Duminica Vameşului şi a Fariseului – Puterea smereniei şi a rugăciunii

 

Duminica vamesului si a fariseului. Astazi incepe Postul Pastelui [de fapt, Triodul, perioada liturgica care cuprinde si Postul Mare] – postul sufletului, mai inainte de a intra in postul trupului. Aceasta inseamna postul Pastelui: postul este puterea care inviaza sufletul din morti si trupul din morti. Ce tarie, ce putere! Pacatul cufunda sufletul in moarte, iar postul, aceasta sfanta virtute evanghelica, il inviaza din morti. Exista a-tot-pacatul, exista si a-tot-virtutea: a-tot-pacatul este mandria, a-tot-virtutea – acesta este postul.

Aceasta ne-o spune Sfanta Evanghelie de astazi -minunata Buna-Vestire: Doi oameni s-au suit la templu, ca sa se roage: unul fariseu si celalalt vames. Fariseul, stand, asa se ruga in sine: Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca si acest vames. Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig. Iar vamesul, departe stand, mu voia nici ochii sa si-i ridice catre Cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului. Zic voua ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa, decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta (Luca 18,10-14).

Iata vestile cele bune, dar si infricosatoare. In templu, in biserica sufletului deschisa inaintea lui Dumnezeu, sta la rugaciune fariseul; si-a deschis sufletul sau lui Dumnezeu, are multe fapte bune in viata, nu este adulter, nu este talhar, nu este jefuitor, nu este nedrept. Adica, a tinut legea lui Dumnezeu. Şi iata cum il conduce Mantuitorul din biserica: nu a plecat indreptat la casa sa. Unde sunt aceste fapte bune ale sale, ce s-a intamplat cu ele? Legea a implinit-o, poruncile dumnezeiesti le-a tinut, si iata, a pierit! Şi-a pierdut sufletul.

Mandria – iata ucigasul sau, iata prin ce s-au nimicit toate faptele sale, prin ce s-a distrus toata viata sa. Vai, si-a castigat iadul, iar Raiul l-a pierdut, Imparatia Cerurilor a pierdut-o, L-a pierdut pe Dumnezeu. Ce inseamna aceasta? Daca exista a-tot-pacatul, atunci mandria este a-tot-pacatul. Amintiti-va, inainte de toate, de ingerul Lucifer, cel mai sfant inger al lui Dumnezeu, purtator de lumina, pe care mandria l-a preschimbat in satana, in diavol (Luca 10,18). Şi iata ca mandria l-a preschimbat si pe nefericitul fariseu in omul – diavol. Caci daca mandria este in stare sa preschimbe Heruvimii si Serafimii in diavoli, cum nu ar fi in stare sa preschimbe omul in diavol cu chip de om.

Daca voim sa ne cercetam cu atentie sufletul, daca nu ne risipim cu sufletul in biserica atunci cand stam la rugaciune inaintea lui Dumnezeu, vom vedea haosul din sufletele noastre, vom vedea nenumarate aspecte ale pacatului, toate pacatele in care se imbraca mania demonica. Ce ne mai ramane noua de facut, decat lupta pe viata si moarte cu acest balaur, care se numeste mandrie, orgoliu. Lupta si ziua, si noaptea. Armele ni le daruieste Domnul Hristos. Arma impotriva mandriei este smerenia.

De aceea Domnul a asezat smerenia ca virtutea de capatai a vietuirii celei noi, a Noului Legamant, ca cea dintai, virtute a Bisericii lui Hristos, ca o temelie pe care se zidesc toate celelalte virtuti, intreaga viata a crestinului si in aceasta lume si in cea de dincolo. Temelia pe care se zideste casa cea de veci a fapturii noastre omenesti.

Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este Imparatia Cerurilor (Matei 5, 3).

Iata, aceasta este smerenia pe care a asezat-o Domnul la temelia noii vieti morale, a existentei noastre celei de pe pamant si din Ceruri.

Cine sunt saracii cu duhul? Sunt oamenii smeriti care simt ca sufletul nostru omenesc este sarac lipit pamantului inaintea Duhului lui Dumnezeu. Ca sufletul nostru este mereu sarac, ca trebuie sa se indumnezeiasca prin Duhul Sfant, sa se implineasca, sa se desavarseasca. De aceea Sfintii lui Hristos, de aceea insisi Sfintii Apostoli simt permanent ca sunt nedesavarsiti, ca sunt oameni sarmani. Sfintii se numesc de obicei pe ei insisi cei mai saraci dintre oameni, cei mai pacatosi dintre oameni. Duhul smereniei evanghelice patrunde intregul lor suflet, toata fiinta lor, caci ei stiu ca omul in aceasta lume poate ramane in Evanghelia lui Hristos, in vietuire sfanta, numai prin smerenie. Crestinul nu ingaduie ca mandria sa-i intre in suflet, sa se preumble in voie, sa acopere temelia fiintei sale. Insa si daca intra, exista atunci pocainta. Important este sa-ti umpli sufletul mereu cu smerenie, care este putere dumnezeiasca.

Smerenia este puterea dumnezeiasca care scoate tot ceea ce este mandru in noi, scoate orice pacat, orice patima, pana ce o nimiceste in totalitate. Şi noi dobandim acea odihna a sufletului despre care vorbeste Mantuitorul: Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti afla odihna sufletelor voastre (Matei 11, 28-29).

Odihna sufletelor noastre… De aceasta duce lipsa omul astazi, noul om modern european, si noi toti. Nu exista mai mare putere decat smerenia. Iata, smerenia ii inapoiaza omului Raiul, ii inapoiaza omului Imparatia Cerurilor. Nu numai atat, ci ii si daruieste Imparatia Cerurilor. Aceasta inseamna cuvintele Mantuitorului: Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este Imparatia Cerurilor. Iata, inca de aici de pe pamant, daca ai smerenie evanghelica, ai Imparatia Cerurilor.

Ce fel de putere, ce putere dumnezeiasca se ascunde in aceasta sfanta virtute a lui Hristos, in aceasta sfanta virtute evanghelica? A ta este Imparatia Cerurilor atunci cand te smeresti, iar pana atunci ce fel de imparatie este (intru tine)? Daca pacatul imparateste in tine, pacat dupa pacat creeaza iadul, si atunci ce porti in tine? Iadul, intregul iad. De aceea, ia aminte la fiecare pacat, chiar si la cel mai mic, cum tulbura sufletul, tulbura inima. Daca nu esti asezat, daca l-ai savarsit astazi, noaptea iti este nelinistita; daca nu l-ai marturisit, nu doar noaptea, ci si ziua de maine si de poimaine si toate zilele, pana cand il vei spovedi, sunt lipsite de liniste si pline de o anume teama launtrica, de un oarecare tremur.

Intr-o zi Sfantul nevoitor Macarie cel Mare, s-a intalnit pe drum cu un diavol, care i s-a aratat purtand tigvulite ademenitoare.

„Unde mergi?”,

l-a intrebat Sfantul Macarie.

„In lacasul tau”, a spus diavolul.

„Ce faci acolo?”

„Ma duc sa dau de mancare fratilor.”

„Imi este usor, a spus el, cu fratii tai, cu cei mai multi dintre ei. Dar mi-e greu sa ma lupt cu tine.”

„Şi de ce?” il intreaba Sfantul Macarie.

„De ce? Tu postesti, eu nu mananc niciodata; tu priveghezi, eu nu dorm niciodata; eu sunt mai puternic decat tine intotdeauna. Dar este un singur lucru cu care ma biruiesti.”

„Care este acela?”

„Acela este smerenia ta.”

Aceasta biruinta ne-o daruieste Domnul Hristos.

Ati auzit astazi in Evanghelie ca Mantuitorul spune: Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta (Luca 18, 14).
Oricine… si eu, si tu, si oricare dintre noi. Domnul, in Biserica Sa, sta la dispozitia oricui. De voia ta depinde sa-L imbratisezi si sa-L primesti. De voia ta depinde daca vei alunga din inima ta mandria si o vei umple de smerenia lui Hristos. Daca nu voiesti, Domnul nu te forteaza. Daca nu vrei, nu se va intampla nimic. Aceasta inseamna sa alegi iadul, sa alegi viata vesnica in chinurile iadului. Ai optat pentru stapanul tau, pentru vesnicul tau stapanitor – pentru cine? Pentru diavol, pentru satana, dumnezeul mandriei, dumnezeu mincinos! Mandria este dumnezeul acestei lumi! Cuvinte infricosatoare, dar adevarate.

Astfel, Duminica de astazi a vamesului si a fariseului ne da invatatura, invatatura nemuririi, ne daruieste invierea care ne inviaza din toti mortii. Cine este invatatorul nostru? Vamesul pocait. Iata invatatorul, indrumatorul nostru in Marele Post care se afla inaintea noastra. Ne arata calea prin pulberea pacatelor si a ispitelor si ne calauzeste spre Hristos cel inviat, el, smeritul vames pocait, el, care prin strigate disperate si suspine a grait intru sine inaintea tuturor lumilor, inaintea lui Dumnezeu: Dumnezeule, Milostiv fii mie pacatosului!

Şi noi, din ziua de astazi si pana la Pasti, sa imbratisam, asa cum se spune intr-o minunata cantare, sa imbratisam suspinele vamesului. Fie ca toate suspinele sa ne calauzeasca in toate zilele pana la sfanta si slavita Inviere a Mantuitorului – pana la Pasti.

Ce lucru este cel mai trebuincios tie, mie, fiecarui om, fiecarei fapturi omenesti? Sa se smereasca inaintea Domnului tuturor lumilor, sa se smereasca inaintea Domnului Hristos, Care are o nemarginita smerenie dumnezeiasca. Il va primi pe pacatos, pe pocait, si ii va arata calea mantuirii. Ce este mai lesne decat sa strigi, ca vamesul: Dumnezeule, Milostiv fii mie pacatosului!

Smerenia este calea cea mai scurta catre mantuire, spune Sfantul Varsanufie. Daca te infricoseaza multele porunci ale Mantuitorului, Evanghelia cu numeroasele porunci: Iubiti pe vrajmasii vostri, rugati-va Domnului pentru aceia care va ocarasc, va blestema, si alte porunci grele, daca acestea te inspaimanta, aminteste-ti ca vei dobandi toate acestea – cum? Foarte simplu. Smerindu-te inaintea Domnului, spunand neincetat: „Doamne, eu sunt un nimeni si un nimic in aceasta lume, Tu esti tot ceea ce am eu, Tu esti Raiul meu, Tu esti Imparatia mea Cereasca, Tu esti Viata mea vesnica, Adevarul meu vesnic, Dreptatea mea vesnica. Toate acestea mi le dai si eu sunt al Tau.”

Smerenia este mantuirea. Pentru mantuire nu se cere nimic deosebit, nici un fel de mari jertfe materiale, doar un singur lucru: Smeriti-va inaintea Domnului Hristos. Şi atunci El ne daruieste totul. Cum putem sa nu luam seama si sa nu implinim poruncile Sale? Daca nu ne rugam, daca stai inaintea Sa nerugandu-te Lui. Şi cea mai buna rugaciune, rugaciunea care te mantuieste negresit de toate felurile de moarte si aduce invierea fiecarei fapturi omenesti, aceasta este rugaciunea vamesului pocait: „Dumnezeule, Milostiv fii mie pacatosului!”

Fie ca Bunul Dumnezeu, cu rugaciunile tuturor Sfintilor Sai, ale tuturor celor care s-au pocait, ale pacatosilor care s-au mantuit si ale tuturor slavitilor, marilor, luminatilor Drepti, sa umple sufletele noastre de aceasta smerenie, sa calauzeasca sufletele noastre cu aceasta smerenie din virtute in virtute, si astfel sa ne daruiasca Viata vesnica si Imparatia Cerurilor, intru care Minunatul si Preaslavitul Domn Hristos imparateste si stapaneste. Lui fie-I slava acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea

Marele post al sufletului incepe astazi. Postul sufletului – al infranarii de la pacate, de la orice pacat. Şi acest mare post incepe cu Evanghelia despre rugaciune. Rugaciunea – ce este acesta? Aceasta este puterea minunata, cea mai minunata pe pamant. Rugaciunea – aceasta este cea mai mare facatoare de minuni pentru om in aceasta lume. Face din om o faptura nemuritoare, face un inger, un Heruvim. Rugaciunea preschimba omul intr-o forta nemarginita, nesfarsita. Ce este, de fapt, rugaciunea? Este aducerea pe sine lui Dumnezeu, daruirea ta lui Dumnezeu. Este zborul sufletului tau catre Dumnezeu, cu toata inima, cu toata puterea. Este unirea duhovniceasca a omului cu Dumnezeu. De aceea este o forta mare si nesfarsita.

Ce este pentru om mai mare decat Dumnezeu? Nimic si nimeni! Iar decat rugaciunea, care il pune in legatura cu Dumnezeu, oare este ceva mai mare in aceasta lume pamanteasca? Iata rugaciunea – rugaciunea este jumatatea Evangheliei, iar postul este cealalta jumatate. Iata unitatea intregii Evanghelii! Domnul a facut cunoscuta aceasta: Dar acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post (Matei 17, 21).

Aceasta inseamna ca orice pacat, orice demon, orice necuratie, orice moarte, se alunga cu rugaciune si cu post. Pentru aceasta a venit Domnul in aceasta lume, pentru aceasta ne-a adus El Sfanta Sa Evanghelie, Evanghelie care se afla ascunsa in doua nevointe, in doua sfinte virtuti: in rugaciune si post. Daca rugaciunea se savarseste sincer, cu toata inima, cu tot sufletul, negresit ea se revarsa in post, trece in post si se hraneste cu postul. De aceea cine implineste aceasta porunca a Mantuitorului, implineste intreaga Sa Evanghelie. Caci in rugaciune si din rugaciune, se zamislesc si isi iau inceputul toate virtutile Noului Legamant.

Marele si stralucitul, slavitul filosof si Sfantul lui Dumnezeu, Isaac Sirul, scrie: „Dragostea este din rugaciune”.

Aceasta este experienta Sfintilor Parinti, aceasta este experienta ingerilor, aceasta este experienta tuturor oamenilor drepti, a tuturor crestinilor. Dragostea este din rugaciune. Adevarul cel drept, vesnic, nemuritor: Dragostea este din rugaciune. Daca cea mai mare virtute este din rugaciune, si cu adevarat este cea mai mare, caci Sfanta Evanghelie binevesteste ca Dumnezeu este Dragoste (1 Ioan 4, 16), si daca acea dragoste este din rugaciune, atunci, care virtute nu este din rugaciune? Postul este din rugaciune. Fara indoiala, si smerenia este din rugaciune.

Atunci cand omul se afla in rugaciune, in stare luntrica de rugaciune, negresit este intotdeauna smerit, negresit se cerceteaza pe sine, caci petrece necontenit inaintea Domnului. Şi cum poate altfel sta in fata Domnului decat smerit, in genunchi. In acest chip rugaciunea se face forta si putere.

Şi iata, priveste! Toti cei ce stralucesc in virtuti, toti se transforma din pacatosi in drepti, din muritori in nemuritori. Prin ce? In primul rand prin rugaciune. In primul rand prin rugaciune si post. Acestea doua sunt nedespartite. Daca veti dezveli orice suflet al oricarui Sfant al lui Dumnezeu, in el veti gasi in primul rand rugaciunea si postul. Nu exista Sfant care sa devina Sfant in Biserica lui Hristos, in afara acestor doua virtuti. Dimpotriva, numai cu ajutorul lor cineva devine Sfant inaintea lui Dumnezeu, numai cu ajutorul lor se curateste sufletul, se curateste inima, se dobandesc toate virtutile. Ce este postul, ce este milostenia, daca nu nevointa duhovniceasca? Caci fiecare virtute evanghelica, si dragostea, si postul, si smerenia, si rabdarea, si blandetea, si bunatatea, si milostivirea – toate acestea se dobandesc cu ajutorul rugaciunii, toate acestea se obtin prin cereri de la Dumnezeu.

Rugaciunea se inalta catre Domnul si uneste duhul tau cu El; ea, de fapt, te imbogateste. Te imbogateste cu bogatie dumnezeiasca: in primul rand cu stiinta; te imbogateste cu simtirea lui Dumnezeu; te imbogateste cu simtirea nemuririi propriei persoane, caci omul care se roaga, care se uneste cu Domnul, se simte totdeauna nemuritor, stie si simte ca omul este o fiinta nemuritoare si ca tot ceea ce face are valoare si insemnatate vesnica. Nu exista virtute care sa stapaneasca in sufletul tau fara rugaciune staruitoare, orice virtute. Daca nu o cultivi si nu te ingrijesti de rugaciune, se va usca, se va ofili. Caci rugaciunea este aceasta sfanta putere care hraneste sufletul nostru. De aceea Sfintii Parinti vorbesc neincetat de rugaciune si o slavesc ca pe un dirijor in corul tuturor virtutilor. Ea dirijeaza celelalte virtuti, ea plineste celelalte virtuti, ea da viata, poarta si inalta la Ceruri.

Şi astazi, iata, ne stau inainte obstacolul si batalia, iar arma noastra principala este rugaciunea. Rugaciunea – ca o sabie atotputernica care reteaza capetele tuturor dusmanilor duhovnicesti, ale dusmanilor mantuirii noastre. Cea mai ascutita si cea mai tare sabie – starea de rugaciune launtrica. Iata climatul dumnezeiesc din suflet pentru oricare sfanta virtute: si pentru smerenie, si pentru rabdare, si pentru iubirea de frati, si pentru dragoste, si pentru tot ceea ce este sfant si apropiat Domnului. Astfel, slavind astazi acest mare si sfant post, postul sufletului, luam aminte la noi insine cu smerenie, cu rugaciune, cu pocainta. Nu spune: Este greu de dobandit mantuirea. Nu spune: Eu nu ma pot mantui. Da, nu te poti mantui daca ramai cu incrancenare in voia ta cea rea.

Ai savarsit pacate ieri, alaltaieri, dar tu treci cu vederea si pe mai departe sa-i spui aceluia caruia i-ai gresit: „Iarta-ma!”. Sa-I zici Domnului: „Iarta-ma!”, si aproapelui tau asemenea. Astfel cultivi in sufletul tau sinuciderea, mandria, nepocainta – iar mantuirea este asa de usoara, asa de usoara cum nimic nu este mai usor. Striga ca vamesul pocait: „Dumnezeule, Milostiv fii mie pacatosului!”

Bate-ti cu sinceritate pieptul si curata-ti sufletul de mandrie si de orice pacat.

Cand Saul, cumplitul prigonitor, si-a pierdut vederea pe drumul catre Damasc, atunci cand i S-a aratat Domnul si l-a orbit cu sfintenia Sa, pe cand prietenii si cunoscutii sai l-au condus pe orb la Damasc, Domnul i S-a aratat Apostolului Anania si i-a poruncit: Sculandu-te, mergi pe ulita care se cheama Ulita dreapta si cauta in casa lui Iuda, pe un om din Tars, cu numele Saul, si adauga Domnul: Ca, iata, se roaga (Faptele Apostolilor 9,11).

Iata eroul, iata ca intrat in legatura cu Domnul Hristos, cu Dumnezeu. Iata, el se roaga lui Dumnezeu. Sarguieste-te sa fii permanent in stare de rugaciune launtrica, ca si cum ai sta inaintea Domnului. Atunci cand calatorea Cornelie, asa cum stiti din Faptele Apostolilor, i s-a aratat ingerul la vremea amiezii si i-a facut cunoscut ca rugaciunile sale s-au suit la Dumnezeu. Pentru rugaciunile si milosteniile sale, Domnul si-a adus aminte de el, ca urmare a rugaciunii (Faptele Apostolilor 10,1-4).

Asa si tu cand te afli in ispite, in greutati, in chinuri, inalta rugaciuni catre Domnul. Şi El stie cand trebuie sa-ti dea ajutor, sa-ti intinda mana Sa, sa Se grabeasca sa te prinda ca sa nu te scufunzi. Şi daca astepti timp indelungat si nu-ti ofera ajutorul, aceasta este doar ca sa-ti puna la incercare credinta si sa vada puterea rugaciunii tale, daca tu crezi cu adevarat ca El te va ajuta. Astfel, rugaciunea este semnul increderii in Domnul si al unei mari credinte in El. Rugaciunea – si impreuna cu ea si in ea toate celelalte virtuti. Fie ca El sa ne calauzeasca si sa indrepte toate celelalte virtuti, fie ca El sa ne conduca si atunci cu siguranta va fi mantuire pentru fiecare dintre noi. Atunci, postul sufletului care incepe astazi ne va deschide fiecaruia dintre noi usile imparatesti ale imparatiei Cerurilor si ne va inalta la Domnul Hristos. Nimic mai usor, caci nimic nu este mai lesne decat a-I oferi Domnului suspinul vamesului.

In minunatele cantari de astazi se spune: „Sa-i aducem in dar Domnului suspinurile vamesului cu pocainta, ca sa ne dea iertare pacatelor”.

Tot asa si noi, Ii aducem in dar Domnului suspinele rugaciunilor noastre si niciodata nu ne va lasa singuri, niciodata nu ne va parasi si nu ne va lasa sa fim sfasiati de pacate si de patimi, sa nimiceasca sufletele noastre si mantuirea noastra. Nu, Domnul Atotmilostiv este plin de nesfarsita dragoste pentru fiecare dintre noi. Ce asteapta numai? Asteapta de la noi virtutile noastre, nevointa noastra, osteneala noastra.

Fie ca Bunul Dumnezeu, cu rugaciunile Preasfintei Maicii Sale si ale tuturor Sfintilor Sai, care implinesc Evanghelia Mantuitorului, o implinesc cu rugaciune neincetata, sa ne conduca si sa ne calauzeasca la deprinderea adevaratei rugaciuni. Ca si noi pururea, in toate luptele pentru sufletele noastre, in toate luptele cu fiecare pacat, sa biruim cu rugaciunea dimpreuna si cu celelalte virtuti, pe toti vrajmasii sufletelor noastre, pe vrajmasii mantuirii noastre, cei vazuti si nevazuti. Amin.

Cuviosul Iustin de la Celie, Cuvinte despre vesnicie – predici alese, Editura Egumenita

«Sfârşitul este aproape, iar lumea continuă să vândă şi să cumpere…»

O vedenie a creştinei Anna

Apocalipsa

2Se făcea că treceam prin mai multe încăperi, una după alta, fiind însoţită de un înger care îmi arăta calea şi îmi lămurea cele ce vedeam.
Prima încăpere era în acelaşi timp şi maternitate şi clinică de avorturi. Am intrat acolo împreună cu prietenele şi rubedeniile mele (care vieţuiesc în lume şi cu care mă însoţeam înainte vreme). Ele au rămas în continuare în această încăpere. Mie îngerul mi-a spus să merg mai departe.
Am intrat în cea de-a doua încăpere şi am văzut că acolo târguiala era în toi. Se vindeau şi se cumpărau cele mai felurite mărfuri. Era foarte multă lume şi toţi păreau absorbiţi de târguielile lor, îşi numărau banii, examinau mărfurile – ca la târg. M-am uitat pe unul dintre pereţii acestei încăperi şi am văzut că avea un geam ce dădea spre o pajişte verde cu cer senin şi azuriu, cu soarele strălucind – era o privelişte foarte frumoasă. Priveam desfătându-mă, însă oamenii, într-atât erau de ocupaţi cu vânzarea-cumpărarea lor, încât nu vedeau această frumuseţe dumnezeiască. Mă miram cum de ei nu observă această privelişte! Îngerul însă m-a îndemnat: „Mergi mai departe.”
Am intrat în a treia încăpere, pe pereţii căreia erau zugrăvite nişte chipuri de fiare (dragoni) de diferite mărimi. În jos, la temelia zidului, am văzut o broască ţestoasă uriaşă, înspăimântătoare la vedere, din a cărei gură larg căscată ieşeau doi dinţi ca două săbii ascuţite. Jos, pe podea, se zărea capul unui om al cărui trup se afla sub duşumea. Îngerul mi-a zis: „Atinge-te de ei.” (Adică să mă ating de balaurii zugrăviţi pe perete). Mi-am întins mâna, deşi nu vroiam, pentru că îmi era tare frică. Şi iată că dragonul pe care l-am atins, dintr-o dată a început să se mişte. Mişcarea s-a transmis altui dragon, care se afla alături, şi mai departe, de la dragon la dragon, ca-n mecanismul unui ceas. Astfel toate aceste fiare s-au pus în mişcare, ajungând până la broasca ţestoasă care a început şi ea să se mişte ameninţător. Deodată cele două săbii ascuţite s-au înfipt drept în capul omului aceluia, care a murit pe loc. Îngerul mi-a lămurit: „La cea mai mică atingere de acest sistem, omul este pierdut… Mergi mai departe.”
Am ieşit din acea clădire cu trei încăperi şi am văzut că mă aflam într-o pădure, printre copaci. În pădure era o căsuţă de bârne, afumată ca după incendiu, dar în care totuşi se putea locui, îngerul mi-a zis: „Iată unde vei putea să te mântuieşti.” Înţelegeam că sfârşitul acestei lumi este aproape (după căsuţa care era ca după incendiu) şi atunci l-am întrebat pe înger: „Înseamnă că sfârşitul este aproape, iar ei continuă să vândă şi să cumpere?” „Da, a răspuns îngerul, e sfârşitul, iar ei continuă să vândă şi să cumpere”.

Aici vedenia a luat sfârşit.

După un timp am ajuns la părintele Ieronim şi i-am povestit despre vedenie. I-am spus cum l-am întrebat pe înger: „Înseamnă că sfârşitul este aproape, iar ei continuă să vândă şi să cumpere?” Atunci, părintele, apucând-o înainte, a răspuns el însuşi cu cuvintele îngerului: „Da, e sfârşitul, iar ei vând şi cumpără. Acesta nu este doar un vis, a adăugat el, ci aşa va fi cu adevărat.” Părintele Ieronim a repetat aceleaşi cuvinte care în visul meu au fost rostite de către înger! Am înţeles că stareţul ştia de vedenia mea, adică i-a fost descoperită şi lui.

+ + +

Tâlcuirea pe scurt a acestei vedenii, potrivit Sfintei Scripturi:

1. Înainte de toate, cele două încăperi prin care a trecut roaba lui Dumnezeu Anna se potrivesc întocmai cu următoarele cuvinte din Evanghelie asupra vremurilor din urmă: „Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a nimicit pre toţi. Tot aşa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, şi zideau, iar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer foc şi pucioasă şi i-a nimicit pre toţi, la fel va fi în ziua în care se va arăta Fiul Omului” (Luca 17, 26-30). Dealtminteri Anna a trecut prin aceste încăperi după cum scrie în Evanghelie, unde cuvintele „cumpărau şi vindeau” se află după cuvintele „se însurau şi se măritau”.
2. Prin urmare, prima încăpere (maternitatea – clinica de avorturi) arată răspândirea între oamenii din zilele noastre a senzualităţii. Toată lumea aleargă după plăceri senzuale. Păcatul desfrânării este larg răspândit. (în prima încăpere au rămas toate rubedeniile şi prietenele Anei). Unii copii sunt lăsaţi să se nască (maternitatea), iar alţii sunt ucişi în pântecele matern (clinica de avorturi).
3. A doua încăpere, unde „toată lumea cumpără şi vinde”, ne arată că oamenii zilelor noastre sunt robiţi de societatea de consum, când întreaga viaţă este închinată unui singur scop-achiziţionarea bunurilor de larg consum şi dobândirea de bunuri (cultul banilor, al bogăţiilor). Pentru Sfinţii Părinţi târgul (piaţa) a fost întotdeauna simbolul „acestei lumi” depravate. Deci încăperea semnifică adâncirea lumii actuale în hăul deşertăciunilor. Drept urmare, în inimile lor nu mai există loc nici voinţă pentru a duce o viaţă duhovnicească.
Ca rezultat al deşertăciunii vieţii înconjurătoare, a întunecării minţilor, ei nu mai sunt în stare să observe minunăţiile lumii duhovniceşti, care sunt vizibile numai pentru cei ce, după cuvântul Sfântului Efrem Sirul, „nu sunt legaţi toată vremea de treburile vieţii”, ci „au lepădat orice grijă lumească” (din Cuvânt la Venirea Domnului, la sfârşitul lumii şi la ieşirea antihristului). Iată de ce toţi cei care târguiau în cea de-a doua încăpere nu observau minunata privelişte care se vedea dincolo de geam.
4. A treia încăpere arată că înainte de sfârşitul lumii se va edifica un sistem al fiarei, îndreptat spre căsăpirea oamenilor. Faptul că pe pereţii acestei încăperi erau reprezentaţi balauri (adică fiare, monştri) se află în corelaţie directă cu „fiarele” din Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan Teologul (vezi Apocalipsa 13, 1-11; 17,8 ş.a.m.d.). Toate aceste fiare (reprezentate pe pereţi), mai mici şi mai mari, în esenţă sunt componente ale sistemului unic totalitar al „fiarei”, al acestui angrenaj ucigaş de oameni -„Noua Ordine Mondială”. Atingerea de oricare din părţile componente (de pildă acceptarea din partea acestui sistem, adică de la „fiară”, a numărului de identificare [CNP] – numărul numelui fiarei din Apocalipsa 13,17, sau a noilor documente electronice) înseamnă pentru om participarea la acest sistem, de fapt coparticiparea la moartea fizică şi spirituală a milioane şi miliarde de oameni.
5. Ce simbolizează broasca ţestoasă? Este o imagine ce semnifică instalarea treptată a sistemului care, tot aşa ca o ţestoasă uriaşă, se îndreaptă asupra locuitorilor planetei. Tot astfel în Apocalipsa vedem ieşind din mare „fiara” căreia i se vor închina toţi cei care locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în Cartea vieţii, a Mielului (Apoc. 13,8). Numeroşi tâlcuitori ai Apocalipsei sub chipul „fiarei din mare” subînţeleg tocmai sistemul autorităţilor luptătoare-de-Dumnezeu.
6. Acest sistem îl atacă pe om drept în cap, ceea ce arată că angrenajul distrugător este îndreptat înainte de toate spre anihilarea personalităţii umane, cu alte cuvinte este un sistem de depersonalizare a omului. La om personalitatea (duhul) este esenţială, este chipul lui Dumnezeu în el, în principiu este omul însuşi. Dacă omul încetează de a vieţui ca o personalitate duhovnicească, asemănătoare lui Dumnezeu, atunci din punct de vedere duhovnicesc el se transformă într-un cadavru. Distrugerea a însăşi naturii umane zidite de Dumnezeu, adică a transformării omului într-o bestie, a sălbăticirii lui spirituale – iată scopul mistic primordial al acestui sistem antihristic.
7. Faptul că Anna a ieşit din edificiul cu cele trei încăperi se potriveşte cuvintelor Mântuitorului din Apocalipsa despre cum ar trebui creştinii vremurilor din urmă să se raporteze la ceea ce le propune cultura modernă ultimilor creştini care se află în noul Babilon desfrânat (societatea modernă civilizată) – „curva cea mare”, „şezând pre o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne” (Apoc. 17,3). Domnul le porunceşte: „Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi de pedepsele sortite ei. Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nedreptăţile ei” (Apoc. 18,4-5). Şi Sfântul Apostol Pavel spune: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi veliar. Sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului Celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „Voi locui în ei şi voi umbla cu ei şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”. De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi; şi Eu vă voi primi pre voi. Şi voi fi vouă Tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul (II Cor. 6, 14-18).

+ + +

Vedenia acestei roabe a lui Dumnezeu seamănă cu una din vedeniile proorocului Iezechiel: „Şi mi-a zis Domnul: „Intră şi vezi urâciunile cele dezgustătoare pe care le fac aceştia aici”. Şi am intrat şi am privit şi iată erau acolo tot felul de chipuri de târâtoare, de animale necurate şi de tot felul de idoli de-ai casei lui Israel, zugrăviţi pe pereţi de jur împrejur” (Iez.8, 9-10). Din specia târâtoarelor (a reptilelor) fac parte şi animalele ca şerpii, şopârlele, varanii, ţestoasele, crocodilii, cât şi animalele antedeluviene [de dinainte de potop] ca dinozaurii, pterodactilii ş.a. Iată cum tâlcuieşte Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul vedenia lui Iezechiel în una din predicile sale: „… pe când şedeam eu în casa mea şi bătrânii lui Iuda şedeau înaintea mea, s-a lăsat peste mine mâna Domnului Dumnezeu. Şi privind eu, am văzut un chip ca de om, de foc parcă; şi parcă de la brâul lui în jos era foc, iar de la brâul lui în sus era o strălucire, ca de metal în văpaie. Şi a întins, parcă, acela un fel de mână, şi m-a apucat de părul capului meu şi m-a ridicat Duhul între pământ şi cer, şi m-a dus, în vedenii dumnezeieşti, la Ierusalim, la intrarea porţii dinăuntru, îndreptată spre miazănoapte, unde era aşezat idolul geloziei care stârneşte gelozia. Şi iată acolo era slava Dumnezeului lui Israel asemenea aceleia pe care o văzusem eu în câmp. Atunci mi-a zis Domnul: „Fiul omului, ridică-ţi ochii spre miazănoapte!” Şi mi-am ridicat ochii spre miazănoapte şi iată acel idol al geloziei era la uşa dinspre miazănoapte a altarului, la intrare. Şi mi-a zis Domnul: „Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu ce urâciuni mari face casa lui Israel aici, ca să Mă îndepărtez de locaşul Meu cel sfânt? Dar întoarce-te şi urâciuni şi mai mari vei vedea!” Apoi m-a dus pe poartă în curte şi privind, am văzut o spărtură în perete. Şi mi-a zis Domnul: „Fiul omului, sapă în perete!” Şi am săpat în perete şi iată am dat de un fel de uşă. Şi mi-a zis Domnul: „Intră şi vezi urâciunile cele dezgustătoare pe care le fac aceştia aici”. Şi am intrat şi am privit şi iată erau acolo tot felul de chipuri de târâtoare, de animale necurate şi de tot felul de idoli de-ai casei lui Israel, zugrăviţi pe pereţi de jur împrejur. Înaintea lor stăteau şaptezeci de bărbaţi din bătrânii casei lui Israel, având în mijloc pe Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea în mâini câte o cădelniţă şi un nor gros de fum de tămâie se ridica în sus” (Iez. 8, 1-11).” Ce înseamnă aceasta? Oare aşa s-a întâmplat în realitate? – întreabă Sfântul Ierarh Teofan şi tot el răspunde: „Nu. Prin acestea toate sunt preînchipuite gândurile fiecăruia pe paturile lor spunându-şi: nu vede Domnului. Prin fiare se preînchipuiau patimile de care erau pline inimile lor, iar prin tămâiere, robia lor faţă de aceste patimi.” (din cartea Viaţa lăuntrică. Cuvintele episcopului Teofan. Ed. Mănăstirii Russikon, Muntele Athos, 1893).
Interesant că această vedenie i-a fost arătată proorocului Iezechiel înainte de cucerirea Ierusalimului de către hoardele haldeilor. Atunci au fost ucişi mulţi bătrâni, tineri, fecioare, copii, femei, dar nu s-au atins de nici un om, care avea pe frunte semnul crucii “X”! (9,6), tot astfel şi, în timpurile noaste dinaintea sfârşitului, „pecetea Dumnezeului Celui viu” va fi pusă pe fruntea acelor creştini care suferă şi se tânguiesc din pricina acestei lumi apostate, se întristează de lepădarea de credinţă din zilele noastre, fără să se atingă de „urâciunile cele dezgustătoare”, şi nici de semnul fiarei cel potrivnic (numărul numelui fiarei). Tocmai pe aceşti creştini, potrivit Apocalipsei (7,2-3; 9,4) Domnul îi va feri de grozavele încercări fizice şi duhovniceşti care se vor abate asupra omenirii.
Într-adevăr, ca să înţelegem esenţa acestui fenomen – a atribuirii codurilor numerice personale – trebuie să-1 cercetăm în contextul edificării în prezent a sistemului global – împărăţia „fiarei”. Tocmai în contextul construirii „Noii Ordini Mondiale”, multe dintre evenimentele şi fenomenele vieţii actuale care la prima vedere par haotice şi absurde, dintr-o dată capătă o „logică”. Astfel de fenomene ca propagarea ideologiei societăţii de consum şi a „culturii de masă” primitive, a reclamei, a muzicii rock şi pop, a distrugerii familiei (prin planningul familial), a cultului plăcerilor şi distracţiilor dobitoceşti, a propagandei curviei, avorturilor, contracepţiei, sodomiei şi altor spurcăciuni, propaganda făţişă sau în ascuns a drogurilor şi a satanismului, programele de „educaţie” sexuală în şcoli, vaccinările în masă, medicamentele „miraculoase” cu efectele lor colaterale, alimentele modificate genetic, alimentele conţinând elemente cancerigene, E-urile chimice şi biologice, donarea, terapia fetală (întrebuinţarea organelor fetuşilor în producţia farmaceutică), tehnologia de însămânţare artificială, propagarea realităţii virtuale, a jocurilor pe calculator care distrug psihicul şi sănătatea, dereglarea conştiinţei socio-umane prin intermediul mass-mediei, inclusiv acţiunea psihotronică asupra omului, codificarea depersonalizată şi introducerea celor mai noi biotehnologii în scopul identificării omului (biocipul), înscenarea de conflicte armate, de crize şi războaie, inocularea în conştiinţa maselor a mitului „terorismului internaţional”, armele geofizice (cu plasmă) şi, în sfârşit, concentrarea puterii mondiale în mâinile unei elite paramasonice de aceeaşi etnie (evreiască).

din publicaţia Usman Pravoslavnaya, nr. 4, 2005

Din tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ierarh Nou Mucenic Ermoghen al Tobolskului şi Siberiei

Sfântul Ierarh Ermoghen, Noul Mucenic

În vremurile antihristului locul idolilor va fi luat de stăpânire, care va cere închinare pentru sine, iar cel ce va respecta legile civice ale societăţii, deşi fără a aduce direct vreo atingere credinţei, va fi părtaş al acestei stăpâniri. Atunci se va face despărţirea celor buni de cei răi, potrivit voii lui Dumnezeu, a urmaşilor lui Hristos de slugile lui antihrist.

Adevăraţii credincioşi din împărăţia antihristului – societatea vremurilor din urmă – vor vieţui în singurătate, departe de lume. Ei nu se vor supune nici unor legi civice ale societăţii, nu vor avea nici un fel de obligaţii civice. Cei ce vor recunoaşte legile societăţii şi se vor supune, chiar cu neplăcere, se vor face părtaşi antihristului prin aceasta şi vor fi lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu.
În timpul stăpânirii antihristului va fi minte satanicească, ce va acţiona politiceşte, fără să se atingă de credinţă în chip brutal. Tuturor li se vor acorda drepturi egale, toate sectele vor avea deplină libertate, deşi, în cele din urmă, stăpânirea antihristului va combate toate sectele şi religiile.
Va acţiona din punct de vedere moral şi va căuta să convingă şi să se vatăme de moarte sufletele oamenilor. Dreptul la propovăduire şi la săvârşirea “legală” a slujbelor bisericeşti îl vor avea numai cei ce respectă legile statului şi nu încalcă “disciplina”. Lăcaşurile de închinăciune vor fi sub strictă supraveghere şi în ele va dicta aceeaşi ocârmuire, ea fiind capul în locul lui Hristos şi nu vor sluji lui Hristos, ci antihristului. Dar creştinii orbiţi nu vor observa nimic, deşi acest lucru l-ar putea înţelege şi un prunc mic.
Stăpânirea antihristului îi va lua aşadar pe toţi sub un control riguros, ca să ştie cine se supune şi cine nu; după cum scrie şi părintele Lavrentie de la Cernigov: “atunci te vor mâna cu de-a sila la biserică”. Totuşi unii nu vor fi prigoniţi de la început, pentru a păstra aparenţele în legătură cu libertatea conştiinţei. Abia spre sfârşit, când toţi se vor găsi anihilaţi în staulul Babilonului şi mânia lui Dumnezeu va fi aproape, stăpânirea va da ordin să fie nimiciţi ca nişte criminali înrăiţi, cei ce se răzvrătesc “împotriva umanităţii”, iar în acele vremuri decăzute, întreg poporul va primi cu entuziasm măsurile luate de stat.
din Tâlcuire la Apocalipsă de episcopul Ermoghen al Tobolskului şi Siberiei, Sfânt Ierarh Nou Mucenic asasinat de bolşevici în 1918.

Viaţa Sfântului Ierarh Nou Mucenic şi Mărturisitor Ermoghen