Popii păgânilor, egiptenii îşi rădeau podoaba bărbătească, pentru a nu mai fi purtători ai Chipului lui Dumnezeu ci purtători ai chipului lui Satan, căruia i se închinau şi-i slujeau Diavolii, după ce au reuşit să abată lumea, de la dreapta credinţă

Popii păgânilor, egiptenii ş. a. îşi rădeau podoaba bărbătească, pentru a nu mai fi purtători ai Chipului lui Dumnezeu; ci purtători ai chipului lui Satan, căruia i se închinau şi-i slujeau Diavolii, după ce âu reuşit să abată lumea, de la dreapta credinţă în Dumnezeul cel adevărat, trăgând-o prin minciună la idolatrie, adică la închinarea lor; şi-au sfărâmat capetele pentru a strica rânduiala lui Dumnezeu. Pe credincioşii lor: împăraţi, popi şi închină­ tori ai lui pe calea idolatriei, vrăjitoriilor, farmecelor, descântecelor şi a feluritelor bosgoane, pentru a nu mai rămâne după Chipul şi asemănarea Preasfântului Dumnezeu – pe care ei nu sufereau cum şi azi nu suferă a-1 vedeâ oglindindu-se nicăieri – i-au învăţat ca toată partea bărbătească, ieşită din anii copilăriei, odată devenită majoră, să nu sufere asupră-şi chipul dăruit de Dumnezeu (Fac.1,26-27;5,i-,9, 6), adică podoaba caracteristică bărbaţilor; ci să fie asemenea lor şi după moda famenilor şi a femeilor. Astfel erau popii păgânilor şi, egiptenii care se închinau diavolului prin boul Apis, crocodili, şacali, câini, pisici, cărăbuşi, etc. Tot la fel cu Egiptenii au făcut mai toţi păgânii, care se luau după chipul zeilor lor: Mercur, Apolon, Ares, Hermes, Afrodita ş. a. Unii dintre aceşti închinători ai idolilor şi deci ai dracilor (Ps. 105, 3 6 ; 1 Cor. 10, 20), întunecându-se cumplit, de pildă Sodomenii, Gomorenii, Romanii ş. a. – îşi schimbau rânduiala firească, întru aceea ce era împotriva firii… bărbaţi cu băr­baţi lucrau păcatul desfrânării (Rom.1,21-27,32). Urmărind scopul jos­ nic de a face tot ce le sta în putinţă pentru a se putea aprinde şi mai mult spre păcatul desfrânării homosexuale, dracii, cărora li se închinau în capiştile idolilor lor, i-au învăţat pe astfel de bărbaţi idolatri şi împătimiţi – cum şi pe cei pasionaţi azi după praznicele drăceşti cu jocuri, beţii – că pentru a putea să pască porcii desfrânărilor mai cu plăcere, să-şi radă podoabele bărbăteşti: bărbile şi mus­tăţile.

 Aşa i-au învăţat diavolii şi ei ascultându-i cu plăcere, vedem că aşa au şi făcut. Şi iată că vedem făcându-se şi astăzi această despu­iere de chipul Dumnezeiesc, această răsturnare a lucrului lui Dumnezeu, Care în atotînţelepciunea Preasfinţiei Sale toate câte le-a făcut, controlându-le la sfârşitul facerii, a văzut ca sunt bune foarte (Fac.i).Atât istoria lumii cât şi Dumnezeiasca Scriptură ne arată că popii păgânilor dau credincioşilor lor acest exemplu rău, prin practicarea lui în faţa lumii, cu fapta şi cu cuvântul. Dacă ei, sărmanii, erau întu­necaţi de paşterea porcilor demoniceşti, cum erau să poată da exem­ple bune? în casele lor – zice Dumnezeiasca Scriptură – şed popii lor, având hainele lor rupte (scurtate) şi capetele şi bărbile rase, ale Moise şi Aaron după porunca lui Dumnezeu, stau înaintea lui Faraon cerând eliberarea Israeliţilor pentru a merge cale de trei zile departe de zgomotul deşertăciunilor lumeşti, ca acolo să jertfească şi să se închine lui Dumnezeu, Ambii bărbaţi sfinţi, credincioşi Ziditorului lor, poartă „Chipul lui Dumnezeu” precum au fost zidiţi. Faraon cu popii – vrăjitorii -lui, care se închinau „boului Apis” Soarelui, Nilului, crocodilului, etc., (deci diavolului) ca lui Dumnezeu, n-au „ chipul lui Dumnezeu ”  cel dăruit lor de Dumne­zeu. Părul capului, barba şi mustăţile le sunt rase ca-n palmă şi lepădate din slujba lor. Odată ce nu vor ei a cunoaşte pe Dumnezeu, nici nu pot su­ feri a purta chipul Dumnezeiesc pe feţele lor. Aici este înţelepciunea sfin­ţilor. Cine are urechi de auzit să audă; şi care are ochi de văzut să vadă. „în ce chip (vrăjitorii) Ianis şi Iamvris, s-au împotrivit lui Moise; tot aşa şi aceş­tia (ereticii vremurilor acestora) stau împotriva adevărului, oameni stri­caţi la minte, nelămuriţi fiind în credinţă; ci nu vor spori mai mult, că nebunia lor va f i arătată tuturora, precum şi a acestora s-a făcut” (2 Tim. 3, 8-9). cărora capete descoperite sunt”. Acest fel de exemple le vedem şi astăzi prin bisericile papistaşe, uniate, luterane, calvine, eretice, baptiste, adventiste, mileniste, nazarinene şi a celorlalte feluri de sectari dintre care apune şi a apus soarele şi lumina Ortodoxiei. Cercetaţi, vedeţi şi încredinţaţi-vă că adevărul vă spun şi nu mint. Daca fac aşa cei ce au ieşit din drept-credincioasa – Ortodoxă Sfântă Biserică a Domnului nostru lisus Hristos (a), facă aşa cum s-au învăţat, dacă nu vor să se îndrepteze; ei vor vedea! însă noi fiii Sfintei Bisericii Ortodoxe universale, care a rămas şi stă întemeiată, nu pe altă temelie fundamentală străină – pe papa, Luther, Calvin ori alţii, – ci 1) pe însuşi Domnul Hristos – şi 2) pe temelia Proorocilor şi a Apostolilor;  să purtăm cu demnitate această podoabă bărbătească, pe care Dumnezeu ne-a dat-o şi ne-o dă pen­tru a nu fi asemenea femeilor. „Iubiţilor, acum fii di lui Dumnezeu suntem şi încă nu s-a arătat ce vom fi; ci ştim că atunci când se va arăta, asemenea Lui vom f i (nu raşi ca-n palmă; ci bărbaţi cu podoabă bărbătească aşa cum îl vedem şi pe Sf. Icoane). Căci îl vom vedea pe El precum este”(i ioan 3, 2). 

Cel ce zice că petrece întru lisus Hristos, dator este să umble – nu precum faraonenii cu popii lor şi păgânii, desfrânaţii; ci h aşa precum Acela a umblat” împăraţii păgâni sileau pe creştini să-şi radă până la piele podoaba bărbătească De-a lungul vremurilor.

Împăraţii păgâni fanatici, au silit în felu­rite chipuri pe oameni ca să-şi batjocorească chipul ce li l-au dat Dumnezeu.

 Aceste torturări s-au înteţit mai cumplit după înteme­ierea împărăţiei Mesianice. Dacă cercetăm istoria Bisericii şi Vieţile Sfinţilor, vedem cum împăraţii păgâni, ereticii cu şleahta lor, şi papistaşii cu întreaga lor camarilă, rând pe rând, au făcut multe nea­junsuri Sf. Biserici dreptmăritoare a Domnului Hristos, torturând pe fiii ei cu toată cruzimea infernală. 

În vremea împărăţiei lui Leon III Isavrul (714-721) şi a fiului său Constantin (742-775) poreclit de creştini – pentru fanatismul cu care prigonea Sfintele Icoane, ca şi rătăciţii sectari de azi – „Copronim” adică „cel cu numele de gunoi” (a), era egumen la Mănăstirea din Muntele Sf. Axentie, Sfântul Părinte Ştefan cel Nou. Aceşti împăraţi eretici au scos din scaunul episcopal pe păstorii cei vrednici, şi au pus în locul lor nişte năimiţi care să împlinească voile lor. în locul vrednicului Patriarh Ghermano, din Constantinopol care a apărat cu zel Biserica Domnului Hristos, a pus pe un Atanasie, monah flexi­bil, care a cedat voinţei împăratului. Un astfel de păstor din neferi­cire a avut şi Biserica Românilor ardeleni în Mitropolitul Atanasie Anghef. Acest Atanasie, pentru că a fost flexibil imboldurilor maghiarilor papistaşi, a cedat la strâmtorarea şi promisiunile acestora  ca şi Esau care şi-a vândut întâietatea pentru un blid de linte – a călcat jurămintele depuse la luarea înaltei trepte Arhiepiscopale, a dezertat cu o parte din protopopi, popi şi puţini Români din Bise­rica Ortodoxă, la erezia învăţăturilor papistăşeşti, făcând o cumplită ruptură, o grozavă rană dureroasă, care sângerează întotdeauna, pentru care a fost caterisit, pus sub afurisenie sobornică şi i s-a schimbat numirea din Atanasie în „Satanasie”. Această prăpastie se adânceşte şi se măreşte, această rană se alimentează de cozile de topor ale papistăşismului, recrutate de maghiari şi străini, dintre noi, pentru a nu se mai vindeca niciodată. 

Împăraţii aceştia – care ascultau mai mult de coranul Hogilor turceşti şi de învăţăturile evreilor, care priveau cu ochi răi chipurile sfinte – fiind stăpâniţi de duhurile diavoleşti care grăiau din păs­torii năimiţi de pe calapodul ereticilor vremii aceleia – au făcut soboare sataniceşti, (Ape. 2,2, 9,13) prin care răsturnau râhduielile sfinte din Bisericile lui Dumnezeu. Pe Păstorii cei buni după ce i-au scos din scaunele lor episcopale şi preoţeşti, i-au batjocorit în toată forma şi i-au închis. Astfel în închisoarea „Pretorion“ erau închişi 342 din cei mai aleşi şi zeloşi Părinţi bisericeşti. Unii din aceştia aveau nasurile tăiate, alţii urechile, alţii mâinile, alţii aveau ochii scoşi şi alţii bărbile rase. 

În timpul acesta zelosul Sfânt Ştefan Cel Nou, lupta cu râvnă îm­potriva iconoclaştilor, din muntele Sfântului Axentie, precum lupta şi Sf. Ioan Damaschin din părţile Ierusalimului. Sf. Ştefan, prin activi­tatea şi luptele sale contra draconicelor porunci împărăteşti şi minciuno soboarelor, era un spin în ochii ereticului împărat şi a şleahtei lui. Se hotărâră împăratul cu ereticii lui iconoclaşti să-l piardă; dar temându-se de revolta credincioşilor care ţineau foarte mult la Sf. Ştefan, recurg la vicleşug. împăratul cu ai lui puseră la cale o cursă în care să tragă pe Sfânt pentru a-1 arăta publicului ca un călcător şi răsturnător al rânduielilor împărăteşti. Pentru ajungerea acestui scop diavolesc se foloseşte de vicleşu­gul unuia dintre tinerii cei mai zburdalnici şi mai mişei ai lui. Alege pe un astfel de tânăr care se numia Gheorghe, poreclit Singlitun, şi-l trimite la Mănăstirea Sfântului Ştefan, ca să ceară Sfântului egumen a-l face călugăr. Fiul diavolului cel plin de vicleşug drăcesc, s-a suit la munte şi s-a ascuns în loc păduos şi prin crânguri dese, unde a stat ascuns până noaptea târziu. Pe la miezul nopţii a ieşit din acea pădu­re şi s-a dus la Mănăstire. Ajungând şi stând dinaintea porţilor Mănăstirii, prefăcându-se, se văita şi cu ţipete jalnice striga: „Miluiţi-mă pe mine, o, creştinilor, care locuiţi în locul acesta, ca să nu mă mă­nânce fiarele, sau să cad în prăpastie, pentru că am rătăcit calea”. Acestea şi alte cuvinte jalnice zicea, diavoleşte tânguindu-se. Prea fericitul Sf. Ştefan auzind tânguirea şi plângerea, strigând pe un credincios ucenic al său, i-a poruncit a-1 aduce înăuntru pe cel ce se tânguia. Vicleanul acela intrând a pus metanie la pământ şi a zis: 

„Binecuvântează părinte”. Sfântul binecuvântâdu-1 l-a ridicat, şi l-a cunoscut pe el după îmbrăcăminte şi după faţă, cum şi după barbă, pentru că era rasă, după porunca tiranului împărat eretic. Dumnezeu a dat poruncă lui Moise să grăiască poporului Său: „Să nu vă smulgeţi barba voastră, ca nu cumva să vă faceţi vouă împleti­turi”.

Împotrivindu-se poruncii lui Dumnezeu şi a lui Moise, noul Evuseu şi Amalic, cele împotrivă a aşezat, ca de la moşneag şi de la bătrâneţea cea mai de pe urmă, până la cărunt şi la cel mai tânăr, a face raderea bărbii, până la pielea obrazului, ca să pară tineri si sa zburde totdeauna ca nişte cai îndrăciţi spre partea femeiască. Astfel – zice istoricul – aceşti eretici (inconoclaşti) la şaptezeci de ani, mai mult sau mai puţin îşi îngrijesc barba. Pe aceştia să-i în­ drepte Domnul, şi să-i răpească din socoteala, pomenirea şi credin­ţa tiranului acestuia, şi să-i aducă la adevăr, mai înainte de a cădea pradă morţii cu trupul şi cu sufletţil. Prea fericitul Părinte Ştefan văzând pe Gheorghe cel tânăr într-o formă ca aceea, a zis: „Cu ade­vărat, frate, tu nu eşti din palatul împărătesc?” El a răspuns: „Aşa e, părinte, dar prin fărădelegea împăratului care cu rea credinţă stă­pâneşte, am iudaisit toţi şi către primejdie sufletească ne-am plecat. 

De-abia acum m-am trezit dintr-un chip rău ca acesta, şi călăuzit fiind de Dumnezeu, am venit aici. Acum, cinstite părinte, să nu fiu izgonit de la Sinodia ta, cea de suflet mântuitoare, ci primeşte-mă să dobândesc chipul cel îngeresc”. Sfântul Părinte Ştefan a răspuns: 

„Nu pot să fac aceasta, pentru primejdia care este din partea tira­nului, ca nu cumva înştiinţându-se, să-ţi robească sufletul tău de la mântuire, şi cu cursele cele vechi te va împletici pe tine”. Vicleanul trimis al împăratului, a căzut iarăşi la picioarele Sfântului Ştefan, zicând: „Cuvânt vei da înaintea lui Dumnezeu pentru mine, dacă vei zăbovi de a mă tunde şi face călugăr.” Sfântul i-a răspuns: „De ar fi fost fără primejdie, aş fi primit glasul cel Evanghelicesc, Că pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară”  Deci de vreme ce precum ai zis, că din tot sufletul te apropii, aceasta o împlinesc, însă vezi să nu te ajungă ispita”. Acestea zicându-le Sf. Ştefan şi învăţându-l de ajuns cu cuvinte folositoare, l-a dezbrăcat de portul cel lumesc şi l-a îmbrăcat cu îmbrăcămintea călugărească a supunerii, şi a făcut astfel trei zile. 

Iar tiranul împărat adunând poporul în priveliştea alergării de cai, la treptele unde se zice ale Rusiului, stând el deasupra, a stri­gat acestea: „Să n-am parte de viaţă cu ceata nepomeniţilor celor de Dumnezeu urâţi”. Iar poporul plângând şi ispitindu-se a face tulbu­rare a zis: „Nici urmă a chipului lor nu s-a arătat în cetatea ta, stă­pâne”. La acest răspuns tiranul a strigat: „Nu voi mai putea suferi bântuirile lor, pentru că pe toţi cei de sub mine, pe ascuns i-a tras şi întunericului i-a dat; după aceasta neîndestulându-se, iată şi pe iubitul sufletului meu, pe Gheorghe Sinclitun, din braţele mele răpindu-1, l-a făcut avă. Dar să aruncăm către Domnul grija noastră, şi el îl va arăta pe dânsul degrabă, numai rugăciune să facem”. Toţi au zis: „Cu adevărat inima ta este în mâna lui Dumnezeu; şi rugându-te negreşit o va auzi Domnul.” După ce prea cinstitul Ştefan a învăţat deajuns trei zile pe vicleanul întru răutate Gheorghe, l-a tuns în monahism şi l-a îmbrăcat pe dânsul cu Sfântul Chip. Acest slujitor al fărădelegii – Gheorghe ereticul – nepăzind ale lui Dumnezeu (pentru că în sufletul lui, cel cu rea meşteşugire, înţelepciunea nu intra, precum este’scris), după alte trei zile fugind din deal, s-a dus la palatul împărătesc. Ajuns acolo, împăratul l-a primit cu dragoste, ca pe unul ce a împlinit iscodirea relei lui meşteşugiri, pe care îl sfătuise s-o aducă l-a îndeplinire. L-a sărutat îndată, nu pentru chip; ci pentru că-i împlinise porunca satanicească, prin care acum avea motiv în faţa poporului, să ucidă pe Sf. Ştefan fără teamă. Apoi a dat poruncă îndată ca, de dimineaţă toată vârsta, de la bătrâni până la prunci, bărbaţi împreună cu femei, să se adune în tăcere la priveliştea alergării de cai. La porun­ca împărătească, a doua zi de dimineaţă se afla la locul acela adu­nată nenumărată mulţime de lume, îngrămădindu-se unii peste alţii. 

Tiranul stând pe nişte trepte mai înalte a strigat: „A biruit poporul meu şi Dumnezeu a auzit rugăciunile mele”. Poporul – eretic ca şi el – i-a răspuns: „Oare, când nu te ascultă Dumnezeu pe tine?” El veselindu-se şi râzând a zis: „Mi-a descoperit mie Dumnezeu pe cel căutat, şi de voiţi vi-1 voi arăta”. Mulţimea Zgomotoasă a izbucnit în urlete strigând: „Munceşte-1 pe acesta, înjunghie-l, arde-l cu foc, ca pe unul ce a călcat porunca ta”. La aceste urlete ale poporului care nu ştia ce cerea, împăratul a adus pe vicleanul Gheorghe la mijloc, îmbrăcat în Cinul monahicesc arătându-1 tuturor. Mulţimea văzându-1 îmbrăcat în chipul mona­hicesc, a strigat cu glasul acela ticălos, precum dedemult strigau iu­deii: „Ia-l, ia-1, răstigneşte pe Fiul lui Dumnezeu”; tot aşa şi mulţimea ereticilor iconoclaşti – ca şi mulţi confesionalişti, eretici şi rătăciţi sectari de azi asupra Clerului şi poporului Ortodox – strigau: „Rău să vadă, răi să fie anii lui, ucigă-se, ucigă-se”. După aceea cu porunca tiranului îl dezbrăcă de Sf. mantie, pe care a aruncat-o la popor şi au călcat-o, asemenea şi sfinţitul culion. După aceea a scos ca să arunce şi analavul cel în chipul Crucii. împăratul luându-1 – în batjocoră – cu mâinile lui, se întorcea în toate părţile, întrebând: 

„Ce să fie, oare?” Unul din boierii cei de un chip cu Satana, pe al că­ruia nume îl voi trece (pentru că era de călugăr numele acestuia) a stri­gat: „Aruncă-1 şi pe acesta, împărate, să se calce funia spânzurătorii celei sataniceşti”. Asemenea au aruncat şi cureaua. Apoi patru băr­baţi aplecându-se la pământ, şi apucându-se de hainele călcătorului de poruncă, îl aplecară jos, şi ca în chip de jupuire l-au pus în mij­locul tuturor. Apoi aducând o vadră plină cu apă, au turnat-o peste el spre răsturnarea botezului, adică pentru dezbotezarea lui . După ce l-au dezbrăcaţ şi dezbotezat astfel (Lc. io, 30), i-au pus pe cap un coif, l-au îmbrăcat cu haine ostăşeşti; i-a spânzurat – însuş tiranul împărat – o sabie la coapsa lui, şi l-a ridicat la o treaptă, randuindu-l în vrednicia comisului. Dându-i o mulţime măre de purtă­tori de săbii, i-a poruncit să meargă la dealul Sf. Axentie. Alergând acolo toată mulţimea aceea înarmată, au risipit pe ucenicii Sfântu­lui, i-au aprins şi ars Mănăstirea şi Biserica până la temelii, făcându-le cenuşă. Apoi prinzând pe Sf. Ştefan, l-au luat din peşteră şi au plecat către coborâşul mării. 

Ce cuvânt şi tânguire va putea povesti necazurile cele pătimitoare ale Sfântului în acea călătorie! Unii îl băteau peste şale cu vergi, alţii îl împingeau către povârnişul râpii. Unii îl băteau peste pulpele lui cu buruieni ghimpoase, şi alţii îi umpleau de scuipat Sfânta lui faţă. Unii frângeau beţele cele mai uscate date în putrejune,să facă sunete neplăcute cu care să-l irite, alţii îl loveau cu beţe peste cap în batjocură. Unii jucau înaintea lui cu stâlpări de finic în batjocură şi sărind în jurul lui aşa cum era îmbrăcat rău, de la mic până la mare îi aruncau felurite vorbe mârşave, torturându-1 în toată forma, până ce au ajuns la malul mării. Acolo – văzând că nu mai putea Sfântul Ştefan să umble din cauza postului şi a torturilor – l-au pus într-o luntre, şi au mers până au ajuns la Mănăstirea Sf. Francisc – care se afla la marea cetăţii Hrisopoli – unde l-au închis. Plecând de acolo şi ajungând la împăratul, i-au arătat toate isprăvile lor satanicesti făcute Sfintei Mănăstiri, si Sfântului Ştefan. înstiintându-se împăratul de ocara şi de stricarea desăvârşită a Mănăstirii, a dat o aspră poruncă: că dacă s-ar prinde cineva la dealul lui Axentie, să primească pedeapsă cu moarte prin sabie”. 

După aceea a adunat pe cei de un chip, chemându-i la bârfirea lui, începătorii de eres, mai bine să zic pe episcoţi, pe Teodosie cel cu nume mincinos, episcop al Efesului, şi pe Constantin izvoditorul de lucruri noi, al Nicomidiei, şi pe cel de un asemenea nume al Nacoliei, împreună cu Sisinie, Paslila şi cu Yasile Tricacavul; cum şi pe cei ce covârşeau în cuvânt ai palatului; pe Calis cel mai înainte zis, pe Comvoconom scriitorul, pe Masora cel cugetător cu Sarâcinii  şi i-au trimis pe ei, către cel de un nume şi obicei, începător al păs­torilor, ca să facă el împreună cu ei călătoria către Mănăstirea cea mainainte zisă, în Hrisopoli. Iar năimitul păstor şi vânzător ştiind cunoştinţa şi dreapta credinţă a Sfântului Părinte Ştefan, s-a lepădat de a merge împreună cu dânşii zicând: „Duceţi-vâ în pace pentru că a vorbi Constantin împreună cu Ştefan, este multă depărtare. Căci la mine este cuvânt numai; iar la dânsul împreună cu cuvântul este şi Dumnezeiescul Duh; mergeţi şi vedeţi ce veţi auzi de la dânsul”. Cei trimişi ajung, fac sobor, aduc pe Sfântul Ştefan ferecat în lanţuri şi obezi de fier, cu care întrebându-se şi rămânând ruşinaţi de răspunsurile date de Sf. Părinte, l-au bătut şi călcat în picioare. Apoi l-au exilat cu porunca împăratului, unde Sfântul a făcut multe mi­nuni şi a întărit multe suflete. Nemulţumindu-se cu acele necazuri făcute Sfântului Ştefan, împăratul a dat poruncă de l-a închis în temniţa de obşte a Vizantiei. Acolo se mai aflau închişi încă trei sute patru zeci şi doi monahi din felurite laturi ale împărăției.

Unii erau cu nasurile tăiate, alţii cu ochii scoşi şi alţii cu mâinile tăiate, pentru că nu iscăliseră împotriva Sf. Icoane, ba încă scriseseră luând apărarea lor. Unii erau cu urechile tăiate ori purtând pe cor­pul lor mulţime de urme ale bătăilor şi torturărilor; alţii erau fără de păr, fiind tunşi de păgânii arzători de Icoane, şi cei mai mulţi cinstita barbă o aveau unsă cu smoală si arsă…. Acolo Sf. Ştefan a avut de suferit multe chinuri. 

Acolo în temniţă Sfinţii Cuv. Părinţi îşi povesteau unii altora tor­turile păgânilor eretici făcute apărătorilor Sfintelor Icoane şi vitejia Sfinţilor Părinţi. Un oarecare Teostirict a povestit: „Sf. Marele Post petrecând şi Sf. Paşti ajungând…. din porunca împăratului a năvălit acest eparh cu numele de balaur, împreună cu o mulţime de ostaşi cu mare îndrăzneală în Sf. Biserică şi în Sf. Altar şi a poruncit sa tacă cântarea (a oprit Slujba). A răsturnat la pământ Sfintele şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos ). Apoi a luat pe cei mai aleşi din monahi, le-a pus mâinile şi gâturile în cătuşi, fiind trei zeci şi opt; iar din ceilalţi, pe unul l-au bătut fără cruţare, pe altul l-au ars de tot, altora smolindu-le bărbile şi feţele, i-au gonit cu nasurile tăiate, dintre care unul sunt şi eu însumi… Mănăstirea a ars-o. Pe cei 38 i-a surghiunit în părţile Efesului unde i-a îngropat de vii într-o cămară a unei băi vechi…” în cele din urmă ca şi alţii, Sf. Ştefan apărând Ortodoxia şi Sf. Icoane, prin multe chinuri a luat cununa muceniciei (v. sf. 28 n-brie.). Sunt mulţi alţi Sf. Părinţi şi Mărturisitori, care au fost batjocoriţi de păgâni, evrei şi eretici cu raderea părului capului, a bărbii şi a mustăţilor, spre defăimarea lumii, şi cu felurite chinuri torturaţi pentru a părăsi Ortodoxia şi a dezerta la legea lor; dar ca să nu lungim cuvântul, lăsăm deocamdată numai atât… Să nu ne schimbăm, fraţilor, credinţa noastră sfântă a Ortodoxiei cu nimic din lume. Oare nu-i mare orbire a alerga de la moară la râşniţă? Oare nu-i mare ur­gie Dumnezeiască şi orbire să părăsim noi Sfânta Biserică Ortodoxă cea bogată în sfinţenie, Taine, daruri, învăţaturi, dogme, canoane, lumină, şi tot ceea ce-i necesar alimentării, împuternicirii şi mân­tuirii sufleteşti plăcută lui Dumnezeu, şi pentru oarecare promisi-  Tot astfel au făcut şi cruciatele papale în Sf. Biserici Ortodoxe din uni pieritoare „blidul de linte al lui Isav” să dezertăm în formă şi fond la ereziile papistăşeşti şi rătăcirile sectare? Atunci venim la jalnica zicală a Abrudenilor: „Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă!!!” 

Pentru a putea sta cât se poate mai bine pe temelia de piatră a Sfintei Biserici – care este însuşi Domnul lisus Hristos (1Cor.3, li; 10,4- Efs. 2, 19-22), – spre a nu ne clăti şi prăbuşi înaintea sataniceştilor vânturi jos, jos în haosul prâpastiilor ereziilor papistăşeşti, protes­ tante şi a rătăcirilor sectare, începând cu formele cărora urmează şi fondul; să ne întipărim bine în minte înţelesul Dumnezeieştilor cuvinte ale Mântuitorului; „Ce va folosi omul de va dobândi lumea toată şi-şi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul schimb pentru sufletul său?” (Mt. 16, 26). Sfântul Sfinţitul Mucenic Dionisie Areopagitul, a fost Unul din cei mai bogaţi, mai slăviţi cu mintea şi cu înţelepciunea, din cei mai înalţi sfetnici ai tribunalului suprem al Areopagului. 

El, căruia i se descope­rise o parte din minunile naturii săvârşite la răstignirea şi uciderea Fiului lui Dumnezeu, a fost conver­tit la creştinism de Sfântul Apostol Pavel în a doua călătorie a sa misi­onară (Eus. Popovici. trad. A. Mironescu, voi. I, pg. 167; 197). După convertire a fost botezat şi sfinţit în Diacon, Preot şi Episcop. Acest bărbat sfânt apostolic, nu şi-a cheltuit vremea pentru a lepăda podoaba bărbătească, ori a tămâia pe diavolul, a juca şi grăi deşertă­ciuni; ci el a folosit-o în împlinirea voii lui Dumnezeu, în luminarea poporului, în rugăciuni şi post, prin care alunga duhurile răutăţii şi în scrieri folositoare de suflet, cu care lumina lumea ce era întunecată pe atunci cu idolatria şi cu felurite păcate. Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie a pătim it pentru apărarea credinţei creştine în al 90-lea an al vieţii sale şi în al 96-lea an după Hristos, după care a luat şi cununa muceniciei prin tăierea capului (V. Sf. 3 Oct.). 

Continuare:

Un gând despre „Popii păgânilor, egiptenii îşi rădeau podoaba bărbătească, pentru a nu mai fi purtători ai Chipului lui Dumnezeu ci purtători ai chipului lui Satan, căruia i se închinau şi-i slujeau Diavolii, după ce au reuşit să abată lumea, de la dreapta credinţă

  1. Pingback: Al cui să chip purtăm? Al faraonilor, al papilor sau al Domnului Hristos? | ortodoxiadreaptacredinta

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s