Fost preot scos din biserică cu jandarmii (foto+video)

Sursa

Caz fără precedent petrecut ieri în judeţ, unde biserica din satul Schit Orăşeni (comuna Cristeşti) a fost preluată de reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB) cu ajutorul executorului judecătoresc, dar şi cu sprijinul jandarmilor şi al agenţilor de securitate de la o firmă privată. Asta după o bătălie dusă în justiţie cu fostul preot paroh Ioan Ungureanu, caterisit de mai bine de doi ani, care, sprijinit de o parte dintre enoriaşi, a refuzat să înapoieze cheile şi să predea lăcaşul de cult. Desfăşurarea de forţe de ieri dimineaţă a venit după ce MMB a cerut în instanţă evacuarea preotului răspopit, iar Tribunalul Suceava a decis definitiv că Ioan Ungureanu trebuie să părăsească biserica şi să predea cheile de la lăcaşul de cult, casa parohială, muzeul, dar şi de la casa de oaspeţi „Sfântul Cuvios Sila”.

„Noi îl susţinem în continuare pe părintele Ungureanu”

Înştiinţat cu privire la decizia instanţei şi somat să se supună deciziei instanţei de judecată, fostul preot s-a trezit ieri dimineaţă cu executorul judecătoresc în curtea bisericii. Sprijinit de forţele de ordine, acesta a reuşit să pună în aplicare sentinţa, ordinul de evacuare fiind aplicat fără niciun fel de concesii, chiar sub ochii reprezentanţilor MMB.

Ba mai mult, a fost nevoie de forţarea intrării în lăcaşul de cult, după care s-a trecut la preluarea tuturor spaţiilor, conform sentinţei.

Susţinându-l în continuare pe fostul preot paroh, o parte dintre enoriaşi s-au adunat ieri dimineaţă din nou în curtea bisericii, încercând să arate că adevăraţii proprietari ai bisericii sunt sătenii, şi nu reprezentaţii MMB. „Noi îl susţinem în continuare pe părintele Ungureanu. O să mergem la slujbe în paraclis. Acolo e privat, acolo e al lui”, au spus cei adunaţi în curtea bisericii, care au susţinut că este anormal ca 20 de oameni să vină la biserică, unde a fost instalat un nou preot, iar 60 de oameni să se înghesuie în paraclis.

A fost nevoie de o adevărată muncă de lămurire pentru ca incidentele să nu degenereze, disputa rezumându-se de această dată la respectarea sau nerespectarea canoanelor bisericeşti de unii sau de către alţii. Ba mai mult, au existat şi acuze de violenţe, unul dintre enoriaşi susţinând că a fost rănit la mâna stângă în timpul incidentelor.

Totuşi, fostul preot Ion Ungureanu, care a slujit în biserică vreme de aproape 20 de ani şi a refăcut lăcaşul de cult, a spus că a acceptat să se conformeze deciziei instanţei de judecată, dar va continua să apere drepturile lui şi ale enoriaşilor. De altfel, el a anunţat că se va muta într-un paraclis aflat peste drum de biserică, acolo unde va ţine slujbe, în continuare, în ciuda faptului că a fost caterisit şi nu are acordul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Scandal pornit de la refuzul de a-l pomeni pe ÎPS Teofan

Situaţia conflictuală din satul Schit Orăşeni a izbucnit în vara lui 2016, după un Sinod pan-ortodox de la Creta, unde s-ar fi semnat o serie de documente care nu au fost acceptate de toţi preoţii. Acuzând că aceste documente vin în contradicţie cu vechile dogme bisericeşti, părintele Ioan Ungureanu nu l-a mai pomenit în slujbe pe ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei.

Ulterior, în primăvara lui 2017, reprezentanţii MMB l-au acuzat pe preot de schismă, insultă, calomnie, defăimarea şi clevetirea în public, de neascultarea faţă de autorităţile bisericeşti şi de contrazicerea publică a poziţiei oficiale a Bisericii. Astfel, părintele Ioan Ungureanu a primit dojana arhierească şi, pentru că nu a respectat prevederile tipiconale, a fost oprit de la slujire.

Ulterior, el a fost trimis în faţa Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a decis caterisirea. Cu toate acestea, fostul preot a continuat să slujească, acuzând conducerea MMB de încălcarea Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi de abuz. El s-a considerat dintotdeauna nevinovat şi a spus de fiecare dată că nu s-a despărţit de Sfânta Biserică şi că toate deciziile privind caterisirea sa sunt „abuzive şi nestatutare”.

Concomitent, el a contestat la Curtea de Apel Iaşi toate deciziile emise de MMB prin care s-a dispus caterisirea, dar acţiunea i-a fost respinsă, cazul urmând să fie judecat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În schimb, în urma unei plângeri penale formulate de Mitropolie, fostul preot a fost trimis în judecată pentru exercitarea fără drept a unei profesii, procesul fiind pe rolul instanţei. Cazul este fără precedent în istoria Bisericii Ortodoxe Române, mai ales că toate încercările MMB de a instala un nou preot în sat au fost sortite eşecului, Ioan Ungureanu bucurându-se în continuare de susţinerea unor enoriaşi.

Video Player

https://static.monitorulbt.ro/wp-content/uploads/2019/12/evacuare-preot-Schit-Oraseni.mp4?_=1

00:00

02:03

Video Player

https://static.monitorulbt.ro/wp-content/uploads/2019/12/evacuare-preot-Schit-Oraseni-14.mp4?_=2

00:00

00:01

Video Player

https://static.monitorulbt.ro/wp-content/uploads/2019/12/evacuare-preot-Schit-Oraseni-13.mp4?_=3

00:00

02:52

Video Player

https://static.monitorulbt.ro/wp-content/uploads/2019/12/evacuare-preot-Schit-Oraseni-12.mp4?_=4

00:00

02:04

Video Player

https://static.monitorulbt.ro/wp-content/uploads/2019/12/evacuare-preot-Schit-Oraseni-11.mp4?_=5

00:00

01:01

Video Player

https://static.monitorulbt.ro/wp-content/uploads/2019/12/evacuare-preot-Schit-Oraseni-10.mp4?_=6

00:00

00:37

Video Player

https://static.monitorulbt.ro/wp-content/uploads/2019/12/evacuare-preot-Schit-Oraseni-9.mp4?_=7

00:00

00:40

Video Player

https://static.monitorulbt.ro/wp-content/uploads/2019/12/evacuare-preot-Schit-Oraseni-8.mp4?_=8

00:00

00:29

Video Player

https://static.monitorulbt.ro/wp-content/uploads/2019/12/evacuare-preot-Schit-Oraseni-7.mp4?_=9

00:00

01:20

Video Player

https://static.monitorulbt.ro/wp-content/uploads/2019/12/evacuare-preot-Schit-Oraseni-6.mp4?_=10

00:00

01:07

Video Player

https://static.monitorulbt.ro/wp-content/uploads/2019/12/evacuare-preot-Schit-Oraseni-5.mp4?_=11

00:00

00:43

Video Player

https://static.monitorulbt.ro/wp-content/uploads/2019/12/evacuare-preot-Schit-Oraseni-4.mp4?_=12

00:00

00:55

Video Player

https://static.monitorulbt.ro/wp-content/uploads/2019/12/evacuare-preot-Schit-Oraseni-3.mp4?_=13

00:00

01:06

Video Player

https://static.monitorulbt.ro/wp-content/uploads/2019/12/evacuare-preot-Schit-Oraseni-2.mp4?_=14

00:00

01:13

Video Player

https://static.monitorulbt.ro/wp-content/uploads/2019/12/evacuare-preot-Schit-Oraseni-1.mp4?_=15

00:00

00:10

 

Un Mitropolit Cipriot: Primatul Canonic al Ucrainei e Preafericitul Onufrie

abstract white grey background or texture

spzh.news: Mitropolitul Neofit a declarat că Biserica Ciprului îl consideră pe Preafericitul Onufrie Mitropolit al Kievului și a solicitat convocarea unui Sinod Panortodox.

Mitropolitul Neofit de Morfou, ierarh al Bisericii Ortodoxe a Ciprului, la reuniunea din 26 noiembrie 2019 în sala Școlii primare Akakio, a confirmat că Biserica Ciprului îl consideră pe Preafericitul Mitropolit Onufrie – Mitropolit canonic al Ucrainei.

„Biserica Ciprului nu-l recunoaște pe Epifanie și nu recunoaște decizia luată de Patriarhul Ecumenic, Biserica Greciei și Patriarhul Alexandriei”, a declarat Mitropolitul. „Nu am făcut acest lucru și nu o vom face”, relatează „Romfea„.

Ierarhul a menționat că fiecare Biserică Locală este reprezintă de Mitropolitul său canonic. „Aici, în Morfou, acesta este Mitropolitul Neofit. În Tamassos – Mitropolitul Isaia de Tamassos. În Constanța – Mitropolitul Vasile Constanței”.

„Pe cine am cunoscut ani la rând ca episcop canonic al Kievului? Pe Mitropolitul Onufrie. El rămâne Mitropolitul canonic al Ucrainei”, a menționat ierarhul Bisericii Cipriote.

La finalul discursului său Mitropolitul a anunțat că, pentru a clarifica situația din Ucraina, este necesară convocarea unui Sinod Ortodox Ecumenic.

Am scris despre faptul că Mitropolitul Bisericii Ortodoxe a Cipriului Nichifor consideră că acțiunile Patriarhului Constantinopolului sunt anticanonice.

Papa Francisc – Fanarului: Suntem hotărâți să restabilim deplina comunicare

1

spzh.news: Pontiful roman a scris despre paşii orientaţi spre „restabilirea comuniunii depline” între catolici și ortodocși într-un mesaj tradițional pentru Patriarhul Bartolomeu.

La 30 noiembrie 2019 Primatul Bisericii Romano-Catolice Papa Francisc a trimis un mesaj de felicitare Patriarhului Bartolomeu cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei cel Întâi-Chemat – patronul ceresc al Patriarhiei Constantinopolului.

Pontiful roman a subliniat în mesaj că prin delegaţia Bisericii Romano-Catolice, care participă la sărbătoarea Patriarhiei de la Constantinopol, el își exprimă „încrederea în intenția fermă a Bisericii Catolice, precum și a mea personală, de a continua eforturile orientate spre restabilirea comuniunii depline între creștinii din Orient și din Apus”.

Amintind despre cea de-a 40-a aniversare a Comisiei Internaționale Mixte pentru Dialogul Teologic între Bisericile Romano-Catolice și Ortodoxă din acest an, liderul BRC a menționat că problema restabilirii comunicării „continuă să sfideze Bisericile noastre”.

„În timpul vizitei sale la Fanar, Papa Ioan Paul al II-lea a declarat că „întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu este dacă putem restabili comunicarea deplină, ci dacă avem dreptul să rămânem separați”, a scris pontiful. „Această întrebare, care doar pare retorică, continuă să sfideze Bisericile noastre și cere de la toţi credincioșii un răspuns prin actualizarea atitudinilor și comportamentului lor”.

În același timp, Pontiful a subliniat că „eforturile de restabilire a unității depline dintre catolici și ortodocși nu se limitează, desigur, exclusiv la dialogul teologic, ci se realizează și prin alte canale ale vieții bisericeşti”.

„Relația noastră este alimentată în primul rând de gesturile sincere de acceptare și respect reciproc. <…> Bisericile Catolică și Ortodoxă au pornit deja pe această cale promițătoare, așa cum demonstrează inițiativele noastre comune. Totodată sunt convins că vom aprofunda pe teren din ce în ce mai mult dialogul cotidian al iubirii și al comunicării în proiecte comune duhovniceşti, pastorale, culturale și caritabile”, a scris șeful BRC în mesajul său adresat Patriarhului Bartolomeu.

Am informat că în zilele de 29 și 30 noiembrie 2019, la Fanar a fost ţinută sărbătoarea în cinstea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi-Chemat, la care au participat Primatul Bisericii Ortodoxe Alexandrine Patriarhul Teodor și reprezentanți ai Bisericii Romano-Catolice, conduşi de președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștine Cardinalul Kurt Koch.

Arhiereii greci aşteaptă ca Patriarhul Ecumenic să organizeze Sinodul

8

spzh.news: Patru mitropoliți ai Greciei i-au trimis Patriarhului Constantinopolului o epistolă despre necesitatea convocării unui Sinod Ortodox Ecumenic la tema BOaU.

Mitropoliţii Bisericii Ortodoxe a Greciei Serafim al Pireului, Serafim de Kythira, Cosma din Aetolia și Andriei de Konitsis cer convocarea Sinodului Ortodox Ecumenic pe problema autocefaliei ucrainene. Ei au scris o epistolă comună adresată Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului și reprezentanților altor 13 Biserici Locale, relatează „Orthodoxtimes„.

Anterior, Capul Bisericii Ortodoxe din Albania Arhiepiscopul Anastasie, Patriarhul Antiohiei Ioan X, Biserica Ortodoxă Sârbă, Sinodul Bisericii Poloneze și mulți alți ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe au anunțat necesitatea convocării unui Sinod Ecumenic pe tema „problemei ucrainene”.

La 21 noiembrie Primatul Bisericii Ortodoxe din Ierusalim Patriarhul Teofil al III-lea a propus să fie convocată în Iordania Reuniunea Ortodoxă Ecumenică pentru a discuta autocefalia BOaU.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei Arhiepiscopul Ieronim a respins această propunere, declarând că numai Patriarhul Constantinopolului are dreptul la convocarea Sinodului Ecumenic.

Schismaţii de la BOaU s-au împărtăşit pe Athos în Mănăstirea Simonapetra

1

spzh.news: Reprezentanții BOaU au săvârşit „liturghia” în mănăstirea Pantokrator și s-au împărtăşit în mănăstirea Simonapetra de pe Muntele Athos.

Potrivit site-ului oficial al BOaU, reprezentanții organizației religioase nou formate în timpul pelerinajului pe Muntele Athos s-au împărtăşit în mănăstirea Simonapetra.

Şeful delegației Pavel Iuristy la 23 noiembrie a săvârşit o „liturghie” la mănăstirea Pantokrator de pe Athos, și a discutat cu starețul mănăstirii Gabriel, „transmiţându-i salutări” de la Epifanie Dumenko.

În plus, reprezentanții BOaU au vizitat Mănăstirea Simonapetra, unde „s-au rugat la slujbe și s-au împărtăşit cu Sfintele Taine”.

De asemenea, este raportat că Pavel Iuristy s-a întâlnit cu starețul mănăstirii Elisei și „a discutat cu el aspecte de actualitate ale vieții bisericii și situația religioasă din Ucraina și din lume”.

Pe lângă aceste mănăstiri, delegația Bisericii Ortodoxe a Ucrainei a vizitat schitul Sfântului Prooroc Ilie și mănăstirea Xenofont.