Când ne rugăm pentru ceilalți, chiar noi suntem primii care simțim ajutorul lui Dumnezeu

Marele Moise a strigat către Dumnezeu „Dacă vrei să le ierți lor păcatul, iartă-l. Dacă nu, șterge-mă și pe mine din cartea Ta”. Și fiecare dintre sfinți, având aceeași compătimire, se ruga pentru ceilalți. Așadar, și noi, dacă dorim să umblăm pe urmele lor, să nu avem în vedere numai cele ale mântuirii noastre, ci să ne rugăm și pentru lume, miluind și îndurându-ne de toți oamenii, precum ni s-a poruncit nouă de către Apostol: „să facem rugăciuni și cereri”. Astfel mai înaintea altora, pe noi înșine ne vom folosi, străpungându-ne inima și curățindu-ne de deprinderea pătimașă.
Frați și părinți, adeseori fericindu-vă viața, fac aceasta nu ca să vă lingușesc, ci vorbesc după adevăr, nu fiindcă vreau să-i deplâng pe cei ce trăiesc în lume, ci fiindcă doresc să vă fac pe voi și mai râvnitori. Fiindcă și astăzi știți ce fel sunt cele săvârșite în lume, ospețe și beții, bâlciuri, băuturi, strigăte și dănțuiri și toate celelalte câte sunt rezultatele lucrărilor celui rău, a căror osândă este dreaptă, precum este scris. Dar petrecerea noastră nu este astfel. Dar cum? Ziua și noaptea Îl lăudăm pe Domnul, după povățuirea predată nouă de sfinții părinții noștri. Psalmodia urmează psalmodiei, lectura urmează lecturii, rugăciunea, rugăciunii. În minte, atenția la gânduri, în inimă, meditarea dumnezeieștilor cuvinte, liniște potrivită, vorbire folositoare. Slujim unii altora, ne răbdăm unii pe alții, toate sunt rânduite cu cumpătare și măsură, chiar dacă trebuie să fim mângâiați și trupește în sărbătoare, nici acest lucru nu se face nepotrivit. Ascultă ce zice Domnul către Iuda: Ceea ce faci, fă mai curând. Dar aceasta nimeni dintre cei ce ședeau la masă nu a înțeles pentru ce i-a spus aceasta. Căci unii socoteau, deoarece Iuda avea punga, că lui îi zice Iisus: Cumpără cele de care avem trebuință la sărbătoare sau să dea ceva săracilor. Vezi că se îngrijeau și de sărbătoare, și de săraci? Ceea ce și noi, smeriții, cum vedeți, încercăm să împlinim. Dar binecuvântat este Dumnezeu, care ne-a învrednicit pe noi să ne asumăm această viață, Nu din faptele cele întru dreptate săvârșite de noi, căci nu am făcut ceva bun pe pământ, ci din mila Lui este darul și chemarea.
Pentru aceea, fiecare dintre noi este dator să spună pururea cu inimă zdrobită: Cine sunt eu, Doamne, Doamne al meu, și ce este casa tatălui meu că m-ai iubit? Și astfel sunt cele ale noastre. Rar se pot afla în lume unele ca acestea. Fiindcă ziua și noaptea trec în grija veacului acestuia, în iubirea bogăției, în celelalte griji, încât nici nu mai poate omul respira. Se nenorocesc unul pe altul, se lovesc unul pe altul. Adulter și hoție și blestem și minciună s-au vărsat pe pământ, ca să spunem cuvântul prorocesc, și toate celelate pe care nu este ușor să le înșir. Amintind toate acestea, Fericitul Gură de Aur a ajuns să spună: „Abia dacă o mică parte din lume se mântuie”. Și cuvântul este înfricoșător, mai ales că este adevărat. Pentru aceasta, cel ce are cu adevărat simțire trebuie să plângă și să se mâhnească la o astfel de sentință. Oare nu suntem una, fraților, nu depindem toți unii de alții? Nu suntem toți dintr-un sânge? Nu din aceeași țărână? Oare dacă vede cineva și un dobitoc care cade în prăpastie, nu îi este milă? Cu cât mai mult în cazul fraților și al celor de o credință! De aceea Fericitul Apostol plângea pe dușmanii Crucii lui Hristos, rugându-se cu neîncetată durere a inimii. De aceea prorocul Ieremia îl plângea pe Israel și a lăsat multe și felurite plângeri în Scriptură. Pentru aceea și marele Moise a strigat către Dumnezeu Dacă vrei să le ierți lor păcatul, iartă-l. Dacă nu, șterge-mă și pe mine din cartea Ta. Și fiecare dintre sfinți, având aceeași compătimire, se ruga pentru ceilalți. Așadar, și noi, dacă dorim să umblăm pe urmele lor, să nu avem în vedere numai cele ale mântuirii noastre, ci să ne rugăm și pentru lume, miluind și îndurându-ne de cei ce trăiesc în viață stricată, de cei întăriți în erezii, de cei împotmoliți în înșelare, de cei întunecați din neamuri, simplu, de toți oamenii, precum ni s-a poruncit nouă de către Apostol: să facem rugăciuni și cereri. Astfel mai înaintea altora, pe noi înșine ne vom folosi, străpungându-ne inima și curățindu-ne de deprinderea pătimașă, de care sloboziți fiind, să fim învredniciți să dobândim viața veșnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(Sfântul Teodor Studitul, Catehezele mici. Cateheza 52, traducere de Laura Enache, în pregătire la Editura Doxologia)

Dumnezeiestile descoperiri ale avvei Filotei Zervakos

Pe 8 mai 1980 pleca spre Cer ucenicul cel mai cunoscut al Sfantului Ierarh Nectarie de Eghina, Fericitul Filotei Zervakos, in ziua praznicului Sfintilor Ioan “Teologul” si Arsenie cel Mare, sfinti cu care s-a si asemanat in viata lui. A avut deopotriva curatia inimii si dragostea fierbinte de Dumnezeu si de oameni a ucenicului celui iubit al Domnului, cat si iubirea de singuratate si plansul duhovnicesc care l-au caracterizat pe avva Arsenie. A primit asadar, asemenea acestora, atat darul facerii de minuni si al descoperirilor, al viziunilor dumnezeiesti minunate, cat si darul lacrimilor pentru pacatele sale si pentru ale intregii lumi. Ne putem gandi si ca adormirea sa a avut loc inainte de praznuirea unuia dintre cei mai mari prooroci ai Vechiului Testament, Isaia, nu intamplator scrierile avvei Filothei avand un pronuntat caracter profetic si de chemare la pocainta a noului popor al lui Dumnezeu, crestinii, la fel de morti duhovniceste astazi ca si evreii din timpul proorocilor.

Toate aceste daruri se oglindesc in cuvintele de mai jos, pe care vi le oferim in cinstea Cuviosului Parinte Filothei. Sa ascultam si sa urmam acest glas al Domnului, inca un sfant parinte contemporan daruit noua de Hristos in aceste “zile viclene”, cum chiar Sfintia sa numea, cu durere mare, vremurile in care traim astazi:

1

***

Prima vedenie

“In urma razboiului balcanic si cu cateva zile inainte de inceperea primului razboi mondial, intr-o noapte a anului 1914, in timp ce ma linisteam in chilia mea, am vazut ca prin vis cum se cobora mania lui Dumnezeu din ceruri peste locuitorii pamantului. S-a facut deodata cutremur mare de s-a clatinat intregul pamant. In multe locuri pamantul s-a crapat si s-au aratat prapastii si cratere si oamenii tremurand de frica alergau incoace si incolo cautand izbavire, multi cazand in acele prapastii si disparand.
S-a facut intuneric adanc de nu vedeai nimic. In clipa in care intunericul a acoperit pamantul, infricosat si eu de mania lui Dumnezeu, alergam sa gasesc loc de scapare pana am cazut cu fata la pamant, gata sa-mi dau sufletul. In clipa cand n-am mai rasuflat a inceput si intunericul cate putin sa se destrame si am simtit cum intra o suflare de viata in tot trupul meu si cum incep sa revin la viata. Deodata am auzit un glas puternic venind din cer de care s-a infricosat intreg pamantul. Eu, cum eram paralizat de groaza, cazut cu fata la pamant, mi-am intors putin capul si mi-am ridicat privirea; am vazut atunci ca un edificiu imens, care avea temelia pe pamant iar varfurile ajungeau cerul.

In locul cel mai inalt al acestui edificiu l-am vazut pe Arhanghelul Mihail, inalt de stat, infricosator in priviri, tinand sabie valvaietoare. Cu manie in glasul ca de tunet, a inceput sa vorbeasca amenintator catre locuitorii pamantului:

“Oameni rataciti, nemultumitori, nerecunoscatori, de ce iubiti cele desarte si cautati numai minciuna? De ce-L maniati pe Preaputernicul Atottiitorul Dumnezeu si-L plecati spre furie, scufundandu-va in multimea rautatilor? Pe Acela Care din nesfarsita-I bunatate si iubire de oameni, in multe chipuri si-n multe feluri v-a daruit binefaceri, v-a cinstit cu chipul si asemanarea Sa, v-a daruit porunci, lege sfanta, a trimis la voi profeti, apostoli, invatatori, iar la plinirea vremii L-a trimis pe Insusi Fiul Sau Cel Unul Nascut, care prin rastignirea, moartea si curgerea nepretuitului Sau sange a platit pentru pacatele voastre si v-a rascumparat din osanda legii, v-a eliberat din legaturile iadului si din stricaciunea mortii si v-a asezat iarasi in fericirea cea dintai, in rai? Iar voi v-ati aratat nemultumitori, nerecunoscatori, neam stricat si nerusinat, viclean si desfranat, scorpii, pui de vipere, asemenea iudeilor celor ucigasi de Dumnezeu, spurcati la gura, hulitori, defaimatori ai dumnezeiestilor porunci si indemnuri. Pentru toate acestea veti fi pedepsiti precum aceia, veti fi rusinati pentru roadele necredintei voastre, ale intinaciunilor, ale neascultarii si apostaziei voastre“.

Acestea si altele asemanatoare a rostit cu glas manios si amenintator, multa vreme. Eu, prabusit, auzeam ingrozit de moarte, caci credeam ca a sosit sfarsitul lumii. Dar de indata mi s-a parut ca incepe sa-si domoleasca mania si, atintindu-mi privirea catre el, cu frica am vazut fata lui inseninata si linistita si am auzit cum cu glas smerit si preadulce indemna pe locuitorii pamantului sa se pocaiasca. Caci de se vor pocai cu adevarat, va inceta mania si razbunarea lui Dumnezeu. Atunci mi-a trecut frica aceea mare. Am prins curaj, m-am inzdravenit si mi se parea ca am inceput sa vorbesc si eu aratand cu mana dreapta catre cer, zicand: “Voi urca si eu acolo sus?” Iar acela, privindu-ma cu chip bland si zambitor mi-a zis:

“Da, vei urca, insa trebuie sa pazesti poruncile lui Dumnezeu; si tu, si oricine va pazi poruncile Domnului se va salaslui in locasurile cele ceresti”.

Si deodata Arhanghelul Mihail s-a ridicat la cer, iar eu ma gandeam treaz, plin de bucurie si de frica. Frica de cele infricosatoare si groaznice ce le vazusem si le auzisem, iar bucurie pentru ce-mi spusese Arhanghelul, ca voi urca si eu la cer daca voi pazi poruncile Domnului.

1

Vedenia a doua

Cu puţine zile după marele dezastru petrecut în Asia Mică în anul 1922, într-o noapte am văzut cum mă aflam împreună cu alţii departe de mănăstirea mea, pe marginea unei văi, în înaltul cerului fiind un nor întunecos, negru, care tocmai începea, puţin câte puţin, să se destrame. Şi de cum s-a luminat, s-a arătat desluşit fiara apocalipsei, având şapte capete şi zece coarne. La început, zbura ca un avion la înălţime, apoi a coborât şi s-a apropiat de mine ca la 15 metri. Şi am văzut, aşezaţi pe capetele şi pe coarnele ei, pe mulţi dintre stăpânitorii pământului – împăraţi, regi, prim-miniştri, precum şi dintre mai-marii Bisericii: Papa, patriarhi, arhierei, îmbrăcaţi toţi în veşmintele lor, mai-marii popoarelor, cu coroane pe cap şi sceptre în mâini, iar mai-marii Bisericii în veşmintele preoţeşti, cu mitre, cu mantii, cu toate însemnele. M-a cuprins frica şi groaza şi mâhnit în inimă am zis:

«Vai şi amar de vieţuitorii acestei lumi! Câtă întristare va să vină peste oameni, dacă stăpânitorii lor sunt slujitori şi robi ai Antihristului!»

1

Vedenia a treia

“Dupa alte cateva zile mi s-a aratat ca ma gaseam in orasul Siros, la marginea unei piete, alaturi de doi dintre militarii cu care vorbeam despre revenirea refugiatilor. In timp ce vorbeam a batut de ora douasprezece amiaza, am intrerupt discutia hotarand sa o reluam la ora trei. In timp ce acei domni au mers la casele lor spre a lua pranzul, eu am intrat in hotel, am urcat o scara mica si inaintand pe un culoar stramt am vazut diferite camere care aveau usile inchise. Am deschis o usa pentru a intra in camera si am vazut inauntru multime de murdarii si intinaciuni. Iesea de acolo asa o putoare incat am fost nevoit sa inchid imediat usa. Am deschis-o pe a doua, pe a treia, si pe ale celorlalte camere, si am tot inaintat pe culoar, insa toate camerele gemeau de mocirla, de murdarii si de putoare. Impacientat si mahnit, m-am oprit la capatul culoarului, strangandu-mi rasa spre a nu se murdari, caci din camere incepuse sa curga murdariile si sa se imprastie pe culoar.

In timp ca ma pregateam sa ies, am vazut multime de barbati si femei, cu infatisarea si imbracamintea majoritatii tinerilor de azi, care urcau mica scara si intrau in camerele pline de murdarie si se scufundau cu totul in mizeriile de acolo de nici nu se mai vedeau. Speriat, am strigat in sine-mi: Vai! Vai de oamenii acestia!

“Si omul, in cinste fiind, n-a priceput; alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte (necuratilor porci) si s-a asemanat lor“.

Unde esti, preamahnite Ieremia, sa plangi si sa jelesti pentru neamul acesta adulter si pacatos? Fa, Doamne, izvoare de lacrimi ochii mei ca sa plang si sa jelesc pana nu va mai ramane putere in mine, sa mor plangand si jelind pentru pacatele mele dar si pentru starea cea vrednica de plans si de jale a oamenilor acestei generatii viclene si stricate.

1

Vedenia a patra

In urmatorul an, 1923, am vazut cum ma gaseam impreuna cu altii la iesirea din Amarusios catre Pendeli cand am auzit un glas puternic zicand: “Paziti-va de necuratie!“. Odata cu glasul am auzit si un vuiet ca de puhoi navalnic care venea dinspre manastirea din Pendeli. Si cum stateam asa inmarmurit, deodata tot locul s-a umplut de murdarie urat mirositoare. Speriati, am cautat un loc mai inalt unde sa nu ne atinga murdaria. Si privind, am vazut un alt puhoi de murdarii revarsandu-se dinspre Kifisia. S-au unit amandoua torentele si au format ca un parau puturos care se indrepta spre Atena. Atunci le-am vorbit celor prezenti. De unde vin si unde se duc toate aceste murdarii? Ele prevestesc o mare nenorocire. Si iarasi s-a auzit glasul acela zicand:

“Aceste murdarii vin o parte de la localnici si o alta parte de la refugiati si se vor uni cu necuratiile celor din Atena si vor inunda Atena si va fi o mare nenorocire si un mare dezastru”.

(Nota: dezastrul s-a petrecut cativa ani mai tarziu, cand armatele germane si italiene au cotropit si au ocupat Grecia).

1

Vedenia a cincea

La inceputul celui de-al doilea razboi mondial am vazut ca ma gaseam in Atena, in centru, in apropierea pietei Monastiraki. Deodata, din senin si cer frumos, s-a aratat un nor negru care a intunecat intreg vazduhul incat luminoasa zi s-a prefacut intr-o noapte intunecoasa. Inspaimantat si eu ca si restul oamenilor care se aflau in preajma, m-am grabit impreuna cu ceilalti sa intru in vreo casa, crezand ca va fi vreun cataclism sau ca va veni potop de ape ce va face mare dezastru. Insa, in loc sa cada ploaie din acel nor intunecat, au inceput sa cada, ca niste parasutisti, multime de demoni negri, infioratori, duhnind, fiorosi cu coarne, precum ii aratasera zugravii in sfintele icoane, care odata atingand pamantul s-au si aruncat precum fiarele spre oameni, ranindu-i si ucigandu-i fara mila. Au alergat si catre mine multi, turbati de furie, gata sa ma sfasie. Groaza si cutremurul m-au cuprins si frica de moarte, caci nu aveam pe nimeni in ajutor.

Toti ceilalti oameni au fost raniti sau omorati, ramanand cazuti in drum, doar putini reusind sa se ascunda. In disperarea mea, am luat o bata si am inceput sa lovesc inainte si inapoi, in dreapta si in stanga (caci ma inconjurara din toate partile), cerand ajutorul lui Hristos. Dupa multa osteneala si lupta, intarit fiind de ajutorul lui Dumnzeu, am reusit sa-i indepartez, iar acestia, plecand scrasnind din dinti mi-au spus: “nu tu ne-ai indepartat ci Cel pe Care L-ai chemat in ajutor“.

1

Vedenia a sasea

Intr-o noapte am vazut ca prin vis cum ma gaseam singur in Constantinopol, in Sfanta Biserica Sfanta Sofia. Eram in absida stanga a bisericii; in partea dreapta se gaseau barbati si femei care se tanguiau foarte tristi, plangand. Unul dintre ei a venit spre mine si mi-a zis, plangand:

“Patriarhul si regele s-au culcat si nu s-au mai sculat. Te rugam, intra de-i scoala”.

M-am grabit sa intru si l-am vazut pe patriarh imbracat in vesmintele patriarhale intins si adormit ca un mort. De cum am intrat, am strigat cu glas puternic:

“Sculati-va, Preafericite! Pastoritii sunt intristati, crestinii plang si jelesc, asteptand sa va treziti!“.

Dar deoarece patriarhul a ramas mort, nemiscat, m-am apropiat, am intins mana si l-am luat de spate incercand sa-l ridic. Cu mult efort, l-am ridicat putin, dar era atat de greu incat mana mi-a cedat sub greutate si, nemaiputand sa-l tin, a cazut iar ca un mort. Dupa putin timp, mana care ma durea si imi tremura tare si-a revenit si am fugit catre rege. Acesta, la fel, era culcat ca un mort, cativa metri mai departe de patriarh. Adunandu-mi toate puterile mele, am incercat sa-l ridic insa mi-a fost imposibil. Din marea mea incrancenare si intristare, caci imi vedeam neputinta de a-i trezi, m-am trezit.

Patriarhul inchipuia Biserica, pe care o si reprezinta, iar regele inchipuia statul. Si Biserica si statul, impreuna cu mai-marii lor, sunt adormite, in vicleniile vremurilor de astazi, in adancul somn al indiferentei si trandaviei. Si de nu se vor trezi si ridica, daca clerul si poporul nu se vor destepta spre pocainta, spre lucrarea poruncilor lui Dumnzeu, a virtutilor si a faptelor bune, vor avea de dat raspuns in ziua Judecatii si vor lua pedeapsa.

1

Vedenia a saptea

La 18 iulie 1963 am urcat la Biserica Tuturor Sfintilor de pe Varful Parosului. La 29 a aceleiasi luni, impreuna cu fratele Ieroteu Paramani, am praznuit ziua Prorocului Ilie. La Liturghie a participat si iubitul nostru frate Nicolaos Arcas, teolog din Pros, care a si predicat. Dupa Sfanta Liturghie, fiecare s-a inapoiat la casa sa si am ramas singur, cu Dumnezeu Cel singur. Voiam ca, ramanand in liniste, sa ma adancesc inauntrul meu spre a-l cerceta si a cere marea si bogata mila a lui Dumnezeu pentru mine, pentru manastirea mea, fratii mei, fiii mei duhovnicesti, pentru toti oamenii.

Am constientizat dintr-o data multimea faptelor mele cele cumplite, apoi mizerabilele, vrednicele de mila, vrednicele de osanda, vrednicele de plans fapte ale oamenilor acestei generatii viclene si desfranate, perverse si stricate, care prin toate putintele alearga catre pacat, catre depravare; si L-am rugat si L-am implorat pe Preabunul, Multmilostivul si Atotmiluitorul nostru Parinte ceresc sa nu ne rasplateasca, nici mie, nici tuturor celorlalti pacatosi, asemanatori mie, dupa faptele noastre si sa nu-si verse furia Sa peste noi, ci dupa nesfarsita-I mila, dupa mare milostivirea Sa si dupa nemasurata bogatie a indurarilor Sale sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi.

“Preamilostive si Multindurate Doamne, cu lacrimi in ochi Iti vorbesc, cunoscand si crezand ca orice ratacire si neascultare isi primeste rasplata sa. Cum va fi cu putinta pentru noi, pacatosii, ratacitii si neascultatorii, sa scapam de pedeapsa viitoare, cea cuvenita noua dupa dreptate? Stiindu-ma pe mine a fi urmator pacatului, caci Te manii si Te intristez in fiecare zi, Te rog primeste-ma alaturi de Tine, aproape de Tine.

Marturisesc ca am pacatuit precum fiul cel pierdut. Te-am parasit, dar Tu, ca un Parinte milostiv si iubitor de oameni, nu ma parasi. Marturisesc ca pe toti i-am intrecut cu pacatele mele, dar stiu ca n-ai venit sa-i mantuiesti pe cei drepti, ci ai venit sa-i ridici pe cei pacatosi, spre a-i calauzi spre pocainta. Si ca pacatos ce sunt, nu am fugit catre dumnezei straini, ci numai la Tine scap, la adevaratul Dumnezeu, Pastorul cel bun, cerand precum cel cazut: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului. Primeste sufletul meu, caci nu mai vreau sa traiesc in aceasta lume preapacatoasa. Nu vreau sa mai vad uratenia lumii, necinstea, indecenta, nerusinarea, nesimtirea femeilor lipsite de minte, care sfideaza orice buna-cuviinta, orice curatie, orice fapta de omenie; fiind ca niste diavoli intrupati, cutreiera cu nerusinare pietele, drumurile, intrand pana si in biserici si manastiri,desantate, fardate, cu tigara in gura sau in mana, spre a strica sufletele curate si nevinovate, spre a le tara in mlastina depravarii si pierzaniei, aratandu-si goliciunea sufletului lor, lipsit de orice fapta buna sau virtute.
De aceasta stare deplorabila in care se afla multime de femei sunt vinovati si responsabili majoritatea parintilor si sotilor, care in loc sa le faca sa se schimbe sau sa-si struneasca in vreun fel fiicele, sotiile, surorile, le indeamna tocmai ei la aceste necuratii, privindu-le cu mandrie si bucurandu-se sa le vada astfel impopotonate, boite, rujate. Vinovat este si regele si ceilalti responsabili, ministri, puterea, toti care sunt randuiti dupa voia lui Dumnezeu spre grija si pazirea societatii de toate relele, care dauneaza atat tarii cat si Bisericii. Si cea mai vinovata este Biserica care le ingaduie sa vina la sfintele slujbe si nu le interzice sa intre intr-o astfel de imbracaminte scandaloasa, sau rujate sa sarute icoanele sau sa se impartaseasca.

Nu vreau, Dumnezeul meu, sa mai vad oamenii, laici sau clerici (cu putine exceptii), in patimile lor: trufia, invidia, necinstea, necredinta, desfranarea, hotia, minciuna, viclenia, juramantul stramb. Nu vreau sa mai aud hulele murdare, vorbaria, judecarea, calomnia; temandu-ma sa nu ma imbolnavesc si eu ca un neputincios ce sunt de multimea relelor, Te rog, ia-ma ca sa nu pacatuiesc. Te implor. Si daca nu vei vrea sa ma iei, da-mi, te rog, pocainta adevarata, da-mi luminare si putere ca sa ma impotrivesc pacatului pana la sange si sa-Ti slujesc cu ravna cealalta vreme a vietii mele. Da-le pocainta si intoarcere tuturor pacatosilor pamantului, cei asemenea mie, clerici sau laici, barbati sau femei, bogati sau saraci, mici sau mari. Pun mijlocitori si pentru mine si pentru toti ceilalti pe Preasfanta Cea Preamilostiva Maica a Ta, pe cetele netrupestilor Ingeri, si pe toti sfintii, apostoli, mucenici si cuviosi”.

Acestea zicandu-le, stateam inaintea Sfintei Icoane a Mantuitorului si a tuturor sfintilor. In noaptea care a urmat, de indata ce m-am intins si am adormit, am avut un vis infricosator si cutremurator. Am vazut cum ma aflam afara din Biserica Prorocului Ilie la vreo 40 metri si tot la vreo 40 de metri si de Biserica Tuturor Sfintilor. Am auzit un zgomot inspaimantator si un glas coborandu-se din cer, ca o puternica detunatura. Ingrozit, mi-am intors ochii catre biserica Tuturor Sfintilor, crezand ca se va darama; privind mai atent am vazut ca nici zidurile nu s-au miscat. Ma intrebam, de unde sa fi venit zgomotul si intorcandu-mi curios ochii am vazut o priveliste inspaimantatoare. Am vazut deasupra bisericii, la o inaltime de vreo 100 metri cum stateau ingramadite pietre gata sa cada pe pamant, gata sa striveasca si sa distruga totul. Vazand acestea, asa o groaza m-a cuprins incat era gata sa-mi dau duhul; si cautam cu disperare sa scap, unde sa ma ascund de la fata maniei Domnului. Pentru o clipa m-am gandit sa alerg si sa intru in biserica Prorocului Ilie, dar am vazut iar stancile de deasupra, gata sa se pravaleasca si mi-am zis ca biserica nu va rezista sub o asemenea greutate si ca voi fi strivit sub daramaturi. De atata disperare si frica, m-am trezit ingrozit.

Acesta este visul infricosator. Sfintii Parinti ne indeamna sa nu ne incredem in vise si ne sfatuiesc sa fim foarte atenti deoarece foarte multi au fost inselati prin vise. Dar sunt si multe vise de la Dumnezeu pe care le descopera Dumnezeu robilor Sai spre a-i infricosa si a-i intoarce spre pocainta. Astfel de vise au avut multi dintre patriarhi, proroci, apostoli, precum si dumnezeiestii si cuviosii Parinti, despre boli, cutremure, razboaie, catastrofe. Precum descoperim si in istoria intregii Biserici, intelegem ca Preamilostivul Dumnezeu, Care vrea ca toti sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina, le arata astfel de vedenii spre a-i intoarce, le descopera grozaviile care-i asteapta in urma pacatelor.

Marturisesc ca nu sunt nici profet, nici sfant, sunt cel mai pacatos dintre cei mult pacatosi; de vreme ce nu sunt pocait si nici nu ma pocaiesc inca dupa cum trebuie, mi-a descoperit Dumnezeu primejdia in care ma aflu, spre a ne duce si pe mine si pe ceilalti pacatosi asemenea mie la pocainta. Ne-a descoperit primejdia care ne ameninta datorita nenumaratelor noastre pacate, primejdie descoperita de Domnul si in Sfanta Scriptura, prin proroci si apostoli, mai apoi si Sfintilor Parinti. Si El Insusi ne spune invederat: “Daca nu va veti pocai, asa veti sfarsi cu totii“.

Bolovanii care stau deasupra capetelor noastre, gata sa cada, arata marea manie a lui Dumnezeu care va veni peste noi pentru pacatele noastre. Aceasta care ne-ar strivi si ne-ar spulbera, este oprita deocamdata de rugaciunile si mijlocirile, de grija si pavaza celei ce este cu adevarat ajutor si scapare oamenilor, a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, a Maicii noastre duhovnicesti, precum si ale prietenilor lui Dumnezeu, ale tuturor sfintilor.

Iubitii mei frati, deoarece sfarsitul se apropie si marea manie a lui Dumnezeu sta deasupra capetelor noastre, “sa stam bine, sa stam cu frica“. Sa luam aminte, sa nu ne inselam singuri, spunand ca Dumnezeu este doar binevoitor si multmilostiv si ca nu ne va pedepsi daca pacatuim si calcam poruncile Sale. Sa nu ne insele si pe noi vrajmasul cel preaviclean precum i-a inselat si pe protoparintii nostri de i-a facut rataciti si neascultatori ai poruncii lui Dumnezeu si fugari din rai. Sa nu ratacim, caci “daca s-a adeverit cuvantul grait de ingeri si orice calcare de porunca si orice neascultare si-a primit dreapta rasplatire, cum vom scapa noi, daca vom fi nepasatori la astfel de mantuire?“, spune Sfantul Apostol Pavel, gura Domnului (Evrei 2,3). Dumnezeu este binevoitor si multmilostiv, dar este si drept. Ca multmilostiv, daruieste binefaceri, miluieste, ii rabda pe pacatosi, iar ca drept, cearta si pedepseste pe calcatorii poruncilor dumnezeiesti.

Este cu neputinta ca pacatuind sa scapam de mania lui Dumnezeu. Trebuia ca cele patimite sa ne fie invatatura de minte. Cate n-am patimit in ultimii ani, razboaie, boli, naufragii, cutremure, persecutii si in Tracia si in Asia Mica, ingroziri, primejdii, nenorociri, mahniri, precum acelasi apostol zice: “Necaz si stramtorare peste sufletul oricarui om care savarseste raul, al iudeului mai intai, si al elinului” (Romani 2,9). Daca Acelasi Dumnezeu zice prin Isaia cel cu glasul puternic: “Daca veti vrea sa ma ascultati, va veti hrani cu bunatatile pamantului, iar de nu veti vrea si nu Ma veti asculta, sub loviturile taisurilor veti fi doborati, caci gura Domnului a grait acestea“.

Trebuie ca toate cele ce ni se intampla sa ne fie spre invatatura si sa incetam a-L mai mania pe Dumnezeu cu pacatele noastre. Faraon, pentru neascultarea de Dumnezeu, a primit zece pedepse; dupa fiecare pedeapsa se pocaia dar pocainta lui nu era adevarata, era doar de moment. Noi, pentru neascultarea de Dumnezeu si pentru lipsa dragostei am primit si noi zeci de pedepse. Si degeaba ne-am pocait dupa fiecare pedeapsa, caci apoi mai rai ne-am facut. Vine mania cea mare a Domnului, Atottiitorului, de care nimeni nu va putea scapa. Numai atunci vom scapa, cand ne vom pocai. Sa ne pocaim, deci, sa ne intoarcem catre Preamilostivul nostru Parinte ceresc, de care ne-am indepartat, cu inima infranta si smerita; si cu lacrimi sa-L rugam fierbinte sa treaca cu vederea pacatele noastre cele multe, sa ne ierte, sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi, dupa marea si bogata Sa mila. Si cand ne vom pocai cu adevarat, ne va primi cu bratele deschise, ne va ierta precum si pe niniviteni si ne va milui ca un Bun si Iubitor de oameni si Milostiv Dumnezeu. Fie Doamne mila Ta spre noi, Precum am nadajduit intru Tine“.

(“Călător spre cer – Viaţa şi predicile fericitului Filotei Zervakos”, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2002)

1

***

1

Ramâi statornic în adevarata credinta ortodoxa

“… Dar, si în aceste zile viclene, în care toti s-au abatut de la credinta, Domnul Iisus Hristos n-a parasit Biserica Sa, pe care El Însusi a zidit-o si a întarit-o, încât portile iadului nu o vor birui. Razboita si primejduita de dusmanii vazuti si nevazuti care cautau s-o nimiceasca, totusi Biserica a promovat totdeauna barbati plini de credinta si iubire, cu multa râvna, barbatie, întelepciune, cumpatare si har în propovaduirea cuvântului lui Dumnezeu, care, ca niste lei, au urmarit pe vrajmasul de moarte al Bisericilor Ortodoxe. Tot astfel, si acum si în vecii vecilor, nu va înceta sa arate astfel de barbati care nu-si vor pleca genunchii noului Baal – Papa si slujitorilor sai.

Chiar daca toate neamurile si toate popoarele se vor închina fiarei care s-a ridicat din abis sa corupa pe cei ce locuiesc pe pamânt, ostasii lui Hristos, ai Bisericii Ortodoxe, vor cânta: “Cu noi este Dumnezeu, întelegeti, neamuri, si va plecati, caci cu noi este Dumnezeu“. Întrucât, iubitii mei fii sufletesti, eu am ajuns la adânci batrâneti si în curând voi pleca din aceasta patrie pamânteasca si straina, va las sfatul meu parintesc: ramâneti statornici în adevarata credinta ortodoxa pe care din pruncie ati fost învatati s-o paziti; asa ne învata Sfintele Evanghelii, Profetii, Apostolii, Sfintii Parinti de Dumnezeu purtatori întruniti la cele sapte sinoade ecumenice, precum si toata traditia scrisa si nescrisa, apostolica si patristica.

Sa urâti toata greseala, erezia si învatatura potrivnica Bisericii Ortodoxe, ca niste buni ostasi ai lui Hristos, ca sa luati cununa cea nestricacioasa în ceruri. Amin.

Cu dragoste parinteasca, al vostru Rugator catre Domnul, arhim. Filothei Zervakos”.

(Din cartea “Viata si învataturile Cuviosului Parinte Filothei Zervakos”, Editura “Orthodoxos Kypseli”, Tesalonic, 1994, pag. 120-121)

Sfanta Cuvioasa Parascheva: Viata, Acatistul si Paraclisul (14 octombrie)

Comentarii Patristice – Evanghelia din sărbătoarea Sfintei Parascheva

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași (Ev. Luca 7, 36-50)

*

(Lc. 7, 36) Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă.

Înțelegeți că Hristos a venit la masa fariseului nu ca să-și sature trupul cu mâncare, ci pentru a săvârși în continuare lucrarea cerului cât timp se mai afla cu trupul pe acest pământ.

(Fericitul Augustin,Predica 93,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 7, 36) Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă.

Matei înfățișează această femeie turnând mir pe capul lui Hristos (Mt. 26, 13) și poate că de aceea a ezitat să o numească păcătoasă. După Luca, o păcătoasă a uns cu mir picioarele lui Hristos. Ea nu poate fi una și aceeași femeie, decât dacă evangheliștii par să se contrazică… dacă înțelegeți această deosebire, veți vedea pe această femeie ca fiind fericită oriunde va fi propovăduită evanghelia. Ea va fi pomenită pentru totdeauna, pentru că a turnat mireasma dreptelor lucrări și mirul faptelor bune pe capul lui Hristos (Mt. 26, 13).

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 6, 14-15, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 7, 37) Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.

Şi iată – se spune – era în cetate o femeie păcătoasă. Cine este această femeie? Fără îndoială că este Biserica… .

Ea auzit că Hristos a venit în casa fariseului, adică la sinagogă. A auzit că acolo, la paștele iudeilor, Hristos a așezat taina pătimirilor Sale, a împărtășit din taina Trupului și a Sângelui Său și a descoperit taina mântuirii noastre. Ea a socotit pe cărturari ca fiind doar niște simpli păzitori ai ușilor. Vai vouă, învăţătorilor de Lege! (Lc. 11, 52). Ea sfărâmat ușile certurilor și a nesocotit chiar și superioritatea fariseilor. Arzând, alergând și asudând, și-a croit calea în marea cameră din mijlocul ospățului legii. Acolo, a aflat de pătimirile lui Hristos ce vor urma și că fost vândut la un ospăț al iubirii, printre pahare dulci.

(Petru Hrisologul, Predica 95, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

*

(Lc. 7, 38)Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.

Fericit cel ce poate unge picioarele lui Hristos, chiar și cu untdelemn. Simon încă nu-L unsese, dar mai fericită este ea, cea care unge cu mir. Harul mai multor flori strânse într-un buchet împrăștie o altă dulceață a miresmei. Doar Biserica mai face această ungere. Ea are nenumărate flori, cu felurite miresme. Ea a trebuit să-și asume asemănarea unei păcătoase, pentru că și Hristos și-a luat asemănare de păcătos.

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 6, 21, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

*

(Lc. 7, 38)Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.

Femeia aceea nu intrase în comuniune cu Cuvântul, pentru că era încă păcătoasă. Ea a arătat cinstea cuvenită Stăpânului cu cel mai de preț lucru al ei, adică cu buna mireasmă, și a șters ceea ce a rămas din parfum cu podoaba capului, cu părul. Apoi, a turnat lacrimi de pocăință și astfel, păcatele sale au fost iertate.

Acesta este un simbol al învățăturii Domnului și al suferințelor Sale. Ungerea picioarelor cu mir cu bună mireasmă sugerează învățătura dumnezeiască, al cărei bun miros și nume s-a răspândit până la marginile pământului: în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor (Ps. 18, 4). Mai mult decât atât, picioarele unse ale Domnului îi simbolizează pe apostoli, iar dulcea mireasmă a mirului prefigurează pogorârea Sfântului Duh peste ei. Vreau să spun că imaginea picioarelor Mântuitorului trebuie să fie atribuită apostolilor, care au mers în toată lumea pentru a propovădui evanghelia.

(Clement Alexandrinul, Hristos Învățătorul 2, 8, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

*

(Lc. 7, 38)Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.

Cu mâinile faptelor bune, Biserica ține picioarele celor ce predică Împărăția Mântuitorului. Ea le spală cu lacrimile milosteniei, le sărută cu buzele rugăciunii și varsă întregul mir al milei, până când Hristos se va întoarce la ea. Aceasta înseamnă că El va veni înapoi la ea și-i va spune lui Simon, fariseilor, celor care-L resping, și evreilor: am intrat în casa ta şi apă de spălat pe picioare nu Mi-ai dat.

Când va rosti aceste cuvinte? Le va rosti atunci când va veni în slava Tatălui și va despărți pe cei drepți de cei nedrepți, precum desparte un păstor oile de capre. Va spune: căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau, Străin am fost şi nu M-aţi primit (Mt. 25, 42). Este același lucru cu a spune: Dar această femeie, în timp ce îmi spăla picioarele, mi le unge și le săruta, a făcut slujitorilor ceea ce tu nu ai făcut Stăpânului. Ea a făcut picioarelor ceea ce tu ai refuzat să faci Capului. Ea a cheltuit pe cele mai de jos mădulare ceea ce tu ai refuzat Creatorului tău. Atunci, Hristos va spune Bisericii: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit.

(Petru Hrisologul, Predica 95, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

*

(Lc. 7, 39)Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.

Observați a cui era această casă. Femeia păcătoasă este slăvită în casa fariseului și mai departe, Biserica este îndreptățită în casa Legii și a proorocilor și nu în cea a fariseilor. Fariseul a fost necredincios, iar femeia a fost credincioasă. Fariseul a spus: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Iudeea este casa legii care nu este scrisă pe piatră, ci pe tablele de carne ale inimii. Biserica este desăvârşită, fiind mai mare decât Legea, pentru că Legea nu cunoaşte iertarea păcatelor, iar Biserica o cunoaște. Legea nu deţine taina prin care păcatele ascunse sunt curăţite; de aceea, ce lipseşte din Lege se află în Evanghelie.

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 6, 23, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 7, 39)Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.

Ea nu se va gândi că, dacă i-a fost iertat puțin, să iubească la fel de puțin și, ignorând dreptatea lui Dumnezeu și căutând-o pe a sa, să nu se supună dreptății lui Dumnezeu (Rom. 10, 3). Simon era prins în mrejele păcatelor sale, iar femeia, căreia multe păcate i s-au iertat pentru că mult iubise, l-a întrecut. Ea mai cu putere și mai cu adevărat va socoti că toate păcatele de la care a oprit-o Dumnezeu vor fi numărate ca unele iertate.

(Fericitul Augustin, Sfânta feciorie 41, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

*

(Lc. 7, 39)Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.

Domnul nostru a săvârșit minuni asupra lucrurilor obișnuite ca să știm că cei ce nesocotesc minunile sunt lipsiți de cunoașterea lor. Dacă o vindecare ca aceasta a fost câștigată în taină, cu atât mai mult, Hristos ar fi fost capabil de acelea pe care le-a săvârșit cu cuvântul Său de față cu ceilalți. Dacă au devenit sfinte niște buze necurate doar sărutându-I picioarele, oare cu cât mai mult nu vor deveni sfinte buzele prin sărutarea gurii Sale? Prin sărutările ei, femeia păcătoasă a primit un dar de la binecuvântatele Sale picioare, care i-au adus iertarea păcatelor. Ea ungea cu grijă picioarele Doctorului său, Care cu grijă a adus și El comoara vindecării pentru suferințele ei. Cel care satură pe cei flămânzi nu a fost invitat, dar Cel ce iartă pe păcătoși S-a invitat singur, datorită pocăinței femeii celei păcătoase.

(Sfântul Efrem Sirul, Omilii despre Domnul nostru 13-19, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

*

(Lc. 7, 41) Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci.

Cine să fie cei doi datornici dacă nu cele două popoare, cel al evreilor și celălalt al neamurilor, datornici către Creditorul comorilor cerești? Acestui Creditor nu-I datorăm bogății materiale, ci Îi suntem datori cu fapte bune și nenumărate virtuți. Greutatea ascultării, asemănarea dreptății și sunetul mărturisirii măsoară valoarea acestei bogății. Vai mie, dacă nu am păstrat ceea ce mi s-a dat, căci cu greu poate plăti cineva întreaga datorie acestui Creditor. Vai mie, dacă nu cer:iartă-mi datoria! Domnul nu ne-ar fi învățat să ne rugăm pentru iertarea păcatelor (vezi Mt. 6, 12) dacă nu ar fi știut că unii nu-și vor putea plăti datoria decât cu mare greutate (Lc. 11, 4). Nu putem plăti cu nimic care să fie pe măsura durerilor trupului pe care Și l-a asumat, pentru loviturile, crucea, moartea și îngropare Sa. Vai mie, dacă nu am iubit! Îndrăznesc să spun că Petru nu a plătit înapoi datoria, dar știm prin aceasta că mult a iubit. Nici Pavel nu și-a plătit-o. Cu siguranță, a plătit moartea cu moarte, dar nu și-a plătit alte datorii, pentru că datora mult. Îl ascult spunând aceasta, pentru că nu plătise înapoi: sau cine mai înainte I-a dat Lui un dar şi va lua înapoi de la El? (Rom. 11, 35). Chiar dacă am fi plătit crucea cu cruce, moartea cu moarte, am putea plăti noi, oare, cele de la El, prin El și în El? (Rom. 11, 36). Să ne plătim datoriile iubind, darurile fiind milostivi și lăudând pe Dumnezeu pentru bogățiile primite. Celui care i se dă mult, mult va iubi.

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 6. 24, 26, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

*

(Lc. 7, 41-43) Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.

Domnul a spus un cuvânt care a fost precum o săgeată. A așezat drept câștig împăcarea și a uns-o cu dragoste pentru a alina mădularele trupului. Fără pregetare a tras-o spre cel păcătos, ca păcatul să fie schimbat în virtute. Imediat după ce Domnul se smerise spunând:Simone, am să-ţi spun ceva,el, care se lepădase, a răspuns:Învăţătorule, spune! Un cuvânt dulce a pătruns o minte împietrită și a scos la iveală o roadă înmiresmată. El, cel care era un clevetitor înainte de cuvântul Mântuitorului, a adus laudă publică după el. Smerenia cu un grai dulce biruiește până și pe dușmanii Săi ca să aducă și ei laudă. Smerenia nu cearcă celelalte virtuți, ci pe cei care urăsc manifestarea roadelor sale.

(Sfântul Efrem Sirul, Omilii despre Domnul nostru 24, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 7, 44) Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei.

Vindecarea bolnavului este slava doctorului. Domnul a săvârșit aceasta pentru a mări și mai mult necinstirea fariseului, care defăima slava Doctorului nostru. Hristos săvârșise minuni pe străzi și avea să săvârșească minuni și mai mari îndată ce avea să intre în casa fariseului, decât cele săvârșite afară. Pe stradă vindecase trupuri bolnave, însă în casă a vindecat suflete bolnave. Afară, a dat viață adormitului Lazăr, înăuntru, a dat viață femeii păcătoase care era adormită. A redat sufletul viu trupului mort din care plecase și a îndepărtat păcatul de moarte de la femeia păcătoasă în care sălășluise. Acel fariseu orb, pentru care minunile nu fuseseră de ajuns, a nesocotit lucrurile de rând pe care le-a văzut din cauza lucrurilor minunate pe care nu reușit să le vadă.

(Sfântul Efrem Sirul, Omilii despre Domnul nostru 42, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 7, 45) Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

Sărutul este semnul iubirii… .

Sărută cu adevărat picioarele lui Hristos cel care, citind Evanghelia, recunoaște faptele Domnului nostru Iisus și le cinstește cu o sfântă dragoste. Cu un smerit sărut, mângâie urmele pașilor lui Hristos. Sărutăm pe Hristos, în sărutul Sfintei Împărtășanii: cine citeşte să înţeleagă (Mt. 24, 15).

Biserica nu încetează să sărute picioarele lui Hristos și cere nu una, ci mulțime de sărutări în Cântarea Cântărilor (Cânt. 1, 2). Precum Preasfânta Maria Îi ascultă fiecare cuvânt, primește în inima sa fiecare cuvânt al Său când sunt citite Evanghelia și profețiile și ține toate aceste cuvinte în inima sa (Lc. 2, 51). Numai Biserica are și primește aceste sărutări, precum o mireasă, căci sărutul este garanția nunții și darul căsătoriei.

(Sfântul Ambrozie, Scrisoarea 62, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 7, 46) Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.

Biserica spală picioarele lui Hristos, le șterge cu părul ei, le unge cu untdelemn și toarnă mir pe ele. Nu numai că se îngrijește de cei răniți și alină pe cei osteniți, dar îi și îmbălsămează cu dulcea mireasmă a harului. Ea varsă acest har nu numai peste cei bogați și puternici, ci și peste cei neputincioși, cântărește totul în egală măsură. La același sân îi strânge pe toți și pe toți îi alintă cu aceeași îmbrățișare.

O singură dată a murit Hristos. O dată a fost îngropat. Însă asta nu însemnă că nu vrea ca în fiecare zi să fie unse cu mir picioarele Sale. Cine sunt picioarele pe care le mirungem? Picioarele lui Hristos sunt cei despre care El însuși a spus: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Mt. 25, 40). Femeia din Evanghelie spală aceste picioare, le udă cu lacrimile ei atunci când păcatul celor mai josnice persoane este iertat, când greșeala lor este ștearsă și le este oferită iertarea. Sărută aceste picioare cei care iubesc chiar și pe cei mai din urmă oameni ai lui Dumnezeu. Cel care este milostiv cu cei neputincioși unge cu mir picioarele lui Iisus, căci Însuși Domnul Iisus spune că I se aduce cinstire prin acești mucenici și apostoli.

(Sfântul Ambrozie, Scrisoarea 62, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 7, 46) Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.

Ea, prin dragostea sa, a adus fățiș lacrimile ce zăceau ascunse în străfundul ochilor săi, iar Domnul, pentru curajul său, a adus fățiș gândurile care erau ascunse în fariseu… . Domnul nostru, stând în mijlocul lor, a rostit o pildă despre aceștia doi, ca femeia să fie întărită prin aceasta, iar fariseul să fie descoperit prin tâlcuirea ei.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 7.18, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 7, 49)De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte”.

Hristos a venit să ierte datornicilor și mult și puțin, și ca să arate milă față de cel mic și de cel mare și ca să nu mai rămână nimeni care să nu se fi împărtășit din bunătatea Sa. Ca o chezășie și exemplu al harului Său, a eliberat pe această femeie desfrânată din multele sale păcate, spunând: Iertate sunt păcatele tale! Un cuvânt ca acesta este cu adevărat vrednic numai de Dumnezeu! Este un cuvânt împletit cu o autoritate supremă. Dacă Legea condamna pe cei aflați în păcat, cine, mă-ntreb eu, ar fi putut spune lucruri mai presus de Lege, decât Cel care le-a poruncit? El de-ndată a eliberat pe femeie și a îndreptat atenția fariseului și a celor care cinau împreună cu el către lucruri mai mărețe și mai înalte. Ei au aflat că Cuvântul, fiind Dumnezeu, nu era precum unul dintre proroci, ci era cu mult mai înalt decât oamenii, chiar dacă se făcuse Om.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 40, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 7, 49)De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte”.

O primă iertare este cea prin care suntem botezați pentru iertarea păcatelor (Lc. 11, 41). O a doua iertare este la primirea muceniciei. O a treia este cea dată atunci când săvârșim milostenie, căci Însuși Mântuitorul spune: Daţi mai întâi milostenie cele ce sunt înlăuntrul vostru şi, iată, toate vă vor fi curate (Lc. 11, 41). O a patra iertare a păcatelor ne este dată prin faptul că iertăm și noi greșelile fraților noștri. Domnul și Mântuitorul spune: Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre (Mt. 6, 14-15). El ne-a învățat să ne rugăm, spunând: și ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Mt. 6, 12). O cincea iertare este atunci când cineva va converti un păcătos de pe calea greșelii sale. Sfânta Scriptură spune: să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate (Iac. 5, 20). O a șasea iertare vine din mulțimea dragostei; Însuși Domnul a spus:Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit,iar Sfântul Apostol Petru spune:Dragostea acoperă mulţime de păcate (1 Pt. 4, 8). Există și o a șaptea iertare a păcatelor, cea prin penitență, deși este fără îndoială grea și ostenitoare. Păcătosul spală în lacrimi așternutul său (Ps. 6, 6) iar lacrimile sale îi devin pâine ziua şi noaptea (Ps. 41, 4).

(Origen, Omilii la Levitic 2.4.5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 7, 49)De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte”.

Se întâmplă ca omul, fie el în orice stadiu al vieții sale, să poată uneori să aducă rugăciune curată și fierbinte. Chiar și din locul cel mai de jos, când un om se pocăiește de teama pedepsei și a judecății ce va să vină, cererile sale îl pot îmbogăți cu aceeași râvnă a duhului precum cea a omului care a atins curăția inimii, care privește la binecuvântările lui Dumnezeu și care este umplut de o covârșitoare bucurie. Precum și Domnul a spus: Cel care știe că i s-a iertat mult începe să iubească mult.

(Sfântul Ioan Casian,Dialoguri 2.9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 7, 49) De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte”.

Hristos este dragostea noastră. Dragostea este folositoare pentru că s-a jertfit pe sine în fața morții pentru păcatele noastre. Dragostea este bună pentru că a iertat păcatele. Sufletul nostru să se înveșmânteze cu dragostea care e mai tare decât moartea (Cânt. 8, 6). Precum moartea este sfârșirea păcatelor, la fel este și dragostea sfârșitul lor, pentru că cel care iubește pe Domnul încetează să mai păcătuiască. Căci dragostea nu gândește răul și nu se bucură de nedreptate, ci toate le suferă (1 Cor. 13, 5-7). Iar dacă cineva nu caută binele său, cum îl va putea el căuta pe cel al aproapelui? (1 Cor. 13, 5). Acea moarte prin baia botezului, prin care fiecare păcat este îngropat, este atât de puternică încât iartă fiecare greșeală. Cu o asemenea dragoste a venit la Hristos femeia din Evanghelie, iar El spune că: Multele sale păcate i-au fost iertate pentru că mult a iubit. Moartea mucenicilor este și ea de o aceeași tărie, căci șterge greșelile de dinainte. Pentru că cere o dragoste la fel ca cea a mucenicilor, moartea suferită după chinuri asemenea celor îndurate de ei este la fel de puternică pentru a opri pedeapsa păcatelor.

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Isaac sau sufletul 8. 75-76, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

***

 

sf-parascheva

Condacul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi

Glasul 3

Fecioara astăzi…

Pe sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toţi cu dreaptă credinţă să o lăudăm, pe Preacinstita Parascheva. Că aceasta, lăsând viaţa cea stricăcioasă, pe cea nestricăcioasă a luat în veci. Pentru aceasta mărirea a aflat şi dar de minuni, cu Dumnezeiasca poruncă.

*

Troparul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi

Glasul 4

Viaţă pustnicească şi fără gâlceavă iubind şi în urma lui Hristos, Mirelui tău, cu dragoste alergând şi jugul cel bun al Aceluia în tinereţile tale luând, cu semnul Crucii bărbăteşte întrarmându-te, împotriva vrăjmaşilor celor de gând şi cu luptele pustniceşti, cu postul, cu rugăciunile şi cu picăturile lacrimilor, cărbunii patimilor ai stins, vrednică de laudă, Sfântă Preacuvioasă Parascheva; şi acum, în Cămările Cereşti stând înaintea lui Hristos, împreună cu înţeleptele fecioare, roagă-L pentru noi, cei ce cinstim sfântă prăznuirea ta.

***

1

Viata

Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: „Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie”. Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.
După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.
Aici, gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.
Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.
De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi „blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat” şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.
Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.
Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.
Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.
Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: „Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia”. Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.

Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.

Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.

Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, „Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul Moldovei”. Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: „Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte”.

Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: „Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin”.

Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.

Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:

Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.

O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.

Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: „Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!” A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.

În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.

O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: „Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!”

În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: „Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!”. „Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!”. După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.

Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: „Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!”

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: „Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!”. Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. „Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?” a întrebat-o soţul. „Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. „Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească”. De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.

Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!

În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.

Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită „cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare”.

Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: „Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat”. „Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!”. În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.

Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.

Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.

În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (14 Octombrie)

Troparul, glasul al 4-lea

Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.

Condac 1:

Preacuvioasei noastre Maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilință îi aducem noi, nevrednicii păcătoși, pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăți al Mântuitorului nostru, și să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Icos 1:

Îngerii din cer cu laude primind duhul tău cel fecioresc din pământeștile lăcașuri, de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale; că femeiesc trup purtând și fire slăbănoagă, ai știut a birui toate puterile vrăjmașilor prin buna înțelepciune; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, înțeleaptă fecioară;
Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;
Bucură-te, suflet îngeresc în trup fecioresc;
Bucură-te, vrednică mijlocitoare către Domnul;
Bucură-te, mângâierea oamenilor;
Bucură-te, alinarea de suferință;
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, liman lin și neînviforat;
Bucură-te, pilda bunei cucernicii;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuți;
Bucură-te, scăparea celor deznădăjduiți;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 2:

Așa Împăratul tuturor răsplătește biruințele. Așa mâna proniei cea nevăzută întărește neamul omenesc, îmbrățișând cu credință cele de dânsa rânduite spre mântuire. Pentru aceasta să ne depărtăm de nelegiuiri; până când vom petrece în păcate? Doamne, întărește inimile noastre ca să-Ți cântăm în fapte bune cântarea îngerească: Aliluia!

Icos 2:

Preacinstită fecioară, către tine am năzuit, către tine care de multe ori ai luat pe sfinți și pe îngeri în ajutor la pământeștile ispite; fii acum și pentru noi grabnic folositoare, căci te-ai învrednicit a intra înăuntrul casei Mirelui cu candela luminoasă, precum ne-a povățuit Mântuitorul Hristos, și primește cântarea aceasta:
Bucură-te, mărgăritar neprețuit al vistieriei noastre;
Bucură-te, floare nevestejită a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, temelie neclintită a creștinătății;
Bucură-te, a fecioarelor înzestrătoare și rugătoare către Maica lui Dumnezeu;
Bucură-te, ascultătoare a preoților cucernici;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a străinilor;
Bucură-te, fierbinte mângâietoare a prigoniților;
Bucură-te, milostivă povățuitoare a văduvelor;
Bucură-te, învingătoarea dușmanilor;
Bucură-te, izbăvirea tuturor celor ce te cheamă spre ajutor;
Bucură-te, mare folositoare a sufletelor;
Bucură-te, vindecătoarea de răni ale trupurilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 3:

Spre tine pururea nădăjduim; de multe boli și primejdii s-a izbăvit țara aceasta, alinând și prefăcând mânia cea cu dreptate pornită asupra noastră de la Dumnezeu, în bună și milostivă îndurare, prin ale tale rugăciuni; dar și acum, îngrozindu-ne marile nenorociri, la tine năzuim cu lacrimi, să ne ajuți, ca să scăpăm din primejdii și să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Epivata, văzând lauda pământului ei răsărind dintru ale sale, cu bucurie te-a întâmpinat, preacuvioasă, mărturisindu-te cu mare cucernicie; iar noi, care în urmă ne-am învrednicit a dobândi moaștele tale, cum vom putea îndestul a propovădui minunile pe care le-ai făcut, de nu cântăm acestea:
Bucură-te, luminătoarea Moldovei;
Bucură-te, sprijinitoarea Epivatei;
Bucură-te, învățătoarea părinților tăi;
Bucură-te, ceea ce n-ai adunat averi pământești;
Bucură-te, adunătoarea cereștilor daruri;
Bucură-te, ceea ce n-ai primit hainele cele scumpe;
Bucură-te, cinstitoarea hainei smereniei;
Bucură-te, îndreptătoarea mândriei;
Bucură-te, cinstitoarea fecioriei;
Bucură-te, sprijinitoarea bătrânilor;
Bucură-te, osânditoarea dușmanilor;
Bucură-te, miluitoarea săracilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 4:

Preacurată Fecioară Marie, Maica lui Dumnezeu, primește și ale noastre datornice rugăciuni de la noi nevrednicii, pe care prin mijlocitoarea noastră sfântă ți le aducem spre iertarea păcatelor și ne dă nouă pace și mare milă de la Fiul tău, Căruia Îi cântăm neîncetat: Aliluia!

Icos 4:

Celei după vrednicie și cu credință următoare a cuvântului lui Dumnezeu, care pentru buna cucernicie a primit darul vindecărilor și plată cerească, prin glasul Mântuitorului zicând: slugă bună și credincioasă, intră întru bucuria Domnului tău, îți aducem cântarea aceasta:
Bucură-te, sămânță nerătăcită;
Bucură-te, trup neobosit;
Bucură-te, hrană duhovnicească;
Bucură-te, aur lămurit;
Bucură-te, foc arzător plevilor;
Bucură-te, pământ de îndestulare;
Bucură-te, rodul pocăinței;
Bucură-te, îmblânzirea relelor cugetări;
Bucură-te, risipitoare de furtuni;
Bucură-te, aducătoare de mană;
Bucură-te, dătătoare de mângâieri;
Bucură-te, mijlocitoarea tuturor creștinilor către Domnul;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 5:

Obosiți de truda gândurilor lumești ne-am deșteptat acum noi, ticăloșii, lăcrimând, că nu avem încotro întinde nădej­dile după faptele noastre spre a ne liniști, nefăcând nici un lucru vrednic de mântuire și temându-ne de tăiere ca smochinul neroditor, cădem înaintea ta plângând, Sfântă Parascheva, și strigăm: miluiește-ne, ca dimpreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu cântarea de mântuire: Aliluia!

Icos 5:

Cine nu te va ferici pe tine, Cuvioasă, că te-ai învrednicit a potoli prin nevoințele tale zburdălnicia trupului și a dobândi mântuirea sufletească cu cinstea cea neluată de mâini omenești a cereștii măriri? Sau cine nu te va ferici că ai străbătut prin viteazul tău cuget împletiturile vicleanului cele amăgitoare, și l-ai rușinat? Pentru aceasta, primește următoarea cântare:
Bucură-te, turnul biruinței;
Bucură-te, ușa mântuirii;
Bucură-te, pavăza credinței;
Bucură-te, lăcașul statorniciei;
Bucură-te, chipul bunătăților;
Bucură-te, apărarea cinstitei cruci;
Bucură-te, închinătoarea ei vrednică;
Bucură-te, că prin al ei ajutor ai fost izbânditoare;
Bucură-te, că printr-însa te-ai făcut lui Hristos următoare;
Bucură-te, a biruinței frumoasă stâlpare;
Bucură-te, învingătoare a stăpânirii iadului;
Bucură-te, moștenitoarea cereștii măriri;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 6:

Dar cum vom cânta mai cu vrednicie sau cu ce cuvinte vom lăuda mărirea faptelor tale, noi nevrednicii? Căci nici faptele, nici credința nu ne apropie de preacinstitele tale lucrări; dar mărturisind slăbiciunea noastră, ne rugăm ție a ne ajuta și a mijloci către Dumnezeu să primească cântarea: Aliluia!

Icos 6:

Ne-au cuprins acum dureri de negrăit, nici un ajutor omenesc de la nimeni nu așteptăm, toți ne-au părăsit deodată, până și plăcerile ce odinioară ne desfătau acum se luptă cu noi; vai de ticăloșia noastră, nu avem altă nădejde decât mila lui Dumnezeu și al tău ajutor sfânt. Pentru aceasta, ne rugăm ție a ne ajuta, vindecându-ne, ca să cântăm ție:
Bucură-te, leacul durerii;
Bucură-te, mâna vindecării;
Bucură-te, casa ocrotirii;
Bucură-te, raza mângâierii;
Bucură-te, cortul îndestulării;
Bucură-te, rourarea fierbințelii;
Bucură-te, mântuirea de boli;
Bucură-te, scăparea celor înspăimântați;
Bucură-te, izgonitoarea pagubelor;
Bucură-te, privighetoare neadormită;
Bucură-te, stea luminoasă;
Bucură-te, scară izbăvitoare;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 7:

Doamne, cercetează și vindecă pe robii Tăi cei cuprinși de durere, zice Preacuvioasa, rugându-se neîncetat, că nu au reazem, nici mângâiere. Iar zilele grele sunt, și pentru că ne-am mântuit, să ne bucurăm și să cădem la Dumnezeu, pocăindu-ne și cântând: Aliluia!

Icos 7:

Nelegiuirile noastre, mulțimea strâmbătăților pe care le-am pricinuit aproapelui nostru, astăzi ne osândesc și nu știm ce vom răspunde mergând la judecată, unde toți ne prigonesc, toți se ridică asupra noastră să ne împileze; tu însă, o, preabună Maică, care asculți mărturisirea noastră, mijlocește către Domnul să prefacă starea osândirii noastre în bunătăți, scoțând din inimile vrăjmașilor noștri toată urâciunea și te vom preamări cu laude ca acestea:
Bucură-te, mijlocitoarea celor greșiți;
Bucură-te, folositoarea celor asupriți;
Bucură-te, îndreptătoarea judecătorilor răi;
Bucură-te, doveditoarea celor clevetiți;
Bucură-te, scăparea celor judecați și osândiți;
Bucură-te, contenire a patimilor;
Bucură-te, nesprijinitoarea celor ce caută numai folosul lor;
Bucură-te, neizbândire a mijlocitorilor celor vicleni;
Bucură-te, domolire a celor puternici;
Bucură-te, înlesnire a slăbănogilor;
Bucură-te, stârpitoare a răutăților;
Bucură-te, izvorâtoare a milostivirii;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 8:

Acestea grăind, ne liniștim, ne veselim și ne bucurăm; saltă sufletele noastre că nu-și vor râde de noi vrăjmașii noștri. Nu ne va părăsi Dumnezeul nostru până la sfârșit, pentru rugăciunile tale, Preacuvioasă, ci trimițând mila Lui asupra poporului, precum este obișnuit, și noi, nevrednicii, ne vom împărtăși cu el de ale Sale bunătăți, cu care dim­preună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

La toți vom spune minunile tale, în glas vom cânta prăznuirea ta, după datoria obștii care ți-aduce spre mulțumire: mărire laudei tale, mărire îndelung-răbdării cu care te-ai încununat, nevoindu-te prin credință, mărire faptei celei cu statornicie urmată după pilda Iubitorului de oameni; pentru acestea, grăim către tine:
Bucură-te, mireasă duhovnicească;
Bucură-te, cununa adevărului;
Bucură-te, toiagul biruinței;
Bucură-te, mărirea monahilor;
Bucură-te, povățuitoare a obștii;
Bucură-te, cinstitoare a cuvioaselor;
Bucură-te, păzitoare a sihaștrilor;
Bucură-te, pomenitoare a veacurilor;
Bucură-te, propovăduitoare a dreptei credințe;
Bucură-te, surpătoare a eresurilor;
Bucură-te, dobândire a slavei dumnezeiești;
Bucură-te, următoare a Cuvântului ceresc;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 9:

Pe sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toți cu bucurie să o lăudăm, pe cinstita Parascheva, că aceasta viață nestricăcioasă a luat în veci; pentru aceasta mărire a aflat și darul de minuni, cu porunca lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icos 9:

Rău-cugetătorii, prin tine mustrați fiind, se înspăimântă văzând slava lui Dumnezeu, cea gătită omului depărtat de păcate, în tine luminând, văzând taina cea necuprinsă a chipului măririi, asupra ta, Cuvioasă, că astăzi strălucește aducând credincioșilor daruri de vindecări; pentru aceasta, ei s-au rușinat, pocăindu-se și noi ne-am veselit, cântându-ți ție:
Bucură-te, izbăvitoarea noastră;
Bucură-te, povățuitoare;
Bucură-te, îndreptătoare;
Bucură-te, izgonitoare de rele;
Bucură-te, aducătoare de bun miros;
Bucură-te, otrăvitoarea jivinelor;
Bucură-te, stârpitoarea insectelor;
Bucură-te, ferirea de năluciri;
Bucură-te, risipitoarea de grindină;
Bucură-te, aducătoarea de ploi mănoase;
Bucură-te, îmbelșugătoarea de roade bune;
Bucură-te, veselitoarea plugarilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 10:

Niciodată nu vom înceta a vesti minunile tale, Preacuvioasă, că de n-ai fi stat tu, rugându-te pentru țara aceasta pe care o păzești cu preacuratele tale moaște, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi ușurat de bolile care au venit asupra noastră, pentru păcatele noastre cele multe? Deci dimpreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10:

Zidurile casei părinților tăi n-au fost puternice, nici îndestulătoare pentru a te opri de la mărimea hotărârii ce ai luat, fă­găduindu-te a îmbrățișa viață monahicească; pentru aceasta și depărtându-te de toată dezmierdarea și plăcerile lumești, haina cea scumpă cu a cerșetorului, venind de la biserică, ai schimbat-o, părăsindu-ți părinții ce te certau cu mustrări de la asemenea plecare. Deci cu smerenie dobândind cele preaînalte, de la toți auzi:
Bucură-te, trandafir neatins de viermele trufiei;
Bucură-te, crin răsădit în grădina de sus;
Bucură-te, patul nevinovăției;
Bucură-te, scaunul domniilor;
Bucură-te, sceptrul celor ce conduc;
Bucură-te, ocrotitoare neobosită;
Bucură-te, apărătoare neînfruntată;
Bucură-te, mustrătoare a celor ce ne ispitesc;
Bucură-te, cinstitoare a celor ce ne miluiesc;
Bucură-te, întăritoare a celor ce ne slujesc;
Bucură-te, luminătoare a celor ce ne mângâie;
Bucură-te, împreună-lucrătoare cu cei ce ne hrănesc;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 11:

Suntem plini de păcate, Îndurate Doamne, și greu se luptă sufletele noastre gândind la judecată, căci ce vom face noi păcătoșii, năpădindu-ne deodată neprevăzutul sfârșit? Milă cerem, Doamne, milă Hristoase al nostru, căci nu avem chip de îndreptare; nu trece cu vederea rugăciunile noastre și pocăința, care în tot ceasul după păcate ne-a cuprins și primește ca pe o chezășie a bunei noastre voințe și a temerii de Tine, rugăciunea aceasta, pe lângă care Ți-aducem mijlocitoare și pe Maica noastră Parascheva, cântând cu dânsa dimpreună: Aliluia!

Icos 11:

Mulți păcătoși mai înainte de noi și-au dobândit mântuirea umilindu-se. Cum, dar, noi ne vom depărta de această nădejde? Către tine însă năzuim, Preacuvioasă Maică, și nu vom fi rușinați, nedepărtându-te de noi ca de păcătosul acela care lângă tine a fost înmormântat fără a i se cunoaște nevrednicia sa și pentru care ai cerut prin vedenie să i se mute trupul cel stricat de lângă moaștele tale. Deci ne rugăm, primește rugăciunile și lacrimile noastre, mijlocind iertarea păcatelor noastre pentru că îți cântăm:
Bucură-te, smerenie înaltă;
Bucură-te, fecioară neîntinată;
Bucură-te, comoară nedeșertată;
Bucură-te, maică prealăudată;
Bucură-te, mântuirea cea smerită;
Bucură-te, lauda celor cinstiți;
Bucură-te, mângâierea celor nenorociți;
Bucură-te, povățuitoarea celor rătăciți;
Bucură-te, buna mea sfătuitoare;
Bucură-te, preablândă îndreptătoare;
Bucură-te, a sufletelor veselitoare;
Bucură-te, grabnică ajutătoare;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 12:

Nespusă este mângâierea noastră, privindu-te, cu noi petrecând, ca un dar al lui Dumnezeu trimis țării acesteia; că de ce boli am fost cuprinși și nu ne-ai vindecat; în care întristări și nu ne-ai bucurat; de câte ori lipsiți, prigoniți și în războaie și tu ne-ai ajutat nouă, în totul plinind cuvântul Mântuitorului din Evanghelia Sa! Pentru aceasta, cu sme­renie dobândind dreapta cea preaînaltă la scaunul măririi, îți cântăm ție: Bucură-te! și lui Dumnezeu lauda cea cerească: Aliluia!

Icos 12:

Izbăvește-ne pe noi, Maică, de lăcuste, de gândaci și de toată răutatea; izbăvește-ne pe noi, Maică, de foc, de grindină și de fulger; izbăvește-ne pe noi, Maică, de chinul cel de veci și de ceasul osândirii și ne învrednicește a dobândi prin rugăciunile tale starea de-a dreapta în ziua judecății, prin mântuirea sufletelor noastre, ocrotindu-ne și hrănindu-ne în pace până la răsuflarea cea mai de pe urmă, ca să-ți cântăm:
Bucură-te, alăută duhovnicească;
Bucură-te, trâmbiță apostolească;
Bucură-te, făclie luminoasă;
Bucură-te, rază cerească;
Bucură-te, nădejdea oamenilor;
Bucură-te, izgonirea demonilor;
Bucură-te, tămăduirea rănilor;
Bucură-te, feritoarea de răutăți;
Bucură-te, aducătoarea de bunătăți;
Bucură-te, luminătoarea casnică a Moldovei;
Bucură-te, izbăvitoarea lui Vasile Voievod și a altor miluitori;
Bucură-te, sprijinitoarea și a mea, a smeritului păcătos;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 13:

Ne închinăm lui Dumnezeu și cinstim sfintele tale moaște, Cuvioasă Maică Parascheva, propovăduind cu mărire și cântări toate minunile tale pe care prin darul lui Dumnezeu și pentru a noastră mântuire le-am dobândit; bine primită fă rugăciunea noastră, sfântă, și grăbește totdeauna a ne ajuta ca să cântăm cu bucurie faptele tale și slava lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Îngerii din cer cu laude… și Condacul întâi: Preacuvioasei noastre Maici…

Icos 1:

Îngerii din cer cu laude primind duhul tău cel fecioresc din pământeștile lăcașuri, de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale; că femeiesc trup purtând și fire slăbănoagă, ai știut a birui toate puterile vrăjmașilor prin buna înțelepciune; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, înțeleaptă fecioară;
Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;
Bucură-te, suflet îngeresc în trup fecioresc;
Bucură-te, vrednică mijlocitoare către Domnul;
Bucură-te, mângâierea oamenilor;
Bucură-te, alinarea de suferință;
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, liman lin și neînviforat;
Bucură-te, pilda bunei cucernicii;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuți;
Bucură-te, scăparea celor deznădăjduiți;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 1:

Preacuvioasei noastre Maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilință îi aducem noi nevrednicii păcătoși pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăți al Mântuitorului nostru, și să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Rugăciune către Sfinta Cuvioasă Parascheva

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.

vinieta

1

 

Paraclis către Sfinta Cuvioasa Parascheva (14 Octombrie)

Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Împărate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Prea Sfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăția…, Doamne miluiește (de 12 ori) , Slavă…, Și acum…, Veniți să ne închinăm…, Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea…, Dumnezeu este Domnul (de trei ori).

Troparul, glasul al 4-lea

Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.

Slavă… Tot acesta. Și acum…

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu…

Apoi: Psalmul 50

Cântarea 1:

Glasul al 8-lea;

Irmos: Apa trecând-o…

Aproape de scaunul Atotțiitorului stând, o, Maică, rugăciuni pentru noi adu Acestuia, ca să dea tuturor iertare de păcate.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milostivește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Otrava șarpelui bând, de ușa iadului m-am apropiat cu adevărat, ci tu ceea ce te desfătezi de izvorul vieții, cu rugăciunile tale înviază-mă, preaslăvită.

Slavă…

Nestatornicia minții mele și viforele necuviincioaselor mele cugetări alinăle Cuvioasă și mă mântuiește prin rugăciunile tale, ca să nu mă duc în adâncul iadului.

Și acum…

Viața mea toată în dulceți și vicleșuguri cu adevărat s-a îndeletnicit, ci tu care ai născut pe Mântuitorul, mai înainte de ieșirea mea, miluiește-mă prin rugăciunile tale.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut…

Valuri de tot felul de boli și scârbe, cu dureri cumplite înălțându-se, afundă ticălosul meu suflet în peștera iadului, ci tu cu rugăciunile tale Maică întinde-mi o mână de ajutor.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milostivește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Picături de lacrimi a scoate din adâncul inimii prin care să-mi spăl necuratele patimi ale sufletului și ale trupului, cu rugăciunile tale dăruiește-mi Maică, pururea pomenită.

Slavă…

Cunoscând în mine însumi mulțimea păcatelor mele, fără de pâră și mai înainte de judecată, judecat și osândit sunt eu, ticălosul, ci Ție ca Mântuitorul tuturor, fie-Ți milă de mine, pentru rugăciunile Preacuvioasei Parascheva.

Și acum…

Fecioară plină de dar, ceea ce ai născut bucuria care s-a dat în dar la toată zidirea, întunericul întristării, pe care vrăjmașul îl aduce asupră-mi ca să mă piardă, degrabă îl risipește.

Mântuiește din nevoi…

Mântuiește din ispita vrăjmașului pe robii tăi, că Ziditorul te-a arătat, o, prea frumoasă fecioară, apărătoarea și păzitoarea turmei Sale.

Cercetează bolile noastre cu milostiv ochiul tău, căci apărarea ta o avem, Prea Cuvioasă, adevărată doctorie de mântuire.

Sedealna, glasul al 2-lea:

Făcând rugăciunea ta către Domnul, tămăduiește bolile noastre cele su­fle­tești și trupești, pururea pomenită și de toată primejdia ne izbăvește, miluind pe cei ce te roagă de nevoi și de stricăciunea cea pier­ză­toare.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Am auzit, Doamne…

De tânguirea cea veșnică cu mijlocirea ta, o prea frumoasă fecioară, mântuiește pe robii tăi, pe cei ce au lucrat fapte vrednice de lacrimi.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milostivește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Ceea ce din toată inima ai iubit pe Domnul, pe mine care pentru faptele mele cele rele sunt cu totul urgisit, prin mijlocirea ta, tu iarăși mă împacă.

Slavă…

Fiind rănit prin cumplite săgeți înveninate ale potrivnicului, plâng ticăloasa soartă a sufletului meu, ci Tu, Hristoase, mântuiește-mă.

Și acum…

Ceea ce ai născut pe doctorul Care a tămăduit rana cea mare a oamenilor, nu trece cu vederea inima mea cea care este chinuită de boli grele.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Luminează-ne pe noi…

Fiind căzut în groapa stricăciunilor și zăcând cumplit, prin rugăciune strig către tine: O, Prea Cuvioasă Maică, nu mă lăsa să pier.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milostivește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Prea frumoasă mireasă a lui Hristos cea neîntinată, cu rugăciunile tale, miluiește-mă pe mine cel rănit cu rănile poftelor, ștergând greșelile mele.

Slavă…

Nu mă lepăda, Iisuse, de la fața Ta, pentru mărimea îndurărilor Tale, ci în dar mă mântuiește, prin mijlocirea Preacuvioasei Tale Parascheva.

Și acum…

Tămăduiește, Curată, neputința sufletului meu, cercetării tale învrednicește-mă și-mi dăruiește sănătate cu rugăciunile tale.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Rugăciunea mea voi înălța…

Ticălosul meu suflet s-a făcut ca pământul neplouat, neavând putere a da roade bune, ci picurând roua milei Tale, de toată greutatea, Stăpâne, îl vei izbăvi pe el prin rugăciunile Preacuvioasei Tale Parascheva.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milosti­vește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Întinând, o, suflete, veșmântul nunții, cum vom cuteza să intrăm împreună cu chemații cei aleși în cămara cea cerească a lui Hristos? Cum nu vom fi urgisiți de Dumnezeu? Ci, o, Preacuvioasă, cu rugăciunile tale mântuiește-ne.

Slavă…

Nu primi, Stăpâne, a intra la judecată sluga Ta, căci dacă nimeni viețuind întru această lume nu se va îndrepta înaintea Ta, cum mă voi arăta eu cel ce am întrecut pe toți în păcate?

Și acum…

Stinsu-s-a viața mea, Stăpână, în dureri și anii mei toți în suspinuri; virtutea mea, Fecioară, de multă lipsă a slăbit, căci am mâniat pe Dumnezeu, pe Care cu rugăciunile tale îm­blânzește-L spre mine.

Mântuiește din nevoi…

Mântuiește de ispita vrăjmașului pe robii tăi, căci Ziditorul te-a arătat, o, prea frumoasă fecioară, apărătoarea și păzitoarea turmei Sale.

Cercetează bolile noastre cu milostiv ochiul tău, căci apărarea ta avem, Prea Cuvioasă, adevărată doctorie de mântuire.

Condacul Sfintei Cuvioase Parascheva

Condacul, glasul al 2-lea

Cele de sus căutând…

Cu multă postire trupul subțiindu-ți, ți-ai ridicat mintea către Dumnezeu și viață netrupească în trup ai viețuit, pururea pomenită Parascheva, lepădând materialnica tulburare, pentru aceasta acum te veselești cu cetele îngerești.

Prochimen: Pomeni-voi numele Tău întru tot neamul și neamul.

Stih: Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta…

Evanghelia

Diaconul: Înțelepciune drepți…

Din Sfânta Evanghelie de la Marcu, citire: (XI, 22-26)

Slavă, glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile Preacuvioasei Parascheva, Milostive…

Și acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive…

Stihira, glasul al 6-lea:

Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta…

La tine, prea frumoasă fecioară Parascheva, aduc rugăciunile mele, pe acestea ascultă-le și le du înaintea Ziditorului, căci toată îndrăzneala de la mine s-a depărtat, cunoscând răutatea necuvioaselor mele fapte și a cumplitelor cugete și cuvinte, cu care milele Acestuia spre mânie le-am întărâtat și acum trebuindu-mi tare ajutorul Lui, a-l cere nu îndrăznesc, ci tu Prea Cuvioasă fii mijlocitoare.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Tinerii cei ce au mers…

Cu statornicie de gând s-a socotit de tine, Maică, aurul ca gunoiul, pentru aceasta pleacă inima mea cu rugăciunile tale la curată mărturisire către Dumnezeu, ca să nu cad în cumplitul adânc al lăcomiei.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milostivește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Cu frica Domnului îngrădește, Maică, pornirile trupului meu, care năzuiesc fără de cale ca să surpe ticălosul meu suflet în adâncurile iadului.

Slavă…

Cine mă va izbăvi de focul gheenei și de întunericul neluminos, pe mine cel ce am păcătuit, vrednic de toată pedeapsa, fără numai tu, apărătoarea mea, miluiește sufletul meu cel amărât, Cuvioasa lui Hristos.

Și acum…

Cu puterea ta, Fecioară, sufletul meu păcătos cel mult slăbănogit întărește-l, căci m-a lăsat virtutea mea, nemaipovățuindu-mă la căile Domnului.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe Împăratul ceresc…

Cela ce înfrumusețezi cetele cuvioșilor cu stră­luciri îngerești, Mântuitorul meu, primește rugăciunile acestora care se aduc Ție pentru noi.

Preacuvioasă Maică Parascheva, milostivește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Sufletul meu cel cuprins de spinii poftelor umple-l, Prea Cuvioasă, de dorul Stăpânului și-l arată pe dânsul aducător de roadă.

Binecuvântăm pe Tatăl…

De rea-credința ereticilor și de mânia vrăjmașilor care ne asupresc, păzește pe robii tăi cu rugăciunile tale, Preacuvioasă Parascheva.

Și acum…

Grijile cele deșarte depărtează-le de la sufletul meu totdeauna, Fecioară, pentru ca să laud pe Fiul tău cu osârdie.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu…

Greșit-am, Mântuitorul meu, și cu fărădelegi toată petrecerea vieții am cheltuit, mărturisind, Hristoase: Fie-Ți milă de robii Tăi, cu mijlocirile Prea Cuvioasei Tale.

Pe apărătorii credinței, împărații și domnitorii noștri, pe cununa preoților și pe tot poporul, Preacuvioasă Parascheva, în pace îi păzește.

Slavă…

Cei ce ne închinăm ție cu credință, Sfântă Treime, în singură ființa Dumnezeirii, cu des­părțirea Fețelor, toți să ne mântuim.

Și acum…

Ceea ce ai născut pe Mântuitorul, mântuiește-mă Fecioară, pe mine, care am viețuit în fapte rele și nu am afară de tine altă nădejde de mântuire.

Cuvine-se cu adevărat…, Sfinte Dumnezeule…, Prea Sfântă Treime…, Tatăl nostru…, Troparele: Miluiește-ne pe noi…, Slavă…, Doamne miluiește-ne pe noi…, Si acum…, Ușa milostivirii…, Ectenia în care se pomenesc cei ce fac Paraclisul și apolisul.

vinieta