Mantuitorul este batjocorit la Timisoara: Bebeluș dat cu ruj și Fecioara Maria coafată.

2

Ieslea de Crăciun

Ieslea de Crăciun din centrul Timișoarei a devenit virală pe Facebook. Asta pentru că trecătorii pot admira un bebeluș dat cu ruj, iar în loc de magi și Fecioara Maria sunt manechine și păpuși din plastic. De altfel, manechinul care o întruchipează pe Fecioara Maria este și coafat.

Nicolae Robu a declarat, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Primăria Timișoara, că ar putea fi vorba de artă modernă și a recunoscut că nici el nu înțelege prea bine aranjamentul de Crăciun din centrul orașului.

„Nu mă pronunț eu, așa i-au văzut creatorii pe magi, că presupun că sunt magi cei care apar acolo.

Nu am văzut ieslea, dar nu vreau să comentez lucrurile astea. Ce să fac eu ca primar? Să fiu și designer vestimentar? Trebuie să fim mai deschiși, așa o fi arta modernă. Mergeți să vizitați Muzeul Vaticanului, secțiunea de artă contemporană, și o să vedeți și acolo tot felul de lucruri care, pentru un neinițiat, cum mă declar eu, mă șochează, dar asta nu înseamnă că n-are valoare. Eu sunt foarte tolerant și consider că nu sunt eu inițiat să înțeleg această simbolistică. Este o chestiune de gust, de inițiere. Dacă este frumos sau nu, potrivit sau nu, nu pot eu să judec peste tot”, a afirmat Nicolae Robu.

Sursa
Ieslea de Crăciun din centrul Timișoarei a devenit virală pe Facebook

Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2019/12/ieslea-de-craciun-din-centrul-timisoarei-de-rasul-curcii-bebelus-dat-cu-ruj-si-fecioara-maria-coafata-ce-spune-nicolae-robu/

Predică la Duminica dinaintea Nașterii Domnului ( Despre nașterea duhovniceasca a creștinului )

Adevarat, adevarat zic tie: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5)

Iubiti credinciosi,

Intrucit cu mila lui Dumnezeu sintem in ajunul prea luminatului praznic al Nasterii Domnului, ne-am gindit sa vorbim astazi despre nasterea noastra cea duhovniceasca. Fara de aceasta nici un crestin nu poate sa se mintuiasca, dupa cuvintul Mintuitorului care zice: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Fiindca, ce este nascut din trup, trup este, si ce este nascut din Duh, Duh este (Ioan 3, 6).
Dar, fratii mei, cind si cum primim noi aceasta duhovniceasca nastere prin apa si prin Duh? Negresit, aceasta nastere o primim toti la Sfintul Botez. Dar ce dobindim noi crestinii ortodocsi prin aceasta nastere de la Sfintul Botez? Intii, prin Sfintul Botez sintem iertati de pacatul stramosesc si ne facem fii ai Bisericii lui Hristos (Efeseni 5, 26). Prin Sfintul Botez sintem imbracati impreuna cu El la o viata noua (Romani 6, 4). Prin Sfintul Botez primim inaintea Sfintului Duh innoire (Tit 3, 5). Prin Sfintul Botez primim libertatea de a trai in comuniune cu Dumnezeu, odata ce am fost izbaviti de pacat si ne-am facut robi ai lui Dumnezeu (Romani 6, 22).
Prin Sfintul Botez ne-am lepadat de satana si de toate lucrarile lui, dupa rinduiala Sfintului Botez; ne-am lepadat de omul vechi (Coloseni 3, 9), am facut marturisirea dreptei credinte; ne-am facut fii dupa dar ai lui Dumnezeu (Galateni 4, 5); ne-am imbracat cu Hristos (Galateni 3, 27). Stim cu totii ca exista un singur Botez (Efeseni 4, 5). Cel ce boteaza a doua oara pe cel botezat in numele Preasfintei Treimi, acela a doua oara rastigneste pe Hristos, dupa Sfintul Ioan Damaschin. Au fost cazuri in Biserica, cind, in vederea iconomiei, s-a primit botezul schismaticilor si chiar al ereticilor (Canonul 2 al Soborului 6 Ecumenic).
Din cele spuse pina aici am aratat despre nasterea duhovniceasca a crestinului prin Sfintul Botez si ca in Biserica lui Hristos este un singur Botez. Sa vorbim acum si despre alte nasteri duhovnicesti care sint inainte si dupa Botez, si in ce conditii se poate totusi repeta Botezul.
Nasterile spirituale dinainte si de dupa Sfintul Botez se pot repeta ori de cite ori este nevoie, spre folosul sufletelor omenesti. Care sint aceste nasteri spirituale care se pot repeta? Intii este nasterea spirituala care se face prin cuvint, prin care se trezeste omul la o viata noua in Hristos, spre a parasi pacatele si credinta lui ratacita. Cu acest botez al cuvintului, Sfintii Apostoli, mai inainte de a boteza pe catehumenii din pagini, si din iudei, ii trezeau la credinta cea adevarata in Hristos prin predica cuvintului lui Dumnezeu.
Asa vedem ca marele Apostol Petru, dupa pogorirea Sfintului Duh, a propovaduit Evanghelia in Ierusalim, adeverind despre Invierea Domnului si pogorirea Lui in iad. Prin aceasta predica au crezut in Hristos in acea zi ca la trei mii de suflete (Fapte 2, 4). Vedeti ca si aici credinta a venit prin auz, iar auzul prin cuvintul lui Dumnezeu? Dupa aceasta a urmat si Sfintul Botez al celor ce au fost treziti la credinta in Hristos Iisus prin cuvintul adevarului. Aceasta a fost o nastere duhovniceasca inainte de primirea Sfintului Botez. De aceasta nastere duhovniceasca prin auzirea cuvintului lui Dumnezeu vorbeste si Sfintul Apostol Pavel, zicind: Caci de ati avea zeci de mii de invatatori in Hristos, totusi nu aveti multi parinti. Caci eu v-am nascut prin Evanghelie in Iisus Hristos (I Corinteni 4, 15; 9, 1; Ioan 1, 4).
Dar si in alt loc Sfintul Apostol Pavel numeste copii ai sai pe cei ce i-a nascut prin cuvint, zicind: O, copiii mei, pentru care sufar iarasi durerile nasterii pina ce Hristos va lua chip in voi (Galateni 4, 19). Mai arata ca si pe Onisim l-a nascut prin cuvint cind era in temnita si in lanturi si zicea: Te rog pe tine pentru fiul meu pe care l-am nascut fiind in lanturi, Onisim (Filimon 1, 10). Din aceste marturii ale Sfintei Scripturi si din altele pe care nu le mai insemnam aici pentru scurtime, sa cunoastem ca este si o nastere spirituala prin cuvintul lui Dumnezeu.
Insa, fratii mei, sa stim ca mai este si a doua nastere duhovniceasca ce se face prin Taina Spovedaniei si prin canon de pocainta, numita si „al doilea botez”, dupa rinduiala tainelor crestinesti.
Deci prin adevarata spovedanie si pocainta cea cu lacrimi se face o nastere spirituala. Despre aceasta zice Sfintul Grigorie Teologul: „Lacrimi de pocainta varsindu-se, este asemenea cu botezul” (Hexaimeron, op. cit., p. 156). De aceea si Biserica Ortodoxa, avind marturiile Sfintei Scripturi si ale dumnezeiestilor Parinti, intelege ca „Spovedania curata este al doilea botez” (Molitfelnic, rinduiala Sfintei Spovedanii). Insa sa nu uitam ca nasterea duhovniceasca de la Sfintul Botez prin apa si prin Duh nu se mai repeta, iar nasterea prin cuvint, prin spovedanie si pocainta cu lacrimi o putem face oricind este nevoie, spre folosul sufletelor omenesti, spre indreptarea si spre luminarea lor. Caci daca Preabunul si Preainduratul Dumnezeu n-ar fi rinduit nasterea duhovniceasca prin spovedanie si pocainta, cu adevarat nimeni din noi nu ar putea sa se mintuiasca. Caci nici un om nu este fara de pacat inaintea lui Dumnezeu. De aceea toti avem nevoie de spovedanie si pocainta si facerea canonului.
Este inca si alta nastere duhovniceasca care tot prin spovedanie si fagaduinta de indreptare se face. Este tunderea in monahism sau calugaria pe care Sfintii Parinti o inteleg ca un al doilea Botez. Ultimul si cel mai mare botez si deci nastere duhovniceasca este mucenicia, adica botezul singelui pe care l-au primit toti martirii care au fost chinuiti si ucisi pentru credinta cea dreapta in Hristos. Prin aceste chipuri de nastere duhovniceasca aratate pina aici, si mai ales prin Botez si spovedanie Biserica lui Hristos aduce Mirelui ei mare si nemasurata multime de suflete, care prin darul si mila lui Dumnezeu dobindesc mintuirea si mostenesc imparatia lui Dumnezeu.
Acest adevar il arata luminat dumnezeiescul parinte Efrem Sirul, zicind: „Pocainta este dar de multa roada aducator, caci in tot felul aduce lucru imbunatatit lui Dumnezeu. Pocainta este tarina mult roditoare care in toata vremea se lucreaza. Pom al vietii este, ca pe multi care au murit prin pacate ii inviaza. Pocainta zice pacatosilor: dati-mi mie greutatea pacatelor. Aceasta imi este mie dobinda pentru fapta. Ai credinta? Da-mi dobinda credintei, adica pocainta! Printr-insa se face credinta ta lucratoare. A vazut Dumnezeu ca pe neamul omenesc il tulbura vrajmasul diavol si a pus impotriva lui pocainta spre curatie. Acela indeamna sa pacatuiasca, iar pocainta este gata sa primeasca pe cel ce pacatuieste. Vrajmasul sileste pe om sa nelegiuiasca, iar pocainta il sfatuieste sa se intoarca. Acela se sileste sa deznadajduiasca pe om, iar aceasta nadejde de mintuire ii fagaduieste…”
A zis Isaia Proorocul: Cind te vei intoarce si vei suspina, atunci te vei mintui. Iata iti aduce tie marturie, numai pocaieste-te. De va suspina cel ce a pacatuit, indata cu suspinul si greutatea balaurului a iesit. Pocainta il povatuieste pe om spre mintuire si atunci nu numai ca vei suspina, ci si lacrimi vei varsa cu multa durere. Caci sufletul vazind ca pe un tata pe Dumnezeu, dupa o vreme se porneste catre lacrimi. Si lacrimi varsa pentru doua pricini: ca sa plece pe Dumnezeu spre iubire ca pe un Parinte si sa se curateasca de rautatea sarpelui.
N-ai auzit ce zice David? Spala-voi in toate noptile patul meu. Insa intii a suspinat si apoi a lacrimat. Iti arat tie din firea cea prea mare ca intii se face vint si apoi vine ploaia. Intii tunetul trasneste si apoi norii pica ploaie. Acelasi prooroc David zice: Ostenit-am intru suspinul meu (Psalm 6, 6). Iar osteneala suspinului este multimea lacrimilor de pocainta. Osteneala suspinului este durerea inimii. Drept aceea s-a dovedit ca si lacrimile se inmultesc cind suspinurile inainte povatuiesc. Deci nu se cuvine sa ne deznadajduim de mintuire, fratilor, avind maica pocainta” (Sfintul Efrem Sirul, Cuvint pentru pocainta, tomul III, 1823, p. 197- 207).

Iubiti credinciosi,

Am socotit de cuviinta sa arat din cuvintele Sfintului Efrem Sirul cit de mare este Taina Pocaintei si a Spovedaniei si cit de mare multime de suflete se apropie de Dumnezeu prin aceasta nastere duhovniceasca a adevaratei pocainte.
Dumnezeiasca Evanghelie ne spune ca si in cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste (Luca 15, 7). Si daca pentru unul care se pocaieste se face atit de mare bucurie in cer, oare cita bucurie se face la Dumnezeu pentru nenumarate multimi de suflete care se intorc catre El din toata inima lor? Stim si din alta marturie a Sfintei Scripturi ca Dumnezeu nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu (Iezechiel 18, 22-32).
Deci fericiti si de trei ori fericiti sint acei oameni care se intorc catre Dumnezeu cu adevarata pocainta, parasind pacatele. Ca daca Botezul este spalare de pacate si sfintire pentru om (I Corinteni 6, 11), tot asa si pocainta adevarata este curatire si spalare de pacate, care face pe om renascut si reinnoit inaintea lui Dumnezeu. Aceasta o spune si Sfintul Grigorie Teologul. „Stiu inca si al cincilea botez, al lacrimilor, dar este mai ostenicios” (Psalm 6, 6).
Mare este pocainta si lui Dumnezeu foarte iubita, caci voia Lui cu adevarat o face. Aceasta este masa lui Dumnezeu ca printr-insa vine mintea oamenilor. Zice si Mintuitorul: Mincarea Mea este sa fac voia Tatalui Meu celui din ceruri. Deci pocainta este piinea lui Dumnezeu cea minunata. Iar bucatele cele de multe feluri ale lui Dumnezeu sint infrinarea, postul, privegherea, rugaciunea intinsa si supunerea cu smerenie. Ca de aceasta se indulceste Dumnezeu mai mult decit de celelalte jertfe. Zice si Sfintul Apostol Pavel ca lucrarea faptelor bune este „piinea Stapinului”. In continuare zice: „Dreptii prin mici fapte bune mai mult imblinzesc pe Dumnezeu decit unii care lucreaza multe. Ca nu la fapta priveste Dumnezeu, ci la punerea inainte si la vointa. El nu cauta la ceea ce se face, ci la osirdia cu care se savirseste. Vaduva cu banisorii, pe cei multi cu bani de aur i-a biruit”. Zice iarasi Sfintul Efrem: „Mare topitoare este pocainta, fratilor, caci primeste arama si o schimba in aur, plumb primeste si da argint”. Iarasi zice: „Mare folos a adus oamenilor pocainta, ca prin ea pe Dumnezeu Il facem milostiv. Mare este pocainta pe pamint. Ca sufletelor se face scara catre cer, ridicindu-le acolo de unde au cazut prin pacat…” (Sfintul Efrem Sirul, Cuvint pentru pocainta, tomul III, 1823, p. 197- 207).

Iubiti credinciosi,

Duminica de astazi este numita „Duminica dinaintea Nasterii Domnului”. Ea are rolul de a ne pregati duhovniceste pentru marele praznic al Intruparii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, in pestera din Betleem, pentru mintuirea lumii.
Cea mai buna pregatire a crestinilor si a noastra pentru intimpinarea Mintuitorului este pocainta, marturisirea cu cainta a pacatelor si inceperea unei vieti duhovnicesti noi in Iisus Hristos. Iata Mesia vine, Fiul lui Dumnezeu este trimis de Tatal in lume, fecioara Maria cu batrinul Iosif cauta loc de nastere in Betleem dar nu gaseste. Steaua se pregateste sa rasara pe cerul lumii. Arhanghelul Gavriil, care a slujit la taina Intruparii, se bucura. Lumea asteapta, diavolii se cutremura, iar lumea se pregateste sufleteste sa primeasca pe Pruncul Iisus.
Dar noi, fratii mei, cum ne pregatim sa primim pe Hristos? Vine in lume Domnul pacii, va afla El loc de odihna in inimile noastre? Oare noi ne-am impacat prin pocainta cu Dumnezeu si fiecare unul cu altul prin iertare?
Vine la noi Mintuitorul lumii, sa impace popoarele, sa linisteasca mintile, sa spele pacatele si sa mintuiasca sufletele noastre, dar noi oare ne-am pregatit sa-L primim pe Hristos? Ne-am marturisit pacatele la duhovnic? Am plins pentru ele? Am facut canonul cuvenit? Ne-am innoit duhovniceste prin rugaciune, prin milostenie si impacare? Ne-am unit cu Hristos prin Sfinta Impartasanie? Sau tot aminam pocainta pina va veni fara veste vremea sfirsitului?
Fecioara Maria a gasit loc de nastere Fiului lui Dumnezeu, in pestera din Betleem, ca nimeni n-a vrut s-o primeasca. Oare noi ne-am pregatit sa-L gazduim pe Hristos in inimile noastre? Dar El nu intra sa se salasluiasca in inimile pline de ura, de rautate, de mindrie si desfrinare. Hristos nu intra in casele unde stapineste betia, uciderea de copii, desfriul si necredinta. Hristos nu se naste prin Duhul Sfint in inimile robite de patimi si mai ales de duhul mindriei si al deznadejdii.
Asadar, fratii mei, sa ne pregatim ca vine Hristos in lume s-o impace si s-o innoiasca, caci lumea nu mai poate trai fara El. Vine in casele si inimile noastre sa ne nasca din nou, sa ne ierte pacatele sa ne daruiasca Trupul si Singele Sau, sa ne prefaca inima impietrita in Biserica vie, in altar de rugaciune si de jertfa. Deci, nimeni sa nu fie trist si tulburat! Nimeni sa nu-I inchida usa sufletului sau. Nimeni sa nu mai zaca in betii si desfriu, in nepasare si necredinta. Ci sa ne curatim si sa ne impacam, sa ne innoim duhovniceste si impacindu-ne unii cu altii, impreuna cu ingerii sa cintam: „Hristos se naste, slaviti-L; Hristos din ceruri, intimpinati-L; Hristos pe pamint, inaltati-va. Cintati Domnului tot pamintul!” Amin.

Neamul lui Iisus Hristos

Genealogia lui Hristos

Am praznuit Duminica dinaintea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos – numită şi Duminica Sfinţilor Strămoşi. Pentru aceea s-a şi citit – de la începutul Evangheliei Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei – despre spiţa neamului Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Despre spiţa neamului Domnului a mai scris, în capitolul al treilea al Evangheliei sale, Sfântul Evanghelist Luca.
Niciun istoric din lume, scriind despre neamul vreunui om mare, nu a mers atât de mult în trecut, printre strămoşi, căutând pe cel dintâi dintre strămoşi, aşa cum au procedat cei doi evanghelişti, Matei şi Luca, atunci când au scris despre neamul lui Iisus Hristos, despre sfântul lui neam, despre care Proorocul Isaia zice: „Iar neamul Lui cine îl va spune?” (Isaia 3, 8).
Sfântul Evanghelist Matei începe spiţa neamului sau genealogia lui Iisus Hristos de la Avraam şi o urcă până la Iisus Hristos. Iar Luca, începând de la Iisus Hristos, suie neamul Mântuitorului până la Dumnezeu. Citind aceste înşirări de neamuri ale Mântuitorului, ni se pare că vedem o scara uriaşă în văzduhul mântuirii noastre, o scară asemănătoare cu scara aceea din Sfânta Scriptură pe care a văzut-o în vis Patriarhul Iacob, şi pe care îngerii lui Dumnezeu se suiau la cer şi se coborau la pământ.
Ni se pare că vedem un arbore uriaş, aşa cum este adesea zugrăvit pe zidurile exterioare ale bisericilor, şi care este cunoscut ca „arborele lui lesei”.
Precum ştim, două sunt naşterile lui lisus Hristos: una dumnezeiască, din Tată fără de mamă, mai înainte de veci, iar alta ca om, omenească, din mamă fără de tată – din Sfânta Fecioară Maria. Despre naşterea cea dumnezeiască scrie Sfântul Evanghelist Luca, zicând despre lisus Hristos că este fiul lui Enoh, al lui Set, al lui Adam, al lui Dumnezeu. Despre naşterea cea omenească ne arată Sfântul Evanghelist Matei, începând spiţa neamului Mântuitorului de la Avraam şi mergând până la lisus Hristos, Cel întrupat în lume din pururea Fecioara Maria.
Sfântul Evanghelist Matei arată că într-adevăr Iisus din Nazaret este fiul lui David, este moştenitorul făgăduinţelor făcute de Domnul urmaşilor lui Iesei şi rezumă în cele două nume mari, David şi Avraam, cele patruzeci şi două de generaţii până la Mântuitorul, grupând aceşti fericiţi strămoşi în trei serii: de la Avraam până la David – strămoşii din epoca patriarhilor; de la David până la Iehonia, când a fost strămutarea în Babilon – aceasta este epoca regilor; şi de la Iehonia până la lisus Hristos, epoca marilor preoţi, care erau şi conducători politici ai poporului.
Împotriva obiceiului iudaic, după care trebuia să se amintească numai nume de bărbaţi, Sfântul Evanghelist Matei aminteşte printre strămoşii Mântuitorului şi trei femei – Rahav, Ruth şi Batşeba (femeia lui Urie). Rahav şi Ruth erau străine de neamul lui Israel. Aceasta, după cum spun Sfinţii Părinţi, s-a făcut cu rânduială dumnezeiască, pentru ca să se înţeleagă dintru început, din prima pagină a Sfintei Evanghelii, că Iisus Hristos Mântuitorul lumii a venit să mântuiască toată lumea, pe bărbaţi şi pe femei, pe drepţi şi pe păcătoşi, pe iudei şi pe păgâni. Tot de la începutul Sfintei Evanghelii suntem înştiinţaţi că în timpul vieţii sale publice Iisus Mântuitorul a fost numit şi Hristos. Hristos este traducerea grecească a cuvântului ebraic „mesiah” sau „Mesia”. Mesia înseamnă Uns, pentru că eliberatorul, aşteptat şi de iudei şi de păgâni, trebuia să fie în chip deosebit autorizat de Dumnezeu, reunind în Persoana Sa întreita chemare de profet, preot şi împărat.
Fraţi creştini, mulţi oameni mari s-au născut în lume, dar nici unul n-a fost proorocit aşa cum a fost proorocit lisus Hristos. Cu cel puţin o mie cinci sute de ani înainte de a Se naşte El a fost proorocit – şi proorocie înseamnă mai înainte vedere. El a fost văzut mai înainte de anumiţi oameni luminaţi de Dumnezeu, care au ţinut trează în poporul ales, de-a lungul veacurilor, credinţa şi nădejdea venirii Lui şi aceasta este cea dintâi minune din taina vieţii Sale.
Rând pe rând, Proorocii anunţă naşterea lui din Fecioară. „Iată, zice Isaia (7, 14) Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şt vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” (reluat Ia Matei 1, 23)- Ei vestesc timpul venirii Lui (Daniil 9, 24-25) şi vestesc şi locul naşterii Lui, Betleemul: „Şi tu, Betleeme E/rata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânilor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5,1). Ei spun uimitor de limpede că El se va naşte din neamul împăratului şi Proorocului David şi că se va numi nazarinean. Că El – lisus Mântuitorul – va fi prooroc, arhiereu şi împărat. El va fi mijlocitorul unui nou legământ, al unui nou aşezământ sau nou testament: „«Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care îl căutaţi şi îngerul legământului pe Care voi îl doriţi. Iată, vine!» zice Domnul Savaot. «Şi cine va putea îndura ziua venirii Lui?»” (Maleahi 3, 1-2). El este numit Mesia, Hristos, Mântuitorul, Sfântul Sfinţilor, Fiul Omului, piatra cea din capul unghiului, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, Care va grăi în pilde şi va face minuni. „El însuşi, Domnul, va veni şi ne va mântui. Atunci se vor deschide ochii celor orbi şi urechile celor surzi vor auzi. Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba gângavilor” (Isaia 35, 4-6).
Deşi nevinovat și fără de păcat, blând şi iubitor, va fi totuşi dispreţuit şi prigonit de iudei; va intra sărbătoreşte în Ierusalim călare pe asin, dar va fi apoi vândut cu treizeci de arginţi şi cu banii aceştia se va cumpăra ţarina olarului. Va suferi până la moarte – va fi bătut, pălmuit şi scuipat; va tăcea în faţa prigonitorilor, care aduc împotriva Lui martori mincinoşi, va fi batjocorit, va fi răstignit, va fi adăpat cu oţet şi cu fiere şi socotit cu făcătorii de rele, hainele Lui vor fi împărţite şi cămaşa Lui va fi trasă la sorţi, va fi îngropat -, măcar că nu săvârşise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui (Isaia 53, 3-9). Va învia şi va şedea de-a dreapta Tatălui – ca Dumnezeu – şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.
Aşa au văzut şi aşa au arătat Proorocii viaţa şi lucrarea Mântuitorului nostru, înainte cu multe veacuri, întâmpinând venirea Lui. Şi toate proorociile, toate scripturile s-au împlinit la vremea lor. Dar nu numai Proorocii Vechiului Testament, ci toate religiile şi cei mai aleşi înţelepţi din vechime îşi arată credinţa şi nădejdea în venirea unui mântuitor.
Cartea Naşterii lui Iisus Hristos (Matei 1) înseamnă: descoperirea tainelor dumnezeieşti; împlinirea făgăduinţelor; învăţătura Duhului Sfânt; conducerea către cunoştinţa de Dumnezeu; filosofia credinţei; ştiinţa vieţii fericite şi veşnice.
Indienii aşteptau întruparea unui zeu care să zdrobească şarpele răului; chinezii aşteptau omul care avea să le aducă binele dorit. Aproape la fel credeau şi aşteptau egiptenii, perşii, celţii şi mexicanii. Grecii credeau despre Prometeu că nu va putea scăpa de chinuri până ce un zeu nu Ie va lua asupra lui. Tot ei zidesc un altar „Dumnezeului necunoscut”. Filosofii greci (Platon şi Aristotel) vorbeau şi credeau în Logosul universal. Scriitori şi poeţi păgâni, prezicătoarele sau sibilele şi magii de la Răsărit arătau că pe vremea lor venirea unui mântuitor (care avea să vină din Orient) era dorită şi mult prea dorită.
Când a sosit „plinirea vremii” (Galateni 4, 4) – cum o numeşte Sfântul Apostol Pavel -, când făgăduinţele dumnezeieşti s-au împlinit, atunci Domnul S-a întrupat aşa precum a fost proorocit.
Sfântul Evanghelist Matei are o grijă deosebită ca în tot cuprinsul Evangheliei sale să adauge, după cele ce spune despre Mântuitorul: iar acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de la Domnul prin Proorocul, spunând şi numele Proorocului, însuşi Mântuitorul îşi începe predica în sinagoga din Nazaret prin citirea unui text din cartea Proorocului Isaia (61, 1-2): „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor slobozire şi celor prinşi în război libertate; să dau de ştire un an de milostivire al Domnului”. După citire a închis cartea Proorocului, a dat-o slujitorului – ne spune Sfântul Evanghelist Luca -, şi ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi spre El (cf. Luca 4,16-20). „Şi El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre” (Luca. 4, 21). Deci El, Care le vorbea, era Acela despre Care au scris Proorocii. Că s-au împlinit proorociile în persoana Mântuitorului Hristos, că într-adevăr El este Acela Care avea să vină, nu mai este o taină pentru noi, care de două mii de ani citim şi confruntăm ceea ce au zis Proorocii cu ceea ce au văzut, au pipăit şi ne-au mărturisit Apostolii.
Ştim că Pruncul Sfânt, a Cărui naştere o vom prăznui peste câteva zile, este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, aşa cum ne-au învăţat Proorocii şi Apostolii. Dar ce folos avem noi din această ştiinţă despre Iisus? Mă întreb şi vă întreb pe fiecare în parte: câtă credinţă curată şi câtă dragoste sinceră purtăm în inimi Bunului nostru Mântuitor, Care ne-a lăsat cuvânt de nădejde şi de putere în clipa când Se înălţa Ia cer: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20)?
Cum aşteptăm noi Crăciunul? Ce pregătiri facem noi pentru ziua aceasta mare din istoria mântuirii? Cum aşteptăm noi pe Stăpânul Lumii, pe Stăpânul stăpânilor, pe Mântuitorul neamurilor? Va găsi Pruncul Iisus Hristos cu Sfânta lui Maică un colţişor curat şi odihnitor în ieslea din Betleemul inimii noastre, sau aceasta este mânjită şi surpată şi pustiită de păcate şi El nu va putea găsi în noi locaşul cuviincios ca să-Şi plece capul? Şi dacă nu va găsi acest locşor curat ca aurul şi înmiresmat cu smirna şi tămâia smereniei şi a rugăciunii, El nu va veni şi nu Se va sălăşlui în noi şi atunci cu adevărat nu vom avea nici un folos de naşterea Lui. EI va merge Ia alţii, la aceia care îl aşteaptă şi îl doresc cu adevărat.
Betleem sau Efrata înseamnă „casa pâinii”. Şi nu întâmplător are această tâlcuire. Cel ce vrea în aceste zile să găsească pe Hristos, să meargă la Betleemul cel tainic, să se apropie de altar, unde este casa Pâinii vieţii. Cel care vrea să prăznuiască după vrednicie Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos să se mărturisească şi să se împărtăşească.
Acesta este rostul Postului de patruzeci de zile, rânduit de Sfânta noastră Biserică, acela de a ne pregăti pentru Sfânta Mărturisire şi Sfânta împărtăşanie. Aşa ne vom face şi noi părtaşi la bucuria şi pacea cântată de corurile îngereşti deasupra staulului din Betleem.
Să-L aşteptăm cu inima deschisă şi bună şi să-L chemăm cu dor: „Vino, Doamne lisuse, Mântuitorule, şi goneşte de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul. Împacă viaţa noastră, Doamne, miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele noastre ca un bun şi iubitor de oameni”. Amin.
Parintele Sofian Boghiu