Ai primit harul? Ai căzut? Ridică-te prin pocăinţă!

Când profetul Natan l-a cercetat pe David pentru păcatul lui, acela s-a pocăit imediat şi a primit iertarea. În aceeaşi categorie intră şi paradigma pustnicului care, pe când mergea la apă, a căzut în păcat lângă izvor.

În timpul vieţii noastre, prin căderile noastre, ofensăm măreţia lui Dumnezeu. De aceea trebuie să cerem mereu de la Domnul iertarea păcatelor noastre.

Cineva care a primit harul şi apoi a căzut se poate ridica prin pocăinţă, după cuvântul Psalmistului: Împingându-mă, m-au împins să cad, dar Domnul m-a sprijinit (Psalm 117, 13). Când profetul Natan l-a cercetat pe David pentru păcatul lui, acela s-a pocăit imediat şi a primit iertarea.

În aceeaşi categorie intră şi paradigma pustnicului care, pe când mergea la apă, a căzut în păcat lângă izvor. Iar când s-a întors la chilie, s-a pocăit de păcatul lui şi a început iarăşi să trăiască la fel ca înainte. Vrăjmaşul i-a provocat tulburare. I-a arătat greutatea păcatului său şi i-a spus că e imposibil să fie iertat, străduindu-se în felul acesta să-l descurajeze şi să-l depărteze de la asceză. Acela însă a rămas statornic. Această întâmplare i-a arătat-o Dumnezeu unui Sfânt Părinte. Şi i-a poruncit să-l încurajeze pe fratele care păcătuise, pentru a birui în lupta cu diavolul.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere din limba greacă Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, pp. 333-334

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s