Muzica bizantină vindecă deprimarea

                          *

Muzica bizantină este foarte ușoară, atunci când sufletul o îndrăgește. Mare este folosul armoniei ce-l aduce în suflet! Cel care cunoaște muzică și are smerenie, are Harul lui Dumnezeu. E gata să se înfurie, să izbucnească, dar se teme să nu strice armonia, pentru că furia și toate aceste stări păcătoase nu se potrivesc cu armonia. Și astfel, încetul cu încetul, urăște răutatea și-și însușește virtutea, care este armonie.
Muzica bizantină îl sfințește pe om fără jertfă. Un mijloc însemnat de vindecare a sufletului chinuit al omului căzut, al celui pătimaș, este cu adevărat muzica bizantină. De aceea înțeleptul doctor al sufletului, Cuviosul Porfirie, spune:
„Muzica bizantină este foarte folositoare de suflet. Nu trebuie să existe niciun creștin care să nu cunoască muzica bizantină. Toți trebuie s-o învățăm. Ea are o legătură directă cu sufletul. Muzica îl sfințește pe om fără jertfă. Fără osteneală, veselindu-te, devii sfânt”.
Mai ales pentru vindecarea deprimării, muzica bizantină este un mijloc foarte eficient. Muzica bizantină vindecă deprimarea.
„Într-o vreme, povestește Bătrânul, regele Saul fusese cuprins de un demon, iar David mergea și-i cânta, după care demonul pleca. Mergea cu psaltirea și-i cânta. Când era cuprins de demonul deprimării, David mergea la el și-i cânta din psaltire și așa fugea demonul. Unde sunt cei care aleargă peste tot să afle vindecare pentru deprimarea lor?
Când vom învăța muzica bizantină și vom vedea întunericul venind, vom cânta o Slavă și întunericul care vine să ne cuprindă, ca un fel de melancolie sufletească, se va preface în cântare pentru Dumnezeu. Eu cred aceasta, și încă cu toată tăria. Vă spun că un muzician care iubește muzica și este evlavios, poate preface o greutate a sa într-o lucrare muzicală sau o lucrare gata alcătuită s-o cânte, s-o redea. Astfel, în loc să plângă și să fie împovărat, al aduce o doxologie lui Dumnezeu”.
Omul sănătos trăiește în armonie. Iar armonia este virtutea. Starețul spunea:
„Muzica bizantină este foarte ușoară, atunci când sufletul o îndrăgește. Mare este folosul armoniei ce-l aduce în suflet! Cel care cunoaște muzică și are smerenie, are Harul lui Dumnezeu. E gata să se înfurie, să izbucnească, dar se teme să nu strice armonia, pentru că furia și toate aceste stări păcătoase nu se potrivesc cu armonia. Și astfel, încetul cu încetul, urăște răutatea și-și însușește virtutea, care este armonie”. (Cuviosul Porfirie Kafsokalivitul)

DECLARAŢIILE ŞOCANTE ALE FIICEI LUI HILLARY ȘI BILL CLINTON: SATANISMUL ESTE O RELIGIE CARE MERITĂ TOT RESPECTUL

LaVey s-a născut în 1930 în Chicago, fiul unui rus, și o ucraineancă, emigrat în Ohio la sfârșitul secolului XIX. Este autorul „Bibliei satanice”, „Vrăjitoarei satanice”, „Ritualurilor satanice”. Acest fapt a atras atenția multor utilizatori care nu au ezitat să laude sau să critice gestul fiicei unuia dintre cele mai puternice cupluri din lume. Totul s-a întâmplat când un utilizator Twitter a menționat-o pe Chelsea și Hooters în același tweet. Chelsea Clinton a răspuns spunând că anul trecut au pus-o într-un fir (lanț de mesaje) cu “biserica” Satanei, iar anul acesta au făcut-o cu lanțul de restaurante cu chelnerițe.

Chelsea Clinton, în vârstă de 37 de ani, a răspuns criticilor care au denunțat salutul ei cordial către “biserica” lui Satan pe Twitter, pe 1 ianuarie, susținând că sataniștii, adoratorii diavolului și luciferienii merită politețe și respect. După un timp, fiica lui Clinton nu numai că a șters tweet-ul, dar a ieșit să explice și s-a apărat comparând satanismul cu propria religie, creștinismul metodist și credința evreiască a soțului ei. „O, Dumnezeu milostiv. Putem fi civilizați, veseli, respectuoși și prieteni cu oameni care nu ne împărtășesc convingerile religioase. Uneori, chiar ne căsătorim cu ei. Sunt metodistă și soțul meu este evreu, vă mulțumesc că ați întrebat. Un An Nou foarte fericit pentru tine Rhonda!”

https://twitter.com/kazmierskir/status/948426811825942528

2: 22 PM – 3 ian. 2018 “biserica” lui Satan se închină deschis Fiarei și susține că Răul este o stare pentru care merită să lupți. Aceștia descriu „credința lor religioasă” astfel:

Suntem prima organizație de pe pamant dedicată deschis acceptării adevăratei naturi a omului; cea a unei bestii carnale, ce trăiește într-un cosmos care este indiferent de existența noastră. Pentru noi, Satan este simbolul care se potrivește cel mai bine naturii noastre care suntem carnali prin naștere; persoane care nu simțim nicio luptă prăpădită între gândurile și sentimentele noastre, noi care nu îmbrățișăm conceptul de suflet încarcerat într-un trup. El reprezintă mândria, libertatea și individualismul, calități adesea definite ca rele de către cei care se închină zeităților externe, care simt că există un război între mintea și emoțiile lor. POARTA SATANEI A LUI CHELSEA CLINTON Incidentul lui Chelsea Clinton cu „poarta lui Satan” este doar cel mai recent exemplu al unei figuri publice care normalizează satanismul. Jay-Z l-a descris pe Isus Hristos la sfârșitul anului 2017 drept „fake news originală”. Miley Cyrus a spus „Salutare Satan” la radio live și-a afirmat că are o relație mai strânsă cu diavolul decât cu „tatăl său pământesc”, Billy Ray. Rihanna a fost surprinsă spunându-le copiilor din Barbados că „dacă Iisus nu a răspuns rugăciunilor tale, încearcă să-l rogi lui Satan”. Aceste incidente au stârnit temeri în întreaga lume că Illuminati au trecut la următoarea fază a planului lor principal și au început să promoveze deschis spiritualitatea întunecată ca o opțiune religioasă viabilă pentru cei care caută îndrumare. Încercarea lui Chelsea Clinton de a normaliza satanismul, spunându-le adepților că „biserica” lui Satan este o religie care merită respect, este mai mult decât o simplă libertate corectă politic. Este răul subversiv. Surse: https://amredeemed.com/end-time-headlines/chelsea-clinton-says-satanism-is-a-religion-that-deserves-respect/ , https://www.actuall.com/laicismo/chelsea-clinton-felicita-el-ano-nuevo-a-la-iglesia-de-satan-y-esta-le-responde/

Declaraţiile şocante ale fiicei lui Hillary și Bill Clinton: Satanismul este o religie care merită tot respectul

Azi toţi oamenii cunosc că s-au depărtat de la Dumnezeu şi pentru asta se aşteaptă la o pedeapsă cerească

Lumea modernă de astăzi nu este mai brează decât cea de-atunci. Azi toţi oamenii cunosc că s-au depărtat de la Dumnezeu şi pentru asta se aşteaptă la o pedeapsă cerească. Dar în loc să alerge la chivotul scăpării (adică la corabia Bisericii) prin dreapta credinţă şi pocăinţă, în loc să caute pe Dumnezeu, oamenii buimăciţi cu civilizaţia, îşi zidesc iarăşi „Turnuri” ca şi oarecând la Babilon. „Turnul Babilonului” din zilele noastre nu este o clădire de piatră sau de cărămidă, ci goana cea nebună după născociri. Lumea zice că născocirea maşinilor şi a armelor moderne uşurează viaţa omului şi îi garantează siguranţa, adică ne pune la adăpost. Dar cât de înşelătoare este părerea aceasta! Căci noi vedem că de la o vreme încoace, de când s-a modernizat lumea şi au sporit născocirile, de atunci s-a înmulţit şi răutatea, iar viaţa omului s-a făcut mai amară şi mai împresurată de primejdii. Niciodată n-a fost lumea mai tulburată şi mai deznădăjduită ca în vremurile noastre, când a sporit civilizaţia. După cum vedem procopseala asta de civilizaţie cu moda cea nouă, i-a învăţat pe oameni să umble mai mult goi, adică a izgonit ruşinea din lume. I-a dăscălit pe oameni să nu mai caute pe Dumnezeu, deci a reuşit să strice şi sfânta credinţă. I-a învăţat pe stăpânitori ca să înşele mai bine şi să robească noroadele mai cumplit decât faraonii Egiptului. Cu alte cuvinte nevoia de civilizaţie a sugrumat dreptatea şi libertatea lumii. Civilizaţia falsă a învăţat pe oameni să inventeze, adică să născocească cele mai grozave arme pentru pierzarea lumii şi prin asta a izgonit şi dragostea de pe pământ. Ştiinţa modernă a făcut pe oameni să zboare prin văzduh şi să călătorească în cetăţi plutitoare pe apă (vapoare mari ca oraşele). Ştiinţa i-a făcut omului aripi de pasăre, şi picioare de metal ca să alerge în calea deşertăciunii, dar i-a împiedicat în calea rugăciunii. în calea spre Biserică ştiinţa modernă a înălţat ziduri uriaşe de împiedicare, iar pe calea fărădelegii a aşternut asfalt şi a presărat flori. (La Sf. Locuri norodul simplu nu mai poate veni spre închinare ca altădată, iar în zilele de sărbători s-au rânduit adunări deşarte, distracţie şi plimbări, ca să nu mai meargă lumea la Biserică). Prin viteza maşinilor s-au scurtat distanţele dintre ţări şi s-au apropiat urechile oamenilor prin telefoane şi prin radio. Meşteşugurile cele noi au apropiat şi au răsfăţat astăzi trupurile, iar pe Dumnezeu l-au depărtat de inimi. A sporit mintea, dar s-a răcit inima. S-a îmbogăţit ştiinţa, dar s-a păgubit credinţa. Civilizaţia de azi a scurtat hainele oamenilor, le-a secerat barba şi părul capului şi după asta a secerat şi Sfintele Aşezăminte. Deci, în scurt vorbind de pacostea asta de civilizaţie (sau progres) prin asta se făleşte pământeanul: a sporit mai mult ca niciodată lacrimile din lume, a lărgit în chip de speriat cimitirele prin războaie, a întunecat zarea cu fumul motoarelor şi a împânzit văzduhul cu păsările cele uriaşe (cu ciocul de fier) care stau gata să piardă lumea. Iar ca să aibă vreme să termine „Turnul Babilonului” (adică născocirile ştiinţei) samsarii ţărilor cei graşi fac mereu soboare pentru pace. Dar Dumnezeu văzând vicleşugul lor, le-a amestecat minţile (după cum la Babilon a amestecat limbile) şi nu se mai pot înţelege. De Sf. Ioan Iacob Hozevitul
https://www.aparatorul.md/azi-toti-oamenii-cunosc-ca-s-au-departat-de-la-dumnezeu-si-pentru-asta-se-asteapta-la-o-pedeapsa-cereasca/

Este lumina care călăuzeşte la slava nesfârşită a Împărăţi­ei cereşti, duhul modestiei

În lumea aceasta, mulţi sunt cei care nu cu­nosc legile duhovniceşti – însă aceste legi exis­tă şi dovedesc netemeinicia necredinţei în lumea duhovnicească.

Omul care, mândrindu-se, se la­udă, produce o impresie penibilă, respingătoare, asupra tuturor, chiar şi asupra oamenilor lipsiţi de religiozitate – şi, cu cât mai mult se laudă şi se îngâmfă, cu atât le pare mai penibil celor din jur.

Aceasta e acţiunea legii duhovniceşti. Şi cu cât este mai modest omul, cu atât le este mai plăcut tuturor. Cei modeşti sunt iubiţi de toţi, cei mândri le sunt respingători tuturor. Vedem limpede că până şi în oamenii necredincioşi acţionează o lege nestrămutată – şi, dacă cei necredincioşi nu preţuiesc modestia în ei înşişi, o preţuiesc întot­deauna în ceilalţi oameni.

Nu vom greşi dacă vom recunoaşte modestia drept una dintre trăsăturile cele mai dătătoare de mângâiere ale personalităţii umane. Modestia es­te, fără discuţie, egala milostivirii, fiindcă omul modest este deja milostiv faţă de ceilalţi oameni – nu-i agasează cu pretenţiile sale, nu-i chinuie dându-şi importanţă. Vrând sau nevrând, cel lipsit de mândrie întotdeauna Îl cinsteşte, în primul rând, pe Dumnezeu, iar apoi şi pe oameni, care de la Dumnezeu îşi au toate darurile.

Ca atare, cel modest nu pierde niciodată în viaţă; talentele şi calităţile lui nu sunt diminuate de modestia lui, ci, dimpotrivă, cresc şi mai mult.

De asemenea, modestia nu înseamnă nicide­cum slăbiciune, aşa cum cred unii, care se tem de ea. Ea şi numai ea este putere şi vitejie a du­hului. Şi în viaţa societăţilor şi a popoarelor, „mândria merge înaintea pieirii”. Nivelul de cultură autentică este direct proporţional cu modestia socială şi internaţională – şi de aceea Cuvântul, Care a zidit lumile, a luat asupra Sa o viaţă de Om modest şi a străbătut o cale de viaţă pătimitoare, arătând duhul modestiei ca pe o lumină care călăuzeşte la slava nesfârşită a Împărăţi­ei cereşti. Smerenia lui Iisus Hristos a devenit pecete a adevărului în om.

Sfântul Ioan Maximovici, Cum să biruim mândria. Lecții de vindecare a mândriei din sfaturile Sfinților Părinți, Editura Sophia

Cum mă eliberez de gândurile cele multe?

Atunci când Îi încredinţăm lui Dumnezeu viitorul şi nădejdile noastre, Îl obligăm într-un anume fel să ne ajute. Atunci când omul primeşte cele ce i se întâmplă cu gând de-a dreapta, se ajută, în timp ce, dacă lucrează în partea stângă, se chinuieşte, se topeşte, se zăpăceşte.

Părinte, mă neliniştesc atât de mult atunci când am de rezolvat o problemă, încât nici nu pot dormi.

Problema ta sufletească sunt gândurile cele multe. Dacă nu ai avea aceste gânduri de multe feluri, ai putea da mult mai mult atât în ascultarea ta, cât şi în nevoințele tale duhovniceşti. Ascultă un mod de a evita gândurile cele multe: Când îți vine în minte o treabă pe care va trebui, de pildă, să o faci mâine, să-i spui gândului: „Treaba aceasta nu este pentru astăzi; mă voi gândi la ea mâine”.
De asemenea, când trebuie să hotărăşti într-o problemă, nu te chinui cu gândul să afli ceea ce este mai bun şi să amâni mereu. Alege ceva şi mergi înainte, lasă după aceea pe Dumnezeu să Se îngrijească de celelalte. Sileşte-te să eviţi scolasticismul, ca să nu-ți ameţeşti mintea. Să faci ceea ce poți, cu mărime de suflet, să te mişti simplu şi cu multă încredere în Dumnezeu.
Atunci când Îi încredinţăm lui Dumnezeu viitorul şi nădejdile noastre, Îl obligăm, într-un anume fel, să ne ajute. Prin gândurile cele multe şi un om sănătos se netrebniceşte. Unul care suferă, este îndreptăţit să le aibă, atunci când se mâhneşte. Însă cel care, fiind sănătos, se ameţeşte şi suferă din partea gândurilor de-a stânga, unul ca acesta este bun de legat. Să fie sănătos şi totuşi să fie chinuit de gândurile lui?!
În vremea noastră, cea mai mare boală se datorează gândurilor deşarte ale oamenilor lumeşti. Oamenii le pot avea pe toate în afară de gândurile cele bune. Se chinuiesc pentru că nu înfruntă lucrurile duhovniceşte. De pildă, cineva porneşte ca să meargă undeva, dar motorul maşinii lui păţeşte ceva şi întârzie puţin la destinaţie. Dacă are gândul cel bun, va spune: „Se vede că Bunul Dumnezeu a rânduit să apară piedica aceasta. Altfel poate că aş fi păţit vreun accident, dacă n-aş fi avut această întârziere. Cum să-Ţi mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru aceasta?”, şi-L slăveşte pe Dumnezeu. Dar dacă nu are gândul cel bun, nu va înfrunta situația duhovniceşte, ci se va supăra pe Dumnezeu şi va huli: „Iată, am întârziat! Aş fi putut merge mai repede! Ce lucru anapoda! Uf, ce Dumnezeu…”. Atunci când omul primeşte cele ce i se întâmplă cu gând de-a dreapta, se ajută, în timp ce, dacă lucrează în partea stângă, se chinuieşte, se topeşte, se zăpăceşte.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III, Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 20-21)