Sinodul BOR apreciază prozelitismul făcut de papa Francisc cu ocazia vizitei în România

Basilica.ro ne informează că în ziua de 19 iunie 2019, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția patriarhului Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române în cadrul căreia, printre altele, s-a luat act cu apreciere de prezentarea sinteză cu privire la vizita Sanctității Sale Papa Francisc, la Palatul Patriarhiei şi la Catedrala Naţională, în ziua de 31 mai 2019.

Care va să zică, degeaba ne tot avertizează Sfinții de erezia papistașă și de viclenia ereticului papă. Degeaba s-a revoltat plíroma ortodoxă de scandaloasa mediatizare a prozelitismului religios făcut de papa Francisc, de parcă am fi fost o țară majoritar catolică. Degeaba, căci ierarhii noștri aplaudă și apreciază, iar pe naivi îi duc întru adormire sufletească, așa cum ne avertiza Marele Duhovnic, Părintele Justin Pârvu:
”…Noi am avut soarta aceasta nefastă să avem niște creștini căldicei, cărora chipurile le-a plăcut mai mult liniștea. Pentru că întâistătătorii noștri ne-au dat mereu cu liniștea, cu pacea, cu cumințenia – virtute pusă la mare cinste în educația religioasă ateist-comunistă.

Dar această falsă cumințenie ne-a acoperit toate neghinele pătrunse cu vicleșug în sânul Bisericii noastre și de atâtea bălării aduse din Răsărit și din Apus, nu am mai avut ochi să le vedem, sau poate că a fost mai comod să le astupăm.”

extras din Părintele Justin Pârvu,”Biserica și noile erezii”

                        Sursa:ortodoxinfo

Abia acum începe iadul. S-a tăiat capul viperei, iar veninul se împrăştie acum în tot corpul

Imediat după Crăciunul însângerat din decembrie 1989, un tânăr a alergat în munţi, la o mănăstire, să-i spună unui monah cu părul nins de credinţa lui curată că: ţara-i liberă, comunismul a căzut!

Bătrânul monah nu s-a bucurat. A ridicat încet capul din pământ, l-a privit în ochi şi i-a spus: „Abia acum începe iadul. S-a tăiat capul viperei, iar veninul se împrăştie acum în tot corpul”. Sfinţii sunt înainte-văzători.
Extras din ”Din viața părintelui Paisie Olaru”

Dacă-i dai din tine, că prin asta stăpânește tot, diavolul se mulțumește chiar și numai cu un fir de păr

Cum să ne împotrivim ispitelor de la diavoli?

Diavolul atacă permanent. Cum zice Mântuitorul: Stă ca un leu, căutând pe cine să înghită. Atacă permanent. Diavolul nu este o putere. Diavolul este un tolerat. Omul are mult mai multă putere decât el, pentru că e botezat și are harul și puterea lui Dumnezeu asupra lui. În plus, față de multe alte lucruri, omul are înger păzitor, care știe și cunoaște toată lucrarea diavolului asupra omului. Dar nu poate determina îngerul păzitor mântuirea omului fără om.

Ca să vorbim militărește, ei sunt în ceartă permanentă. Căci, dacă e duhul răului și duhul binelui, e întotdeauna o contradicție între extreme. E o ceartă permanentă, dar biruie acela de partea căruia este omul. Adică tu, dacă ești de partea diavolului cu faptele tale, el îl biruie pe îngerul păzitor și îți dai seama în ce umilință îl pui sau cât este de mare căderea ta, fie ea chiar mică. Diavolul se mulțumește chiar cu un vârf de deget, chiar cu un fir de păr, dacă-i dai. Mântuitorul, însă, zice: „Nu, mie să-Mi dai tot. Întreg să fii”.
Diavolul se mulțumește chiar și numai cu un fir de păr, dacă-i dai din tine, că prin asta stăpânește tot. Adică răul nu are niciun fel de relație cu binele, cu niciun chip. Dar el a fost distrus de moartea și învierea Mântuitorului și i-a mai rămas, cum zic Sfinții Părinți, numai vârful cozii, adică o putere foarte neînsemnată, dar activă, pentru a-l ispiti pe om, ca să-l încununeze.

Binele și răul sunt mereu prezente în om, datorită ispitirii. Nu totdeauna ne ispitește vrăjmașul, căci ispitește și neputința omenească. Diavolul este un tolerat, nu este o putere. Atacă permanent, dar dacă te rogi cu insistență, nu are niciun fel de putere. Dacă te închini, închinarea și crucea au o foarte mare putere asupra lui, pentru că zicem: „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!” Adică toată înălțimea, toată adâncimea și toată lățimea sunt pline de Sfânta Cruce.

Așa că avem la îndemână foarte multe arme împotriva diavolului. Avem Sfânta Cruce la îndemână, avem credința, avem harul lui Dumnezeu, mai ales, care ni s-a dat la Botez, ca noi să biruim. Dar ne-a mai lăsat și un adversar, ca să ne putem încununa, ca să luptăm cu cineva, să luptăm cu el, adică pe îngerul rău. Și frumoasă e perioada asta de luptă! Deci să fim treji și să cerem harul Duhului Sfânt ca să putem birui.

Părintele Arsenie Papacioc,Ne vorbește Părintele Arsenie, Vol. 1, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, pag. 129-131

Viaţa sfântă, viaţa lui Hristos, nu traiul bun asigură sănătatea

Niciun ascet nu s-a sfințit fără nevoințe. Nimeni n-a putut să ajungă la duhovnicie fără să se nevoiască. Trebuie să fie nevoințe. Nevoință sunt metaniile, privegherile și așa mai departe, dar fără siluire. Toate să se facă cu bucurie. Nu atât metaniile pe care le vom face, nu rugăciunile – ci dăruirea, dragostea pentru Hristos, pentru cele duhovnicești. Sunt mulți care le fac pe acestea nu pentru Dumnezeu, ci pentru asceză, pentru folosul trupesc, însă oamenii duhovnicești o fac pentru folosul sufletesc, pentru Dumnezeu. Dar se folosește mult și trupul, nu se îmbolnăvește. Vin multe bunătăți.

Între nevoințe – metanii, privegheri și celalte rele pătimiri – se află și postul. „Pântecele gras nu naște minte subțire”. Eu știu asta de la Părinți. Toate cărțile patristice vorbesc despre post. Părinții stăruie să nu ne hrănim cu mâncăruri greu digerabile sau grase, căci ele fac rău și trupului dar și sufletului. Ei spun că oița mănâncă numai ierburile pământului și este atât de liniștită. Ați văzut cum zic, „ca o oaie”. În vreme ce câinele, pisica și toate celelalte carnivore sunt animale sălbatice. Carnea face rău omului. Fac bine ierburile, fructele, și așa mai departe. Pentru aceasta Părinții vorbesc despre post și osândesc multa mâncare și plăcerea pe care o simte cineva din mâncărurile cele bogate. Să fie mai simple mâncărurile noastre. Să nu ne îngrijim așa de mult de ele.
Nu mâncarea, nu traiul bun asigură sănătatea, ci viața sfântă, viața lui Hristos. Cunosc nevoitori care posteau mult și nu au avut nicio boală. Nimeni nu s-a îmbolnăvit din pricina postului. Mai mult se îmbolnăvesc cei ce se hrănesc cu cărnuri și ouă și lapte, decât cei cu un regim frugal. S-a observat asta. Chiar și știința medicală spune asta acum. Postitorii postesc și nu pățesc nimic, nu numai că nu pățesc, dar se și vindecă de boli.
Însă, ca să le faceți pe acestea, trebuie să aveți credință. Altfel vă ia amețeala. Postul ține și de credință. Nu vă face rău postul, atunci când vă digerați bine mâncarea. Nevoitorii transformă aerul în albumină și nu sunt afectați de post. Când aveți dragoste de cele dumnezeiești, puteți posti cu multă mulțumire și toate sunt ușoare; altfel par un munte. Cei ce și-au dăruit inima lui Hristos și spun rugăciunea cu iubire fierbinte au devenit stăpâni și au biruit lăcomia pântecelui și neînfrânarea.
Există astăzi mulți oameni care nu pot posti nici măcar o zi, iar acum trăiesc cu regim vegetarian nu din motive de credință, ci pur și simplu pentru că socotesc că le face bine la sănătate. Dar trebuie să crezi că nu vei păți nimic dacă nu mănânci carne. Bineînțeles, atunci când omul este bolnav, nu-i un păcat să mănânce și mâncăruri care nu sunt de post, spre întărirea organismului…

Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, p. 262-263

1

Numai pe cei smeriţi Dumnezeu îi înalţă

Cine se aprinde cu rugăciunea către Dumnezeu, trupul creștinului, sufletul lui rămâne aprins, nu numai că nu se preface în cenuşă, cum se preface şi lemnul şi cărbunele şi huila. Toate se prefac în cenuşă, chiar şi tămâia se preface în cenuşă. De ce? Pentru că la tămâie sunt două părţi. Tămâia când e aprinsă o parte se face cenuşă, o parte mireasmă. Mireasma se ridică la altarul cel mai de sus al lui Dumnezeu – mireasma duhovnicească, nu? Iar cenuşa rămâne în fundul cădelniţei.
De aceea, la un creştin, ca să ajungă sus, ajunge numai mireasma duhovnicească, iar restul înseamnă smerenie. Adică un creştin, când se roagă, are nevoie şi de partea de smerenie, şi de partea de nădejde, care ajunge la altarul cel mai de sus, pe care îl are Dumnezeu în cer. Nădejdea te duce cel mai sus, iar smerenia te lasă cel mai jos.
Maica Domnului, când cântăm în cinstea ei, cântăm: „Dumnezeu a căutat spre smerenia roabei Sale”. Saul, care-L prigonise pe Hristos, a devenit foarte smerit amintindu-şi mereu cât L-a prigonit pe Hristos şi pe toţi creştinii. Şi, având el această smerenie, Dumnezeu, în trup sau în afară de trup, l-a ridicat până la al treilea cer. Deci, Dumnezeu numai pe cei smeriţi îi înalţă. (…) Numai cei smeriţi pot deveni mireasa lui Hristos.

Părintele Adrian Făgeţeanu, Viaţa mea. Mărturia mea, Interviuri de Andrei Dârlău, volum coordonat de Ciprian Voicilă, Editura Areopag, București, 2011, pp. 46-47

Ieroschimonahul Paisie Olaru


Paisie Olaru (nascut in. 20 iunie 1897, satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani – decedat. 18 octombrie 1990, Mănăstirea Sihăstria) a fost un mare duhovnic ortodox român.

Ieroschimonahul Paisie Olaru s-a născut la 20 iunie 1897, în satul Stroiești, comuna Lunca – Botoșani, într-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic la părinți. Tatăl sau, Ioan, era pădurar, iar mama sa, Ecaterina, casnică. Din botez a primit numele de Petru.
În anul 1921 a intrat în viața monahală la Schitul Cozancea din apropiere, luând la călugărie numele de Paisie. In anul 1943 a fost hirotonit diacon, iar in anul l947, preot, fiind pentru puțin timp egumen la schitul de metanie.
În toamna aceluiași an, se retrage la Mănăstirea Sihăstria, devenind duhovnic al întregii obști, până la sfârșitul vieții sale. Între anii 1972 – l985 s-a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla, iar în ultimii cinci ani a locuit în chilia sa de la Sihastria, fiind bolnav, până s-a mutat la Domnul, lăsând moștenire ucenicilor săi pilda vietii sale de adevărat monah și părinte duhovnicesc.

Mormântul părintelui Paisie Olaru din cimitirul Mănăstirii Sihăstria.

Sfântul Isaac Sirul: Omul care rabdă tot cuvântul aspru

Rabdă de bună voie mustrare şi umilinţă, ca să ai îndrăzneală către Dumnezeu. Omul care rabdă tot cuvântul aspru cu ştiinţă, fără să facă niciun rău aceluia care îl spune, îşi pune acum cunună de spini pe cap; dar este fericit, fiindcă într-o clipă pe care n-o ştie el, încununat va fi cu neveştejita cunună.
Cel ce cu ştiinţă fuge de slava cea deşartă, acela a şi simţit veacul viitor în suflet. Cel ce spune că s-a lepădat de lume, dar se luptă cu oamenii pentru trebuinţa lui, ca să nu-i lipsească nimic pentru odihna lui, acela a căzut într-o desăvârşită robie. Fiindcă el cică a părăsit trupul său în întregime, dar se războieşte şi se luptă pentru un singur mădular al său. Când fuge cineva de odihna lumei acesteia, mintea lui vede veacul cel viitor, iar când un om este legat cu iubirea de agoniseală, el este rob al patimilor. Şi să nu crezi că numai câştigarea de aur şi de argint este iubire de agoniseală, ci orice lucru de care atârnă voinţa ta.
Să nu lauzi pe cel ce suferă trupeşte, dar este slab cu simţurile; cu auzul, adică, cu gura căscată şi nestăpânită, şi cu ochii privind încoace şi încolo. Şi să ştii, că a ierta greşalele celor ce ne-au greşit, este o faptă a dreptăţii. Atunci vei vedea liniştea peste tot strălucind în mintea ta. Şi când te vei sui în calea dreptăţii atunci cu adevărat vei fi liber în toate lucrurile tale.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 112)

​“PREOŢIA” FEMEILOR – O NOUĂ ISPITĂ A ŞARPELUI DIN VECHIME



Decăderea femeilor a devenit unul din cele mai primejdioase semne ale decăderii duhovniceşti, morale şi fizice a societăţii contemporane. Precum remarca un filozof: ,,O societate este asemenea femeilor sale”[1]. Lupta pentru drepturi, îndeosebi pentru drepturile femeilor, a creat un anumit ,,climat” al epocii noastre. Deosebit de neplăcută este o mişcare feministă inspirată de un sentiment de ură, desfrâu şi dorinţă de putere.Această mişcare a luat proporţii globale implicând în nebunia sa chiar ţările cele mai înapoiateîn ce priveşte emanciparea. Strădaniile feministelor sunt de nedomolit. Ele sunt o versiune contemporană a supliciului mitologicului Tantalus. În loc să dăruiască viaţă şi dragoste potrivit firii lor, feministele luptă cu înverşunare pentru putere, inclusiv puterea în Biserică[2]. Preotesele din vremurile moderne, înnebunite de mândrie, pretind în mod blasfemiator să slujească liturghia şi să aducă sfintele taine.

 Ce spectacol îngrozitor ! Toate acestea, contrare învăţăturii apostolice absolut limpezi:

Că Dumnezeu nu este al tulburării, ci al păcii, precum întru toate bisericile sfinţilor, muierile voastre în biserică să tacă; că nu li s-a dat voie lor să grăiască, ci să fie plecate, precum şi legea zice. Iar de voiesc să se înveţe ceva, acasă să-şi întrebe pre bărbaţii lor; că ruşine este muierilor să grăiască în biserică (I Corinteni 14, 33-35).

Au devenit perimate cuvintele insuflate de Dumnezeu ale marelui apostol, sau ele arată dispreţ faţă de femei, aşa cum au susţinut apărătorii amăgitori ai drepturilor egale ? Nu a spus acelaşi apostol: Nu este iudeu nici elin, nu este rob nici slobod, nu este parte bărbătească nici femeiască; că voi toţi unul sunteţi întru Hristos Iisus (Galateni 3, 28). Cu aceste cuvinte uluitor de simple, apostolul nu numai că respinge disputele obositoare cu privire la libertate, naţionalitate şi selectivitate, ci explică de asemenea esenţa adevăratei egalităţi a bărbaţilor cu femeile. Atitudinea riguroasă a apostolului faţă de conduita femeilor în biserică este pricinuită nu numai de binecunoscutul păcat al mamei noastre originare Eva care l-a aruncat pe Adam, şi ulterior întreaga omenire, în păcatul originar, ci şi de observaţia specifică a tulburării provocate, în mod evident, femeilor (I Timotei 2, 14). Apostolul nu putea decât să ţină seama că, prin firea lor, femeile sunt mai expuse la tot felul de influenţe, inclusiv cele profund păcătoase şi vătămătoare. Acest fenomen alcătuieşte tema predominantă a plăsmuirii din întreaga lume; piesele de teatru şi producţiile de cinema abordează de asemenea această temă. Este suficient să ne îndreptăm atenţia asupra câtorva evenimente foarte recente din sfera feminismului ecumenist, pentru a înţelege relevanţa cuvintelor apostolului exprimate acum 2.000 ani. Pe 4-7 noiembrie 1993, în oraşul Minneapolis (SUA) a avut loc faimoasa conferinţă feministă ,,Re-închipuirea”, pentru a trata o parte din programul Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) convenit în 1988, ,,Deceniul ecumenist: Bisericile în solidaritate cu femeile”. Deşi această conferinţă, la care au participat mai mult de 2.000 femei şi câţiva bărbaţi, nu a fost sponsorizată de CMB, câţiva din membrii săi cei mai de seamă s-au aflat printre participanţii activi ai conferinţei. Neputând să ne hotărâm să cităm cele mai detestabile blasfemii, îndeosebi cele cu privire la Patima Mântuitorului nostru, şi cerând iertare Domnului, considerăm că este necesar să enumerăm doar câteva detalii ale acestei conferinţe feministe şi câteva teze individuale ale lucrărilor prezentate. Astfel, femeile blasfemiatoare participante la conferinţa ,,Re-închipuirea”:

  •  – au încercat să respingă dogma Sfintei Treimi; 
  • – s-au străduit să discrediteze Sfintele Scripturi: ,,Ca femei, noi simţim necesitatea de a căuta valori superioare celor cuprinse în Biblie” a anunţat Aruna Ganadazon, membru CMB; 
  • – s-au închinat ,,divinei Sofia” ca cel de-al treilea ipostas al Sfintei Treimi;
  •  – au încercat să-şi prezinte învăţătura despre Sofia ca pe o nouă formă de hristologie; 
  • – au accentuat, ca fiind de o însemnătate deosebită pentru femei, recunoaşterea prezenţei calităţilor feminine în firea dumnezeiască sub numele de ,,Sofia”;
  •  – au batjocorit patimile Domnului nostru Iisus Hristos pe cruce (profesor Dolores Williams de la Seminarul Teologic Unificat din oraşul New York); 
  • – au săvârşit ritualuri noi şi aşa-zisa ,,liturghie a mierii şi laptelui”, în timpul căreia participantele au cântat laude ,,dulcii Sofia după al cărei chip am fost create” şi cu ,,mişcări pătimaşe ale trupurilor lor” au amintit lumii ,,dulceaţa şi senzualitatea ei”; 
  • – au proclamat libertatea sexuală, inclusiv libertatea şi egalitatea lesbienelor (,,preotesele” lesbiene au prezentat lucrările şi declaraţiile lor). În acest punct o vom cita pe participanta presbiteriană sud-coreeană Chung Hyun Kyung care a dobândit un renume de scandal la cea de-a VII-a Adunare de la Canberra. ,,Biserica Creştină
  •  – a declarat ea – este prea patriarhală (subordonată bărbaţilor); prin urmare, noi ne-am adunat aici pentru a distruge această idolatrie patriarhală a creştinismului”. Vorbind despre ,,creştinismul” ei, Chung l-a descris ca o sinteză de concepte a trei zeităţi: Kali din religia hindusă, Guan-in din budism şi anticul Ino din Filipine ! Neţinând cont de dizgraţia conferinţei feministe ,,Re-închipuirea” care a provocat o furtună de proteste şi a fost numită neo-păgână, eretică şi blasfemiatoare, Konrad Raiser, secretarul general al CMB, a apărat-o ca fiind ,,una din cele mai ecumeniste întruniri ţinute în această ţară (SUA) de multă vreme încoace”, şi a fost bucuros să observe că toţi participanţii ,,au fost de acord că este necesar să-şi lărgească orizonturile”. Aprecierea pozitivă a acestei conferinţe de către CMB s-a manifestat în faptul că unul din participanţii săi activi şi planificatori ai programului său, o presbiteriană, Ann Lundy, care a fost concediată după conferinţă din postul său destul de înalt în SUA ca urmare a indignării coreligionarilor ei presbiterieni, a fost propusă pentru postul de secretar general adjunct al CMB, şi ulterior numită în acest post[3]. Atacurile feminismului agresiv asupra creştinismului, inclusiv asupra ortodoxiei, s-au făcut simţite în mai multe ţări. Baza teoretică pentru atragerea activă a femeilor în rândurile clerului şi justificarea hirotoniei lor este furnizată nu numai de heterodocşi, ci şi de Bisericile ,,Ortodoxe” ecumeniste, în special de Institutul Teologic [Sfântul Serghie] din Paris. Prietenia ecumenistă în orice mod posibil promovează dizolvarea hotarelor confesionale, adică distrugerea împrejmuirii Bisericii. ,,Ortodocşii”ecumeniştii devin îmbibaţi cu înşelările neortodocşilor şi devin obişnuiţi cu păcatul lor. Acest fapt este demonstrat foarte limpede de evoluţia atitudinii Patriarhiei Moscovei faţă de ,,preoţia” femeilor. Epistola Sfântului Sinod al Patriarhiei Moscovei din 1976 a respins cu hotărâre propunerea ecumenistă de a permite ,,preoţia” femeilor, argumentând că, în această privinţă, Biserica Ortodoxă este obligată să urmeze tradiţia bisericească generală rânduită de Însuşi Domnul Iisus Hristos. Epistola a subliniat de asemenea faptul că  ,,istoria Bisericii nu a cunoscut nici un precedent cu femei săvârşind sfintele taine”[4]. Aceeaşi epistolă a punctat imposibilitatea aderării la poziţia majorităţii protestante care are în vedere ,,preoţia” femeilor, ,,exprimându-şi adeseori atitudinea faţă de această chestiune în termeni seculari străini de revelaţia dumnezeiască”[5]. Frecvenţa crescândă a adunărilor ecumeniste a devenit cauza unei ,,apostazii pas cu pas”[6] de la Sfânta Tradiţie ce duce drept către coliturghisirea amintită mai sus a ,,ierarhului ortodox” cu ,,preotesele” în Vancouver. Şi recent, alt ierarh al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Antonie (Blum) de Suroj, a îndrăznit să vorbească despre o bază teoretică pentru admiterea preoţiei femeilor şi să afirme public că nu vede nici un impediment teologic pentru hirotonirea femeilor[7].Acceptând libertăţile fascinante ale CMB, ,,ortodocşii” ecumenişti îşi vădesc dispreţul faţă de succesiunea apostolică, şi în particular faţă de taina preoţiei. În Biserică, toţi membrii, atât bărbaţi cât şi femei, alcătuiesc unitatea tainică a Trupului lui Hristos. Toţi sunt chemaţi la sfinţenie, la o misiune apostolică generală şi la Împărăţia Cerurilor. Însă aceasta nu înseamnă că toţi sunt chemaţi să fie preoţi. Însuşi Domnul nostru care a întemeiat Biserica în înţelepciunea Sa dumnezeiască a prevăzut soluţia acestei probleme. Deşi au existat şi femei printre cei apropiaţi de Hristos, nici una din ele nu s-a aflat printre cei 12 apostoli. Este cu neputinţă să crezi că aceasta a fost o coincidenţă şi că Mântuitorul a făcut o concesie duhului vremii[8]. Şi totuşi, Domnul nu le-a subestimat în nici un fel pe femei în comparaţie cu ucenicii Săi. Dimpotrivă, unele femei au fost cinstite în mod deosebit[9]. Astfel, Hristos Şi-a dezvăluit dumnezeirea şi a propovăduit mântuirea unei femei păcătoase din Samaria, ai cărei locuitori erau dispreţuiţi de evrei (Ioan 4, 5-42). După Înviere, ,,minunata unanimitate” a tuturor evangheliştilor (Matei 28,1-8; Marcu 16,1-10; Luca 24,1-10; Ioan 20,11-18) atestă faptul că tocmai femeile au avut cinstea de a fi primele care au auzit vestirea îngerului şi L-au văzut pe Hristos înviat. A fost voia lui Hristos ca ele să fie părtaşe la taina Învierii înaintea apostolilor. Sfintele Mironosiţe au fost primele care L-au văzut pe Învăţătorul lor înviat şi au fost pline de incredibilul adevăr al arătării Lui în trupul preaslăvit, ca ele să poată da mărturie de aceasta înaintea ucenicilor lui Hristos deoarece aceştia din urmă plângeau şi se tânguiau (Marcu 16, 10)[10]. Cei dintâi ierarhi ai Bisericii lui Hristos au fost sfinţii apostoli, nu femeile. Marele Păstor, Iisus Hristos Însuşi i-a numit pe ei ca să păzească turma lui Dumnezeu, să conducă Biserica, să săvârşească sfânta euharistie (Luca 22, 18), să propovăduiască şi să boteze (Matei 28, 19), să lege şi să dezlege, să ungă şi să tămăduiască (Marcu 6, 13) etc. Când hirotoneau diaconi (Faptele Apostolilor 6, 6), preoţi (Faptele Apostolilor 14, 23; Tit 1, 5) şi episcopi (II Timotei 1, 6), ei nu hirotoneau niciodată femei. Dimpotrivă, ei le-au învăţat pe femei să fie tăcute şi evlavioase (I Timotei 2, 10-12), aşa cum povăţuia Apostolul Pavel: Muierile voastre în biserică să tacă (I Corinteni 14, 34). Aceste învăţături apostolice cu privire la femei nu amintesc în nici un fel de ,,înapoierea”, ,,misoginismul” sau ,,dispreţul” notorii pe care feministele şi liberalii ecleziastici le place să le reproşeze sfinţilor apostoli. Ce diferenţă între toată această zarvă şi marea cinste, plină de pace, arătată de sfinţii apostoli surorilor lor întru Hristos ! Implicând femeia într-o sferă de activitate neobişnuită pentru ea, ,,apărătorii” vicleni ai drepturilor şi libertăţii femeii o distrag pe ea în realitate de la slujirea pe care Dumnezeu i-a dat-o ei în comunitatea creştină şi în Biserică.Şi minciunile despre ,,emanciparea” femeii în sfera spirituală ameninţă să fie dezvăluite în forme incomparabil mai urâte şi mai dureroase decât urâţenia deja dezvăluită şi morbiditatea celor din sfera seculară. Ademenind femeia cu o libertate imaginară şi noi fructe interzise, discipolii de astăzi ai şarpelui din vechime urmăresc fără îndoială acelaşi scop cu tatăl lor, diavolul: să nimicească cu totul femeia. Modelele şi argumentele ecumeniste seculare mult prea omeneşti sunt în contradicţie cu caracterul veşnic al Sfintelor Scripturi. Când au interzis femeilor să propovăduiască în biserici, sfinţii apostoli au fost călăuziţi de înţelepciunea dumnezeiască, nu de cea omenească. Filozofeala pământească a liberalilor ecumenişti, vorbăria lor despre ,,înapoierea” sfinţilor apostoli şi ,,subjugarea” femeii de către bărbat, contrazice întreaga Tradiţie a Bisericii şi istoria ei care dovedeşte cinstea arătată femeilor – mărturisitoare ale credinţei, mucenice şi binecuvântate care L-au preaslăvit pe Dumnezeu prinsfinţenia lor. Ţari, patriarhi şi episcopi, şi creştini ortodocşi de rând se roagă cu toată smerenia la fericita Xenia de Petersburg cea pribeagă şi nebună pentru Hristos şi la alte sfinte femei, mucenice şi sfinte. Se pot da sute de exemple de cinste arătată sfintelor femei şi se pot respinge astfel cu uşurinţă zadarnicele argumente sociale, psihologice şi de alt fel ale ecumeniştilor. Cel mai însemnat argument împotriva lor este pilda Maicii Domnului, smerenia şi modestia pe care ea le-a arătat în viaţa ei pământească. Preasfânta Fecioară, care a născut pe Hristos, a dus o viaţă simplă, liniştită, nepropovăduind nicicând în biserică, potrivit învăţăturilor apostolice. Inovaţia fără precedent a moderniştilor bisericeşti care acceptă femei ,,preot” şi chiar ,,episcop” pretinde chipurile că restabileşte drepturile femeilor, pentru a le emancipa. În orice caz, promotorii protestanţi ai femeilor reuşesc să combine preamărirea lor excesivă a femeii în duhul feminismului modern cu o totală desconsiderare faţă de Maica Domnului nostru Iisus Hristos, cea de Dumnezeu aleasă. Şi aceasta contrar proorociei Sfântului Duh că o vor ferici toate neamurile (Luca 1, 48). Potrivit opiniei mitropolitului Vitalie (Ustinov), ,,preoţia” femeilor arată o ruptură totală de Sfânta Tradiţie. Autor: Ludmilla Perepiolkina Traducere: Catacombele Ortodoxiei   [1] Guy Brouillet, „Accent aigu”, L’Analyste, iarna 1987-1988, Montreal, Quebec, p. 94. [2] Cu aproape 100 ani în urmă, broşura intitulată Marşul distrugătorului. O vedenie (Shestvie Razrushitelia. Videnie) a fost publicată în Rusia ca supliment al jurnalului O cale a vieţii (Put’ zhizni), Zaraisk, 1909. Această lucrare a fost scrisă de binecunoscutul scriitor religios Serghie Nilus, un ucenic duhovnicesc al sfinţilor stareţi de la Mânăstirea Optina, şi este de o însemnătate totală, potrivit mitropolitului Vitalie, întâistătătorul BORD. Conţinutul broşurii este de asemenea natură, încât mitropolitul Vitalie a considerat că este datoria sa să-i sfătuiască pe cititorii ediţiei retipărite: ,,Faceţi cu evlavie semnul crucii ortodoxe ruse deasupra voastră înainte de a citi această broşură pentru a vă păzi sufletele de orice vătămare posibilă”. O vedenie descrisă în Marşul distrugătorului îl înfăţişează pe Lucifer (Satan) vărsând porunci infernale legiunilor sale de demoni. Când citeşti paginile acestui text, este cu neputinţă să nu te cutremuri la gândul că toate acestea s-au adeverit aproape cuvânt cu cuvânt şi au devenit realitatea secolului XX. Citate din această broşură îi vor permite cititorului să înţeleagă aceasta el însuşi. Unul dintre citate spune: ,,Şi Lucifer a continuat: ’Cea mai grea sarcină stă înaintea voastră; fără ea nu veţi reuşi nimic, şi toate planurile noastre vor fi zadarnice. Oamenii au o fortăreaţă inaccesibilă. Este maternitatea: reînnoirea posterităţii şi creşterea sa. Femeia fecioară şi femeia mamă – este acel bastion inaccesibil al omenirii pe care trebuie să-l aveţi neîncetat în minte şi pe care trebuie să-l atacaţi cu iscusinţă şi cu prudenţă cu insinuările voastre. Dacă nu veţi reuşi să cuceriţi, să subjugaţi această fortăreaţă totul va fi în zadar … deoarece abia vă veţi ocupa de o generaţie, că va creşte una nouă şi o nouă putere se va ridica împotriva voastră. Prin femeie trebuie să cucerim omenirea în prezentul şi viitorul ei, să o cucerim în întregime” … Şi deodată acest gând l-a îngrozit pe Lucifer şi l-a făcut să se chircească ca de o durere mare … Şi întregul iad s-a zguduit şi a tremurat … O rază de lumină curată a coborât din înălţimea la care nu se poate ajunge asemenea unui fulger care a străbătut iadul, izbind întunericul şi risipind bezna. În acest chip i s-a amintit lui Lucifer neputinţa sa fără noimă şi nemărginita milostivire a Ziditorului. Înaintea privirii nebune a lui Lucifer strălucea în ceruri chipul luminos al Preacuratei Fecioare, Maica Mielului, păzitoarea veşnic neadormită şi apărătoarea fecioriei şi maternităţii femeilor” (Taina fărădelegii. Două revelaţii din 1909, tipărită la Editura Mânăstirii, New York, SUA; Montreal, Canada, 1994, p. 11). [3] Informaţiile despre conferinţa feministă din Minneapolis sunt preluate din jurnalul Agios Kyprianos (publicat de Mânăstirea Sfinţii Chiprian şi Iustina, Fili, Attica, Grecia) nr. 260, mai-iunie 1994, p. 272-278. A se vedea de asemenea: Tracy Early, ,,Moştenitoarele Sofiei”, One World, nr. 195, 1994, p. 16-18; de aceeaşi autoare, ,,Femeile ecumeniste apără întrunirea de ’vânătoarea de vrăjitoare’”, EPS, nr. 7, 94.03.25; ,,Lider presbiterian critică conferinţa ,,Re-închipuirea”, EPS, nr. 9, 94.04.?; ,,Controversa ,,Re-închipuirea” cuprinde Biserica de vreme ce un oficial demisionează”, EPS, nr. 14, 94.06.02; jurnalul Irenikon, 1994, nr. 1, p. 102; Jack Kapica, ,,Metafora femeii, erezia bărbatului”, Toronto Globe and Mail, 19.03.1994; Peter Steinfeis, ,,Conceptul feminin al lui Dumnezeu al protestanţilor tremurători”, Dayton Daily News, 21.05.1994, p. 8C şi 9C. [4] Jurnalul Patriarhiei Moscovei  nr. 4, 1976, p. 9. [5] Ibid. [6] Această expresie aparţine arhimandritului Constantin. A se vedea cartea sa Teologie pastorală [Pastyrskoe bogoslovie], partea a doua, Editura Sfântul Iov de Poceaev, Mânăstirea Sfânta Treime, Jordanville, New York, 1960, p. 9. În această carte, autorul examinează procesul căderii (apostaziei) treptate din credinţă care în cele din urmă va conduce la venirea lui antihrist. [7] A se vedea Orthodoxos Typos, nr. 745, Atena, 29.05.1987, p. 2. [8] A se vedea Jurnalul Patriarhiei Moscovei, nr. 4, 1976, p. 9. [9] A se vedea şi Reînvierea iconoclasmului ca prim pas în prigonirea creştinismului în România, partea a V-a şi a VI-a. [10] A se vedea arhipreot Alexandru Turinţev, Foaia lecturii duminicale [Listok voskresnago chtenija], nr. 38, publicaţie a Bisericii Sfinţii Trei Ierarhi, Paris, 1954. 

 “Preoţia” femeilor – o nouă ispită a şarpelui din vechime https://www.aparatorul.md/preotia-femeilor-o-noua-ispita-a-sarpelui-din-vechime/