele dăruite nouă, spre mărirea Lui şi binecuvântarea şi ajutorul Lui. Întăreşte-ne, Doamne, pe calea care duce la locaşurile celor Sfinţi, unde este glasul neîncetat al lăudătorilor care văd pururi frumuseţea cea nespusă a feţei Tale, Sfânta Biserica Ta o fereşte de dezbinări, pe credincioşi întăreşte-i, rătăciţii întoarce-i pe calea credinţei, pe toţi ne mântuieşte spre slava lui Dumnezeu după mare mila Ta. Iar noi cu mulţumire ne vom închina Preasfintei Treimi în trei feţe: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

*

1

Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (21 mai)

Condacul 1:

Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut şi biruinţa semnului Domnului bine ţi-a descoperit, cu care într-armându-te pe toţi vrăjmaşii i-ai biruit, acum şi nouă celor ce ne plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte Împărate Constantin, dă-ne nouă, împreună cu buna ta maică, Împărăteasa Elena, ajutor, celor ce cântăm vouă: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor!

Icosul 1:

Ca un înger luminos ai binevestit lumii pe Domnul nostru Iisus Hristos, că este Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu cel adevărat; pentru aceasta cântăm ţie acestea:
Bucură-te, al creştinilor numit de noi tată;
Bucură-te, că singur Domnul Iisus în vis ţie s-a arătat;
Bucură-te, căci cu semnul Sfintei Cruci te-a înarmat;
Bucură-te, că pe Maxenţie, prin puterea cinstitei cruci, l-ai biruit;
Bucură-te, că în Roma cu mare alai ai intrat;
Bucură-te, că romanii cu bucurie împărat al lor te-au pus;
Bucură-te, că în cinstea Domnului Iisus Hristos o cruce de piatră în mijlocul Romei ai pus;
Bucură-te, că pe Sfînta Cruce ai scris: „Iisus Hristos NIKA”, adică, cu acest semn vei birui;
Bucură-te, că prin puterea crucii lui Hristos pe toţi vrăjmaşii tăi i-ai biruit;
Bucură-te, căci cu ştirea şi voia lui Dumnezeu, de boala leprei te-ai îmbolnăvit;
Bucură-te, că ţie sfinţii mai-marii apostolilor ţi s-au arătat;
Bucură-te, că prin învăţătura Sfântului Ierarh Silvestru cu toată inima ai crezut în Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 2-lea:

Văzându-te singur că eşti lepros cu trupul şi cu sufletul, ai chemat în ajutor pe Dumnezeul creştinilor, iar Dumnezeu, nezăbovind, ţi-a trimis pe Sfinţii Apostoli să te mângâie şi ţi-a spus ce să faci ca să fii sănătos şi, bucurându-te de dumnezeiasca cercetare, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Pe împărăteasa Elena cea prea-cinstită, pe maica împăratului Constantin, cu bucurie să ne adunăm toţi dreptcredincioşii creştini, împreună cu monahii şi monahiile şi să o lăudăm cu cântări ca acestea:
Bucură-te, că eşti născută din neam împărătesc;
Bucură-te, că eşti maica Sfântului Împărat Constantin;
Bucură-te, că în Iisus Hristos ai crezut;
Bucură-te, că în numele Sfintei Treimi te-ai botezat;
Bucură-te, căci cu sârguinţă şi cu multă evlavie la Ierusalim ai plecat;
Bucură-te, că tu Crucea Domnului mult ai dorit;
Bucură-te, că acolo Crucea cea de viaţă făcătoare ai aflat;
Bucură-te, că Sfintei Cruci tu întâi ai zis: „Bucură-te lemn fericit”;
Bucură-te, căci cu mare veselie te-ai bucurat când Sfânta Cruce pe cel mort l-a înviat;
Bucură-te, că în Ierusalim biserică mare şi prea frumoasă ai poruncit să se zidească;
Bucură-te, că „Biserica Învierii Domnului Iisus Hristos” ai poruncit să se numească;
Bucură-te, că tu creştinilor ne eşti ca o maică;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 3-lea:

Preacinstită împărăteasă, noi credincioşii, împreună cu clerul şi cu toţi monahii, către tine năzuim în nevoile noastre; fii acum şi nouă păcătoşilor grabnică folositoare, ca să cântăm cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Râvnitor fiind de Împărăţia cea de sus, fericite împărate Constantin, Împăratului şi Stăpânului tuturor cu minte curată crezând, te-ai botezat; pentru aceasta cântăm ţie aşa:
Bucură-te, că în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh te-ai botezat;
Bucură-te, că în timpul botezului mâna Domnului Hristos de tine s-a atins;
Bucură-te, că boala leprei ca nişte solzi de pe tine a căzut;
Bucură-te, că în haine albe îmbrăcându-te, împărat creştin te-ai numit;
Bucură-te, că tuturor păgânilor a se boteza le-ai poruncit şi creştini să se numească;
Bucură-te, că tu capiştile idolilor ai poruncit să se risipească;
Bucură-te, că sfinte biserici în numele lui Iisus Hristos ai poruncit să se zidească;
Bucură-te, că pe sfânta maică Elena cu multă cinste şi avere la Ierusalim ai trimis-o;
Bucură-te, între împăraţi cel dintâi creştin;
Bucură-te, că în toată lumea cu botezul tău mare bucurie ai făcut;
Bucură-te, că păgânii, căutând la tine, creştini s-au făcut;
Bucură-te, că şi noi, clerul mirean şi călugăresc, deşi păcătoşi fiind, îţi cântăm laude şi măriri totdeauna;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 4-lea:

Pomenirea binecredinciosului împărat Constantin ca nişte mir de mult preţ, astăzi a răsărit, căci de Hristos dorind, pe idoli a defăimat; pentru aceasta, după vrednicie, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Tie, celei după vrednicie şi cu credinţă următoare Cuvântului lui Dumnezeu, Care pentru bună cucernicia ta te-a împodobit cu multă cinste, ca pe o împărăteasă a creştinilor, cu bucurie îţi aducem aceste laude:
Bucură-te, că în Ierusalim optsprezece biserici ai zidit;
Bucură-te, că pe aceste biserici cu toate podoabele le-ai înfrumuseţat;
Bucură-te, că împreună cu fiul tău, împăratul Constantin, Sfânta Cruce în mâini o ţineţi;
Bucură-te, că o parte din lemnul crucii celei de viaţă făcătoare la Constantinopol ai adus-o;
Bucură-te, că şi sfintelor piroane pe cruce Domnul Iisus Hristos le-a dat putere vindecătoare, iar tu în mâini le-ai purtat;
Bucură-te, că după botez cu dreaptă credinţă lui Hristos ai slujit;
Bucură-te, că întotdeauna pe săraci ai miluit;
Bucură-te, că tu cu toate faptele bune te-ai împodobit;
Bucură-te, că pentru viaţa ta cea bună pe pământ de multă cinste te-ai învrednicit;
Bucură-te, că toate neamurile creştine ca pe o împărăteasă binecredincioasă te cinstesc;
Bucură-te, că slăbind de osteneli şi de blândeţe, aproape de sfârşitul vieţii ai ajuns;
Bucură-te, că bine-plăcând lui Dumnezeu, te-ai mutat din viaţa aceasta, la viaţa cea veşnică;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 5-lea:

Cu mare râvnă te-ai străduit Sfinte Împărate Constantin, să răspândeşti creştinismul în tot imperiul tău, precum şi în toată lumea; drept aceea multe şi drepte hotărâri ai luat pentru a aduce la bun sfârşit acest act creştinesc, precum şi de a curăţi diferitele eresuri ce o dată cu creştinismul întemeiat au răsărit ca neghinele în holda dreptei credinţe; pentru aceasta împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu cu dragoste: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Ai adunat, preafericite împărate Constantin, sobor de părinţi de Dumnezeu purtători şi printr-înşii inimile tuturor cele înviforate de blestematul eres al lui Arie le-ai întărit să slăvească pe Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; pentru care îţi aducem ţie laudele acestea:
Bucură-te, că soborul cel dintâi al celor trei sute optsprezece sfinţi părinţi cu porunca ta în Niceea s-au adunat;
Bucură-te, că prin lupte mari credinţa cea dreaptă s-a luminat;
Bucură-te, că Arie de la sobor a rămas ruşinat;
Bucură-te, că necredinciosul Arie în veci cu diavolii este băgat în iad;
Bucură-te, că noi creştinii de la tine cu dreapta credinţă suntem luminaţi;
Bucură-te, că pe Domnul nostru Iisus Hristos în toată lumea L-ai propovăduit a fi Fiul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin creştinarea ta Crucea Domnului s-a aflat;
Bucură-te, că prin aflarea Sfintei Cruci duşmanii ei se tânguiesc;
Bucură-te, că prin însemnarea cinstitei Cruci diavolii se izgonesc;
Bucură-te, că împreună cu sfântă maica ta, Crucea Domnului Iisus Hristos în mâini o ţineţi;
Bucură-te, că o parte din lemnul crucii adus de sfântă maica ta, împărăteasa Elena, în sfintele tale mâini ai primit-o;
Bucură-te, că nouă fraţilor în Hristos eşti rugător mare către Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 6-lea:

Ca şi cu o porfiră te-ai îmbrăcat, mărite, cu milostivirea, şi ca şi cu o hlamidă cu bunele blândeţi te-ai împodobit. Drept aceea, cinstind pomenirea ta, preaslăvim pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Dar cum vom cânta mai cu vrednicie, sau cu ce cuvinte mai potrivite vom lăuda frumuseţea bunătăţilor tale, cinstită Elena, cele câştigate în ceruri, de la Dumnezeu, Cel ce ştie a cinsti pe cei drepţi; pentru aceasta noi îţi cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce sfântul tău suflet cu mare cinste în ceruri de îngeri este suit;
Bucură-te, că în lumina cea prea strălucită pe Dumnezeu ai văzut;
Bucură-te, că lui Dumnezeu-Cuvântul şi preacuratei Maicii Lui, căzând, te-ai închinat;
Bucură-te, că locaşurile cele prea frumoase ale sfinţilor le-ai cercetat;
Bucură-te, că şi frumuseţile raiului toate ţi le-a arătat;
Bucură-te, că pe cele ce ochiul omenesc nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, acum tu luminat te îndulceşti de ele;
Bucură-te, că întru Împărăţia cerurilor te-ai sălăşluit;
Bucură-te, împărăteasă, căci cu Împărăteasa cerurilor împreună eşti petrecătoare;
Bucură-te, că împreună cu arhangheli eşti vorbitoare
Bucură-te, că împreună cu îngerii cânţi lui Dumnezeu cântare;
Bucură-te, că şi noi nevrednicii îţi cântăm cântare veselitoare;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 7-lea:

Si după deprinderi şi după ale tale fapte bune ai fost iubitoare de Dumnezeu şi vrednică de minuni, fericită împărăteasă Elena; pentru aceasta cu credinţă şi cu evlavie mare, noi, cei ce suntem luminaţi prin harul lui Dumnezeu, cântare veselitoare cântăm: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Popor al lui Dumnezeu ai făcut, prin dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor şi al păgânilor, cu baia botezului luminându-i; pentru aceasta te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că întocmai cu apostolii, de la Dumnezeu eşti cinstit;
Bucură-te, căci cât ai trăit multe milostenii şi faceri de bine ai făcut;
Bucură-te, că, după multe osteneli, nevoinţe şi griji, la fericit sfârşit ai ajuns;
Bucură-te, că, după puţină boală, ai adormit şi sufletul de trup s-a despărţit, zburând la cer;
Bucură-te, că arhanghelii cu frumoase cântări îngereşti la ceruri te-au suit;
Bucură-te, că scaunului Sfintei Treimi te-ai închinat;
Bucură-te, că Sfinţii Apostoli înaintea lui Dumnezeu te-au lăudat;
Bucură-te, că sfinţii mucenici şi cuvioşii şi toţi drepţii cu cinste ţi-au ieşit înainte;
Bucură-te, că bunătăţile raiului le moşteneşti acum şi în vecii nesfârşiţi;
Bucură-te, că întru Împărăţia cerurilor acum şi totdeauna vieţuieşti;
Bucură-te, că şi noi, împreună cu monahii şi cu pustnicii, toţi, într-un glas îţi cântăm aşa:
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 8-lea:

Mormântul tău, unde odihneşte sfinţitul şi cinstitul tău trup, împărate Constantin, raze de dumnezeieşti vindecări izvorăşte celor ce cu credinţă se apropie, iar nouă celor ce vieţuim în dreapta credinţă, te rugăm, ca împreună cu buna ta maică Elena, să ne daţi mână de ajutor, celor ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Cât este de luminat sufletul tău, mărită împărăteasă Elena, lauda femeilor, că acum eşti în ceruri, primind plata ostenelilor; pentru aceasta îţi cântăm aşa:
Bucură-te, aflarea cinstitei cruci;
Bucură-te, a ei vrednică închinătoare;
Bucură-te, că prin al crucii ajutor creştinilor ai fost izbăvitoare;
Bucură-te, că prin cruce te-ai făcut lui Hristos următoare;
Bucură-te, a stăpânirii iadului şi a satanei învingătoare;
Bucură-te, a cereştii măriri moştenitoare în veci;
Bucură-te, a celor greşiţi şi păcătoşi, către Dumnezeu mijlocitoare;
Bucură-te, a judecătorilor celor răi bună îndreptătoare;
Bucură-te, a celor din nevoi grabnică ajutătoare;
Bucură-te, de patimile noastre trupeşti şi sufleteşti izbăvitoare;
Bucură-te, a bolnavilor bună tămăduitoare;
Bucură-te, a tuturor binecredincioşilor creştini bună ajutătoare;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 9-lea:

Cu sfinţenie a ta viaţă săvârşindu-ţi, cu sfinţii acum eşti sălăşluită, plină fiind de sfinţenie şi de lumină nespusă; pentru aceasta ne luminezi şi pe noi cei întunecaţi cu păcatele, ca, luând prin tine iertare, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Pe Împăratul şi Ziditorul tuturor cinstindu-L, împărate Constantin, ca dar pentru osteneli te-a învrednicit pe tine în ceruri de mare slavă; pentru aceasta îţi cântăm ţie aceste laude:
Bucură-te, că Preacuviosului Paisie, singur i-ai spus că eşti cinstit împreună cu sfinţii;
Bucură-te, că, sfânt fiind, te rogi pentru noi către Domnul Dumnezeu;
Bucură-te, că noi păcătoşii avem mare nădejde în rugăciunile tale;
Bucură-te, că noi în nevoi chemăm numele tău şi tu ne auzi;
Bucură-te, că în necazuri ne eşti nouă mare bucurie;
Bucură-te, mărgăritarul nostru cel de mult preţ;
Bucură-te, cel ce eşti pentru noi soare luminos;
Bucură-te, că pe idoli i-ai dat iadului celui întunecos;
Bucură-te, că demonii fug, izgoniţi fiind cu puterea rugăciunii tale;
Bucură-te, că tu eşti lauda cârmuitorilor creştini;
Bucură-te, turnul cel nebiruit al creştinilor ortodocşi;
Bucură-te, al mănăstirilor şi al bisericilor noastre mare apărător;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 10-lea:

Din cer ca şi Pavel te-a vânat Hristos Domnul, Sfinte Constantin, învăţându-te ca să-L cinsteşti pe Acesta ca pe Împăratul cel Unul; şi cu adevărat crezând întru El, L-ai cinstit, aducând lumea toată la credinţa Lui, ca să-I cânte neîncetat: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Împărăteasă Elena, sfântă de Domnul Hristos aleasă, milostiveşte-te spre noi şi luminează sufletele noastre cele întunecate cu păcatele, netrecând cu vederea sufletele şi rugăciunile noastre şi primind mulţumirile noastre acestea:
Bucură-te, trandafir prea frumos mirositor al raiului;
Bucură-te, crin alb răsărit în grădina cea de sus a raiului ceresc;
Bucură-te, împărăteasă duhovnicească;
Bucură-te, a dreptei credinţe propovăduitoare;
Bucură-te, a închinării de idoli surpătoare;
Bucură-te, a eresurilor pierzătoare;
Bucură-te, a răutăţilor duşmanilor izgonitoare;
Bucură-te, în nevoile noastre ajutătoare;
Bucură-te, către Dumnezeu a noastră mijlocitoare;
Bucură-te, de bucurii duhovniceşti aducătoare;
Bucură-te, de fapte bune pilduitoare;
Bucură-te, a obştii creştineşti povăţuitoare;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 11-lea:

Acestea zicând, mă liniştesc cu sufletul şi mă bucur; nu mă tem de tot ce vor urzi împotriva mea vrăjmaşii mei, pentru că te am pe tine, împărăteasă Elena, puternică ajutătoare în toate nevoile; drept aceea împreună cu îngerii preaslăvesc pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Dat-ai, preadulce, Iisuse, bine-credinciosului împărat Constantin, înţelepciunea lui Solomon, blândeţile lui David, dreapta credinţă a apostolilor şi puterea lui Samson asupra vrăjmaşilor; pentru aceasta şi noi îl cinstim cu laude, zicând:
Bucură-te, decât toţi împăraţii mai întâiule şi alesule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, că pe Domnul nostru Iisus Hristos ţie Tatăl ţi L-a descoperit;
Bucură-te, că pe Acesta Dumnezeu adevărat L-ai propovăduit;
Bucură-te, luminătorule al cereştii cunoştinţe;
Bucură-te, că prin tine Domnul Iisus Hristos S-a slăvit;
Bucură-te, că prin tine Crucea Domnului Hristos se cinsteşte;
Bucură-te, al luminii celei nemărginite privitorule;
Bucură-te, că prin tine lumea s-a luminat cu dreapta credinţă;
Bucură-te, că prin tine s-a izgonit întunericul relei credinţe;
Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat cu inima şi luminat cu sufletul;
Bucură-te, că pe noi cei slabi ne întăreşti cu răbdare;
Bucură-te, că de la milostivul Dumnezeu ne mijloceşti nouă mântuire;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 12-lea:

Darurile cele prea bogate şi mai bune le primeşti acum de la Dumnezeu, Sfinte Împărate Constantin, veselindu-te ca un împărat în ceruri; pentru aceasta şi binecredinciosul domn Brâncoveanu Constantin întru al tău nume a zidit sfinte mănăstiri Domnului, iar noi, bucurându-ne, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Niciodată nu vom tăcea a vesti minunile tale; în glas mare vom cânta prăznuirea ta şi după cuviinţă îţi aducem mulţumire pentru toate facerile de bine ce ne faci nouă, Sfântă Împărăteasă Elena, cinstind pomenirea ta cu aceste laude:
Bucură-te, împărăteasă smerită şi prea iubită;
Bucură-te, comoară de bunătăţi nedeşertată;
Bucură-te, a celor ce te roagă cu credinţă ocrotitoare neobosită;
Bucură-te, a vrăjmaşilor sfintelor mănăstiri izbăvitoare;
Bucură-te, că celor ce te cinstesc pe tine le eşti bună mângâietoare;
Bucură-te, că de sus din ceruri priveşti şi le ajuţi celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, că înaintea Preasfintei Treimi stând, te rogi pentru noi;
Bucură-te, că şi la preacurata Născătoare de Dumnezeu mijloceşti pentru noi;
Bucură-te, că a ta fericire în ceruri în veci nu se sfârşeşte;
Bucură-te, că împreună cu fiul tău, împăratul Constantin, întru împărăţia lui Dumnezeu te veseleşti;
Bucură-te, a trupurilor noastre de patimi tămăduitoare;
Bucură-te, că sfintele tale rugăciuni sunt pentru noi toţi folositoare;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 13-lea:

Luminători care aţi luminat lumea cu dreapta credinţă, voi cu adevărat v-aţi arătat, de Dumnezeu încununaţilor Împăraţi Constantin şi Elena; primiţi acum şi rugăciunile noastre şi le duceţi Împăratului Hristos, pe care Îl slăvim ca pe Unul ce v-a încununat pe voi, cântându-I cu voi şi cu toate oştile cereşti: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul 1 şi Condacul 1 şi apoi se citesc aceste rugăciuni:

Rugăciunea întâi:

Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi la preacurata Lui Maică şi pururea Fecioară Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin.

Rugăciunea a doua:

Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei ce sunteţi mai cinstiţi decât toţi împăraţii, aleşii lui Dumnezeu, căzând înaintea voastră cu lacrimi vă rugăm: Daţi-ne mângâiere şi nouă celor ce suntem în necazuri; voi sunteţi mijlocitori Sfintei Treimi şi puteţi să ne ajutaţi nouă. Auziţi-ne şi pe noi acum, alungaţi de la noi necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră în această vremelnică viaţă şi vindecaţi neputinţele noastre, tămăduiţi bolile noastre, potoliţi răutatea noastră, izgoniţi pe vrăjmaşii noştri văzuţi şi nevăzuţi. Daţi-ne nouă ca în pace şi în linişte să trăim; ajutaţi-ne nouă cu sfintele voastre rugăciuni. Pentru mântuirea sufletelor noastre faceţi milă cu noi acum, când cu frică şi cu umilinţă zicem către voi aşa: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor. Amin.

*

1

Acatistul Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat (24 Mai)

Condacul 1

Preacuviosului nostru Părinte Simeon, ca celui ce prin dragoste şi smerenie s-a făcut lăcaş Preasfintei Treimi, cântare de laudă cu umilinţă să-i aducem, zicând: Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Icos 1

Îngerul întâistătător al celor drepţi, Părinte Simeoane, numindu-te fiu al dreptăţii şi slujitor al Domnului, pentru care noi, smeriţii, aducem cântare:
Bucură-te, odrăslire din părinţi binecredincioşi!
Bucură-te, bogată roadă a curăţeniei părinţilor tăi!
Bucură-te, ucenice preaiubit al Botezătorului loan!
Bucură-te, al Arhidiaconului şi întâiului Mucenic Ştefan deopotrivă iubit!
Bucură-te, că Sfântul loan Botezătorul naşterea ţi-a vestit!
Bucură-te, că semn al încrederii un bulgăre de tămâie maicii tale i-a dăruit!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condac 2

De la sânul maicii tale te-ai arătat iubitor al înfrânării, căci dintru cel drept te hrăneai, şi ai fost următor cetelor îngereşti, dimpreună cu care cântai: Aliluia!

Icos 2

Descoperirea celor neştiute şi vederea tainelor ascunse Domnul ţi le-a dăruit, Simeoane, căci te-ai depărtat din pruncie de cele ale lumii, voind cele nepieritoare a le primi. Pentru aceasta primeşte ale noastre cântări:
Bucură-te, cel născut fără dureri!
Bucură-te, noule Samuile, cel ce Domnului din pruncie ai fost dăruit!
Bucură-te, că din mâncare făcută cu meşteşug omenesc nu ai gustat!
Bucură-te, că pâine, miere şi sare în toate zilele vieţii tale tu ai mâncat!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 3

Fericite Simeoane, cu povăţuirea lui Dumnezeu la vârsta de şase ani ai venit la mănăstirea cuviosului loan Stâlpnicul, care cu dragoste primindu-te, se minuna cântând: Aliluia!â

Icosul 3

Vrăjmaşul cel urâtor de oameni s-a spăimântat de tine, Sfinte Simeone, şi ca un leu răcnea asupra ta, dar tu, ca pe un neputincios, nu l-ai băgat în seamă, întrarmat fiind cu smerenia, şi cu nevoinţa ai pornit asupra lui. Iar noi, ca cei ce suntem în tot ceasul zdruncinaţi de pornirea lui asupra noastră, cădem la tine, sfinte, şi te rugăm: ajută-ne nouă, celor ce cântăm:
Bucură-te, că prunc fiind ai covârşit pe cei bătrâni în nevoinţă!
Bucură-te, că nerăutatea inimii de mic ai dobândit-o!
Bucură-te, că schima îngerească la vârsta de şapte ani ai primit!
Bucură-te, că urmând povăţuitorului tău loan, pe stâlp te-ai suit!
Bucură-te, că pe acesta urmând Domnului în fiecare zi te-ai răstignit!
Bucură-te, că uitând de trup asemenea celor fără de trup ai vietuit!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 4

Cu totul ne-am depărtat de cea în Duhul vieţuire, iar tu, al nostru părinte, cu milostivire ne dăruieşte cuvinte cu umilinţă, ca bucurându-ne de tine să-L slăvim pe Dumnezeu cel în Treime slăvit zicând: Aliluia!

Icos 4

Nu au putut să clatine vârtutea ta uneltirile celui viclean, ci mai vârtos te-au întărit şi prin ungere de sus ai primit puterea asupra demonilor, pentru care cu grăbire către al tău ajutor alergând zicând:
Bucură-te, că mai mult decât toate ai preţuit duhul umilit!
Bucură-te, căi nima înfrântă şi smerită jertfă în tot ceasul ai adus!
Bucură-te, că Domnul ţi-a dăruit smerenia!
Bucură-te, căci cu aceasta ai ars a diavolului înălţare!
Bucură-te, că aceştia cu înfricoşare vroiau să te piardă!
Bucură-te, că prin darul lui Hristos ai fost păzit!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 5

învaţă, Sfinte, mintea noastră ca cele deşarte măcar în vremea rugăciunii să le gonească, pentru ca să nu aducem lui Dumnezeu jertfă neprimită, ci cu lacrimi să cântăm: Aliluia!

Icos 5

Năvala cea sălbatică a patimilor s-a învârtoşat asupra ta, Părinte, dar tu, împotrivindu-te, nu ai dat somn ochilor tăi, ci cu multe lacrimi ai cerut ajutor în război, iar Domnul, văzând dragostea ta pentru El, ţi-a dăruit biruinţa. Primeşte aceste laude ale noastre, Sfinte, ca stâlpare de biruinţă:
Bucură-te, că întunericul şi năvala patimilor n-au rătăcit sufletul tău!
Bucură-te, că nebunia tinereţii nu ţi-a schimbat cugetul cel bun!
Bucură-te, că fericirea şi odihna nu ai căutat-o în cele trecătoare!
Bucură-te, că în multă nevoinţă şi înfrânare le-ai aflat!
Bucură-te, că în ceruri ai primit împărtăşirea cu Sfintele Taine!
Bucură-te, că de acestea văzduhul de negrăită mireasmă s-a umplut!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 6

Ai arătat viaţă mai presus de fire, asemănându-te heruvimilor, iar prin credinţa ta fierbinte ai slujit serafimilor, cu care cânţi în ceruri: Aliluia!

Icos 6

Povăţuitor al vieţii monahale te-ai făcut prin darul Sfântului Duh, Simeoane preafericite, căci cu înţelepciune şi înţelegere din Sfânta Scriptură grăiai, învăţând dreapta credinţă. Pentru care îți zicem ție:
Bucură-te, izvorule plin de apa cea vie!
Bucură-te, învăţătorule cu faptele şi cuvintele!
Bucură-te, dascălul pocăinţei nesfârşite!
Bucură-te, că faptele tale au fost deopotrivă cu învăţătura!
Bucură-te, că al tău cuget cu totul către cele cereşti l-ai îndreptat!
Bucură-te, că trupul tău prin nevoinţă l-ai topit!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 7

Fiarele cele netrupeşti se porneau asupra ta cu răutate, dar dragostea ta de Dumnezeu prefăcea în nimic puterea lor când cântai: Aliluia!

Icos 7

Dumnezeu proslăveşte pe cei ce-L iubesc pe El şi îi împlinesc voia, şi întru tine a revărsat cu îmbelşugare darul izgonirii diavolilor şi a tot felul de boli. Tămăduieşte şi neputinţele noastre, părinte, ale celor ce strigăm:
Bucură-te, doctorul cel fără de plată!
Bucură-te, că pe cei ce se roagă ţie îi ajuţi!
Bucură-te, că celor din necazuri eşti izbăvitor!
Bucură-te, grabnic tămăduitor!
Bucură-te, al şerpilor şi balaurilor omorâtor!
Bucură-te, părinte cu dragoste împodobit!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 8

Sălăşluind în Muntele cel Minunat, ai zidit acolo o mănăstire şi un alt stâlp pe care însuşi Domnul venind cu sfinţii îngeri a sfinţit stâlpul în care te-ai suit cu bucurie cântând: Aliluia!

Icos 8

La vârsta bărbatului desăvârşit în cel de-al treizeci şi treilea an al vieţii tale, cu porunca lui Dumnezeu, ai primit harul preoţiei, spre slava Lui. Te rugăm, ca cel ce eşti mijlocitor al nostru, şi aceste laude ale noastre să le primeşti:
Bucură-te, că Sfânta Liturghie cu credinţă ca un înger slujeai!
Bucură-te, că descoperiri şi vedenii Domnul îţi arăta!
Bucură-te, sfătuitorule de Duhul Sfânt insuflat!
Bucură-te, că tuturor tămăduiri le dăruiai!
Bucură-te, că şchiopi, orbi şi leproşi vindecai!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 9

Întru tine, Părinte Simeoane, s-a împlinit cuvântul lui Hristos: “Cel ce crede întru Mine va face lucrurile pe care Eu le fac”, minunatule rob al lui Dumnezeu, cel ce cânţi de-a pururi în ceruri: Aliluia!

Icos 9

Smerita cugetare, tăcerea şi dragostea le-a arătat viaţa ta luminată, Simeoane preacuvioase, căci filosofia deşartă a acestei vieţi ai defăimat şi întru toate ai urmat cuvântul Domnului: “Cel ce vrea să-Mi urmeze să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze”. Minunându-ne de viaţa ta îngerească, te rugăm ca aceste neputincioase graiuri ale noastre să le primeşti cântându-ți:
Bucură-te, viaţă închinată Sfintei Treimi!
Bucură-te, monahule următor al Sfinţilor Părinţi!
Bucură-te, stâlpule al creştinătăţii!
Bucură-te, Părinte între cei mai mari părinţi!
Bucură-te, mângâiere în supărări!
Bucură-te, balsam în suferinţe!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 10

“lată Mirele vine în miezul nopţii”, zice cântarea, şi fericit ai fost tu, slugă înţeleaptă, căci te-ai aflat priveghind şi cântând: Aliluia!

Icos 10

Domnul a binevoit să-ţi descopere mai înainte mutarea ta din cele de aici, iar ucenicii cu lacrimi ca unui părinte iubitor de fii îţi cântau:
Bucură-te, părinte cel cu mulţi fii!
Bucură-te, pom roditor cu felurite roade!
Bucură-te, că minunile tale s-au vestit în toată lumea!
Bucură-te, că de vederea luminii neînserate te-ai învrednicit!
Bucură-te, că din mâna cerească te-ai hrănit!
Bucură-te, spicule cu însutită roadă!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condac 11

Rugăciunea noastră, Sfinte Părinte Simeoane, primeşte-o ca pe o jertfă duhovnicească pentru mântuirea noastră, ca să cântăm în veci Domnului: Aliluia!

Icos 11

În ceruri sufletul cu cântări îngereşti a fost primit şi în latura drepţilor şi a sfinţilor s-a sălăşluit, de-a dreapta lui Dumnezeu, pentru care cântăm:
Bucură-te, căci glasul Domnului: “vino, slugă bună şi credincioasă întru odihna Domnului Tău” ai auzit!
Bucură-te, al Stăpânului prieten de aproape!
Bucură-te, bucuria îngerilor cea negrăită!
Bucură-te, căci cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii pentru lume te rogi!
Bucură-te, a Sfântului loan Botezătorul rodire bogată!
Bucură-te, împreună cu sfinţii petrecător!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condac 12

Ca o mângâiere ne-ai lăsat nouă sfintele tale moaşte, pe care cu evlavie le sărutăm cântând: Aliluia!

Icos 12

Binecuvântarea ta, Sfinte, pe care o reverşi prin moaştele tale, umple de bucurie inimile noastre, pentru care cu mulţumire îţi cântăm:
Bucură-te, lauda Bisericii lui Hristos!
Bucură-te, bucuria noastră, a ortodocşilor!
Bucură-te, înfruntarea ereticilor!
Bucură-te, lămurirea celor aflaţi în îndoială!
Bucură-te, nădejdea celor deznădăjnuiţi!
Bucură-te, lumina celor din întunericul patimilor!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condac 13

O, preaînţelepte de Dumnezeu purtătorule, Părinte Simeoane, slava cuvioşilor, primeşte de la noi aceste laude pe care cu tot sufletul ţi le aducem, şi roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, cei ce-ţi strigăm: Aliluia! (de 3 ori)

Icos 1

Îngerul întâistătător al celor drepţi, Părinte Simeoane, numindu-te fiu al dreptăţii şi slujitor al Domnului, pentru care noi, smeriţii, aducem cântare:
Bucură-te, odrăslire din părinţi binecredincioşi!
Bucură-te, bogată roadă a curăţeniei părinţilor tăi!
Bucură-te, ucenice preaiubit al Botezătorului loan!
Bucură-te, al Arhidiaconului şi întâiului Mucenic Ştefan deopotrivă iubit!
Bucură-te, că Sfântul loan Botezătorul naşterea ţi-a vestit!
Bucură-te, că semn al încrederii un bulgăre de tămâie maicii tale i-a dăruit!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condac 1

Preacuviosului nostru Părinte Simeon, ca celui ce prin dragoste şi smerenie s-a făcut lăcaş Preasfintei Treimi, cântare de laudă cu umilinţă să-i aducem, zicând: Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Rugaciune

Prea Cuvioase Părinte Simeoane, cel ce, încă din copilărie fiind nevoitor şi iubitor al frumuseţii cereşti, ai strălucit cu harul tău peste toate marginile pământului, ascultă rugăciunea noastră, a celor greu încercaţi de nevoi şi de ispite. Tu, cel ce te-ai învrednicit de adevărata cunoaştere a Duhului, mijloceşte pentru noi către Bunul Dumnezeu să ne împărtăşească şi nouă harul Său cel sfinţitor. Luminează-ne prin rugăciunile tale bineprimite de Dumnezeu şi dăruieşte-ne sănătate, pace sufletească şi cunoaşterea celor dumnezeieşti. Fereşte Biserica cea Adevărată de rătăcirile acestui veac şi roagă-l neîncetat pe Hristos să ne ierte păcatele multe şi grele şi să ne întărească în dragostea Sa, făcându-ne să înţelegem cănumai El este împlinirea tuturor dorinţelor noastre. Amin.

*

1

Acatistul Preacuviosului Egumen Macarie Tincu (13/26 mai)
[de la Mănăstirea „Sf. Treime”, Saharna (anii de viaţă – 1888-1969, pomenit local la 13/26 mai)]

Rugăciunile incepatoare

Condacul 1

Alesule, de minuni făcătorule şi prea minunate plăcutule al lui Christos, grabnice ajutătorule şi rugătorule al nostru, cuvioase părinte Macarie, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cele de laudă aducem ţie. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozeşte pe noi, care strigăm: Bucură-te, Macarie, părinte pururea fericite.

Icosul 1

Îngerească viaţă alegând a petrece pe pământ, părinte, ca să te bucuri cu îngerii în ceruri ai părăsit toate cele veselitore ale lumii şi, rănindu-te cu dumnezeiasca dragoste, ai alergat la limanul cel mântuitor, ca să preaslăveşti cu viaţa ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, pentru care fapte noi, minunându-ne, zicem ţie:
Bucură-te, că din pruncie ai ridicat pe umeri crucea Mântuitorului Christos;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Christos ai uitat dorul părinţilor tăi;
Bucură-te, că ai ales fecioria mai mult decât nunta;
Bucură-te, că ai câştigat în inima ta frica Domnului;
Bucură-te, că dintr-însa ai născut duh de mântuire;
Bucură-te, căci cu plugul înfrânării ai arat pământul sufletului tău;
Bucură-te, că ai semănat întrânsul seminţele dreptei credinţe;
Bucură-te, că din ele odrăsleşti nouă roadele tămăduirilor;
Bucură-te, că cu lucrarea cuvântului tău ţi-ai arătat viaţa multroditoare;
Bucură-te, Macarie, părinte pururea fericite.

Condacul al 2-lea:

Văzând maica ta, cuvioase părinte Macarie, dragostea ta cea fierbinte către viaţa călugărească şi aducându-te ca un dar desăvârşit lui Dumnezeu, te-a binecuvântat pe calea cea strâmtă a călugăriei cu sfânta cruce, însemnând dragostea cea mare pentru Cel ce s-a răstignit pentru noi, Christos Dumnezeul nostru, căruia toţi cu mulţumită strigăm: Aliluia.

Icosul al 2-lea:

Înţelegere cerească ţi s-a dăruit ţie, sfinte al lui Dumnezeu, că din tinereţile tale necontenit ai cugetat la cele cereşti, ai lăsat casa părinţilor tăi pentru Împărăţia Cerurilor şi pentru dragostea ta către Ea, pentru aceasta primeşte de la noi laudele acestea:
Bucură-te, insuflătorul nădejdii lui Dumnezeu;
Bucură-te, pierzătorul nebuniei vrăjmaşului;
Bucură-te, că din tinereţe lui Christos ai urmat;
Bucură-te, că fireşte de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, aratător al căilor monahiceşti;
Bucură-te, cel ce voieşti mântuirea muritorilor;
Bucură-te, stejar cu umbră dumnezeiască;
Bucură-te, că te-ai făcut tuturor masă duhovnicească;
Bucură-te, prin care Dumnezeu s-a preaînălţat;
Bucură-te, prin care Satana s-a ruşinat;
Bucură-te, Macarie, părinte pururea fericite.

Condacul al 3-lea:

Putere cerească umbrind sfintele tale moaşte, cuvioase părinte Macarie, ca dintr-un soare slobozeşti razele darurilor tuturor celor ce se ating de ele şi pe toţi de boli tămăduieşti, iar noi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 3-lea:

Având noi racla cinstitelor tale moaşte, cuvioase părinte, ca la un izvor de daruri toţi, cu credinţă alergăm, pentru care izbăveşte-ne, sfinte, de cei ce ne tulbură pe noi ca neîncetat să zicem:
Bucură-te, doctor iscusit al bolnavilor;
Bucură-te, izbăvirea îndrăciţilor;
Bucură-te, întărirea bătrâneţilor;
Bucură-te, învăţătorul tinerilor;
Bucură-te, îmbrăcămintea celor fără de îndrăzneală;
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, grabnic ascultător al celor ce se roagă;
Bucură-te, totdeauna izbăvitor al celor ce sânt în primejdie;
Bucură-te, temei întăritor al dreptei credinţe;
Bucură-te, ca ai slujit lui Dumnezeu cu bună cuviinţă;
Bucură-te, Macarie, părinte pururea fericite.

Condacul al 4-lea:

Râvnitor al vieţii îngereşti din copilărie te-ai arătat, cuvioase părinte Macarie, şi mergând în sfânta mănăstire te-ai dat la cele mai aspre nevoinţe monahiceşti, încât se mirau toţi de văpaia dragostei dumnezeieşti, ce ardea întru tine şi, slăvind pe Dumnezeu, cântau: Aliluia.

Icosul al 4-lea:

Îngerii din ceruri te laudă pe tine, cuvioase părinte, minunându-se de viaţa ta ce mai presus de fire, iar mulţimile călugărilor, lacrimi de bucurie îţi aduc, cântându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, a îngerilor mirare;
Bucură-te, a dracilor pierzare;
Bucură-te, a cuvioşilor cunună;
Bucură-te, a sufletelor noastre duhovnicească arvonă;
Bucură-te, al lumii ocrotitor;
Bucură-te, al monahilor îndrumător;
Bucură-te, cerească lumină;
Bucură-te, a nevoitorilor odihnă;
Bucură-te, vas de Duh Sfânt purtător;
Bucură-te, al creştinilor rugător;
Bucură-te, Macarie, părinte pururea fericite.

Condacul al 5-lea:

Vifor de multe ispite şi furtuni de multe nevoi învăluindu-ne, preacuvioase, pe noi, cu credinţă alergăm la tine, ca prin rugăciunile tale să le prefaci în bună linişte şi astfel prin tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 5-lea:

Auzind şi văzând viaţa ta cea sfântă, cuvioase părinte Macarie, toată frăţimea se mira de tine şi venind la tine se învăţa din cuvintele şi din faptele tale, slăvind pe Domnul cel ce este minunat întru sfinţii săi. Şi noi toţi cu credinţă şi cu dragoste te lăudăm pe tine, cuvioase părinte, şi strigăm ţie aşa:

Bucură-te, cel ce pe şine cu totul jertfă Domnului te-ai adus;
Bucură-te, păzitorul curăţiei sufleteşti şi trupeşti cel osârdnic;
Bucură-te, minunea cea prea veselitoare a îngerilor;
Bucură-te, cel ce eşti rană grea dracilor;
Bucură-te, credinciosule slujitor al lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce eşti om între îngeri;
Bucură-te, cel ce eşti înger între oameni;
Bucură-te, cel ce prin faptele tale ai slujit lui Dumnezeu;
Bucură-te, ridicarea celor căzuţi;
Bucură-te, mântuirea multora;
Bucură-te, Macarie, părinte pururea fericite.

Condacul al 6-lea:

Cum cerbul însetat aleargă spre izvoarele apelor, aşa sufletul tău, cuvioase părinte, prin dumnezeiască chemare a alergat la râul apelor limpezi şi în mănăstire sălăşluindu-te, cu îngerii împreună cântai lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 6-lea:

Prigonit fiind şi chemare de la Dumnezeu având, cuvioase părinte, ca să ridici vetre de lumină duhovnicească, după rânduiala sfinţilor părinţi, mănăstirea Sfintei Treimi cea binecuvântată n-ai zăbovit a o împlini, prea-cuvioase. Şi acum, cetele călugărilor, chip al nevoinţelor monahiceşti pe tine avându-te, laude ca acestea îţi aducem, neîncetat grăind aşa:
Bucură-te, cel ce de cele pieritoare te-ai lepădat;
Bucură-te, că de Împărăţia Cerească cu dorul inimii ai fost legat;
Bucură-te, că pe Christos Domnul cu toată inima l-ai iubit;
Bucură-te, cel ce mintea şi inima, prin rugăciune, în Domnul le-ai întărit;
Bucură-te, înţelepte, de înţelepciune dăruitor;
Bucură-te, izvor de viaţă purtător;
Bucură-te, cald binevestitor al bucuriei cereşti;
Bucură-te, grabnic mângâietor al necazurilor şi durerilor sufleteşti;
Bucură-te, grabnic tămăduitor al suferinţelor trupeşti.
Bucură-te, cel ce eşti a cerului minune;
Bucură-te, Macarie, părinte pururea fericite.

Condacul al 7-lea:

Viforul ispitelor celor rele alungând, cuvioase părinte Macarie, ai trecut calea ce strâmtă şi cu suferinţe de multe feluri, purtând jugul lui Christos, jugul tăcerii şi al privegherii de multe nopţi şi, cu darul lui Dumnezeu, ai urcat pe calea desăvârşirii, învrednicindu-te ca împreună cu îngerii să slăveşti pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia.

Icosul al 7-lea:

Cu smerenie ne închinăm lui Dumnezeu şi cu credinţă sărutăm moaştele tale, cuvioase părinte Macarie, căci şi sufletul, şi trupul nostru primesc ajutor şi izbăvire de patimi, de ispite şi de primejdii, pentru aceasta te lăudăm cântând:
Bucură-te, mirul cel cu bun miros al lui Christos;
Bucură-te, că ale tale rugăciuni sînt bine primite;
Bucură-te, că prin ele credincioşii primesc har;
Bucură-te, cel ce biruieşti ispitele de tot felul;
Bucură-te, cel ce doreşti mântuirea sufletelor noastre;
Bucură-te, curăţitorul de patimi al trupurilor noastre;
Bucură-te, ocrotitorul celor din primejdii;
Bucură-te, că nu îmbrăcămintea, ci trupul tău l-ai lăsat nouă;
Bucură-te, că prin el primim cele trebuincioase;
Bucură-te, înălţarea credincioşilor spre mântuire;
Bucură-te, Macarie, părinte pururea fericite.

Condacul al 8-lea:

Cuvioase părinte Macarie, tu, care toată viaţa te-ai arătat împlinitor al poruncilor Domnului, dă-ne şi nouă ajutor să fim împlinitori ai poruncilor Sale şi moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor făcându-ne, să cântăm împreună cu tine în veci: Aliluia.

Icosul al 8-lea:

Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm în Biserica Domnului şi să ne rugăm cuviosului Macarie, pe care cinstindu-l cu cântări duhovniceşti şi cu făclii aprinse să cântăm aşa:
Bucură-te, cel ce cu iubirea ta pe credincioşi i-ai luminat;
Bucură-te, cel ce cu dar Dumnezeiesc pe bolnavi i-ai vindecat;
Bucură-te, izvor nesecat al laudei celei sfinte;
Bucură-te, desfătarea celor minunate şi negrăite;
Bucură-te, că şi acum la ajutorul tău alergăm;
Bucură-te, că pe toţi îi mângâi, făcându-i fericiţi;
Bucură-te, mângâierea celor, ce cer de la tine ajutor;
Bucură-te, sprijin şi sfânt ocrotitor al credincioşilor;
Bucură-te, că viaţa toată Domnului o ai închinat;
Bucură-te, mare folositor al celor ce-ţi poartă numele;
Bucură-te, Macarie, părinte pururea fericite.

Condacul al 9-lea:

Prin sfinţenia vieţii tale, părinte, de mari daruri te-ai învrednicit, că şi duhurile necurate din cei cuprinşii de ele le izgoneai şi luminat fiind de raza Duhului Sfânt, cu lacrimi de bucurie cântai lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 9-lea:

Cu totul fiind întru cele de jos, mintea ta nu ai despărţit-o de cele de sus, că uitând de trupul tău şi de lume, ai biruit pe demoni; şi acum, făcându-te părtaş cereştilor bunătăţi, roagă pe Dumnezeu pentru cei ce grăim acestea:
Bucură-te, tămăduirea celor bolnavi şi a celor ce suferă;
Bucură-te, că ai izbăvit pe credincioşi de vrăjmaşi cu rugăciunile tale;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor ce te laudă pe tine;
Bucură-te, cel ce ai suferit prigonire;
Bucură-te, că din tinereţe lui Christos ai urmat;
Bucură-te, că în viaţă fiind, de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, strălucirea monahilor cea dorită;
Bucură-te, floarea cuvioşiei cea de Dumnezeu împodobită;
Bucură-te, că patria cerească cu fierbinţeală ai dorit;
Bucură-te, că pe Christos din toată inima l-ai iubit;
Bucură-te, Macarie, părinte pururea fericite.

Condacul al 10-lea:

Când ai ajuns la sfârşitul ostenelii tale celei mântuitoare, cuvioase părinte, ţi-ai dat sufletul tău cel sfânt în mâina lui Dumnezeu, pe care sfinţii îngeri l-au înălţat sus, la scaunul Atotţiitorului, ca împreună cu toţi sfinţii să fii în slava ce neînserată, cântând cântare de laudă Cuvântului celui ce este mai sfânt decât toţi sfinţii: Aliluia.

Icosul al 10-lea:

Zid eşti credincioşilor şi turn neclintit tuturor celor ce se reazemă de tine, căci Făcătorul cerului şi al pământului te-a făcut pe tine încăpător de daruri duhovniceşti, pentru aceasta ca la un reazem tare alergăm şi cu bună nădejde grăim ţie acestea:
Bucură-te, omul lui Dumnezeu;
Bucură-te, împlinirea poruncilor Lui;
Bucură-te, întărirea credinţei celei drepte;
Bucură-te, icoană însufleţită a vieţii celei curate;
Bucură-te, stâlp de sprijin în primejdii;
Bucură-te, reazem neclintit al nădejdii;
Bucură-te, că în cer locuind vezi pe Dumnezeu;
Bucură-te, că împărăteşti întru cele de sus;
Bucură-te, că de acolo priveşti la noi, cei de jos;
Bucură-te, Macarie, părinte pururea fericite.

Condacul al 11-lea:

Cântare neîncetată Preasfîntei Treimi înălţând, cuvioase, cu toată viaţa ta ostenitor mare pentru blagocestie te-ai arătat, celor rătăciţi de la adevăr spre înţelepciune, celor bolnavi cu trupul şi cu sufletul spre vindecare. Iar noi, mulţumind Domnului pentru aşa o milă a Lui către noi, neîncetat strigăm Lui: Aliluia.

Icosul al 11-lea:

Lumină strălucitoare fiind în viaţă, de Dumnezeu fericite părinte, după adormirea ta ai răsărit ca o lumină strălucitoare pământului nostru, că verşi de la cinstitele tale moaşte curgeri de minuni şi ajuţi tuturor celor, ce cu credinţă şi cu dragoste aleargă către tine. Deci noi, ca celui fierbinte rugător pentru noi, strigăm aşa:
Bucură-te, podoaba cea frumoasă a cuvioşilor;
Bucură-te, cel ce cu dragostea ta ai luminat la toată lumea;
Bucură-te, al dragostei lui Christos următorule drepte;
Bucură-te, mângâierea tuturor celor ce cer de la tine ajutor;
Bucură-te, părinte al nostru, totdeauna folositor;
Bucură-te, al bolnavilor şi al celor neputincioşi vindecător;
Bucură-te, izbăvitorul nostru şi grabnice ajutător;
Bucură-te, tămăduirea cea dorită a trupurilor noastre;
Bucură-te, izbăvirea cea scumpă a sufletelor noastre;
Bucură-te, baie de toată nevoia curăţitoare;
Bucură-te, Macarie, părinte pururea fericite.

Condacul al 12-lea:

Hristoase Împărate, primeşte pe mijlocitorul nostru şi împlinitorul poruncilor Tale, care se roagă Ţie ca să dai Bisericii unire, pace adâncă la toată lumea şi stingerea desbinărilor, să nu ne dai vrăjmaşilor noştri, nici cu mânia Ta să nu ne pierzi pe noi, pentru că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi poporul Tău suntem, de la care auzi: Aliluia.

Icosul al 12-lea:

Cântând preaslăvirea ta, te fericim pe tine, cuvioase, ca pe cel grabnic rugător pentru noi către Domnul şi ca pe un mângâietor şi apărător, cu dragoste strigăm aşa:
Bucură-te, lauda Bisericii Ortodoxe;
Bucură-te, armă şi îngrădire a ţării noastre;
Bucură-te, apărătorul căii, care îndreaptă pe toţi spre cer;
Bucură-te, apărătorul nostru şi acoperitorule;
Bucură-te, ocrotitorul mănăstirii acesteia;
Bucură-te, că toate măiestriile diavolului le-ai biruit;
Bucură-te, sfinte, care te veseleşti cu toţi sfinţii;
Bucură-te, cu drepţii şi cu cuvioşii locuitorule;
Bucură-te, mângâierea celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, bucuria celor scârbiţi;
Bucură-te, Macarie, părinte pururea fericite.

Condacul al 13-lea:

O, preaminunate, sfinte preacuviose părinte Macarie, primeşte această puţină rugăciune a noastră, ce se înalţă spre lauda ta şi stând înaintea scaunului Împăratului Christos, roagă-te pentru noi, ca să aflăm mila lui Dumnezeu în ziua judecăţii, cântâdu-i: Aliluia. (de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1:

Îngerească viaţă alegând a petrece pe pământ, părinte, ca să te bucuri cu îngerii în ceruri ai părăsit toate cele veselitore ale lumii şi, rănindu-te cu dumnezeiasca dragoste, ai alergat la limanul cel mântuitor, ca să preaslăveşti cu viaţa ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, pentru care fapte noi, minunându-ne, zicem ţie:
Bucură-te, că din pruncie ai ridicat pe umeri crucea Mântuitorului Christos;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Christos ai uitat dorul părinţilor tăi;
Bucură-te, că ai ales fecioria mai mult decât nunta;
Bucură-te, că ai câştigat în inima ta frica Domnului;
Bucură-te, că dintr-însa ai născut duh de mântuire;
Bucură-te, căci cu plugul înfrânării ai arat pământul sufletului tău;
Bucură-te, că ai semănat întrânsul seminţele dreptei credinţe;
Bucură-te, că din ele odrăsleşti nouă roadele tămăduirilor;
Bucură-te, că cu lucrarea cuvântului tău ţi-ai arătat viaţa multroditoare;
Bucură-te, Macarie, părinte pururea fericite.

Condacul 1:

Alesule, de minuni făcătorule şi prea minunate plăcutule al lui Christos, grabnice ajutătorule şi rugătorule al nostru, cuvioase părinte Macarie, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cele de laudă aducem ţie. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozeşte pe noi, care strigăm: Bucură-te, Macarie, părinte pururea fericite.

Rugăciune:

O, preacuvioase părinte Macarie! Credem că încă în trup vieţuind te-ai făcut locaş al Sfintei Treimi, la care acum mutat fiind, neîncetat te rogi împreună cu toţi sfinţii şi cu Preacurata Maica lui Dumnezeu, pentru întărirea sfintelor lui Dumnezeu Biserici, a patriarhilor, a împăraţilor, a domnitorilor, a supuşilor, a preoţilor, a călugărilor şi pentru sănătatea şi mântuirea tuturor dreptmăritorilor creştini.
Cu umilinţă cădem la racla sfintelor tale moaşte şi le sărutăm cu dragoste rugându-ne: întăreşte şi păzeşte această mănăstire, pe care ţi-ai ales-o sălaş, această mănăstire, care te are pe tine apărător întru şine, precum şi toate oraşele şi satele şi pe toţi locuitorii din ele. Nu trece cu vederea nici pe cei ce năzuiesc la sfintele tale moaşte, care cu credinţă se închină şi le sărută rugându-se să li se dăruiască sănătate şi izbăvirea de duhurile necurate şi de alte boli nenumărate, care dobândindu-şi dorita izbăvire şi sănătate împreună cu noi îţi înalţă slăvire ţie pentru datornica mulţumire şi îţi aducem această rugăciune întru care lăudăm nevoinţele tale, privegherile, posturile, rugăciunile, luptele cu diavolii şi toate alte fapte bune.
O, preacuvioase şi de Dumnezeu purtătorule, părinte al nostru Macarie, a mănăstirii Sfintei Treimi laudă şi al monahilor folositor şi acoperământ, smerit păstor al oilor lui Christos şi pentru noi fierbinte rugător. Cu osârdie alergăm la tine şi cu smerită inimă te rugăm: Nu depărta acoperământul tău de la sfântă mănăstirea aceasta, în care cu osteneală bună te-ai ostenit. Fii ajutor bun tuturor celor ce cu blagocestie vieţuiesc şi se ostenesc întrînsa.
O, blândule păstor şi de Dumnezeu înţelepţite părinte Macarie! Caută cu milă la poporul care stă de faţă şi se roagă cu umilinţa şi cer de la tine ajutor. Pomeneşte-i pe toţi care cu dragoste şi credinţă numele tău în rugăciune îl pomenesc şi către sfintele tale moaşte, cu credinţă, se închină. Izbăveşte, preacuvioase părinte, Sfânta Biserică şi sfântă mănăstirea aceasta, ţara noastră Moldova şi toate oraşele şi satele de vrăjmaşi văzuţi şi nevăzuţi, de foame, de boală şi de toată primejdia.
Roagă-te, preacuvioase, cu Preasfânta Doamnă de Dumnezeu Născătoare ca să dobândim sfârşit liniştit vieţii noastre şi să moştenim Împărăţia Cerurilor în vecii vecilor. Amin.

*

1

Acatistul Sfântului Mucenic Ioan Rusul (27 Mai)

Condacul 1:

Veniţi, credincioşilor, să-l lăudăm pe cel care rob fiind a stăpânit peste patimi! Veniţi să-l lăudăm pe cel în care S-a oglindit Răsăritul Răsăriturilor! Celui care din Rusia a fost adus, ca să împartă lumii întregi binecuvântările lui Dumnezeu, să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Icosul 1:

Hrănitu-te-ai din tinereţe cu lumina adevărului, o, preaminunatule Ioane, sorbind dulceaţa învăţăturilor dumnezeieşti. Ai urmat cuvântul Celui ce a zis: „Cine crede în Mine să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”, şi pentru aceasta noi te lăudăm:
Bucură-te, podoabă a Bisericii soborniceşti, Mireasa lui Hristos;
Bucură-te, masă duhovnicească a celor doritori de curăţie;
Bucură-te, odraslă sfântă a pământului rusesc trimisă la tainic apostolat;
Bucură-te, moştenitor al înfrânării Cuvioşilor Antonie şi Teodosie de la Pecerska;
Bucură-te, că ai crescut într-o familie binecredincioasă;
Bucură-te, că ai luptat împotriva turcilor hulitori ai lui Hristos;
Bucură-te, că nu te-ai biruit de deznădejde când ai primit crucea robiei;
Bucură-te, că întărit fiind de Dumnezeu ai răbdat bătăi nenumărate;
Bucură-te, că scuipările nu au întinat frumuseţea ta lăuntrică;
Bucură-te, piatră de care s-au sfărâmat sfaturile cele nelegiuite ale chinuitorilor;
Bucură-te, că deşi ţi-au ars părul şi pielea capului, nu te-ai plecat lor;
Bucură-te, că ai fost vrednic urmaş al cetelor de mucenici şi muceniţe,
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 2-lea:

„Cine poate să mă despartă de dragostea Hristosului meu? Ca rob ascult poruncile tale, dar în credinţa mea în Domnul Hristos nu îmi eşti tu stăpân. Îmi amintesc pătimirile Sale, şi sunt bucuros să primesc şi eu cele mai cumplite chinuri, dar de al meu Iisus Hristos nu mă lepăd”, i-ai spus stăpânului turc, cântând în inima ta: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Au părăsit dreapta credinţă cei care s-au temut de suferinţă şi cei iubitori de desfătări, primind învăţăturile rătăcite ale lui Mahomed, dar tu te-ai arătat ca un nou Ilie, neplecându-ţi genunchii la dumnezeu străin. Rugându-te să păzeşti turma lui Hristos de orice înşelare, te cinstim ca pe un părinte al nostru:
Bucură-te, că nu ai cârtit împotriva lui Dumnezeu pentru pătimirile tale;
Bucură-te, că ai primit răstignirea voii tale prin loviturile celor ce te prigoneau;
Bucură-te, cel ce unindu-te cu Hristos, te-ai asemănat Lui;
Bucură-te, că deşi ai fost pus să trăieşti între animale, ai vieţuit îngereşte;
Bucură-te, că prin nevoinţele tale grajdul se umplea de bună-mireasmă;
Bucură-te, că sfinţindu-l prin rugăciune, nu ai primit să te muţi din el;
Bucură-te, că te împărtăşeai în fiecare săptămână cu Sfintele Taine;
Bucură-te, că ai purtat cu sfială şi smerenie numele Botezătorului;
Bucură-te, că ai purtat în minte şi în inimă pilda sa jertfelnică;
Bucură-te, că fără tulburare din furtuna încercărilor ai ieşit;
Bucură-te, că prin statornicia în credinţă eşti pildă tuturor;
Bucură-te, candelă care ai ars cu untdelemnul răbdării;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 3-lea:

Nu numai credincioşii au priceput sfinţenia vieţuirii tale, ci şi închinătorii lui Allah, căci prin rugăciune ai trimis stăpânului tău o farfurie cu mâncare, din Procopie până la Mecca, pe care lucru neputând să-l înţeleagă, toţi au strigat: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Nimic nu este cu neputinţă celor ce cred cu tărie că Făcătorul Cerului şi al pământului degrabă plineşte rugăciunile lor. Chiar de nu am văzut cu ochii trupeşti, dar cu inima credem că ai făcut şi ceea ce părea cu neputinţă, numai pentru a arăta stăpânului tău şi celor dimpreună cu el puterea Domnului tău. Pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că nu te-ai îndoit în credinţa ta, având nădejde neclintită în Dumnezeu;
Bucură-te, că de la Procopie la Mecca ai trimis o farfurie cu mâncare;
Bucură-te, că deşi turcii au râs de tine, ai simţit binecuvântare cerească;
Bucură-te, că stăpânul tău întorcându-se acasă a început să te cinstească;
Bucură-te, că până şi cei întunecaţi la minte au priceput sfinţenia ta;
Bucură-te, că la înmormântarea ta au venit chiar şi musulmani şi armeni;
Bucură-te, că din rânduială cerească farfuria aceea este şi astăzi semn al minunii săvârşite de tine;
Bucură-te, că după multe veacuri arătându-te femeii la care ajunsese farfuria i-ai cerut să o aducă la biserică;
Bucură-te, că cei care cereau semne şi minuni au primit cu prisosinţă;
Bucură-te, că te-ai asemănat proorocilor din Legea cea veche;
Bucură-te, stavilă care opreşti rătăcirile şi izgoneşti lupii de la turma cea cuvântătoare;
Bucură-te, că pe toţi i-ai copleşit prin virtuţile şi minunile tale;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 4-lea:

Nu a ţinut Dumnezeu lumina ascunsă sub obroc, ci a rânduit ca moaştele tale întregi şi binemirositoare să fie primite de credincioşi ca o pecete a binecuvântării tale. Pentru care şi noi, bucurându-ne cu cei care s-au atins de ele, Îi cântăm Celui care dă adevărata viaţă celor ce cred în El: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Degeaba a încercat vrăjmaşul mântuirii, diavolul, să nimicească prin foc moaştele tale, căci trupul tău s-a mişcat în mijlocul flăcărilor ca şi cum nu ar fi cunoscut moartea. Turcii care au văzut aceasta s-au înfricoşat şi au fugit, lăsând în urmă odoarele bisericeşti pe care vroiau să le fure, iar creştinii s-au umplut de mirare, cântându-ţi:
Bucură-te, nou Ilie prin râvna către cele cereşti;
Bucură-te, că la fel cu acela te-ai lăsat mistuit de dragostea sfântă;
Bucură-te, că nu îmbrăcămintea, ci trupul tău ne-ai lăsat nouă ca acoperământ;
Bucură-te, că deasupra mormântului tău a strălucit o lumină cerească;
Bucură-te, că găsind moaştele tale, credincioşii au tresăltat cu duhul;
Bucură-te, că toţi cei ce le sărută iau binecuvântare;
Bucură-te, că închinându-se găsesc scăpare din frământările lor;
Bucură-te, că ele sunt mărturie că Domnul pe care L-ai slujit este adevăratul Dumnezeu;
Bucură-te, că El a dat viaţă moaştelor tale când au fost aruncate în foc;
Bucură-te, că trupul tău s-a mişcat în mijlocul flăcărilor;
Bucură-te, că a rămas nevătămat, arătând sfinţenia ta;
Bucură-te, că a fost adus în Evvia, pentru a fi martor al minunilor tale;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 5-lea:

Cine ştie mulţimea minunilor tale? Cine cunoaşte câtă mulţime de oameni ai ajutat, spre slava Dumnezeului părinţilor noştri? Doar o mică parte din lucrările tale aflând noi, Îi mulţumim Celui ce te-a proslăvit între cei iubiţi ai Săi şi Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Nou doctor fără-de-arginţi fiind, urmând Doctorului sufletelor şi al trupurilor, nu ai pregetat să sari în ajutorul bolnavilor care te-au chemat cu credinţă, ci le-ai adus grabnică tămăduire. Iar noi, auzind aceasta, te lăudăm aşa:
Bucură-te, împreună cu Cosma şi Damian, cu Chir şi Ioan;
Bucură-te, cu toţi doctorii fără-de-plată;
Bucură-te, că nu de la tine, ci de la Domnul ai adus izbăvire din dureri;
Bucură-te, vistierie nesfârşită de tămăduiri;
Bucură-te, că celui paralitic de zece ani i-ai vindecat picioarele;
Bucură-te, că el nu a şovăit a merge la biserica ta ca să îţi mulţumească;
Bucură-te, că prin mir ai dat sănătate unei femei bolnave;
Bucură-te, că ai primit laudele celor cinci copii ai ei;
Bucură-te, că asculţi rugăciunile copiilor pentru părinţii lor;
Bucură-te, că Atanasia a adus bărbatului ei agheasmă şi ulei din candela ta;
Bucură-te, că acestuia, ungându-se cu credinţă, i s-a tămăduit pieptul;
Bucură-te, alinătorul durerilor celor în suferinţă;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 6-lea:

Un bolnav din Atena a refuzat să primească ajutorul doctorului, temându-se că îşi va pierde viaţa, dar tu te-ai arătat în vis nepoatei sale, îndemnând-o să-l trimită la doctor pentru tămăduire. Auzind că nu i se va întâmpla nimic rău şi că vei ţine chiar tu mâna celui care îl va opera, bolnavul a primit cu încredere sfatul tău şi a aflat tămăduirea, pentru care I-a cântat Domnului cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Vindecând prin harul lui Dumnezeu boli de nevindecat, deşi nu ai învăţat de la oameni meşteşugul doftoricesc, te-ai arătat mai iscusit decât cei ce şi l-au însuşit pe acesta prin ştiinţă lumească. Iar cei ce cunosc puterea ajutorului tău îţi cântă:
Bucură-te, vas de mir neîmpuţinat şi de sănătate izvorâtor;
Bucură-te, venind în sprijinul celor neputincioşi pe care îi bântuieşte deznădejdea;
Bucură-te, cel ce prin suferinţele tale ai primit darul de a alina suferinţele celor aflaţi în nevoi;
Bucură-te, că ai îndepărtat cheagurile de sânge din capul Vasulei;
Bucură-te, că unui copil i-ai tămăduit picioarele paralizate;
Bucură-te, că mama căreia i-ai vindecat copiii a venit să îţi mulţumească;
Bucură-te, cel ce vindeci copiii încercaţi de boală;
Bucură-te, că părinţii lor aleargă la tine cu nădejde;
Bucură-te, că unei bătrâne gârbove i-ai îndreptat spatele;
Bucură-te, că în chip de doctor te-ai arătat unui medic necredincios;
Bucură-te, că vindecându-se de cancer, acesta a crezut în Dumnezeu;
Bucură-te, că ai izbăvit de o veche suferinţă pe preotul care slujea în biserica ta;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 7-lea:

„Sfinte Ioane, mă urăşti?” – te-a întrebat cuprinsă de deznădejde Arhondula, părându-i-se că rugăciunile ei pentru a avea urmaşi nu au avut nici un folos. Tu însă i-ai apărut nu după multă vreme şi i-ai spus că sfinţii nu urăsc pe nimeni, şi că voia Domnului era ca ea să se bucure de copii abia după doi ani. Iar ea, după ce a văzut împlinirea cuvintelor tale, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

De multe ori am crezut că rugăciunile noastre sunt zadarnice, că pentru păcatele noastre faţa Domnului s-a întors de la noi şi ne aşteaptă pierzania, dar la vremea cuvenită El a plinit toate cererile noastre cele bune. Sfinte Ioane, ajută-ne să simţim în toate zilele vieţii noastre ocrotirea cerească, ca să îţi putem cânta:
Bucură-te, reazem al celor împovăraţi de greutăţile vieţii;
Bucură-te, că auzi suspinurile şi ştergi lacrimile oamenilor;
Bucură-te, cel ce nu te-ai mâniat pe Arhondula care a cârtit împotriva ta;
Bucură-te, cel ce i-ai spus că sfinţii nu urăsc pe nimeni;
Bucură-te, că deznădejdea care o biruia i-ai schimbat-o în nădejde;
Bucură-te, că la vremea rânduită de Domnul ea s-a învrednicit să aibă copii;
Bucură-te, că pentru răbdarea ei a fost răsplătită nu doar un copil, ci cu mai mulţi;
Bucură-te, că ne-ai întărit evlavia faţă de cei proslăviţi de Dumnezeu;
Bucură-te, podoabă cerească care nu cruţi osteneala pentru a-i sprijini pe oameni,
Bucură-te, folositorul cel prea cald al credincioşilor care cred minunilor tale;
Bucură-te, că familia ta este Biserica Mântuitorului;
Bucură-te, că celor ce nu fug de greutăţile vieţii le dai curajul să iasă întăriţi din ele;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 8-lea:

Ca o fiară urla Caterina, când era chinuită de diavol, înspăimântându-i pe cei care o vedeau, dar fără să se îndoiască a alergat la ajutorul tău, şi apărându-i în vis i-ai vestit izbăvirea. Şi noi cădem, sfinte, înaintea ta, rugându-te să îi eliberezi pe toţi cei care sunt robiţi de îngerii căzuţi, ca să Îi cânte împreună cu noi Celui ce a biruit puterile întunericului: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Cazi înaintea tronului dumnezeirii, Sfinte Ioane, şi mijloceşte pentru toţi cei care suntem ispitiţi de vrăjmaşul diavol, ca să primim ajutor în lupta duhovnicească şi să dobândim tărie în credinţă noi, cei ce te lăudăm:
Bucură-te, că ai gonit pe diavolul care o chinuia pe Caterina;
Bucură-te, că după aceasta mulţi demonizaţi au fost aduşi la racla ta;
Bucură-te, purtătorule de Duh Sfânt care ai mijlocit tămăduirea lor;
Bucură-te, că prin lacrimi şi nevoinţe i-ai înfricoşat pe diavoli;
Bucură-te, căderea nelegiuiţilor vrăjmaşi şi ridicarea celor ce se luptă cu aceştia;
Bucură-te, lanţ care fereci pe făptuitorul celor rele;
Bucură-te, că pe cei care suferă de tulburările minţii îi izbăveşti;
Bucură-te, cel ce având harisma deosebirii vezi lucrarea diavolului;
Bucură-te, că ne povăţuieşti cum să scăpăm din cursele lui viclene;
Bucură-te, că şi în vremurile de pe urmă vei fi călăuză pentru credincioşi;
Bucură-te, că împreună cu tot soborul sfinţilor vei veghea asupra lor,
Bucură-te, cel ce prin suportarea prigonirii ai ajuns pavăză pentru creştinii prigoniţi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 9-lea:

Precum s-a întors fiul cel risipitor la tatăl său, aşa şi tânărul Tanasis care după multe răutăţi a ajuns să îşi lovească mama, prin tainica ta mijlocire s-a întors cuprins de pocăinţă înapoi la dragostea cea firească. La fel i-ai ajutat şi pe alţi tineri care, părăsind căile pierzaniei, i-au cântat Dumnezeului îndurărilor: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Mulţi sunt cei care apucă pe drumuri greşite, iar rudele lor sunt cuprinse de jale. Vino şi întoarce-i la slujirea lui Hristos pe cei care au căzut în păcat, fiind prinşi în cursele vrăjmaşilor şi biruiţi de patimile ucigătoare de suflet, ca să îţi cânte alături de noi:
Bucură-te, rudă duhovnicească a Sfântului Stelian;
Bucură-te, cel ce ocrotitor al tinerilor fiind, te întristezi de căderile lor;
Bucură-te, mângâiere prea-dulce pentru părinţii fiilor risipitori;
Bucură-te, că mama lui Tanasis şi-a văzut dorinţa împlinită;
Bucură-te, că văzându-şi fiul acasă s-a bucurat împreună cu cetele îngereşti;
Bucură-te, că te îngrijeşti ca cei ce s-au pocăit să nu se întoarcă la cele rele;
Bucură-te, că îi linişteşti pe cei care suferă amar pentru căderile celor apropiaţi lor;
Bucură-te, că dai nădejde în mila Celui ce a venit în lume pentru cei păcătoşi;
Bucură-te, că nici o cădere nu poate rămâne fără leac la Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ne înveţi să urâm păcatul, fără a-i judeca pe cei care cad în el;
Bucură-te, cel ce ne ajuţi să ne vindecăm de slăbiciunile noastre ascunse;
Bucură-te, că ne îndemni să ne rugăm unii pentru alţii;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 10-lea:

Deşi văduva care fusese lipsită de casă nu ţi-a cerut niciodată ajutorul, lacrimile ei au ajuns şi la urechile tale, şi tu nu ai şovăit să o linişteşti, încurajând-o să se ducă la judecată pentru a dobândi ce i se cuvenea. Ştiind că mijlocirea ta este mai tare decât cerbicia judecătorilor iubitori de arginţi, te chemăm şi noi în ajutorul celor nedreptăţiţi care Îi cântă Dreptului Judecător: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Arzătoare fiind dragostea ta pentru oameni, nu numai pe cei care au auzit de numele tău îi ajuţi, ci şi pe mulţi din cei greu încercaţi de nevoi. Să nu rămână departe de mila ta cei pe care îi poţi ajuta, ca văzând puterea ta să îţi cânte împreună cu noi:
Bucură-te, că ai ajutat-o pe văduva pe care rudele vroiau să o înşele;
Bucură-te, că ai aşezat-o în casa care i-a rămas moştenire;
Bucură-te, că s-au ruşinat cei care cugetau vicleşuguri cu neruşinare;
Bucură-te, că ai sărit în ajutorul celei rămase fără ajutor de la oameni;
Bucură-te, că pe mulţi alţii i-ai izbăvit din cursele vrăjmaşilor;
Bucură-te, că trăieşti fericirea celor însetaţi de dreptate;
Bucură-te, prigonitorule al celor ce prigonesc;
Bucură-te, luptător destoinic împotriva înşelătoriei, furtişagului şi nedreptăţii;
Bucură-te, cel care răstorni urzelile judecătorilor nevrednici;
Bucură-te, că eşti iscusit judecător şi nu te pot înşela cei ce ţi se roagă cu făţărnicie;
Bucură-te, balanţă a Dreptului Judecător spre care alergăm în necazuri;
Bucură-te, cel care îi îmbraci pe cei săraci şi îi hrăneşti pe cei flămânzi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 11-lea:

De multe ori uităm să îi prăznuim pe cei de care lumea nu a fost vrednică, pe sfinţii care au strălucit printr-o vieţuire aleasă luminând pământul. Tu, dar, Sfinte Ioane, te bucuri împreună cu ei când cinstim pomenirea voastră şi pentru că Domnul v-a rânduit ca apărători ai noştri Îi mulţumim prin cântarea: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

„Aşa sunt uitaţi prietenii?”, l-ai întrebat pe bătrânul Nicolae care nu şi-a adus aminte că este praznicul tău, iar el auzind blânda ta mustrare a lăsat toate ca să vină să se închine ţie şi să-ţi cânte împreună cu cei care te iubesc ca pe un ocrotitor al lor:
Bucură-te, că îi ajuţi pe credincioşii care cinstesc pomenirea ta;
Bucură-te, că prin tine ni s-a arătat că sfinţii nu trec cu vederea prăznuirea lor;
Bucură-te, că prin aceasta am fost îndemnaţi să-i cinstim cu şi mai multă evlavie;
Bucură-te, că nu te-ai sfiit să-l mustri fără de răutate pe bătrânul Nicolae;
Bucură-te, că auzindu-te el a venit grabnic la moaştele tale;
Bucură-te, că s-au înălţat către tine rugăciunile sale smerite;
Bucură-te, cel ce aştepţi să avem şi noi credinţă curată ca a sa;
Bucură-te, că nu te îndepărtezi nici de cei care nu ştiu să se roage ţie;
Bucură-te, prieten de nădejde al celor ce vor să le fii aproape;
Bucură-te, cel ce nevăzut călătoreşti alături de ei pe marea vieţii;
Bucură-te, că ne chemi să cinstim şi noi cum se cuvine pomenirea ta;
Bucură-te, că le dai credincioşilor cele de trebuinţă pentru a veni la biserica ta;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 12-lea:

Nu te vom uita, sfinte. Nu vom uita mulţimea minunilor tale, prin care a strălucit puterea adevăratului tău Stăpân. Ajută-ne ca până la sfârşitul vieţii noastre să rămânem fii credincioşi ai Sfintei Biserici, ca să nu încetăm lauda: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Slavă lui Dumnezeu pentru mulţimea de sfinţi care au crescut în Biserica Sa, unde a înflorit şi Sfântul Ioan Rusul! Nespusă este tresăltarea inimilor noastre când îţi aducem cântări de laudă, Sfinte Ioane, făcătorule de minuni:
Bucură-te, icoană zugrăvită de Împăratul Ceresc spre întărirea credincioşilor;
Bucură-te, temei de împăcare al celor biruiţi de mânie şi răutate;
Bucură-te, bucurie a celor ce află de minunile tale;
Bucură-te, dar dumnezeiesc în vieţile noastre greu încercate de felurite necazuri;
Bucură-te, cel ce cu negrăită dulceaţă îi îndreptezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, dascălul şi îndrumătorul nostru pe calea virtuţii;
Bucură-te, îndreptătorul celor fără de socoteală;
Bucură-te, totdeauna izbăvitor al celor care te cheamă în primejdii;
Bucură-te, cel ce nu ai cruţat osteneala pentru a face bunătate;
Bucură-te, că ne dai ajutor cu îmbelşugare în toată vremea;
Bucură-te, că ne arăţi nouă milele lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ne pregăteşti să ne bucurăm împreună cu tine în rai;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 13-lea:

O, Sfinte Ioane, vlăstar al Rusiei şi făclie a Bisericii lui Hristos, primeşte acum puţina noastră rugăciune şi nu ne lăsa fără răspuns. Deşi nu avem credinţa celor ce au cerut ajutorul tău şi l-au primit cu îndestulare, credem că ne poţi ajuta şi pe noi, ca să slăvim cu mulţumire Numele lui Dumnezeu prin laude şi cântări, zicând: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1

Hrănitu-te-ai din tinereţe cu lumina adevărului, o, preaminunatule Ioane, sorbind dulceaţa învăţăturilor dumnezeieşti. Ai urmat cuvântul Celui ce a zis: „Cine crede în Mine să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”, şi pentru aceasta noi te lăudăm:
Bucură-te, podoabă a Bisericii soborniceşti, Mireasa lui Hristos;
Bucură-te, masă duhovnicească a celor doritori de curăţie;
Bucură-te, odraslă sfântă a pământului rusesc trimisă la tainic apostolat;
Bucură-te, moştenitor al înfrânării Cuvioşilor Antonie şi Teodosie de la Pecerska;
Bucură-te, că ai crescut într-o familie binecredincioasă;
Bucură-te, că ai luptat împotriva turcilor hulitori ai lui Hristos;
Bucură-te, că nu te-ai biruit de deznădejde când ai primit crucea robiei;
Bucură-te, că întărit fiind de Dumnezeu ai răbdat bătăi nenumărate;
Bucură-te, că scuipările nu au întinat frumuseţea ta lăuntrică;
Bucură-te, piatră de care s-au sfărâmat sfaturile cele nelegiuite ale chinuitorilor;
Bucură-te, că deşi ţi-au ars părul şi pielea capului, nu te-ai plecat lor;
Bucură-te, că ai fost vrednic urmaş al cetelor de mucenici şi muceniţe,
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul 1:

Veniţi, credincioşilor, să-l lăudăm pe cel care rob fiind a stăpânit peste patimi! Veniţi să-l lăudăm pe cel în care S-a oglindit Răsăritul Răsăriturilor! Celui care din Rusia a fost adus, ca să împartă lumii întregi binecuvântările lui Dumnezeu, să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Rugăciune:

O, Sfinte Ioan Rusul, întru tot lăudate şi de minuni făcătorule, primeşte această umilă rugăciune de la noi, nevrednicii tăi robi, căci către tine ca la un grabnic folositor alergăm noi, chemându-te cu evlavie: vino, sfinte, şi vezi rănile şi durerile noastre. Ia aminte la suspinele noastre, că ştim, sfinte al lui Dumnezeu, că deşi ai pătimit greu pentru dragoste pentru dragostea lui Hristos, dar prin vieţuirea ta ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindcă ne-am încredinţat că şi după mutarea ta la viaţa cea veşnică cine a năzuit la ajutorul tău şi ţi s-a rugat cu credinţă, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat şi tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine s-a rugat ţie şi nu l-ai auzit?
Minunile şi ajutorul tău, sfinte, ne-au făcut şi pe noi, păcătoşii, să alergăm la ajutorul tău. Am auzit minunea care ai făcut-o trimiţând prin rugăciune o farfurie de mâncare din Procopie până la Mecca. Am aflat de vindecările tale minunate, de mulţimea de bolnavi care au aflat izbăvire din suferinţele lor. Credem că Dumnezeu te-a proslăvit prin minuni fără de număr. Oare pe noi ne vei lăsa fără ajutor? Să nu fim noi lepădaţi de la dragostea ta, sfinte, chiar dacă vieţile noastre sunt pline de fărădelegi.
Aducându-ne aminte de mijlocirile tale binecuvântate, credem că tu acelaşi eşti, sfinte, astăzi ca şi atunci, şi că nimeni din cei ce se roagă ţie nu rămâne fără ajutor. Pentru aceea şi noi, fiind scârbiţi şi în pagube, alergăm la tine cu credinţă şi lacrimi, îngenunchind, şi ne rugăm ţie, Sfinte Ioan Rusul, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea jertfelnică, ci te-a ascultat şi te-a întărit şi te-a primit în cereştile locaşuri. Roagă-L să depărteze de la noi dreapta Sa mânie, să apere oraşele, satele şi toată ţara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli şi răni aducătoare de moarte, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri şi de războiul cel dintre noi.
Mijloceşte, Sfinte Ioane, păstoriţilor noştri râvnă fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriţilor, înţelepciune în purtare şi învăţătură, cucernicie şi tărie în ispite; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă faţă de supuşi, iar supuşilor îndeplinirea cu sârguinţă a tuturor îndatoririlor lor, ca astfel, în pace şi cu cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtăşirea bunătăţilor celor veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste şi închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.