Al cui să chip purtăm? Al faraonilor, al papilor sau al Domnului Hristos?

Cei pedepsiţi de Dumnezeu îşi rădeau capetele, bărbile şi mustăţile, ca semn prevestitor al urgiei Dumnezeieşti care era asupra lor 

Unele vieţuitoare simţitoare şi înzestrate de Dumnezeu cu pri­cepere şi înţelepciune, arată prin felurite manifestări sau semne, schimbarea vremii. ,.:Când ia aminte cineva la fenomenele agenţilor atmosferei (schimbările văzduhului), vede că de multe ori se repetă acestea atât de des, cât se pot lua drept nişte semne, după care se poate prezice timpul ce are să fie. Această prezicere alcătuieşte par­tea cea mai de pe urma a meteorologiei şi care se numeşte Meteorognosie”(cunoaşterea vremii). Lesne se înţelege nemărginitul folos ce ar ieşi din această cunoştinţă pentru cultură, când ar putea să se ştie mai înainte caracterul meteorologic al anilor, al lunilor şi al zilelor. Aprovizionarea, speculaţiile şi însăşi cultura s-ar modifica după această cunoştinţă. în acest chip de prevederi s-ar asigura nevoile oamenilor împotriva întâmplărilor celor viitoare, nefericite. Este cu neputinţă ca omul interesat în treburile industriei sale… şi nevoi ale traiului său, să nu caute a cunoaşte schimbările timpului după semnele ce le precedează. Pronosticurile meteorologice date de vite, se reazemă pe delicateţea nervilor lor. Care este omul su­ferind de reumatism şi este anunţat, şi să nu fie un barometru viu, care să nu prezică cu siguranţă schimbarea frigului în căldură şi a uscăciunii în umezeală, mai înainte a se face aceasta în atmosferă? Aşa, când are să ploaie auzim mai bine tunetele depărtate, vedem mai limpede lucrurile şi simţim puturoasele mirosuri cu mai mare neplăcere. Rândunelele rad pământul în zborul lor, pentru ca să culeagă viermişorii ce ies afară. Şopârlele se ascund. Pisicile se nete­zesc. Păsările aşează penele lor. Muştele înţeapă mai tare. Găinile se scarpină şi se îngroapă în ţărână. Cocoşii cântă în ore neobiş­nuite. Raţele şi toate păsările casnice bat din aripi. Buraticul se suie în sus. Broaştele orăcăiesc. Câinii mănâncă iarbă. Cârtiţele ridică muşuroaiele mai sus de cât obişnuit. Porcii iau paie în gură şi se joacă împrăştiind strohurile lor. Vacile rag şi mănâncă mai mult de cât obişnuit. Porumbeii se scaldă şi intră mai târziu în hulubărie. Ciorile se adună în cârd şi zboară fără să huiască şi strigă bătând din aripi. Păianjenii cad din pânzele lor. Paianjenii foarte simţitori la electricitate, arată cu ţesutul pânzei lor, timpul rece sau umed, schimbător, uscat şi frumos. Furnicile îşi scot ouăle afară din cuibul lor. Cintiţile se apropie de casă. Peştii sar în apă şi înoată în faţa ei. Când are să fie timpul frumos, broaştele verzi orăcăiesc. Liliecii zboară seara în număr mare. Ciocârliile se leagănă timp îndelungat în aer şi cântă cu voioşie. Uliul se ridică la înălţimi mari şi planează  deasupra ciocârlanilor. Albinele se întorc târziu la stup. Cucuvelele şi bufniţele se adună seara şi stau în nemişcare până la răsăritul soarelui; şi câte altele care leagă natura însufleţită de meteorele atmosferice” .Cum oamenii dinaintea potopului ne voind a trăi fără de apă, purtau la grumajii lor atârnate tigvuliţe pline cu apă, din care beau prin casă, ogradă, grădină, pe drumuri, când stau de vorbă…, presimţeau pieirea lumii prin potop cu apă, precum pre­vestesc tutunarii (fumătorii) prin focul şi tămâierea lor străină de porunca lui Dumnezeu (Lev. io, 1 –3; îs. 55, 12) pieirea lumii acesteia păcătoşit şi răzvrătită contra legilor Dumnezeieşti, astfel şi raderea şi aruncarea bărbii şi a mustăţilor – care arată cinstea şi demnita­tea bărbaţilor în vârstă deasupra copiilor şi femeilor – la gunoi, ne silesc să presiniţim, că omenirea veacului acestuia s-a pogorât iarăş, acum la bătrâneţile ei, în anii copilăriei, şi ai mueriei (2 Tim. 3,6; vezi în tâlc. celor 14 trim. de fer. Teofilact) ori maimuţăriei, arătând şi prin aceasta că mânia lui Dumnezeu apasă asupra noastră a păcătoşilor. „Cetate gălăgioasă – zice Domnul – plină de zarvă! Cetate veselă! Morţii tăi (păcătoşii) nu vor pieri ucişi de sabie, nici vor muri luptând. Ci toate căpeteniile tale fu g împreună, sunt luaţi prinşi, toţi locuitorii tăi ajung deodată robi… Şi totuşi Dumnezeul oştirilor vă cheamă în ziua aceea să vă bateţi în piept, sa va radeţi capul, (să facă Nazireat) să vă îmbrăcaţi în sac (îs. 22, 2-12). Dar iată, în loc de jale şi post, veselie, bucurie şi ospeţe… Să mâncăm şi să bem, căci ca mâine o să murim… Nu – zice Domnul – nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până ce veţi muri“ (îs. 22,2-14). Când poporul israelitean ajungea prea departe cu ticăloşiile lui, nevoind să mai cunoască pe Dumnezeu, Proorocii îi porunceau în numele Său să lepede şi podoaba bărbătească, cea după chipul lui Dumnezeu.„Acesta este popoml – zice Ieremia – care nu ascultă glasul Domnului Dumnezeului său, şi care nu vrea să ia învăţătură; s-a dus adevărul, s-a dus din gura lor. Acum tundeţi părul, Ierusalime, şi aruncă-l departe; suie-te pe înălţimi şi fă o cântare de jale! Căci Domnul leapădă şi îndepărtează neamul de oameni, care I-au aţâţat urgia” (ier. 7,2 8 ,29; Efs. 5; 6). „Rade-te, tunde-ţipărul, din pricina copiilor tăi iubiţi, lărgeşte-ţi pleşuvia ca vulturul, căci ei se duc în robie departe de tine” (Mih. 1, 16). 

Din cele de faţă să luăm pildă, dragi creştini, şi să ne silim a ne îndrepta viaţa după voia Milostivului Dumnezeu mai nainte de a ni se închide uşa, ca fecioarelor neînţelepte, ca să nu rămânem afară (Mt. 25,1-13). Unde nu putem a rupe lanţurile păcatelor – cu care de bunăvoie, ori din nevolnicia noastră ne-am înfăşurat spre bucuria lui Satan şi a lumii slujitoare lui – să ne prosternăm cu faţa la pă­mânt înaintea Mântuitorului, Care a biruit pe Satan şi cu moartea Sa a călcat moartea, şi cu lacrimi fierbinţi să-i strigăm: „Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai vârtos decât mine. Scoate din temniţă sufletul meu, ca să se mărturisească numelui Tău”(Ps. 141, 910). 

Să cercetăm Dumnezeieştile Scripturi şi scrierile Sfinţilor despre creştinii decăzuţi care îndreptându-şi viaţa prin Spovedanie şi Pocăinţa adevărată au revehit iarăş la Sfinţenie, ba unii s-au ridicat şi s-au apropiat şi mai mult de Dumnezeu păstrându-şi chipul Dumnezeiesc al omului dinăuntru şi din afară aşa cum li l-a dat Ziditorul Universal care toate le-a făcut bune foarte (Fac. 1,31). 

„Deşteaptă-te cel ce dormi, şi te scoală din morţi şi te va lumi­na Hristos“ .Păgânii, scurtau hainele şi râdeau barba şi mustăţile prizonierilor şi solilor învinuiţi de spionaj Istoria, care ne pune înainte trecutul omenirii, ne arată că împă­raţii păgâni cu ostile lor – între alte pedepse cu care torturau, schin­giuiau şi sluţeau pe prizonierii căzuţi în mâinile lor, scoţându-le ochii, tăindu-le nasurile, urechile, limbile, mâinile etc. – uneori le rădeau părul capului, barba şi mustăţile pe jumătate ori de tot; ba încă le scurtau şi hainele, pe care aceştia le purtau în semn de cin­ste lungi până la pământ, tăindu-le de la şolduri, aşa cum sunt cămăşile Secuilor, Ungurilor, etc. Despre o astfel de batjocorire a ra­derii părului capului şi a podoabei bărbăteşti – a bărbii şi a mustăţilor – precum şi de tăierea hainelor de cinste de la şolduri a oamenilor din poporul lui Dumnezeu, ne istoriseşte şi Dumnezeias­ca Scriptură. „Auzind David – zice – de moartea lui Naas împăratul fiilor lui Amon, a trimis pe slujitorii săi la Annon, fiu l împăratidui ră­posat, care atunci se Suise pe tronul tatălui său, pentru ca să-l mângâie. Căpeteniile oştirii şi boierii lui Amon au zis către noul împărat Annon: Crezi că David îţi trimite oameni ca să te mângâie, ca să cinstească pe tatăl tău? Nu; Ci ca să cunoască şi să cerceteze cetatea, ca s-o nimicească îşi trimite el slujitorii la tine. Atunci a luat Annon pe slugile lui David şi le-a ras bărbile pe jumătate şi le-a tăiat hainele până la şolduri şi i-a slobozit (t). David, înştiinţat de lucrul acesta, a trimis nişte oameni ai săi înaintea lor – căci oamenii aceia (întorşi cu bărbile jumătate rase şi hainele tăiate până la şolduri) erau foarte batjocoriţi, – să le spună: 

Rămâneţi în Ierihon până vă vor creşte bărbile voastre şi apoi vă veţi întoarce şi veţi intra în Ierusalim “ (2 împ. 10,1-5). Batjocură pe care bărbaţii înţelepţi şi sfinţi ca David, nu puteau suferi nici să o vadă: dar oamenii veacului acestuia (Rom. 12,2; 1 ioan 2,15) se fălesc cu ea pe toate căile şi prin toate adunările sub pretext că aşa-i la modă. O! afurisită modă mai este şi aceasta, care sileşte pe cei ce poartă numele Domnului Hristos, numindu-se Creştini, să lepede Chipul Lui, podoaba bărbătească, care completează pe băr­ baţi a fi slava lui Dumnezeu; ba care încă îi mai şi îmboldeşte a huli Clerul Ortodox, pentru că… poartă Chipul Domnului Hristos, al Sf. Apostoli şi al creştinilor (Sfinţilor) Apostolici şi patristici, după cum se văd ei în Sfintele Icoane şi în tablourile scripturistice. Şi oare ce fel de oameni sunt aceştia care batjocoresc Clerul Ortodox între altele şi pe motivul că nu sunt culţi pentru că nu-şi leapădă podoa­ ba bărbătească chipul bărbătesc” aşa cum fac dumnealor după moda faraonilor, papilor şi urmaşilor lor? Ia, tocmai aceia care au dezer­tat din Sf. Biserică Ortodoxă: urmaşii scaunului papal şi pleiadele sectarilor roiţi dintr-înşii, cară umblă cu Sf. Scriptură, chiar şi în buzunarul pantalonilor – unde cei înţelepţi şi simţitori nu poartă nici batista de şters nasul – tocmai unii ca aceştia… au învăţat în şcolile şi casele lor de rugăciune, meseria infernală de a arunca cu tina clevetirilor, şi a vorbelor şi semnelor răutăcioase şi scârboase în faţa Clerului Ortodox român, adică a slujitorilor sfinţiţi ai SAltar Dumnezeiesc al Sf. Biserici, a străbunului nostru neam românesc! Vai! în ce haos de orbire a dus papalitatea eretică şi cu puii ei – pleiadele sectare – pe o parte (1/14) din Românii noştri! Şarpele din casă mult venin mai varsă!” O, oameni! O, vremuri vitrege! Când veţi reveni iarăşi la drumul creştinismului adevărat? Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că închideţi oamenilor – creştinilor  împărăţia Cerurilor, nici voi nu intraţi in ea – crezând în moda veacului acestuia al deşertăciunilor, mai mult de cât în Hristos, abandonând de pe feţele voastre Chipul Lui ce vi l-a dat – nici pe cei ce vor să intre în ea – conformându-se Noului Adam, lisus Hristos – nu-i lăsaţi să intre” .. „Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?” ..(Mt. 23, 13,29-38). 

Zugravii şi desenatorii păcătuiesc când zugrăvesc pe draci cu podoabă bărbătească 

Este ştiut tuturor, că Dumnezeu a făcut buni pe toţi îngerii (Fac.i;iov. 38,1-7). O parte dintr-înşii fălindu-se şi răzvrătindu-se, s-au prăbuşit din înălţimea treptelor lor, din Ceruri, în adâncul iadului, în ape, în prăpăstii, pe pământ şi în văzduh (Ape. 12; 2 Petru 2,4; iuda 1 ,6;îs. 14,10-23; Lc. io,17-18),şi din îngeri luminaţi, s-au transformat în draci întunecaţi. Precum îngerii luminaţi, slujitorii Dumnezeieştii Slave, tot astfel şi dracii cei întunecaţi, slujitorii vicleşugurilor şi răutăţilor Satanei, sunt duhuri – n-au trupuri materiale îmbătrânitoare ca noi oamenii – de aceea se şi zugrăvesc ca nişte feciori tineri la faţă. Deosebirea e numai aceasta că îngerii lui Dumnezeu sunt luminaţi pentru ascultarea şi virtuţile lor îngereşti; iar dracii sunt negri, foarte negri şi grozav de scârboşi pentru neascultarea, vicleşugul şi cumplita lor răutate învechită, pe care o varsă şi, în sufletele celor ce se pun în slujba lor la păscutul porcilor lor (păcatelor). Dracii nu trebuie să se zugrăvească cu podoabă bărbătească, barbă şi mustăţi, deoarece această podoabă caracteristică numai bărbaţilor, o are Dumnezeu Tatăl – precum arată Dumnezeieştile Scripturi şi Sf. Icoane în arătările Sale bărbaţilor aleşi şi Sfinţi ai Vechiului Testament – o are şi Dumnezeu Fiul, Domnul nostru lisus Hristos, Care la plinirea vremurilor a venit şi a petrecut cu trup ome­nesc, cu noi oamenii (ioan 14, 9) aici pe pământ, zicând între altele: „ Cine M-a văzutpe Mine, a văzut pe Tatăl” pentru că, „El este Chipul Dumnezeului Celui nevăzut” (Cois.1,15; Evr. 1 , 3-6). Aşa, cu podoabă bărbătească se vede zugrăvit Mântuitorul pe Sf. Icoane, de la vârs­ ta de 30 ani până la proslăvirea Sa, prin patimă, crucificare, moar­te, îngropare, înviere, înălţare, şedere de-a dreapta Tatălui şi ca Judecător Universal. înţelepţii zugravi, zugrăvesc cu podoabă băr­bătească numai pe Tatăl Ceresc, pe Fiul Domnul lisus Hristos, pe Sf. Apostoli, pe Părinţii bărbaţi mărturisitori şi adevăraţii – Sfinţi – creştini ai vremurilor apostolice, patristice şi următoare; de pildă Sf. Dimitrie Basarabov, Sf. Nifon, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, etc.; iar nu pe îngeri, şi cu atât mai mult nu şi pe diavoli, cum păcă­tuiesc unii. Dacă fiul risipitor – zice Mântuitorul în pilda Evangheliceştilor Sale învăţături – era cel mai tânăr: „Şi a zis cel mai tânăr tatălui său: Tată. clă-mi partea ce mi se cade de avuţie; şi luând-o s-a dus într-o ţară străină, depărtată, unde şi-a cheltuit-o” (Lc. 15, 12), cu atât mai mult nu trebuie a se zugrăvi diavolii cu podoabă băr­bătească, cu cât ei sunt mult mai tineri” prin răsturnarea dregătoriei încredinţată lor, de unde s-au şi prăbuşit. 

Noi am observat şi observăm – mai mult în părţile acestea tran­silvănene, unde papistăşismului a întins nenumărate laţuri şi prin promisiuni şi siluiri sângeroase şi-a făcut aici cuib cald, pentru a scoate noi prozeliţi – că zugravii după tactică iezuitica, zugrăvesc pe diavolul cu podoabă bărbătească, pentru a sfida adevărul, învăţă­tura Ortodoxiei şi Clerul Sfintei Biserici a străbunului neam Ro­mânesc. Această boală s-a întins şi dincolo de Carpaţi prin Moldova şi Muntenia în vechiul Regat. Aceşti zugravi, din necunoştinţa despre arătările lui Dumnezeu Tatăl, aleşilor Săi Sfinţi, şi deci a Dumnezeieştilor Scripturi, comit greul păcat de a sfida Chipul Tată­lui, al Domnului nostru lisus Hristos, al Sf. Apostoli, Părinţi, Mărturisitori – din bărbăteasca vârstă – precum şi a Clerului Ortodoxiei, prin zugrăvirea diavolului cu podoabă bărbătească. Unii zugravi sau pictori ori desenatori, o fac aceasta din prostie; iar alţii o fac din vicleşugul îmbâcsit de răutate. Aceştia de pe urmă, după sfatul ce-1 capătă de la cei cu podoaba bărbătească rasă ca în palmă” după moda faraonilor, famenilor şi a babelor turceşti, zugrăvesc pe dia­voli cu podoabă bărbătească, cu infernalul scop satanicesc, de a huli Ortodoxia. Ba încă ceva mai mult: noi observăm că în părţile Ardealului unii zugravi papistaşi ori uniaţi, zugrăvesc pe Tatăl Ceresc cu barba tuşinată, ba şi retezată! Vai, orbii şi nepricepuţii! Cum nu văd şi nu pricep ei nici atâta, căci cu astfel de sfidări ei hulesc Chipul Tatălui, al Fiului, al Sf. Apostoli şi al tuturor Sfinţilor celor şapte se­cole, pe care îi au şi ei prin bisericile lor papistăşeşti! Chiar şi unii din zugravii noştri – care merg pe picioarele altora – conducându-se în arta picturii şi desenului, nu după înţelesul Dumnezeieştilor Scripturi şi al adevăratei iconografii; ci după capetele lor pline de eres, vicleşug şi răutate – din neştiinţă şi nepricepere – au comis şi comit greul păcat, de a zugrăvi şi pe diavoli cu aceeaş podoabă băr­bătească cu care zugrăvesc Dumnezeieştile Feţe, şi pe bărbaţii Sfinţi mai maturi… Ce orbire! Ce rătăcire! Ce vicleşug şi răutate satanicească! Oare până când vom tot dormita? Iată cum, cuvintele zâzaniilor drăceşti ale ereziilor papistăşeşti şi protestante, cum şi rătăcirile sectare, bat şi sapă cu furie la temelia Ortodoxiei! Şi noi nu vrem a ne deştepta, ci tindem tot a dormita legănaţi în ştreangurile mode­ lor şi ale deşertăciunilor veacului acestuia? Să ne deschidem ochii, să ne deşteptăm mai înainte de a ne prăbuşi – de nu cumva şi sun­tem – mai înainte de a înghiţi fiarele apocaliptice pe unii din noi, precum au înghiţit cam a patrusprezecea parte din corpul neamu­lui nostru românesc. 

După cum pe Sf. îngeri ai lui Dumnezeu, nu este iertat a-i zugrăvi cu podoabă bărbătească – pentru că ei nu sunt făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu – cu atât mai mult, nu-i iertat a-i zu­ grăvi pe draci cu această podoabă. Schismaticii, ereticii şi rătăciţii sectari, care îşi rad podoaba bărbătească ca-n palmă, aruncând-o de pe feţele lor – fiindcă poate aşa şi merită, pentru abaterile şi dezer­tările lor din Sf. Biserică a Ortodoxiei, al cărei Cap e numai Mirele Ei, Domnul Hristos – ar fi bine ca să mai păstreze măcar atâta bun intr-înşii, adică să nu mai aducă prin feluritele lor mijloace şi vicle­şuguri, batjocura sfidării asupra purtării podoabei bărbăteşti, care de la Clerul şi corpul Ortodoxiei se răsfrânge asupra Feţelor Dumne­zeieşti, asupra Sf. Apostoli şi a urmaşilor lor; căci nepărăsindu-se de acest infernal păcat, vor cădea în pedeapsa lui Dumnezeu, al Căruia lucru tind sataniceşte să-l strice, începând cu dânşii. „Saule! Saule! pentru ce Mă prigoneşti?… Eu sunt lisus Nazarineanul, pe care tu îl prigoneşti. Cu greu îţi este ţie a lovi cu piciorul împotriva boldurilor”(f. Ap. 9,4-5). 

„Mergi după Mine, Satano! Sminteală îmi eşti; că nu cugeti cele ce sunt ale lui Dumnezeu; ci cele ce sunt ale oamenilor” (Mt. 16, 23; Rom. 12, 2). Aceştia – oricare ar fi ei – care la orice ocazie sfidează „Chipul lui Dumnezeu” care se oglindeşte în faţa Clerului Ortodoxiei, când se duc la biserica papistăşească… pentru a sluji, a predica, a se ruga şi a asculta, să poftească d-lor a face bine să privească în Sf. Icoane Chipul Tatălui Ceresc, al Mântuitorului Hristos – după Botez până la preaslăvire – al Sfinţilor Apostoli, al Sfântului Petru (pe care ei – papistaşii cu uniaţii lor – îl socotesc căpetenia şi stăpânul tuturor Apos­tolilor), şi al Sfinţilor Părinţi şi Mărturisitori apostolici şi patristici, ai celor şapte secole primare ale creştinismului… Şi apoi să judece sănătos, aşa în frica lui Dumnezeu, care au păcătuit? Aceia pe care-i reprezintă Sfintele Icoane şi Ortodoxia? Ori dumnealor care-şi cio­plesc, ba chiar îşi rad podoaba bărbătească aruncând-o la gunoi, ca să fie „a la moda” faraonilor, păgânilor romani etc., răsturnându-se astfel rânduielile lui Dumnezeu? Judecaţi voi singuri, dacă este drept înaintea lui Dumnezeu, să ascultăm mai midt de voi, care ne porunciţi cu fapta şi cu cuvântul înrăutăţit a lepăda podoaba bărbătească, adică chipul ce ni s-a dat de Ziditorul nostru) decât de Dumnezeu”(f. Ap. 4,19),(Care ne-a zidit după Chipul şi asemănarea Sa, cum au purtat Sf. Prooroci, Mântuitorul, Sf. Apostoli şi urmaşii lor de-a lungul vremurilor)? întâi judecaţi sănătos şi apoi pronunţaţi-vă. Noi după datoria noastră creştinească ştim că: „Suntem datori a asculta mai mult de Dumnezeu, decât de oameni” (f. Ap. 5, 29). 




Prima parte :aici

Continuare:

Un gând despre „Al cui să chip purtăm? Al faraonilor, al papilor sau al Domnului Hristos?

  1. Pingback: Al cui să chip purtăm? Al faraonilor, al papilor sau al Domnului Hristos?  | ortodoxiadreaptacredinta

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s