Predică la Praznicul Adormirii Maicii Domnului – Pr. Ilie Cleopa

Astăzi nu este praznic de sfinți, nici de îngeri. Astăzi Biserica lui Dumnezeu cea dreptmăritoare prăznuiește și sărbătorește pe Împărăteasa tuturor îngerilor și a tuturor sfinților. Nu se poate asemăna cinstea robilor cu a împăraților. Astăzi este praznic împărătesc, pentru că Împărăteasa a toată făptura se mută astăzi de la noi.
Iubiți credincioși,

Toate praznicele de peste an din Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare, rânduite spre cinstirea sfinților, aduc mare bucurie duhovnicească binecredincioșilor creștini. Dar oricât de mare ar fi slavoslovia pe care o aducem sfinților, ea nu se poate asemăna cu aceea pe care trebuie să o aducem lui Dumnezeu, Ziditorul sfinților.
Astăzi nu este praznic de sfinți, nici de îngeri. Astăzi Biserica lui Dumnezeu cea dreptmăritoare prăznuiește și sărbătorește pe Împărăteasa tuturor îngerilor și a tuturor sfinților. Nu se poate asemăna cinstea robilor cu a împăraților. Astăzi este praznic împărătesc, pentru că Împărăteasa a toată făptura se mută astăzi de la noi.
Dar este bine să știți cum s-au întâmplat lucrurile la Adormirea Maicii Domnului, cum s-a mutat Maica Vieții de la noi la cer. Iată cum:

Mai înainte cu trei zile de Adormirea Maicii Domnului, Prea Sfântul și Atotputernicul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a trimis din cer pe Arhanghelul Gavriil ca să binevestească Maicii Lui mutarea ei la cele fără de grijă. Același dumnezeiesc Arhanghel care fusese trimis de Dumnezeu când i-a binevestit ei că va naște pe Hristos, Mântuitorul lumii, vine acum și-i vestește mutarea din această viață pământească la odihna cea veșnică și la slava și cinstea cea negrăită pe care o are în cer (Prolog, luna august, în 15 zile).
Și venind Arhanghelul Gavriil, a adus el Prea Curatei Fecioare Maria, ca semn, o ramură de finic, după cum la Buna Vestire îi adusese un crin. Prea Sfânta Maică a lui Dumnezeu, înțelegând de la Arhanghelul Gavriil că trebuie să părăsească lumea și pământul acesta, s-a întors acasă cu multă bucurie și și-a gătit casa ei cu lumânări și cu tămâieri; și rugându-se, a ieșit din casă și s-a dus la muntele Măslinilor, unde avea adeseori obiceiul să se roage Prea dulcelui Său Fiu și Dumnezeului ei Iisus Hristos. Deci, ducându-se în Muntele Măslinilor și rugându-se Prea Sfânta Maică a lui Dumnezeu, s-a făcut o minune mare și prea slăvită: măslinii și toți copacii de pe muntele acela, și toți pomii roditori de acolo, când s-a închinat Ea, s-au închinat și ei cu dânsa până la pământ. Și de câte ori se închina ea, și copacii se plecau până la pământ, în semn de cinste mare și de închinăciune adusă Prea Sfintei Maicii lui Dumnezeu, Maica Vieții. După aceasta, s-a întors acasă și s-a făcut un cutremur mare, încât s-a cutremurat locul unde era casa ei. Și ea a căzut la rugăciune și a aprins iarăși lumânări și tămâie, și a chemat pe toate sfintele femei împreună viețuitoare cu dânsa, pe sfintele mironosițe și pe prietenele ei, și le-a spus: „Iată, vremea a sosit ca eu să vă las, să mă duc la Fiul meu și Dumnezeul meu“. Și s-au întristat foarte și au plâns mult sfintele femei și mironosițele și toate acele sfinte văduve și fecioare care urmau Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu și învățăturilor ei.
Dar minunea aceasta a fost urmată de o altă minune. Deodată s-a făcut un vifor mare și un vânt puternic, iar acesta aducea pe norii cerului pe cei doisprezece apostoli (care veneau de la marginile lumii, unde fuseseră trimiși la propovăduire) să ia parte la cinstirea și îngroparea Prea Sfintei Fecioare Maria.. I-a adus pe apostoli, pe nori, Însuși Dumnezeu Cuvântul, ca să dea mai multă cinste și slavă Prea Sfintei Sale Maici.
Și când au sosit aceia, ea le-a spus: „Sfinții mei ucenici și ai Fiului meu Apostoli și ucenici, iată pentru care pricină v-au adus norii aici, la Ghetsimani. Eu trebuie să mă mut; am primit vestea de la Arhanghelul Gavriil să vă las, dar nu de tot, ci să trec la ceruri și de acolo să vă ajut“.
Și au plâns toți dumnezeieștii apostoli, iar mai la urmă a venit marele apostol Pavel, care a început a plânge, zicând: „O, Maică a Vieții și a lui Dumnezeu Cuvântul, eu pe Dumnezeul meu Iisus Hristos în trup nu L-am văzut, dar pe tine văzându-te în trup, mi se părea că El Însuși petrece pururea cu noi și că-L văd chiar pe Dânsul. Și multă mângâiere am avut noi, apostolii, avându-te pe tine cu noi. Dar acum te duci și tu! Ai mare bucurie că te duci la bucuria veșnică. Dar noi ne și bucurăm, ne și întristăm. Ne bucurăm de bucuria ta, că te duci la acele preasfinte locuri și la veselia cea fără de margini, dar ne și întristăm că rămânem aici pe pământ fără vederea și fără blândețea ta, și fără sfintele tale povățuiri și sfintele tale rugăciuni cele prea puternice“ (Prolog, luna lui august, în 15 zile).
Așa au vorbit și ceilalți apostoli. Apoi Prea Sfânta Fecioară Maria le-a ținut ultimul cuvânt și le-a spus: „Iată, eu mă voi culca pe patul meu și voi așeza trupul meu așa cum îmi va fi voia, iar voi așa să-l lăsați. Și zicând aceasta, și-a luat iertare de la toți cei de față, de la dumnezeieștii apostoli și de la sfintele femei, și făcându-și semnul Sfintei Cruci, s-a culcat pe pat, a închis ochii, a pus mâinile pe piept și și-a dat duhul.
Și o, minunile tale, Prea Sfântă Maică a lui Dumnezeu! Îndată ce Prea Sfânta Maică și-a dat duhul ei preasfânt și preacurat în mâinile Fiului Său, toți orbii și toți ologii, șchiopii și bolnavii care veniseră acolo, din oraș și de pretutindeni de dimprejur, s-au făcut sănătoși! Muții vorbeau, surzii auzeau, leproșii s-au curățit, șchiopii umblau, că așa a binevoit Prea Sfântul Dumnezeu și Mântuitorul Hristos, să cinstească Adormirea Prea Sfintei Sale Maici, cu minuni preaslăvite, ca să știe toți că nu a adormit o femeie de rând, ci Maica Cuvântului, Maica lui Dumnezeu, a Dumnezeului minunilor (Prolog, luna lui august, în 15 zile).
După aceasta, dumnezeieștii apostoli, îndată ce Maica Domnului și-a dat preacuratul ei suflet, au început să audă mii și milioane de cântări îngerești în văzduh, care lăudau și cântau cântări pentru ieșirea Maicii Prea Sfântului Dumnezeu. Și au început a cânta și ei, ca și îngerii în văzduh. Și luând patul acela cu preacuratul și preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu, au început să călătorească la Ghetsimani, ca să-l ducă acolo, să-l puie în mormânt. Și erau însoțiți de cântările îngerești din văzduh, iar apostolii și mulțimea creștinilor și toți ucenicii lui Iisus Hristos cântau pe pământ. Și era o cântare comună a turmei celei cuvântătoare a lui Iisus Hristos de pe pământ și a celei înțelegătoare din cer, adică a îngerilor. Și petreceau și cerul, și pământul – adică și oamenii, și îngerii – pe Maica lui Dumnezeu la mormântul ei cel preasfânt. Mergând ei astfel și auzindu-se cântările și simțindu-se mireasma preasfântului trup umplând locurile pe unde treceau de bună-mireasmă, s-a trezit zavistia iudeilor; și unii dintre ei s-a dus cu mare îndrăzneală să dea jos de pe umerii apostolilor patul acela preasfânt. Ba unul dintre ei a îndrăznit chiar să se apropie și să puie mâinile pe preasfântul pat. Dar – o, minunile tale, Maica lui Dumnezeu! – toți cei care voiau să dea jos năsălia de pe umerii celor care o duceau au orbit și nu mai vedeau nici de unde au venit și nici unde mergeau! Iar celui care a îndrăznit – un evreu numit Antonie – să se atingă de acea preacurată năsălie pe care se afla preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu, i s-au tăiat lui deodată, cu mână îngerească nevăzută, amândouă brațele, rămânând lipite de năsălie, iar el a căzut jos leșinat și aproape mort. Și cerea iertare Maicii lui Dumnezeu și cei orbiți, și cel căruia i se tăiaseră mâinile.
Și atunci, dumnezeiescul apostol Petru, luând de pe pieptul Maicii Domnului, de pe năsălie, ramura de finic pe care i-o adusese Arhanghelul Gavriil, a pus-o pe ochii celor orbiți și deodată s-au făcut sănătoși, și atingând cu ea mâinile celui căruia i-au fost tăiate de îngerul nevăzut, s-au prins mâinile înapoi! Și așa s-au săvârșit minunile preaslăvite ale Maicii Domnului. Aceasta i-a făcut pe toți să strige într-un glas: „Mare este Dumnezeu Iisus Hristos și mare este Prea Curata Lui Maică, Prea Sfânta Fecioară Maria!“.
Și mergeau cu toții împreună. Mergeau chiar și cei ce zavistuiau mai înainte, cântând și mărturisindu-și păcatele lui Hristos Dumnezeu, și căindu-se ei de greșeala cea mai dinainte, lăudau pe Maica milostivirii, pe Maica Domnului, care nu a ținuse păcatul lor, ci îi iertase pe toți și le dăduse vindecare.
Și ajungând la Ghetsimani, au pus preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu în mormânt de piatră nouă, care era întocmit de mai înainte, și punând piatra pe ușa mormântului, au auzit trei zile și trei nopți cântări îngerești împrejurul mormântului Maicii Domnului.
Apoi s-a întâmplat alt lucru minunat. Apostolul Toma, care nu fusese nici la Învierea Domnului și de aceea nu crezuse că S-a arătase Mântuitorul Cel Înviat celor zece ucenici, a întârziat și acum, prin iconomie dumnezeiască. Și nu a fost adus pe norii cerului o dată cu toți ceilalți, ci pe dânsul l-a adus un nor după înmormântarea Maicii Domnului. De aceea era trist și mâhnit foarte, zicând: „Oare pentru care păcate ale mele nu m-am învrednicit să mai văd o dată în trup pe Maica lui Dumnezeu? Pentru care păcat am fost zăbavnic cu credința și la înviere și am întârziat și acum, la adormirea Maicii lui Dumnezeu?“. Și atunci a sfătuit Dumnezeu pe apostoli ca, prin sfat de obște, să deschidă mormântul Maicii Domnului, ca să sărute și Toma picioarele Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu, în sicriu, și să ia mângâiere și nădejde tare că este primită și propovăduirea Evangheliei lui Iisus Hristos de către el.
Și deschizând mormântul și sicriul Maicii Domnului – o, minunile tale, Maică a lui Dumnezeu! – nu au mai aflat acolo trupul Prea Sfintei Fecioare Maria, ci numai giulgiul singur, cum rămăsese și la Mântuitorul Hristos în mormânt, după Înviere, căci Prea Sfântul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a luat cu trup cu tot pe Maica Sa cea Prea Sfântă la ceruri și a așezat-o la locul unde El știe.
Acesta este fapt adevărat, fraților, și adevărul acesta s-a predat până azi pe temeiul celor întâmplate la Adormirea Maicii lui Dumnezeu. Dar luați seama că și la patima cea înfricoșată a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la răstignirea și la moartea Lui, s-au făcut minuni mari. Acolo s-a făcut întuneric de la al șaselea până la al nouălea ceas peste tot pământul. Acolo s-a cutremurat pământul și pietrele s-au despicat în două la Ierusalim. Acolo mormintele s-au deschis și morții au înviat. Deci așa cum la moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-au făcut preaslăvite și mărețe minuni, așa a binevoit Prea Sfântul ei Dumnezeu și Fiu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să cinstească și adormirea Prea Sfintei Sale Maici cu minuni preaslăvite. Acestea au fost: venirea Arhanghelului Gavriil, aplecarea pomilor care se închinau ei în muntele Măslinilor, venirea dumnezeieștilor apostoli pe nori, orbirea și tăierea mâinilor celor îndrăzneți și vindecarea lor după ce s-au căit, cântările îngerești care se auzeau în toate părțile în chip nevăzut, petrecând pe Maica Domnului la mormânt, și apoi înălțarea ei cu trupul la cer și lăsarea preasfântului ei giulgiu acolo, drept mângâiere celor de pe pământ.
Dar pentru ce s-au făcut atâtea minuni? Pentru ce, când și-a dat duhul Maica lui Dumnezeu, s-au vindecat atâția orbi și surzi, și leproși, și șchiopi, și ciungi, și ologi, și tot felul de bolnavi? Pentru ce cu atâtea preaslăvite minuni a încununat Prea Sfântul Dumnezeu adormirea Prea Curatei Sale Maici? Iată pentru ce:
Pentru noi și pentru credința noastră, ca să știm până la sfârșitul lumii cine a fost Maica lui Dumnezeu pe pământ, cine s-a mutat atunci la cer. Cea care s-a mutat atunci la cer e fiica lui Dumnezeu – căci auzi ce zice Duhul Sfânt: „Ascultă, fiică, și vezi, și pleacă urechea ta, și uită poporul…“ și celelalte – și, în același timp, Maica Cuvântului după trup. Aceasta ne mai spune iarăși Duhul Sfânt: că atunci s-a mutat la cer mireasa cea cu totul fără de prihană, palatul cel împărătesc al Prea Sfântului Duh, cămara Duhului cea preasfântă și preacurată.
Iar de vom întreba pe sfinți, pe prooroci și pe câte unul în parte, vom auzi de la toți: astăzi s-a mutat la cer porumbița cea duhovnicească și cuvântătoare, care a adus în lume semnul încetării potopului păcatului, ramura de măslin pe care o purta porumbița lui Noe, semnul milostivirii lui Dumnezeu spre mântuirea neamului omenesc. Aceasta ne-o vor spune și dumnezeiești prooroci: astăzi s-a mutat la cer scara cea înțelegătoare, scara cea duhovnicească prin care firea omenească s-a mutat de jos până la cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl prin trupul cel îndumnezeit al lui Iisus Hristos. Să întrebăm pe David, preafericitul ei strămoș și părinte, tatăl lui Dumnezeu după trup, și ne va spune și el: astăzi s-a mutat la cer Împărăteasa care stă de-a dreapta Sfintei Treimi, cu haină aurită și împodobită și preaînfrumusețată. Iezechiel proorocul ne va spune: astăzi s-a mutat la cer ușa lui Dumnezeu cea încuiată, prin care nimenea n-a trecut, decât Domnul Dumnezeu, și încuiată o a lăsat pe dânsa, nestricând pecețile fecioriei ei. De vom întreba pe proorocul Isaia, ne va spune de asemenea: astăzi s-a mutat la cer Fecioara care a născut pe Emanoil, adică pe Hristos Dumnezeu, care pururea este și va fi cu noi. De vom întreba pe Ghedeon, ne va spune și el: astăzi lâna cea plină de rouă a Duhului Sfânt s-a mutat la ceruri. De vom întreba pe Avacum proorocul, ne va spune la rându-i: astăzi muntele cel cu umbră deasă al lui Dumnezeu s-a mutat la cer. Și iarăși ne va spune David: astăzi s-a mutat la cer muntele în care a binevoit Dumnezeu să locuiască. De vom întreba pe toți proorocii, toți vor spune că astăzi Maica lui Dumnezeu Cuvântul, Maica Vieții, Maica milei și a milostivirii, s-a mutat de la noi la ceruri.
Așa fraților, am avea atâtea de vorbit despre Maica Domnului, dar nu se pot spune în cadrul unei liturghii, că este prea scurt timpul și nimeni nu poate să o laude pe dânsa după vrednicie. Dar să știm că astăzi s-a mutat la cer Maica noastră, Maica milei și a milostivirii. Toți care avem pe Dumnezeu ca Tată, avem ca Maică duhovnicească pe Maica Domnului, care pururea se roagă și pururea mijlocește pentru noi și pentru mântuirea neamului omenesc. De multă vreme ar fi pierdut Dumnezeu lumea, cum spun dumnezeeștii Părinți, pentru multele păcate cu care oamenii mânie pe Dumnezeu; dar Maica Domnului, așa cum L-a legat pe Iisus Hristos cu scutece și L-a înfășat pe El în iesle, tot așa leagă ea și acum mânia Domnului și o oprește, ca să nu piardă neamul omenesc. Căci nu voiește Maica milei și a milostivirii ca Dumnezeu să piardă sufletele oamenilor, pentru că știe că dacă s-ar aprinde mânia Domnului, ar pierde toată lumea, care s-a făcut sălaș al atâtor păcate și răutăți.

Prea Sfânta Fecioară Maria, care a slujit Tatălui ca fiică, lui Hristos ca Maică și ca sfântă slujitoare a Sfântului Duh, care pururea rămâne slujitoarea și roaba Domnului, cum s-a spus în Evanghelie, care pururea slujește Prea Sfintei Treimi în ceruri, împreună cu toți sfinții și îngerii, după ce I-a slujit Lui neîncetat pe pământ până la ultima suflare, pururea mijlocește și pururea se roagă pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Avem acolo, în cer, o Mamă bună și milostivă. Să nu credeți că dacă astăzi s-a mutat Maica Domnului la cer, a părăsit lumea. Nu! O dată ce s-a dus acolo având mai mare putere, cu mai multă putere ne ajută nouă. Ea e acum mai aproape de scaunul dumnezeirii, s-a dus acolo ca pururea să privească spre nevoile săracilor, spre rugăciunile văduvelor, spre cei sărmani, spre cei închiși, spre cei care sunt prigoniți, spre cei din dureri, spre cei bolnavi. Acolo ea s-a făcut Maică ajutătoare pentru toți cei din necazuri, pentru toți cei asupriți și pentru toți cei ce o iubesc pe dânsa și o cheamă în ajutor din toată inima. Avem în cer o Mamă prea bună, o Maică a milei și a milostivirii, care pururea se roagă pentru toată Biserica lui Hristos și pentru fiecare fiu al bisericii lui Hristos în parte.
Fericiți, de trei ori fericiți sunt creștinii care au icoana Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu în casele lor și care în fiecare zi citesc acatistul ei, paraclisul și alte rugăciuni către Maica Domnului.
Nu există în cer și pe pământ altă față mai puternică, după Sfânta Treime, ca Maica Domnului, care poate să ne ajute nouă.
Dacă pomenirea dreptului este cu laude, câtă laudă se cade să aducem noi Maicii lui Dumnezeu, care este Împărăteasa tuturor drepților, a tuturor sfinților și a tuturor îngerilor lui Dumnezeu.
Iar dacă este Împărăteasă, are de la Prea Sfântul Dumnezeu și putere foarte mare ca să ne ajute nouă, să ocrotească lumea, să vie în ajutor și celor mici și celor mari, și celor bogați și celor săraci, și celor înțelepți și celor simpli, și celor bolnavi și celor sănătoși, și tututror credincioșilor, fiind în același timp Mama noastră din ceruri.
Ferice de creștinii care, îndată după Sfânta Treime, o cinstesc pe Maica Domnului, din toată inima și oriunde se duc, zicând așa: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților Tăi, miluiește-mă pe mine păcătosul (sau păcătoasa)“.
Am să vă spun o istorioară, ca să vedeți cât de grabnică ajutătoare este Maica Domnului celor care o au pe dânsa ca pe o mamă și o cinstesc ca pe o Maică a lui Dumnezeu Cuvântul, și cât de aproape este de cei ce cred în ea și o cheamă pururea în ajutor.
Era o femeie văduvă, căreia îi murise soțul încă de când era tânără și îi rămăseseră doi copilași. Și biata femeie avea o gospodărie, dar era și cinstitoare a lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, având în casa ei o icoană cu Maica Domnului purtând în brațe dumnezeiescul prunc. Și ea i-a învățat pe copii de mici să se închine, să zică Tată nostru, să zică Crezul și, deocamdată, măcar rugăciunile cele mai scurte către Maica Domnului. Și copiii întrebau, ca niște prunci ce erau: „Mamă, dar cine e aceea de pe icoană?“. Și ea le spunea: „Aceea e Mama voastră, adevărata voastră Mamă“. „Dar dumneata nu ne ești mamă?“. Ea zicea: „Nu, Mama voastră cea adevărată este în ceruri și o cheamă Maica Domnului“. „Dar cine e copilul acela pe care-l ține ea în brațe?“, întrebau ei. „E Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a zidit pe noi și Care a fost purtat în pântecele Maicii Domnului, pe Care L-a născut ea de la Duhul Sfânt și a fost Dumnezeu și om desăvârșit“.
Așa îi învăța biata mamă pe copii cine este Maica Domnului, și-i învăța pe dânșii din toată inima că Maica Domnului este adevărata Maică a lor. De aceea copiii, când se sculau dimineața, mai înainte de a vorbi cu mama lor, fugeau înaintea Maicii Domnului, făceau câteva metanii, ziceau Tatăl nostru și apoi rugăciuni către Maica Domnului, cinstind-o pe dânsa, așa mici cum erau, după puterea înțelegerii lor.
Iar odată biata femeie trebuia să se ducă să secere în țarină și nu avea cu cine să lase copiii. Dar avea obiceiul să lase copiii încuiați singuri în casa lor. Și așa a chemat copiii, le-a lăsat de mâncare și le-a spus: „Voi rămâneți acasă; eu mă duc la lucru, că am mult de secerat“. Iar copiii au întrebat: „Dar noi cu cine rămânem?“. „Iată, rămâneți cu Mama voastră“ – și le-a arătat icoana Maicii Domnului, înaintea căreia ardea candela. Și le-a mai spus: „Mama voastră rămâne cu voi și o să vă apere, dar voi să fiți cuminți și să vă rugați când o să fiți la nevoie, să strigați la ea, că ea vă apără!“.
Copiii s-au încredințat de la maica lor că nu rămân singuri, ci rămân cu Mama lor cea din ceruri. Și s-a dus biata femeie degrabă la treburile ei, pe țarină. Dar copiii rugându-se, mintea lor pururea se mișca și nu sta într-un singur gând. Deci au uitat de sfaturile mamei. S-au rugat ei un timp, apoi s-au apucat de jucării și au început să umble cu focul. Mama lor am spus că îi încuiase în casă, ca să nu iasă afară și să nu plece de acasă, știind că abia peste o jumătate de zi se va întoarce înapoi. Și copiii, umblând cu focul, casa a luat foc. Și ei, când au văzut că au luat foc hainele din casă, covoarele și ce mai era în ea, și când au văzut că toată casa a luat foc și nimeni nu putea sări să-l stingă, că era vară și oamenii erau plecați la lucru, au fugit la icoana Maicii Domnului, s-au prins cu mâinile de icoană și strigau: „Mamă, nu ne lăsa!“. Și – o, minunile tale, Maica lui Dumnezeu! – casa a ars toată, dar focul nu s-a atins de peretele pe care era icoana Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu împreună cu acești doi copilași!
Femeia a auzit în țarină, că i-a adus vestea cineva: Măi femeie, să știi că ți-a ars casa! Iar ea, săraca, zice: „Vai de mine, că am lăsat copiii în casă!“. Dar acela nu știa să-i spună de minunea ce s-a întâmplat cu copiii, ci-i spuse numai atâta: Du-te, că am auzit că este scrum casa ta! Ea când a auzit, biata, știind că a încuiat copiii în casă, a luat-o la fugă, că-i ieșea inima de alergare și de spaimă. Și când a ajuns la marginea satului, a întrebat: „Mi-a ars casa?“. Da, i se spuse, ți-a ars casa, s-a văzut la dumneata foc mare și s-au dus oamenii să-l stingă, dar casa a ars. Iar ea a strigat: „Maica Domnului, cum de ai lăsat copii mei, că eu în seama ta i-am lăsat!“. Și văitându-se și plângând, alerga aproape ca nebună. Și când a ajuns, văzu cum se uita toată lumea la o minune preaslăvită: casa arsese, dar peretele cu icoana Maicii Domnului era neatins și copilașii se țineau cu mâinile de icoană și strigau: „Mamă, mamă!“. Și văzând aceasta biata femeie, s-a aruncat prin foc la icoana Maicii Domnului și cu mare recunoștință a mulțumit Maicii Domnului că pe acei prunci, pe care îi încredințase ei, i-a păzit sănătoși.
Aceasta v-am spus-o ca să vă arăt că cine are mamă și ocrotitoare pe Maica Domnului, ea îl va apăra și pe el, și pe copiii lui, și vitele lui, și toată agoniseala lui. Să aveți această credință întotdeauna, să nu vă lipsească acatistul și cinstitul paraclis al Maicii Domnului din casă, și ori la ce scârbă veți ajunge, ori la ce necaz, chemați pe Maica Domnului din toată inima și negreșit pururea va fi de față, cu grabnicul ei ajutor, cu preasfintele și preaputernicele ei rugăciuni.
Să știți că nu există suflet sub cer care și-a pus nădejdea în Maica Domnului și să rămâie rușinat până la urmă. Prin rugăciunile ei va avea în veacul de acum liniște, alinare, acoperire și sprijinire, iar în vremea morții mila Maicii Domnului nu îl va lăsa; și în ziua judecății, Maica Prea Sfântă va sta în genunchi înaintea Prea Sfântului și Prea Dulcelui ei Fiu și Dumnezeului nostru Iisus Hristos și va zice: „Doamne Dumnezeule și Fiul meu, acest suflet necăjit, chiar dacă a greșit, dar pururea mi-a cerut să mă rog Ție. Iartă-l, miluiește-l și fă cu dânsul milă“. Și așa vom câștiga prin rugăciunile Maicii Domnului milă și în veacul de acum, și în vremea morții, și în ziua judecății. Amin!

(Arhim. Cleopa Ilie)

Adormirea Maicii Domnului: Acatistul si Canonul de rugăciune la Praznicul Adormirii Maicii Domnului(15 august)

Evanghelia de la sărbătorile Maicii Domnului – Comentarii patristice

Nașterea Maicii Domnului (Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28)
Intrarea în templu a Maicii Domnului (Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28)
Adormirea Maicii Domnului (Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28)

10, 38-42

(Lc. 10, 38) Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei.

Domnul avea trup și, exact așa cum a binevoit să-Și asume un trup fizic pentru noi, la fel a binevoit să flămânzească și să înseteze. Ca un rezultat al faptului că a binevoit să flămânzească și să înseteze, S-a smerit să fie hrănit de către cei pe care El însuși i-a îmbogățit. S-a coborât să fie primit ca un oaspete nu din nevoie, ci pentru folosul nostru.

Marta era ocupată să împlinească nevoile celor cărora le era foame și însetau. Îngrijindu-se de ei cu o dorință mare, a pregătit ceea ce Sfântul Sfinților și sfinții Săi aveau să mănânce și să bea în casa sa. Nu era o muncă importantă, ci una vremelnică. Nu vom avea tot timpul nevoie să mâncăm și să bem, nu-i așa? Când ne vom lipsi de cea mai curată și desăvârșită bunătate, a sluji cele lumești nu va mai fi necesar.

(Fericitul Augustin, Predica 255,2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 10, 39) Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.

De ce se bucura Maria atunci când asculta? Ce mânca? Ce bea? Cunoașteți vreunul acestea? Să-L întrebăm pe Domnul, Cel care păstrează o masă atât de frumoasă pentru oamenii Săi. Iar El ne va spune: Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura (Mt. 5, 6). Din izvorul Său și din hambarul dreptății primea Maria de mâncare atunci când flămânzea, aflată fiind la picioarele Domnului. Vedeți, Domnul îi oferea atunci exact atât cât era ea în stare să primească. Însă, din întreaga bogăție pe care avea să o dea la masa ce avea să vină, nici măcar ucenicii, nici măcar apostolii n-au putut să primească la vremea când El le spunea: Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi (In. 16, 12).

Ce se bucura Maria să primească? Ce mânca? Insist asupra acestui fapt, pentru că și eu mă bucur de El. Voi cuteza să spun că mânca pe Cel pe care-L asculta. Vreau să spun că mânca adevărul. Nu El însuși a spus: Eu sunt Adevărul (In. 14, 6)? Hristos era mâncat pentru că El era Pâinea: Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer (In. 6, 41). Aceasta este pâinea care hrănește și niciodată nu se împuținează.

(Fericitul Augustin, Predica 179, 5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 10, 39) Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.

Virtutea nu există doar sub o singură formă. În exemplul Martei și al Mariei, se adaugă evlavia ocupată a uneia și atenția celeilalte la Cuvântul lui Dumnezeu, Care, dacă se potrivește cu credința, este mai de dorit chiar și decât faptele, precum este scris: Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea. De aceea, și noi să ne silim să dobândim ceea ce nu poate fi luat de la noi, ca să nu ni se dăruiască ascultarea neatentă, ci cea sârguincioasă. Căci chiar și semințele Cuvântului ceresc ne-ar putea fi luate dacă sunt semănate pe alături (Lc. 8, 5). Dorința după înțelepciune să vă conducă precum a făcut cu Maria. Este mai mare și mai deplină lucrare. Nu lăsați ca munca să vă abată de la Cuvântul ceresc… Marta nu este mustrată în lucrarea sa cea bună, însă Maria este preferată deoarece ea a ales partea cea bună pentru ea, căci Iisus este plin de multe binecuvântări și împodobește cu multe daruri. De aceea, cea înțeleaptă alege ceea ce ei i se pare că este de o mai mare importanță.

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 7, 85-86,, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 10, 39) Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.

Maria a venit și a stat la picioarele Sale. Aceasta se întâmpla de parcă se afla pe un pământ tare la picioarele Celui care a iertat păcatele femeii celei păcătoase (Lc. 7, 38). Ea și-a dobândit o cunună cu care să între în împărăția Celui dintâi născut. Ea și-a ales partea mai bună, Binefăcătorul, pe Însuși Mesia. Acesta niciodată nu I se va lua de la ea. Dragostea Martei era mai fierbinte decât a Mariei, pentru că înainte ca Iisus să ajungă acolo, ea era gata să-i slujească: Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Apoi, atunci când Hristos a venit ca să învie pe Lazăr, ea a fugit și a venit prima înaintea Sa (In. 11, 20).

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 8, 15, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 10, 41-42) Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.

Cea mai mare strădanie a noastră și drumul pe care inimile noastre trebuie să-l urmeze fără abatere este lipirea întotdeauna de Dumnezeu și de lucrurile Sale. Orice abatere, oricât de solemnă, trebuie privită ca secundară, de o mică importanță și cu siguranță periculoasă. Marta și Maria au oferit cea mai frumoasă paradigmă scripturistică a acestei idei și a acestui mod de viețuire. Îngrijindu-se de Domnul și de ucenicii Săi, Marta a săvârșit o sfântă lucrare. Maria însă, era atentă la învățătura duhovnicească a lui Iisus, stând la picioarele Sale, sărutându-le și ungându-le cu uleiul bunei sale credințe…

Prin cuvintele Maria și-a ales partea cea bună, nu face nici cea mai mică referință la Marta și în nici un chip nu se arată că ar critica-o: Totuși, lăudând-o pe Maria, Hristos arată că cealaltă era cu un pas în urma eu. Din nou, prin cuvintele nu se va lua de la ea, Hristos arată că rolul Martei poate fi luat de la ea, întrucât lucrarea trupului poate dura atât timp cât ființa umană este acolo, în timp ce zelul Mariei nu se va putea sfârși niciodată.

(Sfântul Ioan Casian,Dialoguri 1.8, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 10, 41-42) Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.

Acum, aliluia este pentru noi un cântec al călătorilor, însă această călătorie obositoare ne aduce mai aproape de casă și de odihnă, unde toate activitățile noastre lumești se vor sfârși și se vor termina și singurul lucru care va rămâne va fi aliluia.

Aceasta este bucuria pe care și-a ales-o Maria, stând fără a face altceva decât a cunoaște și lăuda pe Domnul, în timp ce sora sa Marta era ocupată cu tot felul de lucruri. Cu adevărat, ceea ce făcea era necesar, dar nu avea să dureze.

(Fericitul Augustin, Predica 255, 1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

11, 27-28

(Lc. 11, 27-28) Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.

Maria a fost mai fericită pentru că a primit credința lui Hristos decât pentru că a născut cu trup pe Hristos. Celui care a spus Fericit este pântecele care Te-a purtat, El i-a răspuns: Fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.

În cele din urmă, ce folos a adus această relație pentru frații și pentru rudele Sale după trup care n-au crezut în El? Chiar și relația maternă nu i-ar fi adus nici un folos Mariei dacă n-ar fi născut cu o mai mare bucurie pe Hristos în inima ei decât în trupul său.

(Fericitul Augustin, Sfânta Feciorie 3.12, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 11, 27-28) Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.

Fericit este pântecele care Te-a purtat.A luat binecuvântarea de la cea care L-a purtat și a dat-o celor care I se închină Lui. Cu Maria a fost pentru o vreme, însă cu cei care Îl cinstesc pe El va fi pentru veșnicie: Fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 11.10, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

***

1

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”. Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, şi cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo ca să se roage. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite.
După rugăciune s-a întors acasă şi, îndată, s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări şi mulţumind lui Dumnezeu şi chemând rudeniile şi vecinii, şi-a grijit toată casa, şi-a gătit patul şi toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Şi a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredinţarea celor zise, a arătat şi darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire şi cu lacrimi şi au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurata le-a făgăduit că, mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci şi pe toată lumea o va cerceta şi o va umbri. Şi aşa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele două veşminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene şi cunoscute şi de la dânsa le era hrana.

Bucură-te Maica Vieţii!

Şi vorbind ea acestea şi învăţând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, şi arătare de mulţi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toţi ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau şi de Dumnezeu înţelepţii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei şi Timotei.
Aceştia, dacă au aflat pricina venirii lor, aşa adunaţi fiind, au zis aceste cuvine către dânsa: „Noi, o, Stăpână, ştiindu-te în lume, ca şi cu singur Stăpânul nostru şi Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului şi Dumnezeului tău te muţi spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi şi lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite”. Acestea au zis şi vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânşii: „Prietenii mei şi ucenicii Fiului şi Dumnezeului meu, nu faceţi bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiţi trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”.
Când s-au săvârşit cuvintele acestea, iată a sosit şi minunatul Pavel, vasul cel ales, care căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat şi deschizându-şi gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: „Bucură-te Maica Vieţii, împlinirea şi încheierea propovăduirii mele; că deşi pe Hristos Fiul tău trupeşte pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl văd”.

Au vrut să răstoarne patul Preasfintei

După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toţi, s-a culcat pe pat şi şi-a închipuit preacuratul său trup precum a vrut; şi a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei petrecere, şi i-a umplut şi pe dânşii de binecuvântarea ei. Şi aşa în mâinile Fiului şi Dumnezeului său şi-a dat sufletul.
Şi îndată ochii orbilor s-au luminat şi auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat şi tot felul de patimă şi de boală lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântarea cea de ieşire şi ceilalţi Apostoli; unii au ridicat patul, alţii mergeau înainte cu făclii şi cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit şi îngerii cântând şi văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.
Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, chemând pe unii din popor, i-au înduplecat să răstoarne patul în care era aşezat trupul cel de viaţă începător. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndrăzneţii şi obraznicii aceia; le-a făcut pedeapsă tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-înşii, care mai nebuneşte se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit şi de amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, şi s-a făcut sănătos ca şi mai-nainte. În acelaşi chip şi cei ce orbiseră, crezând şi punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Toma întârzie din nou

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au aşezat acel de viaţă începător trup în mormânt, şi au stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngereşti.
Şi de vreme ce, după dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adică Toma, care nu s-a aflat la preamărita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte şi întristat, că nu se învrednicise să vadă şi el ca şi ceilalţi Apostoli trupul; şi au deschis cu socoteală mormântul pentru dânsul ca să se închine şi el acelui preasfânt şi preacurat lăcaş, adică trupului Născătoarei de Dumnezeu.
Şi dacă a văzut s-a minunat că a aflat mormântul fără de sfântul trup, şi era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor şi tuturor credincioşilor, şi mărturie nemincinoasa a mutării Născătoarei de Dumnezeu. Că şi până astăzi mormântul cel cioplit în piatră aşa se vede lipsit de trup şi este cinstit cu închinăciune, întru mărirea şi cinstea preabinecuvântatei măritei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.

ganduridinortodoxie

1

Acatistul Adormirii Maicii Domnului (15 August)

Troparul Adormirii Maicii Domnului, glasul 1:

Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Sculatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.

Condacul 1

Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei, celei ce te sui de la pământ la cer, cântare cu cucernicie, pentru preacinstita ta adormire, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu. Iar tu, ca ceea ce ai biruinţă peste moarte, de toate întâmplările aducătoare de moarte ne păzeşte pe noi, ca să-ţi cântăm: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Icosul 1

Îngerul întâistătător din cer a fost trimis să spună Născătoarei de Dumnezeu mutarea ei la cer, fără de grijă şi mai înainte să vestească venirea la ea a Fiului lui Dumnezeu. Şi luminat strălucind, înaintea ei stând, a zis aşa:
Bucură-te, preaveselă Maică a Împăratului;
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, Împărăteasa cerului şi a pământului;
Bucură-te, preamărită, că vine cu slavă la tine Fiul lui Dumnezeu să te ia la cer;
Bucură-te, ceea ce eşti preamărită, prin vestirea ducerii tale către Fiul tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, cea aleasă de Dumnezeu din toate neamurile;
Bucură-te, sfântă încăpere a Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, plinirea vestirii profeţilor;
Bucură-te, preacinstită cunună a apostolilor;
Bucură-te, podoaba şi stăpânirea ocârmuitorilor;
Bucură-te, înfrumuseţarea arhiereilor şi podoaba preoţilor;
Bucură-te, povăţuitoarea monahiilor, celor înţelepţite de Dumnezeu, către Împărăţia cea de sus;
Bucură-te, ceea ce deschizi uşile raiului neamului creştinesc, celor care pururea te fericesc pe tine;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care, întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 2-lea

Marii ierarhi Dionisie, tainicul ceresc, Ierotei cel minunat şi Timotei, cel încuviinţat cu dumnezeiasca arhierie, văzând ceata Apostolilor, adusă cu voia ta pe nori de la marginea lumii, la preacinstită adormirea ta, preanevinovaţi cântau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Toată făptura cea înţelegătoare, împreună cu căpeteniile cetelor cereşti, au venit cu Împăratul lor, Care, în mâinile cele începătoare de viaţă, a luat sufletul Mamei Sale. Iar Petru, cel cu credinţă fierbinte, cu multe lacrimi a zis către ea aşa:
Bucură-te, Maica Făcătorului lumii care te-ai suit la cele fără de grijă;
Bucură-te, ceea ce te-ai mutat la lărgimile cele mari ale cerului;
Bucură-te, că prin suirea ta, ai sfinţit cele patru stihii;
Bucură-te, că prin mergerea ta, ai veselit cele cereşti;
Bucură-te, ceea ce ai fost primită în frumosul Ierusalim de sus;
Bucură-te, ceea ce cu bucurie ai intrat în lăcaşurile cele nefăcute de mâini omeneşti;
Bucură-te, Împărăteasa heruvimilor şi a serafimilor;
Bucură-te, stăpâna îngerilor şi a arhanghelilor;
Bucură-te, mângâierea şi izbăvirea credincioşilor;
Bucură-te, ajutorul şi sprijinirea moştenirii tale;
Bucură-te, solitoarea către Dumnezeu, pentru tot neamul creştinesc;
Bucură-te, întru tot bună şi dătătoarea tuturor bunătăţilor;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui de Sus a răpit din India pe Toma, care prin oarecare voire a lui Dumnezeu nu s-a întâmplat la preacinstita adormire a Maicii lui Dumnezeu să fie de faţă, şi a fost dus la mormântul cel primitor de viaţă. Deci pentru Toma, fiind desfăcut mormântul, plecându-se să o vadă acolo, a cunoscut că este înălţată la cer, şi crezând vedeniei sale celei din călătorie prin văzduh, a cântat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

A înţeles astfel ucenicul că din iconomia lui Dumnezeu i-a fost rânduit să nu se întâmple să fie la înmormântarea Maicii Domnului împreună cu ceilalţi. Pentru aceea, bucurându-se pentru adormirea ei cea fără de moarte, a zis aşa:
Bucură-te, că ai fost luată de la pământ de Fiul tău;
Bucură-te, că te-ai suit la cele înalte, spre a te îndulci de slava lui Hristos;
Bucură-te, că te-ai suit la cele de sus, înconjurată de toate căpeteniile îngereşti, şi i-ai aruncat lui Toma omoforul tău din văzduh, ca o adeverire, spre mărturie;
Bucură-te, că ai fost purtată de heruvimi, la cele mai presus de ceruri;
Bucură-te, că ai fost înălţată cu cântare de mare cuviinţă prin porţile cereşti, de mai-marii puterilor îngereşti;
Bucură-te, că eşti înconjurată şi fericită de toţi locuitorii cerurilor;
Bucură-te, cer pământesc, care eşti înălţată la locuinţa Celui de Sus;
Bucură-te, tronul Domnului, care eşti înălţată de la pământ la Împărăţia cerească;
Bucură-te, solitoarea noastră şi tare sprijinire la Fiul tău;
Bucură-te, chezăşia noastră către Dumnezeu, spre mântuire;
Bucură-te, împărăteasa creştinilor şi ajutătoare pentru dobândirea Împărăţiei cereşti;
Bucură-te, Maica Vieţii, şi, după Dumnezeu, nădejdea vieţii noastre celei veşnice;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 4-lea

Vifor de gânduri netrebnice şi necredincioase având în sine evreul Atonie şi văzând pe purtătorii de Dumnezeu Apostoli ducând la mormânt cu mare cinste trupul cel preacurat al Maicii lui Dumnezeu, s-a pornit ca să-l răstoarne. Dar fără de veste, odată cu orbirea, i s-au tăiat şi mâinile, ce au rămas lipite de pat. Acela apoi, prin credinţă, Mamă a lui Dumnezeu te-a mărturisit pe tine, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind tainicii apostoli şi singurii văzători ai Cuvântului pe îngeri cântând înalte cântări, la înmormântarea trupului celui de Dumnezeu purtător, şi vrând să-i dea cinstea cea plăcută lui Dumnezeu, s-au nevoit cu un glas a cânta aşa:
Bucură-te, ceea ce ai luat buna vestire, pentru mergerea ta la Împărăţia cea de Sus;
Bucură-te, ceea ce de la binevestitorul Gavriil ai primit ramura cea de bucurie a raiului;
Bucură-te, că ai luminat mulţimea heruvimilor cea preacinstită;
Bucură-te, că ai luminat firea serafimilor cea preamărită;
Bucură-te, ceea ce ai fost de patriarhii Avraam, Isaac şi Iacov mai înainte închipuită;
Bucură-te, ceea ce ai fost de profet mai înainte vestită;
Bucură-te, că ai înfrânt semeţia cea rea a evreului;
Bucură-te, că ai dat lui vindecare;
Bucură-te, ceea ce ai întors necredinţa lui Atonie la credinţă;
Bucură-te, ceea ce ai primit pocăinţa lui;
Bucură-te, că înalţi la cer pe cei ce au iubire şi credinţă către tine;
Bucură-te, că eşti izbăvitoarea celor ce cu credinţă tare cheamă numele tău în ajutor;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 5-lea

Sfinţii Apostoli, ca nişte stele conduse de Dumnezeu fiind în lume, împrăştiaţi pentru predicarea Evangheliei, răpiţi au fost pe nori prin văzduh şi aduşi spre înmormântarea Maicii Domnului, pe care cu laude şi cu cântare petrecând-o împreună cu îngerii cântau: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând văzătorii de Dumnezeu pe Stăpânul lor luând în mâini sufletul Maicii Sale şi cunoscând că El este Domnul, s-au nevoit cu cântări sfinte a lăuda pe cea binecuvântată şi au cântat aşa:
Bucură-te, Împărăteasă, care ai purtat pe Cel ce împărăţeşte peste toate;
Bucură-te, ceea ce şi tu însăţi eşti purtată de mâinile Fiului tău;
Bucură-te, sceptru împărătesc, din dreapta lui Hristos;
Bucură-te, stâlparea porumbiţei, cea din mâna lui Noe;
Bucură-te, toiagul lui Aaron, care a odrăslit neputreziciunea;
Bucură-te, crinul cel neveştejit, care a înflorit nemurirea;
Bucură-te, chivotul însufleţit de Dumnezeu, al dumnezeiescului Părinte David;
Bucură-te, psaltire şi alăută preafrumoasă, ce ai ridicat mărirea profeţiei;
Bucură-te, chivot însufleţit al sfinţeniei Domnului;
Bucură-te, viaţă care ne-ai adus pe noi întru bucurie Domnului;
Bucură-te, cortul cel umbrit de heruvimi;
Bucură-te, Sfânta Sfintelor, cea grăită de serafimi;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 6-lea

Apostolii, purtători ai cuvântului lui Dumnezeu în lume, după ducerea Maicii Domnului la cele de sus, fiind aşezaţi la obişnuita masă comună şi luând o parte de pâine şi înălţând-o în numele Domnului, deodată au văzut de sus pe Împărăteasa, Născătoarea de Dumnezeu, împreună cu îngerii purtători de lumină, şi auzind-o, dându-le lor pace de la Fiul ei şi Dumnezeu, au cântat: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-a nouă de voie Hristos, Soarele dreptăţii, din preacuratele tale coapse şi prin buna înţelepciune a predicii Apostolilor lumea s-a luminat, iar pe tine, Maica Lui din neam în neam te-a preamărit. Pentru aceasta şi noi te fericim cântând ţie:
Bucură-te, pururea Fecioară, că de toate neamurile în veci eşti mărită;
Bucură-te, preabună şi preaîndurată, asupra oamenilor mare ajutătoare;
Bucură-te, că ai împlinit făgăduinţa cetei ucenicilor;
Bucură-te, că, prin mijlocirea ta, dai pace lumii de la Fiul tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, privire preadorită şi dulce a sfinţilor;
Bucură-te, bucuria cea întru tot veselitoare, a preacuvioaselor maici şi a sfintelor fecioare;
Bucură-te, că treci peste corturile drepţilor din rai;
Bucură-te, că îndreptezi pe toţi spre dumnezeiasca slavă cerească;
Bucură-te, plinirea doririi tuturor lucrurilor celor bune;
Bucură-te, începutul mântuirii omeneşti;
Bucură-te, Împărăteasa celor ce împărăţesc după Dumnezeu pe pământ;
Bucură-te, Doamna şi Stăpâna celor ce domnesc după Domnul şi Stăpânul cerului;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 7-lea

Pe toţi cei ce vor să intre cu credinţă în sfânta ta biserică, Născătoare de Dumnezeu, pururea îi miluieşti, iar pe cei ce te măresc, de toate asupririle şi supărările îi izbăveşti. Pentru aceea, şi binecredinciosului nostru popor, care pururea te fericeşte, învingere asupra potrivnicului îi dăruieşte şi toate cele de mântuire ne dă nouă, care ne rugăm ţie, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătat-a făptură nouă, arătându-Se nouă Domnul, Făcătorul tuturor, prin tine, Născătoare de Dumnezeu; iar tu, având purtare de grijă pentru noi, care cu cinste serbăm adormirea ta, primeşte să cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, cea aleasă dintre pământeni;
Bucură-te, ceea ce eşti mai presus de cele pământeşti şi de cele cereşti;
Bucură-te, că te-ai suit mai sus de heruvimi şi de serafimi;
Bucură-te, că ai adunat prin nori ceata Apostolilor la înmormântarea ta;
Bucură-te, căci, cu puterea lui Dumnezeu, dovedire învederată, după înmormântarea ta, înaintea lui Toma te-ai arătat în văzduh, când venea pe nori;
Bucură-te, că prin aceasta ai adeverit mutarea ta cu trupul la cer;
Bucură-te, că ai dat lui Toma omoforul tău, ca o podoabă de încredinţare a mutării tale;
Bucură-te, ceea ce eşti împodobită cu frumuseţea tuturor virtuţilor;
Bucură-te, ceea ce ai primit în pântecele tău pe Fiul lui Dumnezeu spre mântuirea oamenilor;
Bucură-te, ceea ce ai înflorit ca un finic cu trupul;
Bucură-te, că te-ai înălţat ca un cedru în slava cea cerească;
Bucură-te, pomul vieţii, cel sădit în mijlocul raiului celui de sus;
Bucură-te, corabia cea înţelegătoare, ce te-ai înălţat din potopul morţii, la cele de sus;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 8-lea

Ca pe un soare întru cele de sus ştiindu-te pe tine, Stăpână aleasă, suită de Fiul tău la frumuseţile cele mai presus de fire şi la bunătăţile cele nespuse din ceruri, fiind ţinută cu plăcere în mâinile Lui şi cu bucurie stând la dreapta Lui cea începătoare de viaţă, pururea cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul fiind ridicată la cele cereşti, iar pe cele pământeşti nelăsându-le Maica lui Dumnezeu, de mâinile Fiului tău ai fost purtată întru cele nepătrunse, la Ierusalimul cel de sus, în cetatea cea frumoasă şi cu totul luminată ai intrat, de heruvimi şi de toate puterile cereşti fiind înconjurată şi cântându-ţi-se unele ca acestea:
Bucură-te, al cărei sfânt suflet se sălăşluieşte în Sionul cel de sus şi prealuminat;
Bucură-te, al cărui trup nestricăcios se preamăreşte, împreună cu sufletul;
Bucură-te, ceea ce ai intrat în cetatea cea împărătească a Atotţiitorului;
Bucură-te, ceea ce te-ai înălţat în raiul cel frumos, sădit sus în ceruri;
Bucură-te, ceea ce te-ai mutat în cetatea împodobită cu pietre strălucitoare;
Bucură-te, ceea ce eşti dusă în cetatea cea înconjurată de oştile cele preaînalte;
Bucură-te, că eşti luată mai presus de ceruri de Fiul tău, cu bună cuviinţă dumnezeiască;
Bucură-te, că eşti mai cinstită decât toate minţile cele nematerialnice ale îngerilor;
Bucură-te, ceea ce duci rugăciunea celor credincioşi la Fiul tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce te rogi neîncetat pentru noi la tronul Fiului tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, solitoarea către Dumnezeu, pentru mântuirea lumii;
Bucură-te, apărătoarea neamului creştinesc, dăruită de Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerească te înalţă pe tine, Născătoare de Dumnezeu, iar neamurile omeneşti te măresc, ca pe o maică a lui Dumnezeu, şi serbează preacinstită adormirea ta, Împărăteasă. Căci pământenii prin tine se împreună cu cele cereşti, iar noi într-un glas cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cuvintele înaripate ale profeţilor, cele de Dumnezeu insuflate, acum le vedem împlinite întru tine, Născătoare de Dumnezeu. Căci cu adevărat ai născut nouă pe Dumnezeu cu trup. Pentru aceea, crezând taina Cuvântului lui Dumnezeu, cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, începutul cel deplin al Legii şi al profeţilor;
Bucură-te, steaua lui Iacov, cea prevestită de Valaam;
Bucură-te, patul marelui Împărat, cel vestit de Solomon;
Bucură-te, lâna cea rourată de Iisus, preînchipuită de Ghedeon;
Bucură-te, rugul cel nears, mai înainte văzut de primitorul Legii, Moise;
Bucură-te, munte sfânt, privit de bărbatul doririlor;
Bucură-te, scară cerească, văzută de Iacov;
Bucură-te, uşă pecetluită şi neumblată, mai înainte văzută de Iezechiel;
Bucură-te, soarele locuirii lui Hristos, cel mai înainte arătat psalmistului David;
Bucură-te, taina ce s-a prezis de profeţi în multe chipuri;
Bucură-te, că întru tine s-au închipuit cuvintele prezise ale tuturor profeţiilor;
Bucură-te, că ai primit toată iconomia Celui de Sus, pentru mântuirea lumii;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuiască lumea, Domnul tuturor din neamul pământenilor te-a ales pe tine Maică pentru Sine. Făcându-Se om pentru noi, S-a suit la cer, de unde Se pogorâse şi cu Sine te-a ridicat şi pe tine, spre a petrece în slava cea veşnică a Împărăţiei, împreună cu Dânsul, fără de sfârşit. Pentru aceea, ca un Dumnezeu, auzi de la toţi: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid eşti credincioşilor, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară. Şi apărătoare tuturor celor ce aleargă la tine, Preacurată, căci tu te-ai mutat la ceruri, ca să fii solitoarea cea mai de aproape, pentru toţi care cântă ţie:
Bucură-te, cetatea marelui Împărat, aşezată deasupra munţilor cereşti;
Bucură-te, zid şi acoperământ, ce nu te ascunzi de la a noastră stăruinţă;
Bucură-te, că ajuţi pe cei credincioşi să biruie uneltirile duşmanilor;
Bucură-te, că ai înfrânt mulţimea agarenilor;
Bucură-te, păzitoarea cea neclintită a ortodocşilor;
Bucură-te, împrăştierea ereticilor;
Bucură-te, că ne eşti pace şi bucurie;
Bucură-te, că ai călcat iadul cel atotpierzător;
Bucură-te, cununa aleasă a celor ce cu mintea întreagă luptă împotriva pornirilor trupului;
Bucură-te, preamărirea cea mult preţuită a nevoitorilor mucenici;
Bucură-te, solitoarea odihnei celei fericite a ostenitorilor cuvioşi;
Bucură-te, dătătoarea bucuriei celei veşnice a monahilor celor ce bine au vieţuit;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 11-lea

Toată cântarea cetelor îngereşti laudă adormirea ta cea preacinstită, ceea ce eşti cu totul lăudată, Stăpână Împărăteasă, de Dumnezeu Născătoare. Iar noi din inimă aducem ţie, care eşti maica tuturor, smerita noastră rugăciune, împreună cu oştile cereşti, cântând lui Dumnezeu, Celui ce, după vrednicie, te-a preamărit pe tine: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie primitoare de lumina cea adevărată te-ai arătat nouă, celor de pe pământ. Căci tu luminezi sufletele şi le îndreptezi spre cunoştinţa de Dumnezeu, ale celor ce serbează mutarea ta cea cu totul cinstită. Pentru aceasta cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, făclia cea nestricată a focului celui nematerialnic;
Bucură-te, aurora cea netrecătoare a luminii celei neînserate;
Bucură-te, lună strălucitoare din Soarele dreptăţii;
Bucură-te, lumină ce luminezi în întuneric;
Bucură-te, făclie pusă în sfeşnicul cel preaînalt;
Bucură-te, izvorul vieţii, cel răsărit din mormânt la lumină;
Bucură-te, Maica Luminii, care călăuzeşti sufletele celor evlavioşi;
Bucură-te, Maica Dumnezeului tuturor, care mângâi sufletele celor întristaţi;
Bucură-te, ceea ce dăruieşti sfârşit bun celor ce nădăjduiesc spre tine;
Bucură-te, ceea ce la Judecata Fiului tău găteşti credincioşilor tăi moştenirea celor din dreapta Lui;
Bucură-te, preafericită, că prin tine vom fi şi noi fericiţi, avându-te pe tine ajutătoare şi sprijinitoare în rugăciuni;
Bucură-te, preabinecuvântată din neam în neam, că Domnul este cu tine, şi prin tine cu noi;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 12-lea

Văzând mulţimile îngereşti harul măririi, în slăvitul Tron ceresc, dăruit Maicii lui Dumnezeu celei cinstite, cu şederea de-a dreapta Fiului ei şi Dumnezeu, i s-au închinat ei Scaunele şi Puterile, au înconjurat-o Începătoriile şi Căpeteniile, i s-au plecat înfricoşaţi Heruvimii, Serafimii şi Domniile, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii, care smeriţi, o preamăreau cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând întru tot cinstita ta adormire, lăudăm toţi înălţarea ta la ceruri, Împărăteasă, Maică a lui Dumnezeu. Iar tu, sfinţeşte, măreşte şi miluieşte pe toţi cei ce cu dragoste te laudă aşa:
Bucură-te, ceea ce ai curăţit pământul, cu paşii preacuratelor tale picioare;
Bucură-te, ceea ce ai sfinţit văzduhul cu suirea ta la cer;
Bucură-te, ceea ce te-ai suit la înălţimea cerească;
Bucură-te, ceea ce priveşti toată frumuseţea cea negrăită;
Bucură-te, că şezi întru slava Fiului tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, că te bucuri în veci cu Fiul tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, frumuseţea din dreapta Domnului, care înfrumuseţezi pe toţi cei ce în ceruri te fericesc pe tine;
Bucură-te, bucuria tuturor pământenilor care nădăjduiesc spre tine;
Bucură-te, ceea ce eşti îmbrăcată în soare, care străluceşti cu harul şi cu mărirea toată lumea;
Bucură-te, ceea ce te-ai făgăduit a păzi şi a mântui pe toţi care te cheamă din toată inima;
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, ceea ce eşti mai cinstită şi de Dumnezeu Născătoare numită;
Bucură-te, care de la răsărit şi până la apus eşti preamărită de toţi credincioşii ortodocşi;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 13-lea

O, Maică prealăudată a Împăratului cerului şi al pământului, a lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui nemuritor, Care vieţuieşte şi după moarte, primeşte de la noi, la cinstită adormirea ta, această rugăciune de acum şi în viaţa aceasta şi, la vremea morţii noastre, scapă-ne de toată nenorocirea şi chinul; şi Împărăţiei celei cereşti ne învredniceşte, Împărăteasă, pe noi cei care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice din nou Icosul 1: Îngerul întâistătător din cer a fost trimis…, Condacul 1: Celei alese dintre toate neamurile…,

Icosul 1

Îngerul întâistătător din cer a fost trimis să spună Născătoarei de Dumnezeu mutarea ei la cer, fără de grijă şi mai înainte să vestească venirea la ea a Fiului lui Dumnezeu. Şi luminat strălucind, înaintea ei stând, a zis aşa:
Bucură-te, preaveselă Maică a Împăratului;
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, Împărăteasa cerului şi a pământului;
Bucură-te, preamărită, că vine cu slavă la tine Fiul lui Dumnezeu să te ia la cer;
Bucură-te, ceea ce eşti preamărită, prin vestirea ducerii tale către Fiul tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, cea aleasă de Dumnezeu din toate neamurile;
Bucură-te, sfântă încăpere a Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, plinirea vestirii profeţilor;
Bucură-te, preacinstită cunună a apostolilor;
Bucură-te, podoaba şi stăpânirea ocârmuitorilor;
Bucură-te, înfrumuseţarea arhiereilor şi podoaba preoţilor;
Bucură-te, povăţuitoarea monahiilor, celor înţelepţite de Dumnezeu, către Împărăţia cea de sus;
Bucură-te, ceea ce deschizi uşile raiului neamului creştinesc, celor care pururea te fericesc pe tine;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care, întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul 1

Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei, celei ce te sui de la pământ la cer, cântare cu cucernicie, pentru preacinstita ta adormire, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu. Iar tu, ca ceea ce ai biruinţă peste moarte, de toate întâmplările aducătoare de moarte ne păzeşte pe noi, ca să-ţi cântăm: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, depărtează de la noi, păcătoşii şi nevrednicii robii tăi, trândăvirea, uitarea, nerecunoştinţa, lenevirea şi toate gândurile cele rele şi viclene, urâte şi defăimătoare. Alungă-le de la inimile noastre cele ticăloase şi de la sufletele noastre cele întinate şi de la mintea noastră cea întunecată. Stinge văpaia patimilor noastre şi ne ajută, că neputincioşi suntem. Fereşte-ne de aducerile aminte, de deprinderile cele viclene şi de toate faptele cele rele, din noapte şi din zi, şi ne izbăveşte de ele. Că preabinecuvântat şi preamărit este numele tău cel sfânt, în cer şi pe pământ, în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

ganduridinortodoxie

1

Canon de rugăciune la Praznicul Adormirii Maicii Domnului (1) (15 August)

Tropar la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, glasul 1:

Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul: Cea Împodobită cu Dumnezeiasca Slavă, Sfinţita şi Lăudata pomenirea ta, Fecioară, pe toţi credincioşii la veselie i-a adunat; şi începând Mariam, cu timpane şi cu hore, cântă Unuia-Născut al tău, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Petrecut-au cetele celor fără trup în Sion Dumnezeiescul tău trup cel ce mergea la cer. Şi fără de veste adunându-se mulţimea Apostolilor de la margini, a stat îndată înaintea ta Născătoare de Dumnezeu, cu aceia, Preacurată Fecioară, Cinstită pomenirea ta prăznuim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Răsplătiri de biruinţă ai luat asupra firii, Curată, pe Dumnezeu născând. Însă, urmând Făcătorului şi Fiului tău, mai presus de fire te-ai supus Legilor firii. Pentru aceasta, după ce ai murit, ai înviat, cu Fiul tău în veci vieţuind.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Cel Ce eşti Făcător şi Cu­prinzător a toate, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu, Hristoase, Neclintită şi Nemişcată, întăreşte Biserica, Cel Ce Însuţi eşti Sfânt şi întru Sfinţi Te odihneşti.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, femeie moartă, însă mai prsus de fire şi Maică a lui Dumnezeu, văzându-te măriţii Apostoli, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, cu frică te-au atins cu mâinile pe tine, cea Strălucită cu Mărire, ca pe o Sălăşluire în care Dumnezeu a locuit văzându-te.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Apucat-a înainte judecata lui Dumnezeu aducând tăierea mâinilor batjocoritoare ale celui îndrăzneţ, păzind în Slava Dumnezeirii Cinstea Sicriului celui Însufleţit, în care Cuvântul trup S-a făcut.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Graiurile proorocilor şi preînchipuirile au proorocit Întruparea Ta cea din Fecioară, Hristoase. Lumina Strălucirii Tale întru lumina neamurilor va ieşi şi va striga Ţie adâncul cu veselie: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vedeţi, popoare şi vă miraţi că, Muntele cel Sfânt şi preavădit al lui Dumnezeu, la Locaşurile cele Cereşti de sus se ridică; Cerul cel pământesc în Locaşul cel Ceresc şi Nestricăcios se sălăşluieşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

La viaţa cea pururea veşnică şi mai bună, moartea ta a fost trecere, Curată, din cea vremelnică, la cea Dumnezeiască cu adevărat şi netrecătoare mutându-te, Preacurată, vezi întru veselie pe Fiul şi Domnul tău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ridicatu-s-au porţile cereşti, îngerii au lăudat şi a primit Hristos Vistieria Fecioriei Maicii Sale. Heruvimii te-au ridicat cu veselie şi Serafimii te slăvesc, bucurându-se.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Dumnezeiasca şi nespusa frumuseţe a bunătăţilor Tale, Hristoase, voi spune: că din veşnica Slavă Strălucire împreună Vecuitoare şi Ipostatnică luând, din pântecele Fecioresc Întrupându-Te, celor din întuneric şi din umbră le-ai Răsărit ca un Soare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca pe nor adunarea Apostolilor, Fecioară, fiind purtată, s-a adunat în Sion de la margini, ca să slujească ţie, Norului celui Uşor, din care Dumnezeu Cel Preaînalt, celor din întuneric şi din umbră, le-a Răsărit Soare al dreptăţii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Limbile cele de Dumnezeu primite, ale trâmbiţelor Dumnezeieştilor bărbaţi, cu glas bine răsunător, Născătoarei de Dumnezeu au strigat cântare de petrecere, cu Duhul glăsuind: Bucură-te, Izvorul cel Nestricat al Întrupării lui Dumnezeu celei de viaţă Începătoare şi izbăvirea tuturor.

Cântarea a 6-a.

Irmosul: Focul cel dinăuntru al chitului născut în luciul mării a fost închipuire a îngropării Tale celei de trei zile, al căreia prooroc Iona s-a arătat. Că, fiind izbăvit precum s-a şi spus mai înainte, nevătămat striga: jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Datu-ţi-a ţie cele mai presus de fire Împăratul, Dumnezeul tuturor; că, precum în naştere Fecioară te-a păzit, aşa şi în groapă trupul ţi-a ferit fără stricăciune; şi împreună te-a Preamărit în Dumnezeiasca mutare, Cinste ţie, Maicii, ca un Fiu dăruindu-ţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu adevărat pe tine ca pe o Făclie Luminoasă a Focului Celui fără materie; ca pe o Cădelniţă de aur a Cărbunelui Celui Dumnezeiesc; ca pe o Năstrapă şi Toiag şi tablă de piatră de Dumnezeu Scrisă; ca pe un Sicriu Sfânt şi ca pe o Masă a Pâinii Vieţii, în Sfânta Sfintelor te-a sălăşluit, Fecioară, Cel Născut al tău.

CONDAC, glasul al 2-lea:

Pe Născătoarea de Dumnezeu, Ceea ce este în rugăciuni Neadormită şi Folosinţă, Nădejdea cea Neschimbată, mormântul şi moartea nu au ţinut-o. Căci, ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o Cel Ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea Fecioresc.

Cântarea a 7-a.

Irmosul: Mâniei celei fără de ruşine şi focului, Dumnezeiasca dragoste împotrivindu-se, focul adică l-a răcorit, iar de mânie şi-a râs; prin Vioara cea Cuvântătoare şi de Dumnezeu Însufleţită, care cu cele trei cântări ale sfinţilor, împotriva organelor de cântare ale păgânilor, în mijlocul văpăii, a răsunat: Preaslăvite Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tablele cele de Dumnezeu lucrate şi scrise cu Dumnezeiescul Duh, Moise cu mânie le-a sfărâmat; iar Stăpânul Aceluia păzind Nevătămată pe Ceea ce L-a născut, în Locaşurile Cereşti acum a aşezat-o. Cu aceia săltând, grăim lui Hristos: Preaslăvite Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

În bine Slăvită şi Aleasa zi a mutării Curatei Fecioare, cu mâini iscusite să cântăm în chimvale şi în lăuta inimii şi cu buze curate să dăm glas gândului înalt în trâmbiţă şi să grăim: Preaslăvite Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Poporule, cel de Dumnezeu înţelepţit, adună-te; că Locaşul Dumnezeieştii Slave din Sion se mută la Locaşul Ceresc. Acolo este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc, glasul bucuriei celei negrăite al celor ce cântă lui Hristos întru veselie: Preaslăvite Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a.

Irmosul: Îngerul lui Dumnezeu Cel Preaputernic a arătat tinerilor văpaia, răcorind pe cuvioşi, iar pe cei necredincioşi arzând; şi pe Născătoarea de Dumnezeu a făcut-o Izvor de Viaţă Începător, stricare a morţii şi viaţă izvorând celor ce cântă: pe Făcătorul Singur să-L lăudăm cei mântuiţi şi să-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu cuvinte au urmat Dumnezeiescul Sicriu celui de Sfinţenie, toată mulţimea cuvântătorilor de Dumnezeu în Sion, strigând: unde te duci acum cortul Dumnezeului Celui Viu? Nu înceta privind la cei ce cântă cu credinţă: pe Făcătorul Singur să-L lăudăm cei mântuiţi şi să-L preaînălţăm în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Înălţându-ţi mâinile cu care ai îmbrăţişat pe Dumnezeu trupeşte, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, ai zis cu îndrăzneală ca o Maică către Cel pe Care L-ai născut: pe cei pe care mi i-ai dat mie în veci îi păzeşte, că strigă către Tine: pe Făcătorul Singur să-L lăudăm cei mântuiţi şi să-L preaînălţăm în veci.

La Cântarea a 9-a.

Stih: Neamurile toate te fericesc pe tine, Singura de Dumnezeu Născătoare.

Se biruiesc hotarele firii întru tine, Curată Fecioară, că naşterea fecioreşte şi moartea arvuneşte viaţă. Ceea ce eşti după naştere Fecioară şi după moarte vie, izbăveşti pururea Născătoare de Dumnezeu, moştenirea ta.

Stih: Neamurile toate te fericesc pe tine, Singura de Dumnezeu Născătoare.

Spăimântatu-s-au puterile îngereşti, văzând în Sion pe Stăpânul lor, luând pe mâini suflet de femeie. Căci, către Ceea ce L-a născut întru curăţie, El ca un Fiu a strigat: vino, Curată şi cu Fiul şi Dumnezeul tău, împreună te preaslăveşte.

Stih: Neamurile toate te fericesc pe tine, Sin gura de Dumnezeu Născătoare.

Aşezat-a ceata Apostolilor trupul tău cel de Dumnezeu primitor, cu frică văzându-l şi cu glas mare vestind. Şi în Cereştile Cămări, la Fiul tău, mergând, izbăveşti pururea, Fecioară, moştenirea ta.

ganduridinortodoxie

1

Canon de rugăciune la Praznicul Adormirii Maicii Domnului (2) (15 August)

Tropar la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, glasul 1:

Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta adormirea ei, bucurându-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioare tinere, cu Mariam Proorociţa, cântare de petrecere acum cântaţi. Că Fecioara şi Singura de Dumnezeu Născătoarea la Odihna Cerească se mută.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

După vrednicie, pe tine, ca pe un Cer Însufleţit, te-au primit Cereştile şi Dumnezcieştile Locaşuri, Preacurată. Şi ai stat luminos Înfrumuseţată, ca o Mireasă cu totul fără prihană, înaintea Împăratului şi Dumnezeu.

Catavasie:
Cea Împodobită cu Dumnezeiasca Slavă, Sfinţita şi Lăudata pomenirea ta, Fecioară, pe toţi credincioşii la veselie i-a adunat; şi începând Mariam, cu timpane şi cu hore, cântă Unuia-Născut al tău, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Catavasie:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta adormirea ei, bucurându-mă.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, izvorul cel viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întărăşte-i întru Dumnezeiască Adormirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din coapse muritoare ieşind, Curată, cu firea asemenea fiind, odihnă ai primit. Şi ca Una care ai născut Viaţa Cea Adevărată, te-ai mutat la Viaţa Cea Dumnezeiască şi Ipostatnică.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Adunarea cuvântătorilor de Dumnezeu de la margini şi mulţimea îngerilor de sus au mers la Sion cu Voinţa Cea Atotputernică, după vrednică datorie slujind, Stăpână, îngropării tale.

Catavasie:
Cel Ce eşti Făcător şi Cu­prinzător a toate, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu, Hristoase, Neclintită şi Nemişcată, întăreşte Biserica, Cel Ce Însuţi eşti Sfânt şi întru Sfinţi Te odihneşti.

Catavasie:
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, izvorul cel viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întărăşte-i întru Dumnezeiască Adormirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc, al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Minune era a vedea Cerul cel Însufleţit al Împăratului tuturor, trecând din deşertăciunile pământului. Cât sunt de minunate lucrurile Tale! Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Întru mutarea ta, Maica lui Dumnezeu, trupul cel Preadesfătat şi de Dumnezeu primitor, Oştile îngereşti, cu preasfinţite aripi, cu frică şi cu bucurie l-au acoperit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De vreme ce Rodul Cel Necuprins al acesteia, prin care cerul s-a făcut, a luat îngropare de bunăvoie ca un mort, cum să nu sufere îngropare Ceea ce a născut neştiind de nuntă.

Catavasie:
Graiurile proorocilor şi preînchipuirile au proorocit Întruparea Ta cea din Fecioară, Hristoase. Lumina Strălucirii Tale întru lumina neamurilor va ieşi şi va striga Ţie adâncul cu veselie: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Catavasie:
Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc, al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Spăimântatu-s-au toate întru cinstită Adormirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, de pe pământ te-ai mutat la Veşnicele Locaşuri şi la Viaţa cea fără de sfârşit. Iar acum, tuturor celor ce te laudă pe tine, mântuire le dăruieşti prin mijlocirile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să glăsuiască trâmbiţele cuvântătorilor de Dumnezeu, astăzi; limbile omeneşti cele mult grăitoare acum să laude; şi să strige toată suflarea, cu lumină nemăsurată strălucind; îngerii să cânte Adormirea Fecioarei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Se cuvenea, Fecioară, ca Vasul Alegerii, Locaşul de Petrecere cel Minunat şi cu totul Sfinţit lui Dumnezeu, să fie primit Dumnezeieşte şi cu cântări să fie cu adevărat mărit, de Dumnezeu Născătoare, Prealăudată.

Catavasie:
Dumnezeiasca şi nespusa frumuseţe a bunătăţilor Tale, Hristoase, voi spune: că din veşnica Slavă Strălucire împreună Vecuitoare şi Ipostatnică luând, din pântecele Fecioresc Întrupându-Te, celor din întuneric şi din umbră le-ai Răsărit ca un Soare.

Catavasie:
Spăimântatu-s-au toate întru cinstită Adormirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, de pe pământ te-ai mutat la Veşnicele Locaşuri şi la Viaţa cea fără de sfârşit. Iar acum, tuturor celor ce te laudă pe tine, mântuire le dăruieşti prin mijlocirile tale.

Cântarea a 6-a.

Irmosul: Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut dintr-însa.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din tine a răsărit Viaţa, cheile fecioriei nestricând; deci, cum ar fî fost Preacuratul şi de Viaţă Începătorul tău trup, împărtăşit cu ispita morţii?

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Locaş find Vieţii, ai dobândit viaţa cea pururea fîitoare; că prin moarte ai trecut la viaţă, Ceea ce ai născut Viaţa Cea Ipostatnică.

Catavasie:
Focul cel dinăuntru al chitului născut în luciul mării a fost închipuire a îngropării Tale celei de trei zile, al căreia prooroc Iona s-a arătat. Că, fiind izbăvit precum s-a şi spus mai înainte, nevătămat striga: jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne.

Catavasie:
Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut dintr-însa.

CONDAC, glasul al 2-lea:

Pe Născătoarea de Dumnezeu, Ceea ce este în rugăciuni Neadormită şi Folosinţă, Nădejdea cea Neschimbată, mormântul şi moartea nu au ţinut-o. Căci, ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o Cel Ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea Fecioresc.

Cântarea a 7-a.

Irmosul: N-au slujit făpturii înţelepţii lui Dumnezeu, ci numai Făcătorului; şi groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Doamne şi fecioare, cinstiţi pomenirea Fecioarei şi Maicii lui Dumnezeu; bătrâni şi domni, împăraţi şi judecători, cântaţi: Domnul părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să trâmbiţeze cu trâmbiţă duhovnicească munţii cei cereşti; să se bucure acum dealurile şi să salte Dumnezeieştii Apostoli: că Împărăteasa se mută la Fiul său, să împărăţească cu Dânsul în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preasfinţită mutarea Maicii Tale celei Dumnezeieşti şi Nestricate, cetele cele mai presus de lume ale Puterilor celor de sus le-a adunat, ca să se veselească împreună cu cei de pe pământ, care cântă Ţie: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Catavasie:
Mâniei celei fără de ruşine şi focului, Dumnezeiasca dragoste împotrivindu-se, focul adică l-a răcorit, iar de mânie şi-a râs; prin Vioara cea Cuvântătoare şi de Dumnezeu Însufleţită, care cu cele trei cântări ale sfinţilor, împotriva organelor de cântare ale păgânilor, în mijlocul văpăii, a răsunat: Preaslăvite Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Catavasie:
N-au slujit făpturii înţelepţii lui Dumnezeu, ci numai Făcătorului; şi groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a.

Irmosul: Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită; pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pomenirea ta, Fecioară Preacurată, o măresc Căpeteniile şi Stăpâniile şi Puterile, Îngerii, Arhanghelii, Scaunele, Domniile, Heruvimii şi Serafimii; iar neamul omenesc o lăudăm şi o preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce S-a sălăşluit în chip minunat în pântecele tău cel Curat şi din el S-a Întrupat, Acesta, duhul tău cel Preasfinţit primindu-l, la Sine l-a făcut odihnă, ca un datornic Fiu. Pentru aceasta, pe tine, Fecioară, te lăudăm şi te preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O, minuni mai presus de minte, ale pururea Fecioarei şi Maicii lui Dumnezeu! Că în groapă sălăşluindu-se, a arătat groapa Rai. Acesteia, stând înainte astăzi, bucurându-ne, cântăm: pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Catavasie:

Îngerul lui Dumnezeu Cel Preaputernic a arătat tinerilor văpaia, răcorind pe cuvioşi, iar pe cei necredincioşi arzând; şi pe Născătoarea de Dumnezeu a făcut-o Izvor de Viaţă Începător, stricare a morţii şi viaţă izvorând celor ce cântă: pe Făcătorul Singur să-L lăudăm cei mântuiţi şi să-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Catavasie:
Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită; pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

La Cântarea a 9-a.

Stih: Îngerii văzând Adormirea Fecioarei s-au înspăimântat: cum Fecioara de pe pământ se Înalţă la cele de sus.

Tot neamul omenese să salte cu Duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind Sfinţita Adormire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

Stih: Îngerii văzând Adormirea Fecioarei s-au înspăimântat: cum Fecioara de pe pământ se Înalţă la cele de sus.

Veniţi în Sion, în Muntele cel Dumnezeiesc şi glasul lui Dumnezeu Cel Viu auzind, să ne bucurăm văzând că pe Născătoarea de Dumnezeu la Cortul cel foarte bun şi Dumnezeiesc, în Sfintele Sfintelor, ca pe Maica Sa, Hristos a mutat-o.

Stih: Îngerii văzând Adormirea Fecioarei s-au înspăimântat: cum Fecioara de pe pământ se Înalţă la cele de sus.

Veniţi credincioşii, să ne apropiem de mormântul Maicii lui Dumnezeu; şi să-l cuprindem cu inima, cu buzele, cu ochii şi cu faţa, curat atingându-ne de el. Şi să luăm daruri prisositoare de tămăduiri, care izvorăsc din izvorul cel pururea curgător.

Stih: Îngerii văzând Adormirea Fecioarei s-au înspăimântat: cum Fecioara de pe pământ se Înalţă la cele de sus.

Primeşte de la noi cântarea de petrecere, Maica Dumnezeului Celui Viu. Şi cu darul tău cel Dumnezeiesc şi de lumină purtător, ne umbreşte şi iubitorului de Dumnezeu popor pace, iertare şi sufletelor mântuire dăruieşte.

Catavasie:
Se biruiesc hotarele firii întru tine, Curată Fecioară, că naşterea fecioreşte şi moartea arvuneşte viaţă. Ceea ce eşti după naştere Fecioară şi după moarte vie, izbăveşti pururea Născătoare de Dumnezeu, moştenirea ta.

Catavasie:
Tot neamul omenese să salte cu Duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind Sfinţita Adormire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

ganduridinortodoxie

17200911_1853157514923063_3569326377730353260_n

Canon de mângâiere către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Canon de mângâiere către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu,
ce se cântă la toată întristarea,
facere a Sfântului Teodor Studitul

Cântarea I, glasul al 8-lea

Suntem aruncați în mii de nenorociri, răbdând cumplite dureri în acestea, dar tu, Maica lui Dumnezeu, din ele smulge pe cei ce se încred în tine.

Multe dintre cele pline de multă larmă tulbură foarte inimile noastre. Liniște dă-ne tu, Fecioară, celor ce te au pe tine ocrotitoare nebiruită.

Întărind mintea și cugetele noastre ale netrebnicilor și nevrednicilor robilor tăi, dă-ne putere, Fecioară, cu ușurință să stăm împotriva greutăților.

Ceea ce ai mântuit pe toți pământenii, izbăvindu-i pururea din cumplite primejdii, mântuiește și acum de toată vătămarea pe rugătorii tăi, păzindu-ne pe noi, Mireasă dumnezeiască.

Cântarea a 3-a

Furtuna deznădăjduirii suflă acum asupra noastră, Stăpână, mângâierea lumii, pe aceasta potolește-o, ducându-ne pe noi toți la țărmul liniștii, cârmuindu-ne cu harul ajutorului tău.

Din înrâuririle demonilor multe pătimim, pentru aceea ne ducem toată viața în chinuri, dar tu ajută-ne, ceea ce ești pricina dumnezeieștii bucurii, grabnic risipind cele mâhnicioase.

Cu rugăciunile tale de maică, potolește valul chinurilor care i-a ajuns pe robii tăi, adormind vânturile cele potrivnice, alungând departe de noi furtuna vrăjmașă.

Pe Fiul tău înduplecându-L, pe Domnul cel plin de bunăvoire, dă dezlegare, numai printr-un semn, rugătorilor tăi din toată răutatea, ca să alunge cele întristătoare, ca una ce ai putere, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 4-a

Valurile întristării care cumplit acum mă înviforează îmblânzește-le ceea ce ai născut limanul cel liniștit al bucuriei, Maică Fecioară.

Izbăvește-ne din dureri, plecându-te rugăciunilor noastre vrednice de milă, oprind toată nenorocirea care vine asupra noastră pe neașteptate, ceea ce ești fără de prihană.

În împrejurări întristătoare ne istovim de tot noi, nenorociții. Dar greutatea acestora , Fecioară, prefă-o în ușurință.

Vindecă durerea care acum ne cuprinde pe noi, robii tăi, ceea ce ai scăpat la naștere de chinurile cele de maică, Mireasă dumnezeiască.

Cântarea a 5-a

Risipește negura deznădejdii, preadesăvârșită Fecioară, luminându-ne cu lumina ta sufletele celor ce aleargă la tine cu râvnă, Preanevinovată.

Întărește cu putere inimile celor ce te cinstesc pe tine ca, umbrite fiind de harul dumnezeiesc, să rămână nevătămate de săgetările durerilor ce se abat asupra lor.

Pe șarpele cel viclean, care îi atacă pe rugătorii tăi, pregătind uneltiri în ascuns, în tot chipul nimicindu-l, omoară-l.

Pe tot vrăjmașul care uneltește cu dușmănie împotriva noastră, a robilor tăi Preanevinovată, cu puterea ta dumnezeiască îl nimicește.

Cântarea a 6-a

S-au întărit cei puternici, s-au întărit asupra robilor tăi, Maica lui Dumnezeu, Fecioară, cei ce prin fire ne dușmănesc pe noi războindu-ne și necăjindu-ne fără de măsură. Dar tu nădejdea cea puternică, ridicând sprânceana, pe aceștia oprește-i.

Rănile, în chip vădit, pe cât se pare, ne țin pe noi nevindecați. Pentru aceea și până acum ne îmbolnăvesc în chip de nevindecat, aduc asupra noastră plăgi, biciuindu-ne chinuitor. Dar din toate acestea, tu, curată, slobozește-ne.

Robi făcându-ne plăcerilor vieții, depărtați fiind de toată înfrânarea, suntem stăpâniți de până acum de boli nevindecate, prin cea mai dreaptă judecată a lui Dumnezeu. Ci adâncul relelor noastre să-l biruiască bunătatea ta cea nesfârșită.

A revărsat asupra noastră Domnul mânia Lui prin dreapta Lui hotărâre. Căci ca pe niște prunci purtând numele mâniei, așa ne-a cuprins urgia mâniei Lui, făcându-ne pășune în chip cumplit. Ci tu, Fecioară, îmbunează-L către noi.

Cântarea a 7-a

Cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu, pe Fiul tău roagă-L să Se arate milostiv către păcătoșii robii tăi și care stigă cu căldură și cu credință: binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.

Nădăjduind să dobândim acum, Preacurată, prin tine, dumnezeiasca milă, aducem cu osteneli glasuri rugătoare, înmulțind rugăciunile, grăind curatei tale icoane ca și când ar fi vie.

Comoară văzându-te pe tine, nedeșertându-te deloc și necheltuită, alergăm toți să scoatem îmbelșugate binefaceri, bogăție care nu se poate lua. Nu ne lipsi acum pe noi de asemenea nădejdi.

Micimea minții noastre ne îngreunează cu totul, Preanevinovată, ducându-ne în întristare, în lacrimi și osteneli. Ci din aceasta scoate pe cel ce strigă: Dumnezeul părinților noștri binecuvântat ești.

Cântarea a 8-a

Amărăciunile inimii cine le poate risipi cu ușurință, Fecioară, dacă nu singură cu adevărat dumnezeiasca ta rugăciune.

Amarele dureri ale rugătorilor tăi, cine le va potoli? Dacă nu singură tu, Maica lui Dumnezeu, ceea ce ai născut pe doctorul sufletelor.

Tu vindeci sufletele noastre cu totul îndurerate, tu alungi negura ispitelor, Ceea ce ești fără de prihană, cu razele curatei tale mijlociri.

Tu prefaci împrejurările cele cumplite în bucurie, ceea ce ai născut bucuria, Stăpâna lumii, ocrotirea credincioșilor.

Cântarea a 9-a

Născând pe Domnul tuturor cu trup, dăruiește-ne nouă slobozire din chinuri cu dumnezeieștile tale rugăciuni către El, cele bineprimite.

Miluiește, Fecioară, pe robii tăi cei vrednici de milă, slobozindu-i pe ei din toată boala nevindecată, punând frâu atacurilor care vin asupra noastră.

Umple de bucurie și de veselie pe robii tăi, care aleargă la tine din inimă curată, fără de prihană Fecioară, depărtând durerile inimilor.

Pe Dumnezeu, binefăcătorul tuturor și Mântuitorul, cu rugăciunile tale de maică roagă-L să izbăvească din primejdii, Curată, pe toți robii tăi.

*

17424636_1920965664596594_5361436321413404390_n

Rugăciune de pocăinţă către Maica Domnului

Stăpână prea milostivă şi bună, primeşte rugăciunea mea cea ticăloasă ce se aduce ţie din gură netrebnică, deşi toate le ştii, şi mai ales neputinţa mea. Că eu prin tine scap la bunătatea Fiului tău şi prin tine, Doamna mea, m-am abătut din calea ce ducea spre moarte. Şi ştiind faptele şi toate mişcările mele, cele din zi şi din noapte, cele cu lucrul şi cuvântul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă, îndreptează-mă, că eu pe tine te am mijlocitoare către Hristos, Dumnezeul nostru.
Miluieşte-mă şi mă ajută, îndemnându-mă la tot lucrul bun, după voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Tu ştii, Stăpână preabună, că din braţele maicii mele spre tine am alergat, ţie am fost dăruit, deşi rău m-am ocârmuit, dar nu am ştiut altă scăpare, părtinitoare, sprijinire şi mijlocitoare către Dumnezeu fără numai pe tine. Şi acum, Stăpâna mea, mărturisindu-mi toate faptele mele cele necuvioase, te rog să mi le ştergi şi să mă miluieşti. Ştii, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, că sunt ca o oaie rătăcită şi ca un străin smerit, care nu are unde să îşi plece capul, fără numai la tine, Maica lui Hristos, Dumnezeul meu. Tu eşti, Stăpână, ajutorarea mea, tu curăţia mea, tu acoperământul meu, tu chezăşuitoarea mea către Dumnezeu, tu tatăl meu, tu maica mea, tu povăţuitoarea mea şi întru tine îmi pun toată nădejdea mea. Tu cunoşti sărăcia mea şi ştii că nu am pe nimeni, fără numai pe tine şi pe Hristos, Cel ce s-a născut din tine. Să nu te îngreţoşezi de mine, nici să mă lepezi de la faţa ta, Preacurată, ca să nu biruiască mulţimea răutăţilor mele bunătatea ta, că al tău este noianul milostivirii, ca ceea ce eşti Maica lui Dumnezeu cel milostiv. Numai de voieşti şi eu m-am mântuit. Nimeni nu se împotriveşte ţie, că eşti Maică a lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce a făcut toate.
Ştiu că multe sunt păcatele mele şi nu sunt vrednic a privi la înălţimea cerului din pricina fărădelegilor mele, dar dacă tu vei binevoi cine se va împotrivi? Ajută-mi, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, mie, celui fără de îndrăzneală şi să nu mi se socotească îndrăzneala întru păcat, ci iartă-mă degrabă şi dă-mi umilinţă. Dă-mi izvor de lacrimi, suspinare şi zdrobire de inimă, ca să plâng păcatele mele, că eu sunt cel ce am nelegiuit înaintea Fiului Tău şi Dumnezeu mai mult decât toată firea. Şi ştiu, Stăpâna mea, că sunt fără de răspuns, nevrednic de toată iubirea ta de oameni, ci vrednic de toată osânda. De aceasta, prin tine, scap la mila Fiului tău, a Stăpânului şi Făcătorului meu cel bun. Deci ocârmuieşte-mă şi mă învaţă, Născătoare de Dumnezeu. Şi cerând în dar mila ta cea bogată, miluieşte-mă precum voieşti şi nu mă lepăda de la faţa ta, nici nu mă depărta de acoperământul tău, nu mă înstrăina de milostivirea ta. Miluieşte-mă pe mine, cel ce spre tine am toată nădejdea şi arată-ţi întru mine puterea ta, Născătoare de Dumnezeu. Că de mă vei mântui pe mine, păcătosul, mare va fi mila ta, mare milostivirea ta, mare nepomenirea ta de rău, mare îndelungă răbdarea ta. Iar de vei milui pe cel vrednic, nu va fi lucru minunat.
De aceea ajută-mi, milostiveşte-te spre mine şi-mi întinde mâna ta mie, leneşului, trândavului, nemulţumitorului, împietritului, neumilitului, judecătorului strâmb, gânditorului de rău, desfrânatului, hulitorului, ocărâtorului, clevetitorului, celui plin de toată fapta rea, de cuvinte viclene şi gânduri urâte, celui străin şi gol de toată fapta cea bună şi vrednic de toată osânda şi pedeapsa. Cu adevărat, Stăpâna mea Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu, milostiveşte-te spre mine, lipsitul şi ticălosul, şi fă cu mine milele tale bogate. Ca, fiind mântuit, să laud pe Cel ce S-a întrupat din tine, Hristos Dumnezeul nostru, şi pe tine te măresc, mântuirea mea, sprijinirea mea, mângâierea mea şi păzitoarea mea din toate zilele vieţii mele. Ajută-mi mie, Stăpâna mea ce sfântă, ajută-mi şi iarăşi strig, ajută-mi. Şi mă învredniceşte ca să fac voia Fiului tău şi Dumnezeului meu în toate zilele vieţii mele, să mă tem de El şi să-I slujesc cum se cuvine. Şi aşa, săvârşindu-mă, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, să fiu povăţuit de sfinţii îngeri la locaşurile cele dumnezeieşti şi luminoase prin mijlocirea ta cea bineprimită, unde să-I slăvesc în veci pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, treimea cea preasfântă. Amin.

*

18556937_887598551387204_1835147653295725095_n

Rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat”

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Neofit monahul și zăvorâtul – Cuvânt la Preacurata Adormire a Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria

Binecuvintează, părinte,

1. Vrând eu să laud, prealăudată, preasfânta ta adormire cea mai presus de cinste, învrednicește-mă de iertare și dăruiește-mi cuvânt potrivit, ceea ce ai zămislit și născut în chip de negrăit pe Cuvântul cel negrăit și la El ai plecat astăzi în chip nepovestit și ți-ai dat duhul tău cel cu totul fără de prihană în mâinile Lui, ale Celui Care a binevoit în chip străin să fie ținut în sfintele tale brațe ca un Prunc. Căci cel ce vrea să te laude pe tine are cu adevărat nevoie de dumnezeiesc cuvânt care să răsune până la margini și de ochi înțelegători care să poată să vadă înălțimea ta, curată de Dumnezeu fericită, și de o limbă de înger care să poată să laude minunile tale în chip mai presus de fire.

2. Dar eu deși le am pe cele potrivnice acestora, nu sufăr să tac. Și deși eu adeseori pe mine însumi m-am mustrat ca să tac, nu m-am liniștit, ci iarăși gândul necăjindu-mă, a biruit și, cerându-mi cu îndrăzneală să spun cele mai presus de mine, m-a convins. Și acum că m-a convins, pun înainte mijlocitoare bunătatea ta fără de pată, pentru ca o picătură din lumina curăției tale să stropească inima mea și harul dumnezeiesc al sfintei adormirii tale să trezească mintea mea și astfel să văd limpede și să vorbesc cu folos cele ale tale, de la tine și pentru tine, preanevinovată.

3. Și tu, o, Stăpână prealăudată, nu ai nevoie de laudele limbii muritoare ca una care locuiești în palatele împărătești de sus împreună cu Tatăl ca o mireasă și împreună cu Fiul ca o maică și împreună cu Duhul Sfânt ca una care ești preanevinovată și potrivită a-L primi. Ci noi mai curând avem nevoie de ajutorul tău nebiruit ca unii care avem multe pete și care umblăm prin mijlocul a multe curse și ne primejduim adeseori cutreierând pe meterezele cetăților.

4. Căci nici marea nu are nevoie de curgerile râurilor, nici de picăturile de ploaie, totuși le primește pe acestea. Și aceea nu-și înmulțește apele prin ele, dar acelea unindu-se cu ea ajung la lărgime și părăsind orice înălțime și locuri pustii și piscuri și crăpăturile pământului se bucură pe bună dreptate de țărmuri și limanuri și de bogata mare. Așadar, și tu însăți, o, preacurată Stăpână preabună, ca un nor de lumină picură-ne nouă dumnezeiasca ploaie și ca o mare înțelegătoare și preanevinovată primește-o pe aceasta iarăși pentru ca ale tale dintru ale tale ție aducându-ți să se arate bineprimite.

5. Și iată, dintru ale tale, preacurată Stăpână, Mireasa lui Dumnezeu, ție îți aducem, zicând: Fericimu-te pe tine toate neamurile, precum ai prorocit, fericim preacinstita ta adormire. Fericesc arhiereii și preoții și leviții sfânta ta mutare. Te fericesc pe tine împărați și căpetenii și oștirile lor. Te fericește pe tine mulțime nesfârșită a celor puternici împreună cu înțelepții și cei mai simpli, bogații și săracii, bătrânii cu cei mai tineri și cu fecioarele. Te fericesc pe tine de atunci și până acum și pururea adunările credincioșilor.

6. Și atunci ridicând glas de laudă o femeie din mulțime despre sfânta ta naștere a strigat limpede: Fericit este pântecele care Te-a purtat și sânii pe care i-ai supt. Iar astăzi, noi, credincioșii, fericim după datorie în mod special odihna ta. Moartea bărbatului este odihnă, a cărui cale este ascunsă, potrivit dreptului Iov. Dar dacă moartea bărbatului este odihnă pentru dreptate și numai, ce oare ar putea spune cineva despre Maica lui Dumnezeu cea fără de prihană, Maica nesfârșitei obârșii a vieții, care covârșește dreptatea tuturor făpturilor și care se grăbește acum să se mute cu strălucire, ca o Fecioară și Maică, la Fiul și totodată Stăpânul. Astăzi și dumnezeieștile oștiri stau de față cu evlavie la înmormântarea de Dumnezeu cinstită a Preacuratei. Și Stăpânul acestora și al ei și totodată Fiul vine la ea.

7. Vai, taină străină! De câtă slavă s-a bucurat Preanevinovata în ziua aceasta! Dar mai degrabă nu numai în ziua aceasta, ci și mai înainte de aceasta, în multe zile și după aceasta necontenit și prin ea și mulțime de credincioși care au trăit bine. Căci pe mulți drepți, cum am auzit din cărțile sfinte, Stăpânul i-a cinstit cu prezența Lui. Dar mai degrabă nu prezență, ci trebuie să o numim arătarea Lui (ἐπιφάνεια), potrivit Sfântului Pavel. Căci prezența și absența sunt ale celor ce vin și pleacă, cum ar fi îngerii și oamenii și alte făpturi care se mută din loc în loc cu ușurință. Dar arătarea (ἐπιφάνεια) este universală, prezență manifestată tainic după bunăvoire, când o și voiește.

8. Căci nici soarele nu aleargă ici și colo ca să se arate sau să fie văzut, ci săvârșindu-și propria destinație, cu ușurință ne vede pe noi și noi îl vedem pe el cu ușurință. Dar pe „soarele dreptății” a-L vedea nu putem din pricina norilor întunecați ai greșeșlilor noastre. Dar Acela pretutindeni fiind și pe toate plinindu-le nu numai pe noi, ci și pe toate cele tăinuite ale inimilor noastre, dar Se arată celor vrednici de El descoperindu-Se pe Sine și manifestându-Se la vreme, precum odinioară drepților acelora, celor mai înainte de lege și după lege. În har, pe mulți mucenici și cuvioși i-a învrednicit de arătarea Lui, pentru ca și pe robii Lui să-i bucure și propria făgăduință să o pecetluiască prin faptă. Făgăduință, adică aceea de odinioară că: Mă voi sălășlui în ei și voi umbla prin ei și iarăși că: Mă voi arăta Lui, adică celui ce ține adică sfintele Lui porunci.

9. Și ca să nu mai amintesc pe mulți din Vechiul și din Noul Testament și să lungesc cuvântul, voi aminti numai de unul dintre marii cuvioși și îndată după aceea voi readuce cuvântul la început. Căci mi se par foarte vrednice de crezare povestirile despre mucenici și cuvioși. Căci când voi auzi că S-a arătat Dumnezeu lui Avraam și celor de un chip cu el, și că Se arăta adeseori marelui Paisie, nu îl voi socoti pe acesta mai mic decât pe acela, ci mai mult decât pe cei vechi voi admira pe cei mai recenți, ca unele care sunt mai aproape de mine și pline de tot adevărul și harul.

10. Dar nimeni să nu ne învinuiască pe noi, ca unii care părem să spunem unele în loc de altele și ca unii care am abătut, chipurile, cuvântul de la preacurata adormire și l-am îndreptat către bărbații drepți ai Vechiului și Noului Testament. Totuși nu vom ieși de pe direcția cuvântului, ci toate câte le vom spune, cu harul dumnezeiesc, le vom spune bineînțeles spre slava Preaslăvitei și ne vom ridica ochii minții către preacinstita ei adormire și vrem să arătăm prin cuvânt iubirea de oameni a lui Hristos care covârșește toată mintea și apoi astfel să înțelegem cât de mult a fost în mijlocul Preacuratei Lui Maici și al sfinților robilor Lui.

11. Dar a ajuns cuvântul la acel cuvios de care ne-a făgăduit nouă cu puțin înainte să amintească. Căci vorbea despre marele Sisoe, cel de trei ori cuvios și nevoitorul, că atunci când a ajuns la sfârșitul vieții lui și zăcea pe patul de moarte și văzând și vorbind a început a zice: Iată, a venit corul profeților, iată, a venit soborul apostolilor, iată, a venit și mulțimea mucenicilor și, când au venit și cetele îngerilor, iată, a venit și Stăpânul Hristos, zicând: Aduceți la Mine vasul cel mare al pustiei. Și acestea zicându-le, a adormit în Domnul.

12. Și dacă așa a știut Hristos să cinstească preacuvioasa adormire a robilor Lui, cât de mult oare nu a cinstit preacurata adormire a propriei Lui Maici și Preacuratei? Cu adevărat a venit atunci în cetatea Sionului, a venit acolo Hristos Dumnezeu și mulțimea oștirii cetelor cerești, care ca niște puteri dreptmăritoare și iubitoare de Stăpân, să-I aducă Stăpânului obișnuita slujire și să împodobească îngroparea prealăudatei Lui Maici cu strălucire, iar El, ca un Dumnezeu atotputernic, să despartă cu ușurință sufletul de trup și să ia sufletul curat din trup fără prihană, și ca un fiu iubitor să o cinstească pe Maica Fecioară și să-i răsplătească ei înmulțit cele datorate. Care sunt cele datorate? Cele ale purtării sarcinii străine, ale nașterii negrăite, ale sfintei alăptări, ale purtării la sân, ale scutecelor acelora, ale fugii în Egipt, ale întoarcerii de acolo, ale sălășluirii și creșterii în Nazaret mai presus de minte, dorul cel către El, evlavia cea multă.

13. Și dorul ei îl vedem când pentru trei zile căutându-L, L-a aflat pe El stând în mijlocul învățătorilor și Fiule, pentru ce ne-ai făcut nouă așa, zice, și iată, noi Te căutăm îngrijorați. Iar evlavia ei o vedem la nunta din Cana: nu mai au vin, zice. Ai văzut evlavia, iubite, a preacinstitei Maice? Căci nici nu a trecut cu desăvârșire sub tăcere rugămintea, nici iarăși nu strecoară îndrăznire, ci cu mult respect și evlavie, zice: nu mai au vin. Dar fiindcă nu era încă vremea minunilor Lui dumnezeiești nu primește foarte bucuros rugămintea și zice: Ce-ți este ție și Mie, o, femeie? Încă nu a venit ceasul Meu. Totuși a făcut minunea, ca să nu treacă cu vederea rugămintea mamei și preschimbă în chip de negrăit apa în vin.

14. Și altă dată iarăși, căutând să-L vadă, nu putea din cauza mulțimii. Și a zis cineva către El: Mama Ta și frații Tăi stau afară, vrând să Te vadă. Și dacă cineva ar vrea să treacă acestea și altele asemenea cu vederea și să o vadă pe ea tânguindu-se la patima cea de voie, acolo o va vedea pe ea mistuită de dor și sabie ascuțită de durere trecând prin inima ei, cum a spus Simeon.

15. Aceste datorii a venit Stăpânul să i le plătească Maicii, ca Fecioară, ca Mireasă curată a Tatălui celui fără de moarte, ca vas preacurat al Preasfântului Duh, ca sălaș desfătat a toată virtutea și evlavia și ca temeiul chemării noastre din robie. Căci era robit neamul nostru și prin ea a fost chemat. Ca și cum cineva ar izvodi o parabolă de acest fel: S-a întâmplat ca fiul unui mare Împărat să fie amăgit de un tiran rău și înșelător. Și amăgindu-l, l-a scos pe el afară din bogăția părintească și din Împărăția lui și l—ar sălășlui într-o țară străină, chipurile, ca să împărățească acolo și să se asemene tatăluui și să-i fie lui deopotrivă în toate.

16. Dar s-a întâmplat contrariul. Și în loc să se asamene tatălui celui mare și să împărățească precum el, a fost dus în cea mai de pe urmă robie și a fost încins cu tunici de piele și a răbdat necazuri mari în țara aceea mult întristătoare, mult chinuitoare și mult îndurerată și mult păcătoasă. Dar i s-au născut lui fii și fiice și s-a întins neamul la mulțime multă. Dar îl ținea rob și îl tiranisea cu cruzime cel ce l-a amăgit pe el și l-a robit pe născătorul lui și îi osândea pe ei la altă robie, adică la osânda lui cea neînserată. Și nici nu i-a chemat pe ei degrabă acel drept Împărat și Tată, nici nu i-a părăsit desăvârșit. A vrut, pe de o parte, să-l îngrădească pe cel ușor de înșelat, iar pe de altă parte, să plece în jos sprânceana înălțată a vrăjmașului și să smerească nemăsurata lui mândrie. Ca și cum, ținându-i robi pe moștenitorii Împărăției, fără de măsură s-ar făli.

17. Dar ce face Marele acela Împărat și Atotputernic? Nu îl învrednicește pe tiran de o luptă împărătească, nici nu înarmează vreo oștire împotriva lui. Căci numai unul dintre oștenii Lui ar fi de ajuns ca să nimicească pe tiran și toată obștea lui. Ci a binevoit să-L ridice din sfântul Lui sân pe Fiul Lui Cel Unul Născut, Cel iubit și de o ființă, Cel de un tron cu El și deopotrivă cu El Împărat, și să-L trimită în țara aceea.

18. Ce face atunci Fiul cel iubit și deopotrivă cu El în slavă? Neștiind să nu asculte de Tatăl, ci să I Se supună în toate până la moarte, Se ridică în grabă cu bucurie. Și vezi-mi mie înțelepciune și pricepere cu adevărat împărătească, și putere negrăită. Nu ia cu Sine armată, nici oșteni înarmați cu sulițe, nu semne împărătești. Căci nici nu era cu putință ca țara aceea să-L poarte pe El sau să-L țină ascuns, dacă S-ar fi arătat astfel.

19. A trimis în ascuns pe unul din voievozii Lui în țara robilor acelora la o Fecioară fără de prihanăși desăvârșit fără de pată, având frumusețe peste putință și virtute vrednică de mirare, vestindu-i ei taina cea ascunsă, că prin ea se va face eliberarea robilor și chemarea neamului.

20. Nedumerită este Fecioara de mărimea lucrului, dar îi dezleagă limpede nedumerirea voievodul. Se învoiește Fecioara să slujească minunii. Vine în chip de negrăit Împăratul prin Fecioară în țara aceea, încinge chip de rob, Se amestecă cu robii, Se aseamănă întru toate acestora, afară de păcat. Începe amăgitorul să-și întindă mrejele, încearcă să-L prindă pe Izbăvitorul ca pe un rob, se luptă să-L numere pe Acesta împreună cu robii. Și Împăratul de voie vine în temniță și Se numără împreună cu robii și devine izbăvire celor robiți, vedere orbilor, cum a arătat cineva dintre cei ai Lui despre El. Apoi descoperă puterea stăpânirii Lui acolo nu folosindu-Se de mulțimea armatelor pentru luptă, ci așa cum singur a călcat în teasc, tot așa singur a pierdut tirania vrăjmașului.

21. Îl înfrânge pe tiran și oștirea lui, piere cu sunet pomenirea lui, zdrobește arcurile celor puternici și încuietorile de fier le sparge distruge cămările cele tiranice cu ușurință. Îi ia cu putere mare și cu braț înalt pe cei robiți și îi ridică sus bucurându-Se ca un uriaș care aleargă drumul lui. Plinește toate faptele bunătății, cântă cântare de biruință slăvește după cuviință pe Fecioara aceea și o lasă pe ea ca un zid nezdrobit. Ține țara celor odinioară robi, iar El ca un viteaz biruitor și ca un oștean nebiruit Se duce în palatele împărătești și îi duce acolo liberi ca un dar preaînalt Tatălui pe cei odinioară robi. Dar aduce cu Sine sus și ceea ce a asumat din țara aceea, prin care a și pus trofeu de biruință și devine șezător de-a dreapta Tatălui ca mai înainte și Alt Mângâietor, precum El Însuși, trimite în țara aceea. Și cine poate să povestească iarăși cele ale aceluia? Lipsește timpul pentru cel ce vrea să povestească minunile Aceluia.

22. Vedeți câtor bunătăți s-a făcut pricină Fecioara aceea? Căci prin ea Izbăvitorul a venit la robi, prin ea a fost doborât tiranul, prin ea s-a făcut chemarea robilor, slobozirea din această robie, izbăvirea din această înfricoșătoare tiranie, introducerea fecioriei și retragerea blestemului și venirea binecuvântării. Cine va lăuda după vrednicie pe pricina atâtor bunătăți a robilor acelora? Sau întoarcerea ei din țara aceea în palatele împărătești, cine o va slăvi cu laude? Nimeni dintre cei robi ori liberi, decât numai dacă o va slăvi iarăși Împăratul, cum a slăvit-o pe ea și mai înainte.

23. Dar de vreme ce cuvântul nostru a ajuns să spună explicit și limpede, cu toate că și umbrit, prin parabole, cele ce sunt mai presus de orice cuvânt și gând, caută acum să spună cu îndrăznire cele ale Curatei Fecioare și Maicii lui Dumnezeu.

24. Era, așadar, această Fecioară împreună cu sfântul ucenic feciorelnic, după dumnezeiasca Înălțare a Fiului ei și Dumnezeu umblând pe pământ, având cugetul la cer. Acolo ridicându-și ochii, acolo trimițându-și mintea și inima, acolo cugetând pururea ziua și noaptea, acolo unde de pe Muntele cel sfânt al Măslinilor a văzut înălțat pe Cel Preabun, privind sus cu dor, cea cu adevărat vrednică de strălucirea de sus și plecându-și jos fruntea cea fără de prihană, clătinând-o cu mâhnire și zicând: Când voi veni și mă voi arăta feței Fiului și Dumnezeului meu? Când mă voi ridica de pe acest pământ la cer? Când mă voi desfăta de fericita livadă din vechea mea patrie? Când mă voi apropia ca o maică de Stăpânul și Fiul și Dumnezeul meu? Când voi vedea limpede strălucirea Împărăției Lui? Când mă voi veseli ca o maică de negrăita Lui masă? Căci dacă a făgăduit aceasta ucenicilor lui, cu cât mai mult mie, Maicii Lui, pentru negrăita milă?

25. Nu voi mai bea de acum din acest rod al viței până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, în Împărăția Tatălui Meu. A făgăduit ca nou să îl bea pe el, nu același rod al viței – nicidecum căci nu mai sunt astfel de vii acolo – ci nou, adică nou arătat, străin și negrăit. Nou pentru noi toți, negrăit și necunoscut. Când, așadar, mă voi desfăta de această făgăduință. Când mă voi întoarce acasă? Când voi pleca de aici? Când mă voi desfăta de frumusețea Lui cea negrăită? căci doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos cu Fiul și Stăpânul meu.

26. Acestea cugetându-le în bucuria inimii Mireasa lui Dumnezeu, Stăpâna, a venit vremea slăvitei ei adormiri, a venit ziua sfintei ei mutări, s-a apropiat ceasul mult râvnitei întoarceri acasă. Și s-a făcut atunci străină adunare a celor cerești și a celor pământești. O prealăudat sfârșit al fericitei și fără de prihană și curatei Maici a lui Dumnezeu, despre care corul prorocilor cântă armonios cântare preanevinovată. O, fericită și cinstită mutare a fericitei celei fără de prihană. Căci Fericiți cei fără prihană în cale care umblă în legea Domnului. Dar tu ești infinit mai fericită, ca una care ești mai presus de neprihănire decât neprihăniții.

27. Atunci a fost dintr-odată și adunarea de la marginile pământului a sfinților apostoli umblând sus prin văzduh. Căci au venit de la margini ca oștenii la cetatea împăratului cea însuflețită. Au venit ca să petreacă pe stratega cea nebiruită, sau mai curând pe împărăteasa cea slăvită la palatele împărătești.

28. Căci venind Împăratul în țara noastră, a robilor, cum a arătat mai înainte cuvântul, și ținând-o pe ea și pierzând pe tiran, a lăsat străji, adică pe Sfinții Apostoli și pe Preacurata Stăpână. Pe unii, i-a lăsat ca pe cei mai buni și credincioși oșteni înarmați, iar pe ea, ca un zid nezdrobit, ca armă nebiruită, ca strateg greu de învins și ca pe o împărăteasă de Dumnezeu încununată, pentru ca să păzească țara și totodată să propovăduiască lumii o singură împărăție.

29. Și ea, ca o împărăteasă, a locuit în cetatea împărătească Sion și a păzit lumea cu rugăciunile, iar ei ca cei mai viteji oșteni s-au împrăștiat până la marginile lumii, răsturnând împărați și tirani, nu mânuind arme și scuturi și săbii, ba nici traistă și toiag nu li s-a îngăduit să poarte, ci numai coiful mântuirii și ca sabie a Duhului, cuvântul lui Dumnezeu. Și trimiși fiind ca mieii, au doborât pe lupi.

30. Acestea săvârșindu-le și alergând pretutindeni, adormirea împărătesei nu le-a rămas ascunsă și printr-o negrăită putere au ajuns în Sion, împreună cu care era și dumnezeiescul Ierotei, care era ucenic al lui Pavel, fiind învățător al lui Dionisie Areopagitul după Pavel, cum însuși spune Dionisie, care și mărturisește covârșitoarea uimire a aceluia. Era cu totul ieșit din sine, cu totul schimbat, cu totul răpit, văzând vasul primitor de Dumnezeu.

31. Asemenea și Petru, cea mai înaltă și cinstită culme a apostolilor și Iacov, ruda Domnului și soborul celorlalți apostoli erau de față cu evlavie și aduceau laude de îngropăciune Născătoarei de Dumnezeu în chip văzut, iar în chip nevăzut cetele îngerilor, și mai înaintea tuturor Gavriil cel preabun, arhidiaconul ei, îi cântau „Bucură-te, curată” și iarăși „Domnul este cu tine”. Căci L-ai zămislit pe El atunci prin Duhul Sfânt, iar acum Lui i-ai încredințat duhul tău.

32. Bucură-te că te-ai mutat din viața cea vremelnică la cea veșnică.

Bucură-te, Maică a cerului și a luminii celei fără de pată, că astăzi te-ai mutat la lumina cea neînserată.
Bucură-te, Maică a vieții, că ai moștenit viața cea fără de sfârșit.
Bucură-te, cea prin care Viața S-a arătat și moartea s-a omorât.
Bucură-te, prin care Raiul cel odinioară închis se deschide și moștenitori ai împărăției se fac cei mai înainte robi.
Bucură-te, că Împăratul nostru, al tuturor și Ziditorul și Domnul acum vine la tine.

33. După ce a spus acestea Gavriil, Mântuitorul Se arată și îngerii L-au lăudat: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului. Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Și Preanevinovata: Doamne, pleacă cerurile și Te pogoară, Cel ce șezi pe heruvimi, arată-Te. Și S-a arătat Domnul zicând către ea: Bucură-te, Maică, bucură-te, Preacinstită, bucură-te, Fecioară curată. Bucură-te, de Dumnezeu fericită. Pace duhului tău, pace inimii tale, pace trupului tău. Ridică-te, să mergem de-aici. Credința ai păzit și prin tine mulți au cunoscut-o, fecioria ai păzit-o fără de prihanăși mulți prin tine o vor cunoaște. Și te așteaptă pe tine de-acum Împărăția cerurilor. Ridică-te, să mergem de-aici.

34. Și Fecioara: Tu, Doamne, ne vei păzi pe noi de acum și până în veac. Căci a trimis Dumnezeu mila Lui și adevărul Lui și a izbăvit sufletul meu. Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până în veac. Și zice cu respect Fiului ei și Stăpânului: „Dacă am aflat har de maică înaintea Ta și dacă m-ai cunoscut pe mine mai presus de toți, Tu Însuți primește cu propriile Tale mâini cele fără de prihană duhul meu”, de vreme ce Însuți ai binevoit să fii ținut în brațele mele, iar eu acum în mâinile Tale îmi voi da duhul meu, și profeția aceasta se va împlini astăzi.

35. Și Stăpânul: Și cuvântul acesta al tău pe care l-ai spus Eu îl voi face. Căci ai aflat har de Maică înaintea Mea și te-am cunoscut pe tine mai presus de toți. Și Preanevinovata: În mâinile Tale îmi dau duhul meu. Și Cel Milostiv: Fie ție cum voiești, o, maică fără de bărbat. Căci acest lucru este cuvenit, să se facă voia ta. Și iarăși poruncește sufletului ca un Ziditor al lui și Dumnezeu. Ție îți spun suflete prea fără de prihană. Vino afară. Căci Eu, Cel ce am poruncit celor din legături: „ieșiți”, și celor din întuneric „descoperiți-vă” și prietenului Lazăr: Vino afară, și ție acum îți poruncesc suflete sfânt: Vino afară. Cu pace și cu ușurință despărțindu-te de preacuviosul trup, vino afară. Și întinzându-și mâinile dumnezeiești ca Tatăl spre prunc, îndată sufletul drept este în mâna lui Dumnezeu.

36. Și îndată au lăudat dumnezeieștile oștiri: Cine este Dumnezeu mare, ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeu Carele faci minuni. Și s-au înălțat, cântând în glasuri de bucurie. Și o duc pe ea acolo de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinul acolo unde este cămara Mirelui celui fără de moarte, acolo unde este lumina cea neînserată și Împărăția care nu are sfârșit.

37. Iar moaștele ei cele preasfinte și fără de prihană, vestiții apostoli cu evlavie și cu frică după datorie le îngroapă. Căci dacă aceștia s-au adunat de la marginile pământului la un loc, cine oare dintre credincioșii care locuiau în Ierusalim sau în jurul Ierusalimului nu a venit acolo atunci, sârguindu-se să vadă priveliște străină și vrednică de mirare? Căci nu a fost simplă ieșire, ca a celorlalte femei și împărătese, fiindcă nici nu era o alta asemenea ei între femei, ci era ieșirea, sau mai degrabă intrarea Împărătesei în Împărăția cea negrăită. Căci dumnezeiască și omenească cinste a izvorât atunci acolo cu îmbelșugare.

38. Acestea văzându-le începătorul răutății și pizmașul demon n-a suferit să se liniștească, ci mișcă spre pizmă pe necredincioșii iudei. Și care este pricina, ziceau, a acestei mari și nemăsurate cinstiri? Căci aceasta a fost doar una dintre celelalte femei. Pe când huleau ei acestea și altele asemenea cu acestea, unul dintre ei se învârtoșează la inimă și aleargă în grabă cu multă îndrăznire, vrând să țină patul în care erau sfintele acelea moaște, care erau respectate și de îngeri, înnebunit ca un fără de minte să-l tragă în jos și să-l răstoarne.

39. Și dacă Uza acela ispitit fiind, din evlavie să sprijine chivotul, a murit, necurat fiind, ce nu avea să pătimească îndrăznețul și mândrul acesta? Căci apucându-se de sfântul pat, cum s-a spus, acela s-a oprit fără să se răstoarne, dar mâinile lui cele spurcate și hulitoare, îndată dreptatea le-a tăiat. Această minune i-a uimit și pe necredincioși și s-a făcut pricină multora de credință, iar pe credincioși i-a ars și mai mult spre dor dumnezeiesc.

40. Iar preasfântul și cu totul fără de prihană trupul acela a fost petrecut de dumnezeieștii apostoli în preasfântul sat Ghetsimani și este mutat la Dumnezeul apostolilor și petrece în acelea pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit.

41. Și acum, o, prealăudată Stăpână, primește acest cuvânt de îngropare. Primește-l pe el spre slava ta, de Dumnezeu fericită Fecioară și de Dumnezeu slăvită. Primește-l pe el spre mântuirea mea! [***

Sfantul Maxim Marturisitorul – Adormirea Maicii Domnului

Acum prin harul ei vom vorbi despre moartea sa şi despre mutarea ei din această lume la împărăţia veşnica; a asculta o astfel de istorie e bucuria şi lumina sufletelor prietene lui Dumnezeu. Când Hristos, Dumnezeul nostru, a vrut să o facă să iasă din această lume pe preasfânta şi curată Maica Sa şi să o ducă în împărăţia cerurilor pentru a primi cununa veşnică a bunăvoirilor şi ostenelilor mai adânci decât firea, pentru a o aşeza la dreapta Sa cu veşmânt de aur ţesut cu strălucire din felurite culori şi să o proclame împărăteasa tuturor făpturilor, să o ducă înăuntrul catapetesmei şi să o facă să locuiască în Sfânta Sfintelor, i-a vestit dinainte slăvită mutare. Şi i-a trimis din nou pe arhanghelul Gavriil să-i vestească slăvită mutare, ca odinioară minunata zămislire. Arhanghelul a venit deci şi a întins ramura de palmier care era semnul biruinţei. Ca în ziua în care ieşiseră cu ramuri de palmier în întâmpinarea Fiului său, biruitorul morţii şi nimicitorul iadului, tot aşa arhanghelul i-a întins Sfintei Fecioare această ramură, semn al biruinţei asupra pătimirilor şi sărăciei morţii, şi a spus: „Fiul şi Domnul tău te cheamă: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! De aceea m-a trimis să-ţi vestesc din nou ţie, cea binecuvântată între femei! Şi aşa cum ai umplut de bucurie pe locuitorii pământului, tot aşa vei bucura oştirile cereşti prin urcarea ta, tu cea binecuvântată, care ai făcut să strălucească încă şi mai mult sufletele sfinţilor. Bucură-te! aşa cum ţi-am strigat odinioară, căci numele plin de har îl ai ca o cinste veşnică. Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine! Rugăciunile şi cererile tale urcă la Fiul tău în ceruri şi potrivit cererii tale îţi porunceşte să laşi aceasta lume şi să urci în sălaşele cereşti, şi să fi alături de El în viaţa veşnică şi fără sfârşit!” Când Sfânta Născătoare de Dumnezeu Măria a auzit aceasta, s-a umplut de bucurie şi a dat îngerului răspunsul ei dintâi: „Iată roaba ta! fie mie şi acum după cuvântul tău!” Şi îngerul a plecat.
Atunci Preabinecuvântata şi slăvită Născătoare de Dumnezeu Măria s-a ridicat, şi plină de bucurie s-a dus în Muntele Măslinilor ca să aducă Domnului în linişte şi în lucrarea harului mulţumirea şi cererile ei pentru sine şi Pentru lumea întreagă. Urcându-se în munte, şi-a înălţat mâinile şi şi-a închinat rugăciunile şi mulţumirile lui Hristos, Fiul său. Atunci s-a întâmplat minune mare, pe care au Ştiut-o cei ce s-au învrednicit de o astfel de cunoştinţă, şi acest lucru a ajuns prin ei până la noi. în timp ce se ruga şi îşi aducea cererea ei Domnului într-o închinare, toţi pomii ce se aflau acolo s-au închinat până la pământ cinstind-o [cf. îs 55,12]. Când şi-a sfârşit rugăciunea şi mulţumirea, plină de Domnul, s-a întors în Sion şi de îndată Domnul l-a trimis pe Ioan Evanghelistul şi Teologul pe un nor, căci Sfânta Fecioară dorea să-l vadă, întrucât Domnul îi dăduse porunca înfierii. Cea binecuvântată între femei l-a văzut şi s-a bucurat încă şi mai mult, şi a poruncit rugăciunea. Şi sfânta împărăteasă s-a rugat, iar după rugăciune l-a înştiinţat pe Ioan şi pe celelalte fecioare ce se aflau acolo, prin vestea primită de la înger, cu privire la mutarea ei, şi le-a arătat ramura de palmier pe care i-o adusese îngerul. A poruncit să se gătească casa, să se aprindă candelele şi căţuia cu tămâie, căci ea şi-a împodobit casa ca pe o cămară de nuntă ca să-L primească pe Mirele Cel nemuritor, Fiul ei mult milostiv, pentru că îl aştepta cu o nădejde neclintită. Când acestea au fost săvârşite, ea a făcut cunoscut tovarăşelor şi cunoştinţelor ei taina mutării ei, iar ele s-au adunat la ea. Plângeau şi se tânguiau de despărţirea sa de ei, căci după Dumnezeu pe ea o aveau drept nădejde şi ajutor.
Or sora lor, împărăteasa şi Maica Domnului, îi mângâia pe unul câte unul şi pe toţi împreună, le-a dat o salutare mişcătoare şi le-a spus: „Bucuraţi-vă, copii binecuvântaţi, şi nu faceţi din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleţi-vă de bucurie şi mai mare, căci aceasta vine pentru bucuria veşnică, şi harul şi mila Domnului să fie cu voi pururea!” Apoi a privit la Ioan Evanghelistul şi i-a spus să dea cele două veşminte ale ei celor două văduve care o slujeau. Ea le-a descoperit tainele sărăciei şi blândeţii ei, adevărate preînchipuiri. După aceasta, a rânduit şi a poruncit cum anume să fie îmbălsămat şi unde să fie păstrat trupul ei preasfânt şi preacurat. Şi aşa el a aşezat-o pe slăvită Maică a lui Hristos în sicriul ei, culcuşul care până atunci noapte de noapte fusese scăldat de lacrimile ochilor ei pentru dragostea Fiului său Hristos şi fusese luminat de rugăciunile şi cererile ei. Şi ea a cerut din nou să se aprindă sfeşnicele. Iar credincioşii strânşi acolo suspinau din nou încă şi mai mult pentru că au aflat de mutarea Sfintei Fecioare, Maica lor. Cădeau la picioarele ei şi o rugau să nu-i lase orfani, iar dacă pleca din această lume, să-i însoţească cu harul şi mijlocirile ei.
Atunci Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi-a deschis gura nestricăcioasă şi preacurată şi le-a spus: „Voia Fiului şi Dumnezeului meu să fie cu mine, El este Dumnezeul meu, şi îl slăvesc şi înalţ pe Dumnezeul părinţilor mei. El este Fiul meu născut din mine după trup, dar Tatăl Său e Dumnezeu, Ziditorul Maicii Sale. De aceea, doresc să mă duc la El, Cel ce dăruie tuturor fiinţă şi viaţă. Şi când mă voi duce la El, nu voi înceta să mă rog şi să mijlocesc pentru voi şi pentru toţi creştinii şi pentru lumea întreagă, ca Cel ce o judecă în milostivirea Sa să se milostivească de toţi credincioşii şi să-i întărească şi să-i ducă pe calea vieţii şi să-i întoarcă pe necredincioşi şi să facă din toţi o singură turmă a Bunului Păstor Care Şi-a dat sufletul Său pentru oile Sale şi le cunoaşte, şi ai Săi îl cunosc!” Pe când binecuvântata Maică a lui Hristos vorbea aşa şi-i binecuvânta, de îndată s-a auzit glasul unui tunet puternic şi un nor cu adiere paşnică. Şi iată că din norul strălucitor au căzut ca nişte picături de rouă înmiresmată sfinţii ucenici şi apostoli ai lui Hristos care fuseseră adunaţi de la marginile pământului în faţa casei Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. Evanghelistul şi Teologul Ioan i-a primit şi i-a salutat în linişte şi i-a adus la sfânta şi fericita Fecioară. Nu erau numai Cei Doisprezece, ci şi mulţi alţii din numeroşii lor ucenici aleşi şi făcuţi vrednici de cinstea apos-toliei, cum ne spune marele Dionisie Areopagitul în Scri soarea sa către Timotei, că el însuşi Dionisie şi Timotei şi Ierotei şi alţi prieteni au venit acolo împreună cu apostolii la moartea împărătesei. Au intrat înaintea ei şi au salutat-o cu frică şi respect.

Iar Fericita şi Preasfânta i-a binecuvântat şi i-a înştiinţat de plecarea ei din această lume. Le-a povestit şi moartea ce îi fusese tâlcuită de către înger şi le-a arătat semnul morţii ei, ramura de palmier dată ei de căpetenia îngerilor, i-a mângâiat şi i-a binecuvântat. I-a întărit şi încurajat în săvârşirea bunei propovăduiri. I-a salutat pe Petru şi pe Pavel şi pe toţi ceilalţi şi le-a spus: „Bucuraţi-vă, copii, tovarăşi şi ucenici ai Fiului şi Dumnezeului meu. Fericiţi sunteţi voi care aţi fost socotiţi vrednici să fiţi ucenicii milostivului şi slăvitului Domn şi învăţător, şi El v-a încredinţat slujirea atâtor taine şi v-a ales pentru a avea părtăşie la prigoanele şi patima Sa, ca să vă învredniciţi să fiţi uniţi cu slava şi împărăţia Lui, după cum v-a făgăduit şi v-a poruncit însuşi Domnul slavei!” Le-a rostit apoi o binecuvântare şi o învăţătură pe măsura slavei ei şi poruncind rânduiala îmbălsămării şi îngropării sale, şi-a ridicat mâinile şi a început să mulţumească Domnului şi să spună:

„Te binecuvântez, împărate şi Fiule Cel Unul al Tatălui Celui fără de început, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, care ai socotit bun să placi Tatălui printr-o nemăsurată iubire de oameni şi să Te întrupezi din mine, roaba Ta, cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt!
Te binecuvântez pe Tine, Dătătorule a toată binecuvântarea, şi pe Tine Cel ce reverşi lumina!
Te binecuvântez pe Tine, Pricină a toată viaţa de bine şi pace, care ne-ai adus cunoaşterea Ta şi a Tatălui Tău Cel fără de început şi a Duhului Sfânt Celui împreună-veşnic şi de viaţă făcător!

Te binecuvântez pe Tine, Care ai binevoit să sălăşluieşti în pântecele meu mai înalt decât cuvântul!
Te binecuvântez pe Tine, Care ai iubit atât de mult firea omenească, încât ai îndurat pentru noi răstignirea şi moartea, iar prin învierea Ta ai înviat firea noastră din adâncurile iadului şi ai adus-o la cer şi ai slăvit-o cu o slavă neînchipuită!

Te binecuvântez şi laud cuvintele Tale, pe care ni le-ai dat cu adevărat, şi cred în împlinirea tuturor cuvintelor care ne-au fost spuse!”.

Când Sfânta şi Preabinecuvântata Născătoare de Dumnezeu a tăcut după lauda şi rugăciunea ei, Sfinţii Apostoli au început să vorbească la porunca Duhului Sfânt şi au lăudat şi slăvit fiecare după puterea sa şi după cum îi dădea Duhul Sfânt. Au lăudat şi au înălţat nemăsurata bunătate a puterii dumnezeieşti şi prin teologia lor minunată au cântat corul slăvitei Maici a lui Hristos, cum spune Sfântul Dionisie, mai sus-pomenit, în capitolul în care arată care e puterea rugăciunii, şi teologia scrisă cu hotărâre de fericitul Ieroteis. Cuvântul său către Timotei pomeneşte în acest capitol adunarea Sfinţilor Apostoli la moartea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi cum prin porunca şi harul Duhului Sfânt fiecare a rostit elogiul şi lauda nemăsuratei puteri şi bunătăţi a lui Hristos Dumnezeul nostru, Care a socotit bun să vină pe pământ fără a se despărţi de sânul Tatălui Său şi să se întrupeze din Fecioara neprihănită; El, Care a plecat cerurile şi S-a pogorât, a găsit-o pe Sfânta şi Preavestita Măria supusă şi mai adâncă decât întreaga fire a oamenilor şi a binevoit să locuiască întru ea, şi din ea a îmbrăcat firea omenească şi S-a milostivit şi a mântuit firea oamenilor prin slăvită şi negrăita Sa pronie, har şi slavă, în bunătatea şi milostivirea Sa nemăsurate. Şi iată ce stă scris în cuvântul fericitului Dionisie: „îţi voi povesti apoi tot cuvântul teologiei pe care Sfinţii Apostoli şi căpeteniile preoţilor noştri l-au rostit, căci e mai presus de orice cuvânt, cum o ştii tu însuţi, frate Timotei. Şi tot ce a spus apoi marilor apostoli fericitul Ierotei, filozoful şi ucenicul marelui Pavel, Apostol prin harul Duhului Sfânt, lauda lui Hristos Dumnezeu, şi cântul şi slava Maicii Sale preacurate şi fericite, cum o ştiau apostolii şi teologii înşişi: Duhul Sfânt a deschis gura Sa ca să rostească asemenea cuvinte de preamărire”. După aceasta, din nou, Sfânta Născătoare de Dumnezeu i-a binecuvântat şi inima sa s-a umplut de o mângâiere dumnezeiască.
Şi atunci s-a întâmplat, iată, măreaţa şi minunata venire a lui Hristos, Dumnezeul şi Fiul ei, şi împreună cu El au venit oştirile nenumărate ale îngerilor şi arhanghelilor şi alte oştiri ale serafimilor, heruvimilor, scaunelor; toţi stăteau cu frică înaintea Domnului, căci unde va fi împăratul acolo îl vor însoţi şi oştirile38. Sfânta Fecioară ştia toate acestea încă de la început şi aştepta cu nădejde tare. De aceea spunea: Cred că se vor împlini toate cuvintele spuse mie39. După care sfinţii apostoli au văzut limpede, şi fiecare a văzut slava după puterea lui. Şi venirea de acum a Domnului era mai măreaţă şi mai înfricoşătoare decât cea dintâi, căci S-a arătat mai strălucitor decât fulgerul şi decât Schimbarea la Faţă lucrată pe Tabor, deşi a fost mai puţin decât slava firii Lui, căci aceasta e nepătrunsa şi nevăzută. Atunci apostolii au tremurat şi au căzut la pământ ca nişte morţi [cf. Mt 17, 6]; iar Domnul le-a spus: Pace vouă! [In 20, 21], cum le-a spus odinioară când a intrat prin uşile încuiate, căci erau în aceeaşi casă a lui Ioan adunaţi tot acolo, atunci de frica iudeilor, iar acum pentru mutarea Maicii Domnului. Când apostolii au auzit glasul dulce şi dorit al Domnului, au fost învioraţi şi întăriţi la suflet şi la trup, şi au început să privească cu evlavie strălucirea slavei şi faţa Lui dumnezeiesc de frumoasă. Iar Preasfânta, Preacurata şi Preabinecuvântata Maică a lui Hristos s-a umplut de bucurie, şi faţa sa strălucea de strălucirea slavei dumnezeieşti40. Şi privea cu frică şi evlavie slava şi strălucirea ce scânteiau din împăratul şi Fiul ei Iisus Hristos, şi a slăvit încă şi mai mult Dumnezeirea Sa, rugându-se pentru apostoli şi pentru toţi cei ce se găseau acolo. A făcut mijlocire pentru toţi credincioşii oriunde erau ei, pentru lumea întreagă şi pentru tot sufletul care cheamă pe Domnul şi îşi aduce aminte de numele Maicii Sale, oriunde l-ar pomeni, a cerut ca acolo să se reverse binecuvântarea. Atunci, din nou, Sfânta Fecioară Măria a privit şi văzut slava Fiului ei pe care nici o limbă omenească n-o poate tâlcui.
Şi a spus: „Binecuvântează-mă, Doamne, cu dreapta Ta şi binecuvântează pe toţi cei ce Te slăvesc şi pomenesc Numele Tău şi îţi aduc toate rugăciunile şi cererile lor!” Atunci Domnul a întins dreapta Sa, a binecuvântat-o pe Maica Sa şi i-a zis: „Fericită să fii şi să se bucure inima ta, binecuvântată între femei, Mărie, căci tot harul şi tot darul ţi-a fost dat de către Tatăl Meu din ceruri şi, de aceea, tot sufletul ce va chema numele tău cu sfinţenie nu va fi lepădat, ci va afla milostivire şi mângâiere în această viaţă şi în veacul viitor. Iar tu, intră în sălaşurile cele veşnice cu pace, bucurie şi în comorile nesfârşite ale Tatălui Meu, ca să vezi slava Mea şi să te bucuri prin harul Duhului Sfânt!” Şi, de îndată, la porunca Domnului, îngerii au început să laude cu voce dulce, cu glas auzit şi dorit, iar sfinţii apostoli s-au închinat în Duhul Sfânt şi lăudau cu laudă îngerească. Şi aşa, Preasfânta Maică a Domnului şi-a încredinţat fericitul şi curatul ei suflet Domnului, împăratului şi Fiului ei, şi a adormit un somn dulce şi mult dorit. Aşa cum a ocolit durerile naşterii cu o naştere negrăită, tot aşa nici durerile morţii n-au atins-o în vremea morţii sale, căci împăratul şi Domnul firilor a fost şi atunci şi acum Strămutătorul firi lor. Mulţimile îngerilor şi-au întins mâinile lor nevăzute la trecerea sufletului ei sfânt. Casa şi împrejurimile s-au umplut cu o mireasmă negrăită. Iar deasupra trupului ei sfânt plutea o lumină nevăzută de ochi. Şi aşa, învăţătorul şi ucenicii, cerul şi pământul au condus-o pe Sfânta Fecioară învăţătorul şi Domnul milostiv şi slăvit a dus sfântul suflet ai Maicii Sale preacurate în ceruri, iar ucenicii au aşezat trupul ei neprihănit pe pământ ca să-l ungă cu miresme şi să-l ducă acolo unde voia ea, ca după puţină vreme să fie dus în rai sau în locul pe care l-ar voi Fiul şi Dumnezeu ei. Apostolii au scos sicriul pe care era culcat trupul cel mai desăvârşit decât bolta cerească al Sfintei Născătoare de Dumnezeu. L-au cinstit cu laude şi cântări, l-au sărutat cu frică şi cutremur, şi-au arătat nu numai credinţa şi dragostea lor, dar erau siguri că dobândesc har şi mare folos dacă fapta urma credinţei.
De îndată însă ce s-a auzit de moartea Sfintei împărătese, toţi bolnavii şi neputincioşii s-au strâns acolo. Atunci ochii orbilor s-au deschis, urechile surzilor s-au destupat, ologii s-au ridicat ca să meargă, demonii au fost alungaţi şi toată suferinţa şi boala s-au vindecat. Văzduhurile şi cerurile cerurilor se sfinţiseră prin înălţarea sufletului sfânt, iar pământul se făcuse cinstit cu sfinţire prin trupul ei neprihănit. Atunci apostolii l-au îndemnat pe fericitul Petru să rostească rugăciunea îmbălsămării. Petru i-a silit pe Pavel şi Ioan să se roage. Ei însă n-au ascultat, ci s-au închinat înaintea lui ca înaintea căpeteniei apostolilor. Fericitul Petru a ascultat cuvintelor lor cum se cuvenea în ceasul tainei, s-a rugat, după care au înfăşat în fâşii sfinte şi au uns trupul ce cuprinsese pe Cel Necuprins, pe împăratul şi Ziditorul celor văzute şi nevăzute, şi l-au aşezat pe sicriu. Şi iarăşi Petru a început o laudă şi toată mulţimea apostolilor a răspuns, şi puterile cerurile psalmodiau nevăzut împreună cu ei, iar din pricina lămpilor, sfeşnicelor şi căţuilor, aerul strălucea înmiresmat. După care sfinţii apostoli au ridicat pe umeri sicriul cinstit şi, la porunca Duhului Sfânt, au plecat în ţarina Gheţimanilor, cum le fusese poruncit dinainte de Sfânta Născătoare de Dumnezeu, iar îngerii mergeau înainte, străjuiau de jur-împrejur şi încheiau mersul picioarelor lor. Apostolii psalmodiau şi toţi credincioşii o conduceau cu credinţă, iar convoiul Fericitei şi Preamăritei era slăvit şi solemn. Toţi neputincioşii şi bolnavii erau vindecaţi, şi nu erau doar şaizeci de voinici, viteji falnici din Israel în jurul lecticii împăratului [Cânt 3, 7], cum spune Scriptura, ci în chip văzut numeroşii apostoli şi următorii lor şi toţi credincioşii, iar în chip nevăzut nenumăratele puteri ale îngerilor.
Atunci, potrivnicul şi vrăjmaşul adevărului n-a putut să nu-şi mai arate încă o dată neobrăzarea. A îmboldit din nou pe ticăloşii iudei la pizmă şi atac, căci atunci când au văzut slăvitul convoi al cinstitei Maici a lui Hristos şi numărul Sfinţilor Apostoli şi al credincioşilor care îl urmau, şi nenumăratele minuni ce aveau loc prin harul Sfintei împărătese, şi au auzit glasul laudelor dumnezeieşti de frumoase, atunci ticăloasa pizmă a năpădit poporul nechibzuit şi neînţelept, neamul care cugetă pierzania, la care nu este cunoştinţă [Dt 32, 6 şi 32, 28], ca odinioară când mulţimile copiilor nevinovaţi mergeau înaintea lui Hristos împăratul a toate cu ramuri definic şi spuneau: Osana, binecuvântat cel ce vine în numele Domnului, Dumnezeului Israel [Mt 21, 9 şi 16]. Atunci căpeteniile preoţilor necredincioşi şi cărturarii s-au înfuriat şi au pornit cu pizmă ticăloasă pe milostivul Dăruitor a toate ca să-L osândească la moarte şi încă la moarte pe cruce. Iar acum, văzând convoiul Maicii Sale slăvite şi neprihănite, ei s-au adunat la luptă ca să strice câmpia armonioasă şi împodobită a apos- tolilor şi credincioşilor, şi cu strigăte necuviincioase s-au pornit să împrăştie adunarea dumnezeiască.
Atunci unul dintre necredincioşi cu statura mai înaltă decât ceilalţi, ticălos şi neruşinat, a străbătut cu îndrăzneală poporul credincioşilor ce urma chivotul sfinţeniei. A ajuns la sfinţii apostoli ce purtau comoara cerească ce cuprinsese pe Cel Necuprins şi firea cea necuprinsă, şi-a întins mâinile sale necurate şi a apucat sicriul pe care odihnea trupul neprihănit al Preabinecuvântatei împără-tese, înaintea căruia tremurau chiar şi îngerii, şi chiar şi heruvimii îl priveau cu evlavie. Cutezătorul şi smintitul a apucat sicriul ca să-l arunce la pământ, o, suflet de fiară şi gând nesăbuit! Dar de îndată a văzut dreapta răsplătire a faptelor sale, căci în clipa în care mâinile sale atingeau sicriul sfânt, amândouă i-au fost tăiate de la coate fiindcă a îndrăznit să se apropie de ceea ce nu era vrednic să urmărească nici măcar cu ochii. Mânia lui Dumnezeu s-a abătut asupra lui şi el striga şi urla. Plâns şi deznădejde au căzut asupra lui ca şi asupra celorlalţi iudei ce se adunaseră împreună cu el, căci mâna îngerului mânios se pornise asupra lor cu furie şi indignare. Ei s-au tras înapoi şi au fost ruşinaţi, şi îngerul Domnului i-a urmărit. Această minune a avut loc pentru ruşinarea iudeilor şi a-i face să se teamă, dar pentru credincioşi a fost pricină de mândrie şi slavă. Iar cel care fusese cuprins de o nebunie extremă numărându-se împreună cu atacatorii şi hulitorii lui Dumnezeu, când a fost lovit după fapta sa, s-a ruşinat, a cugetat şi şi-a preschimbat dispreţul său în credinţă, iar pizma sa ticăloasă în frică şi zdrobire de inimă, iar mărturiile mincinoase şi hulele sale în căinţă şi în rugăciune. Nu mai avea mâini ca să le înalţe la rugăciune, ci cu lacrimi arzătoare şi cu glas îndurerat chema pe Fecioara sfântă şi cerea milostivirea ei.
Iar Cel care este pricina a toate este şi pricina oricărei bucurii, n-a socotit bun să aducă asupra celui vinovat suferinţe, dureri, lacrimi şi chinuri veşnice, ci doar o scurtă vătămare trupească. El îi vindecă pe cei răniţi fără vindecare în sufletul lor şi îi învredniceşte să se facă creştini şi să fie numiţi fii ai lui Dumnezeu prin harul botezului. El i-a vindecat cu milostivire rana mâinilor sale, căci iudeul pe drept lovit şi-a recunoscut greşeala, a început să se căiască şi să ceară cu lacrimi arzătoare şi a chemat cu durere numele lui Hristos şi al Sfintei Sale Maici Măria. Sfântul Apostol Petru a poruncit să se oprească sicriul sfânt şi ei au strigat chemând cu rugăciuni şi cereri pe Născătoarea de Dumnezeu, şi au adus înaintea ei pe vinovatul rănit, zdrobit de căinţă prin sângele vărsat şi udat cu lacrimile ochilor săi. Atunci, el a atins sfântul sicriu nu ca mai înainte, ci s-a rugat cu frică şi cutremur, şi fericitul Petru i-a aşezat mâinile tăiate la locul lor, şi de îndată, prin harul lui Hristos şi al Preasfintei Sale Maici, mâinile tăiate din cot s-au lipit din nou de trupul lor, şi nu numai că au pierit junghiurile durerii, dar chiar şi urma rănii nu s-a mai văzut. Din clipa aceea omul acela a crezut în Hristos, a fost botezat şi s-a alăturat numărului credincioşilor, şi slăvea pe Hristos şi pe Preasfânta şi Slăvită Sa Maică. Această minune, rana năprasnică şi tămăduirea ei numaidecât, a întărit pe mulţi din cei ce şovăiau în credinţă şi i-a întors la credinţă pe mulţi dintre iudei, iar ei au mărturisit pe Dumnezeu pe care-L răstigniseră, pe Domnul Iisus Hristos, şi au vestit-o pe Sfânta Sa Maică drept Născătoare de Dumnezeu.
Şi aşa, cu o slavă şi o laudă încă şi mai strălucitoare, apostolii au luat din nou pe umerii lor vrednici sicriul şi chivotul locuit de lumină şi slăvit al Sfintei împărătese, păzit prin porunca cerului şi a pământului, nevăzut împodobit de oştirile îngerilor şi arhanghelilor, şi de laudele şi cântările văzute şi recunoscute. Şi l-au adus la Gheţimani, şi au aşezat în mormânt trupul fără prihană, sfântul tron trupesc al lui Dumnezeu, Sfânta Sfintelor, izbăvirea firii noastre, taina înfricoşătoare ce mijloceşte unirea dintre Dumnezeu şi omenire, cetatea lui Dumnezeu cea slăvită din neam în neam, muntele în care i-a plăcut lui Dumnezeu să locuiască, în care s-au arătat venirile Dumnezeuh şi împăratului nostru care este întru sfinţi, uşa cea închisă prin care nimeni nu a trecut fără numai Domnul singuij păzind-o închisă: Fecioara cea singură printre maici, sirn gura fără prihană Născătoare de Dumnezeu. Nu este de mirare că Maica vieţii a fost pusă în mormânt, căci şi Fiul ei, Care e însăşi viaţa şi nemurirea, a suferit moartea trupească şi punerea în mormânt, dar prin moartea Sa a ni-j micit moartea şi a dăruit lumii viaţă. Nu se cuvine însă sa trecem sub tăcere felul în care a fost aşezat trupul Fecioarei cum l-au purtat în mormânt şi au aşezat sicriul încărcatj de comoară nepreţuită. Căci atunci când a trebuit să ridice trupul fericit din sicriu şi să-l aşeze în mormânt, toţi Sfinţii Apostoli şi ceilalţi care-1 însoţeau au fost înfricoşaţi şi n-au îndrăznit să atingă cu mâinile lor trupul sfânt cu totulj binecuvântat, căci vedeau lumina care-l acoperea şi harulj lui Dumnezeu ce era peste el.
Şi iarăşi, toţi apostolii i-au însărcinat pe Petru şi Pavel să pună în mormânt sfântul trup, căci Evanghelistul Ioan purta căţuia şi tămâia cu tămâie înmiresmată trupul sfânt al împărătesei, şi îl umplea de lacrimi. Atunci Petri: şi Pavel n-au atins sfântul trup cu mâinile lor, ci au luat fâşiile ce atârnau ici colo plini de evlavie şi hotărâre, şi aşa au ridicat fericitul trup din sicriu şi l-au aşezat în mormânt] apostolii vestiţi şi cu totul hotărâţi care slujiseră şi cinstiseră cum se cuvine şi cu vrednicie pe Fiul său şi în chil asemănător şi pe Preasfânta Maică, cinstită de îngeri şi de oameni, pe care toate neamurile o laudă şi o fericesc, cur a spus-o însăşi Fericita cu propria ei gură [cf. Lc 1, 48]. Şi când această sfântă şi Sfântă a Sfintelor, trupul preabine-cuvântatei de Dumnezeu şi Pururea-Fecioarei Măria a fostl pecetluit în mormânt, Sfinţii Apostoli au rămas acolo trei zile, ascultând frumoasa psalmodie a sfinţilor îngeri, psalmodie dulce şi dorită, pe care limba oamenilor nu o poate zugrăvi, precum spune prorocul David: Treceam cu mulţime mare spre casa lui Dumnezeu, în glas de bucurie şi de laudă şi în sunet de sărbătoare [Ps 41, 5], glasul Paştelui, căci acolo era cu adevărat acest loc, sălaşul Domnului, casa minunată a lui Dumnezeu, în care i-a plăcut să locuiască Domnului slavei, Dumnezeului şi împăratului păcii.
Iar martori vrednici de crezare şi nemincinoşi ne-au înştiinţat şi acest lucru, şi el este vrednic de crezare şi sigur, că din adunarea sfinţilor apostoli la moartea împărătesei unul dintre apostoli, prin voia proniei, n-a putut fi înştiinţat împreună cu ceilalţi. Şi sfinţii apostoli l-au aşteptat ca să dobândească şi el binecuvântarea prin întâlnirea cu trupul cel binecuvântat şi fericit. A treia zi însă a sosit şi apostolul acesta şi i-a găsit pe ceilalţi prieteni ai săi gata să cânte psalmi în faţa mormântului sfânt. A auzit şi el psalmodia dulce a îngerilor şi i-a rugat pe Sfinţii Apostoli să deschidă mormântul cinstit ca să vadă trupul slăvit al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Fericiţii Apostoli au ascultat cererea fratelui lor şi prin porunca Duhului Sfânt au deschis mormântul cu frică. Iar când l-au deschis, n-au mai găsit trupul slăvit al sfintei Maici a lui Hristos, căci fusese mutat acolo unde voise Fiul şi Dumnezeul ei. Căci aşa cum Acesta S-a supus mormântului, când a suferit moartea în trup pentru mântuirea noastră şi a înviat a treia zi, tot aşa i-a plăcut să fie pus în mormânt şi trupul fără prihană al Preasfintei Maici şi ea să fie mutată în nestricăciunea cea veşnică după cum a voit, sau ca cele două materii să fie unite din nou una cu alta, căci aşa i-a plăcut Ziditorului a toate să cinstească pe Născătoarea Lui, după cum ştie El, singurul împărat al slavei şi Domn al vieţii şi aj morţii. Aşadar, mormântul a fost găsit gol. Fâşiile şi giulgiul în care au aşezat-o le-au aflat, dar trupul Fecioarei ni mai era, ci fusese înălţat la Fiul şi Dumnezeul ei, ca să vieţuiască împreună cu El şi să împărătească împreună cu El şî aşa a făcut să urce firea noastră în împărăţia cea veşnică nu numai prin Fiul său, ci şi prin Maica Sa.
Atunci, fericiţii apostoli s-au umplut de uimire şi] bucurie şi au ştiut că întârzierea unuia dintre apostoli s-a întâmplat prin voia proniei pentru descoperirea acesteij taine, ca să se deschidă pentru el mormântul şi aşa să vestească mutarea sfântului trup. Şi au lăudat pe Hristc Care a cinstit-o pe Preasfânta şi Preacurata Sa Maică, căci erau plini de lumina şi mireasma mormântului sfânt în care fusese aşezat trupul Sfintei Fecioare cel mai desăvârşit decât cerurile. Şi-n tot ţinutul Gheţimanilor s-a revărsafl strălucirea şi mireasma. Au închis deci din nou sfântul mod mânt, iar slăvită mutare a Sfintei Născătoare de Dumnezeu a fost propovăduită în lumea întreagă. S-a spus şi a ajuns până la urechile noastre cuvântul că apostolul care a venit a treia zi era Toma sosit din India, pentru că aşa cum odinioară învierea lui Hristos s-a făcut şi mai vrednică de crezare prin Toma, atunci când Domnul a intrat prin uşile încuiate în ziua a opta şi i-a arătat lui toate rănile şi coasta Sa sfântă, tot aşa şi acum datorită lui Toma să se cunoască mutarea trupului în chip nestricăcios fără prihană al Sfintei şi Pururea Slăvitei Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea-Fecioarei Măria. Atunci Sfinţii Apostoli, după rugăciune şi salutări întreolaltă, s-au împrăştiat iarăşi fiecare în ţara propovăduirii lui şi-i învăţau pe toţi păgânii în credinţa cea dreaptă după porunca şi cu ajutorul Domnului şi cu lucrarea minunilor. Astfel, deci, cerurile şi oştirile îngerilor s-au cutremurat prin urcuşul sufletului, iar mai apoi al trupului Preasfintei şi Fericitei Fecioare, iar pământul a fost sfinţit prin purtarea ei pe pământ şi prin punerea în mormânt şi prin sfintele veşminte ale trupului său. Toate văzduhurile şi toate făpturile au primit har prin vederea ei şi bunătatea ei nevăzută şi neîncetată, şi tot pământul şi toate cetăţile şi toate sufletele credincioşilor s-au umplut şi au sporit prin lucrarea neîncetată a minunilor ei şi prin vindecările şi bunătăţile nenumărate pe care Sfânta Maica lui Hristos le arată peste fiecare. Şi cine ar fi în stare să povestească ajutoarele ei şi grija ei pentru noi toţi sau ce limbă va rosti cum se cuvine mulţimea bunătăţilor sale?

Sfantul Maxim Marturisitorul
Nasterea, Viata si Adormirea Maicii Domnului. Trei Vieti bizantine, de Epifanie Monahul, Maxim Marturisitorul, Simeon Metafrasul; Editura Deisis

Adormirea Maicii Domnului. Predici ale Parintilor Chiril Pavlov si Iachint Unciuleac

Arhim. Chiril Pavlov: Cuvant la inaintepraznuirea Adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

“Astazi, iubiti frati si surori, praznuind odovania Schimbarii la Fata, am coborat de pe Tabor, si tot astazi, intrand in inaintepraznuirea Adormirii, trebuie sa mergem in Ghetsimani – la mormantul Maicii Domnului, sa vedem cea din urma taina, ce s-a petrecut cu ea. Minunat este Taborul, incantatoare este si gra­dina Ghetsimani. Sfanta Biserica numeste Adormirea Maicii Domnului cea din urma taina ce s-a petrecut cu ea, cea din urma dintre toate, cate au insotit toata viata ei cea pamanteasca. Toata viata Preasfintei Fecioare, prin felul si continutul ei, a fost ceva tainic si minunat, care a purtat in sine pecetea dumnezeiasca. Spre lauda Maicii Domnului si spre zidirea noastra, cu credinta si cu dragoste sa ne amintim care au fost tainele ce s-au savarsit prin Pronia lui Dumnezeu asupra ei.

1Cea dintai taina din viata Maicii Domnului s-a aratat chiar la nasterea ei, la venirea ei pe lume. Din cine s-a nascut ea? Din niste parinti batrani – in urma rugaciunii deosebite si a unui legamant. Intelepciunea lui Dumnezeu a binevoit ca aceea, care trebuia sa-L nasca pe Dumnezeu-Omul, sa fie ea insasi rodul, nu atat al puterilor firesti ale naturii omenesti, cat al um­bririi Harului dumnezeiesc. Si, iata, Ioachim si Ana, ajunsi la adanci batraneti, cand oamenii nu mai au nicio nadejde de a deveni parinti, multumita credintei si nadejdii lor staruitoare in atotputernicia lui Dumnezeu, pentru rugaciunile lor primesc un adevarat dar ceresc – pe Preabinecuvantata Maria, astfel savarsindu-se cea dintai taina asupra ei.

Cea de-a doua taina s-a petrecut cu ea la intrarea ei, ca prunca de trei ani, in biserica.1 Insasi intrarea ei in biserica la aceasta varsta a fost ceva neobisnuit, ca urmare a legamantului deosebit al dreptilor Ioachim si Ana de a inchina Domnului rodul rugaciunilor lor. Astfel, inca din pruncie ea s-a putut inrudi cu duhul si cu inima cu toti sfintii. Aflandu-se in biserica, ea tre­buia, ca si celelalte fecioare, sa petreaca numai in prid­vorul ei, dar, printre altele, vedem cum marele preot, in urma unei descoperiri deosebite, o introduce pe Prunca cea sfanta in Sfanta Sfintelor, unde putea sa intre numai el si numai o data pe an. Dumnezeiasca intelepciune a binevoit ca viitoarea Maica a lui Dumnezeu, Chivotul cel insufletit al Domnului, sa pe­treaca acolo unde se pastra prototipul ei – chivotul Legamantului cu mana si cu tablele de piatra, pe care erau scrise cele zece porunci. Astfel s-a savarsit cea de-a doua taina asupra Fecioarei – in vremea intrarii ei in biserica.

Cea de-a treia taina ce s-a petrecut cu Maica Domnului s-a descoperit cand aceasta a atins varsta cea desavarsita. Vechiul Testament, precum se stie, nu cunostea starea fecioriei inchinate lui Dumnezeu si sfintite prin Lege, asa cum o cunoaste si o intelege Biserica nou-testamentara, de aceea Preasfanta Fecioara Maria, atingand varsta randuita, dupa exemplul celor­lalte fecioare, trebuia sa-si aleaga un sot. Insa Fecioara Maria a adus la cunostinta ca ea a hotarat cu tarie ca toata viata sa nu apartina nimanui decat numai lui Dumnezeu.

Mai-marii preotilor au cazut in nedumerire, nestiind ce sa faca; dupa consfaruiri si rugaciuni au ho­tarat s-o logodeasca cu un asemenea om, care sa se invoiasca a purta numele de sot, fara insa a se folosi de drepturile lui. Sortii au cazut pe batranul si dreptul Iosif, si astfel Preacurata a devenit sotie, fara a inceta sa fie fecioara, intrunind astfel in sine fecioria si casatoria, binecuvantarea Vechiului Testament si harul Noului Testament. Aceasta taina a logodirii a fost pana la un moment dat un acoperamant necesar pentru savarsirea marii taine a intruparii Fiului lui Dumnezeu.
1Cum s-a savarsit insasi taina dumnezeiestii intrupari, se stie din Evanghelie. Fecioara a spus: Iata roaba Domnului (Luca 1, 38) si puterea Celui Preainalt a umbrit-o, iar Cuvantul S-a facut trup. Aceasta a fost taina tainelor, insa cu ea nu s-au sfarsit tainele, ce se cuve­neau sa se savarseasca asupra ei. Ele doar s-au adancit, au devenit mai ascunse nevazute, ramanand totodata foarte ziditoare si mangaietoare pentru noi.

Dupa tainele acestea urmeaza si taina Rastignirii; pe Cruce nu a fost numai Fiul, ci si Maica Lui. In toata vremea vietii sale ea a fost pe cruce, dar mai ales atunci – pe Golgota; 1.jpgsi altfel nici nu putea fi. Caci Insusi Fiul ei dumnezeiesc a spus:

Cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine (Matei 10, 38).

Cine, dar, a fost mai vrednic de Domnul decat Maica Lui? De aceea, nimeni niciodata nu a purtat o aseme­nea cruce in toata viata sa, ca Preabinecuvantata fecioara Maria.

Crucea ei a fost alcatuita nu din lemn sau din ma­terie, ci din acele necazuri si umilinte, in care Maica Domnului a trait pana la moartea ei. Pregatita sa devina Maica Facatorului cerului si al pamantului si nu­mita de Arhanghel binecuvantata intre femei, ea a trebuit inselasi timp sa sufere din partea pazitorului fecioriei ei banuiala cum ca ar fi tradat casnicia. Oare nu a fost aceasta o cruce?
Apoi s-a apropiat vremea sa-L nasca pe Acela a Carui Imparatie nu va avea sfarsit, insa pentru familia lor nu s-a gasit loc in casele de oaspeti ale Betleemului si L-a nascut intr-o pestera, punandu-L intr-o iesle. Nu a fost o cruce aceasta? Ingerii cantau: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu (Luca 2,14), pastorii si magii se inchiriau si aduceau daruri, iar dusmanosul Irod cauta sa-L ucida pe Prunc; si au fost nevoiti sa fuga noaptea in Egipt. Oare aceasta nu a fost o cruce?

Iar pe Golgota ce a simtit inima ei curata cand Fiul ei in chinuri a stri­gat:

Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit? (Matei 27, 46).

Aici, fara indoiala, s-a implinit in toata puterea cuvantului cumplita prevestire a lui Simeon:

Si prin sufletul tau va trece sabie (Luca 2, 35).

1Dupa taina rastignirii, au urmat infierea de catre Nascatoarea de Dumnezeu a ucenicului lui Hristos, Ioan, si intrarea in casa acestui Apostol, ca maica a lui. Astfel, in toata viata ei i-a fost dat sa ramana o necu­noscuta, purtand crucea unei crestine simple si sme­rite. Si intru aceasta s-a aflat marea taina lui Dumnezeu, caci nu fara insemnatate au fost spuse aceste minunate cuvinte de pe Cruce:

Femeie, iata fiul tau! (Ioan 19, 26);

ele au determinat caracterul intregii vieti ulterioare a Maicii Domnului. Cand Dumnezeirea Fiului, odata cu Invierea si Inaltarea Lui la Cer, s-a des­coperit in toata puterea ei, cand lumea a inceput sa se inchine inaintea numelui Celui Rastignit, atunci Maicii lui Iisus i-a revenit in chip firesc cea mai mare cinste si slava, ce se cuveneau Maicii Fiului lui Dumnezeu, a Mantuitorului tuturor oamenilor. Nimeni, fara indo­iala, nu putea fi mai vrednic decat Maria, de toata lauda, de toata cinstirea; totusi, slava si cinstea, daruite Preasfintei Fecioare in toata vremea vietii ei celei pa­mantesti, ar fi lipsit-o pe Maica de asemanarea desavarsita cu dumnezeiescul ei Fiu, Care pana la sfarsitul vietii sale nu a avut unde sa-Si plece capul; iar aceasta proslavire a ei ar fi fost insotita si de unele greutati in lucrarea raspandirii Evangheliei.

Iubiti frati si surori, Sfanta Biserica ne porunceste sa nu ne intristam in ziua Adormirii 1Maicii Domnului, ci sa ne bucuram, pentru ca in acest sfarsit minunat al Preabinecuvantatei Fecioare s-a aratat spre mangaierea tuturor, cu deosebita solemnitate, puterea Domnului, Care prin moartea si Invierea Sa a sfaramat boldul mortii, si din infricosata si chinuitoare a facut-o pentru credinciosii Sai urmatori aducatoare de bucurie si fe­ricire. Aici este cel dintai temei al bucuriei noastre.

In al doilea rand, ne bucuram pentru cea Preacurata, deoarece dupa necazurile si suferintele de care, dupa prezicerea dreptului Simeon, a fost plina toata viata ei, ea a primit, in cele din urma, rasplata cuvenita virtutii ei. Preacurata Fecioara pana la fericitul ei sfarsit s-a micsorat pe sine, s-a smerit si a rabdat; dar din acel moment, din ziua Adormirii ei, au inceput si marirea si proslavirea ei. Astfel, la mormantul Maicii Domnului s-a descoperit noua semnificatie a mortii, daruita de Cel ce a inviat din mormant: ceea ce fusese pana atunci pedeapsa a pacatului, a devenit acum martora a virtutii, rasplata pentru nevointele savarsite in tim­pul vietii.

1A treia pricina a bucuriei o lamureste cantarea bi­sericeasca:

Pe Nascatoarea de Dumnezeu, Ceea ce este in rugaciuni si in folosinte neadormita, nadejdea cea neschimbata, mormantul si moartea nu au tinut-o[1].

Daca in viata ei a fost mijlocitoare pentru cei sarmani inaintea Fiului ei, dupa Adormirea si inaltarea ei la cer au inceput sa se implineasca in toata puterea lor cuvintele pe care ea le-a spus spre mangaierea celor ce sufereau din pri­cina plecarii ei:

„Nu va voi lasa orfani dupa plecarea mea – nu numai pe voi, ci pe toata lumea o voi cerceta si pe cei sarmani ii voi ajuta”.

Dupa adormirea ei, Preasfanta Fecioara a devenit cea mai puternica Mijlocitoare si Ocrotitoare a tuturor, cu adevarat Maica intregii lumi crestine.

Amintindu-ne, iubiti frati si surori, de fericitul sfarsit al Maicii Domnului, trebuie sa avem grija sa ne pregatim si noi cum se cuvine pentru moarte, ca sa o intampinam nu cu frica, ci cu bucurie; iar pentru aceasta trebuie sa ne aducem mereu aminte de ea. Aceasta amintire va pregati treptat sufletul nostru pentru trecerea in viata vesnica, va dezlega inima noastra de toate legaturile cele pamantesti, trupesti si patimase. Sfintii Parinti spun:

“Cine a dobandit aducerea-aminte de moarte, acela niciodata nu va putea gresi”.

Al doilea mijloc impotriva temerii de moarte este constiinta curata. Omul care are constiinta curata va putea trece linistit pragul vesniciei – moartea trupeasca. Un asemenea om va putea spune linistit impreuna cu dreptul Simeon:

Acum slobozeste pe robul Tau, dupa cuvantul Tau, in pace (Luca 2, 29).

Dar a cui constiinta poate fi cu adevarat linistita? – A celui ce s-a straduit sa vietuiasca cu 1adevarat crestineste, a fost fiu ascultator al Bisericii, s-a impacat cu Dumnezeu si cu oamenii, s-a pregatit de moarte prin taina Pocaintei, care inlatura povara pacatelor, ce apasa constiinta, si a gustat in Taina Impartasaniei, Trupul si Sangele lui Hristos.
Urmatorul mijloc, care-i da putere omului impo­triva temerii de moarte, este credinta lui in nemurirea sufletului. Trupul se descompune si putrezeste, iar duhul, creat de Dumnezeu pentru nemurire, ramane viu in veci.
Iar cel din urma si cel mai puternic mijloc este cre­dinta nu numai in faptul ca sufletul este nemuritor, ci si in faptul ca va veni candva momentul ca el sa se uneasca cu trupul sau cel inviat si proslavit pentru viata vesnica de dincolo de moarte – fericita pentru drepti si chinuitoare pentru pacatosi. Avand credinta vie in acest adevar, crestinul nu numai ca nu se va teme de moarte, dar o va intampina chiar cu bucurie atunci cand ea va veni la el. Aceasta credinta vie in existenta dupa moarte a vietii vesnice si fericite a insufletit multimea nenumarata a mucenicilor in primele veacuri ale crestinismului, si a facut ca moartea sa fie pentru ei cel mai imbucurator fapt, in ciuda chinurilor lor cumplite.
Iubiti frati si surori, luand aminte la fericita ador­mire a Maicii Domnului, sa staruim si noi cu osardie pe calea vietii presarate cu virtuti, si prin dispretul fata de pacat sa dobandim sfarsit bun si cu pace. Cum a ajuns Preasfanta Fecioara la un sfarsit atat de fericit? – Prin curatia fecioriei, prin asprimea infranarii, prin sta­ruinta in rugaciune, prin smerenie si rabdare in impre­jurarile grele, prin nadejdea in Pronia lui Dumnezeu. Asadar, urmand exemplul Maicii Domnului, mergeti pe calea cea stramta, care duce la viata vesnica.

Da, intr-adevar, pe aceasta cale este nevoie de rabdare. Si, intarindu-va cu nadejdea in Dumnezeu, rabdati si in bucurie, spre a nu cadea in inselare, rabdati si in nenorocire, spre a nu cadea in deznadejde printre grelele ispite. Rabdati toate necazurile si bolile si toate greutatile, pe care se cuvine a le rabda, spre a ramane pe calea cea dreapta. Caci

cel ce va rabda pana in sfarsit, acela se va mantui (Matei 10,22).

Procedand astfel, fie­care dintre noi va avea in suflet pace adevarata si na­dejdea unui sfarsit fericit, cu pace; ceasul cel din urma nu ne va infricosa si sfarsitul vietii acesteia va fi pentru noi inceputul vietii vesnice, iar mormantul – scara catre cer. Amin.

Anul 1960

***

1

Cuvant la Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

Iubiti frati si surori, astazi toata lumea crestina praznuieste solemn si cu bucurie ziua luminatei ador­miri a Maicii lui Dumnezeu. Desi pare ca evenimentul praznuit ne intristeaza si ne umple de lacrimi, pentru ca aici ne intalnim cu moartea, totusi Sfanta Biserica este imbracata astazi in haine de sarbatoare, se bucura si se veseleste si ne cheama si pe noi sa ne bucuram si sa ne veselim. De ce trebuie astazi, in ziua Adormirii Maicii Domnului, sa ne bucuram? – Pentru ca insusi cuvantul “adormire” arata ca moartea Maicii Domnului a fost neobisnuita. Ea a fost un somn, dupa care indata a urmat trezirea cea plina de bucurie.
Cu cateva zile inainte de adormirea Preasfintei Fecioare s-a aratat Arhanghelul Gavriil cu vestea despre plecarea ei din viata aceasta. Adormirea MD_5Plina de credinta adanca in viata viitoare, viata vesnic-fericita, ea a primit aceasta veste nu cu frica si intristare, ci cu cea mai vie bucurie si cu cea mai mare multumire catre Dumnezeu. In acelasi timp, puterea cea mare a lui Dumnezeu i-a adunat din toata lumea pe Apostoli in Ierusalim, ca acestia sa-i dea Maicii Domnului cinstirea cuvenita si s-o inmormanteze. Chiar in ceasul adormirii, o lumina neobisnuita a luminat casuta Preasfintei Fecioare, si pe cerul deschis cei prezenti L-au vazut pe Insusi Domnul Slavei cu ingerii si sfintii, venind in intampinarea Maicii Sale. Apostolul Toma, prin iconomia deosebita a lui Dumnezeu, a ajuns dupa ingroparea Preacuratei, si a dorit sa i se inchine acesteia, si au deschis mormantul pentru el, insa trupul Maicii Domnului nu l-au mai gasit acolo.
In acest sfarsit minunat al Preabinecuvantatei Fecioare Maria s-au aratat spre mangaierea tuturor crestinilor cu deosebita solemnitate puterea si maretia Domnului nostru Iisus Hristos, Care, prin moartea si Invierea Sa, a sfaramat boldul mortii, si din infricosata si chinuitoare a facut-o pentru credinciosii Sai ucenici aducatoare de bucurie si fericire.
Pana la venirea lui Hristos pe pamant moartea era foarte infricosatoare pentru om, caci ea il rapea, cum isi rapeste fiara salbatica prada, fara putinta de intoar­cere si nu exista niciun mijloc prin care sa se izbaveasca de ea, caci pacatul domnea peste oameni. Dar, dupa aratarea Domnului in trup si biruinta dobandita de El asupra pacatului si a mortii, grozavia mortii a dispa­rut, si aceasta a devenit ca un somn linistit, dupa care va veni dimineata cea plina de bucurie a invierii celei de obste. In masura in care fiecare dintre noi biruieste pacatul ce inca mai locuieste in el, piere si frica mortii, astfel incat biruitorii pacatului o intampina cu bucurie si nu mai mor, ci doar se cufunda intr-un somn linistit.
Cel mai graitor exemplu al biruintei asupra mortii il vedem astazi in Adormirea Preacuratei Fecioare Maria. Ea a fost pusa in mormant doar pentru odihna de scurta vreme. Dupa Maica Domnului ii vedem pe Apostoli, pe mucenici si pe toti sfintii, intampinand moartea cu bucurie, ca pe cel mai scump prieten, care, in schimbul bunatatilor celor grabnic-trecatoare ale acestei lumi, al necazurilor si nenorocirilor ei, le daruieste fericirea vesnica.
Sfanta Biserica se straduieste sa sadeasca si in noi aceeasi neinfricare fata de moarte, indemnandu-ne sa alungam frica prin dezradacinarea treptata a pacatelor din noi si pe mortii ei numindu-i adormiti, pentru ca viata cea fara de moarte este un adevar neindoielnic pentru crestin, astfel incat el priveste moartea doar ca pe un somn. Amin.

Anul 1961

1

Cuvant la Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

Iubiti frati si surori intru Domnul, astazi toata Biserica lui Hristos si odata cu ea si noi praznuim si ne veselim duhovniceste, laudand slavita Adormire si mutare de pe pamant la cer a Maicii noastre, a tuturor crestinilor, a Puternicei noastre Ocrotitoare, a Preabinecuvantatei Fecioare Maria. Preamarita fiind de Proo­rocii din vechime si fericita de Duhul Sfant pentru bucuria si fericirea ce i-au fost dinainte hotarate de Dumnezeu, ea, Preacurata, vietuind pe pamant, inca nu vede implinindu-se in sine aceste preziceri dumne­zeiesti; dimpotriva, necazuri mari, lipsuri si incercari sufletesti insotesc viata ei cea pamanteasca. In viata ei pamanteasca s-au implinit asupra ei intocmai cuvintele dreptului Simeon:

Şi prin sufletul tau va trece sabie (Luca 2, 35).

Cata durere a rabdat Preasfanta Fecioara, cate lacrimi ascunse a varsat pe pamant cand a vazut suferintele cumplite si moartea Iubitului ei Fiu!

Şi, iata, astazi, in ziua Adormirii Maicii Domnului, se pune capat lucrarii ei, in vremea 1careia a semanat cu lacrimi. Din clipa mutarii ei de pe pamant la cer incep – si se descopera inaintea ochilor intregii lumi – maretia ei nepamanteana, slava si fericirea ei. Sfanta Traditie povesteste despre slavita Adormire a Maicii Domnului urmatoarele: dupa inaltarea Domnului nos­tru Iisus Hristos la cer, Preacurata Lui Maica a cercetat cu deosebita dragoste acele locuri de langa Ierusalim, care purtau semnul rugaciunii, al suferintei si al mortii Iubitului ei Fiu.

Muntele Eleonului, Golgota, pestera in care fusese ingropat Trupul Mantuitorului au deve­nit locurile ei preferate de rugaciune, in care isi revarsa in voie sfintele simtaminte ale inimii. Deseori si inde­lung cugeta la moartea ei si la viata viitoare de dupa moarte, deseori chiar se ruga Domnului pentru grab­nica ei plecare din aceasta viata si pentru unirea fericita cu El – cu Fiul sau si Dumnezeu. Şi, iata, odata, cand se ruga pe muntele Eleonului, i s-a aratat Vesti­torul cel Ceresc – Arhistrategul lui Dumnezeu, Gavriil, cel ce ii binevestise oarecand zamislirea cea fara sa­manta si nasterea din ea a Mantuitorului lumii. Acum, stand inaintea Preacuratei, el ii prevesteste ca a venit vremea mutarii ei de la pamant la cer si a impartasirii de mangaierile harului Duhului Sfant.
Plina de credinta adanca in viata viitoare, vesnic-fericita, ea a primit aceasta veste a Arhanghelului nu cu frica si intristare, ci cu cea mai vie bucurie si cea mai mare multumire catre Dumnezeu. Dumnezeiescul Arhanghel i-a inmanat o ramura din Rai, ca simbol al viitoarei ei bucurii si fericiri. Inaintea mortii ei, Prea­curata a dorit sa-i vada pe Sfintii Apostoli si L-a rugat pe Fiul ei sa-i implineasca dorinta aceasta. Apostolii erau in acea vreme raspanditi in toata lumea, propovaduind Evanghelia Imparatiei tuturor noroadelor.

1Şi, iata, la rugaciunea Preasfintei Fecioare, fiind rapiti de puterea dumnezeiasca, intr-o clipita au fost adusi prin vazduh pe nori la locul unde petrecea Preacurata in Ierusalim, spre a-i da acesteia ultima cinstire si cu sfin­tele lor maini sa dea ingroparii trupul ei neprihanit. Insa minunea aceasta nu a fost de ajuns; in clipa Ador­mirii ei s-a deschis insusi cerul si Somnul Slavei cu multimea ingerilor si a sfintilor a coborat El insusi in intampinarea Preacuratei Sale Maici.
S-a aratat Insusi Domnul ca sa arate tuturor veacurilor si noroadelor acea maretie, la care ajunsese Preasfanta Fecioara Maria prin inaltimea smereniei sale si prin sfintenia vietii celei intocmai cu a Ingerilor. Insusi preacuratul ei trup, ce il purtase in sine pe Dumnezeu-Cuvantul, nu a cunoscut stricaciunea, nefiind supus legii descompunerii firesti; in a treia zi dupa Adormirea ei, Preasfanta Fecioara a fost inviata de Domnul si cu noul ei trup proslavit a fost inaltata de la pamant la cer. De aceasta minunata mutare a ei la ceruri, Sfintii Apostoli au fost incredintati prin, urmatoa­rele fapte minunate. Prin purtarea de grija a lui Dumnezeu unul dintre cei doisprezece Apostoli ai lui Hristos, Apostolul Toma, nu a ajuns in Ierusalim la timp cu toti ucenicii, ci a ajuns abia in a treia zi, suferind puternic din pricina faptului ca nu s-a invrednicit sa fie in cele din urma clipe alaturi de Preacurata Maica a lui Dumnezeu si sa primeasca binecuvantarea ei.
Atunci ceilalti Apostoli, ca sa-l mangaie, au mers impreuna cu el in Ghetsimani, unde fusese ingropat trupul Preacuratei, ca sa se inchine acolo inaintea ei; insa, cand au deschis mormantul, trupul ei nu mai era acolo. Apostolii s-au intristat cumplit si erau nedumeriti, nestiind ce s-a intamplat. Dar, iata, catre seara, cand erau adunati toti in cetatea Sionului, li s-a aratat Maica Domnului, stralucind in slava cereasca, cu multimea ingerilor si a sfintilor si le-a grait:

„Bucurati-va, caci eu sunt cu voi in toate zilele!”.

Şi, desigur, foarte mult s-au bucurat Apostolii si s-au mangaiat la gandul ca Maica1 Domnului, dupa cum ea insasi graise, era nedespartita de ei, pazindu-i prin rugaciunea si mijlocirea sa pe toate caile vietii anevoioase, pline de primejdii si incredintandu-i totodata si mai mult de adevarul invierii mortilor.
Asadar, moartea Maicii Domnlui este doar un somn usor, linistit sau, cum o numeste Biserica Ortodoxa, o adormire. Moartea Maicii Domnului nu are in sine nimic infricosator si trist pentru mintea si inima crestinului; dimpotriva, plecarea Preasfintei Fecioare il incredinteaza pe crestin ca si pentru el moartea trebuie sa fie un prilej nu de frica si de deznadejde, ci de cea mai mare bucurie si de cea mai stralucita nadejde, caci ea este doar un somn – mai lung sau mai scurt, dupa care va urma trezirea cea plina de bucurie intr-un trup nou, plin de slava pentru viata cea fericita in cer.
Maica Domnului, gustand moartea, ne incredin­teaza in chip deosebit de acest lucru, pentru ca, daca in moarte si dupa rascumpararea noastra de catre Domnul Iisus Hristos ar fi fost ceva nefiresc, rau si infricosator, atunci, cine alta daca nu Presfanta Fecioara ar fi fost supusa de Domnul acestui rau? Insa ea moare, platind astfel datoria fata de natura impreuna cu toti pamantenii – spre bucuria si mangaierea noastra si ale tuturor celor ce vor trebui sa treaca pragul mortii, ca sa stim ca moartea este cu neputinta de ocolit si ca, in acelasi timp, ea nu este pentru om un rau.
Moartea este cu neputinta de ocolit si nu vatama – iata cele doua adevaruri, pe care trebuie sa le tinem minte totdeauna spre a ne pregati cum se cuvine pentru ceasul sfarsitului si a nu ne speria de el si a nu tremura in fata lui. Moartea era foarte infricosatoare pentru om inainte de venirea pe pamant a Mantuitorului Hristos, cand pacatul – puterea ei – domnea in neamul ome­nesc si nu exista nici un mijloc, prin care omul se izbaveasca de pacat si de moarte. Dar, dupa aratarea Domnului pe pamant, cand El a biruit pacatul si moar­tea, toata grozaviei ei a disparut si ea a devenit ca un somn pasnic, dupa care va veni dimineata cea plina de bucurie a invierii de obste.

Iubiti frati si surori, sa cinstim cum se cuvine praznicul de astazi, pregatindu-ne cum se cuvine pen­tru moarte. In acest sens trebuie sa ne straduim dupa puterile noastre sa biruim pacatul ce salasluieste intru noi, ca pricina a ei. Urmand exemplul Preacuratei Maicii Domnului, sa mergem pe calea cea stramta, ce duce la viata vesnica. Pe aceasta cale avem nevoie de rabdare, cu care intarindu-ne intru nadejdea in ajuto­rul lui Dumnezeu, va trebui sa induram cu multumire toate neplacerile, suferintele si bolile ca, ramanand pe aceasta, sa dobandim fericirea cea fara de sfarsit a Imparatiei Ceresti. De ne vom petrece viata, asemenea Preacuratei Fecioare Maria, in chip bineplacut lui Dumnezeu, in pazirea poruncilor Lui, in curatia du­hului si a trupului si in neincetata cainta pentru paca­tele noastre, atunci, in ziua adormirii noastre se va savarsi si asupra noastra minunea cea mare, si mormantul nostri va deveni scara catre cer.
Sa alergam astazi cu rugaciune fierbinte la Maica Domnului, ceea ce a urcat apoi si la cer ca sa fie acope­ramant si ocrotitoare pentru lume; sa-i cerem cu umi­linta Acoperamantul ei de Maica asupra intregii noastre vieti, ca prin ocrotirea ei toti sa dobandim sfar­sit bun, in pace si odihna vesnica cu dreptii. Sa ne rugam ei din adancul sufletului si cu dragoste sa-i strigam:

Bucura-te, Ceea ce esti plina de bucurie [de har], care intru Adormirea ta nu ne parasesti pe noi.

Amin.

Anul 1962

[1] Condacul Adormirii.

(Arhimandrit Chiril (Pavlov), Lauda Maicii Domnului, Editura Egumenita, 2012)

***

1

Arhim. Iachint Unciuleac (fostul staret al Putnei): Panegiric la Adormirea Maicii Domnului

“Apostoli de la mar­gini, adunati-va aici in satul Ghetsimani, ingropati trupul Meu, iar Tu, Fiule si Dumnezeul Meu, primeste duhul Meu”.

(Svetilna praznicului)

“[…]

Iubiti credinciosi,

Astazi s-a mutat de pe pamant cortul cel ceresc, tronul cel de heruvimi, scaunul Fiului lui Dumnezeu. Astazi a adormit roaba Domnului, Maica Domnului nostru, Mama intregii omenirii. Astazi s-a despartit de cele pamantesti cea mai sfanta fiinta omeneasca, cea mai binecuvantata intre femei, cea mai devotata mama!
Astazi s-au inchis ochii cei mai limpezi, care au vazut atatea taine si au slobozit atatea izvoare de lacrimi. Astazi a tacut limba cea mai neobosita in rugaciuni, care a vorbit de atatea ori cu ingerii, care a dat nume Fiului lui Dumnezeu si a descoperit taine negraite. Astazi s-au asezat pe piept mainile cele mai nevinovate: de Fecioara si de Maica, care au leganat cu sarguinta pe Hristos, care s-au inaltat de atatea ori la rugaciune, care s-au binecuvantat cu atatea minuni si milostenii. Astazi a incetat sa bata inima celei mai desavarsite mame, in care au incaput atatea taine, atatea bucurii si lacrimi, atatea saltari de veselie si lovituri de sabie!
Astazi s-a invaluit cu giulgiu fata aceleia care a umbrit cu mila fata intregii omeniri. Astazi s-a mutat cu pace aceea care a impacat prin Hristos pe om cu preamilostivul Dumnezeu. Astazi a intrat intru odihna aceea care a linistit inimile si sufletele omenesti. Astazi s-a rupt o floare – cea mai frumoasa din cate au fost pe pamantul acesta. Astazi s-a scuturat un trandafir, s-a mutat un crin la cer – crinul dumnezeiestii feciorii. Astazi s-a luat dintre noi Maica Dumnezeului nostru, mijlocitoarea mantuirii noastre, acoperamantul sufletelor noastre, candela cea vesnic aprinsa, Fecioara cea pururea vie, comoara cea nefurata, rugul cel nemistuit de foc, lana cea plina de roua Duhului Sfant.
Astazi s-a luat de la noi podoaba Nazaretului, bogatia Bisericii, Aparatoarea crestinatatii, Biserica cea mai de taina, chivotul Dumnezeirii, camara cea incuiata, usa cea nedeschisa de minte de om, muntele cel netaiat de intelepciunea cuvantului. Astazi s-a innoit casa lui Dumnezeu, astazi s-a inchis cartea cea scrisa cu slove de foc, astazi s-a luat de pe pamant vasul Duhului Sfant, in care nu apa, nu hrana, nici mana cereasca s-a pus, ci insasi vapaia Dumnezeirii s-a odihnit, fara a se arde, fara a se mistui. Astazi a adormit cu pace Mijlocitoarea tuturor crestinilor, imbarbatarea Apostolilor, nadejdea cea buna a preotilor, Acoperitoarea calugarilor, hranitoarea sarmanilor, Mangaietoarea vaduvelor, primitoarea strainilor, alinarea bolnavilor, incununarea fecioarelor, veselia pruncilor, bucuria tuturor mamelor.
Astazi s-a mutat de pe pamant la cer Maica Domnului si mama sufletelor noastre, aceea care va ramane in veci si Maica si Fecioara si pentru toti mijlocitoare. Pe aceasta o lauda cu lacrimi Petru, pentru aceasta graieste Pavel, pentru mutarea ei suspina Apostolii, pentru adormirea ei se tanguieste Ierusalimul, suspina micul Nazaret, plang sarmanii si orfanii, mamele si fecioarele si toti saracii pamantului. Dar in acelasi timp, pe aceasta o lauda ingerii in ceruri, o cinstesc heruvimii si serafimii, o odihnesc puterile de sus, o slavesc crestinii de jos, o preamareste Biserica cu alese rugaciuni si cantari de lauda. Aceasta intelegand-o toata zidirea lui Dumnezeu, in decursul celor douazeci de veacuri, s-a silit sa cinsteasca pe Maica Domnului cu tot ce pastreaza in ea mai curat, mai sfant, mai de pret.
Florile si-au adus podoaba lor: crinii – aroma, trandafirii – petalele, busuiocul – mirosul. Pasarile si-au adus cantecul lor nevinovat, soarele – razele cele de foc, luna – gingasia ei, cerul – zarile albastre, codrii – tacerea lor, muntii – singuratatea, vaile – murmurul izvoarelor, campiile – aroma florilor, iar marea – freamatul valurilor. Culorile si-au adaugat si ele frumusetea, iar oamenii – darurile lor. Cantaretii, dregandu-si glasul, au cantat Fecioarei Maria cele mai alese melodii; pictorii, amestecandu-si vopselele, au impodobit sfintele ei icoane si biserici cu cele mai miscatoare culori. Preotii i-au inaltat cele mai alese rugaciuni, cele mai Inimoase imnuri, cele mai deosebite slujbe. Caci ei i se cuvin cele mai frumoase, cele mai alese cantari, cele mai de pret podoabe, cele mai curate inimi de fecioare, de mame, de crestini.
Se cade, dar, ca nici noi credinciosii sa nu lipsim de la praznicul cel luminat al Adormirii Nascatoarei de Dumnezeu. Veniti deci, frati crestini de pretutindeni, nu in satul Ghetsimani, ci in Biserica lui Hristos, ca sa impodobim praznicul Stapanei noastre cu smerite cuvinte de lauda si cantari duhovnicesti. Veniti, ravnitorilor apostoli care inca va truditi pentru Evanghelia lui Hristos, ca sa petrecem pe ultimul ei drum pe Maica Dumnezeului nostru. Veniti, smeritilor calugari, ca sa petrecem impreuna la mormant pe Aparatoarea sufletelor noastre. Veniti, cinstitelor femei, si voi, adevarate mame, care v-ati sfintit mainile cu nasterea de fii si v-ati impodobit casa cu zambet de copii, ca intr-un cuget sa laudam adormirea celei mai sfinte femei. Veniti si voi, neintinatelor fecioare si toti cei ce traiti in sfanta curatenie, ca sa sarutam cu lacrimi pe aceea care a fost si Maica si a ramas de-a pururea Fecioara.
Veniti toti si toate, mici si mari, tineri si batrani, simpli si invatati, cu totii siliti-va, sa impodobim praznicul Adormirii Maicii Domnului cu tot ce avem in sufletele noastre mai bun, mai sfant, mai luminat. Si cei fierbinti la suflet si cei caldicei la un loc adunati-va. Si cei sanatosi si cei suferinzi impreuna intalniti-va. Si cei indestulati si cei flamanzi la aceeasi masa asezati-va. Si cei ce ati postit, ca si cei ce nu ati putut posti in Postul Maicii Domnului, din acelasi ospat duhovnicesc gustati. Si cei mingaiati, si cei intristati, si cei multumiti, si cei necajiti, si cei ce simtiti bucurii in suflet, ca si cei ce purtati lacrimi in ochi, cu totii veniti, ca impreuna sa ne rugam, sa laudam si sa praznuim Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.
Nici unul din fiii Bisericii sa nu lipseasca. Nici rob, nici slobod, nici mic, nici mare, nici pacatos, nici vrednic. Si impreuna cu voi aduceti Stapanei noastre daruri alese si de pret – nu aur, nici argint, nu podoabe de margaritar, nici haine scumpe, nici feţe impodobite, nici inimi pline de ingamfare. Ci aduceti impreuna cu voi inimi pline de fapte bune, suflete stapanite de dragostea lui Hristos, cugete imbracate in vesmant de smerenie, ganduri ingradite cu sfanta rugaciune, ochi senini impodobiti cu lacrimi, maini sfintite prin milostenie, brate binecuvantate cu nasterea de fii, limbi daruite cu cantari duhovnicesti, trupuri impodobite cu neintinata feciorie, feţe senine de crestine. Caci acestea sunt podoabele noastre. La acestea adaugati inca credinta cea vie ce va stapaneste, dragostea care va calauzeste, ravna mantuirii, bucuria inimii, sinceritatea, umilinta, caldura Duhului Sfant. Fiecare din noi sa aduca cate ceva. Iar cel care nu are nimic cu ce impodobi icoana Adormirii Maicii Domnului sa-i daruiasca macar o mica rugaciune, o metanie, un cuvant bun sau cel putin un singur fir de floare sa aseze sub icoane ei, si acest mic dar poate face mai mult decat cei doi banuti ai vaduvei.

Iubiti credinciosi,
Sunt mai bine de douasprezece ore de cand clopotele vestesc praznicul Adormirii Maicii Domnului, de cand usile bisericii sunt deschise si sanii ei plini de credinciosi, de cand stranele rasuna duioase cantari ale Prohodului, insotite de rugaciuni si cuvinte de lauda. Dar pentru a dobandi intotdeauna ajutorul si mijlocirea Preasfintei Stapane de Dumnezeu Nascatoare, ce se roaga neincetat pentru noi Preasfintei Treimi, nu ne este de-ajuns numai atat. Este neaparata nevoie sa urmam dupa putere si pilda vietii ei. Altminteri, fara folos vor ramane rugaciunile noastre, fara ecou cantarile, fara valoare cuvintele noastre de lauda, fara sens buchetele de flori pe care le asezam cu grija sub icoana Maicii Domnului.
De altfel, ne este cunoscut ca omul in toate imprejurarile vietii sale simte nevoia unor mijlocitori care sa-l sprijine, sa-l imbarbateze, sa vorbeasca pentru el. Poate fiecare dintre noi am fost manati de nevoie sa batem la usa cuiva care ne-ar putea face bine. Stiti ce fior ne stapaneste atunci, cu cata greutate urcam treptele casei, cu cata emotie batem la usa, cu cata infrigurare asteptam dinauntru un raspuns si, daca ni se deschide usa, cu cata incetineala pasim pragul si incepem a ne spune pasul inimii. Ba de multe ori iesim de acolo fara sa aflam ceea ce cautam. Daca am avea un prieten sa mijloceasca la usa si la inima aceea, de multe sudori, emotii si lacrimi am fi scutiti si mult mai degraba ni s-ar indeplini cererile noastre! Tot asa si in viata crestina. Nu putem merge pe urmele lui Hristos, nu ne putem impartasi din bucuria slavei Lui dincolo de mormant fara sa avem mijlocitori care sa se roage pentru noi, care sa vorbeasca in locul nostru, care sa bata pentru noi la usa milostivirii lui Dumnezeu. Si acestia sunt toti sfintii din cer, incepand cu Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria. Asadar, pentru a dobandi ajutorul ei cel puternic in necazuri, in boala, in suparari, in tot felul de ispite, trebuie sa urmam cu multa evlavie pilda vietii ei.
Maica Domnului este adevarata pilda de smerenie, de rugaciune, de milostenie, de feciorie, de ascultare, de dragoste, de mama devotata. Sa urmam deci in toate Maicii Domnului nostru. In rugaciune cat mai mult staruiti, de Biserica niciodata nu va departati, cu toti oamenii, fara deosebire, traiti in dragoste si pace. De saraci nu va ingretosati, de milostenie nu va feriti, de bolnavi nu va ingreuiati, de nastere de fii niciodata nu va lepadati, fecioria si curatenia ca pe cele mai alese flori sa le paziti. De ura, de razbunare, de judecati si cearta in toata viata sa fugiti. In boli fiind, nu slabiti; in ispite cazand, nu va pierdeti; in saracii ajungand, nu cartiti; pe patul de moarte zacand, nu va deznadajduiti, ci, neincetat rugandu-va, cereti mila si ajutorul Maicii Domnului. Sanatosi fiind, cercetati pe cei din suferinta. Indestulati de paine, nu uitati de saracii lui Hristos. Pace in suflet avand si in casa dumneavoastra, impacati pe cei certati, linistiti pe cei tulburati si mare plata in cer veti dobandi prin mijlocirea Stapanei noastre.
Pe langa toate acestea, nu uitati ca inaintea noastra se afla o usa incuiata, pe care, vrand noi sau nevrand, va trebui odata sa o deschidem. Este usa mortii. Si numai Dumnezeu stie ce ni s-a gatit dincolo. Dar de vom urma vetii celei curate a Aparatoarei noastre, vom dobandi si in ceasul acela infricosator mijlocirea ei, si asa vom trece pragul acestei vieti cu multa nadejde si pace in suflet.
Cu niste indemnuri ca acestea intoarceti-va la casele dumneavoastra, acolo unde va asteapta toti cei dragi, acolo unde va asteapta bucuriile si lacrimile vietii, suferintele si incercarile familiei, acolo unde va asteapta sapa, furca sau condeiul cu care va castigati painea cea de toate zilele, si nu uitati de pilda vietii Maicii Domnului, nici de sfaturile Bisericii. Si pentru ca sa ne aratam recunostinta fata de Stapana noastra, sa facem inceput de fapte bune chiar din ziua aceasta. Sa incepem cu sfanta rugaciune, pe care Maica Domnului a iubit-o atat de mult. Intorcandu-ne asadar pe cale, sa zicem fiecare din noi in cugetul nostru o mica rugaciune catre Aparatoarea noastra, dupa ravna si putere. Un acatist, un paraclis, o cantare de lauda sau macar sa rostim de mai multe ori cuvintele acestea:

“Bucura-te cea plina de Dar, care intru adormirea ta nu ne lasi pe noi!”

Amin”.

(Parintele Iachint al Putnei, Editura Bizantina, 2000)

1

Sfantul Nicolae Velimirovici – Predica la Adormirea Maicii Domnului

Prăznuirea Adormirii Preasfintei măritei Stăpînei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria

Domnul, Cel Care pe Muntele Sinai a dat a Cincea Poruncă, Cinsteşte pre tatăl şi pre mama ta, a arătat cu exemplul vieţii Lui cum trebuie să îşi respecte omul părinţii lui cei trupeşti.
Spânzurat pe Cruce cu trupul fiind, şi întru cele mai cumplite chinuri aflîndu-Se, El Şi-a adus aminte de Maica Lui, şi arătînd către Apostolul Ioan ce se afla acolo, i-a zis: Femeie, iată fiul tău. După aceea, a privit către Ioan şi i-a zis: Iată maica ta. Şi aşa, după ce a dat-o pe Maica Lui în grija Ucenicului celui iubit, Mîntuitorul Şi-a dat sufletul Lui pe Cruce.
Ioan avea o casă pe Muntele Sion, în Ierusalim, în care a luat-o pe Maica Domnului şi a purtat grijă de ea pînă la sfîrşitul vieţii ei, căci întru acea casă a rămas Maica lui Dumnezeu pînă la suflarea ei cea mai de pe urmă.
Cu rugăciunile ei, cu povăţuirile ei, cu blîndeţea şi cu răbdarea ei, ea le-a fost de cel mai mare ajutor Ucenicilor Fiului ei iubit şi Dumnezeu.
Ea şi-a petrecut cea mai mare parte a restului vieţii ei la Ierusalim, cercetînd adesea locurile care îi aminteau de marile evenimente şi de minunile făcute de Fiul ei pentru mîntuirea omenirii.
Ea mai cu seamă cerceta Golgotha, Bethleemul, şi Muntele Măslinilor. Dintre puţinele ei călătorii mai depărtate, se păstrează însemnările călătoriei ei la Antiohia, unde l-a cercetat pe Sfintul Ignatie Teoforul; de asemenea ale călătoriei ei în Insula Cipru, unde l-a cercetat pe Lazăr, Episcopul Insulei, cel înviat de Domnul a patra zi din morţi.
Ea a mai cercetat şi Sfmtul Munte Athos, pe care însăşi l-a binecuvîntat; şi a rămas o vreme la Efes în grija Sfintului Ioan Evanghelistul, în timpul cumplitei prigoane dezlănţuite împotriva creştinilor la Ierusalim.
La o vîrstă mai înaintată ajungînd, ea mergea adesea să se roage Domnului, Dumnezeului şi Fiului ei în Muntele Măslinilor, locul înălţării Sale, dorind ca El să o ia din această lume cît mai curînd cu putinţă.
Cu ocazia unei astfel de rugăciuni, la Maica Domnului a venit Arhanghelul Gavriil, care i-a descoperit că peste trei zile Domnul o va chema la El. Arhanghelul i-a dăruit şi o stîlpare de finic din Rai, care avea să fie dusă în procesiune la slujba înmormîntării ei.
După acea rugăciune ea s-a întors acasă plină de bucurie, nădăjduind că îi va vedea încă măcar o dată pe toţi Apostolii şi Ucenicii Fiului ei în această viaţă, mai înainte de a pleca. Domnul a împlinit dorirea inimii Maicii Lui, iar apostolii, purtaţi pe nouri de sfinţii îngeri, s-au strîns cu toţii în Muntele Sion.
Maica Domnului i-a întîmpinat cu bucurie mare, i-a întărit, i-a mîngîiat, i-a povăţuit, şi le-a împuternicit sufletele. Apoi şi-a dat liniştită al ei suflet în mînile lui Dumnezeu, fără durere şi fără suferinţă a trupului.
Sfinţii Apostoli au luat pe umerii lor sicriul ce purta trupul adormit al Maicii Domnului, din care s-a răspîndit bunămireasmă cerească, şi, înconjuraţi de creştinii din Cetatea Ierusalimului, au pornit să îl îngroape cu cinste în Grădina Ghetsimani, în mormîntul Sfinţilor ei Părinţi, Ioachim şi Ana.
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în tot parcursul ei, procesiunea de înmormîntare a fost ascunsă de ochii criminali ai iudeilor. Dar chiar şi aşa, Afthonie, un preot iudeu, a apucat sicriul cu intenţia de a-l răsturna, însă tot atunci un înger al Domnului i-a retezat cu sabia de foc ambele mîini nelegiuite care au rămas lipite de sicriu. El atunci a strigat către Apostoli să-l vindece, şi s-a vindecat cu adevărat numai după ce a mărtursit credinţa în Iisus Hristos Mîntuitorul şi Domnul.
De la această înmormîntare, tot prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Sfîntul Apostol Toma însă a lipsit. Aceasta s-a făcut spre a se descoperi oamenilor o nouă şi întrutot slăvită taină a Maicii lui Dumnezeu. Toma a sosit la Ierusalim în a treia zi după înmormîntarea Maicii Domnului, şi a dorit şi el să cinstească trupul adormit al Celei Preacurate.
Dar cînd Apostolii au deschis mormîntul, ei au aflat acolo doar giulgiurile goale – trupul nu se mai afla în mormînt! In acea seară, Maica lui Dumnezeu, înconjurată de un alai de îngeri, a venit în mijlocul Apostolilor şi le-a zis: Bucuraţi-vă, căci eu sînt cu voi pururea. Nu se cunoaşte vîrsta la care a trecut la Ceruri Maica lui Dumnezeu, dar părerea celor mai mulţi Sfinţi Părinţi este că Maica Domnului a adormit în vîrsta fiind de peste şaizeci de ani.

Proloagele de la Ohrida – Volumul 2

Maria din Nazaret, de la nastere la adormire

 

Biserica Ortodoxă o preacinsteşte dintotdeauna pe „Preasfânta”, „Preacurata, Preabinecuvântata, slăvită Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria” ca pe aceea care este „mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii”, adică mai presus de toate celelalte făpturi; nu doar de cele văzute, dintre care s-a ivit, dar şi de cele nevăzute, între care veşniceşte. Să vedem însă mai îndeaproape ce ne spun Scriptura şi Tradiţia despre Maria din Nazaret.

Aleasa lui Dumnezeu

Uşă tainică a mântuirii, Maria din Nazaret este Aleasa lui Dumnezeu, mărturisind şi mijlocind în ceruri, cu putere mare, pentru tot sufletul omenesc aflat în nevoie. Iubirea şi evlavia faţă de Maica Domnului se află în inima însăşi a trăirii ortodoxe, încălzind şi însufleţind întreg trupul Bisericii. Ea apare pretutindeni – în slujbe, în rugăciuni, în icoane. Aceasta nu înseamnă nicidecum o „divinizare” a ei, ci doar o cinstire aparte (prea-cinstire sau supra-cinstire), mai prejos de adoraţia adusă lui Dumnezeu, dar mai presus de cinstirea acordată îngerilor şi Sfinţilor.
Pe acest fond, credincioşii creştini şi-au dorit dintotdeauna să ştie despre viaţa Maicii Domnului mai mult decât stă scris în Evangheliile canonice. Tradiţia le-a satisfăcut de timpuriu această pioasă curiozitate, începând cu Protoevanghelia lui Iacov (scriere „apocrifă” – adică neadmisă în canonul oficial al Bisericii -, dar totuşi îngăduită, ba chiar mult preţuită de către unii dintre Sfinţii Părinţi). O atenţie deosebită a fost acordată, mai ales spre sfârşitul perioadei patristice (secolele 7-8: Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin etc.), minunatei Adormiri a Maicii Domnului, prăznuite anual la 15 august şi devenite una dintre cele mai mari sărbători bisericeşti, atât în Răsărit, cât şi în Apus.
Rezumatul de mai jos se întemeiază, în afară de Evanghelii, pe aceste izvoare tradiţionale, mai puţin cunoscute credinciosului de azi, dar cu o influenţă considerabilă asupra literaturii liturgice şi a iconografiei.

„Ană, Ană, Domnul a auzit rugăciunea ta…“

Inaintaţi în vârstă, drepţii Ioachim şi Ana* (care ne sunt cunoscuţi numai prin Protoevanghelia lui Iacov) erau nemângâiaţi că nu aveau copii, iar obştea iudaică îi trata cu un dispreţ adeseori făţiş. Ei nu şi-au pierdut însă nădejdea în Dumnezeu, Care în cele din urmă a răspuns rugăciunii lor. Un înger al Domnului, cel mai probabil Arhanghelul Gavriil însuşi, îi vesteşte femeii: „Ană, Ană, Domnul a auzit rugăciunea ta şi tu ai să zămisleşti şi ai să naşti, iar sămânţa ta va fi pomenită în toată lumea“. Iar bărbatul este înştiinţat astfel: „Ioachime, loachime, Dumnezeu a auzit rugăciunea ta… Iată, soţia ta, Ana, va zămisli”. Şi Ana, la timpul cuvenit, a dat naştere unei fetiţe căreia i-a pus numele Maria*. Iatacul copilei a devenit un adevărat sanctuar, ea fiind păzită de toată necurăţia, căci părinţii ei făgăduiseră că o vor închina lui Dumnezeu, dăruind-o sfântului Templu, după un vechi obicei evreiesc.
Când copila a împlinit 2 ani, Ioachim îi zise Anei: „Să ducem copilul la Templul Domnului, ca să împlinim făgăduinţa! Dar Ana îi răspunse, cu cea mai omenească grijă maternă: „Să aşteptăm al treilea an, pentru ca prunca să nu [mal] dorească [atât de tare] după tată sau după mamă”.
„Porumbiţa” cea „hrănită de mână îngerească”
Iar când Maria a împlinit 3 ani, ea a fost dusă la Templu, cu un alai de fecioare purtătoare de făclii, şi „Domnul revărsă har asupra ei, şi ea jucă acolo, cu picioruşele ei, şi toată casa lui Israel, minunân- du-se, o iubi“. Maria a rămas la Templu până la 12 ani, „hrănită ca o porumbiţă… din mână îngerească”.
Atingând ea vârsta pubertăţii (la care fetele erau socotite în Israel deja bune de măritiş), preotul Zaharia (nimeni altul decât soţul Elisabetei şi tatăl Botezătorului) s-a rugat lui Dumnezeu să-l povăţuiască ce să facă în continuare cu fata. Inapoi la părinţi n-o mai putea trimite, căci aceştia muriseră între timp. Sfătuit de îngerul Domnului, el a decis cui s-o încredinţeze pe fată prin supunerea mai multor pretendenţi ia aşa-numita „probă a toiegelor”; iar sorţii au căzut pe Iosif, al cărui toiag a înflorit, ca odinioară toiagul lui Aaron. 0 tradiţie spune că din el ar fi ieşit şi un porumbel alb.
Şi astfel Maria a ajuns în grija lui Iosif din Nazaret, un dulgher care se trăgea din spiţa lui David; după unii doar sub tutelă, iar după alţii chiar ca logodnică, aşa cum ne-o şi prezintă evangheliştii. (Ar putea fi vorba de două stadii succesive: până la o vreme i-a fost tutore, apoi i-a devenit logodnic).
Prin logodnicul ei, Maria era socotită ea însăşi „din neamul lui David“, ca şi viitoarea sa progenitură.
„Fie mie după cuvântul tău!“
După tradiţie, Maria avea 16 ani când Arhanghelul Gavriil a binevestit-o că va fi „umbrită de Duhul Sfânt” şi că va zămisli pe „Fiul Celui Prea înalt”. Ea s-a speriat şi s-a minunat, ca una ce nu cunoscuse bărbat, dar s-a supus întru totul voii lui Dumnezeu, răspunzând îngerului: „Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău!”. Mare a fost, se înţelege, şi tulburarea lui Iosif (ce se gândise „s-o lase într-as- cuns”), până când îngerul l-a luminat în vis’.
Maria o vizită pe ruda sa, Elisabeta, însărcinată la rându-i, iar acesteia pruncul (cel ce avea să fie Botezătorul şi înaintemergătorul Domnului) i-a tresărit atunci în pântece. Maria va naşte în drum spre Ierusalim, la Betleem, unde va primi şi închinarea Magilor de la Răsărit. Ducând Pruncul la Templu, la 8 zile de la naştere, după legea evreiască, îi fu dat să audă profeţia Dreptului Simeon: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi ridicarea multora din Israel, ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi”. Spre a scăpa de urgia iui Irod, Iosif şi Maria, înştiinţaţi de înger, se vor refugia o vreme în Egipt. Apoi, după moartea regelui ucigător de prunci, vor reveni acasă, în Nazaretul Galileei, ducând viaţa obişnuită a oamenilor acelor vremi.
Când Iisus îşi începe propovăduirea, în jurul vârstei de 30 de ani, Maria era deja văduvă. In Evanghelii nu mai este pomenită decât sporadic: cu ocazia nunţii de la Cana, cu ocazia căutării lui Iisus de către „fraţii” Săi, şi mai ales cu ocazia pătimirii şi răstignirii Lui. Pe cruce fiind, Iisus i-o încredinţează pe Maria lui Ioan, ucenicul cel preaiubit: „… a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine”.

„Moartea nu se va lăuda cu privire la tine…”

Iar Adormirea Maicii Domnului, adică „moartea” şi strămutarea ei cu trupul la cer, a fost aşa: când Hristos a voit ca Maica Sa să se mute la El, a înştiinţat-o printr-un înger: „E timpul să te iau la Mine, maică! Aşa cum ai umplut de bucurie pământul şi pe cei de pe pământ, tu, cea cu har dăruită, tot aşa bucură acum şi pe cele cereşti! […]
Moartea nu se va lăuda cu privire la tine, căci tu ai purtat în tine Viaţa, facându-te vas al Meu; pe acesta nu-l va sparge prăbuşirea cea de pe urmă, nici nu-l va înghiţi umbra întunericului…”. Bucurându-se de această „a doua Bună Vestire”, Maica Domnului i-a adunat în preajma sa pe toţi cei apropiaţi, înştiinţându-i asupra a ceea ce avea să se petreacă, şi-a gătit patul cu flori, ca într-o cameră nupţială feciorelnică, şi şi-a rânduit toate cele spre înmormântare, zicând: „Facă-se cu mine voia Fiului şi Dumnezeu iui meu”.
Tradiţia spune că Sfinţii Apostoli au venit in chip minunat de pe unde se aflau, ca să-şi ia rămas -bun şi să-i vegheze mutarea la cele veşnice. Domnul S-a pogorât din cer, spre a primi El însuşi, în durane- zeieştile Sale mâini, sfântul ei suflet (moment ce cunoaşte o bogată reprezentare în icoane). Atunci ea rosti (amintind de propriile Lui cuvinte de pe cruce): „Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhul meu“.
Şi astfel îşi dădu sufletul, ca şi când ar fi căzut în somn. Apostolii luară pe umeri patid mortuar cu trupul Fecioarei, purtându-l spre mormântul din Ghetsemani, ce poate fi şi astăzi vizitat.
Cea „răpită cu trupul la cer“
O legendă de largă răspândire povesteşte că un iudeu necredincios s-ar fi repezit spre patul cu trupul Fecioarei, încercând să-l răstoarne, dar mâinile i-au căzut ca retezate din umeri. Atunci, cutremurându-se, iudeul s-a pocăit, cerând îndurare, şi Maica Domnului s-a milostivit de ei, căci atingându-se din nou de patul ei. îndată şi-a recăpătat braţele şi a adus slavă lui Dumnezeu şi Sfintei Sale Maici, iar mulţi iudei care erau de faţă au venit atunci la credinţă. Căci mulţime mare se adunase acolo, uimită de chipul Adormirii ei, de sosirea Apostolilor prin văzduh, de zvonul cântecelor îngereşti şi de atâtea alte semne minunate.
Aici tradiţia cunoaşte două versiuni: după una, trupul ar fi stat trei zile în mormânt (cum stătuse şi trupul Domnului), după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcaşurile cereşti, astfel că Toma, sosit mai târziu, n-a mai putut vedea decât mormântul gol; după cealaltă, trupul a fost răpit la cer chiar din mâinile Apostolilor Petru şi Pavel, iar linţoliul, cu trupul celei adormite, putu fi văzut o vreme plutind pe norii cerului. Prima versiune pare mai veche şi mai verosimilă decât cealaltă, impunându-se cu precădere în conştiinţa credincioşilor. După o tradiţie mai târzie, Fecioara ar fi apucat să-i încredinţeze brâul ei (care se păstrează până astăzi la Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos) Apostolului Toma.
Maica Domnului îşi începea astfel destinul ei ceresc, de oblăduitoare, rugătoare şi mijlocitoare pentru întregul neam omenesc, cinstită de îngeri dinaintea Tronului Slavei, şi de toată suflarea creştinească, până la marginile pământului.
Răzvan Codrescu

(Lumea Credinţei, august 2014)
Fragment din cartea „Pe urmele Maicii Domnului”, Editura Lumea Credintei