Din 2021 începe viața fără alternative: noile cărți de identitate cu CIP vor fi obligatorii pentru toți cetățenii

Noile cărți de identitate vor avea obligatoriu CIP și două amprente ale titularului. Documentele se vor elibera din august 2021

Noile cărți de identitate vor avea obligatoriu CIP, fotografie și două amprente ale titularului. Acestea se vor elibera din 3 august 2021. Este data de la care România trebuie să se alinieze modelului standard european. Apoi, timp de 10 ani, până în 2031, vor fi schimbate toate documentele, pe măsură ce expiră.

România se pregătește de schimbarea cărților de identitate. Din 3 august 2021 trebuie să ne aliniem modelului standard european.

Noile cărți de identitate vor avea dimensiunea permisului de conducere, vor avea atât drapelul României, cât și al Uniunii Europene, un CIP cu fotografia și două amprente ale titularului.

Aceasta nu înseamnă că toată lumea va trebui să își schimbe actele din vara lui 2021. Va exista o perioadă de tranziție de 10 ani. Doar cei care împlinesc 55 de ani în acest an și anul viitor vor fi chemați în 2031 să li se schimbe cărțile de identitate.

Potrivit legii actuale, persoanelor de peste 55 de ani li se eliberează documente de identitate pe viață. În schimb, în regulamentul european este prevăzută vârsta de 70 de ani.

Unii dintre români nu sunt de acord cu noile cărți de identitate cu CIP.

Autoritățile spun că implementarea regulamentului european este obligatoriu. Așa că, deocamdată, nu există soluții pentru cei care refuză documentele de identitate cu CIP.

Sursahttp://stiri.tvr.ro/noile-car–i-de-identitate-vor-avea-obligatoriu-cip–i-doua-amprente-ale-titularului_847710.html

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s