Ce înseamnă păcatul și cum să ne vindecăm sufletul?

Taina Sfintei Spovedanii, mărturisirea păcatelor

Această făgăduinţă din inimă trebuie să încununeze simţămintele de pocăinţă şi să dea mărturie pentru sinceritatea lor. Ea trebuie să fie nu în cuvânt, ci în simţământ, şi alcătuieşte legământul cel lăuntric al inimii cu Dumnezeu, repune în drepturile ei religia inimii.  

Cel ce a dobândit dezgust faţă de păcat, acela a ajuns în afara păcatului, altfel spus l-a alungat din sine şi are acum deplină libertate de a lucra fără să simtă atracţiile lui. Iată, aceasta este clipa când poţi să purcezi cu îndrăzneală la făgăduinţa de a nu mai păcătui, făgăduinţă ce se rosteşte în inima ta înaintea feţei Domnului. Să cazi atunci înaintea Lui şi să Îi spui: „Nu o să mai păcătuiesc niciodată, chiar de ar fi să mor, numai să mă mântuieşti şi să mă miluieşti!”. Această făgăduinţă din inimă trebuie să încununeze simţămintele de pocăinţă şi să dea mărturie pentru sinceritatea lor. Ea trebuie să fie nu în cuvânt, ci în simţământ, şi alcătuieşte legământul cel lăuntric al inimii cu Dumnezeu, repune în drepturile ei religia inimii. 

 

Până aici am vrut să aduc luarea voastră aminte. Începeţi prin cunoaşterea păcătoşeniei voastre, treceţi prin demascarea de sine şi simţămintele îndurerate de pocăinţă şi sfârşiţi prin hotărârea de a nu mai păcătui, întărind-o prin legământul dat înaintea feţei Domnului de a fi de aici încolo îndreptaţi şi cu viaţa.

 

Cel care va străbate tot acest şir de lucrări nu va avea nicio greutate în a-şi descoperi la spovedanie, cu inimă curată, toată necurăţia sa: el va aduce mărturisire deplină, sinceră, fără cruţare de sine, şi pentru asta va primi dezlegare atoatelucrătoare de la Domnul prin gura părintelui său duhovnicesc, dezlegare care va umple cu adâncă pace şi bucurie toată fiinţa lui.

 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, Editura Sophia, 2002, pp. 84-85)

Un ierarh bulgar a oficiat în Grecia o slujbă cu pomenirea lui Epifanie

Liturghie în biserica Sf. Atanasie și Sfinţilor Akakie și Damaschin Studitul din Langada. Imagine: romalewfronimati.blogspot.com

În Langada (Biserica Ortodoxă Elenă), în prezența Mitropolitului bulgar Nicolae, diaconul orașului l-a pomenit în diptic pe liderul BOaU.

La 27 noiembrie în biserica Sf. Atanasie și Sfinţilor Akakie și Damaschin Studitul din Langada oficierea Liturghiei a fost condusă de Mitropolitul Nicolae din Plovdiv. În timpul Liturghiei diaconul a citit dipticul local care a fost inclus primatul Bisericii Ortodoxe a  Ucrainei Epifanie Dumenko, informează site-ul «Romalewfronimati».

Mitropolitul bulgar a oficiat Liturghia împreună cu Mitropolitul local Ioan al Lankadei, Litiei și Rentina, Mitropolitul Ștefan de Filipia, Tasos din Napoli, episcopul de Andrianopol, egumenul Mănăstirii Rylska (BOB).

Eparhia de Langada este inclusă în lista diecezele nerecomandate pentru pelerinii Bisericii Ortodoxe Ruse. Lista completă a diecezelor poate fi găsită aici.

UJO a informat că Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Bulgare Patriarhul Neofit s-a întâlnit cu ambasadorii Greciei și al Statelor Unite.

Sursa

VIATA SI MUCENICIA SFANTULUI NOU MARTIR FILUMEN CIPRIOTUL, torturat, ucis si despicat in forma de Cruce in 1979 la Fantana lui Iacob de militanti iudei fanatici(29 noiembrie)

Sursa Cuvântul Ortodox

***

Fragmente din articolul apărut în Orthodox America, al monahului Yeghia Yenovkian de la Măn. Paradise, Ellisville, Mississippi:

„…În săptămâna de dinainte, un grup de sionişti fanatici venise la mănăstire, la Fântâna lui Iacov, pretinzând că este un loc sfânt al iudeilor şi cerând să fie înlăturate toate crucile şi icoanele… Grupul a plecat proferând ameninţări, jigniri şi obscenităţi pe care creştinii din zonă le aud în mod regulat.

După câteva zile, pe 16/29 noiembrie, în timpul unei ploi torenţiale, un grup a năvălit în mănăstire; [Părintele Filumen] îşi pusese deja epitrahilul pentru vecernieTăierea în bucăţele a celor trei degete cu care făcea Semnul Crucii arată faptul că a fost chinuit, pentru a-l face să se lepede de credinţa sa creştină ortodoxăChipul îi era despicat în formă de CruceBiserica şi cele sfinte au fost pângărite. Nimeni n-a fost arestat pentru aceasta, niciodată.

Aş vrea să afirm că dacă nu l-aş fi cunoscut pe noul sfinţit mucenic Filumen, poate mi-aş fi pierdut credinţa. Eram necăjit, precum mulţi alţii, pentru că Adevărul este slujit atât de rău. Propăşesc tot felul de greşeli. Noi, clerul, suntem rareori păstori buni, şi cei ce-l caută pe Dumnezeu nu sunt mulţi, în vreme ce ereticii şi sectarii atrag la ei mulţimi, fără a conta cât de rele sunt învăţăturile şi vieţuirea lor. Reuşesc să merg mai departe doar ţinând înaintea ochilor mei chipul Părintelui Filumen.”

Din buletinul informativ nr. 46, al Departamentului de relaţii externe al Sinodului episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, apărut în Orthodox America, aprilie-mai 1984:

Pe 17/30 noiembrie, patriarhul Diodor al Ierusalimului, însoţit de mai mulţi episcopi, arhimandriţi, preoţi şi monahi greci, a deschis mormântul arhimandritului Filumen, ce fusese omorât cu sălbăticie la Fântâna lui Iacov, cu patru ani înainte (în 1979).

Sicriul fu scos cu grijă din mormântul aflat în cimitirul Frăţiei Sfântului Mormânt de pe Muntele Sionului, şi, după ce fu înlăturat giulgiul, moaştele sale au fost aflate a fi nestricateApoi trupul a fost spălat cu vin, şi înfăşurat într-o pânză. După aceasta, s-a cântat o scurtă slujbă de pomenire.

Arhimandritul Filumen a fost păzitorul Mănăstirii Ortodoxe greceşti de la Fântâna lui Iacov, din oraşul Nablus, în Cisiordania(West Bank). A vieţuit în sfinţenie şi a slujit ca un iconom credincios al lui Iisus Hristos, însufleţit de o râvnă arzătoare pentru Ortodoxie.

Virtutea sa îl scotea în evidenţă printre monahii şi preoţii Ţării Sfinte. Se cunoaşte că cu puţină vreme înainte de mucenicia sa, arhimandritul Filumen a fost abordat de un grup de militanţi iudei fanatici, care i-au cerut să înlăture Crucea şi icoanele din preajma Fântânii lui Iacov, deoarece este un loc sfânt al religiei lor, iar ei nu primesc să se roage în prezenţa unor astfel de simboluri ale creştinismului. Părintele a refuzat să facă aşa ceva, susţinând că Fântâna lui Iacov este de secole a creştinilor. Atunci, a fost ameninţat şi i s-a spus să părăsească acel loc sfânt sau va suporta urmările.

Pe 16/29 noiembrie 1979 (ziua Sfântului Apostol Matei), în timpul unei ploi torenţiale, ucigaşii au năvălit în mănăstire şi l-au măcelărit pe Arhimandritul Filumen cu un topor, închipuind o cruce. Cu o lovitură de-a lungul, i-au despicat chipul, cu altă lovitură de-a latul i-au tăiat obrazul, de la o ureche la alta. I-au scos ochii. I-au tăiat în bucăţi degetele mâinii sale drepte, iar pe cel mare l-au retezat dintr-o dată. Erau degetele cu care făcea semnul Crucii.”

Ucigaşii nu s-au mulţumit să-l măcelărească pe monahul cel fără de vină, ci au continuat apoi să profaneze şi biserica. A fost distrusă o troiţă, au fost împrăştiate şi murdărite vasele sfinţite, şi întreaga biserică a fost pângărită într-un chip înspăimântător.

Autorităţile israeliene au declarat pe moment că poartă o investigaţie, pentru a-i identifica pe cei vinovaţi, dar nici până astăzi nu a fost anunţat vreun rezultat.

Fie ca Dumnezeu, pentru rugăciunile Noului Sfinţit Mucenic Filumen, să-i învrednicească pe ortodocşii prigoniţi ai Ţării Sfinte să reziste valului de violenţă împotriva creştinilor, ce se ridică, ameninţând să-i copleşească, şi fie ca El să le dăruiască tăria şi harul de a mărturisi Credinţa cu bărbăţie şi râvnă fierbinte.

Trad.: R. H.

Sursa

***

Kostis Kokkinoftas, cercetător la Mănăstirea Kikku despre SFANTUL MUCENIC FILUMEN
Generalităţi

Oamenii care au oferit faptic mărturia credinţei ortodoxe au reprezentat puncte de referinţă pentru poporul nostru şi exemple de urmat. Mai ales în timpul ocupaţiei turceşti, au fost mii de oameni care au înfruntat moartea cu mult curaj, întărind prin jertfa lor sfântă spiritul luptei pentru eliberare naţională. Între aceştia au fost şi ciprioţii Polidor († 1794), Gheorghe († 1752) şi Mihail († 1835), la care se adaugă jertfa celor treisprezece mucenici din Kandara, din perioada ocupaţiei francilor, care au căzut omorâţi de catolici († 1231). Singurul imbold al sfinţilor mucenici era dragostea faţă de Hristos şi faţă de aproapele. Semnele care au însoţit moartea acestora nu numai că i-au convins pe oameni de intrarea lor în rândul sfinţilor mucenici, dar le-au oferit încă o dată dovada tăriei credinţei lor, fapt care le dădea mai multă putere de a lupta împotriva cotropitorilor.

Tema mucenicilor nu este numai istorică, ci mai ales de ordin duhovnicesc, deoarece influenţează conştiinţa credincioşilor de-a lungul veacurilor. Un exemplu în acest sens este şi jertfa arhimandritului Filumen, în spaţiul Patriarhiei Ierusalimului.

2. Copilăria părintelui Filumen

Sofocle Hasapis, după numele de mirean, s-a născut pe 15 octombrie 1913, în parohia Sfântului Sava din Lefkosia. A fost frate geamăn cu Alexandru, cel care a devenit mai apoi arhimandritul , un alt cleric de mare excepţie al Ciprului. Părinţii lor, Gheorghe şi Magdalena Hasapis sau Orundiotis, aşa cum mai erau ei cunoscuţi, pentru că se trăgeau din satul Orunda, au avut în total 13 copii, din care au supravieţuit 10 – 7 băieţi şi 3 fete. Familia locuia într-o casă din parohia Sfântul Sava. Se bucurau de o stare materială destul de bună, întreţinându-se din munca tatălui, care avea în proprietatea sa un cuptor de pâine şi un han. Mama avea ca singură ocupaţie îngrijirea casei şi creşterea copiilor. Fiind oameni foarte evlavioşi, ei au transformat una din camerele casei lor în iconostas şi loc de rugăciune. Înainte de culcare, aveau obiceiul să treacă cu toţii prin acea cameră ca să spună rugăciunea de seară. Cei doi fraţi gemeni se rugau cu cea mai multă râvnă, zăbovind multă vreme dinaintea icoanelor. Ca urmare, uneori copiii se certau între ei, pentru că trebuiau să stea la rând ca să-şi spună rugăciunea de seară, iar gemenii nu mai terminau de rugat.

Un rol important în educaţia copiilor l-a jucat bunica lor, Loxandra, prin exemplul vieţii sale. Posturile, rugăciunile şi privegherile bunicii au fost o şcoală de religie unică, în care au învăţat foarte multe. Şi pentru că bunica nu ştia carte, cei doi fraţi gemeni îi citeau cu multă râvnă din lucrări religioase, mai ales din Vieţile Sfinţilor. Desigur, aceste lecturi au avut şi asupra lor o influenţă deosebită, formându-le caracterul.

3. Viaţa monahală

Dorinţa atât a părintelui Filumen, cât şi a părintelui Elpidie să trăiască la Mănăstirea Stavrovuni, faimoasă pentru respectarea tradiţiei monahale, alături de părinţi sporiţi duhovniceşte, era puternică, în ciuda vârstei lor fragede. Astfel, la câţiva ani după terminarea şcolii primare, în iulie 1928, fără să spună nimic părinţilor, au plecat spre mănăstire. În acel an, familia şi-a petrecut vara în Lefkosia, unde trebuiau să meargă şi cei doi gemeni, după tatăl lor, care lucra acolo. I-au căutat peste tot, fără nici un rezultat. La un moment dat, un căruţaş le-a spus părinţilor că i-a văzut pe băieţi pe drumul către Stavrovuni. S-au dus imediat acolo. Dinaintea stareţului mănăstirii, tatăl lor i-a întrebat dacă se gândiseră bine înainte să ia hotărârea de a urma viaţa monahală. Atunci Elpidie, temându-se ca tatăl lor să nu-i oblige să se întoarcă înapoi, i-a spus: „Ce rost are să ne iei acasă, dacă noi iar o să plecăm… Ai mulţi copii. Lasă-ne să mergem pe drumul nostru“. Atunci tatăl lor i-a binecuvântat şi a plecat.

Pe vremea aceea, la Mănăstirea Stavrovuni trăiau unii din cei mai mari părinţi ai secolului douăzeci, cum ar fi egumenul Varnava Haralambidis (1864-1948) şi fraţii săi după trup Calinic (†1943) şi Grigorie (1870-1933), ca şi ieromonahul Ciprian (1878-1955). Alături de aceşti părinţi, cei doi fraţi au învăţat foarte multe, trăind după rânduiala aspră de la Stavrovuni. Dar viaţa lor avea să ia o nouă întorsătură în 1934, când Mănăstirea a fost vizitată de Timotei Themelis, Arhiepiscopul de atunci al Iordanului (1878-1955), care a fost mai apoi Patriarh al Ierusalimului. Acesta i-a propus stareţului Varnava şi tatălui celor doi gemeni să-i ia pe copii la Ierusalim, unde aveau posibilitatea să facă gimnaziul. De altfel, viaţa aspră de la Stavrovuni şi condiţiile grele de trai de pe atunci le şubreziseră sănătatea, fapt care l-a determinat pe stareţ să accepte propunerea Arhiepiscopului Iordanului. Starea de sănătate a celor doi a impus pentru o perioadă întoarcerea lor acasă, ca să-şi revină. Respectându-le voia, tatăl lor le-a dat din nou binecuvântarea şi, în acelaşi an, gemenii au plecat spre Palestina.

4. Şederea părintelui Filumen la Ierusalim

Sub protecţia lui Themelis, cei doi fraţi gemeni s-au înscris la Gimnaziul Sfântului Mormânt, pe care l-au terminat în 1939. În tot acest timp, s-au distins prin faptul că respectau cu stricteţe regulile călugăreşti, aşa cum fuseseră învăţaţi la Stavrovuni. Obişnuiau să se închidă în camerele lor şi să-şi petreacă timpul citind şi rugându-se. Colegii lor, care erau în majoritate mai mici ca vârstă decât ei, îi evitau, deoarece ştiau că petrec mult timp citind cărţi sfinte, ceea ce pe ei nu îi entuziasma. După ce au terminat gimnaziul, cei doi fraţi au pornit fiecare pe un drum diferit.

În 1937, Alexandru s-a călugărit, primind numele de Elpidie. În acelaşi an a fost hirotonit diacon, iar în 1940, presbiter. A slujit în diferite locuri aflate sub ascultarea Patriarhiei. Între altele, a fost stareţ al Mănăstirii Cinstitului Înaintemergător al Domnului din Ierusalim şi epitrop patriarhal în Nazaret.

În 1947 a intrat în slujba Patriarhiei Alexandriei, fiind trimis în Mozambic în calitate de responsabil arhieresc al comunităţii greceşti. Mai târziu, în 1952, a ajuns în Atena, unde a studiat teologia. A absolvit în 1956, iar în anul următor a plecat spre Londra, unde a slujit la biserica Tuturor Sfinţilor. În paralel, a urmat cursuri de interpretare a Noului Testament şi de Istorie Bisericească, la Colegiul Regal. Trei ani mai târziu, în 1959, a fost trimis de Patriarhia Alexandriei mai întâi la Odessa, iar apoi în Grecia. În continuare, a activat în Cipru, ca preot al Mitropoliei din Pafos, după care a fost ales stareţ la Mănăstirea Maicii Domnului din Maheras. Puţin mai târziu, s-a întors în Atena, unde a slujit aproximativ şase ani ca preot la Spitalul Crucii Roşii. În timpul acesta, a primit mii de oameni, care mergeau la el ca să afle sprijin şi îndrumare în viaţa grea pe care o duceau. Apoi a activat la biserica Sfintei Treimi, iar de acolo, a plecat în Athos. Fiind bolnav, a fost dus la Spitalul Crucii Roşii din Atena, unde, la puţină vreme, s-a săvârşit din această viaţă, pe 29 noiembrie 1983.

Părintele Filumen a avut în viaţă un cu totul alt drum, rămânând până la moarte la Ierusalim. S-a călugărit în 1937, când a primit numele de Filumen. Doi ani mai târziu, pe 5 septembrie 1939, la puţină vreme de la terminarea Gimnaziului Sfântului Mormânt, a fost hirotonit diacon. Presbiter a devenit pe data de 1.11.1943, iar cinci ani mai târziu, pe 20.03.1948, a fost hirotonit arhimandrit. A slujit în foarte multe locaţii, începând cu Patriarhia, unde a fost ghid, în 1940. În continuare, din iunie 1940 până în septembrie 1941, a stat la Mănăstirea Sfântul Sava, după care s-a întors la Patriarhie, unde a devenit supraveghetor al birourilor Patriarhiei. Pe 15 iulie 1944 i-a fost încredinţat postul de ajutor de supraveghetor la bucătăria centrală. În februarie 1946 a fost numit stareţ în Tiberiada, până în martie 1953, când a devenit stareţ în Ioppe. Acolo a rămas şase ani, până pe 6 noiembrie 1959, când a fost rechemat de Patriarhie şi numit director al Orfelinatului Şcolii Patriarhale. A mai împlinit şi alte slujiri, cum ar fi: de pe 9 mai 1961 până pe 23 februarie 1962 a fost stareţ la Mănăstirea Arhanghelos; apoi, până pe 7 august 1965, a fost stareţ în Ramalla; după aceea, până pe 12 august 1970, a fost stareţ la Mănăstirea Avvei Teodosie, iar până pe 18 august 1970, a ocupat aceeaşi poziţie, la Mănăstirea Proorocului Ilie. În continuare, până pe 14 ianuarie 1976, a fost iarăşi în Ramalla şi, în fine, de pe 8 mai 1979, a slujit la Fântâna lui Iacov, unde a şi primit moartea mucenicească.

Pe tot parcursul activităţii sale, ca membru al comunităţii Sfântului Mormânt, părintele Filumen a trăit în smerenie şi linişte. Ascetismul şi râvna cu care a respectat regulile monahiceşti au fost principalele trăsături ale vieţii sale. Preţuind duhul Ortodoxiei, a căutat ca niciodată să nu îşi promoveze numele în nici un fel. Principala sa grijă era să îşi ducă traiul ca un călugăr smerit şi să sporească duhovniceşte. Cei care nu îl cunoşteau bine nu-şi puteau da seama de înălţimea vieţii duhovniceşti pe care o ducea. De multe ori, se prefăcea nebun, pentru a se putea ascunde de lume. Se ştie faptul că vreme de opt ani, cât a pustnicit împreună cu Imeneu, Arhiepiscopul Lidei, cei doi nu stăteau nicicând la masă, ci mâncau în picioare, din oală.

5. Moartea mucenicească

În ultimul loc unde a slujit, şi anume la veneau des evrei fanatici ca să scoată icoanele şi crucea din biserică, deoarece considerau că era un loc de închinăciune iudaic. Unul dintre aceşti evrei venea în fiecare zi şi se ruga în lăcaş. Părintele Filumen, păzitor credincios al aşezămintelor Sfântului Mormânt din Palestina, i-a explicat cu blândeţe şi smerenie că Fântâna lui Iacov aparţinea de multe secole creştinilor. Vrând să evite provocările, atunci când evreul acela intra în biserică să se roage, părintele Filumen întrerupea slujba şi o continua mai târziu. Scopul acestui evreu, ca, de altfel, al tuturor evreilor fanatici, era să transforme cu orice preţ biserica în loc de închinăciune iudaic.

Astfel, pe 29 noiembrie 1979, în ziua în care Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Filumen, părintele a fost atacat cu toporul şi omorât în timp ce săvârşea Vecernia. După aceea, ucigaşii au jefuit biserica, iar la plecare au aruncat cu o grenadă. Comunicatul Poliţiei spunea că făptaşii erau „necunoscuţi“.

Înmormântarea mucenicului Arhimandrit Filumen din Cipru a avut loc pe 4 decembrie 1979, slujba săvârşindu-se la biserica Sfintei Tecla. A fost îngropat în cimitirul comunităţii Sfântului Mormânt din Sion. Patru ani mai târziu, când a murit un alt membru al comunităţii, s-a deschis mormântul părintelui Filumen pentru a i se muta osemintele de acolo. Atunci, toţi cei de faţă au avut parte de o privelişte minunată: trupul său era neputrezit şi răspândea un miros plăcut, aşa cum s-a întâmplat cu moaştele atâtor sfinţi, ca, de exemplu, Sfântul Ioan Rusul etc. După aceea, mormântul a fost închis din nou, până în anul 1984, de Crăciun, în timpul îngropării lui Claudiu, Arhiepiscopul din Pella. Şi de această dată, trupul era neputrezit şi răspândea un miros plăcut, semn că smeritul rob al lui Dumnezeu Filumen intrase în ţara celor vii, ca sfânt. Moaştele sale au fost aşezate cu evlavie în partea nordică a Altarului bisericii Sfântului Sion, devenind obiect de închinăciune pentru mii de credincioşi.

(…) Viaţa sa ascetică, moartea mucenicească, trupul nestricat, minunile care au fost săvârşite după moartea sa, toate acestea constituie mărturii incontestabile ale sfinţeniei sale. Fie pomenirea sa veşnică!

(Acest studiu s-a bazat îndeosebi pe mărturiile celor care l-au cunoscut, fapt pentru care bibliografia este săracă. Cele mai însemnate surse bibliografice sunt:

1. Kostas Gheorghiadis, Chipul contemporan al Bisericii Sionului. Părintele Filumen, Mărturia ortodoxă, Nr. 4, Lefkosia, 1982.
2. Ioan, Noul Mucenic Filumen, Mărturia ortodoxă, nr. 19, Lefkosia.
3. Necrolog: Moartea mucenicească a Arhimandritului Filumen Hasapis, Noul Sion, Vol. 72, Ierusalim, 1980.
4. Arhimandritul Filumen: un mărturisitor contemporan al credinţei noastre, Drumul nevoinţei, nr. 101, Lefkosia, 1992.
5. Arhimandritului Elpidie, în cartea lui Iosif Monahul Figuri patristice de la Nea Skiti, Salonic, 1988, pp. 63-70.
6. Din revista Mărturie ortodoxă, nr. 41, 1993, pp. 34-37.).

Sursa: Patericul secolului XX