Maica Domnului, preînchipuită prin toiagul lui Aaron


Toţi văd plini de mirare toiagul lui Aaron, din casa lui Levi, înverzit, odrăslit, înmugurit, înflorit şi rodit. Făcuse migdale. După aceea Domnul a zis lui Moise: „Ia toiagul lui Aaron şi pune-l înaintea Chivotului Sfânt spre păstrare, ca semn pentru fiii neascultători, spre a conteni a mai cârti asupra Mea, ca să nu moară”. Moise şi Aaron au făcut aşa cum le-a poruncit Domnul (Numeri 17).
Domnul Dumnezeu adevereşte preoţia lui Aaron printr-o mare şi minunată minune.
Domnul Dumnezeu porunci lui Moise: „Ia de la cei 12 mai-mari ai fiilor lui Israil douăsprezece toiege, câte un toiag de la fiecare seminţie şi trib al lui Israil. Scrie pe fiecare toiag numele tribului; iar pe toiagul lui Levi scrie Aaron. Toiegele acestea le vei pune în cortul mărturiei, înaintea Chivotului Sfânt, unde Eu mă arăt ţie. Şi va fi când toiagul bărbatului pe care îl voi alege va odrăsli. Astfel voi potoli cârtirea israelitenilor care cârtesc împotriva voastră”.
Moise ascultând, a făcut drept aşa. A luat câte un toiag de la fiecare seminţie de trib, adică 12 toiege, le-a pus în cortul adunării, înaintea Domnului. A doua zi, Moise cu Aaron şi 11 căpetenii ale poporului au intrat în cortul sfânt. Acolo toţi văd plini de mirare toiagul lui Aaron, din casa lui Levi, înverzit, odrăslit, înmugurit, înflorit şi rodit. Făcuse migdale. Moise luă toate toiegele căpeteniilor lui Israel şi dădu fiecărei căpetenii toiagul său. După aceea Domnul a zis lui Moise: „Ia toiagul lui Aaron şi pune-l înaintea Chivotului Sfânt spre păstrare, ca semn pentru fiii neascultători, spre a conteni a mai cârti asupra Mea, ca să nu moară”. Moise şi Aaron au făcut aşa cum le-a poruncit Domnul (Numeri 17).
Mare și minunată a fost minunea săvârșită de Domnul cu toiagul lui Aaron, dar mai mare, nespus de mare şi preaminunată a fost minunea zămislirii, întrupării şi Naşterii Pruncului Hristos Dumnezeu-Omul din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria.
(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, 2001, p. 13)

Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci – Comentarii patristice

Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.

Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (Ev. Ioan 3, 13-17)
(In. 3, 13) Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.
Având două firi, adică cea omenească şi cea dumnezeiască, Hristos a răbdat Patima în umanitatea Sa, pentru ca fără distincţie, Cel care a suferit să fie numit deopotrivă Domnul Slavei şi Fiul Omului, chiar dacă este scris: Care S-a coborât din cer.
(Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre credința creștină 2.7.58, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 3, 13) Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.
Unii oameni, desigur, găsesc foarte surprinzător ceea ce Domnul a zis în Evanghelie: Nimeni nu s-a suit la cer, decât cel care s-a coborât din cer, Fiul Omului care este în cer. Cum – întreabă ei – poate fi spus că Fiul Omului s-a coborât din cer, când aici a sălăşluit în Pântecele cel fecioresc? Oamenii care spun asta nu trebuie respinşi, ci învăţaţi. Gândesc că ei ridică această întrebare din pietate, dar nu sunt capabili să înţeleagă acel lucru despre care întreabă. Ei nu îşi dau seama, vreau să spun, că dumnezeirea s-a îmbrăcat cu umanitatea în aşa fel încât a devenit o singura Persoană, Dumnezeu şi Om. Şi că umanitatea era unită cu dumnezeirea în aşa fel încât Cuvântul, suflet şi trup, era un singur Hristos. Şi de aceea poate fi spus: Nimeni nu s-a suit la cer, decât cel care s-a coborât din cer, Fiul Omului care este în cer.
(Maxim din Torino, Predica 265b.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In. 3, 13) Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.
Pogorât din cerse referă la originea Lui din Duhul. Căci, deşi Maria a contribuit la creşterea Lui în pântece şi a dat naştere la ceea ce este firesc pentru genul ei, Trupul Lui nu se datorează acestei origini. Fiul Omului re referă la naşterea din trup conceput în Fecioara; care este în cer implică puterea firii Sale veşnice – o fire infinită, care nu se poate restrânge pe Sine la limitele trupului, El, care este izvorul şi fundamentul trupului. Prin virtutea Duhului şi prin puterea lui Dumnezeu Cuvântul, deşi El a petrecut în chip de rob, El a fost veşnic prezent ca Domn a toate şi înlăuntrul şi dincolo de cercul cerului şi al pământului.
Deși a coborât din cer şi este Fiul Omului, totuşi este în ceruri. Căci Cuvântul s-a făcut trup, dar n-a încetat să fie Cuvântul. Ca Cuvânt, El este în ceruri şi ca trup, El este Fiul Omului.
Ca şi Cuvânt făcut trup, El este deodată din cer, şi Fiu al Omului şi în cer. Căci puterea Cuvântului, rămânând veşnic fără de trup, era prezentă încă în cer când El s-a coborât. Trupul îi datorează Lui originea şi nimănui altcineva. Aşa că Cuvântul făcut trup, deşi era trup, totuşi niciodată nu a încetat să fie Cuvântul.
(Ilarie de Poitiers, Despre Sfânta Treime 10.16, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton).

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.
După ce a făcut menţiunea darului Botezului, El merge la izvorul (sau cauza) lui, adică Crucea… Aceste două lucruri, mai mult decât orice altceva, declară iubirea Lui cea de negrăit: aceea că a suferit deopotrivă pentru duşmanii Lui şi murind pentru ei, El le-a dăruit prin Botez întreaga iertare a tuturor păcatelor lor.
(Sf. Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 27.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.
Cu meşteşug minunat al învăţăturii cereşti, Domnul ne orientează atenţia la Învăţătorul Legii mozaice şi la înţelesul spiritual al acestei Legi, amintindu-ne vechea istorie şi explicând că ea este o imagine a Pătimirii Sale şi a mântuirii oamenilor.
(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii, 2.18, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.
A fost bine că Domnul a poruncit aceasta, căci prin ridicarea şarpelui de aramă, rănile celor care erau muşcaţi de şarpe se vindecau; căci şarpele de aramă este un chip al Crucii… În acelaşi fel, lumea a fost răstignită în ispitirile ei. De aceea, nu unul real, ci un şarpe de aramă a fost spânzurat. Aceasta s-a făcut aşa pentru că Domnul a luat asupra Lui asemănarea unui păcătos în trupul Lui, dar în realitate, era fără de păcat. În acest fel, el a imitat un şarpe prin aparenţa înşelătoare a slăbiciunii omeneşti, pentru ca atunci când va lăsa deoparte pielea trupului (aşa cum şarpele îşi schimbă pielea), El să distrugă viclenia adevăratului şarpe.
(Sf. Ambrozie de Mediolanum, Despre Duhul Sfânt, 3.8.50, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.
Crucea este ridicată şi apare deasupra pământului, pe care până acum răutatea o ţinuse ascunsă. Este ridicată nu pentru a primi slavă (căci cu Hristos răstignit pe ea, ce altă slavă mai mare ar putea avea?), ci pentru a da slavă lui Dumnezeu care este închinat pe ea şi proclamat prin ea… Nu este surprinzător că Biserica se bucură în Crucea lui Hristos şi se îmbracă în veşminte de sărbătoare, descoperindu-şi frumuseţea ei de mireasă când cinsteşte această zi. Şi nici nu este surprinzător faptul că o mare mulţime de oameni s-au adunat împreună astăzi pentru a vedea Crucea înălţată sus şi a se închina lui Hristos, pe care Îl văd înălţat pe ea.
Căci Crucea este arătată pentru a fi înălţată şi este înălţată pentru a fi arătată. Care Cruce? Crucea, care cu puţină vreme în urmă era ascunsă într-un loc numit al Căpăţânii, dar acum este adorată pretutindeni. Acest lucru ne bucură astăzi; aceasta sărbătorim noi. Acesta este înţelesul sărbătorii prezente. Aceasta este arătarea Tainei… Căci această Cruce, ascunsă şi dătătoare de viaţă a fost arătată, pusă în înălţime ca o cetate pe un deal sau ca o lumină în sfeşnic, pentru ca lumea toată să o vadă.
(Sf. Andrei Criteanul, Omilia 11 la Înălţarea Cinstitei Cruci, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului
Această istorie este un chip al întregii Taine a Întrupării. Căci şarpele semnifică păcatul cel amar şi aducător de moarte, care devora întreaga rasă de pe pământ… muşcând sufletul omului şi infuzându-l cu veninul vicleniei. Şi nu este altă cale pentru a scăpa de a fi cuceriţi de către el, decât prin vindecarea care vine doar din ceruri. Cuvântul lui Dumnezeu atunci a fost făcut în asemănarea trupului păcătos pentru ca să osândească păcatul în trupul Său (Romani 8, 3), aşa cum este scris. În acest fel, El devine Dătătorul mântuirii nesfârşite a celor care înţeleg dumnezeieştile învăţături şi privesc la El cu credinţă statornică. Dar şarpele, fiind înălţat pe o temelie înaltă, semnifică faptul că Hristos a fost arătat clar prin Pătimirea Sa pe Cruce, pentru ca nimeni să nu poată să nu-L vadă.
(Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan 2.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului
Pare că chipul şi semnul care a fost ridicat pentru a contracara pe şerpii cei ce muşcau pe Israel era făcut pentru mântuirea celor ce cred că moartea a fost declarată a veni după şarpe, prin Cel ce a fost răstignit. Dar mântuirea a fost pregătită pentru cei care au fost muşcaţi de el şi care s-a încredinţat Celui care a trimis pe Fiul Său în lume să fie răstignit. Căci Duhul profeţiei prin Moise nu ne învaţă să credem în şarpe pentru că ea ne arată că şarpele a fost blestemat de Dumnezeu dintru început. Şi în Isaia, ne spune că El va aduce moartea vrăjmaşilor Lui prin Sabia sa cea preaputernică, care este Hristos.
(Sf. Iustin Martirul, Dialog cu iudeul Trifon, 91, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.
Prin ridicarea şarpelui, El a proclamat Taina prin care a declarat că va frânge puterea şarpelui, care a fost cauza căderii lui Adam. El va aduce mântuirea celor care cred în El pentru acest semn (Răstignirea), mântuire din colţii şarpelui, care sunt faptele cele rele, idolatriile şi alte fapte necuvioase… Pentru că Dumnezeu a poruncit ca semn să fie făcut şarpele de aramă – şi totuşi, El este fără de vină – chiar aşa, prin blestemul care se află în Lege împotriva persoanelor care sunt răstignite, totuşi nu este nici un blestem asupra Hristosului lui Dumnezeu, prin care toţi cei care au făcut fapte vrednice de blestem sunt mântuiţi.
(Sf. Iustin Martirul, Dialog cu iudeul Trifon, 94, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.
Păcatele care trag sufletul şi trupul către distrugere în acelaşi timp sunt reprezentate potrivit de către şerpi, nu numai pentru că ei erau cumpliţi şi veninoşi şi pricepuți în a aduce moartea, ci şi pentru că primii noştri părinţi au fost duşi în păcat de către un şarpe. Şi de la starea de nemuritori, ei au devenit muritori, păcătuind. Domnul este făcut cunoscut prin şarpele de aramă, pentru că El a venit în asemănarea trupului păcătos. Aşa cum şarpele de aramă avea asemănarea unui şarpe cumplit, dar nu avea absolut nici o putere de venin ucigător în mădularele sale – ci prin ridicarea sa a vindecat pe cei ce erau muşcaţi de şerpii cei vii –, tot aşa şi Izbăvitorul neamului omenesc nu s-a îmbrăcat în trup păcătos, ci în asemănarea unui trup păcătos, pentru ca, suferind moartea pe Cruce, în această asemănare să elibereze pe cei ce credeau în El de tot păcatul şi chiar de moartea însăşi.
Şi aşa cum cei care priveau la şarpele de aramă care fusese înălţat ca un semn erau vindecaţi la acea vreme de moartea cea temporară şi de rănile făcute de muşcăturile de şarpe, tot aşa şi cei care privesc la Taina Pătimirii Domnului, crezând, mărturisind şi imitând-o sincer sunt mântuiţi pentru veşnicie de orice moarte de care s-au molipsit, păcătuind în minte şi în trup.
(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii, 2.18, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului
De aceea, a fost descoperit prin şarpele de aramă, care prin fire nu poate suferi, că Cel care avea să sufere pe Cruce este Cel care prin fire nu poate muri.
(Sf. Efrem Sirul, Comentariu la Diatessaronul lui Tațian, 14.15, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului
Lăsaţi-mă să încerc să explic, atâta cât îmi va dărui Domnul, ce înseamnă aceste semne. Stâlpul (toiagul) înseamnă împărăţia, şarpele mortalitatea. Prin şarpe, umanităţii i-a fost dat să bea moartea. Domnul a fost pregătit să ia moartea asupra Lui. Deci, atunci când stâlpul a coborât pe pământ, a luat chipul unui şarpe pentru că Împărăţia lui Dumnezeu, care este Iisus Hristos, a venit pe pământ. El a îmbrăcat mortalitatea, pe care a răstignit-o pe Cruce. În milostivirea Sa, Domnul a adus şi un medicament care a restaurat sănătatea la vreme profeţită şi a prevestit Înţelepciunea care va veni în viitor… Oricine a fost muşcat de şerpii păcatului are nevoie doar să privească fix la Hristos, şi va primi vindecarea pentru iertarea păcatelor. Şi aşa, fraţilor, Domnul a îmbrăcat mortalitatea pentru ca Biserica să devină trupul Lui, şi El Capul ei, ca Om, în ceruri. Aşa că Biserica experiază mortalitatea care a fost impregnată în om prin seducţia şarpelui. Noi trebuie să murim păcatului primului om, dar apoi vom primi viaţa cea veşnică prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Dar când va ajunge Biserica la viaţă şi se va întoarce în împărăţie? La sfârşitul lumii. De aceea, El a luat şarpele de coadă, care este sfârşitul, pentru a restaura toiagul în condiţia sa originară.
(Fericitul Augustin, Predici, 6.7, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 15-16) Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
El spune că cel care a fost dat era Fiul lui Dumnezeu şi El este Cauza vieţii – a vieţii veşnice. El, Cel care a dăruit viaţă pentru ceilalţi prin moarte, nu este în mod continuu în moarte. Căci dacă cei care au crezut în Cel răstignit nu pier, cu atât mai puţin nu piere Cel ce a fost răstignit. El, Care a îndepărtat sărăcia celorlalţi, este liber de ea. Cel care dăruieşte viaţă celorlalţi aduce cu atât mai multă viaţă întru El.
(Sf. Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 27.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 15-16) Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
Textul “Atât a iubit Dumnezeu lumea” ne arată această intensitate a iubirii. Căci mare într-adevăr şi infinită este distanţa dintre cele două. Maiestatea nemuritoare, infinită, fără de început şi fără de sfârşit, a iubit pe cei ce nu erau decât praf şi cenuşă, care erau împovăraţi cu zeci de mii de păcate, dar care au rămas nerecunoscători, chiar atunci când în mod stăruitor L-au rănit. Acesta este Cel care a iubit. Căci Domnul nu a trimis un slujitor, nici un înger, nici chiar un arhanghel, ci pe Unul Născut Fiul Său. Şi totuşi, nimeni n-ar arăta o asemenea grijă nici pentru propriul copil, aşa cum a făcut Dumnezeu pentru slugile lui nerecunoscătoare…
El şi-a pus viaţa Lui şi şi-a vărsat Sângele Său cel scump pentru noi, chiar dacă nu este nimic bun în noi – în timp ce noi nu putem să ne vărsăm nici măcar banii noştri pentru binele nostru şi trecem cu vederea pe Cel ce a murit pentru noi, când el este gol şi străin… Noi purtăm brăţări de aur asupra noastră şi chiar pe animalele noastre de companie, dar trecem cu vederea pe Domnul nostru care merge gol şi trece din uşă în uşă… El cu bucurie rămâne flămând pentru ca noi să fim hrăniţi, gol pentru ca să ne dăruiască nouă materiale pentru veşmântul nestricăciunii, şi totuşi, noi nu putem să dăm ceva din mâncarea noastră şi din îmbrăcămintea noastră pentru El… Aceste lucruri le voi spune mereu şi nu voi înceta să le spun, nu atât pentru că am grijă de săraci, ci pentru că am grijă de sufletele voastre.
(Sf. Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 27.2–3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 15-16) Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
Să-L lăudăm pe Fiul în primul rând, venerând Sângele care a spălat păcatele noastre. El nu a pierdut nimic din dumnezeirea Lui când m-a mântuit, când ca un Bun Doctor s-a smerit la rănile mele purulente. El a fost un om muritor, dar El era şi Dumnezeu. El era din neamul lui David, dar era Creatorul lui Adam. El, Care era netrupesc, s-a îmbrăcat cu trup. El a avut o mamă, care cu toate acestea era Fecioară. El, Cel ce este fără de hotar, s-a legat pe sine cu frânghiile umanităţii noastre. El era jertfă şi Arhiereu, şi totuşi era Dumnezeu. El şi-a oferit Sângele Său şi a spălat întreaga lume. El a fost ridicat pe Cruce, dar păcatul a fost răstignit pe ea. El a devenit ca unul dintre morţi, dar a înviat din moarte, ridicând la viaţă pe mulţi care muriseră înaintea Lui. Pe de o parte, era sărăcia umanităţii Sale; pe de altă parte, bogăţiile dumnezeirii Sale. Nu lăsa ceea ce este omenesc în Fiul să îţi îngăduie în mod greşit să detractezi ceea ce este dumnezeiesc. De dragul dumnezeiescului, poartă în mare cinste umanitatea, pe care Fiul cel nemuritor a luat-o din iubire pentru tine.
(Sf. Grigorie de Nazianz, Poem, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 15-16) Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
Dumnezeu, Care a iubit lumea, L-a dar pe Unul născut Fiul Său ca o dovadă (chezăşie) văzută a iubirii Lui. Dacă dovada acestei iubiri ar fi fost aceasta, aceea că El ar fi dăruit o creatură pentru creaturi, dacă ar fi dat o fiinţă lumească pentru lume, dacă ar fi dăruit una născută din nimic pentru mântuirea celor creaţi din nimic, un asemenea sacrificiu ieftin şi minor ar fi fost o asigurare săracă a iubirii Sale pentru noi.
Darurile de preţ sunt dovada iubirii: măreţia dăruirii Sale este evidenţa măreţiei iubirii Sale. Dumnezeu, Care a iubit lumea nu a dat un fiu adoptat, ci pe propriul Fiu Unul Născut.
Aici este câştigul personal, adevărata filiaţie, sinceritatea; nu creaţie, sau adopţie, sau amăgire.
Aici este dovada iubirii şi afecţiunii Sale, aceea că El a dat pe propriul Fiu Unul Născut.
(Ilarie de Poitiers, Despre Treime 6.40, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 15-16) Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
Suma a toate este Dumnezeu, Domnul tuturor, Care din iubire pentru creaturi L-a dat Fiul Său morţii pe Cruce. Căci Dumnezeu atât a iubit lumea, încât a dat pe propriul Fiu pentru lume. Nu că nu ar fi putut să ne mântuiască în alt fel, ci în acest fel era posibil să arate iubirea Sa covârşitoare în mod abundent, adică să ne aducă pe noi aproape de El prin moartea Fiului Lui.
Dacă ar fi avut ceva mai drag, El ni l-ar fi dat nouă, pentru ca prin aceasta, neamul nostru să fie neamul Lui. Şi graţie acestei iubiri, El nu a ales să ne limiteze libertatea prin obligaţie, deşi era capabil să facă asta. Şi Domnul nostru a ascultat pe Tatăl Său tot din iubire pentru noi.
(Isaac de Ninive, Omilie ascetică 74, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 15-16) Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
Avraam a avut mulţi slujitori. De ce Dumnezeu nu i-a poruncit să îl jertfească pe unul dintre aceştia? A fost pentru ca iubirea lui Avraam să nu fie descoperită printr-un slujitor. Fiul lui, însă, a fost necesar pentru ca iubirea lui Avraam să se descopere. Erau deci şi alţi slujitori ai lui Dumnezeu, dar El nu şi-a arătat iubirea Sa pentru creaturi printr-unul dintre aceştia, ci prin Fiul Său, prin Care iubirea Lui pentru noi să fie proclamată…
De la Avraam încoace, simbolurile lemnului şi ale mielului au început să fie descoperite. Căci Isaac era un simbol al mielului prins în tufiş (Facere 22, 1-13), în timp ce Iacov a arătat că lemnul poate să însufleţească apa (punând nuiele în apă pentru ca oile să zămislească) (Facere 30, 37 ş.u). Lemnul deci a fost vrednic plutească pe ea, pentru că nici un os în el nu se zdrobeşte (Ioan 19, 33-36).
Roadele pământului sunt stimulate de lemn, iar tezaurele mării sunt luate prin intermediul lemnului. Tot aşa în cazul trupului şi al sufletului (care au nevoie de lemnul Crucii). Lemnul Crucii a fost cel care a fost cioplit prin mânia mulţimii înfuriate. El era ca un om mut în tăcerea lui, şi în agilitatea lui, un izvor de creştere către înălţimile umanităţii.
(Sf. Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian, 21.7, 9, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 15-16) Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
Dacă Tatăl, vedeţi, nu şi-ar fi dat viaţa, noi nu am fi avut viaţă. Şi dacă viaţa însăşi n-ar fi murit, moartea nu ar fi fost omorâtă. Domnul Hristos Însuşi, El este viaţa, despre care Ioan Evanghelistul spune: Acesta este Dumnezeu cel adevărat şi viaţa cea veşnică (I Ioan 5, 20). El Însuşi, Care prin profet a ameninţat moartea cu moarte, a spus: Eu voi fi moartea ta, o moarte, Eu voi fi boldul tău (Osea 13, 14). Aceasta a fost ca şi cum ar fi spus: Eu te voi ucide murind. Eu te voi înghiţi. Eu voi lua toată puterea din mâna ta. Eu voi elibera pe cei înlănţuiţi, pe care îi ţineai. Tu ai vrut să mă supui, deşi sunt nevinovat. Este drept acum ca tu să pierzi pe toţi cei pe care îi aveai în puterea ta.
(Fericitul Augustin, Predici, 265b.4, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 15-16) Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
Mântuitorul şi Făcătorul nostru, Cel ce este Fiul lui Dumnezeu dinainte de veci, a devenit Fiul Omului la sfârşitul veacurilor. Astfel, Cel care, prin puterea dumnezeirii Sale, ne-a creat pe noi să ne bucurăm de fericirea vieţii celei veşnice, acum ne restaurează  prin slăbiciunea umanităţii Sale, pentru a redobândi viaţa pe care am pierdut-o.
(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii, 2.18, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 17)Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.
Atâta cât stă în puterea unui doctor, el a venit să vindece pe bolnav. Oricine nu ascultă de poruncile lui se distruge pe sine însuşi…. De ce este El numit Mântuitorul lumii, decât pentru că mântuiește lumea?
(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 12.12, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 3, 17)Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.
Mulţi dintre cei fără de grijă, folosind bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu pentru a înmulţi mărimea păcatelor lor şi preaplinul necinstei lor, vorbesc în acest fel, spunând: Nu există iad, nu există pedeapsă viitoare, Dumnezeu iartă toate păcatele noastre…
Dar să ne amintim că sunt două veniri ale lui Hristos, una trecută şi alta viitoare. Prima nu a fost să judece, ci să ne ierte. Cea de-a doua va fi nu să ne ierte, ci să ne judece. Despre prima venire El spune: Nu am venit să judec lumea ci să mântuiesc lumea. Dar despre cea de-a doua, El spune: când Fiul va veni întru slava Tatălui Său, atunci va despărţi oile de-a dreapta Sa şi caprele la stânga (Matei 25, 31).Şi oile vor merge întru viaţă şi caprele la osânda cea veşnică… Dar pentru că El este milostiv, pentru o vreme, El iartă în loc să judece… Căci dacă ar judeca imediat, toţi ar fi condamnaţi la pierzare, căci Toţi am păcătuit şi am pierdut slava lui Dumnezeu (Romani 3, 23).
(Sf. Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 28.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Este naşterea Pururea Fecioarei Maria, începutul mântuirii noastre

Începutul oricărui fruct este floarea, şi aceasta în chipul cel mai limpede. Dar începutul mântuirii noastre este naşterea de Dumnezeu dăruită şi de Dumnezeu aleasă a Preacuratei şi Preanevinovatei Maria, Pururea Fecioara, şi aceasta în chipul cel mai limpede. Pe care lăudând-o, o şi prăznuim astăzi după datorie. Pentru ca întregul ciclu al anului să fie binecuvântat prin ea, s-a născut în această lună, cea dintâi a anului, dar a adormit în ultima, cu somnul nemuririi, pentru ca asumându-şi cele zece luni dintre acestea, să le binecuvânteze ciclic, prin naşterea ei şi prin adormirea ei purtătoare de viaţă. […]

Părinţii acestei prunce a lui Dumnezeu au fost Ioachim şi Ana, din neamul Regelui David, din seminţia Iudei, păzitori ai legii, care ţineau cu stricteţe dumnezeieştile porunci, foarte înstăriţi, mai bogaţi încă în dumnezeiască virtute, dar săraci prin nenaştere de fii, din pricina legăturilor sterpiciunii fericitei Ana. Pentru aceea adeseori şi ocară răbdau de la fiii lui Israel, şi nu numai că nu le erau primite de preoţi îndoitele daruri cele aduse înaintea lui Dumnezeu, ci adeseori erau şi ocărâţi fără stânjeneală, pentru faptul că nu aveau sămânţă în Israel.

Pentru aceea şi dreptul Ioachim, întristându-se foarte şi despărţindu-se de toată tovărăşia oamenilor, se retrage în pustie, întru care şi postind 40 de zile în plâns şi post, Îl roagă pe Domnul şi zice: „Ia de la mine, Doamne, ocara nenaşterii de prunci şi defăimarea şi binevoieşte, Doamne, să mi se dea şi mie sămânţă, iar eu iarăşi o voi da, Stăpâne, bunătăţii Tale”. Astfel, aşadar, dreptul rugându-se dumnezeieştii bunăvoinţe, primeşte ceea ce râvnea cu dor: „Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit pe ei”. Pentru aceea şi pe el l-a auzit degrabă Atotmilostivul Domn, ca prin sămânţa lui să se împlinească taina cea ascunsă şi hotărâtă mai înainte de veacuri. Pentru aceea şi un înger al Domnului, fiind trimis către Ioachim, zice lui că: „A auzit Domnul rugăciunea ta şi va zămisli Ana, femeia ta, şi în toată lumea se va vesti sămânţa ta”. […]

Şi potrivit dumnezeiescului cuvânt, trei măsuri de făină, printr-un mic aluat, dospeşte toată frământătura. Aşa şi aici, prin aluatul acesta preacurat, plăsmuit de Dumnezeu, plăsmuind Plăsmuitorul frământătura, S-a amestecat şi El Însuşi, Preacuratul brutar, şi luând o parte din aceasta, a lucrat în chip minunat întreaga noastră frământătură şi compoziţie. (Cf. Matei 13, 33; Luca 13, 21). Pentru aceea şi zicea: „Eu sunt Pâinea cea Vie” (Ioan 6, 51) şi „Eu sunt Pâinea Vieţii, din care cel ce mănâncă nu va flămânzi” (Ioan 6, 35) şi celelalte.

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Omilii la Maica Domnului, traducere de Laura Enache, ediţie îngrijită de Pr. Dragoş Bahrim, Editura Doxologia, Iaşi, 2016, pp. 23-25; 27)

Nașterea Maicii Domnului: Acatistul si Canonul de rugăciune (8 septembrie)

Condac la Praznicul Naşterii Maicii Domnului

Glasul 4

Sfinţii Ioachim şi Ana din defăimarea nenaşterii de fii, iar Adam şi Eva din stricăciunea morţii au scăpat, Preacurată, prin Sfântă naşterea ta. Aceasta o prăznuieşte şi poporul tău, de vina greşelilor mântuindu-se, când striga către tine: cea stearpă naşte pe Născătoarea de Dumnezeu şi Hrănitoarea vieţii noastre.

*

Tropar la Praznicul Naşterii Maicii Domnului

Glasul 4

Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică.

1

Domnul, Cel ce locuieşte în cer, vrând să Se arate pe pământ şi să vieţuiască cu oamenii, mai întâi a pregătit loc de sălăşluirea slavei Sale, pe Preacurata Maică Să. Pentru că este obicei la împăraţi ca mai înainte să-şi pregătească, în cetatea în care vor să meargă, palatul de petrecere. Şi, precum palatele împăraţilor pământeşti se zidesc de prea înţelepţii lucrători din materiale mai scumpe, la loc mai înalt, mai frumoase şi mai desfătate decât alte locuinţe omeneşti, a trebuit a se zidi aşa şi palatul cerescului împărat al slavei.

În Legea veche, când a vrut Dumnezeu să petreacă în Ierusalim, Solomon I-a zidit Lui casă, cu prea înţeleptul lucrător Hiraam, care era meşter renumit şi plin de înţelepciune şi de ştiinţă, ca să săvârşească tot lucrul. Deci, a zidit-o din materii prime prea scumpe, din pietre alese, din lemne binemirositoare de cedru şi chiparos, care se aduceau din Liban, şi din aur curat, la un loc prea înalt, pe muntele Morea. Era prea frumoasă, căci a săpat heruvimi pe pereţi, şi nenumărate feluri de pomi şi de flori. Deci, avea şi lărgime casa aceea, ca să nu încapă cu înghesuială în ea mulţimea poporului lui Israel. Şi a venit întru ea slava Domnului în foc şi în nor. Dar nu era de ajuns casa aceea spre a cuprinde întru sine pe Dumnezeul cel neîncăput. Solomon i-a zidit Lui altă casă, dar Cel Prea Înalt nu locuieşte în biserici făcute de mâini omeneşti. „Ce casă îmi veţi zidi mie, zice Domnul, sau care este locul odihnei mele?” Deci, a binevoit, la începutul darului celui nou, a I se zidi casă, nefăcută de mână, pe Preacurată, Prea Binecuvântată Fecioara Maria. Şi de care lucrători s-a zidit casa aceea? Cu adevărat de cei prea înţelepţi, adică de însăşi înţelepciunea lui Dumnezeu, după cum zice Scriptura: „Înţelepciunea şi-a zidit ei însăşi casă”. Pentru aceasta toate cele ce se fac cu înţelepciunea lui Dumnezeu sunt fă-cute bune şi desăvârşite. Iar de vreme ce palatul cel însufleţit l-a zidit înţelepciunea lui Dumnezeu Cuvântul, spunem deci că I s-a zidit lui Dumnezeu desăvârşita casă; Prea Luminatului Împărat I s-a zidit prea luminat palat; Prea Curatului Mire I s-a pregătit cea prea curată şi neîntinată cămară; neprihănitului Mieluşel I s-a zidit cea fără de prihană sălăşluire, la care lucru Însuşi este martor credincios în cer, zicând către dânsa: „Toată eşti bună, cea de aproape a Mea, şi prihană nu este în tine”. Iar Sfântul Damaschin zice: „Toată eşti cămara Duhului, toată cetatea lui Dumnezeu şi noian de daruri, toată frumoasă, toată aproape de Dumnezeu”.

Dar din ce fel de material s-a zidit palatul acesta? Din cele cu adevărat prea scumpe; căci ca dintr-o piatră scumpă s-a născut din neamul cel împărătesc, din David, care a biruit pe Goliat prin piatră aceea ce mai înainte închipuia pe Hristos, piatra cea nepusă în praştie. Şi că din nişte lemne binemirositoare de cedru şi de chiparos, s-a născut Fecioara Născătoare de Dumnezeu din neamul arhieresc, cel ce aducea lui Dumnezeu jertfe binemirositoare. Tatăl ei, sfântul şi dreptul Ioachim, era fiul lui Varpafir cel ce-şi trăgea obârşia sa din Natan, fiul lui David, iar mama ei, sfânta şi dreapta Ana, era fiica lui Natan preotul din neamul lui Aaron. Şi era Preacurata Fecioară după tată din neam împărătesc, iar după mamă din neam arhieresc.

O, Doamne, din câte prea scumpe materii şi din ce prea cinstite neamuri s-a pregătit palatul cel însufleţit al Împăratului slavei! Şi precum în casa lui Solomon zidurile cele de piatră şi de lemn aveau mai multă cinste decât aurul cel curat cu care erau aurite; tot aşa în naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu neamurile bune, cel împărătesc şi arhieresc, s-au cinstit mai mult cu curăţia deplină a sfinţilor ei părinţi, care este mai scumpă decât tot aurul şi argintul şi mai cinstită decât pietrele cele de mult preţ. Tot lucrul pământesc nu este vrednic de cinstea ei, pentru că Preasfânta Fecioară s-a născut din curăţia părinţilor, care este mai presus decât tot neamul bun. Acest lucru îl mărturiseşte Sfântul Ioan Damaschin, vorbind aşa către sfinţii şi drepţii dumnezeieşti părinţi: „O, fericită însoţire, Ioachime şi Ano! din rodul pântecelui vostru cu adevărat fără de prihană v-aţi cunoscut!” După cuvântul Domnului: (r)Din rodurile lor îi veţi cunoaşte pe dînşii. Aţi rânduit viaţa voastră precum a fost plăcut lui Dumnezeu. Pentru că vieţuind în curăţie şi cuvioşie aţi răsărit vistieria fecioriei, pe Fecioara aceea ce a fost mai înainte de naştere fecioară, cu mintea, cu sufletul şi după naştere fecioară şi totdeauna fecioară, cu mintea, cu sufletul şi trupul de-a pururea feciorind.

Deci, se cădea ca fecioria cea născută pe sine din curăţie să se aducă trupeşte pe sine însăşi luminii celei uneia născute. O, doime a cinstitelor turturele cuvântătoare, Ioachime şi Ano! Voi, păzind fireasca lege cu curăţie, v-aţi învrednicit celor mai presus de fire daruri dumnezeieşti, pentru că pe Fecioară, dumnezeiasca Maică, voi vieţuind cu dreaptă credinţă şi cu cuvioşie, în omenească fire aţi născut, aţi odrăslit pe cea mai înaltă decât îngerii, pe fiica aceea ce şi pe îngeri acum stăpâneşte. O, prea frumoasă şi prea dulce fiică! O, crinule, cel ce ai crescut în mijlocul spinilor, fiind din rădăcină împărătească cea de bun neam! Prin tine împărăţia cu preoţia s-au îmbogăţit!”

Cu aceste cuvinte, Sfântul Ioan Damaschin arată din ce fel de părinţi s-a născut dumnezeiasca Maică, din cât de scumpe materii s-a pregătit palatul Împăratului ceresc. În ce fel de loc s-a dospit acest aluat însufleţit? Cu adevărat în cel preaînalt, pentru că Biserica dă o mărturie ca aceasta despre dânsa: „Cu adevărat eşti Fecioară curată mai presus decât toate”. Însă nu cu înălţimea locului, ci cu a bunătăţilor şi cu a darurilor dumnezeieşti, pentru că locul unde s-a născut prea Binecuvântată Fecioară era o cetate mică în pământul Galileei, care se numeşte Nazaret (Despre casa lui Ioachim şi Anei, după multă cercetare, n-am putut să aflăm, lămurit, unde a fost. Am găsit scris în unele locuri că a fost în Ierusalim, iar în aceste cărţi scrie că în Nazaret, şi nedumerirea a rămas tot nedumerire), sub Capernaum, cetatea cea mare, aflându-se neslăvită şi necinstită şi locuitorii ei defăimaţi. Mai apoi şi pentru Hristos s-a zis: „Din Nazaret oare poate să iasă ceva bun?” Iar Domnul, „Cel ce petrece întru cele înalte şi spre cei smeriţi priveşte”, a binevoit să se nască Preacurata Maică Să, nu în Capernaumul cel ce prin mândrie până la cer se înălţase, ci în smeritul Nazaret, arătând că tot ce este între oameni înalt este urâciune înaintea lui Dumnezeu, iar ceea ce este trecut de dânşii cu vederea şi defăimat, aceea la Dânsul este înalt şi cinstit. La aceasta se mai poate adăuga că din singur numele de Nazaret să se arate înălţimea bunătăţilor Preacuratei Fecioare. Precum prin naşterea Sa în Betleem, care se tâlcuieşte „casa pîinei”, a închipuit cu taină că El este pâinea cea coborâta din cer spre însufleţirea şi întărirea lumii, aşa şi în naşterea Preacuratei Maicii Sale în Naza-ret, arată cele înalte pentru că Nazaretul se tâlcuieşte „înflorit, sfinţit şi deosebit de cele pământeşti, încununat şi păzit”.

Toate acestea se arată luminos întru Preacurata Fecioară, pentru că ea este floarea ce a răsărit din pomul cel uscat, din pântecele cel neroditor şi sterp şi a înnoit firea noastră cea uscată; floarea cea neveştejită, care înfloreşte pururea prin feciorie, floarea cea cu bun miros care a născut mirosul cel frumos, pe singur Împăratul; floarea care a adus rod pe Hristos Domnul, ceea ce singură a răsărit mărul cel cu bun miros; este sfinţită cu darul Sfântului Duh, cel ce a venit spre dânsa şi a umbrit-o. Şi este mai sfântă decât toţi sfinţii, pentru că a născut pe Cuvântul, cel mai sfânt decât toţi sfinţii. Ea este deosebită de păcătoşii pământeşti, căci nici un păcat în toată viaţa sa n-a cunoscut.
Toţi cu David grăiesc: „Fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea”. Numai singură aceea grăieşte: „Fără de nelegiuire am alergat şi v-am îndreptat”, pentru că ea este îndreptarea oamenilor, nu numai nefăcând păcatul, ci şi pe păcătoşi abătându-i de la lucrurile cele rele, aşa cum zice Biserica spre dânsa: „Bucură-te, ceea ce curăţeşti lucrurile cele spurcate”. Ea este încununată cu slavă şi cu cinste. Încununată cu slavă, că din împărăteasca rădăcină a răsărit, încununată cu cinste, că din arhiereasca seminţie a crescut. Încununată cu slavă, că din cei curaţi şi drepţi născători a odrăslit; încununată cu cinste, ca cea cinstită prin bunavestire şi slujire a arhanghelului; încununată cu slavă ca o maică a lui Dumnezeu. Că ce este oare mai slăvit decât a naşte pe Dumnezeu? Încununată cu cinste, ca cea pururea fecioară; căci ce este mai cinstită decât aceasta, ca şi după naştere a fi fecioară? Încununată cu slavă cea mai slăvită decât serafimii, care ca un serafim a iubit pe Dumnezeu; încununată cu cinste, cea mai cinstită decât heruvimii, ca ceea ce pe heruvimi cu înţelepciunea şi cu cunoştinţa cea dumnezeiască i-a covârşit. „Iar slavă, cinste şi pace se cuvine tot omului care face binele”, zice apostolul. Şi cine din pămînteni s-a aflat lucrător de bunătăţi mai bun decât Preacurata Fecioară? Toate poruncile Domnului le-a păzit, toată voia Lui a făcut-o, toate cuvintele Lui le-a luat în minte, toate graiurile Lui le-a ascuns în inima sa, toate lucrurile cele de milostivire le-a arătat celor de aproape. Deci, cu vrednicie s-a încoronat ca o lucrătoare a tuturor faptelor bune. Este încă şi păzită, că vistieria curăţiei sale fecioreşti o păzea cu străşnicie, încât nici îngerului nu voia să o încredinţeze, pentru că, văzând pe înger, s-a tulburat de cuvântul lui şi gândea în ce chip va fi acea închinare?

Toate acestea Nazaretul, prin numirea sa, le-a arătat a fi în Preacurata Fecioară şi cine nu va zice că palatul acesta înalt al lui Hristos, cu bunătăţile şi dumnezeieştile daruri nu este foarte înăl-ţat? Înaltă este, că din cer s-a dăruit, deşi pe pământ din pământeni s-a născut. Din cer, că precum zic unii din gânditorii de Dumnezeu, arhanghelul Gavriil, cel ce a binevestit lui Zaharia naşterea lui Ioan, acelaşi a binevestit lui Ioachim şi Anei zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, acela a adus din cer şi numele ei cel prea binecuvântat zicând către maica cea neroditoare: „Ano, Ano, vei naşte pe fiica cea prea binecuvântată şi se va chema numele ei Maria”.

Drept aceea fără îndoială poate să se numească cetate sfântă, Ierusalim nou, pogorât din cer de la Dumnezeu şi locaş al lui Dumnezeu între oameni. Înalt este lăcaşul lui Dumnezeu, că mai presus de serafimi s-a înălţat, născând pe Împăratul Hristos. „O, înălţime, cu anevoie de suit de gândurile omeneşti!”

Dar ce fel de frumuseţe are Fecioara Maria, palatul cel dumnezeiesc al lui Hristos, să ascultăm pe acelaşi Ioan Damaschin, care zice aşa: „S-a adus lui Dumnezeu, Împăratul tuturor, îmbrăcată cu bună podoabă a faptelor bune, ca şi cu o haină de aur şi înfrumuseţată cu darul Duhului Sfânt, a cărei slavă este înăuntru. Că precum la toată femeia, bărbatul este slava ei cea din afară, aşa sla-vă Născătoarei de Dumnezeu este înăuntru, adică rodul pântecelui ei”. Şi iar zice acelaşi: „Fecioară de Dumnezeu dăruită, biserică sfântă a lui Dumnezeu, pe care acel începător de lume, Solomon, a zidit-o, şi în dânsa a pietruit, nu cu aur împodobită, nici cu pietre neînsufleţite, ci, în loc de aur, strălucind cu Duhul, iar în loc de pietre scumpe, avându-l pe Hristos mărgăritarul cel de mult preţ”. O podoabă ca aceasta este înfrumuseţarea palatului acestuia, mult mai frumoasă decât ceea ce a fost în biserica lui Solomon, în care se vedeau închipuite asemănări de heruvimi, de pomi şi de flori. Dar şi în această însufleţită biserică, în Preacurata Fecioară, se văd arătate chipuri de heruvimi, căci viţa sa cea de heruvim nu numai s-a asemănat heruvimilor, dar i-a şi întrecut.
Dacă Biserica a obişnuit a-i numi heruvimi pe alţi sfinţi, cântând: „Ce vă vom numi pe voi, sfinţilor? Heruvimi, că întru voi s-a odihnit Hristos”, cu atât cu cât mai ales Fecioara Născătoarea de Dumnezeu este heruvim, în care s-a odihnit trupeşte Hristos şi pe mâinile ei cele preacurate a şezut Dumnezeu ca pe un scaun: „scaun de heruvimi, fecioară”. A închipuit în sine şi asemănările pomilor celor bine roditori, făcându-se, duhovniceşte, măslin roditor în casa lui Dumnezeu şi finic înfloritor. Pentru aceasta acum se numeşte mlădiţa de viaţă purtătoare, Biserică cântând aşa: „Din cea neroditoare rădăcină, mlădiţă de viaţă purtătoare ne-a odrăslit nouă pe Maică Să, Dumnezeul minunilor”. Deci, acestea toate se grăiesc pentru frumuseţele ei cele duhovniceşti. Dar, pe lângă acestea, şi de cele trupeşti nu era lipsită, după cum adeveresc mulţi dascăli bisericeşti, că în toată partea cea de sub soare n-a fost şi nu va fi fecioară aşa de frumoasă, precum a fost Fecioara Născătoare de Dumnezeu, pe care, Sfântul Dionisie Areopagitul, văzând-o, voia să o numească Dumnezeu, de nu ar fi ştiut pe Dumnezeu cel născut dintr-însa. Pentru că dumnezeiescul dar de care era plină strălucea din prealuminată faţa ei. Un palat ca acesta înainte şi-a gătit Lui pe pământ, Împăratul cel ceresc frumos cu sufletul şi cu trupul, ca o mireasă împodobită bărbatului său. Dar încă şi desfătat: „Pântecele ei mai desfătat decât cerurile l-au lucrat”. Şi au încăput întru dânsa Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu.
Cea desfătată sălăşluire a Cuvântului, Preacurata Fecioară, nu numai lui Dumnezeu Cuvântul, ca unui împărat este desfătată, ci şi nouă, robilor celor ce alergăm către Dumnezeu, Cel ce S-a sălăşluit într-însa. Pe Dumnezeu L-a încăput în pântece, iar pe noi ne înca-pe în a sa milostivire. Vasul cel ales, Sfântul Apostol Pavel, pornindu-se spre milostivire, zicea către iubiţii săi: „Inima noastră s-a lărgit, aveţi loc destul întru noi”. Dar, la care din sfinţi poate să se găsească milostivirea aşa de desfătată spre încăpere tuturor, pre-cum, după Dumnezeu, a Mariei? Că încape aicea atât cel curat, după cum şi păcătosului iarăşi nu-i este strâmt aici. Acolo cel pocăit are locul său şi disperatul asemenea cu cel nepocăit. Ca şi în co-rabia lui Noe neoprită, nu numai celor curate, ci şi vietăţilor celor necurate se află scăpare.
Întru a ei milostivire toţi cei scârbiţi, năpăstuiţi, flămânzi, învi-foraţi şi bolnavi află loc de ajuns, pentru că nu ştie să fie nemi-lostivă cea al cărei pântece ne-a născut nouă pe prea Bunul Dumnezeu. Mulţi străjeri înarmaţi păzesc palatele împăraţilor pă-mînteşti şi nu dau voie tuturor ce voiesc să intre într-însele, ci îi opresc şi îi întreabă de unde şi la ce vin. Iar palatul lui Hristos cel însufleţit, deşi este înconjurat de heruvimi şi de serafimi şi de nenumărate cete ale îngerilor şi ale tuturor sfinţilor, la uşa milostivirii îndurărilor ei nimenea nu opreşte pe cela ce va să intre. Nu-i opresc străjerii, nu-i gonesc ostaşii, nici la ce vin nu-i întreabă, ci fără de apărare intră cu rugăciunea, şi primeşte dar spre cererea cea de folos.
Drept aceea să alergăm la milostivirea celei ce s-a născut din pântece neroditor, dându-i ei o închinăciune ca aceasta: „Bucură-te, palatul cel cu totul fără de prihană al Împăratului tuturor! Bucură-te, sălăşluirea lui Dumnezeu, Cuvântului, căreia, şi ţie, fiicei părintelui, Maicii Fiului, miresei Sfântului Duh, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh de la noi cei din ţarină, să fie cinste şi slavă în veci”. Amin.

21314517_301328700335903_3751395560198298123_n

Acatistul Nașterii Maicii Domnului (8 Septembrie)

Troparul, glasul al 4-lea

Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea, că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos, Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul a dat binecuvântare și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.

Condac 1:

Astăzi ușa vieții se deschide, astăzi raza Soarelui celui înțelegător răsa-re, astăzi Maica bucuriei se naște spre mântuirea a toată lumea. Veseliți-vă popoare și vă bucurați și cu credință, din inimă lăudați-o așa: Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mân-tuirea a toată lumea!

Icos 1:

Soborul îngeresc și neamul omenesc astăzi după cuviință să se veselească, pentru că Eva cea tainică în lume vine și nădejdea așteptării lui Adam se împlinește. Pe care toți lăudând-o, așa să-i zicem:
Bucură-te, că viața și bucuria prin tine lumii se va trimite;
Bucură-te, steaua dimineții cea înțelegătoare;
Bucură-te, steaua darului care vestești venirea în lume a veșnicului Soare;
Bucură-te, dimineață și zori care aduci lumii veșnică nemurire;
Bucură-te, chemarea înapoi a celor ce de rai s-au înstrăinat;
Bucură-te, chemarea înapoi a celor pe care șarpele i-a înșelat;
Bucură-te, cămară a tainelor mântuirii neamului omenesc;
Bucură-te, floarea milei și a îndurării Părintelui ceresc;
Bucură-te, odor ales de Dumnezeu și slava fecioriei;
Bucură-te, sălașul cel cuvântător și cămara cea sfântă a bucuriei;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 2:

Adam și Eva să se veselească împreună cu tot neamul omenesc, căci împăcarea lui Dumnezeu cu oamenii s-a apropiat și Maica milei la noi a sosit; pentru care, slavă dăm lui Dumnezeu așa: Aliluia!

Icos 2:

Adam, cu taină la început, pe femeie cu numele vieții a numit-o, că la plinirea vremii prin Eva cea tainică și duhovnicească, viața lumii s-a înnoit și bucuria în locul întristării a răsărit; pe care cu credință, din inimă o lăudăm așa:
Bucură-te, răsăritul cel gândit al Soarelui celui neînserat;
Bucură-te, revărsarea bucuriei care ai alungat întristarea;
Bucură-te, roua milostivirii lui Dumnezeu, prin care arșița păcatului se răcorește;
Bucură-te, roua cea de viață aducătoare, prin care roua morții se tămăduiește;
Bucură-te, lăcaș prea sfânt și raiul cel gândit al desfătării;
Bucură-te, fântâna darurilor și izvor al mângâierii;
Bucură-te, stâlparea cea înțelegătoare din rădăcină împărătească;
Bucură-te, floare duhovnicească din sămânță arhierească;
Bucură-te, Sfânta Sfintelor cea preaaleasă;
Bucură-te, Sfânta Sfintelor și scară cerească;
Bucură-te, raiule cu totul înflorit;
Bucură-te, raiule cuvântător și prea împodobit;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 3:

Bucurie a luat de la Dumnezeu Ana pentru nașterea lui Samuil, dar și mai mare a fost bucuria dumnezeieștilor Părinți pentru nașterea ta, Preasfântă Fecioară. Pentru care, slavă și mulțumită din toată inima au adus lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icos 3:

După îndelungată vreme de nerodire și de mâhnire a dumnezeiștilor tăi părinți, ca un soare prea frumos ai răsărit și noaptea întristărilor ai risi-pit-o prin nașterea ta, și bucurie la toată lumea ai vestit. Pentru care cu smerenie și cu umilință te lăudăm așa:
Bucură-te, că nașterea ta îngerul Domnului a vestit-o;
Bucură-te, că numele tău de înger s-a proorocit;
Bucură-te, că la nașterea ta cerul și pământul s-a bucurat;
Bucură-te, că numele de Maria, ca taină de la Dumnezeu ți s-a dat;
Bucură-te, că cele cinci slove ale numelui tău, pe unele din darurile tale le-a arătat;
Bucură-te, că tu cu fecioria și cu proorocia ai covârșit-o pe Maria;
Bucură-te, căci cu milostenia și cu smerenia ai strălucit mai mult ca Abigail;
Bucură-te, că frumusețea Rahilei ai întrecut-o fără de asemănare;
Bucură-te, că frumusețea Rahilei s-a deosebit de a ta, ca a lunii de soare;
Bucură-te, că pe Iudita cea înțeleaptă, cu înțelepciunea ai întrecut-o;
Bucură-te, că pe Ana, mama lui Samuel, ai covârșit-o prin moartea cea gânditoare;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 4:

Să se bucure Isaia Proorocul cu bucurie mare că iată, semnul bucuriei în lume a strălucit și Fecioara Maria, Maica lui Emanuel, la noi a sosit; de a cărui venire, cerul și pământul se bucură și împreună cu noi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Înaintea Soarelui Dreptății, steaua dimineții celei duhovnicești a răsărit și raza zilei celei de taină nouă ne-a strălucit. Veseliți-vă popoare și vă bucurați și pe dumnezeiasca Pruncă ce s-a născut, cu bucurie mare să o lăudăm așa:
Bucură-te Preasfântă, dumnezeiască Pruncă, și odor prea cinstit;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, cea care la noi ai sosit;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, pe care mai înainte, cu duhul, proorocii te-au văzut;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, ceea ce te-ai născut spre mântuirea lumii;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, ceea ce din pântece neroditor ai răsărit;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, căci prin a ta naștere a venit în lume mila lui Dumnezeu;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, prin care sosește împăcarea cu Dumnezeu în lume;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, de a cărei naștere se veselește toată lumea;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, ceea ce ai izgonit întristarea cea veche din lume;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, ceea ce prin nașterea ta ne izbăvești de osândă;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, ce înlături de la ușa Edenului sabia cea de foc păzitoare;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, cea care ne aduci iarăși desfătarea raiului;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 5:

Nazaretul cel mic și nebăgat în seamă, să se veselească și să se bucure, căci cu slavă și cu cinste s-a îmbrăcat prin nașterea ta, Pruncă a lui Dumnezeu, Maria, pe care toate neamurile te laudă și cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Înflorit și sfințit tâlcuindu-se Nazaretul, cu taină pe tine te-au arătat Fecioară, cea înflorită cu frumusețea fără de asemănare și împodobită cu felurimea darurilor Prea Sfântului Duh. De a ta gândită și simțită frumusețe foarte minunându-ne, cu nevrednicie îndrăznim a te lăuda așa:
Bucură-te, floarea darurilor cea înflorită și frumusețea cea fără asemănare;
Bucură-te, Fecioara cea împodobită cu sfințenia nemuritoare;
Bucură-te, floare care din tulpină uscată ai înflorit;
Bucură-te, ceea ce cu darurile Preasfântului Duh ai înflorit;
Bucură-te, floarea care ai covârșit toate florile raiului cu frumusețea ta;
Bucură-te, floarea darurilor cea prea aleasă;
Bucură-te, Fecioară peste care Duhul lui Dumnezeu s-a odihnit;
Bucură-te, Fecioară preasfântă și preafrumoasă;
Bucură-te, floare duhovnicească, cea care ai împodobit pământul;
Bucură-te, Fecioară care ai fost aleasă de Mirele-Cuvântul;
Bucură-te, floare care cu slavă nemuritoare pururea înflorești;
Bucură-te, Fecioară ceea ce covârșești cu frumusețea cea duhovnicească cerurile;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 6:

Porumbița lui Noe oarecând, semn spre încetarea potopului a adus în corabie, iar tu, porumbiță cuvântătoare născându-te astăzi, semnul milei și al milostivirii lui Dumnezeu îl aduci în lume. Pentru aceasta toți ne bucurăm și pe Dumnezeu Îl lăudăm, cântând: Aliluia!

Icos 6:

Pe tine, porumbița lui Dumnezeu, văzându-te sosind la noi, frica poto-pului păcatelor ne părăsește, căci toată lumea prin nașterea ta se izbăvește de osândă, pentru care cu bucurie te lăudăm:
Bucură-te, porumbiță a lui Dumnezeu care la noi astăzi ai sosit;
Bucură-te, porumbița darului, care ai vestit încetarea morții păcatului;
Bucură-te, porumbiță de aur cu totul preastrălucită;
Bucură-te, porumbiță duhovnicească și preasfințită;
Bucură-te, porumbiță cuvântătoare și preafrumoasă;
Bucură-te, porumbiță prea sfântă și preaaleasă;
Bucură-te, porumbiță prin care lumea s-a izbăvit de întristare;
Bucură-te, porumbiță prin care ne-am izbăvit de rana morții;
Bucură-te, porumbiță peste care Duhul Sfânt a venit;
Bucură-te, porumbiță pe care puterea Celui Preaînalt te-a umbrit;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 7:

Avraam Patriarhul și Sara, s-au slăvit de demult pentru nașterea lui Isaac. Dar, Preacurată Fecioară, cu cât este slava ta mai înaltă decât a lui Isaac, cu cât slava dumnezeieștilor tăi părinți a covârșit pe cea a lui Avraam? Pentru care, slavă se cuvine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Scara lui Iacob, pre tine Preasfântă Fecioară te-a închipuit, căci pe aceea îngerii s-au văzut suindu-se și pogorându-se; iar prin tine, scara cea înțelegătoare, Ziditorul îngerilor până la noi S-a pogorât și firea noastră prin tine s-a suit de-a dreapta Tatălui; pentru care te lăudăm așa:
Bucură-te, scară duhovnicească pe care Dumnezeu până la noi S-a pogorât;
Bucură-te, scară înțelegătoare, prin care cerul și pământul s-au unit;
Bucură-te, scară de taină care de la pământ ne-ai ridicat;
Bucură-te, scara cea tainică care pe cer te-ai rezemat;
Bucură-te, scara lui Dumnezeu cea preaminunată;
Bucură-te, scara cerului cea prea înfricoșată;
Bucură-te, scară gândită a tainelor mântuirii;
Bucură-te, scară gândită spre desăvârșire;
Bucură-te, scară prin care s-a pogorât la noi mila lui Dumnezeu și îndurarea;
Bucură-te, scară prin care noi ne suim la Dumnezeu și luăm iertare;
Bucură-te, scară vie care toate treptele duhovnicești ți le-ai agonisit;
Bucură-te, scara Duhului prin care firea oamenilor până la cer s-a suit;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 8:

Preafericiții tăi părinți, Ioachim și Ana, după a lor făgăduință, dar sfânt, cu totul fără prihană te-au adus pre tine lui Dumnezeu și tuturor oamenilor; copilă a darurilor, adusă ai fost Lui în Biserică și ca un serafim ai iubit pe Dumnezeu și ca un înger Îl lăudai pe El, cântând așa: Aliluia!

Icos 8:

Viețuirea ta în Sfânta Sfintelor, Preasfântă Fecioară, a fost asemenea îngerilor lui Dumnezeu, căci tu pururea spre Dumnezeu cu privirile minții erai și în slavoslovia Lui pururea zăboveai; pentru care și noi smeriții te lăudăm:
Bucură-te, căci cu ochii minții de-a pururea înaintea ta pe Dumnezeu ai văzut;
Bucură-te, căci cu vederea slavei Lui pe Moise l-ai întrecut;
Bucură-te, căci gura ta cea de gând spre Domnul pururea o deschideai;
Bucură-te, căci din gura ta cea de gând, pe Duhul Sfânt pururea Îl trăgeai;
Bucură-te, căci prin tăcerea ta cea de gând ai stăruit în luarea aminte;
Bucură-te, căci prin tăcerea ta cea de gând de Duhul Sfânt te-ai luminat;
Bucură-te, căci cu smerenia cea preaînaltă te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, că prin smerenia ta, spre tine Domnul a căutat;
Bucură-te, căci prin adâncimea smereniei tale, cu înălțime de slavă și de dar te-ai încununat;
Bucură-te, că în Sfânta Sfintelor, Arhanghelul Gavriil trimis a fost spre a-ți vesti;
Bucură-te, că de la dumnezeiescul Arhanghel ai primit veste de bucurie;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 9:

Prin cuvânt ai zămislit pe Cuvântul și L-ai născut mai presus de firea nașterii. Drept aceea, toate neamurile te fericesc, iar Cuvântul Cel întrupat din tine aude cântare: Aliluia!

Icos 9:

Cortul lui Moisi cu meșteșug cercând s-a împodobit, iar tu, Preasfântă Fecioară, cort sfânt și înțelegător spre încăperea lui Dumnezeu Cel necuprins te-ai făcut și întru tine L-ai încăput, pentru care te lăudăm:
Bucură-te, cort al Legii Darului preafrumos lucrat;
Bucură-te, chivot al lui Dumnezeu preaînfrumusețat;
Bucură-te, chivot viu și de mână neîmpletit;
Bucură-te, chivot prea luminat și preasfințit;
Bucură-te, cort pe care Arhiereul arhiereilor l-a sfințit;
Bucură-te, cort pe care slava lui Dumnezeu l-a acoperit;
Bucură-te, cort care ai purtat întru tine pe Dătătorul Legii;
Bucură-te cort întru care Arhiereul Cel Mare a intrat;
Bucură-te, cort care spre sfințirea și mântuirea lumii te-ai făcut;
Bucură-te, cort care pe Dumnezeu în tine L-ai încăput;
Bucură-te, cort cel cu frumusețe duhovnicească împodobit;
Bucură-te, cort viu și înțelegător întru care Cuvântul a locuit;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 10:

Împăratul Solomon, biserică prea frumoasă lui Dumnezeu a zidit, iar Împăratul cerului și al pământului pe tine, Preasfântă Fecioară, biserică vie și înțelegătoare spre a Sa sălășluire te-a pregătit. Pentru care, toate popoarele prin tine Îl lăudăm și-I cântăm laudă: Aliluia!

Icos 10:

Adusu-te-ai pre tine lui Dumnezeu ca o haină de aur cu toată podoaba faptelor bune împodobită și ca o biserică vie și înțelegătoare a cărei fru-musețe gândită pe ceruri le-a întrecut; iar cetele îngerilor mult minunân-du-se, pe tine te laudă:
Bucură-te, biserică mai desfătată decât cerurile;
Bucură-te, biserică preasfântă și înfrumusețată;
Bucură-te, biserică în care a încăput Dumnezeu;
Bucură-te, biserică prea împodobită care pe biserica lui Solomon ai înfrumusețat-o;
Bucură-te, biserică a cărei slavă dinlăuntru strălucește;
Bucură-te, biserică înțelegătoare întru care Dumnezeu se odihnește;
Bucură-te, biserică însuflețită și cuvântătoare;
Bucură-te, biserică întru care pururea luminează neînseratul Soare;
Bucură-te, biserică mai înaltă decât cerurile;
Bucură-te, biserică a Preasfântului Duh, cea prea luminată;
Bucură-te, căci cu darurile Sfântului Duh strălucești foarte;
Bucură-te, biserica milei și a milostivirii, care pe toți îi adăpostești;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 11:

Mai înainte te-a văzut pre tine, Sfântă Fecioară, dumnezeiescul Prooroc Iezechil, ca pe o ușă încuiată și pecetluită cu Duhul, prin care a intrat și a ieșit Hristos-Dumnezeu, nestricând pecețile fecioriei tale, pe Care Îl lăudăm și Îi cântăm : Aliluia!

Icos 11:

Prin tine, ușa vieții celei de taină, a venit în lume Mântuitorul și ușile cerului s-au deschis pentru toți cei ce vor crede în El și pre tine te vor avea mijlocitoare prea bună; pentru care te lăudăm așa:
Bucură-te, ușa lui Dumnezeu prin care Viața a intrat;
Bucură-te, ușa cea înțelegătoare a cerescului Împărat;
Bucură-te, ușă prin care mila și iertarea pentru noi a venit;
Bucură-te, ușa raiului celui prea sfințit;
Bucură-te, ușa luminii și a bucuriei;
Bucură-te, ușa cea pecetluită a fecioriei;
Bucură-te, ușa împărăției cerurilor cea preafrumoasă;
Bucură-te, ușa mântuirii cea prea aleasă;
Bucură-te, ușa vieții și a îndurării;
Bucură-te, ușa milei și a mângâierii;
Bucură-te, ușa gândită a slavei celei nemuritoare;
Bucură-te, ușa darului, prin care a venit în lume Mântuitorul Soare;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 12:

David Proorocul și împăratul, după cuviință să se bucure, că din neamul lui pre pământ vlăstar prea sfânt a răsărit, care Rodul vieții, prin Duhul Sfânt îl va aduce în lume; pe Care îngerii și oamenii Îl laudă și Îi cântă: Aliluia!

Icos 12:

Dumnezeiescul Părinte David, pe tine mai înainte te-a văzut, prin Duhul Cel Sfânt, ca pe o Împărăteasă a cerului și a pământului, stând de-a dreapta lui Dumnezeu, îmbrăcată în haină aurită și împodobită, pe care, noi smeriții robii tăi, cu credință din inimă te lăudăm:
Bucură-te, Împărăteasa cerului și a pământului;
Bucură-te, Împărăteasa cerului cea prea slăvită;
Bucură-te, Împărăteasa cea fără de asemănare, mai slăvită decât Serafimii;
Bucură-te, Împărăteasa îngerilor și a tuturor cetelor celor înțelegătoare;
Bucură-te, Împărăteasă preasfântă și preafrumoasă;
Bucură-te, Împărăteasă prea bună și preaaleasă;
Bucură-te, Împărăteasa cea împodobită cu haină de aur ceresc;
Bucură-te, Împărăteasa cea cu frumusețe duhovnicească împodobită;
Bucură-te, Împărăteasa zilei, care în ziua judecății celei de apoi, vei sta lângă divanul cel de fulger;
Bucură-te, Împărăteasă prea îndurată, care la vremea judecății celei de apoi, mare îndrăzneală către Judecătorul vei avea;
Bucură-te, Împărăteasă preamilostivă și preafolositoare;
Bucură-te, Împărăteasă preamilostivă, nădejdea prea ticălosului meu suflet la judecata cea viitoare;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 13:

O, Preacurată și Preasfântă, dumnezeiască Pruncă Maria, care te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea, ascultă rugăciunile nevrednicilor robilor tăi, care cu credință și cu evlavie, din inimă lăudăm nașterea ta cea prea cinstită și cerem prin tine, de la Dumnezeu, iertare păcatelor noastre, pace și mare milă, cântându-I: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi și Condacul 1

Icos 1:

Soborul îngeresc și neamul omenesc astăzi după cuviință să se veselească, pentru că Eva cea tainică în lume vine și nădejdea așteptării lui Adam se împlinește. Pe care toți lăudând-o, așa să-i zicem:
Bucură-te, că viața și bucuria prin tine lumii se va trimite;
Bucură-te, steaua dimineții cea înțelegătoare;
Bucură-te, steaua darului care vestești venirea în lume a veșnicului Soare;
Bucură-te, dimineață și zori care aduci lumii veșnică nemurire;
Bucură-te, chemarea înapoi a celor ce de rai s-au înstrăinat;
Bucură-te, chemarea înapoi a celor pe care șarpele i-a înșelat;
Bucură-te, cămară a tainelor mântuirii neamului omenesc;
Bucură-te, floarea milei și a îndurării Părintelui ceresc;
Bucură-te, odor ales de Dumnezeu și slava fecioriei;
Bucură-te, sălașul cel cuvântător și cămara cea sfântă a bucuriei;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 1:

Astăzi ușa vieții se deschide, astăzi raza Soarelui celui înțelegător răsa-re, astăzi Maica bucuriei se naște spre mântuirea a toată lumea. Veseliți-vă popoare și vă bucurați și cu credință, din inimă lăudați-o așa: Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mân-tuirea a toată lumea!

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Preacurată și Preanevinovată dumnezeiască Pruncă și Fecioară Maria, care te-ai născut din părinți drepți și fără prihană, spre bucuria și mântuirea a toată lumea. O, Preasfântă Fecioară, floarea firii omenești, preafrumoasă și preaînțeleaptă, care din tulpină uscată și neroditoare ai răsărit și care, prin a ta naștere, întristarea preafericiților tăi părinți și a toată lumea ai risipit-o; nu ne lăsa pe noi, păcătoșii și nevrednicii, care întru întristări și scârbe ne aflăm din pricina păcatelor noastre.
O, roadă preasfințită a rugăciunii și a înfrânării, ascultă rugăciunea neputincioșilor robilor tăi și, cu darul preasfintelor tale rugăciuni, ajută-ne nouă și ne învață a ne ruga Lui Dumnezeu din inimă, fără de răspândire și fără de formă.
Pe tine, chemarea lui Adam celui căzut, te rugăm să mijlocești pentru noi către Dumnezeu, ca să ne cheme cu darul Său la adevărata pocăință. Pe tine, Maica bucuriei, te rugăm, veselește cu darul tău sufletele noastre cele mâhnite și cuprinse de întristare. Tu, Maica Luminii, mijlocește la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea minților și a inimilor noastre.
Tu, raiule cuvântător, ajută-ne cu darul rugăciunilor tale să ne curățim de intinăciunea păcatelor noastre, ca să ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel însuflețit al Cuvântului, ajută-ne nouă să vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasa cea Preasfântă și cu totul fără de prihană a Lui Dumnezeu, ajută-ne ca să vedem și noi, cei neputincioși, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului și Maica celor întâi-născuți. Tu, căruță Luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei, care de-a pururea este strălucitoare celor drepți și sfinți.
Tu, norul cel în chipul porfirei cu raze de aur, umbrește-ne pe noi de acea fierbințeală a poftelor trupești și de aprinderea mâniei și a iuțimii. Pe tine, ceea ce ești starea fulgerului dumnezeirii și raza cea strălucită a Soarelui celui de gând, te rugăm, luminează-ne cu darul tău, ca să nu uităm că și noi suntem biserici ale Lui Dumnezeu și să nu întristăm cu păcatele noastre Duhul Lui Dumnezeu, Care locuiește în noi.
Tu, noian al darurilor celor duhovnicești, ajută-ne să dobândim și noi, nevrednicii, darul Lui Dumnezeu în veacul de acum și în cel viitor. Tu, sălaș al Duhului Sfânt, mijlocește cu darul tău la Dumnezeu, ca inima curată să zidească în noi și cu duh drept să înnoiască cele dinlăuntru ale noastre.
Pe tine, Maica îndurării și a mângâierii, te rugăm, cu adâncă umilință a inimii, să stai lângă noi în ceasul cel mai de pe urma al vieții noastre, ca să ne ajuți și să ne mângâi sufletele în vremea despărțirii de acest trup stricăcios și de veacul acesta trecător. Pe tine, porumbiță înțelegătoare cu aripi de aur și cu străluciri de fulger, te rugăm din toată inima să călătorești cu noi până ce vom trece toate vămile cele înfricoșătoare ale văzduhului și toată puterea întunericului celui de sub cer.
Pe tine, ușa vieții, a luminii și a bucuriei, te rugăm să ne ajuți să intrăm pe porțile cele sfinte ale Împărăției cerurilor și să ajungem, cu darul prea-sfintelor și preaputernicelor tale rugăciuni, la lumina veseliei celei neasemănate și neapropiate.
Pe tine, Împărăteasa cerului și a pământului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi și care ai născut pe Ziditorul Serafimilor și i-ai întrecut întru cinstire pe Heruvimi, te rugăm, noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, să stai aproape de sufletele noastre în ziua cea mare și înfricoșătoare a Judecății de apoi și să îmblânzești mânia cea sfântă și dreaptă a Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca să miluiască și să mântuiască sufletele noastre.Amin.

2

Canon de rugăciune la Praznicul Naşterii Maicii Domnului (1)

Tropar la Praznicul Naşterii Maicii Domnului, glasul al 4-lea:

Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul: Veniţi, popoare, să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a preamărit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Veniţi, credincioşii, cu Duh Dumnezeiesc bucurându-ne, să cinstim cu cântări pe Ceea ce a răsărit astăzi din cea stearpă, spre mântuirea oamenilor, pe pururea Fecioara Prunca.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te, Curată Maică şi Slujitoarea lui Hristos Dumnezeu, Ceea ce eşti Solitoarea fericirii celei din început a neamului omenesc. Pe tine toţi după vrednicie cu cântări te mărim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Podul vieţii se naşte astăzi, prin care oamenii câştigând ridicare din căderea iadului, pe Hristos Dătătorul de viaţă cu laude Îl slăvesc.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul; şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fără prihană vieţuind lui Dumnezeu, aţi născut mântuirea tuturor, de Dumnezeu gânditori părinţi ai Celei ce a născut pe Ziditorul şi Dumnezeul nostru.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Domnul Cel Ce izvorăşte viaţă tuturor, a binevoit ca din cea stearpă să se nască Fecioara, întru care a primit a Se sălăşlui, păzind-o după naştere Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Ceea ce este rodul Anei, pe Maria care a născut Strugurele Cel de viaţă Purtător, ca pe Născătoarea de Dumnezeu şi Folositoare şi Ajutătoare tuturor, astăzi să o lăudăm.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Auzit-am, Doamne, Glasul rânduielii Tale şi Te-am preamărit pe Tine, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Doamne, Care ai dat tuturor pe Ceea ce Te-a născut pe Tine Liman de mântuire credincioşilor, pe Tine Te lăudăm.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine Dumnezeiască Mireasă te-a arătat Hristos Laudă şi Întărire, tuturor celor ce laudă cu credinţă Taina ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce nu ştii de nuntă, Stăpână, prin rugăciunile tale, fiind curăţiţi de greşeli, cu mulţumire pe tine toţi te fericim.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Cel Ce ai risipit negura cea înseninătoare de umbră a vorbelor celor întunecate şi inimile credincioşilor, cu împlinirea adevărului, prin Fiica lui Dumnezeu le-ai luminat; şi pe noi, Hristoase, cu Lumina Ta ne povăţuieşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să lăudăm, popoare, pe Ceea ce a fost Pricină, de S-a făcut Om asemenea nouă Pricinuitorului fiinţei tuturor; de a Cărui închipuire învrednicindu-se proorocii se bucurau, iar nouă Mântuitorul Însuşi prin Fecioara ni S-a arătat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Odrăslirea toiagului celui uscat al preotului a descoperit lui Israel alegerea; iar Preamărită naşterea Fecioarei din cea stearpă, pe cei ce au născut-o, luminaţi i-a arătat.

Cântarea a 6-a.

Irmosul: Către Domnul din chit Iona a strigat: Tu pe mine mă scoate din adâncul iadului, ca să Te laud pe Tine şi cu Duh adevărat să jertfesc Ţie, ca Mântuitorului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Către Domnul întru necazul nerodirii au strigat de Dumnezeu înţelepţiţii părinţi ai Maicii lui Dumnezeu; şi pe Aceasta au născut-o spre Mântuirea cea de obşte şi Lauda tuturor neamurilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Înţelepţii părinţi ai Maicii lui Dumnezeu, Dar Ceresc vrednic lui Dumnezeu au luat pe Căruţa cea mai Înaltă decât înşişi Heruvimii, pe Născătoarea Cuvântului şi a Ziditorului.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Sfinţii Ioachim şi Ana din defăimarea nenaşterii de fii, iar Adam şi Eva din stricăciunea morţii au scăpat, Preacurată, prin Sfântă naşterea ta. Aceasta o prăznuieşte şi poporul tău, de vina greşelilor mântuindu-se, când striga către tine: cea stearpă naşte pe Născătoarea de Dumnezeu şi Hrănitoarea vieţii noastre.

Cântarea a 7-a.

Irmosul: Rugul cel nears cu foc în munte şi cuptorul caldeilor cel dătător de rouă, lămurit mai înainte te-au însemnat pe tine, Dumnezeiască Mireasă. Că Focul Dumnezeiesc Cel fără de materie în pântece materialnic fără de ardere L-ai primit. Pentru aceasta, Celui Ce S-a născut din tine cântăm: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Taina ta cea mare nu s-a descoperit lui Moise prin arătări materialnice, Preacurată, ca să se înveţe a-şi înălţa gândul la cele mai presus de cele pământeşti. Pentru aceea, înspăimântându-se de minune, striga: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Scară Înţelegătoare, Munte din care s-a Tăiat Piatră fără de mână de om şi Uşă prin care a trecut Hristos, ceata proorocilor cu Dumnezeiască cuviinţă, mai înainte te-a numit, grăind: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a.

Irmosul: În cuptorul tinerilor mai înainte ai închipuit oarecând pe Maica Ta, Doamne. Că Închipuirea pe cei ce intraseră în foc i-a scos nearşi. Pe Aceasta o lăudăm că s-a arătat prin Tine marginilor astăzi şi o preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cortul cel mai Înalt rânduit, al încăperii noastre cu Dumnezeu, acum se naşte; care avea să nască pe Cuvântul Cel Ce S-a arătat nouă în trup. Pe Acela Îl lăudăm noi, cei ce din nefiinţă printr-Însul în fiinţă am venit şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prefacerea nerodirii, a dezlegat lumii nerodirea bunătăţilor şi Luminat pe Hristos L-a arătat că a venit pe pământ. Pe Acela Îl lăudăm, cei ce din nefiinţă printr-Însul fiinţă am primit şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.

La cântarea a 9-a.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Preaslăvită Naşterea Maicii lui Dumenzeu.

Irmosul: Pe tine, Ceea ce pe Luminătorul Dumnezeu, Cel Ce a Răsărit mai înainte de soare, Care trupeşte la noi a venit, din coapsele cele Fecioreşti în chip de negrăit L-ai Întrupat; Binecuvântată, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Preaslăvită Naşterea Maicii lui Dumenzeu.

Irmosul:

Cel Ce popoarelor celor neascultătoare din piatră tare a izvorât ape, neamurilor celor bine ascultătoare le dăruieşte din coapse sterpe Rod spre veselie nouă, pe tine, Maica lui Dumnezeu Preacurată, pe care după vrednicie te mărim.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Preaslăvită Naşterea Maicii lui Dumenzeu.

Irmosul:Pe tine, Ceea ce eşti Pierzătoarea straşnicei osândiri de demult, Îndreptătoarea strămoaşei şi Pricina apropierii neamului omenesc către Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Glasul al 8-lea.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Ceea ce s-a născut din cea stearpă, pe Fecioara Maria.

Irmosul: Străin lucru este mamelor fecioria, străină este şi fecioarelor naşterea de fii. Iar întru tine, Născătoare de Dumnezeu, amândouă s-au rânduit. Pentru aceasta, toate seminţiile pământului pe tine neîncetat te mărim.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Ceea ce s-a născut din cea stearpă, pe Fecioara Maria.

După vrednicia curăţiei tale, ai dobândit şi naşterea prin făgăduinţă, Maica lui Dumnezeu, că oarecând celei sterpe Rod de Dumnezeu Odrăslit ai fost dată. Pentru aceasta, pe tine toate seminţiile pământului neîncetat te fericim.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Ceea ce s-a născut din cea stearpă, pe Fecioara Maria.

Plinitu-s-a proorocia celui ce strigă: ridica-voi cortul cel căzut al Sfinţitului David, care întru tine, Preacurată, mai înainte s-a închipuit; prin care toată firea oamenilor, în trupul lui Dumnezeu s-a zidit din nou.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Ceea ce s-a născut din cea stearpă, pe Fecioara Maria.

Cinstim scutecele tale, Născătoare de Dumnezeu; mărim pe Cel Ce a dat Rod celei ce era mai înainte stearpă şi a deschis pântecele cel neroditor cu preaslăvire; că face toate câte le voieşte, Dumnezeu fiind Atotputernic.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Ceea ce s-a născut din cea stearpă, pe Fecioara Maria.

Preasfântă Ana, de Dumnezeu înţelepţită, odrăslit-ai, din pântece mai presus de nădejde şi din făgăduinţă, Floare de Pom Fecioresc şi Frumuseţea Curăţiei cea de Dumnezeu Crescută. Pentru aceasta, pe tine, toţi, ca pe rădăcina vieţii noastre şi maică a Maicii Stăpânului, te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Străin lucru este celor fărădelege a slăvi pe Treimea Cea fără de început; pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Preasfântul Duh, pe Stăpânia Cea Atotputernică şi Nezidită; prin Care toată lumea se ţine, cu Voinţa Puterii Ei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Încăput-ai în pântecele tău, Fecioara Maică, pe Unul din Treime, pe Hristos Împăratul; pe Care Îl laudă toată făptura şi de Care se cutremură Cetele cele de sus. Pe Acela roagă-L, întru tot Cinstită, să se mântuiască sufletele noastre.

Catavasie:
Rai de Taină eşti Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, de care Lemnul Crucii cel de viaţă purtător pe pământ s-a sădit. Pentru aceasta, acum înălţat fiind, închinându-ne lui, pe tine te mărim.

Catavasie:
Moartea ce a venit neamului prin mâncarea din pom, prin Cruce s-a stricat astăzi; pentru că blestemul strămoaşei a tot neamul s-a dezlegat prin Odrasla Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, pe care toate puterile cereşti o măresc.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Fecioara Maria şi Născătoarea de Dumnezeu cu adevărat, ca un Nor al Luminii, astăzi ai Strălucit nouă şi din cei drepţi ai ieşit spre lauda noastră. Nu se va mai osândi Adam, că Eva din legături s-a dezlegat. Pentru aceasta, glăsuind, să strigăm cu îndrăzneală, către cea Singură Curată: Bucurie vesteşte naşterea ta la toată lumea.

2

Canon de rugăciune la Praznicul Naşterii Maicii Domnului (2)

 

Tropar la Praznicul Naşterii Maicii Domnului, glasul al 4-lea:

Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul: Celui Ce a sfărâmat războaie cu braţul Său şi a trecut pe Israel prin Marea Roşie, să-I cântăm Lui, ca Mântuitorului nostru Dumnezeu, că S-a preamărit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să dănţuiască toată făptura, să se veselească şi David, căci din sămânţa lui a ieşit Toiag, care poartă Floare pe Domnul şi Mântuitorul tuturor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfânta Sfintelor, încă Pruncă fiind, este primită în cele Sfinte dinăuntru, ca să fie hrănită din mâna îngerului. Deci, toţi cu credinţă împreună să prăznuim naşterea ei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Stearpă a fost Sfânta Ana, dar nu de tot fără fii; căci din neamuri s-a rânduit mai înainte a fi maică Fecioarei, din care a Răsărit Ziditorul fapturirii în chip de Rob.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, Mieluşeaua cea Neîntinată, care pe Mieluşelul Hristos din pântecele tău L-ai adus întru fiinţa noastră, pe tine cea care te-ai născut din Sfânta Ana toţi cu cântări te cinstim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).

Pe Cei Trei fără de început măresc, Trei Sfinţiri laud, Trei împreună Veşnici într-o Fiinţă propovăduiesc; căci Unul Dumnezeu în Tatăl şi în Fiul şi în Duhul se măreşte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cine a văzut vreun prunc fără de tată? Sau unde s-a văzut vreo fecioară mamă? Cu adevărat mai presus de cuget sunt amândouă, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.

Catavasie:
Cruce însemnând Moise, de-a dreptul cu toiagul Marea Roşie a despărţit-o lui Israel, cel ce pedestru a trecut-o. Iar de-a curmeziş lovind marea, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, deasupra scriind nebiruita armă. Pentru aceea să-I cântăm lui Hristos, Dumnezeului nostru, că S-a preamărit.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu; lărgitu-s-a gura mea asupra vrăjmaşilor mei; veselitu-m-am de mântuirea Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Binecuvântat este pântecele tău, Sfântă Ana, căci Rod Bun, pe Fecioara ai odrăslit, cea care fără sămânţă a născut pe Hrănitorul făpturii şi Mântuitorul Iisus.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, Ceea ce astăzi te-a născut Sfânta Ana, Toiag Curat din rădăcina lui lesei, care ai Răsărit Floare pe Hristos, toată făptura te fericeşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, cea mai Înaltă decât toată făptura, de Dumnezeu Născătoare, arătându-te, Preacurată, Fiul tău, măreşte naşterea ta cea din Sfânta şi Dreapta Ana şi pe toţi îi veseleşte astăzi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Hrănindu-te în Sfânta Sfintelor, Fecioară Preacurată, de Dumnezeu Născătoare, mai presus te-ai arătat decât făptura, pe Ziditorul cu Trup născând.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ţie ne închinăm, Părinte, Cel Ce eşti fără început după Fiinţă; lăudăm pe Fiul Tău Cel fără de ani şi cinstim pe Duhul Cel împreună Veşnic; pe câte Trei un Dumnezeu după Fiinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Dătătorul de lumină şi Începătorul vieţii omeneşti, născându-L, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, te-ai arătat Vistierie vieţii noastre şi Uşă Luminii Celei Neapropiate.

Catavasie:
Toiagul spre închipuirea Tainei se primeşte, căci cu odrăslire a ales preot; iar Bisericii, celei mai înainte neroditoare, acum a înflorit Lemnul Crucii, spre putere şi spre întărire.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Auzit-am, Doamne, Glasul Tău şi m-am temut; că Dumnezeu, Preavecuitor fiind, cu negrăit Sfat Întrupându-Te, ai ieşit din Fecioară; Slavă Pogorârii Tale, Hristoase; Slavă Puterii Tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Naşterea cea Preacurată a Născătoarei de Dumnezeu, cu psalmi şi cu cântări mărind-o credincioşii, cu credinţă să ne închinăm lui Dumnezeu, Cel Ce fără minciună S-a jurat lui David că-i va da lui Rod din coapsele sale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Doamne, Cel Ce pântecele Sarei l-ai deschis şi rod la bătrâneţi pe Isaac i-ai dat, Însuţi şi astăzi credincioasei Ana i-ai dăruit Rod de naştere din pântece sterp, pe Maica Ta cea Neîntinată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Auzit-ai, Doamne, rugăciunea mea, zis-a Sfânta Ana, dându-mi Rodul făgăduinţei astăzi, pe cea mai înainte Aleasă din toate neamurile, Preacurata şi Neîntinata Maică a Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Împreună cu tine se bucură astăzi lumea, de Dumnezeu Înţelepţită Ana; căci pe Maica Mântuitorului ai născut-o, care din rădăcina lui David odrăslind, Toiag de Putere ne-a adus Floare pe Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mărindu-Te pe Tine, Preasfântă Treime, Ceea Ce eşti fără de început, Nemăsurată în Fiinţă, ca Heruvimii strigând cu limba cea de taină: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Cel Ce eşti şi rămâi, Unul Dumnezeu pururea Veşnic.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Plinitu-s-au, Preacurată, proorocirile grăitorilor de Dumnezeu, ale celor ce cu credinţă te numesc pe tine Cort, Uşă şi Munte Înţelegător, Rug şi Toiag al lui Aaron, care ai răsărit din rădăcina lui David.

Catavasie:
Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale; înţeles-am lucrurile Tale; şi am preamărit Dumnezeirea Ta.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Doamne, Dumnezeul nostru, pacea Ta dă-ne-o nouă; Doamne, Dumnezeul nostru, câştigă-ne pe noi; Doamne, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preamărită te-ai născut, Fecioară; în chip de negrăit ai zămislit şi mai presus de fire ai născut, o, Preacurată, Ceea ce nu ştii de mire! Dumnezeu a primit din tine firea omenească.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Astăzi să se veselească cetele îngerilor, cu cântări să dănţuiască cei din Adam; că s-a născut Toiagul, cel ce a Răsărit Floare pe Hristos, Singurul nostru Mântuitor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Astăzi Eva scapă de osândă şi Adam se dezleagă de blestemul cel de demult, întru naşterea ta, Preacurată, strigând: prin tine din stricăciune ne-am mântuit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mărire Ţie, Celui Ce ai mărit pe cea stearpă astăzi; că a născut din făgăduinţă Toiagul cel pururea Înflorit, din care ai Răsărit, Hristoase, Floarea vieţii noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Închinămu-ne Ţie, Preasfântă Treime fără de început, Nedespărţită, Ceea ce eşti Nezidită, pururea Veşnică şi de o Fiinţă într-o Fire, în Trei Ipostasuri şi mai presus de fire Mărturisită pururea.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Făcutu-s-a pântecele tău Masă Sfântă, rămas-a Curăţia ta ca şi mai înainte Nevătămată, Fecioară; că Hristos, Soarele dreptăţii, din tine ca un Mire din Cămară a ieşit.

Catavasie:
O, de trei ori Fericite Lemn, pe care S-a Răstignit Hristos, Împăratul şi Domnul; prin care a căzut cel ce a înşelat cu lemnul, înşelat fiind de Cel Ce s-a pironit pe tine cu trupul; pe Dumnezeu, Care dă pace sufletelor noastre.

Cântarea a 6-a.

Irmosul: Ca apele mării, Iubitorule de oameni, cu valurile vieţii mă viforesc. Pentru aceasta, ca şi Iona strig către Tine, Cuvinte: scoate din stricăciune viaţa mea, Milostive Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Lăudăm Sfântă naşterea ta, cinstim şi zămislirea ta cea fără de sămânţă, Mireasă a lui Dumnezeu, Maică şi Fecioară; şi împreună cu noi măresc cetele îngerilor şi sufletele sfinţilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine Ceea ce eşti Sfânta Sfintelor, înţelepţii părinţii tăi, Curată, te-au dus în Casa Domnului, să te hrăneşti cu cinste şi să te găteşti spre a fi Maică Lui.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cele sterpe şi maicile dănţuiţi, îndrăzniţi şi săltaţi, cele neroditoare; că cea fără de fii şi stearpă, pe Născătoarea de Dumnezeu a odrăslit; care avea să vindece de dureri pe Eva şi de blestem pe Adam.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Aud pe David cântând ţie: aduce-se-vor fecioare în urma ta, aduce-se-vor în Biserica Împăratului; şi împreună cu Dânsul şi eu pe tine Fiica Împăratului te laud.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întru tine Taina Treimii se laudă şi se măreşte, Preacurată; că Tatăl a binevoit şi Cuvântul S-a sălăşluit întru tine şi Dumnezeiescul Duh pe tine te-a umbrit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cădelniţă de aur ai fost, că Focul în pântecele tău S-a Sălăşluit, Cuvântul de la Duhul Sfânt; şi cu chip de om din tine S-a văzut Maica lui Dumnezeu Curată.

Catavasie:
În pântecele fiarei celei din apă, Iona palmele întinzându-şi în chipul Crucii, mântuitoarea Patimă mai înainte a închipuit-o lămurit; de unde a treia zi ieşind, Învierea cea mai presus de lume a însemnat a lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce S-a Răstignit cu Trupul, iar cu Învierea cea de a treia zi lumea a luminat.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Sfinţii Ioachim şi Ana din defăimarea nenaşterii de fii, iar Adam şi Eva din stricăciunea morţii au scăpat, Preacurată, prin Sfântă naşterea ta. Aceasta o prăznuieşte şi poporul tău, de vina greşelilor mântuindu-se, când striga către tine: cea stearpă naşte pe Născătoarea de Dumnezeu şi Hrănitoarea vieţii noastre.

Cântarea a 7-a.

Irmosul: Cuptorul caldeilor cu foc fiind ars, s-a răcorit prin Duhul, cu ajutorul lui Dumnezeu şi tinerii au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prăznuim, Preacurată şi cu credinţă ne închinăm Sfintei naşterii tale celei din făgăduinţă; căci ne-am izbăvit din blestemul cel strămoşesc prin Hristos, Cel Ce S-a arătat din tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfânta Ana acum se veseleşte şi strigă lăudându-se: stearpă fiind, am născut pe Maica lui Dumnezeu. Prin care se dezleagă osândirea Evei şi durerea cea din necazuri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Adam a fost dezlegat şi Eva dănţuieşte şi strigă cu Duhul către tine, Născătoare de Dumnezeu. Prin tine ne-am mântuit de blestemul cel de demult, căci Hristos S-a arătat din tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cele sterpe, nu vă mai mâhniţi şi cele neroditoare, mângâiaţi-vă, căci iată, Sfânta Ana, mult roditoare s-a arătat. Şi acum, veselindu-vă, maicilor săltaţi, împreună cu Maica lui Dumnezeu şi împreună vă bucuraţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul, întru Unimea Dumnezeirii să-L preamărim. Pe Treimea Cea Preasfântă, Nedespărţită, Nezidită şi împreună Veşnică şi de o Fiinţă, să o cinstim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu Singură ai născut pe Dumnezeu, Ceea ce eşti Fecioară şi după naştere; tu firea ai înnoit cu naşterea ta, Marie; tu pe Eva ai dezlegat-o de blestemul cel strămoşesc, Născătoare de Dumnezeu, Curată.

Catavasie:
Nebuna poruncă a tiranului celui păgân, pe popoare le-a tulburat, suflând cu îngrozire şi cu hulă urâtă împotriva lui Dumnezeu; însă pe cei trei tineri nu i-a înfricoşat mânia cea de fiară, nici focul cel mistuitor; ci, cu Duh de rouă aducător, ce împotrivă răsuna, împreună cu focul fiind, cântau: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a.

Irmosul: Cel Ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale Tale; Cel Ce pui mării hotar nisipul şi toate le ţii, pe Tine Te laudă soarele, pe Tine Te măreşte luna, Ţie Îţi aduce laudă toată făptura, ca Făcătorului tuturor în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cei Ce ai făcut lucruri preamărite pântecelui celui sterp; Care ai deschis pântecele Anei cel neroditor şi i-ai dat ei Rod, Tu, Dumnezeule Sfinte, Trup ai luat din Fecioara cea pururea Înflorită şi de Dumnezeu Născătoare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce încui adâncul şi-l deschizi pe el; Cel Ce urci apa în nori şi dai ploaie; Tu Doamne, ai făcut, ca din rădăcina cea stearpă a Sfintei Ana, să înflorească Rod Preacurat şi Toiag, pe Născătoarea de Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu, Cel Ce ai dezlegat legăturile cele nedezlegate ale nerodirii de fii; Tu, Cel Ce ai dat celei sterpe Sămânţă Roditoare pe Preacurata Maria, din care Fiu Te-ai născut şi ca o Odraslă ai crescut; Tu, Doamne, ne-ai dăruit pe Maica Ta, cea după trup Solitoare de venirea Ta la noi, Îndurate.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ziditorule al cugetelor şi Săditorule al sufletelor noastre, Cel Ce pământul cel neroditor, bine roditor l-ai arătat; Tu, brazda cea de demult uscată, îmbelşugată cu bun spic de rod ai lucrat-o pe Ana cea Preasfântă, care a înflorit Preacurat Rod, pe Născătoarea de Dumnezeu.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

O, Treime mai presus de Fiinţă, Unime, împreună fără de început, pe Tine Te laudă şi de Tine se cutremură mulţimea îngerilor, cerul şi pământul; adâncurile se înspăimântează, oamenii Te binecuvântează, focul slujeşte Ţie, toate făpturile cu frică Te ascultă pe Tine, Treime Sfântă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

O, preanouă auzire, naşterea fără de sămânţă! Maică fără bărbat şi Dumnezeu Născut din Fecioară; o, înfricoşătoare vedere; o, zămislire minunată; o, nespusă naştere! Cu adevărat mai presus de gând şi de vedere sunt toate.

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Catavasie:
Binecuvântaţi, tineri, cei întocmai cu numărul Treimii, pe Făcătorul, Dumnezeu Părintele; lăudaţi pe Cuvântul, Cel Ce S-a pogorât şi focul în rouă l-a prefăcut; şi preaînălţaţi pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viaţă tuturor întru toţi vecii.

La cântarea a 9-a.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Preaslăvită Naşterea Maicii lui Dumenzeu.

Irmosul: Pe tine, Ceea ce pe Luminătorul Dumnezeu, Cel Ce a Răsărit mai înainte de soare, Care trupeşte la noi a venit, din coapsele cele Fecioreşti în chip de negrăit L-ai Întrupat; Binecuvântată, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Preaslăvită Naşterea Maicii lui Dumenzeu.

Irmosul: Cel Ce popoarelor celor neascultătoare din piatră tare a izvorât ape, neamurilor celor bine ascultătoare le dăruieşte din coapse sterpe Rod spre veselie nouă, pe tine, Maica lui Dumnezeu Preacurată, pe care după vrednicie te mărim.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Preaslăvită Naşterea Maicii lui Dumenzeu.

Irmosul: Pe tine, Ceea ce eşti Pierzătoarea straşnicei osândiri de demult, Îndreptătoarea strămoaşei şi Pricina apropierii neamului omenesc către Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Glasul al 8-lea.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Ceea ce s-a născut din cea stearpă, pe Fecioara Maria.

Irmosul: Străin lucru este mamelor fecioria, străină este şi fecioarelor naşterea de fii. Iar întru tine, Născătoare de Dumnezeu, amândouă s-au rânduit. Pentru aceasta, toate seminţiile pământului pe tine neîncetat te mărim.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Ceea ce s-a născut din cea stearpă, pe Fecioara Maria.

După vrednicia curăţiei tale, ai dobândit şi naşterea prin făgăduinţă, Maica lui Dumnezeu, că oarecând celei sterpe Rod de Dumnezeu Odrăslit ai fost dată. Pentru aceasta, pe tine toate seminţiile pământului neîncetat te fericim.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Ceea ce s-a născut din cea stearpă, pe Fecioara Maria.

Plinitu-s-a proorocia celui ce strigă: ridica-voi cortul cel căzut al Sfinţitului David, care întru tine, Preacurată, mai înainte s-a închipuit; prin care toată firea oamenilor, în trupul lui Dumnezeu s-a zidit din nou.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Ceea ce s-a născut din cea stearpă, pe Fecioara Maria.

Cinstim scutecele tale, Născătoare de Dumnezeu; mărim pe Cel Ce a dat Rod celei ce era mai înainte stearpă şi a deschis pântecele cel neroditor cu preaslăvire; că face toate câte le voieşte, Dumnezeu fiind Atotputernic.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Ceea ce s-a născut din cea stearpă, pe Fecioara Maria.

Preasfântă Ana, de Dumnezeu înţelepţită, odrăslit-ai, din pântece mai presus de nădejde şi din făgăduinţă, Floare de Pom Fecioresc şi Frumuseţea Curăţiei cea de Dumnezeu Crescută. Pentru aceasta, pe tine, toţi, ca pe rădăcina vieţii noastre şi maică a Maicii Stăpânului, te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Străin lucru este celor fărădelege a slăvi pe Treimea Cea fără de început; pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Preasfântul Duh, pe Stăpânia Cea Atotputernică şi Nezidită; prin Care toată lumea se ţine, cu Voinţa Puterii Ei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Încăput-ai în pântecele tău, Fecioara Maică, pe Unul din Treime, pe Hristos Împăratul; pe Care Îl laudă toată făptura şi de Care se cutremură Cetele cele de sus. Pe Acela roagă-L, întru tot Cinstită, să se mântuiască sufletele noastre.

Catavasie:
Rai de Taină eşti Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, de care Lemnul Crucii cel de viaţă purtător pe pământ s-a sădit. Pentru aceasta, acum înălţat fiind, închinându-ne lui, pe tine te mărim.

Catavasie:
Moartea ce a venit neamului prin mâncarea din pom, prin Cruce s-a stricat astăzi; pentru că blestemul strămoaşei a tot neamul s-a dezlegat prin Odrasla Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, pe care toate puterile cereşti o măresc.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Fecioara Maria şi Născătoarea de Dumnezeu cu adevărat, ca un Nor al Luminii, astăzi ai Strălucit nouă şi din cei drepţi ai ieşit spre lauda noastră. Nu se va mai osândi Adam, că Eva din legături s-a dezlegat. Pentru aceasta, glăsuind, să strigăm cu îndrăzneală, către cea Singură Curată: Bucurie vesteşte naşterea ta la toată lumea.

***

16730417_132845240565760_6929973388722339683_n

Canon de mângâiere către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Canon de mângâiere către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu,
ce se cântă la toată întristarea,
facere a Sfântului Teodor Studitul

Cântarea I, glasul al 8-lea

Suntem aruncați în mii de nenorociri, răbdând cumplite dureri în acestea, dar tu, Maica lui Dumnezeu, din ele smulge pe cei ce se încred în tine.

Multe dintre cele pline de multă larmă tulbură foarte inimile noastre. Liniște dă-ne tu, Fecioară, celor ce te au pe tine ocrotitoare nebiruită.

Întărind mintea și cugetele noastre ale netrebnicilor și nevrednicilor robilor tăi, dă-ne putere, Fecioară, cu ușurință să stăm împotriva greutăților.

Ceea ce ai mântuit pe toți pământenii, izbăvindu-i pururea din cumplite primejdii, mântuiește și acum de toată vătămarea pe rugătorii tăi, păzindu-ne pe noi, Mireasă dumnezeiască.

Cântarea a 3-a

Furtuna deznădăjduirii suflă acum asupra noastră, Stăpână, mângâierea lumii, pe aceasta potolește-o, ducându-ne pe noi toți la țărmul liniștii, cârmuindu-ne cu harul ajutorului tău.

Din înrâuririle demonilor multe pătimim, pentru aceea ne ducem toată viața în chinuri, dar tu ajută-ne, ceea ce ești pricina dumnezeieștii bucurii, grabnic risipind cele mâhnicioase.

Cu rugăciunile tale de maică, potolește valul chinurilor care i-a ajuns pe robii tăi, adormind vânturile cele potrivnice, alungând departe de noi furtuna vrăjmașă.

Pe Fiul tău înduplecându-L, pe Domnul cel plin de bunăvoire, dă dezlegare, numai printr-un semn, rugătorilor tăi din toată răutatea, ca să alunge cele întristătoare, ca una ce ai putere, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 4-a

Valurile întristării care cumplit acum mă înviforează îmblânzește-le ceea ce ai născut limanul cel liniștit al bucuriei, Maică Fecioară.

Izbăvește-ne din dureri, plecându-te rugăciunilor noastre vrednice de milă, oprind toată nenorocirea care vine asupra noastră pe neașteptate, ceea ce ești fără de prihană.

În împrejurări întristătoare ne istovim de tot noi, nenorociții. Dar greutatea acestora , Fecioară, prefă-o în ușurință.

Vindecă durerea care acum ne cuprinde pe noi, robii tăi, ceea ce ai scăpat la naștere de chinurile cele de maică, Mireasă dumnezeiască.

Cântarea a 5-a

Risipește negura deznădejdii, preadesăvârșită Fecioară, luminându-ne cu lumina ta sufletele celor ce aleargă la tine cu râvnă, Preanevinovată.

Întărește cu putere inimile celor ce te cinstesc pe tine ca, umbrite fiind de harul dumnezeiesc, să rămână nevătămate de săgetările durerilor ce se abat asupra lor.

Pe șarpele cel viclean, care îi atacă pe rugătorii tăi, pregătind uneltiri în ascuns, în tot chipul nimicindu-l, omoară-l.

Pe tot vrăjmașul care uneltește cu dușmănie împotriva noastră, a robilor tăi Preanevinovată, cu puterea ta dumnezeiască îl nimicește.

Cântarea a 6-a

S-au întărit cei puternici, s-au întărit asupra robilor tăi, Maica lui Dumnezeu, Fecioară, cei ce prin fire ne dușmănesc pe noi războindu-ne și necăjindu-ne fără de măsură. Dar tu nădejdea cea puternică, ridicând sprânceana, pe aceștia oprește-i.

Rănile, în chip vădit, pe cât se pare, ne țin pe noi nevindecați. Pentru aceea și până acum ne îmbolnăvesc în chip de nevindecat, aduc asupra noastră plăgi, biciuindu-ne chinuitor. Dar din toate acestea, tu, curată, slobozește-ne.

Robi făcându-ne plăcerilor vieții, depărtați fiind de toată înfrânarea, suntem stăpâniți de până acum de boli nevindecate, prin cea mai dreaptă judecată a lui Dumnezeu. Ci adâncul relelor noastre să-l biruiască bunătatea ta cea nesfârșită.

A revărsat asupra noastră Domnul mânia Lui prin dreapta Lui hotărâre. Căci ca pe niște prunci purtând numele mâniei, așa ne-a cuprins urgia mâniei Lui, făcându-ne pășune în chip cumplit. Ci tu, Fecioară, îmbunează-L către noi.

Cântarea a 7-a

Cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu, pe Fiul tău roagă-L să Se arate milostiv către păcătoșii robii tăi și care stigă cu căldură și cu credință: binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.

Nădăjduind să dobândim acum, Preacurată, prin tine, dumnezeiasca milă, aducem cu osteneli glasuri rugătoare, înmulțind rugăciunile, grăind curatei tale icoane ca și când ar fi vie.

Comoară văzându-te pe tine, nedeșertându-te deloc și necheltuită, alergăm toți să scoatem îmbelșugate binefaceri, bogăție care nu se poate lua. Nu ne lipsi acum pe noi de asemenea nădejdi.

Micimea minții noastre ne îngreunează cu totul, Preanevinovată, ducându-ne în întristare, în lacrimi și osteneli. Ci din aceasta scoate pe cel ce strigă: Dumnezeul părinților noștri binecuvântat ești.

Cântarea a 8-a

Amărăciunile inimii cine le poate risipi cu ușurință, Fecioară, dacă nu singură cu adevărat dumnezeiasca ta rugăciune.

Amarele dureri ale rugătorilor tăi, cine le va potoli? Dacă nu singură tu, Maica lui Dumnezeu, ceea ce ai născut pe doctorul sufletelor.

Tu vindeci sufletele noastre cu totul îndurerate, tu alungi negura ispitelor, Ceea ce ești fără de prihană, cu razele curatei tale mijlociri.

Tu prefaci împrejurările cele cumplite în bucurie, ceea ce ai născut bucuria, Stăpâna lumii, ocrotirea credincioșilor.

Cântarea a 9-a

Născând pe Domnul tuturor cu trup, dăruiește-ne nouă slobozire din chinuri cu dumnezeieștile tale rugăciuni către El, cele bineprimite.

Miluiește, Fecioară, pe robii tăi cei vrednici de milă, slobozindu-i pe ei din toată boala nevindecată, punând frâu atacurilor care vin asupra noastră.

Umple de bucurie și de veselie pe robii tăi, care aleargă la tine din inimă curată, fără de prihană Fecioară, depărtând durerile inimilor.

Pe Dumnezeu, binefăcătorul tuturor și Mântuitorul, cu rugăciunile tale de maică roagă-L să izbăvească din primejdii, Curată, pe toți robii tăi.

***

772

Rugăciune de pocăinţă către Maica Domnului

Stăpână prea milostivă şi bună, primeşte rugăciunea mea cea ticăloasă ce se aduce ţie din gură netrebnică, deşi toate le ştii, şi mai ales neputinţa mea. Că eu prin tine scap la bunătatea Fiului tău şi prin tine, Doamna mea, m-am abătut din calea ce ducea spre moarte. Şi ştiind faptele şi toate mişcările mele, cele din zi şi din noapte, cele cu lucrul şi cuvântul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă, îndreptează-mă, că eu pe tine te am mijlocitoare către Hristos, Dumnezeul nostru.
Miluieşte-mă şi mă ajută, îndemnându-mă la tot lucrul bun, după voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Tu ştii, Stăpână preabună, că din braţele maicii mele spre tine am alergat, ţie am fost dăruit, deşi rău m-am ocârmuit, dar nu am ştiut altă scăpare, părtinitoare, sprijinire şi mijlocitoare către Dumnezeu fără numai pe tine. Şi acum, Stăpâna mea, mărturisindu-mi toate faptele mele cele necuvioase, te rog să mi le ştergi şi să mă miluieşti. Ştii, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, că sunt ca o oaie rătăcită şi ca un străin smerit, care nu are unde să îşi plece capul, fără numai la tine, Maica lui Hristos, Dumnezeul meu. Tu eşti, Stăpână, ajutorarea mea, tu curăţia mea, tu acoperământul meu, tu chezăşuitoarea mea către Dumnezeu, tu tatăl meu, tu maica mea, tu povăţuitoarea mea şi întru tine îmi pun toată nădejdea mea. Tu cunoşti sărăcia mea şi ştii că nu am pe nimeni, fără numai pe tine şi pe Hristos, Cel ce s-a născut din tine. Să nu te îngreţoşezi de mine, nici să mă lepezi de la faţa ta, Preacurată, ca să nu biruiască mulţimea răutăţilor mele bunătatea ta, că al tău este noianul milostivirii, ca ceea ce eşti Maica lui Dumnezeu cel milostiv. Numai de voieşti şi eu m-am mântuit. Nimeni nu se împotriveşte ţie, că eşti Maică a lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce a făcut toate.
Ştiu că multe sunt păcatele mele şi nu sunt vrednic a privi la înălţimea cerului din pricina fărădelegilor mele, dar dacă tu vei binevoi cine se va împotrivi? Ajută-mi, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, mie, celui fără de îndrăzneală şi să nu mi se socotească îndrăzneala întru păcat, ci iartă-mă degrabă şi dă-mi umilinţă. Dă-mi izvor de lacrimi, suspinare şi zdrobire de inimă, ca să plâng păcatele mele, că eu sunt cel ce am nelegiuit înaintea Fiului Tău şi Dumnezeu mai mult decât toată firea. Şi ştiu, Stăpâna mea, că sunt fără de răspuns, nevrednic de toată iubirea ta de oameni, ci vrednic de toată osânda. De aceasta, prin tine, scap la mila Fiului tău, a Stăpânului şi Făcătorului meu cel bun. Deci ocârmuieşte-mă şi mă învaţă, Născătoare de Dumnezeu. Şi cerând în dar mila ta cea bogată, miluieşte-mă precum voieşti şi nu mă lepăda de la faţa ta, nici nu mă depărta de acoperământul tău, nu mă înstrăina de milostivirea ta. Miluieşte-mă pe mine, cel ce spre tine am toată nădejdea şi arată-ţi întru mine puterea ta, Născătoare de Dumnezeu. Că de mă vei mântui pe mine, păcătosul, mare va fi mila ta, mare milostivirea ta, mare nepomenirea ta de rău, mare îndelungă răbdarea ta. Iar de vei milui pe cel vrednic, nu va fi lucru minunat.
De aceea ajută-mi, milostiveşte-te spre mine şi-mi întinde mâna ta mie, leneşului, trândavului, nemulţumitorului, împietritului, neumilitului, judecătorului strâmb, gânditorului de rău, desfrânatului, hulitorului, ocărâtorului, clevetitorului, celui plin de toată fapta rea, de cuvinte viclene şi gânduri urâte, celui străin şi gol de toată fapta cea bună şi vrednic de toată osânda şi pedeapsa. Cu adevărat, Stăpâna mea Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu, milostiveşte-te spre mine, lipsitul şi ticălosul, şi fă cu mine milele tale bogate. Ca, fiind mântuit, să laud pe Cel ce S-a întrupat din tine, Hristos Dumnezeul nostru, şi pe tine te măresc, mântuirea mea, sprijinirea mea, mângâierea mea şi păzitoarea mea din toate zilele vieţii mele. Ajută-mi mie, Stăpâna mea ce sfântă, ajută-mi şi iarăşi strig, ajută-mi. Şi mă învredniceşte ca să fac voia Fiului tău şi Dumnezeului meu în toate zilele vieţii mele, să mă tem de El şi să-I slujesc cum se cuvine. Şi aşa, săvârşindu-mă, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, să fiu povăţuit de sfinţii îngeri la locaşurile cele dumnezeieşti şi luminoase prin mijlocirea ta cea bineprimită, unde să-I slăvesc în veci pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, treimea cea preasfântă. Amin.

*