Care păcat este mai greu?

Precum, dintre toate faptele bune, mai înaltă este iubirea, aşa şi, decât toate păcatele, mai greu este a urî pe fratele tău.

Care păcat este mai greu, afară de păcatul ereziei?
Precum, dintre toate faptele bune, mai înaltă este iubirea, aşa şi, decât toate păcatele, mai greu este a urî pe fratele tău. Că cela ce urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni, după cum a zis Apostolul. Cel ce urăşte pe fratele său, pe Iisus, însuşi Dumnezeu, Îl urăşte. Cela ce urăşte pe fratele său, întru întuneric este şi întru întuneric umblă şi nu ştie unde merge, că întunericul i-a orbit ochii lui. Vezi de câte rele este pricinuitoare ura? Iar iubirea acoperă mulţime de păcate. Invidia cu anevoie de vindecat este. Păcat de moarte săvârşeşte tot cel fără de căinţă. Însă stricătorii de parte bărbătească, vrăjitorii, otrăvitorii, fermecătorii, cei ce opresc plata lucrătorilor şi cei ce urăsc pe fraţi, în focul cel mai cumplit al ucigaşului s-au osândit. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin. (Sfântul Efrem Sirul)
(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 503)

Iubire de argint și nu de Hristos

Este o mare viclenie a lui satana că mulți se îndreptățesc cum că au rude sau copii sau părinți și de aceea  adună bogății, ca să le lase lor să trăiască după aceea din ele. Însă aceasta este o înșelare a diavolului pentru cei avari. Aceștia de multe ori își ucid frații și uneltesc împotriva rudelor. Astfel încât, deși pretind, chipurile, că le vor lăsa lor averea pentru ajutorarea altora, totuși scopul lor și intenția lor este numai să se îmbogățească ei cât mai mult.
O anume Partenia din Alexandria, care iubea aurul cu mare dorire și nu pe Hristos, a ajuns atât de robită de iubirea de arginți, încât niciodată nu dădea milostenie, nici la străin, nici la cunoștințe, nici măcar unui singur sărac. Dar nici la Biserică nu dădea măcar un obol. De multe ori, mulți cuvioși Părinți și duhovnici o povățuiau. Totuși atât de tare o stăpânea demonul iubirii de arginți, încât nu asculta deloc de ei. Avea o nepoată de la sora ei pe care a înfiat-o, ca să o moștenească atunci când va muri și nu s-a îngrijit nenorocita să-și depună averea ei în depozitele cele cerești prin milostenie, ci a voit să o lase în mâinile unei femei nevrednice, ca să fie și mai mult materie pentru osânda veșnică.
Și aceasta este o mare viclenie a lui satana că mulți se îndreptățesc cum că au rude sau copii sau părinți și de aceea  adună bogății, ca să le lase lor să trăiască după aceea din ele. Însă aceasta este o înșelare a diavolului pentru cei avari. Aceștia de multe ori își ucid frații și uneltesc împotriva rudelor. Astfel încât, deși pretind, chipurile, că le vor lăsa lor averea pentru ajutorarea altora, totuși scopul lor și intenția lor este numai să se îmbogățească ei cât mai mult.
Dar cine se teme de veșnica osândă care îi așteaptă pe iubitorii de argint, poate să-i ajute și pe ai lui după nevoia lor și să facă și milostenie.
(Ieromonah Kosma Dohiaritul, Cartea uceniciei și ascultării. Din viața singuraticilor, Editura Agion Oros, 2012)