Predică la Duminica a IV-a după Rusalii – Vindecarea slugii sutaşului – Preot Dumitru Stăniloae

„Rugati-va unii pentru altii“ (Iacob 5, 16)

Sfanta Scriptura tine in mare cinste rugaciunea. Pe fiecare pagina vorbeste despre puterea si roadele rugaciunii. In rugaciune se infaptuieste legatura omului credincios cu Dumnezeu. Pentru omul care se afla in starea de rugaciune, Dumnezeu nu mai este numai o tema de gandire, ci o realitate prezenta in fata lui. In momentele de rugaciune crestinul nu este singur, chiar daca nu e in legatura cu nimeni dintre oameni, ci vorbeste cu Dumnezeu, mai bine zis este in dialog cu Dumnezeu, intrucat nu numai el vorbeste catre Dumnezeu, ci si Dumnezeu vorbeste catre el, raspunzand cu fagaduintele, cu asigurarile si cu mangaierile Lui la cererile celui ce se roaga, la grijile si la durerile acestuia.

De aceea, din rugaciune ii vine celui ce se roaga linistire, rabdare, nadejde si inseninare, oricare ar fi necazurile care il invaluie; ii vine rabdare in a suporta greutatile si putere de a starui in efortul pentru invingerea lor. Prin rugaciune, puterea lui Dumnezeu se comunica omului care se afla in convorbire cu El. De cele mai multe ori omul credincios nu se roaga numai pentru sine, ci si pentru altii. Chiar si atunci cand se roaga pentru sine, se roaga sa fie folositor altora. La randul ei, grija pentru altii in rugaciunea lui, dragostea de altii, da un plus de putere celui ce se roaga, face ca rugaciunea lui sa fie si mai calda. Despre puterea deosebita a rugaciunii facute pentru altii amintim cuvintele pline de un bogat si adevarat continut ale Sfantului Apostol Iacob, cuprinse in epistola sa: „Rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca multa putere are rugaciunea dreptului in lucrarea ei“ (Iacob 5, 16).

Dumnezeu, Care a creat si sustine prin suflet viata si organizarea trupului, Isi comunica puterea intaritoare si sustinatoare a sufletului si prin acesta puterea de sustinere si de refacere a organizarii echilibrate a trupului, prin firul rugaciunii. Prin acest fir se infaptuieste transfuzia de putere de la Dumnezeu la sufletul si trupul nostru. Dumnezeu poate aduce astfel prin rugaciune o indreptare sau o intarire in starea tulburata sau slabita a trupului, facand ca substantele infuzate in el ca medicamente sa se incadreze deplin in organismul trupului si sa-i refaca echilibrul tulburat, sau sa restabileasca acest echilibru chiar si atunci cand substantele medicale infuzate se dovedesc fara efect. De cate ori nu ne spun medicii: trebuie sa-ti mentii curajul, trebuie sa fii optimist, sa ai incredere, trebuie sa te feresti de suparari, nu te lasa deprimat de insuccese, de piedicile ce ti se pun de catre cei ce nu-ti vor binele, de durata bolii! Fara aceasta, medicamentele nu-ti pot fi de mare folos.

Dar cand poate castiga credinciosul mai multa incredere, decat atunci cand simte prin rugaciune ca este in comuniune cu Dumnezeu? Sfantul Apostol Iacob spune direct ca prin rugaciune nu ne vindecam numai pe noi insine, ci si unii pe altii. Aceasta pentru ca rugaciunea facuta pentru altii, cand este insufletita de o mare grija iubitoare fata de ei, este mai puternica decat rugaciunea pentru noi insine. Rugaciunea aceasta este plina de forta si de efect, spune Sfantul Apostol Iacob. Daca rugaciunea in general nu este o simpla insirare de cuvinte, ci e plina de putere, cu atat mai mult rugaciunea pentru altii poarta in ea putere, poarta puterea fiintei noastre, mobilizata si sporita de puterea lui Dumnezeu, spre cei pentru care o facem.

Gandul si cuvantul nostru bun indreptate spre altul ii duc aceluia putere, caci noi nu suntem separati unul de altul in planul nevazut, atunci cand suntem legati prin iubire. Cu atat mai mult ii duc aceluia puterea gandul si cuvantul nostru, cand sunt gand si cuvant de rugaciune, cand il prindem si pe acela in legatura noastra cu Dumnezeu. Atunci, de la noi la el curge nu numai puterea fiintei noastre, ci si puterea lui Dumnezeu care e in noi prin rugaciune.

In rugaciunile ce le facem unii pentru altii nu ne unim numai cu Dumnezeu, ci si unii cu altii in Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu circula atunci in noi. Asa circula puterea lui Dumnezeu in noi toti care ne rugam impreuna si unii pentru altii in vremea Sfintei Liturghii. Si prin insusi acest fapt rugaciunea este o valoare si o mangaiere prin ea insasi. Este o bucurie si o mangaiere sa putem zice unii catre altii ceea ce a spus Sfantul Apostol Pavel: „Sunteti in inimile noastre, ca impreuna sa murim si impreuna sa traim“ (2 Corinteni 7, 3). Propriu-zis, cei ce au pe altii in inima lor si prin aceasta Il au pe Dumnezeu Insusi nu mai mor, sau chiar daca mor, ei sunt vii in vecii vecilor. Si aceasta este Biserica, ca unitate in Dumnezeu: prezenta unora in inimile celorlalti. Aceasta unitate este infaptuita si traita mai ales in rugaciunile unora pentru altii.

Da-ne, Doamne, duhul acestei rugaciuni in toata vremea, ca odata cu aceasta sa avem unirea cu Tine si cu ceilalti, sa avem viata care nu se sfarseste. Caci viata este una cu dragostea si dragostea in veci nu piere. Da-ne sa Te laudam cu o gura si cu o inima, adica in deplina unitate a dragostei neincetate si vesnice. Amin!

Parintele Dumitru Staniloae, Glasul Bisericii, nr. 5-6, 1972

Predică la Duminica a IV-a după Rusalii – Vindecarea slugii sutaşului – Despre puterea rugăciunii pentru aproapele – Pr. Ilie Cleopa

Și a zis Iisus sutașului: Du-te! Fie ție după cum ai crezut“ (Matei 8, 13)

„Și a zis Iisus sutașului: Du-te! Fie ție după cum ai crezut“ (Matei 8, 13)

Iubiți credincioși,
În Sfânta Evanghelie de astăzi se arată cum a vindecat Mântuitorul pe sluga greu bolnavă a unui conducător de oști roman care locuia în Capernaum, un mic oraș de lângă Marea Galileei. Minunea aceasta însă are câteva caracteristici aparte. Ea s-a săvârșit datorită credinței dregătorului roman păgân, care se închina la idoli. Apoi poate și sluga lui, care zăcea în casă bolnav, era tot păgân, deci străin de Legea Vechiului Testament. De asemenea vedem că Mântuitorul vindecă bolnavul de la distanță, fără să fie adus de față, ceea ce mai rar se întâmplă. Multora le poruncea pentru bolnav: Aduceți-l aici la Mine! Iar pe alții îi întreba: Crezi că pot să fac Eu aceasta? Și dacă bolnavul sau părinții și însoțitorii lui mărturiseau cu tărie credința în minunile lui Dumnezeu, îndată minunea se săvârșea și bolnavul se făcea sănătos de orice boală era cuprins.
Pe sutașul roman nu l-a întrebat, însă, de crede în dumnezeirea lui Hristos, căci îi cunoștea credința inimii. Ba nici nu l-a așteptat să-i spună ce dorește. Ci îndată ce sutașul s-a apropiat de El și I-a zis: “Doamne, sluga mea zace în casă slăbănog, cumplit chinuindu-se“; Mântuitorul, cu multă blândețe, i-a zis: “Venind, Îl voi vindeca“ (Matei 8, 6-7). Dar sutașul, pe lângă credință mare, avea și multă smerenie. De aceea răspunde: “Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea!“ Auzind aceasta Iisus Hristos, S-a minunat de credința sutașului și a zis: “Adevăr grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credință! De aceea vă spun că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția Cerurilor. Iar fiii împărăției vor merge în întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Apoi i-a zis sutașului: Du-te, și după cum ai crezut, fie ție! Și s-a făcut sănătos sluga lui în ceasul acela“ (Matei 8, 7-13).
Vedeți credință la un om păgân? Vedeți cât poate credința curată unită cu smerenia? Amândouă la un loc fac adevărate minuni. Credința pogoară harul asupra aceluia ce se roagă și smerenia îi deschide inima. Vedeți leacul prin care se poate vindeca lumea? Credința și smerenia. Că dacă omul a decăzut moral atât de mult, este numai din cauză că s-a depărtat de Dumnezeu și de smerenie. Necredința în Dumnezeu și mândria au adus ființa umană în starea în care se găsește astăzi. Vedeți care este calea cea scurtă și mai sigură a mântuirii noastre?
Credința și smerenia! Credința că Dumnezeu există și are milă de lumea pe care a creat-o, de fiecare dintre noi, și în același timp, smerenia sinceră, mărturisită că nu suntem vrednici să intre Hristos în casa și în inima noastră din cauza mulțimii păcatelor pe care le-am făcut. Iată leacul care poate vindeca omul de astăzi. Să creadă cu tărie și dreaptă credință în Iisus Hristos și să se socotească cel mai păcătos de pe pământ.
Zicea sutașul roman către Hristos: Nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ca să ne învețe și pe noi creștinii de azi cum să ne apropiem de El. Cum să ne apropiem de rugăciune, de Sfânta Biserică, de cele sfinte din Altar, de Sfânta Scriptură și mai ales de Sfânta Împărtășanie. Căci dacă ne rugăm lui Dumnezeu fără frică și cutremur, dacă intrăm în biserică cu nepăsare și răutate în inimă, dacă citim Sfânta Scriptură cu mândrie și cu duh de iscodire, toate ne sunt spre păcat; căci ne lipsesc cele două virtuți amintite mai sus – credința tare și smerenia. Aceeași osândă ne așteaptă dacă ne apropiem de Trupul și Sângele lui Hristos nevrednici, nepocăiți, cu păcate nespovedite, certați cu aproapele nostru sau cu canonul neîmplinit.
Vedeți că acest om, păgân după credință, avea inimă de creștin după faptă. Necreștin fiind, era mai credincios ca iudeii de odinioară și ca mulți creștini din zilele noastre. De aceea Mântuitorul îl laudă în public, zicând: Adevăr grăiesc vouă, că nici în Israel n-am găsit atâta credință! Nu numai între evrei, dar nici între creștinii de astăzi nu se găsesc oameni cu mai multă credință ca acest sutaș. Credința și smerenia lui l-a mântuit, i-a vindecat sluga și l-a făcut nemuritor.
Iubiți credincioși,
Nu de mult am avut ocazia să discut cu niște oameni rătăciți de la dreapta credință. Printre altele ei susțineau despre copiii mici că nu pot fi botezați pentru că, ziceau ei, copiii mici nu au credință. Nu pot fi botezați spuneau ei, deoarece Mântuitorul a zis către Apostoli când i-a trimis la propovăduire: “Cel ce va crede și se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi“ (Marcu 16, 16).
Având în vedere că acești oameni rătăciți de la adevăr pe mulți îi înșală cu cuvintele lor greșite, m-am gândit ca în predica de azi să arăt că nu numai credința personală în Dumnezeu aduce mântuire și folos, ci și credința celor din jur poate vindeca, ierta păcatele altora și poate chiar sfinți pe alții și învia din morți. Așa de exemplu vedem în Legea Veche, că prin credința lui Iosua a lui Navi, Dumnezeu a oprit apele Iordanului până ce a trecut tot poporul și preoții cu sicriul Legii darului (Iosua Navi 3, 11-17; 4, 16-23). Și tot cu credința sa a oprit soarele și luna din mersul lor pe cer până ce a bătut pe vrăjmașii săi (Iosua Navi 10, 10-14). Tot așa prin credința lui Ghedeon, cei trei sute de ostași au biruit pe Madianiți (Judecători 7, 16-25). Prin credința unei văduve sărace marele Prooroc Ilie a înviat pe fiul ei (III Regi 17, 20-22), iar prin credința Sunamitencei, Elisei proorocul a înviat pe fiul ei (IV Regi 4, 30-36).
În Legea Nouă, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a făcut multe și mari minuni prin credința unora asupra altora. Așa vedem minunea pe care ne-o arată Sfânta Evanghelie de azi, cum Mântuitorul, prin credința cea mare și tare a sutașului, a vindecat de la distanță pe sluga sa (Matei 8, 13). Altă dată prin credința neîndoielnică a patru oameni ce purtau pe slăbănogul din Capernaum, Hristos a vindecat și a iertat păcatele celui purtat de ei, poruncindu-i să-și ia patul și să meargă la casa sa (Matei 9, 2-6). Prin credința lui Iair, Mântuitorul a înviat pe fiica sa (Marcu 5, 36-43). Prin credința femeii Cananeence, Domnul a vindecat de duh necurat pe fiica sa (Matei 15, 22-28). Prin credința Martei și Mariei, surorile lui Lazăr, Mântuitorul a înviat pe fratele lor mort de patru zile, căci ziceau cu credință: “Doamne, dacă ai fi fost aici, nu ar fi murit fratele nostru“ (Ioan 11, 21). Iarăși, vedem că pentru credința tatălui său, Mântuitorul a vindecat pe tânărul lunatic (Matei 17, 18). Dar nu numai vindecare și înviere din morți poate face cineva prin credința altora, ci și sfințire, după mărturia marelui Apostol Pavel care a zis: “Se sfințește bărbatul necredincios prin femeia credincioasă“ (I Corinteni 7, 14).
Așadar, frații mei, dacă cineva vă spune că pruncii nu se pot boteza deoarece nu au credință, voi le spuneți că ei cu adevărat nu au credință, dar la botez se sfințesc prin credința părinților lor și a nașilor de la botez care mărturisesc credința în locul pruncului celui ce se botează. Nașii de la botez sunt părinții spirituali ai pruncului care se naște la o viață nouă în Duhul Sfânt, așa cum părinții trupești l-au născut pe el trupește. Totodată nașii sunt și garanți în fața lui Dumnezeu și a Bisericii Sale că fiul duhovnicesc va fi crescut în credința ortodoxă și va fi un om credincios.
Dacă cel rătăcit de la adevăr va zice că nu știe copilul când îl botezi, și deci nu este voia lui liberă a se boteza, la aceasta să se răspundă că botezul Legii Noi, adică botezul creștin prin apă și prin Duh poruncit de Domnul (Ioan 3, 5) a înlocuit botezul Legii Vechi, adică tăierea împrejur, despre care mărturisește Sfântul Apostol Pavel, zicând: “În Hristos ați și fost tăiați împrejur, cu tăiere nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul păcatelor cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos, îngropați fiind cu El prin Botez“ (Coloseni 2, 11-12).
După cum tăierea împrejur în Legea Veche se făcea la opt zile după nașterea pruncului și după cum Isaac s-a tăiat împrejur după opt zile, nu cu voia, ci cu știrea lui, căci era numai de opt zile (Facere 17, 10-14; Levitic 12, 3), așa și pruncul în Legea Harului nu știe când a fost botezat. Dar prin mărturia preotului care l-a botezat, a părinților și a nașilor care mărturisesc credința în locul lui, se face valabilă Taina Botezului, deoarece “pe mărturia a doi sau trei martori se va rezema tot cuvântul“ (Ioan 5, 32; II Corinteni 13, 1; I Timotei 5, 19).
Cât despre vindecarea bolnavilor și pocăința multor păcătoși prin credința și stăruința rudelor, este de ajuns să ne gândim la atâtea fapte minunate din zilele noastre. Câți creștini nu se roagă acasă și la biserică pentru cei dragi ai lor stăpâniți de beție, desfrâu și necredință? Dumnezeu văzând lacrimile, rugăciunea și credința lor, întoarce la credință și pocăință pe soții și fiii stăpâniți de păcate. Aceleași minuni se săvârșesc și cu rudele care fac Sfântul Maslu pentru bolnavii lor din spitale, ce nu pot fi de față și cu darul lui Hristos li se ușurează durerea sau se vindecă deplin. Câți nu se roagă lui Dumnezeu pentru cei din călătorii, pentru cei din primejdie, pentru cei amenințați cu moartea și pentru cei din examen? Datorită credinței, rugăciunilor, Mântuitorul ajută și salvează pe cei din primejdie și împlinește cererea credincioșilor noștri.
Dar și slujitorii Bisericii noastre se roagă la Sfântul Altar pentru vii și morți, pentru tot felul de necazuri, boli, secetă și neînțelegeri de familie. Credința lor și harul Duhului Sfânt, pe mulți bolnavi îi vindecă, pe cei certați îi împacă, ploile adapă pământul lovit de secetă, cei robiți de patimi se întorc la pocăință și multe suflete ale celor răposați în păcate sunt salvate din muncile iadului. Toate acestea sunt adevărate minuni ale credinței slujitorilor și credincioșilor noștri, care, în numele dragostei creștine, se roagă lui Dumnezeu pentru fiii sufletești ai Bisericii Ortodoxe, pentru ajutorul și mântuirea tuturor.
Să vă relatez un caz adevărat din zilele noastre, ca să vedeți cum o femeie credincioasă, datorită credinței ei, și-a salvat copilul de la moarte și soțul de la necredință și ucidere.
O femeie de curând căsătorită a rămas însărcinată. Soțul ei însă nu voia nicidecum copilul. Femeia a cerut sfatul duhovnicului care i-a spus: „Chiar dacă te va lăsa sau te amenință, să nu ucizi copilul. Mai bine sacrifică-te și dă-ți viața pentru copil și vei fi numărată în rândul mucenicelor, decât să-l ucizi și să fii chinuită în iad ucigaș. Roagă-te cu credință lui Dumnezeu pentru soțul tău și cred că-l va îmblânzi mila Lui”.
Rugându-se mult cu post și lacrimi într-o noapte femeia a adormit puțin și a avut un vis înfricoșat. Se vedea că mergea singură pe o vale de munte. Pe marginea drumului din dreapta a văzut copaci mari încinși de foc și câte o femeie ce făcuse avorturi legată de trunchiul lor, iar vulturi cu gheare și cioc de foc veneau și le mâncat pieptul. În stânga drumului, iarăși, copaci aprinși și femei ucigașe de prunci legate cu funii de ei, iar șerpi fioroși le sugeau sânii.
Plângând de spaimă, a văzut un tânăr frumos venind spre ea și l-a întrebat: „Doamne, tu ești Mântuitorul Hristos?” Iar el i-a răspuns: „Nu sunt Hristos, ci sunt sluga Lui și îngerul tău păzitor, care pururea te păzesc în această viață și am venit să te scot de aici. Și l-a întrebat femeia: „care este păcatul acestor femei ce se chinuiesc așa de cumplit, legate de copacii încinși de foc?” Iar îngerul i-a răspuns: „Aceste femei au ucis copiii lor în pântece și n-au vrut să-i nască după porunca lui Dumnezeu. De aceea așa se vor chinui în veci. Iată, aici aveai să te chinui și tu, dacă ascultai pe bărbatul tău și-ți avortai copilul…”.
Deșteptându-se din somn cuprinsă de spaimă, femeia a spus toate cele văzute soțului ei. Iar el, mișcat de Duhul Sfânt, i-a cerut iertare, făgăduind că niciodată nu o va mai sili la acest păcat cumplit. Apoi a cerut să fie dus și el la preot să-și mărturisească păcatele. Și așa credința femeii a salvat și copilul și soțul de la pierzare.
Iubiți credincioși,
Să cerem de la bunul nostru Mântuitor să ne dea și nouă credința sutașului roman din Evanghelia de astăzi. Credința și smerenia lui, ca și dragostea lui pentru sluga bolnavă, sunt virtuți care lipsesc multor creștini din zilele noastre. Să cerem de la Dumnezeu în rugăciunile noastre mai multă credință și toate virtuțile părinților noștri, care ne-au născut și crescut. Oare de câte ori s-au rugat și s-au jertfit pentru noi tata și mama? Oare nu credința lor curată și lacrimile lor ne-au făcut de atâtea ori sănătoși, ne-au ajutat în necazurile vieții, ne-au întărit în credință și ne-au ținut aproape de Hristos?
Să facem deci și noi ce au făcut părinții și sfinții noștri. Să le imităm viața, credința, smerenia, răbdarea și jertfa lor. Să ne rugăm cu credință tare în Dumnezeu pentru toată lumea, începând cu cei din casa noastră. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ca fiii și rudele noastre să aibă credință tare și curată, să vină la biserică regulat, să se ferească de secte și păcate, să se vindece de boli sufletești și trupești și să urmeze în toate lui Hristos.
Să ne rugăm pentru întărirea dreptei credințe și a unității creștine în lume. Să ne rugăm cu credință pentru cei bolnavi care suferă greu și așteaptă rugăciunea și mângâierea noastră. Să ne rugăm pentru săraci, pentru orfani, pentru toți oamenii și pentru credința și dragostea noastră îi va milui Dumnezeu. Iar Dumnezeul dragostei, al milostivirii și al iubirii de oameni va primi rugăciunea și credința noastră, va intra în casele și inimile noastre, va întări credința și pacea în lume, va vindeca și va alina suferințele noastre sufletești și trupești, va binecuvânta pământul cu ploaie timpurie și târzie, va ajuta pe cei pentru care ne rugăm, ne va ierta și nouă păcatele și va mântui în dar sufletele noastre. Amin.

Evanghelia vindecării slugii sutașului – Comentarii Patristice

Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă (Mt. 8, 10)

Duminica a 4-a după Rusalii (Ev.: Matei 8, 5-13) – Comentarii Patristice

Matei 8, 5: Un sutaș îl roagă pe Iisus

Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, rugându-L.

Sutașul aștepta vindecarea
Unii spun că sutașul, prin înfățișarea faptelor, a sugerat motivul pentru care nu a adus pe slujitorul său la Iisus, spunând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit, ca și cum ar fi fost pe cale să-și dea ultima suflare sau chiar după cum a spus Luca, era să moară (Luca 7, 2). După părerea mea, motivul pentru care nu l-a adus cu el a fost un semn în sine al credinței sale, chiar mai mare decât a celor care l-au coborât pe paralitic prin acoperiș (Luca 5, 19). Deoarece sutașul știa sigur că era destul să poruncească pentru a ridica pe sluga sa, nu a mai considerat necesar să îl mai aducă.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Matei 26, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Matei 8, 6: Chinuindu-se cumplit
Și zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit.

Sluga mea.
El folosește cuvântul băiat [explicația lui Teodor vine de la faptul că grecescul „pais” poate însemna atât fiu, cât și slujitor – n.tr.] pentru a se referi la sluga casei. Luca arată aceasta vădit, numindu-l slugă sau slujitor.
(Teodor de Mopsuestia, Fragmentul 41A, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Matei 8, 7: Venind, îl voi vindeca.
Și i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca.

Propunerea lui Hristos
Ce a făcut Iisus? Ceva ce nu mai făcuse înainte. Dacă alte dăți doar împlinea dorința celor care-i cereau câte ceva, acum dimpotrivă, se implică mai mult. Se oferă nu numai să-l vindece dar să și vină în casa sa. Din aceasta aflăm despre marea credință a sutașului, căci de nu i-ar fi oferit aceasta și i-ar fi spus, Mergi în drumul, fie ca sluga ta să se vindece, noi nu am fi cunoscut toate acesta.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Matei 20, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Matei 8, 8: Sutașul spune că este nevrednic
Dar sutașul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea.

Doamne, nu sunt vrednic
Când Domnul i-a spus sutașului că va veni în casa lui să-i vindece sluga, el a răspuns: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea. Găsindu-se nevrednic, s-a arăta pe sine vrednic ca Hristos să vină nu doar în casă ci și în inima sa. Nu ar fi spus aceasta cu o așa mare credință și smerenie dacă nu L-ar fi primit deja în inima sa pe Cel care avea să-i vină în casă. Pentru Hristos nu ar fi fost nici o bucurie să intre în casa sa și să nu intre în inima sa. Căci Domnul smereniei, atât prin cuvânt, cât și prin faptă, a șezut și în casa unui fariseu mândru, pe nume Simon și, deși a șezut în casa lui, în inima lui nu era loc. Căci în inima lui, Fiul Omului, nu a putut să-și plece capul [pentru a se odihni – n.tr.] (Matei 8, 20).
(Fericitul Augustin, Predica 62, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Spune doar un cuvânt
Este curios că, atunci când Marta, care era foarte apropiată de Iisus, a zis știu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îți va da (Luca 11, 22), a fost departe de a fi lăudată, ci dimpotrivă, a fost corectată de către Domnul, pentru că nu grăise chiar potrivit… Căci Iisus o învăța că El însuși este izvorul a toate lucrurile bune, învierea și viața, ca și cum ar fi spus: Nu aștept să primesc puterea, căci este deja în mine.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Matei 26, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

Matei 8, 9: Și eu sunt om sub stăpânirea altora
Că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face.

Un om aflat sub stăpânire
A fost un semn al înțelepciunii sutașului că, doar gândind în sinea sa ce ar fi fost cu putință, a crezut asemenea lucruri despre Hristos. Căci spune: că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face. Sutașul nu a venit la Hristos ca la Fiul lui Dumnezeu și Domn a toată creația (la acea vreme, înainte de răstignire, aceasta nu era cunoscută nici chiar de ucenici). Dimpotrivă, a venit la El ca la un om care, datorită virtuților Sale, a primit de la Dumnezeu o autoritate mai mare decât a oamenilor. Pentru aceasta spune căci și eu sunt om. De-ndată ce i-a spus spune doar, ceea ce poate părea potrivit doar lui Dumnezeu, pe bună dreptate adaugă și mărturia: căci și eu sunt om, de parcă ar fi zis nu ar fi nimic incredibil dacă tu, un om care a primit autoritatea de la Dumnezeu, ai putea face asemenea lucru, de vreme ce și eu, un om ca tine, am în stăpânire și sunt pus peste ei ca să le comand așa cum doresc.
(Teodor de Mopsuestia, Fragmentul 41A, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Matei 8, 10: La nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credință
Auzind, Iisus S-a minunat și a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credință.

Împlinirea așteptărilor
Hristos se găsește uimit de către sutaș. Își îndreaptă atenția către el și-l onorează cu darul împărăției, chemând și pe alții la același zel.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Matei 26, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

Nici măcar în Israel.
Omul acesta era dintre neamuri, căci era până la urmă un sutaș al oștilor Imperiului Roman pe tărâmul evreiesc. Acest om se afla în comanda oștilor de acolo, în măsura în care putea un sutaș. Era sub ascultare și avea sub ascultare. Ca subordonat, era supus; ca unul ce avea subordonați, poruncea… Chiar dacă Domnul nu a intrat fizic în casa omului, a fost prezent în toată măreția Sa, vindecându-i credința și sluga. Cu toate acestea, același Domn apăruse trupește între oamenii legământului Său. Nu s-a născut într-o altă țară. Nu a pătimit, nu a călcat, nu a îndurat suferințele sale omenești și nici nu făcut minuni în alte țări. Totuși, prin sutaș, s-a împlinit prorocia: cel pe care nu-l cunoșteam m-a slujit.
(Fericitul Augustin, Predica 62, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Matei 8, 11-12: Stând la masă cu patriarhii
Și zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în împărăția cerurilor. Iar fiii împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.

Mulți vor sta la masă cu Avraam
Bagă de seamă cum ceea ce ai auzit în Evanghelie, ca ceva ce are să vină, s-a petrecut deja. Iisus laudă credința sutașului, a cărui trup nu era din partea locului dar al cărui duh era din casa credinței. Lui i-a spus Hristos, mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în împărăția cerurilor. Iar fiii împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară. Care fii ai împărăției? Vorbește despre oamenii legământului, care au primit și Legea. La ei au fost trimiși prorocii. Lor li s-a dat templul și preoția. Ei au sărbătorit anticipările celor viitoare, simbolic, dar fără să fie conștienți de prezența lor reală. De aceea, vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Ciudat, nu-i așa? Că ei vor fi alungați, în timp ce creștinii de la răsărit și de la apus vor fi chemați să participe la ospățul ceresc, cu Avraam, Isac și Iacov, a căror pâine este dreptatea și a căror cupă este înțelepciunea.
(Fericitul Augustin, Predica 62, 6, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Matei 8, 13: Sluga s-a vindecat
Și a zis Iisus sutașului: Du-te, fie ție după cum ai crezut. Și s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela.

După credința ta
La Dumnezeu nu există silă. În permanență ne vrea doar binele și dă oamenilor și îngerilor (și ei ființe raționale), cărora le-a dat și puterea de a alege, doar sfaturi de nădejde. Cei ascultători au ceea ce este bun în mod liber și pe bună dreptate. Este dat de Dumnezeu, dar de către ei păstrat… Duhul omului are voință liberă de la început, și la fel și Dumnezeu, după al cărui chip și asemănare a fost creată lumea. Omul este îndemnat să se țină cu putere de ceea ce este bine și prin aceasta să asculte de Dumnezeu, ceea ce nu se referă numai la fapte, ci și la credință. Dumnezeu a lăsat să existe în om libera voință ca să poată fi folosită de către om…după cum se arată și în răspunsul lui Iisus către sutaș: Du-te, fie ție după cum ai crezut.
(Sfântul Irineu al Lyonului, Contra ereziilor 3, 37, 1, 4-5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)