Biserici închise duminică cu mascaţi şi jandarmi în România

biserica cruce

stiripesurse.ro: După ce mai mulți politicieni au cerut închiderea bisericilor, iar Guvernul Ludovic Orban a decis că slujbele nu pot fi ținute cu mai mult de 50 de credincioși în interior, poliția a descins, duminică, în timpul Sfintei Liturghii, să vadă dacă preoții respectă ordinul guvernamental.

Însă, ceea ce s-a întâmplat în unele biserici din Gorj depășește orice imaginație.

”Au intrat doi polițiști și un mascat, peste noi, în timpul Sfintei Liturghii”, își începe povestea unul dintre slujitorii altarelor, sub protecția anonimatului. ”Au început să numere oamenii care erau în biserică. Eram doar vreo 15. Credioncioșii s-au și speriat, când i-au văzut. Pe mine m-au întrerupt din timpul slujbei, lucru de neimaginat și de nepermis. Un abuz de prigonitori.”, a continuat același preot, din municipiul Târgu-Jiu.

Un altul ne-a spus că și peste el au intrat ”mascații” și polițiștii în biserică. ”Nu mi-a venit să cred când am văzut. Chiar în timpul slujbei? Nu puteau fi mai discreți? Eram vreo 35 de oameni, cu tot cu preoți și cântăreți.”, s-a plâns parohul.

Însă, ceea ce a urmat este de-a dreptul scandalos și revoltător. Polițiștii, cu de la sine putere, au întrebat cu ce sunt dezinfectate icoanele. ”Cu spirt, cu ce să le dezinfectăm? Ne-au spus că spirtul nu este bun, deși el este pe lista oficială a Ministerului Sănătății ca dezinfectant.”, a declarat, revoltat, unul dintre preoți. După ”lecțiile” de epidemiologi ale polițiștilor, deveniți, peste noapte, specialiști în virusologie, comițând un mare abuz, au urmat un episod extrem de grav.

”Când au venit, slujba era pe final. Trebuia să miruim credincioșii din biserică. Însă, poliția nu ne-a lăsat, că să nu se răspândească virusul. Asta, deși la noi, în Gorj, nu mai este niciun caz. Ei nu au niciun drept să se implice în ceea ce facem noi. Este o durere foarte mare, în ce situație ne-au pus.”, a spus, aproape în lacrimi, un alt părinte.

***

Știrea vorbește despre descinderi ale poliției și jandarmeriei în biserici, care ar fi avut loc în duminica aceasta, în timpul Sfintei Liturghii, când ofițerii de poliție au întrerupt sau perturbat slujba. Subliniem că aceste fapte nu reprezintă un abuz administrativ oarecare, ci sunt calificate de legiuitor ca fiind extrem de grave, sunt sancționate de art. 381 din Codul penal cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Considerăm că, în contextul declarării stării de urgență și al limitării drepturilor civile, autoritățile bisericești trebuie să rămână extrem de vigilente să nu fie tolerate atingerile aduse libertății religioase și să combată predispoziţia spre abuz de care dau dovadă autorităţile.

Faţă de cele arătate, îndemnăm să fie formulate plângeri prealabile pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 381 Codul penal, tocmai pentru a preveni proliferarea unor astfel de măsuri complet inadecvate şi inoportune, care vin totuşi pe fondul unei pasivităţi şi indiferenţe faţă de cele sfinte, din partea autorităţilor.

Înţelegem interesul Bisericii de a colabora în toate cele de folos cu statul, de a întări autoritatea dispoziţiilor administrative pentru combaterea infecţiei cu coronavirus, însă considerăm că înainte de toate Biserica rămâne primordial obligată să asigure desfăşurarea serviciilor religioase în condiţii fireşti, cu respectarea demnităţii credincioşilor şi a cultului ortodox.

Aşa cum starea de urgenţă nu permite statului să deposedeze arbitrar pe cetăţeni de bunuri, ci acestea, dacă sunt necesare, trebuie rechiziţionate cu respectarea unor condiţii legale clare şi previzibile, întocmai este nevoie ca limitarea accesului la servicii religioase sau desfăşurarea slujbelor religioase să fie clar precizată şi delimitată, pentru a fi expres înlăturată reiterarea acestor forme de abuz!

Prin urmare, credem că este absolut necesar să fie completate îndrumările pe care Patriarhia le-a adresat clerului şi credincioşilor în contextul crizei epidemice Covid-19, cu un punct suplimentar care să facă vorbire despre supravegherea măsurilor dispuse de autorităţi şi a modului concret de aducere la îndeplinire a acestora, în raport de necesităţile şi specificul cultului ortodox. În caz contrar, ortodocşii riscă să fie mai vătămaţi prin acţiunea autorităţilor de stat decât prin consecinţele îmbolnăvirilor cu coronavirus.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s