Ce semnifică şarpele de aramă, care a fost ridicat de Moise pe stâlp în pustie?

Șarpele este de aramă fiindcă natura aramei nu permite nici micşorare, nici nu rugineşte, precum nici Domnul nu a fost atins de rugina păcatului şi nici trupul Lui nu a văzut vreodată stricăciunea.
Șarpele cel înţelegător încă de la început l-a înşelat pe om prin neascultare şi a amestecat în însuşi trupul nostru legea păcatului, strecurându-se ca un şarpe în noi prin plăcere, de aceea cel care umblă în (calea) virtuţii, lipsit de patimi, dacă se va întoarce spre Egipt, adică din nou spre întunecimea păcatului, va fi rănit de şarpele cel înţelegător; dacă însă îşi va aţinti privirea către Domnul cel răstignit pe cruce, al Cărui trup, fiind spânzurat pe înălţime, a avut nelucrătoare legea şarpelui păcatului din trupul nostru, atunci acela se va mântui. Iar şarpele este de aramă fiindcă natura aramei nu permite nici micşorare, nici nu rugineşte, precum nici Domnul nu a fost atins de rugina păcatului şi nici trupul Lui nu a văzut vreodată stricăciunea. Dar fiindcă Grigorie Teologul pomeneşte şi el, zicând că „şarpele de aramă este spânzurat ca remediu împotriva şerpilor care muşcau, nu ca un tip al Celui care a pătimit pentru noi pe cruce, ci ca un antitip”; şi că cel ce crede „ucidea împreună (cu şarpele) şi puterile de sub el”, este deci necesar să lămurim şi acest lucru.
Cel ce-şi curăţeşte vederea sufletească prin virtute şi prin cunoştinţa de Dumnezeu va cunoaşte limpede că răul este neipostatic, nefiind în niciuna dintre fiinţe, cu excepţia prezenţei lui în faptele noastre. Astfel deci şarpele cel începător al răutăţii a amestecat în om viclenia păcatului prin neascultare, aşadar, i s-a poruncit lui Moise să înalţe un şarpe de aramă, anunţând ceea ce avea să fie la venirea Domnului: căci El însuşi şi numai prin patima pe cruce a răstignit păcatul şi l-a arătat nelucrător şi mort. Oricine deci îşi va aţinti ochii la El şi va crede că vrăjmaşul este omorât şi nelucrător, acela omoară puterile de sub el; căci cu niciun chip, nici prin simţiri, nici prin cele sensibile, a căror stăpânire o are acela, nu poate vătăma pe cineva. De aceea spune şi Părintele nostru Grigorie că acest şarpe nu este ca un tip, ci ca un antitip, ca unul care închipuie omorârea diavolului.
(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Întrebări și nedumeriri, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp.77-78)

Dacă ar ști ceilalți adâncul răutății noastre

Avva Zosima spunea cu durere în suflet: „Cel care ne osândeşte ne spune adevărul amar şi crud, dar nu în totalitate, pentru că, dacă ar cunoaşte toate cele ascunse ale inimii noastre, şi-ar întoarce faţa de la noi ca de la mizerie şi de la gunoaie”.

Ascuţit-a limba lor ca a şarpelui, venin de aspidă sub buzele lor (Psalmul 139, 3). Nu spune sub inimă, ci sub buze, pentru că gura vorbeşte din prisosul inimii (Luca 6, 45). Aceasta înseamnă, în chip practic, că aruncăm într-o cisternă multă otravă şi aceea se umple până la gură şi dă pe-afară. Ceea ce nu mai încape înseamnă prisosul pe care gura îl scoate în afară. Deci imaginaţi-vă ce ascundem înlăuntrul nostru!

Avva Zosima, având toate acestea în mintea lui, spunea cu durere în suflet: Cel care ne osândeşte ne spune adevărul amar şi crud, dar nu în totalitate, pentru că, dacă ar cunoaşte toate cele ascunse ale inimii noastre, şi-ar întoarce faţa de la noi ca de la mizerie şi de la gunoaie. Dacă Dreptul Iov a spus plin sunt de necinste (Iov 10, 15) şi cuvântul „plin” arată că nu mai este ceva de adăugat, ce să spun eu, care sunt adâncul răutăţii? Dacă toate trupurile oamenilor ar deveni limbă şi m-ar judeca, n-ar fi de ajuns ca să descrie necinstea mea!

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuţi şi cu ceilalţi, traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, Bucureşti, 2011, pp. 30-31)