De ce homosexualitatea nu este ca heterosexualitatea

De ce homosexualitatea nu este ca heterosexualitatea
În afara motivelor evidente, ce țin strict de un act sexual care câteodată este prea mult dezbătut în presă în detrimentul unei discuții mai serioase, recent au apărut noi opinii care ar trebui să frâneze puțin ritmul cu care homosexualitatea este acceptată și încurajată în societate.

Pentru prima dată, Organizația Mondială a Sănătății trage semnale serioase de alarmă cu privire la actul homosexual, susținând că riscul de contaminare cu virusul HIV este atât de mare, încât nu ajunge doar folosirea unei protecții cu rol de barieră fizică. Toți bărbații homosexuali sau bisexuali, care se angajează în relații sexuale cu alți bărbați, ar trebui să urmeze un tratament profilactic pentru HIV/SIDA, citează The Atlantic.

Homosexualitatea, privită prin ochii OMS

Agenția este la primul anunț de acest gen, avertizând că măsura îi vizează pe toți cei din acest grup, indiferent de gradul de expunere la virus. Conform OMS, riscul ca un bărbat să fie infectat cu virusul HIV crește de 20 de ori în momentul în care se angajează în relații sexuale cu alt bărbat, decât dacă s-ar abține.

Luată în fiecare zi, pastila recomandată pentru a preveni infecția a demonstrat o eficiență de 92%. Într-un update al ghidului pentru prevenirea infecției cu HIV, OMS estimează că dacă bărbații homosexuali și bisexuali ar fi de acord să urmeze tratamentul, ar putea fi prevenite un milion de noi cazuri în următorii 10 ani.

Măsura vine să susțină o politică similară adoptată de cei de la Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, care recomandau în luna mai ca asistenții sociali să poată oferi acest medicament, comercializat în SUA sub numele Truvada, persoanelor cu risc mare de infecție, precum bărbați homosexuali și bisexuali, consumatorii de droguri injectabile și femeilor care sunt în relații cu bărbați bisexuali.

Drama Truvada

Adoptarea acestei măsuri este însă contracarată de două probleme. În primul rând, „la liber” medicamentul costă în jur de 13.000 de dolari pe an. Mai nou, s-ar părea că asigurările medicale, inclusiv cele de la stat, oferă rețete pentru medicament, însă prețul s-ar putea să fie tot prea mare pentru cei mai săraci.

De asemenea, dacă vorbim la nivel mondial, homosexualitatea este o crimă capitală în 5 țări și se pedepsește cu închisoarea în altele 70, ceea ce înseamnă că o proporție mare a populației cu risc crescut de infecție cel mai probabil nu va putea urma solicitările OMS, scrie The Atlantic.

În al doilea rând, din 2012, de când Truvada a primit permisiunea de a fi folosit ca tratament profilactic, s-a iscat o dezbatere aprinsă despre cum ar putea deveni un înlocuitor riscant pentru folosirea prezervativelor. Președintele Fundației AIDS Healthcare chiar catalogase Truvada ca un „drog de petrecere”, pentru că ar facilita contactele sexuale fără angajament.

Deși medicii spun clar și răspicat că nu este o alternativă, ci o măsură în plus de protecție, în comunitatea gay cei care se gândesc să urmeze tratamentul, interesându-se de el și strârnind discuții, sunt ostracizați, catalogați drept „prostituate”.

Medicii rămân dezarmați în fața unei asemenea opoziții și depun eforturi pentru a crește notorietatea tratamentului. Măsura atinge o coardă sensibilă acum, când speranțele că boala ar putea fi eradicată au fost distruse de involuția singurului bebeluș despre care se spunea că a fost vindecat.

Povestea bebelușului din Mississippi a ținut prima pagină a ziarelor în 2013, când medicii l-au prezentat ca primul caz vindecat. Bebelușul se născuse deja infectat și în primele 30 de ore i-a fost administrat un tratament agresiv, sub care a rămas pentru următoarele 18 luni. Medicii au oprit tratamentul când au observat la un control că nu mai există urme de virus în organism. Au trecut alte 27 de luni fără niciun fel de tratament, pentru ca acum testele să arate că virsul începe din nou să se replice, scrie Reuters.

De la homosexualitate la incest

În afară de efectul pe care actul homosexual îl are asupra persoanelor care îl practică, recent a revenit în presă o discuție despre efectul pe care acceptarea homosexualității îl are asupra societății.

Discuția a pornit de la un caz din Australia, unde un judecător a fost suspendat după ce a comparat homosexualitatea cu incestul, spunând că așa cum homosexualitatea a fost acceptată, deși în trecut nu era, un juriu ar putea considera că nu este nimic anormal ca doi frați să aibă relații sexuale, dacă sunt majori.

„Dacă ar fi anii 1950, un juriu de 12 persoane ar spune că nu este natural ca un bărbat să fie interesat de la alt bărbat, sau de un băiat. Astăzi, aceste lucruri nu mai sunt valabile”, citează LifeSiteNews.

Remarcile au fost făcute în timpul judecării unui caz în care un bărbat a fost acuzat că și-a violat sora în 1970 și 1981. Judecătorul s-a văzut prins într-o dilemă pentru a da un verdict în al doilea antecedent, când fata era deja majoră. „Incestul este ilegal doar pentru a preveni anormalitățile cromozomiale”, însă din cauza accesului la contraceptive și la avort asta nu mai e o problemă, a declarat el.

Întrebări noi pentru societate

Deși comparația judecătorului a fost imediat contestată, acesta nu este nici pe departe singurul caz de acest gen, care ridică întrebări despre influența homosexualității asupra statutului altor tipuri de relații sexuale în fața legii, printre care poligamia și incestul.

În țările în care incestul este ilegal doar pe baza considerentului biologic, liberalii încep să susțină că dacă partenerii sunt adulți ce își dau consimțământul că doresc o relație din care nu vor rezulta copii, de ce ar trebui să se interpună legea? „Incestul ar putea părea nenatural, dar la fel spuneau oamenii și despre homosexuali, până de curând,” scrie și Slate. La acest punct în discuție conservatorii se mândresc că au avertizat asupra acestui lucru, spunând că dacă vor fi doborâte legile împotriva homosexualității, vor urma legile împotriva poligamiei și a incestului.

În definitiv, argumentul conservatorilor, care are în vedere nu biologia, ci moralitatea, este singurul care ar putea împiedica acest scenariu. Argumentul spune că familia depinde de o strucută morală clară: mama, tata, copilul. Când un tată are relații cu un alt bărbat sau mama are relații cu unchiul sau bunicul, structura familiei se destramă. Copii au nevoie de relații și roluri clare, fără acestea se dezorientează. Deci legile care distrug structura familiei afectează direct dezvoltarea copiilor.

Acest argument este și cel pe baza căruia Curtea Supremă din Ohio a dat un verdict în caz de incest: „O relație sexuală între părinte și copil sau între părinte-vitreg și copil-vitreg distruge unitatea familiei.” Iar din moment ce „părinții nu încetează niciodată să fie părinți”, efectul unei asemenea relații este același chiar dacă relația este consensuală și are loc între doi adulți, consideră Curtea.

Aceleași argumente au fost invocate și pentru un caz din Germania, implicând doi frați: „Relațiile incestuoase schimbă relațiile, rolurile sociale și ordinea în familie …, perturbând funcția vitală pe care familia o are în comunitatea umană.” Întrebarea este până când vor mai fi valabile aceste argumente?
http://www.semneletimpului.ro

Moneda de 50 de bani, CU CHIPUL ERETICULUI PAPĂ, a fost pusă în circulație

După cum aflam înainte de vizita arhiereticului Francisc în România:

ECUMENISM: Conducerea masonică a BNR emite monede cu papa – Promovarea deșănțată a ecumenismului și susținerea caracterului, chipurile „apostolic” al vizitei ereziarhului în România

Iată că deja a ajuns pe piață moneda de 50 de bani cu chipul slugii antihristului.

Sistemul financiar promovează la nivel oficial ecumenismul. 

Sursa

Ne învață că din orice cădere există și ridicare, totul depinde de noi, crucea

Crucea ne însoţeşte în toată viaţa noastră, de la botez până la mormânt, când ne odihnim întru nădejdea Învierii sub umbra crucii. Crucea are multe semnificaţii în viaţa creştinului. Neputinţele şi necazurile din viaţa unui om sunt crucea pe care o poartă pe drumul vieţii. Pentru cineva crucea poate să însemne lipsa sănătăţii, faptul că s-a născut foarte sărac şi necăjit ori a căzut într-o boală incurabilă, pe care o poartă toată viaţa. Crucea poate fi şi un eşec ori regretul unei neîmpliniri. Crucea copilului orfan este lipsa de dragostea părintească. Crucea cuiva care şi-a pierdut soţul sau soţia este crucea văduviei, durerea provocată de dor şi de singurătate. Există şi o cruce a sărăciei, a celor lipsiţi de bunuri materiale, după cum există şi o cruce a grijilor oamenilor bogaţi, dar singuri, izolaţi şi invidiaţi. Minţile sclipitoare ale teologiei au văzut şi o cruce a geniului, a omului intelectual, neînţeles de societatea în care trăieşte, uneori prigonit, de cele mai multe ori invidiat şi apostrofat de suflete care nu i-au înţeles misiunea.
Crucea este şi lupta sau osteneala de a săvârşi binele, a mărturisi adevărul şi a face dreptate într-o lume plină de răutăţi şi de invidie. Deci chiar dacă suntem sănătoşi sau nu ştim ce înseamnă durerea de a pierde o persoană iubită, sau avem o situaţia materială bună, totuşi avem datoria de a ne lua crucea ostenelii săvârşirii faptelor bune, căci nimeni nu se poate mântui fără osteneală. Sfântul Isaac Sirul spune: „Calea lui Dumnezeu este crucea de fiecare zi, căci nimeni nu s-a suit la cer cu răsfăţ”.

Cu toţii avem o Cruce de purtat. În faţa Crucii lui Hristos, putem alege:

Să luăm Crucea. Este greu, atât de greu, încat e posibil să cădem de mii de ori pe acest drum al crucii. Să fim zdrobiți de greutatea ei, mai ales că nu lipsesc cei ce ne biciuiesc pe drum, ne ocărăsc şi îşi scuipă ura adunată în inimă asupra noastră, numai pentru că am ales să Îi urmăm lui Hristos. Dar fie şi căzând de mii de ori, Domnul va fi acolo să ne ajute, pentru că şi El s-a lasat ajutat de Simon din Cirene, când a căzut sub greutatea supra-omenească a Crucii Sale. Esenţialul în aceste clipe este să strângem Crucea şi mai tare în braţe, să nu îi dăm drumul, să ne legăm prin ea de Hristos. Să îi urmăm Lui, chiar dacă am fi ultimul din turmă, chiar dacă simţim că în fiecare clipă parcă cedăm. Să nu cedăm, orice ar fi!

O altă variantă ar fi să cârtim împotriva Crucii. Crucea, când cârteşti, devine de mii de ori mai grea, devine insuportabilă, chin, iad. Harul nu poate veni în inima unui om ciudos sau în inima unui om care duce crucea îmbufnat şi răvrătindu-se împotriva Celui ce ne cheamă la drum. Dar nici în acest caz nu suntem lipsiţi de nădejdea mântuirii. Domnul aşteaptă, cu drag, cu dor, cu îndelungă răbdare ca acesta să renunţe la egoism, să renunțe la gândul că ar putea să mai taie din greutatea Crucii, să nu fie nevoit să se jertfească întreg.
Iar ultima variantă ar fi să trădăm Crucea. Acesta este singurul mod în care suntem „scutiţi” de Cruce. Putem să Îl trădăm pe Hristos, şi aşa nu vom fi obligaţi să luăm Crucea, nici să Îl urmăm pe Acesta Răstignit. Aflându-ne pe drum, având deja Crucea, putem, atunci, să trădăm. Cum? Să ne împrietenim cu cei ce ne biciuiesc. Să încercăm să le intrăm în graţii sau pe sub piele, cum se zice. Să ne alăturăm glumelor ucigaşe pe care le fac pe seama celui Răstignit. Sau să tăcem când fac acestea. Să căutăm protecţia lor şi să ne luăm partea lor în această viaţă, pierzându-o în schimb pe cea veşnică. Trădăm Crucea fiecare dintre noi când nu avem putere să combatem păcatul, abuzurile, nedreptăţile, când ne îndulcim cu vorba poporului „o mână o spală pe alta şi amândouă spală faţă”, când ne spunem „lasă mă, că merge şi aşa!”. La Hristos nu se merge cu jumătăţi de măsură, cu compromisuri. Un proverb al poporului român spune foarte adânc: „Decât să înting în unt şi să mă uit în pământ, mai bine înting în sare şi mă uit la soare!”. Există o demnitate în a-ţi purta crucea!

Acum, cât suntem sub cruce, suntem chemați să privim la ea și la Cel ce S-a jertfit pe ea, udând-o cu mult sânge nevinovat. Părintele Dumitru Stăniloae, marele teolog și dogmatist român, spune că cel mai frumos şi convingător discurs despre dragoste este îmbrăţişarea lui Hristos de pe Cruce. Crucea ne învață că din orice cădere există și ridicare, totul depinde de noi!

Ieromonah Hrisostom Filipescu

1

Dumnezeu pe cele dumnezeieşti si noi le facem pe cele omeneşti

Toată mântuirea noastră se sprijină pe chemarea lui Iisus şi unirea cu El. Să-L chemăm şi El ne va vindeca prin venirea Lui. (…) Să strigăm ca acela care a căzut între tâlhari şi Bunul Samarinean va veni să ne cureţe rănile şi să ne călăuzească spre han, adică spre vederea luminii (theoria) care ne mistuie întreaga fiinţă.

Când Dumnezeu coboară în inima noastră, El biruie diavolul şi curăţă răutăţile pe care acesta ni le-a făcut. Biruinţa asupra diavolului este, de aceea, biruinţa lui Hristos în noi.
Să facem ceea ce este omenește, adică să-L chemăm pe Hristos, şi El va face ceea ce ţine de partea dumnezeiască, va birui asupra diavolului şi îl va izgoni. Aşadar, să nu urmărim să facem noi înşine cele dumnezeieşti şi să ne aşteptăm ca Dumnezeu să le facă pe cele omeneşti. Trebuie să înţelegem bine acest lucru: noi le facem pe cele omeneşti, rugăciunea lui Iisus, şi Dumnezeu pe cele dumnezeieşti, adică mântuirea noastră. Întreaga lucrare a Bisericii este dumnezeiesc-omenească.

Mitropolitul Ierothei Vlahos, O noapte în pustia Sfântului Munte – Convorbire cu un pustnic despre Rugăciunea lui Iisus, traducere de Călin Cosma, Maxim Monahul și Radu Hagiu, Editura Predania, București, 2011, pp. 56-57